Scrisorile catolice Apocalips

  • View
    220

  • Download
    0

Embed Size (px)

Text of Scrisorile catolice Apocalips

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    1/102

    SCRISORILE CATOLICE

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    2/102

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    3/102

    INTRODUCERE LA SCRISORILE CATOLICE 

    Scrisorile catolice (gr.: „katolikai epistolai”; lat.: „epistulæ catholicæ” = „scrisoriuniversale” sau „scrisori catolice”) formează un grup de șapte scrisori neotestamentare. Denumirea provine de la Eusebiu din Cezareea (începutul sec. IV) și este atestată în cele mai vechi Codices (Vaticanus și Sinaiticus). Spre deosebire de Scrisorile lui Paul , care își iau numele de la destinatarii probabili, Scrisorile catolice sunt numite după numele autorilor probabili: Scriroarea lui Iacob, 1-2Petru, 1-2-3Ioan și Scrisoarea lui

     Iuda. Denumirea „catolice” arată caracterul universal al conținutului lor, precum și faptul că sunt adresate ca scrisori circulare Bisericii întregi, deși 2-3Ioan și 1Petru sunt scrise pentru destinatari preciși.

    Scrisorile catolice (cu excepția lui 2-3Ioan și, parțial, Iacob și 1Petru) se ocupă de chestiuni referitoare la situația religioasă a creștinilor și a Bisericii din ultimele decenii ale sec. I d.C. Susțin în special lupta împotriva ereticilor (1Ioan, Iuda și 2Petru) care, făcând apel la întârzierea parusiei, caută să discrediteze tradiția apostolică și bisericească  (2Petru) sau tratează problemele care derivă de aici, cum ar  oboseala spirituală ( Iacob) și persecuția Bisericii (1Petru) care continua să aștepte o venire imediată a lui Isus Cristos. Aceste scrieri fac apel în mod constant la autoritatea apostolică (1-2-3Ioan și 1-2Petru) și apără tradiția și doctrina apostolică (în special, 1Ioan, Iuda și 2Petru).

    În urma examinării științice, s-a ajuns la concluzia că, din punct de vedere literar și al conținutului, în Scrisorile catolice se găsesc urme ale diferitelor curente. Primul, așa-numitul „curent petrin”, reectă cateheza palestiniană pre-sinoptică. Vocabularul său, modul de exprimare și stilul pun în legătură 1Petru cu Iacob, iar 2Petru, cu Iuda. La această cateheză aparțin discursurile apostolului Petru din  Faptele Apostolilor  și, într-un anumit sens, și Evanghelia după sfântul Marcu; al doilea, numit „al sfântului Ioan”, prin forma și conținutul său, reprezintă un fel de legătură între ecare scrisoare a lui Ioan, ca și între cele trei scrisori ale lui Ioan și A patra Evanghelie.

    Trebuie notat că cinci dintre Scrierile catolice aparțin scrierilor deutero-canonice ale Noului Testament . Numai 1Petru și 1Ioan au fost considerate de la început și fără discuții drept scrieri canonice, atât în Orientul, cât și în Occidentul creștin. Cu privire

    la canonicitatea celorlalte scrisori catolice, au fost dubii și discuții timp destul de înde- lungat. În cazul lui 2Petru, pentru faptul că nu prezintă o doctrină specică și se ocupă de probleme care, în perioada originii ei, n-ar mai  fost actuale. Cu privire la Iacob, erau dubii dacă ar  fost sau nu lucrarea unui falsicator care, sub numele apostolului Iacob, ar  pus în circulație o scriere apocrifă. În cazul Scrisorii lui Iuda, era vorba de dicultăți exegetice provenite din suspiciunea că scrisoarea ar depinde, într-o anumită măsură, de Cartea apocrifă a lui Enoh. 2-3Ioan nu erau acceptate, pentru că erau prea scurte, nu aveau aproape niciun conținut religios, nici nu erau sprijinite de mărturii din timpurile vechi. Totuși, pentru că între scrierile Noului Testament  Scrisorile catolice au

    constituit întotdeauna o singură culegere, și Părinții Bisericii, la fel ca și Biserica, le-au acceptat fără distincție drept scrieri inspirate, au aceeași valoare ca toate scrierile ca- nonice Noului Testament .

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    4/102

    2902

    Din punct de vedere al criticii literare, un mare număr de cercetători consideră că Scrisorile catolice aparțin scrierilor pseudo-epigrace. Conform acestei păreri, Biserica de la început, la sfârșitul sec. I, a pus în circulație scrieri sub numele apostolilor pentru

    a actualiza mesajul lor sau pentru a se întoarce încontinuu la izvoarele tradiției creștine.În acest fel, alături de Paul, și doctrina celorlalți apostoli a contribuit la rezolvarea corectă a problemelor noi pe care Biserica primară le întâlnea în drumul ei.

    Pentru a indica Scrisorile catolice, în literatura științică se utilizează termenul global „Corpus Catholicum”, în mod analog cu expresia „Corpus Paulinum” care desem- nează culegerea scrisorilor sfântului Paul.

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    5/102

    SCRISOAREA

    SFÂNTULUI APOSTOL

    IACOB

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    6/102

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    7/102

    INTRODUCERE

     Autorul și conținutul  . Se întâlnesc în

     Noul Testament   diferite personaje care poartănumele de Iacob şi este greu de stabilit căruia dintre aceştia i se atribuie scrisoarea

    aceasta. S-ar putea exclude Iacob al lui Zebedeu, fratele sfântului Ioan evanghelistul, martirizat în anul 44 d.C.; la fel, Iacob al lui Alfeu, apostol care este rar menţionat în

     Noul Testament  şi în primele scrieri creştine. Părerea cea mai răspândită este că autorul acestei scrisori s-ar identica cu Iacob, „fratele Domnului” (ruda, verişorul), cunoscut în special pentru rolul pe care l-a avut în conducerea Bisericii din Ierusalim ca episcop, martirizat în anul 62.

    În afară de adresă şi salutul iniţial, nu mai există elemente ale genului epistolar. Elementele specice stilului retoric – ritmul, aliteraţia, repetiţiile, diatriba, întrebările retorice, apostrofările, invectivele, dramatizarea şi personicarea etc. – arată că textul este mai degrabă o predică scrisă decât o scrisoare. Limba greacă este bogată şi precisă în termeni, corectă şi uentă în privinţa gramaticii şi a sintaxei, cu multe expresii teh- nice şi neologisme.

    Sfântul Iacob nu se adresează unei comunităţi anume, ci, aşa cum precizează la început, celor „douăsprezece triburi care trăiesc în diaspora”, adică grupuri de creştini de provenienţă ebraică, dar obişnuiţi de mult cu temele culturii elenistice. Situaţia lor spirituală era caracterizată de o anumită delăsare morală, de o decădere a angajamen- tului şi entuziasmului iniţial şi de o evidentă diviziune între bogaţii prepotenţi şi cei săraci.

    Imposibilitatea de a-l identica cu certitudine pe autorul acestei scrisori face ca stabilirea locului redactării să rămână incertă. Dacă este considerat drept autor sfântul Iacob, episcopul Ierusalimului, atunci locul redactării este Palestina, iar datarea trebuie făcută înaintea morţii lui (62). Cei care neagă apartenenţa acestei scrisori sfântului Iacob consideră că datarea trebuie făcută după moartea sfântului Iacob, deci ultimele decenii ale sec. I d.C.

    Teologia. Autorul nu prezintă un discurs teologic, ci o serie de îndemnuri pentru însueţirea în credinţă şi viaţa creştină. Principiile de bază sunt puţine şi esenţiale:

     –  Dumnezeu, Creatorul lumii şi al oamenilor, autorul oricărui bine, în special al mântuirii, le dă oamenilor harul, le ascultă rugăciunile făcute cu încredere şi le iartă

     păcatele;  – Isus Cristos este văzut în rolul său soteriologic şi escatologic: este Domnul gloriei;  – omul , deşi creat după chipul lui Dumnezeu, este păcătos, ind împins la rău de

     pofte şi de diavol, dar este renăscut prin evanghelie şi prin Botez, destinat vieţii veşnice;  – viaţa creştină trebuie să e însueţită de înţelepciune, darul fundamental şi nece-

    sar pe care omul îl primeşte de la Dumnezeu. Fără o mentalitate inspirată de Dumne- zeu, omul riscă să facă apel la înţelepciunea pământească, instinctivă, demoniacă. Înţe-

    lepciunea de sus constă în capacitatea de a găsi în viaţa concretă o sinteză de acţiune unitară. Conştient de situaţia sa de pelerin, omul trebuie să asculte de cuvântul lui Dumnezeu şi să se roage, să înfrunte cu calm ispitele la care este expus, trebuie să se

  • 8/18/2019 Scrisorile catolice Apocalips

    8/102

    2906

    ocupe de ceilalţi, evitând răul şi promovând binele. Celor care suferă li se recomandă sacramentul Ungerii bolnavilor, prin care se obţine iertarea păcatelor şi chiar vindeca- rea. Meditând asupra fericirilor evanghelice, sfântul Iacob nu consideră desăvârşirea

    creştină o obligaţie chinuitoare şi apăsătoare, ci o bucurie cântată încontinuu prin psalmi. Bucuria creştină nu este un sentiment produs de succesul lumesc sau de pose- darea de bogăţii, ci de încrederea în Dumnezeu la care se face apel continuu prin rugă- ciune. O categorie de oameni denunţată de autor o constituie cei bogaţi. Împotriva lor se dezlănţuie cu o virulenţă ce depăşeşte orice luare de poziţie a profeţilor şi chiar seria de „vaiuri” rostită de Cristos în  Evanghelie. Pentru sfântul Iacob, condiţia rească a creştinului este aceea de sărac în faţa lumii, dar preferat de Dumnezeu, cel care îl îmbo- găţeşte cu credinţă şi îi oferă ca moştenire bogăţia cerească.

    După o scurtă introducere în care sunt precizaţi destinatarii şi