20

Revista Forever decembrie 2014

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Revista Forever decembrie 2014

Citation preview

Page 1: Revista Forever decembrie 2014
Page 2: Revista Forever decembrie 2014

2 F O R E V E R | R o m â n i a & R e p u b l i c a M o l d o v a | d e c e m b r i e 2 0 1 4 | 1 8 8

MES

AJUL

 FON

DATO

RULU

I COM

PANI

EI &

 MES

AJUL

 DIR

ECTO

RILO

R GE

NERA

LI

Când vorbeşti de perioadasărbătorilor te gândeşti la multelucruri – să fii împreună cu ceidragi, să vă bucuraţi împreună,să reflectaţi la trecut şi să priviţispre viitor. Pentru noi, în Forever,înseamnă să ne gândim lasuccesele din 2014, să nestabilim ţelurile pentru 2015 şisă punem în aplicare noiplanuri entuziaste.

2014 a fost un an extraordinar.Am umplut Arena O2 dinLondra cu peste 20.000 depersoane, am avut mai mulţiEagle Manageri decât niciodatăşi am ajutat oameni din întreagalume să arate mai bine şi să sesimtă mai bine cu noul programForever F. I. T. şi celelalte produse

minunate pe care le avem. 2014a fost, de asemenea, un an alînvăţării şi fiecare provocarene-a ajutat să găsim căi de a fimai buni şi de a creşte.

Sfârşitul anului nu înseamnă,însă, că trebuie să încetinimritmul, ci, din contră, sămergem cu şi mai mare vitezăînainte. Aşa cum ştiţi cu toţii,sărbătorile sunt un anotimp algenerozităţii. Iar asta înseamnă,cu siguranţă, daruri alese cugrijă pentru prieteni şi familie.Dar înseamnă şi celelalte lucruripe care le poţi oferi celor pecare-i iubeşti şi de care îţipasă. Asta poate să însemnesă dăruieşti din timpul tău, sădonezi sau să împărtăşeştiexperienţe minunate cu cei dinjur. Pentru noi înseamnă săoferim darul Forever.

Să le vorbeşti despre Forevercelor pe care-i iubeşti nuînseamnă doar să-i ajuţi să

arate mai bine şi să se simtămai bine. Înseamnă şi să leîmpărtăşeşti şansa unei vieţi lacare poate n-au îndrăznitniciodată să viseze. Să vădcum compania şi produselenoastre minunate au ajutatatâţia oameni în întreaga lumeeste cu adevărat cea mai marebinecuvântare din viaţa mea.

2014 a fost cel mai bun anForever de până acum şi credsincer că viitorul nu ne poateaduce decât ceva excelent.

De la familia noastră pentru avoastră – Sărbători Fericite,Crăciun fericit şi mulţumescpentru tot ceea ce faceţi.

Mereu al vostru,

Rex Maughan

CUM NE PUTEŢI CONTACTA?Pentru informaţii referitoare la:n companie şi site - la adresa de [email protected] produselor - la numărul de fax 021222 89 24 sau la adresa de [email protected], cu menţiunea “În atenţiamedicilor consultanţi ai companiei”.Răspunsurile vor fi trimise prin e-mail sau fax (în funcţiede modul în care aţi făcut solicitarea). Acest serviciu

este disponibil numai pentru distribuitorii companiei,prin urmare, vă rugăm să menţionaţi număruldumneavoastră de identificare în cuprinsul solicitării.Informaţiile se dau exclusiv în scris. nprocesarea înscrierilor şi a comenzilor - laadresa de e-mail [email protected], cu menţiunea “În atenţia Departamentului AS400”.n înregistrarea fiscală, emiterea şi platafacturilor de bonus, fişele bancare - la adresa de e-mail [email protected], cu menţiunea “Înatenţia Departamentului de Contabilitate”.

CUM POT AFLA PUNCTELE CREDIT?1. Accesează foreverliving.com şi loghează-te cadistribuitor şi vei avea acces la situaţia punctelor tale.Dacă nu ai o parolă sau ai uitat-o, o poţi afla trimiţând une-mail la [email protected], cu menţiunea “Înatenţia Departamentului AS400” sau poţi contactatelefonic Sediul Central din Bucureşti.2. Trimite un SMS cu user (toate cele 12 cifre ale ID-uluiFLP) şi parola (parola iniţială este formată din ultimele 6cifre ale ID-ului FLP), la numărul 0745.072.689. User-ulşi parola trebuie despărţite printr-un singur caracter spaţiu.

sĂRBĂTORI  FERICITETUTUROR

Page 3: Revista Forever decembrie 2014

3f o r e v e r l i v i n g . r o

CU

PRIN

S Mesajul Fondatorului Companiei 2

Mesajul Directorilor Generali3

Aloe vera te inspiră să dăruieşti4-5

Sinele din viitor6-7

Impecabilă la orice petrecere8-9

Votează pentru viitorul tău10-13

Forever Giving14-15

Delicii sănătoase pe masa de Crăciun16

INFO FOREVER17

Calificările lunii noiembrie18 -19

De fiecare dată în luna decembrieoraşele sunt cuprinse de frenezie.Străzile sunt pline de maşini, magazinelefac vânzări de milioane de euro.Coşurile din supermarket se umplu deproduse, frigiderele şi cămările seaglomerează cu provizii. Ce îi face peoameni să acţioneze aşa?

Poate faptul că doresc să trăiascăintens starea de sărbătoare şi să simtăprosperitatea. Vor să petreacă aceastăperioadă în belşug, într-o atmosferăcare le dă senzaţia de împlinire. Vorca sfârşitul anului să fie promisiuneaperfectă pentru anul care o săînceapă. Poate vor să simtă că ausucces, că reuşesc în ultimele zile,ultimele ore ale lui decembrie săobţină ceva valoros.

Numai că succesul nu vine din ceeace obţinem, din ceea ce putemcumpăra, ci din ceea ce noi înşinedevenim.

Succesul nu este o maşină mare subbradul de Crăciun împodobit în curteavilei proprietate personală. Succesuleste măreţia dinăuntrul vostru. Cândpermiteţi măreţiei interioare să-şideschidă aripile puteţi atrage şi vilaproprietate personală, şi maşinascumpă, pentru că nu casa şi maşina îlfac pe omul de succes, ci omul desucces face tot ce îi aduce prosperitatea.

Bogăţia interioară creează bogăţiamaterială.

Dacă hotărâţi să creşteţi puteţi săatingeţi visul pe care îl aveţi – oricâtde greu de atins ar putea să parăpentru ceilalţi oameni. Puteţi să aveţimai mult decât aţi avut, deoareceputeţi deveni mai mult decât sunteţiacum.

Aşadar faceţi bilanţul celor douăsprezeceluni şi gândiţi-vă: sunteţi mulţumiţipentru ceea ce aţi devenit anul acesta?Poate că nu aţi obţinut încă tot ce vădoreaţi în ianuarie, dar dacă în drumulvostru v-aţi descoperit calităţi pe carenu le cunoşteaţi, dacă v-aţi cultivatperseverenţa, v-aţi folosit o putereinterioară de care nu vă credeaţi înstare înseamnă că acum sunteţi otreaptă mai sus decât la începutulanului.

Întăriţi această încredere – în voiînşivă, în ţelurile pe care vi le stabiliţi,în compania Forever care vă susţinetotal. Şi amintiţi-vă că nu există niciunmotiv să vă faceţi un plan B pentrusimplul motiv că v-ar distrage atenţiade la planul A. Amintiţi-vă că încredereaîn sine este o calitate pe care toţioamenii de succes o dovedesc.

Aveţi în faţă 2015, anul în care văputeţi transforma din temelii viaţa, vă

puteţi propulsa afacerea la un nivelexcepţional. Pentru ca aceste schimbărisă devină realitate e nevoie ca voiînşivă să vă transformaţi.

Exact în măsura în care vă modelaţifelul de a gândi vă veţi modela şiviaţa. Nu aşteptaţi nimic semnificativ,dacă nu vă asumaţi aceste transformăriinterioare. Nu vă aşteptaţi ca echipasă meargă mai bine, dacă voi nudeveniţi lideri mai buni. Dacă doriţimari schimbări e nevoie să faceţi în voiînşivă schimbări radicale.

Îndrăzniţi, aveţi toate motivele, toateşansele, toate calităţile. Deveniţi înurmătoarele douăsprezece luni maimult decât sunteţi acum, pentru a aveamai mult decât aveţi acum. Deveniţisuccesul pe care vi-l doriţi.

Cu încredere în ceea ce sunteţi şideveniţi, vă dorim Crăciun Fericit şi LaMulţi Ani!

Dr. Szőcs Gábor & Dr. farm. Szőcs Dóra

ÎNDRĂZNIŢI, avEŢI  TOaTE  şaNsElE

Page 4: Revista Forever decembrie 2014

4

FORE

VER 

- CRĂ

CIUN

Aloe verate inspiră să dăruieştiForever te provoacă să fii diferit în acest an de sărbători, iar Aloe vera te inspiră să alegi cele maipotrivite daruri pentru cei pe care-i iubeşti. „Arăţi bine, te simţi bine” este filozofia care neghidează atunci când concepem şi lansăm pe piaţă produse cu ingrediente de cea mai bunăcalitate şi atent selecţionate, pentru ca tu să radiezi de sănătate şi frumuseţe.

Mai sunt doar câteva zile până când magia Crăciunului va pătrunde în casele şi în sufleteletuturor şi, dacă ai fost pe fugă şi n-ai avut timp să cauţi darurile potrivite pentru cei dragi, îţipropunem câteva idei inspirate doar la un clic distanţă – www.comenziforever.ro

Cu minerale marine naturale ce curăţă tenulîn profunzime şi îi redau echilibrul, aceastămască facială îţi pregăteşte tenul pentru opetrecere de neuitat.

Recâştigă strălucirea din ochi cu această cremăemolientă concepută special pentru a reduce

aspectul ridurilor şi a ajuta pielea atât de delicatădin jurul ochilor să-şi recapete elasticitatea. Ideală

şi pentru rutina de îngrijire de după petrecere.

Aloe Scrub

Forever Marine Mask

Forever Alluring Eyes

F O R E V E R | R o m â n i a & R e p u b l i c a M o l d o v a | d e c e m b r i e 2 0 1 4 | 1 8 8

Ia-ţi adio de la pielea aspră din sezonul rece. Îndepărteazădelicat celulele moarte de pe faţă şi corp cu acestexfoliant bogat în Aloe vera şi microsfere de jojoba, ce-ţilasă pielea curată şi strălucitoare.

Page 5: Revista Forever decembrie 2014

f o r e v e r l i v i n g . r o 5

Rujul roşu e unul dintre cele mai versatile produse de beauty şipoate fi purtat la orice oră din zi şi în orice context. Cherry Red,Pomegranate sau Watermelon sunt doar trei dintre nuanţele derujuri delicat parfumate cu vanilie delicioasă, pentru buze perfecte.

Delicious Lipstick

Forever Aloe Vera Gel &Forever CardioHealth

Gentleman’s PrideAftershave balsam cu Aloe vera, fără alcool, intens

hidratant. Textura sa mătăsoasă revitalizează tenul şicalmează iritaţiile provocate de lama de ras.

Un amestec revigorant de accente vegetale şi fructateconferă acestui parfum creat special pentru Forever o

aromă proaspătă, senzuală, intens masculină.

Forever Freedom & Aloe Heat LotionCelebrul gel de Aloe vera, cu toate proprietăţile sale binefăcătoare, îmbogăţitcu sulfat de glucozamină, sulfat de condroitină şi MSM pentru toţi ceipreocupaţi de sănătatea şi mobilitatea articulaţiilor, împreună cu Aloe HeatLotion, ideală pentru un masaj relaxant după o zi lungă la schi, pe patinoarsau pur şi simplu în aer liber.

25th Edition for Men

Forever Aloe Bits N’ Peaches & Forever KidsGel de Aloe vera cu suc de piersici bine coapte şiaromate, plus vitamine şi fitonutrienţi din sursenaturale – sănătate din belşug pentru copii fericiţi.

Combinaţia ideală dacă îţi pasă de sănătateainimii celor pe care-i iubeşti.

Cumpărături plăcute şi un Crăciunde poveste, aşa cum ţi-l doreşti!

Page 6: Revista Forever decembrie 2014

6 F O R E V E R | R o m â n i a & R e p u b l i c a M o l d o v a | d e c e m b r i e 2 0 1 4 | 1 8 8

FORE

VER 

- AFA

CERE

Sinele din viitor

A doua persoană eşti tot TU, darsă-i spunem, deocamdată, TU celIdeal. TU cel Ideal are întotdeaunaenergia necesară pentru a duce labun sfârşit ceea ce-şi planifică. TUcel Ideal a citit toate materialelede informare şi auto-perfecţionareoferite de Forever Living Products(inclusiv articolele de faţă). El aselectat ceea ce i se potriveşte şiconsideră că-l va ajuta. Apoi a pusîn practică ideile, recomandările,exerciţiile şi soluţiile pentrucreşterea afacerii, indiferent degradul de dificultate sau efort pecare îl presupun. TU cel Ideal şi-aatins obiectivele şi a ajuns să-şi

împlinească „de ce”-ul de laînceputul carierei Forever.

Cine sunt TU şi TU cel Ideal? Tu eştichiar persoana care citeşte acestparagraf. Poate că eşti uşor obositsau preocupat de lucrurile pe careurmează să le faci. Ai gândurile înaltă parte. Poate că entuziasmulnu-ţi este la cel mai ridicat nivel,iar articolul de faţă nu reuşeşte săte umple de elan.

TU cel Ideal este TU din Viitor. Nu evorba despre TU, cel care veideveni după ce termini de cititacest articol. Nici de TU cel de

mâine dimineaţă. TU din Viitoreste persoana pe care ţi-oimaginezi că a pus în practică totceea ce şi-a propus.

TU din Viitor a reuşit să formuleze,împreună cu oamenii din jurul său,Misiunea, Viziunea şi Valorileechipei din care face parte. TU dinViitor are întotdeauna timp şienergie, pentru că a pus înpractică recomandările şi ideilecare-l ajută să le administrezeoptim. TU din Viitor are subcontrol propriul limbaj al corpului,pentru a utiliza comunicarea non-verbală în avantajul său. TU

Aş vrea să-ţi fac cunoştinţă cu două persoane interesante.

Prima eşti chiar TU. Acel TU expus tentaţiilor de a amâna activităţi importante, dar nu şi urgente. Acel TUcare evită anumite acţiuni ce presupun efort, timp şi energie. Acel TU care nu are întotdeauna voinţanecesară să planifice, să păstreze legătura, să participe la întâlniri, să contacteze persoane noi sau să ţinăprezentări de produs şi oportunitate.

Page 7: Revista Forever decembrie 2014

7f o r e v e r l i v i n g . r o

Trimite o scrisoare lui TU dinViitor. Descrie-i ce vei face încursul anului 2015 pentru a-ţiatinge obiectivele. Care suntsperanţele tale actuale pentru TUdin Viitor? Cum crezi că va arătael? Ce va avea, va gândi, va simţi

la finalul anului 2015? Poţi scrie şigândindu-te invers: pentru ce îţiva mulţumi, ce decizii prezentesau acţiuni viitoare îl vor ajuta?Psihologii spun că o astfel descrisoare te va face să fii maiconectat cu sinele din viitor.

Intră pe www.FutureMe.org şitrimite această scrisoare peemail-ul tău, cu livrare la data pecare o stabileşti, în viitor.

Alexandru IsrailSpecialist marketing

E X E R C I Ţ I U

din Viitor foloseşte reţelele desocializare pentru a câştigaîncrederea celorlalţi şi a devenipopular, cu implicaţii pozitive înevoluţia propriei afaceri. TU dinViitor participă la toate evenimenteleimportante Forever şi ştie întotdeaunacum să administreze relaţia cu ceidin jur. El vorbeşte mai puţin, ascultămai mult, este cu adevărat interesatde problemele celorlalţi şi priveştelucrurile şi din punctul lor de vedere.Astfel, TU cel din Viitor poate sădescopere „de ce”-urile consumatorilorde produse Forever şi să-i promovezela rangul de distribuitori. El reuşeştepermanent să păstreze legătura cucei din echipă, cu clienţii potenţialisau cu cei pe care-i aprovizioneazăregulat cu produse Forever. TU dinViitor are întotdeauna planurile binefăcute pentru a-şi atinge obiectivelestabilite, dar culmea este că se şi ţinede ele, pas cu pas.

TU din Viitor este mai bine organizatşi mult mai motivat decât TU cel dinprezent. Ceea ce înseamnă că ar fimai bine să-l laşi pe TU din Viitor săse ocupe de lucrurile dificile. Aceastaeste una dintre cele mai enigmaticeerori pe care mintea umană le face:credem că sinele din viitor este o altăpersoană. De cele mai multe ori TUdin Viitor este idealizat şi eşticonvins că el va face tot ceea ce tunu poţi, nu vrei sau nu ai chef să faciastăzi. El va găsi soluţia miraculoasă,timpul şi energia necesare pentru a

face ceea ce TU din prezent ţi-aipropus. Până când el se va apuca detreabă, situaţia se va îmbunătăţi,astfel încât TU din Viitor va reuşi.

Uneori, lui TU cel de acum nu-i pasăde TU cel din Viitor (ex. dacă fumezi,nu ai grijă de sănătate, te îndatorezila bănci sau îţi strici relaţiile cuceilalţi). Alteori, crezi că TU din Viitornu va fi acelaşi cu TU de azi: eşticonvins că, în mod miraculos, înviitor vei găsi energia, banii, voinţasau puterea de a face tot ceea ce ţi-ai propus. Problema este că TU din Viitor va fi tot timpul împins şimai spre viitor.

Există, însă, câteva modalităţi de a leaduce pe cele două personaje maiaproape. Una s-ar putea numi„distrugerea podurilor de retragere”.Pierzi prea multă vreme în faţatelevizorului? Vinde-l şi renunţă laabonamentul de cablu. Nu reuşeştisă faci mişcare fizică suficientă?Cumpără-ţi un abonament scump,pe un an întreg, la o sală de fitness.Nu faci suficiente prezentări deprodus? Închiriază o sală câte douăore pe săptămână, timp de un anîntreg, cu plata în avans. Nu ai destultimp pentru afacerea ta Forever?Renunţă la slujba curentă şi dedică-teîn întregime acesteia. Fă de aşamanieră încât să nu-ţi mai convină sănu ai voinţă. Întreabă-te ce barierăpoţi pune între ceea ce eşti tentat săfaci şi ceea ce ar trebui să faci.

Motivează-l pe TU din Viitor. Nu enimic ruşinos în a te recompensaatunci când reuşeşti să atingi unobiectiv. Şi mai eficient este să tesancţionezi atunci când cedezi şi nu-ţi mai urmăreşti ţelul stabilit.Încearcă www.stickk.com , unwebsite care te poate ajuta să stai pedrumul propus (de ex. aici poţi donabani în scopuri caritabile dacă nu teţii de treabă).

Imaginează-ţi persoana TU din Viitor.Gândeşte-te la tine: cum vei arăta, cevei gândi, ce vei regreta sau de ce tevei bucura, ce vei deţine sau cum tevor privi cei din jur dacă vei luadeciziile corecte şi vei ajunge să-ţiîndeplineşti un anumit obiectiv.Încearcă să-ţi formezi o imagine câtmai reală şi mai intensă a viitorului.Creierul tău va lua mai în seriosconsecinţele pe care deciziile taleactuale le vor avea şi puterea voinţeiîţi va creşte proporţional.

Abilitatea de a-ţi controla emoţiile,atenţia şi comportamentul, capacitateade a rezista tentaţiilor şi de a luadeciziile corecte îţi influenţeazăserios atât sănătatea, securitateafinanciară sau relaţiile cu ceilalţi, câtşi evoluţia profesională. Controlează-lpe TU cel din prezent, identifică-temai mult cu TU cel din Viitor şi vei fisurprins cât de multe vei reuşi săschimbi în bine.

Page 8: Revista Forever decembrie 2014

8 F O R E V E R | R o m â n i a & R e p u b l i c a M o l d o v a | d e c e m b r i e 2 0 1 4 | 1 8 8

FORE

VER 

- DE 

SEZO

N

LA ORICE PETRECEREImpecabilă

Ţi-ai făcut deja planurile pentru petrecerile de Crăciun şi Revelion? Ai ales ţinutapotrivită? Nu uita de machiajul care va întoarce cu siguranţă priviri. Joacă-te cunuanţele! Pune în evidenţă culoarea ochilor cu nuanţe de negru şi gri, defineşte-i cucreionul negru şi dă volum şi culoare genelor. Încheie cu rujul în nuanţa potrivită.

Un machiaj fără cusurîncepe cu pregătireacorectă a tenului. AplicăSonya Aloe Purifying

Cleanser, urmat de SonyaRefreshing Toner. Continuă cuAloe BB Creme, un produsminunat ce se aplică într-un stratfin, prin tapotare. Pentru oacoperire mai mare poţi să aplici,peste BB Creme, nuanţa potrivităde Cream to Powder Foundation.

Pentru estomparea cearcănelor aplică înzona de sub ochi Concealer Duet. Esteindicat ca anticearcănul să fie cu maximun ton şi jumătate mai deschis decâtfondul de ten. O tuşă de Mineral

Makeup sau Delicate Finishing Powder fixeazămachiajul şi îi conferă rezistenţă în timp.

Articol realizat cu sprijinul Laurei Buţurcă, beauty trainer & make-up artist

Page 9: Revista Forever decembrie 2014

9f o r e v e r l i v i n g . r o

Trusa de farduri Sand Dune te va ajuta să corectezişi să evidenţiezi sprâncenele şi zona de sub arcadă.

Culoarea mai închisă o foloseşti cupensula specială pentru sprâncene, iar cuo pensulă mai plină, mai amplă vei folosiculoarea mai deschisă. Din trusa Night Skyvei aplica pe toată suprafaţa pleoapei cea

mai închisă culoare de fard (negru). Pentru un plus deoriginalitate, aplică şi puţin fard din trusa Waterfall.

La baza genelor te va ajutaaplicarea unei tuşe de creionDefining Eye Pencil Black,pentru un plus de contur şipentru definirea ochilor.

LengtheningMascara sauVolumizingMascara teajută să

conferi amplitudine sauvolum genelor, pentruo privire seducătoare.

Finiseazămachiajulcu o tuşăde fardde obraz

din gama BrilliantBlush, un creioncontur pentru buzeDefining Lip Pencil,un ruj sau glossdupă preferinţe.

2

3

45

6

7

1

Vă doresc tuturor Sărbători Fericite şi să fiţi flawless Forever!

Page 10: Revista Forever decembrie 2014

Gazde: Daniel & Maria Parascan, Senior Manageri

VIITORUL TĂUVOTEAZĂ P ENTRU

Din mesajul Directorilor Generali Forever Living ProductsRomânia, Dora & Gabor Szőcs, am înţeles că în viaţăcontează întotdeauna ceea ce alegi: renunţarea sauacţiunea, frica de obstacole sau perseverenţa care neajută să le depăşim. Am înţeles că succesul nostrudepinde doar de noi, nu de alţii, şi nu trebuie să aşteptămca altcineva să facă schimbările în viaţa noastră. În fiecaredintre noi există uneori ziduri impenetrabile, iar artareuşitei în Forever înseamnă tocmai să treci de acesteziduri şi să votezi în fiecare zi pe căsuţa care se ridică lanivelul măreţiei tale şi a companiei cu care eşti partener.

Atunci când criza şi-a făcut simţită prezenţa în afacerileclasice în care era implicată, doamna Loredana Bogoi,Manager, a luat decizia să-şi ajute mai mult familiadevenind Manager Forever. La început a fost descurajatăchiar de cei apropiaţi, iar acest lucru a dezamăgit-o şi afrustrat-o. Dar şi-a dat seama că stă numai în puterea ei sădepăşească această stare şi să-şi urmeze visul. Astfel,atunci când a urcat pe scenă pentru calificarea la nivelulde Manager, a ales să fie însoţită de fiul său, pentru că şi-a

Pe 15 noiembrie ne-am reunit la ultima întâlnire Success Day aanului, moderată cu energie şi pasiune de Maria şi DanielParascan, Senior Manageri şi membri Key Leaders’ Council.Am primit-o cu bucurie şi dornici să învăţăm din experienţa eiîn afacere pe invitata noastră specială, Herman Terézia,Soaring Eagle Manager, Forever Ungaria.

Calificări Asistent Supervizori

10 F O R E V E R | R o m â n i a & R e p u b l i c a M o l d o v a | d e c e m b r i e 2 0 1 4 | 1 8 8

FORE

VER 

- EVE

NIM

ENT

Page 11: Revista Forever decembrie 2014

Dr. Szőcs GáborDirector General

Dr. farm. Szőcs DóraDirector General

Adriana & Valentin NiţuEagle Manageri

Nagy ErnőSenior Manager

dorit să-i ofere o altăperspectivă asupravieţii în România.Adeptă convinsă aunui stil de viaţăsănătos, FlorentinaOpriş ne-a întăritconvingerea că,atunci eşti sănătos şite simţi bine înpielea ta, poţi realizaorice şi poţi fi unexemplu pentruceilalţi, iar dacă aiales să faci Forever, aimisiunea de a dăruisănătate întâi ţie,apoi celor din jurul

tău. Când a cunoscut oportunitatea Forever, Nagy Ernő, SeniorManager, trăia bine, împreună cu familia, din afacerile clasicepe care le conduceau, dar nu aveau siguranţă şi libertate. Aales parteneriatul cu Forever pentru că şi-a dat seama căpoate obţine un venit rezidual şi poate schimba în bine viaţacopiilor şi a nepoţilor lui, prin implicarea într-o afacere care nueste a vânzării, ci a relaţiilor dintre oameni. Nu demult întorşide la întâlnirea exclusivă din Lake Tahoe, SUA, Adriana &Valentin Niţu, Eagle Manageri, ne-au întărit convingerea căsuntem în locul potrivit şi tot ceea ce trebuie să facem este să

urmăm exemplul celor care aureuşit, să muncim cu respect şidăruire şi să nu renunţăm, pentrucă Forever ne deschide mereu uşinoi şi ne provoacă întotdeauna săurcăm şi mai sus.

După un training dedicat specialManagerilor, Herman Terézia,Soaring Eagle Manager, ne-adezvăluit cu emoţie şi din sufletaventura ei în Forever şi lucrurilecare au motivat-o să nu renunţeatunci când nimic nu părea să

Calificări Supervizori

Herman Terézia, Soaring Eagle Manager,Forever Ungaria

Loredana BogoiManager

11f o r e v e r l i v i n g . r o

Florentina Opriş

Page 12: Revista Forever decembrie 2014

Recunoaşteri Activi

Top 60 Manageri

Calificări Asistent Manageri

Calificări Asistent Supervizori

12

FORE

VER 

- EVE

NIM

ENT

F O R E V E R | R o m â n i a & R e p u b l i c a M o l d o v a | d e c e m b r i e 2 0 1 4 | 1 8 8

Andrei Cerbu

Page 13: Revista Forever decembrie 2014

meargă bine. Am descoperit, astfel,că un trup delicat ascunde o inimăputernică şi o personalitate care nuse dă niciodată bătută, pentru că ştiemereu pentru ce luptă, iar visul eieste mai puternic decât orice obstacol.Invitata noastră ne-a provocat să nerăspundem sincer la câteva întrebăriesenţiale, care să ne ajute să fimconsecvenţi pe drumul alături deForever, ne-a îndemnat să fimrecunoscători pentru tot ceea ce am

primit şi să nu renunţăm niciodată laluptă, pentru că atunci când nurenunţi n-ai cum să ratezi ţinta. Îimulţumim, totodată, şi lui BenedekJózsef, Senior Manager, pentrutraducerea mesajului invitateinoastre.

Am trăit emoţia celor care au maiavansat un nivel în Planul deMarketing, am stat cu sufletul la gurăîn timpul momentului executat

impecabil de băieţii de la X-tremeBrothers şi am bătut frenetic dinpalme în ritmul melodiilorinterpretate la chitară, cu atâtapasiune, de Andrei Cerbu.

Vă dorim tuturor să petreceţisărbătorile în linişte şi bucurie,înconjuraţi de familie, prieteni şiechipe şi să aveţi parte de un An Nouaşa cum vă doriţi!

Recunoaşteri Activi

Câştigătorii concursurilor Sponsorul Săptămânii & Sponsorul lunii

Eagle Day

13f o r e v e r l i v i n g . r o

X-treme Brothers

Page 14: Revista Forever decembrie 2014

14 F O R E V E R | R o m â n i a & R e p u b l i c a M o l d o v a | d e c e m b r i e 2 0 1 4 | 1 8 8

FORE

VER 

- VAL

ORI

Forever GivingGhidată de valori puternice şi etică în toate acţiunile sale, Forever Living este caracterizată şi de pasiunea de a ajutaoamenii. Alături de partenerii companiei din întreaga lume, fundaţia caritabilă Forever Giving şi-a adus contribuţia înnumeroase cauze umanitare începând din 2009. Vă invităm să descoperim împreună, în paginile următoare, câtevadintre proiectele susţinute în ultimii cinci ani de Forever Giving.

Fundaţia pentru susţinerea copiilorbolnavi de cancer din Hawaii

În parteneriat cu Forever Giving, aceastăfundaţie a donat 24.000 USD familiilor

cu copii bolnavi de cancer. În plus,cu sprijinul generos al

distribuitorilor Forever cu sufletmare, Forever Giving a donat1.500 USD proiectului Kokua

Basket. Ca parte aproiectului de susţinere a

acestei fundaţii,Forever Giving a

donat, de asemenea,24.000 USD către

HUGS, o fundaţie alcărei obiectiv pe

termen lung estesusţinerea

emoţională,psihologică şi

socială a familiilorcu copii bolnavi de

cancer.

Uraganul SandyCaracterizat drept cel mai distructiv uragan de pe coasta

Atlanticului din 2012, uraganul Sandy a provocat pagube imenseîn Statele Unite, Cuba şi zona Caraibe. Forever Giving a susţinut

financiar Crucea Roşie şi a trimis un camion încărcat cu apă şiFast Break Energy Bars la distanţă de aproape 1.500 de mile de

Texas, într-una dintre cele mai afectate zone din New York.

Page 15: Revista Forever decembrie 2014

15f o r e v e r l i v i n g . r o

Societatea orfanilor infectaţi cu HIV din Zimbabwe74% dintre copiii orfani din Zimbabwe au fost abandonaţi pentru că sunt infectaţi cuHIV, fiind lăsaţi să trăiască într-o sărăcie extremă. Datorită donaţiei primite de la ForeverGiving, această societate a putut să asigure îngrijiri de sănătate de bază orfanilor dincampusurile sale, de la simple tratamente dentare până la controale regulate.

Whizz KidsLa Raliul Global din Londra un cec de 30.000 USD a fost oferit fundaţieicopiilor în scaun cu rotile din Marea Britanie, Whizz-Kidz. O ediţie limitată dejucării Aloe Babies au fost puse în vânzare pentru a strânge bani în acest scop.Whizz-Kidz le oferă scaune cu rotile şi echipamente specializate copiilor cudizabilităţi, precum şi training şi susţinere în campusuri speciale.

Taifunul HaiyanA fost unul dintre cele mai puternice ciclonuri tropicaleînregistrate vreodată şi a devastat, în noiembrie 2013, zoneimportante din Asia de Sud-Est, în special Filipinele. ForeverGiving a donat 50.000 USD Crucii Roşii din Filipine pentru asusţine refacerea zonelor afectate.

RomâniaDe-a lungul celor aproape 16 ani de când Forever şi-a deschisporţile în ţara noastră, partenerii companiei şi-au deschissufletele şi au fost sensibili la suferinţa şi nefericirea celor cucare viaţa a fost mai puţin generoasă. Împreună am readuszâmbete şi speranţă, dar şi magia sărbătorilor printre copiiicare au uitat ce înseamnă sau n-au avut niciodată şansa săsimtă căldura şi dragostea unei familii adevărate.

Şi de fiecare dată, în astfel de momente, ne-am întrebat oare cât de des ne gândim, într-ozi obişnuită, când căutăm bani în portofel, pe ce îi cheltuim? Oare am fi dispuşi, pentruo zi, să renunţăm la unul dintre lucrurile care ne fac plăcere, dacă am şti că acest gestare puterea să readucă zâmbetul şi speranţa în sufletele unor oameni pentru care totulpare pierdut în viaţă? Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea. Pentru noi,cei cărora Forever Living ne-a oferit şansa de a ne schimba viaţa şi a trăi aşa cum visăm,această renunţare nu înseamnă atât de mult, mai ales acum, în prag de sărbători.Pentru cei care şi-au pierdut speranţa poate, însă, să însemne totul.

Vă invităm să ne fiţi alături în campania susţinută de Forever Giving şi împreună sădemonstrăm că Forever este într-adevăr afacerea iubirii. În toate centrele noastre dedistribuţie sunt disponibile jucăriile Aloe Babies şi Aloe Ceramics. Cumpărând oastfel de jucărie pentru copiii sau nepoţii dumneavoastră sau pentru a o oferi îndar veţi contribui la un Crăciun mai fericit pentru atâţia copii care au nevoie săsimtă că nu sunt uitaţi şi abandonaţi.

Banii încasaţi din vânzările acestor jucării vor fi colectaţi în contul Forever Giving şi cu eivom putea susţine cauze nobile aici, în ţara noastră. În numele tuturor copiilor care vorînvăţa din nou să zâmbească şi cu ajutorul nostru, al tuturor, vă mulţumim pentruimplicare şi generozitate!

Forever Giving este o organizaţie non-profit înfiinţatăpentru ca distribuitorii şi clienţii Forever să poată donafonduri în sprijinul unor cauze umanitare la nivelglobal. Forever Giving a încheiat parteneriate cuorganizaţii caritabile din întreaga lume cu scopulcomun de a lupta contra sărăciei, a foametei şi a lipseiserviciilor medicale pentru copii. Fundaţia susţine, deasemenea, şi eforturile de refacere după dezastrenaturale în zonele în care Forever este prezentă.

Page 16: Revista Forever decembrie 2014

16

FORE

VER 

- SĂR

BĂTO

RI

Vera Kiwi

Un cocteil delicios, binevenitdupă mesele copioase deCrăciun, pentru că ajutăprocesul de digestie şi linişteştestomacul.

Ingrediente:n 2 părţi suc proaspăt stors de kiwin 2 părţi Forever Aloe Vera Gel n câte o linguriţă de Forever BeeHoney pentru fiecare porţien câte o lingură de suc de lămâiepentru fiecare porţie

Toate ingredientele se amestecă înblender cu cuburi de gheaţă. Se serveşteîn pahare înalte cu felii de lămâie pemargine. Această băutură reprezintă celmai bun şi mai delicios mod de a leprezenta cunoscuţilor unele dintrebeneficiile gelului de Aloe vera.

Fursecuri cu nuci

Ingrediente:n 3 măsuri de Forever Lite Ultra cu Aminoteină

n 4 linguri unt de arahide

n 2 linguri făină de cocos

n 1 lingură Forever Bee Honey

n 150 ml lapte

n 35 g nuci tocate

n 35 g ciocolată neagră, cu 80% cacao, mărunţită

Preparare:Preîncălziţi cuptorul la 160 de grade.

Puneţi toate ingredientele într-un bol şi

amestecaţi cu lingura până obţineţi un aluat

cremos şi lipicios.

Tapetaţi o tavă cu hârtie de copt şi împărţiţi

aluatul în 8 porţii, modelându-le sub formă de

fursecuri.

Coaceţi la 160 de grade, timp de 20 de minute.

Aşteptaţi să se răcească şi serviţi.

F O R E V E R | R o m â n i a & R e p u b l i c a M o l d o v a | d e c e m b r i e 2 0 1 4 | 1 8 8

Delicii sănătoasepe masa de Crăciun

Page 17: Revista Forever decembrie 2014

Arad: n Str. Marcel Olinescu, Bl. 301, Sc. D, parter, Cod 310295. Tel: 0257 368 212; Fax: 0257 259 049; [email protected]

Braşov: n Str. Lungă 130, Cod 500059. Tel/Fax: 0268 473 233; [email protected]

Cluj: n Str. Dorobanţilor nr. 32 - 34, Cod 400117. Tel: 0264 418 765; Fax: 0264 418 762; [email protected]

Constanţa: n Bd. Alexandru Lăpuşneanu nr. 175A. Tel: 0241 520 242; Fax: 0241 520 243;[email protected]

Craiova: n Str. Maria Tănase 11. Tel: 0251 421 222; Tel/Fax: 0251 421 444; [email protected]

iaşi: n Bd. Nicolae Iorga nr. 2A. Tel: 0232 219 920; Fax: 0232 276 591;[email protected]

PROGRAM: L: 12-20; M: 9-17; M: 9-19; J: 9-17; V: 9-17; S: 9-17

n Bd. Aviatorilor 3, Sector 1, Cod 011852.

Tel: 021 222 89 23, 0723 603 556, 0744 674 289; Fax: 021 222 89 24

Pentru orice informaţii referitoare la comenzile de produse în centrul dedistribuţie din Bucureşti, Bd. Aviatorilor nr. 3, dupa orele 17:00 puteţisuna la numărul 0728 88 00 41.

PROGRAM: Depozit - Luni-Vineri: 8-20; Sâmbătă: 9-17- În prima zi lucrătoare a lunii: 12-20 sau dacăprima zi este sâmbătă, programul va fi 12-17)

Departamente - Luni - Vineri: 9-17

Sediu CentRAl (BuCuReŞti):

1. În centrele de distribuţie din ţară2. Online – www.comenziforever.ro

• Poţi plasa comenzi cel târziu până în penultima zi lucrătoarea fiecărei luni. Pentru coletele livrate în Bucureşti şi judeţul Ilfov,taxa de livrare este de 10 lei, iar în următoarele localităţi dinIlfov se acceptă plata ramburs: Chiajna, Chitila, Otopeni,Voluntari, Căţelu, Popeşti-Leordeni, Jilava, Măgurele,Bragadiru.

• Plata se poate face şi online, cu cardul, în contulRO24BRDE450SV09924624500

• Dacă plasezi comanda cu plată ramburs până în ora 13:00, iaradresa de livrare este în Bucureşti, primeşti produsele în aceeaşi zi.

3. Tel Verde 0800 802 563 sau telefon 021 222 00 22, de lunipână vineri între orele 10:00 – 16:00

• Comenzile telefonice se preiau cel târziu până în data de 25a fiecărei luni.

• Produsele comandate prin telefon se achită în contulRO24BRDE450SV09924624500

Te rugăm să verifici integritatea coletului în prezenţa curierului şi, încazul în care produsele sunt deteriorate, întocmeşte împreună cuacesta un proces verbal, iar noi vom remedia problema în cel maiscurt timp posibil.

Nu uita că plata produselor se face în lei la cursul euro / leucomunicat de BNR (se iau în calcul doar primele două zecimale).

PLATA PRODUSELOR1. Pentru comenzile plasate în centrele de distribuţie

• Cu cardul• La orice sucursală CEC, în contul Forever Living Products• La BRD, în contul RO74BRDE450SV01018054500• Prin intermediul automatelor ROMPAY

2. Pentru comenzile plasate online şi prin telefon – EXCLUSIV în contulRO24BRDE450SV09924624500

COMANDA PRODUSELOR

UNDE NE GĂSEŞTI?

nBonusul Recapitulativ al lunii precedente poate fi vizualizatpe www.foreverliving.com , în contul dvs. de distribuitor. Pentrudetalii, adresaţi-vă Managerului dumneavoastră sau sediului centraldin Bucureşti, la adresa de e-mail [email protected], cumenţiunea “În atenţia Departamentului AS400“

CUM AFLI BONUSUL LUNAR

IMPORTANT

PROGRAM DE SĂRBĂTORI

I N F O

nFormularele de Înscriere trebuie semnate personal. Nu se acceptă nici Formularele de Înscriere semnate de altcineva, nici celesemnate în baza unei împuterniciri în faţa notarului public.

nÎn termen de maxim 60 de zile de la depunerea fişei bancare pentruvirarea bonusului trebuie să vă deplasaţi la sucursala BRD indicată pe fişăpentru a intra în posesia cardului.

nPentru încasarea bonusurilor obţinute în urma activităţii desfăşurate înRepublica Moldova, distribuitorii sunt rugaţi să contacteze sediul dinChişinău (adresa şi numărul de telefon sunt disponibile în cadrul secţiunii„Programul şi adresele centrelor de distribuţie”).

nFacturile de bonus trebuie completate după cum urmează:La rubrica „Explicaţie” trebuie menţionat „Bonus / Comision, conformContractului MLM nr. …”. Rubrica „Cumpărător” trebuie completată astfel:

Cumpărător: Forever Living Products România SRLNr. Ord. Reg. Com.: J40/12036/1998(CUI) CIF: RO11258030Sediul: B-dul Aviatorilor Nr. 3, Sector 1Judeţul: BucureştiContul: RO16BRDE450SV01007574500Banca: BRD-SMC

Republica Moldova:

Chişinău: n Str. Mihail Kogălniceanu nr. 58. Tel: 00373 22 92 81 82; Fax: 00373 22 00 96 08;[email protected]

PROGRAM: L - V: 9-18; Ultima sâmbătă a fiecărei luni, de la 10-13.

17f o r e v e r l i v i n g . r o

n 24 decembrie – 9 – 17

n 25 & 26 decembrie – închis

n 27 decembrie – 9 – 17

n 31 decembrie – 9 – 17

n 1, 2 & 3 ianuarie – închis

n 5 ianuarie – prima zi de comenzi

Page 18: Revista Forever decembrie 2014

Calificările

lunii nOiEMBRiE

Manager 60

Supervizori

SupervizoriDistribuitoriicare auobţinut 25 dep.c. în 2 lunicalendaristiceconsecutive.

Îi felicităm şi le dorim mult succes şi tuturor calificaţilor la nivelul de Asistent Supervizor în luna noiembrie! Lista completă a calificaţilor la acest nivel va fi disponibilă în varianta online a revistei.

Felicitări Managerilor care în luna noiembrie au acumulat cel puţin 60 p.c. personale şi non-manageriale!

Gizella & Marius BotişAndreea & Mihail BotoacăBucurel & Gyöngyike Ghirdă

Carina & Sebastian IacătăCarmen & Gabriel Larion Getta & Constantin Nistor

Daniel & Maria Parascan Cătălina & Ovidiu PălăncianuConstantin & Tania Popa

Nume Localitate SponsoriSteliana Maria Alexandru Câmpulung, AG Raluca Ionela BucurIoana Caterina Alexuc Botoşani Getta & Constantin NistorIon Badea Bucureşti Adriana Camelia NacaElena Simona Bana Bucureşti Octavia GhizdaveciRăzvan Dumitru Bejan Braşov Cristian & Marioara StaicuRaluca Ionela Bucur Bucureşti Mihaela StancuElena Alina Bulei Comarnic Ioana Raluca PopescuMariea Bumbu Bucureşti Elena Alina BuleiEvelin Ceciu Voluntari, IF Răzvan Dumitru BejanKarmina Cioată Bucureşti Elena NicolaeIoana Cismaru Măgureni, PH Nicoleta & Sorin DrăganIonela Colţan Bucureşti Cristina PuşcaşuAna Cozma Voluntari, IF Ramona Georgiana TabletNicoleta & Sorin Drăgan Bucureşti Steliana Maria AlexandruOctavia Ghizdaveci Luica, CL Marieta Tudor Cătălina Hodan Iaşi Getta & Constantin NistorIoana Iacătă Breaza, PH Valentina UţăDobra Ilie Bucureşti Karmina CioatăFlavian Ilie Bucureşti Gheorghe StanciuDaniela Lobodă Bucureşti Ioana Iacătă

Nume Localitate SponsoriElena Marin Călăraşi Iulia Reghina VrânăuIoana Dana Marin Cluj-Napoca Garofiţa & Dan MarinAdriana Camelia Naca Voluntari, IF Elena Simona BanaAna Năstase Bucureşti Dobra IlieElena Nicolae Blejoi, PH Ion BadeaTheodor Gabriel Nistor Iaşi Getta & Constantin NistorAnca Elena Oancea Comarnic, PH Flavian IlieDidina Pavel Bucureşti Anca Elena OanceaAurica Piha Bucureşti Ana NăstaseGeorgeta Pol Comarnic Daniela LobodăIoana Raluca Popescu Bucureşti Robert VoinescuCristian & Marioara Staicu Bucureşti Ioana CismaruGheorghe Stanciu Bucureşti Evelin CeciuMihaela Stancu Bucureşti Mariea BumbuRamona Georgiana Tablet Constanţa Ionela ColtanGeorgeta Tudor Râmnicu-Vâlcea Maria GheorgheValentina Uţă Bucureşti Didina PavelRobert Cristian Voinescu Bucureşti Elena Marin Iulia Reghina Vrânău Bistriţa Năsăud Ana Cozma

Nume Localitate SponsoriMihail Botoacă Comarnic, PH Andreea & Mihail BotoacăIrina-Elena Bustea Bucureşti Mariana-Irina VoinescuDănuţ Călin Buzău Georgiana-Cosmina GrigoreRaluca-Ioana Dumitrică Roşu, IF Dănuţ ManeaCornelia Gheorghiu Bucureşti Cristina VladGeorgiana-Cosmina Grigore Ţăndărei, IL Ramona-Florina PopescuAntoana Guţa Berceni, IF Maria TisăianuFlorica Iacătă Comarnic, PH Mihail BotoacăPompilică & Paraschiva Ilie Bucureşti Ionel IonescuIonel Ionescu Bucureşti Antoana GutaMihai Lakatos Braşov Bucurel & Gyöngyike Ghirdă

Nume Localitate SponsoriDănuţ Manea Bucureşti Irina-Elena BuşteaTatiana-Dumitra Popescu Suceava Florica IacătăRamona-Florina Popescu Bucureşti Pompilică & Paraschiva IlieCristina Puşcaşu Bucureşti Georgeta VăceanuŞtefan Şerbulea Bucureşti Ionuţ StanIonuţ Stan Bucureşti Cornelia GheorghiuSorin Stancu Bucureşti Tatiana-Dumitra PopescuMaria Tisăianu Bucureşti Sorin StancuGeorgeta Văceanu Mogoşoaia Raluca-Ioana DumitricăCristina Florentina Vlad Bucureşti Dănuţ CălinMariana-Irina Voinescu Bucureşti Ştefan Şerbulea

18 F O R E V E R | R o m â n i a & R e p u b l i c a M o l d o v a | d e c e m b r i e 2 0 1 4 | 1 8 8

CALIFICĂRI

Asistent ManageriAsistentManageriDistribuitoriicare auobţinut 75 dep.c. în 2 lunicalendaristiceconsecutive.

ManageriNume Localitate SponsoriAndreea & Mihail Botoacă Bucureşti Carina & Sebastian IacătăGetta & Constantin Nistor Iaşi Constantin & Tania Popa

ManageriDistribuitoriicare au obţinut120 de p.c. în 2 lunicalendaristiceconsecutive.

Manager 60Manageriicare și-aureconfirmatnivelul, acumu-lând 60 dep.c. personaleși non-manageriale.

Page 19: Revista Forever decembrie 2014

Top 10 Noi Distribuitori1. Maria Căescu 2. Elena & Toader Dumitrache3. Emanoil & Lăcrămioara Creţu4. Didina Ahalani5. Dana Adriana & Costel Pop

6. Doina Ligia & Neculai Iordache7. Cătălina & Ovidiu Pălăncianu8. Maria & Adrian Arghir9. Victor & Ludmila Sass10. Tatiana & Vasile Tofan

Top 20

Top 20Primii 20 de Distribuitori, în funcţie depunctele totale, care au realizat statutul deActiv (1pc în nume personal, cel puţin 3 pcde la Noi Distribuitori și cel puţin unAsistent Supervizor).

Programul de mașină

Top 10 non-managerial1. Carina & Sebastian Iacătă 2. Andreea & Mihail Botoacă3. Constantin & Tania Popa 4. Mihail Botoacă5. Florica Iacătă

6. Tatiana-Dumitra Popescu7. Sorin Stancu8. Maria Tisăianu9. Cătălina & Ovidiu Pălăncianu 10. Antoana Guta

Sponsorul lunii noiembrieEmanoil & Lăcrămioara Creţu, din Suceava

Sponsorul luniiDistribuitorul care în decursul lunii a adus înechipa sa cele mai multe persoane.

Top 10 non-managerialPrimii 10 distribuitori care au acumulat celemai multe puncte non-manageriale.

Top 10 Noi DistribuitoriPrimii 10 Distribuitori care au acumulat celemai multe puncte de la Noii Distribuitori.

Programul de mașinăManagerii Activi și Recunoscuţi care îndeplinescurmătoarele condiţii timp de trei luni consecutive:

Detalii în capitolul 10 din Politicile Companiei.

Puncte credit necesare Stimulent 1 Stimulent 2 Stimulent 3

Prima lună 50 75 100

A doua lună 100 150 200

A treia lună 150 225 300

19f o r e v e r l i v i n g . r o

1. Vajda Katalin (5)2. Maria Pop (2)3. Carina & Sebastian Iacătă (nou)4. Elisaveta & Alexandru Pocaznoi (4)5. Carmen & Gabriel Larion (7)6. Constantin & Tania Popa (8)7. Daniel & Maria Parascan (6) 8. Ramona & Dorin Vingan (nou)9. Bucurel & Gyöngyike Ghirdă (11)10. Getta & Constantin Nistor (nou)

11. Smaranda Sălcudean (10)12. Tatiana & Vasile Tofan (nou)13. Cristiana & Eugen Dincuţă (13)14. Derzsi Sámuel & Etelka (nou)15. Constanţa & Dănuţ Mei-Roşu (14)16. Marinela Ţuţuleasa (nou)17. Maria & Adrian Arghir (nou)18. Emanoil & Lăcrămioara Creţu ( 16)19. Dana Adriana & Costel Pop (nou)20. Claudia Stanciu (nou)

STIMULENTUL I

Carmen & Gabriel LarionDaniel & Maria ParascanCătălina & Ovidiu PălăncianuElisaveta & Alexandru PocaznoiConstantin & Tania PopaVajda Katalin

STIMULENTUL II

Maria Pop

STIMULENTUL III

Gizella & Marius BotişCamelia & Daniel Dincuţă Aurel & Veronica Meşter

Page 20: Revista Forever decembrie 2014

Forever LivingProducts România