Necesitatea Implementarii Educatiei Urbane in Societatea Bucuresteana - Constantin Ciungulet

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM „ION MINCU”

BUCUREȘTI, 2011

Necesitatea implementării educațieiurbane în societatea bucureşteană

Îndrumător: lector dr. ȘTEFAN VIANU

Stud. arh.CONSTANTIN CIUNGULEȚ

Anul 6, Arhitectură, UAUIM, Bucureşti

Constantin CIUNGULET p. 2

CUPRINS

CUPRINS .............................................................................................................................................................. 2

I. PLANUL DEZVOLTAT AL LUCRĂRII .................................................................................................................. 3

II. INTRODUCERE ................................................................................................................................................ 6

III. CONȚINUT .................................................................................................................................................. 9

1. PERCEPŢIA ORAŞULUI ÎN DIMENSIUNILE SALE. IMPORTANŢA ACESTEI PERCEPŢII ŞI A ÎNŢELEGERII

ORAŞULUI ........................................................................................................................................................... 9

2. CE ESTE ŞI CARE ESTE SCOPUL EDUCAŢIEI URBANE? ............................................................................... 17

3. CUM SE FACE EDUCAŢIA URBANĂ? ......................................................................................................... 18

a. METODE DE EXPUNERE A PROBLEMELOR ........................................................................................... 18

b. METODE DE IMPLICARE(PARTICIPARE). SPAȚIUL PUBLIC – CONDIȚIE PENTRU PARTICIPARE............. 21

4. UNDE SE POATE FACE EDUCAŢIA URBANĂ? ............................................................................................ 23

a. CENTRUL DE EDUCAŢIE URBANĂ......................................................................................................... 24

b. ALEGEREA CENTRULUI ISTORIC CA AMPLASAMENT............................................................................ 26

5. CUI ÎI ESTE ADRESAT CENTRUL DE EDUCAŢIE URBANĂ?.......................................................................... 27

a. ASOCIAŢIILE, ORGANIZAŢIILE NON-PROFIT, FUNDAŢIILE CARE AU CA SCOP ÎMBUNĂTĂŢIREA

CALITĂŢII ORAŞULUI, INFORMAREA CETĂŢENILOR, IMPLEMENTAREA EDUCAŢIEI URBANE; ...................... 28

b. CETĂŢENII CARE VOR SĂ SE INFORMEZE SAU CHIAR SĂ SE IMPLICE ÎN ACTIVITĂŢILE CIVICE ALE

CENTRULUI ................................................................................................................................................... 29

c. LOCUITORI AI ORAŞULUI CARE AJUNG INOPINAT ÎN APROPIEREA CENTRULUI, TURIŞTI, TINERI

CURIOŞI......................................................................................................................................................... 31

IV. CONCLUZII - NECESITATEA IMPLEMENTĂRII EDUCAŢIEI URBANE ÎN SOCIETATEA BUCUREŞTEANĂ ....... 33

1. CONCEPT .................................................................................................................................................. 35

2. CONTEXT .................................................................................................................................................. 35

3. SPAŢII ....................................................................................................................................................... 37

VI. BIBLIOGRAFIE ȘI WEBOGRAFIE ................................................................................................................ 40

1. BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................................... 40

2. WEBOGRAFIE ........................................................................................................................................... 41


I. PLANUL DEZVOLTAT AL LUCRĂRII

Mesajul pe care lucrarea de față vrea să îl transmită este acela că relația

dintre om și oraș poate fi îmbunătățită prin implementarea unor măsuri de

educare a cetățenilor în vederea înțelegerii orașului și a înlesnirii comunicării

dintre cele două părți. Pentru a permite dialogul dintre om şi oraș trebuie avut

în vedere modul în care cele două pot interacționa. Vom încerca mai întâi să

analizăm modul în care orașul poate fi perceput de către locuitorii săi şi să

arătăm importanța acestui lucru.

1. În acest capitol vom defini conceptele cu care vom argumenta mai departe

și vom stabili importanța înțelegerii orașului de către cetățeni. Percepția

orașului în dimensiunea sa funcționala, istorică și estetică se pune în

evidență prin spațiul public. Aici oamenii conștientizează orașul în

complexitatea sa. Prin percepție, ei înțeleg orașul. Vom cerceta metode

pentru favorizarea acestei percepţii şi vom demonstra că educaţia urbană

ajută în acest proces.

2. În continuarea lucrării vom stabili că educația urbană este ansamblul

metodelor ce influențează și modelează conștient și sistematic cunoștințele

locuitorilor legate de oraş în dimensiunile sale. Scopul ei este îmbunătățirea

relației dintre oraș și locuitorii săi şi explicarea urbanului și are drept

fundament nevoia de implicare a cetățenilor în viața urbană.

3. Mai departe vom cerceta metodele de implementare a educaţiei urbane în

societatea bucureşteană, utilizând mai întâi ideea expunerii oraşului

oamenilor şi apoi de participarea acestora la evoluţia sa.

3.1. În susținerea expunerii vor acţiona pe rând: oraşul ca exponat,

galerii şi spaţii expoziţionale ce prezintă dimensiunile oraşului şi


acţiuni sau evenimente propuse spre desfăşurare de asociaţii şi

organizaţii non-profit ce au ca scop urbanitatea în diferitele sale

forme.

3.2. În ceea ce priveşte participarea oamenilor la evoluţia oraşului,

metodele prin care este posibil acest lucru sunt dezbaterile

publice, conferinţele şi prelegerile, workshop-urile ce au la bază

dezvoltarea ideilor oamenilor implicați. Ei vor fi indrumați pentru a

ajunge la autorităţile executante de membrii grupurilor non-

guvernamentale, asociatiilor non-profit, de specialişti şi de

intelectuali.

4. Vom căuta apoi locul cel mai potrivit în care se pot desfăşura astfel de

expuneri și activități, și vom utiliza in acest scop un centru de educație

urbană situat în centrul istoric al oraşului.

4.1. Configurarea arhitecturală a centrului favorizează interacţiunile

dintre om şi oraş (spaţii de expunere a oraşului şi spaţii pentru

participarea în viaţa oraşului).

4.2. Acest centru este transpunerea în arhitectură a spațiului public

necesar unor asemenea evenimente tematice, iar plasarea sa în

centrul istoric al orașului este benefică pentru funcția de expunere

a orașului. Alt motiv pentru această alegere este accesibilitatea

unor diverse categorii de oameni prezente în zona istorică a

oraşului.

5. Centrul este dedicat în primul rând cetățenilor orașului şi mai apoi celor din

afara limitelor oraşului. De asemenea centrul adăposteşte şi sediile unor

grupări non-profit cu obiective de natură social-urbana.


5.1. Medierea dintre cetăţeni şi autorităţi aparţine organizaţiilor non-

guvernamentale, fundaţiilor şi asociaţiilor non-profit cu profil

dedicat oraşului. Acestea beneficiază de spaţii amenajate în cadrul

centrului.

5.2. Cetăţenii oraşului pot fi dornici să se implice în viața urbană și

conștienți de importanța înțelegerii orașului şi ajung într-un astfel

de centru cu un scop clar stabilit.

5.3. Mai sunt şi cei care ajung din întâmplare dar care își pot descoperi

orașul, iar mai apoi poate chiar vor vrea să contribuie la

schimbările ce au loc în evoluția sa. Turiștii pot aduce idei noi și se

pot implica chiar cu experiența acumulată în orașele din care

provin.

În concluzie, vom stabili necesitatea existenței educației urbane într-o

societate urbană, vom analiza factori ce ar determina Bucureștiul să dezvolte o

asemenea preocupare și mai apoi vom decide necesitatea implementării

educației urbane în societatea bucureșteană.

Proiectul de diplomă va studia căile prin care se poate realiza un centru

de educație urbană în centrul istoric al Bucureștiului, la intersecția străzilor

Lipscani și Șelari. Acest studiu de caz va concretiza rezultatul obţinut în urma

cercetării teoretice.


II. INTRODUCERE

În această lucrare vom identifica motivele pentru care este necesară

existenţa unor spaţii destinate informării locuitorilor oraşului, posibilităţile

acestora de a-şi expune ideile privitoare la oraş, de a se implica în dezbateri şi

discuţii publice ce au ca scop îmbunătățirea relaţiei dintre om şi oraş.

Vom analiza felul în care este perceput oraşul de către locuitorii săi în

dimensiunile sale: istorică, funcţională şi estetică. Cele trei căi de a percepe

oraşul sunt fundamentale pentru înţelegerea sa de către cetăţeni. Pentru a

defini importanţa înţelegerii oraşului de către locuitorii săi din cele trei

perspective vom stabili că cercetarea şi observarea cadrului în care trăim poate

ajuta la identificarea anumitor aspecte ale calităţii urbane (istorică, funcţională

sau estetică). În acest fel, orice disfuncţionalitate conduce către sursa care a

cauzat-o. Această sursă poate fi observabilă nu doar de autorităţi ci şi de

cetăţeni care pot propune dezbateri publice tematice.

În continuare vom defini noţiunea de educaţie urbană prin influenţarea

sistematică şi conştientă a cunoştinţelor locuitorilor legate de oraş în

dimensiunile sale: funcţională, istorică şi estetică. Pentru a favoriza existenţa

unor măsuri care să confere cetăţenilor cunoştinţe legate de oraş, vom stabili

îmbunătăţirea calităţii relaţiei dintre urbs şi civitas ca scop al educaţiei urbane.

Vom restrânge metodele de implementare a educaţiei urbane în

societatea unui oraş în două categorii: metode de expunere şi metode de

implicare. Pentru expunere se pot folosi atât materiale ce aduc aminte indirect

de problemele vizate, iar aici ne referim la galerii de arte plastice şi fotografie,

spaţii amenajate pentru proiecţii, instalaţii artistice, săli de lectură etc., sau se

poate folosi oraşul în sine ca exponat. Arhitectura exprimă dimensiunile


oraşului prin capacitatea clădirilor şi amenajărilor exterioare sau interioare de a

se raporta la istorie, funcţiuni şi valori estetice. În acest fel, oraşul edificat îşi

expune cel mai bine trăsăturile în fiecare dintre aceste dimensiuni. Locuitorii

unui oraş văd aceste fragmente expuse şi le descifrează prin contemplare; vom

folosi conceptul de privire1 pentru a exprima ideea că existenţa unui obiect şi

caracteristicile sale depind în aceeaşi măsură de cel care l-a realizat dar şi de cel

care îl priveşte. De aici vom înţelege că existenţa unui spaţiu public ce poate

găzdui interacţiunile dintre cetăţeni, precum şi pe cele dintre cetăţeni şi

autorităţi, intelectuali sau specialişti, directe sau prin intermediul unor

moderatori avizaţi, este o condiţie imperativă.

Pentru aplicarea educației urbane există organizații non-guvernamentale

care se ocupă cu acest lucru. Printre acestea menționăm ATU(Asociația pentru

tranziție urbană) și Asociația Komunitas. Există de asemenea posibilitatea

editării unui Manual de Educație urbană, fapt ce ar implica tinerii din școli și

licee. Metodele de implementare a educației urbane sunt favorizate de

existența unui centru dedicat și astfel vom cerceta posibilitatea apariţiei unui

centru de educaţie urbană. Acest ansamblu arhitectural ar avea menirea să

rezolve problemele de ordin spaţial ce se ivesc din dorinţa de a implementa

educaţia urbană. Prin intermediul acestui centru pune în evidență legătura

dintre urbs şi civitas şi se favorizează trecerea de la statutul de locuitor al

oraşului la cel de cetăţean implicat avizat. Datorită folosirii în sine a oraşului ca

exponat şi ca obiect de studiu al educaţiei urbane, trebuie analizată amplasarea

unui astfel de centru în zona cu cea mai mare valoare arhitecturală şi istorică a

oraşului Bucureşti: centrul vechi.

1 Maciocco, Giovanni, Tagliagambe, Silvano, People and space – New form of Interaction in the City Project(Urban and Landscape Perspectives, vol. 5), Springer Science + Business Media B.V., 2009


Un astfel de amplasament poate favoriza circulaţia unui volum mare de

oameni în interiorul centrului. Oamenii ce pot ajunge în această zonă populată

a oraşului (zonă de promenadă pentru turişti, destinaţie pentru distracţie a

tinerilor și de nostalgie pentru cei vârstnici) se pot opri în spaţiile incitante ale

centrului, acestea stârnind cel puţin curiozitatea unora. Totodată, centrul ar

beneficia şi de prezenţa unor persoane dornice să se implice în viaţa oraşului.

Unii dintre ei pot veni cu dorinţa de a participa la dezbateri şi/sau conferinţe

tematice şi de a-şi expune ideile privitoare la existenţa urbană. Cei dornici ar

putea fi îndrumaţi şi ajutaţi să îşi orienteze eforturile sistematic prin educaţia

ce se exercită în cadrul centrului de un personal calificat şi de asemenea de

membrii asociaţiilor, organizaţiilor non-guvernamentale sau al fundaţiilor care

au ca scop îmbunătăţirea calităţii oraşului, informarea cetăţenilor,

implementarea educaţiei urbane.

În finalul tezei vom expune necesitatea dezvoltării educaţiei urbane

pentru societatea bucureşteană, vom demonstra posibilitatea existenţei unui

astfel de centru de educaţie urbană în centrul vechi al oraşului Bucureşti. În

continuarea vom examina din punct de vedere arhitectural cum s-ar concretiza

un astfel de program de arhitectură.


III. CONȚINUT

1. PERCEPŢIA ORAŞULUI ÎN DIMENSIUNILE SALE. IMPORTANŢAACESTEI PERCEPŢII ŞI A ÎNŢELEGERII ORAŞULUI

Este cunoscut faptul că oraşul poate fi definit ţinând cont de mai multe

criterii. Aceste criterii ajută la o clasificare atât a tipurilor de oraşe dar şi a

modului în care oraşul în sine poate fi perceput. Cei care percep oraşul într-

unul sau în mai multe feluri sunt în primul rând locuitorii săi. Ei sunt cei care

interacţionează cel mai mult cu partea publică a oraşului. Acest fragment

important al spaţiului urban, cel public, depinde de mai mulţi factori care îi

definesc caracterul. Un oraş trebuie să funcţioneze, evoluţia în timp a unui oraş

ţine cont de istoria sa şi şi-o exprimă, un oraş trebuie să ţină cont de legi

estetice ce îi definesc forma. Aceste trei dimensiuni sunt cele care se manifestă

cu precădere în spaţiul public. Aici, locuitorii săi îl percep, iau parte la viaţa

creată de structurile sale şi experimentează trăirile împreună cu evenimentele

ce au loc în oraş.

Relaţiile între om ca locuitor al oraşului şi oraş se bazează foarte mult pe

percepţie. Felul în care oraşul se arată locuitorilor săi le influenţează acestora

viaţa. Oraşul nu îndeplineşte rolul fără funcţiunile sale structurate, nu poate

exista desprins de epoca în care trăim, nu poate constitui un ambient plăcut

dacă este creat contrar unor reguli estetice. Pentru că locuitorii săi să poată trăi

în armonie cu oraşul trebuie să îşi exprime opiniile: să îl perceapă, să îl

analizeze iar apoi să propună idei – să participe. La baza capacităţii oamenilor

de a putea construi mediul în care trăiesc stă un proces de înţelegere şi


interpretare care nu se poate rezuma la un set de reguli şi presupuneri,

deoarece ţine de acţiunile şi istoria lor în ansamblul2.

Implicarea cetăţenilor în transformările oraşului depinde de felul în care

este văzut oraşul. Să folosim conceptul de privire ca metodă de a utiliza la

maximum perspectivele de acţiune ce apar în momentul în care peisajul începe

să se arate şi astfel să facă vizibilă legătura dintre peisaj şi oraş, să demonstreze

în acest sens că este posibilă o relaţie între acţiunea oamenilor şi construcţia

unui oraş. Prin peisaj înţelegem imaginea urbană, din interiorul unui oraş, iar

aceasta există doar atunci când cineva îl vede. Pe măsură ce interesul

cetăţenilor faţă de mediul înconjurător urban s-a diminuat, odată cu apariţia şi

dezvoltarea oraşului modern, timpul petrecut de aceştia în contemplare a

scăzut, ajungând în ultimul timp să se rezume la momente. Pentru a putea

ridica nivelul relaţiei dintre om şi oraş, dintre cetăţean şi urban, pentru a

împăca civitas-ul cu urbs-ul este necesară valorificarea acestor clipe. Acest

lucru devine posibil atunci când creşte nivelul de conştientizare al oamenilor în

privinţa existenţei acestei probleme.

Trebuie explicat sensul cuvântului urban folosit în construcţia

argumentului. Definiţia din DEX3 conţine sinonimul orăşenesc şi nuanţa privitor

la oraş, de asemenea calitatea unui individ de a da dovadă de urbanitate.

Urbanitatea4 se explică prin provenienţa din latinescul urbanitas, -atis tradus ca

viaţa de oraş. Tot din latină folosim cuvântul urbs, urbis care înseamnă oraş,

reşedinţă, republică, în sensul său de teritoriu locuit cu însemnătate

administrativă, politică şi socială foarte ridicată. Pentru a exemplifica acest

înţeles al cuvântului, trebuie menţionat că acest termen era atribuit în sens

2 Ibidem, pag. 1033 URBÁN, -Ă, urbani, -e, adj. Care ține de oraș, privitor la oraș; orășenesc. Fig. (Despre atitudinea sau modul decomportare al cuiva) Care dă dovadă de urbanitate; politicos, civilizat. – Din fr. urbain, lat. urbanus.4 URBANITÁTE s. f. (Rar) Atitudine, comportare plină de politețe, de bună-cuviință; urbanism. – Din fr. urbanité,lat. urbanitas, -atis.


comun Romei. Din aceste explicaţii se înţeleg dimensiunile urbs-ului în

varietatea lor: politică, istorică, funcţională, administrativă, socială, comercială

şi productivă, estetică etc.

Dacă considerăm urbanul ca fiind cadrul în care se desfăşoară activităţile

oamenilor, avem nevoie să ne definim un termen pentru a caracteriza

capacitatea oamenilor de a se manifesta în cadrul urbanului, de a-şi expune

dorinţele în raport cu schimbările ce pot avea loc şi de a formula idei susţinute

legate de urbanitate: civitas. Denumirea din latină se explică prin dreptul de a fi

cetăţean, dreptul de a fi om liber. Nuanţa pe care o vom folosi mai departe este

aceea ce caracterizează dreptul unui cetăţean de a se implica în viaţa urbană.

Acest drept se manifestă prin capacitatea locuitorilor din oraş de a formula idei,

de a propune soluţii şi de a participa la viaţa urbană în toate dimensiunile ei.

Conceptul de participare este definitoriu pentru ideea de asimilare: „Cunoştinţă

nu poate fi redusă doar la simple reguli de învăţare şi concepte care descriu

lumea; din contră, este rezultatul unui proces de construcţie socială, colectivă.

Deci, singura formă de învăţare eficienţa este participarea într-un astfel de

proces.” 5Aşadar, participarea este esenţială în relaţia dintre urbs şi civitas.

Această raportare bilaterală între urban şi cetăţeni, determină o evidentă

influenţare a unei părţi de către cealaltă. În momentul în care una dintre

acestea nu reuşeşte să îşi îndeplinească funcţiile, cealaltă are de suferit în mod

inevitabil. Datorită implicării reduse a civitas-ului în urbs, simptom observat în

special după dezvoltarea oraşului modern, s-a creat o decădere a celui din

urmă. Această decădere a fost redirecţionată înapoi către cetăţeni şi astfel s-a

produs o ruptură între urbs şi civitas. Din cauza înrăutăţirii acestei raportări

civitas-ul nu reuşeşte să aibă o influenţă activă asupra urbs-ului, ba mai mult

decât atât, produce efecte nedorite; în acelaşi timp se deteriorează ca civitas

5Ibidem, pag. 87


însăşi, devenind pasivă şi cristalizată. Astfel, încercând să schimbăm raportul

dezechilibrat dintre cele două componente ale oraşului, apare dorinţa de a crea

oportunităţi de manifestare a nevoilor ambelor părţi, de a propune idei sau cel

puţin de a face această problemă vizibilă în societate. Pentru a exista

posibilitatea creării unei astfel de ocazii trebuie să existe în primul rând un

spaţiu public de expunere a acestei probleme. Noţiunea de spaţiu public o

definim în ideea folosită de Hannah Arendt6, convenind asupra faptul că tot

ceea ce este în expus în public este auzit, văzut şi simţit de către ceilalţi. Şi ce

este mai important pentru oraş dacă nu ideile ce susţin dezvoltarea lui

sistemică, expunerea problemelor ce nu sunt auzite sau văzute în alt mod şi

propunerile exprimate acolo unde este cazul. Spaţiul public crează prilej pentru

interacţiuni, oferă oamenilor şansa de a se expune pe ei înşişi în toată

complexitate existenţei lor urbane. Totodată oraşul devine expus. Oamenii au

posibilitatea de a-l vedea. Iar acest lucru înseamnă a-l cunoaşte. De aici mai e

un pas până la dobândirea capacităţii oamenilor de a îl folosi aşa cum trebuie,

de a-l îndrăgi aşa cum este şi de a-l corecta atunci când greşeşte. Oraşul devine

prin cunoaşterea sa de către cetăţeni un membru al comunităţii. Este liantul ce

ţine oamenii împreună, iar dacă aceştia nu îl cunosc în toate dimensiunile sale,

riscă să rupă relaţiile lor cu ceilalţi.

Şi care sunt dimensiunile sale de care oamenii trebuie să fie conştienţi

mai presus de toate?

Dimensiunea funcţională: oraşul este un organism ce îndeplineşte

anumite funcţii. Are zone cu rol de adăpostesc (funcţia de locuire), zone ce

relaxează (funcţia de loisir) şi zone ce prilejuiesc munca (funcţia de lucru);

conexiunile dintre ele sunt de asemenea părţi integrante ale oraşului. Oraşul

trebuie să funcţioneze, iar aşa cum îl definea Le Corbusier, ar trebui să conţină

6 Arendt, Hannah, The human condition, University of Chicago Press, Second edition, Chicago, 1998


doar aceste elemente. Este o definiţie pentru epoca maşinilor folosită la

începutul secolului al XX-lea, ce nu ar putea funcţiona astăzi, în simplitatea ei. O

definiţie mai actuală o oraşului îl descrie ca un sistem complex, deschis care

conţine elemente de viaţă urbană şi elemente de cadru urban. Oraşul este un

întreg definit prin interrelaţionarea simbiotică între un subsistem social al

comunităţii şi unul spaţial al aşezărilor umane. Supravieţuirea oraşului este

dependentă de adaptările succesive cu preţul unor pierderi permanente de

substanţă şi identitate, ţinute sub control pentru a evita dispariţia unor

trăsături definitorii favorabile oraşului.

Fig. 1. – Perspectivă aeriană a orașului Barcelona

Fig. 2. – Planul orașului

Islamabad(Pakistan)

Dar oraşul s-a format (chiar şi atunci când a fost proiectat din temelii) sub

influenţa timpului. Dimensiunea istorică a oraşului este prezentă în fiecare

element constitutiv al său. Fie că vorbim despre mari bulevarde şi zone

sistematizate sau ajungem la detaliile unei faţade de prăvălie situată la


marginea oraşului, istoria este prezentă în esenţa lor, uneori evident, alteori

disimulat, iar în unele cazuri chiar fără voia sau ştiinţa proiectantului. Aceste

nuanţe pe care le include orice element urban definesc traiectoria evoluţiei sale

în timp, iar oamenii cu rol decizional (autorităţi, intelectuali, specialişti sau

cetăţeni cu spirit civic) sunt obligaţi să le cunoască.

Fig. 3. – Macheta Berlinului lui Speer

Indiferent de natură sa

istorică sau de căile prin care

reuşeşte să rezolve funcţiile

sale, oraşul deţine o

dimensiune estetică.

Arhitectura prezentă în limitele

urbanului îi defineşte în mare

măsură caracterul. Iar

arhitectura are o componentă

artistică, ce se raportează la

estetică. Întrebări legate de

estetică în jurul practicii şi

aprecierii arhitecturii ţin de poziţia pe care o ocupă arhitectura în viaţa omului.

De ce apreciem arhitectura; şi în ce mod este ea importantă pentru noi? Aceste

nelămuriri se plasează în afara istoriei arhitecturii. Ele nu concurează cu datele

istorice ale evoluţiei în arhitectură; nici nu încearcă să explice variaţiunile

regionale. Mai degrabă, aceste întrebări atemporale sunt pentru a ne dezvălui

natura esenţială a artei, pentru a putea înţelege ce este arhitectura.7 Aşadar,

putem spune că trebuie percepute trăsăturile unui oraş ce nu sunt legate de

7 Winters, Eduard, Aesthetics and Architecture, MPG Books Ltd., Bodmin, Cornwall, 2007, pag. 4


istorie sau care nu sunt influenţate de poziţionarea geografică. Necesare vieţii

umane, în complexitatea ei, nu sunt numai activităţile ce îi asigură existenţa

fizică ci şi cele ce îi pot da satisfacţii, ce îi descriu existenţa socială şi chiar

spirituală. Cetăţeanul unui oraş nu poate să folosească oraşul doar pentru a-şi

crea cadrul propice pentru traseul de acasă la serviciu şi înapoi. Oraşul are mult

mai multe de oferit. Iar arhitectura este mediul prin care se crează dialogul

între om şi oraş. Pentru accesul la această legătură, trebuie ca oamenii să fie

apţi pentru o percepţie estetică a oraşului ca formă particulară a percepţiei, o

conştientizare a artei (deci şi a arhitecturii) sau în general a mediului

înconjurător, ce implică senzaţii şi trăiri8. Percepţia acţionează ca modalitate de

acceptare a mesajului transmis de obiectul arhitectural, de cadrul urban sau de

mediul înconjurător. Prin percepţie se poate face asimilarea unor informaţii

noi, se pot decripta simboluri ascunse în estetica exponatului. Astfel oamenii

pot începe o interacţionare critică cu oraşul, încep să îl cunoască. Iar prin

cunoaştere se pot ataşa sentimental de valorile sale. O metodă bună pentru a

se stabili o legătură afectivă între om şi oraş este comunicarea în cadrul

comunităţilor a mesajelor decriptate de fiecare individ în parte. Oamenii au

nevoie de o concepţie destul de largă a arhitecturii ca să înţeleagă toate sau

majoritatea lucrărilor create de arhitectură, obţinută din cât mai multe exemple

din perioade istorice sau zone geografice diferite; de asemenea, au nevoie de

această concepţie pentru a demonstra locul pe care arhitectura (indiferent de

loc şi timp) îl ocupă în afecţiunea noastră colectivă9. De la a cunoaşte conştient

ce înseamnă arhitectura pentru viaţa noastră socială până la conştientizarea

influenţelor oraşului în societate este un pas mic pe care îl putem face. Oraşul

îşi manifestă influenţa prin dimensiunea sa estetică, în acest mod conturează

caractere şi moduri de viaţă pentru locuitorii săi. Indiferent de stilul arhitectural

8 Zahariade, Ana Maria, Curs ACP, UAUIM, Bucuresti, 20109 Winters, Eduard, Aesthetics and Architecture, MPG Books Ltd., Bodmin, Cornwall, 2007, pag. 7


căruia îi stă mărturie, clasicismul realizat din dorinţa Creatorului, modernismul

ca produs al ştiinţei şi tehnicii, funcţionalismul cu puterea sa de a exprima

funcţiunea pe care o adăposteşte, structuralismul conform căruia “tiparele

fundamentale ale relaţiilor sociale şi ale comportamentului uman ar putea

furniza bază pentru forme arhitecturale”10 sau altele care îşi exprimă regulile în

mod variat, oraşul se foloseşte de dimensiunea estetică pentru a se expune

cetăţenilor săi.

Fig. 4. - Florenta

Conştientizarea prin percepţie a oraşului rezultă din accesul oamenilor la

metode de asimilare a informaţiilor legate de oraş în aspectele sale menţionate

anterior. Aceste metode conturează împreună ideea de educaţie urbană. În

continuare vom defini conceptul şi vom stabili obiectivul unei astfel de educaţii.

10 Melvin, Jeremy, …isme, sa intelegem stilurile arhitecturale, Editura RAO, Bucuresti, 2010


2. CE ESTE ŞI CARE ESTE SCOPUL EDUCAŢIEI URBANE?

Explicaţia pe care o vom folosi ne ajută în lămurirea fenomenului de

fundamentare a unui mediu propice pentru cetăţeni în vederea asimilării de

cunoştinţe legate de oraş. Astfel, educaţia urbană este ansamblul cunoştinţelor

ce se adresează spre învăţare cetăţenilor unui oraş, sistematizarea şi ordonarea

acestora cu scopul principal de a clarifica noţiunea de urban şi dimensiunile

acestuia. Educaţia urbană nu substituie educaţia civică, ce se referă la

promovarea unor concepte/valori de bază precum egalitatea, demnitatea,

solidaritatea, participarea, libertatea, dreptatea, pacea, cu scopul de a forma

cetăţeni conştienţi nu numai de problemele oraşului în care trăiesc ci, în

general, de cele ale societăţii în toate aspectele ei: economic, politic, social,

juridic, etic etc.

Problematica existenţei educaţiei urbane începe când încercăm să o

alipim unuia dintre domeniile: educaţie şi învăţământ, arhitectură şi urbanism,

sociologie. Trebuie spus că ideea că un cetăţean al unui oraş are în atribuţiile

sale obligaţia de a se implica în viaţa urbană se poate subordona oricărui

domeniu precizat mai sus. Însăşi dreptul de a fi cetăţean al unui oraş, de a

beneficia de toate cele oferite de urban (sistem complex de activităţi şi spaţii),

indică polivalenţa unui astfel de domeniu. Avem, deci, două variante pentru a

categorisi educaţia urbană ca mijloc de interacţiune cu oamenii: fie o

considerăm ca având elemente comune atât cu învăţământul cât şi cu

arhitectura sau cu sociologia, fie îi acordăm un domeniu de sine stătător, cel al

educaţiei urbane (care are ca scop îmbunătăţirea calităţii relaţiei dintre urbs şi

civitas). Oricare dintre aceste două posibilităţi are în comun cu cealaltă

influenţarea asumată şi sistematică a cunoştinţelor locuitorilor unui oraş legate

de urban şi în special de dimensiunile acestuia. Fie că ea se face interdisciplinar,

prin intermediul unor cursuri ce aparţin celor trei domenii menţionate fie că se


rezumă la o sintetizare a elementelor comune din învăţământ, arhitectură şi

sociologie, educaţia urbană are un singur scop: explicarea urbanului şi

argumentarea implicării cetăţenilor în viaţa urbană.

3. CUM SE FACE EDUCAŢIA URBANĂ?

Modalităţile de implementare a cunoaşterii oraşului au, fără îndoială,

legătură cu nivelul de coeziune şi etică socială al cetăţenilor. Se poate spune că

este fundalul pe care se începe tratarea comunităţii în vederea asimilării

informaţiei. Oamenii trebuie să fie deschişi pentru a putea vedea ce le este dat

să vadă şi pentru a putea analiza, doar astfel comentariile şi critica sunt

argumentate. Punctele de vedere ale unor oameni avizaţi sunt cele care

contează, iar în ceea ce priveşte estetică, cunoaşterea formelor dezvoltă spiritul

critic.

a. METODE DE EXPUNERE A PROBLEMELOR

Aşa cum am enunţat mai înainte, pentru că oraşul să poate fi ajutat în

existenţa sa, societatea urbană trebuie să îl cunoască. Procesul aparţine

fiecărui locuitor în parte, zi de zi, pe drumul către locul de muncă şi înapoi, în

timpul unei plimbări sau în momentele de contemplare pe care şi le rezervă

fiecare. Bineînţeles, această cunoaştere este una subiectivă, depinde de

experienţele personale ale fiecărui cetăţean în parte şi nu poate fi controlată

decât în măsura în care se defineşte un anumit standard critic. Este cazul a ceea

ce este general denumit bunul simţ, care nu este altceva decât istoria personală


şi socială a fiecăruia dintre noi11. Pe de altă parte, oamenii au parte de multe

experienţe comune. Numai experienţa unei lumi trăit aimpreuna cu ceilalţi care

o percep din diferite perspective ne poate face să vedem realitatea pură şi să

dezvoltăm un bun simţ comun. Fără acesta, suntem conduşi către experienţa

noastră subiectivă, care care numai simţirile, dorinţele şi aspiraţiile au o

realitate12. Fie că stau în zone diferite ale oraşului, că îl parcurg cu diferite

mijloace de transport, că au o pregătire critică sau nu, părţile comune ale

oraşului sunt cele care definesc caracterul său. Sunt calităţile şi defectele

generale, atmosfera obiectivă prezenta între graniţele sale. Cetăţenii ştiu foarte

clar ce le place şi ce nu la oraşul lor, dar nu sunt conştienţi că poate acele

lucruri sunt mai puţin importante decât altele de care nu au habar. Ele trebuie

expuse public, făcute vizibile în comunitate. Acest lucru se poate face în două

moduri: primul ar fi cel indirect, cu ajutorul unor elemente care mediază relaţia

om-oras, iar cel de-al doilea ar fi cel direct, prin expunerea pură a oraşului în

vederea observării sale de către oameni (atât locuitorii săi cât şi cei străini de

loc).

Fig. 5. – Lubeznik Center for the Arts

11 Maciocco, G., Tagliagambe, S., People and space Maciocco, Giovanni, Tagliagambe, Silvano, People andspace – New form of Interaction in the City Project (Urban and Landscape Perspectives, vol. 5), Springer Science+ Business Media B.V., 2009, pag. 10312 Arendt, Hannah, The human condition, University of Chicago Press, Second edition, Chicago, 1998, pag. 13


Varinta indirectă poate exista prin intermediul artei (artişti care îşi expun

viziunile avizate asupra oraşului, fotografii, proiecţii de filme, obiecte şi

instalaţii de artă contemporană – toate exprimând calităţi şi defecte ale

oraşului), al lecturii (scrieri, impresii ale unor trecători ce au văzut oraşul de-a

lungul vremii, lectură de specialitate), al prelegerilor ţinute de persoane avizate

care au capactiatea e a expune obiectiv, al ONG-urilor, fundaţiilor şi asociaţiilor

non-profit care au ca scop unic îmbunătăţirea calităţii oraşului şi a relaţiei

acestuia cu locuitorii săi. Oricare metodă dintre cele enunţate are capacitatea

de a incita omul de rând la o dorinţă de a cunoaşte, de a fii la curent cu

schombarile ce au dus la apariţia prezentului oraş. Trebuie să aibă această

capacitate! Este atât de important acest aspect încât neizbandirea acestei

metode poate crea o ruptură între puţinele persoanle avizate în a lua decizii în

viaţa oraşului şi majoritatea cetăţenilor care suportă consecinţele acestor

decizii.

Fig. 6. – Vedere

spre macheta

orașului Beijing


Modul direct de folosire a oraşului ca exponat, duce la realizarea unei

legături nemijlocite între om şi oraş. Ideea de a vedea oraşul nu trebuie să

existe numai în prezenţa educaţiei urbane, aici doar se începe drumul pe care

fiecare locuitor trebuie să îl parcurgă pentru a învăţa să trăiască cu adevărat în

oraşul său.

Oricare dintre cele două cazuri de etalare a calităţilor şi defectelor

urbanului sunt disponibile oamenilor indiferent care ar fi nivelul loc de

cunoaştere al oraşului. Diferenţa între cei care au noţiuni legate de

dimensiunile oraşului şi de felul în care civitas este legat de urbs vor avea o

viziune diferită asupra celor expuse faţă de cei care află pentru prima oară că

oraşul e al lor. Cu timpul însă, poate chiar după prima parcurgere e expoziţiilor,

cei din urmă vor ajunge la nivelul celor mai avansaţi şi vor cunoaşte rolul pe

care îl au în societatea urbană.

b. METODE DE IMPLICARE(PARTICIPARE). SPAȚIUL PUBLIC –

CONDIȚIE PENTRU PARTICIPARE

Odată aflate caracteristicile mediului urban în care trăiesc, oamenii ar

avea de ales în a se implica în viaţa urbană sau nu. În cazul dorit, acela de a se

construi un veritabil civitas activ, care se manifestă în schimbarea urbs-ului,

cetăţenii trebuie să cunoască căile prin care pot participa. Acest concept de

participare este imperativ pentru schimbările pe care le implică creşterea

nivelului de cunoaştere al urbanului. Participarea publică a fost recunoscută în

mai multe domenii ca o necesitate pentru o lume clădită mai rezistent. Această

participare trebuie să treacă de aparenţă şi să devină autentică, permiţând


parteneriatul şi cooperarea13. Participarea se manifestă în implicarea în

acţiunile ce conturează oraşul. Astfel se crează caracterul activ al participării.

Cetăţenii unui oraş îşi pot defini oraşul dacă învaţă să lucreze împreună şi să îşi

rezolve conflictele prin negociere şi compromis14.

Condiţia pentru participare este existenţa spaţiului public pentru

expunerea ideilor. Spaţiul public, numit de Hannah Arendt „space of

appearance”, există doar prin oamenii care se strâng împreună prin vorbire şi

acţiune şi deci precedă toate constituirile formale ale domeniului public şi

diferitele forme de guvernământ, care sunt de fapt variante în care se poate

organiza spaţiul public. Particularitatea sa este că, spre deosebire de celelalte

spaţii care sunt create de noi, nu supravieţuieşte actualizării mişcării ce l-a

creat, ci dispare nu numai prin dispariţia oamenilor ci chiar prin lipsa

activităţilor ce l-au constituit. Oriunde oamenii sunt împreună, spaţiul public

poate exista, dar nu este obligatoriu şi nici permanent15.

Fig. 7. – Prelegere TED Talks – Changing

Education Paradigms

Astfel, este clară necesitatea unor spaţii publice unde oamenii pot

participa la dezbateri ce privesc viaţa oraşului. O asemenea metodă de

13 Day, Christopher, Consensus design, Architectural Press, Oxford, 2003, pag. XII14 Frug, Gerald E., City making – Building communities without building walls, Princeton University Press,Princeton, NJ, 1999, pag. 915 Arendt, Hannah, The human condition, University of Chicago Press, Second edition, Chicago, 1998, pag. 199


implicare constituie apogeul acţiunii de implementare a educaţiei urbane în

societate.

4. UNDE SE POATE FACE EDUCAŢIA URBANĂ?

Aşa cum am arătat, oraşul trebuie să aibă spaţii publice. Spaţiile publice

sunt o condiţie pentru a crea un mediu propice participării oamenilor. Aceste

interacţiuni conduc la subiecte ce ţin de aspecte urbane, indiferent dacă

afectează societatea orăşenească în totalitatea ei sau sunt probleme locale ale

unei comunităţi restrânse. În momentul abordării unor astfel de subiecte,

oamenilor trebuie să li se ofere nu numai îndrumare în găsirea rezolvării ci şi un

spaţiu pentru dezbatere. Spaţii care pot fi, bineînţeles, spaţiile publice tipice:

pieţe, piaţete, amfiteatre urbane, parcuri, etc. Dar pot fi de asemenea

concentrate într-un ansamblu arhitectural. În aceste spaţii învăţarea se produce

prin conştientizarea puterii pedagogiei. Persoana astfel educată apare în ideea

că participarea la o astfel de învăţare ajută în creaţie şi în asumarea

provocărilor pe care participarea le aduce16. Un astfel de centru are unicul rol

de a găzdui cetăţenii în timp ce aceştia observă, discută şi se implică în viaţa

oraşului.

Localizarea centrului în oraş este de asemenea importanţă. Există

varianta când acesta ar putea fi construit în interiorul unor comunităţi ce are

deja elemente comune în viaţa oamenilor ce o compun. În cazul acesta creşte

eficienţa, oamenii ce ajung să discute subiecte deja problematizate de-a lungul

vremii au şanse mult mai mari să le găsească rezolvări acestora. Interesele

comune privitoare la oraş ale cetăţenilor săi, care duc la o posibilă realizare şi

16 Ellsworth, Elisabeth, Places of Learning – Media Architecture pedagogy, Routledge Taylor & Francis Group,New York, 2005, pag. 7


manifestare din ce în ce mai incisivă, ar trebui să împingă oamenii spre o viaţă

mai puţin fragmentată, împărţită, privată de elemente de simţire şi

experimentare a unei solidarităţi efective17. Însă se pierde din vedere

ansamblul, oraşul în sine ca organism, centrul ajungând să dezbată doar

probleme de importanţă locală, cu participanţi constanţi, dar de multe ori

ajungându-se la consens din motive personale. Acest lucru trebuie evitat,

trebuie puse în dezbatere probleme de ordin general ce au un rol ordonator

mai ridicat decât cel asigurat de subiectele de cartier. Nu excludem aici, apariţia

unor astfel de cazuri, dar ele trebuie să fie secundare în căutarea soluţiilor. Nu

pentru că sunt mai puţin importante în conţinutul lor, dar influenţa pe care o

au (cu unele excepţii) la nivel urban global este mult mai mică decât cele ce

abordează probleme generale, de funcţionalitate, valoare istorică sau estetică.

Aşadar, amplasarea centrului într-o zonă cu probleme variate, unde

oamenii pot ajunge uşor, indiferent de situarea lor, unde turiştii pot aduce

lucruri noi şi păreri obiective, este de preferat. Sunt oraşe unde aceste

caracteristici sunt prezente în zona centrală, zona istorică reprezentând nucleul

vieţii sociale de-a lungul veacurilor. Acesta este cazul de departe cel mai dorit

pentru amplasarea unui astfel de centru de educaţie urbană în Bucureşti.

a. CENTRUL DE EDUCAŢIE URBANĂ

Prin configurarea sa arhitectural-urbanistică, centrul de educaţie urbană

are rolul de a incita populaţia oraşului la discuţii, dezbateri şi prelegeri ce ţin de

viaţa urbană şi în special de modul în care urbanul este înţeles. Aceste aspecte

sunt ordonate de-a lungul unui parcurs ce poate fi străbătut de cetăţean în

17 Maciocco, G., Tagliagambe, S., People and space Maciocco, Giovanni, Tagliagambe, Silvano, People andspace – New form of Interaction in the City Project (Urban and Landscape Perspectives, vol. 5), Springer Science+ Business Media B.V., 2009, pag. 212-213


căutarea înţelegerii oraşului sau pot fi atinse punctual, raportându-se

întotdeauna la scop: dezbaterea publică că pornire în căutarea soluţiilor

problemelor oraşului. Astfel, este importantă prezenţa unor îndrumători de-a

lungul traseului. Cetăţeanul trebuie să aibă un drum lin de-a lungul asimilării

informaţiilor. El nu trebuie agasat cu o cantitatea de cunoştinţe exagerată din

două motive. Primul este cel evident: îşi poate pierde uşor răbdarea, iar scopul

de ajunge în dezbatere este foarte greu de atins; va considera o modalitate

greu de accesat şi va renunţa etichetând metoda drept elitistă; nu e de dorit.

Celălalt motiv este prezent în chiar primul: chiar dacă persoana care străbate

traseul reuşeşte să asimileze informaţia, cantitatea mult prea mare îl introduce

pe vizitator într-o zonă de specialitate şi îl trece dincolo de statutul de amator

avizat. Acest statut este unul foarte important pentru cetăţenii care vor să

implice. Este evident că nu e de dorit ca toţi locuitorii unui oraş să devină peste

noapte arhitecţi, urbanişti, sociologi, istorici sau filosofi. Tocmai de aceea,

centrul de educaţie urbană se adresează în special cetăţenilor nespecializaţi ai

unui oraş, celor care au capacitatea de a observa nereguli şi care vor să îşi

expună ideile în cadrul unor dezbateri, ajutaţi de specialişti, intelectuali şi

autorităţi.Fig. 8. – Arts and education center,

New York


Un cetăţean se poate implica activ în schimbările ce au loc în oraş, poate

de asemenea să participe voluntar la acţiunile asociaţiilor şi organizaţiilor non-

profit ce îşi desfăşoară activitatea într-un astfel de centru. Aceste grupări au ca

responsabilitate unică rezolvarea problemelor urbane, ce ţin de arhitectură,

istorie, social etc. Membri formatori sunt disponibili să ajute la organizarea

dezbaterilor, să modereze eventuale conferinţe tematice şi să medieze relaţia

dintre cetăţean şi autorităţi.

b. ALEGEREA CENTRULUI ISTORIC CA AMPLASAMENT

Decizia amplasării unui centru de educaţie urbană în centrul istoric al

oraşului apare concluzionând următorul argument: implicarea oamenilor în

problemele oraşului implică cunoaşterea acestora, iar acest lucru se poate face

în cel mai bun mod prin folosirea oraşului ca exponat; centrul istoric al unui

oraş este mai întotdeauna nucleul societăţii urbane şi are condensată

complexitatea dimensiunilor în care poate fi un oraş perceput. Oraşul istoric

deţine spaţiul de contact18, acea zonă în care există un context de proximitate,

dar acest spaţiu se pierde în oraşul modern, în special în cazul oraşelor din

suburbii. Conexiunile pe care le dezvoltăm acum sunt lipsite de legăturile fizice

şi deci legătura dintre oameni şi loc devine din ce în ce mai slabă.

În ciuda acestor lucruri, spaţiul din centrul oraşului generează o forţă

centripeta ce reuşeşte să atragă oameni din toate regiunile pa care le

administrează. Acesta ar fi motivul principal pentru poziţionarea unui centru

care se ocupă şi cu problematizarea relaţiilor dintre om şi loc.

18 Ibidem, pag. 117


Fig. 9. – Intersecția străzii Lipscani cu strada Șelari

Orice oraş îşi extinde aria de influenţa dinspre centru spre periferie.

Acelaşi fenomen are loc şi în cazul dezvoltării urbane. Se începe cu

sistematizarea centrului şi, în timp, acest centru devine din ce în ce mai

încăpător. Zona de la care s-a pornit capătă astfel multe straturi suprapuse ale

intervenţiilor ce au loc într-un oraş şi deţine mărturii ale istoriei prin care a

trecut. Aşadar este benefică alegerea unei astfel de amplasări, pentru

expunerea oraşului în toată complexitatea sa, cu toate elementele sale de

morfologie.

5. CUI ÎI ESTE ADRESAT CENTRUL DE EDUCAŢIE URBANĂ?

Aşa cum am arătat în capitolul referitor la modalităţile de implementare

a educaţiei urbane în cadrul unei societăţi, pentru a participa la evoluţia sa,

oamenii trebuie mai întâi să cunoască oraşul. Cunoaşterea implică percepţie,

interacţiunea dintre om şi oraş făcându-se prin existenţa unui dialog între cele

două părţi. Oraşul trebuie să spună ceva, iar locuitorii săi trebuie să îl asculte.

Este valabilă şi reciprocă. Acest dialog purtat între civitas şi urbs trebuie mediat


de o a treia parte şi anume de către cei răspunzători în mod direct de starea

unui oraş: administratori politicieni, specialişti, intelectuali. Iar de cele mai

multe ori, chiar şi comunicarea între aceştia şi locuitori este înlesnită de

anumite grupuri, asociaţii, fundaţii sau organizaţii care au rolul acesta.

Există două feluri de cetăţeni care ar putea folosi spaţiile puse la

dispoziţie de un astfel de centru; sunt cei care îşi cunosc îndatorirea şi dreptul

de a se implica în dezbaterile ce au ca subiect oraşul în care trăiesc şi mai sunt

ceilalţi cetăţeni care încă nu au ajuns să participe la viaţa urbană în toată

complexitatea ei şi care din curiozitate sau chiar accidental ajung să vadă oraşul

expus. În cea de-a doua categorie intră şi turiştii, cei care îşi pot spune părerile

într-un mod obiectiv şi pot aduce un aer nou în abordarea unei evoluţii urbane.

Aşadar, demersul de a îmbunătăţi calitatea relaţiei om-oras îşi are

începutul în dialogul dintre cele două părţi, mediat de specialişti şi intelectuali şi

finalitatea în punerea în practică a concluziilor de către autorităţi.

a. ASOCIAŢIILE, ORGANIZAŢIILE NON-PROFIT, FUNDAŢIILE CARE AU

CA SCOP ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII ORAŞULUI, INFORMAREA

CETĂŢENILOR, IMPLEMENTAREA EDUCAŢIEI URBANE;

Există în rândul populaţiei unui oraş anumiţi cetăţeni care îşi cunosc

foarte bine oraşul şi care de-a lungul vremii au învăţat să îl folosească fără să îl

exploateze. Aceştia formează uneori (în ultimul timp din ce în ce mai des)

grupuri ce îşi stabilesc direcţia de acţiune în rândul civitas-ului. De multe ori

aceste organizaţii îşi desfăşoară activitatea separat. În acest mod cetăţeanul nu

le acordă importanţă ca unui întreg ci îi percepe individual. Centrul de educaţie

urbană pune la dispoziţie spaţii pentru desfăşurarea activităţilor a cât mai

multe asociaţii de acest gen, pentru a crea o mişcare unitară şi puternică în


direcţia îmbunătăţirii convieţuirii oamenilor în oraş. Datorită acestei posibilităţi,

evenimentele organizate pot fi susţinute în comun de cei găzduiţi în centru, iar

oamenii pot face mai uşor legătura între valorile promovate de fiecare în parte

(unele organizaţii susţin societatea civică, altele dimensiunea istorică a oraşului

sau cea estetică, sunt fundaţii ce ajută la o mai bună relaţie între cetăţeni şi

autorităţi etc.).

Toate aceste aspecte produc cadrul ideal pentru că cetăţenii să înţeleagă

cum trebuie folosit oraşul şi în ce măsură poate ajuta fiecare dintre ei pentru o

mai bună utilizare a acestuia. Dezbaterile publice sunt activităţile de bază ale

centrului, dar fără pregătirea subiectelor de către specialişti, ele se pot termina

fără concluzii coerente şi constructive. Asociaţiile non-profit, organizaţiile non-

guvernamentale sau fundaţiile deţin în componenţa lor asemenea specialişti ce

pot asigura bună desfăşurare a întâlnirilor.

b. CETĂŢENII CARE VOR SĂ SE INFORMEZE SAU CHIAR SĂ SE IMPLICE

ÎN ACTIVITĂŢILE CIVICE ALE CENTRULUI

Oraşul aparţine cetăţenilor săi. Ei sunt cei care deţin puterea de a-şi

spune părerea şi de a se face auziţi, de a participa. Însă pentru că participarea

să aducă rezultate pozitive, este necesar consensul. Prin consens înţelegem

colaborare şi parteneriat - valori egale şi puteri egale19. Au acest drept şi unii

dintre ei chiar îl folosesc. Centrul de educaţie urbană îi îndrumă să se exprime şi

le uşurează munca. Oamenii trebuie să conştientizeze că oraşul le aparţine şi că

nu doar obiectele ce adăpostesc funcţiunile primare necesare existenţei sunt

cele de care trebuie să se îngrijească. Ar trebui să înceapă să realizeze că nu au

obligaţia să se îngrijească doar de interiorul locuit al casei sau biroului, ci şi de

19 Day, Christopher, Consensus design, Architectural Press, Oxford, 2003, pag. XII


exteriorul lor. Dacă interiorul aparţine beneficiarului, exteriorul aparţine

oraşului. Exteriorul casei unuia aparţine oraşului altuia. Astfel, cum bine spunea

arhitectul G.M. Cantacuzino în perioada postbelică imediată, dar valabil şi

acum, „strada şi piaţa trebuie deci să fie redate omului”20.

Bineînţeles că se făcea o trimitere la influenţa funcţionalistă a

modernismului şi la importanţa abuzivă acordată maşinilor. Însă, din păcate,

acest lucru se întâmplă şi astăzi în Bucureşti. Sunt puţine străzile oferite

pietonilor, iar pieţele se numără pe degetele de la o mână. Acest lucru este

responsabilitatea autorităţilor şi stă în puterea lor să le schimbe, dar pentru ca

cei în măsură să ia aceste decizii să fie conştienţi de probleme, cetăţenii sunt

cei care au rolul de a-i atenţiona. Pentru a se evita părerile neavizate sau strict

subiective, oamenii trebuie să îşi cunoască oraşul şi să ştie cum să îl folosească.

Acest lucru se poate face prin educaţia urbană. Am stabilit că există tutorii care

să incite şi să explice, dar cetăţenii sunt cei care trebuie să recepteze şi să

accepte informaţia primită.

În acest mod vom reuşi să evităm situaţiile existente în anii ‘40 descrise

fără a lăsa loc de comentariu de acelaşi citat mai sus: „Trecătorul nu mai este

decât un tolerat în mijlocul motorizării mijloacelor de transport. Viaţa omului de

pe stradă e mereu ameninţată, el umblă cu frica în sân, n-are dreptul să fie

distrat, adică atent la lumea lui interioară, n-are dreptul să se bucure de venirea

primăverii, să hoinărească cu capul în sus. Înghesuit pe un trotuar îngust,

malaxat de mulţime, ele se furişează de-a lungul zidurilor până la casa lui, unde

ajunge buimăcit. Dar omul de pe stradă nu se plânge. El crede că aşa trebuie să

fie, că aşa a fost întotdeauna, că oraşul e un moloh care îl striveşte,

dezumanizandu-l treptat, până ce devine o fantomă anonimă şi docilă ce trece

cu capul plecat de-a lungul faţadelor monotone şi triste. Nici piaţă nu mai este a

20 Cantacuzino, G.M., Despre o estetica a reconstructiei, Editura Paideia, Bucuresti, 2001, pag. 46


lui. Şi ea, în loc de a fi o încăpere sub cer deschis, unde se adună lumea, e o

răspântie a năvalnicei circulaţii. Arborii sunt strânşi prin parcuri întotdeauna

prea mici, ca într-un lagăr. Strada fără umbră miroase a gaze de carburanţi.

Nicăieri linişte, nicăieri răcoare. Fântânile prea rare n-au mai niciodată apă ca

să răcorească suflarea vătămătoare a oraşului. Omul de pe stradă se simte, pe

drept cuvânt, nesocotit, nedreptăţit. Cei care îşi facă o casă, o fac numai pentru

dânşii. Ei nu vor să dea bani pentru o faţadă. Şi la urma urmei ce e o faţadă

ornamentată şi îngrijită dacă nu o mărturie de vanitate? Casa a devenit o

maşină de locuit, atâta tot. Stradă e un loc de trecere. Fântânile sunt

reminiscenţe «paseiste», bune pentru decoruri de teatru. Şi cu astfel de păreri,

încetul cu încetul cetatea spirituală de altă dată, în care lumea trăia solidară şi

trăia ca atare, s-a transformat în oraşul «stupidul veac al 19-lea», în care trăim

prost şi ne înrăim, acest oraş care e imaginea celui mai feroce egoism, agravat

încă de metehnele spiritului maşinist. Pe vremuri a face o faţadă îngrijită la o

casă era un act nu de vanitate, dar de bună-cuviinţă şi de generozitate faţă de

omul de pe stradă. Edilii oraşelor de altă dată se simţeau îndatoraţi a se îngriji

nu numai de igiena cetăţeanului, dar şi de sufletul lui”21.

c. LOCUITORI AI ORAŞULUI CARE AJUNG INOPINAT ÎN APROPIEREA

CENTRULUI, TURIŞTI, TINERI CURIOŞI.

Oraşul este un sistem deschis, limitele sale sunt străpunse de căi de

comunicaţie cu lumea exterioară, oamenii au dreptul de a părăsi oraşul şi de a-l

accesa. Astfel, este de luat în considerare posibilitatea unor agenţi externi de a

–si manifesta opiniile într-un cadru amenajat pentru astfel de activităţi. Ei sunt

21 Idem, pag. 45-46


turiştii, care văd oraşul cu alţi ochi decât cei care îl ocupă permanent. Au în

spate experienţa localităţii din care provin, care de multe ori poate fi benefică.

Punctul lor de vedere este obiectiv şi poate scoate la iveală defecte

neobservate de cetăţenii oraşului. Metoda de găsire a soluţiei prin

brainstorming, se bazează tocmai pe această idee: oamenii care participă la

astfel de întâlniri sunt din domenii diferite, care nu au de-a face cu cel pentru

care are loc dezbaterea. Se caută soluţii noi din partea celor care nu au

pregătire în domeniu, care pot aduce perspective nemaiîntâlnite, nedezvoltate

de specialişti. În acest fel creşte probabilitatea apariţiei unei soluţii bune,

datorită multitudinii abordărilor.

Într-o manieră similară cu aportul adus de ideile agenţilor externi,

cetăţenii neinformaţi, care ajung accidental în proximitatea centrului pot fi

intrigaţi şi incitaţi în momentul accesului în zonele de expunere. Pot fi

frământaţi de anumite aspecte ale vieţii urbane fără să conştientizeze sursa

problemelor lor. Atunci, oraşul expus în toate dimensiunile sale îi poate înlesni

acestuia drumul către lămurirea pricinii respective. Tinerii curioşi îşi pot începe

formarea unui bagaj de cunoştinţe legate de urban, constituindu-se poate,

cadrul pentru ca ei să îşi continue căutările începute de mai demult, dar a căror

rezolvare le depăşea nivelul de informaţii acumulat.


IV. CONCLUZII - NECESITATEA IMPLEMENTĂRII

EDUCAŢIEI URBANE ÎN SOCIETATEA BUCUREŞTEANĂ

Prin lucrarea de faţă am demonstrat că oraşul şi locuitorii săi trăiesc într-

o legătură simbiotică, iar alterarea uneia dintre părţi duce la schimbarea

inevitabilă a celeilalte. Am analizat modul în care poate fi perceput oraşul şi am

demonstrat importanţa acestui fapt. Pentru a favoriza relaţia urbs-civitas,

oamenii trebuie să dialogheze cu oraşul. Am demonstrat că prin asimilarea

cunoştinţelor legate de urban şi sistematizarea lor, oamenii pot înţelege oraşul

în dimensiunile sale funcţională, istorică şi estetică.

Am arătat că oamenii trebuie să conştientizeze că oraşul este un

organism complex a cărui dezvoltare depinde în egală măsură de autorităţi,

specialişti, intelectuali şi cetăţeni implicaţi. Acest proces este favorizat de

educaţia urbană, definită ca ansamblul cunoştinţelor ce se adresează spre

învăţare cetăţenilor unui oraş, sistematizarea şi ordonarea acestora cu scopul

principal de a clarifica noţiunea de urban şi dimensiunile acestuia.

Metodele prin care se poate implementa educaţia urbană sunt pe rând:

de expunere şi de participare. Cele dintâi explică oraşul prin metode descriptive

şi ajută în procesul de conştientizare a oamenilor. Prin participare, omul se

implică în viaţa urbană. Pentru a se implica oamenii trebuie să comunice atât

între ei cât şi cu cei responsabili legal de evoluţia oraşului. Pentru a permite

comunicarea, am demonstrat că spaţiul public este o condiţie pentru

participare.

Am decis în continuare că arhitectura poate rezolva problema spaţială şi

că centrul de educaţie urbană este programul potrivit pentru activităţile

necesare implementării educaţiei urbane. Centrul istoric al oraşului Bucureşti


este cel mai bun loc pentru amplasarea unui astfel de centru, favorizând

activităţile de expunere şi pe cele de participare.

Un astfel de centru nu numai că ar asigura adăpostul unor asociaţii care

au ca scop promovarea interrelaţionării dintre oraş şi locuitorii săi, ar putea să

creeze spaţii publice pentru oamenii ce vor să dezbată problemele oraşului sau

spaţii de expunere pentru cetăţenii mai puţin informaţi. Acestea sunt

categoriile de utilizatori ai unui centru de educaţie urbană.

V. STUDIU DE CAZ: CENTRU DE EDUCAŢIE URBANĂ

BUCUREŞTI (PROIECT DE DIPLOMĂ)

Am arătat de-a lungul argumentării teoretice că spaţiul public favorizează

existenţa întâlnirilor între oameni şi astfel posibilitatea ca aceştia să

interacţioneze între ei şi cu mediul înconjurător urban. De asemenea, am

demonstrat că pentru că locuitorii unui oraş să se poată implica în viaţa urbană,

înainte de a participa, ei trebuie să cunoască oraşul. Cunoaşterea oraşului se

face prin expunerea acestuia către oameni cu condiţia ca aceştia să fie capabili

de asimilare. Nivelul de receptivitate al cetăţenilor este conturat prin metodele

de implementare a educaţiei urbană22. Este necesar un spaţiu arhitectural

pentru ca aceste interacţiuni să fie posibile şi chiar favorizate. Acest spaţiu este

Centrul de educaţie urbană23.

22 Vezi capitolul II.3. - Cum se face educatia urbana?23 Vezi capitolul II.4. - Unde se poate face educatia urbana?


1. CONCEPT

Având ca scop crearea unor spaţii ce favorizează implementarea

educaţiei urbane, centrul este reprezentarea în arhitectură a acestei idei.

Nevoia de percepţie a oraşului este rezolvată prin expunerea sa pentru

vizitatori, participarea se traduce prin spaţiile publice exterioare şi interioare,

iar medierea realizată de ONG-uri şi asociaţii generează spaţii corespunzătoare

acestei activităţi. Clădirea trebuie să acţioneze atât prin incitarea oamenilor la

discuţii şi dezbateri, generând un efect centripet, dar în acelaşi timp trebuie să

se orienteze către oraşul ce o înconjoară printr-un gest centrifug. Un mod de a

folosi oraşul ca exponat e prin orientarea încăperilor şi a golurilor ce comunică

cu exterior către acele puncte cheie ce se vor analizate. O astfel de idee de

conturează într-un turn belvedere care nu trebuie să agreseze mediul construit

dar în acelaşi timp să acorde vizibilitate suficientă şi să se transforme în reper.

2. CONTEXT

Ansamblul arhitectural este amplasat în centrul istoric al Bucureştiului, la

intersecţia dintre str. Şelari şi str. Lipscani24. Situl ales are deschidere pe cele

două străzi, însă colţul parcelei este ocupat de clădire P+2, monument istoric

clasat în categoria de importanţă locală (clasa B). Funcţiunea actuală a acestei

clădiri este împărţită pe registre astfel: parterul este ocupat cu spaţii

comerciale (Str. Lipscani) şi cu baruri/cafenele (Str. Şelari); la etajul întâi şi la cel

de-al doilea sunt prezente locuinţe în regim de chirie.

24 idem


Fig. 10. – Panoramă sit ales pentru diplomă, strada Șelari

Dat fiind că amplasamentul se află într-o zonă constituită în straturi în

perioade mari de timp, sub stratul superficial de pământ au fost descoperite

rămăşiţele pivniţelor boltite, fapt des întâlnit de-a lungul străzii Lipscani. În

ceea ce priveşte partea orientată către str. Şelari, bitumul parcării actuale

împiedică momentan comentariile privitoare la conţinutul din subteran. Se

cunoaşte însă existenţa unui hotel în jurul anului 1911, însă informaţiile sunt

limitate. Partea din spate a sitului este limitate de calcanele clădirilor ce au

accesul din str. Smârdan, iar în partea de sud-vest a terenului clădirile existente

sunt într-o stare de degradare ridicată şi nici nu prezintă valori arhitecturale

notabile. În aceste condiţii, reglementările urbanistice şi cele de zonă protejată

conducă către o soluţie arhitecturală ce trebuie să se integreze şi să ordoneze

spaţiul urban.

Contextul bogat în istorie şi de asemenea cu valoare arhitectural-

urbanistică ridicată acţionează ca un fundal ce favorizează activităţile publice.

Din acest punct de vedere, un centru de educaţie urbană este argumentat pe

situl ales, datorită funcţiunii exclusiv publică. Centrul se foloseşte de oraş ca

exponat şi doreşte să devină un pol cultural.


3. SPAŢII

Compartimentarea se face în două moduri: în primul rând se crează nişte

accese (gânguri, intrări descoperite) în interiorul sitului ce acţionează ca puncte

de atracţie pentru cei care îl accesează, urmând exemple consacrate pentru

acest tip de tratare: Hanul cu Tei şi Pasajul Macca-Vilacrosse; în al doilea rând

etajele clădirii şi orientarea către diferite zone ale oraşului sunt împărţite în

funcţiuni de expunere şi observare a oraşului.

Expunerea începe încă de la subsol – folosind vestigiile arheologice şi se

continuă pe verticală până în partea superioară a unui turn belvedere. Curţi

interioare vor rezolva împreună cu accesele problema luminii naturale prezentă

într-un astfel de sit „adâncit”.

O altă categorie de spaţii, pe lângă cele de expunere este constituită de

spaţiile sediilor asociaţiilor non-profit şi a fundaţiilor. Printre cele care îşi pot

desfăşura activitatea într-un centrul de educaţie urbană ar putea fi:

- ATU (Asociaţia pentru Tranziţie Urbană) – „o organizaţie non-

guvernamentală care derulează proiecte pe teme legate de dezvoltare urbană

durabilă: transparenţa decizională şi democraţia participativă, ameliorarea

condiţiilor de locuire, îmbunătăţirea calităţii spaţiilor publice, identitate şi

memorie în spaţiul urban, protecţia patrimoniului, combaterea excluziunii

sociale în cartierele aflate în sărăcie extremă. Metodele de lucru sunt cele

specifice cercetării aplicate şi proiectelor culturale, dar şi serviciilor de

consultanţă profesională care merge dincolo de elaborarea documentaţiilor de

urbanism. Ne mândrim cu interdisciplinaritatea echipei noastre: arhitecţi,

urbanişti şi ingineri, dar şi sociologi, jurişti, antropologi, economişti. Credem că

tranziţia este un proces care continuă în oraşele României şi dorim să sprijinim


actorii urbani pentru depăşirea blocajelor de comunicare ce împiedică

formarea de parteneriate pentru interesul comunităţii”25;

- Asociaţia KOMUNITAS – „îşi propune să contribuie la

transformarea societăţii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii prin intervenţii sociale

care vizează: studiu şi reflecţie socio-antropologice, stabilirea unor contacte

socio-culturale între diferite realităţi sociale, crearea de noi spaţii de

interacţiune socială, dezvoltarea participării indivizilor la viaţa comunităţilor în

care trăiesc, facilitarea accesului la cultură a unor categorii defavorizate,

încurajarea folosirii spaţiului public din zone defavorizate în vederea creşterii

vizibilităţii sociale şi a puterii de autoreprezentare a unor categorii

dezavantajate, depăşirea unor stereotipuri sociale”26;

- Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul” – „Asociaţia a apărut ca reacţie la

principalele probleme ale oraşului: dezvoltare urbană haotică, cu consecinţe

asupra traficului, dispariţia spaţiilor verzi, cu consecinţe asupra sănătăţii

locuitorilor, agresiunea asupra patrimoniului: demolarea caselor cu valoare

arhitecturală şi inserţii nepotrivite în zonele construite protejate. Principalele

activităţi ale Asociaţiei sunt: presiune mediatică pentru schimbări legislative în

urbanism, construcţii, protejarea patrimoniului şi spaţii verzi urbane, acţiuni în

instanţă şi acţiuni mediatice împotriva proiectelor imobiliare care afectează

oraşul, sprijin tehnico-juridic pentru cetăţenii afectaţi de probleme de

urbanism, construcţii, protejarea patrimoniului şi spaţii verzi urbane”27;

- GDS (Grupul pentru dialog social) – „o asociaţie independentă,

neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care şi-a propus să apere şi să

promoveze valorile democraţiei, libertăţile şi drepturile omului. GDS urmăreşte

25 Vezi descrierea asociatiei pe site-ul: www.atu.org.ro26 Vezi descrierea asociatiei pe site-ul: www.komunitas.ro27 Vezi descrierea asociatiei pe site-ul: www.salvatibucurestiul.ro

www.atu.org.ro

www.komunitas.ro


să fie o instanţă de reflexie critică asupra problemelor fundamentale ale

societăţii româneşti. Mijlocul principal folosit pentru atingerea acestui scop

este dialogul social realizat prin toate instrumentele civilizaţiei moderne.

Grupul angajează acest dialog cu diferite componente ale societăţii, cât şi cu

organele legislative şi executive ale puterii de stat”28.

28 Vezi descrierea grupului pe site-ul: www.gds.ong.ro

www.salvatibucurestiul.ro


VI. BIBLIOGRAFIE ȘI WEBOGRAFIE

1. BIBLIOGRAFIE

- Arendt, Hannah, The human condition, University of Chicago Press, Second edition, Chicago,

1998;

- Cantacuzino, G.M., Despre o estetică a reconstrucției, Editura Paideia, București, 2001;

- Christ, Wolfgang (Ed.), Access for All – Approaches to the Build Environment, Birkhäuser,

Basel, 2009;

- Day, Christopher, Consensus design, Architectural Press, Oxford, 2003;

- Edwards, Brian, Libraries and Learning Resource Centres SE; Elsevier Ltd., 2009;

- Ellsworth, Elisabeth, Places of Learning – Media Architecture pedagogy, Routledge Taylor &

Francis Group, New York, 2005;

- Frug, Gerald E., City making – Building communities without building walls, Princeton

University Press, Princeton, NJ, 1999;

- Hale, Jonathan A., Building Ideas – An Introduction to Architectural Theory, John Wiles and

Sons, Ltd., 2000;

- Jencks, Charles, Kropf, Karl (Ed.), Theories and Manifestoes of Contemporary Architecture,

Academy Group Ltd., West Sussex, 1997;

- Leach, Neil (Ed.), Architecture and revolution – Contemporary perspectives on Central and

Eastern Europe, Routledge, London, 2004;

- Maciocco, Giovanni, Tagliagambe, Silvano, People and space – New form of Interaction in the

City Project (Urban and Landscape Perspectives, vol. 5), Springer Science + Business Media B.V.,

2009;

- Melvin, Jeremy, …isme, sa intelegem stilurile arhitecturale, Editura RAO, Bucuresti;

- Hall, Peter, Orașele de mâine, Editura ALL EDUCATIONAL, București, 1999;

- Smith, Mick, Davidson, Joyce, Cameron, Laura, Bondi, Liz, Emotion, Place and Culture,

Ashgate Publishing Limited, Surrey, England, 2009;

- Smith, Peter F., The Dynamics of Delight – Architecture and Aesthetics, Routledge, London,

2003;

- Unwin, Simon, Analysing Architecture, Routledge, London;

- Winters, Eduard, Aesthetics and Architecture, MPG Books Ltd., Bodmin, Cornwall, 2007;

www.gds.ong.ro


2. WEBOGRAFIE

- http://www.uauim.ro/catedre/istorie_teorie_restaurare/discipline/ACP/02-

perspectiva_estetica.pdf - Zahariade, Ana Maria, Curs Arhitectură-Context-Peisaj, UAUIM,

București, 2010;

- Fig.1. - http://barcelonaholiday.wordpress.com/2009/03/05/urbanistic-planning-eixample/

- Fig.2. - http://pamirtours.pk/maps/islamabad%20city%20map.htm

- Fig.3. - http://www.flickr.com/photos/glenhsparky/3514467182/sizes/o/in/photostream/- Fig.4. - http://www.primaxtravel.com/tours/firenze.jpg- Fig.5. -

http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.lubeznikcenter.org/Images%2520New/Home%2520Page%2520Gallery%2520shot.jpg&imgrefurl=http://www.lubeznikcenter.org/&usg=__yfhE-679nvgTwZClWzBrrnTcmc8=&h=801&w=2817&sz=533&hl=ro&start=99&zoom=1&tbnid=Q3pFw1CNFRBCJM:&tbnh=64&tbnw=224&ei=KB2aTfTDPOXb4waMk9TUAQ&prev=/search%3Fq%3Dgallery%26hl%3Dro%26biw%3D1419%26bih%3D715%26tbs%3Disz:l%26tbm%3Disch0%2C2664&itbs=1&biw=1419&bih=715&iact=rc&dur=281&oei=1xyaTdrTPITKswa7vsmSBQ&page=6&ndsp=18&ved=1t:429,r:11,s:99&tx=174&ty=34

- Fig.6. - http://science.howstuffworks.com/environmental/green-science/urban-planning4.htm- Fig.7. - http://pndblog.typepad.com/.a/6a00e0099631d088330115712495be970c-800wi- Fig.8. - http://www.metropolismag.com/pov/wp-content/uploads/2008/10/solar1.jpg-

http://www.uauim.ro/catedre/istorie_teorie_restaurare/discipline/ACP/02-

http://barcelonaholiday.wordpress.com/2009/03/05/urbanistic-planning-eixample/

http://pamirtours.pk/maps/islamabad%20city%20map.htm

http://www.flickr.com/photos/glenhsparky/3514467182/sizes/o/in/photostream/

http://www.primaxtravel.com/tours/firenze.jpg

http://www.google.ro/imgres

http://www.lubeznikcenter.org/Images%2520New/Ho

http://www.lubeznikcenter.org/&usg

http://science.howstuffworks.com/environmental/green-science/urban-planning4.htm

http://pndblog.typepad.com/

http://www.metropolismag.com/pov/wp-content/uploads/2008/10/solar1.jpg

Documents

Necesitatea Implementarii Educatiei Urbane in Societatea Bucuresteana - Constantin Ciungulet