386

STOMATOLOGIE TERAPEUTICĂ

OZONOTERAPIA ÎN TRATAMENTUL PARODONTITEI AGRESIVE

Barbuţ Mihail

Catedra Stomatologie Terapeutică

Summary

Ozonotherapy in treatment of aggressive parodontitis

Aggressive parodontitis appears at an early age with a rapid destruction of the parodontal

tissue. The work describes the method and therapy stages with ozonized solutions in case of

aggressive parodontitis's treatment.

Rezumat

Parodontita agresiva apare la o vîrsta precoce cu o distrucţie rapidă a ţesutului parodontal.

În lucrare a fost descrisă metoda şi etapele de tratament cu ajutorul soluţiilor ozonate la

tratamentul parodontitei agresive.

Actualitatea temei

Parodontita agresivă generalizată afectează o minoritate de pacienţi, dar aceasta este destul

de semnificativă deoarece este caracterizată prin distrugerea severă a aparatului de susţinere a

dinţilor la un număr de subiecţi relativ tineri. Datorită apariţiei sale mai puţin frecvente, puţine

studii au evaluat diferite planuri de tratament pentru această afecţiune. Printre noile metode de

tratament utilizate în tratamentul parodontitelor agresive este ozonoterapia.

Studierea patologiei parodontale în programul complex de evidenţiere, evaluare şi

tratament al pacienţilor cu afectare odonto-parodontală severă.

Utilizarea metodelor noi de tratament complex în boala parodontală şi anume parodontita

agresivă, poate ameliora starea pacienţilor şi reduce pierderea dentară.

Obiectivul lucrării

În această lucrare au fost evidenţiate unele aspecte ale apariţiei, etiopatogeniei şi metodelor

de tratament a parodontitelor marginale agresive.

Material şi metode

Parodontita agresivă cuprinde un grup de rare, dar adeseori severe, forme rapid progresive

de boală, adesea caracterizate printr-o precocitate a vîrstei de apariţie a manifestărilor clinice dar

şi de tendinţa destinctivă a cazurilor familiale.

Manifestările parodonitei agresive pot apărea la orice vîrstă, dar după 20 de ani cu un

maximum de incidenţă a episoadelor agresive şi de pierdere a unor dinţi în jurul vîrstei de 30-35

de ani.

Conform studiilor ( Dumitriu S. ), în parodontita marginală rapid progresivă se evidenţiază

factorul microbian, fiind implicaţi:

Aggregatibacter actionmycetencomitans;

Prevotella intermedia;

Porphyromonas gingivalis;

Fusobacterium nucleatum;

Eikenela corrodens;

Campylobacter rectus.

387

Fiind prezenţi în ţesuturile parodontale microorganismele induc o cascadă de reacţii,

provoacă tulburări inflamatorii şi degenerative.

Succesul tratametului parodontitei agresive generalizate este dependent de diagnosticul

iniţial, terapia de direcţionare ce poate duce la eliminarea sau suprimarea microorganismelor

infectate şi asigurarea unui mediu sănătos de întreţinere pe un termen lung.

Expresia de virulenţă a factorului microbian poate fi un indicator important al potenţialului

bolii. Pentru a considera o parodontită marginală drept ,,rapid progresivă” este necesară

examinarea în timp şi evidenţierea la interval de cel puţin cîteva săptămîni a unor episoade de

evoluţie agresivă, cu semne de inflamaţie floridă a unei parodontite marginale cronice profunde.

În cursul acestei inflamaţii se produc abscedări gingivale cu caracter acut sau subacut,

tumefacţii voluminoase ulcerate, sîngerînde, şi suprainfectate. Exsudatul purulent este bogat

reprezentat.

Mobilitatea dentară patologică este accentuată şi uneori se pot produce avulsii.

Episoadele ,,agresive” cu evoluţie rapidă pot alterna cu perioade de acalmie de săptămîni

sau chiar luni de zile, în care semnele de inflamaţie se reduc dar pungile parodontale persistă.

Utlizarea ozonului în stomatologie oferă noi posibilităţi terapeutice, în tratamentul

parodontitelor marginale, ozonul poate fi folosit sub formă de soluţii ozonate ( soluţie izotonică

de ser fiziologic ozonat, ulei de măsline ozonat ) şi amestecului de oxigen-ozon în faza gazoasă.

Ozonul posedă proprrietăţi bactericidă, fungicidă, antivirotică, antiinflamatoare, antidoloră,

imunocorectoare, proprietăţi antioxidante puternice, provoacă acţiune antihipoxică, îmbunătăţeşte

proprietăţile reologice şi activează proprietăţile bioenergetice, se foloseşte la tratamentul parodontitei

marginale agresive.

Efectul bactericid se datorează dereglarea integrităţii membranei bacteriene, cauzată de

oxidarea fosfolipidelor şi lipoproteinelor. Este depistat că pătrunderea ozonului în interiorul celulei

bacteriene interacţionează cu substanţele citoplasmei şi transforma plasmida deschisă a ADN-ului în

plasmida închisă de ADN, fapt ce duce la scăderea proliferării bacteriene.

Planul de tratament al pacienţilor cu parodontită agresivă:

1.Faza iniţială:

Stabilirea diagnosticului.

Explicarea procesului bolii şi factorii declanşatori.

Analiza ocluzală şi tratamentul traumelor localizate.

Tratamentul cariilor, tratamentul endodontic, evaluarea ortodontică.

Extragerea dinţilor irecuperabili.

Chiuretaj profund parodontal.

Tratament local şi parenteral cu soluţii de ser fiziologic barbotate cu ozon.

Recapitularea instrucţiunilor de igienă orală.

2. Etapa chirurgicală(daca este indicată).

Chiuretaj gingival şi subgingival.

Operaţii cu lambou.

Chirurgia osoasă alveolară, regenerare tisulară ghidată.

Chirurgia mucogingivală.

Tratament local cu soluţii ozonate.

3. Etapa de întreţinere.

Evaluarea igienei orale şi a factorului de risc.

Detartraj, periaj.

Ajustarea ocluzală definitivă dacă este cazul.

388

Prelucrarea cavitaţii bucale cu soluţii ozonate.

4. Etapa de reevaluare.

Reevaluarea la pacienţii cu parodontite agresive se efectuaează la 5-6 săptămîni, cu

prezentarea la medic la 6 luni, 1 an, pentru evaluarea starii.

La tratamentul parodontitelor marginale agresive cu ozonoterapie este indicată: metoda

externă şi parenterală.

Metoda externă: clătituri şi irigarea pungilor parodontale cu soluţii ozonate, aplicaţii cu

uleiuri ozonate. De 2 ori pe zi pacienţii efectuează clatituri cu apă distilată ozonată (cu

concentraţia de ozon de 7 mg/l, 200 ml soluţie se clateşte un minut ) timp de 10-14 zile. Irigarea

pungilor parodontale cu soluţie ozonată de efectuat cîte 8-10 proceduri.

Metoda parenterală (introducerea submucoasă a soluţiei fiziologice izotonică 0,9%

ozonată). La a doua zi după etapa chirurgicală se introduce submucos cite 4 ml de soluţie

ozonată cu concentraţia de ozon 4 mg/l.

Rezultate obţinute

În urma etapelor propuse în tratamentul parodontitelor marginale agresive cu soluţiile

ozonate se reduce sîngerarea gingivală la sondare, se reduce mobilitatea dentară, se reduce

adîncimea pungilor parodontale, ulterior cu o obţinere a igienizarii satisfăcătoare a cavităţii

bucale.

Concluzie Pornind de la faptul că etiologia bolii parodontale este de natură microbiană, pe lîngă

terapia convenţională prin care se îndepărtează placa şi tartrul supra şi subgingival prin mijloace

mecanice, ultrasonice, terapia cu soluţii ozonate este foarte utilă, reducînd inflamaţia şi

sîngerarea ţesuturilor parodontale într-o perioadă scurtă de timp. Metoda de tratament cu soluţii

ozonate este o metoda eficientă fară riscuri majore cu un rezultat pozitiv datorita proprietăţilor

benefice ale ozonului în interacţiunea cu ţesuturile parodontale.

Bibliografie

1. Рикельми П., Франзини М., Вальденасси Л. Озоно-кислородная терапия.

2. Severeneanu V. Parodontologie clinică şi terapeutică, Ed. Ac. Române, Bucureşti 1994.

3. Mârţu S., Mocanu C. Parodontologie clinică, Ed. Apolonia Iaşi – 2000.

4. Zetu L., Popovici D. Parodontologie. Tratament chirurgical, Ed. Junimea, Iaşi, România 1999.

5. Dumitriu S., Dumitriu H., Etiologia microbiană în parodontitele marginale cronice. Profilaxie şi

tratament antimicrobian. Ed. Cerna, Bucureşti, 1996.

6. Dumitriu H. Parodontologie, Ed. Viaţa Medicală Românească, 1997.

7. Масленников О.В., Конторщикова К.Н. Озонотерапия внутренние болезни. Н. Новгород

1999.

8. Ефименко Н.А., Чернеховская Н.Е. Озонотерапии в хирургической клинике. — М., 2001.

9. Питер Феди, Артур Вернино, Джон Грей. Пародонтологическая азбука. Азбука. 2003.

10. Beck/Viebahn-Hansler, Ozon-Handbuch, Background, Prevention, Therapy, Ecomed 1997.

11. Разумов А.Н., Покровский В.И., Основные принципы и тактика озонотерапии, Пособие для

врачей, Москва 2001.

12. Перетягин С.П., Бояринов Г.А, Зеленов Д.М., Техника озонотерапии, Н. Новгород 1991.

389

UTILIZAREA LICHIDELOR OZONATE ÎN TRATAMENTUL GINGIVITEI

Barbuţ Mihail

Catedra Stomatologie Terapeutică

Summary

The use of ozonized liquids in treatment of gingivitis

Ozonotherapy has been used for several decades in various medical fields. But it is

moderate the use of ozone in stomatology. A method of treatment of gingivites was suggested in

1996 as well as of generalized marginal parodontites by using of ozonized solutions. So ozone

proved to be useful due to its positive characteristics and features.

Rezumat

În diferite domenii medicale ozonoterapia se foloseşte de cîteva decenii. Dar în

stomatologie utilizarea ozonului este rezervată. În 1996 a fost propusă metoda de tratament a

gingivitelor şi parodontitelor marginale generalizate cu utilizarea soluţiilor ozonate. Datorită

caracteristicilor şi proprietăţilor pozitive ozonul este binevenit.

Actualitatea temei

În ultimii ani se acorda tot mai multă atenţie asupra terapiei nemedicamentoase, care pot

substitui sau într-o mare măsură reduce necesitatea în preparate medicamentoase, acţionînd

asupra diferitor părţi ale procesului patologic. Ozonoterapia este o metodă novatoare de

tratament nemedicamentos sub formă de apă ozonată, uleiuri ozonate sau amestec de oxigen-

ozon.

Gingivita cronică reprezintă o inflamaţie cronică de cauză microbiană a papilei şi a

marginii gingivale libere.

La 30 de pacienţi cu diagnosticul de gingivită cronică de origine microbiană, s-au adresat

cu următoarele semnele clinice: prurit gingival, discrete dureri la periaj şi în timpul masticaţiei

unor alimente dure, senzaţie de usturime, sîngerări gingivale la periaj şi masticaţie.

Obiectiv s-a observat: 1) sîngerarea gingivală datorită microulceraţiilor de la nivelul

epiteliului gingival şi al fragilităţii capilarelor din corion, 2) culoarea roşie deschisă a gingiei,

datorită hiperemiei active a vaselor din corion, şi 3) tumefacţie, mărirea de volum a papilelor

gingivale şi a marginii gingivale libere cu apariţia de pungi false produse prin edem reversibil şi

modificări ale aspectului suprafeţei gingivale.

Prin metodele sale ozonoterapia modernă permite reducerea consumului de medicamente şi

consecutiv a reacţiilor secundare provocate de acestea. Terapia se bazează pe principalele

proprietăţi ale ozonului:

- antibacteriană, antifungică, antivirala;

- antiinflamatorie şi imunomodulatorie;

- de reglare sistemica a homeostaziei în organism;

- optimizarea funcţiei organelor şi sistemelor de organe;

Trebuie de menţionat faptul că ozonul are o solubilitate mărită în apă ( 0,4 g/l ), ce e de 7

ori mai mare decît a oxigenului. În mediul lichid viteza de descompunere depinde de calitatea

apei temperatură şi pH-ul mediului aşa că în apă distilată perioada de înjumătăţire este de 120

minute.

Alegerea concentraţiei depinde de starea ţesutului şi de gravitatea procesului inflamator al

parodonţiului de susţinere.

Tratamentul gingivitei s-a efectuat după urmatoarea metodă:

- Detartraj, periaj, prelucrarea cu AirFlow;

390

- Clătirea cavităţii bucale cu apă distilată barbotată în prealabil cu ozon ( 250 ml apă

distilată ozonată cu concentraţia de ozon 6 mg/l se clăteşte de 2 ori pe zi timp de 6-

8 zile ).

- Clatirea pungii parodontale cu ajutorul irigatorului bucal încărcat cu apa distilată

ozonată cu concentraţia de 3 mg/l.

- Recomandări în privinţa respectării corecte a igienizării cavităţii bucale.

În urma prelucrării cu apa distilată ozonată au dispărut senzaţiile de usturime culoarea gingiei a

devenit normală, a dispărut tumefactia şi sîngerările gingivale.

Concluzie

Ozonoterapia se foloseşte la tratamentul gingivitei şi a altor maladii ale cavităţii bucale

datorită:

- gradului ridicat de aplicabilitate;

- lipsei efectelor adverse;

- numărului limitat de contraindicaţii;

- apariţiei rapide a efectelor terapeutice;

- este o metodă eficientă de prevenţie a unor boli;

La pacienţii supuşi tratamentului gingival au dispărut simptomele clinice cu dispariţia

sîngerărilor gingivale şi a tumefacţiei gingivale, culoarea gingiei a devenit în normă într-un timp

scurt.

Bibliografie

1. Severeneanu V. Parodontologie clinică şi terapeutică, Ed. Ac. Române, Bucureşti 1994.

2. Mârţu S., Mocanu C., Parodontologie clinică, Ed. Apolonia Iaşi - 2000

3. Dumitriu S., Dumitriu H., Etiologia microbiană în parodontitele marginale cronice. Profilaxie

şi tratament antimicrobian. Ed. Cerna, Bucureşti, 1996.

4. Dumitriu H. Parodontologie, Ed. Viaţa Medicală Românească, 1997.

5. Масленников О.В., Конторщикова К.Н. Озонотерапия внутренние болезни.Н.Новгород

1999.

6. Beck/Viebahn-Hansler, Ozon-Handbuch, Background, Prevention, Therapy, Ecomed1997.

7. Разумов А.Н., Покровский В.И., Основные принципы и тактика озонотерапии,

Пособие для врачей, Москва 2001.

8. Перетягин С.П., Бояринов Г.А, Зеленов Д.М., Техника озонотерапии, Н. Новгород

1991.

391

PROCEDEU RAȚIONAL DE REALIZARE A FAȚETELOR ÎN STOMATOLOGIA

TERAPEUTICĂ

Valeriu Burlacu, Angela Cartaleanu, Valeriu Fala, Ala Ojovan, Dumitru Friptu, Adriana

Vasilașcu, Dumitru Zabolotnâi, Dorin Istrati, Vasile Zagnat, Elena Tintiuc, Tudor Costru,

Anatol Cușnir, Ana Eni, Oleg Chiriac

Catedra Stomatologie Terapeutică FEC MF USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Rational method of fasete treatment in Therapeutical Stomatology

The treatment was applied with succes veneers throughdirect method of manufacture to

413 teeth. They were affected with miscellancous decayed and dystrophic processes by the used

composits and compomers

Rezumat

Au fost aplicate cu succes fațete prin metoda directă de confecționare la 413 de dinți

afectați cu diverse procese cariate și distrofice cu folosirea compozitelor și compomerilor.

Actualitatea temei

Cuvântul ”adezie” provine de la cuvântul de origine latină ”adhaesio” ce înseamnă

”coeziune”, ”lipire” a suprafețelor a două corpuri diverse, dure sau lichide.

Stomatologia modernă determină două feluri de adezie:

- Micromecanică, care are loc din contul coeziunii micromecanice a materialului cu țesutul

dur dentar;

- Microchimică, care are loc din contul formării unei legături (coeziuni) chimice a

materialului cu smalțul și dentina.

Actualmente procesul de gravare a smalțului și folosirea agenților adezivi sunt condiții obligatorii în executarea lucrărilor cu sisteme compoziționale. Lipsa procedeelor enumerate va

condiționa deranje în coeziunea compozitului cu țesuturile dure dentare, provocând apariția

micro-fisurilor marginale cu invaziuni microbiene și colorația refacerii, apariția hiper-

sensibilității postoperaționale, cariei secundare și chiar leziunilor pulpare.

În practica stomatologică modernă își găsesc realizare cu succes de performanță

procedeele de administrare directă a faţetelor întru corectarea formei, culorii și volumului

dinților afectați de carii și distrofii dentare prin folosirea maselor compoziționale, compmerelor

și cimentelor glasionomere. În executarea lucrărilor pe dinții frontali și laterali o atenție

deosebită va fi acordată păstrării sau refacerii punctului de contact interdentar de arcadă. Se vor

menține strict toate măsurile tehnologice (folosirea matricei pe suprafețele de contact, iar în zona

coletului dentar fixarea lor cu pene transparente) de prevenire a coeziunii masei de refacere la

suprafața dintelui vecin. În calitate de masă de refacere, de regulă, vor fi folosite sistemele

compoziționale fotopolimere hibride sau microumplute. În unele situații clinice și în lipsa

sistemelor de iluminare (halogenă, diodică) pot fi grijuliu aplicate și masele compoziționale

autipolimere.

Vom reieși din principalul moment tehnologic – fațetele directe pot fi folosite cu mare

succes la corectarea formei și culorii țesuturilor dure dentare. Va fi menținută regula de bază –

fațeta va prezenta cel puțin trei tonalități de culoare dispersate în principalele sectoare de

coroană dentară – colet, corp și marginea incisală.

Cele expuse au trasat următoarele obiective:

1. Estimarea metodologiilor aplicărilor clinice a materialelor moderne de terapie de

refacere directă;

2. Estimarea particularităților de preparare a defectelor cariate și distrofice dentare pentru

administrarea sistemelor moderne de refacere;

392

3. Elaborarea protocolului clinic a refacerii directe a defectelor dentare cu sisteme

moderne.

Material și metode de cerctare

În calitate de material de cercetare au servit 413 dinți afectați de procese ale cariilor

dentare și distrofice dentare, refăcându-le forma și culoarea prin folosirea fațetelor directe.

Patologiile țesuturilor dure dentare au fost repartizate în felul următor:

1. Dinți modificați în culoare după tratament endodontic (post carie complicată ) - 68;

2. Dinți în hipoplazie de sistem (formele maculantă și scalarată ) – 45;

3. Fluoroza (forma maculantă, granular cretoasă și ușor erozivă) – 59;

4. Dinți în tetraciclină – 85;

5. Eroziune dentară grad mediu și sever - 93;

6. Defecte cuneifrome (varianta coronară cu leziuni masive de suprafață) – 63.

În calitate de mase moderne de refacere directă prin fațetare au fost folosite sistemele

compoziționale fotopolimere: a concernului american Dentsply (Ceram X duo; Spectrum TPH3,

X-Flow, Esthet X HD și compomerele Dyract AP, Dyract Extra, glasionomerul ChemFil

Superior); și a firmei germane H. Kulzer compozitul autopolimer Charisma PP F.

Au fost aplicate în unele situații clinice și cimentele glasionomere a altor firme: 3M

(Vitrebond și Vitremer). Pentru refacerea punctului de contact interdentar de arcadă a fost

folosită sistema de matrice secționate Palodent (Dentsply) și matrice transparente de o singură

folosință. Pentru prelucrarea finală a refacerilor a fost aplicată sistema Enhance (Dentsply).

Sistemele adezive au inclus Primer and Bond NT și Xeno V (Dentsply) și cele ale firmei H.

Kulzer.

Rezultate obținute și discuții În baza activităților de refacere directă a defectelor prezentate de pacienți și selectării

mateialelor moderne au fost trasate următoarele momente:

1. Situația clinică concretă (localizarea, forma și dimensiunile defectelor, starea cario-

rezistenței individuale, igiena orală individuală, starea parodonțiului);

2. Calificativul profesional a medicului stomatolog în terapia de refacere directă;

3. Cerințele estetice și posibilitățile financiare ale pacientului.

Pentru refacerea directă prin sistema de fațetare am apelat la următoarele procedee tehnice:

a. Bonding-tehnica;

b. Tehnica adezivă;

c. Săndviş-tehnica;

d. Tehnica refacerii în folii.

Tehnicile au fost aplicate după situația stărilor clinice individuale prezentate de pacienți .

Particularități de preparare a defectelor de origine cariată și distrofică dentară

1. Prepararea sa efectuat grijuliu: smalțul afectat a fost înlăturat cu piesă pneumatică și freză

cilindrică diamantată;

2. Marginea smalțului a fost preparată cu freză diamantată mărunt dispersată;

3. Nu au fost lăsate margini subțiri, crăpate și ascuțite, subminate;

4. Smalțul de pe suprafața masticatoare a fost preparat fără bizotare suplimentară, capabilă

să favorizeze apariției ulterioare a microcrăpăturilor;

5. Prioritate în bizotare a fost oferită defectelor de clasele III, IV și V Black;

6. Dentina afectată a fost înlăturată cu piese pneumatice și la răcire;

7. Unghiurile apărute în preparare la intersecția pereților au fost rotunjite, pentru a micșora

tensiunea internă de polimerizare;

8. Prioritate a fost oferită tehnicilor de preparare minim invazivă;

393

9. Prepararea defectelor distrofice dentare sa găsit în dependență de gradul lor clinic de

manifestare: a. La formele ușoare – se executa o descoperire ușoară a prismelor adamantinale de

suprafață; b. La formele severe – se executa preparare clasică, după Black.

Particularități de folosire în refacerile directe prin fațetare, a tonalităților de culoare:

1. La defectele de clasle I-II Black: Startul a fost dat cu tonalitățile de dntină: B2;A3, 5; A2

(opaker) urmat cu straturi din A2; A3; B1, B2, B3; C2, iar în finală fiind executată acoperirea cu

B1 (incisal);

2. La defectele de clasa III Black: La defectele medii pe planșeu a fost folosita A3,5 sau A2

(opaker) (Spectrum TPH3). Smalțul palatino-lingual a fost fațetat cu A2; A3; B2; B3; C2

(Spectrum TPH3). Pentru a preîntâmpina vizibilitatea hotarului între peretele defectului și

refacere a fost necesar de a acoperi falțul smalțului cu stratul final al materialului la 2-3 mm de

la hotar.

Punctul de contact a fost refăcut cu B1 (incisal).

3. La defectele de clasa IV Black : Dentina defectului a fost refăcută cu tonalități de dentină

A2 (opaker); A3,5 (Opaker); B2(Opaker) și acoperită cu B1 (incisal) – Spectrum TPH 3;

4. La defectele de clasa V și VI Black etapele au fost adecvate celor de la clasele III și IV

descrise anterior.

În urma analizei tuturor cazurilor clinice de refacere dentară directă prin fațetare cu

folosirea sistemelor moderne autopolimere și fotopolimere au fost elaborate următoarele

protocoalele clinice de refacere prin fațetare directă:

Protocol clinic al refacerii defectelor cu sisteme fotopolimere:

1. Anesteziere;

2. Igienizarea profesională a dinților cauză și celor vecini;

3. Selectarea culorii și tonalității ei;

4. Prepararea defectului;

5. Administrarea Raberdamului;

6. Prelucrarea medicamentoasă;

7. Degresarea și dehidratarea pereților și planșeului defectului (pentru spălarea și

neutralizarea stratului estompat (”murdar”) au fost folosite sistemele Netispad Styptic, Hydrol,

Canal Plus, Largal Ultra etc);

8. Gravarea țesuturilor dure conform adnotării;

9. Spălarea gravantului (durata 45-60 sec cu un volum de 20-60 ml de apă, direcționând

șuvoiul să fie moale și ne forțat);

10. Uscarea defectului cu un jet de aer ne forțat moale și lunecător. Suprafața nu va fi

suprauscată;

11. Aplicarea Praimerului cu pensulă (sisteme adezive de generațiile 1-3) a fost uniformă pe

pereți și planșeu cu un mic surplus. Pensula prin o ușoară frecare favorizează pătrunderii

praimerului în profunzime, săturând fibrele de colagen, formând cu ele stratul hybrid (sau

colageno-praimat);

12. Aplicarea Bondingului pe smalț și dentină a fost executată cu pensula cu mișcări lente și

moi (bizoul, pereții și dentina). La necesitate au fost aplicate 2-3 straturi de bonding;

13. Fotopolimerizarea Bondingului pentru obținerea stratului ”Praimer-Adeziv”;

14. Administrarea refacerii prin fațetare după tehnologia adecvată situației clinice;

15. Rebondingul și Postbondingul (după 2 săptămâni);

16. Șlefuirea și poleirea;

17. Acoperirea fațetelor cu gel fluorat;

18. Recomandări –sfaturi;

394

Protocol clinic a rfacerii defectelor prin fațetare cu compozite autopolimere:

1. Anestezie;

2. Igiena profesională;

3. Selectarea culorii și tonalității ei;

4. Prepararea defectului;

5. Administrarea Raberdamului;

6. Prelucrarea medicamentoasă;

7. Reaprecierea culorii materialului de refacere;

8. Uscare și degresarea suprafeței defectului;

9. Aplicarea obturației de bază izolativă;

10. Gravarea adamantinei;

11. Spălarea gravantului;

12. Uscarea suprafeței defectului;

13. Aplicarea adezivului adamantinal;

14. Refacerea defectului cu o singură porțiune de material;

15. Șlefuirea și poleirea;

16. Acoperirea refacerii fațetate cu gel fluorat;

17. Recomandări –sfaturi;

Vom menționa, că grosimea fațetelor construite prin procedeul direct a fost determinată de

intensitatea de schimbare a culorii coronare. Cu cât dintele era prezentat de tonalități închise, cu

atât stratul fațetei era mai exprimat. Pentru o estecititate mai pronunțată, modelarea fațetelor pe

suprafețele aproximale a insistat culori cu tonalități mai luminoase, chiar până la folosirea

structurilor transparente incisale.

Prelucrarea finală a suprafețelor aproximale a fost executată cu ștripse foarte înguste și

numai în treimea coletului având obiectivul de a păstra punctele de contact. În rest suprafețele

refăcute a dinților în cauză erau prelucrate până la luciu cu figuri diamantate, finire de carbură,

discuri de diversă granularitate (1, 2, 3, 4, 5, 6).

Poleirea a fost executată cu conuri de cauciuc care prin intermediul pastelor din complexul

”Enhance” a făcut posibilul de a atinge un luciu viu al refacerilor, asemănător smalțului dinților

vitali vecini.

Concluzii

1. Fațetele confecționate din compozitele hybride Spectrum TPH3, Ceram X duo, X-Flow

și primul compozit nanoumplut din lume Esthet X HD au manifestat capacități estetice înalte

evident ocolindu-le pe cele autopolimere;

2. Compomerele Dyract AP și Dyract Extra prezintă capacități estetice bune. Ele pot fi

folosite dominant în sectoarele afectate vecine marginii gingivale fie de sinestătător sau prin

tehnica Săndviș deschis;

3. Glasionomerul ChemFil Superior poate fi folosit cu succes de sinestătător sau în

componența săndvișului deschis la refacerile defectelor învecinate marginii gingivale.

Bibliografie 1. Cilichin V. Изготовление виниров прямым методом в клинике терапевтической

стоматологии. Настольная книга стоматолога, работающего материалами фирмы

HERAEUS KULZER \\ Москва, 2000 стр. 52-54;

2. Luchinâh L. Лечение и профилактика кариеса зубов. Изд. „Мед книга”, Нижний

Новгород, 1998;

3. Radlinschii V. N. Radlinschii S. V. Tehnologii moderne de restaurări dentare directe,

Chișinău, 2003, 50 pag;

395

4. Villershazen-Jenken B., Ernst K., Исправление анатомической формы фронтальных

зубов с помощью гибридных композитов на основе мелких частиц. \\ Настольная книга

стоматолога работающего материалами фирмы HERAEUS KULZER \\ Москва, 2000 стр.

42-46;

5. Villershazen-Jenken B., Ernst K., Виниры-показания и ограничения. Москва, 2000

стр. 47-51;

6. Vailati Franceska. Адгезивная реабилитация зубных рядов при генерализованой

эрозии зубов: клинический случай трехэтапной техники. Ж. Dent Art, 2010, N3, стр. 33-40.

UNELE MOMENTE CHEIE ÎN DINAMICA DIFERENȚIERII DISTROFIILOR

DENTARE POSTERUPTIVE

Valeriu Burlacu, Victor Burlacu, Angela Cartaleanu, Ala Ojovan, Valeriu Fala, Dumitru

Friptu, Adriana Vasilașcu, Feodosii Vataman, Tudor Costru

Catedra Stomatologie Terapeutică FEC MF, USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Some key-factors in the dynamics of differentiating

the post-eruptive dental dystrophies

Some key-factors in the differentiated diagnosis of abfraction, abrasion, eroding and

erosion of hard tooth tissues are presented, the data being based on the analyszs of 345 affected

with the mentioned pathoses teeth.

Rezumat

Sunt prezentate unele momente cheie în diagnoza diferențiată a abfracției, abraziunii,

erodării și eroziunii țesuturilor dure dentare bazate pe analiza a 345 dinți afectați de patologiile

date.

Actualitatea temei

În practica stomatologică de toate zilele pot fi situații clinice, când pacienții prezintă

diverse forme de distrofii dentare posteruptive manifestate prin abfracție, abraziune, erodare sau

eroziune. Tensionările psiho-emoționale provocate sau susținute de starea socială a multor

pacienți pot cauza sau condiționa apariția a câtorva distrofii dentare posteruptive la una și aceeași persoană. În rândul distrofiilor dentare posteruptive pot fi enumerate:

Abfracţia – proces patologic manifestat prin descreşterea cantităţii de ţesut dur dentar la

nivelul de colet în urma solicitărilor ocluzale traumatizante care influienţează negativ asupra

proceselor de flexiune şi extensie cervicală. Conform datelor profesorului Ronald E. Goldstein

(2005) abfracţia este o leziune necarioasă adamantinală, manifestată prin defect cuneiform apărut

în urma acţiunilor iterative a forţelor ocluzale laterale.

Abraziunea – proces patologic manifestat prin descreşterea cantintăţii de ţesut dur dentar

pe toate suprafeţele coroanei dentare, cu excepţia celei ocluzale, în urma iterativelor contacte cu

obiecte dure (alimentare, profesionale, de profilaxie stomatologică, oral locală etc), excepţia

fiind alţi dinţi

Erodarea – proces patologic manifestat prin descreşterea cantităţii de ţesut dur dentar pe

suprafaţa ocluzală cauzată de iterative supracontacte ocluzale dominant de origine iatrogenă.

Eroziunea – proces patologic manifestat prin descreşterea cantităţii de ţesut dur dentar pe

toate suprafeţele coronare ca consecinţa dezolvării chimice, incoerentă acţiunii acizilor de

provenenţă microbiană a biofilmului.

396

Prin urmare, diagnosticarea corectă a patologiilor distrofice dentare vor permite

programarea unui tratament eficace și de succes cu efect pozitiv de lungă durată.

Cele expuse au trasat următoarele obiective:

1. Estimarea particularităților clinice ale abfracției dentare;

2. Estimarea particularităților clinice ale abraziunii dentare;

3. Estimarea particularităților clinice ale erodării dentare;

4. Estimarea particularităților clinice ale eroziunilor dentare.

Material și metode de cercetare

Cercetărilor clinice au fost supuși 345 dinți afectați de diverse forme de patologii distrofice

dentare, pentru a fi determinată corect diagnoza și trasat programul eficace de tratament. Durata

cercetărilor 15 ani. Cercetările au inclus examinări clinice și paraclinice, clasice și moderne.

Rezultate obținute și discuții Vom menționa că fiecare situație clinică de distrofie dentară a fost foarte atent și grijuliu

examinată, iar la necesitate consultată cu alți colegi stomatologi sau de profesioniști din

medicina generală.

În cadrul examinărilor clinice a pacienților cu oarecare patologie distrofică dentară sa dus

cont de necesarul principal – de a determina corect diagnosticul și a depista factorii etiologici

principali.

În cazul lezării suprafețelor ocluzale (erodare) sau incizale se insista minuțios de a

examina și sectoarele de colet coronar (abraziune) și vici versa, în situațiile clinice de prezentare

a modificărilor de integritate localizate la colet era obligatoriu supusă cercetărilor starea ocluziei,

pentru a exclude abfracţia.

Vom menționa, că frecvent aceste situații clinice, au evoluat asimptomatic, iar pacienții nici nu presupuneau prezența lor. Mai mult decât atât, o bună parte din pacienți, făceau ședințe

la stomatolog regulat și când își aflau diagnoza respectivă, rămâneau nedumeriți. În situația

bruxizmului unii pacienți sunt atât de categorici că resping categoric prezența acestei patologii la

ei. În astfel de situații pacienților li sau prezentat fotografiile intraorale, modelele lor

diagnostice, iar la nivelul posibilităților tehnice, chiar și demonstrările vizuale prin microscopul

endodontic.

În situația când pacientul a devnit convins de diagnoza determinată, a urmat etapa de

apreciere a momentului când acționează factorul etiologic principal. Determinarea corectă a

acestui factor, a permis ca în situația clinică, cînd acțiunile lui erau dominante pe parcursul stării

de veghe, să i se recomande încercări de al supune controlului în scopul de prevenție. În cazul

când acțiunile factorului etiologic principal se manifestau pe parcursul nocturn (bruxismul

nocturn) pentru prevenția lezării de mai departe a dinților respectivi erau recomandate capele de

protecție. Vom menţiona că există şi bruxizmul de veghe.

Dacă până la moment, etiologaia defectului cuneiform oferea rolul principal acţiunilor

asupra ţesuturilor dure dentare a factorilor mecanici, actualmente prioritatea îi aparţine

solicitărilor traumatizante asupra dinţilor (provocate de stres sau alte cauze de scrăşnituri

dentare, contacte ocluzale incorecte, disbalanţa ocluzală) care apar în regiunea coletului lui, în

cazul proceselor de flexiune şi extensie. Ca urmare a influienţei exagerate mecanice, în ele are

loc apariţia crăpăturilor adamantinale, determinate şi vizual.

Particularitatea clinică de diagnoză în cazul presupunerii abfracției adamantinale ne-a

servit solicitarea ocluzală – laterală traumatică prezentă în timpul masticării sau parafuncției

mușchilor masticatori. În cadrul abfracției smalțului (majoritatea cazurilor clinice) au fost

397

determinate semne de erodare în forma fațetelor sau lipsa cotactelor la incisivi în poziția ocluziei

anterioare. În paralel am apreciat direcția solicitării ocluzionale față de axul dentar.

Am dus contul de momentul clinic că abfracția se manifestă cu prezența defectelor

cuneiforme cu unghiurile ascuțite, care pot avea localizare subgingivală (forma de defect

radicular). Defectul cuneiform frecvent cointeresează ţesutul dentinar, prezentând o suprafaţă

netedă, lucitoare. Smalţul în situaţiile clinice date rare ori era acoperit cu leziuni maculante, iar

microscopia dentinei coronare, conform datelor literare, prezintă tubule dentinare descoperite, pe

când cele la nivelul de colet sunt obliterate.

Am diferențiat abraziunea de colet dentar de la abfracția adamantinală prin prezența

leziunii netede de formă rotungită ( ”în albie”).

Abraziunea frecvent a fost însoțită de recesia gingivală moderată sau exprimată în prezența

defectelor mucoasei sau fără ele.

Au fost situații clinice mai rare, când și în cadrul abfracției adamantinale a fost prezentă

recesiunea gingiei, însă ea nu exprima un semn distinctiv.

Unele forme de erodare au fost apreciate ca urmare a parafuncțiilor stomatologice sau a

obiceiurilor vicioase. Sectoarele erodate ( o parte din ele) erau localizate, ocluzo-incizal,

manifestâtnd obiceiul vicios de a terebra tocul şi creionul, sau practica strângerii între dinți a

trabucului de fumat. Pe lângă obiceiurile vicioase erodarea era provocată de specificul de

abraziune a unor produse alimentare, sau de acţiuni dăunătoare profesionale (praful din carierele

sau minele de piatră). Procesele abraziv-erodative se manifestau şi în timpul folosirii, cu scop

igienic, a pastelor dentare cu mare grad de abrazivitate asociate cu incorectitudinea executării

tehnicii de spălare pe dinţi.

În cazul depistării leziunii generalizate în forma de eroziune dentară a suprafețelor

palatinale a dințelor maxilei au fost presupuse la pacientul respectiv, ca factori etiologici bulemia

sau refluxul gastro-ezofagian.

În astfel de situație clinică a fost aplicat obligatoriu, procesul de colectare minuțioasă a

anamnezei stomatologice, fapt care în finală a triumfat cu o diagnoză corectă.

Vom atenționa că pacienții care prezentau ca factor etiologic refluxul gastro-ezofagian

demonstrau necesarul informațional cu o deosebită satisfacție sufletească favorizând unei

diagnoze timpurii și corecte. Pe când suferinzii de bulemie, nu rare ori deveneau închiși în sine,

ocolind răspunsurile la interogările despre deranjele de alimentare. Însă vom menționa, că anume

stomatologul poate fi primul medic, care depistează semnele bulemiei și trimite pacientul

respectiv la specialistul necesar. Este necesar de menţionat, că descreșterea volumului de ţesut

dur dentar provocată de eroziunea dentară la începutul procesului era ne simţită de pacient. Pe

când gradele procesului mai avansat cu dezgolirea dentinei prezentau modificări de culoare a ei,

corespunzătoare coloranţilor alimentari. În cadrul localizării eroziunii dentare pe suprafaţa

ocluzală ea era asociată ca factor vulnerant şi cu efectul de erodare.

Moment diagnostic servea şi localizarea eroziunii fiind specifică pentru cauzele provocării

ei. Localizarea dominantă a eroziunilor dentare pe suprafeţele palatinale a dinţilor frontali ai

maxilei caracterizau pacienţii suferinți de vome frecvente, care ulterior atacau şi suprafeţele

ocluzale a dinţilor masticatori.

La amatorii de produse alimentare acide eroziunile dentare erau generalizate,

manifestându-se clinic pe suprafeţele jugale a dinţilor ambelor maxilare.

Leziuni erozive cu manifestare clinică localizată dominant pe suprafeţele labiale a dinţilor

anteriori au prezentat pacienţii influienţaţi de acţiunile vicioase profesionale, dăunătoare.

Analiza rezultatelor examinărilor executate pe parcursul a mai multor ani a permis de

menționat încă odată ca stomatologul este obligat în toate situațiile clinice să cerceteze atent și minuțios, grijuliu pacienții.

398

Profesionalul nu se va limita doar cu depistarea cariilor dentare și complicațiilor lor,

afecțiunilor parodontale, edentației, dar și va supune pacientul investigărilor în toate situațiile

descreșterii de țesuturi dure dentare ca urmare a distrofiilor dentare. În cazul determinării

defectelor distrofice a țesuturilor dure dentare va fi necesar de stabilit factorii etiologici

potențiali.

Depistarea timpurie a obiceiurilor vicioase și a bruxismului, va deveni una din problemele

prioritare a stomatologilor. Frecventă va deveni situația când stomatologii și asistenții lor

pregătiți special, vor fi primii specialiști medicali capabili să determine startul maladiei, incă la

etapele ei de manifestări minimale, favorizându prin aceasta unui tratament precoce și dominant

cu măsuri de prevenție a dezvoltării patologiilor avansate. Vom fi foarte grijulii și atenți la

aprecierile acelor simptome care vot prezenta semne alarmante.

Fiecare stomatolog este obligat să cunoască anatomia normală clinică a dinților frontali și laterali deoarece aceste cunoștințe vor servi ca suport de bază pentru determinarea celor mai mici

descreșteri a cuspizilor și marginilor incisale, care pot fi semnele bruxizmului.

Concluzie

Esteticul dinților pacienților va depinde nu numai de menținerea de către ei a igienei orale

individuale, dar și de cunoștințele fiecărui stomatolog în parte despre principiile diagnosticului

timpuriu a distrofiilor țesuturilor dure dentare și a metodologiilor de susținere și tratament a lui.

Bibliografie 1. Bartlet DW, Evans DF, Smith BG. The relationship between gastro-oesophageal reflux

disease and dental erosion. J. Oral Rehabil 1996; 23:289-297;

2. Boghosian A. Clinical evaluation of a filled adhesive system in Class 5 restorations.

Compend Cont Educ Dent 1996; 17: 750-757;

3. Chikte UM, Josie-Perez Am, Cohen TL. A rapid epidemiological assesstment of dental

erosion to assist in setling an industrial dispute Jdent Asoc. S Afr 1998; 53: 7-12;

4. Grenby TH. Methods of assessing erosion anderosive potential. Eur J Oral Si 1996;

104: 207-214;

5. Horsted-Bindslev P, Knudsen J, Baelum V. 3-year clinical avaluation of modified

Gluma adhesive systems in cervical abrasion/erosion lesions. A J Dent 1996; 9: 22-26;

6. Imfeld T. Dental erosion. Difinition, classification and links. Eur J Oral Sce 1996; 104:

151-154;

7. Khan F, Young WG, Daley TJ. Dental erosion and bruxism. A toot wear analysis froom

south east Queensland, Aust Dent J 1998; 43: 117-127;

8. Miller MB. Restoring class V lesions, Part 2: abfaction lessions. Pract Periodont

Aesthet Dent 1997; 9: 505-506;

9. Powell LV, Johnson GH, Gordon GE. Factors associated with clinical succes af

cervical abrasion/erosion restorations. Oper Dent 1995; 20: 7-13;

10. Ronald E, Goldstein. Esthetics in Dentistry, second edition. Hamilton, Ontario, Canada.

2005; 525-547;

11. Ruffs JC, Koch MO, Perkins S. Bulemia: dentomedical complications. Gen Dent 1992;

40: 22-25;

12. Rytomaa I, Jarvinen V, Kanerva R. Heinonen OP. Bulemia and tooth erosion. Acta

odontal Scond 1998; 56: 36-40;

13. Spranger H. Investigation intro the genesis of angular lesions of the cervical region of

tooth, Quintessence Int 1995; 26: 183-188;

14. Teh Cate JM, Imfeld T. Dental erosion, Summary. Eur J. Oral Sce 1996; 104: 241-244;

399

15. Young WG. Anthropology, tooth wear, and oclusion ab origine. J Dent Re 1998; 47:

1860-1863.

UNELE PRINCIPII CONSERVATIVE ALE TRATAMENTULUI

CARIEI DENTARE APROXIMALE Chiriac Oleg

Catedra Stomatologie terapeutica FEC MF

Summary

Some principles of treatment conservative approximal caries

Modern concepts of caries treatment involves diagnosis of early carious lesions,

minimally invasive intervention and monitoring of dental caries process to confirm the success

of the treatment.

Rezumat

Conceptele moderne de tratament al cariei implică diagnosticarea leziunilor carioase

precoce, intervenția minim invazivă asupra procesului patologic și monitorizarea leziunilor date

pentru a confirma succesul tratamentului. Au fost supuși tratamentului la 21 subiecți.

Actualitatea temei

Afecţiunile stomatologice sunt printre cele mai raspândite boli din întreaga lume. Experţii

estimează că până la 100% din populaţia adultă de pe glob au probleme cu dinţii (Petersen Р.Е,

2003, 2005). În ultimii ani există şi o tendinţă de creştere a numărului de pacienţi ce se adresează

la medicul stomatolog, nu numai pentru a calma durerea şi de a restabili funcţia masticatorie a

dintelui, dar şi pentru estetică dentară (Petersen Р.Е, 2005).

Cavităţile carioase aproximale fac parte din Clasa II după Black, sînt localizate pe suprafaţa

aproximală de contact a molarilor şi premolarilor. Refacerea afecţiunilor dentare ocluzo-

proximale şi crearea punctului de contact este greu de realizat. Metodele de tratamentul

cavităţilor aproximale tradiţionale necesită secţionarea masivă a ţesutului dentar, astfel

desfiinţând punctul de contact.

La începutul anilor 1970 stomatologia restauratoare era foarte simplă. Retenţia restaurării

era exclusiv mecanică. Principiile restauratoare ale luiG.V. Black care includeau conicitatea

inversă şi unghiurile liniare ascuţite erau executate cu uşurinţă cu ajutorul frezelor din carbură cu

formă de fisură dreaptă sau con invers.

Scurgerea marginală a materialelor restauratoare reprezenta o problemă la fel de mare ca şi

astăzi. În 1952, Nelson şi colab. au adus în discuţie efectul modificărilor termice din cavitatea

orală asupra variaţiilor volumetrice ale materialelor de obturaţie acrilice, generând dezvoltarea

unui spaţiu între suprafaţa dintelui şi materialul de obturaţie. Această spaţiere permitea apariţia

unui schimb constant de fluide între cele două suprafeţe, ducând la carie secundară.

In acest articol vorbim despre importanta diagnosticarii precoce si tratamentul conservativ

al cariei dentarecare poate preveni intervenţiile repetate operatorii inutile.Tendința abordarii

terapeutice a cariilor este aceea de a trata leziunile patologice date mult mai devreme decât în

etapa de cavitaţie sau de a recurge la tratament cu pastrarea principiului minim invaziv a leziunii

carioase.După o examinare si evaluare, riscul carios poate fi: 1. redus - se recomanda măsuri

preventive şi modificări ale stilului de viaţă. În cazul unui pacient cu risc carios moderat sau

crescut - obiectivul este acela de a reduce nivelul acestuia şi de a preveni caria ulterioară. În caul

unor leziuni carioase precavitare – unde a apărut demineralizarea smalţului, dar încă există

400

stratul mineral superficial intact – se pot trata prin eforturi de remineralizare și de infiltrare.

Leziunile deja cavitare, necesită tratament restaurator pastrând principiile minim invazive.

Material si metode

Pentru aplicarea acestor principii este nevoie de introducerea în activitatea medicului

stomatolog a unui utilaj , instrumentar si folosirea materialelor moderne, pentru a putea

diagnostica o carie in stadiul incipient si pentru a efectua un tratament modern reusit fara

complicatii in viitor.

Detectarea cariei se realizeaza prin examinarea vizuală şi cu ajutorul sondei dentare pentru

a oferi informaţii tactile suplimentare, radiografiile (mai ales în cazul leziunilor aproximale) și

cu ajutorul Siro-Inspect.

In cazul detectarii unei leziuni carioase într-un stadiu precavitar, se recurge la aplicarea de

fluoruri, sigilanţi, corectarea igienei cavității bucale pentru inversarea procesului carios.

Subiecţii studiului experimental au fost (7 femei, 14 bărbaţi) la care 29 suprafeţe dentare

aproximale dinților laterali și de control 27 suprafețe dentare. Repartizarea subiecților supuși

cercetărilor în grup de control și experimental au fost aleși după analiza mărimii defectului

carios (radiologic) și păstrarea integrității marginei dintelui. A fost cercetate etapele și felul

preparărilor cavitare ținînd cont de anumite principii minim-invazive și folosirea materialelor

nanocompozite (10 premolari, 19 molari). Au fost monitorizate leziunile carioase tratate pentru a

confirma succesul eforturilor depuse.

Capacitatea de observare și detectare întro stadie precoce ne va ajuta să alegem o strategie

terapeutică mai preventivă şi minim invazivă cu păstrarea integretății și formei anatomice a

dintelui.

Preparatiile moderne pentru materialele biomimetice, astăzi au un design conservativ

(îndepărtezi atât cât trebuie), bazându-se mai mult pe mărimea, forma și poziția leziunii carioase

decât pe un termen preconceput de "forma de contur", realizând astfel următor obiectiv:

• preparaea minim invazivă

• Păstrarea cât mai mult marginilor cavității și forma anatomică a ei pentru reproducerea

cât mai exactă formei anatomice inițiale a dintelui (punct de contact);

Principiile de preparare a cariilor aproximale

1. Accesul la cavitate carioasă se realizează ocluzal;

2. Până la nivelul joncțiunii smalț-dentină freza diamantată este îndreptată paralel cu axa

dintelui;

3. La nivelul dentinei afectate freza se poziționează în unghi cu axul dintelui urmărind

dentina afectată, astfel forma accesului va fi ovală;

4. Smalțul afectat este îndepărtat cu micromotor și freză sferică sub răcire cu apă;

5. Cavitatea va urmări strict defectul respective, prepararea capătă forma unui tunel;

6. În timpul preparării cavității se folosește matrice de protecție pentru dintele vecin (Inter

Guard);

7. Nu se lasă margini subțiri, subminate;

8. Menținerea unui strat de substanță dentară sănătoasă cât mai mare și obținerea unor

margini de restaurare cât mai groase;

9. Păstrarea cât mai mult a marginilor cavității și formei anatomice a ei pentru reproducerea

cât mai exactă formei inițiale a dintelui (punct de contact);

Materialul pentru refacerea defectului carios și punctului de contact interdentar în cazul dat

sa folosit un înlocuitor intelegent de dentin (SDR, Dentsply) care este un compozit fluid de

umplutură pentru restaurări posterioare ce ne oferă o umplere excelentă totală și o adaptare

401

marginală superioară, matrice anatomică (Palodent, Dentsply), pentru refacerea stratului superior

ocluzal am folosit compozitul fotopolimeric modern (Gradia Direct, EsthetX HD-Dentsply,

Filtek Ultimate-3M).

Algoritmul clinic tratamentului conservativ cariilor aproximale

1. Anestezie;

2. Igienizarea profesională cavității bucale;

3. Aplicarea Kofferdamului;

4. Aplicarea matricei Inter Guard;

5. Prepararea defectului;

6. Aplicarea matricei anatomice și a unei

pene interdentare;

7. Prelucrarea medicamentoasă;

8. Gravarea țesuturilor dure 15 sec;

9. Spălarea gravantului;

10. Uscarea defectului cu un jet de aer.

Suprafața nu va fi suprauscată;

11. Aplicarea Praimerului;

12. Fotopolimerizarea Bondingului”;

13. Umplerea cavității cu dentin flow;

14. Polimerizare;

15. Porțiunea ocluzală se reface cu compozit

nanohibrid;

16. Polimerizare;

17. Șlefuirea și poleirea;

18. Recomandări –sfaturi;

Fig. 1 Restaurare aproximală prin tunelizare

Rezultate și discuții Evoluția cunoștintelor privind etiopatogenia cariilor cu implicare activă a factorilor de risc,

tiparul de evoluție al cariei cu formarea barierelor biologice de apărare, progresul

instrumentarului stomatologic și al tehnicilor de restaurare, ca și diversitatea și fiabilitatea

materialelor, a schimbat complet strategia tratamentului restaurator care tinde să devină o

intervenție minim invazivă.

Tratamentul afecțiunilor carioase aproximale la dinți laterali folosind calea de acces

ocluzală și preparare procesului realizând formă de tunel, ținând cont de principiile conservative

de preparare și utilizarea materialelor modern încurajează clinicianul facă un efort pentru

diagnosticarea precoce, să fie luate măsuri de prevenție și un tratament conservativ adecvat

topografiei cavitații carioase.

Monitorizarea reușitei tratamentului de-a lungul timpului ar trebui să pună pe gânduri

stomatologi să renunţe la supratratarea restauratoare a unei leziuni și din momentul

diagnosticării afecțiunii cariose

402

Bibliografie

1. Axelsson P.,Diagnosis and risk prediction of dental caries, Edit Quintessence Pub. Co. Inc.

2000;

2. Gafar Memet, Iliescu A., Cariologie si Odontoterapie restauratoare, Edit. Medicala, Bucuresti

2001;

3. Burlacu V. ș. a. Unele principii ale conduitei în terapia de refacere directă cu compozite și

cementuri glasionomere. In: Anale științifice ale USMF „Nicolae Testemițanu”, ediția IX-a.

Probleme clinico-chirurgicale. Chișinău, 2008, vol. 4, p. 312-315;

4. Ахмад А. Стоматологическая эстетика. ДентАрт, 2008. № 2. С. 8-18;

5. Лобовкина Л.А. Опыт применения нового наногибридного композитного материала

«Грандио» в клинике терапевтической стоматологии // Новое в стоматологии. 2008. —

№ 3. — С.1-8;

6. Радлинский С.В. Реставрация боковых зубов: конструкции и классы // ДентАрт. —2000.

—№ 1. —С.31-40;

7. Радлинский С.В. Биомиметическое направление в реставрации зубов//Маэстро. —2002.

—№5. —С.10-17;

8. Радлинский С.В. Биомеханика зубов и реставраций//ДентАрт. —2006. —№2. —С.42-48;

9. Howel L.C. Minimal tooth preparation techniques for restorations with adhesive materials.

Dent Update 1989; 12: 418-425;

10. Hunt P. R. Microconservative restorations for approximal carious lesions. J Am Dent Ass

1990; 120: 37-40.

PROCEDEUL DE ALUNGIRE CORONARĂ PENTRU DINŢII CE PREZINTĂ

LEZIUNI DE FURCAŢIE – STUDIU DESCIPTIV PILOT

Vasile Cirimpei

Catedra Stomatologie terapeutică USMF „Nicolae Testimiţanu”

Summary

Surgical crown lengthing procedure for teeth with

furcal lesions. Descriptive pilot study

Furcal lesions are periodontal pathologies which will end up usually with tooth

extraction, because of the case selection of the patients which can not be treated by the means of

regenerative procedures, and the short term prognosis of this issues. Another major problem are

iatrogenic furcal lesions, from which surgical crown lengthening are also mentioned. In this

paper we’ll present clinical cases of surgical crown lengthening on teeth which are already

furcally involved.

Rezumat

Leziunile de furcaţie sunt o patologie parodontală care deseori se soldează cu extracţia

dentară, pe motiv a triajului pacienţilor ce nu pot fi supuşi procedurilor regenerative, precum şi

eşecului în timp a acestor metode. O altă problemă ar fi şi leziunea de furcaţie iatrogenică, dintre

care în literatură se menţionează şi procedeul de alungire coronară. În prezentul studiu vom

prezentă însă cazuri clinice de alungire coronară în grupul de dinţi cu leziuni de furcaţie.

Actualitatea temei

Pentru a putea efectua un plan de tratament pentru un pacient ce a fost diagnosticat cu o

leziune de furcaţie vom fi nevoiţi să luăm în calcul o serie de termeni ce vor fi critici evaluării

403

(terminologia utilizată): complexul radicular (fiind compus dint trunchiul radicular şi conul

radicular), zona de furcaţie, intrarea în furcaţie, fornixul de furcaţie, gradul de separare,

divergenţa, coeficientul de separare. Toate aceste date sunt critice şi orice medic ce va practica

chirurgia parodontală în această regiune este obligat să le cunoască, o lectură asupra temei date

este binevenită1,2

.

Clasificarea leziunilor de furcaţie este în general utilizată cea propusă de Hamp3 deoarece

este foarte simplă şi facilă, cu toate că alternativele la această clasificare sunt la fel destul de des

utilizate. În lucrarea dată clasificarea Hamp va fi utilizată.

Prezenta lucrare nu va face referinţă la indicaţiile şi contraindicaţiile tratamentului

leziunii de furcaţie deoarece aceste referinţe vor fi consuma un capitol întreg din manuale şi

articole de specialitate, toate acestea vor rămâne la discreţia cititorului, unica ce va fi necesar de

menţionat este că un triaj riguros este necesar, cu alte cuvinte la ce pacient şi ce tratament i se va

aplica doar situaţia clinică per ansamblu va răspunde.

Leziunea de furcaţie va putea fi tratată prin următoarele mijloace:

Exodonţie (Extracţie)

Scaling, chiuretaj, gingivectomie, odontoplastie

Plastia furcaţiei, Odontoplastia şi Osteoplastia

Grefarea

Preparea tunelului

Rezecţia radiculară

Datele din literatură ne relevă faptul că atunci când procedeul de alungire coronară este

efectuat pe zona laterală de dinţi există un risc real de a rezulta într-o leziune de furcaţie (circa

40%) la o distanţă de 5 ani4. Un alt articol ce prezintă o implicare a furcaţie post alungire

coronară la un molar superior cu patru rădăcini5, este toată informaţia ce poate fi găsită prin

intermediul PubMed. Motorul de căutate PubMed pentru review-ul literaturii al acestei lucrări a

fost solicitat cu următoarele cuvinte cheie: furcation, surgical crown lengthening, furcal

involvment – totul rezultînd cu 11 articole 2 fiind reprezentative.

Racordând literatura existentă la valorile medicinii bazate pe dovezi devine evident că

datele prezente sunt mult prea insuficiente pentru a putea să ne facem o concluzie, articolul

Dibart fiind unul retrospectiv nu întruneşte datele necesare pentru un studiu cu aşa un design:

lotul martor este mai mic de câţ cel de studiu, nu au fost făcute măsurări pe aspectul osos mezial

şi distal, lotul martor nu a fost supus unui procedeu chirurugical etc. Cu alte cuvinte cel mai

probabil designul studiului a condus a nişte concluzii eronate. Cel de-al doilea studiu este o

prezentare de caz clinic – deci valoarea s-a pe ierarhi medicinei bazate pe dovezi este extrem de

mică, cu toate că este un studiu excelent pentru lecturare!

Din cele constate mai sus este evident că lipsa acută de date în ceea ce priveşte procedeul

de alungire coronară şi defectele de furcaţie în ambele sensuri este un atu în studiul problemelor

date.

Material şi metodă

Actualul studiu va avea designul unui studiu observaţional pe baza a şapte pacienţi

consecutivi; numărul limitat de pacienţi poate genera o interpretare eronată a datelor dar cum a

fost menţionat deja pentru un studiu observaţional acest număr mic nu este primordial, actualul

studiu prin definiţie fiind doar o bază pentru studii clinice mai superioare ierarhic prin prizma

medicinii bazate pe dovezi. Numărul mic în lotul de studiu fiind condiţionat şi de criteriile de

includere şi excludere.

Toţi pacienţii incluşi în studiu au primit nota acordului informat şi toţi pacienţii incluşi în

studiu au fost consecutivi fără a fi cumva aleşi.

Criteriile de includere în studiu: leziuni de furcaţie iatrogenice (perforări ale fornixului

sau intrării în furcaţie), neadaptări marginale ale obturaţiilor sau construcţiilor protetice ce au

404

soldat leziune de furcaţie şi desigur neapărat cazuri clinice ce necesitau procedeul de alungire

coronară, toţi dinţii cu leziuni de furcaţii erau molari inferiori.

Criterii de excludere în studiul dat: Perforări ce nu putea fi soldate prin mijloace

terapeutice conservatoare (repararări a perforaţiilor prin MTA, Geristore, amalgam, glassionmer

etc), dinţi ce nu au fost rezecaţi, grefaţi, şi tunelizaţi; dinţi ce prezentau leziuni clasa a 3 Hamp.

Toţi pacienţii incluşi în studiu se prezentau drept clinic sănătoşi fără devieri semnificative

în statutul general. Un examen stomatologic complet a fost efectuat pentru toţi pacienţii, o

analiză în detalii nu va fi descrisă. Din punct de vedere parodontologic pacienţii au fost

monitorizati în următorul mod:

1. Statutul parodontal complet (nivelul marginei gingivale, profunzimea pungii

parodontale, nivelul clinic de ataşament, lungimea benzei de gingie ataşată) anterior

intervenţiei, şi recapitulativ la 8 săptămâni de la intervenţie când preparea dintelui

pentru o coroană de înveliş a fost efectuată, la şase luni, şi la 12 luni.

2. Analiza pe modelul de studiu de ghips a modificărilor în nivelul marginei gingivale.

3. Examen fotostatic

4. Examen al clişeului radiologic prin intermediul radiografiilor retroalveolare, captarea

imaginei pe sensor fiind stabilizată de un holder standart. Pentru o procesare mai

exactă a datelor radiologice au fost incluşi doar molari inferiori pentru a evita erorile

de angulare care sunt mai mari la molarii superiori.

Procedeul de alungire coronară a fost efectuat în felul următor:

1. Anestezie adecvată (deobicei infiltrativă) cu sol. Alfacaină sau Septanest.

2. Decolarea unui lambou parţial, periostul lăsat ad integrum pe os.

3. Inspecţia directă a leziunii de furcaţie, chiuretajul zonei de furcaţii, augumentarea

spaţiului chiuretat nu a fost efectuată.

4. Remodelarea ţesutului osos în conformitatea cu cerinţele curent acceptate.

5. Suturarea lamboului la periost prin repoziţie apicală.

6. Indicaţii pentru pacient.

Toate coroanele ce au fost fixate au fost conformate în plan frontal drept, în aşa mod încît

ecuatorul să nu fie prezent şi un profil de deflecţie direct la suprafaţa gingivală să fie prezent. Un

studiu recent presupune că un astfel de profil ar fi benefic pentru dinţii ce au fost supuşi

procedeului de alungire coronară7. În limita studiului dat s-a constata că infracontutrul vestibular

şi oral este benefic ţesuturilor parodontale, designul studiului în schimb nu este de dovadă

ştiinţifică înaltă şi se prezintă mai mult ca un raţionament la tratamentul complex a pacientului

supus procedeului de alungire coronară.

Rezultate şi discuţii

La o analiză completă a factorilor de risc asupra zonei de furcaţie putem identifica date

din literatură. În vizorul dat sunt prezente date certe, de curent un studiu asupra efectelor terapiei

parodontale asupra ratei de supravieţuire şi incidenţei complicaţiilor dinţilor cu implicări de

furcaţie după o perioadă de observare de minimum 5 ani6. Studiul dat a fost efectuat ca un

review sistemic. Cu alte cuvinte varietate de date prezente în literatură, varietatea tehnicilor de

tratament, conservative şi chirurgicale, precum şi o totalitate de date ce sunt paralele

metodologic, fac imposibilă o sinteză de gen meta-analiză. Astfel putem doar să analizăm

sporadic rezultatele din literatură.

Eventual datele suprapuse din cele de mai sus, ne pot doar da o notă generală. Astfel

studiul final a fost efectuat pe baza a 22 de publicaţii ce au fost conformate criteriilor de

incluziune. O rată mai mare de 90% a molarilor cu leziuni de furcaţie ce au fost trataţi non

chirurgical la un interval cuprins între 5 şi 9 ani a putu fi obţinută. Tunelizarea oferea o rată de

succes de la 42% la 92.9% pe o perioadă de la 5 la 8 ani. Amputarea şi hemisecţia a prezentat o

405

rată de la 62% la 100% pe o perioadă de la 5-13 ani, RTG 83%-100% pe o perioadă de la 5 la 12

ani.

Din numărul total de pacienţi ce a fost inclus în studiul dat la o perioadă de 2 ani de zile,

toate cazurile s-au soldat cu succes, prin aceasta fiind subînţeles faptul că atât radiologic cât şi

clinic s-au depistat îmbunătăţiri în Statutul Parodontal.

Toţi cei 7 şapte pacienţi la controlul de rutină la finele celor 12 luni au prezentat

reducerea leziunii de furcaţie şi stabilitate parodontală. Un caz de leziune a furcaţiei ce iniţial

prezenta valori de sondare a furcaţiei de 13 mm a fost soldat cu lipsa sondării complete a

furcaţiei pe o perioadă de 6 luni.

Indecele de placă şi indecele de sângerare la sondare nu au variat statistic seminificativ

(p≥0.01).

Concluzii

Considerînd studiul dat drept un studiu descriptiv pilot v-a fi necesar să evaluăm critic

datele acestei publicaţii. Astfel în limita studiului dat putem considera că procedeul de alungire

coronară este benefic pentru grupul de dinţi ce sunt supuşi procedeului de alungire coronară,

prin aceasta subînţelegîndu-se că la evaluările ce au urmat după procedeul de alungire coronară,

statutul parodontal nu a suferit modificări în ceea ce priveşte depunerea de placă şi sîngerarea la

sondare. Sondarea furcaţiilor a condus la o concluzie de formare de ataşament nou precum şi de

os în zonele de furcaţie, fapt confirmat de altfel şi de investigaţiile radiologice.

Bibliografie 1. Jan Lindhe et al. Clinical Periodontology and Implant Dentistry fifth edition 2008 Blackwell

Publishing Ltd. P.850

2. Cohen E.S. Atlas of Cosmetic and Reconstructive Periodontal Surgery third edition. 2007 BC

Decker Inc Hamilton. P.197

3. Sven-Erik Hamp et al. Periodontal treatment of multi rooted teeth. Results after 5 years.

Journal of Clinical Periodontology Volume 2, Issue 3, pages 126–135, September 1975

4. Dibart S. et al. Crown lengthening in mandibular molars: a 5-year retrospective radiographic

analysis. J Periodontol. 2003 Jun;74(6):815-21.

5. Di Fiore PM. Complications of surgical crown lengthening for a maxillary molar with four

roots: A clinical report. J Prosthet Dent. 1999 Sep;82(3):266-9.

6. Guy Huynh-Ba et al.The effect of periodontal therapy on the survival rate and incidence of

complications of multirooted teeth with furcation involvement after an observation period of

at least 5 years: a systematic review. J Clin Periodontol 2009; 36: 164–176 doi:

10.1111/j.1600-051X.2008.01358.x.

7. Vasile Cirimpei, Tatiana Cirimpei, Sergiu Ciobanu, Ana Ciobanu, Dumitru Munteanu.

Necesitatea reconturului coronar în leziuni parodontale si dupa procedeul de alungire

coronara. Analele ştiinţifice USMF “Nicolae Testemiţanu”, ed.2012., p.484-490.

406

TRATAMENTUL PROCESELOR INFLAMATORII APICALE PRIN TEHNICA

CONDENSĂRII LA CALD A GUTAPERCII CU AJUTORUL DIAGUN ŞI DIAPEN

Ştefan Gospodaru,Valeriu Fala,Valeriu Burlacu, Lilian Nistor,

Radu Bolun, Dumitru Romaniuc

Catedra Stomatologie terapeutică FECMF USMF,,Nicolae Testemiţanu’’

Summary

Treatment of apical inflammatory processes by the hot condense

guttapercha technique with Diagun and Diapen

For the first time the technique of lateral hot condensation of the gutapercha was

proposed by Yee in 1977, at the moment we have the modern materials and instruments, that are

composed by the gutapercha Diagun and hot condenser Diapen. It is a modern technique of canal

obturation.The hot gutapercha is put inside the canal by Diagun and being easely to condensate

obtaining a dense and tridimensional canal obturation.

Rezumat Tehnica introducerii directă a gutapercii rămolite în canalul radicular a fost propusă

pentru prima dată de Yee în 1977. La moment dispunem de material şi instrumentariu de ultimă

oră, alcătuit din pistolul cu gutapercă Diagun şi condensatorul la cald Diapen. Este o tehnică

modernă de obturare a canalelor radiculare. Astfel gutaperca rămolită introdusă în canal prin

încălzire în soba pistol Diagun devine mult mai usor de condensat, favorizînd obţinerea unei

obturaţii de canal cu o densitate şi omogenitate superioară. Conul principal (master con)

fuzionează intr-o masă unică şi o aderaţie a obturaţiei la canal monolit.

Introducere

Se obţine în primul rînd sterilizarea termică de canal şi închiderea ermetică

tridimensională a macro şi micro canalelor.

Diagun este o sobă pistol care încalzeşte gutaperca la 3 nivele de lucru (160-180-200

grade Celsius) menţinînd temperatura constant pe tot parcursul lucrului. În set intră şi vîrfurile

active flexibile în formă de acuşor, prin care gutaperca încalzită este injectată în canalul

radicular.

Condensatorul Diapen este folosit pentru taierea conului principal (master con) şi

condensarea gutapercii din canal. Partea activă (plugger) este încalzită la 3 nivele, luîndu-se în

consideraţie şi file-ul cu care se lucrează, temperatura este ridicată sau coborîtă la 3 secunde

diferenţă. Efectul şi calitatea lucrului sunt maximale datorită combinării metodei de obturare a

canalelor radiculare cu microscopia endodontică. Microscopia dentară face parte din tratamentele

de avangardă în stomatologia internaţională. Bazele microscopiei dentare au fost puse în 1978,

anul cand a fost introdus microscopul în cadrul stomatologiei. Universitaţile din Statele Unite au

implementat microscopia dentară în curricula de învaţămant de mai mult de 10 ani.Tratamentele

la microscop oferă avantajele vizualizării mărite şi clare a celor mai mici detalii, facilitand şi

îmbunataţind eficienţa şi reuşita operatorului pentru un tratament de succes. Tratamentul

microscopic ajută la vizualizarea clară a sistemului canalar dentar, ceea ce permite tratarea

cazurilor complexe, avand o rată de succes de peste 91 %.

Actualitatea problemei

În cazul studiului efectuat s-a supus treningului afecţiunea întîlnită des în stomatologia

terapeutică: periodontita cronică granulantă.

Pentru obţinerea succesului în tratamentul procesului inflamatoriu dat sa-u creat următoarele

etape de lucru:

- accesul corect şi vizibilitatea maximă cu folosirea microscopului endodontic.

407

- prepararea canalului radicular folosind sistemul de rotaţie ProTaper.

- sterilizarea canalului şi spaţiului periodontal folosind sol. NaOCl 4%, încălzită la 60

grade Celsius.

- uscarea şi obturarea ulterioară cu Diagun şi Diapen.

Scopul studiului

Identificarea, sterilizarea şi obturarea ermetică a macrocanalului şi a canalelor accesorii

prin metoda Sistem B cu ajutorul Diagun şi Diapen folosind microscopul endodontic.

Obiectivele: 1) Identificarea şi sterilizarea macrocanalului, canalelor laterale şi a spaţiului de

proces inflamator; 2) Obturarea ermetică şi tridimensională a macrocanalului şi a canalelor

laterale.

Materiale şi metode Opmi pico este un microscop compact făcut special pentru practica stomatologică, fiind

caracterizat prin forma sa elegantă, cu design de calitate și funcții foarte uşor de utilizat.

Sistemul de iluminare cu halogen dă o lumină natural îndreptată spre a nu obosi ochii medicului.

Are încorporat sistemul de filter de lmină: galbenă-prevenirea întăririi premature a materialului

composit cu care se lucrează,verde-ajută la vizualizarea micilor detalii într-un camp operator

singerînd. Are posibilitatea de a conecta cameră video încorporată sau externă. Caracteristicile

microscopului endodontic OPMI pico:

- mărire în 5 trepte.

- lentilă obiectiv f=250mm cu inel de focusare.

-tub binocular înclinat.

-stand podea S100.

-sursă de iluminare Ha cu 2 becuri 12V/100W.

-schimbare rapidă a becului expirat.

- fibră optică.

- mîner de manevrare.

-tub binocular cu mişcare înainte-înapoi.

Au fost supuşi cercetărilor programate 20 de pacienţi (12 femei şi 8 barbaţi) cu vîrstele

cuprinse între 18 şi 45 de ani diagnosticaţi cu periodontită cronică granulantă. Toţi pacienţii au

fost supuşi tratamentului endodontic sub microscopul Opmi pico, Carl Zeiss, aplicându-se regula

4S (Valeriu Fala, Valeriu Burlacu ,,Metodologia endodontologiei clinice’’) de sterilizare

endodontică:

1) Sterilitate endodontică prin procedura de lărgire instrumentală de canal.

2) Sterilitate endodontică prin procedura de irigare medicamentoasă de canal.

3) Sterilitate endodontică irigantă preobturativă, fără aplicarea apei oxigenate sau a altor

componente gazante.

4) Sterilitate endodontică prin obturare tridimensională de canal.

La prima vizită a pacientului, tratamentul începea cu crearea accesului ţinînd cont de

regula 3A:(1-acces la tavanul camerei pulpare 2- acces la orificiile de intrare 3- acces la canalele

radiculare şi apex cu ajutorul frezelor sferice diamantate de dimensiune corespunzătoare pentru

obţinerea unui câmp operator maximal prin îndepartarea tesuturilor dentare rămolite (afectate)

pâna la ţesut dentar dur sănătos. Următorul pas constă în izolarea câmpului de lucru cu ajutorul

sistemului Kofferdam şi poziţionarea microscopului asupra câmpului operator (fig1).

Urma accesul acces spre canalele radiculare şi permiabilizarea acestora cu ajutorul

instrumentariului manual (K-files, H-files) şi a sol. de EDTA 15%. Canalul dentar se lărgea

manual până la limitele nr. 20 ISO. Toate manipulările se efectua în vizorul microscopului Carl

Zeiss şi a apexlocatorului.

408

Se iriga canalul radicular cu NaOCl 4% (hipocloritul de sodiu) cu ajutorul seringii

endodontice lăsându-se soluţia pe o perioadă de 5-7 min. NaOCl, încălzită la 60°C, asigura un

efect bactericid înalt.

Fig. 1. Microscopul endodontic Carl Zeiss

După ce îşi realiza efectul antiseptico-diluant, hipocloritul de natriu s-a îndepărtat din

canalul dentar cu ajutorul ultrasunetului şi a acelor calibrate endodontic, pe într-un timp de 7

min. prin mişcări de dute-vino. După prelucrarea cu ultrasunet canalul radicular s-a irigat

abundent cu H2O şi uscat, adecvat folosindu-se conurile absorbante de hârtie. Urma cercetarea

minuţioasă a pereţilor canalului radicular la microscop pentru depistarea canalelor accesorii sau a

impurităţilor de canal.

La următoarea etapă avea loc prelucrarea cu EDTA de 15% folosindu-se instrumentariul

mecanic de prelucrare a canalului radicular (ProTaper) după scara de lucru a filelor.

Instrumentariul mecanic ajuta la permiabilizarea şi prepararea uşoară a canalului radicular cu

crearea unui contur de con canalar şi îndepărtarea rămăşiţelor din spaţiul radicular. Ajungând la

dimensiunile nr. 35-40 ISO, canalul radicular s-a irigat cu sol de NaOCl timp de 3 min., apoi cu

H2O şi ultrasunet pe durata de 5 min. Această etapă se mai repeta o dată.

Spre final canalul dentar s-a uscat adecvat, pentru a îndepărta maximal posibil umiditatea

din canal dar şi a conţinutului periapical, urmată de stabilirea lungimii de lucru.

După stabilirea lungimii de lucru, canalul radicular repetat e supus cercetării la

microscopul endodontic şi uscat pregătit fiind pentru obturare.

Etapa finală consta în introducerea în canalul radicular a conului master de gutapercă

calibrată corespunzător şi taierea lui la nivelul orificiului radicular şi condensarea cu heaterul de

la Diapen încalzit la 200 grade Celsius. Apoi restul canalului radicular s-a umplut ne forţat cu

gutapercă rămolită cu ajutorului Diagun şi condensată pînă la umplerea vizibilă a canalului

radicular. Se efectua o radiografie de control (fig 3).

Fig. 2. Ortopantomogramă. Fig. 3. Dintele 21 după obturare.

Periodontită cronică granulantă d 21. Canal lateral.

La a doua vizită dintele s-a restaurat prin folosirea materialelor de compozite moderne

(Esthet-X) cu respectarea reliefului ocluzal ghidat, pacientul fiind luat la evidenţă de dispensar.

409

Monitorizarea roentghenologică se efectua la 3, 6 şi 12 luni.

La toţi pacienţii supuşi tratamentului s-a obţinut regenerarea ţesutului periapical în 97%

din cazuri luate în studiu.

1) Caz clinic: Pacientul C.S.fişa de observaţie nr 108, anul naşterii 1974, a solicitat

asistentă stomatologică la clinica ,,Fala-dental,,în perioada iunie 2011.

Acuze: Durere în dintele 21, schimbarea în culoare, edem la nivelul proiecţiei apexului

dintelui, percuţia în ax indoloră, sensibilitate la percuţia laterală.

Din anamneza: Dintele 21 în urmă cu 5 ani a fost restaurat ca urmare a cariei profunde.

La momentul adresării plomba era prezentă, dar schimbată în culoare, mobilitatea d 21 de

gradul 2, percuţia laterală doloră, percuţia în ax indoloră.

Ortopantomogramă: În regiunea mezială a rădăcinii d 21 se observă un focar de liză

osoasă cu contur clar. Densitatea în focar reprezintă 6 unitaţi convenţionale fig. (2).

Dagnoză: Periodontită cronică granulantă în dintele 21.

Tratament:Trepanarea dintelui pe fata palatinala, aplicarea sistemului de izolare cu

Kofferdam. Poziţionarea microscopului endodontic asupra cîmpului operator.

Acces la cele trei zone anatomice: platoul camerei pulpare, orificiul radicular şi constricţia

apicală.

Prelucrarea instrumentală în debut cu instrumentariul manual (K-file. H-file), continuat

de sistemul Protaper. Prelucrarea medicamentoasă cu EDTA şi NaOCl 4% pe perioade cuprinse

între 5-7 min, în combinaţie cu ultrasunetul şi H2O. Uscarea adecvată a canalului dentar şi

obturarea ulterioară cu ajutorul Sistem B.

Radioviziografie 21: Ermetizarea etanşă a canalului principal cu uniformitate de masă

pînă la zona apicală. Sigilarea perfecta a canalului lateral.(fig.3). Obturarea definitivă a dintelui

cu material fotopolimerizabil (Esthet-X).

Evidenţă de dispensar după 3 luni de la tratament, pacientul nu prezinta acuze, dintele era

intact, culoarea corespunzătoare, percuţia indoloră, gingia de o culoare roz-pală.

Radioviziografia: Determina refacerea integritaţii osoase la nivelul rădăcinii d 21.

Densitatea în focar reprezenta 99 Haus.

Recomandări: Respectarea igienei cavitaţii bucale, cu control în dinamică la fiecare 3

luni.

Rezultatele obţinute în urma analizei obiective, radiologice şi radioviziografice s-au

finalizat cu următoarele concluzii:

1. Identificarea canalului principal si a celor laterale cu ajutorul microscopului Carl

Zeiss şi aplicarea metodelor de sterilizare prin lavaj abundent cu NaOCL 4% (60°C) în

combinaţie cu ultrasunetul asigură sterilizarea necesară pentru dispariţia procesului inflamatoriu

radicular.

2. Metoda de obturare tridimensională cu Sistem B prin injectarea gutapercii

termoplastifiante în canalul radicular demonstrează eficacitatea crescută a tratamentului

terapeutic a periodontitei cronice granulante, astfel mărind longevitatea dintelui tratat.

Bibliografie

1. Valeriu Burlacu, Valeriu Fala ,,Metodologia Endodontologiei Clinice’’ Chişinău 2012

pag. 19-120.

2. The S.D. The solvent action of sodium hypochloride on fiaed mixed necrotic tissue. Oral

surg Oral Med 1979 pag 558-561.

3. Richard E.Walton ,,Endodontics:Principles and Practice’’ 2009.pag 148-163.

4. Weber Juliano CD., McClanahan SB., Miller G. Deiner-West M., Johnson Jd.

5. ,,The effect of passive ultrasonic activation of 2% chlorhexidine or 5,25%

6. NaOCl on residual antimicrobial activity in root canals,, 2003 pag. 500-560.

410

7. Sonis Stephen T. ,,Dental secrets,, 2008 pag. 140-168.

8. Sîrbu Sergiu, Gheorghe Nicolau, Corneliu Năstase „Aspecte structurale ale organelor şi

ţesuturilor cavităţii bucale’’ 2007 pag 105-135.

UTILIZAREA FORMEI ALOTROPICE DE OXIGEN ÎN TRATAMENTUL

PERIODONTITELOR APICALE CRONICE

Eremciuc Natalia

Catedra Stomatologie Terapeutică, USMF ,,Nicolae Testemiţanu”

Summary

Use oxygen allotropic form in the treatment of chronic apical periodontitis

The ozone possesses unique properties which are defined and are applied in biological

systems also in clinic practice. Like a molecule that contains an excess of energy the ozone

manifests a bactericidal, virucidal and fungicidal action. Because of its unique properties, the

ozone is used in stomatological practice. The intracanal use of solutions enriched in ozone

nowadays it presents a contemporary method of chronic apical periodontites treatment. The

process of endodotic space with ozonated saline will increase considerably the chance of success

at the moment of chronic apical periodontitis treatment. The administration of serum (of

solution) ozonized in periapical space also will increase the chances that the tooth will be

tolerated.

Rezumat

Ozonul posedă proprietăţi unice care sunt definite şi se aplică în sistemele biologice dar şi

în practica clinică. Ca o moleculă ce conţine un exces de energie ozonul manifestă acţiune

bactericidă, virucidă şi fungicidă. Datorită proprietăţilor sale unice, ozonul este utilizat în

practica stomatologică. Utilizarea intracanalară a soluţiilor imbogaţite cu ozon actualmente

prezintă o metoda contemporană de tratament a periodontitelor apicale cronice. Prelucrarea

spaţiului endodontic cu soluţie fiziologică ozonizată va mări considerabil şansele de reuşită în

timpul tratamentului periodontitelor apicale cronice.Întroducerea serului (soluţiei) ozonizat in

spaţiul periapical de asemenea va creste şansele ca dintele sa fie tolerat.

Actualitatea temei

Practica stomatologică se confruntă tot mai des cu afecţiunile infecţioase acute si cronice

ale pulpei si periodonţiului, care sunt sursele de producere a proceselor inflamatoare odontogene

in regiunea oro-maxilo-facială.

Dinţii cu elemente de distruсţie în regiunea ţesuturilor periapicale sunt un focar de

infecţie cronică, ceea ce duce la abcese, flegmoane, uneori la boli sistemice (Боровский Е.В.,

2003; Дубова М.А. с соавт., 2005; Жохова Н.С., 2002; Мамедова Л.А., 2002).

În prezent, problema tratamentului endodontic al dinţilor cu periodontită li se acorda o

atenţie deosebită. Scopul principal al endodonţiei este asigurarea sterilităţii permanente a macro

si micro canalelor rădăcinii dentare şi crearea condiţiilor pentru menţinerea sterilităţii pe viitor.

O cauză importantă a periodontitei este infecţia. Canalele infectate reprezintă un loc de

incubaţie şi sursă de microorganisme, în special anaerobe, care conţin materie organică

dezintegrată, de exemplu, colagenul dentinei nedizolvate şi ser penetrant. Microbii care persistă

în canalele radiculare şi în ramificaţiile lor, în tubulii dentinali şi delta apicală în rezultatul

degradării pulpei şi lipsei fluxului sanguin, sînt inaccesibili pentru mecanismele de protecţie a

411

organismului. Microflora care se află în canale rădiculare, cauzează şi menţine procese

inflamatorii în ţesuturile parodontale, ce duce în continuare la dezvoltarea proceselor distructive

în ţesutul osos.

Periodic in literatură apar unele date despre utilizarea ozonului in stomatologie dar

problema încă nu este bine sistematizată. Utilizarea intracanalară a soluţiilor îmbogăţite cu

ozon actualmente prezintă o metoda contemporană de tratament a periodontitelor apicale

cronice. Prelucrarea spaţiului endodontic cu soluţie fiziologică ozonizată va mări considerabil

şansele de reuşită în timpul tratamentului periodontitelor apicale cronice. Introducerea serului

(soluţiei) ozonizat in spaţiul periapical de asemenea va creste şansele ca dintele sa fie tolerat.

Orice infecţie bacteriană poate fi tratată în mod eficient cu O3. Clătirea şi gargara cu apă

ozonizată sunt eficiente pentru tratamentul faringitelor, ulceraţiilor, abceselor şi problemelor

periodontale. Irigarea unui câmp chirurgical cu apă ozonizată va favoriza vindecarea şi va

contribui la regenerarea ţesutului osos. Astfel, apa ozonizată va fi utilă pentru extracţii, chirurgia

alveolară şi implantologie. Uleiul ozonizat reprezintă un remediu pentru gingii, ulcer sau leziuni

bucale.

Ozonul posedă proprietăţi unice care sunt definite şi se aplică în sistemele biologice dar şi

în practica clinică. Ca o moleculă ce conţine un exces de energie, ozonul, prin mecanisme

neînţelese suficient, manifestă acţiune bactericidă, virucidă şi fungicidă care îl pot transforma

într-un tratament alternativ în anumite condiţii şi un tratament complementar în altele.

Iandanezul Martinus Van Marum în 1783 descrie pentru prima dată un gaz cu miros

specific care apare la descărcarea electrică în oxigen. În 1841 germanul Schonbein continuă

studiile predecesorului său şi denumeşte ,,gazul cu miros specific“ cu grecescul ozein ce în

traducere înseamnă ,,aer proaspat”. În 1856 Tait şi Andews susţin ipoteza precum că ozonul este

o formă alotropică a oxigenului. În 1857 este creat primul generator de ozon de către Werner von

Siemens. În 1898 Brodie şi Landenburg prezintă pentru prima dată formula chimică a ozonului-

O3. Ozonul este o formă alotropică a oxigenului avînd trei atomi de oxigen în fiecare moleculă,

greutatea moleculară fiind de 48, adică de 1,5 ori mai grea decît cea a oxigenului şi se formează

la trecerea unei scîntei electrice prin oxigen. În concentraţii foarte mici este un gaz aproape

incolor şi inodor, dar în concentraţii mai mari apare mirosul puternic de iarbă verde,iar cînd

aceasta depăşeşte 15% are culoare verde deschis aceasta devenind toxic pentru organismele vii.

La descompunerea ozonului se formează oxigen molecular şi atomar care posedă un potenţial

energetic foarte mare. De aici rezultă şi proprietăţile lui oxidative majore şi care sunt folosite în

diferite domenii.

Încă din timpul Primului Război Mondial, proprietăţile bactericide ale ozonului erau

utilizate în tratarea rănilor infectate, arsurilor toxice şi fistule. Aceste prime încercări de

tratament au fost împiedicate de dificultăţi tehnologice. De atunci însă s-au dezvoltat şi

perfecţionat generatoarele medicale de ozon. Acestea diferă de generatoarele industriale prin

capacitatea lor de a livra cele mai pure amestecuri de ozon-oxigen în doze precise. Un pas

important în tehnologia ozonului medical a fost dezvoltarea, la începutul anilor ‘60, a unor

dispozitive de plastic care pot canaliza această mixtură în mod adecvat şi permit o bună

colaborare cu pacientul.

În ultimii ani tratamentul cu ozon s-a bucurat de un interes crescut din partea diferitelor

discipline medicale, iar cercetarea este pe cale de a-i delimita efectele în sistemele biologice şi

de a defini aplicaţiile sale clinice. Concentraţiile mari de ozon produc iritarea căilor respiratorii.

Numai concentraţiile foarte mici de ozon în oxigen medical care sunt de 50 de ori mai mici decît

doza toxică minimă(max 80 μg/ml) au un efect terapeutic asupra organismului. Studiile de

laborator pe animale au demonstrat că ozonul nu produce efecte mutagene şi cancerigene. Un

studiu al Societăţii medicale germane referitor la posibile complicaţii şi reacţii secundare ale

ozonoterapiei face următoarea concluzie: probabilitatea unei reacţii secundare este de

412

0,000005% la o şedinţă. Ozonoterapia poate fi considerată drept un stres oxidativ controlat care

are drept scop activarea proceselor metabolice şi enzimatice din organism.

Ozonul are următoarele mecanisme de acţiune:

acţiune bactericidă indirectă - producţie crescută de leucocite şi macrofage

FAGOCITOZA

acţiune bactericidă - virustatică directă - ozon-producţie de radicali liberi-liza

membranelor bacteriene

îmbunătăţirea perfuziei locale - transport şi distribuţia de substanţe (antibiotice)

stimulează activitatea osteoclastică/blastică - remodelarea osoasă

Efectul antimicrobian, antifungic şi antiviral se datoreză atât acţiunii directe a ozonului

cât şi capacităţii sale de a forma cu acizii graşi nesaturaţi compuşi foarte activi peroxizi, care

acţionează destructiv asupra microorganismelor. Dacă în doze şi concentraţii mici ozonul are o

acţiune distructivă locală asupra membranei celulare atunci în doze mai mari el blochează

anumite sisteme enzimatice şi receptori celulari care duc la moartea microorganismelor

patogene. Efectul bactericid al ozonului îl depăşeşte de 2 ori pe cel al clorului, este la fel de

eficient şi în cazurile rezistente la antibioticoterapie, nu induce rezistenţă şi cel mai important

lucru: nu acţionează asupra florei saprofite (benefice) organismului.

Scopul lucrării Studiul acţiunii eficienţii ozonului asupra spaţiului endodontic, inclusiv a ţesuturilor

periapicale in tratamentul periodontitelor apicale cronice.

Obiectivele lucrării

1) Obţinerea sterilizării spaţiului endodontic cu ozon medical.

2) Studiul asupra conţinutului microbian a spaţiului endodontic pînă la sterilizare si după.

3) Acţiunea ozonului asupra ţesuturilor periapicale.

4) Studiu asupra aprecierii alegerii dozei optime pentru obţinerea efectului terapeutic.

5) Urmărirea în dinamică (3-6 şi 12 luni) a dinţilor cu diferite forme de periodontită apicală

cronică care au fost supuşi tratamentului cu ozon.

Metodele

Vizita 1

- Radiografia, viziografia pentru a determina starea ţesuturilor periapicale

- Anestezie la necesitate

- izolarea zonei operatorie de infecţii suplimentare cu ajutorul coferdamului

- corectitudinea in crearea accesului la canalele radiculare

- reperarea orificiilor canalelor radiculare

- tratamentul instrumental cu ajutorul instrumentelor manuale şi mecanice

- tratamentul medicamentos: (apă destilată ozonizată)

- determinarea şi marcarea lungimii de lucru prin metoda clinico-radiologică şi metoda

electronică

- obturarea definitivă a canalului radicular (în dependenţa de forma periodontitei într-o

etapă sau în două,cu utilizarea hidroxidului de calciu)

- controlul obturării

- aplicarea obturaţiei provizorie.

- injectarea soluţie fiziologice ozonizate în plica trecătoare la necesitate.

Vizita 2

- înlăturarea obturaţiei provizorie

413

- tratamentul instrumental

- tratamentul medicamentos

- aplicarea linerului (obturaţie izolatorie)

- aplicarea obturaţiei de durată

- injectarea soluţie fiziologice ozonizate în plica trecătoare la necesitate

- urmărirea în dinamică (3-6 şi 12 luni) a dinţilor cu diferite forme de periodontită apicală

cronică care au fost supuşi tratamentului cu ozon.

Materialele

1) Sisteme pentru izolarea dintelui in tratamentul periodontitelor apicale cronice

2) Diferite tipuri de instrumente endodontice

3) Materiale pentru lărgirea canalelor radiculare

4) Instrumentar şi dispozitive pentru determinarea si marcarea lungimii de lucru

5) Materiale pentru tratamentul medicamentos:

6) Instrumente si materiale pentru obturarea canalelor radiculare

Concluzie

Datorită proprietăţilor unice, ozonul este utilizat în practica stomatologică sub formă de

lichide ozonizate. Aplicarea soluţiei fiziologice ozonizate în tratamentul periodontitelor apicale

cronice va spori considerabil eficacitatea tratamentului. Această metodă de tratament va scădea

nivelul complicaţiilor şi va mări şansele de reuşită a tratamentului.

Bibliografie

1) Дубова М.А. с соавт., 2005; Жохова Н.С., 2002; Мамедова Л.А., 2002

2) Николайчук В.В, А. Б. Терехов К.И. Нзстасе,2009, Эндодонтия, практическое пособие

3) Дурново Е. А, Хомутиникова Н.Е. ,, Озон и методы зффективной терарии в медицине’’

Н.Новгород.2000

4) Алехина С.П., Щербатюк Т.Г. Озонотерапия: клинические и экспериментальные

аспекты. Нижний Новгород: Литера, 2003г

5) Боровский, Е.В. Распространенность осложнений кариеса и эффективность

эндодонтического лечения [Текст] / Е.В. Боровский, М.Ю., Протасов // Клиническая

стоматология. - 1998.

6) http://www.elisamed.ro/seminar/Prezentare%20ozonoterapia.pdf

DIAGNOSTIC TIMPURIU AL PARODONTITEI MARGINALE

CRONICE INCIPIENTE

(Revista literaturii)

Tatiana Lazu, Valeriu Burlacu

Catedra Stomatologie terapeutică FECMF, USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Eearly diagnosis of incipient chronic marginal periodontitis

This review synthesized more than 70 literary thematic sources which allowed to draw

out 5 objectives necessary to establish an early diagnosis of the incipient periodontitis and to

prevent its evolution.

414

Rezumat

Au fost supuse analizei literare tematice peste 70 de surse care au permis de a trasa 5

obiective necesare unui diagnostic timpuriu al parodontitei marginale cronice incipiente şi de a

preveni avansarea procesului.

Actualitatea temei

Printre obiectivele actuale ale stomatologiei contemporane, afecţiunile parodontale ocupă

locurile de frunte, iar creşterea eficienţei tratamentului acestora constituie o problemă nu doar

medicală dar şi una socială. Importanţa acesteia se determină printr-un grad înalt de răspândire al

diverselor forme patologice ale parodonţiului, gravitatea evoluţiei al anumitor forme şi impactul

negativ asupra organismului în întregime. Afectând practic toate grupele de vârstă, inclusiv

persoanele tinere şi copiii, aceasta constituie una din cauzele principale în cercetarea problemei

date. [3,18,21,22].

Джамилива Т. (1999) demonstrează că la persoanele tinere (29-44 de ani) numai în 4-5%

cazuri parodonţiul, clinic, este intact şi respectiv igiena orală fiind satisfăcătoare. Afecţiunile

orale esenţial întineresc [4].

Afecţiunile parodontale sunt printre cele mai frecvente patologii ce afectează copiii şi

adolescenţii. Studiile epidemiologice susţin teoria precum că gingivita este practic universală la

copii şi adolescenţi, însă formele distructive al afecţiunii parodontale pot de asemenea apărea şi

la adolescenţi. [3,6,11,18,20] Astfel, Academia Americană de Parodontologie a exclus factorul

de vârstă din clasificarea sistemică a afecţiunilor parodontale [3,21].

Diagnosticarea timpurie a afecţiunilor parodontale şi pronosticul evoluţiei acestora

rămâne o problemă actuală în stomatologia modernă. Gingivita şi parodontita ocupă după

răspândire locul II printre afecţiunile stomatologice, după caria dentară. Conform datelor OMS

(1990), bazate pe examinarea populaţiei în 53 de ţări ale lumii, răspândirea afecţiunilor

parodonţiului la persoanele cu vârsta cuprinsă între 35-44 de ani constituie 65%-98%. [20]

Frecvenţa afecţiunilor parodonţiului la copiii din Republica Moldova atinge la vârsta de 15 ani

96,8% din cazuri [6].

Un număr variat de diverse forme al afecţiunilor parodontale se pot prezenta la copii şi la

adolescenţi, variind de la aspectele reversibile limitate la ţesuturile gingivale la cele caracterizate

de distrucţia ţesuturilor parodontale de legătură şi al osului alveolar. Astfel se pune în pericol

longevitatea dentiţiei temporare si permanente. Prevalenţa, extinderea, gradul de severitate şi

pronosticul afecţiunilor parodontale, impune sistematizarea diverselor forme de afecţiuni

parodontale [19].

Este de o importanţă fundamentală de a distinge şi de a diagnostica corect diferite forme

de parodontite, deoarece managementul stomatologic va depinde de un diagnostic corect şi de

aprecierea procesului-cauză şi al factorilor de risc contribuabili. Page şi Schroder (1976) au

clasificat afecţiunile parodontale în dependenţă de evoluţia procesului inflamator în baza

informaţiei colectate din biopsia animală. Ei au sistematizat leziunea progresivă în 4 faze:

1. Incipientă

2. Cu debut precoce

3. Instalată

4. Avansată [5].

Kinane et al (2003) a propus o nouă clasificare, utilizând clasificarea autorilor Page şi

Schroder drept cadru de subliniere al caracteristicilor histopatogenetice al afecţiunilor

parodontale.

A sistematizat clasificarea parodontitelor la copii si adolescenţi şi a prezentat trei mari

categorii:

1. Parodontita adultă incipientă;

2. Parodontita cu debut precoce;

415

3. Parodontita ulcero-necrotică [1,5,19].

Forma incipientă a parodontitei este frecvent nediagnosticată de către clinicieni din lipsa

de înţelegere a afecţiunii cât şi suficientă perspicacitate diagnostică. Când afecţiunea este

diagnosticată, aceasta este fie o parodontită cronică fie parodontită agresivă, distrucţia tisulară

fiind evidentă. Afecţiunile parodontale pot fi tratate cu succes prin intervenţii potrivite şi cel mai

important acestea sunt de prevenţie. Tratamentul timpuriu semnifică un rezultat anticipabil şi

distinct [11,21].

Parodontita marginală cronică incipientă poate apărea devreme în adolescenţă. Pierderea

de ţesut variază între 1-2 mm. Cel mai frecvent sunt afectaţi primii molari şi incisivii, în special

fiind afectaţi la nivelul suprafeţelor meziale şi distale. Totuşi sunt cazuri când afecţiunea se

raspândeşte şi la alte grupuri de dinţi. Conform datelor radiologice, se atestă o pierdere incipientă

a crestei osoase alveolare pe orizontală. În ceea ce priveşte evoluţia afecţiunii, nu se remarcă o

pierdere severă al ţesutului de legătură. Extinderea procesului este variabilă ce depinde de factori

cum ar fi vârsta şi grupul etnic de apartenenţă. Rata de progres al pierderii de ţesut, este relativ

slabă [1, 19].

Un studiu multinaţional efectuat pe 8.730 de subiecţi cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani a

fost realizată de Hansen şi autorii(2012), care a reprezentat un eşantion global (18 centre din 16

ţări) şi autorii au stabilit că distrucţia parodontală timpurie la tinerii de 15 ani pare a fi un

fenomen comun în lumea întreagă. De asemenea, aceste studii au determinat că pierderea de

ţesut osos este o descoperire comună la adolescenţi, diagnosticul pierderii de ţesut osos la

pacienţii pediatrici a fost neglijată. Sjodin şi autorii (2012) au demonstrat că 40% din pacienţi

diagnosticaţi la maturitate cu parodontită deja au prezentat pierdere de ţesut osos alveolar în

dentitiţia deciduală [14].

Practicienii stomatologi, deţin un rol important în depistarea şi diagnosticarea afecţiunilor

gingivale şi parodontale. Aceasta va asigura o bună oportunitate pentru un tratament de succes

[2, 11].

Între timp în practica ocrotirii sănătăţii, diagnosticul timpuriu al afecţunilor inflamatorii

parodontale se bazează în primul rând pe examinarea clinică al pacienţilor. Cu toate acestea,

gradul de răspândire (în special la o vârstă tânără) şi insuficienţa eficacităţii tratamentului

gingivitei şi al parodontitei la adolescenţi demonstrează că metodele de diagnosticare aplicate nu

au eficienţă desăvârşită, iar metodele de tratament la rândul lor sunt slab eficiente, pe măsură ce

nu se influenţează întotdeauna asupra factorilor declanşatori al afecţiunilor respective [2, 11, 15,

16].

Necătând la progresul tehnico-ştiinţific, puţini practicieni în parodontologie au schimbat

esenţial maniera în care ei stabilesc diagnosticul diverselor forme de afecţiune parodontală.

Principalele cauze sunt:

- lipsa unui model care ar prezice progresarea viitoarei afecţiuni;

- lipsa unor studii independente longitudinale relatate la eficienţa uni test care ar activa

distructia paroodontală;

- lipsa unor experienţe evaluative realizate în cadrul unor comunităţi şi pe un număr larg

de pacienţi;

- lipsa unui standard de aur în conformitate cu care să se poată evalua noile metode de

diagnostic [1, 19].

Analiza surselor literare moderne menţionează că metodele curente de examinare

parodontală pentru evidenţierea afecţiunii bazate pe evaluarea vizuală al ţesuturilor si

examinarea lor fizică, folosesc una din multiplele tipuri de sonde parodontale.

Factorii evaluaţi sunt:

1. Culoarea ţesuturilor (prezenţa sau absenţa hiperemiei gingivale);

2. Conturul ţesuturilor (prezenţa sau absenţa edemului inflamator);

416

3. Prezenţa hemoragiei gingivale la sondare;

4. Gradul recesiei gingivale;

5. Aprecierea adâncimii pungii şi nivelul ataşamentului ligamentar;

6. Prezenţa supuraţiei;

7. Gradul mobilităţii dentare.

Metodele clinice enumerate sunt în mare parte descriptive şi majoritatea sunt măsurări

subiective, ele sunt sărace în date în ce riveşte pronosticul progresării afecţiunii fiind folosite

separat sau combinat [19].

În 1982, un sistem hibrid numit Community Periodontal Index of Treatment Need

(CPITN) a fost introdus în scopul de a analiza progresarea afecţiunii parodontale în cadrul

populaţiei. Acest indice este referit la examinarea parodontală de bază; este o metoda rapidă,

senzitivă al procedurii de screening - facilitează identificarea pacienţilor de risc - este simplă,

rapidă; sumează informaţia necesară cu documentaţie minimă [1,19].

Proba longitudinală al ataşamentului ligamentului periodontal a fost şi rămâne a fi

standardul de aur pentru diagnosticarea afecţiunii active sau progresarea afecţiunii. Întrebarea ce

ne interesează cel mai mult este cât de reproductive şi exacte sunt aceste măsuri, care diferenţe

apreciate sunt semnificative din punct de vedere clinic [7, 15, 16].

Eforturile au fost focusate spre îmbunătăţirea probei de validare pentru depistarea

timpurie al progresării afecţiunii parodontale. Gibs şi autorii au descoperit sistemul Florida Probe

(Florida Probe Corporation, Gainesville FL, 1988) care combină avantajele al unei forţe

constante de probă cu o măsură precisă electronică şi stocarea computerizată a informaţiei

dobândite. Sistemul Florida Probe elimină potenţialele erori asociate cu aprecierea rezultatelor în

cadrul examenului vizual. În urma studiilor s-a constatat că reproducerea datelor în urma

măsurării adâncimii pungii este superioară comparativ cu datele obţinute cu proba standard. În

studiile efectuate anterior, rata globală al deviaţiei standarde pentru măsurările repetate pe

regiunile individuale la diverşi subiecţi era de ±0.17 la ±0.32 mm. În ceea ce priveşte abilitatea

de a depista schimbări al nivelului de ataşare al ligamentului periodontal, aceasta este o avansare

în depistarea timpurie al afecţiunilor parodontale [3,8].

O prerogativă al sistemului „Florida Probe” o constituie diagnosticarea afecţiunilor

parodontale în fazele incipiente de dezvoltare, chiar şi atunci când simptomele afecţiunii practic

lipsesc. Alegerea noastră al sistemului dat a fost determinată de capacitatea acestuia de a

înregistra date digital informaţionale precum – prezenţa hemoragiei gingivale, gradul inflamaţiei

gingivale, prezenţa pungilor gingivale şi parodontale cât şi adâncimea acestora – date necesare

pentru realizarea unui diagnostic timpuriu în vederea prevenirii unei distrucţii osoase ulterioare

[3, 8, 13].

În ultimii ani, tehnica de sustragere radiologică computerizată a cunoscut o performanţă.

Metode mult mai sensibile şi mai obiective pentru analiza radiografiilor şi probabil o

oportunitate mai bună de a compara schimbările în ataşarea ligamentară cu schimbările în

densitatea osoasă [3, 9, 13].

Noi posibilităţi sunt la ora actuală în radiografia dentară în legătură cu utilizarea

radiografiei digitale. Astăzi există posibilitatea aprecierii filmului radiologic digital în limite

largi – de la structurile osoase ale maxilarelor şi al dinţilor până determinarea indicilor densităţii

ţesuturilor dure şi moi. Oportunitatea acestei abordări mai este condiţionată de faptul că numărul

cel mai mare de bolnavi cu densitate joasă al ţesutului osos înregistrează afecţiuni precum

gingivita şi parodontita [10, 13, 18].

Reieşind din practica proprie şi analizând rezultatele în urma studiilor ştiinţifice, putem

spune că radiografiile nu demonstrează fiabil contururile ţesuturilor moi şi nu înregistrează

modificările ţesuturilor moi al parodonţiului marginal. Prin urmare, ne propunem o abordare

complexă de diagnostic constituită dintr-un examen clinic minuţios completat cu examenele

paraclinice prezentate de sistemul „Florida Probe” cât şi utilizarea radiovizografului în vederea

417

aprecierii densităţii osoase în cadrul afecţiunilor parodontale, cu atât mai mult că gingivita cât şi

parodontita incipientă constituie o leziune dominantă al ţesuturilor moi [13,15,16].

Reieşind din cele expuse, scopul cercetării constituie:

De a elabora şi sistematiza testarea timpurie a unicei forme reversibile de parodontită

cronică marginală şi a măsurilor de prevenţie a avansării patologiei date.

În vederea realizării scopului am trasat următoarele obiective:

1. Estimarea manifestărilor obiective şi clinice al parodontitei marginale cronice

incipiente făcându-se comparaţia cu gingivita catarală cronică;

2. Monitorizarea comparativă radioviziografică a parodontitei marginale cronice

incipiente, gingivitei catarale cronice cu parodonţiu intact;

3. Monitorizarea comparativă densitometrică al apofizei alveolare în parodontita

marginală cronică incipientă, gingivita catarală cronică cu parodonţiu intact;

4. Elaborarea şi fundamentarea screening diagnosticului al gingivitei şi parodontitei cu

aplicarea radiologiei digitale;

5. Recomandări pentru îmbunătăţirea măsurilor de prevenţie al avansării parodontitei

cronice marginale incipiente.

Material şi metode

1. Epidemiologia afecţiunilor inflamatorii ale parodonţiului (parodontita marginală

cronică incipientă şi gingivita cronică catarală) la diverse grupe de pacienţi după vârstă, profesie

şi sexe (cercetări statistice);

2. Starea serviciului parodontologic acordat pacienţilor municipiului Chişinău (în oraş şi

suburbiile lui);

3. Lotul de cercetare va include nu mai puţin de 68 de pacienţi cu parodontită marginală

cronică incipientă care vor fi investigaţi prin metoda modificată.

4. Examenul clinic şi paraclinic (stomatologic şi parodontal):

- indicele CPITN, indicele OH-IS

5. Aprecierea statutului parodontal cu utilizarea sistemului Florida Probe.

6. Radioviziografia şi tomografia computerizată

7. Densitometria

8. Microbiologia

9. Biochimia fosfatazelor alcalină şi acidă în serul sanguin.

Discuţii şi concluzii

Dezvoltarea unor teste obiective, relevante şi rapide , vor avea un impact impunător

asupra managementului grupelor de indivizi şi al factorilor care sunt consideraţi a fi asociaţi cu

un risc mărit de distrucţie tisulară. Indicele CPITN, trebuie universal aplicat în procedura de

screening, iar utilizarea indicilor de placă şi hemoragie în monitorizarea igienei pacientului şi

reactivităţii ţesuturilor, trebuie de asemenea să devina universală. Asocierea examinărilor clinice

şi paraclinice va permite depistarea formelor incipiente de dezvoltare al afecţiunilor parodontale

şi va permite conservarea în timp a ţesuturilor parodontale.

Placa dentară este agentul-cheie cauzal în afecţiunile parodontale;

Gingivita poate progresa spre parodontita incipientă adultă într-o masură considerabilă la

adolescenţi. Deşi prevalenţa, extinderea şi severitatea creşte odată cu varsta, aceasta nu este o

formă severă de parodontită şi progresarea poate fi lentă dacă nu este tratată. Totuşi, aceasta

reprezintă tranzitul de la o formă reversibilă la una ireversibilă al condiţiei parodontale şi astfel

precum efectele afecţiunii parodontale vor deveni cumulative pe parcursul vieţii pacientului,

terapia va fi orientată spre prevenţia sau limitarea progresării afecţiunii

Depistarea precoce va asigura un tratament oportun al afecţiunilor inflamatorii al

parodonţiului ce nu va permite dezvoltarea pungii atât gingivale cât şi parodontale şi respectiv

418

conservarea osului adiacent dintelui. La moment, doar diagnosticarea formelor reversibile ale

parodontitei cronice marginale poate fi definitivă şi irevocabilă. Prevenţia avansării rămâne

unica cale de tratament parodontal de succes.

Screening-ul parodontal trebuie să fie parte integrantă al examinării intraorale.

Examinarea parodontală ia mai putin de 1-2 min pentru a îndeplini aprecierea indicilor

parodontali şi apreciază prezenţa hemoragiei de după sondare, a tartrului dentar, factorilor de

retenţie al plăcii dentare şi al pungilor parodontale. Examinarea parodontală de bază, asigură un

punct de reper în vederea selectării pacienţilor în ceea ce priveşte beneficierea unui examen

parodontal detaliat complex cât şi al tratamentului corespunzător.

Indiferent ce direcţie va fi luată în viitor în ceeea ce priveşte metodele de diagnosticare în

parodontologie, cheia succesului a oricărui tratament este dependent de acurateţea realizării

diagnosticului iniţial şi atât timp cât procedurile de diagnosticare au parcurs o cale lungă pe

traiectul ultimei decade, mai există o cantitate substantiala de cercetări pentru decada ce

urmează.

Bibliografie

1. Armitage GC. Research, Science and Therapy Committee of the American Academy of

Periodontology. Diagnosis of periodontal diseases. J Periodontal 2003: 74: 1237-47, p.121 -

138

2. British Society of Periodontology Young Practitioners Guide to Periodontology. Revised 2nd

version, November 2012. p. 5-10

3. Ciobanu S. „Tratamentul complex în reabilitarea pacienţilor cu parodontite marginale

cronice”. 2012

4. Chapple I.L.C. „Periodontal disease diagnosis> current status and future developments”

Journal of Dentistry, Vol. 2.5N, o. 1, pp. 3-15,1997

5. Donati Mauro „Gene polymorphisms and related cell markers in periodontitis lesions”,

Department of Periodontology, Institute of Odontology, The Sahlgrenska Academy at

University of Gothenburg, Sweden, 2009, pp. 14-15.

6. Eni A – Afecţiunile Complexului Mucoparodontal, Chişinău 2007 p. 13-65

7. Godoroja P, Spinei A., Spinei Iu., „Stomatologia terapeutică pediatrică” – Centrul Editorial

Poligrafic Medicina 2003, p.257-267.

8. Gibbs CH, Hirschfeld JG, Lee JG et al. Description and clinical evaluation of a new

computerized periodontal probe – Florida Probe. J Clin Periodontal 1988; 15; p.137-144.

9. Grant-Stern-Listgarten Periodontics Vol I Sixth Edition 1979

10. Hausmann E., Christersson L., Dunford R., et al. Usefulness of substraction radiography in

the evaluation of periodontal therapy. J periodontal Special Issue, 1985; Suppl:4-7

11. Loe, H & Morison, E. (1986) Periodontal Health an disease in young people: screening for

priority care. International Dental Journal 36, p. 162-167

12. The Clinical course of chronic periodontitis:V. Predictive factors in periodontal disease.

Journal of Clinical Periodontology 2009; 36:365-371

13. Current Concepts in Diagnosis and Treatment of Periodontitis. Seminars in Orthodintics, vol

2, N1 (March) 1996> pp13-20

14. Prevalence of Periodontal Bone Loss in Brazilian Adolescents through Interproximal

Radiography, Hindawi Publishing Corporation; International Journal of Dentistry, Volume

2012, Article ID 357056, 5 pages

15. Schatzle, M. Loe, H., Burgin, W. Anerud, A. Boysen, H. & Lang, N. P. (2003a) The clinical

course of chronic periodontitis: I. The role of gingivitis. Journal of Clinical Periodontology

30, 887-901

419

16. Schatzle, M. Loe, H., Burgin, W. Anerud, A. Boysen, H. & Lang, N. P. (2003b) The clinical

course of chronic periodontitis: III. Patterns, variations and risks of attachement loss. Journal

of Clinical periodontology, 30, 902-908.

17. Sood M. “Diagnosis of Periodontal Disease in Adolescents”. Journal of Innovative Dentistry,

Vol 1. Issue 1 Jan-April, 2011

18. Clerehugh Valerie, Tugnait Aradhna, Genco Robert J. – Periodontology at A Glance 2009

19. Clerehugh Valerie & Tugnait Aradhna “Diagnosis and management of periodontal

diseases in children and adolescents” Periodontology 2000, Vol. 26, 2001, 146–168

20. Variation in prevalence of radiographic alveolar bone loss in subgroups of 14-year-old

schoolchildren in Oslo. J Clin Periodontal 1988; 15: 130-133;

21. Аболмасов Н.– Сисстемный подход к диагностике комлексному лечению и

профилактике заболеваний пародонта . 2005

22. Симакова Т.Г., Пожарицкая М.М, Зидра С.И «Гирудотерапия в комплексном лечении

хронического генеральзованного пародонтита»// Российский стоматологический

журнал 2000 №1 . с.35-37

23. Сабуров - Диагностическое и прогностическое значение профессиональной гигиены

полости рта в профилактике заболеваний пародонта, 2005

PRINCIPIILE ŞI METODELE IRIGĂRII CANALELOR

RADICULARE ÎN ENDODONŢIE

Gheorghe Nicolau, Alexandru Danici, Roman Ion

Catedra Stomatologie Terapeutică USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Principles and methods of radicular root irrigation in endodontics

Analysis of endodontic treatment results out of 13 patients (13 teeth analyzed, 10 of them

beeing pluriradicular, 3 monoradicular). Irrigation of the endodontic space was performed with

sol. 3% Na Hypochlorite in combination with sonication, device EndoActivator in - 10 patients

and for 3 patients only with sol. 3% Na Hypochlorite. All patients underwent a radiological

examination half a year after the endodontic treatment. In 11 patients was a positive dynamic,

regression of the periapical inflammatory process and tissue regeneration, in 2 patients the

periapical inflammatory process did not regress.

Rezumat Analiza rezultatelor tratamentului endodontic a 13 pacienţi (13 dinţi analizaţi dintre care

10 pluriradiculari, 3 monoradiculari). Irigarea spaţiului endodontic a fost efectuată cu sol.

Hipoclorit de Na 3% în combinaţie cu metoda sonică, aparatul EndoActivator la - 10 pacienţi la

3 pacienţi numai cu sol. Hipoclorit de Na 3%. Toţi pacienţii au fost supuşi unui examen

radiologic de control peste jumătate de an după realizarea tratamentului endodontic. La 11

pacienţi s-a observant o dinamică pozitivă, regresia procesului inflamator cu regenerarea

ţesuturilor periapicale, la 2 pacienţi procesul nu a regresat.

Actualitatea temei

Până în prezent, datele endodontice despre structura sistemului canalelor radiculare

cunoaşte o diversitate foarte mare.Este cunoscut faptul că morfologia internă a dintelui este

extrem de complexă și diversă. Pe baza celor de mai sus, este clar că un astfel de sistem canalar

complex, nu este posibil pentru a prelucra numai mecanic. În acest context, problemele de irigare

calitativă și eficientă a canalelor radiculare devine o problemă actuală şi foarte discutată în

endodonţie.

420

Un alt aspect important în dezinfectarea canalelor radiculare este biofilmul intracanalar.

Rolul acestuea în prognosticul tratamentului endodontic este dificil de a supraestima.Potrivit

concepţiei moderne, microorganismele din canalele radiculare se prezintă sub formă de biofilm

bacterian, care modifică semnificativ proprietățile lor și complică eliminarea lor din sistemul de

canale radiculare. Biofilmul este o comunitate de microorganisme înconjurate de o matrice

extracelulară de polizaharide.Biofilmul protejează microorganismele prezente în ea de efectele

factorilor aferenţi, creează condiţii favorabile pentru creşterea lor,matricea de polizaharide

împiedică pătrunderea îagenților antimicrobieni în biofilm, crescând astfel rezistența microbilor

la antibiotice și antiseptice. De aceea, pentru a elimina biofilmului, o combinație a unui factor

mecanic, capabil să distrugă structura biofilmului, cu agentul de dezinfectare, care distruge

microorganismele ar fi cel mai potrivit.

Obiectivele lucrării

1. Eliminarea eficientă a biofilmului din canalele radiculare, analiza metodelor şi

principiilor de eliminare a acestora.

2. Analiza proprietăţilor substanţelor folosite ca iriganţi a canalelor radiculare.

Materiale şi metode

Studiul clinic s- a efectuat pe un lot de 13 pacienţi dintre care 7 de sex masculin şi 6 de

sex femenin , cu vârste cuprinse între 18-34 ani. Din totalul celor 13 cazuri , 10 au fost dinţi

pluriradiculari şi 3 cazuri dinţi monoradiculari. La 10 pacienţi sol. de Hipocloridul de Na de 3%

a fost folosit în combinaţie cu metoda sonică, aparatul EndoActivator şi la 3 pacienţi numai cu

sol. de Hipocloridul de Na de 3% . La tot lotul de pacienţi procedura de tratare a canalelor

radiculare a fost realizată în trei vizite.

Rezultate şi discuţii

Pentru un efect maxim, irigantii trebuie sa aiba proprietati biofizice optime.

Biocompatibilitatea este de dorit. Proprietati ca miros şi gust placut, efect de albire(decolorare) si

pret sunt ignorate.

Irigarea are două obiective majore:

1. Curățarea canalului radicular ca urmare a dizolvării chimice a reziduurilor organice și anorganice, precum și acţiunii mecanice favorizând spălarea lor din canalul radicular;

2. Dezinfecția canalului radicular.

În acest sens, curățarea sistemului de canal ar trebui să fie considerate ca fiind cea mai

importanta etapa de tratament endodontic, care are un impact semnificativ asupra prognosticului

său. La fel prepararea şi formarea calitativă a canalului radicular favorizează formarea

rezervuarului necesar irigantului de canal pentru o irigarea mai reuşită.

Toate tehnicile de irigare pot fi împărțite în 5 grupe (Van der Sluis, 2007):

• Manual;

• Ultrasonice;

• Sonice (EndoActivator);

• Laser (soluție cu laser-activat);

• Hidrodinamică (RinsEndo, EndoVac).

Irigantii in tratamentul endodontic servesc urmatoarelor scopuri:

1. Lubrefierea canalului, foarte importanta in evitarea fracturarii/separarii instrumentelor;

2. Dizolvarea ramasitelor pulpare (solvent organic);

3. Dezactivarea endotoxinelor;

4. Spalarea debriurilor create de instrumentele endodontice;

421

5. Omorârea/evacuarea bacteriilor/microorganismelor din canalul radicular (planctonic sau

biofilm);

6. Eliminarea smear layer-ului (decalcificare).

Lubrifierea reprezintă procesul de reducere a presiunii de pe una sau 2 suprafețe aflate în

proximitate și în mișcare relativă una față de cealaltă prin interpunerea unei substanțe - numite

lubrifiant - care va prelua sau va ajuta la preluarea sarcinii (a presiunii generate) dintre cele 2

suprafețe. Lubrifiantul se prezintă sub formă de lichid sau gel. Un irigant introdus între cele 2

suprafețe în mișcare reduce fricțiunea, marește eficiența și reduce uzura instrumentelor (acelor).

Poate avea și rolul de a dizolva dentina sau a transporta molecule și de a distribui căldura.

Lubrifierea previne fractura instrumentelor și reduce timpul instrumentarii. În plus, eficacitatea

la taiere a instrumentelor de mână e imbunătățită și se reduce forța de torsiune suferită de acele

de NiTi.

Dezactivarea toxinelor are de asemenea un rol foarte important. Membrana externa a

bacteriilor Gram-negative conține endotoxine, prezente in toți dinții necrotici cu leziuni

periapicale si care pot declanșa raspunsuri inflamatorii chiar și în absenta bacteriilor vii. Mai

mult chiar, nivelul endotoxinelor în canalele radiculare necrotice e dovedit corelat cu simptome

clinice ca durerea spontană sau sensibilitatea la percuție. Exemple ale prototipului de endodoxine

sunt lipopolizaharidele (LPS) sau lipo-oligozaharidele (LOS) aflate in membrana externa a

diferitelor bacterii Gram-negative. Inactivarea endotoxinelor de către Hipocloritul de sodiu a fost

raportată, dar este minoră comparativ cu efectul Ca(OH)2. Doar Ca(OH)2 poate dezactiva

endotoxinele bacteriene prin alcalinizare. Iriganții uzuali nu neutralizeaza endotoxinele. Un

concept alternativ este ozonizarea iriganților utilizați. Proprietăţile biofozice optime ale iriganţilor, înseamnă tensiune superficiala,

umectabilitate, viscozitate, capilaritate si dinamica moleculară. Per total, aceste proprietați măresc efectul iriganților endodontici în canal. Pentru corectarea unor proprietați fizice,

iriganților li se adaugă surfactanți si agenți tensioactivi. Datorită dificultăților de a penetra

tubulii dentinari, aratat de Elio Berutti si coautorii (Berutti E, Marini R, Angeretti A. Penetration

ability of different irrigants into dentinal tubules. J Endodon 1997, 23(12), 725-7), Hipocloritul

de Na nu poate patrunde în regiunile cele mai profunde ale sistemului canalar: din acest motiv,

aceste arii reprezintă rezervoare de infecție ce pot recontamina spațiul endodontic. Încălzirea și activarea ultrasoniă scad tensiunea superficială a iriganților şi le permit pătrunderea mai uşoară

în spaţiul endodontic.

Datorită complexitații sistemului canalar radicular, iriganții sunt folosiți ca supliment în

prepararea mecanică a canalelor. Un irigant ideal ar trebui sa fie capabil să penetreze și să

dezinfecteze sistem endodontic dizolvând atât componentele organice (țesut pulpar necrotic și non-necrotic și microorganisme) cât și componentele anorganice (minerale conținute în tubulii

dentinari) ale smear layer-ului. Nici un irigant nu îndeplinește aceste condiții și NaOCl rămâne

cel mai folosit irigant din endodonție. NaOCl este un bun dezinfectant și posedă proprietăți bune

de dizolvare tisulară, dar este incapabil de a dizolva singur smear-layer-ul si este citotoxic pentru

țesuturile vitale si perirapicale. Prin procese biochimice, clorul liber (ca si hipoclorit OCl-)

distruge țesutul pulpar necrotic și debriurile; totodata conturbă procesul metabolic al bacteriilor

prin oxidarea ireversibilă a enzimelor acestora. NaOCl e foarte eficient în dizlocarea și evacuarea

debriturilor libere din canal, eficacitatea sa în regiunea apicală e dependentă de adâncimea la

care e întrodus acul de irigatie.

Pe lângă canalul principal, bacteriile pot fi cantonate și la nivelul canalelor laterale sau a

tubulilor dentinari. In aceste locuri, bacteriile pot rămâne neafectate de tratamentul chemo-

mecanic al canalului. Astfel, utilizarea unui irigant antimicrobian între ace si ca irigant final s-a

422

dovedit a elimina bacteriile supraviețuitoare. Conform Radcliffe (Radcliffe CE et Al:

Antimicrobial activity of varying concentrations of sodium hypochlorite on the endodontic

microrganisms Actinomices Israelii, A. naeslundii Candida Albicans and Enterococcus Faecalis

Int. Endod. J 2004; 37: 438-46) acțiunea hipocloritului e ingreunată de complexitatea

endodonțiului, de natura polimicrobiană a florei, de prezența biofilmului și a smear layer-ului

produs de instrumentele noastre. Mai mult chiar, mediul din interiorul canalului se dovedește a fi

ostil irigantilor. Haapasalo si co (Haapasalo M, Qian W, Portenier I, Waltimo T. Effects of

Dentin on the antimicrobial properties of endodontic medicaments. J Endodon 2007; 33(8): 917-

925) au indicat interacțiunile dintre iriganți și medicația intermediara in vivo. Colagen,

hidroxiapatita, proteine serice și dentina pot inhiba puternic acțiunea diferitelor substanțe

utilizate în curațire. Dentina de exemplu, actionează ca tampon atât pentru substanțele acide cât

și pentru cele bazice.

NaOCl nu poate elimina încărcătura bacteriana după o ora de încubare, dacă irigantul a

fost preincubat cu pudră dentinară cu 24 de ore înainte de utilizare. Alte substanțe, ca cele

organice pot interfera cu actiunea iriganților. 20% din biomasa dentinei este reprezentată de

colagen tip I; resturi de țesut pulpar necrotic și secreții inflamatorii care se pot acumula în canal

din diferite foramene trebuie de asemenea adăugate. NaOCl, ca o substanță alcalină are un

pronuntat efect antibacterian pentru majoritatea speciilor găsite în infecțiile endodontice. Totuși, este puțin eficient pe E. faecalis. Deși condițiile întâlnite în canalele netratate nu favorizeaza

dezvoltarea E. faecalis, el este frecvent întâlnit în canalele dinților cu tratamente endodontice

eșuate. De aceea e necesară utilizarea unui irigant intracanalar cu un efect antimicrobian

pronunțat asupra E. faecalis si cu o bună penetrare în dentină. În ultimii ani, gluconatul de

clorhexidina (CHX) s-a dovedit a fi un agent dezinfectant eficient în terapia endodontică. Poate

fi folosit eficient ca irigant. Concepte alternative sunt reprezentate de ozonarea sau fotoactivarea

iriganților.

În interiorul canalului radicular, majoritatea bacteriilor sunt legate într-o structura bine

organizată, biiofilmul, capabil să reziste atacurilor în diverse moduri. Bacteriile din biofilm sunt

suspendate într-o matrice numita glicocalix, ce actioneaza ca o barieră mecanică împotriva

agenților antimicrobieni. În timpul evoluției, biofilmul elberează bacterii, care infectează, în

forma planctonică, mediul înconjurător. Biofilmul este mai rezistent la actiunea antibioticelor ca

doxiciclina, amoxicilina si metronidazol. Rezultatul final e ca biofilmul este de 1000 de ori mai

rezistent decât bacteriile aflate în forma planctonică (Svensater G, Bergenholtz G. Biofilms in

endodontics infections. Endodontic Topics 2004; 9: 27-36). Nici un irigant nu e capabil să

elimine eficient biofilmul. Utilizarea aparatelor ultrasonice si sonice ușureaza spargerea

biofilmului și penetrarea mai profundă a iriganților.

Calcificări ce ramân în urma preparării mecanice sunt frecvent întâlnite în sistemul

canalar. Agenți de demineralizare ca acidul etilen-diamino-tetraacetic (EDTA) și acidul citric au

fost recomandați ca adjuvanți in terapia endodontică. Agenții chelatori pot fi aplicați sub formă

de lichid sau pastă. Între instrumente, canalul trebuie irigat cu cantități considerabile de

hipoclorit. Odată conformarea terminată, canalul se poate spăla abundent cu sol. apoasă de

EDTA sau acid citric. Nu există recomandări clare referitoare la timpul necesar acestor

proceduri. In general fiecare canal este clătit timp de 1 minut cu 5-10 ml irigant chelator. Trebuie

menționat că expunerea prelungita la acțiunea agenților chelatori puternici ca EDTA slabesc

dentina radiculara, deoarece duritatea și modulul elastic al dentinei depind de continutul in

minerale.

Un irigant ideal trebuie sa prezinte caracteristici favorabile incluzând capacitate maximă

de a dizolva țesuturile și efect antimicrobian și totodată trebuie să inducă un răspuns inflamator

minim (sau deloc) în țesuturile înconjurătoare. De aceea, evaluarea răspunsului inflamator e

423

importantă, deoarece inflamația este prima fază a vindecării, ceea ce justifică studiul progresiei

inflamației după diferiți stimuli, incluzând soluțiile de irigare. Importanța acestor studii e

atribuită faptului că extruzii ale iriganților în țesuturile periodontale pot apărea în caz de

perforații și tehnici incorecte chiar și la dinți cu rădacina complet formată. Soluție salină 0.9%,

soluție clorhexidină 2.0% si 2.5%NaOCl au prezentat o bună biocompatibilitate, fiind detectată o

foarte ușoară reacție inflamatorie la 14 zile si la 30 de zile s-a observat vindecare celulara.

Prezentare de caz clinic:

Cazul clinic Nr.1:

Pacientul A de 22 ani s-a adresat la IMSP Clinica Stomatologică a Universităţii de Stat de

Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” cu senzaţie de disconfort în dintele 46 în timpul

masticaţiei, mai rar involuntar, mucoasa în dreptul apexului dintelui la palpare o uşoară

sensibilitate doloră. Obiectiv dintele 46 prezenta obturaţie permanent. Percuţia în sensul vertical

al dintelui este sensibilă, mucoasa în dreptul apexului dintelui la palpare o uşoară sensibilitate

doloră.. Erau prezente semnele radiologice ale patologiei periapicale. În urma examenului clinic

şi radiologic s-a pus diagnosticul de periodontită apicală cronică granulomatoasă. S-a planificat

tratamentul endodontic nechirurgical al dintelui 46.

Tratamentul: Preparării accesului prin înlăturarea obturaţiei vechi, acces la cele trei zone

anatomice ca plafonul camerei pulpare, orificiul radicular şi constricţia apicală.

S-au identificat trei canale independente, fiecare conducînd la orificiul apical propriu, canalele

MV, ML şi D.

Fundul cavităţii pulpare era acoperit cu dentină rămolită, care a fost înlăturată cu o freză

sferică cu gîtul lung.

Instrumentarea în canalele radiculare s-au efectuat cu ajutorul instrumentelor PathFile şi

Protaper Universal mecanice.

Lungimea de lucru s-a determinat radiologic şi s-a colaborat cu un apex locator. Canalele

sau preparat mecanic prin tehnica Crown-Down utilizând în combinaţie gel EDTA Meta MD-

Chealcream până ce apical s-a atins dimensiunea de F2 cu diametrul de 25 (finishing file, F2

roşu).

Ca irigant s-a folosit o cantitate abundentă de Hipoclorid de sodiu 3% care a fost activată

prin metoda sonică cu aparatul EndoActivator. EndoActivator (Dentsplay) este conceput pentru

activarea soluțiilor de irigare intracanalare în timpul tratamentului endodontic.

• Provoacă mișcare irigantului in canalele radiculare

• Imbunataţeste eliminarea produselor de degradare, a stratului murdar (smear layer) și a

biofilmului.

Tratamentul s-a planificat să fie realizat în trei şedinţe datorită complexităţii sistemului de

canale. Canalele au fost uscate cu conuri de hârtie şi obturate temporar cu pastă pe bază de

Hidroxid de Ca “Apexcal” Ivoclar Vivadent, care are proprietăţi antibacteriene datorită pH înalt

de 12,5, posedă radioopacitate. Dintele a fost închis cu o obturaţie temporară cu materialul Fuji

IX GC.

Peste trei săptămâni pacientul a revenit pentru a reînnoi Hidroxidul de Ca din canal .După

o durată de două luni pacientul s-a prezentat în cabinetul stomatologic, dintele era asimptomatic

şi în urma irigării finale cu hipoclorid de Na 3%, canalele au fost uscate cu conuri de hârtie şi s-

au considerat a fi pregătite pentru obturaţie. Dintele a fost apoi obturat prin intermediul tehnicii

de condensare laterală la rece, utilizând gutapercă şi sealer pe bază de răşini epoxide (AH-Plus,

Dentsply). S-a aplicat o închidere coronară cu compozit fotopolimerizabil ESPE Filtek

Z550 (USA). Controlul după jumătate de an a obiectivat o diminuare a radiotransparenţei în

regiunea periapicală, fără semne clinice de infecţie.

424

Concluzii

Combinarea metodelor manuale de irigare a canalelor radiculare (acul endodontic) cu

cele suplimentare ca sonice, ultrasonice ş.a., precum folosirea în timpul preparării mecanice a

EDTA şi sol. Hipoclorid de Na scade considerabil rata de insucces al tratamentului endodontic

efectuat, prin diminuarea riscului de reinfectare a canalelor radiculare.

Bibliografie

1. Fală V., Burlacu V. Metodologia Endodontologiei Clinice. Ghid practice. 2012

2. John I. Ingle, DDS, MSD, Leif K.Bakland, DDS. Endodontics, Fifth Edition. // BC Decker

Inc., 2002, 748-762.

3. Sjogren U, Haggalund B, Sundqvist G, Wing K. Factors affecting the long-term results of

endodontic treatment. J Endod. 1990, 498-504.

4. Kenneth M. Hargreaves, DDS, PhD, FICD, FACD, Stephen Cohen, MA, DDS, FICD.

Cohen’s Pathways of the pulp, Tenth Edition, 2011, 890-898.

5. William T. Johnson, DDS, MS. Color Atlas of Endodontics.// W.B Saunders Company, 117-

130.

6. Уэббер Д., Машко П. ПроТейпер: кривизна проходимая легко. //DentArt, 2001; Nr. 2

ROLUL DIAGNOSTICĂRII ŞI TRATĂRII PULPITELOR ACUTE DIFUZE,

ÎN EVITAREA COMPLICAŢIILOR

Nicolau Gheorghe, Roman Ion, Danici Alexandru

Catedra Stomatologie Terapeutică a USMF ,,Nicolae Testemiţanu”

Summary

The role of diagnosis and treatment of acute diffuse pulpitis, in order to avoid complications

Inflammation of the dental pulp due to various local and general factors remains one of

the most common dental emergencies that are not diagnosed and treated in time lead to an

increased risk in the development of periodontal complications. The study was performed on a

group of 24 patients who have addressed for treatment at the Therapeutic dentistry Department

USMF ,,Nicolae Testemitanu''

Rezumat

Inflamația pulpei dentare ca urmare a diferitor factori locali și generali rămâne a fi una

din cele mai frecvente urgențe în stomatologie, care nefiind diagnosticată și tratată la timp duce

la un risc crescut în dezvoltarea unor complicații periodontale. Studiul fiind efectuat pe un lot de

24 de pacienți care s-au adresat pentru îngrijiri medicale la Catedra Stomatologie Terapeutică

USMF ,,Nicolae Testemițanu''

Actualitatea temei

Inflamația pulpei dentare este una din cele mai frecvente urgențe în stomatologie,

poziționându-se printre primele locuri în patologiile dentare, cu posibilitate înaltă în dezvoltarea

complicațiilor periodontale.

Un stimul din exterior (chimic, fizic sau termic), declanșează o suferință astringentă,

o durere lancinantă care apare dintr-odată sau crește gradat.

Diagnosticarea precoce și aplicarea metodelor de tratament adecvate diminuează la

minim posibilitatea apariției unei complicații. Chiar dacă în prezent terapia endodontică

425

cunoaște o dezvoltare înaltă, succesul depinde în mare măsură de prelucrarea minuțioasă a

canalelor radiculare.

Cele menționate anterior au determinat scopul lucrării de a studia metodele de

diagnosticare și tratament al pulpitelor acute difuze, urmărindu-se următoarele scopuri:

1. Analiza evoluției clinice a pulpitei acute difuze.

2. Analiza metodelor de diagnosticare și tratament.

3. Complicațiile ce pot apărea în timpul tratamentului și după.

Material, metode şi analiza rezultatelor

Studiul a fost efectuat pe un lot de 24 de pacienti diagnosticați cu pulpită acută difuză,

selectați în funcție de modul în care aceștia s-au adresat pentru îngrijiri medicale la Catedra

Stomatologie Terapeutică USMF,, Nicolae Testemițanu'', dintre care 8 (33,33%) au fost de sex

femenin, 16 (66,66%) de sex masculin, 7 fumători (29,16%) și 17 nefumători (70,83%), 2

pacienți (5,88%) în timpul tratamentului ortodontic, cu vârste cuprinse între 19 – 42 de ani.

Pentru igienizare, îndepărtarea depunerilor moi și dure sub gingivale și supra gingivale a fost

folosit detartrajul cu ultrasunet. Pentru îndepărtarea plăcii s-au folosit AIR FLOW cu praf de

bicarbonat de sodiu în 14 (58,33%) cazuri, iar în 10 cazuri (41,66%) s-au folosit îndepărtarea

plăcii dentare prin periaj profesional cu pastă,, Polident''.

Pentru aprecierea vitalității pulpei dentare s-a folosit testele la ,, cald” și la ,, rece” la 6

pacienți (25%) și ca examen paraclinic electroodontometria (EOD) 10 pacienți (41,66%) și radiografia la toții pacienții (100%), pentru confirmarea diagnozei.

Ca metode de tratament s-a folosit extirparea vitală 18 cazuri (75%), și in 6 cazuri (25%)

extirparea devitală cu ajutorul pastei pe bază de paraformaldehidă ,, Devit – C”.

Pentru prelucrarea mecanică a canalelor s-a utilizat metoda Step-Back, iar pentru prelucrarea

medicamentoasă s-a folosit sol. Hipoclorid de Na 3% și sol. H2O2 3%, lungimea de lucru fiind

apreciată cu ajutorul apex locatorului ,,Bingo 1020” . În obturarea canalelor s-a folosit tehnica de

obturare printr-un singur con ,,con master” 9 cazuri (37,5%), și în 14 cazuri (62,5%) prin tehnica

de condensare lateral a guttaperchei, cu material pe bază de rășini epoxidice AH-plus.

La aplicarea obturației permanente s-a folosit materialul fotopolimerizabil nanocompozit

Filtek Z550.

În tratamentul endodontic au fost supuși atât dinții inferiori 66,6% atât și cei superiori 33,3%,

dintre care molari 61%, 32% premolari și 7% incisivi, canini 0%.

În timpul tratamentului nu s-au produs erori ca: fracturare de instrument, obturare incompletă,

trecerea materialului după apex, perforarea peretelui radicular.

Cazul clinic

Pacientul P. a solicitat asistență stomatologică în cadrul Clinicii Universitare, Catedra de

Terapie USMF ,,Nicolae Testemițanu”, acuzând dureri acute spontane, pulsatile care se

intensifică în timpul nopții și de la excitanții termici, durerea fiind de lungă durată, în jurul a 2-3

ore. Durerea iradiază în ureche și corpul mandibulei pe partea stîngă.

În urma examinării pacientului s-a pus diagnosticul de pulpită acută difuză în dintele 35.

S-a planificat tratamentul maladiei date prin metoda extirpării vitale și obturării prin metoda

condensării laterale la rece:

1. Efectuarea anesteziei la Spina Spix, cu sol. Ubestezin 4%, 1,7 ml

2. Prepararea cavității carioase

3. Obținerea accesibilității la cele trei nivele endodontice ( regula 3 ,,A”)

a. Accesul la camera pulpară (A1);

426

b. Accesul la orificiul radicular (A2);

c. Aceesul la zona îngustării dentino-cimentare (A3)

4. Urmărindu-se în același timp amputarea pulpei coronare, extirparea pulpei radiculare,

determinarea lungimii de lucru.

5. Prelucrarea mecanică și medicamentoasă a acestora.

6. Uscarea canalelor radiculare cu conuri de hârtie.

7. Obturarea canalelor radiculare cu material pe bază de rășini epoxidice AH-plus și conuri de

gutapercă prin metoda condesării laterale la rece.

8. Efectuarea radiografiei de control.

9. Aplicarea obturației provizorii cu ,,Dentin Pastă” care după 2 zile este înlocuită cu cea

permanentă Filtek Z 550 restabilindu-se morfologia dintelui 35.

10. Radiografia de control peste 6 luni, care demonstrează corectitudinea manipulațiilor

terapeutice.

Concluzii

1. În urma acestui studiu se poate de afirmat cu certitudinea că pulpita acută difuză are o

evoluție clinică severă care necesită tratament terapeutic imediat pentru prevenirea

complicațiilor.

2. Diagnosticarea precoce și corectă dă posibilitatea medicului practician evitarea

complicațiilor și rezultat post-tratament favorabil.

3. Respectarea tuturor etapelor și cerințelor în timpul tratamentului acestei afecțiuni reduce la

minim complicațiile ce pot apărea în timpul operator cît și după.

Bibliografie

1. Stomatologie terapeuctica E.Borovski 1990

2. Radlinschi V.N., Radlinschi S.V., Tehnologiii moderne de restaurari dentare. Indicatii

metodice. Chisinau 2003

3. Eni Ana. Paradontologie. Chisinau 2003

4. John I. Ingle, DDS, MSD, Leif K.Bakland, DDS. Endodontics, Fifth Edition. // BC Decker

Inc., 2002, 748-762.

5. Sjogren U, Haggalund B, Sundqvist G, Wing K. Factors affecting the long-term results of

endodontic treatment. J Endod. 1990, 498-504.

6. Николаев А. И.. Цепов М. Н. Практическая терапевтическая стоматология. Москва

2003.

ASPECTELE EPIDEMIOLOGICE, ETIOPATOGENETICE ŞI

CLINICO-MORFOLOGICE ALE GINGIVITELOR HIPERPLAZICE

Olesea Musteaţă

Catedra Stomatologie Terapeutică a USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Epidemiological, etiopathogenetic and clinico-morphological

aspects of hyperplastic gingivites

Gingival enlargement can be caused by a wide variety of etiologic factors and is

classified according to the etiologic principle: 1. Inflammatory enlargement; 2. Drug-induced

enlargement; 3. Enlargement associated with systemic diseases or conditions; 4. Neoplastic

427

enlargement. Incidence of gingivitis in pregnancy varies from around 50% to 100%. Hormonal

changes occurring during pregnancy have long been known to be associated with varying types

of gingival enlargement. The local factors, especially plaque and calculus are known to be

responsible for gingival enlargement during pregnancy. Pregnancy does not alter healthy

gingiva; it affects the previously inflamed area. It is generally accepted that the increase in

gingival inflammation typically begins in the second month and reaches the maximal level

during the eighth month of pregnancy. Oral and periodontal manifestations of acute leukemias

comprise leukemic infiltration, bleeding, oral ulcerations, and infections. In acute leukemias the

gingival hyperplasia is secondary to infiltration of the gingival tissue with blast cells. The bone

marrow aspiration with cytochemical reactions and the gingival imprints prove the diagnosis of

acute leukemia by detection of blast cells infiltration. The induction therapy with cytarabine and

doxorubicin may result in complete or at least partial resolution of the gingival hyperplasia.

Stomatologists should be aware of the various periodontal manifestations and complications of

acute leukemias to enable early diagnosis and timely referral for proper management.

Rezumat

Hiperplazia gingiilor poate fi cauzată de o varietate a factorilor etiologici şi se clasifică

după pricipiul etiologic: 1. Hiperplazia inflamatorie; 2. Hiperplazia indusă de medicamente; 3.

Hiperplazia asociată de maladii sau stări patologice de sistem; 4. Hiperplazia neoplazică. Unii

autori identifică forma mixtă a gingivitelor hiperplazice [17]. Incidenţa gingivitelor la gravide

variază între 50 – 100%. Se cunoaşte de mai mult timp că modificările hormonale în timpul

sarcinii se asociază cu diferite tipuri de hiperplazie gingivală. Factorii locali, în special placa şi

calculul sunt responsabile de hiperplazia gingivală în perioada sarcinii. sarcina nu alterează

gingia sănătoasă, ci afectează ariile inflamate precedent. Este recunoscut în general că creşterea

gradului de inflamare a gingiei se începe din luna a 2-a şi atinge nivelul maxim în luna a 8-a a

sarcinii. Manifestările orale şi parodontale ale leucemiilor acute cuprind hemoragiile în mucoase,

gingivita ulcerativă, gingivita infecţioasă şi odontalgiile. În leucemiile acute hiperplasia gingiilor

este secundară infiltraţiei ţesutului gingival de celule blastice. Puncţia măduvei osoase cu

reacţiile citochimice şi amprentele gingivale confirmă diagnosticul de leucemie acută prin

detectarea infiltraţiei cu celule blastice. Hiperplazia gingivală poate regresa completamente sau

cel puţin parţial sub acţiunea chimioterapiei antileucemice eficiente. Stomatologii trebuie să fie

familiarizaţi cu diferite manifestări şi complicaţii ale leucemiilor acute în scopul asigurării unui

diagnostic precoce şi trimiterii oportune pentru managementul cuvenit.

Actualitatea temei

Afecţiunile parodontale cuprind o varietate a proceselor patologice care afectează

sănătatea parodontului. Deşi schema clasificaţională aprobată în anul 1989 de Atelierul

Internaţional de Lucru în Parodontologie Clinică divizează aceste patologii într-un număr anumit

de subforme clinic definitivate [1, 24], tentativele ulterioare de a categoriza pacienţii în

conformitate cu criteriile stabilite au demostrat existenţa problemei considerabile de suprapunere

a noţiunilor de afecţiune respectivă [2]. Ultimul secol pe arena stomatologică mondială au fost

obţinute succese remarcabile în cunoaşterea biologiei, profilaxia, diagnosticul şi tratamentul

gingivitelor, ce se datorează parteneriatului ştiinţific între practica profesională devotată,

activitatea publică şi privată de cercetări şi cooperarea internaţională lărgită [3]. În pofida

progreselor esenţiale în identificarea factorilor etiologici şi mecanismelor patogenetice în diferite

forme ale gingivitei, există lacunele informaţionale care impiedică recategorizarea şi determină

dificultăţi în diagnosticul diferenţial al acestor afecţiuni. Printre problemele importante ale

stomatologiei contemporane în cadrul gingivitelor hiperplazice se poate menţiona adresarea

adesea inoportună a pacienţilor la stomatolog şi depistarea tardivă a unor entităţi clinice, în

special celor apărute pe fundal de tumori maligne. Publicaţiile care reflectă cercetări

428

demonstrative privitor la aspectele epidemiologice, etiopatogenetice şi clinice ale gingivitelor

hiperplazice sunt puţin numeroase, majoritatea din acestea fiind bazate pe loturi

investigaţionale nesemnificative de cazuri.

Obiectivele cercetării

Identificarea şi studierea aspectelor epidemiologice, etiopatogenetice şi clinico-

morfologice ale gingivitelor hiperplazice.

Material şi metode de cercetare

Tipul de studiu realizat este descriptiv şi secundar – reviul narativ al literaturii de

specialitate. Acumularea informaţiei pentru cercetare s-a efectuat prin analiza datelor literaturii

de specialitate internaţionale şi ale statisticii oficiale pe entitatea nozologică respectivă . Au fost

studiate 25 surse bibliografice de referinţă. În calitate de metode de cercetare au servit: istorică,

epidemiologică, comparativă, statistica decsriptivă, transfer de date [22]. Referitor la gingivita

hiperplastică în cadrul leucemiilor acute mieloide, tipul procesului mieloproliferativ a fost

identificat în conformitate cu Clasificarea Internaţională a Neoplazmelor Mieloide propusă de

O.M.S. în anul 2008 [23]. Studiul prezentat a fost efectuat în Clinica Stomatologică

Universitară şi la Catedra Stomatologie terapeutică a USMF „Nicolae Testemiţanu” în anul

2013.

Rezultate şi discuţii Sunt identificate diferite tipuri de afecţiuni parodontale, una dintre care reprezintă

hiperplazia gingivală. Hiperplazia gingivală poate fi cauzată de o varietate a factorilor etiologici

şi se clasifică după pricipiul etiologic [20,21]: 1. Hiperplazia inflamatorie; 2. Hiperplazia indusă

de medicamente; 3. Hiperplazia asociată de maladii sau stări patologice de sistem; 4. Hiperplazia

neoplazică. Unii autori identifică forma mixtă a gingivitelor hiperplazice [17]. Maladiile sau

stările patologice de sistem, care pot cauza gingivita hiperplazică, includ hemopatiile benigne şi

maligne, patologia sistemului endocrin, sarcina, boala Crohn. În situaţiile clinice respective

hiperplazia gingivală apare ca o complicaţie secundară.

Incidenţa gingivitelor la gravide variază între 50 – 100% [14,15]. Se cunoaşte de mai

mult timp, că modificările hormonale în timpul sarcinii se asociază cu diferite tipuri de

hiperplazie gingivală [14]. Afecţiunile gingivale în sarcină au fost pentru prima dată descrise în

anul 1898, adică anterior de publicarea datelor despre aspectele hormonale ale sarcinii.

Modificările hormonale pot potenţia semnificativ efectele iritanţilor locali (placa, calcul, agenţi

bacterieni) asupra ţesutului conjunctiv gingival. De subliniat, că sarcina nu alterează gingia

sănătoasă, ci afectează ariile inflamate precedent. Se raportează despre reducerea gradului de

severitate a gingivitei peste 2 luni după naştere şi revenirea gingiei peste un an la o stare

comparabilă cu cea la pacientă care nu a fost gravidă [6]. Totodată corelaţia între gingivita şi

cantitatea plăcii creşte în perioada post-partum, ce sugerează că graviditatea induce alţi factori

care agravează răspunsul gingiei la iritanţi locali. S-a demonstrat că gingia constituie organ-ţintă

pentru hormoni sexuali la femei [10]. Estradiolul radioactiv injectat şobolanilor de sex feminin a

fost detectat în tractul genital şi în gingia. Este recunoscut în general că creşterea gradului de

inflamare a gingiei se începe din luna a 2-a şi atinge nivelul maxim în luna a 8-a a sarcinii

[11,25].

Gingivita hiperplazică cronică rezultă din inflamaţia cronică a gingiilor datorită totalităţii

de factori locali. Unul din factorii cauzali esenţiali constituie placa dentară microbiană. Un alt

factor poate fi trauma cronică a gingiei de la ocluzie/masticaţie. Deprinderile parafuncţionale

(respiraţia orală, presiunea limbei asupra gingiei) sunt, de asemenea, factori predispozanţi

frecvent înregistraţi [5,19]. Gingivitele hiperplazice cronice clinic şi histopatologic pot imita

afecţiunile benigne şi maligne, în special cînd este evidentă combinarea factorilor etiologici şi

429

predispozanţi. Hemangiomul, teleangiectazia şi carcinomul cu celule scuamoase pot avea unele

trăsături clinice şi microscopic similare cu gingivita hiperplazică [12,17].

În practică aspectul clinic şi concretizarea genezei afecţiunii sunt date utile pentru

diagnosticul preventiv. Rezultatele unui studiu clinic denotă că la 67% de pacienţi cu gingivita

hiperplazică şi 100% de pacienţi cu hemangiom, pre-diagnosticaţi clinic, examenul

histopatologic ulterior a confirmat diagnosticuri respective [17].

Ţesuturile gingivale sunt tropistice pentru infiltraţie de celule leucemice datorită

microanatomiei acestora şi expresiei moleculelor de adeziune endotelială, care amplifică

infiltrarea de leucocite [18]. În cel mai numeros studiu care vizează mărirea neoplazică a

gingiilor, hiperplazia gingivală a fost observată în leucemiile acute mieloide în 3 – 5% din 1076

pacienţi trataţi cu chimioterapie antileucemică în centrul de referinţă [8]. Hiperplazia gingiilor

mai frecvent s-a constatat în următoarele subtipuri ale leucemiei acute mieloide: leucemia acută

monoblastică (66,7%), leucemia acută mielo-monoblastică (18,5%) şi leucemia acută

mieloblastică (3,7%) [7]. Hiperplazia gingivală se caracterizează prin mărirea progresivă a

papilelor interdentare, precum şi gingiei marginale şi fixe. În forma cea mai marcantă a

patologiei coroanele dinţilor pot fi acoperite. Gingia devine edemaţiată, lipsită de relief, de

culoarea pal-roşie sau purpurie închisă. Pot fi observate hemoragiile în mucoase, gingivita

ulcerativă, gingivita infecţioasă şi odontalgiile [4,13]. Paliditatea, hemoragiile spontane, peteşiile

şi ulceraţia sunt descrise ca frecvent aparente în leucemiile acute decît în cele cronice.

Caracteristicele histologice sunt similare între subtipurile leucemiilor acute, cu excepţia formei

morfologice a celulelor din infiltrate leucemice. Aceste celule se caracterizează prin creşterea

cifrelor de mitoză. În cazurile tipice lamina proprie este dens invadată de celule leucemice care

se extind din stratul celular bazal al epiteliului gingival, dereglînd, astfel, anatomia ei normală.

Vasele sangvine regionale sunt comprimate de infiltraţie leucemică. Dezvoltarea infiltratelor

gingivale este imprevizibilă la fiecare pacient. Sexul pacientului nu a fost evidenţiat ca factor de

risc în apariţia acestei manifestări. Infiltratele gingivale din celule leucemice nu sunt observate la

persoanele edentate, sugerînd că iritarea locală sau trauma asociată de prezenţa dinţilor poate

avea impact în patogenia dereglărilor respective. Caria dentară şi igiena orală insuficientă n-au

fost descrise ca factori de risc în dezvoltarea hiperplaziei gingivale în leucemiile acute. Adiţional

la cele expuse, nu a fost raportată rata sporită a cariei dentare ca complicaţie a hiperplaziei

gingivale leucemice. Totodată igiena orală insuficientă şi cavităţile predispun către

superinfectare, necroză, sindrom algic şi hemoragii. Prezenţa cariei la unii pacienţi poate fi

incidentală. În general, tratamentul chirurgical trebuie să fie evitat la bolnavii cu hiperplazia

gingivală afectaţi de leucemie. Hiperplazia gingivală regresează completamente sau cel puţin

parţial sub acţiunea chimioterapiei antileucemice eficiente. De semnalat, că pacienţii cu leucemia

acută promielocitară fără hiperplazie gingivală în debut pot dezvolta anomalia respectivă după

medicaţie cu acidul all-transretinoic. Totodată această manifestare nu se consideră predictivă

pentru prognosticul nefavorabil. Leziunile cutanate sau orale noi progresante servesc deseori ca

determinările fizice iniţiale care duc la stabilirea diagnosticului de leucemie [16].

Concluzii Hiperplazia gingiilor poate fi cauzată de o varietate a factorilor etiologici şi se clasifică

după pricipiul etiologic. Modificările hormonale în timpul sarcinii se asociază cu diferite tipuri

de hiperplazie gingivală. Gingivita hiperplazică cronică rezultă din inflamaţia cronică a gingiilor

datorită totalităţii de factori locali, în special a placii dentare microbiene şi traumei cronice

cauzate de masticaţie/ocluzie. Gingivitele hiperplazice cronice clinic şi histopatologic pot imita

afecţiunile benigne şi maligne, în special hemangiom, teleangiectazie şi carcinom cu celule

scuamoase. Manifestările orale şi parodontale ale leucemiilor acute curpind infiltraţie leucemică,

hemoragii, ulceraţii şi infecţii ale cavităţii bucale. Hiperplazia gingivală este mai caracteristică

pentru varianta mielo-monoblastică sau monoblastică a leucemiei acute. În leucemiile acute

430

hiperplazia gingivală regresează completamente sau cel puţin parţial sub acţiunea chimioterapiei

antileucemice eficiente.

Bibliografie

1. Academy Reports, The Pathogenesis of Periodontal Diseases. J. Periodontol., 1999; 70 (4):

457 – 470.

2. Armitage G.C., Periodontal diseases: Diagnosis. Ann. Periodontol., 1996; 1: 37 – 2 15.

3. Armitage G.C., Robertson P.B., The biology, prevention, diagnosis and treatment of

periodontal diseases. JADA, 2009; 140 (1): 36S – 43S.

4. Barrett A.P. Long term prospective clinical study of neutropenic ulceration in leukemia. J.

Oral Med., 1987; 42: 102 – 105.

5. Carranza A.F., Gingival enlargement. In.: Carranza A.F., Newman M., Clinical

Periodontology. Philedelphia, London, Toronto, Montreal, Sydney, Tokyo: Saunders Comp.,

1996: 233 – 249.

6. Cohen D.W., Shapiro J., Friedman L., et al., A longitudinal investigation of the periodontal

changes during pregnancy and fifteen months post partum. J. Periodontal, 1971; 42: 653.

7. Cooper C.L., Loewen R., Shore T., Gingival Hyperplasia Complicating Acute

Myelomonocytic Leukemia. J. Can. Dent. Assoc., 2000; 66 (2): 78 – 79.

8. Dreizen S., McCredie K.B., Keating M.J., Luna M.A., Malignant gingival and skin

“infiltrates” in adult leukemia. Oral Surg. Oral Med. Oral Pathol., 1983; 55: 572 – 579.

9. Fatahzadeh M., Krakow A. M., Manifestation of acute monocytic leukemia in the oral cavity:

a case report. Spec. Care Dentist, 2008; 28 (5): 190 – 194.

10. Formicola A.J., Weatherford T., Grape H. Jr., The uptake of H3-estradiol by oral tissues in

rats. J. Periodontal Res., 1970; 5: 269.

11. Gracia R.I., Henshaw M.M., Krall E.A., Relationship between periodontal disease and

systemic health. J. Periodontol. 2000; 25: 21 – 36.

12. Greene L.A., Freedman P.D., Friedman J.M., Wolf M. Capillary hemangioma of maxilla.

Oral Surg. Oral Med. Oral Pathol., 1990; 70: 268 – 273.

13. Ishikawa G., Waldron C.A., Diseases of the oral mucosa. In: Ishikawa C.A., editor. Color

atlas of oral pathology. St. Louis (MO): Ishiyaku EuroAmerica, 1987: 71 – 102.

14. Kapoor A., Malhotra R., Grover V., Saxena D., Pregnancy Associated Gingival

Enlargement. J. Oral Health Comm. Dent., 2010; 4 (2): 48 – 51.

15. Maier A.W., Orban B., Gingivitis in Pregnancy. Oral Surg., 1949; 2: 234.

16. Ruiz-Arguelles G., Garces-Eisele J., Ruiz-Arguelles A., ATRA-induced gingival infiltration:

report of a case [letter]. Am. J. Hematol., 1995; 49: 364 – 365.

17. Sakallioúlu U., Açikgőz G., Kirtilőglu T. et al., A Comparative Clinical and

Histopathological Examination of Hemangioma and Chronic Inflammatory Enlargement of

Gingiva. Turk. J. Med. Sci., 2001; 31: 265 – 269.

18. Santosh Patil, Nitin Kalla, D.N.S.V Ramesh, A.R. Kalla, Leukemic gingival enlargement: a

report of two cases. Archives of Orofacial Sciences, 2010; 5 (2): 69 – 72.

19. Schmidt B.L., Pogrel M.A., Perrott D.H., Regezi J.A., Massive gingival enlargement and

alveolar bone loss: Report of two cases. J. Periodontol., 1995; 66: 811 – 816.

20. Seymour RA., Effects of medications on the periodontal tissues in health and disease.

Periodontol. 2000, 2006; 40: 120 – 129.

21. Soheylifar S., Vahedi M., Kadkhodazadeh M., Bidgoli M.J., A Case of Gingival Enlargement

in Acute Myeloid Leukemia. J. Periodontol. Implant. Dent., 2009; 1 (1): 48 – 50.

22. Spinei L., Lozan O., Badan V., Biostatistica. Chişinău: Tipografia Centrală, 2009: 186 p.

23. Swerdlow S.H., Campo E., Harris N.L. et al., WHO Classification of Tumours of

Haematopoietic and Lymphoid Tissues, 4th

Edition. IARC Press, Lyon, 2008.

431

24. The American Academy of Periodontology Proceedings of the World Workshop in

Clinical Periodontics . Chicago: The American Academy of Periodontology, 1989: I23 – I24.

25. Tilakaratne A., Soory M., Ranasinghe A.W., et. al., Effects of hormonal contraceptives on

the periodontium, in a population of rural Sri Lankan women. J. Clin. Periodontol., 2000;

27: 753 – 757.

TRATAMENTUL ABRAZIUNII DENTARE PROVOCATE DE BRUXISM PRIN

METODA RESTAURĂRII DIRECTE DIRIJATE.

Dumitru Romaniuc, Valeriu Fala, Valeriu Burlacu, Lilian Nistor, Stefan Gospodaru,

Radu Bolun

Catedra stomatologie terapeutica FECMF USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Treatment of dental abrasion caused by bruxism, using direct restauration method In contemporary dentistry dental abrasion is a common problem encountered, as in most

cases caused by bruxism. In the study were taken seven people aged between 26 and 40 years

diagnosed with dental abrasion passing (M.Buşan) the enamel-dentin border as a result of

bruxism, being examined clinically and paraclinically. As a result of the direct restoration guided

with the reorganization of the occlusion, we found that the tooth abrasion can be treated

successfully with good minimally invasive method, which implies preservation of healthy dental

tissue within a long time.

Rezumat În stomatologia contemporană abraziunea dentară este o problemă frecvent întîlnită,

fiind, în majoritatea cazurilor, provocată de bruxism. În studiu au fost luate 7 persoane cu vîrsta

cuprinsă între 26 şi 40 ani, diagnosticaţi cu abraziune dentară de trecere(M.Buşan), (pînă la

joncţiunea smalţ – dentină) ca urmare a bruxismului, fiind examinaţi clinic şi paraclinic. În urma

tratamentului prin metoda restaurării directe dirijate cu reorganizarea ocluziei am concluzionat

că abraziunea dentară poate fi tratată cu succes prin metoda miniinvazivă care subînţelege

păstrarea la maxim a ţesuturilor dentare sănătoase pe un timp îndelungat.

Actualitatea temei

Abraziunea dentară şi tratamentul ei este una din probleme principale în stomatologia

modernă. După erupţia dinţilor şi stabilirea contactelor dento-dentare, pe parcursul vieţii, datorită

funcţiei şi factorilor endogeni si exogeni are loc abraziunea fiziologică a ţesuturilor dure. Gradul

de abraziune va depinde de tipul de ocluzie, rezistenţa ţesuturilor dure, tipul de masticaţie,

mărimea presiunii masticatorii, prezenţa breşelor arcadelor dentare, consistenţa alimentelor. Un

factor foarte important este cel exogen: starea generală a organismului, modul încordat de viaţă,

profesia. Abraziunea dentară trebuie delimitată în fiziologică şi patologică, cind tesutul dur

dentar descreste ca consecinta contactelor mecanice interative cu diverse obiecte dure, exceptie

facind doar alti dinti.

Abraziunea patologică în cele mai dese cazuri este o manifestare clinică a bruxismului.

Bruxismul este o manifestare particulară a unui proces general, care se caracterizeaza prin

diferite dereglări somatice fiind declanşat de către stresul psihologic. Primul care depistează

acest proces de regulă este medicul stomatolog. La nivel local bruxismul duce la dereglări ale

rapoartelor naturale interdentare, fapt care complică restaurarea lor. Deseori anume bruxismul

duce la erori de tratament.

432

În acest fel, în caz de prezenţa bruxismului tratamentul stomatologic trebuie de făcut ţinînd cont

de cauzele care au declanşat această stare.

Prin bruxism se subînţelege parafuncţia nocturnă şi diurnă a activităţii masticatorii, care

se manifestă prin scrîşnitul şi lovitul din dinţi, la fel abraziunea şi strîngerea lor. Scrîşnitul

dinţilor şi strîngerea lor, în esenţă, sunt aceleaşi fenomene parafuncţionale, însă scrîşnitul este

însoţit de un sunet caracteristic.

Sunt doua forme de bruxism : în stare conştientă de veghe şi în timpul somnului. La unele

persoane bruxismul se manifestă în timpul zilei, în momentele de încordare nervoasă, iar la alţii,

apare în timpul somnului.

După părerea profesorului Rudolf Slavicek, bruxismul este „o supapă de neutralizare a

stresului”, care contribuie la relaxarea psihologică.

Unele păreri despre bruxism :

Conform definiţiei date de către Colegiul Naţional de ocluzodontologie, bruxismul

constituie specificul comportamentului caracterizat de stringerea permanentă, necontrolată a

dinţilor sau activitate ritmică a muşchilor masticatori ;

Conform definiţiei lui Rozenţveic, bruxismul se caracterizează prin contractarea

necontrolată a muşchilor masticatori în lipsa necesităţii de masticaţie a alimentelor ;

Academia americană de psihiatrie consideră bruxismul drept o deviere de

comportament ;

Academia americană a afecţiunilor maxilo-faciale, consideră bruxismul ca fiind o

disfuncţie cranio-mandibulară;

Academia americană a medicinii somnului defineşte bruxismul drept dereglarea

somnului (parasomnie), fiind însoţită de mişcări ritmice stereotipice a mandibulei cu păstrarea

contactelor ocluzale dentare;

Frecvenţa bruxismului este de 6-20%. Această stare se întîlneşte frecvent la copii.

Conform unelor date bruxismul infantil se păstrează pînă la vîrste înaintate.

Activitatea musculaturii masticatorii în cadrul bruxismului nocturn se înregistrează în

timpul microfazelor conştiente, neobservate de persoanele care dorm. Cercetările clasice în

domeniul neurofiziologiei bruxismului au fost efectuate mai mulţi ani la rînd de către Lavigne,

care a explicat dispariţia şi prezenţa bruxismului prin acţiunea neuromediatorilor, în special a

dopaminei şi serotoninei :

- Dopamina şi serotonina sunt neurotransmiţători care asigură legătura între neuroni ;

- Dopamina participă la transmiterea bucuriei şi satisfacţiei şi asigură efectuarea

mişcărilor. Deficitul dopaminei se întilneşte în cazul sindromului Parkinson şi schizofrenie ;

- Serotonina participă la reglarea somnului, poftei şi a simţului umorului. Deficienţa

acestui hormon provoacă starea de foame şi depresie ;

- Unii autori considerau ca surplusul de dopamină cauzează dezvoltarea bruxismului,

deoarece introducerea psihostimulatorilor dopaminergici (amfetamina) sporeşte gradul de

exprimare a bruxismului ;

- Sistemul dopaminergic este veriga centrală în etiologia bruxismului, deoarece joacă

rolul central în reglarea mişcărilor stereotipice şi în apariţia dereglărilor motorii în timpul

somnului.

Tratînd un pacient cu bruxism, în primul rînd trebuie sa apreciem prognoza dinţilor si

restaurările ce vor urma, apoi să efectuam tratamentul optim ţinînd cont de riscurile pe care le

avem.

Înca Hipocrate zicea ca :’’ştergerea dinţilor indică tulburarea sufletului’’. Acest aforism reflecta

profunzimea problemei, care depăşeşte limitele stomatologiei. La începutul secolului XX Karoly,

Marie si Pietkiewicz au remarcat ‘’scrîşnirea dinţilor concomitent cu afectarea sistemului nervos

central’’ ca ’’bruxomanie’’(termenul autorilor).

433

Abraziunea dentară des provoacă discomfort pacientului ceea ce îl determină să se

adreseze serviciilor stomatologice. Medicul stomatolog e obligat sa înteleagă particularităţile de

evoluţie a bruxismului şi influenţa lui asupra cavităţii bucale, precum şi să informeze pacientul

despre legatura între această stare şi dereglările estetice şi funcţionale. Medicul stomatolog va fi

pregătit :

1. Să depisteze tipul, intensitatea, durata si periodicitatea bruxismului.

2. Să aprecieze influenţa bruxismului asupra dinţilor, aparatului masticator şi

compartimentele periferice.

3. Să efectueze masurile profilactice si restaurative necesare ţinînd cont de forţele mărite

ocluzale.

4. Să aprecieze prognoza în timpul restaurării cu suport dentar sau implantant, ţinînd

cont de forţele mărite ocluzale.

5. Să majoreze autoaprecierea pacientului şi să înlăture influenţa obiceiurilor vicioase

pentru micşorarea activităţii distructive a bruxismului asupra dinţilor si restauraţiilor.

Aspectele indicate a comportamentului pacienţilor, care suferă de bruxism, demonstrează

importanţa problemei si explică necesitatea atitudinii complexe, interdisciplinare si colaborare cu

specialiştii din alte ramuri ale medicinii

Scopul lucrării Aplicarea tehnicii de tratament miniinvaziv cu restabilirea funcţional – estetică a ocluziei.

Pentru realizarea scopului formulat s-au propus următoarele obiective:

1. Restabilirea biomecanicii arcadelor dentare prin metoda directă a restaurării

direcţionate.

2. Optimizarea aspectului funcţional –estetic.

Materiale şi metode

În studiu au participat 7 persoane: 4 femei şi 3 bărbaţi cu vîrsta cuprinsă între 26 şi 40 de

ani. Find examinaţi clinic şi paraclinic, utilizîndu-se metodele: examenul obiectiv şi subiectiv,

OPG a zonei maxilo-faciale, studiul modelelor in articulatorul reglabil Reference (Gamma

Dental), a fost stabilit diagnosticul de abraziune dentară de trecere. Procesul era ca urmare a

bruxismului, complicat cu hipersensibilitate, dureri medii în regiunea articulaţiei temporo-

mandibulare (ATM) şi a muşchilor masticatori, dereglări estetice caracterizate prin reducerea

înălţimii coronare a dinţilor.

Tratamentul începea cu igienizarea profesională a cavităţii bucale, amprentarea cîmpului

protetic cu masă alginată, înregistrarea relaţiei maxilo – craniană cu ajutorul arcului facial şi a

celei mandibulo-maxilare folosind registratul.

Urma pregătirea şi ghipsarea modelelor de studiu în articulatorul reglabil, cu ajutorul

arcului facial şi registratului în relatie centrica. Alt procedeu constă în confecţionarea gutierii

individuale acrilice în articulatorul reglabil, cu scop de tratament, pentru reechilibrarea

sistemului neuro – muscular. Tratamentul dura 3 – 4 săptămîni. Apoi avea loc înregistrarea

repetată a relaţiei centrice, se reghipsau modelele în articulator folosindu-se noul registrat.

Efectuam modelarea din ceară, metoda Wax-up a viitorului cîmp protetic pe modelele ghipsate

în articulator (procedeu executat de tehnicianul dentar în laborator la indicaţiile medicului

stomatolog). Urma restaurarea arcadelor dentare prin metoda directă, respectîndu-se cerinţele

biomecanicii, avînd ca mostră modelele din ghips (Wax-up).

Restaurarea estetică prin metoda directă includea următoarele etape:

a. Anestezie, prepararea minimă a suprafeţelor ocluzale, incisale, afectate de carie şi a

obturaţiilor efectuate anterior.

b. Izolarea cîmpului protetic cu ajutorul Kofferdamului.

434

c. Gravarea sectorului preparat cu gel (acid ortofosforic), timp de 30 secunde pentru

smalţ, şi 15 secunde pentru dentină, irigarea ulterioară cu apă distilată, timp de 30 sec.

d. Suprafaţa irigată era supusă uscării cu un get uşor de aer, urmată de administrarea

sistemului adeziv, timp de 30 secunde şi fotopolimerizarea timp de 10 secunde.

e. Administrarea porţiilor de compozit selectat, şi iluminarea lor timp de 10 secunde

dinspre suprafaţa opusă şi 20 secunde perpendicular.

f. Restaurarea estetică, respectînd cerinţele biomimeticii prin metoda directă a tuturor

suprafeţelor preparate cu ajutorul materialului compozit fotopolimerizabil.

g. Finisarea restaurării, şlefuirea si lustruirea.

h. Verificarea punctelor de contact ocluzale si a mişcărilor funcţionale a sistemului

stomatognat.

Pentru păstrarea stabilităţii dento-alveolare pe parcursul tratamentului, foloseam gutiera

acrilică în sectorul opus.

După finisarea tratamentului se confecţiona gutiera elastică siliconică cu scop profilactic,

pentru a preveni deteriorarea restaurării dentare şi relaxarea sistemul neuro-muscular pe timp de

noapte sau în alte momente stresante (şofatul, lucru la calculator, etc).

Caz clinic

Pacienta D, anul naşterii 1985, a solicitat la data de 24-08-2012 asistenţă stomatologică în

cadrul C.S „Fala Dental”.

Acuze: dereglări estetice prin reducerea înălţimii coronare a dinţilor frontali,

hipersensibilitate, dureri de grad mediu în regiunea ATM şi a muşchilor masticatori.

Din anamneză: pacienta bruxează în timpul somnului şi lucrului la calculator de

aproximativ 3 ani.

La examenul radiologic (OPG): depistam reducerea înălţimii coroanei anatomice a

dinţilor frontali, multiple obturaţii pe dinţii laterali.

Diagnoza: Abraziune dentară limitată de trecere (M.Buşan), ca urmare a bruxismului,

complicată cu hipersensibilitate şi dereglări estetice.

Tratament:

- igienizarea profesională a cavităţii bucale;

- Amprentarea cîmpului protetic cu masă alginată şi înregistrarea relaţiei maxilo-

craniană cu ajutorul arcului facial si a celei mandibulo-maxilare folosind registratul;

- pregătirea modelelor de studiu şi montarea lor în articulatorul reglabil cu ajutorul

arcului facial si a registratului;

- confecţionarea unei gutiere cu scop de tratament de 3 mm, aplicată pacientului pe

durata de 3-4 săptămîni cu corectarea punctelor ocluzale pe parcursul unei saptamini (la

necesitate);

- restaurarea directă a arcadelor dentare, cu schimbarea obturaţiilor vechi, utilizînd

metoda reorganizata direcţionată cu folosirea compozitul fotopolimerizabil „Esthet – X” culorile

(A2O, A2, B1, YE), avind modelarea in ceara prin metoda Wax-up ca mostră;

- după finisarea tratamentului şi metodei de rebonding, s-a indicat gutiera elastică din

silicon cu scop profilactic.

Rezultate

Rezultatul final a fost evaluat la un interval de 6 luni după tratament. În urma examenului

clinic obiectiv şi subiectiv s-a depistat:

- lipsa durerilor în regiunea ATM şi a muşchilor masticatori (după 1-2 săptămîni);

- menţinerea stării normale a restauraţiilor;

- estetica şi funcţia dinţilor era păstrată.

435

Concluzii

1. În urma tratamentului direcţionat prin restaurarea funcţional – estetică directă s-a obţinut

restabilirea biomecanicii arcadelor dentare.

2. Tratamentul se rezumă la restaurarea directă miniinvazivă a ocluziei.

3. Toate observaţiile rezultate în urma acestui studiu reprezintă argumente pentru recomandarea

restaurării directe direcţionate în tratamentul abraziunilor dentare şi utilizarea ei.

Bibliografie 1. Ilarion Postolachi, E. Chiriac, G. Bîrsa, M. Cojocaru, N. Cojuhari, I. Şaptelici, V. Guţuţui, V.

Banuh, V. Gamureac. Protetică dentară, Chişinău 1993, p. 284-291.

2. Daniel Brocar, Jan-Fransoa Lalinc, Cristian Knellesen. Bruxism.

3. Slavicek R. Reflexion sur les soi-disant parafunctions. Rev orthop dento-faciale. 1996, p. 75-

78.

PARTICULARITĂȚI ALE MANAGEMENTULUI PUBLIC ȘI PRIVAT ÎN

STOMATOLOGIE

Elena Tintiuc, Valeriu Burlacu, Anatol Pancenco

Catedra Stomatologie terapeutică FECMF USMF ”Nicolae Testemițanu”

Centrul Stomatologic Municipal Chișinău

Summary

Public and private managemend specific features in stomatology

The present study is aimed at conducting of oral health research and quality of

stomatological services, morbidity of the population to use efficient forms and methods

concerning the management,monitoring of the processes related to human resources, and

applying of rational technicues and tahing rational decisions.

Rezumat

Studiul în cauză este specific orientat spre efectuarea cercetărilor sănătății orale, calității

serviciilor stomatologice, morbidității populației pentru a utiliza forme și metode eficiente în

domeniul managementului, monitorizarea proceselor legate de resursele umane, precum și

aplicarea tehnicilor de luare a deciziilor raționale.

Actualitatea temei

Asistența stomatologică, ca parte componentă a asistenței medicale, acordată

populației, reprezintă o gamă largă de servicii medicale profesionale care necesită o

perfecționare permanentă, bazată pe studii speciale ce țin de necesitățile populației, utilizarea

metodelor cantitative pentru analiza și stabilirea randamentului serviciilor stomatologice,

motivarea angajaților, modul de comunicare, formele de organizare pentru a lua decizii

profilactice care aduc succes în afaceri.

Activitățile de afaceri în stomatologie constituie un proces complex multilateral de

stabilire a relațiilor între oameni, a culturii deservirii pacienților, a tehnologiilor avansate

informaționale, administrative, clinice, profilactice și de cercetare, care determină calitatea

servicilor stomatologice.

Etapa actuală de dezvoltare socio-economică a societății este determinată de multiple

schimbări, inclusiv și radicale, care sunt orientate spre trecerea de la sistemul de comandă și

administrativ la principiile economiei de piață, de la totalitarizm la realizarea principiilor

democratice în conducere.

436

În aceste condiții este necesar pentru medicii specialiști și cadrele medicale de

conducere de a dobîndi cunoștințe noi și de a le folosi în activitatea profesională. Ca parte

componentă a acestor cunoștințe este cunoașterea și aplicarea în practică a managementului,

care implică utilizarea resurselor umane, tehnice, informaționale și financiare în atingerea

scopurilor și obiectivelor.

Pentru a avea succes în procesul de activitate managerii trebuie să aibă anumite

aptitudini ce reprezintă calitățile individuale pentru a obține anumite performanțe: aptitudini

profesionale, interpersonale, conceptuale, precum și pentru analiză și inovare. Astfel

caracteristicile unui management de succes, inclusiv și în stomatologie pot fi: inițiativa și

flexibilitatea, comunicarea eficientă, voința în luarea deciziilor, asigurarea perfecționării

continuă a cunoștințelor și a calității serviciilor medicale.

Pentru Republica Moldova precum și în țările europene este important de a elabora o

nouă strategie, care reise de strategia europeană pentru o creștere intelectuală, ecologică și

favorabilă incluziunii(2010-2020), Europa 2020.

Pentru sistemul sănătății din Republica Moldova sunt importante o serie de obiective și

inițiative prezentate în această strategie cum ar fi:

Creșterea la 75% a populației cu vîrsta cuprinsă între 20 și 64 ani, care are un loc de

muncă;

Învestirea a 3% din produsul intern brut în cercetare și dezvoltare;

Creșterea la 40% a diplomelor de învățămînt superior;

Reducerea abandonului școlar la mai puțin de 10%;

Reducerea persoanelor amenințate cu sărăcia;

Asigurarea locurilor de muncă pentru persoanele în vîrstă;

Accesul tinerilor pe piața muncii;

Producerea de servicii inovatoare, legate în special de schimbările climaterice, în sănătate

și îmbătrînirea populației etc.

Prin urmare sfera de cunoștințe manageriale în stomastologia terapeutică include un

ansamblu de experiențe, metode,tehnici și reguli de decizie, orientat spre realizarea unei game

foarte variate de servicii calitative: profilaxia și tratamentul cariei dentare, tratamentul în caz de

defecte ale dinților, tratarea afecțiunilor mucoasei bucale, accentul fiind pus pe perfecționarea

provceselor contemporane de diagnosticare, concepere și alegere a metodelor moderne de

tratament terapeutic, precum și crearea unui spectru esențial de abilități manageriale în

stomatologie.

Material și metode

Lucrarea se bazează pe o analiză amplă a rezultatelor științifice, pe un eșantoin de

147.000 cazuri, efectuată în instituțiile stomatologie din municipiul Chișinău. Studiul după

caracterul său este de tip observațional – discriptiv. Realizarea studiului s-a efectuat prin

utilizarea următoarelor metode: de observație, epidemiologică, prin expertiză, economică,

istorică.

Obiectivul studiului la constituit persoanele adulte care sau adresat în instituțiile

stomatologie pentru acordarea asistenței medicale de profil.

Rezultate și discuții Un rol important în realizarea direcțiilor prioritare de dezvoltare a serviciului

stomatologic îi revine lucrului cu cadrele medicale, în special cu cadrele de conducete. Evaluarea

potențialului de cadre s-a efectuat în corespundere cu vîrsta, experiența în specialitate, categoria

de calificare, stagiul de muncă. Rezultatele ne demonstrează, că în structura medicilor specialiști,

437

cota medicilor stomatologi constituie 9,4% - 9,6%, care pe parcursul ultimilor 8-10 ani a rămas

practic neschimbată.

În cadrul serviciului stomatologic, precum și în structura contingentului general de

specialiști din domeniul sănătății prevalenza atît în instituțiile publice cît și private; femeile,

respectiv 68,9% și 56,0%, în comparație cu bărbații – respectiv 31,1% și 44,0%(Fig.1 și 2)

31,168,9

femei bărbați

44,0 56,0

femei bărbați

Fig. 1. Structura medicilor stomatologi

în cadrul instituțiilor publice după sex

Fig. 2. Structura medicilor stomatologi

în cadrul instituțiilor private după sex

Analiza cadrelor medicale stomatologie după particularitățile de vîrstă ne demonstrează,

că în cadrul serviciului stomatologic activează medici de calificare înaltă, cu o practica bogată

(tabelul 1). Astfel este necesar de menționat faptul, că calitatea serviciilor medicale stomatologie

depinde de mai mulți factori, inclusiv și de vîrsta medicului stomatolog.

Tabelul 1. Structura medicilor stomatologi în dependență de vîrstă (%)

Vîrsta Instituțiile publice Instituțiile private

Pînă la 30 ani 3,6 16,0

31 - 40 24,2 41,6

41 - 50 42,3 34,3

Peste 50 ani 29,9 8,1

TOTAL: 100,0 100,0

Datele prezentate în tabelul 1 ne demonstrează o divergență de vîrstă în instituțiile

publice și instituțiile stomatologie private. Astfel în instituțiile private cota stomatologilor în

vîrstă de pînă la 30 ani este de 4 ori mai mare decît în instituțiile publice, iar în vîrsta de 31 – 40

ani de 2 ori. În instituțiile publice cota stomatologilor în vîrstă de peste 50 ani este de 4 ori mai

mare decît în instituțiile stomatologie private, iar în vîrsta de 31-40 ani de 2 ori. În instituțiile

publice cota stomatologilor în vîrstă de peste 50 ani este de 4 ori mai mare decît în instituțiile

stomatologie private, iar în vîrsta de 41 – 50 ani de 1,3 ori. Studiul ne demonstrează deasemenea

că atît instituțiile publice, precum și în instituțiile stomatologie private activează medici de

specialitate cu un mare stagiu de muncă. Vîrsta și stagiul de muncă a specialiștilor crează o

stabilitate a cadrelor medicale, care asigură servicii stomatologie populației de înaltă calitate.

Concomitent cu vîrsta și stagiul de muncă pe specialitate un rol important îi revine și

nivelului de calificare a medicilor stomatologi (Fig. 3 și 4)

438

25,715,7

25 33,6

Categorie superioara I categorie

II categorie fără categorie

21,3

25

47,2

6,5

Categorie superioara I categorie

II categorie fără categorie

Fig.3. Nivelul de calificare a medicilor

stomatologi în instituțiile publice

Fig. 4. Nivelul de calificare a medicilor

stomatologi în instituțiile private

Datele prezentate în fig.3 și 4 demonstrează o cotă mare de medici stomatologi în

instituțiile publice și private fără categorie, respectiv 25,0% și 47,2. Este important de menționat

faptul, că în unele structuri stomatologie exuistă o diferență a numărului de medici stomatologi,

care dispun de categoriile superiore și prima. Această situație pune în discuții posibilitățile de

acordare a asistenței stomatologie în instituțiile publice și private cu statut și nivel de calificare

diferit.

Analiza rezultatelor a eveidențiat și situația privind migrația cadrelor stomatologie.

Așadar, în cinci ani emigrează circa 20,0% de medici stomatologo eliberați din funcție și circa

40,0% asistente medicale.

Calitatea serviciilor stomatologie depinde și de cauzele principale a plîngerilor

pacienților, adresate organelor administrative cu privare la prestarea serviciilor stomatologie de

ambulator care sunt:

Atitudinea lucrătorilor medicali – 23,6%

Calitatea serviciilor stomatologie – 24,9%

Costui serviciilor stomatologie – 28,2%

Volumul de servicii acordat – 17,6%

Alte cauze – 5,7%

Managementul în instituțiile stomatologie rămîne unul din punctele slabe, care se

caracterizează prin lipsa cursurilor de specialitate în domeniul dat, lipsa materialelor informative,

necunoașterea constantă a pieții, neabordarea funcționării c ape o afacere. Această subdizvoltare

se reflectă simțitor la serviciul stomatologic care poate duce la falimentul organizației.

Particularitățile managementului public și privat reiese din responsabilitatea pentru atingerea

scopului și obiectivelor.

Este important de menționat faptul, că stomatologia secolului XXI este supusă unor

semnificative schimbări în sanatatea orală a populației ce țin de creșterea nivelului de cunoștnțe

ale populației și nu în ultimul rînd de creșterea numărului de practicieni.În acest context apare

pratica stomatologia concurențială, care impune ca o necessitate prioritară dezvoltarea

managementului strategic bazat pe cunoștințe.

Astfel în această situație sunt deosebit de importante realizarea funcțiilor manageriale(de

previziune, organizzare, coordonare, motivare, control), stilul managerial(autoritar, participativ –

democrat, liberal), precum și comunicarea managerială.

Înainte de a realizza în pratica activitățile instituției stomatologie este necesar ca

managerul să stabilească scopul, obiectivele generale și speciale, lipsa cărora se reflectă aspra

439

modului de funcționare a echipei și ca rezultat lipsa de orientare managerală aspra calității

serviciilor stomatologie acordate pacienților de către instituția stomatologia.

În acest context identificăm citava etape de bază de stabilre a obiectivelor: elaborarea și

dezvoltarea unei concepții fondamentale, dezvoltarea metodelor manageriale,dezvoltarea

managementului îngrijirilor pacienților și a managementului financiar, realizarea practicii

standard, modificarea programelor de monitorizare a activității membrilor echipei, analizza

sănătății orale și stabilirea priorităților în evaluarea unor factori determinanți.

Concluzii și recomandări practice

1. În scopul utilizării mai raționale a resurselor(umane,materiale,finanziare) de elaborat

măsuri concrete de realizzare a principiului de autonomie a instituțiilor stomatologie publice de

ambulator asigurînd subordonarea metodologică a activităților statistice pe verticală și

orizontala.

2. Majorarea cotei finanziare pe cap de locuitor pentru serviciile stomatologie avcordate

populației, în conformitate cu prevederle Programului Unic, aprobat anual de Guvernul

Republicii Moldova.

3. Consolidarea asistenței stomatologie de ambulatoriu de diferit profil la nivel teritorial-

structural în scopul asigurării asistenței stomatologie caritative întregii populații.

4. Pentru dezvoltarea și selectarea resurselor umane al instituțiilor stomatologie publice

și private este necesar de a angaja specialiști calificați, responsabili pentru acțiunile lor în

acordarea asistenței stomatologie populației.

5. În scopul perfecționării măsurilor informaționale este necesar de a unifica

documentația în instituțiile estomatologice publice și prvate periodic.

Bibliografie

1. Burlacu V, Ețco C, Tintiuc E. Aspecte medico-sociale și organizatorice ale asistenței

stomatologie de stat în condițiile Asigurărilor Medicale obligatorii // Sănătate publică,

economie și management în medicină, nr.1, 2007, p.9 – 11.

2. Ciocanu M.Sistemele de plată a furnizorilor de servicii medicale în cadrul asigurării

obligatorii//Sănătate Publică, Economie și management în medicină, nr.3, 2003, p.21-23

3. Coca I. Cabinet dentar privat.București: Cerna, 1999, p.54.

4. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.672 din 21.07.1999 ”Cu privare la trecerea

instituțiilor stomatologie la autogestione”.

5. Hotărîrea Colegiului Ministerului Sănătății al republicii Moldova nr.2 din 19.02.2002 ”Cu

privare la Conceputul dezvoltării asistenței stomatologie în Repubblica Moldova”.

6. Pancenco A., Popovici T.Problemele medico-sociale ale dezvoltării stomatologie private în

Repubblica Moldova // Sănătate publică, economie și management în medicină, 2006 nr.4,

p.16 – 19.

7. Tintiuc D., Ețco C., Grossu Iu. Sănătate Publică și Management.Chișinău, 2007, 780p.

8. Tintiuc Elena, Pancenco A.,Burlaci V., Munteanu I. Managementul asistenței stomatologie de

ambulatoriu. Chișinău, 2009, 180p.

440

MOTIVAREA PACIENŢILOR PENTRU UN TRATAMENT STOMATOLOGIC

Dumitru Zabolotnîi

Catedra Stomatologie Terapeutică FECMF, USMF „Nicolae Testemiţanu”

Summary

Motivation of patients for dental treatment

Painless treatment of dental diseases can be achieved by various methods of analgesia.

Evidence that the physician has various techniques of pain control makes the patient to become

more cooperative, relaxed and confident. The choice of method of analgesia should be made

depending on the type and duration of dental treatment by minimizing the side effects and

discomfort.

Rezumat

Tratamentul indolor al afecţiunilor dentare poate fi obţinut prin diverse metode de

analgezie. Dovada că medicul posedă diverse tehnici de control a durerii face ca pacientul să

devină mai cooperant, relaxat şi sigur pe sine. Alegerea metodei de analgezie trebuie făcută în

dependenţă de tipul şi durata tratamentului stomatologic prin reducerea la maximum a efectelor

secundare şi a discomfortului.

Actualitatea

Caria dentară şi complicaţiile acesteea ocupă un loc de frunte în morbiditatea

stomatologică, iar evoluţia ignorată şi evitarea adresării la medic sunt datorate în mare măsură şi

de statutul psiho-emoţional al pacienţilor. Anxietatea şi iatrofobia sunt cauzate de lipsa unei

motivaţii corespunzătoare pentru recurgerea la un tratament stomatologic. Adesea pacienţii se

adresează doar pentru intervenţii de urgenţă, care nu mai pot fi amînate, adresările cu caracter

profilactic practic lipsesc din agenda medicilor stomatologi. Medicul este ajutat de faptul că

pacientul se prezină pentru un motiv precis, care-l interesează direct, de regulă durerea.

Ginotti, Grieder, şi Springob (1972) au clasificat motivările astfel:

- Durere

- Funcţie

- Estetică

- Acceptarea sinelui

- Presiunea familial sau social (halitoza)

- Căutarea unui statut social

- Frica de edentaţie

Starea psiho-emoţională a pacientului stomatologic este influenţată de factori:

- Primari (impulsuri ivoluntare şi alte particularităţi caracteristice fiecărei pesoane )

- Secundari

o trăirea unei experienţe de tratament dolor

o lipsa informaţiei despre procedura de tratament şi metodele de analgezie

o anturajul cabinetului stomatologic

o personalul medical şi modul acestuia de a aborda problema cu care se confruntă

pacientul

Baza motivaţională trebuie să fie preferenţială în activitatea medicală.

441

În relaţia de colaborare medic-pacient sunt implicate două personae cu statut social

diferit, cu cerinţe şi aşteptări diferite, iar stomatologul este acela care trebuie să realizeze o

legătură de colaborare cu pacientul favorizînd o relaţie armonioasă pe baza apropierii psihice a

acestuia. Nu putem aborda pacienţii ignorînd aspectele psihologice ale comportamenutlui lor,

plus la aceasta în cabinet personalitatea acestuia este presată de împrejurări ceea ce îngreuiază

cunoaşterea tendinţelor comportamentale reale.

Pentru stabilirea unui contact eficient cu pacientul şi motivarea acestuia la tratament

stomatologic, medicul trebuie să întrunească anumite condiţii:

- Prin iscusinţă, pricepere,să reuşească stabilirea unui bun contact cu pacientul

- Menţinerea climatului psihic format în cursul tratamentului, oricît de neplăcut ar fi acest

tratament pentru pacient

- Rolul educativ, prin conversaţie în jurul actului investigator şi terapeutic, prin explicarea

necesităţii unor intervenţii

- Ambianţă plăcută şi posibilitaea de a oferi “intimidate” tratamentului

- Tehnici sigure de control a durerii şi anxietăţii.

Neliniştea şi anxietatea pacinţilor cauzată de suferinţe pot fi stăpînite prin sedare, care poate

fi obţinută cu ajutorul substanţelor chimice (sedative-hipnotice, psihosedative, antihistaminice,

analgezice narcotice, terapia combinată), sau prin inhalarea agenţilor volatili (protoxid de azot,

methoxyfluran). Cu scopul de a controla percepţia durerii, de a tranchiliza şi de a diminua

greţurile s-au propus combinaţii de tranchilizante şi analgezice. La ora actuală nici o combinaţie

nu e acceptată ca fiind cea mai bună. Proporţia diferitor componenţi variază după tipul

pacientului ce trebuie premedicat şi după gradul sedării necesare (RIPA şi BARENIE, 1984).

Sedarea conştientă cu Methoxyfluran e benefică pentru stomatologi deoarece conferă

comoditate şi relaxare pacientului. Methoxyfluranul modifică reacţia la durere, ridicînd pragul de

reacţie al pacientului, ceea ce duce la relaxarea acestuia şi la cooperarea cu medicul în cursul

tratamentului stomatologic. Methoxyfluranul este un analgezic cu potenţial scăzut în

intervenţiile în care durerea tisulară e intensă (pulpite) şi de aceasta trebuie însoţit de anestezie

locală. Drept exemplu de comparare, HEFT (1984) a arătat că analgezie cu protoxid de azot

33% reduce intensitatea dar nu şi experienţa dezagreabilă a senzaţiei dureroase pulpare.

Fig. 1. Ciclul motivaţiei după Derbyshire

442

Obiective

1. Tratamentul indolor al cariilor şi pulpitelor

2. Alegerea premedicaţiei în dependenţă de intervenţie şi starea pacientului

3. Utilizarea inhalatorului Penthrox ® (Methoxyfluran) în scop de premedicaţie şi analgezie

4. Analizarea adresabilităţii posttratament

Material şi metode de cercetare

Pe parcursul studiului au fost trataţi 54 pacienţi (64 cazuri carie, 22 pulpită)

Tehnicile de analgezie aplicate:

- Prin injectare

- Inhalatorie (Methoxyfluran, PENTHROX)

- Mixtă

Pentru determinarea gradului de percepţie a durerii a fost folisit chestionarul McGill şi scara

gradată în care pacientul sindur indică gradul durerii la fiecare etapă de tratament.

Fig.2 Scara McGill

Rezultate

Conform chestionarelor completate de către pacienţi pe parcursul tratamentului, pentru fiecare

grup am analizat:

- gradul de percepţie a durerii

- gradul de satisfacţie de intervenţia stomatologică

- adresabilitatea posttratament

Percepţia durerii

În tratamentul cariei dentare de orice profunzime conform scării gradate McGill,

gradudul de percepţie a durerii a fost în limitele 0-2 atît pentru tehnica de analgezie prin

injectarea sugstanţei anestezice, cît şi în cea inhalatorie cu Methoxyfluran. În cazul pulpitelor

tehmica prin injectare a oferit aceleaşi date pentru durere (0-2), pe cînd în metoda inhalatorie

datele au fost în limitele 4-8 şi pentru a readuce pacientul la gradul 0, a apărut necesitatea de a

combina analgezia inhalatorie cu injectarea intrapulpară a unei cantităţi mici de anestezic.

Gradul de satisfacţie

Injectarea substanţei anestezice: pacienţii au fost satisfăcuţi de rezultat, dar au avut o

oaercare fobie în momentul cînd au fost informaţi de necesitatea injectării şi în chestionare au

menţionat că ar obta pentru o altă tehnică nu atît de invazivă, plus la aceasta toţi au menţionat

discomfortul posttratament din cauza persistenţei efectului anestezic regional.

Analgezia prin inhalare de Methoxyfluran: pacienţii au fost satisfăcuţi de rezultat, faptul că ei

singuri îşi pot doza cantitatea de analgezic le-a conferit încredere, control asupra propriilor

senzaţii şi lipsa emoţiilor. Conform chestionarelor majoritatea pacienţilor din această grupă au

menţionat că ar mai utiliza această tehnică de analgezie şi o vor recomanda şi altora.

443

Adresabilitatea

Conform chestionarelor, la pacienţii din grupul cu analgezie inhalatorie a fost observată o

creştere a numărului de vizite.

Discuţii

Preparatul Penthrox® pe bază de Methoxyfluran a fost tolerat bine de către pacienţi şi

recomandat ca ceva nou şi eficient în cazul fricii de anestezie prin injectare deoarece efectele

adverse datorate anestezierii nu au fost prezente, ceea ce a oferit un confort în plus pacienţilor.

Etapa premedicaţiei a fost exclusă, administrarea preparatului Methoxyfluran (Inhalatorul

Penthrox®)

la începuutl tratamentului a constituit premedicaţie+analgezie. Astfel am reuşit de a

creşte gradul de încredere a pacienţilor faţă de medicul stomatolog şi intervenţia stomatologică

propriu-zisă, iar prin aceasta ne-am atins scopul principal şi anume MOTIVAREA pacienţilor şi

creşterea gradului de adresabilitate. Avînd dovada că există o varietate de remedii de control a

durerii, pacienţii au revenit în cabinet pentru a mai trata şi alte afecţiuni dentare cornice care erau

adesea amînate. La vizitele ulterioare pacienţii au fost mai cooperanţi în vederea stabilirii

planului de tratament, au acceptat orice tip de analgezie, iar cei care anterior din motive

psihologice solicitau anestezie chiar pentru intervenţiile minore, au acceptat şi tratament fără

anestezie.

Concluzii

Statusul psihoemoţional al pacienţilor poate duce în eroare medicul stomatolog, adesea se

recurge la metoda de analgezie prin injectarea soluţiei anestezice chiar si la procedurile minore

(carie superficială, detartraj, pansamente). Metoda de analgezie inhalatorie a dovedit faptul că

pacienţii necesită un stimul pentru a trece pragul de fobie faţă de procedura stomatologică.

Dovada că orice durere poate fi controlată conferă pacientului încredere şi cooperare cu medicul

în timpul tratamentului.

Bibliografie

1. Burlibaşa C., Timoşca G. “Chirurgie buco-maxilo-facială” Bucureşti 1983 p.51-104

2. Ghicavîi V., Sîrbu S., Bacinschi N., Şcerbatiuc D. “Farmacoterapia afecţiunilor

stomatologice” Chişinău 2002 p.5-78

3. Grivu O., Podariu A., Băilă A., Pop I. “Prevenţia în stomatologie” Timişoara 1995 p.120-

145, 252-262

4. Nicolau G., Terehov A., Năstase C., Nicolaiciuc V. “Odontologie practică modernă”

Chişinău 2010 p.163-169

5. Nicolae Gănuţă, Ion Canavea “Anestezia în chirurgia maxilo-facială şi stomatologie”;

Bucureşti 2009 p. 19-33, 229-249

6. Carmen Vicol, Maria Voroneanu, C.Budacu UMF”Gr.T.Popa” Iaşi ”Valoarea metodelor

alternative de preanestezie în chirurgia orală de ambulator” Medicina stomatologică.

Ianuarie 2007

7. Скрипникова Т. «Причины малоэффективного местного обезболивания» ДентАрт № 1.

2001;

8. Methoxyflurane. [Revised September 2007]. In: eTG complete [CD-ROM]. Melbourne:

Therapeutic Guidelines Ltd, March 2010.

9. Babl F, Barnett P, Palmer G, et al. A pilot study of inhaled methoxyflurane for procedural

analgesia in children. Paediatr Anaesth 2007;17:148–53.

10. Firn S. Methoxyflurane analgesia for burns dressings and other painful ward procedures in

children. Br J Anaesth 1972;44:517–22.

11. Medical Developments International Ltd. Penthrox (methoxyflurane) inhalation. Product

information, May 2009.