SĂNĂTATEA MORALĂ A FAMILIEI,CA ELEMENT DE PREVENIRE A CRIMINALITĂŢII

Maria Dorina PAŞCA Şef de lucrări-lector univ.dr.

Univ. de Medicină şi Farmacie Tg.-Mureş

A porni de la considerentul că sănătatea morală a familiei reprezintă un pion important în prevenirea criminalităţii, responsabilizează nu numai microgrupul format, ci şi întreaga comunitate, dând astfel valenţe noi valorii umane.

Am putea chiar aprecia faptul că, neimplicarea în menţinerea sănătăţii morale a familiei, se va răsfrânge asupra creşterii cotei de criminalitate în mediul social, pornind de la o simplă atitudine de risc şi ajungând la comportamente ce incumbă privarea de libertate a persoanei.

În acest context e necesar a motiva rolul familiei “ca celulă de bază a a societăţii” în menţinerea moralităţii acestei construcţii, cât şi importanţa actului în sine, vizând prevenirea criminalităţii. Nu putem vorbi astfel despre reducerea sau stoparea unui fenomen negativ în comunitate, dacă “instituţia familiei” nu este solidă, nu se conduce după anumite reguli şi norme morale, nu ia atitudine şi nu se implică în structura socială ce-i revine.

Consider că de aici, de la baza societăţii, e necesar a porni în a preveni şi responsabiliza, dând girul reuşitei, prin repunerea în drepturi şi reconsiderarea familiei, ca fiind de fapt, lumea la care fiecare dintre noi trebuie să ne raportăm. De fapt, J.S.Bruner consideră comportamentul uman ca fiind o consecinţă a tipului de copilărie, familia este un fel de “cooperativă de sentimente” capabilă să “îndulcească” pentru fiecare membru în parte, loviturile mai grele ale vieţii.

Chiar dacă se cunoaşte şi admite faptul că familia îndeplineşte funcţiile sale biologice şi economice, cărora li se alătură şi dezvoltarea afectivă şi de sprijin, necesar este de a introduce în sistemul acesteia şi elementele de socializare, comunicare interumană, culturală şi educativă, grefate toate pe importantele caracteristici care o identifică:- este primul grup în care copilul exersează comportamente sociale şi se

descoperă;- oferă climatul de siguranţă afectivă, necesară dezvoltării personalităţii;- este mediul principal de creştere şi dezvoltare intelectuală, motivaţională,

afectivă, estetică şi morală;- reprezintă cel dintâi model al comportamentelor viitoare;- este legătura biologică de bază a individului la care se raportează;- este cadrul de dezvoltare şi valorizare individuală, prin încărcătura afectivă

dintre membrii săi;Totodată, familia îşi asumă o serie de responsabilităţi faţă de societate pornind

de la :- menţinerea continuităţii biologice;- păstrarea şi dezvoltarea tradiţiilor culturale;- transmiterea moştenirii spirituale în procesul socializării;- implicarea emoţională;- apariţia sentimentului de securitate, favorabil dezvoltării personalităţii;- socializarea tuturor membrilor familiei, îndeosebi a copiilor;fapt care denotă că EA reprezintă pentru mulţi dintre doi: siguranţă, stabilitate, iubire, copii şi mijloc de raportare ca individ care aparţine, dar se şi identifică cu comunitatea respectivă.

50

În cele mai multe cazuri, privind tradiţia şi norma morală a comunităţii, pentru români, familia e compusă din părinţi şi copii, fapt care declanşează în timp, apariţia sau nu a modelului parental , cât şi a celui familial, situaţia fiind frustrantă atunci când individul nu-şi asumă responsabilitatea de a avea sau nu propria familie, negăsindu-şi de fapt în timp în propria casă, rădăcinile.

Nu spune nimeni că “meseria” de părinte e uşoară, dar copilul ca miezul familiei , are nevoie în dezvoltarea şi creşterea sa, de un model parental ce presupune de fapt, ca părinţii să:- fie călăuze, să ofere sprijin moral şi material;- îşi asculte propriul copil încercând să se transpună în situaţia lui;- se intereseze de problemele copilului, dar nu pentru a critica, ci pentru a

descoperi ceea ce este util;- fie cât mai flexibil, dispuşi să-şi modifice opiniile, deoarece copilul poate deţine

informaţii şi experienţe pe care ei, părinţii, nu le au;- evite conflictele atunci când adolescentul nu este de aceeaşi părere, exprimând-o

în mod vehement;- se gândească mereu la efectele oricărei reacţii;- ofere întotdeauna variante de gândire şi acţiune;- determine răspunsul cel mai apropiat de capacitatea de înţelegere şi aşteptările

copilului;În aceste condiţii, copilul se va bucura de atenţia, căldura sufletească şi respectul

familiei, luptând cu indiferenţa acesteia ce poate apărea în unele cazuri şi care declanşează:- anxietate sporită faţă de lumea înconjurătoare;- lipsa de încredere şi teama de a fi respins şi nedorit;- dificultăţi de comunicare, apatie şi neîncredere în cei din jur;- forme de împotrivire şi de atragere a atenţiei, regresie sau stagnare în dezvoltare;punctul lui de referinţă în aceste momente devenind: strada, gaşca şi grupul de aşa zişi prieteni, în care ajunge să fie acceptat, supliniind astfel negativ afectivitatea ce-i lipseşte acasă şi care devine o carenţă şi-o primă fisură în construcţia familiei.

Cu toate acestea, (şi reprezentarea familiei sub varii aspecte este doar la început) prima care transmite valorile morale şi umane rămâne a fi EA, fapt ce denotă că are şi datoria de a ne raporta unii la alţii şi a ne ţine legaţi din perspectiva apartenenţei care neexistând, devine o a doua fisură cu largi implicaţii mai ales în domeniul comunicării, prin rolul social pe care-l deţinem cu toţii şi ni-l exercităm sau nu în cunoştinţă de cauză.

Poate că cel mai dificil moment în menţinerea morală a sănătăţii este acela în care este recunoscută sau nu, instituţia care crează şi/sau impune apoi cutumele. Este biserica, şcoala, societatea sau propria noastră persoană? Mai are valoare tradiţia şi civilizaţia în identitatea individului? Se mai raportează EL la ele? Cât de “umană” mai este de fapt, relaţia umană?

Întrebări care atrag explicaţii, dar mai ales pun în evidenţă în unele situaţii, răsturnări a valorilor morale care totuţi sunt necesare în a guverna familia. De fapt, se întrevede a treia fisură, dezrădăcinarea privind condiţia umană, reprezentând momentul prielnic, în care apar comportamentele de risc care, pe un fond de agresivitate şi violenţă ce pot veni în modernitatea cotidiană a familiei din zona dependenţei (alcool, drog, jocuri mecanice, calculator, internet, telefon mobil, etc.) şi devin cu adevărat situaţii-probleme prin însăşi “climatul” favorabil creat.

Deci, morala familiei, nu mai are nici valoare, nici cadenţă, iar “instituţia “ ca atare, începe încetul cu încetul să se autodistrugă, lăsând în loc, un vid carenţial din toate punctele de vedere "Cutia Pandorei” fiind noua sa “carte de vizită”. Dar, pentru că prevenţia e mult mai necesară decât intervenţia la un moment dat, familia se poate

51

redresa, începând chiar cu reprezentarea sa sub forma unei identităţi de “7 C”-concept-cuplu-copil-consideraţie-comunicare-cooperare-compromis-menite a responsabiliza pe cei implicaţi direct în menţinerea sănătăţii morale. Decodificate sub o formă “accesibilă moral” unei eterogene comunităţi, cei “7 C” structurează elementele sub forma: 1)-conceptul:- e lumea toată aşezată-n jurul mesei, dând binecuvântare vieţii, fiind leagănul

neamului tău;2)-cuplul:

- EA şi EL sunt cele două jumătăţi de măr ce-l formează pe NOI căci, dacă dragoste nu e, atunci nimic nu e;3)-copilul:

- e cel ce aduce lumină şi iubire, dăruind tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte;4)-consideraţia:

- e duminica familiei TALE pe care trebuie s-o cinsteşti, respecţi şi sărbătoreşti în fiecare zi;5)-comunicarea:

- e atunci când nu vorbim singuri şi nici în parte, ci unul cu celălalt, ştiind dreapta ce face stânga şi amândouă la un loc;6)-cooperarea:

- e drumul făcut împreună, ştiind că, unde-s doi puterea creşte, iar bunăstarea aduce roade;7)-compromisul:

- e talerul balanţei ce ţine echilibrul având grijă a nu face din mersul pe sârmă, o obişnuinţă zilnică;

Revin astfel în familie: acceptarea reciprocă, încrederea, respectul, întrajutorarea, moment în care, repusă în drepturi, sănătatea morală are toate instrumentele de a lupta împotriva elementelor de criminalitate ce-o pot încerca într-o anumită situaţie creată.

Astfel: a)-n-am avut exemplele cele mai bune în propria familie?

- încercăm atunci să nu mai repetăm greşelile altora, aducând armonia şi înţelegerea în propria casă;

b)-nu ştim dacă suntem părinţi buni sau nu şi că nu ne pricepem la “meseria” aceasta?- cerem ajutor de la educatori căci “şcoala părinţilor” se poate absolvi la orice vârstă;

c)-“scârţâie familia din toate încheieturile” divorţul e aproape şi nu ştim unde este iubirea?

- să încercăm împreună de a ne reconsidera valoarea şi-a aduce respectul din nou între noi;

d)-ne copleşesc nevoile zilnice iar rolul nostru social este sau nu bine definit, negăsindu-ne locul?

- cerem ajutorul comunităţii la care ne raportăm, ea având datoria de a ne susţine şi implica în societate;

e)-nu mai ştim ce e moral, ce e bine şi ce e rău, nu mai credem în nimic şi “ne-am pierdut busola”?

- credinţa, dorinţa şi bunul simţ ne pot îndrepta spre redescoperirea binelui, reînvăţând a ne bucura şi iubi viaţa;

52

În fapt, cele menţionate anterior, ajută la rescrierea fidelităţii şi siguranţei familiei, prin reconsiderarea unor concepte morale care, trecute prin proprii experienţe, dau identitate şi unicitate. Doar închegată şi aşezată la locul ei dintotdeauna, atât din punct de vedere social, dar mai ales moral, familia îşi poate şi trebuie să-şi menţină şi perpetue valorile, putând astfel a rezista şi a înfrunta toate “intemperiile” societăţii, care pot la un moment dat s-o bulverseze, apărând fisurile ce-i premerg prăbuşirea.

De aceea, familia are nevoie de coeziune, de forţă şi identitate, pentru a trece de “proba de foc” la care poate fi supusă atunci când “seismele” sociale duc la apariţia unor comportamente de risc, menite a bulversa liniştea şi stabilitatea aceleia la care ne raportăm şi care reprezintă în extremis, lumea unde ne găsim rostul şi locul, având valoarea unicităţii.

Şi poate, n-ar fi lipsit de importanţă ca fiecare din noi să facem măcar din când în când, trimiteri spre stihurile argheziene ce spuneau în “Inscripţie pe o uşe”:

“Când pleci să te-nsoţească paza bună,Ca un inel sticlind în dreapta ta,Nu şovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista,Purcede drept şi biruie-n furtună.

Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă, Necazul tău îl uită-ntreg pe prag,Căci neamul trebuie să-ţi fie drag,Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.”

53

DEZVOLTAREA JUDECĂŢILOR MORALE

KOHLBERG

54

STADIILE DE DEZVOLTARE MORALĂ(Kohlberg)

NIVELUL I PRECONVENŢIONAL

Stadiul 1: Pedeapsa şi orientarea spre obedienţăRegulile sunt respectate pentru a putea fi evitată

pedeapsa. O acţiune este calificată în funcţie de consecinţelesale in bună sau rea. In acest stadiu persoana dă dovadă de egocentrism.

Stadiul 2 : Orientare instrumental relativistăO acţiune calificată ca fiind bună este in interesul

personal decât in a celorlalţi. Atâta timp cât aceasta estefavorabilă persoanei este favorabilă şi celorlalţi.

55

STADIILE DE DEZVOLTARE MORALĂ(Kohlberg)

NIVELUL II CONVENŢIONAL

Stadiul 3: Orientare de tipul băiat bun/fată bună

Acţiunea este calificată ca fiind bună sau nu din perspectiva autorului ei.Noţiune de bine devine maiimportantă in valorizarea socială a persoanei.

Stadiul 4 :Orientarea spre lege şi ordine

Există respectul pentru autoritate şi convingerea căregulile societăţii sunt drepte şi trebuie respectate cu stricteţe.

56

STADIILE DE DEZVOLTARE MORALĂ(Kohlberg)

NIVELUL III POST CONVENŢIONAL

Stadiul 5: Orientarea de tipul contractului social bazat pe lege

Binele este judecat în relaţie cu opinia majorităţiidintr-o anumită societate. În acest stadiu au existatsituaţii când punctele de vedere morale vin în conflict cu cele legale.

Stadiul 6: Principiile universale ale conştiinţei de sinePrincipiile etice sunt alese personal şi orientează în

această direcţie comportamentul. Acestea sunt susţinuteferm de persoană când intră în conflict cu cele de naturălegală.

57