32
Moartea gemenilor - Legea duminicală națională în Iunie! Detalii: Autori: Robert Dickinson și John Scotram Publicat: 25 Mai 2015 Sau... Osândit în ’Dome! Sau... Adventiștii dărâmă casa! La cea de-a 60-a Sesiune a Conferinței Generale, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea nu are altă șansă decât să-și dea ultima suflare. Ea nu poate să reziste mai departe presiunii legislative a statului, care cere egalitate deplină pentru femei și personae LGBT. Și este corect - este statul care mânuiește agenda, nu Spiritul. Dacă biserica votează în favoarea hirotonirii femeii, supunându-se statului și legilor naționale care susțin scopurile Drepturilor Omului ale UN, va suporta mânia lui Dumnezeu - iar dacă biserica votează împotrivă, va muri de mâinile statului. Situația se aseamănă mult cu încurcătura în care a căzut Samson: Grija providențială a lui Dumnezeu fusese asupra lui Samson [asemănător cu biserica Laodicea], pentru ca el să poată fi pregătit să îndeplinească lucrarea la care a fost chemat [ca și Biserica AZȘ care a fost chemată să facă o lucrare]. Chiar la începutul vieții sale, el a fost înconjurat de condiții favorabile pentru a avea tărie fizică, vigoare intelectuală și curăție morală [ca Biserica AZȘ în anii timpurii]. Însă, sub influența tovărășiilor rele, el s-a lăsat deposedat de ceea ce primise de la Dumnezeu, și care constituie singura tărie a omului, și a fost capturat și distrus de curentul răului. Aceia care, pe calea datoriei, întâmpină încercări, să fie siguri că Dumnezeu îi va apăra; însă, dacă în mod voit oamenii se așează sub puterea ispitei, mai curând sau mai târziu, ei vor cădea. {CA 460.2} 1 Pentru Biserica AZȘ, sfrșitul a sosit. Satana, care acum învârte lumea în jurul degetelor sale, 2 ar fi avut un adversar puternic în Biserica AZȘ dacă aceasta ar fi rămas credincioasă lui Dumnezeu. În mod trist, ca Samson, iubirea ei pentru lume a orbit-o în mod similar, a dezgolit- o, a sărăcit-o și a slăbit-o. 3 Ultima decizie a lui Samson Samson a aterizat într-o închisore filisteană după ce și-a pierdut lumina ochilor și puterea și a devenit complet nefolositor față de chemarea sa divină. În această stare a afacerii, vom selecta ultima parte a istoriei sale: Și domnitorii Filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, și ca să se veselească. Ei ziceau: Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmașul nostru. Și când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmașul nostru, pe acela care

Moartea gemenilor

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Sesiunea 2015 a Conferinței Generale va avea loc în Alamodome în San Antonio, Texas luna viitoare. Știați că Biblia face referire chiar la această clădire în relație cu trâmbița a șasea din Apocalipsa? Așa este, și ați face bine să considerați serios ce este spus despre aceasta! Cea mai importantă decizie din istoria bisericii va fi luată în curând în această clădire. Însă acesta nu este singurul lucru pe care trâmbița a șasea îl descrie. Simbolismul capitolului 11 din Apocalipsa a fost descifrat complet și este prezentat în acest articol! În concluzie, descoperirea remarcabilă că mișcarea LGBT, care a câștigat multă putere recent, este chipul fiarei și este instaurată în lumea întreagă în locul geamănului său, mult așteptatele Legi Dumninicale! Acest lucru este foarte important de înțeles, deoarece dacă așteptăm Legile Duminicale, va fi prea târziu.

Citation preview

  • Moartea gemenilor - Legea duminical naional n Iunie!

    Detalii:

    Autori: Robert Dickinson i John Scotram Publicat: 25 Mai 2015

    Sau... Osndit n Dome!

    Sau... Adventitii drm casa!

    La cea de-a 60-a Sesiune a Conferinei Generale, Biserica Adventist de Ziua a aptea nu are alt ans dect s-i dea ultima suflare. Ea nu poate s reziste mai departe presiunii legislative a statului, care cere egalitate deplin pentru femei i personae LGBT. i este corect - este statul care mnuiete agenda, nu Spiritul. Dac biserica voteaz n favoarea hirotonirii femeii, supunndu-se statului i legilor naionale care susin scopurile Drepturilor Omului ale UN, va suporta mnia lui Dumnezeu - iar dac biserica voteaz mpotriv, va muri de minile statului.

    Situaia se aseamn mult cu ncurctura n care a czut Samson:

    Grija providenial a lui Dumnezeu fusese asupra lui Samson [asemntor cu biserica Laodicea], pentru ca el s poat fi pregtit s ndeplineasc lucrarea la care a fost chemat [ca i Biserica AZ care a fost chemat s fac o lucrare]. Chiar la nceputul vieii sale, el a fost nconjurat de condiii favorabile pentru a avea trie fizic, vigoare intelectual i curie moral [ca Biserica AZ n anii timpurii]. ns, sub influena tovriilor rele, el s-a lsat deposedat de ceea ce primise de la Dumnezeu, i care constituie singura trie a omului, i a fost capturat i distrus de curentul rului. Aceia care, pe calea datoriei, ntmpin ncercri, s fie siguri c Dumnezeu i va apra; ns, dac n mod voit oamenii se aeaz sub puterea ispitei, mai curnd sau mai trziu, ei vor cdea. {CA 460.2}1

    Pentru Biserica AZ, sfritul a sosit. Satana, care acum nvrte lumea n jurul degetelor sale,2 ar fi avut un adversar puternic n Biserica AZ dac aceasta ar fi rmas credincioas lui Dumnezeu. n mod trist, ca Samson, iubirea ei pentru lume a orbit-o n mod similar, a dezgolit-

    o, a srcit-o i a slbit-o.3

    Ultima decizie a lui Samson

    Samson a aterizat ntr-o nchisore filistean dup ce i-a pierdut lumina ochilor i puterea i a devenit complet nefolositor fa de chemarea sa divin. n aceast stare a afacerii, vom selecta ultima parte a istoriei sale:

    i domnitorii Filistenilor s-au strns ca s aduc o mare jertf dumnezeului lor Dagon, i ca s se veseleasc. Ei ziceau: Dumnezeul nostru a dat n minile noastre pe Samson, vrjmaul nostru. i cnd l-a vzut poporul, au ludat pe dumnezeul lor, zicnd: Dumnezeul nostru a dat n minile noastre pe vrjmaul nostru, pe acela care

  • ne pustia ara, i ne nmulea morii. n bucuria inimi lor, au zis: Chemai pe Samsn, ca s ne desfteze! Au scos pe Samson din temni, i el a jucat naintea lor. L-au aezat ntre stlpi. (Judectori 16,23-25)

    Dac judectorul orb, Samson, reprezint poporul judecii orb, care alctuiete Laodiceea, atunci aceast istorie are implicaii serioase. Mai nti de toate, vedem cine cheam Sesiunea Conferinei Generale - domnii Filistenilor, reprezentnd conductorii papiti din interiorul bisericii. i care este motivul pentru convocarea Sesiunii? Pentru a oferi un mare sacrificiu dumnezeului lor. n alte cuvinte, nu era tocmai un party obinuit - era un mare serviciu de nchinare.

    Biblia ne d multe indicii pentru a identifica acest eveniment. Ea spune c ei voiau s fac sport cu el, voiau s se distreze pe seama lui. Ei s-au adunat pentru distracie, pentru veselie. Aici se poate aplica i cuvntul modern pentru sporturi, care se refer la jocuri - n mod special jocuri atletice. Unde se adun oamenii pentru jocuri atletice, pentru mari evenimente sportive? Ei vin ntr-un stadion!

    Dar Samson nu a fost adus ntr-un oarecare stadion. El a fost adus ntr-un stadion cu un

    design de construcie specific. Avea stlpi, i ei l-au plasat ntre stlpi. Aceast cldire particular era astfel proiectat ca acoperiul ei s fie susinut de stlpi:

    i Samson a zis tnrului care-l inea de mn: Las-m, ca s m pot atinge de stlpii pe care se reazim casa, i s m reazim de ei. Casa era plin de brbai i de femei; toi domnitorii Filistenilor erau acolo, i pe acoperi erau aproape trei mii de ini, brbai i femei, care priveau la Samson, cum juca. (Judectori 16,26-27)

    n acest mod, Biblia descrie nu numai tipul de cldire (un stadion pentru sporturi), dar i tipul de construcie. Avea stlpi care susineau acoperiul. Tipizeaz istoria lui Samson n mod acurat locul pentru Sesiunea Conferinei Generale n San Antonio? S privim mai ndeaproape:

  • Alamodome are patru stlpi mari care susin acoperiul. Delegaii bisericii oarbe, cldicele, ca i Samson, vor fi plasai ntre stlpi. Biserica va lua ultima ei decizie n acest cadru, care este o conferin convocat n onoarea lui Dagon, zeul pete, protectorul mrii,4 i anume papa, care poart plria n form de pete, i al crui cappello rou l-am vzut deja atrnnd deasupra Sesiunii.

    Fgduina lui Dumnezeu, c prin Samson va ncepe s izbveasc pe Israel de mna filistenilor, se mplinise; dar ct de ntunecoas i teribil fusese istoria acestei viei, care ar fi putut s fie o laud pentru Dumnezeu i o cinste pentru popor! Dac Samson ar fi rmas credincios chemrii sale cereti, planul lui Dumnezeu s-ar fi putut realiza pentru onoarea i slava Sa. Dar el s-a lsat n voia ispitelor, iar misiunea lui s-a mplinit n nfrngere, robie i moarte. {PP 567.2}5

    Ultimul act al lui Samson - ultimul act n drama lui6 - a fost s drme stlpii i s moar cu Filistenii.

    Altarul lui Baal

    Istoria lui Samson nu este unica istorie

    biblic care s aib de-a face cu cldirea Alamodome. Biserica se roag n mod oficial - ca niciodat mai nainte - pentru ploaia trzie ca s cad n aceast Sesiune a Conferinei Generale. Din nefericire, campania de rugciune condus de Conferina General apeleaz la puterea spiritualismului, nu la Dumnezeu. La

    sfritul celor trei ani i jumtate de secet, mpratul Ahab i tot Israelul se rugau deci, fr ndoial, disperai pentru ploaie, i astfel la zeii fali. Seceta se sfrete cu provocarea de pe Muntele Carmel.

    Aa cum fratele John a explicat n Foc pe Muntele Carmel, formula Orionului este codificat n procedura pe care Ilie a urmat-o nainte de a se ruga pentru confirmarea divin. Ceasul din Orion este perfect simbolizat de altar, de an, i de tot simbolismul asociat. Imaginea arat ctre un timp specific pe Ceasul din Orion: 8 Iulie 2015 - trmbia a asea. Nu este deloc prin accident c Dumnezeu reliefeaz aceast dat specific din cadrul Sesiunii Conferinei Generale ca i culminare a provocrii.

    Simbolismul altarului este reflectat deci n arhitectura cldirii Alamodome, artnd tocmai ct de implicat este n realitate Conferina General. Exist cteva elemente specifice n design-ul de la Alamodome care corespund cu construcia altarului:

    Cele patru coarne ale altarului simbolizeaz cei patru stlpi de la Alamodome. Cele dousprezece pietre care erau folosite la construcia altarului simbolizeaz cele 12

    segmente de zid din jurul stadionului.

    Trebuie s pstrm n minte faptul c provocarea de pe Muntele Carmel are dou posible rezultate. Au existat dou altare, i dou categorii de rugtori. Msurile de smn asociate cu

    Un altar pgn antic dezgropat la Beersheba c. 1975.

  • anul din jurul altarului lui Dumnezeu reprezint pe martiri, ns victoria focului din cer a rezultat n uciderea preoilor lui Baal i ai Astarteei, care erau pgni, nu martiri. A fost un act de curire n Israel. Ca i n cazul lui Samson, sacrificiul vrjmaului a fost zdrnicit de Dumnezeu, i vrjmaul a fost ucis. Alegerea de a ine Sesiunea Conferinei Generale n Alamodome arat c Conferina General este implicat n provocarea lui Ilie, indiferent dac planificatorii o recunosc sau nu, i dac ei o intenioneaz sau nu. Profeia o confirm.

    Dezlegarea celor patru ngeri

    Cele patru coarne ale altarului

    simbolizeaz cele patru stele ale minilor i picioarelor din Ceasul din Orion:

    Strlucirea Lui este ca lumina soarelui, din mna Lui pornesc

    raze [sau coarne], i acolo este ascuns tria Lui. (Habacuc 3,4)

    Puterea lui Isus este ascuns n actul su de sacrificiu, pe care Habacuc l descrie

    ca raze de lumin emannd din mna Sa (strpuns). Aceasta este o ilustraie vie a lui Isus n constelaia Orion, unde stelele minilor i picioarelor marcheaz semnele cuielor. Calea prin care au fost gsite datele pe ceas este asigurat prin trasarea razelor artnd ctre exterior de la centrul ceasului prin stelele minilor i picioarelor. n limbajul biblic, raz i corn sunt ambele acelai cuvnt n ebraic. Ambele concepte sunt reprezentate n construcia de la Alamodome: stlpii se reliefeaz ca i coarne, i n acelai timp eman raze de lumin noaptea.

    Ceasul lui Dumnezeu din Orion a fost construit atunci cnd stelele au fost plasate n cer, i a artat ctre evenimente din istoria omenirii prin veacuri. Stelele Orionului marcheaz timpul trmbiei a asea pe Ceasul Lui la 8 Iulie 2015. Aceast dat nu este o invenie a lui John Scotram - ea a fost scris de degetul lui Dumnezeu n Orion de la fondarea lumii. n acea zi se va mplini cu siguran urmtoarea profeie:

    ngerul al aselea a sunat din trmbi. i am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este naintea lui Dumnezeu, (Apocalipsa 9,13)

    Aceasta vorbete n primul rnd de sanctuarul ceresc n referin la cele patru coarne ale altarului, dar se refer de asemenea direct la Alamodome, unde cele patru coarne ale altarului sunt simbolizate prin cei patru stlpi. Vocea corporat a bisericii va rosti decizii n acea zi n Alamodome. Vocea din coarnele altarului spune ngerului cu trmbia:

    i zicnd ngerului al aselea, care avea trmbia: Dezleag pe cei patru ngeri, care sunt legai la rul cel mare Eufrat! (Apocalipsa 9,14)

    n termenii sanctuarului ceresc, se vorbete despre cele patru animale7 sau fpturi vii8 care sunt reprezentate prin cele patru stele ale minilor i picioarelor din Ceasul din Orion - toate simbolizate prin cele patru coarne ale altarului. Aceasta vorbete depre cei patru ngeri care

  • sunt legai, nelegnd c ceva a legat mesajul, reinndu-l de a se rspndi aa cum ar fi trebuit - i anume existena conducerii bisericii.

    Dac ar fi posibil, inamicul ar bloca roile progresului, i ar mpiedica adevrul evangheliei de a fi purtat peste tot. n aceast intenie, el conduce brbai s simt c este privilegiul lor de a controla contiiele adepilor lor n concordan cu ideile lor pervertite. Ei l alung pe Duhul Sfnt din sfaturile lor, i apoi, sub puterea i numele Conferinei Generale, ei inventeaz reguli prin care i silesc pe oameni s fie condui prin propriile lor idei i nu prin Spiritul Sfnt. {1888 1527.2}9

    n vreme ce Ceasul lui Dumnezeu continue s ticie, roile progresului au fost blocate de ctre sfaturile Conferinei Generale, care nu au Spiritul Sfnt. Acest lucru, de asemenea, este simbolizat n construcia stadionului: exist cabluri care leag cei patru stlpi de acoperi i i ancoreaz la pmnt.

    Mesajul vocii care vine de la stadion d comand s-i lase liberi pe ngerii mesageri. Aceti patru ngeri mesageri sunt tocmai strigai prin graficele Final Four de la colurile stadionului n imaginea pe care Adventist Review a ales s-o includ n publicaia lor despre agenda Sesiunii.10 Aceasta nseamn c ceva se va ntmpla n stadion n acea zi care va dezlega mesajul

    celor patru ngeri.

    i cei patru ngeri, care stteau gata pentru ceasul, ziua, luna i anul acela, au fost dezlegai, 11 ca s omoare a treia parte din oameni. Otirea lor era n numr de douzeci de mii de ori zece mii de clrei [200.000.000]; le-am auzit numrul. (Apocalipsa 9,15-16)

    Este dificil s studiezi aceste versete - mai ales avndu-l pe Samson n minte - fr a considera c dac stlpii ar fi dezlegai de acoperi, acoperiul s-ar prbui i stadionul nsui ar servi ca uciga al clreilor, care numr 200 de milioane ca un numr reprezentativ al costurilor struturii de aproape 200 de milioane $.12 Acest lucru ar putea s par imposibil, ns atunci cnd un act al lui Dumnezeu devine un factor n ecuaie, evidena profetic devine aproape obligatorie.

    Eu m voi grbi s spun c noi suntem oameni non-violeni, aa cum ar trebui s fie toi Adventitii de Ziua a aptea. Acesta este un studiu care s fie preluat cu fric i cutremur, tiind c Dumezeu distinge gndurile i inteniile inimii. Terorism sau alte acte de violen sunt mpotriva a ceea ce nva Ceasul din Orion, n ciuda oricror acuzaii pe care le-ar putea arunca ali sfini declarai. Chiar tragei o ochead la calibrul secretarului lui Doug Batchelor, Eugene Prewit, care ne-a trimis urmtorul mesaj:

  • [De la Eugene Prewitt pe 17 Mai 2015 la ora 9,30]

    John, dac tu sau adepii ti folosesc violen pe 8 Iulie, nseamn aceasta o mplinire a prediciei tale? Sau absena unei intervenii supranaturale ar fi dovada c tu ai fost fr baz n ciuda violenei realzate de om? Te-ai subscris personal la non-violen?

    [Rspunsul lui John Scotram:]

    De ce nu citeti articolul? Acolo am rspuns exact la aceasta! De ce ataci fr s citeti? Este aceasta Iubire?

    Te-ai fcut numai c ai studiat Orionul cnd i l-am trimis n 2010! Ar trebui s tii c chiar participarea la serviciul militar este o urciune pentru Dumnezeu scris cu propriul Lui deget n ceruri! Cum a putea susine eu violena? Ai luat-o razna?

    Pentru ca s-i art ct de superficial citeti i studiezi, citez din articol: [Not: ntr-un fel sau altul, se va da vina pe noi pentru aceste evenimente! Nimeni s nu vin pe ideea stupid de a vrea s ajute! Trebuie s fie o judecat vizibil de la Dumnezeu, fr nici o intervenie uman! Noi nu suntem fanatici care amenin pe cineva cu moartea. Noi i cerem lui Dumnezeu s intervin, pentru c noi nine suntem neputincioi. i dac El este cu noi, EL va lupta pentru noi, n timp ce noi ne ascundem!]38 (Nota de subsol merge la Isaia 26,20.) Sper s te pocieti de scrisoarea ta acuzatoare (de dragul tu).

    El nu a rspuns mai departe. Este acesta comportamentul unui conductor al poporului lui Dumnezeu, fcnd acuzaii false fr a se scuza? Ironic, acest schimb de scrisori a avut loc n pragul lunii pentru porunca a asea (n care ne aflm acum),13 cnd poporul lui Dumnezeu este testat n mod special cu privire la porunca S nu ucizi. La sfritul acestui articol vei vedea cine st n nclcare a poruncii a asea, i nu este o minoritate.

    n orice caz, acest subiect al acoperiului care se prbuete este doar nceputul a ceea ce Biblia are de zis despre Sesiunea Conferinei Generale! El d o imagine clar ca i cristalul, i noi abia am nceput s-o examinm.

    Josiah Litch a profetizat n August 1840 cderea Imperiului Otoman bazndu-se pe acelai text, care i-a dat ora, ziua, luna i anul profetic al evenimentului. Noi am interpretat anterior acest verset ntr-un mod tranziional, o parte sub principiul o-zi-pentru-un-an i o parte sub principiul o-zi-pentru-o-zi, pentru a profetiza unirea marilor religii ale lumii pe 30 Noiembrie 2014.14

    Exist i o a treia i ultima aplicaie, folosind suma literal de 391 de zile.

    n interviul su din 12 Iunie 2014,15 Papa Francisc a divulgat punctele cheie ale agendei sale. Notabil printre ele era intenia sa de a combate fundamentalismul, pe care el l afirm ca violent prin natura lui. Exact 391 de zile mai trziu, pregtit pentru o or, zi, lun i an, trmbia a asea va suna pe 8 Iulie 2015 cu fora cumulativ a trmbielor anterioare, care au fost restrnse pn la acest timp.16 Aceasta va semnaliza invazia atacului su furios.

  • Trebuie s prooroceti din nou...

    Apocalipsa 11 este istoria micrii noastre - micarea ngerului al Patrulea. Totul a nceput n 2004 cnd lui John (Scotram, nu Vizionarul) i s-a dat trestia de aur:

    Apoi mi [John] s-a dat o trestie asemenea unei prjini, i mi s-a zis: Scoal-te i msoar Templul lui Dumnezeu, altarul i pe cei ce se nchin n el. (Apocalipsa 11,1)

    Aceast poveste este notat n detaliu n articolul intitulat Prophesy Again. Este vorba despre o comparaie dintre nlimea zidului noului Ierusalim, 144 cubits,17 i nlimea zidului din proiectul de pe pmnt, care era de o prjin de ase cubits.18 Aceasta este o proporie de mrimi de 144:6 sau simplificat 24:1 ntre sanctuarul ceresc real i proiect. Pentru a afla ct timp este necesar pentru a curi lucrul real, factorul 24 a fost multiplicat prin cele 7 zile, ct a luat curirea altarului din proiect.19 Aceasta d n final durata curirii sanctuarului ceresc, care este 24x7=168 ani. Toate acestea sunt detaliate n

    articol.

    Aceste cuvinte (Apocalipsa 11,1) vin exact dup Marea Dezamgire cu crticica care a fost amar pentru William Miller (Apocalipsa 10,10). Interpretarea crticelei care a fost amar n pntece st pe un fundament ferm, confirmat de ctre Ellen White. Crticica din Apocalipsa 10,10 a fost descoperirea fcut de Miller despre nemntatea lui Daniel 8,14 - cele 2300 de seri i diminei. El a ajuns la nceputul judecii, nu la a doua venire a lui Hristos. Atunci a fost timpul de zbovire din parabola mirelui, de la timpul cnd fecioarele au plecat s ntmpine pe mire, pn cnd strigtul a fost fcut la miezul nopii i mirele a venit.20

    Astfel, exist doi Milleri. Celui de-al doilea Miller i se spune s prooroceasc din nou:

    Apoi mi-au zis: Trebuie s prooroceti din nou cu

    privire la multe noroade, neamuri, limbi i mprai. (Apocalipsa 10,11)

    Primul Miller nu a mplinit acest verset. Fiecare cuvnt din

    aceast profeie are nsemntate. Avem nevoie s nelegem de ce este spus s prooroceasc naintea multor noroade, neamuri, limbi i mprai. Noi vorbim despre sfritul judecii, o perioad de timp pe care primul Miller nu a avut-o. Ce a gsit el a fost timpul nceperii judecii celor mori, dar noi avem ntraga judecat a celor mori i a celor vii, deoarece aceasta este ceea ce am gsit n Daniel 12 n jurmntul brbatului de peste

  • ru, n form de imagine.21. Scena din Daniel 12 acoper ntreaga durat a celor dou pri ale judecii, fiecare exprimat printr-un numr, iar noi am dedus logic cum acestea se suprapun parial.

    Putem vedea, astfel c Apocalipsa 10,11 aparine de drept capitolului 11 (mprirea pe capitole i numerotarea versetelor nu este parte din textul original; ele au fost adugate mai trziu.) Dar ce nseamn s prooroceti din nou naintea multor noroade, neamuri, limbi i mprai? Unde este cheia pentru nelegerea acestei expresii?

    Coninutul Profeiei

    Cuvntul evreiesc pentru naintea din 10,11 este mai degrab un cuvnt liber care poate fi folosit n moduri diferite, i n Biblie este de fapt tradus n mod variat ca cu privire ctre sau naintea. Este un pic ambiguu. Acest lucru ne permite cu siguran s interpretm ca fiind o porunc de a prooroci cu privire la norode, neamuri, limbi i mprai.

    n videoclipul despre Cartea celor apte Sigilii am citat-o pe Ellen White care spune foarte clar c n Cartea celor apte Sigilii este vorba despre istoria naiunilor, biseric, puterile guvernante i influena fiecrei naiuni, limbi i norod pentru tot timpul, etc.,22 i exact acest video se afl n articolul Foc pe muntele Carmel, care definete provocarea de la Muntele Carmel. Nimeni nu poate s profetizeze despre data de 8 Iulie fr a avea Cartea celor apte Sigilii, deoarece este o profeie de timp. Ellen White definee Cartea celor apte Sigilii ca i coninnd ntreaga istorie a lumii, i acest lucru se realizeaz cu cele patru cicluri ale Ceasului din Orion. Sngele lui Isus din Orion arat sacrificiul Mielului njunghiat de la ntemeirea lumii, tot drumul napoi pn cnd primele animale au fost sacrificate pentru a mbrca pe Adam i Eva.

    Oricum, noi nu am putut gsi nici un eveniment din istoria biblic care s corespund cu primul set de linii ale tronului n primul Mare Ciclu al Ceasului din Orion.23 Exist un motiv pentru aceasta. Numai unul din ceasurile lui Dumnezeu ticia la acel timp. Cel de-al doilea set de linii ale tronului totui arat ctre al doilea ceas care a nceput s ticie cnd copiii lui Israel au inut primul Pate n Canaan.

    Cnd va trece Domnul ca s loveasc Egiptul, i va vedea sngele pe pragul de sus i pe cei doi stlpi ai uii, Domnul va trece pe lng u, i nu va ngdui Nimicitorului s intre n casele voastre ca s v loveasc. Cnd vei intra n ara, pe care v-o va da Domnul, dup fgduina Lui, s inei acest obicei sfnt. (Exodul 12,23.25)

    Primele fructe ale rii erau necesare pentru srbtorile de primvar, i maturarea orzului n particular era folosit n combinaie cu echinociul de primvar pentru a determina nceputul anului festival. Astfel, Sabatele Mari au fost posibile numai cnd copiii lui Israel au traversat

    Iordanul pentru a intra n Canaan, i nu mai devreme. Atunci a nceput s ticie ceasul Marilor Sabate, i de la acel timp, ceasurile pinii i vinului au ticit mpreun.

    Dup cum tim, Lista Sabatelor Mari este doar o fraciune a combinaiilor de sabate ceremoniale cu sabatul zilei a aptea, care s-au produs de cnd a fost cucerit Canaanul. i aceasta deoarece Cartea celor apte Tunete, care este LSM, trateaz timpul judecii i nu se extinde napoi pn la Canaanul antic. Aceste cri nu au fost cunosute pn ce John Scotram a intrat pe scen.

  • Cartea celor apte Sigilii profetizeaz despre noroade, neamuri, limbi i mprai, de la nceputul lumii. Totui, exist ceva asemntor n Apocalipsa 17,15 cu privire la ape, care sunt noroade, gloate, neamuri i limbi. Acest verset vorbete despre marea curv, care arat c ceasurile lui Dumnezeu care profetizeaz despre noroade, neauri, naiuni etc.,sunt deci cheia pentru a identifica cine este Satana astzi, aprnd ca Hristosul fals. Ele sunt cheia pentru nelegerea celui de-al optulea mprat din Apocalipsa 17,11.

    n ambele privine, mesajul ngerului al Patrulea mplinete ca niciodat mai nainte porunca de a prooroci din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi i mprai. Mergnd n capitolul 11, Ioan Vizionarul l reprezint pe John Scotram.

    Msurnd pe cei ce se nchin

    John primete trestia asemenea unei prjini n versetul 1, i i se poruncete s se scoale i s msoare. Cine s-a sculat i a msurat? John Scotram. El a msurat templul i zidul i altarul, aa cum s-a menionat deja.

    n orice caz, versetul vorbete deci despre msurarea nchintorilor dinuntru. Cum a msurat el pe nchintori? Msurarea oamenilor nseamn judecat. Dac msori un om, tu msori ct de departe este el n statur fa de proiectul lui Isus. Este n relaie cu nlimea zidului templului. Tu trebuie s msori dup caracterul lui Isus ca s treci zidul prin porile de mrgritar. John a msurat pe oameni comparndu-i cu standardul caracterului lui Isus aa cum este exprimat n ceasurile din Orion i LSM. Ele nu au de a face doar cu timpul, ci de asemenea cu doctrine, credine i comportament - tocmai cele Zece Porunci.

    Nu tii c sfinii vor judeca lumea? i dac lumea va fi judecat de voi, suntei voi nevrednici s judecai lucruri de foarte mic nsemntate? (1 Corinteni 6,2)

    Aa c dup roadele lor i vei cunoate. (Matei 7,20)

    Aceasta este una dintre caracteristicile soliei ngerului al

    Patrulea, care o aeaz la kilometri distan de alte studii care se ocup doar cu fixri de date care nu fac nimic pentru mbuntirea caracterului.

    Noul Testament spune c legea este o oglind.24 De exemplu, o persoan poate s priveasc ceasurile i s se ntrebe: Cred eu n Trinitate ca trei persoane separate?, Sunt eu mpotriva nvturilor false din QoD? etc. Chiar i hirotonirea femeilor i egalitatea LGBT sunt vizate n Orion i LSM, i ele sunt i n Apocalipsa 11.

  • John a trebuit s msoare pe cei ce se nchin n el cu aceste instrumente - trestii de msurat care pot msura statura caracterului unei persoane. Muli au dat gre n a se lsa msurai, deoarece le-ar fi plcut mesajul, ns nu i brbatul (sau brbaii) care msoar. n timp ce studiem mpreun cu alii, noi msurm n mod constant pe oameni. Sala tronului unde are loc judecata celor vii25 are de a face cu judectori i judecat, dar nu noi judecm. Isus Hristos, care este reprezentat n ceasuri, este Unicul care judec n virtutea a ceea ce (cine) este El. Mesjul a fost dat ca s aduc pocin, care niciodat nu se simte bine, i unde nu este pocin, pctosul simte condamnarea pe care exemplul de neprihnire al lui Isus o ngrmdete asupra lui.26

    Primul Miller din capitolul 10 doar a mncat crticica, ns nu a msurat nimic. El a mncat crticica i a fost nti dulce i apoi amar. Mncatul crticelei reprezint studiul ei, iar crticica reprezint capitolele 8-10 din Daniel, sau poate i capitolul 11. Capitolul 12, oricum, a fost rezervat celui de-al doilea Miller. Primul Miller a mncat, dar nu a msurat. Msurarea este ceva ce aparine timpului judecii.

    Curtea de afar a Templului

    Dar curtea de afar a Templului las-o la o parte nemsurat; cci a fost dat Neamurilor, care vor clca n picioare sfnta cetate patruzeci i dou de luni. (Apocalipsa 11,2)

    Curtea este ntotdeauna n afara tempului, aa c de ce nu se spune doar curtea? De ce se spune n mod explicit curtea care este nafara templului? Templul, sau sanctuarul ceresc, este reprezentat prin Ceasul din Orion, care este Careta celor apte Sigilii. Aceast carte a fost scris pe dinuntru i pe dinafar. Partea din interior a crii este partea care a fost descifrat cu reprezentarea din Ceasul din Orion a sanctuarului ceresc (sau a templului), i nu a fost deschis pn n timpul nostru, dar partea dinafar a crii reprezint era cretin cnd sigiliile au avut mplinirea lor clasic. Aceast perioad nu are un ciclu din Orion corespunztor; instrumentele de msurat (ceasurile) pe care Dumnezeu le-a dat nu msoar acea parte, deoarece versetul 2 spune s nu msoare curtea dinafara templului.

    De fapt, originea latin a cuvntului englez temple are o rdcin care nseamn buci de timp. Dac se combin acest concept cu sunetul EL care nseamn Dumnezeu n ebraic, atunci temp-el ar nsemna ceva de genul timpul lui Dumnezeu. Astfel cuvintele nafara templului ar putea fi nelese ca referindu-se la era care este nafara ceasurilor lui Dumnezeu, doar dup cum sun.

    Aceast er a fost dat Neamurilor, sau n alte cuvinte, Catolicilor. n timpul acestei perioade ei au clcat n picioare n mod figurat sfnta cetate pentru 42 de luni, ceea ce corespunde cu perioada clasic de supremaie papal n Europa pentru 1260 de ani din 538 pn n 1798.

    Versetul care urmeaz imediat vorbete de o perioad de 1260 de zile folosind un limbaj diferit:

    Voi da celor doi martori ai mei s prooroceasc, mbrcai n saci, o mie dou sute ase zeci de zile. (Apocalipsa 11,3)

    Unitatea de zile folosit n versetul 3 este n contrast cu unitatea de luni foloit n versetul 2, atnd c acestea sunt intenionate s se refere la perioade de timp diferite. Acest lucru este clar i din contextul dat fiecrei perioade. n versetul 2 se face referire la un timp care a fost

  • dat Neamurilor, n tmp ce versetul 3 se refer la puterea dat celor doi martori, care sunt concepte contrastante (chiar aproape n conflict). Mai mult, versetul 2 include o porunc de a nu msura timpul, n timp ce n versetul 3 cei doi martori proorocesc. Acestea sunt de asemena concepte care contrasteaz i se afl n conflict.

    Pe vremea lui Ellen White, ei credeau c aceste perioade erau una i aceeai (i ele au fost una i aceeai n mplinirea clasic cu principiul de o-zi-pentru-un-an), dar astzi profeia are o mplinire mai n amnunt. Versetul 2 folosete luni - o unitate de timp mai mare - pentru a se referi la cei 1260 de ani clasici, n timp ce zilele pot fi luate ca o perioad literal n timpul nostru. Aceasta se compar bine cu cartea lui Daniel, care folosete aceeai perioad pentru a se referi la anii de supremaie papal n Daniel 7,25, la fel de bine i zilele judecii celor vii n Daniel 12,7. Daniel i Apocalipsa trebuiesc studiate mpreun.27 Astfel cele 42 de luni ale curii se refer la cei 1260 de ani, n vreme ce cele 1260 de zile se refer la 1260 de zile literale ale judecii celor vii, care a nceput pe 6 Mai 2012.28

    Ellen White i pionierii nu au avut acest nivel de nelegere pentru c trestia de msurat nu fusese dat nc. Trestia urma s fie dat n 2004, cnd John a nceput studiile relatate n articolul Prophesy Again. Trebuia s fie dup timpul lor, pentru c puterea nu fusese dat nc. Articolul Power of the Father explic cum profeia de timp fusese interzis pe durata timpului lor, pn ce autoritatea urma s fie dat din nou. Noi trebuia s abordm timpul celei de-a doua veniri a lui Isus nainte ca trestia de msurat (i puterea) s fie dat.

    De dou ori a ntrebat Daniel, Ct va dura pn la sfritul timpului? El a rspuns: Du-te, Daniele! Cci cuvintele acestea vor fi ascunse i pecetluite pn la vremea sfritului cei pricepui vor nelege{18MR 15.1}29

    Trestia de msurat i puterea sunt deci dou lucruri diferite. Trestia de msurat a fost dat n 2004, cnd John s-a sculat s msoare templul, dar puterea a fost dat la nceputul celor 1260 de zile. Fiecare cuvnt din Apocalipsa 11 are o semnificaie.

    William Miller a studiat Daniel 7-10, care a corespuns cu timpul Neamurilor. Cel de-al doilea

    Miller a studiat timpul judecii celor mori i a celor vii. Din nou i din nou vedem aceast activitate de comparare i contrast dintre cei doi Milleri. Fiecare din ei a fcut ceea ce cellalt nu a fcut.

    Cei doi martori

    Cei doi martori obin putere. Dac credei c cei doi martori sunt cei 144.000 i martirii, atunci susinei rpirea dinaintea strmtorrii, deoarece nu exist nici o alt soluie n acest caz - deoarece ei se ridic la cer. Este fr rost s blamezi pe cei care cred n rpirea dinaintea strmtorrii dac ei studiaz Apocalipsa 11 fr perspectiva corect!

    Brbatul cu trestia de msurat este una, ns cei doi martori sunt complet alta. Cei doi martori

    sunt ucii i nlai n trmbia a asea, deoarece cel de-al doilea vai (trmbia a asea) este

  • menionat la sfritul acestui pasaj. Ei mor pentru trei zile i jumtate, apoi sunt rpii. Deaceea martorii nu pot fi oameni care triesc. Ei trebuie s fie simbolici, cci rpirea dinaintea strmtorrii nu este biblic. Mai mult, Ioan i-a vzut pe cei 144.000 stnd pe marea de cristal30 doar la nceputul plgilor, aa c chiar dac s-ar interpreta literal statul lor pe marea de sticl, ar fi foarte greu de reconciliat aceasta cu rpirea lor n trmbia a asea.

    Astfel cei doi martori trebuie s fie ceva cu total diferit. n articolul Foc pe Muntele Carmel cei doi martori sunt menionai ca fiind Ceasul din Orion i Vasul Timpului. Aceste dou mesaje proorocesc, dup cum spune versetul. Ei proorocesc prin toat perioada de timp de 1260 de zile a judecii celor vii. Aceti doi martori sunt mbrcai n saci, simboliznd jelirea din timpul acestei perioade.31

    Cei doi martori proorocesc sfritul judecii i a doua venire a lui Isus. Acestea sunt cele dou lucruri pe care Ellen White le-a asociat cu Ioan pentru acest timp att de precis:

    Atenia mi-a fost ndreptat ctre zilele de pe urm i am vzut c Ioan i reprezenta pe aceia care vor merge n duhul i puterea lui Ilie [provocarea de pe Carmel] pentru a vesti ziua mniei i cea de-a doua venire a lui Isus. {ST 155.1}32

    Nu numai oamenii anun ziua, ci i ceasurile. De fapt, oamenii nu ar putea s-o fac fr ceasuri! Cartea celor apte Sigilii (Orion) i Cartea celor apte Tunete (LSM) anun zilele, mpreun, ca doi martori. De fapt, Ellen White a scris despre mrturia mesajului ngerului al Patrulea:

    Am ntrebat care este nelesul zguduirii pe care o vzusem i mi s-a artat c aceasta va fi provocat de mrturia direct, adus de sfatul Martorului Credincios ctre laodiceeni. Aceasta i va face efectul asupra inimii celui ce o primete i l va face s nale stindardul i s vesteasc fr ocoli adevrul. Unii nu vor suporta mrturia direct. Ei se vor ridica mpotriva ei, i aceasta este ceea ce va provoca o zguduire n poporul lui Dumnezeu. {ST 270.2}33

    Isus Hristos, ale crui rni i snge sunt artate n Orion i LSM, este Martorul adevrat, i cei doi martori ai Si sunt aceste dou solii, care reprezint un standard nlat, prin care oamenii i pot msura caracterul.

    Am vzut c nu s-a luat aminte nici pe jumtate la mrturia Martorului Credincios. Mrturia solemn de care atrn destinul bisericii nu a fost apreciat la valoarea ei, dac nu a fost chiar trecut ntru totul cu vederea. Aceast mrturie trebuie s provoace o pocin profund; toi cei ce o primesc cu adevrat se vor supune i vor fi curii. {ST 270.3}34

    Iat cum descrie ea solia:

    ngerul a spus: Ascult! Dup puin timp, am auzit o voce asemenea multor instrumente, toate rsunnd n acorduri perfecte, dulci i armonioase. ntrecea orice muzic auzit vreodat de mine, prnd s fie plin de ndurare, compasiune i de o bucurie nltoare, sfnt. Ea mi-a strbtut ntreaga fiin. ngerul a spus: Privete! Atenia mi-a fost apoi ndreptat ctre grupul teribil de zguduit pe care-l vzusem. Mi-au fost artai cei pe care i vzusem mai nainte plngnd i rugndu-se cu un duh zdrobit. Detaamentul de ngeri pzitori din jurul lor fusese dublat, iar ei erau

  • mbrcai cu armur din cap pn n picioare. Se micau ntr-o ordine desvrit, ca o companie de soldai. Feele lor artau conflictul teribil prin care trecuser. Cu toate acestea, trsturile lor, marcate de o mare suferin interioar, strluceau acum de lumina i slava cerului. Ei obinuser biruina, i aceasta i umpluse de cea mai adnc recunotin i bucurie sfnt.{ST 271.1}36

    Cele dou ceasuri sunt trupul i sngele lui Isus; n acest mod Martorul Credincios (Isus Hristos) este cei doi martori. Acesta este i motivul pentru care ei reproduc eperiena Sa prin moarte i nviere din nou, i nlare la ceruri. Este cu totul simbolic, dar e uor de neles de ctre micarea noastr. Nimeni altcineva nu poate s-o descifreze n aceast manier.

    Ellen White a scris o mulime de lucruri n crile ei, pe care apoi a fost pus sub presiune s le schimbe n ediiile ulterioare. Un lucru n particular, care este foarte tare atacat astzi, este interpretarea pe care ea o d capitolului 11 din Apoalipsa. Perioada de trei ani i jumtate n particular este foarte puternic criticat datorit lipsei evidenei istorice pentru decretele de la nceputul i sfritul perioadei:

    Anul 1793 a fost acela n care decretul care desfiina religia cretin i respingea Biblia a fost trecut prin Convenia Naional a Franei. Trei ani i jumtate mai trziu, o rezoluie care anula aceste decrete i care ddea toleran pentru Scripturi a fost adoptat de aceeai instituie. {TV 287.1}37

    Exist un ntreg capitol n biografia ofiial38 care se ocup cu schimbrile referitoare la Revoluia Francez. Ei au petrecut luni ntregi cercetnd n librrii (fr unelte ca internetul n acele zile). Putei citi acest capitol ca o tem pentru acas. Ellen White a stat mereu pe ghe subire la acest punct. Este probabil una dintre cele mai dificil de probat interpretri profetice din tot Adventismul.

    Deci, de ce ea nu a scos-o sau shimbat-o complet n ediia din 1911 a Marii Lupte? Ea tocmai a schimbat cuvintele foarte ofensatoare pentru a fi mai puin atacabil, dar a pstrat cei trei ani i jumtate ncepnd din 1793. Chiar dac acest lucru era mult controversat, ea l-a pstrat.

    Acel capitol a fost considerat unul foarte important, i ntr-adevr aa i este. El pune fundamentul pentru interpretarea noastr actual a capitolului 11 din Apocalipsa. Ea afirm c cei doi martori reprezint Vechiul i Noul Testament. Ei sunt cei doi martori scripturali.

    Dac urmrim linia interpretrii, atunci ei trebuie astzi s reprezinte o autoritate scriptural egal cu a Bibliei, i anume mesajele Orionului i a Listei Sabatelor Mari, care au fost scrise de ctre degetul lui Dumnezeu n ceruri. Singura alt parte a Bibliei care a fost scris de ctre degetul lui Dumnezeu este Decalogul (Cele Zece Porunci). Acestea nu sunt o adugare la Biblie, aa cum se spune n Apocalipsa 22,18, ci mai degrab ele sunt dou cri ale Bibliei care nu au fost descoperite pn mai recent. Canonul nostru biblic are 66 de cri, astfel c Orionul i LSM ar putea fi considerate crile a 67-a i a 68-a ale Bibliei.

    n timpul lui Ioan Vizionarul, corpurile cereti nc nu nscriseser crrile lor pentru a defini LSM. Soarele, luna i pmntul nc nu parcurseser orbitele lor. Orionul, oricum era deja la locul lui. Ioan a putut vedea partea de dinafar a crii, i tocmai despre aceasta vorbesc profeiile Apocalipsei - el a scris ntreaga Apocalips, care este baza pentru interpretarea clasic a Crii celor apte Sigilii, dar el tocmai nu a putut privi nuntrul crii la Ceasul din Orion pe care l avem noi astzi. Cele apte tunete, cum am menionat deja, nu fuseser nc scrise.

  • Deaceea el nici nu a putut s le noteze.39 Vocile din ceruri (corpurile cereti nile) au interzis-o.

    Deci cei doi martori sunt Scripturi, asemenea Vechiului i Noului Testament. Orionul este asemenea Vechiului Testament, care a ticit de la creaie cu Marele Ciclu al Orionului, proclamnd cnd urma s Se nasc Isus Hristos. Rdcinile lui - crearea lui Adam - sunt nceputul Bibliei, i cine dorete s mearg napoi la rdcinile sale originale, trebuie s studieze Cartea celor apte Sigilii. Este ca i Isus Hristos n Vechiul Testament, care a profetizat despre El. Cele trei referine la constelaia Orion cu nume se afl tot n Vechiul Testament, la fel de bine ca i simbolismul rolei zburtoare din Zaharia 5.

    LSM, pe de alt parte, este ca Noul Testament. Este timpul de judecat chiar nainte de ntoarcerea lui Isus. Zilele festive sunt penia cu care este scris Cartea celor apte Tunete, i penia a nceput s scrie n 1841. Definiia Sabatului Mare din Ioan 19,31 aparine Noului Testament.

    Desigur, ambele concepte circul n ambele Testamente, ca i cum ambele Testamente ar fi interconectate, dar noi am vorbit despre locurile unde sunt subliniate, pentru a arta cum aceast nelegere a celor doi martori astzi construiete pe fundamentul pus de Ellen White.

    Cei doi martori sunt mbrcai n saci deoarece oamenii citesc mesajele, dar nu sunt siguri de ele. Ei se ngrijoreaz c nimic nu se ntmpl. Sacii sunt un semn de ruine i umilin, relectnd maniera n care este primit solia. Dar este o stare temporar care urmeaz s se schimbe.

    Biruii i omori

    Cei doi martori, Orion i LSM, vor fi omori la modul figurat:

    i cnd i vor isprvi mrturisirea lor, fiara, care se ridic din Adnc, va face rzboi cu ei, i va birui i-i va omor. (Apocalipsa 11,7)

    Noi suntem pui imediat n faa unei probleme aparente, deoarece ei sunt omori dup cnd i vor isprvi mrturisirea lor. Aceasta ar plasa cele trei zile i jumtate dup judecata celor vii, dup nchiderea harului! Aceasta ar fi ns o situaie fr sens, i tocmai aici ne ajut Ellen White cu insistena ei de a pstra cele trei zile i jumtate ncepmnd din 1793 n ciuda lipsei unei probe istorice solide.

    Sfritul autoritii papale i captivitatea papei n 1798 au marcat sfritul celor 1260 de ani. n mod similar, la sfritul celor 1260 de zile de judecat a celor vii, cei 144.000 vor fi fost gsii i plgile vor ncepe. Atunci Papa Francisc va pierde jocul, i lumea va ncepe s simt judecata executiv - mnia lui Dumnezeu n plgi - pentru aproximativ un an pn cnd mpria ei va fi complet distrus.40

    Interpretarea ei plaseaz cei trei ani i jumtate n interiorul celor 1260 de ani, care sfresc n 1798. Exact la fel este i pentru noi; cele trei zile i jumtate ale noastre sunt n interiorul celor 1260 de zile ale judecii celor vii. Anul 1793 + 3,5 ani ne duc la 1796,5, care las 1,5 ani economisii nainte de sfritul celor 1260 de ani. Tot aa, cele 3,5 zile ale noastre las ceva timp economisit nainte de finalul celor 1260 de zile.

  • ntreaga dificultate ns dispare, cnd realizm c versetul este de fapt o traducere greit. Acest lucru este reflectat n Tragedia Veacurilor, unde sensul corect devine foarte clar:

    Cnd i vor fi sfrit [sfresc] mrturia lor. Perioada n care cei doi martori urmau s prooroceasc n saci s-a ncheiat n anul 1798. Pe msur ce se apropiau de ncheierea lucrrii svrite n ntuneric, mpotriva lor urma s se fac un rzboi de ctre puterea reprezentat prin fiara care se ridic din abis. {TV 268.3}41

    Traducerea greitt nu a trecut neobservat. Joseph Mede, colar biblic i cititor n limba greac a clarificat subiectul n anii 1600:

    Dar haidei s ndreptm uor textul. Cnd, spune el, ei vor sfri mrturia lor, (pentru c aa trebuie tradus , nu prin preteritum, cnd ei au sfrit), fiara care se ridic din Adnc va face rzboi cu ei, i va birui i-i va omor.42

    Un alt commentator eminent este de acord.43 Astfel cele trei zile i jumtate ale noastre ncep ctre sfritul judecii celor vii. Va fi la un timp specific cnd ceva se va petrece care n mod figurativ va omor, va pune la o parte, sau va arde Scripturile Orion i LSM. Atunci dup trei zile i jumtate ceva se va ntmpla care va fi celebrat de ctre populaie, care i vor trimite daruri unii altora. Ei vor fi fericii pentru uciderea, arderea sua punerea la o parte a ceea ce lua loc, n mod similar cu ceea ce s-a petrecut la Revoluia Francez.

    Urmeaz s cristalizm aceste idei ntr-un moment.

    Sodoma i Egypt

    i trupurile lor moarte vor zcea n piaa cetii celei mari, care, n neles duhovnicesc, se cheam Sodoma i Egipt, unde a fost rstignit i Domnul lor. (Apocalipsa 11,8)

    Ellen White explic ce nseamn Sodoma:

    Frana a prezentat i caracteristicile care s-au manifestat ndeosebi n Sodoma. n timpul Revoluiei, s-a manifestat o stricciune i o decdere a moralitii asemntoare cu aceea care a adus distrugerea asupra cetilor din cmpie. Un istoric prezint laolalt ateismul i depravarea Franei, aa cum sunt redate n profeie: Strns legat de aceste legi care afectau religia, era aceea care desfiina legtura de cstorie cel mai sfnt angajament pe care-l pot face fiinele omeneti, a crui durabilitate duce cu toat puterea la consolidarea societii reducnd-o la un simplu contract civil cu un caracter trector, n care cei doi se pot angaja i pe care l pot prsi dup bunul lor plac.... Dac demonii s-ar fi apucat s descopere o cale de a distruge cu cel mai mare efect tot ce este venerabil, plcut, sau permanent n viaa conjugal i s obin n acelai timp asigurarea c paguba moral pe care avea de gnd s o produc va fi perpetuat de la o generaie la alta, ei n-ar fi inventat un plan mai cu efect dect degradarea legmntului cstoriei.... Sophie Arnoult, o actri vestit pentru spiritul ei batjocoritor, a descris cstoria republican liber ca fiind sacramentul adulterului. (Scott, vol.I, cap.17) {TV 270.1}44

    Cele trei zile i jumtate se refer la Sodoma i Egipt. Sodoma reprezint ndeprtarea de modelul lui Dumnezeu pentru cstorie, care se petrece astzi att n lume ct i n biseric.

  • Egipt, pe de alt parte, reprezint desconsideraie pentru Dumnezeu (ateism). Egiptul a demonstrat aceasta n modul cel mai izbitor cnd Faraonul a ntrebat sfidtor: Cine este Domnul, ca s ascult de vocea Lui?45 Era la timpul cnd avertizarea cu privire la plgi atrna asupre lui, exact aa cum este i astzi. Astfel Egipt reprezint n mod acurat micarea Drepturilor Omului aa cum este promovat de Naiunile Unite i adoptat de ctre naiunile lumii. Acest principiu ateist a fost realizat att n lume ct i n biseric - da, chiar n biseric - cnd ea pune la o parte doctrine (calea pe care nvm despre Dumnezeu) i nal Drepturile Omului (care sunt ateiste). Astfel cele trei zile i jumtate literale au de a face mult cu timpul nostru.

    Este suficient s citm pe Ellen White cu privire la versetul 5, care explic consecinele adoptrii politicii Sodomei i Egiptului, ntruct interpretarea se extinde la noi:

    Dac umbl cineva s le fac ru, le iese din gur un foc, care i mistuie pe vrjmaii lor; i dac vrea cineva s le fac ru, trebuie s piar n felul acesta. (Apocalipsa 11, 5). Oamenii nu pot clca Cuvntul lui Dumnezeu fr s fie pedepsii. nelesul acestei declaraii grozave este artat n ultimul capitol al Apocalipsei: Mrturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta c, dac va aduga cineva ceva la ele, Dumnezeu i va aduga urgiile scrise n cartea aceasta. i dac scoate cineva ceva din cuvintele crii acestei proorocii, i va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieii i din cetatea sfnt, scrise n cartea aceasta. (Apocalipsa 22, 18.19){TV 268.1}

    Aa sun avertizrile pe care Dumnezeu le-a dat pentru a-i apra pe oameni mpotriva oricrei schimbri de orice natur a ceea ce El a descoperit sau a poruncit. Aceste avertizri solemne se aplic tuturor acelora care prin influena lor i fac pe oameni s priveasc cu uurin Legea lui Dumnezeu. Ele vor trebui s-i fac s se team i s tremure pe aceia care socotesc cu uurtate c este o problem lipsit de importan a asculta sau nu de Legea lui Dumnezeu. Toi aceia care-i nal prerile lor mai presus de descoperirea divin, toi aceia care vor schimba nelesul clar al Scripturii pentru a urma propria comoditate sau pentru a se conforma

    lumii i asum o rspundere nfricoat. Cuvntul scris, Legea lui Dumnezeu, va msura caracterul oricrui om i i va condamna pe toi aceia pe care aceast judecat fr gre i va gsi cu lips. {TV 268.2}46

    Marea Celebrare

    i oameni din orice norod, din orice seminie, de orice limb i de orice neam, vor sta trei zile i jumtate, i vor privi trupurile lor moarte, i nu vor da voie ca trupurile lor moarte s fie puse n mormnt. i locuitorii de pe pmnt se vor bucura i se vor veseli de ei; i i vor trimite daruri unii altora, pantru c aceti doi prooroci chinuiser pe locuitorii pmntului. (Apocalipsa 11,9-10)

    Noi tim c se ateapt ca Curtea Suprem a Statelor Unite s ia o hotrre judectoreasc care va pune efectiv la o parte instituia divin a cstoriei la sfritul lui Iunie. Blogul influent legal i politic Volokh Conspiracy speculeaz cu datele dup cum urmeaz:

    n acest an, decizii vor fi luate n zilele de luni, 22 Iunie, i joi, 25 Iunie. i apoi exist o ultim zi posibil pentru decizii. Numai foarte puin timp, i acesta va fi subiectul pentru o mie de posibiliti, ns tu i-ai dori s-i planifici intrarea pe canalul tu favorit 24-hour news la ora10 a.m. (EDT) pentru Luni, 29 Iunie 2015.47

  • Aceasta este o dat familiar, care pare s fie favorit pentru puterile care sunt.48 Dar chiar i dup ce decizia este luat, va dura cteva zile pn ce cupluri homo se vor putea cununa, aa cum a fost cazul n 2013 cnd Curtea Suprem a rsturnat DOMA. Urmrind acest exemplu, s zicem c legea va intra n vigoare la dou zile dup ce decizia va fi luat. Aceasta ne ia din dimineaa lui 29 Iunie n dimineaa lui 1 Iulie. nceputul lunii ar fi o zi logic n care legea s intre n vigoare, i fr ndoial vor exista o serie de cupluri gata s fac titluri de-o chipap n ziare, cstorindu-se la prima oportunitate. Aceasta ar face-o ceva asemntor cu o versiune Gregorian pentru Ziua trmbielor iudaic, n prima zi a lunii a aptea, Iulie.

    Este clar c mari parties vor avea loc pentru a celebra aceast nou eliberare de restriciile legi lui Dumnezeu. De fapt, activitii drepturilor gay i-au fcut deja planuri pentru a celebra rezultatul s se bucure, s fac petreceri, i s-i trimit daruri, aa cum spune versetul. Dac numrm trei zile i jumtate dela data probabil de 1 Iulie, ajungem n seara zilei de Smbt, 4 Iulie. Ce zi mai bun ar exista pentru un homosexual n care s celebreze independena de Dumnezeu, dect Ziua Independenei?!

    Printre multele parties care au fost planificate este evenimentul 2015 Pride Bigger Than Texas din San Antonio49 doar la civa kilometri deprtare de Alamodome, unde Adventiti de Ziua a aptea vor delibera dac s accepte mndria - n mod obinuit considerat ca pcatul original i cel mai serios dintre cele apte pcate cardinale50 - n biseric sub forma acceptanei i egalitii LGBT. Aceasta cade pe a 50-a aniversare a Micrii Drepturilor Civile LGBT, care va celebra o jumtate de secol de progres ctre egalitatea deplin a LGBT51- n niciun caz un accident, sunt sigur. Celebrri sunt planificate n jurul ntregului glob.52

    Autorizaia la care ei se refer, cnd anun Libertatea...

    Privitor la simbolul libertii Statelor Unite, Wikipedia relateaz:

    Statuia Libertii a fost un cadou al poporului Franei pentru Statele Unite. Statuia este o figur feminin mbrcat ntr-o rob, reprezentnd Libertas, zeia Roman, care poart o tor i o tabula ansata (o tablet evocnd legea) pe care este nscris data Declaraiei de Independen a Americii, 4 Iuli 1776. Un lan rupt se afl la picioarele ei. Statuia este un simbol al libertii i al Statelor Unite: un semnal de bunvenit pentru emigranii sosind din strintate.53

    Statuia a fost adus n America pentru a simboliza libertatea pe care Satana o va aduce ntr-o zi cu tora sa homosexual, dnd la o parte drepturile divine care vin de la Dumnezeu i nlocuindu-le cu Drepturile Omului, simbolizate prin tableta evocnd legea din mna ei. Lanul rupt de la picioarele ei reprezint deci libertatea de Dumnezeu i este o reminiscen a Lanului lui Satana care este direct legat de data de 29 Iunie. De fapt, data nscris pe tablet spune exact cnd va fi celebrat aceast libertate: 4 Iulie, ntr-un an foarte specific.

    Tableta d anul ca fiind 1776 (n cifre romane), care este o codificare a anului prevzut actual. Masonii adaug 4000 de ani, fcndu-l 5776, care este nlimea n inches pe care ar fi msurat-o cea mai mare piramid din Egipt dac ar fi complet.54 Pentru ei el simbolizeaz realizarea scopului, spun

  • ei, pentru care Statele Unite au fost fondate, aa cum este pictat prin piramida i ochiul a toate vztor pe Sigiliul Mare (i pe bancnota de 1 dollar). Anul 5776 pe calendarul iudaic modern, pe care Masonii l folosesc pentru a interpreta data, corespunde cu acest an: 2015.

    Astfel tableta marcheaz completarea culmii NOM i restabilirea legii Romane, pe care naiunea le va celebra, fr s tie, chiar n aceast Zi a Independenei. Apocalipsa 11,10 specific c sunt cei care locuiesc pe pmnt - referindu-se la America n profeie - care se vor bucura, vor petrece i i vor trimite daruri, pentru c este vorba de 4 Iulie, srbtoarea Zilei Independenei a Statelor Unite. (Dar desigur vor fi celebarte i n alte ri.)

    n timp ce statuia a fost un cadou din Frana, soclul statuii a fost fondat i construit de ctre SUA. Aceasta arat cum au fost fcute planurile cu mult timp n avans, ca odat Statele Unite s invite pe Satana (purttorul de lumin) pe tronul naiunii, i ei vor sparge lanurile legii lui Dumnezeu.55 Aceasta se va ntmpla literal cnd Papa Francisc56 se va adresa lumii din Statele

    Unite pe 23 Septembrie, n acest an.

    Homosexualitatea reprezint independen de Dumnezeu.57 Aprtorii homosexualitii sunt vrjmaii lui Dumnezeu,58 i dac o naiune adopt aceste feluri de legi, acea naiune este condamnat. Aceasta va fi cnd fiara cu dou coarne ca ale unui miel va vorbi ca un balaur, ca Satana. Atunci flacra satanic va pune foc naiunii i se va ntinde n ntreaga lume, ca Legea Duminical.59

    Adevr triumftor

    Trei ani i jumtate sunt menionai din nou:

    Dar dup cele trei zile i jumtate, Duhul de via de la Dumnezeu a inrat n ei i s-au ridicat n picioare, i o mare fric i-a apucat pe cei care i-au vzut. i au auzit din cer un glas tare, care le zicea: Suii-v aici! i s-au suit ntr-un nor spre cer; iar vrjmaii lor i-au vzut. (Apocalipsa 11,11-12)

    Dac acest verset s-ar referi la aceleai zile ca versetul 9, atunci cei doi martori s-ar ridica pe 4 Iulie i ar completa ntreaga istorie nainte ca s fi nceput trmbia a asea (8 Iulie)! Pe deasupra, nu ar lsa de loc timp pentru petrecut n noaptea de 4, nainte ca marea fric s cad peste ei. De aceea trebuie s fie o a doua perioad de trei zile i jumtate, care s ne duc din seara de 4 Iulie n dimineaa lui 8 Iulie. Atunci profeia ne duce n mod acurat la data trmbiei a asea, care este data provocrii lui Ilie. Chiar n acea zi, care a fost scris n Orion de ctre degetul lui Dumnezeu nainte ca lumea s fie creat, Conferina General a plnuit s ia votul asupra marii teme a hirotonirii femeilor!60 Cnd focul din cer al modernului Ilie va

    veni n acea zi, cei doi martori - Ceasul din Orion i Vasul Timpului - vor fi confirmai i se vor scula din nou n mod figurativ i vor fi ridicai la poziiile lor corespunztoare, i o mare fric va cdea peste cei care i vor vedea.

    Alamodome va fi configurat ca s aib locuri pentru 70.000 de persoane pentru Sesiunea Conferinei Generale.61 Acest lucru figureaz de asemenea n profeie:

    n clipa aceea s-a fcut un mare cutremur de pmnt, i s-a prbuit a zecea parte din cetate. apte mii de oameni au fost ucii n cutremurul acesta de pmnt. i cei rmai, s-au ngrozit i au dat slav Dumnezeului cerului. (Apocalipsa 11,13)

  • Acest verset tocmai spune cte persoane se vor afla n Alamodome, i ci vor fi ucii. Tot ce trebuie s facem este s ne ntrebm: Care este ntregul, dac a zacea parte este 7.000 ? Clar, o zecime din 70.000 este 7.000, chiar cum spune versetul! Aceasta este o chestiune serioas!

    Chinuire are loc sub trmbia a cincea, ns ucidere are loc sub trmbia a asea. Cnd ncepe uciderea, chinuirea nceteaz. Acesta este punctul n timp cnd cei doi martori nviaz - la a asea trmbi, cnd al doilea vai s-a produs, i al treilea nc nu. Vor mai exista doar ceva mai mult de trei luni pn ce marele carillon62 ncepe s sune n ceruri i Isus Hristos va arunca jos cdelnia. La acel timp, rmia care a fost nspimntat i a dat slav lui Dumnezeu va trebui s fi fost sigilat.

    Ziua Independenei de pe 4 Iulie nu este unicul motiv pentru care exist apte zile mprite n trei i jumtate i altele trei i jumtate. Satana nu va birui complet ultima biseric Protestant pn ce Biserica Adventist de Ziua a aptea va vota n favoarea problemelor hirotonirii femeilor i acceptanei LGBT motivate de Drepturile Omului. Probabil este acesta un serviciu de nchinare disgraios i o predic neltoare va fi oferit n Sabatul din 4 Iulie n Alamodeme cu privire la aceste subiecte, aa cum deja am vzut la pastori cu profile nalte ca Alejandro Bullon,63 fostul preedinte Jan Paulsen, fostul conductor al BRI Angel Rodriguez, i ali brbai ai declaraiilor 64, la fel ca i nume mai tinere ca David Asscherick.65

    Muli vor dovedi c nu sunt una cu Hristos, c nu sunt mori fa de lume, pentru a putea primi viaa Lui; i, adesea, oameni care au ocupat poziii de rspundere vor apostazia. The Review and Herald, September 11, 1888. {EUZ 179.1}

    Nu vedem exact aceasta?

    Muli vor sta la amvoanele noastre avnd n mini tora unei profeii false, care a fost aprins din focul diabolic al lui Satana {EUZ 179.3}

    Tora diabolic a Satanei este inut de ctre Statuia Libertii, care va fi onort cu parade de mndrie care se vor produce n acea sear n ntraga lume. Biserica st sub o presiune enorm de a vota pentru hirotonirea femeii i tolerana LGBT, i s modifice poltica bisericii i cele 28 de Credine Fundamentale ca atare.

    4 Iulie este ultimul Sabat al bisericii nainte de votul pivotal. Trei zile i jumtate mai trziu pe 8 Iulie, votul pivotal va deveni vocea de la cele patru coarne ale altarului (de la Alamodome).Va

    fi un vot care probabil va representa cderea ultimului bastion nu numai al Protestantismului, ci al ordinii lui Dumnezeu n societate. Problema nu este att, cum va iei votul. Ci ntrebarea este: Ce vei face tu, odat ce ei voteaz aceste schimbri?

    Hirotonirea femeii i toat tema din jurul sfineniei cstoriei este unul din cele mai proeminente lucruri marcate n Ceasul din Orion. Deoarece a fost planificat de ctre Dumnezeu, cstoria este o instituie pur i sfnt.66 Este foarte potrivit marcat prn steaua calului alb, Saiph. n Ciclul Judecii a fost ilustrat prin cstoria onorabil a lui James i Ellen White n 1846. Apoi mai departe napoi n timp - n Marele Ciclu al Orionului - este ilustrat prin crearea lui Adam, artnd astfel ordinea n cmin aa cum a fost ea stabilit n Eden.67

    Cnd administraia Conferinei Generale aleas n 2010 n Georgia Peach ofer focul ei strin, Dumnezeu va interveni i va unge buzele servitorilor Si credincioi ca s predice solia ngerului al Patrulea.68

  • Finalul unei btlii slbatice nceputul uneia i mai slbatice

    Acum avem o nelegere complet a capitolului 11 din Apocalipsa, care a fost ntotdeauna un capitol foarte difcil de neles. Fiecare cuvnt are semnificaie, i vai, vai, vai, celor care nu vor fi crezut la timpul cnd evidenele s-au ngrmdit!

    Videoclipul oferit mai sus pentru explicarea anului 1776 vorbete deci despre el ca simboliznd ua sau trecerea n Noua Er, care este presupus a avea loc la data codificat prin IX XI, un cod Iezuit vechi cu multe aplicaii. Cifrele Romane au valorile de 9 i 11, de aceea codul acesta a fost folosit n conecie cu parodia 9/11 (sau de aceea lucrul a fost planificat pe 9/11, dac dorii). Spaiul n IX XI simbolizeaz ua, la fel de bine ca i numrul 10 care merge ntre 9 i 11. Aceast u este interpretat popular s nsemne 23 Septembrie 2015, care este ziua a zecea a lunii a aptea (Ziua Ispirii, cnd ua ctre Sfnta Sfintelor era deschis) n acord cu calendarul Iudaic modern (incorect). Fr ndoial acest cod se raporteaz la cuvntarea papei n Statele Unite n acea zi, ns exist un alt neles ocult pe care Apocalipsa 11 l aduce la lumin.

    Papa are un calendar al lui propriu, i anume calendarul Gregorian (numit dup papa care l-a creat). Acesta este calendarul cu care lumea este cel mai mult familiarizat n viaa de zi cu zi. n acest calendar, luna a aptea este Iulie, ceea ce nseamn c dac exist o Zi a Ispirii Gregorian, aceasta ar fi ziua a zecea a lui Iulie, sau 10 Iulie. Aceasta corespunde exact cu ziua n care papa i va face trecerea n ara Paraguay. La scurt timp dup ce cei doi martori stau pe picioarele lor pe 8 Iulie, papa i va aeza cortul pe 10 Iulie 2015 n ara sfnt a Paraguay-ului, de unde vine vocea lui Dumnezeu.69 Din acea zi mai departe, el va ncepe s reteze pe toi aceia care nu-i urmeaz, imitnd cum Dumnezeu ndeprta din Israel pe cei care nu erau una (atoned) (at-oned sau unit) cu El n acea zi.70 Pentru fiecare adevr, Satana are o contrafacere.

    Scena pentru Apocalipsa 11 este pus, i putem vedea deja pe actori lund poziiile lor. Papa va kick off vara cu vizita lui la Valdenzi cu ocazia solstiiului (22 Iunie).71 Curtea Suprem a Statelor Unite va anula Legea lui Dumnezeu (probabil pe 29 Iunie).72 Cupluri LGBT se vor

    cstori (probabil pe 1 Iulie). Naiunile se vor bucura i vor petrece (4 Iulie). Sesiunea Conferinei Generale din San Antonio va drma stlpii din Eden (planificat pentru 8 Iuie) i Dumnezeu va rezolva provocarea lui Ilie n aceeai zi. Papa Francisc va veni n Paraguay (10 Iulie). Jade Helm i va ncepe exerciiile (15 Iulie), i n orice moment Adventistul (numai cu numele) Ben Carson ar putea fi folosit de ctre lume pentru a face presiune mpotriva poporului lui Dumnezeu.

    Vezi imaginea mare?

  • Vezi c btlia slbatic mpotriva Legii lui Dumnezeu este aproape terminat?

    Legea Sodomit Naional

    n 1888, Senatul Statelor Unite aproape c a promulgat proietul de Lege Duminical Naional (LDN). Argumentele lui A.T. Jones naintea Comitetului pentru Educaie i Munc al Senatului au fost efective n combaterea proiectului de lege.73 Cine dorete s obin o nelegere mai adnc a principiilor unei societi libere (i ct de departe au czut Statele Unite), s citeasc din cnd n cnd cte ceva din aprarea adus de A. T. Jones.

    Astzi, Curtea Suprem este gata s decid asupra a ceea ce am putea numi o Lege Sodomit Naional (LSN). De data aceasta ns, nu va exista oprire.

    Legea Duminical Naional reprezint apostazia naional n forma rebeliunii formale mpotriva autoritii lui Dumnezeu aa cum este exprimat n Cele Zece Porunci, n mod special n porunca a patra.

    Legea Sodomit Naional reprezint apostazia naional n forma rebeliunii formale mpotriva autoritii lui Dumnezeu aa cum este exprimat n Cele Zece Porunci, n mod special n porunca a aptea.

    Vedei mult diferen?

    El le-a ndreptat gndurile spre acele

    zile binecuvntate din Eden, cnd

    Dumnezeu a spus c toate lucrurile erau foarte bune. Din acel timp i aveau originea cstoria i Sabatul, dou instituii gemene, pentru slava lui Dumnezeu i folosul omenirii. {CA 340.4}74

    Dac Sabatul i cstoria sunt gemene, vedei prea mare difern ntre legile duminicale i legile sodomite? Nu exist diferen, deoarece una dintre intituiile gemene va fi desfiinat ntr-un fel sau altul.75

    Att Sabatul, ct i familia au fost instituite n Eden, iar n planul lui Dumnezeu ele sunt n mod indisolubil legate. {Ed 250.2}76

    Care este diferena pentru scopurile lui Dumnezeu dac desfiinarea cstoriei este indisolubil legat cu desfiinarea Sabatului?

    indissoluble adjectiv : incapabil de a fi distrus; incapabil de a fi anulat, coniderat ca nefcut sau rupt; imposibil de distrus, de sfrmat77

    Dac cstoria este indisolubil legat cu Sabatul n planul lui Dumnezeu cu o legtur care s nu se rup, atunci ce se ntmpl cu una se ntmpl i cu cealalt! Nu e problem care

  • instituie cade! Pentru planul lui Dumnezeu, este acelai lucru. Aceasta nseamn c oriunde profeia vorbete depre o Lege Duminical, o Lege Sodomit este echivalent! Oricum, ea reprezint o respingere formal a autoritii lui Dumnezeu aa cum esta exprimat n legea Sa.

    Dac aa stau lucrurile, instituia cstoriei, rnduit de Dumnezeu, s fie considerat de tine la fel de neclintit ca i Sabatul poruncii a patra. {MCS 159.2}78

    Dac cstoria trebuie s stea la fel de ferm ca i Sabatul, aceasta nseamn c orice nclcare a cstoriei este echivalent cu o nclcare a Sabatului!

    Niciodat solia aceasta nu s-a aplicat cu o mai mare putere ca astzi. Tot mai mult lumea dispreuiete cerinele lui Dumnezeu. Oamenii au devenit ndrznei n pcatele lor. Nelegiuirea locuitorilor lumii aproape c a umplut msura nedreptii lor. Pmntul acesta a ajuns aproape de punctul cnd Dumnezeu va ngdui pierztorului s-i ndeplineasc lucrarea asupra lui. Substituirea legilor omeneti Legii lui Dumnezeu, nlarea prin simpl autoritate omeneasc a duminicii n locul Sabatului biblic [sau sodomia n locul cstoriei biblice] este ultimul act din dram. Atunci cnd substituirea aceasta devine universal, Dumnezeu Se va descoperi. El Se va ridica n maiestatea Sa pentru a zgudui teribil pmntul acesta. El Se va ridica din locul Su pentru a pedepsi pe locuitorii lumii pentru nedreptatea lor, iar pmntul va da pe fa sngele lui i nu va mai acoperi pe uciii si. {7M 141.1}79

    nelegei? ACEASTA ESTE!!! ACEASTA ESTE LEGEA DUMINICAL DESPRE CARE ELLEN WHITE A PROFETIZAT!!!

    Satana i-a deghizat atacul prin faptul c a atacat geamnul n loc, astfel nct s-i in pe Adventitii de Ziua a aptea adormii!

    Oglinda sufletului

    Permitei-mi s-o pun n acest mod. Se joac Dumnezeu cu salvarea noastr? Nu! Cum ar fi putut fi un joc, s priveasc la unicul su Fiu nscut suferind o fric inexpresibil? El nu i-a dat numai duhul, ci i-a predat i sperana n nviere! Nu, acesta nu a fost un joc. Mergei napoi n timp o mie nou sute opt zeci i patru de ani (la zi) i privii la Mntuitorul:

    Att de nspimnttor i aprea pcatul, att de mare greutatea vinei pe care trebuia s-o poarte, nct era ispitit s Se team ca nu cumva aceasta s-L despart pentru totdeauna de iubirea Tatlui Su. {HLL 685.2}

    Acum, ispititorul venise pentru ultima i teribila lupt. Pentru acest moment se pregtise el n timpul celor trei ani de lucrare a Domnului Hristos. El aruncase totul n balan. Dac avea s dea gre aici, sperana sa de a fi atotstpnitor se nruia; mpriile lumii aveau s fie n cele din urm ale Domnului; el personal avea s fie ndeprtat i aruncat afar. Dar, dac Domnul Hristos putea fi nfrnt, atunci pmntul avea s devin mpria lui Satana, iar neamul omenesc avea s fie pentru totdeauna sub puterea sa. {HLL 686.5}

  • Dac Hristos ar fi biruit acum - n persoana celor 144.000 - Satana ar stpni pmntul pentru venicie! Jucai jocuri cu Dumnezeu? Biblia spune c a sta atrnat de lemn, aa cum a fost Isus, era un semn de osndire:

    Dac se va omor un om care a svrit o nelegiuire vrednic de pedeapsa cu moartea, i l-ai spnzurat de lemn [ca opusul uciderii cu pietre], trupul lui mort s nu stea noaptea pe lemn; ci s-l ngropi n aceeai zi, cci cel spnzurat este blestemat naintea lui Dumnezeu, i s nu spurce ara pe care i-o d de motenire Domnul, Dumnezeul tu. (Deuteronom 21,22-23)

    Iudeii L-au osndit pe Creatorul lor, i aceasta este ceea ce facei dac temperai cu ordinea cstoriei, n care brbatul este capul. Cstoria ne-a venit din Eden, din mna Creatorului, o instituie sfnt i neptat nct Dumnezeu a pronunat foarte bun.80

    Dumnezeu nu a fcut jocuri cu voi, cnd a trimis pe Fiul Su s moar pentru voi. Ai fcut voi jocuri cu El, prin aceea c ai inut Sabatul sfnt n vreme ce ai desacralizat instituia lui geamn?

    Nu v nelai: Dumnezeu nu Se las s fie batjocorit. Ce seamn omul, aceea va i secera. (Galateni 6,7)

    Eu, Domnul, cercetez inma i cerc rrunchii [mintea], ca s rspltesc fiecruia dup purtarea lui, dup rodul faptelor lui. (Ieremia 17,10)

    Cum ar putea Dumnezeu s testeze inimile i minile pstrtorilor Sabatului? Cum ar putea El s tie dac ei sunt sinceri i in Sabatul din dragoste mai degrab dect s-l apuce n mod egoist pentru a ctiga viaa vnic? Ei bine, este simplu, i este aproape efectuat acum. El i testeaz fr ca ei s ie c sunt testai, astfel c ei nu pot s joace sistemul. Dumnezeu nu Se las batjocorit.

    Cnd un pstrtor al Sabatului care a stricat instituia Edenic a cstoriei vine la bara judecii, credei c Dumnezeu rde i zice: Ah, ce iste! Ai gsit o o modalitate s pctuieti i nc s ajungi n ceruri! Hai, vino, deoarece eti sigilat cu Sabatul! Nu, aceasta este absurd.

  • Legea lui Dumnezeu este o oglind:

    Cci dac ascult cineva Cuvntul, i nu-l mplinete cu fapta, seamn cu un om, care i privete faa fireasc ntr-o oglind; i, dup ce s-a privit, pleac i uit ndat cum era. Dar cine i va adnci privirile [ca ntr-o oglind] n legea desvrit, care este legea slobozeniei, i va strui n ea, nu ca un asculttor uituc, ci ca un mplinitor cu fapta, va fi fericit n lucrarea lui. (Iacov 1,23-25)

    Legea are dou table: una se ocup de relaia omului cu Dumnezeu, i cealalt de relaia lui cu semenii. Maniera n care cineva i trateaz semenii reflect dragostea lui fa de Dumnezeu.

    Dac zice cineva: Eu iubesc pe Dumnezeu, i urte pe fratele su, este un mincinos; cci cine nu iubete pe fratele su, pe care-l vede, cum poate s iubeasc pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? (1 Ioan 4,20)

    Maniera n care i iubeti semenii este o reflecie a aceleia n care l iubeti pe Dumnezeu, deoarece Legea lui Dumnezeu este o oglind. Astfel Dumnezeu testeaz lumea cu privire la porunca Sabatului, nu cu o lege duminical, ci cu reflexia ei n sfera uman.

    Acest lucru poate fi mai bine vzut studiind legea ca un chiasm.

    Dac nelegem cele dou table ale legii ca un chiasm (a), atunci porunca Sabatului (a patra) st chiar n vrf, mpreun cu porunca de a onora pe tatl tu i pe mama ta. Observai c nu spune s cinsteti pe cei doi tai ai ti, sau pe cele dou mame ale tale, sau pe prinii ti n general. Nici nu spune s cinsteti pe mama ta (nti) i apoi pe tatl tu! Porunca spune, Cinstete pe tatl tu i pe mama ta... deoarece acesta este design-ul lui Dumnezeu. Natural (genetic) vorbind, nimeni nu poate avea dect un tat i o mam, i chiar la nivelul genetic, smna brbatului decide genul copiilor lui. Astfel a creat Dumnezeu rasa uman, i orice drm aceast ordine este dezonorabil.

    Exist ns o mica problem cu apreciarea chiasmului n aceast manier. Vedem c cele dou laturi ale chiasmului nu se aliniaz perfect deoarece exist mai multe porunci pe partea dreapt comparativ cu partea stng, ceea ce face dificil compararea celor dou laturi. Oricum, dac construim chiasmul de jos n sus cu rnduri egale ca mrime (b) atunci gsim c porunca a patra este pe acelai rnd cu a aptea. Astfel, porunca a aptea este deci adevrata reflecie a poruncii a patra.

    Porunca mpotriva adulterului - sau n alte cuvinte, n aprarea instituiei cstoriei - este deci o reflecie a poruncii Sabatului n sfera uman. De aceea decizia Curii Supreme i Sesiunea Conferinei Generale din San Antonio cad n ntregime n interiorul lunii poruncii a aptea.

    Hristos a onorat relaia de cstorie fcnd-o deci un simbol al unirii dintre El i mntuiii Si. El nsui este Mirele; mireasa este biserica, despre care, ca aleas a Sa, El spune, Eti frumoas de tot, iubito, i n-ai nici un cusur. {AH 26.2}

  • Aplicaia spiritual a adulterului este prezent n ntreaga Biblie. Adulterul (sau curvia) este necredincioia marital fa de Dumnezeu. Este ceea ce caracterizeaz papalitatea (prima fiar din Apocalipsa 13, vezi versetul 1), al crei chip este promovat de ctre USA (a doua fiar din Apocalisa 13, vezi versetul 11).

    i [SUA] amgea pe locuitorii pmntului prin semnele, pe care i se dduse s le fac n faa fiarei [papalitatea]. Ea a zis locuitorilor pmntului [SUA], s fac o icoan fiarei, care avea rana de moarte i tria. (Apocalipsa 13,14)

    Un chip sau o imagine sunt termeni tehnici pentru reflecia pe care o vedei ntr-o oglind. Astfel, versetul de mai sus vorbete direct despre promulgarea legislaiei favorabile pentru LGBT. Prin contrast, semnul fiarei este (i a fost mereu) observarea Duminicii; acestea sunt dou lucruri distincte.

    Chipul fiarei este marele test pentru poporul lui Dumnezeu din ultimele zile:

    Domnul mi-a artat n mod lmurit c icoana fiarei va fi fcut nainte de ncheierea timpului de prob, pentru c aceasta va fi marea ncercare pentru poporul lui Dumnezeu, prin care soarta lui venic va fi hotrt. Selected Messages 2:81 (1890). {EUZ 227.3}

    Astfel Ellen White definee n mod clar aceast icoan - hirotonrea femeii sau acceptarea ei - ca fiind marele test care nchide harul pentru poporul lui Dumnezeu. Chipul fiarei este fcut de ctre agresiunea nenfrnat a micrii LGBT, care i va alunga pe cei credincioi din societate, aa cum deja a nceput s se ntmple, i eventual i va omor:

    I [USA] s-a dat putere s dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei s vorbeasc [legislaia], i s fac s fie omori toi cei ce nu se vor nchina icoanei fiarei. (Apocalipsa 13,15)

    Biblia este clar c nchinarea la chipul fiarei va aduce o persoan n lacul cu foc exact la fel ca i primirea semnului fiarei (nchinarea Dumnica)

    i fiara a fost prins. i mpreun cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care fcuse nantea ei semnele, cu care amgise pe cei ce primiser semnul fiarei, i se nchinaser icoanei ei. Amndoi acetia au fost aruncai de vii n iazul cu foc, care arde cu pucioas. (Apocalipsa 19,20)

    Astfel, porunca mpotriva adulterului st ca o reflexie sau imagine a avertizrii de a nu primi semnul fiarei. n acest mod, sigiliul lui Dumnezeu care este coninut n porunca a patra

    este reflectat n porunca a aptea.

    A fost inteia papalitii de a folosi fiara a doua mpotriva instituiei gemene a Sabatului, conducndu-i pe oameni s ncalce legea lui Dumnezeu prin femei, mult asemntor cu cderea din Paradis. Cei care susin hirotonirea femeii sunt ca Eva care a mncat din fructul oprit, iar cei care iubesc biserica prea mult ca s se separe de ea sunt ca Adam care a mncat cu bun tiin.81

    Noi avem nc o mic problema n chiasm (b), totui. Deoarece exist nc mai multe porunci pe partea dreapt, avem un gol pe stnga cu nimic care s corespund poruncilor a cincea i a

  • asea. Aceasta poate fi rezolvat lrgind porunca a patra pe stnga ca s acopere poruncile a cincea, a asea i a aptea de pe dreapta (c). Porunca a patra este cea mai lung dintre toate poruncile, i este demn s ocupe un aa spaiu proeminent. Pe deasupra, ea conine sigiliul lui Dumnezeu care are trei pri. Aceasta vrea s spun c nu numai poruncile a cincea i a aptea sunt o reflecie a poruncii Sabatului aa cum am vzut, ci de asemenea porunca a asea; cele trei mpreun reflect porunca a patra.

    Pentru a nelege aceasta, avem nevoie s considerm a doua parte a poruncii a cincea. Ea zice:

    Cinstete pe tatl tu i pe mama ta, pentru ca s i se lungeasc zilele n ara, pe care i-o d Domnul, Dumnezeul tu. (Exodul 20,12)

    Aceast porunc este legat de o binecuvntare specific a unei viei lungi n ara Promis. Cu alte cuvinte, este vorba despre viaa venic n Canaanul ceresc pentru cei care ascult de ea. Aceasta reflect consecinele venice care sunt aociate cu nchinarea la chipul fiarei, i arat legtura cu avertizarea soliei ngerului al treilea:

    Apoi a urmat un alt nger, al treilea, i a zis cu glas tare: Dac se nchn cineva fiarei i icoanei ei, i primete senul ei pe frunte sau pe mn, va bea i el din vinul mniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat n paharul mniei Lui; (Apocalipsa 14,9-10)

    Lumea este testat prin problema sodomiei n vreme ce biserica este testat prin problema hirotonirii femeii, i amndou sunt expresii ale aceleiai rebeliuni contra legii lui Dumnezeu, fa de care avertizeaz ngerul al treilea. Este testul care determin dac o persoan va moteni viaa venic n ceruri sau nu, i astfel pentru scopurile lui Dumnezeu, acesta este marele test al chipului fiarei pentru biseric!

    Noua toleran care vine cu Drepturile Omului i Naiunile Unite nseamn c tu nu poi s vorbeti contra unor astfel de comportamente josnice fr a fi strns deasupra crbunilor de ctre inquiziia LGBT.82 Pentru biseric, tema actual este egalitatea femeiilor, ns unde va conduce aceasta n mod inevitabil? Ellen White marcheaz clar consecinele:

    Lumea [Drepturile Omului ale Naiunilor Unite] nu trebuie lsat s intre n biseric i nici nu trebuie s fie cstorit cu biserica, unindu-se cu ea [cooperare cu Naiunile Unite83]. Dac se va ntmpla aa, biserica va ajunge ntru totul corupt, aa cum este descris n Apocalipsa: ... o nchisoare a oricrei psri necurate i urte. {MP 265.1}

    Interesant c biserica a inut la poziia c perversiunile sexuale mari, incluznd practicile homosexuale, sunt recunoscute ca o folosire greit a puterilor sexuale i o violare a inteniei

  • divine n cstorie. Ca atare ele sunt chiar cauz de divor.84 Dac aa stau lucrurile, atunci drepturile LGBT reprezint un motiv ntemeiat pentru biseric de a nu avea nimic de a face cu Naiunile Unite, ns n schimb ea l prsete pe Isus Hristos pentru a se cstori cu lumea! 85

    Dac tu tolerezi homosexualitatea, sau tolerezi femeia conducnd brbatul, tu i urti fratele - i l omori pentru venicie - prin faptul c nu-i ari pcatul.

    Cnd voi zice celui ru: Vei muri negreit!, dac nu-l vei ntiia, i nu-i vei spune, ca s-l ntorci de la calea lui cea rea, i s-i scapi viaa, acel om ru va muri prin nelegiuirea lui, dar i voi cere sngele din mna ta! (Ezechiel 3,18)

    Pcatul este o chestiune de via i de moarte venic, i a tolera pcatul (a-l acepta prin a nu vorbi mpotriva lui) nseamn a consimi n moartea celui ru. Aceasta nseamn c toate din diversele diviziuni ale Bisericii, care sunt mpotriva hirotonirii femeii, dar sunt dispui s-o tolereze de dragul unitii bisericii consimt n realitate cu moartea venic a frailor lor greii! Suntem sftuii chiar n acest punct:

    Unii [cei mai muli?] dintre aceia care pretind c sunt loiali Legii lui Dumnezeu s-au ndeprtat de credin i au umilit amarnic poporul Lui, reprezentndu-l ca pe un popor lumesc. Dumnezeu a vzut i a notat lucrul acesta. A sosit timpul n care trebuie s ocupm, cu orice pre, poziia pe care Dumnezeu ne-a ncredinat-o. {2MCP 559.1}

    Acum este timpul n care adventitii de ziua a aptea sunt chemai s se evidenieze ca un popor aparte i diferit, un popor nominalizat de ctre Dumnezeu ca fiind al Su. Pn cnd ei nu vor mplini lucrul acesta, El nu-i va putea glorifica. Adevrul i eroarea nu pot realiza un parteneriat. S ne aezm chiar acum n locul n care Dumnezeu a declarat c trebuie s ne aflm.... Noi trebuie s luptm pentru unitate, dar nu o unitate bazat pe nivelurile sczute ale conformismului cu procedeele i practicile lumeti i ale unirii cu bisericile populare. Letter 113, 1903. {2MCP 559.2}

    Vedei cum porunca a asea n sfera uman reflect greutatea etern a nclcrii poruncii a patra? n aceast lumin, testul chipului fiarei

    deja a mturat aproape ntreaga biseoric!

    Pregtii-v Samson este n perspectiv de a drma stlpii gemeni. nelegei acum de ce Turnurile Gemene din New York trebuiau s fie distruse symbolic? A trebuit s se ntmple pentru ca pasrea Phoenix, necurat i homosexual, s se ridice din nou din cenua Sodomei i a Gomorei.

    Cum s-au petrecut toate acestea?

    Pentru a aduce aceast tem n interiorul bisericii, puterile la conducere au ales n 2010 la Sesiunea Conferinei Generale din Atlanta funcionari care s o fac. Dei tema hirotonirii femeii a stat muli ani la foc mic, furtuna actual a nceput s se adune pe 6 Mai 2012 cnd

  • Conferina California de Sud a publicat rezultatele unei treceri n revist86 cu privire la hirotonirea femeii, pe care o realizaser n luna anterioar sau cam aa ceva, mpreun cu votul lor de a susine hirotonirea femeii.87 Dumnezeu a marcat aceast zi, 6 Mai 2012, n ceasul Lui ca nceputul judecii celor vii (i noi am scris despre aceasta) nainte ca s se ntmple! Totui, la acel timp nu observasem tema hirotonirii femeii, mult mai puin puteam ti c aceasta ar avea de a face cu chipul fiarei.

    Cu ceva peste un an mai trziu, Curtea Suprem a Statelor Unite a emis hotrri judectoreti privitoare la cstoria de acelai sex (the Defense of Marriage Act and Proposition 8, the California ballot initiative).88 Fratele John a inut o predic n Sabatul din 29 Iunie pe aceast tem, i chiar a conectat evenimentul cu Legea Duminical, fr s realizeze c hotrrile judectorreti pe tema cstoriilor homosexuale erau de fapt expresia Legii Duminicale n sfera naional! Criticii au socotit c predicia despre Legea Duminical petru 2013 a fost prea agresiv, ns n realitate Legea Duminical ne ataca deja n forma geamnului su ru!

    Urmtoarea piatr de hotar major n biseric a fost alegerea Sandrei Roberts pe 27 Octombrie 2013,89 aniversarea Sabatului de apte ori Mare al anului anterior. Chiar n seara aceleiai zile, Dumnezeu a fcut o alt declaraie de dezapreciere a acestei alegeri, care a confirmat micarea noastr i a inspirat aarticolul Vocea lui Dumnezeu. Noi am recunoscut c evenimentul (alegerea Sandrei Roberts) era semnificativ pentru Dumnezeu, ns noi nc nu vedeam importana subiectului din spatele evenimentului.

    La sfritul celei de a treia sesiuni TOSC90 din 25 Ianuarie 2014, care a coincis cu momentul de mijloc al judecii celor vii, noi am realizat c hirotonirea femeii era mai serioas, i am nceput s studiem subiectul n forumul nostru de studiu. La acel timp, noi nc aveam femei desemnate ca conductori n mica noastr micare. Numai prin harul lui Dumnezeu, pcatul nostru (al ignoranei) El l-a trecut cu vederea i a binecuvntat ministerul nostru cu lumina ciclurilor trmbielor i plgilor ale Ceasului din Orion, pe care John imediat le-a dat mai departe n predica sa din 31 Ianuarie (Vineri seara), Ultima Curs.

    Dumnezeu a trecut cu vederea pcatul nostru, ns ne-a i avertizat. Am avut o furtun brusc i teribil nsoit de fulgere, cu foc srind din duliile electrice, n ziua n care fratele Gerhard a sosit aici. Aceasta a servit ca avertizare pentru noi de a dobor copacii care prezantau pericol

    pentru ferma noastr. Noi am luat la inim avertizarea fizic i astfel am fost pregtii pentru Vjitul unui Vnt Puternic al Rusaliilor din anul urmtor.

    Acele furtuni slujesc ca ilustraie pentru furtuna Legii Duminicale, care a nceput s bntuie sub forma geamnului ei. Cnd am devenit contieni de importana subiectului hirotonirii femeii, noi am nceput s-l studiem i s facem schimbri n consecin. Subiectul este despre autoritate, i chiar dac femeile noastre nu au fost hirotonte, noi am neles c ele nu ar trebui s fie mai departe conductori n micarea noastr.

    Biserica a studiat subiectul, i care a fost concluzia lor? Au luat ei la inim semnele de avertizare fcnd schimbrile de rigoare? Din nefericire nu, ceea ce reprezint un semn i mai mare c acoperiul lor le va cdea peste capete, aa cum s-a ntmplat i la noi (vezi articolul Change of Venue).

  • Concluzie

    Noi, de asemenea, am fost testai la acest subiect chiar i n Sabatul trecut (23Mai 2015), i acum am completat studiul nostru pe aceast tem. n contrast cu opinia Conferinei Generale care duce la moarte venic,92 poziia noastr este urmtoarea:

    Femeile s nu fie conductori peste oameni sau s ndeplineasc datorii rezervate pentru funcia preoeasc.

    n oricare alt mod, femeile s slujeasc lui Dumnezeu cu cele mai bune abiliti ale lor.

    nelegerea noastr despre cei 144.000 este c acesta este un numr literal de oameni incluznd att brbai ct i femei care i-au pus vieile n serviciu total pentru Dumnezeu. Biblia folosete un limbaj specific genului pentru cei 144.000, numindu-i mprai i preoi, etc., ns noi nelegem aceti termeni ca metaforici. Ellen White exprim aceeai nelegere:

    Haidei ca fiecare brbat i fiecare femeie s fie ambiioas s ctige de la Maestru binecuvntarea unui Bine, rob bun i credincios. {ST May 19, 1887, Art. B, par. 5}

    Textul pe care ea l citeaz93 (Matei 25,21) vorbete despre slujitori care sunt fcui conductori, ns - ca cei 144.000 - regatul lor nu vine pn la intrarea n cer, i n cer nu vor mai exista diferene de gen.93 Lucrarea celor 144.000 pe pmnt este o lucrare de extrem umilin, nu de dorin dup poziii.

    n timp ce nlm ordinea autoritii stabilit de Dumnezeu la creaie, noi n nici un caz nu compromitem standardul nalt de purtare cretin ateptat de la brbai fa de femei.

    Dumnezeu personal i-a dat lui Adam un tovar. El i-a fcut ajutorul potrivit pentru el, un ajutor care s-i corespund, unul care era potrivit s fie tovarul su i care putea fi una cu el n iubire i simpatie. Eva a fost creat dintr-o coast luat de la Adam, aceasta nsemnnd c ea nu trebuia s-l controleze, s-l stpneasc pe el, care era capul, dar nici s fie clcat n picioare ca fiind inferioar, ci s stea lng el ca fiind egali, s fie iubit i ocrotit de el. O parte din om, oase din oasele lui i carne din carnea lui, ea era cel de-al doilea eu al su, nfind strnsa unire i ataamentul plin de afeciune ce trebuie s existe n aceast legtur. Cci nimeni nu i-a urt vreodat trupul lui, ci l hrnete i l ngrijete (Efeseni 5, 29). De aceea va lsa omul pe tatl su i pe mama sa, i se va lipi de nevasta sa, i se vor face un singur trup (Geneza 2, 24).{PP 46.2}

    Unirea cstoriei aduce un brbat i o femeie ntr-o relaie (unitate) chiar mai strns dect relaia unui fiu sau a unei fiice cu prinii lui sau ai ei. Este o reflecie a apropierii pe care o putem experimenta cu Dumnezeu n Sabatul zilei a aptea.

    S nu pierzi ntlnirea cu El. Privete Ceasurile care au fost aezate de mna Lui!

  • Note de subsol:

    1. Ellen G. White, Cminul Adventist, p. 460, par 2 2. Bleacher Report, Pope Francis Is Now an Honorary Harlem Globetrotter and Baller

    Cum Laude

    3. Apocalipsa 3,17 eti ticlos, nenorocit, srac, orb i gol, 4. Ellen G. White, Patriarhi i Profei, p. 566, par 4 5. Ellen G. White, Patriarhi i Profei, p. 567, par. 2 6. Ellen G. White, Mrturii pentru Comunitate, vol. 7, p. 141, par. 1 7. Apocalipsa 4,6 8. Ezechiel 1,5 9. Ellen G. White, 1888 Materials, p. 1527, par. 2 10. Adventist Review, Your Guide to the GC Session Agenda 11. Not: Porunca este de a dezlega pe cei patru ngeri, astfel ca ei s poat ajuge repede la

    cele patru coluri ale pmntului, ns cele patru vnturi nu vor fi lsate libere dect dup ce ngerii i mesajul lor vor fi atins cele patru coluri ale pmntului.

    12. Vezi About the Alamodome on the gotickets.com Alamodome page. 13. Vezi A czut Babilonul! Part II 14. Vezi Last Call pentru o explicaie detaliat. 15. La Vanguardia, Entrevista al papa Francisco: La secesin de una nacin hay que

    tomarla con pinzas (Spaniol) 16. Vezi Secretul lui Ezechiel pentru mai mult informaie privind reinerea mptrit. 17. Apocalipsa 21,17 18. Ezechiel 40,5 19. Ezechiel 43,26 20. Vezi Matei 25,1-13 (Pilda celor zece fecioare) 21. Vezi prezentarea Orion, foliile 61-74. 22. Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 20, p. 197, par. 1-2 23. Vezi apte pai ctre eternitate 24. Vezi Evrei 10,1 i Ioan 1,23-25 25. Viziunea slii tronului din Apocalipsa 4 este proiectul pentru Ceasul in Orion. 26. Ioan 3,19 i judecata aceasta st n fapul c, odat venit Lumina n lume, oamenii

    au iubit mai mult ntunericul dect lumina, pantru c faptele lor erau rele. 27. Vezi Manuscript Releases, vol. 18, p. 15, par. 1 28. Vezi Cele 1260 de Zile 29. Ibid. 30. Apocalipsa 15,2 i am vzut ca o mare de sticl amestecat cu foc; i pe marea de

    sticl cu alutele lui Dumnezeu n mn, stteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, i ai numrului numelui ei.

    31. Ezechiel 9,4 Domnul i-a zis: Treci prin mijlocul cetii, prin mijlocul Ierusalimului, i f un semn pe fruntea oamenilor, care suspin i gem din pricina tuturor urciunilor, care se svresc acolo.

    32. Ellen G. White, Scrieri Timpurii, p. 155, par. 1 33. Ellen G. White, Scrieri Timpurii, p. 270, par. 2 34. Ellen G. White, Scrieri Timpurii, p. 270, par. 3 35. Ascult muzica de la Lista Sabatelor Mari, aa cum este exprimat prin Pstrtorii de

    timp ai lui Dumnezeu

    36. Ibid. 37. Ellen G. White, Tragedia Veacurilor, p. 287, par. 1 38. Vezi Ellen G. White: Vol. 6 The Later Elmshaven Years: 1905 - 1915, p. 313, par. 5

  • 39. Apocalipsa 10,4 i cnd au fcut cele apte tunete s se aud glasurile lor, eram gata s m apuc s scriu; i am auzit din cer un glas, care zicea: Pecetluiete ce au spus cele apte tunete, i nu scrie ce au spus.

    40. Domnia lui se va sfri la a aptea plag, cu 30 de zile nainte de a Doua Venire; vezi Tabelul 2 din Ultima Curs.

    41. Ellen G. White, Tragedia Veacurilor, p. 268, par 3 42. Joseph Mede, A Key to the Apocalypse (PDF) 43. Matthew Habershon, An historical exposition of the prophecies of the Revelation of St.

    John, p. 239

    44. Ellen G. White, Tragedia Veacurilor, p. 270, par. 1 45. Exodul 5,2 Faraon a rspuns: Cine este Domnul, ca s ascult de glasul Lui, i s las

    pe Israel s plece? Eu nu cunosc pe Domnul, i nu voi lsa pe Israel s plece. 46. Ellen G. White, Tragedia Veacurilor, p. 268, par. 1-2 47. Washington Post, How soon could same-sex marriage be decided by the Supreme

    Court?

    48. Vezi Anul lui Saul 49. 2015 Pride Bigger Than Texas 50. Wikipedia, Seven deadly sins, vezi seciunea despre Pride 51. Official Website, 50th Anniversary of the LGBT Civil Rights Movement 52. About.com, July Gay Pride Calendar 2015 53. Wikipedia, Statue of Liberty 54. Thomas R. Horn, Zenith 2016 (vezi extras n YouTube video, TITLE) 55. Western Journalism, Vatican Adviser Says Americas Founding Document Is

    Outmoded, Reveals Global Game Plan

    56. Vezi Satana Demascat 57. Vezi Geneza 19,9, cum brbaii nu au vrut s fie judecai. 58. Leviticul 18,22 S nu te culci cu un brbat cum se culc cineva cu o femeie. Este o

    urciune.

    59. Ellen G. White, Educaie, p. 250, par. 2 60. Adventist Review, Your Guide to the GC Session Agenda 61. Adventist News Network, Top six considerations for picking a General Conference

    Session host city

    62. Vezi Jocuri de Clopoei n Ceruri 63. YouTube, Alejandro Bulln in favor of womens ordination (Englez cu titraj n

    Spaniol) 64. Official Website, AdventistElders.com 65. YouTube, YES VOTE on Women's Ordination (Asscherick on Unity in Diversity) 66. Evrei 13,4 Cstoria s fie inut n toat cinstea, i patul s fie nespurcat, cci

    Dumnezeu va judeca pe curvari i pe preacurvari. 67. 1 Timotei 2,13 Cci nti a fost ntocmit Adam, i apoi Eva. 68. Isaia 6,6-7 69. Daniel 11,45 i va ntinde corturile palatului su ntre mare i muntele cel slvit i

    sfnt. Apoi i va ajunge sfritul, i nimeni nu-i va veni n ajutor. 70. Leviticul 23,29 Oricine nu se va smeri n ziua aceea, va fi nimicit din poporul su. 71. LastCountdown World News, La solstiiu, papa visiteaz pe valdenzi, apoi Paraguay 72. Washington Post, How soon could same-sex marriage be decided by the Supreme

    Court?

    73. Vezi Arguments of Alonzo T. Jones before the U.S. Senate Committee on Education and Labor

    74. Ellen G. White, Cminul Adventist, p. 340, par. 4

  • 75. YouTube, Crisis Ordinacin Mujeres Adventistas (Englez, cu titraj n Spaniol) 76. Ellen G. White, Educaie, p. 250, par. 2 77. Compilat din diverse dicionare. 78. Ellen G. White, Mrturii cu privire la comportamentul sexual, adulter i divor, p. 159.

    Par.2

    79. Ellen G. White, Testimonies for the Church, vol. 7, p. 141, par. 1 80. Geneza 1,31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce fcuse; i iat c erau foarte bune. Astfel a

    fost o sear, i apoi a fost o diminea: aceasta a fost ziua a asea. 81. Ellen G. White, Patriarchs and Prophets, p. 56, par. 1 82. CBC News, Jewelry store sign prompts same-sex couple to ask for refund 83. Vezi Preedintele Bisericii AZ pris n pat cu cinci curve 84. Vezi comentariile la Testimonies on Sexual Behavior, Adultery, and Divorce, p. 119 85. Adventist Review, Adventist Church President Holds First Meeting With UN Chief 86. Vezi news release i survey 87. ADVindicate, Southern Calif. Conference votes for women's ordination 88. New York Times, Supreme Court Bolsters Gay Marriage With Two Major Rulings 89. Vezi news release of the Southeastern California Conference 90. Adventist Review, TOSC Third Session Concludes with Appeals for Bridge-

    building, Mission Focus. 91. Faptele Apostolilor 17,30 Dumnezeu nu ine seama de vremurile de netiin, i

    poruncete acum tuturor oamenilor de pretutindeni s se pociasc; 92. Proverbele 16,25 Multe ci i se par bune omului, dar la urm duc la moarte. 93. Matei 22,30 Cci la nviere, nici nu se vor nsura, nici nu se vor mrita, ci vor fi ca

    ngerii lui Dumnezeu n cer.