GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. V

, nr. 1

/ 201

1

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS Anul V, nr. 1/2011

ROLUL ELEMENTELOR HIDROGRAFICE

ÎN UMANIZAREA ŢĂRII AMLAŞULUI

Ion-Horaţiu PAVEL Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie,

400327 Cluj-Napoca, Romania

ABSTRACT. – Hydrographical Elements Conditioning Amlaş Land Humanization. The rich water resources of the region, with various elements of relief, climate, soil, fauna and vegetation, formed the support component of the regional system of Amlaş Land, particularly favorable to the early and ongoing humanization of it. Groundwater and surface hydrographic network supported both directly and indirectly the life of the inhabitants, by promoting specific activities (especially animal husbandry – the region being known as the „birth place of Roamanian grazing”-, various popular industry, and more recently, as a tourist attraction). Keywords: land, hydrography, humanization, traditional activities În Evul Mediu îndeosebi, regiunea Amlaşului, această străveche

„ţară” românească, a reprezentat o punte de legătură între Ţara Românească şi restul Transilvaniei, legătură strânsă prin comunicarea intensă dintr-o parte în alta a Carpaţilor prin fenomenul transhumanţei, a schimbului de valori culturale şi de produse, prin lupta neostenită de păstrare a autonomiei şi de eliberare naţională. Această ţară, alături de celelalte răspândite pe întreg teritoriul Transilvaniei, a păstrat cu evlavie prin obiceiuri, instituţii, elemente tradiţionale româneşti asemănătoare, nealterată, rădăcina arborelui genealogic daco-roman.

Dispusă în sudul Transilvaniei, teritoriul pe care se întinde Ţara Amlaşului este inclus în mai multe unităţi morfogenetice, atât din spaţiul montan cât şi din treapta deluroasă piemontană şi cea depresionară. Relieful, hidrografia, clima, vegetaţia, fauna şi solurile, prin nuanţele lor specifice în acest spaţiu, au alcătuit un cadru în care comunităţile umane s-au putut dezvolta fără restricţii majore de ordin natural, găsind în acesta toate elementele de care aveau nevoie pentru o viaţă îndestulătoare.

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. V

, nr. 1

/ 201

1

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Ion-Horaţiu PAVEL

60

Fig.1 Ţara Amlaşului. Încadrarea în teritoriu Resursele de apă (subterane, curgătoare şi lacurile), prin bogăţia lor specifică arealelor montane şi submontane, au reprezentat un element deosebit de important în umanizarea timpurie a regiunii.

Apele subterane din spaţiul montan sunt omniprezente în fisurile rocilor cristaline şi depozitele sedimentare şi apar la zi sub formă de izvoare puternice, unele amenajate sub formă de şipote. În spaţiile mai joase, pânză freatică este situată la adâncimi de 2-5 m, în depozite grosiere fluvio-lacustre, având de cele mai multe ori suport de marnoargile pontice, ceea ce explică duritatea mare a apei în fântâni (Constantin Vonica, 2000). În zona piemontană adâncimea apei freatice depăşeşte 10 m, în fruntea glacisurilor ce colmatează lunca făcându-şi apariţia la zi, ceea ce determină înmlăştiniri, cele mai multe drenate şi utilizate ca fâneţe şi păşuni sau chiar piscicultură.

Reţeaua hidrografică este reprezentată de râuri scurte şi repezi, specifice spaţiului montan, făcând parte din bazinele Mureşului şi Oltului. Cele din zona vestică sunt adunate de Sebeş (mai importante fiind Dobra cu

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. V

, nr. 1

/ 201

1

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Rolul elementelor hidrografice în umanizarea Ţării Amlaşului

61

Şugag, Pogoana şi Valea Bucuriciu, Nedeiu, Bistra, Ciban, Curpăt), râu care a reprezentat limita fostului ducat pe o porţiune însemnată în partea de vest, iar cele din est de Sadu şi Cibin. Aceste 3 râuri străbat pe o porţiune scurtă Ţara Amlaşului, astfel încât principalul râu încorporat regiunii, pe care o străbate pe toată lungimea sa este Râul Negru.

Tabel 1. Date morfometrice ale cursurilor de apă

din bazinul hidrografic aferent Oltului

Altitudinea (m)

Cursul de apă

Lung

imea

(k

m)

Am

onte

Ava

l

Pant

a m

edie

(‰

)

Coe

f. de

si

nuoz

itate

Supr

afaţ

a ba

zinu

lui

(km

2 )

Alt.

med

ie a

ba

zinu

lui

(m)

Cibin 82 1990 362 20 2,12 2194 713 Râul Mic 13 1380 653 56 2.81 48 1248 Sălişte 32 960 465 15 1.47 220 841 Sadu 60 1660 368 22 1,56 278 1218

Cibinul este cel mai important afluent al Oltului mijlociu, cu o suprafaţă a bazinului hidrografic de 2237 km2 şi o lungime de 80,3 km, dar străbate o porţiune restrânsă din regiune, în arealul montan şi în zona localităţii Orlat, pe care o traversează. Se formează prin unirea pâraielor Râul Mare (cu suprafaţă a bazinului hidrografic de 95 km2 şi o lungime de 20 km) şi Râul Mic (cu S=46 Km2 şi L=12km) care coboară din nordul masivului Cândrel, avându-şi izvorul în lacurile glaciare Iezerul Mare şi, respectiv, Iezerul Mic. Primeşte cei mai mulţi afluenţi de pe partea dreaptă (nu foarte însemnate ca debit), iar pe stânga primeşte Săliştea, la Orlat. Pe cursul Cibinului a fost amenajat lacul şi barajul de la Gura Râului (situat în exteriorul regiunii) cu funcţii de producere a energiei electrice şi de alimentare cu apă a municipiului Sibiu.

Sadu străbate un perimetrul şi mai restrâns al regiunii, doar în zona obârşiei sale din nordul culmii Ştefleşti, de la o altitudine de 1940m. Constituie linia de demarcaţie între două din sectoarele de munţi ai grupei Parângului, Munţii Cândrel şi Munţii Lotrului. Cu o lungime de 60 km şi o suprafaţă a bazinului de 278 km2, este al doilea afluent ca importanţă a Oltului din regiune, pantele lui longitudinale şi căderile însemnate favorizând realizarea de amenajări hidroelectrice începând sfârşitul cu

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. V

, nr. 1

/ 201

1

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Ion-Horaţiu PAVEL

62

secolul al XIX-lea (uzinele Sadu I, Sadu II şi Sadu V, ultima cu o putere instalată de 22,5 MW).

Fig. 2. Amenajări piscicole pe Mag Fig. 3. Râul Negru la Sălişte

Astfel, cel mai important râu care străbate cu adevărat Ţara Amlaşului este Râul Negru (Sălişte sau Valea Mare), afluent al Cibinului la Orlat. El îşi adună apele în preajma Jinei (unde se numeşte Luncuţa) şi apoi străbate localităţile Rod, Tilişca, Galeş, Sălişte şi Săcel şi primeşte o serie de afluenţi de-a lungul său: Valea Drojdiei, Tilişca cu Tilişcuţa, Orlat şi Sibiel cu Valea Cetăţii (pe partea dreaptă), Valea Mag cu Cerna Voda (pe partea stângă). Pe aceşti din urmă afluenţi au fost realizate o serie de amenajări crapicole, între Săcel şi Mag.

Tabel 2. Date morfometrice ale Văii Sălişte şi ale principalilor săi afluenţi

Altitudinea

(m)

Nr.

crt. Cursul de

apă

Lung

imea

(km

)

amon

te

aval

Pant

a m

edie

Coe

ficie

nt d

e si

nuoz

itate

(‰

)

Supr

afaţ

a ba

zin

hidr

ogra

fic (k

m2 )

Alti

tudi

nea

med

ie a

ba

zinu

lui h

idro

graf

ic

(m)

1 Sălişte 32 960 465 15 1,47 220 841 2 Valea

Drojdiei 8 1180 735 56 1,11 13 1074

3 Tilişca 11 1090 620 43 1,40 31 1050 4 Tilişcuţa 10 1280 618 66 1,28 13 1026 5 Mag 10 580 483 10 1,41 43 510 6 Sibiel 15 1340 483 57 1,19 41 1003 7 Orlat 15 1380 469 60 1,29 19 814

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. V

, nr. 1

/ 201

1

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Rolul elementelor hidrografice în umanizarea Ţării Amlaşului

63

Pentru a reduce eroziunea realizată de Râul Negru şi pentru a-i folosi apele la mori au fost construite mici baraje, numite „astupături”, colmatate de aluviunile aduse de râu. După ieşirea din Sălişte, Pârâul Negru se lărgeşte şi prezintă un curs meandrat înspre Săcel. Debitele maxime se înregistrează primăvara, odată cu topirea zăpezilor, când sunt posibile şi formarea podurilor de gheaţă, dar şi în urma ploilor torenţiale din timpul verii. Debitele minime se înregistrează în august-septembrie, datorită precipitaţiilor scăzute şi evaporaţiei intense. Deşi este un râu de munte, cu debite care variază mult în funcţie de precipitaţiile care cad in spaţiul montan şi de topirea zăpezilor, nu prezintă un pericol ridicat de inundaţii, datorită regularizării cursului său. Valoarea multianuală a debitului Râului Negru la Sălişte este de 1,01 m3/s, un maxim fiind înregistrat în august 1999 şi având o valoare de 43,0 m3/s, iar debitul minim, de 0,023 m3/s, s-a înregistrat în ianuarie 1993.

Sebeşul este colectorul principal al văilor din vestul regiunii ale căror ape le deversează, mai departe, în Mureş. Limită naturală a Ducatului Amlaşului înspre vest, râul separă Munţii Cândrel de Munţii Şureanu, avându-şi obârşia prin valea Frumoasa.

Mai trebuie amintit şi aportul la drenarea zonei al râului Secaş, afluent al Sebeşului, care nu străbate regiunea, dar colectează râurile din zona submontană de nord-vest (Amnaş, Rod, Dobârca, Gârbova).

Densitatea reţelei de râuri este un indicator care scoate în evidenţă bogăţia resurselor de ape într-un perimetru, putându-se, pe baza lui, realiza o utilizare specifică a teritoriului. Evident, acest indicator prezintă valori mai ridicate în spaţiul montan, unde precipitaţiile sunt mai ridicate, iar permeabilitatea rocilor este mai redusă, între 0,7 şi 1,0 m/km2. În regiunile depresionare, aceste valori scad sub 4m/km2.

Caracteristici morfometrice ale cursurilor de apă. După cum se poate observa în tabelele de mai sus care cuprind datele morfometrice al cursurilor de apă din regiune, lungimea râurilor variază de la 6 km – Nedeiul, la 82km – Cibinul. Majoritatea râurilor au lungimi de sub 20 km, excepţie făcând Sadu – 60km, Sebeş – 30km, şi Dobra – 22km.

Panta medie a râurilor fiind direct proporţională cu diferenţa de nivel parcursă de râu şi invers proporţională cu lungimea străbătută, prezintă valori mai ridicate în cazul cursurilor de apă mai scurte, din zona montană, Cu cât extensiunea bazinului hidrografic este mai mare, cu atât panta medie

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. V

, nr. 1

/ 201

1

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Ion-Horaţiu PAVEL

64

este mai redusă. De asemenea, un rol important îl deţin şi structura geologică şi debitul care pot să accentueze panta prin acţiunea erozivă.

Tabel 3. Date morfometrice ale cursurilor de apă

din bazinul hidrografic aferent Sebeşului

Altitudinea (m) Cursul de apă

Lung

imea

(k

m)

Amonte Aval

Pant

a m

edie

(‰

)

Coe

f. de

si

nuoz

itate

Supr

afaţ

a ba

zinu

lui

(km

2 )

Alt.

med

ie a

ba

zinu

lui

(m)

Curpăt 9 1740 1255 54 1,24 23 1576 Ciban 9 1640 1115 58 1,16 48 1615 Bistra 12 1550 790 63 1,14 49 1334 Dobra 22 1480 460 46 1,49 85 1167 Nedeiul 6 910 409 84 1,24 16 835 Apold 13 710 306 31 1,33 86 506 Amnaş 9 445 310 15 1,47 34 430 Dobârca 11 820 297 48 1,10 20 488

În ceea ce priveşte suprafaţa bazinelor hidrografice, majoritatea

prezintă valori modeste, de sub 50km2, excepţiile fiind Cibinul – 220 km2, Sadu, Sălişte, Sebeş, Apold şi Dobra, ultimele 2 cu valori de sub 100km2.

Altitudinea medie a bazinului este un indicator care scoate în evidenţă potenţialul de scurgere a unui râu. Astfel, cu cât altitudinea este mai mare, cu atât energia de scurgere este mai ridicată. Valoarea cea mai redusă o înregistrează Amnaşul, de 430m, afluent al Secaşului care izvorăşte de la altitudini joase şi se curge în spaţiul depresionar şi de podiş, iar ce mai ridicată valoare, de 1615m, o prezintă Cibanul, râu de munte, care nu părăseşte spaţiul montan nici la vărsarea sa, în Sebeş.

Lacurile sunt reduse ca număr în regiune şi sunt exclusiv de natură artificială. Astfel, în zona montană, sunt prezente acumulările Oaşa, lac de baraj cu anrocamente care deserveşte hidrocentrala Gâlceag (Δh = 465m, cu o putere instalată de 150 MW) şi acumularea Tău, lac de baraj de beton, în arc cu hidrocentrala Şugag (Δh = 465m, cu putere instalată de 4,2 MW). Lacurile sunt situate în exteriorul regiunii, tangente la limita Ţării Amlaşului, în judeţul Alba.

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. V

, nr. 1

/ 201

1

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Rolul elementelor hidrografice în umanizarea Ţării Amlaşului

65

Fig. 4. Ţara Amlaşului. Reţeaua hidrografică

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. V

, nr. 1

/ 201

1

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Ion-Horaţiu PAVEL

66

Mai trebuie menţionat şi complexul de iazuri piscicole situate în zona joasă, pe Mag, inaugurat în 1985, format din 8 unităţi lacustre cu o suprafaţă totală de 202 ha şi un volum de apă util de 7,06 milioane m3. Un alt iaz piscicol mai există în apropiere de Orlat, pe partea dreaptă a Cibinului, cu o suprafaţă de 13 ha, dat în folosinţă în anul 1986, format în excavaţiile unei balastiere.

Datorită elementelor de favorabilitate prezentate mai sus ale componentei hidrice a sistemului regional, locuitorii acestui spaţiu au avut asigurată alimentarea cu apă potabilă, o parte din hrană (asigurată de fauna piscicolă şi de agricultură, îndeosebi creşterea animalelor şi cultura cartofului), şi au putut desfăşura o serie de meşteşuguri şi industrii populare specifice susţinute de forţa hidraulică (morărit, uliniţe, piuărit şi vâltorit şi prelucrarea lemnului).

Aşezarea geografică a făcut din acest spaţiu un leagăn al păstoritului românesc. Munţii cu culmi ondulate, bogaţi în păşuni şi surse de apă au creat condiţiile practicării păstoritului din cele mai vechi timpuri. Această

Fig. 5. Valea Sibiel la Sibiel

Fig. 6. Râul Cibin la Orlat

Fig. 7. Râul Negru la Tilişca

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. V

, nr. 1

/ 201

1

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Rolul elementelor hidrografice în umanizarea Ţării Amlaşului

67

îndeletnicire a asigurat supravieţuirea locuitorilor regiunii în perioadele dificile reprezentate de administrarea săsească şi maghiară şi emanciparea lor economică.

Morăritul s-a practicat intens în acest spaţiu, datorită schimbului de produse agricole cu cele pastorale, dezvoltându-se chiar unele centre, cum este cazul satului Tilişca. În anii 40 ai secolului trecut existau mori de apă răspândite la Sibiel, Sălişte, Galeş, iar la Tilişca funcţionau două, folosite nu doar de localnici, cât şi de locuitorii satelor învecinate. Majoritatea au fost construite în cursul secolului al XIX-lea, însă existenţa unor astfel de mori în zonă este mai veche, dovedită de documente şi dispar în a doua jumătate a secolului al XX-lea, ca urmare a apariţiei celor sistematice. Uleiniţele aveau ca scop extragerea uleiului din seminţe de in, dovleci, floarea soarelui, jir şi foloseau şi ele forţa apei. Un rol important în dezvoltarea regiunii le-au avut şi instalaţiile tehnice ţărăneşti pentru prelucrat fibrele şi ţesăturile – dăracele (realizat pe baza forţei hidraulice la Sălişte şi Tilişca), pivele şi vâltorile (realizate în afara satelor, de obicei pe un canal deviat din râu). De asemenea forţa apei mai era utilizată la transportul şi prelucrarea lemnului în joagăre, uneori amplasate lângă pivele de haine şi ulei, constituindu-se astfel adevărate complexe de industrie ţărănească.

Mai nou, se remarcă şi o nouă utilizare a reţelei hidrografice, cea turistică. Potenţialul hidrografic din punct de vedere turistic al regiunii are rol îndeosebi peisagistic, dar şi pentru pescuit – îndeosebi amenajările de pe Valea Magului. În afara spectaculoasele râuri de munte, atractivitatea turistică este reprezentat doar de lacurile antropice: lacurile de acumulare Oaşa şi Tău, realizate în scopul producerii energiei electrice, pentru regularizarea debitelor. Concluzii Bogatele resurse hidrografice ale regiunii, alături de variatele elemente de relief, climatice, edafice, faunistice şi de vegetaţie, au constituit componenta de susţinere a sistemului regional Ţara Amlaşului, deosebit de favorabilă umanizării timpurii şi permanente a acestui spaţiu. Apele subterane şi reţeaua hidrografică de suprafaţă au susţinut atât direct, cât şi indirect viaţa locuitorilor, prin favorizarea unor activităţi specifice, (îndeosebi creşterea animalelor, regiunea fiind cunoscută drept “leagăn al păstoritului românesc”, dar şi variate industrii populare, iar mai nou, prin atractivitate turistică).

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. V

, nr. 1

/ 201

1

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Ion-Horaţiu PAVEL

68

BIBLIOGRAFIE

COCEAN, P. (coordonator) (2009, a), Mărginimea Sibiului. Planificare şi amenajare teritorială, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

POP, P.G. (2000), Carpaţii şi Subcarpaţii României, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

POP, P.G. (2001), Depresiunea Transilvaniei, Editura Presa Universitară Clujeană”, Cluj-Napoca;

*** (1990), Săliştea Sibiului – străveche vatră românească, Asociaţiunea transilvană pentru literatură română şi cultura poporului român - ASTRA, Sibiu.