61 SINTEZA nr. 1, decembrie 2013 - ianuarie 2014

La 24 de ani, Răzvan Rusu este veriga de legătură care le unește pe respectabilele gospodine din Idicel Pădure, judeţul Mureș, cu unul dintre

centrele financiare mondiale, City-ul londonez. „De la Reghin, luaţi drumul către Topliţa, iar in Brâncovenești faceţi dreapta, la indicatorul spre Idicel, după care mergeţi tot înainte prin Idicel Sat, până în Idicel Pădure, unde, la biserică, alegeţi partea dreaptă. Mergeţi până când, tot pe partea dreaptă, se face un pod, peste care treceţi, ca să ajungeţi pe tărâmul fermecat”. Așa au sunat indicaţiile transmise de Razvăn Rusu, tânărul antreprenor din Reghin, pentru

a ajunge la fabrica de dulceţuri pe care a pus-o pe picioare în Idicel Pădure. Fără indicaţii detaliate, e greu de ajuns la fabrică, fiindcă în Idicel Pădure semnal nu au nici Vodafone, nici Orange, iar Google Maps nu indică decât un contur vag, oricât de mult ai face zoom. Satul a fost însă pus pe harta știrilor de afacerea curajoasă pe care Răzvan a deschis-o aici în toamna trecută. După un an de la momentul zero, „Dulceaţa lu’ Răzvan” este un start-up pe cale să se maturizeze.

Tărâmul fermecat... din indicaţiile de orientare este o vale strâmtă, sub coastele unor dealuri

molcome, la rădăcinile pădurilor care acoperă Călimanii. Fabrica este adăpostită de o clădire albă cu târnaţ - cum i se spune în partea locului la pridvor - de lemn și cu un tricolor care flutură deasupra unor ghivece cu mușcate roșii. Este de fapt o manufactură, deoarece totul se face manual, de la încărcatul lemnelor în sobă, până la înșurubarea capacului pe borcănel și aplicarea etichetelor.În făbricuţă se intră doar cu învelitori de plastic trase peste încălţări, iar doamna Veronica Gavri laș, un veritabil Chief Operating Officer al afacerii, și singurul angajat full-time, poartă halat și bonetă albe când învârte cu un linguroi uriaș

I N T E L L I G E N T B U S I N E S S

de Bogdan stanciufoto: Vakarcs Loránd

Un start-up în domeniul alimentar demonstrează că globalizarea nu ocolește pe nimeni, nici măcar un sat cu câteva sute de suflete, din Podișul Transilvaniei

Răzvan, între City şi pădure

62 SINTEZA nr. 1, decembrie 2013 - ianuarie 2014 SINTEZA nr. 1, decembrie 2013 - ianuarie 2014

I N T E L L I G E N T B U S I N E S S

pădure, din pădure”, subliniază Răzvan.Primii bani pentru afacere, necesari cumpărării fructelor, au fost 1.200 de lei, obţinuţi din economiile lui Răzvan și din vânzarea smartphone-ului propriu. La finalul sezonului 2012 avea 1.400 de borcănașe de dulceaţă. Ieșirea pe piaţă nu a fost ușoară. A început cu câteva târguri de profil și prin câteva magazine de produse naturale. „Explozia” s-a produs în octombrie anul trecut, când a participat la Salonul Internaţional al Alimentelor Paris, unde a ajuns cu sprijinul Asociaţiei pentru Promovarea Alimentul lui Românesc. „Mi-am făcut multe contacte, iar dulceaţa a fost apreciată de cei de la retailerul Mega Image din București. Veniseră să deguste un vin la stand. A fost ca în filme, cineva din delegaţie a deschis un borcănel de dulceaţă, a gustat și a zis: «Asta-i!». Au scos toţi cărţile de vizită și m-au întrebat dacă le pot asigura producţia necesară, pentru a o vinde sub brandul propriu al reţelei”, povestește antreprenorul. A spus că da, deși nu avea finanţarea necesară pentru mărirea capacităţii de producţie. De la casa veche din fundul curţii, care ţinea loc de spaţiu de depozitare, ambalare și cazare, Răzvan trebuia să treacă la nivelul următor: o fabrică în toată regula, după norme sanitare europene.

Îngerii există!Presiunea era mare: există multe oportunitaţi de finanţare la ora actuală, începând de la fondurile UE, până la diferite granturi acordate de companii, dar contractarea acestora durează, iar Răzvan avea nevoie rapidă de bani, pentru a nu rata noul sezon și intrarea pe rafturile retailerului. Atunci, aproape din senin, a apărut... un înger. 

într-o oală imensă cu zmeură, așezată pe o sobă de fier gros. Normele europene sunt respectate până la virgulă - încărcarea lem ne lor în sobă se face într-o încăpere, prepararea dulceţii în alta, depozi tarea, în alta, și mai există și un mic vestiar.Fabrica a fost ridicată în cinci luni de doi constructori din zonă, plus Răzvan, care a lucrat cot la cot cu ei, când a avut timp. Soba a fost făcută de un meșteșugar ţigan, romii fiind cunoscuţi ca fiind cei mai pricepuţi la astfel de treburi. Un apel pe Facebook la o „clacă” a strâns un microbuz de prieteni, care au mai dat o mână de ajutor atunci când a fost nevoie de un volum mai mare de muncă într-un timp scurt. Pe 25 august, fabrica și-a deschis porţile.

A fost odată...Până la inaugurare, drumul a fost lung. Totul a început la 1 mai 2012, când Răzvan, născut la Reghin, dar cu facultatea făcută la Cluj, cutreiera Idicelul cu un laptop în spate, făcând o cercetare pentru un ONG. „Am ajuns prin pădurile astea pentru o cercetare socio-economică. Voiam să văd ce ar putea fi făcut aici, așa că am început să aplic chestio nare. Am stat la o familie de localnici, Popoviciu, unde am învăţat să îngrijesc văcuţele și să mă ocup de gospodărie. Seara când mergem cu chestionarul, eram recunoscut ca «studentul»”, poves tește antrepre norul. Chiar în ziua de 1 mai a bătut la poarta gospodăriei familiei Gavrilaș. „M-am pomenit în bătătură cu Răzvan, așa, slab și cu geanta aia de laptop în spate. În curte, era lume multă, erau veniţi copiii, la grătar. Răzvan a început să mă întrebe cât teren am, câţi copii și așa mai departe. Apoi, la final, m-a întrebat ce cred eu că ar trebui făcut în sat”,

povestește Veronica Gavrilaș. Femeia în vârstă de 54 de ani, a venit cu trei propuneri: un abator, o fabrică de lapte sau „ceva” care să valorifice fructele de pădure din zonă. Răzvan, absolvent de Economie Agroalimentară, a ales nedefinitul „ceva” sugerat de doamna Veronica. „S-a întors prin iunie. «No», zice, «tanti Veronica, eu vreau să fac dulceaţă. Mă ajutaţi?»”, povestește acum femeia. „Am lipit afișe prin sat, am vorbit cu oamenii, și, seara, ei veneau acasă la doamna Veronica cu cireșele, iar noi le preparam în ceaun, la foc de lemne, în curtea gospodăriei”, mai spune Răzvan. „Pe 1 iulie a pus afișele, în două zile s-au strâns 100 de kile. Eu nu am crezut că se poate așa ceva”, zâmbește de sub boneta de plastic tanti Veronica. După dulceaţa de cireșe a urmat cele de zmeură, de afine, de mure și de măceșe. „Totul provine din pădurile din jurul Idicelului, nu cumpăr materie primă de cultură. Cireșele sunt din cireșii care cresc în curţile oamenilor, fructele de

a fost ca în filme, cineva din delegaţie a deschis un borcănel de dulceaţă, a gustat și a zis: «asta-i!». au scos toţi cărţile de vizită și m-au întrebat dacă le pot asigura producţia necesară, pentru a o vinde sub brandul propriu al reţelei”,Răzvan Rusu

Fabrica din Idicel Pădure respectă stilul arhitectural local, cu pridvor de lemn şi acoperiş în două ape

63 SINTEZA nr. 1, decembrie 2013 - ianuarie 2014

I N T E L L I G E N T B U S I N E S S

Mai bine zis, un business angel, pe care l-a cunoscut în luna martie a aului 2013, cu ocazia târgului de alimente IFE de la Londra. Este vorba despre unul dintre românii de succes din City-ul londonez, Mihnea Vasilache. „Am auzit de ideea lui Răzvan pe Facebook și ulterior am aflat-o de la el direct. Răzvan mi-a făcut o prezentare a produselor și a planului de afaceri la Londra. Mi-a plăcut atât ideea, cât mai ales entuziasmul și dedicaţia lui Răzvan”, povestește Mihnea Vasilache, un consultant de business cu studii la Harvard și o experienţă de aproape 20 de ani pe Wall Street și apoi în City. Acesta a devenit partener în afacere, punând la dispoziţie 20.000 de euro pentru dezvoltare, în vederea încheierii contractului cu retailerul bucureștean. Răzvan a mai venit și el cu 5.000 de euro, de pe la părinţi, rude sau prieteni și a început munca de construcţie a fabricii. Asta a fost, pe scurt, până acum, povestea „Dulceţii lu’ Răzvan”.

Va urmaÎn târnaţ, Răzvan își masează ochii, la rădăcina nasului și clipește, obosit. Viaţa nu e simplă când conduci un start-up. Birocraţia, lipsa unui cash-flow constant, cheltuielile neprevăzute sunt doar câteva din elementele care pot da peste cap și cel mai bine pus la punct business plan. „Am reușit să trimit 4.000 de borcane la București. Cred că au ajuns, că nu m-a sunat nimeni să-mi spună că n-au ajuns”, spune cu voce joasă tânărul antreprenor. Contractul cu reţeaua de super marke turi Mega image este prima comandă majoră pentru fabrica din Idicel Pădure. „Nu acesta e scopul meu. Am nevoie însă de acest contract ca să îmi pot dezvolta brandul propriu”, explică antreprenorul. La un borcan, pe care îl furnizează la preţul de 4,8 lei, are un câștig net de

Va deveni produs bioRăzvan Rusu estimează că anul viitor, pe vremea aceasta, adică la doi ani de la lansarea afacerii, va ajunge la profit. Pe termen mediu, doreşte să transforme brandul într-unul omolgat bio. „Deja este un produs bio, doar zahărul pe care îl folosesc nu este, aşa că, în momentul în care voi folosi şi zahăr bio, certificarea va fi uşor de obţinut”, spune antreprenorul.

Doamna Veronica Gavrilaş, un adevărat Chief Operating Officer al afacerii din Ildicel Pădure

10-11 procente. Prima comandă a fost pentru un total de 10.000 de borcane. Cu banii își va plăti restanţele către furnizori iar restul îi va investi în brandul propriu. „Voi vinde doar online, pe un site propriu. În fiecare cutie, de minim trei borcănele, voi pune fân din Transilvania, un pliculeţ de afine uscate și o carte poștală cu dedicaţie pentru cumpărător. Sunt mega-optimist, fiindcă nu am concurenţă. Mai există producători de dulceţuri naturale, dar nu au viziunea necesară unei afaceri de anvergură, se mulţumesc se vândă la târguri”, spune încrezător Răzvan. „Dulceaţa lu’ Răzvan” nu este doar o fiţă ci este chiar ceea ce englezii numesc, intraductibil, „the real thing”. „Vreau să îţi placă să mănânci dulceaţa de dimineaţă. Să simţi gustul fructului cules din pădurile Idicelului și preparat pe foc de lemne, fără absolut niciun adaos, decât zahăr. Totul, cu muncă individuală, manuală, de la cules la pus în borcan”, spune Răzvan, așezat pe un scaun, în târnaţ, în timp ce mănâncă cu poftă „topcit” (brânză sărată topită, cu ceapă), lângă o omletă cu slănină și mămăligă aburindă.

Doamna Veronica, COO suprem, confirmă în timp ce învârte în zmeură: „E dulceaţa pe care mi-o făcea și mie acum 50 de ani bunica”. Pe e-mail, sosesc ceva mai târziu și estimările din City. „Urmează creșterea producţiei, diversificare gamei de produse și, sperăm, profitabilitate. Mă aștept ca primii ani să reprezinte și o perioada de «rodare» operaţională, de selectare a celor mai buni furnizori de materie primă și servicii, precum și penetrarea unor multiple canale de distribuţie”, scrie Mihnea Vasilache. Poate că business angelul din Londra nu va vizita niciodată „tărâmul fermecat” de la Idicel Pădure și mai mult ca sigur că tanti Veronica Găvrilaș nu știe cu ce se oucupă exact un om care lucrează în City. Ei au însă două lucruri în comun: un brand la a cărui creare au contribuit, și pe Răzvan Rusu, un tânăr care a dus globalizarea într-un loc neclar și pentru hărţile Google.

Pentru ca procesul de producţie să fie la standarde europene, încărcatul lemnelor în sobă are loc în altă încăpere decât cea în care se face dulceaţa.