30
document.doc RESPONSABILITATEA MORALĂ 1. RESPONSABILITATEA ŞI IMPUTAŢIA MORALA Unul dintre argumentele aduse în favoarea libertăţii voinţei este şi sentimentul responsabilităţii pe care îl avem fiecare în săvîrşirea faptelor noastre. Astfel, noi ne luăm răspunderea propriilor noastre fapte numai fiindcă ne dăm seama că atunci cînd le-am săvîrşit, le-am făcut fără să fi fost siliţi de nimeni şi, totdeauna, rămînem în convingerea că, dacă am fi voit, puteam să acţionăm şi alt fel. Aşadar, responsabilitatea este o consecinţă care derivă în mod necesar din faptul că actele noastre sînt săvîrşite în mod liber şi conştient. Dar ce se înţelege mai îndeaproape prin responsabilitate ? Responsabilitatea este obligaţia ce-i revine unei persoane de a se recunoaşte ca autor liber al faptelor sale şi de a lua asupra sa urmările acestora. Dar, întrucât responsabilitatea este o sarcină care revine făptuitorului, ea presupune negreşit că faptele pentru care el este făcut răspunzător, ca şi consecinţele lor i se pot atribui persoanei respective pe bună dreptate, deci i se pot imputa personal. Precum se vede, responsabilitatea presupune imiputaţia. Aşadar, în strînsă legătură cu responsabilitatea stă imputaţia morală, deşi ele nu sînt identice. Imputaţia este judecata prin care o persoană este declarată drept autor liber al unei fapte, dimpreună cu urmările ei. Intre responsabilitate şi imputaţie se pot constata următoarele deosebiri: Responsabilitatea presupune un raport între făptuitor şi o altă persoană faţă de care este responsabil, în timp ce imputaţia presupune numai raportul dintre faptă şi săvîrşitorul ei. De responsabilitate poate fi vorba numai în ce priveşte faptele prin care s-au nesocotit anumite datorii, deci numai cu privire la faptele rele, dar nu şi la cele bune, în timp ce de imputaţie poate fi vorba cu privire la orice faptă, deci şi la faptele bune şi la cele rele. Astfel, eşti responsabil de faptul că nu-ţi plăteşti impozitele, dar ţi se poate imputa faptul că numai tu (din întreg blocul în care locuieşti) nu păstrezi curăţenia pe scări. 1

Morala Crestina - Curs 1, Sem 2 23.02.2015

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Morala Crestina

Citation preview

Morala Crestina - curs 1- SEM. 2 - 23.02.2015

RESPONSABILITATEA MORAL1. RESPONSABILITATEA I IMPUTAIA MORALAUnul dintre argumentele aduse n favoarea libertii voinei este i sentimentul responsabilitii pe care l avem fiecare n svrirea faptelor noastre. Astfel, noi ne lum rspunderea propriilor noastre fapte numai fiindc ne dm seama c atunci cnd le-am svrit, le-am fcut fr s fi fost silii de nimeni i, totdeauna, rmnem n convingerea c, dac am fi voit, puteam s acionm i alt fel. Aadar, responsabilitatea este o consecin care deriv n mod necesar din faptul c actele noastre snt svrite n mod liber i contient. Dar ce se nelege mai ndeaproape prin responsabilitate ?

Responsabilitatea este obligaia ce-i revine unei persoane de a se recunoate ca autor liber al faptelor sale i de a lua asupra sa urmrile acestora.Dar, ntruct responsabilitatea este o sarcin care revine fptuitorului, ea presupune negreit c faptele pentru care el este fcut rspunztor, ca i consecinele lor i se pot atribui persoanei respective pe bun dreptate, deci i se pot imputa personal. Precum se vede, responsabilitatea presupune imiputaia.

Aadar, n strns legtur cu responsabilitatea st imputaia moral, dei ele nu snt identice.

Imputaia este judecata prin care o persoan este declarat drept autor liber al unei fapte, dimpreun cu urmrile ei.Intre responsabilitate i imputaie se pot constata urmtoarele deosebiri:

Responsabilitatea presupune un raport ntre fptuitor i o alt persoan fa de care este responsabil, n timp ce imputaia presupune numai raportul dintre fapt i svritorul ei.

De responsabilitate poate fi vorba numai n ce privete faptele prin care s-au nesocotit anumite datorii, deci numai cu privire la faptele rele, dar nu i la cele bune, n timp ce de imputaie poate fi vorba cu privire la orice fapt, deci i la faptele bune i la cele rele. Astfel, eti responsabil de faptul c nu-i plteti impozitele, dar i se poate imputa faptul c numai tu (din ntreg blocul n care locuieti) nu pstrezi curenia pe scri.

Responsabilitatea presupune totdeauna un raport de dependen ntre persoana fptuitorului i o alt persoan sau instituie, una fiind n drept s cear socoteal celeilalte asupra faptelor sale, i e de la sine neles c acest raport trebuie s fie cunoscut fptuitorului. Nu acelai este cazul cu imputaia moral, care poate fi fcut de oricine oricui. Exemple : copiii snt responsabili fa de prini; oricine dintre cei ce m-au vzut cnd am spart un geam poate spune c snt eu.

Imputaia poate fi emis i cu privire la Dumnezeu, n ceea ce privete aciunile Sale externe, dar Lui nu I se poate atribui responsabilitate, fiindc nu exist o alt fiin superioar, fa de care El ar putea fi responsabil. Dar pe cel nevinovat Dumnezeu l scap i prin suferin i d nvtur (Iov XXXVI, 15).

Cu toate aceste deosebiri, n mod curent, aceste dou noiuni nu numai c se trateaz mpreun, dar adeseori tocmai din cauza nrudirii dintre ele se confund una cu alta.

2. RESPONSABILITATEA INDIVIDUALA I COLECTIVA (SOCIALA)Responsabilitatea nu este o noiune specific moralei. Exist i alte feluri de responsabiliti n afar de cea moral, ca de exemplu : responsabilitate juridic, politic, tiinific, practic, social ere. Responsabilitatea moral este strns legat de contiina noastr moral i mai nainte de a fi declarai responsabili din punct de vedere moral din partea altor foruri (ca de exemplu: opinia public sau duhovnicul n scaunul mrturisirii), propria noastr contiin este forul cel dinti care ne declar responsabili. Contiina noastr ne oblig a ne recunoate interior vinovai de greelile noastre morale i a accepta toate consecinele lor, avnd datoria de a le repara.Subiectul responsabilitii nu poate fi dect o persoan, fiindc i moralitatea este ceva esenial personal. De aceea, dei se vorbete despre o responsabilitate colectiv, care de fapt exist n numeroase mprejurri, aceast responsabilitate n cele din urm poate fi redus la responsabilitatea individual, fiindc fiecare om, n calitatea sa de fiin social, are relaii sociale i ca atare datorii sociale; acesta este singurul temei pe care se poate sprijini responsabilitatea colectiv.

E adevrat c datorit responsabilitii colective (fa de familie, popor, clas social, patrie etc.) cu privire la aciunile din cadrul vieii sociale (economice, politice, juridice etc), se vorbete i despre o responsabilitate moral colectiv potrivit creia o colectivitate este rspunztoare din punct de vedere moral i de cele individuale ale membrilor si. Aadar, fiindc colectivitatea svrete o fapt rea, ea este rspunztoare din punct de vedere moral.

Dar, n acest caz, trebuie negreit s ne punem ntrebarea: poate oare colectivitatea s fac ceva ru sau s-i ctige vreo virtute, s-i scruteze contiina i s se ciasc de propriile ei fapte ? Nu. Responsabilitatea colectiv n cele din urm poate fi explicat numai prin responsabilitile individuale ale membrilor colectivitii respective, ntru-ct persoanele din colectivitate snt dependente unele de altele i se influeneaz n mod reciproc. De aceea, dac Teologia moral accept noiunea responsabilitii colective, o face numai cu acest corectiv i numai n acest sens.

Faptul c din punct de vedere practic exist o responsabilitate colectiv nu e o dovad mpotriva celor susinute mai sus, ci ne arat doar c noi nu sntem responsabili numai de actele noastre, ci i de actele altora, n msura n care ele snt, fie direct fie indirect i opera noastr. Ins, in virtutea solidaritii colective ca i a influentelor dintre membrii ei, aceast msur poate fi foarte larg, de vreme ce noi nu sntem numai membri pasivi ci i activi, putnd deci influena prin activitatea noastr pe alii i prin aceasta devenind responsabili i pentru faptele acestora. Iat, deci, care snt temeiurile reale ale responsabilitii colective.3. EVOLUIA RESPONSABILITIIIn ce privete probema responsabilitii n cadrul vieii sociale, sociologii, n general, snt de acord c responsabilitatea a evoluat odat cu societatea, trecndu-se ncetul cu ncetul de la forma responsabilitii colective la cea a responsabilitii individuale. Astfel, la popoarele primitive sau pe treptele inferioare ale evoluiei sociale, rspunderea nu revine fptuitorului, ci ntregului grup social din care acesta face parte. De asemenea, rspunderea nu aparine numai oamenilor maturi, ci i copiilor i chiar morilor, precum i plantelor i animalelor ; chiar i n evul mediu se pedepseau i animalele. Totodat, se poate constata c, n general, societile, mai ales cnd existena lor este n pericol, caut cu orice pre s aplice pedepse chiar persoanelor n sarcina crora de abia exist o vin imaginar. E cunoscuta poveste a apului ispitor. Numai dup o lung evoluie responsabilitatea s-a individualizat spun sociologii devenind personal i, deci, s-a restrins numai asupTa fptuitorilor.

Aceast concluzie a sociologilor nu corespunde ns adevrului, deoarece s-a putut constata c i acolo unde responsabilitatea colectiv predomin, alturi de ea exist i o responsabilitate individual, manifestat cel puin n datoriile insului fa de familie, clan sau trib. Aadar, nu se poate susine c responsabilitatea individual ar fi un produs ulterior celei colective, ci mai degrab se poate spune c ambele forme ale responsabilitii snt coexistente. De asemenea, se poate afirma c n evoluia responsabilitii morale, greelile materiale i celle involuntare n mod treptat au ncetat s angajeze responsabilitatea, individul rmnnd responsabil numai pentru greelile sale formale i voluntare. Pe scurt, s-a ajuns n materie de responsabilitate la maxima : fiecruia dup actele i inteniile sale.

Dar ntruct responsabilitatea presupune aceleai condiii ca i moralitatea subiectiv, rezult c att ea ct i culpabilitatea snt n funcie de gradul de contiin i libertate cu care s-a svrsit fapta respectiv i de intenia fptuitorului nsui.

4. FELURILE IMPUTAIEIPrecum am vzut mai nainte, imputaia este judecata prin care o persoan este declarat drept autorul liber al unei fapte dimpreun cu urmrile acesteia.

Dar judecata aceasta se poate referi fie la o fapt ce se atribuie unei parsoane, n sensul c declar persoana respectiv drept autorul liber al acelei fapte i atunci vorbim despre imputaia faptei, fie asupra raportului dintre voina liber a svritorului faptei respective i fapta n sine, spre a stabili responsabilitatea acesteia, adic asupra raportului dintre fapt i ordinea moral de care se leag meritul ori vina ei i atunci avem imputaia dreptului sau imputaia legii. Acest din urm fel al imputaiei se mai numete imputape moral sau imputafie de merit i vinovie. In privina acestei imputaii se cerceteaz, deci, pe de o parte, raportul dintre fapt i ordinea moral, iar pe de alt parte, se cerceteaz dac fapta e n concordan ori n contrazicere cu voina fptuitorului, adic intenia acestuia la svrirea faptei, de unde rezult meritul sau vina lui.

5. FORURILE CARE HOTRSC RESPONSABILITATEA I IMPUTAIAInstanele sau forurile care hotrsc responsabilitatea asupra faptelor, ca i imputaia acestora, snt urmtoarele : Mai nti este contiina moral proprie a fptuitorului, de judecata creia nu poate scpa nimeni. Ins, cu toat promptitudinea judecii acesteia, uneori ea este expus greelilor, dup cum spune i Apostolul Pavel: Pentru mine ns este prea puin ca s fiu judecat de voi sau de judecata omeneasc; ci nici eu nu m judec pe mine nsumi, cci nu m tiu vinovat cu nimic, dar nu cu aceasta m-am ndreptat; Cel ce m judec ns este Domnul (1 Cor. IV, 34). Din textul de mai sus rezult c un alt for de judecat asupra faptelor noastre este judecata omeneasc, ea putnd fi judecata Bisericii, judecata autoritilor vile ori a opiniei publice.

Forul suprem ns, care judec responsabilitatea i imputabili-tatea faptelor noastre omeneti i care este absolut infailibil n hot-rrile sale, deoarece judectorul care reprezint acest for este cunosctorul inimilor n ceea ce ele au mai ascuns (Ps. VII, 9; Ier. XI, 20 , XVII, 10 ; XX, 12 ; Ioan II, 25; VI, 30; Rom. VIII, 29 ; XIV, 410 , 1 Cor. IV, 5; 2 Cor. V, 10; Fapte I, 24; Apoc. II, 23; XX, 12 etc), este Dumnezeu, e Crui judecata, pentru noi, rmne ascuns.

6. PRINCIPII GENERALE I CONSECINE ALE ACESTORA CU PRIVIRE LA RESPONSABILITATE I IMPUTAIEPrincipiul general n privina responsabilitii morale se poate formula astfel:Fiecare este responsabil de svrirea sau de nemplinirea unei fapte, precum i de urmrile acesteia, n msura n care a fost angajat ia aceasta libertatea voinei sale.In virtutea acestui principiu, numai acele fapte snt imputabile, atr-gnd dup sine responsabilitatea fptuitorului prin urmare se pot socoti vrednice de rsplat sau sancionate prin pedeaps, deci snt meritorii sau vinovate care au izvort din libertate ca din propria lor cauz; de aceea, unde nu exist libertate n svrirea unor fapte, nu exist nici responsabilitate. Gradul responsabilitii depinde de gradul libertii cu care a fost svrit fapta.

Din acest principiu general rezult urmtoarele concluzii speciale:

a) Actele svrite de o persoan ca urmare a unei presiuni externe (sil, violen etc.) nu snt imputabile i deci nu atrag dup sine responsabilitatea. De asemenea, dac voina cuiva este supus vreunei con-strngeri din afar sau necesitii interne, actele svrite n aceast stare, nefiind deplin libere, nu atrag dup sine nici deplina rspundere.b) Aarea sau excitarea dorinelor i a pasiunilor fr nici o intenie sau deliberare i deci fr participarea voinei libere, ba chiar cu opunerea acesteia, nu implic responsabilitatea, ntruct nu e act voluntar. Dac ns voina de-a provocat dinadins sau consimte la desfurarea lor, ele atunci angajeaz responsabilitatea. Tot lipsite de responsabilitate i deci neimputabile snt i actele svrite fr controlul contiinei i anume: n stare de somn, hipnoz, sugestie, ebrietate complet, dubl personalitate, alienaie mintal etc. De asemenea, snt lipsite de responsabilitate i neimputabile reaciile fiziologice involuntare ca: plnsul, rsul, clipitul pleoapelor, diferite ticuri nervoase etc.Snt ns imputabile faptele din timpul somnului sau din vis i deci atrag responsabilitatea dac snt provocate fie direct, fie indirect de ctre svritor i dac anterior le-a aprobat i a consimit la ele n chip voluntar (ca de ex.: visuri lascive i indecente, provocate de gn-duri imorale manifestate mai nainte etc).

c)Omiterile n general snt imputabile i atrag responsabilitatea dac se svresc n mod liber i contient (deci dac nusnt omisiuni din pricina uitrii) i dac omul putea i era obligat s svr-easc fapta omis (aa este, de exemplu, cazul prinilor care Inmod voit nu dau educaia necesar copiilor lor). Pcate se vor socoti de asemenea, omiterile n care omul putea i trebuia s fac faptele respective, dar nu ie-a fcut, iar ca merite se vor socoti acele fapte pe care, dei era ndreptit s le fac, el ns nu le-a fcut. De exemplu : omiteri considerate pcat: poi merge la Sfnta Liturghie ntr-o zi de duminic, dar nu mergi din lene , omitere considerat ca merit: ai dreptul s dai n judecat pe datornicul tu, ns, nu numai c nu-1 dai, ci l i ieri de datorie.

d)Urmrile faptelor snt imputabile i atrag dup ele responsabilitatea, dac au fost intenionate i prevzute de mai nainte (aa deexemplu : cazul cnd cineva pltete butura cuiva i-l mbat, cu toatec prevede c respectivul va provoca un scandal); de asemenea, dacfapta care a dat natere la astfel de urmri putea fi evitat (de exemplu :eram n situaia s opresc pe un prieten al meu de a se mbta ideci de a provoca scandal , dar nu l-am oprit).

Ca merit se socotesc i urmrile care puteau fi prevzute, dar au fost totodat i intenionate (aa, de exemplu: cazul cnd un printe d fiului su bani n mod intenionat, tiind c acesta va face cu ei opere de milostenie). Ca vin se socotesc i urmrile prevzute care trebuiau mpiedicate, dar nu s-au mpiedicat (aa, de exemplu: cazul aceluiai printe care d bani fiului su, dei tie c acesta va folosi banii pentru scopuri imorale). Dar din momentul n care cineva se c-iete pentru urmrile unei fapte pentru care era culpabil i se strduiete s le mpiedice, din punct de vedere moral aceste urmri nu-i mai snt imputabile i deci nu mai este responsabil pentru ele, dei din punct de vedere juridic el rmne totui culpabil i, deci, responsabil. In acest caz, dreptatea comutativ l oblig la restituie. De exemplu: mi pare ru pentru paguba pe care i-am fcut-o cuiva i m silesc s evit urmrile ei, dar snt obligat la restituie.

e)Cooperarea la faptele altora atrage dup sine responsabilitateain msura n care s-a participat n mod voluntar la aceste fapte. Lacooperare, culpabilitatea cea mai mare revine autorului principal, iarn caz de vinovie egal, rspunderea e solidar.

7. MERITUL MORAL I VINA (CULPABILITATEA)Precum s-a putut vedea din cele de mai nainte, din ndeplinirea sau nendeplinirea legilor morale respective, rezult pentru subiectul moralitii att meritul morali ct i vinovia moral sau culpabilitatea.

Meritul depinde de mai multe condiii i anume: de importana faptelor morale svrite; de greutatea mplinirii datoriilor i de intenia fptuitorului (conf. Marcu XII, 4344).

Vinovia depinde de urmtoarele condiii: de importana datoriei ce trebuie mplinit; de uurina cu care aceasta putea fi ndeplinit; de msura cunoaterii gravitii faptei svrite; de lipsa influenelor exterioare n ceea ce privete luarea hotrrii, deci de gradul autodeterminrii la fapta respectiv.

Din cele expuse asupra imputabilitii i a responsabilitii faptelor omeneti, se poate deduce c att n privina uneia cit i a celeilalte, exist o mulime de condiii de care trebuie s inem seama n mod necesar spre a nu grei n judecata noastr, dar c n celle din urm toate aceste condiii se pot reduce la starea moral intern a fptuitorului, care este botrtoare n aprecierea acestora. Tocmai din pricina aceasta este foarte greu a ne pronuna asupra vinei morale ca i asupra meritului moral al aproapelui nostru. Ca urmare, este de dorit ca judecata aproapelui nostru dac nu sintem obligai s o facem s o lsm n seama Judectorului celui drept, iar noi s fim ct mai exigeni cu propria noastr persoan.

8. MORALITATEA I LEGALITATEAS-a vzut ce sint meritul i vina moral, precum i condiiile de care depind acestea.

Plivind acum din acest punct de vedere problema raportului dintre legea care ne prescrie anumite datorii i faptele corespunztoare acesteia, putem constata c unde fapte, dei snt n conformitate cu legea, corespund totui acesteia numai din punct de vedere exterior, intruct au fost svrite numai pentru a putea satisface cerinele legii, ns au fost fcute mpotriva contiinei i a voinei fptuitorului. n acest caz, se poate spune c faptele respective snt legale, adic n conformitate cu legea, satisfcnd din punct de vedere exterior preteniile acesteia, ns valoarea lor moral i deci meritul pentru aceste fapte este aproape nul. Astfel de fapte snt, de exemplu: a face milostenie de ochii lumii, a condamna o fapt rea numai pentru c eti nevoit s-o faci, a satisface legile referitoare la prohibirea unor articole etc, dac acestea se svresc mpotriva contiinei i a voinei. Ba mai mult, chiar n cazul unor legi pur morale, deci care nu provin de la vreo autoritate (do exemplu : n cazul unor legi pozitive dumnezeieti), cineva poate s mplineasc cerinele legii numai din punct de vedere exterior, deci fr a mplini din contiin, i atunci faptele respective snt tot fapte legale, dar nu morale (conf. Matei VI12; VI 56).

Dimpotriv, atunci cnd mplinirea faptelor corespunztoare legii se face din ndemnul contiinei, faptele respective sint ntr-adevr morale, deci snt fapte care corespund legii nu numai sub aspect exterior ci i sub aspect interior {Matei VI, 3; VI, 6; Rom. III, 5).

Legalitatea este deci corespondena dintre fapt i lege numai sub aspect exterior, n timp ce moralitatea este corespondena dintre fapt i lege sub ambele aspecte. De aici rezult c atunci cnd conduita omeneasc este n conformitate numai cu litera legii, este vorba de legalitate, n timp ce atunci cnd aceasta e n conformitate att cu litera legii, ct i cu spiritul acesteia, este vorba de moralitate.

Deoarece nvtura cretin consider toate datoriile cretinului ca datorii de contiin {conf. Rom. XIII, 5), desigur c idealul conduitei morale este ca omul s-i mplineasc toate datoriile lui din convingere i nu din fric de pedeaps.

D. PERSOANA MORALi. INDIVID, INDIVIDUALITATE, PERSOANAOmul nu este numai voin. Jn actul voluntar nsui, el se manifest ca un ntreg psihofizic. ntr-adevr, actul voluntar ca atitudine a eului, angajeaz n realizarea lui i raiunea i sentimentul i trupul; el este expresia persoanei respective n totalitatea ei. De aceea trebuie s privim persoana nu numai ca voin, ci n unitatea ei, care mbrieaz dilferitele ei pri componente. De altfel, persoana ntreag, nu numai voina, este vas al ntruprii lui Dumnezeu pe pmnt. Persoana ntreag este ptruns i transformat de valoarea moral i plsmuit n conformitate cu poruncile lui Dumnezeu.

In perspectiva aceasta integralist, persoana credinciosului este definit mai nti ca individ. Ce coninut are acest cuvnt? Etimologic, cuvntul individ deriv din echivalentul latin in + dividum al cuvn-tului grec atom i nseamn nempribil, ceea ce nu se poate mpri. In domeniul fizic, atomul este socotit o particul individual de materie. In domeniul biologic, individul este o unitate de sine stttoare, care deci e separat de alte uniti i nu poate fi mprit fr a nu nceta s fie ceea ce este. Ea are via n sine i se manifest n chip unitar. Orice specie e format din mai muli indivizi: ea nici nu exist dect n indivizi. Individul este o noiune mai mult cantitativ; ea vrea s exprime numai faptul c cutare fiin este o unitate de sine stttoare ntre mai multe uniti similare. Individul este un numr ntre alte numere. El nu are nici o alt caracteristic dect unitatea.Aceast unitate la noi este de natur psihofizic. Sufletul, dup concepia cretin, este principiul de via, principiul unitar i formativ al fiecTui individ. El anim i ndrum trupul, avnd funciuni vegetative, senzitive i spirituale. Sufletul este deci i principiul individualitii; individul se formeaz prin lucrarea sufletului, care d unitate diferitelor elemente. Datorit sufletului, individul este unitate n multiplicitate.

Prin aceasta rmnem ns numai la caracteristici generale. S facem un pas mai departe. Fiecare individ este i o individualitate. Ce este individualitatea ? Individualitatea, la caraoterul de unitate nem-pribil, de sine stttoare i difereniat de alte uniti similare, adaug i caracterul de unicitate sau specificitate. Individualitatea presupune unitate interioar i unitate calitativ. Individualitatea nu este, deci, o noiune cantitativ (ca individul), ci una calitativ. Ea arat ceea ce distinge un individ de altul, specificul fiecruia, care i aparine numai lui i nimnui altuia. Fiecare om ce vine n lume este unic, are un fel de a fi propriu, care nu se mai gsete la nici un altul. El este el. Natura omeneasc apare astfel nu numai mprit ntr-o mulime de indivizi (uniti numerice cantitative), ci i ntr-o varietate infinit de individualiti (uniti calitative unice). Individualitatea este o structur psihofizic nativ, specific. Din punct de vedere cretin, aceast structur rezult din ereditate, din faptul c Dumnezeu l creeaz pe fiecare cu pecetea sa proprie. Aa cum lumina solar reflectat ntr-un bob de rou se rsfrnge ntr-o mulime de culori, tot aa aciunea creatoare a lui Dumnezeu d expresii concrete de o infinit varietate naturii umane. Totui nici acum nu am exprimat nsi esena omului. Individ i individualitate snt noiuni ce se aplic animalelor, dei snt mai frecvente i mai justificate pentru om. Dar spre deosebire de animal, omul este o persoan.Ce se nelege prin numirea de persoan care se atribuie numai omului ? In primul rnd, faptul c omul este o fiin spiritual. Ceea ce face pe acesta s fie o persoan nu este trupul lui, ci spiritul lui, care d ntregului psihofizic caracterul de persoan. Cnd zicem spirit, nelegem natur raional i liber, care se cunoate pe sine i se deter min pe sine. Dar persoan nu nseamn numai spirit, ci i ipostas, adic unitate de sine stttoare, un ntreg care-i are centrul existenei i vieii n sine nsui. Persoana e, deci, fiina spiritual ce st n sine i de sine i formeaz un ntreg unitar.Persoana este astfel subiect care are voin proprie i ia iniiative dinuntru n mod liber. Se nelege c persoana dup nvtura cretin exist prin sine i pentru sine numai n sens relativ, intru ct acest lucru e posibil pentru o creatur. Fiecare persoan este o unitate de sine stttoare (individ) i are specificul ei unic ntre celelalte persoane (individualitate), ridicat la gradul maxim posibil.Cu toat preuirea i specificul de individualitate ce se acord persoanei, ea nu nseamn izolare. Dimpotriv, ultimele cercetri asupra persoanei scot n eviden tendina spre comuniune, ceea ce este esenial persoanei. Persoana e intenionalitate spre comuniune, adic ea tinde s intre n relaie cu alte persoane, ca astfel s se realizeze pe sine. Deci, pe de o parte, persoana i are centrul n sine nsi, pe de alt parte, e orientat spre comuniune cu alte persoane. In aceast comuniune ea nu se pierde pe sine, ci se desvrete. In primul rnd, cretinul este n relaie cu Persoanele Sfintei Treimi, cu Dumnezeu, n al doilea rnd, cu semenii sau alte fiine spirituale create. In aceast ncadrare n lumea Persoanelor necreate i a celor create este ntreg destinul lui. De aici rezult ns c persoana, ca fiin spiritual l chip al lui Dumnezeu, este purttoare de valori i tinde spre realizarea lor. Ea, deci, cuprinde n sine toate valorile i este orientat spre valorile obiective, care dup concepia cretin, snt ntrupate n chip absolut in Dumnezeu. Adevrul, frumosul etc. exist n Dumnezeu, dar exist i n fiecare persoan. Astfel c tendina spre comuniune se identific cu tendina spre relaie cu diversele valori.Vom avea, deci, n noiunea de persoan urmtoarele elemente . spirit raional i liber, unitate de sine stttoare i unic, tendina spre comuniune, purttoare de valori i deschis spre valori. Cuprinznd aceste elemente, vom zice c persoana este un ipostas spiritual, purttor de valori, care tinde s participe la lumea valorilor prin comuniune.In ce sens, deci, putem vorbi de om ca persoan moral ?

De obicei, se nelege prin aceasta faptul c omul este fiin raional, iliber i responsabil de actele sale. La aceste caractere trebuie s adugm i pecetea binelui n fiina sa i ndreptarea lui spre bine.

Deci, omul este 6 persoan moral ntrucit este o liin spiritual, care are n sine pecetea binelui i tinde spre bine.2. CARACTERPn acum ne-am ocupat de ceea ce este dat, de zestrea natural a omului. Copilul este i el o persoan, pentru c are n sine dotaia spiritual necesar, chiar dac dezvoltarea ei este mai vlrzie. Aceast dotaie natural nu se dezvolt de la sine; ea nsi nseamn capacitate de autotransformare. Atrn de efortul fiecrui om ce face el cu darul primit: l duce la desvrire, sau l pervertete i risipete. Trebuie deci s ne ocupm i cu ceea ce devine omul prin lupta de auto-formare, de autorealizare : un caracter sau o personalitate.Ce este caracterul? La grecii vechi, era un par care indca hotarul dintre dou terenuri, deci un semn de desprire, apoi dalta sculptorului. Mai trziu : ceea ce este imprimat n ceva. Apoi a primit un sens metaforic de trstur ce distinge o persoan de alta. De aici, caracter n neles psihologic se numete telul propriu i constant de a se purta al cuiva, sau unicul chip de a voi i a aciona. E ceva ntiprit n ntreaga lui fiin. Caracterul psihologic presupune, deci, unitate, specificitate i statornicie. El este constant n voin- i aciune. Om de caracter este acela care i-a fixat normele de conduit i le realizeaz n mod consecvent, fr nici o abatere. Caracterul, deci, nu e nnscut, ci dobndit. El se formeaz prin efortul statornic al voinei care acioneaz ntotdeauna n conformitate cu principiile fixate. Astfel, individul ctig un mod obinuit, constant de a se comporta, de a reaciona la diferite mprejurri ale vieii. De aceea, cunoscnd caracterul cuiva, i putem prevedea comportamentul. Exist caractere tari i caractere slabe, precum exist i oameni lipsii de caracter. Caracterele tari i fixeaz un ideal, cruia i snt credincioi cu orice pre, nfruntnd toate ameninrile, toate primejdiile. Ele stau n mijlocul valurilor vieii ca nite stnci neclintite, ndreptate spre idealul ce-1 slujesc. Snt oameni de ncredere pentru care mai presus de orice este idealul. Caracterele slabe nu rezist ispitelor vieii; cedeaz n faa presiunilor din afar sau ale celor dinuntru, fcnd concesii i compromisuri. Cei lipsii de caracter snt cei ce nu au nici un principiu de conduit, se schimb dup mprejurri i interes. Pe cuvintul lor nu poi pune nici un pre. Ei snt statornici numai n nestatornicie. Ei snt capabili s fac orice, fr nici un scrupul de contiin.

Caracterul moral este caracterul psihologic aplicat la valorile morale. Din punct de vedere moral, putem distinge : caractere morale bune i caractere morale rele. Caracterele rele se formeaz prin decizia ne contenit spre pcat; rul pune pecetea sa asupra ntregii fiine i a tuturor actelor acestora, n aa fel nct rutatea devine modul lor constant de a voi i a aciona. E cazul celor mpietrii n ru. Convertirea lor este foarte grea, dar nu imposibil. Caracterul moral bun se nate prin deciziunea statornic pentru bine i realizarea lui permanent. Cnd voina cuiva se ndreapt mereu spre idealul moral i viaa lui este n necontenit conformitate cu acest ideal, fr s fie abtut de nici o influent extern sau intern, de la aceast direcie, putem spune c avem n fa un caracter moral bun; caracterul moral bun este deci permanenta voinei n bine.

Cretinismul a dat natere la o mulime de caractere morale, de credincioi, care s-au identificat cu principiile morale cretine, cren-du-i un stil de via statornic cretin i manifestndu-se n diferite mprejurri ale vieii cu putere i curaj.

Dac n aceste consideraii generale am accentuat unitatea i statornicia, nu trebuie s uitm c n noiunea de caracter se cuprinde i ceea ce deosebete ipe un om de altul, un fel de a fi specific, distinct de al celorlali oameni. Dar nu e o specificitate natural, ca n cazul individualitii, ci una dobndit prin autodeterminare. Deci i caracterele morale cretine, dei toate se definesc prin statornicie n idealul moral cretin, nu snt scheme abstracte identice, ci ntrupri specifice ale acestui ideal; fiecare caracter cretin poart pecetea distinctiv a sa, pe care i-a dat-o singur.

Caracterul psihologic este deci structura unitar, 'specific i constant a firii noastre, dobndit prin permanenta orientare a voinei ntr-o anumit direcie.

Caracterul moral bun este structura unitar, specifica i constant a firii noastre, dobndit prin permanenta orientare a voinei n direcia binelui.Se vede de aici ce mare importan are formarea caracterului pentru viaa omeneasc, mai ales formarea caracterului moral.Formarea caracterelor morale este inclus n scopul educaiei i al eforturilor fiecruia de desvrire a persoanei proprii.3. FORMAREA CARACTERULUI MORAL (FACTORII LUI)Caracterul moral nu se formeaz dintr-o dat. Voina nsi se dezvolt progresiv i fiecare om se nate cu un complex de dotaii psiho-fizice i triete ntr-un anumit mediu. Caracterul moral este o cucerire permanent, bazat pe efortul necontenit al voinei. Materialul asupra cruia se exercit aciunea formatoare a voinei este alctuit din firea omului i influenele mediului. In consecin, n formarea caracterului vom avea n vedere aceste trei elemente: firea, mediul i voina.4. FIREACe se nelege prin fire ? Firea este ntreg complexul de fore i tendine psihofizice cu care se nate individul; ea e dotaia lui spiritual i organic natural. Fiecare individ se nate cu o anumit constituie, care alctuiete firea lui. Dintre elementele care constituie firea omului, alegem numai trei trsturi eseniale: sexul, temperamentul i aptitudinile, dei nu negm c exist i alte tendine care ar merita s fie relevate. Aici ns nu le putem trece pe toate in revist.a. Sexul. Diferenierea de sex se extinde asupra firii ntregi. Nu numai fiecare celul din trup poart pecetea sexului, ci i psihicul este influenat de aceast difereniere. E adevrat c aceast difereniere nu face din 'brbat i femeie specii cu totul deosebite, ci se menine n cadrul unitii naturii umane, care primete numai o coloratur specific. E aceeai natur uman n brbat i femeie, numai nuanat deosebit. Spiritul e acelai, dotat cu raiune, voin i sentiment; trupul are aceleai instincte, cu unele deosebiri. De aceea, nu poate fi acceptat concepia c brbatul i femeia nu snt dect fiecare o jumtate de om, care numai mpreun constituie omul ntreg. Fiecare este om ntreg, ns cu anumite caracteristici. Definirea acestor caracteristici este destul de dificil i prezentarea lor in afirmaii generale este aproximativ, ntruct feminitatea pur sau brbia pur snt construcii raionale ce nu corespund niciodat integral realitii. Sub aceast rezerv prezentm urmtoarele caracteristici: Din punct de vedere fizic, brbatul este mai robust, cu musculatur puternic, cu forme dure i unghiulare ; femeia este mai delicat, cu muchi mai puin dezvoltai, cu forme rotunde , din punct de vedere psihic, brbatul este mai voli-ionali femeia este mai emotiv; brbatul reprezint vigoarea, fora, curajul, iniiativa; femeia delicateea, fineea, receptivitatea, rbdarea, devotamentul; brbatul este pasionat pentru idei, abstracii; femeia e ndreptat spre concret.

Se nelege c aceste trsturi au ecou n formarea caracterului moral. Principiile morale snt aceleai i totui caracterul moral deosebit. Nu exist o moral dubl, una pentru brbai, alta pentru femei, dar aceeai moral este ntrupat n mod specific. Caracterul moral se definete la fel prin unitate i stabilitate, dar are o alt nuanare. La brbat va avea, deci, aspect mai sobru, mai echilibrat, mal puternic; la femeie un aspect mai delicat, mai emotiv, mai duios. Brbatul este extravertit, adic ndreptat in afar, femeia este introvertit, adic ndreptat nuntru. Natural, toate aceste caracteristici i pstreaz relativitatea lor.

b. Temperamentul. Temperamentul este modul de reacie specific fiecrui individ, bazat pe constituia sa organic, pe structura sa biologic. Acest mod de reacie cuprinde: formele aciunii i afectivitii, sau aptitudini instinctive i afective elementare. Dac un om ^acioneaz repede sau ncet, este aprins sau domol, e perseverent sau schimbtor, e energic sau lipsit de energie (molatic), e emotiv sau nu, e iritabil sau nu etc, aceasta se datorete temperamentului su. Iar temperamentul se datorete constituiei organice native: glandele cu secreie intern, sistemul nervos, n special sistemul neurovegetativ, procesele chimice i fiziologice ale organismului etc. ce se reflect n temperamentul fiecruia. De aceea s-a ncercat o clasificare a temperamentelor pe baz fiziologic. Cea mai veche i mai rspndit este aceea a lui Hipocrat. In concepia medical antic a lui Hipocrat i Ga-lien, universul este format din combinarea celor patru elemente: p-mnt, ap, aer i foc (concepia lui Empedocles). Trupul omenesc e format din cele patru humori: limf, snge, bil i strabil (humoarea apoas sau alb, roie, fierea galben, humoarea neagr). Din combinarea variat a acestor humori rezult o anumit constituie a trupului, deci un anumit temperament. Astfel, corespunztor celor patru humori, exist patru temperamente, dup cum predomin una sau alta din aceste humori: temperamentul sangvinic, temperamentul melancolic (apatic), temperamentul coleric, temperamentul flegmatic.

Temperamentul sangvinic se caracterizeaz prin emotivitate, iri-tabilitate i nestatornicie. Iui n micri i reacii, se aprind repede i se sting repede.

Temperamentul melancolic se caracterizeaz prin profunzimea i seriozitatea sentimentului. E o fire domoal care reacioneaz ncet, ns cu att mai constant.

Temperamentul coleric se caracterizeaz prin energie, curaj, tendin de a impune, a domina i realiza.

Temperamentul flegmatic este statornic, neemotiv i neiritabil, cumpnit, ncet, rbdtor.

S-a ncercat chiar identificarea celor patru temperamente n cei patru apostoli: Petru, impresionabili, sensibil, grbit, nestatornic, ar aparine temperamentului sangvinic; Ioan, adincit in sine i statornic in o iubire profund, care ptrunde tainele dumnezeirii, ar reprezenta temperamentul melancolic; Pavel, lupttor, energic, plin de curaj, cuceritor i organizatei, ar corespunde temperamentului coleric ; iar Iacob, echilibrat, consecvent, mpciuitor, mereu egal ou sine nsui, ar ntruchipa temperamentul flegmatic.

Dei aceast identificare este relativ, ntruct nu exist tipuri pure de temperament, totui, n apostoli se arat i dominarea temperamentului prin lucrarea voinei i a harului divin, n aa fel nct slbiciunile snt nlturate i calitile transformate. Aceasta e evident mai ales la Apostolii Petru i Pavel.

Biotipologia modern, pornind de la aceleai baze morfologice i fiziologice, a ncercat o nou clasificare a temperamentelor. Aa, Kretschmer distinge trei tipuri: tipul picnic (orizontal), tipul astenic (vertical) i tipul atletic (normal). Pende enumera patru tipuri: longi-lin astenic, longilin stenic, brevilin stenic i brevilin astenic. Sigaud se oprete tot la patru tipuri fundamentale: tipul respirator, digestiv, muchiular i cerebral. Din punct de vedere psihologic, Heymans i Wiersma, innd seama de emotivitate, activitate i puterea de reprezentare, au stabilit opt tipuri de temperamente : amorfii, apaticii, nervoii, sentimentalii, sangvinicii, flegmaticii, colericii i pasionaii. Este uor de neles c nu s-a ajuns la o clasificare general acceptat. Dar indiferent de clasificarea temperamentelor, existena i importana lor este recunoscut unanim. n formarea caracterului moral trebuie luat n considerare i temperamentul individului, de care snt legate anumite caliti i defecte. Temperamentul poate fi stpnit i modelat n conformitate cu principiile morale.c. Aptitudinile. Aptitudinea este orice funcie sau complex de funcii privite din punct de vedere practic. Astfel se vorbete de aptitudini simple care au la baz o singur funcie: inteligena (ca funcie de adaptare la noile condiii ale mediului), observarea (percepia exact a situaiei date), memoria (reinerea i reproducerea), imaginaia (combinarea reprezentrilor i amintirilor), atenia (concentrarea asupra unei idei sau a unui eveniment) i de aptitudini complexe, care mpletesc ntr-o structur unitar mai multe funcii.Exist aptitudini complexe pentru tiin, art, politic, industrie, comer, meserie etc. Aa: aptitudinea matematic, muzical, verbal (orator sau scriitor), la desen, tehnica-mecanic, dexteritatea manual etc. Dac individul posed una din aceste aptitudini ntr-un grad mai nalt dect media oamenilor, se zice c are talent. Cea mai nalt treapt n aceast privin o ocup geniul, care este o dotaie i o for creatoare excepional.

Aptitudinile stat predispoziii nnscute, care se dezvolt prin exerciiu. Ele snt ncadrate ta caracterul moral prin punerea lor voluntar n slujba adevrului, binelui i frumosului, n slujba progresului societii omeneti i a desvririi propriei persoane.

5. MEDIUL I VOINAa.Mediul natural l social influeneaz de asemenea creterea iformarea individului. Clima i peisajul exercit influen i asupra fizicului i asupra psihicului. Mediul social prin familie, coal, comunitate (sat, ora), cultur, profesiune, Biseric, stat, prin contactul cuceilali oameni i cu diversele vaJori i realiti sociale, contribuie ngeneral tot att ct ereditatea la formarea omului. Individul se nate cuanumite tendine i aptitudini, care se dezvolt ta conformitate cu condiiile pe care le pune la dispoziie societatea. Din primul moment alexistenei sale, ereditatea i mediul i mpletesc forele n aa fel nctadeseori, indiferent de mijloacele de investigaie, e greu de distins ceeace aparine firii, de ceea ce aparine mediului. E totui adevrat c ereditatea pune limite eficienei influenelor externe, iar mediul poate nbui, perverti sau dezvolta posibilitile cuprinse n ereditate.

b.Voina. Totui firea i mediul, precum spuneam la nceput, ofernumai materialul. Artistul care creeaz din acest material un caractermoral este voina. Voina supus principiilor morale d o anumit pecete individului, toarn n anumite tipare ntreg materialul. In mnafiecruia este dat puterea de autoformare, de a se realiza pe sine ntr-un sens sau altul, desigur, innd seama de ceea ce are la dispoziie.El combate slbiciunile firii, dezvolt calitile ei, i poate orienta nmod constant toat fiina spre realizarea binelui, el alege mediul socialcare-i convine, selecteaz diferitele influene, nfruntnd sau evitnd pecele rele i acceptnd i cultivnd pe cele bune. Astfel, prin fora constructiv a voinei, din materia individualitii se plsmuiete progresivarhitectonica unui caracter moral. El nu triete numai sub imboldulimpulsiunilor firii, ci ntreaga lui via st sub imperativul binelui. Eldobndete astfel o structur moral unitar, statornic i specific, datorit creia voina i aciunea lui se ndreapt spre idealul moral cese ntrupeaz n propria lui via. De aceea, au existat i exist caractere morale n toate mprejurrile sociale. In caracterul moral se ntrunesc toate elementele individuale i influenele sociale ntr-un tot armonic prin ndrumarea, prelucrarea i dezvoltarea lor n mod contient i voluntar. (Caracterul este o creaie a fiecrui individ, un rezultat al unui efort individual, diriguit contient. Rezultat... al formaiei deliberate n vederea atingerii unui ideal moral, caracterul... este o realitate nou i proprie pentru fiecare om. El nu este ereditar, nici produs al mediului, ci creaia voinei, orientate spre idealul moral.E. PERSONALITATEA MORAL1. TRASATURILE FUNDAMENTALE ALE PERSONALITIICaracterul moral nu este ultima etap pe drumul ce duce spre idealul moral. Dac se vorbete cu respect despre caracterele morale, se vorbete n schimb cu admiraie i entuziasm despre personalitile morale. Personalitatea moral constituie suprema ntrupare a idealului moral , ea este inta spre care se ndreapt toate eforturile omului. De aceea, se cuvine s ptrundem i n problematica personalitii morale i s desfurm toate aspectele ei, s vedem n ce raport se afl personalitatea moral cu persoana, caracterul i comuniunea.

nainte de aceasta, s zbovim ns asupra caracterelor fundamentale ale personalitii n genere i ale personalitii morale n special.

Cuvntul personalitate, ca i cel de persoan, deriv din latinescul persona, care nseamn masca ce o purtau artitii n antichitate, cnd i interpretau rolul pe scen: artistul se identifica n felul acesta cu rolul lui. De aici cuvntul persona a primit i neles de roi i s-a transpus i asupra vieii sociale, n sensul c personalitatea este o persoan, care e capabil s joace i joac, n realitate, un rol de seam n viaa omenirii. Fiecare om are un rol n societate, pe care realizndu-1 n chip desvrit, devine o personalitate. La aceast concluzie ne duce etimologia cuvntului.Aceasta scoaite n eviden aspectul social de mplinire a rolului respectiv. Dar personalitatea nu presupune numai un rol social, ci o bogie de via spiritual, care constituie o lume luntric specific i se revars n afar cu o neobinuit putere creatoare. Aadar, personalitate nu poate fi orice om care se ncadreaz mecanic n ifuncia ce o ocup, ci numai acela care, n rolul ce-1 are, se pune n slujba valorilor sociale i le realizeaz ntr-un mod personal i creator. Personalitatea nseamn originalitate creatoare pe linia diferitelor valori, ea presupu nnd n primul rnd originalitate. O personalitate nu poate fi confundat cu alta; ea posed un specific spiritual, care i pune pecetea peste toate manifestrile ei. E specificul ce-i aparine ca persoan cu o anumit individualitate spiritual, i care se dezvolt i-i ajunge des-vrirea n personalitate. Personalitatea este ea nsi n toat gndirea, simirea, voirea ei, n toate atitudinile i aciunile ei.

Al doilea caracter al personalitii e iora ei creatoare. Ea nu accept valorile n chip pasiv, ci le nsuete n chip activ, n chip personal, n conformitate cu propria individualitate spiritual, i devine creator, nnoitor, contribuind la progresul societii pe linia acelor valori. Ea nu se mrginete s consume ceea ce-i ofer societatea, ci e un factor activ in progresul culturii umane. Acest caracter ne indic pe cel urmtor: slujirea comunitii. Originalitatea i fora creatoare privesc personalitatea n bogia vieii luntrice, care se manifest In afar. Personalitatea nu este izolare, ci slujire. Toat bogia spiritual a personalitii este pus n slujba comunitii. Exist un raport de reciprocitate ntre comunitate i personalitate. Comunitatea ofer personalitii mediul prielnic de dezvoltare, iar personalitatea mbogete comunitatea prin fora ei creatoare. Personalitatea ntrupeaz n sine n mod personal valorib respective nu ca s le pstreze pentru sine, ci ca s devin un centru de nnoire a societii. Personalitile revars n snul societii fora de progres care mbogete i transform viaa. Ele snt n lume dup cuvntul Mntuitorului ca lumea via s aib i mai mult via. Astfel c, dac personalitatea crete n comunitate, comunitatea este fructificat prin personalitate.Personalitatea se simte purttoarea unor valori venice, pe care le reprezint cu o consecven nencovoiat. Ea este contient de valoarea proprie i de importana misiunii sale. De aceea, un alt caracter al personalitii este tria voinei prin care ea i susine punctul de vedere. Personalitatea anticipeaz progresul omenirii; ea st mereu n fruntea acestui progres. De aceea ea nu cedeaz niciodat, rmnnd mereu ca o flacr vie a idealurilor ce strlucesc nainte. In sfirit, personalitatea i dezvolt toate capacitile ntr-un desvrit echilibru; ea nu e unilateralitate, ci dezvoltare armonic, bogie spiritual i armonie luntric.

Aceste caracteristici snt valabile pentru toate personalitile. In toate vom gsi aceste trsturi fundamentale: originalitate, for crea- . toare, slujirea comunitii, consecven i echilibru. Ele realizeaz In-tr-un fel propriu si creator valorile vieii.2. PERSOANA I PERSONALITATE MORALAPersonalitatea moral ntrupeaz deci n mod personal binele. Ea este ntruparea liber i personal a binelui, ntr-o dezvoltare consecvent i armonic a ntregii fiine i n participarea creatoare la viaa moral a omenirii.

Ce raport exist ntre persoan i personalitate moral ? Persoana este temelia personalitii. Nu poate deveni personalitate cel ce nu e persoan. De aceea, personalitatea este ceva ce aparine omului, ntruct el este persoan. Persoana ns este un dat; omu'l se nate persoan. Ea nsemneaz : spirit, rotunjit ntr-o existen de sine stttoare, individualitate spiritual, purttoare de valori i tendin spre valori, intenionalitate spre comuniune. Toat aceast dotaie, care constituie persoana, trebuie s se dezvolte pn la desvrire prin libera decizie a persoanei respective, prin autoformare. Persoana este temelia personalitii ; personalitatea este realizarea de sine a persoanei. Persoana are n sine nzuina de a deveni personalitate. Persoana e germenele din care crete, prin autodecizie, arborele uria al personalitii. Cum devine persoana o personalitate ? Persoana devine o personalitate prin acceptarea i cultivarea liber i personal a valorilor care-i snt inerente i spre care ea se ndreapt. Indreptndu-se n mod liber spre aceste valori i asimilndu-le n mod personal, persoana se maturizeaz, i dezvolt potenialitile, devenind personalitate. Astfel, persoana devine personalitate moral prin orientarea ei integral i permanent spre bine. Personalitatea moral este, deci, persoana ajuns la desvrire prin ntruparea binelui ntr-nsa. Cci binele nu este numai o valoare spre care tinde persoana, ci este o calitate fiinial a ei. Zbuciumul creaiei const n asimilarea cit mai desvrit a Binelui pentru sine i n lupta de a-1 ntrupa n propria via, n propria persoan. Persoana este deci izvorul personalitii: personalitatea moral este persoana ajuns la desvrire prin aderenta liber i permanent la bine. Persoana purttoare i nzuitoare a binelui este personalitatea moral ca virtualitate, iar personalitatea moral este persoana ca actualitate; ea este desvrit mplinire a persoanei prin realizarea binelui.

De aici rezult c fiecare persoan poate deveni o personalitate moral. Natural, fiecare pe msura dotaiei lui. Nu toi pot deveni mari personaliti morale, n care caracteristicile personalitii ies puternic n eviden, mai ales caracterul ei original i creator. Dar toi pot deveni, n conformitate cu persoana lor i cu condiiile sociale ale vieii lor, personaliti morale. Fiecare i are specificul su spiritual care-1 face capabil s manifeste valorile morale ntr-un fel propriu i creator, chiar dac nu n aceeai proporie cu marile personaliti. Fiecare trebuie s fie consecvent cu sine nsui, s nu renune la propriul caracter de persoan, ci s se dezvolte n personalitate. Fiecare trebuie s se dezvolte n mod armonic. i fiecare poate sluji progresului social. Exist ntre tumultul vieii sociale i coeficientul original al fiecrei contiine un permanent schimb de valori. Omul primete un nivel de gndire, pe care-1 nuaneaz prin reflecia personal i la a crui propire poate contribui printr-un indice personal.

3. PERSONALITATEA. MORALA I CARACTERUL MORALRmne acum s elucidm raportul dintre personalitatea moral i caracterul moral. Recunoatem c ne lovim de o problem care nu este rezolvat la fel. Unii susin identitatea dintre personalitatea moral i caracterul moral ca fiind dou cuvinte care exprim aceeai realitate. Alii susin c ntre ele exist deosebiri importante. Caracterul se zice rezult din efortul de adaptare la viaa social; e un mod constant de reaciune la condiiile sociale; el pstreaz i transmite valorile; personalitatea, dimpotriv, este creatoare, ea se ridic deasupra societii i o mpinge nainte.

Noi nu acceptm nici una din aceste preri, dei prima ni se pare mai apropiat de realitate. ntr-adevr, cine zice personalitate moral zice i caracter moral. Nu poate exista o personalitate moral lipsit de caracter moral. Caracterul moral este inerent personalitii morale. De altfel, cnd am enumerat trsturile fundamentale ale personalitii, am artat c una din acestea este i o voin tare i consecvent, adic un caracter puternic. Deci 'caracterul moral este un element esenial al personalitii, un aspect al ei, sau mai bine zis e personalitatea privit dintr-un anumit punct de vedere : din punctul de vedere al statorniciei voinei, al consecvenei ei fa de valorile respective. i ceea ce-i valabil pentru personalitate i caracter n genere, e valabil i pentru personalitatea moral i caracterul moral n special.Esenial n caracterul moral e statornicia voinei n voirea i realizarea binelui, de unde rezult o structur unitar i o trie moral a individului. Aceasta aparine nendoielnic i personalitii morale. Dar personalitatea moral are i alte trsturi care o definesc, afar de puterea caracterului moral, personalitatea moral fiind o noiune mai cuprinz toare dect cea de caracter moral. Dar tot de aceea nu ne formm ntli caracterul moral, ca apoi s ne formm ca personalitate moral, ci formarea caracterului moral este inclus n formarea personalitii morale. Idealul este, deci, plsmuirea de personaliti morale, prin care binele s se ntrupeze n mod personal i cTeator n viaa omenirii.

F. IDEALUL I MIJLOACELE FORMRII MORALE CRETINE1. SFINTULIn concepia cretin, suprema realizare a personalitii morale o gsim n sfini. Sfinenia este la nceput o noiune dominant religioas ; sfnt nseamn a fi ales dintre celelalte lucruri i persoane i a fi consacrat lui Dumnezeu, a fi pus n slujba Lui. Aa, erau sfinte n Vechiul Testament: preoii, templul cu toate cele ce aparineau cultului divin. Aceasta mai nsemna a fi desprit de lume i curat. Curenia aceasta era totui mai mult ritual. Incepnd ns cu profeii, se pune din ce n ce mai mult accentul pe noiunea de sfinenie i pe valoarea moral ; nu-i suficient s fii sfnt n sensul de consacrat slujbei divine, ci trebuie s fii sfnt n sensul de curenie moral deplin. Faptul c ai fost ales de Dumnezeu implic obligaia de a te asemna n puritate moral lui Dumnezeu. Fii sfini, cci Eu Domnul snt sfnt (Levitic XI, 45, cf. 1 Petru I, 16) este un ideal care mbin n mod armonic religiosul cu moralul. In Noul Testament, toi credincioii snt numii sfini, adic alei de Dumnezeu ca s-I slujeasc Lui i devenind prin Botez o creatur nou ce particip la sfinenia lui Hristos, snt chemai la sfinenie, adic s devin desvrii i din punct de vedere moral, precum desvrit este Tatl nostru cel din ceruri. Modelul nentrecut al sfineniei este Iisus Hristos, Care este desvrirea divin ntrupat n chip de om. nseamn c tot cel ce vrea s ajung la sfinenie trebuie s priveasc la Persoana i viaa lui Iisus i s peasc pe urmele Lui, n-trupnd fiecare n mod personal pe Hristos Binele absolut artat n lume. Toi pot spune asemenea Sfntului Apostol Pavel: Fii urmtori mie precum i eu snt lui Hristos (1 Cor. XI, 1). Natural, aceast urmare a lui Hristos are un caracter spiritual, adic ea nseamn rvna de a se lsa plsmuit de spiritul lui Hristos, de a avea cugetul pe care 1-a avut Hristos (Fii. II, 5) i dragostea, buntatea, blndeea, smerenia, rbdarea, jertfelnicia Lui.

Astfel, sfntul ntrupeaz n chip desvrit, intr-o unitate deplin, valoarea religioas i cea moral cretin. In cretinism, desvrirea moral fr credin religioas este imposibil, precum i desvrirea credinei fr desvrirea moral. Sfinenia este piscul care mpreun cele dou valori ntr-o unitate suprem.

Deci, sfntul este personalitatea religios-moral, care ntrupeaz n mod liber i personal pe Hristos, ntr-o dezvoltare consecvent i armonic a ntregii fiine i in participarea creatoare la viaa religios-moral a comunitii cretine. EI st ca ideal de realizat pentru toi cretinii. Cci sfntul nu e dect cretinul, ca persoan nnoit n har, care a atins deplina realizare de sine. Sfntul e cretinul desvrit. i aa cum fiecare persoan este chemat s devin personalitate moral, fiecare cretin este chemat s devin sfnt, adic personalitate religios-moral cretin.

2. PURIFICARE I SPIRITUALIZARES vedem acum care snt mijloacele ce pot fi folosite pentru formarea personalitii re'ligios-morale. Lsm deoparte educaia din familie, influena educativ a Bisericii i amintim numai cteva din mijloacele pe care le ntrebuineaz cretinul nsui, n lupta pe care o duce pentru a ajunge la desvrire. Cci personalitatea noastr este n primul rnd produsul persoanei noastre, la care se adaug ntotdeauna i lucrarea harului divin. Scopul este desvrirea propriei noastre fiine prin asemnarea cu Hristos. i aa cum sculptorul cioplete marmura, Inlturnd tot ceea ce este de prisos i scond n lumin liniile chipului ce-1 are n minte, tot aa cretinul, cioplind propria lui fiin, nltur tot ceea ce este nefolositor i nepotrivit i scoate n lumin liniile chipului ce-i strlucete ca un ideal n fa, dar care e cuprins i n propria lui fiin. Aristote socotea c marmura are n sine liniile chipului i c artistul numai elimin 'tot ceea ce este materie inform, ca s rmn chipul curat. Cu mai mult dreptate putem spune despre cretin, c el are n sine liniile chipului pe care trebuie s le dezvolte pin la desvrire, pe de o parte, nlturnd tot ceea ce nu-i corespunde, pe de alt parte, cultivnd tot ceea ce i este conform. Aa, chipul lui Dumnezeu din el crete i-1 duce la asemnarea cu Dumnezeu. Vom avea deci dou lucrri n opera de formare moral: lucrarea de purificare i lucrarea de spiritualizare. Una elimin ce este ru alta dezvolt ce este bun. Ambele aceste lucrri se sprijin una pe alta, !mbinlndu-se n mod armonic, n aa fel nct fiecare aciune de purificare contribuie la progresul spiritualizrii i fiecare aciune de spiritualizare contribuie la progresul purificrii. Accentul trebuie s cad ns pe aciunea pozitiv de spiritualizare. Desigur, nti trebuie trezit n suflet starea dup desvrire, care s cuprind sufletul ntreg, aa nct ntreaga noastr fiin s fie aprins de dorul desvririi. Aceast sete dup desvrire s nu fie ns un simplu vis, ci un ideal pe care s-1 vedem n mod concret i pentru a crui realizare s fim decii a folosi toate mijloacele necesare i a duce lupta cu hotrre i ndelungat rbdare. Dorul acesta trebuie s domine toat viaa spiritual a cretinului, s devin permanent i practic. De asemenea, trebuie s ne dm seama de caracterul dinamic al de'svririi cretine. Desvrirea cretin are un orizont infinit; niciodat nu poi spune c ai fcut destul, ntotdeauna starea de fapt, orict ar fi de progresat, trebuie depit. Contiina nedesvririi i deci tendina autodepirii continue este inerent nzuinei cretine spre desvrire. Aceasta i pentru c inta propus, adic a fi asemenea cu desvrirea divin, este infinit i pentru c forele spirituale ale omului renscut n har snt n permanent nnoire i n permanent progres. Ele nu se epuizeaz niciodat, ci se mbogesc mereu. Cel ce este dominat de setea acestei desvriri cretine va accepta i mijloacele necesare pentru satisfacerea ei. Desigur, aceste mijloace snt multiple i potrivite dup puterile fiecruia.

3. MIJLOACELE FORMARII MORALENoi am amintit de lucrarea purificatoare i lucrarea spiritualiza-toare. Lucrarea purificatoare urmrete purificarea firii de orice pcat i nclinare spre pcat, ea elimin tot ceea ce este ru sau atrage spre ru. Mijloacele care snt n slujba acestei lucrri snt cuprinse sub termenul general de ascez. Lucrarea spiritualizatoare urmrete spiritualizarea firii, dezvoltarea ei dup asemnarea cu Hristos. Ea are ca mijloc principal: comuniunea cu Hristos i semenii i imitarea lui Hristos. S artm succint n ce constau aceste mijloace.

a. Asceza. Cuvntul deriv de la grecescul care nseamn exerciiu. Termenul de ascez avea sensul de exercitare metodic n vederea unui scop. Aa erau numite exerciiile militarului, antrenamentele atletului, exerciiul pentru dobndirea virtuilor morale. Asceza ca mijloc pentru desvrirea moral este deci exercitarea tuturor tortelor psihofizice n vederea disciplinrii, a combaterii tuturor pri mejdiilor ce amenin progresul moral i a punerii acestor forte n slujba desvririi, n slujba binelui.In acest scop asceza se folosete de mijloace externe i mijloace interne, cci ea are un caracter integral, tinznd s purifice i trupul i sufletul. Mijloacele externe cuprind, pe de o parte, crearea unor deprinderi, pe de alt parte, diferite renunri. Astfel, stabilirea unei ordini de via n care fiecare zi s-i aib programul su. Se creeaz astfel o regul a vieii. Tot aa munca fizic sau intelectual. Pe urm, obinui-rea trupului cu o disciplin dur, att n ce privete hrana, mbrcmintea, odihna, temperatura, ct i n ce privete sportul. Deprinderea unei viei sntoase, n care forele trupului s fie supuse mereu spiritului i folosite n munc i exerciii variate ascetice, are o mare importan pentru progresul ascetic.

Renunrile se refer nu numai la plcerile rele sau periculoase, ci uneori i la plcerile ngduite. Fr de astfel de renunri nu pot fi stpnite poftele i nu se poate menine dominaia spiritului. Aa este de ex. postul, care este renunarea voluntar la anumite mncruri i buturi (uneori cnd e ajun renunarea total) pentru disciplinarea instinctului de hran, potolirea poftelor trupeti, ntrirea voinei i uurarea progresului spiritual. Tot aa este i nfrnarea sexual benevol pe un timp.

Tot de ascez ine i rbdarea suferinelor, fie psihice, fie fizice, oricare ar fi proveniena lor. Unii chiar iau asupra lor suferine voluntare, dei aceasta nu e de recomandat. Ca mijloc extern se numr i disciplinarea simurilor. inuta trupului, privirea ochilor, auzul, gustul, mirosul, pipitul, limba toate trebuie controlate i ndrumate ca s evite tot ceea ce este ru i s slujeasc numai binelui.

Mijloacele interne ascetice snt cuprinse sub numele general de priveghere sau atenie. Aceasta const ntr-o atenie vie i neobosit la toate micrile dinluntru ale firii. Deci, atenie la micrile gndului, sentimentului, voinei, emoiilor, fanteziei, memoriei, patimilor spre combaterea tuturor rtcirilor, prin ndreptarea sufletului ntreg spre realizarea binelui. Prin aceast priveghere, cretinul ajunge s se cunoasc pe sine, cu toate slbiciunile i toate calitile sale, s cunoasc pricinile nereuitelor lui i s gseasc mijloacele cele mai potrivite pentru ndreptare i progres. In slujba acestei cunoateri de sine st meditaia, n care credinciosul se judec pe sine n lumina nvturii cretine i ia hotrri concrete de ndreptare i lucrare. Aceast adncire n sine se face sau cu ocazia citirii Sfintei Scripturi i a altor cri de zidire sufleteasc, sau cu alte prilejuri. Cretinul se reflect atunei n oglinda desvririi morale, i d seama ce-i mai lipsete i-i orienteaz aciunea n conformitate cu concluziile la care a ajuns. Meditaia trebuie fcut n fiecare zi. O cercetare mai larg a contiinei se face cu ocazia spovedaniei i a retragerilor spirituale, cnd sufletul, eliberat de povara treburilor zilnice, n linite, se recunoate pe sine sub lumina lui Dumnezeu.

Mijloacele interne trebuie s aib precdere fa de cele externe, cci cretinismul cere nti curirea vasului pe dinluntru. Mijloacele externe snt folosite numai n msura n care ele sprijin i slujesc purificarea intern.

b. Comuniune i imitare. Lucrarea cretin de spiritualizare se realizeaz prin comuniune i imitaTe. Comuniune nseamn unire spiritual aa de intim, nct cei doi devin una; eu triesc n cellalt i el triete n mine. Puterile spirituale se revars reciproc din unul n altul... Aa, prin comuniunea cu Hristos, viaa lui Hristos se revars n credincios, cu toate puterile ei divine, n aa fel nct cretinul poate mrturisi cu Sfntul Apostol Pave'I: Acum nu mai triesc eu, ci Hristos triete n mine (Gal. II, 20).

Mijloace ale comuniunii cu Hristos snt: cultul divin, ndeosebi Sfintele Taine, importan central avnd Sfnta Euharistie (Sfnta Liturghie), cuvntul divin al Sfintei Scripturi i rugciunea. Prin toate acestea intrm n relaie spiritual cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos i prin revrsarea luminilor divine n fiina noastr ne spiritualizm. Aceast comuniune poate atinge culmile negrite n vederea spiritual a luminii divine necreate, care transform pe cei vztori dup asemnarea lui Hristos. Dintr-nii iradiaz puterea lui Hristos n lume.

Dar comuniunea cu Hristos nu exclude comuniunea cu ceilali semeni ai notri, ci numai o face mai nobil, mai pur, mai nalt. Prin Hristos i putem iubi pe semeni n mod spiritual. Aceast comuniune, fie de la persoan la persoan, fie ncadrat n comunitatea Bisericii i n vederea asocierii religioase-bisericeti, mbogete de asemenea sufletul, ajutndu-i s se dezvolte n personalitate religios-moral. In special fructuoase snt relaiile cu personalitile cretine.

Imitaia dup cum am mai amintit nu e tot una cu copierea. E firesc, cnd e vorba s realizezi binele, s-i alegi un model de imitat, pentru c binele se ntrupeaz n personalitile morale. Aa cum cel ce vrea s devin poet nu se mrginete s constate c are talent, ci i-1 i cultiv prin lectur, tot aa cel ce vrea s devin personalitate moral nu se mrginete s constate forele morale ce le posed, ci le i exercit dup anumite modele. Modelul desvrit este Iisus Hristos. In jurul Lui stau cete nenumrate de sfini, n care strlucete n mod variat sfinenia Lui i care ofer de asemenea modele vrednice de imitat. Imitarea are ca scop nsuirea n mod personal a duhului lui Hristos. Ea vrea s slluiasc n fiecare cretin iubirea pe care a avut-o Hristos i care s-a manifestat n toi sfinii i n diferite feluri. Imitarea aceasta tocmai de aceea nu reduce pe toi credincioii la acelai tip, ci este creterea n conformitate cu specificul spiritual al fiecruia, crend personaliti morale diferite.Nu trebuie s uitm n aceast sumar trecere n revist a mijloacelor formrii morale nici deprinderile religios-morale, care ns trebuie s evite att extrema formalismului (deprinderea pur extern, fr suflet) cit i aceea a fixismului (deprinderea incapabil de progres).Folosind toate aceste mijloace i multe altele, dup indivizi i mprejurri, mbinnd lucrarea de purificare cu lucrarea de spiritualizare, cretinul va pi din treapt n treapt pe scara ce duce la sfinenie, la personalitatea religios-moral. i astfel i va desviri propria persoan i va deveni un izvor de via nou religios-moral n sinul comunitii. In desvrirea lui spiritual, el va sta n slujba lui Hristos i a Bisericii, n slujba tuturor, fiind n stare s mearg pn la jertfa vieii, numai ca lumea via s aib, cit mai mult via (Ioan X, 10).

1