CAPITOLUL I

ORGANIZAȚIA GENERALĂ A CORPULUI OMENESC

1.1. CORPUL UMAN

Corpul uman – regiuni, structuri morfofiziologice, aparate și sisteme.

Corpul uman este alcătuit din:

Cap Gât Trunchi Membre

Capul împreună cu gâtul formează extremitatea cefalică a corpului.

1. CAPUL cuprinde partea craniană care corespunde:o Neurocraniului ( cutia craniană )

și partea facială

o Viscerocraniului ( fața )

2. GÂTUL leagă capul de trunchi și prezintă o regiune posterioară ( ceafa = regiune nucală) și o porțiune anterioară ( gâtul propriu-zis ) care pe lângă elemente somatice ( mușchi, fasci, osul hioid ) mai conține și viscern ( organe interne ): laringe, trahee, esofag, tiroida, paratiroidele.

3. TRUNCHIUL prezintă în partea mediană ( de mijloc ) mușchiul cliafragm care separă cavitatea toracică de cavitatea abdominală în partea inferioară se găsește cavitatea pleviană ( bazinul ).

4. MEMBRELE se leagă de trunchi prin centuri Scapulară pentru membrul superior ( 2 clavicule și 2 omoplați ) → braț, antebraț, mână. Pelviană pentru membrul inferior ( oasele coxale sunt 2, unul pentru membrul stâng și cel

de-al 2-lea membru este cel drept ) → coapsă, gambă, picior.

AXE ȘI PLANURI DE ORIENTARE ALE CORPULUI OMENESC

Pentru precizarea poziției segmentelor care alcătuiesc corpul se folosesc ca elemente de orientare axe și planuri. Corpul omenesc are simetrie bilaterală fiind un corp tridimensional ce conține 3 axe și 3 planuri.

Axele corespund dimensiunii spațiului și se întretaie în unghi drept:

a. AXUL LONGITUDINAL = axul lungimii corpului este vertical și are 2 poli ( cranial și caudal ).b. AXUL SAGIAL = axul grosimi corpului, are polul anterior și posterior.c. AXUL TRANSVERSAL = axul lățimi corpului, polul drept și polul stâng.

1

NOMENCLATURA ANATOMICĂ

Proximal se referă la formațiunile apropiate de rădăcina membrelor Distal se referă la formațiunile îndepărtate de rădăcina membrelor Radial se folosește în loc de lateral la nivelul antebrațului Ulnar se referă la zona medicală a antebrațului Palmar ( mână, palmă ) = volar Plantar ( talpa piciorului ).

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA ANATOMICĂ ȘI FIZIOLOGICĂ A CORPULUI OMENESC

2.1. CELULA

CELULA = este unitatea de bază structurală, funcțională și genetică a tuturor organismelor. Ea este capabilă de autoconservare și autoreproducere. Celulele pot exista singure sau se pot grupa formând țesuturi.

Morfologia celulelor:

Forma și dimensiunea inițial când se nas toate celulele, au o formă globuloasă ulterior prin procesul de diferențiere celulară, celulele devin:

Fusiforme Cubice Cilindrice Stelate

Dimensiunile celulare cuprinse între 20-30ʯ ( microni ).

Structura celulelor – celula este formată din membrană, citoplasmă și nucleu.

1. MEMBRANA – are structură trilaminată fiind formată din 3 straturi: 2 straturi de fosfolipide între care se găsește 1 strat de proteine globulare este organizat după modelul ‟ mozaicului fluid‟.

Rolul membranei:

Protejează celula Dă o formă caracteristică Asigură schimbul de substanțe și energie dintre celulă și mediul ei extern ( este permeabilă și

selectivă ).

2. CITOPLASMA se găsește în interiorul celulei, este un sistem coloidal în care mediul de dispersie este apa iar faza dispersată este ansamblul de structuri care se găsesc într-o mișcare brawniană.

2

Din punct de vedere funcțional citoplasma prezintă o parte nestructurată ( hialoplasma ) și o parte structurală ( organitele celulare ).

Hioplasma apare la microscop ca o structură omogenă, în timp ce organitele celulare se diferențiază în organite comune ( tuturor celulelor ) sau specifice ( în anumite celule ).

Organitele citoplasmă:

Comune cu rol în sinteză și secreții: Ribozoni Reticolul endoplasmic Aparat Golgi

Specifice: Cu rol în digestie și absorbție – lizozomi Cu rol energetic – mitocondriile Cu rol informaționa – centru celulelor Corpusculi Nissl Neurofibrilele Miofibrilele ( în celula masculară )

a. Ribozoni – sunt formațiuni sferice lipsite de membrană depuse liber în citoplasmă sau atașate pe Reticolul Endoplasmic. Rol important în sinteza proteinelor.

b. Reticolul endoplasmic ( RE ) este o rețea de canalicule aflată în strânsă legătură cu nucleul celulei.

Poate fi:

Simplu Ramificat Neted Rogos

Rol:

o Asigură transportul intra și inter-celular

o Intervine în sinteza

Proteinelor ( RE r ) rogos Lipidelor ( REn ) neted

c. Aparat Golgi – este alcătuit din totalitatea dictiozomilor dintr-o celulă. Un dictiozom este un ansamblu de lamele suprapuse având la capete vezicule.

Rol:

o Intervine în elaborarea secrețiilor celulare

d. Lizozomi – sunt numeroși în celula animală și umană. Sunt formațiuni sferice care conțin enzime hidrolice. Emit pseudopode și au capacitatea de fotosinteză.

3

Rol:

o Intervine în digestia celulară ( se găsesc în număr mare în leucocite )

e. Mitocondriile – se mai numesc ‟Uzine energetice‟ celulare

Alcătuire:

ADN, ARN, proteine, ribozomi

Membrană externă

Membrană

Creste mitocondriale Membrană internă dublă

Citoplasmă MATRICE

Oxizi cu enzime oxido-reducătoare

Rol:

o Procedura energiei celulare prin procesul de respirație

substanțe organice + O2 → energie + CO2 + H2O

( C6 H12 O6 )

f. Centrozomul are rol în formarea fusului de diviziune în timpul diviziuni indirecte

1 centrozom = 2 centrioli filamente

tubuli

o În timpul diviziuni celulare, centrozomul se dublează.

2 centrozomi = 4 centroli

Rol:

o În transmiterea informațiilor ereditare

4

Compoziția chimică a citoplasmei:

o Citoplasma este formată dintr-o mare diversitate de substanțe chimice anorganice și organice.

A. Substanțe anorganice

Apa – reprezintă 60-65% din compoziția citoplasmei, este indispensabilă vieții fiind solventul celular, mediul de reacție și de transport.

Săruri minerale: Biocarbonați Ioni

B. Substanțe organice Glucide ( 1% ) cu rol energetic Lipidele ( 1-2% ) – intervin în reglarea funcțiilor unor organe și intră în alcătuirea unor structuri

celulare Proteinele ( 10-20% ) sunt elemente esențiale

Intră în alcătuirea aminoacizilor ( acizi nucleici ) Enzimelor Hormonilor

3. NUCLEUL este un component de bază al celulei cu o formă ce corespunde în general cu forma celulei. Majoritatea celulelor au un singur nucleu, dar există și celule anucleate ( hematia adultă ), binucleate ( celula hepatică ) sau polinucleată

Alcătuire:

Citoplasmă nucleară

POR

CROMATINĂ prin

conservare CROMOZOMII

spiralizare

NUCLEOLI

Nucleul extern Nucleul dublei

Nucleul intern

5

Rol:

Coordonatorul activității celulare Păstrează și transmite informația genetică

DIVIZIUNEA CELULARĂ

La om celulele se divid indirect parcurgând un ciclu celular.

CICLUL CELULAR = este perioada de timp cuprinsă între momentul în care o celulă s-a format și momentul în care se încheie diviziunea ei.

i = interfaza

dc = diviziunea celulară

i (164) dc (44) cc = ciclul celular

cc. (204)

Interfaza este perioada în care celula crește avândd un metabolism intens. Cel mai important eveniment al interfazei este dublarea cantității de ADN ( I → X ).

Diviziunea celulară:

CROMOZOMII

Sunt structuri autonome și permanente ale celulei / nucleului Se formeză din CROMATIMĂ Sunt autodivizibili

O CROMATIDĂ = 2 CROMONEME

Înveliș nucleoproteic

centromer

matrice

6

Celulele corpului uman pot fi:

Somatice ( intră în alcătuirea corpului ) sunt diploide ( 2n )

Ex: 23 perechi 22 perechi autozomi

1 pereche heterozomi / cromozomi sexului XX ( sex F ) O+

XY ( sex M ) O -

Sexuale = gametice = haploide ( n ) n = 23

ovulul X spermatozoid

( O+ ) ( O- )

22 22

n = 23 n = 23

x x sau y

2n = 46 = 44 + xx ( O+ )

2n = 46 = 44 + xy ( O- )

Autoreproducerea cromozomului:

4 2n = 4

(2n) 2n = 4

7

Un cromozom Un cromozom Un cromozom 2 cromozomi mono

monocromatidic mono bicrom.

Diviziunea indirectă = CARIOCHINETICĂ

Diviziunea mitotidică ( MITOZĂ ) Diviziunea meiotică ( MEIOZA )

MITOZA

2n = 46

46 2n = 46

Caracteristici:

o Se desfășoară în celulele corpului ( somatice )

o Se finalizează cu formarea a 2 celule diploide identice cu celula mamă

Rolul:

o Asigură creșterea și dezvoltarea organismului

o Asigură refacerea țesuturilor distruse

Desfășurare:

Interfaza ( are loc dublarea cantității de ADN ) Diviziunea nucleului:

Profaza Metafaza Anafaza Telofaza

PROFAZA

o Dezorganizarea nucleului

Dispariția membranei nucleare Dispariția nucleolilor

8

2n

o Cromozomii bicromatidici încep să se condenseze și spiralizeze

o Apare fusul de dicriziune

o Cromozomul X se prind pe fus prin centromer

METAFAZA

o Cromozomii X sunt spiralizați la maxim

o Cromozomii se alinează la mijlocul fusului formând placa ecuatorială = placă metafazică

ANAFAZA

o Cromozomii X se rup → cromozomii monocromat I

o Cromozomul monocromat se deplasează spre polii celulei parcurgând jumătate din drum

TELOFAZA

o Cromozomii I ajung la poli

o Se individualizează nucleii fii:

Apare membrana nucleară Apar nucleolii

o Dispare fusul de diviziune

o Cromozomii I se despiralizează → CROMATINĂ

M A

T

( 4 celule cu 2 nuclei )

Diviziunea citoplasmei

MEIOZA:

T

Reducţională

9

2n

n

n

n

n

n

n

Ecuraţională

Descriere:

Se desfășoară în organele reproducătoare, în ovare și testicule și se finalizează cu formarea a 4 celule haploide ( celule semnale = ganuți ).

Rol:

Asigură păstrarea constantă a numărului de CR caracteristic speciei la fiecare generație Asigură cariabilitatea indivizilor din aceiași specie prin schimbul reciproc de gene dintre CR

omologi ( matern și patern ) = CROSSING-OVER

P1

A = a

CROSSING-OVER

Desfășurare:

Interfaza ( I ) – dublarea cantității de ADN

DIVIZIUNEA NUCLEULUI

P1 P1 – profaza I ( în care pe lângă evenimentele din P mitozei apare și fenomenul de

crossing-over )

cromozomii bicromatidici și recambinați sunt supuși în tetrade

MI - tetradele se dispun în placa ecuatorială

AI - se rup tetradele, CR bicromatici rezultați se deplasează spre poli parcurgând jumătate din

Drum

TI - CR bicromatici ajung la poli și formează nucleii fii

10

PI MI AI

II parte a meiozei ( II = etapa ecurațională ) este o meioză în care interfaza este scurtă fără dublarea ADN-ului.

ȚESUTURILE

Un ȚESUT este o grupare de celule care au aproximativ aceeași formă, structură și care îndeplinesc aceeași funcție fiind interdependente între ele.

Clasificare:

În corpul uman există 4 tipuri fundamentale de țesuturi:

I. ȚESUTUL EPITELIALII. ȚESUTUL CONJUNCTIVIII. ȚESUTUL MUSCULARIV. ȚESUTUL NERVOS

I. ȚESUTUL EPITELIAL

11

x x

x x

x x

x x

Este format din celule mici strâns legate între ele și care sunt așezate întotdeauna pe o membrană bazală care le separă de țesutul conjunctiv ce se găsește întotdeauna sub cel apitelial.

Țesutul epitelial nu este vascularizat

Clasificarea țesutului epitelial:

a. Țesut epitelial

Pavimentos ( în pleură, pericard, peritoneu )

Simplu Cubic ( în bronhiolele terminale )

Cilindric ( în tubul digestiv de la stomac la rect )

Pavimentos ( se găsește în țesuturile din mucoasa bucală și

Stratificat esofagian )

Cubic ( se găsește în glandele salivare )

Pseudostratificat ( se găsește în celulele care secretă mucus din structura traheei și a bronhilor principali )

Rolul:

Țesutul epitelial acoperă corpul, căptușește cavitățiile interue, învelește organe Are rol de prolecție

b. Epiteliile globulare

Sunt formate din celule care au capacitatea de a elabora produși de secreție.

Celulele se asociază cu țesutul conjunctiv, vase de sânge și nervi formând glandele.

După modul în care se eliberează produsul secretat glandele pot fi:

EXOCRINE – eliberează produșii, fie direct la exteriorul corpului Glande sebacee Glande sudoripare

În anumite cantități:

Glande salivare Glande gastrice Glande duodenale

Dacă sunt exocrine au canal de secreție și pot fi:

→ Tubuloase

12

→ Acinoase

→ Tubulo-acinoase

ENDOCRINE – varsă produșii de excreție numiți hormoni direct în sânge. Nu au canal de excreție.

Ex:

Glanda tiroidă Hipofiza Paratiroidele Suprarenalele

MIXTE – care au secreție dublă

Ex:

Pancreasul ( subpancreatic + insulină ) Testiculele ( celule sexuale + hormoni sexuali ) Ovarele ( celule sexuale + hormoni sexuali )

c. Epitelile senzoriale

Sunt formate din celule capabile să recepționeze anumite informații ( stimuli ).

Intră în alcătuirea organelor de simț și împreună cu țesutul nervos formează analizatori.

II. ȚESUTUL CONJUNCTIV

Este format din celule, fibre și o substanță fundamentală.

Se găsește în structura organelor interne, leagă diferite părți ale organelor, are rol trofic, depozitează grăsimi, intervine în apărarea organismului și asigură rezistența acestuia.

Clasificare – după consistența substanțelor fundamentale deosebim:

țesutul conjunctiv moale: lax ( se găsește în stratul profund al tegumentului ) reticulat ( se găsește în organele care formează globule roșii și globule albe ) adipos ( depozitează grăsimi ) fibros ( se găsește în fasciile ce învelesc mușchii în tendoane, în capsulele ușor organe )

13

elastic ( se găsește în pereții vaselor de sânge )

țesutul conjunctiv semidur = cartilaginos

Substanța fundamentală se numește condrină.

Poate fi țesut cartilaginos.

Halin ( se găsește în cartilajele intercostale, în inelele laringelui, trahee, bronhi ) Fibros ( se găsește în discurile intervertebrale și în meniscurile articulare ) Elastic ( se găsește în pavilionul urechii, piramida nazală )

țesut conjunctiv osos

Substanța fundamentală se numește oseină.

Celulele osoase pot fi de 2 tipuri:

o purtătoare de țesut osos ( osteoblaste și osteocide )

o distrugătoare de țesut osos ( osteoclase )

Clasificare:

1. Țesutul osos compact care se găsește în diafaza oaselor lungi și la suprafața epifizelor și a oaselor scurte și late.

Alcătuirea țesutului osos:

În centru se găsește un canal numit Hawers, în jurul căruia se dispun lamele concentrice osoase ( 10-20 lamele ). Între lamele se găsesc celule producătoare de țesut osos.

Un canal Hawers + lamelele osoase din jur = un sistem Hawersian ( osteon = canal cu lamelele în jur ).

2. Țesutul osos spongios care se găsește în interiorul epifizelor oaselor lungi și în interiorul oasele scurte și late.

Privit la microscop are aspect buretos fiind format din lamele osoase care se întretaie formând cavități numite areole în care se fabrică globule roșii de către măduva osoasă.

O varietate de țesut conjunctiv este sângele ( țesut conjunctiv moale, fluid ).

Sângele este format din celule ( globule roșii, globule albe și trombocite ) și substanță fundamentală ( plasmă ).

Sângele = 7 – 8% x greutatea corporală

Plasmă ( 55-60% ) Apă ( 90% )

Reziduu uscat ( 10% ) Substanţe organice ( 9% )

Sângele Substanţe anorganice ( 1% )

Elemente figurate ( 40-45% ) Hematii

Leucocite

14

Trombocite

În urma unui accident o persoană pierde 0,2 L sânge. Calculaţi cantitatea de apă din plasma individului ştiind că elementele figurate repreyintă 40% din volumul sangvin iar greutatea este de 100 kg.

Vol sangv = 7% x kg → Vsg = 7100

x100 = 7 L ( sânge )

Vsg rămas = 7 – 0,2 = 6,8 L

Vplasmei = 60% x Vsg = 60100

x 6,8 = 4,08 L

Vapei = 90% x Vplasmei = 90100

x 4,08 = 3,68 L

III. ȚESUTUL MUSCULAR

Este format din celule alungite numite fibre care au proprietatea de a se contracta și relaxa.

Celulele prezintă în citoplasmă miofibriile ( suportul morfologic al concentrației ).

După tipul și structura miofibriilor se deosebesc 3 categorii de țesut muscular:

a. ȚESUTUL MUSCULAR NETED Se găsește în tunica musculară a organelor interne și a vaselor de sânge. Celulele au aspect fusiform având o membrană externă numită sarcolemă, o citoplasmă

numită sarcoplasmă în care se găsesc și miofibrile și au nucleu. Fibrele musculare sunt grupate în fascuculi fiind legate între ele în țesutul conjunctiv. Contracțiile fibrelor sunt involuntare.

b. ȚESUTUL MUSCULAR STRIAT Se găsește în stratul mușchiilor scheletici ( mușchii somatici ). Celulele sunt alungite prezintă sarcolemă, sarcoplasmă și mai mulți nuclei. În sarcoplasmă se găsesc miofibrele care prezintă o striație dublă longitudinală paralelă

cu axul fibrei și o striație transversală perpendiculară pe ax. Microfibrele au în structura lor filamente de actină și miozină dispuse într-o succesiune

de discuri ( benzi clare și întunecoase ) contracțiile sunt voluntare.

c. ȚESUTUL MUSCULAR STRIAT DE TIP CARDIC Este format din celule individualizate separate între ele prin discuri intercalare, prezintă

un singur nucleu sarcolemă și sarcoplasmă, asigură activitatea mecanică și electrică a miocardului.

IV. ȚESUTUL NERVOS

Se găsește în statul sistemului nervos, prezintă 2 tipuri de celule:

o Neuroni ( I )

o Celule gliale ( II )

NEURONUL este unitatea de bază structurală și funcțională a sistemului nervos cu rol de a conduce impulsul nervos pe cale senzitivă ( R. → C.C. )

15

motorie ( C.C. → E. )

Nu se divide.

Au formă stelată:

Neurilemă

Organite comune

Corpul neuronului Neuriplasmă Neurofibrile

Organite specifice

Nucleu Corp NISSL

Dentrite

Prelungiri

Axon

DENTRITELE = sunt prelungiri numeroase, scurte și ramificate conduc impulsul nervos aferent ( centripet ) → prin dentrice informația intră în neuron.

AXON = prelungire unică, lungă ramificată doar terminal unde există butonii terminali care sunt vezicule.

Este protejat de 3 teci / învelișuri:

o Teacă Schwann – cu rol de protecție

o Teacă Neule ( conjunctivă ) – cu rol trafic

o Teacă de nuelină – care dă culoare albă țesutului nervos și intervine în conducerea impulsului

nervos. Prezintă din loc în loc ștrangulațiile Pangvier.

NEURONUL

axon

nucleul

membrană

dentrite

16

Axonul conduce impulsul nervos aferent ( centrifug ).

Clasificarea neuronului:

Se poate face după mai multe criterii:

După numărul polilor din care se desprind prelungiri pot fi: Unipolari Bipolari Pseudounipolari Multipolari

După funcție pot fi: Neuroni receptori Neuroni martori legație de organe efectoare Neuroni intercalare

SINAPSA = reprezintă legătura dintre un neuron și o celulă, doi neuroni, un neuron și o celulă efectoare.

Componentele sinapsei:

o Componenta presinaptică = membrana buton terminal al axonului neuronului presinaptic

o Componenta spațiul sinaptic = fanta sinaptică în care se eliberează mediator chimic (acetilcolina )

permițând trecerea impulsului nervos spre următoarea componentă.o Componentă postsinaptică = dentrita neuronului postsinaptic.

CELULELE GLIALE / nevroglii

o Sunt mai numeroase, mai mari, bogat ramificate

o Nu conduc impulsul nervos

o Se divid intens

Rol:

Înlocuiesc neuronii distruși Sesțin și hrănesc neuronii Fagacitează neuroni distruși Secretă mielină

SÂNGELE

Funcțiile sângelui:

o Sângele este un lichid vâscos care împreună cu limfa și lichidele extracelulare ( interstițiale )

formează mediul intern al organismului.

Proprietăți:

17

a. Culoare Roșu deschis sângele arterial Roșu închis sângele venos

b. Temperatura 37oC – medie Temperatura este constantă ( homeotermie )

c. Presiune osmotică Vâscozitate Densitate

d. 7-8% din greutate Din care 2/3 circulă prin vase și 1/3 stagnează în depozite ( splina, ficatul, vasele

subcutanate ) → volumul sangvin de rezervă

Componentele sângelui:

o Plasmă ( 55-60% )

o Elemente figurate ( 45-40% )

PLASMA – este un lichid galben opalescent, vâscos, alcătuit din apă ( 90% ) și reziduu uscat ( 10% ).

Reziduu uscat conține:

o Substanțe organice:

Proteine ( globuline, albumine, fibrinogen ) Glucide Lipide Uree Acid uric Creatinină

o Substanțe anorganice:

Cationi ( Potasiu, Natriu, Ca, Mg ) Anioni ( Cl, Fosfat, Sulfat )

Rolul plasmei:

Rezervă de aminoacizi Menține echilibrul acido-bazic Transportă hormoni, vitamine, fier Conține factori ai coagulării Controlează tensiunea arterială, hematopoieza Intervine în apărarea organismului prin anticorpi specifici

ELEMENTE FIGURATE

1. Globulele roșii / hematii – sunt în jur de 4,5 – 5 mil / mm3 sânge

Structura:

o Sunt celule anucleate cu formă de pișcot care conține o substanță importantă, hemoglobina →

( Hb ) conține o grupare hem și o proteină.

Procesul prin care se formează hematiile se numește eritropoieză și se desfășoară în măduva roșie osoasă.

18

Procesul prin care se distrug globulele roșii se numește hemoliză și are loc în splină, ficat și ganglioni limfatici.

Rol:

Asigură transportul gazelor respiratorii.

2. Globulele albe / leucocite

Sunt celule care se găsesc între 4000-8000 / mm3 sânge.

Sunt nucleate, mobile cu durată de viață de la câteva ore până la câțiva ani.

După aspectul nucleului se clasifică în:

Polinucleare ( 65% ) ( nucleul are aspect granulat și de aceea se numesc granulocite ) pot fi:

o Neutrofite ( 65% din totalul leucocitelor ); transversează pereții capilarelor spre țesutul afectat,

fagocitează microorganismele intervenind în infecții acute.o Bazofilele ( 1% din totalul leucocitelor ); conțin histamină și heparină ( substanțe

vasodilatatoare ), numărul lor crește în stadiile tardive ale inflamațiilor.o Eozinofinele ( 2% din totalul leucocitelor ), numărul lor crește în bolile alergice și parazitare.

o Mononucleare / agranulocite

Limfocite ( 25% din totalul leucocitelor ) produc anticorpi ( substanțe cu rol în imunitate ) Monocitele ( 7% din totalul leucocitelor ) se deplasează în țesuturi, se transformă în

macrofage și distrug microbii în resturile celulare

3. Trombocitele / pachete sangvine ( 150000-300000 / mm3 sânge ) intervin în coagularea sângelui și asigurarea hemostazei.

Grupele sangvine:

Se datorează prezenței pe suprafața hematiilor a unor substanțe numite aglutinogene notate ( A sau B )

În plasmă se găsesc anticorpii corespunzători fiecărui tip de aglucinoden numiți aglutinine.

GRUPA GENOTIPUL HEMATIEAGLUTINOGENE

( AB )

AGLUTININE ( L, β )( anticorpi )

O( I ) l l ---------- L, βA( II ) LA LA

LA l A β

B( III ) LB LB

LB lB L

AB(IV ) LA LB A, B -----------

19

O(i)

A(II) B(III)

AB(IV)

O+ → feminin ( mama )

O- → masculin ( tata )

O(I) AB(IV)

20

ll LALB

l l LA LB

l LA

l LB

l LA

l LB

l LA l LB

50% A 50% B

Rh-ul s-a constatat că pe suprafața hematiilor în afară de aglutinogenele A și B mai apare un aglutinogen notat cu Rh ( deoarece a fost identificat pentru prima dată pe hematiile maimuțelor Maccacus Rhesus ), doar 85% din populație prezintă acest aglucinogen indivizii fiind Rh pozitiv, restul de 15% nu au aglutinogen și sunt notați Rh negativ.

În mod normal nu există anticorpi anti-Rh, deci indivizi Rh negativ nu au în plasmă aglutiminele anti Rh.

În cazultransfuziilor repetate cu sânge cu Rh pozitiv, indivizii cu Rh negativ pot fabrica anticorpi care vor distruge hematiile.

HEMOSTAZA = prin hemostază se înțelege totalitatea mecanismelor care duc la oprirea sângerării.

Hemostaza este un proces fiziologic complex care se desfășoară în 3 timpi:

1. Timpul vasculo-plachetar ( hemostază primară )

Începe în momentul lezării vasului și se termină când sângerarea s-a oprit.

Cuprinde 2 reacții:

Reacția vasculară – care constă în constricția pereților vasului lezat și care se realizează prin mecanisme reflexe și umorale.

Reacția plachetară – care constă în aderarea trombocitelor la peretele vasului lezat și agregarea lor rezultând formarea unui cheag ce înfundă vasul.

21

LA l LB l

LA l LB l

LALB

LA l l LB

ll

2. Timpul plasmatic ( coagularea sângelui )

Începe odată cu hamostaza primară și durează câteva minute ( 5-9 min ).

Constă într-o serie de reacții în care sunt implicați 13 factori plasmatici ai coagulării.

Trombocitele, Vasele

PROTROMBINA

FIBRINOGENUL ( solubil )

Enzimă proteolitică Ca+2

TROMBOPLASTINĂ

TROMBINĂ

FIBRINĂ ( insolubile )

Fibrina formează o rețea în ochiurilr căreia se aglomerează elementele figurate formând cheaguri / trombusul.

3. Timpul trombodinamic

Constă în reacția cheagului de sânge și fibrinoliză.

RETRACȚIA = este un proces de contracție a proteinelor din cheag și se realizează sub acțiunea unei enzime numită retractinozim, începe la 30 min după terminarea coagulării și durează mai multe ore.

FIBRINOLIZA = constă în distrugerea tuturor proteinelor care au participat la coagulare și durează câteva zile.

Abateri de la hemostază:

o Apar în urma unor tulburări numite sindroame hemoragipare, în avitaminoze ( în special la

vitamina C ) și în boli genetice hemofilia.

O+ O→

xy - sănătos

xx – sănătos xh - hemolific

xh xhx – sănătoasă, purtătoare

22

xhxh – hemofilică

46 ( 44 xx )

23 23

22 + x ovulul 22 + x

22 x sau 22 y

22 x 22 y

44xxx 44xxy

44 xx 44 xy

letal

xhx = femeie sănătoasă dar purtătoare

Probabilitatea ca acest cuplu să aibă fete sănătoase.

P. x

g:

23

22xx

22xx

22xx 22o 22x 22y

44xxx

44xxy

44xo

44oy

xhx xy

xh x x y

xhx

xhy

HEMOFILIA = incapacitatea sângelui de a se coagula

Ion suferă un accident și datorită pierderilor de sânge necesită o transfuzie. Știind că Ion are grupa de sânge AB și Rh negativ, stabiliți de la ce grupe sanguine și Rh poate primi sânge.

Rh+ Rh-

O(I)

O(I) – donatorul universal, dar

Rh+ Rh+ primeşte numai de la el

A(II) B(III)

Rh- Rh-

AB(IV)

Rh+ Rh-

Se căsătorește Maria cu grupa A heterozigot cu un bărbat cu grupa B homozigot. Stabiliți ce grupe de sânge pot avea copii.

LALA, LB l

AB(IV) AB(II) B(III) B(II)

24

xxxy

Rh

LA l LBLB

LA l LB LB

LALB

l LB

LALB

l LB

FUNCȚIILE ORGANISMULUI UMAN

Organismul uman îndeplinește 3 funcții:

I. Funcția de relație Care asigură integrarea organismului în mediul său de viață Se realizează cu ajutorul:

Organelor de simț ( analizatorii ) Sistemul nervos Aparatul locomotor

Sistem osos Sistem muscular

GlandeII. Funcția de nutriție

Care asigură schimburile de substanțe și energie dintre organism și mediu Participă:

Sistemul digestiv Sistemul respirator Sistemul circulator Sistemul excretor

+ metaboilismul

III. Funcția de reproducere Care asigură perpetuarea speciei și care se realizează cu ajutorul sistemului reproducător

feminin și masculin.

FUNCȚIA DE RELAȚIE

Sistemul nervos clasificare:

1. Sistemul nervos somatic – al vieții de relație care determină integrarea organismului.

Poate fi sistem nervos central format din:

o Măduva spinării ( canalul vertebral )

o Encefalul ( în cutia craniană )

Trunchiul cerebral Cerebelul Diencefalul Emisferele cerebrale

Poate fi sistem nervos periferic:

o Nervi

Spinali Cranieni

o Ganglioni

2. Sistem nervos vegetativ – al organelor interne

25

Simpatic Parasimpatic

!!!! Toate componentele sistemului nervos central sunt formate din neuroni:

Corpul neuronului formează substanța cenușie a sistemului nervos prin care se realizează funcția reflexă.

Prelungirile neuronului formează substanța albă prin care se realizează funcția de conducere.

Funcția reflexă

REFLEXUL = reprezintă mecanismul fundamental de activitate al centrelor nervoși

Se realizează prin actul reflex care are ca substrat anatomic și funcțional arcul reflex reprezentând reacția de răspuns a centrilor nervoși la acțiunea unui stimul.

Arcul reflex cuprinde 5 componente:

a. RECEPTORUL – este un organ specializat care poate primi informații din mediu și care este capabil să transforme energia stimulului în influx nervos.

Este format din celule:

Senzitive De susținere

Structura lui fiind adaptată sistemului care acționează asupra lui.

Celulele senzitive prezintă 2 poli:

Polul apical care vine în contact cu stimulul Polul bazal care se conectează cu dentrita neuronului senzitiv

Clasificarea receptorilor:

o Exteroceptori care pot fi:

La distanță ( telereceptori ) situați în retină, în organul Corti De contact termici, pentru sensibilitattea tactilă, presională, dureroasă

o Proprioceptori aduc informații legate de poziția corpului, a segmentelor sale și despre tonusul

muscular.o Interoceptori care culeg informații legate de activitatea organelor interne și legate de mediul intern

( osmoreceptori, baroreceptori, chemoreceptori )

b. CALEA AFERENTĂ / cale senzitivă, este formată din neuronul pseudounipolar din ganglionul spinal sau de neuroni din ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni V, VII, IX, X.

c. CENTRUL REFLEX ( segment central ) format din unul sau mai mulți neuroni din structura SNC ( sistemul nervos central ) = nevrax. La acest nivel se analizează informația și se elaborează comenziile.

d. CALEA EFERENTĂ stabilește legătura dintre centre de comandă și efector și este formată din neuroni somatomotori sau visceromotori.

26

e. EFECTORI este format dintr-o componentă somatică ( celulă musculară striată ) sau o componentă vegetativă ( fibră musculară netedă sau celulă glandulară ).

Arcul reflex poate fi reprezentat schemic astfel:

Conexiune directă

Stimul Cale aferentă Cale eferentă Conexiune

(senzitivă) (motorie) inversă (feed

back)

Clasificarea reflexelor:

După localizare: Reflexe spinale Reflexe bulbare Reflexe pontine Reflexe mezencefalice

După numărul sinapselor: Monosinaptice Polisinaptice

După modul de apariție: Reflexe necondiționate ( înnăscute ) Reflexe condiționate ( dobândite pe parcursul vieții )

Funcția de conducere

Se realizează prin:

o Căi ascendente ( senzitive )

o Căi descendente ( motorii )

o Căi de asociație

Sistemul nervos central – măduva spinării

Localizare:

În interiorul canalului de al orificiul occipital până la a 2-a vertebră lombară ( C1 → L2 ) de unde se continuă cu filum terminale până la a 2-a vertebră coccigiană.

Nervii lombali și sacrali împreună cu nervii coccigieni și filumterminale alcătuiesc coade de cal

Configurație externă:

o Măduva are forma unui cilindru ușor turtit antero-posterior, pe traseul ei prezintă 2 umflături:

Carvicală unde își au originea nervii membrelor superioare Lombară unde își au originea nervii membrelor inferioare

o Pe fața anterioară se găsește fisura mediană anterioară

o Pe fața posterioară se găsește șanțul median posterior

27

R EC. reflexe

o La locul de intrare și ieșire a nervilor spinali se găsesc șanțurile laterale, anterioare și posterioare

Configurație internă:

a. Substanța cenușie – este situată în interior, are forma literei H. prezintă comisura cenușie între care se găsesc coarnele laterale.

o În coarnele posterioare se găsesc neuronii somato-senzitivi

o În coarnele laterale se găsesc neuroni viscero-senzitivi în jumătatea posterioară și viscero-motori

în jumătatea anterioarăo Coarnele anterioare conțin neuroni somato-motori

b. Substanța albă – se găsește la exterior și este organizată sub formă de cordoane:o Posterioare

o Anterioare

o Laterale

Funcțiile măduvei spinării:

1. Funcția reflexă

În măduvă se deosebesc 2 tipuri de reflexe:

Somaticeo Monosinaptice ( reflexe osteotendinos )

Rotulian Ahilian

o Polisinaptice ( reflexe de apărare )

Vegetative ( reflexul cardio-accelerator, de sudorație, defecație, micțiune, reflexe sexuale )

2. Funcția de conducere – se realizează prin căi de conducere care se asociază formând fascicule.

A. Fascicule ascendente ( ale sensibilității ) conduc sensibilitatea generală a corpului, informații preluate de receptori ajung la măduvă prin nervii spinali fiind conduse apoi prin căi ascendente la centrii superiori.

Căile ascendente au de regulă pe traseul lor 3 neuroni:

Protoneuron Deutoneuron Al treilea neuron

și au proiecție limitată în anumite arii specifice.

Căile ascendente sunt specifice celor 3 sensibilități:

Exteroceptivă Proprioceptivă Interoceptivă

B. Fascilulele descendente pot fi: Piramidele care conduc motilitatea voluntară a mușchilor striați, au origine corticală și se termină

în măduva spinării, sunt formate dintr-un singur neuron și se mai numesc corticospinale.

28

Extrapiramidele care conduc mortalitatea involuntară ( tonusul muscular, mișcările asociate cu mersul, scrisul ) pot avea origine corticală dar cele mai multe sunt subcorticale, toate se termină în măduvă. Fac sinapsă în coarnele anterioare cu neuronii motori axoni lor ies prin rădăcina anterioară a nervilor spinali și se duc spre organul efector.

Encefalul

ENCEFALUL = reprezintă componenta cea mai voluminoasă a sistemului nervos fiind adăpostit în cutia craniană.

1. Trunchiul cerebral

Localizare:

Continuă măduva spinării și are o legătură directă cu diencefalul în partea superioară și cerebelul în partea posterioară.

Structura externă prezintă 3 componente:

Bulb rahidian Puntea lui Varolio Mezencefalul

Structura internă:

Substanța cenușie care se găsește în interior și este organizată sub formă de nuclei ( n. proprii, n. vegetativi, n. senzitivi și n. motori )

Funcțiile trunchiului cerebral:

Funcția reflexă – se realizează prin centrii de substanță cenușie unde se închid reflexe de importanță vitală:

a. ÎN BULB: Deglutiția Tusea Strănutul Secretorii și motorii digestive Respiratorii Adaptative cardio-vasculare

b. ÎN PUNTE: Masticator De clipire Salivar Lacrimal

c. ÎN MEZENCEFAL: Reflexe statice și stato-chinetice Reflexul oculocefalogic Audio-cefalogir Reflexe pupilare și de acomodare Reflexe de acomodare

29

Funcția de conducere – care se realizează prin fibre ascendente care pot fi specifice când provin de la măduvă sau când au originea în trunchiul cerebral sau nespecifice când fac parte din substanța reticulară; fibre descendente care pot fi în tranzit sau care au originea în trunchi; de asociație între nucleii din trunchi și cerebel.

Substanța reticulată se întinde de la bulb până la talamus și este o rețea densă de fibre în ochiurile căreia se găsesc nucleii.

Rol:

Coordonează unele reflexe somatice și vegetative Influențează tonusul muscular

2. Cerebelul – creier mare

Localizare:

o În cutia craniană înapoia trunchiului cerebral de care este legat prin pedunculi cerebeloși

Alcătuire externă:

Cerebelul este alcătuit din 3 porțiuni din punct de vedere al evoluției, astfel deosebim:

Arhicerebelul care intervine în reglarea echilibrului Paleocerebelul care intervine în reglarea tonusului muscular Neocerebelul care reglează mișcările fine de precizie

Structura internă:

Substanța cenușie se găsește la exterior formând scoarța cerebeloasă dar pătrunde și în interior unde este fragmentată de substanța albă.

Substanța albă dispusă în interior sub formă de fibre aferente, eferente și intracerebeloase.

Extirparea cerebelului duce la astazie, antonie și astenie, după câteva luni aceste semne dispar, activitatea lui fiind preluată de cortexul cerebral.

3. Diencefalul – creierul intermediar

Localizare:

Se găsește deasupra trunchiului cerebral și sub emisferele cerebrale.

Alcătuire:

Este format din următoarele mase nervoase:

Talamusul – care reprezintă o stație de releu pentru căile sensibilității specifice ( conține al 3-lea neuron al căilor ascendente cu excepția sensibilității olfactive ).

Metatalamusul – prezintă 2 perechi de corpi geniculați:o Lateral care sunt stație de releu pe calea vizuală

o Mediali stație de releu pe cale acustică

Epitalamusul – cu rol în reflexele olfactivo-somatice și secretorii și motorii digestive. Subtalamusul – cu rol motor.

30

Hipotalamusul – alcătuit din 3 grupe de nuclei:o Anteriori – alcătuiți din neuroni ce secretă hormoni depozitați în hipofiza posterioară.

o Mijlocii – secretă neurohormoni ce controlează activitatea lobului anterior al hipofizei.

o Posteriori – în legătură cu activitatea parasimpatică.

Funcțiile hipotalamusului:

Centrul superior de integrare a stimulului visceral ( activitatea organelor interne ) Legătura cu hipofiza reglează activitatea altor glande endocrine Menține homeostazia mediului intern Intervine în procesele de adaptare Intervine în reglarea stărilor afective, emoționale Controlează foamea și senzația de sete Reglează echilibrul de apă, metabolismul Coordonează funcțiile sexuale

În structura internă substanța cenușie se găsește la interior și substanța albă la exterior.

4. Emisferele cerebrale – creierul mare

Localizare:

o În cutia craniană reprezentând partea cea mai voluminoasă

Configurație externă:

o Cele 2 emisfere dreaptă și stângă sunt separate prin fisura inter-emisferică și unite la bază prin

formațiuni de substanță albă.

Suprafața emisferelor:

o Brăzdată de șanțuri unele profunde care delimitează lobi iar altele superficiale delimitând girusuri

sau circumvoluții cerebrale.

Structura internă:

Substanța cenușie la exterior formând scoarța cerebrală Substanța albă se găsește în interior formând ganglioni bazali și organizată sub formă de fibre

Din punct de vedere evolutiv scoarța cerebrală prezintă 2 zone:

Neocortexul care are cea mai mare dezvoltare la om și care este diferențiat în:

a. Neocortex receptor – reprezintă zona de proiecție corticală a sensibilităților specifice. Cuprinde arii senzitive și arii senzoriale ( vizuală, în lobul opcipital, auditivă și vestibulară, gustativă – în lobul parietal ).

b. Neocortex motor – cuprinde ariile în care își au originea fibrele descendente, piramidale și extrapiramidale.

c. Neocortexul de asociație – funcții psihice.

Alcocortexul / zona veche a scoarței cerebrale care împreună cu porțiuniile învecinate din neocortex formează sistemul limbic ( legat de hipotalamus, este important în sensibilitatea olfactivă ).

31

ACTIVITATEA SUPERIOARĂ NERVOASĂ

Cuprinde activități complexe:

1. REFLEXELE Condiționate studiate de Pavlov și care sunt reflexe dobândite în cursul vieții fiind

temporare.

Reprezintă un important proces de învățare și sunt un răspuns la acțiunea unui stimul ( excitant ) indiferent inițial ( E. I. ) care după ce a fost asociat cu un excitant necondiționat ( E. N.) produce un reflex înnăscut numit reflex necondiționat ( R. N. ).

2. FUNCȚIA DE ANALIZĂ ȘI SINTEZĂ Analiza ce se face la nivel cortical permite identificarea însușirilor, obiectelor și

fenomenelor ( dimensiune, culoare, formă ) iar printr-o inhibiție de diferențiere se face o analiză fină ce permite distrugerea însușirilor semnificative de cele comune.

Sinteza reprezintă asocierea tuturor elementelor obținute prin analiză și reconstituirea obiectelor sau fenomenelor care au fost analizate.

Cele 2 procese se condiționează reciproc și permite orientarea în mediu, integrarea organismelor și reacția adecvată l adiferiți stimuli.

3. FUNCȚIA DE SEMNALIZARE

Diverși stimuli se reflectă la nivel cortical sub formă de senzație ( gust, miros, culoare ), aceștia reprezintă primul sistem de semnalizare comun omului și animalelor. La om apare în plus al 2-lea sistem de semnalizare care este limbajul.

4. SOMNUL ȘI VEGHEA

Somnul reprezintă o stare fiziologică periodică, reversibilă caracterizată prin inactivitatea somatică, abolirea temporară a conștiinței dar care poate fi restabilită prin stimul adecvat. Declanșarea somnului este determinat de un mecanism endogen dar care este condiționat de influențele exogene ( ex: alternanța zi-noapte ), există 2 tipuri de somn:

Cu unde lente ( impropriu-somn fără vise ); este un somn odihnitor Paradoxal asociat cu visele neodihnitor și care apar la fiecare 90 minute.

În timpul somnului au loc și alte modificări:

o Diminuarea tonusului muscular

o Reducerea activității renale și a peristaltismului intestinal

o Diminuarea frecvenței respiratorii

o Ventilația pulmonară

Veghea este o stare funcțională care începe odată cu contactul conștient cu mediul înconjurător sau cu gândurile proprii și se termină când acest contact încetează.

Sistemul nervos vegetativ – SNV

32

ANALIZATORII

1. Analizatorul cutanat

Receptorul sau segmentul periferic este reprezentat de piele ( tegument ). Pielea este organul care ocupă cea mai mare seprafață a corpului uman și cuprinde în secțiune transversală:

Epidermul Dermul Hipodermul

EPIDERMUL

o Vine în contact cu mediul extern

o Este alcătuit din țesutul epiterial pluristratificat

o Celulele profunde se divid intens și conțin melanină (pigmentul care colorează pielea, părul, irisul)

o Celulele superficiale formează un strat cornos și sunt celule turtite, cheratinizate cu metabolism

lent sau schiar oprit

DERMUL

o Este format din țesut conjunctiv dens

o Este sediul glandelor sebacee

o Conține canalele de excreție ale glandelor sudoripare, foliculi piloși, musculatura firului de păr,

vase de sânge și receptori nervoșio La baza dermului cuprinde o rețea de fibre de colagel și fibre elastice care conțin numeroase

capilare sangvine, limfatice și nervi

HIPODERMUL

o Este stratul profund alcătuit din țesutul conjunctiv lax, bogate în celule adipoase cu rol în

depozitarea grăsimilor și termoreglare

Receptorii sunt de mai multe tipuri:

Receptori pentru durere reprezentați de terminații nervoase libere și care se găsesc în toate țesuturile cu excepția encefalului.

Receptorii tactili reprezentați: De: Corpusculii Meissner ( pentru atingeri fine )

Corpusculii Ruffinii ( pentru viteza de mișcare ) Corpusculii Vater-Pacini ( pentru modificări de presiune și pentru mișcări rapide )

De discurile Merkel ( pentru atingeri puternice ) Receptori termici reprezentați de:

Corpusculi Krause ( pentru rece ) Corpusculii Ruffinii ( pentru cald )

Segmentul de conducere numit și segment intermediar:

o Este reprezentat de fibre care deservesc sensibilitatea exteroceptivă ( sensibilitatea termică,

tactilă, presională, vibratorie și dureroasă )

33

Segment central:

o Localizat în girusul post central

Pielea prezintă anexe:

Cornoase reprezentate de unghii și păr Glandulare reprezentate de glandele sebacee și glandele mamare

2. Analizatorul vizual

I. SEGMENTUL PERIFERIC

Este reprezentat de ochi care cuprinde:

Organe de protecție ( anexe ) Globul ocular propriu-zis

Anexele pot fi:

Anexe de mișcare → mușchii globului ocular Anexe de protecție

Sprâncenele Genele Pleoapele Glandele lacrimale

Globul ocular propriu-zis:

o Este partea cea mai importantă a ochiului care are o formă aproximativ sferică cu un diametru

antero-posterior de aproximativ 2,4 cm și care este localizat în cavitatea orbitală prezentând pe suprafața externă mușchi extriuseci.

Globul ocular prezintă de la interior spre exterior 3 învelișuri:

Învelișul extern = screlotică, o tonică avasculară cu rol de protecție, în partea anterioară csrelotica se continuă cu o porțiune transparentă numită cornee.

Învelișul mediu = coroidă, o tunică bogat vascularizată cu rol trofic care conține și melanină cu rol de a forma o cameră obscură în interiorul globului ocular

Corpul cilial continuă în partea anterioară și conține procesele ciliare și mușchiul ciliar Irisul este o membrană conjunctivă, musculară care adăpostește în centru pupila.

Prezintă fibre musculare radiare și circulare cu rol în regalrea cantității de lumină ce cade pe suprafața globului ocular

Învelișul intern = retina / tunică internă care este de natură nervoasă și care prezintă 2 zone de importanță majoră:

Zona posterioară care acoperă 2/3 din coroidă Zona anterioară care vine în contact cu corpul ciliar și care este lipsită de elemente

vizuale

Zona posterioară cuprinde:

o Pata oarbă în care nu se găsesc celule receptoare și reprezintă locul prin care nervul optic iese

din retină iar vasele de sânge intră în retină

34

o Pata galbenă ( macula lutea ) în centrul căreia se găsește o depresiune numită foreea centralis

care reprezintă zona de acuitate vizuală maximă

Retina conține sistemul foto-sensibil al ochiului, ea cuprinde 10 straturi celulare din care cele mai importante sunt:

o Stratul celulelor pigmentare care vin în contact cu coroida

o Stratul celulelor receptoare format din 2 tipuri de celule

Celulele cu conuri care conțin un pigment numit iodopsină și sunt răspunzătoare pentru vederea cromatică diurnă

Celulele cu bastonașe care conțin ca pigment rodospina și care sunt răspunzătoare pentru vederea nocturnă acromatică

În structura globului ocular un rol important îl are sistemul dioptric format dintr-o succesiune de medii transparente care permit focalizarea razelor luminoase pe retină.

De la exterior spre interior aceste medii sunt reprezentate de:

Cornee Umoare apoasă Cristalin Umoare sticloasă

II. SEGMENTUL DE CONDUCERE

Protoneuronul, stratul neuronilor bipolari din stratul retinei dentritele vin în contact cu prelungirile celulelor fotoreceptoare iar axonul merge la stratul următor.

Al 2-lea neuron se găsește în stratul neuronilor multipolari, dentritele lor fac sinapsă cu neuroni bipolari iar axonul intră în alcătuirea nervului optic.

Nervul optic are 2 tipuri de fibre:

Fibrele nazale care se încrucișează la nivelul chiasmei optice Fibrele temporale care nu se încrucișează

La vinelul chiasmei optice informațiile sunt transmise în metatalamus unde se găsește al 3-lea neuron.

Tracturile optice dau și colaterale spre nucleii mezencefalici unde sunt centrii unor reflexe optice:

o Reflexul oculo-cefalogic

o Reflexul pupilar fotomotor

III. SEGMENTUL DE PROIECȚIE / CENTRAL

Care este situat în lobul occipital al emisferelor cerebrale.

Fiziologia analizatorului vizual:

Sub acțiunea razelor de lumină la nivelul globului ocular se produc o serie de fenomene:

Fizice ( stimularea celulelor fotoreceptoare ) Fotochimice ( descompunerea pigmenților fotosensibili )

35

Bioelectrice ( generarea potențialelor de acțiune )

Defecte ale vederii:

a. Datorate modificării axului antrio-posterior al globului ocular Miopia Hipermetropia

b. Datorate cristalinului Astigmatismul

c. Datorate mușchiilor globului ocular Strabismul

3. Analizatorul acustico-vestibular cuprinde 2 sisteme receptoare: Un sistem acustic ( pentru auz ) Un sistem vestibular ( pentru echilibru )

Ambii receptori sunt localizați în urechea internă.

A. URECHEA EXTERNĂ

Este alcătuită din pavilionul urechii cu rol de a capta undele sonore și din conductul auditiv extern cu rol de a direcționa undele spre urechea medie. Conductul auditiv prezintă peri și glade care secretă cerumeni.

B. URECHEA MEDIE

Cuprinsă între timpan și fereastra ovală și rotundă.

Conține cele 3 oscioare:

o Ciocanul

o Nicovala

o Scărița

o Trompa lui Eustachio

C. URECHEA INTERNĂ

Formată din labirintul osos și cel membranos.

a. Vestibului membranos

Conține 2 vezicule suprapuse:

Utricula Sacula

b. Canalele semicirculare membranoase

Sunt în număr de 3:

o 2 verticale

o 1 orizontal

Prezintă la bază niște dilatări numite ampule.

36

c. Melcul membranos

Este un canal spiralat răsucit de 2 ori și jumătate în jurul unui ax comun numit columelă. De la columelă se desprinde în interiorul melcului osos o lamă spirală osoasă care se continuă cu membrana bazicală.

În secțiunea transversală melcul membranos are formă triunghiulară fiind delimitat de cele 2 rampe ( timpanică și vestibulară ).

Receptorii de la nivelul urechii interne sunt:

Receptorii auditivi – în organul corti pe membrana bazicală Receptorii vestibulari – sunt situați la baza canalelor semicirculare ( crestele ampulare ) precum

și în utriculă și saculă

SEGMENTUL INTERMEDIAR

o Reprezintă calea acustică: formată din 4 neuroni

o Calea vestibulară: formată din 3 neuroni

SEGMENTUL CENTRAL

o Pentru ambii analizatori se găsește în lobul temporal al emisferelor cerebrale

4. Analizatorul olfactiv

Olfacția ( mirosul ) este slab dezvoltată la om.

Intervine în:

Depistarea pericolelor A substanței nocive În aprecierea calității alimentelor

Pentru ca o substanță să producă o senzație olfactivă ea trebuie să fie volatilă și odorizantă.

a. Segmentul periferic – este localizat în mucoasa nazală

Mucoasa nazală conține 2 tipuri de celule:

Celule senzitive care sunt neuroni bipolari care prezintă cili olfactivi, aceștia vin în contact cu mucusul ce căptușește cavitatea nazală și recepționează stimuli.

Celule de susținereb. Calea de conducere cuprinde 2 neuroni:

Receptorul Se găsește în bulbul olfactiv

c. Segmentul central – se găsește în sistemul limbic ( emisferele cerebrale ) și în lobul temporal

5. Analizatorul gustativ

a. Receptorul este reprezentat de mugurii gustativi situați în mucoasa linguală dar și în mucoasa palatină pe buze, faringe, amigdale și chiar epiglotă.

37

Un mugure gustativ cuprinde 2 tipuri de celule:

Celule senzoriale care sunt celule epiteliale prevăzute cu cili la polul apical și terminații nervoase la polul bazal.

Celule de susținere.

Un mugure gustativ cuprinde papile gustative care după formă pot fi:

o Circumvalente ( în formă de cupe )

o Fungiforme ( sub formă de ciuperci )

o Foliate ( ca filele unei cărți )

o Filiforme ( alungite )

b. Segmentul intermediar este reprezentat de calea gustativă alcătuită de fibrele senzitive ale nervilor VII, IX, X; cuprinde 3 neuroni.

c. Segmentul central este alcătuit în lobul parietal.

Omul percepe 4 gusturi fundamentale:

Dulce ( vârful limbii ) Amar ( la baza limbii ) Acru și sărat ( în părțile laterale ) Analizatorul gustativ intervine în decalnșarea secrețiilor digestive.

6. Analizatorul kinestezic

Realizează analiza fină și coordonarea mișcărilor.

a. Segmentul periferic / receptorii – cuprinde proprioceptori situați în mușchi, tendoane, articulați și ligamente.

Principali tipuri de receptori sunt:

o Organe tendioase-golgi

o Terminații nervoase libere

o Corpusculi pacini

o Corpusculi ruffini

o Fusurile neuromusculare

b. Segmentul intermediar Este situat în calea sensibilității proprioceptivă conștientă și inconștientă

c. Segmentul central Se găsește în zona parieto-frontală.

GLANDELE ENDOCRINE

Sunt formate din:

Epiteli glandulare țesut conjunctiv

38

vase de sânge nervi

Ele controlează:

metabolismul echilibrul hidric de apă hemeostazia creșterea

Toate glandele secretăhormoni care sunt eliberați direct în sânge sau limfă și sunt transportați până la organul țintă, inhibându-l sau stimulându-l.

Dacă un hormon și-a îndeplinit rolul, el va fi dezactivat de către organul țintă sau va fi transportat în ficat unde este degradat.

Hormonii acționează prin intermediul unor receptori specifici care pot fi:

o membranari

o citoplasmatici

o nucleari

Clasificarea hormonilor din punct de vedere chimic cuprinde:

hormoni sterolici ( secretați de cortico-suprarenale și gonade ) hormoni poli-peptidici ( hormoni hipofizari, pancreatici, paratiroidieni ) hormoni catecolaminici ( hormoni tiroidieni și ai medulo suprarenalei )

Hormoni realizează reglarea umorală a organismului realizată în paralel cu cea nervoasă.

Principalele tipuri de glande endocrine:

hipofiza tiroida paratiroidele glandele suprarenale epifiza timusul gonadele pancreasul

1. Hipofiza

Localizare:

o La baza creierului într-o lojă formată de duramater și șeaua turcească a osului sfeloid

o Are forma și mărimea unui bob de fasole și cântărește aproximativ 0,5 gr

Alcătuire:

Este formată din 3 lobi:

Anterior = adenohipofiză Intermediar

39

Posterior = neurohipofiză

a. ADENOHIPOFIZA 75% din masa glandei

Secretă următorii hormoni:

STH = hormonul somatotrop / hormonul de creștere Hormonii glandulari tropi

TSH = hormon tireotrop ACTH = corticotrop FSH, LH ( foliculo stimulant și luteinizant ) = gonadotrop

Prolactina

Hormonii sunt secretați în cantități normale dar există și abateri:

o Hipersecreția

o Hiposecreția

STH – influențează creșterea țesuturilor moi și a oaselor și reglează metabolismul intermediar.

Mod de acțiune:

o Stimulează biosinteza proteinelor la nivel celular

o Crește glicemia

o Scad eliminările de Sodiu, Potasiu, Ca, Fosfor și Azot

Hipersecreția la copii:

o Rezultă gigantismul

Hipersecreția la adulți:

o Rezultă agromegalia

Hiposecreția:

La copii → piticismul, nanismul hipofizar La adulți → cașexia hipofizară

HORMONII GLANDULARI TROPI

o Stimulează secreția altor glande

PROLACTINA

o La femei stimulează dezvoltarea glandelor mamare și menține secreția lactată

b. LOBUL INTERMEDIAR Reprezintă 2% din masa glandei și are forma unei lame apiteliale strâns lipită de

neurohipofiză Secretă un singur hormon melanocitostimulator care contribuie la sinteza melaninei,

pigment care colorează pielea și părul

40

c. NEUROHIPOFIZA Reprezintă 15-25% din masa glandei formată din lobul posterior și tractul hipotalamo-

hipofizar Nu secretă hormoni dar eliberează în sânge hormoni secretați de nucleii anteriori ai

hipotalamusului

Hipotalamusul:

ADN Ocitocina

ADN – conservă apa în organism

Mod de acțiune:

o Crește permeabilitatea celulară pentru apă în tubul urinifer

o Stimulează reabsorbția apei

o Crește volemia

Hipersecreția:

Scade diureza și crește concentrația urinară Crește tensiunea arterială Stimulează pristaltismul intestinal

Hiposecreția:

Determină diabetul insipid

OCITOCINA

Intervine în eliminarea laptelui din glandele mamare Contacția musculaturii netede a uterului în timpul travaliului

2. Tiroida

Localizare:

o În partea anterioară a gâtului, de o parte și de alta a traheei și faringelui

Alcătuire:

o Formată din 2 lobi uniți între ei printr-o formațiune numită istm

o Cântărește aproximativ 25 gr fiind cea mai voluminoasă glandă endocrină

o Este bogat vascularizată și inervantă

Secretă următorii hormoni:

Tiroxina Triiodotironina Calcitonina

a. Tiroxina și Triiodotiroina

41

o Sunt hormoni tiroidieni principali care exercită aceeași acțiune dar triiodotiroina

acționează mai rapid

Rol:

Creșterea și dezvoltarea organismului Dezvoltarea sistemului nervos la copii Reglarea metabolismului ( glucidic, lipidic, proteic )

Mod de acțiune:

Asigură diferențierea neuronilor și formarea tecii de mielină Stimulează metabolismul energetic în țesuturile active Determină creșterea absorbției intestinale a glucozei Stimulează mecanismele hepatice. De înlăturare a colesterolului din sânge și determină scăderea

rezervelor adipoase ( de grăsime ) Produce iritabilitate și neliniște

Hipersecreție:

Boala Basedow-Graves

Hiposecreția:

Nanismul tiroidian Mixedemul Gușa endemică

b. Calcitoninao Intervine în menținerea echilibrului fosfocalcic

Mod de acțiune:

Menține Ca la nivelul oaselor Inhibă activitatea osteolitică și formarea osteoclastelor Scade calcemia Crește absorbția intestinală a Ca Împiedică eliminarea lui prin fecale

3. Paratiroidele

Localizare:

Sunt situate de o parte și de alta a tiroidei și secretă parathormonul

Hipersecreția:

Boala Recklinghausen

Hiposecreția:

Tetania

4. Glandele seprarenale

42

Localizare:

o Deasupra polului superior al rinichilor

o Au o formă de coif

o Greutate de 8-10 gr

Prezintă 2 zone diferite din punct de vedere al originii, structurii și funcțiilor:

Zona corticală – situată la exterior, se numește cortico-suprarenală Zona medulară – situată în interior, se numește medulo-suprarenală

A. Cortico-suprarenală

Secretă hormoni corticoizi ( derivați din colesterol ):

o Mineralo-corticoizi ( aldosteronul și colesterolul )

o Gluco-corticoizi ( cortizol, cortizon, predninson )

o Sexuali ( androgeni, estrogeni și progesteroni )

Mod de acțiune:

Aldosteronul Intervine în metabolismul apei și al elecroliților Menține echilibrul Sodiu, Potasiu Acționează rapid

Glucocorticoizii Au efecte metabolice ( stimulează eliminările de azot, produc hiperglicemie, stimulează

catabolism proteic ) Sangvine ( cresc numărul de elemente figurate ) Digestive ( stimulează secreția de acid clorhidric și pepsinogen ) Renale ( stimulează eliminarea excesului de H2O ) Nervoase ( cresc sensibilitatea la stimuli gustativi și olfactivi, produc iritabilitatea, scad

puterea de concentrare ) Hormonii sexuali

Sunt secretați în mici cantități și acționează împreună cu cei secretați de gonade Contribuie la dezvoltarea caracterelor sexuale secundare

Hipersecreția:

Boala lui Conn Boala lui Cushing Sindromul Androgenital

Hiposecreția:

Boala lui Addison

B. Medulo-suprarenale

Considerată un ganglion simpatic, de dimensiuni mari, deoarece conține neuroni postganglionari simpatici care și-au pierdut axonul și secretă hormoni:

43

o Adrenalina ( epirefrină )

o Nonadrenalina ( nonepirefrină )

Cei 2 hormoni au multiple efecte în organism.

5. Epifizao Se mai numește și glanda pineală

o Este localizată în cutia craniană, în strânsă legătură cu diencefalul

o Secretă un singur hormon melatonina cu rol în pigmentarea producțiilor tegumentare

6. Timusulo Este o glandă care funcționează până la pubertate, după care își incetinește activitatea

o Se găsește la nivelul sternului și intervine în fabricarea tinocitelor cu rol în imunitate

7. Pancreasul

Localizare:

În curbarea duodenului și prezintă 2 porțiuni:

Exocrină ( 98-99% ) – acinii pancreatici Endocrină ( 1-2% ) – insulele Langerhans

Hormoni:

a. INSULINA – regleză metabolismul glucidic, lipidic, proteic

Mod de acțiune:

o La nivelul ficatului are rol hipogliceminat

o Stimulează sinteza de proteine și lipide

o La nivelul fibrelor musculare aerob al glucozei efortului fizic îndelungat

o La nivelul țesutului adipos stimulează pătrunderea glucozei

Hipersecreție:

Se produce hiperglicemia care afectează în special SNC, mergând până la instalarea comei

Hiposecreția:

Diabet zaharat

b. GLUCAGONUL – reglează metabolismul glucidic, lipidic, proteic

Mod de acțiune:

o La nivelul ficatului produce hiperglicemie hepatică și inhibă sinteza proteinelor

o La nivelul țesutului adipos efect lipolitic

Progesteronii:

o Pregătesc tractul genital pentru nidație și mențin sarcina

TESTICULELE

44

Localizare:

o În cavitatea pelviană, în regiunea inghinală

Prezintă o porțiune exocrină ( tubii seminiferi ) și o porțiune endocrină reprezentată de celulele interstițiale Leydig.

Hormoni – testosteronul

Produce dezvoltarea organelor genitale masculine Determină apariția caracterelor sexuale secundare masculine Împreună cu STH-ul stimulează dezvoltarea musculaturii, secreția de oseină și depunerea

calciului în oase

Hiposecreția:

Se manifestă prin boala numită Eunucoidism ( o pubertate tardivă și incompletă, dacă apare înainte de pubertate sau regresia caracterelor sexuale secundare dacă se instalează după pubertate )

8. Gonadele

Ovarele – localizare:

o În cavitatea pelviană de o parte și de alta a uterului

o Prezintă o porțiune exocrină reprezentată de foliculii ovarieni, o porțiune endocrină reprezentată

de celule din tunica internă a foliculilor și de celulele corpului galben

Funcția endocrină:

Foliculii ovarieni secretă în prima parte a ciclului ovarian, hormoni estrogeni iar corpul galben secretă în a II-a parte ( după evoluție ) progesteron

Mod de acțiune – estrogeni:

o Determină scăderea secreției de FSH urmată de creșterea în dimensiune a aderohipofizei

o Influențează centrii hipotalonici responsabili de reglarea acțiunii sexuale

La fete determină apariția caracterelor sexuale secundare La femei determină proliferarea mucoasei uterine și a epiteliilor trompelor uterine

o Scade concentrația glucozei în sânge, favorizează reținerea apei, a Sodiului și depunerea Ca în

oase

Procesul de astrogeneză este influențat:

Enzime cu rol de calcifiere Vitamine ( A, C, D ) Hormoni ( hipofizari, tiroidieni, paratiroidieni, sexuali )

Scheletul diferențiat în:

o Scheletul capului

o Trunchiului

o Membrelor

45

ARTICULAȚIILE = organe de legătură între oase ( sediul mișcărilor )

După gradul de mobilitate se deosebesc 3 tipuri de articulații:

a. Articulații fioce ( sinartroze ) articulații imobile fără cavitatea articulară și care după țesutul care se interpun între oase pot fi:

Sindesnoze ( țesut fibros ) suturile dintre oase oasele craniului Sincondroze ( țesut cartilaginos ) în simfiza pubiană Sinostoze ( la adult prin osificare A, B primelor 2 ) ex: sternul

b. Articulații cu mobilitate redusă ( amfiartroze ) între cele 2 oase se depune o formațiune fibrocartilaginos ( ex: discurile intervertebrale )

c. Articulații ( diartrozele ) articulații cu mobilitate mare în structura cărora intră: Fețele articulare ale capetelor oaselor Cavitate articulară Mambrană sinovială Lichidul sinovial Ligamentele articulare

La nivelul unei articulații mobile sunt posibile următoarele mișcări:

o Flexia – extensia

o Abducția – adducția

o Promacția – supinația

Rolul sistemului osos:

Protecție ( prin cavități ) Susținere Rol în formarea elementelor figurante în sânge Depozit de săruri minerale Asigură mișcarea organismului sau a diferitelor sale segmente ( lacozația )

SISTEMUL MUSCULAR

Este format din totalitatea mușchilor care se inseră pe oase ( somatici ) la care se adună mușchii organelor interne și mușchiul inima.

Țesutul muscular alcătuit din celulele care au proprietatea de a se contracta și relaxa. Reprezintă 30-60% din masa corpului și este bogat vascularizat.

Celulele musculare – fibrele musculare prezintă:

o Sarcolema ( o membrană ca conține: retil, endoplasm, mitocondrii )

o Sarcoplasma ( cnține ca organisme specifice miofibrilele = organite contractile care împreună cu

numeroase mitocondrii constituie suportul necesar contracției și relaxare )o Nucleii

Miofibrinele au aspect heterogen și prezintă o alternanță de discuri și întunecate situate la același nivel în miofibrinele învecinate → un aspect striat al fibrei musculare.

46

Discurile clare sunt formate din filamente de actină și străbătute de membrana Z.

Discurile întunecate sunt formate din filamente de miozină și sunt străbătute de banda H.

Porțiunea cuprinsă între 2 membrane Z poartă numele de sarcomer și reprezintă unitatea morfofuncției a miofibrilei.

Membrana Z filamente de miozina membranelor

FUNCȚIA DE NUTRIȚIE

Cuprinde sistemul:

Digestiv Respirator Circulator Excretor

I. Sistemul digestiv

Este format din tubul digestiv și glandele anexe, asigură formarea nutrienților prin:

o Motilitatea ( indigestia, masticație, deglutiție și peristaltismul )

o Secreție ( sucuri digestive )

o Digestie

o Absorbție

Peretele tubului digestiv este alcătuit din 4 tunici:

1. TUNICA INTERNĂ ( mucoasă ) formată din țesut epitelial, pluristratificat, parimentos ( în cavitatea bucală, faringe și treimea anterioară a esofagului ).

2. TUNICA SUBMUCOASĂ formată din țesut conjunctiv, lax și glande are rol nutritiv, este bine vascularizat și prezintă o rețea de fibre vegetative care formează plexul vegetativ Meissner.

3. TUNICA MUSCULARĂ formată din fibre musculare striate până în treimea medie a esofagului și dispune în 2 straturi longitudinale la exterior și circular în interior ( formând sfincterele ). Aici se găsește plex nervos vegetativ Huerbach care reglează mobilitatea intestinului.

4. TUNICA EXTERNĂ Adienticea formată din țesut conjunctiv lax ( adventicea propriu-zisă) și țesut conjunctiv dens ( tunica seroasă ).

Tubul digestiv cuprinde următoarele segmente:

Cavitatea bucală Faringe ori esofag

47

Stomac Intestin gros

Cavitate bucală:

Cuprinde anterior vestibul situat între obraji și partea exterioară a alveolelor dentare Posterior cavitatea bucală propriu-zisă formată din bolte palatina și rolul palatin Cuprinde dinți și limba Dinți au rol în mărunțirea hranei și sunt diferențiați în incisivi, canini, premolari, molari

2i 1C 2P 3M

În total 32 de dinți

FARINGELE

Este comun cu sistemul digestiv și respirator reprezintă o cale de transport a bolului alimentar spre esofag este bogat vascularizat și enervant și cuprinde 3 etape:

Nasofaringe Arofaringe Laringafaringe

ESOFAG

Conduc cu o lungime 25-30 cm prevăzute cu mușchi longitudinali și circulatori care străbate mușchiul diofagn se deschide în stomac prin orificiu cardia, este bogat vascularizat și enervant.

STOMACUL

Este un organ cavitar situat în cavitatea abdominală în loja gastrică, are forma literei Y și prezintă 4 porțiuni:

o Formix – camera cu aer

o Corpul stomacului

o Antrul

o Canalul piloric

Prezintă o activitate secretorie și motorie în mucoasa gastrică se găsesc glande gastrice la nivel fornix și corpului care secretă HCL și pepsinogen precum și glande cardinale și pilorice care secretă mucus.

Activitatea motorie este realizată de mușchii stomacului.

INTESTINUL SUBȚIRE

Este porțiunea cea mai lungă a tubului digestiv ( 4-6 m ) format din anse intestinale se întinde de la pilar până la valvula ileicecală cuprinde 2 segmente, o porțiune fixă numită duoden care este porțiune inițială și observă substanțe nutritive în sânge la acest nivel se varsă și produși secretați ale pancreasului.

Mucoasa duodenală prezintă 2 tipuri de glande:

Liberkuhn care secretă sucul intestinal Brunner secretă mucusul intestinal

48

Mucoasa intestinală este prevăzută cu vilozități intestinale cu rol în mărirea suprafeței de absorbție.

Al 2-lea segment Jejuno-ileon → reprezintă porțiunea terminală mobilă a intestinului subțire cu peretele prevăzut cu vilozități.

INTESTINUL GROS

1,6 m lipsit de vilozități intestinale și care se întinde de la valvă ileocecală până la anus, cuprinde 3 segmente:

Cec Colon

Ascendent Transvers Descendent Sigmaid

Rect

Mucoasa prezintă numeroase pliuri semicirculare care secretă mucus, tunica musculară, 3 benzi longitudinale care asigură peristaltismul rectul se termină cu orificiu anal prevăzut cu 2 sfincte.

Extern – striat și acționează voluntar Intern – neted și acționează involuntar

GLANDELE ANEXE

Glandele salivare sunt localizate în cavitatea bucală și sunt de 3 tipuri:

a. Glande paratideo Sunt glande seroase

o Sunt de tip acinos

o Se deschid în cavitatea bucală prin canalul stenton sunt glande mari pereche situate sub

conductul auditiv extern, inflamarea lor produce paratidetab. Glandele sublinguale

o Secretă o salivă mucoasă

o Sunt de tip tubulo-acenos

o Se deschid în cavitatea bucală prin canalul rivinius și sunt glande mici, în care predomină

celulele mucoase

c. Glandele submaxilareo Secretă o salivă seromucoasă

o Sunt glande mari

o Îți varsă produși prin canalul WARTON

FICATUL

Cea mai mare glandă din corp ( 1500 gr ) este învelit de o capsulă confunctivă numită Grissan este format din 4 lobi delimitați de 2 șanțuri longitudinale și un șanț transversal.

În partea inferioară prezintă hilul hepatic prin care intră și este din ficat:

49

Artera hepatică Vena Oase limfatice Canalele hepatice ( drept stâng ) Nervi hepatici

Are o structură segmentară, fiecare segment fiind format din lobuli.

Unitatea structurală și funcțională a ficatului este lobul hepatic.

Structura lobului hepatic:

Are o formă piramidală fiind format din celule hepatice ( hepatocite, capilare sinusoide, canaliculi biliari ).

Hepatocitele secretă bila care din canaliculele biliare, interlobulare ce se colectează în cele 2 canale hepatice drept și stâng ajunge în canalul hepatic comun ce se continuă cu canalul colector ce varsă în duoden prin sfincterul oddi.

Pe suprafața posterioară a ficatului este vezica biliară care acumulează bila secretată continuu de hepatocite și o eliberează în duoden în perioadele digestive.

PANCREASUL

Glanda cu secreție mixtă cu structura tubulo-acinoasă ramificată care se găsește în cavitatea abdominală retroperitoneal, prezintă 3 porțiuni:

o Cap

o Corp

o Coadă

Rol:

o Ca glandă endocrină secretă sucul pancreatic bogat în enzime digestive

Sucul pancreatic este colectat în 2 canale pancreatice:

Canal principal numit WIERSUNG care se varsă prin sfincterul Oddi în duoden Canalul SANTORINI se varsă în WIERSUNG și în apoi în duoden

Se deosebesc 3 digestii:

I. Digestia bucală

Cuprinde:

o Masticația

o Secreția salivară

o Deglutiția

Rezultatul este bolul alimentar.

Salivă:

50

lob → segmente → lobuli

Secretă de cele 3 perechi de glande salivare Curăță și umezește cavitatea bucală Intervină în fonație În determinarea unor metaboliți și substanțe toxice Pregătește bolul alimentar în vederea deglutiție

Transformări chimice în cavitatea bucală:

Amidonul:

Platină Dextrină + maltoză Amilază Salivară

II. Digestia gastrică

În stomac care îndeplinește o funcție secretorie și una motorie.

Sucul gastric:

o Rezultatul secreției gastrice

o Este transparent ușor apalescent

o Conține acid clorhidric ( pH – foarte acid = 1,5 - 2,5 )

o Mucus – rol de protecție antibacteriană

Transformări chimice care are loc în stomac:

a. Proteinele HCl Pepsinogenul pepsină

( formă inactivă ) ( formă activă )

Proteinele a.c. ( aminoacizi ) Labfermientul – secretat la sugari și au rol în digestia laptelui Cazeinogenul paracazeină paracazeinat de Ca → coagularea

laptelui Gelatinază – transformă gelatină

b. Lipidele Lipidele acizi grași + gli Rezultatul digestiei gastrice este chimul gastric Funcționarea motorie a stomacului constă în:

Depozit tepmeratură a bolului temporar Amestecul lor cu sucul gastric Evacuarea lentă și fracțională a chimului gastric în duoden prin pilar

III. Digestia intestinală

Finalizează digestia, formează nutrimentele care vor străbate mucoasa intestinală pătrunzând în sânge din capilari.

Secreții:

51

1. BILAo Produsul de secreție al hepatocitelor

o Este secretat permanent de ficat

o Lichid de culoare

Verde ( bila colecistică ) Galbenă ( bila hepatică )

o pH-ul alcalin 7-8 gust amar

o conține pigmenți biliari, H2O, săruri biliare, lecitină, colesterol

!!!!! ROL: Nu conține enzime digestive dar emulsionează lipidele, facilitează acțiunea lipazelor și ajută la absorbția din tractul intestinal a acizilor grași, colesterolul și a altor lipide.

2. SUCUL PANCREATIC

Este un lichid incolor și inodor alcalin ( pH 8 ) → neutralizează aciditatea chimului gastric format din H2O și diferite substanțe.

Transformări chimice:

a. Glucidele Glucidele dizaharidele

b. Proteinele Tripsinogenul trispină

( formă inactivă ) ( formă activă ) Chimotripsinogenul chimotripsină

( formă inactivă ) ( formă activă )c. Lipidele

Lipidele AC grași + glicerol

Sucul intestinal secretat de glandele din mucoasa intestinală conține H2O, electroliți, enzime:

a. Glucidele Dezaharidele monozaharidele

b. Proteinele Proteinele AC

c. Lipidele Lipidele A x G + glicerol

ENZIMEDigestia Localizare Secreție Produs Glicolitice Proteolitice LipoliticeBucală Cavitatea bucală salivă Bol

alimentar+ - -

Gastrică Stomac Sucul gastric Chimul gastric

- + +

Bila - - +Intestinală Duoden Suc

pancreaticChimul

intestinal+ + +

Suc intestinal + + +

52

Absorbția intestinală – este procesul prin care nutrienți străbat mucoasa intestinală și trec în sânge sau limfă.

Se realizează în proporție de:

o 90% prin intestinul subțire

o 10% prin stomac ( apă, alcool, cloruri ), prin colon ( apă, electroliți, vitamine )

Absorbția se face prin:

Mecanisme pasive ( fără consum energetic ) în sensul gradientului de concentrație Mecanisme active ( cu consum energetic ) când se realizează prin transporturi specifice

FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS

Presupune procese:

o Fizice – contracții:

Staționare când favorizează absorbția Peristaltice când favorizează evacuarea conținutului spre rest

o Chimice:

Fermentația bacteriană realizată în colonul proximal sub influența bacteriilor anaerobe și constă în transformarea glucidelor nedigerate în acizi organici și gaze.

Putrefacția se realizează în colonul distal și constă în transformarea aminoacizilor neabsorbiți, în amine, amoniac și gaze. Produși de putrefacție sunt toxici și sunt transportați la ficat unde se detoxifică la ficat unde se detoxifică și se elimină prin urină.

Defecația constă printr-o serie de reflexe prin care materiile fecale se elimină prin rect.

Se realizează prin:

o Contracția mușchiului abdominal al diafragmei

o Relaxarea sfincterol anale

SISTEMUL CARDIO-VASCULAR

Este format dintr-un organ central: inima sau cordul ce funcționează ca o pompă aspiro-respingătoare și dintr-un arbore circulator format dintr-un sistem de vase ( artere, capilare și vene ).

INIMA = este un organ musculo-cavitar nepereghe situat în mediastin

Poziția:

Centrală, dar vârful este orientat spre stânga

Structura externă – inima prezintă următoarele învelișuri:

a. Pericardul:o Fibros la exterior

o Seros la interior

Foița parietală spre pericardul fibros

53

Foița viscerală spre miocard

Între cele 2 foițe se găsește o lamă fină de lichid care permite alunecarea cordului cu o frecare minimă.

b. Miocardul format din fibre musculare striate de tip cardiacEste mai groasă în regiunea ventriculară și este sediul țesutul nodal.

c. Endocardul este stratul intern al inimii format dintr-un epiteliu simplu pavimentos ce se continuă cu endoteliul:

Arterial Venos

Structura internă:

Activitatea inimii:

1. Automatismul inimii

Este proprietatea inimii de a se autoexercita.

Se realizează cu ajutorul țesutului exitoconductor nodal alcătuit ierarhic din următoarele componente:

54

a. Nodulul sinoatrial

o Situat în atriul drept ( Ad ) în apropierea orificiului de vărsare al venei cave superioare.

o Asigură ritmul fiziologic normal al inimii = ritm sinusal.

o Frecvența medie este de 75 de bătăi / minut.

b. Nodulul atrioventricular

o Situat în septul interatrial.

o Asigură ritmul nodal cu o frecvență de 40 bătăi / minut

c. Fasciculul Hiss și rețeaua PURKINJE

o Asigură ritmul idioventricular cu o frecvență de 25 bătăi / minut

2. Conductibilitatea

Este proprietatea miocardului de a conduce stimuli în toată musculatura.

Nodulul sinoatrial:

Atrii Nodulul → Fasciculul → Rețeaua → Celulele miocardului

Atrio-ventricular Hiss Purkinje ↓ Contracția

3. Excitabilitatea

Este proprietatea celulelor miocardului de a răspunde la stimuli printr-un potențial de acțiune.

Particularitate:

Celulele miocardului ( inima ) sunt excitabile numai în perioada de relaxare și inexcitabile în perioada de contracție.

4. Contractibilitatea Contracțiile se numesc sistole Relaxările se numesc diastole Forța de contracție e direct proporțională cu grosimea peretelui inimii

CICLUL CARDIAC

o Un ciclu cardiac este format dintr-o succesiune sistolă – diastolă

o Durata este de 0,8 sec la un ritm de 70 contracții / minut

Atrii s.a.0,1 s

d.a. 0,7 s s.a.0,1 s

Ventricule Sv0,3 s

d.v.0,5 s

d.g.

0,4 s

s = sistolă

55

d = diastolă

Manifestările inimii:

o Mecanice = pulsul arterial

o Electrică = EKG ( electrocardiograma )

o Acustice = zonele inimii:

Agomote sistolic – produs de încheierea valvulelor atrioventriculare, zgomot prelungit cu tonalitatea joasă.

Zgomot diastolic – produs de închiderea valvulelor semilunare; este scurt cu tonalitatea înaltă.

Parametrii funcționali:

Frecvența cardiacă = număr de cicluri cardiace / minut Fc = 70 b / min

Debitul sistolic = volumul de sânge expulzat de ventricule la fiecare sistolă Ds = 70 – 90 ml / sg

Debitul cardiac = volumul de sânge trimis de inimă într-un minut Dc = Fc x Ds ≈ 5,6 l / min

Circulația sângelui:

Se face printr-un sistem închis de vase Este dublă ( marea și mica circulație ) și completă Nu se amestecă sângele oxigenat cu cel neoxigenat

MICA CIRCULAȚIE ( inimă și plămâni )

Vd → Ap → ↓ plămâni ↑O2 → vene pulmonare → As

CO2

MAREA CIRCULAȚIE CO2

Vs → AA → ↓ țesuturi ↑ → vena cavă → Ad

O2

APARATUL RESPIRATOR

Sistemul respirator asigură introducerea în organism de O necesară arderilor celulare și eliminarea CO2 rezultat din aceste arderi.

Sistemul respirator este format din căi respiratorii și plămâni.

I. Căile respiratorii pot fi: Extrapulmonare → cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee, bronhii principale Intrapulmonare → bronhii secundare, bronhiole și alveole pulmonare

a. Cavitatea nazală – comunică anterior cu exteriorul prin nări și posterior cu faringele prin coarne Pereții laterali prezintă 3 lame osoase numite cornete, fosele nazale sunt căptușite cu mucoasa

56

nazală care are atât funcția respiratorie cât și funcția olfactivă. Mucoasa nazală este bine vascularizată și permanent umedă.

b. Faringele este răspântia dintre calea digestivă și cea respiratorie.

c. Laringele este un conduct scurt cu formă piramidală situat în partea anterioară a esofagului. Comunică cu faringele la nivelul glotei care conține epiglota. Pereții sunt formați din inele cartilaginoase pe care se prind mușchii laringelui. La acest nivel se găsesc corzile vocale.

d. Traheea este un tub cilindric, lung de ≈ 12 cm ce conține inele cartilaginoase incomplete în partea posterioară și este ciptușită cu un epiteliu cilindric cu celule prevăzute cu cili care au rolul de a împiedica pătrunderea impurităților de mici dimensiuni.

e. Bronhiile principale dreaptă și stângă rezultă din ramificarea traheei prezintă inele cartilaginoase complete. Pătrund în plămâni prin hil și se ramifică în bronhii lombare ( 3 în plămânul drept și 2 în plămânul stâng ). Bronhiile lobare se ramifică în bronhii segmentare și apoi în bronhiole.

II. Plămânii – organ pereche spongios care ocupă cea mai mare parte din volumul cutiei toracice:o Au formă conică, sprijinindu-se cu baza pe mușchiul diafragmă

o Sunt înveliți de pleură care conține 2 foițe:

Viscerală care aderă la suprafața plămânului Parietală care aderă la pereții cutiei toracice și diafragmă

Între cele 2 foițe se găsește lichidul pleural care permite modificările de volum din timpul respirației.

o Sunt formați din lobi → segmente → lobuli

o Unitatea structurală și funcțională a plămânului o reprezintă lobul pulmonar, fiecare lobul

cuprinzând o bronhiolă care se subdivide formând canale alveolare ce se deschid într-o alveolă pulmonară

o Suprafața de schimb a gazelor respiratorii este epiteliul alveolo capilar

Alveola pulmonară

Epiteliul capilar Epiteliul alveolar

Vas capilar

+

= epiteliul alveolo – capilar

Respirația cuprinde 3 etape:

A. Etapa pulmonarăo Schimbul de gaze

B. Etapa sangvinăo Transportul gazelor respiratorii din ajutorul hemoglobinei din structura globulelor roșii

57

O2 CO2

C. Etapa celularăo Formarea energiei

Vestimentația pulmonară constă în 2 procese:

Inspirația Expirația

Volumele respiratorii:

Vc = volum curent ( 500 ml )

Vi.R. = volumul inspirator de rezervă ( 1.500 ml )

VE.R. = volumul expirator de rezervă ( 1.500 ml )

C.V. = capcitatea vitală

V.R. = volumul rezidual ( 1.500 ml )

C.P.T. = capacitatea pulmonară totală

F.r. = număr de resp. / min.

Fr = 16,18 r / min

Dr = debitul respirator

APARATUL EXCRETOR

Excreția constă în eliminarea produșilor nefolositori, rezultați din metabolism dar și a substanțelor aflate în exces sau introduse accidental în organism. Aparatul excretor este format din rinichi și căi urinare.

58

C.V. = V.C. + V.I.R. + V.E.R.

C.P.T. = C.V. + V.R.

Dr = V.C. x F.r.

INSIPRAȚIA EXPIRAȚIA Aerul pătrunde Aerul iese Volumul cutiei toracice crește Volumul cutiei toracice scade Diafragmul se contractă Diafragmul se relaxează Presiunea crește Presiunea scade Mușchii intercostali se contractă Mușchii intercostali se relaxează

A. Rinichii – organe pereche situate de o parte și de alta a coloanei vertebrale în zona lombară.

Au forma unor boabe de fasole și sunt înveliți la exterior de o capsulă conjunctivă.

Au o structură segmentară și prezintă o față concavă ( medicală unde se găsește hilul renal ) și o față convexă.

La polul superior se găsesc glandele suprarenale.

În secțiunea transversală se observă o zonă certicală situată la exterior cu aspect glandular formată din nefroni și o zonă medulară și care conține 8-15 piramide Malpighi, care se deschid în calicele mici continuate cu calicele mari continuate cu pelvisul renal.

NEFRONUL = reprezintă unitatea structurală și funcțională a rinichiului. La nivelul căruia se formează urina.

Alcătuire:

59

B. Căile urinare pot fi:o Intrarenale

o Extrarenale – uretrele, vezica urinară și uretra

Formarea urinii cuprinde 3 etape:

1. Ultrafiltrarea glomerulară Are loc în corpusculi renali Malpighi și se finalizează cu formarea urinei primare care este

de fapt o plasmă deproteinizată

2. Reabsorbția tubulară 3. Secreția tubulară au loc în tubul urinifer

↓URINA FINALĂ

SISTEMUL REPRODUCĂTOR

REPRODUCEREA = o caracteristică fundamentală a organelor vii care se finalizează cu perpetuarea speciei.

Sistemul reproducător are o alcătuire unitară fiind format din:

Organe sexuale propriu-zise numite gonade Căi genitale Glande anexe Organe genitale externe

1. SISTEMUL REPRODUCĂTOR FEMININa. Gonadele – numite ovare sunt organe pereche situate în pelvis și care funcționează ca

glande mixte producând atât gameți ( ovule ) cât și hormoni.

60

Sunt protejate de un înveliș fibros sub care se găsește parenchimul ce conține o zonă corticală și o zonă medulară.

Zona corticală conține foliculi ovarieni în diferite stadii de dezvoltare.

La naștere, în fiecare ovar se găsesc aproximativ 400.000 de foliculi, dar se maturizează doar 300-400 câte unul la fiecare lună, de la pubertate până la menopauză, sub controlul gonadotropi hipofizari.

Foliculul matur ( folicul de Groaf ) conține un ovoci iar după ovulație se transformă în corp galben.

b. Căile genitale – reprezentată de trompele uterine, reprezintă sediul fecundației.

Uterul → este un organmusculo-cavitar căptușit de un epiteliu numit endometru. Reprezintă sediul nidației ( cuibărire, fixare ) și dezvoltarea embrionului.

Vaginul → un conduct musculos care comunică cu uterul în partea superioară unde se găsește colul uterin, iar partea inferioară se deschide în vestibulul vaginal prinj orificiul vaginal.

c. Organele genitale externe – reprezintă valvula care conține labiile mari și mici și clitorisul ( + orificiul urinar ).

d. Glandele anexe – glandele mamare care sunt glandele de tip tubulo-acinos formate din lobi și lobuli, fiecare lob având un canal excretor care se deschide la exterior la nivelul mamelonului.

2. SISTEMUL REPRODUCĂTOR MASCULINa. Glandele – se numesc testicule care își încep dezvoltarea în cavitatea abdominală și apoi

coboară în scrot.

Funcționează ca glande exocrine.

Secretă spermatozoizi și hormoni sexuali.

Fiecare testicul prezintă la exterior o membrană fibroasă numită albuginee care se îngroașă la partea superioară formând mediastimul.

Alungirea trimite în interior septuri care delimitează lobi ( 200-300 pentru fiecare testicul).

Din 2-4 tubi seminiferi Celule Leydig și vase de sânge ( capilare )

Tubii seminiferi produc spermatozoizii, iar celulele produc hormoni.

b. Căile genitale sent reprezentate de: Tubi seminiferi Epididim Canale deferente Canal ejaculator Uretra

c. Organele genitale externe

Penisul – organ erectil, bine vascularizat format din țesut spongios. Este format dintr-un corp spongios și 2 corpi cabernoși. Este străbătut de căile urinare și conține uretra.

61

d. Glandele anexe:o Vezicule seminale → situate la baza vezicii urinare care secretă un lichid vâscos

ce constituite un mediu nutritiv pentru spermatozoizio Prostat secretă un lichid alcalin care crește mobilitatea spermatozoizilor

o Glandele bulbo-uretrale → secretă un mucus cu rol lubrifiant

REPRODUCEREA

Este un proces complex care cuprinde 2 etape:

Gametogeneza → formarea gameților Fecundația

SARCINA = este o stare fiziologică care durează din momentul fecundației până la expulzarea produsului de concepție ≈ 40 de săptămâni.

NAȘTEREA = declanșată pe cale hormonală și nervoasă și cnstă în expulzia fătului.

62