Revista "Poştaşul" - Iulie 2012

POªTAªUL404 ¦ 3

150 de ani de Poştă

150 de ani. O perioadă pe cât delungă, pe atât de scurtă. Depinde din ceunghi o priveşti. Atunci când îţi arunciochii pe revistele telegrafo-poştale dinanii 1870, 1900 sau 1920 ţi se pare căperioada de pionerat a acestei instituţiia fost cândva de mult, că totul se întâm-pla într-o galaxie paralelă cu a noastră.Îţi vine greu să crezi că, în doar un veacşi jumătate, în fond cât viaţa a doiromâni (în ţara noastră speranţa mediede viaţă este undeva pe la 74 de ani), s-auputut întâmpla atâtea. Şi asta, în condiţi-ile în care Poşta Română este departe dea fi printre companiile poştale de top dinlume în ceea ce priveşte tehnologiile,sediile sau diverse alte dotări materiale.

Oare predecesorii noştri, PanaiotSăvescu să spunem - primul director alinstituţiei, s-or fi gândit că astăzi PoştaRomână va ajunge să distribuie cumaşini proprii în toată ţara în locultradiţionalelor olace? Sau că în loculvechilor telegrame se vor transmite veştiprin intermediul poştei hibride? Ori că înlocul popularelor cabine telefonice se vaajunge la telefonia mobilă 4G? Sau căbanii se vor transmite electronic între di-verse puncte din ţară şi nu cu căruţa depoştă sau cu ajutorul vagoanelor poştaleale CFR-ului? Îndrăzneau oare Săvescu,Librecht sau Lahovari să-şi închipuie că,într-o zi, în această instituţie computerul,POS-ul, imprimantele sau scannerele vorînlocui creionul, abacul şi tăbliţele?

Şi totuşi, în ciuda vremurilor, prede-cesorii noştri au reuşit să se ridice laînălţimea aşteptărilor şi a istoriei. Dinscrierile şi relatările presei de la final desecol XIX şi început de secol XX rezultăclar că Poşta Română (sub diversele saledenumiri) a fost tot timpul o instituţie res-pectată, apreciată, chiar temută, iar poş-taşii, telegrafiştii sau telefoniştii s-au bu-curat de simpatia oamenilor. Muncasutelor de mii de angajaţi din cei 150 deani de istorie s-a capitalizat în încredereape care o au astăzi românii în Poştă,companie care, în ciuda dotărilor cevamai precare şi a multor sedii care nece-sită renovări, are o cotă de popularitatece o situează între primele cinci instituţiiale statului.

Deşi în zilele noastre Poşta Românătraversează o perioadă delicată, tradiţiaşi renumele au rămas. Salariaţii con-tinuă să-şi facă treaba. Zăpezile maridin iarna trecută sau căldura cruntă dinacest mijloc de vară nu-i răpun pe fac-torii, agenţii, oficianţii, şoferii, mânu-itorii de valori, cartatorii sau restulcategoriilor de personal implicate înbunul mers al activităţii. Din acest punctde vedere, Poşta Română a fost, este şiva continua să fie o instituţie demnă deinvidiat. Fie şi pentru faptul că nu-ipuţin lucru ca, în cei 150 de ani de ac-tivitate, salariaţii săi să nu intre în grevădecât o zi, pe 18 aprilie 2005 (asta amdescoperit uitându-ne prin colecţiile

vechilor reviste poştale şi a revistei noas-tre), în pofida faptului că pe parcursulacestui veac şi jumătate au fost perioadedestul de lungi în care, în Poştă, nu aucurs lapte şi miere.

În încercarea de a onora munca tu-turor acestor oameni, care şi-au dăruittalentul şi abnegaţia pentru promovareaimaginii Poştei Române, vă propunem înacest număr de revistă o scurtă şi in-completă incursiune în istoria poştalăautohtonă. Oameni admirabili, fapte pemăsură, întâmplări inedite, sedii ale ins-tituţiei sunt câteva capitole pe care amdecis să grupăm materialele din acestnumăr aniversar. Sigur că în cele 15pagini pe care le dedicăm evenimentuluieste greu să suprindem o istorie aşamăreaţă şi bogată precum a PoşteiRomâne, plină de personaje şi fapte depoveste. Ne rămâne însă consolarea căvom continua şi în numerele viitoare săsăpăm în trecutul companiei.

Indiferent ce s-ar întâmpla în pe-rioada următoare, un lucru este cert.Pentru trecutul său, pentru salariaţii săi,pentru brandul pe care a ajuns să-lreprezinte, Poştei Române i se potrivescde minune vorbele poetului: „La tre-cutu-ţi mare, mare viitor!”

LA MULŢI ANI, POŞTA ROMÂNĂ!

POŞTA ROMÂNĂ!La mulţi ani,

14 ¦ IULIE 2012

Cezar LIBRECHt (1820-1890)

Considerat om de casă al lui Alexandru Ioan Cuza,Librecht a fost numit la conducerea Poştelor şi

Telegrafelor la 1 septembrie 1864, imediat ce domnitorula semnat actul prin care Poşta şi Telegraful se uneau într-osingură instituţie. Librecht îndeplinea deja funcţia de ins-pector general al telegrafelor din ambele principate, încădin mai 1859.

Pentru a înlătura orice confuzie care domnea în ex-ploatarea poştelor şi telegrafelor, belgianul a elaboratprima lege de organizare telegrafo-poştală. Aceasta a şifost promulgată de Cuza pe 3 decembrie 1864 şi, odatăcu punerea ei în aplicare, s-a introdus şi un regulamentprin care taxele poştale şi telegrafice se reduceau cuaproximativ o treime, ca urmare a economiilor realizateprin unificarea celor două instituţii.

Librecht s-a ocupat şi de cursele poştale care brăzdauteritoriul Principatelor Unite, impunând traiectorii fixepentru acestea. Faptul că itinerariile poştale au fost foartebine studiate a reieşit din traseele ulterioare ale căilor fe-rate autohtone, care au urmat exact rutele străbătute dediligenţele poştale.

Alte iniţiative prin care al doilea director din istoriaPoştelor a rămas cunoscut au fost acelea de impunere aunui statut al personalului poştal, de introducere a unor

uniforme pentru toţi lu-crătorii poştali, de re-organizare a servi-ciului poştal dinmediul rural, acolounde a înfiinţat –pentru strângerea şiîndrumarea cores-pondenţei-expedi-tori poştali la toatesubprefecturile, deelaborarea nomencla-torului alfabetic al tuturorlocalităţilor rurale, cu men-ţiunea oficiilor de care depind,şi de introducerea, în premieră, aformularelor necesare pentru statistica poştală.

O activitate extrem de intensă pentru un om care a statîn fruntea poştelor doar până în februarie 1866, fiind de-barcat odată cu abdicarea lui Cuza. Modul în care Librechta organizat serviciile telegrafo-poştale a fost remarcat in-clusiv de noul rege Carol I, care nota în memoriile sale „înRomânia, ce e drept, serviciul poştal şi telegrafic estefoarte bine întocmit”.

Totuşi, faptul că Librecht „s-a dedulcit” la banii publicii-a adus acestuia un proces, chiar în 1866. A reuşit însă săobţină achitarea şi a părăsit România, plecând în Spania.

George LAHoVARI (1838-1909)

Un alt conducător care şi-a pus amprenta asupra dezvoltării Poştei a fost GeorgeLahovari. Acesta a fost numit în fruntea instituţiei pe 4 noiembrie 1871 şi a avut

parte de un mandat ceva mai lung, până la finele lunii martie 1876. Lahovari este acela care a introdus în cadrul serviciilor poștale românești man-

datul poștal şi cartea poștală. Tot el a organizat distribuirea corespondenței dela emitent la destinatar în timp foarte scurt. Serviciile poștale pe Dunăre se făceaude către o societate franceză care avea sedii la Galați și Brăila, utilizând pentrutransport vapoare austriece. Lahovari a inițiat și a preluat aceste servicii de la so-cietățile străine pentru a le efectua prin Poşta Română. Sub îndrumarea lui s-a

întocmit și publicat prima statistică a Poștei Române. În perioada în care a conduspoşta a coordonat punerea în circulaţie a mai multor emisiuni de mărci poştale

care l-au avut ca protagonist pe primul rege al Romaniei, Carol I. Însă, el a a rămas în istoria Poştei în principal pentru faptul că, în perioada 15 sep-

tembrie – 9 octombrie 1874, a luat parte la Congresul Poştal Internaţional ce a avutloc la Berna (Elveţia), ocazie cu care s-a întemeiat Uniunea Poştală Universală, iar România

a fost unul dintre cei 22 de membri fondatori ai organizaţiei.

Pe parcursul celor 150 de ani de existenţă, Poşta Română a avut circa o sută de directori gene-rali, toţi bărbaţi. Primul dintre ei a fost Panaiot Săvescu, cel care a condus Poşta între 1 august1862 şi 1 septembrie 1864. Din păcate, despre el arhivele vremii nu ne oferă prea multe detalii.

Cel ce i-a urmat, maiorul de origine belgiană Cezar Librecht, şi-a pus însă amprenta pregnant asupra dezvoltării companiei.


CONDUCĂTORI DE MARCĂ AI POŞTEI

Din punct de vedere poștal au continuat să existe două ad-ministrații separate, cea din Moldova, condusă de V. Grigoriu, șicea din Țara Românească, sub cârmuirea lui Tănase Bolintineanu.Serviciul poștal din Muntenia era inferior celui din Moldova și deaceea a început un program de restructurare al acestuia pentrua-l aduce la același nivel cu cel de dincolo de Milcov, în vedereaunificării. În 1860 poștele din Muntenia, considerându-se că sunto sursă de venituri, au fost trecute din subordinea Ministeruluide Interne sub autoritatea Ministerului de Finanțe, așa cum erași în Moldova. A fost numit un nou director în persoana luiPanaiot Săvescu. Joncțiunea dintre cele două rețele poștale sefăcea la Focșani. A existat chiar un proiect de unificare a Poștelordin cele două principate care prevedea înființarea unei direcțiigenerale unice cu sediul la Focșani.

Guvernul Principatelor Unite a hotărât, în ședința din 17 iulie1862, unificarea celor două administrații poștale, decizie apro-bată prin Decretul nr. 527 din 23 iulie 1862. De la 1 august 1862a început să funcționeze o singură administrație poștală, careavea sediul la București și era condusă de fostul director alPoștelor din Țara Românească, Panaiot Săvescu.

Prin desființarea Direcțiunii Poștelor din Moldova, o parte a per-sonalului acestei instituții a fost transferat la București iar altăparte la biroul poștal din Iași. Printre persoanele transferate la Bu-curești îl regăsim și pe austriacul Johan von Manowarda. Acesta,împreună cu alți trei funcționari poștali austro-ungari, veniseră laIași în toamna anului 1858 pentru a coordona activitatea de mo-dernizare și eficientizare a poștelor moldovene. Johan vonManowarda și-a continuat activitatea de instructor poștal și la Bu-curești, până în 1864. El a deținut o poziție importantă în ierarhiapoștală din Principatele Unite, fiind plătit cu 2.600 lei lunar, în timpce Panaiot Săvescu, directorul poștelor, avea numai 1.500 lei.

În Moldova sis-temul modern defrancare a scrisorilorcu mărci poștale fu-sese introdus încă dela 1 iulie 1858, cîndau fost puse în circu-lație vestitele timbreCap de Bour. La 15noiembrie 1858, caurmare a schimbăriitarifului poștal, aapărut a doua serie de mărci poștale Cap de Bour. Ambele emisi-uni au circulat numai în Moldova. În acest timp, în ȚaraRomânească scrisorile circulau nefrancate. Odată cu unificareapoștală a fost pusă în circulație o serie de mărci poștale, cunoscutăsub denumirea de Principatele Unite, primul tiraj fiind realizat lao presă manuală. Timbrele aveau valorile nominale de 3 parale,destinate francării ziarelor și imprimatelor, de 6 parale pentruscrisorile loco și de 30 de parale pentru corespondențele în țară.Mărcile reprezentau simbolurile celor două principate: vulturulȚării Românești și bourul Moldovei. Culorile în care au fost impri-mate timbrele au fost cele ale tricolorului: galben, roșu și albastru.

Având în vedere volumul și complexitatea activității poștale dinPrincipatele Unite, ministrul de finanțe Alexandru Cantacuzinoi-a acordat, în august 1862, directorului poștelor dreptul de asemna în numele ministrului orice document privind activitateadin acest domeniu. Se poate spune că astfel directorul poștelor adevenit un demnitar al statului.

Cristian Scăiceanu

P rin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitoral Moldovei, la 5 ianuarie 1859 , iar mai apoi, la 24ianuarie același an, şi al Țării Româneşti s-a realizat

de fapt Unirea Principatelor Române. În fapt procesul de unifi-care legislativă și administrativă al celor două principate a fostmai lung și complex.


Ce sărbătorim de fapt

Alexandru Ioan Cuza

POªTAªUL404 ¦ 5

Respectiva lege stabilea taxele telegrafo-poştale valabile pen-tru „corispondinţele interiore din România”. Ea începea prin a pre-ciza că „francarea telegramelor şi a scrisorilor este obligatoria lapresentarea lor pentru espedire”. Taxa pentru o telegramă expe-diată în interiorul ţării era stabilită la 4,20 parale, fără a conta dis-tanţa pe care aceasta o avea de străbătut. Telegrama trebuia săconţină un număr de maxim 20 de cuvinte, la fiecare alte 20 decuvinte adăugându-se o taxă suplimentară în valoare de 2,10parale.

Ceva mai complicate erau lucrurile în cazul scrisorilor. Taxa pen-tru o scrisoare simplă (care, prin respectiva lege, era definită drepto trimitere poştală care nu depăşeşte 15 grame) era de 5 parale– loco şi de 20 de parale – pentru trimiterile în alte localităţi.

Articolul 3 al legii prevedea că „Pentru o scrisore peste 15 pânăla 30 grame, se va plăti taxa îndoit, peste 30 până la 45, întreit şiaşa mai departe pentru fiecare 15 grame mai mult”.

Legea prevedea şi modalităţi de controlare a greutăţii uneiscrisori, prin compararea cu o scrisoare simplă. În cazul unei re-comandate, se mai plăteau 20 de parale în plus, în funcţie degreutatea trimiterii. „Tacsa pentru retur-recipis, dacă se va cere,va fi de 20 parale peste tacsă,dupe greutate şi de recoman-daţia. Tacsa pentru o foaie dereclamaţiune despre unu ob-ject recomandat sau cu valore,va fi 20 parale” – se preciza înlege. Pentru distribuirea preseidin acea perioadă, fiecare ziartrebuia să plătească poşteicâte 2 parale/exemplar dis-tribuit.

„Tacsa pentru aducerea ob-jectelor sosite cu poşta lalocuinţa adresantului, va fi detrei parale. Tacsa pentru scriso-rile ce se vor găsi prin cutielede scrisori, fără, sau cu mărcide neajuns pentru francarealor va fi de 10 parale mai multpentru fiecare 15 grame. Dacăse vor găsi în cutiele de scrisori

tipărituri sau probe de marfă, fără, sau cu mărci de neajunsu, apoiele pierd privilegiul de porto redus şi se va încadra cu portul capentru o scrisore neajunsă sau cu totul nefrancată”. Aşadar, Com-pania de Poştă şi Telegraf din acea perioadă îşi lua măsuri supli-mentare de siguranţă pentru situaţia în care în cutiile poştaleajungeau alte trimiteri decât cele realizate prin poştă.

Un capitol aparte era rezervat taxelor ce se refereau la „trans-portarea gropurilor, pachetelor şi objectelor de valore”. Sumape care clienţii trebuiau să o plătească în acest caz varia înfuncţie de distanţă, valoarea declarată, greutate şi adăugireatacsei de recomandaţiune. Taxa iniţială era de 20 de parale pen-tru ficare obiect transportat cu diligenţa poştei. La aceasta seadăugau banii necesari pentru distanţa parcursă, care se mă-sura însă nu în kilometri ci în ore. Până în 15 ore se plăteau 10parale, între 15 şi 30 de ore taxa creştea la 20 de parale, sumamaximă fiind de un leu şi 20 de parale, care trebuia achitată încazul în care distanţa parcursă pentru a duce la destinaţieobiectul respectiv depăşea 80 de ore.

Fiecare persoană care dorea să meargă cu diligenţa poşteitrebuia să plătească trei lei pentru fiecare oră de drum.

Prima lege din România care a vizat domeniul poştal a fostemisă în anul 1864, pe data de 5 decembrie, şi a intrat în

vigoare începând cu data de 1 ianuarie 1865. Era vorba des-pre „Regulamentul nr. 1728 pentru tacsele Telegrafo-Poş-tale”, care a fost emis de Ministerul Justiţiei şi semnat dedomnitorul din acea perioadă al Principatelor UniteRomâne, Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul a promulgataceastă lege la propunerea ministrului secretar de stat laDepartamentul de Interne, Agricultură şi Lucrări Publice dinacea perioadă, nimeni altul decât Mihail Kogălniceanu.

din România

Oficiul telegrafo-poştal din Brăila, la sfârşit de secol XIX

Prima lege Poştală

6 ¦ IULIE 2012

„Consiliul miniştrilor.JurnalSub preşedinţia Măriei Sale Domnitorului.Astăzi, Sâmbătă, în 29 August 1864, luându-se în

desbatere referatul d-lui ministru de interne, lucrăripublice şi agricultură cu No. 1.710, în privinţa pro-punerii de a se uni serviciul poştal cu acel al telegrafelor,şi considerând că principiul de fuziune admiţându-seîn toată întinderea sa, va produce o economie însem-nată prin reducerea chiriilor de localuri ce se plătescastăzi pentru trebuinţa ambelor serviciuri şi prin re-ducţiuni de personal ce se va socoti de prisos, mai cuseamă pe la staţiunile de mică importanţă.

Încălzitul, eclerajul [iluminatul] şi cheltuielile decancelarie întrunite vor da asemenea o economieînsemnată.

Epistaţii [cei însărcinați cu paza] liniilor telegraficevor servi la cazuri de trebuinţă şi ca conductori şi vice-versa şi, prin urmare, privegherea [supravegherea] lini-ilor telegrafice va fi cu mult mai garantată decât astăzi.

Purtătorii de depeşi [depeşe] în oraşele districtualeşi de subprefecturi vor putea împărţi şi scrisorile.

Cantoniştii telegrafului ce sunt mereu pe drumuri,vor putea da ajutor la diferite întâmplări diligenţelorşi curierilor şi vor putea îndeplini şi serviciul poştei ru-rale pentru satele cele mai importante, deocamdatănumai într-o distanţă mai apropiată dela tractul[traseul] liniilor telegrafice.

U nificarea poştelor din cele două Principate în anul 1862a fost o etapă din procesul complex de unire politică şi

administrativă a Moldovei cu ţara Românească. După cum seştie, organizarea poştală din Moldova era superioară celei dinţara Românească. Şi sub aspectul modernităţii administraţiapoştală moldavă era cu un pas înaintea celei de la Bucureşti.

În Moldova se introdusese sistemul de francare a scrisorilorcu mărci poştale încă din 1858 iar ştampilele poştale erau de ins-piraţie austro-ungară, fapt datorat echipei de funcţionari poştaliaustro-ungari aduşi pentru modernizarea şi eficientizarea sis-temului poştal. Mărcile poştale ce reproduceau stema princi-patului erau obliterate pe scrisori cu ştampile dublu cerc, cudata în centru, sub formă de fracţie, cu cifre arabe, reprezentândziua şi luna. În partea inferioară a ştampilei era numele princi-patului, MOLDOVA, iar la partea superioară se afla numele lo-calităţii în care funcţiona respectivul birou poştal, o transcrierefonetică în limba germană a oraşelor moldovene: BOTOSCHAnI,TEKUTSCH, FOKSCHAnI, WASLUI, GALATz, HUSCH, FOLTITSCHEnI.Ştampile poştale din ţara Românească erau liniare, cu data pea doua linie şi numele localităţii, scris în alfabetul de tranziţie,

pe prima linie: БЕКЕТУ (Beketu), ПІІТЕШТІ (Piteşti), КРАІОВА(Craiova), БУКУРЕЩІ (Bucureşti), ФОКШАnI (Focşani). Până în1861 doar două oraşe din Muntenia au avut ştampile cu carac-tere latine PLOESCI (din 1860) şi BRAILA (din 1861). Mărcile poş-tale au început să fie utilizate în ţara Românească din 1862,odată cu unificarea poştală şi tot atunci au apărut ştampileledublu cerc cu grafie latină: BUCURESCI, CALAFATUL, CRAIOVA,ŞTIRBEIU (Călăraşul de azi) şi altele.

După unificarea din 1862 administraţia poştală din Princi-patele Unite a continuat procesul de modernizare şi în anul1864 s-a pus problema unificării acesteia cu administraţiatelegrafului, care până atunci funcţionase separat de Poştă.Problemele organizatorice şi economice cu care se confruntaadministraţia poştală românească acum un veac şi jumătateprezintă similitudini frapante cu cele pe care trebuie astăzi săle rezolve Poşta Română. Având în vedere acest lucru, precumşi savoarea limbajului de epocă, redăm mai jos documentul deunire a poştelor şi telegrafelor, aşa cum apare el în lucrarea luiConstantin Minescu, Istoria Poştelor Române, editată la Im-primeria Statului în 1916, paginile 229-230:

150 de ani de PoştăUnIREA PoştELoR CU tELEgRAfUL, O nOUă ETAPă În DEzVOLTAREA InSTITUţIEI

POªTAªUL404 ¦ 7

Un lucru care dovedeşte o dată în plus dorinţanoii instituţii telegrafo-poştale de adaptare la nou şila cerinţele clienţilor săi interni dar şi externi este fap-tul că Cezar Librecht, directorul companiei, a între-prins demersuri către Consiliul de Miniştri spre atrece la calendarul gregorian, care fusese adoptatdeja de foarte multe ţări occidentale. Decizia a fostmotivată prin aceea că „trebuie evitate neînţelegerilece se iveau la corespondenţele telegrafo-poştale custrăinătatea”. Drept urmare, într-un decret emis îndata de 18 decembrie 1864 se stabileau următoarele:

„Art. 1- Spre înlăturarea neînţelegerilor ce seivescu în corespondenţele telegrafo-poştale cu străină-tatea, de odată cu espirarea anului corent 1864, se in-troduce calendarul Gregorian în întregul serviciu altelegrafelor şi poştelor din România”.

Practic, Poşta şi Telegraful au adoptat stilul Gre-gorian cu peste o jumătate de secol faţă de data ofi-cială la care România a trecut la noul stil, lucru ce s-aîntâmplat abia în 1919, ţara noastră fiind printre ul-timele care au făcut acest pas.

Calendarul gregorian l-a substituit pe cel iulian.numele „gregorian” vine de la Papa Grigore alXIII-lea, ai cărui astronomi constataseră că în Calen-darul Iulian se acumulase o întârziere semnificativă,din cauza unei erori de calcul (până în 1.582 eraucirca 10 zile). Papa Grigore a fost cel care a dispus re-formarea calendarului iulian şi a introdus noul calen-dar, corectat, care astăzi îi poartă numele. Calendarulgregorian a fost adoptat rapid în mai toată lumeacatolică. Lumea protestantă l-a preluat şi ea maitârziu, însă ţările ortodoxe, din raţiuni dogmatice, îlevitaseră complet. În ţările ortodoxe, printre care şiRomânia, calendarul iulian s-a păstrat până înprimele decenii din secolul XX, după care a fostabandonat în favoarea calendarului gregorian.

Poşta a trecut la calendarul Gregorian încă din

Pierderile de timp ce încearcăastăzi diligenţele şi curierii prin

diferite oraşe cu scrisori se vor evita prin îngrijirea ce vor aveaşefii de staţiuni de a înştiinţa prin telegraf pe staţiile vecine des-pre plecarea diligenţelor şi a curierilor ca să poată pregăti pa-chetele la timp.

Pe la mai multe oraşe, unde astăzi sunt staţiuni telegraficefără a fi şi biurouri poştale, serviciul se va face de către staţiuniletelegrafice fără a mai fi trebuinţă de a se înfiinţa biurouri poştale.

Privegherea [supravegherea] stării staţiunilor de cai, fiind ochestiune foarte importantă, se va putea efectua în viitor decătre şefii staţiunilor telegrafice în aproprierea reşedinţei lor,având fiecare şef sub privegherea [supravegherea] sa staţiunilepoştale de pe tractul [traseul] liniilor ce îi este astăzi încredinţatspre îngrijire, puindu-se [punându-se] capăt prin aceasta neo-rânduielilor ce există.

Regulele [regulile] de contabilitate fiind identice în amân-două serviciurile, şi aci întrunirea nu va încerca nici o dificultate.

Personalul telegrafelor şi al poştelor, formând atunci unul şiacelaşi corp, se va putea întrebuinţa după o pregătire şi iniţierereciprocă de câtva timp pentru ambele categorii de servicii.

Întinsele relaţiuni internaţionale de astăzi ale serviciuluitelegrafic, precum şi experienţa dobândită întru aceasta vor fa-cilita şi deschide calea unei grabnice regulări a poştelor exte-rioare, felul relaţiunilor şi modul lichidării socotelilor cu Staturile[statele] străine, fiind cu totul identice pentru serviciul tele-grafelor şi acel al poştelor.

Economiile ce rezultă din întrunirea acestor serviciuri [servicii]prin reducerea chiriilor, cheltuielilor de încălzire şi chiar a perso-nalului se vor ridica aproximativ la 500.000 lei pe an.

Consiliul încuviinţează propunerea d-lui ministru de interne,agricultură şi lucrări publice de a se întruni în viitor serviciulpoştelor cu acel al telegrafelor sub denumirea de: Direcţia ge-nerală a poştelor şi telegrafelor, rămânând ca d. ministru să exe-cute dispoziţiunile jurnalului de faţă după ce va obţine Înaltaaprobare”. (Cristian Scăiceanu)

1865

8 ¦ IULIE 2012

Oanaliză a existenţei unor servicii de poştă or-ganizată pe teritoriul actual al Românieipoate începe încă din secolul al XVI-lea, pe-

rioadă de când se păstrează prima relatare scrisă aunui străin, privitoare la poştele domneşti.

În anul 1585 călătorul francez François de Pavie, senior deFourquevaux, ne oferă câteva detalii din timpul voiajului săuprin Principatul Moldovei. El s-a folosit în timpul călătorieide „o căruţă aşa de mică şi de uşurică, încât o pot lua peumeri. În ea nu poate intra decât o persoană...”. Acea căruţămică şi uşoară nu era alta decât vestitul olac de poştă, pecare alţi călători străini îl descriau în relatările lor. De pildă,diaconul Paul de Alep, secretar al patriarhului Makarie deAntiochia, arăta că în anul 1650, la Galaţi, când a sosit pe te-ritoriul Moldovei, domnitorul le-a pus la dispoziţie poştelesale şi o escortă militară care „mergea mai iute ca zborulunei păsări”. În această epocă, adică în secolul al XVII-lea,serviciile poştale din Moldova şi Muntenia se aflau în con-tinuă dezvoltare, fiind sub supravegherea Marelui Postelnic

(ministru de externe) sub a cărui autoritate se aflau şi vătafiide călăraşi. Curierii erau împărţiţi în lipcani - pentru cores-pondenţa internă şi în călăraşi- pentru corespondenţa ex-ternă. Întreţinerea lipcanilor, a călăraşilor, procurarea cailorşi olacelor de poştă se aflau în sarcina locuitorilor târgurilorşi satelor prin care treceau drumurile, scutiţi de această darefiind numai boierii şi dregătorii.

O nouă organizare este dată poştelor româneşti în secolulal XVIII-lea, când au fost înfiinţate releuri de poştă, în specialpe drumurile principale. În Muntenia existau pe rutele: Bu-cureşti-Târgovişte, Bucureşti-Craiova, Bucureşti-Giurgiu(legat cu Adrianopol-Constantinopol). În Moldova acestedrumuri erau: Iaşi-Galaţi, Iaşi-Hârlău-Rădăuţi.

O nouă etapă în istoricul poştelor româneşti este deschisădupă unirea celor două servicii de poştă din Moldova şiMuntenia. Adunările legislative ale Moldovei şi Munteniei,convocate la 5 şi 24 ianuarie 1859, în dorinţa de a face dinambele ţări un singur stat, aleseseră ca Domn pe AlexandruIoan Cuza, a cărui recunoaştere de către Puterile Europei de-venise fapt împlinit la 24 septembrie 1859. ţările Române,

de ani de existenţă150

POŞTA ROMÂNĂ


POªTAªUL404 ¦ 9

deşi unite, au trebuit totuşi să-şimenţină organizarea lor legislativă

şi administrativă separat încă câtva timp şi ca atare şi orga-nizarea lor poştală, cu direcţii aparte – cea din Iaşi condusăde V. Grigoriu, iar cea din Bucureşti de Tănase Bolintineanu.Decizia unirii poştelor s-a luat de către Consiliul de Miniştriîn şedinţa din 17 iulie şi s-a aprobat prin Decretul no. 527din 23 iulie 1862 (Monitorul Oficial din 1862 pag. 678 şi693). Desfiinţarea Direcţiei Poştelor din Iaşi, în ziua de 1 au-gust a anului 1862, s-a realizat prin trecerea unei părţi dinpersonal la Bucureşti, restul rămânând la biroul poştal dinIaşi. Printre cei transferaţi la Bucureşti îl regăsim şi pe in-spectorul austriac Ioachim von Manowarda, care a rămasîn aceeaşi calitate până în octombrie 1864. Ca director alpoştelor reunite a fost menţinut Panaiot Săvescu, carefuncţiona în aceeaşi calitate în Muntenia încă din decem-brie 1860.

Mărci poştale tricoloDecretul Domnesc nr. 527 din 23 iulie 1862 a intrat deci

în vigoare la 1 august. Tot în anul 1862, la 1 mai, taxele poş-tale devin unice pe întreg teritoriul României şi se pune încirculaţie cea de a treia emisiune de mărci poştaleromâneşti, cunoscută sub denumirea de „PrincipateleUnite”. Desenul lor, care simbolizează unirea celor două ţărisurori, are ca subiect atributele heraldice din stemele ţărilor,capul de bour al Moldovei şi vulturul Munteniei.

Reorganizarea poştelor, care se face ca urmare a Decretu-lui nr. 615 din 7 august 1862, afectează mai mult Muntenia,care rămăsese cu mult în urma Moldovei.

Aşa cum reiese din Dosarul nr. 338 al Ministerului de Fi-nanţe şi Monitorul Oficial nr. 168 din 1862, pe teritoriul

Moldovei şi Munteniei au existat 42 de birouri poştale de-servite de către expeditori salariaţi. Pentru mai multă în-lesnire a corespondenţei poştale, în sensul ca fiecarepersoană să-şi poată franca scrisoarea fără să fie nevoită dea se prezenta la biroul de expediţie, Guvernul a crezut nece-sar să adopte sistemul mărcilor poştale, precum şi cutiile descrisori. Mărcile poştale „Principatele Unite”, care au fostadoptate, sunt de trei valori:

a) Mărci în valoare de trei parale în culoare galbenă, pen-tru foi tipărite (circulare, reclame);

b) Mărci în valoare de şase parale în culoare roşie, pentrufrancarea corespondenţei de scrisori locale;

c) Mărci în valoare de 30 parale de culoare albastră, pentrucorespondenţa de scrisori adresată altor localităţi din ţară.

De remarcat că mărcile poştale „Principatele Unite” au fosttipărite în culorile drapelulul naţional: roşu, galben şi albas-tru.

Unificarea, la 1 august 1862, a Poştei din Moldova cu ceadin Muntenia rămâne un moment de mare rezonanţă is-torică şi putem lesne constata că Poşta Română era, dupăbiserică şi armată, a treia instituţie ca importanţă şi organi-zare din ţara noastră.

Generaţia de astăzi a avut şansa ca în anul 2008 să ani-verseze 150 de ani de la emiterea primelor mărci poştaleromâneşti - celebrele Cap de Bour Moldova - organizând, laBucureşti, Expoziţia Filatelică Mondială - EFIRO 2008, iar la1 august a acestui an vom fi alături de Poşta Română, carede un secol şi jumătate, prin slujbaşii ei, deserveşte cu hăr-nicie şi onoare necesitatea de comunicare a poporuluiromân.

Cred că sunt în asentimentul tuturor să urez, din parteafilateliştilor, un călduros La Mulţi Ani - Poştei Române!

Leonard Paşcanu,preşedinte al federaţiei filatelice Române

Bibliografie:istoria Poştelor române - autor Constantin N. Minescu, 1916.istoricul timbrelor poştale româneşti - autor Petre Murea, 1938.Primele mărci poştale româneşti - autor Val. Tebeica, 1962.ştampilografie poştală - autor Kiriac Dragomir, 1990.

10 ¦ IULIE 2012

Sediile centrale ale

A stfel, imediatdupă unificareapoştelor din

Muntenia şi Moldova primul sedius-a stabilit, prin decret al domni-torului A.I. Cuza, într-o clădire cunoscută sub denumirea deHanul lui Şerban Vodă. Era un sediu modest, departe de nece-sităţile uneia dintre cele mai importante instituţii a statului, aşacum era Poşta şi Telegraful la acea vreme. După doar cinci ani, în1867, sediul central s-a mutat într-o clădire de pe strada Doam-nei, „edificiu modest ca lucrare arhitectonică” - aşa cum îl descrieuna dintre publicaţiile poştale ale vremii, care era totuşi mult maimare decât vechea locaţie. Interesant este că înainte de mutareaDirecţiunii Generale a Poştelor şi Telegrafelor, în clădirea de pestrada Doamnei funcţionase Senatul României. În timp, datorităalurii sale, noul sediu central şi-a căpătat denumirea de Palat alPoştelor şi Telegrafelor. Dezvoltarea instituţiei a determinat pre-lungirea unei aripi a Palatului, apoi chiar construirea unei clădirinoi în mijlocul curţii. Cu toate acestea, localul era neîncăpător şiimpropriu pentru nevoile Poştei. Prin urmare, în 1888, când dejaPoşta şi Telegraful se uniseră cu Telefoanele, s-a luat decizia căinstituţia are nevoie de un local propriu, ridicat de la zero şi des-tinat special cerinţelor PTT. A durat patru ani până când cele douăcamere legiuitoare au votat acordarea creditelor necesare pentru

construirea noului Palat al Poştelor. Mai precis, „Legea pentru construirea palatului telegrafo-poştal” s-a votat de Cameră şiSenat şi s-a publicat în Monitorul Oficial din 3/15 iunie 1892 cuurmătorul conţinut: „Art. 1 - Se autorizează Ministerul de Interne aconstrui în Bucureşti un local pentru serviciul telegrafo-poştal, pe unloc care se va hotărî de Consiliul de Miniştri. Art. 2 - Se deschide peseama Ministerului de Interne un credit de lei 3.000.000, care se vaacoperi printr-o emisiune de rentă sau prin orice alte mijloace vagăsi guvernul mai nimerit. Art. 3 - Acest credit va servi pentru plataterenurilor, pentru construcţia localului, precum şi pentru cheltuielide supraveghere a construcţiei."

Piatra de temelie a fost pusă de regele Carol Ceea ce s-a întâmplat ulterior acestei decizii a descris preşe-

dintele Federaţiei Filatelice Române, Leonard Paşcanu, într-un ar-ticol publicat în „România liberă” din 2 martie 2002.

„În şedinţa din 26 iulie 1892, Consiliul de Miniştri a hotărât caPalatul Poştelor să se clădească pe locul numit Piaţa Constantin-Vodă, situat între strada Carol, Stavropoleos şi Calea Victoriei, iarpentru întocmirea programului şi a proiectului de construcţie seînsărcinează un arhitect, care împreună cu o persoană cunoscă-toare a serviciului poştal şi telegrafic să viziteze clădirile similaredin străinătate şi să întocmească programul şi proiectul necesare,

după cerinţele administraţiei poştale. În bazaacestei decizii, ministrul de Interne

hotărăşte să-l trimită în străină-tate pe directorul poştelor deatunci, Ernest Sturza, însoţitde arhitectul Al. Săvulescu,care vizitează în acest scopclădirile de poştă din Viena,München, zürich, Geneva,Paris, Bruxelles, Torino, Milano,Veneţia şi Budapesta, ale-gându-se ca model clădirea

În cei 150 de ani de existenţă,

Poşta română a avut diverse sedii

centrale, mai elegante sau mai

puţin demne de o companie de o

asemenea importanţă. „Perla

coroanei” a fost, de departe, Palatul

Poştelor de pe Calea Victoriei.

Primul Palat al Poştelor a fost cel de pe strada Doamnei

Poştei române


Palatul Poştelor

POªTAªUL404 ¦ 11

Poştei din Geneva. După Ernest Sturza,urmează la conducerea Poştei Dumitru Cezianu (17 octombrie1892-16 octombrie 1895). În timpul directoratului său, Cezianu s-aocupat foarte mult cu lucrările clădirii Palatului Poştei. Planurileîntocmite de arh. Al. Săvulescu au fost supuse aprobării ConsiliuluiTehnic superior din ţară, după care s-a cerut avizul arhitecţilorprofesori din Paris, GIAnIn şi GERADET. (...) Construcţia, graţiestăruinţelor directorului Cezianu, a început imediat, aşa că, la 20octombrie 1894, la ora 11 dimineaţa, Regele Carol, însoţit deaghiotantul de serviciu, a sosit la locul noului sediu, unde a fostîntâmpinat de Lascăr Catargiu, prim-ministru şi ministru de In-terne, cu toţi miniştrii, preşedintele D. Ghica, preşedintele socie-tăţii de construcţii, directorul Cezianu cu personalul superior alAdministraţiei Poştelor şi Telegrafelor, prefectul Poliţiei Capitalei.Un serviciu divin s-a început imediat, iar după sfârşirea lui direc-torul Cezianu rosteşte următoarea cuvântare:

„Sire,Sunt fericit că mi se prezintă ocazia a Vă putea aduce recunoscă-

toarele mulţumiri ale corpului telegrafo-poştal că aţi binevoit aonora această serbare cu prezenţa Majestăţii Voastre. Clădirea aces-tui palat, la care Majestatea Voastră pune azi prima piatră, se im-punea prin avântul luat de serviciul telegrafo-poştal. Acest edificiuva acoperi o suprafaţă de 8.000 mp şi va costa peste 3.000.000 leiaur, împodobind Capitala cu un monument care se va puteanumăra între cele dintâi palate poştale din Europa. (...) La 1873, cânds-a înfiinţat prima statistică de către dl. George Lahovari, fost direc-tor al poştelor şi telegrafelor, corespondenţa poştală număra2.000.000 de scrisori, iar la 1893 ea se ridică la 25.000.000; aceastane dă măsura dezvoltării culturale ce a luat Romania în acest inter-val; valorile ce s-au expediat prin serviciul de mesagerie al poştei autrecut de la 300 milioane, cât era în 1873, la 1 miliard în 1893. Pro-gresul ce am făcut este mare, mai avem însă mult de lucrat pentrua ajunge la ţinta ce ne-am propus. Corpul nostru telegrafo-poştal,care a dat atâtea dovezi de hărnicie, muncă şi răbdare, va fi, suntconvins, la înălţimea acestei misiuni.(...)”

După aceasta, M.S. Regele şi persoanele oficiale semneazăactul de fondaţie, care împreună cu o serie de monede romaneîn circulaţie au fost zidite în colţul clădirii dinspre biserica Sf. Du-mitru şi strada Carol (...) Pe 3 mai 1899, directorul PTT de atunci,Ghica, obţine un credit extraordinar de 209.227 lei şi 50 bani pen-tru instalarea luminii electrice şi a ascensoarelor, iar prin legea dela 2 iulie 1899, deschiderea unui alt credit, de 1.191.227 lei, pen-

tru efectuarea lucrărilor de amenajare, instalaţii de lumină, pen-tru aparatele, instrumentele, maşinile, materialele şi lucrărilenecesare instalaţiilor speciale de telegraf, telefon şi poştă precumşi pentru confecţionarea mobilierului necesar. Cu sumeleobţinute şi cu străduinţa depusă, directorul Ghica reuşeşte ca înoctombrie 1899 să mute în noul palat divizia tehnică şi a con-tabilităţii, în aprilie 1900 celelalte divizii şi servicii ale Adminis-traţiei centrale, iar în anul 1901 oficiul central telegrafic şi te-lefonic. După moartea directorului Ghica, prin subscripţie pu-blică printre funcţionarii superiori ai Administraţiei centrale, serealizează câte un bust directorilor Cezianu şi Ghica, care au fostlucrate de sculptorul Romanelii şi apoi aşezate, în februarie 1906,în Palatul Poştelor, în ambele părţi ale scării principale ce duceala Administraţia centrală. Totodată, acest impunător edificiu aadăpostit şi Muzeul Poştei, găzduit la etajul 2 al clădirii, în aripadinspre str. 13 Decembrie.” (Leonard Paşcanu, preşedinte Fede-raţia Filatelică Română, articol publicat în „România Liberă”- nr.3.632, din 2 martie 2002).

Poşta s-a bucurat de acest edificiu până în 1972, când au-torităţile comuniste au decis că locaţia este mult mai bună pen-tru a adăposti sediul Muzeului naţional de Istorie.

Sediul Poştei s-a mutat în aceeaşi clădire cu cel al MinisteruluiTransportului şi Telecomunicaţiilor, unde a rămas până dupăRevoluţia din decembrie 1989. În cursul anului 1990, sediul ad-ministraţiei centrale s-a mutat pe B-dul Libertăţii nr. 14, în ace-laşi loc cu noul Minister al Comunicaţiilor. Peste alţi 12 ani, învara anului 2002, noua locaţie a Poştei Române a devenit clădi-rea de pe Splaiul Unirii nr. 6. În fine, ultimul sediu central al com-paniei este cel actual, situat pe Bulevardul Dacia nr. 140, care afost inaugurat în primăvara anului 2007.

Sediul de pe Splaiul Unirii se afla în scara unui bloc

Locaţia din B-dul Libertăţii găzduieşte şi acum sediul MCSI

12 ¦ IULIE 2012

Congresul UPU 2004Cel mai amplu eveniment organizat în România, cu ex-

cepţia Universiadei din 1981, a debutat pe 15 septembrie2004, la Palatul Parlamentului. La cel de-al 23-lea CongresUPU, primul organizat într-o ţară din Europa de Est, au par-ticipat peste 2.000 de invitaţi din toate cele 190 de ţări careerau membre UPU la acea oră, 70 de înalţi demnitari (dintrecare 50 de miniştrii de resort) şi peste 250 de observatori in-ternaţionali. zeci de hoteluri din Capitală şi împrejurimi aufost reţinute special pentru delegaţii la Congres.

Gradul de dificultate în organizarea unui astfel de eveni-ment a fost sporit de faptul că reuniunea a fost una de lungădurată, terminându-se tocmai pe 5 octombrie. Derularea deforţe din partea Poştei Române a fost una impresionantă, sutede salariaţi din Bucureşti dar şi din ţară fiind implicaţi în bunulmers al Congresului. Totul a ieşit aproape perfect, iar la finallaudele participanţilor au venit să sublinieze acest lucru.

Viitorul poştei s-a decis în româniaŞi lucrările Congresului au avut spor. Sub sloganul

„Viitorul poştei se decide în România” miile de partici-panţi la eveniment au adoptat decizii esenţiale pentru vi-itorul pe termen mediu şi lung al sectorului poştal. Conformreprezentanţilor Uniunii Postale Universale, Congresul a fostun adevărat succes, fiind dezbătute şi adoptate peste 500de măsuri, din cele 850 propuse.

Astfel, s-a adoptat Strategia Poştală Mondială de la Bu-cureşti, o foaie de parcurs pe patru ani pentru guverne, ope-ratori poştali şi organismele UPU. Strategia s-a referit înspecial la modul în care să se desfăşoare activităţile comer-ciale, în care se va interacţiona cu grupurile de interese şi seva reacţiona în faţa provocărilor noului mediu de afaceri şia cerinţelor clienţilor. Tot la Bucureşti s-a decis crearea unuiComitet Consultativ, un nou organism al UPU care să repre-zinte grupurile de interese externe şi partenerii din sectorulprivat în colaborarea cu UPU, şi s-a adoptat un pachet com-plet de propuneri menite să facă din sistemul de compen-sare a administraţiilor poştale pentru procesarea şi livrareacorespondenţei din alte ţări (numite sume de decontare ladestinaţie) un sistem mai orientat spre specificul fiecăreiţări, care să reflecte costurile reale.

Congresul a modificat şi Documentele Uniunii, pentrua se asigura că reglementările şi procedurile corespundnevoilor actuale ale unui mediu de afaceri în schimbare.

S-a ales şi un nou preşedinte al UPU, în persoanafrancezului Edouard Dayan (care este în funţie şi astăzi), şiun director general adjunct, chinezul Huang Guozhong.S-au ales şi noii membri în Consiliul de Exploatare al UPU şiîn Consiliul de Administraţie (unde Poşta Română, prin per-soana lui Gabriel Mateescu, a deţinut preşedinţia pentru pe-rioada 2004-2008). Totodată s-a decis ca următorul CongresUPU să aibă loc la nairobi, Kenya, în 2008.

De-a lungul timpului, Poşta Română a fost gazdă a numeroase evenimente importante pentru acest domeniude activitate şi nu numai. Conferinţe ale operatorilor poştali europeni, ale celor din ţări francofone sau dinzona balcanilor, expoziţii filatelice sau Balcaniade ale factorilor poştali, toate acestea au adus România şi

Poşta Română în centrul atenţiei. Două au fost însă evenimentele majore care practic au pus România pe hartaoperatorilor poştali mondiali şi ambele au avut loc destul de recent. Este vorba de cel de-al

23-lea Congres al Uniunii Poştale Universale, desfăşurat în 2004, şi Expoziţia Filatelică Română din 2008.


mari evenimente organizate de Poşta română

POªTAªUL404 ¦ 13

eFiro 2008Expoziţia filatelică Mondială a celebrat împlinirea a

150 de ani de la emiterea primului timbru românesc„Cap de Bour” şi a reunit piese valoroase de la peste 650de colecţionari din 74 de ţări. Înalţi demnitari de stat, am-basadori, specialişti ai filateliei din întreaga lume, AlteţeaSa Regală Principele Radu al României au asistat, pe 20iunie 2008, la Romexpo, la ceremonia oficială de des-chidere a Expoziţiei Filatelice Mondiale - EFIRO 2008.

Expoziţia a cuprins două secțiuni: o secțiune com-petițională, unde, în cadrul a 13 clase tematice de concurss-au întrecut 800 de colecții, și o a doua secțiune, Curtea deOnoare, în cadrul căreia au fost expuse piese filatelice deo-sebite.

Printre exponate s-au aflat matrițele originale aleprimelor timbre poștale românești, cel mai scump ziar dinlume - „zimbrulu și Vulturulu” - pe care sunt francate opttimbre Cap de Bour, „Penny Black” - primul timbru poștal

din lume, timbre din colecţia Majestății Sale ReginaElisabeta a II-a a Marii Britanii sau celebra colecție brazi-liană de mărci poștale “Ochi de Bour”. Prin cele 1.800 depanouri expuse, EFIRO 2008 se numără printre cele maimari expoziţii de gen din lume, fiind depăşită doar de oexpoziţie ce a avut loc în 1998 în SUA. O altă dovadă căPoşta Română este capabilă să pună pe picioare un eveni-ment cu rezonanţă mondială.

Aşa cum se întâmplă la acest gen de evenimente, s-auacordat şi premii. Marele Premiu naţional EFIRO 2008 arevenit lui Joseph Hackmey, cunoscut colecţionar israeliancare locuieşte la Londra. Din colecţia filatelistului israelian,„Classical Romania", face parte şi ziarul „zimbrulu şi Vultu-rulu”.

Marele Premiu Internaţional EFIRO 2008 a fost câştigatde Mark Lorentzen, cu colecţia „Across the Danish Border".

Cel mai important premiu, Marele Premiu EFIRO 2008,a revenit lui Mahommed Sayeed, din Emiratele ArabeUnite, pentru colecţia „India, 1852-1855 The Scinde Dis-trict Dawk", Litograpf Issues & Usages.

În cadrul competiţiei au fost acordate alte 102 medaliide argint mare, 75 de medalii de argint, 37 de medalii debronz argintat, 32 de medalii de bronz, 45 de medalii deaur mare, 128 medalii de aur, 160 de medalii de vermeilmare şi 175 medalii de vermeil. Piesele filatelice din Româ-nia au fost foarte apreciate în cadrul EFIRO, primind 80 demedalii de aur, vermeil, argint şi bronz.

mari evenimente organizate de Poşta română

24 ¦ IULIE 2012


ADmitereA femeilor – o decizierevoluţionară

Practic, admiterea femeilor în corpul telegrafo-poştals-a realizat în timpul directorului general C.F. Robescu, alcărui mandat la conducerea D.G.T.P. s-a desfăşurat în pe-rioada anilor 1877-1883, şi a constituit o decizie revo-luţionară pentru acele vremuri.

Monitorul Oficial al României de miercuri 6/18 mai1881 publica raportul întocmit de C.F. Robescu, adresatministrului de interne Eugen Stătescu, în subordineacăruia se afla direcţia la acea dată, prin care cere apro-barea admiterii femeilor în corpul telegrafo-poştal, pentrucare scop, conform legii, au fost prevăzute, în bugetul peanul 1881, un număr de 25 de posturi de eleve aspirantecu retribuţia lunară de 80 lei. Conţinutul raportului fiindavizat de ministru s-a trecut la aplicarea măsurilor pro-puse. În cazul personalului feminin ce urma să fie angajat,

se dorea îndeplinirea unor condiţii iniţiale şi anume: vârstaîntre 20 şi 25 de ani, absolvente ale unui curs secundar,central sau al Azilului Elena Doamna şi să dovedească obună purtare. Ele urmau să fie primite în corpul telegrafo-poştal ca eleve aspirante după terminarea şcolii teoreticeşi practice de poştă şi telegraf, continuând ulterior avansareaîn ierarhia corpului până la gradul I de oficiant inferior.

PrimA Promoţie De AbSolventeîn domeniul telegrafo-poştal

Pentru intrarea rapidă şi eficientă a elevelor în activi-tatea posturilor de la nivelul oficiilor de Poştă şi Telegrafs-au înfiinţat, în anul 1880, şcoli de pregătire la Bucureştişi la Iaşi, unde au fost înscrise 41 şi, respectiv, 14 candi-date. Programa şcolară, aprobată pentru pregătireaelevelor aspirante, cuprindea cunoştinţe din următoareledomenii: chimie, electricitate statică, magnetism, aparate

şi construcţii de linii telegrafice, instalaţii din dotarea ofici-ilor, deranjamente, cunoaşterea legilor, regulamentelorşi convenţiilor telegrafo-poştale.

După terminarea cursurilor, prevăzute în programulspecial de pregătire, s-au desfăşurat examene cu probeorale şi scrise în Bucureşti şi Iaşi sub conducerea unorcomisii examinatoare care au ierarhizat concurentele dupănota medie generală obţinută. În ordinea rezultatelor,pentru ocuparea celor 25 de posturi de aspirant, s-auclasat următoarele concurente: Catherina Ionescu, MariaCojocăreanu, Aneta Barghard, Matilda Bădulescu,Smaranda Măinescu, Aglaia Rosenel, Elena Boerescu, IrinaStarcovici, Ecaterina Rosenel, Valeria Trătinescu, CalipsaApostolescu, Maria Bălteanu, Catherina Rădulescu, ChiriacaRădulescu, Ecaterina Placa, Elena Metaxa, VictoriaBădulescu, Adela Ioanidi, Despina Ionescu, PenelopaDimitrescu, Elena Dumbravă, Paraschiva Comşa, HaricliaMarinescu, Maria Simionescu şi Profira Arabolu.

S-a mai stabilit ca următoarele 16 concurente clasifi-cate, care s-au aflat în afara primei liste, dar au obţinutnota medie peste 7, să fie chemate pe rând ”la vacante”după ordinea în care s-au clasat, publicându-se în Moni-torul Oficial şi a doua listă de nume. Trebuie remarcat, caun fapt inedit pentru Monitorul Oficial, publicarea celordouă liste cu numele elevelor absolvente de şcoală pro-fesională.

Urmare a modificării Convenţiei Poştale Universale a UPU, care a fost pusă în aplicare ladata de 1 aprilie 1879, s-au întocmit noi proiecte de legi privind exploatarea telegrafo-poştală şi de organizare a corpului telegrafo-poştal care au fost votate de Senat şi Camera

Deputaţilor în anul 1880 şi puse în aplicare imediat, înlocuind legile similare din anul 1871. Încazul legii de organizare a corpului telegrafo-poştal prin decretul regal de sancţionare s-a stipu-lat ca măsura de mărire a numărului de personal să se aplice de la data de 1 aprilie 1881.

PrImele femeI din corpul telegrafo-poştal românesc

Pe rândul din mijloc se află câteva din primele poştăriţe românce.Astăzi, în cadrul CNPR, lucrează circa 23.000 de femei.

POªTAªUL404 ¦ 25

Cea mai cunoscută personalitatecare a lucrat de-a lungul celor 150de ani în Poşta Română este o fe-meie: fost fostul director executivde exploatare poştală Ileana Chi-raleu.Născută în 1947, la Suseni, înjudeţul Argeş, Ileana Chiraleu şi-atrecut în palmares cinci titluri decampioană naţională la baschet,câştigate cu două echipe bu-cureştene, Politehnica şi Rapid. De

două ori, în 1974 şi 1975, a fost de-clarată cea mai bună baschetbalistă a ţării. În patru campionate con-secutive, între 1971 şi 1974, a devenit coşgetera campionatuluinaţional feminin de baschet, adică jucătoare cu cele mai multepuncte înscrise. Are 256 de meciuri în echipa naţională de baschet,pentru care a jucat mai bine de un deceniu şi jumătate, în perioada1967-1982. Timp de şase ani a fost capitan al primei reprezentativede senioare. Perioada de timp în care Ileana Chiraleu a evoluat subtricolor coincide cu cele mai bune performanţe obţinute de naţionalanoastră de baschet. A participat la cinci turnee finale de CampionatEuropean, între 1968 şi 1976, şi la turneul preolimpic de la Moscova,din 1980. Are în palmares un loc 4 la Europene, cea mai bună perfor-manţă din istoria sportului cu mingea la coş de la noi, şi locul VI laCampionatele Mondiale Universitare. În 1974, cu echipa Rapid, acâştigat Campionatele Mondiale Feroviare, fiind declarată cea maibună jucătoare a întrecerii. Media de puncte marcate pe meci de-alungul întregii cariere este undeva pe la 26. Este maestră emerită asportului şi este considerată de specialişti un „Gică Hagi al baschetuluifeminin românesc”.

33 de ani de PoştăIleana Chiraleu s-a angajat în Poştă în 1972, cu ajutorul conducăto-rilor clubului Rapid, pe postul de economist în cadrul Direcţiei dePoştă a Municipiului Bucureşti. În momentul în care a abandonat ac-tivitatea sportivă, s-a dedicat trup şi suflet muncii în cadrul companieipoştale naţionale. Iar roadele nu au întârziat să apară. În 1985 a fostnumită director de exploatare în cadrul Direcţiei de Poştă Bucureşti,iar trei ani mai târziu a ajuns directorul Direcţiei de Poştă Bucureşti,cea mai importantă din ţară şi ale cărei destine le-a condus mai binede un deceniu. În februarie1999 a fost numit director executiv ope-raţional în cadrul CNPR, post pe care l-a ocupat mai bine de şase ani,mai precis până pe 21 noiembrie 2005, când s-a pensionat. Implicareaşi competenţa de care a dat dovadă în cele mai bine de trei deceniide muncă în cadrul companiei au transformat-o într-o adevăratălegendă a Poştei Române.

La rândul ei, presa vremii nu a rămas indiferentă, sesizând, la mo-mentul respectiv, importanţa acestui eveniment. În acest sens, ziarul„Românul”, în numărul de joi 7 mai 1881, la rubrica „Scrieri d-ale zilei”,pe lângă informaţii privind pregătirile care aveau loc în vederea des-făşurării serbărilor încoronării simbolice a Regelui Carol I şi a RegineiElisabeta din zilele de 10, 11 şi 12 mai 1881 de la Bucureşti (vezi „MagazinIstoric” nr. 5/2004), a prezentat lista nominală cu cele 25 de eleve admise,iar într-un alt articol, sub titlul „Femeile în serviciul telegrafo-poştal”, afost publicat Raportul nr. 7123/29 aprilie 1881 al directorului generalC.F. Robescu adresat ministrului de interne.

Poştăriţele românCe – printre primeledin Europa

Din cercetarea Statutului pe vechime al angajaţilor Poştei Române,tipărit în Buletinul Telegrafo-Poştal, oficios al D.G.T.P., a rezultat că la datade 23 iunie/5 iulie 1880 nu se afla angajată nici o femeie în corpultelegrafo-poştal, iar la data de 10/22 august 1882, la categoria „eleviclasa a II-a”, poziţiile de la 65 la 75 şi de la 82 la 95 erau ocupate de con-curentele declarate „reuşite”, care au compus prima listă, şi de IvanoviciNatalia, care se afla pe lista de aşteptare.

Toate elevele, la rubrica „vechimea în corp”, aveau trecută data de 1mai 1881, deci angajarea s-a făcut cu o lună întârziere faţă de data stipu-lată în documentele prezentate, iar 1 mai 1881 reprezintă data oficialăcare consemnează primele femei angajate în corpul telegrafo-poştal. Înacelaşi statut, la capitolul „eleve aspirante”, la poziţiile de la 1 la 9 şi dela 11 la 12 se regăseau numele altor 11 concurente aflate pe lista a doua.Dezvoltarea continuă a reţelei telegrafo-poştale, înfiinţarea în anul 1892a reţelei de exploatare telefonică în subordinea D.G.T.P. şi activitatea dince în ce mai apreciată a femeilor în corpul telegrafo-poştal a făcut ca per-sonalul feminin să ajungă în anul 1899 la 299 de angajate, faţă de 1.213bărbaţi, ceea ce reprezintă un procent de 24,6% (ajungându-se la 27%în anul 1901 şi 20% în anul 1903 - după reducerile de personal conformlegii din anul 1902 - şi de 52,76% în anul 1908) din totalul personalului.Acest procent situa Poşta Română printre primele ţări membre ale UPUunde se înregistrau procente cuprinse între 5 şi 15% (de exemplu: Ger-mania – 5%, Elveţia - 10%). Folosindu-se experienţa acumulată, în-cepând cu anul 1881, prin legea de organizare a personalului D.G.T.P.,adoptată de Parlament şi intrată în vigoare în anul 1912, a fost limitatăproporţia femeilor la 25% din totalul personalului şi s-a hotărât dis-tribuirea lor numai pe anumite posturi ale schemei de funcţiuni.

Din prezentarea acestor etape şi fapte rezultă că, în timp ce în altedomenii de activitate femeile s-au luptat cu o serie de prejudecăţi şibariere artificiale, admiterea femeilor în activitatea de poştă şi telegrafs-a făcut la iniţiativa conducerii Poştei Române.

Mihail Cezar Săvulescu

IleANA ChIRAleU,cel mai cunoscut poştaş din istorie

Bibliografie:B.T.P. nr. 7/1880 şi nr. 9/1882Monitorul Oficial al României nr. 27/1881Ziarul „Românul” joi 7 mai 1881Nicolae Minescu – Istoria Poştelor Române. Bucureşti 1916Lucian Predescu – Enciclopedia României. Cugetarea. Bucureşti 1999

PrImele femeI din corpul telegrafo-poştal românesc

Documents

Revista "Poştaşul" - Iulie 2012