Cursuri MetodicăCursul 1- profesorul: să ţină cont de două componente fundamentale

specialist pe domeniul pe care îl reprezintă cadru didactic – cunoştinţe de psihologie, pedagogie, didactică

Şcoala tradiţională Şcoala pentru diversitate- elevul e considerat un element care nu ştie nimic; asemenea unei cutii goale ce e umplută de profesor

- elevul = participant activ la elaborarea informaţiei şi a cunoştinţelor; profesorul e doar un ghid, un explorator, ce conduce elevul spre descoperirea conţinutului învăţării

profesorul = autoritate, deţine adevărul; prin actul predării împarte adevărul; nu acceptă opinii, controverse; elevul trebuie să reproducă ce spune profesorul

- profesorul = sursă de experienţ; mediază între cunoaşterea valorilor şi elevii clasei; nu poate deţine adevărul

- relaţia şcolii cu părinţii e aproape inexistentă; are un caracter informal şi ocazional; părerea părinţilor în legătură cu predare sau atitudinea profesorilor nu contează

- părinţii participă direct; pot chiar influenţa deciziile ce privesc actul educaţional

- locul unde are loc învăţarea; fără a menaja copiii în faţa volumului de cunoştinţe ce trebuie asimilate necondiţionat

- învăţământ reproductiv; învăţământ informal (spre deosebire de formativ!)

- şcoala e locul unor situaţii stimulative; flexibilă şi variată din pov al actului învăţării

- învăţarea să nu fie impusă; să aibă loc o selecţie a tipurilor de învăţare – să fie adaptatw la dorinţele şi posibilităţile elevilor

- şcoala să nu se adreseze doar elitelor; performanţa <> olimpiadă; performanţa = orice rezultat superior obţinut de fiecare în parte (eg: de la 7 la 9)

cum putem crea acest cadru nou? - 2 didacticieni englezi

stilul învăţării --------influenţat de---------- stilul predării (aici trebuie lucrat !)- 2 stiluri ce diferă în intenţii, scop, obiective:

de suprafaţă (dominat de intenţia de a însuşi informaţia; de a o accepta pasiv)

de profunzime (dominat de intenţi a de a înţelege ceea ce se predă; elevul să se angajeze critic şi activ)

- istoria e văzută adesea ca memorizare şi reproducere DAR trebuie dezvoltată mai ales gândirea critică – ce se referă mai ales la trezirea conştiinţei creşterea sentimentului de participare a celui ce învaţă, la descoperirea sentimenului

învăţării şi să vadă utilitatea acestui conţinut

1

dezbaterea ideilor; să ofere argument pentru ideile sale să accepte existenţa unor puncte de vedere diferite

Didactica= a îi învăţa pe alţii- o ştiinţă; s-a desprins din filosofie= ştiinţa predării, învăţării, evaluării (PIE) în toate domeniile de acţiune pedagogică= teoria instruirii- gândirea didactică şi problemele didacticii – Platon şi Socrate în Grecia Antică au observat

schimbările din secolul V şi au considerat că e nevoie de o formă instituţionalizată a predării

- 1613, folosit prima oară cuvântul de Ratke = pedagog- 1657, Didactica magna a lui Comenius – termenul se impune

didactica = teorie a învăţării trebuie să învăţăm totul pe toţi oamenii

- sec XIX, didactica e integrată în învăţământ Herbart, Raine (?)

- sec XX, în 60s, schimbare radicală: apar numeroase teorii didactice; se acceptă ideea că această disciplină nu are afirmaţii definitive; poate fi îmbunătăţită

- didactica are controversele ei; există “conflict” pedagogi – didacticieni (care a fost prima? Pedagogia s-a născut din didactică sau invers?)

definiţie: DIDACTICA = ştiinţa organizării şi desfăşurării procesului de învăţare în formele sale organizate, asigurând îndeplinirea scopurilor- fiecare discplină şcolară are propria didactică

disciplina şcolară=ştiinţa organizării şi desfăşurării procesului de învăţare a disciplinei respective

- pedagogie -> didactica -> metodica metodica e subordonată didacticii; ea se ocupă cu inventarierea şi structurarea

conţinutului de învăţat, a obiectivelor pe teme, a metodelor şi mijloacelor adecvate pentru fiecare temă

- didactica e orientată spre natura cunoştinţelor şcolare în fiecare domeniu şi spre modalităţile de transmitere a acestora copiilor, având drept scop iniţierea profesorilor în practica procesului de PIE

- didactica are ca componente esenţiale1. organizarea învăţământului 2. obiectivele predării 3. metodele şi mijloacele folosite de profesor- metodele de predare sunt şi foarte bune metode de evaluare a elevului

nu evaluăm ce nu ştie copilul, ci ceea ce ştie- obiectivele ca disciplină şcolară1. generale – achiziţia unui sistem de cunoştinţe; formarea gândirii; formarea capacităţilor

intelectuale şi practice2. obiective de referinţă/specifice

- informaţia – să devină – cunoaştere; informaţia nu e echivalentă cu cunoaştere (!)

Curs 3. - termenul de instruire educaţională nu este cel mai potrivit în toate situaţiile

2

Obiectivele şi competenţele CE? – tema, conţinutul CUI?PT CINE? – grupul ţintă DE CE? – cu ce scop predăm acele lucruri; obiectivele CUM predăm ca ei să înţeleagă? Metodele CU CE? Mijloacele CÂT? Cantitatea de informaţie

- obiectivele vizează copilul; le formulăm gândindu-ne la acel grup ţintă; “ce trebuie să ştie ” accentul să cadă pe învăţare şi nu pe predare

- obiectivele principale le găsim în planul de învăţământ, programă şcolară etc- definiţie: OBIECTIVUL = scopul care trebuie atins în învăţare; ce trebuie să ştie după ce

parcurge anumite etape de învăţare- pentru clasele V-IX mai ales

(1) dobândirea unui sistem de informaţii specifice istoriei – eg: periodizare, caracteristicile fiecărei epoci, evenimente, procese economice, sociale, politice, culturale; plasare în spaţiu şi timp; descriere fapte istorice

(2) dezvoltarea gândirii istorice- să definească termenii esenţiali; eg: statul cultura; noţiuni istorice – chiar cu propriile

cuvinte- să opereze corect cu noţiunile în analiza evenimentelor istorice (eg: să le insereze

corect în anumită epocă)- să analizeze faptul istoric prin raportarea la cauză şi efect; efectul poate să se

transforme în cauză; să înţeleagă modul în care evenimentele se înlănţuiesc- să stabilească prin analiză şi comparaţie ce au în comun diferite evenimente istorice

din acelaşi timp şi spaţii diferite sau din spaţii diferite în acelaşi timp(3) formarea concepţiei ştiinţifice- ideea de evoluţie a societăţii- sesizarea factorilor determinanţi ai evoluţiei (economici, sociali, politici, culturali)- înţelegerea interdependenţei factorilor în dezvoltarea societăţii; - înţelegerea cauzalitatăţii şi caracterului legic al dezvoltării societăţii(4) să îşi însuşească valorile moral-formative oferite de lecţiile de istorie; respect faţă de

valorile locale, culturale, universale

- obiectivele (1)-(3) vizează aspectul informal al învăţământului; = asimilarea valorilor culturale esenţiale acumulate de omenire în timp

- (4) vizează aspectul formal – dezvoltarea capacităţilor native intelectuale dar şi a capacităţilor moral-estetice

Competenţele = ansambluri structurate de cunoştinţe şi deprinderi, dobândite prin învăţare; dobândirea de competenţe permite identificarea şi rezolvarea în contexte diferite a unor probleme caracteristice unui anumit domeniu: “ce poate să facă elevul cu ceea ce ştie”- esp la nivelul claselor X-XII- dobândirea de competenţe vizează şi utilizarea de abilităţi – similare cu ale specialistului

DAR adaptate propriei capacităţi intelectuale- eg de competenţe: receptarea, prelucrarea, algoritmizarea, exprimarea, transferarea

1. Receptarea = identificarea unor noţiuni, procese, evenimente; observarea; culegerea de date din surse diferite, compararea lor; să poată defini unele concepte

2. Prelucrarea primară a datelor – comparare date şi stabilire relaţii; clasificări de date, informaţii; să poată investiga, explora datele

3

3. Algoritmizarea – reducerea la o schismă, la un model; - să anticipeze unele rezultate- să reprezinte informaţiile culese – să ştie cum să le prezinte în faţa unui auditoriu prin

esenţializare- să remarce unele invariaţii4. Exprimarea – utilizarea unui limbaj specific; descrierea unor procese, evenimente, fapte

cu ajutorul limbajului specific- generarea de idei şi argumentarea unor enunţuri5. (o putem lega de 2 ) prelucrarea secundară a rezultatelor – compararea, interpretarea,

analizarea situaţiilor6. Transferul – în ce măsură ce a lucrat copilul se poate aplica şi în alte domenii;

generalizarea şi particularizarea; integrarea unor domenii – interdisciplinaritate

- valorile şi atitudinile – e discutabil dacă sunt sau nu competenţe

Metodele + mijloacele = strategiile didactice – predare şi învăţare

Actul predării

Didactica tradiţională; şcoala tradiţională Didactica actuală; şcoala pentru diversitateA. Rolul copilul- urmăreşte prelegerea, expunerea,

explicaţia profesorului- să reţină şi să reproducă ideile auzite

- acceptă în mod pasiv ideile transmise

- lucrează izolat, învaţă singur

- pov proprii – încurajat să le exprime, pentru a înţelege modul său de gândire

- schimb de idei cu ceilalţi: colegi şi profesor

- argumentează şi îşi pune întrebări pentru a înţelege anumite idei

- cooperează în rezolvarea problemelor şi a sarcinilor de lucru; i se dezvoltă puterea de a comunica şi coopera cu colegii şi profesorul

B. Rolul profesorului- expune, ţine prelegeri

- impune puncte de vedere

- se manifestă ca un părinte

- facilitează şi moderează învăţarea; ajută elevul "să înveţe să înveţe“, să înţeleagă, să analizeze, să îşi pună întrebări

- ajută elevii să înţeleagă şi să explice punctele de vedere propuse

- se manifestă ca un partener de învăţare; prietenul mai mare, care are experienţă

C. Modul de realizare a învăţării- învăţarea are loc mai ales prin memorare

şi reproducere; prin apel la exemple clasice, valide; nu sunt deschise discuţii, nu sunt puse probleme controversate

- învăţarea conduce la competiţie între elevi, cu scopul de a ierarhiza

- învăţarea se realizează prin formarea de competenţe şi deprinderi practice

- învăţare prin cooperare şi competitivitate; teoria inteligenţelor multiple

D. Evaluarea

4

- măsurarea şi aprecierea cunoştinţelor- accentul pus pe aspectul cantitativ

- clasificare statică a elevilor

- măsurarea şi aprecierea competenţelor- accentul pus pe elementele de ordin

calitativ: valori, atitudini- se vizează progresul în învăţare al fiecărui

elev (! La definiţia performanţei)

CURS 4 (7 noiembrie 2008)- PIE: procesul de predare-învăţare-evaluareFormarea şi dezvoltarea gândirii şi a limbajului - = esenţa procesului învăţării dirijate şi conştiente a conţinutului acestei discipline

ce e mai important? Să ştii noţiunile sau evenimentele?

tipuri de profesori- profesorul struţ – respinge noul- profesorul ciocănitoare – cicălitor; aplică aceleaşi metode- profesorul pinguin – se mişcă foarte încet; nu depune prea mult effort- profesorul pescăruş – rapiditate în adaptare, anticipează- profesorul porumbel – profesor zburător; aduce noile metode, le aplică şi le

transmite mai departe- profesorul vultur – foarte receptiv, aspiră spre înălţimi; foarte atent la toate

metodele noi; foarte ager

CURS 5:LecţiaDefiniţia- din perspectivă organizatorică

= formă de organizare a activităţii care se desfăşoară în clasă sub îndrumarea unui profesor, într-un interval de timp precis determinat pe baza cerinţelor din programa şcolară şi în funcţie de orarul şcolar;

mai potrivit: “cu participarea unui profesor” (nu condiţia!)- din perspectiva conţinutului

= se impune ca un sistem de idei asamblate logic şi didactic în corelaţie cu cerinţele psihopedagogice referitoare la predarea - însuşirea cunoştinţelor, valorificarea lor, verificarea, evaluarea şi notarea rezultatelor

- act de creaţie: profesorul îşi exersează puterea de imaginaţie şi rolurile pe care le poate juca în timpul orei

- = unitate logică, didactică şi psihologică

Virtuţi- asigură însuşirea sistemaitică a bazelor ştiinţelor- dezvoltă cunoaşterea şi puterea creaţiei- exerciţiu de dezvoltare a spiritului de observaţie, a imaginaţiei, a gândirii abstracte şi a

gândirii estetice- oferă elevului posibilitatea să îşi formeze convingeri şi sentimente- asigură un sistem de relaţii între profesor – elev, elev – elev- să se facă un transfer: accentul să se pună pe învăţare, nu pe predare

5

Tipuri de lecţie1. lecţia de comunicare a unoştinţelor (mixtă sau combinată)- vizează: realizarea mai multor sarcini didactice:

comunicare sistematizare fixare evaluare

- structura relativă momentul organizatoric: prezenţa, salut, mutări din bănci etc verificarea cunoştinţelor/conţinuturilor: ascultare, notare pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe: prin conversaţie introductivă,

prin actualizarea unor cunoştinţe dobândite anterior, prin prezentarea unei situaţii – problemă etc; pas recent, dar nu prea respectat de profesor (!)

precizarea titlului şi a obiectivelor (scris pe tablă !!! )ex: “Nou astăzi facem revoluţia de la 1848 ca să aflăm …”

comunicarea/însuşirea noilor cunoştinţe: folosirea metodelor şi mijloacelor eficiente fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor predate (să se facă în timpul predării!) prin

exerciţii aplicative şi prin repetare explicaţii pentru continuarea învăţării acasă şi pentru realizarea temei

- maximul 3 obiective stabilite

2. lecţia destinată formării deprinderilor şi priceperilor- vizează:

munca cu documentele istorice, cu materialele arheologice, numismatice, etnografice antrenarea elevilor în organizarea unui muzeu, a unei expoziţii, a cabinetului de istorie elaborarea de eseuri, lucrări, planşe, hărţi studiul manualului, a bibliografiei

- sarcina principală: munca independentă- structura relativă

momentul organizatoric precizarea temei şi a obiectivelor activităţii actualizarea şi/sau însuşirea unor cunoştinţe necesare desfăşurării activităţii demonstraţia/execuţia modelului (profesorul o face) antrenarea elevilor: se dau sarcini etc realizarea independentă a lucrării aprecierea performanţelor elevilor, comunicarea concluziilor

3. lecţia de verificare, control şi apreciere a cunoştinţelor- = lucrări (dar nu extemporale neanunţate, care nu se mai dau)- vizează

constatarea nivelului de pregătire al elevilor încadrarea cunoştinţelor în noi dimensiuni de referinţă

- testele se anunţă: se anunţă testul, ce verificăm şi cum verificăm- structura

precizarea conţinutului ce urmează a fi verificat verificarea conţinutului: evaluare orală sau scrisă

4. lecţia de recapitulare, de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor

6

- vizează consolidarea cunoştinţelor învăţate aprofundarea lor completarea unor lacune

- se realizează prin RECAPITULARE: nu înseamnă reluarea într-o formă identică a unităţilor de conţinut însuşite

- condiţia de bază: REDIMENSIONAREA conţinuturilor în jurul unei idei ce valoare cognitivă relevantă (“concept - ancoră”)

- lecţie necesară, deşi acum e cam evitată (pentru că e greu şi pentru profesor şi pentru elev)

- se fac: la sfârşit de lecţie, capitol, semestru, an şcolar- structura relativă

precizarea conţinutului şi a obiectivelor plan de recapitulare – 2 tipuri: înainte de lecţia propriu-zisă SAU ora propriu-zisă recapitulare pe baza planului stabilit aprecierea activităţii elevilor

- variante de lecţii după întinderea conţinuturilora. lecţia de repetare curentă după câteva lecţiib. lecţia de recapitulare a unor capitole, teme maric. lecţia de sinteză: capitole, sfârşit de semestru, an

- desfăşurarea acestor lecţii forme clasice dezbatere referate, eseuri (elevul trebuie să ştie să îl prezinte) proiecţii (de filme) folosirea de fişe joc teatru revistă etc

Cum facem începutul/finalul unei lecţii interactiv? (o oră “activă”):- schimb de experienţă: metode de început

nu trebuie să dureze mai mult de 5-7 minute oferim stimulente pentru începerea schimbului de idei (eg: să definească un

cuvânt/noţiune din lecţie, să îi întrebăm dacă ştiu ceva despre un eveniment, dacă cunosc personalităţi dintr-o anumită epocă istorică, să le cerem opinia despre un subiect)

cerem elevului răspunsul scurt la întrebări sau le cerem să scrie pe o hârtiuţă, să lucreze cu colegul de bancă pentru a compara notiţele, fac schimb de idei cu alţi colegi – până rămân doar 2-3 ideim care se prezintă

se intră în lecţie- început amuzant: exerciţii amuzante, glume despre un eveniment, o personalitate istorică- se poate porni de la o fotografie, de la o piesă muzicală (o lecţie se poate face şi pe fond

muzical)

Cum încheiem ora?- există profesori ce vor să acopere cu orice preţ materia în verificare- important: nu e acoperirea a tot ce s-a predat- metode

7

revizuirea conceptelor – prin întrebări; ex: la ce se referă evenimentul X? de ce e important evenimentul/personalitatea/situaţia? Ce importanţă are pentru tine o anumită problemă?

întrebare-răspuns pregătim de acasă 2 fişe mici cu 2 întrebări (1/fişă) şi cerem elevului: “am o întrebare

despre…” sau “poţi răspunde la o întrebare despre” autoevaluarea (eg: un test despre cum apreciază lecţia) – “mi-a plăcut să aflu…”, “mi

s-a părut plicticos să…”, “cel mai uşor/dificil a fost să…”, “îmi propun să…” – posibile răspunsuri ale elevilor; “recomand profesorului meu…” etc

CURS 6:Metodele didacticii- din greacă: “methodos” – odos=cale; methoi=către- metodă=desemnează procesul complex care are ca finalitate concretizarea obiectivelor

educaţionale- metodele=căi de soluţionare a problemelor complexe, planificate, repetabile şi confirmate

de experienţă au un caracter polifuncţional: capacitatea lor de a atinge concomitent mai multe

obiective şi competenţe- METODĂ

metodologie didactică = ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate în procesul de învăţământ; presupune: natura, funcţiile, clasificarea metodelor pedagogice (parte a tehnologiei educaţionale)

metodica procedeu didactic=secvenţă a metodei, un detaliu care particularizează metoda

Metodele expozitive sunt metode tradiţionale- expunerea sistematică a cunoştinţelor; derivaţii ale expunerii:

povestirea descrierea explicaţia prelegerea

- alte metode expozitive: conversaţia, demonstraţia, discuţia, dezbaterea, problematizarea, comparaţia, descoperirea, modelarea, evocarea

Metode, tehnici şi procedee – metode moderne- pentru eficienţa învăţării şi pentru dezvoltarea gândirii abstracte şi critice- pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi colaborare

SINELG = sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii şi gândirii - ştiu/vreau să ştiu/am învăţat- jurnalul cu dublă intrare- eseul de cinci minute- ciorchinele- mozaicul- turul galeriei- cubul- bulgărele de zăpadă

8

- brainstorming – metoda asaltului de idei; vine din dezbatere şi discuţie

- aceste metode moderne formează competenţe generalea. realitatea este multiplă, de multe ori conflictualăb. adevăruri absolute nu existăc. descripţiile şi explicaţiile fenomenelor nu sunt şi nu pot fi neutred. lumea poate fi interpretată în moduri diferitee. există semnificaţii alternative pentru lucruri, fapte, fenomene, evenimente, stări - se formează patru competenţe fundamentale (piloni, stâlpi ai cunoaşterii)

a învăţa să cunoşti (să ştii) a învăţa să faci a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi a învăţa să fii

- există metode tradiţionale/clasice moderne/actuale/active

- alegerea metodelor nu este întâmplătoare: fiecare lecţie trebuie gândită în funcţie de nivelul intelectual al copilului, de grupa de vârstă şi de nivelul de

înţelegere al copilului- metode

centrate pe predare centrate pe învăţare, comunicare

- metode pasive active

Cursul 7:Expunerea. Povestirea. Conversaţia. Descrierea1. Expunerea = metodă prin care profesorul prezintă oral un conţinut cu caracter informativ

într-o formă ordonată şi accesibilă elevilor- are mai multe variante

povestirea explicaţia descrierea prelegerea

- are mai multe dezavantaje comunicarea este indirectă – avem un monolog al profesorului transmite informaţiile de-a gata se bazează pe verbalism şi formalism

- nu se poate evita această metodă în lecţiile de istorie, comunicarea orală fiind necesară, dar se poate imprima un caracter activ pentru a evita monotonia, plictiseala etc

Cum să faci o expunere mai activă?- se alternează secvenţele de expunere cu strategii active- introducere întrebări prin care elevul să emită judecăţi- utilizarea unor mijloace de învăţământ: calculator, imagini, planşe, diapozitive etc- expunerea trebuie să fie plastică, emoţională; în cadrul ei se pot folosi epitete, atruite,

metafore- se apelează şi la alte metode: explicaţie, comparaţie

9

2. Povestirea = metodă expozitivă cu caracter narativ, descriptiv, a dinamicii faptelor istorice în mod accesibil, gradat, cronologic, captivant

- sunt importante: mimica, gesturile, tonul cuvintelor- profesorul să fie un excelent povestitor şi un bun actor- această metodă ar trebui să se folosească la clasa a IV-a, începutul clasei a V-a- metoda poate fi modernizată prin folosirea de planşe, imagini şi film (artistic şi

documentar)Cum îi înveţi să povestească?- povestiţi:

în propoziţii scurte cel mai spectaculos aspect din… ce v-a impresionat din filme, fotografie (ce văd?)

3. Descrierea = o formă de expunere prin care prezentăm trăsături, detalii, caracteristici ale unui eveniment istoric, fapt istoric, proces

- presupune proiectarea unei situaţii de învăţare (întrebări, teme)Clasificare a descrierilor istoricea. ştiinţifice – eg: oraşul-stat este… (descrierea unei noţiuni)

ex: cerem: prezentarea unei cărţib. literară – a unor evenimente

ex: cerem descrieţi în cuvintele voastrec. realizată prin mijloace audio-vizuale (eg: film)

ex: cerem descrieţi monumentul din imagine

4. Explicaţia = o variantă a metodei expunerii şi reprezintă argumentarea ştiinţifică a faptelor relatate

- se insistă pe accentuarea cauzelor evenimentelor, a modului de desfăşurare a evenimentelor, a urmărilor

- este folosită şi pentru noţiuni- este o metodă care pune în mişcare operaţiile gândirii logice în reconstituirea şi aplicarea

faptelor istorice- se adresează mai mult gândirii şi mai puţin afectivităţii- avantajele sale:

presupune un dialog cu elevul favorizează raţionamentul istoric dezvoltă capacitatea de a sesiza cauzele, evoluţiile, consecinţele este într-o interdependenţă cu alte metode: demonstraţia şi conversaţia

- dezavantaje transmite cuonştinţe de a gata sunt concentrate pe activitatea profesorului elevul e un simplu receptor profesorul nu are posibilitatea de a constata realizarea obiectivelor din cauza lipsei de

comunicare cu elevul

Prelegerea = o formă de expunere neîntreruptă, bine organizată şi sistematizată pe o temă cu caracter mai amplu- este şi o metodă folosită la liceu, universitate, timp de cel puţin o oră sau chiar mai mult

10

- o prelegere începe prin prezentarea titlului, cu stabilirea importanţei temei şi precizarea planului de probleme ce urmează a fi prezentate

conţinutul unei prelegeri- arta de a prezenta logic ideile- abilitatea de a formula ipoteze şi teorii şi de a analiza critic- capacitatea de selectare riguroasă şi sistematizare a unui material bogat- utilizarea unui limbaj ştiinţific, clar, coerent, accesibil- atitudine expresivă, convingătoare, capabilă să cucerească auditoriul- nu este o simplă transmitere a informaţiilor, ci trebuie să pună în valoare capacitatea

profesorului de a sintetiza şi capacitatea lui de bun oratorTipuri de prelegeri1. sub formă de monolog – sensul informaţiei este unic (de la emiţător la receptor)2. prelegere aplicată = expunerea pe scurt a unor cunoştinţe teoretice, apoi aplicaţii practice3. prelegerea dezbatere – se prezintă în 10-20 minute, 2 sau mai multe teorii, urmate de

dezbateri pro şi contra şi încercarea de rezolvare a ipotezelor formulate4. prelegerea cu oponent – presupune prezenţa celui de al 2-lea profesor/elev, în vederea

unei discuţii pe o temă privită din mai multe puncte de vedere

- într-o prelegere folosită la şcoală nu se repetă manualului, ci prelegerea trebuie să fie rezultatul prelucrării creatoare a datelor culese din alte surse; ea trebuie să aducă ceva nou şi trebuie însoţită de scrierea pe tablă a schemei

- prelegerea poate să fie recondiţionată şi transformată într-o metodă interactivă- atenţia noastră nu rezistă mai mult de 10-20 minute, după care “ne fură peisajul”; de

aceea încep să fie eliminate prelegerile

Recondiţionarea prelegerii- stimularea interesului elevilor prin începerea prelegerii cu o poveste, imagini captivante, o

glumă, în relaţie cu ceea ce urmează a fi predat prezentarea unei probleme, studiu de caz, lansarea unei întrebări incitante, astfel încât

elevii să fie atenţi şi interesaţi să afle răspunsul din prelegere- aprofundarea înţelegerii elevilor prin folosirea de exemple şi analogii pe parcursul

prelegerii, cu trimiteri la viaţa reală, prin dublarea verbalului cu alte mijloace: oferirea de imagini, folosirea unui limbaj corporal

- implicarea elevilor pe parcursul prelegerii prin întreruperea ei: îi incităm să ne ofere exemple, analogii, le cerem răspunsul la diferite întrebări sau să efectueze o sarcină

- evitarea unui punct final – încheiem prelegerea printr-I problemă care urmează a fi rezolvată de elevi; le cerem lor să facă concluziile, finalul

Conversaţia = una din metodele principale de identificare a activităţi elevilor; nu poate fi utilizată în însuşirea unor fapte şi evenimente istorice- se poate realiza numai după cunoaşterea evenimentului- se evită întrebările cu funcţie reproductivă şi se pun întrebări care să conducă elevul spre

operaţii de gândire- există 2 tipuri de conversaţie1. catehică – răspunsurile la întrebări sunt reproductive2. euristică – conferă procesului de învăţare a istoriei un caracter activ- întrebările trebuie să stimuleze gândirea elevului în sesizarea notelor caracteristice şi

comune uui grup de fenomene istorice- trebuie să ofere un schimb permanent de idei între profesor şi elev- întrebările trebuie să se adreseze frontal şi trebuie acordată atenţie răspunsurilor

11

Condiţii- se formulează întrebări de diverse tipuri

închise – răspuns oferit deschise – răspuns mai larg de explorare – propunere căutări stimulatorii suplimentare – ajutătoare

- întrebări clare, concise, scurte- întrebările trebuie formulate fără duplicitate (să nu creeze o ezitare şi derutarea elevului)conversaţia = întrebări şi răspunsuriDialogul sau discuţia e o metodă prin care se face un schimb organizat de informaţii şi idei, de impresii, păreri, critici, propuneri în jurul unei teme- scopul metodei: examinarea şi clarificarea unei noţiuni de istorie, consolidarea şi

sistematizarea datelor, explorarea unor analogii sau diferenţe, efectuarea unor analize de caz, dezvoltarea capacităţilor de expresie verbală şi creativitate

- din ea s-au desprins mai multe metode dezbaterea (discuţie pe larg a unei probleme controversate) – pentru a descoperi

convingerile, atitudinile şi conduita elevilor seminar, masă rotundă, discuţia dirijată, colocviul, brainstorming-ul (asaltul de idei;

Philips, ‘66)- urmăreşte să obişnuiască elevii să îşi pună întrebări singuri şi să găsească răspunsuri, să

emită judecă, să îşi dezvolte gândirea abstractă şi cea critică, să respecte diferenţele de opinii, să înţeleagă că există mai multe realităţi şi nu un singur adevăr – să atingem competenţele

Cursul 8:

1. Demonstraţia este metoda prin care profesorul prezintă elevului în mod direct sau indirect materiale ce vin în sprijinul conţinutului predat cu scopul de a asigura învăţării o bază perceptivă şi documentară cât mai bogată şi cât mai sugestivă (obiecte arheologice, documente).- există forme variate ale demonstraţiei în funcţie de mijloacele de învăţare specifice istoriei

demonstraţie cu ajutorul unor obiecte şi urme istorice reale: obiecte/urme arheologice, etnografice, numismatice; ele pot fi aduse în clasă, pot fi prezentate prin imagini sau prin vizita la muzee, şantiere arheologice etc

demonstraţie cu ajutorul documentelor istorice – izvorul istoric este dovada de la care pornim în prezentarea unor fapte, evenimente; utilizarea obiectelor scrise îl ajută pe elev să înţeleagă evenimentul şi să cunoască tehnicile de cercetare ale istoriei

demonstraţie cu ajutorul izvoarelor de istorie locală – în fiecare lecţie de istorie se poate prezenta istoria locală prin evenimente, urme, personalităţi; se poate realiza un mic muzeu al şcolii cu elemente de istorie locală

demonstraţia au ajutorul beletristicii – pe baza unui conţinut literar; se prezintă faptele istorice în forme accesibile şi plastice; se selectează operele literare cele mai aproape de realitate; există conceptul de “literatură de frontieră” = memorialistica, jurnalele, corespondenţa, biografiile, autobiografiile

demonstraţia cu ajutorul unor reprezentări grafice – tablouri, fotografii, hărţi, planuri, scheme

demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale – valorifică virtuţile imaginii îmbinate cu cuvântul şi cu mişcarea; această metodă contribuie la fixarea cunoştinţelor

12

- în vederea evitării excesului de material demonstrativ selectăm numai ceea ce reprezintă aspectele esenţiale ale fenomenului, evenimentului etc

2. Problematizarea este metoda care orientează şi activează gândirea elevilor, îi conduce la rezolvarea unor situaţii reale sau aparente, folosind cunoştinţele dobândite anterior şi noile informaţii- este o metodă care crează în mintea elevului situaţii problemă ce conduc la descoperirea

conţinutului de idei- se formulează întrebări care îi ajută pe elevi să depăşească anumite dificultăţi ivite în

înţelegerea conţinutului; nu orice întrebări constituie o problematizare; o întrebare devine problemă doar dacă declanşează o contradicţie, o incertitudine, o stare conflictuală (nu ştii ce să faci, ce să alegi)

- problematizarea este expresia unui effort de gândire consacrat descoperirii unor noi concluzii; este o metodă foarte grea şi trebuie planificată cu foarte mare atenţie pentru că se confundă uneori cu conversaţia euristică (unde punem întrebări şi primim răspunsuri)

- este utilă mai ales în lecţiile de recapitulare

3. Comparaţia este o metodă foarte des folosită la istorie, necesară şi eficientă; metoda reconstituie şi explică trecutul prin desprinderea asemănărilor şi deosebirilor dintre faptele istorice, pe baza unor criterii ştiinţifice.

- toate tipurile de lecţii şi toate etapele acestora pot avea obiective operaţionale care să solicite comparaţia sub cele două tipuri ale sale

a. comparaţia concomitentă- constă în compararea faptelor şi fenomenelor istorice asemănătoare, care au avut loc în

aceeaşi perioadă de timp, în condiţii istorice diferite – eg: anul 1848 în Europa; sec VIII-VI î.e.n. în Sparta şi Atena

b. comparaţia succesivă – constă în compararea progresivă a etapelor aceluiaşi proces istoric sau a diferitelor noţiuni de acelaşi fel care s-au succedat pe scara timpului; eg: statul, democraţia, revoluţia burgheză

4. Descoperirea- învăţarea prin descoperire/investigarea este o metodă de lucru prin care elevul este pus în

situaţia de a descoperi singur, dar sub îndrumarea profesorului, un adevăr istoric, o realitate

- este o activitate proprie a elevului- este o metodă centrată pe învăţare; şi totuşi, nu e considerată o metodă activă- e o metodă prin care nu se prezintă doar procesul cunoaşterii, ci mai ales căile prin care

se ajunge la cunoaştere- prin această metodă, elevul se găseşte în situaţia a analiza documente, de a formula pe

această bază unele concluzii de a putea descrie şi analiza- are o valoarea formativă şi dezvoltă imaginaţia- nu poate fi folosită la toate lecţiile, iar profesorul trebuie să selecteze atent documentele

istorice, în funcţie de vârsta elevilor, de capacitatea lor intelectuală, de timpul alocat studierii documentelor şi de scopul urmărit

a. învăţarea prin descoperire INDUCTIVĂ – se bazează pe raţionamentul inductiv şi constă în analiza unor documente care să relateze fapte, evenimente, procese istorice particulare, în vederea clasificării şi extragerii esenţialului, a generalului, necunoscut de elevi; pleacă de la particular şi duce la general

13

b. învăţarea prin descoperire DEDUCTIVĂ – se poate utiliza la aproape toate temele de la istorie; conduce de la general spre particular; când foloseşte această metodă, elevul are caracteristici esenţiale, generale ale unui eveniment şi cu ajutorul documentelor descoperă informaţii noi, ajungând la cazul particular

- între învăţarea prin problematizare şi cea prin descoperire există o strânsă legătură, deoarece găsirea soluţiei unei probleme constituie un act de descoperire, iar orice învăţare prin descoperire are ca punct de plecare o problemă/întrebare

5. Modelarea este o metodă destul de puţin folosită în istorie; e o metodă de cunoaştere a realităţii prin intermediul unor materiale care sunt analogice obiectelor şi fenomenelor reale (merge foarte bine la fizică, chimie, biologie)

- modelul nu trebuie să fie o copie a originalului, ci să prezintă o asemănare puternică, dar la scară mai mică

- există mai multe variantea. modelarea similară – realizată prin intermediul modelelor cunoscute, a unor materiale care

sunt izomorfe şi substitutiveb. modelarea prin analogie – realizată prin modele ideale (la nivel ideatic) – prin

abstractizare şi generalizare; modelul ideal este reprezentat prin planuri, scheme, modele sinoptice etc; eg: pe calculator – imaginile virtuale

c. modelarea grafică (matematic, statistic) – folosită frecvent la lecţiile despre dezvoltarea economică, socială, evoluţia demografică

- această metodă este considerată o aplicare practică a unor elemente teoretice expuse pe parcursul capitolului/temei; este preluată din didactica engleză

Cursul 9: tipuri de lecţie metodele de predare, învăţare, evaluare (cele clasice şi cele interactive) mijloacele de învăţământ

Metodele interactive- ajută elevul să îşi formeze competenţe reale; nu sunt numai metode de predare, ci şi de

învăţare şi evaluare; accentul nu cade pe predare, ci pe învăţare- dezvoltă foarte bine diverse sentimente şi aptitudini, elevul învaţă să dialogheze, să

accepte opinii diferite, să accepte diversitatea1. brainstorming- metoda asaltului de idei (furtuna de idei) – metoda cea mai cunoscută şi cea mai des

folosită, dar greşit aplicată- este o metodă de stimulare şi evoluţie a creativităţii grupurilor- este o metodă interogativă: implică întrebări productive, cauzale, ipotetice sau idei,

judecăţi de valori, observaţii etc- permite o evoluare a cunoştinţelor referitoare la un conţinut istoric- prin această metodă aflăm ce idei şi ce soluţii oferă elevii pentru o anumită problemă- un moment de brainstorming se poate crea la orice lecţie- poate să fie de la 5 minute până la jumătate de oră; tehnica se poate aplica în două

variante

14

a. varianta deschisă – se prezintă elevilor tema discuţiei, li se pune întrebarea problemă şi li se solicită părerea în legătură cu rezolvarea posibilă

- se poate lucra pe grupe cu elevii sau cu întreg grupulb. varianta închisă – este de dată mai recentă; elevii, fără a comunica între ei, pot căuta

soluţia, realizează un răspuns pe care îl prezintă în scris coordonatorului de grup- brainstormingul implică mai multe etape

cunoaşterea regulilor care sunt comunicate de profesor acoperirea unui subiect desfăşurarea propriu-zisă: emisia + înregistrarea ideilor evaluarea elevilor

- regulile se referă la procedura desfăşurării activităţii şi sarcinile pentru fiecare elev- fiecare idee este scrisă în forma emisă de elev; ideile pot să curgă şi nu le modificăm- atunci când se emit idei de către elevi, nu se fac evaluări negative referitoare la aceste

idei; emisia de idei nu implică discuţie; când sunt emise ideile nu permitem nici un fel de comentariu

- după emisia ideilor fiecare are dreptul să comenteze; se optează pentru ideile cele mai bune şi mai potrivite

- ideile emise se pot grupa pe teme sau simboluri, cuvinte cheie- trebuie să încurajăm exprimarea ideilor, să îi obligăm pe toţi să spună o idee- nu permitem interveţii inhibante; nu ne batem joc de copiiavantaje- participarea activă a tuturor elevilor, dezvoltarea capacităţii de a trăi anumite situaţii, de a

le analiza, de a lua decizii privind alegerea soluţiei optime- exprimarea personalităţii, eliberarea de prejudecăţi, exersarea creativităţii şi a unor

atitudini deschise la nivelul grupului, dezvoltarea relaţiilor interpersonale prin valorizarea ideilor fiecăruia; înţelegerea calităţii celor din jur

- orice metodă are şi dezavantaje: scăparea de sub control a metodei

2. Ştiu/Vreau să ştiu/Am aflat- se poate lucra pe grupe mici sau cu clasa- se porneşte de la ceea ce ştiu elevii şi se formulează întrebări la care se caută

răspunsurile- mai încurajăm elevii să descopere ce au aflat, dar nu ştiu să foloseascăetapele metodei- le cerem elevilor să facă o listă cu tot ce ştiu despre un anumit subiect; până când ei se

gândesc şi scriu facem un tabel pe tablă cu rubricile: Ştiu/Vreau să ştiu/Am aflat- este mai bine să pornim de la început cu tabelul- îi punem pe perechi să îşi interschimbe ideile pe care le vor trece în rubrică- îi lăsăm apoi să se gândească ce ar vrea să ştie despre subiectul respectiv (eg: vreau să

ştiu câte iubite a avut Napoleon)- apoi – prelegere despre subiectul respectiv sau trecem la prezentarea lecţiei; dacă am

ales varianta cu textul în a treia rubrică trecem ce au aflat nou despre tema respectivă- împreună cu elevul vedem dacă s-a răspuns la toate întrebările din rubrica “vreau să ştiu”;

vor fi bifate întrebările la care s-a primit un răspuns; ce facem cu întrebările fără răspuns – vor fi o temă pentru elevi

3. Jurnalul cu dublă intrare- metodă prin care elevii stabilesc o legătură strânsă între text şi propria lor curiozitate;

acest jurnal este util în situaţia în care elevii au de citit texte mai lungi în afara clasei

15

- e folosită la literatură dar a început să fie folosită şi la istorie; îl apropie pe elev de textul istoric, de cercetarea istorică (eg: putem să le dăm un studiu al unui cercetări pe care să îl citească; astfel îi apropiem de literatura istorică – eg: Daicoviciu, Brătianu)

- pentru a face un asemenea jurnal elevii trebuie să împartă o pagină de caiet în 2, pe verticală

- în partea stângă li se va cere să noteze un pasaj din text care i-a impresionat în mod deosebit, pentru că i-a surprins, pentru că nu sunt de acord cu autorul sau pentru că textul este relevant pentru tema în discuţie

- în dreapta li se va cere să spună de ce au ales acel pasaj, să îl critice, să îl analizeze, să pună întrebări

- după ce elevii au realizat lectura textului jurnalul poate fi util în faza de reflecţie, de analiză a unui subiect; elevul e învăţat cum să lucreze cu un text

4. SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi Gândirii)- prin această metodă cunoştinţe anterioare ale elevilor sunt evidenţiate prin activităţi

specifice de evocare ce au ca bază de plecare lectura, ascultarea unui textetape- se dă un text elevului- i se cere să noteze pe margine cu diverse simboluri pe care profesorul le reprezintă

“bifat”: cunoştinţe confirmate de text “ – “ : cunoştinţe infirmate de text * - cunoştinţe noi ? – cunoştinţe contrare

- facem un tabel- informaţia obţinută se discută în perechi, apoi se comunică profesorului care le

centralizează într-un tabel pe tablă- cunoştinţele incerte pot fi discutate în clasă

5. Eseul de 5 minute- este o metodă eficientă de a încheia ora, pentru a îi ajuta pe elevi să îşi adune sau să îşi

concentreze ideile lecţiei şi pentru a îi da profesorului un feedback clar despre ceea ce s-a întâmplat în timpul orei

- în acest eseu li se pot cere elevilor 2 lucruria. să scrie o informaţie, o idee pe care au reţinut-o din timpul lecţieib. să formuleze o întrebare pe care o au în legătură cu această informaţie- se poate rezuma şi la o simplă întrebare

6. Ciorchinele- este o metodă de brainstorming care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei şi prezintă

următoarele etape se scrie un cuvânt, o temă în mijlocul tablei şi al foii de caiet se notează toate ideile, sintagmele, cunoştinţele care le vin în minte elevilor în legătură

cu tema centrală, cuvântul cheie din mijlocul foii şi al tablei- pe măsură ce se scriu cuvintele, ideile, se trag linii şi activitatea se opreşte în momentul

epuizării ideilor sau a timpului- se trece la alegerea conexiunilor corecte şi la refacerea ciorchinelui

7. Turul galeriei- propune evaluare interactivă şi profund formativă a produselor realizate de elevi

16

etape- în grupe de 3-4 elevii lucrează mai întâi la o problemă care se poate materializa într-un

produs (eg: diagramă, planşă, hartă)- produsele sunt expuse pe pereţii clasei- la semnalul profesorului grupele se rotesc prin clasă pentru a examina şi discuta fiecare

produs- îşi iau notiţe şi fac comentarii pe seama a ceea ce este expus- este o metodă pe care elevul o pregăteşte de acasă- este o metodă foarte bună în evaluare şi la lecţiile de recapitulare- o asemenea metodă trebuie să abordeze aspecte ce nu apar în manual; o asemenea

temă nu trebuie să repete manualul- aici intră în scenă creativitatea elevilor; e o temă care poate să valorifice inteligenţele

multiple

Cursul 108. Cubul- presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii, din mai multe perspective, permiţând

abordarea complexă şi integratoare a unei terme; sunt recomandate următoarele etape se realizează un cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: DESCRIE, COMPARĂ,

ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ se enunţă tema, subiectul pus în discuţie împărţim clasa în 6 grupe; fiecare din ele examinând tema din perspectiva cerinţei de

pe una din feţe cubului; de obicei, şeful grupului dă cu cubul: ce nimereşte va fi sarcina de lucru

- descrie – descrierea evenimentului/noţiunii/temei- compară – ce e asemănător şi ce e diferit faţă de altă situaţie/problemă- analizează – cauzele- asociază – la ce anume îi face să se gândească subiectul respectiv- aplică – e mai dificil la istorie- argumentează: pro şi contra! putem scrie şi alte cuvinte pe feţele cubului redactarea finală şi împărtăşirea a ceea ce au realizat elevii afişarea formei finale pe tablă sau pe pereţii clasei

- metodă folosită la toate tipurile de lecţii

9. Bulgărele de zăpadă- completează metoda “cubul”; adesea, se folosesc împreună- metoda presupune reducerea numărului de elemente, aspecte, faţete ale unei probleme,

situaţii, pentru focalizarea asupra celor esenţiale- etape

clasa se împarte în echipe de 7-8 persoane sau chiar în 6 echipe, ca la cub

17

se enunţă tema şi se comunică regulile de desfăşurare (după ce elevii ştiu metoda, regulile nu mai trebuie comunicate)

fiecare membru din echipă notează pe un post-it ideea sa şi o aşează în centrul mesei fiecare membru al echipei citeşte toate ideile, după care le ierarhizează, alegând 2-3

idei esenţiale; apoi, se reuneşte grupul şi va alea pe grup 2-3 idei; se repetă algoritmul până când se ajunge pe grup iniţial la 2 idei

- cubul şi bulgărele de zăpadă sunt complementare prin ceea ce îşi propun să realizeze cubul îi va ajuta pe elevi să privească o temă din diferite perspective bulgărele de zăpadă îi va ajuta pe elevi să reducă numărul de elemente, feţete ale unei

probleme la ceea ce e esenţial- împărţirea în grupuri se poate face aleator sau după preferinţele elevilor- atribuirea de sarcini fie o decide profesorul, fie o decide cubul prin rostogolire- prezentările fiecărui grup trebuie discutate, văzute, completate de ceilalţi- dacă ne-am opri la ceea ce s-a obţinut în urma sarcinii “cubul” rezultatele ar fi stufoase –

foarte multe amănunte; recurgem la bulgărele de zăpadă pentru ca elevul să se focalizeze pe ceea ce e esenţial

- se recomandă utilizarea celor două metode împreună deoarecele implică elevii în finalizarea şi construirea temei

- chiar dacă nu este ideea lui, elevul o acceptă de bună şi aderă la ea cu plăcere, pentru că a ales-o şi a dezbătut-o

10.Mozaicul- are foarte multe variante; e uşor de aplicat- presupune învăţarea prin cooperare la nivelul unui grup şi predarea achiziţiilor dobândite

de fiecare grup unui alt grup- avantaje:

stimulează încrederea în sine a elevilor dezvoltă abilităţile de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului dezvoltă gândirea logică, critică şi independentă formează responsabilitatea individuală şi de grup a elevilor

- presupune următoarele etape se împarte clasa în grupuri eterogene, de 4 elevi; fiecare din aceştia primeşte câte o

fişă de învăţare numerotată de la 1 la 4; fişele cuprind părţi ale unei unităţi de cunoaştere

prezentarea subiectului tratat se regrupează elevii în funcţie de numărul fişei primite în “grupurile de experţi”;

obţinem 4 grupe (se poate lucra şi cu toată clasa împărţită în 2) citirea, discuţia “grupului de experţi”; este important să înţeleagă fiecare membru al

“grupului de experţi” că el este responsabil de predarea secţiunii respective celorlalţi membri ai grupului iniţial

se revine la grupul iniţial şi secţiunea pregătită e prezentată celorlalţi membri ai grupului

trecerea în revistă a unităţii de cunoaştere prin prezentarea orală, cu toată clasa- este o metodă ce o putem folosi la toate tipurile de lecţii; se recomandă mai ales la lecţiile

de recapitulare şi este foarte utilă în temele pentru acasă – ce pot să fie teme tip proiect, unde se împarte grupul iniţial şi cei care au sarcinile pregătesc împreună proiectul şi îl prezintă

18

Mijloacele de învăţământ

= totalitatea materialelor şi instrumentelor ajutătoare întrebuinţate de profesor în procesul predării, învăţării, evaluării, cu scopul de a facilita dobândirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor precum şi realizarea atitudinilor şi valorilor personale ale elevilor- facilitează transmiterea unor cunoştinţe, formarea unor deprinderi; înlesnesc punerea în

contact a elevilor cu obiecte şi chiar cu fenomene greu accesibile perceperii directe- au funcţii informative, dar şi formative- solicită şi sprijină operaţiile gândirii, stimulează căutarea şi cercetarea, afectează pozitiv

imaginaţia şi creativitatea- au şi funcţii psihopedagogice1. funcţia cognitiv formativă – asigură date, informaţii asupra realităţii studiate2. funcţia de educaţie estetică şi moral-civică- mijloacele audio-vizuale pot crea trăiri complexe; imaginea şi sunetul pot afecta

subconştientul- caracter convenţional – în legătură cu disciplina respectivă; mijloacele de învăţământ pot fi

determinate de anumite criterii criteriul natural/de substituţie criteriul obiectual/imaginistic/ideal

- din perspectiva acestor criterii se disting următoarele categorii de mijloace de învăţământ pentru istorie

1. pentru comunicarea informaţieia. reprezentările video ce se pot proiecta pe ecran; doar imagine, fără sunet

foile transparente imaginile desenele pentru retroproiector sau diapozitiv diafilme

b. reprezentările audio – înregistrări pe discuri, benzi magnetice, emisiunile şcolare radiofonice, emisiunile de radio cu caracter cultural, istoric

c. reprezentările audio-vizuale – se pot proiecta pe ecran filmele didactice filmele de televiziune filme pe CD, DVD – pe calculator

2. pentru obţinerea informaţieia. obiectele arheologice – unelte etcb. modelele reprezentate de machete sau mulaje3. pentru verificarea şi consolidarea informaţieiex: mapele cu texte şi hărţi istorice4. pentru transmiterea şi recepţionarea informaţiei

diaproiectoare – proiectează diafilme epiproiectoare, retroproiectoare, cineproiectoare picapuri, magnetofon, casetofon televizor, video-casetofon, calculator

Reprezentările videoDiapozitivele = reprezentări video/imagini; - avantaje:

se pot folosi în fiecare moment al lecţiei profesorul are libera decizie a ritmului de proiecţie permit adaptarea comentariului la nivelul de înţelegere al clasei

19

se poate reveni la imagini ori de câte ori e nevoie redau imagini în ansamblu sau detalii

- dezavantaje: nu reprezintă un fenomen în moşcare şi poate apărea o segmentare a cunoştinţelor şi a lecţiei

- recomandat: 3-4 imagini / orăFoliile transparente- avantaje:

se pot adapta la nivelul clasei ritmul aparţine profesorului imaginile se pot derula în acelaşi timp cu explicaţiile profesorului

- limitele: poate apărea un exces de informaţii

! documentele istorice, tablourile, fotografiile sunt tot reprezentări video; la fel e şi schema de pe tablă !

Reprezentările audio- avantaje: înregistrarea poate fi făcută de profesor, poate fi păstrată mai mult timp şi poate

fi completată în timp- limite: sunetul nu poate fi vizualizat; pot fi înregistrări prost realizate şi greu de înţeles

20