Originile Taijiquan

  • View
    158

  • Download
    15

Embed Size (px)

Text of Originile Taijiquan

Originile Taijiquan-ului

Chang San Feng (cca 1360) Teoria Chang San Feng Aceasta e teoria adoptata de majoritatea stilurilor de TaiJi, si a fost popularizata de catre adeptii stilului Yang. Stilul Yang isi traseaza originile pina la Chen Chang Xin, care a fost elevul lui Jiang Fa, acesta din urma fiind el insusi elevul lui Wang Tsung Yueh. Wang Tsung Yueh se presupune a fi fost elevul lui Chang Sung Chi, un practicant cunoscut al boxului din Wudang. Templul din Wudang exista cu certitudine, si stilul lor intern de lupta cu siguranta a existat si are anumite caracteristici comune cu TaiJi-ul, cum ar fi controlul calm al adversarului. Creatorul acestui box din Wudang a fost Chang San Feng, un taoist din zona muntilor Wudang. Totusi, boxul din Wudang seamana destul de putin cu TaiJi-ul, desi are in mod cert anumite caracteristici comune cu acesta. Templul Wudang exista si azi, si inca este ingrijit de ermiti taoisti care predau acolo arte martiale. Este interesant de remarcat faptul ca exista acolo o forma numita TaiJi-ul din Wudang, dar posturile ei seamana destul de putin cu cele ale principalelor stiluri de TaiJi practicate azi. Ultimul staret al Templului din Wudang, taoistul Xu Ba Shan (1860-1932) era versat in ea, si a predat-o discipolilor laolalta cu celelalte discipline martiale din Wudang. Xu si-a petrecut majoritatea vietii in Templu, alegind viata de ermit de tinar. Viata sa este destul de bine documentata, si este putin probabil ca TaiJi-ul lui sa fi suferit influente exterioare. Cu toate acestea, nu se poate trage concluzia ca TaiJi-ul din Wudang este forma embrionara a celorlalte forme de TaiJi deoarece nu exista o legatura ferma intre practicantii artelor din Wudang si Wang Tsung Yueh, care este cel mai vechi personaj comun al tuturor formelor timpurii de TaiJi.

Se ridica de asemeni problema existentei lui Chang San Feng, deoarece majoritatea materialului existent cu privire la el este legenda. Este creditat de documente istorice de incredere, cum ar fi "Istoria Ming" si "Cronicile Ningpo" care nu au legatura cu artele martiale, ca fiind creatorul boxului din Wudang, ceea ce este in concordanta cu versiunea sustinuta de catre cei de la Templul din Wudang, unde se gaseste o bogatie de material cu privire la el. Dupa acest material, Chang a trait undeva intre sfirsitul dinastiei Yuan (1279 - 1368) si inceputul dinastiei Ming (1368-1644). A existat la un moment dat o confuzie cu privire la date, datorita Imparatului Yung Ler care a folosit cautarea lui Chang ca scuza pentru a trimite pe Yan Wan Chu in 1403 sa colinde tara in cautarea rivalului sau, Imparatul Jian Wen. Chang San Feng era privit ca un Sfint Taoist, iar Imparatul Yung Ler stia foarte bine ca acesta murise deja. Istoricii care au cautat sa impace minciuna imparatului cu datele anterioare au ajuns sa il plaseze pe Chang undeva la mijlocul dinastiei Ming, confundindu-l poate cu un alt Cheng, sau au ales versiunea in care Chang a avut o viata cu mult peste limitele normale de expectanta. Stilul Zhao Bao de asemeni isi poate urmari linia pina la Jiang Fa si Wang Tsung Yueh, si in final la Chang San Feng. Gu Lu Xin, cunoscutul istoric TaiJi, afirma, bazindu-se pe scrierile lui Chen Xin, ca stilul Zhao Bao a fost creat de Chen Ching Ping. Chen Ching Ping a fost elevul lui Chen You Pen, creatorul "formei noi" (xin jia) a TaiJi-ului Chen, de asemeni cunoscuta ca "forma inalta" (gao jia) sau "forma mica" (xiao jia). Chen Ching Ping a fost de asemeni si elevul lui Zhang Yan, maestru de Zhao Bao TaiJi. Wu Yu Xiang, elevul lui Chen Ching Ping, a pastrat aceasta caracteristica "inalta" in stilul pe care l-a transmis mai departe. Actualmente, stilul Zhao Bao are pozitii relativ joase, si este executat intr-o maniera lina, fara fa-jing (emisie exploziva de energie) cu exceptie doar in loviturile de picior, maniera de abordare comuna si stilurilor Yang si Wu Yu Xiang, si a celorlalte stiluri dezvoltate din acestea. In concluzie, teoria nu poate fi dovedita, tot ce putem afirma cu certitudine fiind faptul ca arta s-a transmis de la Wang Tsung Yueh si Jiang Fa catre satele Chen si Zhao Bao. Este putin probabil ca Chang sa fi dezvoltat initial stilul asa cum il vedem azi, cu toate ca este posibil ca anumite principii inventate de el sa se fi pastrat. Scrierile atribuite lui sint de fapt scrierile lui Wang Tsung Yueh, lucru care apare ca evident in manualele scrise de mina de catre Li I Lu.

Teoria Chen Pu Aceasta teorie a fost emisa de Chen Xin, primul care a scris o carte despre stilul Chen. El a atribuit creatia artei lui Chen Pu, idee preluata ulterior si de catre Chen Ji Pu in cartea acestuia. Chen Xin aminteste ca Chen Pu si-a invatat elevii o modalitate speciala de a digera hrana, iar Chen Xin pretinde ca este vorba despre TaiJi. Totusi, mormintul lui Chen nu are nimic care sa indice ca acesta avea vreo legatura cu artele martiale, sau ca ar fi creat TaiJi-ul, chestie deosebit de semnificativa deoarece familia Chen era faimoasa pentru stilul lor de lupta, cistigindu-si chiar porecla "Familia Pao Chui Chen". Prin urmare aceasta teorie e falsa.

Chen Wang Ting (1597-1664) si Jian Fa

Teoria Chen Wang Ting Emitentul acestei teorii a fost Tang Hao. El si-a bazat afirmatia pe o nota de la subsol din Manualul Familiei Chen (Chen Si Jia Pu) in care se spunea ca Chen Wang Ting (1597-1664) era creatorul Stilului Chen, formele cu mina libera, sabia lata si sulita, si pe presupunerea ca familia Chen nu a invatat arta din exterior. In conformitate cu Analele Provinciei Wen, Chen Wang Ting a fost ofiter in Provincia Shantung din 1618 pina in 1621, iar in 1641 era ofiterul sef al garnizoanei Provinciei Wen. Teoria a fost elaborata mai departe de catre Gu Liu Xin (prietenul lui Tang Hao), care a adus in sprijinul ei un poem atribuit lui Chen Wang Ting care afirma ca Cheng Wang Ting "a creat boxul cind era plictisit" si o formula cintata a boxului, atribuita de asemeni lui Cheng Wang Ting. Studii moderne lingvistice arata ca de fapt sintagma dn poem ar trebui tradusa ca "a creat boxul in timpul sau liber". Este totusi necesar a sublinia faptul ca referintele la boxul familiei Chen sunt facute in note la subsol, si nu in textul principal. Din moment ce familia Chen era faimoasa pentru stilul sau, apare ca o omisiune majora faptul ca o astfel de informatie cum e faptul ca Chen Wang Ting a creat stilul, nu e inclusa in textul principal, ci doar in note la subsol. In plus, primele scrieri asupra stilului din cadrul familiei Chen, nu atribuie crearea stilului lui Chen Wang Ting. Ultima linie din Manualul Familiei Chen afirma clar ca notele de la subsol sunt opera lui Chen Xin si prin urmare, o aditie tirzie la manual. Totusi Chen Xin nu afirma ca Chen Wang Ting este creatorul, ci Chen Pu, prin urmare cele doua afirmatii intra in contradictie. Formula cintata a boxului, atribuita lui Chen Wang Ting este luata din manualul de arte martiale Liang Yi Tang Ben, de asemeni singurul manual care da o forma numita cele 13 posturi. Continutul sau este o aditie la un vechi manual de arte martiale numit Wen Xiu Tang Ben, care nu mentioneaza cele 13 posturi. Este prin urmare posibil ca Liang Yi Tang Ben sa fie un manual tirziu, cu elemente in plus fata de transmisia originala Chen. Un alt cercetator asupra TaiJiului este Chen Zhi Ming, el fiind cel care i-a insotit pe Tang Hao si Gu Liu Xin in calatoria acestora in satul Chen, pentru a investiga

originile. Prin urmare operele sale sint la fel de importante ca ale lor. In cartea sa despre artele familiei Chen, el citeaza mult din vechile manuale si reda vechi formule cintate, din care multe sint de interes deosebit. Chen Xin a mai scris de asemeni si Manualul de Box Trei Trei (San San Quan Pu) unde urmeaza o linie interesanta de gindire, folosind teoriile privind originile TaiJiului in complementarea teoriilor originilor Xing Yi. El reda trei din cele zece teorii Xing Yi. Tang Hao a recunoscut si el influentele dintre cele doua arte afirmind ca Chen Wang Ting a luat 29 din cele 32 de posturi din cartea generalului Qi Ji Kwang (1528-1587), Ji Xiao Xin Shu. Vom examina ulterior aceste afirmatii. Din toate cele de mai sus, se trage evident concluzia ca membrii familiei Chen au invatat si practicat arte din exteriorul satului Chen. Avind in vedere acest lucru, teoria privind crearea TaiJi-ului de catre Chen Wang Ting nu poate fi tot adevarul.

Cele patru vechi scoli de TaiJi din manualul lui Sung "TaiJi-ul Sung si urmasii sai" Manualul a fost daruit lui Wu Tu Nan de catre un prieten de-al sau in perioada dintre 1908 si 1909. Ulterior, cind Sung Si Ming a venit la Beijing pentru a preda TaiJi, Wu a avut ocazia de a compara manualul pe care-l avea cu manualul lui Sung, si a constatat ca ele concorda in continut. Manualul mentioneaza patru scoli vechi de TaiJi, anume Hsu, Yu, Cheng si Yin. Posturile aratate in manual au nume similare cu cele din TaiJi-ul Yang, iar formele, atit cele cu mina libera cit si cele de sabie, sunt aproape identice cu cele din TaiJi-ul Yang. Prin urmare este evident ca stilul Sung provine din stilul Yang, iar datele istorice prezentate in manual cu privire la vechimea stilului Sung sunt indoielnice si nu pot fi acceptate.

Transmisia lui Jiang Fa catre satul Chen Toate sursele vechi mentioneaza existenta acestui personaj, si faptul ca era versat in arta TaiJi-ului. Stilul Zhao Bao isi traseaza radacinile catre el si chiar si cartea lui Chen Xin "Poze si proverbe din TaiJi-ul familiei Chen" reda o formula cintata de-a sa, pe care aparent Jiang a primit-o de la profesorul sau din Shanxi (care este altul decit Wang Tsung Yueh). Prin urmare, chiar in cartea lui Chen Xin exista o referinta la Jiang ca fiind un maestru al artei. Formula cintata din cartea lui Chen Xin provine de la Du Yu Wan, pe care Wu Tu Nan l-a intilnit in timpul vizitei sale investigative in satul Chen. Du a scris el insusi o carte care a fost publicata doar o data, in 1935. Manualului original, scris de mina, i s-a trasat originea pina in satul Zhao Bao, cu toate ca nu a fost facut public. In el se afirma ca Jiang a fost profesor al artelor lui Du, si a fost elevul lui Wang. Exista un capitol in cartea lui Du numit "Bazele Wudang TaiJi-ului" indicind prin asta faptul ca Du isi considera arta ca provenind din scoala Wudang. Traditia familiei Yang de asemeni considera ca Jiang a fost cel care l-a invatat pe Chen Chang Xin. Cartea lui Wu Tu Nan "Cercetari asupra TaiJi-ului" (1984) reda intilnirea sa lcu Chen Xin. Chen Xin a admis ca Chen Chang Xin a invatat arta de la Jiang Fa dupa ce Jiang Fa l-a invins pe Chen Chang Xin, si din acest motiv Chen Chang Xin nu a avut permisiunea de a preda forma Pao Chui.

Sustinatorii liniei Chen, au afirmat de asemeni ca Jiang era un elev al lui Chen Wang Ting, aducind in sprijinul afirmatiei lor o pictura infatisind-ul pe Chen Wang Ting si un om al carui prenume este Jiang. Pictura ar trebui datata pentru a verifica incadrarea sa ca sursa timpurie, dar aceasta nu este de fapt necesar deoarece numele acelui om este de fapt Jiang Pu si nu Jiang Fa, acest detaliu fiind subliniat in cartea lui Chen Xin. Aceasta atribuire incorecta a dus la plasarea cronologica a lui Jiang Fa in dinastia Ming, afectind de asemeni si datarea Zhao Bao. Totusi scrierile lui Chen Xin indica faptul ca Chen Wang Ting a trait in dinastia Ming (1368-1644), in timp ce Jiang fa a trait in dinastia Ching (1644-1911), sub imparatul Chien Lung (1716-1795). Chen Xin a pus un accent deosebit in aratarea faptului ca Chen Wang Ting si Jiang Fa erau din ere diferite, deoarece unii oameni din satul Chen sustineau ca Jiang Fa a fost profesorul lui Cheng Wang Ting. Avind in vedere datele prezentate mai sus asupra naturei artelor martiale Chen timpurii, Jiang Fa este posibil sa fi fost cel care a "inmuiat" arta existenta pina la forma prezenta, si a introdus cele 13 posturi. Cele 13 posturi consista din cele 8 Jinguri si cele 5 directii de miscare. Este interesant de observat ca documente timpurii Chen atribuie termeni diferiti celor 8 jing-uri fata de termenii acceptati in mod conventional.

Maestrul lui Jiang Fa: Wang Tsung Yueh Formula cintata de la finalul cartii lui Chen Xin mentioneaza faptul ca profesorul lui Jiang Fa era din Shanxi, asta l-ar indica pe Wang Tsung Yueh. Continutul cintecului este aproape identic cu Tratatul despre TaiJi (Taijiquan Lun) care este atribuit lui Wu Yu Xiang (aceasta atribuire se datoreaza lui Tang Hao, care a presupus ca deoarece Wu Yu Xiang a compilat proverbele despre "miinile care lovesc", compilatie care face parte din tratat, el trebuie sa fie autorul intregului tratat, inclusiv al manualului "Texte clasice despre TaiJi" semnat de Wang Tsung Yueh). Asta ar insemna ca Wu Yu Xiang avea acces la invataturile lui Wang, si ca familia Chen nu stia de existenta sa si de faptul ca el l-a invatat pe Jiang Fa, fapt destul de improbabil. Prin urmare teoria lui Tang Hao, care-l face pe Wang Tsung Yueh un personaj fictiv inventat de Wu Yu Xiang, nu sta in picioare. Linia Zhao Bao il mentioneaza de asemeni pe linia lor, si este o figura importanta si in linia Yang. "Texte Clasice despre TaiJi" a sa este probabil cea mai profunda lucrare asupra naturii si aplicatiilor TaiJi-ului. Tang Hao si Gu Lu Xin au scris ca Wang a invatat arta de la familia Chen, dar trebuie observat ca teoria lor nu are nici o dovada in sprijinul sau. In documentele privitoare la viata lui Wang nu exista referiri cu privire la faptul ca ar fi invatat arta de la familia Chen. Pe linga manualul lu Wang, descoperit de Tang Hao intr-un magazin de sare, acesta a mai obtinut in 1930 "Manual de sulita, stilul Yin Fu" scris de Wang Tsung Yueh, care includea de asemeni "Texte clasice despre TaiJi". Prefata la manualul de sulita afirma ca la batrinete, Wang avea o scoala privata in Luoyang in 1791 si era de asemeni activ in Kaifeng in 1796 si ca era inca in viata in 1796. Dovezile timpurii sint de acord asupra faptului ca a existat si ii redau invataturile. Este improbabil ca el sa fi fost doar un personaj fictiv inventat de Wu Yu Xiang.

Conexiunea Sung Tai Zhu Quan Tang Hao a fost primul care a afirmat ca Chen Wang Ting a inventat TaiJiQuan-ul inegrind 29 din cele 32 de posturi ale generalului Qi Ji Kwang. Generalul Qi a trait in dinastia Ming si a compilat o carte asupra tehnicilor de razboi numita "Ji Xiao Xin Shu" (Carte noua asupra tehnicilor eficace), carte in care avea sectiuni despre strategie, folosirea armelor, lupta cu mina goala si alte aspecte ale razboiului. In sectiunea despre lupta cu mina goala el enumera cele 16 arte martiale existente, si facea note asupra ceea ce considera el boxat eficient. De asemeni, prezenta 32 de posturi. Gu a fost primul care a presupus ca cele 32 de posturi erau un amalgam din cele mai eficiente tehnici ale celor 16 arte martiale enumerate. Timp de multe decade, acesta a fost un adevar comun acceptat datorita reputatiei de istoric TaiJi de care se bucura Gu. Din nefericire, el gresea. In 1918, Libraria Shanghai Da Shen a publicat o carte numita "Boxul Tunului" (Quan Jing), care la vremea respectiva s-a dovedit a fi una din cele mai cuprinzatoare carti asupra multelor aspecte ale artelor martiale. In ea erau redate schite ale celor 32 de posturi originale ale lui Sung Tai Zhu Chang Quan (Boxul lung al primului imparat Sung). La o examinare mai atenta, s-a descoperit ca aceste 32 de posturi erau identice (cu exceptia unor denumiri alternative, unde cuvinte sinonime inlocuiau denumirea dintr-o varianta in cealalta, fara a se pierde totusi intelesul numelui posturii) cu cele 32 de posturi din cartea generalului Qi. In lista enumerata de generalul Qi, a celor 16 arte martiale, Sung Tai Zhu Quan apare prima. O comparatie a celor 32 de posturi din cele doua surse, prezentate in paralel, arata ca ele sunt identice. Iata: Cele 32 de posturi din cartea Generalului Cele 32 de posturi ale Sung Tai Zhu Chuan Qi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Aranjind hainele lenes Gaina de aur sta intr-un picior Pumnul mingiind calul Indoirea biciului singular Pumnul celor sapte stele Calarind dragonul inapoi Matura cu piciorul si goleste momeala Postura Dealului cu Zine (qiu lin shi) Atacul penetrant inapoi Postura ambuscadei Postura privirii in departari Postura apucarii umarului Pasul grabit Postura articulara (postura Chin Na) Postura aranjarii lenese Gaina de aur sta intr-un picior Postura controlului calului Biciul indoit Pumnul celor sapte stele Postura calaririi dragonului inapoi Piciorul care matura si golirea usoara Postura curgerii dealului (qiu liu shi) Postura penetranta inapoi Postura ambuscadei Postura tragerii structurii Postura fixarii umarului sus Pasul evaziv Postura articulara (postura Chin Na)

15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32

Postura mediana a celor patru niveluri Postura supunerii tigrului Postura inalta a celor patru niveluri Postura insertiei inapoi Blocind bine cele patru niveluri Piciorul care loveste ca o stafie Aratind spre regiunea bazinului Postura capului de animal Pumnul spiritului Biciul singular Dragonul vrabie pe sol Postura rasaritului soarelui Aripile gistii pliaza corpul Postura calaritului tigrului Indoirea cotului Phoenix Tunul deasupra capului Urmarea cotului Phoenixului Postura Steag si Toba

Postura mediana a celor patru niveluri Postura supunerii tigrului Postura inalta a celor patru niveluri Postura prinderii inapoi Postura blocarii puternice Postura sutul stafiei Aratind spre regiunea bazinului Postura capului de animal Pumnul spiritului Biciul singular Postura dragonului vrabie Postura soarelui-rasare Postura aripii gistei salbatice Postura calaritului tigrului Postura Poenixului indoit Postura deasupra capului Postura urmatului Phoenixului Postura Steag si Toba

Ce inseamna aceasta pentru TaiJiQuan ? Chen Zhi Ming a fost un membru al familiei Chen, care l-a insotit pe Tang Hao in satul Chen. SI el, ca si Gu si Tang, a scris despre TaiJiQuan-ul familiei sale. Opera lui Chen Zhi Ming contine urmatoarele afirmatii despre Sung Tai Zhu Quan : "Posturile Tai Zhu sunt cele mai puternice, facind tumbe si executind miscari diagonale, chiar si fantomele trebuie sa se fereasca" - manualul Liang Yi Tang Ben "Pumnul sapte stele si miinile au grija unul de celalalt, ca si pumnul mingiind calulul, ele provin din Tai Zhu" - manualul Wen Xiu Tang Ben Din cele de mai sus, care constituie cele mai vechi surse de informatie asupra artelor martiale din familia Chen, apare ca evident faptul ca cele 29 de posturi din TaiJi sunt adoptate din Sung Tai Zhu Quan, si nu din opera generalului Qi, care nu e mentionata nicaieri in literatura Chen. Sung Tai Zhu Quan sau Tai Zhu Chang Quan, cum mai e cunoscut, provine din sudul Chinei si este o forma de arta martialal externa. Este caracterizat de lovituri si miscari puternice, scuturari ale corpului, alinieri structurale, posturi curgind coordonate cu jocul de picioare, fermitate si stabilitate atit in pozitiile fixe cit si in deplasari, si eficienta in apucari si tehnici articulare (chin-na). Toate aceste elemente sunt prezente in TaiJiQuanul de azi. Sun Tai Zhu Chang Quan nu a fost totusi singura arta practicata si in final integrata in rutinele unice ale boxului acestei familii, din cintecele transmise pina la noi prin Chen Zhi Ming putindu-se constata si prezenta Pumnului Rosu Shaolin.

Pumnul Rosu Shaolin (Hong Chuan) Din Liang Yi Tang Ben stim ca in satul Chen erau practicate "patru seturi mici ale Pumnului Rosu". Avind in vedere proximitatea dintre satul Chen si Templul Shaolin, nu este surprinzator faptul ca aceasta forma de box era practicata acolo. Pumnul Rosu este de asemeni practicat pe scara larga in Shanxi, unde e impartit in citeva seturi diferite dar inrudite, Tai Zhu Quan fiind unul din ele. Din punct de vedere structural, el accentueaza posturile joase, folosirea muschilor moi, pune accentul pe minte mai mult decit pe putere fizica, emisie rapida de energie, pazirea celor patru directii, agilitate, folosirea circulara a Qi-ului, blocarea oponentului, si folosirea aplecarilor si perforarilor. Pumnul Tun (Pao Chuen) Shaolin si Tunul Zdrobitor (Pao Chui) Boxul tunului de la Shaolin consta in 3 seturi, doua seturi ale Micului Pumn Tun si un set al Marelui Tun Zdrobitor. Toate trei accentueaza ofensiva, posturi ferme si puternice, lovituri explozive (ca niste salve de tun). Setul mai este practicat si azi la Templul Shaolin. Posturile din acest stil pe care le putem regasi in Chen TaiJiQuan includ "Sutul Tornada" (Xuen Fung Jiao) si "Tunurile in serie" (Lien Huan Pao). San Huang Pao Chui care este derivat din stilul Shaolin contine miscari ca "izbirea in stinga" (Zhuo Chong) si "izbirea in dreapta" (Yu Chong), ceea ce pare a indica ca exista o legatura cu Pao Chui-ul familiei Chen. Familia Chen era celebra pentru Pao Chu-ul lor, si ajunsese chiar cunoscuta ca "familia Chen Pao-Chui" (Pao Chui Chen Jia). Transmisia Wu Dang Inca de cind arta a fost popularizata, a existat o idee general-acceptata printre liniile non-Chen cum ca ar fi existat influente Wu Dang in TaiJiQuan, idee atit de larg raspindita, incit multi practicanti cunoscuti considera TaiJi-ul o disciplina Wu Dang. Primul care a documentat extensiv Boxul Intern din Wu Dang a fost Huang Bai Jia, iar mai tirziu el a transmis arta lui Kan Feng Chi. Din fericire ceva din mostenirea lasata de Kan Feng Chi a supravietuit, sub forma artei numita Hua Chuan (Pumnul Floare), stil in care el a combinat Boxul din Wu Dang cu anumite forme de Shaolin. Hua Chuan este inca practicat. Daca exista vreo legatura intre acesta si TaiJi, ar trebui sa existe elemente comune, mai mult decit filozofiile taoiste asemanatoare. Pozitii similare, intr-adevar se gasesc, dar nu in TaiJi-ul Chen ci in TaiJi-ul Yang si derivatele din acesta. Posturi ca "Lovirea urechilor cu ambii pumni" (Shuang Feng Kuan Er), facuta completa prin zdrobirea prealabila a fetei de genunchi, "Cintatul la ghitara" (Shou Hui Pi Pa) cu a sa caracteristica fracturare de umar in retragere, "Miinile in cruce" (Shi Zi Shou), "Imbratisarea tigrului si caratul inapoi spre munte" (Bao Hu Kui Shan), etc., sunt toate prezente in setul lui Kan. Se pot identifica de asemeni influente ale artei celuilalt mare maestru al Boxului Intern din Wu Dang, maestrul Chang Sung Chi. Arta sa era constituita in principal din "4 fundamente, 8 metode"; cele 4 fundamente desemnind cele 4 directii iar cele opt metode sunt opt tehnici de lupta cu milioane de permutari. Aceste metode mai au un nume interesant, "TaiJi-ul miinilor Yin Yang ale celor 5 elemente si 8 Trigrame". Arta

lui Chang Sung Chi are principii similare, incluzind scufundarea QI-ului in Huang Ting (Dan Tien), golirea pieptului si ridicarea coloanei, perceptia jing-ului, folosirea moliciunii pentru neutralizarea unui atac, etc. Posturile sunt similare cu cele folosite in TaiJi-ul Yang, si se pot observa similaritati in materie de tehnica chiar si in formele cu partener. Astfel, chiar si intr-o forma de inceput, Ta Lu, interactiunea e completata cu apucarea incheieturii (T'sai), fixarea/ruperea bratului (Lieh) si in final atacul asupra fetei (Bi). Aceste similaritati par a confirma afirmatia liniei Yang, cum ca cel putin o parte din arta care le-a fost trasmisa de catre Chen Chang Xin a suferit modificari de provenienta Wu Dang, mai exact avind legatura cu Kan Feng Chi, Chang Sung Chi si Huang Pai Jia. In plus, ar fi ciudat ca Yang Lu Chan, care a recunoscut faptul ca a fost invatat de catre Chen Chang Xin, sa fi sustinut ca o parte din arta sa vine din exteriorul satului Chen, fara sa fie macar un simbure de adevar in aceasta. Ce ar fi avut de cistigat, cu exceptia cazului cind nega total ascendenta sa Chen ? Stim de asemeni ca familia Chen studia arte din exteriorul satului, deci nu ar trebui sa ne mire influentele din Boxul din Wu Dang, care sint confirmate si de formula cintata de la sfirsitul cartii lui Chen Xin, care atribuie trasmisia lui Jiang Fa si Wang Tsung Yueh. Tehnicile de baston Shaolin Templus Shaolin este renumit pentru artele sale martiale, in particular formele cu mina goala, cu baston, si cu sabie lata, dintre formele cu arme, cea mai celebrla fiind totusi forma de baston. Era arma preferata a calugarilor, care nu paraseau niciodata templul fara a-si lua toiagul cu ei. Formula cintata din cartea lui Chen Zhi Ming confirma provenienta tehnicilor de baston din familia Chen in templul Shaolin. "Formula de Baston a Arhatului Asezat" are aceste linii: "Vechi Templu este Templul Shaolin, salile au 500 de calugari...daca vrei sa stii de unde vine aceasta forma de baston, Arhatii Asezati au transmis-o la Shaolin". Gu Liu Xin a facut o comparatie intre tehnicile de baston ale familiei Chen si cele ale templului Shaolin, si a tras concluzia ca ele sunt intr-adevar inrudite, avind aceleasi principii, miscari de mina si deplasari similare. Aceasta nu trebuie sa ne surprinda din moment ce satul Chen este atit de aproape de templul Shaolin. Cele 24 Sulite Flori ale familiei Yang Arta Sulitei Floare a familiei Yang exista inca din perioada Dinastiei Ming, si a fost mentionata de "Ji Xiao Xin Shu" a generalului Qi Ji Kwang, ea constind in 24 de posturi. Trebuie sa mentionam aici, pentru a evita confuziile, ca aceasta familie Yang nu are nici o legatura cu familia Yang din care facea parte Yang Lu Chan, fondatorul TaiJi-ului Yang, care era si el faimos pentru tehnica sa de sulita. Formula cintata din cartea lui Chen Zhi Ming indica faptul ca setul original de 24 de tehnici erau practicate de familia Chen. "Formula Cintata a celor 24 de Sulite" contine aceasta linie: "Daca intrebi numele si famiia acestui stil de sulita: Cele 24 de Sulite Flori ale familiei Yang". Sulita folosita in acest set este una mai lunga decit de obicei, si accentul este pus in primul rind pe tehnicile de strapungere.

Bastonul Scurt (Pang) Una din metodele de antrenament in TaiJi-ul Chen este cu un bat scurt tinut cu ambele miini, care urmeaza sa fie rotit in mai multe moduri. Un exercitiu similar se gaseste in metodele de antrenament ale lui Kan Feng Chi. De asemeni regasim metoda in tehnicile lui Chang Sung Chi, celalalt mare maestru al Boxului Intern din Wu Dang, ceea ce reconfirma legaturile intre aceste arte. Influenta Xing Yi Quan "Manualul de box trei trei" scris de Chen Xin contine trei din cele zece principii ale Xing Yi-ului. Aceasta pare sa indice faptul ca la un moment dat, in istoria artelor martiale Chen, Xing Yi-ul a fost practicat. Daca arta Xing Yi-ului era cunoscuta in totalitate ramine totusi o problema chestionabila, deoarece numai trei din zece principii sunt prezente.

Pumnul Tun (Pao Chui) Familia Chen a asimilat toate artele pe care le-a practicat pentru a-si forma versiunea lor proprie a artei pe care o practicau cu predominanta, Pumnul Tun (Pao Chui), derivata din Pumnul Tun originala, de origine Shaolin. Sung Tai Zhu Chang Chuan de asemeni forma o parte majora a acestei noi arte, in care se mai gaseau si elemente din Pumnul Rosu Shaolin. Ce a rezultat au fost cinci seturi de Pao Chui Chen si un set de "Lovire Scurta" (Duan Da), iar formula cintata postula un total de 108 posturi in tot stilul. Exista multa confuzie cu privire la aceasta formula cintata, dar la o examinare atenta, numele corect ar trebui sa fie "Formula Completa a Boxului Tunului", si este de gasit doar in al doilea manual Liang Yi Tang Ben. Pina in momentul in care a fost scris manualul Wen Xiu Tang Ben, se pare ca "seturile doi si trei au fost pierdute", asa cum se mentioneaza in el. Manualul Wen Xiu Tang Ben nu face nici o referire la vreo arta numita TaiJiQuan, sau "13 posturi", sau orice fel de 13, prin urmare el este o marturie timpurie asupra artelor martiale ale familiei Chen, cind inca nu fusese introdus TaiJi-ul. Familia Chen a fost vestita pentru Pumnul Tun timp de mai multe generatii, si si-a cistigat porecla de "Familia Pumnul Tun Chen" (Pao Chui Chen Jia) in regiunea din jurul satului Chen. Simplificarea seturilor Chen originale Undeva in cursul timpului, Chen Pao Chui a fost simplificat la doar doua seturi. Astazi nu se cunoaste cine a fost responsabil pentru aceasta simplificare, ea putind fi identificata ca fiind deja prezenta in timpul lui Chen Chan Xin, profesorul lui Yang Lu Chan. Totusi, cartea genealogica a familiei Chen nu il crediteaza pe el pentru simplificare, tot ce putem citi in ea fiind faptul ca numele sau de razboinic era "Tableta Ancestrala".

Stim cu siguranta ca doua din cele cinci rutine fusesera pierdute pina atunci, prin urmale cele doua pe care le avem azi sunt ramasite ale celor trei ramase. Daca cele trei au fost integrate in cele doua actuale, sau daca una s-a pierdut, raminind astfel numa doua, nu se stie cu certitudine. Influenta artelor interne Cind a devenit stilul Chen o forma interna, de vreme ce boxul lor originar era extern ? Majoritatea stilurilor de TaiJiQuan il privesc pe Jiang Fa ca pe cel care a constituit impulsul transformarii artei din Pumnul Tun externa in arta interna moale pe care o cunoastem azi. Unii considera ca tot el este si motivul pentru care arta a fost numita TaiJiQuan, un nume care reflecta o origine Taoista. Numele insa nu a fost cunoscut pe scara larga pina cind Yang Lu Chan n-a popularizat arta in Beijing, capitala Chinei. Din scrieri timpurii stim ca arta s-a numit la un moment dat "cele 13 posturi", moment in care numele de TaiJiQuan exista deja, dupa cum se vede din "Texte Clasice TaiJi" a lui Wang Tsung Yueh si din "Zece Discursuri Importante" a lui Chen Chang Xin. Clasificarea artelor martiale in interne si externe, se datoreaza si aparitiei noii metode de lupta inventate de Chang San Feng, un taoist care traia in muntii Wu Dang. Ea sustinea ca e posibil sa infrunti tehnicile externe folosind calmul si actiunea potrivita, si la prima vedere parea slaba in comparatie cu stilurile externe, dar putea sa le invinga cu usurinta. Boxul intern a fost transmis din generatie in generatie, cei mai cunoscuti practicanti fiind Chang Sung Chi, Huang Zhen Nan, Huang Pai Jia, Gan Feng Chi si Wang Tsung. Boxul Intern din Wu Dang este practicat si astazi pe meleagurile sale de origine, desi in decursul secolelor el a fost diversificat in multe stiluri diferite. Unul din aceste stiluri poarta chiar numele de TaiJi Wu Dang, dar seamana destul de putin cu stilurile populare de TaiJi cunoscute astazi, desi teoriile le sunt comune. Stim faptul ca familia Chen a fost populara timp de generatii pentru Pumnul Tun, care este o forma externa, de provenienta Shaolin. Arta a inceput sa fie considerata interna abia dupa Chen Chang Xin, care a studiat si cu Jiang Fa. Povestea spune ca Chen Chang Xin isi practica Pao Chui-ul, cind a trecut prin zona Jiang Fa, care vazindu-l a izbucnit in ris. Vazind ca Chen Chang Xin l-a observat, Jiang Fa a grabit pasul dar Chen Chang Xin l-a prins din urma si l-a provocat la lupta pentru ca a indraznit sa rida de arta familiei sale. Chen l-a apucat pe Jiang de umar, din spate, dar Jiang doar sa intors si Chen s-a trezit aruncat pe sol. Realizind superioritatea artei lui Jiang, Chen l-a rugat sa-l invete si pe el. Jiang, care avea un magazin de Toufu (brinza de soia afumata) in Xian era intrecere prin sat, intorcindu-se dupa cesi vizitase mama in Henan. Jiang a promis ca se va intoarce dupa trei ani si-l va invata arta, ceea ce a si facut, moment in care Chen Chan Xin l-a luat acasa la el, si a invatat TaiJi.

Chen Xin, fratele mai mare a lui Chen Chang Xin, a spus ca datorita faptului ca Chen Chang Xin studiase cu Jing Fa, nu i se va permite sa predea arta familiei, Pao Chui. Aceasta ar fi o explicatie posibila pentru faptul ca Chen Chang Xin isi tinea antrenamentele in curtea din spate a casei, noaptea pe intuneric, in secret, unde Yang Lu Chan il spiona.

Chen Xin, de asemeni i-a prezentat lui Wu Tu Nan un alt maestru de TaiJi din satul Chen, numit Du Yu Wan (sursa formulei cintate atribuita profesorului lui Jiang Fa din Shanxi, care este probabil Wang Tsung Yueh; formula se gaseste pe spatele cartii lui Chen Xin). Du sustine ca arta sa a venit de la Jiang Fa, care era din Kaifeng provincia Henan, si ca forma lui si a lui Yang Lu Chan erau identice pina la a avea chiar aceleasi denumiri ale posturilor. Du a spus ca TaiJiQuanul nu era o arta de familie. Generatiile anterioare, si anume fondatorul liniei, fusesera prezente cind Jiang Fa ii preda arta lui Chen Chang Xin, si au invatat si ei stilul lui Jiang Fa. In final Du i-a demonstrat forma lui Wu Tu Nan, si era identica cu TaiJi-ul Yang. Dupa Chen Xin, Chen Chang Xin era foarte incordat in partea superioara a corpului, si de aceea a fost poreclit "Tableta Ancestrala". Cind invata cu Jiang Fa, Jiang i-a predat niste exercitii care sa-i inmoaie partea superioara, inainte de a-l invata TaiJi. Restul familiei a continuat practica Pao Chui-ului, pentru care erau faimosi. Influenta lui Jiang Fa, a carui ascendenta era prin Chang San Feng, traditia Wu Dang, ar marca deci momentul in care boxul familiei Chen devine intern. Cea mai veche literatura pe care o avem asupra TaiJi-ului indica faptul ca arta era compusa din cele 13 posturi: cele 8 porti si cei cinci pasi. Stim ca cele 8 porti sunt 8 pozitii care reprezinta cele 8 tipuri diferite de Jing (putere rafinata). Cei cinci pasi sint cele cinci directii ale aplicarii celor opt porti. Acestea au fost probabil incorporate in pozitiile Pao Chui preexistente, odata cu maniera inceata, moale, continua si circulara de a executa setul. Rezultatul este un set foarte lung, care avea toate elementele boxului intern, un Pao Chui modificat care servea drept vehicul pentru teoriile boxului intern, moale. Aceasta ar putea fi arta asa cum a fost transmisa ea de catre Chen Chang Xin. Problema celor 13 posturi Forma era de asemeni numita "cele 13 posturi", de vreme ce toate tehnicile erau derivate din cele 13 posturi. Wen Xiu Tang Ben nu observa diferenta intre forma veche si forma noua. Liang Yu Tang Ben, un manual ulterior, o observa, si se refera la ea cu numele de "cele 13 sectiuni". Cartea lui Chen Xin prezinta Xin Jia a stilului Chen TaiJi. Materialul prezentat de el are destule diferente fata de materialul obtinut de la el de catre Wu Tu Nan. In primul rind trebuie observat faptul ca, cartea lui Chen Xin a fost publicata postmortem. El a avut trei colaboratori care i-au publicat de fapt cartea. Cit din continutul ei ii poate fi atribuit ramine o problema deschisa. Cartea fiind publicata abia dupa patru ani de la moartea sa, ar indica adaugiri si modificari considerabile in textul original, de catre cei trei colaboratori ai sai. Toate stilurile inrudite cu stilul Yang sunt de acord asupra clasificarii in functie de cele 13 posturi: Peng, Lu, Ji, An, Tsai, Lieh, Chou, Kao, Gu, Pan, Jin, Tui si Ding. In cartea Liang Yi Tang Ben, forma nu este numita "cele 13 posturi", ci "cele 13 sectiuni", o clasificare diferita, preluata si de cartea lui Chen Xin, in care forma este compusa din 13 sectiuni, fiecare din acestea avind mai multe sub-posturi. Aceasta clasificare este ignorata de Tang Hao si Gu Lu Xin in scrierile lor.

Cele 13 posturi consta de fapt din cele opt pozitii si cinci miscari. Cele opt pozitii de baza difera usor in publicatiile Chen timpurii. Liang Yi Tang Ben le enumera pe primele patru ca fiind Peng, Ji, Lou, Na, iar cartea lui Chen Xin le enumera ca fiind Peng, Lu, Ji, Na. Cartea lui Chen Tze Ming da aceeasi formula cintata ca si cartea lui Chen Xin, dar aici primele patru sunt Peng, Shu, Ji, Na, urmatoarele patru fiind Tsai, Lieh, Chou, Kao. Trebuie mentionat ca manualul mai vechi, Wen Xiu Tang Ben nu continea nimic despre teoria boxului. Abia in Liang Yi Tang Ben este mentionat pentru prima oara in documentele Chen, TaiJi-ul, si se discuta teoria boxului.

TaiJi-ul Chen astazi Lao Jia, sau "setul vechi" din TaiJi-ul Chen, a fost pentru prima oara promovat de catre Chen Fa Ke in prima jumatate a acestui secol. Xin Jia, sau "setul nou", impreuna cu stilul Zhao Bao si stilul Hu Lei, toate seamana foarte bine intre ele in termeni de cum este facuta postura. Stilul Yang pe de alta parte, difera destul de mult de stilurile inrudite cu Chen-ul. Avind in vedere ca asta a predat Yang Lu Chan cind s-a intors din satul Chen, s-ar putea trage concluzia ca antrenamentul sau a fost destul de diferit de ce se preda in mod standard. Astazi, datorita eforturilor diferitilor maestrii de TaiJi, exista sase stiluri recunoscute in mod oficial ca "majore". Ele sint: Chen, Yang, Wu Yu Xiang, Wu Jian Quan, Sun si Zhao Bao. Stilul Hu Lei creste in popularitate si in timp ar putea ajunge si el sa fie considerat "major". Cei cinci mari promotori ai TaiJi-ului azi sunt: Feng Zhi Chiang, Wang Xi An, Chen Zhen Lei si Chen Xiao Wang. Datorita eforturilor lor, practica TaiJi-ului s-a raspindit in toata lumea si continua sa serveasca drept inspiratie celor care doresc sa o experimenteze.