UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A

BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE TEHNOLOGIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

SPECIALIZAREA: SISTEME DE PROCESARE ECOLOGICĂ

MULTIFUNCŢIONALĂ INTEGRATĂ A PRINCIPIILOR BIOACTIVE NATURAL

(SPE)

PROIECT LA DISCIPLINA PURTĂTORI MATERIALI

NATURALI DE PRINCIPII BIOACTIVE

COORDONATOR:

Ş.L. Dr. Ing. RAMONA CRISTINA HEGHEDŰŞ-MÎNDRU

MASTERAND (Ă):Szava Lorena

TIMIŞOARA

2013

1

BUSUIOCUL(Ocimum basilicum)PLANTA

MEDICINALA

CUPRINS:

2

1. Prezentare generala...................................................................................pg5

2. Habitatul si cultivarea busuiocului............................................................pg5

3. Componentele chimice ale busuiocului.....................................................pg6

4. Tratamente naturale...................................................................................pg6

5.Preparate medicinale din busuioc...............................................................pg9

6. Modalitati de administrare.......................................................................pg11

7.Uleiul esential de busuioc:

7.1Obtinerea de uleiuri volatile...................................................................pg12

7.1.1Distilarea cu vapori de apa..................................................................pg12

7.1.2Extractia uleiurilor volatile cu solventi organici.................................pg13

7.1.3Extractia cu grasimi animale...............................................................pg14

7.1.4Extractia cu gaze lichefiate..................................................................pg14

7.1.5Extractia prin presare............................................................................pg15

8. Ceaiul de busuioc. Preparare....................................................................pg16

9.Utilizari culinare ale busuiocului …………………………………….…..pg16

Bibliografie…………………………………………………………………pg17

3

1. PREZENTARE GENERALA:

Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă din genul Ocimum, familia Lamiaceae. Este o plantă

ierboasă originară din Asia tropicală.

Atinge între 20-60 cm înăltime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, cu lungimi

cuprinse între 1,5-5 cm si late de circa 1-3 cm.

Florile sunt de culoare albă, aranjate într-o terminatie numită racem. În mod neobisnuit pentru

familia Lamiaceae, cele patru stamine si pistilul nu merg de sub marginea superioară a corolei, ci se

sprijină pe cea inferioară. După polenizarea entomofilică (adică polenizare cu ajutorul

insectelor),corola cade si ulterior se dezvoltă patru achene în interiorul calixului bilabial.

4

Planta are un gust asemănător cu al anasonului (numit si anis), având un miros puternic dulceag-

întepător.

Busuiocul este foarte sensibil la frig, el crescând bine în conditii de căldură si umezeală. În timp

ce varietătile comune de busuioc sunt plante anuale, alte varietăti, cum ar fi busuiocul albastru african

si busuiocul sacru thailandez, sunt perene.

Termenul de busuioc provine din limba greacă, βασιλευς (basileus) însemnând „rege”, despre

această plantă spunându-se că a crescut pe locul unde Împăratii Constantin si Elena au descoperit

Sfânta Cruce. Dictionarul Englez Oxford mentionează unele speculatii conform cărora busuiocul ar fi

fost folosit la „câteva unguente sau medicamente regale”. Busuiocul este în continuare considerat

„regele mirodeniilor” de multi bucătari si autori de cărti gastronomice.

2 HABITATUL SI CULTIVAREA BUSUIOCULUI:

Busuiocul este originar din sub-continetul Indian; este cultivat in prezent in multe alte parti ale

lumii. In momentul de fata, se cultiva cel putin 150 de varietati, fiecare are propriul tip de ulei

esential si este caracterizat de propria aroma distinctiva – acestea sunt folosite in diferite procese si

retete culinare.

Solul usor si putin acid, bine drenat si bogat in nutrienti, cum mult humus si minerale este ideal

pentru cresterea busuiocului. Busuiocul poate tolera o variatie a ph-ului de la 4,3 - 8,4 si creste bine

intre aceste valori optime. Busuiocul trebuie udat si expus la lumina directa in timpul cresterii,

deoarece semintele sunt rasadite la o adancime de 6 mm adancime. Solul necesita udarea pe parcursul

intregului timp de germinare (8 - 14 zile).

Dupa ce pericolul inghetului a trecut, plantele pot fi transferate intr-un sol bine umezit si afanat

din exterior, un spatiu cuprin intre 30 - 45 de cm trebuie pastrat intre ele. Busuiocul nu tolereaza bine

temperaturi sub 5°C, iar daca temperatura este prea scazuta, planta ar putea muri, astfel ca e

important sa mentii plantele acoperite cu un strat protector de plastic de cate ori se raceste vremea, in

special pe timpul noptii si dimineata devreme.

Pentru a mentine producerea continua a frunzelor plantei este necesar sa culegi tulpinile de flori

din cand in cand – in acest fel planta va creste mereu.

Busuiocul este de asemenea destul de vulnerabil la anumite boli cum ar fi patarea frunzelor, daca

umiditatea ambientului este ridicata (in timpul ploilor). In plus, trebuie sa ai grija la afidele care pot

infesta planta cu usurinta.

5

Semintele de busuioc trebuie plantate la suprafata si planta trebuie cultivata in ghivece mici,

drenate bine, care trebuie tinute intr-un loc cald si luminat din bucatarie. Odata busuiocul rasare si

rodeste a II-a pereche de frunze, trebuie transferat imediat in grupuri de 3 pana la 5 plante si plasat in

ghivece de 10 cmdiametru pentru a permite cresterea plantei la un ritm optim. Ghivecele de busuioc

trebuie tinute intr-un loc bine expus la razele soarelui in casa, pentru cresterea optima a busuiocul

sunt necesare un minim de 5 ore de expunere directa la lumina soarelui.

3 COMPONENTELE CHIMICE ALE BUSUIOCULUI:

Diferitele varietăti de busuioc au arome diferite datorită faptului că planta contine un număr

variabil de uleiuri esentiale (numite si uleiuri volatile sau uleiuri eterice), care sunt combinate în

diferite proportii pentru diferite soiuri.

Aroma puternică de cuisoare a busuiocului dulce este dată de eugenol, care e aceeasi substantă

chimică prezentă si în cuisoare. Aroma de lămâie a busuiocului lămâios și a celui „limă” este dată de

faptul ca aceste două soiuri au un conținut mai mare de citral, care produce aceste efecte la mai multe

plante, incluzând menta-lămâie și limonen, dând și cojii de lămâie aroma-i specifică.

Busuiocul albastru african are o puternică aromă camforată, datorită proporției mari de camfor și

de camfen. Busuiocul-licorice conține anetol, substanță chimică ce face ca anasonul să amintească de

Glycyrrhiza glabra și să justifice numele de busuioc-anason.

Alte substanțe chimice care participă la producerea aromelor distincte ale multor soiuri de

busuioc, în funcție de proporția în care se găsesc în fiecare specie specifică, sunt:

cinamat (același compus ca în scorțișoară)

citronelol (același compus găsit în geranium, trandafir)

geraniol (ca în geranium)

linalol (o aromă florală prezentă și în metil-cavicol (care dă aroma tarhonului )

mircen (dafin, mirt)

pinen (care, după cum spune și numele, este substanța ce dă aroma uleiului de pin)

ocimen

4 TRATAMENTE NATURALE:

Busuiocul (Ocimum basilicum) reprezintă un remediu natural pentru tratarea și vindecarea diverselor afecțiuni: bronșită, afecțiuni gastrointestinale, febră, gută, dureri de stomac. De la busuioc se utilizeaza in general toata planta. Uleiurile volatile din extractulde busuioc (cu miros si gust caracteristic, placut aromat) ii atribuie proprietatiantiseptice, antibacteriene, antifungice, antiinflamatorii si cicatrizante cu

6

rezultate deosebite in suprimarea focarelor de infectie. Datorita acestor calitati, in cosmetica se foloseste sub forma de infuzie, spray-uri de pulverizare sau in compozitia unor creme antiacnee pentru tratarea tenurilor grase, scazand secretia de sebum.

Extractul de busuioc, alaturi de alte extracte ce contin ingrediente cu un larg spectru antimicrobian si substante keratoplastice (cum sunt extractul de galbenele si coada soricelului), intra in compozitia unui gel antiacnee pentru tenurile sensibile, inrosite. Extractul de busuioc are si proprietati imunostimulatoare datorate prezentei in compozitia sa a unor substante de tip triterpenic specifice. Substantele active din busuioc sunt intrebuintate in lotiuni tonice, in emulsii pentru curatat si pentru ingrijirea pielii, in creme emoliente pentru picioare, in produse pentru baie (ulei esential cu efecte relaxante si reconfortante pentrumuschi), in uleiuri pentru masaj (deoarece combate depresia si insomnia), in sapunuri naturale si in ape de gura sau paste de dinti pentru indepartarea halenei bucale si intarirea gingiilor, in industria parfumurilor.

Infuzia preparată din frunze de busuioc se recomandă în cazul în care pacientul suferă de crampe,

infecții urinare, dureri de cap, laringită, faringită, gripă, vomă, fiind și un excelent stimulator al poftei

de mâncare.Consumul zilnic al acestei infuzii ajută și la tratarea și vindecarea cefaleei, colicilor

intestinale, ulcerului gastric, colitelor de fermentație.

Înțepăturile de insecte, rănile și eczemele se pot trata prin aplicarea unor comprese cu frunze de

bucuioc sau cu tinctură de busuioc. De asemenea, pentru stimularea poftei de mâncare se recomandă

a se administra vin de busuioc.

Busuiocul este bun "pentru cei mîhniţi şi pentru cei cu inima grea", fiind un foarte bun calmant,

tonifiant şi reconfortant al nervilor. Are acţiune antibiotică, antimicrobiană, antitusivă şi

expectorantă. Acţionează ca diuretic, carminativ, antiseptic, antiinflamator gastric, intestinal şi renal.

Este antifungic şi febrifug.

Are efecte în disfuncţii stomacale, gastrite, insomnii, iritabilitate, nervozitate, migrene, angină

pectorală, în colite de fermentaţie, diaree, colici intestinali şi balonări. Combate greaţa şi senzaţia de

vomă. Stimulează pofta de mîncare, combate astenia şi scade febra. De asemenea, printre

proprietatile busuiocului se coriandru mai numara si cele de galactogog (stimuleaza secretia de lapte),

reechilibrant al activitatii endocrine, stimulent al sistemului imunitar, tonic general, tonic nervos,

antidepresiv.

Actiune la nivelul ficatului

S-a constatat ca busuiocul potenteaza puterea de dezintoxicare la nivelul ficatului, deoarece in

frunzele de busuioc sunt prezente sase substante cetonice cu actiune directa asupra celulelor hepatice,

care cresc potentialul metabolic al acestora. Cuplarea acestor molecule pe suprafata membranelor

celulelor ficatului determina o reactie biochimica in lant, care conduce la o rapida crestere a fabricarii

de enzime necesare ficatului.

7

Ca urmare, o serie de functii hepatice sunt stimulate, efectele fiind rapide si foarte eficiente.

Efectul cetonelor din ceaiul de busuioc se face resimtit si in planul capacitatii hepatice de a creste sau

micsora proportia glucozei din sange. Ca urmare, variatiile de glicemie vor fi rezolvate cu mai multa

promptitudine de ficat.

De asemenea, ceaiul de busuioc poate reduce viteza de transformare a zaharurilor in grasimi.

Creşte puterea de dezintoxicare

Biochimiştii au descoperit că în frunzele de busuioc sunt prezente şase substanţe cetonice cu

acţiune directă asupra celulelor hepatice. Derivate dintr-un alcool secundar, aceste substanţe apar

numai la fierberea frunzelor uscate de busuioc, în prezenţa clorurii de sodiu, şi cresc potenţialul

metabolic al celulelor hepatice. Cuplarea acestor molecule pe suprafaţa membranelor celulelor

ficatului determină o reacţie biochimică în lanţ, care conduce la o rapidă creştere a fabricării de

enzime necesare ficatului. Ca urmare, o serie de funcţii hepatice sunt stimulate, efectele fiind rapide

şi foarte eficiente.

Consumul de ceai de busuioc, timp de trei săptămâni, creşte cu 25-35 la sută viteza de

metabolizare a unor toxine provenite din alimentaţie (toxicitatea provenită din grăsimi, carne prăjită,

coloranţi chimici sau alte). Totodată, ceaiul de busuioc creşte cu peste 15 la sută sinteza enzimei care

distruge alcoolul ca toxic pătruns în organism. Şi poate diminua până la anulare toxicitatea din

excipientele folosite în fabricarea pastilelor medicamentoase.

Reglează glicemia

Efectul cetonelor din ceaiul de busuioc se face resimţit şi în planul capacităţii hepatice de a creşte

sau micşora proporţia glucozei din sânge. Astfel, celulele ficatului, activate specific de substanţele

prezente în ceaiul de busuioc devin mult mai reactive la variaţiile de concentraţie a glucozei din

sânge. Ca urmare, variaţiile de glicemie vor fi rezolvate cu mai multă promptitudine de ficat.

Scade transformarea glucidelor în grăsimi

De asemenea, ceaiul de busuioc poate reduce viteza de transformare a zaharurilor în grăsimi, deşi

mecanismul nu este cunoscut încă. Cert este că efectul final constă într-un mai eficient echilibru al

sintezei grăsimilor, precum şi în menţinerea unui strat de lipide normal, în comparaţie cu înălţimea.

Efecte asupra sistemului nervos

Ceaiul de busuioc conţine patru tipuri de substanţe cu efecte indirecte asupra funcţiilor nervoase.

Unul dintre cei mai importanţi factori a fost descoperit recent de neurobiologii olandezi. Acesta are o

structură asemănătoare dopaminelor, mediatori informaţionali din creier. Deşi în cantităţi infime,

alcaloidul are un puternic şi rapid efect asupra funcţiilor psihice.

Utilizari externe

8

Busuiocul contine uleiuri volatile, avand proprietati antiseptice, bactericide, antiinflamatorii si

cicatrizante. In cosmetica se foloseste infuzia sub forma de comprese sau pulverizari in cazul tenului

gras si acneic. De asemenea, pentru indepartarea mirosului neplacut al respiratiei si intarirea

gingiilor, se fac spalaturi bucale cu ceai de busuioc.

Cosmetica

Pentru tenurile sensibile, acneice se poate utiliza un gel antiacnee cu busuioc. Acesta poate fi

procurat din magazinele de specialitate si contine extract de busuioc, de galbenele si de coada-

soricelului, ingrediente cu larg spectru antimicrobian si substante keratoplastice. Gelul se aplica

dimineata si seara. Obligatoriu, dupa extragerea comedoanelor, se curata pielea cu ajutorul unui

tampon de vata imbibat cu lotiune tonica. Se aplica apoi gelul antiacneic.

5 PREPARATE MEDICINALE DIN BUSUIOC:

Pulberea

Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea a inflorescentelor de busuioc uscate, urmata, eventual, de o cernere prin sita pentru faina alba. O lingurita rasa de pulbere (aproximativ 1,5 grame) se tine vreme de cateva minute sub limba, dupa care se inghite cu apa. Se ia pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi.

Infuzia fierbinte

Flori de busuioc

 

Se foloseste in terapia naturala (desi nu are bogatia de principii active a infuziei combinate) pentru efectele antispastice, element foarte important in tratarea unor tulburari digestive si a unor afectiuni respiratorii (bronsita, tuse convulsiva, viroze respiratorii). Se prepara simplu, prin oparirea unei lingurite de tulpini inflorite si maruntite cu o cana de apa clocotita, dupa

9

care se lasa un sfert de ora sa se infuzeze si se filtreaza. Se bea cat mai fierbinte, asa incat efectul antispastic, hipertermiant si relaxant sa fie maxim.

Infuzia combinata

Cum arata si numele, combina extractia la rece cu infuzia fierbinte, ajutand la conservarea principiilor active. Se prepara astfel: 2-3 lingurite de flori si frunze de busuioc maruntite se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa, de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu inca o jumatate de cana de apa fierbinte 20 de minute, dupa care se lasa la racit si se filtreaza; se combina cele doua extracte; se bea inainte de masa cu un sfert de ora. Doza - 3 cani pe zi.

Tinctura

Se umple pe jumatate un borcan cu pulbere de iarba de busuioc, completandu-se restul cu alcool de 50 de grade. Se inchide ermetic si se lasa la macerat vreme de opt zile, dupa care tinctura se filtreaza prin tifon, si se pastreaza in sticlute mici, inchise la culoare.

Uleiulvolatil

Termeni sinonimi pentru uleiul volatil sunt si ulei eteric, ulei aromatic sau ulei esential. Este un preparat ce se obtine doar prin procedee industriale (prin antrenare cu vapori), si se gaseste in magazinele si in farmaciile naturiste. Se va folosi doar uleiul de busuioc pe care este specificat ca poate fi folosit pentru uz intern. Se administreaza, de regula, cate 3 picaturi dizolvate intr-o lingurita de miere sau puse intr-o lingura de apa, de 2-4 ori pe zi, in cure de 5-14 zile. La copiii intre 8 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la cei intre 5 si 8 ani, se administreaza o singura picatura, de doua ori pe zi.

Studiile de specialitate au aratat ca uleiul volatil de busuioc, are proprietati antiseptice, bactericide, antiinflamatorii si cicatrizante. Acest ulei contine:

Acidul cafeic sau cinarina - stimuleaza sistemul imunitar, are actiune anticancerigena si antiinflamatoare.

Cineola - imbunatateste circulatia sanguina, reduce inflamatiile si calmeaza durerea, fiind un bun remediu in cazul luxatiilor, echimozelor si al intinderilor musculare.

Acidul coumaric - puternic antioxidant ce reduce riscul aparitiei cancerului de stomac.

Alpha pinena - cu actiune antibacteriana.Quercetina - actiuneaza ca un antioxidant si inhiba procesele inflamatorii.

Erutinul - cu proprietati antivirale, antimicrobiene, antiinflamatorii si antialergenice.

Tryptophanul – are efecte antidepresive si stimuleaza secretia de serotonina la nivel nervos central.

10

6 MODALITATI DE ADMINISTRARE:

Infuzia: o lingurita de planta la 200 ml de apa clocotita. Se lasa la infuzat 5-10 minute. Se beau 3

ceaiuri caldute pe zi, dupa mesele principale, de preferinta unul seara inainte de culcare. In colitele de

fermentatie se bea neindulcit sau indulcit cu zaharina.

Tinctura de busuioc se recomanda intern in: astenie, depresie, nevroze (se administreaza

impreuna cu tinctura de sunatoare), prevenirea imbatranirii premature; impotenta, frigiditate (se

combina cu tinctura de branca ursului), migrena, dureri de cap care apar pe fond nervos, oboseala,

surmenaj, guturai, gripa, bronsita acuta, tuse, infectii renale si urinare in faza acuta, colita de

fermentatie, gastrita hiperacida, balonare, anorexie, voma si dispensii pe fond de nervozitate.

Administrare: 1 lingurita de tinctura diluata in 100 ml de apa, de 3-4 ori/zi. Se administreaza la

nevoie sau in cure de 3 saptamani. Extern, tinctura de busuioc este indicata in: dureri de cap -

frictionari pe ceafa si pe pielea capului; nevralgii - frictionari usoare pe zona dureroasa.

antiinfecţioase este indicat a se folosi în af

Sucul de frunze de busuioc - poate fi amestecat in cantitati egale cu miere si combinat cu

ierburi pentru a usura mancarimile pielii si ale simptomelor infectiei cu pecingine.

Sirop de busuioc – pentru tratamentul tusei, sucul de busuioc poate fi combinat cu o cantitate

egala de miere si consumat de persoana afectata.

Inhalare – pentru tratamentul racelii capului, inhaleaza aburi care provin din frunze de busuioc

inmuiate in apa fierbinte.

Uleiul de busuiocul - poate fi valoros pentru continutul de ulei esential, problemele cum ar fi

oboseala nervoasa, oboseala mentala persistenta, cazurile de melancolie sau de neliniste fizica sau

emotionala putand fi tratate prin adaugarea de 5 pana la 10 picaturi de ulei de busuioc in apa de baie.

7 ULEIUL ESENTIAL DE BUSUIOC

Uleiul esenţial de busuioc (Basilici Aetheroleum) este obţinut prin antrenarea cu vapori de apă a

părţilor florale proaspete de busuioc de diferite specii (Ocimum basilicum, fam. Lamiaceae, specie

care prezintă aproximativ 150 de varietăţi). Acţionând asupra glandei tiroide, ajută la menţinerea

armoniei fizice (greutate, înălţime) şi la echilibrarea metabolică.

Uleiul esenţial de busuioc are un efect tonic şi reglator asupra sistemului nervos, ceea ce îl

recomandă în astenia nervoasă (în surmenajul intelectual, în epuizarea nervoasă), în migrenă, în

stările depresive, în insomnie etc., deoarece purifică şi dinamizează în mod foarte eficient statutul

psihomental, stimulând intelectul şi asigurând o stare de pace afectivă.

11

De asemenea, stimulează glandele suprarenale, fiind capabilă să regleze deficienţele care au dus la

apariţia stărilor de stres, nervozitate şi anxietate.

Acest ulei are un pronunţat efect antispastic, datorită metileugenolului din compoziţia sa a cărui

acţiune este superioară papaverinei, fiind astfel recomandat ca adjuvant în bronşitele spastice (altfel

spus, bronşitele astmatiforme), în tusea acută uscată sau umedă.

Pentru proprietăţile sale antiinflamatoare, anticatarale, decongestionante şi infecţii acute

intestinale, infecţii urinare, cistită şi infecţii genitale (salpingite, prostatite), stări febrile.

Stimulează creşterea globală a secreţiilor digestive: salivară, gastrică, pancreatică, intestinală, se

recomandă în anorexie, indigestie, balonare, greaţă şi vărsături.

Precauţii (contraindicaţii relative): la persoanele cu sensibilitate alergică deosebită poate produce

reacţii alergice de intensitate variată.

Contraindicaţii absolute: nu se va administra sub nici o formă copiilor sub 3 ani, femeilor gravide

(poate provoca vărsături). A se evita supradozarea. Supraveghere

7.1OBTINEREA DE ULEIURI VOLATILE

Uleiurile volatile sunt amestecuri de substante de natura terpenoida, cu miros si gust caracteristic. In trecut erau numite uleiuri eterice, uleiuri esentiale sau esente aromatice. Este suficient sa mentionam ca extractele distilate din plante – uleiurile esentiale – au fost utilizate de nenumarati ani in parfumerie si igiena [43,44]. Extractia industriala a uleiurilor volatile din diverse plante aromatice se executa dupa metode diferite in functie de insusirile caracteristice ale acestora. Fiecare metoda este importanta si isi are locul in procesul de producere aluleiurilor esentiale [45].

Principalele metode de obtinere a uleiurilor volatile sunt: Distilare cu vapori de apa. Extractia uleiurilor volatile cu solventi organici. Extractia cu grasimi animale: enfleurage si macerare Extractia cu gaze lichefiate (CO2 supercritic) Extractia prin presare. Adsorbtia pe un material adsorbant.

7.1.1Distilarea cu vapori de apaEste metoda folosita in mod curent la extractia uleiurilor volatile din majoritatea plantelor aromatice; este frecvent utilizata pentru extractia la scara industriala, dar are si utilizare pe scara larga la nivel de laborator. Desi este un proces foarte eficient, aplicarea caldurii, aciditatea apei sau urmele de metale grele din proba sau aparat pot provoca saponificari, izomerizari, sau alte reactii nedorite care pot afecta echilibrul dintre miros si gust al uleiuluivolatil original [46]. In aceasta metoda, vaporii de apa patrund in masa vegetativa, supusa distilarii, distrug invelisul glandelor oleifere, volatilizeaza uleiul si apoi se amesteca cu

12

acesta. Amestecul de vapori de apa si vapori de ulei trece in refrigerent (vas de condensare), unde se transforma intr-un lichid care nu este altceva decat amestecul de apa si ulei volatil. Acest amestec ajunge in vasul florentin (vas de separare) unde are loc separarea si anume, uleiul volatil fiind mai usor se va depune in strat deasupra apei.Componentele instalatiei pentru distilare sunt: cazanul in care se aseaza material prima, refrigerentul si vasul florentin pentru separarea uleiului volatil. In functie de modul de asezare a materiei prime in cazan, se cunosc urmatoarele tipuri de distilare:1. Distilare in apa: se utilizeaza pentru toate uleiurile volatile care nu se descompun la temperatura de 100°C. Materia prima se pune in apa in raport 1:4 (la o parte materie prima se pun patru parti de apa in greutate);2. Distilare in apa si vapori de apa: se aplica la uleiurile volatile la care anumite componente se dizolva in apa, fapt pentru care materia prima se aseaza deasupra apei. Incalzirea apei in cazan in vederea transformarii in vapori se face fie cu foc direct, fie prin conducte oarbe cu abur. Uleiul volatil va fi astfel extras de vaporii care se formeaza.3. Distilarea cu vapori de apa: se foloseste in extractia celor mai multe uleiuri.Procedeul consta in trecerea vaporilor de apa, obtinuti in cazane speciale la temperaturi si presiuni destul de ridicate, prin masa vegetativa (flori, iarba etc,), asezata in cosuri speciale.Distilarea cu vapori de apa este metoda cea mai raspandita si se aplica in majoritatea tarilor producatoare de uleiuri volatile [46, 47].

7.1.2Extractia uleiurilor volatile cu solventi organiciExtractia cu solventi organici se aplica in special pentru obtinerea acelor odorante naturale care sunt usor alterabile sub influenta temperaturii si care nu pot fi obtinute prin procedee bazate pe antrenarea cu vapori. Operatiunea consta in epuizarea materiei prime vegetale cu un solvent si apoi izolarea principiilor odorante sau aromatice, permitand evaporarea solventuluiprin distilare. Din punct de vedere al materiei prime supuse extractiei cu solventi, se distingtrei categorii de extracte: - materii prime vegetale proasete, in general flori, care dau prin extractie uleiuri concrete (concrete); - materii prime vegetale deshidratate, rasini, balsamuri, gumirezine, oleogumirezine si produse de origine animala, din care se obtin extracte numiterezinoide (oleorezine); - concretele, rezinoidele, pomadele de enfleurage sau maceratie, produsele de origine animala, supuse extractiei cu alcool etilic, dau extracte numite uleiuriabsolute (absolute); Aceasta metoda produce o masa semi-solida, numita "concret", care poate fitratata cu alcool si se produce un "absolut" [48].

Operatiunea consta in epuizarea materiei prime vegetale cu un solvent si apoi izolarea principiilor odorante sau aromatice, permitand evaporarea solventului prin distilare. Uleiurile volatile sunt extrase preferential cu solventi nepolari, precum eterul, eterul de petrol sau diclormetanul. Temperaturile aplicate de-a lungul intregului proces sunt mai mici decat cele utilizate la distilare. Comparat cu uleiul distilat, uleiul volatil obtinut prin extractie cu solventi, in general, are o aroma mai buna reprezentand aroma originala prezenta in materia bruta. In ciuda avantajelor, extractia cu solventi nu poate inlocui in intregime distilareacu vapori, care ramane principala metoda de izolare a uleiului volatil.

Dezavantajele extractiei cu solventi sunt urmatoarele: necesita aparatura scumpasi muncitori bine instruiti, deci costul productiei este ridicat. Extractia cu solventi poate fi aplicata avantajos pentru materialele cu un pret mai mare, asemeni extractiei uleiului volatil din flori. Produsul procesului de extractie cu solventi mai are un avantaj: mirosul lui "adevarat", natural [49]. Un dezavantaj al acestei metode de obtinere a uleiurilor volatile este acela ca, din pacate, de multe ori, speciile cu masa moleculara mica sunt pierdute in

13

timpul evaporarii solventului. Recent, o versiune modificata a acestei metode, extractia accelerata cu solvent, a fost comercializata pentru utilizarea in laborator [46].

7.1.3Extractia cu grasimi animaleUtilizarea grasimilor ca mediu de extractie a substantelor odorante din flori esteo tehnica folosita exclusiv in parfumerie, bazata pe proprietatea uleiurilorvolatile de a fi solubile in grasimi si pe afinitatea pe care o au grasimile fata demirosuri.Acest procedeu permite extragerea parfumurilor fara alterarea compozitieinaturale, restituind cel mai fidel mirosul florilor, aplicandu-se in acele cazuri incare substantele odorante sunt foarte sensibile si in cantitate foarte mica, astfelincat antrenarea cu vapori este exclusa ca procedeu de extractie.Procedeul se aplica in urmatoarele doua variante:

a) Enfleurage (absorbtie la rece)Enfleurage-ul este o metoda utilizata in industria parfumurilor, cand planta are ocantitate mica de ulei, cu o valoare comerciala ridicata. Grasimea poseda oputere de absorbtie ridicata si in contact cu un parfum placut, absoarbe parfumulemis. Petalele sunt asezate pe un strat de grasime, la temperatura camerei, oanumita perioada de timp. Petalele epuizate sunt schimbate cu altele noi, iar maitarziu grasimea saturata este tratata cu alcool. Uleiul volatil este apoi obtinutprin distilarea amestecului alcoolic la temperaturi joase [49].

b) Macerarea (extractia la cald)Procesul maceratiei este asemanator cu cel de la enfleurage, cu doua diferentefundamentale. In cazul maceratie imersarea florilor se face in grasimi sau uleiuriincalzite in jur de 50-70°C si timpul de contact intre grasime si florile proaspeteeste mult mai mic; in succesiune, acelasi lot de grasime calda este pus in contactcu mai multe loturi de flori proaspete, pana cand grasimea devine saturata cuparfum floral. Grasimea parfumata este apoi spalata cu alcool, ca extractulobtinut din extractia la rece prin enfleurage.Aceasta varianta a extractiei cu grasimi se aplica foarte mult in ultima vreme,preluand o mare parte din materiile prime vegetale. Asfel se obtin extractele dinflori de trandafir, portocali, narcise, viorele etc.Parfumurile obtinute prin macerare sunt mai bogate si armonioase decat celeobtinute prin extractie cu solventi volatili.

7.1.4Extractia cu gaze lichefiateEvolutiile in sectorul tehnologic si aprofundarea din punct de vedere fizicochimica operatiilor unitare au facut ca acest procedeu sa devina aplicabil la scara industriala.Avantajele oferite de gazele lichefiate sunt urmatoarele:• consum termic redus;• posibilitatea excluderii contactului cu oxigenul;• inexistenta problemelor derivate din prezenta reziduurilor de solventi inextracte;• utilizarea unor gaze netoxice (CO2, freoni, butan etc.).Rezultatele cele mai bune s-au obtinut cu butan si bioxid de carbon. Butanul sefoloseste cu succes pentru extragerea odorantelor din flori, sub numele de"procedeu butaflor", fiind aplicat in Franta de mai multi ani. Butanul este foarteselectiv, prin evaporare progresiva permitand separarea unei fractiuni parafinice;

14

extractele obtinute din unele flori sunt calitativ mai bune si mai putin coloratedecat cele obtinute cu solventi organici care au un continut mai mic de ceruri sicomponenti grasi.Cu toate dificultatile tehnice impuse de operarea cu presiune inalta, extractia cugaze subcritice si supracritice a devenit in ultimii ani un procedeu industrial deobtinere a odorantelor si aromelor naturale [50-52].

Extractia cu CO2 supercriticFluidele supercritice au fost utilizate ca solventi pentru o mare varietate deaplicatii, printre care si extractia uleiului volatil. Dezvoltata din anii 1980aceasta tehnologie devine din ce in ce mai populara astazi. Extractia cu CO2supercritic permite recuperarea diferitelor tipuri de arome naturale si uleiurivolatile cu o eficacitate ridicata. Daca costurile si problemele tehnice ce implicaoperarea la presiune inalta ar putea fi rezolvate, aceasta ar fi metoda preferatapentru aplicarea in industria extractiei uleiului volatil. Nici o urma de solvent nuramane in produsul final, ceea ce reprezinta un grad inalt cand este comparat cuprodusele obtinute prin alte metode de extractie.Principalele avantaje ale extractiei cu fluide supercritice: Fluidele supercritice au puterea de solvatare similara cu cea a solventilororganici, dar cu o putere de difuzie mai mare, vascozitate mai mica sitensiune superficiala mai mica. Separarea solventului se face usor si rapid. In procesele industriale care implica produse alimentare sau farmaceutice,nu exista riscul contaminarii acestora cu solvent, ca in cazul utilizariisolventilor organici clasici. Fluidele supercritice sunt, in general, ieftine, simple si sigure. Costurile de eliminare a solventului sunt mai mici, iar fluidele sunt simplude reciclat.

7.1.5Extractia prin presareAcest procedeu de obtinere a uleiurilor volatile se aplica in putine cazuri sinumai la acele plante sau parti din plante in care uleiul volatil se gaseste incantitate mare, acumulat in glande secretoare dispuse superficial.Industrial, procedeul se aplica pentru obtinerea uleiurilor volatile din fructecitrice (lamai, portocale, bergamot etc.).Procesul consta in presarea mecanica, cu diferite dispozitive, a cojilor fructelor,dupa indepartarea sucului. Impreuna cu uleiul volatil sunt eliminate din coaja sialte substante: mucilagii, pectine, proteine, coloranti liposolubili, apa etc. Uleiulvolatil se separa prin decantare si se filtreaza.O alta metoda este filtrarea centrifugala, aplicata asupra cojilor tocate, urmata dedecantarea si filtrarea uleiului volatil.Exista procedee in care uleiul volatil este extras din fructul intreg cu ajutorulunui dispozitiv prevazut cu numeroase ace care practica intepaturi superficiale incoaja fructului, concomitent cu trecerea lui sub jet de apa.Uleiurile volatile obtinute pe aceasta cale au calitati superioare celor similare,obtinute prin antrenare cu vapori de apa, deoarece sunt eliminati factorii careproduc degradari asupra lor.

15

8 CEAIUL DE BUSUIOC.PREPARARE

Cand prepari ceaiul de busuioc este indicat sa folosesti frunze proaspete si cateva seminte care nu

trebuie macinate. Odata ce apa incepe sa fiarba, acopera oala, redu flacara si lasa apa sa fiarba 45 de

minute la foc mic, apoi poti adauga aceeasi cantitate de frunze proaspete, sau jumatate de cantitate de

frunze uscate. Lasa busuiocul sa stea in apa fiarta inca 25 de minute, iar apoi ceaiul poate fi

consumat; se poate strecura si se poate folosi cand este necesar.

Doza zilnica poate fi de 2 cani si il poti consuma sau face gargara cand este nevoie. Odata ce este

racit si devine caldut, ceaiul poate fi strecurat cu grija folosind un tifon si utilizat pentru spalatul

ochilor daca acestia sunt infectati.

Este normal ca oamenii sa sufere de dureri de cap insa cu toate acestea, nu este mereu posibil sa

gaseasca un remediu simplu pentru a alina aceasta problema. Un tratament pe baza de busuioc este

insa una dintre solutii. Pentru a-l prepara, te, sinuzită, amigdalită, pneumonii foloseste o cana de apa

fiarta si adauga o lingurita rasa de busuioc uscat si macinat. Busuiocu trebuie lasate sa se infuzeze in

apa 10 minute; apoi pot fi strecurat pentru a indeparta partile solide si lasat sa se raceasca iar la sfarsit

pot fi adaugate 2 lingurite pline de tinctura obtinuta din alune. Solutia poate fi folosita oricand este

necesar, sub forma de compresa aplicata direct pe fruntea si tamplele persoanei respective.

9 UTILIZARI CULINARE ALE BUSUIOCULUI

Busuiocul este folosit in bucataria multor culturi in forma proaspata, inghetata sau uscata, pentru a

condimenta diferite preparate de peste, omlete, salate, sosuri, umpluturi si in numeroase preparate de

paste, pizza, fiind de asemenea folosit in condimentarea diferitelor mancaruri de legume, cum ar fi

anghinarele, broccoli, morcovii si vinetele.

Ca si condiment, busuiocul se poate folosi cu rosii, fiind deseori servit ca si garnitura, oferind

totodata o aroma la prepararea pastei de rosii. Este de asemenea folosit pentru prepararea

pesto-ului, un sos delicios italian, ce contine ingrediente ca usturoi si ulei de masline, putin parmezan

sau muguri de pin.

Frunzele proaspete de busuioc pot fi adaugate la salate pentru imbunatatirea gustului de ierburi,

cea mai buna modalitate de a pastra aroma frunzelor este sa le rupi in bucati. Pentru aroma, frunzele

proaspete de busuioc pot fi de asemenea adaugate la otetul si la uleiul de masline.

16

Bibliografie:

1. Constantin Parvu – Universul plantelor, Editura Asab, 2006

2. Maria Nita – Imunitatea si plantele medicinale, Editura Aius, 2011

3. Maria Popescu - Galenoterapia. Vindecarea bolilor prin ierburi, Editura

Semne, 2011

4. www.wikipedia.org

5.www.farmaciata.ro

6.Curs de procesare avansata a plantelor medicinale

17