Obligatiile - drept privat roman

7/23/2019 Obligatiile - drept privat roman

http://slidepdf.com/reader/full/obligatiile-drept-privat-roman 1/8

Introducere

În sens larg, obligaţia desemnează raportul juridic obligaţional în conţinutul căruiaintră dreptul creditorului de a pretinde debitorului său executarea unei prestaţii şiîndatorirea debitorului de a îndeplini o prestaţie pozitivă sau negativă sub sancţiuneaaplicării constrângerii în caz de neexecutare.

În sens restrâns, obligaţia semnifică îndatorirea debitorului de a săvârşi o acţiuneori de a se abţine de la săvârşirea ei sub sancţiunea constrângerii.

Determinarea subiectelor participante la raporturi obligaţionale, ca debitor saucreditor, se face, de regulă, în momentul naşterii acestor raporturi, adică înmomentul înceierii actului sau al săvârşirii faptului juridic, după caz. !ubiectele

raportului juridic obligaţional poartă denumirile generice de creditor, pentrusubiectul activ, şi de debitor, pentru subiectul pasiv. În cazul raporturilorobligaţionale speciale, subiectele acestora poartă denumiri specifice" vânzător#cumpărător, locator#locatar, mandant#mandatar, donator#donatar etc.

$aportul juridic obligaţional cuprinde în conţinutul său, dreptul de creanţă alcreditorului de a pretinde executarea prestaţiei la scadenţă şi îndatorireadebitorului de a îndeplini întocmai prestaţia datorată Deoarece atât dreptul decreanţă cât şi îndatorirea corelativă au caracter patrimonial, rezultă că şi conţinutulraportului obligaţional şi raportul obligaţional au caracter patrimonial. Dreptul decreanţă se regăseşte în activul patrimoniului creditorului, iar obligaţia corelativă adebitorului în pasivul patrimoniului acestuia. %onţinutul raportului obligaţional sestabileşte prin voinţa părţilor sau a legii, după cum izvorul raportului juridicconcret este un act sau un fapt juridic.

Terminologie Termenul de „obligaţie” provine din latina veche, unde

cuvântul „obligatio” însemna „a lega” pe cineva din pricina

neexecutării prestaţiei pe care o datora altuia. În dreptul roman, în accepţiunea sa iniţială, însemna o legătură pur materială



(vinculum corporis ! "ind considerat un drept asupra uneipersoane, asemănată dreptului de proprietate. #reditorul puteadispune de persoana debitorului insolvabil, după bunul plac$.%rmare evoluţiei societăţii romane, noţiunea de obligaţie

încetea&ă la un moment dat de a mai " înţeleasă doar ca o simplălegătură materială, devenind o legătură pur 'uridică (vinculumiuris, adică un raport 'uridic în temeiul căruia creditorul poatepretinde debitorului său să execute prestaţia ce i se datorea&ă, iar

în ca& de neexecutare, să procede&e la executarea silită asuprabunurilor debitorului.

&eoria romană a obligaţiilor a fost preluată, reformulată şirestructurată în secolele '()#'())), de către autori francezi ai timpului,dintre care cei mai importanţi au fost *otier şi Domat. +ucrările lor au fost

principalele izvoare care i#au inspirat pe redactorii %odului civil francez dela -/.+uând ca model %odul civil francez din -/, care nu a definit

noţiunea de obligaţie, %odul civil român din -01, ca de altfel şi alte coduricivile europene, ca cel austriac din -, cel elveţian din 23 sau %odulfederal elveţian al obligaţiilor din -- şi apoi din 2, nu au definitaceastă instituţie juridică.4

5cest lucru se explică prin adoptarea de către redactorii codurilor respective a renumitei definiţii a obligaţiei din INSTITUTELE lui 6ustinian,care a definit obligaţia astfel" 7 obligatio est iuris vinculum, quo necessitate

adstringimur alicujus solvendae rei, secundum nostrae civitatis iura8, adică 9 7obligaţia este legătura juridică în temeiul căreia suntem, în mod necesar,constrânşi să plătim un lucru, după dreptul cetăţii noastre8.

În aceste condiţii, sarcina definirii obligaţiei civile a revenit doctrinei.5stfel au fost formulate mai multe definiţii"7 Obligaţia este o legătură juridică între două sau mai multe

ersoane, în virtutea căreia, o arte, numită debitor, se obligă !aţă de alta,

numită creditor, la e"ecutarea unei restaţiuni o#itive sau negative, adică

la un !at sau la o abstenţiune.8

7 Obligaţia este raortul juridic în temeiul căreia o ersoană este ţinută să dea, să !acă sau să nu !acă ceva în !avoarea unei alte ersoane.8

7 $aortul juridic de obligaţie oate !i de!init ca acel raort în

ba#a căruia o ersoană, numită creditor, oate retinde altei ersoane,

numită debitor, e!ectuarea unei anumite restaţiuni.87Obligaţia este raortul juridic în temeiul căruia o ersoană,

numită creditor, are dretul de a retinde de la altă ersoană, numită

debitor, o anumită restaţiune, e care acesta este îndatorat a o îndelini.8

$ iviu )op, Teoria generală a obligaţiilor , *d. umina ex, +ucureti, $--, pag. $$/ 0ariana 1udăreanu, Teoria generală a obligaţiilor, *ditura 2undaţia 1omânia de 0âine,+ucureti, /334, pag. 5



7Obligaţia este raortul de dret civil în care o arte, numită creditor,

are osibilitatea de a retinde celeilalte ărţi, numită debitor, să e"ecute o

restaţie sau mai multe restaţii, ce ot !i de a da, a !ace sau a nu !ace , de regulă,

sub sancţiunea constr%ngerii de stat .8

STRUCTURA OBLIGAŢIEIÎn literatura de specialitate, raportul juridic este definit ca acea

legătură socială, reglementată de norma juridică, conţinând un sistem deinteracţiune reciprocă între participanţi, determinaţi, legătură ce este

susceptibilă de a fi apărată pe calea coerciţiunii statale.$aportul juridic civil este o specie de raport juridic 9 relaţia socială patrimonială sau napatrimonială, reglementată de norma de drept civil 9 caracterizat prin caracter social, voliţional şi poziţia de egalitate juridică a

părţilor.!ubiectele raportului juridic de obligaţie sunt persoanele fizice şi

persoanele juridice, ca titulare de drepturi subiective civile şi obligaţiicorelative, precum şi statul, atunci când participă la raporturile juridicecivile, ca subiect de drept civil.

!ubiectul activ se numeşte creditor , iar subiectul pasiv se numeşte



debitor , denumiri :care sunt folosite, cu caracter general, în toate raporturileobligaţionale, indiferent de izvorul obligaţiei., fiind termeni proprii teorieigenerale a obligaţiilor. 5tunci când ne raportăm la izvoarele concrete aleobligaţiilor, subiectele poartă denumiri specifice" vânzător şi cumpărător, în

cazul contractului de vânzare 9 cumpărare, donator şi donatar, în cazulcontractului de donaţie, locator şi locatar, în cazul contractului de locaţiune.;xistă raporturi de obligaţii în care o parte este numai creditor, iar

cealaltă parte numai debitor. De exemplu, în cazul contractului de împrumut,împrumutătorul este numai creditor, iar împrumutatul numai debitor.

De cele mai multe ori, raporturile de obligaţii au un caracter complex,subiectele având calităţi duble. De exemplu, în cazul contractului de vânzare

9 cumpărare, vânzătorul este creditor al preţului şi debitor al obligaţiilor detransmitere a dreptului de proprietate şi de predare a lucrului vândut, iar

cumpărătorul este creditorul obligaţiei de predare a lucrului şi debitorul preţului.

Sancţiunea*otrivit art. /02#/3 din %odul civil , obligaţia se stinge prin platăatunci când prestaţia datorată este executată de bunăvoie. *lata constă înremiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte

prestaţii care constituie obiectul însuşi al obligaţiei. <rice plată presupune odatorie. $estituirea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale care aufost executate de bunăvoie.

Dacă debitorul nu şi#a executat obligaţia, creditorul are mijloace juridice de asancţiona acest lucru. Sancţiunea este un element specific raporturilor juridice

obligaţionale perfecte. ;ste posibilitatea recunoscută de lege creditorului de a recurgela forţa de constrângere a statului, în cazul în care debitorul nu#şi îndeplineşteobligaţia. <bligaţia fiind un raport juridic, trebuie să aibă şi o sancţiune, altfel ar fiobligaţie morală. Deci, pentru realizarea dreptului de creanţă creditorul are ladispoziţie ca mijloace juridice principale" acţiunea în justiţie şi executarea silită. Dindefiniţia următoare a sancţiunii vom constatat că nu sunt singurele mijloace"7sancţiunea obligaţiei constă în mijloacele juridice ofensive pe care, de regulă,creditorul le poate exercita, prin intermediul forţei de constrângere a statului, pentru aobţine executarea prestaţiei ce i se datorează, iar uneori doar în posibilitatea legală de

a refuza restituirea prestaţiei executată voluntar de către debitor8.5



Din această definiţie putem constata că mijloacele juridice prin carese asigură realizarea dreptului de creanţă într#un raport juridic de obligaţiisunt de două feluri"

=o!ensive sau directe&

'de!ensive sau indirecte.>ijloacele ofensive pt fi"#acţiunea în justiţie?#obligarea debitorului la plata de daune moratorii stabilite de instanţă

sau prin clauză penală?#executarea silită asupra bunurilor debitorului.

>ijloacele defensive caracterizează executarea obligaţiilor naturale, imperfecte.

IZVOARELE OBLIGAŢIILOR

*rin izvor de obligaţie se înţelege sursa acestuia, adică actul juridic saufaptul juridic care dă naştere unui raport juridic obligaţional.

*otrivit art. .01 din +egea [email protected] privind %odul civil,7obligaţiile i#vorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de a!aceri,

îmbogăţirea !ără justă cau#ă, lata nedatorată, !ata ilicită, recum (i din

orice alt act sau !at de care legea leagă na(terea unei obligaţii)*

)zvoarele obligaţiilor se împart astfel"a+* cte juridice civile- contractele (i actele unilaterale*

b+* .ate juridice-

/licite-gestiunea de a!aceri, lata nedatorată, îmbogăţirea !ără justăcau#ă&

/ilicite*5ctele juridice civile sunt manifestări de voinţă ale persoanelor fizice

şi juridice făcute în scopul de a da naştere la efecte juridice, adică a creea,modifica şi stinge raporturi juridice. ;le au un caracter voliţional. /

Aaptele juridice, în înţelesul restrâns al cuvântului, sunt acţiuni omeneşti licite sauilicite săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte care totuşi se produc în

puterea legii, independent de voinţa autorului lor.

4 iviu )op, op.cit., pag. /67/.



CONCLUZII

&eoria generală a obligaţiilor este ceia de boltă a dreptului civil, bazaîntregii construcţii a ştiinţei dreptului, mai ales a dreptului privat. Bu existăinstituţie a dreptului în care să lipsească influenţa principiilor generale aleobligaţiilor.

În prezentul referat am analizat în primele capitole noţiunea de obligaţie, am arătatcare este structura ei şi izvoarele care o determină, prin prisma unor lucrări despecialitate, dar şi a Boului %od civil. În continuare am prezentat mai multe clasificăriale obligaţiilor şi efectele lor juridice în raporturile obligaţionale. În final am aratatcare sunt reglementarile interne şi comunitare privind unele obligaţii internaţionale,făcând referire în primul rând la Boul %od civil şi la $egulamentul %; nr. 12:@4-.În actul juridic comunitar este reglementat domeniul de aplicare, legea aplicabilă şiunele reguli speciale pentru anumite tipuri de contracte civile şi comerciale ce au caloc de desfăşurare spaţiul C;.



BIBLIOGRAFIE

1. E;<$E; F;+;)C, 0ret 1ivil $om%n, ;diţia a ')#a, ;ditura GCniversul6uridic8, Fucureşti, 43.

2. 89+1:* +;1;:, Drept Civil – Partea Generală, *ditura „9ll +ec<”,+ucureti, $---.

3. +)()C *<*, Teoria generală a obligaţiilor, ;ditura G+umina +ex8, Fucureşti,22-.

4. D. *<*;!%C, 5. BH!&5!;, A. %<>5B, 0ret Internaţional 2ublic, ;dituraIansa, Fucureşti, 22/.

5. 5. *$)%<*), D. &<>5, 5. AC;$;5, 0ret Internaţional 2rivat, ;ditura*5%<, Fucureşti, 221.

Panu

1. In!"#$uce"e.%. Te"&in##'ie.

3. STRUCTURA OBLIGAŢIEI.



4. Sancţiunea.5. IZVOARELE OBLIGAŢIILOR.=. C#ncu(ii

Documents

Obligatiile - drept privat roman