5
Sistemul constituțional american și sistemul constituțional englez Potrivit D.E.X. prin ”sistem” se înțelege un ansamblu de elemente dependente între ele formând un întreg organizat, care pune în ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. Sistemele constituționale, sunt de fapt modalități prin care regimurile politice se exprimă pe planur juridic al organizării consituționale. Statele Unite ale Americii au creat regimul prezidențial, în timp ce Marea Britanie a fost prima țară din lume care a practicat regimul parlamentar. Sistemul prezidențial este o formă de guvernare republicană care îi conferă președintelui ca șef al statului puteri decisive în cadrul procesului politic. În vreme ce sistemul vest-european rezultat al constituționalismului alocă președintelui o poziție eminamente reprezentativă (dezbrăcarea de putere a monarhilor din trecut), Constituția SUA îi conferă președintelui o putere considerabilă. Președintele SUA este șeful statului, al guvernului, șeful armatei și ministrul de externe. El nu depinde de Parlament (aici nu poate fi vorba de un sistem parlamentar) și nu constituie un guvern în sensul cunoscut al cuvântului, numind în schimb secretari de stat cu statut de consilieri, pe care președintele poate să îi revoce din funcție după bunul său plac. O altă formă de sistem prezidențial este cea din Franța, elaborată sub Ch. de Gaulle (Constituția din 1958), mai ales în ceea ce privește deciziile plebiscitare (încă de pe vremea lui Napoléon I și Napoléon III). În ambele cazuri, Parlamentul se află pe plan secund, iar puterea executivă se află în mâinile legislativului. Sistemul parlamentar este o formă de manifestare deosebită a sistemului reprezentativ și a parlamentarismului, caracterizată de următoarele trăsături: 1. o relație strânsă între Guvern (putere executivă) și Parlament (putere legislativă);

Sistemul constituțional american și sistemul constituțional englez

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Sistemul constitutional american si cel englez

Citation preview

Page 1: Sistemul constituțional american și sistemul constituțional englez

Sistemul constituțional american și sistemul constituțional englez

Potrivit D.E.X. prin ”sistem” se înțelege un ansamblu de elemente dependente între ele formând un întreg organizat, care pune în ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit.Sistemele constituționale, sunt de fapt modalități prin care regimurile politice se exprimă pe planur juridic al organizării consituționale.Statele Unite ale Americii au creat regimul prezidențial, în timp ce Marea Britanie a fost prima țară din lume care a practicat regimul parlamentar.

Sistemul prezidențial este o formă de guvernare republicană care îi conferă președintelui ca șef al statului puteri decisive în cadrul procesului politic.

În vreme ce sistemul vest-european rezultat al constituționalismului alocă președintelui o poziție eminamente reprezentativă (dezbrăcarea de putere a monarhilor din trecut), Constituția SUA îi conferă președintelui o putere considerabilă. Președintele SUA este șeful statului, al guvernului, șeful armatei și ministrul de externe. El nu depinde de Parlament (aici nu poate fi vorba de un sistem parlamentar) și nu constituie un guvern în sensul cunoscut al cuvântului, numind în schimb secretari de stat cu statut de consilieri, pe care președintele poate să îi revoce din funcție după bunul său plac. O altă formă de sistem prezidențial este cea din Franța, elaborată sub Ch. de Gaulle (Constituția din 1958), mai ales în ceea ce privește deciziile plebiscitare (încă de pe vremea lui Napoléon I și Napoléon III). În ambele cazuri, Parlamentul se află pe plan secund, iar puterea executivă se află în mâinile legislativului.

Sistemul parlamentar este o formă de manifestare deosebită a sistemului reprezentativ și a parlamentarismului, caracterizată de următoarele trăsături:

1. o relație strânsă între Guvern (putere executivă) și Parlament (putere legislativă);

1. compatibilitate (consens) între guvern și parlament, ceea ce înseamnă că șeful guvernului și miniștrii săi sunt și deputați, aparținâd de regulă și facțiunii / facțiunilor majoritare;

1. guvernul răspunde politic în fața Parlamentului, care poate să îi acorde acestuia un vot de neîncredere;

1. dreptul guvernului de a dizolva Parlamentul și a organiza alegeri anticipate.

În ceea ce privește criteriul principal, și anume răspunderea Parlamentului, el poate să dea guvernului, primului ministru sau miniștrilor un vot de neîncredere, sub forma unei moțiuni de cenzură sau a respingerii unei legi susținute de guvern. Dacă în cazurile mai sus prezentate, guvernul nu este capabil să își asume răspunderea, el trebuie să demisioneze, continuând însă să rămână la putere până în momentul în care este format un guvern nou.

Page 2: Sistemul constituțional american și sistemul constituțional englez

Modelul sistemului prezidențial american, așa cum a fost consfințit de Constituția de la Philadelphia din 17 septembrie 1787 l-a făcut pe Emile Giraud sa se întrebe daca, fata de regimurile parlamentare europene care lasa mult de dorit, mijlocul de a salva democratia nu ar fi înlocuirea acestora cu un regim prezidential. Este însa de observat ca în lipsa unei experiente democratice, realitatea a aratat ca adoptarea regimului prezidential a degenerat în dictatura. si aceasta pentru ca eficacitatea sa nu consta în modelul teoretic pe care se bazeaza, ci în modul cum a fot pus în practica de creatorii sai.Este de observat ca, în domeniul politic, nici un presedinte american nu a manifestat veleitati de despot.Americanii au facut din separatia puterilor principiul fundamental al organizarii constitutionale, iar puterii judiciare, instituita garant al Constitutiei, i s-a dat sarcina de a controla celelalte doua puteri.Conceptia americana a separarii puterilor implica egalitatea juridica a executivului si legislativului, ceea ce în Europa nu este de conceput.Dupa ce au divizat puterea în scopul de a o slabi, dupa ce au separat puterile asa încât nici una sa nu o reduca pe cealalta, americanii i-au dat fiecareia posibilitatea de a frâna actiunea celeilalte.

Specific regimului american este lipsa unui organ colectiv de natura guvernelor europene, si aceasta datorita faptului ca sarcinile acestora sunt de competenta presedintelui în sistemul american, care le realizeaza prin ministri, sefi ai departamentelor ministeriale, denumiti secretari, si cu consilieri prezidentiali, reuniti într-un puternic Birou Executiv al Presedintelui, aflat la Casa Alba.

Minsitrii sunt numiti intuitu personae de Presedinte cu acordul Senatului. Trebuie mentionat ca acest acord, care are un fundament traditional, practic nu este niciodata refuzat Presedintelui.

Ministrii, care nu sunt colegii Presedintelui ci subordonatii sai, ramân în functiune atâta timp cât Presedintele e multumit de activitatea lor. Ei sunt plasati sub dependenta imediata a Presedintelui si revocabili ad nutum. Când un ministru pleaca, ceilalti ramân, ceea ce face ca regimul prezidential american sa nu lase nimic de dorit sub aspectul instabilitatii ministeriale. Prin urmare, ministrii sunt raspunzatori, individual, numai în fata sefului statului.

Ministrii, în opozitie cu omologii lor din regimul parlamentar nu formeaza un organ distinct si autonom în raport cu Presedintele. Expresia Cabinet e utilizata în S.U.A în sens tehnic si nu politic. " în alti termeni, doar personalitatea si vointa Presedintelui conteaza: puterea decizionala ramân când apanajul sau". " În regimul american de separare stricta a puterilor nu exista responsabilitate politica a Executivului în fata Legislativului", nici individuala, nici colectiva.

Regimult parlamentar englez Acesta a luat fiinta la sfârsitul secolului al XVIII-lea si si-a gasit deplina dezvoltare de-a lungul secolului al XIX-lea, în timpul erei victoriene.

În Marea Britanie, Guvernul a devenit mostenitorul puterilor regale. Aceasta si datorita, în mare masura, conceptiilor poporului britanic care, traditional, considera ca cel care dispune de o putere pe care o exercita în mod liber, trebuie sa fie în în tregime responsabil de actele sale. Cum, daca regele ar fi responsabil, ar în semna ca acesta sa poata fi judecat în sensul strict al cuvântului, ceea ce poate antrena uneori revolutii, experienta pe care britanicii au cunoscut-o în n 1640 si 1688. Cum procedeul a fost gasit eficace, dar periculos, englezii au preferat sa transfere progresiv cabinetului puterile care apartinusera regelui. De unde clasica formula: "The king can do no wrong".

Page 3: Sistemul constituțional american și sistemul constituțional englez

Ministerul este organismul guvernamental lato sensu; dupa Bagehot, cabinetul este partea eficace a Guvernului, sau dupa J. Giguel, sâmburele dur al mecanismului guvernamental. El contine un numar mic de persoane alese intuitu personae de primul ministru.

Desi pastreaza teoretic puterea de a numi, monarhul nu poate, în realitate, sa refuze acordul sau si, a fortiori, el a renuntat la puterea de a-i revoca.Primul-ministru numeste membrii Guvernului, dar poate sa-si ceara unui ministru sa demisioneze sau sa îsi schimbe atributiile. El poate de asemenea sa prezinte regelui demisia Guvernului. Primul-ministru asigura legatura între Guvern si monarh, ministrii neavând acces direct la rege sau regina.

El controleaza politica subordonatilor sai, neezitând sa intervina în departamentul respectiv, si în special cât priveste politica externa.

Guvernul britanic nu este responsabil decât în fata Camerei Comunelor.

Trei sunt, dupa Esmein94, pricipiile care stau la baza responsabilitatii ministrilor:

1. iresponsabilitatea monarhului, titularul puterii executive2. resposabilitatea ministrilor, cu privire la orice act ilegal, sau chiar gresit si prejudiciabil pentru tara, pe care l-au îndeplinit sau la care au participat3. necesitatea pentru rege de a face sa participe un ministru la toate actele prin care se exercita prerogativa Coroanei.

Cabinetul este responsabil solidar de mersul general al afacerilor statului. Aceasta regula s-a dezvoltat începând cu 1688, multa vreme Cabinetul fiind un organism de detinatori ai înaltelor atributii.

Obligatiile ministrului pot fi mai degraba pasive decât active atunci când decizia nu se refera la probleme din propria sfera de responsabilitate administrativa. El trebuie, oricum, sa fie informat dinainte despre orice propunere a altui ministru si sa aiba posibilitatea de a-si manifesta îndoiala si obiectiile.

Americanii, fata de englezi, au avut curajul schimbarii radicale si au intocmit cel mai evoluat model de democratie. Cea mai importanta asemanare intre cele doua regimuri ramane insa separarea puterilor in stat.