LUMEA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

MAREA UNIREUnirea Basarabiei cu România

În 1917, în Rusia au loc două revoluții: cea din februarie, a dus la căderea țarismului, cea din octombrie a dus la instaurarea regimului comunist..

Aceste probleme interne ale Rusiei au permis declanșarea mișcării de emancipare a românilor din Basarabia.

La 5- 9 noiembrie 1917, Congresul ostășesc de la Chișinău a proclamat autonomia și a hotărât convocarea unui Sfat al Țării, ca organ reprezentativ. În Sfatul Țării erau reprezentate toate categoriile sociale, profesionale și etnice.

Sfatul Țării a proclamat autonomia Republicii Federative Democratice Moldova.

Președinte, a fost ales, Ion Inculeț.Republica cere ajutorul României, care e trimis abia după ce Chișinăul a fost ocupat de forțele bolșevice.

Acestea au fost gonite de armata română, în ianuarie 1918.

Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Moldovenești, la 24 ianuarie/6 februarie 1918.

La 27 martie/ 9 aprilie 1918, Sfatul Țării a proclamat unirea Basarabiei cu România.

PALATUL SFATULUI ȚĂRII

SFATUL ȚĂRII

Steagul Sfatului Ţării

DECLARAȚIA DE UNIRE A BASARABIEI CU ROMÂNIA

Actul Unirii votat de Sfatul Țării la Chișinău, 27 martie /9 aprilie 1918:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească( Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austri, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de anidin trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mamă-sa România”.

Regina Maria si Regele Ferdinand la Chisinau, in 1920

Unirea Bucovinei cu România

Prăbușirea Austro-Ungariei a dat posibilitatea împlinirii idealului național din teritoriile românești aflate în componența Dublei Monarhii.

La 27 octombrie 1918, patrioții români din Bucovina au convocat Adunarea Constituantă, care a adoptat o rezoluție în care se afirma intenția de unire cu România..

Era format un Consiliu Național, condus de Iancu Flondor.

Acesta a cerut ajutorul armatei române ca să apere provincia de intențiile de cucerire a naționaliștilor ucraineni.

Bucovina s-a alipit României la 15/28 noiembrie 1918, în urma hotărârii Consiliului General al Bucovinei, desfășurat la Cernăuți și alcătuit din reprezentanții tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de etnia din care făceau parte.

Palatul Mitropolitan si Sala Sinodului, unde s-a votat Unirea Bucovinei cu Tara

Iancu Flondor, presedinte al Consiliului National al Bucovinei si ulterior ministrul

Bucovinei in Guvernul Romaniei

Publicatia “Glasul Bucovinei” – director Sextil Puscariu – din 16 noiembrie 1918, a doua zi

dupa votarea Unirii cu Țara

Hotărârea de unire a Bucovinei cu România adoptată de Congresul General al Bucovinei, 15/28 noiembrie 1918, la

Cernăuți:

„Congresul General al Bucovinei, întrunit azi, 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală din Cernăuți, considerând: că de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, a făcut pururea parte din Moldova..., Hotărâm: Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei... cu Regatul României.”

Unirea Transilvaniei cu România

Deputatul român, din Parlamentul maghiar, Alexandru Vaida Voevod, a proclamat, în discursul ținut la 18 octombrie, voința de autodeterminare a națiunii române din Transilvania.Căderea Imperiului Austro-Ungar a condus la dispariția aparatului administrativ din provincie.

La 31 octombrie, a fost format un Consiliu Național Român ( alcătuit din 6 membri ai Partidului Național și 6 membri ai Partidului Social Democrat). Acesta a preluat conducerea în teritoriile locuite de români.

CNR a convocat Marea Adunare Națională de la Alba – Iulia, unde în prezența a circa 100 000 de oameni, cei 1228 de delegați au decis unirea cu România la 18 noiembrie/1 decembrie 1918.

Alexandru Vaida-Voevod (1872 - 1950)

Carte poştală emisă cca. 1918–1919 pentru a sărbători Unirea

Observaţi traseul ciudat al graniţei de vest a ţării: este cuprins întreg Maramureşul, o parte mai mare a Crișanei, cu posibilitatea extinderii Banatului până la Tisa și Dunăre. Granițele defini.tive vor fi stabilite abia în 1920

Rezoluția adoptată de Marea Adunare Națională de la Alba- Iulia, 1 decembrie 1918:

„Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba – Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România... În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat român, Marea Adunare Națională proclamă următoarele:1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare... 2. Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat. 3. Votul obștesc direct, egal, secret... pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani... 4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire... 5. Reformă agrară radicală... 6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleași drepturi și avantaje, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.”

Textul rezoluţiei

Adunarea Naţională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918)

Episcopul Iuliu Hossu, dă citire Rezoluției de la Alba Iulia

Despre Marea Adunare de la Alba- Iulia:

„ În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul național, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv. Era ceva ce te făcea să uiți totul, chiar și stângăcia și totala lipsă de rutină a oratorilor de la tribună.”

(Lucian Blaga)

Despre Marea Adunare de la Alba- Iulia:

„Momentul de la 1 Decembrie 1918 reprezintă punctul cel mai înalt al istoriei naționalr. La desfășurarea sa au participat mari patrioți români, precum Iuliu Maniu, Vasile Goldiș, Gh. Pop de Băsești, Al. Vaida- Voevod, Vasile Lucaciu, Ion Fluieraș etc.). De asemenea, jertfele armatei române și ale populației civile în primul război mondial au constat în realizarea idealului național. În Vechiul Regat, Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor ( din care au făcut parte Nicolae Iorga, B. Șt. Delavrancea etc.) a pregătit înfăptuirea Marii Uniri. Consiliul național al unității românești ( având ca președinte pe Take Ionescu și pe Vasile Lucaciu, Octavian Goga și dr. C. Anghelescu, ca vicepreședinți) i-a mobilizat pe românii din migrație. Adunarea de la Alba- Iulia, a fost cea mai mare dintre toate manifestările suveranității naționale nu numai prin covârșitoarea mulțime care a luat parte la ea, dar și prin însuflețirea și demnitatea cetățenească.”

( Ion Lupaș)

Economia

Primul război mondial a provocat pierderi uriașe învinșilor și învingătorilor, deopotrivă.

Pagubele materiale nu au putut fi evaluate precis, însă țări precum Marea Britanie, Franța și Italia, au cheltuit pentru război circa o treime din bogăția lor națională.

Cele mai mari pierderi le-au suferit țările pe teritoriul cărora s-au dat lupte: Franța de nord, Belgia, Rusia, România, Serbia, Polonia etc. Chiar echipamentele industriale care nu fuseseră nimicite trebuiau înlocuite sau renovate, deoarece erau supuse uzurii.

O problemă deosebită a constituit-o trecerea economiei de la producția de război la producția normală din timp de pace.De aceea, în perioada 1920-1921 economiile țărilor europene au cunoscut o criză „de reconversie”. Economia țărilor europene a cunoscut fenomenul inflației și creșterea prețurilor. Acest fenomen a fost cauzat de:

reducerea producției, î n special la bunuri de larg consum; dezechilibrarea raportului cerere- ofertă de produse pe piață.

Economia

Acest fapt a dus la emiterea monedei fără acoperire. Dificultățile au fost amplificate în Germania de obligativitatea reparațiilor de război, această țară cunoscând fenomenul hiperinflației. Fenomene asemănătoare s-au petrecut și în Ungaria, Rusia, Polonia etc.

Statele Unite și Japonia au fost marii beneficiari economici ai războiului.

Datorită cererilor de armanent și produse industriale din partea țărilor Antantei, ele și-au diversificat producția industrială, cucerind noi piețe pentru produsele lor. În special SUA au ieșit din război cu o economie întărită, ele devenind marele creditor al țărilor europene. Dolarul a luat locul lirei sterline, ca monedă a tranzacțiilor internaționale.

Refacerea economică

După 1924, economia a luat avânt. A fost o perioadă de mare progres, în care a avut loc apogeul celei de a doua revoluții industriale, caracterizată de introducerea pe scară largă a noi surse de energie ( petrol, electricitate) și de noi metode de organizare a muncii ( lucrul la bandă).

Fenomenul de concentrare a producției s-a accentuat; de exemplu, mari firme, cum ar fi Ford și General Motors, au monopolizat industria de automobile în Statele Unite.În aceste condiții, producția de bunuri a crescut spectaculos.

 

Marea criză Marea criză, din anii 1929-1933, s-a datorat imposibilității pieței de a

absorbi cantitatea din ce în ce mai mare de bunuri materiale.

Începutul crizei l-a constituit căderea bursei din New York, din octombrie 1929.

Datorită marii prosperități a societății americane din anii 20, luaseră amploare speculațiile bursiere. Un mare număr de speculatori cumpărau acțiuni pe credit pe care le tranzacționau la bursa de valori. Din acest motiv, prețurile acțiunilor au crescut exagerat de mult. Faptul ca, veniturile consumatorilor n-au crescut în același ritm cu producția, a făcut ca performanțele firmelor să scadă. În consecință, a crescut volumul de acțiuni oferit spre vânzare. Dintr-o dată, numărul acestora a fost atât de mare, încât prețul acestora s-a prăbușit. Numeroase firme au dat faliment. Șomajul a luat proporții de masă. Aproape întrega lume a fost cuprinsă de criză. Schimburile comerciale internaționale au scăzut în mod spectaculos. Scăderea nivelului de viață, al oamenilor, datorită șomajului și reducerilor salariale, a condus la adâncirea crizei prin scăderea cererii de produse.

Oameni stand la coada in New York pentru mancare si adapost

Marea criză Dintre țările dezvoltate, cele mai lovite, au fost Marea Britanie și

Germania. În această din urmă țară, producția industrială a scăzut aproape la jumătate. Țările din Europa centrală și răsăriteană, între care și România, au fost mai greu lovite, comparativ cu cele din Apus, datorită caracterului predominant agrar al economiilor lor. America Latină a suportat consecințele unei crize foarte grave din cauza faptului că prețurile produselor agricole și ale materiilor prime, pe care le exporta au scăzut mai mult decât cel al produselor industriale.

Toate categoriile sociale au fost mai mult sau mai puțin afectate de criză. În special, muncitorii, deveniți șomeri, au avut de suferit. Categoriile defavorizate își exprimau nemulțumirea prin demonstrații și marșuri, și uneori, chiar prin acțiuni violente. Criza s-arepercutat în toate domeniile de activitate: învățământ, sănătate, cercetare științifică, cultură, sport .

Marea criză

Ieșirea din criză s-a produs datorită intervenției statului în economie ( în Statele Unite, Suedia, Germania etc.), în contradicție cu teoriile economice ale vremii.La acest fenomen s-a adăugat și agravarea situației internaționale și politica de înarmare a unor state.

Astfel, țări ca Germania, Italia, Japonia au pregătit războiul de cucerire al unor teritorii străine din Europa și Japonia. Degradarea situației internaționale la sfârșitul anilor 30 a împins și alte state la creșterea cheltuielilor de înarmare, ceea ce a asigurat anularea efectelor crizei.Această situație a dus la izbucnirea celui mai sângeros conflict din istoria omenirii, cel de-al doilea război mondial.

Economia românească în perioada interbelică

Marea Unire de la 1918 a adus noi resurse pentru dezvoltarea economiei românești. În ciuda acestui fapt, distrugerile provocate de primul război mondial au făcut ca economia românească să aibă un nivel al producției sub cel dinainte de 1914.

Până prin 1924, s-a realizat refacerea economică a României, care în acel an a atins nivelul antebelic al producției. Până în anul 1929, țara a cunoscut o perioadă de dezvoltare economică.Acest proces a fost favorizat de resursele suplimentare de materii prime și de forță de muncă aduse de noile provincii, de legislația adoptată, în special de Partidul Național Liberal.

Parcul Carol, 1920

Harta României interbelice pe județe

Economia românească în perioada interbelică

Legile elaborate în acea perioadă de către liberali ( a căror deviză era „Prin noi înșine”) au favorizat inițiativa economică a oamenilor de afaceri români.

România a resimțit foarte greu criza din 1929-1933. Producția industrială s-a diminuat în mod dramatic; numai extracția de petrol nu a fost afectată. Șomajul a lovit un mare număr de oameni.Foarte puternic au resimțit efectele crizei gospodăriile țărănești din cauza scăderii prețurilor produselor agricole.Datorită crizei, viața politică s-a deteriorat și s-a înregistrat mișcări sociale în rândul minerilor, muncitorilor petroliști și feroviari.

După ieșirea din criză ritmul de dezvoltare economică a fost intens, anul 1938 reprezentând anul de vârf al economiei românești în perioada interbelică.Întreprinderi, precum uzinele „Malaxa” din București, „Oțelăriile Reșița” și „Întreprinderea Aeronautică Română” ( IAR) Brașov erau compatibile cu fabricile similare din Occident.

Incendiu la sondele din Moreni, 1929

Economia românească în perioada interbelică

La această dezvoltare a contribuit creșterea rolului statului în activitatea economicăprin: luarea de măsuri protecționiste, finanțarea industriei de la bugetul statului, încurajarea agriculturii, comenzi militare etc.

În anul 1938, pentru prima dată în istoria României, ponderea industriei, transporturilor și construcțiilor a depășit-o pe cea a agriculturii în constituirea venitului național.Cu toate acestea, comparativ cu țările avansate din apusul Europei, România era un stat slab dezvoltat.

România, un stat agrar

Cizmar ambulant

Economia românească în perioada interbelică

Legile elaborate în acea perioadă de către liberali ( a căror deviză era „Prin noi înșine”) au favorizat inițiativa economică a oamenilor de afaceri români.

România a resimțit foarte greu criza din 1929-1933. Producția industrială s-a diminuat în mod dramatic; numai extracția de petrol nu a fost afectată. Șomajul a lovit un mare număr de oameni.Foarte puternic au resimțit efectele crizei gospodăriile țărănești din cauza scăderii prețurilor produselor agricole.Datorită crizei, viața politică s-a deteriorat și s-a înregistrat mișcări sociale în rândul minerilor, muncitorilor petroliști și feroviari.

După ieșirea din criză ritmul de dezvoltare economică a fost intens, anul 1938 reprezentând anul de vârf al economiei românești în perioada interbelică

Economia românească în perioada interbelică

Întreprinderi, precum uzinele „Malaxa” din București, „Oțelăriile Reșița” și „Întreprinderea Aeronautică Română” ( IAR) Brașov erau compatibile cu fabricile similare din Occident.

La această dezvoltare a contribuit creșterea rolului statului în activitatea economicăprin: luarea de măsuri protecționiste, finanțarea industriei de la bugetul statului, încurajarea agriculturii, comenzi militare etc.

În anul 1938, pentru prima dată în istoria României, ponderea industriei, transporturilo și construcțiilor a depășit-o pe cea a agriculturii în constituirea venitului național.Cu toate acestea, comparativ cu țările avansate din apusul Europei, România era un stat slab dezvoltat.

Uzinele Malaxa într-o reclamă din perioada interbelică

Muncitor la Uzinele Malaxa

Locomotivă Malaxa pe linia de ansamblare

Casa lui Nicolae Malaxa din Bucureşti, Aleea Alexandru

IAR Brașov

România în anul 1938, societatea și cultura

Anul 1938 a reprezentat anul maximei dezvoltări economice a României în perioada interbelică; în același interval de timp, cultura română reprezentată de nume importante, a cunoscut cea mai mare înflorire.

Majoritatea populației României locuia la sate. Reforma agrară din 1921 a avut urmări pozitive în îmbunătățirea statutului țăranilor. Țărănimea era startificată în funcție de suprafața de pământ stăpânită:

chiaburii( cu proprietăți de 50-100 de ha); țăranii cu stare ( 10-50 ha); micii gospodari (3-10 ha); gospodarii dependenți (1-3 ha).

România în anul 1938, societatea și cultura

Condițiile de viață a marii majorități a populației de la sate continuau să fie grele:

pentru cei mai mulți români alimentul de bază continua să fie porumbul( consumat sub formă de mămăligă);

condițiile de locuit, de educație și de igienă erau precare.

La orașe trăia circa 20% din populație ( burghezie, muncitori, funcționari, intelectuali etc.). În deceniul IV al secolului trecut, populația orașelor a sporit cu 14 procente.Cea mai mare parte a orășenilor trăia la București, datorită explozivei dezvoltări a capitalei României.

Condițiile de trai ale locuitorilor orașelor erau diferite în funcție de averea posedată. Centrul și zonele rezidențiale aparțineau celor cu stare, cartierele mărginașe( mahalalele ) erau locuite de cei săraci. Bucureștii perioadei interbelice erau numiți ” Micul Paris”, datorită efervescenței vieții economice, sociale și culturale și al aspectului asemănător marilor capitale din Apus.

Una din nenumaratele familii de tarani gonite de saracie, isi cauta norocul in Bucuresti

(1929)

Gospodarie saraca de mahala

Restaurant de mahala

România în anul 1938, societatea și cultura

Cultura a cunoscut în perioada interbelică o dezvoltare excepțională.Pe lângă condițiile favorabile oferite de societatea românească, mari merite în această privință a avutregele Carol al II-lea, mai ales prin intermediul Fundațiilor Regale.Cele vechi au fost revigorate ( Fundația Carol I), dar au fost înființate altele noi: Fundația Carol al II-lea ( Cluj), Fundația de Literatură și Artă Carol al II-lea etc. Editura Fundațiilor Regale a publicat cărți de referință ale culturii românești.. Pe bună dreptate, anul 1938 a fost un an fertil pentru cultura românească și datorită interesului manifestat de rege față de aceasta.

 

Tudor Arghezi Lucian Blaga Camil Petrescu Mihail Sadoveanu

Carol al II-lea către echipele Fundației Culturale „Principele Carol” trimise la sate pentru a ridica nivelul de

viață al țăranilor: „... din punct de vedere gospodăresc o constatare tristă: când treci

pe drumul mare și ajungi în sat, în cele mai multe locuri găsești drumul stricat. Praful, de trei ori mai mult decât afară. Șanțurile pline cu apă stătătoare. Niciun podeț. Garduri care cad. Încât este aici o primă muncăpentru a schimba înfățișarea stărilor de afară. Necurățenia este mare și nicăieri nu vedeți grădini, cu toate că fiecare sătean are un petec de pământ, câțiva metri pătrați prin care putea să înflorească întreaga înfățișare a gospodăriei sale. Din punct de vedere al casei săteanului: constatăm că în cele mai multe locuri nu se deschide fereastra, căci intri într-un aer îmbâcsit. Prima voastră datorie este de a face să priceapă fiecare că aerul nu este un dușman, ci un prieten. De aici se leagă grija curățeniei lăuntrice a casei(...) Trebuie să învețe țăranul cum se lucrează, căci la noi se lucrează în timpul muncilor agricole și pe urmă, în cele mai multe locuri restul anului se stă fără să se mai facă nimic.”

Realizat de:

Profesor, Raluca Bonteanu, Liceul Teoretic ”Nicolae Cartojan”