Embed Size (px)
Citation preview
Impactul biocarburanţilor.
Biodiesel
1. Introducere
Biomasa poate fi utilizată ca resursă pentru producerea biocombustibililor, iar creşterea utilizării
acestora va avea ca efect modificări la nivelul biomasei utilizate ca materie primă, dar şi la nivelul
tehnologiilor de transformare a acesteia.
Diminuarea rezervelor mondiale recuperabile de hidrocarburi fosile şi majorările succesive ale
preţului barilului de ţiţei, ca urmare a crizei petrolului, au creat premize favorabile abordării altor
surse pentru obţinerea de combustibili. De asemenea, şi legislaţia restrictivă referitoare la nivelul
de poluare al mediului produsă de gazele de ardere ale combustibililor convenţionali contribuie la
găsirea de surse alternative de energie. Astfel, au apărut preocupări pentru fabricarea de
biocarburanţi din materii prime regenerabile (biomasă). Mai mult, unele ţări ale Comunităţii
Europene au legiferat o serie de politici şi reglementări ce favorizează dezvoltarea domeniului
biocombustibililor (reduceri ale accizelor pentru carburanţi, credite acordate fermierilor pentru
obţinerea de biomasă etc.).
În prezent, sursele de energie sunt reprezentate de combustibilii fosili (petrol, gaze naturale şi
cărbuni), compuşi radioactivi sau alte surse (soarele, căderile de apă, vântul, mareele) care permit
obţinerea de lucru mecanic şi căldură. Dintre acestea, petrolul şi gazele naturale sunt considerate
ca fiind principalele surse energetice ale planetei. Aceste surse naturale sunt epuizabile ireversibil.
Estimările efectuate pe baza nivelului actual de consum şi al evaluărilor privind rezervele certe de
combustibili fosili, arată că acestea ar putea fi utilizate încă 44 de ani pentru petrol, 62 de ani
pentru gaze naturale şi 280 de ani pentru cărbune. Rezervele de combustibili fosili sunt repartizate
neuniform pe glob, iar cantitatea exploatată creşte de la an la an.
De aceea, trebuie să acordăm o atenţie tot mai mare biocarburanţilor obţinuţi din materii prime
regenerabile (biomasă).
1
Biomasa înglobează orice material regenerabil de natură organică, cuprinzând vegetalele terestre
(culturi agricole de uz alimentar, pomi şi culturi destinate producerii de energie, plante industriale,
nutreţuri) şi acvatice (algele, ierburile de mare), precum şi ansamblul de deşeuri şi reziduuri
organice din agricultură, piscicultură, silvicultură, deşeuri municipale şi alte deşeuri.
Marile producţii agricole de uz alimentar se pot clasifica în: cereale (grâu, orez, porumb, orz, ovăz,
secară etc.), oleaginoase (floarea-soarelui, soia, in, rapiţă, arahide, măsline etc.) şi zaharoase
(sfecla de zahăr şi trestia de zahăr). Dintre culturile erbacee destinate producerii de energie se pot
menţiona cele de sorg, bambus, miscanthus (iarba de elefant), pir etc., iar dintre culturile pomicole,
destinate aceluiaşi scop, cele de plop, frasin, arţar, salcie, mesteacăn etc. O cantitate însemnată de
biomasă o constituie rezidurile de culturi agricole reprezentate de părţile plantelor cultivate care
rămân pe teren după recoltare (cocenii, frunzele şi pănuşile de porumb, paiele de cereale etc.),
precum şi reziduurile rezultate din silvicultură, în urma exploatării plantaţiilor forestiere de esenţă
moale sau tare.
O importantă resursă regenerabilă de energie o reprezintă deşeurile orăşeneşti ce conţin cantităţi
însemnate de material organic (hârtie, carton, deşeuri lemnoase, deşeuri din grădini etc.).
2. Din ce se obţin principalii biocarburanţi?
În prezent, principalii biocarburanţi existenţi sunt: bioetanolul, biodiesel-ul şi biogazul.
Bioetanolul este definit ca alcoolul etilic de provenienţă naturală. Materiile prime utilizate în
fabricarea etanolului sunt:
- materii prime glucidice (trestie de zahăr, sfecla de zahăr, sorgul zaharat, unele fructe etc.);
- materii prime amidonoase (porumbul, grâul, cartoful, maniocul);
- materii prime lignocelulozice (lemnul şi alte materiale din plante fibroase)
Cea mai importantă sursă de obţinere a bioetanolului, din punct de vedere cantitativ, o reprezintă
materiile prime lignocelulozice sub formă de deşeuri agricole (paie de cereale şi orez, bagasă –
2
deşeuri de trestie de zahăr, fibre şi deşeuri de bumbac etc.), culturi erbacee destinate acestui scop,
deşeuri industriale etc.
Obţinerea bioetanolului din surse bogate în glucide este un proces ce are la bază fermentaţia
glucidelor cu 6 atomi de carbon în etanol, cu ajutorul tulpinilor de drojdii, un proces relativ simplu;
în schimb, transformarea materialelor lignocelulozice în glucide fermentescibile este un proces mai
dificil. Disponibilitatea materiei prime constituie una din constrângerile majore actuale pentru a
dezvolta fabricarea şi utilizarea acestui biocarburant.
Biodieselul, din punct de vedere chimic, este un amestec de mono-alchil esteri ai acizilor graşi,
obţinut în mod obişnuit prin reacţia de transesterificare a trigliceridelor cu un alcool inferior.
Combustibilul biodiesel prezintă o serie de avantaje comparativ cu combustibilul diesel provenit
din petrol, fiind mai puţin poluant, biodegradabil şi obţinut din surse regenerabile. Sursele
obişnuite de trigliceride utilizate pentru obţinerea de biodiesel le constituie uleiurile vegetale şi
grăsimile animale.
2.1. Lipidele neutre şi biodieselul
Grăsimile reprezintă una dintre cele mai importante surse naturale de materii prime, având un
avantaj deosebit prin faptul că ele se regenerează în procesul ciclic natural al plantelor, respectiv al
animalelor, din care provin. Materiile grase sau grăsimile, din punct de vedere chimic, sunt esteri
ai glicerinei cu acizi carboxilici saturaţi sau nesaturaţi, iar în unele cazuri cu hidroxiacizi, având un
număr par de atomi de carbon. O altă denumire a grăsimilor este cea de lipide neutre. Compoziţia
chimică a grăsimilor este determinată în principal de sursa naturală din care provin, precum şi de o
serie de factori, ca de exemplu, procedeele de obţinere. Compoziţia în acizi graşi şi distribuţia lor
în trigliceride este variabilă şi depinde de sursa naturală. De asemenea, este influenţată şi de o serie
de factori printre care se pot menţiona: condiţiile de climă, de sol, de amplasare geografică, gradul
de maturitate, iar pentru cele animale, de specia animală, de regimul alimentar, de sănătatea
animalului, de localizarea depozitului de grăsime.
Tipul şi compoziţia acizilor graşi din materia primă determină o serie de proprietăţi ale biodiesel-
ului obţinut. De exemplu, dacă materia primă conţine în principal acizi graşi saturaţi, biodiesel-ul
obţinut din această materie primă va avea o cifră cetanică ridicată. (Cifra cetanică arată tendinţa
3
spre aprindere a combustililor folosiţi în motoarele diesel, cu auto-aprindere. Cu cât aceasta este
mai mare, cu atât mai uşor se aprinde combustibilul. La combustibilii obişnuiţi, folosiţi la
motoarele diesel, cifra cetanică variază între 35 şi 55). În schimb, dacă materia primă conţine
preponderent acizi graşi nesaturaţi, cifra cetanică a biodiesel-ului obţinut va fi mai redusă.
Temperatura de tulburare şi căldura de combustie, alte proprietăţi importante ale unui carburant,
cresc odată cu numărul atomilor de carbon din acizii graşi şi pot menţiona: soia (boabele de soia –
aproape tot biodiesel-ul fabricat în SUA este obţinut din soia), floarea-soarelui, seminţele de rapiţă
(folosite în special în Europa), canola (o plantă asemănătoare rapiţei), uleiul de cocos (folosit în
special în America de Sud), muştarul şi bumbacul. Iar ca materii grase de origine animală, grăsimi
animale, grăsimile reziduale din industria de prelucrare a cărnii sau reziduri grase alimentare sau
nealimentare.
Fermentarea anaerobă a deşeurilor organice (descompunerea bacteriană a materialelor organice în
absenţa oxigenului) asigură posibilitatea obţinerii de energie regenerabilă, biogaz compus în
principal din metan şi dioxid de carbon. Metanul se poate comprima şi folosi drept carburant
pentru vehiculele care folosesc gazul natural.
Gazificarea biomasei (în funcţie de temperatura la care se desfăşoară procesul) conduce, în
principal, la obţinerea degaz de sinteză (amestec de monoxind de carbon şi hidrogen) ce poate fi
convertit, prin tehnologii cunoscute, în diferiţi compuşi chimici sau combustibili. Pentru viitorul
mai îndepărtat ar putea fi folosit drept carburant hidrogenul obţinut din biomasă sau din
combustibili lichizi bogaţi în hidrogen, ca de exemplu, metanolul sau etanolul. În orice situaţie,
biomasa poate fi utilizată ca resursă pentru producerea acestui biocombustibil.
Creşterea utilizării biocombustibililor va avea ca efect modificări atât privind biomasa utilizată
drept materie primă, cât şi a tehnologiilor de transformare a acesteia în biocombustibili. Cu
siguranţă, este foarte importantă folosirea şi în continuare a produselor agricole ca porumb, sfeclă
de zahăr şi seminţe oleaginoase, dar trebuie să crească şi ponderea altor surse de materii prime,
cum ar fi culturile destinate obţinerii de energie, biomasa lemnoasă, iarbă etc., deoarece materiile
prime regenerabile au alte caracteristici fizico-chimice decât resursele fosile şi necesită tehnologii
noi de prelucrare.
4
2.2. Biodiesel
Biodiesel este numele dat pentru combustibilul creat prin conversie chimică a grăsimilor animale şi
uleiurilor vegetale. Uleiurile vegetale pure pot reprezenta un carburant pentru motoarele Diesel,
aşa cum Rudolf Diesel a demonstrat la târgul din 1900 cand a folosit ulei de alune drept
combustibil. Cu toate acestea, uleiul vegetal are o vâscozitate mare şi nu poate să ardă eficient la
temperaturi normale în vehiculele moderne. Conversia la Biodiesel are următoarele avantaje :
- se poate amesteca cu dieselul normal în orice proporţii ;
- adăugarea de 1% biodiesel în dieselul cu un conţinut mic de sulf realizează o lubrifiere mai bună;
- se obţine din resurse regenerabile ;
- poate fi folosit în motoarele diesel moderne fără modificări sau cu modificări foarte mici ;
- se reduc emisiile :
- dioxidul de sulf cu 100%
- dioxidul de carbon 10-50%
- dioxidul de azot 5-10%
2.3. Reacţia de bază
Datorită motivelor menţionate mai sus, uleiul vegetal este transformat în biodiesel. Componentele
combustibile din ulei, numiţi acizi graşi, au diferite proprietăţi ce pot fi caracterizate prin numărul
de atomi de hidrogen şi carbon, şi legăturile dintre aceştia, stau la baza biodieselului.
În majoritatea ţărilor se caută metode de înlocuire a combustibilor clasici (fosili) cu combustibili
regenerabili, principalul fiind biodieselul. Trebuie spus că pentru industria din România producţia
de biodiesel constituie un element de noutate. De altfel Directiva UE 2003/30/CE (mai 2003)
promovează folosirea în transporturi a biocombustibililor şi a altor combustibili regenarabili.
Minimul proporţiei de biocombustibili şi alţi combustibili regenerabili ce trebuie introduşi pe piaţa
de fiecare stat membru UE (în % din totalul carburanţilor petrolieri existenţi pe piaţa la data
respectivă):
- în 31 decembrie 2005-2%
- în 31 decembrie 2010-5,75%
5
- în 31 decembrie 2020-20%
Este clar că aceste cerinţe vor impulsiona producţia de biodiesel şi afacerile legate de acest
domeniu vor prospera. Având o agricultură în plină dezvoltare, promovând cultura de plante
oleaginoase (cultura de rapiţă este una foarte avantajoasă), România are şansa să devină unul dintre
cei mai mari producători de biocombustibili din Europa.
Astfel România, în perspectiva intrării în UE şi a reducerii importurilor de produse energetice,
trebuie să dezvolte o nouă categorie de combustibili care se regenerează an de an, spre deosebire
de combustibilii fosili care odată extraşi nu se mai regenerează.
Pentru aceasta trebuie perfecţionată o industrie de producere a biobieselului şi realizarea de studii
privind procedeele industriale ce ar putea fi folosite în România.
2.4. Biocombustibilii produc încălzire globală?
Cercetătorii atrag încă odată atenţia că deşi cultivarea de plante pentru biocomubistibili prezintă o
alternativă la o parte din petrol, cultivarea lor va agrava fenomenul încălzirii globale. Aceasta
pentru că în prezent aceştia sunt cultivaţi mai ales în zonele tropicale, unde pădurile sunt tăiate
pentru a se elibera pământ pentru plantaţii. Cum pădurile absorb cantităţi mari de CO2 şi cum prin
arderea pădurilor se eliberează mari cantităţi de CO2 în atmosferă, chiar dacă apoi arderea
biocombustibilor eliberează mai putin CO2 decât ar face-o arderea petrolului, până la urmă, în
urma întregului proces, rezultă mai mult CO2 în atmosferă. Studiul a fost prezentat pe 14 februarie
2009 la Congresul Anual al American Association for the Advancement of Science (AAAS)
Cercetătorii care au prezentat aceste studii de la Universitatea Stanford şi de la Union of
Concerned Scientist, ambele din SUA.
Ei au analizat imagini din satelit a câtorva parcele de teren ce existau înainte de 1980 în zona
pădurilor tropicale. Au constatat că în 1980, jumătate din noul pământ oferit agriculturii provenea
din defrişarea pădurilor tropicale. Procentul a crescut la aproape 70% în 1990 şi la 80% în anul
2000.
Procentele vorbesc de la sine. "Ardem pădurile tropicale în motoarele maşinilor noastre".
6
Pentru referinţă, planetele care se cultivă de obicei pentru biocombustibili, sunt porumbul, soia,
cassava, palmieri pentru ulei, trestia de zahăr.
Înca din anul 2000 Comisia Europeană a propus şi adoptat un număr considerabil de legi şi
instrumente legale pentru promovarea şi utilizarea biocombustibililor ca şi energie regenerabilă.
România, ca şi un nou membru al Uniunii Europene face eforturi susţinute pentru a reuşi
implementarea în cel mai scurt timp a Directivei Europene 2003/30/EC ce prevede promovarea şi
utilizarea biocombustibililor. Conform acestui document contribuţia surselor regenerabile (inclusiv
a clasei biocombustibililor) trebuie să crească de la 14% (2005) la 22% (2010). Fiind pe poziţia a
doua în Europa în ceea ce priveşte potenţialul de biomasă pentru producţia de biocombustibili
(după Polonia), România face eforturi pentru implementarea politicilor necesare în domeniul
producţiei şi a utilizării a biocombustibililor.
Pentru a putea avea o coerenţă în ceea ce priveşte politicile şi direcţiile pe care România trebuie să
le urmeze în viitorul imediat apropiat pentru dezvoltarea domeniului biocombustibililor este
necesar a efectua analize calitative şi cantitative asupra pieţei viitoare de biocombustibili. Preluând
din domeniul de studiu al marketingului şi managementului un instrument de analiză calitativă,
analiza SWOT a biocombustibililor oferă o imagine de ansamblu asupra principalelor tipuri de
biocombustibili care pot fi dezvoltaţi în ţara noastră.
În domeniul marketingului şi managementului analiza SWOT este un instrument cu
ajutorul căruia pot fi evaluate atat punctele slabe cât şi punctele forte, oportunităţi cât şi ameninţări
implicate de o nouă afacere. În cazul de faţă analiza SWOT nu este aplicată unui nou plan de
afacere ci tehnologiilor pentru producerea şi caracteristicile de baza a biocombustibililor. Factorii
interni ai tehnologiei sunt catalogaţi în general ca puncte forte sau puncte slabe, iar factorii externi
sunt caracterizaţi ca oportunităţi sau ameninţări.
Obiectivul analizei SWOT este de a determina cei mai potriviţi biocombustibili pentru a
înlocui combustibilii fosili. Un prim pas al acestei analize este compararea biocombustibililor cu
cei fosili.
7
2.5. Analiza SWOT pentru biocombustibili derivaţi din lipide
Biocombustibilii derivaţi din lipide sunt uleiurile din plante şi biodieselul. În Europa, ambele
tipuri de biocombustibili sunt produşi la ora actuală din rapiţă, cu toate că pentru producerea lor
pot fi folosite şi alte materii prime. Dintre ţările europene, Germania a acumulat o experienţă vastă
în producerea acestor tipuri de biocombustibili. Principala diferenţă dintre uleiul pur şi biodiesel
este o etapă în plus în procesul de obţinere şi anume transesterificarea uleiului pentru producerea
biodieselului. Biodieselul are proprietăţi fizice similare cu cele ale motorinei, în timp ce pentru
utilizarea uleiului pur este nevoie de câteva modificări tehnice suplimentare la motorul
autovehiculului. În afara acestor diferenţe, producţia materiei prime şi presarea seminţelor pentru
obţinerea uleiului sunt aceleaşi pentru biodiesel ca şi pentru uleiul pur.
8
Tabelul 1. Analiza comparativă între ulei pur şi biodiesel
Combustibil Ulei pur Biodiesel
Puncte forte Uleiul pur este utilizat cu succes atat ca si
combustibil in transport cat si la generarea
de energie.
Proprietatile fizice ale biodieselului si ale
motorinei sunt asemanatoare.
Uleiul pur poate fi usor procesat in prese
pentru ulei.
Glicerina, produsul secundar al
transesterificarii, poate fi valorificata ulterior.
Punctul de aprindere al uleiurilor vegetale
este foarte ridicat, deci acestea pot fi usor
manipulate si inmagazinate.
Cifra cetanica si proprietatile de lubrifiere ale
biodieselului sunt mai ridicate decat in cazul
motorinei.
S-au inregistrat rezul-tate pozitive la
utilizarea uleiurilor la masinile agricole.
Gradul de toxicitate al biodieselului este mai
scazut decat in cazul motorinei.
Uleiul pur este biodegradabil in timp scurt
in pamant sau apa.
Exista un standard european pentru biodiesel.
Uleiul pur de rapita nu este toxic. -
Exista un standard pentru utilizarea uleiului
pur: DIN V 51605 (Germania).
-
Pentru obtinerea culturilor de ulei pot fi utilizate tehnici deja existente, de exemplu
obtinerea semintelor de rapita.
Uleiul pur si biodieselul nu contin sulf, neexistand emisii de oxizi de sulf.
Puncte slabe Viabilitatea economica depinde de
productia de seminte si de castigurile
obtinute din produsele secundare.
Viabilitatea economica depinde de productia
de seminte si de castigurile obtinute din
produsele secundare (glicerina).
Din cauza diferitelor proprietati, uleiul pur
este dificil de amestecat cu motorina.
Biodieselul are unele proprietati
asemanatoare cu ale solventilor. In cazul
acestuia sunt necesare modi-ficari ale
motorului.
Vascozitatea uleiului pur este foarte mare
in special la temperaturi sca-zute,
necesitand modificari ale moto-rului.
-
In Europa nu exista un standard general -
9
pentru uleiuri pure.
Depozitarea pe termen lung a uleiului pur si a biodieseluilui poate produce degradarea
unora din proprietatile combustibilului, rezultand necesitate de adaugare a unor aditivi
speciali.
Oportunităţ
i
Producerea uleiului pur necesita costuri mai
scazute decat pentru biodiesel datorita
lipsei procesului de transesterificare.
Biodieselul este biocombustibilul dominant
in Europa la ora actuala.
Scutirile de la unele taxe si combinarea obligatorie pot determina cresteri in utilizarea
uleiurilor de plante si a biodieselului.
Uleiurile care altfel s-ar pierde pot fi folosite ca materii prime pentru uleiul pur sau pentru
biodiesel.
Productia agricola este in continua crestere ceea ce duce la o scadere a costurilor pentru
obtinerea materiilor prime.
Pe langa rapita pot fi cultivate si alte plante pentru obtinerea uleiurilor si a biodieselului.
Ameninţări Trebuie facute modificari mai mari pentru a
putea folosi uleiul pur ca si combustibil.
Transesterificarea necesita produce-rea
biodieselului pe o scara larga pe-tru a fi
viabila economic.
- Cu piata biodieselului in crestere, cererea
pentru glicerina va scadea, iar pretul acesteia
va scadea.
In Europa, in principal ca si materie prima este utilizata rapita. Samanta de rapita poate fi
cultivata doar cativa ani pe acelasi camp.
Caracteristicile fizico-chimice a biocombustibililor rezultati din lipide variaza mai mult
decat caracteristicile etanolului.
2.6. Analiza SWOT a biometanului
10
În domeniul transportului pot fi utilizate doar biogazele purificate (biomentanul). Biogazul
este produs prin digestia biomaselor umede, care de obicei constau în deşeuri şi dejecţii animale
sau provenite din sistemul de canalizare. Pentru a asigura eficienţa procesului, poate fi adăugat
material vegetal cofermentat. O altă cale de obţinere a biogazelor este digestia anaerobă a
materiilor prime uscate. Analiza SWOT prezentată mai jos are ca subiect obţinerea biometanului
din deşeuri, deoarece această metodă este considerată a fi cea mai promiţătoare în viitor.
Tabelul 2. Analiza SWOT a biometanului obţinut din deşeuri
11
Combustibil Biometan
Puncte forte Daca pentru obtinerea biometanului sunt folosite deseurile, nu este nevoie de cultivarea
unor noi materii prime.
Productia biogazului este o buna metoda de reducere a deseurilor organice.
Biometanul este similar cu gazele naturale purificate, care sunt deja utilizate ca si
combustibil in Europa.
In multe tari europene exista o vasta experienta in producerea biogazului pentru utilizarea
acestuia in instalatii combinate de incalzire si putere. Aceasta expe-rienta in producerea
biogazului poate fi utilizata in utilizarea acestuia ca si combustibil in transport.
Din arderea biometanului rezulta emisii slabe de compusi poluanti.
Biometanul nu este toxic.
Biometanul poate fi produs in unitati descentralizate.
Puncte slabe Pentru aplicatiile din transport trebuie realizate numeroase modificari ale infrastructurii
(statii de alim-mentare).
Tehnologiile pentru utilizarea la autovehicule nu sunt in-ca bine dezvoltate.
Biogazul este mai dificil de depozitat si transportat decat combustibilii lichizi si necesita
spatii mai mari de depozitare (datorita densitatii de energie substantial scazute).
Pentru transport, biogazul trebuie depozitat in containere speciale la o presiune de 200 de
bari.
Metanul este un gaz care contribuie in mare masura la inrautatirea efectului de sera (doar
daca ajunge nears in atmosfera).
Pentru a putea fi transportat, biogazul trebuie purificat (continut de metan >95%).
Purificarea gazului este economica doar in unitati de lucru mari din cauza consumului mare
de energie.
Oportunităţ
i
Biogazul a fost deja introdus ca si combustibil in transport in unele tari europene (Suedia,
Elvetia)
Infrastructura existenta pentru gazele naturale poate fi folosita si pentru biogaz.
In Suedia exista un standard pentru biogaz.
Ameninţări Cota de piata a biometanului la ora actuala este foarte scazuta.
Consumatorii nu sunt obisnuiti cu acest tip de combusti-bil.
Nu exista inca un standard European general pentru biogaz.
3. Transformarea biomasei în energie
12
Principalii constituienţi ai biomasei sunt hidraţii de carbon, amidonul, compuşii celulozici şi
ligninele. Pentru ca resursele vegetale să poată contribui în mod esenţial la satisfacerea cererii în
produse de bază trebuie respectate următoarele criterii:
resursele să fie în cantităţi suficiente pentru a răspunde cererilor pieţei;
tehnologiile aplicate să fie fiabile;
randamentele procedeelor să fie ridicate;
preţurile produselor obţinute să fie concurenţiale.
Biomasa poate fi recoltată şi utilizată pentru obţinerea de alimente, materiale de construcţii sau
combustibili. De asemenea, se poate descompune în mediul natural şi prin fosilizare, să conducă la
obţinerea de combustibili fosili (petrol, cărbune, gaze naturale). Conţinutul de energie al biomasei
poate fi utilizat prin arderea directă a acesteia sau prin conversia chimică în combustibili, urmată
de arderea acestora. Biomasa are un rol foarte important de fixare a bioxidului de carbon din
atmosferă. Aerul ambiant cu o concentraţie medie de 350 ppm bioxid de carbon reprezintă o
rezervă importantă.
O estimare a cantităţii totale de carbon conţinut în biomasa ce se acumulează anual este de
833*109 tone, din care 744*109 tone în păduri, 85*109 tone în plante cultivate sau sălbatice şi
4,5*109 tone, în plante acvatice.
În ceea ce priveşte conţinutul de carbon al litosferei, acesta este repartizat între carbonaţii
anorganici (99,9%), combustibilii fosili (0,05%) şi cei nefosili ( 0,02%).
Cantitatea totală de energie consumată anual în toată lumea este de 321*1018 J. Dacă considerăm
că energia solară captată de pământ are o intensitate de 220 W/m2 înseamnă că energia consumată
de omenire este egală cu energia primită de la soare de doar 0,01% din suprafaţa terestră.
Mecanismul cel mai eficient de captare a energiei solare la scară mare este creşterea biomasei.
Cantitatea totală de carbon din biomasă poate produce o cantitate de energie de 110 ori mai mare
decât necesarul de energie al omenirii.
13
Dacă se utilizează o valoare medie de 16*109 J / tona de biomasă uscată pentru puterea calorifică a
biomasei, rezultă că doar 8*109 tone de biomasă pot produce o cantitate de energie egală cu cea
obţinută din arderea combustibililor fosili (286*1018 J). Se estimează că 171*109 tone de biomasă
(cu un conţinut de 77*109 tone carbon) se fixează în pământ în fiecare an. În concluzie, biomasa
poate fi considerată o resursă energetică foarte importantă care are două mari avantaje: este
regenerabilă şi nu produce o creştere a concentraţiei de bioxid de carbon din atmosferă.
Procesele ce pot fi utilizate pentru obţinerea directă de energie (termică sau electrică), combustibili
(gazoşi, lichizi sau solizi), precum şi produşi cu utilizare în industria chimică sunt prezentate în
tabelul de mai sus.
Sunt foarte mulţi parametri care interacţionează, iar combinaţiile de procese posibile şi avantajoase
economic sunt dependente de tipul de biomasă. De exemplu, în cazul unei alge marine
(„Macrocystis pyrifera”) care conţine 95% apă intracelulară nu este recomandabilă utilizarea unor
procese termice de conversie. Lemnul, având un conţinut redus de umiditate, poate fi utilizat în
procesele de conversie termică.
În ceea ce priveşte suprafaţa necesară pentru cultivarea biomasei, aceasta nu este exagerat de mare.
Se observă că pentru acoperirea integrală a necesarului de gaze naturale al celui mai mare
consumator mondial este nevoie de 3,5 la 14 % (în funcţie de productivitatea biomasei) din
suprafaţa totală a SUA.
Principalele tipuri de procese de conversie ale biomasei pot fi clasificate în patru grupe:
- fizice (măcinare, separare, uscare, brichetare etc.);
- biologice-biochimice (fermentare: anaerobă, aerobă, alcoolică);
- termice (combustie, piroliză, gazeificare, hidrogenare);
- chimice (folosesc iniţial procese biologice şi biochimice care sunt apoi completate cu sinteze
chimice; de exemplu, sinteza biodisel-ului).
Din masa vegetală, sub diferitele ei forme se pot obţine biocombustibili, iar aceştia sunt benefici
pentru mediul înconjurător, deoarece adaugă mult mai puţine emisii nocive în atmosferă (conţin şi
14
oxigen în structura lor chimică cu efecte benefice pentru ardere şi emisiile de gaze de ardere) şi
utilizează diferite deşeuri agricole ca resursă.
4. Consumul brut de energie
Energia primară, se împarte în două categorii importante (electrică şi termică).
Principalii consumatori de energie electrică sunt: economia, cu o pondere de 63% - 65% din
consumul total, iluminatul public, cu o pondere de aproximativ 12% din consumul total şi
populaţia, cu ponderea de 15,7% - 16,5% din consumul total
Tabel 3. Consumul intern brut de energie (mii tone echivalent petrol) în perioada 2000 - 2007
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
Total
36.374
37.971
36.840
39.032
38.950
37.868
39.381
39.159
Energie
electrică
1.212
1.172
1.136
962
1.320
1.489
1.212
1.195
Cărbune(inclusiv
cocs)
7.475
8.169
8.813
9.509
9.172
8.742
9.651
10.064
Ţiţei şi produse
petroliere
9.808
10.805
9.369
9.087
10.092
9.163
9.394
9.658
Gaze
naturale
13.679
13.315
13.326
15.317
13.766
13.820
14.308
12.862
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2008
Datorită închiderii unor întreprinderi mari consumatoare de energie şi a extinderii dotărilor cu
echipamente şi tehnologii noi, după anul 1996 s-a înregistrat o scădere a consumului de energie în
industrie şi construcţii, urmată de o creştere în anul 2004 la 11.285 mii tone echivalent petrol (tep),
apoi de o scădere până la până la 9.989 mii tep în anul 2007.
15
Tabel 4. Consumul final energetic, în perioada 2000 – 2007
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
Industrie(inclu
sive construcţii
construcţii)
9.017
9.351
10.616
10.892
11.285
10.505
9.998
9.989
Agricultură,
silvicultură, pescuit
395
299
298
259
233
237
262
260
Transporturi
comunicaţii
3.508
3.975
4.305
4.319
4.353
4.379
4.407
4.739
Alte
activităţi
812
1.629
887
1.826
1.936
2.030
2.757
2.841
Populaţie
8.433
7.197
7.284
7.879
7.908
8.055
7.889
7.559
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2008
Consumul final energetic a crescut în agricultură şi transporturi şi înregistrează scăderi comparativ
cu anul 2005 în industrie şi rezidenţial.
16
Tabel 5. Consumul de energie, pe locuitor, în perioada 2000 – 2007
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
Consum
intern brut de
energie
1,621
1,694
1,674
1,796
1,797
1,751
1,833
1,818
Consum final
energetic
Industrie
(inclusive
construcţii)
0,402
0,417
0,487
0,501
0,521
0,486
0,463
0,464
Agricultura,
silvicultură,
pescuit
0,018
0,013
0,014
0,012
0,011
0,011
0,012
0,012
Transporturi
şi
comunicaţii
0,156
0,177
0,198
0,199
0,201
0,203
0,204
0,220
Rezidenţial
şi al altor
activităţi
0,376
0,394
0,375
0,447
0,454
0,466
0,493
0,466
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2008
Consumul de energie pe cap de locuitor este considerat astăzi ca un indice al nivelului de trai.
Astfel, din cauza nivelului de dezvoltare economică mai redus, în România, acest consum este de
circa două ori mai mic decât în ţările Uniunii Europene.
5. Producţia de energie electrică
Sistemul energetic din România este reprezentat de un număr mare de centrale de cogenerare a
energiei pentru furnizarea căldurii şi a apei calde către consumatori. Energia produsă de centrale,
este de două tipuri: termică şi electrică.
17
Tabel 6. Producţia de energie electrică în perioada 2000 – 2007
Producţia de
energie
electrică
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
Total
(milioane
kWh)
51.935
53.866
54.935
56.645
56.482
59.413
62.696
61.673
Termoelectrică
37.157
38.943
38.889
43.386
39.969
39.206
44.341
45.704
Hidroelectrică
14.778
14.923
16.046
13.259
16.513
20.207
18.355
15.969
Pe locuitor
(kWh)
2.315
2.404
2.521
2.606
2.606
2.748
2.905
2.864
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2008
Totalul producţiei de energie electrică este în continuă creştere în ultimii 10 ani, aceasta având
valoarea de 64.770 milioane KWh, pentru anul 2008 (sursa Transelectrica).
6. Impactul consumului de energie electrică asupra mediului
Energia electrică continuă să reprezinte un procent tot mai mare din consumul final de energie, atât
ca rezultat al creşterii numărului de aparate electrice în domeniul casnic şi al serviciilor, cât şi ca
rezultat al utilizării mai frecvente a proceselor de producţie industriale bazate pe energie electrică.
Distribuţia şi consumul de energie electrică poate avea impact asupra mediului prin: scurgeri
accidentale de ulei electroizolant de la echipamentele electroenergetice aflate în exploatare sau
mentenanţă; declanşarea de incendii ca urmare a funcţionării defectuoase a echipamentelor
18
electroenergetice cu ulei electroizolant şi a liniei electrice aeriene; scurgeri accidentale de electrolit
datorate manipulării defectuoase a bateriilor de acumulatori staţionari din staţiile de transformare.
Sectorul energetic, pe întregul lanţ producere - transport - distribuţie - consum, produce
aproximativ 90% din emisiile poluante din România. Principalii poluanţi rezultaţi din arderea
combustibililor fosili cu impact asupra aerului sunt: pulberi (cenuşă, particule de cărbune, zgură,
pământ, funingine etc.); oxizi de sulf (SO2 şi SO3); oxizi de azot (NO şi NO2); oxizi de carbon;
gudroane; hidrocarburi; acizi organici etc.
Producţia şi consumul de energie exercită presiuni considerabile asupra mediului prin creşterea
emisiilor de gaze cu efect de seră, deteriorarea ecosistemelor naturale şi producerea de efecte
negative asupra sănătăţii umane.
Sectorul energetic cuprinde următoarele activităţi: extracţia şi distribuţia cărbunelui; extracţia
petrolului şi gazelor naturale; extracţia şi prepararea minereurilor radioactive; industria de
prelucrare a ţiţeiului; producţia, transportul şi distribuţia de energie electrică şi termică, gaze şi apă
caldă.
Unităţile de producţie sunt: termocentralele, hidrocentralele şi centrala nuclearoelectrică de la
Cernavodă.
Hidrocentralele, în aparenţă unităţi nepoluatoare, afectează şi ele factorii de mediu. Hidrocentralele
modifică peisajul, ecosistemele, varietatea şi numărul de specii, calitatea apei (prin concentrarea în
săruri). Prin construcţia unei hidrocentrale se eliberarează suprafeţe mari de teren, se fac defrişări
masive, se deplasează populaţia spre alte zone. Datorită excesului de umiditate atmosferică în zonă
se pot produce perturbaţii climatice. Centralele nuclearo-electrice ar putea polua mediul datorită
deşeurilor radioactive incorect depozitate şi emisiilor de ape de răcire cu temperaturi ridicate care
pot determina afectarea ecosistemelor acvatice ale cursurilor de apă receptoare.
În România, sectorul energetic a contribuit ca factor major de degradare a mediului prin
dezvoltarea centralelor electrice pe cărbuni inferiori. Poluarea în acest sector poate fi cauzată de
procesul de producţie a energiei primare, de transport, conversie şi consum.
Sectorul energetic contribuie la emisia în atmosferă a unor cantităţi însemnate de dioxid de sulf
(SO2), monoxid de carbon (CO), dioxid de carbon (CO2), oxizi de azot (NOx), particule fine,
precum şi la deversarea de ape reziduale.
19
Circa 80% din grupurile termoenergetice din România au fost instalate în perioada 1970 - 1980. În
ultimii 10 ani, au fost modernizate/retehnologizate unele centrale termoelectrice, reprezentând
aproximativ 10% din puterea instalată.
Reducerea impactului sistemelor energetice asupra mediului şi implementarea normelor prevăzute
în acest domeniu impuse de reglementările Uniunii Europene urmează să se realizeze prin: lucrări
de reabilitare şi modernizare, ecologizarea haldelor de zgură şi cenuşă, monitorizarea continuă a
calităţii mediului în zona marilor obiective energetice, reabilitarea solurilor poluate şi
reintroducerea acestora în circuitul agricol, reducerea emisiilor de poluanţi la rafinării şi
minimizarea pierderilor, refacerea ecologică a unor zone petrolifere prin reducerea riscului în
operare.
Măsurile specifice care vor fi adoptate pentru protecţia mediului sunt următoarele:
realizarea investiţiilor din domeniul protecţiei mediului;
conformarea centralelor termoenergetice cu condiţiile impuse de Directiva 2001/80/EC cu
privire la limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi (SO2, NOx şi pulberi) proveniţi din
instalaţiile mari de ardere, de Directiva 96/61/EC privind prevenirea şi controlul integrat al
poluării şi de Directiva 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor industriale;
încadrarea centralelor termoelectrice în ceea ce priveşte emisia gazelor cu efect de seră, în
cotele prevăzute în Planul Naţional de Alocare (P.N.A.) a certificatelor de emisii a gazelor cu
efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008 - 2012, depăşirea cotelor putând fi realizată doar
cu achiziţie de certificate şi creşterea corespunzătoare a preţului energiei electrice livrate;
intensificarea utilizării mecanismelor flexibile prevăzute în Protocolul de la Kyoto şi de
Directiva 2003/87/CE privind comercializarea permiselor de emisii de CO2.
7. Impactul extracţiei de ţiţei şi gaze naturale asupra mediului
Industria de extracţie şi de prelucrare a ţiţeiului afectează mediul prin poluare cu produse petroliere
în timpul extracţiei, transportului şi depozitării ţiţeiului. Factorul de mediu cel mai afectat este
solul, acesta fiind supus contaminării, în special, cu apă de zăcământ.
Industria extractivă, prin activităţile specifice pe care le implică, are un impact ecologic
semnificativ asupra mediului, cu dominanţă pe plan local, în apropierea unităţilor miniere şi a
20
depozitelor de produse miniere şi de steril rezultate din procesele de extracţie şi de procesare.
Acest impact se manifestă prin încărcarea cu elemente impurificatoare a apelor de suprafaţă,
modificarea hidrologiei şi poluarea apelor freatice, distrugerea terenului ca urmare a operaţiunilor
directe miniere şi prin depunerea sterilului în halde exterioare, eliminarea de noxe în atmosferă –
toate acestea constituind factori de presiune asupra componentelor de mediu.
Prin lucrările de excavare la zi şi decopertare folosite de industria miniera şi carbonifera, pentru
amplasarea carierelor, balastierelor, pentru forări petroliere şi alte lucrări de construcţii se distrug
mari suprafeţe de sol fertil.
În ţara noastră, prin exploatătarile carbonifere şi minerale la zi, au fost scoase din circuitul agricol
importante suprafeţe. Astfel numai în bazinul carbonifer al Gorjului au fost distruse aproape
10.000 ha urmând ca suprafaţa lor să ajungă la cca. 25.000 ha. Prin exploatările miniere din jud.
Cluj (Capus, Aghireş) au fost afectate cca. 7.000 ha. La nivelul întregii ţări suprafaţa afectată prin
lucrări de excavare depăşea în 1985, 12.000 ha terenuri agricole.
Reintroducerea în circuitul agricol a acestor terenuri necesită lucrări costisitoare de cercetare şi
proietare care au în vedere condiţiile litologice şi pedoclimatice specifice fieărei zone.
Reducerea numărului de exploatări miniere de cărbune în contextul planificării regionale, precum
şi o reglementare foarte restrictivă privind protecţia mediului, au condus adesea în trecut la
întârzieri inutile şi la sarcini suplimentare pentru exploatările miniere. În comparaţie cu alte
sectoare industriale, industria minieră se confruntă cu provocări specifice, legate de localizarea
rezervelor şi mobilitatea activităţii miniere pe care o presupune extracţia materiilor prime. Această
situaţie specială trebuie luată în considerare mai ales cu ocazia elaborării cadrului legal în materie
de mediu, spre exemplu în cazul legislaţiei privind deşeurile, protecţia solului şi apele.
8. Energii neconvenţionale
Sursele regenerabile deţin un potenţial energetic important şi oferă disponibilităţi nelimitate
de utilizare pe plan local şi naţional. Ca surse de energie regenerabile şi neconvenţionale sunt:
energia radiaţiei solare, denumită energie solară, energia hidraulică a acumulărilor de apă,
exploatată în amenajări hidrotehnice, energia valurilor, energia geotermală, energia eoliană,
21
energia conţinută în masa lemnoasă şi în alte materii vegetale care formează împreună categoria
combustibilului solid, denumită biomasă, energie conţinută în produse secundare gazoase obţinute
prin fermentare din materii reziduale organice (alcătuind categoria de combustibil gazos - biogas),
energie conţinută în produse lichide obţinute prin distilarea materiei organice fermentate (alcătuind
categoria de combustibil lichid – alcool carburant) etc.
România dispune de un potenţial important de resurse regenerabile: energie hidroelectrică,
biomasă, energie solară, eoliană şi geotermală.
De asemenea, energia solară poate fi transformată direct în energie electrică prin intermediul
panourilor fotovoltaice.
Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă prevede o serie de măsuri care vor contribui
la reducerea impactului asupra mediului în sectorul energetic: reducerea emisiilor în acest sector;
promovarea eficienţei energetice, utilizarea combustibililor curaţi şi a resurselor regenerabile de
energie; evaluarea şi luarea în considerare, la analiza soluţiilor energetice, a costului impactului
acestora asupra mediului; promovarea şi stimularea producerii de energie din surse regenerabile;
luarea în considerare a producerii combinate (cogenerare) a energiei electrice şi termice în măsură
tot mai mare; valorificarea energetică a deşeurilor, prin incinerarea acestora, cu producerea de
energie electrică şi/sau termică.
9. Evoluţia energiei în perioada 1999 - 2008 şi tendinţele generale în următorii
ani
Se estimează că producţia de energie electrică va avea o tendinţă de creştere de 2 - 3%, în
timp ce producţia de energie termică va păstra cursul descendent din ultimii ani, datorită trecerii,
de la sistemul centralizat, la cel individual de încălzire.
Pentru următorii ani, principalul obiectiv strategic în ceea ce priveşte energia este promovarea
producerii energiei pe baza de resurse regenerabile, astfel încât ponderea energiei electrice produse
din aceste surse în totalul consumului brut de energie electrică să fie de 33% în anul 2010, 35% în
anul 2015 şi 38% în anul 2020. Din consumul intern brut de energie, 11% va fi asigurat din surse
regenerabile în anul 2010 (sursa: Strategia energetică a României pentru perioada 2007 - 2020).
22
Pentru susţinerea producerii energiei electrice din resurse energetice regenerabile a fost
stabilit un mecanism de promovare bazat pe certificate verzi, prin care furnizorii achiziţionează
cote obligatorii de certificate, proporţional cu volumul de energie electrică vândută consumatorilor.
Măsurile care se au în vedere în acest domeniu, sunt următoarele:
creşterea gradului de valorificare, în condiţii de eficienţă economică, a resurselor energetice
regenerabile pentru producţia de energie;
întărirea rolului pieţei de certificate verzi, pentru promovarea capitalului privat în investiţiile
din domeniul surselor regenerabile;
promovarea unor mecanisme de susţinere a utilizarii resurselor energetice regenerabile în
producerea de energie termică şi a apei calde menajere.
10. Concluzii
Perioada 1999 - 2008 s-a caracterizat printr-o tendinţă puternică de eficientizare a
consumului de energie, atât la agenţii economici producători, cât şi la cei consumatori.
Aceasta tendinţă are ca rezultat o diminuare a impactului sectorului energetic asupra mediului.
Principalele direcţii pentru creşterea eficienţei energetice sunt: optimizarea termică a
clădirilor, optimizarea energetică a proceselor de producţie, optimizarea reţelelor de termoficare,
optimizarea consumului casnic de energie şi optimizarea transportului.
Conform prevederilor Politicii energetice a României, măsurile specifice care vor fi adoptate
pentru protecţia mediului în domeniul energetic, atât la nivel naţional, cât şi la nivel de regiune sau
judeţ, sunt următoarele:
investiţiile pentru protecţia mediului;
internalizarea treptată a costurilor de mediu în preţul energiei;
intensificarea utilizării mecanismelor flexibile prevăzute în Protocolul de la Kyoto şi de
Directiva 2003/87/CE privind comercializarea permiselor de emisii de CO2;
promovarea tehnologiilor curate şi în special a pilelor de combustie, precum şi utilizarea
hidrogenului ca vector energetic.
23
Proiectul politicii energetice europene a fost prezentat la 10.01.2007 de Comisia Europeană.
Principiile care stau la baza negocierilor sunt: realizarea unei pieţe interne de energie competitive
şi integrate; securitatea aprovizionării, prin diversificarea surselor de procurare şi a rutelor de
transport, prin “coridorul sudic”, respectiv gazoductul „Nabucco”; reducerea emisiilor de gaze cu
efect de seră (prin creşterea eficienţei energetice extinderea utilizării surselor alternative de energie
- eoliană, solară, biomasă, biocombustibili, energie geotermală - şi luarea în considerarea a
energiei nucleare). substanţială a coordonării europene în domeniul aprovizionării energetice.
Se defineşte energia ca o “competenţă împărţită între statele membre”, în timp ce articolul 194
evoca “securitatea aprovizionării energetice a UE”.
Importurile de gaze naturale în statele UE 14 din cele 27 de state membre ale UE sunt mari
consumatoare de gaze ruseşti sau nu dispun de resurse alternative. Astfel, unele dintre cele mai
dezvoltate state din Uniunea Europeană, precum Germania şi Italia, importă aproximativ 50% din
totalul gazelor livrate de Moscova blocului comunitar. Franţa cumpără mai puţin de jumătate din
totalul Italiei şi sub 25% din cel al Germaniei. Estonia Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia,
Slovacia şi Bulgaria depind total de gazele ruseşti. Impedimente în realizarea politicii energetice
comune particularităţi pe segmentul gazelor naturale, realizarea unei pieţe unice competitive este
grevată de înalta concentrare a pieţelor la nivel local, de infrastructura deficitară, care face dificil
accesul noilor competitori şi ofensivitatea Moscovei pe segmentul de producţie central-asiatic
Obiectivul Uniunii de diversificare a furnizorilor, vizate fiind în primul rând statele din Asia
Centrala (precum, Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan se lovete de relaţiile privilegiate în
domeniu pe care Federaţia Rusa le-a stabilit cu aceşti producători, respectiv de contractele
încheiate de Moscova pentru livrările de gaze. În 2007, gazul produs în Kazahstan a fost destinat,
în special, consumului intern. La sfârşitul anului 2007, acest stat a încheiat două acorduri care
prevăd construirea gazoductului Turkmenistan-Kazahstan-China şi extinderea conductei Central-
Asiatice. În acelaşi timp, Kazahstanul a anunţat că, până în 2010, se va transforma într-o o ţară
exportatoare de gaz.
Tergiversarea proiectelor de transport Uniunea Europeana intenţionează să realizeze aşa numitul
“coridor sudic” de transport al gazelor dinspre Zona Caspică spre Europa, care include conducta
Caucazului de Sud (South Caucasus Pipeline), ce va conecta zăcământul azer de la Shah Deniz,
prin Georgia, cu Erzurum Turcia) şi, respectiv, prelungirea acesteia prin intermediul gazoductului
24
„ N a b u c c o ” ( Turcia Bulgaria-România-Ungaria Austria şi al gazoductului Turcia –Grecia –
Italia /TGI).
South Caucasus Pipeline cu o lungime de 692 de kilometri (din care 443 de kilometri pe teritoriul
Azerbaijanului şi 250 de kilometri în Georgia şi o capacitate de până la 7 miliarde de metri cubi de
gaz, transportă gaze naturale în Turcia începând din 30.09.2006. A fost construit pe aceeaşi ruta ca
şi oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan, în scopul reducerii impactului de mediu. La 26.07.2007,
Turcia, Grecia şi Italia au semnat acordul interguvernamental privind construirea gazoductului
TGI.
Conducta, cu o capacitate de 8 miliarde de metri cubi, este planificată să intre în exploatare în anul
2012. Vor participa compania italiană „Edison”, firmele elene „Depa” şi „Desfa”, precum şi
societatea turcă „Botas”. “Nabucco”, iniţiat la 11.10.2002, când a fost semnat, la Viena, Acordul
de înfiinţare a unui consorţiu pentru efectuarea studiului de fezabilitate, reprezintă principală
variantă. Efectele crizei ruso – ucrainene din ianuarie 2009, dificultăţile cu care s-au confruntat o
parte din Statele Ue ca urmare a reduceriii drastice a livrărilor de gaze naturale au demonstrat
necesitatea urgentării adoptării politicii energetice comune (Tabelul conform datelor comunicate
de Comisia Europeană)
Trăim într-o lume aflat într-un continuu proces de globalizare, graniţele ce altădată separau statele
acum sunt doar simple linii de demarcaţie, oamenii sunt liberi să circule şi putem afirma astăzi, pe
bună dreptate, că lumea cunoaşte parfumul unei noi ere a dezvoltării şi cooperării. Cu toate
acestea, energia continuă să reprezinte o problemă globală a lumii contemporane şi un subiect
nelipsit de pe agenda politicş a statelor lumii, inclusiv a Uniunii Eurpene. Influenţa sa asupra
economiei este tot mai mare şi necesită o abordare globală.
Evoluţia preţului petrolului pe piaţa mondială a cunoscut un trend ascendent, depăşind deja
pragul psihologic de 100$/ baril, iar soluţiile alternative la această situaţie o reprezintă
indentificarea unor posibilităţi de substituţie a resurselor energetice clasice, cu altele noi, eficiente
şi mai puţin poluante.
Astfel, într-un document oficial al Uniunii Europene (Comisia Europeana, COM (2006)
845 final) se arată că „există o nevoie presantă ca Uniunea Europeană să trimită un semnal clar al
hotărârii sale de a reduce dependenţa de utilizarea produselor petroliere în transporturi.
25
Biocarburanţii reprezintă singura modalitate practică de a realiza acest lucru astăzi şi constituie o
completare necesară pentru eficienţa energetică şi schimbarea modelului în sectorul
transporturilor. Angajamentul de a promova biocarburanţii este o modalitate de a reduce efectul
creşterii preţurilor la petrol şi al întreruperii furnizării acestuia, dar şi de a micşora
probabilitatea ca preţurile petrolului să rămână la nivelul ridicat actual, demonstrând actorilor de
pe piaţa petrolului că ţările consumatoare de petrol doresc să dezvolte o alternativă reală”.
În acest context, biocombustibilii constituie soluţii coerente şi eficiente de combatere a
dependenţei Uniunii şi a ţărilor membre de petrolul şi energia importată din diversele surse
extracomunitare, contribuind la asigurarea unui climat favorizant creşterii economice sustenabile.
Apare, aşadar, ca o necesitate diversificarea surselor de producţie şi aprovizionare cu
energie, nu numai la nivel european, ci şi la nivelul fiecărui stat membru prin valorificarea la cote
maxime a întregului potenţial de energie regenerabilă, chiar dacă uneori utilizarea acestora este
economic costisitoare şi implica investiţii masive a căror rate de amortizare vor fi greu de regăsit
în produsul final.
În acest sens, Uniunea Europeană într-o analiză detaliată a fenomenului, (Comisia
Europeana, COM(2006) 845 final) estimează că „dacă prin producţia internă s-ar obţine o
pondere de 14% pentru biocarburanţi, aceasta ar genera la rândul ei o creştere în ocuparea forţei
de muncă cu 190.000 de persone în agricultură, cu 46.000 de persoane în sectorul producţiei şi
distribuţiei de biocarburanţi şi cu 14.000 de persoane în industria alimentară ar fi compensata de
scăderi cu 35.000 de persoane în servicii, 21.000 de persoane în sectorul carburanţilor
convenţionali, 16.000 de persoane în sectorul transporturilor, 14.000 de persoane în sectorul
energiei şi 22.000 de persoane în alte sectoare industriale. Aceste estimări depind de anticipări
ale exportului de tehnologie şi ale funcţionării pieţei petrolului. În schimb, dacă volumul de
exporturi de tehnologie din UE, legate de biocarburanţi, ar fi independent de volumul consumului
de biocarburanţi în UE, cifrele privind ocuparea forţei de muncă ar scădea la 77.000 şi, respectiv,
11.000. Dacă preţul petrolului nu ar fi afectat de modificarea cererii de petrol, cifrele ar scădea la
13.000 şi, respectiv, la minus 32.000 (Cifrele citate implică presupunerea ca reducerea cererii de
petrol ar duce la scăderea preţului acestuia cu 1,5% şi, respectiv, 3%)”.
26
Dacă avem în vedere un veritabil exemplu în politica energetică, acesta ar putea fi oferit de
politica olandeză în domeiul energetic, exemplificată şi în Avizul Comitetului Economic şi Social
European privind definirea unei politici energetice pentru Europa (TEN/263 - CESE
986/2007 EN – RARO/GVAR/dg), potivit căruia „primele etape constau din activităţi de
sensibilizare a publicului, furnizare de informaţii şi organizare de demonstraţii; astfel,
organizaţiile patronale şi interprofesionale pot sensibiliza IMM-urile în privinţa problemei
energiei, furnizând informaţii şi organizând activităţi demonstrative, de asemenea, pot promova
conservarea energiei şi folosirea de noi tehnologii energetice „curate” (cele mai bune practici), iar
pe de altă parte dialogul şi consilierea pot să creeze un sprijin larg pentru politica de tranziţie
energetică, iar băncile, fondurile de pensii şi alte instituţii financiare pot să sprijine trecerea la o
aprovizionare energetică durabilă prin acordarea de împrumuturi şi crearea de fonduri.”
Oricât de optimiste ar fi estimările europene în domeniul biocombustibililor reorientarea
agriculturii spre culturi energetice nu trebuie realizată în detrimentul culturilor clasice menite să
asigure siguranţa alimentară a populaţiei, chiar dacă atracţia financiară faţă de primele este foarte
ridicată. Statul prin însăşi existenţa sa trebuie să asigure o dezvoltare echitabilă şi durabilă pentru
cetăţenii săi, să le ofere un minim existenţial, să le garanteze dreptul la securitate alimentară şi la
un mediu sănătos, iar biocombustibilii prin natura lor pot asigura împletirea armonioasă atât a
imperativelelor economice cât şi a celor ecologice.
Trebuie avut în vedere şi faptul că cererea tot mai mare de biocombustibili va putea
provoca mutaţii importante la nivelul pieţei agricole. Preţul mult mai mare de achiziţie oferit
pentru produselele energetice va încuraja fermierii să cultive cu precădere astfel de plante în
detrimetrul culturilor tradiţionale. Efectele sunt vizibile deja şi sunt semnalate în preţul de achiziţie
al cerealelor pe piaţa comunitară.
Astfel, într-un raport comun OECD - FAO (Agricultural Outlook 2007-2016) se arată că
„piaţa mondială pentru cereale, zahăr, plante oleiginoase şi ulei de palmier este puternic
influenţată de creşterea producţiei de biocarburanţi. Producţia de energie regenerabilă, în
general, şi cea de biocombustibili, în particular, au devenit o prioritate pentru agenda politică în
multe state şi o problemă importantă la nivelul pieţei. Trei sunt principalele motive ce stau în
spatele suţinerii politice pentru biocarburanţi: primul preocupa viitorul asigurării cu resurse
27
energetice, în particular, îngrijorări referitoare la sfârşitul rezervelor de petrol şi a creşterii
dependenţei de furnizori de resurse energetice în zone de conflict, cel de al doilea se referă la
schimbarea climatică, prin diminuarea efectului de sera, şi ultimul priveşte dezvoltarea unor noi
pieţe a produselor agricole şi a creşterii veniturilor pentru fermieri.”
Într-un alt document, Avizul Comitetului Economic şi Social European privind
„Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European Raport asupra progresului
înregistrat în domeniul biocarburanţilor — Raport asupra progreselor înregistrate în utilizarea
biocarburanţilor şi a altor carburanţi regenerabili în statele membre ale Uniunii Europene”
COM(2006) final (2008/C 44/10), aminteşte faptul că în ceea ce priveşte siguranţa alimentară,
Comitetul pentru siguranţa alimentară la nivel mondial al FAO, la cea de-a 33-a şedinţa, care a
avut loc la Roma, între 7 şi 10 mai 2007, a dedicat un capitol important acestei chestiuni.
Potrivit respectivului document, la punctul 45 se spune că: „Biocombustibilii oferă
posibilităţi, dar prezintă şi riscuri pentru cele patru dimensiuni ale siguranţei alimentare, şi
anume disponibilitatea, accesul, stabilitatea şi utilizarea. Consecinţele biocombustibililor pentru
siguranţa alimentară vor depinde de amploarea şi de tipul de sistem avut în vedere, de structura
pieţelor produselor de bază şi a pieţelor energetice şi de politicile din domeniile agriculturii,
energiei, mediului şi comerţului. Progresele tehnologice sunt rapide în sectorul biocombustibililor
şi joacă un rol important în incertitudinea care planează asupra perspectivelor legate de siguranţa
alimentară”.
28
29
