PERSONALITATEA ÎN ORGANIZAŢIE

Adrian Roşan

Personalitatea

Termenul de ‘personalitate’ combină un set de caracteristici fizice şi psihice, care reflectă modul în care o persoană arată, gândeşte, acţionează şi simte.

Personalitatea este o caracteristică individuală importantă pe care managerii ar trebui să o înţeleagă şi să o ia în considerare.

O înţelegere a personalităţii umane contribuie la o înţelegere a comportamentului organizaţional, în cadrul căruia ne aşteptăm la o relaţie predictibilă între tipul de personalitate al individului şi tendinţa acestuia de a se comporta într-un anumit mod.

Caracter sau educaţie ?

Ce anume determină tipul de personalitate?

Este personalitatea determinată genetic sau se formează prin experienţă?

Unii spun , de exemplu, ‘Se poartă exact ca şi mama ei’, iar alţii pot afirma că ‘El are un asemenea comportament pentru că aşa a fost crescut.’

Aceste două argumente ilustrează controversa caracter / educaţie ( nature / nurture controversy).

 

Trăsăturile de personalitate şi clasificarea lor

Dimensiunile personalităţii conform teoriei ’Big five’:

Extroversiunea – sociabil, asertiv Amabilitatea – cooperant,demn de încredere Conştiinciozitate – responsabil, persistent,

pe care te poţi baza Stabilitatea emoţională – sigur, relaxat Deschidere spre experienţe noi – creativ,

curios, cu vederi largi.

Autori BIG FIVE Model

Tupes & Cristal Goldberg at the Oregon Research

Institute, Cattell at the University of Illinois Costa and McCrae at the National

Institutes of Health.

Trăsăturile de personalitate se referă:

abilităţi sociale, concepţii personale

reglarea emoţională.

1. Abilităţi sociale

Reprezintă acele trăsături care reflectă modul în care o persoană acţionează în diverse contexte sociale.

De exemplu, una din măsurile care reprezintă abilităţile sociale este stilul rezolvării de probleme (problem solving style), care reflectă modul în care se adună şi evaluează informaţia pentru a rezolva o problemă sau a lua o decizie.

 

1b. Adunarea informaţiilor

implică preluarea şi organizarea datelor. Stilurile de adunare a informaţiei variază de la senzitiv la

intuitiv. Indivizii care preferă stilul senzitiv preferă rutina şi ordinea şi pun accentul pe definirea clară adetaliilor în strângerea de informaţii; preferă să lucreze cu informaţii concrete decât cu probabilităţi.

Contrar acestora, indivizii care preferă stilul intuitiv preferă o imagine de ansamblu a problemei care trebuie

rezolvată. nu agrează rutina, preferă noutatea preferă căutarea de soluţii şi posibilităţi în locul faptelor

concrete.

1a.Evaluarea informaţiei

implică raţionamentul cu privire la modul în care lucrezi cu informaţia adunată.

Stilurile de evaluare a informaţiei variază de la punerea accentului pe emoţii până la importanţa gândirii logice.

Cei care preferă primul stil se orientează spre conformism şi încearcă să se adapteze la mediul lor social.

De asemenea, fac tot posibilul să evite problemele care pot duce la neînţelegeri.

Indivizii care preferă gândirea logică folosesc raţionamente pentru a se ocupa de o problemă şi pentru a-şi controla emoţiile.

Patru tipuri de stiluri de rezolvare de probleme

senzitiv-emoţional (sensation-feeling);

intuitiv-emoţional ( intuitive-feeling);

senzitiv-logic/raţional (sensation-thinking);

intuitiv-logic/raţional (intuitive-thinking).

2.Concepţiile personale

Reprezintă modul în care indivizii tind să gândească despre mediul lor fizic şi social.

Sunt surprinse,de asemenea , credinţele lor majore şi orientarea personală cu privire modul de rezolvare a unei anumite serii de probleme/dificultăţi.

2a.Locus of control

Locus de control – măsura în care o persoană se simte capabilă de a-şi controla propria viaţă se relaţionează cu orientarea internă/externă a persoanei şi se măsoară cu ajutorul instrumentului pentru evaluarea locusului de control.( Rotter).

Oamenii au propriile concepţii despre controlul lor asupra evenimentelor care se petrec şi anume: unele persoane consideră că exercită singuri control asupra evenimentelor din viaţa lor (orientare internă),

iar alţii cred că forţe externe, precum mediul lor fizic şi social sunt cele care controlează evenimentele care apar la un moment dat în viaţa lor (orientare externă).

Locus of control

În general, persoanele cu locus de control extern sunt mai extrovertite în relaţiile lor interpersonale şi mai orientate spre lumea din jurul lor.

Persoanele cu locus de control intern tind să fie mai introvertite şi orientate spre propriile idei şi emoţii. Aceştia au performanţe profesionale mai mari la sarcini care necesită procesarea complexă a informaţiei, precum şi preluarea iniţiativei.

Managerilor, dar nu numai, le sunt necesare aceste calităţi/aptitudini.

2b.Autoritarism/ Dogmatism Autoritarism – tendinţa unei persoane de a

adera în mod rigid la anumite valori convenţionale şi de a se supune unei autorităţi recunoscute.

Dogmatism – lumea este văzută ca nesigură şi ameninţătoare, iar autoritatea ca absolută.

Superiorii care posedă acest tip de trăsături de tip dogmatic tind să rigizi şi necomunicativi. Subordonaţii cu acest tip de trăsături doresc să li se impună anumite lucruri, dar care să fie sigure, certe.

2c.Machiavelism

O personalitate de tip machiavellic se caracterizează prin : capacitatea de a minţi şi înşela pentru atingerea unui scop personal, abilitate crescută de influenţare şi manipulare a celorlalţi, focalizarea pe propriile opinii şi păreri, neloialitatea.

Scalele de evaluare a unor astfel de trăsături de personalitate conduc la obţinerea de scoruri mai mici sau mai mari , unde un scor mare reprezintă:

tendinţa de a prelua controlul şi de a exploata mediul mai slab structurat, dar vor avea o performanţă mai slab atunci când sunt confruntaţi cu un mediu foarte bine structurat,

iar un scor mic reprezintă tendinţa de a accepta impunerea controlului de către ceilalţi atunci când se confruntă cu un mediu slab structurat , precum şi depunerea unui efort considerabil de a fi foarte bun atunci câns sunt confruntaţi cu un mediu foarte bine structurat.

2d. Automonitorizarea

O trăsătură importantă pe care trebuie să o aibă un manager este automonitorizarea.

Automonitorizare – abilitatea unei persoane de a-şi adapta comportamentul în funcţie de factorii situaţionali de mediu.

Persoanele care prezintă un nivel ridicat de automonitorizare tind să aibă comportamente diferite în situaţii diferite.

Pe de altă parte, cei cu o slabă automonitorizare, nu sunt capabili să-şi disimuleze comportamentele (what you see it’s what you get).

Primii prezintă abilitatea de a-şi modela comportamentul de leadership în funcţie de experienţa mai mare sau mai mică pe care o au subordonaţii săi.

3.Reglarea emoţională

Reglare emoţională – măsura în care individul experenţiază distres emoţional sau acţionează într-un mod inacceptabil.

În comportamentul organizaţional, distingem două tipuri de orientări:

Orientarea de tip A : indivizii care se caracterizeaza prin nerăbdare, inclinaţie doar spre realizări şi perfecţionism, care lucrează într-un ritm alert şi tind să facă lucruri neaşteptate, să fie iritaţi sau agresivi, ceea ce indică un comportament ’obsesiv’, o trăsătură des întâlnită la manageri, dar care nu e neapărat dezirabilă. Atunci când acest tip de comportament este dus la extrem, aceştia pot deveni mai atenţi la detalii şi mai puţin la rezultate, devin mai rezistenţi la schimbare, exercită un control mai mare asupra subordonaţilor şi pot întâmpina dificultăţi în relaţiile interpersonale, putându-se ajunge la ameninţări sau violenţă fizică.

Orientarea de tip B : indivizii care se sunt mai delăsători şi mai puţin competitivi în situaţiile de zi cu zi, care sunt mai răbdători în relaţiile lor cu colegii de lucru sau cu subordonaţii.

Respectă oarecum ora de întâlnire 12345678 Nu întârzie niciodată

Non-competitiv 12345678 Foarte competitiv

Nu se grăbeşte niciodată 12345678 Se grăbeşte întotdeauna

Face doar un singur lucru odată 12345678 Face toate lucrurile deodată

Un ritm mediu de lucru 12345678 Un ritm alert de lucru

Îşi exprimă sentimentele deschis 12345678 Nu-şi arată sentimentele

Multe interese şi în afara serviciului 12345678 Puţine interese în afara serviciului

Adunaţi toate punctele obţinute şi apoi înmultiţi totalul cu 3, pentru a obţine un scor final.

  Scor final Orientare A / B Sub 90 B 90 – 99 B + 100 – 105 A- 106 – 119 A 120 sau mai mult A+

Valorile personale

preferinţe pronunţate cu privire la alegerea celui mai potrivit curs de acţiune într-o anumită circumstanţă;

reflectă raţionamentul persoanei cu privire la ce e considerat ’bine’ şi ’rău’.

Valorile personale

Psihologul Milton Rokeach a dezvoltat un set de valori clasificat în două mari categorii. Astfel, valorile finale (terminal values) reflectă preferinţele unei persoane cu privire la scopurile pe care doreşte să le atingă de-a lungul vieţii.

Valorile instrumentale (instrumental values) reprezintă modalitatea prin care persoană doreşte să-şi atingă scopurile finale.

Rokeach împarte aceste valori în 18 valori finale şi 18 valori instrumentale.

O altă clasificare a valorilor umane este aceea a psihologului Gordon Allport, care le împare în 6 categorii:

teoretice – interes pentru descoperirea adevărului cu ajutorul gândirii sistematice şi raţionamentului.

economice – interes pentru compentenţă şi pragmatism, incluzând şi dorinţa de bogăţie.

estetice - interes pentru frumuseţe, formă şi armonie artistică.

sociale - interes pentru oameni şi relaţia umană.

politice – interes pentru putere şi influenţarea masei de oameni.

religioase – interes pentru unitate.

Valori personale

Un aspect demn de luat în considerare este acela că aceste valori diferă în importanţă în cadrul grupurilor.

O a treia clasificare, dezvoltată de Maglino, împarte valorile personale în :

a. realizări b. ajutor şi interes pentru oameni c. integritate d. corectitudine

Valori personale-studiu american consideraţie pentru competenţă şi

realizări; respect şi demnitate; alegere personală şi libertate; implicare; mândria pentru munca depusă; calitatea modului de viaţă; securitatea financiară; dezvoltare personală; sănătate şi starea de bine.

Atitudine – predispoziţia de a răspunde într-un mod pozitiv sau negativ unei persoane sau unei situaţii din mediu.

Termenul de ’disonanţă cognitivă’ descrie o stare de contradicţie între atitudinile unei persoane şi comportamentul acesteia. De exemplu, să spunem că ai o atitudine pozitivă asupra reciclatului, dar tu nu reciclezi.

Această discrepanţă conduce la discomfort şi la o dorinţă puternică de a elimina această stare prin:

schimbarea atitudinii care stă în spatele ei schimbarea comportamentului viitor găsirea de noi explicaţii sau raţionalizări pentru

existenţa acelei discrepanţe.Doi factori care influenţează alegerea unei variante de

mai sus sunt : gradul de control pe care persoana crede că îl are asupra situaţiei respective şi raportul costuri-beneficii pentru fiecare din cele trei variante.