Traditii asiatice

Proiect realizat de Constantin Laura si Sambotin Ana-Maria

Clasa a X-a F

Cuprins :

Traditiile nuntii indiene,japoneze,chineze,islamice

Traditii de botez

Pelerinajul la Mecca

Obiceiuri indiene

Traditii in Japonia

Obiceiuri arabe

2

Traditii in Asia

Locuitorii Asiei s-au remarcat prin anumite traditii si obiceiuri care i-au facut cunoscuti in intrega lume.Dintre toate acestea amintim cele mai importante ritualuri de nunta si traditii din tarile mai cunoscute ale Asiei.

Traditii de nunta in :

Japonia:Mireasa poarta un kimono alb, o coronita cu foarte multe ornamente si un voal, iar mirele un kimono negru. In timpul rostirii juramintelor, familiile mirilor stau fata in fata si se privesc reciproc. Un obicei foarte important in nunta japoneza este ritualul celor noua inghitituri de sake (vin de orez) de catre miri, dupa care cei doi sunt considerati soti in mod oficial. Familia si invitatii, de asemenea, beau sake pentru a sublinia legatura celor doi si a celor doua familii. Pentru receptia de nunta, mireasa isi schimba kimono-ul alb cu unul rosu si mai tarziu cu o tinuta moderna.

China:Rosul este culoarea nuntii in China, ca simbol al dragostei, bucuriei si prosperitatii. Aceasta culoare vie este folosita in moduri diferite in traditiile chinezesti. In majoritatea cazurilor, rochia miresei este rosie, in ton cu invitatiile si marturiile. Chiar si casele familiilor celor doi sunt decorate in rosu. Inainte de ziua nuntii, mireasa se retrage intr-un loc izolat pentru

3

a plange impreuna cu prietenele apropiate despartirea ei de familie si de prieteni. Tot inainte de nunta, familia mirelui aduce daruri in cosuri rosii viitoarei sotii. Familia miresei procedeaza la fel, oferind viitorului sot daruri impachetate in hartie rosie. In dimineata nuntii, mirele isi ia mireasa, oferindu-le bani prietenilor acesteia pentru a o lasa sa plece. In multe familii, mirii isi servesc parintii cu ceai, ingenunchind inaintea lor, cerand in mod simbolic permisiunea si binecuvantarea acestora. La oficierea ceremoniei de nunta participa, de obicei, familia si cei mai apropiati prieteni. In China, miresele obisnuiesc sa isi schimbe tinuta de cel putin trei ori pe parcursul nuntii.

India:Nuntile indiene sunt pline de stralucire si ritualuri ce tin cateva zile la rand, iar participantii la eveniment sunt numerosi, ajungand si la 1000 de personae. In nunta traditionala indiana, florile au jucat intotdeauna un rol foarte important. O traditie ce a rezistat in timp, transmitandu-se din generatie in generatie, este ca fratele mirelui sa presare petale de flori peste capetele cuplului in timpul ceremoniei, la momentul juramintelor, dar si la sfarsitul ceremoniei. Tinuta miresei este transformata, de asemenea, intr-un ceremonial. Sari -ul este brodat cu fir de aur si impodobit cu

cele mai pretioase accesorii, de la perle la paiete si margele. Culoarea rosie este caracteristica rochiilor de mireasa autohtone. Picturile de pe maini si bindi-

4

ul ( punctul rosu desenat pe frunte) sunt nelipsite din costumatia unei mirese. Cele mai inedite modele florale se regasesc pe mainile si picioarele mireselor. Nici imbracamintea

mirelui nu e de neglijat, asa ca acesta isi alege cu minutiozitate ce va purta in ziua nuntii. Rosu ca si consoarta sa, mirele poarta un turban si un costum tesute tot cu aur. In general miresele indience sunt incarcate de bijuterii, de regula este necesar ca toate aceste bijuterii sa fie din aur, coliere, bratari, inele, cercei si ornamente de par, toate purtate in acelasi timp.

Nunta islamica: Nunţile din teritoriile arabe diferă în funcţie de regiune. Nunţile musulmane pot fi aranjate dinainte, dar nu în mod obligatoriu .Nunta islamica poate dura intre 3-4 zile si o saptamana, in functie de traditiile pastrate de comunitatea in care se desfasoara. Se poate întâmpla, ca mirele să îşi vadă mireasa chiar în ziua nunţii. . Mireasa poartă o rochie anume pregătită din mătase neagră cu ornamente aurii, iar mâinile şi picioarele îi sunt pictate cu diferite modele, fiind utilizată vopsea de henna.Rochia si podoabele cantaresc peste 12 kg. În ţări precum Siria, Iordania, Liban, teritoriile Palestiniene, se păstrează obiceiul de a purta mirele şi mireasa pe scaune, în timp ce alţi nuntaşi dansează în jurul lor.

5

Traditii de botez : la musulmani: Urmand traditia, parintii musulmani pot alege nume pentru copii lor la prima lor aniversare sau la "Aqeeqah". In cea de 17-a zi dupa nastere, aceasta ceremonie consta in sacrificarea unei capre sau oi, 2 pentru baieti si 1 pentru fete. Capul copilului este apoi ras si acoperit cu sofran. Pentru musulmani este foarte important sa aleaga nume de copii cu o semnificatie pozitiva, buna si frumoasa.

Nume de feteAmal – origine araba, ‘‘speranta, aspiratie’’Fahima – origine araba, ‘‘inteligenta’’Hajar – origine ebraica, ‘‘zbor’’Latifa – origine araba, ‘‘gentila, blanda’’Nadira– origine araba, ‘‘rara’’

Nume de baietiAmir – origine ebraica, ‘‘print’’Aziz – origine araba, ‘‘plin de puteri’’Israfil – origine ebraica, ‘‘ingerul luminii’’Jamal – origine araba, ‘‘aratos’’Saladin – origine araba, ‘‘dreptatea religiei’’ chinezi: In traditiia chinezilor, alegerea numelui se face in ceremonia ‘‘Ou Rosu si Ghimbir’’. Aceasta are loc la prima luna dupa nasterea bebelusilor. Oul este considerat o delicatesa si reprezinta fertilitatea. Se vopseste in rosu pentru a aduce noroc. Parul bebelusilor este ras si se primesc cadouri. Familiile moderne din China pastreaza doar o parte din aceasta traditie, si anume aduc oua colorate la ceremonie in semn de cadou pentru nou nascuti.

6

Pentru ca sunt foarte superstitiosi, chinezii niciodata nu aleg nume de copii inainte de nastere. In schimb, folosesc ‘‘nume false’’, foarte urate, cum ar fi ‘‘fata de namol’’ sau ‘‘excrement’’ pentru a dezgusta si a tine spiritele rele departe de copii. Aceste nume pot fi pastrate pe toata perioada copilariei, cu acelasi scop.

Chinezii considera ca fiecare copil e unic si trebuie sa poarte un nume unic. Acest lucru devine din ce in ce mai dificil pentru ca natiunea chineza este cea mai numeroasa de pe glob (se apropie de 2 miliarde de oameni). Iata cateva exemple de nume de copii din China:

Nume de feteChen – ‘‘dimineata’’Fu - ‘‘bogatie’’ sau ‘‘lotus’’Min - ‘‘destept, istet’’Qui - ‘‘toamna”Xiu - ‘‘frumoasa, eleganta’’

Nume de baietiBo - ‘‘val’’Chun - ‘‘primavara’’Gang - ‘‘puternic’’Jiang - ‘‘rau’’Shui - ‘‘apa’’ Japonezi: Alegerea numelui pentru copii se face la 7 zile dupa nastere, cand familia si prietenii se reunesc pentru ceremonia numita "Oshichiya". Traditional, copiii sunt imbracati doar in haine albe. Pe o placa speciala numita ‘‘Shoho’’ se scrie numele cu caractere japoneze

7

si se atarna pe o hartie japoneza speciala pe un perete. Pentru parinti este o ceremonie frumoasa, cu mancare si rasete, iar pentru bebelusi este un bun venit in noua lume.

Nume de feteAiko – ai ‘‘iubire, afectiune’’ si ko ‘‘copil’’Etsuko – etsu ‘‘veselie’’ si ko ‘‘copil’’Hoshi – ‘‘stea’’Keiko – kei ‘‘celebrare’’, ‘‘respect’’ sau ‘‘deschis’’ si ko ‘‘copil’’Mami – ma ‘‘adevart, real’’ sau ‘‘in’’ si mi ‘‘frumoasa’’

Nume de baietiArata – ‘‘nou, proaspat’’Hayate - ‘‘moale’’Kaito – kai ‘‘mare, ocean’’ si to care se refera la constelatia Ursa Mare sau inseamna ‘‘zbor’’Noburu – ‘‘a creste, a dezvolta’’Sora – ‘‘cer“

indieni: Alegerea numelui are loc tot in cadrul unei ceremonii denumita "Namakarena". In Maharashtra, cel mai mare stat al Indiei, are loc la 10 zile dupa nastere. Bebelusul este asezat intr-un leagan frumos decorat cu flori. Femeile stau in jurul lui, il leagana incet si canta diverse imnuri si melodii religioase. Mama aduce o lampa de argint aprinsa, in semn al focului sacru si o mica bijuterie de aur. Bebelusul este binecuvantat apoi

cu orez si i se pune pe frunte un mic punct rosu-

8

portocaliu. Ceremonia se incheie cand tatal ii sopteste la ureche numele ales pentru el. Apoi numele este spus si celorlalti invitati.

Budistii au propria lor ceremonie Namkaram, in primele 3 luni dupa nastere sau cand considera ei ca bebelusul poate auzi. In timpul acestei ceremonii, mama ii scrie numele pe o frunza de banana, pe care o acopera cu orez. Bebelusul este asezat pe aceasta frunza si tatal ii sopteste de 3 ori la ureche numele lui. La sfarsit sunt anuntati si invitatii. Budistii obisnuiesc sa aleaga nume de copii dupa persoane sfinte, intelepti, zeitati sau nume ale incarnarii lui Dumnezeu.

Nume de feteAishwarya – inseamna ‘‘putere, bogatie’’ in sanscritaDipika - ‘‘lampa, lumina’’Karishma – ‘‘miracol’’Pratima – ‘‘imagine, reflectie’’

Nume de baietiAmar – ‘‘nemuritor’’Inderpal – ‘‘protector al lui Indra’’ (zeu)Jay – ‘‘victorie’’Kavi – ‘‘intelept’’

9

intrarea în starea de sacralitate care se face prin spălări totale, prin adoptarea ținutei de pelerinaj care constă, la bărbați, în două bucăți de pânză (albă) fără cusături sau noduri, puse, una în jurul taliei, cealaltă peste umăr acoperind o parte din bust, iar ca încălțăminte, sandale; pentru femei însă nu există o ținută anume în afară de cea tradițional islamică. Bărbații se rad în cap, iar femeile își taie simbolic o șuviță. Orice deosebire de clasă socială este astfel anulată. Intrarea în starea de sacralitate se face înainte de a ajunge la Mecca, de obicei, la aeroportul din Jeddah; rotirea de șapte ori în jurul Ka‘bei – punctul

central al pelerinajului, cu o scurtă rugăciune

10

Pelerinajul la Mecca:

Orice musulman care are posibilitate financiară și o bunăstare de sănătate este obligat să efectueze măcar o dată în viață pelerinajul ritual la Mecca, sau mai bine spus, la Al-Ka'ba, o construție aproape cubică , despre care tradiția islamică spune că a fost construită de Adam și reconstruită mai târziu de către Abraham. Mecca, locul nașterii profetului Mahomed, este leagănul islamului. Pelerinajul ritual comunitar este unul din cei „cinci stâlpi” ai islamului și se desfășoară în fiecare an între zilele de 8 și 12 ale lunii dhū-l-hiğğa, ultima lună din calendarul islamic, la Mecca și împrejurimile sale. Principalele etape ale pelerinajului sunt:

băutul apei de la izvorul Zamzam

parcurgerea de șapte ori a distanței (de 394m) dintre colinele Safā și Marwah, în amintirea rătăcirilor disperate ale lui Hagar și copilului său, Ismail, părăsiți în deșert;

oprirea în timpul zilei de 9 dhū-l-hiğğa, pe muntele Arafat, situat la 19 km de Mecca, de la prânz și până la miezul nopții, într-o stare de meditație;

în ziua de 10 dhū-l-hiğğa, începe Sărbătoarea Sacrificiului celebrată prin sacrificarea unui berbec sau a unei cămile în amintirea gestului lui Abraham de a-și sacrifica fiul, pe Ismail, pentru a-și dovedi credința în Dumnezeu, gest oprit de Dumnezeu prin trimiterea unui berbec care a fost sacrificat în locul fiului . Ultimele zile ale pelerinajului sunt petrecute la Minā, o localitate între Arafat și Mecca, unde are loc „aruncarea cu pietre în Satan”, adică aruncarea a șapte pietricele în direcția a trei stânci ce-l simbolizează pe diavol;

11

ieșirea din starea de sacralitate în ziua de 12 dhū-l-hiğğa când pelerinajul ia sfârșit.

Obiceiuri indiene:

Inelul din nas este, in viziunea indiana, o modalitate de a sublinia frumusetea feminina. Obiceiul a fost introdus in spatiul hindus in secolul al XVI-lea, el fiind originar din Orientul Mijlociu.Initial inelul din nas era apanajul femeilor casatorite, in ziua de astazi el este purtat si de tinere necasatorite, incepand cu varsta de 16 ani. Aceasta fiind varsta la care o tanara devine numai buna de maritis.

Inelul poate fi purtat atat in nara dreapta cat si in cea stanga, fiind insa preferata nara stanga deoarece se considera ca piercingul ar favoriza fertilitatea. Inelul poate fi purtat si trecut prin cartilajul dintre nari sau agatat de pielea aflata la radacina nasului. Nu este obligatoriu ca inelul purtat in nas sa

aiba forma unui inel. El poate fi atat un cerc simplu din metal, cat si un cerc metalic incarcat de pietre pretioase si perle, sau pur si simplu un mic cercel cu diamant prins cu surub in interiorul narii.Atunci cand cercul inelului din nas este incarcat cu decoratiuni grele ce il fac dificil de sustinut, apar acele lanturi fine ce conecteaza inelul

12

din nas de lobul urechii sau de par, reducand din greutatea bijuteriei din nara.

Bindi este punctul rosu purtat in frunte de catre femeile din India. Pentru ca acest punct rosu format cu ajutorul pudrei de vermilion, plasat in mijlocul fruntei este considerat in religia hindusa un simbol al celui de-al 3-lea ochi, cel magic, nu doar femeile hinduse poarta Bindi ci si barbatii. In acest context Bindi este un simbol religios, dar el are si o functie sociala. In mod traditional Bindi reprezinta un soi de verigheta a femeii indiene casatorite ce se deosebeste de cea necasatorita. In timp insa Bindi a evoluat atat ca format cat si ca raspandire.In ziua de azi el nu este redus la un punct rosu format cu ajutorul pudrei de vermilion, ci poate fi reprezentat si de o bijuterie, sau o piatra pretioasa. Bindi si-a pierdut din simbolistica devenind mai mult un accesoriu la moda, decat un aspect al traditiei.Desi in viziunea occidentala atat inelul din nas cat si punctul de pe frunte par ciudatenii, in India ele sunt de fapt mijloace de infrumusetare.

Sari-ul Indian: Încă din cele mai vechi timpuri India este tărâmul mătăsurilor, al cașmirului și al țesăturilor

13

fine. Cea mai veche piesă de vestimentație indiană pentru femei este sari-ul. Primul sari purtat de o femeie datează din anul 100 î. Hr., fiind foarte voluminos.

Această piesă vestimentară diferă de la o zonă a Indiei la alta, atât din punct de vedere al dimensiunii, cât și din punct de vedere al motivelor. Sari-ul este creat dintr-o bucată de pânză/mătase/bumbac/georgette de 4 până la 8 metri lungime și 1 metru și jumătate lățime.Stilurile în care poate fi purtat diferă în funcție de ocazie și de obiceiurile fiecărei zone în parte.  Tradiția indiană spune ca atunci când o femeie se căsătorește primește ca zestre 40 de sari-uri, iar după căsătorie trebuie să își mai cumpere încă atâtea.

În India, frumusețea unei femei constă într-o talie de viespe și șolduri generoase. Sari-ul este considerat vestimentația potrivită pentru a pune în valoare proporțiile feminine: accentul este pus pe talie, iar faldurile din partea  de jos măreasc din punct de vedere optic zona șlodurilor. Uneori femeile  accesorizează zona taliei cu o curea

14

lată frumos colorată.Sari-urile prezintă diferite motive realizate manual, fiecare având o semnificație aparte:Elefantul este asociat cu regalitatea și puterea, fiind de asemenea și zeul învățăturii “Ganesha”. Peștele indică abundența, bogăția și fertilitatea. Papagalul denotă pasiunea. “Rudrak sha”, sămânța unui arbore care crește în regiunea Himalaya este un simbol religios important, fiind dedicat zeului Shiva.În alegerea unui sari trebuie să se țină cont de culori, pentru că și acestea au o semnificație aparte:Rosul este preferat pentru ținuta de nuntă pentru că aduce noroc în cuplu, fiind în acelați timp culoarea regalității. Galbenul este purtat de către mamele care au născut de curând. Albul simbolizeaza puritatea, dar este si nuanta asociata mortii, doliului. In India, spre deosebire de alta parti ale lumii, vaduvele sunt obligate sa se imbrace complet in alb. Iar negrul - desi este considerat o culoare urata, aducatoare de ghinion - este folosit pentru a indeparta spiritele rele (pe fruntea unui nou-nascut, de pilda, se picteaza un punct negru pentru a-l feri de deochi).

Holi este, la propriu, festivalul culorii - o zi festiva, in care se sarbatoreste victoria binelui asupra raului, o sarbatorire a venirii primaverii si o ofranda adusa lui Dumnezeu pentru a avea recolte bogate. Este un festival plin de emotii si fericire celebrat in India, Nepal, Bangladesh,dar si in multe alte tari. Si cum poti manifesta fericirea si dragostea pentru divinitate, daca nu prin intermediul tuturor culorilor curcubeului? Localnicii tin aceasta sarbatoare pentru a inlatura demonii, spiritele rele si tot ce este rau.Ritualul central

15

al festivalului Holi este imprastierea si aplicarea pigmentilor de culoare sau a apei colorate, pe fetele, deasupra capetelor sau pe corpurile prietenilor si rudelor care te viziteaza in acea zi. De aici si denumirea de “festival al culorii”. Cand are loc Holi, in martie sau aprilie, intreaga tara este vopsita in nuante aprinse de albastru, galben sofran, magenta, verde, violet sau rosu. Nori colorati de praf danseaza deasupra multimilor care scandeaza cantece traditionale.

De altfel, stropirea prietenilor, familiei si chiar a simplilor trecatori cu apa colorata, spargerea baloanelor umplute cu apa colorata sau imprastierea pigmentului in aer, deasupra capului unor necunoscuti, in plina strada, nu este perceputa ca fiind agresiva sau ofensatoare, ba din contra. Copiii si adolescentii se aduna gloata la colturile strazilor, inarmati cu galeti de apa colorata, abia asteptand sa-i “atace” pe cei care trec prin zona. Cel mai important insa, este faptul ca Holi este o zi in care poti vedea strazile, casele si

16

oamenii Indiei pictati in aproape toate culorile pe care ti le poti imagina. Fiecare dintre aceste nuante poarta un simbol, religios sau social. Exista cate o culoare asociata fiecarui moment, fiecarei ocazii, fiecarei caste, fiecarui oras, asa cum fiecare dintre aceste nuante simbolizeaza o anumita forta a vietii. De aceea, pentru indieni, viata si culoarea sunt inseparabile. Cu toate acestea, desi cele mai intalnite nuante sunt stridente - albastru cobalt, roz ciclam, galben solar, rosu cardinal, verde smarald, violet regal - exista doua culori care sunt absente. Negrul si albul.

Pelerinaj în orasul Kapilavastru

Budismul este astazi una dintre cele trei religii dominante din lume raspandita mai ales in Asia de sud-est ( este practicat indeosebi in China, Coreea, Japonia, Nepal, Mongolia si Vietnam). Despre intemeietorul budismului, Buddha,  se spune ca s-a nascut in India, in secolul al VI-lea i.Hr. Buddha este supranumele printului Siddharta Gautama, din orasul Kapilavastru, din Nordul Indiei. Pelerinajele atrag periodic multimi de credinciosi in locurile unde a trait Buddha : Kapilavastru, orasul sau natal ; Bodhgaya, unde a primit iluminarea ; Benares unde a predicat prima oara, si Kasinara unde a murit. Acolo, in numeroasele temple care au fost construite, pelerinii vin sa se roage si sa se prosterneze in fata imaginilor lui Buddha. Ansamblul ritualurilor difera in functie de regiune si tara : credinciosul poate sa se aseze pe jos, cu picioarele incrucisate si cu mainile pe genunchi : poate sa se prosterneze lungindu-se cu fata la pamant ; poate sa numere mataniile repetand rand pe rand niste formule, sau mai poate utiliza moara cu rugaciuni. In aprilie, se sarbatoreste nasterea lui Buddha. In unele tari, in temple se inalta un altar de flori,

17

pe care este pusa statuia lui Buddha copil, pe care se toarna ceai indulcit.In iulie, se comemoreaza moartea lui Buddha. In acea zi, budistii onoreaza spiritele mortilor aprinzand lampite pe care le lasa sa pluteasca pe apa. Sarbatorile sunt prilej de spectacole. Calugarii poarta masti si se costumeaza pentru a mima evenimentul.

Traditii in JaponiaUnele obiceiuri prezentate nu este posibil sa fie adevarate in toate regiunile Japoniei. Ele sunt general acceptate drept obiceiuri moderne in Japonia. Kimono-ul si yukata sunt hainele japoneze traditionale.

Kimonoul este facut din matase si este de obicei foarte scump. In zilele noastre, el se poarta la ocazii traditionale, cum ar fi funeralii, nunti sau ceremonii ale ceaiului. Foarte rar putem observa kimonoul in tinuta zilnica.Kimonourile difera in ceea ce priveste stilul si culoarea in

18

functie de ocazia pentru care este purtat, varsta, statut (persoana necasatorita/casatorita) si persoana. Pentru a imbraca un kimono este nevoie de anumiti pasi. Mai ales cureaua (obi) este dificil de pus, de aceea multe persoane au nevoie de ajutor. Un kimono cere o coafura adecvata, pantofi traditionali, sosete, lenjerie intima si o gentuta pentru femei.

Femeile din Japonia aleg kimonourile si in functie de anotimp. Astfel, primavara poarta kimonouri in culorii vii cu broderii florale (sunt denumite yukata) din bumbac, iar toamna kimonouri in nuante ceva mai inchise si cu imprimeuri specifice sezonului. Iarna, in special in perioada sarbatorilor, cele mai cautate sunt kimonourile imprimate cu frunze de bambus, muguri de pin sau trandafiri infloriti. Se spune ca aceste motive aduc noroc si prosperitate celui care le poarta. Geisha este o femeie profesionista care face atmosfera prin prezentarea artelor traditionale japoneze la banchete. Ea nu este o prostituata, ci o femeie culta, educata, a carei existenta este menita sa tinda spre perfectiune.Fetele care vor sa devina gheise trec prin multe stadii stricte in timpul carora invata arte traditionale cum ar fi: cantatul la instrumente muzicale, dansul, dar si arta conversatiei si alte abilitati sociale.Gheisele sunt imbracate in kimonouri, si fata lor este machiata puternic, in asa fel incat sa para foarte pala.

19

Yukata, pe cealalta parte, este mai mult un articol de imbracaminte informal. Poate fi purtata chiar si fara lenjerie intima si este foarte comfortabila in zilele calde de vara sau dupa o baie fierbinte. Yukata este relativ ieftina si este facuta din bumbac.

Ceremonia Ceaiului (Sado)Ceaiului (Sado) este un ritual al prepararii si consumarii ceaiului. Obiceiul este puternic influentat de Zen Buddhism.In zilele noastre, ceremonia ceaiului este ca un hobby. Multi japonezi interesati de cultura lor iau lectii de ceremonie a ceaiului de la profesori. Ceremoniile ceaiului sunt tinute in camere japoneze traditionale din comunitati culturale sau in case private.Ceremonialul in sine consta in multe ritualuri care trebuiesc invatate pe de rost. Aproape fiecare miscare a mainii este descrisa. Practic, ceaiul este preparat mai intai de gazda si apoi baut de oaspeti. Ceaiul este facut din frunze de ceai verde. Ceremonia ceaiului dureaza intre 2 ore si 5 ore, in functie de tipul de mancare servit si de felul in care a ales gazda sa pregateasca ceremonia.

Obiceiuri arabe:

Voalul islamic este un element de imbracaminte feminina, purtat din motive religioase. Voalul ascunde parul si gatul si uneori chiar si cea mai mare parte a fetei. Portul voalului reprezinta un semn de modestie a femeii fata de barbat. Voalul este elementul prin care o femeie devine invizibila atunci cand se afla in

20

public.Candva, voalul reprezenta statutul social al femeii. Se crede ca el vine din Mesopotamia, unde exista obiceiul ca femeile respectabile sa se acopere, in timp ce sclavelor si prostituatelor le era interzis. In unele tari arabe, cuvantul „hijab” este sinonim cu modestia, intimitatea si moralitatea, iar Coranul cere atat femeilor cat si barbatilor sa se imbrace smerit, respectand hijabul. După cum se ştie, nu toate ţările islamice au adoptat obligativitatea portului acestui văl, care variază la rândul său, în funcţie de preferinţele şi credinţele personale, dar şi în funcţie de normele impuse de fiecare stat în parte. Dacă în Arabia Saudită femeile sunt obligate să poarte “burka” (cel mai conservator dintre văluri), Turcia se află la polul opus, în această ţară nefiind obligatoriu ca vreo tipologie a vălului să fie purtat.Principalele tipuri de voal sunt:

Hijab”, traducerea în sine a cuvântului “văl” din limba arabă, se referă la eşarfele purtate de femeile musulmane. Acestea sunt interpretate de musulmani atât ca un simbol religios, cât şi ca simbol al feminităţii în această cultură. Acestea se regăsesc într-o varietate de stiluri şi culori, fiind purtate mai ales în vestul ţărilor musulmane. Vălul este constituit dintr-o eşarfă pătrată care acoperă capul şi gâtul, lăsând faţa neacoperită.  

 “Niqab”, este vălul care acoperă întreaga faţă, lăsând liberă doar zona ochilor. Totuşi, poate fi purtat împreună cu un văl care să

21

acopere separat şi ochii. Este purtat împreună cu o eşarfă care acoperă şi creştetul.

“Khimar” este un văl lung, care ajunge până la nivelul taliei. Acesta acoperă părul, gâtul şi umerii complet, dar lasă faţa la vedere.

“Burka” reprezintă cel mai conservator dintre vălurile islamice. Acesta acoperă întreg corpul şi faţa, lăsând liberă doar o meşă prin care cea care îl poartă să poată

vedea. Atât burka, cât şi niqab au fost aprig contestate în mai multe ţări europene, care au dorit interzicerea purtării acestora. Portul acestui văl este obligatoriu în cele mai conservatoare state islamice, dintre care cel mai important este Arabia Saudită. Mai mult,

în această ţară, femeile nu au voie să interacţioneze sub nicio formă cu barbaţii străini, sub incidenţa unor pedepse aspre, printre care deseori şi cea cu moartea.

Poligamia :In societatea islamica este permisa poligamia pentru ca religia considera ca este mai bine ca un barbat sa aiba mai multe sotii, decat ca o femeie sa traiasca singura si sa nu aiba posibilitatea de a se intretine. Barbatul musulman poate avea pana la patru sotii si trebuie sa fie corect fata de toate sotiile sale. Femeia care devine cea de-a doua sotie poate refuza casatoria pentru ca barbatul are deja o sotie. In zilele

22

noastre cele mai multe dintre tarile islamice interzic poligamia.

23