Regn: AnimaliaFilum:ArthropodaClasa:InsectaOrdinul:Diptera

Un carcater specific al dipterelor este faptul ca au doar o singură pereche de aripi,mezotoracice.Aripile mezotoracice s-au redus și s-au transformat în organe senzoriale denumite balansiere,al căror rol este de a asigura echilibrarea insectei în timpul zborului.

Dipterele sunt insecte de talie mică și medie dar există și specii cu talie mare.Capul dipterelor este prevăzut cu o pereche de ochi compuși foarte mari,ce pot acoperi o mare parte a acestuia la multe specii.Pe vertex sunt situați trei oceli.

Antenele sunt de doua tipuri normale,alungite și aristate.Cel de-al doilea tip caracterizează dipterele brahicere prin faptul că antena este foarte scurtă fiind formată din trei articole principale unde cel de-al treilea articol este masiv,voluminos și alungit inferior.Inferior, capul poartă aparatul bucal,care are adaptări legate de diferite moduri de hrănire.La unele specii piesele bucale ale unui fost aparat bucal masticator se alungesc și devin o trompă înțepătoare,în vreme ce la altele aparatul bucal se modifică radical,prin faptul că acesta devine o trompă aspiratoare caracteristică speciei.

Toracele este masiv,cu protoracele redus și mezotoracele respectiv metatoracele fuzionate.Aripile anterioare sunt bine dezvoltate ,alungite,cu nervațiunea redusă.Inferior,dincolo de câmpul jugal,se observă două formațiuni noi scvama și allula.Scvama având rol de protejare a balansierelor.Aripile posterioare,sunt reduse mult și au aspect măciucat.Baza lor este lățită ca și extremitatea și poartă un număr mare de structuri senzoriale.

În timpul zborului ,balansierele se mișcă totdeauna în contratimp cu aripile,iar impulsurile nervoase au rolul de a informa în permanență insecta de poziția în zbor.Îndepărtarea balansierelor face ca dipterele să aibă un zbor dezordonat iar unele specii nu mai zboară deloc.

Picioarele sunt prevăzute pe ultimul articol cu două ghiare și cu formațiuni adezive de tipul empodiilor,aroliilor și pulvilelor.La unele specii picioarele sunt lungi si subțiri,adaptate la deplasarea în vegetația înaltă,iar la altele sunt scurte și masive,adaptate la mers și alergat.

Abdomenul este format din nouă sau unsprezece segmente,putând fi alungit sau voluminos,uneori turtit dorso-ventral.Ultimul segment poartă o pereche de cerci mici uniarticulați și cu doi stili.La femelele unora din speciile de brahicere ultimele segmente abdominale se pot telescopa formând un ovopozitor.

Larvele dipterelor sunt apode,de două tipuri: cu capul bine diferențiat eucefale și cu capul involuat acefale,în acest ultim caz se observă doar mandibulele funcționale.Multe specii de diptere au larve acvatice,motiv pentru care acestea își dezvoltă sisteme de respirat caracteristice,cum sunt branhiile spiraculere de la larvele de simulide sau hemobranhiile larvelor chironomidelor.Nimfele sunt libere la formele primitive,în vreme ce la cele evoluate,ultima exuvie larvară se întărește și protejează nimfa intr-un înveliș carcateristic.Acest tip de pupă poartă numele de pupă butoiaș.

Dipterele sunt răspândite pe tot globul,multe specii sunt nocturne altele la fel de numeroase zboară în crepuscul sau sunt diurne.Regimul alimentar variază astfel încât există forme floricole care se hrănesc cu nectar,altele sug sucurile vegetale.Există forme hematofage,forme răpitoare sau saprofage si coprofage.Larvele au aceleasi diversificări ale modului de hrănire ewmarcându-se și aici formele răpitoare,cele vegetariene,endoparazite sau care se hrănesc cu dejecții de animale sau cu cadavre. În continuare voi analiza trei familii din ordinul diptera pentru a evidenția particularitățile fiecăreia.

Familia Tabanide(tăunii)

Au cap mare,turtit antero-posterior, ochii compuși foarte mari, masculii au ochi holoptici(uniți pe linie mediană),femelele au ochi dichoptici (separați printr-o bandă frontală). Au dimensiuni de 6-30 mm, culori variabile, antene formate din 3 segmente, aparat bucalspecializat pentru tăiat și supt , picioare formate din 5 segmente. Metamorfoza estecompletă (ou-larvă-nimfă-adult).Familia Tabanide cuprinde peste 3000 de specii.

Genul Chrisops(fig.1;2)Reprezentanții genului prezintă dimensiuni de 7-11 mm,culoarea galbenă cu pete cafenii ,sunt răspîndiți în zone de câmpie și deluroase de-a lungul râurilor cu malurile nisipoase.

Fig.1 Chrisops caecutiens Fig.2 Chrisops relictus

Genul TabanusCuprinde peste 1000 de specii, prezintă antene scurte, în repaus aripile

stau ușor desfăcute, în zbor produc un zgomot caracteristic.Speciile mai importante sunt :Tabanus bovis și Tabanus autumnalis(fig.3;4).

Fig.3 Tabanus automnalis Fig.4 Tabanus bovinus

Genul Chrysosona: sunt tăuni mici, antene și aripi lungi până la extremitatea posterioară a

corpului, nu produc zgomot, atacă înainte de ploaie (se mai numesc „ploinițe”)(fig.5).Tabanidele sunt răspîndite peste tot. Femelele depun ouă pe plante acvatice, zone

umede, scorburi umede. Depunerea ouălelor se face unistratificat la Chrisops și pluristratificat la Tabanus.

Embriogeneza durează 4-5 zile, larvele intră în sol unde stau 9-10 luni. Larvele(fig.6) din mediul acvatic evoluează mai încet. Începând cu luna a treia devin prădătoare, la sfârșitul stadiului se târăsc spre locuri uscate, se învelesc într-un strat de chitină, apoi se transormă în nimfe și adulți.

Sunt considerate telmatofile (preferă zonele de baltă), se întâlnesc la altitudini de până la 4000 metri. Adulții trăiesc 20 de zile, atacă bovine și cai la pășune (mai alesanimalele negre). Determină spoliere (pot suge până la 0,2 ml de sînge), saliva esteanticoagulantă, secretă și o substanță numită tabanină, sunt vectori pentru multe boli(tuberculoză,anemie infecțioasă ecvina,leucoza enzootica bovina, antrax).

Fig.5 Chrysosona pluvialis Fig.6 Larva de tabanide

Familia CulicidaeCulicidae este o familie de insecte cunoscută sub numele de ţânţari . Femelele, în

multe regiuni sunt denumite în mod obişnuit ca ţânţari sau tropeteiros . Ca şi alţi membri ai ordinului Diptera , țântarii au o pereche de aripi şi o pereche de gantere.

În general, prezintă dimorfism sexual pronunţat, femelele au antenele păroase şi sunt mult mai solide decât la masculi , care au antene în formă de pene.

Țânțarii se hrănesc cu nectar, dar femelele din cele mai multe specii sug și sânge ( hematophagous ) de la alte animale și de la om fiind astfel un important vector de răspîndire a bolilor ucigînd milioane de oameni pe an,acest fapt fiind determinat de necesitățile suplimentare ale femelelor de substanțe nutritive(proteine,fier) necesare pentru dezvoltarea ouălelor lor.

Dimensiunile țînțarilor variază, dar rareori depăşesc 16 mm, şi greutate de 2,5 mg. Un țînțar poate zbura 1-4 ore continuu până la 1-2 kilometri pe oră unele specii călătoresc pînă la 10 km într-o singură noapte. Cele mai multe specii se hrănesc noaptea, în amurg sau în zori.Anatomia

Ţînţarul este compus din cap, piept şi abdomen, corpul este compus dintr-o serie de segmente. Capul este cea mai mare parte compusă din ochi si proboscis. Fiecare ochi este format din mai multe lentile mici care formează un ochi compus. Astfel de ochi, îi permite un domeniu larg de vedere pentru a facilita detectarea mişcărilor.

Trompa este un dispozitiv folosit pentru a suge sangele din prada lor.Toracele are o pereche de aripi şi o pereche de gantere. Abdomenul e format din intestin posterior si gonade .

Ciclul de viaţăÎn ciclul său de viață țânțarul suferă metamorfoza compete, trecînd prin patru faze

distincte :ou, larvă,pupă și adult.Oul

Femela depune ouăle,cîte unul separat sau împreună, în plute de salvare cu o sută sau mai multe ouă, pe o suprafaţă de apă . Țînțarii Anopheles şi Aedes , depun ouăle separat. Culex , Culiseta , şi Anopheles îşi depun ouăle în apă, în timp ce Aedes îți depune ouăle în sol umed, care este periodic inundat de apă. Cele mai multe dintre ouă eclozează în larve în aproximativ 48 de oreLarva(fig.7;8;9)

Ouăle incubate se transformă în larve care trăiesc în apă aproape de suprafaţă pentru a respira aer atmosferic.

Prima fază este cunoscută sub numele de prima etapă. Odată cu creşterea apar răsaduri, aproximativ de patru ori, care cresc dupa fiecare schimbare. După prima schimbare are loc şi etapa a doua, apoi a treia etapă.

Cele mai multe larve folosesc tubul sifonului, care este conectat la suprafața apei pentru respiraţie. Larvele mănancă microorganisme si materii organice în apă. Ei pot trăi in apă 7-14 zile, în funcţie de temperatură.Durata primelor trei etape , depinde de specie şi de temperatură, dacă temperatura este scăzută atunci durata fazelor de dezvoltare e mai mare.

Fig.7 Larvă Culicinae Fig.8 Larvă Toxorhynchitinae Fig.9Larvă Anophelinae

PupaPupele sunt mai ușoare decât apa și plutesc la suprafață , metamorfoza larvelor de

ţînţari într-un țînțar adult are loc în aproximativ două zile. Ei nu au gură şi în această perioadă țînțarul nu se alimentează şi foloseşte rezervele de

energie acumulate în timpul perioadei larvare.Adult

Adulţii nou apăruți ar trebui să revină la stadiul de pupa pe suprafaţa apei pentru o perioadă scurtă de timp, pentru ai permite exoscheletului lor şi tuturor componentelor sale să se usuce și să se întărească pentru ai acoperi corpul(fig.10,11,12,13,14)

Fig.10 Adult Anophelinae Fig.11 Adult Anophelinae Fig.12 Adult Culicinae

Fig.13 Adult Culicinae Fig.14 Adult Toxorhynchitinae

Familia Muscidae

Muștele sunt insecte ale ordinului Diptera , care posedă doar o pereche de aripi pe toraxul median, respectiv o pereche de elitre.

Musca de casă este o adevărată muscă și una dintre cele mai răspândite animale. Prezența unei singure perechi de aripi este esențială pentru distingerea muștelor adevărate de cele "false" sau de cele cu care sunt adesea confundate.

Unele dintre muștele adevărate, în special cele din supra-familia Hippoboscoidea au doar o pereche de aripi, neavând elitre.

Musca adultă hibernează în timpul iernii și își depune ouăle în pământ sau în excremente de animale.

Cu cât temperatura crește la sfârșitul toamnei, larvele vor ieși din ouă. Larvele sunt parazite și se transformă în muște adulte, putându-se reproduce între 2 și

4 familii pe an. Mustele sunt foarte răspândite în toată lumea și au fost clasificate în doua categorii: muște înțepătoare-se hrănesc cu sânge prin înțeparea pielii; -muște sugătoare neânțepătoare -se hrănesc cu substanțe lichide sau le lichefiaza în prealabil. Mustele întepătoare: Aparatul bucal al acestora este constituit pentru înțepat si supt fiind hematofage. Dintre cele mai importante muște înțepătoare sunt stomoxinele și anume Stomoxina calcitrans; seamănă foarte bine cu musca domestică de unde confuzia că uneori musca înțeapă și alte ori nu, stă în mod obișnuit afară și foarte rar în casă, afară în apropierea cailor pe care-i atacă deobicei, preferă soarele, iar când depune ouăle se aglomereaza în jurul bălegarului de unde denumirea de muscă de grajd.

Stomoxis calcitrans produce durere intensă la locul înțepăturii, producând și inflamații puternice în special la nivelul membrelor și pieptului ce determină manifestări nervoase din partea animalului și reacții de apărare împotriva atacurilor neobișnuite și necontrolate. Importanța patogenă constă în transmiterea prin ințepătură a unor boli tularemia, leptospiroza, spirochetoza, borelioza etc. Muștele sugătoare neințepătoare sînt diversivore hrănindu-se cu tot felul de substanțe din cadavre dejecții, gunoaie. Importanța sanitară constă în faptul că larvele se dezvoltă în organismul omului și al animalelor provocând afecțiunea cunoscută sub denumirea de myază.

Musca domestică: musca pe care o cunoaștem cu toții, care este prezentă peste tot si nu scăpăm de ea. Ca și patogenitate prezintă importanță prin faptul că este vector în transmiterea unor boli și producerea unor boli prin pătrunderea în organism. Transmiterea unor boli se realizează prin contactul cu organismul animal sau uman, prin despriderea agenților patogeni si depunerea lor pe organismul cu care este în contact sau în alte cazuri pe

suprafețe,obiecte,alimente. obiecte, alimente.

Fig.15Fecundare genul Atherigona Fig.16 Stomoxys calcitrans Fig.17 Coenosia tigrina

Adult – Musca de casă are un torace gri cu 4 dungi întunecate, longitudinale. Abdomenul ei este de culoare galbenă sau galben parţial cu o linie mediană întunecată. Masculul adult poate atinge dimensiuni de 6,5 mm.

Ou – Este alb şi aproximativ de 1 mm lungime, fiecare ou este alungit, cu capetele rotunjite fără menajamente. Ouăle apar în grupuri de aproximativ 100.

Larva - Este netedă, aproape albă, viermele are un cap ascuţit şi fără anexe. Larva cunoaște trei etape în dezvoltarea sa . În prima etapă larva crește mai mult cantitativ.În etapa a doua și în etapa a treia se dezvoltă intens ochii,la larva matură dezvoltîndu-se și coada.

Pupa - O pupa se dezvoltă inițial avînd culoarea maro ( culoarea pielii intărite în ultima etapa a fazei larvare), avînd dimensiunile de peste 6 mm. Pupa e rotunjită la capete şi creşte uşor, în diametru din față spre spate.

Distribuție – Muştele domestice apar în zone locuite, practic, toate ale lumii. Ele sunt deosebit de frecvente în jurul fecalelor umede şi materiilor organice în descompunere

Nutriția - Ca hrană servesc materiile organice, inclusiv materii fecale şi mai multe tipuri de lichide.

Daune - Muştele constituie un pericol pentru sănătate, precum şi o supărare. După cum se hrănesc şi trăiesc în gunoi, aceste insecte sunt susceptibile de a provoca boli grave. Astfel de muște contaminează alimentele umane târându-se pe suprafaţa lor şi după ce s-a târât și pe alte suprafețe (fecale și lichide ale deșeurilor). Maladiile provocate de muștele de casa includ febra tifoidă, tuberculoza, dizenterie, poliomielita, antrax, diaree, holera, conjunctivita. Muștele de casă sunt implicate în răspândirea a peste 30 de boli bacteriene. Din fericire, aceste boli nu sunt transmise intensive cu frecvență mare de către muștele de casă.

Viața muștei de casă – Adultul muștei de casă zboară, trăiește de la 2 până la 4 săptămâni, vara şi chiar mai mult, în vremea rece. Fiecare femelă depune de la 4 până la 6 loturi de la 75 la 150 de ouă pe gunoi de grajd umed.

Larvele ies din ouă, în 8-24 de ore din momentul depunerii. Aceste larve se hrănesc cu materie organică în descompunere de aproximativ 5-7 zile. În cazul în care vremea este rece, produsele alimentare sunt limitate sau mediul de dezvoltare e uscat, dezvoltarea larvară poate solicita cu 2 săptămâni mai mult.

Perioada pupei dureaza 3-6 zile vara, dar în timpul iernii poate continua timp de câteva săptămâni până la 5 luni. La sfârşitul acestei perioade, o nouă generaţie de muște apare. De la patru la 8 zile după împerechere, femelele încep să depună ouă şi ciclul se repetă.

Fig.18 Fazele muștei de casă

Concluzii: 1.De la ţânţari poţi lua paraziţi şi virusuri.Saliva ţânţarului, cea pe care ne-o injectează atunci când ne înţeapă, poate conţine parazitul Plasmodium, care dă malarie şi virusul febrei galbene, ambele frecvente în Africa, dar extrem de rare în România. 2.De asemenea, ţânţarul ne poate transmite virusul West Nile, care a infectat şi a creat probleme populaţiei din America de Nord. 3.Muştele chiar dacă nu înţeapă sunt periculoase. Aceasta pentru că orice obiect sau aliment pe care se aşază poate fi contaminat cu Salmonella, Escherichia coli (E. coli) sau cu alţi microbi care pot da toxiinfecții alimentare destul de severe. 4.Multe specii îşi petrec o mare parte din zi vizitând florile care, ca nişte mici restaurante, le oferă nectar şi polen clienţilor lor, insectele. Acele muşte care pot extrage din polen substanţe hrănitoare  lucru foarte important în sine  depind de această hrană bogată în calorii pentru a-şi putea produce ouăle.

Bibliografie: 1.