POVEȘTILE EUROPENE ALE FOTBALULUI ROMÂNESC

Dan Vasile (TVR)

1984

Euro 1984 a fost primul turneu final al „tricolorilor“. Un tânăr, pe atunci, Mircea Lucescu mixase

campionii Craiovei Maxima cu un contigent serios de „copii“ ai furnalelor hunedorene și reușise

să construiască o echipă care smulgea trei puncte campioanei mondiale, Italia. Pentru România,

pornită cu șansa a patra într-o grupă imposibilă, a fost cea mai frumoasă calificare după ani

întregi de ratări și de frustrări. Artizan: Mircea Lucescu, unul din cei mai tineri selecționeri ai

naționalei din toate timpurile, primit cu reticență de către jurnaliști și specialiști. Lucescu era încă

jucător la Corvinul atunci când a fost numit în fruntea primei reprezentative, iar obsesia lui de a

promova jucători hunedoreni la națională l-a transformat, dintr-o dată, într-un „personaj negativ“

pentru o parte a presei sportive. Unii dintre cei mai citiți cronicari de fotbal ai vremii au

reacționat dur, declanșând o campanie anti-Lucescu ce s-a întins din toamna lui 1981 până în

toamna lui 1982. Cei mai vehemenți contestatari au fost Cornel Dinu („Flacăra“), Eugen Barbu

(„Informația“), Dan Claudiu Tănăsescu („Săptămâna“) și Fănuș Neagu („Luceafărul“). Încercând

să contracareze atacurile venite din lumea fotbalului, Lucescu a făcut pași iuți pentru a nu fi prins

pe picior greșit de preliminariile europene. Mai întâi a renunțat la o serie de vedete trecute de 30

de ani (Sameș, Iordănescu, Dudu Georgescu), apoi a promovat mulți tineri și i-a readus la echipă

pe Lung și Bölöni, care nu mai fusese convocat de mai bine de 16 luni.

Noul selecționer a angajat meciuri amicale în Europa, America de Nord și în America de Sud, a

rulat zeci de jucători în diverse formule de echipă și a început cu o victorie obținută greu, la

Hunedoara, 3-1 cu Cipru. A fost un meci cu patru jucători de la Corvinul în primul unsprezece și

cu un al cincilea intrat in repriza secundă. La pauză România conducea doar cu 2-1, iar în vestiar

a fost furtună, cu un Lucescu enervat de scor și de evoluția echipei. Adevărata încercarea

începea, însă, din toamna lui 1982, atunci când veneau și duelurile importante.

La 8 septembrie, pe stadionul 23 August, doi dintre hunedorenii săi, Andone și Klein, îi aduceau

lui Lucescu o victorie de excepție în fața Suediei – primul succes din istorie în fața nordicilor. A

fost sărbătoare la București însă naționala României rămânea credincioasă principiului „una

caldă, alta rece“. În noiembrie, cu două săptămâni înaintea înfruntării cu Italia, a venit și „dușul

rece“ de la Karl Marx Stadt, acolo unde Germania Democrată a surclasat o echipă a „tricolorilor“

neputincioasă, cu un 4-1 umilitor. Criticile au reapărut, numeroase fiind vocile care clamau că

România nu va putea ține piept Italiei, încoronată campioană mondială în vara aceea, la

Mundialul spaniol. Împotriva tuturor circumstanțelor, într-un decembrie mohorât, la Florența,

trupa tânărului selecționer a ținut în șah Italia, cea mai bună echipă din lume. A fost 0-0 și

România încheia anul cu 5 puncte (pe atunci se dădeau doar două puncte la victorie), cinci goluri

marcate și doar unul primit. Primăvara lui 1983 a început bine: victorii cu modestele naționale

ale Greciei și Turciei, dar a continuat cu o înfrângere amară, la Timișoara, unde o echipă

iugoslavă fără vedetele care jucau prin Franța, Anglia sau Germania, a învins România fără drept

de apel. Un 2-0 sec care a alimentat noi critici în presă și care ne făcea circumspecți în așteptarea

marelui derby cu Italia, de acasă. A urmat, însă, în aprilie 1983, o seară magică pe un stadion „23

August“ arhiplin, când suporterii au luminat cu făclii aprinse din programul de meci prima

victorie împotriva Italiei, după un gol fantastic al lui Bölöni. Succesul i-a făcut pe Balaci,

Ștefănescu și compania mult prea siguri pe ei, si, peste numai o lună, cehoslovacii au taxat

naționala României, chiar la București: 0-1. Cu 7 puncte din cinci partide, Lucescu și ai săi

trebuiau să bată tot pentru a fi siguri că la capătul drumului îi va aștepta Parisul.

Și victoriile s-au înșirat cuminți. Mai întâi, un 1-0 cu Suedia, la Stockholm, după un gol

formidabil al lui Cămătaru. A fost meciul după care comentatorului TV Cristian Țopescu i s-a

dat interzis de la comentariile competițiilor sportive, fiind acuzat că îndeamnă tineretul României

să plece din țară. De fapt, în timpul transmisiunii TV a meciului, Țopescu spusese doar că, ținând

cont de anumite oferte primite de jucători români din partea unor cluburi din occident, ar fi în

interesul fotbalului nostru ca aceștia (Cămătaru, Balaci, Ștefănescu, Țicleanu) să fie lăsați să

evolueze peste hotarele României.

„Episodul Stockholm“ a fost urmat tot de un 1-0, cu Cipru de această dată. O victorie muncită în

noroaiele de la Limassol, și obținută după un gol al lui Bölöni. Meciul decisiv s-a jucat la

Bratislava, împotriva Cehoslovaciei. O victorie califica gazdele la Euro, România avea nevoie

doar de un egal. Și, în fața a câteva sute de spectatori români, veniți la meci prin excursiile

organizate de ONT sau pur și simplu cu automobilele personale, Geolgău a deschis scorul în

minutul 62. Lucescu a încercat să mai tragă de timp pe final. I-a scos la încălzire pe Hagi și

Augustin, iar în minutul 79 l-a trimis pe acesta din urmă pe teren în locul lui Gabor. Din păcate,

mijlocașul dinamovist a greșit o pasă la centrul terenului și cehoslovacii au egalat în minutul 85.

Ultimele minute s-au jucat aproape numai în careul nostru, dar s-a încheiat 1-1 și România se

califica la Euro 1984 de pe primul loc în grupa a V-a.

Surprinzător, Lucescu a pregătit turneul final angajând doar trei meciuri amicale, cu adversari

modești (Algeria – fără jucătorii din străinătate, Grecia și Israel). A dispărut din echipă și Balaci,

accidentat grav de Arezanov la Baia Mare, Geolgău a fost lăsat acasă, alături de Lăcătuș sau

Balint, iar în lotul pentru Franța, și-a făcut loc un singur jucător din noua generație: Hagi, aflat în

anii săi de început. Adversarii erau tari: Spania, Republica Federală Germania – campioana

europeană en-titre și Portugalia, un outsider, ca și „tricolorii“. România a început bine, cu un 1-1

în fața spaniolilor, după un meci în care a înscris Bölöni, dar continuarea a fost sub așteptările

suporterilor săi: 1-2 cu R.F.G. și, mai ales, o înfrângere la limită, 0-1, cu Portugalia, după o

partidă în care Lucescu a ales să joace pe cartea apărării deși românii avea nevoie de victorie

pentru a se califica. Naționala a încheiat ultima în grupa B și a venit acasă fără glorie. Aventura

de la Euro a fost ultima pentru Mircea Lucescu la un turneu final. În toamna lui 1986 a fost

demis de la cârma naționalei după o victorie, acasă, în fața Austriei: 4-0!

Lotul României pentru Euro 1984

Lung, Moraru, Iordache (portari), Rednic, Iorgulescu, Ștefănescu, Ungureanu, Negrilă, Andone,

Zare (fundași), Țicleanu, Klein, Bölöni, Dragnea, Hagi, Irimescu, Augustin (mijlocași), Coraș,

Cămătaru, Gabor.

Rezultatele României în campania Euro 1984

Preliminarii:

3-1 și 1-0 cu Cipru; 2-0 și 1-0 cu Suedia; 0-0 și 1-0 cu Italia; 0-1 și 1-1 cu Cehoslovacia.

Turneul final:

1-1 cu Spania, 1-2 cu R.F. Germania, 0-1 cu Portugalia

Clasamentul grupei a V-a preliminare

1. România 12 puncte; 2. Suedia 11 puncte; 3. Cehoslovacia 10 puncte; 4. Italia 5 puncte; 5.

Cipru 2 puncte.

Clasamentul grupei B la turneul final

1. Spania 4 puncte; 2. Portugalia 4 puncte; 3. R.F. Germania 3 puncte; 4. România 1 punct