POVESTEA PĂIANJENULUI

“Nimeni nu este prea neînsemnat sau prea rău ca Dumnezeu să-l iubească şi să se îngrijească de el.”

  Povestea aceasta s-a întâmplat cu mult înainte să înceapă să construiască pânze. Se săturase să fie alungat și urât de toți cei din pădure, așa că a mers la Zâna Pădurii și a rugat-o să îl facă și pe el frumos.

Știi că și păianjenul și-a dorit să fie frumos? Să placă? 

Zâna a râs. Fiecare animal, insectă, plantă, își are rostul ei. Nimic nu poate fi schimbat. I-a promis totuși că îi va oferi frumusețe dacă îi va țese cea mai frumoasă pânză din care să-și facă rochia de bal. Plin de speranță, păianjenul s-a apucat de țesut.

. Bineînțeles că nu mai făcuse așa ceva până atunci, dar nu se dădu bătut. A țesut zi și noapte încercând să facă pânza perfectă pentru rochia Zânei.

Țesea și plângea pentru că își dădea seama de neputința lui, dar tot nu voia să renunțe. Și lacrimile rotunde și clare se lipeau de țesătură. Obosit, adormi și avu un somn liniștit până în zori. Când se trezi, razele de soare se oglindeau în lacrimile sale țesute în pânză.

Erau atât de

strălucitoare încât nu

doar că îl orbiră, dar îl

făcură să uite dorința lui

nesăbuită. Poate că era

urât, dar știa să facă

lucruri minunate.

Cele mai preţioase daruri pe care le poţi da celor dragi ţie sunt cuvintele şi faptele de

dragoste, compasiunea, iertarea, aprecierea, înţelegerea şi iertarea.

Resurse:

Fotografii- Ioana Stoicescu

caleacunoasterii.blogspot.com

Material realizat de

Nicoleta Pintilie