Sistemul de partide in Romania -1989

Ideea de baza a lucrarii de fata o constituie partidele politice, sistemele

de partide din Romania tratate din perspectiva valorilor democratiei si a

consolidarii acesteia. Accentul lucrarii cade pe impulsul politic nou pe care

partidele nou aparute intrand intr-un fel de reactie chimica, o genereaza.

Nu exista democratie fara partide, dar reciproca insa nu este valabila:

caci partidele nu pot garanta prin simpla lor existenta, democratia.

Ipoteza – In lucrarea de fata incerc sa observ si sa analizez evolutia

sistemelor de partide in Romania, dupa 1989,ca punct de referinta in istoria

celor doua state; momentul in care sistemul comunist se prabuseste, lasand

loc aparitiei pluralismului si a viziunilor socio-economice de tip liberal.

Important este de observat impactul pe care partidele politice nou aparute l-a

avut asupra societatii, si modul in care acestea au reusit sa implementeze

politica liberala. Pornind de la aceste premise am incercat sa observ totodata

ce elemente diferentiaza cele doua cazuri luate in discutie, pornind de la

ideea ca amandoua au fost timp de cateva decenii sub acelasi regim politic.

Metoda de cercetare care sa ilustreze cel mai bine subiectul propus

este analiza comparativa.

Democratia nu poate exista cu adevarat decat daca indivizii se

grupeaza in functie de scopurile si afinitatile lor politice, adica daca intre un

individ si stat se insereaza acele formatiuni colective, fiecare reprezentand o

anume orientare comuna pentru membrii sai, un partid politic

Sisteme de partide – parte teoretica.

In conformitate cu precizarile facute de Maurice Duverger “un sistem

de partide al unei tari se defineste prin formele si modalitatile in care

coexista mai multe partide1. Pentru autorul francez exista doua serii de

lemente care compun un sistem de partide: pe de o parte, este vorba de

1

asemanarile si deosebirile care pot exista in structurile interioare ale fiecarui

partid; se pot distinge astfel sisteme de partide centralizate si

descentralizate, de partide totalitare si partide specializate, de partide suple

si partide rigide. Pe de alta parte, compararea diferitelor partide permite un

nou nivel de analiza, si anume: numarul partidelor, dimensiunile si tipurile lor,

localizarea spatiala, repartitia politica a acestora.

Sistemele de partide insa sunt efectul a numerosi si complexi factori.

Pe de o parte e vorba de factorii generali, comuni tuturor statelor, iar, pe de

alta parte este vorba despre factorii specifici. Prima categorie, cea a factorilor

specifici include elemente ca: istoria si traditiile specifice unui stat, credintele

religioase ale acestuia, compozitia etnica.

In ceeea ce priveste factorii generali acestia sunt in numar de trei, si

anume: socio-economici, ideologici si tehnici.

Factorii socio-economici. Pentru Duverger influenta claselor sociale

asupra sistemului politic are cea mai mare importanta. In acest sens, autorul

considera ca se poate descrie diviziunea partidelor europene din secolul al

XIX-lea, intre conservatori si liberali, ca opozitia intre aristocratia funciara si

burghezia financiara; de asemenea, aparitia partidelor socialiste la inceputul

secolului al XX-lea coincide cu intrarea clasei muncitoare in viata politica.

Factorii ideologici. Acesti factori de ordin ideologic corespund intr-o

buna masura pozitiilor de clasa. Un partid care nu-si schimba “sigla” nu

inseamna ca nu este supus transformarii, inclusiv in privinta ideologiei sale:

competitia politica obliga partidele sa-si revizuiasca permanent pozitiile

ideologice.

Factorii tehnici. Acesti factori vizeaza regimul sau sistemul electoral.

Aceasta are un rol esential pentru configurarea sistemului de partide al unui

stat. Duverger a schematizat impactul general al modului de scrutin in

urmatoarele trei formule:

- reprezentarea proportionala tinde spre un sistem de partide

multiple, rigide, independente si stabile;

2

- scrutinul majoritar cu doua tururi tinde spre un sistem de partide

multiple, suple, dependente dar mai putin stabile;

- scrutinul majoritar cu tur unic tinde spre un sistem dualist, cu

alternanta marilor partide independente.

Critica adusa pozitiei lui Duverger apartine lui Douglas W. Rae care arata “ca

toate sistemele electorale, inclusiv reprezentarea proportionala, dau o prima

de locuri parlamentare celor mai puternice partide si afecteaza mai mult sau

mai putin partidele mici. Totodata, scrutinul majoritar cu un singur tur implica

in mod inevitabil sistemul bipartidismului”.

Tipologia sistemelor de partide.

Literatura traditionala despre partidele politice este in cea mai mare

parte favorabila sistemului bipartidic, numit si sistem cu doua partide,

considerandu-se ca acest sistem nu este numai unul stabil si eficient decat

cel multipartidic, dar este si superior din punct de vedere calitativ in ceea ce

priveste valorile democratice fundamentale.

Avantajele sistemului bipartidist sunt prezentate, succint, astfel:

- are o influenta moderatoare si centralizatoare asupra regimului

democratic. Daca exista doar doua partide competitoare ele vor

tinde sa-si concentreze atentia asupra alegatorilor neangajati,

aflati in mijlocul spectrului politic.

- in sistemul bipartidic executivul va fi stabil, pentru ca el va fi o

entitate consistenta a unui singur partid – partidul majoritar (A.

Lawrence Lowell considera ca legislativul trebuie sa contina doua

partide si numai doua….in scopul ca formula parlamentara a

guvernamantuluisa poata sa produca mereu rezultate bune”1).

- alegatorii pot face o distinctie clara intre doua seturi alternative

de politici publice; programul partidului castigator va deveni

automat programul cabinetului.

Totusi, in literatura s-au impus si criticile aduse sistemului bipartidist,

cum ar fi:

3

- Punctul de referinta in analiza sistemului bipartidist ca fiind cel

mai bun, au fost statele unde contrastul dintre multipartidism si

bipartidist a fost puternic: Marea Britanie, Statele Unite ale

Americii, pe de o parte si Italia postbelica, Republica de la

Weimar,Republicile a II-a si a IV-a franceze pe de alta parte. Insa

recentele analize compoarative au aratat ca in democratiile mai

mici democratia este combinata cu un sistem multipartidic:

statele scandinave, Elvetia, Benelux.

- Realitatea ne arata ca multipartidismul este asociat cu o durata

de viata relativ scurta a cabinetelor, dar este eronat sa privim

astfel instabilitatea ca un indicator al declinului unui sistem

politic.

- In ceea ce priveste asertiunea ca sistemele bipartidiste sunt mai

bune calitativ decat cele multipartidiste trebuie aratat ca este o

contradictie intre cele doua

- asumptii ale exponentilor acestor sisteme: ca ambele partide vor

fi moderate si centriste precum si ca aceea ca ele ofera o

alegere clara intre programe. Daca programele lor sunt inchise

centrului ele vor fi similare unul cu celalalt astfel incat, in loc sa

ofere o alegere semnificativa pentru alegatori, partidele vor fi

simple “ecouri” unul pentru celalalt.

- In final trebuie sa semnalam faptul ca adeptii bipartidismului isi

intemeiaza sustinerea pe asumptia ca in sistemul politic exista o

singura dimensiune ideologica: stanga-dreapta. Astfel, un sistem

bipartidist nu poate reflecta domensiunile ideologice majore care

pot exista intr-o secietate.

Asadar, multa vreme sistemele de partide au fost clasificate dupa

criteriul numarului de partide existente intr-un sistem politc. O prima reactie

la acest mod de abordare este scaderea bazei numerice “pe fundamentul

afirmatiei ca distinctia traditionala dintre pattern-urile bi si multi-partidiste nu

a condus la o intelegere suficienta”. Astfel, M. Weiner si J. LaPalombara

4

propun pentru sistemele de partide competitive urmatoarea tipologie (dupa

modul de distribuire a puterii):

1. Hegemonic-ideologice;

2. Hegemonic-pragmatic;

3. Alternant-ideologic;

4. Alternant-pragmatic1.

Alta reactie este aceea a lui Jean Blondel care a propus o clasificare a

sistemelor de partide care ia in calcul atat numarul partidelor cat si

dimensiunea lor relativa, astfel identificand patru clase, categorii de sisteme

de partide:

1. Sistem bipartidic;

2. Sistem de doua partide si jumatate;

3. Sistem multipartidic cu un partid dominant;

Sistem multipartidic fara un partid dominant.

Cel care va reusi sa elaboreze o teorie unificata asupra partidelor si a

sistemelor partide va fi Giovani Sartori, el considerand ca numarul partidelor

conteaza in analiza unui sistem de partide, “pentru ca numarul de partide

indica o trasatura importanta a sistemului politic: masura in care puterea

politica este sau nu fragmentata, dispersata sau concentrata. Prin simpla

cunoastere a numarului de partide aflam numarul de curente de interactiune

care sunt implicate”.

In urma stabilirii celor doua reguli de numarare (una care ne spune ca

un partid minor poate fi scos de la socoteala ca fiind irelevant daca el ramane

in timp inutil, si, cea de-a doua care ne spune ca un partid este considerat

relevant daca existenta sa sau modul in care este perceput afecteaza tactica

competitiei partidelor si, in particular, cand modifica directia competitiei

electorala), Sartori va propune o clasificare a sistemelor de partide nu o

tipologie din care vor rezulta sapte clase de sisteme politice:

- cu partid unic

- cu partid hegemonic

- cu partid predominant

5

- bipartidic

- pluralist limita

- pluralist extrem

- atomizat.

Totusi, Sartori va avansa o tipologie operationala pantru analiza sistemelor

de partide:

Sisteme de

partide

Poluri Polarizare Tendinte

Pluralism simplu Bipolar nici una Centripeta

Pluralism

moderat

Bipolar Mica Centripeta

Pluralism extrem Multipolar Polarizat Centripeta

Prin bipolar, autorul intelege functionarea pivotilor sistemului de

partide in jurul a doi poli, caz in care sistemul nu are centru; termenul de

multipolar desemneaza un sistem care pivoteaza in jurul a mai mult de doi

poli, in care exista un centru.

Teoria clasica a clivajelor

Mai departe voi discuta despre sistemele de partide din prisma teoriei

clivajelor elaborate de catre Lipset si Rokkan. Autorii isi fundamneteaza

tipologia ca partidele politice sunt in acelasi timp agenti ai conflictului si

mijloace de integrare politica. Rokkan si Lipset considera doua momente din

evolutia istorica a unei natiuni care sunt determinante pentru structura

clivajelor fundamentale pe care se vor constitui ulterior partidele politice:

Revolutia Nationala si Revolutia Industriala.

Revolutia Nationala determina conflictul dintre cultura centrala a

natiunii in formare si rezistenta crescanda a populatiei subjugate din provincii

si periferii, distincte etnic, lingvistic si religios, conflictul dintre centralizarea,

standardizarea si mobilizarea statului-natiune si privilegiile comune, istoric

stabilite ale Bisericii.

6

Revolutia Industriala determina conflictul dintre interesele proprietarilor

de pamant si clasa in ascensiune a antrepenorilor industriali si anatagonismul

dintre proprietari si stapani, pe de o parte si arendasi, salariati si muncitori ,

pe de alta parte.

*Formarea clivajelor sub incidenta celor doua Revolutii:

Clivajul Momentul de rascruce Oponentii Probleme tematizate

Stat vs. Biserica

Revolutia Nationala

(precedata de Reforma

si Contra-Reforma)

Biserica vs. Stat sau

Biserica de stat vs.

Biserica minoritara

-privilegiile corporatiste

ale Bisericii Romano-

Catolice

-independenta Bisericii

Nationale

-educatia in limba

materna

Centru vs. Periferie Revolutia Nationala Centru vs. periferie sau

capitala vs. provincie

-privilegiile elitelor locale

- expansiunea culturii

statului-natiune in

detrimentul culturii

traditionaliste, locale

Urban vs. Rural Revolutia Industriala Populatia urbana vs.

populatia rurala

-interese economice

industriale vs. interese

economice agrare

- libera concurenta

industriala vs.

protectionismul de tip

agrar

Patron vs. muncitor Revolutia Industriala

(urmata de revolutia

Bolsevica)

Patron vs. angajat

-interese socio-economice

“de clasa”

- izolationism “de clasa”

vs. integrare in sistemul

politic national si in

defavoarea unei miscari

revolutionare industriale

De la inceputul secolului al XIX-lea, mare parte din istoria Europei ar

putea fi descrisa in termeni de interactiune intre cele doua procese de

transformare revolutionara, unul declansat in Franta, celalalt in Anglia.

Singura si cea mai importanta analiza a derivarii structurii de clivaj in

7

sistemele democratice, se gaseste in analizele efectuate de cei doi autori. Pe

de o parte, aceasta analiza se concentreaza in evolutia istorica si

comparativa a sistemelor de partide, legate srans de revolutiile industriale si

nationale ale secolului al XVII-lea pana in secolul XX, si urmareste

institutionalizarea alternativelor de partid pana la proeminenta conflictelor

centru/periferie, ca si a conflictelor intre oras si sat si clase sociale. Pe de alta

parte, Lipset si Rokkan au simtit ca o reconstructie istorica ad-hoc a

structurilor de clivaje in sistemele de partide este destul de fada si de aceea

au suprapus schema AGIL a lui Parson ale functiilor in schema societala cu

alternativele de clivaj intalnite in formarea sistemelor de partide europene.

Tipologiile de mai sus sunt un element ce ne ajuta la intelegerea

sistematica a sistemului de partide din Europa de Est, cu precadere din

Romania si Ungaria. Care sunt caracteristicile fiecarui dintre sistemele de

partide din cele doua state, voi incerca sa analizez in cele ce urmeaza. Pentru

ca partidele nu exista si nu actioneaza decat printr-un univers politic precis,

la configurarea caruia ele insesi contribuie intr-o masura mai mare sau mai

mica, dar care le este totusi preexistent si modelator. Acest univers este

constituit esentialmente din sistemul de partide.

Sisteme de partide in Romania.

Anul 1989 a intrat in istoria omenirii ca an al prabusirii in lant a

regimurilor comuniste din tarile Euroepi Centrale si de Est, iar rapiditatea cu

care s-a desfasurat acest eveniment marturiseste cat de artificial si antisocial

era acest sistem. Partidul unic comunist s-a dovedit a fi u element strain in

societate dar pe care o stapanea cu o forta si stotputernicie nemaiintalnita in

istorie. De indata ce monopolul Partidului Comunist a disparut se produce

emergenta pluripartidismului si, odata cu acest fenomen, societatile cunosc o

schimbare de esenta.

Din punct de vedere genetic, partidele alternative la partidul comunist apar

in societatile comuniste intr-o maniera inversa fata de patternul emergentei

lor istorice. Ele sunt, citandu-l pe Maurice Duverger, “partide de creatie

8

exterioara”, pentru ca s-au format/reformat in exteriorul institutiilor

parlamentare.

Nasterea noilor partide s-a bazat efectiv, atat in Romania cat si in

Ungaria, pe noul drept constitutional de libera asociere. Este si motivul

pentru care ele au proliferat intr-o progresie geometrica in prima etapa a

existentei acestui drept, aparand imediat o inflatie partidista, numarul

partidelor depasind cu mult paleta rezonabila de oferte politice, depasind o

suta sau chiar doua sute de formatiuni politice (in Romania, de exemplu, in

intervalul dintre aparitia Decretului-Lege nr.8/1989, care legifera

pluripartidismul, si alegerile de la 20 mai 1990, s-a inregistrat in fiecare zi

cate un partid; o situatie asemanatoare s-a petrecut si in Ungaria, Polonia

sau Bulgaria).

Insa nu toate partidele au avut aceeasi geneza: in acest sens trebuie

amintite cel putin doua exceptii, si anume: pe de o parte, este vorba de

faptul ca fostele partide comuniste au continuat sa existe (intr-o forma mai

putin primitiva) sau ele s-au autodivizat, redefinindu-si doctrina, sigla si

asumandu-si o pozitie, de obicei, de centru-stanga. Pe de alta parte, este

vorba de reaparitia fostelor partide istorice interzise in perioada comunista;

asemenea partide se gasesc mai ales in Romania (Partidul National Liberal,

Partidul National Taranesc Crestin Democrat sau Partidul Social-Democrat),

dar ele sunt prezente si pe scena politica a Ungariei (Partidul Micilor

Proprietari).

In statele aflate in plin proces de democratizare, datorita faptului ca nu

exista cai alternative suficient de bine elaborate si dezvoltate pentru

manifestarea cetatenilor, partidele politice joaca un rol instrumental

important in consolidarea unor noi regimuri. Aceasta se datoreaza in principal

faptului ca democratia este asociata cu xistenta mai multor partide politice.

In al doilea rand, partidele politice sunt percepute la nivel societal ca entitati

mobile si mobilizatoare, cele care sesizeaza sau determina modificari in

structura politica si sociala a unei tari si reactioneaza la aceasta. Totodata,

9

partidele apar ca principal canal de comunicare dintre cetatean si domeniul

public: autoritati publice, guvernamant.

Partidele poltice in Romania au aparut imediat dupa revolutie. Noi lideri

politici au fost cei care au luat o prima masura legislativa care a permis

aparitia unui sistem pluralist de partide. Fac aici referire la Decretul-Lege

nr.8/1989 care stabilea dreptul cetatenilor de a forma partide politice

conditionand minim existenta acestora. Prin acest lucru, Romania se inscria

in randul sistemelor pluraliste, urmand traditia sa istorica, dar si contextul

international in care dorea sa se integreze.

Tinand cont ca “noua” elita aparuta pe scena politica era formata din

fostii comunisti reformatori, este interesant de vazut de ce a adoptat ca

sistem electoral reprezentarea proportionala, sistem care pe termen lung

impiedica formarea unei majoritati monocolore. Daca la primele alegeri, cele

din 1990, aceasta caracteristica nu a fost evidenta (FSN obtinand in alegeri o

majoritate covarsitoare), cele din 1996 au dus la formarea unei coalitii

pluricolore nu numai din punct de vedere ideologic dar si din punct de vedere

etnic. Nemidificcarea legii electorale de catre FSN in 1990 (dupa ce alegerile

avusesera loc), tinand cont de situatia extrem de favorabila din Parlament, a

fost determinata intr-o foarte mare masura de necesitatea pastrarii increderii

Occidentului, mai ales ca Bucurestiul incepuse sa devina criticat.

Intre 1990-1992 discursul populist al noilor comunisti se opunea

discursului criticist si ratinal al opozitiei. In aceasta perioada, prins intre

demagogia comunistilor refomatori si critica acerba a opozitiei electoratul se

indreapta spre partide nationaliste si etnice: PUNR, PRM si UDMR.

Parlamentul format in 1992 reprezinta un spectru politic-ideologic mult mai

larg decat cel din 1990, de la extrema stanga la extrema dreapta.

Caractersitic atat Romaniei cat si Ungariei, este faptul ca nu a avut timpul

necesar sa-si dezvolte gradual sistemul de partide. Incercand sa refaca

multipartidismul interbelic, noile partide politice nu s-au mai bazat pe clivaje

sociale preexistente, aderarera membrilor lor avand loc primordial pe criterii

ideologice sau de traditie. In acest context afirmatia lui Roskin cum ca: “In

10

multe cazuri, partidele est-europene nu aveau baze sociale clare, iar

alegatorii est-europeni se identificau in mica masura cu partidele”, este

indreptatita.

In Romania alegerile legislative si prezidentiale din 27 noiembrie 1992

s-au desfasurat in baza unei noi legi electorale (Legea nr.68/1992) care

continua practica reprezentarii proportionale, pe care insa o amenda, fata de

vechea formula, cu pragul electoral de 3% din totalul voturilor exprimate.

Scopul reducerii acestui prag electoral a fost reducerea numarului exagerat

de partide politice reprezentate in Parlament prin eliminarea celor cu

rezultate mediocre. In urma alegerilor FDSN (28%) si CDR (20%) devin

principalele doua forte politice ale statului.

Ele sunt urmate de un grup de 3 formatiuni politice care obtin fiecare 8-

10% din voturile exprimate, aceste partide fiind: FSN, PUNR si UDMR. In

sfarsit, rezultatele electorale contureaza un al treilea grup de partide care

abia reusesc sa depaseasca pragul electoral, acestea fiind: PSM, PRM si

PDAR.

Faptul ca nici un partid politic nu a obtinut majoritatea absoluta a

voturilor si, implicit, a mandatelor parlamentare sunt argumente care

pledeaza pentru un sistem multipartidic “pur”. De asemenea, pentru aceasta

concluzie pledeaza si dispunerea pe esichierul politic al partidelor: PDSR

situat la centru-stanga si CDR, situat la centru-dreapta.

Incepand cu cea de-a doua sesiune a anului 1995, viata parlamentara

din Romania a cunoscut o noua dinamica, in sensul ca s-a produs ruperea

dintre PDSR si PRM (asociat la guvernare de catre PDSR pentru a-si asigura

majoritatea). In alta ordine de idei, este vorba despre destinderea relatiilor

dintre partidul de guvernamant si unele partide din opozitie. In acest context

nou, sistemul de partide, inca numeros ca parti componente dar cu pondere

relativ echilibrata, s-a distribuit, spre finalul mandatului parlamentar, gratie

mai ales aliantelor din opozitie (PD s-a apropiat tot mai mult de CDR) si a

anularii aliantelor PDSR, cautand o formula de existenta.

11

Toate acestea au facut ca la alegerile din 3 noiembrie 1996 esichierul

politic sa se prezinte sensibil modificat sub aspectul orientarilor politice ale

unor partide si aliante. Mai intai, a avutloc o modificare de natura

compozitionala a CDR (in care reintra PNL si din care ies PSDR, PAC si PL’93)

si de constituirea unor aliante: Uniunea-Social Democrata (PD si PSDR),

Alianta National Liberala formata din PAC si PL’93; Uniunea Nationala de

Dreapta, formata din nou aparutul Partid Umanist Roman (PUR). Se observa

foarte bine faptul ca partidele care au fost la guvernare s-au prezentat la

alegeri de sine statator, in timp ce fortele politice din opozitie au cunoscut o

intensa dinamica a aliantelor.

Astfel, algerile parlamentare si prezidentiale din 1996 au adus o

schimbare politica esentiala asteptata de peste 50 de ani, si anume:

alternanta la putere (*vezi “Alegerile legislative din 3 noiembrie 1996).

Schimbarile radicale produse in urma alegerilor, au conturat si mai bine

ideea ca sistemul romanesc de partide si-a corectat cateva din deficientele

constitutive. In primul rand trebuie amintit ca sistemul multipartid “pur”,

rezultat la alegerile din 1992, s-a reprodus in 1996, ceea ce reprezinta un

indiciu de stabilitate si intareste un orizont de asteptare. In al doilea rand,

distanta inter-partidica constituita la alegerile din 1992 a fost sensibil

diminuata, in sensul ca nu mai sunt doua forte politice care au sprijinul a cate

20% din electorat, ci sunt chiar doua partide politice in aceasta situatie: PDSR

si PNTCD, acesta din urma facand parte din CDR, dar avand cel mai mare

procentaj. In al treilea rand, este vorba de pozitionarea ideologica a

partidelor parlamentare, pozitionare ce confera sistemului un echilibru

functional cert: CDR situata in centru-dreapta, contra-balansata de centru-

stanga reprezentata de PDSR.

Alegerile locale din iulie 2000 au avut un rezultat care era surprinzator,

dar totodata de asteptat. Astfel, CDR se duce in jos pana pe locul 5 in

preferintele electoratului roman, asta in timp ce PDSR iese in urma acestor

alegeri ca marele invingator, fara sa-si fi modificat intr-un fel ideologia sau

pozitia fata de problemele societatii. PDSR a castigat alegerile locale efectiv

12

pe baza neputintei CDR de a face fata efectiv problemelor economice cu care

se confrunta Romania, iar alegerile din noiembrie 2000, cele prezidentiale si

cele parlamentare, vin sa confirme acest lucru.

Aceasta asezare din startul democratiei ungare satisfacea, formal,

toate cerintele de ordin normativ ale sistemului multipartidist cu partid

dominant. “Cand Ivan Volgyes afirma, la scurt timp dupa alegeri, cand exista

deja o perspectiva comparatista, ca “Ungaria a devenit singura democratie

multipartidista adevarata din Europa de Est”, el avea in vedere nu numai

prioritatea cronologica al instituirii pluralismului politic in Ungaria, ci si

calitatea sistemica a acestora”.

Pentru a da o concluzie generala cu privire la fenomenul partidic in cele

doua state, trebuie aratat inainte de toate, ca ele au aparut ca raspuns a unei

necesitati imperioase a regimului reprezentativ. Odata aparute, partidele au

devenit organele esentiale ale vietii politce, cu o dubla functie, si anume: sa

promoveze si sa apere interesele electorilor si sa limiteze puterea

(presedintelui si a guvernului).

Datorita sufragiului, partidele politice pot exercita functia de mediatori

intre poporul suveran si poporul guvernant, intre corpul electoral si

parlament. Intr-o democratie, nu atata partidele ca entitati sau ca unitati,

conteaza ci relatia dintre ele, pentru ca ea este apanajul sistemului pe care il

formeaza, fiind facute sa confere fundament toturor problemelor ce pot

aparea la un moment dat in societate.

Este totusi prematur sa vorbim despre sisteme de partide, atat in cele

doua state luate in discutie in prezenta lucrare, cat si in restul Europei

Centrale si de Est. Si asta pentru ca sistemul politic din aceasta parte a

continentului se afla in plin proces de transformare si tranzitie, cunoascand

reorganizari, restructurari de la o etapa la alta a procesului de consolidare

democratica darl se poate intrevedea cat de cat ca linia spre care tind sa se

organizeze sistemele de partide din Romania este cea a pluralismului pur.

13

Rezultatele alegerilor din Romania din 20 mai 1990.

Nr. crt. Partide/formatiuni politice CAMERA

DEPUTATILOR

SENAT

1. Frontul Salvarii Nationale

(FSN)

66,31% 67,2%

2. Uniunea Democratica a

Maghiarilor Din Romania

(UDMR)

7,23% 7,20%

3. Partidul National Liberal

(PNL)

6,41% 7,06%

4. Miscarea Ecologista din

Romania (MER)

2,64% 7,06%

5. Partidul National Crestin

Democrat (PNTCD)

2,56% 2,50%

6. Partidul Uniunii Nationale a

Romanilor (AUR)

2,12% 2,15%

7. Partidul Democratiei Agrare

din Romania (PDAR)

1,83% 1,59%

8. Partidul Ecologist Roman

(PER)

1,69% 1,38%

9. Partidul Socilaist Democrat

(PSD)

1,05% 1,10%

10. Partidul Social-Democrat

Roman (PSDR)

0,53% 0,50%

ALEGERI LEGISLATIVE IN ROMANIA (1992): principalele partide

Nr. crt. Partide/formatiune politica CAMERA

DEPUTATILOR

SENAT

1. FDSN 28% 28%

14

2. CDR 20% 20%

3. FSN 10% 10%

4. PUNR 8% 8%

5. UDMR 7% 8%

ALEGERI LEGISLATIVE IN ROMANIA (1996): principalele partide

Nr.crt. Partide/formatiuni politice CAMERA

DEPUTATILOR

SENAT

1. CDR 30% 34%

2. PDSR 22% 23%

3. USD 13% 13%

4. UDMR 7% 7%

5. PRM 5% 5%

6. PUNR 4% 4%

15