4
Remedii pentru circulaţia sângelui Foto: Dreamstime - 4 Încotro cu inima, primăvara? Condimentul sudului: sarea cu plante aromate O tensiune mică poate fi ridicată cu sarea din bucate, cu condiţia să nu fie prea multă! Dar sarea cu plante are un efect în plus: aroma. Secretul? Înlocuiţi legumele, precum ţelina şi usturoiul, cu plante mediteraneene şi folosiţi mojarul, pentru că mărunţindu-le astfel, moleculele de sare se combină cu parfumul plantelor. Ingrediente (pentru 500 g de sare cu plante): 400 g sare de mare, 20 g oregano uscat, 20 g cimbru uscat, 20 g busuioc uscat, 10 g mărar uscat, 10 g măghiran uscat, 10 g seminţe de fenicul. Mod de preparare: * Se zdrobesc seminţele de fenicul într-un mojar (ceva mai "aspru" în interior), se mărunţesc plantele între palme şi se amestecă toate cu sarea. * Se pisează amestecul - puţin câte puţin - în mojar, pentru ca aromele plantelor să se lege bine cu sarea, care astfel va avea o culoare verzuie. * Se pune sarea în borcane mici şi se înşurubează capacele (etanş). Pentru o sare şi mai colorată Împreună cu plantele, puteţi mărunţi şi petale de flori frumos colorate - de pildă, de gălbenele şi de albăstrele, şi sarea dvs. verzuie va avea şi punctuleţe portocalii şi albastre. Pesto de busuioc

Remedii Pentru Circulaţia Sângelui

Embed Size (px)

DESCRIPTION

r

Citation preview

Remedii pentru circulaia sngelui

Remedii pentru circulaia sngelui

Foto: Dreamstime - 4

ncotro cu inima, primvara?

Condimentul sudului: sarea cu plante aromate

O tensiune mic poate fi ridicat cu sarea din bucate, cu condiia s nu fie prea mult! Dar sarea cu plante are un efect n plus: aroma. Secretul? nlocuii legumele, precum elina i usturoiul, cu plante mediteraneene i folosii mojarul, pentru c mrunindu-le astfel, moleculele de sare se combin cu parfumul plantelor.Ingrediente (pentru 500 g de sare cu plante):400 g sare de mare, 20 g oregano uscat, 20 g cimbru uscat, 20 g busuioc uscat, 10 g mrar uscat, 10 g mghiran uscat, 10 g semine de fenicul.Mod de preparare:* Se zdrobesc seminele de fenicul ntr-un mojar (ceva mai "aspru" n interior), se mrunesc plantele ntre palme i se amestec toate cu sarea.* Se piseaz amestecul - puin cte puin - n mojar, pentru ca aromele plantelor s se lege bine cu sarea, care astfel va avea o culoare verzuie.* Se pune sarea n borcane mici i se nurubeaz capacele (etan).

Pentru o sare i mai coloratmpreun cu plantele, putei mruni i petale de flori frumos colorate - de pild, de glbenele i de albstrele, i sarea dvs. verzuie va avea i punctulee portocalii i albastre.

Pesto de busuioc

Busuiocul stimuleaz circulaia sngelui, nvioreaz i ntrete puterea de concentrare. Acioneaz fr enervare, dar cu savoare! Nicio plant nu i "unete" att de genial aromele cu uleiul de msline, ca busuiocul. Reeta de mai jos dateaz din anul 1865 i a fost scris undeva pe coasta liguric.Ingrediente (pentru 2 borcane a 200 ml):120 g busuioc proaspt, 150 ml ulei de msline (din cel mai bun), 2 cei de usturoi, 50 g parmezan, 50 g semine de floarea-soarelui, 10 g sare, zeama unei jumti de lmie.Mod de preparare:* Se toac busuiocul mrunt i imediat se toarn peste el uleiul, ca s se pstreze aromele.* Se adaug usturoiul presat i parmezanul ras.* Se prjesc seminele de floarea-soarelui ntr-o tigaie uscat i se mrunesc cu cuitul. Se amestec cu busuiocul i se condimenteaz cu sare i zeam de lmie.* Se pune pesto-ul n borcane i, nainte de a le pune capacele, se ntinde peste el un strat de ulei de msline. Sau se mnnc imediat.* Merge de minune cu spaghete, pe pine prjit, n chip de bruschetta, sau ca mirodenie pentru supe i sosuri de salat. Se pstreaz la frigider 3-4 sptmni.

Variaii posibilePentru preparare de pesto-uri se pot folosi - la fel de bine - rucola sau ptrunjel. Seminele de floarea-soarelui pot fi nlocuite cu smburi de nuc sau cu semine de pin. Iar pentru un plus de "parfum", se pot aduga roii uscate sau msline.

Ceai indian pentru nviorare

Este vorba de un ceai numai bun pentru somnoroii care se urnesc greu dimineaa, pentru ntrirea puterii de concentrare a celor care nva sau muncesc, dar i pentru energizarea celor ce vor s fac micare seara, dup o zi obositoare.Ingrediente (pentru 5-6 ceti):1 linguri curcuma, 1 linguri scorioar, 2 cm rdcin de ghimbir, 1/2 linguri semine de chimen, 1/2 linguri semine de anason, 1/2 linguri semine de fenicul, 1/2 linguri cuioare, 1 lingur frunze de ment, 1 l ap.Mod de preparare:* Se mrunesc n mojar curcuma, scorioara i ghimbirul. Se pun pe foc mpreun cu apa i se las s fiarb ncet, aproximativ 5 minute.* Se adaug chimenul, cuioarele, anasonul i feniculul i se las s dea - i ele - n cteva clocote.* Se ia vasul de pe foc, se ncorporeaz frunzele de ment i se las ceaiul s se infuzeze nc 2 minute.* Se strecoar, se ndulcete - eventual - cu miere i se bea fierbinte, maximum 4 ceti pe zi.

Un ceai care stimuleazCeaiul trebuie but n timpul zilei, iar seara doar dac avei de gnd s v culcai mai trziu.Cei cu stomacul sensibil, cu ulcer stomacal sau intestinal ar fi bine s bea mai puin ceai, deoarece acesta poate irita mucoasa.

Ceai pentru somnoroi

Ceaiul de rozmarin i pelin poate nlocui perfect cafeaua, la micul dejun sau dup mas. Stimuleaz circulaia sanguin, limpezete mintea i susine activitatea intelectual. Pentru persoanele cu tulburri circulatorii, ceaiul de rozmarin i pelin poate fi, n locul cafelei, un "tovar" de ndejde pe tot parcursul zilei.Ingrediente (pentru o ceac de ceai):1 cm crengu de rozmarin sau 1 linguri ras de ace de rozmarin (proaspete ori uscate), 1 priz pelin uscat mrunit sau 1 frunzuli de pelin proaspt, 200 ml ap.Mod de preparare:* Se opresc plantele cu ap nu chiar clocotit.* Se acoper i se las s se infuzeze 3 minute, dup care se strecoar.

Problem individualTria i - deci - efectul ceaiului variaz n funcie de calitatea i de momentul recoltrii plantelor. Pelinul proaspt este, evident, mai puin amar primvara dect n toiul verii. n plus, senzaia de gust "amar" este total diferit de la un individ la altul, astfel c unora le este arhisuficient doar o jumtate de priz de pelin.

Gel de du pentru "trezirea" circulaiei sanguine

Femeile, n special, fac adeseori hipotensiune, ceea ce le ngreuneaz punerea n micare dimineaa, la prima or. Gelul de du cu uleiuri eterice este un stimulent, care le poate ajuta s-i nceap ziua proaspete i active.Ingrediente (pentru gel):100 ml gel de du neutru (de la farmacie sau drogherie), 6 picturi ulei eteric de rozmarin, 6 picturi ulei eteric de bergamot sau de grapefruit, 3 picturi ulei eteric de cedru.Mod de preparare:* Se amestec uleiurile eterice cu gelul de du, care produce, astfel, un plus de prospeime n fiecare diminea.

Rozmarinul - o plant cu tradiie ndelungat

ncercai o cur cu vin de rozmarin:* Punei ntr-o sticl cu gtul larg 1 pumn de ace de rozmarin, 1/2 de baton (pisat) de scorioar i 1 felie de ghimbir proaspt, turnai peste ele 1 l de vin alb sec i lsai-le o sptmn s se ptrund. Strecurai vinul i bei cte 1 phrel, de 2 ori pe zi.Este o butur care trezete spiritele inimii i ale ntregului organism i alung lipsa de curaj i grijile.n Evul Mediu, rozmarinul era un remediu apreciat mpotriva slbiciunii i a oboselii din perioada convalescenei, n special pentru oamenii n vrst i pentru femeile cu sntate ubred.