Propaganda nazistă - formă de comunicare în secolul XX

7/27/2019 Propaganda nazistă - formă de comunicare în secolul XX

http://slidepdf.com/reader/full/propaganda-nazista-forma-de-comunicare-in-secolul-xx 1/10

Letiția Iordănescu

Anul I, Grupa 5

Propaganda nazistă

În acest eseu voi prezenta conceptul de propagandă în perioada nazistă și cum s-a

manifestat aceasta în timpul dictaturii lui Hitler. Mă voi referi la contextul istoric și

caracteristicile acestuia pentru a sublinia nevoia folosirii propagandei de către regimul național-

socialist.

Acest sistem de gândire a fost caracterizat în primul rând prin amploarea catastrofei

umane pe car e a fost capabil să o genereze. Sistem totalitar, bazat pe eliminare fizică a milioane

de oameni și hrănit de fanatism, național-socialismul reprezintă o enigmă prin însuși existența sa.

(Million-Delsol, 1991, p. 53). Apărut în Germania, secolul al XX-lea, este asociat cu practica

rasismului și antisemitismului și îndreptat împotriva comunismului, ca reacție a germanilor care

s-au simțit umiliți în urma Tratatului de la Versailles.

Nazismul este asociat dictaturii lui Adolf Hitler, în special al practicilor conduse de

fuhrer în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Se consideră că în interiorul celei de -a doua

conflagrație mondială s-au derulat cu mai mare sau mai mică intensitate un război economic, un

război psihologic și propagandistic și un război al informațiilor . (Hlihor, 2007, p.159)

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, termenul de propagandă

înseamnă o acțiune de răspândire a unor idei care prezintă și susțin o teorie, o concepție, un

partid politic, cu scopul de a convinge și de a câștiga adepți . Înspre această direcție s-a îndreptat

și propaganda nazistă, încercând să ofere poporului un rezumat al doctrinei adoptate de ei. Adolf

Hitler, în lucrarea sa, „Mein Kampf” exprimă o cunoaștere intuitivă și inspirată a psihologiei

mulțimilor și schițează un portret al omului din mulțime - leneș, plin de prejudecăți, dominat de

inconștient, afectiv și pasional. (Million-Delsol, 1991, p.90). De asemenea, Hitler avea

experiență în arta propagandei, deoarece a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ca

membru al secției de propagandă.



Toate aceste idei, credințe și concepții au fost implementate printr -o dictatură

carismatică care să arate numai rezultatele bune, ascunzând adevărul. Hitler sesizează așteptările

mulțimilor și le servește ce așteaptă ele, scopul princi pal al propagandei partidului său fiind

slăbirea liberului arbitru al omului.

În comunicarea dintre regimul nazist, popor, dar și statele concurente, s-a intregrat minciuna,

dezinformarea, înșelarea, manipularea ca arme ale propagandei. Ținând cont de receptorul

mesajelor sale, au existat mai multe forme de propagandă nazistă care au avut scopuri comune:

repunerea Germaniei umilite în Primul Război Mondial în drepturile sale legitime, să dovedească

faptul că germanii sunt o rasă superioară, combaterea zvonurilor lansate în opinia publică

germană de dușmanii poporului, lupta pentru o nouă ordine mondială, lupta împotriva

comunismului și a regimurilor democatice „degenerate”, eliminarea evreilor. (Hlihor, 2007,

p.172)Așa cum am menționat anterior, instrumentul nazist numit propagandă a îmbrăcat mai multe

forme în contextul unui război secundar, psihologic care se petrecea în timpul celui de-al Doilea

Război Mondial. Propaganda neagră a fost un tip de propagandă care se utiliza contra Marii

Britanii și Franței care presupunea intrarea clandestină pe frecvențele radio ale țărilor inamice

țintă și emiteau știri și comunicate în numele așa-zisei opoziții politice din acea țară. Propaganda

albă, pe de altă parte era destinată și țărilor aliate și presupunea mesaje care erau folosite de

media din țările respective. Propaganda destinată frontului a folosit și ea toate mijloacele tehnice

existente atunci de transmitere a unor mesaje, dar agenți și colaboratori plătiți din teritorile

ocupate de germani. Propaganda propriilor militari s-a desfășurat prin media și industria de

divertisment susținând mesajul de apărare a Europei în fața barbariei bolșevice și comuniste.(

Hlihor, 2007, p.172) Propaganda destinată inamicilor și trupelor sale cuprindea o rază mare de

acțiune, deoarece au indus în opinia publică din Gernamania sentimentul că armata germană nu

poate fi înfrântă.

Propaganda infailibilităţ ii se referea la liderul Hitler și la principala sa calitate, infaibilitatea.

Acesta nu era un simplu conducător, ci un adevărat profet al Germaniei, excelând nu prin

inteligența sa, ci prin aptitudinile de a capta atenția publicului în discursurile sale, car e mai apoi

au devenit cunoscute în toată lumea. Propaganda puterii se manifesta asupra oricărui funcționar

public sau membru al opoziției, dând de înțeles populației că cine nu se supune regimului va fi

omorât. Naziștii recunoșteau mereu crimele și se mândreau cu ele cu scopul de a teroriza



populația. Propaganda maselor a fost la fel ca celelalte forme de propagandă care ascundea

adevărul, nedezvăluind publicului adevăratele intenții ale regimului, care scoatea la iveala o

realitate inventată, ruptă de nevoile prezentului. Fuhrerul nu lasă nimic la întâmplare, el

anticipează împotrivirile posibile și studiază treptat cum să le prevină. O întrunire ratată îl

învață că nu trebuie să influențeze mulțimea dimineața, nici chiar după-masa, ci întotdeauna

seara. El profit ă de mulțimea întrunirilor pe care le conduce ca pe un adevărat experiment, mult

mai fructuos decât o simplă experiență a celui care lucrează îndelung , dar fără spirit științific și

nu are la urmă decât intuiții trecătoare. (Million-Delsol, 1991, p.90)

Propaganda antisemită se referă la condamnarea evreilor ca fiind responsabili de toate

nenorocirile mondiale. Evreul imaginar devine antiteza arianului imaginar, acesta fiind

amenințarea principală a rasei superioare. Prin această propagandă, masele erau convinse că

evreii sunt de vină pentru toate problemele lor, iar eliminarea lor este cea mai bună soluție.Ascensiunea evreilor devenea o reală problemă, iar spiritul de ură

nu se mai manifesta doar ca o problemă națională, ci devenea

preocuparea intimă a oricărui german. Astfel, pentru ideologia

care se naște, evreul devine un sub-om: lipsit de finețe și

grandoare, supraviețuind doar ca parazit al celorlalți. (Ibidem,

p.66) Propaganda veninoasă condusă asupra evreilor a influențat

și mai mult valul antisemitic, ceea ce a culminat cu începerea

Holocaustului, inițiat de guvernul german în frunte de Adolf

Hitler, care aveau o ideologie antisemită rasistă, un plan de

exterminare a evreilor și mijloace de a face a pune în practică

acest plan. Studiile arată că au fost uciși între 5,600,000 și 6,250,000 evrei

în timpul Holocaustului.1

Propaganda lozincilor a fost cu precădere cea care a arătat geniul lui

Hitler, capacitatea sa de a capta atenția publicului, de a persuada și

manipula opinia publică. Dinainte de a ajunge la putere, Adolf Hitler a

știut cum șă-și atragă electoratul de partea sa, folosind diverse lozinci.

Acesta și-a numit partidul „Partidul Național-Socialist al Muncitorilor

Germani”, reușind să atragă atât socialiștii cât și naționaliștii. Un adevărat

1 The Holocaust Chronicle, http://www.holocaustchronicle.org/holocaustappendices.html

http://www.holocaustchronicle.org/holocaustappendices.html




o portunist politic, Hitler a condus un joc dual prin care a reușit să atragă susținători din toate

medile sociale.

Tehnici de propagandă

Mitul lui Hitler s-a construit pe baze unei propagande riguroase care au indus în

opinia publică germană imaginea conducătorului ca fiind „întruchiparea legii și ordinii”,

reprezentantul „justiției populare”, vocea ”sentimentului sănătos al

poporului”. Până în 1933, propaganda nazistă reușise să facă din

”autoritatea carismatică” un adevărat lider pe care Națiunea îl aștepta.

Propaganda nazistă a monopolizat întreaga presă germană, iar cei care

nu-l apreciau pe Hitler erau fie încarcerați fie reduși la tăcere. Acesta

era prezentat națiunii ca fiind un simplu muncitor care a luptat pentru

Germania. Propaganda susținea că Națiunea își regăsise identitatea în

persoana lui Hitler. În plus, Goebbels a folosit pentru propagandă, pe

lângă reușitele pe plan politic, și calitățile personale ale Fuhrerului:

simplitatea și modestia, eforturile depuse pentru poporul german, severitatea. La asta se adăuga

imaginea omului singur și trist care a sacrificat totul, inclusiv fericirea personală și viața privată,

pentru poporul său.2

Elementul de cenzură și control al informațiilor a facilitat propaganda nazistă în

sensul prezentării publicului numai informațiile dorite de ei și ascunderea adevărului important.Astfel, s-a înființat Ministerul Propagandei și Culturii, codus de Joseph Goebbels care a finanțat

posturi de radio, presă și studioruri cinematografice prin care se transmiteau mesaje menite să

zdruncine moralul adversarului și să impună idea că germanii au o cultură superioară datorită

superiorității rasei ariene. (Hlihor, 2007, p.170) Conform autoarei Mioara Anton în cartea sa

„Propagandă și război. Campania de Est”, se estimează că numai în primul an de propagandă

s-au lansat peste două milioane de broșuri, peste șapte milioane de postere, șaizeci milioane de

ziare și mai multe zeci de afișe, manifeste și alte materiale. Pe lânga materialele printate, Hitler a

pus stăpânire și pe întreaga industrie cinematografică, la 1 Mai 1934, angajații studioului de film

UFA – Berlin au depus jurământ de credință conducătorului și au creat filme precum Romanze in

Moll ( Romance in a Minor Key, 1943), Große Freiheit Nr. 7 (The Great Freedom, No. 7 , 1944),

și Unter den Brücken (Under the Bridges, 1945).

2 Mitul lui Hitler, http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mitul-lui-hitler

http://en.wikipedia.org/wiki/Gro%C3%9Fe_Freiheit_Nr._7



http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mitul-lui-hitler





În opera sa, „Mein Kampf”, Hitler prevăzuse că libertatea presei va fi abolită, astfel

regimul a pus stăpânire și pe radio. Goebbels a concentrat în mâinile sale întreaga rețea de

radiodifuziune și a subvenționat producția de receptoare pentru ca discursurile dictatorului să

fie auzite oriunde și oricum. (Hlihor, 2007, p.72) Astfel, prin intermediul radioului, regimul a

controlat opinia publică și a manipulat ideile sale cu privire la fuhrer, la percepția asupra

Germaniei, și asupra „dușmanilor poporului”. Campania a fost un succes, o rețea de 130 de

emițătoare radio transmiteau în 53 de limbi, 180 de programe de știri. (Hlihor, 2007, p. 72)

Propaganda nu s-a oprit aici, ci a continuat și mai departe pe plan extern, după înfrângerile de la

Stalingrad și Kursk, mesajul propagangistic pentru proprii soldați se schimbă, făcând apel la

disensiunile dintre competitorii Germaniei. Problemele în propagandă au început la această fază,

când așteptările pentru succes era mult prea mari. Eșecurile

au cauzat neîncrederea, creșterea greutății războiului pentru poporul german, iar Goebbels a cerut creșterea propagandei

pentru a nu face victoria să pară ușoară pentru inamicii

Germaniei.

Propaganda s-a manifestat și în ziare. Völkischer

Beobachter („People's Observer”) a fost ziarul official al

NSDAP din Decembrie 1920. În el se scria despre ideologia

nazistă, răutățile evreismului și bolșevismului și mai ales

umilința națională cauzată de Tratatul de la Versailles. În

1926, publicației s-a alăturat și Der Angriff („The Attack”),

un ziar săptămânal fondat de Joseph Goebbels, care era creat în special pentru a ataca principalii

oponenți politici și evreii. Cuvintele folosite în aceste publicații pentru a descrie exterminarea

evreilor erau de altfel cele folosite pentru generalizarea eutanasiei: operații de „curățire” și

„asanare”.

Mesajele dure, în antiteză cu posterele întruchipându-l pe conducător ca fiind salvatorul Națiunii

au manipulat opinia publică, astfel încât regimul a putut să-și câștige puterea pe cale legală fără

să-și ascundă măcar scopurile.

Activitatea de propagandă a nazismului a avut ca țintă propria opinie publică, opinia

publică internațională și armatele adverse. Tematica și modalitățiile de exprimare au variat în

funcție de scop, resurse și caracteristicile țintei. (Hilhor, 2007, p.178) Dat fiind faptul că regimul

http://en.wikipedia.org/wiki/V%C3%B6lkischer_Beobachter







și-a extins propaganda atât în media (ziare, televiziune, radio), în publicitate (prin postere, afișe),

cinematografie, editarea, reuniuni politice, dar și prin desființarea partidelor opuse, și-a atins

scopul și a ajuns să controleze întreaga viață publică germană. Controlul s-a manifestat și în viața

culturală. S-a înființat Casa Culturii care supraveghea artiştii şi intelectualii, responsabilă printre

altele şi de ordonarea arderii cărţilor lui Voltaire, Marx, Freud, Reich, Rolland. Nazismul aruncă

astfel în aer tot ce provine din exterior, dar și din interior ce nu se află în concordanță cu

ideologia sa și reușește să antreneze populația să devină rasistă și antisemită.

Bibliografie

1. Hlihor, Constantin. Comunicarea în conflictele și crizele internaționale. București : comunicare.ro,

2007.

2. Millon-Delsol, Chantal. Ideile Politice ale Secolului XX. s.l. : Polirom, 1991.

Surse internet

Mitul lui Hitler, http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mitul-lui-hitler

The Holocaust Chronicle, http://www.holocaustchronicle.org/holocaustappendices.html

Puterea lui Hitler, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/puterea-lui-hitler-propaganda-

politie-politica





http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/puterea-lui-hitler-propaganda-politie-politica









ANEXE







Documents

Propaganda nazistă - formă de comunicare în secolul XX