NOTIUNEA DE BUGET

Cuvântul buget desemnează în cadrul științei bugetare, sociologiei și microeconomiei, o grupă de oameni care are în mod susținut misiunea de a urmări stilul de viață zilnic.

Bugetul se referă în general la o listă cu toate veniturile si cheltuielile. Bugetul este un concept important în microeconomie si este reprezentat grafic printr-o linie, pentru a ilustra schimbul între două sau mai multe bunuri.

Bugetul personal este printre cele mai importante concepte ale finanțelor private. Într-un buget personal sunt identificate toate sursele de venit si cheltuieli si este dezvoltat un plan pentru veniturile în exces care trebuie cheltuite sau economisite, ori constituie o sursa de finanțare în cazul unei penurii. Un buget personal este de folos, ca și orice alt buget, numai atunci când este administrat cu grijă.

Bugetul guvernamental este o însumare sau un plan al veniturilor si cheltuielilor planificate de guvern. În tari ca și Statele Unite ale Americii, bugetul este stabilit de puterea legislativă, în alte tări acesta este stabilit de guvern. În Marea Britanie bugetul este stabilit de către ministrul de finanțe, membru al guvernului aflat pe locul doi ca importanță, și trebuie să fie votat de parlament.

Bugetul unei companii este stabilit anual. Un buget terminat cere, de obicei, un efort considerabil și poate fi vazut ca un plan financiar pentru noul an financiar. În timp ce în mod traditional departamentul de finante stabileste bugetul companiei, softul modern permite sutelor si miilor de oameni din diferite departamente (resurse umane, IT) să contribuie prin veniturile si cheltuielile așteptate, la bugetul final.De obicei o companie va produce două tipuri de bugete: un buget static si un buget flexibil. Bugetul static este cel proiectat. Bugetul flexibil este un buget special care este folosit pentru a compara ce s-a intamplat de fapt si ceea ce ar fi trebuit să se intample, bazându-ne pe mărimea vânzărilor. Cu un buget flexibil costurile fixe ar trebui să rămână constante, iar costurile variabile ar trebui să se modifice în funcție de vânzări, dacă acestea au fost mai mari sau mai mici decât a fost proiectat. Bugetul flexibil este atunci comparat cu realitatea și diferențele dintre ceea ce a fost planificat și ceea ce s-a întamplat de fapt sunt calculate și desemnate a fi favorabile sau defavorabile.Dacă cifrele actuale ale anului financiar se dovedesc a fi apropiate de buget, aceasta va demonstra faptul că o companie întelege cum se fac afacerile si are succes în conducerea acestora în directia pe care și-a planificat-o la inceput. Pe de altă parte, dacă cifrele actuale deviază foarte mult de buget, acestea transmit un semnal al "ieșirii de sub control", iar, ca rezultat negativ, prețul acțiunilor poate avea de suferit.Bugetele sunt văzute tot mai mult a fi de modă veche si sunt înlocuite cu previziuni complementare sau lunare. Previziunile lunare asigură realizarea de planuri financiare mai proaspete si mai recente.Ca adjectiv, cuvântul buget este folosit in marketing ca eufemism al cuvantului ieftin.

Bugetul public

Continutul bugetului public

In economia contemporana, bugetul public constituie veriga centrala a sistemului financiar al oricarei tari, fiind expresia unui tip specific de relatii financiare –relatiile bugetare- care se manifesta in procesele formarii, repartizarii si utilizarii fondurilor

bugetare necesare organelor statale de la nivel national si de la nivelul unitatilor sale administrativ-teritoriale.

Bugetul public este un instrument complex folosit de către stat prin care se proiecteaza si se desfasoara activitatea privind finantele publice.Bugetul public este un act juridic prin care se prevăd şi se aprobă prin lege veniturile şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice .

Bugetul public , ca act prin care sunt prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului , se caracterizează prin următoarele trăsături :

este un act de previziuni, el prezentându-se sub forma unui tablou evaluativ şi comparativ de venituri publice, care indică sursele băneşti ale statului şi destinaţiile acestora exprimate în cheltuieli ;

este un act de autorizare, prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă să utilizeze fonduri şi să perceapă venituri, conform prevederilor legale;

este un act anual – anul bugetar ca perioadă de exerciţiu financiar fiind cel mai potrivit interval pentru care se poate efectua programarea şi sepoate urmări execuţia veniturilor şi cheltuielilor

In domeniul financiar autoritatea publica este obligata sa intocmeasca un plan anual prin care sa prevada suma veniturilor si cheltuielilor publice. Acest program este supus apoi discutiei si aprobarii puterii legislative. Principala motivatie pentru intocmirea bugetului este una de natura financiara si consta in aceea ca, prin structurarea si dimensionare veniturilor ce urmeaza a se colecta si a cheltuielilor publice, se asigura o gestionare rationala a fondurilor publice si se vizeaza o cheltuire eficienta a acestora.

In conditiile finantelor clasice, bugetul public era considerat, ca act legislativ, doar o lista a cheltuielilor si a veniturilor publice, fara specificare vreunei legaturi cu starea si perspectivele economiei nationale. In conditiile tot mai complexe ale vietii economico-sociale de astazi, doctrina financiara a completat imaginea despre buget si a legat existenta acestuia de mersul si starea intregii economii nationale. Astfel, in toate tarile dezvoltate notiunea de buget se refera la doua structuri diferite:

bugetul economiei nationale; bugetul de stat (bugetul propriu-zis ale autoritatii publice).

Bugetul economiei nationale este un plan/program ce se intocmeste anual si cuprinde totalitatea veniturilor si a cheltuielilor dintr-o economie nationala, indiferent daca aceste sunt publice sau private. Acest buget cuprinde in fapt, pe langa bugetele autoritatii publice si totalitatea bugetelor private (ale agentilor economici). De regula, este un buget informativ, orientativ si nu este executoriu, in consecinta nu se supune aprobarii legislativului. Bugetul economiei nationale serveste ca baza pentru argumentatia financiar-economica, politica si sociala a guvernului.

Bugetul public (de stat) se elaboreaza pornind de la bugetul economiei nationale, insa cuprinde numai resursele si cheltuielile autoritatii publice. Bugetul public se supune in mod obligatoriu discutiei amanuntite a Parlamentului si aprobarii acestuia. Dupa aprobarea de catre Parlament, bugetul de stat devine lege si astfel, este posibila incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor publice.

Structura sistemului bugetar este adecvata organizarii administrative a statului. Astfel, intr-un stat unitar (spre exemplu, Romania) bugetul de stat este organizat pe doua paliere: bugetul administratiei centrale de stat si bugetele administratiei locale. Aceasta este o strucurare simplificata a sistemului bugetar care insa, in Romania, asa cum precizeaza legea finantelor publice, este reprezentat de un sistem unitar de bugete: "resursele financiare publice se constituie si se gestioneaza printr-un sistem unitar de bugete, si anume: bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale,

bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului si bugetele altor instituitii publice cu caracter autonom, in conditiile asigurarii echilibrului financiar"1.

In statele federale sistemul bugetar este structurat pe trei nivele mari: bugetul federatiei, bugetele statelor membre, ale provinciilor sau ale landurilor si bugetele locale.

Principiile bugetare

Principiile bugetare sunt norme orientative ce guverneaza realizarea procesului bugetar. Scopul lor este acela de a preciza conditiile in care se face elaborarea si executia bugetului public. In tara noastra, aceste principii bugetare sunt precizate in legea finantelor publice, mentionata mai inainte.Principiile bugetare sunt urmatoarele:

principiul universalitatii bugetului; principiul unitatii bugetului; principiul realitatii bugetare; principiul anualitatii bugetului; principiul echilibrului bugetar; principiul neafectarii veniturilor bugetare; principiul specializarii; principiul publicitatii bugetului;

1. Principiul universalitatii bugetului se refera la faptul ca totalitatea veniturile si cheltuielile unui nivel al autoritatii publice trebuie sa fie cuprinse in proiectul de buget pe total venituri si cheltuieli (pe doua pozitii distincte) astfel incat, organul legislativ sa poata aprecia si aproba/respinge colectarea resurselor si cheltuirea lor.

2. Principiul unitatii bugetului se refera la faptul ca toate veniturile si cheltuielile statului ar trebui cuprinse intr-un singur buget dupa o schema unitara de clasificare a veniturilor si cheltuielilor.

3. Principiul realitatii bugetare impune ca toate veniturile si cheltuielile sa porneasca de la starea reala a economiei nationale, adica proiectul de buget sa fie elaborat pornind de la realitatea economico-sociala.

4. Principiul anualitatii bugetului se refera la perioada pentru care se elaboreaza bugetul. De regula, bugetul se intocmeste pentru un an. In ultimii douazeci de ani insa, s-a incetatenit tot mai mult practica de a se elabora bugetul statului pe doua paliere. Pe de o parte, bugetul multianual, cu caracter informativ si, pe baza acestuia se elaboreaza bugetul de stat, pe de alta parte.

5. Principiul echilibrului bugetar impune ca acoperirea cheltuielilor statului sa se realizeze doar pe seama veniturilor ordinare ale acestuia. Potrivit conceptiei clasice asupra finantelor publice asigurarea echilibrului financiar era socotita cheia de bolta a intregii politici financiare a autoritatii publice. In prezent, se poate admite un anumit deficit bugetar la nivel anual, in anumite limite si cu posibilitatea absorbtiei sale intr-un interval mai mic sau mai mare de timp. In functie de cum au fost cheltuiti banii, un astfel de deficit ar putea avea chiar efecte pozitive, contribuind la dezvoltarea economiei si rezultand din aceasta, in viitor, o crestere a bazei generatoare de venituri publice.

6. Principiul neafectarii veniturilor bugetare se refera la faptul ca un venit o odata incasat se administreaza global, fiind destinat acoperirii cheltuielilor privite in ansamblul lor; aceasta inseamna, in cuvinte mai putine, ca veniturile bugetare trebuie depersonalizate.

7. Principiul specializarii se refera la faptul ca in bugetul de stat, atat cheltuielile cat si veniturile, nu se cuprind doar in suma globala ci si defalcat, adica cheltuielile pe destinatii si veniturile pe tipuri de impozite si taxe. Astfel, prin vot Parlamentul acorda o

autorizatie executivului nu in mod global, ci pe fiecare tip de cheltuieli si venituri. In vederea realizarii acestui obiectiv se intocmeste o clasificatie bugetara a veniturilor si cheltuielilor.

8. Principiul publicitatii bugetului cere ca bugetul aprobat de Parlament sa fie publicat in presa (la noi in tara in Monitorul Oficial si in presa centrala) pentru ca astfel contribuabilii sa cunoasca suma globala si structura veniturilor si cheltuielilor statului.

Componentele bugetului public

Bugetul public este instrumentul de programare , de executare şi de control asupra rezultatelor execuţiei resurselor băneşti ale societăţii şi a modului de repartizare şi utilizare a acestora prin cheltuieli publice .

În sens larg , bugetul public reprezintă ansamblul documentelor din sectorul public , care împreună formează sistemul de bugete . Acesta este un sistem unitar de bugete format din :

bugetul de stat ; bugetul asigurărilor sociale de stat ; bugetele locale ; bugetele fondurilor speciale ; bugetul trezoreriei statului ; bugetele instuţiilor publice autonome ; bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat , bugetul asigurărilor sociale de stat , bugetele locale

şi bugetele fondurilor speciale , după caz ; bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii ; bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi a căror

rambursare , dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice bugetele fondurilor externe nerambursabile.

Bugetul de stat

Bugetul de stat se elaborează pe o perioadă de un an. Întrucât în procesul de execuţie a bugetului pot să apară neconcordante între veniturile şi cheltuielile prevăzute şi cele efective se impun rectificări bugetare în cadrul aceluiaşi exerciţiu bugetar.

Sub aspect economic bugetul prezintă corelaţiile macroeconomice în special legătura cu nivelul şi evoluţia produsului intern brut. Teoria economică modernă consideră bugetul ca o variabilă esenţială în determinarea produsului intern brut şi a nivelului folosirii resurselor.

Bugetul de stat exprimă relaţiile economice în formă bănească ce iau naştere în procesul repartiţiei produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială şi financiară ale fiecărei perioade. Aceste relaţii se manifestă sub dublu sens:

pe de o parte, ca relaţii prin intermediul cărora se mobilizează resurse băneşti la dispoziţia statului – sub forma veniturilor bugetare

pe de altă parte, ca relaţii prin care se repartizează aceste resurse În unele situaţii insuficienţa resurselor generată de repartiţia PIB determină relaţii

ale statului cu străinătatea, concretizate în diferite tipuri de finanţări externe.Resursele mobilizate prin buget la dispoziţia statului se depersonalizează, fiind

utilizate pentru finanţarea acţiunilor întreprinse de puterea legislativă în exercitarea funcţiilor statului. Prin intermediul bugetului de stat se realizează redistribuirea

produsului intern brut sub forma cheltuielilor bugetului către servicii publice, apărare, ordine publică, domeniu social-cultural, sănătate, dezvoltare economică, etc.

În economia modernă, bugetul nu constituie un simplu document în care se înscriu veniturile şi cheltuielile probabile ale statului pe un an bugetar, ci joacă rolul unui plan financiar la nivel macroeconomic, un instrument de previziune pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă a dimensionării veniturilor şi cheltuielilor publice.

Ţările cu economie dezvoltată utilizează mai multe variante de buget: bugetul de stat în forma sa clasică cuprinzând veniturile şi cheltuielile publice pe

o perioadă de 12 luni „buget al economiei naţionale” (în Franţa) sau „buget economic” (în Marea

Britanie şi SUA) – ca document estimativ cuprinzând toate resursele societăţii (naţiunii) şi destinaţia lor precum şi informaţii previzionale privind producţia, repartiţia şi consumul produsului intern brut pe o perioadă mai lungă.

Forma şi structura acestui buget diferă de la o ţară la alta.Bugetul economic este publicat o dată cu bugetul de stat.Acestea împreună cu conturile naţiunii şi cu unele ipoteze pentru viitor, însoţesc

proiectul legii bugetului de stat. Bugetul economiei naţionale cuprinde, în mod sintetic, resursele provenind din PIB şi din import pe de o parte şi utilizarea resurselor pe de alta parte. Elaborarea acestui buget se face cu ajutorul unui model economico-matematic care permite aprecierea evoluţiei viitoare a economiei, în funcţie de diverse ipoteze. Acest model oferă informaţii pe termen scurt şi mediu (2-3 ani) cu privire la evoluţia producţiei, a consumului, a investiţiilor, la repartiţia activităţilor financiare, raportul salarii-profituri.

Structura şi rolul bugetului de stat

Bugetul de stat cuprinde veniturile, pe surse şi cheltuielile, pe destinaţii prevăzute pe o perioadă de 12 luni (an bugetar).

Volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare diferă de la un stat la altul în funcţie de nivelul de dezvoltare a ţării respective. În interiorul fiecărui stat nivelul şi structura veniturilor şi cheltuielilor diferă în funcţie de condiţiile social-politice interne şi internaţionale, de politica economică şi socială a formaţiunii politice care conduce ţara.

Veniturile şi cheltuielile publice prevăzute în buget cu rolul de pârghii folosite de stat pentru stimularea dezvoltării sau restrângerii unor activităţi a producţiei şi consumului anumitor produse pentru influenţarea anumitor categorii sociale în realizarea acţiunilor în care statul este direct interesat. Exemple, finanţarea de la buget a unor investiţii în zonele defavorizate sau diminuarea impozitului pe profit la întreprinderile mici cu scopul încurajării dezvoltării acestora.

Pe linia cheltuielilor se înscriu ajutoarele, sub forme şi denumiri diferite, acordate de la buget persoanelor fizice cu venituri foarte mici.

În funcţie de tipul de stat şi de structura administrativ-teritorială în fiecare ţară se elaborează mai multe categorii de bugete corelate între ele care alcătuiesc un sistem – sistemul bugetar.

Din punct de vedere al structurii organizatorice pot fi state de tip unitar şi de tip federal.

Statele de tip unitar sunt organizate în unităţi administrativ-teritoriale la nivelul cărora funcţionează organe ale puterii şi administraţiei de stat locale. Structura

sistemului bugetar cuprinde un buget al autorităţilor publice centrale şi bugetele locale, care corespunde unităţilor administrativ-teritoriale.

Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor între verigile sistemului bugetar diferă în funcţie de modul în care sunt distribuite sarcinile între organele centrale şi locale ale puterii şi administraţiei de stat.

Bugetul de stat reflectă modalităţile de mobilizare la dispoziţia statului a unei părţi din produsul intern brut prin impozite; accize, etc. şi repartizarea acestora în principal pentru realizarea acţiunilor social-culturale, apărarea ţării, asigurarea ordinii-publice, pentru finanţarea unor investiţii şi activităţi de interes strategic, asigurarea protecţiei şi refacerea mediului înconjurător, asigurarea măsurilor de protecţie socială a populaţiei.

Rolul bugetului de stat este subliniat de modalităţile de exercitare a funcţiilor finanţelor publice.

Bugetul este un instrument prin care se realizează alocarea şi redistribuirea resurselor şi care prezintă utilitate în procesul reglării activităţii economice şi sociale.

Rolul alocativ al bugetului decurge din natura statului care în mod tradiţional îşi asumă sarcina finanţării serviciilor publice. Partea de cheltuieli a bugetului de stat reflectă politica statului respectiv, concret clasa politică orientează cheltuielile bugetului în funcţie de politica social economică.

Statul poate desfăşura şi activităţi economice apărând ca agent economic. Bugetele acestor unităţi sunt prezentate ca anexă la bugetul de stat.

Rolul redistributiv al bugetului constă în caractersitica de bază a acestuia: mobilizarea resurselor şi redistribuirea lor prin finanţarea acţiunilor specifice. În exercitarea rolului distributiv bugetul contribuie la aplicarea în practică a politicii guvernului, astfel prin politica fiscală guvernul poate mobiliza resurse diferenţiat de la populaţie şi de la agenţii economici prin cotele stabilite pot mobiliza o cotă mai mare de la persoanele cu venituri mai mari şi redistribuirea lor pentru satisfacerea unor nevoi sociale ale persoanelor cu venituri mai mici.

Rolul de reglare a vieţii economice decurge din importanţa bugetului de stat ca instrument cu putere de lege, prin care se reflectă politica economică promovată de Guvern. Prin intermediul bugetului se poate stimula sau frâna o anumită activitate.

Cheltuielile publice sunt utilizate ca o pârghie de care dispune puterea politică pentru a favoriza relansarea economiei globală sau sectorială sau invers. De exemplu:

finanţarea totală sau parţială a unor activităţi economice (construirea infrastructurii, întreprinderi mici, mijlocii) determină creşterea masei salariale cu consecinţă directă asupra creşterii cererii de consum:

creşterea cheltuielilor administrativo-gospodăreşti influenţează negativ creşterea economică.

PROCESUL BUGETAR

Conţinutul şi caracteristicile procesului bugetar

Procesul bugetar reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile competente ale statului în scopul concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea guvernamentală. Îndeplinirea funcţiilor statului presupune, între altele, asigurarea unor servicii publice indispensabile unei societăţi cum ar fi: educaţie, îngrijirea sănătăţii, cultură, apărare, ordine publică.

Procesul bugetar presupune existenţa unor resurse financiare, precum şi alocarea lor în scopul furnizării către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice.

Pentru ca acest complex sistem de bugete să devină operaţional este necesară elaborarea politicii financiare a guvernului pe o anumită perioadă; concret stabilirea

cadrului juridic care să reglementeze, pe de o parte, categoriile şi nivelurile impozitelor, taxelor şi altor contribuţii percepute de la persoanele fizice şi juridice, iar pe de altă parte structura şi nivelul cheltuielilor pentru furnizarea de bunuri şi servicii publice.

Cadrul legislativ trebuie să fie în concordanţă cu obiectivele programului de guvernare aprobat de Parlament.

Etapele procesului bugetar

1. Elaborarea proiectului de buget2. Aprobarea bugetului3. Execuţia bugetului4. Încheierea execuţiei bugetului5. Controlul execuţiei bugetului6. Aprobarea execuţiei bugetului.

Trăsăturile procesului bugetar: caracter decizional – bugetul presupune alocarea unor resurse bugetare limitate

în raport cu nevoile societăţii pentru bunuri şi servicii publice; caracter democratic – pe parcursul derulării etapelor procesului bugetar se

manifestă atât atributele statului de drept cât şi interesele economico-sociale ale diferitelor grupuri de cetăţeni care deţin majoritatea politică de decizie;

caracter preponderent politic – opţiunea pentru un anumit tip de politică economică, politică financiară şi monetară se reflectă în conţinutul bugetului. Elaborarea şi aprobarea bugetului este un act de opţiune politică a forţelor majoritare în Parlament;

caracter de continuitate ciclică – etapele procesului bugetar sunt stabilite prin legile specifice, cu precizarea termenelor concrete de derulare şi finalizare;

caracter public, cu implicaţii la nivel macro şi micro-economic care se manifestă în plan economic şi social. Atât pe linia mobilizării resurselor cât şi a destinaţiei cheltuielilor prin procesul bugetar este influenţată dezvoltarea sau stagnarea economică, nivelul preţurilor, evoluţia şomajului, evoluţia ratei dobânzii şi soldul contului curent al balanţei de plăţi.

1.Elaborarea proiectului de buget

Elaborarea proiectului de buget este o activitate complexă la care participă Guvernul prin Ministerul Finanţelor Publice ca instituţie cu responsabilităţii esenţiale în procesul bugetar, ordonatorii de credite, organele locale ale puterii şi administraţiei de stat.

Procesul de elaborare a bugetului are la bază programe privind principalii parametrii macroeconomici care condiţionează fundamentarea proiectului de buget în corelaţie cu evoluţiile din economie pentru a se asigura în mod durabil, atât echilibrul financiar cât şi cel economic general. Principalii indicatori care trebuie să stea la baza fundamentării bugetului sunt: evoluţia produsului intern brut (creştere sau recesiune economică), rata inflaţiei, gradul de fiscalitate, evoluţia creditului intern, volumul finanţării externe, datoriile scadente.

Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca, până la data de 1 mai a fiecărui an, să comunice Ministerului Finanţelor Publice propunerile de modificare a veniturilor şi cheltuielilor pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale pentru anul viitor, faţă de anul în curs în conformitate cu metodologia Ministerului Finanţelor Publice. Ordonatorii vor motiva şi fundamenta cauzele care determină aceste modificări.

Consiliile locale şi judeţene au aceleaşi obligaţii privind solicitarea cotelor sau sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat faţă de anul în curs.

Ordonatorii principali de credite vor depune la Ministerul Finanţelor, cel mai târziu până la data de 1 iunie a fiecărui an, propunerile pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.

Între limitele de cheltuieli impuse de Ministerul Finanţelor Publice ca instituţie responsabilă cu elaborarea proiectului de bugete şi cererile de fonduri solicitate de minister apar, în foarte multe cazuri neconcordante: solicitările fiind superioare limitelor stabilite. Rezolvarea neconcordanţelor presupune mai multe etape:

prima treaptă: la nivelul direcţiilor de specialitate din ministerele respective cu direcţiile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice

treapta II – Ministerul Finanţelor Publice şi conducătorii celorlalte instituţii publice centrale

divergenţele nesoluţionate se tranşează în cadrul guvernului.Criteriile care stau la baza procesului de conciliere privesc priorităţile stabilite în

programul de guvernare pentru diferitele sectoare de activitate finanţate de la buget, precum şi necesitatea asigurării stabilităţii macroeconomice.

Ministerul Finanţelor Publice pe baza proiectelor de buget şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectul bugetului de stat, proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat şi proiectele bugetelor fondurilor speciale, pe care le depune la Guvern până la data de 25 septembrie.

2.Aprobarea bugetului

Caracterul preponderent politic şi democratic al proiectului de buget, impactul asupra situaţiei economice, financiare şi sociale al prevederilor bugetare impune ca acesta să fie aprobat de Parlament. Parlamentul este organul legislativ, iar membrii acestuia reprezintă interesele tuturor cetăţenilor.

Fondurile publice reprezentând sume virate la buget de persoane fizice şi juridice sub formă de impozite şi taxe au la bază legi aprobate în Parlament. Regimul de constituire şi utilizare a fondurilor publice trebuie să cadă sub incidenţa forului legislativ, care exprimă interesele cetăţenilor.

Proiectul de buget depus de guvern la parlament parcurge, până la aprobare, mai multe etape:

a) prezentare de către primul-ministru sau ministrul finanţelor a raportului pe marginea proiectului de buget în plenul Parlamentului;

b) examinarea proiectului de buget în comisiile permanente ale Parlamentuluic) analiza şi aprobarea acestuia în comisia de specialitate a legislativului:

comisia buget-finanţed) dezbaterea şi aprobarea proiectului de buget în Parlamente) promulgarea de către Preşedintele Republicii a legii bugetului.Derularea acestor etape este influenţată de modul de organizare a Parlamentului

(unicameral sau bicameral) şi de prerogativele fiecărei camere privind formularea de amendamente la proiectul de buget.

Comisiile permanente ale parlamentului sunt structurate pe domenii: educaţie, cultură, ocrotirea sănătăţii, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului, apărare şi situaţie materială, agricultură, industrie şi transporturi. Acestea examinează proiectul de buget fiecare pe domeniul specific şi formulează amendamentele pe care le depun la comisia de specialitate a legislativului – Comisia buget – finanţe –bănci.

Dezbaterea şi aprobarea proiectului de buget în parlament este o acţiune complexă între responsabilitate şi imagine electorală. Membrii parlamentului, grupaţi în

formaţiuni politice, propun amendamente la proiectul de buget, prin acestea încercând să satisfacă cât mai multe din solicitările cetăţenilor pe care-i reprezintă şi care le-au acordat votul.

Fundamentarea, ierarhizarea, selectarea şi aprobarea amendamentelor la proiectul de buget este un proces extrem de complex, deoarece, pe de o parte resursele bugetului sunt limitate în raport cu cerinţele societăţii. Pe de altă parte, chiar în cadrul aceluiaşi partid politic, amendamentele unor parlamentari pot intra în contradicţie cu amendamentele formulate de alţi parlamentari.

Pentru a se evita discuţiile neprincipiale sau partizane se procedează în trepte: se stabilesc amendamentele în cadrul fiecărui partid şi apoi, se încearcă, aprobarea lor în Parlament.

3.Execuţia bugetului

După promulgarea de către Preşedinte legea privind bugetul se publică în Monitorul Oficial şi respectarea ei devine obligatorie pentru instituţii, agenţi economici şi populaţie.

Execuţia bugetului se realizează pe durata anului bugetar.Execuţia bugetară este activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi efectuare

a cheltuielilor aprobate prin buget. Execuţia de casă a bugetului reprezintă un complex de operaţiuni privind

încasarea, păstrarea şi eliberarea de resurse financiare pentru efectuarea cheltuielilor publice.

La baza execuţiei de casă a bugetului stau următoarele principii:- delimitarea atribuţiilor persoanelor care dispun de utilizarea resurselor

financiare de atribuţiile celor care execută încasarea acestora şi unitatea de casă.Pentru fiecare buget (central, local) se deschide câte un cont de unde se

eliberează resursele financiare pentru efectuarea cheltuielilor.Este interzisă efectuarea de plăţi direct din încasări.Execuţia bugetară este un proces amplu şi complex la care sunt antrenaţi un

număr foarte mare de operatori bugetari: aparatul fiscal cu toate structurile sale centrale şi teritoriale instituţiile bugetare: ministere şi alte agenţii guvernamentale – ordonatori

principali de credite – instituţiile publice operative: şcoli, spitale, muzee, teatre, unităţi militare, instanţe

judecătoreşti – ordonatori terţiari unităţi administrativ – teritoriale şi alte entităţi publice care primesc transferuri de

la bugetul de stat.Responsabilitatea execuţiei bugetare revine Guvernului care prin instituţiile sale

componente trebuie să-şi dovedească capacitatea de administrare atât a procesului de colectare a veniturilor la un nivel cât mai înalt, cât şi procesul de utilizare eficientă a alocaţiilor bugetare.

Prevederile bugetare privind veniturile reprezintă limite minime de realizat; excepţie fac veniturile din împrumuturi, care constituie limite maxime de atins.

Cheltuielile bugetare aprobate prin lege reprezintă limite maxime, ce nu pot fi depăşite. Instituţiile publice care execută bugetul au stabilite limitele de cheltuieli pe destinaţii şi este interzisă schimbarea destinaţiilor. O astfel de acţiune poartă denumirea de deturnare de fonduri şi se sancţionează prin lege.

Ministerul Finanţelor Publice realizează monitorizarea operativă a execuţiei bugetare urmărind menţinerea, pe parcursul execuţiei bugetare, a raportului dintre

venituri şi cheltuieli în limitele aprobate prin legea bugetară asigurându-se echilibrul financiar şi cel monetar.

Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, prin bugetul asigurărilor sociale de stat se repartizează pe trimestre, în funcţie de termenele legale de încasarea veniturilor şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.

Încasarea veniturilor cuvenite bugetului şi efectuarea plăţilor de la buget se efectuează printr-o instituţie specializată Trezoreria statului. În localităţile în care aceasta nu are sedii operaţiunile sunt efectuate de o Bancă Comercială printr-o convenţie privind prestarea de servicii încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi conducerea băncii respective.

Execuţia veniturilor bugetare se realizează prin aparatul fiscal al Ministerului Finanţelor Publice: Direcţiile Finanţelor Publice la nivel de judeţ, Administraţia Financiară la nivel de municipiu. Circumscripţie financiară la nivelul oraşelor, percepţii rurale şi agenţi fiscale la nivelul comunelor.

Prin legea bugetară anuală se aprobă creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar.

Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite sau alimentarea cu fondurile de către Ministerul Finanţelor Publice a conturilor deschise pe seama acestora la trezoreria statului.

Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele ce le-au fost repartizate numai pentru nevoile unităţilor pe care le conduc în conformitate cu bugetul propriu aprobat.

Ordonatorii principali de credite pot delega dreptul de a aproba folosirea şi repartizarea creditelor bugetare înlocuitorilor lor de drept.

4. Încheierea execuţiei bugetare

Modul de gestionare a bugetului se concretizează prin întocmirea la finele anului bugetar, a contului de execuţie bugetară.

Conţinutul contului de execuţie bugetară diferă în funcţie de metoda de evidenţă bugetară adoptată: sistemul de exerciţiu sau sistemul de gestiune.

În sistemul de exerciţiu contul de execuţie bugetară cuprinde totalitatea operaţiunilor care privesc anul bugetar, respectiv, chiar dacă încasarea unor venituri şi/sau efectuarea unor cheltuieli se realizează după încheierea anului bugetar. În această situaţie pentru o perioadă de câteva luni, în cursul unui an bugetar se conduce o evidenţă paralelă, concretizată în conturi de venituri şi respectiv de cheltuieli, corespunzătoare atât anului curent, cât şi anului bugetar precedent.

În sistemul de gestiune, contul de execuţie bugetară cuprinde numai operaţiunile de încasări a veniturilor şi plăţi în contul cheltuielilor realizate efectiv în anul bugetar respectiv.

După încheierea anului ordonatorii de credite întocmesc şi înaintează pe verticală dări de seamă privind execuţia bugetului, documente care se centralizează şi pe baza lor ordonatorii principali întocmesc dări de seamă pentru sectorul de care răspund şi le înaintează Ministerului Finanţelor Publice. Acesta primeşte situaţii privind execuţia bugetului de la Trezorerie şi de la celelalte organizaţii centrale care răspund de execuţia bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor speciale. În baza dărilor de seamă primite de Ministerul Finanţelor Publice elaborează lucrările privind contul general anual de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi conturile anuale de execuţie ale bugetelor fondurilor speciale pe care le prezintă Guvernului.

Contul general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat precum şi conturile anuale de execuţie ale bugetelor fondurilor speciale se întocmesc în structura bugetelor aprobate.

Excedentul sau deficitul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetelor fondurilor speciale se stabileşte ca diferenţă între veniturile încasate până la închiderea exerciţiului bugetar şi plăţile efectuate până la aceeaşi dată.

5. Controlul execuţiei bugetului

Controlul asupra modului de gestionare a fondurilor cuprinse în buget revine unui organism specializat, denumit în majoritatea ţărilor, Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi este o instituţie independentă, exterioară Guvernului care raportează Parlamentului constatările rezultate, în urma controalelor efectuate ea propune măsuri de îmbunătăţire a unor dispoziţii legale în vederea creşterii eficienţei utilizării banului public.

Curtea de conturi efectuează control preventiv asupra unor activităţi. În privinţa contului de execuţie bugetară, Curtea de conturi efectuează la fiecare instituţie publică controlul ulterior, vizând legalitatea şi realitatea datelor cuprinse în acest document. Curtea de conturi verifică eficienţa, eficacitatea şi economicitatea execuţiei bugetare, pronunţându-se asupra modului cum am fost gestionaţi banii publici la nivelul fiecărei instituţii şi pe ansamblul bugetului.

La încheierea verificărilor efectuate prin structurile sale funcţionale, dacă nu se constată ilegalităţi şi prejudicii aduse fondurilor publice, Curtea de Conturi emite actul de descărcare de gestiune a conducătorului (ordonator de credite) fiecărei instituţii publice. Dacă se constată operaţiuni ilegale, generatoare de pagube materiale acestea se recuperează prin organele de jurisdicţie ale Curţii de conturi (dacă în organizarea curţii de conturi există astfel de organe) sau prin organele de profil din sfera puterii judecătoreşti.

După efectuarea verificărilor Curtea de conturi prezintă Parlamentului raportul privind controlul contului de execuţie bugetară în vederea dezbaterii şi aprobării acestui cont.

Guvernul îşi are organizat propriul său organ de control financiar preventiv şi ulterior. Acesta funcţionează la nivelul Secretariatului general al Guvernului, la nivelul fiecărei agenţii guvernamentale, un loc aparte revenind Ministerului Finanţelor Publice care poate verifica oricare din celelalte instituţii bugetare asupra legalităţii şi eficienţei gestionării fondurilor publice.

Organizarea şi funcţionarea controlului financiar asupra execuţiei bugetare prezintă particularităţi de la o ţară la alta. Important este ca, prin formele concrete de organizare şi funcţionare a controlului financiar, să se evite manifestarea conflictului de interese şi să se realizeze controlul reciproc al puterilor în stat.

6. Aprobarea execuţiei bugetare

Aprobarea execuţiei bugetare presupune aprobarea de către Parlament a contului de execuţie bugetară.

În acest scop Comisiile reunite de buget-finanţe ale parlamentului analizează contul de execuţie bugetară, după care urmează dezbaterea, de către Parlament, a proiectului de Lege privind aprobarea contului de execuţie bugetară.

În acest sens, Executivul prezintă în faţa Parlamentului sinteza evoluţiilor economico-financiare din anul la care se referă execuţia bugetară şi factorii care au influenţat evoluţia acesteia. Formaţiunile politice, prin reprezentanţii ei, fac aprecieri

privind calitatea gestiunii bugetare comparativ cu prevederile bugetului aprobat. Se pot avansa propuneri privind modificarea unor legi în vederea creşterii eficienţei utilizării banilor publici. Se trece la discutarea pe articole a proiectului legii privind aprobarea contului de execuţie bugetară. Parlamentul poate solicita continuarea verificărilor de către Curtea de Conturi a anumitor aspecte ale execuţiei bugetare şi raportarea către Parlament a constatărilor rezultate şi a măsurilor legale aplicate.

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

Conţinutul economic al bugetului asigurărilor sociale de stat

Bugetul asigurărilor sociale de stat face parte, ca document distinct, din bugetul consolidat al statului. El se prezintă ca un plan financiar anual care reflectă constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salariaţilor şi membrilor de familie în situaţii deosebite care diminuează veniturile băneşti cum ar fi: incapacitate temporară de muncă din cauză de boală, şomaj, deces.

Conţinutul economic al bugetului asigurărilor sociale de stat derivă din structura şi trăsăturile orânduirii social-economice, din necesitatea realizării cerinţelor statului.

Veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat

Veniturile bugetului asigurărilor sociale

În structura veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat se disting mai multe surse:

1. Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajat care reprezintă o treime (11,67%) contribuţia totală stabilită de lege pentru condiţii normale de muncă.

Cotele de contribuţii de asigurări sociale se aprobă anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite sau speciale.

2. Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator se determină ca diferenţă dintre contribuţia stabilită prin lege pentru sectorul respectiv de activitate şi contribuţia de asigurări sociale suportată de angajat.

3. Contribuţia salariaţilor şi pensionarilor care beneficiază de bilete de tratament şi odihnă acordate prin instituţiile de asigurări sociale.

4. Alte venituri cum ar fi dobânzi, majorări de întârziere pentru debitele nevirate la timp.etc.

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale din cheltuieli specifice şi cheltuieli funcţionale aferente instituţiilor respective.

Cheltuielile specifice se concretizează în principal în următoarele: pensii de asigurări sociale indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă din cauză de boală sau

accident indemnizaţii pentru concedii de maternitate şi îngrijirea copiilor ajutoare acordate asiguraţilor pentru decese şi proteze cheltuieli privind biletele pentru tratament balnear şi odihnă.

Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj se concretizează în: ajutor de şomaj

alocaţii de sprijin ajutor de integrare profesională indemnizaţii pentru personalul agenţilor economici a căror activitate este

întreruptă temporar plata absolvenţilor instituţiilor de învăţământ plăţi compensatorii plăţi pentru stimularea şomerilor care se angajează înainte de expirarea

perioadei de şomaj plăţi pentru stimularea mobilităţii forţei de muncă plăţi pentru stimularea angajatorilor care încadrează şomeri aparţinând unor

categorii defavorizate.

BUGETELE LOCALE

Autonomia finanţelor publice localeComunităţile locale reprezintă comunităţi umane, delimitate teritorial din punct de

vedere politic şi administrativ, care au autorităţi publice diferite de cele ale statului. Autonomia financiară a acestora este absolut necesară, deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă fără autonomia financiară, care-i asigură suportul material al funcţionării. De asemenea comunităţile îşi cunosc mai bine posibilităţile proprii resursele băneşti de provenienţă publică şi nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan local.

În statele democratice administraţia locală se bazează pe principiile descentralizării şi autonomiei locale.

Prin reglementările din aceste state s-au urmărit: delimitarea patrimoniului public aflat în proprietatea primăriilor de cel aflat în

proprietatea statului crearea instrumentelor administrative necesare autorităţilor locale pentru

îndeplinirea atribuţiilor care le revin. asigurarea condiţiilor pentru asumarea responsabilităţii privind dezvoltarea

locală.Pe linia descentralizării serviciilor publice s-a urmărit transmiterea prin lege a mai

multor competente organelor puterii şi administraţiei locale. Statele respective au avut grijă întotdeauna să coordoneze lucrurile în aşa fel, încât descentralizarea să nu conducă la divizarea naţiunii. În acest context, justiţia şi apărarea sunt servicii publice care nu pot fi descentralizate.

În Europa deosebirile teritoriale şi demografice ale fiecărei ţări au determinat o mare varietate de forme de autonomie locală, în care relaţiile organe centrale – organe locale sunt de o mare diversitate. Se pot contura 3 modele: modelul francez, modelul german, modelul britanic.

Problemele privind finanţele locale sunt rezolvate diferit de la o ţară la alta.Formarea veniturilor locale se realizează diferit, distingându-se tot trei modele:

constituirea veniturilor proprii necesare pentru acoperirea cheltuielilor în virtutea dreptului de a percepe impozite şi taxe

completarea veniturilor proprii, cu sume defalcate din veniturile bugetului autorităţilor publice

finanţarea integrală de la bugetul central.Gradul de autonomie rezultă din următoarele:

independenţa deplină sau parţială în formarea veniturilor competenţa atribuită pentru contactarea şi gestionarea împrumuturilor

asigurarea echilibrului bugetar şi , respectiv, gestionarea excedentului sau a deficitului anual

competenţa atribuită organelor administraţiilor publice locale de a introduce impozite şi taxe locale.

Autonomia finanţelor locale rezultă şi din raporturile de interdependenţă faţă de verigile superioare; în structura proprie a bugetelor locale, sau între bugetele locale, în general şi bugetul de stat ca buget central.

În România prin Legea privind finanţele publice locale, bugetele locale şi raporturile dintre diferitele categorii de bugete locale sunt definite astfel: „Prin bugete locale se înţelege bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor administrativ-teritoriale. Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al municipiului Bucureşti, judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, întocmeşte bugetul local, în condiţii de autonomie potrivit legii. Între aceste bugete nu există relaţii de subordonare.

Organizarea finanţelor publice locale

Organizarea distinctă a finanţelor locale, pe baza autonomiei financiare a administraţiilor locale permite degrevarea finanţelor centrale de o seamă de cheltuieli, reducerea numărului şi amploarea fluxurilor băneşti între cele două niveluri structurale ale finanţelor publice.

De asemenea este posibil o urmărire mai clară a modului cum sunt folosite fondurile constituite.

Finanţele locale satisfac mai bine şi mai eficient cerinţele de utilităţi publice în teritoriu. Problema care se pune este următoarea: până unde se poate întinde autonomia financiară respectiv cât ar trebui să reprezinte centralizarea şi cât descentralizarea în domeniul finanţelor publice.

În fiecare ţară, raportul dintre finanţele publice centrale şi cele locale este diferit.În general, obiectivele şi acţiunile majore de interes naţional, strategic, cele care

afectează pe toţi cetăţenii, cum sunt: apărarea, ordinea publică statală, relaţiile externe, protecţia mediului şi a cetăţeanului, politicile macrosociale de regularizare, stabilizare şi bunăstare, sunt finanţate din fonduri centrale.

Finanţele publice se referă la activităţi de interes local cum ar fi: construirea de drumuri, poliţia, iluminatul public, gospodărirea comunală, transporturile locale, învăţământ preuniversitar, spitale, etc.

Organele financiare, care funcţionează în aceste structuri, acoperă prin activitatea lor întregul teritoriu al ţării şi îndeplinesc atribuţii cu caracter financiar în toate localităţile.

Din punct de vedere juridic organele financiare teritoriale sunt instituţii ale administraţiei publice, cu administraţie şi gestiune proprie de instituţie. Sfera lor de acţiune diferă, după nivelul organizatoric, astfel:

Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlul financiar de stat, la nivel de judeţ şi municipiul Bucureşti

Administraţiile financiare, la nivelul municipiilor şi al sectoarelor municipiului Bucureşti

Circumscripţiile financiare la oraşe Percepţiile rurale şi agenţiile fiscale, la nivelul comunelor.

Toate aceste organe sunt îndrumate şi controlate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlul Financiar de Stat din Ministerul Finanţelor Publice.

O analiză a bugetelor de stat şi bugetelor locale din ţările dezvoltate şi cele în tranziţie sau în curs de dezvoltare relevă următoarele:

- în majoritatea ţărilor ponderea veniturilor bugetelor locale este inferioară ponderii cheltuielilor cu diferente foarte mari. Danemarca – ponderea veniturilor: 47,5, ponderea cheltuielilor 82,4; Suedia – ponderea veniturilor 48,1, ponderea cheltuielilor 63,4;SUA – ponderea veniturilor 27,1, ponderea cheltuielilor 43,6Cehia - ponderea veniturilor 19,6, ponderea cheltuielilor 27,1România 1997 - ponderea veniturilor 13,6, ponderea cheltuielilor 12,1Mexic - ponderea venit 5,5, ponderea cheltuieli 5,9.

Nivelul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale

Prin buget local se înţelege actul în care se înscriu veniturile şi cheltuielile colectivităţilor locale, pe o perioadă de un an. În România fiecare comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti întocmeşte buget propriu, în condiţii de autonomie.

Bugetele locale reprezintă instrumentele de planificare şi de conducere a activităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale. Structura acestora reflectă gradul de autonomie a administraţiei locale faţă de puterea centrală şi legăturile existente între diferitele administraţii teritoriale.

În România cele două verigi ale bugetelor locale sunt:1. Bugetele proprii ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti administrate de

Consiliile Judeţene.2. Bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor

municipiului Bucureşti, administrate de către primării.

Structura veniturilor bugetelor locale

1. Venituri proprii ale bugetelor locale reglementate prin Legea privind finanţele publice şi Legea privind finanţele publice locale. În această grupă se includ:

impozite, taxe şi vărsăminte de venituri de la plătitori: agenţi economici şi instituţii publice de importanţă locală;

impozite şi taxe locale de la populaţie.2. Venituri atribuite care cuprind suma defalcată din venituri cuvenite bugetului

de stat. Veniturile folosite în acest caz sunt impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile persoanelor fizice, sau TVA-ul.

3. Transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor obiective de interes naţional, dar care pot fi mai eficient organizate şi controlate de către organele locale: acţiuni de protecţie socială, lucrări de investiţii, etc.

4. Împrumuturile contractate pe piaţa financiară internă sau externă, fie direct, în numele organelor administraţiei publice locale, fie garantate de către Guvern.

Legea privind finanţele publice locale, respectând clasificaţia economică prezintă sintetizate următoarele venituri:

venituri curente: impozite, vărsăminte, diverse venituri venituri din capital: încasări din valorificarea unor bunuri venituri cu destinaţie specială: taxe speciale, venituri din vânzări de bunuri; din

fondul pentru intervenţie, din fondul pentru locuinţe, din amortizarea mijloacelor fixe, donaţii şi sponsorizări.

Structura cheltuielilor bugetelor locale

Cuprinderea cheltuielilor în bugetele locale se realizează în conformitate cu clasificaţia bugetară şi concretizează căile de finanţare a acţiunilor specifice realizate pe plan local.

Autorităţile executive: servicii publice generale Învăţământ, sănătate, cultură şi religie, asistenţă socială, ajutoare şi indemnizaţii. Servicii, dezvoltare publică şi locuinţe Transporturi, agricultură, alte acţiuni economice Alte acţiuni Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plata dobânzilor şi a

comisioanelor aferente Plăţi de dobânzi şi comisioane (datoria publică) Rambursări de împrumuturi Fonduri de rezervă Cheltuieli cu destinaţie specială

Sursele de formare a veniturilor bugetelor locale

1. Impozite, taxe şi alte venituri, structura acestora este reglementată prin lege şi ele se regăsesc în toate localităţile. Pentru unele acţiuni de interes local se pot stabili de consiliile locale taxe pe perioade determinate cu respectarea legislaţiei şi cu o fundamentare clară.

Nivelul impozitelor şi taxelor locale se stabileşte anual de Consiliile locale cu respectarea limitelor stabilite prin lege.

2. Cotele defalcate din venituri ale bugetului de statCotele defalcate din impozitul pe salarii se stabilesc anual prin Legea de

aprobare a bugetului de stat. Unitatea plătitoare virează, la data plaţii salariilor, sumele reprezentând impozit pe salarii astfel:

o cotă la bugetul de stat o cotă la bugetul unităţii administrativ- teritoriale în a căror rază se desfăşoară

activitatea o cotă la bugetul judeţului respectiv.

Începând cu anul 1999 se stabilesc cote aditionale şi la alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale.

Nivelul cotelor adiţionale se stabileşte pe baza următoarelor criterii: numărul populaţiei lungimea străzilor; lungimea drumurilor numărul locuinţelor lungimea reţelei de canalizare şi apă numărul populaţiei şcolare din învăţământul preuniversitar numărul unităţilor administrativ-teritoriale.

Aplicarea acestor criterii implică luarea în considerare a condiţiilor specifice fiecărei localităţi, a situaţiei economice, sociale şi demografice a acestora. Sumele defalcate se aprobă anual pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti.

Repartizarea acestora între bugetul propriu al judeţului şi bugetele comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se efectuează de către Consiliul judeţean, prin hotărâre după consultarea primarilor şi cu asistenţa tehnică de specialitate a Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat.

3. Sume încasate din vânzarea ca atare sau din valorificarea materialelor obţinute din casarea mijloacelor fixe, după deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operaţiuni. Aceste venituri se utilizează pentru finanţarea investiţiilor.

4. Sume încasate din concesionarea sau din încheierea unor bunuri aparţinând domeniului public sau privat, de interes local.

5. Sume încasate din valorificarea bunurilor confiscate, în funcţie de subordonarea instituţiilor care au dispus confiscarea.

6. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat, aprobate anual prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui judeţ şi municipiul Bucureşti.

7. Împrumuturi contractate pe piaţa financiară internă sau externăÎmprumuturile se pot contracta pentru următoarele destinaţii:

finanţarea de investiţii publice de interes local refinanţarea datoriei publice locale.

Împrumuturile se aprobă prin vot de către consiliile locale.

Procesul de repartizare a creditelor se derulează astfel:1. Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare, aprobate prin

bugetele locale, pe unităţi ierarhic inferioare, în raport cu sarcinile acestora, cuprinse în bugetele respective şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii.

Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pe unităţi ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii.

Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate, numai pentru nevoile unităţilor pe care le conduc.

Transferurile de fonduri de la bugetul de stat către bugetele locale se efectuează, în limitele prevăzute de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţiile generale ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali, în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare.

Execuţia bugetului la partea de cheltuieli, presupune angajarea şi efectuarea cheltuielilor. Pe baza creditelor aprobate ordonatorul principal dispune deschideri de credite, după care pot fi efectuate plăţi.

Ordonatorul de credite dispune plăţi privind salariile, achiziţionarea de materii, materiale, executări de lucrări sau plăţi pentru serviciile prestate de terţi. Plăţile trebuie să aibă la bază documente justificative, iar acestea trebuie să aibă viza de control preventiv intern, prin care se atestă respectarea dispoziţiilor legale privind încadrarea în creditele bugetare aprobate şi în destinaţia lor.

În situaţii bine justificate pot fi efectuate plăţi în avans în limita a 30%.Execuţia de casă a bugetelor locale se realizează prin unităţile teritoriale ale

trezoreriei, unde se deschid conturi distincte pentru: venituri bugetare pe structura clasificaţiei bugetare cheltuielile în limita creditelor bugetare aprobate şi a destinaţiei stabilite alte operaţiuni financiare ale ordonatorilor de credite bugetare dispuse de aceştia veniturile extrabugetare şi cheltuielile dispuse din acestea pe instituţii publice

locale şi categorii de resurse:Trimestrial, ordonatorii de credite întocmesc dări de seamă contabile asupra

execuţiei bugetare, care se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice. După verificarea şi centralizarea acestora Direcţiile generale ale finanţelor publice întocmesc darea de seamă centralizată asupra execuţiei bugetelor locale pe ansamblu judeţului, pe care o depun la Ministerul Finanţelor Publice.

După încheierea anului bugetar, ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare Consiliilor locale, până la 31 mai, conturile anuale de execuţie a bugetelor locale în următoarea structură:

a. La venituri:

prevederi bugetare aprobate iniţial prevederi bugetare definitive încasări realizate

b. La cheltuieli: credite aprobate iniţial credite definitive plăţi efectuate

Excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, după efectuarea regularizărilor în limita transferurilor din bugetul de stat, se utilizează, în ordine, pentru:

1. rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor şi a comisioanelor aferente acestora

2. constituirea fondului de rulment.

Fondul de rulment se păstrează într-un cont distinct, deschis fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, la unităţile teritoriale ale trezoreriei statului.

Fondul de rulment poate fi utilizat, temporar, pentru acoperirea unor goluri de casă provenite din decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent, precum şi pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la finele exerciţiului bugetar.

Fondul de rulment poate fi utilizat, de asemenea, pentru finanţarea unor investiţii din competenţa autorităţilor administraţiei publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivităţii.

Utilizarea fondului de rulment se aprobă de consiliul local, dar numai în limita destinaţiilor stabilite prin legea finanţelor publice locale.