Fața si expresiile faciale

Valentina Dragomir si Octavian Rujoiu

Fața fiecărui individ poartă informații despre atribute biologice şi sociale importante, cum ar fi identitatea, specia, genul, vârsta, precum şi starea emoțională. Putem "citi" persoana de langă noi?De multe ori, limbajul nonverbal dezvăluie ceea ce am fi vrut să aflăm prin comunicarea verbală. Paul Ekman şi Wallance V. Friesen au identificat trei componente ale feței in comunicarea emoțiilor. Prima componentă este reprezentată de partea de sus a feței, fruntea şi sprâncenele. A doua, partea de mijloc: urechile, ochii şi pomeții obrajilor. In fine, cea de-a treia componentă, partea de jos a feței, nasul, gura şi bărbia. Toate acestea ilustrează şase tipuri de emoții: furia, dezgustul, teama, bucuria, supărarea, satisfacția şi surprinderea, recunoscute ca fiind universale. Pe langă acestea, Jonathan Haidt şi Dacher Keltner mai supun atenției şi alte stări: jena, ruşinea, compasiunea, amuzamentul, "muşcarea limbii", acoperirea feței şi mirarea. Cercetările ce au avut ca obiect de studiu fața umană au demonstrat că expresia feței influențeaza de multe ori comportamentul, decizia sau evoluția multor lucruri in diferite situații in care indivizii intereacționează. De exemplu, o persoană care are o infățişare placută, este tot timpul cu zâmbetul pe buze are şanse mult mai mari de angajare, in comparație cu una care afişează o atitudine distantă si nu are un aspect fizic prea plăcut. Foarte multe investigații "in care caracteristicile faciale au fost măsurate sau manipulate confirmă faptul că aceste caracteristici imature, cum ar fi ochii mari, sprâncenele subțiri, maxilarele rotunde" arată lipsa de ajutor, căldura, dependenta, slăbiciunea. Pe de altă parte, caracteristicile mature (ochii mici, buzele subțiri, maxilarele pătrate, părul lins dat pe spate) evideanțiază dominarea (independența, putere, viclenie, siretenie, respectiv masculinitate) incepând incă din tinerețe. Caroline F. Keating et al. (2003, 89) au arătat că, in cele mai multe cazuri, "caracteristicile neotenice ii fac pe adulți să pară supuşi , slabi, naivi, feminini, compasionali şi oneşti, dar nu cu mai mult sau mai puțin atractivi, potrivit caracteristicilor de maturitate".

Expresiile faciale şi comporatamentul violent

Suntem obişnuiți, marea majoritate dintre noi, când mergem pe stradă, in cursul zilei şi mai ales seara, să studiem mai atent sau mai superficial persoanele pe lângă care trecem cu atât mai mult pe cele cu care interacționăm.Faptul că răspundem unui seamăn de-al nostru imbrăcat decent, aranjat şi cu o fizionomie plăcută la intrebarea cât este ceasul sau in ce direcție se află "cutare" loc ne face să ne simțim confortabil şi mulțumiți că l-am putut ajuta. De multe ori, spațiul, timpul şi persoana ne pot fi potrivnice. Seara, de exemplu, când apare lângă noi pe neaşteptate un bărbat atletic, cu o figură fioroasă, cu tatuaje pe maini si cicatrici pe fată si ne intreabă pe un ton rece "cât este ceasul" sau dacă "avem un foc", primul sentiment pe care il simțim este unul de nelinişte, discomfort psihic şi teamă că s-ar putea intampla ceva rau. Medic şi criminolog, Cesare Lombroso a fost fascinat de studierea comporatmentului şi fizionomiei agresorilor şi criminalilor elaborand teoria criminalului innăscut. Concluzia cea mai importantă a studiilor lui este aceea că majoritatea crimialilor nu prezintă caracteristici ereditare, ci mai degrabă dobandite, din cauza mediului social in care s-au dezvoltat.El a fost primul cercetător care a introdus termenul de "criminaloid" pentru a desemna astfel de persoane ce prezintă un comportament violent. In ceea ce priveşte veridicitatea teoriei lu Cesare Lombroso, parerile sunt impărțite. Este adevărat că marea majoritate a criminalilor "innăscuți" prezintă, de multe ori, trăsăturile fizice descrise de criminologul italian. Pe de altă parte, "prezența" acestor trăsături la anumite persoane nu reprezintă un indicator ce conferă certitudinea unui comportament antisocial. In psihologia

judiciară, Tiberiu Bogdan sublinia că agresorul/ criminalul nu este din punct de vedere anatomic "un altfel de om". El este condiționat de mediul social, un rol important avandu-l tulburarile de personalitate din viața individului.

Râsul şi zâmbetul

Apărând in foarte multe situații, rasul este considerat a fi tot o expresie facială, mai ales dacă avem in vedere faptul că acesta apare la oameni dupa primele două luni de viată. Ne referim atat la rasul vocalizat, cat şi la expresiile faciale intermediare (cum ar fi zambetul).

Caracteristica cea mai importantă a rasului constă in faptul că este contagios, putand fi "luat" doar prin simpla auzire a felului in care se manifestă cei din jur. Prin urmare, situațiile spontane şi conversațiile zilnice pot fi considerate drept surse principale "ce dau nastere rasului şi bunei dispozitii".H. C. Foot şi A. J. Chapman gasesc şi cea mai importantă funcție a rasului: comunicarea. Argumetul principal: mentine cursul interactiunii, interesul şi "atenția partenerului comunicațional".Mai mult, rasul poate schimba conotația discuției, mai ales atunci cand răspunsul interlocutorului nu este cel aşteptat, şi mai poate fi ințeles şi ca fiind rezultatul manifestărilor emoționale, cum ar fi bucuria şi fericirea. De asemenea, in situațiile de tensiune poate avea rol de stabilizator. In mai multe cazuri, oamenii maschează anumite stări emoționale (furia, ruşinea, nervozitatea) prin intermediul rasului, nelăsand să iasă la iveală adevăratele sentimente. Totodată, poate avea chiar şi o tentă sexuală atunci cand contribuie la apropierea dintre două persoane. Concluzia: rasul mediază conversația, prin urmare dialogul produce satisfacție ambelor părti. Intr-un astfel de context, problemele care apar in mod frecvent sunt cele legate de universalitatea expresiilor faciale şi de faptul că, deşi multe studii susțin contrariul, "este imposibil să ştim dacă expresiile faciale ale subiecților pot fi recunoscute ca expresii emoționale"(D. Matsumoto). "Expresiile emoționale pot funcționa ca limbaj universal, fiind in acelaşi timp unul cu accente regionale".

Privirea De multe ori in discuțiile cu prietenii sau cunoscuții utilizăm expresii precum: "are o privire iscoditoare", "se uită cu invidie", "se citeşte răutatea in privirea lui", "ii radeau ochii", "i se citeşte bunătatea in ochi" etc. Toate aceste expresii vizează diferitele moduri de a privi ale unei persoane, privire care este influențată de mărirea pupilelor acesteia. In funcție de starea sufletească, pupilele se pot contracta (in cazul unei stări negative) sau dilata (in cazul unei stări pozitive). Mark Knapp citat de Joseph A.DeVitto prezintă patru funcții majore ale comunicării ochilor:- căutarea si obținerea feedback-ului."Ochii sunt forte des folosiți in căutarea" răspunsului sau a unei confirmări din partea celor cu care interacționăm.Femeile apelează mult mai des ca bărbații la strategia privirii "ochi in ochi" in momentul in care interacționează cu o altă persoană, indiferent de sexul acesteia.O astfel de abordare sugerează in majoritatea cazurilor deschiderea, certitudinea si siguranța celor transmise, dar la fel de bine şi intimidare.- ochii(privirea) contribuie la indicarea faptului că persoana de langă noi işi poate incepe speech-ul printr-o simplă mişcare a ochilor. Cand profesorul adresează o intrebare elevilor la ora de curs, acesta nu trebuie să numească o anumită persoană, chiar dacă el cunoaşte numele tuturor elevilor din sală, ci le observă expresivitatea ochilor. Printr-un astfel de comportament el vede cine ştie, doreşte ş vrea să răspundă, dar şi pe cei care nu cunosc răspunsul la intrebarea sa.- funcția comunicațională a contactului vizual.Ochii sau privirea semnalează natura relației existente dintre două persoane şi nu numai.- compensarea distanței fizice: mişcările ochilor sau privirea cmpensează de multe ori distanța fizică dintre două persoane. De exemplu, flirtul. Chiar dacă sunt la o distanță destul de mare unul de celalalt, contactul vizual insistent dintre doi tineri aflați la o petrecere micşorează distanța fizică, apropiindu-i, mai ales cand există şi atractie sexuală. Allan Pease identifică următoarele tipuri de priviri:

• privirea oficială intalnită in relațiile de afaceri, unde interlocutorii işi concentrează privirea asupra zonei ochilor persoanei cu care intereacționează;

• privirea de anturaj, "indreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane".In intalnirile

dintre cunoscuți sau prieteni, privirile persoanelor ce interacționează cad "in zona dintre ochi şi buze";

• privirea intimă dintre două persoane foarte apropiate sau cuplu. Se concentrează in zona dintre ochi, bărbie şi piept, coborand incet pe corpul partenerului. O astfel de privire se poate produce simultan de ambele părți atata timp cat există interes.

Fără a ințelege ceea ce simte şi cum gandeşte persoana din fața noastră, este foarte greu să reuşim a ne face măcar ințeleşi intr-o astfel de situație. Citirea feței contribuie intr-o mare masură la rezolvarea conflictelor. Această acțiune ne prezintă "substratul" a ceea ce este transmis prin contactul verbal. Ceea ce cuvintele incearcă să ascundă aduce la iveală fața, conturandu-se astfel "prima impresie" față de persoana cu care interecționăm.

Concluzii

Putem spune că citirea feței este o "ştiin ăț "? Sau invătam, puțin cate puțin, din experien ăț să descifram această "ştiin ăț "? Răspunsul se află undeva la mijloc. Incă din copilărie suntem capabili, intr-o oarecare masură, să interpretăm fețele persoanelor cu care interacționăm. Cu excepția momentelor in care suntem dominați de emoții, toți avem o oarecare perspicacitate in a interpreta trăsăturile, forma şi liniile feței. De multe ori insă mesajele noastre sunt mult mai subtile. Adeseori, nu dorim să se ştie ceea ce simțim. O persoană care nu este preocupată să ne analizeze expresia facială poate crede că ne simtim bine si că nu avem vreo problemă dacă nu vorbim despre situația care ne preocupăa. Un "ochi ager" poate insă observa acele detalii care au importan ăț covarşitoare in ceea ce priveşte dezvăluirea adevăratelor temeri. Sunt situații cand citirea expresiilor faciale ne poate transmite informații pe care nu le ştiam şi care poate chiar nu suntem pregătiți să le aflăm. Pentru a realiza acest lucru trebuie să "respectăm" o condiție esențială: nu putem privi şi analiza o expresie facială in mod izolat. Se impune să luăm in considerare intreaga gamă de gesturi ce o insoțesc, ținuta corporală şi tonalitățile vocii pentru a ințelege multiplele aspecte ale unei situații(A. Pease).