Patologie Celulara

Este studiul mecanismelor proceselor patologice la nivel molecular si celular. A aparut in 1889, Wirchow, a emis oxioma omnis cellula e cellula. Primele modificari care apar la nivel celular si care ulterior se transforma in modificari patologice sunt modificari biochimice la nivel molecular urmate apoi de modificari morfopatologice ele se pot observa cu ochiul liber sau la examenul histopatologic. Celulele eucariote se nasc, se diferentiaza, se multiplica, imbatranesc si mor. Moartea lor poate fi fiziologica sau patalogic. Fiziologic – apoptoza Patologic – necroza Apoptoza:

- proces care este programat genetic si fara de care organismul nu poate sa existe.

- in cazul apoptozei moartea survine pt. o celula , fragmentele rezultate sunt imediat fagocitate.

- apare in urma unor modificari biochimice aparte.- in citoplasma prin cresterea concentratiei de ioni,

Ca , Mg care are ca efect stimularea unei enzime ( endonucleaza ) care fragmenteaza nucleozomii => nu se mai produce replicarea semiconservatica si deci celulele nu se mai divid, organitele continua sa se multiplice si ajung sa compreseze asupra nucleului si sa opreasca metabolismul celular, in

celule se acumuleaza A.R.N. si organite. Cromatida se fragmenteaza si se transforma in corpi apoptodici. In acel moment celula se fragmenteaza in mai multe segmente care sunt fagocitate. Fenomenul este reglat de factori locali si hormonali care sunt dirijati de stimuli neuroendocrini ( endogeni ) si exogeni ( radiatile ionizante si dozele mici de radiati duc la o crestere a apoptozei , razele gama si ultraviolete , in doze mari duc la necroze ) este reglata genetic , exista pana in prezent un numar de 12 gene care au fost indentificate ca gene implicate in controlul apoptozei:

- 3 din gene regleaza moartea celulei- 2 regleaza fragmentarea A.D.N-ului - 7 regleaza fagocitoza – rol important in procesul de

cancerogeneza Exista in celulele eucariote 2 tipuri de gene care regleaza acest proces si asigura un echilibru intre apoptoza si cancerogeneza.

- Gene ancogene , toate celulele eucariote le au inregistrate in bagajul lor genetic.

- Gene subpresoare ale cresterii tumorale ( proteina P53 ) , momentul in care dispar din citoplasma celulei se pot multiplica anarhic , dau nastere la procese tumorale.

Apoptoza

- declansata de factori fiziologici

- produce moartea unei singure celule dintr-un grup

- nu se elimina enzime lizozomale

- morfologic se constata o fragmentare a nucleului si celulei in corpi apoptodici

- fagocitoza este prezenta- nu se produce

cicatrizarea - se caracterizeaza prin

compactarea cromatinei si condensarea citoplasmei

- nu se remarca hipertrofii ale mitocondriilor

Necroza

- factori patologici - moartea unui grup de

celule care sunt apoi eliminate

- se elimina enzime lizozomale

- se realizeaza o hipertrofie a celulei si dezintegrarea ei

- nu este favorizata de fagocitoza, celulele se strang la un loc si formeaza detritusuri celulare

- cicatrizarea este prezenta

- se realizeaza cariorexa si carioliza ( distrugerea nucleului ) si implozia celulei

- sunt prezente procese imflamatorii.

Necroza - proces bilogic prin care celulele mor in urma actiunii

unor factori patogeni.- este precedata de o perioada care anunta procesele

necrotice = necrobioza

Necrobioza - perioada intermediara in care celula inca mai poate fi

recuperata , ca si necroza este determinata de o tulburare a transferului transmembranar a substantelor vitale pentru celula ( oxigen si apa , aminoacizi , proteine , saruri ) factorul cel mai acut de transfer a celulei in necrobioza si apoi in necroza este apoxia ( lipsa partiala de oxigen ).

Hipoxia = lipsa totala de oxigen, poate sa apara ca urmare a unui proces ischemic pe un anumit teritoriu datorita unor factori diversi , lipseste aportul de oxigen. Ischemia

- reprezinta un proces prin care o anumita zona din organism este lipsita de aport de oxigen

Factorii pot fi: - tromboze vasculare - compresiuni asupra vaselor sangvine- factori infectiosi- substante chimice diferite

Ex : ischemia este un proces reversibil daca este pe o perioada redusa de timp ( in S.N.C, neuronul supravietuieste 3 min. fara oxigen , daca se reia aportul

de oxigen celula nervoasa isi reia activitatea ; celula musculara cardiaca – dupa mai mult de 20 minute procesul este ireversibil ).Necrobioza este partial reversibila si ireversibila . In acest proces se intalnesc modificari biochimice la nivel molecular , apoi electromacroscopice ( ultrastructural ) si morfologice, micro si macroscopice.In procesul biochimic inceteaza fosforilarea oxidativa care se desfasoara in mitocondrii , unde exista un lant de citocromoxidaze care activeaza oxigenul si il transforma in A.T.P. ( adenozintrifosfat ) – este sursa de energie pentru foarte multe enzime ale plasmalemei . In aceste conditii ionii de Na si K care trebuiau eliminati din celula raman si se acumuleaza in citoplasma , ionii de Na atrag apa si atunci se deschid cananele membranare pt. apa , apa patrunde in exces in celula. Celula se balonizeaza si se produce o compresare asupra organitelor celulare – nu se mai realizeaza metabolismele.Mecanismul de glicoliza anaeroba incearca pentru o perioda de timp sa suplineasca lipsa de A.T.P, glicogenul incepe sa fie metabolizat la nivelul celulei hepatice , scade glicogenul din sange = glicoliza; in schimb apare acidul lactic care se fixeaza in muschi , prin acumularea acidului nu se mai pot realiza activitati musculare normale, fibra intra in autocontractie. pH-ul sangvin creste foarte mult si nu mai permite desfasurarea proceselor metabolice. Pentru realizarea

acestora este nevoie de un pH = 7.2 pana la pH = 7.4 iar acidul lactic duce la pH = 5 pana la pH = 6 . Consecinte morfologice ale hipoxiei

- hidratarea celulei in exces- enzimele lizozomale se activeaza si stau intr-o

perioada de repaus pana cand acumularea apei atinge limite insuportabile pentru celula iar lizozomii explodeaza. Enzimele proteolitice declanseaza moartea celulei , R.E.R. se dilata iar ribozomii incep sa se desprinde de pe R.E.R. rezulta lipsa sintezei proteinelor.

Celula realizeaza o serie intreaga de transformari pericelulare. Absenta microvililor pseudopodelor se desprind din jonctiuni , in mitocondrii se acumuleaza ioni de Ca si devin tumefiate.Crestele mitocondriale se rup si se detaseaza de peretele intern a mitocondriei. Modificari histologice :- necrobioza poate fi sesizata in urma unor modificari

inregistrate la nivelul nucleului Hipercromatoza – daca se intervine cu aport de oxigen este reversibila Picnoza – procesul devine ireversibil, nucleul se transforma intr-o masa de cromatina si isi inceteaza activitatea , rezulta incetarea activitatii celulei. Cariorexa – nucleul se fragmenteaza. Carioliza – materialul cromatidian este dispersat in celula.

Citoplasma – se precipita proteinele care devin granulare, creste pH-ul.

– devine foarte oxifila ( acida ); celula se balonizeaza , proces de hidroptizie; dispar organitele celulare; celula se dezintegreaza.

Componentele extracelulare : fibrele de colagen se condenseaza , se aglomereaza in pachete mari , membranele bazale se rup , substanta fundamentala din vascoasa devine fluida , resturile de celule se imprastie in acest nucleu care formeaza o masa necrotica. Necroza poate fi umeda sau uscata , in functie de consistenta si componentele celulei. In jurul acestei mase necrotice apare o reactie inflamatorie. Apare un tesut conjunctiv, de neoformatie = tesut de granulatie , care este transferat treptat in tesut cicatricial. Poate aparea si un proces de demilitare a teritoriului prin tesut conjunctiv care treptat este calcifiat ( T.B.C. ). Poate deveni septica , detritusul celular segmentat in urma distrugeri celulei, poate fi un mediu favorabil pentru anumiti germeni din organism , apar procese de gangrenare care conduc la formarea de mase gazoase, crepitatii, septicemie. Atrofia – este reducerea in volum a unui organ sau a unei parti a unui organ. Poate fi fiziologica sau patologica ( timusul sufera un proces de atrofie fiziologica, odata cu inaintarea in varsta , functia lui este preluata de M.O.H. ( maduva osoasa hematogena );

bursa fabricius poate suferi si o atrofie patologica legata de un virus asemanator cu HIV ). Exista o atrofie volumetrica si una numerica determinata de reducerea numerica a celulelor. Factori determinanti :

- Compresiunea asupra unui vas = de compresiune- Inactivitatea = de inactivitate , prezenta cand exista

fracturi si masa musculara se reduce - Lipsa de activitate nervoasa = neurogena, o

reactionare a nervilor pe un anumit segment , de acolo in jos se produce atrofierea

- Lipsa unor hormoni = hormonala, organele tinta se atrofiaza. Este implicat axul hipofizoadenocorticosuprarenala.

Atrofia toxica – se manifesta asupra timusului M.O.H. in cazul unei intoxicati. Atrofia marasmatica – determinata de marasmul maselor musculare, care pot fi consecinte ale unor boli cronice a malabsorbtiei sau a unei inaniti prelungite. Hipotrepsia – este un proces de tulburare a metabolismului organismelor tinere, are loc un deficit de crestere, dezvoltare sau diferentiere. Cauze: nutritionale, technologice, zooigienice , ( bunastare ). Nutritionale – se alimenteaza corespunzator. Technologice – supraglomeratie.

Patalogica membranelor celulare

Membranele celulare sunt bariere selective pentru celula. Substanetele necesare dezvoltarii proceselor metabolice celulare ( apa, ioni, proteine, lipide, glucide, etc. ) pot patrunde in celula prin intermediul anumitor mecanisme : difuzie ( transfer pasiv ), transfer activ ; tranductie ; endocitoza. Endocitoza – fagocitoza – daca moleculele sunt insolubile in apa Pinocitoza – daca moleculele sunt solvite Difuzia pasiva – substantele care se pot dizolva in faza lipidica a plasmalemei trec usor prin plasmalema, doar printr-o singura modificare a conformatiei acesteia. Substantele care sunt solubile in faza hidrofilica trec in celula prin canale glicoproteice. Proteinele intrinseci formeaza canale glicoproteice care se deschid sub influenta stimulilor electrochimici. Canalele pot fi specifice (Na,Ca) sau nespecifice (conexonii prin care trec aminoacizii). Exista mecanisme de transportori specifici unor proteine carrier (transportoare) care transfera moleculele de la exteriorul la interiorul celulei ,prin modificarea conformationala a plasmalemei. In aceasta modalitate pot fi transferate in celula aminoacizi , glucoza si proteine. Ionoforii sunt proteine care sunt combinate cu sarcini electrice si care leaga proteinele din punct de vedere dielectric; le transfera in celula si le elibereaza

cand au ajuns in citoplasma . O categorie importanta de modalitati de transfer sunt receptorii. Receptorii celulari sunt proteine intrinseci care in zona de glicocalix se combina cu radicalii glucoidici sau lipidici si rezulta glico sau lipoproteine . Receptorii – stabili : folositori pt realizarea endocitozei - instabili : dupa o perioada scurta de atasare se

desprind din molecula lor , dar nu inainte de a influenta metabolismul celular sau structura plasmalemei. Ii intalnim in cazul receptorilor adenozinei.

Pot fi distribuiti uniform sau aglomerati in anumite zone , celula isi regleaza singura distributia si nr receptorilor pe suprafata sa . In urma endocitozei rezulta veziculele ( pinozomi , fagozomi ) care sufera un proces de digestie cu ajutorul lizozomilor , fie un proces de acumulare de substanta sub forma de substanta de rezerva , fie sunt tranferate prin celula fara nici o modificare metabolica = TRANSCITOZA. Exista o modalitate de transfer a unor mesaje cu ajutorul unor mesageri secundari – AMP (o proteina intrinseca , care leaga neuronii si neurotransmitatorii). Prin unirea receptorului cu molecula ( hormon ) se realizeaza transferul de informatii fara ca sa se realizeze transferul de macomolecule , iar celulele reactioneaza prin modificarea metabolismului celular .

Hormonii : hidrofili si hidrofobi . HIDROFOBI – steroizi si tiroidieni. Ei patrund usor prin plasmalema prin dizolvare in stratul lipidic , ajunsi in citoplasma se leaga de receptorii intracelulari. HIDROFILI – ( anterohipofizari , insulina , adrenalina , glucagonul) se cupleaza la receptorii de pe suprafata celulelor . Prin acest sistem datorita transductiei se transmite informatia biochimica. Receptorii imunologici – foarte importanti pt celula realizeaza apararea celulei. Din aceeasi categorie fac parte : receptori pt AG ( antigen) , exogene , pt anticorpi (IGG) pt complement – o structura proteica care este sintetizata de celula hepatica , circula cu ajutorul sangelui si este folosita in opsonizarea proteinelor extrinseci . Exista receptori specifici pt virusuri , pt toxine bacteriene, bacterii , medicamente , lecitina – combinatii proteice care realizeaza atasarea celulei de molecula substante fundamentale intercelulare ( fibronectine , condronectine ). Defecte de structuri membranare Defectul de structura al eritrocitelor lipsite de receptori pe suprafata lor , in lipsa acestor receptori eritrocitele se autodistrug ,elimina hemoglobina si creaza o stare permanenta de anemie = anemie hemolitica autoimuna – transmisa genetic , prezenta la om si animale .

Tulburari de permeabilitate = distrofii Pot fi localizate sau generalizate, pot fi cauzate fie de insuficienta de metaboliti, fie de un exces de metaboliti care conduc la acumulari in celule, care pot declansa devierea metabolismului si da nastere la metaboliti inexistenti in mod normal. Cauzele: agenti fizici, chimici, exogeni si endogeni. Factorii declansatori: carentele in apa, aminoacizi, hormoni, vitamine, nucleotide, proteine, dezechilibrele metabolice, toxinele ( vegetale bacteriene si minerale ). Distrofiile , ca si necroza ,cunosc 3 etape , la nivel biochimic molecular ( reversibilie ), la nivel histologic ( se observa la microscopul optic ) si apoi la nivel celular anatomopatologic. Se incheie prin necroza. Distrofiile pot fi hidrice, protidice, pigmentare, minerale. Distrofii hidrice - cauzate de acumularea apei in celula , apare ca urmare a devierii mitocondriei care nu mai sintetizeaza A.T.P, in lipsa lui nu functioneaza pompele ionice. In citoplasma se concentreaza ionii de Na care solicita patrunderea apei in celula , pana se echilibreaza concentratia ionilor de Na. Apa se acumuleaza si se produce edemul celular. Celulele incep sa sufere procese de necrobioza, nucleii devin picnotici, apare cariorexa si carioliza. Factorii declansatori: hipoxia, toxinele bacteriene, infectii virale. Mitocondriile devin turgescente, isi pierd crestele celulare, celula se balonizeaza si se distruge.

Tipuri de distrofii hidrice: granulara, vacuolara, balonizata. Distrofii protidice: apar in urma sintezelor proteinelor. Pot fi in celulala sau extracelular, in fibrele de colagen. Distrofia hialina – hialinul este un amestec de G.A.G, glicoproteine si proteine care sa acumuleaza in celula si se coloreaza bazofile in citoplasma. Cauzele: endogena si exogena. Endogene: devierea metabolismului celular – ciroza alcoolica – celula hepatica are metabolismul deviat, se acumuleaza hialin, celula moare si este inlocuita de tesut conjunctiv din stroma. Apare si in rinichi ca urmare a colibacilozei renale sau a unei boli autoimune. In plasmocite se acumuleaza I.G.G, nu se mai elimina si se transforma in cropusculi hialini. Acelasi mecanism apare si in hialinoza celulei bazofile cand hormonii secretati de bazofile in exces se acumuleaza si se transforma in hialin. Hialinoza este prezenta si in fibra musculara striata determinata de liposcleroza, se observa in mioglobinuria calului. In hianiloza exogena sunt afectate membranele bazale ale vaselor si fibrelor conjunctive. Foarte raspandita este hianiloza arterelor si arteriolelor in care fibra musculara neteda din peretele vascular sufera un proces de distrofie hialina , nu se mai realizeaza mecanismul de contractie si vasodilatatiei, si datorita presiuni hidrostatice , peretele vascular se rupe

rezultand aparitia de hemoragii. Procesul este evident in pesta porcina , pseudopesta aviara, boli virale, encefalomielita. Poate fi prezenta la nivelul peretilor capilalelor cand celula sufera proces de distrofie hialina care are ca si consecinta ruperea capilalelor, procesul este intalnit in toate bolile toxice. Hialinoza senila la nivelul vacuolelor cordului, acestea nu mai actioneaza in inchiderea sau deschiderea orificiilor. Distrofii protidice

- distrofii elastice = elastoza - 3 categori de proteine pt. fibrele elastice: oxitalan,

fibrilina, elastina;- aminoacizi care predomina in fibra elastica = glicina- in cazul unei carente de Cu sau vitamina B6 se

produce o rupere a fibrelor elastice , acestea se degradeaza usor, fibrele apar tumefiate, se produce elastoliza

- acest proces este prezent in peretele arteriorelor si arterelor provoaca anevrisme si fisuri ale peretilor arterelor. La vacile gestante pot aparea procese de elastoza care sa duca la ruperea peretelui uterin. Mai apare ca si consecinta a procesului de imbatranire.

Distrofia amiloida = amiloidoza Amiloidul este o substanta proteica formata din amestec de G.A.G, glicoproteine si proteine care precipita in afara celulelor formand o retea fibrilara de proteine granulare, care in reactie cu iodul dau o

colorare albastra, caracteristic amidonului. Organizarea structurala este beta lactamica. Se depune in S.N.C. in procesul de imbatranire si duce la procese grave ( dementa locala ALZHEIMER ). Apare in procese inflamatorii cronice cand plasmocitoza care secreta I.G.G. nu mai reuseste sa elaboreze intregul lant structural al I.G.G. si sintetizeaza numai fragmente care se organizeaza sub forma de amiloid – plasmocitoza virala a nurcilor. Celulele A.P.U.D. ( Amin Precursor Uptake and Dicarbosilation ) celulele raspandite in foarte multe organe au proprietatea de a sintetiza hormoni locali sau substante cu o actiune locala ( adrenalina si noradrenalina ), serotonina, acidul hialuronic , rezulta amine biogene. In epiteliul traheal , mucoasa intestinului , in pancreas , pentru ca retin sarurile de crom = cromofine; in intestin = enterocromatine. In pancreas pot produce amiloidoza care in final duce la distrugerea insulelor de celule Langerhans. Poate fi localizata in ficat, rinichi, splina, S.N.C. In ficat este prezenta in tesutul conjunctiv reticular din structura membranelor bazale ale vaselor sinusoidale hepatice ( spatii DISSE ), se mai poate depune in spatiul intervascular Kiernann – portobiliar , rezulta aparitia icterului. Aceasta depunere este de tip secretor = depunere precolagena, determinata de celule conjunctive din spatiul Kiernann. In S.N.C. poate fi intalnita si in bolile prionice.

Proteina prionica normala se organizeaza alfa helicoidal. Prin modificare genetica al lantului proteic aceste celule se organizeaza in sistem beta. In aceste conditi proteina prionica patogena ( beta ) devine foarte rezistenta, numai este metabolizata si se acumuleaza in afara celulei nervoase, este foarte rezistenta la actiunile factorilor fizici si chimici si da nastere la encefalite spongiforme transmisibile. Distrofia mucoasa- afecteaza celulele mucoase caliciforme sau glandele

epiteliale de tip mucos.- productie excesiva de mucus, respectiv mucina care

in combinatie cu apa da mucusul.- suprafata epiteliala apare acoperita cu o masa de

mucus. Factori locali sau generali. Factori locali: frigul – bolile afrigorice, factori chimici ( excesul de amoniac ), paraziti si toxinele lor. Factori generali: inflamatiile mucoaselor. Distrofia epiteliului stratificat de tip cornos = diskeratoza - in stratul bazal celulele sintetizeaza keratina =

citokeratina - in stratul spinos citokeratina sufera un proces de

sulfatare; incepe sinteza unei proteine specifice = filigrina.

- Toate sunt combinate in stratul granular ( unna ), trec in stratul lucidum unde celulele isi inceteaza metabolismul, keratina compresand asupra nucleului

celulei care isi inceteaza activitatea. Celula se umple de keratina. Are loc sinteza unei glicoproteine si a unui glicolipid care se transforma sub forma de lamele in exteriorul celulei si face ca epiteliul sa devina impermeabil la apa = o tulburare a metabolismului proteinelor care sintetizeaza keratina. Ea se manifesta sub 4 forme: hiperkeratoza, parakeratoza, distrofie globuliforma si metaplazia cornoasa.

Hiperkeratoza: este ingrosarea stratului cornos al pielii datorita unei sinteze mai mari de keratohialina. Poate fi congenitala sau dobandita. - congenitala = ihtiaza la vitei si catei. Se manifesta

prin prezenta unor zone fara par acoperite cu placi solzoase.

- dobandita – in situatia in care avem o avitominoza A, in intoxicatii sau carente in acizi grasi esentiali ( la porci foarte frecventa ).

Poate aparea in epiteliul vaginal, cavitatea bucala, esofag, in epiteliul de tip mucos = leucoplazie – placi albicioase. Psoriazis – apare in forme grave de raie. Calozitati – hiperkeratoze localizate pe piele ca urmare a actiunii unor factori mecanici repetati. Apar la nivelul rumenului daca alimentatia este foarte bogata in concentrate si este lipsita de acizi grasi volativi esentiali.

Parakeratoza – o distrofie a stratului cornos cand acesta sufera o ingrosare ca urmare a excesului de keratohialina, apar o productie in exces de keratina si nu se mai sintetizeaza glicolipidul care produce impermeabilizarea epiteliului. Pielea devine ingrosata, umeda, moale, apar cruste. Prezenta la porc si bovine – carente de zinc, sau exces de ioni de calciu si cupru, pe membre si la cap sau un esofag. Distrofia globuliforma – determinata de o deficienta de depolimerizare a keratohianilului. Pe piele apar zone in care celulele cornoase devin tumefiate, se sparg si raman vacuole in masa stratului cornos. La bovine apare si in mucoasa ruminala, provocata de virusul febrei aftoase. Metaplazia cornoasa = o transformare a epiteliului stratificat de tip mucos sau a glandei in epiteliul de tip cornos. Prezenta la pasari, in mucoasa esofagiana, epiteliul stratificat de tip moale se poate transforma sub influenta virusului difterovariolei aviare in epiteliu de tip cornos. La purcei, prin transformare epiteliului pseudostratificat din trahee in epiteliu cornos. Distrofii pigmentare:Hb – compusa dintr-o proteina ( globina ) si un grup prostetic ( 4 molecule H.E.M. ).H.E.M. – contine o molecula de protoporfirina care are in centrul ei o molecula de fier trivalent. - in splina, M.O.H, ficat, o parte din eritocite sufera un proces de liza, care determina eliberarea Hb,

metabolizata in globina, fier si biliverdina. Fierul este stocat intracelular in celulele splenice sub forma de feritina si hemosiderina – contin fier trivalent. Biliverdina – oxidata in ficat in bilirubina si trecuta in celulele macrofage, preluata din nou de celulele hepatice si transformata in precursor ai pigmentilor biliari. Are implicatii in procesul patologic de acumulare extracelulara a diferitelor segmente, de transformare a Hb. Aceasta acumulare duce la blocarea treptata de metabolizare a Hb sau poate sa conduca la eliberarea in exces a Hb. Distrofia hemoglobinica determinata de hemoliza in cazul anemiei infectioase a calului, leptospirozei, babeziozei, sau intoxicatiilor cu cupru . Nu poate fi metabolizata – se elimina prin urina; aparitia Hb in urina = hemoglobinurie. Celulele din tubii contorti sufera un proces de necrobioza, isi inceteaza metabolismul, se desprind si formeaza tubi cilindrici prezenti in urina. Rinichiul capata o culoare bruna cenusie, zona corticala ramane bruna. Distrofia de mioglobina: - mioglobina transporta oxigenul in tesutul muscular.

In cadrul hianilozei fibrei musculare, aspect patologic intalnit in hianiloza Zenker, mai ales la cal, din circulatie ajunge in rinichi si se produce o brunificare a rinichiului si desprinderea celulelor renale sub forma de cilindri cu eliminarea de cromoproteina prin urina .

Edemul celebral Bariera hematoencefalica – un spatiu prin care se infiltreaza lichidul compus din membrana bazala celulara nevrotica ( citoplasma si nuclei ). Cand in spatiul barierei se acumuleaza lichid interstitial ( apa, proteine, toxine ) rezulta edem. Lichidul acumulat distruge relatie dintre nevroglie si neuron si compreseaza asupra neuronilor determinand incetarea activitatii metabolismului. Edem cerebal – vasogenic sau citotoxic- Vasogenic – determinat de o permeabilizare foarte

mare a peretelui capilalelor, ca urmare a unui proces distrofic a fibrelor elastice ( elastoza ) sau ca urmare a acumularii de hialin ( distrofie protidica ) in peretele intra sau extracapilar. Aceste modificari pot fi determinate si de procese tumorale sau de hemoragii cerebrale.

- Citotoxic – determina o acumulare de apa in neuron, ca urmare a tulburarii metabolismului normal, respectiv modificare sintezei A.T.P-ului care este folosit pt. pompele ionice. In felul acesta sodiul ramane in celula si permite deschiderea porilor de apa – hipertrofierea celulei si distrugerea ei. Acelasi proces se realizeaza si la nivelul nevrogliei. Se produce o explozie a celulei nevroglice.Factorii care declanseaza urmatoarele citotoxine: toxici ( toxine date de bacterii care nu se elimina din celule );

biomecanici ( rupturi vasculare ); osmotici ( excesul de ioni de Na intracelular ). La nivel celular se constata modificari ale potentialului de membrana, dezechilibre in transportul ionilor si alterarea plasmalemei neuronilor. In cazul unor factori nervosi apare o acumulare de noradrenalina care declanseaza un mecanism de permeabilitate crescuta pt. apa. Consecintele edemului cerebral constituie necroza neuronului. Necroza este determinata de hipoxie si anaxie ca urmare a lipsei de oxigenare a celulei, sau compresia pe care o exercita lichidul extracelular asupra celulelor. In neuron se constata o dispersie a R.E.R , degradarea poliribozomilor, hipertrofia mitocrondiilor si ruperea crestelor mitocondriale, se rup membranele lizozomale, continutul lizozomilor se varsa in celula. Ca urmare a acumulari apei in celula se exercita o presiune asupra membranei neuronilor rezultand ruperea membranelor. Distrofiile pigmentare sunt date atat de pigmenti de origine endogena cat si de pigmenti de origine exogena. De origine endogena – hemoglobinici si anhemoglobinici. Hemoglobinic – porfirinele, pigmentii biliari, hemosiderina. Distrofia hemosiderinica – hemosideroza localizata sau generalizata – consta in acumularea in

exces la nivelul macrofagelor a hemosiderinei. Macrofagele fagociteaza pigmentii de hemosiderina si se depun in tesuturi, splina, pulmoni, ficat. Celulele care au fagocitat hemosiderina = siderocite. Hemosiderina rezulta dintr-un proces de distrugere a hematiilor. Ca urmare a unei hemoragii, fie in urma stazei prelungite in diverse organe care poate sa fie o interpatie ( boala provocata in urma administrari prelungite a substantelor medicamentoase care au un continut ridicat de fier ) – sistemul imunitar este blocat. Poate fi localizata la nivelul tesutului conjunctiv sau diverse organe. La nivelul organelor a fost constatata in plamani, ficat, splina, linfonoduli mediastinali se formeaza scleroza conjunctiva la nivelul organelor respective, tesutul conjunctiv invadeaza zona unde va produce infiltrarea de hemosiderina si inlocuieste tesutul parenchimantos. Forma generalizata poate fi intalnita la nivelul epitaliilor, in diverse organe sau in circulatia sangvina, cand macrofagele incarcate cu hemosiderina, patrunde in vase si devin circulante – in boli de anemie virala, toxine – produc hemoliza la nivel M.O.H. In aceasta faza generalizata, in ficat se acumuleaza nu numai in celulele Kuppfer dar si in hepatocite, ficatul devine verde inchis – brun. In rinichi nefrocitele fagociteaza hemosiderina dupa care isi inceteaza activitatea. Porfirina – proteina Hb

Porfiria – o acumulare in exces a porfirinelor in tesut. Cauze: - enzimatice ( absenta anumitor enzime rezultand

enzimopatie )- excesul exogen de porfirine vegetale- ereditare - hepatica ( dobandita ) Ereditare la bovine, porc si pisica. La taurine este ereditar datorita unor autozomi care au o celula dominanta prin care se stimuleaza productia de protoporfirine ( precursori ) – o sinteza crescuta de porfirine de tip 1 si 3. De tip 3, se elimina prin urina si da o culoare bruna a urinei, care dupa ce se expune la lumina isi schimba culoarea in rosu. La purcei cea de tip 1 se depune in tesutul osos si in smaltul dintilor. Dantura capata o culoare roz. Hepatica – determinata de intoxicati cu plumb, tetraclorura de carbon, diverse intoxicati asupra celulei hepatice; in aceasta situatie sunt afectate enzimele care ajuta la sinteza porfirinelor 1,2 si 3. De regula se produce o insuficienta hepatica, asocitata cu icter. In cazul acumulari porfirinelor in exces din plante – fotodermatrite – boli grave ale pieli, determinate de acumulari de porfirine, apar in momentul in care animalele sunt expuse la radiatii cu ultraviolete. Fotodermatritele sunt inrosiri localizate ale pielii, pot capata forme grave pana la necroza.

Pigmentii biliari – sunt substante rezultate in urma metabolizarii H.E.M. la nivelul celulei hepatice. H.E.M. este transformat in biliverdina, metabolizata in bilirubina – plasma. La nivelul celulei hepatice, bilirubina cupleaza acidul glucuronic – bilirubina tip 2 dirijata catre polul biliar al celulei hepatice si eliminata in bila. Apoi in intestin, bilirubina este transformata in urobilina si urobilogen si eliminata cu fecalele carora le da culoarea maronie, asigura un mediu aseptic pt. bacteriile intestinale. In intestin sunt partial absorbite si este eliminata prin rinichi – culoarea urinei.O parte din urobilina care nu este absorbita este recirculata in celula hepatica si procesul se reia. Icterul – este o boala care apare ca urmare a acumularii de pigmenti biliari in plasma sanguina si care produce o impregnare a tesutului.- staza – canalele biliare fie la nivelul canaliculelor

biliare hepatice fie la nivelul celulelor din spatiile portobiliare, fie la nivelul canalelor hepatice, se produce o staza determinata de acumularea unor calculi biliari, fie de aparitia unor tumori; in cazul unor parazitoze ( fascioloza ).

Bila compreseaza asupra jonctiunilor de tip ocludens.- hemolitic – in celula hepatica se produce o

hipersinteza de bilirubina ( glucoureaza ) care nu este solubila nu se elimina prin urina, ea se acumuleaza in tesut. Se intalneste in leptospiroze,

anemie infectioasa, intoxicati cu nitriti si chelati, cupru, saponine.

- Hepatotoxic ( parenchimantos ) – celula hepatica este afectata, nu mai transporta bilirubina, se depune in tesut; afectarea celulei hepatice este o consecinta a leziuni celulelor in cazul hepatiilor.

In staza, fecalele apar decolorate, au un miros ihoros ca urmare a lipsei de pigment biliar in intestine, la caine fecalele au un aspect grasos , frecvent apar diateze hemoragice. In hemolitic – hemoglobinuria, se elimina prin urina Hb, culoarea urinei este bruna, rosu inchis. La nivelul celulelor hepatice, celulele Kuppfer sunt tumefiate. In hepatotoxic – numai la necropsie, urina este bruna , corticala renala apare colorata in galben, ficatul prezinta modificari distrofice. Pigmenti anhemoglobinici – melanina, coloizi Melanoza- celulele melanice se raspandesc din santul neural si

se fixeaza la nivelul epidermei unde sintetizeaza pigmentul de melanina.

Hiperproductia – hipermelanoza maculata – la rumegatoare tinere, in ficat, in pulmon, miocard si rinichi. Pot constituii puncte de plecare pt. tumori ale celulelor melanocite ( melanoame – tumori benigne ) sau sarcoame ( tumori maligne ).

Hipermelanoza – albinism, vitiligo, canitie, leucodermie. Albinismul poate fi ereditar, care determina absenta totala si permanenta a enzimelor care sunt implicate in sinteza de melanina. La iepuri are caracter de rasa. Leucodermia – dobandita – aparitia unor zone de depigmentare ca urmare a formarii de cicatrici, se distrug melanocitele pe anumite zone ( arsuri, cicatrici chirurgicale, iradiati ). La cabaline se manifesta prin aparitia unor zone de depigmentare la nivelul perineului. Vitiligo – hipermelanoza locala – depigmentare zonala ca urmare a unui proces neuroendocrin apare in cazul unor carente nutritionale de Cu. Canitia ( incaruntirea ) poate aparea in urma reducerii cantitatii de melanina la nivelul celulelor sau prin impiedicarea transportului pigmentilor melanici catre celulele conjunctive pigmentare. Pigmenti exogeni – antracoza determinata de o acumulare de particule de carbune in celula si tesuturi, in plamani si ganglioni mediastinali – apare fie la animalele care se gasesc in jurul fabricilor de fum fie in jurul minelor. Cancer – boala genetica – 1914 – Bouferi. O deviere a metabolismului celular stabilizata genetic, inmultirea anarhica a celulelor care duce la aparitia unor clone celulare care pot transmite genetic acest caracter.

Toate tipurile de celule din organism pot suferii acest model de deviere ale metabolismului celulelor stabilizate genetic ( epitelii: de acoperire sau glandulare; celule conjunctive, musculare sau nervoase ). Exista 4 tipuri de gene care conditioneaza si controleaza initierea cancerului.1. Protooncogen – prezent in toate celulele

organismelor vii in mod normal ( r, myc ), depinde de anumiti factori interni sau externi care stimuleaza dezvoltarea sau activarea protouncogenelor pt. a incepe procesul canceros.

2. Gene subpresoare ( antiancogene ) – inhiba si tin sub control protouncogene. In momentul in care antiancogenele sunt afectate ( dispar ), exista posibilitatea dezvoltarii protouncogenelor.

3. Genele aparatului de replicare semiconservativa – codifica sinteza helicazelor ( enzime care au rolul de a desface moleculele de A.D.N. in vederea replicarii semiconservative.

4. Genele senescentei – dirijeaza apoptoza – introduc informatii despre alterarea cantitativa si calitativa a genelor, avand ca rezultat multiplicarea anarhica. Pot introduce informati aduse de virusuri A.D.N. sau A.R.N. ancogene, ca urmare se realizeaza sinteza proteinelor impuse de codul genetic al virusurilor respective – multiplicarea anarhica. Exista virusuri A.D.N. ( au nucleocapsida de A.R.N. ) si virusuri A.R.N. – leutivirusuri.

u.1. Calea de semnalizare de la suprafata celulei prin

intermediul receptorilor – se fixeaza anumite molecule care declanseaza modificari ale metabolismelor celulelor care sunt diferite de forma obisnuita a celulei.

2. Calea alterarii jonctiunilor de conectare ( G.A.P. ).3. Calea de alterare a mecanismelor de aparare

celulara.4. Modificarile unor procese metabolice celulare –

proliferarea, diferentierea si apoptoza.Definitia actuala a celulei canceroase – celulele care si-au pierdut capacitatea de a raspunde si transmite semnale moleculare transformandu-le in raspunsuri imunologice coordonate de organism.Factorii care conditioneaza procesele canceroase: endogeni si exogeni. Factorii exogeni – factori de mediu - cancere profesionale – 4% din patologia canceroasa,

prezenta la cosari, in uzinele de coloranti cu anilina, industria colorantilor de vinil, lacuri si vopsele.

- Cancere iatrogene – 1% in urma unor tratamente imunosubpresoare ( antitumorale si hormoni )

Factori de risc – regimul alimentar si stilul de viata. Etiologia cancerului. Factori fizici: - radiati ultraviolete cu frecventa intre 200-250 nm ( lampile ultraviolete ).- radiatile cu frecventa 250-350 ( radiatiile ultraviolete

solare ).

- Radiati ionizante de tip gama ( radioactive ) Factori chimici – stilul de viata.

- conjunctura technologica si naturala- declansarea proceselor canceroase este o perioada

mai indelungata ( 6-50 de ani ). Exemplu: carbunele 9-25 ani, benzen 6-14 ani, clorura de vinil 20-30 de ani. Stilul de viata ( alimentatie si alcool ) determina cancerul hepatic. Factori biologici – virusuri prezente la oameni si animale, produse de virusuri cu genom A.D.N. si A.R.N. A.D.N. – ancovirusuri – contin o gena ancogena care declanseaza rapid aparitia patogenelor in celulele neurale.A.R.N. – leutovirusuri care produc in timp procese ancogene pt. ca au nevoie de o enzima pt. a se integra in molecula de A.D.N. a celulei – retrovirusuri – leucoze aviare, HIV.A.D.N. – SV40, papiloame, hepatita B si C, Epstein Barr. Etapele oncogenezei: - initierea prin molecule receptori celulare ( cateva ore

sau zile, la nivel molecular ).- promotia, cand informatia trece de la nivel biochimic

si ajunge la nivel celular ( cateva zile pana la saptamani ).

- pregenia – la nivel histologic

- Tumora – maligna sau benigna, vizibila morfologic macroscopic.

Initierea – are loc o legare directa sau indirecta a A.D.N. celular de cateva gene ancogene, poate fi permanenta si este transmisibila la nivelul genomului, poate fi a unei singure gene sau poate sa cuprinda mai multe gene si conduce la alterarea directa sau indirecta a celulei. Se poate observa genetic prin translocare cromozomiala. Stadiul de initiere poate sa dureze timp diferit, daca nu apar factori declansatori, celulele canceroase nu pot fi depistate imunologic si nu pot fi atacate de limfocitele NK pt. a fi distruse. Promotia – inlantuire de activitate produsa sub actiunea unui factor ancogen complet, de regula un organ promotor. Celulele initiate incep procesul de multiplicare si pot fi evidentiate histologic. Exista o faza precoce si una tardiva. Faza precoce: realizeaza o accelerare a activitatii. Faza tardiva: apare expansiunea clonala a celulelor canceorase. Pot aparea unele care sa duca la identificarea celulelor neoplazice. Modificari biochimice – cresterea activatorului de plasmogen si a sintezei de prostaglandina. Conversia – creste rata de proliferare a celulelor, scade rata apoptozei si apar subpopulatii de celule neoplazice ca o crestere a functiei proliferatoare a celulelor clone tumorale. Apar marcheri pe suprafata

celulelor – permit identificarea celulelor tumorale din punct de vedere imunologic si stocarea lor de catre NK, K, LAC.- Poate fi mentinut in limite normale Hiperplazia – dezvoltarea controlata genetic a celulelor unui anumit tesut ( fiziologica sau patologica ). In limite fiziologice – regenerarea anumitor tesuturi – epiteliul bazal ( plagi chirurgicale ) sau formarea tesutului de granulatie ( tesut conjunctiv ). Hipetrofice – cresterea in volum a celulei. Patologica – distrofii granulare Metaplazia – inlocuirea unui tip de celule diferentiate cu alt tip de tesut. Displazia – pierderea aranjamentului normal al celulelor in structura unui tesut. Anaplazia – pierderea diferentierii celulare. Modificari neoplazice: benigne si maligne. Benigne: primesc sufixul om – epitaliom, carcinom. Tumorile benigne sunt delimitate de tesut conjunctiv ( incapsulate ) nu sunt invazive, celulele tumorale sunt bine diferentiate, nu metastazeaza, au o crestere lenta. Tumorile maligne – neincapsulate, au mare putere de invazie, celuele sunt bine diferentiate sau nediferentiate. Anaplazia predomina, metastazeaza local sau la distanta, sufera un proces de crestere rapida si recidiveaza.

Tumori: epiteliale de origine mezenchimala, embrionare ( blastoame ) si nervoase sau neurale.Tumori epiteliale benigne: papilom, polipi, adenom. Papilomul – tumora benigna a epiteliului pavimentos stratificat care consta in inmultirea anarhica a celulelor epiteliale stratificate. Ele pot fi localizate pe piele, cavitatea bucala, prestomac, faringe, vagin, vulva, penis, cai urinare, anus, canale galactofore. Pot fi unice ( papilom ), multiple ( papilomatoze ). Polipul – tumora epiteliului simplu cilindric, prismatic sau cubic. Pot fi adenoizi daca contin in structura lor elemente glandulare sau papilare, daca contin elemente papilare. Adenomul – tumora a epiteliului glandular endocrin sau exocrin si a conductelor glandulare. Adenoamele pot fi compacte, tubulare, chistice, papiliforme si fibroadenoame. Adenomul compact este un nodul bine delimitat, apare in masa unei glande ( tiroida, ficat ) rezulta in urma inmultirii celulelor epiteliale, glandulare. In functie de tipul de celula epiteliala poate avea repercursiuni asupra metabolismului. Exemplu: in hipofiza. Tumora compacta determina la nivelul corticosuprarenalei o crestere a celulelor secretorii avand implicati asupra metabolitilor hidrominerali si glucidelor rezultand boala Cushing. Adenomul tubular: la nivelul glandei Lieberkhun sau a glandei stomacale, are aspect tubular.

Adenomul chistic – apritia unui chist mare plin cu continut si este frecvent in glanda mamara si tiroida, contine lapte si coloid tiroidian. Adenomul papilifer – prezent in glanda mamara la carnivore. Fibroadenomul – contine si tesut conjunctiv ( glanda mamara, prostata ). Tumorile benigne – fibromul, mixomul, condromul, osteonul, lipomul, rabdomiomul, hemangiomul. Fibromul – tumora a tesutului conjunctiv – proliferarea fibroblasterlor si fibrocitelor. Celulele sunt delimitate de o capsula rezultand un nodul dur sau moale; cand este dur predomina fibrele si cand este moale este bine vascularizat. Fibrele se dispun sub forma de vartej. Daca tumora este multicentrica – fibromatoze. Fibroamele sunt prezente in corionul mucoaselor ( corionul ruminal, gingival, mucoasa rectala, vaginala, la iepure se cunoaste agentul etiologic al fibromatozei care este in virus – SHOP, la cervidee este un virus din grupa PAPOVA ). Mixonul – este o tumora de consistenta gelatinoasa data de fibroblastele care secreta G.A.G. in exces. Apare sub forma unei mase fluctuante delimitata de o capsula si prezenta in tesuturi subcutanate ( mixomatoza ). Condromul – tumora data de condroblastele aflate in structura periostului. Cartilagiile au aspect normal, dar distributia este anarhica ( caine si oaie ).

Osteonul – tumora data de osteoblaste, consistenta este dura avand localizare pe tesut compact sau poate fi in tesut osos spongios. Lipomul – tumora benigna a tesutului adipos localizat in derm, mediastin, peritoneu, glanda mamara. Apare sub forma unui nodul de consistenta moale, mobil. Poate fi cu adipocite bine diferentiate si adipocite mai putin diferentiate. Adipocitele sunt despartite de vase. Lipomastoza – lipoame multicentrice. Este frecvent la cal, caine si om. Rabdomiomul – tumora a tesutului muscular striat avand localizarea in cord si limba. Cleiomul – tumora a fibrelor musculare netede intalnita in toate organele care prezinta fibre musculare netede. In aceste tumori tesuturile musculare sunt bine definite si dispuse sub forma de fascicule ( vagin, cardia, rumen, bronhii ). Hemangiomul – tumora benigna aflata pe traiectul vaselor de sange, apar subcutanat, mucoasa bucala si splina. Forme: capilar si cavernos. Celulele capilare sunt prezente in organe bogat vascularizate in care capilarele au sange. Celulele capilare devin cubice si se ectiozeaza. Celulele cavernoase au spatii lacunare intercomunicante. Tumori benigne care fac trecerea catre cele maligne ( au origine mezenchimala ).

Tumori in spatiul tesutului conjunctiv. Tumori in spatiul tesutului hematopoetic. Mastocitomul, hemangiopericitomul. Mastocitomul – tumora benigna poate evolua catre maligna – proliferarea mastocitelor, rezulta ca devin cuboidale si au un nr. mare de granule metacromatice care contin serotonina, heparina si histamina. Sunt frecvente la caini in derm sau organe limfoide, datorita sintezei mastocitoamele localizate in stomac , produc ulcere gastrice sau duodenale.- mastocitomul are celulele bine diferentiate care

evolueaza catre maligne - mastocitomul slab diferentiat- mastocitomul sistemic – localizare in organele

limfoide ( limfonoduli, placi PEYER, splina, uneori in ficat si rinichi ). Cele din ficat si rinichi contin neutrofile, euzinofile si macrofage.

Hemangiopericitomul este determinat de proliferarea pericitelor ( celule rouget ) sunt prezente la caine si metastazeaza in 60% din cazuri. Tumorile din spatiul hematopoetic cuprind totalitatea celulelor care dau nastere sistemului de elemente figurate. Toate sunt maligne, sistemice sau multicentrice. - infiltratii difuze - leucocitoza ( cresterea numerica ) - tumori solide ( sarcoame )

Liniile celulare Linia electroblastica – tumora care determina multiplicarea tipului de celula in circulatie periferica prin aparitia formelor tinere ( blastice ).- eritoblastoza – ( produsa de un virus A.R.N. la pasari

– leucozia ). Linia trombocitara – leucemia megacariocitara. Linia granulocitara – evolueaza acut sau cronic. In faza cronica – leucemie mieloida si poate fi cu celule euzinofile si bazofile. Este intalnita la caine si om. Leucemia acuta evolueaza prin multiplicarea mieloblastelor si patrunderea in circulatie periferica. Celulele mieloblaste patrund in organe ( ficati, splina, limfonoduli, maduva osoasa ). Mieloblastele se inmultesc in organe si determina aparitia de sarcoame ( tumora maligna solida ). Este foarte grava, la pasari produsa de un virus A.R.N. care face parte din grupa leucozelor. Leucemia cu celule STEM ( de origine ) – sunt celule precursoare ( reticuloendotelocite ) – leucemia reticuloendotelioza, acestea in procesul de proliferare produc reticulina, este prezenta in maduva osoasa, ficat, splina, limfonoduli ( la nurca , originea virala a acestui cancer – boala reticuloendotelioza ). Bolile maligne monocitare si limfoide – se numesc limfoame maligne cu sau fara prezenta in sange cu localizare in splina, ficat si alte organe. Toate aceste tipuri dau nastere la sarcoame si afecteaza sau nu maduva osoasa.

Limfomul limfocitar – proliferare de limfoblaste in organele limfopoetice, atunci cand apar in sangele periferic determina limfocitoza. Localizarea in splina, ovar, spatiul Kiernann, miocard, stomac, piele. Cand se formeaza sarcoame = limfosarcom ( leucoza bovina, leucoza virala, boala Marek ). Limfomul histiocitar determinat de celulele mezenchimale care sunt multipotente – poate merge catre linia conjunctiva histocitara ( produc sarcoame – limfonoduli, in splina, ficat, cai urinare, piele ). Celulele sunt polimorfe – prezenta foarte bogata a fibrelor de reticulina, fara sa creasca numarul de limfocite sau de monocite in sange. Limfomul plasmocitar – mielom multiplu, dat de proliferarea limfocitelor B – se transforma in plasmocite ( evolueaza in maduva osoasa ) localizarea locala sau difuza ) – depistate prin cresterea imunoglobulinelor, oasele sufera o rarefiere osoasa. Limfomul Hodgkin – prezent la om in ficat, splina, piele. Caracteristic este aparitia unor celule gigant READ – STENBERG, prezenta lor stabileste aparitia limfomului Hodgkin. Poate imbraca forma predominant histiocitara. Limfomul benign – splina – hiperplazia nodulara – proliferare a sistemului PALS. La acest tip lipsesc metastazele.