Produsele Stupului in Afectiunile Cardiovasculare ,Radu Vladoiu Daniela

7/27/2019 Produsele Stupului in Afectiunile Cardiovasculare ,Radu Vladoiu Daniela

http://slidepdf.com/reader/full/produsele-stupului-in-afectiunile-cardiovasculare-radu-vladoiu-daniela 1/52

FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. TÂRGOVIŞTE

PROIECT DE DIPLOMĂ

DOMENIUL : SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICARE PROFESIONALĂ : ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

ÎNDRUMĂTOR :

FARM. IANCU CRISTINA GRAŢIELA

ABSOLVENT :

RADU (VLĂDOIU) DANIELA

TÂRGOVIŞTE

2013



MOTTO :

„Această tainică primăvară izvorăşte din mierea miraculoasă

care nu este altceva decât o rază de căldură transformată

odinioară şi care acum, îşi recapătă forma cea dintâi...Ea ţine loc

de soare , de flori până când fratele ei mai vârstnic ,

soarele...strecurându- şi prin porţile întredeschise primele

mângâieri căluţe , va trezi la viaţă violetele şi a nemonele şi va

scoate din toropeală şi lucrătoarele spunându- le că ozonul a pus

din nou stăpânire pe lume şi că cercul neîntrerupt ce leagă

moartea de viaţă a mai făcut un ocol în jurul său şi iar a înviat.”

MAURICE MAERERLINCK





ARGUMENT

Am ales acest subiect: „Produsele stupului în afecţiunile

cardiovasculare” pe care îl consider de un real interes general întrucât în

România prevalenţa bolilor cardiovasculare precum hipertensiunea arterială ,

bolile coronare ischemice, bolile vascular e , bolile cardiace inflamatorii şi

coronariene , valvulopatiile cardiace este în continuă creştere , ţara noastră

ocupând un loc fruntaş în rândul statelor europene în prevenirea şi depistarea

cazurilor cu probleme cardiovasculare.

Bolile cardiovascular e rămân cea mai mare cauza a deceselor şi la

nivel mondial, deși de-a lungul ultimelor două decenii rata mortalității

cardiovasculare a scăzut în multe țări cu venit ridicat. În același timp,

decesele și bolile cardiovasculare au crescut cu o viteză uimitoare în țările

mici și cu venituri medii.Procentul de decese premature din datorită bolilor

cardiovasculare variază de la 4% în țările cu venituri mari la 42% în țările cu

venituri mici. În 2008 mai mult de 17 de milioane de oameni au murit din

cauza bolilor cardiovasculare.

În fiecare an bolile de inimă ucid mai mulți oameni decât cancerul. În

ultimii ani riscul cardiovascular la femei a fost în creștere și a ucis mai multe

femei decât cancerul de sân. Studii în rândul tinerilor a arătat căateroscleroza precoce se poate depista în adolescenţă și se fac eforturi de

prevenire primară necesare din copilărie.

De aceea este important să cunoaştem , să depistăm ,să prevenim şi să

tratăm factorii de risc cardiovascular pentru a asigura o bună complianţă a

pacientului şi o informare medicală adecvată în ceea ce priveşte cele mai

frecvente afecţiuni ale unei societăţi în curs de dezvoltare economică .



Cum stresul este un factor favorizant al instalării bolilor

cardiovasculare iar astăzi este foarte crescut pentru întreaga populaţie , am

vrut ca abordând acest subiect să învăţ cât mai multe despre aceste afecţiuni

şi despre importanţa unei vieţi echilibrate , mai ales să le pot transmite şi

celorlalţi aceste informaţii , în special celor predispuşi la aceste boli.

Produsele stupului : mierea, polenul , păstura , lăptişorul de matcă ,

apilarnilul , descăpăcitura ,propolisul şi veninul au capacitatea de a interveni

în sens pozitiv în tratarea afecţiunilor variate , sunt simultan aliment şi

medicament , în timp ce vindecă , hrănesc şi energizează . Rolul lor este

foarte important în prevenirea afecţiunilor cardiovasculare pentru că a

preveni răul este mult mai uşor decât a trata ori a corecta .



CUPRINS

CAPITOLUL I - PRODUSELE STUPULUI ŞI IMPORTANŢA LOR

PENTRU ORGANISMUL UMAN

1.1. Mierea .................................................................................................. 4

1.2. Polenul ................................................................................................. 9

1.3. Păstura ............................................................................................... 10

1.4. Propolis......................................................................................... ......12

1.5. Ceara de albine .................................................................................. 13

1.6. Veninul de albine ............................................................................... 13

1.7. Apilarnilul .......................................................................................... 14

1.8. Lăptişorul de matcă ........................................................................... 15

CAPITOLUL II – APARATUL CARDIOVASCULAR ŞI BOLILE

SALE

2.1. Aparatul cardiovascular – scurtă prezentare ........................................ 17

2.2. Afecţiunile aparatului cardiovascular ....................................................20

2.3. Cauzele afecţiunilor cardiovasculare .....................................................23

2.4. Prevenirea afecţiunilor cardiovasculare ................................................ 25

CAPITOLUL III – PRODUSELE STUPULUI ŞI ROLUL LOR ÎN

TRATAREA BOLILOR CARDIOVASCULARE

3.1. Produsele stupului şi efectele lor la nivel cardiovascular ..................... 28

3.2. Dozele recomandate şi metodele de aplicare a produselor apicole........36

3.3.Produsele stupului în tratarea şi prevenţia hipertensiunii arteriale ........ 39



3.4. Produsele stupului – adjuvante în recuperarea post infarct miocardic sau

accident vascular cerebral ............................................................................ 41

3.5. Produsele stupului şi bolile degenerative ale vaselor de sânge .............42

3.6. Preparat apiterapeutic cu hrean pentru tratarea afecţiunilor

cardiovasculare............................................................................................. 42

3.7.Preparat chinezesc cu tinctură de usturoi , tinctură de propolis şi miere de

salcâm .......................................................................................................... 43

BIBLIOGRAFIE ............................................................................... ...........47



CAPITOLUL 1

PRODUSELE STUPULUI ŞI IMPORTANŢA LOR PENTRU

ORGANISMUL UMAN

Aplicaţiile în medicină ale produselor apicole ca : mierea, polenul,

ceara, lă ptişorul de matcă, propolisul şi veninul de albine, pe baza

fundamentărilor ştiinţifice, au intrat într-o etapă nouă. În sensul accepţiunii

cercurilor apicole şi medicale internaţionale care se ocupă de acestă latur ă a

utilizării resurselor naturale în scopul ocrotirii sănătăţii omului, în ultimii 10

- 15 ani s-au cristalizat coordonatele unei activităţi specifice de sine

stătătoare, cunoscută ca apiterapie.

Apiterapia este arta şi ştiinţa prevenirii şi tratamentul bolilor ,

vindecării holistice şi recuperării din diferite stări de boală a fiinţelor vii

folosind produsele albinelor . Produsele stupului au o serie de proprietăţi

farmacologice şi exercită asupra organismelor vii o serie de efecte şi acţiuni

la nivelul funcţiilor diferitelor organe şi aparate .



1.1. MIEREA

Mierea (din latină mellis ) este un produs apicol obţinut prin

transformarea şi prelucrarea nectarului sau manei de albine şi depozitate în

celulele fagurilor pentru a constitui hrana populaţiei din stup . Mierea de

albine a fost prima substanţă dulce folosită de om , fiind preţuită în special

de preoţi în cadrul diverselor ritualuri .

Mierea este o soluţie apoasă bogată în substanţe zaharoase –până la 80

% - reprezentate îndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul

floral , extrafloral , mană şi alte surse, recolatate de albine şi depozitate în

faguri . Mierea este un aliment cu gust dulce şi parfumat , cu aspect

semifluid , vâscos sau cristalizat şi culoare specific , având un conţinut mare

de zaharuri şi substanţe minerale , vitamine , enzime , acizi organici .

Producerea mierii de către albine este un proces complex de transformare a

materiei prime în miere , începând cu recoltarea şi terminând cu căpăcirea

celulelor din faguri . Albinele lucrătoare recoltează nectarul sau mana cu

ajutorul aparatului bucal (trompa) şi le înmagazinează un timp în guşă , unde

sunt amestecate cu salivă iar la sosire transferă conţinutul zaharat albinelor

din stup care îl prelucrează în continuare până se obţine produsul finit .



Pentru a obţine mierea ce va fi folosită ca hrană şi pentru depozitare ,

albinele au două surse de materii prime : o sursă vegetală , reprezentată în

cea mai mare parte din nectarul florilor , o sursă animală , reprezentată de

substanţe dulci , bogate în zaharuri , eliminate de unii paraziţi ai plantelor ,

numită mană .

Din punct de vedere nutriţional mierea conţine următoarele elemente :

apă , zaharuri nereducătoare , substanţe minerale , proteine , acizi organici ,

fermenţi, vitamine , hormoni , în total 435 substanţe organice . Conţinutul de

microelemente al mierii este similar cu cel al sângelui uman , de aceea

mierea este foarte uşor de asimilat . Zaharurile ce intră în componenţa ei,

glucoza şi fructoza alcătuiesc la un loc ceea ce se numeşte zahărul invertit .

Ele sunt direct asimilabile şi nu necesită o prelucrare prin digestie aşa cum se

întâmplă cu hidraţii de carbon introduşi prin alimentaţie în organism şi care ,

ca să fie asimilaţi de acesta , trebuie să fie mai întâi scindaţi , prin procesul

digestive în zaharuri simple .Glucoza este absorbită de-a lungul întregului

traiect digestiv si dirijată apoi prin circuitul sangvin în organism, folosind o

parte direct ca sursă de energie, o altă parte (sub forma de glicogen) ca

rezervă depozitată în special în ficat. Proteinele - o altă componentă a mierii ,

sunt pricipalii nutrienţi care fac parte din grupa alimentelor energetice şi

sunt prezenți în proporții ce variază între 5 si 9 mg la un kilogram, în funcție

de sorturile de miere , de proveniența florală diferită.Vitaminele – compuşi

organici indispensabili organismului.

Mierea este bogată în aceste elemente, principalele vitamine regăsite

în miere sunt cele din complexul B, iar în cantitate mai mică vitaminele C,

A, D, si K. Acizii organici: gluconic, fosforic, formic, lactic, citric etc., au un

rol deosebit în funcționarea organismului uman.

Substanțele minerale, foarte numeroase în miere, variază în limitelargi, cele mai importante pentru organism fiind: potasiul, magneziul,



fosforul, clorul, calciul, sodiul, prezentate sub o formă biologică uşor

asimilabile de organism. Enzimele (fermenții) conținute în miere – dintre

care cele mai importante amilaza, invertaza, catalazele, lipaza - intervin în

procesele biochimice din organism.

Mierea de albine are ca surse potenţiale peste 2000 de flori; ca

rezultat, caracteristicile ei sunt extrem de variabile.

În zilele noastre este reconsiderată importanţa mierii pentru sănătatea

oamenilor şi animalelor.

În relațiile dintre plantă, albină, produs apicol şi om, mierea constituie

unul dintre produsele apicole ce transmit principiile active conținute înnectarul florilor. Mierea prin factorii nutritivi pe care îi conține, determină,

în afară de o acțiune nutritivă importantă, o acțiune terapeutică eficientă

asupra tulburărilor şi bolilor diferitelor organe, precum şi o acțiune imuno-

biologică a organismului. Printre alimentele energetice care furnizează

organismului combustibilul necesar funcţionării sale, mierea merită fără

îndoială primul loc, fiind asimilabilă imediat, aproape fără efort. O lingurăde miere aduce organismului 60 de kcal care pot fi transformate în energie

într-un timp mult mai scurt decât cel necesar în cazul oricărui aliment. În

cursul transformării nectarului în miere, albinele efectuează această scindare

a moleculelor de zaharuri superioare, scutind astfel de această muncă

aparatul digestiv al omului. Mierea exercită totodată o binefăcătoare acţiune

tonică şi stimulatoare ce uşurează asimilarea altor alimente. Zaharurile dinmiere - asimilate în organism- sunt arse complet, până la stadiul de dioxid de

carbon şi apă, eliberând energie în toate etapele de descompunere prin care

trec (1g zahăr eliberează 4 kcal). Esenţial este însă faptul că această cantitate

de energie este pusă în totalitate şi imediat la dispoziţia organismului.

Prin bogăţia ei calorică, mierea prezintă avantajul că permite

administrarea unui număr mai mare de calorii într -un volum mai mic de

alimente. Mierea este singurul supliment alimentar dulce care este calmant



chiar şi pentru cei predispuşi la nervozitate şi hipersensibilitate şi, în plus, nu

este niciodată dăunătoare pentru organismul uman. Chiar şi cele mai rebele

migrene sunt ameliorate si înlăturate prin folosirea constantă a mierii.

Produs natural pur, mierea, este indicată atât omului sănătos cât şi

celui bolnav, ea fiind recomandată şi pentru:

surmenaj, astenie, anorexie şi anemie;

îmbunătățeste fixarea calciului în oase;

diferite probleme intestinale: constipații, ulcer duodenal şi gastric

(mierea fiind un excelent remediu, acționând ca un pansament gastric);

afecțiuni cardiovasculare (mierea are acțiune benefică asupramuschiului cardiac, favorizând circulația sanguină la nivelul arterelor

si diminuând tensiunea arterială);

afecțiuni dermatologice ( plăgi, arsuri, ulcere, dermatoze) mierea

favorizând cicatrizarea;

diverse intoxicații, mierea acționând ca un antidot;

oftalmologie (traumatisme si arsuri oculare); hrănire si hidratarea pielii; frumusețe; reduce febra; în diferite

afecțiuni hormonale la femei( infertilitate, dismenoree, frigiditate);

ajută la refacerea după intoxicarea cu alcool;

se utilizează în alimentația pre-operatorie şi refacerea post-operatorie a

organismului.

Calitățile nutritive ale mierii sunt date de compoziția nectarului, dupătipul de floare, dar calitățile terapeutice sunt date în mare parte de

prelucrarea nectarului în guşa albinelor. În urma prelucrării are loc o

îmbogățire a nectarului în enzime, acizi organici, acetilcolina şi se

transformă oligozaharidele, chiar şi polizaharidele în compuşi mai simpli,

preponderent fructoză şi glucoză. Glucoza şi fructoza intervin direct în

metabolismul uman, ele asigurând energia necesară organismului şi

favorizând formarea şi hrănirea celulelor nervoase; este cunoscută nevoia de



"dulce" la copii şi, mai ales, în perioadele de efort intelectual. Mierea cu un

conținut mai mare de fructoză se menține în stare fluidă mai multă vreme, pe

când mierea în care predomină glucoza cristalizează foarte repede, uneori la

doar câteva săptămâni de la recoltare. Mierea, cel mai folosit produs apicol,

este tolerat bine sau foarte bine de 99,99% din populaţie. Chiar si cei 0,01%

dintre oameni care pot prezenta reacţii adverse reale la miere o pot utiliza în

condiţii specifice.

Dar mierea are şi câteva cazuri specifice în care nu ar trebui folosită.

Cea mai importantă contraindicaţie a mierii este diabetul . Excepţii: mierea

de acacia (ce conţine mai ales fructoză) care poate fi dată, în cantităţi mici,dimineaţa şi răni ce se vindecă greu la diabetici (în uz extern). Mierea este

dulce deoarece conţine peste 70% carbohidraţi si nu poate fi dată în cantităţi

mari acelor persoane ce au sângele "dulce" (hiperglicemic). Totusi, acest

"sânge dulce" este aşa datorită unui conţinut excesiv în glucoză (dextroză),

de peste 120 mg/100 ml de sânge. Logic, dacă vom găsi o miere cu mai

puţină dextroză şi mai multă fructoză (levuloză) aceasta va fi mai bineacceptată de către diabetici. Într -adevăr, diabeticii tolerează mierea de acacia

mult mai bine, aceasta având o mare cantitate de fructoză. Orice alt tip de

miere cu o compoziţie similară în carbohidraţi va fi de asemenea acceptată .

Există o altă situaţie în care mierea nu este indicată: alergia la polen (mai

ales cea legată de tractul digestiv). Mierea conţine peste 1% polen în

compoziţie. Persoanele care suferă de această afecţiune nu pot mânca mieredeoarece conţinutul extrem de scăzut în polen poate conduce la alergii

specifice digestive sau respiratorii. Mierea are contraindicaţii si pentru

pacienţii care suferă de obezitate, tulburări glicoregulatorii, insuficienţă

pancreatică exocrină şi pentru pacienţii gastrectomizaţi.



1.2. POLENUL

Polenul, denumit şi "pâinea albinelor" este recoltat de pe flori cu

piesele bucale, grăuncioarele de polen fiind umectate şi lipite cu miere

regurgitată din guşă, preluat apoi cu picioarele anterioare şi depozitat pe

paneraşele picioarelor posterioare sub formă de ghemotoace.

Odată ajunsă în stup, albina depozitează polenul cules în celulele

fagurelui. Ea introduce pintenul de la membrul mijlociu pe sub sferulă şi se

debarasează astfel de ghemotocul de polen, după care îl presează cu capul,

pentru eliminarea aerului. După ce două treimi din celulă sunt ocupate cu

polen tasat, albinele pun deasupra acestuia un strat subţire de propolis. În

timpul unui cules intens celulele sunt completate cu miere până la umplere si

apoi sigilate cu un capac de ceară. În lipsa aerului polenul intră într -un

proces de fermentaţie lactică transformându-se în păstură. Polenul se găseşte

sub forma unui praf foarte fin în anterele florilor. Este alcătuit din grăuncioare de diferite forme şi culori caracteristice fiecărei plante. Se

deosebeşte prin forma suprafeţei exterioare, prin conţinutul diferit în

substanţe nutritive, vitamine etc. Polenul poate fi obţinut prin recoltarea

directă de către om, de la plantele care au cantităţi mari sau cu ajutorul

albinelor. Spre deosebire de polenul recoltat direct de om, polenul obţinut cu

ajutorul albinelor este mult mai valoros, deoarece este adunat de la mai



multe flori (poliflor) la care albinele au mai adăugat nectar şi salivă. În

medie, albina poate aduce la un zbor 12-15 mg polen, adică aproximativ 1/10

din greutatea ei corporală. Singurul mijloc de a obţine polen pur în cantităţi

importante şi în condiţii economice acceptabile este folosirea colectorului de

polen. Colectoarele sunt dispozitive care se fixează la urdiniş având orificii

prin care albinele sunt obligate să treacă la intrarea în stup. Datorită frecării

de marginile acestor orificii, polenul se scutură pe un grătar de unde cade în

tăvi. Cele două rânduri de orificii prin care albinele sunt nevoite să treacă ca

să pătrundă în stup sunt asezate la distanţă de 5 mm. Colectoarele de polen în

timpul culesului mare se scot. Polenul recoltat în colector, odată uscat, estemult diferit de cel care se poate culege direct de pe staminele florilor.

Practic, albina culegătoare nu-şi poate confecţiona ghemotoacele de polen

fără a adăuga polenul cules de pe antene, un liant care le dă coeziunea

indispensabilă pentru a se ţine în cosuleţele celei de a treia perechi de

picioare. Acest liant este un amestec de nectar sau de miere cu salivă. Se stie

că această salivă este bogată în enzime şi în substanţe diverse. Polenul dinghemotoace este deci un produs mixt, vegetal şi animal. În consecinţă nu

este prea uşor să deosebeşti, dintre proprietăţile polenului din ghemotoace,

pe cele care provin de la plantă de cele care provin de la insectă. Polenul

conţine de 20 de ori mai multa vitamina A decât morcovul, şi tot asemenea

provitamina A. Conține şi Vitamina E care are efect în reducerea par ţială a

afecţiunilor provocate de bioxidul de carbon şi de bioxidul de sulf, gaze atâtde periculoase pentru orăşeanul zilelor noastre.

1.3. PĂSTURA



După ce polenul este adus în stup de către albinele culegătoare, este

depozitat în celule apoi presat cu capul până ocupă 1/3 din înălţimea celulei.

Păstura, pe lângă polen, conţine şi substanţe nutritive provenite din saliva

lucrătoarelor, folosită ca liant pentru grăuncioarele de polen culese de pe

anterele florilor.

Păstura este hrana de bază a puietului, fiind bogată în proteine, glucideşi săruri minerale, provenită din polenul florilor. Faptul că păstura are o

compoziţie mai scăzută decât polenul în proteine şi grăsimi şi mai bogată în

zahăr şi acid lactic permite o conservare mai bună. Păstura se recoltează din

faguri prin trei metode:

prin tăierea în fâşii a fagurilor cu păstura, de unde aceasta se scoate

foarte uşor,

sau prin retezarea celulelor şi

prin refrigerarea fagurilor şi sfărmarea cerii. În cazul fagurilor noi se

poate recolta păstura şi prin refrigerarea acestora. La rece ceara devine

casantă şi se poate sfărma.

Păstura este folosită în stupină, în industria farmaceutică, în special

pentru obţinerea vitaminelor naturale. De asemenea se mai întrebuinţează şi

în medicină pentru tratarea a o serie de maladii ale sistemului nervos,

endocrin şi în avitaminoze.



1.4. PROPOLISUL

Propolisul vine de la cuvintele grecesti pro = pentru, polis= cetate si

putea fi tradus liber ca un complex de substanţe destinat apărării cuibului, în

special, în vederea iernării. Albinele îl recoltează de pe diferite plante (cires,

visin, plop, brad, molid etc.) şi îl transportă în cuib. Cu ajutorul propolisului

albinele astupă crăpăturile stupilor şi acoperă cadavrele dăunătorilor pe care

îi răpun în interiorul stupului (melci, soareci, sopârle, bondari) sau cadavrele

albinelor moarte pe care nu le pot scoate în afara stupului.

Din observaţiile făcute asupra modului cum str âng albinele propolisul

s-a constatat că acestea adună propolisul de diferite culori (alb, galben, rosu,

verde, brun etc.) şi îl transportă ca şi pe polen pe picioruşele posterioare.Limba nu este utilizată nici la colectarea şi nici la aplicarea propolisului.

Tendinţa de propolizare a albinelor este un caracter de rasă sau ecotip şi

depinde chiar de însuşirile individuale ale unor familii de albine.



1.5. CEARA DE ALBINE

Ceara este o secreţie a albinei lucrătoare. Când este emisă de glandele

ceriere ea este perfect albă şi curată. Utilizată ca material de construcţie în

stup, ea se încarcă progresiv cu substanţe care-i schimbă profund compoziţia

şi, ceea ce este mai vizibil,ea trece prin toate nuanţele de galben, pe urmă de

brun ajungând aproape neagră după câţiva ani. Compoziţia chimică a cerii

este foarte stabilă dacă se ia în considerare produsul pur, aşa cum este

secretată de glande.

1.6. VENINUL DE ALBINE

Veninul de albine este o substanţă complexă, un produs de secreţie al

albinei lucrătoare şi al mătcii, un amestec al secreţiei glandelor de venin care

concură la formarea aparatului vulnerant. Este stocat în punga de venin şieliminat la exterior în momentul înţepării, servind împreună cu acul la

apărare (acul la albina lucrătoare este un ovipositor modificat pentru funcţiile

de apărare) şi eliminarea duşmanilor (mătcilor concurente, a albinelor hoaţe,

a animalelor şi insectelor care vreau să prădeze stupul, etc.).



Înţepăturile albinelor reprezintă un act reflex de autoapărare şi se

materializează prin folosirea organului specializat pentru funcţia de apărare,

format din partea vulnerantă cu punga de venin, partea motoare si glandele

secretoare de venin. Cantitatea pe care o poate elimina la o înţepătură o

albină cu glanda de venin dezvoltată este de circa 0,3 mg venin lichid,

corespunzând la circa 0,1 mg substanţă uscata. Cantitatea de venin este

determinată de vârsta albinelor, de hrană si de sezon. Cantitatea maximă de

venin se obţine de la albinele în vârstă de 15-20 de zile, după care glandele

secretoare degenerează treptat. În general se afirmă că odată folosită rezerva

de venin nu se mai reface. Dimpotrivă, unele cercetări menţionează că dupăeliminarea prin înţepare rezerva de venin a albinelor se reface cu condiţia ca

integritatea organului specializat să nu fie deteriorată. În general se poate

crea o oarecare rezistenţă la înţepăturile albinelor dar totuşi, reacţiile la

acestea pot deveni pe neaşteptate, dîntr-o cauză sau alta, foarte intense. Cei

care sunt foarte sensibili pot muri dîntr-o singură înţepătură de albină.

1.7. APILARNILUL

Apilarnilul este un produs apicol obţinut din larvele de trântor cât sidin conţinutul nutritiv aflat în celulele respective din faguri, recoltate într-un



anumit stadiu larvar (în ziua a 7-a de stadiu larvar). Deşi nu este un produs

tradiţional al stupului, ca şi mierea, polenul şi ceara, apilarnilul se distinge

prin proprietăţile lui organoleptice specifice, prin proprietăţile lui fizico-

chimice şi microbiologice care îl recomandă ca un produs veritabil, de

valoare al stupului. Pentru producţia de apilarnil se aleg numai familiile de

albine foarte puternice, capabile să hrănească cu lăptişor un număr cât mai

mare de larve de trântor. Cuibul familiilor de albine afectate producţiei de

apilarnil trebuie să cuprindă la începutul lunii aprilie cel puţin 6 rame(faguri)

acoperiţi cu albine şi hrana suficientă unei dezvoltări corespunzătoare. Matca

trebuie să fie prolifică şi nu mai bătrână de doi ani. Flacoanele sau borcanelecu apilarnil se păstrează în congelator la o temperatura de -5-15°C. Întocmai

ca şi lăptişorul de matcă, datorită conţinutului său, apilarnilul este un produs

apicol natural, activ biologic şi energizant.

1.8. LĂPTIŞORUL DE MATCĂ

Lăptişorul de matcă este un produs de secreţie al glandelor

hipofaringiene ale albinelor lucrătoare, destinat hrănirii larvelor în primele 3

zile, a larvelor de matcă pe toată perioada până la căpăcirea botcilor, cât şi amătcilor. Are o consistenţă cremoasă, este de culoare alb- gălbuie, cu gust

acrişor. S-a constatat, de asemenea, că lăptisorul de matcă are în compoziţia

sa unele substanţe de tip hormonal, precum şi o substanţă antibiotică,

bactericidă. Lăptisorul de matcă proaspăt, conţine următoarele vitamine:

tiamina, riboflavină, biotină, acid folic, acid pantotenic şi cantităţi mici de

vitamină C. Totodată lăptişorul de matcă conţine acizii 9 si 10



hidroxidecenoici, produsi de glandele hipofaringiene ale albinelor, precum şi

două fracţiuni cu proprietăţi similare ale acetilcolinei. De asemenea, au fost

identificaţi 18 diferiţi aminoacizi, combinaţi şi liberi din care amintim:

acidul aspartic, glutamic, alanina, arginina, glutamina, glicina, lizina,

metionina, prolina, valina, tiamina. tirozina etc.

Experienţele de laborator pe şoarece şi pe sobolan au arătat că lăptisorul de

matcă are, asupra creşterii, o acţiune care depinde de doza administrată,

dozele puternice având un efect invers decât cele mici, care sunt

acceleratoare. Are ,de asemenea, o acţiune asupra glicemiei. Prepararea

lăptişorului de matcă cere o foarte mare curăţenie din partea producătorului.Botcile sunt golite de conţinut cu o spatulă de sticlă sau cu un mic

aspirator.Bineînţeles, se scoate mai întâi, cu multă grijă, larva. Camera în

care lăptişorul de matcă este recoltat trebuie să fie considerată ca un

laborator farmaceutic, nu ca o încăpere obisnuită,de stupină. Lăptişorul se

ambalează în borcane de sticlă de culoare închisă, cu dop rodat, ce se umplu

astfel încât să nu rămână în interior un spaţiu gol.



CAPITOLUL 2

APARATUL CARDIOVASCULAR ŞI BOLILE SALE

2.1. APARATUL CARDIOVASCULAR- scurtă prezentare

Alimentarea cu sânge a tuturor ţesuturilor din organismul uman se

efectuează cu ajutorul inimii – pompa foarte complicată care poate funcţionaun timp îndelungat (în medie 65-70 de ani ) fără întrerupere .

Inima este situată în mediastin, orientată cu vârful la stanga, în jos şi

înainte, şi cu baza în sus, la dreapta şi înapoi. Din punct de vedere anatomic

se deosebesc:

inima stangă şi

inima dreapta.

Inima stângă este alcatuită din atriul si ventriculul stang, separate prin

orificiul atrioventricular.Atriul stâng primeşte sange arterial, care vine din

plămâni prin cele patru vene pulmonare. Orificiul atrio-ventricular stâng sau

mitral este prevăzut cu două valve, care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă

deschis în timpul diastolei. Ventricolul stâng primeşte în diastolă sângele

care vine din atriul stâng iar în sistolă îl evacuează în artera aortă prin

orificiul aortic, prevăzut cu trei valve în formă de semilună (valvula



sigmoidă aortică). Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de elecţie al

cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrala şi insuficienţa aortică).

Inima dreaptă este alcatuită din atriul drept si ventriculul drept,

separate prin orificiul atrio-ventricular drept. Atriul drept primeşte sânge

venos din marea circulaţie prin orificiile venei cave superioare fără aer şi ale

venei cave inferioare. .

Orificiul atrio-ventricular drept, sau orificiul tricuspid, este prevăzut

cu trei valve, care închid orificiul în sistolă şi îl deschid în diastolă.

Ventriculul drept primeşte sângele din atriul drept în timpul diastolei

şi îl evacueazăîn timpul sistolei în artera pulmonar ă, prin orificiul pulmonar, prevăzut , ca şi orificiul aortic , cu trei valve în formă de semilună.

Inima dreaptă este motorul micii circulaţii. Există deci o mare circulaţie sau

circulaţie sistemică şi o mică circulaţie sau circulaţie pulmonar ă. Pereţii

atriilor sau ventricolilor se contractă ritmic: mai întâi cele două atrii, apoi cei

doi ventriculi , expulzând aceeaşi cantitate de sânge pe care o primesc .

Atriul drept primeşte sângele venos din întreg organismul prin venele sale şiîl impinge în ventriculul drept de unde , prin arterele pulmonare , ajunge în

atriul stâng şi trece în ventriculul stâng şi de aici , prin artera aortă , este

distribuit în toate ţesuturile şi organele .

Din punct de vedere anatomic inima este alcătuită din trei tunici :

- endocardul,

- miocardul

- pericardul.

Endocardul , sau tunica interna, captuşeşte interiorul inimii sau pliurile

sale şi formeaza aparatele valvulare. .

Miocardul , sau muşchiul cardiac, este tunica mijlocie, fiind alcătuită

din miocardul propriu-zis sau miocardul contractil şi din ţesutul specific sau



excito - conductor. Miocardul contractil are o grosime diferită în cei doi

ventricoli. Astfel, ventricolul stang, cu rolul de a propulsa sângele în tot

organismul are un perete mult mai gros decât cel drept, care împinge sângele

numai spre cei doi plamâni. Atriile au un perete mult mai subţire în

comparaţie cu ventricolele.

Pericardul este tunica externă a inimii , o seroasă care cuprinde două

foi, una viscerală, care acoper ă miocardul, şi alta parietală, care vine în

contact cu organele din vecinatate. Intre cele două foi se află cavitatea

pericardică.

In stare patologică cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardita,

endocardita sau pericardita) sau simultan (pancardita).

Vasculari zatia inimii este realizată prin cele două artere coronare.

Venele coronare urmează traiectul arterelor şi se varsă în sinusul coronar,

care se deschide în atriul drept. Inervaţia inimii se face prin vinişoare

nervoase primite de la sistemul simpatic şi parasimpatic.Trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în arborele vascular împreună

cu fenomenele care determină şi însoţesc această deplasare de sânge, poartă

numele de revoluţie cardiacă. Revoluţia cardiacă durează 0,8 secunde si

cuprinde contracţia atriilor sau sistola atrială, care dureaza 0,1 secunde,

contracţia ventriculelor sau sistola ventricular ă durează 0,3 secunde si

repaosul întregii inimi, sau diastola generală durează 0,4 sec. La un individnormal au loc 70-80 de revoluţii cardiace pe minut, care reprezintă bătăile

inimii. Contracţiile cardiace depind de doua mecanisme reglatoare : unul

intracardiac şi altul extracardiac.

Mecanismul intracardiac are o acţiune specifică cu urmatoarele

proprietăţi:

- automatismul , proprietatea de a-şi crea stimuli excitatori;



- excitabilitatea, o proprietate a materiei vii;

- conductibilitatea, proprietate de a conduce stimulul;

- contractibilitatea, proprietatea de a r ăspunde la excitaţie prin

contracţie.

Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic si

parasimpatic. Simpaticul (adrenalina, efedrina si celelalte substante

simpatomimetice) accelerează ritmul cardiac, iar parasimpaticul îl r ăreşte.

In ceea ce priveste fiziologia vaselor: sistemul vascular este alcatuit

dintr-un segment arterial, unul venos şi altul limfatic.

Arterele conduc sângele de la inimă spre periferie. Pereţii arterelor

sunt mult mai groşi în comparaţie cu ai venelor şi, în interior, au o tunică

(intima) alcatuită din celule endoteliale, o tunică medie formată din fibre

speciale elastice dispuse circular şi o tunică externă alcatuită din fibre

conjunctive elastice. Datorită structurii elastice, aorta şi vasele mari

înmagazinează o parte din energia dezvoltată de cord în sistolă şi o restituie

în diastolă, transformând undele de sânge trimise de cord intermitent intr-o

curgere continuă. Pentru asigurarea circulaţiei ritmice pompa cardiacă

trebuie să învingă rezistenţa vascular ă, deci să funcţioneze ca o pompă cu

presiune, presiunea fiind factorul principal , for ţa de contracţie a cordului,

precum şi factorul secundar - rezistenţa vascular ă .

2.2. AFECŢIUNILE APARATULUI CARDIOVASCULAR

Boala coronarian ă ischemic ă este o patologie a arterelor coronariene

(vase ce vascularizează inima şi care îi asigur ă acesteia necesarul de oxigen

şi nutrient). .

Apare în timp prin dezvoltarea plăcilor de aterom pe suprafaţa internă a

vaselor sau brusc, prin blocarea lumenului cu untromb migrat aici din alte

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/aterom_516

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/tromb_6777

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/tromb_6777

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/aterom_516



vase.

Simptomatologia apare în momentul în care peste 75% din lumen este

obstruat, iar expresia clinică a proceselor patologice de la nivel miocardic

este fie infarctul miocardic acut, fie angina pectorală.

Aritmiile cardiace sunt tulbur ări ale ritmului normal, de bază, al

inimii.Inima este un organ extraordinar, capabil să bată cu un ritm constant,

între 60-100 de ori/ minut (adica de aproximativ 100000 de ori de-a lungul

unei zile). Sunt însă şi momente când ritmul ei se modifică (fie că această

dereglare apare în situaţii fiziologice, stresante, emoţii foarte puternice, fie că

apare sub influenţa unor medicamente sau în diverse boli). Aceste situaţii,

numite aritmii , se caracterizează prin tulburarea activităţii electrice a

cordului care poate începe să bată mai repede sau mai încet, la un ritm

regulat sau neregulat.

Unele aritmii sunt considerate a fi urgenţe medicale deoarece pot

determina apariţia stopului cardiac

şi a mor

ţii subite coronariene.

Aritmiile benigne, care nu au risc vital imediat, sunt resimţite de

pacient sub forma unor palpitaţii (care nu fac decât să creeze un disconfort).

Există şi aritmii care trebuie însă atent supravegheate deoarece

predispun la apariţia trombemboliilor, infarctului miocardic acut sau

accidentelor vasculare cerebrale.

Insuficienţ a cardiacă este un termen ce descrie incapacitateacordului de a se umple cu sânge sau de a-l pompa eficient în circulaţie, şi

apare ca urmare a unor probleme de natur ă structurală sau funcţională.

Insuficienţa cardiacă este o importantă problemă de sanatate în

numeroase ţări şi reprezintă principala cauză de spitalizare a pacienţilor cu

vârsta de peste 65 de ani. În ţările dezvoltate aproximativ 2 % din populaţia

http://www.sfatulmedicului.ro/Cardiopatia-ischemica-si-Infarctul-miocardic/durerea-de-inima-a-cardiopatia-ischemica-angina-pectorala-infarctul-mioc_183



http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-ritm-si-conducere/tulburari-de-ritm-cardiac-aritmii-cardiace_150



http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/palpitatie_1996




http://www.sfatulmedicului.ro/Accidentul-vascular-cerebral/accidentul-vascular-cerebral-avc_314

http://www.sfatulmedicului.ro/Diverse/donarea-de-sange_1252


http://www.sfatulmedicului.ro/Accidentul-vascular-cerebral/accidentul-vascular-cerebral-avc_314








adultă sufer ă de insuficienţă cardiacă, iar la vârstnici procentul creşte la 10%.

Cele mai frecvente cauze de insuficienţă cardiaca sunt:

- inf arctul miocardic (precum si alte forme de boala cardiaca

ischemica),

-hipertensiunea arter ial ă,

- valvulopatiile,

- cardiomiopatiile.

Pericarditele sunt inflamaţii ale pericardului (sacul de ţesut fibros care

înconjoar ă şi protejează inima),sunt boli mai rare (comparativ cu patologia prezentată anterior). .

Etiologia ei poate fi infecţioasa (cauzată de virusuri, în special de

virusul Coxsackie, de bacterii, mai ales de pneumococ sau de fungi) sau

noninfecţioasă: imunologică (de exemplu în lupus eritematos sistemic),

traumatică, malignă (în cadrul fenomenelor paraneoplazice), sau apare ca

reacţie advers

ăla diverse medicamente (hidralazina, ciclosporina, izoniazida,

tetracicline). .

Boala cardiac ă inflamatorie se refer ă la inflamarea muşchiului inimii

si/sau a ţesuturilor din jurul acestuia şi include : .

- endocardita (inflamarea endocardului - stratul de ţesut ce captuşeşte

interiorul inimii şi în special valvele cardiace, septul interventricular si

cordajele tendinoase) ; ,

- miocardita (inflamaţia miocardului) ; .

Endocardita are acuze infecţioase sau noninfecţioase (şi apare în

special la pacienţii cu lupus eritematos sistemic) . .

Miocardita apare în cadrul infecţiilor virale sau bacteriene şi se poate

exprima prin dureri toracice l, insuficienţă cardiacă congestivă, palpitaţii sau

moarte subită (la adulţii tineri miocardita determină peste 20% din totalul

mor ţilor subite).

http://www.sfatulmedicului.ro/Insuficienta-cardiaca/insuficienta-cardiaca_163



http://www.sfatulmedicului.ro/Hipertensiunea-arteriala--HTA-/hipertensiunea-arteriala_148




http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/pneumococ_2071

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/malign_1719



http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-ale-inimii-si-vaselor/endocardita_160

http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-ale-inimii-si-vaselor/miocardita_3768

http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/moarte-subita_5522




http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-ale-inimii-si-vaselor/miocardita_3768

http://www.sfatulmedicului.ro/Boli-ale-inimii-si-vaselor/endocardita_160


http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/pneumococ_2071





Valvulopatiile sunt afecţiuni ale valvelor cardiace. Pe partea dreaptă,

valvele inimii sunt valva tricuspidă şi valva pulmonar ă, iar pe partea stangă

sunt valva aortică şi valva mitrală. .

Valvulopatiile pot fi congenitale sau dobandite şi sunt fie insuficienţe

valvulare (regurgitaţii) când orificiile nu se închid etanş şi sângele poate

trece dintr-un orificiu în altul (sangele ejectat este regurgitat înapoi), fie

stenoze valvulare (cand valvele se deschid incomplet, iar orificiul de trecere

a sângelui este foarte îngust).

Boala hipertensiv ă este un pr oces patologic global cauzat de creşterea

presiunii sangvine (termenul include aşadar toate complicaţiile hipertensiunii

arteriale:

- hipertrofie de ventricul stâng,

- insuficienţa cardiacă globală,

- boala coronariană ischemică,

- aritmii cardiace,

- cardiomiopatii hipertensive).

Boala cardiovascular ă se caracterizează prin afecţiuni ale inimii şi ale

vaselor mari (artere şi vene) care vin şi pleacă direct din cord.

Boala apare adesea în cadrul diabetului zaharat, hipertensiunuii

arteriale, hipercolesterolemiilor şi în general este de natur ă aterosclerotică.

2.3. CAUZELE AFECŢIUNILOR CARDIOVASCULARE

Bolile de inimă sunt provocate de nenumărate cauze. Una din ele o

reprezintă malformaţiile congenitale, care sunt rezultatul acţiunii unor factori

de mediu ce provoacă oprirea dezvoltării inimii în embrion. Dintre aceşti

factori fac parte: virusul rubeolei, care poate cauza malformaţii congenitale

ale inimii la f ăt dacă gravida face boala în primele două luni ale sarcinii şi

sifilisul. Studii recente au ar ătat că şi virozele respiratorii sunt incriminate în



http://www.sfatulmedicului.ro/Diabetul-Zaharat/diabetul-zaharat_894

http://www.sfatulmedicului.ro/Colesterolul-si-trigliceridele/hipercolesterolemia_922

http://www.sfatulmedicului.ro/Colesterolul-si-trigliceridele/hipercolesterolemia_922

http://www.sfatulmedicului.ro/Diabetul-Zaharat/diabetul-zaharat_894





producerea unor mutaţii genetice dacă boala a fost contactată în primele două

luni ale sarcinii. Şi unele substanţe medicamentoase pot avea efecte

asemănătoare când sunt administrate în perioada precoce a sarcinii.

Expunerea la raze Röntgen, atât de mult utilizate în medicină,

constituie unul dintre cei mai puternici agenţi teratogeni cunoscuţi. Din

această cauză, utilizarea examenelor radiologice în perioada iniţială a sarcinii

este contraindicată.

Între factorii ce pot produce malformaţii congenitale ale inimii s-au

mai inclus carenţele vitaminice şi ereditatea.

La copii şi la tineri cea mai frecventă cauză o constituie boala

reumatismală sau reumatismul poliarticular acut. Boala îmbracă o formă

acută, cu febr ăşi, dureri articulare. Articulaţiile devin calde, umflate şi foarte

dureroase. Fenomenele inflamatorii se mută de la o articulaţie la alta. Dacă

nu se instituie un tratament energic de la primele semne de boală, această

forma de reumatism atinge cu severitate inima, dând leziuni definitive.Leziunile reumatismale se localizează mai frecvent la orificiul mitral sau

aortic, producând îngustarea sau lipsa de etanşeitate a acestora, adică stenoză

sau insuficienţă.

Când infecţia reumatismală cuprinde muşchiul inimii (miocardita

reumatismala), apar frecvente tulbur ări ale ritmului cardiac. Localizarea

infecţiei la pericard ( pericardita), produce inflamarea foiţelor din care acesta

este alcătuit, cu apariţia unui lichid în sacul pericardic, ce acţionează ca un

tampon asupra inimii.

Prevenirea infecţiei reumatice este posibilă prin depistarea purtătorilor

de streptococ în rândul copiilor şi tratamentul cu penicilină, prin instituirea la

cei care au suferit de aceasta boala, unui tratament preventiv îndelungat cu

penicilină uleioasă adminstrată la intervale rare, dar cu regularitate. Pe



leziunile valvulare produse de streptococ se pot localiza în cursul unor boli

infecţioase sau provenind din infecţiile de focar diferiţi altfel de microbi,

care determină o complicaţie gravă, endocardita lent ă, boala în trecut

mortală, astăzi vindecabilă prin folosirea unor mari cantităţi de antibiotice.

La adulţi şi la vârstnici numărul ridicat de îmbolnăviri sau decese

datorate inimii este atribuit altor cauze: hipertensiunii arteriale,

arterosclerozei, sifilisului. Există posibilitatea ca inima să sufere şi din cauza

altor afecţiuni de bază, cum sunt de exemplu afecţiunile cronice pulmonare,

diabetul zaharat, hipertiroidismul şi alte afecţiuni endocrine.

2.4.PREVENIREA AFECŢIUNILOR CARDIOVASCULARE

Afecţiunile cardiovasculare sunt din ce în ce mai întâlnite şi sunt

provocate de diverşi factori de risc. În acelaşi timp, afecţiunile

cardiovasculare sunt responsabile de majoritatea cazurilor de deces. Însă

până să se ajungă la tratarea unor astfel de afecţiuni, cel mai bine este să se

prevină.

Metodele de prevenire a afecţiunilor cardiovasculare nu necesită un

efort prea mare din partea pacientului, ci mai multă voinţă. Metodele sunt

simple şi uşor de urmat şi pot preveni nu doar afecţiunile cardiovasculare, ci

şi alte tipuri de afecţiuni, care nu ţin de aparatul cardiovascular.

O altă metodă de prevenire a afecţiunilor cardiovasculare constă în

eliminarea factorilor de risc.

Hipertensiunea arterială, afecţiune cardiovasculară răspândită la nivel

larg , poate fi prevenită de pildă prin renunţarea la alimentaţia nesănătoasă,

stilul de viaţă neadecvat, consumul de alcool şi prin ţinerea sub control a

obezităţii. Astfel, hipertensiunea arterială poate fi prevenită printr -o

alimentaţie bogată în fibre, vitamine şi minerale. Totodată trebuie să se



renunţe la consumul de alcool şi cafea, să se evite excesul de sare şi de

grăsimi în alimentaţie şi să se înlăture stările de oboseală şi anxietate.

Alimentaţia sănătoasă, cheia prevenirii afecţiunilor cardiovasculare

O alimentaţie adecvată, bogată în legume şi fructe proaspete, poate

contribui la menţinerea normală a greutăţii şi la o mai bună funcţionare a

întregului organismi uman. Astfel, grăsimile de origine animală trebuie

înlocuite cu cele vegetale.Medicii arată că riscul de atac de cord poate scădea

dacă se consumă acizi graşi şi omega-3. Tot aceste grăsimi polinesaturate pot

preveni tahicardia şi scăderea tensiunii arteriale. În prevenirea afecţiunilor cardiovasculare un rol esenţial îl joacă stilul de viaţă, care trebuie să fie

sănătos, ferit de stres, de oboseală totală şi de factori care conduc la

anxietate.

Fumatul şi expunerea excesivă la fumul de ţigară este unul dintre

principalii factori care contribuie la dezvoltarea bolilor de inimă. Astfel,

pentru prevenirea afecţiunilor cardiovasculare, medicii recomandă ca pacienţii să renunţe la fumat şi să evite în acelaşi timp frecventarea în exces

a mediilor în care se fumează. Trebuie evitat chiar şi fumatul pasiv.

Substanţele chimice pe care le conţine fumul de ţigară poate afecta inima şi

vasele de sânge, fapt ce produce ateroscleroză, ca în final să se ajungă la atac

de cord. Fumatul creşte ritmul cardiac şi presiunea arterială.

Riscul apariţiei unor boli de inimă grave poate fi prevenit şi cu

ajutorul mişcării. Exerciţiile fizice regulate, alături de menţinerea unei

greutăţi corporale corespunzătoare cu vârsta, sexul şi înălţimea fiecărui

individ în parte pot contribui în procesul de prevenire aafecţiunilor

cardiovasculare. Mai exact, în acest fel pot fi prevenite hipertensiunea

arterială, diabetul şi creşterea colesterolului.



Prevenirea afecțiunilor cardiovasculare se poate realiza în mod evident

prin testările medicale periodice.Măsurarea tensiunii arteriale şi a nivelului

colesterolului sunt două proceduri simple care pot depista dacă pacientul

suferă de vreo afecţiune cardiovasculară şi dacă aceasta necesită tratament

strict. Astfel de analize sunt recomandate cu atât mai mult în cazul

persoanelor care au avut antecedente de acest gen în familie.



CAPITOLUL 3

PRODUSELE STUPULUI ŞI ROLUL LOR ÎN TRATAREA

BOLILOR CARDIOVASCULARE

3.1. PRODUSELE STUPULUI ŞI EFECTELE LOR LA NIVEL

CARDIOVASCULAR

Scoala româneasca de apiterapie (reprezentată cu cinste pe plan

internaţional de foştii şi actualii medici şi cercetători de la Centrul de

Apiterapieşi de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultur

ădin

Bucureşti, precum şi numeroşi cercetători din întreaga lume au demonstrat

că produsele apicole conţin substanţe nutritive extrem de utile funcţionării

directe a inimii şi vaselor sanguine, precum şi substanţe cu efect tămăduitor

imediat.

Mierea ofer ă din abundenţă glucoză, fructoză, acizi organici, apa

biologică, minerale; toate acestea pot trece direct în circulaţia sanguină, f ăr ă

a mai "fura" energie de la organele digestive. Pentru un bolnav care tocmai a

suferit un infarct de miocard ori a paralizat datorită unui accident vascular

cerebral, mierea aduce o binefacere extraordinar ă.

Polenul conţine toată gama aminoacizilor esenţiali, acele "caramizi"

din care se construiesc proteinele, ţesuturile, organele interne. Polenul mai

are o funcţie extraordinar de importantă pentru cardiaci: ajuta la acumularea

vitaminei C în organele interne. Dr. Rath din Germania sus ţine că principala

cauză declanşatoare a bolilor cardiovasculare o constituie insuficienţa

vitaminei C şi nu excesul de grasimi, colesterol sau infecţiile microbiene

localizate pe interiorul pereţilor vasculari. Vitamina C, alături de

bioflavonoide (pigmentii vegetali) protejează pereţii interiori ai inimii şi

vaselor sanguine de "coroziunea" creată de diverse substanţe nocive, cum ar

fi binecunoscuţii radicali liberi.



Propolisul, prin concentraţia foarte mare în balsamuri, r ăşini, minerale şi

pigmenţi vegetali (bioflavonoide), este cel mai bun protector contra "ruginii"

interne, contra periculoşilor radicali liberi. Propolisul este în acelaşi timp un

minunat produs apicol care poate relaxa vasele sanguine, ajutând la

menţinerea unei circulaţii mai uşoare a sângelui şi la normalizarea

concentraţiei gr ăsimilor din sânge. Propolisul acţioneaza în acelasi timp ca

un foarte eficient antibiotic şi antiviral natural, precum şi ca imuno-

modulator, putând reduce sau elimina astfel riscul dat de infecţiile cu diverse

microorganisme care pot ataca un perete vascular slă bit.

Laptişorul de matcă, prin substanţele lui uşor asimilabile, acţionează ca energizant şi regenerator al celulelor cardiace. Lă ptişorul de matcă este în

acelaşi timp un excelent stimulator al producţiei de globule roşii, globule

albe şi trombocite, precum şi un foarte puternic antiviral natural, care ajută la

crearea şi menţinerea unui sânge curat.

Veninul de albine este un extraordinar stimulator al sistemului nervos,

endocrin şi imunitar, un complex de substanţe care, în doza bine aleasă, poate ajuta la fluidifierea sângelui şi la deschiderea vaselor coronariene.

Veninul de albine este cel mai puternic "încălzitor" de origine apicolă.

Oricine ştie că, după o înţepătur ă de albina, locul devine roşu, zona se

încălzeste, sângele circulă mai uşor şi mai repede. Aplicat în doze medii

,veninul de albine prezintă asupra inimii următoarele efecte :

reglează ritmul cardiac;

îndepărtează aritmia produsă de excitaţia electrică şi prin

administrarea de strovitină ;

prezintă un ef ect pozitiv asupra celulelor miocardului ;

creşte nivelul energiei şi funcţiei cardiace;

Asupra vaselor sanguine ,acţiunea veninului de albine se traduce prin :



creşterea permeabilităţii acestora ( ca rezultat , se observă o creştere a

schimbului între sânge şi ţesuturi );

creşterea debitului sanguin prin vasele coronariene ;

dilatarea vaselor cerebrale ;

scăderea hipertensiunii arteriale ;

Efectele veninului de albine se manifestă şi la nivelul sângelui .Astfel ,

administrarea de doze medii conduce , în timp , la :

creşterea eritropoiezei (producţia de globule roşii ) ;

activarea producţiei de heparină care contracarează toxicitateaveninului ;

diminuarea numărului de eozinocite (eozinofile ) din sânge ;

efecte hemolitice atunci când se utilizează doze mari ;

instalarea unui efect anticoagulant ;

scăderea vâscozităţii sanguine ;

scăderea concentraţiei de albumină din serul sanguin , crescândconcentraţia acesteia în sucul gastric ;

În doze mari şi medii , veninul de albine creşte conţinutul de proteină

din sânge , sporeşte schimburile dintre sânge şi ţesuturi . Un alt efect

important constatat la administrarea veninului de albine este acela de scădere

a nivelului de colesterol .

Totuşi , în privinţa utilizării veninului de albine există încă multe

întrebări la care se caută răspunsuri . Dacă există un diagnostic declarat şi

confirmat 100 % de boală cardiacă sau ateroscleroză nu trebuie folosite nici

măcar cremele sau unguentele pe bază de venin de albine . Persoanele care

se află deja pe o medicaţie prescrisă ar trebui să-şi consulte medicul sau

farmacistul înainte de a folosi produse sau tratamente pe bază de venin de

albine .Veninul de albine nu poate fi administrat copiilor , femeilor



însărcinate sau celor care alăptează . Produsele ce conţin venin de albine nu

trebuie aplicate pe pielea rănită sau în boli dermatologice specifice , cum este

cazul eczemelor .

Numeroase proprietăţi ale veninului de albine determină efecte

vasodilatatoare , anticoagulante . În vreme ce persoanele sănătoase nu

trebuie să-şi facă probleme , aceste efecte pot fi nocive pentru subiecţii cu

astfel de afecţiuni preexistente . Aceştia trebuie , în consecinţă , să evite

produsele pe bază de venin de albine.

Unii din experţii în aplicarea veninului de albine sugerează efectelefiziologice ale acestuia comparate cu cele ale histaminei ,care produce

dilatarea şi relaxarea arteriolelor şi capilarelor , scăzând presiunea arterială şi

crescând-o pe cea venoasă . De altfel , histamina este prezentă chiar în

compoziţia sa , dar studiile arată că veninul de albine produs de albinele din

zona , dar studiile arată ca veninul de albine produs de albinele din zona

Australiei şi Noii Zeelande conţine mai puţină histamină decât cel produs dealte specii de al bine. Cercetările sugerează că peptida 401 din compoziţia sa

are efect vasodilatator şi acţionează probabil direct asupra peretelui vascular.

Apamina este considerată, a fi un stimulator potenţial, beta-adrenergic,

nontoxic, cu proprietăţi antiaritmice bine definite. Tot în compoziţia

veninului de albine se găseşte un compus cardioactiv relativ nontoxic,

denumit cardiopep (în concentraţie de 0,7%)), care produce o creştere cu

circa 50% a ritmului cardiac şi cu circa 150% a forţei de contracţie a

muşchiului cardiac, dar nu produce nici o modificare a rezistenţei vasculare

coronariene.

Apiterapia este utilă în prevenirea afecţiunilor cardiovasculare care

indiferent de localizarea lor : inimă ,artere , vene , capilare au repercursiuni



majore asupra individului .A preveni boala ori răul , ca oriunde în medicină

sau în viaţa de zi cu zi , este mult mai uşor decât a trata ori a corecta .

În cazurile acute (de exemplu infarctul de miocard , accidentul

vascular cerebral sau tromboflebita acută ) , produsele apicole se pot folosi

doar ca adjuvante , alături de medicaţia de urgenţă stabilită de medicul

cardiolog ori de terapia aleasă de chirurgul specializat în boli

cardiovasculare. În asemenea cazuri grave, numai cu acordul medicului

curant şi sub supravegherea directă a acestuia, se pot folosi produse apicole

sub forma de extracte, care se absorb foarte uşor şi ajung rapid la zona

bolnavă. Dintre aceste extracte se pot enumera:

tinctura de propolis (în doza de 1-2 picaturi pe kilogram/corp zilnic);

Descriere: Extractul hidroalcoolic din propolis ajută la menţinerea stării de

sănătate şi îmbunătăţirea calităţii vieţii; optimizează funcțiile organismului la

nivel digestiv, respirator, circulator, uro-genital şi îmbunătățește starea

tegumentelor.

Compozitie: Propolis, alcool etilic alimentar.

Indicatii: Analgezic, anestezic, antimicrobian, antimicotic, antiviral,

antiinflamator, imunostimulator, antioxidant, cicatrizant. .

Se recomandă ca adjuvant în: :

Intern: boli infecţioase cu stări febrile, afecţiuni respiratorii (viroze,

traheobronşită, tuberculoză etc.), ateroscleroză şi hipertensiune arterială,



afecţiuni digestive: ulcer gastro-duodenal, enterocolită, parazitoze intestinale

(giardiază, oxiuroză), infecţii urinare, prostatită, nevralgii, nevroze, migrene,

guşă endemică, menopauză şi andropauză .

Extern: afecţiuni ORL (faringo-amigdalită, laringită, sinuzită, otită, rinită,

ozenă), afecţiuni stomatologice (gingivită, parodontopatii, stomatită, dureri

după extracţie dentară), afecţiuni ginecologice (cervicite, vaginite, metrite,

leucoree, candidoză, vegetaţii), afecţiuni dermatologice: micoze (tricofiţie,

epidermofiţie, actinomicoză), hiperkeratoză, alopecie, ulcer varicos, eczeme

infecţioase, piodermite (furunculoză), lupus, tuberculoza pielii etc., plăgi cu

cicatrizare dificilă.

Contraindicatii: Afecţiuni în care este contraindicat consumul de alcool,

conducători auto, sarcină, alăptare, copii mici, alergie la oricare dintre

componentele produsului . .

Interacţiuni medicamentoase: nu se administrează cu antibiotice şi alte

tratamente la care este contraindicat consumul de alcool.

Administrare:

Intern:

Adulţi şi tineri peste 15 ani: câte 30 picături de 3x/zi, după masă, într -o

lingură cu miere . .

Copii între 7-14 ani: câte 10-15 picături de 3x/zi, după masă, într -o lingură

cu miere. .

Copii sub 6 ani: 5 picături de 3x/zi, după masă, într -o lingură cu miere.

Extern: se aplică tinctura direct pe zona afectată.



extract de polen (Revipol - 6-10 tablete/zi);

REVIPOL - 50 comprimate orale

Descriere :Revipol-comprimate orale energovitalizante, complement nutritivvitamino-proteico-mineral

Compozitie:Extract de polen, fractiunea REPO, vitamina C, arome naturale

Descriere:Extractul de polen este obtinut din polen poliflor pritr-o

tehnologie originala bazata pe extractii selective si succesive cu solventi

specifici.

Fractiunea REPO contine un numar însemnat de aminoacizi liberi, proteine,

pigmenti carotenoizi si majoritatea substantelor liposolubile.

Vitamina C prezenta în compozitia produsului REVIPOL potenteaza

actiunea nutritiva si functionala a compusilor din extractul de polen.

Acţiune:

· energizant general în stari de debilitate fizica;

· activator al functiilor metabolice;

· protector al celulei hepatice (hepatoprotector);

· complement vitamino-proteico-mineral alimentar;

· stimulent general în afectiuni însotite de stari carentiale.

Administrare:

Copii: maxim 3 comprimate pe zi.

Adulti: maxim 6 comprimate pe zi.

Prezentare: cutii continând 50 comprimate rectangulare.



Valabilitate: 6 luni.

Conditii de pastrare:

A se pastra la loc racoros (max. 15 grade C) si uscat.

laptişor de matcă în forma buvabilă (6-10 fiole/zi).

Compozitie:Lă ptişorul de matcă PUR este cunoscut ca produsul natural cel

mai bogat in vitamina B5, complexul de vitamine B, aminoacizi esentiali

(lizina, metionina, valina,leucina,fenilalanina), săruri minerale,

oligoelemente, glucidelipide; ;

Mod de administrare: :

Adulti = 0,5-1 gr/zi. .

Copii = 0,5 gr/zi. .

Se administreaza per oral............................................................................... .

Optional, omogenizat in miere (ex.10 gr Laptisor PUR la 500 gr miere, adica

o concentratie de 2%) se recomanda 1-2 linguri la adulti, 1-2 lingurite la

copii.

In ambele forme, ca atare sau în amestec, se recomandă a fi consumat

dimineaţa , înainte cu 20-30 de minute de prima masă a zilei.

Mod de pastrare: :

Se pastrează la frigider la 2-4ºC. .

Amestecat cu miere (vezi: Mod de administrare) poate fi păstrat o perioada

lungă, în afara frigiderului, în conditii optime.



Dacă pacientul nu este diabetic (mai ales insulinodependent), se

recomandă ca extractele de mai sus să se amestece cu miere. Doza zilnică de

miere poate fi, la alegerea medicului, între 20-100 g. în funcţie de gravitatea

bolii şi de caracteristicile fiecărui caz în parte. Important este ca mierea sa fie

proaspătă, nefiltrată, neîncalzită şi neexpusă la lumina soarelui. Cea mai

buna miere este cea obţinută prin stoarcerea fagurilor de miere într-un tifon

curat. Dacă pacientul a ieşit din criză şi poate să înghită sau să bea lichide în

mod conştient, se recomandă mestecarea fagurilor de miere. În sezonul rece,

cea mai bună miere este cea de salcâm, datorita continutului ei bogat în

fructoza. Pentru o absorbtie mai rapida în circuitul sanguin, este foarteimportant ca pacientul să nbţină produsele cât mai mult timp sub limba,

înainte de a înghiti. In cazurile cronice (cum ar fi arterita, hipertensiunea

arteriala esentiala, ateroscleroza, varicele, aritmiile cardiace) sau la

pacienţii care au trecut deja de câteva luni bune prin spaima unui infarct de

miocard ori a unui accident vascular, lucrurile sunt în principiu mult mai

uşoare. La aceşti pacienţi, tratamentul apiterapic se poate adapta fiecărui cazîn parte. La început, este bine să se meargă pe formule de tratament mixte -

clasic medicamentos ori chirurgical cu tratament apifitoterapic, acupunctur

ori homeopatie. Ulterior, pe masură ce evoluţia pacientului devine din ce în

ce mai favorabilă, se poate renunţa treptat (cu acordul medicului) la

medicaţia de sinteză.

3.2. DOZELE RECOMANDATE ŞI METODELE DE APLICAREA PRODUSELOR APICOLE

Produsele apicole se administrează oral (se înghit), după ce se ţin 3-5

minute sub limbă.

Laptişor de matcă - 100-200 mg zilnic (1-2 drajeuri sau 1-2

fiole).

Polen granule - 20-30 g zilnic în prima saptamâna, după mese si

numai după ce a fost bine diluat cu lichide (apă, suc de morcovi,



suc de sfeclă roşie) ori în iaurt. Dupa ce tubul digestiv s-a obişnuit

cu polenul, se poate administra cu 15 minute înainte de mese.

Miere de salcâm, de tei, poliflor ă sau de padure (de exemplu

mierea de padure sau de mană, mai închisă la culoare, conţine mai

multe minerale şi este mai utilă decât mierea de salcâm în cazul

pacienţilor demineralizati datorită funcţionarii deficitare a

rinichilor; mierea de tei este mai bună pentru pacienţii foarte

nervoşi, iritabili ori anxiosi). Doza medie de miere recomandată

este de 20-40 g zilnic (3-5 lingurite).

Propolis în forma bruta, direct de la apicultor, ideal proaspatcolectat din stup (cu miros si gust puternice) - 3-5 g zilnic (se

mestecă minimum 20-30 de minute înainte de înghitire!).

Tinctura de propolis se foloseşte în doza zilnică de circa 1

picatur ă pe kilogram de greutate corporală (o persoana care are,

de exemplu, 72 de kilograme va lua câte 18 picaturi de propolis,

de 4 ori pe zi.). Este bine ca tinctura să se ia pe o linguriţă demiere, pe o bucaţică de pâine sau cu apa. Inainte de înghitire, se

ţine cât mai mult timp în gur ă, eventual facând o uşoar ă gargara.

Tratamentul extern cu produse apicole trebuie neaparat asociat

celui intern, pentru a creşte şi mai mult şansele de vindecare.

Foarte eficient este unguentul cu venin de albine "Apireven",

Indicaţii:

Produsul este o crema de masaj cu un bogat continut in substante naturale

menite sa mentina starea de conform a muschilor si articulatiilor precum si

sa asigure relaxarea muscular ă .

Compoziţie: Extract de propolis, ceara de albine, lanolina, ulei de parafina, cetaceum,



nicotinat de metil, extract capsici, venin de albine, nipagin, borax.

Administrare:Crema se aplica in cantitati mici pe suprafetele de masat.

Masajul se face usor, fara aplicarea de presiune pe tesuturi.

Pentru un efect mai indelungat, zona masata trebuie acoperita cu un material

din fibre naturale, de preferinta lana. Excesul de crema nu trebuie obligatoriu

indepartat. .

Precauţie:

Crema nu trebuie aplicata in zona din jurul ochilor, gurii sau pe rani

deschise, escare sau alte zone dechise . .

Acţiuni: Principiul activ din produs este furnizat printr-o combinatie echilibrata a

unor compusi din propolis (flavone, uleiuri eterice, taninuri) cu actiune

antioxidanta, antiseptica si cicatrizante cu extracte naturale de capsici si de

venin de albine care activeaza circulatia sanguina periferica oferind astfel o

stare de confort si relaxare. .

Apirevenul poate fi folosit pentru masaj şi preospunctur ă aproape în toatetipurile de boli cardiovasculare. Ideal este să se apeleze la sfatul unui medic

specializat în acupunctura, înainte de a începe folosirea acestui produs

extraordinar, cel mai bun din lume la ora actuala. Tot la nivelul punctelor de

acupunctur ă, dar şi în aplicare locală, se poate folosi unguentul de propolis.

PROPOLIS

UNGUENT BIO, 50ml, cu extract liofilizat multifractionat de Propol 2 EMF

Indicaţii: este un produs inovator, caracterizat prin prezenţa de extract de

liofilizat multifractionat Propolis (Propol2 EMF), care oferă concentraţii

mari de substanţe funcţionale, şi în sinergie cu gelul de Aloe Vera frunze,

ofera funcţionalitatea completă ca unguent . .

Metoda de utilizare: :



Aplicaţi unguentul prin masaj cu mişcări circulare, până la absorbţia

completă a produsului. Vă recomandăm 2-3 aplicaţii pe zi.

Unguentul de propolis este util în toate complicaţiile bolilor cardiovasculare

care duc la leziuni superficiale ale pielii (ulcerul varicos incipient si arterita

obliteranta). În cazul unor leziuni mai profunde (ulcerul varicos ori arteritele

obliterante avansate), se poate folosi direct mierea de albine, ideal proaspată,

poliflor ă sau de salcâm.În cazul unei suprainfectări a r ănii, se poate adauga

în mierea proaspată pâna la 2-5 g tinctura de propolis si 5-10 picaturi de ulei

de cimbru la 100 g miere. Ungerile se fac de două ori pe zi, sub strict control

medical. Vindecarea apare în cele mai multe cazuri în maximum doua luni

de tratament (în special la acei pacienţi care sunt trataţi integral şi la care

cauzele bolii au fost în mare măsura neutralizate sau chiar eliminate).

3.3. PRODUSELE STUPULUI ÎN TRATAREA ŞI PREVENŢIA

HIPERTENSIUNII ARTERIALE

Administrarea unui extract de propolis concentrat poate

reduce tensiunea arterială , alături de instalarea unui efect sedativ şi

păstrarea unui nivel constant al glucozei sanguine . Dihidroflavonoizii din

compoziţia propolisului întăresc capilarele sanguine şi au un ef ect

antihiperlipidemic.

Bioflavonoizii , cum este cazul quercetinei ,rutinului şi hesperedinei

sunt vitali în creşterea rezistenţei capilarelor sanguine şi în reglarea

permeabilităţii acestora . Aceşti compuşi potenţează acţiunea vitaminei C de

păstrare a colagenului , - cimentul intercelular – în condiţii de sănătate .

Aceiaşi compuşi sunt benefici , alături de vitamina C în hipertensiune şi

ajută , de asemenea , în cazurile de hemoragie şi de rupturi ale capilarelor şi



ale ţesuturilor conjunctive . Lipsa acestor elemente nutritive din alimentaţie

poate conduce la apariţia venelor varicoase , la tendinţa de sângerare uşoară

şi/sau la apariţia de pete roşietice pe piele .

Conform opiniei dr. Kilmer McCully de la Hrvard Medical School

leziunea iniţială în arterioscleroză este cauzată de o serie de evenimente

produse de deficienţa de piridoxină (vitamina B6) şi de o creştere a

concentraţiei de hemocisteină, produs toxic de degradare a aminoacidului

metionină. În prezenţa piridoxinei , hemocisteina nu mai are efectele toxice

cunoscute . De vreme ce metionina este un aminoacid esenţial care trebuie

preluat zilnic din alimente , recomandarea dr. McCully este de a consuma

alimente cu un conţinut ridicat de vitamina B6 şi unul scăzut de metionină.

Primele trei alimente care dispun de un raport corect B6-Met sunt bananele

(40 la 1 ), morcovii (15 la 1), ceapa (10la 1). Din acest punct de vedere ,

polenul are un astfel de raport de 400 la 1 , ceea ce poate explica rolul său în

alimentaţia bolnavilor coronarieni .

Se consider ă că o deficienţă de vitamina E poate fi corelată cu boala

cardiacă , independent de obiceiul fumatului , tensiune arterială , lipide şi

chiar greutate . Descoperirile sugerează că subiecţii cu o mare incidenţă a

bolii coronariene pot beneficia din consumul unei diete bogate în

antioxidanţi , îndeosebi în vitamina E. Ori polenul conţine vitamina E în

cantităţi însemnate .

Lăptişorul de matcă acţionează asupra sistemului cardiovascular şi

circulator fiind indicat cu precădere în anemii , hipotensiuni arteriale ,

ateroscleroză .

Există din ce în ce mai multe dovezi că alimentele bogate în flavonoizi

, în special propolisul , polenul recoltat de albine şi păstura , lăptişorul de

matcă , scad în timp riscul instalării bolii cardiovasculare prin îndepărtarea



radicalilor liberi incriminaţi în apariţia aterosclerozei . dintre fructe şi legume

, lista alimentelor celor mai bogate în flavonoizi menţionăm : broccoli,

morcovii, coacăzele , grapfruitul , lămâile , rodiile , ciocolata , soia ,

portocalele , merele roşii ,ceapa.

Dacă tensiunea arterială este prea ridicată nu se recomandă ingerarea

de polen de la început . Cu precauţia necesară se recomandă consumul de

orez integral , brânză de vaci şi salate pentru scăderea tensiunii . numai după

ce aceasta se normalizează , se recomandă începerea tratamentului cu polen.

În tratarea hipertensiunii arteriale şi a insuficienţei circulatorii se poatefolosi miere polifloră cu lăptişor de matcă 2% . Se administrează câte două

linguriţe pe zi , în cure de o lună , cu 2-3 săptămâni pauză . Acest tr atament

are , în timp , un excelent efect vasodilatator , ajutând la reglarea presiunii

sanguine şi deblocând circulaţia periferică .

3.4. PRODUSELE STUPULUI ADJUVANTE ÎN RECUPERAREA

POST INFARCT MIOCARDIC SAU ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL

Se foloseşte mierea ca aliment în

primele zile ,ea conţine nu doar vitamine , minerale, enzime ci şi calorii

foarte uşor asimilabile care trec uşor din tubul digestiv în circulaţia sanguină

, fără a mai lua prin procesul digestiv , din energia organismului ,şi aşa slăbit

. Pentru un bolnav ce a suferit un atac de cord recent sau a avut un accident

vascular în urma căruia se confruntă cu o paralizie mai mult sau mai puţin

gravă , mierea aduce o binefacere exterioară .Se consumă zilnic 1-6 linguri



(18-110g) în funcţie de gravitatea bolii şi în funcţie de capacitatea de

asimilare a pacientului .

3.5. PRODUSELE STUPULUI ŞI BOLILE DEGENERATIVE ALE

VASELOR DE SÂNGE

Se cumpără de la apicultori aşa numită căpăceală , care este un

amestec de miere, ceară şi propolis . Acesta

se mestecă îndelung (întocmai ca guma de mestecat ) , chiar şi după ce s-a

terminat mierea din ea . Odată asimilată prin tubul digestiv , această

combinaţie are ef ect lubrifiant asupra vaselor de sânge , ajutând la

redobândirea elasticităţii şi permeabilităţii lor . de asemenea ajută la

normalizarea ritmului cardiac şi are efect tonic cardiac.

În cazul ulcerului varicose şi arteritei obliterante se foloseşte , extern ,

miere de albine polifloră care trebuie să fie cât mai proaspătă .Dacă leziunile

sunt infecate , se pot adăuga la 100g de miere 5 g de tinctură de prolpolis şi

10 picături de ulei volatile de ienupăr , ungerile se fac pe zona afecată de 2

ori pe zi , sub supraveghere medical competent . Experienţa a arătat că

vindecarea apare cel mai adesea după 60 zile , durata mai lungă sau mai

scurtă de vindecare depinzând şi de alţi factori (regim alimentar, tratamente

interne cu plante medicinal luate în paralel )

3.6. PREPARAT APITERAPEUTIC CU MIERE ŞI HREAN PENTRU

TRATAMENTUL AFECŢIUNILOR CARDIOVASCULARE .

Cura terapeutică cu miere şi hrean se bazează pe o



veche tradiţie a medicinei populare şi poate fi aplicată de cei care au fost

diagnosticaţi cu cardiopatie ischemică dureroasă, cu angina pectorală.

Pentru preparare, hreanul este curăţat şi dat prin răzătoare, într -o

cantitate ce ar putea să umple o lingură. Se amestecă cu o lingură de miere

de salcâm, până la obţinerea unei paste omogene. Preparatul se ţine la rece şi

este consumat câte 1 linguriţă rasă, în fiecare dimineaţă, înainte de micul

dejun, până ce doza preparată pentru consumul zilnic este terminată.

Amestecul are un gust plăcut, deoarece mierea atenuează gustul iute al

hreanului, iar acesta din urmă, la rândul său, atenuează puţin din gustul

excesiv de dulce al mierii. După o oră de la ingerarea acestui amestec, se poate lua micul dejun.

3.7. PREPARATUL CHINEZESC CU TINCTURĂ DE USTUROI,

TINCTURĂ DE PROPOLIS ŞI MIERE DE SALCÂM.

.

Din vechime, mierea de albine a fost folosită pentru tratarea şi

vindecarea rapidă a rănilor şi a plăgilor supurate. În afecţiunile digestive şi

gastro-intestinale, mierea s-a dovedit un bun remediu, stimulînd activitatea

intestinului - avînd în acest sens un efect mai bun decît al fructelor -

favorizînd eliminarea substanţelor toxice din organism. Ea are şi un efect

diuretic, influenţînd în mod deosebit rinichiul. .

Folosită în tratarea ulcerului stomacal, mierea de albine a dus la

dispariţia durerilor, senzaţiilor de arsură şi greţurilor. Prin consumul de

miere, s-a observat o creştere a valorilor hemoglobinei sanguine, mierea

avînd reale calităţi de stimulare a procesului de hematopoieză. Analizele de

laborator au confirmat că, în mierea de albine se regăsesc 22 din cele 24

elemente principale ale sîngelui.De aceea, foarte multe efecte benefice ale



mierii s-au constat şi în afecţiunile cardiovasculare.

Propolisul este unul dintre cele mai eficiente produse ale stupului din

punct de vedere al principiilor active transmise direct de la plantă la om.

Pr ezenţa acestui produs apicol în preparatul chinezesc alături de usturoi este

explicată prin elementele sale componente, cele predominante - flavonoizii -

fiind compuşi naturali cu acţiune bine cunoscută asupra sistemului capilar,

asupra fragilităţii şi permeabilităţii vaselor sanguine şi cu acţiune directă

asupra sistemului circulator, ca vasodilatator şi agent hipotensiv, datorită

efectelor diuretice, de drenaj biliar şi datorită efectelor de tip estrogen.

Efectele endocrine sunt raportate şi în cazul altor glande, cum este cazultimusului, tiroidei pancreasului şi glandelor suprarenale. .

PREPARARE-ŞI-ADMINISTRARE

Usturoiul, mierea şi propolisul sunt considerate materii prime necesare

pentru prepararea de medicamente folosite în prevenirea şi combaterea

sclerozei sau a altor afecţiuni cardiovasculare. Medicina chinezeascărecomandă un preparat natural bazat pe o tinctură din usturoi (extras cu o

soluţie hidroalcoolică concentrată), cu adaos de miere şi extract de propolis.

Sunt necesare 50 g miere de salcîm ca material de suspensie şi omogenizare.

Pentru macerat se folosesc 125g de usturoi, care se adaugă în 125ml alcool

96 grade. Din această cantitate, după 10-15 zile de macerare, se obţine, prin

str ecurare şi presare, 175g macerat usturoi în alcool. Pentru obţinereaextractului moale de propolis se folosesc 43g de propolis brut, natural, fără

impurităţi, care se dizolvă în 57 ml alcool 96 grade. Se ţine în sticluţă cu dop

ermetic, o săptămînă, lângă o sursă de căldură moderată (20-25 grade), apoi

se desface dopul pentru a se evapora alcoolul, astfel se obţine o pastă moale

cântărind aproximativ 50g extras de propolis sub formă de pastă. Pentru a

obţine un extract alcoolic în concentraţie de 30 la sută, se procedează astfel:

din extractul de propolis sub formă de pastă, se iau 30g şi se amestecă în



70ml alcool 96 grade, din care, după omogenizare prin amestecare, se

folosesc doar 25g, pentru o doză de tratament. O doză de tratament pentru

100 de zile este de 250 ml preparat (cca 3.000 de picături). Pentru prepararea

aceastei doze, se amestecă maceratul de usturoi rezultat (175g), cu extractul

alcoolic de propolis în concentraţie 30 la sută (25g) şi mierea de salcîm

(50g); total preparat 250 g. Această cantitate echivalează cu 2.700-3.000 de

picături necesare unui tratament pentru o perioadă de 100 de zile, fără

întrerupere. Mod de administrare : preparatul se administrează timp de 100

de zile, neîntrerupt, după următoarea schemă: picăturile se administrează în

puţină apă (o linguriţă) dimineaţa, la prînz şi seara, cu o jumătate de orăînainte de mese. Se respectă doza de picături diferenţiată pentru fiecare

masă, potrivit schemei. La fiecare administrare se agită flaconul, înainte de a

trage cu pipeta preparatul. După 100 de zile de tratament continuu, cu doza

variabilă din schemă, se face o pauză de 60 de zile, după care se poate

reîncepe tratamentul (de întreţinere). În a 11-a zi de la începerea

tratamentului, se administrează doza record de câte 25 de picături, atâtdimineaţa, cât şi la prânz şi seara. După a 11-a zi de tratament, se repetă

exact după schema din prima zi, respectîndu-se ordinea de administrare

cantitativă şi continuîndu-se tratamentul pînă la terminarea preparatului

obţinut din reţeta menţionată mai sus.

Alte recomandări pentru diferite afecţiuni ale aparatului cardiovascular :

Endoarterită , varice – miere 500 g şi 250 g usturoi decojit şi zdrobitse amestecă bine şi se lasă în repaus timp de o sătpămână . Se

administrează câte o lingură cu 40 de minute înainte de mesele

principale (de 3 ori pe zi ) timp de 1-2 luni ;

In concluzie , se poate spune ca, datorită proprietaţilor benefice

enumerate produsele apicole pot fi un ajutor extraordinar pentru aproape toţi

bolnavii cardiovasculari. Exista puţine medicamente de origine chimică ce

pot rivaliza cu "farmacia albinelor". Produsele apicole nu sunt totuşi un



panaceu. Numai medicul poate decide, în special în cazurile grave, acute, cea

mai bună conduită terapeutică ce trebuie urmată. In astfel de cazuri,

apiterapia este doar o "sora mai mica" a metodelor clasice, medicale ori

chirurgicale.



5. BIBLIOGRAFIE

1. Cristina M ateescu – Apiterapia sau cum să folosim produsele

stupului pentru sănătate , Editura Apimondia , Bucureşti

2. Fi ica C. - " Tehnica farmaceutica pentru cadre medii" , Editura

medicala, Bucuresti , 1977.

3. Paunescu T. Maftei, H ossu T, Mosteanu T. - " Apif itoterapia" ,

Editur a Apimondia, Bucure şti

4. Marian Niţă , Laurenţiu Dinu , Adriana – Camelia M itea -

Api terapia , editura AI US PrintEd,Craiova -2010

Documents

Produsele Stupului in Afectiunile Cardiovasculare ,Radu Vladoiu Daniela