Numărul 2 / J vine de la joacă

Numărulde primăvară - vară | 2012

2J

Lansarea primului număr al Revistei J a încălzit spiritele creative, a adus în atenţie oameni ce privesc

lumea dintr-o altă perspectivă și te-a încurajat să dai frâu liber ideilor creatoare pentru ca noi să

evidenţiem potenţialul din fiecare. Proiectul în sine îşi propune să adune de pretutindeni

proiecte şi pasiuni, încurajând dezvăluirea părţii artistice a fiecăruia. Ideea a pornit de la oamenii din jurul nostru care vor să iasă din tipar şi care reuşesc

să vadă dincolo de evident. Revista îşi continuă drumul în formă de J cu al doi-lea număr ce ia joaca în serios. Odată cu renaşterea verii venim cu chef de joacă şi vrem să te molipsim şi pe tine în resuscitarea copilăriei. O întoarcere la

inocență este întotdeauna binevenită pentru redesco-perirea momentelor creatoare de lumi în care, copil

fiind, te-ai refugiat de atâtea ori. Numărul de față vrea să te stimuleze în această

direcție și să pui pe hârtie ideile văzute prin ochii inocenței. Și pentru că pe parcurs ce devenim

oameni mari, joaca devine tot mai serioasă și poate lua tot mai multe forme, am testat limitele creației în poezie, în recenzii de filme și cărți, în muzică, în arte vizuale și în oameni care au transformat jocul

copilăriei într-un mod de a trăi. Revista J continuă să fie scrisă şi realizată de tine şi de toţi cei care vor să se implice în acest proiect, așa că ne-am bucura să te regăsim în următoarele pagini.

Prieteni implicaţi

Călin Grigorescu

Cristina Căpităniţa

Vlad Tănase Ioana Geantă

Alice Rosentzweig

Luciana Simon Grasiu'Andreea Ghiban

Cuprins

Omul este condamnat să �e liber, �indcă odată aruncat în lume el este răspunzător pentru tot ceea ce face.

1Joaca de-a seriosulÎn spatele acrobației mă aflu eu, cu activitățile mele împărțite între traininguri și proiecte în care cred, alături de oameni frumoși.

3Melancolia meaLars von Trier s-a jucat întotdeauna peste plapumă. A făcut asta în “Idiotii” cu un grup de oameni care își provoacă un regres mintal în căutarea...

16Sub pieleTrebuie să-l vezi. Se trezește în fiecare dimineață cu fața îngropată în pernă încercând să se ascundă de sunetul ceasului.

5Interviu Andreas OehlCând am ascultat pentru prima dată Aodioiboa şi Waterling, m-am întrebat pe ce planetă trebuie să ajung ca să pot lua interviu...

2Hijo prodigoÎntr-un mediu urban flexibil, în care invazia brandurilor internaționale este celebrată pe atât pe cât este criticată transformarea magazinelor de haine second hand în mini mall-uri, alterna-tiva supraviețuiește greu. A te îmbrăca devine un gest responsabil.

19De-a joaca şi cantatul pe neanunţateCu siguranță mulți dintre voi au văzut sau auzit tineri, oameni veseli cu instru-mente, cântând pe terasă, la bar, ori în camera de jos

17Pagina ta

14Renaşterea timpului

Jocuri interzise copiilor sub 18 aniNokia tune. Ne jucăm azi, da? Da, nor-mal.Era Karin. Prima noastră întâlnire a avut loc într-o zi de iarnă în care mi-am luat inima-n dinți și m-am dus sub geamul maică-sii să strig shakespearian de romantic tanti mama lu’ Karin, Ka-rin e acasă?

8Gustări pentru cei care nu stau locului

9Sant Eustachio

07Recenzii de carteE un fapt bine stabilit că cititorul va fi sustras de conţinutul citibil al unei pagini atunci când se uită la aşezarea în pagină.

15Regulile rummy - canastei

4Salon VideoSalon Video este o platformă de expu-nere a artei video, printr-un program constant și accesibil.

11Camera Free ShopDe găsit şi experimentat în camera de jos a Acaju-ului

Acaju pune punctul pe 'J' 01

Joaca de-a seriosulEchilibristica pe un citat de Sartre

Reguli:Se dă următotul citat: Omul este condamnat să fie liber, fiindcă odată aruncat în lume el este răspunzător pentru tot ceea ce face. (L’homme est condamné à être libre, parce qu'une fois jeté dans le monde il est responsable de tout ce qu'il fait.) Trebuie să luați fiecare cuvânt, să-l scuturați bine de sens, după care să întindeți bine fraza, ca pe un fir de sârmă, astfel încât să se încadreze perfect dintr-un capăt în celălalt al paginii:Cam așa: ” Omul este CONDAMNAT SĂ FIE LIBER, fiindcă odată aruncat în lume, el este RĂSPUNZĂTOR pen-tru tot ceea ce face.” Acum trebuie să parcurgeți această frază, tot dintr-un capăt în altul, fără să vă dezechilibrați din cauza unor

cuvinte precum condamnat să fie liber,

aruncat în lume, sau răspunzător. Deși inițial vi s-a părut un demers ușor, acum că ați urcat pe „sârmă”, pesemne că v-ați dezechilibrat, ați căzut și ați luat-o de nenumărate ori de la capăt: Libertatea nu e o binecuvântare, ci o sentință? Cum

arată oare aceste cătușe ale libertății și cât de greu atârnă la picioarele noastre? Trăim într-o libertate la-birint, ai cărei pereți sunt făcuți din responsabilități și prin care ne ghidează doar curajul, dorința sau inerția? Probabil veți spune că v-am aruncat într-un joc existențialist mult prea serios și în consecință istovi-tor, devorator de energie, de timp prețios și identitate.Nu vă descurajați! Nici măcar pentru o secundă. Mai încercați încă o dată, dar de data aceasta, înainte de a urca pe sârmă, luați o doză bună de spirit ludic, pe care îl găsiți în natură sub diverse forme. Unii dintre noi îl posedă într-un miraculos mod natural, dar dacă nu vă aflați printre ei, ca mine de exemplu, mai aveți o șansă. Pentru că circulă și sub formă de virus, vă puteți contamina din gașca de prieteni, de la pisici, sau pur și simplu din Acaju.Acum probabil că rezultatul va fi altul:Ne vom permite luxul eșecului repetat, nu ne vom mai rușina la imaginea bufonului din noi și vom înainta prin cunoaștere în continuare răspunzători, dar cu o suspendare temporară a sentinței de „condamnați la libertate”.

Adriana Gaftoniucadrianagaftoniuc.blogspot.com

În spatele acrobaţiei mă aflu eu

În spatele acrobației mă aflu eu, cu activitățile mele împărțite între train-inguri și proiecte în care cred, alături de oameni frumoși. Din când în când, din pură plăcere scriu articole pe di-verse teme din domeniul comunicării. Dincolo de plăcere, scrisul va rămâne

mereu pentru mine una dintre cele mai dificile provocări: aceea de a mă transpune în cuvinte. Dar ce altceva

poate fi mai autentic?

Omul este condamnat să �e liber, �indcă odată aruncat în lume el este răspunzător pentru tot ceea ce face.


“Ce mă atrage pe mine la hijoprodigo este exact diferența dintre

general și particular, dintre produsulde serie și cel dedicat corpului

meu , felului în care sunt sau locului în care mă aflu.

Cred că cest lucru face parte din farmecul artistic al creatorilor hijo

prodigo, dar și a persoanelor creative care atunci când lucrează

îi simți că se bucură și se joacă.:) Cât despre haine, în general, credcă transmit foarte multe feluri de

informații despre cel care le poartă,deși scopul lor este altul...”

ROCA(unul dintre clienții hijo prodigo)

hijo prodigo – Idei croite în haine

de Luminița Apostu și Sergiu - Elvys Sandu

Totul începe în acel moment când ajungi într-un mag-azin de haine și te simți ca o cifră a statisticilor asupra trendurilor din fiecare an. Personalitatea noastră nu se schimbă cu fiecare sezon. Și nici nu suntem niște etichete. Suntem identități unice și mulți dintre noi se ascund sau se arată prin intermediul hainelor.

Într-un mediu urban flexibil, în care invazia branduri-lor internaționale este celebrată pe atât pe cât este criticată transformarea magazinelor de haine second hand în mini mall-uri, alternativa supraviețuiește greu. A te îmbrăca devine un gest responsabil.

Atelierul hijo prodigo încearcă să susțină ideea salvării individualității și a descoperirii acelor diferențe, specificități și trăsături care conturează oamenii din jur. Individul care ajunge să poarte o piesă vestimentară creată în acest atelier nu este un client, nu este un consumator sau un target, ci este personajul principal al unei povești de prietenie. El nu își alege uniforma care să îl reprezinte, ci vine pentru a-și identifica și a-și construi ceea ce îi este deja pro-

priu, răspunzând critic la standardizare.

A fi anti-fashion ca designer înseamnă a spune că ești împotriva sistemului, dar a riposta în mod esențial în chiar nucleul său. Desigur, mulți dintre “clienții” at-elierului nu ar putea să se auto-intituleze anti-fashion sau împotriva modei în vreun fel, și ar susține că, dimpotrivă, sunt foarte “fashionable” în felul lor re-bel, matur, complicat sau ciudat de a se îmbrăca, însă de cele mai multe ori nu declararea unui statement te face să fii ceea ce declari, ci însăși asumarea și identi-ficarea cu acel statement.

Oamenii care poartă hainele hijo prodigo le poartă, dincolo de îmbrățișarea unor particularități de design pe care nu le găsesc în hainele de larg consum pro-puse de brandurile existente pe piața din Iași, tocmai din motivul acestei identificări, conștiente sau nu, cu ideile și dorința de a fi cât mai proprii lor înșiși. Din acest motiv hainele nu se repetă, ele sunt unicat, sunt individuale, proprii fiecărui purtător și își construiesc povestea odată cu trecerea timpului.

Am învățat de la Yohji Yamamoto că moda nu înseamnă doar o serie de apariții publice ale unor colecții, aruncarea lor pe piață, promovarea și con-struirea unor “relații” cu cumpărătorii, ci înseamnă exact ceea ce se întâmplă în spatele acestor strategii economice clasice. Înseamnă menținerea unei dorințe constante de a crea haine pentru cei care prețuiesc acest lucru, înseamnă a intra în contact cu oameni care să respecte munca ta și să aprecieze efortul, timpul și implicarea ta creativă. Din acest motiv hijo prodigo nu este atras de ideea de a produce haine de serie și de a crea formate vestimentare standard.

“Croim personalități” este astfel ideologia sub care se construiește metoda de lucru la hijo prodigo, iar formularea este la plural tocmai pentru că această metodă nu implică doar contribuția designerului, ci implică atât clientul, cât și asistenții care se ocupă de croit, cusut și finisat hainele. Din acest motiv, statutul de atelier de creație, ca spațiu tranzitoriu de întâlnire

între gusturi, dorințe, posibilități și inovații vestimen-tare este important și nu poate fi configurat decât prin circulația constantă a oamenilor. Vizitele la atelier sunt astfel ceea ce mobilizează purtătorul unei haine în a-și autoconștientiza poziția și în a nu se identifica neapărat cu un simplu client, ci cu un prieten, existent deja sau în devenire, care își asumă trecerea printr-un moment de cunoaștere a propriului corp, a propriei identități sociale, intelectuale și culturale, în cadrul atelierului și în cadrul orașului în care locuiește.

Design-ul propus de hijo prodigo reflectă influențe directe din sfera artei vizuale. Pentru a nu irosi nimic din resursele creative, dar neexplorate, ale clienților, a devenit natural să abordăm hainele sub forma unei practici artistice, transformând, în final, intențiile oamenilor în idei croite în haine.

Credem totuși că ceea ce “aruncăm” noi în realitate, ca produse pe care le realizăm și care ne reprezintă dincolo de pereții atelierului, este, cel puțin în stadiul în care ne aflăm acum, un bumerang cât se poate de util, care aduce mereu alți clienți, dar și un barometru eficient, care măsoară nivelul de apreciere de care se bucură conceptul atelierului în rândul clienților.

Hijo prodigo nu construiește vieți mai bune și nici nu promite rezolvarea anxietăților urbane. Indifer-ent de complexitatea istoriei scrise zilnic în industria modei și indiferent de activarea unor curente, stiluri și fenomene direcționale în această sferă, atelierul își propune să rămână vertical. Hijo prodigo este un spațiu deschis unde prietenii, asistenții, clienții și toți cei care participă la realizarea hainelor aici schimbă impresii, povestesc întâmplări și se dezvoltă în spir-itul contribuției colective la a face din creativitatea lor ceva mereu mai creativ.

www.facebook.com/hijoprodigo.ro

foto: Andreea Danila


FILM

Melancolia mea

Breaking the waves

Danemarca 1996159 MinLars von Trier

ars von Trier s-a jucat întotdeauna peste plapumă. A făcut asta în “Idioţii” cu un grup de oameni care își provoacă un regres mintal în căutarea idiotului absolut, în “Dancer in the

dark” unde emoționantul musical este spânzurat prin personajul interpretat de Bjork, ne-a surprins în “Dog-ville” cu o baie de sânge, a continuat cu “Antichrist”-ul și ne-a oprit pe noi la “Breaking the waves”. Filmul lui von Trier începe cu Bess care vrea să-și convingă membrii bisericii calviniste din care face parte să aprobe căsătoria dintre ea și Jan care nu îi împărtășește viziunile religioase. La întrebarea dacă cei din afara comunității au contribuit cu ceva valoros la orânduirea vieții grupului din care face parte, parcă, într-un secret avut cu regizorul, Bess răspunde “mu-zica” (și aici vorbim fie de Jethro Tull, David Bowie, Leonard Cohen sau Deep Purple, fiecare cu câte o piesă ca soundtrack pentru cele șapte capitole pe care este structurat filmul. Faptul că filmul începe cu un prolog și se termină cu un epilog aprofundează ideea de “bonus muzical” pe care ne-o împărtășesc unele case de discuri pentru o mai mare doză de încantare)

Bess iubește; fără limite, peste religie, talentul ei este acela de a transforma iubirea necondiționată în credința și ea știe că Dumnezeu îl face pe fiecare să fie bun la ceva, așa cum soțul ei “are talentul de a fi un amant grozav”. “Daca viața e un joc, acest joc trebuie să aibă totuși o regulă pe care n-o cunoastem”. Puțin proba-bila intenție a lui von Trier de a construi filmul după un truism palerian, formează intriga așa cum ne apare din acțiunile lui Bess de-a lungul metrajului. Faptul că Jan lucrează pe o platformă petrolieră și trebuie să plece pentru o perioadă o determină pe Bess să se roage divinităţii pentru întoarcerea lui acasă. Un accident suferit la locul de muncă obligă întoarcerea acestuia în stare critică și o condamnă pe ea la un veșnic sentiment de vinovăție. Crunta naivitate a lui Bess combinată cu dragostea ce i-o poartă soțului îl convinge parcă pe Lars von Trier să abandoneze un moment rolul divin (am hotărât în început că regi-zorul este cel mai mare actor în acest film) pentru a deveni soțul paralizat care, în urma unui tratament medicamentos puternic, neavând nici o urmă de discernământ își supune soția la tot felul de perver-siuni sexuale pentru a-și satisface fanteziile. Sacrificarea, pe care Bess începe să o conștientizeze din ce în ce mai mult că trebuie să o facă pentru vin-decarea soțului, începe cu izgonirea ei din comuni-tatea religioasă din care făcea parte, cu mama care s-a “lepădat înaintea tuturor”, continuă cu drumul pe care îl are de înfruntat sub ploaia de pietre până la poarta bisericii și se încheie apoteotic cu jertfa personală.

După ce a terminat de regizat al șaptelea capitol, Lars von Trier nu s-a odihnit - a tras clopotele și pare să-i zâmbească noului Jan înviat, rod al sacri-ficiului suprem și al iubirii!

L

Lars von Trier la filmările "Breaking

the Waves".

Bess

Cristina Căpităniţa,‘’ Bette Davis spunea că nu ia filmele

în serios, iar oricine face asta nu face decât să se aleagă cu o durere de cap.

Eu am întotdeauna pastilele pentru dureri de cap la mine”

unde Lars von Trier îl interpreteaza pe Dumnezeu iar personajul creat de acesta pe Iisus

este și în slow-motion; o bucată de pânză arde (în sens invers) și, nu știu cum, dar creează o imagine la care m-aș uita mult mai mult decât 2’39” cât durează lucrarea (și el scrie ceva mult mai complex ca state-ment). Sunetul e atent lucrat. Eliodor Moldovan (Târgu Mureș) participă cu TV Stories, lucrarea cu cel mai puțin video; o colecție de screen-shoturi (făcute, în mod practic, cu aparatul foto în fața unui televizor cu tub) cu person-aje și subtitluri pe care aproape că le-am putea citi liniar. E fără sunet. În doar 18 secunde, Untitled (The For-tune Teller) (Simion Cernica, București/ Los An-geles) combină două surprize: un personaj ob-servat din întâmplare din mașină, urmat de vocea robotizată a GPS-ului care, cumva, devine un punch-line neașteptat. Tot Simion observă și filmează Colecționarul de Țepe de la geam, imagine familiară într-un fel, și bizar-absurdă dacă te gândești puțin mai bine.

La Salon vor mai fi și lucrări trimise de organizația Clarkhouse din Mumbai, India, care vor fi răspândite printre materialele selectate de noi. Încă nu le-am văzut, sper să creeze un contrast benefic, sau poate vedem niște asemănări. Destul de curând, cei de la Clarkhouse vor proiecta materialele trimise de noi în cadrul unui eveniment asemănător, acolo, la ei. De fapt, asta vrem să includem la fiecare ediție: un schimb de materiale cu organizații din alte țări. Pâna acum am vorbit cu grupuri din Anglia, Italia, Mexic, Portugalia.

Am să pun și pe site lucrările selectate, cu acordul autorilor, în ideea de a forma o colecție ce mai târziu poate deveni resursă pentru cei interesați. Evenimen-tul va fi numai bun pentru o după-amiază de duminică, e deschis de pe la 5, proiecțiile merg în paralel, mai sunt și televizoare, cu căști sau fără. Trebuie să dau textul înainte de 22 aprilie, deci rămânem în suspans. Dacă nu vine lumea, sper să descoperim cât mai re-pede de ce și să schimbăm ceva, sau nu. În orice caz, plănuim mai multe ediții până în toamnă și sper că nici una să nu semene cu cea de dinainte.

Între timp, Indepedent84 și-a suspendat activitatea, cel puțin pentru un timp, din motive administrative. Se întâmplă destul de des, dat fiind că nu există un suport financiar stabil pentru organizații culturale și artistice în România, care să permită realizarea pro-gramelor pe mai mult de 6 luni. Salon Video răspunde acestei situații devenind proiect itinerant; fiecare ediție va fi construită în jurul unei locații diferite; printre ele, poate se va număra și Acaju.

alon Video este o platformă de expunere a artei video, printr-un program constant și accesibil. Evenimentul are loc o dată la 2-3 luni și fiecare ediție are ca partener o organizație sau grup de

artiști din altă țară, cu care se face schimb de lucrări video. Lucrările artiștilor români vor fi prezentate în ambele locații, alături de cele selectate de organizația parteneră.

Am venit în București în decembrie 2011. Știam de prin iulie că vreau să fac un program care să ex-ploreze, să promoveze, să interogheze arta video și, mai ales, artiștii care folosesc mediul video frecvent în lucrările lor. După câteva luni de întrebări, ezitări, învârtit în cer-curi din ce în ce mai confuze, era deja primăvară. Locația unde avea să aibă loc proiectul (CIV) se în-chisese brusc (și nemotivat). La momentul potrivit, însă, mă contactaseră cei de la Independent84 cu o propunere deschisă, pe care, bineînțeles, am accep-tat-o. Independent84 e un spațiu artistic într-o casă veche frumoasă (din afară poate fi un Acaju un pic mai mare), unde au loc expoziții, piese de teatru, proiecții de filme, concerte, cu artiști tineri și cu artiști cunoscuți.În ianuarie găsisem și numele proiectului: Salon Vid-eo. M-am gândit că Salon spune că sunt mai multe de

văzut, din care îți alegi. Sau că nu înseamnă neapărat că te uiți, ci mai și vorbești, schimbi ironii și idei, un-eori mai și lucrezi la ceva, acolo, la Salon. Dan (Băsu) a făcut un logo și începutul unei identități vizuale de-schise la variante și soluții. Data primului eveniment: 22 aprilie. Apelul a mers mai bine decât mă așteptam; l-am lansat pe 1 martie și am pus deadline de ziua mea (22) ca să fie așa... cu noroc. Am ales puțin peste jumate din lucrările primite, mi se pare o proporție bună. Nu toate îmi plac la nebunie, dar își au locul acolo. Să spun și despre câteva dintre ele. O surpriză foarte plăcută e Aloneness al Florianei Genes (Iași), care durează sub un minut și nu se poate să nu-i amintească oricui măcar de o după-amiază în care nu se întâmpla absolut nimic și își inventa o mini-poveste, așteptând. (statementul Florianei e mult mai complex de atât..) Pe Florin Bobu (Iași), l-am invitat să partic-ipe și a trimis VIDEO WORK, tot foarte scurt și, dacă nu e instalat corect, trebuie să îți apleci capul destul de mult spre stânga ca să-l vezi bine pe el, Florin, cum îți spune ceva ca un cod, în jurul căruia poți construi o întreagă poveste sau doar o scenă. Metamorphosis de Dragoș Ștefan, (Constanța, UNATC) este cel mai hi-tech video din program, un cadru static în care acțiunea, pusă invers,


Salonul a avut loc, până la urmă, pe 26/ 27 aprilie, la ALERT Studio, un

spațiu non-profit deschis și condus de trei artiști care s-au arătat interesați

și solidari cu proiectul nostru. Spațiul fiind mic, atmosfera a fost destul de

intimă, am instalat două proiecții și două monitoare, fiecare a avut ce

alege, am ținut deschis două zile, oamenii au venit. Lucrările le puteți

vedea pe site.

despre SALON VIDEO

Daniela Pălimariu, este o artistă din Iași, locuiește momentan la

București; lucrează în diferite medii, în funcție de natura proiectelor care apar.

[email protected]

S

Linkuri și contact:[email protected]

danielapalimariu.ro/salonvideofacebook.com/SalonVideo

clarkhouseinitiative.orgalertstudio.org


Andreas Oehl, creatorul de lumide Alice Rosentzweig

.I’ve read that your background as an artist is heavily influenced by the visual art and you used to be part of the creative team, Cosmic Walkers. Are you still in-volved with them or do you still create in this style? Yes, I have been creating visual art and decoration for around 15 years, but I left from Cosmic Walkers in 2010 to have a break and to focus more on music. But I still keep in touch with the rest of the team, we live in the same city, and sometimes we still go together somewhere to work on a decoproject. I am not paint-ing backdrops anymore, or better to say, not at the moment, but I still draw and work on some artworks from time to time.

Is there a connexion between your music and your visual art?That’s a good question. Sometimes on parties people can watch art and decoration from me and listen my music at the same time. Maybe they can see a con-nection. For the process of creating, I would say no. When painting backdrops, I used to listen to classic music for instance.

Tell us about your next album.Only 3 things. It will be a trance-album, the name will be You are god and it will be soooo nice.

What are your projects for this summer?Maybe it will be a working summer. I’ll play on a few openairs, like on Rebirth in Romania, and in between I am trying to catch some sunbeams. Next I’ll work in building and connecting solar fields.

Când am ascultat pentru prima dată Aodioiboa şi Waterling, m-am întrebat pe ce planetă trebuie să ajung ca să pot lua interviu celui ce stă în spatele acestor două proiecte?! Odată ce-i asculţi sound-ul, îţi răstoarnă tot ce ai normal în tine şi începi să-ţi descoperi părţi supranaturale. Încă n-am ridicat lucruri prin casă cu puterea minţii, dar în schimb am simţit acea inspiraţie şi capabilitate de a crea lumi transcen-dentale din care nu-ţi mai vine să ieşi. Cu un background în arte vizuale, An-dreas Oehl şi-a îndreptat atenţia către muzica psy-trance, chill out, a lansat un label littleBIGsensations www.little-bigsensations.com şi-şi pregăteşte un album. Toate adunate conturează acest creator de sunete, lumini şi forme, ce-şi răspândeşte arta peste tot în lume. Dacă aţi avut şansa să prindeţi acele ore în care Acaju a găzduit una din lumile create de Andreas, atunci cu siguranţă aveţi şi acum în voi buna dispoziţie siderală ce s-a implementat în atmosfera Acaju.

Interviul este în limba engleză!

How do you describe your music?Well, I compose different kinds of electronic music, some trance, some more relaxed stuff, some very ex-perimental, some drum’n bass , but also I have a few dub, dubstep, and reggae tunes. In other words, music I like.

Maybe this juggling with different styles helps your music to sound like it’s coming from another world. What inspires you?I believe, the music is inspired by everything around me actually. Not always on a concious level though. If you mean, what inspires me to make music , it’s my love for music, for the universe, and to get the perfect music for myself.

I’m guessing that in Andreas Oehl are hiding two mys-terious parts: one called Waterling and the other one Aodioiboa. Can you tell us more about these two parts that highlight your creation?Actually there are much more mysterious parts. (laughing) About the two projects, Waterling and Aodioiboa, simply said, they just represent different kinds of music. A while ago, I composed everything under the artistname Aodioiboa, but I wanted to sep-erate the more relaxed and experimental stuff from the dance music, so Waterling was born. Also since autumn last year I am part of another project, Vidhra-bindu, together with a violist from Turkey, a project combining electronic and classical elements in music.


Enough with the art part. Let’s talk about your visit to Acaju. What is the first thing that crosses your mind when you think about Acaju?It’s a very nice and cosy place. I liked it a lot, not only when I played there, but also as a little nice spot to go and chill in between and just have a drink or four. It’s like a little oase in Iaşi.

Because the theme for this number of J magazine is ‘play, recreation, the things we do for fun in a childish way’, I want to know what was your favorite game as a kid?Hmm, it’s not that I really had a favourite game, but when I was a kid I liked to play cowboy and indian with my friends. I liked hide and seek, but with bows that we had made acting out a story.(laughing) Later this changed and I preferred to play soccer with my friends.

Do you think it is important for your personal develop-ment to keep your childish spirit?Yes, because as kids we still have the sensation of ex-periencing wonders and also we are more interested to learn and explore.

I often believe that kids are smarter and more hon-est with themselves and with the people around them. Why do you think this quality disappears as we grow old?I would not say smarter, I believe, while we grow up, we experience, that some things, that we do, are not liked by others, sometimes consequences are follow-ing, which then we don’t like. So while we grow up,

we learn to act and we learn to lie , not always in a bad way though. Ok. I want to ask you one more thing. Where do you feel most at home?This can change quite fast, at the moment it’s Leipzig (Germany), the city where I live for some years know. But when I go somewhere else, I find myself feeling

like home very fast in a nice place and with some nice people around me. I am home on Earth, this is what I really feel.


Oare ce se pune în cuvinte, ca să iasă din ele poveste? S-au amestecat două cuvinte mari cu jumătate de kilogram de cuvinte mai mici, o linguriţă de fantezie, talent, umor şi la final s-a condimentat cu puţin suflet. S-au scos calde de la tipar şi se consumă oricând, amator de poveste să fii! Cea mai nouă apariţie a Editurii Ar-thur ne alimentează nevoia de pov-este, nouă, celor care, în mod suspect, nu am reuşit încă să transcendem spre Tărâmul Realităţii Cu Un Singur Sens, etapa specifică oamenilor mari. Dacă aţi ratat intrarea în această etapă a vieţii normale, nu vă panicaţi, mai sunt şi alţii ca voi, dar stau bine ascunşi (cred). Vlad Zografi, Ioana Nicolaie, Matei Florian, Radu Paraschivescu şi alţi scriitori contemporani, oameni serioşi, aleg câte două cuvinte (de ex. cocoloş-explorator / aripi-lacrimă / tatuaj-pelerină) în jurul cărora ţes o lume

Ce poţi face cu două cuvinteGrupul Editorial Art, aprilie 2012

neserioasă, dantelată, jucauşă şi plină de umor fin, unde te simţi ca acasă de la primul pas.

Într-un format cu totul aparte, cu ilustraţii pe măsură, volumul de povestiri nu se adresează doar pre-adolescenţilor, căci lectura sa se dovedeşte a fi, aşa cum mărturiseşte Laura Grünberg (autoarea unei pov-estiri din volum) “un exerciţiu de în-tinerire”, recomandat oricui. Aşadar, neneaaa, tantii, o lăsaţi pe imaginaţia voastră afară la joacă? Îndrazniţi, va fi un deliciu!

Ştiţi cum, din când în când, dar tot mai des în ultima vreme, întâlnim oameni faini care au făcut nişte chestii ieşite din comun şi povestea lor ne schimbă şi ne motivează într-un asemenea hal încât suntem în stare sa plecăm pe loc în celălalt colţ al lumii? Ei, vă in-vit să-l cunoaşteţi, virtual vorbind, pe Marius Chivu, criticul literar care s-a aventurat, împreună cu un bun prieten, timp de trei săptămâni, într-o calătorie extraordinară în munţii Himalaya. Cei doi nu au decât o minimă experienţă montană anterioară, voinţă şi mintea deschisă. Deşi au plecat cu avionul, într-o excursie organizată, celor doi nu le-au lipsit aventura şi situaţiile neprevăzute, feliile de viaţă reală. Un plus faţă de obişnuita carte de călătorie sunt pozele, care îmbogăţesc, completează sau sub-stituie, după caz, neajunsul cuvintelor iar lectura la persoana întâi ne apropie de experienţele autorului într-atât, încât la final am putea să povestim pe bune,

Trei săptamâni în Himalayade Marius Chivu,Humanitas 2012

în detaliu, cum am plecat de nebuni în Himalaya. Depăşind clişeul subiectului, un per-sonaj public care pleacă într-o călătorie excentrică, face poze minunate cu pei-saje din alte lumi şi apoi scrie un edito-rial, o carte (de ex. zâna surprizelor în Kilimanjaro, rivala ei in Tanzania, alte doamne in Thailanda, Africa de Sud, un critic literar la Muntele Athos etc), car-tea merită citită pentru cel mai simplu motiv: e bună.

Merită cu atât mai mult cu cât e abia în-ceputul verii şi avem nevoie să ştim că se poate, că nu avem nimic de pierdut, că e chiar indicat pentru sănătatea fizică, spirituală şi socială, să facem primul pas către o astfel de călătorie. Restul, vin de la sine iar, până la urmă, drumul e făcut de drumeţi.

Ioana Geantă este un om care citește din când în când şi merge pe munte. Virtual, poate fi găsita numai pe e-mail: [email protected]. Se mai găsește și în librărie, unde lucrează.

Recenzii de

carte


Reţeta asta e o compilaţie de arome şi texturi care poate fi foarte uşor personalizatǎ în funcţie de gust şi legumele de sezon. La bază e lipia, exact aia de shaworma. U know It well, I’m sure. Dupǎ care ai urmǎtoarele opţiuni:Baza (se unge pe lipia încalzitǎ usor) - pesto de busuioc / pastǎ de mǎsline / fasole bǎtutǎ / humus / pateuri de seminţe / sau pur şi simplu ulei de mǎsline cu condiment.Verde crud - salatǎ de toate felurile / spanac / rucola / untişorUmplutura de legume (tǎiate bastonaşe sau fâşii) – roşii / ardei, / castaveţi / morcovi / dovlecei / fasole verde / fasole boabe / mǎsline / roşii uscate / ceapǎ…ce-ţi mai trece prin cap cǎ ar merge.

Le arunci unele peste altele dupǎ acelaşi procedeu urmat de baietii de la shaomerie - doar cǎ tu ai ingrediente mai deştepte - le mai stropeşti putin cu ulei de mǎsline, condimente şi zeamă de lǎmâie, împachetezi/rulezi strâns & you’re good to go!

Lipie cu legume aka “Shaworma cu de toate”

Sandwich BRAS

Limonada Acaju

Între douǎ felii de pâine integralǎ unse cu ulei de mǎsline sau pastǎ de mǎsline aşezi (în ordinea literelor din denumire, ca sǎ nu uiţi) felii de Brânzǎ (tofu works perfectly, believe me), Rosii, Avocado şi Salatǎ. Bineînţeles cǎ e totul mai gustos dacǎ dupǎ ce le-ai feliat le stropeşti cu ulei de mǎsline şi ceva condimente (gen “amestec provence”). Calitatea ingedientelor este esenţialǎ! Alege o pâine bunǎ, roşii cu gust şi avocado copt! Dacǎ ai o branzǎ bunǎ sau tofu în saramurǎ poţi sǎ renunţi liniştit la extra sare. Prea multǎ oricum nu face bine.

Următoarele rânduri sunt dedicate momentelor în care ești avertizat de stomac să te oprești din plimbarea cu bicicleta, skateboardul, trotineta, role, you name it, și să umpli acel gol cu o mică gustare. Și dacă tot iei o pauză de masă, de ce să nu valorifici acest moment cu ceva făcut acasă, de mâinile tale și nu cu vestitul covrig? Cele două rețete ușoare și rapide pe care le vei descoperi mai jos pot fi luate la pachet oricând ai chef de joacă, iar pentru o zi plină de energie și bună dispoziție am înșirat câteva idei pentru un meniu ce-ți va potoli orice poftă neiertată de corpul tău.

Gustări pentru cei care nu stau locului

Mic dejun – începe ziua cu o curăţare, dacă tot te speli pe faţă şi pe dinţi, bea şi un pahar maaaare de apă cu suc de lămâie. Sau fă-ţi o limonadă cu ghimbir! Dupǎ care mănâncă fructe, multe fructe. Ca opţiuni mai ai pasta de avocado, musli din cereale, granola şi shake-uri din frunze verzi cu fructe (ex: spanac + banana = love).

La prânz - planifică-ţi ca în fiecare zi a săptămânii să mănânci pe rând: soia, naut, fasole, paste integrale, orez integral, ciuperci (cât mai rar cartofi) - ca bază proteică, însoţite de alte legume de sezon (morvoci, broccoli, vinete) şi de fiecare dată lângă o mare salată cu de toate – adica: frunze verzi de mai multe feluri + ce găseşti în sezon la piaţă + suplimente nutritive (seminte de cânepă, de floarea soarelui, de dovleac) + potenţiatori de gust (condiment din plante uscate, măsline de calitate, tofu aromat, roşii uscate) + suc de lămâie (în loc de oţet) şi ulei de măsline de calitate (extravirgin, presat la rece)

Cina – spre sfârşitul zilei mănâncă lejer sau cât mai devreme. Supa cremă din legume de sezon merge şi la 9 seara, dacă ţi-e foame, dar pizza, că aşa s-a nimerit cu prietenii, mai bine înainte de ora 7.

Câteva idei pentru un meniu sănătos

Mihaela BrăilescuI am not weird, I am limited edition

Reţete concrete cu poze frumos colorate găseşti pe blogul meu

www.mihachu.blogspot.com sau în articolul următor.

Într-un final, sperăm să sune ca un secret și nu doar ca o curiozitate, vedem rețeta limonadei la 1 litru.

Nu va conta cantitatea lămâilor, ci a sucului ce aces-tea l-ar da. Vorbim aici de 150 de ml. După gust, se adaugă între 8 și 12 lingurițe de zahăr. Noi pariem pe 10. Cu puțină apă, compoziția se predă blender-ului.

Dacă nu aveți pe-acasă, agitați bine într-un shaker, sau, pentru distracție în doi, cu bormașina. Limona-da și vara îs surori de gheață. Folosiți din belșug. Joaca poate continua dacă vă gândiți să adăugați apă minerală în loc de plată, miere în loc de zahăr, mentă, afine, coajă de lămâie etc. Dacă optați pentru citronadă, înjumătățiți cantitatea de suc de lămâie și completați d-ăl de portocale și grapefruit. Să vă fie cu răcoare!



nina dar deodată mâna ninei capul de scafandruşi cufărul uitat în păduretrei semne obtuze din piatră (umilirea vegetalului începe cu semnul torturii înscris pe frunte)din mâna ninei casă îmi făceam şi loc sub soare îmi făceam„cine are de ascuns lucruri să ascundă în el însuşi”şi toată această vânătorească literatură predată strungarilorodăile au miros de instalaţie şi de ninanina cunoaşte ultima enigma şi ultima albinăcapul nina e o planetă un opus stelar printre băncile liceuluicantemirnina doarme cu capul vălurit în stele ca-n filmele glamourşi carpetele de aur ale răpirii nina mănâncă din vârful unui aer parfumatîmbălsămat în propriile-i pofte scrie cu orezul cuvinte frumoase pe burţi despicate de peşteîn seara asta nu vreau să fiu eu cel ce face selecţia religiilor de mâna a doua de parcă viaţa n-ar fi un coafor de cartier cand nina întoarce privirea

dragostea pisicii pentru aproapele şoarecului său(pentru r.) toată drama unei seri călduroase a începutatunci când pisica şi-a dat brusc seama că de secole şi secoleea nu mănâncă altceva în afară de şoareci de ce? a întrebat beţivul care trecea întâmplător sau nu pe acoloşi uite aşa a înnebunit pisicade dorul tuturor şoarecilor consumaţi în ultimele câteva secole

Sant Eustacio misteriosul


Camera Free ShopDe găsit și experimentat în camera de jos a Acaju-uluiMarele sfat și mica regulă:

1. Puteți lua unul sau două obiecte dacă doriți să aduceți unul în schimb.2. Obiectele cu bulină roșie fac decorul camerei.3. Obiectele ce pot fi lăsate vor fi de mărimi mici și medii, curate și în stare de funcționare/folosire, ordonate drăguț doar pe polițe. Ace-stea pot fi: jucării, accesorii, obiecte de uz casnic, dulciuri, obiecte decorative și altele ce-ar putea fi prețuite.4. Vă rugăm să nu vă uitați în dulapuri și sertare. Sunt secretele noastre.5. Aici e plăcut dacă nu se fumează.6. Puteți sta și/sau servi la masă dacă faceți comandă la bar. Dacă doriți, puteți debarasa masa când plecați.7. Sunt umerașe a.k.a. cuier.8. Dacă vizualizați o îmbunătățire a spațiului, adresați-vă person-alului.9. Dacă doriți să aduceți obiecte într-un număr mai mare (chiar și haine) puteți opta pentru o donație. Colaborăm cu asociații în scop caritabil.10. Pentru detalii suplimentare, adresați-vă personalului.

Eugen Brodner

"fotograf amator, leneș convins, clovn în devenire",eugen-brodner.blogspot.com


Nokia tune. Ne jucăm azi, da? Da, normal.Era Karin. Prima noastră întâlnire a avut loc într-o zi de iarnă în care mi-am luat inima-n dinți și m-am dus sub geamul maică-sii să strig shakespearian de ro-mantic tanti mama lu’ Karin, Karin e acasă? O lasați să iasă la joacă? Eram mic, aveam vreo 23 de anisori. Ea avea exact doi ochi nemaipomeniți. Iar mama ei avea 3 ani de pensie pe caz de boală—o boală care putea să o coste și viața unei găini dacă medicul de familie era mai al dreacu.Nu prea mai aveam jucării, dar ne imaginam și noi tot timpul că ne iubim ca nebunii. Într-o zi ne-am ju-cat de-a mama și de-a tata atât de tare încât era să facem un copil. În alta, am jucat nebunia aia cu azi nu vorbim cu ăla/aia. Așa o fac eu pe Karin să tacă din gură toată ziua. Din când în când ne vine așa din senin să jucăm călcatelea pe nervi; ei îi place cum îmi ies din pepeni, iar eu ador să văd încruntarea aia fermecătoare pe care numai la nervi o poate face. Telefonul fără fir e iarași foarte distractiv; ne dăm

Renaşterea timpului

Jocuri pentru copii interzise copiilor sub 18 ani.

de Alice Rosentzweig

Renaşterea timpului (în viziuni) a eludat iluminarea minţilor

de la colţ de stradă. Cu puţinul timp dedicat ideilor

se naşte libertatea cuvântului folosit greşit de oameni derivaţi din substras.

Rolurile sunt jucate până la finalul piesei pentru dezvăluirea din culise

ce străpunge începutul plăsmuit de amatori.

Dezgoliri în plinul adevăr accentuează curiozitea celor din primul rând ce aşteaptă uimire şi suspans,

frumos scos din urât, căscat suplinit cu zâmbet.

Reveransul calmează finaluri apuse în simplitatea dezolantă,

iar refrenul cântat de mii şi mii de ori a fost şters de vanitatea omului

ce priveşte doar cu un singur ochi.

Strada a dat naştere teatrului inspirând ironicul în arderea minţilor

intoxicate de banal, Iar libertatea cuvântului

se va înălţa cu tenuitate în rolul integru scris de renaşterea timpului plin de

călătorice vestesc proaspătul din început.

sms-uri deocheate când știm că suntem în situații mai strânse la gât, precum ședințele sau întâlnirile cu diverși. Ultima dată când am făcut asta am uitat că masa pe sub care citeam prostioarele scrise de ea era de sticlă. Acum, recunosc că jocul meu preferat e elasticul, dar trebuie încercat neapărat cu un Triumph. Bănuiesc că ei îi place foarte mult baba oarba, altfel nu înțeleg de ce-mi spune tot timpul să sting lumina.Am uitat să zic de primul nostru sărut. Eheee! Nebuna asta mica a coborât la mine cu o batistuță. Și a trișat: a făcut dintr-un pupic pe obraz un sărut franțuzesc de-mi tremurau franjurii de la fular. Da’ nu m-am supărat deloc—a fost de-acord să jucam atinsea.Acum plănuim un ț.o.m.a.n.a.p prin Europa. Presimt că ea va vrea litera Paris.


Vlad Tănasecopywriter www.playtxt.blogspot.com


Ca şi cele de la Rummy, diferă în funcţie de copilar-ia fiecaruia. Deseori, se supune la vot! Se joacă în echipe de câte 2, dar dacă vreounu’ nu s-a prezentat, eşti liber să improvizezi. Jucăm pe terţe, iar canasta cuprinde 7 piese. Ea poate fi curată (fără jockeri) sau murdară (vezi Jockeru’ din Batman). Jucăm pe punc-te, până la zece mii, iar jocul il poti inchide doar daca

Jos în mijloc, piesele se clădesc una peste alta. Nive-lul Doi al priceperii unui jucător ar presupune să reţină toate piesele aruncate, de va şti ce să nu pună jos pe viitor, pentru a-l încurca pe adversar. Pentru a rupe, trebuie să ai punctele necesare etalării, ori sa fii déjà etalat, plus două ce construiesc o relaţie cu cea de jos. În echipă, dacă unul etalează, partenerul va putea rupe ori lipi chiar dacă el nu a etalat.

Întotdeuna, trebuie să ai mai multe piese decât jockeri într-o formaţie. Dacă cineva arunca jos 2 sau jolly, nu se poate rupe o tură. Se anunţa clar si răspicat când rămâi cu 3 piese pe tablă, moment în care pierzi posibilitatea de a rupe.Relaxată joaca !

Regulile Rummy-Canastei

Scor echipă

0 - 1500 p

1501 - 3500 p

3501 - 5000 p

Etalare

50 p (fără jolly)

90 p

120 p

PIESA

1 25p 800 500 100

2 20p 2500 1500 200

3 interzis în formaţie100p galben sau roşu nu se face nu se face toţi de 3 negru +

albastru: 1000p

4-7 5p 500 300 4-7

8-13 10p 500 300 8-13

JOLLY 50p JOLLY

COBORÂRE / SCORCANASTĂ CURATĂ

CANASTĂ MURDARĂ

PIESA DE INCHIDERE

dispui de minim 2 canaste. De altfel, ca să câştigi jo-cul, în ultima partidă ce ajunge la peste 10.000p, eşti obligat să închizi.Există doi jockeri, urâtul clasic şi piesa 2.

Povestea 3-uluiCe e galben sau roşu şi-şi poate schimba forma? 3-ul la Canastă! Dacă-l tragi, îl pui jos, câştigi 100p şi tragi altă piesă. Dacă aduni împreună cu partenerul pe toţi 4 câştigi 1000 de puncte.Ce e negru sau albastru şi-l necăjeşte pe duşmanul din dreapta? 3-ul la Canastă! Blochează ruperea următorului jucător. Dacă rămâi în schimb cu unul pe tablă, pierzi 100p.


Sub PieleLa birou ascultă cuvintele mari ale celorlalți și le răspunde cu alte cuvinte mari la rândul său. Pentru câteva ore uită că el stă în spatele pielii mari și totul devine foarte real. Devine costumul pe care îl poartă și nimic nu trece mai departe de atât. Dar uneori, în ședințe ținute în dimensiuni paralele în care minutarul se mișcă neobișnuit de încet, se întinde pe spate sub pielea blocată pe scaun și începe să viseze. Atunci i-ar plăcea foarte mult să își balanseze picioarele așa cum făcea înainte să fie obligat să poarte costumul ăsta larg. Doar că acum sunt prea lungi și nu mai poate face asta. De ce-or fi făcând ăștia scaunele atât de scunde? Astăzi, în mod special, se simte ca un impostor și se întreabă cât timp va mai trece până îl vor descoperi ascuns acolo. Dar nu-i nimic, ziua se apropie de final și în curând va fi liber să facă ce vrea. Mai trece o oră și e afară cu prietenii săi chitariști. Mica trupă de trei proclamă parcul ca fiind al lor spre înserat. Jocul lor preferat este să inventeze cântece pe loc. Le place să se surprindă între ei cu schimbări de acorduri și melo-dii, ca un joc de șah în trei oameni cu decizii luate la fracțiune de secundă. Primul cântec iese banal, cel de-al doilea de-a dreptul prost, al treilea e oprit la jumătate. Rateu după rateu se instalează încet bosumflarea în locul elanului. Apoi, spre uimirea lor, ceva începe să se lege. Gestul magic este făcut și atunci de la un singur fir se întinde nisipul în foișor iar marea revarsă în jurul lui până când dis-par copacii, pavajul, băncile și oamenii din jur. Peste mare se lasă întunericul și luminile încep să se aprindă atât în apă cât și deasupra ei pe măsură ce nu mai aud nici măcar muzica și fiecare dintre ei e transportat în camera în care și-ar dori să fie. Cei trei împart bucuria simplă de a fi acolo pe care o căutau. Când momentul

rebuie să-l vezi. Se trezește în fiecare dimineață cu fața îngropată în pernă încercând să se ascundă de sunetul ceasului. E un omuleț de zece ani și ziua îl găsește mereu surprins că

lumea din care e smuls nu e reală. Azi, ca de obicei, ceasul strigă din colțul opus al camerei, plasat acolo de un copil obraznic care stă noaptea până târziu. I-ar plăcea să îl întâlnească într-o bună zi și să-i arate el lui. Se ridică din pat și oprește zgomotul infernal. Se întinde, cască pe un ton înalt și își suflă părul din ochi. Merge în fața oglinzii, își ia pielea de om mare de pe umeraș, o îmbracă, își coboară vocea cu o octavă și își lipește barba cu grijă. Privește din nou în oglindă, acum arată exact ca un adult. Adult, ce cuvânt de om mare. După rutina dimineții e gata de drum.Iese în stradă să își vadă de zi, așa cum ar trebui să facă orice copil cuminte. Autobuzul este foarte aglomerat și se găsește în situații mult mai intime decât îi este confortabil, cu tot felul de necunoscuți. Este strâns în brațe și strânge și el la rândul său în brațe pe alții, printre mângâieri și mici tandrețuri accidentale. Un-eori se gândește că poate ar fi cazul să se prezinte. Doar e normal să știi cum îi cheamă pe nenea care îți respiră în ceafă, nu? Reușește cu greu să coboare la stația sa și sărbătorește asta ca prima victorie a zilei. Expiră ușurat și atun-ci o vede trecând prin fața sa. Trece încet, așa cum mai face din când în când, văzându-și de treaba ei, cu o privire ușor pierdută. Omulețul e vrăjit. Pentru o secundă, i se pare că cineva de sub pielea ei îi face din mână. Cască ochii cât ceașca dar nu poate fi sigur, așa că îi face și el din mână pe sub piele și merge mai departe, privind în altă direcție și prefăcându-se că-și vede și el de treaba lui. N-are să fie nici azi. Puțin mai târziu își amintește că a uitat să inspire.

T

Călin GrigorescuStudent în timpul liber

se încheie, toate lucrurile se întorc la locul lor și doar ei trei știu că vraja asta nu va mai fi invocată vreodată. Mai cântă puțin și le este de ajuns. Își iau instrumen-tele și redau parcului libertatea. Puțin mai târziu, cu chitările în spate și vorbind aprins despre muzica ce o vor face intră în bar ca înțelepții în templu.Răsăritul îl găsește cu pielea cea largă aruncată într-un colț al camerei, programând ceasul pentru ora 8:00 și întrebându-se unde să-l plaseze ca să își facă treaba. Dimineața nu e problema lui.


Frumuseţea nimicului de Irina Faifer

Există o frumuseţe în ceea ce nu există şi o existenţă în nimic. Se întâmplă lucruri fără să se întâmple nimic, se cutremură plăcile tectonice ale fiinţei fără să le fi mişcat nimic, nici măcar ele însele pe ele însele. Sau cel puţin aşa pare. Uneori trăieşti fără să mai ştii unde mergi şi de ce iar asta nu te mai deranjează, ci dimpotrivă. Nimic nu poate fi definit din statutul tău (să-i spunem statut) şi asta e minunat. Poate doar temporar, dar şi un minunat temporar e destul uneori. Teoretic oamenii au nevoie ca lucrurile să fie clare, am fost învăţaţi că fără a avea o cale nu avem sens.

Şi totuşi sensul apare uneori din lipsa oricărei căi. E o frumoasă beţie. Totul se întâmplă mai mult sau mai puţin spontan şi încerci să te detaşezi şi de ieri şi mai ales de mâine. Cel mai probabil va apărea spontan o cale din toată lipsa de căi, ca atunci când intuiţia (sau aşa pare, că ea e de vină) îţi dă o soluţie la acel ceva la care te-ai gândit şi tot gândit în van, şi o dă fix când nu te gândeşti decât în altă parte. Sau la nimic. Aproape nimic, pentru că nimic total nu prea există. Aşa cum tot total nu prea există. Ele trebuie să coex-iste într-un oarece mod sau măcar să se succeadă. Iar să se succeadă nu o pot face decât născându-se în timp ce dispare „oponentul”, nu după ce a dispărut. Deci, într-o anume măsură nu pot să nu coexiste. Există un pic de nimic în fiecare tot şi invers. Pentru că pur şi simplu 100% nu există. Şi nici nu e nevoie să existe. Şi cum spuneam, nimicul naşte uneori frumuseţi la fel

de valoroase ca un tot, sau poate chiar mai valoroase. Probabil contează şi dacă apare la momentul potrivit. Probabil mai sunt chiar şi alte variabile de adăugat... Oricum, e dependent de spaţiu şi de timp deşi e doar un nimic. Şi poate fi frumos. De pildă, sunt serile ace-lea pe care nu ţi le aminteşti câtuşi de puţin dar te trezeşti cu o veselie atât de specială încât ştii că nimi-cul amintirii tale ascunde ceva senin. E într-adevăr un noroc, pentru acest „senin” trebuie mulţumit Univer-sului. Şi-ncepi să afli una-alta de la unul-altul şi de la un anumit punct nici nu mai vrei să afli, nu vrei să strici nimicul de tot, căci are farmecul lui. „Nimicul de tot” - ce potrivire... Nimicul nu poate fi un mod de viaţă dar e o etapă necesară, sau poate un început, sau poate o tranziţie sau nu contează exact ce. Important e că poate fi valorificat. Un nimic cu esenţă de nimic nu are folos. Un nimic cu esenţă de regăsire, de împ-iedicare de acea cale, de beatitudine e un nimic fru-mos. Da, nimicul trebuie valorificat, altfel e degeaba. Şi nici măcar nimicul nu trebuie să fie degeaba. Nici măcar el.

orbesc cu tine, suflet desfăcut din liniștea unei clipe sparte de râsul unui copil. Dacă te oprești să privești în urmă ai să vezi cum ai tăiat o brazdă în spuma mării care nu se mai închide;

că, dincolo de amintirea ta care se pierde albastră în zare, timpul nu e pregătit să renunțe la impresiile pe care pantofii tăi le-au lăsat în tremurare pe suprafața lui.

Trăiești așa cine știe de când, de ce. Nu mai știi cum altfel, nici nu ai avea timp să înveți din nou pentru că lumea ta nu se oprește niciodată suficient de mult; chiar în încetineala ei cea mai profundă, tu ești la fel de minunată, dar într-o tăcere hipnotizantă pe care mă scufund în ochii tăi.

Alergi pe trepte de lumină spre nemurirea emoțiilor tale, scrii despre minuni care mie mi-au scăpat pe fi-rave bucățele de hârtie pe care, nu știu cum, le lași seară de seară pe lună. Te-am văzut odată sărind într-o oglindă de apă de pe trotuar; ai dispărut pe cealaltă parte unde ai atins alt cer cu degetele și într-o clipă ai revenit zâmbind și cu șosetele ude.

Spune-mi secretul: cum de-ai întors întregul uni-


Îți arde de joacă.de Dan Andrei Carp

vers și ți l-ai făcut brățară? Nu văd la gleznele tale lanțurile realității, nu-ți simt nici respirația chinuită sub așteptările lor, iar în ochi porți ceva atât de diferit de amorțeala pe care o văd tot mai des în alții.

Ții în tine ce ai mai de preț, jucării pe care aripile secundelor le-au acoperit în patina aducerii aminte, ții vise de ieri și de azi, unele posibile altele doar pentru că te bucură, ții lucruri frumoase doar pentru atât sau lucruri urâte căci vezi în ele o altă valoare estetică. Treci prin fiecare zi călcând aceleași străzi, în umbra acelorași blocuri gri, treci pe lângă mine și nu îmi înțelegi privirea. Diferența e că tu știi unde să cauți suveniruri noi pe când eu am tendința să încetez să mai văd.

Un gard împletit în agățare cu o plantă, pânza unui pa-ianjen sclipind ruinată în lumina farurilor unei mașini grăbite, florile de cireș care vor să facă din ninsoare o formă de artă eternă. Te admir pentru că tu cari în suflet nemurirea.

Chiar și tristețea ți-o porți cu atâta grație încât fiecare lacrimă pe care o verși îți atârnă în suflet o stea. Mă chinuie să te văd așa dar te privesc înmărmurit ca un

muritor stând martor la nașterea durerii din pântecele unei zeițe.

Te-aș întreba dacă în lumea ta e loc de doi. Căci am încercat de atâtea ori să râd odată cu spargerea unei clipe, dar mereu încep mai târziu. Speram să mă iei de aici și să mă duci cu tine, în lumea ta, să privim amân-doi răsăritul din spațiu, să căutăm cascade în mare; să îmi șoptești până când nu voi mai ști nimic din toate lucrurile cu care mi-am făcut gratiile pe care le car după mine.

Vreau să mă ajuți să cred în tine, în ceea ce crezi tu. Trăim amândoi într-o lume a simțurilor și fiecare mo-ment al experienței noastre e format din imagini, su-nete, gusturi, mirosuri și atingeri. Însă noi ne uităm fără să vedem străfulgerările de ireal, ascultăm, dar nu lăsăm sunetele dincolo de trupul nostru fizic, purtăm zeci de gusturi peste papilele noastre, dar le înecăm unele în altele, de miros ne amintim doar în situații extreme lăsând atâtea nuanțe subtile să treacă pe lângă noi, iar atingerile ni le permitem mult prea rar și mult prea puțin.

Și ție îți arde de joacă... ceea ce e minunat.

V


De-a joaca și cântatul pe neanunţate

Grasiu'barman, personalitate îndrăgostită, simbolistică și lirică

u siguranță mulți dintre voi au văzut sau auzit tineri, oameni veseli cu instrumente, cântând pe terasă, la bar, ori în camera de jos. Vorbim de prieteni pe care-i primim oricând bucuroși

să se joace de plăcere, să compună sau să exerseze. Băieți talentați ce se simt pe-atât de bine pe cât de bine sună melodiile lor.

AduDupă salut, se caută de-un șervețel pentru mereu aburiții ochelari. Se poate lăuda în reușita de a sta cu țigara-n gură, neaprinsă, minute bune. Îi plac chestii și-i stă bine la chitară. E simpatic.

EdiÎnainte de-a se apuca de treabă, se postează în fața marii oglinzi de la baie. Ce-o vedea sau ce rug-o spune, ne va relata probabil când se va simți un art-ist complet. Noi nu căutăm să înțelegem un artist, de altfel, asul ce l-or avea în mânecă pun corzile și bețele-n mișcare, iar noi ajungem să-i aplaudăm. Mo-tor ambițios.

CălinÎntre ore de facultate și plimbări pe trotinetă, deseori își împinge-un scaun în după-amiezi de Acaju și își caută muza între un pahar de vin și panorama urban-decentă de după geamul din dreapta. Cântă mult, iar noi îi recunoaștem că bine cântă!

AlexandruFin și relaxat, cel mai adolescent. Te lasă, dacă-ți dorești, să te joci cu clarinetul. Te și învață să cânți vreo două. De când ne-a descoperit, ne dă zilnic ziua bună, iar noi veseli îl incălzim.

Ei sunt entuziasmați, noi îi susținem. Așa să-i ajute vara să susțină-n Acaju un concert de lansare.

C


AVEM NEVOIE DE TINE PENTRU CA REVISTA J SĂ ÎŞI CONTINUE DRUMUL:

SIGUR AI O IDEE PE CARE VREI SĂ O ÎMPĂRTĂŞEŞTI SAU UN PRIETEN PE CARE ÎL ADMIRI. ZI-NE DE AVENTURA TA SAU A CUIVA CUNOSCUT ŞI NOI TE VOM ASCULTA

BUCUROŞI. NE GĂSEŞTI ZILNIC LA CAFENEAUA ACAJU SAU LA ADRESA DE MAIL:[email protected]

DACĂ NU AI INSPIRAŢIE, NE POŢI AJUTA ŞI CU SUGESTII DE PERSOANE CE NE-AR PUTEA SUSŢINE. NE PROPUNEM SĂ DISTRIBUIM REVISTA ÎN CÂT MAI MULTE LOCURI VIZIBILE

DIN IAŞI ŞI PENTRU ASTA AVEM NEVOIE DE SPRIJIN.

Mulţumim celor care ne-au ajutat la acest număr: Naive şi Tipografia Printco

la-acaju.blogspot.com

Documents

Numărul 2 / J vine de la joacă