Ion N. Oprea

Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei

bârlădene 1870 – 2008

Cu o prefaţă de Constantin Huşanu

Ediţia a II-a revăzută şi întregită

Editura P.I.M.

Iaşi - 2008

De acelaşi autor: ● Mari  personalități  ale  culturii  române  într‐o  istorie  a 

presei  bârlădene  –  1870‐2003,  Editura  TIPOMOLDOVA,Iaşi 2004. 

● Bucovina în presa vremii I (Cernăuți 1811‐2004). ●  Bucovina  pământ  românesc  II  –  Presa  din  Rădăuți  – 

1892 – 2004. ●  Cu  capul  pe  umărul meu…  Jurnalistică  împreună  cu 

cititorii, cuprinzând parte din publicistica autorului. ●  Mălin,  vestitorul  revoluției  –  antologie  ziaristico‐

scriitoricească  dedicată  poetului  Alexandru  Mălin  Tacu, obiectiv  informativ  al  securității  din  România  într‐un  fel  de proces al postcomunismului. 

● Vaslui – Capitala „Țării de  Jos”  în presa vremii  ‐1875‐2005. 

● Dorohoi – Capitala „Țării de Sus” în presa vremii 1874‐2006. 

● Huşul în presa vremii – de la Melchisedec până în zilele noastre – 1869‐2006. 

● Bârladul în presa vremurilor,  De la revista „Păreri” – la ziarul „Steagul roşu” – 1932 – 1949, Iaşi, 2007. 

● Personalități moldave, Editura P.I.M. Iaşi, 2008 

Ion N. Oprea

Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei

bârlădene 1870 – 2008

Cu o prefaţă de Constantin Huşanu

Ediţia a II-a revăzută şi întregită

Editura P.I.M.

Iaşi - 2008

Redactor şi culegere text: Constantin Huşanu Sponsor: Ion N. Oprea, pensionar bugetar   Editura PIM Şoseaua Ştefan cel Mare nr.11 Iaşi – 700498 Tel/fax 0232‐212740 e‐mail: editurapim@pimcopy.ro www.pimcopy.ro  EDITURĂ ACREDITATĂ CNCSIS BUCUREŞTI 66/01.05.2006  

Copyright Ion N. Oprea  Observații, sugestii  şi completări  la  textul acestei cărți se 

pot  face  prin  relația  cu  autorul  la  te.  0232.237.914  Iaşi  – România. 

Reproducerea interzisă    Tipografia P.I.M. Iaşi Apărut în 2008  

    

Coperta: Cristian Almăşanu şi Corina Poturu

    

Soției mele care‐mi poartă gândurile…  

7

PREAMBUL LA EDIŢIA a II-a Ediția  prezentă  nu  are drept  scop  s‐o  schimbe  pe  aceea 

din  anul  2004  epuizată  prin  difuzare.  Cartea  inițială  este completată cu publicațiile apărute  la Bârlad dar necuprinse  în textul inițial, din motive lesne de înțeles. Aşa cum am anticipat, cititorii dar şi eforturile proprii, m‐au ajutat să pun în evidență şi alte nume de ziare sau de reviste „descoperiteʺ ulterior, unele evidențiate  în  volumele  despre  presă  apărute  la  Vaslui  sau Huşi, redactate ulterior celei de la Bârlad. Acolo, pentru că, am zis, perioade îndelungate din istoria sa ținutul Tutovei ‐ şi chiar județul  ‐  s‐a  contopit  cu  cel  al Vasluiului  sau  Fălciului,  fie  şi parțial,  teritorial ori numai  sufleteşte,  tustrelele  fiind  totalul  a ceea ce a fost şi este Eparhia Huşului. 

Aşadar este clar, ediția prezentă face să avem o carte mai completă despre presa de  la Bârlad. Pentru a  le uşura  lectura cititorilor,  care  deja  au  parcurs  textul  inițial,  adăugirile suplimentare în volumul de față le scriu cu litere mai mărunte. Rămân convins, şi de data aceasta, că alte şi alte publicații de la Bârlad aşteaptă  să  fie  identificate  şi puse  în viitor pe masa de lucru a altor ediții adăugite. 

 Iaşi, 2008          Autorul 

   

9

CRONICA CRONICARILOR Istoria  presei  bârlădene  scrisă  de  un  încercat  ziarist, 

amicul  meu  din  veacul  trecut,  Ion  N.  Oprea,  nu  s‐ar  putea spune că este doar o înşiruire exhaustivă de gazete, mai ales că după  aprecierile  autorului  ar  mai  exista  încă  multe nedescoperite.  Personal  aş  înclina  să  afirm,  trecând  peste aparențe, că nu este nici măcar o istorie propriu‐zisă, ci este mai curând un pretext de „istorie”. Pentru  că, dincolo de miile de ziare  prin  care  autorul  a  trecut  cu  privirea,  urmărindu‐le sinteza,  descoperim  o  lume  (acum  miraculoasă  şi  inefabilă), peste  care  pulberea  timpului,  interesele  politice  şi  indiferența unei populații manipulate aşternuse un strat gros de uitare. 

 Spun  în  titlu  că  „Istoria...”  este o  cronică  a  cronicarilor, deoarece ziariştii sunt cei mai autentici eternizatori ai  faptului cotidian nud, ce surprind viața cât mai detaliat şi mai plină de semnificații,  încărcată mai  întotdeauna  cu  stări  emoționale,  ce nu‐şi pierd  forța de penetrație, o dată  cu  trecerea  timpului,  ci dimpotrivă,  exercită  asupra  noastră,  peste  vremuri,  o  stare nostalgică  de  transmigrație,  de  transpunere  în  alt  timp aparținând  transcendentului, empatizându‐ne  şi copleşindu‐ne aproape figurativ cu drama clipei consumată cândva.  

Răsfoind  Istoria  presei  bârlădene  descoperi  cu  emoție personalități, evenimente despre care generațiile mai vârstnice au  auzit  întâmplător,  fie  din  manualele  şcolare,  fie  din bibliografii  ce  se  consultau  doar  cu  permis  special,  fie  din procese publice  trâmbițate cu persuasiune  şi ură de clasă. Dar din noianul informațiilor, cu grijă şi ochi de specialist selectate, aflăm  cu  uimire  şi  satisfacție  totodată  despre  existența  unei numeroase  elite  româneşti  existentă  între  anii  1877  şi  1946, trecută  apoi  prin  sabia  nemiloasă  a  proletariatului  care  a decapitat‐o şi la propriu şi la figurat. 

10

Poporul român nu a fost compus numai din răsculații de la 1907. El avea o clasă mijlocie, urbană şi rurală, pe care se baza întregul  eşafod  al  statului  şi  care  a  fost  capabilă  să  mute granițele țării pe vechile ei albii. Fascinația cărții, nebănuită din titlu, emană din evocări. Dincolo de descoperirea unui oraş  în plină  efervescență  politică,  economică,  dar  mai  ales  literară, cititorul va descoperi biografii pline de interes şi surprize, chiar unele amănunte  în premieră, despre care nu s‐a scris  încă prin istoriografiile din ultima jumătate de veac, fie din ignoranță, fie din  cauza  unei  selecții  speculative  aservită  politicului dominant.  

Autorul  trece  în  revistă  zeci  şi  zeci  de  nume  şi  ca  un documentarist  conştient  de  ce  dă  la  lumină  din  rafturile arhivelor, nu intervine, decât foarte rar cu observații personale, nu  comentează,  ci  relevă  totul prin glasul  scris al ziarelor  sau revistelor. Autenticul  faptelor  şi  ideilor  transformă cartea  într‐un  izvor  de  meditație  ce‐ți  răscoleşte  pentru  multă  vreme gândurile  în  lucrarea  lor  perpetuă  de  descifrare  a  neînțelesei treceri.  

Pe  măsură  ce  ne  adâncim  în  conținutul  ei,  cartea  se transformă  dintr‐o  „istorie”  într‐o  epopee.  Fapte,  întâmplări, portrete,  microbiografii,  frânturi  de  creații  literare,  simpla enumerare  a unor personalități  intrate  în Panteonul  literaturii române, ce‐au trăit, gândit şi creat pe meleagurile Bârladului şi a  fostului  județ  Tutova  –  Țara  de  Jos  –  cum mai  era  numit pământul pe unde a călcat cel puțin de  trei ori Măritul Ştefan, odată nu cu mult timp înaintea bătăliei de la Podul Înalt (1475), întregul tezaur de informații prezentat ne captează interesul, de parcă am parcurge un roman de aventuri!  

Ion N. Oprea  face un  act de dreptate. El dezgroapă din subsolul  tăcerii  impuse  de  regimul  totalitar  adevărata  față  a intelectualității  româneşti  decapitată  de  forța  brutală  a  unei 

11

ideologii ce‐şi propusese să schimbe lumea prin violență. Rând pe  rând  ni  se  descoperă  înaltul  ei  patriotism  şi  o  ținută  intelectuală  remarcabilă,  o  spiritualitate  aplecată  spre „salvarea”  folclorului,  o  bogăție  inestimabilă  a  poporului român,  şi o  luptă până  la sacrificiu pentru apărarea patriei de duşmani  ( Al.  Vlahuță  împărțea  ostaşilor  în  tranşee  ziare  cu îndemnuri la luptă), şi în acelaşi timp găsim o seamă de creatori alături de nevoile şi durerile omeneşti care n‐au lipsit din nici o societate.  

Deşi  vremurile  erau  colorate  de  multiple  concepții politice, autorul le ocoleşte cu înțelepciune, cunoscându‐le bine efemeritatea, punctând doar ici şi colo lozincile înscrise chiar în manşeta  cu  titlul  publicației.  Cincizeci  de  ani  numele  unor importanți  purtători  de  opinii  dintre  cele  două  războaie mondiale  au  fost  înmormântate  şi  cimentate  de  vigilența cenzurii.  După  23  august  ʹ44  s‐a  impus  românilor  Ideea  că lumea,  istoria  noastră  națională  începe  o  dată  cu  invazia trupelor  sovietice  „eliberatoare”,  făcându‐se  apologia marilor realizări  şi  a  victoriei  definitive  a  socialismului.  Trecutul  era ocolit cu prudență. Doar bătrânii îşi mai aduceau aminte de el, dar nu prea aveau voie să‐l evoce în public. Istoria României, pe undeva triumfalistă, pe undeva amputată, pe undeva trecută cu vederea, sărea voit peste contribuția marilor personalități ce au contribuit  la  modernizarea  României,  la  făurirea  României Mari. De aceea spuneam că autorul face un act de restabilire a adevărului, un act de dreptate înscriind în această carte numele unei generații sacrificate post‐mortem la uitare.  

România,  şi prin  excelență Bârladul,  abundă  în  eroi,  am putea  spune,  care  au  întreținut  o  spiritualitate  românească sănătoasă. Pe aceştia îi descoperă Ion N. Oprea, oameni ce şi‐au lăsat amprenta lor spirituală în cerneala secolului al XIXlea şi al XX‐lea. În aceste câteva rânduri nu dau nici un nume, aş face o 

12

nedreptate fără a‐i numi pe toți. Las cititorul să‐i descopere pe rând, să  le  întipărească numele  în memorie  şi  să  le păstreze o amintire  pioasă.  Ei  şi‐au  jertfit  viața  transcriind‐o  în  paginile ziarelor  şi  revistelor, pe a  lor  şi pe a  celor din  jur,  lăsându‐ne moştenire o lume despre care abia acum aflăm. 

Lucrarea  lui  Ion  N.  Oprea,  originar  din  ținuturile Bârladului,  pe  care  nu‐l  rabdă  inima  să  nu  le  încrusteze  în „cronică”,  pune  o  cărămidă  la  istoria  presei  româneşti  şi  nu numai,  astăzi  când  avem  atâta  nevoie  de  adevăr,  după  o jumătate de  secol de  îndepărtare  frauduloasă de  la  rădăcinile neamului nostru lăsat în bătaia tuturor vânturilor ce au încercat să‐l smulgă din țărâna mumă.  

Scriind  Istoria  presei  bârlădene,  Ion  N.  Oprea  face  un mare  serviciu  tinerilor  gazetari de  astăzi,  cărora  li  se pune  la dispoziție  de‐a  gata  o  amplă  documentare  asupra  unui  timp ținut  în  con  de  umbră.  Trage  un  semnal  de  alarmă  asupra importanței constituirii cu orice sacrificiu financiar al colecțiilor de presă, adevărate tezaure de gândire devenite la un moment dat istorie şi face un adevărat cadou nesperat, de înaltă ținută şi rigurozitate  ştiințifică,  tuturor  celor  interesați  nu  numai  de trecutul Bârladului, ci  şi de un anumit mod de gândire a unei întregi generații dispărute în negura timpului.  

 Constantin Huşanu 

13

MOTIVAŢIILE AUTORULUI Clepsidra  timpului  lucrează.  Nesupravegheată,  poate 

acoperi  cu  praful  acumulat  oamenii  şi  faptele  lor....  Din nostalgie dar şi din îndatorare şi prețuire pentru timpul trecut, cât şi pentru împrospătarea amintirilor – ale mele şi ale celor de aceeaşi generație dar şi ca moştenire copiilor şi nepoților noştri – să le fie îndemn de a reveni în arhive, am cutezat, stimulat de împrejurări şi sentimente, să pătrund la presa locală, să dau la o parte,  cât  s‐a putut, praful adunat,  să  redau  în  cuvinte puține din multul ce a fost publicistica la Bârlad.  

În  afara  considerentelor de  ordin  sentimental,  câteva  au fost  împrejurările  care  m‐au  îndemnat  la  această  muncă.  În 1958,  la Bârlad  îşi  înceta activitatea ziarul Steagul  roşu  la care lucram. Am  crezut  într‐o  întrerupere  vremelnică,  scurtă. Mai bine  de  30  de  ani  a  rămas  un  gol  în  publicistica  localității. Revistele  ori  ziarele  care  au  apărut  între  timp  n‐au  fost  în măsură să înlocuiască pierderea.  

Aşa s‐o fi întâmplat cu presa şi anterior anului 1944? – m‐am  întrebat. Faptele arată  contrariu. Au  fost perioade  în  care, spre  deosebire  de  epoca  comunistă,  la  Bârlad  apăreau concomitent două şi trei ziare, cu o revistă, două sau mai multe. Personalități,  în  special  profesori  de  licee,  care,  deosebit  de catedră,  au  scris  pentru mai multe publicații  –  o dată  sau pe rând.  Conducătorii  de  publicații  la  Bârlad  nu  ezitau  să  se manifeste  ca  întemeietori  de  altele  la  Dorohoi,  Fălticeni,  la Tecuci  sau  chiar  la Bucureşti,  interesul  lor  nefiind  altul decât răspândirea valorilor cultural‐artistice, folclorice şi muzicale ale locului... Deci s‐a  făcut politică, dar  şi cultură,ştiință, stimul al creației locale şi naționale. Cu alte cuvinte, s‐a putut!  

Cea de a doua circumstanță se leagă de apariția în 1979 a unei lucrări importante asupra literaturii şi publicisticii de până 

14

la  1900,  în  care, din  circa  750 de  articole  consacrate  autorilor, doar despre Alexandru Vlahuță  şi  Ştefan Neagoe se aminteşte că  au  făcut  ceva  la Bârlad.  În  alte  500 de  intervenții dedicate publicațiilor  de  până  la  1900  de  la  Bârlad  este  amintit  doar ziarul  Paloda  când  în  capitala  Țării  de  Jos  au  făcut  acte  de cultură numeroase personalități  şi organe de presă, unele cu o longevitate întinsă. Chiar şi în cazul prezentării  lui Vlahuță nu se vorbeşte nimic despre  activitatea  acestuia  la  recunoscuta  şi prolifica Academie  Bârlădeană, mai  ales  în  timpul  războiului din 1918...  

Dincolo de  familiile Codrenilor, Epurenilor, Pălădeştilor, a  Racovițenilor  –  Bârladul  a  avut  un  profesor  Ion  Popescu, animator  al  conştiinței  româneşti  nu  numai  la  ziarul Semănătorul de la 1870 – 1876; un Stroe Belloescu care din leafa sa a ridicat două biserici în satele Grivița şi Palerma, o şcoală şi statuia lui Cuza Vodă, tot în satul Grivița, o Casă Națională, cu vestita  Bibliotecă  Publică  –  sediu  şi  ale  cenaclurilor  –  şi pinacoteca  în  oraşul  Bârlad;  un  Solomon  Haliță,  creatorul ziarului  Bârladul  şi  al  revistei  George  Lazăr;  un  Iacov Antonovici, colaborator al profesorului  Ion Popescu, autor a 5 volume  de  Documente  Bârlădene;  un  Alexandru  Philippide, Vasile Pârvan, G.  Ibrăileanu,  Şt. Zeletin, Paul Bujor dar  şi un George  Tutoveanu,  Tudor  Pamfile,  Toma  Chiricuță,  peste activitatea  cărora  nu  se  poate  trece  cu  buretele,  nici  prea grăbit...  

Rândurile  cu  cronică  publicistică  vin  să  repare  ori  să îndemne  la  aceasta,  să  atenueze  în  parte  sentimentele  de frustrare  pe  care  le  încerc  în  calitate  de  bârlădean  în  ocaziile amintite... După cum se vede, Bârladul a fost un puternic centru cultural  în  care,  din  1870  până  în  1944  şi  1958,  ziarele  şi revistele,  societățile  culturale  şi  cenaclurile  literare n‐au  lipsit. Mă bucur că şi după 1958, dar mai ales după decembrie 1989, 

15

publicațiile bârlădene   n‐au  întârziat  să aibă  cititori  şi oameni care să le creeze şi răspândească, chiar dacă nu îndeajuns...  

Celor două împrejurări li s‐au adăugat o a treia, poate cea mai importantă. Sentimentul sau boala „Bârlădenită – cronică”, cum a numit‐o un cronicar cu rădăcina tot în Bârlad, fără a‐i fi originală sintagma, dar şi un început al înțelepciunii personale, prilejuită  de  vârstă, m‐au  făcut  să mă  întreb:  bine,  „Steagul roşu”  dar  care  i‐i  rădăcina,  de  unde  vine,  cine  i‐au  fost înaintaşii?  

Problema  genealogiei  ne‐o  punem  când  am  ajuns  la  o vârstă, nu atunci când ne  interesează prezentul. Lucru pe care      l‐am constatat şi  la renăscutul „Păreri tutovene” din 1992 care, dezinteresat de propriu‐i trecut, pleacă la drum, cum aş fi făcut şi eu în tinerețe, cu numărul 1, număr nou, zice redacția iar nu cu cel din 1932 sau, mai insistent în revindecări, din 1883 când, profitând de fisura de  la Paloda, s‐a născut şi a ființat o scurtă perioadă de timp ziarul „Tutova...”  

De aici şi cumințenia „Părerilor tutovene” renăscute, care la  16  aprilie  1992,  argumentând  înființarea  județului  Tutova, aduce  ca  argument  cultural  existența  teatrului  şi  a muzeului, dar  despre  presă,  ca  parte  a  actului  cultural  la  Bârlad,  nu vorbeşte  nimic,  uitându‐se  adevărul  din  spusele  lui  Iorga: “Presa e o catedră, un amvon, un post de observație, de unde se scot strigătele de alarmă şi se dau semnalele…”  

Ca  să  existe  teatru  şi muzeu  la  Bârlad,  presa  a  tot  scos strigăte  şi a dat semnale din postul său de observație  încă din 1870, când a apărut „Semănătorul”, primul ziar  la Bârlad. Dar cine are nevoie, într‐atât de strigătele şi semnalele presei? N‐au avut nici cei din 1958 – care au adus sfârşitul presei  la Bârlad pentru trei decenii şi mai bine, nu au nici astăzi alții, care, după cum se  ştie,  reclamă  tot mai mult deranjul pe care  li‐l creează jurnalul...  

16

Dar care ziar se  îngrijeşte astăzi să aibă  la centrul său de documentare  colecțiile  tuturor  suratelor  lui  din  țară,  să  le arhiveze şi să le lase ca zestre celor de după noi?  

Există publicații care nici nu s‐au interesat de schimbul de presă, de  trimiterea numerelor  la bibliotecile  şi  instituțiile care fac şi arhivistică. De aici greutățile întâmpinate în documentare pentru realizarea volumului de față.  

Este  nevoie,  mai  mult  ca  oricând,  să  ne  cunoaştem originea  atât  ca  popor,  ca  instituție,  dar  şi  ca  individ. Măcar aceasta s‐o ştim dacă viitorul nostru, cu tranziția mereu luată de la început, ne joacă atâtea feste!  

Iată de ce am vrut să las mai tinerilor mei colegi şi cititori această salbă a  florilor vieții noastre care,  în  raft de bibliotecă, am socotit‐o a fi mai la îndemâna fiecăruia, decât în depozite de arhivă, unde din  lipsă de  spațiu, dar  şi de personal,  se mai  şi stochează  tocmai  când  ai  mai  mare  nevoie  pentru documentare...  

Înainte, dar şi după august 1944, presa a fost un mijloc de descoperire a celor cu talent de la cenaclurile literare, iar mulți dintre aceşti condeieri, odată formați, au stăruit a rămâne prin creația  lor  în  paginile  respective,  înnobilându‐le  prin semnătura, autoritatea şi crezul lor.  

Lista ziarelor  şi revistelor de  la Bârlad poate  fi un ajutor suplimentar  pentru  cei  dornici  de  noutate...  Pe  mulți, nădăjduim, îi va chema la studiu şi a originalelor aflate ca într‐un ierbar în rafturile arhivelor...  

Unele  consemnări  au  iz  de  vechime;  cu  atât mai mare valoarea  originalelor;  altele  probează  în  plus,  că  ce  a  fost cândva există  şi astăzi: grija pentru prosperitatea  țăranilor, de exemplu,  asigurarea  salariilor  cadrelor  didactice  şi  a funcționărimii;  rolul  băncilor  şi  al  banilor,  al  autorităților, problema pensiilor...  

17

 Asemenea relevări şi alte motivații pe care le vor descifra 

şi  amplifica  însăşi  cititorii, mai  ales  cunoscători  şi  iubitori  ai Bârladului, cărora li‐i adresată lucrarea, îndeosebi – m‐au făcut să  deschid  paginile  cu  gând  de  înlăturare  a  uitării  care  ne încearcă,  uneori...  Ziarele  şi  revistele  născute  la  Bârlad,  ca  şi oamenii  lor,  fac  parte  din  zestrea municipiului.  De  ce  n‐am scoate‐o din lada care o găzduieşte?  

Bârladul, ca  fiecare  localitate a  țării noastre, merită să fie mai  bine  cunoscut...  Ca  şi  oamenii  lui,  mereu  recunoscători înaintaşilor, profesorilor noştri...  

 Ion N. Oprea 

 

18

 

IMAGINI DIN BÂRLADUL DE ALTĂDATĂ

Vechea Stradă a Gării din Bârlad

19

Din ziarele vremii…

20

21

Acţiunea Acțiunea, ziar conservator, apare în octombrie – noiembrie 

1902, 4‐5 numere pe timpul alegerilor. Redactori: Maior Pruncu şi Lupu Costache. Tipografia G.V. Munteanu  („Paloda”  10  şi  17  octombrie 

1902; „Vocea Tutovei” 27 octombrie 1902)  *

Adevărul de Vaslui

Adevărul de Vaslui, membru fondator Alexandru

Codreanu, redactor şef în 2007 Gelu Irimia, redactor şef adjunct Simona Voicu, secretar general de redacţie Daniel Tănăsuc, cu redacţii în Vaslui (Daniel Tănăsuc, Manuel Drăgoi, Mirela Irimia, Gabriel Dumitrică, Dumitru Iancu, Dragoş Manoilă, editorialist Constantin Jomir); Bârlad (Cezara Mironică, Emanuel Cerbu); Huşi (Alina Darie, Valerica Hobjilă).

Tipărit în 16 pagini la Tipografia „Albina” Iaşi, „Adevărul de Vaslui”, anul XVI – serie nouă, nr.1908 (3108) apare, 16 august 2007, cu sublinierea „Merită să-l citeşti!”, poartă ca subtitlul un neadevăr. „Primul ziar al judeţului Vaslui – Fondat pe 22 decembrie 1989”. Adevărul fiind acela că primul ziar al nou înfiinţatului judeţ Vaslui în anul 1968 se numea „Vremea nouă”. Un neadevăr şi o mare neclaritate: de ce anul XVI, serie nouă?

După cum am mai subliniat (Vezi volumul „Vaslui –

22

Capitala Ţării de Jos – în presa vremii – 1875-2006”, pag.15-16), redacţia şi administraţia nu dezvăluie periodicitatea ziarului, adresa redacţiilor din Vaslui, Bârlad şi Huşi dar nici numerele de telefon, lucru neobişnuit în presă.

*

Alegeri libere Alegeri  libere, apare  în mai 1899  şi este un ziar de esență 

liberală.  Din  Alegeri  libere  se  naşte  la  24  septembrie  1900  ziarul 

Viitorul, organ al Partidului Național Liberal din Bârlad. („Bârladul” 10 şi 26 mai 1899; „Paloda” 13 mai

1899) *

Apărarea Naţională Apărarea  Națională  a  apărut  câteva  numere  şi  era 

adversarul Ligii Poporului susține Tribuna Tutovei din decembrie 1919. 

*

Aurora Aurora, publicație săptămânală, cu caracter sionist, editată 

începând cu 10 iulie 1899, la Tipografia „Progresul” din Bârlad de  către  proprietarul  şi  editorul  Sigmund  Cross,  la  care  o contribuție  importantă  şi‐a  adus  Adolf  Axelrad,  fost  elev  al Liceului  „Codreanu”.  Ce  vroia  săptămânalul?  „Să  ridicăm 

23

prestigiul poporului evreu, față de el însuşi şi față de poporul în mijlocul căruia trăieşte...” – se spune în capul primului număr... 

În perioada 10 iulie – 30 octombrie 1899, în cele 16 numere de la „Aurora” s‐au publicat de toate: 

‐  articole  de  orientare:  „Națiunea  evree”,  de  Ben  Israel; „Antisemitismul” , de G. De Molinari; „Proletariatul evreu față de antisemitism”, de Bernard Lazăre; „Evreii şi comerțul” – de Efraim Cohen; „Educație națională”, de Abraham Bhor;  

‐  literatură: „Românul” – de Börne; „Moise Goldfarb” de Sacher  Masoch;  „Frederic  Nietzsche  şi  evreii”  –  de  doctor Klugman;  „Pintschew  şi  Mintschew”  –  de  Sacher  Masoch; „Cauzele  generale  ale  antisemitismului  şi  rezultatele  sale morale în Rusia” – de N. Chmeriline; „Moise Aron şi Miriam”, după doctor H. Graetz; „Rolul presei  în mişcarea noastră”, cu moto „Presa e trâmbița vie care sună redeşteptarea popoarelor” – de Victor Hugo, semnat de Adolf Levy; „Curent literar” – de E. Zilber; „Mama vitregă” – scrisoare deschisă doamnei  I.H. – foileton  literar  Din  Ceaina  –  de  A.  Axelrad;  „Filantropul stradei” – de M.G. Saphir; 

 ‐ versuri de A. Axelrad, Adolph Levy şi M. Ilişinief;  ‐ corespondență din localitate, din județ şi țară, din lume; 

‐  rubrici  precum:  voci  creştine,  mişcarea  sionistă,  poşta redacției... şi administrației, Contra bolilor infecțioase, o rubrică literară,  informații  despre  „Afacerea  Dreyfus”,  răvaşe, bibliografie, cugetări – ca acestea:  

„Popoarele ca şi indivizii invocă dreptatea când o cred în interesul  lor, dar  o  revocă  când  o  socotesc  opusă”  ‐ Edmond Thaudiere.  

„Libertatea piere unde egalitatea încetează” – Armand.  „La un popor minoritatea  face de obicei  lucrurile mari”. 

„Niciodată nu ieşi nepătat din lupta vieții” – Renan.  Dar  şi  ştiri,  ca  următoarea,  a  publicat  Aurora:  „O 

24

groaznică nenorocire s‐a revărsat asupra populației din Lespezi. Tot orăşelul a  fost consumat de  flăcări; aproape o sută de case au ars şi peste o sută de familii au rămas pe drumuri. 

...  Să  venim  în  ajutorul  văduvelor  şi  copiilor  rămaşi  pe drumuri,  fără  un  ajutor,  fără  un  căpătâi  unde  să‐şi  plece capul”... (nr. 12 din 2 octombrie 1899). 

Costă anual 4 lei; de la 16 octombrie, 5 lei.         * 

Aurora ţionistă Pe lângă Adolf Axelrad a mai contribuit la redactare şi

Emil Feinsilber (pseudonime Emilian şi Efraim junior), Iacob Braunştein (ps. Baum) şi Iacob Weinfeld (ps. Ibes), ulterior dentist la Bârlad, cu învăţătură la New -York. În Aurora ţionistă, săptămânală, din iulie 1899 - spune profesorul Grigore Creţu, se anunţa bârlădenilor ştampilele ce săpa Sol(omon) B. Forstein în cauciuc şi metal. Se înţelege că şi C.S. Leţcae era nu numai tipograf ci şi săpător de litere.

Dintr-o scrisoare a lui Leţcae este redat citatul: „Pentru progresul economic al acestei tipografii am fost nevoit a mă îndeletnici cu săparea literelor necesare pentru afişe, în timpul când nu aveam de lucru. Astfel am sculptat peste opt caractere de litere, în peste 400 bucăţi în lemn de paltin şi teiu. Însă nu am concursul românilor," - se plângea el.

A ieşit şi un număr al 17 al Aurorei - adaugă Grigore Creţu, „dar fără colaborarea celor de mai sus."

* „Aniversarea unui om de cultură” îşi intitula ziarul

„Neamul evreiesc” din 23 august 1949 articolul semnat de S.H. Gherasim închinat lui A.Axelrad: „Zilele acestea s-au împlinit 70 de ani de la naşterea scriitorului şi publicistului A.Axelrad. Viaţa acestui mânuitor al condeiului este un exemplu de muncă continuă în slujba progresului, în slujba răspândirii culturii în masele largi populare.

În afară de opera sa poetică („Lădiţa cu necazuri” 1900-1945) activitatea cea mai importantă a lui Axelrad a fost aceea de popularizare. Astfel, sub pseudonimul A.A.Luca a redactat publicaţiile „Orizontul”, „Revista ideilor”, „Minunile Naturii”,

25

„Oameni şi idei”, „Convorbiri ştiinţifice” şi mai cu seamă binecunoscuta colecţie „Lumea”.

Axelrad a fost unul dintre traducătorii lui Karl Marx în limba română, tipărind în colecţia „Lumea” broşura acestuia intitulată „Muncă, marfă, bani”.

Axelrad a mai tradus şi din Maxim Gorki (Revelionul unui vagabond, Omul, În temniţă) şi din Tolstoi şi Mecinikoff. A mai tradus pagini alese din materialiştii francezi: Diderot, Voltaire, Rousseau, din opera lui Jean Joures, fragmente din opera lui Anatole France şi poemul scris de Heine împotriva prusianismului reacţionar, „Deutschland” sub titlul „Viitorul Germaniei”.

Ca publicist, Axelrad s-a dovedit a fi un scriitor de valoare colaborând la diferite publicaţii.

Aniversarea a 70 de ani îl găsea pe Axelrad pe poziţiile sale fireşti de luptător împotriva „nesăţioasei ciocoimi”, urmându-şi neabătut idealul.

*

Bârladul Bârladul  apare  o  dată  pe  săptămână  la  20  iulie  1887, 

redacția  la  Tipografia  română,  unde  se  şi  tipăreşte.  Nu‐şi declină apartenența politică până la cel de al 50‐lea număr – 28 august 1888. 

 Bârladul reapare  la 16 septembrie 1898 de  la nr. 1, anul I de  apariție,  ca  ziar  aparținând  conservatorilor,  apartenență confirmată  şi  de  declarația  din  15  septembrie  1898  a  omului politic Theodor G. Emandi care chema „la luptă şi la muncă” pe bârlădeni…  

Administrația ziarului în strada Belvedere nr. 144 Bârlad. 

26

Se  tipăreşte când  la Tipografia George Cațafani – Bârlad, când la Tipografia C.D. Lupaşcu.  

Cu gândul  la politică  şi  la bătălia cu opozanții  (cei de  la Paloda…) administrația ziarului Bârladul nu ține la genealogia publicației. După anul I din 1898, îşi reia activitatea tot în anul I 1898, cu nr. 1 de ziar,  iar  la 15  februarie 1911, ziarul ajunge  la anul XII şi numărul 4, ca la 15 februarie 1914 numărul ziarului să fie 5, iar anul de început XII…! 

Ziarul  publică  în  prima  pagină  materiale  cu  tematică variată  şi de  actualitate:  „Starea  țăranului  în  județul Tutova”, „Cestiunea  iarmarocului”,  „Şcoalele  rurale”,  „Presa  română  şi ziariştii”, „Originea satelor şi felul lor de constituire”, „Biserica sătească  şi  popa”,  „Şcoala  Codreanu  şi  lucrul  manual”, „Concursul  pentru  catedrele  primare”  ş.a.  iar  în  cuprins rubricile: „Foița ziarului Bârladul” ‐ cu lucrări literare, „Scrisori –  telegrafice”,  informații  diverse,  „Jocuri  şi  petrecere”,  din străinătate,  „Bibliografie”,  poezie,  „Varietăți”,  „Ştiri economice”,  „Ştiri  de‐ale  zilei”,  „Pentru  părinți”,  „Mostre  de limbă păsărească”, „Tribuna literară” etc.  

La bibliografie ‐ abundă prezentarea conținutului revistei locale „George Lazăr”, care alături de Bârladul, au aceeaşi naşi..  

.Sub „Foița ziarului Bârladul „ s‐au publicat: „Nicolae  şi Mărioara” – nuvelă de M.W. Bârlad, „O furtună îngrozitoare în mijlocul unui ocean”, nuvelă de I. Rodoet; „La Ischia, de Franz Eugen  ,  traducere  de  dra  R.G.;  „Călătorul  ascuns”  de  Hans Hoffmann,  traducere  de  R.G.;  „Originea  Huşilor”,  un  serial deosebit de interesant etc.  

Ziarul Bârladul a fost scos de ardeleanul Solomon Haliță şi tecuceanul  G  Ghimbăşanu.  S‐a  bucurat  şi  de  colaborarea profesorilor Grigore Negură, C.Slobozeanu, St. G. Drăgănescu, Ion Chiriacescu şi Th. G. Emandi. Mai apar lucrări semnate: Gh. Ghibănescu,  D.H.  Petrovici,  D.G.  Dorin,  Lazăr  Grecea, 

27

Anghelachi S. Crețu, Constant Drăgulinescu, Leon Gârbea.  Mai ales  în primii ani ziarul a  tratat probleme nu numai 

din  Bârlad  şi  județul  Tutova,  ci  şi  din  județele  şi  localitățile Fălciu, Galați, Iaşi, Vaslui, Bucureşti.  

Bârladul din 29  ianuarie 1888  făcea cunoscut cititorilor că dl. Gh. Ghibănescu, redactor de la 27 septembrie 1887, „nu mai poate  lua asupra‐i  redacția ziarului… s‐a constituit un comitet care va lua asupră‐şi sarcina apariției regulate a ziarului…” 

Ziarul  Bârladul  şi  oamenii  vremii  –  au  lansat  la  19 0ctombrie  1898  Lista  de  subscripție  pentru  ridicarea monumentului lui Manolache Costache Epureanu la Bârlad. 

 *

Bârladul este scos de G. Ghibănescu şi Solomon Haliţă cu concursul librarilor V.D. Vasiliu şi G. Man Barbu, făcând concurenţă Palodei lui Caţafany, dar şi librăriei acestuia. De îndată ce între librarii respectivi a intervenit împăcarea a încetat şi apariţia foii Bârladul, la 28 august 1888.

A doua şi a treia oară, Bârladul apare la Tipografia Caţafany şi anume de la 16 septembrie 1898 la 18 iunie 1899; de la 15 - 31 octombrie 1902, în preajma alegerilor generale pentru cameră şi a patra oară la Lupaşcu - de la 9 octombrie la 20 noiembrie 1903, ba şi a cincia oară în 1905.

Bârladul - spune Grigore Creţu în „note" la lucrarea „Tipografiile..." a fost redactat, ca organ conservator, de T. Emandi, V. Simionov, St. Drăgănescu şi Grigore Negură. În Paloda XXII 48 (27 septembrie 1903), sub titlul „Cronica hazlie" se publică „O şedinţă a Comitetului de redacţie a „Bârladului". Aceasta e dovada că ziarul a apărut şi după 1902, purta numărul de ordine 2 şi era tipărit la atelierul Lupaşcu.

Bârladul de la nr. 9, 1903, avea în comitetul de redacţie pe T.G. Emandi, Grigore Negură, M. Vasiliu Cristescu, C. Slobozeanu, G. Oprişan, S.G. Drăgănescu şi I. Chiricescu (după Nerva Hodoş - Al. Sadi Ionescu „Periodicele româneşti").

Biblioteca „Stroe Belloescu” din Bârlad deţine numere ale ziarului din anii 1887, 1888, 1902, 1903, 1908, 1909, 1911, 1912, 1914 şi 1934.

*

28

*La 24 februarie 1890 Senatul României a luat în cercetare proiectul de lege votat şi adoptat de Adunarea deputaţilor în şedinţa de la 10 decembrie 1888 prin care, la cerere, în virtutea art.9 din Constituţie se solicită recunoaşterea calităţii de cetăţean român a domnului Solomon Haliţa, român din Transilvania, de religie greco-catolică, de profesie profesor, domiciliat în oraşul Bârlad.

Examinând actele aflate la dosar reieşea: că este născut în comuna Sângeorgiu la 17 aprilie 1859, din părinţi români, că era lepădat de protecţia austro-ungară, că la Bârlad se bucura de o bună conduită în societate; că din 8 februarie 1886 era numit profesor de pedagogie, drept constituţional şi administrativ la Şcoala normală din Bârlad, fapt pentru care legea este primită şi de Senat cu 38 de voturi, contra 13.

         * George Ghimbăşanu era născut din părinţi români în

comuna Zernesci, Comitatul Făgăraşului, Ţinutul Transilvaniei, la 20 decembrie 1840, botezat la 25 decembrie în religia greco-catolică; era emigrant şi lepădat de protecţia austro-ungară, la Bârlad, unde se căsătorise în 1873 cu Maria Vintilescu şi avea doi copii, se bucura de o bună conduită în societate, profesor în urbea Bârlad; la 18 decembrie 1888, în Adunarea deputaţilor, cu 67 voturi, contra 11, i se recunoscuse calitatea de cetăţean român.

Calitatea de român îi era recunoscută şi de Senatul României cu 49 voturi, contra 3, la 7 martie 1890.

Bârladul cultural Bârladul cultural, foaie volantă editată de comitetul

29

municipal de cultură şi educaţie socialistă cu ocazia „Zilelor culturale ale Bârladului" are ca editorial articolul „Efervescenţă spirituală" semnat de Paul Stoica, prim secretar al comitetului municipal Bârlad al P.C.R., iar alături fotografia solistei de muzică uşoară Coca Dragomir, evoluând în cadrul unui spectacol.

Militând pentru „Tradiţie şi actualitate", cursiv semnat cu iniţialele N.G., foaia pune în evidenţă contribuţia străveche a Bârladului la dezvoltarea culturii româneşti şi înscrie într-un chenar roşu versuri scrise cu suflet, ca de obicei, de G.G. Ursu, prof. univ., mare animator şi păstrător al valorilor culturale ale oraşului, intitulate „Rondelul amintirii" foarte apreciate de localnici dar şi în literatură:

„Au înflorit salcâmii la Bârlad, Oraşul e-o legendă de ninsoare, Voi tineri, prindeţi clipa să nu zboare , Cât florile pe caldarâm nu cad. Am fost şi eu ca voi, nutrind răsad Să pot rodi în vremea călătoare, Au înflorit salcâmii la Bârlad Oraşul e-o legendă de ninsoare. Ci astăzi, în amurg, ce desfătare Să mă cufund, cum flăcările-mi scad, În amintiri, ca-ntr-un dulce vad, Suava ei tortură mă doboare... Au înflorit salcâmii la Bârlad…” Preşedintele comitetului municipal pentru cultură şi

educaţie socialistă, dr. Paul Sârbu, scria despre Festivalul Naţional „Cântarea României" ca „manifestare a muncii şi creaţiei libere", iar prof. Gruia Novac despre corul „Armonia la 80 de ani".

Alte articole puneau în valoare instituţiile culturale şi oamenii Bârladului: V. Mălinescu, secretar literar la Teatrul „Victor Ion Popa" scrie despre „Teatru - act de cultură"; Eug. Popuşoi, muzeograf, despre „Muzeul «Vasile Pârvan» şi educaţia patriotică; prof. Gh. Catană, directorul Casei de cultură a sindicalelor, despre „Cenaclul plastic «N.N. Tonitza» - prezenţă

30

activă în viaţa spirituală a Bârladului", iar prof. Ioan Florea realiza un micro-interviu „Treptele pasiunii - cu medicul Adrian Timofte, artist amator în timpul liber, interpretul unui rol în spectacolul de teatru „Puterea dragostei" de Ion Băieşu.

În afară de alţi prozatori - prof. Georgeta Anghel şi Ion Maftei, de exemplu, foaia Bârladul cultural cuprinde poezii semnate: Horia Graur (Dor), Veronica Penea (Ţărm de baladă), George Grindină (Pentru bărbaţii de pe corăbiile muncii" şi „Sunt fiul acestei fântâni"), Doina Diaconu (Statornicie).

*

Brazdă nouă Brazdă Nouă a apărut  în anul 1920, ca organ al Partidului 

Naționalist Democrat  din  Județul  Tutova  şi  a  servit  când  pe acesta, când Partidul Naționalist – Țărănesc (cu numărul 4 din 1 decembrie  1921),  revenind  la Partidul Naționalist  – Democrat de  la 1 decembrie 1922, când Partidul Naționalist al Poporului (nr.  din  4  iulie  1924)  apoi  „Foaie  a  Partidului  Național  din județul Tutova” – în funcție de conjunctura politică şi alianțe – făcând luptă de opinie electorală cu alte gazete locale, cum ar fi Tribuna  Tutovei,  Viitorul,  Lumina,  Steaua  sau  chiar  cu… Academia Bârlădeană.  

Reluându‐şi  activitatea  aproape  din  an  în  an,  Brazdă Nouă  a  rezistat  până  în  1928,  colaborând  la  ea  personalități importante:  Nicolae  Iorga,  Pamfil  Şeicaru,  Nichifor  Crainic, Radu  D.  Rosseti,  Natalia  Negru,  Stelian  C.Dumbravă,  I.C. 

31

Antonovici, I.V. Balmuş, C. Dornescu, G. Pallady, Octav Motaş, G. Taşcă, Iancu Mihăilescu.  

„Rostul ziarului – se spune în numărul 4 din 1 decembrie 1921‐  este  de  îndrumător  al  conştiinței  sociale  şi  controlor  al vieții publice” el „nefăgăduind nimic altceva decât: credință şi sacrificiu, muncă şi cinste”.  

Ziarul  se  adresa  îndeosebi  preoților,  învățătorilor, gospodarilor, oamenilor de dreptate, „cinstiți, harnici dar sătui de  vorbe  goale…”  Apărea  sub  conducerea  unui  comitet, redacția  şi administrația  în Bârlad, str.  I.C. Brătianu nr. 25,  iar tipografia la N. P. Peiu. 

        * Biblioteca din Bârlad deţine 11 numere din „Brazdă

nouă” din anii 1923,1924, 1925, 1927, 1928 şi 1929.         * 

  Din inițiativa şi prin truda Ligei Feministe din localitate, de  sub  preşedinția doamnei  Lucia  P. Nechifor,  s‐a  ridicat în grădina publică  a oraşului  nostru  un modest  şi  frumos monument  poetului Alexandru  Vlahuță, a  cărei  dezvelire  s‐a făcut  cu  deosebită solemnitate  în  ziua de 21 septembrie crt.  

• Festivitatea  

Serviciul  divin  a  fost  oficiat  de  majoritatea  preoților  din localitate,  în  frunte  cu  P.S.  Sa  Iacov  Bârlădeanu,  episcop  al Huşilor, care a ținut şi o frumoasă cuvântare.  

32

* Festivitatea dezvelirii 

monumentului lui Al. Vlahuță * 

Au  mai  vorbit,  de  asemenea:  doamna  Meisner  de  la  Iaşi, domnul  Paul Constantinescu,  profesor,  domnul  I. Minulescu, din  partea  Ministerului  Artelor,  colonelul  veteran  Voinescu, institutorul  Ionescu  ‐  Tutoveanu  ,  studentul  Găvănescu  şi doamna Lucia P. Nechifor, care predă monumentul dom‐ nului primar.  Iar din partea Ligei  culturale  a  vorbit domnul  avocat Stelian Dumbravă.  

(Din Brazdă Nouă, anul IV, nr. 6, din 25 octombrie 1924). * 

Inscripție pe soclu: „În bronz chipul  ți‐au săpat ca veşnic pildă vie vremurilor ce vor să vie, că tu străjer ai fost libertății, dreptății  şi  adevărului…completată  cu  versurile  proprii alăturate pe soclu:”Şi‐s fericit c‐am fost o clipă‐n stare să simt în marea lumii armonie, a gândurilor mele întrupare”.         *   

„O  fotografie  de  la  inaugurare  adună  pe  unii  dintre iubitorii amintirii marelui om. Distingem pe G. Tutoveanu, care a şi vorbit la dezvelirea bustului lui Al. Vlahuță, în septembrie 1924,  pe  profesorul  universitar  Virgil  Nițulescu,  pe  medicul literat  I.  Weinfeld,  pe  poetul  George  Pallady,  pe  actrița  de obârşie bârlădeană, Maria Giurgea, pe scriitorii gălățeni Grigore Voja şi Emil Maur, pe sculptorul Dimitriu Bârlad…”  

G.G. Ursu         * „…Chipul  lui  Vlahuță  sugerează  calmul  unei  conştiințe 

care,  spre  apus,  îşi  face  bilanțul  vieții  şi  simte  că  şi‐a  făcut datoria,  iar  şuvița  de  păr  alunecată  peste  fruntea  adânc brăzdată aminteşte de portretul ce i l‐au făcut un Nicolae Iorga, 

33

un Tudor Vianu. Acest sentiment al datoriei  împlinite sculptat în  bronz  de  Ion  Dimitriu  –  Bârlad  concordă  cu  versurile poetului de pe soclu.”  

G.G. Ursu Secretar al Academiei Bârlădene

(Din Bârladul odinioară şi astăzi)         * 

Sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad – bunicul Margaretei Pâslaru. „Dragostea mea pentru artă se trage de demult, de la bunicul, sculptorul Ion Dimitriu – Bârlad, despre care  intenționez să  fac  şi un mini documentar – spunea recent într‐un  interviu  îndrăgita  Margareta  Pâslaru,  marea  noastră cântăreață a anilor 70 – 80, emigrată în America de peste 20 de ani.  

„Sunt foarte emoționată când vorbesc despre el, pentru că  practic,  eu  am  crescut  în  atelierul  lui.  Bunica  picta  în  stil impresionist  şi  în  pauză  îi  cânta  bunicului  la  pian  piese  din Chopin.  Ca  să‐l  inspire!  Iar  el  lucra.  Specialitatea  lui  erau sculpturile monumentale. Şi chiar vă invit pe dv. să mergeți să vedeți operele pe lângă care unii trec zilnic, fără să mai ştie ale cui sunt şi cu câtă pasiune au fost plămădite.  

În Cişmigiu există superba „Femeie cu ulcior” şi bustul lui  Titu Maiorescu,  din  Rotondă.  În  Buşteni  se  află  eroul  de război Muşat,  „Aruncătorul de  grenadă”.  În Galați  se  găseşte monumentul  lui  Cuza.  În  fața  unuia  dintre  stadioanele bucureştene există un discobol  realizat de bunicul meu.  Iar  în Iaşi, sper să mai existe „Monumentul infanteriei”.  

Presa vremii a  reținut  şi alte  lucrări ale maestrului  Ion Dimitriu – Bârlad: Monumentul Diviziei a II‐a de cavalerie Iaşi, Aruncătorul de grenadă  la Buşteni, Bârlad  şi Brăila, bustul  lui Alexandru  Vlahuță  la  Bârlad,  Haralamb  Leca  ‐  Caracal,  ‐ Avram  Iancu,  la  Tg.  Mureş,  Eminescu,  la  Sânnicolau  Mare, doctor Vicol, la Herculane, Santinela – la Costeşti – Argeş. 

34

 Alte lucrări ale sale au fost 

achiziționate:  busturile  lui Arestia  (1911)  şi  Octav  Băncilă (1949)  de  către  Ministerul Artelor;  busturile  lui Alexandru Odobescu  (1937)  şi  a  lui  Petru Poni  (1940)  de  către  Ateneul Român. Lucrări  ale  sculptorului sunt la Muzeul Militar Bucureşti, Muzeul  Aman  din  Craiova,  la Universitatea  din  Atena  şi 

Muzeul  Bizantin  din  Atena. Marele arheolog Atena (1921) şi rectorul  academiei  Belle‐Arte 

din Napoli (1922) sunt tot lucrările sale.  Deosebit de sculpturi, I. Dimitriu – Bârlad a avut vocație 

către  caricatură,  desene,  reproduceri,  decoruri  şi  costume  de teatru,  decorațiuni  de  interior,  panouri  decorative,  pictură  – peisaje, portretul soției sale – realizat în 1912…  

Numeroase lucrări se află în colecții particulare. În 1957 a  donat  oraşului  său  Bârlad, Muzeului  din  localitate  ”Vasile Pârvan”,  circa  30  de  lucrări,  printre  care  amintim:  Gh. Gheorghiu – Dej, Vasile Pârvan, Emil Gârleanu, Al. Vlahuță,  I Dragoslav,  A.  D.  Xenopol,  C.  Notara,  George  Palade,  Titu Maiorescu, George  Enescu, Matei Millo,  Tudor Vladimirescu, Radu  Rosetti,  Vasile  Lupu,  Eminescu,  Dimitrie  Cantemir, Mărăşeşti, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi ş.a.  

La  30  octombrie  1943,  pentru meritele  sale  artistice  a primit „Ordinul Meritul Cultural – clasa I”.  

(Din  revista  Formula  AS  nr.  575/2003  şi  Monografia „Liceul Gh. Roşca Codreanu” / 1971, de Traian Nicola). 

Margareta  Pâslaru,  nepoatasculptorului Ion Dimitriu) 

35

           *   

În anul 1924 i s‐a ridicat profesorului Ion Popescu, în fața Şcolii  normale,  un  bust  de  bronz,  operă  a  sculptorului  Ion Dimitriu  –  Bârlad,  „pentru  eternizarea memoriei  neobositului profesor  şi  luptător  pentru  cultura  națională”  –  notase profesorul Mihai D. Mâță  în revista „Flacăra” de  la Bârlad, nr. 2‐3 – septembrie 1970. 

   Ioan C. Dimitriu – Bârlad, născut la 17 

mai  1890  în  Bârlad,  unde  urmează  Liceul Codreanu, apoi în anii 1907 – 1910 urmează Academia de Arte Frumoase din Bucureşti 

 

*

36

Breslaşul Breslaşul, organ independent al meseriaşilor dorohoieni,

apare de două ori pe lună, sub direcţia unui comitet, începând din octombrie 1909, cu următoarele ziceri alăturate frontispiciului: „Prin muncă la belşug"; „Prin citire la lumină", dar şi povaţa: „Nu e totdeauna bine să spunem tot ce avem pe inimă, dar trebuie să căutăm să nu avem nimic pe inimă din cele ce nu putem spune".

Redacţia şi administraţia: str. Jjiei nr. 25. Se tipărea la Bârlad - Tipografia „Modernă", str. Ştefan cel

Mare nr. 161; Format 33x48 cm. Din 5 iulie 1911 - la Tipografia „Progresul" din Iaşi, str. Ştefan cel Mare nr. 4.

Girant responsabil: M. Vasiliu. Ziarul cu nr. 4 din 16 decembrie 1909 începea cu

anunţul:... „Marţi 8 decembrie, ora 6 seara, un odios atentat s-a comis contra Primului ministru dl. I.I.C. Brătianu. Un individ, Gh. Stoenescu, lucrător la C.F.R., a descărcat trei gloanţe de revolver asupra dlui Brătianu, pe când Dsa se întorcea de la Senat. Din fericire Dsa va fi pe deplin restabilit".

În legătură cu fapta citată se menţiona: „...starea atentatorului Stoenescu inspiră serioase îngrijiri. În urma încercării de sinucidere, aruncându-se pe fereastra latrinei de la Palatul Justiţiei, de la înălţimea de 9 m, se crede că a suferit grave leziuni"...

Echidistant, într-un alt articol „Facem politică?" ziarul dezvăluie un fapt de viaţă:

„...Mai multe persoane din localitate, şi în primul rând puternicii zilei, ne acuză că prin coloanele ziarului nostru, noi nu căutăm a apăra atât interesele meseriaşilor, cât a slăvi pe oarecare persoane politice, bineînţeles în opoziţie cu Dlor.

Aceasta şi-au luat-o dlor din faptul că în două numere de ziar am arătat că Prinţul D.P. Moruzi s-a interesat de soarta meşteşugarilor, pentru care îi aduceam viile noastre mulţumiri.

De aici au dedus dlor că am fi puşi la cale să ridicăm în slavă persoana Prinţului Moruzi, fiind răsplătiţi pentru aceasta.

De datoria noastră e să arătăm că noi nu facem politică, spre a ridica în slavă persoane sus puse, noi am mulţumit numai Prinţului Moruzi şi am căutat a-l arăta meseriaşilor aşa cum este: nobil, dezinteresat şi iubitorul clasei de jos. Şi am

37

făcut aceasta numai pentru că Dsa a fost singurul de aici, care s-a interesat de soarta noastră şi a plecat urechea la tânguirile noastre jalnice.

Ceilalţi? Ne-au ameninţat, batjocorit sau râs, nedând nici o importanţă „beţivilor".

Şi dacă în locul prinţului Moruzi ar fi venit vreun fruntaş liberal sau conservator şi ar fi căutat să ne dea sfaturi şi încurajări pentru un viitor mai bun, am fi avut aceleaşi cuvinte de laudă, căci n-am fi văzut în ei politicieni, ci oameni de bine, oameni ce ştiu a simţi durerile altora.

Nu s-au găsit însă asemenea oameni"... Acum şi reversul, încrustat în aldine la „Portrete": ,,A ocupat şi s-a ocupat de multe în oraş şi în judeţul

nostru. Când l-am cunoscut întâi era meseriaş ca şi noi toţi. Dar dorul de a trăi fără să muncească l-a făcut să se lase de meserie şi să bată scările celor mai mari, pentru a-i da o slujbă.

Şi de... să se scape de el, i-au dat. L-au pus mai mare peste cei ce aprind felinarele. Păcatul însă urmăreşte pe oameni, şi într-o bună dimineaţă, oarecare denunţuri făcute de un amic al dsale, au făcut să se constate multe. Şi... iată-l trimis la plimbare.

Iar meseriaş, iar luptător înfocat. S-a mai găsit un oscior bugetar peste câteva luni şi

pentru el. L-au pus intendent la azilul săracilor. Cam nepotrivit post dar, de... face!

Semne particulare ale personajului: de râde, un ochi îi plânge. Pe când era meseriaş, visa înfiinţarea „unui grup al meseriaşilor", cum zicea el. Acum…

Semnătura: Lucifer. După aceste două articole, potrivite şi cu situaţia noastră

de astăzi, când parlamentarii şi revoluţionarii ne dau spectacole destule, iată şi titlul altor materiale din „Breslaşul": „Din durerile noastre" de M. Vasiliu; „Prin luptă la izbândă" de Gh.D. Ferman; „Casa de ajutor a Corporaţiei meseriaşilor" de dr. Dinder; „Tot săracul plăteşte scump" de Kârjă; „Suferinţele Moldovenilor" etc.

Se publicau şi versuri: „Dorobanţul" de Stephanovici; „Dorul breslaşului" de Ioan Popovici, sculptor - polietor; „Luxul" de N.V. Ostafi, cântăreţ.

„Foiţa" ziarului „Breslaşul" publica un serial: „Educaţie

38

religioasă", iar la rubrica „Juridice" articolul „Legea repausului duminical".

Mai avea: informaţii, bibliografie, reclame şi inserţii. Nu a apărut de două ori pe lună cum şi-a propus, ci

atunci când... a putut; numărul 5 din „Breslaşul" a fost tipărit la 5 martie 1911, numărul 6 la 10 iulie 1911, numărul 7 la 30 octombrie 1911, iar numărul 8 la 15 februarie 1912.

(De acelaşi autor: „Dorohoi – Capitala Ţării de Sus – în

presa vremii 1874-2006”, Editura Edict, Iaşi 2007, p.53-55.). *

Buletinul căminului Buletinul căminului, publicaţie realizată de prof.

I.Codreanu de la Murgeni – Tutova, membru în Comitetul Căminului Fundaţiilor Regale din acea parohie, „un început promiţător în publicistică”, era de părere „Cronica Huşilor” în numărul său din luna mai 1938 (p.212)

(Din „Huşul în presa vremii de la Melchisedec până în zilele noastre – 1869-2006, p.68).

* Căminul cultural înfiinţat încă din 1920 sub numele de

Fundaţia Culturală „Principele Carol” avea în preocupări mai ales organizarea culturii la sate prin mijlocirea „căminelor culturale” ajutat de „echipele regale studenţeşti” de care s-a preocupat Dimitrie Gusti, profesor de sociologie la Universitatea din Bucureşti, fost ministru de instrucţie.

Statutul pentru funcţionarea căminelor culturale” publicat în Monitorul oficial nr.108 din 14 mai 1935, ca şi Regulamentul dezvoltător al statutului arătau: „Scopul căminului cultural este să ajute la 1) întărirea sănătăţii trupeşti; 2) îndrumarea muncii către o mai bună producţie; 3) înălţarea sufletului în obştia satelor (sau în „despărţământul parohial orăşenesc”).

Scriind despre cele de mai sus D. Popadopol în lucrarea „Căminul cultural şi rostul lui social”, tip. „Datina” T. Severin, 1938, în „Cuvânt înainte” socoteau pe „cei ce au în primul rând răspunderea despre soarta locală a Căminelor Regale, ca şi

39

despre rezultatele muncii ce se desfăşoară în ele, pe învăţătorii şi preoţii satelor.”

Aşa se şi explică de ce preşedinţii căminelor culturale în localităţi au fost cei care simţeau că începe „o viaţă nouă pentru sate”: învăţătorii şi preoţii.

De revăzut şi adâncit în acest sens şi activitatea de punere în practică a „metodelor monografice” de cercetare sociologică iniţiată de prof. Dimitrie Gusti la Dodeşti-Tutova şi în satele din jur de echipa studenţească condusă aici de Victor Ion Popa şi soţia sa Maria Mohor, artistă, în perioada 1935-1939, în volumul „Ghenuţă Coman – o viaţă dedicată arheologiei” – realizat la Editura „Cutia Pandorei”, Vaslui,

apărut cu sprijinul Muzeului judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui.

Cheia Cheia, ziar de opinie, civilizație  şi cultură a  fost  tipărit  la 

Bârlad cu ocazia campaniei electorale din anul 1992 şi a avut ca directori pe Merite Radu, iar redactor şef pe Florin Şchiopu. În cele câteva numere ziarul a reprezentat şi popularizat platforma politică a Convenției Democrate – în paginile lui fiind publicate şi listele cu candidații Convenției Democrate pentru funcțiile de primar şi consilieri municipali.

*

Curierul de la Banca Curierul de la Banca a fost ziarul Iarmarocului de la Banca, 

2003, p.95-104, de Marin Rotaru şi Gheorghe Ghenghe,

40

ocazionat de sărbătoarea Sfântului Ilie şi a ființat în perioada 20 iulie 1901 – 20 iulie 1904.  

„Când publicul românesc se entuziasmează până  la delir la piesa Clereta în concentrare şi rămâne indiferent la Năpasta; când ziarul  călătoriilor ori al  romanelor celebre  se  tipăreşte  în zeci  de mii  de  foi  la  „Viața”  ,  literatura  şi  ştirile  nevoite  să moară,  când  publicul  rămâne  în  extaz  la  cititul  amănuntelor senzaționalei sinucideri din strada…”  iată‐ne  în  fața Curierului de  la  Banca  ‐  un  ziar  de  iarmaroc,  care  apare  ocazional,  cu reclame  în  versuri,  impresii,  descrieri,  poezii,  cântece,  toate inspirate de‐aici, o literatură de bâlci. Sub numele Curierul de la Banca  s‐au  publicat:  detalii  despre  „Teatrul  sătesc”,  cum  e „Viața  la Banca”, „Programul  târgului”, „Mersul  trenurilor de plăcere”,  cuvinte  ”Către  cititori”,  „Premii  abonaților  revistei”, pățanii „De‐ale lui Mitică”, dar şi versuri ca acestea: „Iarmaroc în  galop”: Comedianți  /  Saltimbanci  /  Baloane  / Marțafoane  / Cucoane  /  Galoane  /  Cârnați  –  vin  /  Bani  pe  şin  /  Gazete  / Rachete / Jachete / Bilete / Brânză, colac / Nici un pitac / Lume grămadă  / Limonadă  / Mare paradă  / Bătaie,  sfadă  / Zgomot, praf  / Artiştii, poc, paf  / Căluşei  / Căruței  / Mititei  /Covrigei/ Țâbă, Grivei / Halviță / Mariță / Cobzari / Ştrengari / Gogoaşe / Moaşe / Copii,în faşe / Caterincă / Ilincă / Trăsură – cai / Loc n‐ai. / Bezele,/ Chiftele / Belele./ Copii, / bătrâni / Evrei, români / Cu  ochiul  pont  /  În  coaste‐un  ghiont  /  Bărătci/  Bănci,  / Panaramă,/  Salon,  pastramă,  /  Văleu  mamă!  /  Flăcăi  urâți  / Ardei umpluți / Pumnal, băț / Tăbărâți! / Vin tulburel, / Cercel, inel,  /  Băieți,  pe  el!  /  Manifest,  /  La  arest  /  Vasilache  / Condurache  /  Pavale  moi  /  Butunoiu  /  Loterie  /  Boscărie  / Pentru – cinci / Do´ zeci – cinci / Tragi la țintă / Drojdii, mentă / Cărți, calendare  / Hoți de buzunare  / Sacrament  / Firmament  / Piperment  / Cozonac, pac, pac  / Rahat,  gazoasă  /  Frumoasă  / Luxoasă / Salată / Destrăbălată / La cap, poc / Pe loc / Nu‐s eu, / 

41

Văleu!  /  Târziu  /  Pustiu  /  Turtă  dulce  /  Să  se  culce  !  Cu recomandarea: să se citească încă o dată dar repede.  

Se  tipărea  la  Tipografia  „Comercial”,  strada  Principală, Bârlad. Redacția şi Administrația – Târgul Banca. 

        * Referindu-se la activitatea de la tipografia „Comercială”,

fondată în 1900 de C.S., Leţcae, prof. Grigore Creţu susţine că publicaţia a apărut şi în anul 1904 şi 1905. Într-o notă, când pomeneşte de H. Friedman, care a scris la Paloda şi Vocea Tutovei, unde a publicat versuri, unele şi cu pseudonime, afirmă că ziarul umoristic anual „Curierul de la Banca” a fost fondat la Bârlad de către acesta, „a scos cinci numere scrise în întregime de el”.

Ne spune că fondatorul „Curierului” era născut în anul 1879.

* Curierul de la Banca „Amintire de la 20 iulie 1901. Ziar

festiv care va apare anual. Banca (20 iulie 1901-20 iulie 1905) 40x29 cm. În fiecare an schimbă anul în subtitlu. Din 1902 înlocuieşte cuvintele „care va apare anual” din subtitlu cu cuvântul „anual”.

Din 1902: 48x33 cm şi din 1904: 40x 29 cm. În 1902 – 1903 director: Victor Hugo.

*

Curierul Bârlădean Curierul Bârlădean, periodic editat de Primăria

municipiului Bârlad, număr inaugural, gratuit, apare la 15 februarie 1997 şi are ca moto una din spusele lui I.L. Caragiale: „Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii".

42

Publicaţia este realizată de Biroul de presă al Primăriei Bârlad; tehnoredactarea şi tiparul offset la S.C. Odeon SRL Vaslui; format 29x42 cm., în patru pagini.

În editorialul „În slujba obştii”, Gabriel Doru Craus, primarul municipiului Bârlad, explica rostul gazetei: „prin intermediul ei dorim să realizăm un contact permanent cu locuitorii municipiului, o informare corectă, reciprocă şi oportună, legată de actul înfăptuirii administraţiei publice locale"... De aceea se desfăcea gratuit, iar redacţia îndruma cititorii: „scrisorile pot fi trimise pe adresa primăriei municipiului..."

Se publica: opinii ale consilierilor - „Gând pentru „mileniul III", „R.A.G.C.L.Bârlad faţă-n faţă cu realitatea", se prezentau proiectele executivului local pentru anul 1997; atribuţiile primarului în conformitate cu legea (nr.69/1991); se milita pentru un comerţ civilizat, se arăta „cine atentează la sănătatea noastră", se dădea cuvântul asociaţiilor de locatari şi cetăţenilor, se recomanda ce trebuie făcut „pentru un oraş curat şi civilizat" etc.

Erau interesante şi rubricile: breviar juridic, Bârladul în presa vremii (Din „Vocea Tutovei"-1942), programul de audienţe al autorităţilor, jocuri de cuvinte, anunţuri ş.a. Semnau: Gelu Tănase, Ion Chirvasă, Georgeta Florenţa, Cezar Emilian, Gh. Topor, prof. Toni Iosipescu, Teodor Stupu, prof. Iulian Arhire, Nica Andronache, ing. Viorel Neagu, pr. Costică Blănăru, Valentin Guzgan.

Periodicul are o ilustraţie adecvată, de calitate. (Din volumul „Vaslui – Capitala Ţării de Jos în presa

vremii – 1875-2005, p.129-131) *

Cuvântul liber Cuvântul  liber  apare  la  21  decembrie  1989,  publicație 

săptămânală  a  Comitetului  Provizoriu  al  Frontului  Salvării Naționale Bârlad, pe frontispiciul căruia sunt înserate cuvintele: „Trăiască România Liberă”.  

Florin  Şchiopu  semnează  „Pledoarie  pentru  cuvântul 

43

liber” iar Marcela Dănciu: „Ei, tinerii şi Noi am dorit libertatea”.  La 10 ianuarie 1990, la cel de al doilea număr, ziarul îşi ia 

denumirea de „Cuvântul liber bârlădean”, publicația devenind lunară.  Tipografia  se  realizează  la  Întreprinderea  de  rulmenți Bârlad. La cel de al treilea număr, la 27 ianuarie 1990, ziarul se defineşte  ca  fiind  independent,  iar  pe  frontispiciu  figurează deviza: „Libertate, Demnitate,, Optimism…”  

Director  onorific  al  publicației  era  C.D.  Zeletin,  iar redactori următorii: Florin Şchiopu, D. Diaconu, V. Muceag, O. Sava, V. Mastacan, P. Popa, P. Chirica, C. Nițuc, R. Ştefănică. 

 Deosebit  de  problemele  culturale,  ştiințifice  şi  social‐politice,  ziarul  a  militat  şi  pentru  reconstrucția  județului Tutova, abuziv desființat de regimul comunist. 

*

Conservatorul Conservatorul apare o dată pe săptămână, primul număr la 

12 februarie 1915, redacția şi tipografia Const. D. Lupaşcu, sub 

44

direcțiunea unui  comitet, girant  responsabil T.  Simion. Rostul ziarului  o  spune  însăşi  redacția,  este  ca  tinerii  conservatori înşelați în aşteptările lor, să‐şi refacă aspirațiile, în ciuda a ceea ce au făcut „imbecilii şi răsuflații din partid.”  

În  cele  19  numere  apărute  în  1915  şi  următoarele, Conservatorul face politică dar şi literatură, publicând alături de articole  ca  acestea:  „Forța  ziarului  conservator”.  „Glas  de goarnă”,  „Un  steag  terfelit”,  „Politica  de  echivoc”  –  toate semnate  de  Const  Th.  Moroşanu,  care  are  şi  conducerea ziarului,  poezie,  recenzii,  epigrame,  informații  cultural  – ştiințifice. În ziar apar semnăturile: Const Th. Moroşanu, Oct. C. Tăslăuanu,  Nicolae  N.  Neacşu,  Octavian  Goga.  N.N. Grigoriade. Multe  articole  însă  apar  cu  semnături  ca  acestea: Styx, Zdup, Un broscoi, Râs, Kyk, Mache, Aveliş – ceea ce face ca  ziarul  „Răsăritul”  din  opoziție  să  critice  metoda  dar Conservatorul explică  într‐un  cursiv  în manşetă: „Imputarea  ce ni se face că scriem anonim, este că, oameni şi noi, îi urmăm pe domnii care scriu de câțiva ani numai anonim”.  

Conservatorul consemnează că la 5 martie 1915 a avut loc la  Bârlad  o  şezătoare  literară  a  Scriitorilor  români  în  cadrul căreia  „concitadinul  nostru,  domnul  George  Tutoveanu,  a prezentat publicului participanții, şi au citit pe rând domnii G. Galaction,  C.  Mironescu,  N.  Beldiceanu,  I.  Rotică,  G. Topârceanu  şi  domnişoara  Ana  Cârjă,  artistă  a  Teatrului Național din Iaşi.”  

De  la  24  aprilie  1915,  ziarul  s‐a  folosit  de  Tipografia Toricel C. Slobozeanu.  

Ziarul  a  apărut  cu  întreruperi  de  activitate. Numărul  1, anul  II  de  apariție,  poartă  data  de  1  iunie  1916  şi  lămurirea: „reapare cu acelaşi dor de muncă”. 

* 

45

  Conservatorul  a  apărut  la Bârlad  şi  în  anii  1896  –  1897, dar  n‐a  putut  fi  consultat,  „fondul  fiind  blocat”  la  Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi. 

* 

 

Cooperaţia Tutoveană Cooperația  Tutoveană,  gazetă  bilunară,  pentru  susținerea 

mişcării  cooperatiste,  apare  la  15  ianuarie  1919,  redacția  şi administrația la Federala Tutova.  

Scopul  gazetei  este  „de  a  stabili  legătura de  suflet  între ziar şi conducătorii băncilor populare” în condițiile îndeplinirii a „două mari reforme: împroprietărirea țăranilor şi dreptul egal de vot a tuturor locuitorilor țării”. 

 „Ea  va  cuprinde  învățături  cu  privire  la  chipul  de conducere  a  băncii,  sfaturi  de  bună  purtare,  sfaturi  asupra diferitelor  întreprinderi  ce  trebuie  făcute  cu  băncile  pentru mărirea  avuției  sătenilor,  dări  de  seamă  asupra  trecutului băncilor  populare,  spre  a  vedea  de  unde  au  plecat,  unde  au ajuns şi ce trebuie făcut pentru viitor…”  

Gazeta  promite  că  „nu  se  va  ocupa  de  nici  un  soiu  de politică,  ci va  fi pur  şi  simplu numai o gazetă de  instrucție  şi educație cooperatistă”.  

Într‐adevăr  revista  a  publicat:  dări  de  seamă,  bilanțuri, informații  şi materiale  despre  „Rolul  băncii  populare  în  sat”; „Cooperativele de producție,  consum  şi desfacere  în  comun”, 

46

îndemnuri: „Ajută‐te şi Dumnezeu te va ajuta”, diferite scrisori către  prieteni  cooperatori  în  devenire,  „Obştii  de împroprietărire”,  „Semănăturile  de  pe  pământul  expropriat”, „Cum  se  fac  împrumuturile  la banca populară”, „Conducerea băncii  populare”,  „  Asigurarea  vitelor  şi  recoltelor  săteşti”, „Greşeli  în  conducerea  băncilor  populare”,  „Sfaturi  pentru conducătorii  băncilor  –  cum  se  păstrează  şi  se  lucrează  în registrele băncii” etc.  

Au  semnat:  Const  Patriche  –  Zorleni,  C.  Brăescu,  G. Drăgănescu – Pochidi, Sp. Pleşu, contabil. Gazeta urma să apară la 15 şi 30 a fiecărei luni.  

De  la  15  ianuarie  la  30  iunie  1919 au  apărut unsprezece numere, în general în două pagini.  

Tipografia C.D. Lupaşcu, str. Ştefan cel Mare Bârlad.  *

Daţi Ajutor Dați  ajutor, număr unic,  scos  la 22 aprilie 1900 de Adolf 

Axelrad,  fost  elev  la  liceul  „Codreanu”,  venea  în  sprijinul evreilor  emigranți  din  Bârlad(49x33  cm.).  Publicat  de  evreii emigranți,  scriu  N.Hodoş  –  Al  Sadi  Ionescu  în  lucrarea „Periodicele româneşti”.  

Dați ajutor,  în apelul către evreii din România, semnat  în numele  evreilor  din  Bârlad,  de  către  doctorul  Fridman,  fost intern  la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, stabilit  în oraşul Bârlad, se spune: „ 70 de oameni, frați din sângele nostru vor trece pe dinaintea ochilor voştri,  îndreptându‐se, pe  jos, spre America” 

47

...  Ei  părăsesc  cu  durere  de  inimă  țara  în  care  ar  fi  fost mulțumiți  cu pâinea de  toate zilele, ei duc  cu dânşii  regretele unei țări unde ar fi vroit cu plăcere să rămâie.” 

Din  reportajul  referitor  la plecarea emigranților aflăm că după ce în lunile ianuarie, februarie şi martie 1900 mulți evrei, vânzându‐şi  bunurile  şi  făcând  rost  de  bani,  au  părăsit România,  la  15 martie,  la  propunerea  tânărului Ghinsberg,  a luat naştere Societatea „Drumeții” cu peste 6o de membri, care, în disperare, au hotărât să plece în America pe jos 

. ...”au cumpărat doi cai în valoare de 160 de lei, o haraba mare  le‐a  fost  dăruită  de  către  un  membru  al  societății „Drumeții”, acestea să servească pentru transportarea bagajelor iar pentru a se uşura pe ei, şi‐au făcut opinci şi şi‐au croit un fel de taşcă pentru a păstra hrana zilnică; cu o zi înainte de plecare, ei  şi‐au  scos paşapoartele, au  făcut  în  comun o baie  şi pentru astăzi miercuri 19 aprilie, ei au fost gata de drum...”  

Sub lozinca „Trăiască România”, după intonarea imnului „Despărțirea”,  cu  refrenul:  „Rămâneți  cu  bine,  rămâneți  cu bine”, cei 69 de emigranți pleacă de la mitingul celor peste 5000 de  bârlădeni,  de  lângă  grădina  publică,  către  Zorleni,  Banca, spre Vaslui,  înconjurați de  trecători, continuând a cânta  imnul despărțirii...” Ziarul mai cuprinde „scrisori intime, printre care şi una din New‐York semnată de Herşcu Haim, student – sub chirurg, către un prieten român, poezia „Drumeții” semnată de A. Axelrod, de şapte strofe, informații că ziarul „Dați ajutor” se va  găsi  numai  la  domnul  Brayer,  strada  Principală,  că  toate ştirile  de  la  Drumeți  vor  fi  trimise  numai  către  dl.  Brader Adolf...

* Ziarul mai cuprindea: transmiteri de mulţumiri,

anunţuri, telegrame de pe drum, relatări cu privire la sumele încasate din reprezentaţii teatrale, depunerei de câte 20 lei, subscrieri care, toate, urcau la suma de 1770 lei.

48

        * Cum populația evreiască a avut în timp multe de pătimit 

şi „marea majoritate a publicului izraelian nu ştie însemnătatea lagărului  Vapniarca”  să  citim  împreună  ceva  din  publicația „Vapniarca”,  buletinul  organizației  foştilor  deportați  şi întemnițați  politici  –  luptători  evrei  antifascişti  în  lagărul Vapniarca”, apărută  la Tel Aviv. Str. Haşar nr.21,  începând cu ianuarie‐februarie 1972.  

Se  poate  afla  că  încă  de  atunci  o  delegație  a  irgunului „Vapniarca”  deplasată  în  România  a  primit  „din  partea autorităților  peste  180  documente  referitoare  la  lupta antifascistă  din  România,  prigonirea  acestora  şi  istoricul lagărului „Vapniarca”, materialele urmând a  fi depuse  într‐un muzeu  din  Israel,  pentru  a  servi  la  „clarificarea  şi  precizarea caracterului de  luptători evrei antifascişti a  foştilor  întemnițați de la Vapniarca.”  

Dar iată şi Vapniarca în poezia scrisă de Lebel Moshe: Un vuiet lugubru şi aspru / În noapte răsună / Sunt vânturi şi geruri ce bat împreună / Internatul lungit pe scândura / Ce pat se numeşte. / Se zbate, se zbate şi nu ațipeşte / Mintea de gânduri mereu frământată, / Stomacul otrăvit de lintea mâncată / Iarnă geroasă, / Iarnă de război / Roata  vieții  dată  /  Înapoi  /  Răcnet  de  fiare  /  spumegă  fasciştii  / Crepuscul  de  veacuri  /  Se  arată  aurora  /  Zori  de  lumină,  libertate tuturora!  

Atitudinea românilor față de soarta evreilor rezultă şi din comportamentul militarilor care la Râbnița (Un orăşel pe malul stâng  al  Nistrului),  unde  nemții  au  secerat  cu  mitraliera  un grup  de  cincizeci  de  luptători  antifascişti,  printre  care  Lazăr Grumberg, „trei  internați au  reuşit să  se salveze  şi cu ajutorul unor soldați  şi ofițeri  români, ajutându‐i să  se adăpostească  şi să rămână în viață.”  

Câteva  articole  din  revista  citată:  „Plecat‐au  nouă  din 

49

Vaslui şi cu hahamul zece” – de Micu Steinberg, nr. 15/1974; „I. Reichman  –  Somuz,  un  veteran  al  luptei  antifasciste  din România”, de Filip Chon nr. 21/1975; „Pe urmele holocaustului” – nr. 26/27/1977; „Să credem în oameni”, de Micu Steinberg, nr. 28‐29/1977;  „Cercul  cultural  «Lumina»  de  la  Târgu  Frumos, județul Iaşi”, de av. Zisu Unterman nr. 30/31/1978.  

„Dați ajutor” a apărut la tipografia Cațafani ‐ Bârlad  *

Democratul

apare la 16 aprilie – 3 decembrie 1906, odată pe săptămână, format 48x33 cm., costă anual 8 lei, iar numărul 5 bani. Sub conducerea unui comitet, la tipografia Constantin Gh. Onceanu.

De la 29 octombrie apare la tipografia George V. Munteanu – Bârlad. Nu apare deloc în perioada 25 iunie – 29 octombrie.

*

Desrobirea   Desrobirea, ziar pentru popor, sub conducerea domnilor I. Săndulescu, avocat şi V. Stoica, învățător, apare pentru puțin timp la Bârlad, în 1918.         * 

 

Democratul, ziarul Partidului Naţional Liberal din Vaslui,

50

Drapelul Drapelul,  organ  al  Partidului Național  Liberal,  apare  în 

fiecare duminică  (apoi  joi),  redactor Theodor  Ioan,  fost  elev  a Liceului  „Codreanu”  –  apare  între  28  noiembrie  1893  –  18 septembrie  1894;  26  februarie  –  25  iunie  1895,  dar  şi  între  14 septembrie 1912 – 28 iunie 1913 şi 16 mai – 3 iulie 1914.  

Ziarul Drapelul a fost înființat şi condus de un comitet de redacție în scopul de a deştepta spiritul public, de a restabili şi de  a  pregăti  lumea  onestă  şi  independentă  pentru  lupta  în alegerile comunale...  

„Acum că dorința a fost pe deplin satisfăcută, suspendăm ziarul Drapelul, urmând să reapară ori de câte ori se va simți o necesitate politică” – se spunea în ziarul din 18 septembrie 1894. 

 Ziarul reapare la 26 februarie 1895 „pentru a releva, mai departe, abuzurile sfruntate ale unui guvern înstrăinat, ale unei administrații  corupte  –  lupta  nemaifiind  între  țară  şi  Lascăr Catargiu,  ci  între  țară  şi  rege”,  se  spune  în  numărul  37  al publicației.  Iar ziarul combate cu  titluri: „Nihil sine Rege”, „O potlogărie”,  „Moş  Teacă  în  primărie”,  „Un  subprefect  fără palton”, dar şi cu o rubrică de umor „Barabancicul” cu acidități de  tot  felul...  Format  48x33  cm,  anual  6  lei,  10  bani  numărul. Apare la tipografia Cațafany. 

Ziarul  de  după  9  noiembrie  1912  nu‐şi  pierde combativitatea, dar dă atenție şi aspectelor culturale. La rubrica „Literatură  şi  ştiință”  se  publică:  „Secătura  politică”  de  M. Zaharia;  „Psihologia  iubirii”  de  C.  Popescu,  profesor  iar  în „Foița  ziarului  Drapelul”  seriale  precum:  „La mormântul  lui Conachi”  de Nicolae  Iorga,  „Femeia  şi  alcoolismul”  de  Sofia Nădejde, „Pe Nistru  în sus” de N. Dunăreanu, „Aromânii” de D. Vasiliu – Bacău.  

La 14  iunie 1913 se publică cuvântarea  ținută de domnul Toader  Ioan  la  dezvelirea  monumentului  lui  Manolache  C. 

51

Epureanu,  solemnitate  la  care  au  luat  parte  miniştrii  M. Cantacuzino  şi C. Arion,  colonelul Costescu,  trimisul  regelui, reprezentanții tuturor autorităților civile şi militare din Bârlad, precum şi un public numeros.  

Drapelul din 12 martie 1913 publică articolul „Omorâtorii lui Stroe Belloescu la Curtea cu Juri”. ...” 

Acuzații  în  acest  proces  sunt  în  număr  de  15:  Sterian Iosiph,  Ioan  Iosiph  zis  Nică,  Vasile  P.  Chirica  din  localitate, Alecu Dima,  Ioan Pele Neagră,  zis Butuc, Manolache Chiriloi din  Bereşti  –  toți  acuzați  pentru  crimă  de  tâlhărie,  prin întrebuințare de violență, bătăi  şi  crimă, din  care  s‐a pricinuit moartea  lui Stroe Belloescu şi a servitorului său Nicu Oprişan, iar Manolache Popa şi Vasile Berescu, complici la crimă.”  

Ziarul nr. 28 din 29 martie 1913 nota verdictul în procesul ucigaşilor:  „Pedeapsa muncii  silnice  pe  viață  la  care  au  fost condamnați cei şase omorâtori ai lui Stroe Belloescu”... 

*

Drapelul „Drapelul" în afară de Theodor Ioan ca redactor, îl mai

avea, la data documentării lui G. Creţu pentru realizarea,- şi completarea lucrării despre tipografiile de la Bârlad (1909), în colaborare cu I. Antonovici, şi pe avocatul Lascăr Costin, iar girant responsabil îl citează pe D. Irimescu.

Ziarul „Drapelul" a fost lucrat la Tipografia Caţafany. Costin Lascăr era autorul unor lucrări („Apărarea lui

David Crivăţ şi a Elenei G. Andreescu, acuzaţi de infanticid, înaintea Curţii cu juraţi Tecuci, 6 septembrie 1876, 1878; Maxime şi reflecţii, 1893) tipărite la tipografia Caţafany. Era licenţiat în drept de la Paris, proprietar al moşiei Banca şi ca student publicase şi alte lucrări de drept. Paloda din l ianuarie 1893- zicea că pledoariile lui Costin sunt strălucite. Portretul şi biografia lui erau publicate de G.D. Nicoleanu în lucrarea „ Parlamentul român” 1866-1901, II, p.205-206.

*

52

Dreptatea Dreptatea, organ al Partidului ţărănesc din judeţul

Tutova. Ziarul are numărul 5, din 15 februarie 1926, anul II de activitate, purta în manşetă spusele:”Dacă vreţi o viaţă mai bună, dacă vreţi o viaţă mai omenească, dacă vreţi o gospodărie comunală cinstită şi dreaptă în folosul Dvs., votaţi lista nr.3 a Partidului Ţărănesc în cap cu Constantin Dornescu şi Mihai Bally, cu semnul trei puncte…”

Din lista publicată rezultă că Dornescu Constantin era avocat, fost prefect, iar Mihai Bally, agricultor, fost deputat. Mai figurau pe listă: doctor B. Şechter, Dumitru D. Tănăsescu, avocat, fost prim-ajutor de primar, Emanoil Fluture, comerciant, fost ajutor de primar, Theodor Oprişan, agricultor, Costică Cocoş, meseriaş, Sterian Dumbravă, avocat, Petru Nechifor, avocat etc.

Fiind un ziar în campanie electorală, cuprindea comunicate, lămuriri, îndemnuri, informaţii, în acest sens, dar şi articole: „Program comunal” de Sterian Dumbravă, „Dreptatea cere o datorie” de I.V. Balmuş, „O lămurire” de M. Bally-Carlomăneşti, preşedintele Partidului Ţărănesc, „Duşmanii de moarte” de G. Alexandrescu, „În preajma alegerilor comunale” de Gh. Manoilescu, „Îndemn” de I.C.Antonovici.

Ziarul a apărut în două pagini, format mare, la Tipografia Tutova, str. Regală nr.125, vizavi de Casa Naţională, unde era şi atelierul special de legătorie.

Biblioteca din Bârlad deţine un singur număr din 1926 al ziarului „Dreptatea”

* În ziarul „Dreptatea” care apărea la Huşi, la rubrica

„Ziare şi reviste primite la redacţie” era menţionat şi ziarul „Dreptatea” de la Bârlad, care era cu activitatea la nr. 6, în anul al III-lea de la înfiinţare, informaţie culeasă din revista „Răzeşul” de la Bârlad, primit de redacţia de la Huşi.

( Volumul „Huşul în presa vremii de la Melchisedec până în zilele noastre – 1869-2006.)

*

53

Drumeţii Număr unic, apare în anul 1900. Apare cu ocazia plecării grupului de evrei care purtau

numele de „Drumeţii” şi era redactat tot de Hermann Friedman. Numai poezia Drumeţii, care este şi în Spre răsărit, este scrisă de Adolf Axelrad.

*

Ecoul Ecoul,  realizat  în  1935  la  Tipografia  Tutovei,  aparținând 

lui D.I. Grűnberg, în Bârlad, strada Ştefan cel mare nr.34. Ecoul, ziar independent, de opinie, informație şi atitudine, a fost editat la 23 aprilie 1993, din colectivul de redacție făcând parte: Florin Şchiopu,  Ovidiu  Mastacan,  Corneliu  Florența,  şi  Dumitru Diaconu.  

A  fost  editat  sub  egida  S.C.  Trading  S.R.L.,  având  ca director pe Adrian Enache iar redactor şef George Oprescu.  

„S‐a  vrut  a  fi  continuatorul modern  al  vechii  publicații bârlădene,  fondată  în  anul  1933,  în  Tipografia  Frații  Chiriac, având ca director pe M.R. Marauf” – apreciază doamna Oltea Răşcanu – Gramaticu.  

La  cel  de  al  100‐lea  număr,  în  aprilie  1995,  directorul ziarului  socotea  că  „Ecoul  a  oferit  paginile  sale  exprimării opiniilor  celor  mai  diverse  categorii  socio‐profesionale  în contextul transformărilor structurale declanşate care a antrenat dramaticele probleme existențiale.” 

*

Emigranţii Emigranţii, provine din ziarul „Jidovul rătăcitor”

apărut la 18 mai 1900 cu număr unic. Publicat de emigranţii evrei („Egalitatea”, Bucureşti, 26

mai 1900, p.155).

54

*

Ecspoziţiea Naţională Ecspozițiea Națională a  județului Tutova, pe 1912, a apărut 

ocazional,  numărul  1  la  1  septembrie  1912.  În  cele  câteva numere  s‐au  publicat  materiale  despre  expoziția  de  vite  (cu fotografii  ale  animalelor  şi grajdurilor unor  săteni gospodari), despre expoziția agricolă din Bârlad, concursuri la „alergări de cai”, premii înmânate pentru industria casnică (pentru creşterea gândacilor  de  mătase  şi  derivate;  pentru  covoare,  pentru costume  naționale,  țesături  de  lână  şi  de  bumbac,  pentru țesături  de  in  şi  cânepă,  pentru  cojocărie,  pielărie  şi îmbrăcăminte;  pentru  lucrul manual  în  şcoli,  pentru  olărie  şi stupărie;  lucrări  în  lemn,  artă  națională,  broderii  –  oferite  de Ministerul de industrie şi comerț, de sindicate şi prefectură, de unii  industriaşi  ori mari  proprietari  de  pământ  ca  Sybille  şi Nicu Cristoveloni.  

Din  comisia  de  organizare  a  expoziției  au  făcut  parte: Eleonora  Fotino,  S.  Belloescu,  G.  Tutoveanu,  N.  Cădere,  N. Theodorescu.  

În  ziar  au  publicat  I.G.  Ciorescu  –  Bogdana,  C.V. Slobozeanu  –  deputat,  foto  Wexler  –  Bârlad.  Numărul  4  al ocazionalului  publica  în  prima  pagină,  cu  fotografie,  un editorial  despre  dl.  Emil  Juvara,  prefectul  județului,  imitând gazeta  Lumina Poporului  care  făcuse  acelaşi  lucru  ceva  mai devreme.  

55

* Foto Wexler – Bârlad este de natură să învieze amintirile. 

... Revista „Fotografia” nr. 139/ 1981 publică un articol din care rezultă  că  după  11  ani  de  la  patentarea  la  Paris  în  1838  a activității de Dagherotipie apare un fotograf Bartzer  la Iaşi,  iar în 1874 şi la Bârlad – primul fotograf aici fiind o femeie: Iosefina Popovici. 

* În  ziarul  Răsăritul  din  8  ianuarie  1915  se  face  reclamă 

fotografului M. Vandelman – fotograful Curții regale – Bârlad, vis a vis de Casa Națională, fondat în…1875.  

În  1892  apare  şi  fotograful  Aron,  vis  a  vis  de  Banca Națională – unde activează vreo 20 de ani. Prin 1912,  chiar  la ecspoziție, soseşte Iosif Vecsler  (1883 – 1973), care a  funcționat undeva prin centru...  

Fotograful de lux Wexler este astfel portretizat de George D. Dumitru Stoica  senior, Mielu Moldoveanu, Lulu Marcovici în  articolul  „Strada  Mare  a  oraşului  Bârlad…”  din  volumul «Bârladul  odinioară  şi  astăzi»,  1984  : …”Bărbat  înalt,  slab,  cu pălărie cu boruri mari  şi  lavalieră, pentru că  în  tinerețe  fusese artist de teatru şi fotograf la un ziar din Capitală şi pălăriile aşa se purtau pe acolo.”  

Era cel mai vestit fotograf din Bârlad, mereu  în anturajul notabilităților, mai ales a profesorilor de la Liceul Codreanu.  

Concomitent  făceau  fotografii  la Bârlad  şi  alții:  Saveliuc Fănică Tornali, Saulea, D. Pavalaşcu – la ziarul Steagul roşu, D. Mocanu la ziarul Rulmentul, Florin Țaga.

*

56

Evenimentul Valori  spirituale  tutovene  este  titlul  lucrării  aparținând 

scriitorului  şi monografistului Traian Nicola din Bârlad ajunsă la  al  V‐lea  tom  despre  care  scria  Evenimentul  de  Iaşi,  Bacău, Botoşani, Neamț, Suceava şi Vaslui la 8 septembrie 2003. 

„Lucrarea  cuprinde  date  despre  personalitățile  acestor meleaguri  sau  care  s‐au născut aici. Volumul precedent a  fost lansat  în  cadrul  zilelor  „Culturale  ale  Bârladului  la  sfârşitul lunii mai”  spunea  ziarul  care  cita  şi  referirile  purtătorului de cuvânt al primăriei locale:  

„Intenția noastră este ca acest volum să  iasă de sub tipar până  pe  14  septembrie,  când  vom  sărbători  Ziua  Crucii, considerată ocrotitoarea Bârladului.”  

Marea pierdere a cititorilor, dar mai ales a  ieşenilor care au  legături materiale ori de suflet cu Bârladul este că volumul respectiv nu se găsise de cumpărat  în librării, nici de consultat la bibliotecile din Iaşi. Una din cauzele care frânează ceea ce se cheamă marea  dramă  a  cărții  în momentul  de  față. Dar  şi  a publicisticii… 

        * 

Facla inimii şi a minţii Facla inimii şi a minții apare la 10 mai 1902. Format 24x17 

57

cm,  10  bani  numărul.  Director  D.  Cid‐Caracal.  Tipografia comercială. 

*

Femeia Femeia, „Bas Amy”, număr unic, apare la Bârlad la

16 iulie 1900. (49x33 cm.), 50 de bani numărul. Publicat de emigrantele israelite.

* Apare la tipografia Caţafany, iar la „Note", Gr. Creţu,

coautor cu I. Antonovici la „Tipografiile..." " pag.77 spune: „Cuprinde grupul a 39 de femei, un copil şi trei bărbaţi în fotografie şi lamentaţiile evreilor emigranţi în proză şi versuri, nemţeşte sau româneşte, ori într-amândouă limbile totdeodată. Două din bucăţile în proză sunt anonime, două scrisori de drum către mamă sunt iscălite de Herşcu sin Froim, iar Adio de Aron Grünşpan; versurile sunt scrise de Friedman Sigfried (pseudonimul precedentului), dr. A Flachs şi Betty Weinzweig. După spusa institutorului Axelrad, băiatul simplu Aron Grünşpan a organizat un grup de „vreo 70 de evrei care s-au dus pe jos, până în Germania, de unde i-au încărcat pentru America."

*

Fetiţa dulce „Fetiţa dulce", revistă umoristică „Modern-stil”, apărea la

5 octombrie 1905 la Podul-Turcului, după Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu din „Periodicele româneşti"şi după G. Caţafany care spune că i s-a dat (comanda n.n.) de o societate de jidovi. A apărut un singur număr, 29x20 cm.10 bani numărul.

*

Filatelia română  Filatelia română,  Jurnal filatelic lunar, pentru

colecţionarii şi comercianţii de mărci, apare între 25 septembrie - 25 octombrie 1898, directori proprietari

58

Theodoresco, şi C ie la tipografia S. George Caţafany (24x17 cm.). Cel din 25 octombrie (34x21 cm) la tipografia S. Gross.

*

Flacăra Flacăra,  Organul  Comitetului  Județean  Tutova  al 

Partidului Comunist din România, apare sub deviza „Proletari din  toate  țările, uniți‐vă!”  la  19  –  23 noiembrie  1944,  în patru pagini – destinate propagandei de partid a momentului.  

În  „Cuvânt  înainte”  ziarul  promite  că  va  înregistra întreaga  activitate  din  oraş  şi  județ  în  folosul  şi  în  slujba poporului, că va exprima nevoile celor mulți  şi suferința celor loviți  şi  va  lupta  pentru  doborârea  cauzelor  ce  le  provoacă, propunând soluții radicale pentru remedierea lor.”  

Redacția  şi  administrația  la  Tipografia  N.  Peiu  Bârlad. Girant  responsabil  al  ziarului  Ciucă  Enache,  apoi  Zainea Buhuşi.  

Flacăra  a  vestit  proiectul  şi  apariția  revistei  Lumina  – politică,  literară  şi  de  cultură  generală  –  pusă  în  circulație  în decembrie 1944. La închiderea ediției celui de al optulea număr –  24‐31  decembrie  1944,  ziarul  informa  că  printr‐o  înțelegere dintre partidele politice a  fost desemnat ca prefect a  județului Tutova dl. profesor Gh. Gâlcă, şeful Partidului Liberal.  

Cel de al 10‐lea număr al ziarului Flacăra din 18  ianuarie 1945 a fost destinat în întregime „Apărării Patriotice”.  

59

Se pare că ultimul număr a fost cel din 11 martie 1945, cu numărul 16.  

        *  Omul  e  o  plastilină.  Se  remodelează  din  mers.  După 

împrejurări, nu din convingere.  După ʹ89 înfocații vechiului regim s‐au aliniat noilor sosiți 

şi‐au început să‐i apere pe cei dinainte... Şi să se îmbogățească. Săpând temelia a ceea ce era... zidărie.  

Din  sarcasm,  umor  sau  lehamite,  ori  toate  la  un  loc,  se cântă: „Ceauşescu n‐a murit / Istoria ne‐a păcălit / Ceauşescu e în mine, e în tine / Ca o boală ce revine.” 

Dintr‐o asemenea pornire unii  cer  astăzi,  la 14 ani de  la crimă,  rejudecarea procesului Ceauşescu pentru  că acuzarea a fost nefundamentată...  

Un profesor,  realizatorul Pell – Amarului, are  curajul  să spună lucruri pe care toată lumea le ştie: „Sistemul comunist nu ar  fi  funcționat niciodată dacă nu ar  fi avut oameni  inteligenți care să impună o anumită eficiență lucrurilor...”  

Trimis în Germania să exprime occidental nămolul pentru Pell‐Amar,  când  s‐a  întors  după  ʹ89  în  țară  să  şi  producă medicamentele  totul  era  întors pe dos.  Industria  farmaceutică românească era în colaps, iar în comerț pătrunseseră produsele străine  de  provinență  şi  cu  efecte  dubioase  dar  ieftine  şi  cu ambalaje  arătoase,  aducătoare  de  comisioane.  Iarăşi  căutări... Dar  încotro Românie? Unde  ți‐i  inteligența  şi  interesul pentru popor? Ce facem popor român? 

          

* 

60

Foaia de informaţii pentru Plugar Foaia  de  informații  pentru  Plugar,  publicația  Camerei  de 

Agricultură  Tutova,  Redacția  şi  Administrația  în  bulevardul Epureanu nr.  20 Bârlad, preşedinte M.L. Hristea, director Gh. Catrani, distribuit  regulat  şi  gratuit  la  cererea  oricărui  plugar sau crescător de vite. Apare în 1928.  

Se dau sfaturi către săteni referitor la: ‐ cultivarea îngrijită a grâului;  

‐ întrebuințarea îngrăşămintelor artificiale în agricultură;  ‐  creditul  în  agricultura  română  şi  stimularea  depunerii 

economiilor băneşti; ‐ cum se înlătură putrezirea cartofilor umezi;  ‐  la  ce  vârstă  trebuie  întrebuințați  caii  la  prăsilă  şi  ce 

îngrijiri trebuie date iepelor însărcinate;  ‐ pregătirea furajului din frunzari;  ‐ săpatul şi gunoitul pomilor.  În nr. 7/septembrie şi nr. 8/octombrie 1928, sub semnătura 

Enache Mantu, plugar, membru ales al Camerei de Agricultură Tutova, este publicat articolul: „Ce a văzut un țăran din Tutova la Expoziția din Praga (Cehoslovacia)”, cu accent pe: ”În drum spre  Praga”,  „În  Praga”,  „În  expoziție”,  „Gospodăria țărănească”,  „Vizitarea  şcoalei  de  agricultură  şi  a  celei  de gospodărire”, „Cooperația agricolă”, „Cum se face împrumutul agricultorilor”.  

Foaia mai cuprindea: sfaturi practice, oferte de vânzare şi 

61

cumpărare,  cugetări,  sfaturi  şi  aforisme  agricole,  ştiri  şi informații, publicitate. 

        * 

Foaia Ligei Culturale Foaia  Ligei  Culturale,  publicația  secției  Bârlad,  apare  cu 

numărul  1  în  ianuarie  1916,  anul  VI,  ca  o  continuare  a Buletinului  Ligei  Culturale  din  Bârlad,  drept  „o  puternică pavăză  față  de  propaganda  nemțească”,  mai  ales că”oficialitatea  nu  pune  nici  un  frâu  acestor  îndrăznețe uneltiri...”  steagul  şi visul  foii,  ca  şi  a  tuturor  românilor  fiind „unirea noastră cu românii din Bucovina şi Ardeal”.  

Redacția, administrația şi sediul Ligei Culturale – la Casa Națională. 

Comitetul  Ligei  Culturale  Bârlad  este  alcătuit  din: preşedinte:  colonel  D.  Tocineanu,  vicepreşedinți  –  C.V. Slobozianu şi Corneliu Droc, casier Artur Anastasiu, membrii în comitet – Victor Arteni  şi Const. Popescu, profesor.; secretarul Ligei – V. Georgescu – Bârlad.  

S‐au  publicat  materiale  ca  acestea:  ”Pentru  destinele neamului  românesc  –  prevederile  scriitorului  Ioan  Adam  – articol scris în anul 1905” de colonel D. Tocineanu; „Din Ardeal – dreptul de proprietate  al pământului,  Instituții de  credit de producție şi valoarea pământului.”  

Au mai semnat: C. Th. Moroşanu, D.D. Tănăsescu, avocat, 

62

T.G.  Iamandi,  V.  Georgescu  –  Bârlad,  Şt.  Drăgănescu,  Paul Constant., Neculai D. Neştian, Dimitrie Vasiliu – Bacău, George Tutoveanu, Theodor Ioan, Lupu Costachi, Theodor Eamandi.  

Realizată  la  Tipografia  Toriceli  C.  Slobozianu,  strada Ştefan cel Mare – Bârlad.  

Deci,  atenție!  Liga  Culturală  Bârlad  a  avut mai  întâi  o revistă – un Buletin. 

        * 

Foaia „Medicul Ţăranilor Foaia  „Medicul  țăranilor,  apare  în  septembrie  1923,  sub 

direcția dr. Veiner.  „Este  o  reclamă  fără  seamăn  pe  care  un  medic, 

profesionist  liber  şi  cult,  înțelege  să  o  pună  la  îndemâna păturilor  țărăneşti  în  special”,  apărută  de  două  zile,  nota Naționalul nr. 6 din 15 septembrie 1923. 

*

Foaia Băncei de credit mărunt Foaia Băncei de credit mărunt din Bârlad apare cu numărul 

1  în  iulie 1926,  în perioada  în care se edita şi revista Răzeşul – 1926 ‐1927. 

        *

Foaie populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi reclame (1904)

Foaie populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi

reclame apare cu acest nume de la 23 aprilie 1904, după ce mai înainte, la întemeiere, în 29 februarie 1904, purtase

63

numele de „Gura lumii", organ umoristic - popular, având ca director şi proprietar pe C.D. Grosu.

Proprietarul foii în perioada 1894-1900 fusese proprietarul unei tipografii cu firmele „Noua tipografie" sau „Progresul", în strada Ştefan cel Mare nr.102 Bârlad şi lumea îl numea Grosu, deşi numele lui era Sigmund Gross. Gros avusese şi o legătorie de cărţi încă de pe la 1887 - la Săveni -Dorohoi, de unde venise, dar la Bârlad în 1899 avea şi o bibliotecă, de unde, pe bază de taxă, 3 lei pe lună, publicul putea împrumuta cărţi pentru lectură.

I.Antonovici spune că biblioteca era compusă din vreo 2000 de volume în limba română şi franceză, cumpărate de la librarul Petrof şi de la particulari. Gr. Creţu arată că volumul 20 „Victor Hugo, Les Chatiments" era încă la Adolf Axelrad şi avea pe „Scoarţa I titlul Biblioteca de lectură /S.Gross, Bârlad."

*

Gazeta de luni Gazeta de  luni apare  săptămânal  în  strada Lascăr Catargi 

numărul 49 Bârlad, la 8 februarie 1926.  Are coloratură politică, deşi nu‐şi declară programul. Va 

deveni  gazeta  Paloda,  aparținând  aceluiaşi  partid  politic  ieşit învingător  în  alegerile  din  primăvara  anului  1926  –  Partidul Poporului.  

Făcând  parte  din  acest  partid,  George  Tutoveanu  şi Academia  Bârlădeană  a  avut  sprijinul  publicistic  al periodicului.  

„Academia  Bârlădeană”  a  pornit  la  lucru,  lumină  din 

64

lumină, fără capital, cotizații sau subvenții şi fără statute”.  „… Şi tot aici marele nostru maestru Al. Vlahuță plin de 

fericirea comunicației a „elevilor săi”, găsea clipe de mângâiere, uitând  de  drumurile  pribegiei.  Că  se  simțea  aşa  de  bine  în mijlocul acestei societăți o spunea singur adeseori: „prefer mai bine să fiu membru în „Academia Bârlădeană” decât în cealaltă Academie.”  

În  vâltoarea  războiului  au  tipărit  pe  spezele  lor „Calendarul  nostru  „  şi  broşura  „Ştefan  cel  Mare”  de  Al. Vlahuță,  împărțindu‐le gratuit soldaților  şi prin satele Tutovei şi Basarabiei – spune G. Ponetti  în Gazeta de  luni, 8  februarie 1926,  care  găzduieşte  şi  cronica  literară  „Delavrancea”  –  de Const. Cehan – Racovitză, prilejuită  şi de comemorarea morții dramaturgului. 

*

Gazeta de la Bârlad Gazeta de la Bârlad este menţionată de ziarul Românul

din 17 august 1873, p.721, la rubrica «Ziarele ale căror date nu ni le aducem aminte», casetă care urmează alteia intitulată «Ziare române care au apărut în Dacia de la 1825 şi până azi», în care este citat şi ziarul „Semănătorul” de la Bârlad.

Este o confuzie a ziarului, spune Gr. Creţu, în realitate „Gazeta de la Bârlad” fiind chiar „Semănătorul”

(Publicat şi în „Vaslui – Capitala „Ţării de Jos” în presa vremii – 1875-2005”, TipoMoldova Iaşi, 2005, p-170-171).

*

Gazeta Fălciului Gazeta Fălciului de nuanţă liberală, proprietar

dr.I.Munteanu, I-II (1905-1906) este realizată la Tipografia Gheorghe Caţafany.

A scris în el (ziar), pe lângă dr.Munteanu şi Al Răşcanu, G.C.Vântu şi C.G Damaschin – scrie în nota la carte (“Tipografiile... p.77) Gr. Creţu.

65

(Detalii în “Huşul în presa vremii – de la Melchisedec

până în zilele noastre – 1869-2006, TipoMoldova Iaşi, p.162-166).

*

Gazeta Cooperativei Meseriaşilor Gazeta Cooperativei Meseriaşilor anul I, numărul 1 apare la 2 

februarie 1914, iar la 9 martie 1914 – al doilea număr. Redacția  şi  administrația  în  strada  Ştefan  cel  Mare 

numărul 22 Bârlad.  Primul număr este tipărit la Tipografia N.P. Peiu Bârlad, 

iar al doilea la Tipografia Toricelli Slobozeanu Bârlad.    * 

 Ambele numere  sunt destinate publicării Statutului  şi  a Actului  Constitutiv  al  Cooperativei  de  consum  „Lemnul  şi fierul” cu sediul în Bârlad.  

La  primul  număr  s‐a  publicat  şi  „Dare  de  seamă  de interesul  ce  l‐a  depus  dl.  C.M.  Gheorghiu,  maistru‐patron tâmplar, meseriaşilor Bârlădeni”. 

*

66

Gazeta Palodei Gazeta  Palodei  socială,  politică  şi  economică.  Este 

continuatoarea Gazetei de luni , având ca directori şi proprietari pe: Leiwy Segal şi A.F. Scânteie.  

Gazeta  de  luni  se  transformă  în  Gazeta  Palodei,  „alegere fericită făcută de George Tutoveanu, care a primit să‐i fie naşul care  imortalizează  vechea  denumire  a  oraşului  Bârlad”  –  se spune în numărul 15 din 20 aprilie 1926 a noii publicații.  

Numărul  20  al  gazetei  consemnează  apariția  sa săptămânală, girant responsabil  fiind E. Tăbăcaru,  iar  tipărirea se realizează la N.P. Peiu – Bârlad.  

  *

Gazeta Tutovei Gazeta  Tutovei,  organ  al  intereselor  generale,  apare  la  1 

noiembrie 1915, este de nuanță conservatoare,  îşi propunea să fie pe piață săptămânal, având redacția la Tipografia Toriceli C. Slobozeanu, strada Ştefan cel Mare Bârlad.  

În  editorialul  „Spre  ideal”,  semnat  Slobozeanu, combătându‐i pe cei care visau la România Mare, împreună cu 

67

Basarabia,  se  afirmă  că  ”a  susține  că  o  Basarabie  poate  face săltarea  economică  a Moldovei  este  tot  atât  de  nereal  ca  şi  a susține că noi moldovenii putem civiliza Basarabia.  

Cine nu ştie că țăranul moldovean este tot atât de înapoiat ca şi cel basarabean. Şi unul şi altul sunt  ignoranți şi trăiesc  în mare  parte  în  bordeie,  ca  troglodiții,  şi  unul  şi  celălalt  sunt săraci  şi  împrostiți de băutură  şi de  clasele  suprapuse  care au avut interesul a‐i specula. Basarabeanul ca şi moldoveanul sunt înapoiați  şi unul de  la altul nu are  ce  împrumuta pentru a  se civiliza.  

Auziți,  noi moldovenii  să  ne  luăm  sarcina  de  a  civiliza Basarabia!  Adică  noi  să  le  facem  industrie,  comerț,  şcoală, drumuri  şi  administrație. Dar  noi  le  avem? Nu. Atunci,  cum vrem  să  le  dăm  ce  nu  avem?”  Gazeta  Tutovei  n‐a  avut  viață lungă. 

 

O dovadă a stării de sărăcie a moldoveanului…  

68

         * 

Glasul nostru* Glasul Nostru1, foaie culturală cu informaţii şi

îndrumări pentru popor. Apare de două ori pe lună sub conducerea Societăţii Culturale „Iuliu A. Zanne” din Băseşti (azi Viişoara), judeţul Fălciu, astăzi Vaslui.

La 15 octombrie 1931 foaia apărea în doar două pagini, format 32/47 cm. şi se tipărea la Bârlad, la Tipografia lui N. Peiu. Direcor al publicaţiei era învăţătorul Gheorghe Arteni.

Din cuvânt „Către cititori" semnat de Ioan V. Bălan, preşedintele Societăţii, aflăm că publicaţia îşi propunea să combată diferitele „boli şi viţii", să popularizeze „datini strămoşeşti, portul şi limba să fie păstrate cu sfinţenie", sfătuindu-i pe agricultori „cum să-şi muncească pământul mai bine”, cum să-şi îngrijească vitele, despre foloasele ce le aduc viermii de mătase, albinele, pomii roditori şi viţa de vie.

Se mai sublinia că societatea avea „un caracter absolut cultural" şi se anunţa că „are şi o bibliotecă de unde oricine - în schimbul unei mici cotizaţii lunare, poate să-şi adape sufletul din izvoarele nesecate ale cărţilor".

Adresându-se gospodarilor satelor, învăţătorul Gheorghe Arteni credea că astăzi „a te îngriji numai de nevoile tale personale, a vedea numai până în marginile intereselor ce le ai, e prea târziu" şi voia „o viaţă mai înaltă, mai largă, mai frumoasă".

1 Publicat în „Huşul în presa vremii de la Melchisedec

până în zilele noastre – 1869-2006, TipoMoldova, Iaşi 2007.

69

Vorbindu-le agricultorilor, Ghiţă Plugaru (probabil un pseudonim) îi sfătuia să are şi să însămânţeze pământul că, i-o spusese lui G. Tutoveanu, prefectul de Tutova, şi poetul, că la moşia lui Ivanciu, mare proprietar local, care cumpără gunoiul şi îşi îngraşă ogorul cu el, „grâul dsale a dat 150 fire la un spic", iar în Egipt sunt şesuri în care grâul dă şi „câte 300 fire la un spic".

Revista informa în primul său număr că poetul George Tutoveanu primise titlul de preşedinte de onoare al Societăţii „Iuliu A. Zanne", societate înfiinţată în ziua de 21 noiembrie 1929, când s-au pus bazele ei prin întocmirea actului constitutiv şi primele sale statute de funcţionare, acte de mare valoare. Ea era înfiinţată cu aprobarea Casei Şcoalelor cu ordinul nr.35478/1931, iar iniţiatorii constituirii erau tinerii Gh. I. Micu, Ion C. Vlasie, Vasile Necula, Nicolae Mihai, Vasile Bocan, Gh. Hârtopeanu, I. Catană ş.a.

„Folcloristul Iuliu A. Zanne era foarte bine cunoscut celor din Băseşti şi împrejurimi" se spune în numerele 4-5 ale foii „ Glasul nostru ", care, începând cu numărul 2 apărea în patru pagini. Iuliu A. Zanne (1855-1924), între anii 1895-1903 a tipărit „Proverbele românilor" în zece volume, realizând cea mai completă operă de paremiologie românească - o culegere care reproduce manuscrisul lui I. Golescu „Pilde, povăţuiri şi cuvinte adunate şi poveşti", proverbele şi zicătorile din „Povestea vorbii" de A. Pann, dar şi un foarte bogat material adunat şi clasificat de autor, inclusiv de la Băseşti - unde a

trăit mulţi ani printre ţărani, ajutându-i în ridicarea lor culturală şi în dezvoltarea economică a gospodăriilor lor.

În cinstea lui, grupul de intelectuali din Băseşti şi împrejurimi au creat Societatea culturală „Iuliu A. Zanne". Societatea îşi propunea să adune şi să publice material folcloric local şi să dea „spre frământarea minţii diferite

70

probleme, ghicitori şi şarade " pentru care dezlegătorilor li se acordau premii în cărţi. De asemenea, avea ca obiectiv „ informarea cititorilor cu ştiri despre lucruri şi fapte de mare importanţă, atât din ţara noastră cât şi din alte ţări".

„Folcloristul Iuliu A. Zanne - se spune în publicaţie (1-25 decembre 1931) a adunat proverbele tuturor românilor existenţi pe suprafaţa pământului şi le-a tipărit în zece mari volume. Pentru aceasta i-a trebuit ani întregi de cercetare, ani întregi a întreţinut corespondenţă cu învăţătorii, preoţii şi toţi cărturarii satelor, pentru a aduna atâtea proverbe şi zicători româneşti.

Vă puteţi închipui câtă muncă, câte nopţi nedormite pentru a aduna şi aşeza proverbele şi zicătorile culese după alfabet, fiecare numerotat şi cu explicaţiile necesare, şi mai presus de toate, cât de mult a trebuit să citească, ce adânc cunoscător al scrierilor româneşti şi chiar străine, căci găsim acolo proverbe şi zicători din operele tuturor scriitorilor de seamă din acel timp ".

Despre „C'onu Janne" - cum îi ziceau ţăranii locului, se scriu şi alte lucruri interesante. El este „omul care era sculat poate mai dimineaţă ca ei”; „un bun prieten al lor”; „un modest şi un filantrop", care „umbla prin lume cu haina şi pantalonii cârchiţi", dar care „cel mai mult ghine pentru oamenii satului" l-a tăcut. Şoseaua care leagă gara Roşieşti cu satul Băseşti şi satele vecine, „mers prin pădure cale de un ceas", este opera săvârşită de dânsul când era la Ministerul Lucrărilor Publice.. Clădirea şcolii este ridicată de el cu ajutorul marelui Haret, ministru al Instrucţiei Publice, iar la sfinţirea şcolii au venit acolo, la Băseşti, Spiru Haret, Ionel Brătianu, V. Morţun, (V.Gh. Morţun a fost ani mulţi ministru secretar de stat la Departamentul Lucrărilor Publice, însărcinat uneori cu interimatul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii, când pleca în concediu titularul Spiru Haret n.n.), iar Zanne i-a făcut mare surpriză ministrului „ridicând hârtia de pe placarda fixată deasupra uşii de la intrare pe care scria: „Şcoala primară mixtă Spiru C. Haret".

Haret a privit cu lacrimi în ochi surpriza şi, strângând mâna la toţi ţăranii, a intrat în şcoală...

Cea mai importantă iniţiativă a Societăţii a fost înfiinţarea revistei „Glasul nostru", care i-a valorificat obiectivele programului său. Cu aportul colaboratorilor săi, nu

71

numai din Băseşti (Viişoara), ci şi din Dodeşti, Văleni, Viltoteşti şi Tămăşeni, din alte localităţi ale judeţelor Fălciu, Tutova, Vaslui, de la Iaşi şi Piatra Neamţ, „Glasul nostru" a devenit o foaie de larg interes, cu rubrici diverse: „Colţul vesel", „Curiozităţi", „Sfaturi practice", „Ştiri şi informaţii", „Cugetări şi vorbe cu tâlc", „Cuvinte înţelepte", „Tablete" (despre G. Enescu şi Edison), „Poşta redacţiei" (foarte generoasă şi aglomerată), „Jocurile foii", „Ancheta foii", „Proverbe şi zicători" („Din proverbele românilor" de Iuliu A. Zanne), „Ghicitori, „Folclor", „Reviste şi ziare primite", „Activitatea cercurilor culturale'', „Cărţi primite", „Poşta administraţiei" etc.

Erau prezenţi în „Glasul nostru" colaboratori şi abonaţi din Fălciu, Iaşi, Neamţ, Tutova, de la Giurcani, Voineşti, Murgeni, Şuletea, dar şi de la Priponeşti - dincolo de Bârlad. În ultimul număr din 1931 era anunţată adeziunea la jurnal şi a „domnilor N. Bălănescu, inspector şcolar, Iaşi, V. Ghiţescu, directorul liceului de băieţi din Piatra Neamţ, inginer A.O. Izosser-Iaşi, George Tutoveanu, Constantin Gh. Chirica, autorul broşurii „Vremuri triste" din Huşi, Victor Ion Popa, scriitor şi dramaturg, cu alese legături sufleteşti nu numai cu Dodeştii - localitatea sa de origine - ci şi cu învăţătorul Nicu Ionescu, despre care profesorul Constantin Parfene a scris pagini frumoase în volumul „Bârladul odinioară şi astăzi - 1984".

Găsim în revistă articole şi nume prestigioase: G. Coşbuc, N. Iorga, Al. Vlahuţă, G. Tutoveanu, Otilia Cazimir, Al. Cazaban, Victor Ion Popa, Theodor Roseu, I. Mihail, Gheorghe Arteni („Scriitorul Virgil Caraivan"), Anton Romila („O figură originală: Moş Virgil Caraivan"), „I. Catană („Tovărăşie"), Ioan D. Sandu („Spre progres"), Ioan Chichiţă („Cooperaţia este scăparea"), Nicu Delabăseşti („Un uitat - folcloristul Iuliu A. Zanne") etc.

Mai semnau articole: preot Ioan Dănilă de la Horga, Florin Cherinback, inginer agronom, Victor Al. Glinsky, învăţător („Ce-ţi dorim noi ţie dulce Românie"), Petre Marinică, Iosif N. Dumitrescu, V. Măgureanu, dr. I. Arteni de la spitalul Ungheni-Iaşi, Constantin Ene din Bogheni- Fălciu, C. Georgescu - Obrejiţa, dr. Hrist C. Vlasie („Din nevoile satelor"). C. Alexandrache din Constanţa, P. Andreescu de la Iaşi.

Cu poezie erau prezenţi: I. Mihail, Gh.V.Butnaru, C.I. Postolache, Gh.N. Jacotă, I.Leandru, Octavian D. Şendrea, Val

72

Al. Popa, G. Alexandrache - Coroana - Constanţa, Remus Vernea („Cântece din Ardeal"), V.C. Băcuţa („Nătâng”) George Tutoveanu, Gh. Filiche ş.a.

„De vorbă cu George Tutoveanu" (iunie 1932) îşi intitula G.M. Delabăseşti interviul luat poetului:

- Ce părere aveţi despre ziarul

nostru? - „ Scris cu pricepere, cu tragere

de inimă şi entuziasm şi cu o înţelegere deplină a nevoilor sufleteşti de astăzi ale ţărănimii noastre, „ Glasul nostru" este una din publicaţiile culturale menite să deschidă pârtie pe meleagurile destul de friguroase ale vieţii noastre culturale de astăzi. Acei care scriu această gazetă să se pătrundă de adevărul că noi avem comori sufleteşti de o rară bogăţie şi o limbă foarte puternică şi cu care se pot exprima şi

cele mai alese manifestări ale minţii şi inimii noastre şi că nu avem nevoie, nici să maimuţărim stări sufleteşti din literatura altor popoare, nici să ologim graiul plin de vigoare şi tinereţe al strămoşilor prin tot felul de neologisme care de care mai pestriţe "...

„Comitetul de conducere al acestei foi se compune din domnii: Gheorghe Arteni, preşedinte, învăţător, Văleni-Fălciu; Micu Delabăseşti, redactor şi ziarist; I.V. Bălan, învăţător, Gheorghe Hârtopeanu, agent sanitar I.N. Catană, şeful Agenţiei P.T.T., Stamate Al. Sandu, plugar" (ulterior l-am întâlnit ca student n.n.), scria ziarul.

Iată ce scria „Opinia" de la Iaşi în nr.7505 din 7 mai 1932, despre „Glasul nostru", sub semnătura lui P. Andreescu din Iaşi:

„ ...Inspectoratul şcolar din Iaşi ar trebui să aibă în vedere că apariţia şi existenţa acestei foi se datorează unui grup de învăţători care nu şi-au primii salariile de 4-5 luni şi care depun aici o muncă extraordinară, cu totul dezinteresată şi cu sacrificii, dar cu folos real pentru popor.

Apariţia acestei foi culturale într-un mediu sătesc face cel

73

puţin atât, dacă nu mai mult, decât sute şi mii de foi şi reviste erotice şi de aventuri".

Într-adevăr, foaia făcea şi educaţie patriotică. La rubrica „Ştiri şi informaţii" (15 octombrie 1931) se afla şi despre „curajosul aviator, căpitan Negrescu Ioan, originar din comuna noastră care a reuşit să străbată cu aeroplanul în cursul lunii trecute, distanţa Roma- Bucureşti în 5 ore şi 26 minute, clasificându-se întâiul la această întrecere."; „Smărăndiţa Brăescu, prima paraşutistă română, a reuşit să-şi dea drumul de la 6000 metri înălţime, clasându-se întâia din lume dintre femei".

„Monumentul eroilor din Creţeşti de Sus" - se intitula

un articol (iunie 1932) în care se vorbeşte despre lucrarea realizată cu proprii bani (40.000 lei de atunci), strânşi după şase ani de funcţionare în învăţământ, de către Eugenia şi Marin Benghiuj, învăţători în localitate.

Înalt de 7 metri, monumentul are pe soclu un vultur care priveşte în îndepărtare, iar mai jos, pe corpul edificat, sunt săpate cu litere de aur, numele a 100 de eroi din războiul 1916-1919, printre care şi cel al fostului învăţător căpitan Gr.N.Pavlov, decedat din cauza războiului.

„Inaugurat şi binecuvântat de înalt

Sanctitatea Sa Patriahul Dr. Miron Cristea la 18 februarie 1928".

* De la Mihai Rotariu, din publicaţia

„Prutul", revistă culturală care apare la Huşi (anul IV, nr. 6 (37), noiembrie 2004, p. 15), aflăm că Marin Benghiuj este autorul lucrării „Monografia Creţeştilor, judeţul Vaslui", păstrată în manuscris la Biblioteca liceului teoretic „Cuza Vodă" din Huşi.

Autorul intenţiona să realizeze un dicţionar al localităţii în care să includă

pe toţi fiii satului, printre aceştia numărându-se şi Nicolae

74

Bălănescu, născut în satul Curteni, comuna Creţeşti, ginerele episcopului de Huşi, Iacov Antonovici. În acest sens, Mihai Rotariu publică în „Prutul" (p. 15) scrisoarea semnată la 14 IX 1970 de Ana Bălănescu, fiică, care oferă iniţiatorului informaţii despre activitatea învăţătorului pensionar Bălănescu H. Nicolae, „fost element de mare valoare pentru învăţământul nostru primar".

*

În foaie s-a scris şi despre vizita lui Spiru Haret la Băseşti, despre mersul la Vutcani, la 28 mai 1933, a eseistului Mihai Ralea, despre cercetările sociologice ale profesorului D.Gusti la Dodeşti şi Băseşti, despre „Casa obştei" şi „Podul mare", despre „piatra de fundaţie a băii comunale", despre „Cartea de aur" a Căminului cultural din Dodeşti păstrată de învăţătorul Nicu Ionescu, preluată de alt învăţător - Toma Codrescu, rămasă necompletată după anul 1942.

„

Studenţi la sate Glasul nostru" era cu ochii şi la vecini. Iată sub titlul

„Studenţii la sate",cum era popularizată Asociaţia studenţilor creştini - tutoveni „Al. Vlahuţă" din Bârlad, fotografiaţi în faţa casei parohiale din Şuletea - Tutova, cu prilejul serbării de la 3 august 1930, în ziarul nr. 20-22 din septembrie 1932 (foto).

Uneori ziarul publica şi gingăşii, ca cea scrisă de Gheorghe Filiche, învăţător în satul Priponeşti, locul copilăriei mele, şi pe care, în raport cu severitatea pe care o manifesta

75

faţă de elevii săi, cu mintea de atunci - nu aş fi putut crede că omul acesta mai şi iubeşte. Poezia lui, publicată în numărul 23-24 din noiembrie-decembrie 1932 se intitulează:

VINO ,, Vin, să ne-alintăm în murmur de izvoare care curg/ Şi

să ascultăm cum toacă, în deal, talanga în amurg./ Vino, să privim deasupra, iar măiastra bolt 'albastră,/ Şi cum lun- aruncă raze, printre ramuri spre fereastră./ Vino, iar, de-mi spune taine, cum mi-ai spus de-atâtea ori/ Când vrăjea tăcerea nopţii, triluri de privighetori./ Şi târziu, când înecându-ţi un suspin, spuneai că pleci,/ Ne fura din gură şoapte, zborul unor lilieci./ Vin, când ceru-i numai stele şi-i de flori pământul nins,/ Să cădem pătrunşi de farmec, tu învinsă, eu învins./ Şi cu ochii duşi în noapte, să mai stau pe gânduri dus/ Până ce coboară'n zare şi luceafăru-n apus./ De-aş putea, ţi-aş da ca-n basme, zările cu-al lor afund,/Ale marilor întinderi şi comorile ce-ascund,/Numai ca să stau cu tine, stele de pe cer să-ţi număr,/ Când zâmbind, te-apleci să-ţi razămi capul tău de-al meu umăr ".

Duminica, când ne plimbam pe şoseaua principală a Priponeştilor, mai de fiecare dată, Doamna lui domnul Iorgu Filichi era la pârleaz şi ne răspundea zâmbitoare la salutul nostru cu „sărut mâna". Era frumoasă şi arătoasă soţia învăţătorului nostru. Şi mai mult decât atât. Altfel n-ar fi fost mereu alături de ea, Gugurel şi Dorica, copiii ei. Dorica îmi fusese colegă, îşi rezemase bine capul învăţătorul, că şi Dorica era frumuşică foc! Mijise între noi o anumită prietenie într-o iarnă de şcoală primară...

După trei ani de la apariţie, Nicu Delabăseşti, întors din armată, nota în coloanele „Glasului nostru": „Trei ani de la apariţie e un succes editorial, mai ales că sunt foarte multe la oraş, care după câteva numere de apariţie, mor".

* Nr. 4 aprilie 1936 - Spicuiri din revista „Invăţătorimea

vasluiană" (pagina 182). Glasul nostru. Organ de propagandă culturală la sate,

anul II, Nr. 66, Ianuarie 1936. Redacţia şi administraţia, Satul Văleni, comuna Băseşti, judeţul Fălciu.

„Deşi număr vechiu, deci inactual, ca evenimente, am putea zice, perimate, totuşi, pentru că ne vine aşa de rar la redacţie, nu-l putem lăsa nesemnalat şi lipsit chiar de oarecari

76

comentarii. Iniţiativa colegului Arteni, în vremurile acestea când viaţa satelor este cu desăvârşire lipsită de o sănătoasă şi sinceră îndrumare spirituală, când dimpotrivă totul ce aparţine neştiinţei şi naivităţii ţăranului nostru este speculat şi exploatat de anumiţi netrebnici şi trepăduşi ai diferitelor tabere politice, iniţiativa d-sale, care numără şase ani, este plecată după cât se vede, dintr'un înalt comandament moral.

Şi nici nu se putea altfel pentru cineva care-şi trăieşte viaţa de-avalma cu cei obidiţi de soartă, cu toate necazurile, lipsurile şi mizeriile lor.

Dar iniţiativa colegului Arteni mai înfăţişează şi o nouă lectură pentru cei ce vor s 'o cunoască de-antregul.

În vremurile acestea de tristă văduvie a scrisului sincer şi loial închinat satelor, când totul este plătit şi pus în slujba anumitor credinţi şi ideologii politice, ce nu fac altceva decât să tulbure şi să otrăvească viaţa patriarhală, iniţiativa d-sale, susţinută fără nici o subvenţie de la nimeni, luptând cu multe greutăţi şi adversităţi omeneşti, este de mare curaj, aş putea zice eroică chiar. De aceea noi care cunoaştem această stare de lucruri şi ştim cât e de greu să duci o atare luptă contra unor moravuri adânc înrădăcinate în atmosfera viciată a timpului, îi urăm colegului, din tot sufletul, ca să aibă parte de cât mai multe aniversări ale acestei publicaţii săteşti, ce cu atâta demnitate şi curaj o conduce ".

Cele de mai sus, scrise în aprilie 1936 despre „Glasul nostru” de la Băseşti în revista „Învăţătorimea vasluiană” probează că publicaţia de care s-au ocupat învăţătorii Gheorghe Arteni şi Ion Balan a avut, totuşi, viaţă îndelungată pentru perioada aceea. În „Glasul nostru” a scris „un articol teoretic, foarte interesant, în care arăta necesitatea pregătirii artiştilor amatori din lumea satului şi cu tematică adecvată” şi Victor Ion Popa când, în perioada 1935-1939, s-a ocupat la Dodeşti de activitatea unei echipe studenţeşti, care din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti se preocupa de studiul sociologic al satelor, de îmbunătăţirea cultural-economică a vieţii satului (Marin Rotaru şi Gheorghe Gherghe despre

2003, p.101). * Printre cei cu care poartă corespondenţă A. Zanne se

„Ghenuţă Coman – o viaţă… Editura Cutia Pandorei”, Vaslui, „

77

numără şi Al. Vasiliu - Tătăruşi, care colaborează la realizarea celor zece volume din „Proverbele românilor", „lucrare unică în felul ei, un monument pentru literatura naţională".

Colaborator din 1895, în materie de folclor, al lui Artur Gorovei, directorul şi sufletul revistei „Şezătoarea" de la Fălticeni, unde apar culese de el „Cântece", 1898 - „Cântece", „Badiu", „Stanislav", legenda „De ce mănâncă cocostârcii şerpi şi broaşte"; 1901 - „Povestea norocului", legenda „De ce cântă cucul numai la Sânzenie" etc.; 1907-1908 - evocarea „Cum se făcea şezătoarea mai înainte vreme", „Pluguşorul"-, la revista „Ion Creangă" de la Bârlad, în anul 1908 Al. Vasiliu este ales în comitetul diriguitor al Societăţii folcloriştilor din România care îl avea ca preşedinte pe Artur Gorovei.

În urma recomandării lui Gh. I. Kirileanu, ca „unul din cei mai buni folclorişti români" la acea dată, la 25-28 martie 1908, Secţiunea Literară a Academiei Române aprobă raportul lui Titu Maiorescu prin care propune tipărirea culegerii lui Al. Vasiliu care apare sub titlul „Cântece, urături şi bocete de-ale poporului", la Bucureşti în 1909, însoţite de 43 arii notate de Sofia Teodoreanu, profesoară la Conservatorul de muzică din Iaşi.

Despre volum scriu cuvinte de aleasă preţuire revistele: „Viaţa nouă",condusă de Simion Mehedinţi, „Viaţa românească", „Sămănătorul", „Neamul românesc" a lui Nicolae Iorga, „Junimea literară" de la Cernăuţi, „Ion Creangă" din Bârlad etc.

In anul 1913, Al. Vasiliu publică „Datinile tătăruşenilor la nunţi", iar în 1927, la stăruinţa lui Gh.T. Kirileanu, I. Bianu şi V. Bogrea, Academia Română publică al doilea volum de folclor cules de Al. Vasiliu, intitulat „Poveşti şi legende" în colecţia „Din viaţa poporului român".

Tot în 1927 îi apare în revista „Şezătoarea" articolul „Obiceiurile tătăruşenilor de la botez la cumetrie", începe să-şi scrie „Amintiri din satul meu" şi să transcrie „Amintiri din primul război mondial", ultima, un jurnal de front (1916-1918) care va apare după plecarea sa, în 1978 cu titlul „Focul cel mare".

Învăţătorul Al. Vasiliu - Tătăruşi a fost o flacără în literatura şi folcloristica românească peste care, precum şi în cazul lui I. A. Zanne, nu se poate trece decât stăruind asupra valorii, dar şi a eternităţii mesajului muncii lor.

78

Iată şi coperta lucrării – Al. Vasiliu „Poveşti şi legende”:

Glasul nostru Glasul nostru a  fost un organ de presă  creat  la Bârlad  în 

perioada  anilor  30  de  către  ziaristul  şi  membru  fondator  al 

79

Societății  Scriitorilor Români  al  cărei membru  şi  casier  a  fost (1910) – omul de cultură Virgil Caraivan. 

*

Glasul ţăranului Glasul  țăranului  se  declară  „  Jurnal  independent  al 

muncitorilor  de  la  sate  şi  oraşe”  dar  din  conținut  rezultă  că aparține  opoziției  şi  atacă  guvernanții  de  la  putere,  speră  în succese  electorale  şi  în  campania  din  primăvară.  De  fapt, „Glasul  țăranului”  aparținând muncitorilor de  la  sate  şi oraşe înseamnă populația de tot felul a Tutovei: țărani, muncitori dar fi funcționari, jurişti, doctori ori alți intelectuali.  

Ziarul apare o dată pe  săptămână,  sub  conducerea unui comitet,  îndreptat  împotriva  „ciocoilor  lui  Averescu  şi  a spuselor  domnului  V.  Georgescu  –  Bârlad,  fost  prefect  de Tutova,  dar  şi  a  domnului  Constantin  Stere  aflat  în  fruntea Partidului Țărănesc”.  

Deci  semnul  electoral  „Crucea”  se  ridică  împotriva „Secerei”, dar învinge „Steaua ”în... şase raze...  

Numărul 1 apare la 7 februarie, numărul 2 la 15 februarie iar numărul 3 la 22 februarie 1922. 

*

80

Glasul meseriaşilor Glasul  meseriaşilor  anul  I,  numărul  1  apare  ca  organ  al 

meseriaşilor  de  toate  breslele,  la  26  octombrie  1912,  sub conducerea  unui  comitet,  administrator  delegat  însărcinat  cu funcția de director – I.C. Pastia, avocat şi agricultor. 

Scopul  gazetei  –  spune  redacția  –  „se  va  vedea  din cuprinsul ei” dar îl spune şi direct: „să arătăm părerile noastre, să  cerem  cu  insistență  suprimarea Legii meseriilor,  care  ca un jug  apasă  asupra  grumazilor  noştri,  să  dăm  de  gol  toate meschinăriile politice ce se fac pe seama noastră...”  

„Punerea  în  aplicare  a  actualei  legi  a meseriilor  au  fost amendați peste 200 meseriaşi cu amendă care se ridică între 80 şi 1.000 lei” – spune ziarul care şi‐a propus să apară la 1 şi 15 a fiecărei luni.  

În  cuprins mai  deosebim:  „Legea  robiei  şi  a  sugrumării meseriaşilor”, „Meseriaşii şi alegerile”; „Ajung atâtea minciuni. Poporul  cere  dreptate”;  „Nu  lăsa  lucrul  de  azi  pe  mâine”, informații,  glume,  îndemnuri,  publicitate.  Redacția  şi administrația str. Speranței nr. 4 Bârlad. 

Format 33x24 cm., costă anual 2    lei,    iar pentru plătiții  înainte 1,50 lei; 5 bani numărul. 

        * 

81

Gura lumii Gura lumii, ziar cu nuanţe umoristice, bilunar,

apare în 1904, în perioada 29 februarie – 6 iunie şi se tipărea la Tipografia Lupaşcu – Bârlad, de două ori pe lună.

* Gura lumii, organ umoristic-popular, Bârlad, 29 februarie

- 9 iunie 1904, 2 ori pe lună, sub direcţia unui comitet (până la l aprilie). De la 23 aprilie 1904 îşi schimbă subtitlul în „Foaie populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi reclamă", şi de la 6 iunie în „Revistă umoristică-literară." Director şi proprietar G.D. Grosu (23 aprilie - 15 mai), 6 numere (Nerva Hodoş - Al. Sadi Ionescu „Periodicele româneşti"), citează Gr. Creţu.

*

Hipodromul Hipodromul, ziar cu caracter sportiv, apare la 17

octombrie 1908, la Bârlad. *

Ideea românească Ideea românească editată la Bârlad în 1937 de către

profesorul Gh. Ioniţă, membru al Academiei Bârlădene; avea un caracter cultural, predominând latura beletristică. Au colaborat la ea câţiva din membrii „Academiei Bârlădene” – Bârlad, printre care amintesc pe profesorul G.G. Ursu, Gh. Nedelea, dr. Weinfeld, prof. Marcel Demetrescu, avocaţii Anton C. Ursu, Stelian Dumbravă, Jugănaru”

Gh. Ioniţă, membru al „Academiei Bârlădene”,

 din articolul „De la Academia Bârlădeană”  *

82

Înainte Înainte, ziar independent, bilunar, redactor P. Strat

– Delatutova, editat în 1935 şi „revindecă drepturile noastre sfinte uzurpate de conducătorii perindaţi la cârma ţării şi pentru tovarăşul care sfredeleşte pământul în dogoarea soarelui din zori până-n seară” (Înainte, 1 ianuarie 1935).

Redacţia şi administraţia în comuna „Aviator Creţu” Tutova.

* Înainte, 2 ziar independent, apare la 1 ianuarie 1935 sub

conducerea unui comitet, cu redacţia şi administraţia în comuna Tutova.

În articolul program semnat de învăţătorul P.Strat-Delatutova, este relevat „valul ignoranţei care pluteşte ca un duh rău asupra satelor" şi se propune ca remediu intervenţia învăţătorului căruia „i se incubă, mai mult ca oricui, vindecarea acestor lacune, trezirea conştiinţei naţionale, descătuşarea, purificarea sufletului, alungarea valului întunericului şi scoaterea din mocirla în care zac înglodaţi până-n gât ţăranii.”

Ziarul se angaja să lupte pe două fronturi: Îmbunătăţirea retribuţiei muncii şi ridicarea ţărănmii din

mizerie şi ignoranţă căci „ pentru revendicarea drepturilor noastre sfinte, uzurpate de către conducătorii perindaţi la cârma ţării şi pentru tovarăşul ce sfredeleşte pământul în dogoarea soarelui din zori până-n seară - am scos acest ziar."

De altfel, în articolul „De vorbă cu cititorii", din primul număr, redacţia zice: „Nu urmărim scopuri personale, nu urmărim pricopsirea noastră, nu suntem mânaţi nici de ambiţiunea de a ne vedea numele scris la tipar, ci pur şi simplu, ne punem în slujba poporului, contribuind, bineînţeles, după puterile noastre, la alungarea întunericului ce predomină satele noastre, totodată luptând pentru apărarea cauzei învaţătoreşti. Nu suntem subvenţionaţi de nimeni, nu

2 Publicat în „Vaslui – Capitala „Ţării de Jos” în presa vremii –

1875-2005, TipoMoldova, Iaşi, 2005”, p.205-208.

83

suntem în slujba nici unui partid politic, nu facem politică." Consecvent scopurilor propuse, ziarul publică informaţii

despre neplata salariilor, situaţia materială a învăţătorilor, face campanie ţărănească în cele patru pagini dezvăluind tabloul vieţii lor grele.

În articolul „Plebea" din 15 martie 1935 notează: ..."În o ţară românească încă mai există clasa de jos a

plebei. Unii îmi vor da dreptate, alţii vor riposta poate. Atunci să poftească acei ce nu cred... să vadă cum mor cu zile ţăranii şi copii lor din lipsă de asistenţă medicală la sate. Să vadă cum îşi vând ţăranii bucatele agonisite cu atâta trudă pe preţuri derizorii şi cum ţărănimea vinde găina din gura copiilor - cu un pol, întorcându-se acasă, doar cu trei prafuri de chinină. Să vadă şi să ştie că din munca lui sfântă, din sudoarea ţăranului obidit îşi îmbuibă toţi pântecul cu osânză, toţi trăind de pe spinarea lui încovoiată de mizerii şi nevoi."

Venind în sprijinul ridicării culturale a ţăranilor, ziarul publică beletristică, mai ales de factură populară, snoave şi anecdote, poezie populară, poveşti din viaţa satului (Sorcova - după Delavrancea), republică poveşti şi povestiri (O călătorie de la Bucureşti la Iaşi înainte de 1848. de I. Ghica; „Prostia omenească” şi „Moş Ion Roată şi Unirea”, de Ion Creangă, „La hanul lui Mânjoală”, de I.L. Caragiale), sunt reproduse poezii de Mihai Eminescu („Adio”, 15 iulie 1935), colaborări ale lui G.Tutoveanu (sonetul „Mărire vouă” - la 15 aprilie 1935), unde-s citate virtuţile ostăşeşti ale ţărănimii:

„Şi v-au căzut din cer, la Mărăşeşti, Cununi de foc pe-armură şi pe căşti, Şi-adânci puteri să-ncepeţi viaţă nouă." Simpatia lui George Tutoveanu pentru activitatea celor de

la ziarul „Înainte” şi pentru cititorii cărora era destinată foaia, rezultă şi din scrisoarea adresată de poet lui P. Strat Delatutova care însoţea poezia referitoare la luptele de la Mărăşeşti:

„Am primit scrisoarea dumneavoastră şi-mi fac o neţărmuită plăcere trimiţându-vă aceste câteva rânduri pentru ziarul „Înainte” şi o strângere de mână.”

Într-un alt mesaj, venit de la comuna Tălpigi, se spune cu aceeaşi simpatie şi vorbe de încurajare:

84

„În revărsatul zorilor, a unui nou an (1935) gândul unui mănunchi de dascăli inimoşi şi altruişti... se îmbină pentru o operă comună, modestă, dar intensă. . . Vă urez ÎNAINTE!"

„În lupta cu asperităţile vremii, ziarul cade, suprimat de acestea" încheie profesorul Constantin Parfene documentarul său din Vremea nouă, Vaslui, nr.214/1968.

Învăţătorii de la Înainte au desfăşurat o activitate cu o înaltă semnificaţie cetăţenească…

* În anul 1968, după 33 de ani de la data când la Tutova

activau învăţătorii de la ziarul independent „Înainte”, în presa vremii scria cu majuscule şi un P. Strat Delatutova, corespondent, la rubrica „Poşta cititorilor" din „Vremea nouă”, 22 octombrie. Să fi fost oare, una şi aceeaşi persoană cu P. Strat Delatutova, editorialistul ziarului înainte?

În perioada 1954-1958 când eram redactor şi apoi şef al secţiei culturale de la ziarul „Steagul roşu” din Bârlad, am mers des la Tutova. Am participat la multe spectacole culturale pregătite de învăţătorul Aristide Petcu, iar doamna sa, Elena Petcu, mi-a fost gazdă primitoare la biblioteca comunală Tutova. Să fi fost prin preajmă şi învăţătorul P. Strat Delatutova?

*

Informatorul teatrului cinematografic

Informatorul Teatrului Cinematografic, apare în 1931.

* 

85

Intransigentul, ziar conservator, apare în lunile mai-iunie 1914 La 15 iunie era la al treilea număr. Editorialul „Noul şef

al partidului conservator” arăta că Al. Marghiloman era „una din cele mai distinse figuri ale ţării, nu numai a partidului conservator”, căruia îi slujea Intransigentul de la Bârlad, unde, după cum se spunea, într-un cursiv din pagina a doua, referitor la „greutăţile de a da la iveală o gazetă”: „la Bârlad e ploaie şi de ziare”, pe care „răutăcioşi – de care nu ne putem plânge că lipsesc, le-au botezat „ciuperci”. Dar avertiza redacţia: „Să ferească Dumnezeu pe cei ce le califică „ciuperci” să ajungă a avea nevoie de o ciupercă şi să nu o găsească.”

Intransigentul, în patru pagini, format 33/47 cm, realizat la Tipografia şi legătoria de cărţi „Toriceli Slobozeanu” din strada Ştefan cel Mare Bârlad, monitoriza lupta politică care se dădea între „ciupercile” din oraş: Drapelul ducea o aprigă luptă fratricidă, ca între liberali”, cu cei de la Viitorul. „Bârladul” – în „Cronica Bârladului” se ocupa de „recenta vizită a M.S.Ţarului”, iar Intransigentul, nefiind războinic, n-a ridicat steagul răzvrătirii,şi, cu un limbaj moderat, neostil nimănui, lupta alături cu coreligionarii cu care are aceleaşi bune şi cordiale raporturi”… Poate, „pâinea localnicilor care de câteva zile s-a scumpit cu 5 bani nu la kilogram ci la bucata de 800 grame” să-l supere pe Intransigentul, iar C. Slobozeanu să aibă prilejul să se ridice în scris, cu un articol în foaie, împotriva celor care o scumpesc.

O întreagă pagină este rezervată micii publicităţi, cu un important loc în alb destinat „anunciurilor”. Astfel, se ia act că la Coroana Regală din strada Principală se găseşte un bogat sortiment de mărfuri din „lânuri”; că Nicolai Roiu, licenţiat în farmacie, „şi-a asortat drogheria cu mărfurile de specialităţi farmaceutice şi ape minerale”; că „domnii comercianţi de mărunţişuri au deschis la Bârlad o fabrică de nasturi”; că „la frizeria Ilie Popa se lucrează păr de dame”, că „Ion Longhin Neculau Vaslui are de vânzare, la preţul de 3 lei, „Lumea modernă” – epigrame şi schiţe rimate”; că „la Tipografia T. Slobozeanu se află de vânzare „boloboace şi butoaie de stejar în

86

care a fost vin”; că „un funcţionar bun, cu scriere frumoasă, înlocuit prin venirea noului regim, îşi oferă serviciile…”

*

Îndrumare nouă Îndrumare  nouă,  ziar  al  mişcării  „Ligii  contra  cametei”, 

redactat şi realizat la Bârlad de I. Iulian în perioada 1930 – 1931; publica  articole  care  amenințau  „liniştea  şi  confortul bancherilor”.  

Urmare  a  presiunii  bancherilor  din  Bârlad,  a amenințărilor acestora, Dimitrie Fărcăşan, inginer agronom, un spirit  acid  în presa vremii,  animatorul  „Ligii  contra  cametei”, colaborator  la  „Scrisul  nostru”,  unde  s‐a  publicat  sonetul Sfidare, s‐a sinucis, căzând astfel „năprasnic înainte de vreme”. 

        *

Jidovul rătăcitor Jidovul rătăcitor, număr unic, 18 mai 1900, cu titlul

schimbat în Emigranţii. „Jidovul rătăcitor" era realizat cu ocazia emigrărilor, în

10.000 exemplare, cel mai mult cu titlul „Emigranţii". Avea un tablou fotografic cu 72 persoane din grupul I „Drumeţii bârlădeni" al emigranţilor, lucrat la stabilimentul I.V.Socec. Cuprindea: Noul exod de B (Iacob Iacobeanu, colaborator la Adevărul); Din fugă, Caraghioslâcuri, Note şi reflecţii; Ceilalţi 38 drumeţi şi poeziile: Emigranţi, Odă, Profil de Adolf Axelrad; Stafii, Câtorva, Cronică, Scrisoare - foileton, de Emilian, Kohem Efraim, Şmil, pseudonimele lui Emil Feinsilber; Idealuri de Ibes (Iacob Weinfeld); Din istoria emigranţilor de M.K (Mauriciu Kolfler); Plecarea drumeţilor, raport complet de (Herman) Friedmann - date citate de prof. Gr. Creţu, după „Egalitatea" din Bucureşti XI20, p 155 (26 mai 1900).

„Jidovul rătăcitor", anunţând apariţia broşurii „Spre Canada", realizată de Fruchs Max (Emilian) la tipografia lui Sigmund Gross, spunea „că e publicată de societatea „Under

87

the british Flag" al cărei scop e sistematizarea emigraţiei evreilor români şi asigurarea de cămine emigranţilor în Canada sub dominaţiune engleză" - scrie Gr. Creţu în „Note" la cartea citată.

* 

Junimea Junimea apare la 15 septembrie 1896, sub conducerea unui 

comitet, administrația fiindu‐i în Bârlad, str. Ştefan cel Mare nr. 31 şi de‐abia după 10 numere, la 17 noiembrie 1896 îşi înscrie pe frontispiciu  identitatea  politică  de  organ  al  Partidului Constituțional,  poziție  aflată  şi  dintr‐o  informație  ulterioară care  vestea  că  „P.P. Carp,  sufletul  Partidului Constituțional  a sosit la Bârlad, urmare a morții moşului său Iorgu Radu, care a fost înmormântat „Ieri 12 aprilie 1897”. La 4 octombrie 1898 se suprimă cuvintele „al partidului”. 

Ziarul  a  avut  apariții  în mai multe  etape:  15  septembrie 1896  –  6  iulie  1897,  scos  la  Tipografia  George  Cațafany;  14 septembrie 1897 – 5 iulie 1898; 6 septembrie 1898 – 27 iunie 1899 –  la Tipografia C.V. Munteanu. Girant  responsabil  al  ziarului Frumuzache Gheorghiu.  

A beneficiat de prezența  în conducerea sa a profesorului Ştefan Neagoe  şi  a  fostului  elev de  la Liceul  „Codreanu”, Th. Riga. G. Onişor  semna  rubrica  „Înțelesul  unor  proverbe”.  Se 

88

publica proză politică şi beletristică, rubrici de informații, poşta redacției, bibliografie, publicitate, cugetări etc.  

Adesea  ziarul  era  acid  şi  apăreau  articole  ca  acestea: ”Prefectul de Tutova la bara justiției”; „Avocat al statului gazdă de  hoți”;  „Regimul  bâtelor”. De  aici  probabil  explicația  unor semnături  în  ziar:  Ivan, Nia,  Bran, Dimi,  Stan,  I.M.D.,  Ianoş, Dela  Contrans,  Costea  ş.a.  Costea  semnează  versurile următoare care probează  că în mai bine de o sută de ani n‐am făcut  paşi  prea mari:  Timpul  se  duce  /  Cum  apa  curge  /  Şi tinerețea‐mi zboară cu zor. / Ah, ziua‐i mare / Fărʹ de valoare, / Privesc pe oricine fără amor. / Eram ferice / N‐aveam ce zice; / Dar  fericirea  azi  a  zburat.  /  Sunt  chinuri  grele,  /  În  timpuri vechi;  /  Dările‐s  multe,  /  Armatele  sute;  /  Întreg  poporul  e ruinat.  /  În cer sunt stele,  /  Jos sunt belele;  / Prea multe biruri ne‐ați aruncat. / Ah! Vântul muge, / Românul plânge; / Țăranul şede fără ogor. / În casă n‐are / Nici măcar sare / Şi‐n bătătură n‐are ... mohor!... (poezia: „Ce timpuri...”). 

Aparținând Partidului Constituțional ori Constituțional – Conservator, ziarul „Junimea” a  fost când  în amiciție, când  în încleştare de  opinii  cu  ziariştii de  la Bârladul  ori  cu  cei de  la Vocea Tutovei. 

* Ziar al Partidului Conservator, numerele din septembrie

1896 până la 2 decembrie 1898 apar la tipografia Caţafany şi continuă a se tipări la tipografia Munteanu de la l ianuarie 1899 până la 30 ianuarie 1900. Au apărut în total 143 numere., odată pe săptămână (48x33 cm.), anual 6 lei; 10 bani numărul. A ieşit sub direcţia maiorului C. Pruncu iar colaboratori i-a avut pe Lupu Kostachi, Şt.Neagoe şi T.Riga..

*

89

Junimea Zionistă Junimea Zionistă, organ de propagandă zionistă ,

anul I, numărul 1, a apărut la Bârlad în ianuarie 1910 ca urmare a constituirii Societăţii cu acelaşi nume, preşedinte Mihu Abramovici, şi chema tinerimea evreiască „la o viaţă nouă, îndemnaţi de aniversarea a 5 ani de la moartea titanului lor – Herrzi – care pentru întâia oară după două mii de ani, a făcut să fâlfâie iarăşi înaintea lui Israel stindardul celor care visează a crea un adăpost pentru un întreg popor.”

La Congresul al IX-lea zionist, care a avut loc la Hamburg, toată elita evreiască a aflat că din „12 milioane de evrei împrăştiaţi pe tot globul numai 80 de mii dovedesc prin fapte că vor o ţară a lor.”

La Junimea Zionistă au mai scris: Bernard Steinberg, Şoil Mendelovici, Iehuda Ben Iacob.

Tipărirea ziarului la Tipografia „Modernă” Bârlad. Girant al organului de propagandă zionistă – Lupu Zinger.

*

90

Legalitatea Legalitatea, bisăptămânal, ziar politic, economic  şi  literar, 

apare între 16 decembrie 1882 – 1 ianuarie 1884, la tipografia G. Cațafany  (40x29  cm),  anual  12  lei,  10  bani  numărul.  În octombrie 1883 apare odată pe săptămână. De  la 18 decembrie 1883  redactor  responsabil M.  Lugomirescu.  La  25  decembrie 1894,  tot  anul  I,  numărul  1,  ca  organ  conservator,  apare  în fiecare  duminică,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  G.V. Munteanu. 

 „Legalitatea  fiind  respectul  ce datorăm  legii,  în virtutea acestui respect, vom lupta, pe cât mijloacele ne permit, ca legea să  domnească  şi  în  toate  resorturile  vieții  noastre constituționale”... ... 

”Ca  în  toate  țările  şi  la  noi,  afară  de  partidul  social‐democratic  în  formațiune  şi  al  cărui  viitor  aparține  în mersul evolutiv al societății, recunoaştem actualmente două partide cu dreptul  la  guvernământul  țării:  partidul  conservator  şi  cel liberal”,  pentru  că  –  spune  ziarul  –  existența  a  două  partide „care să se perindeze la putere şi să se controleze unul pe altul, este de  o mare  necesitate,  fără  care  regimul  constituțional  nu poate fi.”  

Înscriindu‐se  în zona acestor deziderate, Legalitatea a  fost mereu pe poziție de... control, când cu ziariştii de  la Drapelul, 

91

când cu cei de la ...Paloda; chiar şi în probleme mărunte, cum ar fi deconspirarea celui (cea) care semna sub numele de Maria N. Dela‐Banca.  

Ziarul  publica  informații  multe  şi  diverse,  articole  de orientare  politică,  cugetări  asupra  educației  copiilor,  chiar  şi „Câteva  considerațiuni  asupra  sexurilor”,  un  serial „Aventurierii mării”  –  o descriere  a  explorărilor maritime, de mare  interes  ştiințific  pentru  toți  cei  ce  voiau  să  cunoască peripețiile  prin  care  au  trecut  unii  marinari  în  profunzimea oceanelor  spre  a  descoperi  popoare  necunoscute  până  atunci europenilor... 

 Legalitatea s‐a ocupat cu  interes şi de uniformele elevilor de  la Şcoala normală: „Toți cunosc cum aceşti elevi, flăcăi prin etatea lor, purtând cămaşe peste izmene încât când îi priveai îți făceau  impresia unor  țărani de carnaval, ceea ce provoca râsul şi dezgustul publicului. Ei bine, azi grație  inițiativei domnului Radoveanu, directorul  Şcolii normale, elevii au  lăsat costumul primitiv, care amintea vremurile de sălbăticie  şi au  îmbrăcat o uniformă modestă,  cuviincioasă  şi mai potrivită  cu obiceiurile moderne.”  

Ziarul  se ocupa  şi de  îmbrăcămintea preoților. El era de acord cu purtatul culioanelor (a potcapului), dar îndemna şi la pălării regulamentare…  

A apărut până la 22 noiembrie 1895, sub conducerea unui comitet  desemnat  de  Comitetul  conservator  într‐o  întrunire ținută  în  casele  domnului  dr.  I.  Antoniu,  în  seara  de  6 decembrie  1894,  director  politic  al  ziarului  fiind  dl.  Ion Vârgolici, iar primul – redactor dl. Theodor Riga. Ziarul apărea ca organ al Partidului Conservator, la el colaborând şi Theodor G. Emandi.  

Programul ziarului publicat  în primul număr era semnat de I.G. Diamandi, G.P. Petrescu, Iordachi Iamandi, I.M. Kostaki 

92

Epureanu, M. Vidraşcu, G. Emandi, Gr. Şuțu şi Gr. Mateescu.  (Au  vorbit  despre  ziar:  „Binele  public”,  Bucureşti  19 

ianuarie  şi  24  iulie  1883;  „Timpul”,  Bucureşti  ,19  ianuarie,  11 februarie, 16 martie, 15 aprilie, 27  iulie  şi 7  septembrie 1883 – Notă personală). 

*  

 Iarnă sau vară, elevii de la Şcoala normală „purtând cămaşă peste … 

izmene”…  * 

În „Istoricul spitalului din Bârlad” din volumul „Bârladul odinioară şi astăzi” medicii I. Graur şi N. Botezatu arată că în perioada 1891 – 1914 şeful spitalului a fost dr. Teodor Cerchez, iar ca medic secundar în 1885 a fost dr. N. Burghele.

Menţionăm că în numărul 15 din 2 aprilie 1895 al ziarului Legalitatea se arată că „în urma avizului Consiliului superior sanitar, Ministrul de Interne a numit definitiv în postul de medic primar al oraşului Bârlad pe dl. Dr. Grigore Abaza”.

* „Legalitatea" ziar conservator, cu nr. 57, anul I. 1883, la

început apare de 2 ori pe săptămână, până în ianuarie 1884, la tipografia Caţafany.

Reapare în 1894-1895 (25 decembrie 1894 - până la 22

93

noiembrie 1895, cu nr. 1-46 la tipografia Munteanu şi în 1903 nr.1-2/ l şi 8 iunie/ la tipografia „Comercială"; nr. 3-32 (15 iunie 1903 - 4 ianuarie 1904) la Lupaşcu, iar de la 11 ianuarie - 30 mai 1904 (nr.52) iar la Caţafany, (48x33 cm), anual 3 lei, 5

Profesorul Gr. Creţu îi citează (op. cit.p76) drept colaboratori la „Legalitatea" pe I.M.K. Epureanu, Ioan Diamandi, Iorgu Radu şi redactorul de la „Epoca" Lugomirescu, sub pseudonimul Baba-Novac. Mai în urmă, ca organ al junimiştilor, a avut colaboratori pe Lupu Kostachi, Al. Fotino, G. Oprişan, G. Docan, M. Pop şi G. Taşcă.

A avut directori pe I. Vârgolici şi G. Emandi. *

Liberalul Liberalul, ziar naţional – liberal, apare o dată pe

săptămână, sub conducerea unui comitet, redacţia la Tipografia G.V. Munteanu – Bârlad.

În editorialul „Către cetăţenii Bârladului”, publicat în numărul 1 din 11 mai 1907, se afirmă: „Un grup de adânciţi şi statornici liberali, care niciodată nu şi-au plecat capul spre a se supune mediocrităţilor - ce alcătuiesc gruparea „tinerilor generoşi”, foşti odinioară socialişti, intraţi de câţiva ani în partid – şi nici nu s-au lăsat ademeniţi de aceşti renegaţi politici... s-au hotărât a scoate acest ziar, spre a demasca şi arăta lumii pe aceşti „lupi îmbrăcaţi în piei de oaie” ...” pentru

bani numărul; de la 15 iunie 1903, 54x40 cm., 4 lei anual; de la 7 septembrie 1903, 10 bani numărul.

94

realizarea ordinii şi disciplinei în partidul care a suferit atât de mult de când au intrat aceştia aici”...

Împotriva grupării „tinerilor generoşi” s-au scris articolele: „Camelionul politic”; „O comedie jucată”; „Tipuri din galeria generoşilor” – un serial. Numai că elanul de început s-a frânt. Ziarul Liberalul n-a apărut decât patru numere: de la 11 mai – la 1 iunie 1907.

Au colaborat la realizarea lui profesorii D. Mironescu şi Gh. Finţescu.

* 

Libertatea Libertatea  ,  ziar  săptămânal,  redacția  şi  administrația  la 

Tipografia C.D. Lupaşcu, Bârlad,  rostul  lui  fiind de „a  susține cu tărie dreptatea oricui” – apare în perioada 4 noiembrie 1918 –  17  august  1925,  susținând:  „Ziarul  nostru  nu  aparține  nici unui partid politic”.  

Dincolo  de  disputele  politice,  totuşi,  publicația  acordă atenție activității culturale şi în special celei care porneşte de la Academia  Bârlădeană.  Chiar  în  numărul  1  anunță  apariția revistei „Florile Dalbe”, dar vorbeşte şi despre organizarea unei şezători  artistico‐literare  de  către  doamna  Elena  Teodor Emandi,  preşedinta  Societății  pentru  ocrotirea  orfanilor  de război,  în  cadrul  căreia  au  citit  versuri  şi  proză:  dr.  V. 

95

Voiculescu, G.  I. Tutoveanu, preotul Chiricuță, doamna El. C. Emandi,  profesor  C.  Popescu,  domnul  doctorand  Virgil Nițulescu,  iar  Virgil  Popescu  şi  medicul  veterinar  Borş  au executat la vioară şi solo bucăți muzicale.  

În numărul 9 din 18  ianuarie 1919 se publică  recenzia  la primele două numere din „Florile Dalbe”,  iar St. C. Dumbravă semnează  articolul  „Reînceperea  activității  Societății muzicale „Armonia” din Bârlad.  

Libertatea  din  6,  15  şi  27  februarie  1921  se  ocupă  de procesul socialiştilor bârlădeni N. Cucoş, P. Constantinescu, I.C. Iacomi  şi  Gh.  Candel,  puşi  în  libertate  până  la  judecarea procesului, dar şi scrisori ale unora din ei prin care mulțumesc celor care i‐au ajutat să fie liberi.  

În Libertatea au semnat: P. Nechifor, Gh. Pitica – Argeş, I. Martinescu, N. Gh. Dorin, Paul Radovici – Galați, T.V. Ioan, Gr. Tăbăcaru, Sterian C. Dumbravă.  

Libertatea nr. 15 din 24 februarie 1919, după ce se duelează cu  „Viitorul”  –  care  duce  lumea  în  eroare,  cu  „Tribuna Tutovei”, care se ocupă de militarii de la aprovizionare, anunță apariția celui de al cincilea număr al revistei „Florile Dalbe” dar şi numerele 2‐3 al „excelentei reviste de folclor „Ion Creangă”....  

Libertatea din  17  august  1925  (anul VII)  îndeamnă  să  fie votată  lista  opoziției  unite  pentru  Camerele Agricole  pe  care figurează domnii Mihai Bali – Cârlomăneşti  şi V. Georgescu – Bârlad,  iar  la numărul  6  şi Petru  Scumpu,  agricultor mic, din comuna  Priponeşti,  fost  primar  al  localității  când  eu  făceam primii paşi spre şcoală... 

* „În  1918  apare  la  Bârlad  un  interesant  ziar  Libertatea, 

independent, scos de avocații Neculai Dorin  şi Petre Nechifor, dar nu  relata despre Academia Bârlădeană,  redactorii ziarului nu  se  aflau  în  relații  prea  bune  cu  ea,  deoarece  conducătorii 

96

gazetei  erau  politicieni  iar G.  Tutoveanu  nu  făcea  politică”  – scria  George  Damaschin  în  articolul  „Academia  Bârlădeană” din Bârladul  de  odinioară  şi  astăzi  –  ceea  ce noi  am demonstrat tocmai contrariul... 

* 

Lumina Lumina,  organ  al  Partidului  Conservator,  apare  la  27 

septembrie 1900, o dată pe săptămână, 48x33 cm., 6 lei anual, 10 bani  numărul,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  G.V. Munteanu  –  Bârlad,  iar  cu  numărul  2  la  Tipografia „Comercială” Bârlad, până la 17 decembrie 1900. 

 Este editat sub conducerea unui comitet  şi  se  realizează un săptămânal politic care se „contrează” când cu „Viitorul” – un  ziar  al  colectiviştilor  şi  socialiştilor  sau  al  liberal‐colectiviştilor şi socialiştilor, când cu cei de la „Vocea Tutovei” –  naționaliştii  lui  Petre  Carp,  dar  şi  cu  „Fițuica  Paloda”  din strada  Ştefan  cel Mare,  care  îşi  permite  de  a  lovi  indirect  în domnul Miclescu,  sub‐prefectul plasei Tutova.”.. De  aici  suita de  articole:  „Păcatul  colectiviştilor”,  „Pocăința  colectiviştilor”, „Politica  negativă”,  „Delirul  colectivist”,  „Patriotismul colectivist”... Încolo,  informații  locale  la un  loc cu cele din  țară şi din străinătate, cronică teatrală ori veşti de la teatru. Un ziar care a durat, se pare , doar 12 numere. 

* 

97

Lumina Poporului Lumina  Poporului,  foaie  de  contribuție  la  răspândirea 

luminii  în  popor,  cu  redacția  şi  administrația  la  Coroeşti  – Tutova,  apoi  în  Bârlad,  strada  Cojocari  nr.43,  după  care  în strada V. Conta nr. 1 Bârlad.  

Apărea o dată pe  lună. Director proprietar: Petru Ciolan, fost administrator de plasă, doctorand al Facultății  juridice din Paris, avocat.  

Tipografia la N.P.Peiu – Bârlad.  Primul  număr  apare  la  15  martie  1912,  iar  ultimele 

numere în anul 1915. În cuvânt înainte redacția arată „că scopul acestei  foi  este  de  a  aduna  la  un  loc  tot  felul  de  sfaturi folositoare gospodăriei săteanului, dar mai temeinic tălmăcirea pe  scurt  şi pe  înțelesul  tuturor al  legilor cu care  săteanul vine mai des  în  atingere. Nu  vom  arăta  niciodată  răul,  „singur,  ci întotdeauna întovărăşit de sfatul de îndreptare”.  

Şi s‐au ținut de cuvânt. În chiar primul număr se publica: „Din  legea  drumurilor”,  „Prestația”;  „Ce este  o  lege”,  „Paza  în  comună”,  „Cultura zarzavatului”,  „Omizile”,  „Pelagra  sau roşața”, dar  şi o rubrică  literară cu „Cei doi frați”,  nuvelă  de  Tolstoi,  proverbe,  poezii, ştiri din  țară,  ştiri mărunte,  întâmplări, din străinătate, vorbe drepte – ca acestea: „Omul este regele tuturor viețuitoarelor, nu trebuie 

să fie însă asupritorul lor”; „Luminează  şi  te  roagă:  lucrul  şi  rugăciunea  fac  pe  om 

98

fericit  şi  înțelept”.  Au  mai  apărut  articolele:  „Un  mare  rău: traiul  fără cununie”, „Cultul religios  la sate”, „Basarabia nu se rusifică” – de Radu S. Dragnea, poezii  şi cugetări după Anton Pann, poezii semnate Gh. Din Moldova, extrase din revista de folclor „Ion Creangă”  (Poveste despre Cuza Vodă – de Tudor Pamfilie), se populariza „Colecția de poezii „Albastru”  în curs de apariție şi broşura „La arme” de George Tutoveanu. În afara proprietarului  în  ziar  mai  semnau:  M.  Antonescu,  Neculai Mihail,  N.  Teodorescu,  Virgil  Gabrielescu,  Iancu  Ciolan,  I.G Ciorescu  –  Bogdana, D. Voiculescu, Neculai  I  Bibiri,  Emanoil Fluture,  Gheorghe  Răcoare,  Elena  Sevastos  –  Iaşi,  A. Depărăteanu cu poezia – Mamă:  

„Erau trei sărmani: doi copii şi‐o mamă;  Şi pâine... un singur codru‐ntr‐o maramă;  Mama îl frânse în două şi‐l dete pe rând  La fieşte care câte‐o părticea.  Mamă, atunci copiii ziseră plângând:  Ție ce‐ți rămâne? – Voi – răspunse ea.” 

*

Moldova Moldova  ziar  independent,  apare  la  1  şi  la  15  a  fiecărei 

luni, sub direcția unui comitet, secretar de redacție fiind George Nedelea, primul număr apare la 2 ianuarie 1931 cu un articol de fond „Hotărâri eroice” scris de George Tutoveanu: „Iată pentru 

99

ce cred că se cuvine să sprijinim hotărârea eroică luată de tinerii înmănuncheați în jurul acestui ziar dornici să înțeleagă politica numai ca o deosebită îndatorire cetățenească.”  

Ştefan Cosma  semnează:  „Efect  şi  cauză  –  pe marginea unui proces al generației vechi”, George Nedelea o anchetă cu titlul  „Un  glas  dincolo  de mormânt  –  referitor  la  starea  din agricultură”, o pagină  literară care  se vrea prezentă o dată pe lună şi  în care semnează George Tutoveanu,  I. Paloda, George Nedelea  şi M.  Lupescu  cu …”Un  gospodar  care…  se  ouă”  – auzită  de  la  Ioana  Bărgăuanu  de  90  de  ani  din  comuna Bogdăneşti Suceava – despre cum se împrăştie minciuna…  

Marieta L. Creangă semnează o succesiune de articole cu titlul „Asistența  socială – aspecte”  iar  Ioan Antoniu – „Unirea Basarabiei.”  

Moldova  îți  creează  impresia unei  reviste de  literatură  în care alături de G. Tutoveanu, chiar când era  şi prefect,  îşi pun semnătura: G. Ursu, Teodor Vlad, G. Damaschin, Zoe G. Frasin, Şt. Cosma, C.V.  Slobozeanu, G.  Pallady,  Emil  Tudor, Nicolae Costăchescu, Cicerone Mucenic.  Iată  ”un  joc”  epigramistico  – epitafic prilejuit „că G. Nedelea a publicat  în  „Scrisul nostru” un rondel în care spune: „Cuprinde‐mă în brațe tare şi strânge‐mă cât poți, cât vrei” :  

Aici zace G. Nedelea  Rondelist fără noroc,  Muza lui l‐a strâns în brațe  Şi l‐a omorât pe loc.  (epitaf)   Eşti visul lui şi eşti himera  Ce‐adesea în rondele‐apare;  Să nu‐l cuprinzi în mâini prea tare C‐ai să‐i boțeşti … lavaliera!  

100

(epigramă)  G. Ursu  

Iar  acum,  urmare  că  la  27  iunie  1931  funcționarii  din Bârlad  au  oferit  o  sărbătorire  a  prefectului  de  Tutova  –  G. Tutoveanu şi a preşedintelui comisiei interimare de la Primărie – G. Pallady, iată cum îi suna pendula acestuia:  

„Nu vă mai văd căsuța pe perete, / Modest sculptată‐n os şi  lemn  de  nuc,  /  Pendule  vechi  cu  lanțuri  lungi  şi  cuc  / Tovarăşe duioase şi discrete. / Nu mai aud în fiecare seară / Tic ‐ tacul vostru liniştit şi grav / Nici cucu‐n prag, subțire şi firav, / Cântându‐mi  ora‐n  dimineți  de  vară./  Toți  v‐au  uitat…  a voastră  strălucire  /  S‐a  stins  treptat  cu  fiecare  pas,  /  Iar  din trecutul vostru n‐a  rămas  / Decât din vremi‐ o pală amintire./ Pendule vechi cu lanțuri lungi şi cuc / Când rătăcesc în nopțile cu stele / Un gând tresare‐n fundul minții mele: / Pendule dragi, ca voi şi eu mă duc…” 

 *  În cursul anului 1931 s‐au  tipărit din Moldova 14 numere 

iar în 1932 a apărut nr. 1‐2 la 1 martie 1932 şi ultimul număr – numărul 3 – la 15 iunie 1932. 

 *  …”  O  vreme  l‐am  întâlnit  zilnic  pe  George  Nedelea… 

Imaginea  lui de mărunt scit blond, veşnic posac, moşmondind mereu ceva numai de el ştiut, imagine severă care mă intimida, ba  chiar  îmi  dădea  fiori,  am  purtat‐o  în minte,  asociind‐o  cu priveliştile  felurite ale biblioreveriei. Când am citit,  tot  la Casa Națională,  La  révolté  des  Anges  a  lui  Anatole  France  şi‐am încercat să mi‐l închipui pe bibliotecarul Sariette mi‐a răsărit în minte George Nedelea  şi de‐atunci  încolo n‐am mai putut să‐l despart  pe  unul de  celălalt.  Îl  vedeam  un  împătimit  al  cărții, tainic şi plin de bizareriile coabitării  livreşti. Aveam să‐l revăd tot la Bârlad, peste aproape trei decenii, în toamna anului 1972, la  şezătoarea  literară  prilejuită  de  împlinirea  centenarului 

101

naşterii  lui G. Tutoveanu, când, spre stupoarea celor ce‐l  ştiau poet, a  fost anunțat  ca  fiind de profesie… pensionar. Probabil aşa  dorise  el.  Modestia  îi  reuşise  o  performanță  tristă  a sarcasmului.  Într‐adevăr, nu  izbutise să‐şi adune poeziile  într‐un volum  tipărit, aşa că rămăsese  tot…  fostul  funcționar de  la Casa Națională, însă pensionat.  

Aici  activitatea  lui  se  încheiase  rotund…  Îmbătrânise, avea  în  toată  înfățişarea  ceva  de  pârloagă  spelbă,  sărăcită  de vânturile  lui  noiembrie. Atunci  i‐am  văzut  noblețea  obosită  a ochilor şi i‐am întâlnit cu adevărat privirea. Mi‐a zâmbit pentru întâia oară, dar şi pentru ultima dată, deoarece el avea curând să se ducă,  iar eu să rămân aici, ca să‐i  întârzii surâsul ce avea de răscumpărat o copilărie întreagă…” 

(Din  „Oameni  şi  vremuri  la  Casa  Națională”  de  C.D. Zeletin – Volumul „Bârladul odinioară şi astăzi”) 

*

Moldova Ziar independent, februarie – 26 martie 1906. Moldova, independent, apare odată pe săptămână, 49x33 cm., 

anual  8  lei,  10  bani  numărul,  6 numere, redactat de avocatul Victor Artenie şi inginerul N. Andronescu – scriu Gr. Creţu şi I. Antonovici în lucrarea lor „Tipografiile…”, p.77). Apare sub conducerea unui comitet la tipografia G. Caţafany, scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu, în lucrarea lor „Publicaţiile periodice româneşti”, Bucureşti 1913. De la 23 februarie 1903, anual 10 lei.

*

Monitorul comunal „Monitorul comunal" al primăriei urbei Bârlad, odată pe

lună, de la 1870 - 1887, iar din nota autorului la lucrarea despre tipografiile de la Bârlad (Gr. Creţu) se precizează că el apare şi în 1888, aprilie-iunie, la tipografia „Română", iar mai

102

târziu - 10 decembrie 1898 - 2 septembrie 1900 şi la tipografia Caţafany, odată pe săptămână, sub redacţia primului ajutor de primar Gr. D. Vasiliu; de la 9 septembrie 1900 - 14 ianuarie 1901 la tipografia G.V. Munteanu.

Lămuririle părintelui Antonovici, rezultate chiar din exemplarul păstrat întreg la primăria Bârlad, spun că de la 5 octombrie 1870 la l ianuarie 1875 a apărut şi în ziarul local „Semănătorul" o rubrică aparte sub titlul „Buletinul comunei Bârlad" care apoi s-a publicat deosebit până la 10 iulie 1895, cu întreruperi în timpul războaielor. Înţelegem că apărând separat, Buletinul cu titlul de Monitorul comunei Bârlad era un ziar care a folosit cititorilor până la 1895, în total 24 de ani. Acest Monitor, spune profesorul şi autorul notei lămuritoare (Gr. Creţu) a ieşit „din nou la 1899 martie - 31 octombrie 1903 cu numărul de ordine anual schimbat (I - IV)."

* 

Monitorul judeţului Tutova „Monitorul judeţului Tutova" apare de două ori pe

săptămână, în perioadele 3 aprilie 1889 - 31 martie 1890, fiind în al cincilea an de apariţie; anul VI cu numerele 75 -106, de la 7 aprilie - 28 iulie 1890.

Într-o notă la carte („Tipografiile ...") autorul susţine că anii I- IV ai Monitorului (1885-1889) s-au tipărit la Tipografia Caţafany, anul III nr. 14-19 (25 iunie 1887 - 8 aprilie 1888 la Tipografia „Română"; apoi anul IV nr. 1-50 (12 aprilie - 30 septembrie 1888 Ia tipografia „Unirea", după care iarăşi la tipografia Caţafany, redactorul publicaţiei fiind secretarul consiliului judeţean Tutova.

* În lucrarea lor „Publicaţiile periodice româneşti” Nerva

Hodoş şi Al. Sadi Ionescu fac următoarea descriere despre Monitorul comunal al Primăriei Urbei Bârlad:: 1870 – 30 martie 1893 şi 31 ianuarie 1895 -. 15 ianuarie 1896. Odată pe lună la tipografia „Asociaţiunii Unirea”

Din decembrie 1885 apare aproape regulat odată pe lună (32x24 cm.). Anual 6 lei, tipografia „Unirea”. De la 15 aprilie 1889, două ori pe lună; din aprilie 1888 la tipografia

103

Română; de la 15 aprilie 1889 la tipografia Caţafany; de la 15 noiembrie 1889 tipografia „Unirea” şi de la 31 octombrie 1890 la tipografia G. Caţafany.

Între 1 noiembrie 1887 – martie 1888 şi iulie 1888 – martie 1889 se pare că nu a apărut („Buletinul oficial,. Expoziţiunea generală română”, Bucureşti, decembrie 1906. p. 583 şi 592).

Monitorul comunal Primăria comunei Bârlad, 10 decembrie 1898 – 31 august 1902, odată pe săptămână (33x 24 cm), anual 5 lei, numărul 10 bani. Red. Grigore D. Vasiliu, până la 1 mai 1899.

septembrie 1900 tipografia G.V. Munteanu, apare neregulat, în total 103 numere.

* Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în lucrarea lor

„Publicaţiile periodice româneşti” scriu: „Monitorul judeţului Tutova. România. Bârlad.1885 – 30 septembrie 1888 şi 3 aprilie 1889 – 28 iulie 1890, la tipografia G. Caţafany.

De la 22 iulie 1885 nr.22 al ziarului avea titlul de mai sus, apărea de două ori pe săptămână (32x24 cm.), anual 12 lei. Tipografia G. Caţafany.

De la 12 aprilie preschimbă cuvântul „judeţului” din titlu, în „jud.” De la 3 aprilie 1889 înlocuieşte cuvântul „România” din subtitlu cu cuvintele „ Regatul României.”

De la 28 martie 1886, anual 13 lei şi de la 12 aprilie 1888, anual 10 lei. De la 25 iunie 1887 apare la tipografia „Română”; de la 12 aprilie 1888 la tipografia G. Caţafany şi de la 3 aprilie 1889 la tipografia „Unirea”.

Au apărut 435 numere. („Buletin oficial. Expoziţiunea generală română”,

Bucureşti – decembrie 1906, p.584 şi 591-592). *

Organ  oficial  de  publicitate,  se  imprima  în  1887  la Tipografia „Romană” din Bârlad şi apărea de două ori în fiecare săptămână,  marțea  şi  vinerea,  şi  se  distribuia  tuturor autorităților din țară. 

În Monitorul se publicau actele judecătoreşti prevăzute de procedură  şi  codicile  civile,  înscrierile  de  firme,  vânzările  de 

Tipografia G. Caţafany la 6 februarie 1899, de la 9

104

avere, cu achitarea lòcò a taxelor prevăzute de lege. * 

Mărăşeştii Mărăşeştii, organ al Partidului țărănesc şi muncitoresc din 

Tutova,  apare de două ori pe  lună,  sub direcția unui  comitet, redacția şi administrația Mărăşeşti – Tutova. Foaia răsare  la 10 septembrie  1920  „dintr‐un  sentiment  de  iubire  către  țărani, către muncitorime”... Lupta ei „e deschisă, dar nu e o luptă de clasă, ci o  luptă pentru dreptate,  legalitate,  libertate, e o  luptă de viețuire, de conservare...”  

În  pagina  cuprinzând  „Cuvântul  nostru”,  adică  a Comitetului  de  scoatere  a  bilunarului,  e  publicată  o  scrisoare deschisă: „Prea cinstiți preoți şi iubiți colegi” semnată de Const. Pascal  –  învățător  care,  în  cea  de  a  doua  pagină  (atâtea  are ziarul) semnează altă scrisoare, tot deschisă, către iubiții săteni, iar Ştefan Pascal îşi pune numele sub imperativul „La luptă!”  

La rubrica informații se precizează că „Organul partidului muncitorilor  e  intitulat Mărăşeştii,  ca  un  omagiu  pentru  eroii Mărăşeşti ai țării”.    

Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad. * 

105

Meseriaşul Meseriaşul, organ apărător al  intereselor meseriaşilor, sub 

direcțiunea unui comitet de  redacție. Redacția  şi administrația la  Tipografia  „Comercială”  Bârlad,  Strada  Principală  nr.  58. Apare nr. 1 la 3 august 1903 şi al doilea număr ‐ şi ultimul ‐ la 9 iulie 1906, 48x33 cm., trimestrial 1 leu, 10 bani numărul.  

Numărul doi al ziarului din 9 iulie 1906 îşi spune „organ ocazional”,  iar  proprietarul  tipografiei  C.S.  Lețcae  afirmă  că ziarul  din  3  august  1903  „era  scris,  redactat  şi  imprimat  de însuşi mâna subsemnatului”. 

Deviza  ziarului  Meseriaşul  era:  „Lupta  responsabilă  pe cale  paşnică  plină  de  răbdare”,  gândindu‐se  la  pâinea muncitorilor, gând pe care‐l  înscrie chiar sub  titlul ziarului,  în manşetă: „Lupta pentru pâine; Pâinea prin luptă.”  

Număr  unic  sau  săptămânal?  –  se  întreba  redacția  în pagina a doua a primului său număr. Depinde de ce vor vrea meseriaşii,  îşi răspundea redacția, adică dl. C.S. Lețcae, şi cum ziarul  s‐a  aflat  în  „lipsă  de  speze”,  el  nu  a  putut  continua, oprindu‐se la cea „de‐a doua încercare”, adică la 9 iulie 1906.  

De altfel, despre starea economică a muncitorului vorbesc şi versurile de  la rubrica „Viața  literară”, semnate de Ath. Gh. Mândru, cu titlul „Cerşetorul”:  

„De două zile fără pâine / Şi ochii scurşi mi‐s de plânsori; /  Cu  groază‐aştept  ziua  de  mâine  ‐  /  Oh!  Milă...  milă  !... 

106

trecători...!/ O viață  toată‐am dus‐o‐n  luptă  / Muncind  la curți plin de  sudori;  / Sub zdrențe port o mână  ruptă  / Oh! Milă  ... milă!...  trecători...!/  Din  uşă‐n  uşă  ‐  ca  şi‐un  câine  /  Gonit  – cerşesc din zori în zori; / Şi… n‐am de pâine... n‐am de pâine... / Oh! Milă... milă! trecători!...”  

*  Peste  ani,  în perioada  1958  –  1962, pe  strada  Ştefan  cel 

Mare, vis a vis de Biblioteca Centrală, zilnic, pe  trotuar,  într‐o parte a uşii unui  imobil cu  ieşirea  la stradă, stătea  în scaun un bătrânel  împuținat  la  trup, dar care‐şi păstra voioşia,  jucându‐se sau glumind cu copiii: era C.S. Lețcae... mereu paşnic.. 

Monografia municipiului Bârlad (1174-1974)

Monografia municipiului Bârlad (1174-1974). Lucrare editată de Comitetul municipal pentru cultură şi

educaţie socialistă Bârlad cu un „Cuvânt înainte" semnat de Adam Leca, prim secretar al Comitetului municipal al P.C.R. Cuprinde un capitol „Bârladul - istoria unui vechi oraş" cu date mai importante şi un altul referitor la „Bârladul pe coordonatele spiritualităţii româneşti", punctând dezvoltarea social-culturală, economică şi demografică a aşezării.

107

Murgeni Murgeni, - contribuţie la istoria unei străvechi aşezări,

1973, de profesor Ghenuţă Coman: se opreşte şi asupra unor personalităţi ridicate din Murgeni, cărora le realizează medalioanele: „Ioan I. Răianu, matematician şi prieten al lui Aurel Vlaicu, pe care l-a ajutat... cu inima ca şi cu o substanţială cotă la plata motorului de avion" (p. 140); Nicolae I. Profiri, academician, om de ştiinţă; Ion Juvara, mare chirurg, „una din cele mai interesante, mai bogate în idei" dintre personalităţile chirurgiei româneşti, cum spunea Iorga; Constantin C. Balmuş, academician, unul dintre eleniştii noştri de seamă".

*

Naţionalul Naționalul,  organ  al  Partidului  Național‐Român  din 

județul Tutova, în primul număr din 15 februarie 1923, apoi de la numărul 2, care poartă data de 15 martie 1923 cu adăugirea: „De  sub  şefia  domnului  Iuliu  Maniu”,  ce  apărea  sub conducerea  unui  comitet,  redacția  şi  administrația  în  strada Petru Rareş nr. 14, unde era şi domiciliul domnului I. Ionescu, avocat,  fost  deputat  şi  prefect,  ales  la  3  februarie  1923, preşedinte al Comitetului executiv şi şef al Partidului Național Român din județul Tutova.  

Era  vorba  despre  Partidul  Național  Român  din 

108

Transilvania  care  în  decurs  de  peste  80  de  ani  a  ținut  trează conştiința națională sub viguroasa conducere a marilor români Avram  Iancu, Horia, Cloşca, Crişan, dr. Rațiu, prof. Lucaci  iar în  timpul  din  urmă,  sub  conducerea  distinşilor  luptători  şi fruntaşi: Iuliu Maniu, dr. Vaida Voievod, St. C. Pop, V. Goldiş şi alții,  s‐a  contopit  cu  Partidul  Democrat  din  regat  –  partid înființat de marele geniu al neamului românesc, Take  Ionescu, la  1908  –  care  provenea  din  evoluția  gloriosului  partid conservator,  condus de mari  români  şi bărbați de  stat: Lascar Catargi, G. Gr. Cantacuzino,  frații Lahovary, general Marcu  şi nobilul  patriot  Nicolae  Filipescu”  –  spune  în  editorialul „Partidul  Național  Român”  semnat  de  Ioan  I.  Ionescu  în numărul de început al ziarului.  

În perioada 1923  ‐1924 cât a apărut „Naționalul” au mai semnat  Const.  Gh.  Moroşanu,  Virgil  N.  Duiculescu,  Const. Georgescu, V. Triandaf, Vasile D. Ştefănescu.  

Au  existat  destule  motive  de  diferende  gazetăreşti  şi politice cu confrații de  la „Tribuna Tutovei”, „Steaua Tutovei” dar  şi cu o  foaie  intitulată „Medicul Țăranilor” de sub direcția unui anume dr. Vainer.  

Ziarul Naționalul  a  apărut  la  intervale  neregulate  şi  s‐a tipărit  la  Tipografia N.P.  Peiu,  strada  Ştefan  cel Mare  nr.  17 Bârlad.         * 

9.A.B.

9 A.B.  număr unic,  apare  la  30  iulie  1902,  33x24  cm.,  la 

tipografia „Comercială”.  9 Ab ... ocazionat de comemorarea zilei de doliu naţional

109

cu acelaşi număr, dirigiat de comitetul cercului „Mewakşei Zion" şi cuprindea în limba română, conform notei alcătuite de Gr. Creţu: 9 ab de Iacob ben Pinchas, 9 Ab: paralelă traducere după B.A. Brandes; Scrisoare sionistă de I. Jaques Sircus; Atacul şi incendierea templului şi Căderea Sionului după Graetz; „Plângerile" după distrugerea primului templu şi Incendierea şi distrugerea templului, fără autori, iar în jargon Kinos: versuri de Jzchaki. Preţul benevol pentru F.N.(Fondul naţional). După spusa lui Adolf Axelrad mai tot numărul era scris de institutorul Iacob Sircus, fiul bătrânului institutor cult P. Sircus, iar poeziile lui Ifremia, ca şi Ilinos, de profesorul Israel Kunovici, colaboratorul ziarului bucureştean în jargon navaseret (1901 - 1903), născut pe la 1868, plecat în America în 1904.

Apare în româneşte şi jargon evreiesc. * 

Noul Timp Noul Timp, apare în 1891, nefiind evident nici sub raportul 

timpului, nici al colaboratorilor ori al conținutului.  Noul Timp se presupune că a apărut în iulie 1891 şi s-a

tipărit la Caţafany în 1891 (Nerva Hodoş – Al. Sadi Ionescu – „Periodicile româneşti”).

(„Familia”, Oradea Mare, 21 iulie – 2 august 1891) 

*

110

Obiectiv Obiectiv apare la Vaslui, strada Ştefan cel Mare nr. 70, dar 

cu un şef de secție şi la Bârlad (Mihai Vasile), singurul ziar din Județ, membru al Biroului Român de Audit al Tirajelor, care are drept  crez  îndemnul  „noi  spunem  lucrurilor pe nume”,  în  16 pagini, ajuns la 3 octombrie 2003 la al 645‐lea număr, director – Irina Sadici, director editor – Clara Bisoc, Viorel Oprea.  

Editor – S.C. Media Grup Nord – Est S.R.L., Vaslui; Tipar Multiprint S.A. Iaşi, strada Sf. Lazăr nr. 49.  

Deşi este un ziar județean, cu subredacții la Vaslui, Bârlad şi  Huşi,  publicația  acordă  spații  largi  şi  evenimentelor  din Bârlad, numărul din 3 octombrie 2003, oferind bârlădenilor,  în afară  de  o  bogată  publicitate,  articolele:  „Locatari  înnebuniți”  „Ecusoane  pentru  angajații  Primăriei  Bârlad”,  „Rețea  de «carderi» descoperită  la Bârlad”,  „Hoț vasluian,  în  «vizită»  la Bârlad”, „Analize mai ieftine pentru pensionari ‐ membri CARP Bârlad vor putea să‐şi facă o ecografie sau o electrocardiogramă plătind mai puțin decât  la policlinică”;  „Cozi  interminabile  la multe farmacii – ca la fiecare început de lună, bârlădenii pierd o grămadă  de  timp  stând  la  coadă  pentru  a  «prinde» medicamente  compensate”;  „Marcel  Ionaşcu  a  luat  locul V  la Crosul Loteriei” (antrenor – bârlădeanul Valerian Panțiru).  

Nu  lipsesc  din  Obiectiv  paginile  cu:  „Eveniment  local”, „Eveniment  intern”,  „Infracțional”,  „Eveniment  intern  şi extern”,  „Economie”,  „Sănătate”,  „Sport”,  „Mozaic”,  „Mica publicitate”,  multe  clişee,  caricatură,  integrama  zilei, horoscopul,  rugăciunea  zilei,  meteo,  programul  T.V.,  flash, cronica neagră etc., încât şi bârlădenii au ce citi. Inclusiv cărți pe care şi le pot procura din librăriile Obiectiv recomandate de ziar. 

* 

111

Ogorul Ogorul, redactat de Vasile Stoica, în perioada 1932 – 1933, 

când apăreau „Documente răzăşeşti”, revistă. 

Opinia Bârladului Opinia Bârladului,  apare  în  iulie  1932  şi printre  altele  s‐a 

ocupat  de  analiza  rezultatelor  alegerilor  parlamentare  de  la Bârlad  şi  județul  Tutova,  în  urma  campaniei  electorale  de  la Scrutinul  din  17  iulie  1932.  El  constata:”  O  redresare  a popularității  național‐țărăniştilor  care  s‐au  detaşat”  în  acea confruntare a opțiunilor. 

*

Paloda Paloda  este  după  Semănătorul  lui  Ion  Popescu  cea  de  a 

doua gazetă bârlădeană, înființată la 5 februarie 1881 în capitala Moldovei de Jos, cu o apariție săptămânală. … 

 „Era prin 1881, un frig teribil, un ger de crăpau pietrele – se  spune  în  Paloda  nr.  27  din  1899;  în  odăița mică  dar  caldă, caldă  ca  inimile  fondatorilor,  se  strânsese mănunchiul  cel mai ales  de  tineri  şi  sub  inspirațiunea  entuziastă  şi  patriotică  a regretatului profesor  Ştefan Neagoe  s‐au pus bazele unui ziar 

112

care să predice adevărul şi să distingă abuzul şi nedreptatea..”  Ziarul respectiv era Paloda. „Te avizez că în Bârlad apare 

un ziar hebdomadar – Paloda; în localitatea noastră aparițiunea sa  a  făcut  o  nespusă  impresiune  de  bine.  Vă  rog  a‐i  urmări ideile – este ziarul exclusiv al meu” –  îi scria Şt. Neagoe  lui G. Bariț.  

Ideile  ziarului  erau  în  bună  parte  cele  ale  Semănătorului creat tot la Bârlad de Ion Popescu. Avea drept crez: „să practice adevărul şi să distrugă abuzul şi nedreptatea”.  

Paloda a  fost condusă pe acest drum de  fondatorul ei  Şt. Neagoe,  decan  al  presei  bârlădene  (Gh.  Vrabie:  „Bârladul cultural”  Bucureşti  1937)  iar  când  acesta  este  scos  la  pensie, dimpreună  cu  alți  profesori,  trece  sub  îngrijirea  institutorului Th. Riga, fost director al Liceului „Codreanu” – un macedonean care iscălea cu pseudonimul Herodot, iar din 1895 e condusă de G.G. Ionescu, ‐ poetul George Tutoveanu de mai târziu, până în 1908 când dispare. 

Ştefan Neagoe, 1838 - 1897 Ziarul este proprietatea noastră, a comitetului de redacție, 

113

fiind redactat tot de noi între anii 1881 – 1883, pe care din cauza împrejurărilor  i‐a  succedat  ziarul  Tutova.  Dacă  am  reînviat vechea Palodă este că am găsit mai nimerit acest titlu  istoric pe care îl purtase una din vechile cetăți ale Daciei, astăzi Bârlad – se spune în ziarul din 1 iulie 1892.  

Asupra  coloraturii  politice,  ziarul  din  9  iulie  1892  se declară, ca şi în 1881, că aparține „liberalilor convinşi şi încă din acei liberali care nu îşi schimbă fața”…  

De altfel Paloda din perioada 21 martie 1893 – 22 august 1893, poartă sub  titlul  identitatea: organ național –  liberal, sub direcțiunea unui comitet. Ziarul continua numărătoarea anilor de la prima apariție 1881 (Paloda, anul XI nr. 1 din 2 iulie 1892).  

În  cei  27  de  ani  cât  a  apărut  Paloda,  publicația  a  fost  o tribună  a  luptei  pentru  liberalism  şi  democrație,  mereu  cu preocupări  pentru  țărani,  şcoală,  biserică  şi meserii,  o  gazetă care  a  promovat  frumosul,  încurajând  literatura,  în  toate formele sale, proza, poezia,  traduceri, reproduceri, preocupare stimulată de însuşi proprietarul tipografiei unde se realiza foaia – G. Cațafany.  

La această  redacție de ziar  s‐au  ridicat  şi  s‐au afirmat  în literatura română George Tutoveanu, Corneliu Moldovanu, A. Mândru, George Bratu, Popescu Perieni, C. Muche, Maria de la Banca – pseudonimul  literar a  fiului de  răzeş din Pogoneşti – Bârlad,  C.  Hamangiu,  ajuns  ministru  de  justiție  mai  târziu, cetățean de onoare  a Bârladului,  care,  în Paloda  a  impresionat bârlădenii  prin  poeziile  sale  de  tinerețe  –  madrigaluri, epigrame,  sonete,  cronici  şi  eseuri  literare.  „O  foarte  activă Poştă a redacției, rubrici de noutăți literare, de bibliografie şi de varietăți (anecdote şi schițe umoristice) şi, mai ales, un foileton zilnic,  făceau  din  Paloda  un  ziar  atractiv”  –  notează  Remus Zăstroiu în Dicționarul Literaturii Române de la origini până la 1900  ‐  Bucureşti,  Editura  Academiei,  1979.  Paloda  politică  „a 

114

pendulat  între  mesianismul  ardelean  a  profesorului  Ştefan Neagoe  şi  realizările  literare,  inaugurate  de  poetul  G. Tutoveanu”.  Şcoala  literară  de  la  Paloda  –  stimulată  şi  de G. Cațafany  ‐  a  creat  atmosfera  trebuitoare  naşterii  celor  două reviste bârlădene: Paloda literară şi Făt Frumos.  

* Paloda, ziar la început liberal, fondat de Şt. Neagoe la 5

februarie 1881, editor şi apoi proprietar şi chiar director, fiind însuşi patronul instituţiei; apare cu întrerupere de mai bine de un an la tipografia Caţafany, la numărul 106, având notat anul III (3 februarie 1883), iar în 1907 avea notat anul XXVI. A continuat să apară cu număr nou în fiecare an, de la 15 martie 1884 - 25 iunie 1892, apoi sub numele de „Tutova" ziar al intereselor generale", păstrând caracterul pe care îl avea şi „Paloda"; „Tutova" fiind proprietatea exclusivă a lui Caţafany. În numărul 104 al ziarului, „Tutova" informa că la 13 martie 1886 se împlineau 2 ani de la apariţia sa.

În nota la cele de mai sus, Gr. Creţu scrie că „Neagoe a

fost director politic al Palodei până la l iunie 1893. Precizau însă, în ziarul nr. 86, de joi 7 noiembrie 1885, se anunţa în manşetă de către Ştefan Neagoe că „începând cu 29 octombrie 1885 înceta în mod irevocabil de a mai participa la conducerea ziarului „Tutova", retrăgându-se cu totul din comitetul de redacţie."

Referitor la numele colaboratorilor principali ai acestei foi, profesorul Gr. Creţu îi nominalizează: Emil Vulpe (fost primar al Galaţiului), T. Riga, T. Canari (tânăr magistrat, în 1907 era mort), C.N. Hamangiu şi Eliza T.V. Ioan. Despre trecutul, micile întreruperi, caracterul şi răspândirea ziarului Paloda se recomanda cititorilor să vadă Paloda XX l, unde Caţafany spune că „a ştiut să atragă pentru ziar tot ce a produs Liceul local mai inteligent; că era bine să se ştie că printre colaboratori s-au strecurat atât la Paloda cât şi la alte ziare din Bârlad şi de aiurea mai mulţi scriitori evrei, mai ales sub pseudonime, şi exemplifică: Avram Feinsilber de pe la 1888, Sigfried = Herman Fridman care a colaborat şi la „Drumeţii" şi la „Evenimentul" din Iaşi, în 1907 amândoi medici în Bârlad; Seveneanu = Solomon Segall, directorul de

115

mai târziu al revistei Revista; F. Emilian = Emil Feinsilber, în 1907 ziarist şi director al Revistei Judiciare din Bucureşti, Alecu de la Tutova, De la Tutova (nu şi De pe Tutova), Sorin, Moş Roată -Adolf Axelrad, în 1907 institutor şi ziarist la Bucureşti. Mai semnau dr.Billitz, V. Crăescu, dr. Albert Flachs, Grigore Stamatescu, St. Neagoe şi T. Riga.

În Paloda a publicat institutorul un Memoriu referitor la

zidirea în Bârlad în 1842 a primului local de şcoală publică unde arăta că iniţiativa fusese luată încă din 1833.

Despre Toader Riga, după tată macedonean, Gr. Creţu arată că s-a născut la 1853 în Nărteşti, judeţul Tecuci, a învăţat la Bârlad cursul primar şi secundar, bursier al Fundaţiei Codreanu. A fost institutor de la 1879 la Ploieşti, apoi, după terminarea facultăţii de litere din Bucureşti, la Bârlad (1891-1898). La Bârlad a scris în Tutova - Paloda recenzii, conferinţe, articole politice dar şi cronici de teatru sub pseudonimul Herodot, apoi de la 8 septembrie 1894 la ziarele conservatoare Legalitatea şi Junimea.

Împreună cu St.I. Ferhat, Daniil Hinke, Lazăr Maurevel şi C. Şişman au format Societatea Filarmonică.

Eliza T.V. Ioan (19 nov. 1862 - 29 octombrie 1906), fiica lui Costache Nanu şi a Aristiţei Nanu, născută G. Costin, a învăţat la Institutul Humpell din Iaşi, s-a căsătorit în 1878, iar ca membră a Societăţii doamnelor române din Bârlad s-a distins prin acte filantropice. În Tutova-Paloda din Bârlad a colaborat cu lucrări literare sub numele de Vyk şi Elize Delavesc în perioada 1891-1898, dar şi în Vocea Tutovei.

N.C. Hamangiu a publicat poezii populare din Tutova dar şi personale în revista G. Lazăr, în Paloda, în Tutova. El a folosit pseudonimul Maria de la Banca.

Biblioteca din Bârlad deţine exemplare din anii 1894, 1895 şi 1908.

* Paloda reapare la Bârlad odată pe săptămână la 2 iulie

1892, anul al XI-lea de la înfiinţare, editor-proprietar G.Caţafany, girant G. Leţcae, cu „o desluşire pentru cititori” în chiar editorialul ziarului.

„După un răstimp de nouă ani, reapare ziarul Paloda"... *

Despre Paloda, Diaru alu intereseloru generale Bârlad (5

116

februarie 1881-5 mai 1883 şi 2 iulie 1892 – continua – odată pe săptămână, Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu mai scriu în „Periodicele româneşti”: „Red. Lascar Costin în 1881. Fondator: St. Neagoe şi G. Caţafay, 48x32 cm, anual 12 lei.

De la 2 iulie 1892 când reapare, se suprimă subtitlul „odată pe săptămână”, 48x33 cm., anual 6 lei, 10 bani numărul. Editor, proprietar şi tipograf G. Caţafany.

De la 4 august 1905 apare cu subtitlul „Organ al Societăţii Studenţilor Tutoveni”, pe care îl schimbă de la 29 septembrie 1905 în „Organ al intereselor generale.”

De la 1 ianuarie 1899, anual 3 lei şi de la 9 mai 1906, anual 4 lei. Între 7 aprilie şi 23 iunie 1906 nu apare.”

„Doliul nostru" îşi intitula Paloda editorialul din 27

august 1897 care aducea „ vestea că „de sâmbătă 23 august a.c. Ştefan Neagoe nu mai este."

Originar din văile de peste Carpaţi, spunea gazeta, dintr-o familie de nobili, român adevărat, şi mare patriot, Ştefan Neagoe fusese devotat românismului. Venit în ţară, după ce trecuse prin magistratură, chemarea sa a fost catedra, mai întâi la Focşani, unde a fost întemeietor de şcoală, apoi la Liceul „Codreanu" din Bârlad, unde a fost profesor de limba latină şi fondatorul catedrei de limbă şi literatură română, căreia i s-a consacrat până la ieşirea la pensie, în 1893.

Avântat în lupta politică a fost la Bârlad ctitorul ziarului Semănătorul prin care a servit cu credinţă Partidul Liberal. La 5 martie 1881 a fondat ziarul Paloda, recunoscând de proprie tar pe tipograful George Caţafany, propagând iubirea de patrie.

În ultimii ani de viaţă, cei pentru care militase, i-au trădat aspiraţiile, refuzându-i un loc în parlamentul ţării, în cele din urmă s-a înscris ca membru în Partidul Constituţional, dar decepţia vieţii i-a fost într-atât de mare încât suferinţa i-a adus sfârşitul la numai 59 de ani.

La înmormântarea sa, în ziua de 25 august, la cimitirul „Eternitatea" din Bârlad, S. Mândrescu, profesor la Liceul „Codreanu", spunea printre altele:

„Deosebit Ştefan Neagoe a îngrijit de interesele comunei, fie în calitate de consilier comunal, fie numai ca om cu dragoste de târgul său, fie ctitor al vreunei biserici, dorinţe pentru realizarea cărora a luptat timp de 31 de ani"...

*

117

„Alunecări de teren la Mateeşti-Vălcea" scrie ziarul Adevărul din 22 februarie 2005.

„Cufundarea de pământ la Tătărani" aşa se intitulează ştirea din Românul, publicată la 5 august 1881, p.688-689 preluată din ziarul Paloda din Bârlad.

Am reţinut-o şi o redau în cele ce urmează ca o dovadă că mereu au fost catastrofe pe suprafaţa pământului.

..."În ziua de 17 ale trecutei luni (septembrie n.n.) a avut loc o rupere de pământ care a ţinut de la orele şase dimineaţă până la opt, în comuna Tătărani, plasa Crasna, districtul Fălciu. Acest accident s-a petrecut asupra unei întinderi de pământ de mai bine de zece fălci pe care se aflau 65 de case împreună cu livezile lor şi alte dependinţe.

Astfel, o întindere mare de pământ, care mai înainte desfăta privirile călătorului cu livezile pline de tot felul de pomi roditori, este prefăcută astăzi în ruine, unele din case au ajuns sub pământ, altora deabia li se mai zăresc vârfurile, iar altora le-a dispărut şi cea mai mică urmă. S-au văzut case noi vârâte în pământ până la o distanţă de mai bine de 100 metri.

Acest accident trist a fost prevestit locuitorilor printr-un vuiet năduşit ce se auzea de sub pământ, în urma răspândirii zgomotului despre această întâmplare o mulţime de curioşi au vizitat locul în ruină, însuşi dl prefect al districtului, încunoştiinţat de subprefectul plăşii respective, a vizitat comuna şi a făgăduit multe ajutoare nenorociţilor localnici.

... Este cineva cuprins de jele uitându-se cum 150-200 fiinţe omeneşti, bărbaţi, femei şi copii, şed prin colibe şi pe sub corturi, cum vegetează pe lângă garduri zdrenţuiţi şi muritori de foame, fără chiar pâine..."

* George Caţafany, editorul şi proprietarul Tipografiei unde

se tipărea Paloda, era şi un cunoscut om de cultură. „Din traducerile mele" de George Caţafany, volumul II, premiat cu „Menţiunea onorabilă" la Expoziţia Universală din Paris 1900 (facsimil din această lucrare în fotografia alăturată).

118

Cu titlul „Câteva note”, în „Opinia” Iaşi, 21 decembriue

1908, se publicau următoarele rânduri despre ziarul Paloda de la Bârlad: „De numele capitalei Tutova se leagă două nume la fel: Paloda – râul şi Paloda – gazeta. Ziarul apare de mai bine de 15 ani, cu foarte puţină cheltuială de nervi face o politică bine determinată, mulţumindu-se cu reproducerea faptelor de peste săptămână, luând parte vie la toate evenimentele familiale din oraş şi judeţ…

Paloda nu are motiv să cadă victimă foarfecelor din redacţie: în total un ziar nevinovat, dar cu care, în lungul anilor, ne deprinsesem şi nu odată am admirat rezistenţa gazetei în a exista.

Ultimul număr al Palodei ne vorbeşte că ea dispare şi, într-un lung necrolog ce-şi dedică, ziarul bârlădean povesteşte tot trecutul său, toate sacrificiile ce le-a făcut ca să poată rezista atâta vreme.

Douăzeci şi şapte de ani de când apare nu pot, fireşte, fi luaţi matematiceşte, întrucât ziarul apare numai odată pe săptămână. Dar munca la un ziar hebdomadar nu se diferenţiază în mod colosal de ceea ce se depune la un ziar zilnic, întrucît şi în cazul special trebuie să aduni zilnic, să scrii zilnic şi în toate zilele iarăşi , să ai grija ziarului.

Dar un ziar săptămânal reclamă cu atât mai puţină cheltuială şi trebuie să ne gândim la luptele ziarelor zilnice, la sacrificiile ce le fac – când aşa de amar luptă un ziar mai mic, care după 27 de ani de fiinţă, după ce părea că ajunsese un

119

mic monument al oraşului în care apare – trebuie să înceteze învins de nevoi, de nevoile ce au existat şi cu ani în urmă, dar cărora le ţinuse piept fondatorul Caţafany, care de multe ori trebuie să fi dat din punga lui ca să vadă apărând ziarul.

Atâta mângâiere îi poate rămâne Palodei, că dacă nu s-ar face sacrificii, n-ar fi în ţara românească decât doar două ziare!...

Păreri Păreri  şi‐a  făcut  apariția mai  întâi  ca  ziar  de  informații 

comerciale,  culturale,  literare  la  25  septembrie  1932  având  ca director  pe N.V. Munteanu  iar  redactori  pe V.  Blănaru  şi M. Schwartz,  iar apoi ca revistă  literară, socială şi politică  în 1933, fiind o  tribună de  luptă antifascistă,  în  jurul căreia s‐au ataşat colaboratori  precum  Stelian  Dumbravă,  Ion  Palodă  (dr.  I. Weinfeld),  Barbu  Zaharescu,  Gh.  Ivaşcu,  Atanase  Joja,  Hari Goldstein,  A.  Ismail,  Herman  Schvartz,  Perahim,  Ion Andronache, Gh. Nedelea, Lazăr Beneş, Nicolae Pandelea, sub direcția gazetarului M. Negreanu. 

Gh.  Ivaşcu  scotea  la  Iaşi  revista „Manifest”; Perahim era pictor şi procura desene antifasciste pentru Păreri, Atanase Joja desfăşura activitate de gazetar la Galați.  

Revista începuse cu un tiraj de 500 exemplare şi ajunsese la 2000, dar  în  luna  iunie a anului 1936, democrația guvernării liberale  i‐a  suspendat  activitatea  pentru  că:  „consecvent  liniei luptei  de  apărare  a  drepturilor  omului  şi  a  adevăratei 

120

democrații,  revista  a  ridicat  glasul  său  în  apărarea  celor  ce sufereau pentru credință şi idealurile lor, fiind aduşi şi judecați la Tribunalul din Craiova 17 antifascişti.”  

Iată  articolul  din  numărul  8  al  publicației  „Păreri”  din anul 1936, după care a fost suspendată:  

Amnistia o cerinţă populară „În iureşul frământărilor politice se ciocnesc astăzi forțele 

reacțiunii cu cele progresiste, democratice. Având de ales între menținerea  populației  noastre  într‐o  stare  de  inferioritate, asemănătoare  cu  cea  din  evul  mediu  şi  aceea  de  rapidă dezvoltare  pe  toate  tărâmurile,  într‐o  deplină  libertate  civică, noi  am  ales:  optăm  pentru  cea  din  urmă,  pentru  democrație, pentru adevărata democrație.  

Şi  am  optat  astfel,  după  o  matură  chibzuință.  Am constatat  că  propuşii  naționalişti  ai  străzii  nu  sunt  decât trădători de neam şi țară, punându‐se în slujba boierimii, ei vor să  lovească  în  interior populația  țării. Să ne  răpească puținele libertăți, să ne facă să strângem şi mai mult cureaua şi în  locul deplinei dezvoltări, a independenței naționale, să ne pună jugul imperialismului hitlerist şi al revizionismului hortist.  

Aceasta  n‐o  vrem  noi,  n‐o  vor  antifasciştii,  n‐o  vrea poporul întreg. Şi n‐au vrut‐o şi nici nu o vor cei peste 1500 de antifascişti care zac în temnițele țării româneşti.  

Luptătorii pentru interesele mulțimii, intransigenți atunci când  e  vorba  de  dat  poporului  pâine,  pace  şi  libertate,  aceşti antifascişti  sunt  victimele  teroarei,  a  actelor  fascizante  ale guvernului. 

Să se facă dreptate!  Să fie redați societății deținuții antifascişti. Şi  în ciocnirea 

dintre  fascism  şi  democrație,  între  barbarie  şi  progres,  forțele democratice să  fie  întărite cu cei care au  ştiut să  lupte  şi să se jertfească  pentru  apărarea  libertăților  şi  nevoilor  populației. 

121

Poporul  nu  are  decât  să  câştige  în  urma  acestui  lucru.  Şi  ca exponenți sinceri ai cerințelor populare strigăm: să se deschidă porțile  tuturor  bastiliilor  româneşti,  amnistie  pentru antifascişti!”  

Ziarul  Păreri  reapare  în  septembrie  1944,  ca  tribună  de luptă  democrată  şi  de  apărare  a  drepturilor  cetățeneşti, autorizat  cu  nr.  1/1944  de  către  onor  prefectura  județului Tutova,  proprietar  şi  redactor,  M.  Negreanu,  redacția  şi administrația  în  strada Al. Vlahuță  nr.  15  Bârlad,  cu  apariție zilnică până  la nr. din 18 noiembrie 1944, când este programat să  apară  săptămânal,  iar de  la  23  august  1945,  când…  „se  va putea!”  

În editorialul primului număr al ziarului Păreri din 1944 citim: „După o prea lungă şi înăbuşitoare tăcere, gazeta noastră reapare pentru a putea da glas  tuturor aspirațiunile drepte ale cetățenilor,  aspirațiuni  ce  fuseseră  sângeros  sugrumate  de  un regim  care,  infectat  de  otrava  hitleristo‐fascistă,  adusese dezastrul complet asupra poporului român.”  

Cu  numărul  19,  de  la  26  septembrie  1944,  Păreri  se pretinde: „cotidian democrat de luptă antifascistă şi de apărare a drepturilor  cetățeneşti.” –  redactor M. Schvartz – Negreanu. Iată cum arăta frontispiciul: 

Pentru o mai bună edificare a cititorilor asupra ideologiei 

ziarului redăm mai jos Strofe la Sărbătoarea Muncii, apărute în numărul din 1 mai 1946, pe spațiul articolului de fond:  

Astăzi este ziua Muncii!  În genunchi, ca la altare,  Să‐i aducem închinare  

122

Ca s‐o ştie pânʹ şi pruncii…   Astăzi este ziua Muncii!  Este sărbătoare sfântă  A dreptății, mult râvnită!  Vesel brațele sʹagită   Buzele binecuvântă  Este sărbătoare sfântă.  S‐o trăim cu tot avântul!  Este ziua biruinței.   Frânt e lanțul umilinței  Lăudat fie Preasfântul!  S‐o trăim cu tot avântul.  Înspre culmi privirea zboare.   Uraʹn inimi amuțească!  Altă viață să renască  În această sărbătoare  Înspre culmi privirea zboare!   Astăzi este ziua Muncii  Sărbătoarea muncii noastre  S‐o‐nălțăm până la astre  Ca s‐o ştie mâini şi pruncii. Astăzi este ziua Muncii. 

George Nedelea  

 La 10 iulie 1946, Păreri devine Păreri Tutovene.  Iată frontispiciul: 

123

Păreri Tutovene Păreri Tutovene  îşi dobândeşte  titulatura  la  10  iulie  1946, 

fiind  continuarea  a  ceea  ce  a  fost  ziarul  Păreri,  dar  ziar doar „independent‐democratic”  cu  apariție  bisăptămânală,  lunea  şi vinerea, de  la 1 noiembrie 1946, cu un nou colectiv redacțional din care mai fac parte Al. D. Balaban, Lazăr Beneş, M. Aron, V. Şuluțiu şi A. Saidacar, până  luni 7 noiembrie 1949, când apare primul  număr  al  ziarului  Steagul  roşu,  organ  al  Comitetului județean  Tutova  al  P.M.R.  şi  al  Comitetului  provizoriu  a județului Tutova.  

* La 20 martie 1949, în numărul 168, Păreri tutovene publică 

un medalion comemorativ la 2 ani de la moartea ziaristului Ion Palodă (dr. Weinfeld), dar şi articolul „Cazul Hitler – panageric –  preluat  din  ziarul  Desrobirea  din  Galați  –  13  mai  1945. Referindu‐se  la  cursivul  „Cazul  Hitler  –  panageric”  ziarul conchide: „Departe de a avea  existența efemeră a unui articol obişnuit  de  ziar,  el  certifică multiple  calități  care‐i  asigură  o constantă  şi  permanentă  valabilitate”  Dar  iată  pana  lui  I. Palodă: 

 „A  murit  bestia.  Milioane  de  oameni  răsuflă  uşurați. 

Milioane de oameni gândesc  că, dacă monstrul  ar  fi murit  cu 2000 de ani mai devreme,  lumea ar  fi  fost scutită de  teroare  şi măcel. Să fie oare aşa? Cred că se înşeală.  

Că  gangsterii  nazişti  se  căznesc  să  creeze  o  legendă  de eroism  şi profeție  în  jurul  sinistrului  cap de bandă,  e uşor de 

124

înțeles, deşi truda lor e zădarnică.  Dar că  la diferite posturi de radio democrate se vorbeşte 

de marile  însuşiri  geniale  ale  lui Hitler  „din nenorocire  rău  întrebuințate”,  e  mai  mult decât o eroare, e o perfidie. A adus oare Hitler un adevăr nou sau măcar o minciună nouă în lume? 

 Răspunsul l‐a formulat G. Gobineanu.  Superioritatea  nemților  a  proclamat‐o 

Chamberlain.  Wille  zur  Macht  şi  disprețul milei a filosofat‐o Nietesche.  

Sălbăticia  şi  brutalitatea  teutonă  e milenară  (Tacit). N‐a creat‐o Hitler. Antisemitismul  a  fost  un  permanent mijloc  de diversiune în mâna guvernelor tuturor națiunilor. „Drang nacht osten” şi „Spațiul vital” e un vis secular al nemților şi nu numai a lor. Nu Hitler i‐a învățat pe italieni să viseze un „Imperio” în Africa,  pe  japonezi  să  viseze  cucerirea Chinei  şi Americii,  pe români să viseze un guvernământ al Transnistriei. Nu Hitler a inventat  imperialismul,  şovinismul,  ura  de  rasă,  lăcomia  de pradă  şi mai  ales  pe  „Jandarmul  Europei”şi  „brâul  sanitar”. Acestea  toate  le‐a găsit Hitler  în  funcție  la  toate națiile,  la cele mari şi la cele minuscule şi neînsemnate.  

Nici o nație nu  se  credea prea mică  şi  slabă  încât  să nu viseze  cuceriri  de  teritorii,  stăpânire  de minorități,  şi mai  cu seamă să nu se creadă obligată de a apăra civilizația şi cultura europeană  împotriva  „barbariei  roşii”,  împotriva  dezrobirii muncitorilor. 

De murea Hitler acum zece ani sau dacă nu s‐ar fi născut, nu se schimba nimic.  

Nu! Hitler  n‐a  fost  un Mahomet  nici  pentru  lume,  nici pentru nația  lui. N‐a  fost nici epileptic, nici genial, nici profet, nici erou. A fost un gealat foarte uşor de înlocuit.  

125

DRANG NACH OSTEN  şi  „Spațiul  vital”  ar  fi  putut  fi înăbuşit foarte uşor când s‐a prins de veste că Hitler pregăteşte războiul.  

Nu se întreabă oare admiratorii geniului lui Hitler: cum a putut el  învinge opoziția  în  țara  lui  şi cu ce bani a putut să se înarmeze? Oare  cu marca  ridicolă  care valora a bilioana parte dintr‐o centimă de aur?  

Banda  neagră  a  paraziților  din  întreaga  lume  a  vrut războiul  şi  i‐a  pregătit  pe  Hitler  şi  poporul  său  brutal  şi îndobitocit. Hitler  n‐a  fost decât  un  „Chargé  ffaires”  sau mai potrivit,  o  excrețiune  fetidă  a  organismului  putred  capitalist mondial!  

Grangurii  paraziți  ştiau  prea  bine  că  stăpânirea  teutonă asupra  lumii  întregi  este un vis deşert  şi  caraghios,  ştiau  însă totodată că această  idee  fixă poate  fi utilizată pentru scopurile lor. Da, DRANG Nach OSTEN nu‐i  speriau,  ci groapa  lor  era DRANG NACH WESTEN a emancipării muncitorimii.  

De aceea au privit cu atâta linişte şi cinism la scandalurile din  Reich,  la  arderea  cărților,  la  deportarea,  schingiuirea  şi uciderea  oamenilor.  Nu  numai  că  n‐au  protestat,  că  n‐au intervenit,  dar  au  contribuit,  cu  grele miliarde,  la  construirea acestei uriaşe şi monstruoase maşini de război şi crimă!  

Nici  o  cheltuială  nu  li  s‐a  părut  prea  mare  acestor granguri ai tuturor națiilor. Până şi evreii, care aveau să fie cele mai  lamentabile victime, au dat prinosul  lor pentru  înarmarea apărătorilor burtăverzimei!  

Hitler n‐a  cucerit  teritorii. A  intrat  în  ele  ca  la  complici. Nu el a creat Quislingii, Lavalii, Cochenii şi Antoneştii. I‐a găsit gata pregătiți. Şi nu în grabă, ci de generații. 

Hei!,  paraziți  din  toate  țările!  Lăsați  dracului  pe „genialul” criminal. A  fost el criminal, dar nu mai mare decât voi, iar genial n‐a fost nici el, precum nu sunteți nici voi. Sunteți 

126

foarte  rău  inspirați  dacă  credeți  că  se  poate…  tuşi  contra vântului.  

Ce trebuie să vină, vine! Voi ați preferat să vină pe valuri de sânge şi a venit aşa, dar se putea şi altfel. Dacă însă nici acest groaznic măcel nu v‐a fost învățătură, va mai curge sânge, dacă trebuie să vină, va veni!”  

Nu  vă  mai  ascundeți  după  cadavrul  „genialei”  bestii. Lăsați bietul hoit să putrezească în pace, iar voi luați aminte!” 

* 

Păreri tutovene Păreri  Tutovene,  publicație  săptămânală  de  opinie, 

informație  şi  atitudine  a  municipiului  Bârlad,  reapare  joi  16 aprilie  1992  cu un  colectiv de  redacție  format din: Gh. Barbu, redactor  şef,  O.  Oprescu,  redactor  şef  adjunct,  Gh.  Vrabie, redactor, V. Popa,  tehnoredactor, ca o expresie a dorinței de a susține reînființarea județului Tutova, abuziv desființat în 1950.  

Din  ziarul  cu  „număr  nou”  am  reținut  documentarele: „Tutova  în  devenire”,  „Criterii  care  stau  la  baza  reînființării județului Tutova” din care redăm unul din argumente:  

„Municipiul Bârlad  a  fost permanent  reşedința  ținutului şi județului Tutova. Bârladul este al doilea oraş cu vechime din Moldova după Cetatea albă,  fiind atestat documentar  încă din anul 1174. În prezent municipiul Bârlad se află pe primul loc ca număr de populație  față de  toate oraşele care solicită a deveni reşedință de județ.”  

127

Ca obiective culturale care  justifică devenirea Tutovei ca județ  şi  a  Bârladului  capitală  a  acestuia  sunt  citate  existența Teatrului „Victor Ion Popa” şi a muzeului din localitate. Nu se vorbeşte  nimic  despre  tradiția  culturală  –  prin  publicistică  a Bârladului. 

* 

Păreri tutovene Păreri tutovene reapare la 20 aprilie 1990 ca organ de presă 

al  F.S.N.  Bârlad.  Din  lucrarea  în  două  volume  „Istoria Bârladului„  apărută  în  1998  sub  egida primăriei municipiului Bârlad,  a  Inspectoratului pentru  cultură  al  Județului Vaslui  şi Fundația  Culturală  „Dr.  C.  Teodorescu”  –  Bârlad,  îngrijite  şi coordonate  de  Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  rezultă  că  Păreri Tutovene din 20 aprilie 1990 este acelaşi cu bisăptămânalul care la  29  septembrie  –  3 octombrie  2003,  ajunsese  la nr.  737, anul XIII de apariție, serie nouă, cu precizarea ce ne‐o face în sensul că ziarul a avut o  succesiune bogată de  redactori  şefi: George Irava, George Oprescu, Tache Mocanu, Gheorghe Barbu, Florin Şchiopu,  Vasile  Rugină,  Gruia  Novac,  Costel  Nițuc,  Cătălin Angheluță, Florin Mihăilescu, iar în prezent, de aproximativ 11 ani, Aurel Găvan ( pseudonim Neagu Vârlan).  

Păreri  tutovene,  publicație  județeană  de  cultură,  opinie, informație  şi  atitudine,  editată  de  Fundația Creştin Ortodoxă „Sf. Nicolae” Bârlad, strada Republicii nr. 284, anul XIII, Serie 

128

nouă, apare bisăptămânal şi a ajuns la nr.737/29 septembrie – 3 octombrie 2003. „Exprimă‐te liber prin… Păreri tutovene” invită publicația care se tipăreşte la S.C. Odeon S.R.L. şi are ca director pe Aurel Găvan, editorialist  ‐ Constantin Teodorescu, redactor coordonator – Laurențiu Chiriac. Dispune de un larg colectiv de redacție –  redactori  şi  colaboratori: Nicolae Mitulescu, Petruța Chiriac, Teodor Pracsiu, Mioara Popa, Valentin Negre, Corneliu Filipescu,  Ioan  Puflea,  Gheorghe  Catană,  Corneliu  Florența, Nicu Botezatu, Neculai Artene, Gheorghe Clapa, George Irava, Oltea Răşcanu – Gramaticu, Mihai Luca, Eliza Olteanu, Vasile Slabu  (fotoreporter).  De  tehnoredactare  se  ocupă  Bogdan Artene, Ana‐Maria,  Gheorghiu, Mihaela Măstac,  iar  ca  agent publicitar,  responsabilitatea  revine  lui  Constantin  Grigoriu. „Neîndoielnic, Păreri tutovene întruchipează rodul strădaniilor şi  eforturilor  unui  colectiv  de  entuziaşti  ai  locului”  –  zice Gheorghe Clapa în „Puncte de vedere în legătură cu publicația Păreri  din  nr.  737  a  publicației  unde  lucrează  „…Cu  fiecare număr,  Păreri  tutovene  a  câştigat  în  valoare,  în  conținut,  şi‐a amplificat  aria  de  cuprindere,  a  răspuns  tot  mai  mult exigențelor  cititorilor  săi,  fiecare  putând  afla  în  paginile  sale temele  şi  subiectele  care  îl  interesează.  Păreri  tutovene,  îşi argumentează redactorul discursul, a ajuns una dintre cele mai reuşite publicații  ale momentului,  intrate definitiv  în  circuitul presei naționale.”  

Într‐adevăr,  a  crea  şi  tipări  la  Bârlad  o  publicație  cu circulație în întreg județul nu‐i deloc o treabă uşoară. Dar ziarul „se  încăpățânează  să  reziste  şi  să  ofere  cititorilor  „ceea  ce  le trebuie.  Un  ziar  bogat  în  conținut,  cu  o  ilustrație  bogată  şi adecvată,  cu  o  publicitate  bine  dozată,  cu  articole  şi  rubrici căutate:  un  editorial  de  ținută  (Constantin  Teodorescu),  cu „Eşicherul  –  Tablaua  de  şah  a  politicii”,  bine  orientat  şi  cu profesionalism  dăruit  cititorilor  (profesor  Valentin  Negru), 

129

rubrica  „Ştiați  că…?”  o  sinteză  a  deosebitului  (profesor Gheorghe Catană),  o pagină  culturală  –  cu  opinii de  cititor  şi comentarii  la  o  expoziție  de  pictură  şi  grafică  deschisă  în localitate  –  care  „fură”  şi  din  pagina  învecinată  pentru  a informa  la  timp  care‐s noutățile  în ultimul număr  (66‐67) din revista  Pagini  medicale  bârlădene…  Apoi  articolele  „Mirajul Occidentului”,  „Violența  în  familie”,  „Campania  regională împotriva traficului de ființe umane…” ori „Sărbătoarea satului Puieşti” – ediția a VI‐a – 2003 ş.a. sunt tot atâtea teme de multă importanță. Calendarul astronomic a  lunii octombrie,  Jocul de cuvinte  –  „Viticolă”,  rubrica  Sport,  „In  memoriam”,  aportul Oficiului  județean  pentru  protecția  consumatorilor  la respectarea regulilor de comerț  şi de servire civilizată  şi nu  în ultimul  rând  cursivul  „Muzeul,  şcoala  şi  literatura”  sunt  de mare folos pentru oricine.  

Un plus de grijă la autori pentru susținerea ideilor nu cu vorbe  ci  prin  argumente  în  cazul  lui  Gh.  Clapa;  evitarea zorzoanelor,  prețiozităților  şi  întortocherilor  pentru  N. Mitulescu,  ar  asigura mai multă  credibilitate nu numai  lor,  ci ziarului în primul rând, iar cititorilor – satisfacții mai mari.  

Actualele Păreri  tutovene port  cu demnitate  şi  succes,  ba înnobilând, ceea ce a făcut Păreri tutovene după 20  iulie 1946 şi până la 7 noiembrie 1949. 

*

130

Progresul Progresul,  ziar  politic,  economic  şi  literar,  apare 

săptămânal,  redacția  şi  administrația  la  Tipografia  George Cațafany – Bârlad.  

Se declară oficial de nuanță  liberală dar nu a constituit o tribună  puternică  de  luptă  politică,  deşi  la  el  au  colaborat majoritatea profesorilor de la Liceul Gh. Roşca Codreanu.  

A  fost editat  în perioada 9  ianuarie 1883 – 22 decembrie 1885, de două ori pe săptămână, spun Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu.   

Ziarul  se deschidea cu  calendarul  săptămânii, după care urmau  articolele:  „Aşa numitul  conflict  francezo‐român”,  „Iar chestia evreiască”; „Necesitatea unei legi de admisibilitate şi de eligibilitate  în  funcțiunile  administrative”;  „Neeficacitatea legilor  noastre  pentru  săteni”;  „O  curioasă  neînțelegere  între Primăria urbei Bârlad şi Consiliul județean Tutova”….  

Se mai  publicau  versuri,  creație  a  unor  colaboratori  ori reproduceri  din  „Voința  Națională”,  Cugetări  după  Louis Dépret, un foileton la „Foița progresului”‐ „Fântâna Blanduziei, piesă în 3 acte de Vasile Alecsandri, de exemplu – „Ştiri locale”, „Revistă exterioară” etc.  

Există şi publicitate: „Pastile pentru recâştigarea sănătății bărbaților”  (erau  cam  ceea  ce  este  „Viagra”  astăzi).  Se  făcea reclamă  şi  Institutului  de  domnişoare  de  sub  conducerea doamnei N. Drouhet. Dar cine era familia Drouhet şi Institutul ce‐i purta numele?  

Criticul literar Şerban Cioculescu, în volumul „Amintiri”, Editura  Eminescu,  1981,  vorbeşte  în  detaliu  despre…  un pension de fete întemeiat în 1857 la Bârlad de Pulcherie Olivari, fiica  ei  Nathalie  Olivari  căsătorindu‐se  cu  Pierre  Drouhet, codirectorul pensionului particular din Bârlad, mort  la 16  iulie 1909, cu un necrolog scris de preotul  I. Antonovici, mai  târziu 

131

episcop de Huşi. Tatăl Nathalei – Georges Olivari, căsătorit cu Pulchérie,  aceasta  întemeiază  în  1857  un  pension  de  fete  la Bârlad. Fiica lor, Nathali, măritată cu Pièrre Drouhet în 1864, a preluat în 1867 conducerea pensionului şi aceea a externatului. 

…”Era  o  şcoală  serioasă,  de  muncă  temeinică,  în  care „umanioarele”  păstrau  locul  de  cinste  şi  în  care  se  respectau treptele formale ale retoricii latine, cu progresele ei de la Cicero şi Quintilian încoace. Dizertația scrisă şi mai apoi orală, cum se cuvenea, etimologiceşte,  făcea din  cei mai buni elevi vorbitori ex  cathedra  sau  la bară,  iar  în vârful piramidei, de  la  tribuna parlamentară…” spune Şerban Cioculescu.  

* După  modelul  „pensioanelor”  de  domnişoare  de  pe 

vremuri  există  înființată  din  2001  în  Bucureşti,  din  inițiativa unor  părinți,  Şcoala  europeană  particulară  menită  să  ofere copiilor o educație mai temeinică. Este o şcoală a computerelor, a  englezei,  germanei  şi  spaniolei,  şcoală  a  educației  fizice  şi cercurilor  de  teatru,  afaceri, matematică  şi  jurnalism,  dar  nu lipsesc artele plastice, muzica, dansul sportiv şi artele marțiale. 

 Cu un program de  la  ora  8 dimineață  la  6  seara,  elevii trăiesc  o  experiență  unică:  învață,  mănâncă,  se  joacă,  îşi  fac temele,  fac mişcare  şi  desenează,  pictează  ori  fac muzică  sau dans sub supravegherea învățătorilor. La 15 copii sunt angajați sau colaborează 13 profesori sau învățători.  

Raportul  de  unu  la  unu  este  benefic,  copiii  nu mai  au nevoie  de  meditații,  având  profesori  specializați,  trec  cu uşurință „şocul” clasei a V‐a ori cel al clasei a IX‐a.  

Aflată la al treilea an de funcționare Şcoala Europeană din Bucureşti cheamă  la cumințenie  şi modestie,  îndemnându‐i pe copii să se accepte reciproc. 

* Progresul, organ liberal politic, economic şi literar, apare

în 1883 până la 1885, cu întrerupere de la 29 ianuarie până la

132

8 iulie 1884, la tipografia Caţafany. Au semnat avocaţii Iancu A. Sturza, T.V.Ioan, Lascăr Costin, G. Vidra şi T. Istrati.

De la 16 ianuarie 1883 apare în format 40x28 cm. iar de la 8 mai 1883 -47x32 cm.

De la 16 ianuarie 1883 costă 10 bani numărul, iar de la 7 februarie 1883, anual 12 lei, dar nu mai consemna costul unui număr. De la 3 iulie 1883 – 30 bani numărul.

Între 29 ianuarie – 8 iulie 1884 nu mai apare, spun Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în “Publicaţiile periodice româneşti.”

(Biblioteca din Bârlad are în păstrare numerele din anii 1884-1885).

* 

Propaganda conservatoare Propaganda conservatoare, organ al Partidului Conservator 

din  județul  Tutova  (iar  în  decembrie  1918  al  Partidului Conservator  –  progresist),  anul  I,  nr.  1,  cu  apariția  în  fiecare duminică,  începând  de  la  7  decembrie  1908,  redacția  şi administrația  la Clubul: Conservator  –  strada Dobranici  nr.  2 Bârlad  este  scos  pe  piață  în  condițiile  când,  „în  urma sângeroaselor răscoale țărăneşti din primăvara anului trecut şi a dezordinii  produsă  de  neizbutitele  reforme  agrare  votate  cu acest prilej, s‐a risipit  indiferența tuturor acelora care se  ținuse până acum departe de orice manifestare politică.”  

Presa  fiind  „cel  dintâi,  şi  cel  mai  puternic  mijloc  de răspândirea  ideilor  politice”  şi  „credincioşi  neclintiți  ai 

133

principiilor  conservatoare”  ne  propunem  –  se  spune  în editorialul „Un nou ziar” – „să facem un control foarte serios al afacerilor  noastre  politice,  lucrând  cu  toată  energia  pentru binele comun punând  în  toate acțiunile noastre bună‐credință, demnitate şi cinste, păstrând cea mai severă urbanitate”… 

 Tipografia C.D. Lupaşcu,  apoi  tipografia Modernă  (la  6 ianuarie 1911), la N.P. Peiu la 22 decembrie 1918.  

Până  la  29  noiembrie  1909  nu  rezultă  cine  este  şeful ziarului  dar  la  data  de  mai  sus,  la  Poşta  redacției,  sub semnătura  G.  Tutoveanu  scrie:  „Rog  pe  toți  prietenii  şi cunoscuții  mei,  ca  toate  manuscrisele  pentru  Propaganda conservatoare  să  le  adreseze  prietenului  meu,  dl  avocat  I. Stănescu,  care  este  acum  directorul  acestui  ziar  –  Bârlad  28 noiembrie 1909.  

De unde deducția că anterior director al ziarului fusese G. Tutoveanu,  concluzie  reieşită  şi  din  fluxul  materialelor  sale publicate în săptămânal până atunci. De la 4 iunie 1915 director este  I.G.  Ciorescu  –  redacția  şi  administrația  în  strada Mihai Viteazu  nr.  4  iar  de  la  7  iunie  1918,  director  devine  George Oprişanu, când  foaia apare  în două pagini, pentru ca de  la 15 iulie  1918  ziarul  să  fie  editat  sub  conducerea  unui  comitet. Girant a ziarului: D.A. Chiricuță iar la câteva zile I.M. Varlam. 

 Deosebit  de G.  Tutoveanu, G. Oprişanu,  I. Ciorescu  în Propaganda conservatoare au mai semnat: Z. Vladimir, Z. Gruea, N.N. Grigoriade, I. Castiş, A. Leon, V. Proca, N.L. Marinescu, S. Puşcaşu, N. Teodorescu, M. Luncanu,  I. Adam, A.  Stelian, V. Vasiliu  – Măscurei, prof. Gh. Alesandrescu,  I. Marinescu, dar apar şi semnături ca acestea: T. Ioan, I. Cetățeanu, I. Xenes, M. Cinemagramof, V.V.V., I. Prundu, A. Fulvio, S. Diapazonu etc. 

 În afara politicii de partid, a disputelor cu ziariştii de  la „Bârladul”  ori  de  la  „Tutova”,  cu  ultimii  intrând  în  discuție chiar  şi G. Tutoveanu,  se publicau  rubrici diverse, de  interes: 

134

„Chestiuni  economice”,  „Producția,  munca  şi  diviziunea muncii” a fost un serial semnat de I.G. Ciorescu – Bogdana. La „Foiletonul ziarului „Propaganda conservatoare” s‐au publicat: „Soarele  –  studiu  de  mitologie  română”  de  N.L.  Kostake; „Religia  în educație” de Zoe G. Tutoveanu; „Aurorele polare” semnat Cosmos, „Relațiile conjugale şi sentimentele dintre soți” de Zoia G. Tutoveanu.  

Diversificată era informația: „Zilele acestea M.S. Regele a semnat  decretul  prin  care  se  acordă  concetățenilor  noştri  – părintele I. Antonovici şi domnului G. Tutoveanu medalia Beni‐Merenti pentru lucrări literare” ( 29 martie 1909); „Anunțăm că de acum  înainte Propaganda conservatoare va apare  la  fiecare două săptămâni”  (31  ianuarie 1910); „Abonamentele se plătesc domnului I. Lupu, casierul Clubului Conservator”…  

Bogată  şi  variată  este  viața  literară  în  „Propaganda conservatoare”.  

Epigrama  ‐ unui  caracter,  semnată V.V.V.  spune  lucruri de‐a dreptul:  

 Îndrăgit sunt şi de vorbe  Şi de chipul dumitale  Dar prea mult vânezi, măi frate, Situații şi … parale.   I. Prundu semnează nişte tachiste:   Sunt oameni vrednici, lucru mare,  Când dau bugetului asalt  Şi dinți au straşnici, că‐s în stare  Să roadă piatră şi asfalt.   Iar A. Flavio – Cugetarea: „Sunt două lucruri în lume care 

135

nu îngăduie mediocritate: versurile şi iubirea.”  Duelul epigramistic în vremea aceea avea loc nu numai în 

ziare. Propaganda  conservatoare din  22  februarie  1909  spune: „La geamul librăriei P. Frumuzache sunt expuse de câteva zile trei  şarje  foarte  izbutite. Una  a prietenului nostru, domnul C. Ştefănescu, reprezentând pe dl D. Hârlescu, G. Tutoveanu şi V. Ghețiu şi două ale domnului D. Hârlescu şi D. Vasiliu – Bacău.” 

 Era  şi  pe  atunci,  neîndoios,  legea  cu  calomnia,  dar  în lumea  intelectuală  se  ştia  şi  ce  e  şarja,  gluma,  umorul, împunsătura provocatoare producerii altor momente de veselie. Populată  era  „Tribuna  literară”  înființată  de  ziar  din  primele zile  ale  existenței  sale.  Aici  a  publicat  G.  Tutoveanu  foarte multe  poezii:  „Iubire”,  „Decemvre”,  „Spune‐mi”,  „Dor”, „Iisus”,  „Fii  gata”,  „Sutaşul  din  Căiuți”,  „Portret”, „Cucernicie”,  „Grigorescu”,  „Fantoma”,  „Pace”,  „Slănic”,  „A fost”,  „Ştefan  Vodă”,  „Suceava”,  „Bucovinei”  etc.  dar  şi sonetele:  „Şi  plopii”,  „Paznicul  sihastrului”,  „Spre  tine  – aleargă”, „Domnița Rucsandra” etc.  

Cât priveşte poezia Portret publicată în Propaganda… la 11 ianuarie 1909 ea are povestea ei: …”Cu ani în urmă vorbisem cu bătrânul poet George Tutoveanu despre ea. Frumoasa doamnă (Natalia  Negru  n.n.)  luminase  unele  şezători  literare  ale Academiei Bârlădene, ținute fie la Bârlad, fie în unele târguri ori sate  din  apropiere,  ca  Iveştii,  Corodul  şi  Berheciul,  ca  să  le numim  doar  pe  cele  de  lângă  Tecucii  ei. Atunci  am  aflat  că dulcele maestru îi păstrase – şi el! – o afecțiune tainică şi intactă în timp şi că, în 1904, ea îi inspirase poezia Portret, publicată în ediția a doua (1910) a primei lui cărți – Albastru:  

„E‐naltă şi în mersu‐i  Uşor se‐nmlădie  Ca zarea de lozii  Când vântul o‐mbie.  

136

 Seninul din şoaptă‐i  Stă mintea să‐ți fure  Ca zvonul de şipot  Sub bolți de pădure.   Şi‐n ochi i se‐aprinde  Noian de‐nțelesuri  Ca vraja ce‐aşterne  Amurgul pe şesuri.   

(Din  „O  vizită  la  Natalia  Negru”  de  C.D.  Zeletin:  Bârladul odinioară şi astăzi – 1984).  

 Prin  1993  –  1994,  când  făceam  ziaristică  la Monitorul  de 

Iaşi,  maestrul  Aurel  Leon  a  scris  un  cursiv  la  „Cafeaua  de dimineață” despre Natalia Negru. La câteva zile,  la rubrica pe care o  redactam „Din scrisorile  şi  telefoanele zilei” am adus o anumită corectare spuselor magistrului… A doua zi a  intrat  în birou la mine, mi‐a strâns mâna şi zâmbind mi‐a spus‐o direct: dar ştii că Tutoveanu a fost cu Natalia Negru?  

Tot ce se poate, Natalia Negru (1882‐1962) a supraviețuit primului ei bărbat Şt. O. Iosif, şi lui Dimitrie Anghel, pe care l‐a luat de soț după plecarea  lui  Iosif. Ea „şi‐a consolidat singură atât  aureola  de  melpomenă…  hrănind  cu  oxizi  un  foc  fără combustie, o flacără de comoară…  

A fost una din fascinațiile vremii, o frumusețe…” *

137

Praştia Praştia,  ziar  bilunar,  în  2  pagini,  de  polemică  socială, 

politică  şi  literară,apare  la  20  decembrie  1923  sub  deviza  „Să spui  adevărul  râzând”  (Horațiu),  sub  direcția  unui  comitet, redactor  G.  Ponetti,  proprietară  Elena  Dan,  redacția  şi administrația  Bârlad,  strada  Aprodul  Purice  nr.  4,  ca  o  … praştie îndreptată către oamenii de felul „dl. Iancu Mihăilescu, absolvent a patru clase primare, telefonist la căile ferate… care, în numele  literaturii  române, s‐a  ridicat  împotriva poetului G. Tutoveanu  prin  ziarul  bârlădean  „Brazdă  Nouă”  din  27 octombrie; sau a atitudinii de o revoltătoare necuviință, pe care a avut‐o un domn avocat, Ştefan Dumbravă, față de acelaşi poet G. Tutoveanu, cu ocazia unei şedințe a Ligii Culturale.” 

 Domnului  Mihăilescu‐Macaz  îi  răspunde  Praştia  prin însuşi  cuvântul  lui  Nicolae  Iorga  care  nu‐i  altul  decât  şeful politic suprem al celui care aruncă trivialitățile:  

…  G.  Tutoveanu  este  „un  adevărat,  un  duios  şi  un puternic  poet”;  poezia  sa  „Aduceți‐vă  aminte”  este  „Una  din cele mai  frumoase bucăți  lirice din  literatura noastră”; poemul său  „Logodnica  lui  Vifor”  este  „de  o  formă  clasică  pură”; întregul volum „Balade” e „cea mai  însemnată carte de poezii din acest an şi de câtva timp încoace”.  

Cel  de  al  doilea  număr  din  Praştia  apare  la  20  ianuarie 1924. Este realizat la Tipografia Aron Haber Bârlad.  

Praştia  a  fost  un  fel  de  gazetă  de  satiră  şi  umor  al „Academiei Bârlădene”. 

  

    

138

 

Rulmentul Rulmentul,  gazetă  de  uzină,  organ  al 

Comitetului  de  partid  şi  al Comitetului  de întreprindere  (mai  târziu  –  Comitetului sindicatului) din Fabrica de rulmenți Bârlad, 

apare  la  data  de  5  noiembrie  1957  şi găzduieşte  în primul său număr gândurile de viitor ale inginerului Ştefan Dumitrescu, director.  Cel  care  după  10  ani,  la  5 noiembrie 1967 avea să semneze alt articol 

în  Rulmentul:  „La  10  ani.”  Iar  la  29  februarie  1968  să  ocupe întreaga  pagină  întâia  a  ziarului  Rulmentul  cu  titlul:  „Ştefan Dumitrescu, director general al fabricii de rulmenți din Bârlad a decedat  la  26  februarie  în  urma  unui  grav  accident  de automobil”…  

Redacția îşi avea sediul la Fabrica de rulmenți din Bârlad –  Şoseaua  Iaşului,  în  Pavilionul  administrativ,  alături  de Comitetul de partid,  folosind serviciile aceleaşi secretare, vis a vis  de  Cabinetul  directorului,  dar  şi  în  apropierea  birourilor Sindicatului.  

Se  tipărea  la  Întreprinderea  „Drumul  socialismului”, secția Poligrafică Bârlad.  

Ziarul  a  avut  o  apariție  bilunară,  într‐un  tiraj de  3500  – 4000 de exemplare  în primii cinci ani de activitate  şi se difuza întregului personal din întreprindere (abonamentul 0,60 lei pe 3 luni, 1, 20 lei pe 6 luni, 2,40 lei pe un an, iar cei care doreau să‐l primească la domiciliu achitau în plus 10 bani de fiecare număr al  ziarului,  suma  reprezentând  valoarea  timbrului  poştal  – 

Ion N. Oprea, redactorul şef al 

ziarului „Rulmentul”

139

Rulmentul din 20 decembrie 1958), dar se trimitea şi  la o bună parte din ziarele  şi  instituțiile din  țară,  în  special  la ziarele de întreprindere, la schimb de publicații. 

În  fotografie:  (de  la  dreapta  la  stânga)  Ion  N.  Oprea  –  la predarea  conducerii  ziarului  lui  Constantin  Huşanu  (tet‐a‐tet)şi  în continuare colaboratorii Gh. Mocanu (foto) Elena Budescu, secretară şi Eliade Solomon, colaborator de bază (ianuarie 1963). 

A  apărut  cu  participarea  unui  colectiv  redacțional, 

răspunderea având‐o redactorul şef, care mai bine de doi ani a fost rectificatorul Codreanu Iordache, un bun profesionist.  

La 1 martie 1960 vine  redactor  Ion N. Oprea,   care  la 15 ianuarie  1963 predă  activitatea  lui Constantin Huşanu,  care  îl coordonează până la 19 septembrie 1965, după care ziarul are ca redactor  pe Constantin Clisu,  redactorul  şef  ,  posibil  4‐5  ani, după  care el  scade  în  calitate, devenind un  fel de  instituție  în care  se  publică  viața de  partid  şi  sindicală,  un  fel de dări de seamă a celor care se voiau popularizați.  

Deosebit de materialele şi rubricile specifice activității de partid  şi  de  sindicat,  ziarul Rulmentul  a  promovat  o  tematică corespunzătoare, unele  rubrici  fiind permanente: concursul de 

140

ridicare a calificării profesionale a muncitorilor cu numele: „Verificaţi-vă cunoştinţele tehnice”, organizat an de an, de exemplu.

 

  

Constantin Clisu, redactorul şef care a urmat lui Constantin Huşanu la conducerea ziarului, poet, prozator, care a scris şi versurile la 

cântecul Bârladului, pe muzică de Nicolae Balan.   Iată doar câteva din rubricile de interes ale ziarului:

„Ariciul la microfon”, „Biblioteca tehnică vă informează”, „În pas cu tehnica”, „Poşta redacţiei”, „Răspundem cititorilor”. „Vitrina cu cărţi”, „Din oraşul nostru: teatru sau cinematograf”, „Ce e nou la Club”, „Cronica juridică”, „Sfatul medicului”, „Publicitate gratuită – cu ardei, sare şi piper”, „Cercetarea ştiinţifică – preocupări şi perspective”, „Pe urmele materialelor publicate”, „Ce e nou în construcţia de rulmenţi?”,”Pe teme de familie”, „Note de drum”, „Itinerare estivale”, „Ce să citim?”, „Calendarul cultural – sportiv”, „Cărţi”, „Scrisori către redacţie”, ”Scrisori deschise”, ”Moda”, „Jocuri de cuvinte „ etc.

Materialele publicate au îmbrăţişat genuri gazetăreşti diverse: analize, reportaje, portrete în tuş sau însoţite de fotografii, foiletoane, însemnări, interviu, raid-anchetă, instantanee, fapt divers, proză ori versuri, plus

141

grafică şi caricatură realizate de tehnicianul Leonte ori Laurenţiu Gheorghiu.

În anii în care era incomod să‐ți botezi copiii sau să mergi la  biserică  să  te  cununi,  să  promovezi  calitățile  țiganilor, Rulmentul  a  cutezat,  şi pentru  prima dată  în presa din  țară  a publicat la 31 ianuarie 1962 reportajul ”O viață de om”, în care era  vorba  de  Iorgu  Brătianu,  „bulibaşa  şatrei  de  nomazi staționați la marginea Bârladului”, care a devenit metalurgist cu „încă vreo 10 de‐ai săi”, trimițându‐şi feciorul – pe Ion Brătianu – zis Radian – elev care a terminat numai cu 9 şi 10 clasa a III‐a la şcoala de 4 ani nr. 2 din Bârlad.  

De asemenea,  la 31  iulie 1960 ziarul a publicat reportajul „Sărbătoarea căsătoriei” – cu Ion Stafie, reglor şi Maria Condur, rectificatoare,  îmbrăcați  mire  şi  mireasă  (foto  Sandu  Toma, muncitor la rodaj).  

Mult mai  curajos mi  se pare astăzi  că ziarul a  folosit  cu succes capacitatea  termistului Alexandru Tacu  şi a  inginerului Cezar  Zugravu,  care  ispăşiseră  condamnări  politice  în  anii „proletariatului victorios” – dl. Tacu activând  în  colectivul de redacție  cu  versuri  şi  reportaje  iar  dl.  Zugravu  atestând  prin note  calitatea  răspunsurilor  date  de  muncitori  la  concursul „Verificați‐vă  cunoştințele  profesionale”,  de  notele  respective ținându‐se seama la examenul de acordare a gradațiilor pentru salarizare.  

Prezența  rubricilor  literare,  a  celor  referitoare  la pictură, artă  fotografică,  grafică  şi  caricatură,  multe  dintre  acestea regăsindu‐se  tot  mai  des  în  pagina  intitulată  „Din  creația cercului  literar  “Mihail  Sadoveanu”  a  făcut  din  Rulmentul  o publicație  cu  specific  de  revistă  de  promovare  a  literaturii  şi artei.  Aici  au  semnat  proză:  Constantin  Huşanu  („Ilinca”, „Bârladul  ieri  şi astăzi”, după o monografie a oraşului Bârlad, „Caietul  cu  amintiri”  –  povestire  distinsă  cu  premiul  I  la concursul  de  creație  „Alexandru  Sahia”  organizat  de  revista 

142

Clubul,  Casa  Centrală  a  Creației  Populare  şi  Comisia  de Îndrumare  a  cenaclurilor  literare  de  pe  lângă  Uniunea Scriitorilor  ş.a.),  Cornel  Văleanu,  Nicolae  Rainea  („Despre delicatețe”  –  fragment  de  monolog  în  proză),  Maria  Petrea („Seraliştii”),  versuri  semnate  de  Sandu  Tacu,  (adesea  cu numele  de  Radu  Răzeşu),  Constantin  Clisu,  Cezar  Stegaru, Mihail  Ivan,  Stoian  Petru,  Scarlat  Ştefan  Condrea,  Gh.  Irava, lucrări de pictură  şi grafică  realizate de Laurențiu Gheorghiu, A. Vădeanu,  I. Medeleanu, Tudor Cătălin Oniga,  fotografii de Gh. Mocanu, C. Huşanu, M. Arnăutu, Florin Țaga etc.  

„Inscripții”  s‐a  numit  volumul  cu  producții  literare  ale membrilor  cercului  literar  „Mihail  Sadoveanu”,  care  a beneficiat  de  o  cronică  literară  semnată  de  profesorul Constantin Parfenie  în Rulmentul din  30  ianuarie  1968. Tot C. Parfene  semnează  articolul  „Oameni  de  seamă  bârlădeni”,  în care  trece  în  revistă  ce  au  făcut  la  Bârlad  profesorul  Ion Popescu, Alexandru Vlahuță, Iacov Antonovici, Al. Philippide, Tudor Pamfil, V. I. Popa, Ştefan Neagoe, Solomon Halița, Stroe Beloescu…  

 Iată câteva din creaţiile cenacliştilor: Întâlnire în oţel « Iată Vă prezint o fată:/ Cocul blond o glumă pare / Prins 

pe capul ei superb…/ Ochii, ca o‐nchipuire / Inima devine verb/ Conjugat  în  i  şi  ire  / Fata superfinisează  / Şi  în  juru‐i  /Turnuri zvelte de  inele  / Cresc  jucându‐se cu cerul  /  În sclipiri de albe stele…  /  În  oglinda  lor  tăcută  /  Văd  subțirele‐i  contur  / Trepidând  de  energie  /  Şi  de  freamăt  proaspăt  pur.  /  Lângă dânsa ca o vrajă / Pe cărarea apei vii / Un voinic spre ea se urcă/  Din  adâncuri  străvezii  /  Întâlnindu‐se  cuminte  /  Se  privesc adânc şi cald; / Ea cu ochii de cicoare / El cu ochii de smarald./ Cele două chipuri limpezi / Se compun interferent / Adâncindu‐

143

se în cerul / Strălucitului rulment. »  Sandu Tacu 

Şi câteva versuri de Constantin Clisu:  

Dalta  Dalta‐i unealta  Cu care cioplim  În vreme Poeme;  Iar în marmură albă,  În pietre roşii, galbene, albastre  Chipul patriei noastre.  În mâna fiecăruia se cere  O daltă şi o vrere.  

   Ziarul  Rulmentul  a  prezentat  mai  în  fiecare  an  Cupa 

ziarului  la  întreceri  cicliste,  de  motorete  sau  motociclete,  la alergări (femei şi bărbați – cros). A popularizat şi a luat parte la organizarea  împreună  cu  revista  « Clubul »  şi  „Asociația artiştilor fotografi din R.P.R.” în perioada 1 iunie 1963 – 1 iulie 1964,  în  4  etape,  a  unui  concurs  de  fotografii  cu  următoarele teme:  imagini  de  producție,  fotografia  portret,  fotografie  de peisaj,  fotografii  din  viața  oamenilor.  Se  puteau  trimite fotografii  realizate  în  alb‐negru  şi  color,  diapozitive  sau diafilme cu ilustrații muzical‐literare.  

La 1 decembrie 1965, după câțiva ani de absență, reapare, cu  scuzele  datorate,  „Ariciul”  care  pune  sub  lupă  iarăşi carențele  din  activitatea  unora:  comoditatea,  chiulul  cu justificare  în  certificatul medical  –  boală  a  unora,  rubrică  ce, după un timp, devine simplu articol cu… Ț. Puşă.  

144

Semn  că  plecarea  unuia  de  la  conducerea  ziarului  şi sosirea  altuia  nu  a  creat  animozități,  iată  faptul  că  Iordache Codreanu, primul redactor  şef, a scris permanent materiale de care ziarul a avut nevoie. La fel au procedat Sandu Tacu, Eliade Solomon,  Gh.  Mocanu,  Neculai  Rainea,  Sanda  Galan. Substanțial  a  fost  efortul  care  şi  l‐a  adus  apreciatul  inginer Cezar Zugravu.  

Cu  prilejul  sărbătoririi  a  10  ani  de  activitate  a  ziarului Rulmentul,  în  articolul  „Răsfoind  colecția”  Constantin  Clisu evidenția  pe  semnatarii  articolelor  care  au  fost  nelipsiți: „Nicolae  Rainea,  Eliade  Solomon,  Sandu  Tacu,  Mihai  Ivan, Maria  Bunica,  Maria  Petrea,  Cornel  Văleanu,  Emil  Iovu, Laurențiu  Gheorghiu,  Grigore  Diaconu,  C.I.  Voinescu,  Lacea Nicolae, Ene Jalbă şi adaugă: „se cuvine a aminti pentru efortul deosebit  în  editarea  gazetei,  pe  tovarăşii  Codreanu  Iordache, Ion Oprea, Constantin Huşanu, care ani de‐a rândul au dat glas strădaniilor  celor  care  zi  de  zi,  prin munca  lor  neobosită,  au făcut ca produsele acestei fabrici să fie cunoscute şi apreciate în toate continentele”… 

Este  meritul  acestora  dar  şi  a  celor  care  coordonând activitatea ziarului, de pe poziții de partid sau de sindicat ‐ Gh. Crăciun, Dumitru Leahu, D. Gologan, P. Badea, Gh. Mocanu, Andrei Dimitriu, Gh. Silion ori Gh. Țurcanu sau Emil Iovu – au făcut  ca  de  la  un  număr  la  altul,  ziarul  Rulmentul  să‐şi îmbunătățească  activitatea,  să devină mai  căutat,  să  reziste  17 ani, ceea ce nu‐i puțin, mai ales în condițiile acelea.  

Nu  în  ultimul  rând,  trebuie  evidențiată  prezența directorului general al F.R.B., ing. Ştefan Dumitrescu, care a fost permanent un generos cu gazeta Rulmentul. 

 Este  păcat  că  şi  în  cazul  Rulmentul  s‐a mai  pierdut  un ziar,  un  prilej  de  a  avea  permanent  o  cronică  pentru  cititori. Durata în timp a ziarului se leagă neîndoios de străduința unor 

145

tipografi ca Haim Leibovici, Ion Contoman, Neculai Dănilă sau Todiraşcu,  Pintilie  nedespărțiți  de  literele  care  au  dat  viață bilunarului bârlădean.  

La  capătul a 17 ani,  răsfoind  colecția ziarului Rulmentul, ştiind  şi  revăzând  ce  a  făcut  el  pentru  educarea  şi  formarea elevilor  şi  ucenicilor,  a  muncitorilor  şi  tehnicienilor,  a inginerilor  şi a  întregului personal din F.R.B. este de neînțeles cum Nicu Titu Manole, în articolul „Întreprinderea de rulmenți din Bârlad – pion al  industrializării socialiste”  în 1984  şi Radu Lazăr  în „ Secvență  romantică  I.R.B.”  în volumul următor din cărțile  „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”  au  reuşit  să  vorbească despre orice dar nimic despre Rulmentul, care  în cei 17 ani de existență  a  făcut  cronică  la  Bârlad.  O  cronică  de  calitate  cu multe nopți nedormite.  

Ziarul Rulmentul îşi încetează activitatea după numărul său din 1 mai 1974 (anul XVII de apariţie), tocmai când preşedintele sindicatului semnase articolul „ Mai hotărâţi ca oricând!”

* Radu  Musichi,  prim  –  secretar  al 

Comitetului  orăşenesc  de  partid,  îşi spune părerea despre Adunarea de dare de  seamă  şi  alegeri  a  Comitetului  de partid  de  la  Fabrica  de  rulmenți  din Bârlad.  

Punctajul  discursului  –  realizare  a lui  Ion  N.  Oprea,  redactorul  şef  al ziarului Rulmentul.  

Şi  cu  toate  acestea,  câteva  zile  a făcut Ion N. Oprea anticameră să pătrundă  la  tov. Musichi, cu două  valize  de  ziare  şi  reviste  cu  care,  pe  bază  de  texte  să‐l convingă  să  dea  „Bun  de  tipar”  ziarului  reținut  de  la  tipar pentru  că  nu  era  înțeles  sensul  cuvintelor  DEMN  şi 

146

NEDEMN…  Numai  datorită  tovarăşului Vlad  Stănescu,  şeful  secției 

regionale de propagandă a Comitetului regional P.C.R. dar şi a instructorului  de  problemă  Iorgu  Burghelea,  conflictul  s‐a deblocat,  ziarul  s‐a  tipărit  iar  redactorul  nu  a  mai  fost sancționat  pe  linie  de  partid  –  cum  pretindea  Radu Musichi. După ani, la Iaşi, între Radu Musichi şi Ion N. Oprea sau stabilit relații  de  respect  reciproc  şi  colaborare,  până  la  un  fel  de prietenie. Iar R. Musichi s‐a dovedit a fi demn!  

*  

   

Sosită  „Air Mail  Par  avion”,  o  scrisoare  din  Edmond  – Canada,  pe  verso‐ul  căreia  expeditorul,  ca  să  ne  distreze,  a menționat că „Edmontonul e pe paralela 52, nu e mare diferență de  România”  –  aduce  o  seamă  de  clarificări  nu  numai referitoare la… succesiunea de la conducerea ziarului Rulmentul dar  şi  despre  atmosfera  şi munca  de  acolo  de  după  plecarea domnilor Ion N. Oprea şi Constantin Huşanu, adresată lui C.H. S‐o urmărim:

Dragă prietene,  Recenta  ta  scrisoare  a  fost o adevărată  surpriză. Mă bucur  că 

domnul  Ionel Oprea  se  trudeşte pentru  o  asemenea  carte  şi nu ne‐a uitat nici pe noi,  cei  care  am  slujit  într‐o vreme,  cu  condeiul, presa bârlădeană.  De  asemenea,  xerocopia  Imnului  Bârladului.  Poate  nu ştii,  dar  o  vreme,  ceasul  din  turla  Primăriei  municipiului  Bârlad, cânta la ora exactă câteva măsuri din acest imn. Revoluția l‐a scos de pe  firmament, cum a scos de altfel  şi alte  lucruri, mai bune sau mai rele.  

Eu  am  preluat  redactarea  ziarului  RULMENTUL  în  august 

147

1966, de la un domn pe nume Codreanu. Probabil, el a fost interimar.  Pe vremea aceea, voiam cu tot dinadinsul să mă mut la Galați. 

Auzind de acest lucru, nu ştiu nici astăzi cum, Țolescu, secretarul cu propaganda de la Comitetul raional de partid, m‐a chemat la el şi mi‐a ordonat, pe un ton pe care nu‐l pot numi politicos, să mă astâmpăr, să nu  mai  public  poezii  în  Italia  şi  să  preiau  conducerea  ziarului RULMENTUL. Toate împotrivirile mele nu l‐au impresionat. Aşa că, vrând nevrând, am preluat ziarul. Nu mi‐a fost deloc uşor. Nu ştiam pe  vremea  aceea  ce  este măcar un  quadrat,  dar mite  alte  treburi  de bucătărie internă. Intrat în horă nu mă puteam compromite şi culmea, începuse să‐mi placă. Scriam aproape tot ziarul. Colaboratorii veneau cum puteau şi scriau, nu întotdeauna ce trebuie şi cum trebuie.  

Pus sub lupa conducerii fabricii şi a Comitetului de partid, nu puteam să dau frâu liber imaginației.  

Dumitrescu,  directorul,  cazangiu  de  meserie,  dar  un  om  cu experiență în domeniu şi iubit de oameni pentru modul în care‐i trata, mi‐a  cerut  la  început  să‐i  duc  şpalturile,  pe  vremea  aceea  ziarul tipărindu‐se  în  condiții  deosebit  de  vitrege  la  Bârlad. După  ce  i  le prezentam, mă chema după două ore să‐mi spună că aş putea  fi mai atent, sunt o serie de greşeli. Să  le corectez şi să revin a doua zi. Nu ştiam  ce  să  fac, unde  găsise  el  greşelile? Uneori mai  găseam  câte  o şopârlă. A doua zi i‐l duceam din nou. După alte două ore mă chema şi‐mi  spunea:ʺ Acum  , da,  să  fii mai atent pe viitor!ʺ Am aflat mai târziu, când o cunoşteam mai bine pe secretară, că directorul nici nu deschisese dosarul în care se afla ziarul. Dar eu de unde să ştiu?  

Am avut apoi relații bune cu dânsul. Când a murit, i‐am făcut necrologul,  în care n‐am uitat să amintesc celor din  fabrică  faptul că uzina pierduse un mare OM. 

Ți‐am  însăilat  această  poveste,  pentru  a  te  mai  scoate  din obişnuit şi poate să retrăieşti şi tu unele momente din acei ani.  

La ziar am  lucrat până  în septembrie 1968 când am revenit  în învățământ, la dorința mea. Pierdeam un tren, titularizarea pe post de 

148

profesor de limba română.  Din acea perioadă, pe  care o  consider  fertilă  în viața mea,  am 

amintiri multe  şi  nu  toate  neplăcute. Am  editat  prima  culegere  de versuri  şi  proză  INSCRIPȚII,  ceea  ce  constituia  un  eveniment  pe vremea aceea, mai ales că era o culegere de cenaclu de uzină. În cadrul culegerii am publicat o schiță A VENIT MĂMICA ! (Era vorba de o înfiere a unui băiețel din căminul de orfani de către o familie care mai avea două fete). Au venit multe femei la redacție să mă întrebe dacă e adevărat. Era adevărat, dar mai adevărată era îmbrăcămintea literară care a reuşit să stoarcă multe lacrimi.  

În  locul  meu  a  fost  numit  George  Irava,  un  băiat  bun, autodidact, poet ambițios, ceea ce se vede şi astăzi. 

Transmite‐i  domnului  Ionel Oprea  cele mai  bune  gânduri  şi felicitări pentru întreprinderea sa. Trimit şi fotografiile, care, se pare, mă reprezintă la acei ani. 

 Rămânând  în  zona  clarificărilor  să mai  adăugăm:  deci, 

după plecarea lui Constantin Huşanu – la 19 septembrie 1965 – redactor şef la Rulmentul a revenit, interimar cum spune amicul Constantin  Clisu  –  Iordache  Codreanu  până  în  august  1966, când, vând‐nevrând, a fost înscăunat profesorul Clisu.  

Şi  încă ceva: Aurel Țolescu era secretarul cu propaganda la Comitetul orăşenesc de partid, nu  la cel raional şi din cauza aceasta avea competență să se ocupe de Rulmentul. E vorba de Aurel  Țolescu  care  în  1968 a  fost numit‐ales vicepreşedinte  al Consiliului  Județean Vaslui după  reorganizarea administrativ‐teritorială,  iar astăzi deține o  funcție  importantă  la Cancelaria Partidului România Mare – Bucureşti. 

149

* După 1974 Rulmentul rămâne o foaie ocazională editată în 

împrejurările dictate de interese; în 1978, când se sărbătorea un sfert de veac de la inaugurarea Fabricii de rulmenți, iar în 1983 când se prezentau succesele metalurgiştilor la sărbătorirea a trei decenii de existență a întreprinderii.  

Rulmentul  reapare  după  anul  1992  ca  publicație  a  S.C. Rulmentul  S.A.  Bârlad  în  paginile  sale,  alături  de  aspecte  de ordin  economic  şi  social,  proprii  unității,  publică  informații variate,  culturale,  istorice,  manageriale  etc.  Din  colegiul  de redacție  de  la  Rulmentul  fac  parte;  Olga  Bahnă,  Vasile Crăsneanu,  Carmen Dima, Aurelia Doboş,  Corneliu  Florența, Cătălin  Ghenade,  Ovidiu  Mastacan,  Adina  Murariu,  Florin Păunescu, Florin Pricop. 

*

Rulmentul – 25 ani de la făurirea… Rulmentul, foaie volantă editată de Comitetul de partid şi

Consiliul oamenilor muncii de la I.R. Bârlad, 1978, la împlinirea a „25 de ani de la făurirea primului rulment bârlădean".

Foaia se deschidea cititorilor cu editorialul „Un sfert de veac de împliniri" semnat de ing. Mircea Simovici, directorul întreprinderii de rulmenţi, sub care ing. Costică Foarfecă, secretarul Comitetului de partid scria despre „Comuniştii în

150

fruntea întrecerii pentru producţii mari şi de calitate". Cele două articole erau „îmbrăcate" de-o parte şi de alta de fotografiile a 8 oameni exemplari: Nae Caleap, proiectant, Vasile Minciună, lăcătuş-montor, Gheorghe Roşca, maistru forjar, Ioan Pascu, lăcătuş ajustor, Victoria Spanache, controlor C.T.C., Vasile Iftimie, şamotor, Ioan Bolat, rectificator, Tudor Popescu, maistru strungar.

Alte articole din cele patru pagini ale foii erau semnate de George Turculeţ, Mircea Tăzlăoanu, Coca Andronache, Dumitru Butuc, ing. Emil Tăbuş, Natalia Lefter, Maricel Voiculescu, Dumitru Dumitraşcu, Constanţa Moruzi.

Ziţa A. Mironaşu semna poezia „La aniversare", iar tehnicianul Emil Iovu „Inscripţie - 25":

„Din flori am împletit cunună,/ S-o aşezăm pe fruntea ta,/ Şi vom petrece împreună, /Cu tine, azi, fabrica mea".

„Din cronica marilor realizări" şi „Fişe pentru o monografie" dădeau în rezumat ceea ce însemnase în 25 de ani fabrica de rulmenţi pentru oamenii ei, pentru Bârlad, pentru ţară...

Rulmentul Rulmentul, jurnal informativ al S.C. „Rulmenţi" SA.

Bârlad, nr. l octombrie 2005 - Ediţie revizuită (?) poartă drept impuls şi bilanţ de activitate editorialul „Mesaj din partea conducerii", semnat de Harun Adiguzel, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al fabricii, căruia i se pune şi fotografia pe copertă. Jurnalul, format revistă, 21x30 cm. în 12 pagini împreună cu coperţile, este realizat într-o formă grafică plăcută, atrăgătoare.

Colectivul de redacţie este format din: Pinar Ari. coordonator şi consilier editorial; Narcis Vicol, redactor şef şi

151

designer; Teodora Spânu, reporter şi traducător; Costel Maftei, colaborator design. Tiparul executat la Printco.

Unde este sediul redacţiei, în ce loc pot fi întâlniţi membrii colectivului de redacţie, care le este telefonul, ce periodicitate are publicaţia, rămân enigme de dezlegat în viitor. Nu se vorbeşte nimic despre ziarul „Rulmentul" care a fost editat la Fabrica de rulmenţi în perioada 1957-1992. Or. „Rulmentul" acelei perioade, ca şi statuia lui George Enescu de la grădina publică a oraşului Bârlad sunt istorie pentru localitate, fac parte din mândria locală care niciodată nu vor putea fi înlocuite.

Alte rubrici în jurnalul informativ de la SC. „Rulmenţi" SA Bârlad: „Investiţii cogenerare". „Ştiri - date despre companie", „Talente printre noi - Maria Gramaticu", „Cupa şi Supercupa Rulmentul", „Amalgam - cuvinte încrucişate", dintre care am reţinut documentarul cu note nostalgice „Bârladul oameni şi locuri dragi nouă", semnat de prof. Teodora Spânu.

Cei care mai semnează: Marcel Popa, Pinar Ari, Băcuţa Valeriu, Marcela Ungureanu, Nelu Maftei, Costel Filiuţă - ar trebui să ştie că: beneficiarii publicaţiei rămân încă atenţi să găsească în ceea ce citesc oamenii cu faptele şi numele lor.

Pentru ca să-şi dovedească viabilitatea şi substanţa e bine ca jurnalul să circule. Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu" nu-l are încă în fondul documentar.

*

Răsăritul Răsăritul  gazeta  intereselor  generale,  director  George 

Tutoveanu,  apare  la  15  ianuarie  1912,  strada  Promoroace, tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad.  

152

„Străini tuturor preocupărilor politice de partid, Răsăritul cheamă în juru‐i pe toți acei care se cred datori să puie oricât de puțină  muncă  şi  pentru  binele  şi  înălțarea  sufletului  celor mulți”,  obiectiv  pentru  care  îşi  propune  să  „oglindească întreaga viață socială a oraşului şi  județului”, unde, ca în toată țara,  „cea mai mare  parte  dintre  fiii  de  „țărani”,  după  ce  au pătruns la oraşe, nu se mai întorc nici cu gândul către aceia din mijlocul cărora s‐au ridicat.” 

În  primul  număr  din Răsăritul, G.  Tutoveanu  semnează poezia  „La  Putna”  –  pe  care  o  redăm  în  continuare  pentru  a cunoaşte  mai  bine  poetul:  Departe  zările  sunt  limpezi,/  Şi  din splendoarea  ´ntregii  firi  / Cu  strai  de  raze  ʹnvestmântate  /  Locaşul sfintei mânăstiri.  /Din  larg  de  şesuri  poposit‐au  /  Şi  de  prin munți întunecoşi,  /  În  jurul  zidurilor  negre,  /  Talazuri  albe  de  pioşi…  / Vrăjesc  cântările  de  preoți  /  Întinsa  mare  de  norod,  /  Şi  glasul clopotelor  cheamă  /  Pe  ʹn  veci  slăvitul  voievod…  /  Dar  când genunchele  se  pleacă,  /  Şi‐atâtea  gânduri  înfloresc  / Din  vremi  ce pururi  lumina‐vor  /  Întregul  suflet  românesc;  / Un  dor  ascuns mă răzvrăteşte  /  Şi nu‐mi dă pace  să mă  ʹnchin:  / Părinte‐al neamului, stăpâne, / Tu ştii că dormi sub cer străin?  

În  numărul  3,  directorul  ziarului  semnează  atât  rubrica „Către concetățenii noştri” dar şi coloana „O tribună literară” în care explică pentru ce s‐au hotărât să întemeieze o rubrică cu un astfel  de  titlu.  Tribună  la  care  s‐au  publicat:  „Domnul poporului”, de I. Adam; „Casa dracului”, „Răvaşe de la oaste” de Gheorghe;  „Ciocârlia  şi  cârtița”,  de  Tr.;  „După  ploaie”  de Ioan V. Nestor etc.  

La  rubrica  „Foița  ziarului  Răsăritul”  se  publică: „Săptămâna  literară” de Pamfil Şeicaru – Almanahul Societății Scriitorilor Români pe  anul  1913  care  face  referiri detailate  la conținutul revistei „Freamătul” (nr. 11 anul II), la poeziile lui G. Tutoveanu. Mai apar: Cronica artistică – Expoziția de pictură A. 

153

Georgescu‐Delahuşi;  Foița  bibliotecii  pentru  popor,  de  Virgil Gabrielescu etc.  

Ziarul  are  rubrici diferite  şi bogate: politica din  lăuntru, străinătatea, o vorbă pe săptămână, ‐ „Boul se leagă cu funia şi omul  cu  cuvântul”  –  boli  şi  leacuri,  ştiri mărunte,  Petreceri, semnate de Nenea Ştietoate – mersul târgului – cu prețurile la zi din  piețe  şi  oboare,  poşta  redacției  –  uneori  semnată  de  G. Tutoveanu, Calendarul  săptămânii,  o  rubrică  „Răsăritul”  care se referă la situația din străinătate, la frații de peste hotare, când la situații din Bârlad, din țară ori din județ. 

 Simion Florea Marian „semnează” articolul „Ouăle roşii” iar N.I Gâdeiu rubrica „Fudulia şi galanteria.”  

La  redactarea  ziarului  au  colaborat  mulți  foşti  elevi  ai Liceului „Gh. Roşca – Codreanu”: Const Asiminei, Ion Paloda, G. Nedelea, At. Mândru, Mircea Pavelescu, W. Siegfried, dar şi prof. Virgil Duiculescu.  

Girantul ziarului: însuşi directorul. Administratorul: I. G. Ciorescu – Bogdana, cunoscutul ziarist de la „Vocea Tutovei” şi „Neamul românesc”.  

La apariția şi menținerea în activitate a ziarului, alături de G. Tutoveanu, Corneliu I. Droc şi I.G. Ciorescu. O contribuție a adus‐o T. Pamfile care de la icoane şi grinda caselor țărăneşti a coborât  şi  a  adunat  actele  vechi  şi  le‐a  pus  în  paginile săptămânalului Răsăritul.  

La  6  mai  1912,  după  numărul  16,  ziarul  Răsăritul  îşi întrerupe activitatea.  

Răsăritul „răsare” după vreo trei luni de pauză, explică I. Ciorescu  la 13  ianuarie 1913, când – „mai voinici  şi voioşi”  îşi reiau activitatea, dar pauza fusese de cel puțin şase luni. Acum ziarul îl are ca director pe I.G. Ciorescu iar activitatea de organ al  partidului  conservator  devine mai  evidentă,  ca  şi  lupta  de idei dintre cei de la Răsăritul cu cei de la Paloda, ori Viitorul, ori 

154

chiar cu conservatorii de  la „Conservatorul” sau „Propaganda conservatoare”. Chiar între oameni apar diferende.  

Unei  scrisori  a  domnului  Corneliu  I.  Droc,  fost administrator  la Răsăritul, directorul  I.G. Ciorescu  îi răspunde prin  ziar  la  11 martie  1913,  că  nu‐i  publică  replica  pentru  că „Răsăritul”  şi‐a  suspendat  apariția”.  Dar  în  acelaşi  număr altcineva  scrie  chiar  cu  titlul:  „Răsăritul”  era  să  apună”  iar altcineva garanta: „Gazeta va continua”.  

Într‐adevăr,  la  9  aprilie  1915  apărea  ziarul  Răsăritul  cu numărul 8, unde, chiar în editorial se spune: „hrănit şi sprijinit de câțiva miloşi conservatori, Răsăritul va creşte, dezvoltându‐se sub auspicii binevoitoare.”  

Totuşi se pare,  la 23 aprilie 1915 a apărut ultimul număr al săptămânalului Răsăritul. Ceea ce probează că şi cu aproape 100 de ani în urmă sponsorizarea de partid nu se făcea din mila cuiva, ci numai din interes…  

*  „Anuarul  presei  române”  1908,  director‐proprietar 

Grigore  Grigoriu  Rigo  Bucureşti,  în  capitolul  referitor  la „ziarele  şi  revistele  ce  apar  în  România,  pe  județe”,  pentru județul Tutova  enumără  ziarele: Bârladul, Legalitatea, Paloda, Tutova,  Viitorul,  Vocea  Tutovei,  toate  cu  apariția  în  oraşul Bârlad.  

Despre  G.  Tutoveanu  se  scrie:  „… născut  în  Bârlad,  la  20  noiembrie  1872. Absolvent  al  Şcolii  de  institutori  din Bucureşti,  institutor  în  oraşul  său  de naştere. A debutat prin  „Revista nouă”  a lui Haşdeu,  colaborând  apoi  la  revistele: „Convorbiri  literare”,  „Literatura  şi  arta română”,  „Semănătorul”,  „Pagini  alese”, „Luceafărul”,  „Noua  revistă  română”, 

155

„Ramuri”  şi  la  tribuna  literară  a  ziarelor:  „Epoca”, „Evenimentul”,  „Apărarea  Națională”,  „Conservatorul”, „Tribuna”…  

Autor  al  volumului  „Albastru”;  revistele  i‐au  anunțat  şi pe  cel de al doilea volum: „Balade”. A  întemeiat  revista „Făt‐Frumos”,  iar  acum  lucrează  în  fruntea  unui  comitet  de inițiativă, la întemeierea unei biblioteci publice în Bârlad.”  

În acelaşi anuar, dar pe anul următor, 1909, se acordă un spațiu  şi  mai  larg  prezentării  județului  Tutova  şi  oraşului Bârlad, vieții culturale din Bârlad – cu bibliotecă publică, Cercul cultural  „Tutova”,  Societatea  şi  Biblioteca  Stroe  Belloescu, revistele şi ziarele locale, scriitorii literari şi ziariştii din Bârlad.  

„În  locul  revistei  Făt‐Frumos  întemeiată  de  domnul  G. Tutoveanu  în  1904,  revistă  care  a  trăit  doi  ani  deplini,  apare acum  în  acest oraş  revista de  folclor  (Limbă,  literatură  şi  artă populară) intitulată „Ion Creangă”. Întemeietorii acestei reviste sunt  domnii  G.S.  Kirileanu,  M.  Lupescu,  I.  Mrejeru,  D. Mihalache, T. Pamfil, C. Rădulescu – Codin, G. Tutoveanu, Şt. Tufescu şi T. Popovici, care sunt şi colaboratorii revistei.” 

 „Bârladul numără  şi câțiva scriitori de seamă, cunoscuți pe tărâmul literaturii române, cum sunt domnii: G. Tutoveanu, Părintele  Antonovici,  premiat  de  Academia  Română  pentru scrierile Dumisale, Şt. Th. Pamfil, A. Gheorghiu ‐ Mândru. Sunt apoi  colaboratorii  ziarelor  locale  şi  corespondenții  ziarelor cotidiene  din  capitală,  domnii:  N.  Dorin,  dr.  Friedmann,  V. Georgescu – Bârlad,  ing. D. Zamfirescu,  Jaques Sirkus  (coresp. Ziarelor „Adevărul” şi „Dimineața”) şi Isidor Oraştein (coresp. „Universul”). 

* George  Tutoveanu  este  prezentat,  în  general,  ca  un 

intelectual care nu a avut treabă cu politica. Documentele spun însă  că  a  trăit  şi  el  între  oameni  şi  a  trebuit  să meargă  cu  ei. Astfel,  a  mers  în  perioada  guvernării  intelectualilor, 

156

profesorului Nicolae  Iorga  şi a  fost prefect de Tutova.  În anul 1912  fusese  însă  şi  cu  conservatorii,  nu  numai  ca  director  al ziarului Răsăritul, dar şi la concursul din 27 martie 1913 pentru ocuparea  scaunului  de  institutor  în  Consiliul  general,  unde „domnul  Gh.  Ionescu  Tutoveanu,  conservator,  a  obținut  16 voturi, nefiind ales.”  

*  „…  Îmi place  sufletul  lui  şi‐mi place  înfățişarea  care  i‐l 

cuprinde, figura lui florentină, gulerul lui alb, sticlos, frânt pe o cravată  nouă,  meticuloasa  lui  acuratețe  de  floare.  Îmi  place sunetul vocii,  în care‐i bate  inima, ochiul  lui cinstit,  lumina de statuie de parc  a  fizionomiei. Parcă  ar  avea  o pelerină  lungă, neagră, şi parcă, dedesubtul ei, o spadă de smalț”…  

…”Mi‐ar  plăcea  să  ştiu  că  Tutoveanu  e  un  om  fericit. Licăreşte  în el o candelă din noaptea Crăciunului pe zăpadă, o virginitate de naştere din nou,  şi  trezeşte o aromă de zambilă din noaptea de Paşti, o transfigurare de Înviere. Mă farmecă şi mă obsedează, bătu‐l‐ar norocul! 

(Din „Medalion: poetul G. Tutoveanu”, de Tudor Arghezi (Păstorul Tutovei, octombrie – noiembrie 1942).  

* Dar  iată  şi  sonetul  dedicat  de  G.  Tutoveanu  Eugeniei, 

celei de a doua sale soții:  …S‐ascult cum pleacă un vultur obosit  Zburând încet din cuibu‐i părăsit,  Că s‐a‐ncheiat viața‐mi de sihastru  Şi‐acum plutesc pe cel din urmă vis  Să‐mi pui în raclă‐un cântec din Albastru  Şi pe obraz o stiblă de narcis.   Nu  ştim  dacă  i  s‐au  pus  cele  cerute  dar  iată  ce 

consemnează profesorul G.G. Ursu în „Jurnalul literar” dedicat prietenului  său  G.  Tutoveanu: …„La  Bârlad,  în  august  1959. 

157

Pelerinaj  cu  George  Constandache  la  mormântul  lui  George Tutoveanu  din  deal.  Emoția  ucenicilor  la  cripta  învățătorului lor. 

Lespedea  funerară  pusă  din  grija  celei  de‐a  doua  soții: profesoara Eugenia Tutoveanu. Medalionul unei  figuri de om bătrân, în locul imaginii de pură tinereță ce trebuia să rămână. Versurile bine alese evocă dragostea poetului pentru pământul Moldovei în care s‐a regăsit în viață şi în moarte!”  

*  Deasupra  tuturor, George  Tutoveanu  a  fost  unul  dintre 

fondatorii  Societății  Profesionale  a  Scriitorilor  Români,  chiar dacă unii uită să o spună… mai ales la aniversări. 

*

România Mare România Mare, organ patriotic cu 

ilustrațiuni  de  actualitate  –Tribună liberă  şi  independentă  –  director proprietar  D.  Urzică,  Redacția Bucureşti,  pasajul  Solacolo, Administrația Bârlad, str. Muzelor nr. 10,  cu  mențiunea:  „orice corespondență în ziar se va trimite pe viitor  la  Administrație,  redacția  din 

158

Bucureşti  ocupându‐se  numai  de  adunarea materialelor  de  la scriitorii din capitală.”  

Anul  1  de  apariție  a  ziarului  :  1917.  Tipografia  C.D. Lupaşcu – Bârlad.  

Iată  cuprinsul  câtorva numere din  1925:  „M.S. Regele  şi Poporul”  de  D.  Urzică;  poeziile  „Zile  de  toamnă”  de  Gh. Ponetti  şi  „Alarmă” de G. Tutoveanu  –  „scrisă  în vremuri de zbucium  ,  dar  şi  de  glorie  a  regelui  nostru,  Ferdinand  I  ”; „Cronică feminină – Influența mediului” de Penelope D. Urzică, câte  „o  pagină  –  Tribuna  industriei  şi  comerțului”, „Răspândirea  culturii  la  sate”  cu o  fotografie de  la  şezătoarea literară  ținută  de  Societatea  literară Academia  Bârlădeană,  de sub  conducerea  poetului  G.  Tutoveanu,  la  conacul  moşiei Pochidia  a  dlui. G.  Taşcă,  profesor  universitar,  în  ziua  de  24 august 1914; „Prin cămin spre civilizație”, cu un „îndreptar de economie  casnică”  referitoare  la  amenajarea  locuinței, încălzitul,  luminatul,  despre  îmbrăcăminte,  alimente, gospodărirea  rurală”,  la  a  treia  ediție  de  Maria  Int.  colonel Dobrescu, diplomată a  şcolii de menaj din Priburg, profesoară şi inspectoare şcolară.  

Într‐un  număr  din România Mare  –  scos  de  bârlădeni  la Bucureşti – G.G. Ursu spune că în „Cronica unui colț de țară” se evocă  participarea  elevului  Alexandru  Vlahuță  de  la  Liceul Codreanu,  când  stătea  în  Cotul  Negru  la  lupta  cu  praştiile. „Aici s‐a oțelit Vlahuță pentru bătăliile de mai târziu ale vieții” – spune profesorul. … 

”Se  poate  –  evocă  G.G.  Ursu,  dar  trebuie  adăugat  că elevul se înarma prin acei ani 1872 – 1876 şi cu alte arme… cu o solidă  cultură umanistă, nu numai  în  limba  țării  lui dar  şi  în limba italiană şi franceză. Iată de ce anii refugiului în Moldova, în 1917 şi 1918, Vlahuță acum gârbovit, bolnav, se lăsa purtat de nostalgia copilăriei, pe dealul  Țuguietei  şi Cotu Negru,  însoțit 

159

de Voiculescu, Tutoveanu, Valerian.  În primăvara  tragică a anului 1917, Vlahuță  îi  şoptea  lui 

Tutoveanu: „Privesc  jocul de dealuri  şi acum mă dumiresc de ce‐ai  rămas  aicea, de  taină  şi de  strajă”. Colinele domoale  ale Bârladului i se păreau la fel ca cele de la Dragosloveni, unde şi‐a aşezat cuibul…”. 

Ziarul  era  destinat  nu  numai  bucureştenilor  şi bârlădenilor,  ajungea  şi  în  județele  Galați,  Brăila,  Tecuci, Prahova, Covurlui… 

*

Secerea Secerea  „În  1937  şi  începutul  celui următor,  am  editat  la 

Bârlad  două  ziare  la  Tipografia Grünberg  din  strada  Regală. Apăreau  bilunar  şi  eram  singurul  lor  proprietar,  apariția asigurând‐o  din  abonamente  făcute  în  special  la  țară  în rândurile  învățătorilor.  Primul  se  numea  „Secerea”,  avea  un caracter  politic  şi  era  de  orientare  țărănist‐democrată. Milita pentru  difuzarea  în  masele  țărăneşti  a  doctrinei  politico‐economice  a  dr.  N.  Lupu,  pentru  susținerea  cauzei  păturii țărăneşti sărace din care  făceam  şi eu parte,  fără nici un  fel de avere  şi  lua  atitudine  împotriva  exploatării,  a  curentelor reacționare  şi  şovine. Au colaborat  la acest ziar  intelectuali cu vederi  progresiste  din  ramura  lupistă,  predominantă,  a organizației  național‐țărăniste  din  județul  Tutova:  Gheorghe Alexandrescu, Anton  C. Ursu,  Sterian Dumbravă, Alexandru Jugănaru, dr. Weinfeld, Vasilescu etc.  

Al doilea  ziar  se numea  „Ideea  românească”...  „... Când împrejurările  politice  au  devenit  tulburi  şi  foarte  grele  din cauza  intervențiilor  legionare, ziarele şi‐au  încetat apariția. Nu se  găsesc  la  Biblioteca  Academiei  R.S.R.  din  neglijența 

160

tipografului3, care n‐a trimis acesteia nici un exemplar.”  Gheorghe Ioniță,membru al Academiei Bârlădene  – din articolul „De la Academia Bârlădeană”.   Confirmându‐i  spusele,  un  alt  membru  al  „Academiei 

Bârlădene” – Romulus Boteanu,  sub  redacția  căruia au apărut volumele „Bârladul odinioară şi astăzi”, în articolul „Profesorul Gheorghe Ioniță” spune: „Mai târziu a editat la Bârlad o revistă politică  „Secerea”  şi  alta  de  cultură  şi  literatură  „Ideea românească”.  

* 

Semănătorul Semenatorul, foaie septemanara, Bârladu, 27

septembrie 1870 –(26 mai 1874 şi 23 mai – 19 septembrie 1876), 39x26 cm., Anual 12 lei, 30 de bani numărul. Tipografia Asociaţiei “Unirea”.

De la 3 ianuarie 1871 (48x33 cm.), de la 14 februarie 1871 (50x33 cm.) şi de la 14 ianuarie 1873 (47x32 cm.).

La 14 ianuarie 1873 costa 10 bani numărul şi de la 21

3 Din  „neglijența  tipografului”  ori  a  autorului  de  a  trimite 

publicația celui care arhivează sau constituie fondul de documentare pentru cititori, dar şi acestora din urmă care n‐au servicii asigurate să cunoască piața publicisticii  şi  să o ceară este Boala veche nu numai a anilor 1937‐40, ci şi astăzi. La care se adaugă alta: Blocarea fondului de documentare.  La  comenzile  subsemnatului  am  primit  comunicarea: „Fond  blocat”  în  cazul  a multor  publicații: Ardeiul  (1929);  „Alegeri libere  (1899); Anuarul  oraşului Bârlad  şi  a  județului Tutova  (1925) ; Bârladul  (1887‐  1914),    Curierul  bârlădean  (1997);  Dialog  (1997); Conservatorul  (1896);  Intransigentul  (1914);  Informatorul  teatrului cinematografic  (1931);  Lumina  (1945),  Lyceum  (1968):  Şcoala Bârlădeană (1979). 

161

ianuarie 1873 cu 25 bani numărul. Redactori ai gazetei au fost: Panaite Armaşu, Panaite

Chenciu, I.C. Codrescu. Şt. Neagoe, G.H. Nicolescu, I. Pop Florentin (până la 17 octombrie 1870), I. Popescu (care spune că a fost şi director mai mulţi ani, scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în lucrarea lor “Publicaţiile periodice româneşti”, Bucureşti, 1913.

“Trompetta Carpaţilor” este singurul izvor care reproduce o notiţă despre “Semănătorul” la 2 martie 1875, spun ei care precizează că au văzut din Semănătorul” ziarele din anii 1870, 1871, 1873 şi câteva numere din anul V – 1874.

Când indică sursele de documentare ei, însă, înşiră mult mai multe izvoare care vorbesc despre “Semănătorul” şi activitatea sa: “Trompetta Carpaţilor” Bucureşti: 16/28 martie, 2/14 aprilie şi 10/22 septembrie 1872 şi 2 martie 1875;

Bucureşti, 31 ianuarie şi 3 mai 1874 şi 16 iunie 1876; “Le Journal de Bucarest”, Bucureşti 18 ianuarie 1872, “Corespondenţia provinciala” Piatra 30 mai 1876.

Autorii citaţi nu se refereau nici la ceea ce scrisese despre “Semănătorul”, Uricarul de la Iaşi.

* Înființarea  societății  culturale  UNIREA  în  anul  1870  a 

avut ca scop principal instalarea în Bârlad a unei tipografii şi de a  scoate  un  ziar  local  care  să  servească Moldovei  de  Jos  în perioada de consolidare a României moderne.  

Chiar  în  acelaşi  an  dezideratul  statutar  al  Asociației Unirea  este  îndeplinit.  La  27  septembrie  1870,  profesorul  Ion Popescu, de la Liceul „Codreanu”, fondează ziarul Semănătorul care „se va tipări fără plată osebită în tipografia asociațiunei!” 

 Grija  de  bază  a  celor  care  au  scris  săptămânalul Semănătorul,  a  lui  Ion  Popescu,  Ştefan  Neagoe,  Panaite Chenciu, I.C. Codrescu şi Stroe Belloescu, personalități de înaltă ținută morală, profesională şi civică, cu o neînchipuită dragoste față de  țara  lor, a  fost aceea de a  insufla populației „conştiința drepturilor sale de cetățean şi datoriile sale către patria sa”. 

 Aceste  drepturi  şi  îndatoriri,  spunea  Semănătorul  în 

“Albina”, “Pesta” 27 februarie/20 martie 1872; “Romanulu”,

162

numărul său de  inaugurare, se pot  insufla prin „  învățătură şi biserica națională…”  

Ideologia  Semănătorului  din  1870  a  fost  aceea  a  întăririi claselor sociale din țară – țăranul şi comerciantul – care să poată realiza „prin păstrarea singurelor metereze spirituale: biserica, şcoala, limba şi românismul”.

În  perioada  1870  –  1876,  cât  a  apărut  Semănătorul  la Bârlad,  problemele  lui  au  fost  cele  menționate,  „pentru  că ridicarea satelor la un nivel moral şi material, ca şi românizarea oraşelor” au fost lucruri de mare actualitate, precepte ce se vor regăsi  şi  în Sămănătorul de  la Bucureşti,  înființat mai  târziu de Vlahuță şi Coşbuc.  

Semănătorul de  la Bârlad  a  fost o mare  şcoală  la  care  au crescut şi s‐au format tinerii îndrumați de profesorii I. Popescu şi  St.  Neagoe,  elevii  şcolilor  publice  din  Bârlad:  Philippide, Bogdan, Vlahuță. N. Petraşcu şi alții.  

* … „Tot  în vremea aceea,  ceva –  ceva mai  ʹnainte a  fost 

întemeiată  şi  tipografia profesorilor asociați „Unirea”, al  cărui suflet a fost I. Popescu, întemeietorul Şcoalei Normale de băieți.  

În  această  tipografie  –  explică George  Tutoveanu  lui V. Damaschin într‐un interviu în „Scrisul Nostru” nr. 1 – s‐a tipărit 

o  revistă  intitulată  „Semănătorul”,  după care  Alexandru  Vlahuță,  fost  elev  al liceului  nostru,  a  dat  numele  revistei  de mai  târziu  „Sămănătorul”,  scoasă  de  el împreună  cu  G.  Coşbuc,  la  Bucureşti,  şi care,  sub  conducerea  lui  N.  Iorga  a imprimat  întregii  literaturi româneşti, acea epocă  de  reculegere  şi  de  renaştere 

sufletească…” *

Ion Popescu (1830‐1901) la etatea de 38 ani

163

Un George Lazăr al Bârladului …”Cine cercetează îşi dă seama că istoria şcolii  în Bârlad 

se  confundă  cu  istoria  vieții marelui  dascăl  bârlădean  –  Ion Popescu. Născut  într‐un  sat din nordul Transilvaniei, după  ce  învață  la  Baia Mare  şi Cluj,  după Revoluția  din  1848,  la  care luase parte,  fiind urmărit de unguri, el  trece  în Moldova  şi se fixează la Bârlad. 

…  În vârstă de numai  19  ani,  el  este numit  învățător  la singura  şcoală primară  care  funcționa pe  atunci. După vreo  9 ani,  înmulțindu‐se  şcolile  primare  şi  înființându‐se  şi  un gimnaziu, care mai târziu a devenit Liceul Codreanu, Popescu a fost numit profesor de  latină,  în  care  calitate  îl găsim până  în anul 1892, când iese la pensie. …  

A  murit  în  vara  anului  1901  cu  sufletul  împăcat  că‐şi împlinise  datoria.  Chipul  lui  ridicat  în  bronz,  în  fața  Şcolii normale  şi  inaugurat aşa  cum  se  cuvenea, veşniceşte un mare suflet  de  român  şi  o  muncă  dintre  cele  mai  roditoare,  care trebuie să rămână pildă vie tuturor bârlădenilor.”  

(G.V. Botez - din revista Ţara de Jos, nr. 4-6 iulie –

septembrie, 1924.) *

Scopul  luptei  politice  şi  profesionale  a  profesorului  Ion Popescu a fost ca „România să devină unită cu toate părțile ei; cultă şi civilizată de la o margine la alta, tare şi fericită, spre a‐şi recupera  cu  o  oră mai  înainte  cuvenitul  ei  loc  între  națiunile cele  mai  valoroase  ale  Europei”,  scria  Semănătorul”  la  6 decembrie 1870. Iar ziarul Paloda din 28 august 1897, subliniind calitățile omului muncitor, inteligent, exigent, sobru, de o mare voință – conchidea: „Ion Popescu a  insuflat elevilor  iubirea de patrie, iubirea de limba lor strămoşească, încrederea în puterea şi vitalitatea Românilor.”  

La 12  iulie 1901 Vocea Tutovei anunțase că  Ion Popescu, 

164

profesorul, este grav bolnav de diabet.  În numărul  său din 19 iulie preciza  că murise  la 11  iulie  la orele 11  şi 45 din noapte „venerabilul  bărbat  şi‐a  dat  nobilul  său  suflet  în  mâinile Creatorului” 

…  Bustul  din  bronz  ridicat  în  fața  Şcolii  Normale  din Bârlad  şi  înfățişând  pe  profesorul  Ion  Popescu  este  opera sculptorului  Ion  Dimitriu  –  Bârlad  care‐i  eternizează memoria…  

* Astăzi, după 133 de ani de la apariția Semănătorului, când 

un  „Samuel P. Huntington  trasează granițe  în Europa,  lăsând România pe dinafară”, când „ achiziționezi un disc de muzică la  New‐York,  pe  coperta  căruia  se  spune  că  este  muzică țigănească maghiară, dar în realitate sunt dansuri româneşti de pe  Someş”,  „când  ediția  românească  a  revistei  americane Arborele  lumii publică o hartă a teritoriului românesc  în secolul al  XIX‐lea  peste  care  scrie  „Hungary”,  „când  prestigioasa publicație  Național  Geographie  editată  în  zece  milioane  de exemplare, o hartă a limbilor care se rostesc pe pământ şi scrie că  în  Transilvania  se  vorbeşte  exclusiv  limba  maghiară” naționalismul  profesorului,  a  paşoptistului  Ion  Popescu4  – stabilit  pe  veci  la  Bârlad  –  îşi  găseşte  întreaga  justificare  a 

4 Vezi şi volumul 2 din „Istoria Europei” De  la Imperiul Roman 

la Europa (secolele V – XIV) de Serge Berstein, Pierre Milza, Institutul European,  1997  –  unde  textul  şi  hărțile  Europei  atestează  teritoriile ocupate  de  vecinii  noştri  –  unguri,  bulgari,  sârbi,  ruşi,  dar  nu  se consemnează  nimic  despre  existența Daciei  şi  a  dacilor,  a Daciei  – romane ori țările române… 

* Despre Ion Popescu vezi  în Vremea nouă Vaslui, nr. 96/12  iunie 

1968: „Un paşoptist transilvan la Bârlad” de Constantin Parfene. 

165

Timpului…  *

Semănătorul Primul ziar politic (liberal) înfiinţat de acţionari, apărea

săptămânal de la 27 septembrie 1870 - 19 septembrie 1876, iar din nota editată de Gr. Creţu se precizează: „se întrerupe provizoriu la 26 mai 1874 şi reapare la 23 mai 1876. Biblioteca Asociaţiunii pentru literatura română şi cultură populară românească de la Sibiu posedă anii I, II şi IV. La Bârlad, abia acum în urmă s-a putut afla un exemplar. I. Popescu, în Viaţa şi activitatea sa, pagina 30, spune, precum am mai văzut (în altă notă n.n.), că el a fost director al ziarului mai mulţi ani. Se mai ştie apoi că Semănătorul a fost redactat mult timp de profesorul Şt. Neagoe, pe lângă care acţionarii mai aduseseră la început pe I.C. Codrescu şi I.Pop Florentin; aceştia însă părăsind Bârladul la l iulie 1870 au demisionat la 17 octombrie, acelaşi an fără să fi avut timp şi ocazie de a scrie ceva. Au mai fost redactori Panaite Ghenciu, I. Popescu, Panaite Armaşu şi N. Nicolescu. Despre trei din aceştia (Codrescu mai ales, Ghenciu şi Armaşu) voi vorbi aici în special, ceilalţi patru având fiecare câte o notiţă acolo unde se vorbeşte de scrierile lor."

Şi într-adevăr, Gr. Creţu vorbeşte despre cei trei dar şi despre activitatea lor din presă, pe noi interesându-ne Bârladul în primul rând. I. Codrescu era şeful partidului liberal din Bârlad, cu o activitate politică de mai bine de 40 de ani, era considerat ca un bun financiar şi orator. Născut în Bârlad la 5 noiembrie 1833, mort în Iaşi la 19 ianuarie 1903, cu studii la Academia Mihăileană din Iaşi, purtător al ideilor revoluţiei de la 1848, propagandist înfocat al „Unirii", arhivar al Camerei din Iaşi de la 1857-1862, director al cancelariei Camerei deputaţilor din Bucureşti 1862- l octombrie 1899. Reprezenta în Adunarea Deputaţilor interesele judeţului Tutova, întâi ca finanţist, făcând mai totdeauna parte din comisia bugetară, iniţiativa şi străduinţa sa reflectându-se în activitatea spitalului, a şcolii normale şi a liceului de la Bârlad, în februarie 1892 a fost ales preşedinte al epitropiei spitalului de

166

care s-a îngrijit până la moarte. În două rânduri, în guvernul I. Brăteanu, a fost ministru de finanţe. A fost înmormântat la Bârlad, unde avea casă şi vie în mahalaua Cotul Negru, dar proprietatea sa principală era în nordul judeţului Covurlui, la moşia Roşia, parte moştenită, parte răscumpărată de la frate şi surori.

Printre altele, a redactat la Iaşi, cu V. Alexandrescu (Ureche) ziarul Zimbru şi Vulturul, începând de la l noiembrie 1858 şi cu M. Kogălniceanu, V. Alexandrescu (Ureche) şi V. Mălinescu Steaua Dunării, iar la Bârlad Semănătorul, fiind în acelaşi timp, dimpreună cu I. Popescu, promotor al asociaţiei primei tipografii „Unirea", care a dat naştere primului organ de publicitate în judeţul Tutova.

Despre el se pot afla date suplimentare şi din ziarele locale: Tutova, Vocea Tutovei (26 ianuarie 1903), Paloda (23 ianuarie 1903 şi l ianuarie 1903).

El a fost avocat, vechi membru al Ateneului şi al Societăţii geografice române.

Lunga-i activitate parlamentară se poate urmări din tomurile Analelor parlamentare pe toţi anii până la 1899.

Panaite Ghenciu colaborator la Semănătorul, deputat în

mai multe rânduri, profesor de istorie, a fost 14 ani director al Liceului, vreo 4 al Şcolii normale. Despre el a scris I. Antonovici în Vocea Tutovei din 29 iulie 1907. A murit la 11 ianuarie 1907 în vârstă de 70 de ani.

Originar din Huşi, Panait Armaşu a făcut studii universitare, a fost avocat şi primar al oraşului Bârlad, redactor la Semănătorul, decedat la 19 iulie 1890.

Semănătorul de la Bârlad a avut ca girant pe Teodor Pascu de la 27 septembrie 1870 - 14 mai 1872, Niţă Corbea, de la 14 ianuarie 1873 şi Petru Petrescu 76, prof. Gr. Creţu redând în notă şi păţania celui din urmă, ca o farsă pusă la cale de colegii lui - St. Neagoe şi Panaite Armaşu, urmare a cenzurii exercitate de prefectul judeţului - Nicolae Giurgea (op. cit. p.52).

Dar iată întâmplarea respectivă relatată de Gr. Creţu: „Pentru că Semănătorul de la 1874 îl atacă pe prefect,

acesta a dat ordin ca girantul Petrescu Petru să fie căutat şi arestat. După câteva zile, timp în care Petrescu s-a ascuns cât a putut, redactorii au găsit cu cale să-l facă scăpat. Girantul a

167

fost pus într-un ghiociu înscorţat plin cu gunoi, afară, lăsându-i-se numai capul ce venea în partea de dinainte a ghiociului şi peste cap i-au pus o traistă, ca să fie acoperit. În acest chip, bietul Petrescu a fost dus în afară din oraş la o vie a preotului Panaite Roşca, la Trestiana. Aici a stat 15 zile şi apoi a fugit la Galaţi, unde a stat până după căderea ministerului Catargiu - Epureanu. O dată cu plecarea girantului şi-a încetat „o bucată de vreme" şi gazeta activitatea. După cele petrecute cu girantul, Ştefan Neagoe a scris un articol contra prefectului şi când a fost întrebat de oamenii acestuia, dânsul a dat vina pe Panaite Armaşu că a scris articolul, iar acesta susţinea că Neagoe este autorul. În felul acesta, deşi înfuriat, prefectul nu a putut trimite la închisoare pe nici unul, aşa că lucrurile, până la urmă, s-au potolit.

Semănătorul trebuie să fie jurnalul fără dată despre care vorbeşte numai din memorie C.D. Aricescu în Columna lui Traian din 1873 nr.9, şi după el A. Pop în bibliografia publicaţiilor periodicelor româneşti 116 numindu-l greşit „Gazeta de la Bârlad", informaţie preluată şi de subsemnatul din ziarul Românul din 17 august 1873, p.721 şi folosită în volumul Vaslui - Capitala Tării de Jos în presa vremii 1875 - 2005, p.170 -l, TipoMoldova Iaşi, 2005.

Biblioteca din Bârlad are pentru cititori păstrate 2 numere din 1871.

* In cei şase ani cât a apărut „Semănătorul" la Bârlad

(1870-1876) n-a fost deloc doar un ziar de „interior", ci unul care tot timpul a însufleţit populaţiei conştiinţa drepturilor de cetăţean şi datoria ei către patrie.

Mărturie stau şi cele ce urmează: La 21 iulie 1861 o circulară otomană semnată Aali Paşa -

către Sublima Poartă, adresa ambasadorului de acolo „copia unui raport al prinţului Cuza" care explica starea administrativă a Principatelor, reformele pe care intenţiona să le îndeplinească şi la ce se aştepta de la Sublima Poartă, ca putere suzerană, în măsură să tragă „băgarea de seamă a marilor puteri garante asupra situaţiei.

Circulara în cauză a fost reprodusă în ziarul „Unirea" şi apoi în „Tribuna română" de la laşi, la 21 iulie 1861 (Uricarul, vol.IX, p.488-492).

În octombrie 1866, prin Firman de la Constanrinopol,

168

principele Carol de Hohenzollern era investit ca principe al Principatelor Unite (Uricarul IX) p.478-481).

La 20 octombrie 1866 a fost dat publicităţii răspunsul Alteţei Sale, principele Carol către Alteţa Sa Marele Vizir. Documentul fusese publicat în ziarul francez „La Gazette des Etrangers" care apărea la Viena. El însă a fost reprodus şi în „Semănătorul" nr.43 din 5 martie 1872.

Din ziarul „Semănătorul", spune Th. Codrescu, epistola a fost reprodusă în „Uricarul", vol. X, p.364-367.

Iată parte din ceea ce semna Carol şi se publica în „Semănătorul" de la Bârlad:

„Alteţă, am primit epistola ce aţi binevoit să-mi adresaţi şi în care îmi faceţi cunoscute simţămintele de înaltă bunăvoinţă ce animează pe M. S. I Sultanul, în privinţa Principatelor Unite...

... Simţămintele binevoitoare ale Sultanului vor fi pentru mine de un puternic ajutor în silinţele ce-mi voi da ca să strâng din nou legăturile seculare ce unesc Principatele Unite cu Turcia, şi recunosc cu energie avantajele ce le sunt asigurate prin principiul european al integrităţii imperiului otoman, pre care tot atât de mult este de datoria mea, ca şi în interesul Principatelor Unite de a-1 respecta totdeauna..."

Cu alte cuvinte, în anul 1872, ziarul „Semănătorul" şi redactorii lui de la Bârlad nu stăteau indiferenţi faţă de situaţia ţării lor în Europa acelor timpuri, ci făceau politică...

Ultima parte a textului a fost publicat şi în revista

„Elanul” nr.72/2008 sub titlul : „Din presa vremii:

*

Semănătorul de la Bârlad făcea politică.”

169

Sentinela Sentinela, nr. 1, apare la 1 septembrie 1915, în două pagini, 

ca ziar conservator, director politic Nicolae N. Necaşu, avocat, strada Vadului,  impus de  „împrejurările  grele  prin  care  trece țara”,  o  „piedică pentru  ziarul  junimist Propaganda  care  e  în slujba nemților”.  

Îşi  propune  ca  alături  cu  confrații  de  la  ziarul Conservatorul să vegheze ca o „santinelă neadormită,  înfierând şi denunțând la timp propaganda nemțească de la noi.”  

Vânzarea  ziarului  junimist  „Propaganda”  – nemților  s‐a efectuat  de  către  dl Mihai  Vasiliu  Cristescu  la  Dealul Mare, unde  a  fost  şi  domnul  Aristide  Papadopol  Calimaki „viceconsulul  Argentinei  la  Bucureşti  şi  agent  al  nemților  în țară.  Articolele  de  fond  din  Propaganda  semnate  de  Mihai Vasiliu Cristescu sub pseudonimul  Judex  fac servicii nemților, se susține în Sentinela de către Nilk Winter – Veritabil. 

*

Spiritismul Spiritismul,  organ  pentru  răspândirea  ştiințelor  oculte, 

apare de două ori pe  lună, Anul  I, numărul 1  la 15 octombrie 1914,  condus  de  C.K.  Nicolau,  redacția  şi  administrația  în Bulevardul  Regina  Elisabeta  nr.  5  Bârlad,  tipografia  C.D. Lupaşcu.  

În  cuprins:  „O prevestire miraculoasă  – moartea  regelui Carol  anunțată  prin  spiritism.”  –  preluată  din  Viitorul  –  30 

170

septembrie 1914; „Ce este ocultismul şi cum îl putem învăța” – o popularizare  a  cărții  „Ocultismul”,  ajunsă  la  a  cincia  ediție, autor  fiind  „singurul  român  competent  în materie” dl. Const. Nicolau,  diplomat  al  Instituitului  de  ştiințe,  din  New‐York, absolvent şi membru al Institutului mentalist din Los Angeles, America,  diplomat  de  la  Chirological  Collége  of  California, membru  al  Societății magnetice  franceze din Paris, director  al Biroului  de  studii  psihice  înființat  la  Bârlad  în  anul  1905; „Studiul  fizionomiei”  (caracterul omului  se  reflectă  în obrazul său şi celelalte morale care‐l predomină sunt vizibile pe  figura sa); „Ochii” (ca oglindă a sufletului); „Oracolele” (în antichitate, de obicei, erau temple renumite în prezicerile care se făceau, în sfaturile  date  deznădăjduiților,  leacuri  celor  bolnavi); „Mentalismul sau forțele secrete ale gândului” (izvorul tuturor faptelor  şi  progreselor  fizice,  sociale,  mentale,  spirituale, ştiințifice,  artistice  şi mecanice  ale  individului  –  baza  tuturor cunoştințelor,  fericirilor  ori  nenorocirilor  noastre);  „Magne‐ tismul personal”  (uşurința unora de a domina pe alții, de a  le nimici  voința  şi  de  a  se  face  stăpâni  absoluți  prin  forța personalității lor) etc.  

Revista Spiritismul avea şi o bibliotecă de la care se puteau procura cărțile:”Magnetismul personal”, „Curs de scamatorie”, „Fizionomie  şi  frenologie”,  „Cartomancia”  (Tarotul), „Chiromancie‐  Grafologie”;  „Ocultismul”  cu  hipnotismul  – telepatie  –  fachirismul  –  spiritismul  – magiafrancmasoneria  – prestidigitația… 

* Valorificând  preceptele  Evangheliei  după  Ioan  dar  şi 

legendele  apocrife  privitoare  la  Lancea  centurionului  roman Longinus care i‐a împuns inima lui Iisus Hristos, aflat pe crucea răstignirii,  Trevor  Ravenscroft  a  scris  în  1972  cartea  „Lancea destinului”.  

171

German de origine şi adept al magiei negre Ravens Croft bazându‐se  pe  mărturia  iluminatului  Johannes  Stein,  care susține  că  l‐a  cunoscut  pe  Hitler  pe  când  era  un  simplu desenator‐zugrav şi au făcut împreună o vizită la Muzeul de la Viena,  Stein  a  fost  mirat  că  viitorul  Führer  „care  intrase  în transă  la  vederea  lăncii”  i‐a  mărturisit:  „Mi‐a  apărut  ca  o revelație şi investit cu puterea ei, mi‐am dat seama că aş putea prelua destinul lumii în mâinile mele…”  

Există  convingerea  –  spune  cartea  –  că  lancea  care  a străpuns trupul Mântuitorului are virtuți care‐l fac pe cel care o are  în  posesie  invincibil:  reprezentantul  lui  Dumnezeu  pe pământ, om deasupra tuturor pericolelor, un neînfrânt. „Scutul mistic al puterii pământene”. Autorul afirmă  că 45 de  regi au deținut  lancea  destinului  până  când  aceasta  a  ajuns  în stăpânirea lui Hitler, care, printro inversare diabolică, a devenit Antichrist.  

Se  ştie  că,  aflați  în  ascensiune,  în  1938,  naziştii  s‐au interesat  de  tezaurul  imperial  al Austriei  şi  de …  relicvă.  În felul acesta lancea a ajuns în Germania, la Nürenberg. Hitler era fascinat de ezoterism. Şi se pare că o bună bucată de timp, visul puterii  i  s‐a  împlinit.  Dar,  pe  30  aprilie  1945,  la  ora  2  şi  10 minute,  Felix  Rozenthal,  un  evreu  german,  scăpat  de persecuțiile naziste  şi devenit colaborator al Serviciilor Secrete americane,  a  capturat  lancea.  Asta,  ca  întotdeauna,  însemna pierderea puterii celui ce o deținuse. Aşa şi în cazul de față. La o  jumătate de oră, Hitler, ascuns în buncărul său, după sosirea trupelor sovietice la Viena, şi‐a tras un glonț în gură. O dată cu pierderea talismanului a dispărut şi Antichristul… 

Lancea  puterii  şi  a  destinului  nu  se mai  află  în mâinile proprietarilor ei, ci, există prezumția, după sfârşitul celui de al doilea  război mondial,  s‐ar  afla  în  America.  Aceasta  ar  fi  şi explicația supremației în lumea de astăzi a S.U.A.  

172

… Dă, spiritismul, magnetismul personal, ezoterismul…  *

Steaua Steaua, ziar conservator, cu o apariție de doar 4 numere, 

(25  martie  –  15  aprilie  1893),  săptămânal,  redacția  şi administrația  la Tipografia Cațafani – Bârlad, scos de un grup de  tineri  printre  care:  C.  Calmuschi,  fost  elev  al  Liceului „Codreanu”,  şi  profesorul  Constantinescu  –  Râmniceanu Gheorghe. (48x33 cm. ,anual 8 lei, 15 bani numărul) 

„Noi,  un  grup  de  tineri,  cu  aceleaşi  idei  şi  cu  aceleaşi tendințe, ne‐am unit să scoatem ziarul Steaua, fiind partizani ai grupului conservator”.  

În nr. 4, din  15  aprilie  1893, Partidul Conservator,  adică ziarul Steaua, în divergență de idei cu Paloda, în realitate cu dl. Herodot,  este  sfătuit  „să mai  citească  istorie  ori  să  întrebe pe bătrânii Partidului Liberal înainte de a face gazetărie”…  

În  afară  de  articole  cum  ar  fi  „  Legea  maximului”, „Respectarea  legii”,  „Starea  noastră  actuală”,  ziarul  publică rubrici  ca:  judiciare,  din  afară,  informații  din  țară,  ultimele informații, şarade, cugetări, teatru.  

N‐a avut timp să arate care i‐i Steaua. *

Afişe cu litere mari anunţau la Bârlad: „joi 25 martie 1893 apare ziarul săptămânal „Steaua"; scrie şi Paloda din 28 martie şi detalia: „Steaua" a apărut, într-adevăr, e bine venită

173

şi salutată ca pe un astru menit a lumina pe bugeto-fagii locului", numai că pentru că apărea „în săptămâna patimilor şi reprezentând opoziţia, pentru că cei „trei crăişori ai săi, unul era conservator de baştină" şi „avea drept scop să se menţină în funcţia de revizor şcolar, gras plătită din bugetul statului; cel de al doilea era socotit un renegat şi cu zgardă în gât legat", dar cu cunoştinţele sale istorice, sociologice se putea servi de formula „scopul scuză mijloacele" era caracterizat ca aceea persoană care trecea dintr-un partid în altul", când era vorba de interesul său personal; cel de al treilea - tot un conservator, se dădea drept ocrotitorul ţăranului şi apărătorul libertăţii politice.

Bârlădenii nu aveau decât să se bucure că Steaua la Bârlad aprinsese chiar de ziua învierii Domului, „cu cei trei Crai de la răsărit", iar la rubrica „Cronică", acelaşi ziar, sub semnătura „Glumici', chiar făcea glume pe seama noii apărute „Steaua" de la Bârlad: „Stea frumoasă, luminoasă/ De la Dumnezeu trimeasă..."

Că treaba cu Steaua nu era deloc o glumă pentru liberalii din Bârlad, Paloda din 4 aprilie îi destina un întreg articol de fond „Starea noastră administrativă în ziarul Steaua", semnat Herodot, care nu încăpea în pagina întâi şi care încerca să-i pună la colţ pe conservatorii din localitate, acuzaţi de restabilirea despotismului...

Cât despre Herodot, odată cu apariţia ziarului „Steaua", avea teren de răfuială număr de număr cu opozanţii, cu „Gazeta poliţienească", cum o numeau cei de la Paloda. Dintre membrii colectivului de redacţie de la Steaua enumerăm: Constantin Calmuschi, revizorul şcolar al judeţului Tutova, mai bine zis primul redactor al Stelei. Alături de el: Mitrachi Chiricuţă, Vaskov, Pălia, Râmniceanu.

*

Statutele societăţilor... Statutele societăţilor de împrumut şi păstrare „Belşugul

săteanului" din Puieşti Tutova, 1901; „Comoara săteanului" din Şendreşti, 1901; „ Griviţa" din Odaia Bursucani 1902; „Banul săteanului" din Iveşti, 1902; „Albina" din Avrămeşti, 1902; „Duminica Floriilor" din Pogoneşti, 1902; „Izvorul Tutovei" din Plopana, 1902; „Răzeşii vechi" din Bălăbăneşti, 1902; „Sprjinul

174

săteanului" din Bogeşti, satul Perieni 1902; „Podgoria" din Lieşti, 1903; „Izvorul Jurăvăţului" din Obârşeni (înreg. la Acad. în 1904); Banca populară „Vrednicia săteanului", din Unţăşti, 1904; Statutele Băncii populare, „Deşteptarea" din comuna Bârlad (1906, înregistrat la Acad. la 30 ianuarie 1907); Statutele şi Regulamentul Societăţii cultural-economice „Munca"din judeţul Fălciu, 1907 etc.,Toate sunt tipărite la „Caţafany". Ele sunt dovada nu numai a activităţii editoriale ci şi a mişcării cooperatiste, nu chiar în fază incipientă, nici începând o dată cu intrarea în anii de după 1945, cum eronat credea un anume Gabriel Catalan şi revista de cultură „Timpul" de la Iaşi care în numărul 3/2006 pe pagina întâi şi pe întreaga pagină cinci publica un text pe care l-a citit Ioan Marina Vasluianul viitorul patriarh ortodox român Iustinian, pe atunci doar episcop vicar al Mitropoliei Moldovei, la emisiunea radiofonică „Ora satului", din ziua de duminică l iulie 1945, de la ora 13, aducându-i-se învinuirea nefondată, că „făcea o înflăcărată propagandă cooperaţiei", susţinând „poziţia guvernului comunist român" (!), anticipând şi susţinând „politicile sociale şi economice ale regimului comunist faţă de ţărănime." Or, ierarhul nu făcea decât ceea ce făcuseră până la el mii şi mii de preoţi - susţinea cooperaţia -care munciseră tot timpul alături de populaţie, în general!

*

Steaua Tutovei Steaua  Tutovei,  ziar  al  Partidului  Popular,  apare  în 

perioada 1924‐1927, condus de Vasile Georgescu – Bârlad,  fost elev al Liceului „Codreanu” Bârlad.

* 

175

Steagul Roşu Steagul Roşu,  organ  al Comitetului  județean P.M.R.  şi  al 

Comitetului  provizoriu  Tutova,  este  continuator  al  ziarului Păreri Tutovene. Primul  său număr  apare  la  7 noiembrie  1949, „în  ziua  în  care  se  împlineau  32 de  ani de  când  steagul  roşu victorios a  fâlfâit peste primul stat socialist din  lume Uniunea Republicilor  Sovietice  Socialiste”  (din  editorialul  „La  primul număr al ziarului”).  

Redacția  şi  administrația  ziarului  în  Bârlad,  strada Republicii nr. 5 iar mai târziu la nr. 30‐32, într‐o clădire, parter şi  etaj,  cu  scări  şi  podele  care  scârțâiau  sub  talpa  picioarelor noastre şi unde scara interioară sau exterioară putea oricând să se  prăbuşească.  Tipografia  la  „Munca”  Bârlad,  apoi  la Întreprinderea  poligrafică  Bârlad,  iar  când  se  scoteau  foi volante  pentru  raioane  ori  comune,  în  campaniile  agricole  – acestea se tipăresc şi la tipografiile din teritoriu ori pe câmp, cu utilaje improvizate, Vaslui, Tecuci, Focşani etc.  

La  început,  în  Steagul  Roşu  apar  tot mai  des materiale semnate  cu numele Nicolai Rubenstein,  S.  Şvemer, M. Ronea, Al.  Zaereş,  V.  Capracov,  S.  Sfetcu,  Vlad  Cazacu,  B.  Borisov, Roza Clasberg, I. Sanicov, P. Ivanov. B. Vronski ş.a., alături de nume mai cunoscute auzului nostru: Ion Cărare, Ştefan Ştefan, Ichim Chiriac, Vasile Ciocârlan, Gh. Chiriac, Popa Radu, Elena Prisecaru, Elena Grigoriu, Alice Palmaciu ş.a.  

Redactor  şef era Rubin Sulimson  iar  secretar de  redacție Gh. Chiriac. 

La săptămânalul de  la Bârlad se puteau citi  în anii 1950‐1952:  „Se  întăreşte  gospodăria  agricolă  colectivă  zădărnicind uneltirile chiabureşti” , de I. Cărare; „Lampa lui Ilici” s‐a aprins la S.M.T. Moara Grecilor”, de Valer Mitru; „Pentru electrificarea patriei  –  o  consfătuire  a  agitatorului Chițcop Virgil  cu  colegii săi”, de Palmaciu Alice; „Ne‐au  fost sprijin  şi călăuză – ecouri 

176

de la muzeul româno‐rus”, de A. Beldeanu, ultimul deşi elev la Liceul  „Gh. Roşca Codreanu”  apărea destul de des  cu  ştiri  şi reportaje, dar mai ales cu versuri ca cele intitulate Comunistul: „…Sună  toaca  la Doftana.  / Către  zori  se‐ntinde geana.  / Nu‐l mai chinuiți pe Dej / Noi în luptă suntem treji!” / Şade sus, la „H în sus, / Gheorghe  în  cătuşe pus.  /Şi  în  loc  să‐i dea mâncare  / Varsă apa din căldare, / Să nu aibă aciuare… 

 Surprinde  că  în  medalionul  Adrian  Beldeanu  din Monografia Liceului „Gh. Roşca Codreanu”, 1971, nu  se arată că acesta a colaborat  intens  între anii 1949 – 1958 cu versuri  şi proză la ziarul Steagul Roşu Bârlad, deşi prezența lui a fost mult mai evidentă decât a altor literați. Oare există vreo cauză? 

 Articole ca cele citate şi altele – vorba lui I. Delamisa (Ion Manta  –  Roşie,  magistratul)  care  la  15  aprilie  1955  semna articolul „Scriitori bârlădeni şi „Comanda socială” a ceasului de față” – au fost număr de număr: „Mai multă atenție atelierelor mobile din regiunea noastră”, de Elena Prisecaru; „L‐am văzut pe tovarăşul Stalin” – scria M. Florescu, student la Institutul de căi ferate din Moscova în pagina „Studiază în țara socialismului victorios”,  dar  şi materiale  de  conținut,  cum  este  cel  intitulat „Pe  marginea  lucrărilor  concursului  literar”  scris  de  E. Tutoveanu. 

Păstrând  tradiția,  în  paginile  ziarului  au  scris,  ca întotdeauna  din  1870  încoace,  nu  numai  elevi  de  la  Liceul Codreanu,  ci  şi  profesorii:  „Pe marginea  unor  lucrări  literare apărute  în  ziarul  „Steagul  roşu”,  de  profesor H. Zupperman, altele, pe teme istorice, semnate de prof. Traian Tănase şi prof. Gh. Popescu, din domeniul fizicii şi chimiei, de prof. Gh. Gâlcă, „Şcoala  şi  familia”, de prof. Vasile Fetescu, cronică  teatrală ori literară, de prof. Constantin Parfene.  

Era  perioada  articolelor  lungi  pe  două  sau  chiar  patru subsoluri  de  ziar  semnate  de  Şeli  Abramovici  ori  Paul 

177

Romaşcanu,  mult  invidiate  de  către  unii  colegi  de  redacție, temperați  de  cei  cu mai multă  experiență,  care  acuzau  franş citatele  împrumutate,  dar  neindicate  întotdeauna,  din  clasicii vremii…  

Este  un  merit  al  lucrătorilor  ziarului  că  reuşeau  să realizeze într‐adevăr, o publicație care, număr de număr, stătea de vorbă  cu  cititorii. Apăreau,  fireşte, materiale  semnate  şi de redactori  dar,  majoritatea  aparțineau  colaboratorilor, corespondenților.  Nume  cum  ar  fi:  Clisu  Constantin,  Axinte Aurelian, Lupu Buholtz, I.V. Stoian, C. Coman, Voineag Fănică, Teodor Wolf, Vasile  I. Apostol,  Ilie Vasile,  Tudor Margareta, Ionel Nistor, Fănică Cernat, Buda Cezar, Ecaterina Vizureanu, Liliana Gologan, Lucian I. Popa, Teodor Stanciu, Ghina Barbu, Vasile  Tămăşanu  la  Steagul  roşu  s‐au  format,  unii  devenind ziarişti,  profesori  ori  învățători,  oameni  cu  răspunderi  în societate.  

În  pagina  literară  a  ziarului,  prin  cenaclul  „Alexandru Vlahuță”, ori direct, au publicat: H. Lungu, Vasile Manolescu, Constantin  Clisu,  I.  Delamisa,  Cezar  Stegaru,  Ştefan Corduneanu  (medic  Ştefan  Bucevschi),  Vasile  Iosif,  Mircea Novoc,  Sanda Arnici  (Şeli Abramovici),  I.  Roimişer, Gabriela Serghie, Radu Dumitrescu.  Însuşi G. Tutoveanu publica  la  24 februarie 1955 poezia cu înalt simțământ patriotic „Niciodată.” 

Cât de imaculați şi naivi, totodată, eram noi tinerii în acei ani, aflăm şi din versurile „Când voi veni”... de Aurel Stanciu, din ziarul din 19 octombrie 1955:  

Mă chemi, iubita mea, din depărtări,  Când frunza‐n toamnă zboară‐n larg de zări  Şi mă aştepți cu dor, cu nerăbdare;  Eu ştiu ce‐nseamnă ‐ aceea aşteptare.   Şi voi veni, că aşteptarea ta  

178

Mă va aduce‐n sat în pragul serii  Şi nu de vinul nou m‐oi îmbăta,  Ci doar de sfântul ceas al revederii.   Sărutul nu‐i un obicei urât;  E o‐nchinare‐n prag de simțăminte.  Şi noi ne‐om săruta‐ndelung, încât  De printre stele‐n purpurii veştminte  O să ne strige luna înciudată:  ‐ Hei, voi de jos, da ´isprăviți odată!...  

 Sau  în  aceeaşi  gamă  a  simțămintelor  juvenile,  dar mai 

cerebrală,  poezia  „Cine‐i  oare?”  –  de  Ion  Hobană,  din  3 decembrie 1955, despre o  tânără  învățătoare care a sensibilizat în aşa măsură auditoriu încât:...   

…Iar când se sfârşeşte ora,  Rău le pare tuturora.  ............................................  De atunci, să‐i vedeți:  O salută de departe.  Fiindcă – Spuneți voi ce vreți! –  Fata asta ştie carte  Cât o sută de băieți!  

 În  poezia  „În  cale”,  Radu  Dumitrescu  scrie  la  18 

noiembrie 1956:  

Cu pasul uşor, ca linul izvor,  Îmi iese în cale ispită.  Privirea‐i e plină de dor,  Şi rumenă‐i fața o clipă.   

179

Şi‐n fugă mă‐ntreabă de toate  Apoi se opreşte şi rupe o floare.  Mi‐i dragă, mai dragă ca toate  Şi ruptă din soare îmi pare.   Ea râde şi floarea cu drag  În păr, ştrengăreşte, o pune.  Se‐ntoarce, mă întreabă de‐o plac  Şi veselă glume îmi spune.   În grabă, de lucru să‐şi facă,  Cu brațul acum ridicat  Ea floarea – ca gându‐i de fată –  Desprinsă din părul în aur scăldat   O prinde pe pieptu‐mi cu drag,  În cale să‐mi poarte noroc.  Mi‐e dragă ispita cu gândul curat...  Mi‐o spune şi inima‐n versuri de foc.   

Ceva mai matur, dar tot cu note sentimentale care  țin de sufletul îndrăgostitului, Constantin Clisu la 17 mai 1958 scrie şi el: Măi, vântule zvăpăiat!  

 De mi‐ai scuturat atâtea Flori,  în păru‐mi cărunțit  Sau în toamne reci, cu brumă,  Părul mi l‐ai brumuit,  Nu‐s pe tine supărat,  Măi, vântule zvăpăiat!  Nici că‐alungi printre cosițe  

180

Şi săruți atâtea flori,  Sau înfiorezi obrajii  La fecioare şi feciori,  Nu‐s pe tine supărat  Măi, vântule zvăpăiat!  

      ..................  În perioada 1950 – iulie 1954, Steagul roşu apare în format 

mic  (32‐45  cm.),  săptămânal  până  în  1952  şi  bisăptămânal ulterior, iar cu numărul 336 din 8 iulie 1954 format mare, tot de două  ori  pe  săptămână,  joia  şi  duminica,  iar  de  la  14  aprilie 1955, cu numărul 416, apare zilnic. 

La  sfârşitul  lunii martie,  începutul  lunii  aprilie  1955  au fost  desființate  ziarele  raionale  „Calea  nouă”  din  Focşani  şi „Înainte  spre  socialism” din Tecuci,  iar personalul  redacțional transferat cu serviciul  la Bârlad,  la Steagul roşu.  Şi până atunci ziarul Steagul roşu era foarte bine organizat, dar prin infuzia de personal,  majoritatea  tineret,  a  fost  posibilă  atât  apariția  lui zilnică  cât  şi  îmbunătățirea  tematică  şi de  conținut  a  acestuia. Exista un colegiu redacțional din care în afară de redactorul şef şi secretarul general de redacție mai făceau parte şefii de secții: viața  de  partid  şi  organizații  de masă,  informații,  economică, agrară, politică  internă şi externă, cultural‐ştiințifică ‐ sportivă, documentare, scrisori şi corespondență, administrativă. 

 Redactor şef rămâne Rubin Schulimsohn, secretar general de  redacție  –  Lupşa  Anatolie  iar  secretari  Ouatu  Alice  şi  I. Pârâianu, şef al secției economice C. Zarzalin cu C. Tănase, Oct. Gâlea –  redactori,  la viața de partid – Vasile Chelaru –  şef  iar redactori  Elena  Prisecaru,  Alex  Miu,  Mihai  Ursu,  Teofil Enăşescu;  informații  –  şef  Eugen  Mihăescu  iar  redactori  C. Stoicescu,  Gh.  Ghindă,  Ion  Codreanu;  secția  agrară  era coordonată  de  Ion  Cărare  iar  ca  redactori  erau  Cezar  Buda, Emil Ghidu; secția de politică  internă şi externă era  în grija  lui 

181

Grimberg  Melic  iar  redactor  Georgeta  Palmaciu;  la documentare  lucra  I. Spiridon –  într‐o sală mare se aflau  toate ziarele centrale, regionale şi raionale, arhivate pe numere şi ani de apariție;  la  scrisori  coordonator  era  secretarul de partid pe redacție,  tovarăşul Steinberg,  iar  la secția culturală  Iancu Emil ca şef, redactori Aurel Stanciu, poetul redacției, şi Ion N. Oprea, angajat în luna noiembrie 1954, după lăsarea la vatră.  

Dădeau  culoare  şi  prospețime  ziarului  nu  numai absolvenții  de  la  ziaristică  şi  filozofie  sosiți  în  redacție  – Gh. Ghindă,  C.  Stoicescu  ori  Ion  Codreanu  dar  şi  studenții  care veneau  în  practică:  Octavia  Gheorghişor,  Viorica  Porumb, Natalia  Dănăilă,  Maria  Călmățuianu,  tinerii  reporteri  Ionel Nistor  şi  Aurelian  Axinte  –  sosiți  de  la  ziarul  Calea  nouă  – Focşani,  dar  mai  ales  Vasile  Istrate  –  un  ziarist  cu  multă experiență, venit prin transfer de la Drum nou – Braşov. 

 Marele  păcat  al  ziarului  a  fost  lipsa  ilustrației. Deşi D. Pavalaşcu  era  muncitor  şi  avea  multă  inițiativă,  constat  că pagini  întregi,  uneori  chiar  numere  de  ziar,  nu  au  avut fotografii. Se acorda prea mare atenție textului scris.  

Dacă  la  început,  în  1949  şi  1950  unele  ziare  au  fost înnobilate  de  lucrări  „Sculptură  în  lemn”  pentru  Lenin, Caragiale  ori  Eminescu,  realizate  de  profesorul  M.  Tarază, artistul  n‐a  fost  folosit  pe măsura  posibilităților  lui,  poate  şi pentru că... comanda socială a timpului zicea altfel.  

Urmare a Legii pentru raionarea administrativ‐economică a teritoriului R.P.R., cu data de 10 septembrie 1950, Steagul roşu devine organ al Comitetului  regional P.M.R.  şi al Comitetului provizoriu  regional  Bârlad,  cu  raioanele  Bârlad, Vaslui, Huşi, Murgeni şi Zeletin.  

Din  august  1952,  regiunea  Bârlad  avea  alte  raioane: Bârlad,  Murgeni,  Tecuci,  Focşani,  Panciu,  Vrancea,  Adjud, Zeletin. 

182

La 22 ianuarie 1956, cu numărul 654, Steagul roşu Bârlad devine  organ  al Comitetului  orăşenesc  şi  raional  P.M.R.  şi  al Sfatului  popular  orăşenesc  şi  raional  Bârlad,  cu  format micşorat, bisăptămânal, cu sediul în strada M. Kogălniceanu nr. 5 iar de la 3 ianuarie 1957, în strada Republicii nr. 18 ‐20.  

Au  loc,  cu  această ocazie, alte mari mişcări de personal. Rubin Schulimsohn,  împreună cu Alice Ouatu, Vasile  Israte  şi Gh.  Ghindă  merg  la  Flacăra  Iaşului,  primul  ca  redactor  şef adjunct.  Ion Codreanu pleacă  la ziarul  Înainte Brăila. Părăsesc Bârladul majoritatea celor veniți de la Calea nouă Focşani ori de la Înainte spre socialism Tecuci.  

Cu Ion Codreanu am păstrat trainice legături de suflet, nu numai pentru că a fost şi a rămas un ardelean căruia nu‐i încap fisuri  între  vorbă  şi  faptă,  dar  şi  pentru  statornicie  în  totul, pentru amintirea anilor de tinerețe.  

L‐am vizitat la Brăila, când el făcea gazetărie la Înainte, iar soția  sa Angelica,  lupta  ca  inginer  agronom  într‐o  comună  să scoată recolte bogate. Apoi, el m‐a vizitat  la Huşi – unde eram secretar de raion la Consiliu – dar şi la Iaşi, când a trebuit să‐şi înscrie fata – Florela ‐ la facultate. 

… „acum câteva minute frunzăream ceva hârtii mai vechi şi am dat peste o scrisoare a ta trimisă mie la Brăila pe 27 iunie 1966,  aproape  34  de  ani! Doamne,  cum  a mai  trecut  timpul! Acum 34 de ani aveam tot atâta…!” – îmi scrie din Deva, locul de domiciliu,  I. Codreanu  la  26  februarie  2000.  În  continuare, autorul reportajelor „Boabe albe” despre cultivarea orezului  la Gologani  –  Focşani  şi  „Ciobanul  colectivei”  de  la  Paltin  – Vrancea,  din  Steagul  roşu  din  22  octombrie  1955  notează nostalgic  şi  acuzator  parcă: …”  Câte  s‐au  mai  întâmplat  de atunci!  În  primul  rând  că  am mai  îmbătrânit. Din  1990  sunt pensionar. O  primă  constatare:  discutăm  deseori  cu Angelica faptul  că nu ne‐am  închipuit  că  la pensionare vom  fi atâta de 

183

săraci ca acum. Pensia este atât de neputincioasă să ne asigure traiul  zilnic.  De  aceea,  cum  se  face  primăvară  şi  până  prin noiembrie, când dă  frigul,  lucrăm o bucățică de pământ  să ne completăm cămara cu cele necesare traiului…”  

  

În clişeu: Florela cu nepotul Vlăduț, Buna Angelica şi Moşu – Nelu Codreanu, la foto nu la „bucățica de pământ” 

 * 

La Bârlad,  redactor  şef  rămâne Lupşa Anatol  (A. Lupan, pseudonim) iar secretar de redacție Iancu Emil. (E. Sălceanu) şi Melic  Grimberg.  Alexandru Miu  –  la  secția  de  partid,  Teofil Enăşescu  (T.  Ciornei)  la  scrisori,  Cezar  Buda  (Budescu)  în probleme  de  agricultură,  la  sectorul  administrativ,  acelaşi N. Constantinescu, Elena Postolache şi Marta Solomon, iar la secția culturală  şi  sport  –  Ion N. Oprea  (I.  Priponescu,  I.  Țăranu,  I. Oprişan,  I.  Păpădie),  Împreună  cu  Georgeta  Tamaş  (G. Clujanu),  Margareta  Brehoi,  Aurel  Stanciu  (S.  Vrânceanu, A.S.Grigoraş), Natalia Dănăilă.  

Continuă  activitatea  de  gazetar: O. Gâlea,  Teodor  Volf, 

184

Valeriu  Galeru,  C.  Stoicescu,  C.  Tănase,  Marcel  Albescu, Margareta Dănăilă, Maria Enescu. Sunt nelipsiți corespondenții: Carol  Bora,  Ion  Bolea,  Constantin  Clisu,  V.  Tămăşanu,  C. Zontea, Marin Romel. Calitatea grafică este superioară. Paginile literar‐artistice apar cu mai multă regularitate şi au un conținut mai bogat şi de substanță. Scriu în ele prof. Constantin Parfene, Constantin  Clisu,  Radu  Dumitrescu,  Aurel  Stanciu,  Jean Constant, Maria Petre, A. Beldeanu.  

La  20  august  1957  presa  centrală  consemnează înmormântarea  lui  G.  Tutoveanu.  „În  jurul  sicriului  –  G. Constandachi,  Polidor  Tutoveanu,  G.G.  Ursu,  Ion  Şuşnea, Emilia  Milicescu,  Ion  Istrati  şi  I.  Boldici  din  partea  Uniunii Scriitorilor”.  

Într‐o  altă publicație  apare o  ilustrație  cu  explicația:  „G. Tutoveanu  în carul cu boi pe ultimul drum – 20 august 1957.” Ziarul Steagul roşu nr. 819 din 21 august şi nr. 820 din 22 august 1957 s‐a ocupat de toate (a XIII‐a aniversare a eliberării), nimic despre George Tutoveanu! Deabia  la 26 octombrie 1957,  într‐o sâmbătă, soseşte „comanda socială” de la Iaşi la Bârlad, şi ziarul Steagul roşu publică poeziile „Vouă, celor tineri” şi „Strămoşii” de  G.  Tutoveanu,  iar  în  chenar  negru  „G.  Tutoveanu”  de Constantin Ciopraga,  un  documentar  preluat  din  Iaşul  Literar nr. 9/1957.  

La  22  februarie  1958  în  Steagul  roşu  este  publicată fotografia  profesoarei  Eugenia  Tutoveanu,  candidată  în alegerile pentru Sfatul popular orăşenesc Bârlad. După un an – doi, o  încercare de  comemorare  a poetului G. Tutoveanu  este amânată pentru  că persoana  avea  ... poezie  semănătoristă. La mormântul  lui  G.  Tutoveanu  de  la  Cimitirul  Eternitatea  din Bârlad  pelerinajul  populației,  dar  mai  ales  a  prietenilor,  a admiratorilor şi a elevilor se ținea lanț...  

La  26  noiembrie  1958  ziarul  Steagul  roşu  îşi  încetează 

185

activitatea. Ultimul număr, 951 din 26 noiembrie 1958 publica lucrările Conferinței orăşeneşti de partid Bârlad,  iar  în pagina IV  era  publicat  anunțul:  „Abonați‐vă  la  Steagul  roşu”! Cancelaria închiseseră cărțile de muncă cu data de 20 noiembrie 1958:  „încetat  activitatea;  încetat  apariția  ziarului.”  Lupşa Anatol  fusese ales secretar al Comitetului orăşenesc de partid, Melic  Grimberg  devine  profesor  de  economie  politică  la  un liceu din oraş, Iancu Emil – director economic la Teatrul Victor Ion Popa, Ion N. Oprea, instructor regional SRSC şi redactor cu sediul  la Bârlad pentru Flacăra  Iaşului, N. Constantinescu –  şef contabil la CEC Bârlad. Alții, care‐ncotro...  

*  „... Tot  la Casa Națională a  lucrat un  timp  şi  sculptorul 

Dimitrie Tarază  (1896 – 1967), o minune de om, artistul care a resuscitat pinacoteca înființată chiar de ctitorul Stroe Belloescu. N‐am  cunoscut o  fire mai bună  şi mai dreaptă, mai blândă  şi mai cumpănită. Era însăşi prietenia şi discreția, şi seninătatea, şi şoapta dulce, şi încrederea în biruința bunului simț. Purta inima pe  față,  iar  fața  lui  era  numai  zâmbet.  Bun  cunoscător  de oameni,  avea  un  tact  de  bătrân  muncitor  trecut  prin  sitele multor vremuri iar ca vechi socialist nu‐şi etala convingerile în acei ani foarte ispititori pentru a o fi făcut. În tinerețe lucrase în Canada  la  defrişarea  lazurilor  rămase  după  violentele despăduriri de la începutul veacului, iar la Paris, unde o vreme fusese  restaurator,  se  ocupase  cu  sculptura  în  lemn.  Un admirabil  candelabru  există  şi  astăzi  la  biserica  ortodoxă  de acolo,  ales  prin  concurs  din mai multe.  Artist  oricum  l‐ai  fi privit  şi muncitor cum nu se mai poate, D.T. perpetua spiritul seriozității profesionale  şi cultul cărții  la Casa Națională  într‐o vreme când acesteia i se desfăcea carnea de pe oase...”  

C.D. Zeletin  din „Oameni şi vremuri la Casa Națională” – Bârladul – odinioară şi 

astăzi.  

186

* Nu  ştiu cu ce se ocupa profesorul  la Casa Națională dar 

eu  l‐am  întâlnit pe Dimitrie Tarază  în perioada 1955 – 1958  la Muzeul  Vasile  Pârvan  –  clădirea  comună  cu  Teatrul,  dar  cu intrarea din strada opusă, vis a vis de Tribunalul vechi – unde o făcea  pe  restauratorul.  Selecta  cioburile,  le  trata  chimic,  le asambla ca să iasă oala, ulciorul ori strachina cărora le stabilea data naşterii... Era un  taciturn. Fusese, probabil,  lovit de prea multe, ca să aibă încredere şi să vorbească oricui...

* În fotografia de mai jos:

  La 22  ianuarie 1956  la predarea...‐ gestiunii Steagul roşu  : de  la 

stânga la dreapta: N. Constantinescu rămâne administratorul ziarului; Rubin Schulimsohn mulțumit că pleacă în Capitala Moldovei – Iaşi la Flacăra Iaşului; Anatol Lupşa – parcă îngrijorat că primeşte ştampila ziarului  şi  rămâne  redactor  şef  la  Bârlad;  Melic  Grinberg  are  în buzunar trusa cu creioanele pentru a fi... secretar de redacție. 

187

La  29  septembrie  1957,  la  Bucureşti,  în  excursie  la  Galeria 

Universală  a Muzeului Republicii. Se disting  în  fotografie: Grinberg Melic, cu soția. Elena Postolache cu soțul, Marta Solomon, casiera, cu soțul, şeful Tipografiei din Bârlad, doamna Enescu – solo, Teofil  

               

Un prim plan, în martie 1957, Ion N. Oprea la o discuție cu D. Păvălaşcu – fotograful ziarului. 

188

În primăvara anului 1958, la Steagul roşu Bârlad pe o scară exterioară clădirii redacției: Georgeta Bejan, Ion N. Oprea, Geta Tamaş, Maria 

Enescu şi Aurel Stanciu. 

   

La pădurea Epureni – Bârlad, în excursie, în vara anului 1958 – întreg personalul redacției Steagul roşu împreună cu familiile şi cunoscuții. 

189

După ani, în 1961, o întâlnire de plăcere: Ion N. Oprea, redactor la „Rulmentul” şi „Flacăra Iaşului” cu  Emil Iancu, directorul economic 

al Teatrului Victor Ion Popa Bârlad.  * 

Şi o precizare din activitatea autorului acestei lucrări: 

„Iată  certificatul  de  calificare  prezentat  tovarăşului  Rubin 

Suhlimsohn,  redactorul  şef,  la  angajarea  mea  la  Steagul  roşu  în 

190

noiembrie 1954. Şi promisiunea că sunt candidat a P.M.R. –  fără să‐i spun că  la unitatea militară de anti‐aeriană Someşeni – Cluj  fusesem acceptat cu jumătate plus unul din cei prezenți – situație despre care , poate,  voi  vorbi  altădată…  Ca  să  primesc  carnetul  urma  să  fiu confirmat de eşalonul superior – U.M. din Cluj –  la Divizie…şi  l‐am primit. 

Tot  după  ani,  la  17  decembrie  2006,  la Muzeul  Literaturii Române  din  Iaşi,  „Podul  Pogor”  la  lansarea  volumului  „Bucovina pământ românesc – presa din Cernăuți (1893‐2004). În dreapta lui Ion N. Oprea, scriitorul Const.Ostap, iar în stânga scriitorul Gh.Giurcă, cu cărțile lor. 

*   La 31 decembrie 2007, în „Revista mea” de la Tel Aviv, Rubin Schulimshon    (fost  gazetar  în  Bârlad  şi  Iaşi)  acordă  un  interviu ziaristului  I.  Ştiru  intitulat  „Mai  multă  unitate  şi  mai  mult  spirit patriotic!” 

Redăm textul: - Un pensionar cu inima tânără şi cu lăudabile

preocupări în domeniul cunoaşterii, locuieşte la Petah Tikva.

Este fostul ziarist Rubin Schulimshon, doctor în drept

191

internaţional, şef de gazete în Moldova, care semna cronici externe cu pseudonimul Radu Simionescu şi care, în Israel a izbutit să se recalifice şi să fie apreciat.

- Când aţi sosit în ţară? - Am sosit în ţară, împreună cu soţia mea, Janeta, ca

turişti la 17 februarie 1984. Am hotărît să nu ne mai întoarcem în România şi am

cerut statutul de „olim hadaşim". După o lună de zile, Ministerul de Externe al Israelului

ne-a aprobat cererea noastră, cu atît mai mult, cu cât fiul nostru se afla ca ole hadaş din luna noiembrie 1983.

- Vorbiţi-ne câte ceva despre familie. - La părinţii mei am fost patru copii: două fete şi doi

băieţi. Împreună cu fratele meu Elias, care era deja avocat, am

fost arestaţi în luna iunie 1941 pe motivul că am „încercat" să ne sustragem de la munca forţată la care erau supuşi evreii.

Precizez că, deşi am avut numai 14 ani ( născut în 1927) am fost internaţi în lagărele Tg. Jiu (România), Vapniarka (Ucraina) şi într-un ghetto situat pe malul Bugului.

În anul 1944 am fost readuşi în ţară împreună cu alţi evrei din Vaslui (unde locuiam şi eu) şi reţinuţi ca ostatici până la data de 23 August a aceluiaş an.

În decembrie 1989, soţia mea a încetat din viaţă. Fiul meu, Tiberiu, medic, a început să lucreze în luna

ianuarie 1984 la spitalul Tel Haşomer din Tel-Aviv, unde a studiat în continuare şi a obţinut două specialităţi: medicină internă şi boli de plămîni.

- Ce aţi studiat în România? - În anul 1946 am susţinut examenul de bacalaureat

teoretic. În anul 1947 am devenit student la Facultatea de Drept din Iaşi, pe care am absolvit-o în anul 1951. În luna iulie 1952 am susţinut examenul de licenţă, teza fiind din domeniul Dreptului internaţional.

La îndemnul profesorului meu, distinsul şef al catedrei de Drept internaţional, dr. Nicolae Ţaţomir, de asemenea poet foarte preţuit în lumea scriitoricească din Iaşi şi din România, am susţinut examenul de admitere la doctorat, la Universitatea „Al.I.Cuza" din Iaşi.

După 4 ani de studii, având în comisia de examinare

192

profesori de la universităţile din Cluj şi Iaşi, mi s-a conferit titlul ştiinţific de Doctor în Drept, specialitatea „Drept internaţional public".

- Aţi lucrat în presă. Aveţi ce povesti, desigur. - După absolvirea Facultăţii de Drept, fiind şef de

promoţie, am fost repartizat la Direcţia Justiţiei Militare, dar la dorinţa organelor de stat mi s-a anulat repartiţia în domeniul justiţiei şi am fost pus la dispoziţia organelor de presă.

La sfârşitul anului 1951, odată cu înfiinţarea regionalei administrative Bârlad, am fost numit redactor şef al ziarului „Steagul roşu" din localitate.

Am îndeplinit această funcţie pînă în ianuarie 1956, când am fost transferat ca redactor şef adjunct la ziarul ieşean „Flacăra Iaşului".

În această funcţie am lucrat pînă la data de 1 septembrie 1983, cînd am fost eliberat, pe motivul că toată familia mea se afla în Israel.

- În Israel aţi continuat să lucraţi în domeniul presei sau a avut loc o reprofilare?

- În Israel, datorită necunoaşterii limbii, a trebuit să mă reprofilez.

Am învăţat timp de un an la ulpanul „Ghiborei Israel" din Tel-Aviv, apoi am dat examen de admitere la Şcoala de contabilitate din Ramat-Gan.

După un an de studii, după un efort maxim, am absolvit această şcoală. Dar nu a fost suficient. Am continuat să studiez la Ministerul Muncii, lucrând pe calculator, în final am primit o diplomă de profesionist contabil cu două grade şi dreptul de a lucra în sectorul calcularea salariilor.

După câteva luni de şomaj, am fost primit la serviciul de contabilitate al Spitalului Beilinsohn - În domeniul calculării salariilor, în această funcţie am lucrat 10 ani, după care am ieşit la pensie. Întrucât salariaţii au fost mulţumiţi de serviciile mele, conducerea Spitalului a făcut demersuri pentru a continua să lucrez încă aproape 5 ani, după împlinirea vârstei de 65 ani.

193

- Citiţi, probabil, presa în limba română de la noi. Împresii.

- Desigur, citesc presa română care apare în Israel. De când ziarul „Ultima oră" apare odată pe săptămînă, a devenit un magazin interesant şi cu un conţinut şi o tematică variate.

Aceleaşi aprecieri le am pentru ziarul „Viaţa Noastră". Se observă la ziarul de sfârşit de săptămînă o creştere net calitativă, atât a conţinutului, cât şi a tematicii. Se poate spune că ambele publicaţii de joi se află într-o benefică întrecere ce se revarsă asupra cititorului.

Urmăresc şi revistele în limba română „Minimum" este o revistă cu multă audienţă la public. La „Revista mea" apreciez îndeosebi editorialul bine scris şi la obiect, rubrica

prezentată rubrica de literatură. Dar aş propune conducerii revistei să nu publice fragmente de roman, cu urmări în numerele viitoare. La „Orient Expres" apreciez articolele documentare ca şi cele ce se referă la

evenimentele săptămînii. - Dar Televiziunea? - Canalele PRO TV Internaţional şi TVR1 informează cu

evenimentele locale şi internaţionale. Despre televiziunea de la noi, urmăresc emisiunile de la canalele 10,11,22, săptămîna politică, precum şi rubrica Kol Botek.

- Ce preocupări aveţi, cum vedeţi viitorul? - Citesc în permanenţă, mă plimb, urmăresc programele

de televiziune şi mă rog de sănătate şi pace. Fireşte că sunt preocupat de prezentul şi viitorul ţării

noastre. Acum, cînd au apărut noi tirani care ţintesc la ştergerea Israelului de pe harta lumii, când antisemitismul creşte în intensitate, nu poţi să nu fii preocupat de viitor.

Mă îngrijorează şi faptul că la noi sunt unii care uită că aici nu este Elveţia, că avem probleme grele şi duşmani înveteraţi şi că toate acestea cer din partea noastră mai multă unitate, mai mult spirit patriotic.

Sînt, totuşi, optimist că poporul nostru va învinge şi că nimeni nu poate lichida un popor care există de mii de ani.

consemnări, In faţa micului ecran. Bine este

194

Straja neamului

Straja neamului  ,  ziar  a  cărui director  era D. Popescu  – Bârlad,  strada  Viilor  nr.22,  50  de  lei  abonamentul  pe  an  – perioada 1932 – 1933. 

Suveica Tecuciului Suveica Tecuciului, ziar naţional-liberal, număr unic,

apare pe timpul alegerilor din 1899 la tipografia „Română" din Bârlad, deschisă la l mai 1887 în strada Ştefan cel Mare de librarul V.D. Vasiliu şi G. Man Barbu, cumpărată de la Igh Harras din Focşani şi care a funcţionat pentru „a contrabalansa concurenţa" făcută de Caţafany cu librăria şi tipografia sa.

„Apare la zile mari, ori de câte ori Costache Rahmil îşi ia nasul la purtare.” (55x35 cm.), la tipografia G.V. Munteanu Bârlad, sunt de părere Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu.

*

Şarja Şarja,  redactor  al  ziarului  A.Z.  Volbură,  strada  Regală, 

apare în 1932, perioadă când la Bârlad se edita ziarul „Ogorul”, „Veacul nostru” şi revista „Documente răzăşeşti”. 

Evocând ce se scria la ziarul „Păreri” Gheorghe Clapa, în Păreri  tutovene din 29 septembrie 2003 scrie: „În aceeaşi gazetă (Păreri  n.n.)  cititorii  sunt  înştiințați  că  în  oraşul  lor  va  apare „Şarja” şi „Veacul nostru”, fapt care, de altfel, s‐a şi întâmplat” 

 „Confirmându‐i  spusele,  un  alt membru  al  „Academiei Bârlădene” – Romulus Boteanu,  sub  redacția  căruia au apărut volumele    „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”,  în  articolul „Profesorul  Gheorghe  Ioniță”  spune:  „Mai  târziu  a  editat  la Bârlad o revistă politică „Secerea” şi alta de cultură şi literatură 

195

„Ideea românească”. * 

Şcoala Bârlădeană Şcoala Bârlădeană din 1972 apare cu ocazia aniversării a

25 de ani a Republicii, culegere de texte ivite sub îngrijirea prof. C. Clisu, producţii aparţinând unor personalităţi de notorietate ori în devenire.

Şcoala Bârlădeană – 1974 apărea prilejuită de sărbătorirea a 800 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Bârlad, culegere apărută sub egida Comitetului sindicatului învăţământ Bârlad, alcătuită şi îngrijită de prof. Constantin Clisu.

“Timp de 5 ani am redactat şi coordonat apariţia revistei intitulată “Şcoala Bârlădeană”, având drept colaboratori personalităţi bârlădene şi o serie de colaboratori externi” – adaugă Constantin Clisu într-un curiculum vitae întocmit de el acasă în Avenue Edmonton, Alberta - Canada, 2007, august 18. Din anul 2004, Constantin Clisu, născut la 14 octombrie 1931 în Bârlad – România, cu şcoala primară, şcoala normală de învăţători şi Facultatea de filologie – făcute toate în România – este membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canda – sub preşedinţia domnului Alexandru Colăţeanu, dar din luna mai, 1974 este şi membru al Academiei Universale Gugliemo Marconi, Scienze – Lettere din Roma, plus posedă în acelaşi an atestatul de merit ca membru al Centrului Cultural artistic din Milano.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România o fi Constantin Clisu?

*

Şcolarii tutoveni Şcolarii tutoveni, revistă şcolară de nivel judeţean. Are

cinci numere scoase între decembrie 1938 şi aprilie 1939. Este scrisă, desenată şi susţinută de şcolarii din judeţul

Tutova. Avea ca instructori şi îndrumători pe Ion Chişcă, Ion Taraze şi Petre Todicescu.

196

Revista este de o bogată preocupare literară, cu compuneri, versuri, proză, desene, jocuri, ghicitori, informaţii, năzbâtii, şarade.

Aici debutează cu succes Ion Hobana (Aurel Ion Manta Roşie) elev în clasa a II-a a şcolii primare nr.4 Bârlad, cu o spirituală poveste auzită de la bunici: „Sfântul Nichifor". La „Poşta redacţiei" i se răspundea: „Ne-a plăcut mult poezioara ta hazlie „Porecla". O vom publica în numărul viitor fiindcă ne-ai adus-o prea târziu.". „Porecla" va apare în proximul număr, continuată apoi de povestea de călătorie „La munte!".

(Din volumul „Reviste literare ale elevilor (I834-1974) -

Istoria presei şcolare româneşti de Tudor Opriş, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977) 

Dar iată ce scria Ion

Hobana despre “Debuturi bârlădene” în revista “Academia Bârlădeană” - p.13:

„Sunt patruzeci de ani de când îmi vedeam pentru prima oară numele tipărit în Şcolarii tutoveni. „Revistă scrisă, desenată şi susţinută de şcolarii din judeţul Tutova". Cum se întâmplă de obicei, debutam cu o poezie, Porecla. Reproduc ultima dintre cele şase strofe: „Nas-chiper" îmi zice / Şi-i adevărat,/ Recunosc aice:/ îs cam piperat”.

Filonul satiric revelat atât de... pregnant nu s-a pierdut pe drum: debutul editorial mi l-am făcut în 1954, cu un volum de versuri de aceeaşi factură, Centru înaintaş. Dar să nu anticipez.

Colaborarea mea la Şcolarii tutoveni a continuat cu o relatare în proză a unei vacanţe petrecute la munte - şi s-a

Mantaroşie Aurelian, absolvent al Liceului „Gh. Roşca Codreanu” Bârlad – astăzi scriitorul Ion Hobana.

197

încheiat brusc. Nu cred să fi fost de vină lipsa de subiecte: la opt ani, fiecare meci de fotbal capătă aura unei aventuri unice. Să fi încetat revista să mai apară? Iată un mister care se cere elucidat.

Climatul stimulator al Bârladului s-a făcut din nou simţit când, după peregrinări prin alte colţuri de ţară, ne-am întors la matca familiei. Ca elev în cursul superior al liceului „Gheorghe Roşca-Codreanu", luam parte la şedinţele Societăţii literare, prezentând referate pe teme ca: „Privire asupra operei lui Calistrat Hogaş”, „Un reprezentant al criticii materialiste: H. Sanielevici”, „Walt Whitman”, „Un ucenic al lui Allesandro Marizoni”. Discuţiile erau conduse cu autoritatea inteligenţei şi a erudiţiei de profesorul Zupperman.

Ceva mai târziu am devenit membru ai cenaclului de la Biblioteca „Stroe Belloescu", unde oficia George Tutoveanu. Subţire, uşor adus de spate, îmbrăcat totdeauna cu o eleganţă uşor desuetă, care-i dădea un aer de mesager al unui timp revolut, poetul încuraja cu discreţie tentativele de a pătrunde pe teritoriul Polimniei sau al Caliopei. „Vedeta" cenaclului era neuitatul Cezar Drăgoi, care-l nedumerea uneori pe mentorul nostru, scandând versuri în care „băteau vânturi noi". Într-o asemenea companie, abia îndrăzneam să scot la iveală modestele încercări pe care le-am păstrat caligrafiate pe un caiet de dictando: Noapte de tinereţe, Don Quijote, A căzut o frunză... La. 22 noiembrie 1947, când George Tutoveanu împlinea 75 de ani, l-am sărbătorit în casa noastră de pe strada Pescarilor. Am citit atunci o poezie care începea astfel:

Maestre, tinereţea-şi pleacă visul În faţa visului de tinereţe Pe care de atâtea ori, cu scrisul, L-ai făurit în ani de bătrâneţe. Dacă bunele intenţii pot fi socotite circumstanţe

atenuante... În sfârşit, am publicat primele versuri şi articole în

Păreri tutovene, „Organ de luptă democrată". Eram în ultima clasă de liceu, urmasem o şcoală de cadre la Vălenii de Munte, umblam prin sate cu o echipă artistică şi făceam propagandă pentru colectivizare. Mai scriam poezii de dragoste, dar hotărâsem că e nevoie de lucrări mobilizatoare, aşa că trimiteam redacţiei declaraţii mai mult sau mai puţin rimate, sub titluri ca Poem pentru astăzi şi Poem pentru mâine.

198

În toamna lui 1949 am plecat la facultate. Dar, vorba poetului, asta e altă poveste. Ceea ce vreau să mărturisesc aici este că Bârladul a rămas în inima memoriei mele ca oraşul primilor paşi în literatură, al primei iubiri, al celor dintâi experienţe civice. Mă întorc la el - şi adolescentul din mine tresare, recunoscând tărâmul fermecat de care nu s-a despărţit niciodată.”

(Material preluat din "Bârladul odinioară şi astăzi",

Miscelaneu, vol. I, sub coordonarea lui Romulus Boteanu, f.a.) * 

Tinereţea Tinerețea, ‐ 1946.  *

Tribuna Avântului (1907) Tribuna Avântului, organ de presă a Societății „Avântul” 

a  Partidului  Național  –  Democrat,  ca  formă  de  luptă anticomunistă locală şi națională (a se vedea Vocea Tutovei din 17 aprilie 1907). 

*

Tribuna Tutovei Tribuna  Tutovei,  organul  „Ligei  Poporului”  şi  al 

199

„Partidului Conservator”,  –  partide  reprezentate de  generalul Averescu  şi  Take  Ionescu,  „luptători  pentru  largi  reforme democratice,  Take  Ionescu  încă  din  1907,  Averescu  din momentul  ieşirii  lui  din  armată”…  „Ei  vor  sincer  întronarea unei  vieți  naționale,  fără  dominațiunea  minciunii,  decât  a adevăratei  opiniuni  publice  liber  consultată”  –  se  spune  în articolul  „Drept  Program”  semnat  de  Th.  G.  Emandi  în numărul 1 al ziarului apărut la 1 decembrie 1918. 

Apare  săptămânal  sub  conducerea  unui  comitet  care, ulterior,  a  dat  delegație  de  director  domnului  Const.  Gh. Moroşanu,  profesor  la  Liceul  Codreanu.  Pe  timpul  vacanței acestuia,  conducerea  ziarului  o  va  avea  avocatul  N.  Matei Gheorghiu (nr. 16 din 29 iunie 1919 a ziarului). 

Se  publică  articolele:  „Întregirea  neamului”  de  C.  Th. Moroşanu, „Către preoți, învățători şi alți intelectuali ai satelor” de  V.  Georgescu  –  Bârlad,  fost  elev  a  lui  C.  Th. Moroşanu; „Dacia Traiană” de C. I. Ştefănescu etc. 

Au  mai  semnat:  Grigore  Gafencu,  Gh.  Manoilescu, Nicolae M. Gheorghiu, Ioan J. Ionescu ş.a. 

În funcție de împrejurări, Tribuna Tutovei a fost şi organ al opoziției  unite  :  Liga  Poporului  şi  Partidul  Conservator‐Național,  când  organ  al  opoziției  unite  sub  conducerea generalului Averescu şi Take Ionescu. 

Tribuna Tutovei din 15 ianuarie 1921 scria: „Cei 4 socialişti (N.Cucoş,  P. Constantinescu,  I.C.  Iacomi  şi Gh. Candel  n.a.  ) deținuți  în  arestul  preventiv  au  fost  puşi  în  libertate  până  la judecarea procesului.” 

Ziarul  a  apărut  în  perioada  1918  –  1928,  redacția  şi administrația  fiind  în  strada Dobranici nr. 13  iar Tipografia  la Haber – Bârlad. 

  

200

Tutova Tutova  –  ziar  de  interes  general,  săptămânal,  apare  în 

locul ziarului Paloda, după 1883, cum rezultă din revenita Palodă din 1 iulie 1892. 

Tutova Diaru alu intereselor generale, Bârladu,, 15 martie 1884 – 25 iunie 1892, odată pe săptămână, 49x33 cm., anual 12 lei. Proprietar şi editor G. Caţafany.

Cel de al doilea număr poartă dată de 22 martie 1884, scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu, indicând surse de documentare: „Fraternitatea”, Bucureşti, 23 martie 1884; „Românulu”, Bucureşti, 17 martie 1884; „România liberă”, Bucureşti, 18 martie 1884.

Unele  izvoare  spun  totuşi  că  între  15 martie  1884  şi  25 decembrie 1892, ziarul Tutova scos de tipograful şi editorul G. Cațafany  a  ființat    şi  între  1910  –  1911  şi  la  el  au  colaborat  şi prof.  Ştefan  Neagoe  (1838  –  1897)  şi  Theodor  Riga  –  sub pseudonimul Herodot. 

De  la 4 august 1905, ziarul apare cu  subtitlul: „Organ al Societății Studenților Tutoveni”; apoi de la 29 septembrie 1905: „ Organ al intereselor generale”. 

Până  la  1  iunie  1893,  director  al  ziarului  Tutova  a  fost profesorul Panaite Chenciu. 

Tutova  din  februarie  1890  îşi  informa  cititorii  că  prin Tipografia G. Cațafany se vindea Notiță istorică despre Bârlad realizată de Alexandru Papadopul Calimah în 114 pagini. 

201

Numărul ziarului din 8 februarie 1890 spunea, referindu‐se  la   Notița  Istorică,  că  este  vorba despre  o  „Istoriografie  a timpului de  mărire  ale Bârladului, de acum 700 – 800 de ani” care  scoate  în  evidență  „relațiile  comerciale  ale  Bârladului  şi Moldovei de Jos cu Italia şi în special cu Genova şi cu Veneția”, dând  şi  lista  „  Vorniciei  Țării  de  Jos,  a  cărei  capitală  era Bârladul.” 

Ziarul Tutova nr. 19 din 23 iunie 1909, sub pana preotului Ioan Antonovici  i‐a consemnat  lui Pierre Ch. Drouhet – născut în Franța, dar stabilit la Bârlad, profesor la Liceul „Codreanu”, un  articol  omagial  cu  ocazia  morții  lui  la  16  iunie  1909, înmormântat  la  Bârlad  „fără  covoare,  fără  discursuri,  fără muzică” aşa cum i‐a fost dorința. 

Tutova  perioadei  12  martie  –  24  decembrie  1909  este săptămânal al intereselor generale. 

Apare  vreo  jumătate  de  an  în  1904  şi  1905  ‐  spune  I. Antonovici, la tipografia Lupaşcu, iar Gr. Crețu în nota sa arată că proprietar şi redactor al acestei gazete a fost inginerul Dim. L Zaharescu  şi nu a avut nici o  legătură  cu Tutova  lui Cațafany „ziar al intereselor generaleʺ 

Zamfirescu  ‐ spune Gr. Crețu, a publicat multe poezii  în Vocea Tutovei, mai ales în anul 1901. 

* 

Ţărănimea Țărănimea, cu numărul său 1 din 15 februarie 1920, apare 

202

cu  credința  că:  „făr’de  legile  războiului  trecut”  ne‐a  „întărit convingerea  că  temelia  vieții  noastre  naționale  este  tot  în țărănime, pentru că „din sângele curat al țărănimii, se vor ridica şi marii conducători ai poporului nostru”. 

Apare de două ori pe lună, în două pagini, la Tipografia şi legătoria de Cărți N.P. Peiu – Bârlad,  redacția  şi administrația Bârlad, strada Viitorului nr.87. 

Redactor – Vasile Stoica.  În  periodic  au  semnat:  G.  Tutoveanu,  C.  Popescu,  I.V. 

Balmuş ş.a. 

Uniunea Uniunea, organ al foştilor luptători pe front, al văduvelor 

de  război,  al  orfanilor  şi  invalizilor  din  război,  din  județul Tutova,  apare  la  1  iulie  1924,  director A.  Ionescu,  redacția  şi administrația Bârlad, strada Mitrea nr. 2, cu deviza: „Uniți ca pe front... protecțiune  şi ajutor reciproc:  fostului  luptător pe  front şi familiei, Neamului şi Patriei.” 

Tipografia N. Peiu – Bârlad. Ziarul vine ca „mobilizator a sute de mii de oameni, care, 

uniți  într‐un cuvânt şi  înțelegând să sacrifice ceva din ei  înşişi, numai cu cinste şi hărnicie, cu   dor de muncă, de cultură şi de binele  camarazilor  lor,  fără  a  căuta  vreo  minune  „să  aducă  prinosul adâncii  lor recunoştințe celor care căzând pe câmpiile de onoare ale războiului şi care, poate,  însemnați  doar printr‐o cruce  ştearsă  de  vânturi  sau  o  simplă  grămadă  de  pământ, 

203

sensibilizează  gloria  modestă  şi  nepieritoare  a  neamului nostru”  (autor  dr.  D.N.  Gheorghiu,  avocat,  vicepreşedintele UNAFL – secția Bârlad). 

Ziarul cu numărul 2 din 15 iulie 1924 precizează că apare la 1 şi 15 ale fiecărei luni. 

A publicat  articole  –  chemare  în diferite probleme  către foştii  luptători  de  pe  front,    dar  şi  altele  referitoare  la  agricultură  semnate  de  agronomul  D.Curpen,  subliniind  că „grâul este aurul țării” 

În  comuna  Țepu  se  va  înființa  căminul  cultural  Tudor Pamfil,  în amintirea regretatului nostru camarad  şi scriitor,  iar în Bârlad va avea loc dezvelirea monumentului lui Al.Vlahuță – ştire  comunicată  din  partea  Academiei  Bârlădene  de  către preşedintele său G. Tutoveanu şi Virgil Duiculescu, secretar, şi consemnată în pagină. 

Ziarul  a  publicat  rubrici  variate  în  conținut  şi  formă: informații,  apel  către  învățători,  din  străinătate,  anunțuri  de publicitate, cugetări, proverbe şi maxime străine ca acestea: 

„Stăpânirea, musafirul Şi soția, şi copilul Ei cer numai să le dai Nu te‐ntreabă dacă ai”!  

Directorul de la „Uniune”. dl A. Ionescu nu era altul decât dl căpitan Aurel Ionescu, preşedintele local al UNAFL Bârlad. 

204

Uniunea Naţională Uniunea Națională, foaie a guvernului prezidat de domnul 

profesor N. Iorga, apare la 15 mai 1931, la Tipografia N. P. Peiu – Bârlad. 

Foaia  face  cunoscut  populației  candidații  Guvernului „Uniunii  Naționale”  la  cameră  –  C.  Hamangiu,  ministrul justiției,  N.  Simionescu,  fost  primar,  fost  vicepreşedinte  al Camerei  Deputaților,  Pamfil  Şeicaru,  directorul  ziarului Curentul, Gh. Manoilescu, institutor, fost revizor şcolar, Traian Ionescu,  preşedintele  demobilizaților  grade  inferioare  din România  ‐,  la Senat, Colegiul universal  la Alegerile din 4  iunie 1931  –  C.  Dornescu,  avocat,  fost  prefect,  la  Senat,  Colegiul consilierilor  comunali  şi  județeni  pentru  alegerile  din  6  iunie 1931 – I.C. Antonovici, institutor, fost revizor. 

Mai sunt consemnate: Un Apel către Frații Săteni , semnat de  scriitorul Virgil Caraivan  –  agricultor  şi  altul  de  Iordache Leliu,  sătean  din    Perieni  –  Tutova,  alte  diferite  articole lămuritoare  pentru  alegeri,  semnate  de  Gh. Manoilescu,  I.C. Antonovici, N. Simionescu, C. Dornescu. 

        * După  ce  în  1897  Nicolae  Iorga  este  ales  membru 

corespondent al Academiei Române – la 26 de ani, în anul 1901 Academia  îi  respinge  de  la  premiere  şi  publicare  „Istoria literaturii  române  în  secolul  XVIII‐lea,  despre  care  A.D. Xenopol  scrisese:  „Constituie  una  dintre  lucrările  cele  mai însemnate  ce  s‐au  scris  în  timpul  din  urmă  asupra  trecutului vieții  româneşti.  Ar  fi  cea mai mare  pierdere  şi  o  adevărată crimă ca această lucrare să nu vadă lumina zilei.” 

Iritat de atitudinea unor membrii ai Academiei Române, Nicolae  Iorga  lansează  în presă un apel către marele public  şi intelectualitate pentru a subscrie 200 abonamente a 20 lei prețul 

205

unui volum. Printre primii care subscriu se numără profesorul G.D. Neştian  din  Bârlad,  atrăgând  atenția  şi  simpatia  lui N. Iorga către importantul centru de intelectuali – Bârlad. În plus, latifundiarul  Al.  Callimachi  subvenționează  integral  tipărirea „Istoriei literaturii române în secolul XVIII‐lea” şi astfel apar la editura  Minerva  31  de  volume  însumând  10.635  pagini  de materiale documentare. 

Din  această  vastă  colecție  din  „Studii  şi  documente  cu privire  la  istoria românilor” volumul al cincilea se ocupă şi de Bârlad. Pentru aceasta, Nicolae Iorga a făcut un apel prin ziarul „Epoca”  adresat  publicului  larg  de  a‐i  pune  la  îndemână documente  din  arhive  particulare,  adunându‐se  astfel  „cărți domneşti, zapise şi răvaşe” şi alte diferite acte privind Bârladul nu  numai  de  la  persoane  particulare  ci  şi  de  la  instituții, realizându‐se ceea ce‐şi propusese autorul. 

        * Cel  care  a  păşit  în  jurnalistică  la  Bârlad  în  1913  şi  a 

dobândit  mari  succese  în  această  profesie,  ajungând  marele magnat  al  presei  româneşti  –  Pamfil  Şeicaru  –  cel  care  a sângerat  în  primul  război mondial,  a  zidit  o mănăstire  iar  în calitate  de  deputat  a  inițiat  la  Cameră  Legea  reconversiunii datoriilor  agricole  –  ajutând  prin  aceasta  țăranii  să  scape  de creditele  împovărătoare ale băncilor – a  fost una din victimele regimului  comunist  din  România,  justiția  acestuia condamnându‐l la moarte, fără temei legal. 

Cel care  l‐a  inspirat pe Mihail Sebastian şi  l‐a  imortalizat în piesa Ultima oră, pe Liviu Rebreanu care a  făcut din Pamfil Şeicaru  personaj  de  roman  (Toma  Pahonțu,  ziarist  şi  erou  al Marelui Război,  în Gorila  –  ori pe  colegul  său Cezar Petrescu (Radu  Comşa,  în  Întunecare)  a  devenit  după  ieşirea  din puşcăriile şi lagărele comuniste un emigrant care a făcut  presă mare  în Occident. Dar mai  pe  larg  despre  aceasta  –  şi  altele, 

206

vedeți, vă rog, Victor Frunză: Destinul unui condamnat la moarte ‐ Pamfil Şeicaru, Bucureşti 2001. 

 

Vasluiul Vasluiul,  anul  I,  nr.  1  apare  la  31  martie  1886,  cu 

programarea  să  fie pe piață  săptămânal,  realizat  la Tipografia George Cațafany  –  Bârlad.  (47x32  cm.). Anual  10  lei,  10  bani numărul. 

Ziar  național  –  liberal  menit  „să  contribuie  prin  forța luminii  ce  o  dă  presa  la  prosperitatea  şi  înflorirea  județului Vaslui.” Apare la Bârlad, se difuzează şi în localitate, pentru că acest  serviciu  îl  face  de  regulă  Tipografia,  dar  era  destinat activității din oraşul şi Județul Vaslui. 

Dovadă  că  de  ziar  se  foloseau  şi  cei  din  Bârlad  sunt anunțurile  la  „mica  publicitate”,  care  se  referă  la  diverse probleme ale celor în oraşul unde funcționa tipografia: vânzare de moşii, a caselor, bunuri de închiriat şi amanetat, anunțuri că s‐au deschis magazine cu”boele gata”, ori de fierărie, „punerea în tăiere a 80 de fălci pădure apărătură de 12 ani, în care este tot soiul de lemne…” 

Girant responsabil al ziarului: P. Ionescu.  Vasluiul, spune I. Antonovici, apare la tipografia

Caţafany până la 23 iunie 1886. Faptul că în tipografiile de la Bârlad tipăreau scriitori sau autorităţile limitrofe - din Vaslui, Fălciu, Tecuci şi chiar din Târgu-Ocna - cu informaţii din ultima localitate de la tipografii B.H. Margulies din Bacău, A. Hoessohn (în 1907 rentier) şi Iancu Flachs chiar din Târgul Ocna - până şi după ce în localităţile respective se înfiinţaseră

207

tipografii, dovedeşte că Bârladul avea „ascendenţă culturală în partea sud-estică a Moldovei" - scrie Antonovici („Tipografiile...p.28)

E drept, cărţi şi alte publicaţii se imprimau, chiar şi „pentru trebuinţele judeţului Tutova şi la Focşani, Iaşi, Galaţi şi Bucureşti, mai ales după Unire."

Vorbind despre funcţionarea tipografiilor în alte localităţi autorii citaţi pomeneau şi despre tipografiile de la Boţeşti- Fălciu a revistei săteşti Plugarul bimensuală, care apare la 31 ianuarie 1904, al cărei proprietar-director, spun ei, era L.C. Chihaia, care a scos doar numărul l, „de 3 foi", pe care n-am identificat-o când am scris despre presa de la Huşi („Huşul în presa vremii - de la Melchisedec până în zilele noastre - 1869-2006", apărută la TipoMoldova, Iaşi, 2007).

Veacul nostru Veacul nostru, ziar independent de informațiuni, apare la 

1 şi la 15 a fiecărei luni, primul număr fiind scos la 1 decembrie 1932,  director  Gh.  Nedelea,  strada  Căpitan  Kostache  nr.  15 Bârlad. 

 Într‐unul din numere,  sub  semnătura  lui G. Nedelea,  în articolele  „Sacrificiu”  şi  „Escrocherie”,  editorialistul  se îndreaptă  cu  condeiul  împotriva  „îmbuibării  trândave”,  bună de „scuipat şi pălmuit”, atunci când schelăie pe ulițe, spunând că „a prins‐o dorul de sacrificiu” 

În  foiletonul „Nu  tocmai,  fapt divers” M. Negreanu  face 

208

referiri  la  moartea  celebrului  sculptor  Paciurea  care  a  murit pentru că „n‐a avut suma pretinsă de un medic chirurg pentru o operație”. 

Rubrica „Profil” deschisă şi destinată activității culturale, artistice şi sociale a diferitelor personalități ale oraşului Bârlad, se referă la I. Şerbănescu. 

A. Romila – Snagoveanu în „File de carnet” face o anchetă printre  pensionarii  bârlădeni,  reținând mizeria  vieții  acestora, deznădejdea  lor  şi  constituirea  Asociației  pensionarilor tutoveni, cu sediul în Bârlad, ca măsură de auto‐protecție. 

Primele numere din Veacul nostru au apărut în 2 pagini la Atelierele grafice Nicolae P. Peiu din Bârlad. 

Se publicau informații de calitate, epigrame care satirizau unele    carențe,  cum  ar  fi  reacția poetului G. Tutoveanu  la … „obrăzniciile maghiare.” 

În Veacul nostru nr. 5 – 6/28 aprilie 1935, prof. Constantin Gh. Moroşanu  publica  o  „Scrisoare  deschisă  acuzatoare  către administratorii oraşului Bârlad.” 

* Mare  iubitor  al  oamenilor  –  nu  numai  al  timpului, 

toamnelor, primăverilor  şi  florilor – dar mai ales a plugarului căruia  în  „Rondelul  plugarului” George Nedelea  îi  transmite strigătul de  înfrățire  cu pământul:  „Eu  ar  şi  semăn,  şi  prăşesc  / Pământul mi‐i prieten bun, / Cu dânsul veşnic mă cunun / Şi numai pentru  el  trăiesc  /  Şi  tot  în  el mă  odihnesc  / Când  anii  vieții mele apun…/ Eu ar şi semăn,  şi prăşesc,  / Pământul mi‐i prieten bun; ca în  „Imn  plugarului”,  după  ce  strigă  repetat:  „Frate,  plugar, frate” să termine într‐un fel de odă pălmaşului: 

…”Tu care‐mi dai pâine Astăzi ca şi mâine Şi eşti țării Scutul De când e‐nceputul 

209

Binecuvântat Fii din leat în leat…” 

 Când  crede  că  spusele  cu  binişorul  nu  sunt  suficiente, 

George Nedelea nu pregetă să recurgă la argumente care duc la Providență, ca în versurile „Curge vremea”: 

Curge vremea, curge‐ntr‐una Şi pe toți ne face una! De‐ai fost mare, de‐ai fost mic, Pânʹ la urmă, tot nimic!... Tot aceeaşi viermi cu anii Se vor cuibări în cranii Şi vor ospăta din noi Ca o ironie – apoi!  Tot ce ochiul azi ne‐alintă, Nu‐i făcut decât să mintă Viața care mă închingă Până moartea o să‐nvingă, Până va veni o zi De la care n‐oi mai fi…” 

 Şi ziua aceea care l‐a smuls pe G. Nedelea din fața „casei 

sale  a  venit…”  în  primăvara  anului  1975,  spune  Dumitru Nedelea – fiul… 

…”Telegrama  era  în  legătură  cu Bârladul,  adică  cu  tata. Drumul până la Bârlad mi s‐a părut o veşnicie. Gara Bârladului părea pustie, n‐am mai găsit pe peron pe omulețul acela  care era atent  la geamurile vagoanelor ca să mă vadă şi apoi să mă îmbrățişeze, spunându‐mi „Bine ai venit!” 

M‐am îndreptat cu paşi grăbiți spre casă… … Casa mi se părea mai mică,  iar cei doi pomi de  lângă 

210

gard aveau aspectul unor steaguri coborâte în bernă… …  Casa  părintească  cu  amintiri  rămâne  însă  vie  în 

memoria mea cu tot ce m‐a legat mai frumos şi mai deosebit de tatăl meu, George Nedelea.” 

Se  terminase  chemarea  din  „Rondelul  pentru  oameni”; „Dă mâna ta într‐a mea, aşa e bine / Să ne‐nfrățim în viață, cât trăim!”… 

Se  realizase  ceea  ce  spusese poetul  în „Rondelul ultimei plecări”: 

 Într‐o zi cu nor, cu soare Ai să‐auzi că nu mai sunt, C‐am plecat fără cuvânt,  Fără nici o îmbrățişare!... 

 Aşa, ca o floare… Şi era primăvara 1975.  La ani şi ani, după… G. Tutoveanu… 

211

…Ziua aceea care l‐a smuls pe George Nedelea din fața casei sale din Bârlad: primăvara lui 1975. 

* 

Vechea Tutovă Vechea Tutovă, ziar independent, anul VI, nr. 1, apare la 20 

noiembrie  1909,  director‐proprietar  Dimitrie  I.  Zamfirescu, inginer, poartă inserată sub titlul deviza: „Fiecare‐i răspunzător de  faptele  sale”  şi  îşi  informează  cititorii  că  „Biroul  de informații e la redacție”: strada Dunărei, în fața primăriei. 

Ce  rost  are  reapariția  Tutovei‐    astăzi  devenită  Vechea Tutovă? – se întreabă proprietarul care‐şi scrie editorialul. 

Şi  îşi  justifică  proiectul  cu  următoarele  cuvinte:  „S‐a impus  apariția  acestui  ziar  care  în  ştiri  concise,  corecte  şi  stil popular”, să contribuie a reînvia, a redeştepta şi a renova starea apatică a spiritelor lâncezânde şi aproape atrofiate.” 

Încumetându‐se să scoată iarăşi „Tutova, Vechea Tutovă a mea,  voi  încerca  nu  să  asanez  moravurile,  nu  să  îndrept strâmbii, nu să vază orbii, nu să alerge  şchiopii, nici să  închid puşcăriile  sau  să  dărâm  spitalele”,  ci  „dator  sunt,  față  de societatea care  formează pentru mine  familia umană, să  fac să se audă glasul meu…, să redeştept sentimentele adormiților…” 

Aşa  că,  „fi‐vor  liberali,    conservatori  ‐  junimişti, 

212

conservatori‐democrați,  voi  cerca,  şi  cred  că  vom  reuşi,  să țintuim  la  stâlpul  infamiei,  pe  acei  care,  fără  considerente  de culoare politică, vor încerca să se ridice pe spinarea altora, după cum şi pe mine mă dor astăzi şalele…” 

Aflăm  însă, că  suferindul de dureri de  şale nu era deloc independent,  ci  conservator‐democrat,  domnia  sa    –  D.I.Z.  – candidând pe  locul  nouă  la deputăție  în Colegiul  al  II‐lea de Tutova… 

Cu  „politică”,  „parlamentare”,  „informațiuni”,  „glume”, „Ultima  telegramă”,  apeluri  către  frații  meseriaşi  dar  şi  cu publicitate,  toate  semnate  de  acelaşi  D.I.  Zamfirescu, Ucserifmaz, ori simplu D.I.ZID iar la partea literară – versuri şi proză,  singurul A.F.  Lucian  – Vechea  Tutovă  a  ființat  puțină vreme. 

S‐a realizat la Tipografia „Modernă” – Bârlad.  

* Anterior, în perioada 1899 ‐1902 D.I. Zamfirescu a fost un 

activ colaborator  la Vocea Tutovei unde a publicat  şi poeziile: „Bercu  la spânzurătoare”, „Şi‐un câine cu noi”, „O  lacrimă pe mormântul  lui  Vasile  A.  Urechia”,  „Atâta  să  trăieşti”  ş.a.  – unele făcând parte din volumul „Spritzuri” în curs de apariție”. 

Alte versuri au  fost publicate de  inginer  în Vocea Tutovei sub pseudonimul Nicaolaos. 

La 30 noiembrie 1901, Vocea Tutovei anunța că „în curând va  apare  organul  independent  de  presă  „Imparțialul”  sub direcțiunea  domnului  inginer D.I.  Zamfirescu. După  cum  s‐a mai spus, ing. D. Zamfirescu era nominalizat în Anuarul presei române  pe  anii  1908‐1909  –  director‐  proprietar  Grigore Grigoriu Rigo, Bucureşti – un colaborator valoros al ziarelor… 

  

213

    

Vestea Vestea,  ziar  al  intereselor  generale,  apare  o  dată  pe 

săptămână,  în  perioada  14  iunie  –  9  decembrie  1912  şi  este condus  de  către  un  comitet,  proprietar  şi  coordonator  a publicației  fiind  C.V.  Slobozeanu,  fost  elev  al  Liceului „Codreanu” 

Este  editat  la Tipografia nouă  ‐ Toricelli Slobozeanu din Bârlad. 

„Rostul  nostru  –  spune  comitetul  de  redacție,  este  de  a aduce  la  cunoştința publicului  cele mai noi  şi mai  exacte  ştiri din țară şi mai ales din oraşul şi județul nostru, propunându‐ne a fi foarte urbani şi respectuoşi față de ideile altora.” 

„Urâm politica de tarabă şi pătimaşă” – se afirmă în ziarul inaugural din 14 iunie 1912. 

Urbani  şi  respectuoşi dar  tăioşi după  titlul  şi  conținutul unor comentarii: „Judecătorul ambulant”, „Biroul de servitori”, „Lucrătorii  şi  grevele”,  „Filantropie  şi  fanfaronadă”, „Cinematograful a devenit o şcoală nenorocită şi un primejdios mijloc de corupție”, „Abuzurile de la banca din Plopana” etc. 

A fost un ziar de nuanță conservatoare, ceea ce şi explică vestea  pe  care  o  aduce  la  20  septembrie  1912  referitoare  la apropiata reapariție a ziarului Propaganda conservatoare. 

  

214

 

Veteranul Veteranul,    organul  veteranilor  de  grad  inferior  din 

județele  Tutova,  Fălciu  şi  Roman,  apare  în  ianuarie  1909, director  căpitan N. Voinescu,  redacția  şi  administrația Bârlad, strada Principală nr. 128. 

Apărea la fiecare 24 ale lunii anului calendaristic, timp de 4 ani. 

Milita  pentru  drepturile  veteranilor  de  război  –  ziarul devenind  al  tuturor  luptătorilor  din  județele:  Tutova,  Fălciu, Roman,  Ilfov,  Tecuci,  Bacău,  Tulcea, Covurlui,  Putna, Vlaşca, Buzău,  R.  Sărat,  Ialomița,  Brăila,  Romanați,  Botoşani, Dâmbovița. 

Relevantă  este  publicarea  petiției  înaintată  în  numele veteranilor de către căpitanul N. Voinescu, veteran din războiul 1877‐78, proprietarul  şi directorul ziarului Veteranul  în nr. 3 al acestuia,  către  Ministerul  Domeniilor  referitor  la  starea agriculturii de după război când, ca urmare a Legii din 2 aprilie 1903,  în  loc  de  recompensă  „s‐a  creat  veteranilor  o  dublă pedeapsă prin faptul că: 

‐ cele 8 hectare de pământ ce li s‐a dat sau urmează a li se da în Dobrogea nu sunt suficiente pentru hrana lor şi al doilea veteranii  trebuie  să    se  exileze  în  Dobrogea,  lăsând  în  țară copiii, rudele şi de multe ori şi nevestele; 

215

‐  prin  legile  de  la    9  ianuarie  1808  şi  20  mai  1906, subofițerii care au făcut 12 ani de serviciu sau 26 de ani pentru cei reangajați, conform Legii din 1906, li se dă în stânga Dunării şi în apropiere de căminele lor câte 6 hectare de pământ sau 15 hectare  în  interiorul Dobrogei,  sau  20  de  hectare  pe  linia  de frontieră a acestei provincii; 

‐ învățătorilor, conform Legii Casei Şcoalelor din 1896,li se închiriază loturi de pământ la cel mult 4 kilometri depărtare de şcoală,  iar  țăranilor  ce n‐au avut pământ  li  se dă  în  interiorul țării prin înființarea Casei Rurale.” 

Argumentând  inechitățile  create  prin  legi.  Veteranul publică articole incendiare, având titluri: „Legea Casei rurale – sărăcia  veteranilor  săraci”,  „Veteranul  –  spaima  celor  de  la cârmuire”, „Ce trebuie să facem când nu avem păşune” etc. 

Deosebit  de  ceea  ce  se  scria  în  Veteranul,  căpitanul  N. Voinescu, avansat  la gradul de maior  cu ord. nr. 3101/1912, a desfăşurat o susținută publicistică  în  folosul camarazilor săi  în ziarul conservator‐democrat Zorile, partid a cărui membru a  şi devenit. 

        * 

Viitorul

Viitorul, organ al Partidului Național‐Liberal din Bârlad, 

216

apare în perioadele 1900 – 1911, 1911 – 1916, 1918, 1921 – 1929 şi la  el  colaborează  şi  foşti  elevi  ai  Liceului Gh. Roşca Codreanu, precum: Th.V. Ioan, Gr. Vasiliu şi I. Bontaş dar şi profesorii lor: G. Constantinescu Râmniceanu, V. Diaconescu şi Gh. Neştian. 

Viitorul  apare  sub  direcțiunea  comitetului  executiv  a partidului  din  care    la  data  de  24  septembrie  1900,  când  se editează  nr.  1,  făceau  parte:    I.  Codrescu,  Th.  V.  Ioan,  G.  I. Diamandi,  simbolul  partidului  fiind:  naționalitate,  libertate  şi democrație. 

Iată pas cu pasul drumul ziarului Viitorul în cartea

10 mai 1901; 20 octombrie – 1 noiembrie 1902; 20 ianuarie – 25 februarie 1905 şi 1 octombrie 1905 – 24 decembrie 1906. Odată pe săptămână, 48x33 cm., anual 3 lei, 5 bani numărul.

abonamentului. S-a tipărit la G. Caţafany, de la 20 februarie 1905 la

tipografia „comercială” şi de la 25 februarie 1905 la tipografia G.V. Munteanu, costul anual 6 lei abonamentul.

De la 1 octombrie 1905, anual 4 lei şi 6 bani numărul. Tipografia C.D. Lupaşcu

Viitorul este o continuare a ziarului „Alegeri libere”, vine ca  urmare  a  reorganizării  partidului  în  vederea  alegerilor comunale,  când,  săptămânalul  de  duminică,  apoi  de  joi  „va spune cine sunt adversarii noştri şi ce voim noi.” 

Girant  responsabil  este  Ion  Şeibulescu,  tipărit  la Tipografia  George  V.  Munteanu  Bârlad,  apoi  la  George Cațafany, tipografia ”Comercială”, la Tipografia Lupaşcu. 

În  ziarul  liberalilor  de  la  Bârlad  au  mai  semnat:  Al Pallady,  C.  Th.  Moroşanu,  N.  Simionescu,  Gh.  Diamandy, Const. Geană, V.C. Nicolau, N.D. Sveştian, Al. Cazaban, dar şi G. Ionescu – Quintus, care la 17 ianuarie 1916, sub semnătura C. Ridim adresa patru versuri… unei doamne: 

 Sunt nebuni poeții, doamnă? 

autorilor Nerva Hodoş şi Al Sadi Ionescu: 24 septembrie 1900-

De la 20 octombrie 1902 nu mai este înscris costul

217

Foarte adevărat! Ce vrei? Cum se poate să nu fie, Când se‐nchină la femei? 

 În  Viitorul  –  dese  controverse  din  pricini  politice  cu 

ziariştii  de  la  Lumina  –  conservatoare,  Tribuna  Tutovei  – averescană, Tribuna prostului – cu de… toate. 

Că G.  Ionescu‐Quintus  nu‐i  una  şi  aceeaşi  persoană  cu actualul om politic liberal rezultă şi din Adevărul Ilustrat (1895‐1896)  unde,  la  26  august  1896,  acelaşi,    care  „a  publicat epigrame  în  periodicele  socialiste”,  semnează  catrenul  „Celor de sus”: 

Că libertatea o iubiți Suntem destul convinşi şi noi. Voi o iubiți aşa de mult C‐o țineți numai pentru voi 

* Viitorul, liberal, după ce apăruse în 1900 la tipografia

Munteanu, nr.1-30, 24 septembrie 1900 – 10 mai 1901, reapare la tipografia Lupaşcu la 1 octombrie 1905 (Anul IV de activitate) spune I. Antonovici.

*

Voinţa poporului Voința  poporului,  ziar  politico‐literar,  economic, 

comercial,  apare  o  dată  pe  săptămână,  redacția  în  Piața Domnească,  casele  Rentza,  Tipografia  „Română”  –  strada Ştefan cel Mare, Bârlad (48x33 cm., anual 12 lei), 

218

„Ca  organ  nou  de  publicitate,  datoria  principală  ce credem  a  ne  fi  impusă  de  buna  conveniență  este  de  a  saluta călduros  toate  organele mai  bătrâne,  fie  ele  de  orice  culoare politică.” De la 12 iulie apare fără subtitlu. 

Ziarul  –  spune  editorialul,  se  va  ocupa  „a  susține adevăratele necesități  ce  simte  comerțul,  industria, agricultura şi a cerceta mijloacele prin care s‐ar putea ajunge  la o oarecare ameliorare”,  fapt  pentru  care  „vom  primi  şi  vom  publica  cu mulțumire orice studii economice, comerciale şi literare, având de scop dezvoltarea generală pe aceste căi…; vom lupta contra celor care vin pe furiş în țară la noi, şi prin diferite întreprinderi malhoneste  tind  a  zdruncina  creditul  şi  progresul comerciantului român”… 

Ziarul Voința poporului nu rămâne impasibil când vede că un  număr  de  bărbați,  aflați  în  capul  instrucțiunei,  ca  domnii S.M. Haliță, G. Constantinescu – Rim, G. Ghibănescu, Gabriel Onişor,  Vasile  Diaconescu,  I.  Apostolescu  s‐au  constituit  în comitet de redacție,  luându‐şi  însărcinarea a redacta revista de educație  şi  instrucție  cu  numele  de  George  Lazăr”  a  cărei apariție o salută din chiar manşeta ziarului, pe ea şi Societatea „Lumina  poporului  rural”  –  aparținând  tinerilor  învățători care‐şi propun să se deplaseze cu conferințe şi alte manifestări cultural‐educative la sate… 

Merituos este că redacția, chiar de  la al doilea număr, se adresează  ziarelor  din  țară,  invitându‐le  să  facă  între  ele schimburi de publicații. 

Se  publică  Legea  privind  instituirea  de  comisii  pentru verificarea pământurilor date  însurățeilor din moşiile  statului, pe  baza  Legii  rurale,  Statutul  Societății  „Revista  Literară”,  cu sediul  în  Bucureşti,  din  comitetul  căreia  făcea  parte  şi publicistul Artur P. Gorovei, un colaborator al presei din Bârlad iar  la  partea  literară  se  publică  versuri  de N.G.  Rădulescu  şi 

219

studentul D.H. Petrovici (D.H.P.). Voința poporului apare  între 31 mai – 5 decembrie 1887, 

cu o  întrerupere  între 12  iulie – 5 noiembrie, redactor  şi girant fiind G. Robescu, avocat şi se tipăreşte la Cațafany. 

Din 12 iulie 1887, cu nr. 7, ziarul apare într‐un format mic ‐ ceea ce  reflectă situația sa defavorabilă  financiar.  (30x24 cm., anual 8 lei, 15 bani numărul). 

Din  cuprinsul  său  nu  este  evidentă  colaborarea  la  acest ziar a profesorilor de la Liceul Codreanu.

* Voinţa poporului, nr.8-11 s-au tipărit la Caţafany, iar cele

anterioare la tipografia „Română”, spune Gr. Creţu. * 

Vreme nouă Vreme nouă apare în decembrie 1918 şi este o continuare a 

ziarului Propaganda conservatoare (1908‐1918). În  ziarul  Vreme  nouă  din  13  octombrie  1919,  George 

Tutoveanu scria în articolul „Al doilea răspuns”: „… Eu nu am altă avere decât  stima  fără margini pentru oamenii  care‐şi  fac din  viață  şi  din  toate  puterile  lor  de muncă,  o  jertfă  pentru înălțarea sufletească a celor mulți.” 

* După un documentar semnat de Nicolae Ionescu şi

publicat în Acta Moldaviae Meridionalis/2007, ziarul Vreme nouă apare în primii ani după 1944, întemeiat de foştii elevi ai Şcolii „Mihail Kogălniceanu” printre care Vasile Cataramă, Valer Mitru şi Isidor Cremer, care prezenta în paginile sale situaţia grea a locuitorilor oraşului datorită distrugerilor de război.

*

220

Vremea nouă Vremea  nouă,  organ  al  Comitetului  județean  Vaslui  al 

P.C.R. şi al Consiliului popular județean provizoriu. apare la 20 februarie  1968, după două  luni de  la  constituirea  județelor  ca urmare  a  noii  împărțiri  administrativ‐teritoriale,  Bârladul făcând parte din județul Vaslui, cu reşedința în oraşul Vaslui. 

Apariția  ziarului  a  coincis  cu  ziua  în  care  a  avut  loc adunarea de constituire a Comitetului județean Vaslui al P.C.R. şi  a  Consiliului  popular  județean  provizoriu  la  care  „a participat  tovarăşul  Ion  Iliescu,  membru  supleant  al  C.C.  al P.C.R.,  prim‐secretar  al  C.C.  al  U.T.M.,  ministru  pentru problemele  tineretului”,  adunare  care  „într‐o  atmosferă  de puternică  însuflețire…”  a  adoptat  textul  unei  telegrame adresate C.C. al P.C.R., personal tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar  general  al C.C.  al  P.C.R.,  preşedintele Consiliului  de Stat.” 

Redactor şef era Corneliu Huțanu iar redactor şef adjunct Traian Crăiescu. Ziarul se  tipărea  la  Întreprinderea poligrafică Iaşi, str. Vasile Alecsandri nr. 6, fără a se indica sediul redacției, pentru  că  activitatea  fiind  în  reorganizare,  publicația  se plămădea şi în tren ori autobuz iar redactorii erau din întregul județ, inclusiv de la Iaşi. Astfel scriau şi publicau: Vasile Filip, S. Teodorovici,  Georgeta  Eftimie,  dr.  Jan  Hurjui  ,  Şt.  Miron, Constantin Slavic, Valer Mitru,  Ştefan Oprea, Aurel Radu,  Ion Istrati, Horia Zilieru,  Florin Mihai  Petrescu,  Ion Arhip,  Iorgu 

221

Burghelea,  Haralambie  Țugui,  Luca  Arbore,  N.  Grunzu,  Ion Puha,  Ion Oprea,    de  la  Iaşi,  Constantin  Parfene,  Constantin Huşanu,  Eliade  Solomon,  Ilie  Ghioroaie,  Ştefan Moldoveanu, Georgeta Tamaş, Mihai Botez de  la Bârlad, Valeriu C. Neştian, Cicerone Sbanciu, Vasile Macarie şi Ion Alexandru Angheluş de la Huşi, Crăciun  Lăluci  de  la  Paşcani,  Titi Gheorghiu,  Sergiu Florian şi Aurica Moise de la Vaslui, motiv ce mă face să spun că ziarul era destinat atât Vasluiului cât şi Bârladului. 

Este meritul conducerii ziarului că,  în scurt  timp, a  făcut din  acesta  o  publicație  interesantă,  cu  o  tematică  variată  şi aleasă, cu materiale de conținut, citit şi iubit de cetățeni. 

Profesorul  de  la  Bârlad,  Constantin  Parfene,  făcând recenzia  la  „Inscripții”  într‐un  număr  al  ziarului,  vedea  în aceasta    „un  buchețel  de  esențe  literare,  emanând  din  truda nobilă a unui mănunchi de talentați iubitori ai artei, membrii ai cercului  literar  „Mihai  Sadoveanu”  de  la  puternica  cetate metalurgică bârlădeană. O evocare a frumuseții de altă dată, al căror leagăn a fost Bârladul din vremuri, Bârladul lui Vlahuță şi Ibrăileanu,  a  lui  E.  Gârleanu  şi D. Nanu,  a  lui  T.  Pamfile  şi Victor  Ion  Popa,  a  lui  George  Tutoveanu,  G.G.  Ursu  şi Nedelea.” „Inscripțiile – spunea profesorul Constantin Parfene ‐ nu sunt un fenomen izolat, ci o continuare pe o treaptă calitativ superioară … a unui îndepărtat efort spre bine şi frumos.” 

Statornic  în preocupări, gazdă primitoare  şi  selectoare  şi ziarul, profesorul s‐a referit ulterior şi la alți oameni de cultură care  au  trecut  pe  la  Bârlad:  realizatorii  revistei  „Cronica Moldovei”,  George  Bacovia,  Virgil  Caraivan,  ardeleanul  Ion Popescu, Tudor Pamfile etc. 

Sâmbăta,  cititorul  de  la    Vremea  nouă  avea  la  îndemână pagina „Mozaic” – cu de  toate  (un  fiu al Bârladului – Nicolae Tonitza în muzeul ieşean, de Geta Cohn; Secvențe din geografia turismului  românesc;  vocabular;  ştiați  că…?;  pseudorețete 

222

culinare;  pentru  noi  –  femeile;  poezie,  jocuri  de  cuvinte, caleidoscop,  caricatură  şi  umor,  apoi  ,duminica,  pagina culturală  ori Moment  cultural  cu:  opinii  –  peisajul  lecturilor necesare; George Călinescu  –  amintiri  literare;  file de  lector  – „Intrusul” de Marin Preda; poezii de Haralambie Țugui  şi  Ion Chiriac;  Din  drum  –  schiță  de  Ion  Friduş;  poşta  literară  (în general  foarte  bogată);  Stampa  –  desen  de  Viorel  Burlacu; rubrica „Corespondența” (şi ea mereu aglomerată) etc. 

 * 

Acum,  la  atâția  ani distanță, după  ce  am  revăzut multe pagini  ale publicațiilor vechi  şi  cele  apărute o dată  cu Vremea nouă,  îmi dau mai bine seama cât de nedrept am fost cu ziarul de la Vaslui, când în iunie ori iulie 1968, într‐o şedință comună a Comitetului  județean de partid  şi  a Consiliului  județean de analiză a activității i‐am adresat critici deosebit de aspre. A avut dreptate atunci Cornel Huțanu să se supere pe mine. 

* „Organul de presă al Organizaţiei judeţene P.C.R. Vaslui

era cotidianul „Vremea nouă” care în coloanele sale proslăvea relizările regimului totalitar, de făurire a „omului nou”, comunist, scrie Nicolae Ionescu în documentarul publicat în

spunem că publicaţia de la Vaslui nu făcea la vremea aceea, decât ceea ce făcea publicistica atunci..

Ziarul „Vremea nouă” prin tematica abordată şi condeile folosite s-a dovedit a fi fost o publicaţie de calitate.

*

„Acta Moldaviae Meridionalis”/2007/p. 9, opinie faţă de care noi

223

Vocea Tutovei  Vocea  Tutovei  apare  în  luna mai  1891,  sub  conducerea 

unui comitet, ca organ personal al tipografului G. V. Munteanu, scris  în  majoritate  de  lucrătorii  lui,  care  erau  animați  de simțământul  naționalismului  dar  şi  de  soarta  românilor  din Ardeal (43 x 27 cm., anual 10 lei),probleme care fuseseră tratate şi de ziarele bârlădene anterioare – Semănătorul şi Paloda. 

În toți cei 17 ani cât a apărut (1891 – 1908), Vocea Tutovei a avut ca preocupare de bază şi continuă problema românească, deşi la 7 iunie 1898 se declară      „ foaie independentă, politică, literară şi comercială” (48x33 cm.), iar la 2 martie 1897 – „organ independent”.  La  11  ianuarie  1898  dispare  zicerea  de  „organ independent”,  sub  titulatura  ziarului  notându‐se  că  director este  Simion  C. Mândrescude  la  11  ianuarie  la  25  iulie  1898, Căpitan Th.  I. Udrea de  la  5  iunie  1899  –  1  ianuarie  1901,  iar redactor  Augustin  Paul,(11  ianuarie  –  28  martie  1898),  care semna adesea Onuță sau Dela Letca, după numele satului său natal din Ardeal, tineri profesori la Liceul Codreanu, veniți din Ardeal  şi  animați de  spiritul naționalist  a profesorilor  lor  Ion Popescu  şi  Ştefan Neagoe – dând ziarului o  ținută  combativă, aleasă. 

Numărul din 1 august 1898  recapătă autoritatea ziarului care  revine  la  conducerea  sa  de  către  un  comitet  de  redacție, pentru ca la 2 martie 1903 (Anul IX) Vocea Tutovei să‐şi spună că este organ al Partidului Naționalist  şi că are deviza  înscrisă chiar sub  titlu: „Nimic de  la  jidani,  ‐ nimic prin  jidani,  ‐ nimic cu jidanii”. 

În Vocea Tutovei nr. 35 din 1891, Simion Mândrescu scria: „Lupta mea de până acum n‐a fost cu totul zădarnică. Am sădit în inimile bunilor români antisemitismul care sper că‐l vor duce mai departe… N‐am avut  şi n‐am nimic  cu  jidanul  ca om,  cu 

224

jidanul  ca  jidan. M‐am  ridicat  însă  în  contra  asociațiunei  de exploatare a acestor lepre”. 

Menținându‐şi  zicerea  cu  jidanii  în  titlul  ziarului  dar adeverind  că  respectă  jidanul  ca  jidan  şi  ca  om,  ziarul  din  3 martie  1905,  chiar  în  pagina  I,  publică  informații  despre Purium‐ul  sub  semnătura  A.R..  Ulterior,  din  17  aprilie  1905, ziarul renunță la sloganul despre jidani. 

Devenită naționalistă de  la 5  iunie 1899,Vocea Tutovei a fost condusă de Victor Artenie, în 1909 avocat, de Origen Carp, mai târziu comisar, şi căpitan T. Udrea. 

În lucrarea lor „Publicaţiile periodice româneşti”, Bucureşti 1913, Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu dau următoarele surse de documentare referitoare la ziarul „Vocea Tutovei”: „Buletinul Oficial. Expoziţiunea generală”, Bucureşti, decembrie 1906, p 593; „Timpul”, Bucureşti, 14 mai şi 28, 29 octombrie 1891; „România”, Bucureşti, 15 mai 1891; „Bună credinţă”, Bucureşti 24 decembrie 1891; „Voinţa Naţională”, Bucureşti, 18 martie 1892.

După 1906 ziarul ajunge  în mâna „avântenilor” – o  foaie de  difuzare  şi  promovare  a  crezului  Societății  culturale „Avântul”, organizație de autoconducere şcolărească dar care a determinat şi canalizat mişcările sociale țărăneşti de la 1907. 

Tineri plini de entuziasm, precum D.V. Anghel, N. Dorin, Virgil  Gabrielescu,  St.  Manole,  Săghinescu,  P.Ciobanu,  P. Ciolan, Const., Th. Moroşanu, majoritatea membrii ai societății „Avântul”, făceau din Vocea Tutovei o tribună care era citită în întreaga Moldovă. 

De aici măsura luată de Ministerul de interne care a dat o circulară  în  sensul  că  oricând  se  va  da  de  „vreo  secție  a Avântului  să  se  distrugă  iar  membrii  ei  să  fie  denunțați ministrului,  ca acesta  să‐i elimine din  facultăți  (Vocea Tutovei 1907 – 17 aprilie). 

În  aceste  condiții,  la  1  aprilie  1907,  redacția  aduce  la cunoştință  cititorilor  că  „ultimele  două  numere  din  Vocea 

225

Tutovei au fost „oprite din ordinul autorităților superioare…” Simpatizând  cu  țărănimea,  Vocea  Tutovei  publică 

articole: „Armata ucigaşă”, semnat Ego, „În chestia  țărănească cu privire la administrație şi  justiție” ‐ de G. Vifor; „Răscoalele țărăneşti…  o  rătăcire  momentană?”  –  de  N.N.  I.;  „În  luptă pentru  regenerarea  satelor”  –  de  V.G.;  „Cum  s‐au  potolit răscoalele?” – de Virgo şi chiar un serial „1907” – semnat de St. Constantiniu,  în numerele 39, 40  şi 41 ale anului  calendaristic 1907. 

Cu  numărul  din  9  septembrie  1907,  ziarul  apare  ca …organ  naționalist  ‐  în  perioada  9  ianuarie  1907  –  23  august 1909,  el  are  colaboratori  de  bază  pe  aceeaşi  profesori  Simion Mândrescu, Paul Augustin şi Const. Moroşanu.. 

Vocea Tutovei la 20 noiembrie 1909 se recomandă ca ziar independent.  Deşi  a  avut  şi  întreruperi  în  apariție  (în  1893, după  2  ani  de  la  apariție,  din  cauza  lipsei  de  colaboratori, explică  redacția  ziarului  la  2 martie  1897)  îşi  păstra  anul  de naştere,  dar  avea  numerotația  numerelor  sale  pe  ani calendaristici, anul  începând  în  februarie ori martie  şi sfârşind în aceeaşi  lună a anului următor. Ziarul din 6 martie 1905, de exemplu, poartă nr.  1, anul XI  al  apariției;  anul XII  începe  cu numărul 1 din 5 martie 1906. 

 

Vocea Tutovei Din octombrie 1906, preotul econom I. Antonovici publică

în Vocea Tutovei documentele de arhivă ale bisericii Vovidenia din Bârlad. In acelaşi ziar, spune Gr. Creţu, domnişoara Nina Codreanu, fiica vitregă a căpitanului N.V.Piperescu, a publicat un număr de poezii, începând de la 15 august 1898, dar continuă a publica şi în Ramuri de la Craiova, traduceri în Floarea darurilor, proză în Universul. Sub pseudonimul SA-ghin, Samuel Ghinsberg, autodidact, a publicat poezia Doina, iar viitorul institutor Adolf Axelrad, sub pseudonimul Dela

226

Tutova, mai ales poezie, după 1898, când era şcolar. Viitorul autor al volumelor Din viaţa ţărănească, Gr.N.

Couatu, editat la „Minerva", semna şi el în Vocea Tutovei, ca şi casierul Grigore Stamatescu, care se ocupa de o rubrică specială intitulată „Momente de distracţie": „Muza bârlădeană", cum semnase şi la Paloda.

Biblioteca municipală din Bârlad deţine numere ale ziarului din anii 1906, 1907, 1908, 1941, 1942 şi 1943.

În „Vocea Tutovei” nr.32 din 17 octombrie 1904, George Tutoveanu face următoarea profesie de credinţă: „La 15 martie anul acesta… am întemeiat revista „Făt-Frumos” cu gândul ca aceasta să devină locul de înfrăţire al tuturor acelora care cred cu temeinicie în puterea de viaţă a neamului nostru. Şi în mare parte ţinta urmărită de noi a fost atinsă…”

„Făt-Frumos” a apărut la Bârlad timp de aproape doi ani, de la 15 martie 1904 până la 1 februarie 1906. A fost întemeiat de G. Tutoveanu, împreună cu Emil Gârleanu şi D. Nanu. A fost condus de G. Tutoveanu, timp de şase luni, respectiv 12 numere, restul, până la doi ani, respectiv 23 numere (regulat ar fi trebuit să apară 36) revista a apărut sub conducerea lui Emil Gârleanu”, scrie G.Ursu în „Istoria literară a Bârladului”, în fascicola referitoare la această problemă (p.30) şi-şi argumentează susţinerile cu fapte şi date necesare a fi ştiute.

Retragerea poetului G. Tutoveanu de la Făt-Frumos o explică însuşi acesta într-un interviu acordat lui V. Damaschin şi publicat în numărul 1 din 1929 a revistei „Scrisul Nostru”: „M-am retras de la „Făt-Frumos” în împrejurări neînţelese pentru toată lumea. Naţionalismul înverşunat şi luminos a lui N. Iorga, de la „Sămănătorul”, aprinsese în sufletul tinerilor începători în ale literaturii, dorinţa de a se vedea cât mai grabnic scoşi la lumină, şi de aceea, ca să fie după cum credeau ei, pe locul conducătorului, scriau versuri în care depăşeau măsura. Erau versuri, în care fără poezie, nu se vorbea decât de atrocităţi: valuri de sânge, munţi de leşuri, grămezi de ciomege şi topoare, versuri, pe care Nicolae Iorga, un adânc înţelegător al poeziei, sub orice formă de manifestare, nu le publica niciodată. Într-una din zile, dl. Corneliu Moldovanu îmi încredinţează o poezie din acestea, cu rugămintea să i-o public. Se înţelege că am refuzat, încercând să-l conving că trecutul neamului nostru este un izvor de adevărată poezie, dar trebuie redată altfel, fără nici o violenţă

227

de graiu. N-au trecut decât două, trei zile de la această întâmplare, şi prietenii mei Gârleanu şi Nanu mi-au spus că pentru alegerea materialului de imprimat să alcătuim un comitet de trei, nelăsându-mi-se mie singur alegerea acestui material. Ştiind din experienţa de până atunci, că revistele literare nu trăiesc decât sub conducerea unui singur om, şi pentru că din aceşti doi prieteni Nanu şi Gârleanu, acesta din urmă îmi lăsase un mai puternic spirit de organizare, celălalt fiind un „visător incorigibil”, am hotărât, fără nici o supărare, să-i cedez conducerea revistei. După retragerea mea s-a publicat numaidecât şi „poezia” cu pricina, a domnului Corneliu Moldovanu.”

După retragerea lui G. Tutoveanu de la „Făt-Frumos” – spune G. Ursu, revista îşi schimbă tipografia la G. Caţafany, fapt semnificativ, ştiindu-se că la această tipografie tipărise şi Corneliu Moldovanu. Schimbarea tipografiei marchează şi o schimbare de conducere a revistei, schimbare faţă de care Sadoveanu îi scria lui G. Tutoveanu, din Bucureşti, la 15 septembrie 1904:

Dragă Tutovene, În adevăr că n-a produs bună impresie. Însă de aici şi

până la a abandona cu atâta nepăsare pe un tânăr „Făt-Frumos”, eu cred că mai este. S-ar putea să-l laşi aşa, tu, care însemni la el, mult? Eu socot că au sosit oarecare diavoli care şi-au vârât coada în afacerile tale şi ale lui Emilgâr, şi n-ar fi bine să lăsaţi lucrurile baltă, mai ales că el (Gârleanu) vorbeşte cu dragoste de tine, într-o scrisoare pe care am primit-o alaltăieri.”

De altfel, despre schimbarea conducerii revistei stă mărturie şi un proces-verbal încheiat la 8 septembrie 1904, semnat de Corneliu Moldovanu, D. Nanu, A. Mândru şi preotul ec. I. Antonovici, publicat în „Paloda” nr.44 din 28 octombrie 1904, care recunosc drept conducător al ei pe iniţiatorul şi directorul literar al revistei – Emil Gârleanu – Emilgar.

Ce s-a întâmplat cu „Făt-Frumos” după aceea, tot G. Ursu ne-o spune: „Până la nr.12, cu Tutoveanu, revista a apărut de două ori pe lună, regulat; de aici încolo se simte schimbarea conducerii, revista apărând când de două ori, când odată pe lună, când odată la câteva luni, astfel că în timp de un an şi jumătate apar numai 23 de numere, în loc de 37 cât trebuiau să apară.”

228

După retragerea lui Tutoveanu de la conducerea „revistei” „tot greul ei l-a dus Emil Gârleanu”, pe atunci, cum spunea Iorga. Un ofiţer sfios ca o domnişoară şi însufleţit ca un apostol, dar retras din armată şi plecat la Bucureşti, Gârleanu, după cum subliniază G. Ursu: „a încercat să continue acolo cu apariţia revistei, împreună cu tovarăşii săi, dar n-a reuşit să scoată decât trei numere.”

În „Scrisul Nostru” nr. 1 din 1929, G. Tutoveanu avea să scrie în articolul program al revistei „Datoria tinereţii”: „Iar Emil Gârleanu, după ce a părăsit oraşul nostru, ducându-se la Bucureşti, şi după ce s-a încercat zădarnic să scoată din nou, acolo, revista „Făt-Frumos”, pe care o întemeiaserăm aici, cu doi ani mai înainte, mi-a spus, cu prilejul unei convorbiri: „Făt-Frumos” nu suferă nici zgomotul, nici învălmăşeala Bucureştiului, el nu poate trăi decât în Bârlad, acolo unde s-a născut.”

Încercările de a-l „recupera” pe G. Tutoveanu şi a-l aduce efectiv la „Făt-Frumos”, chiar şi prin epistole rugătoare, n-au mai avut succes, fermitatea poetului de la Bârlad a rămas statornică şi definitivă. A rămas de subliniat un mare adevăr: în Bârladul cultural, cinci scriitori – G. Tutoveanu, Emil Gârleanu, D. Nanu, Corneliu Moldovanu şi A. Mândru – au lăsat literaturii române o mare răspânditoare de cultură – revista „Făt – Frumos”.

*

În „Vocea Tutovei” unde redactor-prim a fost într-o vreme I.C. Antonovici, a fost publicată o recenzie la un roman scris

fete nr.4 din Bârlad. În carte era descris fondul moral şi constructiv al femeii, care însemna însuşi sufletul bun al autoarei devenită erou de roman, în calitate de mamă şi soţie, cu îndatoriri sociale şi naturale, icoană feminină vrednică de cele mai adânci sentimente de respect şi admiraţie, cum scria Antonovici în recenzia sa.

Ziarul „Glasul Tutovei”, „cel mai important în judeţul Tutova” zice Nicolae Ionescu în documentarul „Aspecte din activitatea Liceului „Mihail Kogălniceanu” oglindită în presa locală”, publicat în „Acta Moldaviae Meridionalis”, vol. II, p.4,

fără să precizeze perioada când a apărut publicaţia cu titlul

şi publicat de Cezara Toporaş învăţătoare distinsă la şcoala de

editată de Muzeul judeţean „Ştefan cel Mare Vaslui în 2007, ”

229

arătat. Cum autorul citat afirmă în continuare că primul ziar local din oraşul reşedinţă a judeţului a fost „Vasluiul” apărut în 1886, când noi am făcut dovada că întâietatea a avut-o ziarul „Albina Vasluiană” din 1875, dar şi „Vocea Racovei” din 1882 (vezi şi volumul „Vaslui – Capitala „Ţării de Jos” în presa vremii – 1875-2005, p.8 şi 461-462, TipoMoldova Iaşi 2005) s-ar putea ca şi „Glasul Tutovei să nu fie decât… „Vocea Tutovei.”

„Vocea Tutovei" din 4 martie 1900 anunţa la rubrica „Cronica săptămânii", pagina 2, că a primit „Glasul Faldului", ziar pronunţat antisemit, care apărea la Huşi de două ori pe lună şi se tipărea în tipografia părintelui N. Luca.

I se ura viaţă îndelungată şi succes deplin întru atingerea scopului ce şi l-a propus.

*

Vocea Tutovei Îl regăsim la 1 iunie 1943, păstrând pe frontispiciu anul al 

53‐lea, înscris la Registrul publicațiilor de la Tribunalul Tutova la  nr.  1/1942,  ca  „foaie  de  propăşire  şi  educație  națională”, precizându‐ne  că  apare  la  1  şi  15  ale  fiecărei  luni,  sub conducerea unui  comitet,  fondator C.V. Munteanu,  redacția  şi administrația  la  Tipografia  N.P.Peiu,  Bârlad,  str.  Ştefan  cel Mare nr. 17. 

În  cele 24 numere apărute  în perioada 1  iunie 1943 – 15 mai 1944, au fost publicate materiale diverse semnate de Const. 

230

Th.  Moroşanu  (Din  Liceu  –  amintiri),  G.  Ursu  (  Un  poet bârlădean: G. Ioniță), Marieta I. Creangă (Monografia comunei Bogdana, județul Tutova), versuri semnate de G. Tutoveanu, G, Ursu,  Th.  Călin  Delaprava,  Georgeta  Iuteş,  Gim,  G. Constandache dar  şi materiale  reproduse după Nicolae  Iorga, I.C. Antonovici. 

N‐a mai avut însă vivacitatea Vocei pe care o cunoscuseră cititorii, deşi autorii erau de calibru, în majoritate. 

* Vocea Tutovei, foaie de propăşire şi educaţie naţională.

Apare la l şi 13 ale fiecărei luni. Fundator: G. V. Munteanu, director Prof. C. Th. Moroşanu; prim redactor: Preot I. Gh, Chirvasie.

Ne bucură mult reapariţia vechii publicaţii bârlădene, care alături de excelenta revistă; „Păstorul Tutovei" calcă cu cinste pe urmele Bârladului cultural,

Este proaspătă încă în mintea noastră, falanga corifeilor literaturii noastre, strânşi în jurul revistei „Făt-Frumos" — care a dus în toate colţurile ţării, faima Bârladului de altă dată. Aici şi-au spus cuvântul lor: Gârleanu, D. Nanu, Moldovanu etc. Din Bârlad şi-a luat zborul marele Al. Vlahuţă... Suntem bucuroşi că o mână de harnici mânuitori ai condeiului, astăzi, caută, ş'au izbutit să calce cu cinste pe urmele proaspete ale înaintaşilor.

Pe domnul prof. Moroşanu, directorul „Vocei Tutovei" Îl cunoaştem de mult. La fel pe harnicul şi talentatul prim redactor Pr. I. Gh Chirvasie; le-am urmărit cuvântul în „Păstorul Tutovei". Mai colaborează în acelaşi număr: I. Gr, Oprişan căruia i-am urmărit activitatea de când scotea revista : „Orizontul", pe domnişoara Mariette Creangă, întindem mâna cu frăţie vechii publicaţii bârlădene, şi-i urăm deplin succes.

C-tin Nic. Bratu * Vocea Tutovei reapare în campania electorală din

1992 şi reprezintă poziţia Frontului Salvării Naţionale în cadrul alegerilor locale. A publicat listele cu candidaţii F.S.N. pentru funcţiile de primar şi consilieri municipali, Programul Platformă al acestora.

231

Vocea Bârladului Vocea Bârladului,  :  „Era prin  1901... De  la Bârlad mi  se 

trimitea „Vocea Bârladului”. Acolo am văzut poeziile dumitale, acolo am început să te cunosc...” (Amintiri ale avocatului Bazil Clony,  ziarist  din  Brăila,  evocate  de  prof.  universitar  Dan Smântânescu în articolul „G. Tutoveanu, poet al seninătăților şi ctitor  cultural”,  dar  s‐ar  putea  ca  amândoi  să  fie  în  eroare pentru  că  „Vocea  Bârladului”  n‐am  găsit‐o  în  documentarea mea,  iar  în  perioada  invocată  la  Bârlad  apărea  totuşi  „Vocea Tutovei”, de care G. Tutoveanu era  foarte apropiat. Publica  în ea poezii... 

* 

Vocea Tg. – Ocnei Vocea Târgu Ocnei, ziar politic independent, director şi

proprietar Pompeiu Ioan Popescu, redacţia şi administraţia în Târgu Ocna, strada Radu Racoviţă nr. 4, imprimat la Focşani, tipografia Alexandru Codreanu, strada Centrală nr. 12, cu apariţia anunţată de două ori pe lună, cu deviza înscrisă pe frontispiciu: „Cu Dumnezeu înainte; Dreptate şi Adevăr", purta la 24 iulie 1905 nr.l, dar era în anul III de activitate înscris pe

232

manşetă. Redacţia, în loc de articol de fond, publica un „Aris" în

care menţiona că „Vocea Tg. Ocnei cu acest număr este „în al treilea an al existenţei sale" şi chema cititorii să-i dea „tot concursul binevoitor, făgăduind că va urma aceeaşi cale ca şi în trecut, observând şi arătând orice măsură rea şi aprobând pe cele bune."

Ziarul apărea în patru pagini. Vocea Tg. Ocnei nr. 5 din 30 octombrie 1905 rămânea şi

pentru viitor proprietatea lui P.I.Popescu, dar anunţa că „începând de astăzi va trece sub conducerea unui comitet", lucru notat pe frontispiciu dar şi într-o notă care se intitula: „Spre ştiinţă", având de prim redactor pe simpaticul Valerian V. Ionescu, licenţiat în drept şi filozofie, care va fi şi girant responsabil al ziarului."

Legat de oraşul Bârlad unde a apărut, la început conservator, la tipografia „Comercială" în 1903, cu numerele 1-4 din 15 iunie - 20 iulie, vezi şi volumul „Tipografiile..." de Gr. Creţu şi I. Antonovici, ziarul „Vocea Tg. Ocnei" nr. 1/1905 publica articolul intitulat „Ridicarea unui monument lui Ion Popescu Bârlad", semnat de mai mulţi bârlădeni din ţară", menţionând că Ion Popescu „ a luat parte hotărâtoare la toate actele mari ce s-au petrecut de la 1854 până la moartea lui în 1901" şi propunea a se organiza o întâlnire publică care să aleagă un comitet care să lanseze listele de subscripţie pentru monumentul de la Bârlad.

Numărul 12, anul III, din 10 iunie 1907 a ziarului avea pe frontispiciu subtitlul „Ziar naţional - liberal, fotografia şi numele lui Ion Popescu, fost profesor onorific, preşedintele Societăţii pentru învăţătura poporului român, judeţul Tutova, fost deputat etc. şi menţiona că director şi proprietar era acelaşi Pompiliu Ioan Popescu, cu apariţia „în fiecare săptămână.

Vocea Tg. Ocnei nr. 2, Anul IV din 2 octombrie 1911, tot cu apariţia săptămânală, purta subtitlul „Ziar politic independent", director politic şi proprietar Pompeiu Ioan Popescu, cu redacţia şi administraţia în Tg. Ocna, realizat la tipografia „Neamul românesc", Vălenii de Munte (judeţul Prahova) şi publica articolul de fond „Reforma administrativă şi comunală", semnat de proprietarul ziarului.

La Focşani ziarul a mai fost imprimat la tipografiile

233

„Modernă" M.Th. Dumitrescu, strada Centrală, la „Comercială" Leon Svorne şi Al. Codreanu.

Un ziar insuficient structurat tematic, dar cu multe informaţii şi puţini autori şi semnături: Pompeiu I Popescu, Argus, Ion Dafin, P.I.P., Valerian V. Ionescu, Floridor, De la Abrud, Pip, Doctor P., C.B. Penescu, Iulius, Gh. Mateiu, I. Rusu Abrudeanu, Ipsilon, Ioan Moţet ( a se înţelege, destule pseudonime).

Utilă cititorilor informaţia publicată în „Vocea Tg. Ocnei" care făcea cunoscut că se aflau la redacţie de vânzare: „Foaie pentru minte, inimă şi literatură" de la 1847 şi până la 1864, ziarul „Învăţătorul poporului" din 1848: „Noua albină românească", „Gazeta Moldovei", foaie literară şi artistică din 1857, ziarul „Zimbrul" din 1850, „Muzeul Naţional" din 1837, „Pruncul Român" din 1748, precum şi alte acte din perioade îndepărtate, plus „Buletinul şedinţelor Adunării Ad - hoc al Moldovei de la l octombrie 1857 până în decembrie 1857.

Vocea Târgului Ocna, la început conservatoare, apare ca ziar independent, director politic şi proprietar Pompeiu I.Popescu, fost unicul scriitor al ei, I, 1-4 (15 iunie - 20 iulie 1903), scrie I. Antonovici în volumul „Tipografiile..." de la Bârlad.

Gr. Creţu în nota la cartea amintită consemnează: „după aceea însă până la II 15(28 noiembrie 1904) se tipări în Focşani la tipografiile „Modernă" M.T. Dumitrescu, „Comercială" Leon Svorne şi Al. Codreanu.

La Bârlad ea a fost tipărită la „Comerciala" lui C.S. Leţcae."

* Iată şi ce scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în

„Publicaţiile periodice româneşti”: „Vocea Tg.Ocna. Târgul Ocna 15 iunie 1903 – 28 noiembrie 1904, 23 – 30 ianuarie 1905, 24 iulie – 15 decembrie 1905 şi 10 iunie – 15 august 1907. Odată pe săptămână, 48x33 cm. Anual 5 lei, 10 bani numărul. Director şi proprietar Pompeiu Ion Popescu (director până la 25 septembrie 1905). Tipografia „Comercială” Bârlad.

De la 29 iunie 1903: Vocea T. Ocnei, la care adaugă de la 15 august 1903 subtitlul „Ziar politic independent”

De la 30 mai – 29 iulie 1904 adaugă la titlu şi cuvintele: „şi a Slănicului (Moldova)”.

De la 24 iulie 1905 apare de două ori pe lună. De la 30

234

octombrie 1905 prim-redactor: Valerian V. Ionescu. De la 15 august 1903 se tipăreşte la Focşani, tipografia

„Modernă” M.T. Dumitrescu, de la 29 ianuarie 1904 la Tipografia „Comercială” Leon Svorene; de la 22 februarie 1904 la tipografia Alissandru Codreanu; de la 2 iulie 1904 la tipografia „Modernă” M.T. Dumitrescu; de la 15 iulie 1904 la tipografia „Comercială” „Leon Svorene” şi de la 4 septembrie 1905 la tipografia Th. Dumitrescu.

Au apărut în totaal 56 numere. *

În legătură cu ziarul „Vocea Târgu Ocnei”, directorul şi proprietarul lui, publicăm în cele ce urmează articolul cu titlul „Moartea lui Ioan Popescu” publicat la 19 iulie 1901 în ziarul „Paloda”, Bârlad, Nr. 29 :

„Bătrânul Ioan Popescu, fost profesor la liceul Codreanu

din oraşul nostru a încetat din viaţă după o scurtă suferinţă, Miercurea trecută, la orele 11 din noapte, în etate de 72 ani.

Înmormântarea rămăşiţelor sale pământeşti a avut loc Vi-neri, 13 Iulie ora 3. p. m. Cortegiul funebru a fost imposant.

El se compunea din participarea elevilor tuturor şcoalelor din oraşul nostru, şcoalele primare, şcoalele secundare, şcoala normală cu drapelele lor. Cortegiul a pornit de la locuinţa dece-datului din str. Şcoalei Centrale spre biserica Sf. Ilie, unde s-a cetit prohodul de către Protoereul judeţului, Părintele Econom I. Antonovici, înconjurat de clerul acelei biserici.

Acolo a vorbit d-l Stroe Belloescu, arătând meritele de-functului şi punând în relief viaţa sa de activitate din momentul când a venit în România şi până la decedare. Apoi cortegiul a pornit spre cimitirul Eternitatea. Pe drum corul liceului intona cântece funebre. La cimitir a luat cuvântul d-l A. Paul profesor, arătând în amănunţime origina şi viaţa defunctului. D-l Paul a descris într-un mod destul de emoţionat scenele din tinereţea mortului Popescu, vigoarea şi energia sa ca tânăr şi peripeţiile prin care a trecut până la refugiarea lui în România liberă.

Apoi a trecut în revistă toată viaţa culturală a Bârladului la care a participat cu o bună parte şi defunctul.

Cu Ioan Popescu dispare una din figurile importante care a contribuit la evoluţia noastră culturală.”

*

235

Despre omul Ioan Popescu şi activitatea sa este bine de văzut şi citit şi lucrarea „Un dascăl ardelean la Bârlad – Ioan Popescu” de Iacov Antonovici, 1928, Huşi.

În Analele Academiei Române, Tom XLV, la 14 septembrie 1902, din Bârlad se publica următorul apel – al unui cetăţean pensionar – către cetăţenii din oraşul Bârlad şi judeţul Tutova, cât şi a celor din ţară pentru ajutorarea lui Pompeiu, fiul lui Ioan Popescu:

„Unul din foştii noştri amici politici din Bârlad, fost profe-sor valoros şi veşnic luptător în politică, care în toată viaţa sa a luat partea cea mai activă şi cu vorba şi cu faptele la conso-lidarea partidului liberal-naţional din judeţul nostru, unde domnea reacţionarismul cel mai înverşunat, Ioan Popescu a decedat încă de la 11 Iulie anul trecut 1901, nelăsând în urma sa nici o avere decât cinstea şi patriotismul său naţional, precum şi 3 fiice cari stau destul de bine, fiind şi căsătorite, şi un fiu cel mai mare din surori, Pompeiu, care se află actualmente sărac, neavând nici o ocupaţiune şi nici chiar cele necesare vieţei zilnice, suferind şi de o maladie cronică în oraşul Tg.-Ocna, unde, s-a retras cu familia şi unde până astăzi cu mirare nimeni din amicii decedatului nu s-a interesat de soarta sa.

Cetăţenii toţi, şi în special membrii partidului liberal-naţional din Bârlad, amici şi foşti elevi, au nişte sfinte obligaţiuni cătră acel bărbat de valoare Ioan Popescu, ce din nenorocire nu se mai numără printre noi, care a sacrificat totul în lume pentru şcoală, biserică, săteanul Român, precum şi pentru ideile sale politice, pe care în viaţă l-am găsit totdeauna la postul său în timpurile cele mai grele, trebuie să întindem cu toţii o mână de ajutor unicului său fiu, căci, în împrejurarea această, grea în care se află, numai d-stră cetăţeni, puteţi să-i fiţi scândura de salvare a fiului lui Ioan Popescu, care din nenorocire în mijlocul d-stră, a amicilor, colegilor şi foştilor săi elevi, fiul suferă mizeria !...

Vă rugăm aşa dar, să bine-voiţi ca de urgenţă să-i acor-daţi puternicul d-stră sprijin atât material cât şi moral fiului nemuritorului Ioan Popescu, al aceluia pe cari l-am iubit, respectat şi apreciat, marile sale fapte liberale, patriotice şi naţionale, şi pentru cari noi cu toţii suntem datori pentru memoria lui Ioan Popescu ca să ajutăm, după puterile noastre, pe fiul său. După cum am arătat mai sus, fiul locuieşte în Tg.-

236

Ocna strada Sfinţii Voevozi No. l, unde i se poate trimite ajutorul cetăţenilor, al amicilor şi foştilor elevi ai decedatului Ioan Popescu.”

Bârlad, 14 Septemvrie 1902. Un cetăţean pensionar. Tot în analele Academiei se reproduce din ziarul „Vocea

Tg. Ocna”, anul II, No.7, din 10 iunie 1904, următoarea scrisoare „Despre recompensa ce s-ar cuveni lui Ioan Popescu”:

„Stimate Domnule Director, Se împlinesc trei ani la 11 Iulie a.c. de când scumpul d-

stră părinte, iubitul nostru cetăţean Bârlădean, fruntaşul libe-ral, fruntaşul între fruntaşi patriot, blândul, dulcele şi cuceritorul simpatiilor generale, fostul şef al naţionalilor liberali din Bârlad, savantul profesor de Limba Latină de la Liceu, energicul şi naţionalistul, fost Director al Şcoalei Normale şi înfiinţătorul acelei şcoli, fostul preşedinte al Societăţei pentru învăţătura poporului român, secţiunea Tutova, care au adus sute de meseriaşi români împrăştiaţi în toată ţara, a dispărut pentru totdeauna din mijlocul celor pe care i-a iubit cu dragoste sinceră şi neprefăcută, şi care la rândul lor l-au iubit şi respectat, şi care-i vor păstra o neştearsă şi frumoasă amintire.

Se împlinesc aceşti trei ani de când s-a rupt ceva scump din inima noastră, de când s-a stins ceva din forţa vitală a ora-şului nostru, de când a dispărut din mijlocul nostru acel om care ne-a făcut pe noi Bârlădenii să trăim alăturea cu dânsul în lungul şir al celor 47 ani ai vieţei sale politice.

Viaţa noastră politică a naţionalilor liberali Bârlădeni, fiind contopită în viaţa politică a lui Ioan Popescu, socotim ca o sfântă datorie să aducem prin coloanele ziarului d-stră independent, acest slab omagiu de recunoştinţă fostului şi ilustrului nostru concetăţean, şi al iubitului d-stră părinte.

Faptele mari ale lui Ioan Popescu pentru noi, Bârlădenii, şi ţara întreagă, vor fi imagini întipărite în mintea noastră a tuturor şi care nu se mai pot şterge.

Bătrâni ca Ioan Popescu, care formau o pleiadă de băr-baţi cinstiţi, de muncă pentru neam şi ţară, astăzi nu se mai găsesc decât vr-o câţiva din nenorocire, pentru care în prima linie vom cita pe marele bărbat de stat Demetrie Sturza, şi încă vr-o doui sau cel mult trei bărbaţi în viaţă.

237

Din generaţia actuală nu putem cita pe nimeni, viitorul ne va proba.

N-a lipsit ocaziune pentru ca vocea autorizată a ilustrului nostru decedat Ioan Popescu, să nu răsune pentru apărarea naţionalităţii noastre, a religiunei noastre şi a drepturilor celor dezmoşteniţi de soartă.

Locul de onoare pe care Ioan Popescu îl are în istoria noastră politică şi naţională, e locul obţinut prin muncă, prin jertfe, prin merit, prin dovada iubirei de neam şi ţară, e locul ce i se cuvine, ce-i aparţine, şi pe care nimenea nu i-l poate lua.

O mare statuie trebuia să i se ridice deja în Bârlad, lui Ioan Popescu, dar... nerecunoscătorii în număr de câţiva au crezut să rădice o statuie lui Gh. Palade, care fără a avea intenţia de a profana memoria defunctului, trebuie să declarăm purul adevăr că alt merit nu a avut Palade, decât că s-a născut în Bârlad, care l-a ridicat la cea mai înaltă treaptă, dar numele său nu este legat de nici o operă care să-i fi putut da dreptul a-l înscrie în catalogul nemuritorilor.

Nu vedem prin ce operă măreaţă să fi câştigat dreptul de recunoştinţa Patriei sau a oraşului şi judeţului nostru.

Adevăraţii liberali-naţionali şi mai cu seamă bătrânii, puţin la număr, judecând rece şi nepărtinitor, vor vedea că n-au pentru ce să se supere.

Dreptul la statui poate avea numai un Alexandru Cuza, un Alecsandri, un Demetrie Sturza, un G. Codreanu şi un Ioan Popescu.

În faţa acestora, subsemnatul depune pe mormântul lui Ioan Popescu, o lacrimă de durere şi regret, făcându-mă inter-pretul tuturor celor sinceri, şi liberalilor adevăraţi, care o ştiu cât de mult s-a jertfit Ioan Popescu, pentru cauza liberalismului, pentru binele oraşului Bârlad şi pentru ţara întreagă.

„Iar d-stră stimate d-le director, vă urez sănătate, răbdare şi să urmaţi în toate, ca unicul fiu, faptele scumpului părinte Ioan Popescu, respectând memoria ca pe o icoană, căci într-adevăr sfânt a fost pentru ţăranul Român, pentru naţia Română.

Ca vechi amic al scumpului d-stră părinte, te rog a primi sincerele noastre salutări, şi să-i fie eternă memoria lui Ioan Popescu.”

L. B. din Bârlad

238

Bustul lui Ioan Popescu din faţa Şcolii Normale – Bârlad

avea să fie inaugurat abia la 3 iunie 1924. *

Zorile Zorile,  ziar  democrat,  apare  de  două  ori  pe  lună,  sub 

conducerea unui comitet, la data de 1 noiembrie 1907, redacția şi  administrația  la  Bârlad,  Tipografia  Comercială  C.S.  Lețcae, strada Principală nr.58. 

În  articolul  „Lămurire”,  din  chiar  primul  număr,  V. Georgescu – Bârlad, avocat, se pare că proprietar şi director al ziarului  chiar  de  la  început,  asigură  că  „cetățenii  vor  găsi  în foaia noastră  cântarul drept al  faptelor  tuturor”, gând  cu  care „am început să apărem.” 

Ziarul  publică  articole  de  atitudine  semnate  de  N. Bazilescu, profesor de Economie națională în Bucureşti (Chestia țărănească),  literatură,  caricatură  de  D.  Hârlescu,  un  serial „Puterea sufletească” a prof. univ. C. Rădulescu Motru, dar  şi materiale  care  reflectă  conflicte  de  idei  cu  Paloda,  „care‐şi schimbă amanții după cantitate şi nu după calitate”, amintindu‐i  că Viitorul,  care  era putred de  obscenități,  trivialități,  injurii, calomnii ordinare şi intrigi, boli grave care l‐au făcut să dispară de timpuriu…” 

De  la 15  februarie 1908, cu numărul 9, Zorile devine ziar 

239

conservator‐democrat, colectivul de  redacție  înscriindu‐se  şi el în  partidul  respectiv.  În  ce  priveşte  conducătorul  ziarului  – Vasile Georgescu – Bârlad,  fost  elev al Liceului Codreanu, nu numai  că  face  acelaşi  lucru,  înscriindu‐se  la  conservatori‐democrați,  dar  ulterior,  tot  om  politic,  îl  întâlnim  fruntaş  al P.N.Ț. local. 

Mai  târziu,  ziarul  protestează  pentru  confiscarea numărului său din 6 aprilie 1908, când prefectul Grigore Vasiliu a dat ordin primarilor şi notarilor de a opri difuzarea la abonați a numărului 17 şi înapoierea lui, împachetat, la prefectură. 

La 15 iunie 1908 ziarul Zorile se autosuspendă, activitatea lui fiind apreciată ca îndeplinită. 

Girant responsabil – G. I. Scânteie * 

În  autobiografia  profesorului  G. D. Neştian,  şlefuită  de 

fostul  său  elev Gheorghe  Ivănescu,  rezultă  că  încă din  timpul studenției devenise prieten cu Grigore Vasiliu, care mai  târziu avea  să  devină  ajutor  de  primar  la  Bârlad  iar  apoi  prefectul județului. 

 „La  1910  am  făcut  totul  şi  am  adus  în Bârlad pe  fratele 

meu, Neculai, care era profesor la Gimnaziul, devenit liceul din Huşi,  spune  profesorul  G.  Neştian  în  textul  prelucrat  de profesorul  Gh.  Ivănescu  („Profesorul  G.  Neştian,  trubadurul Academiei Bârlădene” din volumul Bârladul  odinioară şi astăzi). 

 Într‐un alt volum al aceleaşi lucrări (Bârladul odinioară şi 

astăzi)  în  articolul    „Strada mare  a  oraşului Bârlad…”  autorii scriu următoarele despre   Grigore Vasiliu  şi  frații Neştian: „Se povesteşte că  la  începutul secolului, când frații profesori Ghiță şi Neculai Neştian au venit  la Bârlad, acest Grigore Vasiliu  i‐a 

240

chemat la el (era şeful partidului liberal) şi le‐a spus: ‐ Pe unul din voi îl iau în partid şi‐l fac om! Dar numai pe unul! Hotărâți între  voi  care  va  fi  acela!”  Celebrul  latinist  de  mai  târziu, profesorul Ghiță Neştian  a  răspuns  prompt  cu  o  frază  care  a rămas celebră  în Bârlad: „Coane Grigore,  ia‐l pe  frate‐meu, că tot  e  prost  şi  altfel  n‐ajunge  nimic!”  Conuʹ  Ghiță  Neştian,  a rămas un savant, dar sărac, şi nici n‐a făcut politică, în timp ce conuʹ Neculai,  frate‐su,  conform  recomandării,  a  fost  primar, prefect, deputat, senator şi moşier. Dar tot aşa cum a spus frate‐său  a  rămas. Niciodată nu  a putut  să  stea  în  fața  fratelui  său Ghiță…” 

*

Omagiu – tată şi fiu

30 mai/21 iunie 1859, din ţinuturile Tutova, Vaslui şi Fălciu au făcut parte şi Costache Epureanu, Grigore Cuza, George

În casa lui Constantin Costache din Bârlad s-au întâlnit des, pe ascuns, fruntaşii unionişti ai Moldovei – Manolache Costache Epureanu, Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu, Iorgu Radu, iar când, după lupte şi lupte, la 24 ianuarie 1859, la Bucureşti, s-a declarat Unirea Principatelor, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, oamenii revoluţiei de la 1848 şi ai Unirii, toţi s-au alăturat domnitorului – drept sprijin. Manolache Costache Epureanu, Alexandru Romalo, Nicu Catargi ca miniştri, Constantin Costache, Gheorghe Lambrino, ca prefecţi de judeţe, Emanoil Costin, Andrei V. Ionescu ca deputaţi, alţii – Costache Racliş, Grigore Cuza, Ioan Popescu, Panaite Chenciu ca susţinători entuziaşti în acţiunea de aplicare a reformelor preconizate.

Boierul unionist bârlădean Manolache Costache Epureanu din ministru cu diferite portofolii a ajuns chiar prim-ministru. Vorbind despre ziarul “Bârladul”, fondat de ardeleanul Solomon Haliţa şi tecucianul G. Ghimbăşanu, având colaborarea profesorilor Grigoe Negură, C. Slobozeanu şi

Se ştie, din Comitetul Unirii pentru Moldova, înfiinţat la

Sion, Dumitru Cerchez, Dumitru Miculescu şi alţii.

241

subscripţie pentru ridicarea la Bârlad a monumentului lui Manolache Costace Epureanu (1824-1880), eternizându-l.

Omagiu a descendentei acestuia este şi recentul volum “Principesa Elena Bibescu”, apărut la Editura “Vitruviu”, realizat de eruditul profesor universitar şi membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, valoros poet, eseist şi traducător – C. D. Zeletin, pe o întindere de circa 850 de pagini.

Mare pianistă, originară din zona Bacăului, din care face parte şi biograful. Principesa Elena Bibescu

sprijinitoare şi protectoare a lui George Enescu, faţă de care s-a comportat ca o mamă, căreia şi el i-a închinat întreaga lui operă până la Oedip, este scoasă din uitarea în care fusese lăsată, ca atâţia alţii, care au făcut ceva pentru România.

La peste un secol de la moartea prematură a marei pianiste,

C.D.Zeletin C.D.Zeletin face prin aceasta un act de mare mare dreptate, redându-ne-o ca pe un

personaj de mare valoare. Existenţa ei strălucitoare dar tra-

g gică, fiindu-ne prezentată în lanţul a- tâtor şi atâtor nume de primă mărime

în istoria şi cultura română şi europeană. Cartea este o mare lecţie de artă a descifrării, selecţiei şi

prezentării faptelor culese din toate ungherele, pentru a ne fi redată nu numai eroina, ci şi pe tatăl său, alt uitat, Manolache Costache Epureanu, văr primar cu Costache Negri, prieten sincer, după cum spuneam, cu Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Ion Ghica ş.a.

Enescu, spusele despre Elena Bibescu, continuate cu cele referitoare la fii ei, Emanoil şi Anton Bibescu, prieteni cu Marcel Proust, cartea este o adevărată antologie care face

Boierul unionist bârlădean Manolache Kostache-Epureanu,

membru al Comitetului

Unionist Central de la Iaşi

a altor aminteam că la 19 octombrie 1898 ziarul lansa Lista de

(1855-1902), muziciană virtuoasă,

Rudă prin alianţă cu familiile Brâncoveanu, Cantacuzino,

apropiată şi cu regina Carmen Sylva – care şi ea l-a protejat pe Filipescu, Caraman – Chimay, De Noailles, prietenă foarte

242

trimiteri interesante, nu numai la oameni şi fapte dar încântă citind genealogiile lor, istorie, muzicologie, multă literatură, medicină chiar, arhitectură, psihologie, o operă multidisciplinară, a imagisticii, care oferă cititorilor nu doar din parfumul timpurilor, ci şi multe surprize, delectându-ne cu stilul ei alert, stăruitor uneori, cu reluări şi memorări. Deşi cu multe capitole, cu trimiteri către oameni şi zone de interes, cartea este un mozaic care încântă, place, educă, face memorialistică cultă, la obiect, cum numai

maestrul C.D. Zeletin încearcă şi reuşeşte de fiecare dată.

☼

Reviste apărute la Bârlad

244

Academia Bârlădeană Academia Bârlădeană, revistă trimestrială de cultură este 

editată  de  Societatea  culturală  „Academia  Bârlădeană”, începând cu 1 martie 1994, redactor şef  la primele  trei numere fiind  profesorul  Gruia  Novac  iar  în  colectivul  redacțional făcând parte: Amelia Călujnai, Sergiu Coloşenco, Fănică Ursu. 

Tiparul se realiza la S.C. Rulmentul Bârlad. În  articolul  program  semnat  de  Gruia  Novac,  revista 

aspira  la  tradițiile publicistice   ale vechii Academii bârlădene. Urmare, revista a cuprins rubrici  şi  titulaturi diverse: restituiri sentimentale, Pro pământurile româneşti furate, Limba română, Debuturi, Cronica literară, Şcoala românească, Ineditul de lângă noi  etc.,  aspirând  astfel  spre    marile  reviste  culturale, comentarii,  poezii, medalioane,  proză  etc.,  promovând  consa‐ crații, încurajând debutanții. 

După  cele  trei  numere,  numărul  patru  al  revistei  a  fost redactat  de  noul  colectiv  redacțional,  o  contribuție  activă având‐o Simion Bogdănescu,  Serghei Coloşenco, Eugen Ghiga, Fănică Ursu. Numărul  omagia  aniversarea  a  80  de  ani  de  la înființarea  Academiei  Bârlădene  şi  schița  portretul întemeietorilor ei  : George Tutoveanu, Toma Chiricuță, Tudor Pamfile. 

Au mai publicat articole: Viorel Dinescu, Vasile Țugulea, Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  Mircea  Coloşenco,  Amelia Călujnai, Vasile Cârcotă ş.a. 

        * 

245

Ajunsă la al 22-lea număr, anul XIII de apariţie, nr.1, Trim. I 2006, Academia bârlădeană, revistă editată de Societatea literar-culturală “Academia Bârlădeană” cu sediul în Bârlad, Bulevardul Republicii nr.235, are ca preşedinte de onoare pe C.D.Zeletin, preşedinte executiv Elena Monu, redactor şef Serghei Coloşenco, din colectivul de redacţie mai făcând parte Simion Bogdă- nescu, Ritta Mintiade.Tehno- redactarea: Bogdan Artene. Tipărită la S.C. IRIMPEX S.R.L. Bârlad (21x31 cm., de regulă 20

pagini, uneori şi cu supliment). Citim în revistă materiale cu titlurile: “G.Tutoveanu şi

Bârladul”, “Ioan Dimitriu – Bârlad”, “Domnitorul Alexandru Ioan Cuza – fiu al Bârladului sub semnul lui Cronos”, “Liceul Bârlădean”, “Amintiri de la „Academia Bârlădeană”, “George Nedelea”, “Emil Botta - tragicul iluminat”, “Vasile Pogor – fiul”, “Debutul publicistic al lui Al. Vlaguţă”, “Biblioteca Stroe Belloescu la centenar 1906-2006”, cu semnături numeroase: acad. Iuliu Niţulescu, prof.univ. Gheorghe Hasan, Dumitru Nedelea, Zâna Tămăşanu, Mircea Coloşenco, Stela Covaci, Doina Teodoru – Gavriliu, Olga Rusu, Gheorghe Clapa, Rodica Stamatopol, Vasile Turculescu, Diana Stoica, Alexandru Mânăstireanu, Elena Popoiu, Camelia Stoica, Ioan Baban, Mihaela Tudor, Didiţa Antonescu, Marcel Proca.

Prezenţi cu poezie în revista de la Bârlad: Simion Bogdănescu, Mihaela Tudor, George Nedelea, Neculai G. Bogescu, Ion Alex. Angheluş, Mircea Romaniţă, Petruş Andrei – la 60 de ani - , Anca Hurduc, Gheorghe Râmboiu – Bursucani ş.a.

Genurile literare folosite şi rubricile diferite fac din publicaţia citată o lucrare de interes major: prezentarea diversă a personalităţilor, a însăşi activităţii „Academiei bârlădene” de la un număr la altul, prezentări de cărţi, comentarii şi foto,

246

cuvinte despre moralitate şi imoralitate, despre „copie şi plagiat”, aniversări a unor instituţii şi personalităţi, comentarii despre dezvoltarea localităţilor, aprecieri ale unor consacraţi despre opera mai tinerilor ori colegilor(acad. Constantin Ciopraga şi prof.Theodor Codreanu – despre poetul prof. Petruş Andrei), referiri la documente vechi şi interesul lor pentru actualitate, prezenţe in memoriam, donaţii de carte şi documente rare, prezentarea de cărţi şi reviste primite la redacţie, bibliografie, text şi foto, albume şi ilustrate de interes ştiinţific, literar şi artistic, la care subliniem şi grija acordată ilustrării materialelor şi a revistei cu deosebită măsură.

„Academia bârlădeană” este o publicaţie care prin conţinut, paginaţie, dozajul materialelor, grija acordată fiecărui cuvânt oferit, este aşteptată, căutată şi citită cu interes sporit de la un număr la altul.

*

Actualitatea Bârlădeană Au format‐o paginile apărute în revista ieşeană Cronica în 

perioada  1987  –  1989,  promovate  de  Consiliul Municipal  de Cultură Bârlad şi sponsorizare de marile întreprinderi locale, ca o  reacției  a  lipsei  presei  locale,  dar  şi  ca  o  necesitate  a promovării  actualității  în  urbe.  Aşa  au  fost  prezentate informații valoroase  referitoare  la activitatea Teatrului „Victor Ion  Popa”,  Muzeul  „Vasile  Pârvan”,  Casa  de  Cultură  a Sindicatelor, Biblioteca „Stroe Beloescu” etc. 

În  septembrie  1987,  în  revista  Cronica  la  „Actualitatea bârlădeană”  au  fost  prezentate  de  către  Cristian  Simionescu unele  talente,  care  în  timp  şi‐au  afirmat  calitățile:  Vasilian Doboş,  Toma  Ursărescu,  Marian  Constandache,  Dumitru Palade, Nicolae Pandelaş. 

Primul număr din Actualitatea Bârlădeană a apărut  la 11 septembrie  1987  şi  a  fost  sponsorizat  de  Întreprinderea  de rulmenți  din  Bârlad.  Celelalte  două  din  anii  1988  şi  1989  au beneficiat de sponsorii: IEPAM şi ABROM Bârlad. 

247

        * 

Albumul creştinului Albumul creştinului de preot Constantin T. Beldie, vol.I

Bârlad 1939, p.125-126: “Ce nume trebuie să dăm copiilor noştri?”

Scopul pentru care cel ce se botează – fie copil sau vârstnic – este următorul: în primul rând se arată prin aceasta un adânc respect faţă de cei care au răspândit în lume Cuvântul Evangheliei şi în al doilea rând, noi purtăm numele sfinţilor ca semn al legăturii sufleteşti cu dânşii, socotindu-ne ca făcând parte din marea familie creştină, ce continuă din tată în fiu, a urma şi a trăi în viaţa noastră pământească după sfintele învăţături ale Mântuitorului.

Cunoscând aceasta, noi avem datoria de a ne feri de a le da copiilor nume păgâne, modernizate sau neserioase, ci să le punem nume curat româneşti.” – ne sfătuieşte părintele în 1939, anticipând parcă, răul modernism din anul zilele anilor 2000 (2007), care numai modernitate nu înseamnă.

*

Analele Spitalului Beldiman şi Elena Beldiman Bârlad (1892-1911)

Vizau  „publicarea  o  dată  pe  an  a  tuturor  observațiilor clinice necesare celor care fac lucrări medicale speciale”. 

În  perioada  1892  –  1898  –  aşa  cum  spun  I. Grosu  şi N. Botezatu  în  a  lor  Istoria  Spitalului  din  Bârlad  (1838  –  1944). Organizarea sanitară în Moldova la sfârşitul secolului al XIX‐lea în  „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”,  vol.  II, pag.  539‐549, Analele medicale  au  fost  tipărite  prin  grija  dr.  Theodor  Cerchez, directorul Spitalului Bârlad. 

          

* 

248

Anuarul Şcolii Normale primare din Bârlad – 1875

Anuarul Şcolii Normale primare din Bârlad pe anul 1875-1876 (cu notiţe istorice despre şcoala normală) pe anii 1876-1877, 1877-1878 ( cu dizertaţiune asupra lucrului din sate şi a primei industrii de redeşteptat) publicat de I.Popescu, fost director de şcoală şi deputat la Bârlad, la Tipografia „Unirea” din Bârlad.

*

Anuarul Şcolii normale de învăţători „Principele Ferdinand” din Bârlad pe anul şcolar 1910 -

1911 Întocmit  de  director  (prof.  Paul  Constantinescu), 

Tipografia „MODERNĂ” – 1911 Bârlad. Lucrarea,  după  ce  trece  în  revistă  corpul  cadrelor 

didactice  şi  a  absolvenților  şcolii,  se  încheie  cu  arătarea activităților  „Societății  de  lectură,  producțiuni  literare  şi artistice „Ion Popescu” a elevilor şcolii normale.” 

Anuarul Şcolii normale de învăţători „Principele Ferdinand” din Bârlad pe anul şcolar 1911-

1912 Realizat  la  Tipografia  Neculai  P.  Peiu  –  Bârlad,  se 

înscrie pe aceleaşi coordonate ca şi lucrarea anterioară. 

249

        * 

Anuarul Liceului de băieţi „Ion Creangă” din Bălţi.

Anuarul Liceului de băieți „Ion Creangă” din Bălți, anul  şcolar 1923 –  1924,  apărut  la Tipografia Nicolae Peiu – Bârlad, 1925. 

...”Situat  în  mijlocul  unei bogate  regiuni,  populată  aproape 

exclusiv de români basarabieni, acest liceu va juca un rol din ce în ce mai mare la aducerea la viață a culturii române, a acestei populații  care  a  rezistat  în  chip  admirabil  tendinței  de rusificare...” – se spune în „cuvânt înainte”. 

Anuarul  pe  anul  şcolar  1920  –  1921  fusese  tipărit  la Tipografia  Şcoala  Românească  din  Câmpulung  Bucovina, publicat de M. Baciu, director.

*

Anuarul (zis situaţie şcolară a) Gimnaziului real din Bârlad pe

1898-1899. *

Anuarul (zis Situaţie şcolară a) Gimnaziului real din Bârlad pe anul 1898-1899, realizat la tipografia Caţafany.

*

Anuarul (zis situaţia elevilor) Liceului „Codreanu" din Bârlad pe

250

1898-1899 Anuarul (zis Situaţia elevilor) Liceului „Codreanu" din

Bârlad pe 1898-1899, cu discursul la împărţirea premiilor al directorului V. Simionov şi răspunsul prefectului T.G.Emandi; idem pe 1900-1901; 1901-1902; 1902-1903; 1903-1904.

Gr. Creţu, în lucrarea sa „Tipografiile..." precizează că profesorul de filozofie şi de elenă V. Simonov era original din Iaşi şi publicase articole de specialitate şi în revista „G.Lazăr" dar şi în ziarele „Steaua" şi „Vocea Tutovei" de la Bârlad şi ţinea şi conferinţe la Ateneul local „Tutova" - 4 iulie 1891 şi „Paloda" XI 26.

*

Anuarul Liceului Codreanu pe anul şcolar 1923 - 1924

Director Cezar Ursu,  Tipografia C.D.  Lupaşcu  –  Bârlad, 

1925. În  cuvânt  înainte,  directorul  liceului  referindu‐se  la 

serbarea  şcolară  din  6  mai  1924,  când  s‐au  pus  bazele internatului, aduce mulțumiri domnului Ştefan Gali, senator de Tutova,  un  iubitor  al  şcolii,  care  a  dat  ideea  serbării, „sacrificând  timp  şi  bani  pentru  realizarea  ei”,  domnului Grigore  D.  Vasiliu,  vice‐preşedinte  al  Senatului,  pentru „concursul moral şi bănesc ce l‐a dat liceului”, ca fost elev şi în calitate de preşedinte al Comitetului şi dlor Pârvan, secretar al Academiei,  profesor  universitar,  şi  Nicu  Simionescu,  vice‐preşedinte  al  Camerei,  care  au  muncit  în  scopul  întemeierii internatului. 

Un  comentariu  consistent  despre  Societatea  literar‐ştiințifică „Stroe Beloescu” şi activitatea elevilor  în 1923 – 1924 realizează profesorul de istorie Petre Constantinescu – Iaşi. 

251

Anuarul şcolii medii mixte nr. 1 Bârlad

Cum  se  numea  Liceul  „Gheorghe  Roşca  Codreanu”  în 1956  –  pe  anii  1846  –  1956.  Se  realizează  la  Întreprinderea Poligrafică Bârlad de către colectivul de organizare din care au făcut parte şi profesorii Cezar Ursu şi Mihai Mâță. 

Sunt  detailate  considerațiuni  despre  liceu,  mărturii  şi cuvântări,  aspecte  din  activitatea  societății  ştiințifico‐literare „Stroe  Beloescu”,  alte  activități,  directorii,  profesorii  şi absolvenții şcolii de la înființare până în 1956. 

*

Anuarul externatului secundar de fete din Bârlad, an VI, 1893

Anuarul externatului secundar de fete din Bârlad, an VI, 1893 cu anexe: Cuvântul directoarei (Nat. Drauhet) la deschiderea cursurilor; Francezii şi noi de Alexandru Piperescu; Scopul învăţământului secundar, de directoare; O pagină din ziarul Şcoala redactat de o elevă, cu repetare în anii 1895-1897 şi anexe; Cuvânt şi sfat la deschiderea bibliotecii.

În note la carte („Tipografiile...") profesorul Gr. Creţu spune că Anuarul apăruse şi mai înainte pentru că în Tutova din 3 octombrie 1891 este o dare de seamă favorabilă, iar părintele I. Antonovici (coautor la „Tipografiile..." păstra un număr din anul 1,1887-1888.

*

Anuarul Societăţii „Matematica Bârlădeană” pe anul 1922 – 1923 – 

Liceul Codreanu – Bârlad

252

A  fost  tipărit  la Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad, 1923. Din  prima  pagină  aflăm că  pe  anul  1922‐1923, 

Societatea„Matematica Bârlădeană”  a  fost condusă  de  un  comitet format  din:  prof.  N. Martiniuc,  preşedinte  de onoare; 

Micu Grűnbaum, elev clasa a VII‐a, preşedinte activ; Glasberg A., elev clasa a VII‐a, vicepreşedinte; Giolta Vicențiu, elev clasa a VII‐a – cenzor;  Röder Carol, elev clasa a VII‐a, cenzor; Barbălatt B. Elev clasa a VI‐a – cenzor; Coşniță Virgil, elev clasa a V‐a, bibliotecar; Gòldstein Paul, elev clasa a VIII‐a – casier; Bârcă D., elev clasa a VII‐a – secretar.  În cuvânt  înainte, comitetul  făcând bilanțul  la zi a celor 

doi  ani  de  activitate  a  Societății  ia  act  cu  inima  „plină  de bucurie despre vestea înființării altei societăți anunțate de  ing. E.  Abson,  asistent  la  Şcoala  Politehnică  şi  profesor  la  Liceul „Cantemir  Vodă”  –  gazdă  a    noii  Societăți  care,  printr‐o scrisoare,  pentru muncă  şi  rezultatele  obținute  de  Societatea Bârlădeană    felicită  întâi  pe  dl.  profesor  Martiniuc  care  se îngrijeşte cu atâta dragoste de educarea matematică a elevilor şi apoi  pe  însăşi  elevii  care  îl  secondează  şi‐i  procură  o  mare mulțumire sufletească prin rezultatele obținute”. 

Deosebit,  se  subliniază  că  alte  societăți  asemănătoare  au fost  create  pe  lângă  liceul  din  Galați,  „cercul  de  lectură” Botoşani. 

253

Societatea „Matematica Bârlădeană” a dovedit astfel că pe lângă rolul modest de a întreține „atmosferă matematică” acolo unde este – cum spunea într‐o altă scrisoare adresată conducerii ei,  renumitul matematician Gh.  Țițeica – mai are  şi  rolul de a face  să  se nască  această  atmosferă  acolo unde  nu‐i,  ba  şi mai mult  îşi  aduce  modestul  ei  aport  la  valorificarea  şi recunoaşterea ştiinței româneşti.” 

Anuarul  cuprinde Probleme propuse, note, conferințe ca şi Soluții  sau  indicații de  rezolvare a  lor  în anul  şcolar 1922 – 1923,  cu  încheiere  de  procese  verbale  referitoare  la  întâlnirea  membrilor societății cu ... matematica. 

* Anuarul  îşi  informa  cititorii  că  în  biblioteca  societății 

„Matematica Bârlădeană” au apărut: Anuarul Societății „Matematica Bârlădeană” pe anul 1921 

– 1922; Statutul  şi  Regulamentul  Societății  „Matematica 

Bârlădeană” * 

Administraţia Moldovei Administrația  Moldovei,  organ  pentru  răspândirea  şi 

cunoaşterea documentelor vechi. Apare la Bârlad în 1910.         * 

Ardeiul Ardeiul:  trufanda  de  sezon;  apare  şi  dispare  după 

anotimp. Se editează la Bârlad în 1926.  

254

Ardeiul III numărul I, reapărea la Bârlad cu subtitlul

„Trufanda de sezon, apare şi dispare după anotimp", în februarie 1926, „redacţia în Gheena, administraţia în Codrul Popeni".

În „Să nu vă miraţi!" ...- un fel de cuvânt înainte, Ardeiul declară: „Reapărem... pentru a vă face mai plăcută mâncarea... ce vor să vă pregătească cei care de 4 ani v-au hrănit cu minciuni..." (adică liberalii,n.n).

„Reapărem, ştiind dinainte că numai Ardeiul cu iuţeala lui va înflăcăra... spiritele, trezindu-le din apatia nenorocită în care zace de atâta amar de vreme.

Reapărem cu Ardeiul în mână pentru a freca... cum se cuvine pe mincinoşi, leneşi, ipocriţi şi mai ales pe cei ce au stat în fruntea comunei, lăsând-o în halul în care se găseşte, îngrijindu-se numai de ei să aibă toate bunătăţile, afară de Ardei."

Realizată în două pagini, format 31/44 cm. la Tipografia şi legătoria de cărţi „Tiparul Tutovei" Bârlad, strada Regală nr. 125, purtând semnături ca Horbotă, Ghiţă, Părlici, Sachi Varză-acră, Ziurich şi W. „Ardeiul" trata despre „Cum se distribuie cărţile de alegător", care este „Noua comisie interimară" în măsură a „satisface pe partizanii evrei în alegeri" şi adresa „o scrisoare deschisă dlui I. Angheluţă", negustor în Cojocari, prin care Sachi Varză - acră îl ruga să-i „lase fata în pace" şi să se întoarcă la servitoarele lui - care erau şi ale negustorilor jidani, după voturile cărora umbla şi... adrisantul. Într-o notă publicitară erau invitaţi alegătorii aflaţi în cimitirele urbei „precum cimitirul Eternitatea, Trei Erarhi şi cimitirul evreiesc de la Hanul Epure şi cel din regimentele de roşiori, să se prezinte la primărie pentru a-şi ridica cărţile de alegători pentru comună."

Erau tuşaţi şi vitriolaţi tot felul de opozanţi din Bârladul acestui timp: Dorneanu de la ţărănişti „agăţat acum de barba dlui Iorga", Simionescu, Georgescu, Lupaşcu - cu tipografia,

255

Bontaş şi Galin, senatori, Guriţă - „actualul preşedinte al comisiei interimare", Alecu Lalu, Altangiu, consilieri, Tecuceanu, Ţarălungă, Barasch şi Taşcă - toţi „din marea lume a liberalilor", dar şi „un oarecare Finkelştein, zis Corbu, zis Scânteie, zis Achile, zis..." „ dat afară de la o gazetă a partidului naţional din Timişoara şi ajuns la Bârlad pentru a scoate o gazetă-" a naţionaliştilor, ca să susţină opoziţia şi să atace pe liberali"...

Deci, electoriale peste... electoriale. Intitulându-şi cupletul „Politica în galop", Ghiţă, cum

făcuse altădată şi în Curierul de la Banca - ziarul iarmarocului, realiza cronica rimată a apropiatelor alegeri: „în ţară este iar bucluc, buluc, alegeri, culegeri de beţe... Ziare bizare, cu şi fără buzunare... necitite, lipite, mototolite, neplătite; apar placarde, batarde, afişe făţişe cu miez... dau ghes la citit votanţi, opozanţi, combatanţi, comercianţi, muzicanţi ambulanţi, diletanţi; n-au carte, n-au parte de vot. Alegători, minori, bugetiori, farsori, trântori, gardişti, sinecurişti, contrabandişti, propagandişti...; morţii votează cu toţi; întruniri cu pocniri, interpuşi, bătăuşi, puşi, ascunşi, ascultând, vociferând, bătând, raportând la stăpâni - liberali, venerali, vandali, şacali: vor reuşită mituită, plătită, ieşită cu sânge... Opoziţia unită, cinstită, independenţi, fervenţi, naţionalişti populişti, socialişti, unionişti, porniţi la muncă cinstită. Trânteală, buşeală, repezeală, oblojeală, primită, gratuită, sărăcită de opoziţia unită." După un asemenea declamatoriu, cu iz de bâlci, ca la iarmarocul de la Banca unde se difuza „Curierul de la Banca", Ardeiul, după ce urzica cu aluziile şi în nordul Moldovei, în Bucovina, pe la „fostul ministru averescan Dori Popovici" şi pe la „redacţia ziarului dlui Ion Nistor pe atunci opozant liberal" cobora în rândul alegătorilor de la Bârlad, cărora îi era destinat, şi-i îndruma: „Votaţi lista frontului unic care are de semn două linii verticale - II". Cu „întâmplări de la primărie", „O anchetă în rândul liberalilor" şi „Informaţii" din lumea politică locală, Ardeiul nu şi-a dovedit eficienţa pentru că n-a prea fost cunoscut. La Biblioteca centrală universitara „M. Eminescu" n-a fost colecţionat decât numărul recenzat, din care rezultă că primul său număr a fost editat în anul 1923 sau... 1924.

*

256

Aripi tinere, revista Liceului nr. 1 „Gheorghe Gheorghiu Dej” din

Bârlad Apare  în  1969  –  1971  ca  „expresie  fidelă  a  râvnei 

şcolăreşti, cu febrilitatea ei caracteristică – grea dar şi plăcută – „dureros  de  dulce”,  cum  ar  spune  poetul  –  pentru  atingerea sclipirii astrale. 

... „Alături de sfatul magiştrilor, ne vom strădui, aici, pe băncile celui mai interesant laborator, „a dezvolta aripi la cei ce 

au mâini şi mâini la cei ce au aripi!”. Comitetul  de  redacție  alcătuit 

din  elevii:  Ciorăscu  Gh.,  Ibănescu Iulian, Mancaş Ion, Maxim Speranța, Milatinovici  L.,  Onose  D.,  Şuşnea Gh.,  Titire Măndița, sub îndrumarea profesorilor Alupoaiei Gh., Boicu C., Parfene C. 

În  revistă  s‐au publicat: proză, versuri,  umor,  jocuri  de  societate,  o poştă a redacției, interviuri (cum ar fi 

cel  cu  profesorul H. David  –  despre  pasiune  şi matematică), probleme de matematică, fizică şi chimie, dar şi literatură... din lirica universală. 

În anul 1969 au apărut  trei numere de  revistă,  în 1970 – unul şi în 1971, se pare, tot unul. 

  * Revista s‐a relansat în anul 1993 la aniversarea a 35 de ani 

de  la  inaugurarea  importantei  clădiri  a Complexului  şcolar  – cunoscută  astăzi  sub denumirea  „Liceul Mihai Eminescu”, de coordonarea  ei  ocupându‐se  prof.  Constantin  Boicu,  Emilia 

257

Popescu  şi  Ioan Puflea. Din  colectivul de  redacție mai  făceau parte  elevii:  Liliana  Bâgu,  Simona  Pasat, Mădălina  Cheptea, Cezar Pelin. 

Avânturi culturale Avânturi culturale a apărut la Bârlad din ianuarie până în 

decembrie  1937,  o  dată  pe  lună,  sub  îngrijirea  unui  comitet format  din  domnii:  V.  Apostolescu,  preot  D.  Barbu,  Stan N. Cucu, N. Gaiu, Gh.V. Gâlcă, Iosif   Maloman, P. Todicescu, Gh. Tomescu, St. Vancea; redacția  şi administrația – Bârlad, strada Palade nr. 2, Tipografia – Lupaşcu. 

„Nefiind pe nici o axă ideologică”, Avânturi culturale „va indica multora  o  năzuință  către  frumos  şi  adevăr;  altora  un adevăr  spre  care  să  tindem    subliniind  că  în afara măruntelor griji ale vieții, se poate afla un ideal în limita puterilor noastre”. 

În  primul  număr  apărut  în  ianuarie  1937  citim:  „ „Considerațiuni  geografice  asupra  războiului  italo‐abisinian”. „Considerații  asupra  culturii  omului”,  „Opinia  publică poloneză  şi Moldova –  înainte de  Ştefan cel Mare”. „Un uitat: Ion  Dragoslav”,  „Parazitismul  şi  alte  forme  de  cunoaştere  a ființelor  viețuitoare”,  recenzii,  cronici,  însemnări,  revista  – revistelor. 

În afara membrilor Comitetului, în revistă mai semnează: G.  Tutoveanu,  G.  Ursu,  G.  Nedelea,  A.  Malache,  Aurel Lambrino, pr. Ec. Corneliu M. Grumăzescu, V. Dornescu, Ioan Gh.  Savin,  Nicolae  Iftimiciuc,  Marieta  L.  Creangă.  A.  N. Ivănescu, Maria Solomon, D. Crăciun. 

Ultimul  număr  din  Avânturi  Culturale  este  cel  din 

258

noiembrie – decembrie 1937 – Anul I, nr. 9‐10 . Gheorghe  Ioniță,  un  intim  al  colaboratorului  de  la 

Avânturi Culturale – şi nu numai – spune într‐un articol: „ G.G. Ursu şi atmosfera din Bârlad după primul război mondial”: 

...” Oamenii  (din Bârlad‐n.a.)  erau buni,  fireşte,  cuminți, harnici  şi prietenoşi. Aici a  trăit poetul, aici a cunoscut  iernile, ninsorile,  zăpezile,  şcolărițele  cu  şorțul  negru‐albastru,  cu guleraşe albe...” 

George  Constandache  către  G.G.  Ursu  despre  G. Tutoveanu: „... el n‐a  fost scriitorul  turnului de  fildeş. Cine  l‐a văzut astfel, l‐a văzut greşit. Care casă era mai deschisă pentru obidiții sorții decât a lui?” 

Radu  Şerban  Palade  în  „L‐am  cunoscut  pe  profesorul G.G. Ursu”:  ...”Pe profesorul G.G. Ursu nu‐l cunoşteam, dar  îl prețuiam mult,  eu  fiind un  admirator  al poeziei  sale. Citisem din  poeziile  lui  cuprinse  în  volumele  –  Salcâm Uituc, Dealul Brânduşelor, Fulg  şi Zăpada  şi unele versuri mă urmăreau  ca un leit motiv: 

 Am avut o dată părul în inele… Ce‐a rămas din ele ‐n părul meu cărunt? Uneori o fată se juca prin ele Mâinile ei albe oare unde sunt?”… 

*

Axa

Axa, revistă şcolară semestrială, Şcoala nr.5 “Principesa Elena Bibescu” Bârlad. Tipărită în 10 pagini, inclusiv coperţile,

Republicii nr.85, cu un colectiv redacţional format din elevi, coordonator prof. Măndiţa Coloşenco. Format 21/30 cm.

ne nenumerotată, la S.C. IRIMPEX S.R.L. Bârlad, str.

259

În aprilie 2005 (Anul V nr.7) din colectivul redacţional făceau parte elevii Miruna Chertif (clasa a VIII-a B), Vlad Smântână (clasa a VII-a A), Manuela Ştefăniţă (clasa a VI-a), iar în iunie 2007 (Anul VI nr.11) elevele Manuela Ştefăniţă (cl. A VIII-a), Florina Iancu (cl. A VI-a A), Mădălina Aţigăncei (cl. A

VI-a B). Axa din aprilie 2005 se

deschide cu rânduri adresate de cadrele didactice şi elevii şcolii poetului, prozatorului, omuli de cultură şi ştiinţă prof.univ. C.D. Zeletin, la aniversarea a 70 de ani de viaţă rodnică, “naşul” de botez al şcolii lor.

Urmează diferite materiale închinate astrului poeziei româneşti – Mihai Eminescu (Diana Manole, elevă în clasa a VIII-a B), Omagiu lui Jules Verne – 2005 (semnat Ritta Mintiade), alte lucrări de referinţă scrise mai ales de elevi.

Numărul din iunie 2007 pune în pagini versuri din poemul lui Octavian Paler care credea că “Avem timp” de toate, dar s-a dovedit că timpul e înţelător, cum se întâmplă adesea; alături de magistru semnează începători de opere şi gânduri elevi şi dascăli, vizând literatura, ştiinţa dar şi amintiri din viaţa de la catedră (prof. Neculai Gheţău), tradiţionalism (prof. Tache Mocanu), diplome pentru activitatea şcolară, cuvinte adresate eroilor neamului.

redozează informaţiile pe grupe de interes: “Ştiaţi că...”, “Glume”, “Umor”, “Cugetări”, un fel de note de drum “Colindând prin Bucureşti” , răspunsuri la întrebări de genul: “Există, oare viaţă acolo, departe? Etc.

În concluzie, o revistă care cheamă la muncă.

Baaadul literar

Revista Axa este interesantă şi publică diferite rubrici,

260

Baaadul literar, revistă de cultură, apare trimestrial la Bârlad începând din trimestrul II 2007, sub egida Primăriei municipiului Bârlad, director fondator Cezar Ivănescu, redactor coordonator Gruia Novac, din colectivul redacţional mai făcând parte: Vasilian Doboş, Ancelin Roseti, Marian Constandache, Iorgu Gălăţeanu, cu foarte mulţi colaboratori externi dar puţini din localitate (21x30 cm.).

Culegere computerizată şi tehnoredactarea sunt asigurate de Bogdan Artene, foto Vasile Slabu, tipărirea la S.C. IRIMPEX S.R.L.Bârlad strada C. Hamangiu

nr.15, adresa redacţiei: Biblioteca municipală „Stroe Belloescu” Bârlad, Bulevardul Republicii 109.

Numărul 2 al revistei, apărut în august 2007 este ilustrat cu lucrări ale maestrului Marcel Guguianu căruia revista îi asigură un loc de cinste pe copera I, iar Gruia Novac, la aniversare, îi dedică cuvinte de meritată preţuire cu titlul „Marcel Guguianu o figură cu trăiri întinse”, făcând referiri şi la clădirea „Pavilionul expoziţional „Marcel Guguianu” inaugurat la Bârlad în anul 2004 şi arătat cititorilor pe Copera IV a publicaţiei.

Pe o hârtie de o calitate deosebită, cu litere frumoase şi texte alese, de înaltă ţinută intelectuală, în rubrici diferite, semnează: Constantin CIOPRAGA Editorial „Despre interculturalitate”, Valentin CIUCĂ – Brâncuşi, sfântul, Răzvan TEODORESCU, Gând pentru Guguianu, Gruia NOVAC, Marcel Guguianu, o figură cu trăiri intense, Redacţia, 6 august, 2007 - Schimbarea la... vârstă a poetului, Cezar Ivănescu are abia 66 de ani… Gruia NOVAC jr., un moment liric Întotdeauna, poezie închinată lui Cezar Ivănescu, Gellu DORIAN, Dedicaţie lui Cezar IVĂNESCU, - poezia Somnul, Cassian Maria SPIRIDON, Puşca pentru safari C. D. ZELETIN, comemorare Cincizeci ani de la moartea maestrului G. TUTOVEANU, un eseu Noi, viaţa lui…”, Mihai Sultana VICOL, De vorbă cu Mihai CIMPOI,

261

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Theodor CODREANU, Realismul gândirii transdisciplinare în filosofia creştină, Constantin CLISU, Canada - ţara cu cel mai autentic multiculturalism, Valentina BUTNARU, Povestea "Acasă la noi", Constantin CĂLIN, Însemnări despre lectură, Bogdan ULMU, Tristeţea veselului Creangă, Dragoş COJOCARU, Despre comparaţie în Divina comedie, Lucian VASILIU, Ghid, călăuză, vademecum, Violeta ZONTE, Existenţialismul în teatru, Ancelin ROSETI, Blues pentru deprovincializarea Mioriţei, Cornel GALBEN, Capcanele gândului, Liviu PAPUC, De prin arhive selectate, un documentar al răzeşilor cu G.T. Kirileanu Alex. ŞTEFĂNESCU, Debut rememorat, Ion MURGEANU, Rugăciunea unei regine, Gruia NOVAC, Statornicia grea de ipoteze, Adrian SOLOMON, Oraşul medieval. Probleme de terminologie, Andrei HUIBAN, Terorismul şi conflictul dintre culturi, Adrian ALUI GHEORGHE, Omul giruetă, Aurel DUMITRAŞCU, Scrisori către Adrian ALUI GHEORGHE, Marian CONSTANDACHE, Poeme, Iancu GRAMA, Florilegiu poetic, Daniel CORBU, Poeme, Mihai Sultana VICOL, Pietrele rămân cuvântătoare, portret de poet a lui Ion ENACHE, Poeme inedite, Iorgu GĂLĂŢEANU, Grupaj de poezii, Marian CONSTANDACHE, - poem Guillaume Apollinaire, Viorel SAVIN, proză, Noaptea arestărilor, Iorgu GĂLĂŢEANU, Vocea manuscrisului, Sergiu Marian D. GĂBUREAC, Am fost europeni, un serial cu ilustrate reproduse „Salutări din Bérlad care exprimă arhitectura în construcţii a oraşului care a pierdut trenul european Ecouri, Calendar... selectiv, încheie ceea ce oferă Baaadul cititorilor în august 2007.

Lipsind colaboratorii interni, revista seamănă prin cuprins şi autori cu oricare număr din „Dacia literară” ori „Convorbiri literare” de la Iaşi, chiar dacă unele materiale sunt prezente la Bârlad prin împrumut.

Cum Baaadul literar este realizat din banii bârlădenilor, înseamnă că redacţia rămâne datoare ca în timp să asigure autorităţilor locale condeierii locali de mâine, formându-i, aşa cum au făcut de fiecare dată revistele locale prin conducătorii lor. Cenaclurile literare locale dar şi cele din împrejurimi, aici trebuie să-şi găsească loc de confruntare publicistică iar o poştă a redacţiei încredinţată unui om cu pricepere şi deprindere în domeniu ar trebui să fie prezentă număr de număr. Cum arată în prezent şi viitor revista lor este, într-adevăr, treaba editorului – Primăria şi redactorului

262

responsabil, dar ne permitem totuşi a sublinia câteva lucruri. „Cu o impresie plăcută şi durabilă a rămas Cronicarul de la Ochiul magic de la România literară, din 21 septembrie 2007 parcurgând paginile revistei „cu un titlu atât de straniu Baaadul”, pe care nu-l va înţelege niciodată consătenii domnului Cezar Ivănescu de la Curteni – Huşi, dacă nu li se va explica. Apoi aflat între atâtea aniversări şi comemorări, redacţia se pare că n-a pus în pagină, cu înţelegerea necesară materialele, lucru care l-a făcut pe cronicarul de la „România literară” să înţeleagă, ca şi noi, ca editorialul numărului s-ar fi cuvenit să fie închinat comemorării localnicului şi neînlocuitului George Tutoveanu la împlinirea a 50 de ani de la plecare.

De aceea şi lăsăm Cronicarul de la România literară să-şi facă datoria: articolul care ne-a atras atenţia a fost evocarea lui C. D. Zeletin cu prilejul împlinirii 50 de ani de la moartea poetului G. Tutoveanu. Ceea ce este impresionant la acest medic erudit şi rafinat este dozajul perfect la care ajunge îmbinând o erudiţie de cuprindere enciclopedică şi un simţ estetic de o impecabilă tăietură. De obicei savanţii, ştiind prea multe, scriu prost, mulţimea cunoştinţelor sleindu-le filonul afectiv. În cazul lui C. D. Zeletin, regula nu se confirmă, ci dimpotrivă: asupra lui cultura a acţionat ca o inoculare fecundă şi profundă, structurând lăuntric o sensibilitate poetică pe care anii nu i-au atrofiat-o defel. Cine îl cunoaşte pe traducătorul Zeletin sau pe medicul ce se ascunde în spatele acestui paravan onomastic ştie câtă delicateţe autentică s-a adunat în firea unui intelectual care, conştient de altfel de valoarea lui, nu este dispus să renunţe la ochiul aristocratic, de aspră judecată valorică, cu care priveşte bâlciul cotidian al lumii noastre. Nu cred însă că trebuie să ne revoltăm: stă în firea lucrurilor ca oameni atât de rasaţi, ca medicul Zeletin, să se ţină deoparte, într-o retragere discretă şi subînţeleasă, punând între ei şi lume distanţa simbolică a cărţilor scrise în singurătate. Iată cum îl descrie Zeletin pe Tutoveanu: „Moartea maestrului a fost tristă, ca toate muririle. Ajunsese o umbră, o rămăşiţă de om, atât cât îi trebuie distincţiei ca să aibă prin ce să se exprime. Singure, înălţimea, fruntea generoasă şi ţinuta dreaptă îi rămăseseră aceleaşi, prefigurând însă «mâna din ţarină», dar eu nu-mi dădeam seama de aceasta, confundând realitatea cu speranţa... îl vizitase peste vară poetul

263

suprarealist Ştefan Roll, dintr-un impuls pe care încă nu-l pot desluşi în determinările lui. L-a rugat să iasă în grădină, să se aşeze cu faţa la răsărit ca să-l fotografieze pe banca înconjurată de verdeaţă, străjuită de câteva tije solitare de floarea soarelui ale căror pălării, căutând lumina apusului, îi întorceau şi ele spatele... Bătrânul poet era apăsat de acea tristeţe din care omul ştie că nu va mai ieşi. E o fotografie mai tragică decât cea a catafalcului."

* La „Ecouri” revista pune (!) scrisoarea profesorului

Ciopraga adresată domnului Gruia Novac: „Baaadul” face o frumoasă impresie. A pornit cu dreptul! Împreună cu „Academia bârlădeană” noua revistă concretizează aspiraţia unei continuităţi semnificative. Era necesară o reîmbinare a forţelor culturale locale, acţiune venită la timp odată cu promoţiile specifice momentului. Dimensiunea cea mai relevantă a „Baaad-ului” ţine tocmai de afirmarea regionalismului creator”, scrie cel care în 1957, la îngropăciunea lui G. Tutoveanu îi creiona statuia pe care o merita poetul plopilor dar şi al dragostei de ţară şi tineret, în timp ce presa din Bârlad tăcea.

Faţă de spusele profesorului – bârlădean prin fapte şi sentimentele adânci, în raport cu valorile localităţii, apreciez încă odată observaţiile subtile ale Cronicarului din „România literară” şi regret adânc că o bijuterie literară nu numai stilistică precum „Figuri singulare din familia Alexandrina Enăchescu Cantemir: Tanti Didica” nu şi-a găsit locul în presa actuală de la Bârlad, ci la „Dacia literară” (nr.73/2007, când C.D. Zeletin prin tot ce scrie este modelul celor de unde provine în formarea şi afirmarea actualilor şi viitoarelor talente în devenire.

Investiţia în cultură, indiferent de termen, înseamnă ţintire şi obţinerea unor beneficii, ca în orice domeniu, mai ales că e făcută din banii publici. Ca în orice domeniu, o investiţie înseamnă o competiţie – cerută de însăşi interculturalitatea despre care pledează editorialistul.

Când în „Baaad” sunt publicaţi aceeaşi autori, cu materiale „pe acelaşi calapod” cu cele din „Dacia literară” sau „Convorbiri literare„ de la Iaşi, după principiul intim: „Te public – să-mi publici!” – competiţia dintr-o revistă dispare şi apare omogenizarea şi chiar comoditatea literară.

264

Am vrea ca aşa cum s-a întâmplat în timp, că presa de la Fălticeni l-a creat şi dat pe Sadoveanu, iar cea de la Bârlad l-a fortificat pe G. Tutoveanu, tot aşa să se întâmple şi cu „Baaadul” care să formeze tutovenii de mâine. Dar, pentru aceasta investiţia de la Bârlad trebuie să facă posibilă apariţia în revista citată a lucrărilor localnicilor, a jurnaliştilor talentaţi, a cenacliştilor, a publiciştilor în devenire, a intelectualilor şi a oricărui localnic mânuitor de condei şi cuvinte.

Bârlădenii au nevoie atât de revistă, dar şi de oameni ai lor, gen Geo Dumitrescu la „Poşta redacţiei” a unei anumite reviste.

*

Bar-Kochba Bar – Kochba revistă național‐evreiască, apare  lunar, sub 

conducerea unui comitet, apoi cu numărul 2, din aprilie 1913 şi sub  redacția  d‐lui  A.  Ben  Moişe,  ca  de  la  numerele  5‐6 conducerea să revină d‐lui Achille M. Finkelstein care, în acelaşi număr, semnează şi articolul care cheamă „La arme”, pentru că „la această epocă glorioasă vom lua şi noi evreii ‐ români parte. Acum e momentul să dovedim că evreul‐român ştie să‐şi verse sângele pentru  scumpa  lui Patrie,  care  este  şi nu poate  fi alta decât  numai  România”  şi  că  „între  zionism  şi  patriotism  nu există incompatibilitate.” 

265

În  „Cuvânt  înainte”,  găzduit  de  numărul  1  al  revistei (martie 1913),  redacția  face să  se  înțeleagă că Bar‐Kochba este eroul  istoric  care  a  învins  cu  o  armată  de  viteji  pe  împăratul Adrian  şi  a  cucerit multe  cetăți  de  la  romani,  iar  în  numele jertfelor  lăsate,  face  să  renască  speranța  realizării  idealului scump  al  tuturor  evreilor pentru dezrobire universală,  a unei patrii recăpătate, aşa cum ne dictează crezul nostru cel nou”… 

„Revista noastră  este  exclusiv zionistă”  i  se  răspunde  în cel de al patrulea număr domnului doctor H.K. 

Bar‐Kochba    cuprinde materiale  specifice:  „Purismul de azi şi cel de altădată”, „Zionism şi patriotism”, „Explicarea unei notițe  talmudice”,  „Omorul  ritual”.  „Hanuca”,  articole  de atitudine  şi  orientare  :„Evreii,  sionismul  şi  războiul balcanic”, „Libertatea  albanezilor  şi  evreii”,  cursive  de  cultură  generală „Cultura  noastră”,  „Cultura  națională  aiurea  şi  în  România”, „Cronică teatrală”, portrete în text şi foto ale unor personalități (Theodor  Herzl,  Pinchas  Sirlus,  Lewy,  Segall  ş.a),  poşta redacției etc. 

În  unele  numere  apare  şi  îndemnul:  „Cereți  oricând broşura  „Secretul  spiritismului…  la  Biroul  de  studii  psihice Bârlad”. 

Bar‐Kochba – conducătorul răscoalei (131‐134).  „Istoria evreimii”  s‐ar putea  intitula articolul publicat de 

ing.  Sergiu  Brandea  în  revista  „Minimum”  nr.260,  ianuarie 2008,  p.77‐78,  care  apare  la  Tel  Aviv  –  Israel  (director Al.Mirodan;  realizare  grafică  Sanda  Peri),  pe  care  îl  redăm pentru a marca diversitatea presei la Bârlad în vremuri trecute: 

„Ing. Sergiu Brandea, Herzlia (ne scrie despre câteva publicaţii evreieşti din Bârlad, oraşul lui I. Schechter şi al lui Virgil Duda)

«Ziaristul Ion N. Oprea, originar din ţinuturile Bârladului, are meritul de a fi cercetat presa moldoveană. În cartea sa "Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei

266

bârlădene 1870-2003", el îşi apleacă cu mare atenţie privirea asupra publicaţiilor apărute de-a lungul unei perioade istorice, în judeţul Tutova şi în special în oraşul Bârlad.

În carte sunt enumerate un număr de publicaţii ale comunităţii evreieşti locale. Relevarea acestora, în contextul activităţii evreieşti şi sioniste din oraşul Bârlad, cred că este foarte utilă, fiind o contribuţie la istoria evreimii din această zonă a României, "Ţara de Jos", cum a fost denumită în timpul lui Ştefan cel Mare.

O primă publicaţie este "Aurora Ţionistă săptămânală". A apărut la 10 iulie 1899, editată de Sigmund Cross. O contribuţie importantă a avut Adolf Axelrad (bârladean, ab-solvent al liceului "Codreanu" din localitate). Săptămânalul voia "să ridice prestigiul poporului evreu faţă de el însuşi şi faţă de poporul în mijlocul căruia trăieşte". Până la 30 octombrie 1899 apar 16 numere. Iată exemple din tematica ziarului: "Naţiunea evree" de Ben Israel, "Antisemitismul" de G. Molinari. În secţiunea de literatură apar articole ca: "Moise Goldfarb" de Sacher Masoch, "F. Nietzsche şi evreii" de dr. Klugman; mai semnează foiletoane, versuri, A. Axelrad. Săptămânalul mai publică corespondenţe locale şi rubrici precum: "Mişcarea sionistă", "Informaţii despre Afacerea Dreyfuss" etc. La 22 aprilie 1900, Adolf Axelrad editează ziarul "Daţi ajutor" - număr unic. În articolul semnat de dr. Fridman se arată că "70 de oameni, fraţi din sângele nostru, vor trece pe dinaintea ochilor voştri, îndreptându-se pe jos spre America". Se mai aminteşte de societatea "Drumeţii", creată de tânărul Ghinsberg, "care în disperare au hotărât să plece în America pe jos, au cumpărat doi cai în valoare de 160 de lei, o haraba mare le-a fost dăruită, şi-au făcut opinci ... cu o zi înainte de plecare, ei şi-au scos paşapoartele, au făcut în comun o baie şi pentru astăzi 19 aprilie, ei au fost gata de drum...".

Ziarul "Junimea zionistă" - organ de propagandă zionistă. Nr. l a apărat în ianuarie 1910, ca urmare a constituirii societăţii "Junimea zionistă", preşedinte Mihu Abramovici. Ziarul cheamă tinerimea evreiască "la o viată nouă", cu ocazia comemorării a 5 ani de la moartea lui T. Herzl, "care pentru întâia oară după 2000 de ani a făcut să fâlfâie iarăşi, înaintea lui Israel, stindardul celor care visează a crea un adăpost pentru un întreg popor". Se comentează şi congresul al IX-lea "zionist" care a avut loc la Hamburg. La ziar au colaborat

267

Bernard Şteinberg, Soil Mendelovici, Iehuda Ben Iacob, garantul fiind Lupu Zingher.

Ultima publicaţie semnalată în carte este revista "Bar-Kochba", cu subtitlul "Revistă naţional-evreiască". Revista apare lunar, la început sub conducerea unui comitet. La nr. l, în "Cuvânt înainte", martie 1913, redacţia explică cum că Bar-Kochba a fost un erou istoric care 1-a învins pe împăratul roman Adrian, iar "în numele jertfelor lăsate, face să renască realizarea idealului scump evreilor, pentru desrobirea şi recăpătarea patriei, aşa cum ne dictează cazul nostru". După nr. 2, din aprilie 1913, preia redactarea A. Ben Moşe. "Revista noastră este exclusiv sionistă", se scria în numărul 4 de către dr. H.K. La nr. 5 redactarea revine lui Achille Finkelstein. Acesta publica un articol "La arme" în care se arată că "la această epocă glorioasă vom lua şi noi evreii-români parte. Acum e momentul să dovedim că evreul-român ştie să verse sângele pentru scumpa lui patrie... şi că între zionism şi patriotism nu există incompatibilitate".

Alte materiale publicate: "Zionism şi patriotism", "Purismul de azi şi cel de altădată", "Omorul ritual", "Hanuca", "Evreii, sionismul şi războiul balcanic". Mai sunt publicate portrete, corespondenţe etc.

Este de presupus că în Bârlad au mai existat publicaţii evreieşti şi după anul 1913, pe care autorul cărţii nu le-a găsit până acum. El, însă, îşi continuă cercetările.»

*

268

Bazarul Filatelic

Revista  Bazarul  filatelic,  organ  pentru  răspândirea reclamelor şi  informațiilor filatelice, cu apariție bilunară, apare la 1 aprilie 1928. 

Redacția  revistei  este  în  strada  Lascăr  Catargi  nr.  41, Bârlad,  mandatele  şi  scrisorile  recomandate  se  solicită  a  fi trimise pe adresa domnului S. Zilberstein, str.  Ştefan cel Mare nr. 25 Bârlad. 

Scopul  revistei  este  de  a  înjgheba  relații  intime  între filatelişti şi colecționarii români cu confrați de pe întreg globul  

‐  ocazionându‐se  procurarea  de  timbre  poştale, mărirea colecțiilor  dar  şi  avertizarea  filateliştilor  să  se  ferească  de eventualele  excrocherii,  punându‐se  la  dispoziția  cititorilor  spațiu pentru publicitate şi colaborare. 

Tipografia – la N. Peiu  ‐ Bârlad. În bilunar: o poştă a redacției destul de activă, o cronică a 

noutăților  despre  filatelia  în  lume,  dar  şi  în  țară,  informații despre  revista  „La  Roumanie”,  organ  oficial  al  Societății  de schimb  şi  corespondență  internațională.  „Roumanie  Echange Club”, prezentări de timbre, detalii despre   Concursul Revistei „Bazarul  Filatelic”  –  ca  o  surpriză  făcută  cititorilor,  oferte  de mărci străine şi autohtone… 

Numărul  doi  al  revistei  se  deschide  cu  o  prezentare despre „Marea expoziție  filatelică şi Congresul presei  filatelice în Monacco la Monte – Carlo. 

* 

Bârladul odinioară şi astăzi

269

„Bârladul  odinioară  şi  astăzi”„Tomul  întâi  al 

misceleneului  „Bârladul  odinioară  şi  astăzi”  le  aşteaptă  pe celelalte  trei  ,  împreună patru scuturi de  fier pentru o biruință de  lumină.  Patru  scuturi  săltate  deasupra  scepticismelor  şi  a mâlului  inerției  de  către  admirabilul    Romulus  Boteanu, sinonim  al  energiilor  bârladnicului de  odinioară”  –  scrie C.D. Zeletin, medic şi scriitor cu referire la volumul I apărut în 1981. 

...  „Apărută  sub  egida  Muzeului  „Vasile  Pârvan”, elaborată  de  un  puternic  colectiv,  în  frunte  cu  prozatorul  şi poetul  Romulus  Boteanu,  animatorul  entuziast  al  acestui colectiv, a reuşit admirabil să prezinte o imagine fidelă a ceea ce a reprezentat şi ce reprezintă astăzi municipiul Bârlad, sub cele mai  variate  aspecte:  cultură,  artă,  poezie  şi  proză,  sculptură, pictură  şi  economie”  –  susține  ing. Gheorghe Alexa,  profesor universitar dr. docent Iaşi . 

...”Un  colectiv  de  peste  o  sută  douăzeci  de  bârlădeni, rămaşi  în  oraş  sau  plecați  pe  alte meleaguri  (dar  cu  sufletul strâns  legați  de  locul  natal),  animați  de  energia  şi  râvna neobositului  Romulus  Boteanu,  au  realizat  recent  cel  de  al doilea  volum  monografic  din  ciclul  „  Bârladul  odinioară  şi astăzi”  –  scria  în  1984  dr.  Rene  Duda,  un  fiu  al  Bârladului, plecat prea de timpuriu dintre noi... 

270

... „În septembrie 1982 a apărut  în Bucureşti o  lucrare cu totul deosebită, intitulată „Bârladul odinioară şi astăzi, Oameni şi  fapte”  volumul  II,  în  editura  şi  sub  redacția  lui  Romulus Boteanu, din direcție făcând parte oameni de înaltă cultură. 

Tomul  acesta masiv  de  900  de  pagini,  poartă  blazonul nobleței celor 800 de ani de la întemeierea oraşului şi, pe vechile aşezări,  faptele de  astăzi de  cultură materială  şi  spirituală  ale noii  societăți”...(prof. Gheorghe  Ioniță, membru  al Academiei Bârlădene). 

...”Ca  unul  dintre miile  de  fii  ai  Bârladului,  ai  fostului județ Tutova, adoptați cu generozitate de marele oraş academic şi  industrial  Iaşi, mărturisesc  că am  încercat un viu  sentiment de  satisfacție  la  recenta apariție a  cărții „Bârladul odinioară  şi astăzi” (vol. II), elaborată de un prestigios colectiv redacțional, în frunte cu neobositul publicist Romulus Boteanu. 

...  Datorită  valorii  sale  istorice  şi  literare,  acest  volum reuşeşte prin cele mai multe dintre studiile şi creațiile cuprinse în cele 900 de pagini (...  ...) să cucerească sufletul cititorilor săi, să  sporească  admirația  față  de    vrednicii  făuritori  de  bunuri materiale  şi  spirituale  ai  Bârladului,  şi  implicit,  să  mențină mereu  viu  dorul  față  de  meleagurile  natale...”  (Vasile Ciocârlan). 

...”Multe  dintre  materialele  publicate  stau  sub  semnul evocării, având acea tentă de realitate mâncată de timp, trecând încet, încet în amintire şi legendă. 

...Reprezentarea  în  liniile‐i principale   a unuia dintre cele mai  fertile  ținuturi  ale  etnicității  noastre,  ținut  care  a  dat spiritualității româneşti pe Dimitrie Cantemir şi Vasile Pârvan, pe Alexandru Vlahuță şi George Tutoveanu, pe Stroe Beloescu şi  Gheorghe  Roşca  Codreanu,  pe  Ştefan  Zeletin  şi  Ştefan Procopiu, pe Victor  Ion Popa, G.M. Vlădescu  şi G.G. Ursu, pe Ernest Giuvara şi I. Popescu Zeletin, pe Florin Ciorăscu şi Iacov 

271

Antonovici, precum şi pe contemporanii noştri: George Ivaşcu, Constantin Chiriță, Gica Iuteş, Ion Hobana, C.D. Zeletin, Cezar Ivănescu, Adrian Beldeanu şi alții. 

...  Bârladul,  acest  Weimar,  cum  frumos  îl  numeşte Călinescu în a sa Istorie a literaturii ... referindu‐se la  perioada de  vârf  a  Academiei  Bârlădene,  are  de‐acum  configurată,  în mare, o monografie complexă, care‐i asigură un  loc privilegiat  din  acest  punct  de  vedere,  între  aşezările  țării.  Pilduitorul exemplu  al bârlădenilor  şi  simpatizanților  acestora, găseşte  în sufletul  nostru  admirație  şi  sinceră  prețuire”  –  scrie  Radu Cârneci  în  nr.  42  al  revistei Contemporanul din  15  octombrie 1982. 

„Cartea  unui  oraş”  numea  lucrarea  Valentin  Taşcu  în revista Tribuna –Cluj‐Napoca, nr.44/4 noiembrie 1982,  iar C.V. „Cărțile Bârladului”  în nr.  43  al  revistei Cronica  –  Iaşi din  22 octombrie 1982. 

„Cartea Bârladul odinioară şi astăzi nu este o carte ca oricare alta, ci este, dacă‐i vorba să privim şi viitoarele apariții pe care le  aşteptăm  cu  sufletul  la  gură,  o  adevărată  enciclopedie,  o admirabilă  epopee  a  oraşului”  se  entuziasma  Elena  Selenaru, scriitoare din Bucureşti. 

Volumul  închinat  trecutului  şi  prezentului  oraşului Bârlad „este un ceaslov în care se oglindeşte fața acestei părți de țară, valoarea  şi  spiritualitatea unei generații  care a dat nume de prestigiu în cultura şi civilizația noastră. Asemenea inițiative trebuie  încurajate de  forurile  locale,  aşa  cum  s‐a  întâmplat  cu Bârladul  odinioară  şi  astăzi,  care  s‐a  bucurat  de  sprijinul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.” –  îşi dădea cu părerea scriitoarea Ioana Postelnicu, Bucureşti. 

...  Acum  la  apariția  unui  volum  atât  de  interesant  ca formulă şi conținut, unicat în felul lui, în Țara Românească, nu ne  rămâne decât  să  aplaudăm  şi  să  aşteptăm  ce va urma,    cu 

272

emoție  şi mândrie moldovenească...”  completa dr.  Ion Hurjui, Iaşi. 

Pe  aceeaşi  linie,  acad.  Al.  Zub,  Iaşi,  conchidea:  ...  „ Asemenea  inițiative  sunt  demne  de  toată  lauda,  fiindcă  ele continuă  o  tradiție  culturală  a  locului,  oferind  în  acelaşi  timp temeiuri de mai bună înțelegere a fenomenului românesc.” 

  *

Ştefan cel Mare la Bârlad Trei atestări în documentele de cancelarie 1460 – 

1467 – 1495 Când  Putna,  cu  racla  sfântă  a  ctitorului,  ca  noi,  toți 

românii şi întreaga creştinătate, ținătoare de minte, ne pregătim să  comemorăm  în  2004  cei  500 de  ani de  la  ridicarea  la  cer  a sufletului  celui  care  „în  cei  47  de  ani  de  glorioasă  domnie, Ştefan  cel  Mare  a  cutrierat  neobosit  Țara  Moldovei  de  la Suceava la Cetatea‐Albă, de la Chilia la Colomeia, de la Hotin la Ciceu,  de  la  Milcov  la  Bahlui  cu  oaste  sau  fără  oaste”,  noi rămânem  aici  la  Bârladul  tinereții  noastre,  întrebându‐ne, împreună  cu George  Felix  Taşcă  –  cum  o  face  el  în  Bârladul odinioară  şi  astăzi  –  întrebându‐ne:  „de  câte  ori  va  fi  trecut eroul de la Racova prin târgul Bârladului...?” 

„Trei sunt documentele de cancelarie, din cele 499 ce se cunosc din timpul lungii sale 

273

domnii, care menționează prezența lui Ştefan cel Mare, împreună cu marii boieri din sfatul Moldovei, în capitala Țării de Jos...” 

„Uricul din 5 decembrie 1460 a fost publicat pentru prima dată de prof. Gheorghe Ghibănescu în 1904, când s‐au împlinit 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, iar ultima dată în 1976  în  Editura  Academiei.  Din  toate  cele  trei  documente redactate la Bârlad sub domnia lui Ştefan cel Mare,  acesta este singurul  care  se  mai  păstrează.  Achiziționat  de  la  anticarul Leon  Şaraga  din  Iaşi,  el  a  stat  până  în  1980  în  păstrarea 

Academiei  Române,  când  a  fost predat  arhivelor  statului  din Bucureşti.                                            

* Pecetea domnească a  lui Ştefan 

cel  Mare  atârnată  cu  şnur  roşu  la pergamentul  din  5  decembrie  1460, prin  care  se  atestă  documentar existența  satului  Bălăbăneşti.  Pecetea are diametrul de 78 mm şi următorul 

text:  +PECEAT  IO  ŞTEFAN  VOEVODA  GOSPODAR  ZEMLI MOLDAVSCOI. Fotocopia este  făcută  la Arhivele Statului din Bucureşti la 2 iunie 1980 (cota: Pecet II, nr. 243). 

 Pergamentul  cu  dimensiunile  25x34  cm  se  află  în  stare 

bună şi importanța sa creşte  prin marea pecete domnească din ceară  roşie  (78  mm  în  diametru)  atârnată  cu  şnur  roşu  de mătase. Este cea mai veche pecete mare din timpul domniei lui Ştefan cel Mare care se mai păstrează, ceea ce îi conferă o mare valoare din punct de vedere sfragistic.” 

I  ...”Uricul  a  fost  scris  de  Isaiia  al  lui  Şişman,  iar mare 

274

logofăt a fost Dobrul. La redactarea uricului a participat  însuşi Ştefan cel Mare, mitropolitul Moldovei Teoctist, 26 mari boieri din sfatul  țării nominalizați  şi „alți destui boieri mari  şi mici.” Uricul  este o  sentință domnească dată  în  litigiul desfăşurat  în fața  domnului  şi  a  întregului  sfat  al  Moldovei  între  Ivaşco comisul,  ginerele  boierului  Ion  vistiernicul,  pe  de  o  parte,  cu Toma Dumitrescul  şi Coste Turbure, pe de  altă parte,  care  se certau pentru legitima stăpânire a două sate: Săseştii, pe Bârlad (sat azi dispărut şi înglobat în municipiul Tecuci) şi Româneştii, pe  Jeravăț,  actualul  sat  Bălăbăneşti,  din  fostul  județ  Tutova, astăzi situat  în nordul  județului Galați. Satul Româneşti era pe atunci  ...  „hotar  în  hotar  cu  târgul  Bârladului...Litigiul  a  fost soluționat  în  favoarea  lui  Ivaşco  comisul,  rămas  singur stăpânitor pe ambele sate”... 

...”Pentru  importanța  pe  care  uricul  lui  Ştefan  cel Mare din  5 decembrie  1460  o  prezintă  pentru  satul Bălăbăneşti,  nu poate mira pe nimeni, că două fotocopii în mărime naturală ale acestui document se găsesc  la primăria  şi  la  şcoala din sat. Cu acest document, păstrat nealterat,  timp de peste 520 de ani, se pot mândri atât  locuitorii din   Bârlad, cât şi cei din satul vecin Bălăbăneşti,  pentru  acesta  din  urmă  constituind  şi  prima atestare documentară.” 

 II. „Uricul din 30 iunie 1467 este de asemenea redactat la 

Bârlad  în prezența  lui  Ştefan  cel Mare  şi  a  23 mari boieri din sfatul țării nominalizați, la care se adaugă „şi toți ceilalți boieri ai  noştri  şi  cu megieşii”.  Este  vorba  de  o  jumătate  din  satul Urdeşti (azi comuna Viişoara,  județul Vaslui), pe care Stoica şi fiul  său Manciul  o  cumpără  cu  45  zloți  tătărăşti  de  la  fiii  lui Florea.  Documentul  acesta,  care  se  găsea  în  posesia  lui  C. Diamandi din Gura – Idriciului – Fălciu a ars cu întreaga arhivă a  acestuia,  dar  fusese  probabil  mai  înainte  publicat,  după 

275

original, de către profesorul Mihai Costăchescu. Ca şi celelalte, actul era scris pe pergament, cu litere chirilice, în limba slavonă veche  şi  avea  pecete  domnească  şi  peceți  boiereşti  atârnate, toate pierdute. A fost scris de uricariul Ion, iar mare logofăt era boierul Dobrul. Ultima dată acest uric a fost publicat tot în 1976 în Editura Academiei.” 

III. ...” Hotarnica Bârladului de la începutul lunii ianuarie a  anului  1495,  redactată  la  Bârlad,  în  prezența  lui  Ştefan  cel Mare,  a  fiilor  săi Alexandru  şi  Bogdan,  a  boierilor  din  sfatul Moldovei,  a  şoltuzilor,  pârgarilor,  târgoveților  şi  oamenilor săraci  aparținând  de  târgul  Bârladului  şi  de  „  toate  satele  ce ascultă de acel târg şi sunt aşezați pe hotarul lui.” 

Data  documentului  se  presupune  a  fi  din  anul  1495, judecând  după  componența  sfatului  țării  şi  înainte  de  10 ianuarie,  când  domnul  se  afla  la  Vaslui...  Partea  inferioară  a pergamentului (255x550 mm) lipseşte, motiv pentru care nu i se cunoaşte nici data exactă şi nici componența integrală a sfatului cu  boierii  prezenți;  lipseşte,  în  consecință,  pecetea  atârnată. 

Până  la  al  doilea  război  mondial, documentul  se  afla  la  Biblioteca Academiei Române,  după  care  n‐a mai putut fi găsit. El a fost publicat pentru prima oară de Nicolae Iorga în  1906,  iar  ultima  dată  în  1980  la Editura Academiei. 

Documentul arată cu claritate că  la  cererea  şoltuzilor,  pârgarilor, târgoveților  şi  oamenilor  săraci  s‐a 

cercetat „hotarul cel vechi, pe unde din veac ascultă de acel târg al Bârladului...” 

Trebuie precizat că, spre deosebire de situația actuală,  în afară de oraşul propriu‐zis cu târgoveții, meseriaşii şi negustorii 

276

săi, târgul Bârladului avea de jur‐împrejurul său o ghirlandă de sate,  care‐i  procurau  în  primul  rând  hrana...”...”Sunt menționate  sate dispărute  sau  încă  existente  ca: Dealul Mare, Lipeneşti  (azi  dispărut)  lângă  Zorleni,  Făgetul  Leahului  între Popeni  şi  Ghermăneşti  (comuna  Banca),  Trestiana,  Brădeşti (comuna Vinderei), Lieşti (azi dispărut) lângă Grivița , Şuşneşti (în  comuna  Bălăbăneşti),  Cehani  (azi  dispărut)  lângă Bălăbăneşti,  pârâul  Jeravăț  şi  matca  veche  a  Jeravățului, Hrăneşti  (azi dispărut) pe  Jeravăț  lângă Grivița,  apoi unde  se varsă  Jeravățul  în Bârlad, Dumbrava Roşie  (azi  în municipiul Bârlad) ‐ malul Tutovei‐, gura pârâului Crâng din satul Crâng, comuna  Perieni,  satul  Perieni,  obârşia  pârâului  Perieni,  apoi pârâul Sec de  la Ceucani,  comuna Perieni, pârâul Secşoară,  la Simila  şi  peste  Simila  (comuna  Zorleni),  satul  Porțai  (azi dispărut) pe Simila, lângă Drujeşti şi apoi Drujeşti din comuna Băcani.La acest vast hotar, Ştefan cel Mare mai adaugă o selişte pe Tutova, anume Ivancea de la  Tătarca (între Ciocani şi Iveşti) pe care o cumpără cu 100 zloți tătărăşti, prin acelaşi document de  la urmaşii  lui Petru Tudor  în număr de 14, selişte pe care o stăpâneau  ca privilegiu   de  la Alexandru  cel Bun, bunicul  lui Ştefan cel Mare.”... 

...”Documentul emis de Ştefan cel Mare la începutul lunii ianuarie a anului 1495 prezenta, aşadar o importanță deosebită pentru  oraşul  Bârlad,  atât  prin  prezența marelui  voievod  în oraş, cât şi prin bogatul său cuprins de informații ca : întinderea teritorială, administrarea sa prin şoltuzi şi pârgari, componența socială a  locuitorilor  (târgoveți  şi oameni  săraci)  şi dreptul de acciză,  cu  privilegiul  de  scutire,  acordat  bârlădenilor,  după „legea lor veche”. 

În  secolul  al  XV‐lea  neexistând  beton,  pentru  a  se confecționa borne de hotar, iar piatra fiind deficitară în regiune, hotărnicia se făcea cu menționarea: ”o salcie, 13 movile săpate, 

277

7  dumbrăvi,  14  stejari,  5  drumuri,  o  răspântie,  o margine  de făget,  o  margine  de  pădure,  o  groapă  săpată,  o  ruptură,  o fântână şi capătul unui rediu...” 

...”Se mai  folosea  sistemul  de  a  lua  ca  participanți  la  o asemenea trasare de hotar câțiva adolescenți, care erau traşi de păr,  înțepați  sau  pălmuiți  şi  apoi  răsplătiți  cu  câțiva  galbeni, pentru  ca  să  țină minte până  la  sfârşitul  vieții  lor,  când  şi pe unde a fost stabilit hotarul, spre a‐l putea descrie apoi, cu toate amănuntele copiilor şi nepoților lor”... 

            George Felix Taşcă (din Bârladul odinioară şi astăzi‐1984, pag. 47‐52)  

Mănăstirea Putna, ctitorie a măritului domn al Moldovei

şi loc de veşnică odihnă. *

Bârladul Bârladul,  revistă  de  cultură  prin  informație,  apare  la 

278

Bârlad,  bilunar,  începând  de  la  15  noiembrie  1996  sub  egida Fundației  Culturale  „Dr.  C.  Teodorescu”,  din  colectivul  de redacție  făcând  parte  C.  Teodorescu,  director  fondator,  prof. Gruia Novac, redactor şef, iar Nicolae Mitulescu, redactor. 

Revista  îşi propune să suplinească „Vidul cultural” creat şi  subliniind  principiile  de  activitate  drept  călăuză promitea:”Ne  va  călăuzi  adevărul. Obiectivitatea, dreptatea  şi respectul  față  de  cei  cărora  ne  adresăm  vor  fi  repere  ale conduitei noastre.” 

Primul număr a fost consacrat împlinirii a 150 de ani de la înființarea  Colegiului  Național  „Gh.  Roşca  Codreanu”,  cu materiale  semnate  de  Nicolae  Sârbu  (Jubileul  „Colegiului Codreanu”), Nicolae Crețu  (Sufletul unei  şcoli  sunt profesorii ei),  Constantin  D.  Zeletin  (O  binecuvântare),  Traian  Nicola (Codreanu  marcator  de  destine  umane),  Nicoleta  Arnăutu (Profesori  ai  Colegiului  „Gh.  Roşca  Codreanu,  fondatori  ai Muzeului  „Vasile  Pârvan”  din  Bârlad),  Constantin  Ciopraga (Valoarea unei şcoli nu ține numai de meritele magiştrilor săi), Georgeta Craus (Cultură, şcoală şi morală) ş.a. 

Numărul  patru  al  publicației  a  fost  dedicat  sărbătoririi poetului  Mihai  Eminescu  şi  au  scris  articole  substanțiale: Constantin Ciopraga, C. D. Zeletin, D. Scărlătescu, N. Crețu, Th. Codreanu,  Tr.  Nicola,  I.  Rotaru,  Gh.  Bulgăre,  G.G.  Ursu,  G. Cotae,  G.  Ciobanu,  Şt. Andronache,  Ştefan Augustin Doinaş, Ion Hobana. 

În revistă au mai semnat: Gruia Novac, Mihai Nicu, Doru Gabriel Craus. 

Redacția şi administrația Bârlad, str. 1 Decembrie.  * 

 

279

Bârladul Nr.1 – număr omagial „Gând afectuos" lărgeşte cercul distinşilor dascăli,

adăugându-i şi pe neuitaţii şi mult preţuiţii Ştefan Negură, Grigore Ionescu, Veronica Tuchilă şi, poate, ar fi trebuit amintiţi şi Emilia Ciocan, Elena Popescu, prof. Bădărău, Ghe. Popescu (Pătrăţică), Trăian Tănase ş. a.

În „Cale lungă, drum greu", Gruia Novac prezintă revista care „ieşea în lume", arăta că bilunara de la Bârlad îşi propunea să suplinească „vidul cultural" creat în localitate şi, luând principiile de activitate drept călăuză, promitea: „Ne va călăuzi adevărul. Obiectivitatea, dreptatea şi respectul faţă de cei cărora ne adresăm vor fi repere ale conduitei noastre" . . .

Prof. I.D. Popa vorbea în cuvinte alese faţă de o generaţie de profesori de la Bârlad amintindu-i pe: Ioan Ursoiu, Cezar Ursu, Gh.V. Gâlcă, Vasile Velicu, Hary Zupperman, Nicolae Ioachim, Jean Budescu, Lucilius Pârvu, părintele Busuioc, Iorgu Sandu, Florica Vasiliu, Ionel Gâlcă, N. Corpaci, M. Stamati.

Revista era ilustrată cu fotografii reprezentând: Colegiul Naţional „Codreanu", şi fondatorul acestuia, Gheorghe Roşca Codreanu vedere generală-1924; promoţia 1932 la 50 de ani (1982); busturile lui Alexandru Vlahuţă, George Enescu în grădina publică a oraşului, fotografiile profesorilor Ioan Vârgolici, Nicolae Sârbu, Traian Nicola etc.

280

Respectându-şi legământul de revistă de cultură prin informaţie nr. 2 din Bârladul cuprindea: editoriale de Gruia Novac şi Constantin Teodorescu, in memoriam (S-a dus „să se odihnească puţin şi Marin Sorescu!"), ecouri la Bârladul - o nouă revistă de cultură (de prof. Ionel Necula din Tecuci), documentare („Tudor C. Pamfile - 75 de ani de la moarte” de Traian Nicola; „Corneliu Baba - „Pictor al omului – nouă decenii în slujba vieţii şi artei” de Eugen Radu Lazăr; „150 ani de la moartea lui Veniamin Costache" de Duma Ionel; o anchetă socială „Străzile Bârladului - între vorbe şi adevăr" de N. Mitulescu, „Anuala de plastică bârlădeană '96" de Nicoleta Arnăutu; dar şi rubrici tot atât de căutate: eveniment numismatic (de N. Mitu), Clepsidră şi statornicii (de Gh. A.M. Ciobanu), Liceul a murit - Colegiul trăieşte - o cronică incompletă de P. Rof, in memoriam - pentru Valentin Silvestru, apariţii editoriale, medalion (Bogdan - Eugen I. Abunel de Traian Nicola), calendar tutovean, Editura Humanitas - prezentată de C. Teodorescu.

* Bârladul săptămânal de opinie, informaţie şi cultură

fondat în 1887, Fundaţia Culturală „Dr. C. Teodorescu”, redacţia în Bârlad, strada 1 Decembrie nr.12, director dr. C. Teodorescu, ediţie nouă, numărul 186, are ca redactori şi colaboratori: Gabriela Plăcintă, Vasilian Doboş. Al. Ionescu, Laurenţiu Chiriac, Gheorghe Clapa, Oltea Răşcanu Gramaticu, Matei Luca, Doru Mardare, Mihaela Niculescu, Liliana Sârbu Geta Scurtu, Vasile Slabu.

Tiparul executat de S.C.Letea S.A. Bacău, 16 pagini. Citim în rubricile publicaţiei:”Sănătate şi vacanţă” despre

„Zmeura recomandată în bolile renale”, „O persoană din zece nu se spală zilnic pe dinţi”, „Pavarotti nu se dă bătut”, „Gena care aduce astmul”, „SOS stresul”, „Magneziu combate diabetul”, „Unele terapii alternative pot afecta şansele de a rămâne însărcinată” etc.; „Ştiri pentru fiecare” întinse pe două pagini, cu noutăţi care mai de care mai utile şi interesante: „11 zile fără somn”; „Printr-un control la ochi se pot descoperi bolile inimii”; Ghid util celor ce vor finanţări europene”, „România în 2020: 100 de adulţi vor întreţine 115 bătrâni şi copii”, „Cheltuim mult pentru băutură şi ţigări”, „O mângâiere face mai bine la inimă decât o şoaptă dulce” etc. Din altă rubrică „Sănătate” cei interesaţi află că „Epilarea definitivă este

281

mit şi adevăr”, „Muzica are acelaşi efect asupra creierului ca şi sexul”, „O nouă tehnică chirurgicală redă mobilitatea chipurilor paralizate”; dar informează şi care sunt cele zece secrete ale frumuseţii.

Interesante „Valori spirituale româneşti Iulian Silviu P. Gavăţ (1900-1978), prezentarea volumului „Ghidul Bârladului”-2007” de C. Teodorescu, documentarul „Vasile Dumitrache” cu supratitlul „Oameni care ne lipsesc”. Două pagini cu „Bucuriile verii în grafică şi piatră” cu „Expoziţia Adinei Berneagă de la Galeriile din Bârlad şi text şi foto de prof. dr. Laurenţiu Chiriac dar şi multă publicitate, din care aflăm că Librăria „Humanitas” situată în centrul civic al Bârladului oferă cititorilor de carte ultimele noutăţi ale culturii, dar care la 18 august 2007 era desfiinţată, în oraşul cultural Bârlad nemaiexistând nici o librărie care ar mai face serviciul anunţat. Păcat că librăria a ajuns pe post de papetărie ori auxiliar al textilelor cu câteva cărţi scoase de la vitrină şi îngrămădite în rafturi dosnice, departe de ochii cititorilor.

Din Bârladul nr.187 deosebim pagina „Actualitatea”, medalion Gh. Ghibănescu (1864-1936), „Memorii şi poeticitatea acuarelei în artă” – cu referiri la expoziţia Vioricăi Toporaş de la Bârlad, pagini cu Diverse etc.

Buletinul Comunal Buletinul  Comunal,  Primăria  oraşului  Bârlad.  Apare  în 

1931.  *

Buletinul Oficial al Judeţului Tutova

Buletinul Oficial al Judelui Tutova  apare la Bârlad în anul 1932.

*

282

Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie – Circumscripţia Bârlad Buletinul  Camerei  de  Comerț  şi  Industrie  – 

Circumscripția  Bârlad  ,  publicație  oficială  lunară,  editată  de Secretariatul  Camerei  în  perioada  1  ianuarie  1926  –  1928  la Tipografia C.D. Lupaşcu Bârlad. 

Consiliul de administrație al Camerei: D. Constandache – preşedinte;  vicepreşedinți:  C.D.  Lupaşcu  pentru  sectorul industrial şi P.I Harnacea pentru sectorul comercial. 

Se  publicau:  lucrările  Consiliului  de  administrație  cu procesele verbale  întocmite,  instrucțiuni,  cereri  şi oferte,  firme înscrise,  firme  în  faliment,  inscripții  ipotecare,  moratorii, proteste, rectificări de proteste, autorizații şi certificate eliberate, radieri de firme, tarife şi taxe etc. 

Era  un  bun  instrument  de  lucru,  de  evidență  pentru personalul  Camerei  şi  de  cunoaştere  a  actelor  şi  faptelor  de comerț  pentru  populația  Bârladului  dar  în  special  pentru industriaşi şi comercianți, bănci şi instituții interesate. 

 * 

283

Buletinul Ligii Culturale

Secţia Bârlad Se  realizează  la  Tipografia Nicolae  P.  Peiu  –  Bârlad  în 

perioada  1909  –  1912.  Iată  cum  relatează  acest  periodic importanța construirii celui dintâi monument a  lui Cuza Vodă în  satul Grivița,  județul Tutova: „Între  şcoală  şi biserică  ‐  cele dintâi  instituții  ce  contribuie  la  luminarea  şi moralizarea unui popor  –  se  află  întruparea  recunoştinței  pentru  Acel  ce  prin mărețele Sale fapte ne‐a învrednicit să ajungem aceea ce suntem astăzi: un popor  tare puternic  şi  respectat de  toate popoarele lumii; chipul în bronz al Marelui Cuza Vodă, domnul iubitor al țărănimii, se ridică măreț din străjuirea a patru brazi. De sus… de pe înălțimea pedestalului de marmură aruncă priviri blânde, dulci,  priviri  duioase  de  părinte,  țăranilor  trecători,  care  nici acum  şi nici  în ruptul capului nu voiesc să creadă că Cuza nu mai este printre cei vii.” 

 *

284

Buletinul oficial al Comitetului executiv al Sfatului Popular al

Regiunii Bârlad Buletinul  oficial  al  Comitetului  executiv  al  Sfatului 

Popular al Regiunii Bârlad apare  în perioada 1950 – 1957, sub îngrijirea resortului de presă, redacția şi administrația la Sfatul Popular, str. Vâşânscki nr.22 Bârlad. 

Este destinat publicării actelor normative emise de Sfatul popular  regional  şi  Comitetul  său  executiv  dar  şi  a  unor documente de  la  raioanele din  teritoriu  administrativ: Adjud, Bârlad, Focşani, Murgeni, Panciu, Tecuci, Vrancea, Zeletin. 

Astfel  au  fost  publicate:  hotărârile  sfaturilor  populare, decizii  ale  Comitetelor  executive,  instrucțiuni,  îndrumări, circulare,  pierderi  de  acte,  schimbări  de  nume,  declarări  de morți prezumate etc. 

În  organigrama  Sfatului popular  regional  exista  o  secție care se ocupa de problemele presei. La sfârşitul fiecărui Buletin oficial  exista  o  pagină  care  prevedea:”Toți  salariații  sfatului popular  sunt  obligați  a  semna  de  luarea  la  cunoştință  a cuprinsului acestui buletin.” 

Nimeni nu putea invoca necunoaşterea legii.  

*      

285

 

Buletinul Uniunii Ofiţerilor de Rezervă

Buletinul Uniunii Ofițerilor de 

Rezervă,  secția  Bârlad,  apare  anual, începând  cu  1932,  sub  conducerea unui  comitet,  la  Tipografia  Nicolae P. Peiu – Bârlad. 

Comitetul U.O.R.  şi a  redacției este format din: preşedinte ‐ loc. rez. Const. Th. Moroşanu, vice‐preşedinți – maior în rezervă Virgil Caraivan şi căpitan în rezervă G. Manoilescu;  secretar  –  locot.  rez.  Ştefan  Taşcă; casier – căpitan rez. Al. Balaban. 

În  cuprins,  materiale  din activitatea Uniunii:  dări  de  seamă, cuvântări, procese verbale,  impresii de  la  Congresul  U.O.R.  de  la Oradea  –  Mare;  telegrame  către 

În  fotografie  Cons‐tantin  Moroşanu  –profesor  la  liceul  Gh. Roşca  Codreanu, Preşedintele Asociației Ofițerilor în Rezervă. 

286

Majestatea sa Regele şi răspunsurile acestuia cu diferite ocazii; informații  referitoare  la  condițiile  de  înscriere  în  U.O.R., gratuități  şi  reduceri  la băi pe 1932,  relatări despre   sanatoriul U.O.R. de la Balcic etc. 

Buletinul a apărut şi în anul 1933. Comitetul Central al U.O.R. era alcătuit din: preşedinte – 

col. rez. V. Gomoiu; vicepreşedinți, general N. Sânescu, căpitan ing.  V. Secară, căpitan ing.. Gh. Ballif; secretar general – lt. col. Gh. Caracaş şi toți preşedinții secțiilor județene şi ai filialelor. 

* 

Calendarul pe anii 1911 / 1914 a periodicului Ion Creangă

Revistă de limbă, literatură şi artă populară – 1908 – 1921. 

* 

Calendarul sportiv al Regiunii Bârlad

Calendarul  sportiv  al Regiunii Bârlad,  1954,  editat de 

Comitetul  pentru  cultură  fizică  şi  sport  de  pe  lângă  Sfatul Popular al Regiunii Bârlad, la Întreprinderea poligrafică Tecuci. 

        Conform  Deciziei  nr.  38  din  15  februarie  1954  a Comitetului pentru cultură  fizică  şi sport – semnată de Bigheț Dumitru,  preşedinte,  „manifestările  şi  concursurile  tuturor disciplinelor  de  sport  care  urmau  a  se  desfăşura  în  cursul anului 1954 trebuiau programate în conformitate cu prevederile Calendarului sportiv aprobat”. 

287

Pentru  perioada  cât Bârladul  a  aparținut  de  regiunea Iaşi,  adică  până  în  1968,  şi  după înființarea  județului  Vaslui,  cu sediul  administrativ  la  Vaslui, Bârladul nu apare  cu alt  calendar sportiv. 

Celui din 1954 i s‐a alăturat la  arhivare  cele  pentru  anii  1976‐1978,  Calendarele  competiționale, fiind  elaborate  de  Consiliul județean  pentru  educație  fizică  şi 

sport al  județului Vaslui, în colaborare cu Consiliul  județean al Sindicatelor, U.T.C. județean şi Inspectoratul şcolar. 

Calendarul Portativul Apare în 1888 la editura Tipografiei G. Cațafany‐ Bârlad. 

* 

Calendarul financiar 1916  Calendarul  financiar  pe  1916    apare  la  editura  Revistei 

„România financiară”, la Tipografia C.D. Lupaşcu din Bârlad. În  „prefață”  la  Calendarul  financiar  1916,  România 

Financiară spune că acesta „este  întocmit  în scopul de a da un nou „organ de publicitate funcționarilor financiari.” 

288

  Dorința  ‐  neîndeplinită  însă  –  redacției  „a  fost  ca  acest 

calendar  să  cuprindă  fotografiile  tuturor  funcționarilor financiari şi prin el să putem realiza o unitate de gândire şi de acțiune”, dar mulți dintre  aceştia nu  au vrut  să  contribuie  cu nimic la întocmirea lui şi de aceea lucrarea „nu este ceea ce s‐a dorit”. 

Lucrarea  începe,  într‐adevăr,    cu  calendarul  lunilor anului, pe o pagină zilele lunii şi semnificația lor religioasă, iar pe  cealaltă  pagină  este  lăsat  „loc  de  notițe”  pentru  ... însemnarea faptelor bune.” 

Alături de luna calendaristică se află diferite spuse, culese şi redactate de T. Pamfile: „Până la moarte înseamnă până după moarte”; „A te face fericit este cel mai greu meşteşug; totuşi este singurul  care,  pentru  altul  nu  prețuieşte  mai  nimic”;  „Artă pentru artă, ca şi când  ți‐ar  trece setea, bând altul  în  locul  tău. Cea  mai  trândavă  prostie.”;  „Cei  ce  vor  să  cunoască  pe Dumnezeu  învinovățesc  cerul  că  li  se  pune  perdea  înaintea ochilor.” ; „C‐o minciună treci dincolo, dar acolo rămâi”; „Toate drumurile duc  la Roma; pofteşte pe toate deodată şi vei vedea minciuna”  ;  Norocu‐i  orb.  Prin  urmare  poți  pune  mâna  pe dânsul cu uşurință”; „Să ne bucure  izbucnirea patimilor cuiva; 

289

însemnează că viermele a  început  să  roadă  şi putregaiul  să  se clatine”  ;  „La Dumnezeu merg  şi  florile  la  judecată. Unele  cu rădăcinile şi altele cu sămânța lor.” 

Calendarul mai cuprinde:  diferite date statistice; bilanțul secolului al XIX‐lea; Lista monetară şi a efectelor care au curs în țară; rețete practice; articole – „Raporturile dintre contribuabili şi personalul  însărcinat  cu perceperea  contribuțiunilor”  ; „Din viața  perceptorilor”  etc.  ‐;  snoave,  glume,  anecdote;  lucrări literare,  precum  :  „Răzbunarea”  –  proză  şi  „Nestatornice”  – versuri – ambele de Ioan  M. Bejan – Galați. 

Dar  iată  şi  fotografiile  câtorva  funcționari  financiari  ai anului 1916: 

Mai  întâi    Emil  Costinescu, născut  la  Iaşi  în  1844,  ministru  de finanțe  în  1916,  autor  al  tarifului vamal  dar  şi  a  Legii  Băncilor Populare.  Încă  de  tânăr  a  intrat  în ziaristică  şi  a  servit  mult  timp  ca prim redactor la ziarul Românul a lui C.A.  Roseti. Multă  vreme  a  ocupat postul  de  director  al  Băncii Naționale. 

 În  dreapta George Anastasiu,  şef  de 

secție  la  Administrația  financiară  Tutova. Licențiat  în  drept,  a  intrat  în  serviciul Finanțelor pentru prima oară ca impiegat în Ministerul  Finanțelor  şi  apoi  controlor fiscal.  Este  calificat  drept  muncitor  şi priceput. 

290

 Apostol  Nestor,  impegat  în 

Administrația financiară Tutova.    

Gherghe Zota, perceptor fiscal Unțeşti ‐Tutova  

    Gh.  Chicoş, fost  perceptor  în                    

Puieşti – Tutova.  

Constantin Velisari  Subşef  de  secție  în Administrația 

Financiară Tutova.

291

Calendarul Tutovei Calendarul Tutovei pe anul 1920, editor Revista„România 

Administrativă”  anul    II, apare  prin  îngrijirea domnului  V.C.  Nicolau, Tipografia  C.D.  Lupaşcu  – Bârlad. 

       După  lunile  anului 1920,  Calendarul  cuprinde: Prefectura județului Tutova – prefect  delegat N.N. Ciurea; director  V.  C.  Nicolau  –  cu serviciul  şi  personalul acestuia;  Lista administratorilor  de  plasă  şi a  primarilor  –  comuna Priponeşti  făcea  parte  din 

plasa  Corod  (I.  Popescu  administrator  de  plasă  cl.  I;  Gh. Munteanu, secretar) şi avea ca primar pe Petrache Tasie, notar V. Dimitriu, şef de post Nechifor C. Ioan; Poliția oraşului Bârlad şi  comisariatele  sale  cu  personalul;  Jandarmeria  rurală, Tribunalul,  Parchetul  şi  personalul;  funcționarii  rurali  din județul  Tutova  pe  plase  şi  comune;  diferite  articole:  „Un deputat de  la  întâia Unire” de Tudor Pamile; „Curiozitățile  şi minunile hipnotismului”, semnat Biroul psihic  la Bârlad; „Din vremurile grele” – de M. Lupescu; portrete  (foto  şi  text) a mai multor  funcționari  şi oameni politici: Teodor  Ioan, N. Neştian, Dimitrie  Constandache,  Ioan  Bontaş,  Nicolae  N.  Simionescu, Emil Juvara, Grigore D. Vasiliu. 

„... Trenuri peste  trenuri  soseau  şi plecau  într‐una,  toate încărcate de materiale peste care stătea ghemuită  şi cocoțată o 

292

lume întreagă care cuprinsă de groază şi deznădejde nu ştia de unde  vine  şi  unde  se  duce...”  – măcina  amintirile  refugiului V.C. Nicolau, directorul Prefecturii Tutova... 

M.  Lupescu,  directorul  orfelinatului  de  la  Zorleni,  în  al său „Din vremuri grele”, arăta „îngrămădeala”  în care au  trăit orfanii  din  septembrie  1916  şi  până  în  mai  1917:  „orfanii aşezându‐se  într‐un  atelier,  fost  pe  vremuri  grajd,  în  care 

dormeau,  luau masa  şi  făceau  şi  şcoală. Bucătăria  era  în  poiata  găinilor,  iar celelalte  lucruri,  averea  copiilor, grămădită pe unde s‐a putut...” 

Foto:  Mihai  Lupescu,  directorul 

Orfelinatului  „Pr.  Ferdinand”  Zorleni, folclorist, membru  al Academiei Bârlădene, colaborator  al  folcloristului  Simion    Florea Marian. 

 

*

Calendarul Tutova pe anul 1888 Conţinea pe lângă materia calendaristică, tarifele

scrisorilor şi imprimatelor, mandatelor poştale, scrieri literare şi amuzante.

Calendarul Tutova pe 1888, anul I, care cuprindea şi scrieri literare şi amuzante, apărea tot la tipografia Caţafany.

*

Calendar de birou, 1883 Calendar de birou, 1883, apare la tipografia Caţafany cu

293

popularizare în „Paloda" (decembrie 1881): „Gratulaţii pentru anul nou şi sorţi pentru plăcinte se află de vânzare la tipografia noastră", iar în ziarul „Progresul" din 25 decembrie 1883: „La tipografia Caţafany de vânzare asortiment din figuri, răvaşe de plăcintă, calendare de birou. Unul din facsimile, de la 1884, se dădea şi în lucrarea citată („Tipografiile...p.63").

*

Calendarul gospodarilor săteni Calendarul gospodarilor săteni pe anul 1904, realizat de

S.T. Chirileanu de la Zorleni, la tipografia Caţafany. Calendarul gospodarilor săteni, 1904-1905, numit după

aceea „Calendarul săteanului", e scos de fraţii S.T. şi G.T. Kirileanu (Acesta de la anul II înainte), N. Stoleru, învăţător, M. Lupescu, directorul orfelinatului, amândoi din Zorleni - Tutova şi P.Gheorgheasa, învăţător la Broşteni-Suceava. Anul I se publică la Bârlad, II, III la Fălticeni, IV, V la Bucureşti,

294

completează Gr. Creţu. *

Calendar de buzunar pe 1906 Calendar de buzunar pe 1906, apare la tipografia

Caţafany, scrie I. Antonovici în lucrarea „Tipografiile..." *

Calendar de perete pe 1884... Calendar de perete pe 1884... şi următorii ani (1886,

1894 1897) în trei colori, apare la tipografia Caţafany şi era popularizat în „Paloda" din 25 decembrie 1893.

*

Calendarul nostru pe 1918 Un  fel de almanah  literar. A apărut  în clocotul zilelor  în 

care se consuma tragedia războiului. „Sufletul  acestui  „Calendar”  a  fost  G. Tutoveanu, susținut cu cald entuzi asm de  Al.  Vlahuță,  spune  Dan Smântânescu  în  articolul  „Academia Bârlădeană”  în  focul  înfăptuirii idealului de unitate națională”.  Scopul urmărit era de a răspândi pe  front,  în tranşeele ostaşilor, devenind o hrană  spirituală  reconfortantă  şi  un puternic imbold spre victoria finală”. 

Calendarul  cuprindea  „bucăți literare”  din  Mihai  Eminescu,  B.P. Haşdeu,  Ion  Creangă,  P.  Cerna,  P. 

Liciu, Barbu Delavrancea. G. Coşbuc, N. Iorga, I. Simionescu, A. Mândru, M. Lungeanu, P. Partenie, Nichifor Crainic, D. Iov, V. 

Alexandru Vlahuţă 1858 – 1919

295

Voiculescu, Al. Vlahuță, G. Tutoveanu...   * Sub semnătura  lui Al. Vlahuță, preşedintele de onoare al 

„Academiei Bârlădene”, a  fost publicată  în „Calendarul...” din Bârlad poezia  „Fustă  scurtă,  ghete  albe,  buze  roşii”, dar  şi  în „Neamul  românesc”  din  Iaşi,  cu  titlul  „La  plimbare”  sub pseudonimul Baltazar, versurile: 

„... Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii, Legănându‐se din şolduri, trece zveltă, zâmbitoare, Tu‐ți plângi neamul pus pe cruce, la răspântie de pieire, Plâng de‐nvăluirea Țării, în mormântul lor strămoşii... Ea cu farmece‐n privire Grațiile şi le plimbă în costum de vânătoare: Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii...” Scrise cu doar doi ani  înainte de moarte, versurile atestă 

că Vlahuță, în ciuda altor păreri, era viu şi vehement împotriva aroganței dar şi a militarismului prusac care ne cotropise țara. 

Cinstit  şi demn, Vlahuță a respins retractarea a ceea ce a scris  în  atacul  din  „Minciuna  stă  cu  regele  la masă”:  „Ce‐mi pasă  de  ura  celor  puternici  şi  de  micile  lor  răzbunări!  Eu prețuiesc viața prin binele pe care‐l pot  face, prin adevărul pe care‐l pot spune”. 

Alexandru Vlahuță – prieten  şi  îndrumător  (la 110 ani de  la naştere) de Constantin Parfene,  în Vremea nouă Vaslui, din 5 septembrie 1968. 

        *  În  medalionul  dedicat  lui  Al.  Vlahuță  din  Dicționarul 

literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei, 1979,  corect ar fi fost dacă autorul, F.F., enumerând periodicele la care a colaborat bârlădeanul ar fi amintit şi despre activitatea 

296

lui la Academia Bârlădeană, a cărei preşedinte de onoare a fost în  timpul  refugiului  de  la  Bârlad,    despre  scrierile  sale  din  almanahul „Calendarul nostru pe 1918”, despre gospodăria lui de  la Dragosloveni unde „uşa  era  totdeauna deschisă  şi masa întinsă  pentru  prietenii  săi  scriitorii”:  Caragiale,  Grigorescu, Delavrancea,  Coşbuc,  Octavian  Goga,  Iosif,  Dobrogeanu Gherea, Brătescu – Voineşti – pentru unii având  chiar  camere rezervate;  despre  Vlahuță  –  omul  Tutovei  şi  a  Bârladului  – trebuia să se spună de prezența  lui  în tranşeele ostaşilor de pe frontul  împotriva nemților, despre  trimiterea „Calendarului...” la sate şi  în Basarabia, despre visul  lui de  întregire a României pitoreşti – la scrierea căreia cu 18 – 20 de ani în urmă îl „lovea în piept” granița de la Predeal şi Câineni.” 

         * Mai  completă  portretistica  literară  a  lui  Al.  Vlahuță, 

realizată de George Călinescu în a sa Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti, 1982. 

În ce priveşte pe G. Tutoveanu, analiza operei  şi a vieții poetului,  spațiul  oferit  lui  sunt  inferioare  şi  incomplete  în raport  cu  ceea  ce  a  făcut  George  Călinescu  pentru  Emil Gârleanu,  G.M.  Vlădescu,  Victor  Ion  Popa,  I.  Valerian,  V. Voiculescu, C. Moldovan… 

„Institutor,  revizor,  profesor,  născut  la  Bârlad  (oraş devenit o vreme, prin prezența lui Emil Gârleanu, D. Nanu, C. Moldovan,  un  fel  de    „Weimar”)  la  20  noiembrie  1872,  tatăl numindu‐se Gheorghe Ionescu. Mort în 1957.” 

Da,  dar  G.  Tutoveanu  care  i‐a  adunat,  i‐a  găzduit  şi împreună s‐au aşezat la treabă n‐a fost sufletul Weimarului?... 

Sever  şi  nedrept  cântarul  în  cazul  prof.  G.  Tutoveanu, domnule profesor!... 

Bârladul  devenit  o  vreme  un  fel  de  Weimar,  cu  Emil 

297

Gârleanu,  G.M.  Vlădescu,  Victor  Ion  Popa,  I.  Valerian,  V. Voiculescu,  C.  Moldovea,  dar  şi  cu  Toma  Chiricuță,  Tudor Pamfile, Mihai Lupescu, Pamfil Şeicaru, George Nedelea, toți în jurul lui Tutoveanu – având ca mentor pe Alexandru Vlahuță… 

Bârladul  a  fost  un  Weimar…  Bârladul  poate  fi  un Weimar…  

Bârlad – „un oraş cu vocație culturală care a dat culturii noastre  mai  multe  personalități  decât  oricare  altul”  –  cum aprecia,  undeva,  academicianul  Alexandru  Zub.  „Bârladul, acest Weimar,  cum  îl  numeşte G. Călinescu, merită  cunoscut stradă cu stradă… Orice piatră a lui înseamnă istorie”… 

         * În timpul războiului, pe când întreaga țară era aciuată pe 

pământul  vechii Moldove,  şi  orice  viață  literară  încetase,  am tipărit,  ajutat  de  Alexandru  Vlahuță,  care‐şi  trăia  aici întunecatele zile ale refugiului, şi de prietenii: V. Voiculescu, M. Lungeanu,  T.  Pamfile,  M.  Lupescu,  Victor  Ion  Popa  şi  alții „Calendarul  nostru  pe  1918”  din  care  peste  două  mii  de exemplare  le‐am  trecut  şi  împărțit  gratuit  în  Basarabia,  prin Ministerul  de  Instrucție,  pe  atunci  la  Iaşi,  dar mai  ales  prin soldații moldoveni din armata rusească”  , mărturiseşte George Tutoveanu lui V. Damaschin în „Scrisul nostru” nr. 1 din 1929. 

Şi continuă George Tutoveanu: „Asupra acestui calendar, Nicolae  Iorga  a  scris  un  foarte  entuziast  articol  în  „Neamul românesc”. 

* 

Cartea vremii Cartea  vremii    apare  în perioada  1918‐1919  la Bârlad  şi 

provine din Revista critică care‐şi ia numele în 1916 de la revista Cronica Moldovei, aceasta încetându‐şi apariția. 

298

Cireşarii Revista cireşarilor,  publicație  cu  activitate  la  Bârlad  în 

anii 1983 – 1989, editată de Cercul de creație literară şi presă de pe  lângă  Clubul  elevilor,  care  a  evoluat  „în  atmosfera imprimată  de  cunoscutul  roman  al  scriitorului  de  origine bârlădeană Constantin Chiriță.” 

„Revista  cireşarilor”  a  apărut  în  10  numere  şi  a  fost apreciată ca una dintre cele mai bune publicații ale elevilor de la  cercurile  de  creație  care  funcționau  la  Casa  Pionerilor  şi Şoimilor Patriei din Bârlad 

Începând cu numărul 11/1989 revista va părăsi numele „Cireşarilor” şi va deveni „Pagini de jurnal.” (Constantin Chiriţă fugise din ţară).

În 1986 ea se redacta sub îndrumarea poetului Cristian Simionescu şi cu îngrijirea grafică a lui Vasilian Doboş.

Printre copiii care făceau literatură în paginile acestei publicaţii amintim pe: Paula Berlea, Liana Negru, Corina Barbu, Daniela Dumitru, Sorin Groza, Melania Chiţiga, Cătălin Obreja, Marcela Moraru ş.a.

Rubricile „Debut”, „Invitaţii noştri”, „Palmaresuri”, „Traduceri din lirica germană”, „Gemenii” ş.a. găzduiau şi condee din alte judeţe: Botoşani, Năsăud.

* Participanţii la Festivalul Naţional „Cântarea României”

din 1986, laureaţi la concurusul „Tinere condeie”, unii dintre „cireşarii” de la Bârlad, coordonaţi de poetul Cristian Simionescu au fost cuprinşi cu o selecţie de poezii în volumul „Pace pentru planeta albastră”,  realizată de profesorul dr. Tudor Opriş. 

Grupate  sub  genericul  „Ferestre  spre  lume”,  versurile copiilor, participanți  şi  la  alte  concursuri:  „Autori  copiii” de  la  Iaşi, „George  Bacovia”  de  la  Bacău  poartă  semnăturile:  Corina  Barbu, Daniela Braşoveanu, Denisa Grădinaru, Liana Negru, Daniela Dobre. Paula  Berlea,  Carmen  Iancu,  Nicoleta  Ciută,  Liliana  Ciubotaru, Melania Chițiga, Gabriela Boghiu. 

*

299

Coordonate bârlădene Coordonate  bârlădene  revistă  literară  a  fost  editată  la 

Bârlad  în  august  1970  de  Casa  de  Cultură  a  Sindicatelor  şi Cenaclul literar „Al. Vlahuță” 

În articolul  inaugural se explică geneza   numelui revistei chemate  să  adune  în  poezie  „firele  nevăzute  ale  spiritului uman”,  pentru  că,  „aici  la  Bârlad  îşi  au  obârşia  cei  ce  vor  să înceapă acest drum.” 

Publicația  a  avut  colaboratori  importanți:      Nichita Stănescu,  Pop  Simion,    G.G.  Ursu,  Radu  Cârneci,  George Nedelea ş.a. dar şi mai tinerii:   Gruia Novac, Constantin Clisu, M.  Vicol,  C.  Andronache,  dr.Şt.  Bucevschi,  George  Irava,  P. Chiriac, C. Stegaru – membrii ai Cenaclului „Al. Vlahuță.” 

Colegiul  redacțional  la  1  august  1970  era  format  din: Constantin Clisu,  redactor  şef,  redactori: dr.  Ştefan Bucevschi, Petruța  Chiriac,  Nicolae  Borş,  Ştefan  Secară,  Otto Gwsasdomoschi. Coperta  şi  ilustrația aparținea dlor Gheorghe Alupoaiei şi Constantin Chițimuş 

* Coordonate bârlădene. G.G. Ursu într‐o scrisoare adresată 

din Bucureşti la 6 februarie 1974 lui Grigore Sălceanu, cu care se cunoscuse „personal şi se înfrățise   la centenarul poetului drag amândurora  – George Tutoveanu,  acolo  la Bârlad” precizează că  ”într‐un  interviu  dat  ziarului  „Vremea  nouă”  din  Vaslui (1970),  precum  şi  într‐un    articol  amplu  „De  la  „Academia Bârlădeană”  la  cenaclul  „Al.  Vlahuță”  publicat  în  revista „Coordonate  bârlădene”  (1971)  împărțisem  activitatea „Academiei  Bârlădene”  în  trei  etape:  1915‐1921;  1921‐1933, 1933‐1943,  cu  trăsături  caracteristice  pentru  fiecare...  dar Tutoveanu  în  calitatea  lui  de  strălucit  animator  literar  a menținut  spiritul  „Academiei  Bârlădene”  până  la  sfârşitul vieții”. (1957) ... G.G. Ursu fiind până în 1953 ultimul ei secretar. 

300

În „Coordonate bârlădene a fost publicată  în 1972 poezia „Gânduri de  toamnă” –  lui N. Costăchescu”  scrisă de George Nedelea  (vezi  George  Nedelea,  poetul  şi  omul,  membru  al Academiei Bârlădene” de Melania Zvirid. 

* Numărul 1 al volumului Coordonate bârlădene apărea

dactilografiat şi „În loc de prefaţă” era semnat de prof. Constantin Clisu, secretarul cenaclului literar.

Surpriză, alături de alţi autori citaţi, apar versuri („Acum văd”, „La noi în sat”) semnate de moş Vasile din Zorleni, autor descoperit de colegul meu Aurel Stanciu de la ziarul Steagul roşu din Bârlad şi publicat şi în paginile acestui periodic.

Alături se află articolul „Paloda literară” – prima revistă literară bârlădeană (20 ianuarie – 20 decembrie 1904) de Ştefan Secară, poezii de Cezar Stegaru, Sandu Tacu )”Omagiu lui Bethoven”) aforisme de Constantin Clisu („O carte bună e ca o floare frumoasă, trebuie să o savurezi” dar de unde s-o cumperi că la Bârlad în 2007 librăriile au cam dispărut şi au dat loc farmaciilor, băncilor şi papetăriilor, iar cărţile stau pitite în câte o unitate care îşi zice şi librărie – xerox, dar e mai mult unitate comercială cu de toate.

Numărul inaugural mai cuprinde şi o dare de seamă (de uz intern) din care rezultă că în perioada 1969 – august 1970 cenaclul literar „Alexandru Vlahuţă” a organizat 16 acţiuni literare la care au participat 547 persoane din care 142 au prezentat lucrări ori au luat cuvântul la dezbaterea celor 203 lucrări din care 145 poezii, 40 proze, 6 lucrări dramatice, 5 grafică literară, 7 traduceri.

Tirajul revistei a fost de 50 de exemplare. Coordonate bârlădene, mai 1971, reprezintă o culegere

din creaţiile membrilor cenaclului literar „Alexandru Vlahuţă” realizată de Casa de cultură a sindicatelor Bârlad cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înfiinţare.

Lucrarea a apărut sub îngrijirea prof. Constantin Clisu şi dr. Ştefan Bucevschi, coperta de prof. Gheorghe Alupoaiei.

* Într-un curiculum vitae, Constantin Clisu afirmă: „am

iniţiat o revistă cu profil literar „Coordonate bârlădene” în care au fost publicaţi o serie de condeieri deveniţi cu timpul cunoscuţi în lumea literelor româneşti: Cezar Ivănescu, Mircea

301

Coloşenco, Sandu Tacu, George Irava, Gruia Novac, Mihai Sultana Vicol şi mulţi alţii.”

Şi tot el adaugă: „Am condus timp de 10 ani cenaclul literar „Alexandru Vlahuţă” din Bârlad, îndrumând cu grijă şi răbdare tinerele talente ale urbei.”

*

Cronica Moldovei Cronica Moldovei,  revistă  de  cultură  generală,  numărul 

unu  apare  la  1  martie  1915,  redacția  şi  administrația  la Tipografia N.P. Peiu – Bârlad, director: A. Ştefănescu, profesor. 

Cu  cel  de  al  cincilea  număr,  Cronica  Moldovei  se recomandă a avea redacția şi administrația în Bucureşti, strada Regală nr. 19 iar tipografia la F. Göbl Fii, corespondența pentru revistă cerându‐se a fi expediată în strada Vasile Lascar nr. 151 – ambele  tot  în Bucureşti. E vorba despre o publicație  în  care profesorul  Ştefănescu  semnează  şi  „Cronica”  şi  „Însemnări” despre  ce  s‐a  mai  întâmplat  în  teritoriu,  şi  avertismente  de genul:  „Dezmeticiți‐vă!”,  înştiințând  că  „alta  e  orientarea revistei,  nu  aceea  a  catalogării  ei  în  rândul  publicațiilor nemțeşti”  ci  prezentării  de  cărți,  reviste  şi  ziare,  dar  şi îndrumări  „Şcolarilor  mei”  ori  pagini  despre  „Religia  viitorului” şi file de istoriografie ca în bucata „Sic transit...” din nr. 8‐9 din Cronica Moldovei. 

Rubrici „Fel de fel, Cronica veselă, Note de drum, epitaf şi epitafuri,  corespondență,  cronică  artistică  –  despre  expozițiile 

302

Băncilă,  Kimon‐  Loghin,  Bulgăraş,  dar  şi  poşta  redacției prezintă interes. 

Semnături pentru proză şi poezie – condee numeroase: G. Tutoveanu, G. Bacovia dr. St. M. Zeletin, Lenuța Antoniu, Dora Adam, Ştefan Petică, M. Săulescu, George P. Docan, A Savela, Demostene Botez, G. Topârceanu, V. Răsură, Agafton et Cnia, B. Fundoianu ş.a. 

În  1916 Cronica Moldovei  îşi  schimbă  numele  şi devine Revista  critică.  Într‐altă  perioadă,  1918‐  1919  poartă  titulatura de „Cartea vremii”. 

Notații  despre  „Cronica  Moldovei”  de  Constantin Parfene, în Vremea nouă Vaslui nr. 16 din 1968. 

         *  Cronica  Moldovei,  revistă  de  cultură  generală.  Apare 

lunar,  la  Bârlad  (martie‐aprilie  1915),  apoi  la  Bucureşti  (mai 1915 – iunie 1916; noiembrie 1918 – 15 aprilie 1919. În iunie 1916 îşi modifică titlul în Revista critică şi în noiembrie 1918, în Cartea vremii,  suprimând  subtitlul.  Dr.  A.  Ştefănescu  (1915‐1916), Alexandru Ştefanopol (1918 – 1919).” 

(Din I. Hangiu. Dicționarul presei literare româneşti 1790‐1990. Ed. Fundației Culturale române, Bucureşti 1996). 

*

Crucea Crucea, prima revistă populară, religioasă, culturală şi

ştiinţifică din oraşul Bârlad şi judeţul Tutova, odată pe lună la 1 aprilie 1906, doar trei numere (24x16 cm.).

Din Gazeta Fălciului care apărea la Huşi în 1906 aflăm de la rubrica „Bibliografie” că revista „Crucea” îşi avea redacţia în Bârlad în strada Ştefan cel Mare nr.161 şi îl avea ca director pe George D. Grosu, dar se realizează la tipografia G. Caţafany.

Direcţia revistei o avea la l aprilie 1906 lucrătorul

303

tipograf G.D. Grosu care, de unul singur, compila materialul din alte reviste şi realiza publicaţia. Redacţia şi administraţia revistei „Crucea" dar şi a bibliotecii culturale cu acelaşi nume era în strada Ştefan cel Mare nr.16. În această revistă au scris proză: G.D.Grosu, Zanet Corlăţeanu (lucrător tipograf şi el şi pe care îl vom regăsi la Huşi), dr.(în teologie) Elefterescu, econom V. Pocitan. În revistă s-a reprodus din Cartea de aur a directorilor Casei şcoalelor, partida lui Stroe Belloescu şi ceva din Ecoul Moldovei. De asemenea, o circulară a episcopului de Huşi Canon şi alta a dr.C.I. Istrati către clerul rural, învăţători, primari şi gospodari, îndemnându-i să realizeze ceea ce era necesar satelor.

Poeziile în revista „Crucea" erau semnate de C.G.Damaschin, A. Hoch, N. Iorga, Niger şi preotul Al. Popescu.

Costa anual 5 lei. *

Curierul sănătăţii, 1912 Privea  pe  toți  acei  ce  țin  la  sănătatea  lor,  în  special  pe 

săteni.”  (Din  Istoricul  Spitalului  Bârlad  de  I.  Grosu  şi  N. Botezatu).

*

Doina Doina,  revistă  de  limbă,  literatură  şi  artă  populară,  cu 

apariție o dată pe lună, editată în anii 1928‐1929 de către preotul P.G.  Savin  –  Jorăşti Covurlui,  la Tipografia C.D. Lupaşcu din Bârlad, strada Ştefan cel Mare. 

În  cuprinsul  numărului  6  /  0ctombrie  1928  citim: 

304

editorialul: Folcloriştii noştri Pompeiu Hossu Longin, născut la 30  august  1897,  în  comuna  Cormenin,  plasa  Ileanda  Mare, județul  Someş;  „Studii  şi  cercetări”  de  C.  Enescu  –  Bughea; „Datine  şi  credințe”  de Const  P.  Beldie,  Ion C. Mara,  Ion N. Niculescu – Vătăşoiu, Ionel I. Leuştean, Vasile Corce, Aurelian Borsianu;  „Poveste”  –  de  Lucian  Costin;  „Urații”  –  Gh. Salmogeanu; „Cântec de  război” – Vasile Dobrescu; „Povestiri şi  legende” – N. Mateescu,  Ion Martin, C. Gr. Chirica, Lucian Costin; „De‐ale copiilor”: Dorina P. Beldie, Lucian Costin, Iosif N.  Dumitrescu;  „Boala  la  oameni  şi  animale”  –  de  A.  M. Grigoraş, D. Urzică, A. Cosma, B. Urieşteanu, Const. Milici; „O seamă  de  cuvinte”  –  Teofan  Macovei,  C.  Atanasiu;  „Vorbe adânci” – Gh. Bârsan, I.N. Portase, Emil Antonovici, Econom A. Cosma; „Ghicitori” – I. Paraschivescu, C. Gr. Chirica, I. Martin; „Glume,  jătii  şi  taclale”  –  N.  I.  Dumitrescu,  D.  Urzică,  I. Paraschivescu;  „Cântece”  –  B.  Urieşteanu,  Ion  N.  Popescu, Virgil Prichindel, Alecu M. Mocanu; „Cronica” de G. Savin. 

În  revistă  au  semnat  colaboratori din  toate  județele  țării iar  de  la  Tutova  sunt  prezenți  ca  autori  de  materiale:  G. Tutoveanu, V. Stoica, I. Ştefănescu, V.B Țirica, C.Gr. Chirica, I, Țugui; din  județul Tecuci: Gh. Ghițulescu, Căpitan  I. Diea, T. Olaru,  Ilie  Postolache, Hristache Aftanasiu,  iar de  la Vaslui  – Ion Modoranu. 

         * ...”Părintele Savin a fost prieten cu Tudor Pamfile, George 

Tutoveanu, M. Lupescu. A condus revista de folclor „Doina” şi a  colaborat  şi  la  revista  „Ion  Creangă”  din  Bârlad.  Amintiri despre Tudor  Pamfile  care  a  fost  îndrumătorul  lui:  Pamfile  a avut o viață patetică. Soția sa voia să‐l rupă de preocupările lui, pentru o viață modernă. Era foarte amărât. Ea îi spunea mereu: „ai  rămas morar  ca  la  Țepu”. A murit  la  39 de  ani. Toți  s‐au 

305

mirat  că  aşa  de  tânăr  stingându‐se,  a  rămas  cu  o  valoroasă operă în patrimoniul național”... G.G. Ursu din „Jurnal literar” ‐ Bârladul odinioară şi astăzi. 

În  Vremea  nouă  Vaslui,  nr.110/28  iunie  1968.  Vezi „Medalion. Un folclorist pasionat: Tudor Pamile” de Constantin Parfene. 

  * Părintele econ. Petru G. Savin din  Jorăşti – Covurlui n‐a 

fost  numai  conducătorul  publicației  Doina.  Alături  de  alți entuziaşti  Petru  G.  Savin  a  făcut  parte  din  comitetul  de conducere  a publicației Tudor Pamile,  revistă de muzică,  artă populară  şi  folclor,  condusă  de  econ.  D.  Furtună,  partea artistică de Aurelian Borşianu apărută la Dorohoi 1922. 

Printre  întemeietorii  revistei  se  află  şi  alți  făuritori  de reviste ori  ziare  în Bârladul unde  a  scris  şi părintele Petru G. Savin. Alegeți din bârlădenii care au  fost  întemeietorii  revistei de la Dorohoi: 

P.S.  Iacob  Antonovici,  Ştefan  Bârsănescu  (profesor  de pedagogie  la  Şcoala  normală  „Vasile  Lupu”Iaşi)  pr.  Gr.  Baz, Aurelian Borşianu, Tiberiu Crudu (directorul Şcolii normale din Botoşani), C. Capră, D. Capră, N. I. Dumitraşcu, Alex. Dimitriu, Fundația  Culturală  „Principele  Carol”,  econ.  D.  Furtună, directorul seminarului Dorohoi, I. Giosanu, Mina I. Grădinaru, controlor  al  cooperativelor  săteşti,  Bucureşti,  pr.  N.V. Hodoroabă,  I.  Isăceanu,  C.  Lavronschi, Al. Al.  Leontescu, N. Mateescu, N.I. Munteanu, V.C. Nicolau, I. Nicolescu – Poenile, Elena T. Pamfile, G. Polcovnicu, Ion N. Popescu, C. Rădulescu – Codin, Simion Rusu, pr. N. Sandovici,  econ. P. Gh. Savin, Al. Saint  –  Georges,  C.  Soltuz,  Gr.  Soltuz,  St.  St.  Tutescu,  V. Todicescu, G. Tutoveanu, D. Urzică, Gh. Vlădescu – Albeşti. 

Părintele Petru G. Savin  este  şi autorul  cărții: Satele  sub 

306

raportul  cultural  –  graiuri  şi  sfaturi  cu  privire  la  zestrea sufletească a poporului român, tipărită la Bârlad în 1925. 

        * 

Documente răzăşeşti Documente  răzăşeşti,  revistă  regională  de  acte  vechi, 

mărturii  tradiționale  şi relicve  istorice, apare o dată pe  lună  la Bârlad,  director  Virgil  Caraivan,  redacția  şi  administrația  în Bârlad, str. Cuza Vodă nr. 57, Tipografia N. Peiu, Bârlad. 

Ființează de la nr. 1 în mai 1932‐1934. Despre  revistă  şi  conținutul  său,  iată  ce  spune  însăşi 

redacția la rubrica „Diverse” din nr. 6 al publicației: ...”Harnicul scriitor, dl. scriitor Virgil Caraivan, scoate  la 

Bârlad o revistă lunară intitulată Documente Răzăşeşti. Se publică în paginile ei acte, surete, zapisci, cercetări şi porunci referitoare la  mutațiunile  proprietăților  rurale  ale  ținutului.  Nu  lipsesc interesante  spițe  de  familii  răzăşeşti,  ca  şi  acte  judecătoreşti, care  oglindesc  tragice  nedreptăți  făcute  țăranilor  pentru  a‐i deposeda de moşiile lor. 

Dacă  s‐ar  găsi  şi  în  alte  județe  câte  un  cercetător  de sârguința şi de priceperea domnului Virgil Caraivan, poate că s‐

307

ar  reconstitui,  în  cele  din  urmă,  procesul  dramatic  de sistematică  cotropire  a  ocinelor  răzăşeşti,  de  către  fețele boiereşti de pe vremuri. La lumina unor asemenea acte poate că exproprierea cea mare n‐ar părea chiar atât de nedreaptă.” 

Observație la care redacția notează: „Asemenea  reviste  credem  că  vor  apărea  numai  pentru 

anumite  regiuni,  cum  e  cazul  cu  revista  noastră,  care  se interesează  de  trecutul  istoric  al  Țării  de  Jos,  denumire  din vechea  împărțire  administrativă  a Moldovei  şi  care  cuprinde între  Prut  şi  Siret  județele  Vaslui,  Fălciu,  Tutova,  Tecuci  şi Covurlui, cu reşedința în Bârlad. 

Pe  lângă activitatea ei pur  istorico‐documentară, are  şi o tendință de propagandă cultural‐națională în scop de a deştepta interesul  pentru  tot  ce  ne  vorbeşte  despre  trecutul  nostru istoric. Mai are şi o  latură didactică, căci  învățătorii,  în special, pot găsi unele date,  care  să  le  servească pentru  întocmirea de mici monografii didactice pentru elevii şcolilor săteşti pe care le conduc.” 

Dar  să  reținem  şi  ce  scrie  cotidianul  Universul  din  28 septembrie 1933 referitor la Documente răzăşeşti: 

„... o  tânără  şi  curajoasă  revistă, unică  în  felul  ei,  care  a hotărât să scormonească în vrafuri vechi şi prin unghere uitate, spre  a  culege  şi  reproduce  mărturii  tradiționale  şi  relicve istorice,  revistă  regională  de  acte  vechi  şi  căreia  îi  zice Documente  răzăşeşti,  apare  în Bârlad  şi  a  trecut de numărul  7, ceea  ce  reprezintă  un  evident  sacrificiu,  într‐o  țară  unde mortalitatea revistelor, nou născute,  e mult mai timpurie. 

Țin  însă  a  arăta  că  revista merită  să  trăiască,  îi  dorim viață. E  condusă de  scriitorul Virgil   Caraivan,  cunoscut prin dragostea  pe  care  a  dovedit‐o  literaturii  populare.  Vestim pentru  cei  ce  mai  au  tragere  de  inimă,  cuprinsul  ultimului număr:  „  Zapisul  lui  Huhulea  clucer  în  pricina  cu  Apostol 

308

pentru o parte de  loc din Tăcmăneşti,  județul Vaslui, din 1620, mai 2. Zapisul lui Grama vel Jignicer, prin care face schimb de pământ  cu  Popa  Ion  şi  cu  Pârvul,  cu  toții  din  satul Carlomăneşti,  județul  Tutova,  din  1642,  octombrie  29.  Cartea Domnului Gheorghe  Ştefan privitoare  la pâra dintre boiarinul Stafie cu   vecinii săi din sat Carlomăneşti,  județul Tutova, din 1656,  octombrie  2.  Şi  aşa mai  departe...  cu  formule  vechi,  cu blesteme şi cu jurăminte  ‐ din adâncul vremii înviază lumina.” 

Revista  a  scris  şi  despre  inițiativa  nematerializată,  în numărul 1: 

„Sub  conducerea  S.S.  cucernicul  preot  econom  Şt. Vasilescu, protoereul  județului Tutova, se va  înființa  în oraşul Bârlad  un muzeu  bisericesc  regional  care  va  fi  alimentat  cu toate odoarele vechi:  cărți, haine,  icoane etc.  care nu mai  sunt întrebuințate de către bisericile din județ şi care în multe cazuri sunt rău păstrate şi expuse a fi pierdute.” 

În afara materialelor specifice tradiției şi relicvelor, revista a  publicat  cronici,  însemnări,  diverse,  o  largă  prezentare  a cărților, revistelor şi ziarelor primite la redacție. 

La  loc  important  figurează  donatorii  care  contribuie  la tipărirea  revistei:  G.  Tutoveanu,  I.  Antonovici,  preot  Şt. Vasilescu, C. Dornescu, Ovidiu D.  Eremia, Oratin D.  Eremia, Vasile Stoica, Tiberiu D. Eremia. 

* Virgil  Caraivan  a  fost  membru  fondator  al  Societății 

Scriitorilor Români, membru  în primul ei  comitet, unul dintre istoricii  de  bază  ai  acestei  societăți  de  breaslă  scriitoricească (vezi bibliografia). El a colaborat intens nu numai la Documente răzăşeşti, Răzeşul, ci şi la Viitorul şi Veacul nostru. 

*Despre  Virgil  Caraivan  vezi  „Medalion  –  Sensul pilduitor  al  unei  strădanii”  de  Constantin  Parfene  în  Vremea nouă Vaslui, nr. 88 din 2 iunie 1968. 

*

309

Debuturi şi tradiţii Debuturi  şi  tradiții  a  fost 

revista Liceului nr. 2 din Bârlad – apărută  în  anii  1970  şi  1971,  sub conducerea  unui  colectiv  de redacție  format  din  profesorii Ioan  Elena,  Nicola  Traian, Rânceanu  Elena  şi  elevii  Balan Laurențiu,  Bâclea  Mariana, Crângenu  Constantin,  Mărginea‐ 

nu Corina, Popuşoiu Lelioara, Steinberg Jeky. Realizată  la  Întreprinderea  poligrafică  Iaşi.  Primul 

număr  are  salutul  acad.  Prof. dr.  Petre Constantinescu  –  Iaşi, prof.  dr.  N.  Bagdasar,  prof.  dr.  Gh.  Vrabie  şi  al  scriitorului 

Constantin Chiriță. În  editorialul  „La  drum”,  prof. 

Petru  Sava,  directorul  liceului,  afirmă  că: „Debuturi  şi  tradiții” doreşte  să devină o cronică vie a ideilor şi faptelor celor care‐şi leagă  formația  lor  spirituală  de  numele liceului nostru şi al slujitorilor lui.”Au fost găzduite  articole  cum  ar  fi:  „Din  trecutul istoric  al  județului...”,”Trecutul  istoric  al liceului”.  

Valorificarea  folclorului  de  către             scriitorii paşoptişti”, probleme de fizică şi matematică,  umor,  jocuri  de  societate  –  toate  realizate  de profesori, elevi ori foşti elevi ai Liceului „Codreanu”. 

În  1996 Debuturi  şi  tradiții  a ocupat un onorant  loc, unu  la concursul revistelor şcolare, etapa județeană, iar la faza pe țară – locul 12. 

Prof. Petre Sava

310

      * 

Dialog Dialog:  publicație  editată  de    Sindicatul  învățământului 

„Tutova” din Bârlad. Colectivul de  redacție: Victor Avram, Mircea Marinescu 

Alexandru, Valeriu Panțâru. Anul I nr. 1 – apare la Bârlad în 1997.         * Dialog, publicaţie editată de Sindicatul învăţământ

Tutova" din Bârlad, apare cu numărul 1 în februarie 1997, cu difuzarea gratuită.

Din colectivul de redacţie făceau parte: Victor Avram, Mircea Marinescu Alexandru, Valerian Panţiru, Cornel Pleşu, Mircea Forţu.

Adresa redacţiei: str. Mihail Kogălniceanu nr.6; tiparul la S.C. Odeon SRL Vaslui, str. A. Mureşanu nr.22, format 29x43 cm, în patru pagini.

„Intenţionăm ca prin publicaţia „Dialog" să oferim posibilităţi de cunoaştere mai bună a colegilor noştri şi în special a preocupărilor şi realizărilor lor, posibilităţi de valorificare a experienţei celor cu stagii mai vechi în învăţământ şi promovarea ideilor purtătoare de nou ale tinerilor noştri colegi..." spunea prof. Mircea Marinescu, vicepreşedintele sindicatului „Tutova" Bârlad.

Dialog se declara „deschisă tuturor acelora care doresc să sprijine învăţământul din zona noastră şi învăţământul

311

românesc. . . " Prof. Mircea Marinescu Alexandru, vicepreşedinte al

Sindicatului învăţământ „Tutova" Bârlad (SIT Bârlad) în editorialul din pagină, realizează un istoric al entităţii pe care o reprezintă: „SIT Bârlad s-a înfiinţat la data de 26 ianuarie 1990, când 80 de delegaţi reprezentând majoritatea unităţilor de învăţământ din Bârlad hotărăsc în cadrul primei Conferinţe acest lucru. La 8 februarie 1990 SIT Bârlad dobândeşte personalitate juridică, iar la 13 august 1992 se constituie într-un sindicat puternic prin fuziunea cu Sindicatul Liber „Unirea" şi Sindicatul Liber din comuna Tutova, având peste 1200 membri, din 48 unităţi de învăţământ. SIT Bârlad este condus, conform Statutului, de un consiliu zonal format din 25 membri şi un Birou permanent compus din 5 membri. SIT Bârlad este afiliat din anul 1990 la Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ (FSLI), cea mai puternică federaţie din învăţământul preuniversitar, cu un număr de peste 100.000 membrii în toate judeţele ţării. La rândul ei, FSLI este afiliată din 7 aprilie 1995 la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România."

În cele ce urmau se publica: Statutul SIT Bârlad, rezultatele obţinute de sindicat în anii parcurşi, facilităţile acordate membrilor de sindicat.

Dialog susţinea şi alte deziderate ale şcolii. Astfel, s-a luat cunoştinţă despre „Statutul personalului didactic"; „Graficul mişcării personalului didactic în anul 1997", iar la rubrica intitulată „Reforma" s-a publicat, sub semnătura prof. Aurel Cornea şi prof. Ioan Bujor preşedinte şi vicepreşedinte al FSLI „Observaţii şi propuneri formulate de unii participanţi la dezbaterea „Locul şi rolul învăţământului de educaţie specială, al caselor de copii şcolari şi preşcolari în contextul reformei învăţământului din România", organizată de FSLI în luna februarie 1997."

Prof. dr. Gheorghe Corodescu, directorul Şcolii normale „Al. Vlahuţă" Bârlad semna un foto-reportaj despre şcoala înfiinţată la 29 noiembrie 1870, „una dintre cele mai vechi şcoli normale din ţară", care împlinea 127 de ani. „ .,

Documentat era şi foto-reportajul despre„Grupul şcolar agricol „Zorleni” semnat de Serghei Coloşenco, iar prof. N. Sârbu semna un material despre „Colegiul Naţional

312

„Gheorghe Roşea Codreanu" din Bârlad." Publicaţia îşi informa cititorii despre mai toate aspectele

vieţii şcolare: rezultatele participanţilor la etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare şi ale concursurilor pe meserii, nivelul salariilor de bază ale cadrelor didactice şi compensaţiile în vigoare, regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în liceu, în şcoala profesională şi înscrierea la şcoala de ucenici, programul activităţilor pedagogice, metodico-ştiinţifice şi de perfecţionare de la Centrul de asistenţă psihopedagogică la Casa corpului didactic.

Consistente şi utile erau şi rubricile: „Dicţionar şcolar", „Universul cunoaşterii", „Prezentări de cărţi", „Reviste pedagogice", „Acum 100 de ani", iar titlul „Să nu uităm că am fost şi noi tineri", cu materialele de susţinere, făcea sudura dintre generaţii în procesul muncii şcolare.

*

Dragostea Dragostea  apare la Bârlad la 18 noiembrie 1907 ca revistă 

hazlie locală în numărul de început şi revistă hazlie de aventuri amoroase – numerele din 25 noiembrie şi 2 decembrie 1907. S‐a editat  o  dată  pe  săptămână,  sub  conducerea  unui  comitet, redacția în strada Sf. Mina nr. 913 Bârlad. 

A apărut ca un tovarăş a celor dispuşi ca în zilele grele de iarnă, pe ger şi zăpadă mare, să rămână în casă şi la gura sobei să‐şi mai împrăştie urâtul... citind. Editorialul spunea că revista vine ca „o duduie veselă care va şti să procure distracție...”  

Rămânea ca cititorii să se poarte cavalereşte cu dânsa... 

313

După  ce  oferise  bucăți  hazlii,  informații  şi  publicitate literară,  în  proză  ori  versuri,  nu  numai  din  Bârlad,,  ci  şi  din Tecuci, Vaslui, Huşi, Bacău  şi din  toată România,  revista  în  8 pagini,  care  se  înhăma  la  „automobilul  cu  scrisori”,  a  ... dispărut! 

Şi avea destui cititori... Care greu desluşeau  identitatea    celor  care  făceau oferta 

cu  nume  ca  acestea:  Florel,  Scanadel, Arsumconovăț, Kri‐Kri, Zozo, Amargelett, Acid Fenic ş.a. 

Şi‐a găsit găzduire la Tipografia D. Lupaşcu – Bârlad. * 

Duh nou Duh  Nou,  revista  Asociației  Învățătorilor  din  Județul 

Tutova,  apare  în  1936  sub  conducerea Comitetului Asociației, redacția  şi  administrația  – Constantin  Sandu,  Şcoala  nr.  2  de fete Bârlad. 

Apare în fiecare lună, afară de lunile iulie şi august. Membrii  fondatori  ai  publicației:  I.  Antonovici,  I. 

Lăzărescu, Vasile    Ifrim, Vasile Pânzaru,  Ioan Tomşa, Neculai Alexandrache., Neculai Galaction, Constantin Sandu. 

Redacția  face  precizarea  că:  „membru  fondator  poate  fi orice coleg  la cerere  şi vărsând suma de 200  lei, o dată pentru totdeauna „Fond susținerea revistei”, iar „colaboratorii revistei 

314

sunt toți învățătorii din județ şi toți ce doresc binele şi progresul şcoalei poporului.” 

Se  publică  materiale  specifice  profesiei:  „Pregătirea învățătorilor”  – de  I. Antonovici;  „Teoria  evoluționismului”  – de Const Gh. Moroşanu, profesor; „Cursurile complimentare la sate” – de Const. A. Popa, institutor; „Rolul şcoalei în ridicarea economică  a  săteanului”  –  de  V.  Pânzaru,  revizor  şcolar; „Pentru  sau  contra  şcoalei  democratice?”  –  de  I.D.  Vanaga, şcoala  de  aplicație;  „Congresul  pedagogic  al  Asociației  „  de D.V. Țoni; „Selecționarea elevilor” – de I. Antonovici; Predarea proverbelor  în  şcoala  primară  –  de  Ioan  Taraze,  învățător, Şcoala  de  aplicații  Bârlad;  „Rolul  manualelor  didactice  în învățământul  primar”  –  de  I.  Ghenciu,  învățător  gr.  I; „Precocitatea  şi  întârzierea  mintală”  –  de  C.  Donose, învățător”Un mare  filantrop  :  Stroe  Belloescu”  –  de  profesor Gh. Th. Moroşanu etc. 

În  articolul:  „O  purificare  în  literatura  română”  – conferință  ținută  în ziua de   9 aprilie 1937  la Ateneul Popular C.F.R., autorul  se  ridică  împotriva pornografiei  şi  semnalează: „Justiția,  la rândul ei, a  intervenit  şi ea: doi scribi  infecțioşi de categoria  lui  Tudor  Arghezi  au  şi  fost  amendați  ieri  pentru romanele lor imorale: unul e Bonciu, pe adevăratul nume Bercu Haimovici  şi altul Geo Bogza, neidentificat  încă pe adevăratul nume...” 

Revista  publică  şi  alte  genuri  de  materiale:  cronici  a cărților şi revistelor, însemnări literare şi jurnalistice, informații şi chiar poezii. 

Am reținut, nu  întâmplător, poezia „Români, priviți spre hotare!”  de Gh.  Filiche,  Priponeşti  Tutova,  în  numărul  4  din aprilie 1937, din care redăm ultimele versuri: 

„...Atât de duios vi‐i trecutul Şi jertfa atâta de mare, 

315

În zare mijeşte furtuna, Români, priviți spre hotare!” 

 Premoționale  spusele  învățătorului  Gh.  Filiche  din 

Priponeştii naşterii mele... N‐a  trecut  mult  şi  Mareşalul  avea  să  ordone:  „Ostaşi, 

treceți Prutul!” Ostaşii  au  executat  ordinul,  căpitanul  în  rezervă  Iorgu 

Filiche  a  fost  mobilizat  şi  nu  s‐a  mai  întors  acasă  până  la terminarea măcelului. 

Era  învățător  foarte  competent  şi  exigent  în  satul Priponeştii  de  Jos  –  unde‐i  învățau  şi  copii  săi  ‐   Gugurel  şi Dorica. 

Eu  aveam  învățător  pe  Ştefan  Baştă,  un  alt  căpitan rezervist, rudă cu Filiche, care se ocupa de premilitari. De la el şi de  la  învățătoarea Cornelia Pricopescu,  fostă elevă a  lui, am învățat atâta  istorie a românilor cât n‐am  învățat mai  târziu  în anii învățământului superior... 

Ştefan Bastă  se  odihneşte  în  cimitirul din Priponeştii de Sus, unde a şi profesat... 

Gh. Filiche – Iorgu, cum i se zice în sat – undeva la Oneşti, unde i‐i fiica. 

Urmare a  colectivizării  şi a dezrădăcinării urmaşilor  lor, gospodăriile, cu teren şi multe atenanse au fost înstrăinate. Dar nu mai arată ca pe vremea lor... 

Duh Nou, Bârlad, anul III nr. 3‐4 martie – aprilie 1938, p. 18  –  19  se  ocupă  despre  faptele  de  arme  ale  regimentului  bârlădean – 12 Infanterie „Cantemir”. 

      * Dihonia intrată în „Asociaţia învăţătorilor” de la judeţul

Tutova, venită în conflict şi cu „tagma” profesorilor, pentru interese sindicale, dar mai ales profesionale, este descrisă şi de I.C. Antonovici când vorbeşte despre Ştefan Toporaş, ajuns la un moment dat conducătorul Asociaţiei şi revizor şcolar, dar

316

trimis să stea în „banca” lui din cauze politicianiste: „într-o cărţulie („Sfaturi pe înţelesul satelor”), prefaţată de Nicolae Iorga.

Să-l ascultăm: „Colegul meu de clasă Ifrim, preşedintele Asociaţiei, face apel la mine să-l ajut să înfiinţeze o revistă a învăţătorilor, cu gândul să se poată ajunge la o înţelegere clară a greşelii de neiertat de a se certa colegii între ei pentru efemere satisfacţii personale, de multe ori din ambiţiuni deşarte, absolut stricătoare a armoniei ce se cere a fi exemplară într-o asociaţie de oameni care sunt chemaţi a fi lumina deşteptătoare a unei naţiuni căreia îi simte lipsa.

Am răspuns apelului colegului Ifrim. Colegii aveau revista mult dorită „Duh nou”, care adusese în bună parte vechea armonie între învăţători.

Dar politicianismul nu dormea, îşi continua rolul lui distructiv.

Am intervenit scriind şi tipărind broşura „O lămurire şi un îndemn” pentru a aduce din nou pacea şi buna înţelegere între învăţători care erau roase de politicianismul lacom şi necruţător.

Broşura se află la Biblioteca municipală „Stroe Belloescu” din Bârlad sub nr.180. Din ea se vede lămurită starea de spirit care există în corpul învăţătoresc tutovean din acea vreme (1930-1935).

Ştefan Toporaş (de loc din Vinderei, mutilat în război, dar întors la catedră să lupte pentru deşteptarea satului, când alţii se pensionau (n.n.) a fost dascălul proeminent care scria la revistă şi lucra pentru strângerea de fonduri pentru Căminul fiilor de învăţători din Bârlad).

Preşedinte al Asociaţiei nu mai era Ifrim, când am donat Căminului învăţătorilor întreaga sumă din lucrarea mea ieşită de sub tipar „Sfaturi pe înţelesul satelor” cu o prefaţă de Nicolae Iorga. Preşedintele Asociaţiei confirmă dorinţa mea în paginile revistei „Duh nou”. În broşura de care e vorba mai sus, am făcut portretele tuturor învăţătorilor care făceau parte din comitetul de conducere al Asociaţiei.

317

Broşura a cărui efect a

fost cel aşteptat, a fost bine venită. Revista „Duh nou” a fost bine apreciată de preşedintele Academiei Române Ion Simionescu, de felul cum e scrisă. Ea s-a născut binişor în cancelaria Şcolii de băieţi nr. 4 din Bârlad, în consfătuirea cu comitetul de conducere al Asociaţiei, condus de dl Ifrim, colegul meu de clasă şi din care făcea parte şi Ştefan Toporaş.

(Reprodus din „Şcoala

nr.4 Bârlad la 150 de ani 1856-2006, studiu monografic de Ghiţă Cristian, Ed, „Sfera” Bârlad, 2006)

*

 

Duh parohial Duh parohial de sub conducerea preotului Constantin

Damian apărea în 1934 la Lungeşti Tutova şi era evidenţiată la Eparhia Huşi ca revistă bisericeaacă.

*

Editura “Sfera” La 20 mai 2007 s-au împlinit 8 ani de la înfiinţarea la

Bârlad a Editurii “Sfera”. Normal ar fi ca, aşa cum au pomenit I. Antonovici şi Gr. Creţu când, scriind despre “Tipografiile...” de la Bârlad,au trecut în revistă, nominalizând toate publicaţiile şi cărţile ce s-au tipărit în localitate, aşa şi noi, să înşirăm întreaga activitate a editurii citate. N-o facem nu numai pentru că nu i-am consultat evidenţele, dar, în condiţiile

318

actuale, am putea fi acuzaţi, fie că îi facem publicitate... Notăm cele de mai sus ca o

activitate deosebit de importantă pe frontul culturalizării, dar enumerăm şi câteva din cele circa 200 de cărţi cu subiecte din diferite domenii, unele cu autori stabiliţi în Franţa, Canada, Finlanda etc.:“Biserica Sfântul Gheorghe” din Huşi, de Costin Clit, “Mânăstire Moreni” de Gheorghe Ghenghe şi Marin Rotaru, “George Tutoveanu” de Serghei Coloşenco, “Nu-i mai ajunge sufletului...” de C.D. Zeletin, “Valori spirituale tutovene” de Traian Nicola, “Caleidoscop memorialistic -

epistolar” de Constantin Parfene, „Trestiana” monografie arheologică de Eugenia Popuşoi, „Documente bârlădene ferecate în metal” de Nicolae Mitulescu, „Călător… prin vâltoarea vremii” de Alexandru Mânăstireanu, o carte autobiografică a autorului ,Iubire”, versuri şi proză de Al. Vlahuţă, „Personalităţi medicale din Ţara de Jos a Moldovei” de Nicolae Belizelii, „Caragagi – sat românesc din Bugeac” de Petru Ujeucachi.

La Editura „Sfera” din Bârlad a fost realizat în 2007 şi volumul „Mânăstirea Rafaila” într-o ţinută tipografică aleasă cu un „Cuvânt înainte” semnat de (+) Ioachim Episcop al Eparhiei Huşilor, care evidenţiază câmpul larg de realizări ale autorului, dar şi reuşita de faţă, Mânăstirea Rafaila nebeneficiind până acum de o asemenea cercetare temeinică…

Păstrând în tăcere finanţatorul unei asemenea lucrare-document, cartea, bine structurată tematic, cu anexe valoroase care-i susţin dizertaţia autorului, cu fotografii în culori „prinse” ca de un profesionist de Mădălin Daniel Tibichi de la Seminarul Teologic, în tehnoredactarea lui Bogdan Artene, mereu aflat în activitate, culegătorii de text Ionuţ Zota, Ionel Agarici de la Seminarul Teologic din Huşi şi Bogdan Daniel Pisaltu de la Liceul teoretic „Cuza Vodă” Huşi, pun pe o hârtie de calitate o

319

literă maşcată, frumoasă, accesibilă atât tineretului cât şi vârstnicilor. Cartea lui Costin Clit şi a colaboratorilor săi este o reuşită, asupra conţinutului ei, a valorificării literare a documentelor istorice şi a altor aspecte de esenţă scriitoricească urmează a se pronunţa specialiştii, dar şi cititorii cărora le este destinată. Şi au la ce se referi!

*

Echinox Echinox, revistă a elevilor de la Grupul şcolar agricol

Zorleni-Bârlad, apare în luna mai 1997 când era la al cincilea număr.

Făcând recenzia ei în periodicul „Dialog" - publicaţie editată de Sindicatul învăţământului „Tutova" din Bârlad, numărul 4, Gică Iureş constată că „se detaşează net de celelalte (Aripi tinere" de la Liceul „Mihai Eminescu", „Debuturi şi tradiţii" de la Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” ambele din Bârlad), atât prin ţinuta ei grafică deosebită cât şi prin conţinut".

..."Cele 12 pagini constituie o delectare pentru cititorul avizat. E o plăcere să răsfoieşti o asemenea revistă care are un colectiv redacţional inimos şi talentat (Nina Simion, Mădălina Andrei, Corina Boroş, Otilia Postolachi, Oana Capotă şi Diana Năstase) condus de doi profesori cu adevărat profesionişti - Lucia Blănaru şi Serghei Coloşenco.

Sincere felicitări! Menţionez că toate cele trei publicaţii au apărut la

Irimpex SRL... din municipiul Bârlad. (Din publicaţia „Dialog" nr.4/1997, rubrica „Revista

revistelor şcolare") * Despre revista Echinox, publicaţie trimestrială, aflată la al

patrulea număr, iar cel de al cincilea sub tipar, aflăm alte amănunte de la însuşi prof. Serghei Coloşenco din fotoreportajul „Grupul şcolar agricol Zorleni", publicat în „Dialog": redacţia îşi are sediul „în corpul vechi al şcolii unde se află şi Muzeul mixt care cuprinde mărturii istorice de mare importanţă pentru aceste locuri". Revista „şi-a cucerit un loc aparte în presa şcolară - dovadă şi menţiunea obţinută la concursul revistelor şcolare din anul trecut."

320

„Primul număr al revistei Echinox a fost lansat în mod festiv cu participarea tuturor redactorilor şefi ai revistelor şcolare din zona Inspectoratului şcolar judeţean,Inspectoratului judeţean pentru cultură şi Biblioteca judeţeană."

*

Elanul Elanul, revistă de cultură editată de Asociaţia culturală

“Academia rurală Elanul” şi Şcoala “Mihai Ioan Botez din Giurcani, comuna Găgeşti, judeţul Vaslui, apare din anul 1998, iar în octombrie 2007 a ajuns la cel de al 56-lea număr.

Actualul colectiv redacţional este format din: Marin Rotaru, redactor şef; Gheorghe Gherghe, redactor şef adjunct; Dan Ravaru, Teodor Hardon, Ştefan Stan, Florin Varvara, redactori corespondenţi.

Este tipărită la S.C. Irimpex S.R.L. Bârlad. De doi ani revista apare în fiecare lună, datorită sprijinului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui.

Apare într-un tiraj de 300 exemplare care sunt difuzate prin colaboratori şi poştă în judeţul Vaslui şi în ţară prin Biblioteca Naţională (ISSN: 1583-3593), dar şi în Canada, Anglia, Franţa şi Germania.

Fiind o revistă de cultură, în paginile ei se publică articole de arheologie şi istorie, recenzii, cronici culturale, poezie, proză.

Colaboratorii sunt cadre didactice, oameni de cultură din judeţ şi nu numai, cu rădăcini adânci în această parte de ţară: Depresiunea colinară „Horincea-Elan-Prut". Reuniţi în Asociaţia Culturală „Academia Rurală Elanul", înfiinţată în

321

aprilie 2003, aceştia îşi aduc contribuţia la istoria şi cultura zonei, continuând o tradiţie mai veche a scriitorului Virgil Caraivan, născut la Şuletea, autorul revistelor „Răzeşul" (1926) şi „Documente răzăşeşti" (1932-1934).

Cele scrise mai sus de Marin Rotaru, redactorul şef al revistei Elanul trebuie completate cu recomandarea noastră: publicaţia de la Giurcani, pentru a-şi susţine identitatea, dar şi pentru a i se acorda meritele pe care le are, în calitate de continuatoare a ceea ce au fost revistele lui Virgil Caraivan în zonă, trebuie să-şi pună pe frontispiciu necesarul subtitlu: revistă de cultură şi ştiinţă.

Aceasta pentru că ea conţine multă cultură şi ştiinţă: „Mărturii istorice privitoare la satul Rânzeşti pe Prut" de prof. Gheorghe Clapa, „Oameni de pe Valea Elanului în istoria Inspectoratului şcolar al judeţului Vaslui" de prof. Dumitru Apostolache, „Grumăzeşti, vechea vatră a Muntenilor de sus" de Dan Ravaru, „Movilele şi rolul lor în peisajul geografic al Depresiunii Elanul" de prof. Teodor Hardon, „Descrieri inedite ale bisericilor fostului judeţ Vaslui din 1894" şi „O vidomastie inedită cu slujitorii bisericilor din judeţul Fălciu la 1840" de Costin Clit; medalioane ale unor personalităţi: „Costachi Calligari (1852 - 3 ianuarie 1888)" de Costin Clit, „Prof. Colea Damian Gheorghe" de Dumitru Bahrim, „N.C. Bejenaru" şi „învăţătorul Vasile Alexa (1861-1928)" de Ion Diaconu, a merituosului arheolog Ghenuţă Coman, reliefată cu ocazia organizării simpozionului ştiinţific „Sărăţeni - 513 ani de istorie", eveniment creionat de prof. Laurenţiu Chiriac şi alţi publicişti, a titlului cu nuanţă de regret şi durere „A plecat Horia Stamatin" din Bogdăneşti - Vaslui, „Familia Talpeş - familie de ctitori", „Profesorul Nicolae Bălan la 70 de ani" de prof. D. Apostolache; alt gen de medalioane care aduc sufletului şi inimii de român ctitoriile locurilor şi evoluţia lor - „Mănăstirea Moreni", „Schitul Mera", „Satul şi parohia Corlăteşti", „Mănăstirea Dimitrie Cantemir", „Schitul Cruceanu", „Biserica din satul Sărăţenii de Jos, comuna Murgeni", „Schitul Pârveşti", „Vechea parohie Borodeşti", „Schitul din satul Pochidia", toate în măsură să îndrume credincioşii şi clericii spre noi şi noi zidiri pentru viitorime, dar păstrându-le şi întreţinându-le pe cele amintite şi altele; prezentări de cărţi: „Erezii şi schisme la Dunărea Mijlocie şi de Jos în mileniu l" de Nelu Zugravu, ed. „Presa Bună", Iaşi, 1999,

322

prezentată de Cristian Onel, „Ghenuţă Coman" cu subtitlul „O viaţă dedicată arheologiei" de Marin Rotaru şi Gheorghe Gherghe, Ed. Cutia Pandorei, Vaslui, 2003, prezentată de Ion Diaconu, „Studii şi articole privind istoria oraşului Huşi", volum coordonat de Costin Clit şi Mihai Rotariu, Ed. Sfera, Bârlad, 2005, prezentat de prof. Ioan Iacomi; aniversări şi simpozioane: „Confluenţe spirituale" de Dumitru Apostolache, manifestare desfăşurată la Vetrişoaia, prilej cu care a avut loc şi o sesiune de comunicări pe teme de arheologie, istorie şi cultură, dar şi o şedinţă lărgită a cenaclului literar „Ion Iancu Lefter", cu participarea şi a notabilităţilor din judeţ, lansări de volume literare cum ar fi medalionul „Ion Mâcnea Vetrişanu", autor şi al volumului „Un veac într-un vis", apărut la Ed. Junimea, Iaşi, 2005; „Stoişeşti - străveche vatră de civilizaţie"; prezentări de acte vechi, multe inedite, despre aşezări săteşti, aşezăminte de cult şi de cultură, acte de împărţeală, moşii date cu zestre, danie şi cumpărătură, dar şi teme de o sensibilitate şi subtilitate mai deosebite: „Mari teme ale literaturii universale şi româneşti - Iubirea" de prof. Stan Ştefan, „Dimitrie Cantemir în gândirea şi conştiinţa naţională română" de prof. Gheorghe Clapa. La cele de mai sus se adaugă multă poezie, corespondenţă a unor ierarhi bisericeşti cu autorităţile timpului, catagrafii culese din arhive, prezentarea unor şantiere arheologice şi comentarii asupra vestigiilor etc.

O revistă care trebuie citită număr de număr. Format 22x31 cm, în 20 de pagini.

Din caseta redacţională desprindem că în octombrie 2007 revista este realizată de către Marin Rotaru, redactor şef, Gheorghe Gherghe, redactor şef-adjunct, redactori corespondenţi: Rodica Pop, Laurenţiu Chiriac, Dan Ravaru, Cristian Onel, Laurenţiu Ursachi, Teodor Hardon, Florin Varvara, Ştefan Stan, Serghei Coloşenco. Tehnoredactare computerizată: Bogdan Artene- Bârlad.

*

Făt - Frumos Făt‐Frumos,  revistă  literară,  apare  la  15  martie  1904, 

bilunară,  sub direcția unui  comitet, dar  se  ştie  că  la  început a 

323

fost condusă de G. Tutoveanu şi Dimitrie Nanu, iar mai târziu de Corneliu  Moldoveanu  şi  Anastasie  Mândru.Redacția  şi administrația:  Tipografia  C.D. Lupaşcu – Bârlad. 

„Nici setea de glorie, nici cea de câştig, nu ne strânge la un loc ‐, ci curata dorință de a sluji, dacă nu  literatura – căci suntem prea neînsemnați pentru aceasta – cel puțin avântului sufletesc al 

tinerimii, care caută dar nu găseşte, decât în prea puține locuri,  îndrumarea  sănătoasă  atât de  trebuitoare  ei”. Vom  căuta  –  se spune  în  cuvânt  înainte  –  prin  aceasta  ca  schimbând  spusele marelui  istoric N. Bălcescu: „Românii au  trebuință astăzi să se întemeieze  în patriotism  şi  în  curaj  şi  să  câştige  statornicie  în  caracter”  să  ne  fie  îngăduit  a  zice:  „Românii  astăzi  sunt întemeiați  în patriotism  şi  în  curaj  şi  au  câştigat  temeinicie  în caracter”. 

Cu toate că nu a apărut decât de  la 15 martie 1904 –  la 1 februarie 1906, în total 23 de numere, Făt‐Frumos a fost cea mai importantă revistă a momentului. În „Curentul nou” (nr. 15 din 15  noiembrie  1904) N.  Iorga  spunea:  „Astăzi  sunt  trei  reviste tinere care înfățişează curentul cel nou în literatură şi cugetarea românească.  „Făt  ‐  Frumos”  din  Bârlad  stă  la  mijloc  între „Semănătorul”  bucureştean  şi  „Luceafărul”  din  Budapesta. Aproape orice se cuprinde   într‐una din aceste reviste ar putea să‐şi afle locul şi în celelalte două.” 

Ideologia şi programul revistei era transparent:  să citim şi să  aşternem  pe  hârtie  numai  ce‐i  al  nostru.  Că  zicea  Emil Gârleanu în numărul 3 al revistei: „... Căci, de ce, spre pildă, am 

324

cânta  florile  portocalului,  căruia  nu  i‐am  văzut  decât  fructul, când zarzării ne  îmbată primăvara cu parfumul ninsorii  lor de flori? De  ce am  căuta  să  simțim murmurul Gangelui,  când ne şopteşte atât de tainic şi de aproape izvorul ascuns în umbrişul sălciilor pletoase şi curge atât de măreț Dunărea de vale? Sau de ce am căuta să zugrăvim rău ghețarii Alpilor, pe care nu  i‐am zărit  niciodată,  când  Ceahlăul mai  străjuieşte  încă  în  hotarul încărunțit al Moldovei?” 

„Glorificarea  trecutului  şi  a  vieții  neamului  nostru  vor readuce entuziasmul din alte vremi şi vor da celor aleşi zbor de vulturi” – îşi exprima premoniția Ştefan Petică în numărul 5 al revistei... 

Făt‐Frumos  a  fost  cea  mai  importantă  contribuție  a Moldovei  de  Jos  la  istoria  literaturii  române,  fiind  a  doua revistă literară la Bârlad (1904 – 1906, dar şi 1 martie – 1 aprilie 1909),  o  revistă  a  grupului G.  Tutoveanu,  Emil Gârleanu, D. Nanu  şi  a  mai  tinerilor  C.  Moldoveanu  şi  A.  Mândru colaboratori  harnici  de  la  „Paloda”  la  care  o  contribuție materială  şi  de  suflet  a  adăugat‐o  tipograful  şi  literatul  G. Cațafany. 

În  revistă  au  mai  semnat: M.  Sadoveanu,  N.  Iorga,  E. Lovinescu, G. Vâlsan, A. Gorovei, D. Anghel, El. Farago, Ilarie Chendi ş.a. 

...”La Făt‐Frumos au scris – spune G. Tutoveanu în Discuții literare  cu V.D. Damaschin  în numărul 1 din Scrisul nostru: N. Iorga, A.  C.  Cuza  ,  cu  „Naționalitatea  în  artă”,  I.  Brătescu  – Voineşti,  I. Basarabescu, O. Carp, M. Sadoveanu,  I. Adam...  şi şi‐au început cariera literară scriitori bârlădeni, în afară de Emil Gârleanu”, care şi el începea să publice literatură” pentru prima oară, Corneliu Moldoveanu şi A. Mândru”... 

Nicolae Iorga umbla prin oraşe şi sate cu trăsura lui „moş Costache”,  fratele  mamei  sale    Zulnia  Iorga,  spune  Dan 

325

Smântânescu. Un  temeinic popas  a  făcut  şi  la Bârlad, unde  a copiat importante acte din Casa Obştii, pe care le va publica în volumul  V  din  „Acte  şi  fragmente  cu  privire  la  istoria românilor” (1904) sub titlul „Cărți domneşti, zapise şi răvaşe.” 

Poate  dintr‐o  astfel  de  călătorie,  regretul  lui  Iorga  „că dealurile bârlădene sunt triste, pentru că vechile păduri au fost tăiate”  :  „Dar  era  măcar  pădurea,  scrie  marele  istoric,  şi  în umbra marilor stejari şi fagi se aciua o întreagă lume de poezie vegetală, cu nesfârşite aspecte de   sfioasă frumusețe. Securea a dat  jos  podoaba  codrilor,  care  înfrumusețau  şi  apărau,  tot odată,  țara,  care‐i dădeau  răcoare  şi ploaie,  care  se  luptau  cu aprigele  călduri  ale verilor de  stepă  şi  stăteau  ca o perdea de ocrotire pentru  semănăturile puținelor    luminişuri. Acum  toți taie!” 

* 

Făt-Frumos Apare la tipografia Caţafany de la l octombrie 1904-15

februarie 1905 (nr.13-19) iar cele de început la tipografiile „Unirea" şi „Română", iar în cele din urmă la tipografia Lupaşcu, scriu Gr. Creţu şi I. Antonovici în lucrarea lor „Tipografiile...", Bucureşti 1909 (25x17 cm). Anual 5 lei, numărul 15 bani.

În privinţa istoriei primelor 12 numere ale revistei, I. Antonovici ne trimite la ceea ce a scris G. Tutoveanu în numerele 32 şi 35 din Vocea Tutovei, la întâmpinările lui E. Gârleanu - Emilgar din Paloda nr.44 şi 48 iar Gr. Creţu ne dă în nota sa complementară numele celor 54 colaboratori ai publicaţiei. Din cei „33 prozaişti, din care 4(cei cu cursive) scriau şi versuri, iar ceilalţi 21 publică numai versuri" ni se precizează: parte din ei sunt de la Bârlad, 7 erau încetaţi din viaţă dinainte apariţiei revistei şi figurau cu lucrări reproduse din operele lor anterioare: Vasile Alecsandri, M. Cogălniceanu, I.Creangă, Şt. Petică ( la jumătatea lui oct.1904), Miron Pompiliu, cav C. Stamati, N. Beldiceanu, E.Gruber.

Erau notaţi ca prozaişti: Emil Gârleanu, N. Iorga,

326

A.C.Cuza, I.Adam, Ioan Antonovici, I. A. Basarabescu, E(lie) Băican, N.N. Beldiceanu, I. Boteni, I.A. Brătescu-Voineşti, G.T.Chirileanu (învăţător Zorleni), I.Ciocârlan, V. Cosmovici, I.Dragoslav (Ivanciuc), N.Dunăreanu, N.Gane, P. Gheorgheasa, Artur Gorovei, N.Lupu Costache, M. Lupescu (învăţător Zorleni), V.Pop, M. Sadoveanu, I. Scurtu, D.V.Ştefănescu, N. Stoleriu (învăţător Zorleni), econom N. Vereanu, G. Vâlsan.

Publicau numai versuri: D. Anghel, P. Budu, O. Carp (G. Proca), Eugen Ciuchi, Nina (Ana) Godeanu, Fatma (Elena Farago), K(Iril) Mironescu, A. Mândru, Corn. Moldoveanu (Vasiliu), D. Nanu, A.A.Naum, Andreiu Naum, G.Orleanu, Gr.V. Prut, R (credea că ar fi redacţia), I. Soricu, G.Tutoveanu (G.Ionescu), Elena Văcărescu, Al. Zamfirescu.

Se detailau lucrări ale celor de mai sus apărute şi în alte publicaţii (Analele Academiei Române, „Convorbiri literare”, „Literatura” şi „Arta română”, „Paloda”). Era evidenţiat faptul că „între colaboratorii lui Făt-Frumos se văd figurând trei harnici învăţători de la Zorleni – Tutova, unde, anume în Slobozia-Zorleni a lui Alecu Calimahi, înainte de 1820 era şcoală cu dascăl sistematicesc din Ardeal.”

Biblioteca municipală „Stroe Belloescu” tezaurizează

numerele de reviste Făt Frumos din anii 1904 şi 1905. *

Făclia Făclia, revista Liceului pedagogic 

Bârlad, numerele 1‐3 în 1970. În  comitetul de  redacție:  elevii  – 

Barbu  Iulius,  Apostol  Aurelia,  Alexa Constantin,  Cameniuc  Adelamina, Munteanu  Iulian,  Pletea  Safta,  Filimon Ecaterina,  Gavrilă  Geta;  profesori îndrumători  ‐    Ghioroae  Ilie,  Daraban 

Mihai, Țâțan Liviu. Revista  apare  „datorită  inițiativei  colective  a 

327

profesorilor  şi  elevilor  liceului,  dornici  de  a  răspunde  prin muncă şi talent dezideratelor...” 

„Făclia  continuă  în  condiții  noi  scopul  şi  tradițiile revistei „Îndrumări pedagogice”, care apărea la Şcoala normală din Bârlad în noiembrie 1932, în dorința de a pune la dispoziție viitorilor  învățători  şi  educatoare o parte din  experiența  şcolii româneşti.” 

Adresându‐se  în  primul  rând  elevilor  Liceelor pedagogice  şi  învățătorilor  revista  a  publicat  materiale specifice,  teme  de  pedagogie,  de  psihologie  generală,  de psihologie  modernă  a  copilului,  de  metodologie  şi  practică pedagogică, de pregătire cultural – artistică a viitoarelor cadre didactice,  contribuind  la  lărgirea  ariei  de  cunoştințe  şi deprinderi în specialitate. 

Profesorul Cucoş Ştefan, directorul liceului,  în cuvântul „La  început de drum”  spune  că:  „un  important  țel  al  revistei este acela de a pregăti sărbătorirea centenarului  şcolii – care a luat  ființă  la  29  noiembrie  1870  şi  de  care  ne  desparte  puțin timp...” 

Despre  Centenarul  1870‐1970  semna  un  articol documentat prof. Mihai D. Mâță. 

Primul număr a publicat articole pe  teme didactice, ale ştiinței şi culturii, dezvăluirea pasiunilor unora, creații proprii, materiale de  ...  almanah: din  tainele  aritmeticii,  jocuri de  şah, probleme recreative, curiozități din lumea peştilor, matematică distractivă etc. 

Numerele  2  şi  3,  apărute  în  septembrie  1970,  au  fost dedicate  festivității  Centenarului,  cu  un  comitet  de  redacție împrospătat, o tematică îmbogățită, în avantajul creației proprii –  proză,  poezie,  grafică  şi  fotografii  de  succes.  (profesori îndrumători  ai  colectivului  de  redacție  devenind  Gh. Gohoreanu şi V. Popa). 

328

„Practica  pedagogică  a  elevilor  –  preocupare fundamentală  şi  permanentă  la  şcoala  normală”  interviul realizat  de  profesorul  Gh.  Gohoreanu  cu  profesorul  Petru Todicescu,  fost  director  al  Şcolii  Normale  din  Bârlad,  este interesant de menționat: 

‐ Dar despre revista Îndrumări pedagogice ce ne puteți spune? – întreabă gazetarul de la Făclia. 

‐ Revista a apărut în 1931 şi viața ei s‐a prelungit până în 1939. La început s‐a numit „Tribuna pedagogică” apoi a devenit „Îndrumări pedagogice”. Aveam  aproximativ  1200 de  abonați din rândul învățătorilor din toată Moldova… 

Şi  profesorul  Petru  Todicescu  se  confesează  în continuare: …  „La  revista  noastră,  pe  lângă  profesorii  şcolii contribuiau  şi  învățătorii  din  toată  Moldova.  Am  avut  şi colaborarea  unor  personalități  de  prestigiu  în  activitatea noastră cum ar fi Gala Galaction, Petru Constantinescu – Iaşi şi alții.  De  mare  sprijin  revistei  a  fost  Gheorghe  Tomescu,  un valoros  profesor  al  şcolii  noastre.  Revista  era  împotriva herbartianismului.  Se  tratau probleme de  învățământ  general, viața şcolilor primare, cu problemele şi greutățile ei.” 

Fără  însă  a  diminua  locul  didacticelor,  culturalelor, ştiinței, problemelor de almanah şi ... epigramelor. Ca aceasta... dedicată unuia ce‐şi dă cuvântul: 

Doi bani nu‐ți face legământul Oricâte‐asigurări ne dai; Ți‐ai dat de‐atâtea ori cuvântul  E şi firesc să nu‐l mai ai.  G. Nelu, anul IV B înv.   La 6 februarie 1960 G.G. Ursu notează în „Jurnal literar” : 

329

„Am adus săptămâna trecută o cerere  a  studenților Institutului  pedagogic  de  la Bârlad  de  a  se  da  numele poetului  George  Tutoveanu cercului  literar... Azi  am  avut satisfacția  de  a  primi  un 

răspuns afirmativ: Beniuc a aprobat cererea”. Adresa de  răspuns  purta  numărul  853 din  9  februarie 

1960. Nu ştiu dacă cenaclul a  luat numele dorit, dar  fie acesta, fie revista de față merita să poarte numele celui din casa căruia, din apropierea Şcolii Normale, au ieşit de pe mâinile sale atâtea valori culturale... 

 * 

Florile Dalbe Florile Dalbe, revistă literară cu o apariție bilunară, are în 

comitetul  de  redacție  pe  G.  Tutoveanu,  V.  Voiculescu,  T. Pamfile, M. Lungeanu. 

În cele 19 numere apărute în 1919, aflate la Biblioteca „Gh. Asachi”  din  Iaşi,  semnează:  G.  Tutoveanu, M.  Lungeanu,  T. Pamfile,  V.  Voiculescu,  D.  Iov,  I.U.  Soricu,  Nică  Romanaş, Nadejda  Ştirbey,  Ştefan  Bălceşti,  I. Ojog,  Ştefan  Petică, Maria 

330

Ionescu, Victor I. Popa, Zoe G. Frasin, I. Pârvulescu, G. Mihail – Vlădescu, C. Medeleanu, Virgil Cârstescu, I. Valerianu, Elena T. Emandi ş.a. 

        * „Cel  dintâi  scriitor  tânăr  care  s‐a  format  în  această 

atmosferă – de la Florile Dalbe n.n. – a fost Victor Ion Popa. Era răsfățatul  şedințelor  literare  în cadrul cărora se manifesta cu o participare  vie  la  discuții  şi  cu  versuri  satirice”  –  îşi  aduce aminte G.G. Ursu  în „Amintiri despre Academia Bârlădeanăʺ. El  însuşi, Victor  Ion Popa preciza  cu umor  că  făcea parte din „hălăciuga academicăʺ 

N‐am  întâlnit  publicate  versurile  satirice  în  cele  23 numere ale Florilor Dalbe apărute  în 1919, dar am găsit versuri de  o  sensibilitate  aparte  semnate  de  acelaşi  Victor  Ion  Popa, naive şi duios anecdotice, cum le numeşte Gruia Novac undeva, referindu‐se  la  Societatea  Academia  Bârlădeană.  Iată,  de exemplu, versurile cu titlul „M‐a cunoscutʺ: 

„Avea  iubita un  cățel;  /  Se gudura pe  lângă mine,  /  Şi‐l depărtam încetinel,/ Căci drept vorbind, e o ruşine / Să‐ți faci de joacă  cu‐n  cățel  /  Când  e  iubita  lângă  tine,  /  Şi  are  mijloc subțirel.../. Şi am plecat... un an sau doi / Şi‐au nins cenuşa între noi... 

Azi  am  trecut  pe  lângă  poartă  /  Şi  am  simțit,  când  am trecut  /  Că  dragostea  de  mult  e  moartă,  /  Şi  eu  rămas  un neştiut...  /  Dar  câinele  venind  la  poartă  /  Ca  să mă  latre,  a tăcut.../  Iubirea  mea  e  astăzi  moartă.../  Dar  câinele  m‐a cunoscut... 

În aceeaşi notă o altă poezie: „Amintireʺ: Într‐o vreme când măiastră / Dragoste ne stăpânea, / Fata 

deschidea fereastra / Semn cu care mă chema/ Astăzi am văzut deschisă / Iar fereastra ‐ c‐astă ‐ vară / Dar speranța‐mi fu ucisă: 

331

/ Dădea muştele afară...! Avea talent de tânăr, Victor Ion Popa, nu cum nejustificat 

susțineau alții... în Florile Dalbe de la Bârlad au apărut primele povestiri ale 

lui Vasile Voiculescu „Singuriʺ şi „Momâieʺ, vestind pana unui mare prozator. 

Tot  la  această  revistă  a  debutat  cu  poezia  „În  albastruʺ poetul  şi romancierul  I. Valerian, director mai  târziu  la revista bucureşteană  „Viața  literarăʺ.  „Cel  ce  venea  de  la  Tecuci  la Bârlad, fie cu trenul de persoane, fie cu cel de marfă, fie călare, rămânând mereu un prețuitor a  lui Vlahuță, Tutoveanu  şi   V.   Voiculescu,  al  atmosferei  din  anii  primului  război mondialʺ. 

Despre  Academia  Bârlădeană  din  însăşi  revista  Florile Dalbe  nr.  12‐13/1‐15  VII  1919  la  răspunsuri  pentru  R.V  : „Calendarul  nostru  pe  1917ʺ  a  fost  primul  semn  de  viață  al „Academiei  Bârlădeneʺ.  Această  „Academieʺ  a  mai  publicat apoi: „Ştefan cel Mareʺ de Al. Vlahuță, „Din  țara Zimbruluiʺ  ‐ de  V.  Voiculescu  şi  a  şasea  ediție  din  „Albastruʺ  de  G. Tutoveanu,  trimițând  până  acum  din  aceste  cărți,  gratuit,  în Basarabia,  peste  4000  de  exemplare  pentru  propaganda culturală de acolo.ʺ 

Şi  în nr. 14‐15 din Florile Dalbe,  răspuns  lui N.V. Bârlad: „Academia  Bârlădeanăʺ  nu  face  excursii  „de  plăcereʺ,  ci  de studii.  Cu  prilejul  acestor  excursii,  se  pot  cunoaşte  la  fața locului  tradițiile,  credințele  şi  obiceiurile  neamului  nostru, localitățile  istorice  şi pitoreşti,  şi mai  ales,  folclorul. Că  aceste excursii produc şi plăcere, cu atât mai bine!ʺ 

... „Cea dintâi producție literară, după războiul din 1918, a fost  revista  „Florile  Dalbeʺ,  unde  au  colaborat:  Corneliu Moldovanu,  Emil  Gârleanu,  D. Nanu,  I. Mândru  ş.a.  Primul număr  al  acestei  reviste  a  fost  închinat  memoriei  poetului tecucian  Ştefan  Petică, mort  de  tânăr,  distrus  de  boală  şi  de 

332

mizerie,  pentru  care  George  Tutoveanu  a  avut  o  mare prietenie...ʺ 

 Florica Ionescu ‐ Tutoveanu (Din Bârladul de odinioară şi astăzi, 1984) 

* „Următoarea  revistă  condusă  de  George  Tutoveanu  se 

intitula  „Florile  Dalbeʺ,  apărută  la  l  ianuarie  1919  şi  care  a viețuit până la 15 decembrie 1919, adică 23 de numere. Revista care  este  prima  din  țară  apărută  după  război,  a  stat  sub auspiciile Societății literare „Academia Bârlădeanăʺ... 

 „Programul revistei: să oglindească tot ce are mai frumos 

şi mai original sufletul românesc”. Pe umerii acestei generații – scria G. Tutoveanu, apasă greutatea unei cumplite răspunderi: să  statornicească  pe  un  singur  pământ  românesc,  un  singur grai, o singură năzuință şi mai ales un singur suflet, pentru ca în  ceasul  marilor  primejdii,  întâi  se  ridică  sufletele  şi  apoi armele.” 

Corneliu Filipescu (Din „George Tutoveanu şi mişcarea literară a vremii”)   „Florile Dalbe”e cea dintâi publicaţie literară de după

război, căci „Însemnările literare” de la Iaşi pornesc la 2 februarie, iar „Zburătorul” domnului E. Lovinescu de la Bucureşti începe la 19 aprilie” – stabileşte G. Ursu în „Istoria literară a Bârladului” 1936, p.57, întâietatea revistei bârlădene, făcând şi precizarea că la data apariţiei ei, din care făceau parte G. Tutoveanu, V. Voiculescu, T. Pamfile şi M. Lungeanu, doar Tutoveanu provenea din grupul de la „Făt-Frumos”, făcând legătura cu o nouă generaţie de condeie. Dar – spune G. Ursu, din întreg materialul publicat, se dovedeşte că „Florile Dalbe”, ca şi „Făt-Frumos” şi „Freamătul” au servit aceluiaşi crez al unei literaturi izvorâtă din firea curată a neamului

333

nostru”… „O revistă sau o carte literară trăieşte nu prin viaţa lor

proprie, ci prin viaţa timpului în care s-a născut, prin viaţa interioară a generaţiei pe care o rezumează, prin viaţa marelui suflet colectiv al poporului pe care îl sintetizează opera literară”, grăia „Cronica „ din nr. 6 a revistei iar Tutoveanu în numărul următor completa: „Pe umerii acestei generaţii – a tineretului, apasă greutatea unei cumplite răspunderi: să statornicească pe un singur pământ românesc, un singur grai, o singură năzuinţă şi mai ales un singur suflet; pentru că în ceasul marilor primejdii, „întâi se ridică sufletele şi apoi armele.”

De aceea „Florile Dalbe” n-a fost revista în care să se publice orice; de aceea scriitori şi-au înţeles menirea şi alături de G. Tutoveanu s-au adunat şi dezvoltat scriitori noi, enumeraţi de G. Ursu: V.Voiculescu, Mihail Lungeanu, Tudor Pamfile; alţii au debutat: I. Valerian, Victor Ion Popa, G.M. Vlădescu, G. Pallady, Magdalena Exarhu, I.Ojoc; că aici, la Bârlad, în liniştea lui, în „şcoala” modestă a literaturii locale „bătuseră la poarta vieţii” literare, întrecând aşteptările, „visători” care confirmaseră aşteptările: G. Medeleanu, Victor Ion Popa, G. Mihail Vlădescu, I.Ojoc, P. Papazisu, I. Valerian, Virgiliu Niţulescu, Iulian Popovici, şi ceea ce era şi mai important , creatorii de literatură, care se distingeau prin însuşiri aparte, veneau cu dragoste la întâlnirile programate.

Într-un interviu dat în „Viaţa Literară”, G. Tutoveanu îşi amintea cum, într-o vară, Valerian, ca să nu lipsească de la o şedinţă literară ţinută la arhondăria mânăstirii Adam a venit de la Tecuci călare pe cal, trecând de-a dreptul peste lanurile de grâne şi prin tarlalele de porumb, iar altădată urcându-se pe locomotiva trenului de marfă care venea de la Tecuci la Bârlad.

Tot în „Viaţa Literară”, altădată, însuşi Valerian scrie: „L-am cunoscut pe George Tutoveanu în timpul războiului, când după sângeroasa înfruntare ne schimbam ultimele pansamente în spitalele din Bârlad. Odăiţa de bejenie a lui Vlahuţă ne aduna în fiecare seară”. Şi tot el, continua confesiunea: „În accelerat, tren de marfă sau cu o simplă locomotivă, sosirile mele prompte, mânjite de funingine, erau primite de membrii Academiei Bârlădene cu exclamaţii de epopee.”

De altfel, în „Florile Dalbe”, sub egida cercului literar de

334

la Academia Bârlădeană, a debutat I.Valerian cu poezia „În albastru”:

Cu ochii duşi departe În zarea plină de fiori Mă prind visând adeseori În zarea plină de fiori De năzuinţi deşarte.”

Dacă C. Medeleanu, N.Hoina, I. Pârvulescu, C. Gruia, T.

Spătaru, C. Papazisu, Virgiliu Niţulescu, Iulian Popovici, cu aşa de promiţătoare începuturi n-au mai stăruit să „bată la porţile vieţii cu „Florile Dalbe”, ale visurilor dintâi, după plecarea din cercul „Academiei Bârlădene” , prof. G.G. Ursu crede că această Academie a Bârladului şi „Florile Dalbe” au făcut multă cultură în Ţara Moldovei de Jos.

* Biblioteca municipală Bârlad are exemplarele din „Florile

Dalbe” apărute în anul 1919. *

*

Freamătul  Revistă  literară, apare  la Tecuci,  la 1  ianuarie  1911, mai 

întâi  sub  conducerea  lui Constantin Doboş,  apoi Doboş  şi D. Zbârnea. Mutată  la  Bârlad,  începând  cu  1  ianuarie  1912,  sub conducerea  lui  George  Tutoveanu,  director,  şi  T.  Pamfile, secretar  de  redacție,  revista  s‐a  încadrat  în  tradiția  literară  a Palodei,  afirmând  „spiritul  de  cetate”  ale  revistelor  „Ion Creangă” şi „Miron Costin” 

Revista  a  adus  prinos  subtil  de  recunoştință  poetului Ştefan  Petică  (vezi  numărul  triplu  din  1912  al  revistei Freamătul,din facsimil). 

 

335

”După  încetarea  lui  „Făt Frumos”,  cum  înțelegeam atunci,  ca  şi  astăzi,  că  Bârladul nu  poate  fi  lipsit  de  o  revistă literară,  mărturiseşte  George Tutoveanu,  în  „Scrisul Nostru” într‐o discuție cu V. Damaschin, am primit  să  conduc  în Bârlad, în  al  doilea  an  de  apariție, revista literară Freamătul (1908), care  apăruse  un  an  la  Tecuci, întemeiată  fiind  de  prietenii mei: D. Doboş şi D. Zbârnea. 

La  această  revistă  literară, tipărită  cu  o  deosebită  îngrijire 

în tipografia cea nouă a lui T. Slobozeanu, şi‐a început ucenicia de  scriitor  strălucitul  gazetar  de  astăzi  Pamfil  Şeicaru, directorul ziarului „Curentul…”. 

Revista porneşte la drum spunându‐şi „Să muncim!” şi îşi propune  ca  ideal  speranța  că dacă nu va putea mări  comoara lăsată de înaintaşi, cel puțin să n‐o risipească. 

În  numărul  12  din  decembrie  1912,  G.  Tutoveanu  îşi anunță abonații: „Începând de  la numărul viitor Freamătul va continua să apară sub conducerea unui comitet.” 

        * Colaboratori  la  Freamătul:  G.B  Bacovia,  Maria  I. 

Bătulescu,  I. Bogdan, E. Boureanu, D. Karnabat, E. Ciuchi, M. Codreanu, L. Corodeanu, L. Cosmovici, A. Cuza, N. Davidescu, C. Demetrescu, C. Doboş,  A. Doinaru, I. Dongrasi, I. Dragoslav, D.  Hasnaş,  Ştefan  O.  Iosif,  D.  Iov,  Beredetto  de  Luca,  A. Mândru, I. Minulescu, C. Manolache, Andrei Naum, C. Notara, I.  Petrovici,  V.  Poeană,  N.  Popa,  I.  Raşcu,  C.  Săndulescu, 

336

Alexandru  T.  Stamatiad,  E.  Speranța,  Pamfil  Şeicaru,  Zoe  G. Frasin, A. Xenopol. 

„George  Bacovia  şi  Bârladul”  de  Constantin  Parfene  în Vremea nouă Vaslui nr. 76/1968 . 

Revista literară şi ştiinţifică „Freamătul” apărută la

Tecuci, la 1 ianuarie 1911 nu s-a putut menţine un an întreg, sub conducerea lui Constantin Doboş şi Dimitrie Zbârnea, iar în al doilea an a trecut la Bârlad sub conducerea poetului George Tutoveanu, scrie G.Ursu în studiul său „Tecuciul literar”, Bârlad, 1943.

„Freamătul” în intenţia iniţială a fost o revistă de cultură generală, care cuprindea şi literatură, fără o direcţie bine definită, cu o seamă de colaborări locale şi fără de valoare deosebită, printre are deabia se strecurau, ici-acolo câteva nume cunoscute: Bacovia, A.D. Xenopol, A.C.Cuza, Eugen

Boureanu, I. Petrovici, Al. Doinaru, Volbură-Poiană, A. Mândru…” – scrie acelaşi în „Istoria literară a Bârladului”, Bucureşti, 1936,p.50.

Cu ocazia comemorării morţii lui Ştefan Petică, iniţiată de G. Tutoveanu, acesta întâlnindu-se cu conducătorii revistei tecucene primeşte să conducă în Bârlad, în al doilea an, de apariţie, revista literară „Freamătul”.

În decursul anului următor, 1912, la Bârlad apar 10 numere ale revistei la Tipografia nouă a lui Slobozeanu, sub direcţia lui G. Tutoveanu, secretar de redacţie fiind Tudor Pamfile, iar administrator rămânând mai departe, ca la Tecuci, acelaşi Eugen Ritter, spune G.Ursu în „Istoria literară a Bârladului”.

În acest timp, la Liceul din Bârlad studia Pamfil Şeicaru, pe care poetul George Tutoveanu, nu numai că-l familiariza cu literatura franceză dar şi l-a luat ca apropiat colaborator la revista „Freamătul”, scrie G. Ursu în „Tecuciul literar”, p.117. Şi detalia: „Se ştie că revista „Freamătul” apărută la Tecuci… secretar de redacţie …. a fost Tudor Pamfile, dar cel care făcea cronica literară a revistei era mai cu seamă Pamfil Şeicaru, elev

Poetul Ştefan Petică

337

de liceu la frageda vârstă de 18 ani. Era, prin urmare, secretarul de fapt al revistei bârlădene.” Şi redă o scrisoare către Artur Gorovei, la Fălticeni – din care reiese rolul pe care îl avea Şeicaru la „Freamătul” la 20 decembrie 1912 când expedia din Bârlad str. Dunării nr.24 depeşa:

„Mult stimate domnule Gorovei, Din partea dlui Tutoveanu, vă rugăm a ne trimite un

manuscris pentru revista literară „Freamătul”, ce Domnia sa o conduce. Sperând că veţi avea neţărmuita bunătate de a nu pune cererea noastră la dosarul uitării şi a-i da curs cât mai grabnic, dând astfel preţiosul dv. concurs revistei „Freamătul”, vă mulţumesc călduros.”

P. Şeicaru Semna cel care ca elev purta numele de Popescu H.

Pamfil, tatăl său casier în gara Tecuci, omul care avea să ajungă cel mai mare conducător de ziar şi trust de presă, omul care a ajuns acuzat pe banca instanţelor judecătoreşti fără de vină pentru că aşa avea să devină moda…

„Freamătul” de la Tecuci, dar mai ales de la Bârlad a constituit o etapă importantă a presei române, G.Tutoveanu dându-i strălucirea de care avea nevoie, cum s-a întâmplat şi cu alte publicaţii locale.

*

Freamătul Freamătul  literar apare  la 1 aprilie 1923, sub conducerea 

unui  comitet,  cu  redacția  şi  administrația  pe  strada  Dimitrie Cantemir  nr.17,  ca  o  revistă  a  tineretului,  care  „prin  jertfă  şi 

338

biruință  ține  în  spate  ziua  de mâine,  cu  visuri…” muncă…şi jertfe…” cum avea să scrie în paginile ei  ‐ I. Stoica: 

 „… Prin ungherele durerii,  Voi adesea rătăciți… Căutați poarta tăcerii? Veți găsi‐o!... Dar munciți!” 

 Proză  şi versuri, dar  şi  recenzii de  cărți,  reviste  şi  ziare, 

cronică  teatrală,  studii  critice  literare  semnează  colaboratori precum:  C. Mândru,  Gh.  Preda,  Petru  T.  Gâdei,  Gr.  Veja,  I. Manta‐Roşie,  George  Ponetti,  Virgil  N.  Duiculescu,  Const Crişan, C.D. Mitrescu, Kostel Dimitriu, G. Tutoveanu, Cornelia Buzdugan, Gh.  Bujoreanu, Gh. Dimofte  ş.a.‐  profesori  şi  foşti elevi ai acestora de la Liceul „Codreanu”. 

* Învinovățirea  că  Freamătul  Literar  ar  fi  o  preluare  a 

celuilalt  „Freamătul”  de  la  1911  –  1912  nu‐i  luată  în  seamă, nefiind esențială. Costel Dimitriu, se pare, că ar  fi  fost  factorul principal  în  tipărirea  revistei. Mai  târziu el va ajunge general, cu multe  publicații  în  domeniul militar.  I. Manta‐Roşie,  tatăl scriitorului  Ion  Hobana,  absolvent  la  Liceul  Codreanu,  şi Octavian  Motaş,  alt  colaborator  de  la  „Freamătul  literar”  – renumiți magistrați, primul şi unul din însuflețitorii Cenaclului literar „Alexandru Vlahuță”, un colaborator important la presa vremii din Bârlad. 

        * 

Gazeta Unirea Apare  în  1909,  o  dată  cu  agenția  de  informații  pentru 

meseriaşi Unirea din Bârlad, ca o „sentinelă neadormită spre a 

339

contribui  la  dezvoltarea  culturii  şi  a  tehnicii  meseriaşilor” („Vechea Tutovă” nr. 1/20 noiembrie 1909). 

George Lazăr George  Lazăr,  revistă  pentru  educațiune  şi  instrucțiune, 

iese o dată pe  lună, anul I nr. 1 –  la 15 aprilie 1887 şi ființează timp  de  trei  ani,  în  comitetul  de  redacție  făcând  parte:  S.M Haliță  prim‐redactor,  apoi  director,  G.  Constantinescu Râmniceanu, Gh. Ghibănescu, Gavril Onişor, V. G. Diaconescu, I. Apostolescu (24x16 cm. Anual 8 lei, numărul 80 bani. 

Tipografia  Asociațiunei  Unirea,  Strada  Ştefan  cel Mare Bârlad, iar în cel de al doilea an – Tipografia George Cațafany. 

Ca  revistă  pedagogică,  George  Lazăr  se  adresează  în primul  rând  corpului  didactic  pentru  care  „vom  căuta  să‐i alegem  acele  chestiuni  care‐l  interesează”,  dar  „  vom  lăsa  în acelaşi  timp  loc  liber  şi  chestiunilor  de  cultură,  ştiință  şi literatură” – spune redacția în „Cuvânt către cititori”. 

„Numele  revistei  ne  arată  şi  scopul  ei”,  căci,  „George Lazăr pentru noi românii e tot una cu şcoala.” 

În  paginile  de  debut  se  publică:  „Necesitatea  înființării unei  şcoli  secundare  de  fete  în  Bârlad”,  de  Gh.  Ghibănescu; „Țăranul  şi  boierul  român  față  cu  politica  rusească  în  secolul XVIII”,  de  G.  Constantinescu  R.;  „Metodul  şi  învățământul intuitiv”, de E. Apostolescu. Apoi număr de număr  ‐   Buletin pedagogic, bibliografie şi... nelipsitul editorial semnat de  S. M. 

340

Haliță, dar şi folclor... Numărul 2 al revistei (15 mai 1887) publică: „Din ale şcolii 

primare”,de  S.M.  Haliță”  şi  „Literatura  populară”  de  Gh. Ghibănescu, dar şi informația că în toamna anului trecut (1886) învățătorii  din  plasa  Corod    ‐  Pereschiv,  județul  Tutova,  au înființat prima asociație din  țară „Luminarea poporului rural”, „având ca țintă să deştepte în săteni dorința pentru un trai mai bun”  –  despre  care  ziarul  local  Tutova  dădea  în  continuu excelente informații. 

Alți colaboratori importanți ai revistei, mai ales în anul al doilea ‐ : M.S. Andreian, Sim. Basilescu, V. Gr. Borgovan, Elena Ciucă,  Gh.  Crăiniceanu,  Aug.  Frățilă,  C.  Hamangiu,  C.  Sp. Haret,  A.  Iliescu,  I. Mateescu,  S. Mironescu,  I.  Negruțu,  Gr. Pletosu, M. Pop, G. Popescu, V. Simionov, L. Teodor, Maxim. 

La  revista  „George  Lazăr”  a  colaborat  şi  Constantin Hamangiu,  fost  elev  al  Liceului  „Codreanu”,  promoția  1889, ulterior academician, ministru de  justiție, cetățean de onoare a municipiului Bârlad, născut la Pogoneşti – Bârlad într‐o familie de răzeşi. 

Redactorul principal al revistei a fost Solomon M. Haliță, dascăl ardelean care, alături de G. Ghimbăşanu au scos un ziar conservator cu numele Bârladul, dar activitatea sa culturală de seamă a fost concentrată către revista George Lazăr, sursa ei de inspirație fiind aceea a  naționalismului profesorului universitar din Iaşi, Simion Bărnuțiu (era perioada Luptei naționale!) 

...”În  perioada  când  eram  elev  la  gimnaziul  real  din Bârlad  şi  la  Şcoala  de  institutori  din  Bucureşti,  în  afară  de gazeta  „Paloda”,  organ  al  intereselor  generale,  îşi  făcuse apariția  şi  revista  cultural‐literară  „George  Lazăr”  scoasă  de câțiva  profesori  şi  în  care  s‐au  publicat  şi  câteva  poezii  ale domnului C. Hamangiu,  actual Consilier  al Curții de Casație, care  a  scris  mai  târziu  acea  lucrare  mult  discutată  asupra 

341

„proprietății literare”. G. Tutoveanu 

(Din „Bârladul – odinioară şi astăzi”)  * „George Lazăr" apare sub direcţia lui Solomon M.Haliţa

nr.1-2 (aprilie 1887 - 15 mai 1888, la tipografia „Unirea” nr.3-7 (iunie-octombrie 1888 - la tipografia „Română", iar nr. 8-12, 1888 şi nr.1-2 (noiembrie 1888-mai 1889, la tipografia Caţafany).

Din comitetul de redacţie al revistei, spune Gr. Creţu, făceau parte 6 membri şi anume: Solomon M. Haliţă, G. Constantinescu Râm(niceanu), G. Ghibănescu, Gavr Onişor, V.G.Diaconescu, I. Apostolescu, M.S. Andreianu, Sim Basilescu, iar colaboratori: Sim. Basilescu, G. Bergariu (Huşi şi Bârlad), C. Gr.Borgovanu, Elena Ciucă, G. Grăniceanu, Din Bella (în Macedonia), Aug. Frăţilă, Gericon (pseudonim), C. Hamangiu, Spiru C. Haret, At. Iliescu, G.I.Ionescu, I. Mateescu, Maxim, Şim. Mironescu (institutor Bârlad), Ghiril Negruţ, M.Pop, G.Popescu, I.P(op) Reteganul, Sângeorgeanu, V.Simionov, Lazăr Teodor, Valmag.

Din cei enumeraţi profesorul precizează că Hamangiu, Negru I , Sângeorgean şi Valmag publicau literatură populară „de dincoace şi de dincolo de munţi", Haret „o serie de articole despre localurile şcolilor primare: propuneri, reguli şi consilii practice pentru clădirea şi dotarea lor." El dezleagă şi pseudonimele: Gericon = G. Constantinescu Râm, Sânceorgeanu şi Maxim Haliţă; Valmag = Valeriu Magdu, învăţător din Banat, şi Din Bella.

Tot de la Bârlad, spune prof. Gr. Creţu, sunt scriitori mai noi: G.Litzica, profesor la mai multe şcoli din Capitală, Anton Davidoglu, de la Facultatea de ştiinţe din Bucureşti, Alfred Juvara, doctor în drept de la Universitatea din Paris, iar Şt. Vârgolici şi Al. Vlahuţă erau citaţi ca având „onoarea de a fi aleşi membrii corespondenţi ai Academiei Române", P.Răşcanu şi Al. Vlahuţă, premiaţi de această instituţie, primul în 1892 pentru „Compendiu de istorie", al doilea în 1900 pentru Clipe de linişte (Analele Academiei), iar în 1913 când a participat la premiul Năsturel cu lucrarea despre N.I.Grigorescu, raportor B. Delavrancea, câştig de cauză a avut George Murnu cu „Homer, Iliada tradusă, raportor D.

342

Zamfirescu. Spre a se vedea cam ce oameni cu oarecare cultură erau

la Bârlad pe la începutul jumătăţii a doua a secolului trecut, Gr. Creţu reproduce în cartea citată („Tipografiile...") „lista prenumeranţilor bârlădeni în Istoria românilor, tradusă de I.Fătu şi tipărită la Galaţi la 1853, în două volume: Vornicii A. Sturza, Iancu Greceanu; postelnicul G. Iamandi, aga Em.Costin, doctor; Spătariul Iordache Gane; banii Toma Giuşcă, Ioan Buhmilă, D. Carpis; comişii Ioan Nicolcescu, Alecu Tudori, Costachi Codrescu, G. Docan, P. Veisa; Praporciul G. Costăchescu; căminarul Cernat; paharnicul Iordache Popa; serdarii Costache Nanu, Pavel Apostol, Iacob Fătu; medelnicerii Mihăiţă Ştefănescu, C. Goroiu; slugerul Şt. Nicolau; jitarii Iancu Ţogascu (I. Romaşcu), Iancu Epure; satrarul G. Damian; nobilii N. Codreanu, D. Cernat, G. şi D.Cerchez, Costachi şi Şt. Racliş, Costachi Ciucă, V. Ursanu; dd Iancu Epureanu, A. Bontăş, profesorul Ioan Popesco, Al. Cârjă, Lupaşcu, Costachi Sturza, Beidiman (nu Beldiman); doamnele spătărese Catinca Radu, Catinca Bontăş, Cleopatra Chicoş.

Dintre bârlădenii stabiliţi aiurea, Gr. Creţu amintea pe: I.G. Buşilă, profesor şi autor didactic la Craiova; N.G.Docan, născut la 24 iunie 1871, licenţiat în drept la Paris, colaborator la „Arhiva" din Iaşi, autor al unor studii serioase de numismatică; Bogdan G. Ionescu, născut la 10 iulie 1875, profesor, autor de matematici şi avocat în Bucureşti, fratele poetului G. Tutoveanu; G. Cucu, născut în februarie 1882 la Puieşti, ucenicul maeştrilor Chiriac, Bucureşti şi Lenepven - Paris, compozitor de cântări populare şi bisericeşti.

Gr. Creţu însemna şi numele multor tutoveni abonaţi la deosebite jurnale şi cărţi şi anume: la Albina Română din 1829 - Aga Al. Miclescu; la Geografia Daciei de pitarul V. Popescu (Neofit Scriban, Iacob Fătu ş.a. şi pitar I. Zăhărescu; la Anthologhiu, Neamţ 1840 - ierom. Antonic din mănăstirea Urgueşti, la Jurnalul de Galaţi (1850) - spătarul C. Miclescu, serdarii G.Nicolau, Gr. Dănuleţ, căpitan C. Costachi I(osif) Patrichi (Popescu), prof. de limba latină, C. Alexandrescu, G(avril) Constantinovici; la Zimbrul (1850) vorniceasa Cas.. Costache, maior Pavlov, căpitan Iosef Toran, G. Oatu, Iancu Donici, Lascarachi Moldovanu, iar pe alţi 12 îi lăsa nenumiţi; autorul atrăgea atenţia că „pentru Beidiman, Bercar, Buhnilă,

343

Docan, Epure, Gane, Juvara, Racliş, Romaşcu, Vârgolici Vîrnav, Vrabie, ca şi pentru Cugino de la Galaţi, cu rezerva cuvenită, „să vedem şi Arhondologhia Moldovei de C. Sion, Iaşi 1892, care are şi indice.”

* Const.  Hamangiu,  în  liceu  fiind,  publică  versuri, 

traduceri, epigrame sub pseudonimul Heliotrop Blanc în ziarele Tutova  şi Paloda. De  asemenea, publică  recenzii  şi  articole  în revista  pedagogică  George  Lazăr,  precum  şi  poezii  populare culese din județul Tutova. 

*

Graiul nostru Graiul nostru, 1925 – 1927, ca şi Scrisul nostru

(1929  –  1931)  apare  sub  conducerea  Academiei  Bârlădene, întemeiată  în  1915  de  George  Tutoveanu,  Tudor  Pamfile  şi preotul Toma Chiricuță. 

Academia Bârlădeană trăieşte o epocă de mare glorie prin 1925, la şedințele ei literare venind, ca şi la „Junimea” –altă dată :  „Cine  vroia  şi  rămânea  cine  putea”.  Ea  organiza  şezători literare  atât  în  oraş  cât  şi  în  satele  județului  Tutova.(Detalii despre Academia Bârlădeană  în volumele „Bârladul odinioară şi astăzi, file de istorie”, sub redacția Romulus Boteanu). 

344

Revistă de  literatură  şi  cultură,  cu apariția  lunară, apare sub conducerea unui comitet la 1 aprilie 1925, iar ultima revistă cu  numărul  7  –  12,  pe  lunile  iulie  –  decembrie  1927. Are  un „cuvânt  înainte” semnat de fiecare dată de George Tutoveanu, care  cu  banii  săi  suporta  şi  cheltuielile  de  tipar  la  Tipografia Lupaşcu. 

În  cei  trei  ani  de  apariție  în  revistă  au  semnat  George Tutoveanu,  George  Pallady,  Sylvia  Pan,  Virgil  Duiculescu, George Ponetti (care un timp a fost şi secretar de redacție), Zoe G.  Frasin, G.M. Vlădescu, Toma Chiricuță,  Ion Palodă, Victor Ion  Popa,  Const.  Găvan,  Grigore  Veja,  Traian  Condoiu,  D. Nanu,  I.  Valerian,  Ciprian  Doicescu,  Const.  Crişan,  Iuliu  şi Virgil Nițulescu, G. Taşcă, Pamfil Şeicaru, Tudor Pamfile, C.Z. Buzdugan, V. Voiculescu, Aron Cotruş, George Bacovia. 

Nu  trebuie omişi nici mai  tinerii George Nedelea, Vasile Damaschin, Mircea  Pavelescu,  Ştefan  Cosma, G.G. Ursu, Gh. Ioniță şi alții. 

 * 

Tot  în „Discuții  literare” dar  în nr. 2 din „Scrisul nostru” G.  Tutoveanu  îi  precizează  lui  V.  Damaschin  că  „Academia Bârlădeană:”  s‐a  înființat  chiar  la  1  Mai  1915  şi  primii „academicieni”  au  fost,  în  afară  de  G.  Tutoveanu,  Tudor Pamfile  şi T. Chiricuță:  frații  Iuliu  şi Virgil Nițulescu, medici, foşti  bursieri  ai  lui  Rochfeller,  G.  Alexandrescu,  profesor  la Liceul  „Lazăr”  din  capitală,  C.  Gruia,  profesor  la  Şcoala normală din Ploieşti, M. Rădulescu, profesor la liceul din Buzău iar  ca  noi  veniți:  Donar  Munteanu,  Victor  Ion  Popa,  Vasile Voiculescu,  Mihai  Lungeanu,  I.M.  Raşcu,  I.  Valerian,  Petru Cancel,  căpitanii  Iulian  Popovici  G.  Alexandrescu,  Mihai Lupescu,  Domnişoara  Natalia  Paşa,  G.  Pallady,  G.  Vlădescu Vlad, G. Ponetti, C.R. Crişan, Virgil Duiculescu,  I. Palodă, N. 

345

Bogescu…  pânʹ  la  tineretul  de  astăzi:  G.  Nedelea,  V. Damaschin,  Ştefan  Cosma,  G.  Ursu,  C.  Damaschin,  Cicerone Mucenic, M. Panaite, G.  Ioniță… care se pregătesc să continue cu entuziasm tradiția culturală a oraşului nostru… 

* După retragerea  lui George Ponetti  ‐ secretar de redacție 

la  Graiul  nostru,  Nicolae  Bogescu,  om  de  cultură  şi  eminent latinist, un îndrăgostit de „Academia Bârlădeană” şi oamenii ei, i‐a luat locul. La Graiul nostru a fost publicată schița umoristică a lui I.A. Basarabescu intitulată „Într‐un orăşel de provincie.” 

*  „George  Nedelea,  poetul  florilor,  pe  care  le  cânta  în 

rondele;  bondoc,  cu  capul  rotund  şi  ochii  scânteietori  de voioşie. George Panetti, căruia noi în ziceam Poponeti ‐ era şi el mai în vârstă decât noi, ne citea versuri foarte reuşite, dovedind şi o  aleasă  cultură”,  îşi  aduce  aminte Emil Tudor, membru  al Academiei Bârlădene în „Întoarcerea către adolescență”. 

         *  Graiul nostru nr. 4 – 6 din  iulie – august 1925  la rubrica 

„Citind”,  la  „Graiul  cărților”  aflăm  despre  „Anuarul  oraşului Bârlad şi județului Tutova”, realizat de Şt. Răşcanu şi Gh. Duda, că  deşi  se  „mărgineşte  numai  la  date  şi  informații  de  interes local,  el  este  de  folos  în  primul  rând  comercianților, industriaşilor  şi  oamenilor  de  finanțe  din  toată  țara  pentru stabilirea  diferitelor  legături  de  afaceri  şi  apoi  persoanelor particulare – funcționari, profesori etc., spre folosul lor personal şi îmbogățirea cunoştințelor cu atâtea  informații asupra acestui ținut.” 

Lucrarea,  în  prim  volum,  ni  se  spune,  este  realizată    la Atelierele  grafice  C.D.  Lupaşcu  din  Bârlad,  aşteptându‐se  ca 

346

viitorul  volum  să  corespundă  în  totul  aşteptărilor  celor  mai pretențioşi statisticieni. 

Înțelegem  din  spusele  redacției  că  „secretarul  nostru redactor” este domnul George Ponetti. 

Analele Moldovei,  revistă de cercetări  istorice  şi  ştiințifice, apărută  la  Tecuci  în  ianuarie  –  martie  1941,  director  şi proprietar C.A. Stoide  (redactor G. Ursu),  ‐ vezi documentarul „Târgul  lui  Barnovschi  Vodă”  –  copie.  Actele  P.  Lupaşcu  – Bârlad. 

         * …”Un  alt  prozator  de  deosebit  talent  care,  din  păcate, 

venea  rar,  locuind  la 50 de kilometri de Bârlad,  la Plopana, al cărei paroh  era, popa Crişan, ne  impresiona prin  fragmentele sale de roman, care vădeau justa înțelegere a mediului rural.” 

          Emil Tudor, membru al Academiei Bârlădene (Din Academia Bârlădeană – Întoarcere către

adolescenţă)

Guriţa Bârladului Revistă umoristică, Bârlad, 1923 (I. Hangiu: Presa literară 

românească 1789‐1948, Editura pentru literatură 1968).  

*

347

Idealul Idealul, revistă lunară, literară, politică şi socială, apare în 

perioada  1  ianuarie  ‐  septembrie  1923  şi  cu  intermitență până  în  1926.  Este  scoasă  de  către  un  grup  de  tineri  intelectuali comunişti, printre care şi profesorul Petre Constantinescu – Iaşi şi fostul său elev, jurnalistul şi bibliotecarul George Nedelea. 

Redacția  (director  I.D. Cuşman)  îşi propune,  în numărul de început, drept scop, „împrăştierea peste tot locul a luminii şi a adevărului”, răspândirea  largă a  literaturii române şi străine, dând „deosebită atențiune chestiunilor muncitoreşti”, „luptând pentru drepturile femeilor”, angajându‐se că „va publica lucrări literare, ştiințifice şi de economie politică”. 

În anul II de activitate, seria a II‐a, în numărul 1 „Idealul” dă  semnalul:  „Reapărem!”  –  ca  editorial  şi  publică  lista colaboratorilor  săi:  Ireghina  Tudore,  Mihail  Cruceanu,  poet, profesor  şi  avocat;  Petre  Constantinescu  –  Iaşi,  profesor;  Ion Mehedințeanu,  publicist;  Carol  Drimer,  publicist;  C.  Pajură, învățător şi ziarist, Eugen Relgis, publicist; I. Klein, profesor şi ziarist; Cabs,  redactor  la Arta Grafică; Gogu Cristescu,  literat; Camil  Baltazar,  publicist;  Mialy  Crill,  Gh.  Dinu,  literat;  I.D. Cuşman, P. Muşoi, publicist; Mary Aizicov; M.S. Negură;  I.M. Har, Remus Cerbu – Murgeni, publicist. 

Revista  oferă  publicistică  şi  versuri  de  esență  socială, cronică  literară  şi  revista  presei;  „Cuvânt  către  cititori”,  ”De prin ziare, cărți şi reviste”. 

         * Idealul,revistă lunară literară – politică – socială. Apare la 

Bârlad  (  1  ianuarie  –  mai)  apoi  la  Bucureşti  (iunie  –  23 septembrie 1923); reapare în februarie 1936, cu titlul şi subtitlul IDEALUL.  Publicație  lunară  (I.  Hangiu  –  Dicționarul  presei literare  româneşti,  Ed.  Fundația  Cultura  Română,  Bucureşti 

348

1996). * 

Indus T Indus T, revistă şcolară, editată la Grupul şcolar Industrial 

Bârlad. Primul număr a apărut în decembrie 1995, iar din 1996 s‐a tipărit trimestrial. 

La 1 decembrie 1995, redactor şef era Gabriela Costache şi Liliana Palade. Redactori: Titel Olaru, Nicoleta Dabija, Viorela Daraban, Irina Mocanu, Mădălina Blagoi, Alina Alexa şi Florina Ştiubei – profesor coordonator – Mioara Popa. 

Revista  cuprinde  o  tematică  bogată  şi  rubrici  diverse: creație  literară,  interviuri, cronici  teatrale,  informații  ştiințifice, sportive  şi muzicale,  reclamă,  horoscop,  curiozități,  o  poştă  a redacției,  o  rubrică  a  tânărului  creştin,  rezervând  spații  largi debutanților. 

 * 

 

Ion Creangă Ion  Creangă,  revistă  lunară  de  limbă,  literatură  şi  artă 

349

populară, apare  între 1908 – 1912; 1915 – 1921  şi avea ca scop „sporirea  cunoaşterii  a  ceea  ce  a  produs  neamul  românesc, credința şi datele locale – oglindă a sufletului şi vieții neamului nostru.”  

Ctitorii  revistei  au  fost:  Tudor  Pamfile, Kirileanu,  M.  Lupescu,  D.  Mihalache,  Luca Mrejeru,  Rădulescu  –  Codin.  Ei  şi  alți colaboratori  au  reuşit  ca  în  cei  12  ani  de apariție a  revistei  să  facă din „Ion Creangă” – după  numele  humuleşteanului  –  o  adevărată şcoală folclorică, în ea putând fi citite poveşti şi legende, datini şi credințe, dar şi cunoştințe de 

botanică,  medicină  populară  (vrăji,  farmece,  descântece, leacuri),  constituind  baza  creării  altor  articole  şi  studii  de interes. 

În  mod  repetat,  redacția,  referindu‐se  la  membrii Societății  culturale  „Ion  Creangă”  a  citat  ca  donatori  şi întemeietori ai  revistei pe: Pr. Ec. Antonovici  (Bârlad), Pr.  I.C. Beldie (Fârțăneşti‐Covurlui), G. A. Cosmovici (Tg. Neamț), N. I. Dumitrescu  (Craiova),  D.I.  Fărcăşanu  (Zorleni  ‐  Tutova),  P. Herescu (Găineşti – Suceava), G. T. Kirileanu (Bucureşti), N. L. Kostache  (Bârlad),  M.  Lupescu  (Zorleni  –  Tutova),  C.N. Mateescu  (R. Vâlcea), D. Mihalache  (Goleşti – Radei, Muscel), A.  Moise  (Nemțişor  –  Vânători  Neamț),  L.  Mrejeriu (Călugăreni‐Neamț),  I. Neculau  (Coropceni‐Vaslui), T. Pamfile (Bârlad),  P.  Pănoiu  (Crasna‐Gorj),  T.  Popovici  (Zorleni  – Tutova), P.G. Savin (Jorăşti‐Covurlui), P. Ştefănescu (Dobromir‐Constanța), A. Tenea  (Adam‐Tutova), C. Teodorescu  (Roman), I. Teodorescu  (Broşteni‐Suceava),  Şt.  Şt. Tuțescu  (Balota‐Dolj), G.  Tutoveanu  (Bârlad),  I.  Zotta  (Dorna‐Suceava),  Pr.  Gh. Ghioldum (Bacău), la care se adăugau societarii: AT.C. Blendea (Vladimir‐Gorj),  N.I.Munteanu  (Chilia  Veche‐Tulcea),  A. 

350

Negoescu  (Bârlad),  C.  Patriche  (Zorleni‐Tutova),  N.  Stoleriu (Baia‐Suceava), D. Vasiliu‐Bacău (Bârlad).  

Ei –şi nu numai – au fost şi autori de texte în revista care apărea pe o hârtie deosebit de bună, uneori, şi cu un cuprins pe măsură. Dar,  iată  doar  câteva  rubrici:  „O  scrisoare”,  „Despre Ion  Creangă”,  „Poveşti”,  „Cântece  bătrâneşti”,  „Povestiri  şi legende”,  „Ghicitori”,  „Datine  şi  credințe”,  Vorbe  adânci”, „Colinde”,  „Glume,  jitii,  taclale”,  cronici,  poşta  redacției, ilustrații de Stoica, dar  şi „Vrăji  şi  farmece”, „De‐ale copiilor”, „Botanica  populară”,  „Boli  de  oameni,  leacuri  şi  descântece” etc. 

Revista  a  avut  redacția  la  T.  Pamfile  Bârlad,  strada Corbului,  dar  şi  la  Chişinău,  strada  Puşchin  nr.  48, administrația la M. Lupescu sau T. Popovici – Zorleni – Tutova. Tipografia  la Bârlad dar  şi  la Chişinău, strada Puşchin 48 – T. Pamfile fiind în capitala Basarabiei ca agent cultural. 

În  perioada  1908  –  1921,  cât  a  apărut,  publicația  a dezvăluit cu succes sufletul adevărat al poporului nostru, deşi a trecut prin dificultățile războiului. 

         *  Depozitul  ocroteşte  un  mare  tezaur  nevalorificat  încă 

îndeajuns. Redactarea după  o  atentă  selecție  a poveştilor, dar mai ales a legendelor ar constitui un bun prilej pentru copiii şi nepoții noştri să prindă de mici gustul istoriei patriei noastre. 

Ilustrată  la  nivelul  tehnicii  actuale,  lucrarea  nu  ar  avea decât de câştigat. 

         *  De revistă s‐a  interesat Barbu Delavrancea, dar şi marele 

351

învățat Weigand care dorea să se publice în ea şi lucruri despre terminologia  agriculturii,  lăptăriei,  a  țesutului,  ca  şi  Dr.  Ion Urban  Iarnic de  la Universitatea din Praga,  care  îi mărturisea lui T. Pamfile că citeşte revista din scoarță în scoarță. 

* ...”Tot  după  dispariția  lui  Făt‐Frumos”  –  spunea  G. 

Tutoveanu în „Scrisul nostru”, într‐o discuție cu V. Damaschin, am  legat  strânsă  prietenie  cu  maiorul  Tudor  Pamfile,  acel pasionat  cercetător  al  folclorului  românesc,  şi  care,  ajutat  de Mihai Lupescu, a întemeiat revista „Ion Creangă”, un adevărat tezaur al literaturii noastre”... 

„Ion Creangă – o însemnată revistă de folclor” – de Constantin Parfene, în Vremea nouă Vaslui din 18 august 1968. 

*  Neinspirat  a  fost  Ion H. Ciobotaru,  când  în  prezentarea 

folcloristului  Simion  Florea Marian  în  Dicționarul  Literaturii Române de  la origini până  la 1900, editura Academiei, 1979, a omis să prezinte colaborarea acestuia cu folcloriştii de la revista Ion Creangă din Bârlad: Tudor Pamfile  şi Mihai Lupescu. Mai ales că directorul Orfelinatului agricol de  la Zorleni – Bârlad – Mihai  Lupescu  –  a  publicat  folclor  în  colaborare  cu  S.Fl. M. (Legendele  Maicii  Domnului),  bogatele  sale  colecții  de obiceiuri,  tradiții,  basme,  superstiții,  strigături,  proverbe, descântece,  medicină  populară,  stându‐i  la  dispoziție folcloristului bucovinean.  

Mărturie stau , fără a fi relevate, scrisori inedite dintre cei doi, aflate  în arhiva „Fondului memorial – documentar” S. Fl. M. de  la  Suceava,  referitoare  la  „Povestea Maicii Domnului”, manuscrisul  „Omul  ca  iarba,  zilele  lui  ca  floarea  câmpului...” referitoare  la  Botanica  populară,  trimițându‐i  şi  „O  Listă  de 

352

insecte ce am cules” pentru studiul folcloric „Insectele în limba, credințele şi obiceiurile românilor”. 

Despre  Tudor  Pamfile,  apreciat  ca    a  „doua  figură”  a etnografiei  româneşti, după S.Fl.M,  el  i‐a dedicat profesorului un  volum  despre  sărbători  la  români,  trimițându‐i  nu  numai cărțile  sale  publicate  ci  şi  un  important  volum  de  material folcloric  şi  etnografic din  Țara de  Jos  ‐   găzduite  în  cele  circa 11.800  de  pagini  ale  Botanicii  poporane  române,  aflate  la Suceava şi rămase în manuscris. 

* Ion Creangă,    revistă lunară de limbă, literatură şi artă

populară, apare de la august 1908, condusă de către Tudor Pamfile şi M. Lupescu, la tipografia Munteanu, iar de la februarie 1910 în tipografia „Modernă”, scrie în „II Adause” – Gr. Creţu din lucrarea „Tipografiile…”

*

LĂMURIRE Chipul alăturat al

nemuritorului Ion Creangă este scos de pe un tablou în culori, de fotograful Hartwig din Bârlad. Tabloul l-am cumpărat de la Tinca Vartic, care stă şi azi în bojdeuca lui Creangă din Iaşi, mahalaua Ţicăului de sus. Tinca Vartic mi-a spus că chipul acesta e făcut de un iconar – Muşneţeanu de pe o fotografie a lui Creangă. El semăna bine cu fotografia, dar nu l-a cumpărat nimene, căci arăta prea tânăr şi nici ea nu prea a vrut să-l vândă. „că-i singurul odor” ce mai avea de la Creangă.

353

Tabloul îl voi dărui spre păstrare Academiei Române. Semna din Zorleni – Tutova, M. Lupescu, învăţător. * Ion Creangă, revistă lunară de limbă, literatură şi artă

populară, apărută la Bârlad în perioada anilor 1908-1921, a constituit tema uneia din referirile mele în volumul „Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870-2003" apărută la editura TipoMoldova - Iaşi 2004 (pag.228-232).

Scriam acolo, atunci, şi următoarele: „Depozitul ocroteşte un mare tezaur nevalorificat încă

îndeajuns. Redactarea după o atentă selecţie a poveştilor, dar mai ales a legendelor ar constitui un bun prilej pentru copiii şi nepoţii noştri să prindă de mici gustul istoriei patriei noastre. Ilustrată la nivelul tehnicii actuale, lucrarea nu ar avea decât de câştigat."

Nu ştiu dacă rândurile de mai sus au fost citite de către cei pe care îi vedeam sensibilizaţi. Aflăm însă din ziarul Adevărul din 31 ianuarie 2005, că la Vaslui se vrea a se realiza şi mai mult sub titlul: "La Bârlad va fi tipărită în ediţie anastatică revista „Ion Creangă"." Constantin Coroiu scrie şi publică următoarele:

La Bârlad, va fi tipărită în ediţie anastatică Revista „Ion Creangă" În 1908 apărea la Bârlad revista „Ion Creangă", publicaţie

„de limbă, literatură şi artă populară", coordonată de părintele etnografiei româneşti Tudor Pamfile. Revista a apărut timp de 13 ani, fiind apreciată de marile personalităţi ale culturii noastre, între care însuşi Nicolae Iorga, care o considera ca fiind cea mai valoroasă culegere de creaţii folclorice din toate ţinuturile locuite de români. Prestigioasa revistă a avut un număr record de colaboratori, între ei numărându-se Nicolae Iorga, Alexandru Philippide, Sextil Puşcariu, Petru Caraman, Vasile Bogrea. Cheltuielile de tipărire erau acoperite, situaţie extrem de rară în istoria publicisticii româneşti şi nu numai, din abonamente. Acum, la aproape 100 de ani de la apariţia revistei, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui va pune în circulaţie, într-o primă fază, printr-o ediţie anastatică (reproducerea fidelă a ediţiei originale), două volume însumând numerele din anul 1908 şi până în 2008 va apărea în această formă, ediţia integrală

354

(Constantin Coroiu). *

La Rădăuţi colectivul de redacţie al retipăritei reviste „Iconar"(Mihai Pânzaru-Bucovina) a rezolvat cu succes lipsa de la cititori a colecţiei din perioada anilor 1935-1938. Începând cu nr.5/1996 redacţia retipăreşte şi vechea revistă.

* Pe moşia Zorleni, proprietatea M.S. Regele Carol I, la 18

octombrie 1898 s-a inaugurat Şcoala de agricultură „Orfelinatul Ferdinand", înfiinţat de rege în reamintirea însănătoşirii A.S. Regale Principele Ferdinand.

Şcoala funcţiona în baza unui regulament - scopul aşezământului fiind de „a primi şi de a creşte băieţi orfani şi săraci, mai ales fii de militari, de a le da o educaţie morală şi de a-i pregăti la viaţa agricolă prin practică şi prin dobândirea cunoştinţelor necesare unui ţăran, bun gospodar."

Orfelinatul a funcţionat pe moşia Slobozia-Zorleni, din judeţul Tutova, proprietatea privată a regelui care îngrijea de întreţinerea lui.

Şcoala avea să primească permanent un număr de cel puţin 30 de orfani. Elevii erau împărţiţi în trei grupuri: cei mai mici de la 8 până la 12 ani, cei mijlocii de la 12 ani până la 16 ani, cei mari de la 16 ani în sus; cu odăi de dormit deosebite.

Directorul, care reprezenta şcoala, locuia împreună cu familia în orfelinat. Primul director a fost M. Lupescu, care avea să fie, mai târziu, şi administratorul revistei „Ion Creangă".

La inaugurarea orfelinatului au fost de faţă: G. Pallade, ministrul de finanţe. P.S. Episcopul de Huşi, dl. Basset, administratorul domeniului privat al regelui, deputaţi şi senatori de Tutova, prefectul judeţului, public.

Cu acel prilej s-a târnosit şi biserica din Zorleni, reparată tot de rege.

* Biblioteca municipală Bârlad are

în depozit numerele din anii 1909, 1917, 1919-1921.

355

Istoria Bârladului Istoria Bârladului,  în două volume, apărută  în 1998,  sub 

egida Primăriei Municipiului Bârlad,  a  Inspectoratului pentru Cultură  al  județului  Vaslui,  a  Fundației  Culturale  „Dr.  C. Teodorescu”,  îngrijită  şi  coordonată  de  Oltea  Răşcanu  – Gramaticu, având drept colaboratori: Nicoleta Arnăutu, Vasile Cârcotă,  Emanoil Darie,  Emil Harnagea,  Elena Monu,  Felicia Negre, Valentin Negre, Traian Nicola, Vasile Palade, Mariana Starodub, Virgil Vesel. 

Volumul I cuprinde patru capitole: coordonate geografice, mărturii  arheologice,  Bârladul  medieval,  Bârladul  în  epoca modernă. 

Volumul al II‐lea prezintă Bârladul  în alte patru capitole: După Marea Unire, după 1948,  concluzii  şi … un Whoʹs Who Bârlădean. 

În coordonatele nominalizate, lucrarea – rod al muncii de peste  un  deceniu  –  cum  spune  coordonatoarea  –  al  unor specialişti  şi  pasionați  în  domeniu,  reuşeşte  să  ne  prezinte evoluția Bârladului  în  întregul  său  economic,  social, politic  şi cultural,  făcând  referiri  pertinente  la  dezvoltarea  urbanistică, populație,  economie,  ştiință,  viața  politică  şi  culturală,  şcoala mai ales, cu largi şi competente referiri la presa timpului… 

Geneza  localității,  vatra  şi  hotarele  târgului,  curtea domnească,  stăpânitorii  acesteia,  vornicia,  prezentă  pe baricadele marilor evenimente a bârlădenilor, politica socială a epocii  moderne  şi  contemporane,  suflul  primit  de  la  marile personalități ale timpului, mulți veniți cu experiența de dincolo de munți, ca şi  tranziția de  la comunism  la actuala democrație sunt praguri rezolvate cu succes de realizatorii volumelor…

356

Însemnări medicale

Revistă lunară cu scop de propagandă medicală, apare în ianuarie  1932  sub  conducerea  unui  comitet  de  medici  din rândul  cărora  au  făcut  parte  şi  dr.  Al.  Lambescu,  numit  şi profesor  de  igienă  şi medic  la  Şcoala  normală  de  băieți  din Bârlad. 

Revista  publica  şi  Buletinul  Asociației  medicilor  Filiala Tutova. Redacția era  la Spitalul Beldiman  iar Administrația  în strada Gh. Asache nr. 5 Bârlad. Tipografia la Frații Chiriac. 

Numerele 4‐5‐6, anul II 1933, de exemplu, cuprindea două părți:  partea  ştiințifică  cu  articole  de  dr. H.  –  Intoxicațiile  şi infecțiile  profesionale;  docent  dr.    Plăcinteanu  –  Cancerul  şi sarcina;  dr.  Duda  –  Pelagra;  dr.  Herşcovici  –  Hidartroza  şi terapeutica prin mijloacele cunoscute şi agenții fizici; dr. Grossu – Paludismul; dr. O.   Bienstok – Al doilea Congres național de tuberculoză. 

A  doua  parte  cuprindea:  însemnări  medicale  pentru popor. Dr. Gr. Gr.  Iamandi – Limbricul; dr. Brill – Dentiția  la copii  şi  accidentele  ei.  Urmează  apoi:  sfaturi,  informații, anecdote şi humor medical”(Din Documente răzăşeşti – 1934). 

Revista Însemnări Medicale a apărut şi în anul 1934.    

357

        * 

Îndrumări pedagogice, anul I 1933 Coordonare  P.  Todicescu,  profesor  de  pedagogie,  N. 

Galaction, învățător licențiat în litere şi Şt. Toporaş, institutor. Tipografia C.D. Lupaşcu Bârlad. Câteva materiale publicate şi autorii  lor: „Stroe Belloescu 

– …Un om de  forță” de Paul Constantinescu: „Şcoala primară recunoscătoare” de C. Antonovici; „Stroe Belloescu” de Cezar Ursu; „Din viața lui Stroe Belloescu” de P. Todicescu. 

  * Petrache  Todicescu  „a  păstrat  legătura  ştiințifică  cu  toți 

profesorii  şi mai  ales  cu  pedagogii  ieşeni:  Gh.  Comicescu,V. Todicescu,  Ştefan  Bârsănescu,  Vasile  Petrovanu,  Gh. Ghibănescu, Ion Mitru, Constantin Asiminei şi alții”. 

„…  lecțiile  şi  conferințele  sale  erau  o  adevărată sărbătoare. A ajutat pe  copiii nevoiaşi, a  iubit  țărănimea  şi pe foştii  lui elevi, care  l‐au  iubit  sincer  şi au avut  ce  învăța de  la el…” 

Ion Şuşnea,  din„Profesorul Petre Todicescu – Bârladul odinioară şi astăzi.” 

 Alte  detalii  a  se  vedea  la  medalioanele  referitoare  la 

revistele Făclia (Liceul pedagogic) şi Tribuna pedagogică.   

* 

358

Justiţia Tutovei Justiția  Tutovei,  revistă  de  drept,  destinată  activității 

instanțelor  judecătoreşti,  din  Județul  Tutova,  anul  I,  nr.  1  – ianuarie 1935, apare  lunar sub direcțiunea domnului Octavian Tănăsescu,  preşedinte  supra‐numerar  la  Tribunalul  Tutova, redacția şi administrația în strada General Rentz nr. 18 – Bârlad. 

În  „Cuvânt  înainte” Octavian Tănăsescu mărturiseşte  că „este  la a doua  revistă de  interes  local ce o  tipăreşte” – prima fiind „Caraşul  juridic” – apărută  în anii 1927 – 1928, când era preşedinte la Tribunalul Caraş. 

Revista Justiția Tutovei are menirea de a stimula „energiile locale, de  a  scrie, de  a  activa  şi  ieşi din  rutina profesională  şi apatia provincială  iar  ca  organ de publicitate, deci de  control public,  exercită  cea  mai  bine  făcătoare  instruire  asupra activității birocratice a  justiției, prin  insuflarea unei atenții mai deosebite  în  redactarea  hotărârilor,  prin  o  motivare  mai completă şi o soluționare mai juridică”. 

În  ea  au  publicat  şi  Constantin  Dornescu,  avocat,  C. Dolinescu  judecător  –  preşedinte  la  Tribunalul  Tutova,  S. Fundoianu,  avocat, C.  Pastia,  avocat,  I.  Beldiman  –  doctor  în drept, avocat, profesor la şcoala superioară de comerț, C. Crețu –  jude  –  preşedinte de  tribunal, D.R. Chirulescu,  substitut de procuror  la  parchetul  tribunalului  Tutova,  N.  Mironescu, avocat, St. C. Dumbravă, avocat. 

359

Temele  revistei:  „Contractul  de  locație  de  serviciu  şi contractul  de  mandat”,  „Jurisprudențele  instanțelor judecătoreşti  din  județul  Tutova”,  „Obligațiunea  naturală  a părinților  de  a‐şi  înzestra  copiii”;  natura  juridică  şi  efectele acestei  obligațiuni”;  „Despre  constituționalitatea  legilor”; „Abuzul de drept”, „Justiția comunală”. 

Dar iată şi părerea revistei „Documente răzăşeşti” despre publicație la apariția ei: „Menționăm cu plăcere apariția acestei reviste juridice în oraşul nostru şi după cum suntem informați, numai în  județul Muscel mai există o asemenea publicație care să tipărească hotărârile tribunalului şi a judecătoriilor de ocoale (nr.9/decembrie 1934). 

Existența  astăzi  a  unor  asemenea  publicații  la  tribunale sau  Curțile  de  Apel  n‐ar  mai  fi  motiv  pentru  specialişti  să invoce că nu cunosc  legile, ori cum se constituie completele  în soluționarea cauzelor. 

 

Labirint Labirint, revistă enigmistică, apare la Bârlad în 1978 şi la 

ea  colaborează  Serghei  Coloşenco,  Alexandru  Kissling,  Iancu Goldstein, Dumitru David,  Iancu Pantalon, Octavian Dumitru, născută  din  pasiunea  şi  seriozitatea  celor  citați,  membrii  ai cercului  rebusistic  de  la  Casa  de  Cultură  a  sindicatelor  din localitate. 

Tipăritura  demonstrează  nu  numai  preocuparea  pentru divertisment,  cât mai  ales  probează  inteligență,  creativitate  şi luciditate a creatorilor dar şi a publicului interesat. 

 * 

360

Lumea elevului Lumea elevului, revistă editată de şcoala cu clasele I-VIII Mireni, nr.4, din martie 2006, apărută cu sprijinul Consiliului local Coroieşti.

Tipărită la S.C.Irimpex SRL Bârlad, strada Repblicii nr.85, format

Colectivul de redacţie, învăţătoarea Maria Porumb, iar colaboratoare Nela Munteanu.

Revista găzduieşte doar “opera” celor mici (clasele II-IV), fireşte şi

grafica ei se adresează celor... mici. În consecinţă aşteptăm ca în viitoarele numere de revistă să apară aportul profesorilor, dar şi ale elevilor din clasele mai mari V-VIII. Normal şi un colectiv redacţional pe măsura cerinţelor.

Până atunci, la mai mare! *

Lumina Revistă  politică,  literară  şi de  cultură  generală,  apare  în 

perioada  1  ianuarie  1945  – martie  1947,  redactor Lazăr Beneş, redacția  şi administrația  în Bârlad, strada Vasile Lupu nr. 6,  şi 

21-30 cm., în pagini nenumerotate.

361

care, în numărul 1 , „În loc de editorial” îşi propune la program: „Lumină, cât mai multă lumină”. 

În  revistă  semnează:  Tudor  Teodorescu  –  Branişte, Constantin  Titel  –  Petrescu,  Barbu Zaharescu, Nell Cobar, G. Tutoveanu, G.G. Ursu, G. Nedelea, George Nestor, Ion Hobana, Gica Iuteş, Cezar Drăgoi, Ion Palodă (dr. I. Vainfeld), profesori şi elevi de la Liceul „Gh. Roşca Codreanu”. 

(Vedeți şi volumul „Bârladul în presa vremurilor”. De la revista „Păreri”  la  ziarul  „Steagul  roşu”  1932‐1949,  cu  „mărturisiri  de Constantin Huşanu, apărut la Editura P.I.M., 2007). 

        * În  octombrie  1946,  numerele  19‐20,  referindu‐se  la 

menirea  revistei  F.  Anderca  face  constatările:  „Din  Lumina vechiului meu prieten Beneş au dispărut şi insultele şi şantajele. Pe  hârtia  curată  –  pe  care  o  foloseşte  cu  scumpătate  – preocupările  de  interes  obştesc  sunt  dezbătute  cu  politețe  şi demnitate, preocupările culturale sunt sincere şi serioase.” 

Şi speră… …  „Nădăjduim  că  o  dată  cu  statornicirea  principiilor 

democratice,  cu  generalizarea  speranței  într‐o  viață  politică generoasă, lipsită de ipocrizii, cu ridicarea treptată a conştiinței tuturor, păturilor sociale şi  îndeosebi a muncitorimii de  la  țară şi de  la oraşe, ziarul  local să devie  locul de  întâlnire al tuturor glasurilor şi tuturor conştiințelor…” 

…”Am dori să auzim că Lumina a întemeiat într‐adevăr o Universitate  populară,  unde  profesorii  locali  îşi  lărgesc activitatea  şi  preocupările,  unde  populația  se  adună  la  ore anumite,  o dată,  de  două  ori  pe  săptămână,  ca  la  o  supremă sărbătoare  sufletească. Nu  astfel  a  început  „Junimea” din  Iaşi acum un veac? 

Am  dori  să  aflăm  că  un  cor,  o  orchestră,  o  societate culturală,  o  bibliotecă  populară  activează  în  jurul  revistei Lumina şi că nimic nu se mai poate începe în oraş fără concursul 

362

Luminei. Din redacția revistei Lumina purced ideile şi sugestiile administrației urbei,  județului, că publicul, autoritățile,  în grija lor socială, se vor întreba înainte de a purcede la o acțiune sau ca stimulare: 

‐ Ce va zice Lumina?...” G.G. Ursu scrie în Lumina nu numai la comemorarea a doi 

ani  de  la  moartea  prietenului  său  prof.  Ionel  Peiu  portretul literar de o  sensibilitate aparte „Un prieten bârlădean”  (nr.21‐22,  noiembrie 1946) ori poezia „Unui prieten mort – pictorului bârlădean Ionel Peiu (nr.17‐18, august 1946), dar şi cursivul „Un muncitor  poet”  Th.  Călin  (octombrie  1946  –  semna  Th  Călin Delapraja n.n.): 

…”Am  publicat  la  domnul  Peiu  „Istoria  literară  a Bârladului”, „Tecuciul literar”, atâtea alte articole şi versuri din atâtea  reviste  şi  ziare  imprimate  acolo,  toate  culese  de Călin. Toți condeierii Bârladului aveau o mare încredere în priceperea şi  conştiinciozitatea  lui. Eram  liniştiți  ştiind  că  el nu ne poate trăda  şi  că el numai ne putea prezenta o  corectură uşoară,  cu greşeli de tipar puține. 

Asta era mândria lui şi plăcerea noastră. Dar pe Călin l‐am simțit în curând confrate. Scria versuri 

nu numai pentru că se molipsise de  la noi, ci pentru că simțea nevoia exprimării unei sensibilități delicate… 

… N‐am  la  îndemână  caietul  cu poezii  al  lui Călin, dar pot remarca unele versuri. Călin cântă florile târzii de toamnă şi el simțea, în mod sincer, milă şi iubire pentru ființa lor gingaşă, biciuită  de  ploaie  şi  vânt  şi,  lucru  însemnat,  reuşeşte  să  ne transmită şi nouă simțirea lui înfiorată: 

Crizanteme, crizanteme, flori târzii, Biciuite de vânt aspru şi de ploi, Cu noian de frunze moarte, ruginii, Cade bruma argintie peste voi! 

363

 Şi‐n grădinile golite şi pustii Oare câte doruri îngropat‐am noi, Crizanteme, crizanteme, flori târzii Biciuite de vânt aspru şi de ploi!? 

 Cât priveşte George Nedelea a publicat  în Lumina, ca de 

obicei,  poezii  fel  de  fel.  Iată  de  data  aceasta  o  fabulă:  „Două cărți” ale secretarului cenaclului Alexandru Vlahuță, publicate în revistă în aprilie 1946 (nr.15‐16): 

Într‐o  bibliotecă  mare  /  Dintr‐un  oraş  oarecare  /  Că‐l cheamă Bârlad, Vaslui / Importanță mare, nu‐i, / Mai acum un an sau doi, / Cum se‐ntâmplă şi‐ntre noi, / Unei cărți gust îi veni / Pe alta a dojeni: /  ‐ Dă‐te, soro,  la o parte, / Dă‐te mai  încolo, zic! / Vai de cel ce are parte / Să te‐atingă doar un pic! / Îl sufoci cu‐a ta duhoare!.../ Eşti de‐o murdărie crasă / Asta e înfățişare? / Uite, eu sunt tot frumoasă, / Astăzi parcă‐s tipărită! / Nici o filă răvăşită…/  Chiar  coperta mi‐i  curată  /  Cum  a  fost  de  prima dată./ Tu eşti însă o ruşine! / Doamne, cum să scap de tine / Să nu te mai văd de loc?”/ 

Ş‐aici cartea cea frumoasă /Astăzi parcă tipărită,/ Făr‐o filă răvăşită  /  A  tăcut,  fiind  convinsă  /  Că  vecina‐i  e  învinsă.  / Totuşi, foarte cuvioasă / Va răspunde dumneaei. / Şi răspunsul a venit  / Prompt,  cum nu  l‐ar  fi gândit:  /  ‐ Dragă, ai dreptate mare,/  Prost  arăt  la‐nfățişare  /  Foile‐mi  abia  se  țin  /  Şi  pătate sunt din plin,/ Iar coperta mâzgălită / Peste tot şi jerpelită ! … / Dar  te‐ai  fost,  tu,  întrebat  / Mâini prin  câte am umblat?/ Ochi câți s‐au plecat pe mine / ʹN clipe grele ori senine? / Unii poate‐au plâns pe pagini / Ca şi toamna prin paragini,/ Precum alții‐or fi zâmbit / Când de tot m‐au dezvelit! / Tu nici când n‐ai fost în stare / Să te mişti din raftul grav!/ Nici o mână mi se pare / Nu te‐a scuturat de praf, / Nu ți‐a răsfoit vreo filă / Ştii, măcar aşa 

364

în silă, / Ca să simți şi tu fiorul / Ce ți‐l lasă cetitorul …/ Ş‐acum vii să‐mi faci morală? / Cap fără de socoteală! / Eu te iert, însă, vezi bine, /N‐am chef să mă cert cu tine!” 

        * 

Lumină Lumină!..., director dr. Teodor Răşcanu, anul II nr.8, marţi

26 mai 1931. Redacţia: Conacul Buhăeşti - Vaslui, abonamentul pe un an 100 lei, 80 lei pentru preoţi şi învăţători, plugari 60 lei, iar pentru instituţii 500 de lei.

Se tipărea în două pagini, format 32/47 cm la Institutul de arte grafice „Presa bună", strada Ştefan cel Mare nr. 56 Iaşi.

*

 

Lumina Lumina Costeşti-Tutova „Am primit la redacţie revistele şi

ziarele… (Din Glasul nostru nr.20-22, 15 septembrie-15 octombrie 1932).

Lumina Costeşti – Tutova - : director Preot Ioan D. Leon, Costeşti, judeţul Tutova scria revista „Documente răzăşeşti” în octombrie 1932, popularizând ziarul şi revistele primite la redacţie.

365

Lumina Lumina, foaie pentru îndrumarea religioasă şi culturală

a sătenilor, redactată de un comitet, director preotul Ioan D. Leon, avea redacţia şi administraţia la parohia Costeşti, judeţul Tutova, Eparhia Huşilor, apărea o dată pe lună, în octombrie-decembrie 1932, la numerele 10-12, fiind în al doilea an de activitate.

Era editată de regulă în opt pagini, în format variat: 23/32 cm. în 1932, 20/29 cm până în august-septembrie 1933 (nr.8-9), 15/23 cm din octombrie-noiembrie 1933 (dar în 24 pagini) şi 16 pagini în decembrie 1933, la Tipografia Gh. Cerchez - Huşi.

Cuprindea materiale de îndrumare religioasă şi culturală a sătenilor, întocmai cum se spunea şi în subtitlu revistei: „De ce te-ai rătăcit?" şi rânduri pentru Nicolai Creangă - Costeşti şi pentru alţii ca el - trecuţi la creştinii după Evanghelie; „Biserica şi intelectualii care militau pentru o mai strânsă legătură la sate mai ales, între preot şi învăţător; „Beţivul este un mort viu", un comentariu pe baza spuselor Sf. Ioan Gură de aur; „Apăraţi biserica!" era o chemare duhovnicească pentru oricine s-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh, pentru orice creştin ortodox - de a apăra cu credinţă şi cu iubire, în orice loc şi în orice timp, sfânta noastră biserică strămoşească; „Datini religioase de Anul Nou" era o pledoarie pentru datinile religioase şi folclorice de mult încetăţenite; „Pluguşorul", „Capra", „Jienii", „Te Deumul de mulţumire întru Domnul" de la miezul nopţii când în biserică se cântă „veşnica pomenire", se sting luminile în biserică, rămânând numai una, la sfânta Masă, ca la Paşti, iar preotul, în dangătul clopotelor, îmbrăcat în haine strălucitoare, vesteşte tuturor de venirea „Anului nou".

Revista aducea credincioşilor şi alte rubrici cu materiale interesante: „Sfaturi casnice", „Din înţelepciunea lumii", „Cugetări", „Sfaturi medicale", „Dintre ale lui Nastratin Hogea", „Poveşti folositoare", „Ştiri de tot felul", „Îndemnuri", „Publicitate", „Poşta redacţiei" etc. Unele materiale combăteau anumite nereguli în conduita oamenilor: alcoolismul, îndoiala şi credinţa - faţă în faţă, vrăjmăşia căsătoriei - concubinajul, sinuciderea - ca un atentat pe care îl face omul la propria sa viaţă, mărturisirea furturilor - ca putere a pocăinţei.

366

Iscălitorii materialelor nu erau numai din parohie sau eparhie: pr. I.D. Leon din Coşeşti, Elena I. Leon - coana preuteasă, Dionisie Udişteanu de la Mănăstirea Cernica, pr.P. Gh. Savin - Braniştea - Covurlui, preot N.Hodoroabă, pr. Georgescu Grigore Gh. Ionică - Piua-Petrii-Ialomiţa, Mihai Th Balica, student teolog, preot Constantin P. Lupaşcu - Colibaşi-Muscel, pr. Grigore Enăchescu - comuna Viişoara, judeţul Olt, ec. Gh. Şuşnea de la Huşi, D. Năstase, învăţător Puntişeni -Tutova, Al. Luntraru - Iaşi, pr. Vasile Nacu - Bălăşeşti, pr. ec. A.C. Cosma, Bâlca-Putna, pr.ec. D. Dumbravă, Bârlad, Marin Benghiuj, învăţător - Creţeşti - Fălciu.

Un loc important îl ocupa traducerile realizate de pr. loan D. Leon (din franţuzeşte), D. Năstase, din Ludwig Bechstein, Valeriu Docna (din sârbeşte), Elena I. Leon (din franceză).

În „Lumina" de la Costeşti mai semnau: G. Budiş, Gh. Popescu-Gorj, doctor A.F., V.M. Drăgănescu, N. Corciovă, Al. Pateevici (Muncitorul - versuri), arhimandrit Emilian Popescu, V.Gh. Vasilache, V.Gh. Guzgan, Măria Savopol (Luna mai la ţară, versuri), preot loan Creangă din Bordeşti-Râmnicul Sărat, I. Valeriu, I.N. Amăriucăî (poezie - Plugarii), pr.Iov Carp (Zădărnicie - poezie), pr. ec. Gh. Şuşnea (Antihriştii - versuri), Petre Cazacu.

Cu interes erau citite versuri reproduse după: V. Militaru (Psalm 132), Al. Vlahuţă (Hristos a înviat), Şt.O.Iosif (lisus), dar şi ziceri după La Fontaine, N.Nicoleanu, Costache V. Carp, V.Cantar, I. Agârbiceanu, Anton Pan, Jaferson.

Nu lipsea din revistă; bibliografie, nume de reviste sosite la schimb: „Brazda literară" din Bucureşti, „Cuvânt Moldovenesc" de la Chişinău, „Gorjanul" de Târgu Jiu, „Vestitorul" de la Galaţi, „Vestitorul satelor" de la Fălticieni, „Glasul nostru" de la Băseşti-Fălciu, „Curierul cooperator" -fondat de Ilie Gh.Marcu-Vutcani, de la Bucureşti, „Isvorul Tămăduirii" de la Huşi, „Sentinela ortodoxă" de la Lipovăţ -Vaslui etc.

Din rubrica „Ştiri de tot felul" aflăm că: De la 9.740.000 oi aflate în România - de atunci, se scot

anual 360.000000 litri de lapte. România se găseşte în fruntea ţărilor care au cele mai multe oi mulgătoare.

După unii socotitori, un locuitor din Viena bea cam 215 litri de lapte pe an; unul de la Paris, 122 litri, iar unul de la Berlin 160 litri pe an. Bucureşteanul bea cam 22 litri pe an

367

pentru că...locuitorii din România folosesc mai mult băuturile spirtoase, îndeosebi ţuica.

Oraşele cele mai populate din România erau: Bucureşti cu 631.299 locuitori, Chişinău:117.016, Cernăuţi: 111.147; Iaşi:102.595; Galaţi:101.148; Cluj:98.569; Timişoara:91.866; Oradea: 82.355; Arad:77.255; Brăila:68.310; Craiova: 63.063; Constanta 58.288.

Reconstituirea cotidianului din istorie capătă iz nu atât din deprindere, cât de necesitate, îmbătaţi de parfumul de epocă, sălăşluit la bibliotecă la sala cu „Periodice", unii încercăm să demonstrăm că ceea ce s-a scris, cu mulţi ani în urmă,, are încă valabilitate. Revista „Iconar" de la Rădăuţi, scoasă prin anii 1935-1938 este reeditată de noul „Iconar" din ...1996.

*

Liga culturală, buletinul secţiei Bârlad

Liga Culturală, buletinul secției Bârlad,  apare  trimestrial,  editat  în  perioada  1910‐1914,  în  16  pagini,  la Tipografia Nouă  Toriceli  Slobozeanu, iar mai târziu la Tipografia Neculai  P. Peiu Bârlad. 

Apărea  sub  conducerea  unui comitet  din  care  au  făcut  parte: membrii onorifici – Teodor Ioan, Lupu Kostachi, Teodor Emandi, preşedinte Stroe  Beloescu,  el  fiind  şi  primul preşedinte  al  Societății; 

Stroe S. Belloescu, primul preşedinte al Ligei

Culturale Bârlad.

368

vicepreşedinți:  doamna  Smaranda  Căp.  Ioan,  colonel  D.P. Tocineanu;  secretar D. Vasiliu – Bacău;  casier  –  I. Martinescu; mem‐brii V. Georgescu – Bârlad şi locotenent T. Pamfile 

În buletinul din ianuarie‐martie 1912, de exemplu,  citim: „Rolul  „  Societății doamnelor  române”  şi  a  oamenilor politici față  cu  meseriile  şi  comerțul  din  județul  Tutova”  de  Ioan Martinescu, profesor;  „Din depărtările  albastre  –  introducerea conferinței  tinerilor din  18   decembrie  1911  în  folosul  elevilor săraci” de I.I. Răianu, profesor; „Muzee economice” de Victor A Puiu;  

* „Cuvântarea  rostită  cu prilejul  jubileului de 50 de ani ai 

Universității din  Iaşi” de Benedetto de Luca;  „Câteva  cuvinte despre Holeră” de dr. N. G. Cădere; Dări de seamă şi înştiințări; un tabel pe două pagini cu membrii Ligei Culturale din Bârlad care şi‐au achitat cotizația. 

Buletinul din aprilie – iunie 1912 este dedicat centenarului Răpirii  Basarabiei  –  cu  proză  şi  versuri,  din  care  am  reținut „Cum ni s‐a răpit Basarabia” de C. C. Stamboliu, profesor, dar şi îndemnul „Sus Inimile” de G. Alecsandrescu, profesor. 

Numărul următor, pe iulie – decembrie (3‐4) este destinat amintirii  lui  Stroe Beloescu, ucis  la  21  octombrie  1912.   Citim articolele:  „Spre nemurire” de G.L. Râmniceanu;  „Cuvântarea ținută  la  comemorarea  lui  Stroe  Beloescu”  de  I.I.  Răianu; D. Mironescu scrie la pagina 8: „În dragostea sa de țărani, iubea şi onora  pe  toți  binefăcătorii  lor” Acelaşi  periodic  relata:  „Între şcoală  şi  biserică  –  cele  dintâi  instituții  ce  contribuiesc  la luminarea  şi    moralizarea  unui  popor  –  se  află  întruparea recunoştinței  pentru  Acel  ce  prin  mărețele  sale  fapte  ne‐a învrednicit  să  ajungem  ceea  ce  suntem  astăzi:  un  popor  tare, puternic şi respectat de toate popoarele lumii; chipul în bronz al marelui Cuza Vodă  –  domnul  iubitor  al  țărănimii  –  se  ridică 

369

măreț  din  străjuirea  a  patru  brazi  plantați  sub  ochii  lui  Stroe Belloescu.” 

După o  întrerupere, Buletinul Ligei Culturale Bârlad avea să reapară la 1 ianuarie 1916, sub numele de Foaia Ligei Culturale din Bârlad, cu numărul 1. 

Sediul Ligei Culturale era la Casa Națională din Bârlad. Biblioteca  „Stroe  Belloescu”  din  Bârlad  deține  pentru 

cititori numerele din „Liga culturală” pe anii 1911 şi 1912. 

* Liga Culturală Bârlad a continuat a avea organul

său de presă: Foaia Ligei Culturale, începând din ianuarie 1916.

Casa Naţională din Bârlad – Sediul Ligei Culturale – secţia

Bârlad. *

Lyceum Lyceum. Revistă şcolară a Liceului nr. 3 Bârlad. Apare  în 

1967. În ziarul Vremea nouă Vaslui nr. 68 din 10 mai 1968, Luca 

Arbore  scrie  următoarele  la  apariția  nr.  4  al  revistei  Lyceum editată de elevii şi profesorii Liceului nr. 3 din Bârlad: 

370

 „Lyceum se înscrie pe linia bunei tradiții  a  şcolii  bârlădene  ca  o  nouă posibilitate  de  afirmare  a  spiritului creator  a  elevilor.  Apariția  revistei … ne  aduce  în minte vremea  când,  în  cu totul alte condiții, câțiva liceeni, printre care  G.  Ibrăileanu  şi  Raicu  Ionescu întemeiau  la  Bârlad  Asociația „Orientul”,  despre  care,  mai  târziu, criticul  „Vieții  româneşti”  nota:  „am 

format o tovărăşie bazată pe prietenie, pe tovărăşie de  idei, pe comunitate de idealuri.” 

… Acum, la al 4‐lea număr, revista şi‐a conturat un profil în  care,  echilibrat,  sunt  inserate  pagini  de  istorie,  portrete literare, creații proprii, critică, probleme de domeniul ştiințelor, curiozități  ştiințifice,  folclor.  S‐au  stabilit  câteva  rubrici  şi  s‐a format un cerc de colaboratori.” 

* Lyceum, revistă şcolară , apare trimestrial, editată de

Liceul nr.3 Bârlad, începând din anul 1967. Comitetul de redacţie era format din elevi, îndrumaţi de profesorii: A. Aursulesei, H. Bolea, G. Ştirbu, C. Parfene, Eugen Tăbuşcă şi Tache Viuleţ. Publicaţia era şapilografiată, scrisă numai de elevi - proză şi versuri, elemente de logică matematică, critică literară, note de drum, satiră şi umor, jocuri de cuvinte, poşta redacţiei, cugetări după: Lucian Blaga, George Călinescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga.

Mai avea rubricile: calendar, ştiaţi că… Formatul 21/30 cm., în jurul a 30 de pagini fiecare număr.

Editoriale despre diferite personalităţi: Emil Racoviţă, Simion Mehedinţi - strălucit reprezentant al ştiinţei româneşti (nr. 1/1969) - erau scrise cu multă responsabilitate, bine documentate.

„În 1887, la numai 19 ani, Racoviţă, plin de viaţă şi energie, urma cursurile a trei şcoli dintr-odată: Facultatea de

371

drept, Şcoala de antropologie şi Sorbona, pregătindu-şi temeinic o frumoasă carieră", scria concis, dar cuprinzător, despre personalitatea lui Emil Racoviţă, eleva Ionescu Maria din clasa a XII-a, în Lyceum nr.3-4/1968.

* 

Liceul „Mihai Eminescu” Liceul „Mihai Eminescu” Bârlad, promoţia 1998, revistă

realizată de prof. C.Boicu, tiparul executat la S.C. „Porto Franco” S.A. Galaţi în septembrie 1997, cu promisiunea „La revedere în 2008!”

Este mai mult o expunere a fotografiilor absolvenţilor şi a cadrelor didactice, vitregită de texte, dar cu loc lăsat pentru „Note şi amintiri”. Din care să rezulte, posibil, altă revistă scoasă de fii ori nepoţii celor prezenţi în fotografii…

*

Lumea creştină Lumea  creştină  este  o publicație  ocazională  realizată de 

Fundația  „Dr.  Constantin  Teodorescu”  care  şi‐a  propus  să familiarizeze  pe  cei  interesați,  indiferent  de  concepțiile religioase,  asupra  a  ceea  ce  este  ortodoxismul.  În  articolul  Să devenim  oameni  din  numărul  inaugural  (25  august  1995)  se subliniază rolul bisericii ortodoxe în păstrarea ființei naționale, se combat acțiunile unor secte religioase. 

„Nu cu trufie de ocupație, ci cu altare de ocupație şi care fac  o  propagandă  agresivă  în  rândurile  populației”  se  ocupă unii misionari, spune V.C. Ciocârlan în materialul Românii popor ortodox. 

Au mai semnat: G. Irava – Ortodoxia în lume; Ec. Vieru – Comori  de  cuget  şi  simțire;  N.  Arnăutu  –  Creația  artistică religioasă  în  patrimoniul  Muzeului  „Vasile  Pârvan”  etc.  Se arată publicului valorile  aflate  în patrimoniul Bibliotecii  Stroe 

372

Beloescu şi a muzeului  local: Cazania  lui Varlaam, Biblia de  la Bucureşti (1688), Îndreptarea legii (1643), Mineele din ianuarie – iunie 1780, icoanele pe lemn şi sticlă, porți împărăteşti, țesături importante prin prețiozitatea materialului folosit etc. 

* 

Lumina vetrelor Lumina vetrelor, organ de îndrumare morală, cultural-

economică şi cooperatistă înscrisă în registrul publicaţiilor la Tribunalul Tutova sub nr.3 din 30 XII 1940.

Apare lunar, proprietatea administraţiei Societăţii de ajutor mutual “Crucea solidarităţii creştine – Biserica Sfinţii Împăraţi, Bârlad, directori responsabili avocat Gh.Just. Filipescu şi preot I.D. Leon.

Corespondenţa se primea la sediul redacţiei care corespundea cu aceea a Bisericii Sfinţii Împăraţi Bârlad.

Cu începere de la 1 ianuarie 1941 atribuţiile de redactori la “Lumina vetrelor” erau îndeplinite de Elena Leon, licenţiată în litere.

Semnau în revistă: preot A.C. Cosma (În alte vremi), Gheorghe Dorneanu (Leroi-Ler), Gh. Just Filipescu (Cuget în zig-zag), preot Const. P. Beldie (Intelectualii şi biserica), Gif (Contribuţia femeilor la sarcinile impuse de vremuri), G. Nedelea (Cele două vulpi... – traducere).

În revista cu numărul 1, din ianuarie 1942, soldatul Th. Călin Delapraja dintr-un regiment de cavalerie semna şi expedia poezia “Scrisoare de pe front”, apărută în revistă; îl reîntâlnim şi în alte numere: în numărul 4 din aprilie 1942 cu poezia „Primăvara” iar în luna mai 1942 cu poezia „Flori de-o clipă”.

Au mai colaborat: preot I.Chirvasie, locotenent colonel Coman Ionescu, preot Gh. I. Moraru, preot I.P. Olaru, preot I.Chiriacescu, cântăreţul bisericesc Vasile Tirica, protoereu Gr.A. Dimitre, I.C. Antonovici, prof. Paul Constantinescu, preot prof. Corneliu Grumăzescu, preot Const. I. Luntreanu, Gh. Pleşu, absolvent al şcolii de cântăreţi Bârlad etc.

Publicaţia, aşa cum rezultă din cele publicate a avut mai mult un caracter moral-religios dar a difuzat şi multă poezie.

373

Tipografia C.D.Lupaşcu, strada Ştefan cel Mare nr.6 Bârlad. Uneori li se cerea cititorilor scuze că revista apare cu întârziere, fie din lipsa lucrătorilor tipografi, fie a hârtiei… datorită evenimentelor.

Biblioteca municipală Bârlad are în custodie numerele pe anii 1941 şi 1942.

*

Monografiile Liceului „Gh. Roşca Codreanu”

Realizate de profesorul Traian Nicola sunt substanțiale şi 

deosebit  de  interesante  pentru  cei  care  doresc  să  cunoască  în profunzime istoricul Liceului şi oamenii care au muncit ori s‐au format acolo. 

 Inexplicabil,  nici  Monografia  Liceului  Codreanu  a 

domnului  profesor  Traian  Nicola  (1971),  nici  anuarul  Şcolii medii  nr.  2,  realizat  în  1956,  referitor  la  clasele  de  elevi  şi absolvenți, nu vorbise despre cei care, spre  bucuria  lor,  a  părinților  şi  a profesorilor, au promovat,  în acei ani, examenele a două clase într‐un singur an… 

Se  vede  că pe  atunci Ministerul Învățământului  şi  şcoala  erau  mai operative,  nu  ca  astăzi  când  un  elev, Mihai Beți, venit din Basarabia, admis „a studia doi ani într‐unul” nu a putut promova  pentru  că…  cei  de  la Serviciul Național de Evaluare  şi Examinare,  care  trebuiau  să elaboreze testele de verificare a conținutului asimilat în vederea „promovării a doi ani de studii  în unul singur”,  Şcoala 74 din 

374

sectorul  4  a  Capitalei  n‐a  primit…  subiectele…  (  a  se  vedea ziarul Adevărul din 15 octombrie 2003). 

 * 

  

 

Miron Costin, revistă de cercetări şi mărturii istorice  Miron  Costin  revistă  lunară  de  cercetări  şi  mărturii 

istorice, animată de Tudor Pamfile, dar  la a cărei  întemeiere a contribuit  substanțial  şi  profesorul  de  religie  de  la  Liceul Codreanu, preotul Ioan Antonovici. 

Apare  în  perioada  1913  ‐1919  şi  după  cum  se  spune  în „Cuvânt  înainte”  îşi propunea, ca  şi  revista „Ion Creangă”,  să strângă  „felurite  mărturii  scrise  ale  trecutului  nostru, documente,  inscripțiile,  însemnările  şi  altele  –  care  nu zugrăvesc de cele mai multe ori decât o viață tot românească.” 

Redacția şi administrația în Bârlad, strada Corbului. Administratorul  revistei  era    V.C.  Nicolau.  Revista 

preconiza  un  Institut  pentru  Studiul  Europei  Sud‐estice  şi  a realiza,  în parte, un Muzeu  regional de  istorie  şi etnografie al Tutovei (Din Revista „Miron Costin” nr. 7). 

375

Ca  întemeietori  şi susținători ai  revistei Miron Costin dar şi  colaboratori  sunt  cunoscuții:  slt.  Angelescu,  Alex  Ecsarhu, Căpitan  P. Gane, H. Gherghely,  Lt.  L. Ghika  –  Brigadier, M. Lupescu, C.N. Mateescu, T. Pamfile, Lt. A. Saint – Georges, N. I. Stroici, Eugenia Botez – Ciolacu, I. Chrissoveloni, G. Tutoveanu. 

În revistă mai semnau:I. Antonovici, I. Caşu, I. Ciolan, Z. Corlăteanu, V.C. Nicolau, pr. Gh. Vartolomeiu, pr. T. Bălăşel, A.Gorovei ş.a. 

        * Adesea,  în  primii  ani,  revista  făcea  popularizarea 

muzeului Al Saint – Georges din Bârlad. Muzeul  era  opera  ofițerului  de  la  regimentul  2  roşiori 

Bârlad, bun colaborator  la revista Miron Costin,  îndrăgostit de arhivistică. După ce şi‐a realizat o colecție cu piese din trecutul poporului nostru a deschis  la Bârlad primul muzeu particular unde  inițiatorul  era  custode, muzeograf  dar  şi  îndrumător  al vizitatorilor în cele două zile de acces a acestora. 

Ziarul Adevărul din 19 septembrie 1912 a publicat articolul „Un muzeu  în  Bârlad”,  făcând  şi  un  inventar  al  pieselor  din componența  acestuia. Muzeul  Al  Saint‐Georges  din  Bârlad  a fost distrus de trupele germane în anii războiului 1916‐1918. 

        * …”Tot  Pamfile  a  mai  făcut  să  apară  şi  o  revistă  de 

documente intitulată „Miron Costin”, ştiind că şi ”Făt‐Frumos” tipărea  în  ultima  pagină  câte  un  document”  –  spune  G. Tutoveanu  în  Scrisul  Nostru,  în  „Discuții  literare”  cu  V. Damaschin. 

Biblioteca  municipală  din  Bârlad  deține  numerele  din august 1913 – august 1919. 

* 

Monitorul comunal al Primăriei din

376

Bârlad A ieşit de sub tipar cu data de 16 septembrie, scrie Paloda din 22

noiembrie 1892. Acest Monitor alcătuit din 3 foi mari, pe fiecare pagină având o coloană cu litere garmond, conţine dezbaterile consiliului comunal, în şedinţa de la 12 septembrie şi se arată care chestiuni s-au rezolvat în interesul general al oraşului nostru. Se aprecia că Monitorul acesta este „un document foarte preţios" pentru că trata ce s-a petrecut cu ocazia iarmarocului din acel an cu distribuirea locurilor şi arendarea barătcilor de pe teritoriul Casei proprietăţii.

*

Năzuinţe Năzuinţe, revistă literară, ştiinţifică, era la al 5-6-lea

număr în februarie 1971 (anul III de activitate) şi apărea la Liceul „Mihail Kogălniceanu" din Vaslui, cu tipărire la Bârlad.

Publicau poezie Valentina Teclici, Anişoara Corcodel şi Georgeta Ţurcanu, alăturându-li-se profesorii lor: Şt. Bujoreanu, dr. Aurel Schroter, H. Steinberg, Mihai Cărăuşu, Emilia Mihăilescu ş.a.

Revista avea organizat şi susţinea un concurs de creaţie literară.

Avea preocupări susţinute pentru creaţia ştiinţifică. *

Onoare şi patrie Onoare şi patrie este o revistă realizată ca număr festiv la 

1 noiembrie 1995, cu prilejul sărbătoririi a 80 de ani de existență a  Brigăzii  17  artilerie  – General  „Al.  Tell”,  îmbrăcând  un  stil sobru, concis, cu o grafică modernă, reuşind să pună în valoare trecutul încărcat de glorie al generațiilor care şi‐au făcut datoria față de patrie, apărând permanent fruntariile străbune. 

„Seara, de sub pulberea timpului, chipuri de artilerişti ne privesc  cu  satisfacția  datoriei  împlinite  la  Turtucaia,  la Mărăşeşti  şi  la Oituz,  între  Prut  şi Nistru,  la Odesa  şi  pusta maghiară sau  în Cehoslovacia, ei au  înscris  în cartea neamului 

377

adevărate pagini de eroism” –  spune N. Rotaru,  comandantul unității în documentarul „Profesiunea de artilerist.” 

Au  făcut parte din  colectivul de  redacție: Pricopie  Ioan, Costan  Vasile,  Scânteie Mihai,  Năstase  Dorel,  se  pare  –  toți ofițeri. 

Revista merită căutată, apoi citită, difuzată, dar mai ales păstrată şi popularizată. Structura ei tematică cere aceasta. 

* 

Pagini de jurnal Pagini  de  jurnal,publicație  editată  de  Cercul  de  creație 

literară  şi presă de  la Clubul  elevilor din Bârlad,  începând  cu noiembrie 1989,  fiind o continuare a ceea ce a  fost  în perioada 1983‐1989 „Revista Cireşarilor”.

*

Pagini literare Pagini  literare,  revistă  literară  şi  de  cultură  generală, 

apare lunar, anul I nr. 1, septembrie 1934, director Lazăr Beneş, redacția şi administrația în Pueşti ‐Tutova, 12 pagini. 

În singurul număr care apare – septembrie 1934 – revista încunoştiințează  cititorii  că  „  în  urma  numeroaselor  cereri primite a hotărât ca începând cu numărul următor să înființeze o „pagină socială” care va fi redactată de unul din colaboratori. 

Dl.  Cosma  Damian  ‐  ziarist,  a  fost  numit  redactor  şi 

378

responsabil al revistei „Pagini literare” pentru oraşul şi  județul Iaşi. 

Realizată  la  „Tiparul  Tutovei”,  strada  Regală  nr.  15 Bârlad, revista recomandă să fie citite: 

 „Cartea Țării”, de Adrian Maniu; „Cuvântul Talisman”, de Saşa Pană; „Ceai dansant”, de Erosia Peretz; „India”, de Mircea Eliade; „Arsenic”, de Sergiu Dan.  La  „Cronica  Tutovei”,  sub  semnătura  Labany  citim  o 

epigramă adresată unui anume:  

Dl. perceptor Răşcanu Face vizite tot anu´ Cu‐o deviză… pân´ la rai „Ai, nu ai, trebuie să dai! 

 La „Note  literare” aflăm că domnul  Isaiia Răcăciuni este 

autorul piesei „Trei cruci” şi a comediei „Doctorul Berechet”, cu care se va deschide în toamnă stagiunea Teatrului Iancovescu şi are  încheiat un contract cu Editura Națională – Ciornei pentru romanul „Iubiri otrăvite”. Domnul Eugen Relgis, autorul cărții „Prieteniile  lui  Miron”  are  terminată  „Cosmometapolis”  şi lucrează  la  „Umanitarism  şi  Eugenism”  şi  „Minimum  de existență”. 

* 

379

 

Pagini medicale bârlădene Pagini  medicale  bârlădene,  publicație  periodică, 

independentă, de opinie,  informație medicală  şi  cultură,  în 16 pagini,  editată  de  Colegiul medicilor  din  România,  Anul  VI, ajunsă  la  nr.66‐67/2003,  anunță  omagierea  a  două  mari personalități  medicale  româneşti:  Ion  Juvara  şi  George  Emil Palade,  între  9‐11octombrie  2003  –  la Piatra Neamț  şi  a XIX‐a reuniune a chirurgilor din Moldova (vezi nr.737/2003 din ziarul Păreri Tutovene). 

Director  şi  coordonator  al  publicației  este  dr.  Nicu Botezatu.  „Adresa  pentru  corespondență,  str.  Bradului  nr.  10 Bârlad;  redacția  la  Păreri  Tutovene  Bârlad  ori  la  Primăria municipiului Bârlad – Spitalul municipal de adulți Bârlad, str. Republicii nr.300, tipar – Tipografia A.D.C. Vaslui. 

Citind  articolul  „Biblioteca  publicației  Pagini  Medicale Bârlădene” – apărut la rubrica  „Pilula la ceas de veghe”, scris de dr.  Nicu  Botezatu,  despre  „cărțile  scrise  de medici,  din mai marele  univers  al  cărților  în  general,  pe  care  le‐am  îndrăgit dimpreună cu soția şi copii mei, răspândite în acareturile casei”, pe mine, ca cititor, gândurile m‐au dus la ceea ce scrie în caseta referitoare  la  tehnoredactarea  revistei:  Mihaela  –  Adriana 

380

Nastac,  Alexandra  –  Nina  Botezatu,  Nicolae‐Alexandru Botezatu este – ceea ce înseamnă, într‐adevăr, că publicația este inima familiei medicului Botezatu. Şi nu întâmplător. Tatăl său –Alexandru  Botezatu  –  ani  mulți  secretar  al  Comitetului executiv de la Primăria municipiului Bârlad era un mare iubitor şi  cunoscător  de  literatură,  un meloman  şi  interpret  pe  care (Dumnezeu  să‐l  aibă  în  grijă!)  l‐am  prețuit  foarte  mult  noi, colegii din preajma‐i… Un bun coleg, prieten şi sufletist pe care oricine şi‐l doreşte… 

Dar  iată  ce  cuprinde  pe  scurt  numărul  de  revistă  din februarie  2003:  o  dedicație  Colegiului  medicilor  din  județul Neamț,  în  aşteptarea  zilelor  lui  iulie  la…  Durău;  o  anchetă despre  „Diversitatea  metodelor  de  identificare  în  genetica forensică”, de prof. Dr. Monica  Planteanu U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi;  interogație,  tot analitică,  retrospectivă dar  şi vizionară  cu titlul „Am progresat or n‐am progresat?” de dr. Virgil Răzeşu; la  rubrica”Dosare  prăfuite  şi  uitate”  –  „Schiță  istorică  a dezvoltării  oncologiei  clujene  (II)” de prof. dr.  Sandu Bologa, profesor consultant U.M.F. „Iuliu Hațeganu” Cluj – Napoca; dr. Gheorghe Mămuleru Călimăneşti  semnează „Pledoarie pentru terapia balneară”; o pagină „Vitrina  cărților medicale”  în  care semnează  dr.  Nicu  Botezatu,  dr.  Calu  Lucica  şi  dr.  Iorgu Gălățeanu  recenzii despre „Îngrijirea vârstnicilor cu obstrucție urinară joasă” şi „Hemoperfuzia”; „Fluorochinolonele”, „Studii, tehnici  şi metode de protetică dentară”, „Constipația cronică”, „Curs  de  semiologie medicală,  dr.  Laura Ciobanu,  şef  lucrări U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi, clinica a VI‐a medicală, Spitalul clinic recuperare, medic primar interne şi pneumologie, împreună cu dr.  Lăcrămioara Cebotaru, medic  rezident M.F.  semnează  „O posibilă cauză de urticare cronică „la orice.” 

Prof.  Gruia  Novac  realizează  la  „Arta  neputinței  de  a rata” o cronică, de adâncă cunoaştere, a romanului Vânătoare de 

381

umbre de Adrian Buşilă (Ed. Junimea, Iaşi, 1992) şi Dicționar de iubiri ratate, tot de Adrian Buşilă (Editura Ex Ponto, Constanța, 2001);  prof.  Mioara  Popa,  referiri  pertinente  la  volumul Transplant  de  suflet  editat  de  „Viața  medicală  românească”, aducând astfel, cititorilor, bucuria cunoaşterii unui nume nou – M. Mucenic Dumitru, care, spune recenzenta, încearcă prin vers şi aforism „o şansă de a‐şi redobândi ceva din Timpul trăit, un pic de nemurire!” – ceea ce am dori fiecare… 

Preotul militar Petru Pop din Baia Mare semnează versuri proprii  „Ruga  nopții  de  spital”,  Nicu  Botezatu  prezintă „Medalia  150  de  ani  ‐ Maternitatea  Cuza  Vodă  Iaşi”,  iar  dr, Felix Marian – Baia Mare,  face recenzia  la „Revista română de medicina muncii” nr. 3‐4/2002. 

Mai  semnează:  dr.  Doru  Munteanu,  medic  de  familie Bârlad, dr. Adrian Cotârleț – Moineşti, dr.  Irina Hrițcu, medic specialist  pneumologie,  dr.  Cristina  Bârsu  U.M.F.  „Iuliu Hațeganu”  Cluj‐Napoca,  Virginia  Şerbănescu  din  Germania poezia  „Elegie  pentru  limba  română”,  dar  şi  dr.  Liliana Grădinaru,  în  zi  de  Sf.  Nicolae,  6  decembrie  2002  „Vertebre albului”,  dedicată  Domnului  dr.  Nicu  Botezatu:  Vertebra  albului  /Vorbind  din  zeitatea  /  Copacului  său  vertical  /  S‐a logodit /  Cu cernelurile instalate / Şi cu pana suflată / Cu metal astral / Înfruptându‐se / Din minunea cristică / De a fi om / La masa  tăcerii  lui  / Clipa  trăieşte  /  Împărțind  lumină  /  Până  la geamătul / Ultimului strigăt. 

Revista  Pagini  medicale  bârlădene,  realizată  de  bârlădeni, dar nu numai de ei, utilă medicilor şi cititorilor  în general, din întreaga  România. Un mare merit  are  familia Nicu  Botezatu, fiul fostului meu coleg Alexandru Botezatu – Bârlad. 

A  se  vedea  şi  finalul  de  text  la medalionul  „Însemnări medicale” – partea referitoare la omul şi opera N.C. Paulescu. 

*  

382

Pagini medicale bârlădene  

Comparată cu „Stejarul de la Bârlad la 100 de apariţii” (prof.dr. Jecu Avram, Timişoara, „Pagini medicale bârlădene” purtând sigla „Academiei Bârlădene”, creditată pe mai departe de Colegiul medicilor din România şi având pe acelaşi dr. Nicu Botezatu drept coordonator, este etalon al creşterii publicisticii bârlădene după 1989.

Cu coperte mai frumoase şi mai complete, cu pagini înmulţite – de la 16 prin 2003, la 44-46 astăzi, cu texte dense şi de conţinut, ilustraţii diverse şi la obiect, variate ca tematică şi conţinut literar-ştiinţific şi informativ la nivel european, „Pagini medicale bârlădene” satisfac pretenţiile celor care îi scriu din întreaga ţară dar şi din străinătate

Evidenţiem în primul

rând editorialele: „Studii de carcinogeneză efectuate în Japonia, Importanţa prevenirii precoce a cancerului de dr. Gheorghe Lazăroniu; „Ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică” de prof.dr.doc. Dumitru Dumitraşcu, Cluj; „Criza existenţială” de dr. Georges Dimitraşco, Elveţia; „Accidentele de trafic – o provocare globală” de dr. Luminiţa Simion Lăbuşcă, Iaşi; „Pot fi prevenite erorile umane?” de dr. Gh.Lăzăroniu ş. a.m.d.

Dincolo de noutăţile editoriale am reţinut diversitatea dintr-o intervenţie a profesorului dr. C. Dimoftache Zeletin care deosebit de problemele medicale face trimitere la beletristica pe care o promovează Paginile…la poezie, eseu şi evocare, studii de istoria culturii şi filosofiei, recenziile făcute paginilor de carte ori de reviste, făcând ca publicaţia în cauză să rămână una din cele mai citite şi bine difuzate în ţară şi străinătate. Scriu în revistă medici, scriitori şi publicişti recunoscuţi, cum

383

ar fi cei citaţi dar şi prof. dr. Corneliu Sadetay, dr. Richard Constantinescu, prof.dr. Gh. Scripcaru, prof. dr. Traian Ataman, Prof.dr.Nicolae Gorun, dr.Elena Cardaş, dr. Virgil Răzescu, dr. Liliana Grădinaru, dr. Viorica Botezatu, prof. dr. Ştefania Kory Calomfirescu, dr. Cezar Popescu, dar şi mulţi colaboratori care întăresc sentimentul de breaslă. Revenirea lor cu noi şi noi intervenţii în revista care le place şi o slujesc, dovedeşte ataşament, dragoste şi interes dar şi respect pentru cei care îi aşteaptă să le apară şi să le citească materialele, din revista pe care o cumpără ei şi familiile lor.

Legată de tradiţiile culturale ale Bârladului, revista şi scriitorii ei, satisfac. Relaţiile cu revistele medicale, cu cartea de profil, dar şi cu tot ceea ce înseamnă publicistică şi cuvânt tipărit, fac din Paginile… la care ne referim mereu o noutate. Ceea ce este şi meritul colectivului de redacţie pe care l-am fi vrut scris pe coperta revistei care are atâtea merite.

Deosebit de problemele fundamentale, referirile la cartea juridică, tehnică, răsfoirea revistelor medicale interne sau externe, a celor primite la redacţie ori aflate în biblioteci ori la autori de către persoane cunoscute cititorilor şi cu autoritate în domeniu, dintre care îi enumerăm pe prof. dr. Ion Hurjui, dr. Alexandra – Nina Botezatu, dr. Victoria Cozma-Nica, Nicolae Alexandru Botezatu, pr. Petru-Silviu Giuşcă. Maria Dorofte, dr. Gica Purnavel, Simion Bogdănescu, prof. Gh. Clapa, Ana Maria Botnaru, plac cititorilor.

Jurnal plastic (Dumitru Dumitraşcu, pictură, Editura Alma Mater Cluj Napoca, 2007) semnat de Ion Hurjui, „La pârâul D(r)acului” de Iftime Nesfântu, „Controverse ale istoriei-Alexandru Ioan Cuza” de prof. Oltea Răşcanu-Gramaticu, „Michelangelo (I) de Ovidiu Drâmbă, „Grigore C. Bostan – Poezia populară românească în spaţiul Carpato-Nistrean” de Petruş Andrei, atestă cât de largă este paleta şi a tematicii lor.

„Atenţie Europa, sosim!” tablete dulci-amare de Viorel Patraşcu în comentarea lui C.D. Zeletin, „Eminescu printre noi” de Ion Hurjui, „Spiru Haret – 155 ani de la naşterea sa” de dr. Gheorghe Mămularu, Călimăneşti, „Restituiri din impresionanta operă a marelui om de spirit Gr.T.Popa (1892-1948) membru al Academiei Române (1936), nominalizat Nobel…” de dr. Richard Constantinescu ca şi „Îngheţul vine de la Nord Est” fragment de roman de prof.dr. Mihai Ghiur, marchează preocupările în diversitate ale protectorilor sănătăţii

384

oamenilor. La care se adaugă poezia care nu lipseşte, scrisă cu

mintea, din inimă. Chenare şi titluri „O jumătate de secol de neuitare (1957-

2007 – cu fotografia promoţiei pe coperta revistei), „Aripi frânte, mult prea devreme”, „A murit Nuţu! (prof.univ dr. P.P.Vancea), „Modelele seduc, modelele se duc… Petre Boişteanu (1947-2006) pun alături boabele de speranţă, de inevitabilele lacrimi. Sunt şi medicii oameni!

Alte chenare cu titluri ca acestea: „Virgilică” de dr. Virgil Răzescu, „Despre demisie” de dr. Victor Lotreanu, „După 50 de ani” de dr. Vasile Maica, „Frumos şi urât” de dr. V. Lotneanu, „Cenotaful din cer” de dr. Lucian Merişca, „Francofoni şi circofili” de dr.Viorel Pătraşcu, Piteşti, „Badea Gheorghe” de dr.Virgil Răzescu, explică faptul că medicii sunt nu numai buni specialişti în profesia lor, literaţi pricepuţi, dar şi buni gazetari. Că am sau nu dreptate, citească oricine „NATO, pe înţelesul babelor” de dr. Viorel Pătraşcu – Piteşti din nr.106-107, pag.26 şi o să înţeleagă totul. Dar, iată tableta în cauză: „Era în ziua următoare summitului de la Praga. A intrat în cabinet o bătrână, sprijinindu-se într-un baston improvizat dintr-o cracă de alun. Face parte din segmentul acela de populaţie care, din fericire, nu răspunde niciodată la întrebările din sondajele de opinie. Când m-a văzut a început să turuie: „Ia uite la cine m-a trimis ăia de la comună! Păi, eu te cunosc de când aveai barba mai neagră şi când m-ai consultat că-mi ieşise o spuzeală pe care o luam de la o purcea.

Acum am probleme cu tălpile care mi se încinge, de trebe să mă opresc mereu la capu' locului şi să le frec cu ceva. Mi-a dat acuma pastile, infiltraţii, alte alea cu care să te ungi, dar parcă ar fi apă chioară.

Eu cred că e de la muncă şi de la nevoi. Am un petic de grădină de 30 de ari, pe care îl sap singurică. Noră-mea zice mereu că ea e frumoasă, nu-i stă bine cu sapa în mână, ea vrea cu ruju' pe buze.

Că decât 300.000 pensie, mai bine trăia Ceauşescu. Ăla îţi dădea 25 de lei şi luam de ei peşte şi salam proaspăt de la Slatina, că acolo era oraşu' lui. Acu' peştele doar îl miroşi, iar salamu' e stricat şi te dă în intoxicaţie. Alţi bani, altă distracţie.

Aseară zicea ăia pe la aparate că a intrat în NATO. Toată noaptea a ţinut-o aşa: Nato şi iar Nato. L-am întrebat pe moşu'

385

meu: ce e, bă, acela NATO? A zis că e ceva cu americanii şi cu Polu' Nord şi că ne dă ceva, altfel nu se poate! Alte babe din vecini zicea că a intrat Cehoslovacia, iar un nepot ne-a spus că vine americanii ca să ne ocupe şi o să ne mărească pensiile, ca să ne astupe gura. Eu, în gându' meu, i-am dat dracu' pe toţi: ruşi, americani, turci şi ţigani. Că aşa nu se mai poate, păi, unde e dumn'le, sfecla şi porumbu' de pe câmpu' pe care acuma vezi numai ciulini? Să vină unu' aşa cum a fost Ceauşescu! Să fie curăţenie, să ia pământu' înapoi, să dea cote, să dea foncire şi să oprească destrăbălarea.

Ai dracu', la televizor arată numai din ăia care se pupă şi se călăreşte fără ruşine. Parcă a venit vremea să calce bărbatu' femeia aşa cum face cocoşu': pe văzute!

Păi, ăştia ştie ca mine de muncă? La sapă cu ei”! Iar, „Lacrimi la zidul plângerii” de dr. Ştefan Marinescu,

Craiova, ori interviul-reportaj „Schitul de ceară” de Iftimie Nesfântu, dovedesc nu numai cruzimea în torturi a comuniştilor, dar şi faptul că printre apropriaţii conducerii din unele sectoare, cum a fost şi patriarhul Iustinian Marina, acuzat de unii de comunism şi în altare, era el însuşi un mare vizat pentru că ştia să-şi aleagă şi să-şi apere colaboratorii întru credinţă, biserică şi românism.

*  

Paloda literară Paloda  Literară    apare  ca  revistă  lunară  la  20  ianuarie 

1904,  sub  conducerea  prof.  D.  Nanu,  fără  G.  Tutoveanu,  iar numerele  6‐12  sunt  scoase  sub  conducerea  lui  Corneliu Moldovanu, la Tipografia G. Cațafany. 

386

Apariția Palodei Literare  la Bârlad  în 1904 este salutată cu interes  de  N.  Iorga,  în  numele  redacției  „Semănătorul  „:  „E vorba  adică  a  se  încerca  în  Bârlad  o  mişcare  literară  de provincie  care  ar  folosi mişcării  literare  generale  a  neamului nostru” (Din „Semănătorul”, IV 1 februarie 1904 ‐ citat de Oltea Răşcanu din articolul ”Corneliu  Moldovanu” 

Începând cu nr. 3, în Paloda Literară de la Bârlad scriu: N. Iorga, Titu Maiorescu, Barbu Delavrancea, M. Dragomirescu, I. Petrovici, El. Văcărescu.  I.A. Basarabescu, Cincinat Pavelescu, Nicolae Gh. Rădulescu – Niger, Ioan D. Manolache. 

După un an de activitate,  la 28 decembrie 1904 (numărul 11 – 12) Paloda Literară – ca primă revistă  literară din Bârlad – dispare  „spre  a uşura drumul  revistei  „Făt Frumos”,  care  are greutăți mult mai mari de învins, şi în jurul căreia trebuiesc dar  concentrate  toate  forțele  băneşti  şi  intelectuale”  –  se  spune  în ultimul număr al Palodei. 

  * Într‐un  articol  program  din  Paloda  Literară  poetul  D. 

Nanu,  profesor  la  Liceul  Codreanu,  observă  că:  „  Bârladul seamănă cu vechile burguri germane care au orgoliu de a  trăi din  propria  lor  viață  intelectuală.”  El  definea  prin  artă atmosfera  care  a dus  la  apariția  revistei  „Făt‐Frumos”,  care  a făcut epocă în viața literară a țării, Nicolae Iorga asemuind‐o cu Semănătorul şi Luceafărul de  la Buda‐Pesta. Ceea ce  înseamnă că Iorga vedea în Bârladul de atunci una din Capitalele culturii româneşti. 

        * Paloda Literară, Bârlad, 20 ianuarie-28 decembrie 1904,

odată pe lună, 33x24 cm., anual 1,50 lei, 10 bani numărul. Tipografia Caţafany. La 28 februarie de două ori pe lună. Semestrial 1,50 lei scriu Nerva Hodoş şi Al Sadi Ionescu în Publicaţiile periodice româneşti, 1913.

387

Paloda literară Apare la tipografia Caţafany, odată pe lună, 1904, o

„jumătate de an sub conducerea lui D. Nanu (scurtat N., pe atunci profesor în Bârlad),apoi sub a lui Corn. Vasiliu Moldovanu (scurtat Cornel sau C.M., student universitar, din Bârlad), primul întrebuinţând uneori pseudonimul Dan, ba şi Stymphal (cf. nr.5 Lupaşcu), al doilea pe cel de Radu sau Radu Stâncă, la traduceri"; scriu Gr. Creţu şi I. Antonovici în lucrarea lor despre „Tipografiile... din Bârlad". Ei noteză în continuare pe cei 17 colaboratori prozatori: I. Adam, I. A. Basarabescu, N. Băleanu, Mih. Dragomirescu, M. Galitza (Bârlad), E. G(ârleanu), Em. Meril şi Emaril (Emanoil Gârleanu şi soţia Mar(ia E.)-lena, provizor Bârlad), N. Iorga (reproducere), S. Teodorescu Chirileanu (reproducere), Leon T. Maiorescu (reprod.), I.D.Manolache, cf. Literatura şi arta română VII 703, Paloda XX6 şi Paloda literară I nr.9), C. Pasăre, Profir, Senin (P.Pogonatu, magistrat), Silvia Slăvescu, Stella (pseudonim),N. Stoleriu (învăţător Zorleni), Tonegaru. Unii din cei enumeraţi publicau şi versuri. Publicau numai versuri următorii 16: Maria Artenie (institutoare Bârlad, traducea din Horace), Const. Cantili, Clement - Bacău (medicinist evreu), Hildebrand Frolla, Al. Gherghel, Isis -München (Isidor Budu), N. L(upu), K(ostache, Bârlad, folclor), Ofelia (pseudonim), G.G. Orleanu, Cincinat Pavelescu, I. Petrovici (în 1909 profesor de filozofie la Universitatea din Iaşi), I. Pollio (consul francez, Galaţi), Rândunel Tekir-Ghiol (pseudonim) I Stătescu - Naia, G. Tutoveanu (alias Ionescu Bârlad, a publicat un volum de poezii „Albastru", Bucureşti, 1902, conf. Paloda XXI 225), Hélène Văcarescu, A.Zamfirescu, At. Mândru (alias Gheorghiu Bârlad). Cei doi redactori şi soţii Gârleanu dădeau şi traduceri. Se mai preciza: publicaţia cuprindea şi portrete, cele mai multe lucrate de zincograful bucureştean Marwan, că tinerii scriitori de la Paloda literară se strâng în jurul revistei Făt-Frumos, iar în 1907, mulţi colaborau şi la revista „Convorbiri” a lui Mihail Dragomirescu din Bucureşti. Paloda nr. 51 anunţa ca viitori colaboratori ai Palodei literare şi pe Artur Gorovei, Bogdan Ionescu, Notara, Şt. Petică, C(ezar), Vârgolici şi Zigfrid, ale căror nume nu figurau în revistă.

        * 

388

Paşi spre infinit Paşi spre infinit, revistă de astronomie, editată de

Asociaţia Astronomică “Sirius” (A.A.S.) de la Liceul teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, semestrială, apare la al VIII-lea an de activitate în anul 2006, când ajunge la cititori numărul 15 al său.

Directorul revistei, profesorul Ioan Adam, redactor şef prof. Ioan Puflea, redactor şef adjunct Alina Chirica şi înv. Marinica Giuşcă, secretar general de redacţie Bogdan Munteanu, care se ocupă şi de tehnoredactarea computerizată, iar Constantin Andrei Popa de grafica coperţilor şi postere.

Revista dispune de un larg colectiv redacţional nominalizat la locul potrivit, indicându-li-se însărcinările: redactori, fotoreporteri, traducători, corespondenţă internet, culegători de texte. Totodată este arătată componenţa Consiliului director al Asociaţiei Astronomice “Sirius”: preşedinte – prof. Ioan Adam, vicepreşedinte – înv. Marinica Giuşcă, secretar înv. Gabriela Marin, economist Mariana Balan, după care sunt enunţaţi coordonatorii departamentelor, responsabilii comisiilor de resort, consilierii de activitate.

Tipărită la SC Irimpex SRL Bârlad, cu indicarea sponsorilor şi sediul redacţiei:Liceul “Mihai Eminescu”, strada cu acelaşi nume, nr.1 Bârlad.

Format 21x30 cm., în 60 de pagini, plus coperţile, cu o ilustraţie bogată de bun gust.

Din numerele consultate rezultă că axa publicaţiei are ca bază şi desfăşurare prezentarea unor documentare de iniţiere a cititorilor, dar şi de completare a cunoştinţelor celor cunoscători, de către autorii în materie: “Orientarea pe bolta cerească” – un ciclu de materiale semnat de Vlad Alexandru Lazanu şi

profesorul Ioan Adam, “Sistemul solar”, ajuns la episodul 4 şi semnat de dr.Cristina Blaga; “Global Flyer sau în jurul lumii

389

fără escală”, de Cătălin Mosora; “Periplu printre inele – misiunea spaţială Cassini-Huygens, cu iscălitura regretatului Harald Alexandrescu; “Cometele”, ajuns la secvenţa nr.4, de Virgil V. Scurtu; “Fizica şi astronomia în contextul interdisciplinarităţii şi nu numai..., de prof. Mircea Tănăsescu, cu un mic portret al omului de ştiinţă Benoit Madidelbrot, născut în Polonia în 1924; “Fenomene astronomice în activitate” de prof. Ioan Adam şi Georgian-Alin Melinti; “Astronomia şi şcoala – rolul învăţării astronomiei în şcoala mileniului III, un ciclu semnat de colectivul prof. Ana Pică – Sibiu, dr. Vasile Pop – Cluj-Napoca, dr. Tiberiu Oproiu, Cluj-Napoca etc.

Alături de documentare, ca cele enumerate, stau în chenar, un fel de note de călătorie, semnate, probabil, în majoritate, de elevi preznţi la evenimente: vizita olimpicilor români în Belgia – 24-28 ianuarie, 2004, de George Robert Butunoi, “Jurnalul de excursie la Iaşi”, de Oana Vârlan, Silvia-Nicoleta Dulgheru, cu opriri şi detalieri de la Planetariu, Observatorul Astronomic – unde au rămas cu impresia unui muzeu părăsit şi care, dacă ar fi mutat la Bârlad, pe “Dealul Morilor”, ar deveni, sigur, şi o sursă de bani de pe urma lui, printr-o mai bună organizare a activităţii de cercetare dar şi de “explorare” a lui; “Jurnal de Olimpiade” 14-18 aprilie 2004, la Cluj-Napoca, de Daniel Bălăşoiu; “Jurnal de excursie Galaţi, 5 iunie 2004”, de Oana Vârlan; Jurnal Expediţia ştiinţifică “Eclipsis-2006” în Turcia (Antalya-Manavgot) 23 martie -1 aprilie, de Vlad Mărgărint, dar şi materiale de genul “Simpozionul “Victor Anestin, primul jurnalis de ştiinţă din România”, de Ştefan Neculai.

Dezvoltând subiectul, Ştefan Neculai punctează câteva repere privind şi apariţia jurnalismului de ştiinţă în România. “Dicţionarul presei româneşti precizează că publicistica românească a împlinit două veacuri şi jumătate, în 1981, de la apariţia pe teritoriul nostru a primului periodic românesc,” numit “Calendar” întocmit şi tipărit în anul 1731 de dascălul Petcu Soanul din Scheii Braşovului, în Transilvania, înainte de activitatea reprezentanţilor Şcolii Ardelene, devansând cu aproape 100 de ani “Curierul românesc” a lui Ion Heliade – Rădulescu şi “Albina românească” publicat de Gheorghe Asachi, ambele datând din 1829.

Cititorii află şi despre faptul că în 1839, la mai puţin de

390

un an de la atestarea oficială a fotografiei în Franţa, în Albina românească din Iaşi a apărut un articol despre invenţia fotografiei, că în 1840 în “Gazeta de Transilvania” din Braşov a apărut un articol despre procedeul daguerreotipiei , că Popp Carol de Szathmari a avut atelier fotografic pe actuala Calea Victoriei, el fiind considerat primul fotoreporter de război din lume.

Bine documentat, folosind prezenţa la Simpozion ca Invitat, a lui Cătălin Mosora, jurnalist de ştiinţă la radio Europa FM, ca să vorbească despre Victor Anestin, ca cel care a avut prioritatea în domeniul jurnalismului de ştiinţă, autorul Ştefan Neculai reaminteşte că Anestin, fiul actorului craiovean Ion Anestin, s-a născut în 1875 la Bacău la 19 septembrie, că a absolvit cursul liceal la Craiova, după care a lucrat ca reporter, corector sau secretar de redacţie la ziarele “Adevărul”, “Dimineaţa”, “Viitorul”, “Minerva” şi “Universul”, iar în 1906 a înfiinţat revista “Orion” în care a semnat numeroase articole, cu observaţii personale asupra cometelor şi stelelor.

Tot Victor Anestin a înfiinţat în 1908 “Societatea Astronomică Română”, iar în 1913 altă societate cu numele “Prietenii Ştiinţei”, dar şi biblioteca “Ştiinţa pentru toţi” de la Câmpina. Revista “Ştiinţa tuturor” apărută la 20 octombrie 1918, la Craiova, avea să fie ultima iniţiativă de cultură a celui care bolnav şi sărac, moare la 7 noiembrie 1918. S-a bucurat de aprecierea unor personalităţi Flammarion, Lowel, Berbe- rich, Brenner, Ţiţeica, C. Istrate, I. Simionescu etc.

Unele documentare au o subtilitate care, nu întâmplător, acuză, ca în cazul de la Observatorul astronomic din Iaşi, unde citim întâmplarea din “neuitatul an 1966”, când “sub privirile pasive ale tuturor astronomilor din ţară, a fost alungat de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dr.doc. Victor

391

Nadolschi, care făcuse ceva la Observatorul din Iaşi, după care unitatea de cercetare a intrat într-o lungă “eclipsă totală” care durează şi azi”, scria Virgil V. Scurtu – Iaşi, în numărul 15/2006 al revistei.

Menţionăm şi caracterul multidisciplinar al materialelor găzduite, care se referă nu numai la astrologie ci şi la “Colaborarea transfrontalieră pentru protecţia calităţii apelor de suprafaţă din bazinul hidrografic al râului Prut,” Concursul Naţional de grafică, pictură şi fotografie astronomică, ediţia a IV-a, Bârlad, 11 martie 2006”, “Concursul prin corespondenţă “Green Planet”, ediţia a II-a, Moscova, aprilie 2006”, “Participarea la lansarea cărţii Infomania cu pledoarie pentru jurnalismul de ştiinţă la Radio Europa FM, autor Cătălin Mosoia, Editura Humanitas , “Simpozionul Naţional Educaţia şi astronomia în mileniul III”, ediţia a VI-a, Bârlad 6-7 mai 2006” etc.

Incitante mi se par şi materialele care încep cu o întrebare: “Care este viitorul omenirii?”, “Suntem oare singuri în Univers?”, faţă de care ne liniştim când lecturăm materialele despre “Credinţele ţăranului român despre cer şi stele,” dezlegăm astro- enigmele” ori „cronogramele” dlui Sergiu Coloşenco, cosmopoeziile sau privim fotografiile realizate în diferite prilejuri şi publicate în revistă. Cu o mică observaţie: o scurtă cronică de identificare a persoanelor din fiecare fotomontaj ar fi necesară pentru a servi nepoţilor şi strănepoţilor noştri când vor răsfoi peste ani revista în cauză.

* 

Pădurenii Pădurenii, publicaţie a

Asociaţiei Culturale “Ethos” Pădurenii, cu un cuprins pe măsură: Invitaţie de primar Temistocle Diaconu; originea şi evoluţia aşezărilor din comuna Pădureni, extras din volumul apărut la Editura Performantica Iaşi, 2005, de prof. Adriana Bubulac; “Reveniri” de dr.Aurelia Cosma; “Oameni care au fost” de

392

Grecu Petru – o trecere în revistă a celor care s-au jertfit pentru patrie şi pământul natal; “Drogul – drum cu sens unic” – o lucrare semnată de Oana Toderaşcu, elevă în clasa a VII-a, care a obţinut locul I la faza judeţeană şi locul II la faza naţională a concursului. “Mesajul meu antidrog” (Profesor coordonator Buciumaş Violeta) etc.

În acelaşi număr (3/2007) Maria Gunea, bibliotecară, îşi

intitulează reportajul închinat profesoarei Grecu Ioana, cu ocazia pensionării, “Un copac cu flori”, din care se desprind mesaje de mulţumire şi recunoştinţă de la foştii elevi, crescuţi, educaţi şi redaţi societăţii ca s-o slujească. Profesoarei de biologie Grecu Ioana îi trimite vorbe frumoase fosta elevă Cătălina Ciulei, ea însăşi astăzi profesoară de biologie; fosta

în Italia, care dornică să-i oprească timpul în loc, spune: “Stai oră! Miracol în timp Opreşte-ţi rotirea o clipă Dă-mi visul eternului schimb Cât fumul prelins pe-o aripă.” În cadrul proiectului “Prin noi pentru ambientul nostru”,

“Pădurenii” are realizat în 2007 şi supliment pe această temă, în colaborare cu Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti, cu o ilustraţie bogată, costisitoare.

N-am desluşit periodicitatea, nici unitatea din Bîrlad care o tipăreşte. Are formatul 21/30 cm. în 20 de pagini, responsabil cu tehnoredactarea Anca Isabela Iacob.

Din colectivul de redacţie: Temistocle Diaconu, director,

redacţie, Cătălina Alexa, Daniel Băcăuanu şi Violeta Buciumaşi redactori.

Din colectivul de redacţie alte nume cunoscute, care, prin profesionalism şi priceperea lor, ar putea adăuga valenţe superioare publicaţiei: Aurelia Cosma, Gelu Bichineţ, Rodica Pop, Giorgeta Giosu, Costin Clit, Theodor Codreanu, Lina Codreanu, Viorel Vatamaniuc, Puiu Donose, C. Arvinte.

* 

Dan Răvaru, redactor şef, Culiţă Gavriliţă – secretar de

elevă Doina Buciumaş, astăzi profesoară de franceză la Padova,

393

Păstorul Tutovei Păstorul Tutovei  , revista Asociației preoților din  județul 

Tutova, apare  lunar,  cu deosebire  în  lunile de vacanță  iulie  şi august,  sub  auspiciile unui  comitet de  conducere  alcătuit din: preşedinte – protoiereu Grigore A. Dimitriu, vicepreşedinte, pr. Ilarion  Dodu  –  Drujeşti,  casier  pr.  D.  Dumbravă  –  Bârlad; secretar – preot N. Moise – Bârlad, membrii: preot Vasile Alecu – Bârlad, preot Gh. Dumbravă – Pueşti, preot Gh. Giurcanu – Unțeşti şi preot Ioan Leon – Costeşti. 

Redacția  revistei  la preot  I. Gh. Chirvase – Bârlad, preot Al. Gâlea – Bârlad, preot C.P. Belde – Perieni – Tutova. 

Se  cerea  ca  articolele  să  fie  trimise  pe  adresa  preot  I. Chirvase, strada Lascăr Catargiu nr. 70 Bârlad. 

Administrația, diacon Gh. Marinescu, str. Vornicul Sturza nr. 15 Bârlad. 

Primul număr apare în martie 1938; nr. 7 – în septembrie 1938. 

În  afara  conducerii,  în  revistă  au mai  semnat:  pr.  Ioan Corneliu,  M.  Grumăzescu  („Doctrina  şi  operele  sociale  ale Bisericii”;  pr.  Profesor  dr.  Marin  C.  Ionescu  de  la  biserica „Cuibul  cu  barză”  –  Bucureşti  („Preotul    şi  adevărurile biblice”); prof. Gh. Vrabie („Vechea şcoală bârlădeană) ş.a. 

Deosebit,  revista  susținea  rubrici:  „Ştiri  şi  fapte”,” („Decesul  decanului  Baroului  de  Tutova  –  Ştefan  Galin”,  de exemplu). „Cărți apărute”  („Creştinism  şi  comunism” de  Ioan 

394

Gh.  Savin,  profesor  universitar),  „Cronica  internă”  („Ziua dragostei”),  „Cronica  externă”  („Biserica  rusească  din diasporă”), comunicări redacționale etc. 

Un  articol  important  a  fost  dedicat  bisericii  „Sfinții împărați”,  legat  de  anul  1870,  când  a  luat  ființă  „Cimitirul Eternitatea”,  când  Andrei  Ionescu,  negustor  de  galanterie, primar  al  oraşului Bârlad,  o dată  cu  înființarea Cimitirului,  a pus  să  se  ridice  şi această biserică  în  formă de cruce, drept  în mijlocul cimitirului, ea fiind gata în 1885, copie fidelă a Capelei din  cimitirul Père Lachaise din Paris  –  locul unde  îşi doarme somnul de veci cel ce a  fost  frământat de „La Recherche de  la l’absolu”, Honore de Balzac. 

Realizată la atelierele grafice N. Peiu Bârlad. *

...”Cu  ocazia  împlinirii  vârstei  de  70  de  ani  a  poetului George Tutoveanu,  în semn de omagiu, un grup de prieteni şi scriitori  i‐au dedicat  bardului  tutovean  un  număr  festiv  (9‐10 din  octombrie  –  noiembrie  ‐  decembrie  1942)  al  revistei „Păstorul  Tutovei”  din  Bârlad,  în  alcătuirea  căruia  George Constandache  a  jucat  cel  mai  important  rol,  muncind  cu pasiune  şi  competență.  A  solicitat  pentru  această  ocazie, colaborarea  unor  scriitori  ca:  Tudor  Arghezi,  Ion Minulescu, I.A. Basarabescu, Atanase Mândru, Liviu Marian, I. Gr.Oprişan, George Lesnea, Radu Cosmin, Pamfil  Şeicaru, Leon   Mrejeru, Artur Gorovei, Aurel Tita, Victor Eftimiu, Aurel George Stino, Virgil Huzum,  B.  Clony,  Toma  Chiricuță,  Eugen  Ciuchi,  Ion Ojoc, C.D. Fortunescu, D.Al. Nanu, Virgil Duiculescu, prof. Dr. Iuliu Nițulescu, N. Rădulescu – Niger etc., etc.”  (Elena Nicola din „Un poet al Academiei Bârlădene, George Constandache”). 

Păstorul  Tutovei  revine  în  actualitate  în  anul  1994  sub egida  Protopopiatului  Bârlad,  din  colegiul  de  redacție  făcând parte: Marin Constantin, Petrică Tufaru, Căpriță Mihai, Valeriu Stelian,  Petru  Ioan,  membru  de  onoare  Iordan  Gheorghe, 

395

redactor şef Stoian Eugen. Redacția şi administrația revistei la protopopiatul Bârlad, 

strada Nicolae Bălcescu nr. 20. Este  o  continuare  a  ceea  ce  a  fost  Pastorul  Tutovei  din 

perioada 1938 – 1943, realizată de Asociația preoților ortodocşi din fostul județ Tutova. 

Citim din cuprins: Datini şi obiceiuri de Sfintele Paşti – de Eugen  Stoian, Ouă  încondeiate  – de  Ilie Murăraşu,  Iertarea  o îndatorire prioritară a creştinului, de Marin Constantin, ABC‐ul micului  creştin,  de  Ioana  Săucă;  dar  şi:  Când  a  apărut  şi  Ce urmăriți domnilor aşa zişi evanghelişti creştini? Adventismul – o  sectă  neoprotestantă  în  ofensivă  pentru  destabilizarea spiritualității  româneşti;  Destabilizarea  României  sub  toate aspectele  prin  pătrunderea  nestingherită  a  sectelor  creştine  şi neocreştine, ori Ora de  religie  la  ceasul  evaluării; Unirea unei părți a românilor cu biserica catolică etc. 

Prin  diversitate  şi  stil,  revista,  mai  ales  ca  urmare  a reînființării Eparhiei Ortodoxe de Huşi, vine să pledeze pentru echilibru şi cumpătare, pentru o viață duhovnicească şi laică de adevărată creştinătate.

* În “Cuvânt de început la recepţia revistei “Păstorul

Tutovei” p.c.protopop Androne Angheluţă spune : « Informăm publicul cititor (pe cei care s-au născut după 1943) că revista « Păstorul Tutovei » a apărut între 1938-1943 şi a funcţionat neîntrerupt în toată această perioadă (ediţie lunară) semnată de Asociaţia Preoţilor Ortodocşi din fostul judeţ Tutova în condiţii grafice excelente.

Revista, aşa cum s-a prezentat şi cum îşi propune să se prezinte din nou publicului cititor, tratează subiecte din universul teologic, capitole şi subcapitole din: eclasiologie (doctrina despre biserică), soteriologie (doctrina despre mântuire), eshatologie (doctrina despre sfârşitul lumii), morala creştină, datini şi obiceiuri la români, arheologie biblică etc. Aşadar, această revistă, pe care ne place s-o intitulăm „Flacăra

396

ortodocsiei” , în ţara berladnicilor are nevoie de sprijinul moral şi material al tuturor pentru a se putea naşte din nou”

* Păstorul Tutovei, serie nouă, nr.2 din aprilie 1995, apare

sub îngrijirea protopopiatului Bârlad, str. Nicolae Bălcescu nr.10, sub egida periodicului Păreri tutovene, dar îngrijit numărul de p.c. protopop Andone Angheluţă, tiparul executat la S.C. „Rulmenţi” S.A. Bârlad, maistru executant al lucrării Ion Iftime.

Semnau articole: arhid. Ilie Murăraşu, Giuşcă Gabriela, pr. Dumitru Şuşnea, pr. Negru Nicolae, pr. Marin Constantin, pr. Mihai Căpăţână, pr.Tufaru Petru, pr. Filimon Savin, pr.Ioan Petru, pr. Bostaca Nicolae, pr. Dumitru Popa.

      * 

Nicolae Stelian Beldie scrie: Din toate punctele de vedere, Păstorul Tutovei se prezintă

ca o bună revistă. Am fost obişnuiţi să vedem în revistele diferitelor asociaţii, tribune care să servească de trambuline ambiţioşilor, în care nevoile breslei ocupau 90% din spaţiul revistei, şi care aveau să moară repede, din cauza certurilor intestine.

De aceea aceste reviste nu reuşeau să stârnească interesul în alte straturi, decât acelea ale breslei.

„Păstorul Tutovei" este în al patrulea an de apariţie.. Ţinuta demnă şi seriozitatea ce izvorăşte din paginile acestei reviste, ne îndreptăţesc să credem că va trece de hotarele judeţului Tutova şi că va fi apreciată şi sprijinită şi de celelalte categorii de intelectuali, nu numai de preoţi.

Dealtfel numărul e variat şi instructiv, încât revista e citită cu interes de la început până la sfârşit, de orice cititor.

Pe lângă colaborarea membrilor asociaţiei, revista şi-a asigurat şi co!aborarea unor pene încercate, ca acelea ale d-!or A. G. Stino şi Gh. Ursu.

Colaborează în acest număr : Pr. I. Gh. Ghervasie, Pr. Ic. Corneliu M. Grumăzescu,

Marieta L. Creangă, Pr. Gh. Armaşu, Pr. I. P. Olariu, Gh. Ursu, A. G. Stino, Delapraja, C. Rânzescu, Vasile Ţirica, Pr. Const P. Beldie etc. Pagina recenziilor, bogată.

Despre Păstorul Tutovei Anul IV, nr. 3-4

397

Remarcăm poezia d-lui G, Ursu, Sora Moartă, din care cităm:

„Şi m'a durut amarul, ce 'n mine îl adun „Că drumurile noastre de-acuma sunt închise, Eu tot urcându-mi crucea pe un calvar de vise, Tu, sub pământul moale, aromitor şi hun..." Tot domnul G. Ursu scrie frumoase cuvinte la adresa

domnului profesor Const. Th. Moroşanu, pe care l-am avut şi noi profesor. Rândurile domnului G.Ursu, ne-au amintit de frumoasele clipe ale copilăriei, de domnul profesor Moroşanu ca şi de alţii ca: domnii prof. Ghimuş, Trandaf, Iliescu, Ursoiu, Negură, Balaban etc. Articolul domnului Ursu, îi face cinste.. Cinstind pe domnul profesor Const. Th. Moroşanu, cinsteşte munca, dragostea avântată de ţară, caracterul.

Interesantă este traducerea din ruseşte a părintelui Gheorghe Armaşu, „De unde a provenit credinţa în Dumnezeu?" Ar îi fost bine dacă S. Sa, ne-ar fi arătat autorul din care a tradus-o.

Intenţia S. Sale de a tipări în broşură această traducere, o socotim cum nu se poate mai nimerită. Difuzarea în straturile largi ale poporului, trebuie sprijinită, şi suntem convinşi că S. Sa, va găsi sprijinul necesar.

Articolul domnişoarei Marieta Creangă, ni se pare prea didactic. Interesante, Francmasoneria şi Frontul Popular de Pr. Corneliu Grumăzescu, precum şi Relatările istorice dintre Biserica Anglicană şi Biserica Ortodoxă de Pr. I. C. Olariu. De asemenea articolul demnului Aurel G. Stino, Între N. Gane şi Maiorescu.

Din parte-ne, dorim biruinţă deplină revistei „Păstorul Tutovei".

Nicolae Stelian Beldie * 

Păstorul Tutovei este revista Asociaţiei Preoţilor din judeţul Tutova; Directorul revistei părintele Grigore A. Dumitriu Bârlad, cu părintele Ilarion-Dodu-Drujeşti şi părintele Neculai Moise-Bârlad au pornit într'un ceas bun la drum sănătos şi plin de lumină. Revista bârlădeană plină de duh şi înţelepciune strânge în jurul ei elita preoţimii bârlădene şi calcă cu cinste şi demnitate pe urmele Bârladului cultural, care atâţia ani de-a rândul a avut multe de spus culturii

398

româneşti. Revista Păstorul Tutovei împlineşte un coman- dament istoric, slujind o cauză care este nu numai a „asociaţiei preoţilor" din jud. Tutova, ci a întregului şir de generaţii care au ostenit să ridice Bârladul pe culmile unei spiritualităţi culturale recunoscute, aşa cum spune părintele Dumitriu Bârlad, directorul excelentei reviste tutovene.

Numărul pe ianuarie şi februarie este închinat memoriei pr. Ioan Negoiţă, acel care cu mult sârg a slujit altarul şi catedra.

Colaboratorii acestui număr: Pr. Gr. A. Dumitriu-Bârlad Pr.I. Gh. Chirvasie, Pr. Corneliu Grumăzescu, prof. G. Ursu, Aurel Gh. Stino, Marin Predescu, Marieta Creangă, G. Bezviconi, Pr. C-tin Beldie, Pr. I. Olaru, Alexandrescu Galex, Mureşanu etc. etc.

De remarcat articolul d-lui Aurel Gh. Stino: : „Şinotoismul", din trecutul oraşului Bârlad, de Gh. Bezviconi şi Catihetul „Vasile Grigorescu", scris de pana înţeleaptă a scriitorului Artur Gorovei. - Ne-a înălţat mult revista : „Păstorul Tutovei" şi-i urăm aceeaşi muncă fără preget pe drumul spinos al apostolatului.

C. Nic. Br. * Iar despre „Păstorul Tutovei”, anul IV, nr.1-2, ianuarie-

februarie revista Societăţii preoţilor din judeţul Tutova în „Cetatea Moldovei nr.9 se spune:

„Revista Păstorul Tutovei deşi se intitulează organ al „Asociaţiei Preoţilor”, a depăşit cadrul enunţării sale pentru a trata probleme nu numai religioase, înţelegând rosturile publicaţiilor de îndrumare şi luminare a maselor, ea a devenit o revistă de cultură generală, cuprinzând articole variate de in-teres obştesc.

Interesant şi actual este articolul S. S. Preot C. Grumăzescu, intitulat «Iisus şi Războiul».

Autorul demonstrează, pornind de la preceptele evanghelice, că, în doctrina creştină şi în cadrul propovăduirii lui Christos, se află cuprinsă şi recomandarea armelor pentru un război, nu de agresiune cotropitoare şi împilatoare, ci de apărare împotriva atacurilor nedrepte ale duşmanului. «Cine n'are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere sabie» (Luca XXII, 36). Pentru ce să-şi cumpere sabie? Dar ucenicii lui Christos erau înarmaţi şi atunci în grădina Ghetsemani, când

399

trimişii Sinedriului au venit să-l prindă pe Iisus, unul din ucenici a scos sabia şi a lovit pe unul dintre soldaţi, căruia i-a tăiat urechea. Prin urmare, creştinismul nu se opune războiului, când el este de apărare a dreptului. Articolul S. S. preot C. M. Grumăzescu e interesant prin tema pe care o pune, deşi ea a fost pe larg tratată încă din 1939 de Et. Giran în lucrarea sa «L'Evangile et la Guerre» lucrare pe care de altfel şi autorul articolului o utilizează.

Mai semnează interesante articole despre «Trecutul oraşului Bârlad» d. G. Bezviconi şi «Istoricul Bârladului» d. Gogu Alexandrescu-Galex.

M. Gr. C. *

Pleiada Apare în anii 1933 – 1934. 

* 

Plugul Plugul, revistă lunară, bimensuală, apărea sub direcţia

lui L.C.Chihaia care a scos numai nr.1 “de trei foi, în opt”, scrie prof. Gr. Creţu la 10 decembrie 1909 în “Prefaţă” la cartea “Tipografiile...” din Bârlad, Bucureşti, 1909.

Revista s-a imprimat la tipografia Boţeşti-Fălciu la 31 ianuarie 1904 (vezi lucrarea citată, p.32 f.)

Plugarul, revistă sătească, Boţeşti, 31 ianuarie 1904, 2 ori pe lună, 25x17 cm., anual 4 lei, 20 bani numărul. Director şi proprietar L.C. Chihaia. Tipografie proprie, scriu Nerva Hodoş şi Al. Sadi Ionescu în lucrarea lor “Publicaţiile periodice româneşti”, p.498.

Primii paşi Revistă a şcolii generale nr.4 Bârlad, apare în 1971. Din studiul monografie „Şcoala nr.4 Bârlad la 150 de ani

1856-2006” de Ghiţă Cristian, Editura „Sfera” Bârlad, 2006, aflu că „preluând tradiţia anterioară, începând din martie 1999, la iniţiativa profesorului Minuţă Mihai-Silviu se editează

400

revista şcolii „Primi paşi”, ajunsă la nr. 13-14 în 2006.” Că în ultimii ani prin grija aceluiaşi profesor, s-au stabilit

şi aceste relaţii bune cu şcoli din Belgia, Olanda, Portugalia şi cu alte şcoli, fiind folosite poşta şi internetul.

Din martie, 2006, Şcoala nr. 4 care poartă astăzi numele cărturarului Tudor Pamfile este dotată cu calculatoare de ultimă generaţie, racordate la internet, urmare a aplicării Programului Naţional SIVECO.

Şcoala, ca şi Bârladul, poartă mereu cinstire apostolilor învăţământului local: I.C.Antonovici, Const. Pârvu, Ştefan Toporaş, Vasile Rotaru, Eufrosina Cernea, Zoe Ionescu

Ion Tarază, Benedict Goldsfard ş.a.

* 

(Tutoveanu), Cezara Toporaş, Ianula Maloman, Ioan Tuchilă,

401

 

Prutul Prutul, revistă de cultură, fondată de Costin Clit, apare la

Huşi, odată pe lună, în noiembrie 2003 sărbătorindu-şi a treizecea apariţie, care, spune Theodor Codreanu, în chenarul aniversar, “se datorează, îndeosebi, perseverenţei şi tenaticităţii profesorului de istorie Costin Clit care a imprimat publicaţiei o anumită personalitate culturală orientată cu precădere spre tematica istorică, fără a neglija şi alte aspecte culturale”.

În septembrie 2006 revista ajunsese la numărul 42. Apare la Huşi – scrie sub frontispiciu.

nr.15. Până la un timp a avut format de ziar: 31x43 cm., în 16 pagini; în prezent apare în format revistă, format 21x30 cm., în 20 de pagini, capsată.

Din colectivul de redacţie fac parte Costin Clit, redactor şef, Mihai Rotariu, redactor şef adjunct; sponsorii publicaţiei Fundaţia Familiei Menachem H. Elias din Bucureşti şi S.C. Geli SRL Huşi, dar nu numai. Nr.42/2006, de exemplu, este editat de Casa de cultură “Al. Giugaru”, cu sprjinul Consiliului Municipal Huşi.

Editele ca şi ineditele publicate în “Prutul” constituie un material istoric valoros care ajută istoricilor de marcă din România, dar şi celor locali care, iată, în numărul 39-40 din februarie-martie 2005, Luminiţa Săndulache scrie documentul “La Huşi se face istorie” cu comentarii referitoare la volumul “Studii şi articole privind istoria oraşului Huşi” apărut la

Tipărită la S.C. Impex SRL Bârlad, strada C. Hamangiu

402

Editura “Sfera” din Bârlad, coordonat de Costin Clit şi Mihai Rotariu, redacţia publicând şi coperta de început a lucrării.

Că la Huşi se face, într-adevăr, istorie stau mărturie şi alte documentare, în diversitate: Documente austriece din anii 1821-1822, în septembrie 2003; Înalţi demnitari români ucişi în temniţile comuniste, de prof. N. Mitulescu, Bârlad, în august 2002; Sate şi moşii din Fălciu în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – prima jumătate a veacului al XX-lea de Gheorghe Clapa, Bârlad, în mai 2003; Vasluienii, bârlădenii şi huşenii în războiul de independenţă, de col(r) Constantin Chiper din Soleşti-Vaslui, în mai 2002; Unirea- act de dreptate morală şi

iunie 2003 etc. Materiale cu titlurile: “Vineţeşti – un vechi sat de răzeşi

din ţinutul Fălciului” de Gh. Clapa; “Schiturile şi mânăstirile din Eparhia Huşilor” de preot Anton Popescu; Cercetările sociologice de la Dodeşti (1935-1939) de Marin Rotaru; “Contribuţii la istoricul bisericii “Sfântul Nicolae” din Cotu Ghermăneşti de Costin Clit ş.a. constituie surse de documentare şi inspiraţie pentru scrierea de noi monografii de localităţi, edificii ori a unor personalităţi scumpe celor din zona Fălciului.

Numărul din “Prutul” dedicat In memoriam unora care au servit Huşul şi au făcut acte de cultură aici, precum Ion Alexandru Angheluş (septembrie 2006), unor persoane în viaţă, ca Theodor Codreanu, la împlinirea a 60 de ani de viaţă, (februarie-martie 2005), documentare “120 de ani de la naşterea lui Ion Inculeţ (1884-1940)” - de Vasile Calistru, “Document inedit privind alegerea, investitura şi instalarea Episcopului de Huşi Iacov Antonovici” sau “Notiţe genealogice privind familia episcopului Iacov Antonovici”, ambele de Mihai Rotaru în nr.34/2004 , probează ceea ce spune Theodor Codreanu în “Prutul” nr.30/2003 că revista şi redactorii ei se ocupă şi de cultura locală.

Pentru că am vorbit mai sus de “Prutul” care a dedicat paginile unui număr întreg regretatului poet şi om de cultură, profesorul Ion Alexandru Angheluş, reamintind că despre el au scris Ion Gheorghe Pricop, Grigore Ilisei, Cristian Simionescu, Teodor Pracsiu, Theodor Codreanu, prof. Gruia Novac ş.a. nu pot încheia fără a aminti spusele lui Ştefan Oprea care redă spusele lui Ion Alexandru Angheluş adresate celor de la

istorică, de arhimandit Mina Dobzeu şi Theodor Codreanu, în

403

“Cronica” când îi invita să vină în oraşul dintre vii: “La noi cireşele s-au copt, floarea de iasomie s-a trecut, iar vinul roşu a început să prindă floare. În schimb, cel alb (vinul de cursă lungă), se învigorează pentru prieteni. Ce-ar fi ca, într-un amurg, o să veniţi să vedeţi cum stă?! În aşteptarea unei revederi – întreaga dragoste a lui I. Al. A.”

Şi cum venirile la Huşi a ieşenilor, dar şi a celor din alte localităţi, nu se putea să nu se termine la Cenaclu sau în atmosfera cenaclului literar, iată şi ce făcea “Simpla foaie de hârtie” sub pana lui Ion Alexandru Angheluş, profesorul:

Simpla foaie de hârtie Nu mai poate să adune Lângă mese de stejar Sfânta noastră nebunie; Fumul vânăt de ţigare, Lunecând spre bagdadie, Este acru, fără gust, Preaiubitule Ilie! Din atâtea vorbe spuse Din noianul de iacoane, Ce-a ieşit sărmane Cici, Şi stimate Ciceroane? : N-o să-mi spui că din nuvele Nu-mi transmite una ciuda. Totuşi, unde să te public, Pricope, venit din Duda? Vom citi ca şi-altădată Paginile cu berbecu' Sau cu un butoi anume Domnu'Jecu, domnu'Jecu! Vei mai umple înc-o bandă Învârtită-n jur de osie, Proslăvind vinul de Huşi, Dragă domnule Tudosie! Şi cenaclul se-nvârteşte Cu pământu-n jur de soare, Dan va exulta de spaima Morţii-a-toate-voitoarea.

404

Biete trude de o clipă, Deşi cresc, deşi există N-or să aibă prea curând, Foaia albă de revistă. Cu aceeaşi nerăbdare Le va proslăvi-n arcuş, Maestrul de-o biată clipă Ion Alex. Angheluş. Doamnele-or citi gentile, Domnişoarele la fel- Şi încet spre cimitire Ne vom apleca niţel!

S-a aplecat mai mult. „În iulie 1986 mă aflam în cortegiul funerar…” scria la 20 aprilie 2006, după 20 de ani, Teodor Pracsiu, în revista de cultură „Prutul” nr.2 (42), septembrie 2006, care apare la Huşi, tipărită la SC Impex SRL Bârlad.

*

Profesorul şi poetul Ion Alexandru Angheluş – desen de

Lina Codreanu

405

Procust Procust, revistă de experiment cultural, Editor Biblioteca

„Stroe Belloescu" şi director fondator Marian Constandache, apare cu sprijinul Primăriei Bârlad (de lăudat nişte diriguitori care găsesc bani pentru sprijinirea culturii!). Acest prim număr de primăvară-vară ne aduce poeme de Lucian Vasiliu şi Gellu Dorian, proză de Iorgu Gălăţeanu, Gabriel Marineasa, Mihaela Butnariu, Costel Baboş, eseurile Poezie, raţiune şi mister de Daniel Corbu, Eminescu - o posibilă hermeneutică pentru de structurarea lecturii de Marian Constandache, Călătorie spre centrul discursului de Dan Bogdan Hanu, Prin este, spre „VESTETICĂ" de George Ceauşu. Învăluit de „sincofantul parfum al consensului critic” editorialistul la „Procust” nr.1/2006 ca publicaţie prezentată „voind să se îndepărteze cât mai mult de zona noxelor ineluctabile dar şi de bavaraj” va face ca prin „ tăria cuvintelor să sprijine demersul susţinerii consecvente sau în curs de conservare”, indiferent unde se vor ivi ele.

Editorialul speră că titlul revistei Procust va descătuşa „conexiuni” ce vor trimite „la concepte finalmente moderne, de natură să câştige în faţa evidenţei şi nu poate fi atinsă de extinaţie.”

După asemenea vorbe, demne pentru un experiment cultural, cu condeie mai mult împrumutate, scriitură a numelor proprii cu literă mică, nu de-a latul, ci în lungul paginilor, dar şi cu alte novaţii pe care cititorii nu le-au acceptat, publicaţia, se pare, a sucombat când întemeietorii nici nu se aşteptau.

Păcat de speranţa pusă în ea de primul ei recenzent în presa ieşeană Ion Hurjui care a crezut în editor, fondatori, finanţatori şi realizatori.

După ce i-am citit primele pagini notam în rubrica de faţă: „Cu o grafică plăcută şi o hârtie care conferă confort coperţii pe măsura artei moderne, fără a ne mărturisi locul de tipărire, colectivul redacţional format din Toni Iosipescu, Gruia Novac, Geta Androne, Iorgu Gălăţeanu şi Marian Constandachi încearcă un examen de experiment iar noi rămânem în aşteptarea a ceea ce promite Gruia Novac: autori locali, că altfel „starea locului” rămâne doar o speranţă iar publicaţiile locale nu trăiesc niciodată prea mult dacă aşteaptă să le

406

sosească cuvintele din marile metropole”… Dacă am avut ori nu dreptate, viaţa a demonstrat-o… *

Prometeu Descătuşat Prometeu  Descătuşat  este  revistă  de  cultură,  artă, 

spovedanie, civism şi are ca director pe Cezar Stegaru. Apare în ianuarie 1993. 

În  editorial  se apreciază  că  ea va  fi „o  revistă  în  care  să palpite  licoarea unui  strop de  frumos, de  înalt, de poezie, de mângâiere.” 

Cu  ambiție,  publicația  vizează  „promovarea  unei literaturi originale, încurajarea şi afirmarea spiritului creator în domeniul  culturii,  artei,  fără nici  o  barieră,  ridiculizarea unor stări  conflictuale  în  raportul  individ  –  societate,  în  vederea corijării  unor  stări  general‐umane:  abuzul,  corupția,  de asemenea, întărirea spiritului civic, combaterea poluării morale, realizarea de traduceri din literatura universală şi nu în ultimul rând descoperirea de noi talente. 

În  ea  au  semnat:Cezar  Stegaru,  Petru  Andrieş,  Simion Bogdănescu  (am  înțeles  un  pseudonim  a  prof.  Ion  Puflea), Petruța Chiriac, Corneliu Leonard. 

Interesantă  aducerea  către  public  a  părții  din  Biblie  şi anume Cântarea Cântărilor, înserarea în revistă a unor momente din  poemul  istoric  Posada,  intervențiile  cunoscutului  C.D. Zeletin. 

* 

Revista Săptămânal literar, cu o apariție de doar 15‐20 de numere 

în 1896; s‐a bucurat de colaborarea unor  foşti elevi ai Liceului „Codreanu”, cum ar  fi  Ion Manolache – Holda, Adolf Axelrad 

407

ş.a. Apare din iulie la 2 septembrie 1896: 35x25 cm., anual 7

lei, 15 bani numărul. Se imprimă la tipografia „Gutenberg”, Stein şi Segal. („Lumea nouă”, Bucureşti, 4 august 1896). * Condusă de autodidactul frate al tipografului Solomon

Segal, sub pseudonimul Săveneanu, care venea de la Săveni, din nordul Moldovei, locul de unde venise la Bârlad, deşi se născuse la Ştefăneşti - Botoşani – ne spune profesorul Gr. Creţu, şi înfiinţase la 1896 tipografia „Modernă Gutenberg", în care „a scos în limba română 15-20 numere."

Tipografia, aflăm, că a avut 4-5 lucrători români şi 2 evrei şi completa papetăria şi ceasornicăria - bijuterie a celor doi tovarăşi de afaceri Samuel Segal şi Herman Stein, iar prin 1902-1903, amândoi au plecat în America.

Lista colaboratorilor revistei citate, ni se precizează de către Gr. Creţu în „Nota" la lucrarea citată, cuprinde pe Virgil Cişman, Gr. N. Lazu de la Piatra Neamţ, G.M. Mulţescu, I. Petrescu, C. Rusen, G. Silvan, M. Botoşăneanu, elevii de liceu Mauriciu Axelrad (pseudonim M de Osian), Adolf Axelard, frate cu Mauriciu, I.D. Manolache şi Albert Natansohn (pseudonim Lucius), original din Huşi.

Mai semnau: Giovana de la Piatra (pseudonim), sora lui Natahsohn, măritată cu I.D. Manolache, iar apoi cu Aur Marcu, cunoscută sub numele Holda, pe care l-a folosit şi I.D. Manolache-Holda. În revistele umoristice semna sub numele Mimi Pinson.

Într-o notă biografică a Anei Aureliu Marcu (Holda), publicată în „Anuarul general al presei române pe 1907" (pagina 43-44), la portretul acesteia, se spune că e „născută la Epureni, că a învăţat la Iaşi şi la Dresda."

Din numărul 7 al Revistei din 2 septembrie 1896, singurul pe care l-a consultat Gr. Creţu, s-a mai putut afla semnătura C.I. din Cristeşti, pseudonimul Stiva, „ cum şi un D. Cantemir", care toţi trei publicau versuri.

Aflăm că Solomon Segal a scris o revistă săptămânală „timp de vreo 2 ani", în Bucureşti în „jargon cu litere evreieşti, intitulată Dorsche Zion – „Râvnitorii Ţionului.”

*

408

Revista, publicaţie pe care o scoate în 1896 Ion Palodă, născut 1877, notează G. Ursu şi G. Nedelea în „Antologia scriitorilor bârlădeni”, p.31, apărută la Bârlad, atelierele grafice Neculai Peiu, 1937.

Revista Apare în 1891, editată de I. Veinfeld, viitorul publicist Ion 

Palodă. Cenaclu literar şi socialist înființat prin 1897 de un grup de  elevi  de  la  Liceul  Gh.  Roşca  Codreanu  şi  care‐şi  ținea şedințele  în  casa părinților  elevului Veinfeld  Isac, viitorul  Ion Palodă, scotea  şi publicația „Revista”  în care, pe  lângă articole sociale, schițe, poezii, Isac Veinfeld, Ion Manolache Holda şi alți elevi  creau  figuri  interesante  ale  Bârladului  de  odinioară,  ca acel a lui Voinescu, socrul lui Emil Gârleanu” (Din Monografia Liceului „Gh. Roşca Codreanu”, 1971 de Traian Nicola). 

* Apare  o discordanță de  identitate  şi  timp  între  revistele 

de  la  1896‐1897  şi  cea  din  1891,  care,  din  lipsă  de  material documentar  original  urmează  a  fi  clarificată  în  viitor,  cu ajutorul cititorilor, poate ale Arhivelor Naționale ale României – Direcția  județeană  Iaşi,  care  la  ediția  actuală, prin omul de  la sala de studiu, a ezitat să ne fie de ajutor. 

    *

Revista umoristică – literară Apare cu acest nume după 6 iunie 1904, director şi

proprietar C.D. Grosu, după ce anterior purtase alte două denumiri: „Gura lumii" la înfiinţare în februarie şi apoi „Foae populară pentru literatură, umoristică, informaţii şi reclame" din 23 aprilie 1904 până la 6 iunie 1904.

*

409

Revista cinematografică Revista  cinematografică,  organ  al  industriei 

cinematografice, apare la Bârlad la 15 0ctombrie 1912.   *

Revista critică Revista  critică  apare  din  1916  până  în  1918,  după  ce 

purtase  numele de Cronica Moldovei  în  anul  ei de  început  – 1915. 

  *

Revista cursurilor de la doctoratul în drept

Apare  la Bârlad  la  15  februarie  1908  cu numerele  1‐7  şi apoi  numerele  8‐9,  cuprinzând  „materiale  ce  se  fac  de  către profesori  pentru  doctorat.”  Era  programată  să  apară săptămânal, editată de un avocat Nicolae Iliescu, colaborator al ziarului Zorile Bârlad. 

  *

Răstriştea răscoalelor Revistă editată  la Bârlad de  inginerul Zamfirescu  în anul 

1908, cu versuri „admirabil tăiate,  în măsură să evoce tablouri reuşite,  ceea  ce  dovedeşte  că  autorul  este  o  natură  sensibilă, dotată cu imaginație.” 

Revista  face parte din  seria    „aceloraşi  apărute  „1907”  a lui Vlahuță, a  lui Cerna  şi a  lui Caragiale”  (Ziarul Zorile din 5 

410

februarie 1908 nr.9).  *

Răzeşul,  revistă  culturală  lunară,  dar  şi  cu  serioase 

preocupări  istorice  şi  folclorice,  o  publicație  a  Moldovei  de mijloc,  scoasă  de  povestitorul  Virgil  Caraivan,  având colaborator apropiat pe At. Mândru. 

A ființat în perioada 1926 – 1927. La rubrica „Însemnări” „Răzeşul” îl prezintă „pe distinsul 

şi  învățatul profesor de drept  internațional de  la Universitatea din Iaşi dl. N. Daşcovici, doctor în drept şi ştiințe economice de la Universitatea din Paris  care  „cu  începere de  azi  se numără printre colaboratorii revistei”; că „pictorul Stoica s‐a stabilit  în vara  aceasta  pentru  studii  prin  părțile  noastre”  şi  ”şi‐a improvizat un mic atelier  în  târguşorul Murgeni  (Tutova)”; că „Țara de jos”, revistă de cultură şi literatură din Bucureşti apare în  ultimul  număr  reorganizată  „având  în  comitetul  de conducere  pe  amicul  şi  colaboratorul  nostru  dl.  Sterian Dumbravă,  cunoscutul  publicist  şi  avocat,  secretarul  Ligei Culturale,  un  element  de  valoare  în  mişcarea  culturală  a Bârladului.  Dânsul  va  reprezenta  revista  bucureşteană  în localitate.” 

O zi îngrozitoare la munte, poveste adevărată, semnată de Dumitru Fărcăşanu, găzduieşte o  fotografie  „Colonia de  copii 

411

bârlădeni  în  fața  pavilionului  din  Techirghiol,  construit  de Societatea  bârlădeană  pentru  combaterea  tuberculozei,  din inițiativa  doamnei Madelena D. Costandache  şi  a  dlui  doctor Ioan Ionescu, medicul primar al oraşului Bârlad.” 

Din pagina ”Bibliografie,  cărți,  reviste  şi ziare primite  la redacție”  aflăm  că  în  iulie  1926,  cu nr.  1,  anul  I de  activitate, apare la Bârlad şi „Foaiea Băncei de Credit mărunt din Bârlad” şi  că,  şi  atunci,  publicația  trecea  prin mari  greutăți materiale „mai ales față cu scumpetea mereu crescândă a hârtiei”… 

În  cuprins,  din  acelaşi  număr  aflăm  şi  de  câteva  cărți semnate  de  Virgil  Caraivan  aflate  în  difuzare:  „Basme  şi legende  străine”  ‐  traducere  din  folclorul  lumii,  Editura  şi Tipografia Vălenii de Munte, 1911; „La gura sobei” ‐ poveşti şi snoave,  Editura  Socec;  „Movila  roşie”  ‐  povestiri,  schițe  şi amintiri,  1913,  şi  că  vor  apare  în  curând  „Poveşti  de pretutindeni”,  traducere  din  folclorul  lumii,  ilustrații  de pictorul  Stoica,  Ediția  a  III‐a,  Editura  Socec  S.A.,  Bucureşti, Calea Victoriei. 

Numărul  8 din Răzeşul  este  realizat  la Atelierele  grafice Nicolae  P.  Peiu  Bârlad  „care  execută  cu  acuratețe  şi promptitudine orice lucrări atingătoare de această artă” 

 * 

 …”Dimitrie  Fărcăşanu,  inginer  agronom  şi  povestitor, 

membru  al  Academiei  Bârlădene,  colaborator  asiduu  şi  la Scrisul nostru,  sinucis  în urma unor presiuni  incalificabile  ale bancherilor din Bârlad. Dimitrie Fărcăşanu un om de spirit, care scria o proză memorialistică  într‐o  limbă populară viguroasă a fost  animatorul  „Ligii  contra  cametei”…  a publicat  articole  ce amenințau liniştea şi confortul bancherilor” 

 G.G. Ursu „Amintiri despre  

412

Academia Bârlădeană”  din Bârladul odinioară 

 şi astăzi ‐1984 

* „Victor  Ion  Popa  este  creatorul  comediei  lirice  în 

literatura noastră dramatică,  iar „Take,  Ianke  şi Cadâr” este o realizare  artistică  în  care  atmosfera,  simetria  compozițională, tipurile pun în lumină un mesaj umanist, o pledoarie implicată pentru  puritatea  sentimentelor  de  prietenie  şi  iubire,  pentru libera  lor desfăşurare, cu conflicte care se rezolvă prin victoria dragostei,  a  omeniei,  împotriva  prejudecăților  şi  calculelor,  a mentalităților conservatoare, meschine. 

Take,  Ianke  şi  Cadâr  fac  parte  din  galeria  originală  a personajelor  lui  Victor  Ion  Popa,  oameni  buni  şi  generoşi, guralivi  şi  certăreți.  Prototipurile  lor  aparțin  Bârladului  de altădată:  Take  e  Petrache  Peiu,  negustor  de  pălării  de  la întretăierea străzilor Ştefan cel Mare şi Cuza Vodă. Casa lui mai există şi numele familiei e încrustat pe frontispiciu. Oameni de odinioară ne spuneau că Ianke ar  fi Pincu Kanner,  iar Cadâr – Bizim,  negustor  de  mărunțişuri  înainte  de  a  trece  Podul Pescăriei. 

Victor  Ion  Popa  a  evocat  în  „Take,  Ianke  şi Cadâr”  un climat familiar al oraşului natal de altădată, cu prăvălii modeste pe‐o  uliță  pustie,  cu  cântecul  trist  al  unei  flaşnete,  case  cu geamlâc,  garduri  de  şipci,  o  linişte  cuminte  a  sugerat  esența unei  atmosfere de  târg  provincial,  după  cum  a  tipizat,  fără  a copia, oameni autentici, într‐o sinteză artistică a omeniei.” 

 G.G.  Ursu  din  Amintiri  despre  Academia  Bârlădeană  din 

„Bârladul de odinioară şi astăzi – 1984”. * 

„… În dreapta şoselei se găseşte, la o bună distanţă,

413

un alt sat, ascuns într-un pâlc de salcâmi, satul Şuletea, comuna natală a scriitorului Virgil Caraivan, unde a trăit mai toată viaţa şi unde a redactat revista sa cu preocupări folclorice şi materiale inedite istorice: „Răzeşul”

Virgil Damaschin  din „Victor Ion Popa,  ‐ Take Ianke şi Cadâr, trei figuri reale în 

Bârladul de altădată” (Bârladul – odinioară şi astăzi)  * Iată‐l pe Virgil Caraivan văzut de pr. Dumitru Dumbravă, 

consătean al scriitorului… …”Îi admiram înfățişarea impunătoare, fruntea lată, părul 

negru  ca  pana  corbului  în  tinerețe,  mustățile  groase  şi neajustate, pe  care  le numeam  vrăbioi.  Îmbrăcat modest, nu‐i plăcea să fie subiectul discuțiilor. Era ca o apă care, cu cât este mai profundă, cu atât e mai  liniştită. Cunoştea ca nimeni altul istoria Şuletei şi a  împrejurimilor. De  la el ştiu că pe moşia  lui 

Manolache Costache Epureanu  Şchiopu, a boierilor Ieremia, mai încoace, în partea de miazăzi a satului şi de răsărit a pârâului ce curge  dinspre  Şuletea  spre Murgeni  ar  fi existat  o  aşezare  omenească,  dovedită  de hârburile  şi  monedele  vechi  găsite  aici. Acestei aşezări i se zicea Brăițenii de Jos. 

 … Dacă Şuletea a dat  în timp   atâția 

oameni de carte , dintre care cei  mai mulți au  împânzit  întreaga  țară,  aceasta  se  datoreşte  în  bună  parte existenței  lui  Virgil  Caraivan,  însuşirilor  lui  deosebite,  dintre care  cea  mai  importantă  a  fost  dragostea  de  satul  natal,  de neam, de țară şi de istoria lui. 

…  Acolo,  la  Şuletea,  Virgil  Caraivan  a  fost  o  candelă 

414

aprinsă  a  dragostei  de  neam,  de  istorie  şi  de  limba românească.” 

Iată  şi  ceva din  informațiile  „de  cronică bârlădeană”  ale profesorului Traian Nicola, care‐l privesc şi pe Virgil Caraivan: „1933:  s‐a  constituit  la  Bârlad  Sindicatul  presei:  G. Alexandrescu  (preşedinte),  I.  Şerbănescu,  dr.  G.Berdan (vicepreşedinți),  I.  Vasiliu  (secretar  general),  dr.B. Secater(casier),  A.  Romila,  M.  Negreanu  (cenzori),  dr.I. Veinfeld, A.  Jugănaru, G. Nedelea  (membrii), V. Caraivan, G. Tutoveanu şi I. Beldiman (membrii de onoare).” 

 *

Dar  iată  şi  o  epigramă  de  G.  Nedelea  care  pune  sub 

semnul întrebării durata de viață a revistei „Răzeşul”:  Scriitorului  Virgil  Caraivan:  „Universul”  vesteşte 

reapariția revistei „Răzeşul” (ziarele)  

‐ „Ce e val ca valul trece” ‐ O credeam acum un an… Dar apare iar „Răzeşul”, Şi cu dânsul… Caraivan!...            1929 

* Sunt în fața a trei ipostaze. Una culeasă din Răzeşul nr.8 – 

septembrie  1926,  de  la  I.  Negoiță  din  documentarul  „Cultul mamei”: 

…  Cum  se  explică  oare  grija  bisericii  noastre  de maternitate?” – se  întreabă scriitorul. Şi documentează: „Să nu fie oare provocată de dezertarea de  la  rostul de mamă a unei femei române – mai ales la oraşe – care părăsindu‐şi menirea lor firească, refuză statului şi neamului serviciul datorat?” 

415

… „Grija de maternitate arată din partea bisericii noastre că  este  deci  de  ordin  național  şi  are  legătură  cu  problema creşterii populației… 

…Mama  este  singura  educatoare.  De  la  ea  primim, precum trupul aşa şi sufletul. Ea ne strecoară pe nesimțite şi în desmerdările  ei  dulci,  cele  dintâi  sclipiri  de  lumină  în minte, cele dintâi sentimente în inimă şi deprinderi de viață… 

… Aproape  că nu  este poet,  care  să nu‐şi  fi  exprimat  în versuri  sentimentele  de  iubire  şi  adâncă  venerație  față  de mamă.” 

„O mamă, dulce mamă, din negura de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi.” Spun alte versuri: „O mamelor,  în mâinile  voastre, mai mult  ca  în  oricare 

altele, este mântuirea lumii.” – spune un alt gânditor. Am în față şi situația căminelor de orfani înainte de 1989, 

dar şi cea de după 1989 cu instituția… asistenților maternali… Iată şi cea de a treia ipostază oferită de o parte a literaturii 

actuale: „Cartea despre femei” apărută la Editura Mix, Colecția „OSHO”  Braşov  –  2002,  unde  ni  se  spune,  printre  altele: „Căsnicia este cea mai urâtă instituție inventată de om”… …”În societatea perfectă a viitorului nu vor mai exista decât prieteni, nu  soți  şi  soții.”…  „Copiii nu  trebuie  să  le  aparțină părinților lor. Ei  ar  trebui  să  aparțină  comunității… Evident, părinții  se pot  întâlni  cu  copiii  lor,  ei  pot  invita  copiii  la  ei  acasă,  pot deveni prietenii copiilor lor. Dar copiii nu vor mai fi dependenți de ei, căci vor aparține comunității…” 

…”Orice copil care va aparține comunității va învăța mai multe, va fi mai prietenos, mai deschis la tot felul de influențe. Experiența sa va fi mai bogată.” 

Cât  de  bogată  este  experiența  de  viață  a  copiilor  din orfelinate,  a  celor  care  au  trecut  prin  instituția  „copiilor  de 

416

trupă” ori a celor lepădați în internate se cunoaşte. Nu se spune nimic  în  cartea  la  care m‐am  referit,  cui vor aparține bătrânii, neputincioşii”… 

Cât  de  motivată  îmi  este  alegerea  o  argumentez  cu spusele  unui mare  istoric  –  că  şi  familia  ca  şi  căsătoria  au  o nuanță profund istorică: 

„Societatea,  ca  un  ordin  natural,  are  elementele  sale proprii,  care  după  noi  sunt:  individul,  familia,  națiunea  sau patria, seminția şi omenirea.” 

În  timp  aceste  elemente  au  avut  controverse,  unii  au încercat  să  le  desființeze,  ele  însă  nu  s‐au  dovedit  deloc trecătoare,  ca  nişte  stări  anormale.  Ele  rămânând  elemente naturale  şi  constitutive  ale  omenirii;  eu  mă  alătur,  în  speță, lângă familie, căsătorie şi copii pentru că acolo este şi dorul de mamă şi dragostea pentru copii şi puterea de a exista a națiunii, a patriei, adică  lângă  spusele  lui  Ion C. Brătianu pe  care  l‐am citat mai  sus  cu… Din  scrierile  şi  cuvântările  lui  în  lupta  pentru redeşteptarea națională. 

*

Revista România Financiară Apărea  la  Bârlad  în  1916,  dispunea  de  o  editură  care  a 

finanțat  şi difuzat  „Calendarul  Financiar”  pe  1916,  realizat  la Tipografia C.D. Lupaşcu – Bârlad. 

Revista România financiară, în dorinţa de a populariza unele chestiuni de ordin fiscal, a hotărât a scoate în editarea sa Biblioteca Financiară. În acest scop a apărut primul număr din această bibliotecă tratând sub toate formele chestiunea perceptorilor fiscali şi a Agenţilor de urmărire.

Numerele viitoare vor trata „chestiuni cu caracter fiscal, economic şi financiar ce eventual ni se vor trimite spre publicare de către abonaţii şi cititorii noştri şi pe care comitetul de redacţie le va găsi bune şi suficient tratate” – scrie în prefaţă

417

la lucrarea semnată de V.C. Nicolau care se tipărea la Bârlad, la Tipografia şi legătoria de cărţi C.D.Lupaşcu, în 1915.

De acelaşi autor mai erau notate alte lucrări apărute printre care „Expunerea situaţiei plăşii Pueşti-Tutova, Bârlad, 1909”, „Însemnări cu privire la satul moşia şi biserica din Strâmba”, în colaborare cu T. Pamfile, Bârlad 1914; „Însemnări cu privire la aşezarea preistorică de lângă Strâmba”, în colaborare cu T. Pamfile, Bârlad, 1915.”

*

Revista clasei a III-a B A Liceului „Roşca Codreanu” a fost realizată la şapirograf 

de George Damaschin, cu concursul lui Costel Dimitriu, cu 4‐5 ani mai mare decât editorul, deci elev în ultimul an de liceu. 

Revista aceasta – spune editorul – a rezistat în anii 1920 – 1921. 

        * ...”Georgică  Damaschin,  cu  spiritul  său  critic  şi  frază 

caustică,  era  spaima  poeților.  Îl  critica  până  şi  pe  maestru (George Tutoveanu n.n.) Doar versurile mamei Zoe – ea  însăşi poetă adevărată, nicidecum  robită sau  tributară soțului său,  le primea  Georgică  cu  înțelegere  deplină  şi  deplină  aprobare. Altfel, dădea iama în metaforele lui Vrabie sau Nedelea, şi nici pe  noi,  ceilalți  prozatori,  nu  ne  cruța.  Ne  răzbunam  însă căutându‐i  chiar  nod  în  papură  în  articolele  lui  de  sinteză  a civilizației…” 

                                                                Emil Tudor , 

 membru al „Academiei Bârlădene”    (Din„Bârladul odinioară şi azi”) 

418

Revista Matematica bârlădeană Revista  „Matematica  Bârlădeană”  de  matematici 

elementare a Societății Matematica Bârlădeană – creată  în 1921 de  directorul  Liceului  „Codreanu”  –  profesor  Cezar  Ursu  şi colaboratorii  –  care  a  desfăşurat  o  bună  activitate,  fiind coordonată  de    profesor  Ştefan Negură  (1921  –  1923);  1926  – 1927; 1928 – 1930),  N. Martiniuc (1923 – 1924), şi N. Gaiu (1925 –  1926;  1927  –  1928)  –  în  toți  cei  9  ani de  existență  societatea având ca preşedinte de onoare pe regretatul şi apreciatul Ştefan Negură. 

Revista apare lunar, primul număr în februarie 1926, până în 1930. 

Tipografia,  „Tiparul  Tutovei”,  strada  Regală  nr.  126 Bârlad. 

Se menționa: articolele, exercițiile, problemele de propus şi  soluțiile  lor  ce  se  trimit  pe  adresa: N. Gh. Gaiu,  profesor, strada  Regală  nr.5  Bârlad;  abonamentele  se  trimit  domnului Victor Oprişanu, strada Dobranici nr.11 Bârlad; problemele de geometrie  de  propus  cât  şi  cele  rezolvate  se  pot  trimite domnului  Micu  Grumbaum,  Calea  Văcăreşti  –  Bucureşti. Doritorii  de  cărți  de  la  Biblioteca  Societății  se  puteau  adresa domnului David Haim, strada Ştefan cel Mare nr. 58 Bârlad. 

419

Sumarul  la  numărul  doi  al  revistei:  „O  chestiune  de geometrie”  –  exerciții  de  Zaidman  Iosef,  inginer;  „Găsirea câtorva  identități  trigonometrice  cu  ajutorul  determinanților” de  Gaiu  Gh.  Emanoil;  „Chestiuni  remarcabile”  de  Micu Grumbaum;  bibliografie,  redacționale  –  un  fel  de  poşta redacției, exerciții sosite de la colaboratori. 

Revista  nu‐şi  indica  colectivul  redacțional  dar  o  pagină din numărul 2 cuprindea o  listă cu membrii: N. Martiniuc,  Şt. Negură,  Ion Nechita, Gaiu Nicolae, Grumbaum Micu, Mircea Vasiliu,  Ernest  Oprişan,  B.  Barbălatt    T.B.  –  student  –  Paris, Ozias  Schachter,  Galați,  Gaiu  Gh.  Emanoil,  Coşniță  Virgil, Nicolau V.Gh., Victor Oprişanu, Moscovici Adolf, Filimon C.I., Panaitatu Gh., N. Dragomir, Haim David – Bârlad. 

* 

România administrativă România Administrativă, revistă pentru buna îndrumare 

profesională  şi  apărarea  intereselor  funcționarilor administrativi,  apare  cu  nr.  1‐2  la  1‐15  septembrie  1919, bilunară,  sub  direcțiunea  dlui  V.C.  Nicolau,  directorul prefecturii Tutova. 

România administrativă Apare la Bârlad în perioada 1919 – 1941. Rostul  revistei:  „să  fie  organul  de  bună  îndrumare 

profesională  a  tuturor  funcționarilor  administrativi”,  să îmbrățişeze  „cu  căldură”  toate    chestiunile  privitoare  la 

420

administrație, lăsând libere orice discuțiuni care ar putea aduce foloase  în această direcțiune”, „ca prin discuții  şi propuneri să putem  ajunge  la  uniformizarea  lucrărilor  de  cancelarie  şi  a modului de procedare în aplicarea legilor”, „să grupeze în jurul ei  pe  toți  notarii,  jandarmii  rurali  şi  secretarii  comunali”, punându‐se  „la  dispoziția  funcționarilor  județeni  şi  comunali (urbani)”. 

Au  apărut  articolele:  „Traiul  funcționarului”, „Jandarmeria  rurală”,  „Notarul  şi  atribuțiile  sale  de  ordin sanitar”,  ”Notarul  –  prestigiul  şi  autoritatea morală  a  acestui funcționar”,  „Funcționarii  comunelor  rurale  –  atribuțiuni, registre ” etc. 

A  avut  colaboratori:  M.  Turburi,  prefect;  Emil  Juvara, Grigore  Vasiliu,  foşti  prefecți;  I.  Boian,  medic  primar  al județului Tutova, I. Popescu, Gh. Dumitriu, Andrei Tenea, V. C. Nicolau, P. Ciolan, Emil Grigoraş, G. Tarază, administratori de plăşi  în  județul  Tutova,  C.  Crovolschi,  administratorul  plăşii Neamț;  G.  Georgescu  Giuică,  administratorul  plăşii  Calafat, județul Dolj, Adam Atanasiu, secretarul Consiliului județean, V. Altangiu,  şef de birou, C. G. Gheorghiu –  secretarul primăriei Vaslui,  N.  Enăchescu,  notar  Brăneşti  –  Dâmbovița,  Al. Dumitrescu  Cocioc,  notar  Colceag  –  Prahova,  Nimara,  notar Godineşti – Gorj. 

În  numărul  12  din  decembrie  1923  se  anunță  că  de apariția  în  viitor  a  gazetei  se  vor  ocupa:  T.C.  Marinescu, director  general  în  Ministerul  de  Interne,  I.C.  Nicolau,  V.C. Nicolau şi V. Ionescu –Darzeu – directori. 

V.C.  Nicolau  fiind  şi  directorul  Imprimeriei  Statului  la Chişinău, revista România Administrativă  se tipărea la Chişinău în strada Puşkin, colț cu Reni. 

*

421

Să fie lumină Revistă  editată  de  „Spiritismul”  şi  difuzată  prin  căsuța 

poştală  nr.  10  la  Post‐restant  –  Bârlad  în  ianuarie  1912.  Este, curios  lucru,  antemergătoarea  finanțatoarei  sale  se  numea  – revista Spiritismul apărută  la 15 octombrie 1914  şi  condusă de V.C. Nicolau, directorul prefecturii Tutova, naşul la amândouă. 

* 

Sclipiri de stele

Sclipiri de stele este titlul revistei Şcolii cu clasele I-VIII Bădeana, comuna Tutova, care are ca redactor responsabil pe Prisecaru Mihai, coordonator dar şi tehnoredactor pe Adina Stratulat şi Corneliu Florenţa, din colectivul de redacţie făcând parte elevi şi cadre didactice, dar şi unii şi alţii uitând să destăinuie cititorilor localitatea unde se redactează publicaţia, periodici-

necesare pentru identificare şi măsurarea activităţii desfăşurate.

Realizată pe o hârtie de calitate, ilustrată cu interes, format 21x31 cm, 22 pagini împreună cu coperţile, revista este o promisiune. Marcată, deocamdată, de articolele “File de monografie”, “Unirea principatelor”, “Noul dicţionar...”, rubrici precum “Curiozităţi”, “Credinţa în forţe miraculoase”, “Cerul văzut de noi...”

Răsfoind reviste surori, împrumutând experienţă, cerând consilierea celor avansaţi, redacţia poate face ca “Sclipiri de stele” să fie la nivelul aşteptărilor.

*

tatea, data apariţiei numerelor,

422

Scrisul nostru Scrisul nostru, revistă  literară, cu apariție  lunară, primul 

număr  în  ianuarie 1929, s‐a  tipărit  la Tipografia Lupaşcu, apoi la N.  Peiu  şi  ulterior  la  frații Chiriac  după  cum  urmează:  10 numere în 1929, 6 numere în 1930 şi 5 numere în 1931. 

Ultimul număr a fost consacrat poetului Frederic Mistral, cu care George Tutoveanu a purtat o susținută corespondență. 

Cuvântul  introductiv  al  revistei  aparținea  lui  George Tutoveanu: despre Constantin C. Arion, Ministrul Instrucțiunii Publice,  care  a  făcut  ca  Societatea  Scriitorilor  Români, întemeiată în 1911, să‐şi aibă viață; Ştefan Petică, „care ca şi alții s‐a  stins  în  flacăra primei  tinerețe; Constantin D. Lupaşcu,”cu sprijinul  lui,  inteligent  şi blajin, a  făcut să apară  revistele „Ion Creangă” şi „Miron Costin”, dar şi calendarele scoase în Bârlad; 

  Iată  un  editorial  apărut  în  numărul  3‐4  din  martie  ‐ aprilie  1931,  intitulat  Nicolae  Iorga,  cu  prilejul  împlinirii  de 

către acesta a vârstei de 60 de ani. Redăm un mic pasaj: 

 Se pare că Nicolae Iorga s‐a născut o dată cu 

poporul  român. Dacă  la  vârsta  de  patru  ani  citise toate  cronicile,  dacă  la  şapte  ani  era  un  bun cunoscător  al  literaturii  române    şi  a  literaturii 

423

franceze, dacă  la treisprezece ani scria articole adânci de gazetă, dacă la  23  de  ani  era  profesor  universitar,  toate  acestea  sunt  doar mici amănunte,  o  pregătire  a  omului  pe  care  adâncul  acestui  neam  îl alesese  ca  pe  cea mai  bună  întruchipare  a  sa  pentru  timpul  cel mai critic poate din dureroasa lui existență milenară.” 

*  Mihai  Lupescu  care  de  la  Zorleni,  alături  de  alți 

colaboratori,  a  dat  viață  revistelor:  „Şezătoarea”,  „Ion Creangă”,   „Miron Costin”, „Vestitorul satelor”, necruțându‐şi nici un sacrificiu”, Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuță, Ilarie Chendi, Eugen Lovinescu, Mihail Dragomirescu, dar şi rubrica „Însemnări”  sau  „Răspunsuri”  către  cititori,  deosebit  de aglomerată,  care,  indiferent  de  dimensiuni,  o  semna  tot Tutoveanu. 

Nelipsite  din  cuprins  erau  „Cronica  literară”  şi „Corespondența literară” 

În  revistă  au  semnat:  G.  Tutoveanu,  G.  Pallady,  D. Fărcăşanu,  Syilvia  Pan  (Natalia  Paşa),  Zoe  G.  Frasin,  N.N. Lenguceanu,  Virgil  Duiculescu,  Vasile  Damaschin  (care răspundea  şi  de  grafica  publicației,  dar  a  inițiat  şi  susținut rubrica  „Discuții  literare),  Ştefan  Cosma,  George  Nedelea, George  Damaschin,  Olga  Alexa,  G.  G.  Ursu,  Z.  Letin,  N. Bogescu, C. Crişan, I.A. Basarabescu ş.a. 

Despre  ce  a  însemnat  George  Tutoveanu  în  viața Academiei Bârlădene,  iată doar câteva rânduri: … „Generațiile primului  război  mondial  au  văzut  pe  George  Tutoveanu, conducând căruțele  încărcate cu  scriitorii de atunci, nu numai din Moldova, ci din  toate provinciile româneşti aflate  în exod. Unde  se  duceau?  Ce  voiau?  Cu  ce  mijloace?  Numai  voința săvârşeşte  astfel de miracole.  În anii  1916  – 1917  şi următorii, când  România  a  gemut  sub  năvala  armatelor  habsburgice  şi 

424

willhelmine  „Academia  Bârlădeană”  rămăsese  unica  noastră academie, o academie  în căruță, care străbătea drumurile  spre sate,  ca  să  spună văduvelor  şi orfanilor, părinților,  tineretului combatant  pe  fronturi  că”  nu  s‐a  terminat,  că  nu  se  poate termina războiul acela decât prin dreptate, şi că până la ultimul român, trebuie să lupte, că fără luptă nu se poate isprăvi nimic din calvarul lumii guvernate de împărați”. 

Alexandru Tutoveanu membru al Academiei Bârlădene (Despre George Tutoveanu şi Bârladul)

* Scrisul  nostru  (1929  –  1931)  a  apărut  la  inițiativa  lui 

George  Tutoveanu,  secretar  de  redacție  fiind  G.G.  Ursu  –  la primele  două  numere  acest  rol  îndeplinindu‐l  Vasile Damaschin. 

Scrisul nostru din aprilie 1931 s‐a ocupat  îndeaproape de Ibrăileanu  –  criticul  şi  organizatorul  vieții  literare  de  la  Viața Românească. 

La apariția romanului Adela, Societatea Literară Academia Bârlădeană  i‐a  trimis  celui  care  a  fost  sufletul  Bârladului  de odinioară o scrisoare de felicitare de caldă apreciere. 

Un  număr  întreg  a  închinat  Scrisul  nostru  marelui Sadoveanu  la  apariția  romanului  Zodia  Cancerului  sau  vremea Ducăi Vodă. 

*

425

   Redăm  mai  sus  o  fotografie  din  „Scrisul  nostru”  –  de  la 

şedințele  Societății  Literare  „Academia  Bârlădeană”:    P.  Viscocil, Florica  Ionescu,  G.  Ursu,  N.  Costăchescu,  G.  Tutoveanu,  Ştefan Cosma,  Ecaterina  Ionescu,  G.  Ioniță,  G.  Popoiu,  I.  Antoniu,  Emil Tudor, N. Bogescu, Cicerone Mucenic, G. Damaschin, C. Rânzescu, G. Nedelea. 

*

În Scrisul nostru nr.6-7, iunie-iulie 1929, G. Ursu îi răspunde lui G. Filiche Priponeşti –Tutova: „Ne-a plăcut în mod deosebit abilitatea de a versifica, pe care sunteţi pe deplin stăpân, câteva înfloriri de imagini sugestive, ritmul armonios, dar am avut neplăcerea să constatăm cum toate aceste frumoase însuşiri se pierd în sentimentalismul şi-n prea multele dulcegării şi subtilităţi mediocre. Apoi o lipsă de concentrare ce dă naştere la lâncezeala acţiunii în curs de desfăşurare şi o lipsă de acuitate a formei.”

*

426

Steaua Tutovei Steaua Tutovei, nr. 4/26 august 1928 apare la

Bârlad sub conducerea lui Vasile Stoica.

*

Şcoala Bârlădeană Şcoala Bârlădeană, editată de Comitetul sindicatului din 

învățământ Bârlad. În revista Şcoala Bârlădeană (1974) a fost publicat articolul 

„Amintiri  de  la  Academia  Bârlădeană”  de  Iuliu  Nițulescu, marele gherier, membru al Academiei Bârlădene. 

La „Şcoala Bârlădeană”  i‐a  răspuns bucuros  şi  a  scris  în 1974  Alexandru  Tutoveanu  despre  oraşul  Bârlad  „  căruia  îi aparțin prin părinți şi strămoşi, prin glorie şi prin bejenie, prin tot ce a plămădit istoria în această cetate a vitejiilor voivodale” dar mai ales despre „George Tutoveanu  şi Bârladul”...  În 1978 revista era la al şaselea număr. 

Revista Şcoala Bârlădeană apare în 1972 şi avea un caracter pedagogic,  vizând  cultivarea  limbii  şi  literaturii  române, aspecte  ale  interdisciplinarității,  semnalarea  şi  tratarea  unor evenimente  istorice  şi  culturale, probleme  şcolare –  îndeosebi. Spații  importante  au  fost  puse  la  dispoziția  comemorării centenarului Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu. 

La  revista  Şcoala  Bârlădeană  au  colaborat  acad.  G. Ivănescu,  acad.  C.  Ciopraga,  acad.  Gh.  Platon,  prof.  univ.  I. Agrigoroaie,  prof.  univ.  dr.  C.  Parfene.  Au  semnat  lucrări: Gruia  Novac,  Constantin  Clisu,  Cezar  Stegaru,  Mihai  Vicol, George Irava. 

 * 

427

Şcoala noastră Şcoala noastră, revista elevilor Şcolii nr.8 Bârlad la cel de

al doilea număr al său, neavând încă un colectiv de redacţie trădează căutările de început, atât în ce priveşte programul de activitate, tematica muncii, cât şi mijloacele şi formele de îndeplinire a ceea ce vrea să fie.

Creaţia elevilor este demnă de aşteptare, dar trebuie mult îndrumată, ajutată. Dacă revista ar fi a şcolii, iar în ea ar scrie şi cadrele didactice şi personalul administrativ, perspectivele ar fi

şi “Glume”, fie şi “Perle ale elevilor”, “Şcoala noastră” nu aduce a... şcoală

Apărută în 34 de pagini, format 21x31 cm., cu ilustraţii bine alese, coperţi de ţinută, revista îşi poate aştepta scriitorii. De la mic la mare. Cine a contribuit la realizarea primelor două numere, ştim, este necesar să aflăm şi cine îi

este colectivul redacţional, care are răspunderea scrierii. Poate aflăm şi unde şi de către cine se tipăreşte, care îi

este periodicitatea...

* 

Tecuciul cultural Tecuciul cultural, revistă de cultură, opinie şi informare,

fondat în 2006, editor Fundaţia culturală “Constantin Teodorescu” Bârlad – care îi este şi director, poartă în august 2006 numărul 5 şi susţine, în casetă redacţională, că a văzut lumina tiparului cu sprijinul real al colectivului redacţiei ziarului “Semnal”, dar ediţia în cauză a fost susţinută financiar de Fundaţia care îl editează.

încurajatoare. Aşa, cu “bancuri”

428

  Redactor şef al revistei este Eleonora Stamate iar

redactori Ion T. Sion, Dionisie Duma, Paul Blaj, Tănase Dănăilă, Vasile Sevastre Ghican, Petru Dinvale, Nicolae Chiscop, Costică Oancă, Teodora Munteanu, Gheorghe Frătiţă , A.G. Secară, fiind nominalizaţi şi unii colaboratori din Iaşi, Sibiu, Cluj, Israel, U.S.A.

Culegerea şi corectura: Ani şi Bogdan Dumbravă susţinută financiar de dr. Petru Blaj.

Mesajul pe care-l poartă publicaţia, în sensul că aşteaptă cu drag “comorile” cititorilor pe adresa redacţiei, nu ştiu cum poate fi perceput de solicitantul Paul Blaj din partea redacţiei – atâta timp cât eventualii petenţi nu ştiu nici adresa şi nici vreun număr de telefon care să facă posibilă aflarea sediului unde se redactează, culege şi de unde pleacă revista către public.

Socotindu-l bârlâdean am introdus “Teciciul cultural” în volumul de faţă, el făcând onoare şi bârlădenilor prin ceea ce găsesc în el. “Cui foloseşte?” este titlul editorialului care se

429

referă la inutilitatea permanentei dosariade menită doar să creeze nelinişti şi incitări; “Drumul către oameni” semnat de Luminiţa Munteanu vine să confirme că e mai important pasul acesta decât ceea ce este ... dosariada; numele Hortensiei Papadat Bengescu care aduce în discuţie publică “vechi nestemate scoase din tolba “Vieţii Literare” în actualitate, ca şi articolele semnate de Tase Dănăilă despre “Dumitru Pricop – un poet cu sufletul mai mare decât trupul său – de Nicolae Chiscop, cu Remember – “Natalia Negru”, Petru Blaj despre Ionel Necula, exegetul cioranian, sunt de larg interes pentru oricine.

Faptul că redacţia oferă prin ceea ce realizează Gheorghe Frătiţă cu “Câteva consideraţii biografice” dintr-un serial, care de care mai interesant, marcând “Anul Hortensiei Papadat – Bengescu” ca şi Diana Mănăilă-Galaţi prin relatările dela Festivalul Naţional de Poezie “Costachi Conachi” mai 2006, spaţii largi cunoaşterii valorilor autohton – tecucene este un merit al ei dar şi al realizatorilor.

Cuvintele “despre pictorul tecucean Ştefan Sevastre, despre ceea ce se întâmplă la cenaclul “Calistrat Hogaş” din Tecuci, la Clubul de literatură universală “C.D.Zeletin”, cronica literară “George Tutoveanu – poetul sufletelor dantelate aducerea în prim plan a “paginilor de istorie” la 65 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga, ori pe Petre Carp – boier de viţă veche şi european, cu semnăturile Ştefan Andronache, Tase Dănăilă, Dan Mazilu, Eleonora Stamate, Ioachim Lazăr, Nicolae Secăliş înseamnă selecţie şi maturitate în stabilirea şi selectarea unei unei tematici mereu de mare actualitate, ceea ce nu e la îndemâna oricărei publicaţii.

Medalionul “C.D.Zeletin” – cu “Nu-i mai ajunge sufletului” este un benefic îndemn de a parcurge conţinutul volumului, ceea ce nu prea mai fac revistele, fie şi cu scriitori de notorietate.

Surpriză plăcută pentru subsemnatul de a întîlni înserată la un loc corespunzător şi într-un spaţiu generos recenzi cărţii “Lumina educaţiei” a ieşeanului Vasile Fetescu, cu redarea în extensie a eseului “Măria sa Conştiinţa.”

O notă bună şi pentru “Lumea în care trăim” de Cătălina Mărmureanu şi pagina Valeriu Valegui cu Poesis.

În concluzie, o revistă care serveşte sufletelor bârlădenilor, chiar dacă ea ar fi editată şi la Tecuci. Principalul

430

e că a ajuns până şi la noi. Poate şi în biblioteci, la muzee, la căminele culturale – unde acestea mai funcţionează.

*

Tinereţă Apare în 1924. 

*

Tribuna pedagogică Tribuna  Pedagogică,  1922‐1923,  apare  lunar,  sub 

conducerea prof. P. Todicescu Bârlad. În  numărul  1  din  1  aprilie  1922  scrie:  „această  foaie 

aşteaptă  să  se  spună  în  ea  deschis  nu  numai  nevoile  de îndreptare  ale  şcolii  primare  şi  a  şcolilor  normale,  ci nădăjduieşte  ca  toți  cei  care  doresc  să‐şi  aducă  o  contribuție vădită în acest sens să o facă”. 

Programată  să apară  lunar, primele două numere  ies de sub teascul Tipografiei Nicolae Peiu – Bârlad în două pagini iar următoarele în patru pagini datorită generozității unor abonați. 

Scriu cadre didactice din Bârlad  şi  împrejurimi dar  şi G. Tutoveanu  un  editorial  la  stingerea  din  viață  a  învățătorului Mihai Lupescu de la Zorleni în care îşi reaminteşte: 

…”Când  în  1917  alcătuiam  Calendarul  nostru  pe  1918, dorind  să  fac astfel o plăcere poetului A. Vlahuță  care  se afla atunci între noi, în „Academia Bârlădeană”, M. Lupescu a venit de multe ori la reuniunile noastre, uimind pe toți cu povestirile‐

431

i pline de tâlc şi de veselie. Îmi aduc aminte, cât de mult a râs „Maestrul Vlahuță” ascultând snoava „Un gospodar care se … ouă”  (pentru o mai completă edificare a se vedea  şi  Îndrumări pedagogice şi Făclia – revistă a Liceului pedagogic Bârlad). 

* 

Tribuna liberă Tribuna liberă, revistă politico‐literară, apare bilunar, sub 

conducerea unui comitet, în 1923. Redacția şi administrația în Bârlad, str. Poşta Veche nr. 9. Revista îşi propunea „să combată pe toate căile şi cu toate 

sacrificiile mijloacele de însuşire a unor drepturi care trebuie să fie  generale,  de  către  o masă  de  oameni  cruzi  şi  inconştienți, readucându‐i la sentimente omeneşti şi va lupta şi cu mai multă îndârjire contra mulțimii lipsite de curajul cetățenesc.” 

Ea îşi stabilea direcțiile de activitate „pentru ca să formeze focare de adevărată cultură şi nu de corupere sufletească”, „să încurajeze  adevăratele  valori  ce  se  vor  ridica  pe  câmpurile ştiinței, ale artei şi ale literaturii.” 

În ea s‐au publicat articole de critică socială, traduceri din lucrările lui Karl Marx şi Fr. Engels, dar şi materiale cu caracter literar.  Au  colaborat  la  ea:  Ion  Pas,  C.M.  Zamfirescu,  Petre Constantinescu – Iaşi ş.a. 

* Tribuna  liberă.  Politică  –  literară.  Bârlad  15  iunie  –  15 

septembrie  1923  apare  sub  conducerea  unui  comitet. Colaboratori: G.M. Zamfirescu, Eugen Relgis  (F.  17x24  cm)  (I. Hangiu.  Dicționarul  Presei  Literare  Româneşti  1790  –  1990.  Ed. Fundației Culturale Române, Bucureşti 1996). 

Ţara de Jos Țara  de  Jos,  revistă  culturală,  apare  lunar,  la  Bucureşti, 

432

strada Ursului  nr.1,  sub  conducerea unui  comitet, Redacția  şi administrația:  G.D.  Rânzescu,  avocat  –  Curtea  Mitropoliei  – Bucureşti,  realizată  la  Tipografia  „Cultura  Neamului Românesc”, nr. 1 purtând data de  1 aprilie 1924. 

Revista  apare  între  anii 

1924  –  1927  şi  a  fost  condusă de  fostul  elev  al  Liceului Codreanu  din  Bârlad  G.D. Rânzescu  cu  colaborarea altor foşti  colegi:  C.  Cotoranu,  Al. Lascarov    Moldovanu, Atanase Mândru, G. Nedelea, Ion  Palodă,  Gh.  Taşcă,  G. Vlădescu  – Răcoasa, G. Cârjă, 

D.  Iov,  I.  Valerian  dar  şi  prof.  Ioan  Antonovici  şi  Virgil Duiculescu. 

Apropiați a lui G. D. Rânzescu au fost N.N. Vasiliu şi G.V. Botez. 

În publicație mai semnau: V. Buțureanu, M. Gr. Patriciu, George Pallady, I. Gr. Oprişan, G. Tutoveanu, N. Iorga, Natalia Paşa, Paloda Arcaşu ş.a. 

Cu  toate  că  revista  se  tipărea  la  Bucureşti,  în  „cuvânt înainte” reținem: …” Avem cu toții datoria mare de a  lucra cu neostenită  râvnă  la  întărirea  sufletului  național  prin  cultură, prin  chemarea  în  conştiința  generală  a  ideii  de  solidaritate  şi unitate prin cultul tradițiilor strămoşeşti, prin păstrarea intactă, conservatistă  a  comorilor  etice  transmise  şi  în  sfârşit,  prin educație civică a maselor. 

Pentru  biruința  acestui  crez, pentru  realizarea deplină  a acestor idei, în cadrul restrâns al ținutului nostru, noi cei strânşi în jurul ”Țării de Jos” vom lupta cu înverşunată convingere, cu 

433

încordarea tuturor energiilor de care dispunem. … Desfăşurând de pe zidurile vechii cetăți de cultură care 

a  fost Bârladul  steagul  credințelor  şi  aspirațiilor de odinioară, nădăjduim  să  reuşim  să  strângem  din  nou  rândurile luptătorilor  vechi  şi  noi,  pentru  a  începe  cu  toții  munca  de desțelenire a ogorului, deopotrivă de scump fiecăruia. Faima de altădată a Palodei, vechile ei tradiții culturale, exemplul fecund al  înaintaşilor,  sperăm  să  fie  pentru  toți  fără  deosebire  de credință sau culoare politică, categoric îndemn la muncă… 

…  Dorim  să  fim  accesibili  nu  numai  Bârladului,  ci  de asemenea, oricărei categorii de cititori… 

Cele  de mai  sus  apăreau  sub  spusele  lui Nicolae  Iorga: „Revista e o catedră, un amvon, un post de observație, de unde se scot strigătele de alarmă şi se dau semnalele.” 

Într‐adevăr, revista a  fost cu ochii  la ce  făceau bârlădenii şi la alte publicații – decât cele din localitate – dar şi gazetarii cu ochii la cei de la Țara de Jos. 

Recenzia la Revista Moldovei, una din cele mai bune reviste de  la  Botoşani  consemna:  „Printre  colaboratori  notăm  şi bârlădeni:  pe  dnii G.  Pallady  şi  I. Gr. Oprişan.  Într‐unul  din ultimele  numere,  dl.  Oprişan  scrie  un  elogios  articol  despre poetul, D. Nanu,  fost  acum  20  de  ani  profesor  la  Liceul  din Bârlad. 

În  acelaşi  număr  găsim un  sonet:  „Aş  vrea  să‐mi plimb tristețea” al dlui G. Pallady. Domnia sa arată aceeaşi puternică şi gingaşă simțire, îmbrăcată în haina clasică a unui vers clar, cu nota  sa  distinct  originală,  sinceritatea  simțirii  îi  îngăduie eleganța şi vioiciunea graiului.” 

Şi  despre  Cugetul  Românesc,  numărul  de  pe  luna decembrie a celui de al doilea an încheiat al apariției sale: 

„Revista  conține  şi  poezii  dintre  care  remarcăm  pe  ale dlui V. Voiculescu, poetul care desfăşura o frumoasă activitate 

434

în  cercul  cultural  ce  se  formase  în  jurul  lui  Al.  Vlahuță,  în timpul războiului, la Bârlad.” 

În acelaşi timp reținem ce scriau cei de la Brazdă Nouă, la 26 aprilie 1924: 

„Încă  de  la  1  aprilie  1924  a  început  să  apară  în  oraşul nostru îndrăzneața revistă Țara de Jos, condusă de către un grup de intelectuali, fii ai Bârladului. 

Numele revistei subliniază gloria oraşului de altă dată iar rostul  ei  este  de  a  face  să  pătrundă  cultura  cât mai  adânc  în masele poporului… 

Subliniem  articolele  atât  de  frumoase  şi  interesante  ale domnilor Gh.  Taşcă, N.N.  Vasiliu, Gh.  V.  Baloş,  C. Dinu,  V. Bârcă etc. 

Din  partea  noastră  urări  celor  de  la  Țara  de  Jos,  viață lungă, gânduri bune şi spor la muncă.” 

Revista  Țara  de  Jos  a  avut  spor  la  muncă:  a  publicat articole  diverse,  poezie,  portrete,  reproduceri,  însemnări, cronici de actualitate  literară  şi  teatrală, muzică, prezentări de cărți, reviste şi alte publicații. 

Bibliotca din Bârlad deține exemplare din anii 1924‐1928.  * Ţara de jos nr.1/1926: Comitetul de redacţie: G.V.

Botez, Nicolae Manolescu, G.D. Rânzescu, N.N. Vasiliu. Colaboratori:Iacob Antonovici, episcopul Huşilor, Al.

Bădăuţă, Ion Băilă, G.V.Botez, D. Cotoranu, C.Dinu, Mihail Dragomirescu, Virgil Duiculescu, George Dumitrescu, Ion Gane, Const. Giorgiade, Const Goran, Lizi Hârscu, N.Iosif, D. Iov, Al.Lascarov-Moldoveanu, A. Mândru, N.N. Manolescu, Ştefan Manole, D.Murăraşu, Const. Matievici, M. Mihăileanu, George Nichita, Al.R.Niţulescu, Ion Gr. Oprişan, Natalia Paşa, George Pallady, Ion Palodă, George A. Petre, Const. R. Rarincescu, G.D. Rânzescu, dr. Barbu Solacolu, Ion Sânghiorgiu, Petre Strihan, Zaharia Stanciu V.V. Stanciu, Vintilă Rusu Sirianu, Gh.Taşcă, G. Tutoveanu, G. Talaz, G. Vădescu-Răcoasa, Gr. Vrajă, Romulus P. Voinescu, N.N. Vasiliu, C.Zancu.

435

*

Varia Matematica Varia  Matematica  a  fost  revista  editată  de  Liceul 

Codreanu  cu  ocazia  aniversării  Centenarului  „Gazeta Matematică”  în  mai  1995.  În  ea  s‐au  scris  articole  privind istoricul  „Gazeta  Matematică”,  locul  liceului  Gh.  Roşca Codreanu  în  istoria matematicii române, popularizarea  lui  Ion Barbu – Dan Barbilian, poet şi matematician. 

În  colectivul  de  redacție  au  făcut  parte  elevii  Andrei Constantinescu,  Dan  Dumitru,  Cristi  Bârsan,  Liviu  Bob; profesor coordonator –  Rodica Popovici. 

Tiparul la S.C. A2 TRADING – Internațional.  *

Veacul nostru Veacul nostru, apare în 1933, la ea a colaborat şi omul de 

cultură  Virgil  Caraivan,  spun  unele  surse,  fără  ca  eu  să  am confirmarea lor în documentele de arhivă. 

*

Viaţa noastră Viaţa noastră, revistă a Casei de ajutor reciproc a

pensionarilor din Bârlad, aflu despre dânsa de la Vasile Turculescu care, ecou la “Colţul enigmatistului” apărut în Academia Bârlădeană” nr.2 (27) 2007, publică în revista “Elanul” nr.66 din august 2007, editată de Asociaţia culturală “Academia Rurală Elanul” şi Şcoala “Mihai Ioan Botez” din Giurcani-Găgeşti, judeţul Vaslui, propria-i descoperire că, într-o poezie de George Topârceanu – “În loc de prefaţă” la ciclul “Parodii originale” se află cea mai frmoasă prezentare literară al

436

unui golf de cuvinte, reproducând-o: Tu nu-nţelegi, Zoice, rîsul meu... Într-un oraş, din asfinţit, departe, Cu mult negoţ şi ştiitori de carte, Trăia pe vremuri un bătrân evreu Pe nume Baruch... Fire de elită, În lume vieţuind ca-ntr-un pustiu, Ştia să taie sticlă poleită Şi toţi nerozii îl credeau geamgiu. Dar timpul suflă limpede ca vântul Şi moartea le-a grăbit metamorfoza: Pe toţi făcându-i una cu pământul, A transformat pe Baruch – în Spinoza.

Golful de cuvinte, explică Vasile Turculescu, constă în trecerea de la un cuvânt la altul prin schimbarea succesivă a unei litere, a două sau trei litere deodată, cum se vede în exemplul de mai jos, încercînd să ajungi de la Baruch la Spinoza (schimbând două litere deodată, după următorul parcurs): Baruch – Baracă – Sarică – Săliţă – Splină – Spiona – Spilcă – Spancă – Spaţia – Spătar – Spiţer – Spinel – Spinoza (13 cuvinte). O replică performantă spune domnia sa, a primit din partea doctorului Nicolae Andronescu, din Timişoara, doar în 8 cuvinte: Baruch – Baracă – Cazacă – Casată – Căinţă – Câinos – Spinos – Spinoza.

Golful de cuvinte al lui George Topârceanu rămâne o capodoperă enigmistică şi rebusistă fără pereche de frumoasă, încearcă să ne convingă domnul purtător de ecouri, precizându-ne: lucrarea a fost publicată prima dată în revista “Rebus” nr.4 (820) din 15 februarie 1979, coperta 2, “Tribuna noastră”, sub titlul “Invitaţie la un golf de cuvinte”; a doua oară a fost publicat în “Viaţa noastră”,revistă a Casei de ajutor reciproc a pensionarilor, Bârlad, 1 octombrie 2004.

* Luând act de existenţa revistei “Viaţa noastră” de la

Bârlad, ne-am deplasat în localitate, am căutat-o mai întâi la Biblioteca municipală “Stroe Belloescu” – unde i-ar fi locul de citit şi de arhivare – şi n-am găsit-o. Îndrumaţi de doamna bibliotecară Iorga, în aceeaşi zi, 21 august 2007, ne-am

437

deplasat la Casa de ajutor reciproc a pensionarilor Bârlad, lângă poliţia oraşului, de unde am aflat de la doamna secretară a celui (celei) care stă în fruntea instituţiei, că o asemenea revistă nu se editează la Bârlad, lucru care avea să mi se spună în aceeaşi zi, şi de secretara de la Casa de pensii a Municipiului Bârlad.

Dacă un asemenea organ de presă, dacă există, nu este cunoscut la nivelul arătat, cum ajunge revista, dacă ajunge, la pensionarul de rând, direct interesat să o citească?

Cât priveşte schimbul de publicaţii între instituţii de acelaşi fel, ori expedierea între bibliotecile din ţară, nici vorbă să se mai întâmple în anul 2007, când ziarele ori revistele editate într-un judeţ nu se găsesc şi în judeţele vecine la biblioteci – unde ar trebui să le fie locul, să rămână posterităţii.

Aşa că, mă întreb, şi transmit interogaţia şi către dv., domnule Turculescu, revista “Viaţa noastră” de la Bârlad, există sau nu, şi care îi este ecoul, dacă de ea nu cunoaşteţi decât dv. Şi poate încă câţiva... norocoşi?

* 

Visătorii Visătorii, revistă literară a cenaclului “Visătorii” –

Grupul şcolar agricol Pueşti-Vaslui are în colectivul de redacţie pe prof. Petru Andrei, Livia Andrei, Constantin Gherghescu, pe Andreea Catană, Diana Simion, Mariana Neculcea, Camelia Olaru, iar consultant pe Serghei Coloşenco.

De tehnoredactare se ocupă Bogdan Artene iar tiparul executat la S.C.Irimpex SRL Bârlad.

Numerele 11 – aprilie 2006 şi 12 decembrie 2006 sunt

438

dedicate sărbătoririi lui Petruş Andrei la împlinirea vârstei de 60 de ani, iar dialogul dintre acesta şi scriitorul Florin Grigoriu face plăcere cititorului.

Semnând poezia “Se schimbă lumea azi din temelie” Petruş Andrei se recomandă pe sine:

Se schimbă lumea azi din temelie, Din rău în tot mai rău se primeneşte, De cinste nimeni nu mai pomeneşte, Iar munca a ajuns anomalie. Escrocii toţi formează "lumea bună” Căci ne conduc abjectele lichele Iar cântecul sucombă în manele Şi-i adevăr suprem orice minciună. Doar crima-i zilnic popularizată Iar viciul este proclamat virtute Cât Iago-şi ţese, pe ascuns, cabala Toţi asasinii ies basma curată Şi cauzele tot (toate) sunt pierdute Iar caii Apocalipsei rup zăbala.

Poezia îl recomandă iar susţinerile sunt ale multora… Poezie de suflet creează şi Ion Văduva prezent în Cetatea

muzelor de la „Visătorii” cu „Ella”:

Să-ţi spun că te iubesc? Ar fi banal. Să-ţi spun că te doresc? Ar fi normal. Şi, câte aş mai vrea să-ţi spun Dac-aş putea!? Din inimă, simt că aş vrea Să fii prinţesa mea. De s-ar putea!?

De la poeziile redate mai sus la cele ale elevilor, ale

elevelor din clasa a VIII-a (Tilici Bogdan) care ni-s recomandate drept autopoezie scrisă în timpul liber, pentru ca să zâmbim,

439

eu o socotesc pe următoarea, intitulată „Gripa aviară” chiar poezie pentru un altfel de zâmbet:

Foaie verde lebădoi A venit şi pe la noi Astă-vară, astă-vară La oraş dar şi la ţară Gripa aviară. Foaie verde foi de brad, Au venit dinspre Bârlad Patru cocostârci în sat Şi pe case s-au lăsat Dar nu au adus copii – Nici albi dar nici tuciurii – Ci-au adus necaz în Ţară, Au adus boala bizară. Toţi din sat se speriară… Moş Ion, mai supărat, A plecat la crâşmă-n sat, El şi cu baba Ilinca Au băut toată palinca. De-or simţi că vine iară Gripa aviară, Pentr-o biată de găină Toată votca o termină.

Fără a fi întrebat, Petruş Andrei, sărbătoritul, ne spune

care fel de poezie îi place: nu poezia lipsită de gust, apoetică, rău mirositoare, ci poezia îmbrăcată în strai de sărbătoare, aceea care merge duminica la biserică să se închine şi să se spovedească. „Îmi place poezia cu o floare roşie în păr, cu glas melodios şi cu trup mlădios ca trestia, de să-l frângi cu mâna; îmi place poezia cu gene de noapte, căreia îi înfloresc pe buze macii şi în ochi fac ape line albastrul cerului cu verdele mării…”

Când la oraşe, ca şi la comune şi sate, avem asemenea creatori şi iubitori de poezie, care înseamnă literatura română, înseamnă că educaţia copiilor şi nepoţilor noştri este pe mâini bune chiar dacă „Se schimbă lumea azi din temelie.”…

440

La Puieşti-Tutova încă e bine! *

Vremuri bune Vremuri bune,  revistă  culturală –  literară, apare  la 1 mai 

1925, sub conducerea unui comitet, redacția şi administrația  în strada Căpitan Costache nr. 15, Bârlad, ca „ o poartă deschisă asupra  viitorului”  pentru  ca  timizii  „în  fața meterezelor”  să învingă  „spiritul  de  mercantilism  şi  de  comercializare” manifestat „până în cele mai mici cute ale literaturii noastre de astăzi.” 

Semnează  în  revistă  versuri:  George  Tutoveanu,  St.  V. Ionescu, G. Chivăran – Răzvan, N. Bogescu, J. Laur, G. Nedelea, G.  Pallady,  George  Maragos,  Virgil  Cârstescu,  Ciprian Doicescu, Const Asiminei; proză – Traian Condoiu, Ion Palodă, G. Pallady, Caliopy Davidescu, Al. T. Farcaş, Horia I. Giroianu, Virgil N. Duiculescu, Petru T. Gâdei, George Marangos; cronici la revistele  şi ziarele vremii: Neculae Poiană, M. Negreanu, G. Nedelea, A. Vreme etc. 

Notabilă  corespondența  activă  dar  şi  acidă  cu corespondenții şi cititorii, ca în cazul convorbirii cu Al. Cornea: „Du‐te  iubire”, nu zicem ba, dar…  trimite‐o alt‐undeva…; sau sfat  pentru G.G. Ursu: …”Mai cercați!”… 

Despre  calitatea  şi  limpezimea  versurilor  am  ales  ceva semnat de G. Nedelea: 

 

441

Cântec trist – cântecelor mele  Cântecele mele                Flori târzii, uitate   Cine-o să vă cânte Trist pe înnoptate?... Cine va-nţelege Basmul vostru oare Plin de suferinţă?... Basmu-acela-n care Ca-ntr-un scrin atâtea Am închis într-însul: Anii vieții mele Zâmbetele…plânsul… Va şti cântăreţul Că în ele poartă Pentru totdeauna O iubire moartă? Cântecele mele Flori târzii, uitate, Cine-o să vă cânte Cine?... Nimeni poate!…

Revista  Vremuri  bune  n‐a  fost  ferită  nici  de dispute…literare. S‐a duelat cu cei de la „Graiul nostru”, ieşit în lume de 1 aprilie 1925, tot la …Bârlad. 

  *

Vitrina Vitrina... „Sterian Dumbravă  şi  Jugănaru  la Bârlad,  ceva 

442

mai  târziu  (după  1937)  au  editat  revista  Vitrina  care  era inspectată  de  poliție  (vezi  Gheorghe  Ioniță,  membru  al Academiei Bârlădene”). 

Volumul Liceul Pedagogic “Alexandru Vlahuţă” Bârlad la 100

de ani 1870 -1970 De  profesor  Ştefan  Cucoş  şi  prof.  Gh.  Gohoreanu, 

cuprinde un material valoros şi interesant pentru cititori. După cuvântul oficialităților prezente la  ceremonial sunt cuprinse: în partea I, relatări de  la Adunarea solemnă de  la Teatrul „Victor Ion Popa”, scrisori, telegrame, evocări; materialele prezentate la sesiune de  oameni de  ştiință  şi  cadrele didactice;  sesiunea de comunicări  ştiințifice pe grupe de preocupări,  creații originale scrise cu ocazia sărbătoririi Centenarului; prezentarea  şcolii  în actualitate,  tabele  cu  cadrele  didactice  şi  absolvenții  şcolii, fotografii în diferite ocazii şi portrete ale unor personalități. 

* 

Valori spirituale tutovene Valori spirituale tutovene, text  lămuritor  în Evenimentul 

pag. 56.     *

Zalmoxis Zalmoxis, univers şcolar – revistă pentru elevi şi profesori

de la şcoala din comuna Ciocani, ajunsă la al 7-lea număr în anul 2007, începe prin a publica un “interviu cu preotul comunei Corneliu Popa” referitor la misiunea preotului în

443

biserică şi în rândul credincioşilor, dar şi despre pregătirile pentru sărbătorile de iarnă 2007-2008.

În acelaşi număr mai semnează materiale pe diferite teme învăţătoarea Mariana Vasilache (“Boboci”, “Copile drag”, Alexandra Costea (“Început de toamnă”), Alina Vrânceanu, Ioana Condrea şi Viorica Pavel (Sărbătoarea satului), elevi.

Revista citată apare la şcoala din comuna Ciocani, din apropierea oraşului Bârlad şi despre ea vorbeşte prof. Cicerone Medeleanu în lucrarea sa “Ciocani – istorie şi actualitate” apărută la Edit. PIM, 2007, p.195-197.

*

Zorile Zorile, revistă literar-ştiinţifică a liceului teoretic “Cuza

Vodă” din Huşi, serie nouă, apare cu nr. 1-2 în ianuarie-decembrie 2006, anul XVIII, de activitate, nr.34-35 despre “Fascinaţia cuvântului scris”, cu aplecare asupra a ceea ce a fost revista şi în trecut face largi trimiteri Costin Clit în articolul pe care-l semnează ca un fel de cuvânt de început.

Reapărută, revista şcolărească se realizează la Editura “Sfera” Bârlad, motiv pentru care o şi înregistrăm printre publicaţiile apărute la Bârlad; tipărită la S.C. Irimpex SRL

444

Bîrlad, str. Republicii nr.85, redacţia avându-şi sediul la Liceul teoretic “Cuza Vodă” din Huşi, str. Mihail Kogălniceanu nr.15.

Sunt notaţi ca făcând parte din colegiul de redacţie; Angelica Dragoslav, Mihaela Alexandra Gherman, Mircea Agavriloaiei, Alexandru Suhăreanu, Ana Maria Pricochi, Mioara Palcu, Oana Todeilă, Lucian Clit, Alina Ramona Sfetcu, ultima şi redactor-şef al revistei.

Profesori îndrumători: Costin Clit şi Lina Codreanu. Tehnoredactor – Bogdan Artene.

O descriere analitică a revistei de la apariţie până astăzi, ar fi utilă criticilor literari, istoricilor în decriptarea istoriei locale, spune Costin Clit când face elogiul la “Fascinaţia cuvântului scris”. Răspunzâd în parte dezideratului pe care îl aşteaptă profesorul, arătăm cititorilor că revista “Zorile” de la Liceul “Cuza Vodă” din Huşi a apărut în perioada 1922-1923, iniţiatorii ei fiind elevii clasei a VII-a, între care un “primus inter pares” a fost elevul Ion David “dotat cu o inteligenţă neobişnuită, cu o voinţă şi perseverenţă care ne impresionau”, spune ing. Gh. Harnagea cu prilejul semicentenarului liceului din Huşi; perioada 1930-1932 a fost alta a “Zorilor”, revista purtând pe verso coperţii înscris “Comitetul de conducere al Societăţii culturale “Zorile” care era alcătuit din prof. Gavril Holban, preşedinte de onoare, Gâdei Adrian, preşedinte activ, Andrian Aurel – vicepreşedinte, Alistar Dumitru – secretar,Săvescu Ion - casier, iar membri Chiper Gh., Andronic M., Creţu I., Turculeţ V., Gheorghiu V., iar în comitetul de conducere a revisei făceau parte – îşi aduce aminte prof. Mihai Ciobanu, în “Prutul” din iunie 2003 – Mihai Constandache, C. Moţoc şi D. Mercaş, Gh. Harnagea îl consideră conducător al revistei în anii 1930-32 pe fostul elev – Alistar Dumitru, ajuns profesor universitar la Bacău. Cealaltă revistă “Zorile” din 1922-1923, 1930-1932, colecţia revistei se găseşte fără numărul 1, la Biblioteca Academiei Române.

“Zorile” altei etape apar cu nr.1 în 1967, Anul II, litografiată, cu un cuvînt “Noul program al revistei “Zorile”, scris de prof. Mihai Ciobanu, directorul liceului.

Din comitetul de redacţie făceau parte prof.Mihai Ciobanu, redactor şef, prof. Ana Olah, secretar de redacţie, prof. Ştefan Bujoreanu, prof. Balan Mihai şi elevii Ralea Mihai, Toma Cosma, Hodoş Maria, Corcodel Ana, Bujoreanu Elena.

În 1968 comitetul de redacţie al revistei “Zorile” era

445

format din elevii Mihai F. Ralea – redactor şef, Florea Georgeta, redactor-şef adjunct, Toma Carmen, secretar general de redacţie, Asiminei Vasile şi Popa Mihai membrii. Profesor sprijinitor era Ion Angheluş şi se tipărea la Întreprinderea poligrafică Iaşi.

În 1969, în comitetul de redacţie erau elevii: N.A. Pleşu, redactor şef, Mihai Popa, secretar general de redacţie, Georgeta Florea, Nicolae Streche, Constantin Spătaru – membri.

Se realiza cu sprijinul profesorilor Alexandru Angheluş şi Ştefan Bahnaru, ultimul şi directorul şcolii.

Se tipărea la subunitatea Bârlad a Întreprinderii poligrafice Iaşi, tehnoredactori N. Contoman şi D. Dumitraşcu.

În 1978 revista “Zorile” mai apărea, ea beneficiind pe parcurs şi de îndrumarea altor profesori: Laurenţiu Ştefănescu, Theodor Codreanu etc.

În volumul “Reviste literare ale elevilor 1834-1974” Editura didactică şi pedagogică 1977, prof.univ.Tudor Opriş scrie la p.123: “... de o frumoasă reputaţie în mediul şcolăresc din Moldova s-a bucurat şi revista “Zorile” a Liceului “Cuza Vodă” din Huşi, întemeiată în 1922 de profesorul animator Petre T. Gâdei şi care apare în două reprize: prima între anii 1922-1923, când în paginile ei se afirmă viitorul maestru al penelului Octav Angheluţă şi Constantin Crişan – viitor publicist, a doua între 1930-1932, superioară calitativ, când numele cele mai răsărite sunt Octavian Gâdei, D.Mercaş, C. Emandi, D. Alistar şi Gh. Chiper, pseudonimul încă din liceu al publicistului M. Serdaru-Dinograncea.”

* Zorile, revistă literar-ştiinţifică a liceului teoretic “Cuza

Vodă” din Huşi, reapare – în cea de a patra etapă în ianuarie-decembrie 2006 prin grija directorului şcolii – Georgeta Giosu, din sumar făcând parte un material deosebit de bogat: cronici, opinii, atitudini, eseuri, interviuri, itinerare cu impresii de călătorie, epistole, cronici literare, personalităţi, cărţi în lectura elevilor, încercări literare, cercetare, concursuri, caleidoscop, traduceri, restituţio- file din arhiva "Zorile”, poesis.

Ca şi în celelalte perioade parcurse - Zorile din ianuarie – decembrie 2006 dă loc la semnături atât profesorilor Costin Clit, Lina Codreanu, Dumitru Apostolache, Hera Steimberg, Ion Babâi, Mircea Popencu, Theodor Codreanu, Constantin Neculau, Tatiana Pleşu, C. Vasluianu, Daniela Teclci, cât şi la

446

foarte mulţi dintre elevi: Monica Tiron, Mihaela-Alexandra Gherman, Andreea Obreja, Oana Todeilă, Ana-Maria Pricochi, Flavius Agape, Alina-Ramona Sfetcu, Ioana Avasiloaiei, Andreea Andrei, Andreea Pasat, Alexandra Ţabără, Raluca Ursu, Creola Şerban ş.a.

La realizarea primelor două numere sunt prezenţi şi colaboratorii: prof. Dumitru Apostolache din Vaslui, Petruş Andrei cu ...”Lansarea romanului “Destinul chintei” de Iorgu Gălăţeanu... în epigrame” ori cu cronica literară “Scriitorul Iorgu Gălăţeanu – Chinta roială a Destinului”, Vlad Zbârciog din Republica Moldova cu “Întâlnire de neuitat” dar şi cu “Te salut Roma-mică!...”

La Pro-Amiciţia, sub titlul “Mormânt în metaforă”, Emilian Marcu semnează o salbă de titluri ale unor sonete care de care mai frumoase: “Tot îmi şopteşti, e de zăpadă clipa”, “Mai tristă ca rugina din vechile armure”, “Palate reci ca ghiaţa săruturilor moarte”, “În rănile ceţoase, ca-n mugurii de floare”, la aceeaşi rubrică, reîntâlnindu-ne şi cu versuri de Ion Enache: Guadrigă... Lor, în margini “Poesis” le stau alături versuri ale elevilor: Oana Mihaela Toderilă, Andreea Marinciu, Iuliana Larisa Archire, Alexandra Ţabără, Oana Simona Pârlog, Laura Leu, Alexandra Purice ş.a.

Format 21-31 cm, 98 pagini, cu coperete semicartonate, în culori, ilustrată, pe coperta IV Oraşul Huşi văzut de pe şoseaua Huşi-Pădureni; primăria oraşului Huşi în perioada interbelică.

“Iunie, Bucureşti. Pentru conţinutul bogat, tematică diversă, colaborările prestigioase, acurateţea şi stilul articolelor, la concurusul naţional al revistelor şcolare – 2005, revista “Zorile” a liceului teoretic “Cuza Vodă” a obţinut diplomă cu Titlul de laureat. Menţionăm că există o continuitate a aprecierilor întrucât în anul 2004 revista a obţinut aceeaşi recunoaştere valorică, scrie prof.Lina Codreanu în “Cronica evenimentelor” în revista de debut (nr.1-2) a celei de a patra serii, derutând cititorul care parcurgând cele de mai sus, se întreabă, pe bună dreptate: Revista “Zorile” a apărut şi în anii 2004-2005?

De apreciat grafica revistei realizată de Iuliana Arhire. Sublinierile doamnei Lina Codreanu referitoare la o

anumită continuitate în apricieri sunt întregite şi de aprecierele pe care le făcea ing. Gh. Harnagea la sărbătorirea

447

semicentenarului Liceului, când sublinia: “Revista noastră a avut trei trăsături caracteristice de-a lungul timpului – o conducere alcătuită exclusiv chiar elevi, cu aprobarea, dar fără intervenţia conducerii liceului; - colaboratori din toate şcolile de băieţi ale Huşilor (Liceul “Cuza Vodă”, Şcoala Normală “Mihail Kogălniceanu” şi Seminarul). Din rândul profesorilor şi studenţilor, foşti elevi ai liceului şi din elevii altor licee din ţară (un exemplu Ionescu Mircea elev în clasa a V-a a Liceului “Matei Basarab” din Bucureşti, posesor al premiului de onoare în 1922-1923); - a trăit din venitul propriei producţii (mai ales abonamente, din una sau două donaţii de la unii exponenţi ai culturii huşene” (a se vedea şi volumul “Huşul în presa vremii de la Melchisedec până în zilele noastre 1869-2006” despre revista “Zorile”, p. 342-381).

* Dar iată de la rubrica „Cercetare” desprinderi din

„Istoria ieroglifică – 300”, ceea ce scrie prof. Lina Codreanu despre autorul ei (Dimitrie Cantemir) şi operă:

Asupra Istoriei ieroglifice, ca operă artistică novatoare, criticii au opinat că este un „adevărat Roman de Renard românesc, însă cu scopuri polemice" (G. Călinescu, 1941), „Un roman alegoric" (Al. Rosetti, 1951), „Negreşit: roman social, memorii şi roman de aventuri" (Perpessicius, 1957), „pamflet politic" (P. P. Panaitescu, 1958), „roman alegoric (...) şi pamflet politic [...]conceput ca o epopee eroi-comică" (Al. Piru, 1961), „roman animalier" (Mircea Anghelescu, 1972), „Roman? Scriere istorică? Pamflet? Nici una dintre ele şi, într-un fel, toate laolaltă" (Andrei Brezeanu, 1973), „În primul rând o lucrare social-politică” (G.Ionescu... Gulian, 1974),,roman" (Elvira Sorohan, 1978), „un roman memorialistic", „nu numai roman alegoric, dar şi pamflet politic" (Diana Trandafir, 1996). Se înţelege că opiniile nu sunt controversate, ci de completare. Alte interpretări li se vor adăuga, desigur, dar clasificările sunt convenţionale iar opera cantemiriană este fluidă şi, ca atare, greu încadrabilă în tipare teoretice. Modernă şi astăzi prin concepere estetică şi substrat parabolic, Istoria ieroglifică rămâne opera aperta

Cine are curiozitatea şi răbdarea să parcurgă opera cantemiriană descoperă forţa de creaţie, înţelegerea conceptului de roman alegoric, o logică implacabilă prin care sancţionează sau îndulceşte atitudinile precum şi frăgezimi de

tuturor valurilor de interpretare critică...

448

limbă cu parfum arhaic scrise, e drept, într-o topică greoaie şi livrescă. A nu se trece cu vederea însă că scrierea este prima încercare reuşită, primul roman românesc şi că de la apariţia romanului până în decembrie 2005 este o distanţă de exact 300 de ani.

*

Zori de ziuă Zori  de  Ziuă,  revistă  politică  şi  literară  născută  din 

entuziasmul  „studenților  universitari”  V.Gv.  Buțureanu  şi Gheorghe  D.  Rânzescu,  care‐şi  asumă  direcția  publicației,  în condițiile când publicul cititor devine tot mai exigent iar cărțile, ziarele şi revistele nu‐s  îndestulătoare, creația  lor, o continuare a  revistelor  Făt‐Frumos  şi  Ion  Creangă,  vine  să  se  ocupe  de politică dar şi de literatură – poezie, proză, cronică dramatică şi critică literară „punând la curent publicul cu ce s‐a scris şi cum se scrie” în România. 

Revista îşi ia drept moto spusele lui Ion Creangă: „Multe ai fi citit de când eşti. Citeşte rogu‐te şi aceasta,  şi unde‐i crede că nu‐ți vine la socoteală, ia panaʹn mână şi dă altceva mai bun la iveală.” 

Programată să apară la 1 şi 16 a fiecărei luni, Zori de Ziuă îşi face apariția cu nr. 1 la 1 iulie 1912, nr. 2 la 15 iulie şi nr. 3 în august 1912. 

Semnează proză  şi versuri dar  şi  cronică  şi „însemnări”, 

449

mai mult inițiatorii dar şi nume precum I. Taşcă, Iancu Ciolan, Virgil Mastacan.  

Activitatea tipografică la Neculai P. Peiu – Bârlad.   

450

Bârladul – Da, dar Priponeştii? Despre Priponeşti, satul şi comuna autorului, doar cele ce 

urmează,  culese  din  Anuarul  Eparhiei  Huşilor  1938  şi  alte câteva surse. 

Scurtul istoric al Priponeştilor spune că aşezarea exista la 14  iulie  1648  sub  numele  de    Triponeşti,  situat  în  ținutul Tutovei. Despre Priponeşti – în mod expres – se va scrie în 1688. Satul Priponeşti de Jos este cunoscut în 1859, situat în partea de sud a vechiului sat – Priponeşti – şi de aici, probabil, denumirile Priponeşti  de  Sus  şi  Priponeşti  de  Jos.  Din  1864,  la  apariția comunelor, satul Priponeşti de  Jos este component al comunei Priponeşti de Sus. Au fost şi perioade când Priponeşti de Jos a fost şi el sat reşedință de comună, cu numele Priponeşti de Jos. 

...” Priponeşti 390 familii, 1630 de suflete. Sate: Priponeştii de Sus  cu 250  familii  şi 1100 de  suflete; Priponeştii de  jos 140 familii  şi  580  suflete.  Situat  la  22  kilometri  de  Bârlad,  10 kilometri  până  la  Ghidigeni,  3,5  kilometri  până  la  gara Nichişeni.  Are  8  hectare  pământ  din  1921  (Biserica  n.n.). Biserica  poartă  hramul  „Sfinții  Voievozi”,  construită  din cărămidă  la 1780, reparată  în 1924, stare bună. Biserica  filială ‐ Priponeşti  de  jos,  cu  hramul  „Buna  Vestire”  şi  „Sf.Nicolae”, construită din  zid,  1825,  reparată  în  1908  şi  1924,  stare  foarte bună. 

Paroh  preot Constantin  Pricopescu,  econom,  licențiat  în teologie, născut  la 23 mai 1895, hirotonisit  în 1919, numit  la 15 mai  1921;  cântăreț  I  – Gh. Grigoraş, născut  la  1903,  şcoală de cântăreți, numit la 1 august 1926; cântăreț II – A. Budaşu, născut 1912, şcoală de cântăreți, numit la 1 noiembrie 1936. 

După  Anuar  1909  ,  Bucureşti,  Tipografia  cărților bisericeşti –  cu precuvântare de   O. Carboviceanu, apărut  sub 

451

administrația Casei Bisericii, anterior paroh la Priponeşti a fost pr.Iacomi  Nicolae,  născut  la  4  iulie  1856.  Avea  ca  studii seminarul inferior. Numit la Priponeşti la 1 ianuarie 1906; adus de la Popeni‐Tutova. 

Dintr‐un  tablou eclesicistic  inedit privind  județul Tutova la 1880, publicat de Costin Clit în revista „Elanul” nr.42/august 2005, în comuna Priponeşti de Sus, la biserica „Sfinții Voevozi” oficia  iconom  Barbu  Ilarion,  diacon  (7 mai  1867),  preot  la  14 octombrie 1869, sachelar şi duhovnic la 18 august 1975, iconom (18 august 1878), permutat de la comuna Tăcuta, județul Vaslui, la Priponeşti de Sus la 17 septembrie 1871. 

În  comuna Priponeşti de  Jos,  la Biserica  „Buna Vestire”, preot  era  Ioan  Racoviță,  fără  carte  diacon,  carte  de  preot  (19 martie 1851), duhovnic (martie 1864). 

Cântăreți  la Biserica Priponeşti de Sus, era Pavel  I.Matei (7 august 1851), iar la Priponeşti de jos, Biserica „Buna Vestire”, Ioan Gâfu  (10 noiembrie 1861), Teodor Racoviță  (27 octombrie 1855). 

Despre părintele Constantin Pricopescu, înv. Ioan V. Tasie scrie în monografia dedicată Priponeştilor (Editura P.I.M, 2007): „Despre  ce  a  însemnat  preotul  C.C.  Pricopescu  pentru  viața spirituală a satelor, oamenii (unii) şi‐au dat seama după ce nu a mai  fost. Avea  înfățişarea unui sfânt, avea o voce  rar  întâlnită chiar  în mediul preoțesc, era sobru  în tot ce făcea, un exemplu demn de urmat ca soț şi tată, ca gospodar în sat. Predicile de la sfârşitul slujbei erau profund ancorate în învățătura creştină dar făcute pe  înțelesul tuturor. Logica coerentă,  intonația, totul era perfect. S‐a stins din viață la 8 mai 1988 şi a fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul „Eternitatea” Bârlad.” 

Căminul  cultural  „N.  Iorga”,  înființat  şi  afiliat  F.R.  din 1931, la care preotul este preşedinte. Este subcentru premilitar.” 

Datele de mai sus au destule erori. În Priponeşti de Jos nu 

452

există biserică. Sunt două biserici, dar în Priponeşti de Sus, una într‐un capăt al satului, cealaltă –  în altă extremitate. Oamenii din  Priponeşti  se  folosesc  nu  de  gara  Nichişeni,  ci  de  gara Ghidigeni, ceva mai apropiată: 3 kilometri. 

Cât priveşte parohul şi cântăreții – toți sunt plecați la cele veşnice. Alții le‐au luat locul... 

Documentele  spun  că  în  Priponeşti  de  Sus,  şcoala  s‐a fondat în 1871, mult mai târziu decât biserica, ceea ce înseamnă că  şi până  atunci  fusese  şcoală  în  sat, poate  în  local  închiriat, poate pe lângă biserică, cum s‐a întâmplat în multe localități ale țării. 

În  anul  şcolar  1888‐1889  şcoala  din  Priponeşti  ocupa  o singură cameră şi o mică odăiță strâmptă sub acelaşi acoperiş, în care încăpeau patru bănci mici, ocupate de 24 elevi, din cei 38 înscrişi,  iar  învățător,  cu  titlu  provizoriu,  era  Georgiu  Sotir născut  la  Fruntişeni,  în  1855,  avea  absolvită  în  1874  Şcoala Normală din Bârlad, înființată în 1870. Avea o leafă de 76 lei şi 95 de bani, plus gradația de 23  lei şi 08 bani, adică  în total 100 lei şi 0,3 bani pe lună. 

În  anul  1914  s‐a  construit  în Priponeşti un nou  local de şcoală, cu trei săli de clasă şi o cancelarie, şcoală din cărămidă, pe o fundație din beton. 

Despre cum a fost prima zi de şcoală, în  septembrie  1923,  profesorul  Alexandru Mânăstireanu  (din  fotografie)  redă  cu emoție în cartea sa autobiografică „Călător.. prin  vâltoarea  vremii”  (Editura  Sfera, Bârlad, 2006): „… Iată‐mă şcolar în clasa I a şcolii  din  Priponeşti  de  Sus,  alături  de băieții şi fetele de seama mea. Pentru prima dată am păşit sfios pragul şcolii, aflându‐mă într‐o  mare  de  copii  de  vârste  diferite. 

453

Învățătoarea  mea,  El.  Basocescu,  originară  din  Bârlad,  ne‐a primit  cu  zâmbet pe  figura  ei  luminoasă,  ca  o  a doua mamă. Parcă  o văd  şi  acum,  cu  o pălăriuță  şi  jachetă  roşie,  tânără  şi frumoasă,  îndrăgostită  de  copii  şi  de  meseria  ce‐şi  alesese, nerăbdătoare  să ne  învețe  tainele  abecedarului  şi  a  ştiinței de carte…” 

Deosebit  de  biserică  şi  şcoală,  toate  s‐au  transformat  la Priponeşti 

Probabil  sunt mari modificări  şi  în  structura  şi numărul populației care formează comuna Priponeşti, județul Galați. 

În  cimitirul  de  la  Priponeştii  de  Sus,  locul  de  odihnă  a locuitorilor  celor  două  sate,  îşi  află  repaosul  de  veci  domnul învățător  Ştefan Baştă dar  şi doamna  învățătoare  şi directoare de  şcoală  primară Maria  Nacu,  de  la  care  am  aflat  primele versuri ale poetului G. Tutoveanu... 

La mică distanță de ei se află mormântul părinților mei. A mamei, care şi o noapte întreagă de‐ar fi durat serile de clacă tot n‐ar  fi  terminat de spus cele mai  frumoase poezii şi basme, pe care  numai  ea  le  putea  înmagazina  şi  spune  cu  un meşteşug fără de seamăn. A  tatei – care, născut  la Bârlad, s‐a pripăşit  la Priponeşti  – unde  a  făcut  gospodărie mare doar  cu mintea  şi brațele sale, cumpărând pământ  şi  înzestrând  trei băieți  şi  trei fete... Tata de  la  care am aflat alte  spuse despre  cel pe  care  îl avusese prefect de  județ  într‐o vreme: G. Tutoveanu. Că  şi  el fusese consilier în comună şi simpatizase odată cu ... Averescu, iar altădată cu ... Iorga. 

Gh. Filiche care a profesat ca învățător la Priponeşti de Jos doarme  într‐altă  parte.  La Oneşti, mi  se  pare,  unde  locuieşte Dorica, fiică‐sa (răposată astăzi şi ea). 

Colectivizarea – şi tot ce a fost odată cu ea în comună– au împrăştiat succesorii. Casele învățătorilor Baştă şi Filiche au fost înstrăinate, dar nu mai arată ca altădată… 

454

Nici casa părinților mei nu mai este ce‐a fost. Moştenitorii direcți, cu acceptul colateralilor, am oferit‐o unuia dintre nepoți care,  dacă  ar  fi  păstrat‐o,  aş  fi  fost  mulțumit  văzând‐o… Nepotul i‐a dărâmat mai întâi bucătăria din față, apoi hambarul care i se alătura; a urmat magazia în care părinții păstrau căzile cu  tescovină  şi  butoaiele  cu  vin,  uneltele  pentru  câmp  şi gospodărie, o parte din recolta de pe câmp, după care a topit şi săivanul  în  care,  cu puține  amenajări,  la  vremuri de  restrişte, putea  să mai  locuiască  încă o  familie  –  totul  fiind  acoperit  cu tablă zincată, podit, duşumăluit… 

Dar  s‐au  risipit  în  numele  şi  pentru  zeul  care  a  iubit recolta viilor şi a … prunilor, după cum s‐a risipit însuşi omul, nepotul  în  cauză. A  rămas doar  corpul principal  al  caselor  în care  locuiesc…  văduva  nepotului,  copii  lor,  nepoții…  mulți, mulți pentru un spațiu care s‐a părăduit… 

Acolo la Priponeştii de Sus se află copilăria şi   primii ani ai adolescenței mele, amintirile de la horele şi serbările satului, corpurile părinților, fraților şi surorilor mele... 

Îmi este dor de apa de la fântâna din medeanul satului… De toți ai satului îmi este tare dor… 

Acolo este încă o parte din viața mea...  

Autorul  

Şcoala cu clasele I-VIII din Priponeşti de Sus

455

În loc de postfaţă Faptele de cultură au început să aibă importanță mai ales 

pentru  sine...  Muzeele,  librăriile  şi  bibliotecile  parcă  şi‐au împuținat şi ele oferta... Teatrele rezistă atât cât în fruntea lor au conducători  cu  simțul  economiei  libere...  Cinematografele  se împuținează de la o perioadă la alta. 

Realizarea unei cărți devine un efort prea mare pentru un autor, mai cu seamă dacă e pensionar... Vânzarea cărții depinde de buzunarul celui interesat de carte..5. 

Recent, o femeie dintr‐o localitate din Mehedinți, din dor de  satul  natal,  înghițit  de  apele Dunării,  şi‐a  făcut muzeu  în bătătura noii locuințe. Bănuind că femeia ar putea trage foloase din valorificarea dorului ei, autoritățile locale au amenințat‐o că o amendează dacă se mai ocupă de ...FIRMĂ! 

Cartea de față este şi ea născută din dor de casă şi oameni. Am scris‐o pentru cei care îşi cinstesc oraşul în care s‐au născut ori  au  lucrat  temporar  acolo, pentru  cei  care  vor  să  cunoască istoria Bârladului. Ziarele  şi  revistele apărute acolo,  la Bârlad, fac parte din  istoria  localității. Am  scris‐o pentru  căutătorii  şi iubitorii de cronică, pentru biblioteca şcolară, dar şi pentru cea de la sindicat ori instituția publică, pentru biblioteca personală, dar  şi pentru mine, pentru  familie, prieteni  şi cunoscuți. Celor care    îşi  vor  procura‐o  sau  vor  primi‐o  ca  dar,  le  doresc  să binevoiască  a‐mi  împrumuta  părerile  şi  observațiile  lor  la adresa: Splai Bahlui nr. 8 A, Bloc G1, scara B, etaj 2, apartament 10,  cei  care au  în păstrare ziare ori  reviste  care  s‐au născut  la Bârlad  iar eu nu  le‐am  identificat,  rog  să mi  le  semnaleze,  iar dacă pot să‐mi trimită exemplare ale acestora. Aceasta şi pentru 

5 Vezi Vasile Fetescu – Drama cărţii în săptămânalul

Viaţa – Botoşani, nr. 158/oct. 2003.

456

că în Iaşi, la biblioteci, arhivă ori  muzee, n‐am întâlnit mai ales exemplare ale presei din Bârlad de după 1989... Vă mulțumesc! 

Cartea  îşi  aşteaptă  alte  şi  alte  completări  viitoare  din motive  lesne de  înțeles. C.D. Zeletin  spunea  că  la Bârlad ar  fi trăit în timp peste 200 de ziare şi reviste. Eu n‐am depistat decât vreo  150.  Cititorii  şi  criticii  vor  găsi  cărții  şi  alte motive  s‐o conteste,  s‐o  completeze…  Trăiesc  însă  cu  speranța  că  le‐am oferit ceva  important de citit, multe, multe  informații, dar  şi o chemare pentru alte şi alte lecturi. Deci este loc de cercetare, de căutări.  Lucru  realizabil  şi  în  condițiile  în  care  un  eventual sponsor,  om  cu  aceeaşi  dragoste  ca  a  mea  pentru  Bârlad  şi oamenii săi, va consimți să‐şi pună calitatea de investitor alături de eforturile subsemnatului pentru o nouă, necesară şi meritată reeditare...  Oare  ce  ar  zice,  în  acest  sens,  Primăria  Bârlad, Consiliul Local ori Prefectura județului Vaslui? 

Cele de mai sus le scriam în ediția trecută a cărții – 2004. Astăzi,  după  cum  se  vede,  nu  s‐a  ivit  nici  un  sponsor,  iar încrederea în Primăria Bârlad a rămas în faza de speranță. 

Cererea  cititorilor  însă mi‐a dat aripi  şi din pipernicita mea pensie de bugetar am mai rupt o sumă şi pentru ediția de față. S‐o citiți sănătoşi, edili ai municipiului Bârlad! 

Față de ediția trecută, volumul de față duce totuşi către 200 de publicații. 

Cartea  este  o  împlinire  a  dorului  şi  a  dragostei  pentru localitatea  în  care,  tânăr  fiind,  mi‐am  desfătat  urechile  şi sufletul ascultând melodia  şi versurile  la poezia Fii gata!  care, mai apoi, am înțeles că aparține lui George Tutoveanu: „Copile, iubeşte‐ți  cu  sete  /  Pământul  străbunilor  tăi...”  poezie considerată  o  adevărată marseilleză  românească,  cum  spunea fostul meu coleg C.D. Zeletin. Dar nu‐i singura poezie a  lui G. Tutoveanu  care,  înscrise  decenii  de‐a  rândul  în  manualele şcolare, au devenit cântece de educație patriotică şi cetățenească 

457

a generațiilor... Pentru  că,  după  cei  şapte  ani  de  acasă,  la  Priponeşti,  şi 

încă vreo şase ani de şcoală primară, tot acolo, unde m‐am deprins  cu  Ideea  că există  un  poet  al  locurilor,  după  încă trei  ani  de  gimnaziu  la  „Veniamin Costache”  din  Iaşi,  anii  Liceului Codreanu  şi primii de serviciu –  fie că au fost la ziarul Steagul roşu, la S.R.S.C., la Flacăra Iaşului ori la ziarul Rulmentul i‐am  trăit  la  Bârlad,  în  climatul  care însemna Tutoveanu. 

   Întovărăşit  de  doamna  Eugenia  Tutoveanu,  prezentă 

mereu  la  cenaclul  „Alexandru Vlahuță” de  la Biblioteca  Stroe Beloescu, unde ne  întâlneam    şi cu Vladimir Cazacu,  inginer  la Uzina electrică, şi cu Ion Manta – Roşie, magistratul, împreună cu  alți  colegi  –  Constantin  Dimoftache,  Bernard  Leibovici, Adrian Beldeanu – l‐am vizitat adesea pe maestru la domiciliu. 

Uneori  l‐am  avut  şi  printre  noi  la  cenaclu,  în  haine  de heruvim... 

Acolo,  la  Bârlad,  unde  am  avut mentori  de  valoare,  pe destoinicii  şi  omenoşii  profesori  Hary  Zupperman,  Gh. Popescu,  Trăian  Tănase,  Grigore  Ionescu,  Ion  Ursoi,  Cezar Ursu, Gh. Gâlcă ori Jean Budescu, dar şi colegi cu seriozitate la învățătură,  precum  Leibovici  Bernard  –  Lucian  Raicu, Constantin Dimoftache  ‐ C.D. Zeletin, Alexandru Tacu – Radu Răzeşu ‐Zeletin, Dolfi Solomon – Dumitru Solomon... 

Acolo,  la  Bârlad,  mi‐am  întemeiat  familia,  tot  cu  o bârlădeancă,  mare  iubitoare  de  literatură  şi  scrieri  istorice, 

Soţia mea, înainte de a pleca să hrănească florile pe care le-a iubut atât de mult…

458

împreună cu care am pus bazele primelor speranțe ale căsniciei, printre care şi rândurile acestea... şi nu numai. 

Cui trebuie să mulțumesc pentru cartea realizată? În  primul  rând  Bârladului  şi  oamenilor  săi  pentru  că 

există  şi m‐au primit pentru o perioadă;  soției mele pentru  că m‐a  sprijinit,  încurajat  şi  ajutat,  oferindu‐mi  o  atmosferă prielnică  muncii,  profesorului  Vasile  Fetescu  care  parcă preluând ceea ce a vrut Doamna ‐ mea, mi‐a dat un ghes în plus şi  primele  sfaturi  editoriale,  prietenului  Constantin  Huşanu, pentru că a fost de acord să fie redactor de carte şi sfătuitor  în multe, fetelor de la Biblioteca Universitară Mihai Eminescu Iaşi şi Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” pentru că au răscolit în depozite şi au fost amabile şi când deveneam prea insistent; domnului Aurel  Ştefanachi, directorul Editurii TipoMoldova – Iaşi, care m‐a acceptat şi s‐a oferit să‐i fie naş cărții şi susținător mie  în  realizarea  dezideratului;  doamnei  Maria  –  Mimi Nechifor  care,  luând  locul  soției mele,   m‐a  ajutat  să  nu  duc grija zilei de mâine şi mi‐a dat îndemnuri… Şi de ce nu, la toți ai  mei,  chiar  dacă  luați  cu  trecerile  timpului  la  început  au zâmbit sceptici… 

Unor asemenea oameni din Bârlad şi în special celor de la Fabrica de rulmenți, unde am fost gazetar la ziarul de uzină, li se cuvine cronica presei locale. 

Chiar şi în condițiile tranziției, când  pentru ați respecta o promisiune –  răspunzând dorului,  îți sacrifici banii din pensia modestă dăruindu‐i cărții… 

Cine se poate opune trecerii de la o situație la alta? Iar eu mă văd mereu pe valurile vieții chiar de la reforma 

învățământului  din  anul  1948,  când  intram  elev  la  Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad... 

Ion N. Oprea 

459

 

Ion N. Oprea împreună cu profesorul Vasile Fetescu, scriitorul, 

în iulie 2003, la Grădina botanică – Iaşi, după o discuție literară.  

 Şi  cu  ing.  Sergiu  Brandea,  fostul  meu  coleg  de  liceu,  în 

septembrie 2007, în Parcul Voievozilor din Iaşi. 

460

Bibliografie Ziarele  şi  revistele de  la Bârlad:  1870  –  2008, precum  şi 

alte publicații. Volumele I‐IV, Bârladul odinioară şi astăzi, sub redacția lui 

Romulus Boteanu. Bârladul  ‐ veche aşezare românească, Bucureşti 1937, de Gh. 

Vrabie‐ Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu”, de Traian Nicola. Al. Vlahuță – îndrumătorul. Din ideile sale politico‐sociale, de 

prof. Gh. Gh. Taşcă. Când  a  fost  întemeiată  „Societatea  Scriitorilor  Români? 

Contribuțiuni  la  istoricul  societății”,  Bârlad,  1939,  de  Virgil Caraivan. 

Istoria literară a Bârladului, Bucureşti, 1936, de Gheorghe G. Ursu. 

Antologia scriitorilor bârlădeni (G.G. Ursu,  în colaborare cu G. Nedelea), Bârlad 1937. 

Amintiri, Editura Eminescu 1981, de Şerban Cioculescu. Anuarul  presei  române  pe  anii  1908  şi  1909,  director 

proprietar Gr. Grigoriu – Rigo, Bucureşti. Revista Fotografia nr.139, I‐II, 1981. Anuarul Eparhiei Huşilor – 1938. Wapniarca, Buletinul organizației foştilor deportați şi internați 

politici  –  luptători  evrei  antifascişti  în  lagărul Wapniarca  ,  1972  – 1979, Telaviv str. Haşaron nr.21. 

Tudor  Pamfile,  Revistă  de muzică,  artă  populară  şi  folclor, condusă  de  econ.  D.  Furtună  –  partea  artistică  de  Aurel Borşinaru, apărută la Dorohoi în 1922. 

Dicționarul Enciclopedic Român, Academia R.P.R., Editura Politică, 1962. 

461

Dicționarul  Literaturii  Române  de  la  origini  până  la  1900, Academia R.S.R., Editura Academiei, Bucureşti, 1979. 

Istoria  Literaturii  Române  de  la  origini  până  în  prezent,  de George Călinescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1982. 

Istoria Europei. De  la  Imperiul Roman  la Europa  (secolele V‐XIV),  de  Serge  Berstein,  Pierre  Milza  –  Institutul  European, 1997. 

Victor  Frunză, Destinul  unui  condamnat  la moarte,  Pamfil Şeicaru, Bucureşti, 2001. 

Din  scrierile  şi  cuvântările  lui  I.C. Brătianu  –  Lupta  pentru redeşteptarea națională, TipoMoldova Iaşi, 2002. 

Istoria  Bârladului,  2  volume,  îngrijită  şi  coordonată  de Oltea  Răşcanu  –  Gramaticu,  apărută  sub  egida  Primăriei Municipiului  Bârlad,  a  Inspectoratului  pentru  Cultură  al județului  Vaslui,  a  Fundației  Culturale  „Dr.  C.  Teodorescu” 1998. 

I. Hangiu,  Reviste  şi  curente  în  evoluția  literaturii  române, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1978. 

I. Hangiu, Presa literară românească 1789 – 1948, Ed. pentru Literatură, 1968. 

I. Hangiu, Dicționarul  presei  literare  româneşti  1790‐  1990, Editura Fundației Culturale române, Bucureşti, 1996. 

Adevărul Ilustrat (1895‐1896). Lancea destinului, de Trevor Ravenscroft, 1972. Analele Moldovei,  revistă de cercetări  istorice  şi  ştiințifice, 

Tecuci. Cartea  despre  femei,  Editura Mix,  Colecția Ostto,  Braşov, 

2002. I. Antonovici  şi Gr. Crețu, Tipografiile, silografiile,  librăriile 

şi legătoriile de cărți din Bârlad, 1909. Chiță Cristian, Şcoala nr.4 Bârlad  la  150  de  ani  1856‐2006, 

studiu monografic, Editura Sfera Bârlad, 2006. 

462

Nerva  Hodoş  şi  Al  Sadi  Ionescu,  Publicațiile  periodice româneşti, Bucureşti, 1913. 

Ziarul „Evenimentul” – Iaşi, 2003 Ziarul „Adevărul” Bucureşti Revista „Formula AS”, Bucureşti, 2003. Revista „Cronica” Iaşi 

463

Cuprins: Ion N. Oprea ..........................................................3 Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a

presei bârlădene 1870 – 2008 ........................................3 Cu o prefaţă de Constantin Huşanu.......................3 Ediţia a II-a revăzută şi întregită ............................3 PREAMBUL LA EDIŢIA a II-a..................................7 CRONICA CRONICARILOR.....................................9 MOTIVAŢIILE AUTORULUI..................................13 IMAGINI DIN BÂRLADUL DE ALTĂDATĂ..............18 Din ziarele vremii…..............................................19 Acţiunea..............................................................21 Adevărul de Vaslui...............................................21 Alegeri libere........................................................22 Apărarea Naţională ..............................................22 Aurora.................................................................22 Aurora ţionistă ....................................................24 Bârladul.........................................................25 Bârladul cultural .................................................28 Brazdă nouă ........................................................30 Breslaşul .............................................................36 Buletinul căminului.............................................38 Cheia...................................................................39 Curierul de la Banca............................................39 Curierul Bârlădean ..............................................41 Cuvântul liber .....................................................42 Conservatorul ......................................................43 Cooperaţia Tutoveană ..........................................45 Daţi Ajutor ..........................................................46 Democratul..........................................................49 Desrobirea...........................................................49 Drapelul ..............................................................50 Drapelul ..............................................................51 Dreptatea ............................................................52

464

Drumeţii..............................................................53 Ecoul...................................................................53 Emigranţii ...........................................................53 Ecspoziţiea Naţională...........................................54 Evenimentul ........................................................56 Facla inimii şi a minţii .........................................56 Femeia ................................................................57 Fetiţa dulce .........................................................57 Filatelia română...................................................57 Flacăra ................................................................58 Foaia de informaţii pentru Plugar.........................60 Foaia Ligei Culturale ...............................................61 Foaia „Medicul Ţăranilor ......................................62 Foaia Băncei de credit mărunt .............................62 Foaie populară pentru literatură, umoristică,

informaţii şi reclame (1904) .........................................62 Gazeta de luni .....................................................63 Gazeta de la Bârlad..............................................64 Gazeta Fălciului...................................................64 Gazeta Cooperativei Meseriaşilor..........................65 Gazeta Palodei .....................................................66 Gazeta Tutovei .....................................................66 Glasul nostru* .....................................................68 Glasul nostru ......................................................78 Glasul ţăranului ..................................................79 Glasul meseriaşilor ..............................................80 Gura lumii...........................................................81 Hipodromul .........................................................81 Ideea românească ................................................81 Înainte.................................................................82 Informatorul teatrului cinematografic...................84 Intransigentul, ziar conservator, apare în lunile mai-

iunie 1914...................................................................85 Îndrumare nouă ..................................................86 Jidovul rătăcitor ..................................................86 Junimea ..............................................................87 Junimea Zionistă.................................................89

465

Legalitatea ...........................................................90 Liberalul..............................................................93 Liberalul, ziar naţional – liberal, apare o dată pe

săptămână, sub conducerea unui comitet, redacţia la Tipografia G.V. Munteanu – Bârlad. .............................93

Libertatea ............................................................94 Lumina................................................................96 Lumina Poporului ................................................97 Moldova...............................................................98 Moldova.............................................................101 Monitorul comunal ............................................101 Monitorul judeţului Tutova ................................102 Mărăşeştii..........................................................104 Meseriaşul.........................................................105 Monografia municipiului Bârlad (1174-1974) 106 Murgeni.............................................................107 Naţionalul..........................................................107 9.A.B .................................................................108 Noul Timp..........................................................109 Obiectiv .............................................................109 Ogorul ...............................................................111 Opinia Bârladului ..............................................111 Paloda ...............................................................111 Păreri ................................................................119 Păreri Tutovene .................................................123 Păreri tutovene ..................................................126 Păreri tutovene ..................................................127 Progresul ...........................................................130 Propaganda conservatoare .................................132 Praştia...............................................................137 Rulmentul .........................................................138 Rulmentul – 25 ani de la făurirea…....................149 Rulmentul .........................................................150 Răsăritul ...........................................................151 România Mare ...................................................157 Secerea..............................................................159 Semănătorul......................................................160

466

Semănătorul......................................................165 Sentinela ...........................................................169 Spiritismul ........................................................169 Steaua...............................................................172 Statutele societăţilor... .......................................173 Steaua Tutovei...................................................174 Steagul Roşu .....................................................175 Straja neamului.................................................194 Suveica Tecuciului.............................................194 Şarja .................................................................194 Şcoala Bârlădeană .............................................195 Şcolarii tutoveni................................................195 Tinereţea ...........................................................198 Tribuna Avântului (1907)...................................198 Tribuna Tutovei .................................................198 Tutova ...............................................................200 Ţărănimea .........................................................201 Uniunea ............................................................202 Uniunea Naţională .............................................204 Vasluiul.............................................................206 Veacul nostru ....................................................207 Vechea Tutovă ...................................................211 Vestea ...............................................................213 Veteranul ..........................................................214 Viitorul ..............................................................215 Voinţa poporului................................................217 Vreme nouă .......................................................219 Vremea nouă .....................................................220 Vocea Tutovei ....................................................223 Vocea Tutovei ....................................................225 Vocea Tutovei ....................................................229 Vocea Bârladului ...............................................231 Vocea Tg. – Ocnei...............................................231 Zorile.................................................................238 Omagiu – tată şi fiu ...........................................240 Reviste apărute la Bârlad...................................243 Academia Bârlădeană ........................................244

467

Academia Bârlădeană ........................................244 Actualitatea Bârlădeană.....................................246 Albumul creştinului...........................................247 Analele Spitalului Beldiman şi Elena Beldiman

Bârlad (1892-1911)....................................................247 Anuarul Şcolii Normale primare din Bârlad – 1875

.................................................................................248 Anuarul Şcolii normale de învăţători „Principele

Ferdinand” din Bârlad pe anul şcolar 1910 - 1911 .....248 Anuarul Şcolii normale de învăţători „Principele

Ferdinand” din Bârlad pe anul şcolar 1911-1912 .......248 Anuarul Liceului de băieţi „Ion Creangă” din Bălţi.

.................................................................................249 Anuarul (zis situaţie şcolară a) Gimnaziului real din

Bârlad pe 1898-1899.................................................249 Anuarul (zis situaţia elevilor) Liceului „Codreanu"

din Bârlad pe 1898-1899 ...........................................249 Anuarul Liceului Codreanu pe anul şcolar 1923 -

1924..........................................................................250 Anuarul şcolii medii mixte nr. 1 Bârlad, .............251 Anuarul externatului secundar de fete din Bârlad,

an VI, 1893 ...............................................................251 Anuarul Societăţii „Matematica Bârlădeană” pe anul

1922..........................................................................251 Administraţia Moldovei ......................................253 Ardeiul ..............................................................253 Aripi tinere, revista Liceului nr. 1 „Gheorghe

Gheorghiu Dej” din Bârlad .........................................256 Avânturi culturale .............................................257 Axa....................................................................258 Baaadul literar ..................................................259 Bar-Kochba .......................................................264 Bazarul Filatelic.................................................268 Bârladul odinioară şi astăzi ...............................268 Bârladul ............................................................277 Bârladul Nr.1 – număr omagial ..........................279 Buletinul Comunal ............................................281

468

Buletinul Oficial al Judeţului Tutova..................281 Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie –

Circumscripţia Bârlad................................................282 Buletinul Ligii Culturale ....................................283 Secţia Bârlad .....................................................283 Buletinul oficial al Comitetului executiv al Sfatului

Popular al Regiunii Bârlad .........................................284 Buletinul Uniunii Ofiţerilor de Rezervă ...............285 Calendarul pe anii 1911 / 1914 a periodicului Ion

Creangă.....................................................................286 Calendarul sportiv al Regiunii Bârlad.................286 Calendarul Portativul.........................................287 Calendarul financiar 1916 .................................287 Calendarul Tutovei ............................................291 Calendarul Tutova pe anul 1888 ........................292 Calendar de birou, 1883 ....................................292 Calendarul gospodarilor săteni...........................293 Calendar de buzunar pe 1906............................294 Calendar de perete pe 1884... ............................294 Calendarul nostru pe 1918 ................................294 Cartea vremii .....................................................297 Cireşarii ............................................................298 Coordonate bârlădene........................................299 Cronica Moldovei ...............................................301 Crucea...............................................................302 Curierul sănătăţii, 1912.....................................303 Doina ................................................................303 Documente răzăşeşti..........................................306 Debuturi şi tradiţii .............................................309 Dialog................................................................310 Dragostea ..........................................................312 Duh nou............................................................313 Duh parohial .....................................................317 Editura “Sfera” ..................................................317 Echinox .............................................................319 Elanul ...............................................................320 Făt - Frumos .....................................................322

469

Făt-Frumos .......................................................325 Făclia ................................................................326 Florile Dalbe ......................................................329 Freamătul..........................................................334 Freamătul..........................................................337 Gazeta Unirea....................................................338 George Lazăr .....................................................339 Graiul nostru.....................................................343 Guriţa Bârladului ..............................................346 Idealul ...............................................................347 Indus T..............................................................348 Ion Creangă .......................................................348 Istoria Bârladului ..............................................355 Însemnări medicale............................................356 Îndrumări pedagogice, anul I 1933.....................357 Justiţia Tutovei..................................................358 Labirint .............................................................359 Lumea elevului ..................................................360 Lumea elevului, revistă editată de şcoala cu clasele

I-VIII Mireni, nr.4, din martie 2006, apărută cu sprijinul Consiliului local Coroieşti. .........................................360

Lumina..............................................................360 Lumină..............................................................364 Lumina..............................................................364 Lumina..............................................................365 Liga culturală, buletinul secţiei Bârlad...............367 Lyceum..............................................................369 Liceul „Mihai Eminescu” ....................................371 Lumea creştină ..................................................371 Lumina vetrelor .................................................372 Monografiile Liceului „Gh. Roşca Codreanu”.......373 Miron Costin, revistă de cercetări şi mărturii istorice

.................................................................................374 Monitorul comunal al Primăriei din Bârlad.........375 Năzuinţe............................................................376 Onoare şi patrie .................................................376 Pagini de jurnal .................................................377

470

Pagini literare ....................................................377 Pagini medicale bârlădene..................................379 Pagini medicale bârlădene..................................382 Paloda literară ...................................................385 Paloda literară ...................................................387 Paşi spre infinit .................................................388 Pădurenii...........................................................391 Păstorul Tutovei.................................................393 Despre Păstorul Tutovei Anul IV, nr,3-4 Nicolae

Stelian Beldie scrie: ...................................................396 Pleiada ..............................................................399 Plugul................................................................399 Primii paşi .........................................................399 Prutul................................................................401 Procust..............................................................405 Prometeu Descătuşat.........................................406 Revista ..............................................................406 Revista ..............................................................408 Revista umoristică – literară...............................408 Revista cinematografică .....................................409

Revista cursurilor de la doctoratul în drept ........409

Răstriştea răscoalelor ........................................409 Revista România Financiară...............................416 Revista clasei a III-a B........................................417 Revista Matematica bârlădeană..........................418 România administrativă.....................................419 Să fie lumină .....................................................421 Sclipiri de stele ..................................................421 Scrisul nostru....................................................422 Steaua Tutovei...................................................426 Şcoala Bârlădeană .............................................426 Şcoala noastră ...................................................427 Tecuciul cultural ...............................................427 Tinereţă .............................................................430 Tribuna pedagogică ...........................................430 Tribuna liberă....................................................431

Revista critică ....................................................409

Răzesul ...., .........................................................410

471

Ţara de Jos........................................................431 Varia Matematica...............................................435 Veacul nostru ....................................................435 Viaţa noastră .....................................................435 Visătorii.............................................................437 Vremuri bune ....................................................440 Vitrina...............................................................441 Volumul Liceul Pedagogic “Alexandru Vlahuţă”

Bârlad la 100 de ani 1870 -1970................................442 Valori spirituale tutovene...................................442 Zalmoxis............................................................442 Zorile.................................................................443 Zori de ziuă .......................................................448 Bârladul – Da, dar Priponeştii? ..........................450 În loc de postfaţă ...............................................455 Bibliografie ........................................................460 Cuprins: ............................................................463