Studiul traditiilor si obiceiurilor din cadrul

comunei Milcov Judetul Vrancea

INTRODUCERE

1

Denumit în multe scrieri “Oraşul de pe Milcov”, municipiul Focşani, reşedinţa judeţului Vrancea de astăzi, a intrat în conştiinţa romanilor drept „Oraşul Unirii”. Considerat neoficial că prima capitală a Principatelor Unite Moldova şi Ţara Românească, localitatea va rămâne de-a pururi în istorie sub această emblematica aureola, aici funcţionând, după 24 ianuarie 1859, primele instituţii ale noului stat, pe a căror temelie avea să ia naştere statul naţional unitar roman în urma Marii Uniri din 1918.

Un moment deosebit în istoria Focsanilor îl constituie perioada Unirii de la 1859, oraşul legându-şi numele de acest măreţ act naţional pentru totdeauna. Alegerile pentru Divanul ad-hoc au fost întâmpinate la Focşani, destinul şi istoria l-au propulsat pe Ion Roata din Câmpuri, în 1857, pe înalta scenă a vieţii politice. Faptele, înţelepciunea şi spiritul de dreptate, înţelegerea momentului istoric la care participă l-au aşezat pentru totdeauna între marile personalităţi ale vremii.

În domeniul culturii, s-au început reparaţiile la Teatrul Municipal Gh. Pastia, distrus încă o dată la cutremurul din 1986, trupă de actori care juca aici trecând la Ateneul Popular, s-a dezvoltat Muzeul Vrancei şi Secţia de Etnografie a acestuia din Crângul Petreşti (un adevărat muzeu al satului vrâncean în aer liber). Au luat fiinţă un Cenaclu al Uniunii Scriitorilor, al Uniunii Artiştilor Plastici şi altul al muzicologilor şi de creaţie muzicală, Salonul Literar Dragosloveni (festival-concurs de literatură), Corul Pastorală, condus de profesorul Dumitru Sandulachi, Concursul de muzică uşoară Florentin Delmar. A apărut o serie nouă a ziarului Milcovul, ca organ al autorităţilor vremii şi Revista noastră, seria a II-a, publicaţie a elevilor Liceului Unirea, condusă de profesorul Petrache Dima, singura publicaţie vrânceana înregistrată la UNESCO.

După evenimentele din 1989, economia oraşului a început să se adapteze rapid pieţei libere, la pragul dintre milenii aflându-se într-un avansat stadiu de privatizare. Astfel, încă din 1992-1993 au fost privatizate două dintre marile unităţi profilate pe industria uşoară, în cadrul unui program pilo : SC INCOM VRANCEA SA, specializată în confecţii textile, cu capital roman şi italian şi SC HEIM MILCOV SA, specializată în tricotaje lână şi tip lana, cu capital privat roman şi german. De asemenea, a fost privatizata în totalitate SC VESTIRO SA, axată pe confecţii, cu capital autohton. Au fost privatizate apoi o serie de întreprinderi care au primit denumiri noi, cum ar fi : AGROIND, CERES, COMAT, COMCEREAL, DĂNILĂ SOLAR, GENERAL CONSTRUCT, INDFOREST, METANEF ENGINEERING, METEX, PALCOM, ROMTELECOM, COMBIVRA, VRANLACT, pe diverse profiluri de industrie alimentară, metalurgie, construcţii, comunicaţii, comerţ. Au apărut şi societăţi comerciale noi, precum PRODCONF,CONFEX, TRUST LF INTERNAŢIONAL şi GENERAL PRODUCT, MERA, CONTERRA.

În domeniul financiar-bancar s-au privatizat o serie de bănci (sucursale), cum sunt, de exemplu, BANCA ROMÂNA PENTRU DEZVOLTARE, BANKCOOP, BANCPOST, BANCA POPULARĂ (Cooperativa de credit), apărând însă şi altele cu capital integral privat : BANCA ASTRA, BANCA ION TIRIAC, BANCA INTERNAŢIONALĂ A RELIGIILOR. Cu capital de stat au rămas doar BANCA AGRICOLĂ şi BANCA COMERCIALĂ AGRICOLĂ, care au intrat în proces de restructurare în vederea privatizării.

Cu toate greutăţile întâmpinate pe linie de investiţii, au fost edificate şi noi construcţii, care au diversificat arhitectura oraşului : Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie

2

Socială, Sediul Administraţiei Financiare, Direcţia de Statistică, Banca Ion Tiriac, CEC, Bancpost, Biserica Catolică Sf. Anton. Au fost refăcute Camera de Comerţ, Industie şi Agricultură, Palatul de Justiţie, etc.

Dezvoltarea urbanistică a Focsanilor din ultimii ani a impus reamenajarea pieţelor agroalimentare. Afluenţa crescândă a producătorilor particulari de carne, ouă, lapte, brânză, legume şi fructe, precum şi ofertă din ce în ce mai mare a societăţilor specializate, au dus la extinderea Pieţei Moldovei pe 2840 mp., lucrare de aproape 10 miliarde lei, executată între 1995-1999, făcând din ea cea mai bine organizată şi mai bogat aprovizionata piaţa agroalimentară dintre Capitala şi nordul Moldovei.

CAPITOLUL I

3

Studiul cadrului general al zonei agroturistice Ca şi atracţii turistice în oraşul Focşani avem:

-Secţia de istorie

Începuturile muzeului vrâncean se regăsesc în constituirea, în 1928, al unui nucleu în cadrul Liceului “Unirea” din Focşani, din iniţiativă “Ligii Culturale” şi a profesorilor acestei instituţii, în jurul căreia gravita viaţa culturală a oraşului. Abia în 1951, prin înscrierea sa în rândul instituţiilor de stat, Muzeul Vrancei a devenit o instituţie culturală al cărei rol, în depistarea şi valorificarea expoziţionala a mărturiilor istorice, în cercetarea ştiinţifică, a crescut an de an , până la situarea sa în prim-planul instituţiilor culturale ale judeţului.

-Laboratorul de conservare-restaurare

Conservarea patrimoniului constituie un domeniu important, atât în asigurarea stării de sănătate a obiectelor de patrimoniu în vederea prelungirii vieţii obiectului. Tratamentele de conservare încep din depozit prin asigurarea condiţiilor de microclimat adecvate ( temperatura, umiditate, lumina ) s continua în laborator prin tratamentele specifice fiecărui material din care e constituit obiectul de patrimoniu şi în funcţie de degradările suferite ( atac biologic, chimic).

-Sectia de Arhitectură şi Tehnică Populară “Crângul Petreşti”

Ca parte componentă a Muzeului Vrancei, Secţia de Arhitectură şi Tehnică Populară “Crângul Petreşti” a fost deschisă oficial în anul 1977, apărând ca o necesitate culturală de cea mai mare importanţă, pentru păstrarea şi punerea în valoare a patrimoniului etnografic al Judeţului Vrancea. Prin structura sa, aceasta a fost gândită ca un sat din Vrancea cu tot tipicul sau. Amplasată în cadrul natural al pădurii Petreşti, secţia în aer liber a Complexului Muzeal Vrancea cuprinde 73 de construcţii autentice grupate în 32 de complexe cu peste 6000 de obiecte diferite

4

FIG: 1-Crangul Petresti

Sectia Ştiinţele Naturii

Secţia Ştiinţele Naturii a Muzeului Vrancei din Focşani are ca sediu o frumoasă clădire de patrimoniu din stradă Cuza Voda nr.35. La baza constituirii secţiei au stat colecţiile particulare ale profesorului Anghel Bârdan, care, în 1948 le pune la dispoziţia Filialei de Vânătoare Putna, spre păstrare şi vizionare. Începând din 1989 funcţionează la

5

demisolul imobilului primul acvariu din Focşani, care prezintă fauna şi flora acvatică vie, exotică şi indigenă în cele 16 acvarii de sticlă şi 9 bazine mari.

FIG:2-Sectie a Muzeului Stiintelor Naturii

-Muzeul de Istorie şi Arheologie

Muzeul a fost înfiinţat în anul 1950 şi deţine piese de arheologie, materiale din paleolitic, neolitic, epoca bronzului (Cândeşti), epoca fierului (Bârseşti), dacice, carpice, de istorie medievală şi numismatica, obiecte aparţinând unor personalităţi politice, culturale şi artistice: Al.I. Cuza, Duiliu Zamfirescu, G. Longinescu Ion Mincu

FIG: 3- Muzeul de Istorie si Arheologie

6

Edificii religioase

Biserica Sfântul Ioan, Focşani

Biserica s-a zidit din temelie în anul 1839, în cinstea Sfântului şi de minuni făcătorului Nicolae, arhiepiscopul Miralicniei al cărui hram este, de către credincioşii cu dâre de mână şi cu dragoste de biserica lui Dumnezeu. Veşmântarul, turla, lucrările de consolidare după cutremurul din 1977, pictură în “Fresco”, pardoseli în mozaic venetian şi mobilier, executate între anii 1983-1991 s-au făcut prin stăruinţa preotului paroh Chitiga Ioan, cântăreţ V. Năsturaş, ajutaţi de consiliul şi comitetul parohial şi cu contribuţia bănească a enoriaşilor în timpul arhipăstoririi şi cu binecuvântarea preasfinţitului episcop Epifanie Norocel al eparhiei Buzăului şi Vrancei. Pictura a fost executată de pictorul Pascanu Corneliu

Bucuresti.

FIG:4- Biserica Sfântul Ioan

7

Biserica Naşterea Sfântului Ioan BotezătorulBiserica a făcut parte din ansamblul fostei mănăstiri, cu hramul “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” fiind ctitorita de domnitorul Ţării Romaneşti Grigore Ghica în anul 1661.

Această mănăstire a fost înălţată în partea munteană a oraşului Focşani, chiar lângă hotarul ce despărţea până la Unirea din 1859 cele două ţări. În prezent Biserica acestei mănăstiri se afla în grădina publică a oraşului Focşani.

Acestei mănăstiri în decursul anilor i-au fost oferite danii de către: Al. Ipsilanti, Ducă Vodă, Şerban Cantacuzino, Constantin Brancoveanu, Mihail Racoviţa. Datorită acestor danii mănăstirea a devenit una dintre cele mai înstărite din zona având proprietăţi în Focşani cât şi în zonele viticole învecinate.

Mănăstirea a suferit modificări de pe urma cutremurelor, incendiilor şi a năvălitorilor străini.

Mănăstirea a fost martoră unui eveniment important, aici s-a oficiat cununia religioasă a domnitorului Gh. Bibescu cu Marita Ghica, nas fiind Grigore Sturdza domnitorul Moldovei.

În 1854 a ars mănăstirea, dar a rămas biserica.

În trecut Biserică a fost construită din cărămidă, pe fundaţie de piatră, în formă de cruce cu 3 abside şi cu împărţirea clasică: pronaos, naos şi altar.

Până la restaurarea din 1977 în interior s-au păstrat mici porţiuni de pictură, faţadele erau tencuite şi decorate cu două rânduri de firide suprapuse. În interior erau circa 23 icoane, 9 candele, cădelniţe, obiecte de argint, cărţi greceşti, romaneşti, odoare, policandru, şfetnice, veşminte.

Biserica a fost restaurata după cutremurul din 1977, forma în care se afla şi acum

-Biserica Sf. Apostoli Petru şi PavelBiserică veche a  fost construită prin anul 1847 de către comunitatea locală.

Lucrările actualei biserici cu hramul “Sfinţii  Apostoli Petru şi Pavel” au început după anul 1990, sub îndrumarea Parohului –Decanul Mihai Enasel. În anul 2001 a fost consacrata de către Excelenţa Sa, Episcopul de Iaşi –Petru Gherghel, în prezenţa şi a altor ierarhi preoţi şi credincioşi.

Exteriorul bisericii prezintă un stil modernist, din lateral având o formă de butoi iar din fata o formă de mandolina. Interiorul păstrează normele liturgice ale bisericii romano-catolice-de jur împrejur sunt reprezentate statui (Via Cruciş) şi cele 14 staţiuni care domină. În centrul bisericii se afla masa de altar din marmură care reprezintă locul de jertfă unde se celebrează zilnic Sfânta Liturghie dedicată Sf. Apostoli Petru şi Paul ai veacului creştin.

După Conciliu Vatican II celebrarea liturghiei este prezidata de preot cu faţa spre popor, tocmai pentru a evidenţia contactul direct al celebrării ca atare

8

FIG:5- Biserica Sf. Apostoli Petru si Pavel

Mausoleul FocşaniMonumentul memorial a fost înălţat de sculptorul C. Demetrescu, în anii 1924 - 1926, în memoria eroilor din primul război mondial. Mausoleul expune arme, arta plastică şi

fotografii legate de primul război mondial.

FIG:6-Mausoleul Focsani

9

-Teatrul Maior Ghe. Pastia

In 1899, la 1 octombrie, s-a pus piatra de temelie a Teatrului din Focsani, care va fi dat in folosinta la 22 noiembrie 1913, prin straduinta si sacrificiile Maiorului Gheorghe Pastia.

FIG:7- Teatrul Maior Ghe. Pastia

1.1 Studiul potenţialului natural al zonei agroturistice

Municipiul Focşani se află la intersecţia căilor de comunicaţie rutieră şi feroviară europene, fiind străbătut de coridorul feroviar nr. 9 (Helsinki-Moscova-Chişinău-Bucureşti-Plovdiv) şi poate beneficia de propunerea de extindere a coridorului rutier nr. 1 (Tallinn-Varşovia-Cernăuţi-Bucureşti).

În anii de după revoluţie producţia industrială a cunoscut profunde modificări structurale, astfel încât începând cu anul 2000 producţia preponderentă o constituie confecţiile textile care faţă de anul 1990 au crescut cu 46%, iar faţă de anul 1996 de circa 4 ori, în detrimentul celorlalte ramuri ale industriei, respectiv producţia vinului pentru consum, prelucrarea produselor agroalimentare, mobilier din lemn, tricotaje din lână şi bumbac etc.Agricultura este slab reprezentată, fiind concretizată în creşterea animalelor şi cultivarea viţei-de-vie.

Fiind situat pe magistrala feroviară Bucureşti-Ploieşti-Bacău-Suceava şi pe drumul european E85 (DN2) Bucureşti-Buzău-Suceava, flancat de râurile Putna, spre est, la o distanţă de 7 km, şi Milcov, spre sud, la o distanţă de 2 km, oraşul Focşani se situează

10

în câmpia joasă a Şiretului Inferior la o altitudine de 50–55 metri deasupra nivelului mării, câmpie ce se întinde de la linia Mărăşeşti, Vânători, Tătăranu, Ciorăşti până la albia Şiretului.

1.1.1Studiul coordonatelor geografice

Oraşul Focşani se afla în judeţul Vrancea în sud-estul României.

Este încadrat geografic la 45°42′N 26°13′E / 45.7, 26.217, străjuind partea sud-estică a Carpaţilor de curbură, la contactul dintre Câmpia Şiretului inferior şi dealurile subcarpatice ce culminează cu Măgura Odobeştilor (1.001 m).

Teritoriul oraşului Focşani cât şi a judeţului corespunde celei mai active zone seismice din ţara noastră. Răspândirea focarelor de cutremure pune în evidenţă existenţa a două zone:

1. trunchiul Vrâncioaia-Tulnici-Soveja, unde se produc cutremure la adâncimi între 80-160 km, legat de curbura arcului carpatic;

2. în regiunea de câmpie între Râmnicu Sărat, Mărăşeşti şi Tecuci cu cutremure mai puţin adânci.

Seismele cu epicentrul în Vrancea au origine tectonică, fiind provocate de deplasările blocurilor scoarţei sau alte părţi superioare ale învelişului, în lungul unor falii formate anterior sau în lungul unora foarte adânci. Cutremure devastatoare, cu magnitudinea cuprinsă între 7 şi 8 grade pe scara Richter, s-au înregistrat în 8 octombrie 1620, 9 august 1679, 12 iunie 1701, 13 mai 1738, 6 aprilie 1790, 26 octombrie 1802, 1829, 28 ianuarie 1838. În secolul XX, cele mai semnificative evenimente au avut loc la 25 mai 1925, 10 noiembrie 1940 care, a distrus aproape în întregime oraşul Panciu având magnitudinea de 7,4 grade, 4 martie 1977 cu magnitudinea de 7,2 grade, 30 august 1986 cu magnitudinea de 7 grade, 30 şi 31 mai 1990 cu magnitudinea de 6,9 respectiv 6,4 grade.

Numărul cutremurelor cu magnitudine egală sau mai mare de 3 grade înregistrate în judeţul Vrancea pe ultimii ani se prezintă astfel:

· 1998: s-au înregistrat 19 cutremure din care, cel mai mare s-a produs la data de 28 aprilie cu magnitudinea de 5 grade;

· 1999, s-au înregistrat 33 cutremure din care, cele mai puternice s-au produs la 28 aprilie cu magnitudinea de 5,3 grade, la data de 8 şi 14 noiembrie cu magnitudinea de 4,6 grade;

· 2000, s-au înregistrat 23 cutremure din care, cel mai mare s-a produs la data de 6 aprilie, cu magnitudinea de 5 grade.

11

Analiza factorilor de risc la nivelul municipiului Focşani trebuie să ţină cont în mod prioritar de faptul că cea mai importantă zonă seismică din România se află în zona Vrancea.

1.1.1.1 Studiul aşezării geografice şi administrative

Închegându-se, ca unitate administrativ-teritoriala, în partea sud-estică a Carpaţilor de Curbura, la contactul dintre dealurile subcarpatice ce culminează cu Măgura Odobestilor şi Câmpia Şiretului, Focşani s-a ridicat pe un şes uşor înclinat dinspre nord-vest spre sud-est, la 7 km de răul Putna spre răsărit şi la 2 km de Milcov spre miazăzi, într-o zonă de întretăiere a drumurilor comerciale şi de transhumanta dinspre Transilvania, Moldova şi Muntenia.

Evoluând în concordanţă cu formaţiunile economico-sociale şi politice statornicite de-a lungul timpului pe aceste meleaguri, Focşanii au devenit, dintr-o aşezare iniţial rurala, mai întâi târg şi apoi oraş, pentru ca în timpurile noastre să ajungă la rangul de municipiu.

1.1.1.2 Studiul limitelor şi vecinilor Principalele oraşe şi aşezări rurale care limitează oraşul Focşani sunt:

-Odobesti- este un oraş în judeţul Vrancea, Moldova, România. Are o populaţie de 8.000 locuitori şi se afla în mijlocul Podgoriei Odobeşti, una din cele mai mari şi vechi podgorii din România. Veche aşezare. mai întâi rurala, apoi devenita din prima jumătate a secolului al XIX-lea centru urban, viticol şi comercial, Odobestiul este cunoscut ca "oraşul dintre vii", recent -in prospectele primăriei, "oraşul viilor domneşti", datorită "Beciului domnesc" rămas unic în România, sau oraşul de la poalele dealului Sarba

-Vanatori-este compus din câteva sate mai mici printre care Baltă Raţei,Jorăşti,Radulesti,Mirceşti Noi etc.

-Faurei

-Golesti-se afla la câţiva kilometri de Focşani şi acesta reprezintă un fost cartier la oraşului

-Milcov- este aşezat în partea de sud-est a judeţul Vrancea şi se învecinează la NV cu municipiul Focşani, la circa 8 km, reşedinţa judeţul Vrancea, la nord-est cu comună Răstoaca şi comună Suraia, la sud-est cu comună Vulturu, la sud cu comună Gologanu, iar la sud-vest cu comună Slobozia-Ciorasti. Comună Milcovul se afla aşezată în zona de câmpie şi este străbătută de răul Milcovul, raul Rimna şi paraul Argint, acestea vărsându-se apoi în râul Putna.

12

-Campineanca- este un sat în judeţul Vrancea, pe malul stâng al Milcovului. Este reşedinţa comunei Câmpineanca.

1.1.1.3 Studiul suprafeţei Municipiul Focşani are o suprafaţă de 54,8 km², ceea ce reprezintă 1% din suprafaţa judeţului Vrancea, fiind o localitate de dimensiune medie. Are o populaţie de 105.700 locuitori.

Reţeaua de comunicaţii este dispusă radial, accesul în oraş făcându-se prin şase porţi de intrare:

· dinspre sud pe E85 (DN2) din direcţia Bucureşti-Buzău prin Bariera Bucureşti;

· dinspre est, pe DN23 din direcţia Brăila-Galaţi prin Bariera Brăilei şi Galaţi;

· dinspre est, pe DJ 204D din direcţia Suraia prin Bariera Galaţi–Suraia;

· dinspre nord, pe E85 din direcţia Suceava–Bacău-Mărăşeşti sau Iaşi-Vaslui-Tecuci prin Bariera Mărăşeşti şi pe DJ 204E şi DJ 209 din direcţia Petreşti şi Vânători;

· dinspre vest, pe DN2D prin Bariera Drumul Vrancei-Odobeşti din direcţia Târgu Secuiesc–Vidra–Boloteşti–Drumul Vrancei sau pe DJ 205C din direcţia Vidra-Boloteşti–Odobeşti–Focşani;

· dinspre est, pe DN2M din direcţia Andreiaşu de jos;

· dinspre sud, pe DC 141 prin Bariera Coteşti din direcţia comunei Câmpineanca.

1.1.1.4 Altitudinea amplasamentului

Oraşul Focşani are o altitudine medie de 55 de metri .

Este situat geografic la intersecţia latitudinii nordice de 45 grade 42’ cu longitudinea estică de 26 grade13’.

Este situat în câmpia joasă a Şiretului Inferior, intre râurile Putna (în est) şi Milcov (în vest). Formă de relief în care este încadrat este cea de câmpie piemontană joasă.

1.1.2 Studiul reliefului

13

Din punct de vedere geologic, zona oraşului Focşani aparţine platformei Moesice, alcătuită din două etaje structurale: unul inferior ce corespunde fundamentului cristalin şi unul superior ce corespunde cuverturii sedimentare.

Şisturile cristaline, împreună cu o parte din învelişul lor sedimentar sunt străpunse de roci eruptive în cea mai mare parte acide (porfire) şi de roci bazice. Fundamentul de şisturi cristaline este de vârstă mai veche decât Ordovicianul, probabil Precambrian. Cuvertura sedimentară din Platforma Moesica începe cu Silurianul şi se termină cu Cuaternarul.

Prin lacune cu caracter regional, sedimentele s-au separat în mai multe cicluri de sedimente după erele geologice în care s-au depus de la Ordovician - Carbonifer până la Cuaternar. Partea bazală a Cuaternarului este reprezentată de pietrişuri, nisipuri şi lentile argiloase, rezultat al depunerii materialului transportat de vastele conuri de dejecţie din zona carpatică de curbură. Peste acestea este suprapus relieful caracteristic depozitelor fostelor albii respectiv pietrişuri şi nisipuri cu grosimi cuprinse între 3 şi 7 m în zona de câmpie. După migrarea albiilor, aceste sedimente au fost acoperite de depozite loessoide de natură deluvială-proluvială cu grosimi cuprinse între 2 şi 8 m

1.1.2.1. Studiul principalelor zone cu valente turistice şi agroturistice ale EuropeiPutem afirma, fără a greşi, că apariţia călătoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar activităţile turistice în spaţiul rural au început a fi practicate empiric din aceeaşi perioadă. Este cunoscută astfel participarea în număr mare a elevilor la: vizitarea locurilor sfinte-Dadona (Zeus) şi Delfi (Apolo)- frecventarea bailor curative sau jocurilor festive periodic organizate. În perioada romana majoritatea călătoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau millitare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spaţiul rural. În acelaşi timp cu evoluţia societăţii omeneşti se diversifica şi structura călătoriilor, astfel, în Evul Mediu, călătoreau un număr însemnat comercianţii, dar întâlnim frecvent ambasadori, preoţi şi pelerini, oameni de ştiinţă, artişti, calfe şi studenţi. Unii din aceşti călători au decis să transmită experienţele lor. Putem prezenta în sprijin scrierile călugărului francez Aimeri Picaud, care realizează la 1130 un îndrumar pentru pelerinii doritori să ajungă la Santiago de Compostella, sau pe preotul japonez Basho care în 1960 a scris un poem intitulat „Drum îngust spre Nordul îndepărtat”.

Europa este cea care inregistraza primele forme conştientizate de turism rural în secolele XVI-XVII; în acele vremuri pictorii erau interesaţi să valorifice în operele lor construcţiile şi mediul spaţiului rural. Viaţa satului, aşa cum era ea şi nu inventată, este imortalizata în operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi.

În România, care-asa cum afirma Geo Bogza în reportajul „Sate şi oraşe”- la început a fost o ţară de sate, prin excelenţă agricolă, spaţiul rural s-a aflat la el acasă

14

întotdeauna. Mai mult, „viaţa la ţară” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic curent litarar; similar, în operele plastice din perioadele de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secollului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul şi inspiratorul unui număr însemnat de pictori romani.În ceea ce priveşte manifestările ce pot fi catalogate drept începuturi ale circulaţiei turistice rurale din ţara noastră - neluând în seama faptul că ori ce orăşean, care se respectă şi îşi putea permite, avea o casă „la ţară„ - amintim: obiceiurile de Sanzaiene când, conform tradiţiei maramureşenii porneau spre mănăstirile din Moldova; pelerinajele către locaşurile de cult; vacanţele de sărbători în lumea satului sau la mănăstire, dar mai ales obiceiul retragerii către sat în timpul verilor călduroase locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.Concomitent cu creşterea frecvenţei circulaţiei turistice au evoluat se echipamentele turistice: de la cele privind transportul (poştalioanele şi locurile de schimb ale cailor - „postele” care încă mai revin şi astăzi în poveştile sătenilor, ca şi denumirile unor localităţi legată de această activitate - exemplu Posta Câlnău) la cele care asigurau în norme profesioniste cazarea şi masă (vestitele hanuri în toate cele trei ţări romane).Toţi cei ce au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viaţă nou ce a contribuit la realizarea unei mentalităţi care în timp a generat călătoria, circulaţia turistică, mai apoi turismul.Cele prezentate mai sus determina să afirmăm că turismul rural s-a derulat în ţara noastră până în a doua jumătate a secolului al XX-lea doar în mod spontan.

TURISMUL RURAL ÎN ŢĂRILE EUROPENE CU TRADIŢIE

Turismul rural se sprijină în majoritatea tipurilor de primire (recepţie) existente pe dotările ce se regăsesc, în mare parte, în proprietate privată a locuitorilor din spaţiul rural, practicanţi (în calitate de prestatori) ai activităţilor turistice.Reţeaua turismului rural reprezintă cea mai bună organizere în cadrul statelor Comunităţii Europene. Aceasta datorită:- condiţiilor de organizare create;- a organismelor neguvernamentale naţionale şi internaţionale existente; - sprijinul primit din partea statelor (credite pe temen lung, cu dobânda de 3-4 %- Franţa, Germania, Austria - scutire de impozit pe activitatea turistică desfăşurată, sprijin logistic, formare de cadre şi îndrumare, s.a.), a C.E.E. prin intermediul programelor PHARE;- experienţei câştigate şi dorinţei de perfectoinare manifestate permanent.

Germania. „Vacanţele la fermele ţărăneşti” au condus, printre altele, la o concluzie apreciată şi bine cunoscută - a gazdelor (receptorilor-prestatorilor de servicii turistice): ”un oaspete pentru un sejur aduce mai mult profit decât orice altă activitate în cursul unui an întreg”. Drept urmare, în 1980 a fost inaugurat un proiect de amenajare „de al Marea Nordului până la Alpi”, ce-şi propune realizarea a 2000 de locuinţe de vacanţa cu circa 10 000 de camere (cu unul şi două paturi).Regiunile cele mai dezvoltate în activitate a de turism rural sunt: Schwartwald şi Messen.Cele mai de sus pot fi conjugate cu legislaţia anti-trust, cu încurajarea permanentă a afacerilor „mici şi mijlocii” cu capital familial şi nu în ultimul rând cu un foarte vechi concept german asupra vieţii de familie şi în special legat de poziţia femeii în societate

15

(„kinder, kuche und kirche”= „copil, bucătărie şi biserica”) - care au condus la obţinerea unor rezultate deosebite şi o promovare ascendenta a turismului rural.În momentul de fata turismul rural este practicat în mai bine de 2/3 din spaţiul rural german. Poziţionând geografic, vom intani dotări începând din Rhemania de Nord, Wastfalia, continuând apoi cu: Hessen, Bavaria sau Baden Wurtemberg.Sejururile oferite în turismul rural german poarta parfumul serbărilor berii, culoarea Dunării şi căldura copilăriei din poveştile frăţiilor Grimm. Şi chiar dacă aparent precizia, promptitudinea şi stilul german vă fac să credeţi că atmosfera este mai sobră, veţi afla căldura şi înţelegerea gazdelor germane, mai ales atunci când le veţi aduce la cunostiinta că nu îndrăgiţi lichiorul de ou crud. Veţi afla surpriză să constataţi că imediat ce le-aţi spus-o ei v-au şi înţeles. O altă surpriză plăcută va consta în vorbirea limbilor franceza şi engleza de către gazdele germane. În rest, modernul încearcă să nu deranjeze nimic din ceea ce presupune tradiţia.Ambianţa rurală este angrenata cu multe iniţiative de petrecere a clipelor de vacanţă şi situează la loc de frunte animaţia turistică.Celor care vor alege una din cele 3000 de oferte ale „Ferien auf dem Lande” (Ghidul ospitalităţii rurale în Gemania), sunt propuse, în afară serviciillor de gazdiure - cu mic dejun, demipensiune sau pensiune completă - itinerarii: cicloturistice, călare, cu căruţa sau călească; vizite în ateliere ale artizanilor, sejururi pentru naturalişti (vânătoare, fotografică); peripluri per pedes (plimbări, drumeţii, pelerinaje, peripluri=”mergan pe jos”)

Franţa. În această ţară turismul în spaţiul rural are vechi tradiţii şi realizează cote maxime de diversificare, organizare şi promovare. Mare parte a echipamentelor franceze pot fi numite case rustice şi sunt controlate, omologate şi rezervate prin federaţia naţională „Gites Rulaux”, ce cuprinde circa 37 000 de aşezăminte.Funcţie de caracteristicile dotărilor, segmentul de clientela căruia se adresează sau preocupări, în spaţiul francez vom întâlni asocieri ca: „Gites de France”, „Logis et Auberges de France”, „Stations Vertes de vacances”, „Relais et Chateau”, „Relais de Silence”, „Camping et Caravaning” etc. În 1970, urmare a preocupărilor de a oferi servicii turistice în spaţiul rural, ia naştere „Tourisme en espace rural” (TER), ce cuprindea 4 000 de sate turistice, 150 000 de paturi, dispersate în 80 de departammente.Dintre zonele care situează această activitate pe o poziţie importanta amintim: Haute-Savoie, Herault, saone şi Loire, Cotes d’Armor sau Bas-Rhin-pe de o parte -precum şi regiuni binecunoscute ca: Bourgogne, Bretagne sau Alsace.Ce-i face pe toţi aceşti vizitatori să aleagă franţa?Poate:- tartinele cu unt muiate în ceaşcă de cafea cu lapte de la micul dejun, ineditul preparatelor cu melci sau a brânzeturilor, într-un cuvânt bucătăria franceză;- vinurile albe, roşii, roz sau negre;- şampania;- french-cancanul;- felul lor de a fi: indisciplinaţi, seducători, un pic şovini, dar mai ales gazde atente, gata la ori ce pentru a-şi satisface vizitatorii.În plus nu trebuie neglijat raportul pret-calitate care constituie o preocupare majoră pentru fiecare prestator. La cele de până acum este necesar a adăuga “un puternic ataşament pentru regiunea natală şi o oarecare aversiune de a schimba o regiune cu

16

alta”, precum şi grija autorităţilor de a sprijini toate aceste întreprinderi prin credite (agricole, hoteliere, speciale pentru amenajarea satelor) pe termen lung (până la 15 ani) şi cu dobândă mică (3.5%).Toate acestea şi încă câteva lucruri pe care nu le poţi descoperi decât la faţa locului au contribuit la nouă înfăţişare a turismului francez în spaţiul rural şi la clasarea în topul preferinţelor turiştilor de pretutindeni.

Austria. Şi în această ţară turismul rural reprezintă o activitate care a confirmat, a dezvoltat noi preocupări -; devenite în timp profesii - care au contribuit la evoluţia aşezărilor săteşti. Formele de manifestare ale turismului rural sunt: pensiunea ţărănească (case ţărăneşti cu camere de închiriat) şi turismul în hanuri. Analizând satistic realizările domeniiului se remarca poziţia de fanion a regiunii Tirolului.Vechimea acestor preocupări - în 1979 s-au dobândit 100 de ani - au condus la realizarea tradiţiei. Totul a pornit de la apoziţia geografică a Tirolului, aflat la intersecţia rutelor nord-sud şi est-vest, caracterizată printr-un trafic ridicat.Începând cu secolul al XVIII-lea Tirolul iese din umbra Elveţiei şi devine zona de interes turistic. Deşi trecută prin încercarea celor două războaie mondiale, zona Tirolului s-a refăcut în viteză de fiecare dată. Cu începere din anii ‘50 au fost reatinse condiţiile de dinainte de război, iar dezvoltarea următoare nu a fost numai rapidă, ci şi foarte puternică.Creşterea realizată în domeniul turismului s-a bazat pe: creşterea economică a întregii regiuni, creşterea populaţiei, creşterea bugetului de timp liber, creşterea transportului şi infrastructurii necesare acestora, dezvoltarea noilor sisteme de comunicaţie, a sporturilor de iarnă şi nu în ultimul rând a urbanizării.Rezultatele obţinute în zona Tirolului sunt o urmare firească a programului iniţiat de Ministerul Agriculturii şi al Comerţului, sugestin intitulat „Planul Verde”, prin care s-au acordat gospodăriilor tiroleze împrumuturi (credite) cu o durată de rambursare mare (15 ani) şi o dobândă scăzută (3-5%). Toate acestea au condus la: omologarea şi funcţionarea a 25 de comune turistice, în care o familie din două primeşte turişti la fermă, în medie existând - la fiecare ferma-6 paturi. Astăzi în întreg Tirolul o treime din gospodăriile aflate în mediul rural închiriază spaţii de aczare.Corelerea eforturilor şi necesitatea desfăşurării unei activităţi calitative - în coreletiile creşterii concurenţei - au contribuit la înfiinţarea Organizatiilr Turistice Săteşti (OST), şi a Centrelor de Administraţie a Organizaţiilor Turistice Săteşti (CAOST) la nivelul judeţelor. În întâmpinarea cestor iniţiative au venit „Sindicatele de iniţiativă sătească”, „Oficiul de turism al landului” şi „Oficiul pentru promovarea turismului austriac”. Promovarea activităţilor turistice rurale este realizată prin: camera de Comerţ Exterior, instituţiile culturale, birourile liniilor aeriene, birourile oficiale din ţările emitente de fluxuri turistice, prin ziare, reviste, emisiuni la radio şi televeziune, afişe în locurile publice, prospecte, pliante, firme, participarea la târguri şi expoziţii.Încercând a realiza o fotografie a produsului turistic rurala austriac vom constata că el se caracterizează prin: imensul efort investiţional pentru echipare, preponderent al unităţilor de mici dimensiuni şi caracterul familial al acestora; nivelul calitativ al echipamentelor hoteliere îmbunătăţit continuu (salon, bar, salon T.V, sala de jocuri, saună, piscină, etc).Ţinând cont de necesitatea existenţei unor dotări pentru pravticarea sportului în orice anotimp, vacanţele tiroleze sunt de neconceput în momentul de fata fără : centre de

17

echitaţie, terenuri de tenis, piscine acoperite, sala de masaj, solarium, bufete, saună, patinoare, părţii de schi, tunuri de zăpadă artificială ( lacuri colectoare), maşini de bătut zăpadă.Iar pentru că totul să funcţioneze perfect, cu o precizie maximă, exista mici societăţi de exploatare şi intretinere-reparatie a dotărilor şi instalaţiilor existente.ASPECTE ALE TURISMULUI RURAL DIN ALTE ŢĂRII EUROPENE

Practicarea turismului rural s-a extins din ce în ce mă mult în a doua jumătate a secolului XX. În aproape tot continentul european, un week-end sau o vacanţă la ţară au intrat în obişnuinţa iubitorilor de aer curat, natură, spaţii pur ecologice. Din rândul celorlalte ţării eoropene practicante ale turismului rural vă prezint în continuare:Belgia - ţara lui Tintin, a berii, a lui „Mauneken Pris” şi a altor câteva bine cunoscute repere, din 1973 - când se constituie prima asociaţie - devine renumită şi în turismul rural. Belgia federală (compusă din: Vallonia, Flandra şi regiunea Bruxellesului) propune 260 de gâturi rurale şi 245 camere „de oaspeţi” în regiuni bogate în patrimoniul artistic şi tradiţii populare.Echipamentele sunt omologate, controlate şi rezervate rin „Lea Gites de Walonie” fiind situate mai ales în jumătatea de sud a Belgiei. Wallonia este o zonă a pădurilor, rezervaţiilor naturale, a râurilor, dar - în acelaşi timp al muzeelor - a construcţiilor vechi bine conservate şi a echipamentelor de vacanţă comfortabile.Acest mic paradis veritabil este locuit de oameni veseli şi mereu gata să facă o serbare, pragmatici, eficienţi pentru a probă şi a demonstra buna lor reputaţie de gazde deosebit de ospitaliere.

Danemarca. - este locul unde produsul turistic rural poartă un nume atractiv: „vacante active”. Prin intermediul organizaţiei „Landsforeningen for Landboturisme” din Skandenborg sunt puse la dispoziţie doritorilor 22 de aşezăminte cu circa 3 000 de paturi.Serviciile sunt oferite în demipensiune sau pensiune completă; cazarea este oferită în locuinţe la fermă, apartamente independente sau campinguri. Sunt acordate reduceri între 40-50% pentru copii sub 12 ani, iar în extrasezon se practică preţuri speciale.

Finlanda. - ţara „făcută” parcă în întregime din ape, aer şi arbori. Cele mai bine de 188 000 de lacuri şi peste 65% suprafeţe acoperite cu păduri realizează aici paradisul amatorilor de natură şi aer pur, proaspăt dar mai răcoros.Ţara în acelaşi timp al fiordurilor şi al lui Moş Crăciun, Finlanda poseda un popor calm, modest, pacifist şi foarte disciplinat. La toate cele prezentate până acum trebuie să mai adăugăm lungile nopţi albe din perioada verilor arctice, saună, barca pentru peşte şi echipamentul din lemn.Echipamentele turistice par a veni din lumea poveştilor, aceste mici cabane sau „castele” din lemn se găsesc mai ales în zona lacurilor, a fiordurilor şi în jumătatea sudică a Finlandei. Sunt omologate peste 50 000 de aşezăminte cu un număr de peste 10 000 de paturi.Turiştii pot locui singuri în ferme sau gaspodarii ţărăneşti. De asemenea, în vacanţele lor pot participa la viaţa aşezărilor ruruale, pot munci în cadrul gospodăriilor sau pot practica sportul - cel cel mai adesea echitaţia sau schiul. Sunt acordate reduceri de 50% copiilor între 2 şi 11 ani, ca şi pentru sejururile lungi.

18

Irlanda. - are incluse în circuitul turistic circa 500 de ferme ce oferă în mod tradiţional formula „bed a breakfast” (cazare şi mic dejun), dar la cerere şi demipensiune sau chiar pensiune completă. Numărul oaspeţilor într-un astfel de aşezământ variază între 6 şi 10 persoane.Echipamentele posedă în mod frecvent cai (pentru echitaţie), instrumentar pentru practicarea pescuitului sau terenuri de golf. În zonele montane exista posibilităţi pentru drumeţii sau escalada, iar în zona litorală sunt numeroase plaje cu nisip şi se poate înota. Multe din ferme a amenajate locuri de joacă pentru copii şi se pot asigura la cerere servicii de „baby sitter”. În general copiilor li se acorda 25% reducere. În numeroase rânduri cazarea este oferită în apartamente independenta sau rezidente rurale rezervate în edificii antice.Zonele renumite în turismul rural irlandez sunt litoralul vestic şi partea centrală între Galway şi Dublin. Regiunile care se constituie în zonele tradiţionale sunt: Ballyhourra Country (în apropiere de Shannon), Joyce Coountry, Irishawen, Unabhan şi Carlow Country.

Italia. - turismul rural cunoaşte ca formă de manifestare „vacanţele verzi” şi are că principala componenta agroturismul. L’Asociazione Nazionale per l’Ambiente e îl Territorio s-a construit la Roma în 1965. Ghidul ospitalităţii rurale -; editat periodic - conţine informaţii, adrese pentru vacanţe la fermă, descrieri ale echipamentelor, echipamente, produse tipice etc., despre dotările din 20 de regiuni ale Italiei.În cele peste 500 de pagini ale ghidului editat în 1995 de AGRITURIST se regăsesc informatiii diverse despre aproxomativ 15 000 de echipamente (ferme, locuinţe antice renovate, pensiuni, case de odihnă, vile moderne, case tradiţionale, castele şi fortificaţii).Pe lângă descoperirea diversităţii tradiţionale culturale şi a peisajelor, turismul italian atrage prin: tradiţiile culinare ale bucătăriei italiene; renumitele vinuri; dansurile şi cântecele folclorului sau muzicii culte; arhitectura diverselor monumente istorice; poezia şi legenda fiecărei aşezări în parte.Renumite sunt regiunile: Piemonte, Lombardia, Trentino, Veneto, Emilia Romagna, Liguria, Toscana, Lazio, Ambruzzo, Umbria, Campania, Puglia, calabria, Sicilia şi nu în ultimul rând Alto Adige.Interesant de remarcat este faptul că italienii sunt receptori de fluxuri turistice, dar şi unii dintre cei mai mari emiţători în cadrul mişcării turistice rurale.

Portugalia. - 800 km de coastă (tarm-taram de vis), 12 insule, o pasiune ancestrală pentru ocean - căci aici Atlanticul întâlneşte Europa - patrie a unui popor de cuceritori şi descoperitori (Vasco da Gama şi Magellan au fost portighezi), şi nu în ultimul rând locul de unde se „fabrică” vinul de Porto şi se cântă fadoul.Turismul rural este reglementat prin lege din anul 1986. El poate fi practicat de familii de agricultori sau de rezidenţi din mediul rural posesori a unor rezidente de interes particular, arhitectonic său istoric. „Turismo no Escapo Rural” (TER) propune case particulare, care pot fi frumoase ferme sau conace sau chiar castele din secolul XVII, case rustice sau ferme în plină activitate. Sectorul turismului este cordonat de Ministerull Comerţului şi Turismului, care acorda şi autorizaţiile pentru exercitarea acestei activităţi. În acelaşi timp se acorda un ajutor material deosebit celor care doresc să practice turismul rural. Se acorda credite pe perioade lungi şi nerambursabile în procent variabil, 40-60%, cu conditiade a deafasura această activitate în timp de minim

19

10 ani. Din punct de vedere turistic, Portugalia se împarte în opt zone promoţionale: Costa de Lisboa, Costa Verde, Costa de Prata, Montanhas, Planicies, Algarve, Azorele şi Madeira.Turismul rural uneşte peste 100 de echipamentecu peste 1 500 de paturi, la: ferme (quintă), conace (casa), castele (castelo), mori (moinh), vile (vila). Există de asemenea numeroase campinguri în toată ţara, care oferă posibilitatea petrecerii unei vacanţe economice şi în plin contact cu natura. Pentru tineri se înşiră în lungul ţării un lanţ de 18 hanuri. „Vacanţele la ţară” în Portugalia oferă un mod deosebit de animaţie, posibilitatea practicării sportului (înot, tenis, echitaţie, vânătoare, golf) sau a participării la viaţa fermei -vacante active.Gazdele vorbesc în marea majoritate a cazurilor 1-2 limbi de circulaţie internaţională (franceza, engleza, germana, italiană). Deviza lor: „Un turist=un prieten. Zâmbeşte!”

Alte ţări: - în ultimele decenii ale secolului XX, turismul rural s-a impus în zone din ce în ce mai noi. Astfel, el se manifestă viguros în:- Spania (Granada, Almeria, Malaga, Cadiz, Huelva, Sevilla, Cordoba, şi Jaen);- Elveţia (leman, Jura, Neuchâtel, Berna, ticino);- Luxemburg (Porte des Ardennes, Mullerthal, Moselle);- Anglia (Kent, Norfolk, Suffolk, Warwickshine, Ţara Galilor);De asemenea, este în plină afirmare în: grecia, Islanda şi Suedia. Încearcă a se impune şiîn ţările Europei Estice: Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovaacia, Fosta Iugoslavia şi România.

1.1.2.2 Studiul principalelor zone cu valente turistice şi agroturistice ale RomânieiTeritoriul României prezintă: o mare varietate de valori culturale istorice - arta populară, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice - un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc. Toate acestea sunt valente ale turismului rural romanesc în mod special.Apărute şi dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-dacilor, aşezările rurale romaneşti au păstrat şi mai păstrează încă în bună măsură datinile şi obiceiurile străvechi, un bogat şi variat folclor, elemente originale de etnografie şi artizanat, ce pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare şi dezvoltarea turismului rural.Turismul rural în ţara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător, şi mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii ’20-’30, cazare la cetăţeni a vizitatorilor ocazionali a unie aşezări rurale.Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul romanesc al Marii Negre. Se pare că fost un început promiţător , căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinal 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru promovarea turistică interantionala procedează la identificare asi selectarea unor localităţi rurale representative pentru satele romaneşti ce

20

urmau a fi lansate în turism. În urma acestor studii, de comun accord cu oficiile judeţene de turism şi organele administraţiei locale s-a atabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional circa 118 localităţi rurale.Cu începere de la 16 iulie 1973, prin ordinal Ministerului Turismului numărul 744/1973 se declarau , experimental, sate de inters turistic, demumite “sate turistice”, următoarele 14 localităţi: Letesti (Argeş), Fundata şi Sârmea (Braşov), Sibiel (Sibiu), Tismana (Gorj), Mirighiol şi Crişan (Tulcea), Racoş (Timiş), Sfântu Gheorghe (Tulcea), Bogdan Voda (Maramureş), Vatră Moldoviţei (Suceava), Poiana Sărată (Bacău), Vaideeni (Vâlcea).În anul următor, prin decretul 225/1974 s-a intrezis cazarea turiştilor străini în locuinţele particulare, satele turistice devenind nefuncţionale pentru turismul internaţional. Dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural şi folcloric ale Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi” Bucureşti şi contracte pe piaţa externă, se realizează o breşă -; prin intermediul unei ordonanţe a fostei puteri politice (cancelaria PCR) -; pentru satele Lereşti, Rucăr, Sibiel, Murighiol şi Crişan.Scurtă perioadă de „oficializare” a turismului nu a făcut posibilă organizarea activităţii de turism şi nici amenajarea corespunzătoare a satelor turistice. În multe localităţi nu s-au omologat gospodăriile care întruneau condiţiile de cazare (Rucăr, Vatră Moldoviţei, Vaideeni), în altele cazarea tuirstilor romani se făcea în mod neorganizat şi fără o evidenţă (Crişan, Bogdan Vodă, Rucăr). Cu foarte mici excepţii, această situaţie a dăinuit până în annul 1989.Începând cu anul 1990, interesul pentru turismul rural renaşte. Iau naştere diverse asociaţii şi organisme care prin obiectivele propuse doresc afirmarea şi dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una din acestea este Federaţia Romana entru Dezvolatare Montana (1990), care îşi propune sprijinirea sub toate formele a locuitorilor din zona montană, inclusiv prin promovarea, organizarea şi dezvoltarea agroturismului. Urmează Agenţia Romana pentru Agroturism (1995) ce îşi propune racordarea agroturismului romanesc la sistemul interantional şi Asociaţia Naţională pentru Turism Rural Ecologic şi Cultural din România (ANTREC) -; 1994 -, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (EUROGITES).Din rândul acestora ANTREC este cea mai viabilă şi în maer parte a realizat ceea ce îşi propunea la fondare:- identificarea şi popularizarea potenţialului turistic din spaţiul sătesc;- formarea profesională prin colocvii, seminarii, cursuri de lungă şi scurtă durată;- burse de specializare;- schimburi de experienţe în ţară şi în străinătate;- editarea de buletine informative şi reviste;- înfiinţarea unei bănci de date; - cooperarea cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale de specialitate din ţară şi străinătate;- campanii de publicitate a pensiunilor şi fermelor agroturistice prin mediatizare;- participarea la târguri ssi expoziţii naţionale şi internaţionale;- realizarea unui sistem dee rezervaţi în turismul rural românesc.Preocupări din ce în ce mai concrete au manifestat pentru acest domeniu: Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Ministerul Educaţiei Naţionale (Învăţământului) şi însuşi Guvernul României.

21

Urmarea firească a interesului general a fost Legea nr. 145/1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării şi litoralul Marii Negre (Ordonanţa Gguvernului nr. 62/24 august 1994) şi Ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995 referitor la normele şi criteriile de clasificare a pensiunilor şi fermelor agroturistice.Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC), reunea la sfârşitul anului 1995 peste 2 000 de membri, în 15 filiale. Activitatea turistică s-a desfăşurat în cadrul a 1240 echipamente (ferme, pensiunii sau gospodarii ţărăneşti), care au atras 18 500 de turişti din care 3 500 turişti străini cu un sejur mediu de 4 zile/turist.Urmare a dinamismului activităţii desfăşurate de către ANTREC, săptămânalul economico-financiar „Capital” a acordat asociaţiei premiiul Oskar -; Capital pentru anul 1995, recunoscând şi confirmând prin această „iniţiativă cu cel mai mare impact social”.Anul 1996 a marcat creşterea dimensiunilor ANTREC la 25 de filiale şi ridicarea nivelului calitativ al echipamentelor, serviciilor şi a întregii activităţi. Din punct de vedere calitativ ANTREC a fost preocupat de ridicarea nivelului pregătirii profesionale a prestatorilor de servicii turistice rurale, prin organizarea de seminarii, colocvii şi cursurii de tehnică turistică şi marketing turistic în mod centralizat sau zonal în regiunile de circulaţie turistică însemnată (Braşov, Maramureş, Bucovine, etc.). pe de altă parte anul 1996 este punctul de pornire a primului Program Phare pentru turism rural din ţara noastră. Cu acest prilej a fost demarata o puternică activitate de promovare a resurselor turismului rural romanesc şi au început demersurile pentru realizarea unei centrale de rezervări.În cel de-al treilea an de existenţă (1997) la ANTREC România numărul membrilor săi a ajuns la 3 000 iar cel al filialelor la 28. asociaţia a reuşit editarea primului CD- rom , al primului catalog al pensiunilor şi fermelor turistice, a participat la numeroase evenimente promoţionale (târguri şi expoziţii, reuniuni şi congrese) a fost preocupată de realizarea unui climat de descentralizare a acţiunilor sale.Anul 1998 concretizează imaginea ANRECU-lui în:- cei peste 2 500 membrii, organizaţi în 30 de filiale judeţene;- mai mult de 1 000 de pensiuni turistice şi agroturistice -; omologate şi clasificate;- aproxiamtiv 150 000 turişti romani ssi straii, cu un sejur mediu de 4 zile.Preocupările actuale vizează: editarea celui de-al doilea catalog al pensiunilor turistice şi agroturistice, finalizarea sistemului naţional informatizat de rezervare şi racordarea sa la sisteme similare din ţările membre EUROGITES, prezenta în paginile INTERNET-ului. O problemă vitală ce se doreşte relizata în cel mai scurt timp este cea a implementării unnui sistem viabil de asigurări pentru turiştii care prectica turismul rural, pentru pensiunile şi fermele turistice, pentru gazde şi pentru gospodăriile ţărăneşti.Legat de strategia dezvoltării turismului rural în ţara noastră ANTREC şi Ministerul Turismului au optat mai mult pentru calitate şi nu atât pentru cantitate. Pentru soluţionarea cu operativitate a problemelor privind organizarea, dezvoltarea şi promovarea turismului rural în România a fost constituită, prin ordinul Ministerul turismului 59/ iulie 1995, Comisia tehnică pentru dezvoltarea turismului rural. Din acesta comisie fac parte specialişti de la ministerele şi instituţiile care-şi pot aduce o contribuţie în acest domeniu: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Institutul de Cercetare pentru Turism, Institutul Naţional de Fomare Manageriala în Turism, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţia Mediului şi Mministerul

22

Educaţiei Naţionale.Pe lângă cele prezentate până acum, consider că nu lipsită de importantă este existenţa, în momentul de faţă, peste 25 de firme ce desfăşoară activitate de touroperatori cu produse turistice rurale. Dintre acestea amintim doar câteva: „Branimex” şi „Ovidiu Tour” Bran (Braşov), „Trans Tour” Praid (Harghita), „Dublion” Câmpulung (Argeş), „Darugus” Balavanyos (Covasna), „Montana Service” Vidră (Vrancea).

POTENŢIALUL NATURAL AL TURISMULUI RURAL ROMÂNESC

Parafrazând o afirmaţie a marelui pictor Stefan Lucian, făcut în vara anului 1909 într-o epistola -; „fromos e un biet cuvânt searbăd care nu spune nimic din splendoarea peisajului” românesc, cunoaşterea spaţiului rural romanesc demarează ca un experiment, continua ccu o permanentă cercetare şi se va sfârşi printr-o pasiune constantă, întreţinută de dorinţa permanentă a „redescoepriri” ori a revederii. Cuvintele nu vor putea reda întotdeauna varietatea impresiilor , a gândurilor, a sentimentelor ce se nasc sub imperiul emoţiilor trăite în străbaterea plaiurilor carpato-dunarene. Această ofertă primară potenţială, alcătuită dincomponente naturale de peisaj, reprezintă potenţiale resurse turistice şi joacă un rol determinant în dezvoltarea turismului în general şi a celui rural în mod special.Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt:- valoarea recreativă, estetică şi peisagistica, nu în puţine rânduri deteriminata de alegerea destinaţiei (munte, deal, câmpie, litoral sau delta);- valoarea curativă (balneoclimaterica) a bioclimatului sau a factorilor naturali ai zonei;- cadrul de derulare a unor momente de destindere sau a unor hobbyuri (oglinzi de apă, masive muntoase, peşteri, torente, resurse cinegetice, strat de zăpadă etc);- valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, grădini botanice sau zoologice, rezervaţii stintifice sau monumente ale naturii etc:Toate asceste elemente se afla într-o strânsă interdependenta, formând „natura mama” şi cadrul de viaţă pentru tot ce „misca-n ţara” şi pe planeta albastră. Particularităţile lor vor ieşi în evidenţă pe parcursul abordării prin prisma cunoscătorului şi analistului prezent în fiecare dintre noi-in momentele evaluării bazate pe documentare şi logică.Prezentare generală a resurselor turistice naturale România este situată în Europa, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord (45’latitudine nordică) şi aproximativ la jumătatea distanţei dintre Oceanul Atlantic şi Muntiii Urali (25’latitudine estică). Aşezat la răspântia dintre părţile estică, vestică şi meridionala a Europei, teritoriul tariii noastre este fomat din proporţii egale din munţi (31%), dealuri şi podişuri (36%), câmpii şi lunci (35%), respectând şi din acest punct de vedere regulile echilibrului şi armonieiClima temperat-continentala, reţeaua radiara de râuri ce izvorăsc din lanţul carpatic, apele minerale şi termal cu proprietăţi curative, păşunile şi fâneţele, pădurile de ratinoase şi foioase, lacurile şi iazurile, Dunărea şi Delta sa, luncile şi câmpiile constituie separat sau la punctul de întâlnire peisaje cu puternică personalitate, pline de căldura oamenilor ce le însoţesc.Spaţiul rural românesc este denumit carpato-danubiano-pontic deoarec este carpatic prin relief, dunărean prin reţeaua lui hidrografica şi pontic prin deschiderea sa la Marea Neagră, implicit la Oceanul Planetar. Indiscutabil, aceasta „personalitate geografică” trebuie să fie dublată în timp şi de vocaţia turistică. Lanţul Munţilor Carpaţi reprezintă un rol deosebit pentru climă, ape, bogăţii, vegetaţie

23

faună, soluri etc. El are poziţie centrală şi formă de cetate său inel, din preajma acestuia succedându-se celelalte forme de relief. Dar ceea ce îi conferă locul de frunte în patrimoniul turistic al ţării sunt peiasjele: impresionante, dantelării de basm în forme carstice din regiunile calcaroase, circuri şi vai glaciare, piscuri golaşe, forme inedite sau ciudate ale stâncilor.La adăpostul acestora apar vechile vetre de locuire -; ţările: Maramureşului, Bârsei, Făgăraşului, Hategului, Vrancei, Almaşului etc. Pe firul râurilor carpatice, în văile acestora se înşiră deasemenea aşezări pitoreşti, din rândul cărora unele sunt vestite pentru climatul sau apele lor minerale.Porţiunea vestică este reprezentată de lanţul eruptiv unde manifestările postvulcanice au contribuit la apariţia localităţilor balneare în preajma mofetelor, apelor hipotermale sau izvoare bicarbonate. Lanţul vulcanic a condus la apatitia unor depresiuni, în cadrul cărora s-au dezvoltat numeroase aşezări: numim aici Depresiuena Maramureşului, cea a Dornelor, a Gurghiului, a Ciucului.Carpaţii Orientali sunt marcaţi în deosebi de mulţimea trecătorilor naturale: Bratocea, Oituz, Ghimes, Bicaz, Rotundă, Prislop, Gutai, care au făcut posibilă circulaţia de o paret şi de alta a lanţului carpatic încă din vremuri îndepărtate.Porţiunea cea mai spectaculoasă şi impunătoare a Carpaţilor Romaneşti o constituie, fără urmă de dubiu, Carpaţi Meridionali- între culoarul Timis-Cerna ( la vest) şi Valea Prahovei (la est). Supranumiţi şi Alpii Romaneşti, ei ating câteva vârfuri peste 2500 de metrii: Omu (2505 m) în masivul Bucegi, Moldoveanu (2544 m) şi Negoiu (2535 m )în munţii Făgăraş, Parâng (2518 m), Peleaga (2529 m ) în munţii Retezat etc. În Carpaţii Meridionali au sălăşluit şi au fost protejate o serie de alte „ţări” dintre cele mai vestite sunt ale Oltului, Lovistei şi Hategului-situata în inima vechii Dacii. Jiul şi Oltul au ferestruit în acesta catena vai transversale la el ca şi Prahova imperuna cu Dâmboviţa. Aici, între masivii muntoşi ai Bucegilor şi Pietrei Craiului, între Transilvania şi Muntenia legate de Culoarul Rucar-Bran se afla leagănul turismului romanesc şi începuturile turismului rural din ţara noastră.Între Olt şi Jiu, întâlnim culmile Parângului, Sireanului şi Candrelului cu creşte ppitoresti, căldări şi vai galciare, culmi netede împestriţate de lacuri acoperite de pajişti. Retezatul -;cu întreaga lume de basm înglobată în parcul naţional şi rezervaţia ştiinţifică cu acelaşi nume-Godeanu şi Tarcu atrag în afară caprelor negre şi numeroşi turişti. Spre sud, dincolo de Depresiunea Petroşani, ne întâmpină culmile Munţilor Vâlcan, Mehedinţi şi Cerna, unde avem ocazia să admirăm adevărate bijuterii săpate în calcar-pesteri, poduri, doline.A treia latură a Cetăţii Carpaţilor se deschide între Defileul Dunării şi Valea Somesului, este numită de geografi Carpaţii Occidentali. Carecterizata deplatforme netede, doar în zona centrală vom întâlni vârfuri de peste 1800 de metri (Curcubăta, Bihor, Vladeasa, Muntele Mare). Prăbuşirile tectonice au creat aici un aspect insular şi largi culoare; în acelaşi timp o mare variaţie a peisajului şi reliefuri spectaculoase. Bazaltele de la Detunat, Cheile, abrupturile, dolinele şi peşterile (Cetăţile Ponorului, Peştera Urşilor, Peştera Scărişoara, Peştera Meziad etc) sunt doar câteva dintre atracţiile turistice al zonei.Iar pentru că frumuseţea fără puritate nu este nimic, lanţul are în componenţa sa străvechi şi bogaţi Munţi Apuseni, plaiuri desprinse din paginile cărţilor de poveşti. Depresiunea şi Podişul Transilvaniei este porţiunea aflată în interiorul arcului carpatic,

24

cu relief ce variază între 700-800 m şi respectiv 350-500 m. În estul Depressiunii Transilvaniei întâlnim o centură de dealuri inlate, care închid mici depresiuni ceseamana cu Subcarpatii aflaţi în exteriorul arcului carpatic.Subcarpatii sunt dispuşi în extariorul lanţului carpatic, dublând parcă zidul de apărare al „cetăţii”. Formaţi din trei subdiviziuni-Subcarpatii Moldovei, Subcarpatii Curburii şi Subcarpatii getici-ei sunt o asociere de culmi inlate, brăzdate de ape, bine pupulate şi cultivate cu cereale sau lievzi; tot în acesta zona viţa de vie este la ea acasă şi a făcut renumite localităţi ca: Odobeşti, Panciu, Pietroasele, Stafanesti, Valea Călugăreasca etc.În străfundul lor, culmile subcarpatice păstrează bogăţia „aurului negru”, cărbunilor, sarii şi a izvoarelor de apă minerale. Piolatia se ocupă cu pomicultura, creşterea vitelor, prelucrarea lemnului, extragerea minereurilor şi, mai nou, cu turismul rural.Podişurile din afară lanţului carpatic. În estul României şi a dealurilor subcarpatice coboară domol de la nord spre sud Podişul Moldovei, ce se în vecineaza în sud-est cu Podişul Dobrogei, iar la sud-vest are o altă rudă mai distantă în persoană Podusului Getic.Pe cuprinsul acestor locuri o anumită agricultura-pomi şi viticultura- seafla la mare cinste; drept urmare de renume sunt viile de la Cotnari, Iaşi şi Huşi sau cele de la Niculiţel, Murfatlar şi ostrov, cum nu mai puţin vestite sunt cele din preajama Pitestiului, , Dragasaniului sau Strehaiei.Dată fiind bogăţia şi frumuseţea zonelor de podiş, acestea sunt bine populate, iar tradiţiile, obiceiurile populare transmise din generaţi în generaţie, ca şi legendele şi poveştile localnicilor sunt tot atâtea atractii-alaturi de vinuri, raghiuri ori preparate gastronomice traditionale-ca şi chiemari, cărora cel ce a avut şansa de a le cunoaşte, ca şi neofitul, nu le poate rezista.Litoralul Marii Negre reprezintă un loc nepereche şi cu o puternică personalitae. Între Chilia şi capul Midia prezintă plaje şi grinduriintinse, iar întreaga zonă este foarte scundă. În schimb, la sud vom întâlni o faleză de 15-20 m ce adăposteşte plaje cu nisip fin.Platforma litorală ce se apleacă lin lângă „riviera” românească are până departe în larg adâncimi reduse, fiind la origine o veche câmpie invadată de apele mării în ultima perioadă a Cuaternarului.Delta Dunării constituie partea cea mai joasă de pe teritoriul ţării noastre, o câmpie în formare prin aluvionare. Porţiunile de uscat, la cotele obişnuite ale fluviului, reprezintă circa 13%, cea mai mare parte a Deltei fiind acoperită de mlaştini, lacuri, gârle şi ape permanante. O atracţie deosebită pentru turism o constituie peisajul exotic, unic în felul lui pe întreg teritoriul european, adevărat sanctuar pe care 280 de specii de păsări şi l-au ales că lăcaş, cum aprecia şi celebrul savant farncez Jacques Ives Cousteau.Principalele resurse ale Deltei Dunării sunt: fauna piscicolă, stuful şi pădurile în deosebi de esenţe mai. Pentru a conservă şi păstra această lume uimitoare, teritoriul prezentat constituie în momentul de fata Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.Câmpiile se întind în sudul şi vestul ţării noastre.Cea mai mare-Campia Romana-se afla la nord de Dunăre, de la Drobeta Turnu-Severin până la Galaţi. Ea asigură aproximativ 40% din producţia agricolă a României. Partea sa estică se numeşte Bărăgan şi prezinta-prin lacurile sale sărate: Lacul Sărat (în apropiere de Brăila), Lacul Amară (lângă Slobozia), Movila Miresei, Baltă Alba-interes

25

nu numai agricol ci şi turistic (utilizarea apelor în scopuri terapeutice).Câmpia de Vest este o altă zonă agricolă importanta; ia îşi are limitele fixate de Valea Somesului şi cea a Timisului.Clima. Urmare a plasării în centrul Eurasiei pe de o parte şi a reliefului sau şi pe de altă parte, România are un climat temperat aflat sub influenţa maselor de aer umed dinspre Atalntic, a maselor de aer uscat, continental, provenind din răsăritul continentului, cât şi de aer mediteranean ce vine dinspre sud. Rezultă deci un climat continental-modelat cu nuanţări locale influensate de forme de relief şi succesiunea anotimpurilor. Toate acestea sporesc culoarea şi atracţiile peisajului, diversificând în acelaşi timp factorii naturali de cura şi tratament, sportuei practicate, activitatiile localnicilor, şi nu în ultimul rând, regimul alimentar.Hidrografia ţării noastre se află sub influenţa climatului, fiind, cu excepţia câtorva mici râuri din Dobragea, colectata de Dunăre.Ccaracteristica ei este determinată de configuraţia concentrică a reliefului ţării şi de repartiţia diferentaila a cantitatiilor de precipitaţii, de al zona înalta spre cea joasă. Cu excepţia râurilor din Molodva-care sunt aproape paralele cu lanţul mmuntos-restul râurilor au o distribuţie radiara.Dunărea străbate ţara noastră pe o lungime de 1075 km, fiind anviagbila pe întreg parcursul şi colecand, direct sau indirect, prin intermediul Tisei, toate râurile romaneşti. Apele colectate sunt vărsate prin cele trei braţe în Marea Neagră, care întregeşte astfel hidrografia patriei şi permite legătura cu toate ţările riverane Oceanului Planetar. Având o salinitate de 17-21% şi o temepratura medie de 25-27’c vara, sectorul romanesc al Marii Negre are un potenţial balnear cu excepţionale calităţi.Izvoarele şi lacurile. Izvoarele minerale, aflate în număr de peste 2000, mute fiind termale, sunt cunoscute şi apreciate d epeste 2000 de ani (Herculane sau Geoagiu-Bai). Cele ami multe izvoare se afla de-a lungul Carpatiilor şi Subcarpatiilor, iar valoarea terapeuticaa apelor a condus la apariţia de peste 160 de statini.Lacurile din ţara noastră desin, 1,2% din suprafaţa României, cele mai mari fiind lagunele Razim şi Sinoe. Numeric lacurile sunt peste 3400-dintre care 2300 sunt naturale; marea majoritate se găsesc în zonele de câmpie şi prezintă atât impotanta piscicola cât şi de agrement.Deosebite sunt lacurile de munte formate în circurile glaciare aflate în masivele muntoase Rodna, Făgăraş, Parâng, Retezat, ca şi alcurile unicat: Lacul Rosu-lac de barej natural şi Lacul Sfânta Ana-adapostit în craterul unui vulcan.Celor prezente anterior li se adauga lacurile artificiale realizate pentru valorifiacrea potentaialului energetic: Izvorul Muntelui, Vidră, Vidraru, Fântânele, Văliug etc.Vegetaţia şi faună, împreună, formează potenţialul biogeografic. În formă ei actuală, vagetatia ţării noastre este relativ recentă şi prezintă trasatuir caracteristice ale Europie Centrale.Astfel, vom observa diferenţieri generate de altitudine ca şi de etajele climatice ce însumează peste 400 de specii. Dintre aceste predominante sunt pădurile, de stejar în mare parte în zonele de capie, de fag-in Subcarpati şi pa munţii mai scunzi , conifere-molidul, bradul, pinul etc.-la limita superioară a altitudinilor. Urmare a interferentelor, în zonelel de treditie a reliefului, rezulta prezente jxtapuse, ale diferitelor specii care generează toamna o bogată paleta coloristică care permanentizează peisajul românesc. În urma marilor defrişaţi efectuate de-a lungul timpului, pe teritoriul României

26

paduriel mai ocupă aproximativ 26% din suprafaţa totală.Suprafeţele despădurite au fost afectate culturilor agricole, liveziilor so podgoriilor. La mare altitudine-pe munţii înalţi, întâlnim vegetaţie alpină şi subalpinaformata din pajişti cu tufişuri de ienupăr şi jneapăn, afin etc.Alte forme de vegetaţie caracteristice suportului de relief găsim în sud-estul României, Câmpia Bărăganului şi Podişul Dobrogei de Sud, unde s-a dezvoltat vegetaţie de silvostepa şi stepa. De-a lungul cursurilor de apă, în lunci şi în special în Delta Dunari, găsim forme de vegetaţie specifice regiunilorcu umiditate abundentă (stuf, papură, rogoz, sălcie şi plop etc).Din punct de vedere turistic, trebuie să consemnăm existenta în diferite din ţara noastră unor plante rare-endemice sau relicte-ori tipuri specifice altor zone ale planetei.Zonele de vegetaţie oferă hrană şi adăpost unei variate faune, dispusă pe etaje de vgetatie şi zone. Fauna cuprinde peste 3600 de specii provenite din cele trei mari provincii europene: animale mari-Europa Centrală, rozătoarele şi păsările rare-Europa Răsăriteana, vipera cu corn, broască ţestoasă de uscat, scorppionul, dihorul-Europa d Sud.Fauna cinegetica-reprezentata prin ursul cafeniu, capră neagră, căpriorul, râsul, cerbul carpatin, mistreţul, iepurele etc.-reprezinta o importanţă deosebită. Nu trebuie să uităm a aminti nici păsările: cocoşul de munte, cocoşul de mesteacăn, egreta mare, lopătarul, pelicanul creţ şi pa’elicanul comun, călifarul alb, raţă sălbatică şi altele.Din rândul numeroaselor specii de peşte ce populează Dunărea şi râurile, la loc de frunte se afsa: păstrăvul, lostriţa, lipanul-in apele de munte; crapul, cleanul, mreana-in apele de şes; salău, ştiuca, biban-in Dunăre; morunul, niserul, scrumbiile-la gurile Dunării şi în mare.Factori naturali de cura. O schiţare a principalilor factori de cura scoate în relief: apele minerale (în râul multora sunt termale), lacuri tearpeutice, nămolurile, mofetele, salinele, factorii climatici, aeroionizarea, plante minerale. Aceşti factori sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a ţării, unii necesita instalaţii sau amenajări pentru utilizare, alţii impun recoltarea sau captarea, dar absolut toţi cer păstrarea, conservarea , şi protejarea pentru o cât mai îndelungată utilizare.Revenind la izvoarele minerale dispuse în spaţiul rural, majoritatea nu sunt captate şi protejate corespunzător. Aceste resurse sunt carbonate mare parte în catena vulcanică Oas-Calimani-Harghita, zona dealurilor subcarpatice şi de podiş, şi nu în ultimul rând în câmpie. Apele sunt: oligominerale, alcaline (bicarbonate), alcalino-feruginoase, clorurate sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, carbogazoase, arsenicale, radioactivve, termale etc. Sursele minerale sunt cel mai puţin similar ecu surdele de peste hotare şi pot fi utillizate în terapia prifilactica, curativa şi recuperatorie.Plantele medicinale au revenit în forţă ca factori naturali de cura, fiind utilizate attt în prepararea unor medicamente pe cale naturală cât şi în filoterapie. În tradiţia romanescă s-au păstrat numeroase reţete ale unor preparate utilizate ca leacuri sau elixiruri, ceaiuri sau băi de plante. Pe de altă parte, multe din plantele medicinale sunt utillizate în produsele culinare pentru aromele, gustul sau calităţile de condimentare pe care le posedă. Mai puţin puţi în valoare în ţara noastră sunt factorii climatici ce pot fi utilizaţi în menţinerea, ameliorarea sau recuperarea stării de sănătate a organismului uman prin: aeroterapie, helioterapie sau cure de teren-priin ceea ce generic este numită

27

climatoterapie. Maladiile ce pot fi trataet sunt: anemiile, nevrozele astenice, afecţiunile respiratorii, stresul, surmenajul fizic şi intelectual.Identificarea, punerea în valoare şi utillizarea în cunostiinta de cuza a cestor factori naturali vor contribui la dezvoltarea şi promovarea turismului balnear în turismul rural românesc.

1.1.2.3. Principalele zone cu valenta turistică şi agroturistica ale judeţului VranceaSituat în partea sud-estică a Carpaţilor orientali, judeţul Vrancea este legătura dintre cele trei pământuri romaneşti: Moldova, Tara Romanesca şi Transilvania. Prima sa menţionare într-un document dateazza din 2 iulie 1431 când este numit VARANCHA care înseamnă "pământul pădurilor" sau pământul negru. Suprafaţa sa este de 4.863 km pătraţi. Populaţia este de 393.400 locuitori. Reşedinţa de judeţ este Municipiul Focşani cu o populaţie de 100.000 locuitori. Relieful este un grup de trepte de la vest la est şi constă în dealuri şi masive muntoase cu înălţimi între 960 m şi 1.783 m peste nivelul mării (vârful Goru). Acest judeţ este traversat de râurile Şiret, Putna, Zăbala, Milcov, Susita şi Rarunic. Clima este una est-continentala cu influenţe din nord şi sud. Judeţul Vrancea este zona activa seismic din România. Epicentrul seismic se afla în satul Vrâncioaia unde se găseşte o modernă staţie seismologică. O treime din suprafaţa judeţului este acoperită de păduri. În acest judeţ se află cea mai mare podgorie din România care acoperă dealurile şi terasele cu viţa de vie. Sub marca Obobesti, Coteşti, Panciu, se fabrică diferite feluri de vinuri, cogniacuri şi şampanii folosind metode franţuzeşti, brandy şi vermut.

Istoria romana, cultura şi civilizaţia sunt reprezentate de:

* Mănăstirea Mera - o construcţie fortificată construită în 1685; este singură clădire construită în România de către familia Cantemir (patrioţi, conducători şi învăţători).

* Pivniţele domneşti de la Odobeşti, construite în 1839 unde se găseşte cea mai mare şi bogată colecţie de vinuri îmbuteliate din România, apatinand unităţii "Vincon" din Focşani

* Biserică de lemn (s-au folosit grinzi de stejar) din satul Prisaca-Valea Sarii, construită în 1770 pe cursul superior al răului Putna.

* Muzeul Satului care este o sinteză a tradiţiilor populare, agricultura tradiţională şi tehnici artizanale, obiceiuri şi condiţii de locuit din Vrancea -este situat în Crângul Petreşti, la 7 km distanţă de Focşani.

* Mausoleul Eroilor Romani închinat soldaţilor care au murit pe linia frontului de la Marasesti-Marasti-Soveja-Focsani-Sud, în Primul Război Mondial.

Soveja este una dintre cele mai cunoscute staţiuni balneo-climaterice. Este cunoscută datorită tradiţiilor populare. Aici s-a născut balada "Mioriţa", poemul etnogenezei poporului roman.

Monumentele naturii din acest judeţ sunt:

28

* Focul de la Andreiaşu - emanaţie de gaze cu ardere permanentă la suprafaţă (Andriesu este o localitate montană care este atestata documentar din 8 august 1445).

* Cascada Putna, la 71 km distanţă de Focşani, cu o lungime de 76 m, 14 m înălţime şi un debit de 9 metrii cubi pe secundă.

* Crescătoria de păstrăvi din satul montan Tulnici.

* Teatrul "Maior Gheorghe Pastia", o impresionantă clădire europeană oferită locuitorilor din Focşani de către acest ofiţer în 1913.

Piaţa Unirii din Focşani - un ansamblu arhitectonic de clădiri istorice şi civice construite în anii '70. Obeliscul Unirii, o lucrare a sculptorului roman Ion Jalea, este piatra artistică a Focsani-ului, oraş considerat prima capitală a Principatelor Unite: Moldova şi Ţara Românească, în data de 24 ianuarie 1859.

  Aşezarea judeţului Vrancea favorizează diferitele forme de turism: de circulaţie, de sejur, cultural, rural, de vânătoare şi pescuit, agromontan sau de week-end. Dezvoltarea acestuia este garantată de promovarea unor proiecte privind reabilitarea şi echiparea edilitară a zonelor turistice, stimularea iniţiativelor private în turism, îmbunătăţirea structurii informaţionale privind oportunităţile turistice, conştientizarea populaţiei asupra avantajelor şi implicaţiilor agroturismului, protecţia mediului, consultanţă pentru diversificarea turismului de afaceri, asistenţă individuală pentru turismul de vânătoare şi pescuit.

Turismul de sejur, în zonele montane, de podgorie sau şes este favorizat de existenţa a numeroşi factori naturali care pot determina mai multe forme de petrece a vacanţelor, de odihnă şi recreere, în staţiuni balneoclimaterice, cu peisaj pitoresc, nepoluat şi cu particularităţi microclimatice deosebite. Soveja este unul din locurile cu cel mai ozonat aer din ţară, iar Vizantea se remarcă prin apele sale minerale.

Vititurismul este practicat toamna, în timpul culesului, pentru must, şi permanent, pentru degustări de vinuri la Panciu, Odobeşti, Coteşti şi împrejurimile lor.

Din circuitele turistice nu trebuie să lipsească obiectivele religioase de patrimoniu, mănăstiri şi biserici, care trebuie să beneficieze de căi de acces moderne. De aceea, unul dintre obiectivele declarate ale Consiliului Judeţean este refacerea şi amenajarea drumurilor către principalele obiective turistice culturale şi de patrimoniu

FIG:8-Manastirea Lepsa

29

Alături de obiectivele religioase, o atenţie deosebită în dezvoltarea turismului rural trebuie acordată promovării sistematice a festivalurilor tradiţionale din Vrancea, a muzeelor etnografice şi reorientarea acestora către interesele turiştilor străini.

 

Un alt avantaj care poate fi exploatat pentru creşterea atractivităţii turistice a Vrancei este valorificarea meşteşugurilor tradiţionale vii din judeţ, prin organizarea de şcoli, tabere, cursuri de vară pentru turişti, promovarea acestor oportunităţi de petrecere a timpului liber. Sunt vizate în special zonele Nereju, Spulber-Nistoresti, Valea Rimnicului-Vintileasca, Vidră, Soveja.

FIG:9-Vita de vie

În Strategia de Dezvoltare se propune şi dezvoltarea turismului balneoclimateric. În acest sens, autorităţile locale trebuie să se implice şi să realizeze proiecte pentru dezvoltarea şi promovarea turismului balnear, de regenerare şi reîntinerire, în special în zona Soveja,dar şi în zonele Vizantea, Vintileasca, Jitia. Aici trebuie îmbunătăţite şi modernizate bazele de tratament, trebuie dezvoltate reţelele de captare şi transport a izvoarelor minerale şi saline.

1.1.3 Studiul climei

Cuvântul clima provine din limba greacă din cuvântul klima care înseamnă înclinaţia soarelui.Clima este efectul pe termen lung al radiaţiei solare asupra suprafeţei variate şi asupra atmosferei Pământului, care se manifestă prin schimbări ale factorilor atmnosferici în timp ce acesta se roteşte. Există numeroşi factori care influenţează clima. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt: 

· radiaţia solară şi variaţiile sale anuale;

· latitudinea;

· structura complexă a atmosferei;

· altitudinea;

30

· apropierea de ocean sau de mare;

· formele de relief.

Un alt factor foarte impotant care poate influenţa clima este omul. Modurile prin care acesta afectează clima sunt: modificarea scoarţei terestre, tăierea pădurilor, secarea lacurilor, balţilor şi mlaştinilor şi poluarea industrială. Dintre aceste activităţi cea mai periculoasă este poluarea industrială.

Zonele climatice pe glob

Există mai multe zone climatice pe glob care sunt aşezate sub forma unor centuri în jurul Ecuatorului, până la poli în fiecare dintre emisfere. Acestea pot fi diferenţiate după aria vânturilor dominante, după scara temperaturilor, după scara precipitaţiilor sau după răspândirea vegetaţiei şi a faunei.

Există trei mari zone:

Zona cu clima caldă este cuprinsă între  0° – 30° latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în:

· zona cu clima ecuatorială, între 0° – 5° latitudine nordică şi sudică, caracterizată prin ploi zilnice, calme ecuatoriale şi un singur anotimp, aflată în preajma Ecuatorului este în mod egal încălzită de razele Soarelui care cad perpendicular pe suprafaţa solului;

· zona cu clima subecuatorială, între 5° – 12° latitudine nordică şi sudică, caracterizată două anotimpuri, unul ploios - iarna şi unul secetos – vara, având drept vânturi dominante alizeele iarna şi calme ecuatoriale vara;

· zona cu climă tropicală umedă, musonica 12° - 30°, prezenta de exemplu în zona Oceanului Indian, unde schimbarea anotimpurilor produce ploi torenţiale şi furtuni napraznice;

· zona cu climă tropicală uscată 12° - 30°, prezenta de exemplu în deşertul Sahara, unde căldura foarte mare a distrus orice formă de vegetaţie, dând naştere la deserturi întinse.

Zona cu climă temperată este cuprinsă între 30° – 60° latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în:

· zona cu clima temperat oceanică, între 40° – 60° latitudine nordică şi sudică, caracterizată prin patru anotimpuri blânde, multe ploi şi dominată de vânturile de vest;

· zona cu clima temperat continentala, între 40°– 60° latitudine nordică şi sudică, caracterizată prin patru anotimpuri, cu veri foarte calde şi secetoase şi ierni friguroase cu multă zăpadă, precum în ţara noastră;

31

· zona subtropicală mediteraneeana, între 30° – 40° latitudine nordică şi S., caracterizată prin patru anotimpuri blânde, cu veri secetoase şi calde şi ierni blânde, fără îngheţ.

Zona cu clima rece este cuprinsă între 60° – 90° latitudine nordică şi sudică şi se împarte la rândul ei în:

· zona cu clima rece subpolara, între 60° – 66° latitudine nordică şi sudică, caracterizată prin patru anotimpuri răcoroase, vara răcoroasă, iarna cu ger mare şi ninsoare abundenţă, cu teritorii ce cuprind întinse păduri de conifere, de exemplu taigaua siberiană şi cea canadiană;

· zona cu clima polară, între 66° – 90° latitudine nordică şi sudică, caracterizată prin două anotimpuri, o vară cu zile foarte lungi, friguroasă, cu temperaturi în jur de 5° C, când dezgheţul aduce explozia rapidă a unei vegetaţii mici şi o mulţime de ţânţari, iarna lungă cu ger mare şi aproape fără ninsoare. Aici la nord de pădurile de conifere, dincolo de cercul polar se întinde tundră.

FIG:10-Anotimpurile

32

1.1.3.1 Studiul climei in Europa

Germania

Clima în nord-vestul Germaniei este oceanică; spre est clima este mai mult continentala. În est iernile sunt mai reci. Odra şi alte râuri îngheaţă două trei luni. În Berlin temperature medie în ianuarie este de 10 C, în iulie 190 C, în Hamburg în aceleaşi luni este de 00 C şi 180 C. Partea sudică a ţării este mai caldă: în München în ianuarie sunt 20 C, în iulie 200 C. În munţii din zona centrală cantitatea de precipitaţii anuală este de 100-150 cm.

Cehia

Clima este continentala şi umedă, cu veri scurte şi ierni friguroase. Temperature medie a lunii iulie este de 200 C în zonele de câmpie, iar în munţi 8-110 C. Temperatura medie a luni ianuarie se situează între -10 C şi -20 C în zonele de câmpie, şi între -50 C şi -70 C în munţi.În Praga temperatura medie anuală în ianuarie este de -1,50 C, în iulie 19,40 C, iar cantitatea de precipitaţii medie anuală este de 483 mm.

Slovacia

Clima este continentala şi umedă cu veri reci şi ierni calde.ploile sunt frecvente primavera şi vara, în zonele de şes media este de 400 mm, iar în zonele montane 1000 mm. Iarna precipitaţiile sunt sub formă de zăpadă. Cantitatea medie a precipitaţilor este de 649 mm pe an. În Bratislava temperatura medie a luni ianuarie este de -70 C, iar cea a lunii iulie 190 C.

Polonia

Clima este continentala şi uscată, cu ierni lungi şi friguroase deşi în zona litoralului Baltic se remarca influenţele oceanice; precipitaţii şi temperaturi moderate. Iernile sunt din ce în ce mai reci dinspre est şi sud. Precipitaţiile sunt împărţite uniform pe tot parcursul anului, vara fiind frecvente aversele violente, iarna zăpadă. În nord suprafeţele se menţin înzăpezite în medie timp de 40 de zile , iar în sud până la 60-70 zile. În Gdinynia temperature medie a luni iulie este de 170 C, cea a lunii ianuarie -10 C, iar în Varşovia 200 C, respective -30 C. Precipitaţiile medii anuale în aceste două oraşe sunt de 660 mm şi 560 mm.

Ungaria

Clima este continentala cu veri călduroase. Aversele sunt frecvente vara, dar în a doua jumătate a anotimpului pământurile sunt afectate de secetă . La Budapesta

33

temperatura medie a lunii iulie este de 220 C, cea a lunii ianuarie este de -10 C, cantitatea de precipitaţii anuale este de cca 600 mm. Frigul iernii este rareori interupt de mase de aer mai calde, şi se întâmplă ca zăpada căzută să se menţină fără să se topească 30-40 zile.

Belgia

Datorită influenţei oceanului, clima Belgiei este moderată, bogată în precipitaţii. Temperatura medie în Bruxelles este 20 C şi 170 C în ianuarie respectiv în august. Spre interiorul continentului, iarna este din ce în ce mai rece. Pe vârfurile munţilor Ardenne, temperatura medie este 170 C vara şi sub 00 C iarna. Precipitaţiile medii la ţărmuri sunt de 80 cm şi scad către interiorul uscatului, dar în zona muntoasă din regiunea sudică ajung până la 100 cm.

Luxenburg

Ca şi în Belgia clima este oceanică, dar deoarece este mai spre interiotul uscatului, verile sunt mai calde. Temperatura medie este de 20 C iarna şi 19 0C vara. Precipitaţiile

medii anuale sunt de 20 de cm.

Norvegia

Pe litoral predomina influenta oceanică, iar datorită curenţilor din golfuri, porturilor rămân dezgheţate şi în nordul îndepărtat. Temperatura medie a oraşului Bergen în ianuarie este 10 C, iar vara de 150 C. Oslo faţă de aceasta, are iarna mai rece şi vara mai caldă. Masele de aer cu presiunea atmosferică scăzută din Oceanul Atlantic aduc precipitaţiile de 2000 de mm în partea vestică a ţării. În apropierea capitalei cantitatea

de precipitaţii este de numai 800 mm, zona Montană este bogată în precipitaţii.

Islanda

Datorită climei oceanice temperature rămâne deasupra temperaturii de inghe tare în cea mai mare parte a anului. Temperatura medie în capitala este 00 C în ianuarie, şi 110

C în iulie; cantitatea de precipitaţii este de 800 mm.

Teritoriile din nordul şi centrul insulei sunt mai reci.

Suedia

Clima Suediei, la această latitudine Nordic pate fi considerată caldă, mulţumită maselor de aer cald care vin dinspre Atlantic. În luna iulie în partea de sud a ţării temperatura

34

medie este de 170 C, în nord 150 C. Iarna, în partea de sud temperatura abia coboară sub temperatura de îngheţ, la nord însă lângă Lulea temperatura media este sub -100

C, iar la nord de cercul polar mai rece. În jurul Göteborgului precipitaţiile anuale sunt de 70cm, iar în partea de sud sub 60cm. În munţii din nord nivelul precipitaţiilor este între 150-200cm, pe câmpiile din sud 50-60cm.

1.1.3.2 Studiul climei din România

Clima României este determinată în primul rând de poziţia ei pe glob, la jumătatea distanţei dintre pol şi ecuator, fiind străbătută de paralelă de 45o, precum şi de poziţia sa geografică pe continent, la aproximativ 2000 km de Oceanul Atlantic, 1000 km de Marea Baltica, 400 km de Marea Adriatică şi riverana cu Marea Neagră. Aceste particularităţi conferă climei un caracter temperat continental. Masele de aer dirijate spre teritoriul României în diferite contexte sinoptice, evoluează într-o gamă foarte amplă mergând de la cele arctice, până la cele tropicale (sahariene)cea ce conferă climei un caracter de tranziţie. De asemenea, instabilitatea raporturilor dintre principalii centri barici determina variaţii importante în durata menţinerii unui anumit context meteorologic; astfel se pot înregistra atât durate însemnate cu circulaţie ciclonică aducătoare de precipitaţii abundente şi perioade importante cu regim anticilonic specific manifestării fenomenului de secetă, cât şi treceri rapide de la regimul anticiclonic la circulaţia ciclonică şi invers cu modificările aferente în starea timpului. Extinderea teritoriului ţării pe aproape 5° de latitudine mpune diferenţieri mai mari între sudul şi nordul ţării în ceea ce priveşte temperatura decât extinderea pe circa 10° de longitudine, astfel dacă temperatura medie anuală în sudul ţării se ridică la circa 11° , în nordul ţării la altitudini comparabile valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3°C. Între extremitatea vestică şi cea estică a teritoriului naţional diferenţa termică se reduce la un grad (10°C în vest, 9°C în est) în schimb diferenţierile în privinţa precipitaţiilor sunt mai importante (circa 600 mm pe an în vest şi sub 400 mm pe an în est). Relieful ţării are un rol esenţial în delimitarea zonelor şi etajelor climatice. Munţii Carpaţi formează o barieră care separa climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip Oceanic şi adriatic. România este o ţară situată în sud-estul Europei, traversată de paralelă 45, fiind la aceeaşi latitudine cu Bordeaux sau Veneţia. Ea prezintă un relief echilibrat compus în proporţii egale din munţi, dealuri şi câmpii. Între cele două războaie mondiale, istoricul Constantin C. Giurescu a comparat România cu un oraş medieval în care Ardealul şi Carpaţii constituiau fortăreaţa înconjurată de dealuri şi ale cărui şanţurii de apărare erau Dunărea,Nistrul,Tisă.

35

Dealurile şi podişurile atenuează la rândul lor extremele climatice ca potenţial hidrotermic.Câmpiile şi luncile mari din sudul ţării sunt culoare deschise pentru curenţii atmosferici, unde totuşi se manifestă o influenţă carpatica de ameliorare a exceselor climatice. Prezenţa lanţului montan şi a dealurilor şi podişurilor în centrul ţării determină însă apariţia a cel puţin patru etaje climatice care diferă profund de clima zonală. Primul etaj între 300-1400 m are o climă caldă până la răcoroasă (9°C-4°C) şi mai umedă (600-700 până la 1000-1100 mm); al doilea etaj, între 1400-1800 m, are o climă rece şi umedă (4°C-2°C şi 1000-1400 mm); al treilea etaj, o climă foarte rece şi umedă (2°C-0°C şi 1000-1400 mm); al patrulea etaj are deasemenea o climă foarte rece şi umedă (0°C şi -2,7°C, 1200-1400mm). Etajarea pe verticală este evidentă pentru toate elementele şi fenomenele meteorologice.La scara ţării, valorile medii multianuale (100 ani) ale temperaturilor medii anuale sunt cuprinse între -2,70C la 2500 m altitudine şi 11,40C în sud-est (Constantă), iar mediile sumei precipitaţiilor (fig. 2) tot ca valori multianuale sunt între 385,5 mm şi 500,9 mm în sud-est (la Constantă, respectiv la Călăraşi) şi între 1000-1200 mm în zona montană.

1.1.3.3 Studiul climei din Vrancea

Prin poziţia sa, teritoriul judeţului Vrancea se găseşte la contactul dintre regiunea cu clima continentală şi regiunea cu clima de munte. Ca urmare el este cuprins între două tendinţe : tendinţa continentală, care îşi face simţită efectele în partea estică a lui şi cea montana, simţită în special în partea lui vestică.

Dispunerea reliefului în trepte ce coboară către est, deschide larg spaţiu în primul rând influentelor est - continentale, dar în acelaşi timp şi climatului nordic şi sudic. Totodată, Carpaţi de Curbura au funcţia unui adversar natural pentru masele de aer vestic. Influenţa reliefului este predominanta în traseul izotermelor. Câmpia are o temperatură medie anuală mai mare de 9°C, iar munţii între 2-6°C. Circulaţia diferitelor mase de aer, de la o perioadă la alta, determina schimbări nepericuloase ale stării vremii, tocmai datorită faptului că teritoriul judeţului este deschis maselor de aer de provenienţă şi cu proprietăţi diferite, format mare de 400mm.

Relieful determina însă o repartiţie inegală de precipitaţii. Astfel, în Câmpia Şiretului - treaptă de relief cea mai joasă - cantitatea de precipitaţii este mai mică de 600mm, în regiunea dealurilor subcarpatice nu depăşeşte decât local 800mm, pe când în regiunea montană această cantitate ajunge până la 1200mm. Intervalul cel mai ploios este mai - iunie, iar cel mai secetos decembrie - februarie cu prelungiri până în lună martie.

36

Căderile de precipitaţii în cantităţi mai mari de 30mm în 24 ore sunt foarte frecvente pe raza judeţului. Cea mai mare cantitate de precipitaţii - 199.5mm în 24 ore - a fost înregistrată în regiunea depresiunii interdeluroase Mera. Referitor la căderile de zăpadă şi păstrarea lor pe sol, în regiunea muntoasă şi în dealurile subcarpatice înalte, acestea persista 80 -120 zile, iar pe dealurile Tutovei rămâne între 60-80 zile. Parametrii meteorologici pentru analiza se compară cu MMA (media multianuala pe 75 ani).Faţă de această valoare, temperaturile medii anuale au fost în:-1994 de 12,2° C-1995 de 10,7° C-1996 de 10,0° CLa precipitaţii MMA este de 506,9 l / m.p.- 1994 au căzut 293,8 l / m.p.- 1995 au căzut 508,3 l / m.p.- 1996 au căzut 674,0 l / m.p.

La munte, precipitaţiile au fost mai mari de 800 l / m.p. Lunile cele mai ploioase sunt mai - iunie, cu prelungiri în iulie, iar cele mai secetoase decembrie - ianuarie cu prelungire în februarie.EXTREME Cea mai scăzută temperatura a fost de - 28° C pe data de 13.01.1985, iar cea mai ridicată de + 38,5° C pe data de 07.07.1988. La precipitaţii, cea mai mare cantitate în 24 ore a fost de 83,7 l / m.p. în 05.10.1992, iar anul cel mai ploios din anii de referinţă a fost 1976, cu 7410 l/ m.p.Prima zi de îngheţ pentru zona Focşani este după 20 octombrie, iar ultima zi cu îngheţ 10 aprilie.Stratul de zăpadă oscilează între 15 - 25 cm.

1.1.3.3.1 Studiul tipului de climat

   România are o climă temperat continentala de tranziţie, specifică pentru Europa centrală, cu patru anotimpuri distincte. Diferenţele locale sunt cauzate de altitudine şi nesemnificativ de influenţele oceanice în vest, de cele mediteraneene în sud-vest şi continentale în est.

     În timpul iernii temperatura medie scade sub - 3°C şi pe timp de vară se situează între 22°C şi 24°C. Temperaturile medii anuale sunt de 11°C în sudul ţării şi de 8°C în nord. Temperatura minimă înregistrată a fost de - 38.5°C la Bod, în Depresiunea

37

Braşov, iar cea maximă de + 44.5°C la Ion Sion în Bărăgan.

     Media anuală a precipitaţiilor scade uşor de la vest către estul ţării. Media anuală a precipitaţiilor căzute este pe total de 637 mm, cu valori mai mari în zona de munte (1.400 - 1.000 mm/an) şi mai scăzute în Bărăgan (500 mm/an), Dobrogea şi Delta Dunării (400 mm/an).

1.1.3.3.2 Studiul temperaturilor

FIG:11-Studiul temperaturilor

Analiza şirurilor temperaturii medii a aerului, realizată la 94 staţii meteorologice a pus în evidenţă schimbări semnificative în toate anotimpurile (figura 1) şi anume:

· O încălzire semnificativă de aproximativ 2oC în toată ţara în timpul verii, în regiunile extracarpatice în timpul iernii şi primăverii, cu valori mai mari în Modova depăşind 2 oC (iarna) şi 1 oC (primăvara).

38

· În timpul toamnei se remarcă o tendinţă de răcire uşoară în toată ţara care nu este însă semnificativă din punct de vedere statistic.

Iarna Primavara

FIG:12-Temperaturile in timpul iernii

Vara

FIG:13-Temperaturile in timpul primaverii

Toamna

FIG:14-Temperaturile in timpul verii FIG:15-Temperaturile in timpul toamnei

Tendinţa temperaturii medii anotimpuale din România (oC) pe intervalul 1961-2007. Ariile haşurate arată tendinţele semnificative la nivelul de încredere de cel putin 95% (valori ale statisticii Mann-Kendall Z>= 1.9).

39

Referitor la saltul în medie, în primul rând se poate menţiona cel de creştere identificat în cazul verii în jurul anului 1985, în toată ţara, semnificativ din punct de vedere statistic (99% nivel de încredere), ceea ce arată existenţa unui mecanism la scară mare care guvernează aceste schimbări. Toamna, s-au identificat salturi semnificative de răcire în jurul anilor 1970, în majoritatea regiunilor ţării.

1.1.3.3.3 Studiul precipitatiilor

Media precipitaţiilor anuale este de 640 mm. Aceasta nu este uniform distribuită fiind mai mare în vestul ţării şi descreşte spre răsărit. De asemenea cantitatea de precipitaţii creşte cu altitudinea, în munţi ajungând la 1000 mm anual. La câmpie cantitatea scade până la 500 mm.

Precipitaţiile însă nu sunt constante, sunt ani ploioşi şi ani foarte secetoşi, valorile date fiind valori medii multianuale. Există ani în care precipitaţiile căzute depăşesc dublul valorilor menţionate sau ani în care precipitaţiile se înjumătăţesc. Secetele determină extinderea irigaţiilor pentru obţinerea unor cantităţi de recolte cât mai constante de la un an la altul.

FIG:16-Studiul precipitatiilor

1.1.3.3.4 Studiul vânturilor

Atmosfera nu se afla niciodată în repaus, aerul mişcându-se în mod continuu dintr-o regiune în alta. Deplasarea orizontală, sau aproape orizontală, a aerului faţă de suprafaţa terestră se numeşte vânt. Vântul se caracterizează prin două elemente:

40

direcţie şi viteza. Direcţia vântului în apropierea suprafeţei terestre se apreciază de obicei în raport cu punctele cardinale şi este dată de direcţia de unde sufla acesta (de punctul cardinal dinspre care suflă vântul). Viteza vântului constă în distanţa parcursă de aer în unitatea de timp. Aceasta se exprimă în m/s sau în km/h. Între aceste unităţi de măsură se poate stabili o relaţie: 1m/s = 3,6km/h. În imaginea de mai jos vântul este reprezentat prin săgeţi. Sensul săgeţii reprezintă direcţia în care bate vântul, iar mărimea acesteia este proporţională cu viteza vântului

FIG:17- Studiul vanturilor

1.1.4 Studiul retelei hidrografice din Vrancea

Reţeaua hidrografică a judeţului Vrancea măsoară 1756 Km cursuri de apă , râurile

Zăbrăuţi, Şuşiţa, Putna (cu Zăbala), Râmnicul, Milcovul, Siretul.

Raul Zabrauti este un curs de apă, afluent al raului Siret.

41

FIG:18-Raul Zabrauti

Raul Susita izvoraşte din munţii Vrancei şi se varsa în Siret aval de Mărăşeşti.

FIG:19-Raul Susita

Râul Putna este un curs de apă, afluent al râului Siret în județul Vrancea.

FIG:20-Raul Putna

Râul Râmnicul Sărat sau Râmnicu Sărat este un curs de apă, afluent al râului Siret.

42

FIG:21-Raul Râmnicul Sărat

Milcovul este un râu afluent al Putnei.

FIG:22-Raul Milcov

Râul Siret este un râu care străbate teritoriile Ucrainei și României și se varsă în

Dunăre.

FIG:23-Raul Siret

43

1.1.4.1 Studiul apelor de suprafaţa

Apele de suprafaţă reprezintă majoritatea rezervei de apă dulce lichidă. Ele formează reţeaua hidrografică, fără de care peisajul geografic ne-ar fi multora de neconceput. Morfologic, ele fac impresia unui sistem vascular al pământului, ceea ce în anumite privinţe şi sunt.Clasificare şi caracteristici.

Apele de suprafaţă se clasifică în ape stătătoare (mări şi oceane, lacuri etc.), ape curgătoare (izvor - pârâu - râu - fluviu) şi ape stagnante. Distingem lacuri naturale şi lacuri artificiale, cursuri de apă naturale, modificate artificial / regularizate sau construite artificial (canale).

Apele de suprafaţă diferă după foarte multe caracteristici: debitul şi variaţiile sale (la cele curgătoare), temperatura, concentraţia şi natura substanţelor dizolvate sau aflate în suspensie, conţinutul biologic şi microbiologic etc., fiecare masă de apă lichidă cu albia ei şi vieţuitoarele din ea fiind un ecosistem distinct. Totodată, apele i de suprafaţă au şi numeroase caractere comune: Spre deosebire de cele subterane, ele sunt de regulă mai puţin mineralizate, mai bogate în elemente biologice, mai influenţabile de către alţi factori (naturali şi antropici), mai uşor poluabile, mai puţin stabile în caracteristici, dar totodată au şi capacităţi mai crescute de a-şi automenţine calitatea.

Utilizare de către oameni

Apele de suprafaţă sunt folosite în situ (navigaţie, îmbăiere, sporturi nautice, piscicultură, hidroenergetică etc.), dar mai ales captate şi folosite ex situ pentru nevoile cele mai diverse - pentru potabilizare, în industrie, transporturi, agricultură etc. Neadmisă oficial, utilizarea directă în scop potabil nu este o raritate. Din diversele utilizări, crucială pentru oameni rămâne satisfacerea nevoilor populaţiei, fiind interzisă prin lege limitarea accesului ei în detrimentul altor folosinţe. La fel de importantă ar trebui să devină şi asigurarea apei necesare vieţii sălbatice. În România, apele de suprafaţă constituie sursă majoră pentru necesităţile umane, inclusiv pentru apă potabilă.

Elemente de mecanică fluidelor

Hidrologia, fizică şi matematica îşi dau întâlnire în disciplina pe care o numim mecanica fluidelor şi care permite o analiză, explicare, calculare şi prognozare a comportamentului apei lichide în variate împrejurări, fără de care ar fi greu de conceput studiul şi managementul modern al râurilor şi mai ales proiectarea şi exploatarea de baraje, canale, aducţiuni de ape şi nici, la scară dimensională mai mică, reţele de conducte de alimentare cu apă sau canalizare, pompe, apometre şi alte instalaţii şi aparate în legătură cu apa.

Dintre proprietăţile fizice ale fluidelor sunt importante densitatea, greutatea specifică, compresibilitatea, vâscozitatea, presiunea vaporilor (de saturaţie, sau mai mare sau mai mică, ducând la condensare respectiv evaporare), tensiunea superficială. S-au definit şi se folosesc în practică parametri adimensionali cum sunt Numărul lui Reynolds, Numărul lui Froude şi Numărul lui Weber.

44

În cadrul staticii fluidelor sunt importante noţiunile de presiune, presiune hidrostatică, centru de presiune, principiul lui Arhimede, centrul de plutire, echilibru stabil, instabil sau neutru la plutire etc.

Dinamica fluidelor este o ştiinţă foarte vastă. Sunt importante noţiunile de viteză, debit, curgerea uniformă sau neuniformă, laminară şi turbulentă, separaţia, ecuaţia de continuitate, cea de moment şi cea de energie pentru curgere, rezistenţa, strat marginal, ecuaţiile Darcy-Weisbach şi Colebrook-White, diagrama Moody, formula Hazen-Williams, metoda Cross-Doland, ecuaţiile DuBoys, Chezy, Manning, Lacey, Ingliş, Bose, Kalinske, Einstein, Meyer-Peter, Bagnold, Colby, salt hidraulic, profile de curgere, formula Francis etc. etc.

Sutele de formule de calcul şi metode matematice avansate permit modelarea şi calcularea unei mari varietăţi de probleme de statică şi dinamică a apei, cu largi aplicaţii: Aparate de măsură a debitului, pompe, proiectarea de conducte şi reţele, reductoare de presiune etc. De asemenea se pot calcula curgerile şi fenomenele ce apar în conducte, canale şi chiar în râuri cu diverse caracteristici ale albiei, cu metode pentru estimat sedimentarea sau eroziunea, valurile, modificarea formei albiei (meandre etc.), curgerea în jurul diverselor obstacole, contracurenţi etc. etc.

Hidrologia se foloseşte mult de matematici, de analiză statistică şi probabilistică (de frecvenţă, de regresie şi corelaţie, de varianţă, covarianţă şi serii temporale.)

1.1.4.1.1 Studiul râurilor

Apele curgatare cuprind paraie, râuri şi fluvii, pentru toate acestea utilizându-se denumirea generică de râuri. Ele provin din apele de precipitaţie şi din izvoare, care curg la suprafaţa scoarţei terestre concentrându-se pe anumite direcţii.

Apele aleargă spre vale formând torente; în drumul lor se unesc dând naştere unor râuri ce se varsa în cele din urmă în mare. Cu toate că forţele ce acţionează în acest proces sunt extrem de simple, procesul este complicat de o multitudine de factori.

Sistemele de râuriSistemele de râuri ocupa o regiune numită drenaj sau bazin hidrografic. Marginile unui bazin hidrografic sunt de obicei marcate de un relief înalt. Aceste frontiere naturale sunt denumite cumpăna apelor. De exemplu Marea Cumpănă a Apelor -denumita şi Continentala- din America de Nord se întinde de la nord spre sud, prin masivul Rocky Mountains.

Râurile situate de o parte a acestei cumpene curg spre vest , vărsându-se în Oceanul

45

Indian. Cele situate de cealaltă parte a cumpenei, curg spre nord-est spre Oceanul Artic, spre vest vărsându-se în Oceanul Atlantic sau spre sud-est vărsându-se în Golful Mexic. Punctele de joasă înălţime din cumpenele apelor sunt denumite trecători sau pasuri, deoarece prin aceste puncte şoselele şi căile ferate tranverseaza lanţurile muntoase.

Principalele tipuri de reţele hidrograficeÎn drumul lor spre mare, râurilor li se alătura afluenţii.Văzute de sus, sau pe o hartă, râurile împreună cu afluenţii lor formează modele complicate şi distincte de reţele hidrografice.În unele zone aceste modele sunt extrem de complexe, iar geomorfologii întâmpina numeroase probleme în încercarea de a afla cum s-au format aceste reţele hidrografice.(Geomorfologii se ocupa cu studiul formarii şi modificării reliefului.)

Structura bazinelor hidrografice diferă de la o zonă la alta, datorită acţiunii combinate a mai multor factori. Printre aceştia se număra climă, duritatea rocilor de la suprafaţă, inclinaţia solului şi factori legaţi de evoluţia geologică a regiunii ( cutremure şi perioadele de formare a munţilor).Geomorfologia încearcă să afle de ce în unele regiuni se afla numeroase râuri, în timp ce în zone învecinate, caracterizate de aproximativ acelaşi nivel de precipitaţii, exista puţine ape curgătoare de suprafaţă.

Există 12 tipuri de reţele hidrografice, trei dintre ele fiind mai des intalnite- radiare, în graţii şi dentritice. Cel mai simplu tip de reţea hidrografică se aseamănă cu coroana unui copac şi a fost numit detritic, pornind de la cuvântul grec pentru copac. Reţelele hidrografice de tip dentritic se formează atunci când râurile tranverseaza o regiune în care rocile, de obicei argile, sunt de acelaşi tip, iar mişcările terestre nu au adus reliefului modificări( cum ar fi fisuri ale rocilor) care să influenţeze semnificativ direcţia de curgere a râurilor.

Cel de-al doilea tip de reţea, numit reţea în graţii, ia naştere în zonele cu pante abrupte. Acestea sunt caracteristice în special regiunilor cu şiruri de dealuri formate din roci tari şi separate de văi largi în care straturile de roci moi ajung la suprafaţă. Aici cursurile de apă mai mici ce curg de-a lungul văii, tind să se alăture râurilor mai mari, ce curg prin spaţiile dintre dealuri, în unghi drept. Acest tip de peisaj duce la formarea unei reţele hidrografice în graţii.Modelul radiar

Cel de-a treilea tip de reţea hidrografică seamănă cu spiţeleunei roţi, deoarece râurile curg dintr-o zonă centrală spre exterior. Datorită formei sale, această reţea e denumită reţearadiara sau concentrica.Aceste reţele iau naştere în munţii cu forma cronica- cum sunt vulcanii-sau în munţii cu formă de cupolă.

46

1.1.4.1.3 Studiul lacurilor

LACUL MOTOC (Vrancea»Răcoasa)

Lac natural care are o suprafaţă de 600 mp şi este înconjurat de pădure. Surprinde prin atmosfera de izolare şi prin senzaţia de linişte deplină.

FIG:24-Lacul Motoc

LACUL VERDE (Vrancea»Tulnici)

Lac de baraj în suprafaţa de 1,5 ha, rezultat în 1971 în urma unor alunecări de teren. Adâncimea este de 4 m. Din apele lacului ies numeroase trunchiuri de copaci. Lacul îşi menţine în permanenţă o culoare verzuie, de la care şi-a luat numele

47

FIG:25-Lacul Verde

1.1.4.1.5 Studiul apelor subterane din Vrancea

Ape subterane definește ansamblul apelor care se află în golurile scoarței pământului,

care se formează sub acțiunea forței gravitaționale a planetei noastre.

Acestea se împart în:

- ape freatice, de mică adâncime, influenţate în mare măsură de precipitaţii

-ape de adâncime, considerate captive, provenind prin infiltrări de foarte lungă durată din apele de suprafaţă, reîmprospătarea lor făcându-se în cicluri seculare sau chiar geologice.

Apele freatice

-sunt, la munte, lipsite de continuitate şi uneori mineralizate, fie prin gaze (de exemplu, borvizurile din estul Transilvaniei), fie prin saruri (folosite terapeutic).

-În calcare exista arii de discontinuitate sau dimpotrivă de . mari acumulări, ca în partea centrală a Munţilor Apuseni sau în Banat.

La limita Subcarpatilor cu munţii, sunt adesea intens sărăturate.

Sub depozitele loessoide sau aluvionare din câmpie apele se localizează, la adâncimi relativ mari.

  În zonele bântuite de secete, cum este Bărăganul,datorită evaporaţiei intense de vara, ele antrenează, în mişcarea lor ascensionala, sarurile din stratele sedimentare, creând sărături (cu acumulări de valoare balneară în unele locuri).

Apele de adâncime se întâlnesc numai în zonele extracarpatice şi au adesea caracter ascensional sau artezian.

În vestul ţării, cele din lungul faliilor sunt ape termale, având şi unele saruri în conţinut (de pildă ape bicarbonatate-sulfurate la Băile Felix,1 Mai, Tinca, Moneasa).

48

La Oradea şi împrejurimile ei sunt ape termale de adâncime, bogate ca debite, folosite nu numai pentru bai,ci şi la termoficarea unor cartiere, la încălzirea serelor . sau că apa industrială.

Apele termale continua şi mai la sud, pe toată bordura Câmpiei de Vest,până la Arad şi Timişoara, iar la nord, până la Satu Mare.

1.1.4.1.6 Studiul apelor freatice Apele subterane iau naștere din precipitațiile care se înfiltrează în pământ, sau înfiltrațiile de apă din albia apelor curgătoare și stătătoare (râui , fluvii, lacuri), această pătrundere a apei prin straturile permeabile (lat. Aquifer) va fi oprită de o rocă impermeabilă (Aquiklud) care joacă rolul unui canal acest sistem de canale poate să fie supraetajat.Nivelul său oglindă apei freatice se poate observa în fântâni fiind un indicator al cantității de apă subterană (potențialul hidrologic). Frecvent apele subterane se află sub presiune, ceea ce explică formarea fântânilor arteziene.Apele subterane, la fel ca cele de la suprafață, curg sub acțiunea forței gravitaționale, însă viteza de scurgere a apelor subterane este mai redusă, fiind influențată de natura rocii (mărimea granulelor sau porilor) care joacă și rolul de filtru, poziția apelor fiind schițată pe hărți hidrografice.Apele subterane ies la suprafață sub formă de izvoare, a căror apă este filtrată și are o concentrație diferită în minerale.

Pânza freatică captează apele pluviale ce străbat straturile de gresii, calcare, marme cenuşii, acumulând astfel o multitudine de elemente minerale. Apă minerală carbogazoasa se formează sub forma de pungi în straturile acvifere subterane cu structura de origine vulcanică. Această structură conţine un tip special de roci, numite andezite bazaltoide, ce asigură îmbogăţirea permanentă a apei cu bioxid de carbon natural. Acest întreg proces de formare a apelor dulci şi minerale cu mineralizare ridicată este unul continuu, rezerva de apa fiind practic inepuizabilă, dar dependenta totuşi de nivelul precipitaţiilor.ORIGINEA ŞI DISTRIBUŢIA GENERALĂ A APELOR SUBTERANEOriginea apelor subterane şi distribuţia lor în cadrul hidrosferei subterane, de la nivelul microscopic până la cel planetar, constituie obiectul cercetărilor hidrogeologice fundamentale cu implicaţii decisive în orientarea corectă pe termen lung a utilizării resurselor de apă subterană ale Pământului.Evoluţia teoriilor privind originea apelor subterane şi a detalierii distribuţiei lor pe verticală au avansat stimulate de rafinarea a tehnologiilor de investigare şi de extinderea cercetărilor hidrogeologice în adâncime.2.1. Teorii privind originea apelor subteraneOriginea şi modul de formare a apelor subterane au constituit obiectul a numeroase cercetări, unele ipoteze fiind în prezent confirmate prin măsurători experimentale. Pe baza valorificării unui volum mare de date hidrogeologice, s-a ajuns la o concepţie unitară privind clasificarea genetică a apelor subterane, care reprezintă doar latura

49

calitativă a problemei.2.1.1. Teoria infiltrăriiTeoria infiltrării este în prezent acceptată ca fiind principala explicaţie pentru formarea apelor subterane. Această teorie a fost formulată de francezii B.Palissy (sec.XVI) şi E.Mariotte (sec.XVII) care susţineau că sursa de formare a acviferelor este infiltrarea apelor din precipitaţii, din domeniul marin şi din lacuri. În procesul de infiltrare, aceste ape pot întâlni un strat impermeabil care favorizează acumularea apelor infiltrate şi implicit formarea unui acvifer. Fizicianul Mariotte a argumentat această ipoteză pe baza bilanţului apei, întocmit pentru bazinul Senei. Această teorie este dovedită de unele observaţii simple:- coborârea nivelului hidrostatic al acviferelor freatice în perioadele secetoase;- creşterea în perioadele ploioase a nivelului hidrostatic al acviferelor freatice;- variaţia debitelor izvoarelor generate de acvifere freatice.Teoria Palissy-Mariotte nu poate explica acumulările de apă subterană cu mineralizaţie redusă din regiunile cu climat arid, regiuni cu veri lipsite de precipitaţii şi evaporări intense.2.1.2. Teoria condensării vaporilor de apăTeoria condensării vaporilor de apă a fost formulată în anul 1877 de hidrotehnicianul vienez O.Volger, care susţinea că apele subterane provin din condensarea vaporilor de apă din aerul care circulă prin porii şi fisurile rocilor.Partizanii teoriei condensării combat teoria infiltrării susţinând că în urma ploilor terenurile se umezesc pe o adâncime redusă, sub care urmează o zonă relativ uscată (zona de aerare) şi apoi acviferul. Din această cauză între precipitaţiile atmosferice şi acvifere nu ar exista o legătură directă. Teoria lui Volger se bazează pe faptul că la scăderea temperaturii aerul săturat cu vapori de apă devine suprasaturat iar o parte din vaporii de apă se condensează şi trec în stare lichidă. În prezenţa unui strat impermeabil această apă se acumulează şi poate forma un acvifer. Din variaţia umidităţii aerului în funcţie de temperatură (Tabelul 2.1, Fig.2.1) se poate estima cantitatea de apă cedată. De exemplu, un metru cub de aer săturat la 150C conţine 12,7 grame de apă în stare de vapori iar la +50C conţine 5,36 grame; prin răcire se condensează în stare lichidă : grame de apăTabelul 2.1 Variaţia umidităţii aerului săturat în funcţie de temperaturăTemperatura punctului de rouă [0C] 0 +5 +10 +15 +20 +25 +30[g/m3] 4,80 5,36 9,40 12,70 17,50 22,80 30,80Umiditatea [mm.col.Hg] 4,56 6,60 9,25 13,20 16,90 22,30 31,40[milibar(mb)] 6,17 8,96 12,00 20,60 22,80 30,20 42,50Alimentarea acestui proces are loc când aerul mai cald din atmosferă pătrunde în teren, la o temperatură mai scăzută, cedând o parte din apă sub formă de picături, care sub acţiunea gravitaţiei se infiltrează până la un teren impermeabil, dând naştere unui acvifer.Acestei ipoteze i s-au adus o serie de critici, şi anume: - formarea unui acvifer implică o viteză minimă de 5 cm/sec pentru aerul cald şi săturat cu vapori de apă care pătrunde în teren pentru a ceda apa prin condensare ;- căldura latentă de condensare a apei conduce la încălzirea terenului şi deci la

50

încetinirea procesului de condensare;- atmosfera nu poate furniza cantitatea de vapori de apă necesară pentru a explica alimentarea exclusivă a acviferelor prin condensare;- condiţiile meteorologice nu sunt întotdeauna favorabile formării apei subterane prin condensare deoarece:- în timpul iernii se produce o evaporare a apei din acvifere chiar şi în zilele calde;- rareori se întâmplă ca aerul să ajungă la umiditatea de saturaţie

1.1.4.1.7 Studiul izvoarelor minerale şi termale În Munţii Vrancei, mai exact în comună Vizantea-Livezi, exista un loc ideal pentru cei care vor să evadeze din oraş şi să petrecă în linişte câteva zile. Pe lângă drumeţii pe cărări de munte şi prin pădurile înverzite de primăvară, puteţi să încercaţi băile în apele sulfuroase din zonă, cunoscute pentru efectele terapeutice.

La doar 50 de kilometri de Focşani, localitatea Vizantea-Livezi este un meleag binecuvântat nu doar prin frumuseţea locurilor şi a oamenilor. Zona ascunde şi alte bogăţii. Izvoarele cu ape minerale tămăduitoare.

Cele 32 de izvoare de ape minerale din satul Vizantea-Mânăstirească sunt aşezate în apropierea albiei pârâului „Vizăuţ”. Dintre acestea doar 7-8 sunt mai cunoscute.

Multă vreme localnicii nu prea le-au luat în seamă considerându-le scurgeri de la puţurile de păcură aflate în acea zonă, din care odinioară se extrăgea păcura, oprită în 1866, când prefect al judeţului Putna a fost colonelul Panaite Tufelcic.

FIG:27-Izvor apa minerală

Unul dintre cei dintâi care a atras atenţia asupra acestor ape a fost avocatul Cohanovschi, care a trimis primele probe spre analiză la Bucureşti. Ion Ionescu de la Brad arată în „Agricultură română a judeţului Putna” Bucureşti, Imprimeria statului, 1869, pag.48, că la Vizantea sunt „multe ape minerale”, iar analiza acestor ape „ocupă foarte mult pe farmaciştii din Focşani”.

Mai mult ca sigur că efectul acestor ape era cunoscut de localnici de mai mult timp, dar popularizarea efectului lor benefic s-a datorat ca de atâtea ori în istoria omenirii jocului întâmplării.

În anul 1882 un tinichigiu din Panciu, în vârstă de 50 de ani, având reumatism cronic al membrelor inferioare şi spinării, este internat la Spitalul „Colţea” din Bucureşti, unde este tratat de un medic vestit din acea vreme, dr. Marcovici. După o lună şi ceva de tratament părăseşte spitalul ameliorat, dar nevindecat. I s-a recomandat să continue tratamentul la una din staţiunile balneare din ţară. Lipsit de mijloace materiale, află de la unii din ţăranii care veniseră în Panciu, că la Vizantea există ape care ar vindeca reumatismul. Se deplasează la Vizantea şi după câteva băi făcute cu apa de la izvoarele de aici, starea sănătăţii sale se ameliorează. După o lună de zile, tinichigiul se întoarce la Panciu aproape vindecat. Vestea vindecării sale s-a împrăştiat rapid şi în anul următor, mai mulţi bolnavi din acest oraş s-au vindecat de reumatism cu ajutorul

51

băilor făcute la Vizantea. Prima analiză calitativă a apelor minerale a fost făcută de Licherdopol, dar din nefericire a rămas necunoscută.

În anul 1866 se stabileşte la marginea satului o ambulanţă militară rurală, care foloseşte în vindecarea unor bolnavi apele minerale de aici. În perioada 1-15 iulie a acelui an au fost consultate 933 de persoane, iar în spitalul ambulanţei au fost tratate 108 persoane, din care 46 s-au vindecat.

Farmacistul militar G. Constantinescu face o analiză completă a apelor de la Vizantea în laboratorul chimic al Spitalului Militar Central din Bucureşti. Analiza sa a cuprins doar 6 din cele 20 de izvoare care se cunoşteau la acea dată. Rezultatele acestei cercetări sunt publicate într-o broşură de circa 40 de pagini care se numea „Analiza apelor minerale Vizantea, Judeţul Putna, Focşani, 1890”. Rezultă că aceste ape sunt de trei categorii:

1. foarte clorurate, iodurate (izvorul nr. 1)

2. sulfuroase, slab clorurate, calcice (izvoarele 2, 3, 4)

3. sulfuroase, alcaline, foarte concentrate şi foarte clorurate (izvoarele 5, 6).

Între anii 1888-1889 la Vizantea au venit 3984 de vizitatori din: Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Târgu Jiu, Iaşi, Bacău, Buzău, Galaţi, Slatina, Tecuci, Rm. Sărat, fără a mai socoti vizitatorii din localităţile putnene.

În anul 1888, medicul oraşului şi Spitalului Panciu, Rafail Rosin, face pentru prima dată studiul terapeutic al acestor ape, în vederea susţinerii tezei de doctorat la Facultatea de Medicină din Bucureşti. În lunile iunie şi iulie locuieşte la Vizantea făcând observaţii pe bolnavi. El descoperă mai multe izvoare luând probe de la 25 dintre ele, câte 2 sticle de un litru pe care le trimite Laboratorului Chimic Central Bucureşti. După un an de aşteptări, neprimind nici un răspuns, medicul din Panciu renunţă la teza de doctorat, dar continuă observaţiile medicale şi îndrumă pe bolnavii de scrofuloză, reumatism, sifilis, să facă băi la Vizantea.

Vizantea a fost declarată staţiune în anul 1886. Pe atunci comună avea 327 de case şi 1355 de suflete. Aici existau pe atunci 6 mori şi 6 cârciumi.

Dezvoltarea acestei staţiuni a fost anevoioasă din două cauze principale:

- lipsa fondurilor băneşti pentru construirea de stabilimente;

- izolarea localităţii (se ajungea pe aici mai uşor prin Panciu, deoarece drumul Vidra-Livezile-Vizantea s-a deschis în 1892).

În ultimul deceniu al sec. XIX, apele minerale de la Vizantea devin mai bine cunoscute. Ministerul Domeniilor a fost informat despre efectul acestor ape în 1891 şi 1892. Se interprind demersuri către Ministerul de Interne (1892). În raportul Prefecturii Judeţului Putna din 18 mai 1898 către Ministerul Domeniilor, printre altele se arăta că „mulţi suferinzi au găsit acolo (la Vizantea) vindecare de diferite maladii ca: reumatism, scrofuloză, sifilis, pelagră etc.”, că această localitate a devenit o adevărată staţiune balneară, deşi nu i se dă nici o îngrijire.

Numărul vizitatorilor creşte în fiecare an, astfel că în cei din urmă ani au fost 1099 de vizitatori pe sezon, în afară de cei care negăsind locuinţe au plecat la alte băi.

52

„Dicţionarul geografic al judeţului Putna” consemna că la sfârşitul sec. al XIX-lea existau la Vizantea „cinci barace mai mari, care fac fiecare pe zi câte 20 de băi”. Cu băile care se mai făceau la diverşi cetăţeni, numărul acestora ajungea la 130 de băi calde pe zi.

În 1900 apare la Focşani prima lucrare dedicată staţiunii şi care se intitula „Apele minerale de la Vizantea, Judeţul Putna” de dr. R. Rosin. Tot în acelaşi an aflăm staţiunea în „Apele minerale şi staţiunile climaterice din România”, de dr. Saabner Tudurui, în care se specifică faptul că apele minerale de la Vizantea rivalizează cu cele mai renumite ape din ţară şi din străinătate.

În primii ani ai sec. XX au loc şi unele mici înbunătăţiri care erau indispensabile unei staţiuni. Astfel în anul 1902, între 10 iulie-31 august a funcţionat o secţie de spital cu personal compus din medic, infirmier, spălătoreasă şi un rândaş (îngrijitor).

În 1903 au mai fost aduse de la Spitalul rural Vidra încă 10 paturi. În acelaşi an se dă în folosinţă peste Răchitaşu o şosea ce leagă Vizantea de Soveja, se instalează reţeaua telefonică şi se amenajează un parc cu chioşc pentru muzica băilor, chiar în centrul satului Vizantea-Mânăstirească. În anul 1904 s-au construit 4 cabine din scânduri pentru duşuri (bărbaţi) şi 4 cabine pentru femei. Se detaşează din Focşani şi Odobeşti un ofiţer şi câţiva jandarmi pentru menţinerea ordinii în staţiune.

A. Scurtu în „Călăuza Staţiunilor Balneare şi Climaterice din România”, Ed. a II-a, Bucureşti 1906, Editura Minerva, considera staţiunea din Vizantea printre cele mai importante staţiuni din ţară, alături de Bălţăteşti, Călimăneşti, Lacul Sărat, Ocnele Mari, Pucioasa, Techirghiol şi Vulcana. În vara anului 1905 n-a mai funcţionat spitalul, dar se menţine farmacia şi este angajat un medic al băilor. În 1909, din dispoziţia prefectului Ioan Panaitescu se face un nou studiu al apelor minerale, chimistul Gh. Gh. Longinescu ducând la îndeplinire această sarcină. Rezultatele acestor analize nu sunt cunoscute, dar staţiunea Vizantea devine staţiunea preferată a fraţilor Longinescu. De-a lungul timpului Primăria din Vizantea a făcut mai multe demersuri către administratorul plasei Vidra prin care se cerea angajarea unui medic curant, instalarea temporară a unei farmacii, măsuri de gospodărire locală, repararea bazinelor de la izvoarele 1, 2, 3, 4 şi 5, repararea duşurilor de la băile reci, repararea pavilionului de la „Salonul verde”, închirierea unei clădiri pentru instalarea telefonului şi a poştei pe timpul sezonului, repararea şoselei din piaţă până la „Pârâul Alb” etc.

După Primul Război Mondial, staţiunea îşi reia activitatea în condiţii precare. Prin Decizia ministerială 5982/10.02.1927, Vizantea este recunoscută drept localitate balneo-minerală.

În anul 1935, Prefectura Vrancea dispune curăţarea izvorului nr. 6, încercuirea cu un zid de beton şi acoperirea lui pentru a-l proteja de inundaţii şi torente. S-a instalat o ţeavă subterană de 250 m lungime, la capătul căreia a fost construit un rezervor până în apropierea şoselei comunale. Înfiinţarea Oficiului Naţional de Turism printr-o lege din 29 februarie 1936 face ca şi Vizantea să aibă noi forme de administrare, prin crearea oficiilor judeţene de cură şi turism. Din acest oficiu construit la Vizantea la 28 aprilie 1936 făceau parte în afara unor reprezentanţi ai judeţului şi membri locali precum: Alecu Bădura, Mihai Îmbrea, N. Grosu şi Gh. Mogda.

53

În 1939 ia fiinţă Comitetul de realizări gospodăreşti, care avea 16 membri. În şedinţa din 28 aprilie 1939 s-a elaborat un plan de măsuri pe o periodă de 5 ani pentru îmbunătăţirea activităţii staţiunii, printre care se prevedea:

- construirea unui nou bazin pentru captarea apelor minerale, ridicarea unui hotel cu cazino, al unui monument al eroilor locali în parcul din localitate, extinderea parcului, repararea pompelor pentru extracţia apei minerale etc.

Proiecte rămase doar... la stadiul de proiect.

În 1938 au fost înregistraţi peste 1200 de vizitatori, iar între anii 1964-1974 numărul lor variază între 500-800 de persoane pe sezon.

În ultimii ani staţiunea s-a degradat încet dar sigur. Câteva lucrări merită amintite, ele fiind efectuate în 1988, cheltuindu-se pentru acestea 10 milioane de lei. Printre acestea amintim:

- săparea a trei puţuri pentru ape minerale cu adâncimi între 105 şi 155 m adâncime;

- reamenajarea rezervorului de 100 m.c.;

- montarea conductei de protecţie 159 pe acest traseu şi a ţevii P.V.C. Tip G pe toată distanţa.

....Au trecut 120 de ani, iar apele minerale de la Vizantea au rămas în aceeaşi stare ca şi acum câteva zeci de ani în urmă. Dacă pe atunci la Vizantea veneau sute de turişti, astăzi băile de la Vizantea par să fie trecute în albumul amintirilor frumoase şi doar atât. Comunitatea locală nu poate face mare lucru din lipsă de fonduri. Dar nici fondurile judeţului Vrancea sau cele centrale n-au făcut mare lucru pentru această zonă. Şi astfel o bogăţie inestimabilă care ar putea aduce bani frumoşi localnicilor, dar şi statului – apă minerală care ar putea vindeca multe boli se scurge ireversibil pe apa sâmbetei.

1.1.5 Studiul florei şi faunei din judeţul Vrancea

Judeţul Vrancea are o cuvertură de soluri foarte variată şi complexă, datorită diversităţii

condiţiilor geografice. În Câmpia Şiretului, ele sunt constituite din cernoziomuri levigate

şi compacte, precum şi cernoziomuri freatice-umede levigate, ce ocupă partea mai

joasă a câmpiei înalte. O caracteristică pentru câmpia joasă şi luncile râurilor este

existenţa solurilor aluvionare cu carbonaţi. Glacisul subcarpatic şi dealurile înalte estice

sunt acoperite cu soluri brune-gălbui, soluri brune tinere de grohotişuri. În văile

principale se găsesc soluri aluvionare nisipoase crude, necarbonate, superficiale, poduri

de terase cu soluri brune de pădure, soluri luto-nisipoase, luto-argiloase sau brune

podzolite cu pseudoglei. Culmile dealurilor din partea înaltă a depresiunii şi culmile

dealurilor sud-estice, unde procesul de eroziune este foarte activ, au un înveliş de soluri

brune, brune-gălbui tipice şi divers podzolite, în mare parte cu caracter scheletic. În

regiunea dealurilor înalte vestice, terenurile sunt acoperite cu soluri brune, brun-gălbui

tipice şi brun-gălbui crude superficiale, cu soluri brune în diferite stadii de eroziune. Pe

54

suprafeţe întinse apar : rocă de bază şi materialele de pantă. În depresiunile

submontane, pe podurile teraselor, predomină solurile brune tipice, mai uşor podzolite

sau pseudogleizate. Solurile ce acoperă suprafeţele luncilor sunt superficiale şi

scheletice, în părţile mai stabile tinzând către un sol brun. Culmile muntoase mai joase

au un înveliş de soluri montane brune de pădure, predominant uşoare, sau predominant

grele, în funcţie de rocă parentală, formată din soluri montane brune de pădure, precum

şi din soluri montane podzolice şi din podzoluri. Culmile montane mai înalte au soluri

montane brune acide podzolice, podzoluri humio-feruginoase, humus brut şi podzoluri

turboase. Cu excepţia regiunilor de câmpie, ce se încadrează în domeniul silvostepei,

vegetaţia judeţului Vrancea aparţine în întregime zonei de pădure. Culmile Vrancei sunt

acoperite cu molidişuri pure, înconjurate, la exterior, de un brâu de brădet pur şi în

amestec. Din loc în loc, în porţiunile cele mai înalte, pădurea face loc unor rarişti de

molid, ienupăr şi pajişti montane. Culmile muntoase mai joase, ca şi partea dealurilor în

alte vestice, sunt acoperite cu făgete montane pure sau în amestec. În regiunea

dealurilor subcarpatice, pădurea s-a păstrat pe culmile plate şi în porţiunea superioară a

versanţilor, fiind constituită din făgete, făgete-gorunete, gorunete-făgete şi şleauri de

deal. În depresiuni apare stejărişul de talie pitică, petice şi porţiuni de făgete montane

pure şi de amestec. În zona dealurilor Tutovei, interfluviile sunt acoperite, din loc în loc,

de gorunete, iar în regiunea de câmpie apar insule de păduri cu stejar pedunculat.

Pajiştile ocupă o bună parte a teritoriului de pe care pădurea a fost defrişată.

Poziţia geografică, particularităţile reliefului şi compoziţia învelişului vegetal şi-au pus amprentă şi asupra compoziţiei şi răspândirii faunei. Vrancea deţine un important cinegetic renumit nu numai în ţara noastră dar şi departe, peste hotarele ei. În zona montană se întâlneşte cerbul, care uneori coboară până în zona depresionară.Ursul apare cam în aceleaşi zone montane, dar cu precădere în Zboina Neagră. Aria lui de răspândire se întinde până în Măgura Odobeşti. Căprioara trăieşte pe un spaţiu foarte întins din zona montană până în cea de silvostepă, la fel şi pisică sălbatică. între mamifere mai pot fi citate următoarele specii : mistreţul, jderul, veveriţa, nevăstuica, iar în zona de dealuri şi câmpie iepurele şi ariciul

55

FIG:26- Iepurele de cam,ariciul,caprioara,ursul brun

1.1.5.1 Studiul faunei din judeţul Vrancea Fauna cinegetică este bogată (cocoșul de munte, acvila țipătoare, corbul, cerbul, ursul, mistrețul, râsul la munte, popândăul la șes). În lacurile și râurile Vrancei găsim păstrăvul, molanul, boișteanul, miholtul etc., cele 20 de fonduri de pescuit în apele de munte însumând aproximativ 250 km.

Există în Vrancea 16 rezervații naturale cu o suprafață de 2862 ha din care cele mai cunoscute sunt Cheile Tișitei, Cascada Putnei, Râpa Roșie, Lacul Negru, Cheile Narujei, Căldările Zăbalei, Focul Viu de la Andreiașu, Dălhăuți, Lunca Şiretului.

Terenurile agricole ale județului Vrancea se întind pe fâșia cuprinsă între malul drept al Şiretului și poalele dealurilor subcarpatice ale Munților Vrancei. Deși clima este corespunzătoare culturilor de câmp, mai propice este cultura viței de vie (9,95% din podgoriile României) și producția de vinuri, Vrancea fiind cel mai mare județ viti – vinicol al țării, exportator în Europa, America și Japonia

FIG:27-Acvila tipatoare ,molanul,porcul mistret

56

1.1.6 Studiul factorilor balneoclimaterici din judeţul VranceaMedicina balneară capătă pe zi ce trece noi valente, paralel cu dezvoltarea social-economică a ţării noastre şi cu creşterea şi modernizarea bazei materiale aentru curele în stasiunile balneo-climaterice.România, datorită aşezării geografice şi structurii geologice complexe a scoarţei pământului, dispune de o mare bogăţie de factori naturali de cura – ape minerale, mofete(emanaţii naturale de gaz 232c26c e terapeutice), nămoluri, lacuri terapeutice – răspândite cu generozitate pe aproape întreaga suprafaţă a ţării, în diferite zone climatice.

Pe teritoriul ţării noastre există aproape toate tipurile de apee conuscute – oligominerale, alcaline, alcalino-teroase, clorurate-sodice, iodurate, sulfatate, feruginoase, arsenicale, sulfuroase, carbogazoase, radioactive, etc – cu o foarte mare varietate în privinţa compozisiei chimice, a gradului de mineralizare şi a temperaurii lor. Ţara noastră dispune, de asemenea, de tipuri variate de climat, în raport cu unităţile geografice şi cu altitudinea(climat litoral, de câmpie, de dealuri ţi coline, de munţi mijlocii şi înalţi).

Se cunoaşte ca o serie de factori naturali de cura au fost utilizaţi pentru tratament cu aprope două milenii în urmă, doveui materiale atestând că romanii au folosit ape minerale de la Băile Herculane în scopuri terapeutice. În decursul timpului, descoperirea de ape mineralesi nămoluri a creat premisele apariţiei unor stabilimente balneare, la început mai rudimentare, care începând din sec. XVIII şi XIX s-au dezvoltat treptat. Ţara noestra dispune astăzi de peste 160 de staţiuni şi localităţi cu factori curativi naturali. În multe dintre ele, destinate tratamentului cu factori naturali, s-au construit unităţi moderne de tipul hotelurilor de cura şi a complexelor sanatoriale, în care serviciile de cazare, masa şi tratament sunt oferite în cadrul aceleiaşi clădiri .

1.1.6.1 Studiul apelor minerale

Cele 32 de izvoare de ape minerale din satul Vizantea-Mânăstirească sunt aşezate în apropierea albiei pârâului „Vizăuţ”. Dintre acestea doar 7-8 sunt mai cunoscute.

Multă vreme localnicii nu prea le-au luat în seamă considerându-le scurgeri de la puţurile de păcură aflate în acea zonă, din care odinioară se extrăgea păcura, oprită în 1866, când prefect al judeţului Putna a fost colonelul Panaite Tufelcic.

Unul dintre cei dintâi care a atras atenţia asupra acestor ape a fost avocatul Cohanovschi, care a trimis primele probe spre analiză la Bucureşti. Ion Ionescu de la Brad arată în „Agricultură română a judeţului Putna” Bucureşti, Imprimeria statului, 1869, pag.48, că la Vizantea sunt „multe ape minerale”, iar analiza acestor ape „ocupă foarte mult pe farmaciştii din Focşani”.

Mai mult ca sigur că efectul acestor ape era cunoscut de localnici de mai mult timp, dar popularizarea efectului lor benefic s-a datorat ca de atâtea ori în istoria omenirii jocului întâmplării.

În anul 1882 un tinichigiu din Panciu, în vârstă de 50 de ani, având reumatism cronic al membrelor inferioare şi spinării, este internat la Spitalul „Colţea” din Bucureşti, unde

57

este tratat de un medic vestit din acea vreme, dr. Marcovici. După o lună şi ceva de tratament părăseşte spitalul ameliorat, dar nevindecat. I s-a recomandat să continue tratamentul la una din staţiunile balneare din ţară. Lipsit de mijloace materiale, află de la unii din ţăranii care veniseră în Panciu, că la Vizantea există ape care ar vindeca reumatismul. Se deplasează la Vizantea şi după câteva băi făcute cu apa de la izvoarele de aici, starea sănătăţii sale se ameliorează. După o lună de zile, tinichigiul se întoarce la Panciu aproape vindecat. Vestea vindecării sale s-a împrăştiat rapid şi în anul următor, mai mulţi bolnavi din acest oraş s-au vindecat de reumatism cu ajutorul băilor făcute la Vizantea. Prima analiză calitativă a apelor minerale a fost făcută de Licherdopol, dar din nefericire a rămas necunoscută.

În anul 1866 se stabileşte la marginea satului o ambulanţă militară rurală, care foloseşte în vindecarea unor bolnavi apele minerale de aici. În perioada 1-15 iulie a acelui an au fost consultate 933 de persoane, iar în spitalul ambulanţei au fost tratate 108 persoane, din care 46 s-au vindecat.

Farmacistul militar G. Constantinescu face o analiză completă a apelor de la Vizantea în laboratorul chimic al Spitalului Militar Central din Bucureşti. Analiza sa a cuprins doar 6 din cele 20 de izvoare care se cunoşteau la acea dată. Rezultatele acestei cercetări sunt publicate într-o broşură de circa 40 de pagini care se numea „Analiza apelor minerale Vizantea, Judeţul Putna, Focşani, 1890”. Rezultă că aceste ape sunt de trei categorii:

1. foarte clorurate, iodurate (izvorul nr. 1)

2. sulfuroase, slab clorurate, calcice (izvoarele 2, 3, 4)

3. sulfuroase, alcaline, foarte concentrate şi foarte clorurate (izvoarele 5, 6).

Între anii 1888-1889 la Vizantea au venit 3984 de vizitatori din: Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Târgu Jiu, Iaşi, Bacău, Buzău, Galaţi, Slatina, Tecuci, Rm. Sărat, fără a mai socoti vizitatorii din localităţile putnene.

În anul 1888, medicul oraşului şi Spitalului Panciu, Rafail Rosin, face pentru prima dată studiul terapeutic al acestor ape, în vederea susţinerii tezei de doctorat la Facultatea de Medicină din Bucureşti. În lunile iunie şi iulie locuieşte la Vizantea făcând observaţii pe bolnavi. El descoperă mai multe izvoare luând probe de la 25 dintre ele, câte 2 sticle de un litru pe care le trimite Laboratorului Chimic Central Bucureşti. După un an de aşteptări, neprimind nici un răspuns, medicul din Panciu renunţă la teza de doctorat, dar continuă observaţiile medicale şi îndrumă pe bolnavii de scrofuloză, reumatism, sifilis, să facă băi la Vizantea.

Vizantea a fost declarată staţiune în anul 1886. Pe atunci comună avea 327 de case şi 1355 de suflete. Aici existau pe atunci 6 mori şi 6 cârciumi.

1.1.6.2 Studiul plajelor

La Doaga totul se desfăşoară în condiţii optime. Plaja privată de la Doaga corespunde în totalitate condiţiilor de scăldat. Aceasta este concluzia inspectorilor de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, care timp de cinci zile au efectuat controale pe tema

58

respectării normelor de îmbaiere. La plaja Doagă, exista zona special amenajata pentru îmbaiere, pentru care s-au prezentat autorizaţii de funcţionare şi analize de laborator ale apei efectuate de laboratorul Autorităţii de Sănătate Publică. Exista grupuri sanitare amenajate, dar şi duşuri. Sunt avertizoare pentru adâncime, respectiv geamanduri. La Doaga exista serviciu de salvare, cu barca şi punct de prim ajutor. În ceea ce priveşte probele luate pentru analize la apă de îmbaiere, acestea sunt conforme cu H.G. 459/2002 privind normele de calitate ale apei de îmbaiere, probele luate la apă potabilă intra în prevederile Legii 458/2002 privind calitatea apei potabile, iar cele la nisip respecta H.G. 88/2004 privind aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi control al zonelor naturale utilizate pentru îmbaiere.

1.1.6.3 Studiul lacurilor terapeutice

Pe întinsul ţării sunt presărate lacuri a căror apă clorurată sodică sau sulfatată magneziană este folosită şi în scopuri terapeutice. Astfel de lacuri sunt distribuite în Câmpia Română (Amară, Lacu Sărat—Brăila, Baltă Albă).

Acumularea apei în depresiunile create prin prăbuşirea unor vechi exploatări de sare formează lacuri sărate de mare concentraţie (Slănic, Telega, Ocnele Mari, Ocna Dejului, Cojocna, Ocna Mureş, Ocna Sibiului, Sovata).

Lacul Techirghiol a luat naştere dintr-un vechi liman, separat de Marea Neagră printr-un cordon litoral, şi a cărui apă s-a mineralizat puternic prin evaporare.Zonele unde se exploatează nămolul în scop terapeutic sunt distribuite în multe regiuni din ţară; astfel în lacurile aflate în Câmpia Română se găseşte nămol de tip sapropelic continental, iar nămolul sapropelic de liman se extrage din lacul Techirghiol; nămolul sapropelic fosil apare în lacurile sărate.

Formarea nămolului mineral este legată de izvoarele minerale (Sângeorz-Băi, Săcelu), iar nămolurile vegetale tip turba sunt reprezentate de turbă marină (Mangalia), de turbă slab mineralizată (Vatra Dornei) sau de turbă zonei Borsec — Covasna.

Marea Neagră şi litoralul marin reprezintă una din cele mai importante bogăţii în factori naturali folosiţi în scop terapeutic, în lungime totală de 245 km, cu plajele sale întinse, care se ridică puţin peste nivelul mării, litoralul Mării Negre a cunoscut, în ultimii ani, cea mai impetuoasă dezvoltare din punctul de vedere balneo-turistic.

1.1.6.4 Studiul namolurilor

Efectul terapeutic al nămolurilor asupra organismului omului rezultă din acţiunea celor trei factori: caloric, mecanic şi fizic. Intensitatea acestui efect depinde nu numai de

59

starea iniţială a organismului unei persoane bolnave, ci şi de proprietăţile fizico-chimice ale nămolurilor de diverse tipuri.Nămolurile terapeutice încălzite menţin căldura timp îndelungat şi, treptat, o transmit corpului. Datorită acestui fapt, procedurile cu nămol sunt relatiusor suportate, la o temperatură care, în proceduri hidroterapeutice, ar fi insuporila.În afară de factorul caloric, care joacă rolul principal în mecanismul acţionarii procedurilor cu nămoluri, o importanţă majoră o are excitarea chimică a pielii.Excitarea chimică a organismului, sub acţiunea nămolurilor terapeutice, este provocată de: reactivitatea mediului (pH), substanţele volatile (hidrogen sulfurat, bazele aminice), ionii de compuşi anorganici (natriu, potasiu, calciu, magneziu, Fier) şi organici, substanţe biologic active, asemănătoare hormonilor sexuali, etc. în prezent, s-a dovedit că substanţele volatile, cât şi unele elemente din structura nămolului terapeutic, solubile în grăsimi (inclusisubstante organice), pătrund în organism prin pielea sănătoasă. Gradul de penetrare depinde, direct, de temperatura nămolului. O dată cu creşterea acesteia, pielea devine tot mai permeabila, circulaţia sângelui se intensifică, iar microcirculaţia ei se îmbunătăţeşte.În timpul procedurilor terapeutice cu nămoluri aplicate pe piele, toţi cei trei factori activi ai acestora (caloric, chimic şi mecanic) exercită o acţiune excitantă asupra receptorilor (termo, hemo, osmo şi mecano receptori) de la nivelul pielii, determinând şi o puternică stimulare a sistemului nervos central. Se ştie că neurohormonii secretaţi de hipotalamus stimulează activitatea hipofizei, iar hormonii, acesteia, la rândul lor, activează scoarţa suprarenalelor, tiroida, testiculele şi ovarele.Imaginea despre complexul mecanism al acţiunii procedurilor cu nămoluri terapeutice va fi incompletă dacă nu vom preciza că o consecinţă a excitării receptorilor pielii o constituie formarea înorganism a substanţelor biologice active. Acestea, împreună cu unele componente chimice din structura nămolului terapeutic, pătrund în organism, producând, la rândul lor, excitarea interoreceptorilor şi transmiterea acesteia în sistemul nervos central, respectiv, în sistemul vegetatisi cel endocrine.

1.1.6.5 Studiul salinelor România se poate remarca printre cele mai atractive destinaţii turistice, datorită potenţialului natural existent. Stabile în timp, cu un microclimat constant, aceste palate de sare cu aerosoli salini, ce au efecte terapeutice asupra sănătăţii, constituie locuri cu condiţii ideale pentru amenajarea de trasee turistice.

Salina Slănic

Situată într-un peisaj de o deosebită frumuseţe, conferită de zona de dealuri acoperite de păduri foioase, accesul în localitate fiind asigurat atât pe calea ferată Bucureşti - Ploieşti - Slănic, cât şi pe drumul naţional DN1 Bucureşti - Ploieşti. Salină se numără printre cele tinere, deorece nu are nici trei sute de ani. Actul de naştere al acestei saline poartă data de 20 aprilie 1685.

60

Salina Slănic este cea mai cunoscută dintre salinele noastre peste hotare; încă de la începutul acestui secol, sărea de la Slănic a fost admirată în multe expoziţii internaţionale.

Prin puţul de extracţie al minei Unirea, amenajat corespunzător pentru transportul de persoane, se poate coborî până la 210 m adâncime. Ca urmare a volumului mare de sare excavată, 2,9 mil. m3, s-au creat cavităţi cu volume gigantice, cele 14 camere cu profil trapezoidal având aproximativ 80.000 de metri pătraţi.

Aceste „palate de sare“ au fost amenajate corespunzător, atât pentru agrement, cât şi pentru tratament. Bustul sculptat în sare a lui Burebista parcă ne transmite mesajul de a avea grijă de aceste meleaguri româneşti, iar în sala special amenajată denumită „Sala Genezei“ se pot admira sculpturile tot în sare reprezentându-i pe cei doi mari conducători, Decebal şi Traian, care stau faţă în faţă înconjuraţi de elemente specifice popoarelor dac şi roman, înfruntându-se parcă şi astăzi. Şi parcă pentru a demonstra continuitatea de la suprafaţă a poporului român, aici, în subteran, trecând în altă cameră, ne întâmpină într-un bazorelief „vijelios“ marele domnitor Mihai Viteazul, iar mai departe bustul sculptat în sare al marelui poet Mihai Eminescu.

Calmul lui perfect pare să confirme victoria deplină a celor care au reuşit să transmită din generaţie în generaţie, neatinse, aceste pământuri strămoşeşti. Alături sunt amenajate terenurile de sport, volei, handbal, tenis şi minifotbal, piste de alergare, unde echipe sau sportivi de performanţă efectuează antrenamente, precum şi sanatoriul pentru maladii respiratorii. Aici, în subteran, în sala de tratament dotată corespunzător, bolnavilor de astm li se asigură în permanenţă asistenţă medicală de specialitate.

Amplasată pe verticală, separată printr-un planşeu de 40 m de mina Unirea, Mina Mihai, cu un climat deosebit în care viteza de circulaţie a aerului este aproape de „0“ a devenit cadrul ideal pentru organizarea de concursuri naţionale şi internaţionale de aeromodelism, ocazie cu care este permis şi accesul turiştilor.

Este de menţionat că Mâna Mihai a fost prima mină electrificată din ţară În oraşul Slănic, în incinta complexului de agrement Baia Baciului, un fascinant obiectiv turistic îl constituie Muntele de sare, monument al naturii, un masiv de sare dezgolit, în interiorul căruia se află o veche ocnă prăbuşită, umplută cu apă, căreia localnicii îi spun Grota Miresei.

Alte obiective demne de admirat sunt lacurile cu apă sărată, rezultate ca urmare a prăbuşirii unor exploatări - Băile Verzi şi Baia Roşie. În apropierea oraşului se poate vizita Mănăstirea Crasna, precum şi casa memorială a marelui om politic român Nicolae Iorga. La poalele Munţilor Ciucaş, într-un peisaj natural deosebit atât vara, cât şi iarna, staţiunea Cheia îşi aşteaptă turiştii.

Formele de turism ce pot fi practicate în staţiune sunt numeroase: drumeţie montană, sporturi de iarnă, turism pentru tineret (tabără la cabana Muntele Roşu), turism cultural-religios (Mănăstirea Suzana), turism de sfârşit de săptămână sau de tranzit datorită

61

situării pe DN1A, de tratament pentru diverse afecţiuni (surmenaj, astenii, insomnii, astm bronşic, hipertiroidism etc.). Reţeaua unităţilor de cazare este diversificată, de la hoteluri, moteluri şi vile la pensiuni şi mănăstire, existând, de asemenea, numeroase restaurante şi baruri.

Salina Ocna Dej

Situată pe teritoriul localităţii cu acelaşi nume, în extremitatea nordică a Câmpiei Transilvaniei, într-o regiune cu aspect colinar, îşi are istoricul ei. Zăcământul de sare a fost cunoscut încă de pe timpul romanilor şi exploatat la suprafaţă, pentru că masivul nu era acoperit în unele părţi decât cu un strat de pământ de doi - trei metri grosime. Documente datând din anii 1061-1063 vorbesc despre exploatările de sare de la Ocna Dej, precum şi despre aşezările omeneşti care s-au întemeiat şi dezvoltat pe lângă minele de sare.

Începând cu a doua jumătate a secolului trecut, salina s-a aflat continuu în exploatare. Aici, ca şi în alte părţi, noul a înlocuit vechiul, ajungându-se astăzi ca în camerele de exploatare munca să se desfăşoare la cote moderne. Şi pentru că, indiferent de scurgerea timpului şi a greutăţilor întâmpinate, în conştiinţa oamenilor au rămas prezente cele trei percepte ale creştinismului: credinţa, speranţa, dragostea şi faptul că viaţa lui depinde de voinţa Celui de Sus, care conduce Universul.

Şi aici, în lumea mirifică, dar şi periculoasă din subteran, elementele definitorii ale Sfântei Treimi se regăsesc în sare: MATERIA = sarea; FORMA = formele infinite ale formaţiunilor cristalizate de sare; ENERGIA = energia de cristalizare, iar acolo unde omul a vrut să consfinţească această iubire, a făcut-o, construindu-şi lăcaşe de cult.

Biserica este iluminată electric şi amenajată cu bănci pentru cei care participă la slujbele religioase ţinute la fiecare sărbătoare. Cu credinţa nestrămutată în Cel de Sus, fiecare miner se reculege aici, în faţa altarului, rugându-se să ajungă nevătămaţi şi sănătoşi la lumina soarelui, iar la slujbele oficiate în subteran participă laolaltă toţi locuitorii aşezării.

Salina Praid

Se află în bazinul Praid, situat pe partea estică a bazinului Transilvaniei, „o solniţă uriaşă“ la baza munţilor Gurghiu, de formă triunghiulară, al cărui vârf sudic este orientat către satul Corund pe structura saliferă Corund - Praid - Sovata. Localitatea Praid se află în judeţul Harghita, la confluenţa pârâului Corund cu Târnava Mică, şi se găseşte la 6 Km sud de staţiunea balneo climaterică Sovata, 35 Km nord de oraşul Odorheiul Secuiesc şi 44 Km nord-est de oraşul Gheorgheni.

Principala atracţie a zonei este salina a cărei istorie de început datează de pe vremea romanilor. În anii ’60, în subteran, în mina Doja s-a organizat o bază de tratament pentru bolnavii de astm bronhic, pentru ca în anul 1980 să se amenajeze un complex modern de sănătate şi recreere, care valorifică potenţialul microclimatului specific prin

62

prezenţa aerosolilor salini într-un cadru arhitectonic inedit, la orizontul „50“, la o adâncime de 120 m de la suprafaţă.

Pe o distanţă de 1250 m de la intrare până la baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei, prin galeria de coastă. În timpul sezonului de vară, numărul persoanelor care vizitează mina şi a bolnavilor care se tratează aici ajunge la cifra de 2500 - 3000/zi.

Sălile din subteran sunt dotate cu sistem de iluminat, terenuri de joacă pentru copii, mese de biliard, miniterenuri de jocuri sportive, o bibliotecă, bănci pentru odihnă, un bufet şi chiar o capelă ecumenică, toate acestea având menirea de a oferi o recreare cât mai confortabilă pentru bolnavii care, conform tratamentului, trebuie să petreacă aici patru ore zilnic.

1.1.7 Studiul plantelor medicinale din judetul Vrancea

AFINULAfinul este un arbust mic,cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui roşietice, dispuse câte 1-2 la subţioara frunzelor. Înfloreşte în mai-iunie. Fructul este o baca albastră cu suc violaceu.Creşte în regiuni montane, în păduri de conifere, păşuni, pe stânci, pe soluri silicoase, până la 2500 m altitudine.

BUSUIOCULBasilici herba - formată din tulpini şi ramuri tinere acoperite cu frunze de culoare verde, terminate cu sau fără inflorescenţe; florile au corola albă sau alburie - roz cu tubul scurt, bilabiata. Mirosul este plăcut aromat, caracteristic, gustul aromat specific.

BRUSTURELEBrusturele creşte pe malui de râuri şi pâraie, în şanţuri şi liziere. Se mai numeşte şi broscalan, brustur, buedea-ciumei, captalan, clococean, gula-de-balta, lipan, podval-mare, smântânica. Este sensibil mai mare decât podbalul galben, din a cărui familie face parte. Frunzele sale devin mari cât pălăria, sunt uşor dinţate şi acoperită cu un puf gri de partea inferioară. Florile, în nuanţe de la alb murdar până la un roz pal, au forma unor coşuleţe şi sunt dispuse des pe porţiunea superioară a tulpinii. Rădăcinile care au o acţiune antitermică şi au fost foarte căutate în timpul epidemiilor de ciumă, se culeg încă înainte de înflorire.

CATINAFructus Hippophae -.în stare proaspătă se recoltează fructele întregi, nepătate, de forma globuloasa, izolate sau în grupuri de 2-3, de culoare galbena-portocalie. Mirosul slab, caracteristic, gust acrişor, slab amărui

CHIMIONUL

63

Carvi fructus - fructe ovoide - oblongi, uşor arcuite, formate din două achene prinse pe un carpofor bifidat. Au 3-7 mm lungime, 1-1,5 mm grosime, de culoare cenusie-bruna, fiecare achena având câte 5 coaste bine distincte, echidistante, mai deschise la culoare. Culoarea achenelor este cenusie-bruna. Mirosul caracteristic, puternic aromat, gustul înţepător, amărui. Fructele conţin 3-7% ulei volatil format din 50-60% carvona, 30% limonen, dehidrocarvona, dihidrocarveol, 10-20% lipide, 20% substanţe albuminoide, 5-6% substanţe minerale, amidon, glucide, rezine, tanoizi etc.

CIMBRULNumit şi buruiana-de-balsam, cimbrusor, cimbru-de-cimp, cimbru-salbatic, iarba-cucului, lămâiţa, sărpun, tămâiţa, timian, cimbru creşte pe păşune însorite, pe povârnişuri şi pe liziere înguste şi prefera muşuroiul mic de furnici de pe câmpii. Are nevoie de mult cladura şi mult soare; de aceea îi plac suprafeţele pietroase şi păşunile alpine unde căldura pământului radiază în mod special. În arşiţa soarelui amezii, din perniţele florilor violete se revărsa un parfum foarte aromat care atrage insecte şi albine. Au o mireasmă cu totul aparte.Cimbrul a venit la noi în secolul al XI-lea din ţările mediteraneene, iar speciile cultivate şi iarăşi sălbatice se găsesc în grădinile noastre mai cu seamă cu cimbru-de-gradina (Thymus vulgaris), numit şi cimbru, cimbrişor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lămâiţa. Aceasta, spre deosebire de cimbrul-de-cimp, ajunge până la o înălţime de 50 de centimetri. Ambele au acelaşi efect curativ.Cimbru este renumit încă din antichitate. Tradiţia spune: ,,Cimbru este mai ales repezit, înfierbântat şi aprins.

CINCI DEGETEPlanta ierboasa, târâtoare, perena, are frunze digitiforme, compuse din cinci foliole sesile. Florile sunt galbene. Înfloreşte în mai-august.Creşte sălbatică, prin locuri umede.

CIUBOŢICA CUCULUIFlorile galben - aurii ale acestei specii de ciubotica-cucului răspândesc o mireasmă plăcută, asemănătoare merii şi formează o umbrelă dispusă pe o tulpină înaltă de 10-20 de centimetri, care se ridică din centrul unei reozete. Aceasta varietate se mai numeşte şi aglica, anghelina, calce, cinci-foi, cizma-cucului, talpa-gâştei, ţâţa-caprei, ţâţa-oii, urechiţa -ursului. Ea creşte cu precădere pe câmpiile din zonele deluroase şi prealpine. Foarte răspândită Primula eliator, cunoscută tot sub numele de ciubotica-cucului, dar şi de aglici, agrisel sau ţâţa-vacii, creşte pe mai toate câmpiile, la margini de păduri şi sub tufişuri se poartă pe tulpina înalţa o umbrelă florală de un galben deschis, ce un parfum slab.

COADA CALULUIEste o plantă perena, erbacee, lipsită de frunze, cu două feluri de tulpini. Primăvara se dezvolta tulpinile simple, brune, fertile (poartă în vârf spice cu spori), înalte de 40 cm. Îndată după fructificare, aceste tulpini fertile putrezesc şi în locul lor apar tulpini sterile

64

de 60 cm, mai subţiri, verzi, mult ramificate, având ramurile laterale dispuse în verticile. Tulpinile sterile apar la începutul verii. În jurul nodurilor, tulpinile sterile au frunzuliţe solzoase, brune, în formă de guleraş şi nişte rămurele aciculare (ca frunzele de pin). Aceste rămurele sunt mai lungi la baza tulpinii şi mai scurte spre vârful ei, dar nu sunt mai lungi decât distanţa dintre noduri, ceea ce face plantă în întregime să aibă înfăţişarea unui con. În pământ, are un rizom ce creşte oblic, purtând la noduri rădăcini subţiri, precum nişte tubercule.Fâneţe, câmpuri, ogoare lutoase şi umede, maluri cu tufişuri. Cele care cresc pe soluri pur argiloase au cele mai bune calităţi curative. În funcţie de loc, planta are un conţinut de 3 până la 16% acid salicilic, care o face atât de preţioasă. Plantă care creşte pe terenurile fertilizate chimic nu trebuie utilizată. Coada-calului cu ramurile cele mai fine - Coada-calului-de-padure, Equisetum sylvaticum, care creşte pe marginile pădurilor şi crângurilor, are, de asemenea, proprietăţi medicinale.

COADA SORICELUILUIAlte denumri: alunele, braditel, ciuresica, crestăţea, crivalnic, garva, iarba-oilor, iarba- strănutătoare, prisnel, rotatele-albe, sorocina. Coada-şoricelului este o plantă medicinală căreia nu putem să nu-i rezervăm un loc în viaţa noastră. Deşi ea constituie sprijinul nostru de bază în unele maladii grave, este considerată în primul rând o plantă de leac pentru femei. Ea creşte în cantităţi mari pe câmpii şi durmuri înguste de ţară, pe la margini de păduri şi de lanuri de cereale. Folrile sunt albe sau trandafirii şi au în soare un parfum aromatic, acrişor. Florile trebui culese în soare puternic, căci atunci creşte conţinutul în uleiuri volatile şi deci forţa lecuitoare.

CODIŢE DE CIREŞESe prezintă sub formă de fragmente subţiri , de 0,5-1 mm, şi lungi de 4-5 cm. Sunt cilindrice, însă la cele două capete se lărgesc circular. Culoarea este brun -verzuie, frecvent brun roşcate. Mirosul este slab caracteristic, iar gustul amărui şi astringent.

CREŢIŞOARACunoscută în limbajul popular şi că brumărie, cretarel, faina-de-in, palasca, pleasca, raturjir, umbra-muntelui, umbrarul-doamnei, creţişoara creşte mai ales la margini de păduri şi drumuri, povârnişuri şi câmpii umede din zone mai înalte şi muntoase. Planta are frunze semicirculare, cu 7-9 lobi, o tulpină tare care nu este foarte înaltă şi flori galbaen-verzui fără strălucire, ce pot fi văzute din aprilie până în iunie şi chiar mai târziu. De ziua Trupului Domnului (Joia Verde - sărbătoarea a bisericii catolice, n. tr. ) se implestesc în anumte regiuni corniţe din ea, pentru a împodobii fruntea Mântuitorului, acasă, în colţul icoanelor. Frunzele crestisoarei stau uneori culcate la sol, iar dimineaţa se vede în mijlocul lor o picătură de rouă, strălucind o perlă. La înălţimi de peste 1000 metri găsim o varietate a crestisoarei care are partea inferioară a frunzelor de o strălucire argintie, şi care înfloreşte atât pe teren calcaros, cât şi pe cel de rocă primară. În timpul înfloririi, planta este culeasă în întregime, iar mi târziu numai frunzele; plantele sunt lăsată apoi să se usuce în pod.

FRUNZA DE NUCJuglandis folium - foliole, oblong ovate, acute sau scurt acuminate, cu marginea

65

întreagă, formează frunze imparipenat compuse, cu 5-9 foliole. Sunt glabre pe fata superioară prezentând pe fata inferioară, la joncţiunea nervurilor, peri tectori şi glandulari. Lungimea foliolelor este de 6-15 cm, lăţimea de 3-8 cm, culoare verde închis pe fata superioară, mai deschise pe partea inferioară, cu tendinţa de brunificare în timp. Gust astringent şi amărui, este uşor aromat caracteristic.

1.1.8 Studiul ariilor protejate din judetul Vrancea

Cele 18 rezervaţii naturale adăpostesc o floră, vegetaţie şi faună, cantonate īn cele

maidiverse biotopuri ale judeţului Vrancea, astfel īncāt aceste arii protejate reprezintă

un adevărattezaur de genofond .Numeroasele studii privind biodiversitatea judeţului

Vrancea au dus la identificarea anumeroase asociaţii vegetale şi animale īn care se

regăsesc cca. o trăime din speciile de plantesuperioare īntālnite īn Romānia. Deosebit

de importantă este si prezenta a peste 30 de specii deplante endemice sau declarate

Monumente ale Naturii, a căror supravieţuire nu este posibilă īnafara unei reţele de arii

protejate.Se remarcă deasemenea si prezenţa a numeroase specii faunistice ( unele de

interes cinegetic), caredeasemenea au căpătat statutul de Monumente ale Naturii :

corbul, capra neagră, ursul, rāsul, cocoşul de munte, fluturaşul de stāncă. Pentru

păstrarea acestui echilibru, instituţia noastră, a depus şi depune intenseeforturi,

acţionānd pe toate planurile pentru conservarea naturii si diversităţii biologice.

1. “ Pădurea Lepşa-Zboina", rezervaţie forestieră si floristică este aflată īn apropierea

localităţii Lepşa, are o suprafaţă de210,7 ha. Situată īn bazinul superior al pr. Lepşa,

peversantul sud-vestic al Mt.Zboina Neagră ( 1350 m )acest areal conservă arborete

forestiere de tip natura lfundamental, cu vārste cuprinse īntre 100-120 de ani precum si

o floră care datorită condiţiilor staţionale foarte variate este deosebit de bogată īn specii

endemice,vulnerabile sau rare.

2. “Cheile Tişiţei” arie protejată mixtă, hidrogeomorfologică, forestieră, floristică,

faunistică si de peisaj, ocupă omare parte din bazinul hidrografic al Pr. Tişiţa si este una

dintre cele mai importante arii protejate din judeţul Vrancea.Relieful este caracterizat

printr-o puternică fragmentare tectonică si hidroerozională, prezentānd văiadānci, de tip

canion, lunci largi, de o mare frumuseţe dar si piscuri semeţe de o spectaculozitate

aparte, care sedetaşează īn lungul cumpenelor de apă. Din punct de vedere

biogeografic, aria protejată Cheile Tişiţei se remarcăprin prezenţa unui mozaic de

specii, care ilustrează marea varietate a condiţiilor staţionale.

66

3. Pădurea Cenaru, este o arie protejată de tip geologic, botanic,forestier si de peisaj,

cu o suprafaţăde 365,8ha.Vegetaţia forestieră esteformată din făgete şi arborete de

amestec răşinoase cu foioase ( brad,molid, fag, carpen, mesteacăn, plop,salcie, etc. )

īntre care se găsesc 741exemplare de Tisă ( Taxus baccata L.)element floristic atlantic-

central european, monument al naturii, īnregistrānd dimensiuni de pānă la 18m īnălţime

şi vārste de pānă la 200 deani, ceea ce le situează pe locul al 4-lea pe ţară. Īn covorul

ierbos au fostidentificate 377 specii de plante, dincele mai diferite provenienţe

fitogeografice, printre care şi numeroase specii endemice.

4. Aria protejată Reghiu-Scruntaru este de tip mixt ( geologică, paleontologică,

botanică, peisaj ), are o suprafaţătotală de 95,7 ha si este se află situată pe ambele

maluri ale rāului Milcov, īn zona unde valea longitudinală a Milcovului, dispusă paralel

cu stratele de rocă ridicate la verticală, coteşte īn unghi drept spre dreapta şi

traversează alternanţa de strate de gresie, marne, argile şi calcare care, īn urma

eroziunii diferenţiate, au dat naştere unui relief” ruiniform ”, de mare frumuseţe

peisagistică.

5. Aria protejată” Pădurea Dălhăuţi” ( tip botanic si forestier ), ocupă o suprafaţă de

188,3 ha este situată pe versantul estic al Subcarpaţilor Curburii, la limita de tranziţie

dintre silvostepă şi subzona stejarului, īn care pătrunde sub zona fagului īncāt

arboretele forestiere sunt foarte variate şi ajung la vārste seculare, realizāndu-se

diametre impresionant de mari la fag şi stejar.Din punct de vedere floristic, Pădurea

Dălhăuţi aparţine regiunii euro-siberieneprecum şi provinciei balcano-moesică şi ponto-

sarmatică, īntālnindu-se un adevărat mozaic vegetal īn care seregăsesc peste 400 de

specii de plante superioare.

6. Aria protejată "Cascada Putnei "(tip hidrogeomorfologic, botanic,peisaj ), ocupă o

suprafaţă de 10 ha, fiind localizată īn apropierea localităţii Lepşa, areal unde rāul Putna

traversānd bordura externă a Munţilor Vrancei pe o linie de falie, aformat cascada

actuală, iar īn aval, lacca. 200 m, pe malul stāng există oveche cascadă, părăsită īn

urma mişcărilor geotectonice, īn urma cărora Putna şi-a schimbat cursulspre dreapta,

pe albia actuală,fenomen unic cunoscut īn Romānia.

7. Aria protejată " Strāmtura Coza" ( tip geomorfologic, peisaj ) are o suprafaţă totală

de 15 ha si este localizată īnapropierea satului Coza, com. Tulnici. Procesele tectonice (

67

falierea stratelor ) şi eroziunea de suprafaţă pun īnevidenţă succesiunile litologice divers

colorate, de o mare frumuseţe peisagistică.

8. Aria protejată "Groapa cu Pini " ( tip paleontologic ) are o suprafaţă totală de 11,1

ha si este localizată īnapropierea satului Coza, com. Tulnici.

9.Aria protejată “Rāpa Roşie” ( tip geomorfologic ) are o suprafaţă totală de 49,6 ha si

este localizată īn apropiereasatului Coza, com. Tulnici. Situată pe un orizont al breciei

sării, care, fiind foarte slab coezivă şi uşor solubilă esteputernic fragmentată de

eroziunea pluvionivală care au modelet-o sub formă de ogaşe, canioane, turnuri, pālnii

şiavene sufozionale care dau peisajului un caracter spectaculos de pseudocarst. Īn

scopul preveniriialunecărilor de teren si a eroziunii solului au fost efectuate plantaţii de

protecţie.

10. Aria protejată “Algheanu" ( tip geologic, peisaj), are o suprafaţă de 10 ha si este

situată īnlocalitatea Vrāncioaia. Structura geologică este alcătuită din depozitele de

terasei a 6-a a Putnei,respectiv din prundişuri şi nisipuri roşcate-gălbui, situate peste

depozitele salifere de vārstă aquitanian-burdigaliană formate din argilecenuşii

intercalate cu gipsuri şI gresii gipsifere,acoperite de formaţiuni ale breciei sării.

11. Aria protejată " Pārāul Bozu" are o suprafaţăde 5 ha si este situată in localitatea

Prisaca,Com. Valea Sării. Importanţa ştiinţifică constă īnabundenţa de mecanoglife

(urme de valuri,urme de picături de ploaie şi urme a curenţilorturbizi de fund şi suprafaţă

) şi a ichnoglifelor( urme de pasi de vieţuitoare ) aparţionānd lacca. 35 de specii de

vertebrate şi 5 denevertebrate dintre care cele mai importantesunt urmele de paşi ale

păsărilor acvatice(pescăruşi, raţe, gāşte, cocostārci, cocori, sitari )şi mamifere

(paricopitate , feline, canine, dar,mai ales de elefanţi ).Aceste urme de vieţuitoare dau

informaţii cu privire lacondiţiile de paleomediu : bazine lacustre puţinadānci, īn condiţii

de climă caldă, bogată īnprecipitaţii, frecventate de faună specifică.

12. Aria protejată "Focul Viu de la Andreiaşul de Jos “are o suprafaţă de 12 ha ( tip

geologic,botanic,forestier, peisaj ). Datorită faptului că Valea Milcovului se īnscrie pe

linia de falie Caşin-Bisoca, prin fracturile scoarţei ies la suprafaţă hidrocarburi gazoase

care se autoaprind si ard cu flăcări īnalte de pană la 30-40 cm.

13. Aria protejată “Cheile Nărujei I- Lacu Negru "are o suprafaţă de 20 ha ( tip

hidrogeomorfologic, botanic,forestier, peisaj ) si este localizată īn localitatea Herăstrău,

68

pe cursul superior al P. Năruja. Trăsăturacaracteristică este fragmentarea terenului, īn

zona Cheilor Nărujei, unde s-a format un relief caracteristic de odeosebită

spectaculozitate. Punctul central al acestei arii protejate īl constituie Lacul Negru. Situat

la altitudinea de 1250 m, are o suprafaţă de cca. 1 ha si o adāncime de 7,5 m. Ceea ce

īI conferă un caracter deunicat īn Vrancea este turbăria care se dezvoltă pe treimea

inferioară, si care are aspectul unui plaur. Denumirea de Lacul Negru provine de la

īntunecimea molidişurilor care-l īnconjoară si care se reflectă īnapele limpezi ale lacului.

14. Aria protejată “Cheile Nărujei II-Verdele”, are o suprafaţă totală de 250 ha, este

de tip hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunistic si de peisaj. Fiind situată īn

sectorul montan al Nărujei, această arie protejatăocupă ambii versanţi din sectorul

inferior al Cheilor Nărujei. Trăsătura caracteristică este puternicafragmentare, cu o

energie de relief mare cu un maxim īn sectorul Cheilor Nărujei, unde succesiunea

sectoarelor īnguste de tip canion, cu sectoare de luncă sau mici bazinete dau un aspect

de o mare valoareştiinţifică si peisageră.

15. Aria protejată “ Cascada Mişina “ocupă unareal de 183,5 ha, este de tip

hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunisticsi de peisaj si este situată īn bazinul

superior al Pr. Mişina. Relieful este dominat de puterniceleprocese tectonice din trecut,

datorită căroraīntr-o zonă marcată de o pānză de şariaj si ofalie inversă, s-a format si

Cascada Mişina cu orupere de pantă de peste 12 m.

16. Aria protejată “ Căldările Zăbalei -Zārna Mică “,are o suprafaţă totală de 350 ha,

este de tip hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunistic si de peisaj sieste situată īn

bazinul superior al Pr.Zăbala. Acest areal este protejat datoritămorfologiei deosebite a

Pr. Zăbalei, curenumitele “ Căldări ale Zăbalei “, pentrupădurile deosebite de aici si nu

īn ultimul rānd pentru asociaţiile floristice sifaunistice īntālnite īn acest perimetru.

17. Aria protejată "Muntele Goru" are o suprafaţă totală de 388,1 ha, este de tip

geomorfologic, forestier,floristic, faunistic si de peisaj. Ocupă o mare parte din etajul

pădurilor boreale si aproape tot etajul subalpin alMt. Goru ( 1875 m ), obiectivul central

ocrotit de această arie protejată este vegetaţia caracteristică etajuluisubalpin,

componenta principală fiind unicul jnepeniş din M-ţii Vrancei, precum si alte numeroase

specii deplante si animale endemice sau rare.

18. Aria protejată "Lunca Siretului", are o suprafaţă totală de 388,4 ha si este

constituită pentru ocrotirea păsărilor migratoare sau sedentare. Cuprinde trupurile de

69

pădure Dumbrăviţa si Pădurea Neagră, situate īn apropierea localităţilor Răstoaca si

Răduleşti, locuri īn care, datorită faptului că Valea Siretului se īnscrie peuna dintre cele

mai importante rute de migraţie a păsărilor, adăpostesc numeroase specii de păsări

ocrotitepe plan naţional si internaţional.

1.2 Studiul potentialului antropic al Vrancei

Cadrul natural este bogat, variat şi complex, cu o structură peisagisticădeosebit de armonioasă; complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său deatractivitate, în general, sunt în strânsă corelaţie cu treapta de relief şi cresc progresiv, dela câmpie către munţi – excepţie făcând Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre.Potenţialul montan reprezintă o treime din suprafaţa ţării (237.500 km), se impunca o componentă de bază în structura geografică şi peisagistică a României.S i s t e m u l m o n t a n s e c a r a c t e r i z e a z ă p r i n t r - o a r e d i v e r s i t a t e p e i s a g i s t i c ă ş i c u potenţial turistic, dat de particularităţile tipurilor de relief (glaciar, fluviatil, structuralo – litologic etc.), alternarea unităţilor montane, submontane şi depresionare, a culoarelor dev ă i , v a r i e t a t e a î n v e l i ş u l u i v e g e t a l ş i a r e ţ e l e i d e a p e ş i l a c u r i , o m a r e b o g ă ţ i e d e a p e minerale şi termominerale, fondul cinegetic şi piscicol etc.Munţii Carpaţioferă condiţi i favorabile pentru dezvoltarea activităţi i în turism, o d i h n ă ş i t r a t a m e n t , c â t ş i p e n t r u s p o r t u r i d e i a r n ă , d r u m e ţ i e , a l p i n i s m , s p e o t u r i s m , cunoaştere, vânătoare, pescuit etc.Potenţialul nostru speologic are o valoare ştiinţifică şi estetică. Acesta dispune depeste 10.900 de peşteri, România situându-se pe locul al treilea în Europa. Între acestea sunt şi peşteri de dimensiuni mari, cu râuri şi cascade (Topolniţa, Cetăţile Ponorului etc.)sau cu sisteme dezvoltate pe mai multe etaje, unele bogat şi frumos concreţionate (peste300) şi altele cu mineralizaţii rare sau cu picturi murale (Peştera Cuciulat, Peştera luiAdam ş.a.) etc. O mare parte dintre acestea se constituie ca unicate pe plan naţional şiinternaţional, f i ind declarate monumente ale naturii sau rezervaţii speologice, aşa cumsunt peşterile: Topolniţa, Cetăţile Ponorului, Şura Mare, Peştera de la IzvorulTăuşoarelor, Gheţarul de la Scărişoara, Cloşani, Urşilor de la Chişcău, multe intrate dejaîn circuitul turistic.Carpaţii Româneşti prezintă un intensdomeniu schiabil, desfăşurat la circa 1400m altitudine (de la 800 la 2200 m), în general, l ipsit de avalanşe de zăpadă şi ferit deviscole. Fizionomia şi expunerea reliefului, alt itudinea, condiţi i le meteorologice, sunt factori favorizanţi ai sporturilor de iarnă. Cele mai întinse şi importante domenii schiabilese localizează între 1500 şi 1800 m altitudine – cum ar fi cele din Munţii Bucegi, Parâng,M u n t e l e M i c , P o s t ă v a r u , R e t e z a t , R o d n e i , V l ă d e a s a e t c . , d a r s e p o a t e s c h i a , p â n ă primăvara târziu, şi la 1900 – 2000 m, în circurile glaciare din Făgăraş, Rodna şi Retezat,după cum şi în staţiunile montane Scărişoara şi Stâna de Vale, situate numai la 1200 – 1400 m înălţime.

70

1.2.7 Studiul gastronomiei traditionale

În Moldova, la loc de cinste stau ciorbele de borş, supe cu tăiţei de casă, puiul cu smântână şi găina umplută. Borşul din tărâţe de grâu este o zeamă acrişoară cu gust plăcut, foarte sănătoasă şi hrănitoare.

Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, mai cu seamă în ziua de Ignat, se taie porcul, din care se prepară mezeluri, cârnaţi, caltaboşi, tobă şi lebăr. O parte din carne şi şuncă se afumă pe îndelete, iar în altă parte se prepară sărmăluţe, friptură şi răcituri. Mititeii sunt deasemenea specifici ţării noastre.

Sărbătoarea Paştelui pune pe jar multe gospodine, care se în a pregăti borşul de miel, drobul, friptur şi stufatul. La loc de cinste este prepararea cozonacilor bine crescuţi, galbeni şi stufoşi umpluţi cu foarte multă nucă şi stafide.

Peştele şi vânatul constituie materia primă pentru diverse preparate. Pentru desert, gospodinele noastre pregătesc plăcinte cu brânză sau cu carne, plăcinte “poale în brâu” sau renumitele brânzoaice, compoturi saau şerbeturi, precum şi alte variate dulciuri.

Bucătăria românească a fost remarcată de mulţi călători străini care au cutreierat de-a lungul cecolelor meleagurile româneşti. Preparatele bucătăriei satelor noastre, deşi simple şi nediversificate, au gust deosebit şi pentru fiecare masă se poate spune cu satisfacţie: “am mâncat ca la mama acasă”.

BucătăriaÎn cadrul unei locuinţe, bucătăria este astăzi o încăpere la fel de importantă ca şi celelalte.Organizarea spaţiului destinat bucătăriei ţine seamă de operaţiile ce se execută aici:- pregătirea şi prepararea alimentelor- servitul mesei- spălatul vaselor

De regulă spaţiul de lucru se concentrează asupra maşini de gătit. Acesta este principalul motiv pentru care amenajarea unei bucătării începe de la maşina de gătit. Arta de a găti este atât de complexă încât nu poţi şti niciodată de obiectul de care vei avea nevoie în secunda următoare.

1.2.8 Studiul obiectivelor economice Firmele vor avea comportamente diferite şi în dependenta de specificul mediului ambiant în care activează. La nivelul Micromediului o influienta substanţială asupra obiectivelor firmei va avea numărul firmelor şi puterea lor economică de a influienta piaţă.

Pentru a determina multiplele forme de comportament al firmei trebuie ca să se ia în consideraţie următoarele momente:

71

- Pe primul plan se cere să se evidenţieze şi interesul clientei. Aceasta din urmă, în condiţiile contemporane este eterogena şi îmbina consumatori productivi şi neproductivi, cu niveluri diferite de disponibilităţi financiare. Dacă consumatorii doresc acelaşi produs, atunci unii îl vor procura indiferent de nivelul preţului unitar, alţii însa vor tinde să-l procure la un preţ cât mai scăzut, deoarece nu dispun de venituri mari. Alţi consumatori se orientează doar la calitatea înalta a produsului. Prin urmare, consumatorii aceluiaşi produs formează segmente de piaţă diferenţiale.

- Libertatea de a acţiona, interesele şi aspiraţiile producătorilor în calitatea lor de ofertanţi. Firmele în activitatea lor se vor orienta nu numai la ziua de astăzi, ci şi la viitor. Aceasta înseamnă că ele vor tinde să îmbine scrupulos interesele curente de asigurare a veniturilor cu interesul de dezvoltare şi consolidare a poziţiei firmei pe piaţă, utilizând în acest scop diverse căi şi metode.

- Existenţa în mediul economic a unor reglementări juridice, a unor reguli şi stări psihosociale care impun sau favorizează anumite acţiuni sau comportamente din partea agenţilor economici.

- Activitatea de piaţă a întreprinderii este marcată de prezenţa întreprinderilor concurente, care îşi realizează oportunităţile oferite de aceiaşi piaţă.

1.3 Studiul infrastructurii turistice din Vrancea

Vrancea poate atrage turişti prin diversitatea culturală bine conservată în mediul rural, prin tradiţiile încă vii la sate. Un punct de atracţie îl reprezintă târgurile, festivalurile organizate în satele din zona de munte, dar şi mănăstirile, bi-sericile, muzeele şi locurile memoriale datând din Primul Război Mondial. Există potenţial şi pentru dezvoltarea unor drumuri turistice ale vinului, manăstirilor, mausoleelor sau chiar Drumul lui Ştefan cel Mare. Turiştii pot fi atraşi şi de produsele alimentare tradiţionale, în special din domeniul brânzeturilor, vinurilor, produselor din carne sau peste. Realizatorii Strategiei arata şi motivele pentru care Vrancea nu a fost o atracţie pentru turişti. La nivelul judeţului lipseşte un efort organizat de marketing şi promovare a mărcilor locale specifice. Fiecare agent economic îşi promovează mărfurile fără a pune accent pe specificul local, pe faptul că este originar din Vrancea. Un alt motiv care îndepărtează turiştii este lipsa unei informaţii turistice şi a marcajelor tu-ristice, iar majoritatea industriei alimentare încă nu respectă standardele Uniunii Europene. De asemenea, infrastructura serviciilor de sănătate este învechită şi în sate există un deficit de personal medical datorită migraţiei.

Propuneri pentru circuite turistice

În Vrancea există obiective de patrimoniu care pot fi grupate în câteva circuite turistice. Printre aceste circuite propuse în Strategia de Dezvoltare se afla "Biserici de patrimoniu (cu accent pe bisericile de lemn) şi ctitorii voievodale în Vrancea (Mera, Vizantea, Soveja)", "Drumul de Glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial", care urmează să grupeze mausoleele, alte monumente legate de evenimentele respective,

72

locurile memoriale militare din judeţ. Un alt circuit turistic ar putea fi "Unirea şi unitatea la romani", centrat în jurul Focsaniului şi integrat într-un circuit naţional şi internaţional cu celelalte capitale romaneşti ale Unirii (Iaşi, Bucureşti, Albă Iulia, Chişinău, Cernăuţi), care să includă de asemenea casă memoriala "Moş Ion Roata" de la Câmpuri. Un alt circuit turistic ar putea avea în centru personalităţile cultural-istorice din Vrancea, precum Alexandru Vlahuţă, Moş Ion Roata sau "străzi, case, personalităţi din Focşani", care să valorifice casele memoriale şi muzeele din Vrancea precum şi potenţialul turistic al municipiului Focşani

1.3.1 Studiul cailor de acees inspre si dinspre Vrancea

Judeţul Vrancea totalizează 1783 Km de drumuri publice din care 209 Km drumuri naţionale, drumuri judeţene 1031 Km şi comunale 543 Km.

Cele mai reprezentative cai rutiere de comunicaţii ale judeţului sunt:

E 85 Giurgiu - Bucureşti -Buzau -Focsani - Bacău - Suceava - Şiret ( aproximativ 90 Km pe teritoriu judeţului ) importanta cale de acces sau de tranzit, parte a magistralei europene care leagă sud - estul Europei sau Orientul de nordul şi nord - vestul Europei.

DN 11 A Adjud- Oneşti, continuând cu DN 12 A (Onesti-Comanesti-Pasul Ghimes-Miercurea Ciuc) sau cu E 577 (Onesti-Pasul Oituz-Tg.Secuiesc-Brasov), artere transcarpatice care leagă cele două provincii istorice Moldova şi Transilvania (circa 4 km pe teritoriul judeţului);

DN 2 Buzau-Focsani-Bacau-Suceava-Siret, suprapus, pe teritoriul judeţului cu E 85;

DN 2 D Focsani-Tulnici-Odjula-Tg.Secuiesc, urmăreşte Valea Putnei, 96 km pe teritoriul judeţului (limita-vf.Musat-1503 m), importanta artera de legătură cu Transilvania, iarna se circulă mai greu, arareori este blocat din cauza condiţiilor meteorologice (înzăpeziri);

DN 24, suprapus pe teritoriul judeţului cu E 581 (Tisita-Cosmesti-Tecuci-Barlad-Albita), se desprinde din E 85 la Tisita şi face legătura cu punctul de frontieră Albita, pe Prut-146 km (10 km pe teritoriul judeţului).

1.3.2 Studiul infrastructurii sociale din Vrancea

- REABILITARE ŞI MODERNIZARE DJ 205R COTEŞTI – POIANA CRISTEI, km 21+700 – km 28+700 Proiectul depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, în cadrul Axei Prioritare 2 “Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale”, Domeniul major de intervenţie 2.1 “Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane- inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură”, vizează creşterea nivelului calitativ al infrastructurii de transport din judeţul Vrancea, în vederea stimulării

73

dezvoltării durabile a judeţului şi atragerii în circuitul economic a unor zone cu dezvoltare deficitară. Prin implementarea acestui proiect se asigură aducerea DJ 205R la parametrii corespunzători din punct de vedere tehnic, refacerea sistemului rutier pentru un trafic de perspectivă, creşterea siguranţei şi a mobilităţii rutiere, reducerea costurilor de operare ale autovehiculelor şi a timpului de deplasare şi creşterea gradului de atractivitate şi accesibilitate a zonei. Valoarea totală a proiectului este de 10.938.610,85 lei, din care 546.095,02 lei reprezintă contribuţia beneficiarului la cheltuielile proiectului şi 332.443,61 lei, valoarea neeligibilă a proiectului. Valoarea eligibilă nerambursabila din FEDR este de 7.663.611,39 lei şi 982.403,55 lei, valoarea eligibilă nerambursabila din bugetul naţional. Perioada de implementare a proiectului este de 15 luni.

- REABILITARE ŞI MODERNIZARE DJ 204E MĂRĂŞEŞTI-PANCIU km 24+200- 43+050Depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 2 “Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale”, Domeniul major de intervenţie 2.1 “Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane- inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură”, proiectul vizează reabilitarea DJ 204E Mărăşeşti-Panciu. Acest drum facilitează conexiunea cu drumurile naţionale DN 24 şi DN 2 şi asigură creşterea gradului de accesibilitate şi atractivitate a judeţului Vrancea şi a Regiunii Sud-Est, precum şi deschiderea către toată zona Moldovei. Astfel, zone cu dezvoltare structurală deficitară deservite de drum, precum oraşul Mărăşeşti, vor fi atrase în circuitul economic, iar probleme precum şomajul şi sărăcia îşi vor putea găsi o soluţionare. Pe termen mediu, beneficiile sunt creşterea mobilităţii populaţiei şi a bunurilor, reducerea costurilor de transport şi a timpului de operare a autovehiculelor, creşterea fluxurilor comerciale în special către/dinspre podgoria Panciu şi a investiţiilor productive. Valoarea totală a proiectului este de 42.918.387,08 lei, din care 1.504.597,45 lei reprezintă contribuţia beneficiarului la cheltuielile proiectului şi 623.535,45 lei, valoarea neeligibilă a proiectului. Valoarea eligibilă nerambursabila din FEDR este de 30.657.620,07 lei şi 3.903.653,37 lei, valoarea eligibilă nerambursabila din bugetul naţional. Perioada de implementare a proiectului este de 31 luni.

5 - „DRUMUL DE GLORIE AL ARMATEI ROMÂNE ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL”Proiectul „Drumul de glorie al armatei române în primul război mondial” are o valoare totală de 21.214.265,34 lei din care: 17.127.167,86 lei reprezintă valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului, adică 16.597.088,57 lei valoarea finanţata din Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi co-finantare de la bugetul national şi 530.079,29 lei contribuţia Consiliului Judeţean Vrancea la cheltuielile eligibile din proiect. Obiectivul principal al proiectului este valorificarea potenţialului turistic, cultural şi istoric, precum şi creşterea numărului de turişti din judeţ şi din regiune, în scopul stimulării dezvoltării economice a judeţului Vrancea şi a Regiunii 2 Sud Est.

74

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:· Restaurarea, reabilitarea şi consolidarea mausoleelor din Focşani, Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja şi a muzeelor din incinta prin lucrări desfăşurate pe durata a 36 de luni. · Introducerea celor 4 mausolee şi a 5 monumente istorice care se afla pe traseul drumului de glorie al Armatei Române în timpul Primului Război Mondial într-un circuit turistic de interes regional, national şi internaţional.· Creşterea atractivităţii monumentelor istorice de pe traseul „Drumului de glorie al armatei române în primul război mondial”, prin diversificarea produselor şi serviciilor turistice.Proiectul urmăreşte restaurarea, consolidarea, reabilitarea şi introducerea într-un circuit turistic a mausoleelor de la Focşani, Mărăşeşti, Mărăşti, Soveja împreună cu alte monumente de factură istorică şi religioasă aflate pe traseul « Drumului de glorie », traseu ce va cuprinde localităţile Focşani –Marasesti-Panciu-Straoane - Varniţa – Mărăşti -Soveja.Pentru atingerea obiectivelor proiectului se vor executa lucrări de reparaţii şi modernizări, respectiv:Mausoleul Eroilor din Focşani. Lucrările propuse pentru reabilitarea acestui mausoleu sunt următoarele: realizarea unui punct de informare cu grupuri sanitare, restaurarea clădirii, refacerea hidroizolaţiei, îmbunătăţirea sistemului de ventilare, amenajări exterioare, lucrări de instalaţii electrice, etc., în scopul păstrării monumentului în patrimoniul naţional. Mausoleul de la Mărăşeşti. Lucrările includ restaurarea clădirii, amenajări exterioare, amenajarea spaţiului de parcare şi a unui punct de informare, îmbunătăţirea sistemului de ventilare, instalaţii electrice, termice şi sanitare. Mausoleul de la Mărăşti. Lucrările propuse spre realizare sunt următoarele: restaurarea clădirii mausoleului şi a grupurilor sculpturale, amenajări exterioare, consolidarea terenului cu tendinţe de alunecare din partea de est a obiectivului, amenajarea spaţiului de parcare şi a unui punct de informare, îmbunătăţirea sistemului de ventilare, instalaţii electrice, sanitare şi termice.Mausoleul de la Soveja. În scopul păstrării monumentului în patrimoniul naţional, clădirea necesita următoarele intervenţii: restaurarea clădirii mausoleului şi muzeului, amenajări exterioare, amenajarea unui spaţiu de parcare şi a unui punct de informare, îmbunătăţirea sistemului de ventilare, instalaţii electrice, sanitare şi termice.Aceste activităţi urmează a fi finanţate din fondurile alocate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul de intervenţie 5.1 – „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”. Perioada de implementare a proiectului este de 44 luni.

1.3.2.1 Studiul punctelor sanitare si spitalelor

Un spital este o institutie dedicată mentinerii sănătătii care oferă atât îngrijire pe o perioadă scurtă de timp cât si pentru o perioadă medie si chiar lungă de timp. La început spitalele erau formate din câte o singură clădire dar în ziua de azi multe din ele sunt formate din mai multe clădiri (corpuri) formând campusuri.

75

Spitalele din Vrancea sunt:

SPITAL PANCIU cabinet fiziologie Panciu

SPITAL PANCIU centrala Panciu

SPITAL PANCIU contabil sef Panciu

SPITAL PANCIU director Panciu

SPITAL PANCIU interne Panciu

SPITAL PANCIU sectia boli cronice Panciu

SPITAL-AMBULATOR DE SPECIALITATE Marasesti

SPITALUL ADJUD Adjud

SPITALUL ADJUD centrala Adjud

SPITALUL ADJUD director Adjud

SPITALUL ADJUD dispensar medical TBC Adjud

SPITALUL ADJUD internet Adjud

SPITALUL ADJUD laborator microbiologie Adjud

SPITALUL ADJUD secretar contabil administrativ Adjud

SPITALUL ADJUD Secretariat Adjud

SPITALUL DUMBRAVENI Dumbraveni

SPITALUL DUMBRAVENI Dumbraveni

SPITALUL DUMBRAVENI Dumbraveni

SPITALUL DUMITRESTI Dumitresti

SPITALUL DUMITRESTI sectia pediatrie Dumitresti

SPITALUL JUDETEAN Focsani

1.3.3.2 Studiul mijloacelor de comunicatie

76

O informaţie poate circula în orice loc dintr-un teritoriu cu condiţia ca acesta să dispună de căi de comunicare. Toate aceste căi constituie o reţea. Astfel, reţeaua rutieră este formată din şosele şi autostrăzi legate între ele prin intersecţii şi sensuri giratorii. Podurile suspendate şi semnalele luminoase ajuta vehiculele care străbat reţelele rutiere să se orienteze şi să evite blocările de circulaţie. La fel, a fost necesară organizarea circulaţiei informaţiilor prin fir şi pe calea undelor, adică crearea de diferite reţele: reţeaua de fire, reţeaua hertziană, reţeaua celulară, reţeaua de sateliţi. Toate aceste reţele comunică între ele.

Reţeaua de fire

Aceasta este reţeaua formată din liniile telefonice şi de cabluri. Astăzi, în majoritatea ţărilor, circulaţia şi transferul comunicaţiilor telefonice sunt realizate complet automat. Numărul de telefon serveşte drept adresa şi cod pentru circulaţia pe reţea. Fiecare linie telefonică este legată la o centrală locală, unde un autocomutator orientează fiecare comunicare spre o persoană conectată la aceeaşi centrală sau spre o centrală de tranzit, dacă interlocutorul se afla mai departe.

Centralele de tranzit sunt conectate între ele, dar şi cu alte reţele: ele primesc şi orientează apelurile transmise pe calea undelor de către turnurile hertziene sau de către sateliţii de telecomunicaţii.

Reţeaua hertziană

Reţeaua hertziană asigura difuzarea pe calea undelor a emisiunilor de radio şi de televiziune. Undele radioelectrice (sau hertziene) se transmit prin fascicule hertziene.

Antenele care emit şi recepţionează aceste fascicule sunt amplasate pe turnuri înalte distribuite pe tot teritoriul care trebuie acoperit. Când distanţele sunt foarte mari, undele hertziene se transmit spre sateliţii de telecomunicaţii care le trimit pe Pământ. Unele comunicaţii telefonice (printre care apelurile de la telefoanele portabile) trec tot prin reţeaua hertziană.

Reţeaua celulară

Aceasta este o reţea destinată telecomunicaţiilor cu aparate mobile (de exemplu, telefoane portabile). Teritoriul în care operează este împărţit în celule apropiate unele de altele, mai mari sau mai mici, în funcţie de intensitatea traficului: cu un diametru de câteva sute de metri în oraş, până la aproximativ 30 km în zonele rurale. În fiecare celulă, unul sau mai multe emiţătoare-receptoare captează undele emise de mobile.

CAPITOLUL II

77

Studiul caracteristicilor generale cu privire la tema aleasa

Am ales aceasta tema deoarece cred ca va scoate la iveala obiceiurile zonei care au fost uitate sau nu se mai practica.Sunt obiceiuri pline de traditie,istorie,amintiri despre vremurile trecute si care ne vestesc si sarbatoresc atat Nasterea Domnului cat Invierea acestuia si multe alte obiceiuri stramosesti care vestesc venirea unei mari sarbatori.

CAPITOLUL III

Studiul bazei tehnico a temei alese

  Vrancea pastorala este si in prezent detinatoarea vechilor mestesuguri populare traditionale: oieritul, casul afumat, cioplitul lemnului (mica dogarie, tiparele si papusarele de cas, troitele, obiectele gospodaresti), olaritul, tesutul panzei, stofei, stergarelor si confectionarea (cusutul, brodatul) portului popular vrancenesc, fauritorii de instrumente populare (fluier, caval, trisca, cimpoi, bucium, ocarina,etc) din Nereju, Nistoresti, Spulber si a autenticelor masti traditionale din Nereju, Naruja, Vintileasca, practicate in special in zona montana, prelucrarea artistica a rachitei, papurei la Suraia si nu in cele din urma mestesugul vinului cu excelentele sale soiuri autohtone reunite intr-o salba de podgorii si crame de prelucrare, stocare si degustare, renumite, cum sunt: Cotesti, Jaristea, Odobesti si Panciu cu al sau vestit vin spumant, reunite intr-un stravechi ”Drum al Podgoriilor”, mestesuguri practicate in zonele de deal si de ses ale Vrancei, justifica pe deplin invitatia noastra de a le cunoaste indeaproape, parcurgand cu rabdare incantatoarele trasee turistice presarate cu cochete pensiuni ale caror arhitectonici inspirate si conditii de gazduire deosebite, pot constitui loc de odihna.       Vei intalni de multe ori costumul popular autentic vrancenesc, sobru sau viu colorat, functie de varsta, ornamentat discret, dar de efect, purtat cu mandrie si eleganta de localnici, ilustrand convingator continuitatea si unitatea cultural-etnografica a poporului nostru.       Vrancenii stiu sa munceasca bine, dar si sa se distreze in zilele de sarbatoare, culesul viilor fiind una dintre acestea, cand, in luna octombrie a fiecarui an, vrancenii isi primesc oaspetii la Festivalul International al Viei si Vinului ”BACHUS”, prilej cu care, producatori din toata tara se confrunta cu soiurile lor, intr-o competitie de specialitate. Pot fi vizitate vestigiile istorice, monumente si lacasuri de cult de o valoare inestimabila, cum sunt: Biserica ”Precista”, Biserica”Nasterea Maicii Domnului”, ”Muzeul Vrancei”cu sectiile sale, toate situate in municipiul Focsani, Manastirea Soveja, Manastirea Mera, Schitul Dalhauti, Manastirea Vizantea, Manastirea Lepsa, Manastirea Recea-Candesti,

78

Casa memoriala ”Mos Ion Roata” din Cimpuri, Casa Tudorei Vrancioaia de la Birsesti, Muzeul etnografic din Paltin, Cascada Putnei, Mausoleele din Focsani, Marasti, Marasesti, Soveja.

Dansuri populare

FIG:28-Aspectul costumelor pentru colind

Chiparusul este jocul preferat de la priveghiuri. Cei ce il joaca sunt de obicei mascati, aduna jucatorii in jurul focului, asezati in arc de cerc. Jucatorii sunt asezati unul in spatele celuilalt si sunt legati cu un lant. Dupa ce s-au asezat, incep sa joace alergand inainte, dupa ritmul muzicii. De la o vreme, insa, cei din spatele sirului incep sa smuceasca in dreapta si in stanga, joaca neregulat, cautand sa faca in asa fel incat sa-i trantesca pe cei din capul sirului in foc. Dansurile rituale din jurul focului, din riturile de inmormantare din Vrancea, sugereaza ideea nevoii de purificare prin fum si foc a defunctilor, pentru a putea fi primiti de catre stramosii lor, in lumea de dincolo.       Dansul miresei este o hora speciala, de flacai si fete, care se joaca inainte de a porni spre biserica. In mijlocul horei se pune un sistar cu apa. 

Portul popular

Forma costumului popular este sculpturala, compozitia e simpla si clara; prin croiala, el subliniaza forma corpului, fara sa o artificializeze. Acest costum se purta, in aceeasi compozitie, si la munca si in zilele de sarbatoare. Portul popular este compus, in cazul femeilor din camasa, bete si catrinta cu un pliu in fata, marama si opinci, iar in cazul barbatilor, din camasa, brau, itari, gluga, opinci; iarna se purtau pieptare, bundite, flanele si cojoace. Este de notorietate faptul ca in Vrancea s-au mentinut piese de

79

costume de pe monumental de la Adamclisi. Asa sunt, de exemplu, camasa incretita la gat, denumita adesea in literatura etnografica de specialitate si, ,camasa dacica”, apoi itarii foarte lungi,stramti pe picior si incretiti ca un fel de armonica, gluga de lana utilizata si azi de ciobani.         Ornamentarea costumelor taranesti a suferit schimbari o data cu trecerea timpului, dar si din cauza evolutiei societatii. Motivele portului popular sunt geometrice (valul, cercul si spirala), vegetale (floare, frunza, pana), zoomorfe (cornul berbecului); decorul este rezultatul unei stilizari pana la forma schematica de linii drepte. Principalele culori folosite pentru infrumusetarea costumului popular sunt alb, negru si rosu; mai tarziu au fost introduce galbenul, albastrul si verdele, in timp diversificandu-se si mai mult paleta cromatica 

Tradiţii de CrăciunSărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă (20 decembrie - 7 ianuarie), poartă numele generic de sărbători de iarnă. Perioadă este deschisă şi închisă de sărbători prefaţate de ajunuri, atât Crăciunul, cât şi Bobotează, şi intersectate la mijloc de noaptea Anului Nou. principalele sărbători ale ciclului de iarnă - Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza - au funcţionat de-a lungul vremii ca momente independente de înnoire a timpului şi de început de an. Romanii folosesc, pe lângă calendarul oficial, recunoscut de stat şi Biserica, un calendar neoficial - calendarul popular - creat de popor şi transmis folcloric. Spre deosebire de calendarul bisericesc oficial şi de calendarul civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe săptămâni şi luni, calendarul popular indica timpul optim pentru arăt şi semănat, pentru petit şi logodit, pentru moştenirea strămoşilor sau aflarea ursitei etc. Sărbătorile şi obiceiurile populare, care au loc în decurs de o zi sau de mai multe zile, diurne sau nocturne, cu data fixă sau mobilă, dedicate divinităţilor calendaristice, oamenilor, animalelor, păsărilor, plantelor, fenomenelor terestre şi cosmice sunt cunoscute şi respectate, în unele zone etnografice, până astăzi. Unele au preluat numele sfinţilor creştini, altele nu au nici o legătură cu creştinismul ("Caloianul", "Paparuda", "Drăgaica" etc.) sau sunt pe cale de a fi asimilate, precum Crăciunul, de creştinismul carpatic. Divinităţi moştenite de la substratul autohton, trac şi greco-dac, cele împrumutate şi similate de la greco-romani şi popoarele orientale, cât şi creaţiile mitice strămoşeşti şi româneşti alcătuiesc un original panteon.

Ignat este divinitatea solară care a preluat numele şi data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor - în zorii zilei de Ignat se taie porcul de Crăciun - şi cu Inătoarea. Potrivit calendarului popular, Inătoarea, reprezentare mitică a panteonului românesc, pedepseşte femeile care sunt surprinse lucrând (torc sau tes) în ziua de Ignat. Animalul sacrificat în această zi este substitut al zeului care moare şi renaşte. Împreună cu timpul, la solstiţiul de iarnă. În

80

antichitate, porcul a fost simbol al vegetaţiei, primăvara, apoi sacrificiul lui s-a transferat în iarna.

Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie sătul în această zi. Cine nu are porc gras de Crăciun nu poate spune că a fost fericit în acel an. Porcul și mistrețul apar deseori în vestigiile cultuale descoperite în vechile  teritorii ale tracilor. Se poate spune că la 20 decembrie, când e Ignatul, geto-dacii aveau un ritual privind sacrificarea porcului și că românii au moștenit obiceiul, căci altfel nu se explică de ce, în toiul postului de Crăciun, acestui animal i se face pomana, care e mâncată de cei care participă la tăiere.

În Ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează. Din acest grâu mănâncă toți ai casei, iar ce rămâne se dă în zori la păsări. Musafirul intrat în Ajun în casă e poftit să șadă, ca astfel și cloștile să clocească bine. În ziua de Ignat nu se lucrează, ci se taie porcul. Se spune că în noaptea spre Ignat porcul își visează cuțitul sau se visează la gât cu mărgele roșii.

Se zice că porcul care nu a fost tăiat în această zi nu se mai îngrașă, căci și-a văzut cuțitul. Sfântul Ignat se arată porcilor și le spune că vor muri; el ia sufletele porcilor. Zilei de Ignat i se mai spune în popor și Crăciunul țiganilor, fiindcă, pe când erau robi, ei tăiau porcul și primeau ceva carne de pomană. La tăiatul porcului să nu fie de față oameni miloși, căci atunci animalul moare greu și carnea lui nu mai e bună.

Dacă în inima porcului se găsește mult sânge „înghețat”, e semn că stăpânul va avea noroc la bani. Când se taie porcul, e bine să te ungi cu sânge pe obraz, ca să fii ferit de vărsat. Se ia un dovleac, i se taie coada și se păstrează pentru leac de bube dulci la copii. E rău să lucrezi în ziua de Ignat, fiindcă îți vor rupe porcii bulendrele întinse pe gard. Cine nu aude la Ignat porc tăindu-se e bine să-și înțepe degetul cu un ac, ca măcar să vadă sânge.

Când se taie porcul, e bine să se dea de pomană o strachină plină cu făină și o mână de sare, ca să nu se îmbolnăvească porcii rămași în viață. Se oprește sângele unui porc negru într-o strachină cu mei; după ce se usucă, se macină și se afumă copiii, ca să le treacă de guturai și sperietură. Tot de Ignat e bine să te mânjești cu sânge de porc pe față, ca să fii roșu în obraz și sănătos peste an.

Untura de la un porc negru tăiat la Ignat e bună la vrăji, îndeosebi pentru bunul mers al oilor. Cu grăsimea de porc tăiat la Ignat se unge un mort bănuit a fi strigoi. Cu untura de la porc negru se ung cei care au dureri de picioare ori junghiuri. Cu carnea de porc negru tăiat în această zi se vindecă acela ce o mănâncă de boala de spurcat, care e un fel de durere ce se mută prin tot trupul.

Vrăjitoarele gătesc untura mare de la porcul tăiat la Ignat pentru descântece de dragoste și alte farmece. Ca să împiedici vrăjitoarele care umblă în această noapte să

81

ia belșugul casei, trebuie să presari mei și sare împrejurul casei, al hambarelor și al curții. Femeile însărcinate țin sărbătoarea Ignatului, ca să nască prunci întregi la minte și la trup. De la Ignat până la Crăciun femeile nu trebuie să mai toarcă.

În ziua de Ignat, gospodinele pisează grâu, ca să aibă până la Crăciun; din acest grâu fac turte, zise în Muntenia „cârpele Domnului Hristos”, iar în Moldova „pelincile Domnului”, pe care le mănâncă în Ajunul Crăciunului cu miere și nuci. Pelincă înseamnă „scutec”. Cine lucrează de Ignat cade bolnav și „ignează”, adică face convulsii ca porcul când este tăiat.Prin unele sate din Bărăgan turtele se fac din aluat, iar în dimineața din Ajunul Crăciunului femeile le coc pe fierul plugului sau pe alt fier, le ung cu miere, pun deasupra grâu fiert, mieji de nucă și scorțișoară și le împart cu o lumânare aprinsă.

Colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri, gesturi, interpretat în casă, pe uliţe, de o ceată sacră. În calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale în perioadele solstiţiului de iarnă. ("Steaua", "Pluguşorul", "Sorcova"), echinocţiului de primăvară, solstiţiului de vară şi echinocţiului de toamnă. Colindele transmit urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în noul an. Colindatul este cea mai răspândită tradiţie a românilor. Când persoanele colindate nu primesc colindătorii, închid uşile sau nu oferă daruri, efectele magice sunt opuse, ei încălcând regulile acestui obicei.

Crăciun este un zeu solar, de origine indo-europeana, specific teritoriilor locuite de geto-daci, indentificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithra. Timp de peste un mileniu, creştinii sărbătoreau Anul Nou în ziua de Crăciun. Determinativul de "moş" arata vârsta zeului adorat, care trebuie să moară şi să renască, împreună cu timpul calendaristic, la Anul Nou. În legătură cu Moş Crăciun au circulat multe legende. Prin tot ce face, Crăciun se opune sau împiedica naşterea pruncului creştin Iisus, deoarece venirea pe lume a acestuia înseamnă moartea Moşului. Tradiţiile contemporane despre "sfântul" Crăciun, despre Moşul "darnic şi bun", "încărcat cu daruri multe" sunt influenţe livreşti care au pătruns în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat. Sărbătorile de Crăciun durează, în sens restrâns, trei zile (25-28 decembrie), sau, în sens larg, 19 zile (20 decembrie - 7 ianuarie).

Pomul de Crăciun este un brad împodobit, substitut al zeului adorat în ipostaza fitoforma, care moare şi renaşte la sfârşit de an, în preajma solstiţiului de iarnă, sinonim cu Butucul de Crăciun. Împodobirea bradului şi aşteptarea de către copii a "Moşului",

82

numit, in sud-estul Europei, Craciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a pătruns de la oraş la sat, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pomul de Crăciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al incinerării Butucului (zeul mort) în noaptea de Crăciun, simbolizând moartea şi renaşterea divinităţii şi a anului la solstiţiul de iarnă, Obiceiul a fost atestat la romani, aromâni, letoni şi sarbo-croati. Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun a pătruns în regatul României o dată cu Carol I și nemții veniți cu el, iar în Ardeal de la sașii de acolo. Pe vremuri, românii împodobeau de Crăciun un pom. De aceea a rămas până astăzi denumirea de „pom de Crăciun”.

De pildă, în Ţinutul Codrenilor, din județul Satu Mare, pomul Crăciunului se deosebește de bradul cu ornamente orășenești. Cel mai răspândit este pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sârmă îmbrăcate în hârtie colorată, iar peste ele sunt trecute sfori din ață de fuior pe care sunt înșirate boabe de fasole albă. În alte sate se face un pom împodobit cu paie de grâu tăiate scurt și înșirate pe sfoară, delimitate de floricele de porumb.

Fasolea albă simbolizează „curățarea sufletului”. Unii români preferă pomișorul de vâsc, pe care îl împodobesc cu panglici de cârpă sau de hârtie colorată. În unele sate din Bărăgan, pomul de Crăciun se făcea, nu cu mult timp în urmă, dintr-un puiet de măr răsădit într-un ghiveci cu pământ. Pomișorul se împodobea cu funde colorate, cu clopoței și cu fire de borangic, cu covrigei sau colăcei, iar după ce trecea Crăciunul se fixa, cu ghiveciul ascuns de un macat sau o scoarță, pe plugul tras de cai cu care umblau flăcăii în Ajunul Anului Nou. După intrarea în noul an, el se răsădea din nou în grădină sau în livadă.

CRÃCIUNUL - Naşterea Domnului (25 Decembrie )

83

FIG:29-Aspectul scenei Nasterii Domnului

Dumnezeu, văzând că neamul omenesc este asuprit de diavol, S-a milostivit şi L-a trimis pe Arhanghelul Gavril să vestească Fecioarei Maria naşterea, prin puterea Duhului Sfânt, a Fiului lui Dumnezeu, făcut om, Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu s-a născut într-o peşteră din Bethleem şi a fost pus, înfăşat, de către Născătoarea de Dumnezeu, în ieslea dobitoacelor, El Cel care venise să ne mântuiască pe toţi de păcatele noastre. Naşterea unui mare Împărat fusese prorocita de mult de Vrăjitori, care spuneau că "Stea din Iacov va răsări şi va zdrobi stăpâniile lui Moab". Trei magi, cunoscând această prorocire, cercetau când o să apara această stea şi când au văzut steaua lui Hristos au urmat-o şi, căzând în genunchi, I s-au închinat Lui şi I-au adus daruri, aur, tămâie şi smirna. Irod, împăratul iudeilor, temându-se că va pierde tronul prin naşterea lui Mesia, a poruncit ca toţi pruncii din Bethleem să fie ucişi. Aşa au murit 14.000 de copii, dar Iosif şi Maria au reuşit să-L salveze pe Fiul Domnului, vestiţi de un înger, figund în Egipt. Dumnezeu s-a făcut om pentru a nu ne mai vedea căzuţi în rele şi nenorociri, pentru mântuirea păcatelor noastre. Crăciunul, ziua Naşterii Domnului Iisus Hristos, este cea mai mare sărbătoare a creştinismului. La romani, sărbătoarea Naşterii Domnului se sprijină pe un fond străvechi, legat de cultul solstiţiului de iarnă, al lui Crăciun, personaj mitic dacic, dar şi pe datinile romane legate de zilele "Soarelui Învingător" şi Saturnalii. Pentru că acum, la sfârşit de decembrie, este ziua cea mai mică a anului, Soarele trebuie ajutat, prin tot felul de elemente magice, să nu moară. În vechiul mit al ciobanului Zeu-Mos se introduc elemente creştine şi astfel se conturează povestea ciobanului Crăciun. Acesta refuză să o primească pe Fecioara Maria să-şi nască pruncul. În ascuns, soţia să o găzduieşte şi-l moşeşte pe Iisus. Crăciun o pedepseşte tăindu-i mâinile. Fecioara Maria înfăptuieşte o minune lipindu-i mâinile la loc, lucru ce îl converteşte pe Crăciun la creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat cu bine, Crăciun aprinde un rug din lemne în jurul căruia se încinge o horă. După joc, Crăciun îi face daruri Fecioarei Maria şi pruncului şi, astfel, se produce transfigurarea lui Crăciun în sfântul care aduce daruri copiilor de ziua Naşterii lui Iisus. Este demn de

84

remarcat că cei mai mulţi cercetători romani afirma că apelativul de Crăciun derivă din cratio, - onis care, în latineşte, înseamnă naştere. Mai mult, Petru Caraman susţine că numele de Crăciun se găseşte numai la romani. În afara graniţelor romanismului, termenul nu se regăseşte decât la slavii din imediata vecinătate, care l-au împrumutat de la romani. Sărbătoarea de Crăciun îmbina o mulţime de obiceiuri. Dominantă este componenta creştină care marchează naşterea lui Hristos şi ea se vede în colindele religioase "Steaua" şi "irozii" s.a. Crăciunul marchează însă şi un nou ciclu de viaţă, începutul unui nou an roman. Obiceiurile au semnificaţii multiple. Pe de o parte, se întrevede urarea menită a prevedea, a provoca îndeplinirea dorinţelor omului şi ale comunităţii, dar şi protejarea faţă de forţele raului. Colindul, în acest context, începe nu întâmplător seara şi după reguli bine stabilite. În seara de Ajun colinda doar copiii, simboluri ale purităţii, ale curăţeniei fizice şi morale. Abia în ziua de Crăciun colinda flăcăii, femeile fiind excluse. Ceata de colindători se organizează pe vecinătăţi şi merge din casă în casă pentru că urarea lor este socotită de bun augur. Arsenalul lor format din clopoţei, beţe, bice are menirea că, prin zgomotul făcut, să alunge forţele malefice. În acelaşi cadru trebuie amintite jocurile cu măşti: capra cu variantele sale - cămilă şi chiar girafa, ursul, căluţii, dar şi ceata de mascaţi, care are menirea de a stigmatiza toate racilele din comunitate. Sunt reprezentate, de asemenea, şi profilurile ocupaţionale: crâşmarul, căldărarul, agricultorul etc. Din costum nu lipseşte niciodată şiragul de zurgalăi, care are aceeaşi menire - de a îndepărta forţele raului. Crăciunul este marcat şi printr-o masă bogată, din care nu trebuie să lipsească colacii, cornurile, fructele, peştele, dulciurile şi, bineînţeles, băutura. Tot ce se pune pe masă are o trimitere clară la ocupaţiile tradiţionale ale comunităţii romaneşti. De pe masa nu pot lipsi nucile şi ouăle, care au o simbolistică mai complexă, cu trimitere la rezistenţă în timp, la sămânţă care nu se pierde. Sărbătorile de iarnă, începute de Crăciun odată cu Naşterea lui Iisus, se încheie abia la Bobotează când în lumea satului au loc alte petreceri unde, într-un cadru special, sunt prezentate comunităţii viitoarele cupluri şi astfel viaţa îşi reia ciclul firesc, odată cu renaşterea naturii.

COLINDELE

Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători. În oraşe întâlnim colindători odată cu lăsarea serii şi până în miez de noapte. Cu traista după gât, cu bâta în mâna şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă şi strigă la ferestrele luminate:

"Bună dimineaţa la Moş Ajun,Ne daţi ori nu ne daţi",

şi dacă cei din casa întârzie a le deschide uşa spre a le împărţi colindeti, încep să cânte mai departe:

85

"Am venit şi noi odată La un an cu sănătate,Şi la anul să venim Sănătoşi să vă găsim. Ne daţi, ne daţi,Ori nu ne daţi"

Cu acest prilej gazda le împarte colindeţe: covrigi, nuci, mere, colăcei de faină frământaţi şi copţi chiar în acea noapte a Moş Ajunului. În ajunul Crăciunului, ca şi în ajunul Anului Nou în toate provinciile romaneşti copiii formează grupuri şi pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Lerui ler", "Ziurel de ziua", ori "Valerim" şi "Veler Doamne". În afară de seară mare a colindelor se mai colinda şi în seara Sfântului Vasile, paralel cu Pluguşorul sau Uratul, precum şi de Florii şi Paşte. Sub numele de colind şi colindat trebuie să înţelegem vechiul obicei pe care-l întâlnim în sărbătorile susmenţionate când copiii, ca şi flăcăii satelor, merg din casă în casă, cântând cântece pentru a ura sănătate şi fericire gazdelor ce-i ascultă, de la care primesc daruri (colindeţe) în bani sau în natură: nuci, covrigi, mere, colaci, etc. Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Cele religioase au origine literară, iar subiectele lor se referă de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumeşti) au un caracter liric, şi de multe ori sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cânta. Colindatul cu motive religioase, deşi de origine bisericească, e totuşi format tot după modelul colindatului de tip păgân: având de fapt origine comună cu acesta.Astfel întâlnim:

Colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor, Tăierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Vânzarea şi Răstignirea , Coborârea de pe Cruce); Colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion, etc.); Colindele Omului (Colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescari, de marinari, colind de viteaz, de familie, de însurăţel, etc.) Creatorii acestor producţii populare sunt diferiţi, după cum diferit este şi felul colindului:

pentru cele religioase de nuanţa creştină putem socoti că făuritorii sunt preoţii, călugării şi cântăreţii bisericeşti, dascălii şi diecii, fiindcă ei erau cunoscători ai Evangheliilor şi ai Vieţilor Sfinţilor. Cât priveşte pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentaţi care au făurit poezia populară. Peste această creaţie iniţială s-a suprapus prelucrarea veac de veac şi an de an în obiceiurile şi datinile strămoşeşti, la marile

86

sărbători de iarnă. Steaua

De la Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine.Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.  Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatură de nuanţa Calvina şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra în casa în zilele Cracinului, cânta versuri religiose despre naşterea lui Isus: "Steaua sus răsare"; "În oraşul Vitleem"; "La nunta ce s-a întâmplat"; "Trei crai de la răsărit".

VICLEIMUL

În unele locuri în noaptea Cracinului putem întâlni şi cântarea religiosa cunoscută sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participa copiii. Aceasta dramă religioasă ne înfăţişează misterul Naşterii Domnului în toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod şi ceata sa de Vicleim, un ofiţer şi soldaţi îmbrăcaţi în portul ostaşilor romani, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar şi Gaspar, un cioban, un prunc şi în unele părţi o paiaţă. Vicleimul apare la noi pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseana şi se leagă de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu în Germania şi Ungaria, a pătruns la noi prin saşii din Transilvania. Din prima formă a Vicleimului, prezentarea magilor şi dialogul lor, s-au dezvoltat pe rând, prin activitatea micilor cărturari, trei tipuri principale, în cele trei mari ţinuturi: Muntenia, Moldova şi Ardeal.Alături de partea religioasă a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar şi astăzi, partea profana, jocul păpuşilor. Într-o cutie purtată de doi băieţi este înfăţişata grădina lui Irod şi o parte din piaţa oraşului. Moş Ionica, îngrijitorul curţii şi o paiaţă dau naştere la o serie de scene care satirizează întâmplări şi obiceiuri prin care sunt ridiculizaţi hoţii, fricoşii ori femeile ce se sulemenesc. Vechi de tot, teatrul păpuşilor a fost o petrecere plăcută chiar în palatele Domnitorilor ţării.

CAPRA

Începând cu Ignatul şi sfârşind cu zilele Crăciunului, prin alte părţi începând cu zilele Crăciunului, iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, exista obiceiul ca flăcăii să umble cu turcă, capra sau brezaia. Ca şi în celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul caprei şi-au făcut loc, pe lângă măştile clasice (capra, ciobanul, ţiganul, butucarul), măştile de draci şi moşi care, prin strigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc. Jocul "caprei" (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur,

87

un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul "caprei".Aceasta se pare că îşi are originea în obiceiurile romanilor şi elinilor: fie în jocurile şi cântecele desfăşurate în jurul altarelor păgâne de preoţii sau cântăreţii travestiţi în dobitoace cu ocazia sărbătorilor date pentru cinstea zeilor, ori în versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie în amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor păsări răpitoare.Capra joacă după fluier, iar la terminare, unul din flăcăi; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe să vornicească. Flăcăii joacă pe stăpâna casei, pe fete şi chiar servitoare, dacă sunt în casă, şi apoi mulţumind se îndepărtează.

Unul dintre obiceiurile de Crăciun ale romanilor este legat de torsul şi ţesutul lânii, obicei de care femeile erau tare mandre, ţesând pentru familie atât hainele pe care le purtau cât şi obiecte de împodobit casa cum ar fi ştergarele, paturile. Se adunau în şezători, câte mai multe familii la o casă pentru a avea mai mult spor şi pentru atmosferă prietenească şi caldă care există. Femeile mai vârstnice le dădeau sfaturi celor mai tinere, iniţiindu-le în această meserie de tors şi ţesut lâna şi cânepă. Pe lângă faptul că în şezători se muncea, în acelaşi timp era şi un bun prilej pentru a afla veştile care circulau în comunitate, de a se spune ghicitori, proverbe, de a se cânta balade, de a se învăţa colinde, adică de a se păstra viu folclorul românesc.

FIG30:-Aspectul oamenilor deghizati in capra

Tradiţii de Paşte

88

Se ştie că Pastele la romani,este o sărbătoare care uneşte familia şi este un bun prilej de bucurie şi veselie, pe de-o parte ca Isus Hristos a înviat , iar pe de altă parte că păcatele noastre au fost iertate şi începem un nou ciclu al vieţii.În Duminica Învierii, obiceiul este ca oamenii să se îmbrace cu haine noi, semnificaţie a primenirii trupului şi a sufletului, şi de a merge la slujba de Paşte. Înainte de a se îmbrăca, în dimineaţa acestei zile sfinte, se pune într-un ibric apa rece, un ou şi un ban de argint şi se spala cu aceasta apă  pe fata pentru a fi roşu în obraji că oul, pentru a fi tari că banul şi pentru a avea belşug. Tot acum vine şi iepuraşul, mult aşteptat de copii, care aduce multe cadouri şi voie bună.Cei care se duc la biserică în ziua de Paşte trebuie să ducă pentru sfinţit: pasca, ouă roşii, o sticlă de vin (din care va bea după sfinţire toată familia, la masa de Paşti, iar unii îl ţin tot anul), o bucată de miel fript sau drob, caş sau brânză, sare şi un colac cu lumânare pentru biserică.În Maramureş acest obicei este ţinut şi în ziua de astăzi şi alimentele sunt puse într-o coşarcă  învelită cu cel mai frumos ştergar din casă, împodobită cu flori si dusa de femeie, insotita de toata familia, la biserica.

FIG:31-Aspectul oualor rosii si a cozonacului

După ce se vine de la biserica cu bucăţele sfinţite, se aşează masa şi toată familia se strânge pentru a lua sfintele paşti - anafura sfinţita, pentru a ciocni oua roşii şi pentru a mânca drob şi pasca, cozonac şi alte preparate pregătite pentru acesta zi dar şi de a bea un pahar de vin sfinţit. Între timp, cei mici îl vor aştepta cuminţi pe iepuraş să le aducă cele dorite, jucării, hăinuţe şi dulciuri.

Paştele reprezintă sărbătoarea Învierii lui Iisus Christos. Începutul acestei sărbători e văzut chiar în Cină cea de Taină, pâinea şi vinul simbolizând sacrificiul trupului şi al sângelui, ca preţ al răscumpărării. Prinsul suratelor (suratia) era un obicei calendaristic practicat de tinerele fete. In prima zi de Paste, fetele nemaritate se adunau acasa la una dintre ele si pregateau o masa cu oua rosii, pasca si colacei speciali. Dupa ce faceam schimb de oua incondeiate, colacei si stergare brodate in casa, fetele se prindeau « surate pana la moarte » si isi promiteau sa nu se dusmaneasca si sa nu-si fure una

89

alteia iubitii. La masa era invitat un singur barbat instarit. Prin suratie, se creeaza sau se consolideaza legatura intre fete de aceeasi varstaÎn tradiţia ortodoxă, începutul sărbătorii e marcat o dată cu postul de şapte săptămâni.

O semnificaţie foarte importantă o are Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Din această zi, ţăranii încetează lucrul la câmp şi se concentează asupra casei, a curţii, pentru ca totul să fie curat. Tot în Joia Mare, femeile încep să pregătească pască şi să vopsească ouăle. Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii dintre sâmbătă şi duminică, oamenii se trezesc din somn în bătaia clopotelor. Se spală cu apă curată, îşi pun staie noi, iau câte o lumânare şi pornesc către biserică. Acasă le e îngăduit să rămână doar celor foarte bolnavi.

La biserică, preotul – cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână, urmat de alaiul de credincioşi – iese cu lumânarea aprinsă (Lumina) şi înconjoară biseria de trei ori. Serviciul divin se desfăşoară afară, iar când preotul va rosti „Christos a înviat!” toţi cei prezenţi la acest serviciu religios vor spune „Adevărat a înviat!”. Răspunsul e recunoaşterea tainei Învierii, iar aceasta va fi formula de salut timp de 40 de zile, până la Înălţarea Domnului.

Cu lumânarea aprinsă, fiecare se întoarce acasă şi face o cruce mică pe peretele dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, pe care o va păstra tot restul anului.

Oamenilor le este permis să mănânce bucăţele (pasca/pâinea, ouăle roşii, carnea de miel, sarea şi vinul) abia după ce acestea se sfinţesc şi după ce fiecare persoană participă la Liturghie.

Se spune că acei care ciocnesc ouă roşii în ziua de Paşte se vor întâlni şi pe lumea cealaltă.

Prima zi de Paşte trebuie să fie petrecută liniştit, fiind interzisă orice activitate distractivă. În această zi, e interzis şi somnul.

Luni, a doua zi de Paşte, oamenii dau de pomană pentru cei morţi, mergând, în cele mai multe cazuri, la cimitir. O credinţă răspândită printre români e că, timp de o săptămână de la Înviere, porţile Raiului sunt deschise larg. Tocmai de aceea se spune că sufletele celor care mor în Săptămâna Luminată ajung direct în Rai.

90

Bibliografie

1.”Geografie fizică.Climă,ape,vegetaţie,soluri,mediu” - Mihai Ielenicz

2.”România - Potenţial turistic” - Ielenicz Mihai, Comanescu Laura

3.”Geografia fizicã a României -Climã,ape,vegetaţie,soluri”-Pătru Georgeta

4.”Arta populara in Tara Vrancei” - Cherciu Ioan

5.”Obiceiuri tradiţionale romanesti” - Mihai Pop

6.”Mică enciclopedie de tradiţii romanest -Sarbatori.Obiceiuri” - Ion Ghinoiu

7.“Paştele - obiceiuri,legende şi mâncăruri traditionale” - Beatrice Kiseleff

8.”Ghidul sărbătorilor romanesti” - Irina Nicolau

9.”Sărbători şi obiceiuri romanesti” - Ion Ghinoiu

10.”Iarna la romani. Culegere de tradiţii şi obiceiuri de iarna”-Maria Tătaru

11.”Geografia Romaniei” - Aurelia Anastasiu

12.” Zona etnografica Vrancea”- Banatescu T.Stoica G

13.“Vrancea arhaica. Evolutia si problemele ei. O regiune in a carei structura se reflecta viata de ansamblu a satului romanesc in fazele ei primitive”- Constantinescu-Mircesti

14.”Mesajul mastilor sa reversul unei masti, in Coordonate culturale vrancene”- Craita-Mandra V.

15.“Semnificatiile unei anchete folclorice in Vrancea, in Coordonate culturale vrancene”- Meitoiu I.

16. “Folclor romanesc, Vol II”- Pop M.

91

Cuprins

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………2

Capitolul I

Studiul cadrului general al zonei agroturistice……………………………………………………………4

1.1 Studiul potentialului natural al zonei agroturistice……………………………………………...11

1.1.1 Studiul coordonatelor geografice………………………………………………………….………….11

1.1.1.1 Studiul asezarilor geografice si administrative………………………………………………..12

1.1.1.2 Studiul limitelor si vecinilor…………………………………………………………………………….13

1.1.1.3 Studiul suprafetei…………………………………………………………………………………………..13

1.1.1.4 Altitudinea amplasamentului………………………………………………………………………...14

1.1.2 Studiul reliefului………………………………………………………………………………………………..15

1.1.2.1 Studiul principalelor zone cu valente turistice si agroturistice ale Europei……..15

1.1.2.2 Studiul principalelor zone cu valente turistice si agroturistice ale Romaniei……21

1.1.2.3 Studiul principalelor zone cu valente turistice si agroturistice ale Vrancei………29

1.1.3 Studiul climei……………………………………………………………………………………………………..32

1.1.3.1 Studiul climei in Europa ………………………………………………………………………………….34

1.1.3.2 Studiul climei din Romania……………………………………………………………………………..37

1.1.3.3 Studiul climei din Vrancea……………………………………………………………………………….38

1.1.3.3.1 Studiul tipului de climat……………………………………………………………………………….39

1.1.3.3.2 Studiul temperaturilor…………………………………………………………………………………40

1.1.3.3.3 Stuiul precipitatiilor…………………………………………………………………………………….42

1.1.3.3.4 Studiul vanturilor……………………………………………………………………………………….43

1.1.4 Studiul retelei hidrografice din Vrancea……………………………………………………………43

1.1.4.1 Studiul apelor de suprafata ………………………………………………………………………….46

92

1.1.4.1.1 Studiul raurilor………………………………………………………………………………………47

1.1.4.1.3 Studiul lacurilor…………………………………………………………………………………….49

1.1.4.1.5 Studiul apelor subterane din Vrancea…………………………………………………..50

1.1.4.1.6 Studiul apelor freatice…………………………………..………………………………………51

1.1.4.1.7 Studiul izvoarelor minerale si termale…………………………………………………..53

1.1.5 Studiul florei si faunei din judetul Vrancea…………………………………………………..56

1.1.5.1 Studiul faunei din judetul Vrancea…………………………………………………………….58

1.1.6 Studiul factorilor balneoclimaterici din Vrancea……………………………..……………59

1.1.6.1 Studiul apelor minerale …………………………………………………………………………….60

1.1.6.2 Studiul plajelor…………………………………………………………………………………………..61

1.1.6.3 Studiul lacurilor terapeutice………………………………………………………………………62

1.1.6.4 Studiul namolurilor……………………………………………………………………………………62

1.1.6.5 Studiul salinelor……………………………………………………………………………………..….63

1.1.7 Studiul plantelor medicinale din Vrancea………………………………………………………66

1.1.8 Studiul ariilor protejate din judetul Vrancea…………………………………………………69

1.2 Studiul potentialului antropic al Vrancei………………………………………………………….73

1.2.7 Studiul gastronomiei traditonale…………………………………………………………………..74

1.2.8 Studiul obiectivelor economice……………………………………………………………………..74

1.3 Studiul infrastructurii turistice din Vrancea……………………………………………………..75

1.3.1 Studiul cailor de acces dinspre si inspre Vrancea…………………………………………76

1.3.2 Studiul infrastructurii sociale din Vrancea………………………………………………………76

1.3.2.1 Studiul punctelor sanitare si spitalelor…………………………………………………………80

1.3.3.2 Studiul mijloacelor de comunicare……………………………………………………………….80

93

Capitolul II

Studiul aracteristicilor generale privind tema aleasa………………………………………………..81

Capitolul III

Studiul bazei tehnico a temei alese……………………………………………..……………………………81

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………..…………96

94

95