Rezervația Biosferei Delta Dunării

Ecoturismul în RomâniaStudiu de caz: Rezervaţia Biosferei în Delta Dunării

motto: „Lumea ariilor protejate eprezintă cea mai importantă moştenire pe care

o putem lăsa generaţiilor viitoare: asigurarea şi în continuare a accesului la natură, la

valorile materiale şi spirituale pe care aceasta le deţine (…). O lume lipsită de

arii protejate, deposedată de situri naturale sălbatice, ar deveni un mediu extrem de sărăcit”

(Adrian Phillips, preşedinte CNPPA, IUCN)

Introducere

În situaţia actuală în care Terra parcurge o fază critică a existenţei sale, deltele sunt

caracterizate printr-o vulnerabilitate accentuată în raport cu orice intervenţie antropică pe plan

local şi în cazul bazinului de recepţie. În acelaşi timp modificările globale ale mediului

accentuează această vulnerabilitate prin frecvenţa fenomenelor hidro-meteorologice extreme

şi prin tendinţa globală de ridicare a nivelului Oceanului Planetar.

Aceste fenomene sunt evidenţiate şi în lungul Dunării care, în ultimul deceniu a

înregistrat două recorduri nedorite privind cele mai scăzute şi cele mai ridicate niveluri din

perioada în care se fac înregistrări sistematice. Inundaţiile recente succesive a numeroase

localităţi, căi de comunicaţie şi drumuri dovedesc necesitatea unor studii aprofundate,

interdisciplinare asupra fluviului şi asupra câmpiei sale terminale, concepute ca un sistem unic

cu o dinamică specifică.

Acest proiect încearcă să sintetizeze o parte a cercetărilor actuale asupra Rezervaţiei

Biosferei Delta Dunării. Lucrarea este structurată în trei capitole, are un caracter

interdisciplinar și doreşte să integreze aspectele de geografie fizică – relief, climă, ape, floră,

faună – cu cele de geografie umană – populaţie, așezări, turism.

Primul capitol dezbate obiectivele, conceptul și principiile de acțiune ale ecoturismului, ce

trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile, dezvoltare ce a pătruns în toate domeniile

vieţii economice şi sociale, inclusiv în domeniul turismului.

La nivel planetar, din ce în ce mai multe firme – mari sau mici – abordează prin prismă

ecologică întreaga activitate ce o desfăşoară. Mai mult, în cadrul activităţii de turism,

conducătorii recurg la instrumente şi metode de management ecologic în desfăşurarea

activităţii. Turismul durabil care apare, în calitate de concept, încă din anul 1991 - ca urmare a

eforturilor conjugate ale Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii (UICN), Federaţiei

Mondiale pentru Ocrotirea Naturii (WNF) şi Federaţiei Europene a Parcurilor Naţionale şi

Naturale – este considerat, de o bună parte dintre practicieni (în special pe continentul Nord

I


american), drept o formă ce poate asigura valorificarea adecvată a resurselor turistice şi

dezvoltarea unor zone turistice, concomitent cu păstrarea integrităţii ecologice a acestora.

Ecoturismul reprezintă o experienţă a călătoriei care pune în lumină natura şi care

contribuie la conservarea ecosistemelor, respectând integritatea comunităţilor - gazde; mai

mult activităţile ecoturistice sunt forme ale turismului durabil.

Prin acest proiect de dorește conştientizarea în acest sens a beneficiile cooperării dintre

turism şi ecologie:

diversificarea economică, în special în regiunile rurale, periferice şi neindustrializate;

stabilitate economică pe termen lung;

tendinţă de creştere a cheltuielilor turistice şi a sejurului ecoturiştilor;

creşterea cererii pentru bunuri şi servicii, ce va atrage beneficii pentru economiile

locale;

dezvoltarea infrastructurii;

o sporire a încasărilor valutare.

Acesta în special în zonele turistice care au statut de rezervaţii şi parcuri naţionale,în care

se pune problema dezvoltării unui turism controlat şi dirijat (ecoturism). Activităţile turistice

într-o arie naturală protejată trebuie să fie în concordanţă cu capacitatea de încărcare

ecologică şi cu particularităţile ecosistemelor existente. Amenajarea şi valorificarea turistică

adecvată şi prudentă, ca şi gestionarea eficace trebuie să devină punctulforte pentru păstrarea

integrităţii ecologice a unor astfel de resurse.

Principiul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să fie

acela de exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane şi culturale, într-un mod

care să asigure satisfacţii deosebite turiştilor şi posibilităţi de dezvoltare echilibrată şi durabilă

a aşezărilor turistice aferente. Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai

puţin poluante, totuşi în timp ele conduc treptat şi la poluarea mediului înconjurător.

Pornind de la aceste situații, am considerat necesar ca, în capitolul doi, dedicat amenajării,

organizării și dezvoltării turismului în Rezervația Biosferei Delta Dunării să desfășurăm o

analiză a resurselor turistice și antropice, subliniind asfel potențialul turistic al RBDD și

suportul legal de desfășurare a formelor de turism.

Ultimul capitol al acestei lucrări tratează RBDD în contextul strategiei de turism durabil,

specificând impactul activitătilor turistice asupra ariilor protejate, infrastructura și dotările

turistice, analiza și consecințele fluxului turistic în RBDD.

II


Rezervaţie a Biosferei nu este destinată unei protecţii exclusive ci are mai multescopuri, dintre care menţionăm doar câteva şi anume: conservarea ecosistemelor şi folosirea

echilibrată a resurselor naturale regenerabile; păstrarea formelor tradiţionale de activitate

economică, care nu contribuie la producerea de dezechilibre ecologice; cercetarea şi

supravegherea continuă a componentelor ecosistemelor protejate; armonizarea intereselor

populaţiei autohtone cu obiectivul fundamental al Rezervaţiei Biosferei – conservarea.

Din aceste scopuri se poate deduce cum factorii de decizie guvernamentali şi locali,

oamenii de ştiinţă, managerii şi populaţia autohtonă trebuie să coopereze pentru protecţia şi

conservarea siturilor cu valoare ştiinţifică deosebită.

Caleidoscop al unor peisaje mereu inedite, paradisul păsărilor și trestiilor, al puzderiilor de

pești – Rezervația Biosferei Delta Dunării este o regiune de mare frumusețe turistică și de un

real interes științific.

III


Capitolul I

Ecoturismul.Teoretizare a elementelor fundamentale

Odată cu intrarea în noul mileniu, devenim tot mai conştienţi de complexitatea, fragilitatea

şi valoarea inestimabilă a planetei noastre. În acelaşi timp, turismul tinde să devină o expresie

tot mai populară a acestei conştiinţe. Datorită evoluţiei transporturilor şi tehnologiei

informaţiei, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o

ascensiune rapidă a turismului în arii naturale.

Devine tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absenţa unui

management corespunzător poate prezenta o ameninţare pentru integritatea ecosistemelor şi a

comunităţilor locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere

ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunităţile locale şi

cultura indigenă pot fi influenţate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de

viaţă modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică şi condiţiile

politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente

de această activitate economică.

Partea bună este că aceeaşi ascensiune a turismului creează numeroase oportunităţi atât

pentru conservare cât şi pentru bunăstarea comunităţilor locale. Ca răspuns la interesul crescut

pentru cunoaşterea naturii, dar şi la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate

colţuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism.

1.1. Definirea ecoturismului

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este

observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:

conservarea şi protejarea naturii;

folosirea resurselor umane locale;

caracter educativ, respect pentru natură – conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor

locale;

IV


impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural1.

Potrivit The International Ecotourism Society - una din cele mai prestigioase

organizaţii care se ocupă de ecoturism - acesta poate fi definit astfel: acea călătorie

responsabilă spre o zonă naturală care contribuie atât la conservarea patrimoniului natural

cât şi la bunăstarea populaţiei locale.2

O altă definiţie spune că ecoturismul este: vizitarea unei zone relativ neafectate de

activităţile umane, cu un impact redus asupra mediului, care are o importantă componentă

educaţională şi care oferă un beneficiu economic direct economiei şi populaţiei locale.

Alte terminologii folosite odată cu apariţia și dezvoltarea ecoturismului:

Activităţi ecoturistice3 – activităţile incluse într-un sejur ecoturistic cu scopul

de a antrena turiştii şi care sunt coordonate de un ghid (interpret).

Camparea4 – călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie, de cele

mai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie

automobilul (car-camping).

Greenwashing5 – folosirea abuzivă a particulei eco sau verde, fără a respecta cerinţele

conservării mediului şi responsabilităţii socio-culturale.

Servicii ecoturistice6 – servicii de transport, cazare, alimentaţie, ghizi, care au un

impact minim asupra mediului biologic şi cultural local şi promovează o mai

bună înţelegere a acestuia.

Stakeholders7 – Persoane sau organizaţii implicate şi influenţate de o anumită decizie:

investitori, acţionari, tour-operatori, manageri de parcuri naţionale, comunităţi locale.

În mod normal, ecoturismul este asociat cu turismul de aventură, turismul de natură,

turismul rural, turismul în medii sălbatice şi cu agroturismul . Este important să reţinem însă

că nici una din formele menţionate mai sus nu este în mod necesar o formă de ecoturism, ci

numai atunci când îndeplineşte condiţiile menţionate în definiţia ecoturismului.

1 Definiție consacrată a Organizației Mondiale a Turismului Sursa: Autoritatea Națională pentru Turism – Direcția Generală Autorizare

2 Societatea Internaţională pentru Ecoturism (TIES) a fost infiinţată în 1989, în Florida (S.U.A), la Congresul dedicat ecoturismului. Definiţie dată ecoturismului în 1990.3 Gabriela Stanciulescu , N. Lupu, G.Tigu – Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism, Editura All, Bucureşti,19984 www.wikipedia.org5 Termen folosit pentru prima dată în 1986 de ecologistul american Jay Westerveld – www.wikipedia.org6 www.wikipedia.org7 www.wikipedia.org

V


Prin turism rural8 şi agroturism9 (mai cunoscute la noi) se înţelege petrecerea unui sejur în

cadrul unei comunităţi locale rurale, respectiv într-o gospodărie agricolă.

Turistul poate fi implicat mai mult sau mai puţin în activităţile tradiţionale ale respectivei

zone sau gospodării. Astfel, el poate participa la recoltarea strugurilor, la mulsul oilor sau la

culesul merelor.

Adevăratul agroturism se desfăşoară în gospodării care se apropie cât mai mult de

arhitectura şi modul tradiţional de viaţă din zonă.

Turismul de aventură10 presupune, de cele mai multe ori, vizitarea unei regiuni aproape

neafectate de impactul uman, efectuarea unui efort fizic relativ mare şi asumarea unor riscuri

mai mari. Din această categorie pot face parte: schiul extrem, alpinismul, parcurgerea

canioanelor sau cheilor, coborârea pe ape repezi etc. Nici această formă nu poate fi

considerată nepărat o formă de ecoturism, ci numai dacă îndeplineşte condiţiile acestuia.

Turismul de natură11 presupune realizarea unei călătorii cu scopul de a observa anumite

specii de animale sau plante în mediul lor natural.

Turismul în medii sălbatice12 se înţelege călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate,

pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în

mediul lor natural.

Ecoturismul a apărut din mişcarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursă

importantă de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protecţie. Cercetările

întreprinse în Kenya (Africa) în anii ‘70 au arătat că beneficiile economice ale turismului în

arii sălbatice au depăşit cu mult vânătoarea, activitate care a şi fost interzisă în anul 1977. La

începutul anilor `80, pădurile tropicale şi recifele de corali au devenit subiectul unor

nenumărate studii ştiinţifice şi filme documentare. Acest interes a condus la apariţia unor mici

afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetătorilor şi reporterilor în zone sălbatice.

Treptat, aceste afaceri au devenit prospere în ţări ca Ecuador (America de Sud) şi Costa Rica

(America Centrală), şi o adevărată industrie a început să se dezvolte pentru a satisface nevoile

unor grupuri mici de turişti, în principal naturalişti şi iubitori ai vieţii sălbatice. La începutul

anilor `80, întreprinzătorii din turismul bazat pe atracţii naturale au început să prospere în

întreaga lume, odată cu interesul tot mai mare pentru mediu şi pentru călătoriile în aer liber.

Apariţia unor echipamente de călătorie şi campare tot mai performante a favorizat acest 8 Glăvan Vasile – Turism rural, agroturism,turism durabil, ecoturism, Editura Economica, 20039 Glăvan Vasile (autor), (2003), operă citată10 Glăvan Vasile (autor), (2003), operă citată11 Glăvan Vasile (autor), (2003), operă citată12 Glăvan Vasile (autor), (2003), operă citată

VI


fenomen. Unele companii şi-au dat seama că ar putea avea iniţiativa de a conserva mediul

prin sponsorizarea unor grupări locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curând, ei

au învăţat că instruind şi angajând localnici pentru a conduce afacerea aveau numai de

câştigat şi în acelaşi timp puteau oferi populaţiei locale beneficii importante. Touroperatorii

care vând produse turistice în Insulele Galapagos13, Costa Rica (America Centrală), Kenya

(Africa) şi Nepal (Asia) sunt printre primii care au avut astfel de iniţiative şi pot fi consideraţi

pionieri ai ecoturismului, deşi nu au avut la îndemână un set de principii, aşa cum le

cunoaştem în prezent.

Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă şi câştigă popularitate, apar diferite obstacole care

vor trebui surmontate. Problema unei definiţii specifice este unul dintre ele. Dificultatea

provine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfăşurată, aşa cum

se întâmplă cu alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri,

etc.). Ecoturismul încorporează întotdeauna activităţi diverse în mijlocul naturii (drumeţii,

ascensiuni montane, observarea vieţuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include

şi activităţi culturale.

Ecoturismul are şi o importantă componentă educaţională, este o şansă de a învăţa

respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar pentru unii o şansă de auto-reflecţie

inspirată de frumuseţea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obţinerea

beneficiilor pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan

local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor şi

organizarea activităţilor turistice.

Una dintre primele definiţii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea

dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize14 iniţiat de Rio Bravo Conservation &

Management Area15: ecoturismul este o formă de turism cu impact scăzut asupra mediului,

bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort conştient în vederea reinvestirii unei

părţi adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de

turism durabil şi care asigură beneficii populaţiei locale.

Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiţie mai succintă:

călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul şi susţine bunăstarea populaţiei

locale.

13 Oficial poartă numele de Colon Arhipelago (Arhipelagul lui Columb), admnistrate de Ecuador (America de Sud)14 ONG al Republicii Belize (America Centrală)15 Creată in 1988

VII


În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservare, actualmente denumită Uniunea

Internațională pentru Conservarea Naturii și Resurselor Naturale (IUCN)16 formulează

propria definiţie astfel:

Ecoturismul este călătoria responsabilă faţă de mediu în zone naturale relativ nealterate,

cu scopul aprecierii naturii (şi a oricăror atracţii culturale trecute şi prezente), care

promovează conservarea, are un impact negativ scăzut şi asigură o implicare socio-

economică activă şi aducătoare de beneficii pentru populaţia locală.

Lista definiţiilor ar putea continua, pentru că fiecare organizaţie sau autor a încercat să

impună o variantă proprie. Deşi anumite detalii variază, majoritatea definiţiilor ecoturismului

reflectă o formă distinctă de turism, care întruneşte patru criterii de bază. Putem reprezenta

aceste criterii într-un mod sugestiv prin patru forme geometrice parţial suprapuse, aşa cum se

observă în figura nr. 1.

Fig.nr.1 Criterii de bază ale ecoturismului

Sursa: Kiss Valerica - autor

Dacă un proiect sau produs turistic îndeplineşte toate aceste criterii, atunci ne aflăm cu

siguranţă în faţa unui produs ecoturistic autentic, însă acest lucru se întâmplă destul de rar în

practică. Multitudinea definiţiilor şi lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la diferite

interpretări din partea celor implicaţi. Desigur, nu putem spune că serviciile turistice care nu

includ toate cele patru componente au întotdeauna o calitate scăzută, spunem doar că nu

reprezintă o activitate ecoturistică.

Ecoturismul poate fi privit aşadar, mai întâi ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un

concept cu principii, studiat de cercetători şi organizaţii non-guvernamentale încă de la

16 Organizaţie mondială pentru protecţia mediului fondată în 1948

Se desfășoară în spații naturale și

culturale

Se desfășoară în spații naturale și

culturale

Încurajează implicarea comunității locale

Încurajează implicarea comunității locale

Susține bunăstarea localnicilor

Susține bunăstarea localnicilor

Implică măsuri de conservare

Implică măsuri de conservare

VIII


sfârşitul anilor ’80 şi ca un segment de piaţă în plină evoluţie, fiind o formă a turismului în

arii naturale.

Ca o concluzie vom spune că ecoturismul este o formă de turism desfăşurată în arii

naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoaşterea şi aprecierea naturii şi culturii locale, care

presupune măsuri de conservare şi asigură o implicare activă, generatoare de beneficii

pentru populaţia locală.

1.2. Conceptul de ecoturism

Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate,

responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă faţă de mediu şi nu în ultimul

rând verde, un cuvânt la modă pentru această nouă industrie. De aici şi numeroase confuzii

între ecoturism şi termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism

verde, geoturism.

Termenul de turism responsabil atrage atenţia asupra faptului că cea mai mare parte a

activităţilor turistice nu sunt responsabile: că populaţia locală este exploatată, resursele

naturale şi culturale nu sunt respectate şi ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent

al turismului durabil şi sugerează faptul că toţi cei implicaţi într-o activitate turistică, turişti

sau prestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă faţă de destinaţia turistică. O variantă

asemănătoare este turismul conştient, care încurajează o înţelegere mai profundă a naturii,

oamenilor şi locurilor.

Un alt termen întâlnit adesea este cel de turism alternativ. Problema în acest caz este că

termenul se defineşte prin ceea ce nu este, adică turismul tradiţional. Turiştii nu îşi descriu

interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinaţiile pe care le aleg sunt tot cele care îi

motivează de obicei: natura, religia, educaţia, aventura, etc. Intenţia şi în acest caz nu este de a

desemna o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate

alternativă celei predominante în turismul clasic.

Termenul turism verde este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului

durabil.

Societatea National Geografic a lansat termenul de geoturism, ca fiind: forma de turism

care sprijină sau îmbunătăţeşte caracteristicile geofizice ale unui spaţiu – mediul

înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul şi bunăstarea locuitorilor.

IX


1.3. Principiile ecoturismului

Ecoturismul este o componentă a domeniului turismului durabil. În figura nr.2 se poate

observa locul ecoturismului în procesul evoluţiei spre forme de turism durabil.

Figura nr.2 demonstrează, de asemenea, faptul că ecoturismul este o versiune durabilă a

turismului în arii naturale, incluzând în acelaşi timp şi elemente ale turismului rural şi

cultural.

Ecoturismul este prin definiţie o formă de turism care respectă principiile dezvoltării

durabile. Totuşi, este important să menţionăm faptul că toate formele de turism şi toate

activităţile turistice ar trebui să tindă spre o dezvoltare durabilă. Începând cu planificarea şi

dezvoltarea infrastructurii turistice şi terminând cu activitatea de marketing, toate

operaţiunile turistice trebuie să aibă în vedere criterii durabile din punct de vedere economic,

social, cultural şi de mediu.Întrucât ecoturismul a fost iniţial doar o idee şi nu o disciplină,

multe organizaţii l-au promovat fără a-i cunoaşte principiile de bază. Eforturi pentru

stabilirea unor principii şi criterii de acreditare recunoscute pe plan internaţional au fost

iniţiate încă din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte încet, dată fiind diversitatea

domeniilor, experienţelor, regiunilor implicate. Este recomandat ca fiecare regiune în care se

practică ecoturismul să dezvolte propriul sistem de principii, linii directoare şi criterii de

certificare, bazate pe materialele disponibile pe plan internaţional.

Următoarele principii au fost stabilite si promovate de Asociaţia de Ecoturism din

România (AER)17, pe baza a două modele internaţionale: Programul de Acreditare pe Natură

şi Ecoturism dezvoltat de Asociaţia de Ecoturism din Australia, şi Nature's Best, sistemul de

certificare al Asociaţiei de Ecoturism din Suedia. În abordarea AER, aceste principii ar trebui

să fie puse în aplicare de către cei care oferă produse ecoturistice, dar şi de cei care planifică

dezvoltarea unei zone bazate pe ecoturism.

Ecoturismul se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe experienţa directă şi

personală a turiştilor în natură.

Ecoturismul contribuie la o mai bună înţelegere, apreciere şi bucurie de a descoperi

şi ocroti natura şi cultura locală tradiţională, atât pentru vizitatori cât şi pentru

comunitatea locală.

17 Asociația de Ecoturism din România (AER) este un parteneriat pentru conservarea naturii și turism în România între administrații de arii protejate, asociații de turism, organizații nonguvernamentale de dezvoltare locală și conservarea naturii, organizații guvernamentale, proiecte de conservarea naturii și agenții de turism. Este continuarea parteneriatului dezvoltat de Grupul de Inițativă pentru Ecoturism - www.eco-romania.ro

X

http://www.eco-romania.ro/


Ecoturismul oferă cele mai bune practici de turism şi planificare din punct de vedere

al conservării naturii şi dezvoltării durabile. Produsul ecoturistic se desfăşoară şi este

condus astfel încât să protejeze şi să pună în valoare mediul natural şi cultural în care

se desfăşoară.

Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale. Ecoturismul

oferă modalităţi practice pentru bunul management şi protecţia ariilor naturale (spre

exemplu: oferirea ajutorului financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale,

strângerea deşeurilor lăsate de turişti sau contribuţii îndreptate către organizaţiile de

conservare).

Ecoturismul oferă contribuţii durabile privind dezvoltarea comunităţilor locale.

Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali, cumpărarea de bunuri şi

servicii locale şi folosirea facilităţilor locale.

Ecoturismul trebuie să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunităţii

locale vizitate şi să contribuie la conservarea culturii şi tradiţiilor locale. Activităţile de

ecoturism oferă în acelaşi timp contribuţii constructive pe termen lung acestor

comunităţi.

Ecoturismul trebuie să raspundă aşteptărilor turiştilor. Potenţialii eco-turişti au un

nivel înalt de educaţie și de aşteptări, aşadar gradul de satisfacere legat de produsul

ecoturistic este esenţial.

Marketingul pentru ecoturism oferă clienţilor informaţii complete şi responsabile care

conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a

gradului de satisfacere a turiştilor.

Fig.nr. 2. Ecoturismul ca formă a turismului durabil

XI


Sursa: Adaptat după Megan Epler Wood, Ecoturism: Principles, Practices and Polices for Sustainability,

UNEP, 2002

Pentru a ajuta operatorii din ecoturism să obţină performanţe maxime respectând

principiile enunţate, sunt necesare linii directoare specifice. Ele oferă soluţii practice pentru

atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, o arie largă de recomandări pe care un turist

responsabil, un om de afaceri sau un proprietar de teren le vor putea aplica pentru a selecta un

sejur turistic, pentru a construi o cabană sau pentru a organiza un program ecoturistic18.

Societatea Internaţională de Ecoturism a publicat în 1993 un set de recomandări:

Ecotourism Guidelines for Tour Operators, care au fost acceptate de către reprezentanţi ai

industriei turistice, ONG-uri şi specialişti din întreaga lume.

18 www.ecoturism2002.org

Tu

rismu

l du

rabil

Tu

rism

ul î

n c

once

pţi

a cl

asic

ă

Turismul de afaceri

Turismul de litoral

Turismul balnear

Turismul rural

Turismul în arii naturale

Turismul cultural

Ecotu

rism

XII


1.4. Criterii de clasificare şi valorificare a parcurilor şi rezervaţiilor naturale

Organizarea parcurilor naţionale şi naturale reprezintă nu numai o sarcină socială, o operă

importantă pusă în serviciul peisajului şi al omului, ci şi un important mijloc de valorificare a

unor atracţii turistice cu caracter de unicat. Sonneman, unul dintre susţinătorii creării

parcurilor naturale din Germania, spunea despre rolul acestora: Noi vrem să protejăm natura,

nu numai pentru ea însăşi, dar mai ales pentru oamenii care caută în ea o sursă de bucurie,

sănătate şi recreere inteligentă.19

În anul 1978 IUCN-ul a publicat raportul Categorii, Obiective și Criterii pentru Ariile

Protejate, raport elaborat de Comitetul asupra Criteriilor şi Nomenclaturii prezidat de Domnul

Dr. Kenton Miller. Acest raport a propus următoarele 10 categorii:

1. Rezervaţie Ştiinţifică/Rezervaţie Naturală Strictă

2. Parc Naţional

3. Monument Natural

4. Rezervaţie de Conservare a Naturii/ Rezervaţie Naturală Gospodărită

5. Peisaj Protejat

6. Rezervaţie de Resurse

7. Arie Naturală Biotică/Rezervaţie Antropologică

8. Arie Gestionată pentru Utilizări Multiple/Arie cu Resurse Gospodărite

9. Rezervaţie a Biosferei

10. Sit al Patrimoniului Mondial Natural

Parcul Naţional este definit ca un areal relativ întins, unde unul sau mai multe ecosisteme

nu sunt material alterate de exploatarea şi ocuparea umană, unde speciile de plante şi

animale, aspectele geomorfologice şi habitatele sunt de un interes ştiinţific, educativ şi

recreativ deosebit, sau care deţin un peisaj natural de o mare frumuseţe; unde autoritatea

cea mai competentă a ţării a luat măsuri de prevenire sau eliminare cât mai curând posibilă

a oricărei exploatări sau locuiri a întregului areal, de întărire efectivă a respectului faţă de

factorii ecologici, geomorfologici sau estetici care au justificat stabilirea lui; unde

vizitatorilor le este permisă intrarea în condiţii speciale pentru scopuri de cercetare,

educative, culturale și recreative20.

19 Consiliul European, Raport asupra creării parcurilor naturale, regionale si parcurilor naturale de frontieră, Doc.2708/197020 Simina Marinescu Condurăţeanu – Fesci, Parcuri şi rezervaţii naturale pe glob, Editura Albatros, Bucureşti, 1985

XIII


Rezervaţiile naturale sunt arii protejate, care îmbină conservarea, reprezentând

ecosistemele majore ale globului şi dezvoltarea durabilă, servind ca model de dezvoltare

pentru medii particulare. Ele formează o reţea mondială pentru cercetarea şi monitorizarea

ecologică şi reprezintă zone pentru conştientizare, educaţie şi instruire în domeniul

mediului.21

În mod normal, sunt arii cu o zonare particulară, cu diferite intensităţi ale managementului

şi anume:

zona strict protejată - pentru protecţia strictă a ecosistemelor naturale;

zona tampon - pentru a tampona efectele asupra zonei strict protejate;

zona de tranziţie - pentru dezvoltarea activităţilor economice într-un mod durabil.

1.5. Situaţia ariilor naturale protejate şi a monumentelor naturii

Suprafaţa totală a ariilor naturale protejate din România, incluse în Legea nr. 5/2000

privind amenajarea teritoriului naţional, secţiunea a III-a, zone protejate este de 1.234.710 ha,

adică 5,18% din suprafaţa ţării.22 Situaţia este prezentată în tabelul nr.1.

Tabel nr.1. Suprafaţa totală a ariilor naturale protejate în România

Suprafaţa României

23.839.100 ha

Suprafaţa ariilor naturale protejate 1.234.608 ha

Procentul ocupat de ariile naturale protejate 5,18%

Din care: Delta Dunării ocupă din suprafaţa țării 2,43%

Sursa: Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului naţional

Rezervaţiile biosferei, parcurile naturale și naţionale la nivelul anului 2000 (tabelul nr.2) însuma

o suprafaţă de 1.132.176 ha (incluzând şi un număr de 134 rezervaţii naturale şi monumente ale

naturii cu o suprafaţă de 129.643 ha). De asemenea, au fost declarate alte 693 rezervaţii naturale şi

monumente ale naturii cu o suprafaţă de 102,434 ha în plus faţă de cele 134 conţinute în interiorul

parcurilor naţionale, naturale si rezervaţiilor biosferei. Din reţeaua naţională de arii naturale

protejate Delta Dunării se distinge, atât ca suprafaţă (580.000 ha), cât şi ca nivel al diversităţii

biologice, având triplu statut internaţional: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării; Sit Ramsar (zona

umedă de importanţă internaţională), Sit al Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural.

Tabel nr.2. Situaţia Parcurilor Naţionale, Naturale si a Rezervaţiilor Biosferei

21 Definiţii şi Clasificări ale ariilor protejate /Sistemul de clasificare al IUCN- www.iucn.org22 www.mmediu.ro

XIV


Parcuri Nationale si Naturale, Rezervatii ale Biosferei

Suprafata (ha)integral/partial pe teritoriul

judetului/judetelor

Balta Micã a Brãilei 17.529,00 integral in judetul Brăila

Bucegi 32.663,00pe suprafața județelor Argeș, Brașov,

Dâmbovița, Prahova

Cãlimani 24.041,00pe suprafața județelor Bistrița-Năsăud,

Harghita, Mureș, Suceava

Ceahlãu 8.396,00 integral în județul Neamț

Cheile Bicazului – Hămaș 6.575,00 pe suprafața județelor Harghita si Neamț

Cheile Nerei – Beușnișa 37.100,00 integral în județul Caraș-Severin

Cozia 17.100,00 integral în județul Vâlcea

Delta Dunării 580.000,00 pe suprafața județelor Tulcea si Constanta

Domogled - Valea Cernei 60.100,00pe suprafața județelor Caraș-Severin,

Mehedinți și Gorj

Grãdiștea Muncelului - Cioclovina 10.000,00 integral în județul Hunedoara

Munții Apuseni 75.784,00 pe suprafața județelor Alba, Bihor si Cluj

Munții Mãcinului 11.321,00 integral în județul Tulcea

Piatra Craiului 14.800,00 pe suprafața județelor Arges si Brașov

Porțile de Fier 115.655,80pe suprafața județelor Caraș-Severin și

Mehedinți

Retezat 38.047,00 integral în județul Hunedoara

Rodna 46.399,00pe suprafața județelor Bistrița-Năsăud,

Maramureș și Suceava

Semenic - Cheile Carasului 36.664,00 integral în județul Caraș-Severin

TOTAL 1.132.174,80 Sursă: Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului naţional

În cadrul Programului de dezvoltare regională susţinut de Consiliul Europei, în scopul

aplicării Strategiei paneuropene de conservare a diversităţii biologice şi peisagere, România,

Republica Moldova şi Ucraina, au încheiat în anul 2000 Acordul privind realizarea rezervaţiei

transfrontieră Delta Dunării şi zona inferioară a râului Prut. În anul 2000, România a iniţiat

împreună cu Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina crearea Coridorului Verde al Dunării,

care reprezintă o reţea ecologică de nivel regional în Lunca Dunării.

Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD)al României, Attila Korodi, a declarat

că Agenţia Naţională pentru Arii Protejate (ANAP) va fi înfiinţată în primăvara 2009, la

Braşov. Noua structură va fi funcţionabilă din vară şi va administra atât ariile protejate, cât şi

siturile "Natura 2000".

După ședința de Guvern din data de 04.decembrie 2008, Agenţia Domeniilor Statului

(ADS) va transfera către Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) terenuri

XV


cu o suprafaţă totală de 6.166,63 hectare, situate în zona economică, zona tampon şi zona cu

regim de protecţie integrală ale Grindului Chituc. Guvernul a probat o hotărâre privind

trecerea unor terenuri din domeniul privat în domeniul public al statului şi transmiterea

acestora din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) - Agenţia

Domeniilor Statului în administrarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD)

- Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Actul normativ se referă la terenuri

amplasate pe Grindul Chituc, cu suprafeţe de 2.302,75 ha în zona cu regim de protecţie

integrală, 3.214, 23 ha în zona tampon şi 649,65 ha în zona economică a Grindului.Predarea -

preluarea terenurilor se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen

de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii adoptate astăzi de Guvern. Măsura a fost

necesară pentru administrarea Grindului Chituc în conformitate cu regimul acestuia de arie

naturală protejată, responsabilitatea administrării directe a zonelor cu protecţie integrală şi a

zonelor tampon din cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD) revenind, prin lege,

Administraţiei RBDD23.

23 Informație publicată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului României - http://www.sgg.ro/

XVI


Capitolul II

2.1.Amenajarea turistică a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Fig. nr.3. Locaţie europeană

Sursa: www.ddbra.ro

2.1.1. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării localizarea zonei. Spaţiu turistic unicat în

Europa.

Coordonatele geografice ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării sunt: 45°24'30" latitudine

nordică şi 28°10,50' longitudine estică la Cotul Pisicii, 45°9'30" latitudine nordică şi

29°42'45" longitudine estică la est de localitatea Sulina; 44°20'40" latitudine nordică şi

28°41'30" longitudine estică la Capul Midia; 45°27' latitudine nordică şi 29°19'20"

longitudine estică la Chilia Veche24.

24 Gâștescu Petre, Știucă Romulus – Delta Dunării Rezervație a Biosferei – Editura CD Press, București, 2008

XVII

http://www.ddbra.ro/


Rezervaţia Biosferei Delta Dunării se întinde pe o suprafață de: 5.800 km2 din care: 3.510

km2 delta propriu-zisă sectorul românesc, 1.145 km2 Complexul lagunar Razim-Sinoie, 1.030

km2- apele marine până la izobata de - 20 m, 13 km2 albia Dunării între Cotul Pisicii şi

Isaccea (pe teritoriul României) şi 102 km2 - lunca inundabilă a Dunării, între Isaccea şi

Tulcea.

Poziţia geografică, la nivel planetar şi continental, prezintă o importanţă aparte, din

aceasta decurgând o serie de caracteristici, proprii atât unităţii deltaice, cât şi bazinului

hidrografic al cărei rezultat este.

Prima coordonată geografică a Deltei Dunării este situarea în emisfera nordică, la

intersecţia paralelei de 45° lat. N (deci la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord) cu

meridianul de 29° long. E, aproximativ între delta propriu-zisă şi Complexul lagunar Razim-

Sinoie, pe Dealurile Tulcei (figura 4).

Fig.nr.4 Delta Dunării şi complexul lagunar

Razim-Simoie (limite)

O caracteristică importantă este şi aceea că

Dunărea, pe cei 2.860 km lungime şi 817.000

km2 de bazin hidrografic, are o desfăşurare

latitudinală, de la influenţe uşor oceanice, în

vest, la cele continentale, ambele făcând parte

din climatul temperat. Această poziţie a

Dunării, cu drenarea prin afluenţii săi, a două

formaţiuni muntoase - cele mai importante în

Europa - Alpii şi Carpaţii, are influenţe uneori

până la determinare, a regimului hidrologic în

zona de vărsare, adică asupra deltei. Dacă la

această caracteristică a bazinului Dunării luăm

în considerare Marea Neagră în care se varsă,

cu trăsăturile specifice -morfobatimetrice

(platformă continentală extinsă) şi dinamica

apei (maree, seişe, curenţi, valuri) - vom

descifra mai uşor

Sursa:Petre Gâștescu – Delta Dunării Rezervație a Biosferei Editura CD Press, București, 2008

XVIII


procesele de consolidare şi evoluţie, în timp, a teritoriului deltaic.

Dacă ne-am referit la cele câteva caracteristici care decurg din poziţia geografică a Deltei

Dunării propriu-zise, trebuie menţionat că aceasta nu acoperă în întregime perimetrul şi

suprafaţa Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării aşa cum sunt prevăzute în Legea nr. 82/1993.

În limitele acestei rezervaţii, pe lângă delta ca atare, se mai includ: Complexul lagunar

Razim-Sinoie axat pe fostul golf marin, numit în antichitate Halmyris, apele marine costiere

până la izobata25 de 20 m, lunca inundabilă neamenajată dintre Isaccea şi Tulcea, în amonte de

vârful deltei şi acvatoriul Dunării (albia minoră), partea românească până la Cotul Pisicii, în

apropiere de Galaţi.

În stabilirea limitelor şi, evident, a dimensiunilor Deltei Dunării se pune o problemă care

derivă din însăşi geneza acestei unităţi geografice şi din configuraţia morfologică a ţărmului

de nord-vest al Mării Negre. Din analiza atentă a acestui sector de ţărm marin, remarcăm că

între Constanţa şi Limanul Nistrului se individualizează două vechi golfuri şi anume: golful

Halmyris cunoscut sub această denumire în Antichitate şi ocupat astăzi de vastul Complex

lagunar Razim-Sinoie (1.145 km2 din care este ocupat efectiv cu suprafeţe lacustre în

proporţie de 85% - 863 km2) situat între Capul Midia, în sud, şi Dealurile Tulcei, în nord;

golful Limanul Dunării, delimitat, la sud, de aceleaşi dealuri ale Tulcei şi în nord de Câmpia

Bugeacului, din care a fost detaşat, prin eroziune, Câmpul Chiliei.

Limita nordică a golfului Dunării, dată de Câmpia Bugeacului, este fragmentată de

depresiunile lagunare ale limanelor basarabene - Ialpug, Catlabuh, Chitai, Sasic şi a lagunelor

Şagani şi Alibei. În mod normal, în limitele golfului Dunării nu sunt incluse şi lacurile din

sudul Basarabiei (Ucraina) amintite, deoarece ele pătrund mult în spaţiul Câmpiei Bugeacului.

În aceste condiţii, suprafaţa golfului Dunării excluzând şi Complexul lagunar Razim-

Sinoie, din sud, este de 4.455 km2. Dar oare această suprafaţă poate fi atribuită Deltei Dunării

într-un sens mai larg, de regiune umedă (wetland), se poate include la acest golf deltaic, aşa

cum se face şi cu unitatea Dranov, situată între braţul Sfântu Gheorghe şi lacul Razim. În sens

restrâns, Delta Dunării se poate limita la teritoriul dintre braţele extreme (Chilia şi Sfântu

Gheorghe), de la prima bifurcare (Ceatalul26 Chiliei) şi până la ţărmul Mării Negre, inclusiv

delta secundară a Chiliei şi insula Sacalin, ultima fiind deja alipită de deltă în jumătatea

nordică.

25 Linie care unește, pe o hartă, punctele cu aceeași adâncime față de o suprafață de referință (lac, mare, ocean), DEX, 1998, pag.51126 Porțiune de uscat, în formă de triunghi, care provoacă diferență fluvială, DEX, București, 1998

XIX


Pe baza acestor considerente, din suprafaţa golfului Dunării, Delta Dunării propriu-zisă

(între braţele Chilia şi Sfântu Gheorghe) are suprafaţa de 2.940 km2, din care, pe teritoriul

României, suprafaţa deltei este de 2.540 km2. Dacă la această cifră se mai adaugă lunca de pe

partea dreaptă a braţului Sfântu Gheorghe şi unitatea Dranov (970 km2), suprafaţa Deltei

Dunării este de 3.510 km2 (84%).

2.1.2. Resursele turistice naturale

Relieful se remarcă prin dunele de nisip de pe grindurile Letea şi Caraorman asociate, de

regulă, cu o vegetaţie şi faună specifice acestor forme de relief, care , sporeşte complexitatea

şi valoarea estetică şi ştiinţifică. Fâşia litorală - plajele (forme de relief de acumulare aflate

într-o continuă modificare), cele de la Sulina, Sfantu Gheorghe, Gura Portiţei, constituie

resurse turistice naturale, valorificate direct prin practicarea activităţii de turism balnear,

suportul fizic în cura heliomarină.

Hidrografia - o importantă componentă a peisajului - deţine un potenţial deosebit prin

numeroasele şi variatele lacuri (în număr de aproape 500, de diferite mărimi), gârle, canale,

vecinătatea Marii Negre; acestea creează oportunităţi pentru practicarea unor forme de turism

(ex. turism nautic). Bogăţia în peşte a lacurilor, canalelor şi braţelor Dunării reprezintă o

atracţie turistică pentru iubitorii de pescuit sportiv.

Lacul Sinoe văzut Canalul Şontea 1 Canalul de centură Delta Superioară de la Cetatea Enisala Sulina - Sfântu Gheorghe - Somova-Parcheş -

Sursa: www.ddbra.ro

XX



Apele sărate ale Mării Negre si ale unor lacuri (Numaşi, Tuzia) sunt factori miturali de

cură prin aerosolii emişi ce pot fi inhalaţi în proximitatea lor, ceea ce generează forma de

turism balnear.

Clima creează ambianţă pentru activitatea de turism, dar constituie şi un factor natural de

cură, important în scopuri profilactice. Condiţiile climatice, favorabile activităţilor turistice,

sunt date de: durata mare de strălucire a Soarelui (de 2.300-2.500 de ore pe an), numărul mare

de zile senine pe an (150-160), regimul termic ridicat, cu o temperatură medie anuală de 11 -

11.60 grade Celsius, precipitaţiile reduse cantitativ (350-450 mm/an). Bioclimatul deltei şi în

special al litoralului (localităţile Sulina, Sfântu Gheorghe, Gura Portiţei) prezintă câteva

trăsături faţa de bioclimatul general de câmpie din România şi chiar faţă de bioclimatul

litoralului sudic.

Vegetaţia şi, îndeosebi, cea acvatică dă o mare valoare estetică, ştiinţifică şi ecologică

peisajului deltaic şi este caracterizată de prezenţa unor specii de plante:

Nufăr galben Nufăr alb Papură Stuf Nuphar lutea Nymphaea alba

Sursa: www.ddbra.ro

emerse – limbarița (Alisma plantaga-aquatica), săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia), crinul

de baltă (Uutonms umbeltatus), submerse - peniţa-apei (Myriophyllum sptcatum), brădișul

(Myriophyllum verticillatum), cosorul (Ceratophyllum demcesum), sârmuliţa (Vallisneria

spiralis), paşa (Potamogeton crispus), broscăriţa (Potamogeton natans), moţul (Potamogeton

perfoliatus), orăţelul de baltă (Utricularia vesicularis), aldrovanda (Aldrovanda vesiculosa);

natante - unele cu rădăcinile fixate în mâlul de pe fundul cuvetei lacustre, precum nufărul alb

(Nymphaea alba), nufărul galben (Nuphar lutea), plutică (Nymphoides peltata), iarba

broaştelor (Hydrocharismorsusnarae), troscotul de baltă (Polygonum amphibium), cornaciul

(Trapa naians), iar altele plutesc liber la suprafaţa apei, precum câteva specii de lintiţă

(Lemna minor, Lgibba, Ltrisulca, Spirodelta polyrhiza) .

Vegetaţia terestră de pe grindurile Caraorman şi Letea (pădurile de stejar, plop, frasin,

speciile de plante agăţătoare dau un aspect exotic, subtropical pădurii de pe grindul Letea şi

Caraorman: liana grecească, hamei, curpen, viţă sălbatică) reprezintă o resursă turistică

XXI



naturală care generează motivaţii puternice pentru deplasări turistice în scopuri de recreere, ca

şi pentru turismul ştiinţific.

Fraxinus excelsior Aalix babylonica, Stejar secular la Letea Iasca - Ganoderma applanatum aşa numita "salcie plângătoare"

Sursa: www.ddbra.ro

Această componentă - vegetaţia - sporeşte valoarea turistică estetică si peisagistică a

deltei, iar uneori potenţialul fitogeografic27 devine esenţial pentru activităţi turistice (ca

motivaţie).

Fauna deltei este alcătuită dintr-o mare varietate de specii acvatice şi terestre, sedentare sau

migratoare; se remarcă în mod deosebit aspectul avifaunistic28 (variat, cu un număr de 320

specii de păsări), deoarece Delta Dunării reprezintă habitatul unor specii periclitate şi

protejate. O serie de elemente faunistice sunt resurse turistice naturale pentru practicarea

anumitor forme de turism; ihtiofauna29generează turism de pescuit sportiv (speciile care se

pescuiesc sunt: caras, plătică, babuşcă, scrumbie de Dunăre în apele dulci, şprot în apele

costiere marine). De asemenea, toate speciile de faună aparţinând tuturor categoriilor

taxonomice30 prezintă interes

27 De fitogeografie.Studiul răspândirii plantelor pe glob - DEX, Bucuresti, 199828 Despre sau în relație cu păsări dintr-o zonă anume sau perioadă - DEX, București, 199829 Totalitatea speciilor de pești care se găsesc în apele de pe un anumit teritoriu sau de pe întreg globul pământesc - DEX, București, 1998.30 Taxonomia (numită uneori şi taxologie) este o disciplină ştiinţifică care se ocupă cu stabilirea unor legi de clasificare şi sistematizare a unor domenii reale, caracterizate printr-o structură complexă.Termenul de taxonomie desemnează, în contextul ştiinţelor biologice, o disciplină a clasificărilor speciilor de vieţuitoare de pe Pământ - DEX , Bucuresti, 2002

XXII

http://ro.wikipedia.org/wiki/Biologie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Taxonomie_(biologie)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Structur%C4%83

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Domeniu&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sistematizare&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Clasificare

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lege

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Etiin%C5%A3%C4%83

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Disciplin%C4%83&action=edit&redlink=1



Colonie de pelicani Barza albă Cuib de lişită Codobatura albă Pelecanus onocrotalus Coconia Coconia; Fulica atra cuib Motacilla alba

Brotăcel - Hyla Arborea Cai semisălbatici Gușter - Lacerta viridis Porci semisălbatici

Sursa: www.ddbra.ro

pentru turismul ştiinţific. Relieful, clima, hidrografia, vegetaţia şi fauna sunt componente

fizico-geografice ale peisajului natural, determinante pentru practicarea anumitor forme de

turism balnear, de agrement, de odihnă, sportiv (sporturi nautice), sunt generatoare de turism

ştiinţific-specializat (pentru biologi, botanişti, ornitologi, ihtiol

XXIII



Cherhanaua Roşu De la pescuit de scrumbie Colibă pescărească Construcţia unui

vintir

Sursa: www.ddbra.ro

2.1.3.Resursele turistice antropice

În Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu deosebire în zona limitrofă/continentală, se

găsesc numeroase vestigii, monumente, muzee, care atestă etapele de locuire din Antichitate

şi până în prezent. De asemenea, populaţia din delta propriu-zisă este deţinătoarea unor tradiţii

- case, costume, obiceiuri cu valoare deosebită.

Fig.nr.5. Puncte de interes turistic

î

Sursa: Institutul de Cercetări Eco-muzeale Tulcea

Vestigiile arheologice şi ruinele de cetăţi (fig.5) reprezintă urmele de locuire şi etapele de

populare ale Deltei Dunării şi ale spaţiului de contact cu Podişul Dobrogei (de importanţă

strategică militară şi economică); vestigiile cetăţii Argamatn de la Capul Dolosman

(Jurilovca), ruinele cetăţii bizantine de pe Insula Bisericuţa din Lacul Rănim, vestigiile cetăţii

de la Beştepe, Mahmudia (urmele sistemului de fortificaţie al cetăţii de apărare datând din

sec. IV î.Hr.), ruinele aşezării Dinogeţia, urmele cetăţii genoveze datând din secolul XII-XIV

(ultima perioadă de stăpânire bizantină) de la Enisala, ale cetăţii Noviodunum (lângă Isaccea),

datând din perioada getică preromană.

XXIV



Cetatea Halmyris – Murighiol Cetatea Orgame/ Cetatea Isaccea Argamum – Jurilovca Noviodunumm

Sursa: Institutul de Cercetări Eco-muzeale Tulcea

Monumentele istorice, de arhitectură şi de artă generează funcţia de interes cultural-istoric

a localităţii pe teritoriul căreia sunt situate (la fel şi în cazul muzeelor şi caselor memoriale).

Astfel de monumente sunt la Malcoci, Sulina, Tulcea - bisericile reprezentând cultul romano-

catolic. În localitatea Malcoci turiştii pot vizita biserica romano-catolică construită în stil

gotic, cu un turn de 33 m înălţime, înălţată între 1873 şi 1851, la Sulina, biserica datează din

perioada în care aici a luat fiinţă Comisia Europeană a Dunării, construcţie impunătoare, cu

picturi interioare valoroase din punct de vedere artistic şi spiritual, vitralii, o clopotniţă cu trei

clopote de bronz.

Dintre lăcaşurile de cult ortodox se remarcă Biserica „Sfântul Nicolae" din Chilia -

monument arhitectural, construită la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX şi

refăcută după bombardamentele din 1941, având caracteristică principală amestecul de stiluri

arhitecturale: slav, gotic, românesc şi mănăstirea Saun lângă aria de proiecţie integrală Lacul

Rotund. Un alt edificiu de valoare arhitecturală este clădirea Primăriei din Isaccea, specific

dobrogeană, locaşuri de cult musulman cu valoare de monumente de artă; gearnia din centrul

oraşului Isaccea construită în secolul XVII, gearnia din Babadag construită în timpul

sultanului Murad I (1359-1389).

Casă din Periprava Cetatea Heracleea Ruinele Cetăţii Histria, Farul vechi din Sulina

XXV


(Enisala) pe malul lacului Sinoe

Sursa: www.ddbra.ro

Muzee şi case memoriale aflate la dispoziţia vizitatorilor sunt situate în localităţi limitrofe

rezervaţiei în Tulcea - Muzeul Delta Dunării cu cele 4 secţii: ştiinţe ale naturii, etnografie,

artă şi arheologie; în Babadag - Expozitia de Artă Orientală care adăposteşte o valoroasă

colecţie cuprinzând costume, ţesături şi broderii, ceramică. Muzeul Gospodăria Ţărânească de

la Enisala, amplasat în centrul satului Enisala, reprezintă prototipul gospodăriei ţărăneşti

dobrogene de la începutul secolului al XX-lea; aici se pot vedea obiecte care constituiau

inventarul unei gospodării de agricultori, începând cu locuinţa şi terminând cu ultimul obiect

pe care îl utiliza ţăranul în munca sa, obiecte de artă populară pentru ornamentarea încăperilor

(scoarţe de lâna, cuverturi, ştergare din borangic). În deltă, la Sulina, se distinge ca punct

muzeal, casa în care a locuit scriitorul Eugen Botez (pseudonimul Jean Bart), autorul

romanului Europolis.

Mărturii ale culturii populare (elemente de etnografie şi folclor). Se remarcă arhitectura

gospodăriilor tradiţionale ale lipovenilor: case cu acoperişul de stuf în două ape, prispa

îngustă pe două laturi, timpanul ornamentat cu motive florale, zoomorfe şi geometrice, pot fi

vizitate în satele Mila 23, Sfistofca, Periprava, Chilia Veche, în deltă, sau la Jurilovca,

Sarichioi lângă lacul Razim. Alte elemente specifice gospodăriilor lipoveneşti sunt lejanca şi

bania.

Creaţia artistică populară (port popular, folclor literar, muzical şi coregrafic), manifestări

populare tradiţionale (sărbătoarea pescarului) şi alte manifestări şi

forme de cultură populară au dispărut aproape în totalitate din cauze

sociale complexe. Totuşi, turiştii pot asista sau participa la evoluţia

unor formaţii de dansuri şi grupuri vocale la Sulina (româneşti şi

lipoveneşti), Sfântu Gheorghe şi Crişan (ucrainene), iar în zona

limitrofă la Murighiol, Dunavăţu de jos (ucrainene), Jurilovca şi

Sarichioi (lipoveneşti), Instituţiile de ştiinţă, cultură şi artă sunt amplasate aproape în

exclusivitate la limita vestică a RBDD - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta

Dunării, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Casa de Cultură, Casa Corpului Didactic, Casa

Cărţii - unde au loc manifestări cultural-artistice.

XXVI



Străduţă din Mila 23 Biserica Mila 23 Ronton traforat cu motivul Interior tradițional

"căluții"

Sursa: www.ddbra.ro

Satele turistice. Satele din RBDD pot să se constituie ca un produs turistic inedit, care să

satisfacă o gamă variată de motivaţii în activitatea de turism rural; astfel sunt: Crişan, Mila 23,

Sfântu Gheorghe. După tipurile de potenţial turistic pe care îl deţin, satele din Delta Dunării

se pot clasifica în:

Sate peisagistice profilate pe anumite funcţii turistice: balneare, ca Sfântu Gheorghe,

pescăreşti (toate satele din deltă, cu deosebire Mila 23).

Sate de interes cultural-istoric (cu monumente, muzee, vestigii, amplasate îndeosebi la

limita vestică cu podişul dobrogean): Nufăru, Enisala, Mahmudia, Malcoci, Histria. Vârsta

localităţii Nufăru se pierde în negura vremurilor; se consideră că s-a ridicat pe vatra unei

cetăţi romane, Prislava. La Nufăru, săpăturile arheologice au scos la iveală un strat gros de

cenuşă, ce presupune că vechea localitate a fost distrusă de un incendiu. În anul 1854, o parte

din piatra de fundament a vechii cetăţi a fost vândută de localnici la Galaţi. La poalele

dealurilor Beştepe, localitatea Mahmudia reprezintă una dintre aşezările importante sub aspect

arheologic, deci de interes cultural-istoric. Cercetările arheologice au scos la iveală urme ale

unei aşezări geto-dacice. Localitatea a fost construită pe ruinele cetăţii civile şi militare

romano-bizantine Salsovia, ale cărei urme (şanţuri, ziduri, apeducte) se mai văd şi astăzi în

apropiere. Cetatea era situată la capătul drumului militar roman care o unea cu cetatea

Aegyssus. La Salsovia s-a refugiat în anul 322 Vaierius Licinius Licimus, fost împărat al

Imperiului Roman de Răsărit, în urma disputelor avute cu cumnatul său, Constantin cel Mare,

cu care fusese asociat la domnie. Salsovia a fost distrusă de goţi în secolul al IV-lea. Ulterior

a fost refăcută, ea dăinuind ca atare până în secolul al IX-lea. Pe teritoriul localităţii Enisala

XXVII



turiştii pot vizita cetatea construită de genovezii stabiliţi la gurile Dunării în scopuri

comerciale, în ultima perioadă de stăpânire bizantină (secolele XII-XIV).

Urmele celei mai vechi colonii greceşti de pe ţărmul de vest al Pontului Euxin şi vestigiile

celui mai vechi oraş de pe teritoriul României (fondat în a doua jumătate a secolului VII I.Hr)

dau valoare cultural-istorică localităţii Histria.

Sate de interes etno-folcloric (de creaţie artistică şi artizanală) : Jurilovca, unde un interes

deosebit îl prezintă casele ruşilor-lipoveni, construite după o anumită tradiţie: pe dinafară sunt

căptuşite cu scânduri, iar interioarele prezintă adesea picturi originale în ulei, în special

plafoanele, în curte un cuptor de pâine, iar în spatele casei nelipsita bania - originala baie de

abur.

Forma de organizare a aşezărilor din deltă, impusă de condiţiile naturale, sistemul de

construcţie a locuinţelor, ridicate de regulă din pământ (în paiantă, ciamur sau chirpici) şi

acoperite cu stuf, ca şi ornamentica lor, ne demonstrează că aici se află o zonă etnografică

deosebită. Casele sunt construite pe terenul cel mai ridicat, pentru a fi ferite de inundaţii (în

multe cazuri chiar pe platforme făcute de om) şi au frontoane laterale ornamentate cu figuri

zoomorfe din scândură traforată. Împrejmuirile caselor, în majoritate din stuf, pe care oamenii

îl împletesc la capătul superior, creează un aspect ornamental ce atestă gustul pentru frumos al

localnicilor (gardurile din stuf se fac fie ca urmare a lipsei de alternative, fie datorită dorinţei

localnicilor de a păsrra stilul tradiţional; în unele cazuri se pot înfrumuseţa estetic prin

împletituri, dar acest lucru se practică din ce în ce mai rar, datorită lipsei de meşteşugari în

domeniu).

Casă tradiţională la Letea Cherhana Casă de pescar

Sursa: www.ddbra.ro

Partizani este un sat cu aproape 200 de case, care păstrează aspectul etnografic al caselor

deltei: construcţii ridicate din pământ, acoperite cu stuf şi cu frontoane laterale, ornamentate

cu figuri zoomorfe din scândură traforată - în locuinţele oamenilor din comuna Crişan pot fi

văzute scoarţele executate de localnici, care împodobesc pereţii caselor. Mila 23 este un sat

tipic de pescari, aşezat la 12 km de comuna Crişan.

XXVIII



De interes etno-folcloric sunt şi aşezările pescăreşti de pe malul drept al braţului Sfântu

Gheorghe: Nufâru, Beştepe (stilul arhitectural al caselor), Mahmudia, Murighiol.

Alături de satele turistice, oraşul Sulina (cu o istorie milenară) şi împrejurimile lui dispun

de un potenţial turistic natural remarcabil, insuficient valorificat (plaja marină, apropierea

lacurilor Roşu, Roşuleţ, Puiu, Lumina) şi de un potenţial turistic antropic, dintre care se

remarcă cele patru faruri: primul înălţat în anul 1802 de către armatele ruseşti, reconstruit in

1842 (pe malul stâng al canalului): al doilea, farul fostei CED, construit în anul 1870,al treilea

şi al patrulea construite recent, în aval, pe malul drept al canalului Sulina, ultimul a intrat în

funcţiune in anul 1982 şi are o înălţime de 49 m.

Construcția acestui far (fig.6) a fost stabilită după inființarea Comisiei

Europene a Dunării, prin "Actul public privind navigația la Dunăre", emis

la 2 noiembrie 1865 la Galați. Planurile și construcția acestui obiectiv, au

fost realizate de către inginerii englezi Ch. Hartley și M. Engelhardt care

au participat, de asemenea și la realizarea planurilor de construire a

canalului navigabil precum și cele de intreținere permanentă a brațului

Sulina. Construcția farului este realizată în două etape și finalizată în anul 1870, fiind

proprietatea Comisiei Europene a Dunării. Între anii 1856 și 1921, sediul Comisiei este la

Sulina - Palatul C.E.D. din str. I, nr. 202, după care se mută la Orșova. După desființarea

Comisiei, Ansamblul Farului din Sulina este transferat Administrației Fluviale a Dunării de

Jos din Galați, ulterior intrând în patrimoniul Muzeului Delta Dunării din Tulcea. De aici, este

preluat în 1991 de către Ministerul Culturii. Astăzi, monumentul istoric se află în

administrarea Oficiului Național Pentru Protejarea Patrimoniului.

2.2. Organizarea şi dezvoltarea turismului in Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

2.2.1.Formele de turism practicate în cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Tipurile de turism practicate în RBDD sunt: turism balneo-climatic (practicat îndeosebi pe

litoralul deltaic), turism ştiinţific (cercetare, informare), sportiv (vânătoare şi pescuit), de

agrement, educativ pentru tineret.

Caracteristicile geografice şi, îndeosebi, clima, hidrografia, relieful creează condiţii pentru

practicarea turismului balneo-climatic pe litoral, de la Sulina până la Capul Midia (şi

îndeosebi pe plajele de la Sulina, Sfântu Gheorghe, Gura Portiţei), cât şi în deltă şi în sud-

vestul RBDD (lacurile Histria, Nuntaşi, Tuzla), componentele acestei forme de turism balnear

XXIX

http://ad2.arbocontext.ro/please/redirect/18/1/1/32/!hash=21880369;h4r=2176015169;p4r=305441912;uwi=800;uhe=600;uce=1;param=814/31715_5?


sunt: baia de aer, baia de soare (helioterapie), cura de aerosoli naturali, baia de nisip, baia de

mare (talasoterapie).

Sejurul petrecut în deltă şi pe litoralul deltaic are asupra organismului o dublă acţiune:

excitantă şi calmantă, datorită radiaţiilor ultraviolete puternice, vânturilor frecvente,

conţinutului crescut de iod şi săruri din atmosferă, dar în acelaşi timp prin uniformitatea

presiunii atmosferice, prin variaţiile mici ale temperaturii, prin umezeala constantă. Îmbinarea

celor două acţiuni, aparent contradictorii, dă naştere unui climat stimulator, care determină o

creştere a metabolismului, o scădere a frecvenţei respiratorii, o combinare mai uşoară a

hemoglobinei din sânge cu oxigenul din aer, o irigare sanguină a plămânilor mult îmbunătăţită

şi o stimulare generală a proceselor biologice.

Aceşti factori de cură influenţează pozitiv anumite afecţiuni acute sau cronice ale căilor

respiratorii (bronşite, laringite, rinite), scrofulozei, limfatismului, rahitismului infantil, stărilor

de pretuberculoză, anemiilor, convalescenţei, reumatismelor articulare şi musculare,

spondilitei, stărilor postoperatorii ortopedice, fracturilor neconsolidate, căluşurilor dureroase,

osieitelor, mialgiilor, nevralgiilor, polinevritelor, bolilor ginecologice, insuficienţei

glandulare, tuberculozei osoase, dermatozelor cronice, sechelelor de poliomielită la copii.

Helioterapia contribuie la regenerarea şi călirea organismului prin faptul că radiaţia solară

activează circulaţia sângelui şi sporeşte numărul globulelor roşii, de asemenea cantitatea de

calciu şi fosfor în organism ajunge la proporţia normală, se recalcifică scheletul, iar sistemul

nervos se tonifică, tot baia de soare acţionează favorabil asupra pielii, musculaturii, circulaţiei

sângelui, sistemului nervos central şi periferic. Talasoterapia sau acţiunea terapeutică a

valurilor stimulează funcţiile organismului, în special a inimii şi a vaselor sanguine.

Declararea Deltei Dunării ca rezervaţie a biosferei prin caracteristicile peisagistice, a

speciilor de plante şi animale care îi conferă o importanţă biogeografică, ecologică şi estetică

deosebită, cu valoare de patrimoniu natural naţional şi universal a dus la intensificarea

turismului ştinţific, cu deosebire după anul 1993. În sprijinul celor ce practică turismul

ştiinţific și a celorlalte categorii de turişti, funcţionează Centrul de Informare şi Documentare

Ecologică la Crişan, Sulina şi Tulcea şi Complexul de Educaţie Ecologică de la Uzlina.

Pescuitul sportiv este o formă de turism deosebit de atractivă pentru turiştii români şi

străini, generată de bogăţia piscicolă a deltei, în perioadele şi arealele stabilite de instituţiile

abilitate.

XXX


Stabilirea locurilor şi a condiţiilor de desfăşurare a activităţilor de pescuit sportiv ca şi

emiterea autorizaţiilor privind desfăşurarea activităţilor de turism de către persoane fizice sau

juridice pe teritoriul RBDD, intră în atribuţiile a ARBDD.

Activităţile turistice, în raport cu tipurile de turism menţionate, se desfăşoară în RBDD în

mod organizat (în grup) şi neorganizat (individual). Turismul organizat se desfăşoară prin

societăţile de turism răspândite în RBDD la Tulcea, Murighiol, Uzlina, Roşu, Crişan,

Mahmudia şi Sfântul Gheorghe. La acestea se mai adaugă hoteluri plutitoare. De regulă,

turismul organizat se desfăşoară cca 95% cu turişti stăini şi cca 50% cu turişti români. Dacă

turismul organizat se practică prin societăţile abilitate şi pe traseele stabilite anual, turismul

neorganizat, individual se practică, totuşi, cu autorizaţie şi în locurile anume stabilite de

ARBDD,

După perioada din an se practică în funcţie de resursa turistică, turism sezonier, în perioada

caldă a anului (mai-octombrie), pentru recreere, educaţie de mediu, cură helio-marină,

pescuit, iar în sezonul rece, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă şi a sfârşitului de an, turism

permanent pentru găzduire conferinţe, workshop-uri, agrement.

După durată, turismul se practică, de regulă, 3-5 zile pentru pescuit, monitoring şi

cercetare ştiinţifică (workshop-uri, simpozioane), 10-15 zile pentru odihnă (recreere, cură

heliomarină).

După mijloacele de transport folosite, date fiind condiţiile fizico-geografice, se practică,

aproape în exclusivitate, turism naval, care prezintă avantajul că oferă turiştilor posibilitatea

de a cunoaşte valoarea peisagistică a deltei. Turismul nautic cere turiştilor o mai bună

pregătire sportivă pentru parcurgerea deltei cu ambarcaţiuni mici.

După mobilitate, se practică: turism sedentar rural - la Sfăntu Gheorghe, Uzlina, Maliuc,

Crişan, Jurilovca, Chilia Veche şi în alte localităţi, sau sedentar în afara localităţilor, în

locurile de campare în corturi; turism itinerant pe traseele stabilite, pe apă cu ambarcaţiuni de

tip hoteluri plutitoare, nave fluviale, şalupe, bărci.

Tipurile de turism menţionate se practică, cu precădere, în zonele economice, unde se

găsesc şi amenajările şi dotările corespunzătoare, sunt interzise în ariile strict protejate

(exceptând monitoringul şi cercetarea ştiinţifică) şi reduse mult în zonele tampon.

Trasee Turistice în Delta Dunării

XXXI


Sursa: www.ddbra.ro

2.2.2. Amenajarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pentru turism

Pe teritoriul rezervaţiei au fost conturate 9 zone turistice, fiecare cu un anumit grad de

importanţă calculat după: accesibilitate, resursele turistice, baza tehnico-materială, cadrul

natural nedegradat şi posibilităţile de amenajare a infrastructurii şi poziţia ariilor de protecţie

integrală cu zonele tampon corespunzătoare. Zonele cu cel mai mare potenţial turistic sunt:

Matiţa - Trei Iezere - Bogdaproste; Canat Mila 35 - sat Mila 23; Gorgova - Uzlina; Roşu -

Puiu şi zona Sulina -Sfântu Gheorghe. Presiunea turistică maximă se manifestă de-a lungul

canalului Sulina, în zona turistică Mila 35-Mila 23, pe unde se dirijează cca 75% din fluxul

turistic (cu maxime la Tulcea şi Crişan. În cadrul celor 9 zone turistice pe teritoriul RBDD se

XXXII



aprobă anual, de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, traseele turistice. De

regulă, sunt 7 trasee de bază (1,2,3,4,5,6,7) şi alte 12 trasee secundare (8-19). Gradul de

dotare şi dezvoltare turistică la nivelul RBDD, este dat de baza tehnico-materială a turismului:

mijloace de transport, capacităţi de cazare, alimentaţie publică, mijloace şi dotări destinate să

asigure practicarea activităţilor menţionate.

Trasee Turistice în Delta Dunării

Sursa: www.ddbra.ro

O primă condiţie în promovarea şi asigurarea activităţii turistice o constituie

capacitatea de cazare, alimentaţia şi formele de agrement. În privinţa capacităţii de cazare se

XXXIII



remarcă o creştere a numărului de unităţi de cazare, de la 66, în anul 1998, la 144, în anul

2006, cu un total de 4.276 de locuri (inclusiv municipiul Tulcea), în hoteluri, vile, cabane,

moteluri, campinguri, tabere pentru elevi, sate de vacanţă, bungalow-uri, pensiuni urbane şi

rurale, nave etc.

În afară de municipiul Tulcea, capul de pod al deltei - unde sunt concentrate cele mai

multe hoteluri (Delta, Egreta, Select, Europolis, Rex, Esplanada, Casa Albastră, City etc.) -

mai menţionăm Murighiol (Complex Pelican cu vile, motel şi căsuţe), Hotel Halmiris,

pensiunea Morena, pensiunea La Traian. Gura Portiţei (vile, sat de vacanţă), Uzlina (Complex

Cormoran, cu hotel, vile, pensiunea Tamarin), Roşu (vile, bungalow-uri), Crişan (cu mai

multe pensiuni, printre care: Cherhana, Delia, Măria, Nufărul, Oprişan, Vital, Hotel Sunrise),

Dunavăţul de Jos (Hotel Egreta, pensiuni - Casa Verde, Delta), Mila 23 (pensiuni La Vica,

Grig), Sfântu Gheorghe (Complexul Green Vilage pentru acţiuni culturale, hotel, pensiuni -

Mareea, Cristina), Sulina (hotel, pensiuni - Jean Bart, Coral) şi altele la Vulturu, Gorgova,

Chilia Veche, Periprava, Matiţa, Holbina.

Pensiune Chilia Veche Cazare Gura Portiței Pensiune Mila 23 Complex Turistic

Sursa: www.ddbra.ro

2.3. Principalele arii turistice acceptate în rezervaţia biosferei

2.3.1. Cadrul legislativ, structura şi organizarea

Delta Dunării a fost declarată de către Guvernul României în 1990, rezervaţie a biosferei,

hotărâre confirmată, apoi de Parlamentul României, prin Legea nr. 82/1993. Valoarea

universală a rezervaţiei a fost recunoscută prin includerea acesteia în reţeaua internaţională a

rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul Programului “Omul şi Biosfera” (MAB), lansat de

UNESCO în 1970, deoarece Delta Dunării îndeplineşte principalele caracteristici ale unei

rezervaţii a biosferei:

XXXIV



conservă exemple de ecosisteme caracteristice şi conţine zone strict protejate, zone de

utilizare tradiţională a resurselor, cum sunt, de exemplu resursele piscicole sau

stuficole şi zone de tampon pentru a reduce impactul activităţilor umane;

este un teritoriu sau o zonă costieră/marină în care oamenii reprezintă o componentă

integrală şi care este administrată pentru obiective mergând de la protecţia completă

până la producţia intensivă dar durabilă;

este un centru regional pentru monitoring, cercetare, educare şi instruire asupra

ecosistemelor naturale şi administrare;

este un loc unde factorii de decizie guvernamentali, oamenii de ştiinţă şi populaţia

locală cooperează pentru rezolvarea necesităţilor umane împreună cu conservarea

proceselor naturale şi a resurselor biologice.

Cadrul legal de desfăşurare a activităţilor RBDD:

HG nr. 983/1990 – prin care s-a înfiinţat rezervaţia;

Legea nr. 82/1993 – actul normativ cel mai important care confirmă existenţa

rezervaţiei;

HG nr. 248/1994 – stabileşte definirea şi delimitarea zonelor funcţionale ale

rezervaţiei: zone cu regim de protecţie integrală, zone tampon şi zone economice,

statutul de organizare şi funcţionare al Administraţiei Rezervaţiei Deltei Dunării,

componenţa Consiliului Ştiinţific al ARBDD.

Odată cu declararea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (1990) a fost înfiinţată şi

instituţia pentru administrarea patrimoniului natural din domeniul public de interes naţional al

Rezervaţiei, precum şi pentru refacerea şi protecţia unităţilor fizico-geografice de pe teritoriul

RBDD - Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).31

Conform Legii 82/1993 cu modificările şi completările ulterioare, ARBDD

este o instituţie publică în subordinea Ministerului Mediului şi Dezvoltării

Durabile.

Obiectivele principale urmărite de ARBDD în gestionarea ecologică a

teritoriului rezervaţiei sunt:

conservarea şi protecţia patrimoniului natural existent;

promovarea utilizării durabile a resurselor generate de ecosistemele naturale ale

rezervaţiei;

reconstrucţia ecologică a zonelor degradate de impactul activităţilor umane.

31 http://www.ddbra.ro/organizare.php

XXXV


Conform Legii 82/1993, conducerea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este realizată de

Consiliul Ştiinţific format din reprezentanţi ai ARBDD şi ai altor organizaţii implicate în

administrarea rezervaţiei (administraţia locală, ministere, societăţi economice, specialişti din

institute de cercetare, membri ai Academiei Române).32

ARBDD este condusă de un Guvernator, numit de Guvern la propunerea conducerii

autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, cu avizul prefectului judeţului Tulcea, şi

îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific şi al Colegiului executiv.

Guvernator - Liviu MIHAIU

Director Executiv Adjunct - dr. ing. Grigore BABOIANU

Director Executiv Adjunct - ec. Ioan PAPUC

Pentru realizarea atribuţiilor sale, ARBDD mai utilizează şi alte legi importante:

Legea nr. 8/1974 privind protecţia apelor completată cu prevederile

HG nr. 138/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul apelor;

Legea nr. 12/1974 privind pescuitul şi piscicultura, asigură reglementarea desfăşurării

acestor activităţi. Se aplică în completare cu HG nr. 971/1994 privind stabilirea şi

sancţionarea contravenţiilor la normele de pescuit şi protecţie a fondului piscicol;

Legea nr. 26/1976 asigură protecţia vânatului şi este completată cu prevederile Legii

nr. 82/1993 şi a Ordinului nr. 66/1993 care prevede sancţionarea contravenţiilor din

domeniul practicării vânătorii;

Legea nr. 2/1987 asigură cadrul legal pentru conservarea, protejarea, dezvoltarea

pădurilor şi menţinerea echilibrului ecologic. Este completată de Legea nr. 3/1962 al

Codului silvic, cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1993 (privind determinarea

despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetaţiei forestiere de

pe terenurile proprietate publică situate în afara fondului forestier), cu HG nr.

920/1993 (privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice), şi cu Legea nr.

82/1993;

Legea nr. 18/1991 a fondului funciar completată coroborată cu prevederile Legii nr.

82/1993, cu ale Legii nr. 33/1994 (privind expropierea pentru cauză de utilizare

publică), cu HG nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de

societăţile comerciale cu capital de stat, cu HG nr. 1228/1990 (stabileşte drepturile de

32 http://www.ddbra.ro/organizare.php

XXXVI


proprietate asupra terenurilor din rezervaţie şi modul de valorificare a resurselor

terestre şi acvatice);

Legea nr. 5/1982 privind protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor şi regimul

pesticidelor, completată de HG nr. 2498/1969 şi Ordinul comun al Ministerului

Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerului Mediului, Ministerului Sănătăţii şi

Ministerului Resurselor şi Industriei nr. 15/1991 privind producerea, comercializarea

şi utilizarea pesticidelor pentru agricultură şi silvicultură, asigură cadrul normativ de

utilizare a pesticidelor pe teritoriul rezervaţiei.

Prevederile privind protecţia mediului înconjurător sunt stipulate în câteva acte normative:

Legea nr. 9/1973 privind protecţia mediului înconjurător completată de:

Ordinul nr. 113/1990 (de aprobare a conţinutului documentaţiei necesare pentru

obţinerea acordului de mediu);

Ordinul nr. 170/ 1990 (de aprobare a metodologiei de obţinere a acordului de mediu);

Ordinul nr. 437/1991 (privind modul de emitere a autorizaţiei de mediu pentru

aprobarea funcţionării societăţilor comerciale şi a instituţiilor);

Ordinul nr. 619/1992 (de aprobare a normativului de conţinut al studiilor de impact);

HG nr. 127/1994 privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii la normele pentru

protecţia mediului înconjurător.

Actele normative prezentate elaborate după 1989 urmăresc şi respectarea prevederilor

Convenţiilor Internaţionale la care România este parte şi care sunt şi în atribuţiile ARBDD.

Convenţia privind diversitatea biologică de la Rio de Janeiro din 5 iunie 1992, la care

România a aderat prin Legea nr. 58/1994;

Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa la

care România a aderat prin Legea nr. 13/1993;

Convenţia Internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată

prin Protocolul încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978, acceptată prin Legea

nr. 6/1993;

Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural adoptată de

Conferinţa generală a ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 16 noiembrie 1972

adoptată prin DL nr. 187/1990;

Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al

păsărilor acvatice, de la Ramsar din 2 februarie 1971, la care România a aderat prin

Legea nr. 5/1991.

XXXVII


De asemenea se urmăreşte şi respectarea tuturor obligaţiilor ce revin părţii române din

Convenţiile regionale de pescuit în apele Dunării şi de protecţie a apelor Dunării împotriva

poluării de către nave.

2.3.2.Caracterizarea zonelor cu regim de protecţie integrală, de tampon şi economice

în perimetrul RBDD

2.3.2.1. Zonele cu regim de protecţie integrală

Zonele cu protecţie integrală (fig.6) cuprind, în principal, formaţiuni fizice şi biologice sau

grupuri de asemenea formaţiuni, habitate ale speciilor de animale şi vegetale ameninţate sau

situri naturale cu valoare mare din punct de vedere ştiinţific, al conservării sau al frumuseţii

(tabelul 2.1.).

În cadrul RBDD aceste zone sunt în număr de 18, totalizând o suprafaţă de 506 km2 şi au

ca scop principal conservarea şi protecţia păsărilor, ihtiofaunei, pădurilor cu aspect original şi

a unor eşantioane cu peisaj deltaic deosebit. Aici se pot desfăşura cercetări ştiinţifice privind

biologia, menţinerea şi conservarea calităţii mediului, precum şi monitorizarea principalilor

parametri ce definesc starea de evoluţie a acestora.

2.3.2.2.Zonele tampon

Zonele tampon însumează 2233km2 şi cuprind suprafeţe de teren sau ape care înconjoară

zonele cu regim de protecţie integrală şi în mare, în faţa gurilor Dunării şi complexului

Razim-Sinoe, fiind delimitate 13 astfel de zone .

1. Matiţa-Merhei-Letea – 225,6km2

2. Ţontea – 125,0 km2

3. Caraorman – 138,3 km2

4. Lumina-Vătafu – 134,6km2

5. Dranov – 217,6 km2

6. Sărături-Murighiol – 0,05 km2

7. Rotundu – 124,0 km2

8. Popina 26,0 km2

9. Doloşman – 0,28 km2

10. Zmeica-Sinoe – 315,1 km2

11. Potcoava – 29,37 km2

12. Periteaşca-Leahova – 2,1 km2

XXXVIII


13. Zona tampon marină – 1030,0 km2

Zonele tampon prezintă caracteristici biologice apropiate de cele ale ariei pe care o

protejează şi au funcţia de limitare a impactului şi presiunii antropice asupra zonelor cu regim

de protecţie integrală.

În zonele tampon este permisă valorificarea resurselor naturale regenerabile în mod tradiţional

şi cu condiţii de conservare şi protecţie a mediului.

2.3.2.3.Zonele economice

Zonele economice totalizează 3061 km2, cuprind suprafața cea mai mare și cea mai

diversă amenajată cu terenuri piscicole, agricole, silvice şi în alte scopuri, terenurile din regim

liber de inundaţii care nu sunt înglobate în ariile protejate, vetrele localităţilor şi alte folosinţe

de interes economic din cuprinsul rezervaţiei. În cadrul acestor zone, pe terenurile din

domeniul public sau privat, se desfăşoară, în condiţii de protecţie a mediului, activităţi sociale

şi economice dintre care: pescuitul şi piscicultura, agricultură şi creşterea animalelor, turismul

etc. Terenurile amenajate şi care au suferit fenomene de degradare datorită exploatării

indecvate au fost scoase

Fig. 6. Rezervația Biosferei Delta Dunării

XXXIX


Sursa:Petre Gâștescu – Delta Dunării Rezervație a Biosferei, București, 2008

XL


Tabel.2.1. Zonele cu regim de protecție intergrală

Denumire zona cu

protecţie integrală

Caracteristici geografice Biodiversitate, conservare

Roşca-Buhaiova

-suprafaţă 96,25 km2

-situată în Delta fluvială-delimitată de lacurile Babina, Rădăcinoasele, Dracului, Matiţa-Merhei (S), braţul Cernovca (N), canalele Rădăcinoasele, Ocolitor (V), canalul Sulimanca (E)

- nucleul cu regim de protecţie integrală este format din lacurile Roşca, Argintiu-mamifere: vidra, nurca, hermina, cainele enot, vulpe etc-colonii de pelicani diverse specii-plante : nufăr alb şi galben, piciorul cocoşului, iarba broaştelor etc.

Pădurea Letea

-suprafaţa 28,25 km2

-situată în delta fluvio-marină, pe grindul Letea-zona forestieră naturală dezvoltată în spaţiile depresionare dintre dune, cu umiditate mai mare

- 500 de specii de plante superioare : stejarul de luncă, stejarul brumariu, plopul alb, plopul negru, tei alb, arin negru etc;-500 de specii de insecte, 120 specii de păsări, amfibieni şi reptile, cca 8 mamifere

Lacul Răducu

-suprafaţa 250 km2

-situat în delta fluvio-maritimă-delimitat de bucla estică a Dunării Vechi (S), grindul Raducului (V), canalul Magearu (E), grindul Letea (N)-include lacurile Răducu, Răduculeţ, alte lacuri mai mici,grinduri pajişti etc.

-pe grinduri vegetaţie:Perişor, rogoz, pajişti stepice, în apa nufăr galben-24 specii de peşti, 150 specii de păsări, 9 specii de mamifere

Lacul Nebunu


-situate în delta fluvială-delimitat de gârla Sontea şi canalul Sontea Nou-include lacul Nebunul stufăriş, plaur fixat etc.

-100 specii de alge-peste 100 specii de plante superioare -23 specii de pesti-100 specii de păsări ca egreta, cormoranul, stârc galben, tigănuş, lopatar etc

Vătafu-Lunguleţ


-situat in delta fluvio-marina-delimitat de lacul Lumina (V), canalul Vătafu-Gârla Împuţită (N), grindul Puiu (SE)-cuprinde lacuri (Porcului,Vătafu,Lunguleţ), grinduri, plauri plutitori etc.

-au fost identificate 60 de specii de alge-70 de specii de plante superioare-în apele cu conţinut mic de azot, plante carnivore, otratel-15 specii de peşti, populaţii mari de amfibieni-în formaţiunile de plaur cuibăresc stârcul pitic şi cormoranul mic

Pădurea Caraoramn


-situată în delta fluvio marină pe grindul Caraorman în partea centrală, în care intră dunele de nisip mobile şi

-400 specii de plante superioare printre care o specie endemică (Ornithogalum amphibolus), 2 specii de orhidee, stejari etc.

XLI


pădurea (700ha) -peste 600 specii de insecte, păsări, şopârle etc.

Sărături-Murighiol


-situată în afara limitei RBDD, pe uscatul continental, la sud de braţul Sfântu Gheorghe, între localităţile Murighiol şi Plopu-include lacul Sărături şi zona înconjurătoare

- lacul are apa cloro-sulfatică şi este lipsit de pesti, dar bogat in fitoplancton si zooplancton- pescarusi cu cap negru- 200 specii de păsări ca pescăruşul caspic, prundăraş de sărătura, rata cu ciuf, etc.

Arinişul erenciuc


-situat în delta fluvio-marină, pe malul stâng al braţului Sfântu Gheorghe

- singura pădure naturală compactă din RBDD dominate de arin negru-100 specii păsări, mamifere

Insula Popina


-martor de eroziune calcaros din uscatul nord dobrogean-situate în nordul lacului Razim

- 300 specii plante superioare, 200 specii de insecte, aici trăieşte cel mai veninos păianjen, văduva neagră-130 specii de păsări

Sacalin-Zatoane

-suprafaţa 214,1km2

-situată în estul unităţii Dranov-se caracterizează printr-o succesiune de grinduri marine tinere paralele cu litoralul, la care se adaugă insula Sacalin-grindurile alternează cu canale de circulaţie a apei

-sunt prezente multe tipuri de habitate dominate de stufăriş şi păpuriş- sunt prezente colonii de pelicani creţi şi comuni, egrete, stârci, lebede etc.

Periteasca-Leahova


-situată între complexul lagunar Razim-Sinoie şi litoralul marin-prezintă grinduri şi lacuri puţin adânci

-70 specii de plante superioare, insecte,peşti, amfibieni-are importanţă ornitologică deoarece aici staţionează gârliţa, gâsca cu gât roşu, pelicani, raţe etc.

Capul Dolosman


-aparţine Podişului Babadag, în apropiere de localitatea Jurilovca, constituit din calcare cretacice

- se găsesc 160 specii de insecte, se adăposteste şarpele de apă, , gusterul vargat, păsări, 13 specii de mamifere

Grindul Lupilor


-situat în complexul lacustru Razim-Sinoie-vegetaţie specifică grindurilor nisipoase

-300 specii de plante, 169 specii de insecte, reptile , amfibieni, broaşte ţestoase de apă- păsări, peşti, mamifere

Istria Sinoie

-suprafaţa 140km2

-situat în limitele complexului lagunar Razim-Sinoe în nordul grindului Saele

-varietate de specii de floră şi faună-80 specii de insecte, reptile ca şopârla de iarbă, şarpele rău, ţestoasa de uscat etc.- au fost observate 290 de specii de păsări

-suprafaţa 23km2

-situat în limitele Complexului -vegetaţie de sol nisipos sărăturat- au fost semnalate amfibieni, reptile,

XLII


Grindul Chituc

Razim-Sinoie în partea nordică- se caracterizează printr-o succesiune de cordoane, dune şi lacuri având o poziţie în evantai

numeroase păsări migratoare, 14 specii de mamifere

Lacul Rotund

-suprafaţa 2,28km2

-situat în lunca Dunării între Isaccea şi Tulcea, la vest de lacul Telince, la nord de limanul Saun

-zonă supusă inundaţiilor dunărene- au fost semnalate specii de nevertebrate, peşti, 150 specii de păsări, 11 specii de mamifere

Lacul Potcoava

-suprafaţa 6,52km2

-situat in delta fluvială, la nord de complexul lacustru Gorgova-Isac şi la sud de braţul Sulina

- au fost identificate specii de alge, plante superioare-20 specii de peşti , predominând linul şi caracuda-amfibieni, reptile, păsări ca stârc, ţigănuş, egreta mică, cormoranul etc.

Lacul Belciug

-suprafaţa1,1km2

-situat în unitatea Dranov, la sud de braţul Sfântu Gheorghe, limitat de grindul Plopilor şi grindul Crasnicol- are adâncimi mari, pănă la 7m

- au fost identificate specii de alge, plante superioare dispuse la marginea lacului-300 specii de nevertebrate din care moluşca Oxyloma pinteri este endemism naţional- au fost identificate specii de peşti, 100 specii de păsări


din circuitul productiv fiind declarate abandonate. Aceste terenuri, a căror suprafaţă este de

cca. 3,8% au fost propuse pentru renaturare prin lucrări de reconstrucţie ecologică.

XLIII


Capitolul III

Rezervaţia biosferei Deltei Dunării în contextul strategiei de turism durabil

3.1. Impactul activităţii turistice asupra ariilor protejate

Având în vedere că necesitatea îmbunătăţirii calităţii ecosistemelor, prin refacerea sau prin

conservarea potenţialului lor natural, ca o cerinţă fundamentală în gestionare înţeleaptă a

zonelor umede, definită în conceptul zonelor Ramsar, reprezintă o prioritate comună în

managementul acestor rezervaţii, abordarea armonizată a problemelor de administrare în cele

trei arii naturale protejate apare ca un principiu esenţial. Principala provocare în această

activitate o reprezintă de fapt, păstrarea echilibrului dintre măsurile preconizate pentru

conservarea valorilor patrimoniului natural şi cele care sa facă posibilă o utilizare cât mai

intensă a resurselor naturale în funcţie de cerinţele mereu crescânde ale populaţiei locale.

Obiectivul principal al fiecărei rezervaţii îl constituie îndeplinirea cerinţelor de conservare şi

în acelaşi timp asigurarea utilizării durabile a resurselor sale naturale precum şi a creşterii

nivelului de înţelegere a valorilor ecosistemelor deltaice.

Proiectul lansat în 2002, finanțat prin Programul Tacis al UE, a creat posibilitatea

autoritătilor din fiecare rezervație, a autorităților locale din unitățile administrative din cele

trei țări vecine: România, Ucraina și Republica Moldova, de a dezvolta cooperarea reciprocă

transfrontieră pentru elaborarea și apoi implementarea primului plan de management în ariile

naturale protejate din Delta Dunării și Prutul Inferior din cadrul Euroregiunii Dunărea de Jos.

Acţiunea de protejare a faunei şi îndeosebi a păsărilor, ca şi a pădurilor de pe grindurile

Letea şi Caraorman, s-a impus cu circa 70 ani în urmă (după Primul Război Mondial), atunci

când a devenit din ce în ce mai complexă.

Prin insistenţa naturaliştilor de marcă, din perioada interbelică, s-a reuşit ca din 1930 să se

instituie două rezervaţii naturale, şi anume: Parcul Natural Letea (1930) şi zona Roşca-

Buhaiova-Hrecişca – 1940 (în anul 1979, aceste două rezervaţii au fost trecute pe lista

mondială a rezervaţiilor biosferei – incluse între cele 177 de ecosisteme reprezentative de pe

XLIV


toate continentele lumii, decizie luată în cadrul programului internaţional de studii Omul şi

biosfera33 (MAB) de pe lângă UNESCO, dar fără a se materializa o legislaţie şi o organizare

corespunzătoare).

După 1950, ca urmare a reorganizării Comisiei Monumentelor Naturii din cadrul

Academiei Române (prin Decretul Prezidenţial nr. 237/1950, înfiinţată în 1930 prin Legea nr.

213) numărul şi suprafaţa rezervaţiilor în deltă s-a extins (stabilite prin HCM NR. 891/1961;

HCM NR. 891/1961; HCM NR.528 /1970), ajungând la şase rezervaţii (trei ornitologice, una

forestieră şi două complexe), însumând 41.046 ha, la care se mai adăugau locurile de cuibărit

de protecţie mult mai redus.

Rezervaţia Roşca-Buhaiova-Hrecişca, cu o suprafaţă de 15.400 ha, era situată în deltă

fluviatilă în nordul lacurilor Matiţa şi Merhei, nucleul fiind constituit de stufării şi lacuri mai

mici. Rezervaţia reunea biotopuri variate: mlaştini stuficole, lacuri, plauri plutitori sau fixaţi,

grinduri fluviatile, marginea vestică a grindului Letea, partea estică a Câmpului Chiliei. Pe

plauri s-a stabilit singura colonie de pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus) din Europa, iar

în colonii mai mici, mai mari sau mixte, cormorani mici, lopătari, egrete mari, stârci roşii,

ţigănuşi.

Rezervaţia Perişor-Zătoane (15.200 ha) este situată în delta fluvio-marină, în unitatea

Dranov, între grindul Crasnicol şi ţărmul mării; caracteristica acestei rezervaţii, în care se

întâlnesc în succesiune grinduri marine tinere, lacuri şi zone mlăştinoase, o constituia

întrepătrunderea apelor marine cu cele fluviale – fenomen ce se răsfrânge asupra vegetaţiei şi

faunei (dezvoltarea acestora fiind determinată de structura solului şi salinitatea apei).

Datorită poziţiei geografice, rezervaţia adăpostea numeroase păsări în tot timpul anului:

cuibăreau lopătarii, lebedele, pelicanul creţ, stârcii cenuşii, galbeni şi roşii; în perioada de

pasaj se adunau, în mlaştini, numeroase cârduri de păsări limicole, iar pe dune, cârduri de

culici, pescăruşi, cătăligi, scoicari şi sitari de mal; toamna înnoptau mii de cocori; iarna , în

zătoane sau pe malul mării se adunau cârduri de gâşte, lebede, pescăruşi şi raţe. Locurile

sărăturate erau preferate pentru cuibărit, de către cătăligă şi ciocîntors. Din rezervaţie făcea

parte şi insula Sacalin, loc de maximă densitate pentru păsări atât iarna. Cât şi în timpul

pasajului de primăvară şi toamnă.

Rezervaţia Periteaşca-Leahova-Portiţa (3900 ha), situată în Complexul lagunar Razim-

Sinoie şi aproape jumătate formată din suprafeţe lacustre, oferea condiţii optime pentru

păsările limicole şi oaspeţii de iarnă. În această rezervaţie se întâlneau biocenoze dezvoltate

33 Program lansat în 1970 de UNESCO

XLV


pe nisipurile uscate ale grindurilor, pe nisipurile scăldate de apele mării sau ale lacului Razim,

cât şi biocenoze adaptate la lacurile cu variaţii mari de salinitate.

Pădurea Letea (5200 ha) se învecina, la vest, cu rezervaţia Roşca-Buhaiova-Hrecişca. S-a

dezvoltat pe dunele de nisip de pe grindul cu acelaşi nume cu vegetaţie lemnoasă ce aminteşte

de pădurile subtropicale. Aici cresc arbori falnici (stejar pedunculat, frasinul comun şi pufos,

plopul gigant), dar şi hameiul, curpenul de pădure, viţa sălbatică şi liana Periploca graeca. În

corona copacilor cloceau codalbul şi păsările răpitoare (buha, şerparul şi şorecarul, ulii şi

ereţii, gaia roşie), iar căpriorul, bursucul şi vulpea sunt locuitori frecvenţi ai pădurii.

Pădurea Caraorman (1.260 ha) este un bun loc de adăpost pentru avifaună. Cuprindea un

variat arboret (şleau de luncă format din plop, frasin şi stejar, subarboret din zălog), dar şi o

vegetaţie erbacee de nisipuri.

Insula Popina (98 ha), situată în partea de nord a lacului Razim, era locul de cuibărit al

călifarului roşu şi a altor păsări migratoare, mai ales în timpul pasajului de toamnă.

Zonele de popas sau refugii (în suprafaţă totală de circa 8.000 ha ) erau teritorii mai mici

în afara rezervaţiilor naturale şi alcătuiau locurile permanente pentru cuibăritul păsărilor

migratoare. Sunt importante pentru numărul însemnat de colonii mixte, care aici găsesc

condiţii optime de creştere sau pentru prezenţa unor anumite specii mai puţin frecvente în

celelalte locuri ale deltei:

Refugiul din vecinătatea lacului Marchelu, situat la nord de localitatea Mahmudia,

care adăpostea o colonie mixtă, importantă atât pentru numărul de indivizi ( în special

lopătar), cât şi ca număr de specii;

Refugiul Uzlina, situat la nord-est de Uzlina (braţul Sfântu Gheorghe), care găzduia

una din cele mai mari colonii de Ardeidae;

Refugiul Sărăturile, situat la sud de comuna Murighiol, în care cuibărea cătăliga şi

ciocîntorsul;

Refugiul Fundul Goloviţei (Ceamurlia) adăpostea colonii de egrete mari şi lopătari;

Refugiul Istria-Sinoie ocupa golful din dreptul localităţilor omonime şi constituia un

însemnat areal pentru cuibăritul călifarului alb.

Grindul Lupilor, în perioada premergătoare migraţiilor de toamnă, devenea unul dintre

locurile de maximă densitate a avifaunei, în timpul verii întâlnindu-se cel mai des cocorul.

Prin extinderea amenajărilor agricole, piscicole şi silvice în perioada 1970-1989, pe lângă

faptul ca s-a micşorat suprafaţa totală cu 4.000 ha, s-a intensificat şi presiunea activităţilor

economice asupra ariilor protejate.

XLVI


3.1.1. Infrastructura și dotările turistice în Delta Dunării

Gradul de dotare şi dezvoltare turistică la nivelul RBDD, este dat de baza tehnico-

materială a turismului: capacităţi de cazare, mijloace de transport, alimentaţie publică,

mijloace şi dotări destinate să asigure practicarea activitaţilor menţionate.

O primă condiţie în promovarea şi asigurarea activităţii turistice o constituie capacitatea de

cazare, alimentaţia si formele de agrement.

Existenţa unor drumuri improprii sau lipsa acestora de pe teritoriul RBDD, prezintã

urmãtoarele dezavantaje:

1. asigurarea unor legãturi dificile dintre diversele comune sau dintre localitãţile unei

comune de pe teritoriul rezervaţiei, cu implicaţii importante în ceea ce priveşte :

soluţionarea unor cazuri de urgenţã din punct de vedere medical;

deplasarea spre scoalã a copiilor din satele unei comune – scoala fiind de regulã

amplasatã încomunã;

lipsa unor mijloace de transport între localitãţile de pe teritoriul RBDD;

2. accesul dificil dintre localitãţile deltei şi municipiu, ceea ce face ca locuitorii deltei sã

rãmânã izolaţi faţã de centrul reşedinţã de judeţ;

3. valorificarea greoaie a produselor proprii (lapte, carne, produse agricole) – valorificare

ce ar asigura condiţiile minime de existenţã locuitorilor deltei;

4. reducerea potenţialului turistic în zonã, cu efecte negative asupra nivelului de trai al

populaţiei.

Avantajele existenţei unei infrastructuri rutiere, minime necesare:

accesul uşor şi rapid spre localitãţile deltei, în cazul unor urgenţe sau al unor calamitãţi

naturale;

faciliteazã aprovizionarea corespunzãtoare cu marfã a localitãţilor din deltã;

permite dezvoltarea unor activitãţi economice în zonã, ceea ce ar facilita creşterea

nivelului de trai al populaţiei;

asigurã posibilitatea valorificãrii produselor proprii, pentru locuitorii deltei.

De regulă toate hotelurile au săli de conferinţă, restaurante, piscine şi săli pentru fitness,

ambarcaţiuni pentru excursii în zonele învecinate.

Pensiunile asigură masă şi ambarcaţiuni uşoare. Aşa cum s-a menţionat o importanţă a

turismului o constituie și navele-cazare care, începând cu ATBAD şi For 10 years togheter in

the Danube Delta sub auspiciile societăţii Danube Delta Tours s-au alăturat Miraj Tour SRL,

XLVII


Liscom Tour, Delta- Cronos, Ibis Tours, Pelican Tours etc., toate acestea au capacitate de

cazare între 10 si 20 de locuri, asigură confort şi masă la nivel de 3- 4 stele.

Transporturile turistice sunt reprezentate în RBDD de ambarcaţiuni ca: şalupe, bărci cu

motor, pontoane, nave rapide, remorchere, practicate pe braţele Dunării, canale, lacuri, în

turismul itinerant. Pentru accesul pe canalele interioare, transporturile se desfăşoară cu nave şi

ambarcaţiuni cu pescaje mici.

Fig. 7. Complexul hotelier Cormoran, Murighiol

3.1.2. Analiza circulaţiei turistice

Din datele existente, referitoare la fluxul turistic din perioada 1971- 2003, se constată, o

creştere treptată de la cca 70.000 de turişti în 1971 (31.000 români şi 44.000 străini) la

148.000 în 1979 (59.600 români și 89.600 străini). După această perioadă s-a înregistrat, cu

unele fluctuaţii, o scădere de până la 54.624 de turişti în anul 2006 (42.835 români şi 11.789

străini).

Cauzele acestei descreşteri sunt mai multe, printre care menţionăm perceperea de taxe

pentru turiştii străini, posibilităţile financiare modeste ale turiştilor români, lipsa unei structuri

adecvate - alimentarea cu apă potabilă în aşezările rurale şi proliferarea unor poli, constituirea

RBDD care a impus limitări în spaţiul deltaic (ariile strict protejate şi zonele de tampon),

promovarea slabă a ofertei turistice în străinătate şi în ţară, infrastructura necorespunzătoare.

(Fig. 8.)

XLVIII


Turismul rural care ar putea constitui o alternativă şi o sursă de câştig pentru populaţia

locală, fie ca salariaţi direcţi, fie implicaţi în activităţi colaterale (cum ar fi obţinerea de

produse locale: legume şi fructe proaspete, produse de acvacultură şi pescuit, articole de

artizanat care pot fi vândute turiştilor drept suveniruri).

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestui tip de turism este nevoie de îmbunătăţirea

infrastructurii din mediul rural, de revitalizarea culturii locale, a obiceiurilor şi culturilor

tradiţionale şi de îmbunătăţirea economiei locale.

Fig. 8. Dinamica fluxului de turişti români şi străini


3.1.3 Consecinţele utilizării turistice a ariilor protejate

Turismul, ca activitate economică, poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special

dacă nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce şi mari beneficii. Presiunile din partea

turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel încât

XLIX


ariile naturale valoroase devin din ce în ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata,

vizite de o zi şi chiar sport. În câteva arii protejate există pur şi simplu atât de mulţi vizitatori

în anumite părţi, sau la anumite momente, încât natura - şi calitatea experienţei vizitatorilor -

suferă; în altele, vizitatorii pot pătrunde în cele mai îndepărtate zone. Facilităţile turistice intră

deseori în conflict cu ţelurile de conservare şi strică peisajele naturale; presiunile pentru

dezvoltarea unor asemenea facilităţi sunt deosebit de puternice în fostul bloc al ţărilor est-

europene, în timp ce, în unele arii protejate, turismul pur şi simplu nu are loc. Dar, dacă este

planificat şi administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forţă foarte pozitivă, aducând

beneficii atât ariilor protejate cât şi comunităţilor locale. Turismul va fi binevenit în

perimetrul sau în proximitatea ariilor protejate, dacă respectă caracterul special al ariei, astfel

încât, pagubele şi poluarea să fie minime.

Turismul poate ajuta la justificarea înfiinţării ariilor protejate în regiunile marginale, şi

poate duce la o înviorare a comunităţilor locale din punct de vedere economic şi al culturilor

tradiţionale.

Tehnicile de administrare a vizitatorilor în medii sensibile nu sunt în general bine

cunoscute.

Deşi ele costă deseori timp şi bani, venitul pe care îl generează poate ajuta la acoperirea

costurilor. De asemenea, dezvoltarea ecoturismului poate fi legată de industria manufacturieră

şi de locurile de muncă alternative la ferme, pentru a produce elementele necesare unei

economii rurale durabile. Din ce în ce mai mulţi tur operatori devin conştienţi de faptul că un

mediu sănătos şi atrăgător este esenţial pentru supravieţuirea pe termen lung a comerţului lor.

Acest lucru este recunoscut în liniile directoare pentru turism adoptate in 1982 de World

Travel and Tourism Council (WTTC). În prezent, unele companii turistice europene încearcă

să acţioneze în moduri durabile şi să lucreze cu organismele de conservare, pentru a investi în

conservare; de asemenea, tot mai mulţi turişti caută vacanţe care nu păgubesc mediul

înconjurător şi nu ofensează cultura locală. Federaţia Europeană a Parcurilor Naţionale şi

Naturale (FNNPE) a trecut recent în revistă turismul în jurul ariilor protejate şi a concluzionat

că turismul şi conservarea pot fi deseori compatibile, reciproc avantajoase, dar numai dacă

este practicat într-un mod durabil, în ariile potrivite (raportul FNNPE, Loving them to Death –

turismul durabil in parcurile naţionale şi naturale din Europa, 1993). Guvernele naţionale ar

trebui să implice administratorii ariilor protejate şi industria turismului în dezvoltarea şi

implementarea planurilor pentru turismul durabil. Acestea ar trebui să fie parte din strategiile

naţionale de dezvoltare durabilă şi ar trebui incluse în planurile individuale de management

L


ale ariilor protejate. Din punct de vedere al utilizării turistice, măsurile de care beneficiază

ariile protejate includ:

transformarea dezvoltării existente nondurabile în forme mai durabile;

stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltări, în special în mediile sensibile;

desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism, bazate pe capacitatea portanta a

ariilor protejate, incluzând sanctuare şi zone liniştite, ca şi zone potrivite pentru

diferite niveluri de folosinţă turistica şi de dezvoltare;

reducerea poluării şi descongestionarea traficului de vacanţă;

evitarea turismului şi a recreării excesive în ariile protejate;

asigurarea că din turism beneficiază şi comunităţile locale;

asigurarea de ajutoare şi resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;

pregătirea managerilor ariilor protejate în turismul durabil.

În acelaşi timp, ar trebui să se revizuiască şi, dacă este nevoie, să se îmbunătăţească legislaţia

referitoare la turism, şi în special:

să se dea managerilor ariilor protejate puterea de a controla dezvoltarea turismului;

să se ceară evaluarea completă din punct de vedere ecologic a propunerilor care privesc

ariile protejate;

să se conlucreze cu industria turismului, să se ceară ca pagubele ecologice create de

turismul din trecut să fie reparate şi să se adopte tehnici manageriale pentru a face

viitoarea utilizare durabilă.

Schemele de pionierat în turismul durabil ar trebui să se încurajeze, de exemplu prin:

împrumuturi, subvenţii sau taxe de concesiune pentru fermieri şi comunităţile locale,

pentru înfiinţarea de mici întreprinderi care să folosească ariile protejate într-un mod

adecvat;

proiecte administrative, pentru a arăta abordarea inovatoare a turismului, adecvate

economiilor locale;

folosirea fondurilor PHARE şi a celor naţionale pentru turism, cu scopul de a încuraja

turismul durabil în blocul ţărilor est - europene.

FNNPE a definit turismul durabil ca toate formele de dezvoltări turistice, management şi

activităţi turistice care menţin integritatea ecologică, socială și economică şi bunăstarea

resurselor naturale și culturale, construite în mod perpetuu.

Turismul durabil în interiorul şi în afara ariilor protejate cere:

cooperare strânsă cu autorităţile ariilor protejate;

LI


operatorii turistici si ghizii care lucrează în ariile protejate să aibă înalte cunoştinţe

ecologice;

contribuţii practice şi financiare ale operatorilor turistici pentru conservarea ariilor

protejate;

reguli pentru promovarea şi marketingul vacanţelor bazate pe ariile protejate;

linii directoare pentru implicarea comunităţilor locale;

standarde pentru proiectarea şi operarea facilităţilor de turism durabil şi a afacerilor.

Insula Sahalin este un important loc de cuibărit pentru păsările din Delta Dunării. Arie

strict protejată, în care accesul este strict interzis turiştilor, insula Sahalin nu a scăpat însă de

soarta locurilor frumoase vizitate de aşa zişii iubitori de natură. Nu de puţine ori cuiburile

păsărilor rare au fost puse în pericol de amatorii de grătare, care au uitat să respecte natura.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării recunoaşte însă că are o problemă cu

panotarea şi avertizarea turiştilor în legatură cu sancţiunile pe care le riscă.

Insula Sahalin este situată la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Această insula

face parte din ariile strict protejate din Delta Dunării, unde accesul turiştilor este interzis.

Insulă are o suprafață de 21.410 hectare şi a fost pusă sub ocrotire în anul 1938, ne-a

declarat Guvernatorul Deltei Dunarii, Paul Cononov34. În ceea ce priveşte accesul pe insulă,

aici au voie numai agenţii ecologici, Garda de Mediu si cercetătorii cu permis de cercetare,

obţinut de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. În insulă se află o mare

varietate de păsări, mamifere şi reptile. Aici se regăsesc, de exemplu cele mai mari colonii de

chire de mare şi pelicani creţi. Aici este principala zonă de cuibărit, hrănire şi iernare a

acestor specii. În acest moment mai avem un număr de 229 de specii de păsări. Sunt şi

sturioni, dar şi plante rare, cum ar fi varza de mare şi canarul bălţi, mai precizează Paul

Cononov. Deoarece este situată în apropierea localităţii Sfântul Gheorghe, există o presiune

permanentă din partea turiştilor care doresc cu tot dinadinsul să vadă insula. De aceea,

conducerea rezervaţiei a detaşat un număr mai mare de agenţi ecologici în această zonă. Am

trimis chiar şi un ponton plutitor lângă insula Sahalin, pentru a împiedica turiştii să încalce

aria protejată, a afirmat Guvernatorul Cononov. Din păcate însă acest lucru nu functionează,

deoarece turiştii reusesc să ajungă pe insulă.

Din acest motiv, la data de 1 iulie Asociaţia Salvaţi Delta Dunării a iniţiat o campanie de

strângere a gunoaielor intitulată Moarte PET-ului. Aproximativ 80 de voluntari au strâns de

pe insula Sahalin peste 200 de saci cu gunoi. Cel mai mult ne deranjează cand găsim în zonă

34 Guvernator al Deltei Dunării din 2005 până în 2008

LII


urme de activităţi care nu au ce cauta într-o zonă strict protejată. Ni s-a întamplat să găsim

sticle de bere goale şi alte asemenea deşeuri. Dacă tot au riscat şi au venit pe insulă, ar putea

măcar sa respecte acest loc, a declarat indignat Paul Cononov. Valoarea amenzii pentru cei

care sunt prinşi pe insulă poate ajunge chiar şi pana la 50 de milioane de lei. Se pare însă că

acest lucru nu-i opreste pe oameni, voluntarii Asociaţiei Salvaţi Delta Dunării strângând

cauciucuri, neoane, becuri şi chiar şi televizoare şi frigidere, în timp ce ei se temeau să nu

calce pe cuiburile de lebede din zonă. În ciuda faptului că nimeni nu are voie sa vină pe

insulă, tot mai multi turişti se laudă pe forumuri că au vizitat locaţia şi o recomandă şi altora.

Mai mult, chiar şi agenţiile de turism oferă vizite pe Insula Sahalin, turiştii fiind invitaţi să

admire coloniile de pelicani. Panotajul din zonă va trebui mult mai bine realizat. Va trebui să

montăm mai multe panouri prin care să interzicem accesul în zonă şi să menţionăm

sancţiunile care pot fi aplicate, a afirmat, îngrijorat de situaţia existentă, guvernatorul Deltei

Dunării.

3.2. Promovarea unor strategii și planuri de dezvoltare durabilă in R.B.D.D

3.2.1. Master Planul Deltei Dunării reprezintă un cadru şi o strategie pentru dezvoltare

de viitor a Deltei Dunării. Acesta stabileşte în detaliu etapele de dezvoltare pe care Rezervaţia

Biosferei Delta Dunării şi toţi factorii implicaţi din regiune ar trebui să le urmeze pentru

conservarea patromoniului natural, păstrarea tradiţiilor locale şi îmbunătăţirea condiţiilor de

viaţă ale populaţiei din zonă. Master Planul a fost realizat de INCDD Tulcea, la solicitarea

MMDD.

Master Planul Dezvoltării Regionale a Deltei Dunării aderă la principiile dezvoltării

durabile, împreună cu definiţiile impuse de Naţiunile Unite şi acceptate de majoritatea

naţiunilor guvernamentale din lumea întreagă. În câteva cuvinte, dezvoltarea durabilă este

explicată astfel: … dezvoltarea care asigură răspunsurile nevoile prezentului fără să

compromită abilitatea viitoarelor generaţii să îşi satisfacă necesarul lor.35 Un principiu

important al conceptului dezvoltării durabile este echitate între generaţii, însemnând că

gradul de acces la resursele pe care planeta poate să le furnizeze să nu fie mai mic în viitor

decât cel din prezent. Aceasta este noţiunea de echitate între generaţii, aceasta este echitatea

în cadrul populaţiei prezente şi înseamnă consumarea resurselor fără să nege consumul

necesar pentru alţii.

35 Comisia Mondială de Dezvoltare şi Mediu, 1987

LIII


Pentru a rezulta cât mai bune soluţii asupra planurilor regionale, Master Planul regional al

Deltei Dunării se concentrează mult mai mult şi mai aproape de definiţia dezvoltării:

Plănuirea managementului schimbărilor la nivel local şi regional pentru accelerarea

creşterii nivelului de trai şi îmbunătăţirea sistemului de exploatare a resurselor într-un mod

durabil. Acesta acoperă nu numai forma fizică a dezvoltării, dar de asemenea toate celelalte

elemente care au influenţă asupra oamenilor din Delta Dunării şi se cer a fi bine făcute,

incluzând dezvoltarea infrastructurii ca şi dezvoltarea socială, culturală, comunitară

respectând aspectele de mediu. Toate acestea sunt incluse în conceptul complex al dezvoltării

durabile. Master Planul Dezvoltării Regionale a Deltei Dunării aderă la principiile dezvoltării

durabile, împreună cu definiţiile impuse de Naţiunile Unite şi acceptate de majoritatea

naţiunilor guvernamentale din lumea întreagă. Pentru a-şi atinge obiectivele dorite şi pentru

reducerea poluării, Master Planul trebuie să se implice în multe sfere de activitate. Acestea

implică agenţii economici din sectorul privat (de exemplu marile firme, întreprinzătorii

temerari, operatorii de transporturi navale, constructorii etc.) precum şi din sectorul public (de

exemplu furnizorii de servicii în domeniul sănătăţii şi educaţiei).

O parte din strategia Master Planului este urmărirea bunei guvernări la toate nivelurile,

începând cu însuşi Master Planul cu strategia sa de implementare. O bună planificare şi un

management al schimbării depinde nu numai de un plan care să conţină nu numai ceea ce este

de făcut ci şi cum trebuie procedat. Este de aşteptat ca eforturi similare la nivel local şi

guvernamental să genereze planuri locale, regionale, care să fie pe deplin armonioase, foarte

transparente, şi să pună arealul propus pentru dezvoltare durabilă atât în mediul urban cât şi

rural.

Fig.nr .9. Master Planul – Cadrul de dezvoltare regională şi naţională

LIV


Sursa: www.mmediu.ro

3.2.2. Pregătirea Master Planului

Master Planul Regional este un cadru şi o strategie pentru dezvoltare de viitor, bazat pe

evaluarea diverselor scenarii şi pe opţiunea pentru un scenariu preferat. Descrie forma şi

structura generală a ceea ce se va înfăptui, şi stabileşte în detaliu procesul pe care RBDD şi

toate organismele şi organizaţiile din regiune ar trebui sa îl urmeze pentru viitor.

3.2.3. Programul Master Planului

Perioada Master Planului Regional este structurată pe două faze: una pe termen scurt şi

altul pe termen lung, care să implice proiecte de infrastructură şi schimbări legislative care

au ţinte îndepărtate în timp. Aceste probleme sunt împărţite astfel în două direcţii:

(I) Etape: implementarea Master Planului implică două etape. Prima etapă se referă la

realizarea studiilor de fezabilitate şi este detaliată în forma unui plan de acţiune, având ca

ţinte imediate: realizarea cadrului juridic de desfăşurare a acţiunilor propuse, studii de teren

detaliate (topografice, geotehnice, pedologice, hidrologice, transecte biologice).

În a doua etapă se trece la implementarea acţiunilor detaliate în etapa anterioară. Pe

termen lung Master Planul va fi progresiv, cu o flexibilitate, lăsând posibilitatea ca deciziile

să poată fi adaptate condiţiilor şi situaţiilor ce vor apărea.

(II) Monitoring. Master Planul este însoţit de un desfăşurător ce va putea fi monitorizat

LV


atât în timp cât şi din punct de vedere al evoluţiei mecanismelor de implementare. Se va

evalua nu numai performanţa dar şi rezultatele implementării, prin aprecierea veniturilor

realizate în urma implementării.

3.2.4. Strategia de dezvoltare a turismului propusă de Consiliul Judeţean este structurată

pe obiective, priorităţi şi măsuri şi iau în considerare toate componentele dezvoltării turistice.

Unele dintre măsurile necesare pentru punerea în practică a strategiei au în vedere:

Dezvoltarea ofertelor turistice pentru judeţul Tulcea şi anume: ecoturism, turism

pentru pescuit şi vînătoare sportivă, turism rural, turism cultural, turism urban;

Dezvoltarea calităţii în turism prin: sprijinirea renovării destinaţiilor turistice,

construirea de noi unităţi de cazare care să se încadreze cu arhitectura specifică a

judeţului şi peisajul, îmbunătăţirea dotărilor turistice, realizarea unei reţele judeţene

unitare de panouri şi indicatoare de semnalizare a obiectivelor turistice;

Servicii de sprijinire a turismului: promovarea turismului, sisteme de rezervare a

locurilor, studii de piaţă, realizarea de pachete de servicii pentru grupuri ţintă şi de

pachete de servicii turistice rurale, crearea de centre de informare etc.;

Dezvoltarea infrastructurii de utilităţi şi de acces: construire şi modernizare de

drumuri, construire de debarcadere pentru toate tipurile de nave, acţiuni de

decolmatare, amenajarea plajelor, asigurarea apei potabile, instalaţiilor de canalizare şi

a staţiilor de epurare;

Lărgirea şi îmbunătăţirea infrastructurii pentru protecţia mediului: acţiuni de

conştientizare şi de sensibilizare a populaţiei în ceea ce priveşte protecţia mediului

înconjurător, acţiuni de colectare şi reciclare a deşeurilor menajere, acţiuni de

retehnologizare a navelor pentru transport turistic etc. Strategia propusă de către

Consiliul Judeţean este în concordantă cu princiipiile turismului durabil şi cuprinde

toate măsurile necesare pentru dezvoltarea unui turism organizat, controlabil şi de

calitate.

Parteneriatul cu agenţiile de turism şi turoperatorii care activează în Judeţul Tulcea va

asigura succesul acestei strategii şi dezvoltarea turismului în judeţ.

La nivelul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, nu există o strategie de dezvoltare turistică

ci doar acţiuni de organizare şi implementare a ecoturismului, ca forăa optimă de turism

pentru o zonă cu statut de protecţie, aşa cum este RBBD. Principalii actori în implementarea

şi organizarea ecoturismului în RBDD sunt - Institutul de Cercetare Dezvoltare Delta

Dunării şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

LVI


Acţiunile prioritare pentru facilitarea şi organizarea ecoturismului sunt:

Amenajare trasee de acces şi observatoare ornitologice;

Amenajare Centre de Informare şi Educaţie Ecologică.

3.2.5. Dezvoltarea ecoturismului în RBDD din punct de vedere al conservării

mediului

Turismul este resursa viitorului în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. În acelaşi timp el

este un paradox. Poate produce mari pagube zonelor protejate, în special dacă nu este

administrat cum trebuie, dar poate de asemenea să aducă mari beneficii.

Dezvoltarea actului turistic, ţinând cont de formele de turism ce se pot practica pe teritoriul

Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, poate influenţa mediul deltaic şi toate valorile naturale

ale acestuia prin:

prezenţa, comportamentul şi numărul turiştilor pe trasee şi în zonele adiacente;

existenţa şi modul de funcţionare a amenajărilor şi echipamentelor turistice, dispersate

în teritoriu (hoteluri, căsuţe, campinguri) ;

circulaţia mijloacelor de transport turistice (hidrobuze, şalupe, bărci cu motor, bărci cu

pânze) ;

dotările de agrement folosite (hidrobiciclete, bărci etc).

Facilitarea dezvoltării lui în concordanţă cu capacitatea de suport a ecosistemelor din

rezervaţie este strâns legată de dezvoltarea unui sistem de monitoring pentru realizarea

evidenţei şi controlului fluxului de turişti.

În acelaşi timp, ecoturismul, care este nemijlocit legat şi dependent de existenţa naturii cât

mai puţin modificată de om este considerat un instrument important pentru conservarea ei.

Ecoturismul este forma ideală de turism, către care trebuie îndrumaţi şi încurajaţi să se

îndrepte toţi vizitatorii deltei noastre. Prin practicarea acestei forme de turism se realizează pe

deplin unul din principalele obiective ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, şi anume acela

de a contribui activ la educarea vizitatorilor în spiritul cunoaşterii şi protejării naturii.

Vizitarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării va contribui şi la conştientizarea faptului că

resursele naturale nu sunt nelimitate şi ca urmare ele trebuie folosite raţional, asigurând astfel

o dezvoltare durabilă.

LVII


3.2.6.Propuneri de dezvoltare durabilă a turismului

Deoarece dezvoltarea turismului şi a infrastructurii turistice în judeţ şi pe teritoriul RBDD

reprezintă o prioritate actuală atât la nivel naţional cât la nivel regional şi local este necesar a

fi cunoscute toate datele necesare dezvoltării durabile a turismului, fără a afecta ecosistemele

naturale. Pentru cei care activează în zone protejate planificarea dezvoltării turistice trebuie să

se facă în strânsă legatură cu planificarea ecologică, planificare ce presupune ca toate

elementele de mediu să fie supravegheate şi analizate pentru determinarea celor mai adecvate

modele de dezvoltare şi amenajare teritorială.

Sistemele de planificare ecologică sau a mediului trebuie să ţină cont de următoarele

principii şi acţiuni:

Principiul precauţiei în luarea deciziei;

Principiul prevenirii riscurilor ecologice (producerea unor efecte negative asupra

mediului) şi a producerii daunelor;

Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic

natural;

Principiul “poluatorul plăteşte”;

Înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea

oamenilor;

Crearea sistemului de monitorizare integrată a mediului (supraveghere, prognoză,

avertizare şi intervenţie);

Utilizarea durabilă a tuturor resurselor existente;

Crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la

elaborarea şi aplicarea planurilor de dezvoltare;

Dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea protecţiei mediului.

Planificarea durabilă a unei activităţi la nivel local trebuie să aibă în vedere prevederile sau

recomandările existente în strategiile naţionale în domeniul respectiv. De exemplu,

dezvoltarea ecoturismului şi a activităţilor economice durabile conexe în localităţile din

interiorul şi din vecinătatea ariilor naturale protejate este una din acţiuni privind protecţia şi

conservarea biodiversităţii şi reconstrucţie ecologică incluse în Planul Naţional de Acţiune

pentru Protecţia Mediului elaborat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului în

octombrie 2003.

Planificarea dezvoltării turistice durabile la nivel naţional, regional sau local trebuie să ţină

cont de asemenea de indicatorii şi normele de gestionare turistică şi de sistemele şi tehnicile

LVIII


de management a vizitatorilor dezvoltate de către cercetători în ultima vreme ca bază în

procesele de planificare şi management a zonelor protejate.

În acest sens, se impun următoarele studii care să asigure limitele până la care dezvoltarea

turismului şi a infrastucturii turistice nu afectează capacitatea de suport a RBDD:

1. Studiu pentru evaluarea capacităţii optime de primire (Capacitatea de suport);

2. Studiu pentru evaluarea impactului activităţii turistice asupra ecosistemelor deltaice;

3. Studiu pentru elaboarea măsurilor de reducere a impactului negativ cauzat de activitatea

turistică.

Realizarea acestor studii necesită echipe interdisciplinare de cercetători şi o durată minimă

de 3 ani, având în vedere suprafaţa mare a RBDD şi parametrii/indicatorii care trebuie

evaluaţi.

LIX


Concluzii:

Pe baza documentării şi analizelor realizate, concluzionăm următoarele:

Ecoturismul s-a dezvoltat rapid în ultimele decenii. Deşi are potenţialul de a influenţa

pozitiv mediul natural şi social în care se desfăşoară, el poate fi la fel de dăunător ca şi

turismul de masă, dacă nu este organizat corespunzător.

Deşi anumite detalii variază, majoritatea definiţiilor ecoturismului reflectă o formă

distinctă de turism, care întruneşte patru criterii de bază: se desfăşoară în spaţii naturale şi

culturale , implică măsuri de conservare, încurajează implicarea comunităţii locale şi susţine

bunăstarea localnicilor.

Ecoturismul poate fi privit şi ca o oportunitate de afaceri. O afacere ecoturistică poate

avea succes pe termen lung dacă este o afacere responsabilă, care respectă legile pieţei şi ale

dezvoltării durabile deopotrivă. Ecoturismul este o versiune durabilă a turismului în arii

naturale, incluzând în acelaşi timp şi elemente ale turismului rural şi cultural. Pe lângă

principiile turismului durabil la care subscrie, ecoturismul are şi principii specifice: contribuie

activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural; include comunităţile locale în activităţile

de planificare, dezvoltare şi operare şi contribuie la bunăstarea lor; implică explicaţii complete

şi interesante pentru vizitatori, privind resursele naturale şi culturale; este destinat în special

vizitatorilor individuali precum şi grupurilor organizate de mici dimensiuni. Ecoturismul este

o nişă de piaţă în cadrul turismului în arii naturale, care a înregistrat o creştere impresionantă

în ultimele decenii. El tinde să devină un segment de piaţă independent, sub influenţa unor

factori precum: fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, preferinţa călătorilor de a alege

vacanţe cu tentă educativă, care să le îmbogăţească existenţa, dorinţa lor de evadare în

mijlocul naturii, de a fi activi şi de a petrece un timp de calitate cu prietenii sau familia etc..

LX


Organizaţiile locale, regionale, naţionale şi internaţionale, indiferent de forma de

organizare, au un rol determinant în promovarea şi răspândirea ecoturismului în întreaga

lume.

Delta Dunării este o delta lobată, cu o avansare, oarecum uniformă în mare a frontului

deltaic şi cu mici lobi în gura de vărsare a principalelor artere. Se formează în golfurile marine

şi constituie tipul clasic de deltă.

Comparativ cu alte delte din lume, ţinând cont de indicatori specifici, RBDD ocupă locul

22, având următoarele dimensiuni: 4150 km2 suprafaţă a deltei; 2840 km lungime a fluviului

Dunărea şi 805 300 km2 suprafaţa bazinului hidrografic al Dunării.

Delta Dunării găzduieşte pe un spaţiu relativ restrâns 30 de tipuri de ecosisteme, respectiv

o bancă naturală de gene de valoare inestimabilă pentru patrimoniul universal, fiind în acelaşi

timp o concentrare importantă de resurse naturale cu valoare economică care sunt predispuse

la supraexploatare.

Activităţile tradiţionale ale populaţiei din Delta Dunării, în funcţie de proporţia populaţiei

ocupate, sunt reprezentate de: pescărie (12.45%), creşterea animalelor şi cultura plantelor

(32.54%), exploatarea masei lemnoase (11.65%), vânătoarea şi pescuitul sportiv (17.02%),

ecoturismul (16.9%), recoltarea stufului (9.44%), navigaţia şi comerţul.

Ca şi concluzie se poate afirma că starea generală actuală a ecosistemelor de pe teritoriul

RBDD este favorabilă. Această situaţie este favorizată şi de existenţa unor zone greu

accesibile unde impactul activităţilor umane este diminuat.

Instituţiile implicate direct sau indirect la această data în pescăriile din Delta Dunării sunt:

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu atribuţii înpolitica

sectorului piscicol din România, conform Legii nr. 192/2000;

Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, coordonează activitateaARBDD;

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), administrează utilizarea

resurselor naturale în teritoriu, conform Legii nr. 82/1993, H.G. nr. 248/1994, Legii nr.

69/1996, H.G. nr. 516/1997 şi Legii nr. 454/2001;

Consiliul Judeţean Tulcea (CJT), administrează activităţile economice pe suprafeţele

ce constituie domeniu public de interes judeţean, respectiv pe amenajările piscicole,

conform Legii nr. 69/1996;

Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), evaluează

starea pescăriilor, nivelul stocurilor şi fundamentează reglementările de pescuit prin

programul de cercetare supervizat de ARBDD;

LXI


Societăţile Comerciale sau pescarii privaţi, desfăşoară activitatea economică de

pescuit, în suprafeţele domeniului public de interes naţional sau judeţean

Este necesară o coordonare unitară a eforturilor şi investiţiilor în scopul implementării

politicilor ecologice şi a unui management durabil în RBDD. Realizarea obiectivului de

exploatare durabilă necesită cercetarea anuală a stocurilor şi exploatării şi stabilirea tacticilor

de administrare durabilă (controlul ieşirilor – cote maxime de captură şi/sau controlul

intrărilor – cote maxime de efort de pescuit), proces adaptabil în funcţie de eficienţa

măsurilor şi răspunsul dinamicii populaţiilor de peşti la exploatare dar şi la variaţiile naturale

ale factorilor de mediu sau poluării. Resursele naturale din Delta Dunării sunt deosebit de

atractive din punct devedere economic şi asigură premisele pentru activităţi economice

diversificate.

Bibliografie

Condurățeanu Marinescu Simina - Parcuri şi rezervaţii naturale pe glob, Editura Albatros,

Bucureşti, 1985

Erdeli G, Gheorghilaș A. – Amenajări Tustice, Editura Universitară, București, 2006, ISBN

978-973-749-116-9

Gâștescu P., Știucă R. – Delta Dunării Rezervație a Biosferei , Editura CD PRESS,

Bucuresti, 2008, ISBN 978-973-1760-98-8

Stănciulescu Gabriela, Lupu N., Tigu G – Dicționar poliglot explicativ de termeni uzați în

turism, Editura All, București, 1998

Stănciulescu Gabriela (coordonator) – Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print,

București, 2002

Academia română - Intitutul de lingvistică Iorgu Iordan – DEX, Editura Univers

Enciclopedic,1998, ISBN 973-9243-29-0

Consiliul European, Raport asupra creării parcurilor naturale, regionaleşi parcurilor

naturale de frontieră, Doc.2708/1970

http://www.cambridge.org/uk

http://www.cofrat.com

http://www.cevennes-ecotourisme.com - Association Cévennes Ecotourisme

http://www.ddbra.ro

http://www.eco-label-tourism.com - The European Eco-label for tourist

LXII


http://www.cofrat.com/

http://www.cambridge.org/uk


accomodation service

http://www.ecotourism.org.au - Ecotourism Australia.

http://www.ecotourism.org - The International Ecotourism Society (TIES)

http://www.eurogites.com

http://www.gdrc.org/uem/eco-tour/eco-tour.html - dezvotare durabilă, turism

http://www.iucn.org / Definiţii şi Clasificări ale ariilor protejate

http://www.mmediu.ro

http://www.planeta.com- Planeta.com : Global journal of practical ecotourism

http://www.ivt-rj.net/caderno/anteriores/ - revistă virtuală trimestrială de turism

şi ecoturism dezvoltare comunitară, Rio de Janeiro, ISSN 1677-6976

http://www.sgg.ro

http://www.source.asso.fr

http://www.wikipedia.org

LXIII

http://www.wikipedia.org/

http://www.source.asso.fr/

http://www.iucn.org/

Documents

Rezervația Biosferei Delta Dunării