prescrierea datoriilor sau creanțelor fiscale, dreptul de creanţă de natură fiscală se constituie la data faptului juridic generator al impunerii. Această creanţă este supusă apoi unor proceduri de relevare prin emiterea unui titlu de creanţă: declaraţie fiscală ori prin decizie de impunere. Cadru legal: art. 91-93 C. proc. fisc.

Individualizarea creanţei şi confirmarea caracterului său cert, lichid şi exigibil poate fi realizată de debitor ori de creditor, în procedură administrativă, fără concursul instanţei de judecată. Astfel, debitorul şi creditorul au dreptul de a stabili obligaţii fiscale unilateral.

Contribuabilul debitor stabileşte obligaţia fiscală prin declaraţie fiscală. Organul fiscal, creditor ori debitor, stabileşte obligaţii fiscale ori sume de restituit prin decizie de impunere. Aceste titluri de creanţă sunt rezultatul unei proceduri administrative, echivalentul acţiunii în instanţă din materie

civilă. Dreptul de a individualiza creanţa fiscală este rezultatul unui act unilateral al puterii publice ori al contribuabilului. Acest drept este supus unui termen de prescripţie; ca şi mecanism, acest termen corespunde termenului de prescripţie a dreptului la acţiune.

Termene. Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani. Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Deşi Codul de procedură fiscală, definind noţiunea, face referire expresă numai la dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, acelaşi termen apreciem că se aplică şi în cazul dreptului contribuabilului de a stabili obligaţii fiscale, aşa cum indică expres art. 84 C. proc. fisc.

Începutul cursului prescripţiei. Termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală. Termenul de 10 ani curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune (fiind vorba despre orice infracţiune cu rezultat asupra obligaţiilor fiscale) sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

În acest sens, a se vedea: C.A. Târgu-Mureş, s. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 1005/2008: Instanţa a avut în vedere prevederile privind termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale, termen care începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, iar dreptul organului fiscal de a stabili obligaţiile fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. S-a ajuns astfel la concluzia că termenul de prescripţie pentru stabilirea obligaţiilor reclamantei s-a născut la 1 ianuarie 2001 şi s-a împlinit la 1 ianuarie 2006, astfel că emiterea deciziei la 8 iulie 2006 din oficiu este nelegală, în speţă operând prescripţia.

Întreruperea cursului termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale. Cursul prescripţiei este întrerupt:

A. în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune.

Conform art. 2537 din Noul Cod Civil, prescripţia se întrerupe:

1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul

căruia curge prescripţia. Sunt astfel de acte: depunerea de declaraţii fiscale parţiale, plata parţială voluntară, solicitarea de amânări sau eşalonări. în cazul creanţelor fiscale, actul de întrerupere provine de la contribuabil. în cazul dreptului la restituire, actul de întrerupere provine de la organul fiscal.

2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie. în cazul creanţelor fiscale, actul de întrerupere provine de la organul fiscal. Având în vedere că titlul de creanţă fiscală devine de drept titlu executoriu şi organul fiscal nu are nevoie de concursul autorităţii judecătoreşti, că acesta nu participă la procedurile de executare silită din dreptul comun, acest caz de întrerupere este aplicabil mai puţin în privinţa creanţelor fiscale. în cazul dreptului de restituire, contribuabilul poate acţiona doar prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, în caz de refuz de restituire, ipoteză în care termenul de prescripţie se întrerupe prin admiterea acţiunii.

3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în faţa instanţei de judecata până la începerea cercetării judecătoreşti; în cazul în care despăgubirile se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul prescripţiei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă. în plan practic, organul fiscal are propria procedură de stabilire din oficiu a creanţelor fiscale. în ipoteza în care aceste creanţe rezultă dintr-o faptă prevăzută de legea penală, constituirea ca parte civilă este întotdeauna posibilă. în sens invers, contribuabilului pentru sume din drept de restituire, aceste ipoteze nu i se aplică, creditorul său fiind o instituţie publică.

4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripţia este pus în întârziere. Punerea în întârziere în procedura fiscală se face de plin drept pentru creanţele instituţiei publice. Apreciem că contribuabilul poate pune în întârziere organul fiscal printr-o notificare ori somaţie, conform dreptului comun.

5. în alte cazuri prevăzute de lege.

B. la data depunerii de către contribuabil a declaraţiei fiscale după expirarea termenului legal de depunere a acesteia. Această ipoteză se contopeşte cu cea din dreptul comun, întrucât depunerea unei declaraţii fiscale de către contribuabil este un act de recunoaştere. Cu privire la întinderea creanţei recunoscute, deoarece recunoaşterea trebuie să se facă fără echivoc, depunerea declaraţiei produce efect întreruptiv în limita creanţei din declaraţia fiscală.

C. la data la care contribuabilul corectează declaraţia fiscală sau efec-tuează un alt act voluntar de recunoaştere a impozitului datorat. Această ipoteză se confundă cu cea din reglementarea generală, putând fi vorba despre orice act de recunoaştere atâta timp cât este neechivocă.

Suspendarea cursului termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale. Cursul prescripţiei se suspendă:

A. în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune. Conform art. 2532 C. civ., prescripţia se suspendă în mai multe ipoteze; dintre acestea o serie nu sunt aplicabile în materie fiscală, deoarece privesc relaţii familiale ori ipoteze în care nu se pot afla organele fiscale.

5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenţa datoriei sau exigibilitatea acesteia. Astfel, omisiunea de a depune declaraţia fiscală suspendă cursul prescripţiei. în materie fiscală, această dispoziţie trebuie însă aplicată limitativ, altfel existând riscul ca dreptul de a stabili o creanţă fiscală să devină imprescriptibil. Aceasta deoarece, în ipoteza clasică a unui contribuabil, care nu declară total sau parţial creanţa fiscală, cazul de suspendare este îndeplinit sine die, până la momentul la care organul fiscal obiectiv sau subiectiv ar proceda la individualizarea creanţei

fiscale. In acest sens, apreciem că ascunderea nu corespunde simplei nedeclarări, ci mai degrabă altor acte de sustragere (de la inspecţia fiscală, de ascundere a masei impozabile).

7. în cazul în care cel îndreptăţit la acţiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaţia administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanşarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen. în acest moment, nu există o procedură prealabilă obligatorie pentru organul fiscal, acesta fiind beneficiarul unor proceduri directe de valorificare a creanţelor fiscale. Apreciem că pentru creanţele contribuabilului parcurgerea procedurii prealabile, a procedurilor de verificare la rambursarea de TVA ori a altor proceduri prealabile are efect suspensiv.

8. în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forţele armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere şi persoanele civile care se găsesc în forţele armate pentru raţiuni de serviciu impuse de necesităţile războiului. Se aplică doar în ipoteza contribuabilului creditor înrolat.

9. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de suspendare a prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripţie. Organele fiscale, centrale sau locale, pot invoca un caz de forţă majoră pentru a justifica suspendarea cursului prescripţiei. De asemenea, contribuabilul poate să probeze suspendarea cursului prescripţiei datorită unui caz de forţă majoră.

10. în alte cazuri prevăzute de lege.

B. pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale şi data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale. Inspecţia fiscală este procedura standard de

individualizare a creanţelor fiscale de către organul fiscal. Acesta este cadrul predilect pentru valorificarea dreptului de a stabili obligaţii fiscale. Astfel, derularea procedurii suspendă termenul de prescripţie.

C. pe timpul cât contribuabilul se sustrage de la efectuarea inspecţiei fiscale. întrucât organul fiscal valorifică dreptul său în cadrul unei inspecţii fiscale, sustragerea de la procedura de verificare împiedică creditorul, din culpa exclusivă a debitorului, să îşi valorifice dreptul. Această piedică este motivul suspendării; apreciem că această ipoteză se suprapune peste reglementarea din art. 2532 pct. 5 C. civ., fiind şi registrul în care trebuie interpretată noţiunea de ascundere în materie fiscală.

D. pe perioada cuprinsă între data declarării unui contribuabil inactiv şi data reactivării acestuia. Declararea ca şi contribuabil inactiv este o sancţiune aplicată de organul fiscal, contribuabililor care au lipsuri semnificative în procedura declarativă de administrare a impunerii. Fiind iarăşi vorba despre o conduită culpabilă a contribuabilului, efectul suspensiv se justifică prin imposibilitatea temporară a creditorului de a-şi valorifica dreptul.

Efectul împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale. Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, acesta va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală. împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale poate fi invocată şi de către contribuabil prin contestarea actului administrativ emis cu privire Ia obligaţii prescrise.

Obligaţia fiscală pentru care dreptul de stabilire s-a prescris se stinge. Obligaţia nu supravieţuieşte ca şi obligaţie naturală, sumele plătite se restituie’, putându-se solicita conform art. 117 C. proc. fisc. restituirea sumelor plătite fără titlu de creanţă.

Detalii: http://legeaz.net/dictionar-juridic/prescriptie-datorii-creante-fiscale