Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din MoldovaFacultatea Ştiinţe Economice

Catedra de Management

TEZĂ DE LICENŢĂ

TEMA: Rolul Administraţiei Publice în susţinerea şi protecţia intreprinderii in RM

-Chişinău-

Cuprins

Introducere

Capitolul I: Reglementarea juridică a intreprinderii

1.1 Intreprinderea – esenţa, rolul şi importanţa lui în societate1.2 Cadrul legislativ în susţinerea şi protecţia intreprinderii în

Republica Moldova Capitolul II: Evoluţia situaţiei economico-financiare la întreprinderea S.A „Zorile”

2.1 Caracteristica generală a întreprinderii2.2 Analiza indicatorilor activităţii economice şi financiare a

întreprinderii S.A. „Zorile”

Capitolul III: Organizarea aplicării funcţiilor manageriale şi implicarea organelor administraţiei publice în activitatea agenţilor a intreprinderilor

3.1 Implicarea organelor administraţiei publice în activitatea agenţilor a intreprinderelor

3.2 Aplicabilitatea funcţiilor manageriale la întreprinderea S.A „Zorile”

3.3 Analiza SWOT a întreprinderii

Capitolul IV: Proiect privind implicarea statului în cadrul S.A. „Zorile”

2

Introducere

Trecerea de la economia supercentralizată la economia de piaţă, bazată pe

proprietatea privată şi pe libera iniţiativă, este prin ea însăşi o noutate în teoria şi

practica economică, cu atît mai mult apariţia şi dezvoltarea micului business.

Neavînd modele anterioare pentru o asemenea tranziţie, măcar pentru o orientare

generală, autorităţile noastre au întreprins măsuri ce iau forma unor experimente,

din păcate de cele mai multe ori originale, multe din ele fiind inspirate din afara

ţărilor implicate în tranziţie. Deci nu au dat rezultatele aşteptate, ci dimpotrivă.

Ajunşi într-un moment al tranziţiei, ne punem întrebarea: Unde anume ne aflăm pe

drumul pe care am pornit acum 18 ani? Ne-am apropiat noi destul de mult de ţinta

propusă atunci cînd am hotărît să reformăm radical sistemul economic şi social, să

structurăm complet societatea, renunţînd la economia supercentralizată de

comandă, şi s-o transformăm în una de piaţă liberă bazată, în principal, pe

proprietatea privată şi pe concurenţă. Continuăm să înaintăm pe acest drum sau

batem pasul pe loc?

Drumul parcurs pînă în prezent, experienţele prea puţin reuşite, dar

orientate, cel puţin teoretic, spre economia de piaţă capitalistă, invită la dezbateri

şi analize cu finalitate, care să dea cît mai repede impuls iniţiativei particulare, să

înmulţească şi să întărească legăturile economice şi să descătuşeze opţiunile pentru

afaceri ale oamenilor.

Actualitatea temei este condiţionată de importanţa majoră care îi revine

statului, autorităţilor sale în acordarea unui ajutor sectorului ÎMM sau cel puţin să

nu-l împiedice pe acesta în desfăşurarea activităţii sale.

Dezvoltarea micului business în ultimii ani a fost marcată de evoluţii

contradictorii. Pe de o parte, datele statistice indică o creştere de dinamică şi de

pondere considerabilă, la 1 ianuarie 2004 în toate sectoarele economiei naţionale

activau 121.634 de agenţi economici faţă de 92.994 în 1998. Pe de altă parte în

însă este evident că micul business s-a confruntat şi continuă să se confrunte cu o

3

serie de bariere, de ordin intern şi extern, printre care şi existenţa riscurilor de orice

natură. Contribuţia acestui sector în formare PIB în 2002 era de 50,7%, faţă de

sectorul public 29,5% în PIB. Iar după forma de proprietate, micul business este

dominat de proprietatea privată cu 90,5% în 2003, pe cînd proprietăţii publice îi

revine doar 2,3% din totalul numărului de întreprinderi.

Experienţa mondială din ultimii ani a demonstrat importanţa micului

business pentru creşterea şi stabilitatea economiei naţionale şi bunăstarea societăţii,

în ansamblu. Absorbţia şomajului, prin crearea noilor locuri de muncă; dezvoltarea

spiritului inventiv şi întreprinzător; formarea, consolidarea şi lărgirea clasei de

mijloc în societatea bazată pe economia de piaţă; promovare exporturilor şi

sporirea numărului inovaţiilor – acestea sunt doar cîteva din meritele sectorului

ÎMM pentru economia noastră.

La rîndul său, administraţia publică, adică statul, îşi are rolul său în

susţinerea şi promovarea micului business. Misiunea sa constă, în primul rînd, în

asigurarea şi eficientizarea cadrului legislativ în acest domeniu, determinarea

rolului şi importanţei sectorului ÎMM în cadrul programelor naţionale şi locale de

dezvoltare durabilă, înlăturarea barierelor de ordin administrativ, fiscal, politic,

social, dar şi cultural ce stau în faţa agenţilor economici nou-creaţi. Ei au nevoie de

susţinerea statului mai ales în faza incipientă, cînd fac primii paşi în lumea

afacerilor, care dictează regulile sale, iar ei sunt nevoiţi să facă faţă mai multor

factori de influenţă.

Scopul lucrării constă în evaluarea situaţiei micului business din RM,

determinarea rolului autorităţilor administraţiei publice în susţinerea şi promovarea

micului business, fundamentarea necesităţilor dezvoltării acestei forme de

antreprenoriat şi elaborarea propunerilor în scopul înlăturării barierelor ce le

întîmpină agenţii micului business.

Pentru realizarea acestui scop mi-am propus următoarele obiective:

- studierea micului business din perspectiva importanţei şi esenţei lui

pentru RM;

4

- evaluarea situaţiei micului business din RM şi analiza problemelor cu

care acesta se confruntă;

- analiza şi evaluarea cadrului legislativ din RM referitor la susţinerea şi

protecţia micului business;

- analiza experienţei internaţionale în reglementarea şi susţinerea

antreprenoriatului.

Scopul şi obiectivele propuse au alcătuit structura tezei de diplomă, ce

include: introducerea, patru capitole, încheierea, bibliografia selectivă şi anexele.

În primul capitol, întitulat „Reglementarea juridică a micului business –

esenţa şi importanţa lui”, am analizat noţiunea de micul business, antreprenoriat şi

întreprinderi expusă în literatura de specialitate. Am evaluat importanţa micului

business pentru RM, dar şi pentru o economie de piaţă; am enumerat funcţiile şi

domeniile activităţii de antreprenoriat, mediul de afaceri al agenţilor economici. În

paragraful doi, întitulat „Cadrul legislativ în susţinerea şi protecţia micului

business în RM. Formele organizatorico-juridice ale activităţii de întreprinzător din

RM”, am analizat legislaţia noastră privitoare la antreprenoriat, am expus o

clasificare a ei precum şi o serie de modificări efectuate în cadrul ei de către

Parlament, la propunerea organelor de resort. Am expus şi formele

antreprenoriatului, din punct de vedere al legislaţiei noastre.

În capitolul doi – „ Analiza economico-financiară a întreprinderii

SA ,,Zorile” am structurat informaţia pe două paragrafe. Primul paragraf –

„Caracteristica generală a întreprinderii” se referă la caracteristica generală a

întreprinderii, istoricul, gama de producţie şi partenerii de afaceri. Paragraful doi

– ,, Analiza indicatorilor activităţii economice şi financiare a întreprinderii în

ultimii 2 ani” se referă la analiza activităţii economice de bază a întreprinderii,

evidenţiind indicatorii: profit, rentabilitate şi lichiditate.

În capitolul trei – „Organizarea aplicării funcţiilor manageriale şi implicarea

organelor administraţiei publice în activitatea agenţilor micului business” am

structurat informaţia în trei paragrafe.

5

Primul paragraf - „Implicarea organelor administraţiei publice în activitatea

agenţilor micului business” se referă la atribuţiile şi competenţele care revin

autorităţilor publice locale (consiliile locale raionale) şi celor centrale, care sunt

foarte multe la număr şi care determină un număr mare de controale efectuate

asupra agenţilor micului business. Misiunea principală, totuşi, cade pe umerii

Ministerului Economiei, care reprezintă un organ coordonator al acestui sector.

Paragraful doi - „Aplicabilitatea funcţiilor manageriale la întreprinderea SA

„Zorile”.

Paragraful trei – „Analiza SWOT a întreprinderii” se referă la analiza

punctelor tari şi slabe atît pentru întreprinderea SA „Zorile” cît şi pentru alte

întreprinderi din sectorul micului business.

Capitolul patru - ,,Direcţiile de ameliorare a politicii de susţinere a micului

business de către autorităţile publice ”, care conţine două paragrafe. În primul este

expusă situaţia actuală a businessului în Republica Moldova, iar al doilea cuprinde

unele propuneri şi recomandări cu privire la politica de susţinere a micului

business de către autorităţile administraţiei publice.

În concluziile de la finele fiecărui capitol am făcut o generalizare şi unele

recomandări la temă.

Obiectul lucrării îl constituie rolul administraţiei publice, adică a statului

în protecţia şi susţinerea micului business.

Metodologia abordării este determinată de un ansamblu de concepte,

principii şi reguli pe larg utilizate în literatura de specialitate, ce a permis

aprecierea mai multor factori şi fenomene ce determină dezvoltarea micului

business. Am folosit metoda comparării, metoda analizei SWOT, actele legislative

ale RM şi actele normative adoptate de organele APC, am mai utilizat analiza şi

statistica în dinamică, precum şi metoda grupării, etc.

În lucrare au fost folosite concepţii teoretice şi practice ce ţin de domeniul

micului business din ţară şi de peste hotare.

6

În calitate de bază informaţională am utilizat materiale publicate ale mai

multor specialişti interesaţi de sectorul ÎMM, ca S.Gorobievschi, doctor în

economie, E. Barbăroşie – doctor în ştiinţe economice, A. Cantemir, I.T. Guţu –

economist, doctor în filosofie, G. Mărgineanu – autorul manualului „Dreptul

afacerilor”. De asemenea am utilizat materialele statistice de la Biroul Naţional de

Statistică al RM, materialele Ministerului Economiei şi Comerţului, materialele

diverselor reviste ştiinţifice periodice, ca Administrarea Publică, Economica sau

Iniţiativa Privată, Anuarul Statistic al Moldovei etc., rezultatele sondajelor

sociologice privind micul business.

Noutatea ştiinţifică a cercetărilor efectuate include analiza (gradată) în

evoluţie a situaţiei micului business în RM, analiza experienţei mondiale în scopul

oferirii de modele de preluare de către RM, relevarea avantajelor şi riscurilor

micului business din RM, expunerea mai detaliată a fenomenului de parteneriat

între administraţie publică, organizaţii nonguvernamentale şi sectorul micului

businesss prin aducerea exemplelor din străinătate.

Importanţa practică a lucrării constă în expunerea materialului într-o ordine

logică pentru a putea fi folosită de orice persoană ce doreşte să acumuleze

cunoştinţe teoretice în domeniul micului business, a fost apreciat nivelul de

dezvoltare a sectorului ÎMM în RM, datorită datelor statistice în dinamică, precum

şi dificultăţile cu care se confruntă un agent economic începător. În consecinţă s-au

oferit unele recomandări privind acţiunile statului în domeniul susţinerii şi

protecţiei micului business, precum şi atenţionări, recomandări pentru începătorii

unei afaceri, am expus succint fenomenul nou apărut în lumea afacerilor –

incubatoarele de afaceri.

7

Capitolul I. Reglementarea juridică a intreprinderii

„Nu există ceva mai bun pentru un stat decît legi bine alcătuite”

1.1 Intreprinderea – esenţa, rolul şi importanţa lui în societate

„Faţă de business trebuie să ai

o atitudine ca faţă de un copac.

Dacă îl vei cultiva cu grijă,

cu timpul vei putea strînge

o roadă bună” (Pol Hoken)

Într-adevăr, pentru a culege roadele unei afaceri trebuie să munceşti mult şi

cu grijă, dar mai ales fără a întrerupe procesul. Este nevoie de timp, de a te dedica

întru totul muncii tale, de talent de vocaţie, dar în primul rînd îţi oferă libertatea de

a fi stăpîn pe tine însuţi, de a-ţi dirija propria viaţă, după bunul tău plac.

Dacă ar fi să vorbim despre istoria termenului de „business”, trebuie de

menţionat că acesta s-a răspîndit la început în ţările anglofone, unde ritmurile de

dezvoltare erau considerabile. „Business” înseamnă orice activitate

antreprenorială, comercială sau altă ocupaţie de regulă cu folosirea capitalului şi

obţinerea venitului sau profitului.1 Conform Dicţionarului de Economie;

„businessul” reprezintă o afacere exercitată de unităţi economice din sectorul

privat sau public. El poate aparţine unui singur întreprinzător, care îşi asumă riscul

întregii afaceri, sau mai multor persoane asociate, care se înţeleg să împartă într-un

mod specific drepturile şi obligaţiile. Acesta este pe larg răspîndit în sfera

serviciilor financiare. Marele business este format de mari firme sau întreprinderi,

care deţin uriaşe resurse materiale şi financiare.2 Vorbind însă despre micul

business, conform Legii cu privire la susţinerea şi protecţia micului business,

putem spune că acesta reprezintă activitatea de întreprinzător , desfăşurată de

microîntreprinderi şi de întreprinderi mici (numite în cele din urmă agenţi ai

1 E. Barbăroşie,Administrarea publică şi micul business,(curs de lecţii),Chişinău 1996, p.7

2 Dicţionar de economie,ediţia a doua, Editura Economica,Bucureşti 2001, p.35

8

micului business).3 În calitate de criterii de raportate a agenţilor micului business

la microîntreprinderi şi întreprinderi mici servesc :

• numărul mediu anual de salariaţi ,• suma anuală a vînzărilor nete ale

întreprinderii;

• capitalul propriu sau totalitatea investiţilor de capital făcute de investitori;

• totalitatea fondurilor fixe sau totalitatea resurselor disponibile, ce sunt în

proprietatea întreprinderii: maşini, utilaje, pămînt, stocuri de mărfuri şi materiale

proprii etc.4

Astfel se consideră microîntreprindere – întreprinderea al cărei număr

mediu anual de salariaţi nu depăşeşte 9 persoane, iar suma anuală a vînzărilor nete

este de pînă la 3 milioane lei.

Se consideră întreprindere mică – întreprinderea al cărui număr mediu

anual de salariaţi este cuprins între 10 şi 50 de persoane inclusiv, iar suma anuală a

vînzărilor nete este de pînă la 10 mil. lei.

Se consideră întreprindere mijlocie – întreprinderea cu 50-249 de salariaţi.

Pentru comparaţie, se poate menţiona că în SUA, la această categorie, figurează

întreprinderile care au mai mult de 500 de angajaţi.

În businessul de informaţionare întreprinderi mici sunt acelea ce au pînă la

1000 de angajaţi.

Revenind la teorie, este necesar de menţionat că noţiunea de business,

conform specialiştilor5, este identică cu noţiunea de „activitatea de întreprinzător”,

ceea ce înseamnă un proces economic creativ de realizare şi comercializare a

bunurilor materiale, adică producerea de alimente, de mărfuri de larg consum, de

obiecte electrocasnice, de utilaj cu diferită destinaţie, de maşini etc., construcţia de

spaţiu locativ, de edificii industriale, ştiinţifice şi experimentale, prestarea de

servicii informaţionale, într-un cuvînt tot ce se creează pentru vînzare, avînd

3 Legea privind susţinerea şi protecţia micului business nr.112-XIII din 20.05.19944

USAID, BIZPRO MOLDOVA, Ghid pentru antreprenori... (Din start cu idei optime de afaceri), Chişinău 2004, p.6

5. G. Mărgineanu şi L. Mărgineanu,Dreptul Afacerilor,Editura ELENA-V.I. 2004, P.56

9

calităţi consumabile concrete şi un preţ capabil să satisfacă diverse cerinţe ale

oamenilor. Un alt specialist rus în domeniu defineşte „activitatea de întreprinzător”

ca proces de creare a ceva nou, care conţine în sine o anumită valoare economică;

proces care absoarbe timp şi forţe; proces care presupune o responsabilitate

financiară şi morală; proces care aduce ca rezultat un beneficiu material, satisfacţie

personală şi bucurie de propriile succese.

Spre deosebire de legislaţia rusă, care defineşte noţiunea de „activitate de

întreprinzător”, legislaţia RM nu face acest lucru, în schimb este folosită, ca

sinonim, noţiunea de „antreprenoriat”.

Astfel „antreprenoriatul” este activitatea de fabricare a producţiei, executare

a lucrărilor şi de prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile

acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu

şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de

venituri” (Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, art.1). Iar persoanele

fizice şi juridice care desfăşoară activitatea de fabricare a producţiei, executare a

lucrărilor şi de prestare a serviciilor sunt denumite antreprenori (întreprinzători).

Deci, este indiscutabil faptul că antreprenoriatul constituie fundamentul activităţii

de întreprinzător. Însă, în condiţiile economiei de piaţă, de orientare socială, cînd

aproape 20% din agenţii economici desfăşoară activitate comercială şi creşte

ponderea serviciilor sociale, activitatea de întreprinzător nu se reduce la

antreprenoriat, ea cuprinzînd un cadru mult mai extins de activităţi. Şi dacă orice

antreprenor este un întreprinzător (om de afaceri, businessman), atunci nu orice

întreprinzător este antreprenor. În funcţie de domeniul de activitate practicat,

întreprinzătorul poate fi: producător, antreprenor, comerciant, prestator de servicii

– investitor, administrator financiar, participant profesionist pe piaţa valorilor

mobiliare.6

Din definiţia oferită de legislaţie, deducem cîteva elemente caracteristice

activităţii de întreprinzător: activitate independentă, din proprie

6 . G. Mărgineanu şi L. Mărgineanu,Dreptul Afacerilor,Editura ELENA-V.I. 2004 , p.57

10

iniţiativă ,activitate în nume propriu, activitate pe riscul propriu şi sub răspundere

patrimonială, activitate ce asigură o sursă permanentă de venituri, activitate ce se

înregistrează la organele competente.

Domeniul de activitate a agenţilor economici, conform doctrinei naţionale,

sunt următoarele: producţia mărfurilor, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor,

comercializarea mărfurilor7

După ce am elucidat domeniile de activitate a antreprenoriatului, este

necesar să menţionez că orice activitate se desfăşoară într-un anumit mediu şi nu în

condiţiile unei izolări. Astfel am putea enumera cîţiva factori de influenţă sau

mediul de afaceri al întreprinderii.

Situaţia economică condiţionează volumul (mare, mic) al mijloacelor

băneşti pe care le pot cheltui cumpărătorii şi stabileşte felurile de mărfuri pe care le

pot procura aceştia cu suma de mijloace disponibile. Situaţia economică mai

determină şi disponibilitatea locurilor de muncă şi prin urmare, surplusul şi

deficitul de muncă, ce influenţează asupra nivelului remunerării salariatului la

încheierea contractului de muncă; determină existenţa şi accesibilitatea resurselor

financiare, şi, ca rezultat, capitalul investit sau împrumutat, acestea de la urmă

influenţînd asupra cuantumului resurselor de împrumut, la care pot recurge

businessmanii pentru finanţarea operaţiunilor de afaceri.

La rîndul său, situaţia economică este determinată în mare măsură de

condiţiile politice. Formele gestiunii economice sunt rezultatul obiectivelor şi

sarcinilor politice ale Guvernului.

Participanţii la business acţionează în cadrul unui mediu juridic prestabilit.

De exemplu, businessul se reglementează de un şir de legi şi alte acte normative

printre care: Legea cu privire la susţinerea şi protecţia micului business, Legea cu

privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

Mediul social-cultural determină mărfurile pe care le solicită cumpărătorii,

în special cele ce corespund anumitor gusturi şi persoane. Aici putem menţiona şi

7 . N.Roşca, S. Baieş, „Dreptul afacerilor”, polig.CARTIER, Chişinău 1997, p.41

11

influenţa culturilor internaţionale, difuzate la televizor sau radiou. Normele morale

şi religioase pot exercita o influenţă directă asupra modului de viaţă a

consumatorului şi prin intermediul acestora, asupra cerinţelor sale faţă de mărfuri.

Mediul tehnologic reflectă nivelul de dezvoltare tehnico-ştiinţifică, ce

acţionează asupra activităţii antreprenoriale, de exemplu, în domeniul automatizării

muncii de prelucrare a datelor, tehnologiilor informaţionale.

Mediul geografic – caracterizează condiţiile naturale în care se realizează

antreprenoriatul. Se are în vedere accesibilitatea materii prime, a resurselor

energetice, climaterice, condiţiile sezoniere, precum şi prezenţa infrastructurii,

despre care voi vorbi mai mult mai jos. Dacă vorbim de micul business atunci

putem menţiona că pentru orice gospodărie ţărănească acest factor de influenţă este

esenţial, pentru că ştim cu toţii că agricultura este indispensabil legată de condiţiile

climaterice, dar şi de aşezarea geografică a terenului.

Mediul tehnico-organizatoric instituţional se caracterizează prin prezenţa

diverselor instituţii, cu ajutorul cărora businessul poate forma, întreţine şi

consolida relaţii de afaceri sau efectua tranzacţii comerciale, ca: băncile; vînzători

angro şi cu amănuntul; firme şi organizaţii specializate; instituţii de învăţămînt;

agenţiile pentru studierea pieţei; agenţii de publicitate; campanii de asigurări;

furnizori etc.

Reieşind din esenţa şi trăsăturile micului business, literatura de

specialitate evidenţiază şi funcţiile acestuia, şi anume8:

1) Gestionarea finanţelor şi evidenţa, mobilizarea capitalului pe baza

mijloacelor investitorilor şi creditorilor, acumularea venitului de la realizare,

dirijarea capitalului şi venitului în cadrul şi în afara businessului;

2) Politica în domeniul cadrelor – selectarea şi angajarea la lucru conform

necesităţilor businessului, soluţionarea tuturor problemelor legate de utilizarea

forţei de muncă;

8 . E. Barbăroşie (p.92), Politica de dezvoltare a sectorului privat, Chişinău 1998, Editura AAP

12

3) Asigurarea tehnico-materială – achiziţionarea materiei prime, maşini,

utilaje etc., livrările necesare pentru activitatea economică;

4) Producerea – transformarea materiei prime şi a altor achiziţii în mărfuri

utile pentru realizare către clienţii firmei;

5) Marketing – determinarea cerinţelor consumatorilor şi dirijarea

procesului de schimb între întreprindere şi contractant;

6) Susţinerea antreprenoriatului - Răspîndirea ideilor antreprenoriatului,

iniţiativei şi experienţei de dirijare, ce constituie una din funcţiile

menagementului;

7) Lucrările de proiectare şi tehnico-ştiinţifice - Activitatea de elaborare

şi implementare a noilor procese tehnologice sau mărfuri pentru ameliorarea

activităţii antreprenoriale, ridicarea eficienţei, lărgirea sferei de ofertă a noii

producţii;

8) Relaţii cu publicul. Întreţinerea şi dirijarea relaţiilor întreprinderilor cu

structurile publice sau mass-media.

Se spune: „Dacă vrei să ai o întreprindere mică proprie, cumpără una mare

şi aşteaptă...” Bineînţeles, aşteptarea pasivă în business înseamnă moartea lui.

Businessul este o noţiune foarte complexă, incluzînd uneori termeni

controversaţi: lupta zilnică pentru supravieţuire şi pentru un loc bun pe piaţă, dar şi

împotriva barierelor birocratice; e risc şi căutare, cunoştinţe şi abilităţi, uneori

obiect de mîndrie, alteori de invidie şi de discuţii. Adesea, aceasta înseamnă

decepţie pierderi şi iarăşi căutări, totul fiind luat de la capăt.9

Cît de important este businessul pentru dezvoltarea societăţii? „În micul

business sunt posibilităţi nelimitate şi limite posibile.” O economie de piaţă se

caracterizează prin prezenţa diferitor întreprinderi-mari, mijlocii şi mici. Republica

Moldova, dorindu-şi să aibă o economie de piaţă, găseşte, din ce în ce mai

important, funcţionarea micului business, care ca fenomen economic şi social, a

9 Micul business şi corupţia, Ghid pentru antreprenori, p.5

13

apărut cu ≈ 18 ani în urmă, dezvoltîndu-se în condiţiile economice favorabile ale

perioadei de tranziţie de la Economie centralizată la cea bazată pe relaţii de piaţă.

Răspunzînd la întrebarea de mai sus, unii afirmă că vărsările în buget

provenite din businessul mic sunt ne esenţiale (voi combate mai jos acest fapt, prin

date statistice), pe cînd cheltuielile pentru reglementare şi control sunt

considerabile; că eficienţa întreprinderilor mari este mai înaltă. Alţii, căror adept

sunt şi eu, sunt de părerea că businessul mic este mai flexibil, că la reprofilarea

acestuia statul nu suportă nici un fel de cheltuieli, că întreg riscul şi-l asumă

antreprenorul, acest lucru fiind întotdeauna convenabil statului. Ei mai susţin că

rolul acestuia nu rezidă atît în alocarea mijloacelor în Bugetul de stat, cît în

atenuarea consecinţelor şocurilor economice, în absorbţia braţelor de muncă

disponibilizate, în stingerea tensiunilor sociale, în crearea clasei de mijloc – baza

stabilităţii societăţii. Trebuie de menţionat că în ţările cu o economie dezvoltată se

observă o poziţie sigură a micului business, numărul acestora fiind în continuă

creştere. Aceasta este condiţionată de avantajele ce le oferă micul business.

Antreprenoriatul particular, micul business se manifestă ca factori de

soluţionare eficientă a unui întreg complex de probleme economice, politice şi

sociale ale societăţii: 1) atragerea populaţiei în reformele economice; 2) crearea

locurilor de muncă; 3) saturarea pieţei cu mărfuri şi servicii; 4) dezvoltarea

concurenţei şi stimularea fabricării mărfurilor şi serviciilor de calitate înaltă cu mai

mici cheltuieli; 5) educarea spiritului de întreprinzător şi atitudinii grijulie faţă de

resurse; 6) manifestarea iniţiativei de afaceri; 7) formarea structurii progresive a

economiei; 8) formarea clasei mijlocii de proprietari, care să asigure stabilitatea în

societate.

Totodată, activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii este expusă unui risc

destul de mare. De la bun început întreprinderile mici şi mari sunt puse în condiţii

inechitabile, cînd baza normativă ce reglementează antreprenoriatul, regulile

„jocului” pe piaţă sunt identice, iar adesea chiar mai atractive, mai favorabile

pentru businessul mare, liderii căruia cu o mai mare iscusinţă lobează interesele

14

sale. Trebuie de ţinut cont că, cheltuielile pentru respectarea prevederilor legislaţiei

şi altor acte normative la întreprinderea mică sunt relativ mai mari decît la

întreprinderea mare. Prima poate să se ruineze mult mai simplu: conducătorii ei nu

posedă suficientă experienţă, sunt mai puţin informaţi, dispun de resurse

neînsemnate. De aceea, sectorul micului business necesită susţinere din partea

statului în favorizarea accesului la resursele financiare, materiale şi de informare,

la serviciile de instruire, în anularea barierelor administrative la înregistrarea,

licenţierea, certificarea, obţinerea diverselor autorizaţii şi în cazul relaţiilor lor

variate cu structurile administrative de stat.

Alături de avantajele micului business sau punctele sale tari putem enumera

şi punctele sale slabe care vin din problemele cu care se confruntă acesta, printre

acestea se enumără şi posibilităţile limitate de a-şi apăra interesele în structurile

puterii de stat. Ca mijloc de supravieţuire apar asociaţiile de business, dar aceasta

este prea puţin. Este nevoie de sprijinul întregii societăţi, contează chiar şi sprijinul

moral, respectul şi înţelegerea întreprinzătorului.

Alte puncte slabe ale micului business sunt10:

• Baza financiară şi material-tehnică slabă. Accesul limitat al întreprinderii

la resurse financiare, tehnologii avansate. De exemplu, tehnologiile avansate cer

cheltuieli iniţial mari;

• Probleme legate de pregătirea antreprenorilor. Una din cauzele cele mai

răspîndite, ce determină eşecul, este uşurinţa cu care unii oameni iniţiază o afacere,

desemnîndu-se în funcţie de director, dar fără a avea o pregătire teoretică şi

practică în domeniul managementului. Cercetătorii confirmă că doar 5-10% din

întreaga populaţie posedă talent de întreprinzător; Legislaţia imperfectă în

domeniul micului business.

La soluţionarea acestor probleme va contribui luarea unor măsuri adecvate şi

realiste privind susţinerea şi protecţia micului business: prin adoptarea unor

10 USAID, BIZPRO MOLDOVA, Ghid pentru antreprenori... (Din start cu idei optime de afaceri), Chişinău 2004, p.8

15

înlesniri financiar-fiscale pentru micului business, instruirea şi consultarea

antreprenorilor inclusiv, prin crearea incubatoarelor de afaceri.

Astfel pentru a ne putea realiza obiectivele personale în domeniul afacerilor,

trebuie să ne dăm seama de la început, că o afacere nu poate fi iniţiată din

întîmplare, ci e bine să ţinem cont de diferite aspecte ale personalităţii noastre şi a

mediului în care trăim: pregătirea profesională; interesele şi hobby personale;

cunoştinţe, priceperi, abilităţi deosebite; trebuinţe, dorinţe, preferinţe; condiţiile

social-economice actuale, cerinţe şi oferta de piaţă; locul de trai, posibilităţile reale

de spaţiu şi timp; ideile creative, investiţiile, inovaţiile proprii; calităţi de

personalitate specifice; posibilităţi financiare; condiţiile legale (reglementarea

activităţii antreprenoriale)11.

În legătură cu acest fapt, statul defineşte regulile sale, pe care le urmează

întreprinzătorii. Aceste reguli se stabilesc prin legi, hotărîri sau alte acte normative,

despre care voi vorbi în paragraful următor, obligatorii de respectat de către toţi

cetăţenii şi toate întreprinderile. Pe calea stabilirii unor reguli legislative pentru

desfăşurarea activităţii de întreprinzător, statul efectuează:

- determinarea condiţiilor de practicare a activităţii de întreprinzător;

- stabilirea formelor organizatorico-juridice, în cadrul cărora activitatea

poate fi desfăşurată;

- stabilirea genurilor de activitate pentru practicarea cărora se va obţine

licenţa şi a genurilor de activitate în raport cu care se introduce monopolul de stat;

- determinarea drepturilor şi obligaţiilor subiectului activităţii de

întreprinzător şi responsabilitatea lui.

O cerinţă de bază a statului privind activitatea de întreprinzător este

desfăşurarea afacerilor sub o anumită formă organizatorico-juridică, atît a

persoanelor fizice, cît şi juridice, şi anume: patenta de întreprinzător, întreprindere

individuală, gospodăria ţărănească (de fermier) şi, respectiv, S.N.C.,S.C., S.R.L,

S.A., cooperativa, întreprinderea de stat, întreprinderea municipală.

11 . Din start cu idei optime de afaceri, p.51, ghid pentru antreprenori, instructori şi consultanţi, Editura Biblioteca antreprenorului, Chişinău 2003

16

În afară de regulile şi normele pe care, le impune statul în desfăşurarea

activităţii de întreprinzător, există şi nişte norme etice şi morale care se impun a fi

respectate pentru a avea succese în afaceri.

Astfel, ghidul pentru antreprenori12, recomandă respectarea a cîtorva reguli

practice, pentru o conduită bună în afaceri:

1) Stabileşte care sunt valorile tale principale în afaceri şi respectă-le, în caz

contrar imaginea ta va suferi;

2) Bunăstarea şi motivaţia personalului cu care lucrezi sunt foarte importante

pentru succesul tău;

3) Ţine minte că în afaceri comportamentul managerului şi al proprietarului

va fi luat ca model de către personal;

4) Dacă ai nevoie de un partener în afaceri, fii sigur că el împărtăşeşte atît

viziunea cît şi valorile tale;

5) Lucrează asupra relaţiilor tale cu consumatorii ele nici nu încep, nici nu

încetează atunci cînd are loc vînzarea13;

6) Respectă concurenţii tăi, căci ai ce învăţa de la ei;

7) Onorează termenele convenite („timpul costă bani”) cu privire la plată;

8) Înregistrează toate tranzacţiile financiare în registrele contabile, pentru o

mai mare siguranţă;

9) Găseşte cel puţin o modalitate pentru a susţine comunităţile în care

activezi tu („nu uita de semenii tai”);

10) Dacă ai dubii în privinţa unui subiect etic din afacerea ta, apelează la o

instituţie specializată în probleme etice;

11) Desfăşoară toate activităţile comerciale în limitele mijloacelor

disponibile;

12 Micul business şi corupţia, ghid pentru antreprenori, grup de autori, Editura Transparency International Moldova, Chişinău 200313. M.N. Casson „Axiomele omului de afaceri”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1993, p.17: „Orice afacere trebuie privită din două puncte de vedere, aici nu există „cezarism” (comportament dictatorial). Aici, pe pămînt, nu există fabricant înzestrat cu „dreptul divin” de a vinde cu anasîna. S-a citat de nenumărate ori zicala preferată a lui Marshal Field: „Clientul are întotdeauna dreptate”, care rămîne a fi actuală şi astăzi. Se ştie cum a ajuns el cel mai mare dintre negustorii americani şi că la moarte sa a lăsat o avere, care se ridica la 12 mil. lire sterline.

17

12) Respectă legislaţia şi luptă contra mituirii, corupţiei şi altor infracţiuni;

13) Protejează mediul înconjurător şi astfel vei contribui la dezvoltarea

durabilă a localităţii în care activezi;

14) Cei mai capabili (puternici) vor supravieţui, legea naturii.

„Un antreprenor eficient neapărat este şi un bun manager. Un manager

eficient neapărat este şi întreprinzător”

V. Negruţă, expert independent, a scos în evidenţă cîţiva factori principali în

dezvoltarea economică: antreprenoriatul, un echilibru macroeconomic durabil,

economii şi investiţii (interne şi externe) mai mari, o guvernare responsabilă şi

eficientă.

Referitor la antreprenoriat, ca cel mai important factor pentru dezvoltarea

economică a RM, cu specificul său de ţară mică, doctorul în economie,

conferenţiar universitar, şefa Catedrei Economie şi Management Public la

Academia de Administrare Publică, D-na S. Gorobievschi14, consideră că

întreprinderile mici şi mijlocii (ÎMM) joacă rolul fundamental în condiţiile

economiei de piaţă. Majoritatea ÎMM sunt create în baza noilor idei privind

procesul de producţie. Antreprenoriatul şi capacităţile inovaţionale sunt nişte

talente ce creează bunăstarea societăţii, de aici şi concluzia:

„Businessul nu este doar un serviciu, ci şi un mod de viaţă.”

Pe de o parte, în RM, o bună parte din populaţie a acumulat deja aptitudinile

şi cunoştinţele necesare pentru iniţierea şi extinderea unor activităţi economice sub

forma ÎMM. Aceasta contribuie la reducerea sărăciei şi la evitarea asistenţei din

partea statului, şi prin aceasta la realizarea obiectivelor Strategiei de Creştere

Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS). Pe de altă parte, constrîngerile

birocratice, povara fiscală nu reduc costul creării şi funcţionării întreprinderilor

noi.

Cercetările efectuate au atestat un indice înalt al corupţiei în sectorul public,

inclusiv în organele de control şi de drept, de administraţie publică. Una din

14 .S. Gorobievschi,Managementul micului business în R.M., revista Administrarea Publică, p 4/2003

18

formele răspîndite ale corupţiei în aceste instituţii este estorcarea mitelor de la

businessmani sub pretextul încălcării legislaţiei.

Astfel pe lîngă Guvernul RM este creat Centrul pentru Combaterea Crimelor

Economice şi a Corupţiei (C.C.C.E.C.), care a îmbinat fostele patru structuri de

control: Departamentul de combatere a corupţiei şi crimei organizate; Direcţia

politici financiar-economice, Departamentul de control şi revizii financiare; Garda

financiară.

Scopul urmărit a fost excluderea dublării activităţii de control de către

diferite departamente, precum şi povara fiscală excesivă, sistemul de rapoarte, dări

de seamă contabile destul de complicate şi costisitoare.

Însă de rînd cu greşelile statului şi funcţionarilor săi se conturează şi greşeli

tipice ale businessmanilor.

În unele cazuri, desfăşurînd activităţi economice, businessmanii nu cunosc

sau nu respectă pe deplin legislaţia, actele normative în vigoare. Această stare de

lucruri facilitează comiterea diverselor abateri de către agenţii economici, abateri

care se reflectă prin ne-corespunderea întocmai a documentelor de activitate

vizînd businessul desfăşurat, mărfurile produse sau serviciile prestate de el, la

efectuarea de către agentul economic a altor tipuri de activităţi pentru care urma a

fi autorizat suplimentar, la calcularea incorectă a impozitelor sau depăşirea

termenelor de achitare. Aceste derogări dictează iniţierea inevitabilă a controalelor

şi destabilizarea activităţilor economice. Urmează ca businessmanii să studieze

mai adînc actele normative care stipulează activitatea economică, iar în cazurile

necesare să consulte specialişti sau organele specializate de control şi de drept,

care sunt menite să vă acorde asistenţa respectivă, în scopul respectării stricte şi

depline a cerinţelor stipulate de lege.

În urma unui sondaj de opinie, la care au fost supuşi businessmanii

autohtoni, efectuat de către Transparency International Moldova, s-au depistat cele

mai frecvente obstacole ale antreprenoriatului:

19

Sursa: Transparency International Moldova. Micul business şi corupţia, ghid pentru

antreprenori, Chişinău 2003

Necătînd la mulţimea obstacolelor în calea antreprenoriatului, mulţi agenţi

economici continuă să activeze, fie că sunt nevoiţi, pentru a-şi cîştiga o bucată de

pîine, fie că au sesizat avantajele acestuia şi doresc să-şi mărească veniturile.

Cu riscul de a mă repeta, voi enumera aceste avantaje, elucidate şi de specialiştii de

la Bizpro-Moldova:

20

• flexibilitate şi dinamism;

• luarea în consideraţie a cererii individuale şi particularităţilor potenţialilor

clienţi (ceea ce asigură circuitul marfă-bani mai repede decît în perioada economiei

socialiste, cînd marfa stătea pe rafturi foarte mult timp, deoarece nu se studia

cererea ei pe piaţă);

• posibilitatea de a inova (nimeni nu-ţi impune anumite standarde pe care

trebuie să le urmezi, eşti liber să creezi, să-ţi imaginezi şi să implementezi „noul”);

• saturarea pieţei cu produse şi servicii (datorită concurenţei şi mulţimii de

agenţi pe piaţă);

• conducere nemijlocită şi cheltuieli relativ mici (nu mai ai şef, tu eşti şeful

şi-ţi creezi orarul de lucru, iar cheltuielile pentru salariile angajaţilor, nu mai sunt

o problemă, deoarece tu îţi plăteşti ţie însuţi salariul, cînd vrei);

• utilizarea eficientă a resurselor prime locale (cu riscul ca producătorii

resurselor să fie retribuiţi mizer, în comparaţie cu venitul pe care îl vor avea

prelucrătorii, distribuitorii şi vînzătorii);

• crearea noilor locuri de muncă şi a potenţialului creativ al antreprenorilor

(Piter Drucker consideră că antreprenorul foloseşte orice posibilitate cu profit

maximal. Pentru realizarea ei antreprenorul trebuie să manifeste iniţiativă, risc,

mijloace şi aptitudini necesare pentru satisfacerea cererii de piaţă, adică trebuie să

poată depista potenţialul său client).

Economiştii de forţă afirmă că micul business va deveni un „element cheie”

în constituirea economiei de piaţă în fostele ţări socialiste. Această concluzie e

valabilă şi pentru ţara noastră. Problemele social-economice ale statului în viitorul

apropiat pot fi rezolvate numai cu ajutorul businessului mic şi mijlociu. Şi iată de

ce, în aşa mod, ia naştere un nou sector al economiei naţionale, în baza căruia şi,

prin concursul activ a mii de persoane, ia amploare şi se consolidează întreg

sistemul economic.15

15 . I. Guţu, RM: Economia în tranziţie, Editura Litera, Chişinău 1998, p.251

21

Legea noastră cu privire la susţinerea şi protecţia micului business prevede

principalele tipuri de susţinere statală (art.5)16. Odată creaţi şi susţinuţi, agenţii

micului business îşi exercită anumite drepturi şi obligaţii, luînd în considerare

prevederile legislaţiei în vigoare (Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi

nr.553, M.O.69-70 din 30.05.2002)17.

La capitolul rolul întreprinzătorului, economiştii români, Dan Popescu şi

Iulia Chivu18, afirmă că aceştia au rolul de a aduce cît mai mulţi bani populaţiei,

sprijinind redistribuirea PIB-ului; a contribui la lărgirea relaţiilor de prietenie ale

ţării lor cu alte ţări (la capitolul acesta moldovenii s-au mişcat repede, ducînd

imaginea Moldovei, cînd mai bună, cînd mai proastă, atît în ţările C.S.I., cît şi

numeroase ţări europene, dar şi peste ocean, în căutarea unui loc de muncă plătit

adecvat); a învăţa continuu, cîte ceva din propriile erori şi, mai ales, din greşelile

altora; a păstra secretul tuturor operaţiunilor întreprinse, pentru că, fapt recunoscut,

„Cine deţine informaţia, deţine puterea!”; a intra în relaţii parteneriale şi cu alte

instituţii ale statului; pentru a le putea sprijini, eficient şi decisiv, activitatea; a

iniţia şi promova acţiuni publicitare, pentru a demonstra, încă o dată, că orice om

politic poate fi (şi, trebuie să fie) şi un afacerist; a fi ei înşişi, nelăsîndu-se seduşi,

angrenaţi şi/sau compromişi de nici un fel de acţiuni/activităţi de contrabandă cu

alcool, ţigări etc. acestea constituie numai apanajul unor persoane juridice strict

abilitate, organizate în reţele perfecte şi fără nici o „firmă”.

Atît businessul persoanelor fizice cît şi cel al persoanelor juridice se

călăuzeşte de următoarele principii:

• libertatea antreprenoriatului privat de a-şi utiliza bunurile pentru asigurarea

oricărui gen de activitate antreprenorială, care nu este întărită prin lege;

• independenţa antreprenorului privat în activitatea sa economică şi

distribuirea rezultatelor ei;

16 Legea cu privire la susţinerea şi protecţia micului business, nr,112-XIII din 20.05.199417 Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.553, M.O.69-70 din 30.05.200218 D. Popescu şi I. Chivu, Managementul afacerilor (teste şi studii de caz), Editura Economica 2001, p.20

22

• practicarea benevolă a antreprenoriatului privat, selectarea partenerilor şi

angajarea lucrătorilor;

• dările de seamă sub formă de declarare a veniturilor în faţa organelor

fiscale, indiferent de sursele şi mijloacele de obţinere a acestora;

• răspunderea materială, pentru tăinuirea (subevaluarea) veniturilor

antreprenoriatului privat, în corespundere cu legislaţia RM19.

Legea R.M. privind revizuirea şi optimizarea cadrului normativ de

reglementare a activităţii de întreprinzător prevede principiile de reglementare a

activităţii de întreprinzător(art. 2).

Pe lîngă toate facilităţile şi atu-urile pe care ni le oferă sectorul ÎMM, faptul

că acesta este o sursă importantă de creare de locuri de muncă într-un ritm destul

de ridicat pentru a absorbi un segment mare din forţa de muncă activă a societăţii,

determină şi formarea, consolidarea şi lărgirea clasei de mijloc în societate bazată

pe economia de piaţă. Acest sector asigură echilibrarea decalajului vădit dintre

pătura bogată şi cea săracă , fapt ce stopează orice fel de dezvoltare a societăţii.

Realitatea din ţările în tranziţie demonstrează că împlinirea dezideratului de

dezvoltare este indisolubil legat de apariţia şi consolidarea unei numeroase şi

puternic economic clase de mijloc, în primul rînd prin edificarea unui sistem de

întreprinderi mici şi mijlocii şi implicarea lui ca „motor” al dezvoltării economice.

În final autorul vine cu deviza lansată de Programele Educaţionale

HUMANITAS în Europa Centrală şi de Est:

„Nu căuta un loc de muncă, creează-l!”

Să încercăm, deci, să devenim un întreprinzător, o persoană capabilă de a

elabora idei noi şi/sau de a valorifica oportunităţile de afaceri, de a iniţia procesul

de dezvoltare, de a identifica şi exploata resursele potrivite, inclusiv şi „materia

cenuşie”.

19 Eugeniu Hrişcev, Managementul firmei, Complexul editorial-poligrafic al ASEM, Chişinău, 1998, p.12

23

Antreprenoriatul este esenţial pentru funcţionarea economiilor de piaţă prin

generarea ideilor inovatoare, utilizarea eficientă a resurselor, lărgirea hotarelor

activităţii economice şi identificarea oportunităţilor economice profitabile.

Însă acesta îşi va putea atinge rezultatele scontate atunci cînd va exista o

educaţie pentru antreprenoriat indispensabilă pentru dezvoltarea businessului,

deoarece ea înlătură ignoranţa şi schimbă atitudinea faţă de dezvoltarea

businessului, acordă şanse mai mari pentru obţinerea creditelor de la instituţiile

financiare, completează experienţa profesională pentru a valorifica în mod optim;

transformă cunoştinţele universitare în produse comerciale, creează o cultură

antreprenorială într-un stat.

1.2. Cadrul legislativ în susţinerea şi protecţia intreprinderii în

Republica Moldova

„Legea loveşte, cînd e lovită, şi păzeşte,

cînd e păzită(„Codul lui Manu”)

Bărbaţi şi femei antrenaţi astăzi în activitatea de întreprinzător, tot mai des

observă că mediul în care lucrează este supus de cele mai dese ori influenţelor

condiţionate de diverse legi, regulamente şi norme. Acestea determină în fond

totalitatea aspectelor unei afaceri – înregistrarea societăţii comerciale, angajarea

personalului, majorarea capitalului sau creditarea, marketingul şi promovarea

produselor de calitate inferioară, importul şi exportul, etc. în acest context, orice

lege ce intră în tangenţă, într-o măsură oarecare, cu activitatea de afaceri, devine

parte a mediului juridic ce domină o astfel de afacere. Mediul juridic, la rîndul său,

influenţează contractele, acordurile, vînzările, achiziţionările, investiţiile, formarea

capitalului, împrumuturile, asigurarea etc. Nici o persoană din cele ce şi-au început

cariera în lumea afacerilor nu poate evita impactul asupra mediului juridic, iar

cunoaşterea bazelor juridice ale afacerilor poate oferi susţinere întreprinzătorului în

realizarea celor mai bune rezultate în activităţile sale.

24

În orice societate, indiferent de tipul sau de nivelul ei de organizare, nici o

activitate, oricît de neînsemnată ar fi, nu se poate desfăşura în afara legilor. Tot ce

omul întreprinde, de la cele mai simple şi obişnuite fapte zilnice, pînă la cele mai

complexe, uimitoare şi chiar irepetabile activităţi, respectă una sau mai multe legi,

fie le scrise sau nescrise, dar la fel de puternice prin conformitatea pe care o impun,

prin efectul imediat sau întîrziat, pe care îl induc.20

Iniţierea micii afaceri presupune din partea proprietarului ei o cît mai exactă

cunoaştere a legilor în vigoare, a reglementărilor privind fiecare pas pe care îl are

de făcut, pînă la obţinerea, pentru unica sa afacere, a statutului de persoană

juridică, cu drepturi legale de existenţă şi funcţionare. Este deosebit de importantă

cunoaşterea cadrului legal de constituire a micii afaceri, pentru că greşelile făcute

din neştiinţă rămîn tot greşeli şi sunt la fel de grave în faţa legii, căci:

„Necunoaşterea legii nu scuză pe nimeni...”(John Selden)

Principalul obiectiv care trebuie atins în procesul reglementării activităţii

economice din partea statului este asigurarea echilibrului dintre interesele

personale ale oamenilor de afaceri şi interesele publice ale statului şi societăţii.21

Legislaţia noastră prevede diferite forme şi metode de intervenţie a statului

în activitatea de întreprinzător. Printre acestea pot fi indicate:

1) Elaborarea cadrului legislativ;

2) Crearea cadrului instituţional (Ministerele, departamentele, alte organe

centrale de specialitate; Camera Înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologii

Informaţionale; Camera de licenţiere, Comisia Naţională a valorilor mobiliare;

Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, Agenţia Naţională pentru

Reglementare în Energetică; Consiliul Coordonator al Audio-vizualului);

3) Elaborarea unor programe economice (Programul de activitate a

Guvernului pe anii 2001-2005 „Renaşterea Economiei – Renaşterea Ţării”, aprobat

prin Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 16.08.2001; Strategia de Creştere

Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS); Programul de stat de susţinere a 20 Managementul afacerilor mici şi mijlocii, Coordonator – Rusu Costache, Editura Logos, Chişinău 1993, p.48721 Dreptul afacerilor, L. şi G. Mărgineanu, p. 81

25

micului business pentru anii 2002-2005; Strategia Investiţională a RM; Concepţia

administrării corporative a întreprinderilor din economia naţională);

4) Crearea unor întreprinderi (Întreprinderi de Stat [Î.S.], Întreprinderi

municipale [Î.M])22.

Revenim însă la cadrul legislativ aplicabil activităţii de întreprinzător,

trebuie să menţionez că prin definirea normelor juridice ce reglementează

activitatea de întreprinzător, statul determină:

a) persoanele care pot desfăşura activitatea de întreprinzător;

b) formele organizatorico-juridice, în cadrul cărora aceştia îşi pot desfăşura

activitatea.

a) Formele de organizare juridică a persoanei fizice ce desfăşoară

activitatea de întreprinzător:

1) Activitatea în baza patentei de întreprinzător – se desfăşoară în baza

utilizării unui sistem simplificat de înregistrare, impozitare, evidenţă şi dări de

seamă. Această formă este reglementată de Legea nr.93-XIV din 15.07.1998 cu

privire la patenta de întreprinzător, în conformitate cu care patenta de

întreprinzător este un certificat de stat normativ, ce atestă dreptul de a desfăşura

genul de activitate indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp. Forma

ei se stabileşte de Ministerul Finanţelor şi trebuie să aibă cel puţin 10 grade de

protecţie. Patenta conţine următoarele elemente: seria şi numărul patentei,

prenumele şi numele titularului; fotografia lui; codul fiscal al titularului patentei;

domiciliul lui stabil; locul de desfăşurare a activităţii în baza patentei; durata

patentei; dacă se foloseşte un mijloc de transport – tipul lui şi numărul de

înmatriculare; denumirea şi sediul organului care a eliberat patenta precum şi

cuponul ce dovedeşte achitarea taxei de stat.

Cu toate avantajele şi dezavantajele acestei forme, numărul titularilor de

patente creşte cu fiecare an, crescînd şi încasările în buget. De exemplu, dacă în

22 Idem, p. 82-86

26

2002 au fost eliberate 40266 patente, incasîndu-se 29,3 mln lei, atunci în anul 2003

au fost eliberate 42293 patente, incasîndu-se 42,28 mln lei.

2) Întreprinderea individuală (antreprenor individual) – este constituită de

persoană fizică care intenţionează să desfăşoare activitate de întreprinzător în nume

propriu şi pe cont propriu, să administreze personal afacerea, să adopte personal

decizii, să asigure întreprinderea cu cele necesare şi să poarte răspundere pentru

rezultatele ei.

Întreprinderea individuală aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate

privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.

Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile personale ale

întreprinzătorului. Întreprinderea individuală poate fi utilizată: a) de către

comercianţii locali, care vînd mărfuri şi produse cu amănuntul, de către proprietarii

micilor restaurante, cafenele, magazine de mezeluri, ţigări, băuturi răcoritoare şi

alcoolice etc.; b) de către întreprinzătorii individuali prestatori de servicii – frizerii,

ateliere de reparaţie a încălţămintei, a aparatelor tele-radio, automobilelor etc.; c)

de către micii producători locali – meşteşugari, la producerea obiectelor din

ceramică, lozie, fabricarea mobilei etc.

3) În domeniul agriculturii, un statut similar cu cel al întreprinderii

individuale îl are gospodăria ţărănească (de fermier), care reprezintă o

întreprindere individuală, bazată pe proprietatea privată asupra terenurilor agricole

şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (a unei

gospodării ţărăneşti), avînd ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor

primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole (Legea

privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier)).

Gospodăria ţărănească nu poartă răspundere pentru obligaţiile personale ale

membrilor ei. Nu se admite amestecul autorităţilor administraţiei publice în

activitatea gospodăriei ţărăneşti, cu excepţia cazurilor prevăzute în lege. O

persoană fizică (18 ani) poate fi fondatorul (membrul) numai al unei gospodării

ţărăneşti. Pot fi membri ai gospodăriei ţărăneşti, în afară de conducător,

27

următoarele persoane apte de muncă: soţul (soţia), părinţii, copiii – inclusiv cei

adoptivi, fraţii, surorile şi nepoţii lui care au atins vîrsta de 16 ani. Gospodăria

ţărănească şi membrii ei achită impozitele şi taxele în conformitate cu legislaţia.

Statutul juridic al gospodăriei este similar cu cel al întreprinderii individuale.

Astfel, gospodăria ţărănească are statut de persoană fizică, nu poartă răspundere

pentru obligaţiile personale ale proprietarului său, iar proprietarii poartă răspundere

nelimitată şi solidară pentru obligaţiile gospodăriei.

b) Formele de organizare juridică a persoanelor juridice ce desfăşoară

activitate de întreprinzător.

1) Societatea în nume colectiv (SNC) – societatea comercială participanţii

căreia practică, în conformitate cu actul de constituire activitatea de întreprinzător

în numele societăţii şi poartă răspundere solidară şi nelimitată pentru obligaţiile ei.

SNC are statut de persoană juridică. Fondatorii ei poartă răspundere solidară şi

nelimitată pentru obligaţiile societăţii cu întreg patrimoniul său, cu excepţia

bunurilor, care conform legii, nu pot fi obiect al urmăririi - aceasta fiind o trăsătură

distinctivă a SNC. Denumirea de firmă a societăţii în numele colectiv trebuie să

conţină denumirea de „societate în nume colectiv” sau abrevierea „S.N.C.”.

Documentul care stabileşte fondarea societăţii în nume colectiv este contractul de

constituire. Persoana împuternicită în baza contractului de constituire va gestiona

întreaga activitate a societăţii (administratorul), va organiza munca. Conducerea

societăţii se poate efectua şi în mod colegial (colectiv), în cazul în care această

clauză a fost prevăzută în contractul de constituire.

Numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare de 2o de

persoane fizice şi/sau juridice. O persoană fizică şi/sau juridică poate fi asociat

numai al unei societăţi în nume colectiv (Codul Civil, art. 121). SNC este cea mai

simplă formă de societate comercială şi se caracterizează prin întrunirea

următoarelor elemente: asociaţii îşi exercită activitatea sub o firmă colectivă şi

răspund în mod solidar şi nelimitat pentru datoriile societăţii; aportul la formarea

capitalului social al societăţii este constituit din părţi sociale, iar acestea nu sunt

28

transmisibile. Avantajul SNC constă în cunoaşterea şi încrederea reciprocă între

asociaţi. Toţi asociaţii cooperează, riscîndu-şi întreaga avere şi se controlează

reciproc, ceea ce este un avantaj pentru creditorii sociali care, în caz de

neexecutare a obligaţiilor societăţii, pot fi despăgubiţi atît din bunurile proprietatei

a societăţii, cît şi din bunurile personale ale asociaţilor. Dezavantajul SNC constă

în existenţa răspunderii nelimitate şi solidare a fiecărui asocia pentru datoriile

societăţii, ceea ce implică datoria fiecărui de a plăti unele potenţiale datorii pe care

partenerii le pot contracta în numele societăţii, precum şi în limitarea posibilităţii

de asociere la persoane care se cunosc foarte bine între ele. Fiind o societate

închisă, implică existenţa unor restricţii privind transferul părţilor de interes

(participanţilor).

Legislaţia civilă admite posibilitatea adoptării unor hotărîri cu majoritatea de

voturi, dacă această posibilitate este prevăzută în actul de constituire, deşi, în

conformitate cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor membrilor, ar trebui ca

fiecare dintre ei să aibă un cuvînt de spus în funcţionarea societăţii. Nu pot fi

asociaţi ai SNC comanditaţii din societăţile în comandită.

2) Societatea în comandită (S.C.) este societatea comercială în care de rînd

cu membrii care practică în numele societăţii activitatea de întreprinzător şi poartă

răspundere solidară şi nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi), există

unul sau mai mulţi membri – finanţatori (comanditari) care nu participă la

activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus, riscul

pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii. Această formă de organizare oferă

posibilitatea celor care au idei, sunt buni profesionişti în diferite domenii, dar nu au

idei sau posibilităţi de realizare. Asociaţii se împart în două categorii: asociaţii

comanditaţi care au dreptul exclusiv de a participa la administrare societăţii în

comandită, datorită răspunderii lor personale şi solidare pentru datoriile sociale şi

asociaţii comanditari, care fiind furnizori de fonduri în scopul obţineri de beneficii

şi avînd răspunderea limitată la aportul subscris la capitalul social, nu pot avea

drepturi care ar duce la deţinerea controlului asupra societăţii, nu pot reprezenta

29

societatea fără procură, să conteste acţiunile comanditaţilor săvîrşite în limitele

activităţii lor obişnuite, participînd numai la acte de gestiune internă a societăţii.

Persoana poate fi comanditat doar într-o singură societate în comandită. Numărul

asociaţilor este nelimitat. Denumirea societăţii în comandită trebuie să includă

sintagma în limba de stat „societate în comandită” sau abrevierea „S.C.”, numele

sau denumirea comanditaţilor. Reorganizarea şi lichidarea societăţii se înfăptuieşte

conform legii.

3) Societatea cu răspundere limitată (S.R.L.) este societatea comercială al

cărui capital este divizat în părţi sociale, conform actului de constituire şi ale cărei

obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii. SRL poate fi constituită de una

sau mai multe persoane. Membrii societăţii nu poartă răspundere pentru obligaţiile

acesteia. Ei suportă riscul pierderilor, ce rezultă din activitatea societăţii, în limitele

participării lor la capitalul social. Asociatul care nu a vărsat în termenul stabilit

aportul subscris răspunde subsidiar pentru obligaţiile societăţii, în limita părţii

nevărsate (Codul Civil, art. 145).

Capitalul SRL este divizat în părţi sociale, care nu sunt liber cesionabile şi

nu sunt negociabile, terţul neasociat dobînditor al părţilor sociale trebuie să obţină

agrementul asociaţilor, societatea nu poate emite obligaţiuni, modificarea actelor

constitutive, precum şi revocarea administratorului numit prin actul constitutiv se

hotărăşte cu unanimitatea voturilor. Legea stabileşte un capital minim obligatoriu

(300 de salarii minime stabilite în republică) pentru constituirea şi înregistrarea

unei S.R.L., iar răspunderea asociaţilor pentru datoriile societăţii sunt limitate la

aporturile la capitalul social al societăţii. Dezavantajul S.R.L. este imposibilitatea

societăţii de ase autofinanţa prin emisiunea de valori mobiliare (acţiuni), atunci

cînd anvergura operaţiilor financiare o impune. Totuşi în practică, aceasta este cea

mai răspîndită formă de societate comercială.

Normele cu privire la conducerea, administrarea şi reprezentarea societăţii

cu răspundere limitată sunt stabilite prin statul ei, în conformitate cu prevederile

Legii privind societăţile pe acţiuni, în măsura în care acestea sunt aplicabile

30

întrucît Legea privind societăţile cu răspundere limitată încă nu este adoptată.

Denumirea deplină şi cea abreviată trebuie că includă sintagma în limba de Stat

„Societatea cu răspundere limitată” sau „S.R.L.”. Reorganizarea şi lichidarea

societăţii se efectuează conform legii.

4) Societatea pe acţiuni (S.A.) este societatea comercială al cărei capital

social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţiuni sunt garantate cu patrimoniul

societăţii (Codul Civil, art.156). Alături de S.R.L. acestea sunt cele mai răspîndite

forme ale întreprinderii în economia naţională; ea poate fi constituită de una sau

mai multe persoane; mărimea minimă a capitalului social al societăţii pe acţiuni

este stabilită prin lege; acţionarii nu răspund pentru obligaţiile societăţii, ei suportă

riscul pierderilor, ce rezultă din activitatea societăţii, în limitele participaţiunii lor

la capitalul social; acţionarul care nu a vărsat în termen aportul subscris răspunde

subsidiar pentru obligaţiile societăţii, în limita părţii nevărsate; conducerea

generală este asigurată de adunarea generală a acţionarilor sau a reprezentanţilor

acestora; fiecare acţionar are drept de vot, numărul voturilor fiecăruia fiind

proporţional cu numărul şi puterea acţiunilor deţinute; conducerea curentă este

asigurată de consiliul de administrare ales sau numit la adunarea generală;

acţionarii primesc anual dividende în mărime proporţională numărului de acţiuni

deţinute. Acţiunile societăţii pot fi sub formă de certificat confecţionat prin metoda

tipografică şi/sau înscriere în contul analitic deschis pe numele proprietarului lor

sau deţinătorului nominal în registrul deţinătorilor valorilor mobiliare ale societăţii,

Acţiunile emise la constituirea S.A. se plasează integral între fondatori , iar

emisiunea suplimentară de acţiuni este publică dacă acestea nu sunt subscrise

integral de către acţionari. S.A. poate fi de tip închis şi deschis. Societatea este

deschisă dacă acţionarii ei ai dreptul nelimitat să înstrăineze acţiunile ce le aparţin.

Societatea este închisă, dacă acţionarii ei sau societatea însăşi au dreptul de

preemţiune asupra acţiunilor înstrăinate de acţionarii ei. Ea nu este în drept să-şi

plaseze public acţiunile şi alte valori mobiliare pentru a fi achiziţionate.

31

Limita minimă a capitalului social, necesară pentru a fi înregistrată S.A.

este: pentru S.A. de tip deschis – 20 mii lei, pentru S.A. de tip închis – 10 mii lei.

Avantajele S.A.: acţiunile sunt transmisibile şi negociabile; răspunderea

acţionarilor este proporţională cu valoare acţiunilor deţinute; pot exista nelimitat în

timp cu condiţia să fie eficiente; pot alege cadrele manageriale şi schimba

conducerea necorespunzătoare; se pot mări pe seama economiilor de capital; oferă

garanţii mai mari pentru creditori etc.

Dezavantajele S.A.: există posibilităţi mai mari de neînţelegeri şi

dezacorduri în actul decizional; pot apărea contradicţii între acţionari şi manageri;

datorită dimensiunilor mari se adaptează mai greu la cerinţele peţii; sunt supuse

impozitărilor împovărătoare etc.

Ca şi la toate celelalte societăţi comerciale, denumirea ei trebuie să includă

sintagma în limba de stat „societate pe acţiuni” sau abrevierea „S.A.”.

5) Cooperativa (de producţie şi de întreprinzător) este asociaţia benevolă de

persoane fizice şi juridice, organizată pe principii corporative, în scopul favorizării

şi garantării, prin acţiunile comune ale membrilor săi, a intereselor lor economice

şi a altor interese legale (Codul Civil, art.171). Cooperativa nu poate avea mai

puţin de 5 membri. Calitatea de membru o poate avea persoana fizică de la vîrsta

de 16 ani şi persoana juridică. Caracteristicile principale ale cooperativei sunt:

membrul cooperativei suportă riscul ce rezultă din activitatea acesteia în limita

participaţiunii deţinute în patrimoniul ei, inclusiv partea nevărsată; cooperativa

poate primi oricînd noi membri; capitalul social este variabil şi reprezintă suma

tuturor participaţiunilor ce trebuie vărsat integral pînă la înregistrarea cooperativei;

fiecare membru are dreptul la un singur vot în adunarea generală; membrul

cooperativei poate, dacă statutul nu prevede altfel, să înstrăineze oricînd

participaţiunea sa către un alt membru sau un terţ care urmează să devină membră,

retrăgîndu-se astfel din cooperativa fără a cere partea sa din patrimoniu.

32

Denumirea cooperativei trebuie să conţină cuvîntul „cooperativă” şi să

indice în limba de stat scopul principal al activităţii sale: „cooperativă de

producţie”, „cooperativă de consum” etc.

6) Întreprinderea de stat (Î.S.) este agent economic independent, cu drepturi

de persoană juridică, fondată şi dotată de către Guvern sau de către alte organe ale

administraţiei de stat abilitate prin lege, care, pe baza proprietăţii de stat transmise

ei prin gestiune, desfăşoară activitatea de întreprinzător. Controlul asupra activităţii

întreprinderii îl exercită organele administraţiei de stat în conformitate cu

legislaţia. Î.S. răspunde pentru obligaţii cu tot patrimoniul ei. Statul nu poartă

răspundere pentru obligaţiile întreprinderii, iar întreprinderea nu poartă răspundere

pentru obligaţiile statului (Codul Civil, art.179; Legea cu privire la întreprinderea

de stat, art.1). În denumirea întreprinderii trebuie să se indice sintagma în limba

stat „întreprindere de stat” sau abrevierea „Î.S.” precum şi principalul gen de

activitate. Modul de posesiune, folosinţă şi dispunere de bunurile întreprinderii se

stabileşte de legislaţie şi de statutul întreprinderii. Ea nu poate fără autorizaţia

fondatorului să dea arendă ori în gaj proprietatea transmisă ei în gestiune operativă,

să participe cu bunurile sale la activitatea structurilor nestatale şi să investească

mijloace în alte state. Toate relaţiile economice sunt bazate pe contracte.

7) Întreprinderea municipală este agent economic cu personalitate juridică,

fondată şi înregistrată cu bunuri de către organul autoadministrării locale, care, pe

baza proprietăţii municipale transmise ei în gestiune, desfăşoară activitate de

întreprinzător. Întreprinderea este obligată să utilizeze judicios patrimoniul primit

în gestiune, ea produce anumite tipuri de mărfuri, execută lucrările şi prestează

serviciile, necesare pentru satisfacerea cerinţelor fondatorului (ale unităţii

administrativ-teritoriale) şi pentru realizarea intereselor sociale ale colectivului de

muncă. Î.M. răspunde pentru obligaţii cu întreg patrimoniul ei. U.A.T. nu poartă

răspundere pentru obligaţiile Î.M. şi invers. Denumirea trebui să conţină în limba

de stat cuvintele „întreprindere municipală” sau abrevierea „Î.M.” şi genul

principal de activitate.

33

8) Întreprinderea de arendă (art. 19 Legea cu privire la antreprenoriat şi

întreprinderi) – este unitatea fondată de membrii colectivelor întreprinderilor de

stat (municipale) sau ale subdiviziunilor lor structurale, reorganizate în scopul

desfăşurării în comun a activităţii de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, pe baza

statutelor şi contractului de arendare a bunurilor statului (municipiului). Acestea

sunt persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu

patrimoniul său. Membrii poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia în limita

cotei (părţii) ce le revine din patrimoniul întreprinderii. Particularităţile creării,

funcţionării şi încetării activităţii întreprinderilor de arendă sunt reglementate de

legislaţia cu privire la arendă, de legislaţia civilă, de contractele de arendare,

precum şi statutele întreprinderilor respective.

c) limitele activităţii de întreprinzător;

d) drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activitate

de întreprinzător;

e) mecanismele de apărare a drepturilor şi intereselor întreprinzătorilor,

precum şi responsabilitatea acestora etc.

Constituţia RM (29.07.1994) se situează în vîrful piramidei tuturor actelor

normative ce reglementează relaţiile economiei republicii. Astfel art.126 al

Constituţiei prevede că: „Economia RM este o economie de piaţă de orientare

socială, bazată pe proprietatea privată şi publică, antrenate în concurenţă liberă”.

Acelaşi articol spune că statul este cel care trebuie să asigure reglementarea

juridică a activităţii economice, libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător,

protecţia concurenţei loiale; crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor

factorilor de producţie, inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice şi juridice,

inclusiv cele străine.

La fel de importante sunt şi prevederile art.127 al Constituţiei RM întitulat

„Proprietatea”, art.128 „Proprietatea cetăţenilor străini şi a apatrizilor”, art.46

„Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia”, art.44 „Interzicerea muncii

34

forţate”, art.33 „Libertatea creaţiei”, art.9 „Principiile fundamentale privind

proprietatea”.

În executarea acestor postulate constituţionale au fost adoptate un şir de acte

normative, inclusiv legi, decrete ale Preşedintelui RM, Hotărîri de Guvern, alte

acte normative.

Parlamentul RM, fiind singurul deţinător al puterii de a reglementa prin lege

relaţiile sociale, emite legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Printre

legile ce reglementează activitatea de întreprinzător, locul primordial îi revine Legi

nr.1107-XV din 06.06.2002 Codul Civil, ce reglementează un şir de raporturi

juridice cu caracter patrimonial şi personal nepatrimonial ce corespund situaţiei

economice actuale. Acesta reglementează formele de organizare juridică a

activităţii de întreprinzător, libertatea agenţilor economici de a contracta şi modul

de încheiere a contractelor etc., recunoscînd egalitatea participanţilor persoane

fizice şi juridice la raporturile de drept al afacerilor. Modul de înfiinţare, conţinutul

actelor constitutive, procedura înregistrării şi licenţierii, precum şi modalitatea de

încetare a activităţi întreprinderii sunt stabilite de către Legea cu privire la

antreprenoriat şi întreprinderi (03.01.1992).

Totuşi, specialiştii în domeniu, L. şi G. Mărgineanu au efectuat o clasificare

a legilor ce reglementează activitatea de întreprinzător:

1. Legi ce reglementează situaţia generală într-un domeniu anume al pieţei:

2. Legi care stabilesc regimul juridic al anumitor subiecţi, ce activează pe

piaţa 3. Legi ce reglementează o anumită formă de activitate:

4. Legi care stabilesc anumite cerinţe faţă de activitatea de întreprinzător:

Urmează Decretele Preşedintelui RM cu privire la susţinerea şi protecţia de

către stat a antreprenoriatului sau Decretul Preşedintelui RM privind edificarea

societăţii informaţionale în RM, nr.1743-III, 19.03.2004

Întru organizarea executării legilor vin Hotărîrile Guvernului care au un

caracter aplicativ sau normativ şi care sunt foarte multe la număr.

35

Pe lîngă acestea mai sunt şi alte acte normative ce reglementează activitatea

de întreprinzător:

1. Acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice

centrale de specialitate (ministere, departamente, agenţii de stat) în conformitate cu

competenţa lor. Printre acestea o importanţă mai mare o au actele emise de

organele ce activează nemijlocit în sfera economică – Ministerul Economiei,

Ministerul Finanţelor, Banca Naţională, Comisia Naţională a Valorilor mobiliare,

Camera Înregistrării de Stat, Camera de Licenţiere, Agenţia Naţională pentru

Reglementări în Energetică etc.

2. Acte normative emise de autorităţile administraţiei publice locale în

vederea exercitării atribuţiilor ce-i revin. Acestea reglementează activitatea

întreprinderilor din teritoriul administrat. Competenţele acestor autorităţi (locale,

raionale, municipale şi alte unităţi teritoriale autonome cu statut special) nu pot fi

contestate sau limitate de către o altă autoritate publică decît în condiţiile legii.

3. Acte normative cu caracter intern adoptate de însăşi agenţii economici în

scopul reglementării propriei activităţi, printre care pot fi: actele constitutive ale

întreprinderilor, precum şi diferite regulamente. Ele pot să se refere atît la

activitatea întreprinderii în ansamblu (statutul său, contractul de societate), cît şi la

activitatea anumitor subdiviziuni ale întreprinderii (regulamentul filialei,

reprezentanţei). În al doilea rînd pot fi numite contractele, prin intermediul cărora

se stabileşte regimul juridic al participanţilor la activitatea de întreprinzător.

Urmărind crearea unui cadru juridic adecvat noilor relaţii social-economice

Parlamentul RM a ratificat un şir de Convenţii internaţionale cu referire la afaceri,

printre care: Convenţia internaţională privind sistemul armonizat de descriere şi

codificare a mărfurilor (22.04.2004), Convenţia ONU din 11.04.1980 asupra

contractelor de vînzare-cumpărare internaţională de mărfuri (20.05.1994);

Convenţia din 11.10.1985 de constituire a Agenţiei Multilaterale de Garantare a

investiţiilor (28.07.1992); Tratatul privind dreptul mărcilor din 28.10.1995

(27.10.1995) etc.

36

Programul de stat de susţinere a micului business pentru anii 2002-2005

are un capitol aparte întitulat Perfecţionarea cadrului legislativ pentru sfera micului

business23. Crearea cadrului legislativ are scopul de a asigura condiţii respective

pentru formarea mediului juridic favorabil şi constituie temelia dezvoltării a

activităţii întreprinderilor micului business.

Căile de perfecţionare a asigurării juridice a micului business sunt:

-perfecţionarea legislaţiei în scopul reducerii implicării excesive a statului în

sfera micului business;

-armonizarea legislaţiei în vigoare cu legislaţia Uniunii Europene şi a ţărilor

Comunităţii Statelor Independente;

-efectuarea analizei actelor regulatorii şi publicarea materialelor privind

rezultatele realizării lor în activitatea antreprenorială;

-crearea mecanismelor eficiente de protecţie a drepturilor şi libertăţilor

antreprenorilor;

-asigurarea garanţiei legislative privind stabilitatea continuării politicii

statului în vederea susţinerii micului business;

-elucidarea problemelor ce ţin de realizarea politicii regulatorii în mass-

media, asigurarea transparenţei în procesul de pregătire a proiectelor de acte

normative pentru atragerea patronatelor şi asociaţiilor de antreprenori, cetăţenilor

la elaborarea şi punerea în discuţie a acestora.

În lista măsurilor de realizare a Programului24 dat este inclusă şi Crearea

mediului de faceri favorabil pentru dezvoltarea micului business în RM.

Cu toate acestea, la întrebarea în ce măsură statul sprijină dezvoltarea

micului business, răspunsul întreprinzătorilor denotă o mare nemulţumire.

Regretabil, dar 39,7% dintre respondenţi consideră că instituţiile de stat „uneori

chiar împiedică să activezi”. Mulţi întreprinzători cred că atunci cînd un

reprezentant al micului business intră în instituţia de stat pentru a rezolva o

23 Hotărîrea Guvernului nr.954 cu privire la Programul de stat de susţinere a micului business pentru anii 2002-2005 din 27 iunie 200224 .Hotărîrea 954 cu privire la Programul de stat de susţinere a micului business pentru anii 2002-2005 din 27.06.2002

37

problemă, funcţionarul aplică imediat legea Murphy: „nimic nu se obţine atît de

simplu precum pare la început, pentru totul este nevoie de mai mult timp decît

credeţi şi dacă e să se întîmple ceva rău, aceasta se va întîmpla... în cel mai

nepotrivit moment din toate posibile”25. Iar dacă la aceştia se adaugă 19,4% din

întreprinzători, care sunt siguri că statul nostru mai mult îi împiedică decît îi ajută,

se conturează un tablou mai mult decît trist. Circa 25% dintre cei chestionaţi

consideră că statul nostru este absolut neutru privind starea de lucruri din

businessul mic, iar 15% dintre respondenţi oscilează între „ajută puţin, dar este

neutru, în mare parte” şi „ajută într-o oarecare măsură”. Şi doar 1,2% consideră că

statul „le ajută foarte mult”.

Activitatea Fondului de stat de susţinere a antreprenoriatului şi dezvoltare a

micului business, la fel este pusă la îndoială sau chiar rămîne o enigmă greu de

înţeles pentru toţi, dar mai ales pentru antreprenorii care ştiu că există un asemenea

fond, dar nu ştiu cum ar putea beneficia de serviciile lui şi cum poate exista oare

un fond fără finanţe, de fapt.

Băncile comerciale au mari rezerve privind colaborarea cu micii

antreprenori, deoarece, se menţionează în primul rînd, gradul sporit de risc şi al

costurilor mari implicate de un împrumut. Mai mult decît atît, acestea nu acceptă,

de regulă, planul de afaceri în calitate de garanţie pentru împrumut, de aceea există

o tendinţă de a solicita foarte mari garanţii, care depăşesc aproape dublu valoare

împrumutului. Chiar şi atunci cînd se acordă împrumuturi, rata medie a dobînzii

este destul de înaltă, de exemplu, în 2002 aceasta a fost de 23,7% la o rată a

inflaţiei de 4,4%. În acest caz, Guvernul ar putea încerca să susţină antreprenorii

prin garantarea împrumuturilor în relaţiile cu băncile comerciale.

Actualmente, este cert faptul că dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova

nu poate fi concepută şi realizată în absenţa unei politici, a unei strategii şi a unui

program naţional privind dezvoltarea micului business, promovarea calităţii în

toate domeniile vieţii social-economice. Principalul document de planificare

25 Micul business şi corupţia, ghid pentru antreprenori, Transparency International Moldova, Chişinău 2003, p.18

38

strategică pe termen mediu ce a integrat strategiile şi programele interne cu cele

externe este Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, document

care, după părerea Guvernului, consolidează eforturile de ordin financiar şi

organizatoric, îndreptate spre un scop unic – creşterea economică şi ridicarea

nivelului de viaţă a populaţiei. Aceasta stipulează drept element cheie al politicii

de stat pentru următorii trei ani Dezvoltarea Întreprinderii Mici şi Mijlocii.

Obiectivul urmărit este majorarea contribuţiei ÎMM la creşterea economică şi

consolidarea rolului ÎMM în soluţionarea problemelor de angajare a forţei de

muncă, reducerea şomajului şi a sărăciei.

39

CAPITOLUL II: Evoluţia situaţiei economico-financiare la

întreprinderea S.A ,,Zorile”

2.1 Caracteristica generală a întreprinderii

Prima fabrică de stat de confecţionare a încălţămintei a fost deschisă în baza

unui atelier de pe strada Haralampievscaia, 74 în luna aprilie a anului 1945.

Tot utilajul fabricii consta din 4 maşini, trimise din Moscova şi Taşkent.

Primii lucrători ai fabricii erau meşteşugari - cizmari, care trebuiau să însuşească

prelucrarea mecanizată a încălţămintei, 10 persoane produceau zilnic doar 20-30

perechi de încălţăminte.

Din primăvara anului 1946, conform planului cincinal de restabilire şi

dezvoltare a economiei naţionale începe construcţia unei noi fabrici de

încălţăminte cu capacitatea de producere de 1000 perechi de încălţăminte în zi. La

construcţie au participat nu numai lucrătorii întreprinderii, dar şi o mulţime de

muncitori din or. Chişinau. Pentru a curăţi viitoarele suprafeţe de producere a

fabricii acoperite cu gunoi şi piatră darîmată se organizau subotnice, uneori se

lucra duminica. Mulţi constructori apoi s-au încadrat în colectivul întreprinderii.

Prin diverse metode de fixare - dopel, cu ajutorul chiroanelor, prin coasere şi lipire

deja în anul 1946 au fost produse 80,0 mii perechi de încălţăminte pentru bărbaţi,

femei şi copii. În general predomină lucrul manual. Prima linie tehnologică

(conveier) a fost dat în exploatare în anul 1947.

Paralel cu construcţia întreprinderii se pregateau cadrele. În luna august

anul 1947 cînd au fost deschise primele două secţii: de ştanţare şi de producere a

încălţămintei pentru bărbaţi la întreprindere au sosit primii tineri specialişti, care

absolvise-ra tehnicumul de producere a încălţămintei din Moscova. Printre ei -

Z.S.Macoveeva, V.I.Smagova, B.N.Cozin, I. Iamşcicova şi alţii.

În anul 1948 fabrica a obţinut succese considerabile, îndeplinind planul în

cantitate şi calitate. Au fost produse 369,0 mii perechi de încălţăminte. Erau

produse circa 14 tipuri de încălţăminte. Graţie intensificării activităţilor de

pregătire a cadrelor şi perfecţionării calificaţiei, volumul producţiei de primă

40

calitate a crescut aproape de 2 ori şi a atins cifra de 74,8 %, iar planul de producere

a fost depăşit cu 6,9 la sută comparativ cu perioada analogică a anului precedent.

În anul 1949 a fost finalizată montarea tuturor secţiilor de producere, au

fost instalate conveierele, utilajul tehnologic. Volumul de producere către

această perioadă constituie 1,0 mln. perechi de încălţăminte. Considerabil a crescut

productivitatea muncii.

În anul 1950 fabrica a atins capacitatea de producere proiectată - 1,2 mln.

perechi de încălţăminte pe an. Erau fabricate peste 31 tipuri de încălţăminte.

Următoarea perioadă de dezvoltare a întreprinderii se caracterizează prin

indicii ei de performanţă în creştere. Pentru a majora volumele de producere fără a

introduce noi suprafeţe de producere de muncitorii şi slujbaşii fabricii a fost

efectuat un volum mare de lucrări deţin de modernizarea utilajului, perfecţionarea

tehnologiei, implementarea experienţei avansate a altor întreprinderi din ţară.

Pentru a lărgi baza de producere a încălţămintei şi a o scoate din partea

centrală a oraşului prin Hotărîrea Comitetului executiv orăşenesc nr. 475 din 19

decembrie anul 1957 pentru construcţia fabricii de încălţăminte elegantă şi

comenzi individuale pe strada 1-a Sculeanca (Cuibîşev) astăzi Calea Iesilor, 8 a

fost alocat un sector de pămînt cu suprafaţa de 2,30 hectare.

Primele încăperi care au fost construite pe suprafaţa de pămînt atribuit au

fost 2 clădiri cu un etaj - astăzi secţia mecanică şi secţia de calapoade. Iniţial aceste

încăperi au fost adaptate sub producerea încălţămintei pentru copii şi

corespunzător încălţăminte obişnuită pentru bărbaţi şi femei. Apoi după darea în

exploatare a corpusului de producere ( an. 1963) aceste secţii au fost reutilizate

după destinaţie.

În anul 1961 începe construcţia corpusului de producere nr. 1( 3 etaje) care

a fost dat în exploatare la începutul anului 1963. Tot în acest an în baza Hotărîrii

Consiliului superior al Economiei Naţionale al RSSM nr. 26 din 12 februarie 1963

şi ordinului şefului Direcţiei industriei al Consiliului superior al Economiei

Naţionale al RSSM nr. 42 din 01 martie 1963 a fost fondată Asociaţia de producere

41

a încălţămintei şi pielei “Zorile” . În componenţa asociaţiei au întrat Fabrica de

încălţăminte S. Lazo din Chişinău, Fabrica de încălţăminte elegantă şi comenzi

individuale din Chişinău (f-ca nr.2) Fabrica de încălţăminte din Bender, Fabrica de

producere a pielei din Chişinău.

La drept vorbind, din această perioadă a apărut marca comercială “Zorile”.

Ea s-a asociat cu începutul unei noi etape de dezvoltare a industriei de producere a

încălţămintei din Moldova.

În baza dispoziţiei Comitetului de Miniştri al RSSM nr. 1053-p din 12

octombrie 1963 şi ordinului Direcţiei industriei uşoare al Consiliului superior al

Economiei Naţionale al RSSM nr. 142 din 21 octombrie 1963 atelierul de

confecţionare a încălţămintei la comandă al fabricii de încălţăminte elegantă şi

comenzi individuale a fost transmisă în administrarea Direcţiei principale de

deservire socială pe lîngă Consiliul de Miniştri al RSSM. Fabrica de încălţăminte

elegantă şi comenzi individuale a obţinut denumirea de fabrica de încălţăminte nr.

2 şi statut de întreprindere de bază.

Crearea asociaţiei avea ca scop, ca în baza unei specializări largi,

mecanizare completă, automatizarea producerii şi perfecţionarea ei să se asigure

majorarea productivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii producţiei produse,

diminuarea preţului de cost. De asemenea mai eficient să fie utilizate mijloacele

fixe şi mijlocele circulante.

Din anul 1964 începe să se editeze ziarul de mare tiraj “Zorile”, care pe

parcursul a multor ani a oglindit viaţa şi activitatea întreprinderii.

În anul 1964 în baza ordinului şefului Direcţiei industriei uşoare al

Consiliului superior al Economiei Naţionale al RSSM nr. 105 din 05 iunie 1964

Uzina de piele din Chişinău a fost exclusă din componenţa Asociaţiei de

producere a încălţămintei şi pielei “Zorile” şi transmisă în administrarea Direcţiei

industriei uşoare al Consiliului superior al Economiei Naţionale al RSSM.

Asociaţia capătă denimurea de “Asociaţia de încălţăminte “Zorile”.

42

Crearea asociaţiei a dat posibilitate de a întări serviciile funcţionale cu

specialişti de o calificare mai înaltă - ingineri, tehnicieni, mecanici. Secţiile

mecanicului principal, energeticianului principal, secţia tehnică, biroul de

construcţie au efectuat un lucru enorm creînd condiţii pentru a urgenta

reconstrucţia secţiilor, a unor brigăzi aparte şi a implementa în producere utilaj

progresiv. Graţie acestor lucrări a devenit real a produce în zi 40,0 mii perechi de

încălţăminte. În perioada anilor 1966-1970 producţia globală a crescut de 2,1 ori,

fondurile fixe de 3,0, productivitatea muncii- 1,8, venitul a crescut de 1,9 ori.

În anul 1967 în baza Hotărîrii Consiliului de Miniştri ai RSSM a început

construcţia unui corpus nou de producere cu capacitatea anuală de 5,0 mln. perechi

de încălţăminte pe an.

În anul 1969 corpusul a fost dat în exploatare. Cu darea lui în exploatare

capacitatea de producere a întreprinderii comparativ cu anul 1965 s-a dublat şi în

anul 1970 a constituit 9,5 mln. perechi de încălţăminte.

Anii 80 au fost marcaţi cu noi succese: capacitatea de producere a depăşit

10,0 mln. perechi de încălţăminte pe an, la întreprindere funcţionează 15 secţii de

producere, specializate în fabricarea unui asortiment anumit, parcul de utilaj

constituie mai mult de 2,1 mii unitati, la întreprindere lucrează peste 6000 de

muncitori, specialişti şi slujbaşi. 70 de articole sunt atestate cu Semnul de stat al

calităţii. 36 de fruntaşi în producere sunt decoraţi cu ordine şi medalii de stat.

Cu anii întreprinderea se dezvoltă, se perfecţionează producerea, a fost

efectuată reutilarea tehnică, şi-a lărgit piaţa de desfacere. În anul 1982 volumul

producţiei globale a constituit 68,3 mln. ruble. Întreprinderea se cooperează cu alte

16 întreprinderi din ţară şi 7 întreprinderi de peste hotarele ţării. Producţia “Zorile”

este livrată în Rusia, RSS Cazahă, RSS Usbecă, Lituania. Producţia cu marca

“Zorile” anual este demonstrată la expoziţiile RSSM, a fost prezentată la

iarmaroacele internaţionale din India, Columbia, Peru, Algir.

43

În anul 1983 de la Asociaţia de încălţăminte “Zorile” a fost separată în

structură individuală de încălţăminte în numele “Бендерского восстания “ din

Bender .

În anul 1988 a fost înfiinţată Asociaţia ştiinţifică de producere a pielei şi

încălţămintei. În componenţa acestei asociaţii au fost incluse Fabrica de

încălţăminte “Zorile” Chişinău, Combinatul de prelucrare a pielei sat. Sîngera,

Uzina de piele din Chişinău, Fabrica de încălţăminte “Бендерского восстания “

din Bender.

În anul 1988 exponatele prezentate la Expoziţia de Realizări a Economiei

Naţionale a URSS au fost însemnate cu medalia de bronz, la expoziţia naţională

din RSSM – Diploma de gradul II şi Diploma de onoare.

La situaţia anului 1989 Fabrica de încălţăminte “Zorile” este una din cele

mai mari întreprinderi din sistema industriei uşoare a RSSM. Toată producerea

este plasată în 9 secţii de producere care sunt specializate în producerea unor

anumite tipuri de încălţăminte pentru bărbaţi, dame şi copii, elegantă şi de fiecare

zi. Fabrica dispune de 8 secţii auxiliare, – secţia mecanică, electrică, transport,

calapoade şi altele.

În anul 1989 pentru a produce încălţăminte “Lux”, de asemenea pentru a

lărgi gama sortimentală şi a majora volumele de producţie a fost procurat utilaj

tehnologic din Italia, Germania, Iugoslavia în sumă de 2,0 mln. ruble.

Gama de produse:

Încălţăminte pentru copii mici: ghetuţe, pantofi, sandalete de vară;

Încălţăminte pentru copii elevi: cizme, ghete, pantofi, pantofi de vară;

Încălţăminte pentru bărbaţi: cizme, pantofi, pantofi de vară, ghete

călduroase şi reci, mocasini pentru bărbaţi;

Încălţăminte pentru dame: cizme, semicizme, ghete, pantofi, pantofi de

vară;

Pantofi de cameră pentru femei.

44

În producere sunt utilizate piei naturale sintetice şi artificiale, materiale

textile, ţesături impregnate, materiale tricotate din bumbac.

Trăsăturile caracteristice a încălţămintei anului 1989 sunt:

-Existenţa a trei hotărîri de stil- clasic, sportiv şi naţional-folcloric;

-Volumul încălţămintei este micsorat pe seama îngustării vîrfului

încălţămintei şi micsorarea masei tocului;

-Siluet modern pe seama formei vîrfului în formă de oval sau “Care” , de

asemenea pe seama tocului- pilon. Înălţimea tocului 80 mm la femei şi pînă la 40

mm la bărbaţi.

În afară de Uzina de piele din Chişinău întreprinderea achizitioneaza

materiale din mai multe orase a URSS - Moscova, Leningrad, Minsc, Kiev, Kirov,

Erevan.

În anul 1989 volumul de producţie a constituit 7 mln. 667 mii perechi de

încălţăminte, inclusiv:

Pentru femei – 814,0 mii perechi;

Pentru bărbaţi – 2183 mii perechi;

Pentru copii – 4670,0 mii perechi.

La întreprindere sunt utilizate tehnologii avansate ca – injectarea tălpilor sub

presiune la agregate de turnat tălpi, fabricate după licenţa firmei “OTTOGALLI”

de Asociaţia de producere “Точлитмащ” în numele lui Киров din or. Tiraspol.

În bază de condiţii reciproc avantajoase în anul 1989 cu întreprinderea din

Ungaria “Minoseghi” a fost semnat un contract de prelucrare a pielei de crom

(materia primă de la Uzina de piele din Chişinău). Din această piele pe baza

tehnologiei ungare secţiile nr. 5 şi nr. 4 au început producerea încălţămintei de

lux – cizme, semicizme, pantofi, pantofi de vară pentru femei şi pantofi pentru

bărbaţi.

În anii 1990, odată cu trecerea la economia de piaţă, destrămarea URSS şi

întreruperea legăturilor economice dintre republici, majorarea nejustificată a

preţurilor la materia primă, sistema creditară - bancară creată cu rata dobînzii

45

peste măsură de înaltă au adus întreprinderea la situaţie critică. Ca şi alte

întreprinderi “Zorile” s-a pomenit în stare de falimentare.

Are loc scăderea drastică a volumelor de producţie, astfel, în anul 1991

întreprinderea a produs 6993,0 mii perechi de încălţăminte, în anul 1992- 5310,0

mii perechi de încălţăminte, în anul 1993- 2650,0 mii perechi de încălţăminte, iar

în anul 1994 au fost produse doar 740,0 mii perechi de încălţăminte. Stocuri de

încălţăminte gata şi bunuri materiale enorme, staţionări de producere permanente.

Din cauza lipsei volumului de lucru personalul a rămas fără salariu, iar

întreprinderea a devenit incapabilă să-şi onoreze obligaţiunile fiscale şi bancare.

Atmosfera social - morala în colectiv devine critică.

Anul 1995, necătînd la faptul, că volumul de producere a scăzut, este pentru

întreprindere an de cotitură. Cu venirea noii administraţii a fost elaborată strategia

de ieşire din criză a întreprinderii. A fost semnat cu Consiliul Creditorilor de stat

Acord-Memorandum în baza căruia toate datoriile şi penalităţile întreprinderii

( 11890,0 mii lei) faţă de Buget, Fondul social, credite şi rata dobînzii faţă de

Moldindcombanc, Ministerul de Finanţe au fost îngheţate şi reeşalonate pentru

rambursare pînă la 31 decembrie anul 1998. A început procesul de restructurare a

întreprinderii în urma căruia a fost efectuată reorganizarea tehnică şi tehnologică a

producerii pe principiul “ciclu închis”.

Activitatea de producere de bază a fost concentrată în corpusul de producere

nr. 2, care constă din 5 secţii de producere a încălţămintei prin diverse metode de

producere - lipire, injectare, lipire şi coasere.

În scopul dezagajării mijloacelor financiare şi achitarea datoriilor creditoare

a întreprinderii au fost întreprinse o serie de măsuri pentru a vinde - bunuri

materiale inutile, demodate, mijloace fixe şi de producere eliberate şi neutilizate

în producere, au fost lichidate toate structurile care generau pierderi. Au fost

efectuate un şir de măsuri îndreptate la micşorarea cheltuielilor de producere şi

îmbunătăţirea calităţii producţiei gata. A fost creat serviciul de marketing, ca bază

a activităţii comerciale a întreprinderii.

46

În scopul majorării volumelor de vînzări în anul 1995 a fost creată reţeaua

proprie de comerţ, care consta dintr-un centru comercial în or. Chisinau, str. Calea

iesilor,8 şi 15 magazine de firmă în oraşele şi centrele raionale ale republicii. Prin

această reţea anual este comercializată circa 40 % de încălţăminte.

Tot în această perioadă, întreprinderea a fost înregistrată ca societate pe

acţiuni. La momentul înregistrării capitalul statutar a constituit 19767645 lei şi a

fost împărţit în 2196405 acţiuni. Din numărul total de acţiuni - 60,3 % aparţin

statului, 20,0 aparţin lucrătorilor întreprinderii, 19,7 % - fondurilor de investiţii. În

perioada trecută structura capitalului statutar n-a suferit schimbări esenţiale.

În luna octombrie anul 1995 întreprinderea a semnat contract de colaborare

la conditii LOHN cu firma italiană “Loncar Due” IRL şi deja în luna decembrie a

fost efectuat primul export de încălţăminte în Italia.

Prima perioada de activitate cu firma “Loncar” volumele de producţie erau

destul de modeste pînă la 60,0 mii perechi de încălţăminte pe an. În prezent

volumul de producere anual constituie 200,0 mii perechi de încălţăminte. Fiecare

an în producere sunt lansate peste 75 modele de pantofi, ghete, mocasine pentru

bărbaţi. Lucrînd cu această firmă în producere au fost implementate diverse

tehnologii de producere a încălţămintei ca:

- formarea feţelor pe calapod prin metoda de încleiere a tălpii fără tragere;

- formarea feţelor pe calapod prin metoda de încleiere a tălpii prin tragere

cu coaserea şi fără coaserea tălpii.

În anul 1996 a fost aprobată noua marcă comercială, care simbolizează

tradiţie, contemporanietate, devotament şi perfecţie.

Orientarea la export a devenit baza politicii de comerţ a SA “Zorile”. Astfel

în anul 1998 a fost semnat încă un contract de colaborare în Lohn de producere a

încălţămintei pentru bărbaţi ( obişnuită) cu firma italiană “Garsport” IRL. In anul

2003 contractul a fost reziliat.

47

Începînd cu anul 1997 se observă o creştere a volumelor de producere, au

fost îmbunătăţiţi indicii de performanţă, s-a înregistrat o creştere esenţială a

productivităţii muncii şi salariului mediu anual.

În anul 1997 la întreprindere este implementată sistema unică

informaţională, care permite primirea operativă a informaţiei pe toate direcţiile de

activitate. Pe parcurs sistema informaţională a suferit modificări, a fost

perfecţionată şi în prezent în sistemă sunt incluse circa 30 de calculatoare.

Tot în anul 1997 pentru instituţiile de forţă (MAI, MA, Trupele de

grăniceri) a fost elaborat şi implementat în producere un nou sortiment de

încălţăminte - pantofi, ghete, cizme militare. Au fost elaborate noi colecţii de

încălţăminte pentru femei, bărbaţi şi copii, care se bucurau de o popularitate

deosebită la cumpărători. Din an în an întreprinderea îşi îmbunătăţeşte indicii de

performanţa, achita atît datoriile istorice cît şi plăţile curente.

Însă, în anul 2001 puterea de cumpărare a populaţiei scade, piaţa este

inundată cu încălţăminte din Turcia, Polonia China, astfel întreprinderea vinde

marfă doar de 19,8 mln. Lei. Cifra de afaceri comparativ cu anul precedent nu

scade, dar nivelul atins nu permite dezvoltarea producerii. Cu atît mai mult că tot

în această perioadă întreprinderea rambursează circa 7,4 mln.lei datorii istorice -

credite. Pe parcursul întregului an întreprinderea duce lipsă de mijloace financiare

pentru completarea fondului de rulment, în aşa mod situaţia economico-financiară

a întreprinderii se agravează din nou.

Cu semnarea contractului de colaborare în luna noiembrie 2001 a

contractului de colaborare cu firma “Rieker Schuh” SA, Elveţia începe creşterea

considerabilă a volumelor de producţie şi situaţia financiară a întreprinderii se

stabilizează. În anul 2002 întreprinderea produce 672,0 mii perechi de

încălţăminte, în anul 2003 sunt produse şi comercializate 1,1 mln. perechi de

încălţăminte.

Volumele de producere pentru firma “Rieker” au atins în anul 2002 cifra de

430,0 mii perechi de încăltăminte, în anul 2003- 840,0 mii perechi încălţăminte. În

48

anul 2004 au fost produse şi exportate în Germania 1346,8 mii perechi de

încălţăminte. Pe parcursul anului au fost lansate şi produse peste 150 de modele de

încălţăminte pentru bărbaţi şi femei. În producere a fost lansată tehnologia de

producere a încălţămintei prin metoda formarii fetei pe calapod ( metoda de

întărire a fetei de calapod prin lipire sau ştrobel) .

În anul 2002 pentru prima dată din momentul acţionării întreprinderii

acţionarii primesc dividende.

În anul 2004 au fost produse şi comercializate 1,6 mln. perechi de

încălţăminte. Volumul exportului a constituit 93% din volumul total de vînzări. În

rezultatul activităţii economice în anul 2004 comparativ cu anul 2003 beneficiu a

crescut de 1,1 ori, productivitatea - 1,4, salariul mediu - 1,3 ori.

După o perioadă destul de îndelungată întreprinderea a participat la expoziţia

din Moscova, unde au fost expuse colecţiile încălţăminte de iarnă pentru bărbaţi,

dame şi copii.

Corespunzător odată cu creşterea volumelor de producţie cresc şi defalcările.

În anul 2004 în Buget au fost transferate 7278,0 mii lei, în Fondul Social - 3772,0

mii lei. În fondul de asigurare medicală au fost transferate 965,0 mii lei. În fondul

de pensii - 430,3 mii lei.

În privinţa asigurării întreprinderii cu materialele de bază şi auxiliare,

ultimul timp SA “Zorile” colaborează cu firme străine cunoscute din Italia,

România, Polonia, de asemenea cu Rusia de unde sunt achiziţionate chirză,

furnitură, materiale pentru ştaif şi bombeu. Din Ucraina sunt importate iufti,

poliuretan, calapoade.

Întreprinderea dispune de secţie mecanică, electrică şi aburi comprimaţi,

secţie de transport, secţie de calapoade, depozite de producţie gata şi materiale.

La întreprindere activează laboratorul de testări fizico-mecanice acreditat de

Departamentul Moldova –Standard. Laboratorul asigură funcţionarea sistemei de

calitate la întreprindere şi acordă servicii prestate altor organizaţii.

49

Politica de investiţii a întreprinderii este îndreptată la reutilarea şi

modernizarea tehnică, creîndu-se astfel condiţii de implementare a tehnologiilor

performante, crearea condiţiilor de muncă şi activităţii ritmice de producere.

Pentru a micşora cheltuielile de căldura şi energia electrică, a utiliza eficient

resursele financiare, de către specialiştii întreprinderii în anul 2002 a fost elaborat

şi în anul 2003 a fost implementat proiectul investiţional de producere a energiei

electrice şi căldurii în regim autonom. Deasemenea, în anul 2003 a fost efectuată

reparaţia capitală a sistemei de încălzire a întreprinderii.

Anual la reutilarea tehnică şi procurarea pieselor de rezervă circa 1,0- 1,5

mln. lei. Începînd cu anul 2002 la întreprindere este efectuat un volum mare de

lucru ce ţine de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă - schimbarea geamurilor,

reparaţia încăperilor sanitare, reparaţia acoperişului, pregătirea a noi suprafeţe de

producere.

Credincioasă tradiţiilor sale, în prezent SA “Zorile” continuă să se

specializeze în producerea încălţămintei pentru bărbaţi, femei, copii pentru toate

vîrstele şi toate anotimpurile. Practic nici una din întreprinderile Moldovei,

utilizînd diverse tehnologii nu produce toata gama sortimentală. În această privinţă

“Zorile” ocupa poziţia de lider.

Din succesele de ultimă perioadă a SA “Zorile” putem menţiona

următoarele:

Premiul de stat în domeniul calităţii, productivităţi şi competitivităţii în

domeniul calităţii pe anul 2000.

Pentru rezultatele obţinute în anul 2003 întreprinderea a fost recunoscută

“Cel mai bun contribuabil al anului 2003, i s-a decernat Premiul de gradul 1 in

domeniul calităţii, productivităţii şi competitivităţii.

În anul 2004 întreprinderea a confirmat titlul de “Cel mai bun contribuabil

al anului” Premiul de stat de gradul 1 în domeniul calităţii, productivităţii şi

competitivităţii”. Pentru prima dată marca “Zorile” devine “Cea mai bună

marca comercială a anului”.

50

Pentru rezultatele obţinute In anul 2005 întreprinderii I s-a decernat

Premiul Mare “Mercuriul de Aur” al concursului “Marca comerciala a anului

2005”, Diploma de laureat de gradul II pentru Realizări în domeniul Calităţii,

Productivităţii si Competitivităţii”.

In anul 2006 întreprinderii i-a fost decernat titlul “Cel mai bun

contribuabil al evului”. Marca comerciala “Zorile” a fost recunoscuta din nou

“Cea mai notorie marca anului”, nominaţie “Export”

Printre succesele firmei pot fi menţionate: diversitatea gamei sortimentale,

fabricarea încălţămintei în colaborare cu partenerii italieni şi germani la condiţii

"Lohn", penetrarea continuă a pieţelor de desfacere internă şi externă.

Încălţămintea “Zorile” participă active la expoziţii şi tîrguri internaţionale,

unde obţine aprecieri înalte.

“Zorile” SA este în căutarea partenerilor de afaceri şi este gata pentru o

colaborare reciproc avantajoasă.

2.2 Analiza indicatorilor activităţii economice şi financiare a

întreprinderii în ultimii 2 ani

2.2.1. Analiza profitului.

Rezultatul financiar al activităţii întreprinderii se caracterizează prin suma

profitului şi a nivelului rentabilităţii obţinute. Profitul reprezintă depăşirea

veniturilor cîştigate de întreprindere asupra consumurilor şi cheltuielilor suportate

de aceasta din activitatea de întreprinzător.

Profit (Pierdere)= Venituri - Cheltuieli şi consumuri

Aprecierea dinamicii şi structurii profitului brut

Profitul brut (pierderea globală) reprezintă profitul

(pierderea) obţinută din vînzarea produselor, mărfurilor şi

51

serviciilor prestate şi se determină ca diferenţa dintre veniturile

din vînzări şi costul vînzărilor.

Profit brut = Vînzări nete - Costul vînzărilor

ANALIZA PROFITULUI BRUT

Indicatorii Anul 2008 Anul 2009Abatere

a  

  Suma,

Ponderea

, Suma,

Ponderea

, Suma,

Ponderea

,

  lei % lei % lei %

1. Venituri din vînzări 61226931 292,20  69484273   302,27  8257342  10,8

2. Costul vînzărilor  40273788 192,20 46497459  202,27   6223671 10,8 

3. Profitul brut 20953143  100  22986814 100   2033671 -

Sursa: Bilanţul contabil S.A ,,Zorile”

Concluzie: Din datele prezentate în tabel rezultă că SA „Zorile” a obţinut un

rezultat financiar pozitiv, atît în anul 2008 cît şi în anul 2009. În anul 2009

mărimea profitului brut a constituit 22986814 lei, ceea ce reprezintă o creştere cu

2033671 lei faţă de perioada precedentă.

Analiza dinamicii şi structurii profitului (pierderea) pînă la impozitare.

Profitul (pierderea) pînă la impozitare este profitul (pierderea) obţinut

de întreprindere în cursul perioadei de gestiune din toate tipurile de activităţi şi

rezultatul excepţional.

Profitul (pierderea) pînă la impozitare este exprimat prin relaţia:

PPI= RAO ± RAI ± RAF± RE, unde:

PPI- profitul (pierdere) pînă la impozitare;

RAO- rezultatul din activitatea operaţională;

RAI- rezultatul din activitatea de investiţii;

52

RAF- rezultatul din activitatea financiară;

RE- rezultatul excepţional.

Analiza în dinamică a profitului (pierderii) pînă la impozitare permite

evaluarea mărimii acestuia în comparaţie cu realizările anilor precedenţi cu datele

stabilite în Planul de afaceri şi studiarea modificărilor survenite în mărimea

profitului (pierderii) contabil în ultimii ani. Analiza dinamicii şi structurii

profitului (pierderii) pînă la impozitare este efectuată în baza datelor Raportului

privind rezultatele financiare.

Aprecierea dinamicii şi structurii profitului (pierderii) pînă la impozitare

             

Indicato

rii Anul 2008 Anul 2009

Abatere

a

Suma,

Pondere

a, Suma,

Pondere

a, Suma,

Pondere

a,

lei % lei % lei %

1. RAO

1300637

2 100  12043082  100 -963290 -

2. PPI

 1303663

8 100

-

14149241  100 1112603 -

Tabelul nr.2

Sursa: Bilanţul contabil S.A ,,Zorile”

Concluzie: Din datele prezentate în tabelul nr.2 rezultă că SA „Zorile” a

obţinut un rezultat financiar pozitiv atît în anul 2008 cît şi în anul 2009. În anul

2008 mărimea profitului pînă la impozitare a constituit 13036638 lei, ceea ce

reprezintă o creştere cu 1112603 lei faţă de perioada precedentă. Majorarea

profitului pînă la impozitare a fost determinată de majorarea mărimii profitului

obţinut din activitatea operaţională în anul 2009.

2.2.1 Analiza dinamicii profitului net

Profitul net (pierderea netă) este profitul (pierderea) care rămîne la

dispoziţia întreprinderii după calcularea cheltuielilor (economiilor) privind

53

impozitul pe venit şi se determină ca diferenţa dintre profitul pînă la impozitare şi

cheltuielile (economiile) privind impozitul pe venit.

Profit net = profitul pînă la impozitare - Cheltuielile privind

impozitul pe venit

Analiza formării profitului net

Tabelul nr.3

Indicatorii

 

Anul 2008 Anul 2009

Abatere

a  

Suma,

Ponderea

, Suma,

Ponderea

, Suma, Ponderea,

  lei % lei % lei %

1. Profit pînă la impozitare 13036638 100 14149241   100  1112603 -

2. Cheltuieli privind impozit pe

venit  2384033 22,38 2137839  17,8  -246194 -4,58 

3. Profit net 10652605  77,62 12011402 82,2  1358797 4,58

Sursa: Bilanţul contabil S.A ,,Zorile”

Concluzie: După datele din tabelul 3 SA „Zorile” a înregistrat un profit net

în ambele perioade, abaterea constituind o majorare de 1358797 lei faţă de anul

2008.Majorarea profitului brut este determinată de majorarea profitului pînă la

impozitare în anul 2009 cu 1112603 lei.

2.2.2 Analiza Rentabilităţii

Rentabilitatea reprezintă un indicator al eficienţei, care exprimă capacitatea

întreprinderii de a cîştiga profit şi se determină ca raportul dintre efectele

economice şi financiare obţinute de întreprindere şi eforturile depuse pentru

obţinerea acestora.

Indicatorii rentabilităţii sunt grupaţi în 3 categorii:

- indicatorii rentabilităţii producţiei;

- indicatorii rentabilităţii activelor;

54

- indicatorii rentabilităţii capitalului.

Analiza rentabilităţii veniturilor din vînzări

Rentabilitatea veniturilor din vînzări reflectă capacitatea întreprinderii de

a obţine profit în urma vînzării produselor finite, mărfurilor şi prestării serviciilor,

adică caracterizează mărimea profitului obţinut la un leu venituri din vînzări.

Rentabilitatea veniturilor din vînzări exprimă legătura care există între

rezultatul financiar şi veniturile din vînzări obţinute de întreprindere şi se

determină în baza raportului dintre mărimea profitului şi valoarea veniturilor din

vînzări. Formula general de calcul al rentabilităţii din vînzări este:

Rentabilitatea veniturilor din vînzări = [profit net / venituri din

vînzări]*100

Analiza rentabilităţii veniturilor din vînzări

Tabelul nr.4

Indicatorii Anul 2008 Anul 2009 Abaterea absolută

1.Profitul net (lei) 10652605 12011402 1358797

2. Venituri din vînzări (lei) 61226931 69484273 8257342

3.Rentabilitatea veniturilor din vînzări (%) 17,39 17,28 -0,11

Sursa: Bilanţul contabil S.A ,,Zorile”

Concluzie: Din datele din tabelul 4 putem constata la întreprindere o

diminuare neînsemnată a rentabilităţii veniturilor din vînzări cu 0,11%. Astfel

nivelul rentabilităţii veniturilor din vînzări în anul 2008 a constituit 17,39%, adică

la fiecare leu venituri din vînzări întreprinderea a cîştigat 17,39 lei profit net, iar în

anul 2009 17,28% lei, astfel înregistrînd o micşorare cu numai 0,11 puncte

procentuale.

Analiza rentabilităţii activelor (economică)

55

Unul dintre cei mai importanţi indicatori ai utilizării eficiente a activelor

este rentabilitatea activelor (economică).

Rentabilitatea economică reprezintă remunerarea brută a

capitalurilor investite pe termen lung, atît propriu cît şi reflect

profitul pînă la impozitare cîştigat în medie, la un leu de active.

Rentabilitatea activelor=[ profitul net (pierdere) / valoarea medie a

activelor]*100

Rentabilitatea activelor se determină conform formulei:

Valoarea medie a activelor se calculează conform mediei aritmetice simple

în baza datelor Bilanţului Contabil.

Ậ = [A la începutul perioadei + A la sfîrşitul perioadei ] / 2

Pentru anul 2008 Ậ = (60563212 + 52929112) / 2 = 56746162 lei

Pentru anul 2009 Ậ = ( 71153491 + 60563212) / 2 = 65858351,5 lei

Analiza dinamicii rentabilităţii activelor

Tabelul nr.5

Indicatorii Anul 2008 Anul 2009 Abaterea absolută1.Profitul net (lei) 10652605 12011402 13587997

2. Valoarea medie a activelor (lei)

56746162 65858351,5 9112189,5

3.Rentabilitatea activelor (%) 18,77 18,23 -0,53

Sursa: Bilanţul contabil S.A ,,Zorile”

Concluzie: Din datele din tabelul 5 rezultă că rentabilitatea activelor la SA

„Zorile” are o tendinţă de reducere faţă de nivelul anului precedent. Dacă în anul

2008 rentabilitatea activelor a atins nivelul de 18,77%, în anul 2009 aceasta s-a

redus pînă la 18,23% (-0,53%). Ca urmare pentru anul 2009 fiecare leu active

întreprinderea obţine 18,23% lei, deci firma utilizează eficient activele sale.

Analiza rentabilităţii capitalului propriu (financiar)

56

Rentabilitatea financiară reflectă capacitatea întreprinderii de a utiliza

capitalul propriu în vederea obţinerii profitului. Prin prisma acestui indicator

posesorii de capital apreciază eficienţa investiţiilor lor, adică caracterizează

mărimea profitului obţinut pentru fiecare leu investit în capitalul propriu.

Rentabilitatea financiară se determină în baza raportului

dintre profitul pînă la impozitare (sau profitul net) şi valoarea

medie a capitalului propriu:

Rentabilitatea financiară=[ profitul net / valoarea medie a

capitalului propriu]*100

Valoarea medie a capitalului propriu este:

Pentru anul 2008

Pentru anul 2009

Analiza dinamicii rentabilităţii capitalului propriu

Tabelul nr.6

Sursa: Bilanţul contabil S.A ,,Zorile”

Indicatorii Anul 2008 Anul 2009 Abaterea absolută

1.Profitul net (lei) 10652605 12011402 1358797

2. Valoarea medie a capitalului propriu (lei) 19767645 19767645 0

3.Rentabilitatea capitalului propriu (%) 0,53 0,60 0,07

Concluzie: Din datele din tabelul 6 rezultă Sa „Zorile” rentabilitatea

capitalului propriu a înregistrat o creştere faţă de anul precedent cu 0,07%.

Dacă în anul 2008 la fiecare leu capital propriu întreprinderea obţinea 0,53

lei profit net, atunci în anul 2009 au fost obţinute 0,60 lei pierderi nete. Această

majorare a rentabilităţii este cauzată de majorarea profitului net cu 1358797 lei, iar

valoarea medie a capitalului propriu a rămas neschimbată.

57

2.2.3 Analiza lichidităţii

Lichiditatea reprezintă posibilitatea firmei de-aşi onora obligaţiile de plată

pînă la termenele scadente. Analiza lichidităţii societăţii urmăreşte capacitatea

acesteia de a-şi achita obligaţiile curente (de exploatare) din active curente, cu

diferite grade de lichiditate, precum şi evaluarea riscului incapacităţii de plată.

Formula de bază a lichidităţii este:

Lichiditatea= mijloacele de plată disponibile / obligaţiile de plat pe termen scurt

Coeficienţii lichidităţii sunt:

- lichiditatea curentă (generală)

- lichiditatea intermediară (restrînsă)

- lichiditatea absolută (imediată)

a) Lichiditatea curentă presupune comparaţia activelor curente

cu datoriile pe termen scurt, şi arată dacă întreprinderea

dispune de active curente suficiente pentru achitarea datoriilor

pe termen scurt în suma deplină, se calculează conform

formulei:

Lichiditatea curentă = active curente / datorii pe termen scurt

Calculul coeficientului de lichiditate

Tabelul nr. 7

Denumirea coeficientului Calculul coeficientului Mărimea coeficientului

La începutul anului 2009

La sfîrşitul anului 2009

La început

La sfîrşit

Lichiditatea curentă 33217830 / 5024948

28463823 / 4840868

6,61 5,87

58

Sursa: Bilanţul contabil S.A ,,Zorile”

b) Lichiditatea intermediară reprezintă indicatorul ce reflectă

cota datoriilor pe termen scurt care întreprinderea este

capabilă să achite prin mobilizarea mijloacelor băneşti,

investiţiilor pe termen scurt şi creanţele pe termen scurt şi

formula de calcul este:

Lichiditatea intermediară= (mijloace băneşti + investiţii pe termen scurt + creanţe pe termen scurt ) / datorii pe termen scurt

Calculul coeficientului de lichiditate

Tabelul nr.8Denumirea

coeficientuluiCalculul coeficientului Mărimea

coeficientuluiLa începutul anului

2009La sfîrşitul anului 2009 La

începutLa sfîrşit

Lichiditatea intermediară

(18856736+0+7033551)/ 5024948

(14645878+0+5310350)/ 4840868

1,76 4,12

Sursa: Bilanţul contabil S.A ,,Zorile”

c) Lichiditatea absolută caracterizează cota datoriilor pe

termen scurt care întreprinderea este capabilă să achite

imediat, utilizînd numai mijloacele băneşti disponibile la

moment şi se calculează conform formulei:

Lichiditatea absolută= (mijloace băneşti / datorii pe termen scurt)

Calculul coeficientului de lichiditate

Tabelul nr.9

Denumirea coeficientului

Calculul coeficientului Mărimea coeficientului

La începutul anului 2009 La sfîrşitul anului 2009 La La

59

început sfîrşitLichiditatea absolută

18856736 / 5024948 14645878 / 4840868 3,75 0,30

Sursa: Bilanţul contabil S.A ,,Zorile”

Concluzie: Calculele efectuate în tabelul 7 atestă faptul că la SA „Zorile”,

coeficienţii de lichiditate din punct de vedere a creditorului corespund nivelului de

siguranţă (fiind mai mari ca 0), ca rezultat nu apare problema insuficienţii

mijloacelor financiare pentru achitarea datoriilor scadente atît la început cît şi la

sfîrşitul perioadei de gestiune.

Capitolul III: Organizarea aplicării funcţiilor

manageriale şi implicarea organelor administraţiei publice

în activitatea agenţilor a intreprinderii

3.1 Implicarea organelor administraţiei publice în activitatea agenţilor a

intreprinderii

În cadrul eforturilor Guvernului de creare şi dezvoltare a unei economii

moderne şi dinamice, axate pe cunoştinţe, este importantă :

- crearea condiţiilor propice dezvoltării în continuare a sectorului

întreprinderilor mici şi mijlocii, sector care poate aduce o contribuţie substanţială

la creşterea Produsului Intern Brut;

- sporirea oportunităţilor de ocupare a forţei de muncă;

- desfăşurarea cu succes a reformelor economice;

- soluţionarea unui număr mare de probleme de ordin social;

- stimularea creşterii exporturilor.

Dintre formele de implicare a autorităţilor administraţiei publice în

activitatea economică a agenţilor micului business, putem evidenţia următoarele:

- crearea cadrului legislativ întru posibilitatea desfăşurării activităţii de

întreprinzător;

60

- scutirea de plată la anumite tipuri de impozite;

- formarea relaţiilor de piaţă bazate pe dezvoltarea concurenţei şi activităţii

de anticoncurenţă a agenţilor economiei;

- coordonarea în comun cu unităţile teritoriale ale Fondului ( pentru

susţinerea antreprenoriatului şi dezvoltarea micului business ), a activităţii

agenţilor micului business din teritoriul subordonat, acordîndu-le asistenţa

informaţională şi de consultanţă;

- contribuţia la realizarea programelor de stat de susţinere a

antreprenoriatului şi micului business;

- participarea la organizarea expoziţiilor şi iarmaroacelor de producţie

fabricată de agenţii micului business, inclusiv prin repartizarea unor terenuri şi

localuri din proprietatea lor;

- acordarea subvenţiilor agenţilor economici;

- suport monetar ( reduceri / scutiri de taxe, în cazul calamităţilor naturale );

- amnistia fiscală;

- scutirea la plata fondului social prin realizarea anumitor programe

(mărirea volumului de producţie, majorarea salariilor, crearea locurilor de muncă).

Amnistia fiscală ca formă de implicare a organelor administraţiei publice

locale a avut ca efect anularea restanţelor faţă de bugetul de stat, fapt de care au

beneficiat numeroşi agenţi economici însă nu şi întreprinderea S.A ,,ZORILE” care

la momentul aplicării amnistiei fiscale se afla la etapa achitării integrale a

datoriilor faţă de bugetul de stat nefiind necesară şi inoportună beneficierea de

această amnistiere astfel implicarea organelor administraţiei publice în activitatea

întreprinderii S.A ,,ZORILE” s-a manifestat prin una din formele enumerate mai

sus şi anume:

Scutirea de 2% la plata fondului social de stat în urma îndeplinirii

următoarelor condiţii:

- majorarea treptată a volumului de producţie:

61

- majorarea salariilor lucrărorilor administraţiei întreprinderii cît şi a

angajaţilor operaţionali;

- crearea locurilor noi de muncă.

Un rol nu mai puţin semnificativ a jucat şi contribuţia statului la realizarea

programelor de susţinere a antreprenoriatului şi micului business prin intermediul

promovării imaginii întreprinderii prin intermediul posturilor de televiziune: NIT,

Moldova 1, ORT.

3.2 Aplicabilitatea funcţiilor manageriale la S.A. ,,Zorile”

Aplicabilitatea funcţiilor manageriale în cadrul S.A. ,,Zorile” este foarte

redusă din cauza aplicării propriului sistem metodologic de conducere şi gestionare

a întreprinderii. Pe măsura poziţiilor lor ierarhizate a funcţiilor putem descrie:

Previziunea

În cadrul acestei funcţii sunt aplicate şi eleborate un şir de măsuri, atît de

eficientizare a distribuţiei capitalului cît şi a resurselor umane.

Echipa managerială de conducere efectuează prognoze privind volumul

producţiei, comercializarea, preţul unei unităţi de producţie ş.a. Desigur pentru a

prognoza ceva este necesar de a şti cu precizie şi justificat toate necesităţile de

producţie Aceasta este favorizată de încheierea unor contracte de durată cu firmele

ce procură marfa dată. Faptul dat ar permite efectuarea unor prognoze eficiente şi

concrete.

O altă materializare a previziunii ar fi planurile. În cadrul planurilor se

identifică obiectivele întreprinderii, programele de activitate, nivelul bugetului de

venituri şi cheltuieli. Managerul din timp îşi elaborează planul conform necesităţii

de producere (cantităţii) pe un anumit termen (de la 1 zi pînă la 1 săptămînă).

62

Astfel muncitorul operaţional are afişat pe panoul din secţie programul său

de lucru în care se include norme de muncă pentru fiecare operator. Metoda dată

permite de a omite toate şedinţele operative, ceea ce sporeşte productivitatea

muncii în ansamblu. De aici reiese că fiecare angajat ştie ce trebuie să execute şi în

ce termen. Executarea acestor programe permite repartizarea muncii, durata stabilă

şi resursele repartizate.

Organizarea

Activitatea tuturor subdiviziunilor este strict nominalizată în planurile de

producţie. Astfel fiecare linie de producere îşi are scopul său şi programul bine

determinat.

Prima linie de producţie asigură cu o parte dorsală a încălţămintei şi o

depozitează între linii. A doua linie de producţie fabrică cealaltă parte dorsală şi o

depozitează spre cea de a treia linie. A treia linie fabrică partea de sus (din faţă) a

încălţămintei şi o stochează la cea de-a patra linie.

Funcţia liniei a patra constă în faptul asamblării tuturor componentelor de la

primele trei linii.

Ca urmare a organizării date, nivelurile operaţionale funcţionează într-un

mod foarte productiv. Lucrul dat permite realizarea volumului total de producţie

într-un termen prevăzut din timp, cu un număr stabil de resurse umane şi cu o

cantitate de materie primă prestabilită.

Coordonarea

Realizarea acestei funcţii are loc prin precizarea tuturor relaţiilor dintre secţii

şi compartimente.

Managerul coordonează cu şefii de secţii în scopul evidenţierii lucrătorilor

productivi. Această funcţie nu funcţionează la un nivel stabil din cauză că toate

procesele operaţionale sunt automatizate, iar rolul fiecărui muncitor este doar de a

urmări procesul şi de a pune spre prelucrare materia primă.

Motivarea – antrenarea

63

Cunoaştem bine faptul că motivarea personalului este principalul factor de

stimulare înspre realizarea obiectivelor unităţii economice. Ea joacă un rol de forţă

motrică- ceea ce ar permite o dezvoltare a procesului de management.

Principalul factor înspre motivarea personalului îl reprezintă salariul.

Cunoscînd faptul cheltuielilor coşurilor de consum minim pot spune că

orice angajat ar dori să aibă un salariu cît mai mare. De aici şi reiese că factorul de

bază înspre realizarea motivării, îl reprezintă salariul.

În continuare voi prezenta situaţia de remunerare în cadrul întreprinderii

S.A. ,,Zorile”.

Remunerarea personalului

Salariul mediu lunar demonstrează că motivarea personalului s-a stabilizat.

Salariul mediu al muncitorilor "ZORILE" S.A. pe anul 2007 constitue 1730

lei şi este cu 26,4 % mai mult decît cu salariul mediu pe economia naţională

(1369 lei pe angajat)

În anul 2008 se prognozează o creştere a salariului mediu lunar faţă de 2007

cu 140 lei.

Din contul: concondarţii stricte a salariului cu cantituatea şi calitatea

producţiei.

Perfecţionarea sistemei de stimulare în dependenta de performanţele atinse

(mai înalte ca cele planificate).

Salariul mediu lunar

2007 2008

Salariu mediu lunar 1730 1870

Inclusiv:

Muncitori 1657 1775

Funcţionari 2080 2308

64

Fondul de retribuire

2006--------16778,7mii lei

2007------ 23033,4 mii lei

2008------26060,1 mii lei

În tabelul de mai jos este prezentată evoluţia cotei părţi a salariului de bază şi a celorlalte plăţi în totalul fondului de salarizare.

Relaţiile de lucru precum şi condiţiile de remunerare sunt stipulate în

contractul colectiv de muncă, semnate între administraţia întreprinderii şi sindicate.

Relaţiile între managementul întreprinderii şi sindicate se pot considera bune

nu sânt înregistrate Momente de tensiune şi situaţii de criză nu sunt înregistrate.

Lucrul la întreprindere este organizat într-un schimb.

Anul 2007 2008(prognozat)

Plăţi Valoare, mii lei

% Valoare, mii lei

%

Fondul de salarizare total

23033,4 100 26060,1 100

Remunerarea în acord

12308,4 53,4 14852,5 57,0

Remunerarea în regie

5062,1 22,0 5874,5 22,5

Concedii 2028,0 8,8 2000,0 7,7

Instruirea cadrelor 70,7 0,3 100,0 0,4

Salariu adăugător 314,8 1,4 400,0 1,5

Grupă neproductivă 657,1 2,8 653,1 2,5

Grupă nescriptică 151,7 0,6 200,0 0,8

Alte plăţi 2440,6 10,6 1980,0 7,6

65

Regimul de muncă aprobat este următorul:

Producerea de bază Începutul lucrului

Sfîrşitul lucrului

De la 02.01.04 – 31.03.04 7.30 16.00 01.04.04. – 31.10.04 7.00 15.30 01.11.04. – 31.10.04 7.30 16.00Slujbele auxiliare 8.30 17.00Aparatul administrativ 8.30 17.00 Timpul întreruperii pentru odihnă şi masă - 30 min.

Criteriile utilizate în stabilirea salariilor sunt:

regulamentele guvernamentale “Cu privire la condiţiile de salarizare”;

coeficienţii tarifari ai reţelei tarifare unice;

remunerarea după unitatea de timp şi după volumul de lucru (cantitate,

calitate)

Facilităţi şi înlesniri, acordate muncitorilor în conformitate cu codul muncii

De asemenea, la întreprindere există un sistem de înlesniri la concediu:

Concediu de baza 28 zile calendaristiceSuplimentar la concediu:Pentru vechimea în lucru - pentru 2 ani 1 zi calendarictică

pentru 3 ani 2 zile calendarictice pentru 4 ani 3 zile calendarictice mai mult de 5 ani 4 zile calendaricticePentru 2 copii pînă la vîrsta de 11 ani 4 zile calendaricticePentru condiţii dăunătoare 4 zile calendaricticeMuncitorii de la “Desma”, condiţii dăunătoare 7 zile calendarictice

Facilităţi acordate la salariu muncitorilor care lucrează la procese tehnologice cu condiţii daunatoare:

Numărul de puncte în funcţie de gradul de nocivitate, stabilite în conformitate cu prevederile

Hotărîrii Guvernului nr.1335Mărimea sporului (lei)

66

0,5-2,0 752,1-4,0 904,1-6,0 105

Modalităţile de utilizare a componentelor motivaţiei pot fi diferite, esenţial

este desigur că ele să permită înfăptuirea unor acţiuni manageriale menite să

asigure antrenarea personalului de execuţie şi de aplicare a managementului la

realizarea obiectivelor firmei.

Se subliniază, totuşi existenţa anumitor trăsături ale procesului

motivaţional: complexitatea fenomenului impune combinarea diferitelor forme

stimulatoare, diferenţierea acestora în funcţie de specificul celor pentru care se

aplică motivaţia (persoana, echipe), gradualitatea , adică satisfacerea succesivă a

trebuinţelor.

Locul obţinut de funcţia de antrenare-motivaţie în contextul funcţiilor

managementului este deosebit, avînd influenţe asupra acestora, punînd în mişcare

oameni care vor planifica, vor organiza şi vor controla.

În ultimă instanţă, ea dă viaţă organizării, care aşa dupa cum s-a arătat,

permite punerea în operă a măsurilor de realizare a obiectivelor stabilite prin

intermediul funcţiei de previziune. Are deci, un puternic caracter operaţional şi

condiţionează efectele economice ale celorlalte funcţii ale managementului.

Controlul şi evaluarea

Controlul reprezintă forma cea mai eficientă de acţiune prin care se

urmăreşte în ce măsură rezultatele obţinute sunt identice cu nivelul lor prestabilit

sau cele ale diferitor standarde. Exercitarea cu componenţă a funcţiei de control

face necesară mai întîi definirea structurii elementare a actului în sine, de control

care reuneşte într-o anumită succesiune logică mai multe operaţiuni.

Comisia de cenzori exercită controlul obligatoriu al activităţii economico-

financiare a Societăţii timp de un an, precum şi efectuează controale extraordinare

din propria iniţiativă, la cererea acţionarilor care deţin cel puţin 10% din acţiunile

cu drept de vot, la hotărîrea Adunării generale a acţionarilor sau decizia consiliului

Societăţii.

67

Cu aceeaşi atribuţie este abilitat şi Consiliul Societăţii care reprezintă

interesele acţionarilor în perioada dintre adunării generale şi, în limitele atribuţiilor

sale, exercită conducerea generală şi controlul asupra activităţii Societăţii.

Consiliul Societăţii este împuternicit să decidă asupra rezolvării problemelor care

ţin numai de competenţa lor. Hotărîrile date sunt obligatorii pentru toţi acţionarii şi

persoanele cu funcţii de răspundere ale Societăţii.

El se efectuează direct începînd de la echipa care realizează executarea

managementului în cadrul unităţii date. În urma unui astfel de control directorul

general adoptă nişte acţiuni sau decizii operative.

Controlul se mai efectuează şi prin analiza rapoartelor primite de la

subordonaţi.

La rîndul său echipa managerială efectuează control la subdiviziunile de

nivel ierarhic mai mici. Aici se evidenţiază faptul executării normelor prestabilite,

calitatea executării lor şi ordinea corespunderii conform standartelor. Managerul

aduce la cunoştinţă personalului despre tehnicile de securitate a muncii care

necesită a fi respectate în cadrul executării muncii.

Echipa muncitorilor operaţionali trebuie să respecte regulamentele date

pentru a ocoli încălcările neprevăzute.

Lucrătorul este obligat sa-şi verifice locul de muncă, să pună în funcţiune

tehnica folosită pentru a vedea dacă ea funcţionează normal. Controlul se mai

efectuează şi după ziua de muncă. Tehnicianul din cadrul întreprinderii efectuează

controlul periodic al aparatelor tehnice, depistează starea lor şi după necesitate le

repară.

Pentru ca controlul să se efectueze la un nivel corespunzător normelor şi

regulamentelor, managerul trebuie permanent să fie la curent cu situaţia lucrurilor.

Pe lîngă controlul efectuat asupra personalului şi calităţii muncii prestate de

el mai există şi controlul economic.

Controlul economic se efectuează atît în aspect nomeclativ cît şi fizic.

68

În cadrul întreprinderii controlul nomeclativ îl efectuează contabilul-şef. El

verifică corespunderea datelor prezentate de economişti cu înregistrările proprii.

Dacă datele nu corespund, sau sunt unele divergenţe, toată informaţia se

examinează din nou. În baza controlului contabilul întocmeşte un raport (la sfîrşit

de an) care-l prezintă directorului general.

3.3 Analiza SWOT a întreprinderii

Analiza SWOT are ca scop studierea caracteristicilor esenţiale ale

întreprinderii ce îi dau identitate şi o pot avantaja în activităţile viitoare.

Analiza SWOT are menirea să evidenţieze punctele tari şi punctele slabe ale

întreprinderii, pornind de la oportunităţile şi ameninţările mediului exterior. În

acest scop se apelează la concepte şi metode de analiză cum sunt: ciclul de viaţă al

produselor, modelul de portofoliu, creştere-cotă de piaţă, modelul de poziţionare

avînd în vedere atractivitatea pieţei şi potenţialul competitiv al întreprinderii,

modelul de expansiune produs-piaţă (matricea Ansoff) ş.a.

SWOT reprezintă acronimul pentru cuvintele englezeşti „Strengthts” (Forţe,

Puncte forte), „Weaknesses” (Slăbiciuni, Puncte slabe), „Opportunities”

(Oportunităţi, Şanse) şi „Threats” (Ameninţări). Primele două privesc

întreprinderea şi reflectă situaţia acesteia, iar următoarele două privesc mediul şi

oglindesc impactul acestuia asupra activităţii întreprinderii.

Punctele forte ale întreprinderii sunt caracteristici sau competenţe

distinctive pe care aceasta le posedă la un nivel superior în comparaţie cu alte

întreprinderi, îndeosebi concurente, ceea ce îi asigură un anumit avantaj în faţa lor.

Altfel prezentat, punctele forte, reprezintă activităţi pe care întreprinderea le

realizează mai bine decît întreprinderile concurente, sau resurse pe care le posedă

şi care depăşesc pe cele ale altor întreprinderi (o poziţie importantă pe piaţă datoritţ

mărcii şi volumului de produse, imagine bună în exterior, activitate eficientă de

marketing şi personal bine pregătit etc.).

Punctele slabe ale întreprinderii sunt caracteristici ale acesteia care îi

determină un nivel de performanţe inferior celor ale întreprinderilor concurente

69

(profit scăzut, climat de muncă necorespunzător, costuri ridicate de producţie,

birocraţie în exces etc.). Punctele slabe reprezintă activităţi pe care întreprinderea

nu le realizează la nivelul propriu celorlalte întreprinderi concurente sau resurse de

care are nevoie dar nu le posedă.

„Oportunităţile” reprezintă factori de mediu externi pozitivi pentru

întreprindere, altfel spus şanse oferite de mediu, întreprinderii, pentru a-şi stabili o

nouă strategie sau a-şi reconsidera strategia existentă în scopul exploatării

profitabile a oportunităţilor apărute (extinderea pieţei după o recesiune, potenţiala

dezvoltare a produselor pentru a întîlni cererea, intrarea pe alte pieţe externe şi

interne, crearea unei noi mărci pentru cîştigarea unei poziţii avantajoase pe piaţă

etc.). „Oportunităţi” există pentru fiecare întreprindere şi trebuie identificate

pentru a se stabili la timp strategia necesară fructificării lor sau pot fi create,

îndeosebi pe baza unor rezultate spectaculoase ale activităţilor de cercetare-

dezvoltare, adică a unor inovări de anvergură care pot genera chiar noi industrii sau

domenii adiţionale pentru producţia şi comercializarea de bunuri si servicii.

„Ameninţările” sunt factori de mediu externi negativi pentru întreprindere,

cu alte cuvinte situaţii sau evenimente care pot afecta nefavorabil, în măsură

semnificativă, capacitatea întreprinderii de a-şi realiza integral obiectivele stabilite,

determinînd reducerea performanţelor ei economico-financiare (intrarea altor

concurenţi pe piaţa respectivă, scăderea interesului consumatorului pentru

produsele tradiţionale, apariţia de acte normative interne sau externe etc.).

Ca şi în cazul oportunităţilor, „ameninţări” de diverse naturi şi cauze

pîndesc permanent întreprinderea, anticiparea sau sesizarea lor la timp permiţînd

întreprinderii să-şi reconsidere planurile strategice astfel încît să le evite sau să le

minimalizeze impactul. Mai mult, atunci cînd o ameninţare iminentă este sesizată

la timp, prin măsuri adecvate ea poate fi transformată în oportunitate.

Orice întreprindere îşi doreşte să transforme ameninţările în oportunităţi prin

utilizarea eficientă a resurselor de care dispune.

70

Aplicarea analizei SWOT este facilitată dacă se foloseşte o listă de probleme

care trebuie urmărite în cadrul analizei şi ale căror răspunsuri sunt relevante pentru

evaluarea situaţiei de fapt a mediului şi a întreprinderii. Este recomandabil ca

problemele urmărite în ceea ce priveşte punctele forte, punctele slabe,

oportunităţile şi ameninţările să aibă o anvergură necesară pentru a fi cu adevărat

probleme strategice, să aibă legătură cu planurile strategice şi să ofere indicii

semnificative pentru evaluarea judiciozităţii acestora şi, la nevoie, pentru

reconsiderarea lor.

O parte din principalele probleme de urmărit în cadrul analizei SWOT sunt

prezentate în continuare, ele pot fi folosite drept referinţă pentru efectuarea unei

analize, dar pot şi este preferabil să fie completate cu alte probleme specifice

întreprinderii în cauză.

Analiza SWOT se poate desfăşura la scara ansamblului întreprinderii sau,

pentru adîncirea investigaţiei şi conturarea unor concluzii mai detaliate, la cea a

domeniilor funcţionale din cadrul întreprinderii: marketing, vînzări şi distribuţie,

cercetare - dezvoltare, producţie, financiar şi personal - relaţii de muncă.

Analiza SWOT are un pronunţat caracter calitativ, permiţînd formularea

unui diagnostic asupra condiţiei trecute şi actuale a întreprinderii sau a domeniilor

ei funcţionale, pe baza răspunsurilor la problemele menţionate anterior,

conturîndu-se perspectivele de evoluţie pe termen lung ale întreprinderii şi ale

domeniilor respective.

Diagnosticarea în urma utilizării analizei SWOT, poate fi definită ca o

cercetare complexă a aspectelor economice, tehnice, sociologice, juridice si

manageriale ce caracterizează activitatea unei întreprinderi, prin care se identifica

punctele forte, punctele slabe, oportunităţile, ameninţările şi cauzele care le

generează şi/sau le va genera, se formulează recomandări de eliminare sau

diminuare a aspectelor negative şi /sau de valorificare a celor pozitive.

Managementul superior al S.A. „ZORILE” precum şi managementul de

nivel mediu şi inferior utilizează în măsură medie sisteme, metode şi tehnici

71

manageriale care facilitează exercitarea proceselor de management în cadrul

întreprinderii.

Analiza tipologică a instrumentarului managerial folosit a relevat cîteva

aspecte importante:

o numărul de metode şi tehnici de management la care se apelează în

mod curent este redus, intensitatea maximă a manifestării şi utilizării în practica

managerială observîndu-se pentru şedinţă şi analizele economice;

o sistemele de management utilizate curent sunt managementul prin

obiective şi managementul prin bugete, alături de care, în mică parte, se utilizează

managementul participativ;

o pentru fundamentarea deciziilor adoptate la nivelul managementului

superior nu se folosesc metode decizionale moderne, datorită rigidităţii

mecanismului de adoptare a deciziilor în condiţiile deţinerii de către stat a

pachetului majoritar de acţiuni.

Considerăm că în această zonă de preocupări manageriale se manifestă

unele disfuncţionalităţi şi neajunsuri a căror eliminare este posibilă prin

conştientizarea importanţei elementelor metodologico-aplicative puse la

dispoziţie de ştiinţa managementului.

Strategia de ansamblu a S.A. «ZORILE» pe care ne-am propus să o

elaborăm, presupune realizarea unui diagnostic extern complex, care va cerceta

factorii de mediu în sine, dar şi legile după care aceştia „funcţionează” şi

interacţionează.

Evoluţia pozitivă de ansamblu a economiei naţionale poate stimula rolul

favorizant al acestor factori asupra strategiei S.A. «ZORILE».

Puncte forte economice şi manageriale

Rezultatele economico-financiare obţinute în perioada analizată au condus

la identificarea unui număr mediu de puncte forte. De aceea, considerăm că

anumite schimbări vor genera posibilitatea valorificării superioare a potenţialului

întreprinderii, evidenţiat de punctele forte reţinute în tabelul 2.

72

Mai multe domenii au generat, în anii analizaţi, puncte forte pentru S.A.

«ZORILE».

o În ceea ce priveşte potenţialul intern, sesizăm faptul că un număr mare

din totalul personalului are pregătire superioară de specialitate, lucru firesc

avînd în vedere activităţile de producere ce se desfăşoară în mod constant în

întreprindere;

o În domeniul rezultatelor economico-financiare, sesizăm îmbunătăţirea

altor indicatori (numărul de rotaţii a activelor circulante, durata medie a unei

rotaţii a activelor circulante).

Sistemul de management în ansamblu şi componentele sale oferă, de

asemenea, posibilitatea identificării unor puncte forte:

o cunoaşterea şi utilizarea (chiar dacă parţială) a unor sisteme, metode şi

tehnici de management;

o derularea în condiţii normale a majorităţii activităţilor specifice

funcţiunilor întreprinderii;

o adaptarea organigramei întreprinderii la cerinţele economiei de piaţă.

Puncte slabe economice şi manageriale

Activitatea desfăşurată de întreprindere în perioada analizată, problemele

dificile cu care acesta s-a confruntat – specifice, de altfel, majorităţii

întreprinderilor de producere din Republica Moldova – au generat, în multe

domenii, identificarea a numeroase puncte slabe economice şi manageriale.

Pentru perioada de referinţă au fost evidenţiate puncte slabe în mai multe

domenii:

o În domeniul potenţialului intern, considerăm cu totul insuficientă

ponderea specialiştilor în marketing în totalul personalului cu pregătire superioară.

o Sistemul de management în ansamblu şi componentele sale

evidenţiază, de asemenea puncte slabe, cu implicaţii asupra majorităţii

funcţiunilor întreprinderii:

73

- adoptarea deciziilor, în absenţa utilizării unor metode decizionale

specifice situaţiilor concrete cu care se confruntă managementul întreprinderii;

- un nivel redus de delegare a funcţiilor decizionale;

- nerespectarea unor principii de concepere şi de funcţionare a sistemului

informaţional;

Tabelul 3 prezintă detaliat punctele slabe economice şi manageriale

identificate în cadrul diagnosticului intern al S.A. «ZORILE», în limita informaţiei

disponibile.

În scopul unei corecte şi complete formulări a recomandărilor strategico-

tactice, prezentăm principalele oportunităţi şi ameninţări evidenţiate în contextul

activităţii S.A. „ZORILE”.

Cele mai importante oportunităţi sunt următoarele:

o Cadre profesionale pregătite;

o Resurse naturale nevalorificate;

o Derularea în Republica Moldova a mecanismelor de liberalizare a

mediului de afaceri prin reforma regulatorie;

o Aşezarea geografică a RM ( punct de intersecţie între puteri mari: Asia

şi Europa );

o Cunoaşterea limbilor străine;

o Cunoaşterea calculatorului ( acces la informaţiile din internet );

o Venituri de la persoanele ce lucrează peste hotare.

Ameninţările care pot avea o influenţă negativă semnificativă asupra

strategiei întreprinderii sunt următoarele:

o Legislaţia fiscală imperfectă;

o Instabilitatea politică( conflicte teritoriale în stînga Nistrului );

o Schimbări frecvente în cadrul legislativ;

o Corupţia, criminalitatea;

o Inflaţia;

o Infrastructură slab dezvoltată;

74

o Situaţii de monopol pe piaţă;

o Defalcări înalte în fondul social;

o Control exagerat din partea statului;

o Birocraţia;

o Acces limitat la creditele bancare ( relaţii reduse cu BERD,BIRD şi

Banca Mondială );

o Intimidări din partea poliţiei.

Abordarea cauzală a principalelor puncte forte şi puncte slabe ne permite

evidenţierea în continuare a unor recomandări de natură strategică şi tactică pe

baza cărora managementul întreprinderii ar putea să intervină decizional şi

operaţional:

o Derularea unei activităţi eficiente din punct de vedere

economico-financiar şi managerial în perioada 2009-2011, care să permită

asigurarea unor volume de producere şi a unui profit maxim;

o Revizuirea în continuare a categoriilor de cheltuieli, mai

ales a celor administrative, pentru încadrarea acestora în nivelurile stabilite şi

corelarea lor cu alţi indicatori de efect (cifra de afaceri, profit).

o Asigurarea unei structuri organizaţionale şi funcţionale

cît mai adecvată, inclusiv prin angajarea unor tineri specialişti în domeniul

design-ului, tehnologiilor informaţionale şi marketingului pentru compartimentele

respective de specialitate;

o Creşterea implicării şi responsabilităţii conducătorilor

departamentelor specifice şi ai compartimentelor funcţionale prin exercitarea mai

intensă de către managementul superior a funcţiilor de coordonare, antrenare şi

control-evaluare;

o Utilizarea în cadrul procesului de management a unui

set cuprinzător de metode şi tehnici de management adaptate corespunzător noilor

realităţi economice (managementul prin obiective, managementul prin bugete,

tabloul de bord, analizele economice, analiza diagnostic);

75

o Înfiinţarea în termen cît mai restrîns a unui

compartiment de strategii şi a unui departament de marketing, pentru o mai buna

adaptare a întreprinderii la cerinţele mediului ambiant şi ale managementului

modern.

o Elaborarea unei strategii globale ale întreprinderii,

centrate pe analize diagnostic, pe studii de piaţă, pe prognoze ale evoluţiei

mediului de afaceri;

o Reproiectarea subsistemului decizional al S.A.

«ZORILE» pentru flexibilizarea proceselor de adoptare a deciziilor;

Remodelarea subsistemului informaţional al S.A. «ZORILE» pentru

eficientizarea rolului acestuia în ansamblul procesului de management.

Din punct de vedere calitativ, structural, apreciem ca necesară uşoara

modificare a acestei categorii de resurse, în sensul angajării specialiştilor în

marketing, design şi tehnologii informaţionale, mai ales în compartimentele de

specialitate (marketing, strategii, contracte, salarizare şi bugete, personal).

Resursele materiale se referă la echipamentele de producţie necesare

compartimentelor operaţionale ale S.A. «ZORILE», dar mai ales la utilajul tehnic

necesar activităţilor curente derulate de către întreprindere. Starea de uzură relativ

avansată, inclusiv morală a utilajului de producere ar putea reduce din

competitivitatea produselor S.A. „ZORILE”.

Analiza diagnostic şi analiza SWOT au demonstrat necesitatea conceperii

unei strategii globale pentru ca punctele forte ale întreprinderii şi principalele

oportunităţi care îi sunt accesibile să nu fie irosite.

Întreprinderea trebuie să renunţe la stilul vechi de abordare a calităţii şi să

treacă de la mecanismele de CONTROL a calităţii la cel se ASIGURARE a

calităţii prin implementarea unui sistem de management al calităţii conform

standardului internaţional ISO 9001.

Crearea unei viziuni asupra viitorului (pe termen mediu, de trei ani)

reprezintă una dintre condiţiile minimale pentru ca întreprinderea să se menţină pe

76

piaţa încălţămintei. În funcţie de conjunctura economică din ţară, dar şi din

regiune, de evoluţiile incerte şi contradictorii de pe piaţa încălţămintei, politicile

întreprinderii pot adapta din mers componentele strategiei.

Direcţiile în care recomandăm a se acţiona se referă la:

Orientarea întreprinderii spre semnarea a unor contracte de valoare

înaltă. În acest mod, ar putea fi folosit eficient potenţialul uman şi material al

întreprinderii, prin participarea distinctă sau în cooperare a mai multor unităţi ale

întreprinderii.

Asigurarea unui raport optim preţ-calitate pentru produsele fabricate

sau serviciile prestate, care să permită eliminarea concurenţei, mai ales pentru

acele domenii de activitate în care experienţa S.A. „ZORILE” este de necontestat.

Pentru aceasta este necesară folosirea anumitor metode de management pentru

calcularea corectă a cheltuielilor şi identificarea tuturor „zonelor” de proiectare

sau de execuţie care ar putea genera pierderi. Recomandăm utilizarea

managementului prin bugete pentru fiecare dintre departamente.

CAPITOLUL IV: Proiect privind implicarea statului în

cadrul S.A. „Zorile”

77

78