12
Histologia căilor respiratorii: Respirația reprezintă una din funcțiile vitale ale organismului uman. Ea se realizează prin schimbul gazos continuu de la nivelul alveolelor pulmonare, schimb asigurat de hematoza pulmonară. Acest schimb gazos se realizează în ambele direcții: un aport de oxigen din mediul extern în cel intern și eliminarea dioxidului de carbon în mediul extern. Fiind astfel necesar un pasaj al acestor gaze print-o rețea de structuri tubulare reprezentate de arborele respirator. 1). Arborele respirator: Este compus din căile respiratorii ce se împart în căi respiratorii extrapulmonare și în căi respiratorii intrapulmonare. A. Căi respiratorii extrapulmonare 1. Cavitatea nazală: Reprezintă segmentul inițial ce intră în componența aparatului respirator fiind alcătuit din două părți: o parte externă (piramida nazală) și o parte internă(fosele nazale). Piramida nazală Are o formă de piramidă triunghiulară cu 3 fețe, 3 margini și un vârf. Fețele laterale sunt alcătuite în porțiunea inferioară de aripile nazale, fața inferioară(baza piramidei) corespunde narinelor , iar fața posterioară lipsește, fiind reprezentată de către porțiunea de trecere dintre coanele nazale spre nazofaringe. Marginile laterale sunt reprezentate de șanțurile nazo-geniane și nazo-palpebrale, iar marginea anterioară mai este cunoscută și sub numele de dosul nasului. Piramida nazală este formată dintr-un schelet osos (apofizele montane ale oaselor maxilare și oasele proprii nazale) și unul cartilaginos (aripile nazale-cartilagiile alare laterale și accesorii). Acest schelet este acoperit de piele, țesut celular subcutanat și mușchii pieloși (dilatatori și constrictori ai narinelor). Fosele nazale Se prezintă ca un culoar situat deasupra cavității bucale, între orbite și sinusurile maxilare, fiind împărțit în două porțiuni simetrice de către septul nazal.

Only Histologia Cailor Respiratorii

Embed Size (px)

DESCRIPTION

histologie

Citation preview

Page 1: Only Histologia Cailor Respiratorii

Histologia căilor respiratorii:

Respirația reprezintă una din funcțiile vitale ale organismului uman. Ea se realizează prin schimbul gazos continuu de la nivelul alveolelor pulmonare, schimb asigurat de hematoza pulmonară. Acest schimb gazos se realizează în ambele direcții: un aport de oxigen din mediul extern în cel intern și eliminarea dioxidului de carbon în mediul extern. Fiind astfel necesar un pasaj al acestor gaze print-o rețea de structuri tubulare reprezentate de arborele respirator.

1). Arborele respirator:

Este compus din căile respiratorii ce se împart în căi respiratorii extrapulmonare și în căi respiratorii intrapulmonare.

A. Căi respiratorii extrapulmonare1. Cavitatea nazală:

Reprezintă segmentul inițial ce intră în componența aparatului respirator fiind alcătuit din două părți: o parte externă (piramida nazală) și o parte internă(fosele nazale).

Piramida nazală

Are o formă de piramidă triunghiulară cu 3 fețe, 3 margini și un vârf. Fețele laterale sunt alcătuite în porțiunea inferioară de aripile nazale, fața inferioară(baza piramidei) corespunde narinelor , iar fața posterioară lipsește, fiind reprezentată de către porțiunea de trecere dintre coanele nazale spre nazofaringe. Marginile laterale sunt reprezentate de șanțurile nazo-geniane și nazo-palpebrale, iar marginea anterioară mai este cunoscută și sub numele de dosul nasului. Piramida nazală este formată dintr-un schelet osos (apofizele montane ale oaselor maxilare și oasele proprii nazale) și unul cartilaginos (aripile nazale-cartilagiile alare laterale și accesorii). Acest schelet este acoperit de piele, țesut celular subcutanat și mușchii pieloși (dilatatori și constrictori ai narinelor).

Fosele nazale

Se prezintă ca un culoar situat deasupra cavității bucale, între orbite și sinusurile maxilare, fiind împărțit în două porțiuni simetrice de către septul nazal.

Unei fose îi descriem patru pereți:

Peretele inferior este alcătuit din apofiza palatină a maxilarului superior și lama orizontală a palatinului;

Peretele superior ce este alcătuit din fața postero-inferioară a oaselor proprii nazale, spina nazală a frontalului și fața inferioară a osului sfenoid.

Peretele intern ce este format din lama verticală a etmoidului și vomer; Peretele extern este cel mai important perete al foselor nazale fiind constituit din maxilarul

superior, sfenoid, palatin, lacrimal, etmoid și cornetul inferior.

La acest nivel sunt localizate mai multe structuri importante precum: conca nazală inferioară, mijlocie și superioară, ostiumurile sinusale și orificiul canalului lacrimonazal.

Page 2: Only Histologia Cailor Respiratorii

La nivelul foselor nazale se descriu trei regiuni diferite din punct de vedere histologic: o regiune anterioară (vestibulară), o regiune posterioară (respiratorie), și una superioară (olfactivă).

Vestibulul nazal

Începe anterior la nivelul orificiul narinar și este tapetat de piele alcătuită din epiteliu scuamos cheratinizat. Acest epiteliu continuă epidermul ce acoperă la exterior nasul, și e prevăzut la nivelul vestibulului nazal cu peri rigizi – vibrise. În această regiune există, de asemenea, numeroase glande sebacee și sudoripare. Urmează o zonă de 15-20 mm unde epiteliul se transformă în epiteliu scuamos necheratinizat. Acest tip de epiteliu se întinde până la partea anterioară a cornetului inferior unde devine un epiteliu columnar fără cili, fiind considerat un epiteliu de tranziție între zona anterioară, vestibulară și zona posterioară, respiratorie.

Regiunea superioară (olfactivă)

Se mai numește și pata galbenă sau “locus luteus” și ocupă o zonă restransă: partea superioară a septului, o mică parte din cornetul mijlociu și cornetul superior. Este tapetată de un epiteliul olfactiv columnar pseudostratificat ce este compus din: neuroni bipolare modificați.

Regiunea respiratorie.

Este formată din epiteliu columnar ciliat pseudostratificat cu celule calciforme, numit și epiteliu respirator. Acesta acoperă cea mai mare parte a lumenului suprafeței din regiunea posterioară a cavității nazale. Acest epiteliu conține la rândul lui mai multe tipuri de celule:

1). Celulele ciliate, care sunt celule columnare înalte unde regăsim un strat dens de cili apicali. Rolul acestor cili este de a deplasa mucusul de-a lungul suprafeței epiteliului.

2). Celulele calciforme sunt celule exocrine care secretă mucus și sunt distribuite individual la nivelul epiteliului și acolo, ele secretă mucusul care acoperă suprafața epitelială.

3). Celulele bazale sunt celule rotunjite și sunt încorporate la nivelul bazal al epiteliului. Aceste celule reprezintă populația celulară de rezervă dând naștere la celule ciliate, celule calciforme cât și alte tipuri de celule din epiteliu.

4). Celulele de perie sunt celule columnare cu microvili apicali în loc de cili. Celulele perie au sinapse cu terminațiile dendritice ale fibrelor nervoase senzoriale și funcția lor fiind accea de a transforma mecanorecepția în senzații.

5). Celule bazale, dense și granulate, având granule mici sau mari, numite și celule agrirofile, conțin vezicule mici de secreție în citoplasmă și le putem denumi celule endocrine solitare. S-a demonstrat că aceste celule au o legătură histofiziologică cu celulele APUD prezente la nivelul mucoasei gastrice și intestinale și că sunt responsabile de eliberarea substanțelor vasoactive la nivel nazal.*

2. Sinusurile Paranazale:

Sunt cavități penumatice situate la nivelul feței și comunică cu fosele nazale prin orificii specifice. Sinusurile maxilar, frontal, etmoidal și sfenoidal scade greutatea capului, crescând rezistența capului având un rol de izolator termic și de rezonanță. Aceste cavități sunt tapetate de o mucoasă cu un epiteliul pseudostratificat ciliat.

Page 3: Only Histologia Cailor Respiratorii

Fosele nazale sunt tapetate de o mucoasa olfactivă și nazofaringele este tapetat de un epiteliu de tip respirator care se continuă cu laringele.

3. Laringe:

Laringele este un organ cartilaginos, tubular, responsabil pentru fonație și care este situat în regiunea antero-mediană a gâtului corespunzând vertebrelor C₄-₇.

Mucoasa laringelui formează două pliuri care delimitează superior, corzile vocale false și inferior, corzile vocale adevărate.

Mucoasa laringelui este formată dintr-un epiteliul de tip respirator cu lamin propria bine reprezentată de fibre elastice și săracă în glande.

Corzile vocale adevărate sunt alcătuite dintr-un epiteliu pavimentos stratificat fără keratină conferând proprietatea de rezonanță și de vibrație.

4. Traheea:

Traheea este un conduc fibro-cartilaginos, aplatizat posterior, având forma unei potcoave, de 10-12 centimetri cu un diametru de aproximativ 2 centimetri delimitată incomplet posterior de la C₆-T₄ unde se divide în bronhiile principale. Traheea este alcătuită din patru tunici: 1)Tunica internă sau mucoasa este formată din epiteliu și corion și la nivel microscopic acestui epiteliul i se descriu 6 tipuri de celule: - celule cilindrice ciliate -celule caliciforme -celule cu margine în perie: prezinta sinapse cu terminații nervoase și conțin în citoplasmă granule de glicogen (celule cu margine in perie, secretorii) -celule cu margine în perie imature -celule bazale cu granule mici, argirofile, cu caracteristicile celulelor APUD, unele având relații cu filete nervoase -celule de rezervă

2)Submucoasa, 3) Tunica fibromusculoelastica sau medie și 4)Tunica externă sau adventicea.

a). Tunica Mucoasă:

formată din epiteliu pseudostratificat cilindric, ciliat de tip respirator cu celule prismatice, bazale, caliciforme și corion din țesut conjunctiv lax care susține lamina propria și datorită faptului că ea conține elastina, joacă un rol în revenirea elastică a traheei în timpul inspirației și expirației. La acest nivel vascularizația este bine definitî și ajută la încalzirea aerului.

b). Tunica submucoasă:

este formată dintr-un țesut conjunctiv lax, glande seromucoase(glande traheale), multe ramuri vasculare și mici aglomerari limfoide.

Page 4: Only Histologia Cailor Respiratorii

Secrețiile apoase din glandele seroase umezesc aerul inspirat. Mucoasa, împreună cu mucoasa din celulele caliciforme captează particulele din aer care sunt transportate în sus spre faringe prin cilii de pe epiteliu. Acest lucru ajută la menținerea căilor aeriene libere de particule si bacterii.

c). Tunica fibromusculoelastică :

este alcătuit din 15-20 inele cartilaginoase hialine incomplete posterior și previne colapsul traheal. Inelele cartilaginoase sunt înconjurate pericondru, o bandă de țesut conjunctiv dens. Acest pericondru se unește cu submucoasa și adventicea . Posterior, dincolo de semiluna cartilaginoasă din partea anterioară, cele două capetele înaintea începerii părții moi, sunt unite printr-o bandă de mușchi neted numit mușchiul traheal. Contracția acestui mușchi reduce diametrul traheală și crește presiunea intratoracică în timpul tusei. Zona dintre inele este ocupat de țesut conjunctiv fibroelastic.

d). Adventicea:

Acest schelet este tapetat de o adventice care este comună cu esofagul la nivelul superior, format din țesut conjunctiv lax, bine vascularizat și inervat.

În regiunea posterioară, capetele inelelor cartilaginoase sunt solidarizate prin fascicule musculare netede dispuse longitudinal spre adventice și circular spre lumen. Printre fasciculele musculare, la acest nivel există glande traheale, ale caror ducte excretorii ajung la suprafata epiteliului³.

5. Traheea se ramifică la nivelul carinei formând bronhia principală dreaptă și

bronhia principală stângă. La acest nivel, bronhiile sunt alcătuite din inele

cartilaginoase, similare celei a traheei, care au rolul de a susține structura

bronhiilor astfel evitând un posibil colaps a structurii aeriene. Bronhiile principale

sunt tapetate cu un epiteliu pseudostratificat columnar cu cili, acest tip de

epiteliu fiind specific epiteliului respirator. Bronhiile primare, sau principale,

ajung până la nivelul hilului, o regiune concavă, bine vascularizată, având și o

rețea limfatică și nervoasă bogată. De la acest nivel, bronhiile primare incep să se

ramifice în continuare formând o adevarată rețea cu multe ramificații

intrapulmonare. Funcția lor principală este de a conduce aerul din trahee până în

plămân. Totodată, mucoasa la acest nivel capturează particulelor straine din

lumen.

(myMed): Bronhia principală dreaptă:

Page 5: Only Histologia Cailor Respiratorii

Bronhia principală dreaptă intră în aclătuirea pediculului pulmonar drept care este

format din 1) bronhia principală dreaptă, situată posterior și superior, 2) artera pulmonară

dreaptă, situată anterior și inferior față de bronhia principală dreaptă, 3) vena pulmonară

superioară dreaptă, anterior și inferior față de artera pulmonară dreaptă, 4) vena pulmonară

inferioară dreaptă, care este inferior față de bronhia principală dreaptă, 5) vasele bronșice

alcătuite dintr-o arteră și o venă, situate posterior față de bronhia principală dreaptă, 6) și fibre

nervoase cât și limfatice, dispuse anterior și posterior față de bronhia principală dreaptă.

Prehilar, se divid bronhiile în trei bronhii lobare, adică superioară, medie și inferioară

care se distribuie lobilor pulmonari. Bronhia lobară superioară se divide la rândul ei în trei

ramuri segmentare, o ramură pentru fiecare segment al lobului superior, astfel, una apicală,

anterioară și posterioară. Bronhia lobară mijlocie se divide în două ramuri segmentare care se

distribuie lobului mijlociu, având o ramură medială și una laterală. Bronhia lobară inferioară

se divide inițial în două ramuri, una pentru trunchiul bazal drept și o ramură apicală a lobului

inferior. Din trunchiul bazal iau naștere patru ramuri, bazală medială, bazală anterioară,

bazală posterioară și bazală laterală.

Bronhia principala stângă:

Bronhia principală stângă intră în alcătuirea pediculului pulmonar stâng format astfel,

1) bronhia principală stângă, situată posterior, 2) artera pulmonară stângă, situată anterior și

superior față de bronhia principală stângă, 3) vena pulmonară superioară stângă, situată

anterior față de bronhia principală stângă, 4) vena pulmonară inferioară stângă care este

inferior față de bronhia principală stângă, 5) vasele bronșice, alcătuite din două artere și o

venă situate posterior, una posterosuperior și celălaltă posteroinferior, față de bronhia

principală stângă, cât si o rețea bogată limfatică și nervoasă dispuse anterior și posterior față

de bronhia principală stângă. Prehilar, bronhia principală stângă se divide în două bronhii

lobare, superioară și inferioară, care se distribuie lobilor pulmonari. Bronhia lobară superioară

se divide în două trunchiuri, unu superior și unu inferior sau lingular. Cel superior dă naștere

unei ramure apicoposterioară și alta anterioră. Celălalt trunchi inferior dă o ramură lingulară

superioară și una lingulară inferioară. Bronhia lobară inferioară se divide inițial în două

ramuri, trunchi bazal stâng și ramura apicală a lobului inferior. Din trunchiul bazal iau naștere

trei ramuri, bazală anterioară, bazală posterioară și bazală laterală.

Există trei regiuni ale bronhiilor, primar, secundar și terțiar. Aceast ultim segment,

bronhiile terțiare, este punctul în care încep ramificațiile tot mai mici care patrund în țesutul

Page 6: Only Histologia Cailor Respiratorii

pulmonar, numite bronhiole. Aceste bronhiole se ramifică și ele la rândul lor, formând

bronhiole terminale care duc până la alveole, unde are loc schimbul de gaze. În fiecare plămân

sunt mai mult de o mie de bronhiole și din punct de vedere structural, bronhiolele nu conțin

cartilag ci sunt formate din mușchi. Acești mușchi au capacitatea de a crește sau de a-și

micșora calibrul prin dilatații sau contracții pentru a modifica cantitatea de aer care ajunge la

acest nivel.

Plămânii:

Sunt organe pereche, plămânul drept, mai mare și localizat în hemitoracele drept alcătuit din

trei lobi și un plămân stâng care este localizat în hemitoracele stâng alcătuit din doi lobi. Aceste

organe sunt separate în cavitatea toracică de câtre cord și mediastin și sunt organele principale ai

respirației la nivelul căreia se face schimbul gazos și de acolo precipită fenomenul la nivel molecular

unde defapt se regăsește rolul plămâniilor.

Elementele anatomice regăsite la nivelul pulmonar sunt:

Un prim element este cel bronhial. Ramificarea bronhiolelor se multiplică

împânzându-se la nivelul întregului plămân. Acest element are rolul în conducerea aerului

până la parenchimul pulmonar.

Un al II-lea element este cel parenchimatos. O dată cu micșorarea diametrelor

elementului bronhial, se găsesc acinii cu rol în schimburile gazoase.

Un al III-lea element este cel compus din stroma care delimitează și în același

timp unește elementele pulmonare.

Un alt grup compus din mai multe structuri este grupul alcătuit din rețeaua

vasculară, nervoasă și limfatică.

B. Căile respiratorii intrapulmonare

Structura bronhiilor supralobulare:

Bronhiile supralobulare, având în vedere că fac parte din arborele respirator,

aceste componente ale arborelui bronșic au structura similară traheei și a bronhiilor principale,

alcătuit din trei tunici, o mucoasă, o tunică medie și o adventice.

1) Mucoasa:

Page 7: Only Histologia Cailor Respiratorii

Acest component este alcătuită din două elemente: a) un epiteliu de tip

respirator, pseudostratificat cilindric ciliat si b) lamina proprie. O dată cu

îngustarea elementelor din arborele bronșic, epiteliul se adaptează noilor diametrii

și scade numărul de celule caliciforme cât și înălțimea celulelor ciliate scade și

totodată scade și numărul de celule de regenerare, toate aceste elemente putând fi

găsite la nivelul respirator normal. La nivelul laminei propria, regăsim fibre

elastice, glande tubuloacinoase seromucoase și țesut limfoid. O dată ce corionul

(lamina propria) nu mai este bine reprezentat datorită scăderii în diametru a

bronhiilor scade și numărul de glande exocrine cât și a infiltrațiilor limfoide. La

acest nivel, lamina propria acapătă o particularitate ce constă în prezența fibrelor

musculare netede dispuse în două spirale care se găsesc în jurul bronhiilor unde

dispoziția lor devenind progresiv mai strânsă.

2) Tunica medie:

Aceasta tunică este reprezentată de un mozaic de cartilaj hialin separat de țesut

fibros unite printr-un țesut conjunctiv bogat în fibre elastice, colagen și pot fi

prezenți și foliculi limfatici din lamina propria. Acest cartilaj hialin este strâns

legat de țesutul fibros de care este înconjurat. Pot apărea spații între cartilaj și

țesut fibros și apare la microscopia optică ca plăci cartilaginoase deoarece se

regăsesc spații tot mai mari care definesc distribuția cartilajului la acest nivel.

3) Adventice:

Este tunica externă compusă din țesut conjunctiv lax ce cuprinde rețeaua

vasculară și limfatică. Deosebirea principală între bronhii extralobulare și

intralobulare este faptul că la nivelul lobiilor pulmonari, bronhiolele

intralobulare diferă din punct de vedere sturctural, având o organizare a

peretelui tot pe trei tunici dar lipsesc nucleele cartilaginoase, având și mușchiul

Reissessen bine dezvoltat. Mai mult, în adventice sunt bine exprimate

limfocitele și folicuii limfoizi, elemente ce alcătuiesc sistemul local de apărare

a mucoasei la nivelul bronhiilor.

Structura bronhiolelor intralobulare:

Această structură este reprezentate de bronşiole propriu-zise, bronşiole terminale, bronşiole respiratorii; bronşiolele merg paralel cu arteriolele pulmonare, având teacă conjunctivă comună. Modificări structurale au loc la nivelul bronhiolele intralobulare față de structurile extralobulare prin evidențierea epiteliului care devine simplu cilindric , aplatizându-se progresiv şi devenind simplu cubic, simplu pavimentos.

Page 8: Only Histologia Cailor Respiratorii

corionul este foarte slab reprezentat; glandele, elementele limfoide dispar; plăcile incomplete de cartilagiu dispar;fibrele musculare netede au o dispoziţie circulară , înconjurând complet lumenul. Epiteliul de la acest nivel nu mai conţine celule caliciforme și este format din celule ciliate, celule Clara (bronșiolare), rare celule cu marginea în perie diseminate, rare celule cu granule mici.

Bronşiolele propriu-zise se continuă cu bronşiolele terminale , cu perete format din epiteliu simplu cubic , corionul fiind redus și fibre musculare discrete. Bronşiolele terminale se continuă cu bronşiolele respiratorii, în structura cărora epiteliul devine simplu pavimentos, corionul este redus, fibre musculare întrerupte și de la acest nivel, o dată cu deschiderea canalelor alveolare, cu sacii alveolari şi alveolele pulmonare, începând teritoriul respirator al pulmonului.²