Masuri Educative Privative de Libertate

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” GALAȚIFACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE

MASTERAT: ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

MĂSURILE EDUCATIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE.ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DISPOZIȚIILE DIN NOUL

COD PENAL ȘI CELE DIN CODUL PENAL ANTERIOR

GALATI

2016

1

C U P R I N S:

CAPITOLUL I – Noțiuni introductive

1.1 Considerații introductive privind reflectarea stării de minoritate pe planul

legislației penale……………………………………………………………………..…..……pag.5

1.2 Considerații generale privind evoluția conceptului de minoritate penală…….…pag.6

1.3 Evoluția regimului penal al minorului în România…………………………..….pag.7

CAPITOLUL II - Analiză comparativă între dispozițiile din Noul Cod Penal și

cele din Codul Penal anterior privind Măsurile educative privative de libertate

2.1 Regimul răspunderii penale a infractorilor minori……………………………….pag.11

2.2 Regimul pedepselor aplicabile minorilor potrivit Codului Penal din 1969……...pag.15

2.3 Măsurile educative privative de libertate……………………………………..….pag.17

CAPITOLUL III - Elemente de drept comparat. Sancționarea infractorilor

minori în alte sisteme de drept

3.1 Franța…………………………………………………………………………….pag.20

3.2 Germania………………………………………………………………………....pag.23

3.3 Belgia…………………………………………………………………………….pag.26

3.4 Spania………………………………………………………………..…………..pag.28

3.5 Italia………………………………………………………………………….…..pag.31

CONCLUZII…………………………………………………………………..…....pag.35

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………...pag.36

2

Umanitatea pare să se afle, la început de secol XXI, în fața unei situații paradoxale: pe

de o parte înregistrează progrese incontestabile în domenii științifice, tehnologice, culturale,

juridice, de cealaltă parte, manifestă o violență universală, aproape ontologică.

Deși ideea de progres se asociază în mod natural cu starea de armonie socială, de pace,

de prosperitate, acest fapt este frecvent infirmat de realitățile lumii în care trăim. Probabil pentru

că bunăstarea materială nu impune cu necesitate același ritm de evoluție morală sau spirituală, ci

mai degrabă o rafinare a formelor și mijloacelor violente prin care omul își impune dominația

asupra celui mai slab, considerat mai vulnerabil.

În acest context, delincvența juvenilă, a căpătat o amploare deosebită în societatea

româneasc, în ultimii ani, fapt ce creează îngrijorare cu privire la perspectivele deloc

încurajatoare pentru viitorul vieţii publice, unde efortul investigativ vizează așa-zișii copii ai

străzii, o parte dintre cei internați în centrele de copii, minorii internați în centrele de reeducare,

cât și minorii infractori aflați în aresturi în urma săvârșirii unor fapte mai grave, obiectivul

urmărit fiind identificarea cauzelor care determină și a împrejurărilor care favorizează

infracționalitatea juvenilă.

Prevenirea și combaterea delincvenței juvenile constituie o permanentă preocupare a

politicii penale din statele moderne. Evoluția fenomenului – într-o mare varietate de forme și

tendințe – a determinat creșterea interesului opiniei publice moderne față de minorul infractor.

Infracțiunile comise de către minori au crescut ca incidență și au cunoscut o diversificare din

pundt de vedere al formei, apărând astfel noi tipuri de infracțiuni, precum cele de natură

electronică, nu asupra reeducării și bunăstării copilului, serviciile de probațiune aflându-se încă

la început de drum.

În amendarea delincvenţei juvenile sunt implicate într-o măsură mai mare sau mai mică

diverse instituţii ale statului de drept, fiecare dintre ele având obiective specifice, metode proprii

şi acţionând în cadrul legal existent la un moment dat. Diversificarea şi accentuarea formelor de

manifestare a delincvenţei juvenile reprezintă un domeniu de interes şi de acţiune al Poliţiei

Române, mandatată să gestioneze activităţile de prevenire şi combatere a acestui fenomen.

3

În prezent, modul de aplicare de către instanțele de judecată a sancțiunilor

corespunzătoare față de minorii infractori necesită o adaptare pentru a se alinia la noile orientări

politice penale la nivel internațional. Modernizarea sistemului de justiție penală pentru minori

înseamnă, în primul rând, perfecționarea cadrului legislativ în domeniu. Procesul presupune

reglementări eficiente privind protecția minorilor infractori, conforme cu cerințele europene în

materie, sub cele două aspecte esențiale: prevenirea delincvenței juvenile și recuperarea

minorului infractor prin modalități cât mai adecvate vârstei acestuia. Procesul este necesar și,

totodata, conform cu soluțiile pe care le recomandă Consiliul Europei în privința reacției sociale

la delincvența juvenilă. Forul european sugerează, în textele recomandărilor din ultimii ani,

soluții care includ dejudializarea, medierea, realizarea de structuri noi și crearea de instituții apte

să conducă la rezolvarea modernă și umanitară a problemelor legate de ocrotirea juridică a

minorului infractor.

Reglementând regulile minime ale justiției penale pentru minori, Națiunile Unite

solicită statelor să depună eforturi pentru promovarea de legi, de proceduri, autorități, instituții

special concepute pentru minorii urmăriți penal și pentru evitarea, pe cât posibil, arecurgerii la

procedeura judiciară în cazurile cu minori infractori. Se dorește promovarea unor dispoziții

referitoare la îngrijire, orientare, îndrumare, supraveghere, probațiune, mediere, plasament

familial, educație generală și profesională, precum și alte soluții care exclud instituțoinalizarea,

pentru a asigura minorilor infractori un tratament în interesul bunăstării lor și proporțional cu

situația și infracțiunea comisă.

Luând în considerare recomandările forurilor internaționale, atât clasa politică, cât și

organizațiile non-guvernamentale și societatea civilă, au luat atitudine în sensul îmbunătățirii

sistemului de justiție pentru minori. Procesul de adaptare legislativă și de modernizare a justiției

penale în domeniul minorității este în plină derulare. Introducerea sistemului de probațiune,

crearea Serviciilor de Reintegrare Socială și Supraveghere, înființarea instanțelor pentru minori

sunt câteva exemple de inițiative prin care se urmărește, în România, la fel ca și în numeroase

alte state, crearea unui sistem autonom care să gereze situațiile juridice de drept penal în care

sunt implicați minorii.

4

CAPITOLUL I – Noțiuni introductive

Întreaga activitate a organelor de poliție de prevenire și combatere a fenomenului

criminalității juvenile trebuie să aibă la bază sistemul legislativ în vigoare, urmărindu-se creșterea

contribuției poliției la asigurarea protecției și ocrotirii minorilor, pentru dezvoltarea lor fizică.

Este unanim recunoscută, dar insuficient valorificată, ideea potrivit căreia copiii și

tinerii constituie marele potențial uman de azi, dar mai ales de mâine al societății, că ei sunt

continuitatea și viitorul, perspectiva oricărei națiuni. Și pentru societatea românească delincvența

juvenilă constituie o problemă socială complexă ce își are sorgintea în intercațiunea unor cauze

sociale și individuale și a unor condiții favorizante a căror cunoaștere și explicare științifică stau

la baza măsurilor de politică penală și socială menite să conducă la prevenirea și diminuarea

treptată a delictelor comise de minori.

1.1 Considerații introductive privind reflectarea stării de minoritate pe planul legislației penale

Problema răspunderii penale, prevenirii și combaterii infracționalității minorilor a

constituit și constituie o preocupare permanentă de politică penală a statelor moderne.

Specificul fenimenului infracțional în rândul minorilor ridică probleme deosebite de

prevenire și de combatere, deoarece cauzalitatea acestuia se interacționează cu o multitudine de

factori, cum ar fi:lipsa de experiență de vață socială; lipsa capacității totale sau parțiale de

înțelegere a semnificației sociale a conduitei periculoase pentru valorile sociale, ca și a

sancțiunilor; deficinețe în procesul educativ ce s-a desfășurat în familie și școală; influența

negativă exercitată de unii majori care îi atrag pe minori pe calea infracțională.

Necesitatea prevenirii și combaterii infracțiunilor comise de minori apare cu atât ai

evidentă cu cât fenomenul cunoaște uneori recrudescențe, iar faptele pot fi deosebit de

periculoase1.

Găsirea celor mai eficiente măsuri de prevenire și combatere a fenomenului infracțional în

rândul minorilor a ridicat și problema stabilirii vârstei de la care minorul răspunde penal.1 C. Bulai, Manual de drept penal. Parte generală, op.cit., pag.569.

5

1.2 Considerații generale privind evoluția conceptului de minoritate penală

Minoritatea penala este un concept cunoscut de unele popoare din timpuri străvechi și și-a

găsit expresia juridică în legislația scrisă sau în dreptul cutumiar al primelor organizări statale.

Cercetările de istorie a dreptului nu au pus încă în evidență o asemenea orietare în legile

anterioare instituțiilor juridice ale Romei și Greciei antice. Cu toate acestea, criteriul de vârstă

este avut în vedere doar ca element de compoziției a pedepsei în cadrul unui sistem de drept bazat

pe justiția privată în care ideea de reparare a prejudiciului prin răscumpărare și prin echivalența

pedepsei cu pagubasuferită este predominantă. Ca exemplu putem observa dreptul vechilor

evrei,în care atenuarea pedepsei în cazul unei fapte comise de un copil este determinata de

considerente strict obiective care aveau în vedere capacitatea de muncă a vinovatului.

Răscumpărarea unui minor care urma să fie sacrificat religios pentru fapta săvârșită costa mult

mai puțin decât cea a unui adult în vârstă de până la 60 de ani. Mai mult, legislația babiloniană

( Codul lui Hammurabi) care este mai aptă să dea o satisfacție materială victimei sau rudelor

acesteia.2

Ideea răspunderii subiective este întânită, într-o formă rudimentară, în opereleunui filozof

din Grecia Antică. De pildă, Aristotel considera, ca principiu, că actele involuntare, cum este de

pildă uciderea din culpă, nu trebuie pedepsite, întrucât nu au fost săvârșite cu intenție. Aceasta

teză este susținută și de Platon pentru anumite fapte comise de un copil.

Împăratul Theodosiu (379-395) este cel care fixează sfârșitul legal al copilăriei (infatia) la vârsta

de 7 ani. Pentru anumite fapte băieții în vârstă de pânăla 10 ani și 6 luni și fetele care nu au

împlinit 9 ani și jumătate erau asimilați cu infantes, adică cu copii de până la 7 ani. (i.pitulescu.

delinc.j. pag 49)

În secolul al IV-lea, în Franța este menționatăîn documentele din epoca respectivă

existenșa unui stabilment pentru copiii abandonați, numit Brephotrophia. Instituții similare bazate

pe ideea de ocrotire și educație sunt menționate din secolul al V-lea (în Franța) și secolul al VIII-

lea (în Italia).

Începând cu secolul al XVIII-lea și cu precădere în perioada tulburărilor sociale care au

precedat Revoluția franceză din 1789 se constată o anumită unitate înpractica judiciară, unitate

marcată prin raportarea relativ constantă a soluțiilor instanțelor judecătorești ladispoziții legale și

norme de drept cutumiar inspirate de drept roman. În acest sens sunt citate cazuri în care unii

judecători extindeau minoritatea penală până la vârsta de 25 de ani, asimilând-o abuziv cu lipsa

2 Ion Pitulescu, Delincvența juvenilă, Editura Ministerului de Interne, p.46-476

capacității de exercițiu a minorului risipitor sau alienat mintal pentru care se instituia curatela. Se

ignora în mod deliberat că dispozițiile respective aveau ca obiect administrarea bunurilor și nu

săvârșirea unei infracțiuni. Deși asemenea situații au un caracter de excepție ele indică totuși o

tendință de a institui un regim sancționator pentru minori diferit de cel al adulților. S-a ajuns ca

unele instanțe cu competență teritoriala extinsă, cum era Parlamentul din Paris, să stabilească

vârsta minorității penae la 15 și apoi 17 ani, permițând astfel înlăturarea sau atenuarea răspunderii

penale a făptuitorilor minori.

În aceasta perioada se constată și o anumită orientare spre personalizarea procedurii de

anchetă în cazul minorilor infractori, judecătorul căutând să stabilească gradul de perversitate al

acuzatului li adesea vârsta acestuia, pentru a trece la aplicarea pedepsei. Este, fără îndoială, o

tentativă de individualizare judiciară bazată pe caracteristicile psihice și anatomo-fiziologice ale

inculpatului minor. Tot în aceasta perioadă sunt reluate și finalizate într-un spirit nou unele

încercări mai vechi de constituire a unui sistem de individualizare a executării pedepselor prin

înființarea unor stabilimente anume destinate condamnaților minori. De exemplu, papa Clement

al XI-lea a construit în anul 1703 o închisoare pentru minori. Tot în aceasta perioadă Maica

Tereza a construit în nordul Italiei un penitenciar în care funcționau secții speciale pentru femei și

pentru minori. Stabilimente de acest fel au fost create și în alte țări europene,cum este de exemplu

în Tările de Jos, la Grand, unde închisoareapentru minori înființată în 1775a fost dată ca exemplu

de organizare modernă de către unul din întemeietorii științei penitenciare, englezul John

Howard(1726-1790).3

1.3 Evoluția regimului penal al minorului în România

Codul penal din 1853

Primele texte legale importante din secolul XIX, care se referă la regimul penal al

minorului, le găsim în Codul penal din 1853 al lui Barbu Știrbei. El reproduce dispozițiile din

Codul penal francez din 1810 prevăzute în art.54 că minorul în vârstă de până la 8 ani nu

răspunde penal, fiind considerat iresponsabil. Este vorba despre o prezumție absolută (iuris et de

iure) deiresponsabilitate, care nu putea fi înlăturată în nici un fel. Art.55 prevedea că minorul

între 8 și 15 ani nu răspunde penal numai dacă se dovedește că “acuzatul a lucrat fără pricepere”.


3 Ion Pitulescu, Delincvența juvenilă, Editura Ministerului de Interne, p. 547

Prevederile din Codul penal Barbu Știrbei sunt preluate și introduse în Codul penal din

1864 care prevede în Titlul VI “Despre cauzele care apără de pedeapsă sau micsorează pedeapsa”

că:

- infracțiunea comisă de un copil mai mic de 8 ani deplini, nu se pedepsește;

- crimele sau delictele comise de un minor, ce are vârsta de la 8 ani deplini până la 15 ani

deplini, nu se vor pedepsi, dacă se va decide de judecător că acuzatul a lucrat fără pricepere.

În Codul penal din 1864 minorul între 8 și 15 ani care a acționat cu discernământ și cel

între15 si 20 de ani erau supuși unui regim sancționator deogator de la dreptul comun. Astfel,

conform art.63 dacă infracțiunea era sancționată cu munca silnică pe viață sau pe o durată

limitată, minorul putea fi pedepsit numai cu închisoarea de la 3 ani la 15 ani. În celelalte cazuri

limitele pedepsei închisorii pentru categoriile de minori arătate mai sus erau reduse cu 1/3 sau ½

din durata prevăzută de lege pentru fapta respectivă.

Francois Guizot publica în 1882 lucrarea “ Pedeapsa cu moartea în materie politică”, după

ce cu o jumătate de secol în urmă Charles Lucas scrisese dizertația sa “Despre sistemul penal și

pedeapsa cu moartea”. Acestui punct de vedere aboloționist i se raliază numeroși juriști de

prestigiu din Europa și Statele Unite ale Americii și se va ajunge ca dreptul penal pozitiv din

numeroasele tări să adopte una din următoarele căi care duc la abolirea sau la limitarea cazurilor

în care această sancțiune eliminatorie era aplicată4:

- abolirea pedepsei cu moartea în Portugalia, Austria, Italia, Norvegia și Olanda;

- eliminarea pedepsei cu moartea din practica judiciară sau din sistemul de executare a

pedepselor. În Belgia, începând cu anul 1867 dacă o condamnare la moarte era pronunțată pe

baza dispozițiilor din Codul penal, grațierea intervenea automat, aceasta fiind și soluția adoptată

de Finlanda, Danemarca, Monaco și alte țări;

- în fine, cel de-al treilea grup este format din tările care nu suprimă nici în fapt pedeapsa

cu moartea, dar reduc considerabil numărul infracțiunilor pentru care este prevăzută și aplicată

această sancțiune eliminatorie.

Pentru minorii care erau în vârstă de până la 8 ani sau care aveau între 8 și 15 ani dar

acționaseră fără discernământ, Codul prevedea încredințarea lor părinților sau “punerea într-o

monastire, ce într-adins se va determina pentru corecțiunea unor asemenea copii, unde se va ține

un timp de ani determinați prin hotărârea judecății”.


Cu alte cuvinte, Codul penal din 1864, inspirat din legislația avansatăa epocii, introduce

pentru delincvenții minori numai pedeapsa cu închisoarea, nu si munca silnică sau recluziunea

care erau pedepsele ce se aplicau, printre altele, numai adulților. Codul de procedură penală din

1864 nu prevedea instanțe și proceduri speciale de judecată pentru minorii infractori. Este o

situație generală în Europa, deși în unele lucrări de istorie a instituțiilor penale se fac referiri la o

dispozițiedin 1796 dată de Consiliul orașului Berlin prin care se cerea tribunaluluica minorii să

nu fie supuși procedurii de drept comun, ci unei proceduri speciale.5


În forma sa inițială Codul penal din 1936 conținea următoarele prevederi referitoare la

minoritatea penală: Art. 138.Minor este acela care nu a împlinit vârsta de 19 ani; copil este

minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani; adolescent este minorul între 14 și 19 ani neîmpliniți.6

Legea din 24 septembrie 1938 modifică limita superioară de vârstă a minorității penale de

la 19 ani la18 ani. În sprijinul acestei modificări se invocă Codul penal ungar care modifică

“Novela penală” din 1908 și dispozițiile din codurile penale din Italia, Franța, Polonia și Austria.

Potrivit art. 139 din Codul penal din 1936, în forma sa inițială, acesta prevedea următoarele:

copilul nu este responsabil pentru faptele comise de el. De asemenea, nu este responsabil

adolescentul pentru infracțiunea săvârșită, afara de cazulîn când se dovedește că în momentul

săvârșirii a lucrat cu discernământ. Cu toate acestea, instanța este datoare să constate faptul și

modul cum a fost săvârșit, luând informațiuni7:

- asupra stării fizice și morale și a antecedentelor copilului sau adolescentului;

- asupra condițiilor în care a fost crescut și în care a trăit;

- asupra situației morale și materiale a familiei.


Codul penal din 1969, față de cel din 1936 nu aduce multe elemente noi în ceea ce

privește regimul minorilor.

Codul penal din 1969 reia din cadrul codului penal din 1936 prevederea conform căreia

minorul care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal. În situația în care se săvârșește o fapta

prevăzută de legea penală, operează prezumția că până la vârsta de 14 ani minorului îi lipsește

vinovăția.

5 Ion Pitulescu, Delincvența juvenilă, Editura Ministerului de Interne, p. 59-606 Ion Pitulescu, Delincvența juvenilă, Editura Ministerului de Interne, p. 627 Ion Pitulescu, Delincvența juvenilă, Editura Ministerului de Interne, p. 65

9

Potrivit art. 99 din Codul penal din 1969 minorii care nu au împlinit vărsta de 16 ani intră

în aceeași categorie cu cei care nu au împlinit 14 ani, fiind prezumați că au săvârșit fapta

prevăzută delegea penală fără discernământ. Dovada discernământului trebuie făcută de către

organele poliției judiciare. Minorii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani neîmpliniți sunt prezumați

responsabili.

Sistemul sancționator prevăzut pentru minorii infractori în legislația penală din 1969,

reproduce în bună măsură dispozițiile din legislația penală anterioară, preluând însă și unele

dintre modificările care au limitat caracterul novator al codurilor penal și procedură penală din

1936, așa cum au fost adoptate în redactarea lor inițială.8

Codul penal din 1969, enumeră și dezvoltă în cadrul articolelor 101-108, măsurile

educative care se pot lua față de minorul infractor, modul de executare și de aplicare, durata și

condițiile liberării sau revocării liberării minorilor față de care s-a dispus internarea într-o

instituție de reeducare. Măsurile educative pot fi împărțite în măsuri neprivative de libertate și

măsuri privative de libertate.


CAPITOLUL II – Analiză comparativă între dispozițiile din Noul Cod Penal și cele

din Codul Penal anterior privind Măsurile educative privative de libertate

2.1 Regimul răspunderii penale a infractorilor minori

Minorul este persoana fizică ce nu a împlinit vârsta de 18 ani. Faptul că minorul căsătorit

înainte de împlinirea vârstei de 18 ani dobândește capacitatea deplină de exercițiu sub aspect civil

nu atrage aplicarea în materie penală a regimului sacționator prevăzut de legea penală pentru

majori.

Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani la data săvârșirii infracțiunii nu răspund

penal(prezumția absolută de incapacitate penală); în ipoteza în care minorul săvârșește

infracțiunea chiar în ziua în care împlinește vârsta de 14 ani, răspunde penal numai

dacădovedește că a săvârșit fapta cu discernământ.

Minorii care au împlinit 14 ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani la data săvârșirii

infracțiunii răspund penal numai dacă se dovedește prin intermediul unei expertize medico-legale

psihiatrice că au săvârșit fapta cu discernământ (prezumție relativă de incapacitate penală).

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani la data săvârșirii infracțiunii răsund penal.

În ipoteza în care se reține lipsa discernământului minorului (fie prin aplciarea

dispozițiilor art.99 alin.1 C.penal, fie dintr-o expertiză medico-legală psihiatrică), se va constata

existența cauzei care înlătură caracterul penal al faptei prevăzută de art.50 Cod penal

(minoritatea) pentru toți minorii care nu au împlinit vîrsta de 16 ani și iresponsabilitatea (art. 48

Cod penal) pentru minorii care au împlinit vârsta de 16 ani9.

În cazul infracțiunilor continue, continuate sau de obicei, nu va fi avută în vederea în

conținutul unității de infracțiune activitatea infracțională anterioară vârstei de 14 ani, respectiv 16

ani în cazul săvârșirii faptei fără discernământ, întrucât aceasta nu are relevanță penală; dacă

aceste infracțiuni s-au consumat înainte de împlinirea vărstei de 18 ani, epuizându-se după acest

moment, întregii unități infracționale i se va aplica regimul majorilor.

9 Mihail Udroiu, Drept penal, Partea generală. Ediția a 4-a, Editura C.H. Beck București 2013,p.20611

În cazul infracțiunilor progresive, nu se va reține răspunderea penală dacă la momentul

săvârșirii faptei minorul nu va avea capacitate penală (anterior vârstei de 14 ani, respectiv 16 ani

în cazul săvârșirii faptei fără discernământ), chiar dacă urmarea mai gravă se produce după ce

minorul a atins vârsta de la care începe să răspundă penal; dacă infracțiunea progresivă s-a

consumat înainte de împlinirea vîrstei de 18 ani, epuizându-se după acest moment, va fi aplicat

regimul majorilor10.

Minorului care răspunde penal i se poate aplica fie o măsură educativă (mustrarea,

libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare, internarea într-un institut

medical-educativ), fie pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea respectivă (închisoarea sau

amenda) ale cărei limite sunt reduse la jumătate; când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită

pedeapsa detențiunii pe viață, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 de ani; în cazul în care

minorul nu răspunde penal, nu îi pot fi aplicate nici măsuri educative și nici pedepse; Instanța de

judecată trebuie mai întâi să aprecieze dacă se impune aplicarea unei măsuri educative sau unei

pedespe, înn funcție de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, de starea fizică, de

dezvoltarea intelectuală și morală, de comporarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care

a trăit și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului; aplicarea pedepsei

penale infractorilor minori are caracter subsidiar față de luarea unei măsuri educative și poate fi

dispusă numai dacă instanța apreciază că aplicarea acestei din urmă sancțiuni nu este suficientă

pentru îndreptarea minorului.

Condamnările pronunțate pentru fapte săvârșite în timpul minorității nu atrag incapacități

sau decăderi și nu sunt avute în vedere la stabilirea stării de recidivă.

Potrivit Noului Cod Penal, legiuitorul român prin dispozițiile din art.113 NCP a stabilit că

răsunderea penală a minorului începe din momentul când a împlinit vârsta de 14 ani, dar numai

condiționat și în toate cazurile din momentul când a împlinit vârsta de 16 ani, fără vreo

condiționare. Astfel minorului care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă

dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ ( art,113 alin.2 NCP), beneficiind astfel de

prezumția relativă de iresponsabilitate, care poate fi răsturnată prin proba contrarie. Prin

discernământ înțelegem capacitatea minorului de a-și da seama de fapta sa concretă și de a-și

manifesta conștient voința cu privire la aceasta; deci se are în vedere nu capacitatea minorului

privită în general, ci aceea raportaă la fapta săvârșită (concretă)11.

10 Mihail Udroiu, Drept penal, Partea generală. Ediția a 4-a, Editura C.H. Beck București 2013,p.20611 Gheorghe Ivan, Drept penal, Partea generală – conform noului Cond Penal, Editura C.H. Beck 2013, p.253

12

Potrivit art.113 alin.3 NCP, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal

potrivit legii, adică la fel ca majorul.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal (art.113 alin.1) bucurându-

se astfel de o prezumție absolută de iresponsabilitate, care nu poate fi înlăturată sub nicio formă.

Limita superioară a vârstei până la care persoana este considerată minor este de 18 ani,

indiferent de dobândirea prin căsătorie a capacității depline de exercițiu sau dobândirea

capacității de exercițiu anticipate, deoarece minor în dreptul penal este persoana care nu a

împlinit vârsta de 18 ani.

Pornind de la anumite particularități care îl caracterizează pe infractorul minor, legiuitorul

Codului penal român din 1969 a prevăzut pentru faptele penale săvârșite de el un sistem

sancționator special și mixt, format din măsuri educative și din pedepse. Astfel, potrivit

dispozițiilor din art.109 alin.1, pedepselece se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda

prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, iar limitele acestor pedepse se reduc la jumătate12.

Legiuitorul noului Cod Penal român a renunțat la sistemul sancționator specil și mixt,

format din măsurile educative și din pedepse și a adoptat teoria aplicării exclusive a măsurilor

educative infractorilor tineri, discutabilă în condițiile creșterii fenomenului infracțional și a

ineficienței regimului educativ din centrele de reeducare13.

Cadrul sancțiunilor este alcătuit exclusiv din măsuri educative, care pot fi neprivative de

libertate sau privative de libertate potrivit art.115 alin.1 NCP. Astfel potrivit art.115 alin.1 pct.1

NCP, măsurile educative neprivative de libertate sunt:

- Stagiul de formare civică;

- Supravegherea;

- Consemnarea la sfârșit de săptămână;

- Asistarea zilnică.

Potrivit art. 115 alin.1 pct.2 NCP, măsurile educative privative de libertate sunt:

- Internarea într-un centru educativ;

- Internarea într-un centru de detenție.

Potrivit art.114 NCP, față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta

cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

12 Gheorghe Ivan, Drept penal, Partea generală – conform noului Cond Penal, Editura C.H. Beck 2013, p.25413 Gheorghe Ivan, Drept penal, Partea generală – conform noului Cond Penal, Editura C.H. Beck 2013, p.254

13

Față de minorul menționat mai sus se poate lua o măsură educativă privativă de libertate

în următoarele cazuri14:

- Dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă a

fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este

judecat;

- Atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită e închisoarea

de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață; textul de lege are în vedere maximul special al

pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

În cazul sancțiunilor prevăzute pentru infractorii minori, operația de individualizare se

efectuează în trei etape. În prima etapă, pe baza anumitor criterii, trebuie să se aleagă dintre cele

două categorii de măsuri educative, care sancțiune este mai adecvată. În a doua etapă, trebuie să

se aleagă felul sancțiunii, și anume care dintre măsurile educativealese urmează să fie luată. După

efectuarea acestor două operații prealabile, alegere a sancțiunii, se individualizează concret

aceasta, în raport cu datele cauzei15.

Pentru alegerea categoriei și apoi a felului sancțiunii aplicabile în speță, noua lege

prevede anumite criterii de individualizare pe care instanța de judecată este obligată să le

folosească. Astfel, în dispozițiile din art.115 alin.2 NCP se prevede că alegerea măsurii educative

care urmează să fie luată față de minor se face, în condițiile art.114 NCP, potrivit criteriilor

prevăzute în art. 74 NCP. Deci, în prima etapă, se ține seama de prevederile art.114 NCP,

alegându-se fie categoria măsurii educative privative de libertate. În a doua etapă, se va ține

seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 74 NCP. Ca atare,

dacă instanța, a optat pentru categoria măsurilor educative neprivative de libertate, ea va trebui să

stabilească care dintre acestea este mai adecvată, în funcție de criteriile generale de

individualizare. În aceste etape, se va ține sea,a și de cauzele de atenuare și agravare incidente

art.128 NCP16.

Potrivti art.116 NCP (modificat parțial prin Legea 187/2012), în vederea evaluării

minorului, potrivit criteriilor prevăzute în art.74 NCP, instanța va solicita serviciului de

probațiune ăntocmirea unui referat care va cuprinde și propuneri motivate referitoare la natura și

durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum și la

alte obligații ce pot fi impuse acestuia de către instanță.

14 Gheorghe Ivan, Drept penal, Partea generală – conform noului Cond Penal, Editura C.H. Beck 2013, p.25515 Gheorghe Ivan, Drept penal, Partea generală – conform noului Cond Penal, Editura C.H. Beck 2013, p.25616 Gheorghe Ivan, Drept penal, Partea generală – conform noului Cond Penal, Editura C.H. Beck 2013, p.256

14

Referatul de evaluare privind respectarea condițiilor de executare a măsurilor educative

sau a obligațiilor impuse se întocmește de către serviciul de probațiune în toate cazurile în care

instanța dispune asupra măsurii educative ori asupra modificărilor sau încetării obligațiilor

impuse, cu excepția situaiei prevăzute la art.126 NCP (adică a schimbării regimului de executare

a unei măsuri educative privative de libertate), când acesta va fi întocmit de către centrul educativ

ori de detenție.

2.2 Regimul pedepselor aplicabile minorilor potrivit Codului Penal din 1969

1. Închisoarea

Se poate aplica dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru

îndreptarea minorului. Limitele pedepsei închisorii sunt reduse la jumătate prin raportare la

pedeapsa prevăzută de lege pentru infractorii majori, în nici un caz minimul special al pedepsei

nu poate fi mai mare de 5 ani.

Când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa detențiunii pe viață, se

aplică minorului închisoarea de la 5 ani la 20 de ani; în cazul în care pedeapsa detențiunii pe viață

este prevăzută de lege alternativ cu pedeapsa închisorii, instanța va alge mai întâi una dintre

aceste pedepse pe care ulterior o va reuce sau, după caz, o va înlocui potrivit regulilor de mai sus.

Dacă minorul a săvârșit tentativă la o infracțiune, limitele de pedeapsă reduse ca urmare a

reținerii minorității sunt cele la care se va raporta reducerea pedepsei ca urmare a săvârșirii faptei

în formă tentată (ordinea: mai întâi minoritatea și apoi tentativa). Aplicarea efectelor

circumstanțelor atenuante sau agravante se face prin raportarea la limitele pedepsei închisorii

reduse pentru minori.

În caz de concurs de infracțiuni săvârșite de un inculpat minor, căruia i s-au aplicat prin

hotărâri definitive diferite atât pedepse, cât și măsuri educative, acestea se contpesc conform

art.34 Cod Penal, în sensul aplicării sancțiunii rezultate celei mai grele.

Minorii condamnați la pedeapsa închisorii execută pedeapsa separat de condamnații

majori sau în locuri diinere speciale, fiind incluși în programe speciale de consiliere și asisteță, în

fincție de vârsta și personalitatea fiecăruia.

Nu se poate aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi persoanei care a

săvârșit infracțiunea în timp ce era minor, chiar dacă la momentul pronunțării hotărârii devenise

major. Pot fi aplicate pedepse accesorii inculpaților minori condamnați la pedeapsa închisorii cu

executare în regim de detenție, care se vor executa însă numai după data majoratului.

15

În situaia în care instanța dispune liberarea condiționată a minorului din executarea

pedepsei închisorii, odată cu aceasta poate dispune, pe durata termenului de încercare, dar până la

împlinirea vârstei de 18 ani, încredințarea supravegherii minorului după caz, părinților, celui care

l-a adoptat sau tutorelui, iar dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare,

unei persoane de încredere, de preferință unei rude apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituții

legal însărcinate cu supravegherea minorilor, putând stabili, totodată, pentruminor una sau mai

multe obligații dintre cele prevăzute în art. 103 alin 3 Cod Penal. După împlinirea vârstei de 18

ani, instanța poate dispune respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere și a

obligațiilor prevăzute în art.86 Cod Penal.

2. Amenda

Limitele pedepsei amenzii sunt reduse la jumtătate prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infractorii majori.

În cazul în care condamnatul minor se sustrage cu rea-credință de la executarea pedepsei amenzii, instanța o poate înlocui cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute de lege pentru minori prin raortare la infracțiuunea săvârșită,ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

3. Suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate minorului

Suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate minorului se poate dispune dacă

sunt îndeplinite condițiile geneale prevăzute de art.81 Cod penal.

Termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii aplicate, la care se

aduagă un termen de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanță. Dacă pedeapsa aplicată este amenda,

termenul de încercare este de 6 luni.

În cazul în care inculpatul minor, în cursul termenului de încercare a suspendării

executării pedepsei aplicate interior, săvârșește din nou o infracțiune pentru care se dispune

internarea într-un centru de reeducare, suspendarea executării nu poate fi revocată, deoarece,

potrivit art.83 Cod Penal, revocarea se dispune numai când pentru noua infracțiune s-a aplicat o

pedeapsă, iar nu o măsură educativă17.

4. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control

Trebuie îndeplinite condițiile de la suspendarea condiționată a pedepselor pentru minori

pe care aceste două modalități de suspendare se grefează.

17 ICCJ, secția penală, decizia nr.3933/2003, www. Legalis.ro16

Suspendarea executării pedepsei sub supaveghere, presupune căodată cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului, instanța poate dispune, pe durata

termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredințarea supravegherii

minorului după caz, părinților, celui care l-a înfiat sau tutorelui, iar dacă aceștia nu pot asigura

suravgherea în condiții satisfăcătoare, unei persoane de încredere, de preferință unei rude

apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor.

După împlinirea vârstei de 18 ani, instanța poate dispune respectarea de către minor a măsurilor

de supraveghere sau a obligațiilor prevăzute de art.86 Cod penal.

Suspendarea executării pedepsei sub control presupune că odată cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului, instanța poate dispune, pe durata

termenului de încercare, dar până la implinirea vârstei de 18 ani, încredințarea supravegherii

minorului după caz, părinților, celui care l-a adoptat sau tutorelui, iar dacă aceștia nu pot asigura

supravegherea în condiții satisfăcătoare, unei persoane de încredere, de preferință unei rude

apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilr,

putând stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute de art. 103

alin.3 Cod penal. După împlinirea vărstei de 18 ani, instanța poate dispune respectara de către

acesta a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor prevăzute în art.86 Cod penal.

2.3 Măsurile educative privative de libertate

1. Internarea într-un centru educativ

Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o

instituție specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire școlară și

formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială18.

Internarea se dispunepe o perioadă cuprinsă între unu și 3 ani.

Dacă în perioada internării minorul săvârsește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o

infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța poate menține măsura internării într-un centru

educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăși maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui

cu măsura internării într-un centru de educație19.

În cazul în care pe durata internării minorului a dovedit interes constant pentruînsușirea

cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale,

după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune:

18 Gheorghe Ivan, drept penal, Partea generală. Conform noului cod penal. Editura C.H.Beck 2013, pag.25819 Gheorghe Ivan, drept penal, Partea generală. Conform noului cod penal. Editura C.H.Beck 2013, pag.258

17

- înlocuirea internării cumpsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu

durata internării neexecutate,d ar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit

vârsta de 18 ani;

- liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării

zilnice sau obligații impuse, instanța revine asupra înlocuirii liberării, dispune executarea restului

rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ.

În cazul săvârșirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracțiuni către o

persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării

într-un centru educativ cu mpsura asistării zilnice, instanța revine asupra înlocuirii și dispune:

- executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale, cu posibilitatea

prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;

- internarea într-un centru de detenție.

2. Internarea într-un cenrtu de detenție

Măsura educativă a internării într-un centru de detenție constă în internarea minorului

într-o instituție specializată în recuperarea minorilor cu regim de pază și supraveghere, unde va

urma programe intense de reintegrare socială,precum și programe de pregătire școlară și formare

profesională potrivit aptitudinilor sale.

Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă înre 2 și 5 ani, afară de cazul în care

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai

mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani.

Dacă în perioada internării minorul săvârsește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o

infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța prelungește măsura internării, fără a depăși

maximul prevăzut în alin.2 din art.125 Cod penal, determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea

dintre cele prevăzute pentru infracțiunile săvârșite.

În cazul în care pe durata internării minorului a dovedit interes constant pentruînsușirea

cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale,

după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune:

- înlocuirea internării cumpsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu

durata internării neexecutate,d ar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit

vârsta de 18 ani;

- liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

18

Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana

internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau

împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate

dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar20.

20 Gheorghe Ivan, drept penal, Partea generală. Conform noului cod penal. Editura C.H.Beck 2013, pag.259

19

CAPITOLUL III – Elemente de drept comparat. Sancționarea infractorilor minori în

alte sisteme de drept

Pentru anumite categorii de delincvenţi cum sunt minorii, reacţia socială clasică,

pedeapsa, se dovedeşte insuficientă, deoarece nu permite nici reinserţia delincventului, nici

protecţia societăţii.

În domeniul justiţiei pentru minori, sistemele de drept urmează două modele: cel

tradiţional, conform căruia începând de la o anumită vârstă minorilor li se aplică pedepse, şi cel

mai recent, care acordă prioritate măsurilor educative. În ambele modele, minorilor sub o anumită

vârstă care au săvârşit fapte penale li se aplică doar măsuri de protecţie1 .

Modelul tradiţional penal rămâne însă dominant. Acesta recurge atât la pedepse, cât şi la

măsuri educative, care cunosc diferite forme. În dreptul englez, minorului îi sunt aplicabile în

principiu doar pedepse, însă mai puţin severe în privinţa duratei şi a modului de executare decât

cele aplicabile majorilor.

Alte legislaţii prevăd existenţa unui sistem mixt de sancţiuni alcătuit din pedepse şi

măsuri educative. Este cazul Elveţiei, unde judecătorul poate pronunţa fie o pedeapsă, fie o

măsură educativă. În Germania se aplică măsuri educative, unele cu caracter coercitiv şi altele

disciplinare, în paralel cu pedepsele. În Franţa şi Germania se aplică şi măsura „mediere-

reparaţie”, care este preferată aplicării unei pedepse.

Cel de-al doilea model, modelul „nepenal”, cum este denumit în literatura de specialitate2

, pune accentul pe măsurile educative şi este ilustrat de introducerea în legislaţia belgiană a

conceptului de „minor aflat în pericol” (Legea din 8 aprilie 1965). Acest concept include

indisciplina, vagabondajul şi comiterea de infracţiuni. Unele legislaţii sunt dificil de încadrat într-

unul dintre aceste modele, cum este, de exemplu, cazul Spaniei.

Legea organică privind răspunderea penală a minorilor din 12 ianuarie 2000 instituie

principiul responsabilităţii penale a minorilor, dar sancţiunile prevăzute de această lege sunt

calificate ca măsuri (medidas). Deşi din punct de vedere formal aceste măsuri sunt de natură

penală, în fapt ele au o natură sancţionatorie-educativă.

Principiul conform căruia tânărul delincvent este recunoscut ca fiind responsabil penal,

dar numai în mod excepţional săvârşirea unei infracţiuni atrage pronunţarea unei sancţiuni penale

stricto sensu, funcţionează în următoarele ţările după cum urmează.

20

3.1 FRANȚA

Sediul materiei se regăseşte în Codul penal21, aprobat prin Legea nr. 2002-1138 din 9

septembrie 2002 art. 11 Journal Officiel din 10 septembrie 2002 şi în Ordonanţa nr. 45-174 din 2

februarie 1945 privind minorii delincvenţi, cu modificările şi completările ulterioare până în

200222.

Răspunderea penală

În Franţa, vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majorităţii penale, adică 18 ani,

dar în anumite cazuri poate fi coborâtă la 13 ani.

Articolul 122-8 Codul penal instituie principiul lipsei absolute a răspunderii penale a

minorului care nu a împlinit 13 ani: „Minorii care au discernământ răspund penal pentru crime,

delicte sau contravenţii, în condiţiile prevăzute de o lege specială, care determină măsurile de

protecţie, asistenţă, supraveghere şi educare ce pot fi aplicate unui minor.

Această lege prevede sancţiunile educative ce pot fi pronunţate împotriva minorilor

între 10 şi 18 ani şi pedepsele ce pot fi pronunţate împotriva minorilor între 13 şi 18 ani, ţinând

cont de atenuarea responsabilităţii de care beneficiază în virtutea vârstei lor” (art. 122- 8 Cod

penal). Lipsa de răspundere penală relativă a minorilor care au împlinit 13 ani este prevăzută de

articolul 2 al Ordonanţei nr. 45-174 din 2 februarie 1945, care precizează că „tribunalele pentru

minori pot totuşi, când circumstanţele şi personalitatea delincventului o cer, să pronunţe o

condamnare penală împotriva minorului care a împlinit 13 ani”.

Regimul sancţionator

Regimul sancţionator este reglementat de Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945

privind minorii delincvenţi. Minorilor li se aplică un regim sancţionator mixt, alcătuit din măsuri

educative, mediere-reparaţie şi pedepse.

Măsuri educative aplicabile minorilor

Judecătorul pentru minori poate să dispună faţă de minor una din următoarele măsuri,

conform art. 8 al Ordonanţei privind minorii delincvenţi:

1. renunţarea la pedeapsă, dacă minorul dă dovezi de îndreptare, prejudiciul a fost

reparat şi tulburarea provenind din săvârşirea infracţiunii a încetat; mustrarea;

2. încredinţarea minorului părinţilor, tutorelui sau unei persoane de încredere;

21 http://www.legifrance.gouv.fr/WAspad/ListeCodes22 http://ledroitcriminel.free.fr/la_legislation_criminelle/lois_speciales/ordonnance_enfance_delinquante.htm

21

3. punerea sub protecţie judiciară pentru o durată ce nu poate depăşi 5 ani;

4. plasarea într-o instituţie publică sau privată, de educare sau formare profesională,

într-un institut medical sau medical-educativ;

5. libertatea sub supraveghere, care poate fi dispusă până la împlinirea vârstei de 18 ani;

Tribunalul pentru minori poate dispune faţă de minorul care a împlinit 13 ani, una din

următoarele măsuri educative (art. 15):

1. Încredinţarea minorului părinţilor, tutorelui sau unei persoane de încredere;

2. Plasarea într-o instituţie publică sau privată, de educare sau de formare profesională;

3. Plasarea într-un institut medical sau medical-educativ;

4. Încredinţarea serviciului de asistenţă pentru minori;

5. Plasarea într-un centru pentru minori delincvenţi de vârstă şcolară.

Tribunalul pentru minori poate dispune una faţă de minorul care nu a împlinit 13 ani,

din următoarele sancţiuni educative (art. 15-1):

1. Confiscarea unui obiect deţinut de minor sau aparţinând acestuia, care a servit la

săvârşirea infracţiunii sau care este produsul infracţiunii;

2. Interdicţia de a frecventa, pentru o durată de cel mult 1 an, locul unde infracţiunea a

fost comisă, cu excepţia locului în care minorul îşi are reşedinţa obişnuită;

3. Interdicţia, pe o durată de cel mult 1 an, de a întâlni victimele infracţiunii sau de a

intra în relaţii cu acestea;

4. Interdicţia, pe o durată de cel mult 1 an, de a-i întâlni pe coautorii sau complicii la

săvârşirea infracţiunii sau de a intra în relaţii cu aceştia;

5. Obligaţia de a acorda ajutor sau reparaţie victimei;

6. Obligaţia de a urma, pe o durată de cel mult 1 an un stagiu de formare civică, pentru

a-i aminti minorului obligaţia de a respecta legea;

Medierea-reparaţie

În cadrul acestei măsuri, minorul participă la repararea prejudiciului, printr-o activitate

de ajutor sau reparare, oferită victimei sau în folosul comunităţii. Această măsură nu poate fi

dispusă decât cu acordul victimei şi poate fi însoţită de scuze adresate victimei. Minorii între 16

şi 18 ani pot desfăşura o activitate de interes general, cu caracter formator sau de natură să

favorizeze reinserţia socială.

Pedepsele aplicabile minorilor

22

Pedeapsa închisorii Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori nu pot

pronunţa împotriva minorilor care au împlinit 13 ani o pedeapsă privativă de libertate mai mare

decât jumătatea pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracţiune. Dacă pedeapsa prevăzută de

lege este detenţiunea pe viaţă, nu se poate pronunţa o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 20 de

ani (articolul 20-2 din Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi).

Dacă minorul a împlinit 16 ani, tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori

pot, cu titlu excepţional, ţinând cont de circumstanţe şi de personalitatea minorului, să nu aplice

dispoziţiile alineatului precedent, cu motivarea deciziei. În acest caz, pedeapsa aplicabilă unui

minor cu vârsta între 16 şi 18 ani poate fi aceeaşi cu a unui major.

Pedeapsa închisorii se execută de către minori într-o secţie specializată sau într-un

penitenciar specializat pentru minori.

Pedeapsa amenzii

Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori pot pronunţa împotriva

minorului care a împlinit 13 ani, pedeapsa amenzii, care nu poate depăşi suma de 7 500 de euro

(articolul 20-3). Împotriva minorului nu pot fi pronunţate următoarele pedepse: interdicţia de a se

afla pe teritoriul francez, zile-amendă, interzicerea drepturilor civice, civile şi de familie,

interzicerea de a exercita o funcţie publică sau o activitate profesională (articolul 20-4).

Dispoziţiile Codului penal referitoare la munca în folosul comunităţii sunt aplicabile

minorului cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani. Munca în folosul comunităţii trebuie adaptată la

particularităţile minorului şi trebuie să prezinte un caracter formator sau de natură să favorizeze

reinserţia socială a acestuia (articolul 20-5).

Nici o interdicţie, decădere sau incapacitate nu pot fi pronunţate împotriva unui minor

(articolul 20-6). Ordonanţa privind minorii delincvenţi permite aplicarea dispoziţiilor Codului

penal relative la remiterea de pedeapsă şi amânarea pedepsei minorului cu vârsta cuprinsă între

13 şi 18 ani. Amânarea pronunţării pedepsei sau a măsurii educative poate fi dispusă când

tribunalul pentru minori consideră această măsură adecvată, în funcţie de personalitatea

minorului. Amânarea poate fi dispusă pe o durată de cel mult 6 luni.

3.2 GERMANIASediul materiei

23

În Germania, minorilor li se aplică dispoziţiile Codului penal, completate cu Legea

privind tribunalul pentru minori din 1953, cu modificările şi completările ulterioare23.


Vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majorităţii penale, adică 18 ani, dar poate fi

coborâtă până la 14 ani în anumite cazuri. Codul penal prevede lipsa absolută a răspunderii

penale pentru minorii care nu au împlinit 14 ani: „Persoana care la momentul săvârşirii faptei nu

a împlinit încă vârsta de 14 ani este lipsită de răspundere penală” (art. 19).

Dispoziţiile Codului penal se aplică şi în cazul faptelor săvârşite de adolescenţi şi tineri,

dacă legea specială pentru minori nu dispune altfel (art. 10). Lipsa relativă a răspunderii penale a

minorilor care au împlinit 14 ani este instituită de Legea privind tribunalul pentru minori care

prevede în articolul 3 că “Un tânăr este responsabil penal dacă în momentul săvârşirii faptei este

suficient de matur pentru a discerne gravitatea faptei şi pentru a acţiona în consecinţă”. Această

lege prevede lipsa răspunderii penale a minorilor între 14 şi 18 ani, dar această prezumţie este

relativă şi poate fi răsturnată, dacă maturitatea acestora o justifică. Articolul 1 din Legea privind

tribunalul pentru minori defineşte tinerii ca fiind persoanele care au vârsta cuprinsă între 14 şi 18

ani, la momentul săvârşirii faptei. Când sunt responsabili penal, acestor tineri nu li se aplică

Codul penal, ci dreptul penal al minorilor, prevăzut de legea privind tribunalul pentru minori.

Menţionăm că legislaţia germană prevede posibilitatea de a reporta vârsta majorităţii

penale până la 21 de ani. Astfel, tinerii între 18 şi 21 de ani răspund penal şi sunt judecaţi ca

adulţi de către jurisdicţiile penale de drept comun8 . Totuşi, lor li se pot aplica dispoziţiile

privitoare la minori, dacă în urma unei aprecieri globale a personalităţii autorului, ţinând cont şi

de condiţiile de viaţă, reiese că, datorită dezvoltării morale şi intelectuale, în momentul săvârşirii

faptei, acesta era asemănător unui tânăr.


Sancţiunile penale se aplică minorilor care au împlinit 14 ani. Legea privind tribunalul

pentru minori clasifică măsurile aplicabile minorilor în 3 categorii: măsuri educative, măsuri

disciplinare şi închisoarea, aceasta din urmă constituind singura pedeapsă.

Măsurile educative

Presupun obligaţia de a se supune anumitor reguli de conduită, privitoare la reşedinţă,

la formare, la interdicţia de a frecventa anumite persoane şi locuri.

Măsurile disciplinare

23 http://kinder-jugendhilfe.org24

Aceste măsuri se iau dacă măsurile educative sunt considerate insuficiente. Măsurile

disciplinare sunt:

- avertismentul;

- impunerea de obligaţii (scuze personale adresate victimei, repararea prejudiciilor

cauzate, vărsarea unei sume de bani în contul unei organizaţii de interes general);

- închisoarea specială pentru delincvenţii minori (Jugendarrest), pedeapsă care nu este

considerată sancţiune penală şi nu este înscrisă în cazierul judiciar. Această măsură se execută

într-o instituţie specializată şi îmbracă mai multe forme: detenţia de week-end (maxim 2 week-

end-uri), pe termen scurt (de la 2 la 4 zile) şi pe termen lung (1-4 săptămâni).

Pedeapsa închisorii

Pedeapsa închisorii (Jugendstrafe) este dispusă când măsurile educative şi disciplinare

sunt considerate insuficiente, ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de comportamentul

făptuitorului.

Durata pedepsei, cuprinsă în principiu între 6 luni şi 5 ani, poate ajunge la 10 ani dacă

legea prevede închisoarea mai mare de 10 pentru infracţiunea săvârşită. Pedeapsa se efectuează în

închisori pentru minori, mai precis în locuri de deţinere special amenajate în închisorile pentru

adulţi.

În practică, această pedeapsă nu este aplicată tinerilor sub 16 ani. Judecătorii pronunţă

din ce în ce mai des „dispensa de pedeapsă”, când durata închisorii nu depăşeşte 2 ani. Această

măsură este dispusă în 2 treimi din cazuri şi chiar mai des, când pedeapsa închisorii este mai

mare de un an24.

Sancţiunile aplicabile delincvenţilor minori25 cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani şi

tinerilor cu vârsta între 18 şi 21 de ani au ca scop principal educarea făptuitorului. Pentru minori

sunt prioritare măsurile educative şi disciplinare, şi numai în subsidiar închisoarea pentru tineri,

cu posibilitatea suspendării .

Aplicarea unor măsuri de siguranţă, precum şi consecinţele ce decurg din sancţiune

sunt limitate. Regimul special prevăzut pentru minori este aplicabil şi tinerilor delincvenţi, dacă

la data comiterii faptei dezvoltarea personalităţii acestora era similară unui minor. O dată cu

aplicarea măsurilor educative, judecătorul poate impune minorului obligaţia de a urma anumite

forme de asistenţă educativă, care nu au caracter sancţionator, ci preponderent educativ.

24 La responsabilité pénale des mineurs http://www.senat.fr/lc/lc52/lc52.html25 Jörg-Martin Jehle, Criminal Justice in Germany, p. 35, published by the Federal Ministry of Justice, Fourth Edition 2005 http://www.bmj.bund.de/media/archive/961.pdf

25

Spre deosebire de măsurile educative, măsurile disciplinare au funcţie sancţionatorie.

Minorul trebuie să devină conştient de semnificaţia şi urmările faptei sale, fără aplicarea pedepsei

închisorii. Măsurile disciplinare includ cauţiunea, impunerea anumitor condiţii (repararea

prejudiciului, scuzele adresate victimei, plata unei amenzi, munca în folosul comunităţii) şi

detenţia, care poate dura de la una la patru săptămâni.

Măsurile educative şi disciplinare pot fi dispuse simultan. Închisoarea pentru tineri este

singura pedeapsă prevăzută de Legea privind tribunalul pentru minori. Închisoarea pentru tineri

poate fi dispusă pentru o durată cuprinsă între 6 luni şi 10 ani.

Pedeapsa închisorii se dispune când măsurile educative şi disciplinare sunt insuficiente,

ţinând cont de gravitatea faptei şi de necesităţile de reeducare ale delincventului. Procesul poate

înceta la cererea procurorului, cu aprobarea instanţei, în conformitate cu prevederile articolului

45, alineat 3 din Legea privind tribunalul pentru minori. De asemenea, încetarea procesului poate

fi dispusă din oficiu de către instanţă, conform articolului 47 din aceeaşi lege.

În plus, procurorul poate decide încetarea procesului fără a mai înainta cauza instanţei.

Această decizie de încetare a procesului, atunci când este luată sau aprobată de către instanţă,

poate fi însoţită de anumite condiţii sau instrucţiuni adresate făptuitorului. În cazurile de mică

gravitate sunt suficiente măsurile educative ori eforturile depuse de infractor pentru acoperirea

prejudiciului sau repararea consecinţelor infracţiunii. Sistemul justiţiei pentru minori în Germania

are o trăsătură specială.

Conform secţiunii 27 din Legea privind tribunalul pentru minori, judecătorul poate

constata vinovăţia în cursul procesului şi dispune un termen de încercare, la sfârşitul căruia va

pronunţa soluţia finală. Dacă la sfârşitul termenului de încercare, rezultă clar din conduita

minorului că este necesară aplicarea unei pedepse, judecătorul va pronunţa o sentinţă în acest

sens.

În caz contrar, verdictul de vinovăţie îşi încetează efectele. La baza sistemului justiţiei

pentru minori se află principiul subsidiarităţii sau al minimei intervenţii

(Subsidiaritätsgrundsatz)26 11. Aceasta înseamnă că sancţiunile penale vor fi dispuse doar dacă se

dovedesc indispensabile. În plus, aceste sancţiuni sunt limitate de principiul proporţionalităţii.

Principiul subsidiarităţii pedepsei este consacrat şi din punct de vedere legislativ, prin

modificările aduse în anul 1990 Legii privind tribunalul pentru minori. Sancţiunile care sunt

dispuse cu prioritate de către tribunalele pentru minori sunt măsurile educative şi disciplinare.26 Prof. Dr. Frieder Dünkel, Juvenile Justice in Germany: Between Welfare and Justice, www.esc-eurocrim.org/files/juvjusticegermany_betw_welfar_justice.doc

26

3.3 BELGIASediul materiei

Cadrul normativ aplicabil minorilor în Belgia cuprinde două legi speciale: Legea din 8

aprilie 1965 privind protecţia tinerilor27 şi Legea din 13 iunie 2006 de modificare a legislaţiei

privind protecţia tinerilor şi tratamentul minorilor care au săvârşit o infracţiune28 (La loi du 13

juin 2006 modifiant la législation relative à la protection de la jeunesse et à la prise en charge des

mineurs ayant commis un fait qualifié infraction).


Vârsta răspunderii penale este fixată în principiu la 18 ani, vârsta majorităţii penale.

Articolul 37 din Legea privind protecţia tinerilor prevede că minorii deferiţi tribunalelor pentru

minori pot fi supuşi măsurilor de prevenire şi reeducare. Împotriva lor nu poate fi pronunţată nici

o sancţiune penală. În anumite cazuri, vârsta răspunderii penale poate fi coborâtă la 16 ani ;

articolul 38 din Legea privind protecţia tinerilor prevede că în funcţie de gravitatea infracţiunii,

dacă tribunalul pentru minori consideră că măsurile prevăzute de articolul 37 sunt insuficiente,

minorul între 16 şi 18 ani poate fi trimis în faţa jurisdicţiei de drept comun.


Măsurile prevăzute de Legea din 8 aprilie 1965 privind protecţia tinerilor sunt: •

mustrarea, însoţită de avertismentul de a-l supraveghea, adresat părinţilor sau persoanei căreia

minorul îi este încredinţat; • punerea sub supravegherea comitetului de protecţie a tinerilor, cu

menţinerea în mediul familial, însoţită de obligaţia de a frecventa o instituţie de învăţământ şi

cursurile unui centru de orientare educativă;

• plasarea într-o familie de primire, sub supravegherea comitetului de protecţie a

tinerilor;

• plasarea într-un centru specializat. Legea din 13 iunie 2006 de modificare a legislaţiei

privind protecţia tinerilor şi tratamentul minorilor care au săvârşit o infracţiune prevede că

instanţa poate aplica minorilor, în mod cumulativ, următoarele măsuri14:

1. admonestarea, cu excepţia celor care au împlinit 18 ani, şi lăsarea în continuare în

familiile de primire, atrăgându-le atenţia ca pe viitor să îi supravegheze mai bine;27 http://www.uppl.be/media/Loi%20Protection%20de%20la%20jeunesse%2008%20AVRIL%201965.pdf28 http://www.senate.be/www/webdriver?MIval=index_senate&M=1&LANG=fr http://www.staatsbladclip.be/lois/2006/08/25/loi-2006009656.html

27

2. supravegherea de către serviciul social competent;

3. înscrierea într-un program educativ;

4. efectuarea unei prestaţii educative sau de interes general, în raport cu vârsta şi

capacităţile lor, de cel mult 150 de ore, sub supravegherea unui serviciu specializat sau a unei

persoane fizice specializate;

5. obligarea la un tratament medical, pe lângă un serviciu psihologic sau psihiatric sau

pe lângă un serviciu specializat în domeniul alcoolismului sau toxicomaniei;

6. încredinţarea lor unei persoane juridice, în scopul formării sau participării la o

activitate organizată;

7. plasarea într-o instituţie, în scopul tratării, educării, instruirii sau formării

profesionale;

8. încredinţarea unei instituţii comunitare publice pentru protecţia tinerilor, în regim

închis;Judecătorul sau serviciul social competent vizitează persoana, dacă plasamentul depăşeşte

15 zile.

9. plasarea într-o unitate spitalicească;

10. plasarea într-un centru specializat în alcoolism, toxicomanie sau alte adicţii, dacă un

raport medical atestă că integritatea fizică sau psihică a minorului nu poate fi protejată altfel ;

11. plasarea într-un centru specializat de psihiatrie dacă există un raport medical care

atestă că suferă de tulburări mintale ce îi afectează în mod grav capacitatea de-şi controla actele;

De asemenea, acelaşi act normativ prevede că instanţa le poate impune minorilor care

au împlinit 12 ani, respectarea uneia sau mai multor obligaţii:

1. frecventarea unei unităţi de învăţământ;

2. efectuarea unei prestaţii educative şi de interes general, de cel mult 150 de ore, sub

supravegherea unui serviciu specializat sau a unei persoane fizice;

3. efectuarea unei activităţi remunerate, de cel mult 150 de ore, în scopul reparării

prejudiciului suferit de victimă, dacă a împlinit 16 ani;

4. consilierea din partea unui centru de orientare educativă sau de sănătate psihică;

5. participarea la module de formare sau de conştientizare a consecinţelor faptelor

săvârşite asupra victimelor;

6. participarea la una sau mai multe activităţi sportive, sociale sau culturale;

7. interdicţia de a frecventa anumite persoane sau locuri, ce au legătură cu infracţiunea

comisă;

28

8. interdicţia de a desfăşura una sau mai multe activităţi determinate;

9. interdicţia de a ieşi;

10. respectarea altor condiţii sau interdicţii determinate.

Instanţa poate încredinţa controlul asupra respectării acestor măsuri unui serviciu de

poliţie.

Pedeapsa închisorii

Dacă minorul a împlinit 16 ani şi tribunalul pentru minori consideră insuficientă luarea

unei măsuri educative sau dacă minorul are un comportament ce prezintă pericol social,

împotriva lui se poate pronunţa o pedeapsă cu închisoarea, care se execută într-un regim special.

3.4 SPANIASediul materiei

Dispoziţiile privitoare la minori se regăsesc în Codul penal şi în Legea organică privind

răspunderea penală a minorilor din 12 ianuarie 200029 (Ley Orgánica reguladora de la

responsabilidad penal de los menores del 12 de Enero de 2000).


Vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majorităţii penale. Articolul 19 din Codul

penal, publicat la data de 24 noiembrie 1995 şi intrat în vigoare 6 luni mai târziu, dispune că

„minorii până la vârsta de 18 ani nu răspund penal. Dacă un minor săvârşeşte o faptă penală va

răspunde conform dispoziţiilor legii privind răspunderea penală a minorilor”30.

Legea organică privind răspunderea penală a minorilor din 12 ianuarie 2000 prevede

lipsa absolută a răspunderii penale pentru minorii care nu au împlinit 14 ani şi lipsa relativă a

răspunderii penale pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani. Dintre minori, se

diferenţiază, în aplicarea legii şi a stabilirii consecinţelor pentru faptele comise, două categorii, de

la 14 la 16 ani şi de la 16 la 18 ani.

Pentru minorii care au împlinit 16 ani, legea prevede o agravare în cazul săvârşirii de

infracţiuni cu violenţă, intimidare sau punerea în pericol a persoanei. Legea organică privind

răspunderea penală a minorilor din 12 ianuarie 2000 se aplică şi persoanelor majore cu vârsta

cuprinsă între 18 şi 21 de ani, care au săvârşit infracţiuni, când judecătorul de instrucţie constată

îndeplinirea următoarelor condiţii:

29 http://www.unifr.ch/derechopenal/legislacion/es/rpmenidx.html30 http://noticias.juridicas.com/base_datos/Penal/lo10-1995.html

29

• s-a comis un delict sau o infracţiune mai puţin gravă, fără folosirea violenţei sau a

intimidării asupra unei persoane, fără punerea în pericol grav a vieţii sau integrităţii fizice a

persoanelor.

• nu există o condamnare pentru infracţiuni săvârşite după împlinirea vârstei de 18 ani;

nu se va ţine cont de condamnările anterioare pentru infracţiunile săvârşite din culpă.

• circumstanţele personale ale delincventului şi gradul său de maturitate să recomande

aplicarea acestei legi. Minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani i se vor aplica prevederile

privind protecţia minorului din Codul penal şi din Legea organică privind răspunderea penală a

minorului.


Măsurile educative care pot fi luate împotriva minorilor (las medidas educativas)

implică o restrângere a drepturilor acestora, inclusiv libertatea persoanei. Măsurile educative sunt

prevăzute de Legea organică privind răspunderea penală a minorilor (art. 7) :

- Internarea. Se dispune în cazul unui grad ridicat de pericol social al faptelor săvârşite.

Obiectivul măsurii este să ofere minorului condiţii adecvate de educare, pentru a corecta

deficienţele din comportamentul său antisocial. Internarea poate fi de mai multe feluri, în funcţie

de controlul care trebuie exercitat asupra minorului:

a) în regim închis, unde va participa la activităţi formative, educative şi de muncă;

b) în regim semideschis, în care va avea contacte cu persoane şi instituţii din

comunitate;

c) în regim deschis, în care va participa la programe educative;

d) internarea medicală, pentru minorii, cu probleme de adicţie sau psihice.

- Tratamentul medical. Această măsură se poate dispune împotriva minorilor dependenţi

de alcool sau de droguri;

- Asistenţa într-un centru de zi. Este destinată a compensa carenţele mediului familial,

unde minorul va desfăşura activităţi social-educative;

- Permanenţa la domiciliu la sfârşit de săptămână. Această măsură implică interdicţia

minorului de a nu părăsi domiciliul, cu excepţia timpului în care realizează sarcini

socialeducative;

- Libertatea sub supraveghere. Constă în supravegherea realizată de către personal

specializat şi în asistenţă şcolară în centrul de formare profesională sau la locul de muncă; -

30

Convieţuirea cu o altă persoană, familie sau grup educativ, pe o perioadă determinată, pentru a

crea ambianţa de socializare necesară;

- Munca în folosul comunităţii. Poate fi dispusă numai cu acordul minorului; -

Realizarea de sarcini social-educative. Aceste sarcini se vor efectua fără internare şi

supraveghere;

- Mustrarea. Este o măsură educativă care se aduce la îndeplinire de către judecător,

care va expune minorului consecinţele suportate de victimă, formulând recomandări pentru viitor;

- Ridicarea permisului de conducere sau a dreptului de a-l obţine sau a permiselor de portarmă, ca

măsuri accesorii, în cazul săvârşirii unei infracţiuni care au legătură cu aceste activităţi.

Pentru alegerea măsurii educative, se va ţine seama în mod special de vârstă,

circumstanţele familiale şi sociale, personalitatea şi interesul minorului, aplicându-se principiul

proporţionalizării pedepsei. Regulile de determinare a măsurilor educative sunt prevăzute de

articolul 9 al legii.

Când faptele comise sunt calificate ca delicte (faltas), se pot dispune măsuri ca

mustrarea, munca în folosul comunităţii, cu o durată maximă de 50 de ore, ridicarea permisului

de conducere şi a altor licenţe administrative.

Când faptele s-au săvârşit cu folosirea violenţei sau a ameninţării sau cu punerea în

pericol a vieţii sau integrităţii fizice, se poate dispune măsura internării în regim închis. Durata

măsurilor educative nu va putea depăşi 2 ani, respectiv 5 ani pentru minorii între 16 şi 18 ani;

dacă s-a dispus munca în folosul comunităţii, durata acesteia nu va putea fi mai mare de 100 de

ore, respectiv 200 de ore pentru minorii între 16 şi 18 ani.

Măsura permanenţei la sfârşit de săptămână nu va putea depăşi 8 week-end-uri,

respectiv 16. În mod excepţional, în cazuri de mare gravitate, alături de măsura internării în regim

închis se va putea aplica şi măsura libertăţii supravegheate, pentru o durată de maxim 5 ani. Când

faptele sunt săvârşite din culpă, nu se poate dispune măsura internării în regim închis, ceea ce

subliniază scopul principal, de resocializare, al legii.

Măsurile prevăzute de lege au o finalitate concretă de prevenire specială, orientată spre

interesul şi reinserţia socială a minorului. În acest sens, articolul 14 oferă judecătorului

posibilitatea de a întrerupe executarea măsurii, reduce durata acesteia sau de a o înlocui cu o alta,

în beneficiul minorului.

31

3.5 ITALIASediul materiei

Se regăseşte în Codul penal31 şi în Decretul nr. 48 din 22 septembrie 1988, privind

dispoziţiile relative la procesul penal pentru minori32.


Vârsta răspunderii penale coincide cu cea a majorităţii penale, adică 18 ani, dar în

anumite situaţii poate fi coborâtă la 14 ani. Codul penal instituie principiul lipsei absolute a

răspunderii penale a minorilor care nu au împlinit 14 ani: „Nu este responsabilă persoana care în

momentul săvârşirii faptei nu împlinise 14 ani” (art.97). Lipsa relativă a răspunderii penale a

minorilor între 14 şi 18 ani este prevăzută de articolul 98 Cod penal: „Este responsabil penal cel

care în momentul săvârşirii faptei avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, dacă avea capacitatea

intelectivă şi volitivă, dar limitele pedepsei vor fi reduse.

Când pedeapsa pronunţată este închisoarea mai mică de 5 ani ori amenda, nu se pot

aplica pedepse accesorii”. Minorii între 14 şi 18 ani sunt supuşi regimului de drept comun, dar

împotriva lor pot fi pronunţate doar pedepse atenuate. Jurisprudenţa consideră a fi capabilă

persoana care îşi dă seama de gravitatea faptelor sale, a consecinţelor acestora, precum şi de

faptul că ele nu sunt conforme ordinii sociale. Capacitatea volitivă presupune libertatea de decizie

şi gradul de rezistenţă la solicitările altei persoane.


Măsurile alternative şi punerea la încercare Aceste măsuri sunt prevăzute de Decretul

nr. 48 din 22 septembrie 1988, privind dispoziţiile relative la procesul penal pentru minori.

Tribunalul pentru minori este singura instanţă competentă de a judeca infracţiunile săvârşite de

minori.

Tribunalul pentru minori şi magistratul pentru supravegherea executării măsurilor

dispuse rămân competenţi şi după ce minorii au împlinit 18 ani, până la cel mult 25 de ani (art. 3,

Decretul nr. 48/1988). Acelaşi decret prevede că judecătorul poate înlocui pedeapsa închisorii

mai mare de 2 ani cu una din sancţiunile următoare: libertatea supravegheată sau semi-libertatea.

De asemenea, judecătorul are posibilitatea de a suspenda procesul pentru o perioadă între 1 şi 3

ani, în funcţie de gravitatea faptelor, şi de a supune delincventul minor la o perioadă de încercare.

Conform art. 28 Decretul nr. 48/1988, judecătorul, după ascultarea părţilor, poate dispune prin

31 http://www.studiocelentano.it/codici/cp/index.htm32 8 http://www.giustizia.it/cassazione/leggi/dpr448_88.html#TESTO

32

ordonanţă suspendarea procesului, atunci când consideră că este necesară în interesul minorului,

pentru dezvoltarea în condiţii normale a personalităţii minorului. Procesul poate fi suspendat pe o

perioadă de maximum 3 ani în cazul faptelor mai grave şi 1 an în cazul mai puţin grave. Pe

timpul suspendării, cursul prescripţiei răspunderii penale este suspendată. Prin ordonanţa de

suspendare a procesului, judecătorul îl încredinţează pe minor serviciilor specializate care au

rolul de a-l supraveghea, de a-i oferi asistenţă şi tratament.

Prin acelaşi act, judecătorul poate dispune repararea prejudiciului şi, de asemenea, poate

propune începerea unei proceduri de mediere. Articolul 29 din Decretul nr. 48/1988, prevede că

la împlinirea duratei suspendării procesului, judecătorul , la noul termen de audiere, poate aprecia

că nu mai este necesară continuarea procesului, ţinând cont de comportamentul şi evoluţia

minorului. În caz contrar, trece la judecarea cauzei.

În privinţa arestării preventive, termenele prevăzute de Codul de procedură penală sunt

reduse la jumătate pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, şi cu două treimi pentru

minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani (art. 23 Decretul nr. 48/1988). Prin sentinţa de

condamnare, când pedeapsa stabilită de judecător este închisoarea de cel mult 2 ani, judecătorul

poate aplica o sancţiune alternativă (sanzione sostitutiva), care constă în „semi-

detenţie”(semidetenzione) şi libertatea sub supraveghere, luând considerare personalitatea

minorului, nevoile sale, condiţiile familiale, sociale şi mediul în care a trăit minorul (art. 23

Decretul nr. 48/1988).

În timpul perioadei de încercare, minorul este încredinţat serviciilor de protecţie a

tinerilor şi are posibilitatea de a repara consecinţele actelor sale. Modalitatea concretă în care are

loc suspendarea procesului este detaliată în Decretul nr. 272 din 28 iulie 198933. Articolul 27,

intitulat suspendarea procesului şi punerea la încercare (Sospensione del processo e messa alla

prova), prevede că judecătorul dispune această măsură pe baza unui proiect de intervenţie

elaborat elaborat de către serviciile specializate în colaborare cu serviciile de asistenţă socială

locale.

Proiectul trebuie să cuprindă: modalitatea de implicare a minorului, a familiei şi a

mediului său de viaţă; sarcinile specifice pe care trebuie să şi le asume minorul; modalităţile

concrete de participare a serviciilor specialize şi a celor de asistenţă locale; modalităţile de

reparare a consecinţelor infracţiunii şi de mediere. Serviciile îl informează periodic pe judecător

33 http://www.giustizia.it/cassazione/leggi/dlgs272_89.html#TESTO33

cu privire la evoluţia minorului, propune eventuale modificări ale proiectului de intervenţie ori, în

cazul unor abateri grave şi repetate din partea minorului, revocarea suspendării.

Reducerea de pedeapsă

Dispoziţiile legale prevăd că tinerilor li se aplică aceleaşi sancţiuni ca şi adulţilor, dar

într-o formă atenuată. Curtea Constituţională, prin decizia nr. 168 din 28 aprilie 199434, a declarat

neconstituţionale prevederile Codului penal care privesc pedeapsa detenţiunii pe viaţă (ergastolo)

sub aspectul că nu exclud aplicarea acestei pedepse minorului care răspunde penal. Pe cale de

consecinţă, minorilor le poate fi aplicată numai pedeapsa închisorii de maximum 24 de ani

pentru.

Remiterea de pedeapsă

În cazul minorilor, Codul de procedură penală, art. 16935 dă judecătorului posibilitatea

de a dispune netrimiterea în judecată, ori de a renunţa la condamnare (perdono giudiziale), dacă

legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani ori

pedeapsa amenzii, iar judecătorul apreciază că este o măsură suficientă pentru a-l determina pe

inculpat să se abţină de la săvărşirea de noi infracţiuni. Ca regulă, această remitere de pedeapsă

nu poate fi acordată decât o singură dată.

34 http://www.cortecostituzionale.it/ita/attivitacorte/pronunceemassime/pronunce/schedaDec.asp?Comando=RIC&bVar=true &TrmD=&TrmDF=&TrmDD=&TrmM=&iPagEl=1&iPag=135 http://www.studiocelentano.it/codici/cpp/index.htm

34

CONCLUZII

Din examinarea întregului conţinut al instituţiei minorităţii în Cod penal în vigoare se

poate constata că ne găsim în prezenţa unui sistem unitar de norme, în cadrul cărora sunt

reglementate atât limitele răspunderii penale, consecinţele acesteia, cât şi regimul măsurilor

educative neprivative şi privative de libertate. Noua lege penală acordă o importanţă deosebită

acestei instituţii, limitând tratamentul penal al minorului numai la măsuri educative, prin

renunţarea completă la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal, în favoarea măsurilor

educative, şi prin abandonarea sistemului mixt al consecinţelor răspunderii penale prevăzut în

legea penală în vigoare până în 2014 (Codul penal 1969).

Din analiza normelor care reglementa minoritatea în Codul penal 1969 se poate observa

că legiuitorul a tratat-o nu ca pe o stare de atenuare a pedepsei, ci ca pe o instituţie cu un regim

propriu, specific de sancţionare. Fenomenul infracţional sau criminalitatea în rândul minorilor, cu

toate că este parte componentă a fenomenului infracţional în general, prezintă unele

particularităţi, determinate de anumite caracteristici biologice, psihologice şi sociale ale

minorilor, particularităţi pe care legiuitorul le-a avut în vedere când a reglementat răspunderea

penală a acestora. Aşa cum se subliniază în literatura de specialitate, deşi viaţa fiecărei persoane

are în mod firesc o desfăşurare specifică, aceasta nu exclude posibilitatea ca la nivel conceptual,

în reglementarea unor instituţii de drept penal, să se adopte o terminologie comună a unor

concepte, împrumutând, de pildă, din dreptul privat împărţirea persoanelor în minore şi majore şi

să se folosească termenul de minoritate.

Abandonarea sistemului mixt în această materie exprimă tendinţa de a pune în valoare

experienţa şi rezultatele pozitive obţinute pe plan internaţional în combaterea delincvenţei

juvenile. Majoritatea sistemelor contemporane de drept penal au în comun aceeaşi orientare de

politică penală care recunoaşte necesitatea unui regim sancţionator special pentru infractorii

minori, deosebit de sistemul destinat adulţilor. Cercetările criminologice asupra delincvenţei

juvenile au scos în evidenţă particularităţile personalităţii minorului infractor, caracterizat printr-o

insuficientă formare şi dezvoltare biopsihică, reflectată prin săvârşirea infracţiunii.

35

BIBLIOGRAFIE

A. 1.Bulai, Manual de drept penal. Parte generală

2.Ion Pitulescu, Delincvența juvenilă, Editura Ministerului de Interne

3.Prof. Univ. Dr. Gheorghe Ivan, Drept penal, Partea generală – conform noului Cond

Penal, Editura C.H. Beck 2013

4.Mihail Udroiu, Drept penal, Partea generală. Ediția a 4-a, Editura C.H. Beck

București 2013

B. ICCJ, secția penală, decizia nr.3933/2003, www. Legalis.ro

C. 1.http://www.legifrance.gouv.fr/WAspad/ListeCodes

2.http://ledroitcriminel.free.fr/la_legislation_criminelle/lois_speciales/

ordonnance_enfance_delinquante.htm

3.http://kinder-jugendhilfe.org

4.La responsabilité pénale des mineurs http://www.senat.fr/lc/lc52/lc52.html

5.Jörg-Martin Jehle, Criminal Justice in Germany, p. 35, published by the Federal Ministry of Justice, Fourth Edition 2005 http://www.bmj.bund.de/media/archive/961.pdf

6.http://www.uppl.be/media/Loi%20Protection%20de%20la%20jeunesse%2008%20AVRIL%201965.pdf

7.http://www.senate.be/www/webdriver?MIval=index_senate&M=1&LANG=fr

8.http://www.staatsbladclip.be/lois/2006/08/25/loi-2006009656.html

9.http://www.unifr.ch/derechopenal/legislacion/es/rpmenidx.html

10.http://noticias.juridicas.com/base_datos/Penal/lo10-1995.html

11.http://www.studiocelentano.it/codici/cp/index.htm

12.http://www.giustizia.it/cassazione/leggi/dpr448_88.html#TESTO

36

http://www.studiocelentano.it/codici/cp/index.htm

http://noticias.juridicas.com/base_datos/Penal/lo10-1995.html

http://www.unifr.ch/derechopenal/legislacion/es/rpmenidx.html

http://www.staatsbladclip.be/lois/2006/08/25/loi-2006009656.html

http://www.senate.be/www/webdriver?MIval=index_senate&M=1&LANG=fr

http://www.senat.fr/lc/lc52/lc52.html

http://kinder-jugendhilfe.org/

http://ledroitcriminel.free.fr/la_legislation_criminelle/lois_speciales/ordonnance_enfance_delinquante.htm

http://ledroitcriminel.free.fr/la_legislation_criminelle/lois_speciales/ordonnance_enfance_delinquante.htm

http://www.legifrance.gouv.fr/WAspad/ListeCodes

13.http://www.cortecostituzionale.it/ita/attivitacorte/pronunceemassime/pronunce/schedaDec.asp?Comando=RIC&bVar=trueTrmD=&TrmDF=&TrmDD=&TrmM=&iPagEl=1&iPag=1

14.http://www.studiocelentano.it/codici/cpp/index.htm

37

Documents

Masuri Educative Privative de Libertate