136
I.1. Fondarea si consolidarea statului bulgar Istoria prestatala a protobulgarilor este obscura. Prima mentionare sigura dateaza din 345, cand bulgarii sunt un popor deja constituit si cunoscut Imperiului roman de Rasarit. Patria lor de origine era regiunea situata la nord de Caucaz[1] . In momentul invaziei hunilor in Rusia meridionala (sfarsitul secolului al IV-lea), o parte a acestora au fost dislocati si au intrat in confederatia hunica, stabilindu-se in Pannonia. Dupa dezagregarea „imperiului hun de stepa”[2] , bulgarii se retrag in teritoriile ocupate anterior in sudul Rusiei actuale, venind in contact cu doua triburi de origine turcica intalnite, in jurul anului 500, pe cursul Donului : utigurii si cutrigurii. Comunitatea etnica bulgara s- a turcizat, proces favorizat si de coexistenta durabila dintre protobulgari si huni[3] . Migratia avara a antrenat o parte a triburilor protobulgare[4] care au intrat in uniunea triburilor avare din Pannonia, participand la campaniile acestora impotriva francilor, lombarzilor si Bizantului[5] . Corpul principal al triburilor protobulgare, vulnerabil dupa atacurile avare, a fost cucerit de khaganatul turcic occidental. Catre 631-632, bulgarii, condusi de Kubrat, din neamul dinastic Dulo, s-au eliberat de sub dependenta fata de avari si au constituit in stepele Rusiei meridionale o puternica confederatie a bulgarilor si a triburilor inrudite, cunoscuta sub numele de „Bulgaria Mare”[6] . In 635, stapanitorul bulgar

Primul Tarat Bulgar.(680-1018)

Embed Size (px)

DESCRIPTION

nj

Citation preview

I

I.1. Fondarea si consolidarea statului bulgarIstoria prestatala aprotobulgarilor este obscura. Prima mentionare sigura dateaza din 345, cand bulgarii sunt un popor deja constituit si cunoscut Imperiului roman de Rasarit. Patria lor de origine era regiunea situata la nord de Caucaz[1]. In momentul invaziei hunilor in Rusia meridionala (sfarsitul secolului al IV-lea), o parte a acestora au fost dislocati si au intrat in confederatia hunica, stabilindu-se in Pannonia. Dupa dezagregarea imperiului hun de stepa[2],bulgarii se retrag in teritoriile ocupate anterior in sudul Rusiei actuale, venind in contact cu doua triburi de origine turcica intalnite, in jurul anului 500, pe cursul Donului : utigurii si cutrigurii. Comunitatea etnica bulgara s-a turcizat, proces favorizat si de coexistenta durabila dintre protobulgari si huni[3]. Migratia avara a antrenat o parte a triburilor protobulgare[4]care au intrat in uniunea triburilor avare din Pannonia, participand la campaniile acestora impotriva francilor, lombarzilor si Bizantului[5]. Corpul principal al triburilor protobulgare, vulnerabil dupa atacurile avare, a fost cucerit de khaganatul turcic occidental.Catre 631-632, bulgarii, condusi de Kubrat, din neamul dinastic Dulo, s-au eliberat de sub dependenta fata de avari si au constituit in stepele Rusiei meridionale o puternica confederatie a bulgarilor si a triburilor inrudite, cunoscuta sub numele de Bulgaria Mare[6]. In 635, stapanitorul bulgar incheie o noua alianta cu imparatul Heraclios si primeste titlul roman de patricios ()[7]; confirmarea acestui titlul implica faptul ca erau priviti ca aliati majori ai Imperiului. Bulgaria Veche sau Bulgaria Magna, cum o denumesc cronicarii bizantini, constituita de Kubrat, este un stat puternic, deplin consolidat,care exercita o puternica influenta asupra statelor vecine. La moartea lui Kubrat ( in deceniul sase al secolului al VII-lea),unitatea statala nu poate fi mentinuta ;sub presiunea chazara, Bulgaria Magna se dezintegreaza.Fiul cel mare si mostenitorul lui Kubrat, Bat-Bayan, nu rezista expansiunii chazarilor si accepta suzeranitatea acestora, pastrand numai o parte din teritoriile Bulgariei Mari[8]. Sub numele de Bulgaria Neagra, aceasta comunitate are un rol politic major pana in secolul al X-lea. Fratii sai refuza sa faca acelasi lucru, dar, incapabili sa organizeze o rezistenta comuna si sa mentina unitatea statala, se retrag in directii diferite.Triburile conduse de legendarul Kotrag au migrat la nord si s-au stabilit pe cursul superior al Kamei, la marginile taigalei, unde intemeiaza Bulgaria de pe Volga, celalalt mare stat bulgar in Evul Mediu din regiunea Volgai. Acest grup s-a islamizat in urma simbiozeicu alte populatii turanice[9]. Bulgaria de pe Volga ramane o importanta forta politica si culturala pana in timpul hegemoniei tatare din secolul al XIII-lea. Un mic detasament, condus de Aletc, a migrat in caganatul avar, de unde s-a instalat pe posesiunile bizantine din Italia, intrand in slujba longobarzilor care stapaneau partea nordica a tarii.Un rol esential in istoria bulgara il are Kuber, cel de-al cincilea fiu al lui Kubrat. In fruntea unei comunitati bulgare, Kuber se stabileste in Panonia. Caganatul avar ii transfera pe bulgarii panonici ai lui Kuber in regiunea Sirmium (astazi Sremska Mitrovica, Serbia), unde au intemeiat o alta Bulgarie in Balcani. Fortele sale sunt net inferioare si este obligat sa recunoasca imediat suzeranitatea Bizantului. Autoritatile bizantine accepta cu insatisfactie prezenta lor in zona. In jurul lui 695, armatele lui Kuber, incearca sa cucereasca Tesalonicul si se confrunta de cateva ori cu armatele bizantine. Din secolul al X-lea, o parte a acestor bulgari, impreuna cu slavii conlocuitori, au fost incorporati intre granitele primului tarat bulgar, cu capitala la Pliska.Cele mai importante consecinte le are migrarea bulgarilor condusi de Asparuch () , al treilea fiu al lui Kubrat, care, incearcand sa mentina teritoriile apusene ale Bulgariei Magna, se deplaseaza catre vest si se stabileste in Basarabia meridionala (cursurile inferioare ale Niprului, Nistrului si delta Dunarii). Consolidandu-se in regiunea numita Onglos sau Bugeac, bulgarii isi ridica fortificatii si incep incursiunile in imperiu, profitand de incapacitatea Bizantului asediat de arabi de a riposta[10]. Imparatul Constantin al IV-lea Pogonatos (668-685) intreprinde o campanie punitiva combinata, fara precedent prin proportii, impotriva hoardei lui Asparuch ; sunt mobilizate toate trupele europene si asiatice disponibile, impreuna cu flota, insusi imparatul preluand comanda expeditiei.Theophanes nu relateaza evenimentele care au premers declansarea ostilitatilor. Putem infera ca bulgarii au profitat de vulnerabilitatea imperiului si si-au extins teritoriile in detrimentul Bizantului. Bizantinii nu purtau un razboi fara a invoca un cassus belli, fie chiar si artificial. Raidurile acestora in imperiu sunt explicate de necesitatea de a-si procura bunuri manufacturate, arme in special, si de dorinta de jaf. Aparitia lui Asparuch la granita nordica imperiala a provocat anxietate guvernului bizantin.O escadra bizantina si armatele lui Constantin Pogonatos inainteaza spre Dunare spre a infrunta fortele monarhului bulgar Asparuch.Campaniaimpotriva invadatorilor de la gurile Dunarii nu evolueaza conform asteptarilor bizantinilor. Bulgarii se retrag in fortarete, iar actiunile initate esueaza. Constantin, bolnav de podagra, se imbarcacu destinatia Mesembria pentru tratament si ordona ofiterilor sai sa continue operatiunile militare. Plecarea sa de pe front poate fi explicata prin necesitatea prezentei lui in capitala, pentru preparativele convocarii Sinodului al VI-lea ecumenic (imparatul a prezidat sesiunile a douasprezecea si a optsprezecea ) ; asigurarea unitatii crestine era mai importanta decat o expeditie punitiva la frontiera danubiana. In absenta sa de pe front, armata descurajataeste infranta la trecerea Dunarii si obligata sa se retragain panica spre sud, bulgarii demonstrand o abilitate extraordinara de a rezista, chiar contraataca. Asparuch se instaleaza pe teritoriile pana la Varna si muntii Stara Planina Orientali, de unde ocupa treptat vechile provincii imperiale Scythia Minor si Moesia Inferior. Infrangerea din 680 este unadin cele mai umilitoare din intreaga istorie bizantina.Atacurile bulgarilor in Tracia au continuat si pe durata anului urmator.Constantin Pogonatos, ocupat cu disensiunile religioase, consimtecu insatisfactie sa semneze pacea ; guvernul bizantin a ingaduit, de vreme ce nu putea preveni,bulgarilor sa se stabileasca in Imperiu. Prin acordul de pace din 681, Bizantulrecunoaste hanului bulgar stapanirea asupra teritoriilor cuceritesi se obliga sa plateasca bulgarilor un subsidiu anual[11].Desi, din punct de vedere oficial, bulgarii sunt considerati probabil federati[12], in practica, Bizantul recunoaste noul status-quo din Balcani.Tratatul incheiat intre cei doi conducatori marcheaza momentul fondarii unuia dintre primele state medievale din estul Europei;guvernul bizantin a recunoscut de iure hanatul bulgar. Tratatul de pace din 681 a fost, dupa cum ne informeaza Theophanes, un dezastru spre rusinea romanilor, din cauza multitudinii pacatelor noastre[13]. Imperiul era constrans sa renunte la suveranitate asupra unui fragment din Peninsula Balcanica,tinutul imperial din nordul muntilor Haemus (Balcani), puternic colonizat de triburile slave.Nu era o cesiune teritoriala definitiva ; teritoriul cedat lui Asparuch era considerat o posesiune inalienabila aImperiului. Bizantul accepta plata unor stipendii anuale, care puteau fi recuperate ca plata pentru bunuri de prestigiu si provizii militare. Putem presupune cainitiativa tratativelor a revenit Bizantului, din moment ce Imperiul se arata dispus la concesii in favoarea invadatorilor. Concomitent, crearea themei Thracieipare sa fi fost o masura de precautie fata de prezenta bulgara in Moesia[14]. Hanatul bulgar era o realitate concreta in Europa ; Asparuch realizase un regat puternic pe solul Bizantului.In teritoriul cucerit, pe care Constantin al IV-lea Pogonatos a consimtit sa-l cedeze in 681, in maniera oficiala, hanii au organizat un veritabil organism statal, care intruneste caracteristicile imperiilor de stepa, mostenite de la huni si avari, si vechile traditii statale ale bulgarilor. Sublimul han ( din inscriptii) se afla in fruntea statului cu capitala la Pliska[15](astazi Aboba, in apropiere de Sumen), o fortareata care a mostenit pozitia strategica a cetatii romane Marcianopolis, care veghea asupra vecinatatilor de sud ale Dobrogei si controla sectorul septentrional al drumului care lega Dunarea cu Anchialos si Constantinopol. Domeniul lui Asparuch cuprindea sudul Basarabiei, o parte din campia valaha, intreaga Dobroge si provincia Moesia Inferioara dintre coasta Marii Negre si raul Timoc, devenita centrul economic si politic al tarii care va fi cunoscuta de aici inainte sub numele de Bulgaria. Cat s-a extins autoritatea hanatului spre vest nu avem nici o indicatie. Dominatia protobulgara, ce aduce accelerarea declinului vietii urbane si ruralizarea vechii provincii romane, nu a fost nici totala, nici permanenta; gurile Dunarii si alte teritorii de pe malul fluviului si de pe litoralul pontic au ramas sub controlul Constantinopolului.Asparuch s-a dovedit a fi un autentic om de stat, judecand dupa tratamentul pe care l-a aplicat supusilor sai. Teritoriul in care s-au stabilit, vechea provincie Moesia, isi pierdusestructura romana, iar populatia, decimata de invaziile succesive ale migratorilor, pare sa fi fost majoritar slava[16].Asparuch a supus autoritatii salepopulatia autohtona si triburile slave din Moesia, care aveau statut de federati. Conducatorul bulgar a transferat pe aliatii sai slavi tributari ( ) din centrul zonei controlate de protobulgari, rezervat bulgarilor si turmelor lor, la periferia regatului pentru a supraveghea frontierele militare[17]. Asparuch a controlat triburile slave, le-a supus progresiv autoritatii sale si le-a castigat loialitatea. Nu se stie daca aceasta este o trasatura inerenta societatii bulgare, capabila sa accepte si sa integreze comunitati de o cultura diferita sau este rezultatul unor contacte anterioare cu slavii. Treptat, clasa conducatoare emergenta slava din Moesia a acceptat colaborarea politica cu bulgarii, ce oferea protectie permanenta impotriva atacurilor avarilor si perspectiva unei expansiuni teritoriale in dauna Bizantului. Aceasta simbioza i-a salvat pe slavii din zona de la pierderea identitatii lor etnice, deoarece, daca nu ar fi fost incorporati in regatul bulgar, ar fi fost complet elenizati. Slavii au devenit un partener tot mai important si in cele din urma, un element dominant in statul medieval bulgar. Pentru o bucata de vreme, scriitorii bizantini au continuat sa faca deosebire intre locuitorii bulgari si cei slavi ai acestui regat insa. Pe durata urmatoarelor doua secole s-a produs o graduala slavizare ; asimilarea bulgarilor turcici de catre mai numeroasa populatie slavona poate fi considerata incheiatape la sfarsitul veacului al X-lea, cand bulgarii au incetat sa mai existe ca un grup etnic si lingvistic distinct siBulgaria a devenit o tarapreponderent slava.Catre 701, Asparuch moare pe granita de nord est, undeva pe langa Nipru sau Nistru, in timpul luptelor cu chazarii. Traditia populara il transforma pe fondatorul Bulgariei danubiene intr-un erou epic, care a creat mari orase (Pliska si Dristor-Silistra) si constructii defensive intre Dunare si Mare.Dupa constituirea statului bulgar de catre Asparuch, Bulgaria a intrat intr-o epoca dificila a existentei sale, inoportuna pentru consolidarea statului, presarata de evenimente tumultoase, insuficient elucidate. Suntem prost informati asupra acestei epoci, iar izvoarele de care dispunem nu ne permit elaborarea unei cronologii satisfacatoare. Succesele politicii externe au fost periclitate de vulnerabilitatea interna ; statul bulgar a fost amenintat cu anihilarea totala de catre Imperiul de Rasarit[18].Aparitia in sud-estul Europei a blocului militar bulgar a insemnat intreruperea hegemoniei bizantine in Balcani pentru mai bine de trei secole, marcand totodata una din cele mai serioase crize prin care a trecut Imperiul bizantin in Evul Mediu timpuriu. Puternicul Imperiu roman de Rasarit era macinat de lupte interne si de nesfarsite lovituri de palat, viata religioasa a imperiului era serios afectata de declansarea iconoclasmului, patronat de imparatii bizantini, definitivinfrant de conciliul triumfului Ortodoxiei (843).Pe teritoriul Balcanilor, in estul Peninsulei, istoria seculara a rivalitatii dintre bizantini si bulgari a traversat cateva secole marcate de razboaie violente, alternand cu paci fragile si aliante militare efemere. Hanii bulgari au incercat periodic sa profite de situatia politica complicata din Imperiul bizantin, amestecandu-se chiar in loviturile de palat sau in luptele pentru tronul imperial.Hoarda lui Asparuch nu se instalase durabil pe sol balcanic, cand regatul lor a inceput sa joace un rol important in istoria Bizantului. Lui Asparuch i-a succedat Tervel ( ) (691/703 718 /724), una din cele mai importante personalitati din intreaga istorie bulgara. Tervel descindea din aceeasi dinastie, Dulo, ca si Asparuch si, foarte probabil, era fiul sau[19]. Principala sarcina a politicii sale externe a constituit-o stabilirea unor raporturi pasnice cu Bizantul. Abilul conducator bulgar a intervenit in criza interna bizantina, inregistrand un remarcabil succes. Imparatul Justinian al II-lea Rhinotmetos, ca rezultat al revolutiei din Constantinopol, fusese detronat si exilat la Cherson, in Crimeea, unde a locuit pana in anul 698, cand Justinian s-a refugiat in cetatea Doros, iar de acolo in Phanagoria, aflata sub protectoratul kaghanatului avar. Decis sa-si recupereze tronul, Rhinotmethos l-a convins pe kaghan de viabilitatea sa politica si s-a casatorit cu o sora a acestuia. Mai tarziu, kaghanul, mituit de bizantini, a acceptat sa-si tradeze cumnatul, insa imparatul estropiat a fost salvat de interventia sotiei sale chazare care l-a avertizat asupra complotului. Justinian, care nu renuntase la revendicarea tronului, a solicitat ajutorul hanului Tervel. Conducatorulbulgar l-a adapostit pe imparatul detronat intuind prilejul ce i se oferea de a interveniin afacerile interne ale Imperiului. Oferta lui Rhinotmetos era generoasa ; in schimbul ajutorului pentru restabilirea sa pe tron promitea multe daruri si fagaduia o alianta matrimoniala, propria fiica urmand a se casatori cu suveranul bulgar.Invara 705, Tervel , in fruntea unei armate numeroase, alcatuita din detasamente de bulgari si slavi, a aparut sub zidurile capitalei. Fortificatiile s-au dovedit inexpugnabile. Dupa trei zile de incercari nereusite de a patrunde in cetate, in timpul celei de-a patra nopti, Justinian s-a strecurat furtiv in oras printr-o conducta a apeductului distrus in timpul asediului avaro-slav din 626 si, in panica ce a urmat, a recuperat tronul. Succesul lui Justinian se datoreaza si prezentei in fata zidurilor capitalei a unei importante armate bulgare, care a paralizat fortele care puteau opune altfel o rezistenta serioasa; sprijinul militar al hanului bulgar s-a dovedit decisiv. Serviciile binevenite, chiar daca nu total dezinteresate, ale hanului bulgar au fost generos recompensate de imparatulrecent restabilit pe tron. Tervel, care-si instalase tabara in fata zidurilor Constantinopolului, a fost invitat in oras,a fost primit cu onoruri in capitala si investit de catre imparat cu demnitatea de cezar (),[20]mult mai rasunator decat cel primit de la imparat de stramosul sau crestin, Kubrat, deoarece rangul de cezar era, alaturi de demnitatea imperiala, cel mai inalt din ierarhia aulica romano-bizantina[21]. Acest titlu este perceput de supusii sai ca fiind cvasi-egal demnitatii imperiale. Potrivit interpretarii medievistilor bulgari, acordarea titlului de caesar conducatorului bulgar echivaleaza cu confirmarea lui ca suveran legitim al unui stat independent; argumentul de a fi fost investit cu hlamida si de a fi primit onorurile armatei bizantine este invocat in favoarea acestei teorii. Bizantinii au perceput diferit actul din 705; titlul acordat lui Tervelnu implica nici o putere, putea fi considerat drept o recunoastere din partea lui a autoritatii supreme a imparatului. Tervel nu a dat semne ca accepta sa se comporte ca un vasal al Imperiului, desi pozitia sa era teoretic subordonata.O achizitie chiar mai importanta pentru statul bulgar a fostcedareateritoriului[22]de la sud de Stara Planina[23]. Asistam la prima expansiune a statului bulgar la sud de lantul Balcanilor, la stabilirea durabila in Tracia. Achizitiile teritorale au o semnificatie particulara : Bulgaria controla defileurile catre sud de Balcani, prin care armatele bizantine puteau penetra in chiar inima statului bulgar, siisi asigurase un important cap de pod pentru actiuni militare in Tracia. Bizantul a acceptat ajustarile teritoriale sperand sa evite conflictele de proportii.Cedarea teritoriului numit Zagora este confirmata prin tratatul din 716.Tratatul din 705[24], mai mult decat cel din 681, a consolidat situatia Bulgariei in calitatea ei de putere nascanda in Balcani. Puterea bulgara in Balcani era acum solid stabilita. Autoritatile bizantine aveau toate motivele sa fie alarmate de prezenta si instalarea acestui corp strain in organismul Imperiului.Potrivit surselor bizantine[25],Justinian a denuntat tratatul si a rupt pacea in 708. Cauzele declansarii acestei campanii impotriva bulgarilor, dupa restaurarea sa, raman invaluite in mister. Putem infera ca imparatul a regretat cesiunile teritoriale si ca principalul obiectiv al acestei campanii a fost recuperarea teritoriului cedat anterior. Nu avem alte informatii despre alte ostilitati intre cele doua state. Esecul campaniei din 708 a convins Bizantul sa renunte la proiectul unei ofensive militare si sa incerce ameliorarea raporturilor cu statul bulgar. Prestigiul imparatului a fost grav compromis; esecul campaniei a subrezit pozitia sa deja precara. In 711, confruntat cu rebeliunea generalului Philippicos Bardanes, Justinian a solicitat si primit un contingent de 3000 de soldati din partea lui Tervel. In 712, la un an dupa moartea lui Justinian al II-lea, sub pretextul razbunarii defunctului imparat, bulgarii lui Tervel au lansat incursiuni de prada in Tracia, iar un detasament a marsaluit pana sub zidurile Constantinopolului. Nu este sigur daca suveranul bulgar s-a temut de actiuni ostile Bulgariei din partea Bizantului sau s-a grabit sa profite de vulnerabilitatea statului bizantin. Probabil, invadarea Traciei este motivata de oportunism, desi Tervel se erijeaza in aparator al legitimitatii impotriva uzurpatorului Philippicos (Bardanes) (711-713). Nici Philippicos, nici succesorul sau, Anastasios al III-lea(Arthemios) (713-716), nu a intreprins nimic pentru restabilirea raporturilor pasnice, prin reinnoirea tratatelor anterioare sau negocierea unui nou acord.In 716, cand arabii se pregateau sa asedieze Constantinopolul[26], imparatul Teodosios al III-lea (715-717) a incheiat un tratat de pace cu bulgarii si un acord comercial favorabil taratului bulgar[27]. Tratatul negociat de predecesorul lui Leon al III-lea Isaurianul raspunde iminentei ofensive arabe. Pacea cu bulgarii era o necesitate pentru diplomatia imperiala confruntata cu pericolul arab. Doua din clauzele acestuia au o importanta deosebita. Bizantul face concesii teritoriale Bulgariei; frontiera dintre Imperiu si Bulgaria fusese fixata de-a lungul unei linii de demarcatie care mergea din nordul Traciei, probabil de la golful Burgas, pana la jumatatea drumului dintre Philippopolis si Adrianopole, fapt ce arata ca statul bulgar incepe expansiunea in campia Traciei. O a doua clauza a tratatului priveste chestiunea subsidiilor anuale pe care Bizantul se angajase sa la plateasca in virtutea tratatului din 681; Bizantul trebuia sa furnizeze anual, tesaturi si piei de animale invaloare detreizeci de livre de aur, probabil o suma importanta de bani si alte obiecte devaloare.Tratatul continea o stipulatie privind predarea dezertorilor si a emigrantilor care actionau impotriva autoritatii. Acest amendament privitor la transfugi pare sa fi fost sugerat sau solicitat de catre partea bizantina. Nu este foarte clar daca conducatorul bulgar si-a dat acordul pentru acest aranjament pentru a beneficia de celelate clauze ale tratatului sau daca un asemenea acord servea interesele autoritatii statale bulgare.Tratatul din 716 contine o clauza speciala privitoare la reglementarea schimburilor comerciale. Obligatia contractuala, potrivit careia marfurile trebuiau sa fie insotite de diplome si peceti aplicate (sigilii), demonstreazaexistenta uneibune organizari comerciale in Bulgariasi indica preocuparea autoritatilor politice bulgare pentru economie. Aceasta clauza pare a fi fost impusa de partea bizantina care avea mai multa experienta in privinta comertului exterior. Statul bulgar, care pasea pe piata internationala ca partener de schimb si intermediar in comertul international in Europa de Sud-Est, a adoptat experienta bizantina si a considerat benefic sa aplice masurile introduse anterior de bizantini. Putem presupune ca, in linii mari, era avantajos statului bulgar, din moment ce in cateva randuri hanii bulgari au solicitat reinnoirea tratatului (hanul Krum, in 812).Este probabil ca, in 716, bulgarii sa fi inceput sa aiba o parte activa in exportul de grane din Tracia catre orasele bizantine de pe coasta Marii Negre si in importul de produse manufacturate de la Constantinopol si din lumea mediteraneanaprin aceleasi orase catre interiorul Balcanilor. Astfel, prin comert, diplomatie si expansiune militara, tanarul stat bulgar s-a stabilit durabil in Balcani si a inceput sa aiba relatii comerciale cu orasele Imperiului Bizantin. Faptul de a contine o clauza speciala privitoare la schimburile comerciale indica existenta unor relatii de schimb care sa fie oficial reglementate si demonstreaza cat de mult se dezvoltase comertul exterior si rolul statului bulgar in cadrul comertului international[28].Tratatul a fost perceput ca fiind favorabil ambelor parti contractante. Avantajele Bulgariei, estimate din orice aspect, sunt incontestabil mai consistente. Pretul pacii cu vecinul turbulent din nord a fost reprezentat de concesiile la care a consimtit Bizantul. Tratatul a contribuit la consolidarea interna a statului bulgar si la afirmarea sa ca factor activ in relatiile internationale. Bulgaria obtinuse prima expansiune teritoriala la sud de lantul balcanic in Tracia, confirmata prin tratate succesive.In pofida eforturilor bizantine de a anula privilegiile obtinute, hanatul bulgar, gratie victoriilormilitare,a obtinut recunoasterea sa politica si permanentizarea platii unor substantiale subsidii.Conducatorul bulgar a fost printre aparatorii capitalei imperiale asediate in 718de arabi. Bulgarii, aliatii romeilor, au contribuit cu efective militare, masacrand detasamentele trimise in Tracia sa procure provizii[29]. Victoria bulgarilor si a bizantinilor asupra arabilora avut un puternic ecou in lumea crestina[30].Istoria statului bulgar pana catre mijlocul veacului al VIII-lea este putin cunoscuta, datorita raritatii surselor. Theophanes si Nichephoros intrerup relatarile lor pentru o perioada lunga de timp, pentru ca ostilitatile nu se reluasera siraporturile intrasera intr-o perioada de relativa pace. Urmatorul episod este revelatorpentru coexistenta pasnica: imparatul Anastasios al II-lea (Arthemios), detronat si internat intr-o manastire din Tesalonic, revendica tronul, beneficiind de suportul unor eminenti demnitari bizantini : magistrul Nichita Xylynit, patriciul Sisinus Rendakius si arhiepiscopul din Tesalonic. Anastasios a solicitat sprijin militar hanului Tervel, care a parut initial dispus sa-l ofere. Nichephoros relateaza ca impreuna cu patriciul Sisinus, insotit de contingentele bulgare, imparatul detronat s-a indreptat spre Constantinopol pentru a-si recupera tronul. Expeditia ajunsese la Herakleea, cand imparatul Leon al III-lea, informat de complot, a scris bulgarilor sa prefere pacea si sa-i predea pe dusmanii imparatului. Avertismentul a fost eficace; bulgarii s-au grabit sa nu violeze pacea cu autoritatea imperiala oficiala si au arestat si livrat la Constantinopol pe pretendentul Arthemios si sustinatorii sai[31]. Tentativa de redobandire a tronului a esuat dar Bulgaria a mentinutrelatii pasnice cu Imperiul.Pana catre 756 nu avem informatii asupra statului bulgar. Exceptie face mentionarea numelui hanului Kormesius de catre Theophanes si Nichephoros. Kormesius (Kormisosh, in imennik ()[32]- lista hanilor bulgari) (c.721-738)era o personalitate remarcabila, unul dintre consilieriisi colaboratorii lui Tervel. Pe toata durata domniei sale, Imperiul a continuat sa plateasca subsidiile la care se obligase. Succesorul lui Kormesius este Sevar (738-753/754), ultimul reprezentant al dinastiei Dulo[33]. Nici in timpul acestuia relatiile pasnice nu au fost tulburate.Cele trei tratate de pace incheiate de Bizant cu bulgarii nu erau decat niste expediente disperate puse la cale de diplomatii Imperiului, pentru a-i opri pe invadatori in zona de la nord de Balcani. Aranjamentele teritoriale din 716 au aratat ca acesta politica de temperare a dusmanului nu putea avea succes multa vreme; ajustarile teritoriale periodice erau menite a evita conflictele militare de proportii.Esecul acestei politici a parut evident, haganii bulgari si aristocratia militara turcica fiind consecvent ostili Imperiului era previzibil ca vor continua o politica de expansiune in Tracia. S-a impusprogresiv punctul de vedere al partizanilor razboiului ; numai o incercare de distrugerebrutala a regatului ostil ar fi putut sa inlature amenintarea permanenta de la frontiera septentrionala.Dupa ce a depasit pericolele externe si a surmontat criza interna, Bizantul, profitand in acelasi timp de criza interna a statului bulgar, a lansat ofensiva militara impotriva Bulgariei. La sfarsitul secolului al VIII-lea, marele imparat iconoclast Constantin al V-lea Copronymos (741-775)a condus noua expeditii succesive pentru a recuceri nord-estul Balcanilor.Politica celui mai activ iconoclast, Constantin Copronymos, mare strateg, eminent general si om politic, aduce securitatea la frontiere si o relativa stabilitate in Imperiu.Devotamentul fanatic fata de iconoclasm l-a compromis iremediabil pe Copronymos in ochii istoricilor ortodocsi, devenind tinta predilecta a invectivelor acestora, portretul sau fiind zugravit de istoriografia bizantina in culorile cele mai sumbre[34]. Este regretabil ca literatura inversunat iconodula a epocii, singura care ne-a parvenit, discrediteaza intentionat opera si eforturile imparatilor iconoclasti, care au lucrat pentru a salva Bizantul de primejdia araba si amenintarea bulgara. Catre mijlocul secolului al VIII-lea, victoriile lui Constantin al V-lea[35]in Siria, Armenia, Mesopotamia au insemnat reculul puterii arabe. Epoca in care Bizantul lupta pe frontul oriental pentru existenta era revoluta. Pe cand pericolul arab pierdea din acuitate, problema bulgara trecea periculos in prim plan. Constantin Copronim s-a dedicat problemei bulgare presante, presiunea bulgara asupra provinciilor Greciei continentale fiind considerata ingrijoratoare.Domnia lui Constantin marcheaza trecerea de la defensiva la ofensiva sistematica.Copronymos a identificat in Bulgaria principalul adversar al Imperiului; impotriva acestui inamic au fost indreptate cele mai insemnate intreprinderi militare ale domniei. Vreme de aproape doua decenii (765-775), Constantin al V-lea si-a dedicat talentele militare si diplomatice acestui obiectiv depoltica externa, considerand desfiintarea Bulgariei drept principala sarcina politica si militara a domniei sale. Copronymos a intreprins noua expeditii impotriva bulgarilor si, in ciuda unor insuccese izolate, a adus hanatul bulgar, adversar redutabil al Bizantului, in pragul lichidarii.Infrangerile suferite de catre bulgari au provocat mari tulburari interne, care au slabit si mai mult organismul de stat si forta militara a hanatului.Intre 754-768, se constata instabilitatea puterii supreme in hanat. Criza interna avea cauze profunde: mai multe familii nobiliare isi disputau tronul si diferite surse mentioneaza amplificarea tensiunilor etnice, atatarea antagonismelor latente dintre aristocratia bulgara si slavi[36]. Sase conducatori efemeri s-au succedat pe tron. Patrudintre ei: Venekh, Teletz, Toktu si Pagan au fost asasinati, trei chiar de bulgari, Toktu de catre bizantini. Sabin a cautat azil in capitala bizantina, temandu-se de un complot care i-ar fi periclitat viata, iar Oumar, care a fost detronat dupa o domnie de 40 de zile, nu se stie cum si-a sfarsit viata[37]. O criza politica profunda a subminat fundamentele statului bulgar si a slabit puterea de rezistenta. Instabilitatea politica din hanat pare a fi fost depasita in timpul lui Telerig (768-777) si, mai ales, al lui Kardam (777-803).Inceputul conflictelor bulgaro-romee l-a constituit refuzul imparatului de a mari subsidiile platite bulgarilor hanului Venekh (753/754-760), pentru mentinerea pacii in Tracia. Subsidiile contribuiau la intarirea unui potential inamic.Imperiul a incercat sa exploateze in beneficiul sauinstabilitatea interna ce se instalase in Bulgaria dupa inlaturarea dinastiei Dulo. Mai multe familii aristocratice si-a disputattronul de la Pliska ; hanul Venekh, descinzand din familia Vokil (Oukil) a fost proclamat han. Catre 755, Constantin Copronimos a inceput consolidarea si fortificarea cetatilor din Tracia de pe toata lungimea sectorului bulgar al frontierei. Cronicarii Nichephor si Theophanes relateaza ca bulgarii au solicitat achitarea unei taxe pentru fortaretele ridicate. Ambasada bulgara a primit un refuz categoric si nepoliticos. Bulgarii au organizat o campanie, ajungand pana in apropierea Zidului cel Lung(Zidul lui Anastasios, in fata capitalei bizantine).Imparatul a venit impotriva bulgarilor si, angajandu-se in lupta, i-a pus pe fuga, i-a urmarit cu toate fortele sale si a ucis un mare numar de bulgari. Drept represalii la insolenta acestui vecin turbulent, imparatul, nesatisfacut cu ceea ce realizase, a organizat o puternica campanie combinata. Venekh, zdrobit la Markellai[38], a acceptat sa negocieze inainte ca existenta statului sau sa fie irevocabil compromisa.Nu cunoastem stipulatiile tratatului de pace, dar incontestabil au fost defavorabile statului bulgar. Se pare ca Bulgaria a cedat teritoriul de la sud de Balcani si arenuntat la solicitarea stipendiilor anuale. Bulgaria era privata de tot ce obtinuse Tervel. Era evident ca pacea era una de compromis si ca reluarea ostilitatilor era iminenta.Dupa evenimentele din 756, cand o armata bulgara a aparut in fata Zidului cel Lung, este evidentpentru guvernul bizantin ca nu era loc pentru doua state suverane puternice in Balcani. Episodul a subliniat potentialul militar al statului bulgar; autoritatile bizantine au realizatcu ingrijorare ca Imperiul se confrunta cu o forta militara majora, care se afla la o saptamana de mars distanta de centrul vital al puterii sale.Idealulbizantin de suveranitate universala era ofensat de prezenta unui stat bulgar atat de aproape de capitala sa. Solutiile coexistentei pasnice sau a fuziunii dintre state se excludeau ; singura solutie parea a fi eliminarea unei puteri de catre statul rival.Constantin a organizat o noua expeditie impotriva Bulgariei care s-a sfarsit deceptionant. Armata bizantina a fost surprinsa intr-o ambuscada in defileul Veragava (probabil pasul Chalukavak, in Balcani) si masacrata. Au cazut eroic comandanti ilustri (comandantul armatelor din Tracia) si un membru al guvernului bizantin(logothetul dromului ). Venekh nu a profitat de victorie si nu a initiat o ofensiva in Tracia. Atitudinea sa ezitanta a fost dezaprobata de cercurile aristocratice care, potrivit lui Theophanes, prin 762, s-au revoltat, au ucis pe cei ce se aflau la putere datorita descendentei lor virtuoase si au asezat conducator pe Teletz[39], un reprezentant al curentului antibizantin agresiv.In anul 762, razboinicul han, Teletz, a initat o ofensiva impotriva Bizantului. Hanul a inceput pregatirile pentru un atac impotriva romeilor, mobilizand o armata eterogena[40]. Constantin al-V-lea, decis sa restabileasca prestigiul Imperiului dupa infrangerea de la Veragava, pregatea o campanie devastatoare, de mare amploare, impotriva statului bulgar. Inseland vigilenta spionilor hanului din capitala, Copronymos si-a facut aparitia langa orasul Anchialos ()[41], in Tracia, cu cavaleria, care fusese imbarcata pe corabii[42]. Langa Anchialos, la 30 iunie 763, armata bulgara a suferit o catastrofala infrangere, imprudentul han lansand un atac hazardat, insuficient pregatit. Teletz s-a salvat, iar bizantinii au capturat o multime de prizonieri si au sarbatorit triumful prin festivitati memorabile. Dezastrul de la Anchialos a pecetluit soarta hanului bulgar; boierii s-au revoltat impotriva-i si l-au ucis. Regicizii l-au proclamat han pe Sabin[43], ginerele fostului conducator Kormesius[44].Sabin era exponentul unei partide a prudentei. Dornic sa evite dezastrele unei politici aventuroase, suveranul bulgar a promovat o politica externa lucida, preferand diplomatia unei solutii agresive. Imparatul nu a renuntat la obsesia anihilarii Bulgariei si a pregatit o campanie de mare anvergura. Statul bulgar a fost salvat insa de la un iminent atac printr-un accident nefericit; flota a fost scufundata de o puternica furtuna, imparatul fiind nevoit sa suspende proiectata invazie[45].Sabin a considerat ca momentul este favorabil pentru incheierea pacii; o ambasada bulgara a fost trimisa pentru a negocia termenii pacii. Politica pacifista a tarului a nascut o puternica opozitie a cercurilor aristocratice favorabile unei solutii agresive, care au convocat o adunare populara () ce a consacrat victoria partizanilor razboiului[46]. Sabin, acuzat ca Bulgaria va fi inrobita de catre romei cu complicitatea sa[47], a fost obligat sa se refugieze in Bizant si sa ceara protectie rivalului sau, imparatul bizantin.Oumar, care i-a succedat lui Sabin, descindea din aceeasi dinastie Vokil. Incapabil sa castige sprijinul cercurilor aristocratice a fost detronat dupa numai patruzeci de zile. Criza interna ameninta existenta statului. Toktu (766-767), un barbat bulgar, frate al lui Bayan[48]a fost proclamat han, insa guvernul sau a avut de infruntat rezistenta unei factiuni a boierilor.Pe durata domniei lui Telerig () (768-777), Bulgaria si-a regasit puterea combativa. In 774, Constantin a lansat o ofensiva de amploare[49]impotriva Bulgariei. Bulgarii au fost obligati sa negocieze inainte ca existenta statului sa fie ireversibil compromisa.Telerig a repurtat un succes minor reusind sa anihileze reteaua de spionaj bizantina de la Pliska[50]si sa revigoreze activitatea militara impotriva Imperiului.Moartea lui Constantin a lasat un Imperiu solid in Balcanii de Nord, mai puternic decat fusese in timpul domniei lui Mauriciu. Intreprinderile celui mai activ iconoclast diminuasera potentialul militar alBulgariei a fost mult diminuata si paralizasera organismul politic. Victoria de la Anchialos, in 763, cea mai stralucita a domniei sale, nu a supus Bulgaria, care, desi epuizata si paralizata, exista inca pe harta, clasele ei conducatoare fiind coalizate in resentimentele lor fata de Bizant.Cand pericolul extern parea definitiv depasit, criza interna din hanat va reizbucni cu violenta ; Telerig a fost acuzat de boierii conspiratori de filobizantinism si s-a refugiat la Constantinopol (777). Imparatul Leon al IV-lea Chazarul l-a primit cu ospitalitate, iar eminentulemigrant politic a acceptat crestinismul si s-a casatorit cu o ruda a imparatesei. Totusi, situatia interna din hanat nu era asa catastrofala cum s-ar crede.Cand Kardam (777-803) a ajuns pe tronul de la Pliska, tara avea nevoie de coeziune; rezistenta aristocratiei protobulgare trebuia reprimata, iar autoritatea hanului consolidata. Relatiile cu Imperiul au fost pasnice pe durata domniei lui Leon al IV-lea Chazarul. Restabilindu-se paritateamilitara, Bulgaria recurge, la contraatacuri si in doua randuri, in 791 si 796, obtine succese decisive impotriva armatei bizantine. In 784, regentaIrina (imparateasa in anii 769-790 si 791-802, autocrator intre 797-802) a ordonat organizarea unei expeditii carea avansat pana la Berroe (Stara Zagora), ceea ce sugereaza ca Bulgaria pierduse posesiunea asupra teritoriului de la sud de Stara Planina, castigata la inceputul secolului. Constantin al VI-lea a reluat politica agresiva fata de Bulgaria. In vara anului 792, imparatul Constantin al VI-lea[51]a declansat un conflict cu Bulgaria, drept represalii la campanile hanului din timpul domniei Irinei.La 20 iulie 792, dand crezare prezicerilor favorabile ale astrologului Pankratios[52], Constantin al VI-lea a angajat lupta decisiva langa orasul Markellai, in Tracia, dar a intalnit o rezistenta insurmontabila si a fost zdrobit[53]. Victoria a consolidat pozitiile Bulgariei; inca o data, pacea a trebuit sa fie cumparata . Imperiuls-a angajat sa reia plata tributului catre hanat, tribut pe care pana in 796, l-aa achitat cu regularitate.In 796, basileul a refuzatcu insolenta plata tributului catre bulgari si a trimis hanului, in locul platii obisnuite, excremente de cal si un mesaj insolent : Iti trimit un astfel de tribut cum ti se cuvine. Kardam, intr-un acces de furie, a amenintat ca va ajunge pana la Poarta de Aur a capitalei romeilor. Constantin al VI-lea a raspuns la fel de ofensator: De ce sa te impovarezi cu o expeditie? Acum esti batran si decrepit, osteneala nu-ti foloseste la nimic, mai bine ma voi apropia eu insumi de Markellai, iar mai departe va fi asa cum va hotari Dumnezeu[54]. Din cauza indeciziei celor doi suverani si prudentei lor extreme, nu s-a purtat o inclestare decisiva, nici unul din cei doi conducatori nedorind s-o provoace, hanul era constient ca un esec punea in pericol existenta statului.Vitalitatea statului bulgar si pericolul pe care refacerea lui militara il reprezenta pentru Imperiu au fost demonstrate dramatic in momentul cand Krum() (803-814)a devenit Sublim Hagan. Krum[55], razboinic primitiv, avid de cuceriri, talentat si energic conducator militar si de stat, devine imediat teroarea Bizantului. El parea a fi omul destinat sa umileasca Imperiul.Pentru cronicarii bizantini, Krum era un nouSennacherib( )[56], o intrupare a sinistrului rege asirian (705-681) care asediase Ierusalimul si distrusese Babilonul.Refacerea Imperiului bulgar sub stapanirea lui Krum, contemporan cu Carol cel Mare, a dus la o serie de crize politice in Imperiul bizantin, deoarece hanul a reusit sa infranga trei imparati pe campul de lupta si a asediat Constantinopolul.Bulgaria isi extinde mult teritoriul inspre nord-vest, anexeaza Transilvania si partea de est a Ungariei in detrimentul chaganatului avar, care se dezintegreaza sub loviturile francilor, sporindu-si teritoriul, resursele economice si potentialul militar. Krum a devenit suveranul unui stat ce se intindea din nordul Traciei la Carpati si de la cursul inferior al Savei la Nistru, invecinandu-se cu Imperiul franc la Tisa. Bizantul este nelinistit de extinderea teritoriala si de consolidarea vecinului sau nordic ostil.O linie puternica de fortificatii, refacute de Constantin, se intindea in semicerc la sudul Balcanilor, barand inaintarea bulgarilor in Tracia Centrala si in Macedonia. Punctele sale esentiale erau Serdica, Philippolis, Adrianopole si Develtos. In timpul celor cinci ani care au urmat dupa primul atac major al lui Krum in teritoriul bizantin (809), toate aceste cetati au fostcucerite. Chiar si Mesembria, al carui amplasament pe o mica peninsula, la capatul de nord al golfului Burgas, peninsula legata de continent printr-un istm foarte ingust - o facea aproape inexpugnabila, s-a predat lui Krum dupa un asediu de doua saptamani. In afara de mari cantitati de aur si argint, bulgarii au ajuns in posesia unei mari cantitati de foc grecesc, renumita arma secreta a bizantinilor, si, fapt care ilustreaza competenta sa militara, Krum a apelat la eminentul inginer Eumathios, care, dupa cedarea cetatii Serdica (809), isi parasise slujba din Bizant[57]. Krum a asediat in primavara lui 809, Sardica, unul dintre punctele inaintate ale stapanirii bizantine in Balcani; aparatorii au capitulat, suveranul bulgara distrus fortareata si a executat o numeroasa garnizoana romee. Se impunea o riposta; inacelasi an, imparatul a lansat un atac asupra Pliskai, si, dupa aceasta impresionanta demonstratie, a ordonat refacerea fortificatiilor la Sardica. Expeditia intreprinsa de romei in 809 a esuat din cauza insuficientei pregatiri si a defectiunii unuia dintre comandanti. Timp de doi ani, basileul s-a pregatit febril pentru revansa. Imparatul, decis sa suprime definitiv statul bulgar, a comis eroarea de a-si subaprecia adversarul. Campania a debutat, dupa preparative indelungate, in primavara lui 811, sub auspicii extrem defavorabile ; armata romee, condusa de Nikephor si de fiul sau Staurikios[58], a trecut hotarul Traciei si s-a indreptatfara precautie asupra capitalei bulgare. Basileul imprudent a respins ofertele disperate de pace[59]ale lui Krum solicitand aceluia capitulare neconditionata. Capitala a fost distrusa si resedintahanului incendiata. In urmarirea hanului, armata imperiala s-a aventurat in munti, dar tactica de gherila folosita de trupele tarului si-a demonstrat eficacitatea, armata bizantina fiind incercuita in pasul Varbitasi si masacrata pana la ultilmul om[60](26 iulie 811). Nikephor si intregul comandament au cazut eroic in lupta. Krum a repurtat o victorie memorabila.Suveranul bulgar a ordonat sa fie expus in varful unei sulite capul taiat al basileului, apoi a poruncit sa se faca din craniul invincibilului Nikephor o cupa pretioasa, montata in argint, cu care ciocnea la ospetele de la curte.Razboiul a constituit un dezastru pentru Imperiu; prestigiul Imperiului primise o grava lovitura. De la Valens, cazut in 378in lupta cu vizigotii, nici un alt imparat bizantin nu a cazut in mainile barbarilor. Domnia lui Nikephor I Genikos se sfarsea printr-o infrangere catastrofala, care a confirmat Bulgaria ca putere preeminenta in Balcani. Moartea celor doi imparati (Niciphor si Staurikios) a distrus vraja unui mit traditional al invincibilitatii imparatului bizantin.Reglarea suscesiunii s-a facut in Constantinopol, in beneficiul curopalatului Mihail Rangabe[61], cumnatul defunctului imparat. Intr-o perioada de pericole exterioare, un interregn indelungatera pernicios, era necesara restabilirea unei situatii normale, solutie la care se va ajunge nu pe cai constitutionale, ci prin lovitura de stat. Domnia mediocrului[62]Mihail I Rangabe (811-813) este marcata de insuccese militare ; Mihail s-a aratat incapabil de a organiza o rezistenta eficace impotriva armatelor bulgare sustinute de contingente militare avare.Amenintareabulgara in Balcani s-a amplificat. In primavara lui 812, Krum ainvadat Tracia si a cucerit portul Develtos (Burgas), pe litoralul Marii Negre, a distrus fortareata si a deportat pe locuitori in tara sa. Orasele Anchialos, Berhoe, Provaton si Philippolis au fost abandonate de locuitori armatelor bulgare. Krum putea spera sa impuna termenii unui acord care sa asigure recunoasterea suveranitatii Bulgariei pagane si dreptul de a ocupa o pozitie echivalenta Bizantului. In octombrie 812, suveranul bulgar a facut oferte de pace, dictand conditiile sale sub forma ultimativa[63]. Cand basileul a respins cu aroganta termenii pacii[64], Krum a asediat, cu ajutorul masinelor de asalt construite de un transfug bizantin, si ocupat portul Mesembria (inceputul lui noiembrie)[65]. Consilierii imparatului erau divizati; o factiune, in frunte cu patriarhul Nikephor Marturisitorul (806-815), recomanda acceptarea termenilor armistitiului impusi de Krum, o alta, avandu-l in frunte pe staretul studitilor, Theodor, reclamaconduitamai energica a razboiului. S-a impus punctul de vedere al factiunii favorabile razboiului. Batalia de la Versinikia (22 iunie 813), nu departe de actualul Adranopole, a fost decisa de retragerea precipitata a contingentelor din Asia Minora comandate de Leon Armeanul, strategul Anatolicilor, intr-un moment in care infrangerea bulgarilor parea inevitabila[66]. Krum datoreaza aceasta victorie disensiunii comandantilor bizantini. Aceasta grava infrangere a imparatului ortodox a insemnat periclitarea pozitiei sale, destul de precare, pregatind calea reinvierii iconoclasmului.Imperiulsuferise o infrangere dezastruoasa in fata lui Krum, prestigiul Bizatului in Balcani fusese grav compromis. Imparateasa cetatilor este acum asediata de noul Sennacherib si vreme de cateva luni asteapta cu spaima un atac la fel de puternic precum cele doua asedii arabe anterioare.Aparitiadramatica a hoardelor bulgare, la 17 iulie 813[67], la periferiile Constantinopolului a provocat teroare. Zidurile dinspre campie s-au dovedit a fi prea solide, iar tehnica lor de asediu rudimentara[68]. In frustrarea lor, bizantinii au ignorat principiile diplomatiei si au incercat sa-l asasineze[69]pe Krum, inaintea tratativelor oficiale cu imparatul Leon al V-lea Armeanul. Krum, desi ranit in timpul atacului, a reusit sa se salveze. Intr-un acces de furie, vindicativul han a devastat imprejurimile capitalei bizantine si a cucerit Adrianopolul. Conducatorul bulgar cucereste si distruge mai multe orase din Tracia Orientala si stramuta populatialocala in teritoriile sale de la nord de Dunare, in Bulgaria trans-danubiana.Ca un adevarat rege-preot, Krum organizeaza cateva ceremonialuri si sacrificii ostentativ pagane ( )[70], exact in fata zidurilor bastionului crestinatatii rasaritene, insa in mijlocul pregatirilor moare subit, in imprejurari destul de stranii.Moartealui Krum (13 aprilie 814) a eliminat un pericol similar celui caruia Bizantul a trebuit sa-i faca fata in 626, in timpul asediului avarilor si slavilor ; disparea un adversar redutabil al Imperiului. Raportul de forte in Balcani era radical schimbat; vulnerabilitatea Bulgariei vreme de o jumatate de veac se dovedise tranzitorie; statul bulgar se afirma drept una din cele mai mari puteri miliatre europene. Dupa 814, initiativa bulgara in Balcani a fost paralizata de problema succesiunii monarhice. Criza care, in secolul al VIII-lea, subminase fundamentele statului bulgar, temporar stopata sub Kardam si Krum, a reizbucnit cu violenta. Dupa doua domnii efemere[71], Omurtag, un suveran remarcabil, s-a dedicat expansiunii puterii bulgare in nord-vest si consolidarii interne.Haganul Omurtag a incheiat un tratat de pace cu Bizantul, in 814-815 sau 816-817[72]. Pacea pe treizeci de ani asigura Bulgariei avantaje substantiale si restabilirea frontierelor lui Tervel.[73]. Frontiera dintre cele doua tari era delimitata de marele Val care strabatea nordul Traciei, de la Develtos la Burgas, langa Makrolidava. Solicitarile fundamentale ale bulgarilor, privind determinarea frontierei si schimbul de captivi, au fost satisfacute prin tratat. Pacea ratificata solemn[74]va fi mentinuta scrupulos pana la sfarsitul veacului. Desi marea fortareata cucerita de Krum a fost restituita Imperiului, stabilirea hotarului acestuia in nordul Balcanilor era mai mult aparenta decat reala; Adrianopole si Mesembria, au fost fortificate dupa 815, insa distrugerea fortificatiilor cetatilor Serdica si Philippopolis constituia o incurajare constanta pentru statul bulgar de a avansa spre sud.Cei Treizeci de ani de Pace incheiati de Omurtag cu Imperiul in jurul anului 816 au stabilit o relatie foarte stransa cu Bizantul, aceasta relatie a ramas pentru jumatatea de veac urmatoare o relatie tensionata si ambivalenta. Hanii, desi constienti de avantajele adoptarii civilizatiei bizantine[75], nu puteau uita ca erau priviti ca niste intrusi in Balcani, iar statul lor, daca nu putea fi suprimat, trebuia subordonat politic imparatului. Aristocratia bulgara privea Bizantul ca pe un adversar etern. Religia lor,o combinatie intre credinta intr-un zeu celest suprem, glorificarea razboiului si un cult al stramosilor, era pentru elitele politice un mijloc ce asigura mentinerea identitatii culturale si independentei. Aceasta atitudine ambigua fata de Bizant a stat la baza politicii lui Omurtag si a succesorilor sai.Cele doua state, care incercasera sa se distruga reciproc, au renuntat, dupa 814, la campanii costisitoare impotriva celeilalte. Cele doua guverne, de la Constantinopol si de la Preslav, s-au angajat sa urmareasca pasnica coexistenta si reglementarea pasnica a litigiilor. Politica neagresiunii s-a mentinut peste trei decenii. De asemenea, politica coexistentei pasnice cu Bulgaria s-a dovedit fructuoasa pentru Imperiu; Bizantul si-a consolidat pozitiile pe frontul oriental. Stabilirea de raporturi pasnice cu Bulgaria au constituit premisele succeselor majore impotriva pericolului arab.I.2. Secolul de aural lui SimeonDomnia lui Simeon (893-927), cel mai mare suveran al Bulgariei medievale, marcheaza apogeul primului tarat bulgar. Bulgaria obtine hegemonia politica si militara in Balcani, o extindere teritoriala maxima si o ascensiune culturala fara precedent prin proportii. La inceputul secolului al X-lea, amenintarea bulgara era mai redutabila ca niciodata. Teritorial, statul bulgar se intindea din regiunile de la Nord de Dunare pana la Balcani, spre Vest atingea muntii Pind. Realmente, prin fuziunea aproape completa intre elementul bulgar si elementul slav, Bulgaria forma un stat omogen unde puterea monarhica se dezvoltase puternic, in care convertirea la crestinism asigura unitatea de credinta, iar prin contactul cu Bizantul se atinsese o treapta inalta de civilizatie. Toate acestea dadeau suveranilor bulgari tentatia de a disputa Imperiului hegemonia Balcanilor.Pentru Bizant, secolul al IX-lea este unul remarcabil prin restabilirea cultului icoanelor,prin ascensiunea dinastiei macedonene, prin interesul manifestat fata de Antichitatea clasica, care s-a tradus in viata spirituala prin Renasterea macedoneana. Secolul al IX-lea asista la renasterea universalismului bizantin; este secolul care pune fundamentele imperialismului[76]bizantin. Din motive comprehensibile, Bulgariadevine primul obiectiv al imperialismului bizantin.Noul suveran crestin al bulgarilor, Simeon, este cel de-al treilea copil al lui Boris-Mihail, nascut in 864 a fost numitcopilul pacii . A primit o stralucita educatie in Bizant la Scoala Superioara din palatul Magnaura; isi insusise cu sarguinta cultura bizantina, fiind poreclit admirativ, de catre preceptorii sai , juma de grec ( ), din cauza abilitatii lui in retorica lui Demostene si silogismele lui Aritotel[77]. Simeon fusese destinat carierei ecleziastice; dupa 886, a intrat in monahism, s-a claustrat intr-o manastire din Pliska[78]si a patronat activitatea culturalasi literara, impreuna cu Naum, Kliment de Ohrida, Ioan Exarhul si alte personalitati de frunte ale tinerei biserici si culturi crestine. Evenimentele survenite in 893 au schimbat destinul novicelui Simeon si al intregii Bulgarii.Dupa o perioada de pace, raporturile bizantino-bulgare au cunoscut o deteriorare.Daca pe durata domniei lui Boris, raporturile bulgaro-romee au functionat in limitele bunei vecinatati si ale coexistentei pasnice, odata cu succesiunea lui Simeon a fost inaugurata o noua serie a conflictelor militare cu Imperiul. CuSimeon ( 893-927) se deschide o nouaperioada a raporturilor bizantino-bulgare, caracterizata prin disputa indelungata pentru hegemonia in Balcani, pentru asigurarea independentei Bulgariei. Obiectivul primordial al politicii sale externe l-a constituitsustragerea dependentei fata de Bizant. Pe tronul de la Preslav s-a urcat un conducator ambitios si educat, profund cunoscator al ideologiei imperialismului bizantin si al filozofiei politice a Romei de Rasarit.Conflictul dintre Imperiu si Bulgaria este principalul subiect al istoriei Balcanilor din primul patrar al secolului al X-lea. Motivul imediat al primului razboi a fost de natura economica. Bizantul a adoptat masuri economice defavorabile regatului bulgar; in 894, doi negustori greci au obtinut monopolul comertului cu Bulgaria si, pentru a evita concurenta, au transferat antrepozitele comerciale de la Constantinopol la Thessalonic, ocazie cu care taxele vamale percepute pe comertul cu supusii tarului au fost substantial majorate. Simeon a adresat un protest imparatului Leon al VI-lea care a fost ignorat, speculantii beneficiind de protectia guvernului romeu dominat deStylianos Zautzes. Simeon a interpretat acest act, care aducea grave prejudicii negustorilor bulgari, drept o insulta la adresa prestigiului politic al autoritatilor de la Preslav si l-a invocat drept casus belli. Suveranul bulgar ainvadat teritoriul imperial, a infrant armata bizantina si a inaintat spre Constantinopol. La provocarea bizantina, Simeon a raspuns printr-un razboi fulgerator, care escaladeaza prin atragerea maghiarilor de partea bizantinilor[79].Invadarea Traciei a reprezentat pentru Bizant o amenintare serioasa; Imperiul nu dispunea in Balcani de trupe suficiente, cele mai bune trupe ale imperiului fiind mobilizate impotriva arabilor. Diplomatia imperiala lanseaza un apel disperat triburilor nomade ale ungurilor[80], conduse de Arpad si Kurusanes, care locuiau in Atelkuz[81]. Hoardele maghiareauraspuns apelului Bizantului, au trecut Dunarea cu ajutorul flotei bizantine, auinvadat si devastat regiunile septentrionale ale Bulgariei. Bizantul a lansat o contraofensiva combinata bizantina; generalul Nikephor Phocas a ocupat frontiera meridionala, concomitent, Eustatios, drongarul flotei imperiale blocheaza gurile Dunarii. Avansarea pana la periferiile Preslavului, conjugata cu incursiunile devastatoare alemaghiarilor l-au obligat pe Simeon, incercuit la Silistra, sa incheie un armistiu cu Imperiul. Simeon a acceptat sa negocieze inainte ca existenta statului sa fiedefinitiv periclitata.Simeon a solicitat ajutorul cumplitilor pecenegi, vecinii din rasarit ai ungurilor, popor de razboinici nomazi care traia pe ambele maluri ale Niprului. Pecenegii au trecut in Basarabia si au ocupat asezarile ungurilor, care au fost deposedati de teritoriul lor si siliti sa migreze. S-au indreptat spre vest, au strabatut trecatorile Carpatilor si au ocupat Campia Panonica (896). Simeon reia ofensiva impotriva Bizantului siobtine o victorie decisiva asupra bizantinilor la Bulgarophygon (896), dupa ce anterior zdrobise pe maghiari. Bizantul s-a angajat, potrivit conditiilor pacii, sa plateascasubsidii anualetaratului bulgar. Tratatul din 896 restabilea situatia antebelica, dar era evident o pace formala, futila; razboiul se va relua inevitabil.Tarul a exploatat un nou moment favorabil; renegatul grec Leon de Tripoli a condus, in904, o expeditie initial indreptata impotriva Bizantului carea fost deturnata in directia Thesalonicului. Acest focar de cultura si important centru comercial a cazut dupa un asediu de trei zile, la 31 iulie 904[82]. Situatia precara a Bizantului a fost exploatata cu oportunism de Simeon siImperiul a consimtit sa faca ajustari teritoriale in favoarea Bulgariei,frontiera bulgaro-romee fiind deplasata considerabil spre sud[83]. Bizantul acceptao rectificare a frontierelor, care aducea granita bulgara la periferia Thessalonicului.S-a sugerat de catre istoricii savanti[84]ca Simeon nu era partizanul unei solutii militare preconizate de partidul belicos. Simeon siNicolae Mysticul (901-907 ; 912-925) par a fi exponentii factiunii care prefera prudenta si diplomatia unei politici agresive si aventuroase, care dorea revenirea la coexistenta pasnica ce ar fi permis ambelor state sa-si orienteze expansiuneain alte directii[85]. Simeon a respectat cu strictete pacea din 896; in 907, cand cneazul deKiev, Oleg, a organizato expeditie de anvergura asupra Constantinopolului. Iniulie 904, cand renegatul grec Leon de tripoli a ocupat Thessalonicul, Simeon, care avansase pana la cateva mile de oras, s-a lasat convins de Mystic sa nu atace orasul. Simeon si-a reprimatin cateva ocazii tentatia de intervenispre a exploata vulnerabilitatea Bizantului.Situatia in Bizant a ajuns intr-un stadiu care parea a-i reclama interventia. La dificultatile politicii externe bizantine se adunau disensiunileintene consecutive tetragamiei lui Leon al VI-lea[86]. Leon al VI-lea a sucombat la 12 mai 912. I-a succedat incapabilul si iresponsabil sau frate, Alexandru, a carui domnie a fost in unanimitate apreciata negativ. Odata cu succesiunea la tron a lui Alexandru, ostilitatile cu bulgarii au fost reluate.Singura linie directoarea politiciiexterne a imparatului playboy a fost lichidarea mostenirii fratelui defunct, basilisa Zoe a fost internata in manastire, principalii demnitari au fost destituti. Imoralul si degeneratul autocrator intentiona sa-l detroneze si sa-l emasculeze pe minorul Constantinal VII-lea, insa anturajul l-a convins sa renunte la acest gand necugetat[87]. In domeniul politicii externe, atitudinea iresponsabila a noului suveran a avut consecinte nefaste; a comis imprudenta de arefuza plata tributului la care se convenise printratatul parafat in 896, insultarea ambasadei bulgare delegate sa negocieze reinnoirea tratatului de pace a oferit lui Simeon prilejul de a relua ostilitatile.La moartea[88]indolentuluiautocrator Alexandru(6 iunie 913), situatia era favorabila taratului bulgar. Pe durata minoratului imparatului legitim, maladivul Constantin al VII-lea, guvernarea a fost preluata de un consiliu de regenta prezidat de Nicolae Mysticul (fusese desemnat presedinte al consiliului de regenta de defunctul imparat). Situatia era ambigua; Mysticul, care avea de infruntat o opozitie, compusa din elemente loiale dinastiei coagulata in jurul imparatesei vaduve, Zoe, avea de infruntat fronda unei grupari aristocratice ostile minorului Constantin a carui nastere era scandaloasasi a carui incoronare era considerata invalida. Consiliul de regenta a reprimat rebeliunealui Constantin Ducas.Relatiile bulgaro-bizantine intra intr-o noua faza in 913, cand Simeon s-a implicat decisiv in lupta dinastica pentru coroana bizantina. Miza acestui al doilea razboi bizantino-bulgar erahegemonia in Balcani; Simeon lupta pentru intemeierea unui imperiu bulgaro-bizantin, un imperiu unic universal, care sa aiba pe Simeon ca basileus si Constantinopolul drept capitala. Bizantul a fost obligat sa-si apere impotriva lui Simeon rangul suveran in ierarhia statelor crestine. Totodata, Imperiul bizantin a ramas pentru statul bulgar modelul absolut pe care-l imita. Un print consideratbarbar (semibarbar) proclama aspiratiile sale periculoase pentru Imperiu.Simeon, ultragiat de defunctul basileu, in fruntea unei armate numeroase, a devastat Tracia fara a intalni o rezistenta semnificativa. Imperiul era incapabil sa riposteze. In august 913, Simeon a asediat Constantinopolul pe toata lungimea zidului dinspre campie, de la Cornul de Aur pana la Propontida. Din punct de vedere strategic, se afla in pozitia predecesorilor sai (Krum), incapabil sa strapunga zidurile inexpugnabile, nu dispunea de o flota, instrumentul necesar spre a o ataca dinspre mare. Tarul bulgar a fost silit sa negocieze. Presedintele consiliului de regenta, Nicolae, care intrupa pretentiile Imperiului la dominatia lumii, si-a asumat caprincipala responsabilitate purtarea negocierilor cu Simeon. Patriarhul a fost imputernicit sa-i ofere concesii substantiale; detractorii Mysticului au criticat atitudinea concesiva a regentei; s-a sustinut ca regenta a capitulat in fatarevendicarilor suveranului bulgar. Este evident ca, gratie diplomatiei Mysticului, un amestec ingenios de fermitate si moderatie, de intransigenta si compromis, prin aceste concesii se evitase pericolul bulgar[89].Natura acestor concesii, niciodata explicate de autorii bizantini, pot fi deduse din derularea evenimentelor. Asigurand Bizantul de o pace durabila, lui Simeon i s-a promis ca una din fiicele sale se va casatori cu imparatul Constantin, si, cu aceasta ocazie, a fost incoronat ca imparat al bulgarilor (i s-a refuzat titlul de coimparat imparat asociat). Cronicile bizantine nu relateaza nimic despre acordarea titlului de imparat al Bulgarilor[90]. Clauza matrimoniala a fost introdusa pentru a-ltenta pe tar, caruia i se sugerase ca statutul de basileopator ( - socru al imparatului (functie creata in 888-889 pentru Stylianos Zautzes)ii va conferi o autoritate considerabilacare i-ar permite sa influenteze viata politica a Imperiului. Desi cronicile bizantine nu ne spun nimic, despre proiectul unei casatorii intre minorul Constantin si o fiica a conducatorului bulgar ne informeaza o scrisoare a Mysticului (epistola din 921) si patriarhul melchit al Alexandriei, Eutihie (sau Said ibn Batriq) (933-940)[91].Titlul de este departe de a implica statutul de egalitate cuimparatul romeilor. Acordarea acestui titlu suveranului bulgar si incoronarea lui Carol cel Mare constituiau doua afronturi aduse ideologiei imperiale bizantine. Simeon a plecat spre Constantinopol ca arhonte ( ) si a revenit in Prelavul Mare ca sau tar al bulgarilor. Era o bresa in ideologia politica bizantina care nu recunostea decat un singur imparat. Incontestabil, acordarea titlului imperial suveranului bulgar a contribuit la augmentarea autoritatii conducatorului bulgar in propria-i tara si la cresterea prestigiului sau international.Indiscutabil, suveranul bulgar era satisfacut de titlul ce-i fusese acordat. Inainte de a reveni in patrie, Simeon a avut o intalnire cordiala cu imparatul, asigurandu-l de intentiile sale pasnice.Concesiile prin care se evitase primejdia bulgara au subminat pozitia regentei[92]; basilisa mama, Zoe, a preluat conducerea guvernului de regenta, care arespinsconcesiilela care consimtise guvernul dominat de Mystic, noua regenta a denuntat acordul cu Simeon; proiectul aliantei matrimoniale a fost abandonat, se contesta insasi validitatea incoronorarii[93]. Guvernul basilisei mama, Zoe a compromis ce realizase regenta prezidata de Nicolae. Politica sa intransigenta si belicoasa este responsabila de mai multe esecuri. Intre cele doua state izbucneste un conflict continuu pana in 927.Simeon a aflat cu insatisfactie ca noul guvern al imparatesei Zoe Carbonopsina nu intentiona sa onoreze angajamentele precedentului, in consecinta, ostilitatile au fost reluate. Folosind inlaturarea de la putere a Mysticului drept pretext, bulgarii au atacat posesiunile balcanice ale Imperiului. In vara lui 915 a fost cucerit Adrianopolul. Augusta si intimii ei au incercat sa organizeze rezistenta, Tracia a fost devastata timp de doi ani. Guvernul imparatesei Zoe a recurs la diplomatie ; un diplomat cu experienta, Ioan Bogas, guvernatorul militar al cetatii Cherson, a fost trimis la pecenegi, spre a-iconvingesa invadeze Bulgaria. Zadarnic a incercat Simeon sa obtina sprijinul fostilor sai aliati din stepa .Guvernul bizantin, decis sa elimine acest adversar redutabil, a mobilizat o armata numeroasa. Fortele terestre conduse de Leon Phocas au strabatut Tracia, iar o escadra comandata de mareledrongar al floteiRoman Lecapenos a navigat pe Dunare pentru a-i trece pe auxiliariipecenegi. Disensiunile din cadrul statului major bizantin au avut ca urmare retragerea ajutorului peceneg si esuarea intreprinderii. La 20 august 917, armata bizantina a fost surprinsa intr-o ambuscada laAnchialos, pe malul raului Acheloos[94]si masacrata aproape in intregime. Bulgarii au trecut in Tracia si, in apropierea capitalei, laKatasyrtai, au repurtat o alta stralucita victorie. Hegemonia bulgara in Balcani este incontestabila.Cand stirea despre dezastrul de la Anchialos a ajuns in capitala, patriarhul a adresat o noua epistola lui Simeon incercand sa-l convinga sa renunte la expeditia impotriva capitalei. Desi a condamnatpolitica de agresivitate fata de Bulgaria a guvernului precedent, patriarhul a afirmat cu fermitate ca, invadand teritoriul Imperiului si incercand sa obtina alianta pecenegilor, tarul era si el responsabil de declansarea conflictului. Simeon a adresat curtii bizantine un raspuns pe ton ofensator, acuzandu-l pe Nicolae de ignoranta. Insulta l-a determinat pe patriarh sa-i dea o lectie de istorie. Bulgarii, scria el, au fost sclavii avarilor si acum cauta sa domine pe cei care i-au eliberat convertindu-i[95].Diplomatia bizantina a jucat o ultima carte, instigand impotriva lui Simeon pe printul Petru al Serbiei, cunoscut pentru loialitatea fata de Imperiu. Simeon a izbutit sa interpuna acestuia pe Mihail, print de Zachlumia, care l-a informat pe suveranul bulgar de proiectata expeditie impotriva-i. Reactia lui Simeon a fost prompta; a invadat Serbia si a luat captiv pe printul Petru care a fost tinut in detentie in Bulgaria (918)[96].Pe durata urmatorilor cinci ani, Simeon a fost stapanul incontestabil al Balcanilor. Armatele sale invadau frecvent Tracia, patrund adanc pana in Thesalia, ajungand pana la Athena, atingandperiferiile capitalei sau chiar asediind-o. Evolutiile de la curtea bizantina ingrijorau pe tar in cel mai inalt grad; evenimentele ce au urmat au sortit esecului aspiratiile suveranului bulgar. Amiralul Roman Lecapenos a preluatputerea in Bizant, in mai 919, si a reusit redresarea situatiei. Tronul bizantin era inaccesibil lui Samuel[97]. Suveranul bulgar a solicitat iritat detronarea lui Roman in beneficiul sau. Simeon a purtat o bogata corespondenta cu Nicolae. Pe un ton conciliator, concesiv si ferm, demn sau amenintator, Mysticul raspunde epistolelor, condamnand violent politica agresiva a guvernului imparatesei Zoe, sugerand posibilitatea unei intrevederi intre cei doi suverani crestini. Pentru a-i tempera furia neputincioasa, Mysticul il asigura de disponibilitatea guvernului bizantin de a negocia, de a-i face importante concesii. Nicolae il implora sa puna capat varsarii de sange inutileintre doua popoare crestine, avertiza cu proiectarea unei uriase coalitii antibulgare a statelor din nord, ridicata de diplomatia imperiala impotriva turbulentului vecin, si oferea suveranului bulgar bani, vesminte de matase cu insemne ale functiei sale statale si teritorii apartinand Imperiului in schimbul pacii.Simeon se autointituleaza imperator al bulgarilor si romeilor ( ), iar scrisorile sale sunt insotite de sigilii cu legenda: Simeon, in Hristos, basileu al bizantinilor ( , )basileu al romeilor si basileu pacificator ( ).In ideologia statala bulgara se consolideaza titlul de cezar sau tar, similar celui roman de imperator si analog celui greco-bizantin de [98].In toamna lui 924, armata bulgara a amenintat pentru ultima data capitala. Simeon miza pe concursul flotei arabe a dinastiei Fatimizilor; in speranta de a cuceri Noua Roma, conducatorul bulgar negociase actiuni comune pe mare si uscat impreuna cu arabii (923). Diplomatia imperiala a dejucat alianta cu califul, Bizantul a evitat pericolul ce se contura, mituindin ultimul moment pe conducatorii arabi. Simeon a fost obligat sa negocieze, nedispunand de flota, convins de inexpugnabilitatea capitalei dinspre uscat. La solicitarea suveranului bulgar, Roman a acceptat o intalnire directa. Intrevederea a avut loc pe un dig special construitin Cornul de Aur. Roman, prudent si amabil a evitat sa-si ofenseze adversarul ; a admis ca acesta poate purta titlul de , dar a contestat ferm dreptul sau de a se intitula . Discursul lui Lecapenos, probabil compus de Mystic, avea menirea de a reaminti suveranului bulgar statutul si obligatiile sale[99].La revenirea sa in patrie, frustrarea a izbucnit ( in iarna 924-925 s-a proclamatimparat al bulgarilor si romeilor). Roman Lecapenos a adresat alte trei epistole suveranului bulgar pe unton autoritar si ferm. Termenii imparatului sunt expliciti: toate fortaretele care au apartinut Imperiului trebuie retrocedate, arogarea titlului de basileu al romeilor este o uzurpare groteasca[100], imparatul bizantin era indreptatit sa revendice titlul de basileu al Bugariei, intrucat permisese bulgarilor sa se aseze pe teritoriul bizantin. Basileul recunostea suveranului bulgar titlul acordat de regenta prezidata de Nicolae de imparat limitat la teritoriul bugar, iar numirea defrate spiritual (desi conform ideologiei politice bizantine, suveranul bulgar era doar fiu spiritual) indica un statut mai inalt al natiunii bulgare in Lumea Bizantina. Acest statut era tot subordonat, fratia spirituala nu insemna egalitate politica, ci afirmarea credintei comune.Dupa 924, Simeon nu mai a invadat estul Thraciei. Printul sarb Zaharias, educat in Bizant, a fost numit conducator al tarii sale, catre 920-921. Infrant de partidul antibizantin, a petrecut trei ani intr-o temnita bulgareasca. Simeon i-a redat tronul. Simpatiile sale firesti pentru Bizant l-au determinat sa rupa relatiile cu cel care il instalase. Drept represalii, Simeon a devastat in doua campanii Serbia. Cand Zaharias s-a refugiat in Croatia, armatele sale au invadat acest teritoriu (926), dar au fost masacrate de regele croat[101], Tomislav. La 27 mai 927, Simeon a suferit un atac de cord.Guvernul bizantin putea privi situatia in Balcani cu satisfactie. Bugaria era epuizata de intreprinderile lui Simeon, hegemonia in Balcani, disputata Imperiului de taratul bulgar, era deplin restabilita. Simeon nu si-a realizat visul sau imperial. Superioritatea militarabulgara a fost incontestabila, demonstrata de victoriile sale (Anchialos, 917), deanexarea deteritorii pana dincolo de Dyrrachion si Thesalonic si pana la golful Corint,sau de cucerirea unor orase bizantine importante (Adrianopolul, 923) siasedierea capitalei. Oprirea sub zidurile Constantinopolului a marcat ruina veleitatilor imperiale ale lui Simeon.Ideile politice ale tarului Simeon, cat de radicale ar parea, nu sunt rezultatul in oglinda al universalismului bizantin. Aspiratiile exprima moralul ridicat al aristocratiei bulgare, rezultat al visului imperialal vechilor bulgari. Hegemonia politico-militara in Balcani si dezvoltarea culturala accentuata in timpul tarului intelectual duc la contestarea revendicarilorimperiale bizantine. Simeon respinge vehement dreptul exclusivitatii unui stat asupra altor popoare[102].O analiza a conflictului lui Simeon cu Imperiul intereseaza intrucat reveleaza natura complicata a raporturilor Imperiului cu statele rasaritene. Un rol insemnat in acest conflict l-a jucat problema titlurilor. Revendicarea titlul imperial initial limitat la tara al carei conducator era, ulterior extinzandu-se si asupra romeilor de catre Simeon a fost principala cauza a razboiului. Reactia bizantina era fundamentata pe doctrina unei unice Comunitati Crestine, al carei centru era Constantinopolul, care cuprindea o ierarhie de natiuni subordonate care datorau Bizantului supunere ecleziastica si politica. Locul acordat fiecarei natiuni depindea de gradul in care-si insusise civilizatia bizantina, de puterea politica si potentialul militar pe care il detinea, de serviciile pe care le putea aduce Imperiului. Titlul de imparat ( basileus, imperator) desemna rangul subordonat cel mai inalt in Lumea Bizantina. Acest titlu fusese obtinut legal de Simeon in 913. Cand revendica titlul de basileus ( autocrator -)al romeilor, Simeon, un conducator al unei natiuni sobordonate, uzurpa privilegiile stapanului sau.Relatiile lui Simeon cu Bizantul arata ca o tara se poate afla in conflict cu Imperiul si, concomitent, poate sa continue sa-si insuseasca roadele civilizatiei bizantine. Simeon copia[103]Bizantul si ii disputa hegemonia Balcanilor; ii invada teritoriile si, simultan, sustinea traducerea literaturii grecesti in limba slava. Aceasta situatie ambigua poate fi explicata prin natura aspiratiilor sale: nutrea visul incoronarii cu diadema succesorilor lui Constantin, dorea sa se identifice cu traditiile culturale ale Bizantului, cu atat mai mult cu cat erajuma de grec. Era situatia paradoxala a conducatorilor uneitari care, insusindu-si trasaturile cele mai atractive ale civilizatiei bizantine, ajunge sa posede institutii care le copiaza pe cele bizantine (mimetism). Conducatorii acestei tari sunt interesati sa conserve si sa mareasca autonomia politica si culturala. Dificultatea consta in a concilia pretentia de universalitate a Bizantului si aspiratiile de independenta ale satelitilor sai.Domnia lui Simeon este secolul de aur si pentru tanara cultura crestina. In istoria Bulgariei nu va mai fi atinsa niciodata o asemenea armonie intre un conducator educat, Mecena al culturii, si eforturile bisericii si ale elitei culturale. In cercul intelectual al lui Simeon intra sfantul Kliment de Ohrida, sfantul Naum, Cernorizet Hrabar[104], preotul Constantin (viitorul episcop de Preslav), presbiterul Grigorie, Ioan Exarhul[105]si alti autori anonimi, a caror opera depaseste frontierele Bulgariei, pentru a deveni un tezaur literar pentru toti slavii ortodocsi. Operele sunt transcrise in Rusia, Serbia si in alte tari, iar influenta culturii slavone lasa urme adanci in culturile lor nationale.La moartea lui Simeon, decadenta deja incepuse ; Bulgaria a incetat sa mai joace un rol activ in politica sud-est europeana. Pericolul bulgar se diminuase considerabil ; pariul suveranului bulgar la hegemonie universala daduse gres. Simeon este responsabil de epuizarea Bulgariei, de devastarea teritoriilor devastate, de ruinarea economiei si umilirea aristocratiei militare.Dupa decesul lui Simeon, Bulgaria este obligata sa se multumeasca cu locul ce i-a fost desemnat, desi facuse importante achizitii; titlul de basileus (tar) pentru suveranul sau si rangul de patriarh pentru intaistatatorul Bisericii sale. Lui Simeon ii succede fiul saumezin, Petru (27 mai 927 -30 ianuarie 969), rezultat din cea de-a doua casatorie. Tanarul tar il are regentsi consilier intim pe unchiul sau, experimentatul kavghan Gheorghi Survusul (Soursouboullos). Dupa o actiune demonstrativa impotriva Bizantului incep negocierilesi se incheie pacea trainica. Pretul pacii platit de Bizant era mariajul Mariei Lecapena cu tarul bulgar, recunoasterea titlului de basileu, acordarea statutului patriarhal Bisericii bulgare, obligatia achitarii unui tribut anual substantial.Tratatul ar putea parea, la o analiza superficiala, satisfacator in cel mai inalt grad pentru succesorul lui Simeon. Tarului bulgar i se recunostea titlul de imparat al Bulgariei, primea mana Mariei Lecapena, se accepta autocefalia Bisericiibulgare recunoscandu-se post factum, actul nelegitim al lui Simeon, prin care ridicase arhiepiscopul Bulgariei la rang de patriarh. Aceste concesii magulitoare nu trebuie sa ne induca in eroare; victoria diplomatica era a Imperiului. Pretinsa independenta a patriarhului bulgar nu era decat nominala, formala, in nici un caz efectiva. Bizantinii au insistat ca resedinta patriarhului bulgar sa fie transferata la Silistra, dorindu-se a se evita influenta nefasta a guvernului bulgar. Casatoria lui Petru cu Maria, fiica lui Christophoros Lecapenos, rebotezata Irina, ca simbol al pacii ce s-a dorit a fi durabil instituita, a sporit prestigiul international al Bulgariei. Sotia crestina a tarului va asigura influenta bizantina la curtea acestuia. Rangul desemnat de titlul de basileu al Bulgariei in ierarhia Lumii Bizantine era unul subordonat, ce incumba purtatorului obedienta fata de imparatul de la Constantinopol. Cel putin aceasta era teoria bizantina. Pozitia Bulgariei in cadrul Lumii Bizantine este reflectata de protocoalele Cartii de Ceremonii (De ceremoniis aulae bizantinae), compilata de Constantin Porphirogenetul. In acest manual de ceremonii sunt indicate cu exactitate formulele de adresare consacrate conducatorilor straini. S-a demonstrat ca aceste formule de adresare corespund rangurilor purtatorilor lor in ierarhia internationala a statelor crestine. Conducatorul bulgar detine in aceasta lista un loc onorabil, superior conducatorilor statelor clientelare din Caucaz si popoarelor de la nord de Dunare (pecenegi, rusi, maghiari) dar inferior conducatorului franc si califului de Bagdad. Este semnificativ ca tarul bulgar apare intr-o lista cafiu al imparatului, ceea ce echiveaza cuo retrogradare. Cand taratul nu mai reprezenta o amenintare,fratia spirituala acordata lui Simeon putea fi retrasa, fara ca Imperiul sa riste o reactie ostila[106]. Petru trebuia sa fie satisfacut cu titlul de tar al Bulgariei, iar denumirea de fiu spiritual semnifica fara echivoc ca datora ascultare obsecvioasa Bizantului.Un discurs[107]pronuntat in 927 la palat, probabil de Theodor Daphnopates[108], un inalt functionat, autor al epistolelor lui Roman catre Simeon, face aluzie la tratatul cu Bulgaria. Autorul a inserat un comentariu privind atitudinea fata de Bulgaria. Invocanduse comunitatea de dragoste frateasca si concordie care leaga aceasta tara de Imperiu, se face aluzie la incoronarea din 913 ca imparat al bulgarilor cu odiadema improvizata, este reprobata cu indignarerebeliunea si apostasia celui care s-a facut responsabil de uzurparea titlului de imparat al romeilor. Daphnopates apreciaza diplomatia patriarhului Nicolae carea tinut in frau pe acel porc mistret, relateaza intrevederea dintre Roman si Simeon si-si exprima satisfactia ca prin acest tratat bulgarii nu mai sunt numiti barbari, deoarece Dumnezeu a vindecat aceste parti din oikumeme carea erau desprinse si le-a adus in unitate si continuitate[109].Relatii amicale s-au stabilit intre cele doua state; taratul a asigurat Imperiului linistea la granita europeana contra incursiunilor maghiare si pecenege permitandu-i sa-si mobilizeze toate fortele in lupta contra arabilor. Pacea era in interesul ambelor parti daca tinem seama de epuizarea provocata de conflictul costisitor, aproape perpetuu, si de calamitatile naturale din 927 si din urmatorii ani.I.3.1. Opera marilor uzurpatoriCatre jumatatea secolului al IX-lea, se parea ca pacea era durabil instituita. Regatul bulgar epuizat de intreprinderile lui Simeon, caruia Bizantul ii datora un tribut anual, a fost victima politicii expansioniste a imparatilor soldati, Nicephor Phocas (963-969) si Ioan Tzimiskes (969-976).Secolul de aur al Bulgariei putea fi considerat revolut.Dupa marile succese pe frontul oriental, Phocas parea decis sa suprime statul bulgar.Tarul Petru a mostenit un regat epuizat, intreprinderile lui Simeon il consumasera. Petru a promovat opolitica externa ambigua, care a oscilat intre mentinerea pacii cu Imperiul cu riscul de a suscita iritarea factiunii aristocratice ostile Bizantului siintreprinderi agresive hazardate cu consecinta dezastruoase.Influenta bizantina n-a fost niciodata mai profunda decat pe timpul domniei lui Petru. Domnia lui Petru, in absenta conflictelor externe, a avut de luptat impotriva mizeriei populatiei, a unei serii neintrerupte de proteste si revolte sociale, care au imbracat chiar haina unor doctrine eretice (bogomilismul).Medievistii bulgari au incercat sa corecteze cunoscutul punct de vedere al istoriografiei mai vechi,care-l facea responsabil pe Simeon de ruinarea Bulgariei in urmarirea himerei imperiale, explicand astfel declinul Bulgariei in timpul domniei tarului Petru. Cercetatorii bulgari sustin ca Petru a mostenit un regat care constituia o coerenta si viabila putere militara, ca, in ciuda dificultatilor, Bulgaria, isi mentine teritoriul si armata sa redutabila[110].Tratatul serveste tarului pentru consolidarea pozitiei in interior; impotriva-i exista o opozitie interna, care reproseaza tarului politica probizantina. In 928 si 930 sunt organizate tentative de lovituri de palat, conduse de fratii tarului, Ivan si Mihail[111]. In 931, sarbii, sprijiniti in secret de Bizant, inlatura suzeranitatea bulgara. Frontiera septentrionala a statului bulgar este amenintata de incursiuni maghiare succesive. Incursiunile maghiare din 934, 948, 958, 962ii creeaza dificultati tarului Petru. Bizantul refuza sa acorde tarului sprijinul la care era obligat in virtutea tratatelor, iar Petru este obligat sa incheie un tratat de alianta cu conducatorii maghiarilor, prin care le pune la dispozitie teritoriul Bulgariei pentru raidurile impotriva capitalei bizantine. Acesta situatie alarmanta a permis Imperiului sa modifice termenii tratatului din octombrie 927. Dupa moartea sotiei bizantine a suveranului bulgar[112], Maria-Irina, Bizantul a impus ca doi fii ai lui Petru, Boris si Romanos, sa fie trimisi in Constantinopol ca ostatici; probabil tot atunci, Imperiul a impus Bulgariei sa interzica maghiarilor traversarea teritoriului sau in cursul incursiunile lor in Imperiu. Petru restabileste partial influenta politica bulgara in Serbia, care se obliga sa plateasca tribut suveranului bulgar. Efecte devastatoare a avut oinvazie a cumplitilor pecenegi, provocata de cneazul rus Igor, in 944.Raposand tarina Maria-Irina, tarulmaniabil a fost privat de influenta pasnicei sale sotii si inceput sa fie controlat de partidularistocratic belicos.In 966, se ajunge la o incordare a raporturilorbulgaro-bizantine. O ambasada bizantina a venit la Constantinopol pentru a solicita in avans achitarea tributului obisnuit. Actul nu a intentionat sa fie o provocare; se spera ca imparatul va ceda solicitarilor bulgare, cea mai mare parte a eforturilor sale concentrandu-se pe frontul oriental. Imparatul Nikephor al II-lea Phokas a refuzat ofensator[113]sa plateasca tributul care se achitaanual neintrerupt din 927 ; actul bulgarilor a fost considerat o insulta intolerabila. Audienta a fost una fara precedent in istoria etichetei imperiale, comparabila cu receptia insultatoare a lui Alexandru.Episodul a subliniat pericolul bulgar ignorat de Imperiu pentru un secol; era evident ca, daca i se va permite sa se refaca, era lui Simeon al Bulgariei, cand imperiul lupta pentru existenta, ar fi putut reveni. Autoritatile imperiale au considerat ca se impune o riposta; s-a recurs la o campanie demonstrativa impotriva Bulgariei, campanie fara rezultate notabile, imparatul prudent nu a riscat sa se aventureze in Bulgaria. Nedorind sa riste inca un razboi costisitor, Bizantul i-a instigat impotriva Bulgariei pe rusii si varegii cneazului kievean Sviatoslav Igorevici, o metoda dictata de traditiile diplomatiei bizantine.Petru a fost ingrozit de consecintele actului sau provocator a facut oferte insistente depace[114]. Tratativele cu rusii au continuat; ambasada imperiala trimisa la curtea rusa era condusa de patriciul Calocyras, fiul unui magistrat din Chersones, avea asupra lui o imensa suma de bani pentru mituirea conducatorului ei. Cautand o justificare pentru instigarea unor barbari asupra vecinilor sai crestini, Phokasa adresat in iunie 976, o epistola tarului, acuzandu-l ca incurajeaza sau ingaduie maghiarilor sa invadeze Imperiul. Bulgaria era vulnerabila, nu se putea opune raidurilor ungare. Replica lui Petru afost nesatisfacatoare; imparatul soldat se putea considera exonerat de orice responsabilitate. Inaugust 968, cneazul rus, dand curs invitatiei bizantine de a sprijini Imperiul in conflictul cu bulgarii, a debarcat surprinzator in Delta Dunarii (fara ajutorul bizantinilor, Rusia dispunea de o flota excelenta), a masacrat armata bulgara[115]si a ocupat nordul tarii[116]. La vestea acestei zdrobitoare infrangeri, tarul Petru a suferit un atac de apoplexie, in urma caruia nu s-a refacut niciodata complet; si s-a retras la manastire, unde moare in scurt timp (30 ianuarie 969)[117].Bulgaria, aflata in plina anarhie, este cucerita rapid de cneazul rus, care se instaleaza la Preslav, capitala taratului; boierii ostili tarului Petru au pactizat cu cneazul rus. Intre 968-971, Bulgaria se afl intr-o situatie extreme de grea, fiind supus agresiunii cneazului kievean Sviatoslav si puternicei imixtiuni bizantine.Dupa moartea tarului Petru (30 ianuarie 969) fiul sau Boris preia tronul, dar nu este recunoscut de o mare parte a arisocratiei bulgare care-l spriina pe Sviatoslav. Boris al II-lea este un suveran mediocru, incapabil sa inoveze politica externa, incapabil sa organizaze defensiva in fata atacului iminent al rusilor lui Sviatoslav.Situatia a provocat ingrijorarea guvernului bizantin; imparatul si-a dat seama ca lovitura sa diplomatica nu a avut efectul dorit. Calokyras, ambasadorul sau, s-a dovedit a fi un tradator care-l instiga pe Sviatoslav sa invadeze Balcanii, sperand sa obtina, cu asitenta militara bulgara, tronul de la Constantinopol, sau, mai probail, sa se instaleze la Cherson. In privinta printului din Kiev, evenimentele demonstrasera ca nu avea intentia sa joace rolul unui mercenar in slujba Imperiului. Ambitiile sale seconcentrau acum in directia Balcanilor. Era evident ca nu considera incursiunea sa in Balcani o aventura militara trecatoare, ci dorea sa se instaleze durabil la Dunarea de Jos. Imparatul, constient ca diplomatia bizantina nascuse un adversar incontrolabil, a incheiat pace cu bulgarii.Diplomatia bizantina i-a instigat impotriva cneazului Kievuluipe pecenegi, fapt care-l obliga pe Sviatoslav sa se intoarca urgent in tara sa, pentru a despresura Kievul asediat de pecenegi inca din vara lui 969[118].CneaghinaOlga a organizat defensiva. In timpul verii, cneaghina a decedat; nimic nu-l mai retinea la Kiev. In vara urmatoare, dupa ce ii invinsese pe pecenegi, Sviatoslava revenit la Dunare si a lansat un atac devastator impreuna cu contingente ale pecenegilor si detasamente ale supusilor sai maghiari. Intreaga Bulgarie de la nord de Balcani a fost ocupata ; capitala Veliki (Marele) Preslav s-a predat, cneazul kievean a ajuns in posesia tezaurului regal si a intregii familii regale. Tarului Boris al II-lea ii este impusa o falsa alianta garantata de prizonieratul, in practica, al tarului si a celor mai importanti boieri, iar la Preslav este instalata o garnizoana rusa.In 970, in alianta cu bulgarii, Sviatoslav trece Balcanii si ocupa Philippopolis (martie 970). La caderea iernii, rusii ocupasera intreaga Bulgarie Orientala pana la frontiera traca a Imperiului[119]. La Constantinopol, o revolutie de palat a adus la guvernare pe Ioan Tzimiskes, asasinul predecesorului sau, abil om de stat, cu mai putine scrupule decat predecesorul sau. Ioan a incercat sa negocieze cu Sviatoslav. O ambasada a oferit achitarea subsidiilor care fusesera sistate in momentul in care se incheiase alianta bulgaro-romee si a cerut evacuarea posesiunii legitime ale Imperiului, Bulgaria. Bizantul nu renuntase niciodata la teritoriul cedat lui Asparuch). Un al doilea mesaj conciliator a avut menirea de a temporiza.Tratativele initiate de uzurpator, a carui pozitie in Constantinopol era inca precara, esueaza din cauza cererilor inacceptabile ale marelui cneaz care a cerut o uriasa rascumparare pentru prizonierii bizantini si pentru teritoriile pe care le detinea. Pretindea ca Imperiul sa sa cedeze intreg teritoriul european, inclusiv Constantinopolul, si satransferein Asia era ofensatoare[120].Inaintarea rusilor spre Constantinopol se soldeaza cu o grava infrangere la Arcadiopolis in fata generalului Bardas Skleros, cumnatul basileului, care-l obliga pe Sviatoslav sa bata in retragere. Guvernul imperial nu era dornic sa continue o poltica defensiva in Tracia si sa se bizuie pe zidurile de necucerit ale capitalei. Imparatul prudent a dorit sa faca pregatiri minutioase inainte de a se aventura in Balcani. Intarzierea a fost mai mare decat a intentionat imparatul; armatele imperiale au trecut in Asia pentru a reprima rebeliunea lui Bardas Phocas, nepotul defunctului imparat. Catre toamna, raidurile rusilor catre Adrianopole au continuat, data fiind incompetenta crasa a guvernatorului Ioan Curcuas, varul imparatului.Catre sfarsitul lui 972, revolta lui Phocas fiind reprimata, armata bizantina putea fi mobilizata pentru o campanie bulgara decisiva. Planul lui strategic, desi conventional, se baza pe elemente de surpriza si viteza. Armata terestra bine echipata si aprovizionata, condusa de cavaleria catafracta si sustinuta de o artilerie de asediu perfectionata, trebuia sa strabata Tracia si sa forteze trecatorile din Balcani inainte ca rusii sa le intareasca. Paralel, flota de mai bine de trei sute de corabii, unele inarmate cu focul grecesc, avea misiunea de a taia retragerea adversarului. Armata a patruns in Bulgaria prin defilerurile Balcanilor (pasul Veragava si altele), faraa intampina rezistenta, si a coborat in campie, unde a inconjurat Preslav (2 aprilie). Marele Preslava fost ocupat dupa o lupta inversunata[121](3-7 aprilie). Ioan Tzimiskes a serbat Pastile in ruinele fumegande ale Marelui Preslav. Imparatul a ordonat refacerea fortificatiilor. Cetatea, redenumita Ioannopolis, va fi un oras provincial minor al Imperiului; doar ruinele sale aminteau trecutulglorios siprosperal Preslavului.O ambasada imperiala a fost trimisa la Dristra facand o oferta de pace lui Sviatoslav, solicitand capitularea neconditionata. Imparatul a continuat urmarirea cneazului rus, care s-a retras in fuga spre Dunare; sub zidurile Silistrei are loc o alta confruntare eroica ; infrant, Sviatoslav s-a retras in spatele fortoficatiilor (23 aprilie). Dupa un asediu de trei luni, sustinut si de flota imperiala, fortele bizantine au respins orice incercare a asediatilor de a sparge incercuirea, marele cneaz accepta o noua batalie cu imparatul si sufera o alta infrangere zdrobitoare[122]. Sviatoslav primeste conditiile invingatorului in cadrul unui tratat solemn; renunta la orice pretentie asupra Bulgariei si evacueaza Dristra, restituie Bizantului prizonierii de razboi, promite sa nu atace posesiunile bizantine din Chersones si sa acorde asistenta militara imperiului. Cneazul a cerut, in schimb, sa lefie permissupravietuitorilor bataliei de la Dristra sa treca Dunarea si sa li se acorde ceva provizii soldatilor infometati. Moartea cneazului[123], ucis de pecenegii lui Kuria, la intoarcerea sa in statul kievean, inlatura un adversar incomod pentru Imperiu.Bulgaria r