Facultatea de Educatie Fizica si Sport

RECUPERAREA TRAUMATISMELOR GENUNCHIULUI LA SPORTIVI

Eva Aurelia VeronicaMaster KTS

Varietatea si multitudinea ramurilor sportive, numarul mereu in crestere al sportivilor de performanta, solicitarile deosebite impuse acestora determina o gama variata si extinsa de afectiuni al caror tratament trebuie sa fie astfel orientat, pentru a obtine refacerea integrala si rapida a capacitatii functionale a segmentului lezat. Obiectivul principal al traumatologiei sportive este astfel nu atat tratarea unor afectiuni traumatice in stadiul reversibil ci mai ales prevenirea producerii lor prin diagnosticarea si aplicarea tratamentului in stadiul preclinic. Aceste principii se aplica si in cazul leziunilor de menisc care, daca sunt repede si corect tratate, fac ca reinsertia sportivului in activitatea competitionala sa se faca cat mai repede.

Cunoasterea cauzelor care pot duce la aparitia unor traumatisme in practicarea unor sporturi are o deosebita importanta nu numai pentru precizarea corecta a diagnosticului, ci mai ales pentru gasirea unor masuri care sa previna posibilitatea producerii lor.

Riscul accidentului exista in activitatea sportiva fiind generat de cauze cunoscute, intre care metodica gresita a pregatirii, exagerarile in dozarea efortului si chiar intamplarea, fiind cele mai frecvente. Depistarea si tratarea formelor preclinice, conduita terapeutica, recuperarea sportivului sunt numai cateva idei ce trebuiesc urmarite in scopul gasirii de solutii viabile pentru imbunatatirea performantei.

Profilaxia traumatismelor se poate face prin determinarea si tratarea factorilor favorizanti (concentratie redusa a Ca +, Mg , circulatie redusa, viroze, echipament sportiv necorespunzator, baza materaiala necorespunzatoare, greseli in procesul de antrenament), prin programe de exercitii specifice introduse in programul de antrenament in scopul cresterii elasticitatii structurilor articulare si periarticulare (profilaxie primara), precum si prin tratarea si recuperarea corecta a traumatismelor (profilaxia secundara). Antrenamentul sportiv trebuie astfel reconsiderat in termeni de profilaxie a traumatismelor. Teoretic toate traumatismele musculo-scheletale pot fi prevenite printr-un antrenament corect initiat si condus, printr-o pregatre fizica adecvata.

Pentru prevenirea acestor traumatisme prin introducerea in procesul de antrenament a unor exercitii specifice adresate zonelor cu risc major si avand ca scop cresterea flexibilitatii, mobilitatii si ranforsarea articulatiilor este absolut obligatorie cunoasterea mecanismelor si a factorilor etiologici ce conduc la aparitia traumatismelor.

Programele de antrenament trebuie adaptate perioadelor de pregatire respective. Astfel in timpul perioadei pregatitoare antrenamentele trebuie desfasurate zilnic, cu o durata de 1 ore, cu o ponderea a pregatirii fizice generale de 50-60% din timpul alocat antrenamentului, restul antrenamentului constand din pregatire specifica tehnica sI tactica. Un antrenament pe saptamana poate avea specific de forta iar la sfarsitul ciclului saptamanal se va realiza un antrenament de refacere cu includerea intr-o inlantuire logica toate mijloacele de refacere cunoscute.

In timpul perioadei pre-competitionale ponderea pregatirii fizice generale este de 20% ; antrenamentele de forta se desfasoara o data pe saptamana sau la 2 saptamani.

Programul profilactic trebuie sa se adreseaza in egala masura intaririi tendoanelor sI ligamentelor, cresterii elesticitatii dar sI fortei musculare in scopul fortifierii articulatiilor pe care le traverseaza, pentru a permite atat cresterea stabilitatii cat sI a gradului de mobilitate la acest nivel.

Este important de urmarit de asemenea diagnosticul gradului de antrenament si al echilibrului biologic de moment al sportivului respectiv, posibil de realizat pe baza concluziilor desprinse in urma efectuarii unor probe cardiovasculare cu efort standard (Martinet si Ruffier) si pe baza aprecierii valorilor unor elemente biochimice sanguine. S-a incercat astfel punctarea practica a cat mai multor notiuni prezentate in partea teoretica, ceea ce speram sa ofere o imagine reala si relativ complexa a diversilor factori implicati in traumatologia sportiva si a unor metode de prevenire a accidentelor.

Prin realizarea acestor deziderate incidenta traumatismelor sportive poate fi mult redusa cu o certa imbunatatire a randamentului echipei. Lucrarea se vrea deci si o pledoarie pentru o buna analiza medicala in perioada pregatitoare cu aducerea la normal a tuturor constantelor biochimice implicate in efort si in egala masura pentru un antrenament stiintific riguros condus, cu utiliyarea unui program profilactic care sa cuprinda exercitii nespecifice si specifice pentru asigurarea si mentinerea unei conditii fizice optime, fost selectate pentru a asigura incalzirea tuturor grupelor musculare.

Cercetarile epidemiologice au demonstrat ca sportivii ce participa la diferite ramuri sportive sunt expusi diverselor tipuri de traumatisme bazate pe factori unici pentru fiecare sport si sportiv implicat. Abilitatea de a preveni aceste leziuni depinde de capacitatea de intelegere a patternurilor traumatice si de factorii de risc intrinseci si extrinseci ce stau la baza producerii acestora, precum si de posibilitatea realizarii analizei complexe a tehnicii de executie caracteristica fiecarei ramuri sportive. Cheia minimizarii incidentei traumatismelor in randul sportivilor de performanta si nu numai, consta in reducerea riscului traumatic, prin elaborarea unor strategii de prevenire corecte si eficiente si a unor programe de recuperare optime.

Cu toate ca problemele legate de patologia musculo-scheletala sunt de interes major, atat din punctul de vedere al incidentei crescute cat si al aspectelor de impact asupra starii de sanatate a sportivilor, si costurilor aferente (aspecte economice si sociale), realitate oglindita prin articolele din literatura de specialitate, aceste studii ating laturi singulare ale fatetei complexe ale problematicii[1] (Avramescu, T., Ilinca, I.).

Marea majoritate a cercetarilor sunt axate pe studiul clinic si paraclinic al diversilor parametri, oferind o analiza retrospectiva intr-un stadiu al patologiei destul de avansat. Aceste studii nu prezinta un sistem fiabil si neinvaziv care sa poata cuantifica si analiza datele initiale (in put) in scopul compararii cu datele obtinute dupa aplicarea tratamentelor corespunzatoare (out put), permitand astfel si adaptarea permanenta a terapiei de prevenire/recuperare si optimizarea acesteia.

In acest context apare ca fundamentala activitatea preventiva, de depistare a cauzelor si mecanismelor accidentelor (Avramescu, T., Ilinca, I. ).

In ultimii ani a fost dezvoltata o conceptie preventiva a recuperarii care mai nou s-a extins prin aplicarea de programe de exercitii utilizate pentru prevenirea de leziuni sau a deficitelor functionale determinate de tulburari anterioare biomecanice sau ale lantului kinetic ce contribuie la instalarea unor leziuni musculo-scheletice denumite si programe profilactice (Dragan, I.). Totusi, pe plan national exista putine studii si articole de specialitate bazate pe interventia programelor de exercitii profilactice, specifice traumatismelor, in cadrul antrenamentului sportiv.

In acest sens demersul operational al cercetarii isi propune sa stabileasca relatiile existente intre factorii potential limitativi ai performantei sportive, cu accent pe cel traumatic, precum si impactul lor asupra performantei sportive.

Tratamentul in traumatologia sportiva se adreseaza urmatoarelor obiective:

1. Combaterea durerii, imediat si intensiv.

2. Relaxarea musculara medicamentoasa.

3. Combaterea tulburarilor circulatorii sanguino-limfatice si a permeabilitatii vasculare (oprirea producerii edemului tisular sau a hidartrozei articulare).

4. Imobilizarea segmentului lezat,folosind modalitati de imobilizare functionala care sa permita lucrul cu celelalte segmente.

5. Terapie medicamentoasa si cu agenti fizici

6. Psihoterapia

7. Ulterior se va folosi cultura fizica medicala pentru refacerea totala, functionala a

a segmentului lezat si redobandirea potentialului biologic.

In cadrul producerii traumatismului exista un circuit vicios fiziopatologic si anume traumatismul provoaca durere, edem, contractura antialgica. Durerea mareste edemul si contractura iar acestea vor intensifica durerea. Cea mai veche modalitate de reducere a durerii si inflamatiei o reprezinta crioterapia, initial prin folosirea ghetii. Actual se utilizeaza pachete speciale (Cold Pack) masajul cu gheata, spray refrigerant, pansamente refrigerante, etc.

Primul raspuns al organismului , imediat dupa aplicare,consta in vasoconstrictia locala a vaselor sanguine subcutanate cu scaderea fluxului sanguin si reducerea inflamatiei, extravagarii sanguine si a eliberarii de histamina.

Crioterapia utilizata in primele 24 - 72 de ore dupa traumatism reduce metabolismul celular si consumul de oxigen la nivelul tesutului afectat permitand astfel viabilitatea celulelor lezate si reducaand procentul de reparatie celulara ulterioara. De asemeni aplicarile reci pot reduce si spasmul muscular ca si descarcarea de impulsuri nervoase responsabile de senzatia de durere ( motoneuronii gama si neuronii senzitivi din ganglionul spinal).

Combaterea durerii imediat si intensiv se realizeaza prin administrarea de medicamente antialgice. Se prefera administrarea preparatelor cu dublu efect: antialgic si antiinflamator pentru intreruperea cercului vicios fiziopatologic. In cazul unui traumatism procesele inflamatorii acute predomina in primele 48 de ore dupa accidentare. Initial inflamatia este mediata de amine vasoactive de tipul histaminei si serotoninei care determina cresterea fluxului sanguin si a permeabilitatii vasculare (primele 60 de minute). In mentinerea raspunsului inflamator intensiv apoi o serie de mediatori, fie produsi ai metabolismului acidului arahidonic (via prostaglandine sau leukotriene) fie ai sistemului complementului, bradikinina si fibrionopeptidele.

Dupa primele 48 de ore rolul principal este preluat de raspunsul celulelor cu fagocitarea si digestia produsilor inflamatiei. Celulele implicate in aceste procese sunt neutrofilele si macrofagele tisulare care in anumite conditii pot implica in procesul de distrugere si tesuturile vecine neafectate.

In tratamentul inflamatiei se disting doua mari clase de produse farmacologice: antiinflamatoare nesteroidiene si corticosteroizii.

Ca indicatii generale se admite ca pentru vindecarea totala a procesului inflamator sunt necesare 2 - 3 saptamani de administrare a dozei adecvate. Nu se recomanda utilizarea concomitenta a mai multor produse cu exceptia asociatiei Aminofenazona si alt inflamator nesteroidian. Corticosteroizii sunt in general interzisi in practica sportiva (doping) cu exceptia administrarilor locale (unguent, infiltratii) cu obligativitatea notificarii in scris. Mecanismul de actiune consta in inhibarea eliberarii de acid arahidonic, scaderea migrarii leucocitelor si stabilizarea lizozomilor. In cazul inflamatiilor cronice scad proliferarea fibroblastilor si sinteza fibrelor de colagen.

Este indicata combinarea unui preparat de scurta cu unul de lunga durata ca si administrarea unui anestezic pentru reducerea rapida a durerii. Efectele adverse sistemice sunt rar intalnite, dar cele locale pot fi importante (degenerarea cartilajului articular dupa infiltratii repetate, atrofii subcutanate, afectari de tendoane).

Relaxarea musculara medicamentoasa se obtine cu ajutorul miorelaxantelor. Lipsa unei contracturi algice impiedica producerea la nivelul articulatiilor a hidartrozei, favorizaand in acelasi timp circulatia sanguina si limfatica care previne producerea edemului la nivelul tesuturilor. Se utilizeaza frecvent: cloraxazon (Paraflex) caate 1 - 2 comprimate de 3 - 4 ori/zi (asociat cu Paracetamol sau Aspirina); Mydocalm 1 drajeu de 3 ori pe zi (se incepe cu doza mica).

Psihoterapia este importanta in mentinerea tonusului cortical. Ea se refera la informarea exacta a sportivului asupra evolutiei traumatismului facaandu-l sa participe activ la procesul de vindecare. Imobilizarea segmentului lezat devine necesara caand continuitatea formatiei anatomice lezate nu mai exista atat la nivelul unor formatii elastice sau semielastice (rupturi de muschi, capsule sau ligamente) cat si la unele segmente osoase (fracturi, fisuri).

Este de preferat ca imobilizarea sa se faca la inceput numai prin atela gipsata, pentru primele 2 - 3 zile. Aceasta deoarece aplicarea unui aparat ghipsat circular inca de la inceput are neajunsul ca dupa cateva zile el devine larg atat datorita retragerii edemului initial posttraumatic, cat mai ales hipotrofiei musculare functionale, imobilizarea producand o scadere spectaculoasa a maselor musculare.

Modalitatile particulare ale imobilizarilor gipsate la sportivi se refera in special la aparatele gipsate gambiero - plantare (de altfel acestea sunt si cele mai frecvente), care in aceste cazuri constau in obtinerea imobilizarii functionale. Prin aceasta intelegem realizarea unui astfel de aparat gipsat care, imobilizand segmentul lezat, sa permita mobilizarea membrului in intregime. Aceasta modalitate se refera bineinteles la traumatismele sportive curente (entorse, luxatii, rupturi de ligamente, fisuri), nefiind valabila si in cazul fracturilor care urmeaza metodologia clasica a traumatologiei generale.

Durata imobilizarii in traumatismele sportive curente trebuie sa fie optima, insufucienta sau excesul aducand importante prejudicii recuperarii.

Principalele elemente care determina aprecierea duratei necesare imobilizarii sunt: gravitatea leziunilor, natura histologica a tesuturilor afectate si varsta subiectului. Gravitatea leziunilor se refera in primul rand la marimea rupturilor anatomice ale tesutului interesat. In cazurile de rupturi totale (de muschi sau tendoane), din cauza retractiei capetelor, imobilizarea este contraindicata, recomandandu-se sutura chirurgicala de urgenta. Al doilea element care determina durata imobilizarii este natura tesuturilor anatomice lezate, stiut fiind ca tesuturile au potentiale de regenerare biologica de vascularizatie (deci de troficitate) diferite pe regiuni. In aceasta idee rupturile musculare fibrilare sau vasculare vor fi imobilizate 10 zile, entorsele fara ruperea ligamentelor si capsulei 14 zile, iar cele cu ruperea acestor formatiuni 21 de zile, smulgerile osoase si fisurile minimum 30 de zile. Fracturile intra in competenta osoasa a ortopedului avand alte principii. Al treilea element, varsta, reduce sau prelungeste imobilizarea in general cu 25 - 30% din durata obisnuita daca subiectul are pana la 20 de ani sau respectiv peste 30 de ani.

Terapia cu agenti fizici utilizeaza curentul electric, energia calorica (termoterapia), terapia cu ultrasunete, fototerapia, terapia prin campuri magnetice de joasa frecventa.

In ultimul timp in acordarea primului ajutor si al tratamentului diverselor afectiuni s-au impus si metode traditionale ce include presopunctura si acupunctura. Conceptia acestor metode consta in aplicarea intepaturilor (presiunilor asupra unor puncte precis determinate ale suprafetelor cutanate considerate drept locuri de condensare a unei energii pe care omul integrat in natura si asemanat unei plante o primeste din aer si din pamant. Aceasta energie alimenteaza neintrerupt si succesiv organele corpului omenesc, circuland pe cai corespunzatoare fiecarui organ, numite meridiane si definite prin denumirea organului pe care fiecare meridian il reprezinta energetic (12 meridiane). Desi cei care practica presopunctura trebuie sa cunoasca localizarea pe corp a sute de puncte energetice, pentru primul ajutor este nevoie sa se cunoasca localizarea a numai aproximativ a 24 dintre cele mai cunoscute. Ele pot fi folositoare dupa un traumatism prin influentarea durerii dar si sistemelor organice care controleaza functii vitale ca respiratia, circulatia, starea de constienta. Formele de presopunctura difera in functie de forta, durata si locul in care se exercita presiunea. Folosirea kinetoterapiei urmareste refacerea anatomica si recuperarea functionala a segmentului traumatizat. Spre deosebire de conceptiile mai vechi nu se aplica inca din primele zile sub forma mobilizarii precoce a segmentului respectiv. Formele si mijloacele kinetoterapiei trebuie sa fie in concordanta cu caracteristicile biologice ale fazelor evolutiei clinice expuse mai sus (tabel 1).

Program de recuperare pentru genunchi

Incalzirea: Inainte de a efectua exercitiile, pacientul se va incalzi timp de 5 10 minute cu ajutorul unor miscari cu impact minor, precum mersul pe jos sau pe o bicicleta stationara.

Intinderea muschilor: Dupa incalzire, se vor efectua exercitii de stretching. Abia dupa aceea se va trece la exercitiile de tonifiere musculara. Cand se vor termina exercitiile de tonifiere, programul va fi finalizat prin reluarea exercitiilor de intindere.

Nu ignoram durerea: In mod normal nu trebuie sa se resimta nici o durere in timpul exercitiilor.

Muschii vizati: Grupele de muschi vizate de acest program de recuperare includ: Cvadricepsul (coapsa anterioara) Ischio-gambierii (coapsa posterioara) Muschii abductori (coapsa exterioara) Muschii adductori (coapsa interioara) Muschii fesieri

EXERCITII DE STRETCHING

1. Intinderea tendonului lui Ahile

Principalele grupe de muschi lucrate: complexul gastrocnemian-solear (partea posterioara a gambei); Pacientul trebuie sa resimta aceasta intindere in gamba si in glezna

Echipament necesar: nici unul

Repetari: 2 seturi de cate 4;Zile pe saptamana: 6-7Instructiuni detaliate P1 pacientul sta cu fata la perete si cu piciorul sanatos indreptat in fata. T1 indoaie usor genunchiul. Tine piciorul afectat in spate si drept (genunchiul in extensie), cu talpa si degetele usor indreptate spre interior; T3 tine ambele talpi pe podea si impinge coapsele inspre zid; T4 mentine pozitia timp de 30 de secunde si relaxeaza pentru inca 30 de secunde. Repeta miscarea.Important: Pacientul nu trebuie sa arcuiasca spatele

2. Intinderea cvadricepsului in pozitia stand"Principalele grupe de muschi lucrate: Cvadricepsii; Pacientul trebuie sa resimtai aceasta intindere in partea anterioara a coapsei

Echipament necesar: nici unulRepetari: 2-3;Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

P.I. pacientul se sprijina de spatarul unui scaun sau de un perete pentru a-si pastra echilibrul;T 1 Indoaie genunchiul si ridicata calcaiul spre fese; T.2. Apuca glezna cu mana si trageti usor calcaiul spre corp;T.3. Mentine pozitia timp de 30 pana la 60 de secunde; Repeta exercitiul cu celalalt picior. Important: Nu arcuieste spatele

3. Intinderea ischiogambierilor din decubit dorsal

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii ischio-gambieri; Trebuie sa resimtiti aceasta intindere in coapsa posterioara si in spatele genunchiului

Echipament necesar: nici unulRepetari: 2-3;Zile pe saptamana: 4-5Instructiuni detaliateP.I. Pacientul se aseaza pe spate cu ambii genunchi indoiti;T1. ridica un picior de pe podea si indrepta genunchiul spre piept; inchide palmele in spatele coapsei, sub genunchi; T2. tine piciorul indreptat in sus si trage usor de el spre cap pana cand simte o intindere (daca are dificultati in a inchide palmele in spatele coapsei, folosim un prosop; apucand marginile prosopului si tragand de picior inspre pacient.); T3. mentine pozitia intre 30 si 60 de secunde T4. relaxeaza pentru 30 de secunde; Repetam si cu celalalt picior.Important: pacientul nu trage de articulatia genunchiului

EXERCITII DE TONIFIERE MUSCULARA

4. Genuflexiuni

Principalele grupe de muschi lucrate: Cvadricepsii, muschii fesieri, ischio-gambierii; Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, se va creste dificultatea prin tinerea unor greutati in mana. Incepem cu greutati de cate 2 kg si adaugam progresiv greutati pana la 4 kg.Repetari: 3 seturi de cate 10;Zile pe saptamana: 4-5

Instructiuni detaliate

P.I. Stand, cu varful picioarelor departate; mainile pot fi tinute pe coapse sau intinse in fata; daca este nevoie, folosim spatarul unui scaun sau un perete pentru echilibru;T.1. pacientul tine pieptul in fata si coboara usor coapsele aproximativ 25 cm, ca si cand se aseza pe scaun;T.2. plaseaza greutatea corpului pe calcaieT.3. mentine pozitia timp de 5 secunde;T.4. impinge in calcaie si revine in pozitia standImportant: Nu se va apleca cu trunchiul in fata

Tonifierea muschilor ischio-gambieri

Principalele grupe de muschi lucrate: muschii ischio-gambieri;

Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, vom creste dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna. Repetari: 3 seturi de cate 10;Zile pe saptamana: 4-5Instructiuni detaliateP.I. pentru a-si mentine echilibrul, pacientul se va sprijini de spatarul unui scaun sau de un perete;T.1. indoaie genunchiul afectat T.2. ridica calcaiul spre tavan cat de sus poate pana simte durere;T.3. mentine pozitia timp de 5 secunde, T.4. relaxeaza Repeta intregul exercitiu.Important: pacientul flecteaza talpa si tine genunchii apropiati

Ridicarea pe varful picioarelor

Principalele grupe de muschi lucrate: complexul gastrocnemian-solear (partea posterioara a gambei);

Echipament necesar: un scaun pentru sprijinRepetari: 2 seturi de cate 10;Zile pe saptamana: 6-7Instructiuni detaliateP.I. stand astfel incat greutatea corporala sa fie distribuita in mod egal pe ambele picioare; pacientul se tine de spatarul unui scaun sau de un perete pentru echilibru;T.1. ridica piciorul sanatos de pe podea astfel incat toata greutatea sa fie pe piciorul afectat;T.2. ridica calcaiul piciorului afectat cat de sus poate,T.3. coboara calcaiul; Repeta miscarea de 10 ori.Important: pacientul trebuie sa-si pastreze greutatea centrata pe varful piciorului cu care lucreaza

7.Extensia genunchilorPrincipalele grupe de muschi lucrate: cvadricepsii;pacientul trebuie sa resimta acest exercitiu in partea anterioara a coapsei

Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, crestem dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna. Incepem cu greutati de cate 2 kg si adaugam progresiv greutati pana la circa 4 kg.Repetari: 3 seturi de cate 10;Zile pe saptamana: 4-5Instructiuni detaliateP.I. Asezat, cu spatele drept, pe un scaun sau pe o bancheta;T.1. pacientul contracta muschii coapsei si indreapta usor piciorul afectat ridicandu-l cat de sus poateT.2. contracta in continuare muschii coapsei si mentine pozitia timp de 5 secunde;T.3. relaxeaza si readuce piciorul pe podea; Important: Nu balansam piciorul si nu fortam ridicarea acestuia mai sus decat este posibil fara durere

9. Extensia coapsei din decubit ventral

Principalele grupe de muschi lucrate: ischio-gambierii, muschii fesieri; Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, crestem dificultatea prin plasarea unor greutati pe gleznaRepetari: 3 seturi de cate 10;Zile pe saptamana: 4-5Instructiuni detaliateP.I. decubit ventral, cu picioarele intinse; capul sta sprijinit pe brate;T.1. pacientul contracta muschii fesieri si muschii coapsei ridicand piciorul cat de sus poate;T.2. mentine pozitia timp de 5 secunde;T.3. cobora piciorul si relaxeaza timp de 2 secunde; Important: Tinem in permanenta bazinul lipit de podea

10. Abductia soldului

Principalele grupe de muschi lucrate: abductorii

Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, crestem dificultatea prin plasarea unor greutati pe glezna. Repetari: 3 seturi de cate 20;Zile pe saptamana: 4-5Instructiuni detaliateP.I. decubit lateral, cu piciorul afectat deasupra si piciorul de dedesubt indoit astfel incat sa serveasca drept suport;T.1. pacientul intinde piciorul de deasupra si il ridica la 45;T.2. mentine pozitia pentru 5 secunde;T.3. coboara usor piciorul si relaxeaza pentru 2 secunde; Important: Nu rasucim piciorul in efortul de a-l ridica mai sus

11. Adductia soldului

Principalele grupe de muschi lucrate: adductorii;

Echipament necesar: Pe masura ce exercitiul devine mai usor de executat, crestem dificultatea prin plasarea unor greutati pe gleznaRepetari: 3 seturi de cate 20;Zile pe saptamana: 4-5Instructiuni detaliateP.I. decubit lateral, pe partea cu piciorul afectat, cu ambele picioare intinse bine;T.1. pacientul indoaie piciorul de deasupra si-l incruciseaza peste cel afectat, ca in figura;T.2. ridica piciorul afectat la aproximativ 15 20 cm de la podea;T.3. mentine pozitia timp de 5 secunde;T.4. coboara usor piciorul si relaxeaza timp de 2 secunde; Important: pacientul pune o mana pe podea in fata abdomenului pentru a impiedica alunecarea in fata

12. Exercitii cu banda elastica

Principalele grupe de muschi lucrate: cvadricepsii, ischio-gambierii; Echipament necesar: Exercitiul este mai eficient daca se utilizeaza o banda elastica cu rezistenta potrivita. Repetari: 3 seturi de cate 10;Zile pe saptamana: 4-5Instructiuni detaliateP.I. decubit dorsal, asezam centrul benzii elastice in centrul talpii si rugam pacientul sa apuce capetele cu mainile; T.1. contracta muschiul coapsei piciorului afectat si aduce genunchiul spre piept;T.2. indreapta usor piciorul, impingand in banda elastica;T.3. mentineti pozitia timp de 2 secunde; T.4. relaxeaza si readuce piciorul pe podea; Important: muschii abdominali trebuie mentinunti contractati pe tot parcursul exercitiului