27
STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

Page 2: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

Elemente constitutive ale stilului de conducere

• Stilul de conducere priveşte modul în care un conducător utilizează aptitudinile, experienţa şi cunoştinţele sale pentru a lucra cu oamenii în scopul îndeplinirii sarcinilor de muncă. Elementele caracteristice sunt:

• Motivaţia,• Relaţiile interpersonale,• Fluxul comunicării şi al informaţiilor,• Modul de stabilire al sarcinilor,• Procesul decizional • Caracteristicile controlului.

Page 3: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Motivaţia• Cercetările recente evidenţiază că stimulentele de ordin material sunt

esenţiale fiind urmate de cele de ordin moral.• Sentimentul valorii personale (efectuarea unor lucrări interesante, de

interes naţional, de exemplu participarea în echipe de lucru de recunoaştere internaţională);

• Responsabilitatea mai mare şi autonomia în alegerea mijloacelor şi metodelor folosite pentru realizarea obiectivelor de plan, a obiectivelor generale ale unei organizaţii;

• Climatul de muncă reflectat prin stima colegilor şi aprecierea activităţii desfăşurate;

• Posibilităţile de perfecţionare profesională şi de promovare pe scara ierarhică .

• Optimizarea motivaţiei se realizează prin intersectarea până la suprapunere a necesităţilor sociale ale salariaţilor cu cele generale ale întreprinderii.

Page 4: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Relaţiile interpersonale• În aceeaşi întreprindere, salariaţii se află în relaţii diferite

unii faţă de alţii putându-se deosebi relaţii interpersonale între membrii aceluiaşi colectiv şi relaţii interpersonale între salariaţii diferitelor compartimente. Relaţiile dintre conducători şi angajaţi sunt în funcţie de stilul de conducere şi se pot manifesta sub două forme:

• relaţii de dominare sau relaţii de colaborare.• Fluxul comunicării şi al informaţiei• Prin comunicare se înţelege transmiterea de mesaje (idei,

informaţii) între un emiţător şi un receptor în scopul înţelegerii mutuale.

• Se poate aprecia că peste 70% din activitatea unui conducător este consacrată comunicărilor şi informaţiilor.

• Informaţia trebuie să fie clară, obiectivă şi cuprinzătoare

Page 5: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Modul de stabilire al sarcinilor depinde de obiectul de activitate şi obiectivele organizaţionale, valoarea, motivaţia şi funcţia angajaţilor pe scara ierarhică şi a competenţelor şi de tipul conducătorului.

• Stabilirea sarcinilor se face în fişa postului fiecărui angajat prin două metode: fie la aprecierea cadrelor de conducere, fie prin consultarea conducătorului cu subalternii.

• Procesul decizional• În procesul decizional sunt implicaţi doi factori: conducerea şi

personalul din subordine.• Situaţiile frecvent întâlnite în procesul luării deciziilor sunt:• Decizia se ia numai de conducere;• Decizia se ia de conducere după consultarea subordonaţilor;• Decizia se ia de conducere împreună cu subordonaţii;• Decizia se ia numai de subalterni (foarte rar întâlnită);• Decizia se ia de personalul din subordine, după consultarea conducerii.• Controlul este un proces ce constă în evaluarea rezultatelor (îndeplinirea

sarcinilor, respectarea normelor şi prescripţiilor tehnice etc.).• După obiectul său, controlul are două părţi: controlul resurselor

materiale şi controlul resurselor umane.

Page 6: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

Clasificarea stilurilor de conducere

• Din punctul de vedere al concepţiei şi preocupărilor conducătorilor în sensul atingerii obiectivelor generale ale întreprinderii şi al satisfacerii necesităţilor sociale ale angajaţilor se deosebesc:

• Modul de percepere şi concepţia conducerii despre oameni (teoriile X, Y, Z);

• Linia continuă a stilurilor de conducere având drept bază nivelul la care se ia decizia;

• Preocuparea conducerii pentru producţie şi pentru oameni;• Relaţia dintre sarcinile de muncă şi necesitatea de afirmare

personală a angajaţilor;• Concepţia conducerii despre motivaţie conjugată cu alte

criterii de evaluare (Exemplu: Sistemele de conducere ale lui Likert).

Page 7: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Teoriile X, Y, Z• Douglas McGregor, cercetător din SUA, a pus în

discuţie două atitudini ale conducerii faţă de subordonaţi (Teoriile X şi Y). Astfel, conform teoriei X tradiţionale, omului i-ar displăcea munca, deci trebuie să fie constrâns prin norme de muncă, control permanent, aplicare de sancţiuni sau stimulente băneşti. Principiile teoriei Y au în vedere: efortul intelectual şi fizic cerut de muncă, naturale ca şi odihnă sau distracţia; mediul ambiant generează ideea că munca dă satisfacţie sau nu; dacă există condiţii favorabile omul îşi doreşte răspunderi mai mari, este posibilă creaţia, inovarea în procesul muncii.

• Teoriile X şi Y constituie baza analizei stilurilor de conducere autoritar, şi respectiv, democratic (participativ).

Page 8: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Teoria Z propusă de W. Ouchi este cea mai modernă şi mai evoluată formă de organizare şi conducere, dar este puţin răspândită.

• Condiţia de organizare a întreprinderii este tip reţea –Network–, formată din angajaţi între care există şi funcţionează o reţea de comunicaţie.

• În condiţiile existenţei reţelei, stilul conducerii poate diminua semnificaţia simbolurilor ierarhice.

• În stadiul ideal, piramida ierarhică se aplatizează, iar ierarhiile tradiţionale devin chiar noduri ale reţelei, centrul de greutate al acesteia deplasându-se de la un nod la altul în funcţie de importanţa de moment a funcţiilor îndeplinite de noduri.

Page 9: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Linia continuă a stilurilor de conducere• Tannenbaum şi Schimdt prezintă stilurile de

conducere sub forma unei linii continue, ajungând la o mare varietate de stiluri. În abordarea liniei continue a stilurilor de conducere se porneşte de la concentrarea tuturor deciziilor la vârful piramidei ierarhice şi se finalizează prin luarea deciziilor de către executant.

Page 10: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Modelul 1 : managerul ia singur decizia şi o comunică subordonaţilor;

• Modelul 2: managerul ia singur decizia şi caută să-şi convingă subordonaţii de utilitatea ei;

• Modelul 3: managerul ia singur decizia, o argumentează, lăsând subalternii să pună întrebări;

• Modelul 4: managerul prezintă deciziile în fază de proiect şi cere subordonaţilor să facă observaţii şi propuneri;

• Modelul 5: managerul prezintă problemele subalternilor şi în funcţie de sugestiile primite, decide;

• Modelul 6: managerul prezintă limitele decizionale ale subalternilor,

• Modelul 7: managerul permite subalternilor să acţioneze fără restricţii în luarea deciziilor.

Page 11: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Preocuparea conducerii pentru producţie şi angajaţi• R. Blake şi J. Mouton au elaborat un sistem sub forma unei grile cu

notaţii de la 1 la 9, în care sunt incluse două preocupări de bază ale conducerii şi anume pentru producţie şi pentru oameni.

• Astfel. cele mai interesante stiluri sunt:• • 1.1 care indică lipsa preocupării conducătorului atât pentru oameni, cât

şi pentru interesele economice ale întreprinderii;• • 1.9 arată că un conducător se preocupă de problemele sociale, dar

incapabil de a rezolva problemele generale ale întreprinderii;• • 5.5 reprezintă stilul optim întrucât conducătorul se ocupă atât de

problemele sociale, cât şi de interesele economice preluând numai informaţiile pe care le consideră necesare şi acordând stimulente personale din subordine în scopul creşterii motivaţiei;

• • 9.1 reprezintă conducătorul autoritar. interesat doar de problemele întreprinderii;

• • 9.9 reprezintă conducătorul de dorit în toate întreprinderile fiind eficient, operativ, care rezolvă problemele întreprinderii, dar şi cele ale angajaţilor.

Page 12: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Stilul de conducere şi relaţiile cu personalul întreprinderii.• După R. Griffin, se poate face o grupare a stilurilor de conducere având

ca şi criterii de bază condiţiile conjuncturale şi climatul de muncă. Se pot stabili variate tipuri de concordanţe între stilurile de conducere şi sarcinile, respectiv, aspiraţiile angajaţilor (subordonaţilor).

• O concordanţă la nivel înalt se obţine dacă sarcinile aferente fiecărui loc de muncă coincid cu performanţele profesionale şi aspiraţiile angajaţilor.

• Lipsa de concordanţă se remarcă atunci când sarcinile locului de muncă depăşesc nivelul de performanţă al personalului.

• Neconcordanţa se remarcă atunci când performanţele şi educaţia personalului, este superioară sarcinilor ce revin acestuia la locul de muncă.

• Concordanţa modestă se manifestă dacă sarcinile şi aspiraţiile angajaţilor sunt de nivel scăzut.

• Conducerea sportivă are posibilitatea de a găsi calea pentru a sprijini personalul din subordine in îndeplinirea aspiraţiilor la locul de muncă.

Page 13: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Sistemele de conducere ale lui Likert• Likert, profesor Ia Universitatea din Michigan, propune

analiza sistemică a stilurilor de conducere grupate în patru tipuri: sistem autoritar, sistem autoritar-binevoitor, sistem consultativ şi sistem participativ.

• Pentru sistemul participativ este necesară structurarea pe grupe de muncă integrate ierarhic. Fiecare grup de muncă răspunde de activitatea sa în faţa unui singur cadru de conducere. Legătura între nivele ierarhice se face prin intermediul unui pivot de legătură.

• Pentru ca o întreprindere să funcţioneze eficient este necesar ca grupurile să-şi coordoneze eforturile şi să comunice între ele. Aceasta se realizează prin intermediul unei persoane pivot de legătură care aparţine simultan de două grupuri (în primul grup este subordonat - nivelul ierarhic superior, în al doilea grup este conducător - nivelul ierarhic imediat inferior ).

Page 14: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Alegerea şi perfecţionarea stilului de conducere • Alegerea stilului de conducere depinde de o mare varietate de

factori de influenţă printre care sunt menţionaţi: calităţile personale ale angajaţilor din subordine, calităţile personale ale cadrelor de conducere, caracterul muncii, mediul extern social şi cultural al întreprinderii, situaţii conjuncturale specifice de tipul celor politice şi economice.

• Dintre metodele cu o mai largă utilizare destinate îmbunătăţirii şi perfecţionării stilului de conducere la nivel superior se specifică: delegarea autorităţii, descentralizarea deciziei, conducerea prin excepţie, conducerea pe bază de obiective, conducerea pe bază de bugete, metodele de stimulare ale creativităţii, ridicarea nivelului de cunoaştere în materie de conducere.

Page 15: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

(21.12) Tipuri de conducători (manageri)

• În funcţie de modul de executare a sarcinilor, eficienţa conducerii (managementului), modului de realizare a relaţiilor şi a contractelor, se disting următoarele tipuri de conducători:

• Altruistul (misionarul), interesat în special de relaţiile umane;• Delăsătorul (negativul), cu slabe calităţi de conducător;• Autocratul, preocupat numai de sarcini;• Ezitantul caracterizat printr-un interes sporit pentru realizarea sarcinilor,

stabilirea contractelor, dar cu interes scăzut pentru rezultate;• Promotorul, preocupat de creşterea eficienţei activităţii întreprinderii şi de

interesele sociale ale angajaţilor;• Birocratul, este preocupat de creşterea eficienţei activităţii întreprinderii

bazându-se pe reguli stricte, rigide;• Autocratul este bine intenţionat dar nu este interesat de problemele

sociale ale angajaţilor;• Realizatorul corespunde din punct de vedere al ansamblului preocupărilor

sale cu tipul conducătorului adevărat.

Page 16: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Din punctul de vedere al gradului de flexibilitate, al stilului de conducere, deosebesc conducători flexibili şi conducători impulsivi.

• Din punctul de vedere al gradului de angajare şi comportarea cu personalul din subordine sau de la nivelele ierarhice superioare şi al randamentului activităţii desfăşurate se remarcă conducători eficienţi sau, neeficienţi.

• Mutaţiile intervenite în ultimii ani în domeniul managementului se reflectă şi asupra stilurilor de conducere, implicit asupra tipurilor de manageri. Astfel se poate diferenţa o nouă grupare a conducătorilor caracterizată prin trăsături specifice, deosebindu-se conducătorii tradiţionali şi neomanagerii.

Page 17: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Conducătorilor tradiţionali le sunt specifice următoarele trăsături: se consideră şefi absoluţi, urmează calea ierarhică în rezolvarea problemelor întreprinderii, tezaurizează informaţiile, caută să se specializeze într-un singur domeniu (finanţe, marketing), pretind ore suplimentare.

• Neomanagerul se vede pe sine ca sponsor, lider, consilier, negociază cu oricine poate fi util, preferă să schimbe structura organizatorică în funcţie de cerinţele pieţei, difuzează informaţiile, preferă polispecializarea şi pretinde doar rezultate.

• Dintre tipurile de neomanageri amintim: transparentul, renascentistul, radicalul, descurcăreţul, managerul uman.

• Calităţile necesare unui bun manager sunt: imaginaţia creatoare, pronunţat simţ al realităţii, mare putere de analiză şi sinteză, obiectivitate, operativitate şi nu în ultimul rând aceea de a fi un lider.

Page 18: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• În literatura de specialitate sunt menţionate calităţile fiecărui tip de conducător. În cele ce urmează vom insista asupra calităţilor unui manager eficient.

• Dintre managerii eficienţi se diferenţiază:• 1. Organizatorul este caracterizat prin:• - stabilirea relaţiilor ierarhice corecte;• - impunerea diplomatică a stilului de conduce şi control faţă de

subordonaţi;• - acordarea unei oarecare independenţe subordonaţilor spre a-şi

putea manifesta libera iniţiativă;• - ştie că esenţialul este de a prevedea şi organiza corect acţiunile din

cadrul întreprinderii;• - respectă pregătirea profesională a angajaţilor garantată de diplome;• - dă dovadă de exigenţă diplomatică fată de angajaţi pe care îi

respectă şi ştie să se facă respectat de aceştia;• - ştie să îşi influenţeze discret subordonaţii;• - este obiectiv în deciziile luate fiind rareori în dezacord cu

subordonaţi, ierarhic.

Page 19: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• 2. Practicianul vede strict relaţiile dintre superiori şi subordonaţi, considerându-i pe toţi membrii unei echipe. Subordonaţii cooperează bine între ei şi cu şefii ierarhici superiori, fără ascunderea deficienţelor din activităţile întreprinse. Aspectul motivaţional al muncii este bine conturat. Coordonator al întregii activităţi managerul nu-şi va delega puterea în favoarea altei persoane. Nu este influenţabil în mod evident. Analiza dezacordurilor manageriale este făcută de la cauză către efecte, iar dezacordurile importante sunt analizate sistematic.

• 3. Întreprinzătorul apreciază că rolul său de conducător este de a direcţiona subordonaţii în vederea atingerii obiectivelor generale ale întreprinderii. Relaţiile ierarhice, bine precizate sunt bazate pe competenţe, fiecare angajat îşi cunoaşte responsabilităţile ce derivă din poziţia ocupată pe scară ierarhică şi fişa postului. Un astfel de manager poate influenţa evenimentele, are gustul puterii, fără falsă modestie lăsând să se observe aceasta.

Page 20: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• 4. Realistul stabileşte relaţii ierarhice bazate pe încredere şi respect reciproc. Subordonaţii participă cu informaţii în cadrul procesului decizional. Acceptă influenţarea reciprocă cu personalul din subordine. Se bazează pe experienţa profesională dobândită şi de profesionalismul de care dă dovadă în permanenţă în rezolvarea problemelor întreprinderii. Tratează conflictele interne prin negociere găsind soluţii bune pentru cei implicaţi. Subordonaţii îl respectă, chiar dacă opiniile şi ordinile sale ar putea fi în dezacord cu ale lor.

• 5. Maximalistul este tipul managerului ajuns pe această înaltă poziţie ierarhică prin rezultatele deosebite obţinute practic, în promovarea afacerilor viabile şi susţinerea bunului mers al acestora. Pot avea diplome sau nu, pot fi foarte tineri, sau foarte puţin experimentaţi, fiind doar autodidacţi. Dau ordine care li se par viabile, asigurând o bună compatibilitate cu obiectivele întreprinderii. Acceptă influenţa reciprocă între angajaţi şi conducere ca fiind utilă pentru bunul mers al activităţilor.

Page 21: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

Decizia. Procesul decizional

• Decizia este un proces dinamic, în care, pe baza unor informaţii, se alege o direcţie de acţiune în scopul atingerii unui anumit rezultat, atingerea obiectivelor generale ale întreprinderii şi ale obiectivelor sociale ale angajaţilor. Eficienţa economică a întreprinderii este direct proporţională cu calitatea şi oportunitatea deciziilor luate la toate nivelele decizionale din structura organizatorică a acesteia.

• Tipuri de decizii• În funcţie de factorul timp deciziile pot fi programate sau tactice,

decizii semiprogramate şi decizii strategice sau neprogramate.• Deciziile tactice sunt pregătite prin procedee logice şi se iau pentru

acţiuni concrete, imediate, care au un oarecare grad de repetitivitate. • Deciziile semi-programate sunt luate pe baza unor elemente

programate, dar a căror combinare în soluţia stabilită nu poate fi în prealabil determinată.

Page 22: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Deciziile neprogramate (strategice) se referă cu precădere la noi probleme pentru a căror rezolvare sunt necesare cel puţin cu caracter parţial, soluţii originale. Aceasta implică elemente de cercetare şi experimentare, cu luarea în calcul a bazei de date existente la dispoziţia conducerii şi a influenţelor din mediul dinamic, extern, asupra problemelor respective.

• Factori care influenţează procesul decizional• Elementele care intervin în orice decizie sunt: decidentul,

obiectul deciziei, baza informaţională pe care o are în acel moment, variantele posibile în raport cu criteriile posibile sau impuse, mulţimea stărilor de condiţii obiective care caracterizează gradul de certitudine, risc sau incertitudine, consecinţele deciziilor luate.

Page 23: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Pentru a se lua o decizie este necesar să se îndeplinească cel puţin următoarele condiţii de bază:

• să existe una sau mai multe persoane antrenate în procesul decizional:

• să fie aleasă cel puţin una din două alternative de acţiune;• decizia să fie luată de decidentul care are dreptul legal sau cel de

împuternicit, să o facă şi să-şi asume răspunderea corespunzător;• să determine factorii care influenţează anumite soluţii;• să existe unul sau mai multe obiective de atins sub forma

cuantificată a rezultatelor.• Factorii determinanţi în luarea deciziei în întreprindere pot

fi diferenţiaţi în două mari grupe: factori interni şi factori externi.•

Page 24: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• A. Factorii interni• decidentul, reprezentat prin calităţile sale: pregătire profesională, relaţii

interpersonale;• motivaţia, ca modalitate de depistare şi satisfacere a factorilor de

stimulare pentru participarea la procesul de conducere şi la materializarea acestuia în acţiuni;

• responsabilitatea, ca atitudine faţă de conţinutul şi consecinţele deciziei;

• volumul şi calitatea informaţiilor aflate la dispoziţia decidentului;• mediul ambiant (intern şi extern al întreprinderii).• B. Factorii externi• sensul şi ritmul de dezvoltare a ramurii sau domeniului de activitate;• informaţiile referitoare la valorificarea cercetărilor tehnice, economice,

sociale (ISA- informaţia ştiinţifică aplicată);• restricţiile cu un caracter funcţional, de structură şi dimensiune;• mediul ambiant reprezentat de relaţiile întreprinderii cu alte

întreprinderi sau/şi organisme ale statului.

Page 25: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Decizia are însă în vedere şi acţiuni care vor avea loc în viitor. În mediul extern al întreprinderii se constată o dinamică specifică în comportarea factorilor aleatori. Dintre aceştia, factorii incerţi au influenţa cea mai mare, iar elementele de probabilitate au o pondere mai ridicată.

• Raportând deciziile la condiţii de siguranţă în care acestea se iau se deosebesc trei categorii de decizii:

• decizii luate în condiţii de certitudine, caracterizate prin existenţa unei stări sigure a condiţiilor obiective;

• decizii luate în condiţii de risc care presupun existenţa mai multor stări ale condiţiilor obiective.

• decizii luate în condiţii de incertitudine specifice existenţei unui număr mare, finit de stări ale condiţiilor obiective, care nu pot fi pronosticate şi pentru care este necesară aprecierea probabilităţii fiecărei stări şi determinarea valorii acesteia. Riscul reprezintă incertitudinea cuantificată

Page 26: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

• Tratarea problemelor decizionale în condiţii de risc implică următoarele etape:

• - identificarea acţiunilor şi a consecinţelor prin care se identifică toate modurile de acţiune posibile şi fiecare acţiune în parte, respectiv, consecinţele;

• - ataşarea distribuţiei de probabilitate pentru fiecare eveniment sau consecinţă, după metode statistice, empirice, pe baza experienţei conducătorilor;

• - atribuirea valorilor (Se alege o scară cantitativă a valorii şi se acordă fiecărei consecinţe o valoare);

• - calculul speranţelor matematice (valoarea probabilă pentru consecinţă sau acţiune);

• - compararea rezultatelor (speranţelor) şi luarea deciziei optime.

Page 27: STILURI DE CONDUCERE. TIPURI DE CONDUCĂTORI

Decizia şi delegarea de autoritate• Delegarea de autoritate este procesul prin care un

conducător încredinţează altui conducător situat la un nivel ierarhic imediat inferior îndeplinirea unor sarcini şi atribuţii împreună cu exercitarea autorităţii şi responsabilităţii, creându-i şi condiţiile necesare pentru a putea acţiona cu un anume grad de libertate asupra resurselor aflate la dispoziţia sa. Conducătorul care delegă autoritatea trebuie să supravegheze discret desfăşurarea procesului şi să respecte condiţiile de delegare stabilite, să aibă pregătite metode de intervenţie în momentul apariţiei unor abateri. Aplicarea delegării de autoritate se face numai pentru perioade limitate şi numai prin prezenţa unui ordin scris în acest sens.