Remedii naturale pentru arsuri de mici dimensiuni

Arsurile de gradul I şi cele de gradul II pot fi tratate la domiciu, fără să fim îngrijoraţi de o posibilă

infecţie. Cele mai renumite tratamente naturiste şi cu rezultate pozitive asupra arsurilor cauzate de

opărire sunt:

- Sucul de aloe vera aplicat pe zona afectată are proprietăţi antinflamatorii şi îndepărtează durerile;

- Un albuş de ou bătut spumă grăbeşte procesul de vindecare a arsurilor;

- O linguriţă de miere aplicată pe pielea arsă şi acoperirea cu un bandaj a zonei va ameliora durerea

şi va grăbi refacerea ţesuturilor;

- Senzaţia de usturime va dispărea dacă acoperi zona arsa cu o felie crudă de cartof sau o

cataplasmă făcută din cartofi raşi.

Ţine minte însă că poţi trata în siguranţă, fără ajutor specializat, doar arsurile superficiale,

care nu depăşesc dimensiunea mâinii celui afectat. Cele care depăşesc aceste dimensiuni şi

sunt mai profunde necesită îngrijire medicală de urgenţă pentru evitarea complicaţiilor.

Primele masuri de ajutor pentru persoanele care se invinetesc si nu mai au aer, fiind inecate cu vreun aliment, difera in functie de varsta.

Pentru adulti si copii mai mari de un an, manevra Heimlich este cea mai indicata. Persoana care executa manevra se aseaza in spatele celei cu probleme si isi strange mainile in jurul mijlocului sau ridicand-o de la sol brusc si de mai multe ori.

Cu pumnul asezat in zona sternului, se apasa brusc si tare, in timp ce victima se ridica pentru a elimina restul de mancare. In cazul copilului, manevra va fi facuta la o putere mai mica, dar la adult, este foarte important sa apesi cu putere si sa ridici victima brusc.

Daca accidentul s-a produs in timpul mesei, iar persoana afectata este asezata, poti face manevra si din aceasta pozitie. Mai mult, daca persoana care s-a inecat este mai corpolenta, o poti aseza pe podea si de aici poti executa manevra.

In cazul in care esti singur acasa si te-ai inecat, poti sa iei aceste masuri de prim ajutor si singur, apasand pe zona abdomenului. Poti sa te apleci peste un scaun, asezat pe abdomen, daca nu mai ai putere sa executi manevrele de prim ajutor. ( sursa ziare.com )

- See more at: http://www.kanald.ro/stii-sa-acorzi-primul-ajutor-in-caz-de-inec-alimentar-iata-ce-trebuie-sa-faci_30533.html#sthash.6VlwDTMF.dpuf

GeneralitatiSus

Arsura este o leziune provocata de actiunea caldurii asupra tesuturilor; o temperatura care depaseste 46 grade

celsius este nociva pentru tesuturi. 

Arsurile pot fi de diferite tipuri:

- arsuri termice: provocate de caldura sub forma de corpuri solide supraincalzite (fierul de calcat), lichide sau vapori

fierbinti, flacari

- arsuri chimice: provocate de acizi sau baze

- arsuri electrice: prin electrocutare

- arsuri prin radiatii: radiatii solare, UV

Pacientul cu arsura trebuie tratat ca un politraumatizat, deoarece o arsura majora nu cauzeaza numai leziuni ale pielii

ci se poate insoti si de disfunctii grave organice.

Cuprins articol

1. Generalitati

2. Masuri de siguranta

3. Evaluarea arsurilor

4. Primul ajutor in arsurile termice

5. Primul ajutor in arsurile chimice

6. Arsuri electrice

Masuri de sigurantaSus

Pentru ca salvatorul sa nu devina el insusi o victima trebuie sa aiba in vedere cateva masuri de siguranta:

- se va intrerupe sursa agresiunii: curentul electric, gazul

- se va indeparta victima din mediu (incendiu) sau din apropierea sursei de caldura 

- daca este vorba de arsuri electrice, salvatorul trebuie sa-si ia masuri de siguranta suplimentare: sa nu atinga victima

cu mainile goale ci sa folosesca materiale electroizolante

- se va indeparta victima dintr-o zona cu risc de explozie

- in cazul unui incendiu se va incerca evitarea inhalarii fumului, fie prin folosirea unor masti speciale fie prin aplecarea

capului la intrarea in cladire

- focul se stinge cu apa, stingator CO2 sau, de la caz la caz, cu paturi, zapada, pamant etc.

- in cazul unei victime ale carei haine au luat foc, aceasta va fi oprita sa alerge (desi aceasta este de obicei reactia

victimelor), se va culca la sol si eventual se va acoperi cu o patura.

Evaluarea arsurilorSus

In functie de profunzimea leziunilor provocate, sunt 4 grade de arsuri:

- gradul I: cand este afectat doar stratul superficial al tegumentului (epidermul); pielea este rosie, inflamata si

dureroasa; exemplu de arsura de gradul I este eritemul solar

- gradul II: cand este afectat si dermul (stratul mijlociu al pielii); pielea este rosie, inflamata, foarte dureroasa si

acoperita de flictene cu continut clar (basicute cu lichid galbui); exemplu de arsura de gradul II sunt arsurile provocate

de lichidele fierbinti sau metale supraincalzite

- gradul III: pielea alba cu flictenele au continut sangvinolent si durerea este mai putin intensa, datorita distrugerii

terminatiilor nervoase

- gradul IV: cand sunt distruse toate straturile pielii, aparand necroza, cruste negre, tesuturile fiind complet

carbonizate, 

Aprecierea gravitatii starii victimei se face in functie de gradul arsurii si de suprafata corporala arsa. Aprecierea

suprafetei corporale afectate se poate face cu „regula lui 9", astfel:

- membrul superior = 9%, 

- membrul inferior = 18% (la copil 14%)

- trunchiul anterior sau trunchiul posterior = 18%

- capul si gatul = 9% (la copil 18%)

- organele genitale = 1%

sau considerand aria palmei victimei ca reprezentand 1% din suprafata corporala.

De retinut!

In fata unei victimei cu arsuri, trebuie actionat ca si in fata unui politraumatizat, deoarece de multe ori aceasta poate

prezenta leziuni organice mult mai grave decat leziunea de la suprafata pielii. De exemplu in cazul unui incendiu

victimele pot prezenta pe langa arsuri cutanate si intoxicatii cu CO sau leziuni determinate de inhalarea fumului.

De aceea, primul gest va fi evaluarea functiilor vitale (ABC) si daca e nevoie resuscitarea cardio-respiratorie si abia

apoi se vor evalua arsurile.

Gravitatea arsurilor

Aprecierea prognosticului arsurilor se face tinand cont de gradul arsurii, suprafata corporala afectata, leziunile

asociate, varsta si starea de sanatate a victimei inainte de acest incident.

Arsuri grave, cu un prognostic rezervat, sunt arsurile:

- de gradul III-IV cu afectarea a peste 10% din suprafata corporala

- de gradul I-II, cu afectarea a peste 25% din suprafata corporala sau peste 20% din suprafata corporala daca survine

la varste sub 10 sau peste 50 de ani

- arsurile care afecteaza: palmele, plantele, fata, organele genitale

- arsurile asociate cu leziuni de inhalare a fumului si altor substante toxice

- arsurile asociate cu alte leziuni: traumatisme, fracturi, plagi

- arsurile survenite la nou-nascuti, la varstnici sau persoane tarate (cu afectiuni cronice cardiace, pulmonare, diabet

etc.)

- arsurile electrice. 

Arsuri medii sunt arsurile:

- de gradul III-IV cu afectarea a sub 10% din suprafata corporala

- de gradul I-II, cu afectarea a 15-25 % din suprafata corporala sau 10-20% din suprafata corporala daca survine la

varste sub 10 sau peste 50 de ani

Arsurile usoare sunt arsurile:

- de gradul III-IV cu afectarea a sub 2% din suprafata corporala

- de gradul I-II, cu afectarea a sub 15% din suprafata corporala sau sub 10% daca survine la varste sub 10 sau peste

50 de ani

In cazul leziunilor electrice gravitatea depinde de tipul, intensitatea si tensiunea curentului electric, rezistenta la

punctul de contact si de iesire, durata contactului, traseul curentului prin corp si factori de mediu asociati.

Primul ajutor in arsurile termiceSus

Arsura de gradul I si II

In cazul arsurilor usoare (gradul I si II) primul ajutor se limiteaza la expunerea zonei afectate sub un jet de apa rece

(20 minute) dupa care se panseaza cu comprese sterile. Se pot aplica eventual spray-uri speciale pentru arsuri.

Arsura de gradul III si IV

In cazul arsurilor grave (gradul III si IV):

- in cazul arsurii cu flacara se va stinge cat mai rapid flacara, de preferat prin culcarea victimei la pamant si

acoperirea cu o patura sau o haina; se va impiedica victima sa alerge (aceasta fiind reactia fireasca a unui om

cuprins de flacari) deoarece curentii de aer intretin focul

- nu se va dezbraca victima daca hainele sunt lipide de pielea arsa

- se va stropi cu apa rece (sau cu zapada) si se vor aplica comprese cu apa rece pe zonele lezate

- se va transporta victima la spital cat mai rapid

- nu se vor sparge flictenele si nu se vor aplica creme sau alte substante pe leziuni.

Primul ajutor in arsurile chimiceSus

In cazul arsurilor determinate de substante chimice primul ajutor consta in limitarea contactului substantei chimice cu

tesuturile si diminuarea concentratiei substantei. In acest scop:

- se indepartea rapid hainele imbibate in substanta nociva

- se spala suprafata afectata cu jet de apa timp de 20-30 minute

- exceptie face arsura cu varul nestins, in care nu se toarna niciodata apa, deoarece varul se activeaza in prezenta

apei. In acest caz se tamponeaza doar cu un tampon uscat si abia dupa ce varul a fost indepartat se poate spala cu

apa.

De retinut!

Nu este indicat sa se incerce neutralizarea substantei chimice deoarece in urma reactiei de neutralizare se elimina o

mare cantitate de caldura care poate agrava leziunile. Abia dupa spalarea cu apa se poate eventual incerca aplicarea

antidotului: apa bicarbonatata in cazul arsurilor cu acizi sau otet in cazul arsurilor cu baze.

Arsuri electriceSus

Arsurile electrice produc leziuni la locul de intrare si la cel de iesire (marca electrica) dar provoaca si leziuni profunde

ale organelor (tulburari de ritm, leziuni neurologice, vasculare, musculare) chiar si stop cardiac. 

In caz de electrocutare:

- se va indeparta sau opri sursa de curent electric inainte de a atinge victima, fie de la intrerupator fie indepartand

cablul electric cu un obiect nemetalic, din lemn, plastic, cauciuc sau folosind manusi de cauciuc pentru autoprotectie

- nu se va atinge victima sau sursa de curent cu mainile neprotejate

- daca victima este in stop cardio-respirator se va face masaj cardiac si respiratie artificiala.

Orice victima care a suferit o electrotrauma trebuie transportata si internata in spital pentru cateva zile, indiferent de

starea victimei.

... urmatorul Articol >>

121604 vizualizari, 18 Iulie 2007

Pagina printabila

 

1.4. Obstrucţia căilor aeriene cu un corp străin În unele cazuri un corp străin poate obstrucţiona parţial căile aeriene, iar în alte cazuri total. În obstrucţiile parţiale, victima poate avea o respiraţie suficienţă sau insuficientă. Dacă respiraţia este suficientă, pacientul poate fi capabil să tuşească în forţă prezentând respiraţii şuierătoare între accesele de tuse. Atâta timp cât există o respiraţie suficientă, victima trebuie INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 7/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 încurajată să tuşească pentru a îndepărta corpul străin fără nici un ajutor. În cazul unei respiraţii insuficiente se indică o intervenţie energică fiind posibil ca tocmai limba să ţină blocate căile respiratorii. Victima prezintă o insuficienţă respiratorie acută, tuse slabă insuficientă şi un zgomot de tonalitate înaltă la inspir. Această situaţie poate duce la pierderea cunoştinţei şi la deces, de aceea trebuie acţionat ca şi în cazul obstrucţie complete a căilor aeriene. În această ultimă situaţie este incapabil să respire, să vorbească şi să tuşească, cuprinzându-şi gâtul în mâini. Trebuie recunoscut acest gest, el reprezentând semnul universal al sufocării, obstrucţiei complete a căilor aeriene. Ca în toate urgenţe medicale, primul pas pe care trebuie să-l faceţi este acela de a evalua situaţia. Primul ajutor constă în efectuarea compresiilor abdominale, tehnică denumită „manevra Heimlich”. Manevra are rol de a declanşa o tuse artificială care va determina eliminarea corpului străin. Dacă pacientul este în picioare, aşezaţi-vă în spatele lui şi cuprindeţi-ii mijlocul cu ambele braţe. Pumnul uneia din mâini plasaţi-l pe abdomenul pacientului la mijlocul distanţei dintre ombilic şi capătul inferior al sternului. Niciodată pumnul nu se va plasa pe coaste. Cuprindeţi pumnul cu cealaltă mână şi comprimaţi abdomenul victimei cu putere direcţionând mişcarea spre „în sus”. Fiecare compresiune va fi făcută cu scopul de a elimina corpul străin. Manevrele vor fi repetate până ce corpul străin a fost eliminat sau victima devine inconştientă. În acest ultim caz, culcaţi uşor victima pe o suprafaţă plană pe spate. Îngenunchiaţi deasupra victimei având genunchii de o parte şi de alta a corpului acesteia, astfel încât podul palmelor dumneavoastră să atingă comod zona abdominală a victimei. Localizaţi vârful sternului victimei cu degetul mijlociu al uneia dinte mâini şi buricul cu degetul mijlociu al celeilalte mâini. Fără a schimba poziţia, aşezaţi mâna de la stern astfel încât podul palmei să cadă chiar deasupra ombilicului. Plasaţi cealaltă mână deasupra, asiguraţi-vă că degetele sunt paralele cu linia mediană a corpului. Păstraţi degetele ridicate sau strânse pentru a vă asigura că presiunea va fi exercitată numai prin podul palmelor. Apăsaţi deasupra rapid, într-o serie de 6 până la 10 apăsări distincte, fiecare cu intenţia dislocării obstacolului. Fiecare din seriile de 6 până la 10 apăsări este urmată de încercări de ventilare a plămânilor şi apăsările se întrerup dacă se obţine eliberarea căilor respiratorii. Atenţie! Manevrele de prim-ajutor: - compresii (apăsări abdominale – manevra Heimlich); - compresii/apăsări pe torace; - explorarea şi scoaterea cu degetele a obiectului străin din gură; - ventilarea plămânilor pot fi periculoase şi ele nu trebuie niciodată exersate pe persoane sănătoase. Practica, învăţarea şi exersarea se face numai pe manechine. 4.1.5. Cum anunţăm ambulanţa? Apelul telefonic este apel unic „112”. În momentul în care solicităm intervenţia ambulanţei trebuie să furnizăm următoarele informaţii absolut necesare: a) Unde s-a petrecut accidentul (adresa exactă şi puncte de reper); b) Ce s-a întâmplat; c) Câţi răniţi sunt; d) De unde se dă alarma (numele persoanei care solicita intervenţia ambulanţei, adresa şi numărul de telefon). INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 8/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 4.2. Oprirea hemoragiilor Scurgerea sângelui în afara vaselor sanguine se numeşte hemoragie. Putem deosebi mai multe feluri de hemoragii: a) Hemoragii externe - în care sângele se scurge în afara organismului datorită secţionării unor vase de sânge. În

funcţie de vasele care au fost secţionate, putem deosebi: - hemoragii arteriale, în care sângele, de culoare roşu-aprins, ţâşneşte într-un jet sacadat, în acelaşi ritm cu pulsaţiile inimii; - hemoragii venoase, în care sângele, având culoarea roşu-închis, curge lin, continuu; - hemoragii capilare, în care curgerea sângelui se observă pe toată suprafaţa rănii, având o intensitate redusă. b) Hemoragii interne - în care sângele ce curge rămâne în interiorul organismului (ex.: în cavitatea abdominală, ete.). În funcţie de cantitatea de sânge pierdută, putem distinge: a) Hemoragii mari, mortale, când se pierde mai mult de jumătate din cantitatea totală de sânge; b) Hemoragii mijlocii, când se pierde 1/3 din cantitatea totală de sânge; c) Hemoragii mici, când se pierde o cantitate de 500-600 ml. de sânge. Hemoragiile externe şi cele exteriorizate sunt uşor de recunoscut. Hemoragiile interne sunt însoţite de o serie de semne prin care se pot bănui şi diagnostica. Aceste semne sunt: ameţeala, creşterea numărului de bătăi ale inimii pe minut, creşterea numărului de respiraţii pe minut. Pulsul bolnavului este slab, iar tensiunea sa arterială scade mult sub cifra normală. Bolnavul este neliniştit, palid, vorbeşte repede, are transpiraţii reci şi prezintă o sete intensă. Oprirea unei hemoragii se numeşte hemostază. Hemostaza se poate realiza în mod natural sau artificial. Hemostaza naturală se datorează capacităţii sângelui de a se coagula în momentul în care a venit în contact cu mediul exterior. Acest fel de hemostază se produce în cazul unor hemoragii mici, capilare, în care intensitatea curgerii sângelui este mică. În cazul unor hemoragii mai mari este nevoie de o intervenţie specială pentru oprirea sângerării. Oprirea rapidă şi competentă a unei hemoragii este una din acţiunile decisive care trebuie executată de către cel care acorda primul ajutor. Cel mai simplu mod de a face o hemostază provizorie este aplicarea unui pansament compresiv. Câteva comprese aplicate pe plagă, o bucată de vată şi un bandaj ceva mai strâns sunt suficiente pentru a opri o sângerare medie. Dacă hemoragia nu se opreşte, vom face imediat comprimarea vasului prin care curge sângele. În hemoragia arterială, comprimarea se face într-un punct situat cât mai aproape de rană, între aceasta şi inimă, deoarece trebuie oprită ieşirea sângelui care vine de la inimă prin vasul deschis. Aceste puncte sunt prezentate în figura următoare. INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 9/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 Pentru realizarea hemostazei la nivelul membrului superior, compresiunea manuală se va realiza la nivelul: - fosei supraclaviculare (pct. a), la mijlocul marginii posterioare a claviculei, prin comprimarea arterei subclaviculare pe planul dur al primei coaste; -şanţului brahial intern (pct. b), prin comprimarea arterei humerale, pe planul dur reprezentat de diafiza humerusului; - plicii cotului (pct. c), în şanţul bicipital intern, prin comprimarea arterei humerale, înainte de bifurcarea sa în artera ulnară şi artera radială; - zonelor laterale şi mediale ale feţei anterioare a articulaţiei pumnului (pct. d), unde artera radială şi artera ulnară pot fi comprimate eficient pe oasele subiacente (radius şi ulnă). Hemostaza prin compresiunea manuală la membrul inferior poate fi realizata la nivelul: - feţei artero - interne a coapsei (pct. e), imediat sub arcada inghinală, prin comprimarea arterei femurale pe planurile subiacente; - feţei posterioare a articulaţiei genunchiului (pct. f), prin comprimarea arterei poplitee; - feţei dorsale a labei piciorului (pct. g), prin compresiunea realizată pe artera pedioasă. Comprimarea vaselor se face mai bine în locurile în care sunt mai aproape de un plan osos şi se poate face direct, cu degetul sau cu toată palma, însă numai pentru o hemostază de scurtă durată. În cazul în care nu se poate menţine comprimat vasul un timp îndelungat, se recurge la aplicarea garoului. Garoul este un tub sau o bandă elastică. Acesta realizează o compresie concentrică a părţilor moi, care la rândul lor exercită o compresie circulară cu închiderea vaselor de sânge. Pentru a favoriza compresiunea pe pachetul vascular se aplica sub garou o faşă de tifon (figura alăturată) sau un obiect dur, cu axul mare orientat

paralel cu axul vascular al membrului. Din acest moment toată circulaţia sângelui dincolo de garou încetează, toate ţesuturile situate în regiunea respectivă ne mai primind oxigen şi ne mai fiind hrănite. Pentru aceste motive menţinerea unui garou nu poate depăşi o oră, timp în care accidentatul trebuie să ajungă la o unitate medicală. Ori de cate ori se aplică un garou, trebuie să se noteze ora şi data la care a fost pus pentru evitarea unor accidente grave din cauza lipsei de sânge din zona de sub garou. Dintre hemoragiile exteriorizate, cea mai uşor de oprit este hemoragia nazală (epistaxisul). Victima trebuie aşezată pe un scaun, cu capul înclinat pe spate, sprijinit de spătar şi departe de surse de căldură. I se va scoate cravata şi i se vor desface legăturile din jurul abdomenului. Dacă epistaxisul este mic, se opreşte spontan sau prin simpla apăsare a aripii nazale respective. Această apăsare se poate face şi după ce, în prealabil, s-a introdus în nară un tampon de vată îmbibat cu soluţie de apa oxigenată sau de antipirină. Nu trebuie să ne grăbim cu scoaterea tamponului. În acest mod putem opri sângerarea în circa 5-10 minute. Bolnavii care prezintă hemoragii exteriorizate, altele decât cele nazale, trebuie imediat culcaţi şi lăsaţi liniştiţi. Se va chema de urgenţă medicul. Bolnavii la care se bănuie o hemoragie internă trebuie bine înveliţi, încălziţi cu sticle cu apă caldă la mâini şi la picioare şi li se va da să bea ceaiuri dulci. Intervenţia medicului este strict necesară. INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 10/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 4.3. Pansarea rănilor De felul în care am făcut primul pansament depinde modul de vindecare al rănii. Pentru tratarea corecta a unei răni se procedează în modul următor: Dezinfectarea mâinilor. dezinfectarea mâinilor salvatorului se face prin spălarea cu apă şi săpun de 2-3 ori şi apoi ştergerea cu şervetele cu soluţie dezinfectantă. Uscarea mâinilor se face prin scuturarea acestora; în continuare se recomanda folosirea mânuşilor în timpul tratamentului local pentru a evita contaminarea salvatorului cu boli transmisibile prin sânge (cum sunt hepatita virală B şi SIDA). Oprirea hemoragiei. Se face cu ajutorul mijloacelor cunoscute (garou, comprese sterile) în funcţie de intensitatea şi locul hemoragiei. Controlul rănii. Rănitul va fi dezbrăcat sau se vor tăia hainele în zona rănii cu foarfecă cu vârfuri boante pentru a se putea aprecia locul unde se afla rana, întinderea şi aspectul ei; dacă este necesar se va înlătura părul, prin taiere, dinspre rană spre exterior; părul va fi apucat în smocuri mici, care vor fi tăiate individual, pentru a nu cădea fire de păr în rană; umezirea părului ajută mult la efectuarea acestei operaţii. Curăţarea rănii. Aceasta se face în mai multe etape: - se curăţă pielea din jurul rănii cu batiste cu soluţie dezinfectantă sau cu un tampon îmbibat în soluţie de alcool iodat; - se curăţă rana cu un tampon de tifon (niciodată vată - poate lăsa scame în rană) înmuiat într-un dezinfectant slab - apă oxigenată sau rivanol. Spălarea rănii se face întotdeauna dinspre interior către exterior. - îndepărtarea corpurilor străine se face cu ajutorul lichidelor - prin spălarea rănii cu apă oxigenată din abundenţă. Apa oxigenată se obţine prin dizolvarea a 8-10 comprimate de perogen în 100 ml apă. Soluţia astfel obţinută se foloseşte imediat. Dezinfectarea rănii. Aceasta se face cu un tampon de tifon îmbibat într-un dezinfectant slab - rivanol, apă oxigenată, prin tamponare uşoară sau prin turnarea soluţiei direct pe rană. Se face dezinfectarea tegumentului din jurul rănii (~15 cm) prin badijonarea cu un tampon de tifon îmbibat cu alcool iodat. Atenţie! Niciodată nu se aplică alcool iodat pe rană, acesta provocând necroza (arderea) ţesuturilor. Nu se pun pe rană grăsimi sau unguente! După curăţarea şi dezinfectarea rănii şi a tegumentului din jur se poate începe pansarea. Executarea pansamentului. - se aplică peste rană câteva comprese sterile, în aşa fel încât suprafaţa rănii să fie complet acoperită (4-5 straturi); - peste compresele sterile se pune un strat nu prea gros de vată; - se bandajează rana; un bandaj corect trebuie să respecte următoarele reguli: a. să fie făcut cu mişcări uşoare, fără a provoca dureri; b. să acopere în

întregime şi uniform rana şi o zonă de circa 15 cm. în jurul ei; c. să nu aibă excesiv de multe straturi de faşă; d. să nu fie prea strâns pentru a nu stânjeni circulaţia sângelui în sectorul respectiv. Menţinerea pansamentului se face de obicei cu ajutorul feşelor. Faşa se derulează întotdeauna începând din extremitatea membrului către baza sa. Primul strat se aplică la câţiva centimetri sub rană, pe o zonă sănătoasă de piele următoarele aplicându-se astfel încât fiecare strat să acopere jumătate din stratul de faşă precedent. INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 11/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 Dacă rana se află la nivelul mâinii straturile de faşă trebuie să se sprijine şi pe antebraţ. La fel rănile de pe nivelul piciorului sunt acoperite cu straturi de faşă care se continuă pe gambă. Pentru acoperirea rănilor capului, se începe cu câteva straturi de faşă ce se aplică în cerc în jurul frunţii, după care faşa se pliază şi prin câteva mişcări de du-te –vino ce pornesc de la frunte şi ajung la ceafă şi invers, se acoperă creştetul cu un soi de glugă. Ea este fixată cu încă două-trei straturi circulare trecute la nivelul frunţii. În cazul în care rana este mică, se poate recurge câteva fâşii de leucoplast care să menţină pansamentul. Dacă plaga este mare, trebuie ca accidentatul să fie transportat pe targă până la locul acordării unui tratament de specialitate. 4.4. Imobilizarea fracturilor De cele mai multe ori, primul ajutor decide succesul asistenţei de urgenţă şi recuperarea accidentatului. Fracturile sunt ruperi totale sau parţiale ale unui os, determinate de cauze accidentale. De cele mai multe ori se rup oasele lungi ale membrelor, fracturile apărând mult mai uşor atunci când osul este bolnav, sau la bătrâni, la care oasele sunt decalcefiate. Fracturile pot fi de mai multe feluri. În funcţie de poziţia capetelor de os fracturate putem distinge: fracturi fără deplasare, în care fragmentele osului rupt rămân pe loc, şi fracturi cu deplasare, când capetele de fractură se îndepărtează unul de celalalt. În funcţie de poziţia fracturii în raport cu exteriorul putem distinge: - fracturi închise, în care pielea din regiunea fracturii rămâne intactă; - fracturi deschise, la care ruptura osului este însoţită şi de o rană a pielii şi a muşchilor din regiunea respectivă. În cazul fracturilor deschise, pericolul de infecţie este foarte mare dacă nu se iau imediat măsuri de protecţie. Uneori, fracturile deschise pot fi însoţite de o hemoragie externă, de astuparea unor vene din jur (tromboza venoasă) sau de embolii gazoase. În funcţie de numărul de fragmente osoase rezultate din fractură se pot distinge: - fracturi simple, care au numai două fragmente osoase; - fracturi cominutive, în care osul este sfărâmat în mai multe fragmente. O fractură cu aspect particular se poate întâlni mai des la copiii mici, la care oasele sunt mai flexibile - este vorba de aşa numita fractură „în lemn verde”. Primul ajutor în cazul accidentaţilor cu fracturi se desfăşoară după următoarea schemă: - degajarea din focarul de producere al fracturilor; - aşezarea accidentatului în poziţie cât mai comod şi interzicerea oricărui tip de mişcări; - calmarea durerilor; - examinarea locală şi generală; - toaleta mecanică, hemostaza şi pansarea rănilor asociate; - imobilizarea provizorie; - asigurarea transportului la spital. INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 12/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 Calmarea durerilor se obţine prin administrarea de analgezice minore (algocalmin, antinevralgic, etc) Semnele după care putem recunoaşte o fractură se pot împărţi în două categorii: semne de probabilitate şi semne de certitudine. Semnele de probabilitate ale unei fracturi sunt: - durerea locală care apare brusc, în momentul accidentului, este situată exact la locul fracturii, se intensifică prin apăsarea focarului de fractură şi se diminuează după imobilizarea corectă; - deformarea locală, care ţine de deplasarea fragmentelor de os şi poate apare în lungul osului (încălecare) sau laterală (unghiulară); - impotenţa funcţională (imposibilitatea folosirii membrului fracturat), care este totală în fracturile cu deplasare şi relativă în

fracturile fără deplasare sau în fracturile la un singur os ale segmentelor de membru compuse din două oase (antebraţ, gambă); - echimoza (vânătaia) locală care apare ulterior, a doua sau a treia zi de la accident. Semnele de certitudine ale unei fracturi sunt: - mobilitatea anormală la nivelul fracturii, în funcţie de axele osului respectiv; - frecarea oaselor (zgomot caracteristic, de pârâitură, care apare la mişcarea sau lovirea oaselor fracturate); - lipsa de transmitere a mişcării la distanţă (mişcarea imprimată la unul din capetele osului nu se transmite la celălalt capăt); - întreruperea traiectului osos, care se poate pune în evidenţă doar la oasele care se găsesc imediat sub piele. Atenţie! Nu se insistă prea mult la cercetarea semnelor de certitudine ale unei fracturi deoarece deplasarea capetelor osoase poate provoca rănirea unor artere sau a unor nervi din vecinătate! În fracturile deschise, în afara semnelor descrise mai sus, apare şi rana. Diagnosticul unei fracturi se pune cu certitudine numai cu ajutorul examenului radiologic. De aceea, cea mai corectă atitudine în faţa unei fracturi sau a unei suspiciuni de fractură este transportarea accidentatului la unitatea sanitară specializată, imediat după acordarea primului ajutor. Imobilizarea unei fracturi se face de cele mai multe ori provizoriu, cu mijloacele pe care le găsim la îndemână. Atelele din trusa de prim ajutor sunt din material plastic şi au o lungime de 250 mm; această lungime poate fi crescută prin îmbinarea a 2 sau 3 aţele cu ajutorul dispozitivului ataşat. Pentru membrul superior, pentru claviculă se utilizează doi colaci de pânză răsuciţi şi legaţi la spate; pentru braţ se utilizează 1 - 2 atele aplicate pe acesta şi apoi fixarea cu bandaj nedeformabil (triunghiular) a braţului de torace; pentru antebraţ se utilizează 1-2 atele aplicate pe acesta şi suspendarea lui, cu ajutorul bandajului legat de gât. INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 13/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 În cazul fracturării membrului inferior, imobilizarea cuprinde, de obicei, întreg membrul respectiv. Pentru aceasta, atelele se aşează faţă în faţă, pe părţile laterale ale piciorului. Pentru fixarea oricărui fel de atelă, trebuie să avem grijă ca aceasta să nu apese pe răni sau să producă dureri accidentatului. Ca regulă generală, orice atelă bine aşezată trebuie să depăşească şi deasupra şi dedesubt ambele articulaţii ale osului fracturat, imobilizându-le. Luxaţiile sunt poziţii vicioase ale oaselor care alcătuiesc o articulaţie şi se produc de obicei în acelaşi mod ca şi fracturile. De cele mai multe ori, luxaţia traumatică este însoţită de ruptura capsulei şi a ligamentelor articulare. Semnele caracteristice ale unei luxaţii sunt: - durerea locală; - deformarea regiunii respective, comparativ cu regiunea simetrică; - limitarea mişcărilor; - poziţia anormală a membrului luxat; - scurtarea sau lungirea membrului lezat. Primul ajutor trebuie să se rezume doar la imobilizarea provizorie şi, dacă este cazul, la pansarea eventualelor plăgi. Atenţie! Nu vom încerca sub nici un motiv să „punem la loc” oasele luxate. Această manevră trebuie făcută numai de un cadru medical de specialitate. Entorsele. Sub denumirea de entorsă se înţelege ansamblul unor leziuni produse într-o articulaţie ca urmare a unei mişcări forţate de torsiune. Uneori, se poate produce şi ruptura ligamentelor. Cauzele acestor accidente sunt aceleaşi ca la fracturi sau luxaţii. Cele mai frecvente sunt entorsele la nivelul extremităţilor (degete, pumni, glezne). Semnele unei entorse sunt: - durerea intensă ce apare imediat după traumatism; - umflătura regiunii respective; - imposibilitatea folosirii membrului lezat. Primul ajutor în cazul entorselor cuprinde doar imobilizarea provizorie şi transportul accidentatului la unitatea medico-sanitară cea mai apropiată. 4.5. Asigurarea unui transport rapid şi netraumatizant În cazul în care este necesar a se acorda primul ajutor, în acelaşi timp, unui număr mare de accidentaţi, trebuie făcut un triaj al cazurilor în funcţie de gravitatea fiecăruia: Cazurile de primă urgenţă. Cazurile de primă urgenţă sunt cele în care accidentatul prezintă stop cardio-respirator, hemoragii mari, care nu pot fi oprite prin garou, hemoragii ale organelor interne,

plăgi mari la nivelul plămânilor, stare de soc. Cazurile din urgenţa a doua. Cazurile din urgenţa a doua sunt reprezentate de accidentaţii cu hemoragii arteriale care pot fi oprite prin garou, plăgi mari abdominale, amputaţii INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 14/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 de membre şi mari distrugeri osoase şi musculare, accidentaţii care şi-au pierdut starea de conştienţă. Cazurile din urgenţa a treia. Cazurile din urgenţa a treia sunt reprezentate de accidentaţii cu traumatisme cranio-cerebrale, vertebro-medulare şi de bazin, însoţite de fracturi şi de leziuni ale organelor interne, fracturi deschise, plăgi profunde, hemoragii diverse. Urgentele obişnuite. Ceilalţi accidentaţi intră în categoria urgenţelor obişnuite. În funcţie de categoria de urgenţă se acordă primul ajutor şi se asigură transportul accidentaţilor. Poziţia în care vom transporta victima, variază în funcţie de genul leziunii şi starea generală a accidentatului (figura de mai sus): - bolnavul politraumatizat, conştient, va fi lungit pe spate; - bolnavul politraumatizat, în stare de inconştienţă, mai ales dacă are şi traumatism cranian, va fi lungit pe orizontală, însă cu capul pe o parte; - bolnavul care a pierdut mult sânge prin hemoragie va fi culcat pe spate cu corpul înclinat astfel încât capul să se afle mai jos decât restul corpului; - bolnavul cu răni ale abdomenului va fi culcat pe spate cu coapsele flectate; - în fracturile coloanei vertebrale bolnavul se aşează pe spate pe un plan dur; - în cazul fracturii coloanei cervicale (oasele gatului) bolnavul se aşează pe spate; - în traumatismele toracice cu fracturi ale coastelor, dacă bolnavul nu prezintă tulburări respiratorii (sufocare, cianoză, agitaţie) va fi aşezat cu toracele ridicat cât mai sus. În cursul transportului accidentaţilor comatoşi se foloseşte pipa GUEDEL care este o piesă de material plastic în formă de seceră, prin a cărei aplicare se previne obstrucţia căilor respiratorii superioare prin căderea limbii peste orificiul glotic. Introducerea pipei necesită extensia capului. Vârful pipei alunecă pe peretele superior al cavităţii bucale, concavitatea pipei fiind orientată în sus; în momentul în care vârful pipei a ajuns la nivelul peretelui gâtului, pipa se roteşte cu concavitatea în jos pe faţa superioară a limbii. 4.6. Tehnica de acordare a resuscitării cardio-respiratorii cu ajutorul trusei de urgenţă Resuscitarea cardio-respiratorie se aplică cu scopul de a restabili funcţiile vitale, parţial sau total întrerupte. Întreruperea respiraţiei şi a circulaţiei opreşte aprovizionarea organismului cu oxigen. Aceasta se resimte la nivelul sistemului nervos central, oprindu-i total funcţia. Pierderea cunoştinţei, întreruperea respiraţiei şi a circulaţiei – totalizează condiţiile morţii clinice. Această INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 15/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 stare nu echivalează cu moartea biologică – când are loc distrugerea capacităţii vitale a ţesuturilor. Între moartea clinică şi cea biologică există un interval scurt de timp în care funcţiile vitale mai pot fi stabilite şi viaţa bolnavului poate fi salvată. Acest timp poate fi de 5-6 minute. Dintre funcţiile vitale întâi se opreşte activitatea scoarţei cerebrale, apoi respiraţia şi la sfârşit inima. În schimb, prima care îşi revine este inima, apoi respiraţia şi în urmă funcţia cerebrală. Reanimarea cardio-respiratorie necesită o bună manualitate, cunoştinţe şi experienţă. Când viaţa bolnavului depinde de fracţiuni de minut, nu este timp pentru dispoziţii amănunţite – improvizaţii. O echipă bine instruită dă randament mult mai mare. Reanimarea implică următoarele probleme: - restabilirea funcţiei cardiace; - restabilirea funcţiei respiratorie; - oxigeno-terapie. Reanimarea se face de cele mai multe ori la locul unde s-a instalat moartea clinică. 4.6.1. Restabilirea funcţiei cardiace Se impune când se opreşte inima. ea se realizează prin masaj cardiac. masajul cardiac se face prin peretele toracic concomitent cu permeabilitatea căilor respiratorii şi ventilaţie pulmonară artificială „gură la gură”. Rănitul culcat în decubit dorsal (pe spate) pe o suprafaţă

rigidă, cu capul în hiperextensie, pentru a evita căderea înapoi a limbii şi a asigura drenarea căilor respiratorii de secreţii. Salvatorul se apleacă asupra rănituluii şi cu mâinile suprapuse, exercită cu toată greutatea corpului o presiune ritmică, puternică asupra toracelui, în jumătatea inferioară a sternului, realizând o deplasare a peretelui toracal de 4-6 cm. cu frecvenţă de 60-80 apăsări pe minut. Recunoaşterea eficienţei reanimării se traduce prin retrocedarea midriazei (mărimii normale a pupilei ochiului), recolorarea tegumentelor, apariţia pulsului şi a respiraţiei spontane. Atenţie! masajul cardiac făcut cu neatenţie poate provoca rupturi de coste sau viscerare. 4.6.2. Restabilirea funcţiei respiratorii Pentru aceasta, se recurge la respiraţia artificială. Destinderea mecanică a plămânilor provoacă impulsuri, care excită favorabil funcţia respiratorie şi circulatorie. Ea trebuie făcută concomitent cu resuscitarea cardiacă. Respiraţia artificială este precedată de controlul şi, la nevoie, de permeabilizarea căilor respiratorii. Pentru menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii în timpul reanimării se poate utiliza tubul de cauciuc numit „pipa GUEDEL”. Aceasta are formă de „S” prevăzut cu o placă de cauciuc care se fixează în vestibulul bucal. Pipa (tubul) se introduce în cavitatea bucală cu curbura în sus până în faringe, când se răsuceşte împrejurul axei longitudinale cu 180 grade iar placa de cauciuc se fixează între arcadele dentare şi suprafeţele interne ale buzelor. Prin forma şi calibrul ei, pipa asigură menţinerea limbii în poziţie corespunzătoare şi trecerea aerului în laringe şi trahee. 4.6.2.1. Respiraţia artificială prin metode interne - „gură la gură”: se respectă aceeaşi poziţie de hiperextensie a coloanei cervicale şi a capului ca şi în cazul căderii limbii în faringe. Cu mâna stângă, alături de fixarea frunţii bolnavului salvatorul pensează şi nasul, pentru a împiedica scăparea aerului pe această INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 16/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 cale. Cu mâna dreaptă propulsează mandibula şi asigură menţinerea cavităţii bucale în stare deschisă, apoi fixează buzele pe gura bolnavului şi insuflă cu presiune aerul în plămânii acestuia. După umplerea plămânului cu aer, eliberează gura bolnavului, care elimină aerul, după care se reia procedeul dinainte. Ritmul de insuflare trebuie să fie de 12-14 insuflaţii pe minut. - „gură la nas”: necesită aceeaşi poziţie însă orificiile nazale rămân deschise iar cu mâna dreaptă se apasă pe bărbia bolnavului, pentru a închide cavitatea bucală, nepermiţând scăderea aerului insuflat. Salvatorul cuprinde în gură nasul bolnavului şi după o inspiraţie profundă insuflă aerul în căile respiratorii. Expirarea se face pasiv prin gură aceasta lăsându-se liberă. 4.6.2.2. Respiraţia artificială prin metode mecanice Respiraţia „gură la gură” şi „gură la nas” reprezintă cele mai eficiente metode de resuscitare respiratorie, dar sunt înfrânate de unele inconveniente igienice, epidemiologice şi psihologice. Din acest motiv se obişnuieşte ca insuflarea să se facă prin intermediul a câtorva straturi de tifon sau batistă. Pe baza acestor considerente, s-a luat în considerare intercalarea între gura insuflătorului şi insuflatului de diferite piese intermediare (mască, tuburi etc.) sau să înlocuiască insuflarea pulmonară cu insuflarea mecanică. Astfel se utilizează: - respiraţia „gură la mască”: se face cu ajutorul unei măşti, care se fixează etanş pe faţa bolnavului, acoperindu-i complet atât gura cât şi nasul insuflarea făcându-se la fel – evitând contactul direct cu rănitul; - pipa GUEDEL; - respiraţia prin insuflare cu balon: aceasta se compune dintr-o mască aplicată etanş pe faţa bolnavului, care se leagă printr-un tub elastic de legătură de un balon prin care se face insuflarea ritmică a plămânilor. Varianta „gură-mască-gură”, „gură-tub/pipă bucofaringiană” se aplică de îndată ce devin posibile şi prezintă o serie de complicaţii posibile: insuflarea stomacului cu destinderea acestuia, regurgitarea de lichid cu invadarea căilor respiratorii. 4.6.2.3. Respiraţia artificială prin acţiune externă: metoda Silvester; metoda Schaefer, metoda Heimlich. (pct. 4.1.3.) 4.6.2.4. Metoda respiraţiei artificiale prin

administrarea oxigenului cu ajutorului tubului de oxigen cu reductor de presiune Administrarea oxigenului prin sonda nazală nelaton: se introduce în una din nările bolnavului o sondă până la o adâncime de 6-8 cm., până când vârful sondei apare în faringe (atenţie! dacă rănitul are toleranţă la această manevră). se fixează sonda pe loc cu leucoplast şi se racordează la sursa de oxigen (tub). această metodă nu are întotdeauna eficienţă bună nefiind suportată de rănit (datorită intoleranţei fiind necesară anestezia cu novocaină 2% a cavităţii nazale şi faringelui prin badijonări). presiunea aerului (oxigenului) trebuie reglată şi administrată la o presiune de 2-3 atm. condiţia esenţială a administrării oxigenului prin inhalaţie este permeabilitatea căilor respiratorii şi accesibilitatea alveolelor pulmonare pentru oxigen. dacă există un obstacol în căile respiratorii care nu poate fi îndepărtat prompt sau alveolele pulmonare sunt inundate insuflarea oxigenului prin sondă nu are rost. Aspirarea directă a oxigenului din tub: de robinetul tubului de oxigen se racordează un tub de cauciuc, care se termină printr-o piesă tubulară de ebonită. Capătul liber se introduce în INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. 17/17 Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 gură sau într-una din nări a bolnavului. Se deschide robinetul. Metoda nu dă rezultate suficiente şi nu poate fi aplicată pentru tratament de durată cantitatea de oxigen fiind mică. 5. ATRIBUŢII ŞI RESPONSABILITĂŢI 5.1. Angajatorul - organizarea activităţii de prim-ajutor din cadrul Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău; - asigurarea mijloacelor materiale pentru sprijinirea activităţii de prim-ajutor; - RMSSO; - Asigură instruirea periodică a personalului echipei de prim-ajutor pentru acordarea primului-ajutor. 6. ANEXE Anexa nr. 1: Resuscitarea cardio – pulmonară; Anexa nr. 2: Conţinutul truselor

RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ Nu Observă-l şi ajută- l dacă are nevoie Aşezaţi-l în poziţie de siguranţă Răspuns? Da Acordă prim ajutor. Eliberează căile respiratorii. Respiră? Da. Chemaţi ambulanţa. Executaţi respiraţie artificială Chemaţi ambulanţa. Continuaţi verificarea respiraţiei INSTRUCŢIUNE Cod document I-SSM-11 Pag./Total pag. Data 25 03 2010 ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR Ediţie/Revizie 1/ 0 1 2 3 4 5 F 03.07/Ed.1 Fişier SIM/I/I-SSM-11 Anexa nr. 2 Conţinutul truselor de prim-ajutor 1. Foarfece cu vârfuri boante…………………………. 1 buc 2. Dispozitiv de respiraţie gură la gură……………….. 1 buc 3. Pipă GUEDEL adult……………………………….. 1 buc 4. Pipă GUEDEL copil……………………………….. 1 buc 5. Deschizător de gură………………………………... 1 buc 6. Garou………………………………………………. 1 buc 7. Atele cu prelungitor………………………………... 6/4 buc 8. Leucoplast 2,5cm x 2,5m…………………………... 1 rolă 9. Leucoplast 5cm x 3m………………………………. 1 rolă 10. Pansament individual 2cm x 6cm………………….. 10 buc 11. Pansament cu rivanol 10cm x 6cm………………… 5 buc 12. Faşă tifon 5cm x 4m……………………………….. 5 buc 13. Faşă tifon 10cm x 5m……………………………… 3 buc 14. Bandaj triunghiular imobilizare braţ………………. 2 buc 15. Vată hidrofilă sterilizată 50g……………………….. 2 pachete 16. Mănuşi unică folosinţă…………………………….. 4 perechi 17. Comprese sterile 10cm x 8cm – 10 buc……………. 10 pachete 18. Plasture 6cm x 50cm………………………………. 1 buc 19. Alcool sanitar……………………………………… 200 ml 20. Batiste hârtie cu soluţie dezinfectantă……………... 10 buc 21. Rivanol soluţie 1%………………………………… 200 ml 22. Alcool iodat………………………………………... 200 ml 23. Perogen 10 tablete…………………………………. 1 cutie 24. Ace siguranţă………………………………………. 12 buc 25. Pahar de unică folosinţă…………………………… 5 buc 26. Caiet 50 pag………………………………………... 1buc 27. Pix sau creion……………………………………… 1buc 28. Cutie plastic………………………………………... 1 buc 29. Broşură instrucţiuni………………………………... 1 bu

Informatii despre curs:

Ingrijitorul de Batrani la Domiciliu desfasoara activitati legate de ingrijirea batranilor la domiciliu. Acesta va trebui sa

detina o serie minima de cunostinte medicale, notiuni de igiena. De asemenea, ei trebuie sa fie rabdatori veseli si sa

dispuna de atentie distributiva. Obtinerea certificarii ofera dreptul absolventior de a practica meseria de Ingrijitor de

Batrani la Domiciliu (Cod Cor: 5133.1.2), cursul fiind un curs de calificare, cu Certificare ANC (Autoritatea Nationala

pt Calificari).

Competente:

La finalul cursului de ingrijitor batrani la domiciliu, participantii vor in masura sa:

•    asigure conditiile igienico-sanitare;

•    sa igienizeze camera si obiectele persoanei asistate;

•    sa efectueze igiena personala a persoanelor asistate;

•    completeze fisa de ingrijire a persoanei asistate si sa o prezinte persoanelor în drept;

•    gestioneze resursele materiale si banesti pentru a satisface nevoile imediate ale persoanei asistate;

•    evalueze si sa adapteze programul zilnic in functie de situatiile aparute, pentru ingrijirea eficienta a persoanei

asistate;

•    acorde masuri de prim ajutor cu rapiditate pentru a inlatura cauzele accidentului sau incidentului;

•    asigure confortul psihic al batranilor asistati, conform particularitatilor individuale ale acestora;

•    stabileasca si sa pregateasca meniul persoanei asistate si sa administreze alimentatia acesteia;

•    asigure transportul persoanelor asistate conform tehnicilor de transport specifice si in concordanta cu programul

zilnic de ingrijire;

•    respecte si sa aplice corect prescriptiile medicale;

•    asiste personalul medical la efectuarea curelor terapeutice;

•    supravegheze si sa monitorizeze starea de sanatate a persoanei asistate.

Examenul: Conform programarii ANC:

-    Proba teoretica: test grila - pt evaluarea cunostintelor teoretice

-    Proba practica: proiect, la alegerea cursantului si dezvoltat pe parcursul cursului -  pt evaluarea competentelor

practice 

Pentru inscrierea la curs sunt necesare urmatoarele acte:

-    Copie diploma Examen de Capacitate ( opt/zece clase absolvite)

-    Copie carte de identitate

-    Copie Certificat de Nastere

-    Copie certificat de casatorie (daca este cazul)

Va oferim:

-    Suport de curs, plus materiale suplimentare, necesare aprofundarii cursului

-    Coffe break

-    Reducere 10%  la orice alt curs la care mai doriti sa participati

-    Un curs gratuit daca ne recomandati 9 participanti, indiferent de curs

-    Posibilitatea sa faceti parte din echipa noastra, indiferent in ce oras din tara locuiti

-    Orice curs iti doresti si in orice localitate din tara te afli, noi venim la tine!

Putem programa cursul  in orice localiatate din tara, beneficiind de Coordonatori judeteni  si Lectori in fiecare judet, in

regim personalizat pentru acest curs sau orice alt curs dorit si grup tinta de participanti. Pentru inscriere, va rugam sa

ne contactati pe email sau la telefonul de mai jos. Perioada cursului va fi stabilita de comun acord.

Detalii : SC STRUCTURAL EURO FOND & TRAINING SRL, Tel: 0745084324, 0213131464, informatii

office@cursuriautorizate.eu, sau www.cursuriautorizate.eu, adresa: Bucuresti, Str Academiei, nr 39 – 41, Academiei

Center ( Pta Revolutiei), parter.

http://documents.tips/documents/acordarea-primului-ajutor-55c7fc4ca6336.html