Politica Monetara in Romania

POLITICA MONETARA IN ROMANIA

Dumitru Andreea IoanaDragomirescu Sorina MirelaGrupa 973, seria A, anul 2, master EIAE

Noţiuni introductive despre Politica monetară

Politica monetară reprezintă un ansamblu de acțiuni prin care autoritățile monetare

(banca centrală, trezoreria etc.) influențează asupra cantității de monedă în circulație, nivelul

ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar și alți indicatori economico-monetari în vederea

realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activității economice,

ocupare a forței de muncă, stabilitate a prețurilor).

Pe parcursul mai multor secole promovarea politicii monetare se reducea la luarea

deciziilor de batere a monedei metalice și de emitere a banilor de hârtie. Crearea primelor bănci

centrale (bănci cu drept de emisie monetară) a fost influențată de ideea menținerii parității

bancnotelor în raport cu metalul prețios și în raport cu bancnotele altor state.

Respectiv, obiectivul politicii monetare a fost menținerea etalonului aur.

Importanţa politicii monetare rezultă din obiectivul fundamental al acesteia,respectiv

stabilitatea preţurilor,la care se adaugă limitarea inflaţiei şi menţinerea valorii interne si externe a

monedei.

Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine Bancii Centrale,care deţine monopolul in

formularea şi transpunerea in practică a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preţurilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, în

acelaşi timp, reprezintă un obiectiv central al politicii economice, alături de creşterea economică

durabilă, ocuparea deplină a forţei de muncă, sustenabilitatea balanţei de plaţi. Pentru atingerea

acestor obiective, la nivelul fiecarei ţări, sunt identificate instrumentele care să conducă la cele

mai bune rezultate, dintre care cele mai însemnate sunt: politica fiscală, politica veniturilor,

politica monetară, politica valutară si politica comercială .

Politica monetară contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele specifice

care constau in urmatoarele:

a) cresterea masei monetare pana la un nivel optim;

b) menţinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzător;

1



c) practicarea unui nivel optim al ratei de schimb;

d) alocarea optimă a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) în cadrul economiei;

a) Cresterea masei monetare pana la un nivel optim se concretizează in determinarea de

către autoritatea monetară a unui nivel de creştere a masei monetare, cat mai apropiat de rata de

crestere reala a economiei. Astfel,în anii ’70, în ţările dezvoltate, obiectivele formulate au vizat

dinamica agregatelor monetare,însă regulile au demonstrat că este dificil şi limitat un control al

masei monetare, atunci cand economiile ţărilor respective participă puternic la relaţiile

comerciale şi financiare internaţionale.

b) Rata dobanzii si nivelul optim al acesteia a fost considerata ca obiectiv fundamental al

politicii monetare pana in anii ’70, situandu-se in centrul analizelor lui Keynes , care evidenţiază

că banca centrala poate echilibra piaţa monetară prin utilizarea unui nivel de echilibru al ratei de

dobandă. În prezent, rata de dobandă prezintă un rol important în cadrul politicii monetare, prin

aceea că permite menţinerea unui anumit nivel al cursului de schimb şi influenţează investiţiile

agenţilor economici .

c) Menţinerea unui anumit nivel al cursului de schimb constituie un obiectiv al politicii

monetare, prin aceea că antrenează echilibre sau dezechilibre ale balanţei de plaţi în funcţie de

aprecierea sau deprecierea monedei naţionale.

Daca nivelul cursului este supraevaluat pentru moneda naţionala, rezultă un consum de rezerve

valutare, în timp ce un curs depreciat ar putea antrena creşterea exporturilor şi majorarea

disponibilitaţilor în valută .

d) Alocarea optimă a resurselor financiare, la nivelul unei ţări, constă în selectarea

creditelor în funcţie de nivelul rentabilităţilor posibile de obţinut. Un asemenea obiectiv

antrenează efecte negative, precum şi diminuarea concurenţei între agenţii economici şi

2



diminuarea reacţiei acestora la evoluţia ratei de dobandă. Din acest motiv se remarcă, in prezent,

o limitare a utilizării acestui obiectiv al politicii monetare .

Instrumentele politicii monetare

Pentru indeplinirea obiectivelor de politică monetară pot fi utilizate instrumente directe şi

indirecte, între care este posibilă stabilirea urmatoarei distincţii:

- instrumentele indirecte sunt utilizate de către Banca Centrala în relaţiile cu celelalte

bănci şi cu agenţii nefinanciari. La modul tradiţional, această categorie include instrumente care

permit controlul asupra costului şi asupra cantităţii de monedă centrală;

- instrumentele directe sunt reprezentate de măsurile care îi afectează, în mod direct, pe

utilizatorii si deţinătorii de monedă, inclusive pe instituţiile financiare.

Dinte acestea prezintă importanţă: incadrarea creditului, fixarea administrativă a unor rate ale

dobanzii şi controlul asupra ratei de schimb.

Din distincţia prezentată, rezultă că instrumentele indirecte corespund acţiunilor asupra

pieţei, iar cele directe constituie măsuri ale autorităţilor monetare.

In proiectul realizat voi pune accent pe prezentarea instrumentelor indirecte deoarece sunt

principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le are la dispoziţie.

Conform reglementărilor în vigoare acestea sunt:

rezerva minimă obligatorie;

facilităţile permanente;

operaţiunile de piaţă monetară deschisă.

3



REZERVELE MINIME OBLIGATORII

Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale

instituţiilor de credit, în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a

României.

Sistemul rezervelor minime obligatorii este instituit pentru a asigura o lichiditate minimă

în sistemul bancar, şi constă în obligaţia băncilor , care colectează depozite, de a consemna, în

conturile lor deschise la Banca Centrală, sume stabilite prin aplicarea unei cote procentuale

asupra bazei de calcul, prin acest mecanism urmarindu-se atat un scop monetar precum şi unul

prudenţial.

Scopul principal (cel monetar) constă în limitarea potenţialului de multiplicare a

creditului în cadrul sistemului bancar, iar scopul prudenţial se manifestă prin siguranţa pe care o

conferă publicului faptul că băncile dispun oricand de lichidităţi suficiente, pentru a face faţa

solicitărilor de retragere a depunerilor.

Cu toate acestea, rezervele minime obligatorii nu sunt destinate asigurării solvabilităţii

băncilor comerciale in vremuri de criza, perioade cand nu se poate vorbi de solvabilitate deplină

4



atata timp cat totalul activelor, mobilizate imediat de către bănci, nu este strict egal cu totalul

pasivelor.

În cadrul sistemului bancar se admite o insolvabilitate temporară mai mare decat în alte

sectoare de activitate, iar banca centrală poate interveni pentru a redresa situaţia unor bănci aflate

in pierdere de credibilitate.

Astfel, se poate aprecia că obiectivul de ordin prudenţial, urmărit prin constituirea rezervelor

minime obligatorii, scade în importanţă in favoarea celui de politică monetară.

Rolul sistemului rezervelor minime obligatorii rezidă şi în faptul ca acestea constituie

sursa ce venituri pentru Banca Centrală, contribuie la fluidizarea sistemului de plăţi, reprezintă

sursa de informaţii statistice cu privire la bilanţurile băncilor, contribuie la stabilitatea financiară

acestora.

În general, băncile sunt obligate să menţină rezerve peste nivelul minim, iar aceste rezerve sunt

foarte slab remunerate în comparaţie cu plasarea lor pe piaţa monetară.

Politica normelor rezervelor obligatorii îmbracă mai multe forme:

a) norma rezervelor de casă, care constă în obligativitatea menţinerii unui anumit procent al

rezervelor de casa;

b) norma lichidităţii, care vizează respectarea unui raport corespunzător între numerar,soldul

contului curent al băncii la banca centrală, titluri comerciale şi de stat pe termen scurt

deţinute de către bănci, pe de o parte, şi depozite bancare, pe de altă parte;

c) coeficientul de trezorerie, care constă în obligativitatea deţinerii în rezervă a unei anumite

cantităţi de titluri de valoare emise de stat;

d) norma rezervelor minime obligatorii, care are cea mai mare răspandire şi utilizare şi care

constă în imobilizarea la banca centrală a unui procent din depozitele bancare sau din

volumul creditelor.

Cel mai frecvent argument invocat este că rezervele arată abilitatea autorităţilor monetare

de a controla oferta de monedă, îndeplinindu-şi, asfel, responsabilităţile de menţinere a

stabilităţii monetare. De asemenea, rezervele obligatorii permit determinarea bazei monetare, în

5



funcţie de care se pot realiza predicţii despre lichiditatea bancilor comerciale şi se poate stabiliza

multiplicatorul monetar.

Rolul rezervelor minime obligatorii

Rezervele obligatorii pot spori precizia altor instrumente de politică monetară şi pot regla

nivelul lichidităţilor din economie prin absorbirea sau injectarea acestora.

Efectuarea de modificări în nivelul ratei rezervei în scopul influenţării ofertei de monedă

este considerată o modalitate insuficientă de implementare a politicii monetare. Chiar micile

modificări în nivelul ratei pot antrena ajustări importante în portofoliul băncilor, motiv pentru

care sunt necesare unele avertizări.

Spre deosebire de operaţiunile de open-market, prin care se realizează un schimb de titluri, pretul

acestora ajustandu-se automat pe piaţă, modificările în nivelul ratei rezervei reprezintă un act

unilateral al Băncii Centrale.

Modificările în nivelul rezervelor nu pot compensa imediat fluctuaţiile monetare pe termen scurt,

datorită intervalului de timp necesar constituirii bazei de calcul.

În situaţiile în care se produc modificări frecvente ale ratei rezervei, fără suficientă

avertizare, băncile vor vea o puternică tendinţă de a deţine rezerve excedentare pe care să le

utilizeze ca tampon şi să creeze substitute pentru depozitele care nu intră in baza de calcul a

rezervelor.

O serie de argumente în favoarea rezervelor obligatorii sugerează că acestea pot prezenta

un nivel optim, care depinde de parametrii economiei, dintre care variaţia si elasticitatea ratei de

dobandă este cel mai importanrt nivel care trebuie sa ramană constant pe termen lung.

Importanţa rezervelor provine şi din faptul că, în calitate de componentă a bazei

monetare, acestea contribuie la obţinerea venitului de seigneuriage generat de expansiunea

monetară şi poate produce un venit direct in condiţiile în care banca centrală investeşte în titluri

şi castigă dobanzile aferente acestora.

6



Efectul antrenat de rezervele obligatorii constă şi în reducerea profitului băncilor, dacă acestea

sunt remunerate la un nivel mai scăzut decat costul de oportunitate.

Practica rezervelor obligatorii este extinsă acolo unde guvernul încearca să le utilizeze ca

pe o modalitate de creştere a veniturilor.

Din punct de vedere al politicii fiscale, avantajul rezervelor îl constituie faptul că rata de

impozitare este, in general, neînsemnată. Astfel, rezervele obligatorii pot fi o cale de taxare a

serviciilor financiare si trebuie comparat rolul de instrument fiscal cu cel indeplinit de alte forme

de impozitare din domeniul financiar, comparative din care rezulta superioritatea xcelor din

urma.

Astfel,în timp ce costul rezervelor obligatorii este partajat intre debitori si deponenţi, taxarea

depozitelor reprezintă o impozitare a serviciilor bancare.

În anumite ţări, rezervele obligatorii sunt considerate a fi măsuri prudenţiale adoptate cu

scopul de a menţine lichiditatea sistemului bancar.

Pentru atingerea acestei stari, rezervele trebuie să-şi îndeplinească funcţiile şi să fie corect

fundamentate. Din acest punct de vedere, prezintă importanţă definirea bazei de calcul a

rezervelor, remunerarea şi măsurarea acesteia.

La modul general, rezervele sunt definite în funcţie de depozitele constituite de către

bănci, iar în anumite circumstanţe, diferitele tipuri de depozite trebuie impozitate diferit, ca

urmare a elasticităţilor diferite ale dobanzilor aferente depozitelor.

Principalele caracteristici ale rezervelor minime obligatorii

În sens strict, rezervele obligatorii reprezintă o obligaţie de utilizare a monedei bancii

centrale. În momentul iniţial, al conceperii acestui instrument, obiectivul principal a fost de a

permite băncilor centrale să acţioneze asupra creaţiei monetare, prin influienţarea

7



comportamentului băncilor în materie de credite. Dincolo de acest obiectiv principal, rezervele

obligatorii prezintă importanţă tehnică în trei domenii.

În primul rand, o creştere a ratei rezervei poate servi la compensarea efectelor asupra

lichiditaţii bancare, pe care le exercită intrarea de devize sau credite obţinute direct de

la banca centrală de către trezoreria statului (după cum evidenţiază situaţiile din

Germania, Spania, Portugalia, Franţa).

În al doilea rand, sistemul poate fi utilizat pentru pentru a lupta împotriva speculaţiilor

antrenate de revalorizarea monedei naţionale. O astfel de utilizare a fost utilizată în

Franţa anilor '70, iar în Germania între 1970-1978.

În al treilea rand, menţnerea rezervelor obligatorii permite disocierea într-o anumită

măsură, a costului creditului datorat intervenţiilor băncii centrale pe piaţa monetară şi

permite, de asemenea, să acţioneze asupra cererii de credite.

Dintre efecte, se remarcă faptul că, în toate ţările,rezervele obligatorii antrenează un cost

care afectează cheltuielile de exploatare bancară.

Activitatea practica face sa apara doua tipuri de situaţii:

-în mod frecvent, rezervele nu sunt remunerate;

-în alte situaţii, rezervele sunt remunerate, dar în circumstanţe particulare, avand în

vedere că banca centrală are ea însăşi o anume obligaţie de utilizare a acestor rezerve

(finanţarea Trezoreriei în Italia sau Spania).

Remunerarea rămane uneori inferioara ratei de dobandă pe piaţă, indiferent dacă se

aplică asupra rezervelor sau numai asupra unei părţi din acestea.

Remunerarea rezervelor obligatorii, la o rată situată sub nivelul dobanzii de piaţă,

reduce rolul specific al rezervelor ca instrument al politicii monetare. În ipoteza remunerării la o

rată de piaţă a dobanzii, efectul acestui instrument se diminuează, întrucat se produce majorarea

rezervelor, fără ca banca centrală să majoreze oferta de monedă centrală, ceea ce conduce la

creştere puternică a ratei de dobandă.

8



Statistic, s-a evidentiat ca partea rezervelor remunerate este apropiată de ponderea pe

care o deţin depozitele fără dobandă ale băncilor comerciale la banca centrală. Astfel in Italia,

rezervele cu rata de 25% remunerate cu 5,5% dobandă, în condiţiile unei rate de piaţă a dobanzii

de 12%, sunt egale cu nivelul rezervelor neremunerate.

Modul de funcţionare al rezervelor minime obligatorii

Din punct de vedere tehnic apar diferenţieri între sistemele rezervelor obligatorii, în

funcţie de următoarele elemente:

asieta sau baza de calcul;

rata aplicată;

modul de constituire;

Baza de calcul a rezervelor este, în general constituită din exigibilităţi (resurse atrase)

şi manifestă două tendinţe, astfel:

în ţările în care există preferinţa pentru atragerea agregatelor restranse, rezervele

sunt bazate pe depozite atrase de la clienţi (SUA, Canada);

în tarile care prezintă importanţă evoluţia unor agregate largi, rezervele obligatorii

sunt calculate asupra totalităţii resurselor băncilor (Spania, Franţa, Germania).

Trebuie remarcat şi faptul că în ţările în care nu există un control al operaţiunilor de

schimb cu strainătatea, rezervele obligatorii se calculează pe o bază care include si deţinerile de

moneda naţională ale nerezidenţilor (Germania, SUA).

Modul de constituire al rezervelor urmează o metodologie care permite ca acestea să

acţioneze cel mai bine asupra creaţiei monetare.

Referitor la acest aspect, pot fi identificate doua modalităţi, şi anume:

rezervele decalate;

rezervele instantanee sau actuale.

9



Distincţia dintre cele două modalităţi de constituire a rezervelor constă în momentul şi

perioada de formare, respectiv după cum rezervele sunt constituite în aceeaşi lună sau trimestru

în care banca a acordat creditele.

Rezervele decalate se diferenţiază prin aceea că băncile îşi pot constitui rezervele cu un

decalaj, care poate ajunge pană la 50 de zile fată de data de referinţă. Diferenţa dintre cele două

modalităţi evidenţiază că, atunci cand băncile constituie rezervele instantanee, acestea trebuie să

cunoască precis nivelul creditelor acordate, ceea ce implică obligaţia programării exacte a

distribuirii creditelor. În cazul unor greşeli, băncile vor avea, la sfarsitul perioadei obligaţia

constituirii de rezerve obligatorii masive, ceea ce antrenează costuri sporite.

După cum s-a arătat deja, politica rezervelor obligatorii obligă băncile să constituie la

banca centrală, în conturi neremunerate sau slab remunerate, o fracţiune minimă din

exigibilităţile lor (resurse la vedere sau pe termen scurt) si uneori, din creditele pe care la acordă.

Cu cat rezervele sunt mai mari,cu atat sunt mai constrangătoare pentru bănci,si invers.

Dacă se manifestă o creştere a ratei rezervelor obligatorii, atunci nevoile băncilor

comerciale în monedă centrală se majorează, întrucat ele trebuie să majoreze suma rezervelor

deţinute în contul de la instituţia centrală.Astfel se reduce lichiditatea bancară (disponibilităţile

băncilor deţinute în monedă centrală), ceea ce antrenează probleme de trezorerie ale băncilor

respective.

Acestea recurg la finanţări de la banca centrală, prin intermediul pieţei monetare. Daca instituţia

monetară centrală a determinat, prin intervenţiile sale, rate de lichiditate ridicate, atunci şi

băncile vor suporta un cost de refinanţare ridicat. Mai mult, întrucat rezervele obligatorii nu

genereaza dobanzi importante, rezultă “o lipsa de castig” importantă.

Acest ultim efect, corelat cu costul ridicat al refinanţării, incita băncile să limiteze aportul

lor la crearea de monedă.

În sens invers, dacă scade rata de rezervă minimă obligatorie, atunci nevoile băncilor

comerciale în monedă centrală se vor diminua. Prin urmare, se majorează lichiditatea bancară,

10



ceea ce permite băncilor să facă faţă nevoilor de monedă centrală, care rezultă din activitatea

curentă.

Astfel, politica rezervelor obligatorii apare ca o completare indispensabilă a politicii de

rată a dobanzii pe piaţa monetară, ambele fiind constrangătoare pentru bănci, în masura în care

băncile sunt îndatorate la banca centrală.

Din punt de vedere al modului de calcul pot fi stabilite rezerve asupra depozitelor şi

rezerve asupra creditelor.

Rezervele asupra depozitelor (exigibilităţilor) pot fi cuantificate prin intermediul unui

coeficient al rezervei, stabilit ca raport între nivelul rezervelor constituite şi depozite.

În cazul rezervelor constituite asupra creditelor(utilizărilor), coeficietul se determină prin

luarea în calcul, la numitor, a sumei creditelor de orice natura, acordate de bancă întreprinderilor

sau persoanelor fizice.

Controlul sistemului rezervelor obligatorii este uşor întrucat acestea sunt constituite în

cont la Banca Centrală. Nerespectarea regulilor poate fi sancţionata prin aplicarea unei rate

penalizatoare.

FACILITÃŢILE PERMANENTE

Într-o o serie de ţări dezvoltate precum şi în cele aflate in tranziţie, băncile centrale

utilizează două tipuri de instrumente de refinanţare: facilitaţile permanente şi instrumentele pieţei

monetare.

Prin operaţiunile de refinanţare se modifică operaţiunile de scontare. La modul general,

prin scontare, dreptul de proprietate asupra colateralului(garanţie) este transferat către banca

centrală pană la maturitate. În consecinţă, refinanţarea este garantată pe o perioadă de timp

corespunzătoare maturităţii colateralului implicat în tranzacţie. Întrucat această operaţiune

11



prezintă o rigiditate sporită în managementul zilnic al lichidităţii, majoritatea băncilor centrale au

modificat procedeele de realizare a operaţiunilor.

Astfel prin operaţiunile de scontare s-au creat împrumuturi colaterale, respective

operaţiuni de răscumparare care asigură băncii centrale flexibilitate în alegerea maturităţii

refinanţării.

Facilităţile permanente sunt instrumente oferite de băncile centrale pentru obţinerea

de fonduri şi se caracterizează prin urmatoarele:

sunt utilizate din iniţiativa băncilor comerciale;

se realizează la rate predeterminate ale dobanzii:

în anumite cazuri, băncile centrale oferă facilităţi permanente sub forma

depozitelor(Belgia, fiind singura ţară care utilizează acest instrument).

Utilizarea facilităţilor permanente ca modalitate prin care se obţin fonduri trebuie

corelată cu gradul de dezvoltare al pieţelor, cu sistemul de plaţi utilizat şi cu solidaritatea

sistemului bancar.

În ţările cu pieţe interbancare lichide şi cu sisteme financiare sănătoase, echilibrul

global al pieţei se reflectă şi în echilibrul individual al fiecărei instituţii. În asemenea cazuri,

băncile centrale acordă credite numai pentru finanţări zilnice, rezultate din compensările

interbancare.

Acolo unde pieţele monetare şi sistemele de plaţi şi compensări sunt subdezvoltate, sau

instituţiile financiare sunt slabe, se practică rate ale dobanzii penalizatoare pentru a descuraja

băncile sa apeleze la facilitatea de finanţare. În asemenea cazuri, sunt necesare limitările de

volum, pentru a prevenii situaţiile de expansiune monetară ca urmare a utilizării facilităţilor de

finanţare.

În cadrul facilităţilor permanente se remarcă facilităţile de finanţare şi de depozit ale

căror caracteristici sunt redate în continuare.

12



Facilitatea de finanţare marginală vizează satisfacerea nevoilor temporare de

lichiditate ale băncilor comerciale. În majoritatea cazurilor sunt împrumuturi overnight, fiind

posibilă şi acordarea lor pe termene mai lungi (de exemplu, FED acordă un credit extins în

cadrul facilităţii “discount window”).

Dobanda care se plăteşte este prestabilită de către banca centrală, în mod normal ea fiind

limita superioară a dobanzilor overnight de pe piaţa interbancară. Acest tip de imprumut este

colateralizat, putand fi derulat doar pe baza unor active eligibile desemnate de banca centrală.

Principalele operaţiuni la care recurge banca centrală pentru a furniza lichiditate în cadrul

facilităţilor de finanţare marginală sunt tranzacţiile repo si creditele integral colateralizate.

Mai pot avea loc şi achiziţii de active eligibile, care sunt cu precădere titluri pe termen scurt.

BNR realizează asemenea operaţiuni prin tranzacţii repo şi achiziţii de titluri de stat.

Facilitatea de depozit dă băncilor posibilitatea de a plasa overnight depozitele la banca

centrală.

Remunerarea depozitelor se face la o rată prestabilită de către banca centrală,care

constituie de regulă, limita minimă a dobanzilor overnight pe piaţa monetară. Dacă nivelul

acestei dobanzi ar fi inferior celui al pieţei, ar fi necesară prelungirea scadenţei pentru a evita

orientarea către dezintermediere, înlocuind plasamentele interbancare prin recurgerea la această

facilitate.

Există astfel riscul ca băncile sa prefere plasarea excedentului de resurse la banca

centrală(fără a-şi asuma vreun risc), comparative cu participarea pe piaţă monetara interbancara,

mai ales în cazul pieţelor dezvoltate unde evaluarea contrapartidei poate fi dificil de realizat.

Această facilitate nu are o largă utilizare, întrucat exercitatrea ei efectivă depinde de

coordonatele politicii monetare.

BCE, în conformitate cu prevederile regulamentului propriu referitor la instrumentele şi

procedurile utilizate, poate suspenda facilitatea în cazul în care se consideră că nu corespunde

obiectivelor de politică monetară.

13



Asimetria dintre facilitatea de finanţare şi cea de depozit constă pe de o parte în faptul că

majoritatea sistemelor bancare se află în deficit de lichiditate, iar pe de alta parte în reticenţa

băncilor centrale de a opera în ambele direcţii (să împrumute şi să accepte depozitele sistemului

bancar, în aceeaşi zi preferand ca reglajul să se faca pe piaţa monetară şi să intervină doar pentru

a acoperi/atrage diferenţa. Cele două facilităţi pot opera simultan, fără a transforma banca

centrală intr-un broker interbancar, numai atunci cand dobanzile utilizate au caracter penalizator,

avand valori ridicate pentru finanţare şi reduse, pentru depozite.

În şedinţa din 6 mai 2008, CA al BNR a decis imprimarea unui caracter simetric

coridorului format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică

monetară şi restrângerea amplitudinii acestuia la valoarea de +/- 4 puncte procentuale.

Măsura a avut ca scop ameliorarea transmiterii semnalelor de politică monetară şi reducerea

amplitudinii fluctuaţiilor ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară.

OPERAŢIUNILE DE PIAŢÃ MONETARÃ DESCHISÃ

Caracteristici ale operaţiunilor de piaţă monetară deschisă

14



În ţările dezvoltate, operaţiunile de piaţă deschisă au devenit principalul instrument de

control monetar, datorită avantajelor pe care le prezintă şi care constau în urmatoarele:

oferă o flexibilitate sporită, din punct de vedere al volumului operaţiilor de politică

monetară iniţiate de banca centrală;

permit stabilirea unor relaţii impersonale între participanţii la piaţă;

permit evitarea ineficienţei pieţei şi a economiei, ca urmare a controlului direct.

Potrivit reglementărilor în vigoare, principalele categorii de operaţiuni de piaţă monetară

aflate la dispoziţia BNR sunt:

operaţiuni repo - tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora

BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile pentru tranzacţionare, cu

angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ

stabilit la data tranzacţiei;

atragere de depozite - tranzacţii cu scadenţa prestabilită, destinate absorbţiei de lichiditate,

în cadrul cărora BNR atrage depozite de la instituţiile de credit;

emitere de certificate de depozit - tranzacţii destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul

cărora BNR vinde instituţiilor de credit certificate de depozit;

operaţiuni reverse repo - tranzacţii reversibile, destinate absorbţiei de lichiditate, în cadrul

cărora BNR vinde instituţiilor de credit active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se să

răscumpere activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei;

acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare - tranzacţii

reversibile destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite instituţiilor

de credit, acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie;

vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare - tranzacţii destinate

absorbţiei/injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde/cumpără active eligibile pentru

tranzacţionare, transferul proprietăţii asupra acestora de la vânzător la cumpărător fiind

realizat prin mecanismul "livrare contra plată";

15



swap valutar - constă în două tranzacţii simultane, încheiate cu aceeaşi contrapartidă, prin

care BNR:

o injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă contra lei şi

vânzând la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei;

o absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei şi cumpărând

la o dată ulterioară aceeaşi sumă în valută convertibilă contra lei.

În condiţiile globalizării financiare, flexibilitatea operaţiunilor de piaţă deschisă au avut

un efect favorabil şi în ţările aflate în tranziţie, unde s-a manifestat evoluţia pieţelor şi o creştere

a competitivităţii acestora în scopul integrării în piaţa mondială.

Dacă operaţiunile de piaţă deschisă constituie principalul instrument de implementare a

politicii monetare, rezultă că celelate instrumente trebuie să fie ajustate, asfel incat să fie

asigurată indeplinirea obiectivelor.

Ajustările depind, în mare parte de strategiile adoptate în conducerea zilnică a operaţiunilor de

piaţă deschisă, de structura pieţei, de stabilitatea si predictibilitatea relaţiei între oferta de

monedă şi variabilele microeconomice. Pentru ca băncile centrale să implementeze operaţiunile

de piaţă deschisă, este necesară o anumită arhitectură şi performanţă a pieţei.

Astfel, autoritatea monetară preferă pieţele cu tranzacţionare continuă şi cu transparenţă

sporită, caracteristici care incurajează participarea unui număr mare de investitori.

De asemenea, prezintă importanţă piaţa interbancară, întrucat serveşte ca barometru al frecvenţei

şi volumului operaţiunilor cu titluri guvernamentale.

Maturitatea şi alte caracteristici ale instrumentelor de datorie au rolul de a ajusta structura

instituţiilor pieţei şi de a spori numarul de participanţi. În acest scop, banca centrală încurajează

dezvoltarea pieţei, prin stabilirea unui set de reguli pentru participanţii la operaţiunile de open-

market, în special pe pieţele de formare. Pe pieţele mature, standardele si regulile sunt aplicate de

către dealeri.

Particularităţile operaţiunilor de open-market, ca urmare a numărului sporit de

participanţi, necesită o corectă colectare şi desiminare a informaţiilor referitoare la tranzacţiile cu

16



titluri, volum, finanţare pe tipuri de instituţii, sarcina care revine băncii centrale. Publicarea

acestora trebuie să fie rapidă şi practică, asigurand astfel transparenţa pieţei şi încrederea

publicului.

Modul de funcţionare al operaţiunilor de piaţă deschisă

Conducerea operaţiunilor de piaţă deschisă se realizează în modalităţi diferite, în funcţie

de condiţiile pieţei, de structura şi rolul sistemului bancar, gradul de dezvoltare şi reglementare al

sistemului financiar, precum şi de disponibilităţile de titluri guvernamentale sau de instrumente

ale pieţei monetare.

Influenţată de factorii enunţaţi, politica de piaţă deschisă poate fi transmisă în două

moduri:

la modul activ, prin ţintirea cantităţii de monedă centrală;

la modul pasiv, prin ţintirea ratei de dobandă pe piaţa monetară sau prin măsurarea

lichidităţii sistemului bancar;

Pentru absorbirea excesului de lichiditate, autoritatea monetară are la dispoziţie

realizarea de operaţiuni cu doua tipuri de titluri, cele guvernamentale şi cele emise de banca

centrală, situaţie care antrenează o serie de dificultăţi. Atunci cand coexistă cele doua tipuri de

titluri, principala problemă este a confuziei publice referitoare la relaţia dintre ele.

În procesul de tranziţie către operaţiunile de piaţă deschisă ca instrument major al

politicii monetare, acordurile de răscumparare a titlurilor guvernamentale au constituit cea mai

frecventă operaţiune.

Rezultatele observaţiilor efectuate asupra relaţiei dintre Trezorerie şi banca centrală,

evidenţiază că operaţiunile de piaţă deschisă sunt mai favorabile, atunci cand banca centrală

deţine controlul asupra factorilor care influenţează nivelul rezervelor din sistemul bancar.

17



Din perspectiva operaţiunilor zilnice de piaţă deschisă, este important ca banca centrală

să poata influenţa sau controla operaţiunile cash ale Trezoreriei, în mod obişnuit aceasta deţinand

un control discreţionar asupra depozitelor guvernamentale.

ANALIZA INDICATORILOR DE POLITICÃ MONETARÃ

18



Anul 2008 a

19

Data Rata dobânzii de

politică monetară

Rata dobânzii la facilitatea

de creditare (lombard)

Rata dobânzii la facilitatea de depozit

(% p.a.) (% p.a.) (% p.a.)

BNRDOBL_DPM

BNRDOBL_DFC

BNRDOBL_DFD

Dec. 2010 6.25 10.25 2.25

Nov. 2010 6.25 10.25 2.25

Oct. 2010 6.25 10.25 2.25

Sep. 2010 6.25 10.25 2.25

Aug. 2010 6.25 10.25 2.25

Jul. 2010 6.25 10.25 2.25

Jun. 2010 6.25 10.25 2.25

May. 2010 6.25 10.25 2.25

Apr. 2010 6.50 10.50 2.50

Mar. 2010 6.50 10.50 2.50

Feb. 2010 7.00 11.00 3.00

Jan. 2010 7.50 11.50 3.50

Dec. 2009 8.00 12.00 4.00

Nov. 2009 8.00 12.00 4.00

Oct. 2009 8.00 12.00 4.00

Sep. 2009 8.00 12.00 4.00

Aug. 2009 8.50 12.50 4.50

Jul. 2009 9.00 13.00 5.00

Jun. 2009 9.50 13.50 5.50

May. 2009 9.50 13.50 5.50

Apr. 2009 10.00 14.00 6.00

Mar. 2009 10.00 14.00 6.00

Feb. 2009 10.00 14.00 6.00

Jan. 2009 10.25 6.25

Dec. 2008 10.25 14.25 6.25

Nov. 2008 10.25 14.25 6.25

Oct. 2008 10.25 14.25 6.25

Sep. 2008 10.25 14.25 6.25

Aug. 2008 10.25 14.25 6.25

Jul. 2008 10.00 14.00 6.00

Jun. 2008 10.00 14.00 6.00

May. 2008 9.75 13.75 5.75

Apr. 2008 9.50 12.00 2.00

Mar. 2008 9.50 12.00 2.00

Feb. 2008 9.00 12.00 2.00

Jan. 2008 8.00 12.00 2.00



fost anul în care dezvoltarea economică încă a pus amprenta pe funcţionarea economiei din

Romania.

În primul trimestru al anului s-a observat o creştere a ratei de politică monetară şi menţinerea

constantă a ratelor de dobandă la facilităţile permanente.

Din luna a 3-a observandu-se că rata anuală a inflaţiei a crescut la nivelul de 7,97 la sută

în luna februarie 2008 faţă de 7,26 la sută în luna precedentă, în principal ca efect al scumpirii

gazelor naturale şi al persistenţei efectelor exercitate asupra preţurilor produselor alimentare de

scăderea producţiei agricole din anul 2007,BNR a încercat menţinerea constantă a ratei dobanzii

de politică monetară şi a ratelor de dobandă la facilităţile permanente.

Analog BNR a abordat o creştere a ratei dobanzii de politică monetară în perioada de

creştere economică,respectiv pană în luna a noua a anului 2008,apoi au urmat perioade de

menţinere constantă a ratei dobanzii de politică monetară pentru a menţine inflaţia la nivelul

ţintit.

De asemenea din luna a 5-a pana în luna a 9-a anului 2008 se observă un tren ascendent

al ratelor de dobandă la facilităţile permanente ,subliniind încă prezenţa creşterii economice.

Din luna a 9-a abordandu-se menţinerea constantă a acestora în beneficiul menţinerii ratei

inflaţiei la nivelul urmărit.

În anul 2009 nivelul ratei de politică monetară nu a mai urmat trendul ascendent din anul

anterior,mai degrabă urmand un curs invers,rata de politică monetară parcurgand în scadere de la

nivelul de 12% de la inceputul anului 2009(sfarsitul anului 2008) ajungand în decembrie

2009 pană la atingerea nivelului din ianuarie 2008(8%).

Acelaşi trend a urmat şi rata dobanzii la facilităţile permanente înregistrand o scădere

semnificativă.

Fiind produsă o deteriorare a balanţei de plăţi şi apariţia presiunilor inflaţioniste, a

determinat BNR să inasprească politica rezervelor minime obligatorii şi să se utilizeze o politică

de dobanzi mai restrictive.

20



S-au abordat aceste măsuri de politică monetară deoarece s-a constatat o consolidare a efectului

de dezinflaţie.

Anul 2010 s-a manifestat printr-o menţinere constantă a ratelor dobanzii de politică

monetară şi a ratei de dobandă la facilităţile permanente,BNR abordand astfel o gestionare

adecvată a lichidităţii din sistemul bancar în vederea consolidării canalelor de transmisie a

politicii monetare.

In strategia politicii monetare a BNR,regimul cursului de schimb prezenta o mare

importanţă,iar rolul acestuia a oscilat de la o etapă la alta,în conformitate cu evoluţia reformei.

Noua strategie de politică monetară a BNR este ţintirea direct a inflaţiei.

O asemenea strategie se concretizează printr-o serie de elemente definitorii,astfel:

urmărirea “stabilităţii preţurilor”ca principal obiectiv de politică monetară;

transparenţa trategiei de politică monetară;

responsabilitatea băncii centrale,pentru atingerea obiectivului;

furnizarea de informaţii cu privire la variabilele macroeconomice in timp util.

21

Documents

Politica Monetara in Romania