Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Traumatismele vertebro-medulare

lombare

-parapareza spastică-

Eva Aurelia-Veronica

Master KTS

An II

I. Notiuni generale

Traumatismele coloanei vertebrale produc leziuni grave, atât prin

complexitatea lor cât şi prin complicaţiile neurologice asociate ce apar la

40% din cazuri în leziuni cervicale şi 15-20% în fracturile toraco-

lombare.

TVM prin consecinţele devastatoare are impact asupra

pacientului, familiei, societăţii în general. Un mare număr de persoane

suferă de TVM ca urmare a accidentelor de circulaţie,căderilor,

agresiunilor. În cazul unor traumatisme grave, victimele decedează

înainte de a ajunge la spital.

Traumatismele vertebro-medulare, deşi mult mai rare comparativ

cu traumatismele extremităţilor, de exemplu, produc disfuncţii cu o rată

mult mai scazută de recuperare funcţională şi au cea mai scăzută rată de

reintegrare în muncă, comparativ cu toate celelalte organe sau sisteme.

Traumatismul medular este devastator, nu numai pentru cel accidentat,

dar şi pentru prietenii şi familia acestuia. Chiar dacă există multe

informaţii disponibile pe internet, majoritatea materialelor sunt

raspandite peste tot şi învechite. Un traumatism vertebro-medular sever

poate duce la decondectarea creierului de corp. Acest fapt duce nu

numai la pierderea simţurilor şi a controlului motor sub zona afectată,

dar poate fi asociat cu activităţi neobişnuite ale măduvei situate deasupra

şi dedesubtul zonei accidentate, manifestându-se în spasticitate, dureri

neuropatice şi reflexe vegetative. Multe funcţii ale organismului pe care

le îndeplinim fără să fim conştienţi de ele, ca de exemplu mersul la baie,

funcţiile sexuale, tensiunea arterială şi pulsul cardiac, digestia şi

controlul temperaturii organismului, transpiraţia, ca şi alte funcţii

vegetative e posibil să nu fie pierdute în totalitate, ci pot fi active în mod

neobişnuit.

Şi nu în ultimul rând, contrar noţiunilor vehiculate despre

traumatismul vertebro-medular, recuperarea este regula şi nu excepţia.

Recuperarea durează mult timp şi poate fi

încetinită sau blocată de atrofia muşchilor şi de uitarea diferitelor

acţiuni.

I.2. Scurt istoric

TVM constituie un fenomen larg răspândit în toată lumea şi în

toate timpurile.

Ele au constituit o preocupare constantă pentru:

medicii din toate timpurile aşa cum o dovedesc dovezile scrise din

antichitate;

vindecătorii din timpurile biblice;

artiştii Evului Mediu şi ai Renaşterii care au pictat scene biblice.

Fig 1.1 Fragment din papirusul Edwin-Smith în care este descris un

caz de TVM

TVM în Paleolitic

Traumatismele şi bolile degenerative sunt cele mai frecvente

afecţiuni observate pe resturile scheletelor excavate în diferite părţi

ale lumii.

Cea mai veche fractură cunoscută din preistorie este cea a unui

schelet vechi de 34.000 de ani (paleoliticul mediu când omul de

Neandertal dispare), descoperit în Germania.

Fig.1.2. Fotografia

vertebrelor L3-L4 care prezintă o fuziune osoasă pe partea dreaptă şi

o cifoză de 20-30° secundară unei fracturi prin impactare a corpului

vertebral L4: A-vedere laterală dreapta şi B- vedere anterioară

(Weber şi col, 2004)

TVM în picturi

Fig. 1.3. Lucrare anonima din sec. al XII-lea: “Vindecarea unui olog

de către Sf. Petru”

Fig. 1.4. Karel Dujardin (1626-1678)– “St. Paul Healing the Cripple”

Traumatismele vertebro-medulare pot avea diverse cauze, însă

cele mai des întâlnite sunt traumatismele generate de următoarele

împrejurărări:

accidentele de ciculaţie care ating în prezent proporţii importante

şi care se soldeaza de cele mai multe ori cu TVM;

accidentele la locul de muncă unde o asociere dintre un

comportament cu risc şi un mediu periculos poate duce la TVM

grave;

accidentele sportive cand violenţele neaşteptate sau mişcările

necontrolate pot surprinde individul;

căderile şi agresiunile;

contracţiile violente, necontrolate şi mai ales nesedate preventiv

datorate unor boli cu caracter convulsivant.

II. Mecanisme de producere

Mecanismele de producere a traumatismelor vertebro-medulare

(TVM) determina tipul leziunii vertebrale şi al leziunii

neurologice.Particularităţile anatomice şi funcţionale ale coloanei

vertebrale la nivelul porţiunii cervicale, precum şi diferenţa mare de

mobilitate dintre porţiunea toracică şi cea lombară, ultima având la

rândul ei o mare mobilitate şi fiind solicitată în permanenţă între masa

toracică şi cea pelviană,determină producerea fracturilor .

Indirect prin:

Hiperflexie: mecanism frecvent întâlnit, în special în

accidentele rutiere în care se produce o decelerare

bruscă.Leziunile se localizează cu precădere la nivel

cervical sau la joncţiunea toraco-lombară, la nivelul

corpului vertebral, cu o tasare maximă ventral. Fracturile de

acest tip sunt stabile.În asociere cu rotaţia, se produc leziuni

ale sistemului ligamentar şi ale proceselor articulare care

dau naştere unei fracturi luxaţie în cadrul unui focar instabil

Hiperextensia: mai rar întâlnită, produce mai frecvent leziuni medulare grave.Poate apare în cazul săriturilor în apă mică sau cu ocazia unor accelerări brutaleîn accidentele rutiere- autovehicul lovit cu puteredin spate.Afectarea maximă este la nivelul elementelor posterioare, astfel încât coloana vertebrală apare stabilă la examenul radiologic cu coloana

flectată, însă există posibilitatea ruperii ligamentului

vertebral longitudinal anterior.

Rotaţia-apare în asociere cu hiperflexia sau hiperextensia,

rar izolată.

Compresiunea verticală (în ax)-în cazul precipitărilor

(căderi de la înălţime) cu aterizare pe vertex, fese sau plante,

când forţa traumatică se transmite axial.Rezultatul este o

explozie a corpurilor vertebrale, cu constituirea unui focar

oarecum stabil, cu prezenţa elementelor compresive

încanalul vertebral.

Înclinarea laterală în asociere cu celelalte mecanisme, rar

izolată.

Forfecarea-apare de obicei la nivel toracic în cazul unui

impact unilateral şi constă în deplasarea intervertebrală prin

fracturarea proceselor articulare şi ruptura ligamentelor 

  Direct, mai rar întâlnit. Leziunile sunt produse prin înjunghiere

cu diverse obiecte sau de către proiectile ale armelor de foc, prin

împuşcare.

În funcţie de stabilitatea coloanei vertebrale: 

stabile, produse de obicei prin hiperflexie sau compresiune

verticală, mai puţin severe;

instabile, cele mai frecvente, produse de obicei prin asocierea

mecanismelor.

III. Evaluare unui bolnav cu traumatism vertebro-medular lombar

Examenul clinic

- Anamneza – se poate efectua o anamneză subiectivă când pacientul

este cooperant sau anamneza obiectivă când pacientul este în comă – de

la apartinători.

- Examenul fizic – în cazul unui politraumatism examenul se efectueaza

de o echipă multidisciplinară: anestezist-reanimator, neurochirurg,

chirurg generalist şi traumatolog. Iniţial cel mai important pas este

stabilizarea funcţiilor vitale după care cu pacientul dezbracat se

examinează dinspre cranial spre caudal:

aspectul general (foarte important);

poziţia inertă a membrelor superioare şi/sau inferioare indică o

paralizie flască dintr-o tetra sau paraplegie;

incontinenţa sfincteriană vezicală sau anală este caracteristică

leziunilor medulare grave;

triada: hipotensiune, hipotermie, bradicardie – sugerează un

traumatism al

coloanei superioare cu leziune medulară deasupra lui T6.

Examenul local –durerea la compresiune toracică şi sau contractura

abdominală cu semnele evidente ale centurii de siguranţă, sugerează un

traumatism al coloanei toraco-lombare.

Apoi paceintul se intoarce în bloc, în decubit ventral, se palpează şi se

percută toate apofizele spinoase notăându-se orice denivelare, mărire sau

micşorare a spaţiului interspinos şi contractura paraspinală. La pacientul

cooperant se realizează topografia zonelor cu modificări senzitive şi

gradul de impotenta funcţională.

- Examenul neurologic-examinarea neurologică a unui pacient cu

leziune medulovertebrală se va concentra asupra celor două componente,

senzitiv şi motor, urmărind:

• determinarea nivelurilor senzitive şi neurologice.

• stabilirea unor scoruri care să caracterizeze funcţia senzitivă şi motorie.

• determinarea tipului de traumatism (complet, incomplet).

Examenul neurologic complet va cuprinde: examenul sensibilitatii,

examenul motricitatii si

examenul functiei reflexe a SNC.

Examinarea senzitivă

Se testează sensibilitatea:

-tactilă

-dureroasă

0 -absenţa sensibilităţii;

1 -hipo, hiperstezie;

2 -sensibilitate normală;

NE – neevaluabil.

Elemente necesare:

Testarea sensibilităţii se face prin atingere uşoară cu vată şi prin

înţeparea cu un ac cu gămălie, în următoarele puncte cheie:

•L1 - jumătatea distanţei între T12 şi L2

•L2 - mijlocul coapsei, pe faţa anterioară

•L3 - condilul femural medial

•L4 - maleola tibială medială

•L5 - partea dorsală a piciorului în dreptul metatarsului

Fig 6.1. Puncte cheie în testarea sensibilităţii

lombare.

Se vor cota după scala: absent, deteriorat, normal

IV. Parapareza

Parapareza apare ca urmare a lezarii maduvei spinarii, ea determinand paralizia membrelor inferioare, dar si diverse tulburari de sensibilitate sau tulburari sfincteriene.

Pacientul poate fi recunoscut dupa pierdera partiala a functiei motorii la nivelul picioarelor, mersul acestuia fiind uneori destul de dificil, cu pasii mici si tarati. Membrele inferioare sunt in extensie si adductie, fapt ce determina un mers asa numit ‘cosit’ bilateral, ce uneori se realizeaza doar pe varful picioarelor. Boala poate fi spastica sau flasca. Spasticitatea este frecvent remarcata in compresiuni medulare, in traumatisme, in leconevraxite sau in rani ale rahisului la persoanele mai in varsta.

De cele mai multe ori parapareza sa apara ca urmare a unor leziuni intraspinale produse la nivelul sau sub nivelul coloanei toracice superioare, in vreme ce paraplegiile se pot datora lezarii neuronului motor central sau periferic. Deficitul de neuron motor central, ce este caracteristic, poate fi de multe ori insotit si de o anumita amorteala a membrului inferior, de un tonus scazut, de absenta reflexelor tendinoase, de incontinenta urinara (dar si fecala).

In functie de origine, poate fi:

- traumatica,

- degenerativa,

- de origine vasculara,

- generata de compresiunea medulara,

- datorata unor tumori centrale,

- cauzate de fenomene inflamatorii ori dismetabolice.

Dintre afectiunile care pot determina aparitia paraparezelor pot fi enumerate tromboza venoasa corticala, ischemia arterei cerebrale anterioare, hidrocefalia acuta, dar si tromboza sinusului sagital superior. Mai rar, parapareza poate fi generata de o polineuropatie acuta demielinizanta sau de o miopatie.

Tot prin leziune la nivel neuromuscular se poate instala si parapareza flasca acuta, cu compresiunea cozii de cal, afectiunea putand fi generata de lezarea nervilor lombosacrati, de infarct medular acut, de prolaps de disc, de mielita, de stenoza de canal, de hipokalemie sau de diverse tumori.

La randul ei, parapareza flasca de tip cronic este tot o leziune neuromusculara ce poate fi cauzata de diverse traumatisme nervoase, de miopatii sau de neuropatii periferice. De asemenea, din cauza unor afectiuni ale neuronului motor, ale ataxiei Friedrich sau ale parezei tabetice se poate semnala si absenta reflexului rotulian si al celui achilian.

Pareza unilaterala poate aparea in cazul unui accident vascular cerebral, ea putand fi determinata si de diabetul zaharat, de discul prolabat, de paralizia nervului peroneal comun sau de scleroza multipla.

Tot scleroza multipla poate fi si cauza declansarii paraparezei spastice cronice, leziunea musculara ce mai pot fi generata si de diverse afectiuni ale neuronului motor, de un deficit de vitamina B 12, sau de o degenerescenta subacuta combinata a maduvei spinarii.

Tratament prin recuperare medicala

Cele mai eficiente metode de recuperare in acest caz sunt kinetoterapia, fizioterapia si masajul terapeutic, care trebuie realizate in centrele medicale specializate, pentru o eficienta maxima.

  Obiectivele recuperarii medicale sunt in stransa dependenta cu stadiile in care se afla pacientul, respectiv: • Stadiul I – Se are in vedere prevenirea escarelor, prevenirea tromboemboliei, in paralel cu asigurarea respiratiei diafragmatice corecte si cu asigurarea drenajului bronsic. Pentru aceasta sunt ideale posturari periodice, exercitii specifice de respiratie si diverse miscari pasive • Stadiul II – Se vizeaza in special reeducarea pacientului pentru pozitia sezand, in paralel cu reeducarea intestinului si a vezicii urinare • Stadiul III – Se urmareste renuntarea treptata a pacientului la scaunul cu rotile si pregatirea acestuia pentru pozitia de ortostatism si mers • Stadiul IV – Obiectivul principal consta in reeducarea mersului, la inceput sustinut, iar ulterior independent

  Prin recuperare medicala se urmareste atat reeducarea sesibilitatii pacientului, cat si reeducarea motorie.

 Sedintele de masaj sunt recomandate pentru recuperarea pacientilor diagnosticati cu parapareze, ele avand efecte benefice in tratamentul leziunilor de tip neuro-muscular, respectiv efecte analgetice si trofice, dar si efecte de stimulare si de decontracturare. 

 Si sedintele de fizioterapie (cu laserterapia, termoterapia, crioterapia si electroterapia) le sunt de un real ajutor persoanelor ce sufera de parapareza, prin intermediul curentilor diadinamici, interferentiali, de medie si de joasa frecventa fiind obtinute efecte analgezice, relaxante, stimulante si trofice. 

  Kinetoterapia se poate realiza inca din primele zile de la diagnosticare, prin imtermediul sau reusindu-se prevenirea escarelor, echilibrarea

tonusului muscular, prevenirea contracturilor si a retracturilor (la nivelul soldului si al genunchilor), mentinerea amplitudinii normale de miscare in fiecare articulatie, reeducarea cat mai devreme a pozitiei de ortostatism, dar si recuperarea mersului (ce poate avea diferite grade, in functie de nivelul traumatismului suferit sau al cauzei care a generat afectiunea).

PLAN DE RECUPERARE

B.A. 18.04.1998, 17 ani

Sex: M

Diagnostic: Parapareză spastică

Anamneza:

În noiembrie 2012 pacientul a suferit un accident rutier soldat cu

un traumatism vertebro-medular la nivel L2;

Prezintă tulburări de sensibilitate;

Incontinenţă sfincteriană;

Începând cu luna ianuarie 2013 pacientul beneficiază de tratament

kinetoterapeutic;

În completarea programului recuperator de kinetoterapie face şi

electrostimulare de la data de 18.01.2013- prezent.

Observaţile evaluării:

MI sunt în extensie şi în adducţie;

Nu prezintă retracturi tendinoase sau musculare remarcabile;

Târâre deficitară;

Forţa MS şi a trunchiului superior este scăzută;

Adoptă poziţia “şezând alungit” cu o bază largă de susţinere (cu

mâinile sprijinite înapoia trunchiului) şi prezintă o atitudine

cifotică.

B. Plan general de recuperare

Obiectiv general: Consolidarea poziţiei aşezat şi transferul în

fotoliul rulant

Obiective specifice de etapă I:

1. Obţinerea relaxării şi reducerea hipertoniei musculare

2. Menţinerea mobilităţii articulare

3. Prevenirea retracturilor musculo-tendinoase

4. Creşterea forţei musculare a MS. şi a trunchiului superior

5. Tonifierea şi ameliorarea mobilităţii controlate a trunchiului

inferior

6. Obţinerea echilibrului şi rectitudinii coloanei vertebrale în

poziţia “şezând alungit”

Program de etapă:

1. Manevre de masaj: effleurage, vibraţii cu efect relaxant şi

decontracturant.

Zona de aplicare este la nivelul:

• membrelor inferioare

• spatelui:

2. Kinetoterapia

• Membrele inferioare:

- kinetoterapie pasivă

• Membrelor superioare

- kinetoterapie activă

- kineoterapie activă cu rezistenţă

• Trunchiului

- kinetoterapie pasivo-activă

- kinetoterapie activă

3. Posturarea membrelor inferioare cu poziţionarea piciorului în dorsiflexie, genunchii şi şoldurile în extensie, coapsele în uşoară abducţie cu o pernă între ele.

Program de şedinţă:

Exerciţiul 1. – relaxarea musculaturii MI.

Poziţia pacientului – DD.

Poziţia kt. – lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat

Priza – la nivelul ⅓ distale a gambei

Contrapriza – la nivelul spaţiului popliteu

Acţiunea – rotaţii ritmice lente dreapta, stânga în axul segmentului

Dozare: 30 – 60 sec.

Exerciţiul 2. – flexia dorsală a plantei

Poziţia pacientului - DD

Poziţia kt. - lateral de segmentul ce urmează a fi mobilizat

Priza – ⅓ distală a gambei

Contrapriza – la nivelul călcâiului cu degetele II-V, iar policele este

aşezat în scobitură; planta sprijinită pe antebraţul kt.

Acţiunea – flexia dorsală a plantei

Indicaţii metodice – genunchiul pacientului se flectează uşor în

vederea creşterii amplitudinii dorsiflexiei prin relaxarea musculaturii

posterioare a gambei.

Dozare: 15 R.

Exerciţiul 3. – mobilizarea rotulei

Poziţia pacientului - DD

Poziţia kt. - lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat

Acţiunea – mobilizarea rotulei în axul MI precum şi realizarea

mişcărilor de translaţie internă şi externă a acesteia.

Exerciţiul 4. – tripla flexie

Poziţia pacientului - DD

Poziţia kt.- lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat

Priza – palma kt. susţine călcâiul, sprijinind planta pe antebraţ

Contrapriza – la nivelul genunchiului

Acţiunea – mişcarea de triplă flexie se realizează prin dorsiflexia

plantei, flexia genunchiului pe coapsă şi a coapsei pe trunchi urmată de

revenirea în extensie a MI.

Dozare: 15 R

Exerciţiul 5. – abducţia MI

Poziţia pacientului –DD

Poziţia kt.- lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat

Priza – kt. plasează un antebraţ sub gamba pacientului şi apucă

coapsa; policele şi indexul sunt aşezate pe faţa internă, iar degetele III-V

pe partea dorsală a coapsei.

Contrapriza – la nivelul crestei iliace.

Acţiunea – abducţia şoldului cu revenire în adducţie

Indicaţii metodice – pentru a evita apropierea celuilalt MI. în timpul

mobilizărilor acesta este ancorat la marginea mesei de lucru.

Dozare: 15 R.

Exerciţiul 6. – extensia coapsei

Poziţia pacientului – DV cu mâinile aşezate sub bărbie

Poziţia kt. - lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat

Priza – faţa anterioară a genunchiului

Contrapriza – la nivelul bazinului

Acţiunea – extensia coapsei

Dozare: 10 R.

Exerciţiul 7. – rotaţia externă în articulaţia CF

Poziţia pacientului – DV, genunchiul flectat

Poziţia kt. - lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat

Priza – ⅓ inferioară a gambei

Contrapriza –la nivelul bazinului

Acţiunea – kt fixează cu o mână bazinul iar cu cealaltă face priză pe

gambă (genunchiul flectat) şi realizează mişcarea de rotaţie externă în

articulaţia CF.

Dozare: 10 R

Exerciţiul 8. – diagonala Kabat D2F. (exemplu pt MI dr.)

Poziţia pacientului – DD.

Poziţia kt. – stând lateral dreapta faţă de pacient, la nivelul coapsei

acestuia

Priza – kt prinde cu mâna dreaptă faţa dorsală a piciorului, încât

policele este plasat pe marginea medială, iar degetele II-V exercită

presiuni asupra degetelor şi marginii laterale a piciorului

Contrapriza – deasupra genunchiului pentru a-l menţine extins

Acţiunea – kt execută pasiv mişcarea de flexie dorsală a piciorului cu

eversie, abducţie, flexie şi rotaţie internă a coapsei, genunchiul

menţinându-se extins

Indicaţii metodice – în punctul maxim al mişcării se vor realiza

tensionări în vederea alungirii musculo-tendinoase.

Dozare: 10 R

Exerciţiul 9. – diagonala Kabat D2E.

Poziţia pacientului - DD

Poziţia kt. - stând lateral stânga faţă de pacient, în dreptul coapsei

pacientului

Priza – kt prinde cu mâna dreaptă faţa plantară, policele este sub

degete, iar cu eminenţa tenară exercită presiuni asupra marginii laterale a

piciorului

Contrapriza : la nivelul genunchiului

Acţiunea – din poziţia finală a diagonalei D2F kt execută succesiv

mişcarea de extensie,adducţie şi rotaţie externă a coapsei, flexie plantară

a piciorului cu inversie

Indicaţii metodice – MI opus este abdus

Dozare: 10 R

Obseravaţie: Toate exerciţiile menţionate mai sus vor fi aplicate la

ambele membre inferioare.

Exerciţiul 10 – “târârea”

Poziţia pacientului - DV

Poziţia kt. - kt se află în preajma pacientului fiind atent la realizarea

corectă a exerciţiului intervenind atunci când este nevoie

Acţiunea – pacientul se lasă pe o parte, în timp ce MS opus cu cotul

flectat “păşeşte” înainte, trăgând hemicorpul şi hemibazinul respectiv.

Dozare: 8 - 10 R

Exerciţiul 11 - dezechilibrări pe mingea Bobath

Poziţia pacientului – pe minge în poziţia DV

Poziţia kt. – lateral de pacient

Acţiunea – kt. dezechilibrează pacientul în toate direcţiile acesta

opunându-i rezistenţă echilibrandu-se

Dozare: 2-3 R pentru fiecare direcţie

Exerciţiul 12 - “ridicarea şezutului”

Poziţia pacientului – “şezând alungit” cu mâinile sprijinite pe palme

lateral de marele trohanter

Poziţia kt. - kt se află în preajma pacientului fiind atent la realizarea

corectă a exerciţiului intervenind atunci când este nevoie.

Acţiunea – din poziţia de ridicare a bazinului cu sprijin pe mâini se

execută mişcări de lateralitate, rotaţie şi mişcări antero-posterioare ale

pelvisului.

Indicaţii metodice – pentru o posibilitate de manevrare mai mare a

trunchiului inferior, mâinile se pot sprijini pe un suport (ex. 2 cărţi mai

groase)

Dozare: 10 -15 R

Exerciţiul 13 – tonifierea musculaturii abdominale

Poziţia pacientului – DD, cu genunchii flectaţi

Priza – kt fixează plantele

Acţiunea - pacientul realizează activ mişcarea de ridicare a umerilor şi

omoplaţilor de pe suprafaţa saltelei cu MS întinse spre înainte; îşi

menţine câteva secunde poziţia apoi se relaxează uşor.

Dozare: 10 -15 R

Exerciţiul 14 – flexia trunchiului

Poziţia pacientului – DD, cu genunchii în flexie

Priza - kt fixează plantele

Acţiunea - realizarea pasivo-activă a mişcării de flexie a trunchiului.

Dozare: 15 R

Exerciţiul 15 - “patrupedia”

Poziţia pacientului - DV

Poziţia kt. - lateral de pacient

Acţiunea – pacientul se împinge în braţe până ajunge în patrupedie

susţinut de bazin şi ajutat de kt. Mişcarea finalizându-se cu ducerea

bazinului pe călcâie

Dozare: 10 R

Exerciţiul 16 – exerciţiu la aparatul multifuncţional

Poziţia pacientului – aşezat, sprijinit de spătar, prinde bara cu mâinile

în pronaţie, coatele sunt în extensie

Poziţia kt. – înaintea pacientului

Acţiunea – pacientul aduce bara la nivelul pieptului prin flexia

energică a coatelor, revenind apoi în poziţia iniţială

Dozare: 10 R x 2

Exerciţiul 17 – exerciţiu la aparatul multifuncţional

Poziţia pacientului – aşezat, sprijinit de spătar, prinde în mână

mânerul scripetelui, braţul este retrodus iar cotul în flexie

Poziţia kt. - înaintea pacientului

Acţiunea – pacientul duce mânerul în plan anterior cât mai departe

posibil prin extensia totală a cotului.

Dozare: 10 R x 2

Observaţie: Exerciţiile 14 si 15 s-au realizat iniţial cu o greutate de 5

kg , greutate care a crescut progresiv pe parcursul şedintelor de

tratament ajungându-se în final la 15 kg.

Exerciţiul 18 – abducţia şi adducţia MS

Poziţia pacientului – aşezat, sprijinit de spatar

Poziţia kt. – lateral de pacient

Priza – la nivelul ⅓ inferioare a braţului

Contrapriza – la nivelul umărului

Acţiunea – pacientul execută abducţia MS urmată de realizarea

mişcării de adducţie, mişcare la care kt. opune rezistenţă.

Dozare: 10 R

* Acelaşi exerciţiu poate fi efectuat simultan cu ambele MS.