27
Moldova, cu denumirea oficială Republica Moldova [5] este un stat localizat în sud-estul Europei. Se învecinează cuRomânia la vest și cu Ucraina la est. Republica Moldova are ieșire la Dunăre pe o fâșie de 340 de metri la extremitatea sa sudică [6] . În perioada dezmembrării Uniunii Sovietice, Republica Moldova își declarase independența pe 27 august 1991. Pe29 iulie 1994 a fost adoptată prima constituție a Moldovei. Începând cu anul 1990, o porțiune a teritoriului Moldovei situată pe malul estic a râului Nistru este sub control de facto a regimului separatist Transnistrean. Republica Moldova este o republică parlamentară cu un președinte în calitate de șef al statului și un prim-ministru în calitate de șef al guvernului. Moldova este stat membru a Organizației Națiunilor Unite, Consiliului European, Parteneriatului pentru Pace, OMC, OSCE, GUAM, CSI, OCEMN și a altor organizații internaționale. Republica Moldova aspiră pentru aderarea laUniunea Europeană [7] , și a implementat deja primul Plan de Acțiune de 3 ani în cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Antichitate Dacia și vecinii (Teritoriul actual al Moldovei a fost populatǎ de triburile dace alecostobocilor și tyrageților În antichitate, teritoriul (dintre Nistru și Carpați) Moldovei era locuit de daci (regatele lui Burebista și a lui Decebal ). Regiunea sudică moldoveană de la Marea Neagră (la sud de Valul lui Traian ) a aparținutImperiului Roman , partea de nord rămânând în acest timp dacilor liberi (supuși raidurilor triburilor migratoare). Situată pe o rută strategică între Asia și Europa , Moldova a fost deseori prădată sau invadată temporar pe parcursul istoriei antice și medievale de diverse populații sau popoare migratoare, printre care se pot aminti: Goții (germanici), Hunii (mongolici), Bulgarii turcofoni (inițial, apoi slavofoni ), Rușii kieveni , Maghiarii (ugro-finici), Pecenegii și Cumanii (turcofoni), și tătarii . Odată aceștia trecuți, asimilați sau așezați (în Europa sau/și Asia), autohtonii moldoveni, vorbitori de limbă română, reușesc să ridice în Evul Mediu Mijlociu între Prut și Nistru mai multe cetăți românești: Onutu , Hotin , Soroca , Orhei , Hansca și Tighina , citate în cronicile cavalerilor Teutonici ca fiind cnezate vasale ale Haliciului și ale Voliniei . Cetatea Soroca

Republica Moldova

Embed Size (px)

DESCRIPTION

descriere succinta a Republicii Moldova

Citation preview

Page 1: Republica Moldova

Moldova, cu denumirea oficială Republica Moldova[5] este un stat localizat în sud-estul Europei. Se învecinează cuRomânia la vest și cu Ucraina la est. Republica Moldova are ieșire la Dunăre pe o fâșie de 340 de metri la extremitatea sa sudică[6]. În perioada dezmembrării Uniunii Sovietice, Republica Moldova își declarase independența pe 27 august 1991. Pe29 iulie 1994 a fost adoptată prima constituție a Moldovei. Începând cu anul 1990, o porțiune a teritoriului Moldovei situată pe malul estic a râului Nistru este sub control de facto a regimului separatist Transnistrean.

Republica Moldova este o republică parlamentară cu un președinte în calitate de șef al statului și un prim-ministru în calitate de șef al guvernului. Moldova este stat membru a Organizației Națiunilor Unite, Consiliului European, Parteneriatului pentru Pace, OMC, OSCE, GUAM, CSI, OCEMN și a altor organizații internaționale. Republica Moldova aspiră pentru aderarea laUniunea Europeană[7], și a implementat deja primul Plan de Acțiune de 3 ani în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.

Antichitate

Dacia și vecinii (Teritoriul actual al Moldovei a fost populatǎ de triburile dace alecostobocilor și tyrageților

În antichitate, teritoriul (dintre Nistru și Carpați) Moldovei era locuit de daci (regatele lui Burebista și a lui Decebal). Regiunea sudică moldoveană de la Marea Neagră (la sud de Valul lui Traian) a aparținutImperiului Roman, partea de nord rămânând în acest timp dacilor liberi (supuși raidurilor triburilor migratoare). Situată pe o rută strategică între Asia și Europa, Moldova a fost deseori prădată sau invadată temporar pe parcursul istoriei antice și medievale de diverse populații sau popoare migratoare, printre care se pot aminti: Goții (germanici), Hunii (mongolici), Bulgarii turcofoni (inițial, apoi slavofoni), Rușii kieveni, Maghiarii (ugro-finici), Pecenegii și Cumanii (turcofoni), și tătarii. Odată aceștia trecuți, asimilați sau așezați (în Europa sau/și Asia), autohtonii moldoveni, vorbitori de limbă română, reușesc să ridice în Evul Mediu Mijlociu între Prut și Nistru mai multe cetăți românești: Onutu, Hotin, Soroca, Orhei, Hanscași Tighina, citate în cronicile cavalerilor Teutonici ca fiind cnezate vasale ale Haliciului și ale Voliniei.

Cetatea Soroca

În Evul Mediu Dezvoltat, odată cu apariția țărilor române medievale, Basarabia (al cărei nume desemna inițial sudul viitoarei gubernii a Basarabiei, cunoscut și ca Bugeac) și partea dintre Prut și Nistru a Țării Moldovei constituiau jumătatea de răsărit a VoevodatuluiMoldovei. În secolul al XVI-lea, Principatul Moldova a fost obligat să accepte suzeranitateaImperiului Otoman. Abia ulterior în secolul XIX, prin Tratatul de la București din 1812, Basarabia a intrat (în mod fraudulos față de tratatele de drept politic, aflate atunci în vigoare) sub ocupație rusească,[9] în componența Imperiului Rus.

Perioada țaristă

Page 2: Republica Moldova

Republica Democratică Moldovenească, proclamată în Gubernia Basarabia.

Dezvoltarea economică a guberniei Basarabia (după deslipirea de statul românesc Moldova), sub adminstrația rusească, s-a efectuat în perspectiva unei economii de export de grâne și vite spre portul Odesa și în paralel cu un proces de rusificare intensă a acestei regiuni, cum se proceda în toate zonele de populație ne-rusă din imperiul țarist rus. Este semnificativa proporția covârșitoare a românilor în 1817 în Moldova de Răsărit: 86%. În acest cadru au fost construite căile ferate și zonele urbane noi din Chișinău și Bălți, care au devenit (demografic) orașe preponderent rusești în mijlocul autohtonilor români-moldoveni.

Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratatul de la Paris din 1856, i-au restituit Principatului Moldovei trei județe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail. La 24 ianuarie 1859, Principatul Moldovei, prin unirea cu cel al Țării Românești sub domnia unică a românului moldovean Alexandru Ioan Cuza, a participat la întemeierea statului național român, care cuprindea atunci și sudul Basarabiei.

Prin Tratatul de la Berlin (1878), marile puteri au obligat România să cedeze Rusiei sudul Basarabiei în schimbul Dobrogei și a recunoașterii, de jure, a independenței României față de Imperiul Otoman. Lucrul acesta a adâncit resentimentele românești față de politica Rusiei în raport cu integritatea României.

Prima independență.

Basarabia și-a proclamat mai întâi autonomia față de Imperiul Rus la 2 decembrie 1917, apoi independența la 24 ianuarie 1918, prin votul Sfatului Țării, organ reprezentativ al populației din gubernie, ales în octombrie-noiembrie 1917, odată cu începuturile Revoluției rusești din februarie a aceluiași an[10]. Noul stat s-a denumit "Republica Democratică a Moldovei" sau "moldovenească". Ca urmare a anarhiei și violenței trupelor rusești debandate, în 13 ianuarie 1918 armata română a intrat, la chemarea Sfatului Țării, în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia[11].

Unirea cu Regatul României

Judeţele şi regiunile istorice ale României Mari după 1926

În 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României. Votul de unire cu România a fost dat cu 87 voturi pentru, 3 împotrivă și 36 abțineri[12]. Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

Pactul germano-rusUlterior, în iunie 1940, în contextul pactului imperialist Germano-Sovietic, România a fost forțată să cedeze Basarabia, dar și Bucovina de Nord și Ținutul Herței (parte din Moldova apuseană) care nu făcuseră niciodată parte din Imperiul rusesc[13][14]. La 2 august 1940, Uniunea Sovietică a proclamat pe teritoriul Est-Moldovei românești, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care cuprindea cea mai

Page 3: Republica Moldova

mare parte a fostei gubernii Basarabia, dar și un teritoriu din Podolia, în stânga Nistrului. Herța, Bucovina de Nord și Bugeacul au fost încorporate în RSS Ucraineană, unde s-au petrecut nenumărate ucideri in masă asupra românilor/moldovenilor.

Al Doilea Război Mondial

Armata română trece Prutul, 21 iunie 1941

În iunie 1941 România, aliată cu Germania, după începutul războiului împotriva URSS, a ocupat teritoriile cedate un an mai devreme, dar a ocupat (alături de germani) și Podolia ucraineană între Nistru și Bug, devenită zonă militară de ocupație germano-română. În martie 1944 trupele sovietice intră din nou în Basarabia de nord (Hotin, Soroca, Bălți) iar la 24 august 1944, ele ocupă Basarabia de sud. Uniunea Sovietică în mod abuziv transferă Bugeacul și nordul Basarabiei Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene.

Perioada sovieticăÎn anii 1946-1947 a avut loc foametea generată de un complex de cauze: distrugerile din timpul războiului; seceta din anii 1945 și 1946 (care a afectat și alte regiuni ale URSS); politica statului prin sechestrarea abuzivă a producției agricole aparținând gospodăriilor țărănești, colectările de grâu la stat fiind exagerate și necorespunzătoare proporțiilor recoltei.[15]

A doua independență

Gheorghe Ghimpu arborând Tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului

La 27 august 1991 în decursul procesului de destrămare a URSS-ului (Uniunii Sovietice) în state naționale, Republica Moldova și-a declarat independența, devenind un stat-membru al ONU.

Imediat după proclamarea independenței, au apărut concomitent o mișcare a româno-moldovenilor majoritari, care sprijinea reunificarea Republicii Moldova cu România și mișcări potrivnice care sprijineau fie unirea cu Rusia sau cu Ucraina, fie despărțirea unor teritorii (Transnistria, Găgăuzia) de Moldova. Cele din urmă (forțele secesioniste) au proclamat unilateral independența teritoriilor respective. în 1992, Republica Moldova a încercat să-și stabilească suveranitatea prin forța armelor în stânga Nistrului, dar a fost împiedicată de ruși, prin armata < 14-a a Rusiei. În martie 1994, un referendum a prezentat ca rezultat, că marea majoritate a votanților preferă independența, deși este considerat că ar fi fost falsificat de către pro-ruși, în defavoarea unei reuniri a Republicii Moldova cu România.

În urma alegerilor parlamentare de la 5 aprilie 2009, Partidul Comunist din R.Moldova (pro-sovietic) a câștigat 50% din voturi, urmat de cǎtre Partidul Liberal cu 13% și Partidul Liberal Democrat cu 12%.

Arborarea drapelului UE pe clădireaParlamentului la 7 aprilie 2009

Page 4: Republica Moldova

La 7 aprilie 2009 zeci de mii de protestatari, în mare parte tineri, au protestat în Chișinău, acuzând guvernul comunist de fraude electorale. Protestele pașnice au trecut la violență datorită provocatorilor, infiltrați în mulțime. Au fost atacate și ocupate clǎdirile Parlamentului și Președenției. [16] Actele violente au fost condamnate de cǎtre OSCE.[17]. Conform unor surse[18], iar pe 8 aprilie au fost arestate 193 de persoane.[19], Ministerul de Interne moldovean a anunțat cǎ peste 100 de polițiști au fost răniți în confruntări S-au înregistrat 3 victime:Valeriu Boboc, Eugen Țapu si Ion Țâbuleac, iar numeroase persoane au fost maltratate în arestul poliției.[20]

Partidele de opoziție au blocat de două ori alegerea candidatului comunist la funcția de președinte ceea ce a dus la dizolvarea parlamentului și organizarea de alegeri anticipate pe 29 iulie 2009, la care Partidul Comuniștilor se plasează din nou pe primul loc, dar nu obține majoritatea, partidele de opoziție (PL, PLDM, AMN și PDM) putând forma noul guvern. Opoziția a format noul guvern de dreapta și a încercat să aleagă președintele, unicul candidat la funcția de președinte fiind Marian Lupu, actualul președinte al PDM, PCRM nu a înaintat nici un candidat. Au avut loc două încercări de a alege președintele și ambele au fost boicotate de către PCRM.

Asezare geografica

Republica Moldova este situată în partea de sud-est a Europei, învecinându-se cu România la vest și Ucraina la nord, est și sud. Lungimea totală a frontierelor este de 1.389 km, 450 km cu România și 939 km cu Ucraina Se răspândește între 45º28' și 18º28' N de longitudine geografică (aproximativ 350 km) și între 26º40' și 30º6' E de latitudine geografică (aproximativ 150 km). Țara ocupă o suprafață de 33.843 km², din care 472 km² sunt ape. Zonele arabile ocupă 53% de suprafeței ale Republicii Moldova, cele destinate culturii cerealiere — 14%, pășunile — 13%, pădurile — 9%. Alte zone, incluzând terenuri neproductive, formează 11% de teritoriul întreg al statului. Deși Republica Moldova nu are drept ieșire la mare, portul Giurgiulești de pe Dunăre asigură transportul maritim.

Tradiții

Mărțișorul se poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii

Republica Moldova este o țară europeană cu o îndelungată istorie în cadrul statului românesc (medieval și pre-modern) Moldova, populată preponderent de moldoveni (români), dar și de diverse etnii precum ucraineni, bulgari, găgăuzi, ruși, evrei, germani, cehi etc. Aici s-au păstrat multe tradiții multiseculare care se regăsesc și în jumătatea vestică a Moldovei și în restul României, cu elemente comune popoarelor creștine din estul Europei.

Multe evenimente tradiționale moldovenești reprezintă un amalgam de elemente caracteristice calendarului agricol, păstoresc, religios și civil, amestec, care în Moldova s-a transformat într-un permanent izvor de bunavoință, căldură și ospitalitate.

Oaspeții Moldovei în timpul sărbătorilor pot participa la un șir de evenimente culturale: concerte („Mărțișor”, „Cireșar”, „Vă invită Maria Biesu” etc.), teatre („Bitei” etc.), parade și manifestări de masa de Ziua Independenței, „Limba Noastră”, hramurile orașelor și satelor etc. Zilele roadei sunt marcate în orasele și satele noastre prin iarmaroace tradiționale. În timpul acestor evenimente turiștii străini pot cunoaște îndeaproape folclorul, costumele tradiționale, piesele de artizanat, etc.

Page 5: Republica Moldova

Apar multe tradiții cu caracter familiar: cumetriile, nunțile, petrecerile etc., care în sate s-au transformat în adevărate spectacole cu mulți oaspeti și daruri. Tradiționale în Moldova sunt șezătorile în zilele de iarnă cu cântece de lăutari și dansuri.

Se zice că orice oaspete în Moldova este și prieten.

Există extrem de multe similarități între sărbătorile din Moldova și cele din România, fiind considerate identice.

Turism

Satul Trebujeni de-a lungul Răutului

Deși are o suprafață mică, Republica Moldova dispune de un considerabil potențial turistic, reprezentat, întîi de toate, de aspectul geomorfologic al teritoriului – o neobișnuită diversitate de rezervații peisagistice sau landșafturi naturale și monumente geologiceunice, de valoare europeană și mondială. Formele prioritare ale turismului practicate în ultimul deceniu în Republica Moldova sînt turismul rural, vitivinicol, cultural, de sănătate și frumusețe.

Începând cu anul 1998, numărul străinilor veniți în Republica Moldova s-a aflat pe o pantă ascendentă, atingând 25 000 în 2004, majoritatea proveniți din Rusia, Ucraina și România. Totodată, numărul moldovenilor plecați peste hotare în 2004, aproape că s-a dublat față de anul 1997, depășind cifra de 67 000. Dintre aceștia, cei mai mulți au vizitat Ucraina, Ungaria, Turcia, România sauBulgaria.[112]

Pe 1 iunie 2006, în cadrul unei conferințe internaționale, Organizația de Promovare a Exportului din Moldova (OPEM) a anunțat finalizarea proiectului de creare a brandului Republicii Moldova, care va fi prezentat peste hotare cu sloganul „Discover us”. Brandul Republicii Moldova va fi prezentat în șapte state: România, Italia, Germania, Regatul Unit, Elveția, Franța și Polonia.[113]

Turismul rural

Comunitățile agricole și pitoreștile noastre sate pot oferi diferite servicii turiștilor care doresc să se odihnească în sînul naturii:

Cazare în case tradiționale de tip rural; Posibilitatea de încadrare în activități și preocupări rurale;

Familiarizarea cu folclorul, distracțiile și tradițiile locale;

Familiarizarea cu meșteșugurile practicate în localitatea dată, precum și posibilitatea de participare a doritorilor la procesul meșteșugăritului;

Posibilitatea de procurare a produselor meșteșugărești.

Turismul vitivinicol

Page 6: Republica Moldova

Podgoriile moldovenești, de asemenea, constituie un important obiectiv turistic din sectorul rural. De secole, în Moldova s-au format bogate tradiții de cultivare a viței de vie și de producere a vinului. În prezent, în țară funcționează 142 fabrici de vinuri. 23 dintre acestea dispun de condiții și experiență în ceea ce privește primirea vizitatorilor. Aici turiștii au posibilitatea de a lua cunoștință de tehnologia producerii vinurilor, de a urmări cum sînt îmbuteliate și, desigur, de a gusta produsul finit. Prin calitatea lor, multe dintre vinurile produse în țara se bucură de o bună reputație pe plan internațional.

1. Chişinău Chişinăul, capitala Republicii Moldova, este centruladministrativ şi politic principal dintre Prut şi Nistru, concentrând de asemenea cele mai importante resurse economice, ştiinţifice, culturale şi turistice. Este atestat în documentele istorice la 17 iulie 1436.Ultimul recensământ relevă că are o populaţie de peste 750 mii de locuitori. Hramul oraşului este sărbătorit la 14 octombrie şi coincide cu cel al Iaşiului, când este cinstită Cuvioasa Sfânta Parascheva.Cele mai importante muzee: Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Muzeul de Arheologie, Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală, Muzeul de Arte Plastice. Alte obiective turistice: Palatul Naţional, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Teatrul „Luceafărul”, Teatrul de Operă şi Balet, Teatrul „Licurici”, Sala cu Orgă, Biblioteca Naţională, Gara Feroviară. Merită să cunoaşteţi: Muzeul de Arheologie dispune de aproape 1 milion de piese, reprezentând perioadele paleolitic, mezolitic, epocile aramei şi pietrei, bronzului, fierului în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Deosebit de bogată este colecţia referitoare la Cultura Cucuteni-Tripolie. Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală este cel mai vechi muzeu din Moldova, fiind fondat în anul 1889. Clădirea muzeului se remarcă prin stilul arhitectonic oriental şi a fost ridicată în ultimii ani de dominaţie ţaristă în Basarabia (1905). De-a lungul istoriei sale muzeul s-a preocupat de studierea naturii şi culturii Basarabiei, numindu-se pe rând Muzeu Naţional de Istorie Naturală, Muzeu Regional al Basarabiei, Muzeu Republican de Studiere a Ţinutului Natal. Dispune de o colecţie de câteva zeci de mii de piese, inclusiv un schelet întreg de Dinoterium Gigantisimus, celebre tezaure arheologice, covoare basarabene din sec. al XIX-lea etc. Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei are în colecţiile sale 263 mii de exponate, dintre care peste 165 mii de piese originale din patrimoniul naţional. Muzeul a fost inaugurat în 1987 în clădirea restaurată a fostului Liceu Regional. Este amplasat în centrul istoric al Chişinăului. În faţă se înalţă monumentul "Lupoaicei Latine", cu Romulus şi Remus – o copie fidelă a celui din Roma. Muzeul este structurat în săli de expoziţie de Arheologie şi Istorie Antică, Istorie Medievală, Istoria Basarabiei, Istoria Contemporană, Tezaure.

Page 7: Republica Moldova

Muzeul are cinci filiale: Expoziţia de tehnică militară, Casa memorială Şciusev (în Chişinău), Casa memorială "C.Stamati" (Ocniţa), Conacul boierului Lazo (Piatra), Casa-muzeu "Carol XII" (Varniţa).   2. Oraşul subteran de la Combinatul de Vinuri "Mileştii Mici"– o atracţie pentru turiştii din toată lumea  Combinatul de vinuri de calitate “Mileştii Mici” constituie una dintre cele mai mari atracţii turistice din Republica Moldova, deoarece a intrat în Cartea Recordurilor Guiness ca fiind cel mai mare beci din lume.Situate în vecinătatea sudică a Chişinăului, galeriile subterane de la Mileştii Mici au apărut în anii 70 ai secolului trecut, ca urmare a exploatărilor de calcar. Acestea se află la o adâncime de 40 - 85 metri şi au o lungime de aproximativ 200 kilometri. Vizitele turistice în interior se fac cu ajutorul transportului.Vinurile păstrate aici sunt din recoltele anilor 1968 - 1991. Temperatura este constantă, de 12-14ºС, ca şi umiditatea, optime pentru depozitarea şi păstrarea îndelungată a celor mai variate vinuri. Beciurile de la Mileştii Mici sunt aprovizionate cu vinuri din toată Moldova. “Colecţia de Aur” numără aproximativ două milioane de sticle: “Pinot”, “Traminer”, “Muscat”, “Riesling”, “Feteasca”, “Codru”, “Negru de Purcari”, “Trandafirul Moldovei”, “Auriu” ş.a.Turiştii au la dispoziţie excelente săli de degustare a vinurilor, precum şi restaurantul Vinăriei. Vinurile cu marca “Mileştii Mici” au fost distinse pe parcursul anilor cu zeci de medalii internaţionale. În 2002 Combinatul de Vinuri de Calitate "MILEŞTII MICI" a avut onoarea de a-şi prezenta vinurile sale de colecţie la Strasbourg, în incinta Adunării Generale Parlamentare a Consiliului European.  3.Oraşul subteran al vinului de la CricovaCombinatul de vinuri “Cricova” este un analog, mai redus ca dimensiune, al Mileştilor Mici şi a constituit în perioada sovietică a Moldovei o adevărată faimă a fostei RSSM în tot spaţiul ex-URSS. Cricova era celebră în mediul elitelor de partid de la Moscova, şi nu numai, pentru vinurile vechi de o calitate excepţională păstrate aici, dar şi pentru întinsele sale galerii subterane, cu o lungime de peste 60 km. Protocolul de partid de la Chişinău prevedea ca toate delegaţiile oficiale să-şi încheie programul în sălile de banchet şi de degustaţie de aici.Situat la câţiva kilometri la Nord de capitală, Cricova este un adevărat oraş subteran, cu străzi şi bulevarde purtând denumiri de vinuri: Cabernet, Pinot, Feteasca, Aligote...Depozitele sale conţin aproximativ 30 milioane litri de vinuri roşii şi albe de calitate superioară, inclusiv 15 mărci de şampanie şi vinuri spumante. Vinoteca are peste un milion de sticle de vinuri diverse.Tot aici se păstrează colecţia de patrimoniu a Moldovei constând din vinuri franceze, italiene, spaniole. Cele mai vechi sunt din anul 1902. 

Page 8: Republica Moldova

De reţinut: Combinatul din Cricova produce şampanie prin metoda clasică franceză de fermentare cu maturitate de până la trei ani. Distincţii: peste 60 medalii de aur şi argint la expoziţii şi concursuri internaţionale. Din 1966 combinatul este membru al Clubului Liderilor Comerţului din Europa, care i-a decernat premiul în domeniul de activitate şi Steaua de Aur a Calităţii.  4.Vinăria “Purcari" Vinăria “Purcari" este vestită prin calitatea deosebită a mărcilor sale “Roşu de Purcari” şi “Negru de Purcari”, ca şi prin faptul că în anii perioadei sovietice furniza vinuri vechi Casei Regale din Marea Britanie. Podgoriile sale sunt situate pe colinele moşiei satului Purcari din raionul Ştefan Vodă, aflat în Estul republicii, zona de frontieră geografică a stepei.Domeniul Purcari a fost reconstruit în ultimii 20 de ani în stilul unei curţi domneşti, cu întinse galerii subterane, sală dedegustare, restaurant, camere de cazare cu deschidere spre podgorii, pentru uzul turiştilor. Galeriile vinăriei adăpostesc o colecţie remarcabilă de vinuri de Purcari, printre care se numără exemplare ce datează din anul 1948.  5. Complexul "Orheiul Vechi" Orheiul Vechi este un muzeu în aer liber şi reprezintă, prin valoarea sa excepţională, o autentică perlă din Patrimoniul naţional al Republicii Moldova. Actualmente, UNESCO examinează proiectul ca Orheiul Vechi să fie luat sub protecţia sa.Acesta se gaseşte într-un defileu stâncos, adânc de peste 200 m, al râului Răut, la o depărtare de 60 km de Chişinău. Conţine vestigii ale diferitelor civilizaţii: în cavernele de piatră este atestată prezenţa primelor aşezăminte umane, vechi de câteva sute de mii de ani; în secolele V-III p.Hr. a existat o puternică fortificaţie geto-dacică. Printre ruinele fortificaţiei antice a fost descoperit un sanctuar dacic. Pe un alt versant al defileului se află ruinele "Oraşului Nou" al Hoardei de Aur, cu numele Seihr-al-Gedid (sec.XIII-XIV), considerat de cercetători drept una din capitalele tătarilor în perioada expansiunii lor spre Europa.După recucerirea acestor locuri de oştenii moldoveni, aici este construită o puternică cetate din piatră (sec. XV), Orhei. Ruinile ei se mai văd şi astăzi.Tot din această perioadă s-a conservat şi a funcţionat mănăstirea ortodoxă rupestră "Adormirea Maicii Domnului", fiind anterioară sec. XII. În prezent este mănăstire de călugari.La mijlocul sec. XVII, oraşul Orhei, din porunca domnitorului Vasile Lupu, este strămutat cu 18 km spre nord, la intrarea în cheile Răutului.Alte atracţii turistice integrate zonei: muzeul "Curtea ţărănească" (sec.XIX), rezervaţia peisagistică "Trebujeni".  6. BISERICIŞI MĂNĂSTIRI Mănăstirea Căpriana, dovada vechimii românilor din Basarabia 

Page 9: Republica Moldova

Mănăstirea Căpriana se află în pitoreasca regiune a Codrilor Moldovei, la 40 km nord-vest de Chişinău. Este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Moldova, fiind întemeiată în anul 1429. Un timp îndelungat a fost reşedinţa mitropolitului Moldovei. Faima acesteia se datorează vechimii şi frumuseţii sale, ca şi faptului că a fost ctitorită de domnitorii moldoveni, inclusiv de Ştefan cel Mare şi Sfânt. De asemenea, aici au trăit cronicarul Eftimie şi unul dintre primii poeţi ai Moldovei, Chiprian.În primul secol de la întemeiere, construcţia era din lemn. La 1545 este ridicată din piatră Biserica de vară "Adormirea Maicii Domnului". În 1840 este construită Biserica "Sf. Gheorghe", iar la 1903 - “Sf. Nicolae”. La Căpriana a existat şi cea mai mare bibliotecă din Moldova, cu preţioase daruri domneşti.Săpăturile arheologice efectuate aici în anii 90 ai secolului trecut au scos la iveală temelia unei biserici cu mult mai vechi, precum şi morminte din piatră ale unor călugări, despre care nu s-au păstrat mărturii documentare, peste care a şi fost ridicat aşezământul de la anul 1429.Mănăstirea Căpriana este închisă şi devastată de către comunişti în perioada ocupaţiei sovietice de după 28 iunie 1940. Se redeschide în 1989. Este reconstruită şi restaurată definitiv, cu contribuţia întregului popor, devenind un simbol al renaşterii naţionale a basarabenilor.Alte atracţii turistice integrate zonei:Rezervaţia peisagistică “Căpriana-Scoreni”, Stejarul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, rezervaţia "Codrii".  Mănăstirea Hâncu, ctitoria stolnicului Mihail Hâncu Mănăstirea Hâncu este ctitoria stolnicului Mihail Hâncu, care, la anul 1678, la rugămintea fiicei sale, întemeiază în Codrii centrali ai Moldovei, la izvorul râului Cogâlnic (cca. 55 km vest de Chişinău), o mănăstire de maici cu Hramul Sfintei Parascheva. La început, bisericile şi chiliile monahale erau din lemn, acestea fiind devastate deseori de năvălirile tătarilor. La 1835 este zidită din piatră biserica de vara în stil ruso-bizantin, iar la 1841 biserica de iarnă.Între anii 1956-1990 mănăstirea este închisă de autorităţile sovietice, pe teritoriul ei fiind înfiinţată o bază de odihnă şi tratament a Ministerului Sănătăţii. Este redeschisă în 1990. În prezent este una dintre cele mai bine amenajate mănăstiri din Moldova, fiind vizitată de mulţi turişti.Alte atracţii turistice integrate zonei: În preajma mănăstirii se găsesc mai multe izvoare bogate în apă, unul dintre ele are o mineralizare sporită. Alte informaţii relevante: Mănăstirea poate fi vizitată zilnic. Are ghid local, spaţii de cazare.  Mănăstirea Hârjeuca Mănăstirea se află la aproximativ 70 km nord-vest de Chişinău, în localitatea Hârjeuca, din regiunea Codrilor.Prima comunitate monahală de aici este atestată documentar în anul 1740.Mănăstirea Hârjeuca cunoaşte o perioadă de dezvoltare maximă în prima jumatate a secolului XIX. Atunci sunt amenajate parcul din jur, lacurile, havuzurile şi aleile. Biserica de vară

Page 10: Republica Moldova

"Înălţarea Domnului" a fost zidită în 1836, cu arhitectură rusească foarte asemănătoare Catedralei din Chişinău. Ulterior, este construită Biserica de iarnă "Sf. Spiridon".Mănăstirea avea o bibliotecă foarte bogată şi o şcoală pentru copiii clericilor.În 1922 Biserica "Sf. Spiridon" este pictată în interior de pictorul Pavel Piscariov.În timpul ocupaţiei sovietice este închisă. Este redeschisă în anul 1993. Alte atracţii turistice integrate zonei: Izvorul "Tinereţii", cu proprietăţi curative deosebite.  Mănăstirea Rudi Satul Rudi se află la cca 200 km de Chişinău, spre nord, fiind una dintre cele mai interesante localităţi din Basarabia datorită vestigiilor arheologice pe care le găzduieşte: o peşteră naturală lungă de cca 100 m, locuită de omul preistoric, o rezervaţie peisagistică de excepţie, fortificaţii antice de promontoriu (sec.IV-III p.Hr.), două cetăţi inelare de pământ (sec.IX-XII) - ”Farfuria turcească” şi “Germănariu”.Principala atracţie turistică însă este Mănăstirea de călugări Rudi, una dintre cele mai vechi din Moldova. Timp de sute de ani aici s-a conservat şi perpetuat un stil de viaţă monahală tradiţională respectat şi astăzi. Biserica "Sf. Treime", înălţată în anul 1777, are arhitectura frumoasă a stilului vechi moldovenesc. Biserica este amplasată într-un cadru natural foarte pitoresc, în lunca râului Bulboana, afluent de dreapta al Nistrului.  MănăstireaSaharna Saharna este vestită în Republica Moldova. Aflată la 110 km nord de Chişinău, pe malul drept al Nistrului, mănăstirea "Sfânta Treime" de la Saharna este unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj religios din Moldova. Aici sunt păstrate sfintele moaşte ale Sf. Cuvios Macarie. Pe o stâncă se află amprenta în piatră a piciorului Maicii Domnului.Potrivit mărturiilor călugărilor de aici, într-o bună zi unui calugăr din vechea mănăstire rupestră, pe una din stâncile înalte de aici i s-a arătat chipul luminat al Maicii Domnului. Ajunşi pe stâncă, calugării au descoperit o amprentă de picior pe piatră, semn considerat de aceştia drept o vestire divină şi o mărturie a caracterului sfânt şi ales al locului.Potrivit unor mărturii documentare din sec. XVII-XVIII, mănăstirea rupestră datează din sec. X-XII.Actuala mănăstire "Sf.Treime" este întemeiată în anul 1777, tot atunci fiind construită Biserica nouă din lemn. Ulterior, pe locul Bisericii din lemn este ridicată Biserica din piatră în stil vechi moldovenesc, decorată bogat cu fresce murale. Alte atracţii turistice integrate zonei:Rezervaţia peisagistică Saharna, cuprinzând defileul stâncos şi împădurit al râuleţului Saharna (16 km lungime), cu peste 30 de praguri şi cascade; staţiunea arheologică cu vestigii din epoca fierului (sec. X-VIII p.Hr.) şi o cetate de promontoriu geto-dacică (sec. IV-III p.Hr.), una dintre cele mai conservate din Moldova.   

Page 11: Republica Moldova

Cea mai mare mănăstire rupestră, Ţâpova Cea mai mare mănăstire rupestră ortodoxă din Moldova se găseşte la Ţâpova, fiind săpată în malul stâncos al Nistrului. Situată la aproximativ 100 km nord de Chişinău, aceasta este un punct de atracţie puternic pentru turiştii autohtoni şi străini, deoarece este un unicat nu numai pentru Moldova, ci şi pentru Europa.Se consideră că sihăstria rupestră este foarte veche. Unele chilii au fost săpate în stâncile abrupte ale Nistrului cel puţin de prin sec.X-XII.Începând cu anul 1776, mănăstirea se extinde spre sud. Valoarea inestimabilă a mănăstirii este dată de Biserica rupestră, compartimentată în spaţii mari, despărţite de coloane masive din piatră.În timpul ocupaţiei sovietice mănăstirea a fost închisă, călugării - izgoniţi, iar Biserica şi chiliile - devastate. Este redeschisă în 1994.O legendă locală povesteşte că în această mănăstire Domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare s-a cununat cu soţia sa Maria Voichiţa. Potrivit alteia, aici şi-a petrecut ultimii ani din viaţă poetul mitologic Orfeu, care ar fi înmormântat în nişa unei cascade din defileu. Alte atracţii turistice integrate zonei: Defileul stâncos din cadrul rezervaţiei peisagistice "Ţâpova"; cetatea geto-dacică (sec. IV-III p.Hr.), ale cărei bastioane şi promontoriu se păstrează până în prezent.  MănăstireaJapca Mănăstirea de maici Japca se află la aproximativ 160 km nord de Chişinău.Este întemeiată în sec. XVII. Aşezămintele sunt zidite asemenea unor fortificaţii, din necesitatea de a se proteja de năvălirile străine. Prima datare a schitului este din anul 1693, când sihaştrii trăiau în chilii rupestre, iar Sfânta Liturghie se slujea în Biserica săpată în stâncă.În anul 1770 calugării se aşează pe locul actualei mănăstiri, care este extinsă cu felurite anexe şi amenajări gospodăreşti. De asemenea, este înfiinţată o bibliotecă bogată. La începutul sec. XIX se construiesc bisericile din piatră. Cea mai importantă biserică din mănăstire este reconstruită în repetate rânduri.În prezent această biserică are trei altare: "Înălţarea Domnului", "Schimbarea la Faţă" şi "Sfânta Cruce".În timpul ocupaţiei sovietice mănăstirea de maici de aici a fost singura functională din fosta RSSM. Alte atracţii turistice integrate zonei:Monumentul geo-paleontologic "Stânca Japca", izvorul de apă minerală, rezervaţiile peisagistice de la Raşcov şi Valea Adâncă, fortificaţiile antice şi staţiunile paleolitice de la Socola şi Raşcov.  Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Căuşeni Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Căuşeni este unică prin faptul că a fost construită în Bugeac, în perioada stăpânirii tătare acolo, fiind şi singura biserică cu fresce murale din Basarabia. Nu se cunoaşte data exactă când a fost construită: la 1455, când este atestat Căuşeni,

Page 12: Republica Moldova

în perioada de domnie a lui Vasile Lupu (1634-1653) sau mai târziu. În forma actuală o avem din timpul reconstrucţiei de la 1763-1767. Interiorul bisericii este bogat pictat în fresce murale în stilul atribuit şcolii târzii de la Hurez.Tot în frescă sunt reprezentaţi şi ctitorii bisericii: Domnitorii Moldovei Nicolae şi Constantin Mavrocordat, Grigore Alexandru Ghica, Grigore Callimachi, Mitropolitul Proilaviei Daniil ş.a.Elementul original ce o caracterizează este că Biserica este semiîngropată. Legenda spune că tătarii au permis construcţia Bisericii cu condiţia ca ea să nu depăşească în înălţime un ostaş călare pe cal.

 

 7.CETĂŢI, CONACE ŞI CASE MEMORIALE  Cetatea Soroca Cetatea Soroca se află în centrul oraşului Soroca, pe malul râului Nistru.În evul mediu cetatea Soroca făcea parte dintr-un vast sistem defensiv al Moldovei, care cuprindea 4 cetăţi la Nistru, 2 cetăţi pe Dunăre şi 3 cetăţi în nordul ţării.Cetatea Soroca a fost construită la trecătoarea peste Nistru, pe locul unor fortificaţii mai vechi. La 1499, din porunca Voievodului Ştefan cel Mare, este înălţată o cetate pătrată din lemn pe locul fortăreţei genoveze Olihonia (Alciona). Între anii 1543-1546, în timpul domniei lui Petru Rareş, cetatea este rezidită din temelie de piatră, aşa cum o vedem astăzi - rotundă, cu diametrul de 37,5 m şi cu cinci bastioane. Cetatea este un unicat între mostrele de arhitectură defensivă din Europa.Cetatea Soroca este cunoscută drept locul unde s-au reunit oştirile moldovene sub conducerea Domnitorului Dimitrie Cantemir şi armata rusă condusă de Petru I în timpul campaniei de la Prut din 1711.  Casa-muzeu "Alexe Mateevici" din Zaim În satul Zaim din raionul Căuşeni, în aceeaşi clădire în care a copilărit Alexe Mateevici, funcţionează Casa-muzeu “Alexe Mateevici", inaugurată la 26 martie 1988, ziua de naştere a poetului. În fiecare an, în perioada 16-30 martie, se desfăşoară "Zilele Naţionale Mateevici". Cele mai importante manifestaţii se organizează la Zaim, unde au loc concursuri literare şi conferinţe ştiinţifice.Alexe Mateevici (1888 – 1917) este autorul imnului limbii române "Limba noastră", operă ce a constituit un punct de reper important în Mişcarea de Eliberare Naţională a românilor basarabeni.  Casa-muzeu "Constantin Stamati" Casa-muzeu "Constantin Stamati" (1786-1869) a fost deschisă la conacul său de la Ocniţa, unde şi s-a stins din viaţă.

Page 13: Republica Moldova

Opere: "Suceava şi Alexandru cel Bun în sec. XV", "Domnul Moldovei", "Marele Ştefan al VI-lea şi bravul său hatman Arbore", "Neneaca, cuconaşul ei şi dascălul", "Geniul vechi al românilor şi românii de astăzi", "Despre Basarabia şi cetăţile ei vechi".A fost membru al Societăţii Literare Române, al Societăţii de Medici şi Naturalişti, al Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi din Odesa. Era bun prieten cu Al. Hajdeu, Gh. Asachi, C. Negruzzi, iar în timpul exilului poetului rus A. Puşkin în Basarabia aceştia se împrietenesc şi călătoresc împreună.   Muzeul Meşteşugurilor Populare din Ivancea Muzeul funcţionează în conacul boierului de origine armeană Karp Balioz din satul Ivancea din 1984. Se află la 35 km de Chişinău. Conacul a fost construit în anii 1852-1873, pe un teren cumpărat de la familia Donici în 1840.În muzeu sunt amenajate expoziţii permanente de meştesuguri tradiţionale ale moldovenilor: ceramică roşie şi neagră, obiecte din lemn, fierărie, prelucrarea artistică a pietrei, broderii , costume populare, scoarţe, instrumente muzicale.  Casa memorială afabulistului Alexandru Donici (1806-1865) Este deschisă în conacul familiei Donici şi funcţionează ca muzeu. Se află în satul Donici (fost Bezeni), Orhei, la 40 km spre nord de Chişinău, în zona Codrilor. Casa este amplasată în mijlocul unui parc mic.Alexandru Donicişi-a început cariera militară la liceul de profil din Petersburg, după care revine la baştină şi activează la Chişinău, Iaşi, Piatra-Neamţ.În 1840 şi 1842 scoate de sub tipar două cărţi de "Fabule", care îi aduc celebritatea.  Castelul lui Manuc Bei Manuc Bei este cunoscut drept cel care a intermediat vânzarea Basarabiei către ruşi, la 1812. Pacea de la Bucureşti (1812) între Imperiile Rus şi Otoman, în urma căreia Basarabia este anexată la Rusia, a fost negociată şi încheiată în Palatul lui Manuc Bei de la Bucureşti. Ruşii îl recompensează cu moşii imense în Basarabia.În 1881, pe moşia de la Hânceşti, 36 km vest de Chişinău, au fost construite de către urmaşii acestuia un Castel de vânătoare şi un Palat, arhitect fiind celebrul A. Bernadazzi.Castelul de vânătoare este transformat în muzeu în 1979, cu expoziţii permanente: "Hărţi şi documente", "Vestigiile arheologice din ţinut", "Natura ţinutului", "Domnitorii Moldovei”, "Etnografia".   8.MONUMENTE ALE NATURII 

Page 14: Republica Moldova

 Toltrele Prutului Toltrele Prutului reprezintă recife cu valoare de unicat în Europa. Lanţul de recife se află în nord-vestul R.Moldova, în bazinul râului Prut, pe malurile afluenţilor Larga, Vilia, Lopatnic, Draghişte, Racovăţ, Ciuhur şi Camenca. Recifele se întind pe o lungime de 150-170 km de la Criva până la Pruteni.Stâncile calcaroase din nordul Moldovei sunt constituite din schelete de corali, moluşte, scoici, alge, animale şi organisme marine, care umpleau mările tropicale Tortoniană şi Sarmatică acum 10-20 milioane de ani. Aceste recife au aceeaşi geneză ca şi marele lanţ coralier din Australia, cu deosebirea că cel de acolo se află aproape în întregime sub apă, pe când recifele din Moldova ajung sau trec cota de o sută de metri.În numeroasele peşteri existente în aceste stânci au fost descoperite şi cercetate de arheologi staţiuni ale omului din paleolitic şi mezolitic.  Suta de Movile Suta de Movile se află în lunca Prutului, pe moşia comunei Branişte din raionul Râşcani, 200 km distanţă de Chişinău, faţă în faţă cu oraşul Ştefăneşti, judeţul Botoşani. Denumirea este improrpie, pentru că în realitate movilele sunt mai numeroase - peste 3500, ocupând o suprafaţă de 1072 ha. Înălţimea lor variază de la 1,5 la 30,5 m. Prima descriere a acestei enigme a naturii o găsim la 1716 în „Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir, care o numeşte „Centum monticulli”. Prima cercetare şi descriere detaliată a monumentului natural este făcută de către oamenii de ştiinţă în anul 1927.Există mai multe ipoteze în ceea ce priveşte provenienţa lor, dar nimic nu a fost demonstrat definitiv: alunecare uriaşă de teren, morminte tumulare, accident geologic ş.a.Cercetările recente relevă totuşi că Suta de Movile sunt un fenomen natural, deocamdată neelucidat.  Pădurea Domnească Rezervaţia ştiinţifică „Pădurea Domnească” a apărut pe harta R.Moldova în anul 1993 şi are cea mai mare suprafaţă (6032 ha) dintre toate arealele protejate de stat. Reprezintă un adevărat tezaur naţional, cu o biodiversitate bogată, deţine o „Ţară a bâtlanilor”, prima rezervaţie de zimbri din R. Moldova şi una dintre cele mai bătrâne şi valoroase păduri de luncă din Europa. Rezervaţia „Pădurea Domnească” se află în bazinul Prutului de Mijloc şi se întinde pe o lungime de 40 km, de la „Suta de Movile” până la satul Pruteni.  Peştera "Emil Racoviţă" Peştera în ghips „Emil Racoviţă” de lângă Criva, Briceni, la frontiera cu Ucraina, reprezintă o adevărată minune a naturii şi un imens complex de galerii subterane foarte puţin cunoscute şi

Page 15: Republica Moldova

studiate. După lungimea galeriilor cartografiate - 89000 m - peştera „Emil Racoviţă” ocupă locul 3 între peşterile în ghips din Europa şi locul 6 în lume. Este luată sub protecţia statului.Peştera a fost descoperită în 1959 în urma unei explozii în cariera de ghips de la Criva.

Stefan cel Mare

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domn al Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit aproape 50 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, țara a dus multe lupte pentru independență împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Mai multe dintre bisericile și mănăstirile construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.

Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri contemporani, iar, grație tradiției populare, a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.

Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se cădzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: den pom bun roade bune op să iasă."

Începutul domnieiDupă uciderea tatălui său Bogdan al II-lea de către Petru Aron, Ștefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești și după înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljești", la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava și pe locul ce se chema câmpia Direptății, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toți de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și "toată țara" proclamară pe Ștefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinților și strămoșilor acestuia.

Moldova în timpul domniei lui Ștefan cel MareÎn vremea lui Ștefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ținuturile de la Carpații răsăriteni până la Nistru. Țăranii răzeși, proprietari de pământ, erau chemați la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oșteni de pe moșiile lor, și cetele târgurilor, alcătuite din târgoveți, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ștefan era deci o ,,oaste de țară", la vremea aceea puțini fiind lefegii (mercenari sau soldneri). Țara era apărată de cetăți ca Soroca, Tighina și Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetățile Hotinuluiși Sucevei la Nord, spre Carpați Cetatea Neamțului, iar pe Siret Cetatea Nouă a Romanului. Moldova era stabilă politic și bogată. Incursiunile pretendenților la domnie erau rare, și opoziția boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să

Page 16: Republica Moldova

treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) și invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale și pietre prețioase iar din Apus postavuri și arme. Vămile culese de la aceștia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ștefan să lupte și să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih - își continua înaintarea spre inima Europei.

Relațiile cu Ungaria

Regatul Ungariei împotriva steagului moldovean în bătălie

După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, Ștefan cade la înțelegere cu regele Cazimir, restituindu-i-se cetatea Hotinului, ceea ce atrage dușmănia regelui Ungariei, Matei Corvin. Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea ungurească este înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeți și o lovitură de lance. Ștefan năvăli în Ardeal pe urmele armatei ungurești în retragere și își asigură liniștea la granița apuseană a țării.

]Relațiile cu Țara RomâneascăPrevăzând că va avea în curând de luptat cu turcii, Ștefan voia să aibă în Țara Românească un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ștefan începu ostilitățile, prădând Ialomița și arzând orașul Brăilei (la 27 februarie, în "marțea brânzei"), dar îndată turcii au răspuns, trimițând pe tătari în Moldova. Ștefan se îndreptă atunci împotriva noului dușman și-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la turci (în noiembrie 1473, Ștefan cucerește cetatea Dâmboviței de la București), iar Ștefan puse în scaunul Țării Românești pe aliatul său, Laiotă Basarab. Însa după 2 ani Laiotă Basarab îl trădează.

Conflictul cu Imperiul OtomanMahomed al II-lea nu a vrut să lase nepedepsit amestecul lui Ștefan cel Mare în treburile domniei Țării Românești. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn și a-i nimici oastea. Ștefan își organizează tabăra în fața Vasluiului în locul numit Podul Înalt și în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neașteptate. Marea oștire a turcilor se clătină și se destrămă într-o învălmășeală cumplită. Locul mlăștinos, ceața, necunoașterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ștefan trimise o scrisoare în limba latină către toți principii creștini din Europa, vestindu-le marea izbândă și cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei și a Republicii Venețiene, ajutor nu veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din nou să pornească asupra Moldovei. Mahomed II luă comanda oștirii turcești, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârșiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetățile Suceava, Neamțul și Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ștefan pregătește o nouă oaste, că ungurii și polonezii se apropie de granițele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuținează, că se ivesc boli în rândul oștenilor, Mahomed al II-lea se hotărî să se retragă. El

Page 17: Republica Moldova

părăsi Moldova hărțuit de cetele lui Ștefan, fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea țării și a domnului ei.

Sfârșitul domnieiUltimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei a zidit 44 mănăstiri și biserici, conform tradiției, după fiecare luptă câștigată o biserică. Bătrân și bolnav de gută, i s-a amputat un picior. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobișnuită pentru acele vremuri - marele domnitor și-a închis ochii la 2 iulie 1504.

Iară prea Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său...(Grigore Ureche)

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mult mai puternici, Ștefan cel Mare a reușit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Din nefericire, mărimea redusă a populației și resursele limitate au făcut ca, o dată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe și greu de fabricat) Moldova să nu mai poată ține pasul cu vecinii mult mai bogați.

Bucataria traditionala in Republica MoldovaIn Moldova traditionalul e la el acasa si a devenit o mandrie sa gatesti dupa retetele bunicilor.  Cele mai cunoscute in Moldova sunt: mamaliga, zeama de pui; tocana si altele. Mamaliga este servita cu jumari, fripturi, branza, smantana. In bucataria moldoveneasca un rol aparte le revine produselor din carne, in special la pregatirea bucatelor calde, dar si aperitivelor. Este populara zeama de pui, bors, tocana, friptura si costita din carne de porc, mici din carne de vita, mangea din carne de berbec.

Multe bucate din carne si peste sunt preparate la gratar deasupra carbunelui de lemn incins. Produsele astfel pregatite sunt de obicei anterior marinate. Nici o sarbatoare traditionala nu se petrece fara sarmale, racituri, taitei cu carne de pasare. Meniul de sarbatoare in Moldova este cu gust impodobita cu bucate delicioase din faina de grau: prajitei, copturi, invartite, placinte, sarailii cu fructe, legume, nuci. Ospitalitatea in Republica Moldova este cunoscuta: fiecare oaspete este primit cu o deosebita caldura. La tara oaspetii sunt, de obicei, invitati in „Casa Mare", o odaie traditionala in fiecare casa unde se petrec toate sarbatorile. Pe buna dreptate se zice ca orice oaspete in Moldova este si prieten.Bucataria nationala moldoveneasca a influentat mult bucatariile traditionale ale altor popoare de pe teritoriul ei, si in acelasi timp s-a completat cu elemente din cea ucraineana, bulgara, gagauza, rusa, iar in secolele trecute din bucatariile greaca si turceasca. Traditionale pentru bucataria autohtona sunt bucatele pregatite din cele mai variate legume: rosii, ardei, vinete, varza alba, fasole, ceapa, usturoi, praz etc. Legumele sunt folosite la pregatirea salatelor si sosurilor, ele sunt coapte, inabusite, murate, sarate sau marinate, obtinindu-se astfel adevarate opere de arta culinara. Un colorit specific reda bucatariei traditionale o diversitate mare de bucate din porumb si faina de porumb: crupe, copturi, supe, fulgi, bauturi nealcoolice, etc. Mai cunoscuta este mamaliga – un terci din faina de porumb cu gust fin si delicios. Mamaliga este servita cu jumari, fripturi, brinza, smintina etc. In bucataria moldoveneasca un rol aparte le revine produselor din carne, in special la pregatirea bucatelor calde, dar si aperitivelor. Este populara zama de pui, bors, tocana, friptura si costita din carne de porc, mici din carne de vita, mangea din carne de berbec. Multe bucate din carne si peste sunt preparate la gratar deasupra carbunelui de lemn incins. Produsele astfel pregatite sunt de obicei anterior marinate. Nici o sarbatoare traditionala nu se petrece fara sarmale, racituri, taitei cu carne de pasare etc. Masa de

Page 18: Republica Moldova

sarbatoare in Moldova este cu gust impodobita cu bucate delicioase din faina de griu: prajitei, copturi, invartite, placinte, sarailii cu fructe, legume, nuci etc. In diferite zone ale Moldovei predomina bucataria locala: in zonele de est ucrainenii prefera renumitele borsuri, la sud bulgarii va pot servi cu un sos traditional – mangea din pui, iar gagauzii – cu sorpa, o supa din carne de berbec, pregatita cu multe mirodenii, in comunitatile de rusi sunt populare pelmeni – un soi de coltunasi cu carne, etc. In bucataria moldoveneasca sunt servite o gama variata de bauturi traditionale: compoturi, sucuri din fructe, dar si bauturi tari: vinuri, divinuri, brendi, rachiul, etc. Viticultura in Moldova are traditii multiseculare. Celebrele vinuri moldovenesti sunt cunoscute si apreciate departe peste hotarele tarii. Ele pot fi seci, pentru desert sau tari, pot avea un buchet variat de arome si nuante cromatice. La pregatirea vinurilor sunt folosite soiuri europene: Sovignon, Cabernet, Muscat etc., dar si cele moldovenesti: Feteasca, Rara neagra, Moldova etc. Bauturile tari: rachiurile, brendy si divinurile sunt pregatite dupa tehnologiile traditionale. Daca ati indragit deja bucataria moldoveneasca, va propunem sa calatoriti in lumea gastronomiei moldovenesti.2. Istoria si evolutia culturii gastronomice moldovenestiIstoria bucatariei se confruntă cu istoria omenirii. Punctul de plecare al bucătăriei îl putem localiza odata cu apariţia focului. Descoperirea focului revoluţionează hrana omului, acum alimentele suferă transformări: prin frigere, ele devin gustoase, aromate, pline de savoare. După foc, fermentaţia revoluţionează obiceiurile alimentare, acţiunea fermentaţiei nu se reduce numai la conservarea alimentelor, ea transformă textura şi gustul acestora, prin fermentaţie, fructele si strugurii se transformă în băuturi alcoolice, bere, vinuri, prin fermentaţie laptele dă naştere la noi produse.Dezvoltarea bucătăriei privită în ansamblul istoriei, parcurge cronologic mai multe perioade:Începuturile artei culinare, până la aproximativ anul 1000 î.e.n alimentaţia de bază era carnea, în Egipt se făceau pâinişoare din grâu şi erau cunoscute vinul şi berea.Perioada preclasic, până la căderea Romei, perioada lui Homer şi Pericle. În Imperiul Roman, arta culinară era foarte apreciată. Bucătării prezentau bucatele cu aspectul lor iniţial; peştele şi vanatul trebuiau să păstreze forma din starea lor vie, principalul mijloc de preparare al hranei era frigerea.Perioada barbarismului până în evul mediu târziu, acum dezvoltarea bucatariei inregistreaza o stagnare. In perioada sec. al XIV-lea, bucataria cunoaste o dezvoltare mult mai mare. La curtile marilor seniori si regi se organizau adevaratele orgii alimentare. Banchetele devin o adevarata manifestare a gloriei si a bogatiei stapanilor.In perioada clasica, perioada cuprinsa intre mijlocul secolului al XVII-lea si pana lainceputul secolului al XX-lea, bucataria incepe sa devina arta culinara. Parisul devine centrul artei culinare. Prepararea si prezentarea cat mai estetica a bucatelor au o importanta deosebita. Bucatarii francezi devin renumiti nu numai la Paris dar si la curtile imperiale din Europa. Caracteristicile bucatariei romanesti contemporaneBucataria moldoveneasca, a reusit de-a lungul vremii, sa-si pastreze traditia, bucatarii au stiut sa transmita urmasilor gustul mancarurilor noastre traditionale, acestia au imbunatatit si rafinat mancarurile dar au pastrat nealterata arta culinara traditonalaDaca privim in present dezvoltarea si imbunatatirea retetelor nationale putem observa ca astazi, la prepararea mancarurilor, se foloseste tot mai putin untura chiar in timpul iernii, aceasta este inlocuita cu untdelemn, unt sau margarina. Se foloseste tot mai putin rantasul sau ceapa prajita. Acestea sunt inlocuite cu ceapa inabusita si faina dizolvata in apa. Se folosesc tot mai putin oasele, pentru a imbunatati gustul mancarurilor, ele sunt inlocuite de supe concentrate. Aceste modificari in bucataria traditionala au aparut din nevoia de a obtine mancaruri dietetice.Un alt factor care a determinat modificari in modul de pregatire al mancarurilor este "lipsa de timp" a gospodinelor, precum si aparifia unor preparate si semipreparate obtinute industrial, care pe de o parte

Page 19: Republica Moldova

usureaza munca in bucatarie, iar pe de alta parte, specificul si gustul inedit al mincarii de alta data se pierde.Mancarurile specifice si traditionale, cunoscute si apreciate atat in tara, cat si in strainatate, sunt realizate astazi de marile restaurante, insa foarte putin si de gospodariile taranesti care au putea participa la turismul rural, ele aduc peste veacuri traditia milenara a poporului nostru. Bucataria moldoveneasca Interactiunea poporului basarabean cu diverse popoare a dus la acapararea multor traditii ale altor popoare. Ucrainenii, rusii, grecii, evreii, turcii, nemtii, care locuiesc pe acest meleag de multa vreme, au contributia lor in dezvoltarea retetelor culinare traditionale. La randul ei, cultura avansata a vinificatiei moldovenesti s-a integrat in obisnuintele gastronomice ale etniilor conlocuitoare, imbogatind masa lor cu produsul magnific al podgoriilor moldovenesti.Astfel, grecii, pe langa faptul ca le-au impartasit moldovenilor din experienta lor vitivinicola, mai au si meritul de a fi adus cu ei mai multe secrete si tehnologii specifice bucatariei mediteraniene. Din ea am preluat predilectia pentru aluatul cu drojdii si cel in foi, abundenta uleiurilor vegetale, folosirea vinului sec la prepararea bucatelor din legume si carne, pentru sosurile picante. Asemenea preparate se imbina fericit cu vinurile albe, produse din soiurile Traminer, Sauvignon, Shardonnay. Aceste vinuri potolesc setea si dau un plus de energie. Un renume mondial si-au castigat vinurile Sauvignon si Shardonnay, produse de Acorex Wine Holding, Dionisos-Mereni si Doina-Vin.Mai multe bucate comune pentru tot spatiul balcanic, aflat odinioara sub sceptrul otoman, poarta denumiri turcesti: ghiveci, musaca, ciorba etc. Influentele turcesti au completat bucataria moldoveneasca si cu noi modalitati de pregatire a mancarurilor din carne de miel. In functie de modul de preparare a lor, aceste bucate cer sa fie servite cu vinuri albe (Shardonnay) sau rosii (Cabernet, Merlot). Ultimele, mai ales daca sunt produse din poama cultivata in sudul Moldovei, pot deveni podoaba oricarui ospat, armonizand perfect cu preparatele din carne. Ne referim la productia combinatelor Cricova, Milestii-Mici, Leovin etc.