21
MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ "I.A. BASSARABESCU" GIURGIU ÎN ZIUA DE 22 IANUARIE 2020 A AVUT LOC MANIFESTAREA OMAGIALĂ DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA BIBLIOTECA JUDETEANA "I.A. BASSARABESCU" GIURGIU Ioan A. Bassarabescu (n. 17/29 decembrie 1870, Giurgiu - d. 27 martie 1952, București) a fost un scriitor român, membru corespondent al Academiei Române. Cel de-al șaselea fiu al căpitanului Alexandru Bassarbescu, coleg de liceu la Sfântu Sava cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica. Ulterior a devenit primar al orașului Giurgiu. Mama se numea Elisabeta-Eliza născută Starostescu. În jurul anului 1877, familia se mută la București unde Ion Alexandru Bassarabescu urmează cursurile colegiului Sfântu Sava (1884- 1891) și apoi Facultatea de Litere din București (1891-1897). A fost profesor de geografie în Focșani în 1896 și din 1897 se mută la Ploiești, unde va lucra până la pensie. A scris numai proză scurtă, fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voinești pentru că cultiva schița și momentul. Opere publicate Nuvele, 1903 Vulturii, 1907 Norocul, 1907 Ovidiu Șicană, farsă într-un act și trei tablouri, 1908 Noi și vechi, 1909 Nenea, 1916 Un dor împlinit, 1919 Moș Stan, 1923 Spre Slatina, 1924 Un om în toată firea, 1927 Domnu Dincă, 1928 Opere complete, 2 volume, 1939-1940 Proză, 1942 Lume de ieri, Amintiri vesele și duioase, 1943 La manifestare au participat personalițăți locale ale administrației de stat (vice-președintele Consiliului județean Giurgiu), oameni de cultură și artă, militari și civili, tineri din liceele municipiului. Manifestarea a fost deschisă de managerul BIBLIOTECII JUDEȚENE "I.A. BASSARABESCU" GIURGIU, doamna DANIELA BARDAN.

MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

  • Upload
    others

  • View
    19

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ

"I.A. BASSARABESCU" GIURGIU

ÎN ZIUA DE 22 IANUARIE 2020 A AVUT LOC MANIFESTAREA

OMAGIALĂ DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA BIBLIOTECA JUDETEANA "I.A. BASSARABESCU" GIURGIU

Ioan A. Bassarabescu (n. 17/29 decembrie 1870, Giurgiu - d. 27 martie 1952, București) a fost un scriitor român, membru corespondent

al Academiei Române. Cel de-al șaselea fiu al căpitanului Alexandru Bassarbescu, coleg de

liceu la Sfântu Sava cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica. Ulterior a devenit primar al orașului Giurgiu. Mama se numea Elisabeta-Eliza născută

Starostescu.

În jurul anului 1877, familia se mută la București unde Ion

Alexandru Bassarabescu urmează cursurile colegiului Sfântu Sava (1884-1891) și apoi Facultatea de Litere din București (1891-1897). A fost profesor de geografie în Focșani în 1896 și din 1897 se mută la Ploiești, unde va lucra până la pensie. A scris numai proză scurtă, fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voinești pentru că cultiva schița și momentul. Opere publicate

Nuvele, 1903 Vulturii, 1907 Norocul, 1907

Ovidiu Șicană, farsă într-un act și trei tablouri, 1908 Noi și vechi, 1909

Nenea, 1916 Un dor împlinit, 1919 Moș Stan, 1923 Spre Slatina, 1924

Un om în toată firea, 1927

Domnu Dincă, 1928 Opere complete, 2 volume, 1939-1940

Proză, 1942 Lume de ieri, Amintiri vesele și duioase, 1943

La manifestare au participat personalițăți locale ale administrației de

stat (vice-președintele Consiliului județean Giurgiu), oameni de cultură și artă, militari și civili, tineri din liceele municipiului.

Manifestarea a fost deschisă de managerul BIBLIOTECII JUDEȚENE "I.A. BASSARABESCU" GIURGIU, doamna DANIELA BARDAN.

Page 2: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

Aceasta a adresat un bun venit invitaților și participanților.

Primul dintre lectori a fost domnul prof. univ. dr. Ștefan Păun, care a prezentat revista ”VLAȘCA, ISTORIE-CULTURĂ-CIVILIZAȚIE”, revistă editată de Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala

județului Giurgiu. Numărul realizat este închinat cinstirii eroilor care au înfăptuit MAREA UNIRE din 1918.

Page 3: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea
Page 4: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

În continuare a luat cuvântul domnul col.r. CIOBANU VIOREL, secretar general al ASOCIAȚIEI EUROPENE ”DIMITRIE CANTEMIR”, care în contextual sărbătorii UNIRII PRINCIPATELOR de la 1859, a prezentat pe scurt cartea ”DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNIRII ROMÂNILOR”.

Page 5: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea
Page 6: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

Acesta a donat Biblioecii județene setul de 3 cărți:

1) ”DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI”;

2) ”SUNT FIU AL JUDEȚULUI TELEORMAN, ALEXĂNDREAN”; 3) ”SUNT FIU AL ALEXANDRIEI, TELEORMĂNEAN”.

De asemenea, a donat președintelui ASOCIAȚIEI CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE-FILIALA GIURGIU, domnul col.r.

DRĂGUȚ DANIEL, cartea ”SUNT FIU AL JUDEȚULUI TELEORMAN, ALEXĂNDREAN”.

Page 7: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

În continuare, domnul istoric MIRCEA DOGARU a făcut un amplu expozeu de istorie medievală și contemporană, punctând evenimentele premergătoare și ulterioare UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE ȘI MARII UNIRII.

Page 8: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

Domnul general de brigadă BUCIU GRIGORE, fostul șef al TRUSTULUI DE PRESĂ AL ARMATEI a mulțumit organizatorilor, invitaților și participanților la manifestare, pentru receptivitatea de a

lua parte la o sărbătoare scumpă românilor: UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE DE LA 1859.

Page 9: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

În continuare, domnul profesor DAMIAN ANCU, fost director al Arhivelor Naționale-filiala Giurgiu, a prezentat contribuția giurgiuvenilor la înfăptuirea UNIRII PRINCIPATELOR DE LA 1859.

Page 10: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

Acesta și-a început alocuțiunea menționând cuvintele pe care le-a

rostit Mihail Kogălniceanu în toamna anului 1843, în fața studenților săi:

„Oare cum s-ar simți un popor care nu-și cunoaște istoria, nu ar fi

oare ca un copil care nu își cunoaște părinții? Desigur că așa ar

fi”, concluziona marele revoluționar și om politic.

Felicit organizatorii acestei activități care are ca temă Unirea

Principatelor Române din 1859 deoarece:

„Suntem pe aceste locuri / Nu de veacuri / Aceste țarini ne

cunosc / De când sunt ele / Ne știu precum am fost și suntem /

Un pumn de oameni harnici, / Nu prădalnici / Sămânța bucuriei /

Și a dragostei de muncă / Se află în pământuri / Aici, în

România”.

Suntem pe aceste locuri deoarece, când s-a construit Podul

Prieteniei din orașul nostru, a fost descoperit în Ostrovul Mocanu un

fragment de frontal de femeie de acum 40 000de ani.

Suntem pe aceste locuri nu de veacuri, deoarece la Malul Roșu,

aproximativ la 5 km est de Giurgiu, a fost descoperită o puternică

așezare umană, din perioada paleoliticului superior final, deoarece

blocurile din cartierul Oinac stau pe o puternică așezare dacică, deoarece

Page 11: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

la Cimitirul Smârda au fost făcute descoperiri monetare din perioada

primelor migrații care au avut loc în țara noastră etc.

Unirea Principatelor Române sub un singur domn la 24 ianuarie 1859

este reliefată în ziarul „Le Figaro”, în care, în ianuarie 1859, se spunea:

„Românii nu mai așteaptă întrunirea marilor congrese. Ei trec

singuri la fapte, arătând tuturor popoarelor mici din Europa cum

trebuie rezolvată problema națională”, ROMÂNII REPREZENTÂND

SINGURUL POPOR DIN EUROPA SECOLULUI AL XIX-LEA LA CARE UNIREA

A FOST REALIZATĂ PE CALE PAȘNICĂ.

Un rol fundamental în realizarea acestui important moment din istoria

națională l-au avut și trei giurgiuveni: Grigore Serurie, Iancu Manu și

Apostol Arsache.

Grigore Serurie era parucic (locotenent) în 1840, a participat la

bătălia din Dealul Spirii (13 septembrie 1848), motiv pentru care a fost

exilat la Brusa. În contextul organizării alegerilor pentru adunările ad-

hoc, a candidat și el din partea unioniștilor, candidatura sa fiind respinsă

deoarece nu avea un imobil al său în Giurgiu, motiv pentru care, așa cum

se arăta în ziarul Românul, din septembrie 1857, giurgiuvenii au pus

mână de la mână și i-au cumpărat o casă. La Arhivele Naționale din

Giurgiu se păstrează actul prin care Grigore Serurie a cumpărat, în

Page 12: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

august 1857, un imobil în valoare de 10 000 de galbeni. Antiunioniștii au

constatat că are și numeroase datorii, lucru normal la un poet și

revoluționar, astfel că giurgiuvenii au strâns din nou bani și i-au plătit

datoriile. A fost membru în Parlamentul României, între 1858-1888. A

ocupat funcții importante, ca șef al Poliției Capitalei și ajutor de primar al

Bucureștiului, a fost ziarist liberal și s-a aflat într-un permanent conflict

cu Mihai Eminescu, acesta din urmă fiind un conservator convins. După

abdicarea lui Cuza în februarie 1866, în condițiile în care turcii nu mai

recunoșteau unirea și erau pe punctul de a intra cu armata în România,

iar armata româna ducea lipsă de armament și praf de pușcă, Serurie a

reușit, prin relațiile sale, să procure praful de pușcă necesar armatei

române, tocmai de la turci, prin corupție.

Iancu Manu, mare proprietar funciar vlăscean și politician

recunoscut. A fost primul ocârmuitor regulamentar al județului Vlașca,

între 1831-1833, dându-și demisia datorită corupției existente. A fost șef

al Poliției din Țara Românească, iar în 1844 a primit o decorație din

partea austriecilor, în urma descoperirii unor bancnote austriece false,

primind și o tabacheră de aur. A fost caimacam al Țării Românești în

1858.

Apostol Arsache, doctor, din 1812 proprietar funciar în Vlașca,

regăsindu-l în această calitate în comunele Arsache și Gogoșari,

conservator din punct de vedere politic, este, totuși, cel care, în ianuarie

Page 13: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

1859, a făcut parte din comitetul conspirativ care l-a propus pe Cuza ca

domn al Țării Românești. A fost ministru de externe timp de 6 luni și

prim-ministru interimar în 1862, după asasinarea lui Barbu Catargiu. În

județul Vlașca, mai este prezent și prin biserica din comuna Vedea (fostă

Arsache), ridicatăa în memoria fiului său, precum și prin conacul pașei din

aceeași localitate, în care legenda spune că, în decembrie 1877, ar fi stat

pentru o noapte, Osman pașa, în drumul său spre San Petersburg.

Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre

cucerirea independenței naționale de stat din 1877-1878, vara anului

1877 fiind perioada în care Giurgiu a suferit numeroase bombardamente.

Domnitorul Carol a vizitat orașul în această perioadă și, în timp ce se

afla în spitalul din oraș, a fost surprins de un asemenea bombardament, o

ghiulea căzând în apropierea sa. Din fericire, ghiuleaua nu a explodat și

se spune că aceasta s-ar păstra la muzeul de la Castelul Sinaia, sub

denumirea de „ghiuleaua de la Giurgiu”.

Unirea Principatelor Române a deschis posibilitatea încheierii

procesului de formare a statului unitar român prin unirea Basarabiei,

Bucovinei și Transilvaniei cu România.

Pe bună dreptate putem afirma că:

„Ne-am unit / Pentru că am simțit nevoia / Ochiului să privească

în ochi / Gura … să atingă / Muntele să nu ne despartă / Ne-am

unit / Pentru că am simțit nevoia / Mâinii în mână să fie / Trup…

lângă trup să rămână / Ape comune având / Ne-am unit / Pentru

că am simțit nevoia / Gândului comun ce-l avem / Hotar… în

hotare de veacuri / Rămânând în trecutul cântat.””

Domnul muzeograf EMIL PĂUNESCU a făcut referire la exponatele dedicate Unirii Principatelor Române din cadrul Muzeului județean Giurgiu.

Page 14: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

Doamna INA STANA REBIGAN a multumit tuturor celor prezenți în sală, pentru acest regal de patriotism și bună înțelegere a faptelor istorice ale înaintașilor, ce trebuie cunoscute și duse mai departe de tânăra generație.

Page 15: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

Doamna GIGICA PEPTĂNARU - Director și fondator al Revistei Clubul Artelor Giurgiu XXI, a explicat audienței strădania sa pentru realizarea de fapte și acte de cultură pentru municipiul și județul Giurgiu.

Domnul muzeograf MIRCEA ALEXA, fost coleg de facultate cu domnul

Mircea Dogaru, a completat și a comentat expunerea istoricului Dogaru, aducând în atenție evenimente, fapte și personalități giurgiuvene de ieri și de azi.

Page 16: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

În finalul manifestării doamna directoare DANIELA BARDAN a mulțumit tuturor celor participanți, pentru lecția de patriotism și de suflet românesc, pe care au trait-o astăzi, pe meleaguri giurgiuvene, cu toții.

Page 17: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

În continuare, doritorii au putut achiziționa cărțile despre care s-a făcut vorbire.

Page 18: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

Domnii MIRCEA DOGARU și CIOBANU VIOREL au fost invitați să consemneze în CARTEA DE ONOARE a Bibliotecii județene.

Page 19: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea
Page 20: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea

La final, coordonatorii volumului CANTEMIR și oamenii de cultură și artă din GIURGIU, au fost invitați de gazde să facă o poză de grup.

Page 21: MANIFESTARE DEDICATĂ UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE LA ...aseu-dimitriecantemir.org/wp-content/uploads/2020/... · Unirea Principatelor Române de la 1859 a deschis drumul spre cucerirea