STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEIsdtr.ro/upload/STUDII/19. Raport_Noile leg╟turi urban... · 2014-06-19 · Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 19. NOILE LEGĂTURI URBAN‐RURAL ŞI DEZVOLTAREA LOCALĂ Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Formă finală. 2014

2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul 19

2

Noile legături urban rural și dezvoltarea locală Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014

3

Studiul 19. Noile legături rural‐urban și dezvoltarea locală

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 5. Rețeaua de localități Studiul 19. Noile legături urban rural și dezvoltarea locală

I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)

Raport final

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor

Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: arh. urb. Şerban POPESCU‐CRIVEANU, arh. urb. Ana Maria PETRESCU, arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, Colaboratori: urb. peisg. Carmen MOLDOVEANU, conf. dr. Cornelia MARIN Cartografie, GIS: dr. geogr. Sorin BĂNICĂ, dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU

I.4. Lista consultanţilor de specialitate

I.5. Cuprinsul studiului

I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) I.3. Lista autorilor, colaboratorilor şi consultanţilor I.4. Cuprinsul studiului I.5. Lista hărţilor şi cartogramelor I.6. Lista tabelelor şi graficelor I.7. Anexe

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor II.4.3. Indicatori şi indici II.4.4. Reprezentări cartografice

II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări II.5.3. Strategii II.5.4. Date statistice II.5.5. Date cartografice

II.6. Glosar de termeni

III. Analiză şi recomandări III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Legături administrative III.1.1.a. Legăturile administrației publice centrale (interjudețene) III.1.1.b. Legăturile administrației publice locale (intrajudețene) III.1.1.c. Legăturile metropolitane, ADI, zonele periurbane

4


4

III.1.2. Legături tradiționale în teritoriu III.1.2.a. Legăturile din Grupările Teritoriale Tradiționale (GTT) III.1.2.b. Ocupații Teritoriale Tradiționale (OTT) III.1.2.c. Legăturile Bisericii Ortodoxe Române, ierarhizare și jurisdicție III.1.2.d. Rețeaua mănăstirilor și schiturilor ortodoxe

III.1.3. Noile legături economice III.1.3.a. Grupurile de acțiune locală (GAL) III.1.3.b. Cooperativele de Credit

III.1.4. Atracția mediului urban ‐ relocări de populație III.1.5. Atracția mediului rural ‐ relocări de populație III.1.6. Zone fără orașe apropiate

III.1.6.a. Zone lipsite de orașe pe o rază de circa 25‐30 km III.1.6.b. Localități izolate III.1.6.c. Clasificarea OECD a tipologiei rural‐urban

III.1.7. Zonele din țările vecine locuite de populație de etnie română III.1.8. Dezvoltarea parteneriatelor între unități administrativ teritoriale

III.1.8.a. Definirea categoriilor de UAT conform documentațiilor europene III.1.8.b. Relații intercomunale în cadrul mediului rural III.1.8.c. Relații între mediul rural și mediul urban III.1.8.d. Dezvoltarea unităților administrativ‐teritoriale

III.2. Tendințe de evoluție III.3. Priorități de dezvoltare III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicații economice, sociale, de mediu

IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune și obiective strategice IV.2. Politici, programe şi proiecte IV.3. Modalităţi de implementare IV.4. Sinteză strategică și operațională

I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor

Harta 19.1. UAT cu creștere a numărului locuitorilor și UAT cu scădere a populației în perioada 1990‐2010. Harta 19.2. Ariile de influență ai polilor de creștere Harta 19.3. Organizarea Bisericii Ortodoxe Române Harta 19.4. Numărul de mănăstiri și schituri ortodoxe, pe eparhii în 2011 Harta 19.5. Grupurile de Acțiune Locală selectate de MADR pentru anul 2012 Harta 19.6. Gradul de accesibilitate a UAT la drumurile județene, naționale, europene Harta 19.7. Populația de etnie română din zonele de graniță ale țărilor vecine Harta 19.8. UAT după numărul populaţiei (2012), cu evidenţierea mediilor urban şi rural Harta 19.9. UAT după numărul populației, cu evidenţierea zonelor depopulate Harta 19.10. UAT după densitatea populației (2012) Harta 19.11. UAT urbane după numărul populației și comune cu peste 10 000 locuitori Harta 19.12. UAT care includ sate cu populație de maxim 100 locuitori Harta 19.13. Densitatea aşezărilor din România Harta 19.14. Ierarhizarea localităților urbane și a satelor din Munții Carpați pe bazine geografice

I.7. Lista tabelelor şi graficelor

Graficul 19.1 Evoluția numărului de locuitori al Municipiului București în perioada 1990‐1992

I.8. Anexe

Anexa 19.1. Zone lipsite de orașe pe o rază de 25‐30 km cf. Legii 351/2001 și orașe declarate în aceste zona în perioada 2002‐2012 Tabelul A.19.2.1. Orașe declarate în perioada 2002‐2012 în zonele lipsite de orașe pe o rază de 25‐30km stabilite prin L. 351/2001

Anexa 19.2. Date referitoare la evoluţia populaţiei Municipiului Bucureşti Graficul A.19.2.1. Diagrama evoluției populației în Municipiul București și județul Ilfov (1992‐2011) Graficul A.19.2.2. Numărul populației în Municipiul București și în UAT învecinate (2011)

Anexa 19.3. Serviciile publice ale administrațiilor publice centrale și locale 2002‐2012 Tabelul A. 19.3.1. Servicii publice ale administrației publice centrale și locale – existente și propuse


5

II. Metodologie

II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR

Scopul studiului este pe de o parte, evidenţierea aspectelor pozitive de concepere a dezvoltării ca o activitate desfăşurată simultan în localităţile urbane şi cele rurale, factor esenţial al coeziunii teritoriale şi al armoniei sociale și, pe de altă parte, structurarea unor politici de dezvoltare în această direcție.

„Aglomerările urbane şi oraşele produc atât presiuni de dezvoltare în teritoriu cât şi fenomene de polarizare şi chiar de aspirare de resurse în teritoriul în care se situează. Rezultatele sunt, în cele mai multe cazuri, dezvoltări necontrolate, epuizarea terenurilor valoroase, poluarea şi pauperizarea în termeni de resurse a teritoriile înconjurătoare, trafic haotic, costuri din ce în ce mai ridicate ale vieţii. Aceste rezultante acţioneză dramatic asupra zonelor rurale, mult mai vulnerabile în raport cu oraşele care generează toate aceste fenomene. Viitorul multor zone rurale se leagă tot mai strâns de dezvoltarea aşezărilor urbane. Este esenţial ca oraşul şi zona înconjurătoare să îşi formuleze şi să îşi implementeze conceptele de dezvoltare în colaborare bazată pe parteneriat”1.

Relevanţa pentru SDTR constă în evidenţierea atât a rolului puternic în ceea ce priveşte dezvoltarea locală reprezentat de polii de creştere şi de dezvoltare la nivel teritorial cât şi a celui reprezentat de dezvoltarea localităţilor urbane de talie mică, al căror rol major în favorizarea stabilităţii populaţiei rurale nu trebuie neglijat. În paralel, dezvoltarea zonelor rurale (înţeleasă în sensul complementarităţii faţă de zonele urbane) contribuie în mod decisiv la promovarea competitivității internaţionale.

II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă

La nivel european, relaţia urban‐rural reprezintă una dintre principalele provocări ale amenajării teritoriului, evidenţiată în principal de Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020. Spre o Europă inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse, 19 mai 2011 care are ca obiectiv principal promovarea coeziunii teritoriale prin:

Promovarea dezvoltării teritoriale policentrice şi echilibrate;

Încurajarea dezvoltării integrate în orașe, regiuni rurale şi specifice;

Integrarea teritorială în regiunile funcționale transfrontaliere și transnaționale;

Asigurarea competitivității globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice;

Îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale pentru indivizi, comunităţi şi întreprinderi;

Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.

Conform Raportului de Sinteză ESPON 2013, New Evidence on Smart, Sustainable, and Inclusive Territories, „dezvoltarea şi creşterea rezilienţei regiunilor are la bază un complex de politici publice corelate în plan orizontal (politici sectoriale) şi vertical (politici europene, naţionale, regionale şi locale)”.

Conform studiului ESPON Urban‐rural relations in Europe (2005)2, pe plan european se constată următoarele tendinţe, cu relevanţă mare în cazul României:

Se produce o diferențiere între relațiile zonelor metropolitane cu zonele rurale învecinate (relații axate pe managementul creșterii) și relațiile dintre orașele mici și mijlocii și mediul rural (relații axate pe creștere economică, spațială);

Relațiile urban‐rural tind să devină din ce în ce mai complexe; se creează o rețea dinamică, bidirecțională și complexă de interdependențe. Mediul urban și cel rural încep să concureze, pe poziție de egalitate, pentru atragerea forței de muncă;

Se diversifică tipurile de parteneriat urban‐rural, formale sau informale, împlicând doar actori publici sau doar actori privați sau parteneriate între sectorul public și cel privat; prin aceste parteneriate se ilustrează caracterul flexibil al legăturii urban‐rural și faptul că aceste parteneriate depind în primul rând de o serie de factori locali, pentru care administrația publică centrală trebuie să asigure un cadru coerent de dezvoltare;

Investiţiile se direcţionează spre nivelul parteneriatelor urban‐rural şi spre nivelul local din mediul rural, ţinînd cont de necesităţile specifice ale populaţiei respective, în mod corelat cu obiectivele de creştere a competitivităţii activităţilor din sectorul primar.

1 Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială România 2030‐ Document supus consultării publice, octombrie 2008, Cap. 3.‐ Prezentarea Conceptului Strategic de

Dezvoltare Teritorială a României, Subcap. 3.4.‐ Obiective strategice, p. 46 2 Programul ESPON 2000‐2006, Urban‐rural relations in Europe, Final Report, 2005. Vezi şi ESDP, Study Programme on European Spatial Planning 1998‐1999 (SPESP) ,

Chapter 2. Regions and urban‐rural partnership, Final report, 2000.

6


6

Conform aceluiaşi studiu, sunt necesare:

Rezolvarea nepotrivirilor din mediul urban sau mediul rural (produse, servicii, factori ce determină calitatea locuirii) și înlăturarea dependenței dintre urban și rural, cu scopul de a crea un parteneriat flexibil în care mediul urban și cel rural se potențează reciproc;

Limitarea relațiilor de dependență dintre rural și urban, în situațiile în care această legătură nu mai este sustenabilă din punct de vedere al mediului, poate afecta identitatea locală, poate crea probleme de accesibilitate sau poate conduce la scăderea calității vieții;

Dezvoltarea unor relații de cooperare și integrare între actorii urbani și rurali în vederea obținerii unei dezvoltări sustenabile; tratarea relației urban‐rural în legătură directă cu dezvoltarea regională, ca parte integrată a acesteia;

Integrarea spațială prin tratarea componentei de accesibilitate/transport, ca o componentă de bază a legăturii urban–rural.

Întărirea relațiilor urban‐rural la nivel teritorial cu scopul de a contribui la consolidarea și promovarea competitivității internaţionale.

Programul FEDER „contribuie la reducerea diferenței între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni și la recuperarea decalajului de către regiunile cele mai puțin favorizate, inclusiv zonele rurale și urbane, zonele industriale în declin, precum și regiunile afectate de un handicap natural sau demografic grav și permanent, precum regiunile insulare și zonele muntoase, zonele cu densitate mică a populației și regiunile de frontieră” 3. Îndeplinirea obiectivelor referitoare la coeziunea teritorială conduce la nivel local la o diminuare a disparităților existente între mediul urban și cel rural și la crearea unor noi legături urban‐rural care să se axeze pe cooperare.

Schema de dezvoltare a spaţiului comunitar (SDSC) 1999, stabilește obiectivele principale ale politicilor de dezvoltare spațială, având ca scop dezvoltarea echilibrată şi durabilă a teritoriului Uniunii Europene. Relevante pentru dezvoltarea legăturilor urban‐rural sunt obiectivele care prevăd o dezvoltare spațială policentrică și crearea unei noi relații între mediul urban și cel rural prin intermediul următoarelor obiective politice și opțiuni:

Dezvoltarea spațială policentrică și echilibrată și întărirea parteneriatului urban‐rural pentru a depăşi astfel clivajul dintre sat şi oraş;

Orașe și regiuni urbane dinamice, atractive și competitive;

Dezvoltare endogenă, diversitate și performanță a spațiilor urbane.

În studiu sunt identificate aspectele semnificative la nivel european ale dezvoltării spațiale care influențează dezvoltarea mediului rural propunând mutaţii în rolul şi funcţiunea zonelor rurale:

Interdependenţele crescânde între spaţiile urbane şi spaţiile rurale;

Diferenţe de evoluţie în zonele rurale;

Mutaţii în exploatarea agricolă şi forestieră, consecinţe pentru economie şi utilizarea solului.

Agenda Teritorială a Uniunii Europene, Spre o Europă mai competitivă şi durabilă a regiunilor diverse, acceptată cu ocazia Reuniunii Ministeriale informale privind dezvoltarea urbană şi coeziunea teritorială de la Leipzig, 24‐ 25 mai, 2007, are ca scop consolidarea coeziunii teritoriale a Uniunii Europene prin următoarele măsuri care vizează și dezvoltarea relațiilor rural‐urban și dezvoltarea locală:

Dezvoltarea policentrică prin crearea de reţele urbane;

Noi forme de parteneriat între zonele rurale şi urbane;

Promovarea „clusterelor” regionale;

Consolidarea şi extinderea reţelelor transeuropene.

Documente de referinţă:

Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020, Spre o Europă inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse, 19 mai 2011;

ESPON, Cercetările ESPON şi planificarea teritorială strategică în România, Punctul de Contact Espon din România, 2010;

ESPON EDORA, European Development Opportunities for Rural Areas, Applied Research 2013/1/2, Draft Final Report, 2010;

ESPON 2013 Programme, ESPON New Evidence on Smart, Sustainable, and Inclusive Territories, 2010;

ESPON, Studiul Potențialul Regiunilor Rurale.

3 COM(2011) 614 final. Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind dispozițiile specifice aplicabile Fondului european de

dezvoltare regională și obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006.


7

II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială România 2030 evidenţiază oportunitatea consolidării legăturii urban‐rural, punându‐se accentul pe dezvoltarea zonelor rurale corelată cu cea a oraşelor, prin încurajarea parteneriatelor locale şi a unei planificări teritoriale integrate.

Programul Național de Dezvoltare Rurală, 2007‐2013, elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se axează pe trei aspecte cheie referitoare la dezvoltarea mediului rural:

Creşterea economică şi convergenţa veniturilor din spaţiul rural (acolo unde este posibil), în paralel cu asigurare condiţiilor de trai şi protecţia mediului din aceste zone prin facilitarea transformării şi modernizării structurii duale a agriculturii şi silviculturii și a industriei procesatoare;

Management durabil atât pe suprafeţele agricole, cât şi pe cele forestiere cu scopul menținerii și îmbunătățirii calității mediului în zonele rurale;

Gestionarea şi facilitarea tranziţiei forţei de muncă din sectorul agricol către alte sectoare care să le asigure un nivel de trai corespunzător din punct de vedere social şi economic4.

Legea nr. 190/2013 prevede o serie de principii care trebuie urmărite în cadrul SDTR, referitoare la legăturile urban‐rural și la dezvoltarea locală:

Racordarea teritoriului național la rețeaua europeană si intercontinentală a polilor de dezvoltare si a coridoarelor de transport;

Dezvoltarea rețelei de localități şi structurarea zonelor funcționale urbane;

Promovarea solidarității urban‐rural şi dezvoltarea adecvată a diferitelor categorii de teritorii;

Consolidarea şi dezvoltarea rețelei de legături interregionale.

Documente de referinţă:

Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială România 2030, MDRT, 2008

ESPON, Cercetările ESPON şi planificarea teritorială strategică în România, Punctul de Contact Espon din România, 2010.

II.3. Problematică şi obiective specifice

II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare

Problematica studiului face referire la următoarele aspecte: (a) Evaluarea aspectelor negative ale dezvoltării extensive urbane şi metropolitane (consum de teren agricol, cost social mare

al deplasărilor şi al întreţinerii reţelelor edilitare, periferii slab echipate în servicii de proximitate, degradarea mediului ş.a.) şi a celor pozitive generate de mediul rural (comunităţi echilibrate, condiţii de mediu favorabile, cost mic al locuirii);

(b) Migraţia dublă urban‐rural de necesitate (populaţie urbană săracă) sau prin alegere (favorizată de noile condiţii tehnologice şi reorganizarea relaţiei locuire/loc de muncă);

(c) Fundamentarea dezvoltării locale în corelare cu noile opţiuni de locuire.

Analiza este organizată pe mai multe paliere, întrebările fiind legate de fiecare dintre acestea:

Dezvoltarea urbană excesivă şi necontrolată: Care sunt zonele din teritoriu în care se remarcă aceasta? Cum poate fi controlat acest proces? Care sunt consecinţele dezvoltării urbane necontrolate?

Dezvoltarea rurală slabă: Care sunt consecinţele acestei dezvoltări? Ce impact are asupra mediului economic, social, cultural? Care sunt zonele caracterizate de o dezvoltare rurală slabă?

Politica promovării administrative de oraşe noi, politică fără rezultat în ceea ce priveşte coeziunea teritorială: Care a fost modalitatea de implementare a acestei politici? Cum se poate acţiona in acest sens, în vederea dezvoltării coeziunii teritoriale?

Migraţia populaţiei din mediul urban in mediu rural: Care sunt principalele cauze ale migraţiei? Care sunt efectele asupra mediul economic?

Identificarea grupărilor teritoriale care au mare coeziune, bazată pe tradiţia locuirii şi folosirii resurselor: Care sunt aceste grupări? Unde sunt localizate grupările? Care este impactul asupra dezvoltării durabile?

Identificarea legăturilor administrative si tradiţionale care funcţionează în ţară: Care sunt legăturile dintre administraţie şi tradiţie?

Stabilirea zonelor în care trebuie mărită coeziunea socială : Care sunt zonele lipsite de coeziune socială? Care sunt direcţiile de acțiune pentru asigurarea coeziunii sociale?

Mărirea coeziunii cu teritoriile din ţările vecine locuite de populaţie de etnie română: Care este impactul slabei coeziuni dintre România şi populaţia română din teritoriile din ţările vecine? Care sunt aceste teritorii? Care sunt modalităţile de consolidare a coeziunii?

4 În momentul de față se constată în țară un dublu proces: (i) de reîntoarcere la activitățile agricole a populației disponibilizate din industrie sau a populației retrase

din muncă din alte sectoare cantonate în mediul urban; (ii) de emigrare din România a populației ocupate în agricultură, pentru găsirea unor locuri de muncă în agricultură sau servicii. Nu este clar la care dintre aceste procese este cel la care se referă PNDR.

8


8

II.3.2. Obiective specifice

Obiectivele studiului se referă la problematica dinamismului oraşelor mici şi mijlocii ca opţiune de echilibru urban‐rural precum şi la stabilirea unor mecanisme de cooperare urban/rural în arii de coeziune socială şi culturală sau în legătură cu un obiectiv comun. Miza teritorială în cazul României – în paralel cu politica de dezvoltare a oraşelor cu rol major în teritoriul naţional şi a celei de reducere a disparităţilor teritoriale – este consolidarea palierului oraşelor de mici dimensiuni. Acestea, ca urmare a procesului de dezindustrializare, îşi recapătă rolul istoric de coagulare a zonei rurale învecinate, vocaţie modestă dar indispensabilă dezvoltării zonelor rurale (care reprezintă principalul atu al ţării în context european).

Această opţiune este în măsură să susţină dezvoltarea, asigurând în acelaşi timp păstrarea echilibrului urban/rural în cadrul obiectivului major de coeziune şi este compatibilă cu particularităţile României în plan european, dar şi cu noile tendinţe de migrare dinspre mediul urban spre cel rural şi de omogenizare a condiţiilor de viaţă.

În acelaşi timp, ameliorarea aspectelor administrative în teritoriu (vezi Studiul 24) va contribui la înlăturarea dependenței dintre urban și rural şi la dezvoltarea unor relații de cooperare și integrare între actorii urbani și rurali în vederea dezvoltării locale. Determinarea complementarităţii între zonele funcţionale urbane şi cele rurale, cu accent pe reducerea disparităţilor constatate în teritoriu, în scopul promovării valorilor și elementelor de potențial locale și creării unor sisteme de localități competitive, reprezintă o prioritate.

Îmbunătăţirea accesibilităţii către areale izolate, de racordare a zonelor periferice la culoarele de dezvoltare existente, favorizarea cooperării intra‐ sau intercomunale sau între zone rurale şi centre urbane locale vor contribui la crearea unui mediu favorabil incluziunii și dezvoltării echilibrate.

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare

II.4.1. Ipoteze de cercetare

Adaptarea la priorităţile Agendei teritoriale a Uniunii Europene 2020 şi în special la:

Încurajarea formării reţelelor de oraşe şi, în acelaşi timp, evitarea polarizării dintre capitale, zonele metropolitane şi oraşele de dimensiuni medii, cu înţelegerea rolului crucial la scară regională al oraşelor mici şi medii şi cu îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale ale acestora;

Recunoaşterea interdependenţei dintre zonele urbane şi rurale printr‐o guvernanţă integrată şi o planificare bazată pe parteneriat;

Îmbunătăţirea accesibilităţii şi a capacităţii locale a zonelor rurale, cu îmbunătăţirea economiilor locale bazate pe resurse specifice, în paralel cu utilizarea durabilă a acestora şi cu consolidarea identităţii regionale şi locale;

Formularea de soluţii pe termen lung pentru teritoriile aflate în proces de depopulare, pentru zonele periferice rurale sau frontaliere, prin integrare şi cooperare teritorială.

Adaptarea la obiectivele stabilite prin documentele strategice naţionale;

Consolidarea, prin studiu, a unei dimensiuni teritoriale a elementelor strategice stabilite pe plan european și național.

II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor

European, naţional, regional (NUTS II), judeţean (NUTS III), local (LAU 2) – eventuale studii de caz.

II.4.3. Indicatori şi indici

Specifici cercetării: numărul oraşelor (după dimensiune); extinderea suprafeţele teritoriilor intravilane; costuri ale echipării; locuinţe rurale disponibile ş.a.

II.4.4. Reprezentări cartografice

Principalele teme care au fost agregate în reprezentări cartografice sunt următoarele:

Prezentarea evoluţiei populaţiei UAT, cu evidenţierea UAT în care populaţia este în creştere, respectiv scădere;

Determinarea ariilor de influenţă a polilor de creştere;

Prezentarea localităţilor şi ierarhizarea acestora, după factori istorici şi geografici

Determinarea grupărilor şi factorilor de coeziune în teritoriu (structurare istorică a teritoriului, grupări teritoriale)

Alte teme au fost prezentate în studiile precedente ale Domeniului 5. Reţeaua de localităţi (studiile 15‐18).


9

II.5. Bibliografie şi surse

II.5.1. Studii şi publicaţii

Studii NSDC National Spatial Development Concept 2030, Polonia, 2011 Agenda Teritorială a Uniunii Europene, Spre o Europă mai competitivă şi durabilă a regiunilor diverse, Acceptată cu ocazia

Reuniunii Ministeriale informale privind dezvoltarea urbană şi coeziunea teritorială de la Leipzig, 24‐ 25 mai, 2007 Programul ESPON 2013, Cercetările ESPON şi planificarea teritorială strategică în România, 2010 ESPON EDORA, European Development Opportunities for Rural Areas, Applied Research 2013/1/2, Draft Final Report, 2010 ESPON 2013 Programme, ESPON New Evidence on Smart, Sustainable, and Inclusive Territories, 2010 Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020, Spre o Europă inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, compusă din

regiuni diverse, 19 mai, 2011 Comisia Prezidenţială pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii, Cadrul Național Strategic Pentru Dezvoltarea

Durabilă a Sectorului Agroalimentar și a Spațiului Rural în Perioada 2014, 2020‐2030, http://www.presidency.ro/static/Cadrul%20National%20Strategic%20Rural.pdf 3 sept 2013

Dumitru Chiriac, Manuela Sofia Stănculescu, Cristina Humă, (2000) Dezvoltarea comunitară rurală a zonei metropolitane Bucureşti. Calitatea Vieţii, XII, nr. 1‐4, p. 111‐133.

Vincent Houillon, Laurence Thomsin, (2001), Définitions du rural et de l'urbain dans quelques pays européens Espace, populations, sociétés, 2001‐1‐2. Repopulation et mobilités rurales. pp. 195‐200

Banca Modială, MDRAP, MAE, Orașe competitive. Remodelarea economiei geografice a României, 2013 Banca Mondială, World Development Report 2009: Reshaping Economic Geography, 2009 UAUIM ‐ CCPEC, CICADIT, Quattro Degign, Studiu de fundamentare în vederea actualizării PATN – Secțiunea Rețeaua de

localități, Etapa I, august 2013

Publicații V. Mionel, Segregare urbană, Separaţi dar împreună, Editura Universitară, Bucureşti 2012 G. Ciocioi, Ş. Tica, A. Dragne, D.C. Vlad, M. Voicu, Ghidul mănăstirilor din România, Editura Sophia, Bucureşti, 2011 V. Rey, O. Groza, I. Ianoş, M. Pătroescu, Atlasul României, Editura Rao, Bucureşti, 2006 Pascariu, Gabriel, Structura și dinamica sistemelor de așezări umane și procesul de planificare teritorială, Editura

Universitară ”Ion Mincu”, București, 2011 Adam Nicolson, Splendoare în fân, National Geographic, pp. 28‐47, nr. 123, 2013 Urbanismul, Serie Nouă, Regionalizarea, nr. 11, 2012 Urbanismul, Serie Nouă, Sisteme urbane, nr. 12‐ 13, 2012

II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări

Legea nr. 351/ 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Sectiunea a IV‐ a ‐ Reţeaua de localităţi (cu modificările si completările ulterioare: Legea nr. 308/ 2006, Legea nr. 100/ 2007)

Legea nr. 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul (cu modificările şi completările ulterioare: Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7 / 2011, Legea Nr.190 /2013 – Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001)

Legea nr. 215/ 2001‐ Legea administraţiei publice locale

II.5.3. Strategii

MDLPL, Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială România 2030. O Românie competitivă, armonioasă și prosperă. Document supus consultării publice, octombrie 2008

Zuber, Piotr et al, National Spatial Development Concept 2030, Ministry of Regional Development, Warsaw, 2012 MDRAP, IHS România SRL, Strategia de Dezvoltare Teritorială a României 2014‐ 2035, Document de consultare, 2013 Ministerul Fondurilor Europene, Acord de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020,

Primul proiect, octombrie 2013 Ministerul Transporturilor, Strategia pentru transport durabil pe perioada 2007‐2013, 2030, 2008. Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare; Centrul Național pentru

Dezvoltare Durabilă, Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020‐2030, 2008

Alte documente strategice sunt citate în text.

II.5.4. Date statistice

ESPON, EUROSTAT; INSEE – TEMPO, MDRAP Alte surse semnalate în text şi hărţi

II.5.5. Date cartografice

MDRAP; Atlasul teritorial al României; alte surse semnalate în hărţi

10


10

II.6. Glosar de termeni

Unităţi administrativ teritoriale CF. LEGII 215 /2001, ART. 1 (2,I): comune, orase şi judeţe; în condiţiile legii, unele oraşe pot fi declarate municipii;

Localitate CF. LEGII 351 /2001, ANEXA NR. 1: formă de aşezare stabilă a populaţiei în teritoriu, alcătuind un nucleu de viaţă umană, cu structuri şi mărimi variabile, diferenţiate în funcţie de specificul activităţilor de producţie dominante ale locuitorilor, caracteristicile organizării administrativ‐teritoriale, numărul de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de dotare social‐culturală şi de echipare tehnico‐ edilitară. În funcţie de specificul şi de ponderea activităţii economice dominante, de numărul de locuitori, caracterul fondului construit, densitatea populaţiei şi a locuinţelor, de nivelul de dotare social‐ culturală şi de echipare.

Localitate urbană CF. LEGII 351 /2001, ANEXA NR. 1: localitate în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată în activităţi neagricole cu un nivel diversificat de dotare şi echipare, exercitând o influenţă socio‐economică constantă şi semnificativă asupra zonei înconjurătoare.

Oraş CF. LEGII 351 /2001, ANEXA NR. 1: unitate administrativ‐teritorială de bază alcătuită fie dintr‐o singură localitate urbană, fie din mai multe localităţi, dintre care cel puţin una este localitate urbană. Ca unitate administrativ teritorială de bază si ca sistem social‐economic şi geografic oraşul are două componente: a)componenta teritorială ‐ intravilanul, care reprezintă suprafaţa de teren ocupată sau destinată construcţiilor şi amenajărilor (de locuit, social‐culturale, industriale, de depozitare, de producţie, de circulaţie, de recreare, de comerţ etc.) şi extravilanul care reprezintă restul teritoriului administrativ al oraşului; b)componenta demografică socio‐economică, care constă în grupurile de populaţie şi activităţile economice, sociale şi politico‐administrative ce se desfăşoară pe teritoriul localităţii.

Dimensiunile, caracterul şi funcţiile oraşului prezintă mari variaţii, dezvoltarea sa fiind strâns corelată cu cea a teritoriului căruia îi aparţine. Oraşele care prezintă o însemnătate deosebită în viaţa economică, social‐politică şi cultural‐ ştiinţifică a ţării sau care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii sunt declarate municipii.

Zonă suburbană Zonă suburbană ‐ zonă situată în apropierea oraşelor sau la limita spaţială a acestora, care se caracterizează printr‐un nivel de urbanizare mai redus faţă de standardele recunoscute şi ai cărei locuitori au un mod de viaţă şi comportament specifice.

Zonă periurbană Zonă periurbană ‐ reprezintă un areal situat în jurul aglomeraţiilor (oraşe + banlieuri), respectiv “franjurile” sau marginile aglomeraţiei, dar fără să fie înglobate în urban. Este spaţiul supus avansării frontului urban, un loc de contacte unde se inter‐penetrează şi se înfruntă lumea urbană şi cea rurală, având drept consecinţe transformări profunde în plan demografic, economic, social şi cultural. El rezultă din deplasarea şi diseminarea funcţiunilor urbane în spaţiul rural şi are drept trăsături

dominante caracterul rezidenţial relativ recent, pregnanţa mişcărilor pendulare şi caracterul de subansamblu al oraşului. Localitate rurală (sat) CF. L 351/ 2001: localitate în care:

majoritatea forţei de muncă se află concentrată în agricultură, silvicultură, pescuit, oferind un mod specific şi viabil de viaţă locuitorilor săi, şi care prin politicile de modernizare îşi va păstra şi în perspectivă specificul rural;

majoritatea forţei de muncă se afla în alte domenii decât cele agricole, silvice, piscicole, dar care oferă în prezent o dotare insuficientă necesară în vederea declarării ei ca oraş şi care, prin politicile de echipare şi de modernizare, va putea evolua spre localităţile de tip urban.

Comuna CF. LEGII 351 /2001, ANEXA NR. 1: unitate administrativ‐teritorială de bază care cuprinde populaţia rurală reunită prin comunitatea de interese şi tradiţii, alcătuita din unul sau mai multe sate, în funcţie de condiţiile economice, social‐culturale, geografice şi demografice. Satele în care îsi au sediul autorităţile publice ale comunei sunt sate resedinţă.

Spaţiul rural – expresia de spaţiu rural se întinde de la o zonă interioară sau costieră, inclusiv satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru: agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit; activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.); amenajarea zonelor neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau de rezervaţii naturale); alte folosinţe, cum ar fi locuirea.

Părţile agricole (inclusiv silvicultura, acvacultura şi pescuitul) şi neagricole ale spaţiului rural formează o entitate distinctă faţă de cea a spaţiului urban, care se caracterizează prin puternica concentrare a locuitorilor şi a structurilor verticale sau orizontale (Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spaţiului rural).


11

CF. OMAPDR 143/610/2005 PRIVIND DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA SPAŢIULUI RURAL [în vederea definirii şi caracterizării spaţiului rural în România în acord cu prevederile Reglementării Consiliului Europei nr. 1.296/1996 privind Carta Europeană a spaţiului rural] (art. 1). „Prin spaţiu rural, în înţelesul prezentului ordin, sunt definite zonele aparţinând comunelor, precum şi zonele periurbane ale oraşelor sau municipiilor, în care se desfăşoară, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, activităţi încadrate în următoarele domenii economice: a) producţie agricolă vegetală şi/sau zootehnică, silvică, de pescuit şi acvacultură; b) procesarea industrială a produselor agricole, silvice, piscicole şi de acvacultură, precum şi activităţi meşteşugăreşti, artizanale şi de mică industrie; c) servicii de turism şi de agrement rural.”

Ierarhizarea funcţionala a localităţilor urbane şi rurale CF. LEGII 351 /2001, ANEXA NR. 1: clasificarea localităţilor pe ranguri în funcţie de importanţă în reţea şi de rolul teritorial, asigurându‐se un sistem de servire a populaţiei eficient din punct de vedere economic şi social şi o dezvoltare echilibrată a localităţilor în teritoriu.

Aglomerări urbane CF. LEGII 215 /2001, ART. 1 (2,B): asociaţiile de dezvoltare intercomunitară constituite pe bază de parteneriat între municipii, altele decât cele prevăzute la lit. j), şi oraşe, împreună cu localităţile urbane şi rurale aflate în zonă de influenţă;

Zonă metropolitană CF. LEGII 215 /2001, ART. 1 (2,J): asociaţia de dezvoltare intercomunitară constituită pe bază de parteneriat între capitala României sau municipiile de rangul I ori municipiile reşedinţă dejudeţ şi unităţile administrativ‐teritoriale aflate în zona imediată.

Teritoriu metropolitan CF. LEGII 350 /2001, ANEXA NR. 2: Suprafaţa situată în jurul marilor aglomerări urbane, delimitată prin studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii reciproce de influenţă în domeniul căilor de comunicaţie, economic, social, cultural şi al infrastructurii edilitare. De regulă limită teritoriului metropolitan depăşeşte limită administrativă a localităţii şi poate depăşi limita judeţului din care face parte.

Dezvoltare regională CF. LEGII 350 /2001, ANEXA NR. 2: Ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare sectorială pe arii geografice, constituite în regiuni de dezvoltare, şi care beneficiază de sprijinul Guvernului, al Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi naţionale si internaţionale interesate.

Reţea de localităţi CF. LEGII 350 /2001, ANEXA NR. 2: Totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean, zonă funcţională) ale căror existentă şi dezvoltare sunt caracterizate printr‐un ansamblu de relaţii desfășurate pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico‐administrative etc.). Reţeaua de localităţi este constituită din localităţi urbane şi rurale.

Zonă funcţională CF. LEGII 350 /2001, ANEXA NR. 2: parte din teritoriul unei localităţi în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se determină funcţiunea dominantă existentă şi viitoare. Zona funcţională poate rezultă din mai multe părţi cu aceeaşi funcţiune dominantă (zona de locuit, zona activităţilor industriale, zona spaţiilor verzi etc.). Zonificarea funcţională este acţiunea împărţirii teritoriului în zone funcţionale.

Zonă funcţională de interes CF. LEGII 350 /2001, ANEXA NR. 2: Zonă funcţională cu rol important din punct de vedere urbanistic în evoluţia localităţii. Zona funcţională de interes se stabileşte de structura de specialitate din subordinea arhitectului‐şef şi se aprobă de consiliul local, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.

Sistem urban CF. LEGII 350 /2001, ANEXA NR. 2: Sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de cooperare economică, socială şi culturală, de amenajare a teritoriului şi protecţie a mediului, echipare tehnico‐edilitară, fiecare păstrându‐şi autonomia administrativă.

Zonă de influenţă CF. LEGII 351 /2001, ANEXA NR. 1: Teritoriul şi localităţile care înconjoară un centru urban şi care sunt influenţate direct de evoluţia oraşului şi de relaţiile de intercondiţionare şi de cooperare care se dezvoltă pe linia activităţilor economice, a aprovizionării cu produse agroalimentare, a accesului la dotările sociale şi comerciale, a echipării cu elemente de infrastructură şi cu amenajări pentru odihnă, recreere şi turism. Dimensiunile zonei de influenţă sunt în relaţie directă cu mărimea şi cu funcţiunile centrului urban polarizator.

Zonă de dezvoltare CF. LEGII 351 /2001, ANEXA NR. 1: Perimetru delimitat în cadrul teritoriului administrativ al unui municipiu sau în cadrul unei zone metropolitane în care se propun unele facilităţi de natură fiscală, în scopul favorizării dezvoltării economice prin atragerea de investiţii de capital străin sau autohton.

12


12

Asociaţiile de Dezvoltare Inter‐comunitară (ADI)

CF. LEGII 215 /2001, ART. 1 (2,C): Asociații de dezvoltare intercomunitară ‐ structurile de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înființate, în condițiile legii, de unitățile administrativ‐teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun a unor servicii publice.

Grupurile de Acţiune Locală (GAL) Parteneriat local alcătuit din reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice, ai sectorului privat şi ai societăţii civile, constituit potrivit prevederilor ORDONANŢEI GUVERNULUI NR. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Cooperativa de credit ORDONANŢA DE URGENŢĂ NR 99/2006, ART. 334: Instituție de credit constituită ca o asociație autonomă de persoane fizice, unite voluntar, în scopul îndeplinirii nevoilor și aspirațiilor lor comune de ordin economic, social și cultural, a cărei activitate se desfășoară, cu precădere, pe principiul într‐ajutorării membrilor coperatori.

III. Analiză şi recomandări

III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Legături administrative

Legăturile administraţiei publice centrale (interjudeţene), ale administraţiei locale precum şi legăturile metropolitane trebuie să fie consolidate; aceasta este concluzia studiilor de fundamentare ale SDTR. Studiul de faţa are o contribuţie în ceea ce priveşte modul de organizare a teritoriilor rurale în jurul celor urbane sau/şi în teritorii omogene, astfel încât ariile rurale să contribuie în mod eficient la creşterea economică. Studiul legăturilor administrative necesare poate porni de la legăturile istorice sau tradiţionale, care au acţionat pe durate lungi în teritoriu.

Caracteristicile regionale diferite reprezintă baza dezvoltării în coeziune a acestora; individualitatea acestora în spaţiul românesc şi european reprezintă o bază a competitivităţii. Regiunile istorice (Ţara Românească, Ardealul, Moldova, Dobrogea) şi sub‐regiunile istorice ale acestora (Muntenia, Oltenia, Banatul, Ţara Loviştei, Ţara Vrancei, Moldova de Jos, Moldova de Sus – Bucovina, Ţara Haţegului, Ţara Bârsei, Ţinutul Secuiesc, Maramureşul, Apusenii etc.) se vor constitui în nuclee de dezvoltare teritorială omogenă, bazată pe exploatarea resurselor şi tradiţiilor economice proprii, în condiţiile unei coeziuni sociale şi culturale sporite.

Distribuţia populaţiei între mediile urban‐rural, caracteristicile sistemelor de localități, activităţile economice, modurile specifice de practicare a activităţilor tradiţionale (şi în special a agriculturii) şi provocările sunt diferite între regiuni şi sub‐regiuni; din acest motiv, administrarea resurselor poate şi trebuie să fie diferită în aceste teritorii. Această realitate este pusă în evidenţă de procesul normal de creare a Grupărilor de Acţiune Locală, care identifică micro‐teritorii cu obiective specifice de dezvoltare. O posibilă soluţie administrativă – de creare a unui palier NUTS IV (LAU 1) – ar putea pleca de la teritoriile agregate graţie instrumentelor de finanţare ale UE. Este de menţionat că iniţiativele de creare a GAL pun în evidenţă o mai slabă iniţiativă în Oltenia şi Muntenia, regiuni în care centralizarea statului medieval şi post medieval a acţionat mai puternic şi o inițiativă nulă în Dobrogea, regiune în declin accentuat al populaţiei şi activităţilor. Pe de altă parte, din distribuţia GAL se observă o mare coeziune a populaţiei din ariile montane şi submontane şi o mai slabă coeziune a populaţiei din ariile de podiş şi de câmpie, în care procesele de colonizare succesive au avut ca rezultat diminuarea identităţii locale.

Notă. Utilizarea noului instrument privind dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (CLLD), bazat pe fosta abordare LEADER, se va putea număra printre toate instrumentele structural disponibile, cu toate că nu va fi obligatoriu decât pentru Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Regională. Amintim aici condiţiile obligatorii:

Să se concentreze pe teritorii specifice de la nivel sub‐regional;

Să fie plasate sub responsabilitatea comunității, a grupurilor locale de acțiune alcătuite din reprezentanți ai intereselor socio‐economice publice și private locale;

Să fie implementată prin intermediul unor strategii de dezvoltare locale integrate și multi‐sectoriale, gândite să acopere nevoile și potențialele locale și să aibă trăsături inovatoare pentru contextual local, să presupună înființarea de rețele și, după caz, cooperarea.

Dezvoltarea urbană care caracterizează ultimele decenii a pus în evidenţă dezvoltarea rapidă a zonelor suburbane ale oraşelor mari – creând, implicit, o nevoie de redefinire a zonelor urbane la nivel naţional. În paralel, constatarea faptului că zonele cele mai dens populate sunt şi cele mai slab urbanizate a condus la stabilirea zonelor cu potenţial mare de urbanizare: suburbiile polilor de creştere şi dezvoltare existente (cum sunt Timişoara, Cluj‐Napoca, Iaşi, Oradea, Târgu‐Mureş), conurbaţia Bucureşti‐Ploieşti‐Târgovişte şi centrele emergente de urbanizare din zona de nord‐est5.

5 BM, MDRAP, MAE, Oraşe competitive. Remodelarea economiei geografice a României, 2013


13

În paralel cu politica de dezvoltare a oraşelor cu rol major în teritoriul naţional şi cu cea de reducere a disparităţilor teritoriale, este necesară consolidarea palierului oraşelor de mici dimensiuni care îşi recapătă rolul istoric de coagulare a zonei rurale învecinate. Această opţiune este în măsură să susţină dezvoltarea, asigurând în acelaşi timp păstrarea echilibrului urban/rural în cadrul obiectivului major de coeziune şi este compatibilă cu particularităţile României în plan european, dar şi cu noile tendinţe de migrare dinspre mediul urban spre cel rural şi de omogenizare a condiţiilor de viaţă.

III.1.1.a. Legăturile administrației publice centrale (interjudețene)

Administrația din România este deconcentrată în teritoriu prin intermediul serviciilor publice județene, coordoante prin instituția prefectului care, în rol de reprezentant la nivel local al Guvernului, asigură implementarea politicilor guvernamentale la nivel local, acestea reprezentând instituțiile de legătură dintre administrațiile publice locale și cele centrale. Puterea executivă este deconcentrată până la nivel județean prin direcții, agenții, oficii subordonate ministerelor (servicii deconcentrate).

Principalele atribuții ale Guvernului sunt: exercitarea controlului general al administraţiei publice; asigurarea aplicării de către administraţia publică, în sens organizatoric, a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora; conducerea şi controlarea activităţii ministerelor şi a celorlalte organe centrale precum şi ale autorităţilor locale ale administraţiei publice; asigurarea administrării proprietăţii publice şi private a statului6.

Introducerea unui nou nivel administrativ regional, superior celui județean și subordonat nivelului național poate asigura o mai bună coperare între teritorii învecinate și facilitează cooperarea la nivel subregional și inter‐regional, prin instituții specializate mai bine familiarizate cu particularitățile teritoriului. În acest caz, este necesară definirea regiunilor astfel încât acestea să includă zone complementare, între care se pot realiza facil parteneriate de colaborare care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a teritoriului și care să valorifice potențialul local.

În 1993 a fost înființată, prin Legea 82/1993, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD). Teritoriul este administrat de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, aflată în subordonarea autorităților publice centrale și condusă de un guvernator numit de guvern. Prin înființarea Administrației RBDD este introdus un nivel decizional intermediar între autoritatea publică centrală și cea locală din județul Tulcea, care dublează și completează instituția prefectului.

III.1.1.b. Legăturile administrației publice locale (intrajudețene)

La nivel local, puterea executivă a administrației centrale se exercită pe două căi: prin intermediul serviciilor deconcentrate în teritoriu, în subordinea ministerelor și prin intermediul instituției prefectului, care deține rolul de reprezentant al Guvernului la nivel local. Conform Legii nr. 340/2004, atribuțiile instituției prefectului sunt: „conducerea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale organelor de administrație publică centrală subordonate Guvernului, organizate la nivelul UAT”.

Studiile de fundamentare a SDTR evidențiază necesitatea creării administrației metropolitane cu rol de coordonare a parteneriatelor dintre UAT componente, de gestionare a strategiilor integrate de dezvoltare durabilă a teritoriului și atribuții în planificarea și organizarea teritoriului. Administrația metropolitană depășește limitele administrative ale județelor și are rol de conjugare a activității unor UAT direct conectate, interdependente.

Un rol important în procesul decizional, conform recomandărilor Uniunii Europene, este necesar să il aibă comunitățile locale în calitate de beneficiari direcți, în special în cazul strategiilor care vizează teritorii subjudețene. În acest fel se urmărește crearea unui sistem decizional de tipul „de jos în sus”, optim în cazul intervenţiilor particularizate într‐un anumit teritoriu.

III.1.1.c. Legăturile metropolitane, ADI, zonele periurbane

Zonele metropolitane sunt definite (definiție propusă în Studiul 23. Zone cu specific geografic) ca areale care se dezvoltă pe seama unei așezări urbane cu mai mult de 100 000 de locuitori şi care prezintă următoarele caracteristici: capacitate economică ce poate susține dezvoltarea întregii zone; rețea de transport în comun și o infrastructură eficiente pentru funcționarea zonei metropolitane; conducere unitară, dar nu centrală; promovarea principiilor dezvoltării durabile. Delimitarea zonelor metropolitane se face prin adiţionarea teritoriilor unităților administrativ‐teritoriale care compun, prin acord, viitoarea zonă metropolitană; eventuala legislaţie specială se va aplica în funcţie de aceste teritorii.

Localitățile urbane cu potențial metropolitan (care pot deveni centre metropolitane) trebuie să aibă o populație de minim 40 000 locuitori (coincide cu pragul minim de populație necesar declarării unui municipiu), față de 50 000 locuitori stabilită în World Development Report 2009 (pentru o prezentare detaliată a zonelor metropolitane și a ADI a se vedea Studiul 23. Zone cu specific geografic). Definirea zonelor metropolitane care includ polii de creștere și dezvoltare declarați prin HG 998/2008 și zonele acestora de influență a fost stimulată și de faptul că fiecare pol de creștere a trebuit să formeze o zonă metropolitană pentru a putea beneficia de fonduri structurale din partea Uniunii Europene prin Programul Operațional Regional.

6 Vezi Studiul 24. Structura și funcțiile administrației publice.

14


14

Harta 19.1. UAT cu creștere a numărului locuitorilor și UAT cu scădere a populației în perioada 1990‐2010. Sursa: BM, MDRAP, MAE, Orașe competitive. Remodelarea economiei geografice a României, 2013, Fig.1. Sub‐urbanizarea recentă a României, p.17.

Dimensiunea ariei de influență economică a polilor de creștere7 și zonele în care aceastea se manifestă cel mai puternic – locală, metropolitană, regională – determină și tipurile de relații care se creează între localitățile urbane și cele rurale. În cazul orașelor de influență locală, se remarcă o dependență a mediului rural față de activitățile economice din mediul urban, principala funcție a localităților rurale fiind aceea de zonă rezidențială pentru forța de muncă aferentă marilor centre urbane; dezavantajul acestui tip de dezvoltare îl reprezintă dependența crescută a localităților rurale față de serviciile și infrastructura centrelor urbane. În cazul orașelor cu arie de influență metropolitană, între localitățile rurale și centrele urbane se creează relații complexe de cooperare și colaborare pe domeniile social, economic, urbanistic determinate și de procesul de mutare a activităților economice (în special cele productive) în afara marilor orașe. Creșterea economică a polilor de creștere și dezvoltarea zonelor metropolitane au condus la dezvoltarea economică și demografică a zonelor periurbane, în special în cazul comunelor învecinate marilor centre urbane. Studiul efectuat de Banca Modială în 20138 recomandă adoptarea unei diferențieri între localitățile periurbane rurale și celelalte localități rurale și includerea în calculul procentului național de urbanizare (prin includerea localităților periurbane în mediul urban, procentul de urbanizare crește de la 55% la 65%, cf. World Development Report 20099). În aceste condiții, unele UAT aparținând zonelor periurbane și suburbane trebuie abordate ca zone urbane funcționale, a căror dezvoltare este corelată cu dezvoltarea centrelor metropolitane. De asemenea este necesară realizarea unei diferențieri între orașele mici rămase fără atribuții specifice orașelor și orașele de mici dimensiuni incluse în zonele metropolitane care funcționează și se dezvoltă ca parte a unui sistem. Ierarhizarea unităților administrative ține cont de aceste criterii și face posibilă o planificare mai corectă și un proces de decizie mai bun la toate nivelurile administrației publice, care să corespundă situației reale din teritoriu.

În contextul dezvoltării zonelor metropolitane și conturării zonelor de influență a polilor de creștere se remarcă o scădere semnificativă a populației din centrele metropolitane (cu câteva excepții, populaţia scade în orașele cu populaţie mai mare de 100000 locuitori) şi o creștere a populaţiei în localitățile învecinate acestora, în zonele periurbane. Procesul este în parte cauzat de migraţia populatiei din marile oraşe către zonele suburbane aflate în aria de influență (relocarea forţei de muncă a marilor orașe în localitățile rurale învecinate care oferă condiţii de viață mai bună, ceea ce a condus la creşterea navetismului) – vezi Harta 19.1.

Migrația populației din principalele centre urbane către mediul rural, în special cel adiacent localităților urbane, face parte din procesul de suburbanizare. Un exemplu reprezentativ pentru dezvoltarea demografică a zonelor periurbane îl reprezintă

7 Ariile de influență a principalelor centre urbane au fost definite în Studiul 15. Reţeaua de localităţi. 8 Banca Modială, MDRAP, MAE, Orașe competitive. Remodelarea economiei geografice a României, 2013. 9 Banca Mondială, World Development Report 2009: Reshaping Economic Geography, 2009.


15

comuna Florești, suburbie a Municipiului Cluj Napoca, comuna cu cel mai mare număr de locuitori din țară: 18 377 locuitori în 2012, conform INS. Întărirea statutului zonelor metropolitane face imperativă dezvoltarea infrastructurii de transport interorășenesc, reducerea discrepanțelor dintre marile orașe și localitățile învecinate și extinderea serviciilor și facilităților din mediul urban către cel rural, fără a le suprasolicita – fapt ce necesită o bună colaborare între administrația publică locală (autoritățile administrative metropolitane ar trebuie să preia rolul de coordonator al acestor parteneriate). Infrastructura de transport este o componentă esențială în dezvoltarea relațiilor dintre unitățile administrativ‐teritoriale, iar în multe cazuri măsurile necesare pentru o bună funcționare a acestei infrastructuri prevăd doar modificări în modul de utilizare a căilor de circulații, sistemul de drumuri existent fiind suficient.

Creșterea demografică rapidă a zonelor suburbane a condus la apariția unor probleme cu care administrația publică locală din comunele afectate nu este pregătită să se confrunte: slaba cooperare și conectare teritorială (infrastructură de transport, servicii și facilități sociale, culturale ș.a.) și administrativă (parteneriate publice interorășenești de dezvoltare). Devin, astfel, necesare stabilirea corespunzătoare a ariilor de influență economică de amploare aferente principalilor poli urbani și a tipurilor de legături create cu localitățile învecinate precum şi crearea unor strategii coerente de dezvoltare sustenabilă a acestor zone, în vederea dezvoltării economice integrată a UAT. În acest sens, este necesară o implicare activă din punct de vedere administrativ și financiar a sectorului public în zonele urbane de amploare, importante la nivel național și internațional.

În cazul ariilor metropolitane, accentul trebuie pus pe managementul și controlul extinderii în teritoriu a spațiilor urbane, pe crearea unui echilibru între mediul urban și cel rural și pe buna conturare a zonelor suburbane ca zone de trecere/tampon între mediul urban și cel rural. Această implicare a nivelului metropolitan în organizarea teritorială face necesară stabilirea unui cadru administrativ pentru zonele metropolitane, cu atribuții privind planificarea și organizarea teritorială, acestea devenind un mediator între administrația publică centrală și administrația publică locală.

1. Dezvoltarea polilor de creştere, a zonelor metropolitane și arii de influență10

Indicatorii locali și regionali stabiliți pentru principalele orașe ilustrează ariile de influență ale acestora în funcție de distanța față de centrul orașului, populația și procentul la nivel național din veniturile firmelor cuprinse în aceste zone. Conform acestor indicatori, aria de influență a centrelor de creștere economică este dependentă de profilul economic al orașelor și, în același timp, influențată de caracteristicile geografice ale zonei. De exemplu, pentru orașele axate pe sectorul terţiar şi cuaternar (servicii, finanţe, IT ș.a.) este importantă dimensiunea locală, aria de influenţă cea mai puternică fiind cea imediat invecinată orașului, la o distanță de cca 20 minute de mers cu mașina de centrul orasului (de exemplu, Cluj‐Napoca, Iași). Oraşele axate pe producție industrială, logistică și transporturi, activităţi care necesită suprafețe mari de teren, un vast bazin al forței de muncă și o bună conectivitate la infrastructura de transporturi, au o arie de influență mare la nivel regional care cuprinde un număr mai mare al populației și un procent mai mare de venituri al firmelor comparativ cu orașele axate pe sectorul serviciilor (de exemplu, Constanța, Timișoara, Craiova) – vezi Harta 19.2.

Acest mod de distribuție locală și regională a activităților economice și numărul populației pe care o agrenează în acest proces face necesară crearea unor priorități de dezvoltare la nivel local, metropolitan sau regional astfel încât acestea să răspundă eficient cerințelor de creștere ale acestor zone în funcție de ariile de influenţă prioritare.

În orașele în care este primordială dezvoltarea locală, strategia trebuie să se axeze pe sectorul local prin implementarea unor măsuri care au ca scop creșterea atractivității orașului pentru investitori și rezidenți, creșterea calității vieții, dezvoltarea rețelei de transport public, îmbunătățirea infrastructurii culturale, educative, de sănătate, dezvoltarea rețelei de spații publice și spații verzi de bună calitate şi controlul pieței imobiliare.

În cazul orașelor a căror economie se axează pe o dezvoltare metropolitană este necesar ca strategia de dezvoltare să aibă în vedere componenta teritorială: cooperare și coordonare la nivel administrativ între localitățile interconectate economic; dezvoltarea infrastructurii de transport prin crearea unui sistem integrat de transport în comun, cu noduri intermodale amplasate strategic astfel încât să deservească întreaga zonă metropolitană; crearea unei adminsitrații metropolitane care să gestioneze acțiuni la nivel metropolitan esențiale pentru dezvoltarea economică și spațială, să coordoneze dezvoltarea socio‐economică, proiectele de accesare de fonduri europene, proiecte de planificare spațială.

În cazul orașelor care dispun de o arie de influență economică care depășește zona metropolitană (aceste arii de influență se suprapun peste teritoriul ce poate fi parcurs cu mașina în 60 minute de la marginea orașului – zona tampon), influențând direct dezvoltarea economică regională, este necesară crearea unui sistem flexibil și dinamic de cooperare intercomunitară.

Una din principalele măsuri necesare pentru dezvoltarea sustenabilă a acestor zone o reprezintă dezvoltarea integrată a infrastructurii de trasport pentru a asigura o bună conectivitate a comunităților și includerea altor tipuri de transport (feroviar și aerian) pentru a completa infrastructura rutieră; se urmărește crearea de legături interurbane între principalele centre urbane și prin aceasta se încurajează extinderea legăturilor economice dintre acestea (de exemplu Brașov – Ploiești – București – Constanța). Datorită dimensiunilor mari ale zonelor de influență economică, acestea pot include mai mulți poli de creștere și dezvoltare, rezultând regiuni cu o masă economică mai mare (Timișoara și Arad; aglomerația urbană alcătuită din București, Pitești, Ploiești, Târgoviște, Giurgiu, Călărași).

10 Clasificare și măsuri preluate din World Bank, Orașe competitive. Remodeloarea economiei geografice a României, 2012, pp. 67‐72

16


16

Harta 19.2. Ariile de influență a polilor de creștere11 Sursa: : Banca Modială, MDRAP, MAE, Orașe competitive. Remodelarea economiei geografice a României, 2013

La nivel național se remarcă două regiuni cu densitate demografică foarte mare, definite în studiul Băncii Mondiale utilizând modelul gravitațional al populației, ca zone cu câmp gravitațional puternic: aglomerația urbană alcătuită din București, Ploiești și Pitești, care se suprapune peste zona economică extinsă a orașului București (distanța parcursă în 60 minute de la marginea orașului) și regiunea alcătuită din Iași, Bacău, Piatra Neamţ, Suceava şi Botoşani (regiune slab dezvoltată); la aceste două regiuni se adaugă, pe un loc terțiar, cu o diferență semnificativă, zonele metropolitane ale Municipiilor Constanța și Brașov12.

În cazul zonelor cu câmp gravitațional puternic definit pe criteriul economic se remarcă faptul că ierarhia regiunilor se modifică: se păstrează ca principală regiune aglomerația urbană București – Ploiești – Pitești, fiind urmată de zona metropolitană Constanța, aglomerația urbană Timișoara – Arad și ulterior de regiunea definită de municipiile Cluj Napoca, Alba Iulia, Sibiu și Târgu Mureș și zona metropolitană Brașov. În funcție de caracterul regiunilor obținut prin suprapunerea celor două modele este necesară dezvoltarea unor politici și programe de dezvoltare integrată care să asigure: conectivitate eficientă, la nivel metropolitan sau regional; creșterea atractivității pentru rezidenți și investitori; îmbunătățirea legăturilor dintre centrele urbane și localitățile învecinate în termeni de infrastructură și servicii. Stimularea dezvoltării acestor arii economice și demografice contribuie la dezvoltarea policentrică coerentă a rețelei de localități.

Un factor important pentru extinderea ariilor de influenţă economică a polilor urbani îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii, prin extinderea reţelei spațiale de drumuri de importanță națională și internațională, prin diversificarea și folosirea eficientă a mijloacelor de transport și crearea unui sistem de transport integrat, adaptat la cerințele utilizatorilor. Astfel, rezultă o mai bună conectare a zonelor active economic (acestea sunt zonele cu cel mai mare număr de navetiști și cunosc cele mai intense schimburi economice) și o ofertă de posibilități de dezvoltare pentru localitățile rurale și orașele mici cu grad mic de dezvoltare amplasate între polii de creștere, în lungul căilor de circulații.

11 Studiul Băncii Mondiale analizează cei 7 poli de creștere desemnați prin HG nr. 998/2008 și Municipiul București. Din pricina acestui mod de alegere a eşantionului

de analiză, nu este analizat sistemul urban Brăila – Galați, care reprezintă cel mai important sistem teritorial din teritoriul țării, după cel al Municipiului București. 12 World Bank, Orașe competitive. Remodeloarea economiei geografice a României, 2012, p. 98.


17

III.1.2. Legături tradiționale în teritoriu

III.1.2.a. Legăturile din Grupările Teritoriale Tradiţionale (GTT)13

Grupările Teritoriale Tradiționale sunt organizate în jurul unor zone istorice cu un specific local aparte sau în jurul unor grupări etnice. Legăturile formate în cadrul ariilor de răspândire sunt independente de limitele teritoriale administrative și se realizează pe baza unor tradiții locale, particulare unei anumite regiuni. Sunt zone cu un patrimoniu cultural material sau imaterial unic, format într‐o perioadă lungă de timp și care oferă specificitate zonei. Aceste grupări reflectă cel mai bine preocupările tradiționale și particularitățile locale. Cuvintele cheie care definesc aceste grupări sunt: tradiție, specific, identitate, unitate.

Regiunile care se încadrează în categoria Grupările Teritoriale Tradiţionale se identifică cu zonele etnografice: Mărginimea Sibiului, Ţinutul Pădurenilor, Ţara Oaşului, Ţara Lăpuşului, Ţara Bârsei, Ţara Moţilor, Ţinutul Momârlanilor de pe Jiul Românesc, Ţara Loviştei, Bucovina, Scaunele Secuieşti, Siebenburgen, ș.a. Categoriile de populație care formează GTT sunt mocanii, oşenii, moţii buzoienii ş.a., alături de tătarii dobrogeni, mocanii dobrogeni, italienii dobrogeni, şvabii bănăţeni, şvabii sătmăreni ş.a; aceste categorii în general se regăsesc grupate în areale restrânse, formând comunități semideschise, unele dintre ele în curs de epuizare.

Principalele elemente de definire ale acestor grupări teritoriale sunt: peisajul natural; peisaj cultural rezultat din prezența continuă a populației pe o perioadă foarte lungă de timp și prin activitățile (economice) specifice, neîntrerupte, ale acestora; resursele naturale și îndeletnicirile rezultate din exploatarea acestor resurse; caracterul geografic al zonei; bogăția arhitecturii vernaculare specifice unui areal‐ reflectă îndeletnicirile comunității și tipurile de resurse existente în zonă; gradul de izolare al zonei se traduce printr‐un grad mai mare de păstrare a valorilor tradiționale. Fiecare grupare are un anumit grad de originalitate, datorat unui element particular care impune o notă dominantă – activități, resurse, caracter geografic, tradiții, din acesta rezultând și competențele distinctive ale fiecărui areal.

Politicile și programele de dezvoltare destinate acestor zone, pentru a fi eficiente, trebuie să se raporteze la specificul local, la modul de viață, la activitățile tradiționale care se desfășoară în zonă și să se axeze pe valorificarea acestor elemente, în detrimentul impunerii unor măsuri general valabile la nivel teritorial. Prin întărirea elementelor particulare, aceste zone au capacitatea de a deveni motoare de dezvoltare regională și de a stimula dezvoltarea teritoriilor adiacente. Caracteristicile particulare ale GTT se pot transforma în oportunități de dezvoltare prin crearea unor rețele funcționale locale și regionale, prin îmbunătățirea legăturilor cu localitățile urbane învecinate și introducerea lor în circuitul național și internațional prin valorificarea resurselor și tradițiilor locale și crearea unor mărci locale recunoscute la nivel național și internaţional.

Acestea sunt zonele în care este propice aplicarea conceptului de glocalizare ‐ adaptarea unor produse, organizații sau servicii cu standarde globale la specificul unei culturi sau a unui teritoriu, deci un proces de adaptare a condițiilor locale sub presiunea globală. Prin încurajarea unei dezvoltări care să mențină un echilibru între păstrarea specificului local și introducerea unor măsuri cu standarde globale se asigură existența simultană a tendințelor locale și globale în același teritoriu, se contribuie la dezvoltarea economiei locale și la creșterea competitivității localităților în cadrul teritorial.

Grupurile Teritoriale Traditionale reprezintă grupări neoficiale, nelegiferate, de asociere și cooperare a comunităţilor locale. Legăturile tradiţionale dintre localitățile situate în același areal contribuie la dezvoltarea economică a localităților și la o mai bună conturare a specificului local ca mod de promovare a zonei, de atragere de investitori și vizitatori.

Relațiile tradiționale dintre comunități au fost transpuse în noi relații economice între autoritățile administrației publice locale prin organizarea acestora în Grupuri de Acțiune Locală, în vederea accesării fondurilor europene, cu scopul de a susține modernizarea și inovarea mediului rural și în același timp valorificarea și protejarea durabilă a specificului local14.

III.1.2.b. Ocupaţii Teritoriale Tradiţionale (OTT)15

Categoriile de populație care, prin activitățile lor economice, alcătuiesc categoria Ocupaţii Teritoriale Tradiţionale (OTT) sunt de exemplu : viticultorii din Odobeşti sau din Drăgăşani, olarii din Vâlcea sau din Bucovina, polonezii de la Salina Cacica, văsarii din Ţara Moţilor, lingurarii, pomicultorii din Voineşti, ţăranii care fabrică ţuica sau horinca, ţesătorii maramureşeni, lemnarii din Reghin, pietrarii din Dobrogea, pietrarii din Buzău, ciobanii din zona Rucăr‐Bran ş.a.

În definirea OTT stau la bază activitățile și ocupațiile tradiționale specifice unei anumite regiuni etnografice și unei anumite categorii de populație care s‐a ocupat de păstrarea, promovarea și valorificarea elementelor tradiționale care îi conferă particularitate și unicitate la nivel teritorial. La fel ca în cazul GTT, valorificarea responsabilă a resurselor și tradițiilor locale contribuie la transformarea grupărilor care alcătuiesc OTT în grupări reprezentative pentru anumite categorii de activități economice din punct de vedere calitativ. GTT și OTT reprezintă un mod de promovare și protejare a elementelor particulare care conferă identitate unor comunități și areale geografice; întărirea statutului acestor grupări, fără a reglementa modul acestora de funcționare, contribuie la asigurarea continuității tradițiilor și a specificului local.

13 Denumirea este adoptată prin acest studiu, nefiind utilizată în literatura de specialitate.

14 Se poate cita situația din Mărginimea Sibiului, în care cooperarea pare să fie cea mai dezvoltată din țară.

15 Denumirea este adoptată prin acest studiu, nefiind utilizată în literatura de specialitate.

18


18

În unele cazuri, grupările bazate pe legături tradiționale au contribuit semnificativ la definirea caracterului localităților urbane, la crearea unei identități locale recunoscută la nivel național și la conturarea unui profil de dezvoltare competitiv la nivel regional; aceast impact asupra dezvoltării locale s‐a manifestat cu precădere în cazul orașelor mici pentru care aceste activități tradiționale au devenit principalul motor de dezvoltare.

Legăturile create în mod tradițional între comunități prin intermediul GTT și al grupărilor în care s‐au dezvoltat OTT reprezintă o bază de fundamentare pentru reconsiderarea modului de asociere operațională a autorităților administrației publice locale, județene și asociere a ariilor metropolitane. În contextul în care se dorește crearea unor unități administrative regionale, aceste grupări tradiționale economice și sociale ar trebui luate în considerare, deoarece ele reprezintă tendințele de organizare și asociere informale ale comunităților locale.

GTT și OTT sunt modele de creare a unor legături urban‐rural aparte, în care mediul rural contribuie semnificativ la creșterea economică a zonei, prin aportul adus de ocupațiile tradiționale specifice în cadrul economiei regionale și prin rolul specificului cultural local în cadrul dezvoltării sociale și culturale a comunităților locale. Între localitățile urbane și rurale, unite prin legături tradiționale, relațiile de colaborare, bidirecționale, sunt mai puternice, acestea devenind complementare și interdependente, ambele tipuri de localități contribuind la dezvoltarea economică, socială și culturală a zonei și, implicit, la creșterea competitivității sale la nivel teritorial. Aceste tipuri de relații sunt benefice pentru dezvoltarea orașelor mici și pentru întărirea colaborării acestora cu localitățile rurale învecinate. În cadrul acestori grupări, ierarhia creată între mediul urban și cel rural capătă un rol secundar, iar autoritățile locale au rol de coordonare a relațiilor.

III.1.2.c. Legăturile Bisericii Ortodoxe Române, ierarhizare și jurisdicție

Biserica Ortodoxă Română este instituție autocefală și autonomă, condusă de căpetenie proprie și administrată după legi proprii interioare. Din punct de vedere administrativ, Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie și este împărțită, din punct de vedere canonic și administrativ în 6 mitropolii, cu orașe reședintă, divizate în eparhii sufragane: 16 arhiepiscopii și 13 episcopii cu orașe reședință aferente (vezi Harta 19.3). La nivel inferior episcopiile sunt organizate în protopopiate și parohii. Organizarea și conducerea BOR este apolitică, independentă de administrația publică centrală a statului, având propria sa structură organizatorică. Împărțirea administrativă BOR se suprapune parțial peste regiunile istorice și peste actualele regiuni de dezvoltare, respectând limitele administrative ale județelor.

Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de principală confesiune (16 367 267 ortodocși– 86 % din populația totală cf. RPL 2011) și de persoană juridică obștească, se implică activ în dezvoltarea comunitătilor și în cresterea coeziunii sociale, devenind un important factor de influență a populației.

În teritoriu, cu precădere în mediul rural, Biserica joacă un rol important în cadrul comunitățiilor locale, fiind principalul factor de coeziune locală, prin implicarea în dezvoltarea culturală și educativă a populației, întărirea legăturilor sociale și perpetuarea tradițiilor locale, prin organizarea și susținerea de evenimente și manifestări cu caracter religios, cultural, social.

Investiția în dezvoltarea infrastructurii de asistență socială, de sănătate şi de educație are ca scop reducerea numărului populației cu acces deficitar la serviciile sociale de bază și creșterea calității vieții pentru populația foarte săracă și, în același timp, transformă Biserica într‐un factor de sprijin al administrației locale în procesul de dezvoltare socială.

BOR este un important proprietar de terenuri la nivel național datorită procesului de retrocedare de terenuri din proprietatea statului în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. Din punct de vedere juridic, bunurile aferente bisericilor ortodoxe se află în proprietatea, după caz, a mitropoliei sau a parohiei (a comunității locale de confesiune ortodoxă, fiind administrate de comunitate).

Poziția și rolul în cadrul comunității locale este întărită continuu datorită realizării de noi lăcașe de cult și implicit prin creșterea personalului angrenat în viața socială a comunităților. Aceste două procese – creşterea proprietăților și creșterea numărului lăcașelor de cult – face parte din procesul de refacere și completare a sistemului de suport al BOR.

Printr‐un proces asemănător, dar la o scara mai mică, trec și alte cultele importante, cu precădere Biserica Romano‐Catolică, cea de‐a doua confesiune din Romania (869 246 catolici – 4,6 % din populația totală cf. RPL 2011) și Biserica Greco‐Catolică (160 275 greco‐catolici –cca. 1% din populația totală cf. RPL 2011).


19

Harta 19.3. Organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Sursa: Hotărârea Sfântului Sinod 17.02.2012, theologia.wordpress.com,

Șerban Popescu‐Criveanu et al,, Caracteristicile teritoriale si dezvoltarea asezărilor în România (secolele XVI‐XX), mss., 2012.

Harta 19.4. Numărul de mănăstiri și schituri ortodoxe, pe eparhii în 2011. Surse: G. Ciocioi, Ş. Tica, A. Dragne, D.C. Vlad, M. Voicu,

Ghidul mănăstirilor din România, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, Șerban Popescu Criveanu et al., op. cit.

20


20

III.1.2.d. Reţeaua mănăstirilor şi schiturilor ortodoxe

Bisericile și mănăstirile care dețin valori arhitecturale și cultural‐istorice excepționale aduc, în mod indirect, o contribuție semnificativă la dezvoltarea economică a localităților. Actorii locali au valorificat aceste elemente de potențial, asociîndu‐le infrastructurii turistice și au transformat construcțiile de cult în factori de dezvoltare a economiei locale și branduri ale zonei în care sunt amplasate. Turismul axat pe construcțiile de cult reprezintă o ramură importantă a turismului național.

Analiza distribuției mănăstirilor și schiturilor în teritoriu ilustrează o concentrare a acestora în zona de nord est a țării, în special în județele Neamț și Suceava (57 și respectiv 45 din totalul de 678 mănăstiri și schituri16) și în Subcarpați Meridionali. Se observă amplasarea cu precădere a mănăstirilor și schiturilor în lungul principalelor căi de circulație și în câteva orașe de mari dimensiuni (Craiova, București, Iași, Galați) (vezi harta 19.4). Structura actuală a rețelei de mănăstiri și schituri este determinată de evoluția politică și administrativă a teritoriului. Din acest motiv, pentru o bună inţelegere a modului de distribuție a acestora în teritoriu, este necesară suprapunerea rețelei peste regiunile istorice și corelarea cu factorii importanți care le‐au marcat evoluția. Prezenţa masivă în legătură cu capitalele istorice, pe de‐o parte, şi cu de stabilitate a locuirii, pe de altă parte conduc la o grupare a acestora în ariile submontane şi de deal unde se adaugă altor elemente de potenţial local, contribuind la atractivitatea mare a acestor arii.

III.1.3. Noile legături economice

III.1.3.a. Grupurile de Acţiune Locală (GAL)

LEADER, platforma înființată pentru susținerea inițiativelor privind dezvoltarea mediului rural, s‐a concretizat la nivel local prin Grupurile de Acțiune Locală (GAL). Proiectele derulate prin aceste structuri organizatorice au scopul de a moderniza și inova spațiul rural. Suprafaţa teritoriului pe care este implementată axa LEADER este de 227 000 km2 (207 000 km2 spaţiul rural, definit în conformitate cu actele normative în vigoare), la care se adaugă aproximativ 20 000 km2 (suprafaţă ce aparține unor oraşe considerate mici, cu o populaţie sub 20 000 locuitori).

Înființarea GAL a fost determinată de necesitatea antrenării membrilor comunităților rurale în procesul de dezvoltare locală. Nevoia de asociere este reală și are efecte semnificative asupra teritoriului: dezvoltarea activităților economice, creșterea coeziunii teritoriale și crearea unor zone competitive la nivel regional. GAL se înființează pe baza parteneriatelor private sau a parteneriatelor public‐privat, existând condiția ca minim 50% din parteneri să fie locali. Se pune problema eficienței acestor parteneriate în cazul celor cu ponderi egale între partenerii locali și partenerii externi. Prin GAL, membrii comunității locale sunt încurajați să aibă inițiative, idei, soluții pentru problemele locale, care în unele cazuri pot fi mai ușor finanțate decât inițiativele autorităților locale. Încurajarea localnicilor spre luarea unor decizii care să valorifice potențialul local este un deziderat care trebuie atins atât în prin politici și programe cât și în practică, prin punerea în aplicare de operațiuni specifice.

Distribuția în teritoriu a GAL selectate de MADR ilustrează faptul că asocierile se realizează pe baza unor relații deja existente între localități. De asemenea, se remarcă faptul că intenția de asociere s‐a manifestat în zone cu diferite stadii de dezvoltare economică: zone cu declin economic în care GAL au rol de impuls pentru demararea unor acțiuni de creștere economică (Dobrogea centrală, Delta Dunării, centrul Moldovei, Oltenia); zone cu creștere economică în care GAL au rol de susținere și consolidare a acţiunilor existente ale dezvoltării economice (județele Cluj, Argeș, Arad, Sibiu), zone cu caracteristici geografice, istorice şi culturale coerente (GTT) – vezi Harta 19.5.

În Grupurile de Acțiune Locală, bazate pe parteneriat public‐privat, partenerul public este reprezentat de autoritățile administrației publice locale (cu posibila implicare a furnizorilor de servicii sociale și de transport), în timp ce partenerul privat este reprezentat de societăți agricole, comerciale, financiare (sectorul privat) și exponenți ai societății civile (reprezentanți ai ONG, persoane fizice), cu mențiunea că partenerul privat are putere decizională mai mare de 50%.

Comitetul Național de selecție a GAL a publicat în noiembrie 2012, pe site‐ul MADR, lista GAL neeligibile, de cele mai multe ori, invocând criterii de suprapunere. Pentru această situație (GAL neeleigibile) există două explicații:

Localnicii și autoritățile locale din așezările care figurau în două sau chiar trei GAL au încercat, din nou, să se încadreze într‐o structură organizatorică funcțională, care să depășească stadiul de proiect, cu scopul de a accesa fonduri europene pentru dezvoltare;

Nu s‐a realizat consultarea populației, iar listele depuse pentru aprobare la MADR au fost întocmite fără acordul acesteia.

Structurile organizatorice și administrative ale GAL au obligația să elaboreze o strategie destinată dezvoltării GAL, pentru realizarea căreia trebuie să facă dovada resurselor umane, financiare și administrative. Slaba centralizare a datelor face dificil accesul la datele privitoare la aceste resurse pentru reprezentanții locali provenți din sectorul privat.

Este de menţionat că, deseori, utilizarea terenului în spațiile rurale poate reprezenta o mare problemă, în primul rând din lipsa cadastrului (de exemplu, în Legea nr 214/2011 pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor se face referire la modul cum poate fi exploatată pajiștea comunală neținând cont de faptul că, de multe ori, au fost realizate lucrări cadastrale doar pentru 5‐10% din suprafața agricolă a UAT). În prezent, numărul de proiecte derulate prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală este relativ redus, iar rezultatele acestora nu pot încă ilustra eficiența modului de organizare a acestor structuri.

16 Cf. Ciocioi, Gheorghiță et al, Ghidul mănăstirilor și schiturilor din România, ed. a II‐a, București: Editura Sophia, 2011


21

Harta 19.5. Grupurile de Acțiune Locală selectate de MADR pentru anul 2012 Sursa: Lista Grupurilor de Acțiune Locală selectate de MDRAP și date de contact GAL – 2013, Harta cu Grupurile de Acțiune Locală selectate de MDRAP – 2013 (la nivel de UAT)

III.1.3.b. Cooperativele de Credit

Ordonanța de Urgență nr 99/2006, în art. 334, definește cooperativa de credit ca fiind o instituție de credit constituită ca o asociație autonomă de persoane fizice, unite voluntar, în scopul îndeplinirii nevoilor și aspirațiilor lor comune de ordin economic, social și cultural, a cărei activitate se desfășoară, cu precădere, pe principiul întrajutorării membrilor coperatori.

Cooperativa de Credit nu este o invenție de dată recentă. Prima cooperativă de credit a fost înființată în anul 1851 în ținutul Bistriței17, sub numele de Bancă Populară, iar în 1855 s‐a înființat la Brăila o asociație de economie, credit și ajutor mutual, denumită „Înfrățirea”. În 1887 a fost elaborat Codul Comercial al României care cuprinde și „Dispozițiuni relative la societățile cooperative” în titlul VIII, secțiunea VII (art 221‐235), fapt ce a creat cadrul apariției unui număr mai mare de societăți de tip cooperatist. Necesitatea finanțării activității din agricultură sau a micilor meșteșugari putea fi acoperită de funcționarea acestor instituții financiare. În perioada cuprinsă între al doilea Război Mondial și 1996, aceste instituții au avut un rol diminuat. Relansarea activității s‐a petrecut după 1996, când a fost adoptată Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit; în 2002 începe să funcționeze CREDITCOOP. Derularea proiectelor europene pe axe prioritare care privesc mediul rural presupune, pentru proiectele eligibile aprobate, ca partea de finanțare inițială să cadă în sarcina aplicantului, cu o decontare ulterioară a finanțării din fonduri europene (decontare totală sau parțială). sProblemele de funcționare ale acestor instituții și a mecanismului de acordare a finanțărilor face dificilă accesarea fondurilor. Cadrul legal ar trebui creat astfel încât să fie asigurată activitatea de creditare și concomitent să crească implicarea BNR în controlul acestor cooperative de credit, pentru ca ele să devină funcționale pe termen lung. Crearea unui sistem financiar stabil contribuie la creșterea credibilității și încrederii investitorilor și deponenților.

17 http://www.creditcoop.ro/despre/istoric.html

22


22

III.1.4. Atracţia mediului urban – relocări de populaţie

Evoluţia populaţiei şi caracteristicile migraţiei sunt în corelare directă cu evoluţia economică generală și în același timp conțin o parte subiectivă, care scapă datelor şi analizelor statistice. Migraţia internă este un fenomen demografic cu o influenţă determinantă asupra evoluţiei socio‐economice şi cu implicaţii asupra distribuţiei resursei umane sau evoluţiei habitatului uman.

Atracţia spre mediul urban se datoreză următoarelor cauze:

Locuri de muncă şi venituri ridicate prin exercitarea profesiunilor şi meseriilor;

Mod mai bun de organizare a instituțiilor administrației publice și a justiției în mediul urban, în comparație cu cel rural, datorită dotărilor și a personalului calificat mai numeros;

Folosirea unor echipamente generatoare de confort;

Rezolvarea mai uşoară a problemelor sociale, de sănătate, de instruire;

Satisfacerea aspiraţiilor spre cultură, agrement, distracţie;

Accesul la reţelele comerciale şi la alte servicii.

Deplasarea populației din mediul rural spre mediul urban s‐a realizat, în România contemporană, în trei etape distincte:

Procesul de industrializare desfășurat înainte de 1990 a marcat o mobilizare a populației din mediul rural spre cel urban, fiind atrasă de locurile de muncă nou create. Aceste locuri de muncă reprezentau venituri ridicate și stabile (cele din agricultură erau supuse incertitudinii și, de multe ori, insuficinente). Acest proces de urbanizare forțată a avut la bază procesul de construire de locuințe pentru muncitorii sosiți din alte spații geografice. Construcțiile realizate în timp relativ scurt, au conturat cartiere care și‐au dezvoltat rețeaua de utilități. Calitatea ridicată a echipamentelor și serviciilor (servicii sanitare, de unități școlare de un grad de instruire mai mare), gradul crescut de confort în comparație cu localitatea de proveniență, au determinat noua populație urbană să atragă și alți consăteni în mirajul urban;

Interdicția de a se muta în orașele mari ale țării (București, Timișoara, Iași, Constanța, etc) anterioară anului 1990 (din teama de a nu suprapopula un spațiu şi din dorința de a dezvolta și alte centre urbane) a făcut ca, imediat după 1990, numărul celor care au ales ca reședință orașele cândva „interzise” să fie destul de important (Grafic 19.1);

În ultimele două decenii se remarcă o mobilitate sporită a populației din mediul rural și orașele mici cu slabe posibilități de dezvoltare către două tipuri de localități urbane: poli economici și zonele suburbane aferente acestora şi centre urbane emergente. Migrația populației este cauzată de creșterea continuă a atractivității prin facilitățile și serviciile oferite, dezvoltarea economică, îmbunătățirea factorilor care determină calitatea vieții; mediul urban, în special cel dezvoltat sau în curs de dezvoltare, este capabil să răspundă într‐o măsură mai bună cerintelor și așteptărilor actorilor urbani. Principalul factor care dirijează migrația către principalele municipii –București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Constanța – este nivelul ridicat al veniturilor, acesta fiind un proces specific țărilor în curs de dezvoltare.

Factorii secundari care determină migrația populației către mediul urban sunt cei referitori la calitatea locuirii: rețea de transport, calitatea spațiului urban, facilități recreativ‐culturale, educative și de sănătate, servicii ș.a.; acești factori joacă un rol din ce in ce mai important pe măsură ce crește gradul de dezvoltare al țării.

În paralel cu procesul de dezvoltare rapidă a principalilor poli urbani şi a zonelor periurbane ale acestora, a avut loc creșterea atractivității și dezvoltarea economică mai echilibrată a unor orașe secundare cu populație de peste 100 000 locuitori împreună cu câteva localități urbane şi/sau rurale învecinate (Târgu Mureș, Bacău, Pitești, Piatra Nemț, Buzău) și chiar creșterea populației în cateva cazuri izolate, în zone slab urbanizate (Suceava). Și în acest caz se observă creșteri de populație grupate în zonele metropolitane. La aceste mișcări semnificative de populație se adaugă creșteri punctuale ale orașelor, independente de asociații de dezvoltare intercomunitară (vezi Harta 19.1).

Migrația continuă a populației către oraşe face parte dintr‐un proces ciclic de dezvoltare a mediului urban: atragerea de capital uman – creșterea productivității economice – dezvoltarea spațială a orașelor – creșterea atractivității – atragerea de capital uman. Administrația publică locală din localitățile care se confruntă cu o creştere continuă a populație trebuie să prevadă o serie de măsuri de gestionare și control a procesului de extindere a spațiului urban și de adaptare permanentă a infrastructurii pentru a se evita suprasolicitarea infrastructurii de servicii și facilități existente.

Creșterea numărului de locuitori din Municipiul București în anul 1990 s‐a realizat pe fondul atractivități pe care o reprezenta capitala: satisfacerea aspirațiilor spre cultură, mai multe spații de petrecere a timpului liber (agrement, distracție). Un element de atracție l‐a reprezentat și faptul că reţelele comerciale și celelate servicii din capitală erau mult mai bine puse la punct decât în localitățile din care proveneau noii veniți. Scăderea populaţiei municipiului în perioadele următoare (în special către periferii) a fost descrisă şi explicată în mai multe rânduri.


23

Grafic 19.1. Evoluția numărului de locuitori al Municipiului București în perioada 1990‐1992 Sursa: INSSE ‐ Tempo online

Dezvoltarea oraşelor are consecinţa creşterii în suprafaţă a acestora, cu consum de teren agricol, cu cost social mare al deplasărilor, cu mărirea cheltuielilor familiale, cu locuirea în zone slab echipate, cu apariţia unor zone decăzute şi abandonate, cu pericole sociale mai mari, cu apariţia locuirii ilegale ş.a. Un efect negativ al creșterii numărului de locuitori în spațiul urban a fost și dezvoltarea mediului infracțional.

III.1.5. Atracţia mediului rural – relocări de populaţie

1. Definiția mediului rural conform documentelor Uniunii Europene

Conform Recomandării nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spaţiului rural18,expresia spaţiu rural se întinde de la o zonă interioară sau costieră, inclusiv satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor este utilizată pentru19:

Agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit;

Activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.);

Amenajarea zonelor neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau de rezervaţii naturale);

Alte folosinţe, cum ar fi locuirea.

Pornind de la analiza trăsăturilor specifice mediului rural şi de la faptul că acesta îndeplineşte o triplă funcţie economică, ecologică şi socială, Carta europeană a spaţiului rural face o serie de precizări:

Funcţia economică urmăreşte promovarea unor sisteme de producţie care să asigure în mediul rural nevoile alimentare ale populaţiei, obţinerea unor venituri comparabile cu cele urbane, valorificarea durabilă a resurselor naturale etc;

Funcţia ecologică urmăreşte protejarea şi conservarea spaţiilor rurale care pot reprezenta un cadru valoros pentru activităţile de recreere şi odihnă;

Funcţia socio‐culturală se realizează pornind de la premisa că spaţiul rural este cel ce favorizează dezvoltarea unor relaţii sociale speciale, începând cu cele de vecinătate şi încheind cu cele ce se stabilesc în cadrul diferitelor instituţii din rural, care pot viza aspectul formativ (şcoală, biserică, etc), dar şi activităţi asociative de ordin economic, ecologic şi cultural. 20

Strategia de Dezvoltare a României 2007‐2013 prevede un număr de domenii în care trebuie intervenit în vederea dezvoltării durabile a mediului rural și eliminarea sărăciei21:

Capitalul uman (locuitorii trebuie să dobândească abilităţi, să dea dovadă de creativitate, să exploreze capacitatea de adaptare);

Infrastructura (deoarece legătura uşoară stabilită cu centrele culturale şi cu putere economică permite acestor zone procesul de metamorfozare);

Capitalul natural (care trebuie pus în valoare şi protejat – aer, apă, păduri, peisaje);

Capitalul social (structurile de guvernare şi instituţiile decizionale trebuie să fie mai aproape de problemele existente în mediile rurale);

Conservarea şi protejarea mediului (ca element necesar a fi luat în calcul în politicile locale cu prioritate).

18 http://assembly.coe.int/ASP/Doc/XrefViewHTML.asp?FileID=7441&Language=FR

19 Extras, Studiul 23. Zone cu specific geografic

20 Studiul 23. Zone cu specific geografic

21 Ibid.

24


24

Studiul ESPON 1.1.2. Urban rural relation in Europe definește trei tipuri de areale rurale (din cele 5 categorii de spații rurale definite de studiile SPESP – Study Programme on European Spatial Planning)22:

Areale rurale izolate cu dificultăți economice: densitate redusă a populației, depopulare, insuficiența serviciilor publice și private, infrastructură insuficientă, accesibilitate redusă, problematici ce pot fi accentuate de dizabilităţi naturale (localizare periferică, zone montane, climat, etc.);

Areale rurale intermediare amenințate de schimbarea și declinul agriculturii sau de aportul unei diversificări funcționale care necesită ajustări agricole și o întărire a legăturilor cu centrele urbane;

Arii rurale aflate sub presiunea cauzată de procesele de metropolizare sau de expansiune urbană ce au nevoie de acţiuni de întregire a relaționărilor între spații urbane şi rurale cu scopul de a crește calitatea vieții și dezvoltare durabilă.

2. Atracția mediului rural

Atracţia populaţiei din mediul urban spre mediul rural este datorată mai multor cauze:

Locuire mai sănătoasă şi cu costuri mai mici, chiar şi fără toate comodităţile;

Locuire mai confortabilă în anumite cazuri;

Locuire secundară de vacanţă;

Practicarea ocupaţiilor agricole cu rezultate economice importante la nivel familial;

Ocupaţii furnizate de societăţi amplasate, din raţiuni economice, în mediul rural;

Posibilitatea practicării unor pasiuni, hobby sau a unor misiuni social‐culturale.

Creşterea localităţilor rurale se asociază cu problemele legate de modalităţile de transport, de absenţa unor servicii şi echipamente, de lipsa mediului intelectual, de îmbătrânirea populaţiei rurale.

Trecerea de la economia centralizată la noua economie de piață după 1990 este un important factor economic care a accentuat migrația inversă din mediul urban către cel rural și restrângerea urbană a fostelor centre industriale. Perioada de tranziție a reprezentat apariția unor noi zone rurale care concentrează resurse umane și tehnologice, cu precădere zone rurale inter‐relaționate cu principalele centre economice.

Migrația din zonele urbane spre cele rurale a fost, într‐o primă instanță, o expresie a perioadelor de criză economică; procesul de dezindustrializare a avut ca principale efecte creșterea accentuată a ratei de șomaj și crearea unei categorii de populație căreia îi lipseau resursele financiare pentru a se întreține în spațiul urban. O alternativă pentru această categorie a populației a reprezentat‐o întoarcerea la vechile îndeletniciri din spațiile rurale. Procesul nu a fost atât de ușor, deoarece avantajele mediului urban erau destul de mari, în continuare, mai ales pentru cei care aveau copii de vârstă școlară. Îmbătrânirea populaţiei din mediul rural are conexiune cu disponibilizările din sectorul industrial (primii vizaţi au fost persoanele care treceau de 55 de ani, cu oferirea posibilităţii ieşirii la pensie). Aceste disponibilizări au fost însoţite, în unele cazuri, de un număr de salarii compensatorii. Banii respectivi au reprezentat, pentru unii, un impuls de a dezvolta activități agricole în mediul rural. Astfel, a avut loc o migrație dinspre cartierele defavorizate spre spații rurale învecinate sau aflate la o distanță considerabilă de mediul urban.

Restituirea terenurilor a reprezentat un alt factor determinant pentru renunţarea la mediul urban, mai costisitor, în schimbul obligației de a aplica o agricultură de subzistenţă (lipsa utilajelor şi a fondurilor pentru achiziţii de acest tip). Analiza demografică aprofundată la nivelul ruralului, evidenţiază un declin marcat de două cauze: îmbătrânirea populaţiei (ponderea o deţine populaţia feminină) şi scăderea natalităţii.Veniturile mici rezultate din valorificarea muncii agricole (productivitate scăzută, fenomene hidro‐meteorologice extreme, sistem subdezvoltat de colectare și prelucrare a produselor agricole) creează un trai cu un număr semnificativ de dificultăți.

Migrarea populației din mediul urban către mediul rural a fost influențată și de scăderea atractivității și a calității vieții în mediul urban: existența în marile centre urbane a unor zone rezidențiale lipsite de echipamente tehnico‐edilitare de bază, a unor probleme majore de accesibilitate, calitatea proastă sau în scădere a fondului construit. O parte a persoanelor cu venituri peste medie au optat pentru spațiul rural din vecinătatea unui centru urban dezvoltat, motivaţia principală a acestora fiind legată de calitatea vieţii, avantajele noilor zone rezidențiale fiind costuri mai mici de locuire, spațiu locuibil mai generos, un mediu aparent mai puțin poluat, posibilitatea practicării unor activităţi sau a unor misiuni social‐culturale.

Navetismul din localitățile rurale aflate în vecinătatea polilor de dezvoltare (orașe cu putere economică și cu potențial economic și social), care s‐a dezvoltat în urma relocării populaţiei, are însă consecinţe nefaste asupra mediului (nevoi crescute în ceea ce priveşte infrastructura, trafic aglomerat şi poluare, consum de terenuri fertile, efecte asupra peisajului). Pentru persoanele în cauză, costurile sporite ale deplasărilor, timpul de deplasare şi lipsa echipamentelor publice minimale constituie principalele probleme. Lipsa de implicare a sectorului public deschide o piaţă interesantă pentru furnizori privaţi de transport, pentru sistemul de învăţământ privat ş.a.m.d., ceea ce creşte şi mai mult costurile ascunse ale unei astfel de opţiuni.

22 Extras UAUIM‐CCPEC, UB‐CICADIT, Quattro Design, Studiu de fundamentare în vederea actualizării PATN. Rețeaua de localități. Faza I, 2013, beneficiar MDRAP


25

Problemele pe care le implică migrația către mediul rural sunt multiple:

Costurile sociale ale transportului în sistem individual sunt mari în termeni de poluare, accidente, timp al deplasărilor;

Costurile sociale ale modificării utilizării terenurilor sunt mari (diminuarea terenurilor fertile şi, în general, a celor plantate, creşterea poluării prin utilizarea ierbicidelor și a pesticidelor fără o cunoaștere aprofundată, lipsa foselor septice și a microstațiilor de epurare, creşterea cantităţii de deşeuri şi a depozitării necontrolate a acestora, foștii locuitori ai orașului fiind mari producători de deșeuri);

Noile surse de generare a energiei alternative sunt la stadiul de dorință (chiar dacă noii locuitori ai spațiilor rurale au ceva mai mulți bani decât localnicii tradiționali, prețurile echipamentelor de generare a energiei dintr‐o sursă altenativă sunt prohibitive);

Construcțiile nu respectă reglementări urbanistice și nu sunt integrate în contextul arhitectural teritorial existent;

Noii locuitori nu se integrează în societatea urbană existentă, iar modul de locuire al acestora este unul hibrid.

III.1.6. Zone fără oraşe apropiate

III.1.6.a. Zone lipsite de orașe pe o rază de circa 25‐30 km

Legea nr. 351/2001, Lege privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a IV‐a – Rețeaua de localități, definește 17 zone lipsite de orașe pe o rază de circa 25‐30 km. Aceste zone cuprind 466 comune (16% din numărul total de comune) distribuite în 27 județe. Datorită distanței semnificative dintre orașe/muncipii și comunele cuprinse în aceste zone, din arealele în cauză lipsesc o serie de activități economice, servicii, facilități sociale si echipamente necesare dezvoltării coerente a teritoriului și diminuării segregării teritoriale.

Pentru aceste zone, Legea nr. 351/2001 menționează necesitatea definirii unor acțiuni prioritare pentru dezvoltarea de localități cu rol de deservire intercomunitară. O singură modalitate prin care guvernul sprijină dezvoltarea acestor zone este sprijinul acordat în vederea declarării de orașe noi prin unificarea comunei cu cel mai mare potențial de dezvoltare și cu o poziție avantajoasă in teritoriu , unificarea cu una sau mai multe comune învecinate.

Zonele fără orașe apropiate își regăsesc echivalentul, în statisticile Uniunii Europene, în zonele rurale distante – regiuni rurale aflate la o anumită distanță de un oraș de orice dimensiune. Principalele caracteristici ale zonelor lipsite de orașe, sunt: densitatea mică a populației (predominant sub 60 locuitori/kmp), o creștere negativă a populației; veniturile pe cap de locuitor mai mici decât în celelalte regiuni ale țării; productivitate scăzută în fiecare sector; activitățile economice preponderente în aceste zone sunt agricultura, silvicultura și turismul, cu ponderi diferențiate, în funcție de specificul zonei (ponderea mare a ocupării forței de muncă în agricultură presupune o proporţie mare a agriculturii de subzistenţă).

Comunele care fac excepție de la aceste caracteristici sunt comune a căror dezvoltare este independentă de proximitatea mediului urban, și care dețin infrastructura de bază pentru a putea fi sprijinite, printr‐o serie de politici şi programe adecvate fiecărei zone în parte, în scopul de a fi transformate în poli de deservire intercomunală sau în poli de dezvoltare zonală.

Corelarea zonelor lipsite de orașe (pe o rază de circa 25‐30 km) cu zonele defavorizate: se remarcă o suprapunere a zonelor lipsite de orașe cu zonele defavorizate – arii geografice cu structuri productive monoindustriale care în activitatea zonei mobilizează mai mult de 50% din populaţia salariată din zonă, cu rată crescută a șomajului23, zone lipsite de mijloace de comunicaţie şi cu infrastructura slab dezvoltată (vezi Studiul 23. Zone cu specific geografic). Ariile semnificative de zone lipsite de orașe care se intersectează cu zonele defavorizate de condiții naturale specifice se regăsesc în: zona de sud‐vest a țării: județele Dolj, Gorj,Mehedinți; zona de centru a țării, în județul Bistrița‐Năsăud, zona de est: județele Iași, Vaslui, Bacău, zona de est a țării: județele Brăila, Tulcea, Constanța. Zonele lipsite de orașe care se suprapun cu zonele defavorizate montane sunt localizate în județele Vrancea și Buzău.

III.1.6.b. Localităţi izolate sau depărtate

Localitățile izolate sunt cele cu accesibilitate scăzută, implicit cu acces dificil la servicii de nivel mediu (asistență sanitară, școală generală, liceu etc). În Harta 19.6. sunt evidențiate localitățile izolate pe baza criteriului de accesibilitate a localității la cea mai apropiată cale rutieră, de importanță mai mare sau egală cu cea județeană. Gradele de depărtare sunt stabilite prin măsurarea distanței dintre reşedinţa de comună și drumul judeţean cel mai apropiat. Clasele de distanțe sunt realizate în funcție de timpul de parcurgere pietonal (sub 2.5km: 30 min; 2.5 ‐5 km: 30 min – 60 min) sau cu automobilul a distanței (5‐10km: 10 min; 10‐15 km: 15min). Este realizată o corelare între distanțele măsurate în km și distanțele măsurate în timp, considerându‐se viteza medie a automobilului de 50km/h și cea a pietonului de 1km/12 minute.

23 În statistica oficială, în determinarea ratei șomajului nu este luată în considerare populația ce lucrează în producția agricolă de subzistență. Din acest motiv în

mediul rural, în special în zonele cu orașe îndepartate, unde distanțele mari fac dificilă atragerea populației rurale în mediul urban; se remarcă, din punct de vedere statistic o rată mai mică a șomajului.

26


26

Harta 19.6. Gradul de accesibilitate al UAT la drumurile județene, naționale, europene Quattro Design, 2013 (autor dr. geogr. Gheorghe Herişanu)

Se remarcă localitățile din Delta Dunării în care accesul este o reală problemă și unde legăturile dintre Tulcea și comunele învecinate se realizează cu dificultate, din pricina nevoii de a alterna mijloacele de deplasare terestre cu cele fluviale. Aceste legături sunt îngreunate în anotimpul rece, cand Dunărea îngheață, iar timpul de parcurgere a distanței dintre localități se prelungește (de exemplu între Sulina și Tulcea distanța poate fi parcursă în 4 ore, în cazul unei nave obișnuite și în maxim 2 ore, în cazul unei nave rapide; în timpul iernii accesul este îngreunat în momentele în care trec spărgătoarele de gheață). 24

Zone cu număr mare de UAT cu grad de accesibilitate redus sunt poziționate în: Insula mare a Brăilei, zona montană, comune din Moldova și județele Constanța și Teleorman. Pentru localitățile din zona montană problema accesibilității pe timpul iernii este accentuată din cauza drumurilor acoperite de zăpadă. În această situație se află numeroase localități din Munții Apuseni, localități care până de curând nu beneficiau nici de electricitate.

Lipsa drumurilor de acces pentru unele localități este accentuată de calitatea slabă a unor drumuri județene. Dificultatea de a ajunge la o unitate sanitară (spital) sau la o școală generală situează România în statistici între țările care au spații mari slab locuite, de unde accesibilitatea la un spațiu urban se face foarte greu.

III.1.6.c. Clasificarea OECD a tipologiei rural‐urban

Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare (OECD) a propus o tipologie simplă a zonelor rurale. Această tipologie are scopul de a realiza o clasificare valabilă la nivelul Uniunii Europene. După gradul de integrare a zonelor în economia naţională au fost identificate:

Zone rurale integrate economic – dezvoltate din punct de vedere economic şi demografic, adesea localizate în apropierea centrelor urbane. Veniturile obţinute sunt, în general, peste media rurală. Sectoarele secundar şi terţiar reprezintă baza ocupării, însă agricultura rămâne un element cheie al dezvoltării economice. Aflate în apropierea marilor oraşe, aceste zone sunt în pericol să devină zone de locuit şi mai puţin zone cu activitate economică;

24 Delta Dunării poate fi asimilată cu un teritoriu insular depărtat de continent, din cauza necesității folosirii ambarcațiunilor pentru deplasări și din cauza timpului

destul de mare al deplasărilor. Acest teritoriu trebuie, însă, să rămână ”insular” pentru protecția naturii unice din acest teritoriu interzice construirea unor artere de circulație rutieră.


27

Zone rurale intermediare – zone spaţial îndepărtate de centrele urbane, dar cu o infrastructură ce favorizează un acces uşor. Tradiţional, depind de agricultură şi activităţile conexe, dar există şi un procent semnificativ de ocupare în industria mică şi servicii;

Zone rurale periferice – zone slab populate, situate la distanţe mari faţă de centrele urbane. Se caracterizează prin densitate redusă a populaţiei, îmbătrânire demografică, grad redus de dezvoltare a serviciilor, infrastructură slab dezvoltată, venituri mici şi slabă integrare cu restul economiei.

OCDE (Organizația pentru Cooperate și Dezvoltate Economică) utilizează la nivelul Uniunii Europene o tipologie rural‐urban pentru regiunile NUTS III25, bazată pe definirea unor celule raster urbane şi rurale de 1 kmp26, tipologie în care este înglobată și clasificarea în functie de distanța fată de orașe (regiuni apropiate de un oraș și regiuni îndepărtate) 27:

Regiuni predominant urbane – regiuni cu populație rurală mai mică de 20% din numărul total al populației; regiuni intermediare (clasificate în funcție de numărul populației), în care există un oraș cu o populație de cel puțin 500 000 locuitori , reprezentând cel puțin 25% din populația regiunii (Municipiul București și Județul Ilfov);

Regiuni intermediare – regiuni cu populație rurală cuprinsă între 20% și 50% din numărul total al populației; regiuni predominant rurale (clasificate în funcție de numărul populației), în care care există un oraș cu o populație de minim 200 000 locuitori, reprezentând cel puțin 25% din populația regiunii;

Regiuni intermediare, apropiate de un oraș – 15 județe (Constanța, Dolj, Argeș, Prahova, Brăila, Galați, Iași, Neamț, Bacău, Brașov, Sibiu, Hunedoara, Timiș, Bihor, Sălaj);

Regiuni intermediare, îndepărtate – nu există în România.

Regiuni predominant rurale – regiuni cu populație rurală mai mare de 50% din numărul total al populației;

Regiuni predominant rurale, apropiate de un oraş – 16 județe (Ialomița, Călărași, Giurgiu, Dâmbovița, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Alba, Arad, Mureș, Suceava, Vaslui, Vrancea, Buzău, Covasna);

Regiuni predominant rurale, regiuni îndepărtate – 8 județe (Bistrița‐Năsăud, Botoșani, Caraș‐Severin, Harghita, Maramureș, Sălaj, Teleorman, Tulcea).

EUROSTAT definește regiunile apropiate de oraș ca regiuni în care cel puțin 50% din populația regiunilor locuiește la mai puțin de 45 minute distanță rutieră (aproximativ 37km) de un oraș cu cel puțin 50 000 locuitori28. Celelalte regiuni intermediare sau predominant rurale, care nu se încadrează în categoria regiunilor apropiate de un oraș, sunt considerate regiuni îndepărtate. Tipologia rural‐urbal realizată de OCDE, care împarte regiunile în preponderent rurale, preponderent urbane și intermediare se realizează numai pe baza numărului popualției. În teritoriu însă, delimitarea spațiului rural ține cont și de alți factori: structura economică, infrastructură edilitară, culturală, educativă, de sănătate, recreere.

Comparând criteriile de definire a zonelor lipsite de orașe ale UE cu criteriile menționate în legislația românească, se remarcă faptul că legislația românească este mai permisivă: necesită existența unui oraș, indiferent de dimensiuni la o distanță de maxim 25‐30km, în condițiile în care, conform legislației, populația minimă a unui oraș este de 10 000, în timp ce UE necesită existența unui oraș de 5 ori mai mare la aproximativ aceeași distanță.

Ierarhizarea teritoriului în funcție de tipologia urban‐rural realizată de OECD ilustrează caracteristica țării noastre: ponderea ridicată a mediului rural și slaba răspândire în teritoriu a orașelor și municipiilor de dimensiuni medii și mari.

Concentrarea ridicată a activităţii economice şi a dezvoltării în regiunile urbane şi marile disparităţi între tipurile de regiuni reprezintă o caracteristică majoră a procesului de tranziţie şi apare, în primul rând, în ţările mai puţin dezvoltate care înregistrează o rată a dezvoltării ridicată29. Strategiile de dezvoltare teritorială trebuie să vizeze două paliere: încurajarea dezvoltării policentrice a rețelei de localități, cu scopul de a crea centre urbane și dezvoltarea relațiilor de cooperare între localitățile rurale și orașele de mici dimensiuni obținându‐se astfel grupări competitive la nivel teritorial, capabile de autosusținere economică.

25 Tipologie realizată în funcție de regiunile NUTS III definite în 2010 și de numărul populației din 2006.

26 Celulele raster urbane trebuie să îndeplinească două criterii : densitate a populației mai mare de 300 locuitori pe kmp și o populație minimă de 5 000 în celulele

învecinate celor care îndeplinesc criteriul de densitate. Celulele care nu îndeplinesc aceste criterii sunt considerate celule rurale (cf. www.eurostat.eu). 27 Cf. Comisia Europeană, Al cincilea Raport de coeziune economică, socială și teritorială, 2010, p.96

28 Ibid, p. 96.

29 Ibid, p. 27.

28


28

Harta 19.7. Populația de etnie română din zonele de graniță ale țărilor vecine. Sursa: Rey, Violette, Atlasul României, Editura Rao, București, 2002, p.18

III.1.7. Zonele din ţările vecine locuite de populaţie de etnie română

La sfârșitul celui de‐al treilea deceniu din secolul trecut, surse istorice identificau trei grupe geografice de concentrare a populației de origine română: prima grupă era constituită pe Valea Timocului, reținând asemănarea izbitoare a costumelor, tradițiilor și limbii vorbite în zonă cu cele din Oltenia; a doua grupă o reprezentau românii din zona Vidin (Serbia); a treia grupă era așezată în zona Eminska Planina. Românii au fost în mare parte asimilați forțat, iar ajutorul social, cultural sau economic al României a fost inexistent.

Românii din Ungaria trăiesc grupat în așezări situate aproape de granița cu România: orașul Gyula este locuit în număr mare de români; un grup de români locuiește și muncește în Budapesta. Neoficial sunt 20 000‐25 000 români, dar datele statistice arată doar cca 8 000 vorbitori de limbă română pentru care ajutoarele culturale românești sunt relativ reduse.

Românii din Ucraina reprezintă al treilea grup etnic, după ucrainieni și ruși. Din cei 409 608 care alcătuiesc acest grup etnic, peste 258 000 s‐au declarat moldoveni și peste 150 000, români. Regiunile unde românii au o pondere mai mare în populația zonei sunt Cernăuți și Odessa.

În aceste zone este posibilă acordarea unor ajutoare diferenţiate, îndreptate către ridicarea nivelului de viaţă a populaţiei de etnie română, pe baza unui program complex şi aplicat cu delicateţe; în acest sens se poate folosi modelul dezvoltat de Ungaria în ceea ce priveşte sprijinirea populaţiei de etnie maghiară din ţările vecine. Harta 19.7 ilustrează distribuția comunităților cu populație de etnie română în zonele de graniță ale țărilor vecine. Se remarcă o concentrare a acestora în zona de sud‐vest – în Serbia, în Republica Moldova, în zona de nord‐est ‐ în Ucraina și comunități de dimensiuni reduse în zona de sud – în Bulgaria.

Mecanismele de cooperare transfrontalieră deschid calea unor procese de sprijinire a coeziunii populaţiei de etnie română şi de alte etnii din cele două părţi ale graniţelor, mai ales în ceea ce priveşte graniţele cu Uniunea Europeană.

Alte tipuri de sprijinire a populaţiei de origine română sunt necesare în zonele de imigrare, istorice sau noi, îndepărtate faţă de graniţele României (Statele Unite, Franţa, Italia, Spania ş.a).


29

III.1.8. Dezvoltarea parteneriatelor între unități administrativ teritoriale

III.1.8.a. Definirea categoriilor de UAT conform documentațiilor europene

Analiza documentelor pentru următoarea perioadă de programare30 determină o împărțire a teritoriului naţional care ţine seama de zonele cu specific geografic, făcând legătura cu sistemul de finanţare. Prezentul studiu propune o definire a acestor tipuri de UAT:

Mediul urban

Urban în creștere: orașe și municipii cu rol de centre metropolitane sau poli de creștere cu masă economică semnificativă și care, datorită creșterii economice, au devenit motoare de dezvoltare a economiei naţionale;

Urban în echilibru: orașe si municipii cu creștere economică și demografică constantă, cu rol minor de deservire intercomunitară; orașe care necesită realizarea de parteneriate public‐privat în vederea atragerii de investitori și creșterii competitivității;

Urban cu deficienţe de structură:

Urban în declin: orașe mici și mijlocii monoindustriale aflate în declin economic datorită procesului de dezindustrializare; orașe care necesită măsuri speciale pentru schimbarea profilului economic pentru a deveni competitive economic;

Urban cu handicap natural, demografic sau rămase în urmă: orașe al căror specific geografic încetinește dezvoltarea – orașe în zone defavorizate, în zone de frontieră, cu densitate mică a populației; orașe care necesită implicarea administrației publice pentru întărirea infrastructurii de servicii cu scopul de a crește atractivitatea.

Mediul rural

Rural în creștere: comune aflate în zone periurbane, a căror creștere economică este direct dependentă de dezvoltarea zonelor metropolitane și a polilor de creștere; comune care realizează parteneriate bidirecționale cu orașele sau municipiile, centre economice; o categorie specială de comune în creștere sunt comunele cu populație de peste 10 000 locuitori;

Rural în echilibru: comune care necesită implicare din partea administrației publice și a centrelor urbane învecinate pentru dezvoltarea economică, demografică și socială în vederea creșterii atractivității;

Rural cu deficienţe de structură:

Suburban sau rural în transformare către activităţi şi utilizări ale terenului de tip urban: comune dependente de mediul urban învecinat din punct de vedere economic și al infrastructurii de servicii și facilități ; comune în care au fost relocate zone funcționale din interiorul orașelor, dar care nu beneficiază de aportul economic al acestora;

Rural cu handicap natural, demografic sau rămase în urmă: comune al căror specific geografic încetinește dezvoltarea – comune în zone defavorizate, în zone de frontieră, cu densitate mică a populației; comune care necesită implicarea administrației publice pentru întărirea infrastructurii de servicii cu scopul de a crește atractivitatea.

III.1.8.b. Relații intercomunale în cadrul mediului rural

Situația actuală din teritoriu face necesară dezvoltarea unor acțiuni care să aibă drept scop asigurarea unei distribuții echilibrate a serviciilor şi echipamentelor în teritoriu. Condițiile particulare ale fiecărei zone preponderent rurale, creează necesitatea realizării unor politici și programe individualizate, care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a teritoriului şi să asigure coeziunea teritoriului.

În zonele predominant rurale, în care accesibilitatea către mediul urban este dificilă, este necesară adoptarea unor strategii și politici de încurajare a cooperării intercomunale. Acestea au drept scop dezvoltarea mediului rural, independent de sprijinul mediului urban. În cazul acesta se încurajează realizarea unei distribuții echilibrate în teritoriu a activităților economice și a dotărilor și crearea unui sistem în care localitățile devin interdependente, iar sprijinul administrativ și financiar acordat de administrația centrală și prin fonduri europene este distribuit echitabil.

Există o subestimare constantă a mediului rural și a calității vieții în cadrul acestuia, în ciuda fenomenului accentuat de migrare a populației din mediul urban către mediul rural. Dezvoltarea mediului rural și politicile destinate acestor spații trebuie să se bazeze pe faptul că mediul rural nu este neapărat un mediu subdezvoltat ci, dimpotrivă, spațiul rural posedă un potențial ridicat de dezvoltare, susținut și de faptul că, din anumite puncte de vedere, mediul rural prezintă numeroase caracteristici particulare (resurse naturale, activități economice, tradiții locale, dependența de cadrul natural ș.a.) care îi conferă diversitate și specificitate.

30 TFUE, FEDER, Regulament UE 2012, Espon Geospecs, Cartea europeană a amenajării teritoriului, 1983 etc. Vezi Studiul 23 – Zone cu specific geografic.

30


30

III.1.8.c. Relații între mediul rural şi mediul urban

Perioada de tranziție către economia de piață, procesul de aliniere a economiei locale la piața internațională și creșterea competitivității marilor orașe la nivel internațional a condus la accentuarea disparităților dintre mediul urban și cel rural, la degradarea serviciilor de bază din mediul rural şi la creşterea dependenței satelor față de mediul urban.

În cazul localităților care împart același bazin al forței de muncă, trebuie creat un sistem de distribuție echilibrată a fondurilor între localitățile predominant rezidențiale și localitățile în care sunt amplasate activitățile economice importante, care își preiau forța de muncă din prima categorie. Nevoia de a se acorda o atenție deosebită aceastei categorii de relații între localități pornește de la conceptul că în localitățile rezidențiale sunt amplasate echipamentele necesare locuirii, care trebuie să fie susținute din fonduri obținute din activitățile economice ale localităților în care își desfășoară activitatea forța de muncă. Interdependența dintre aceste două categorii de localități este creată cu scopul de a se obține un mediu cu o calitate a vieții ridicată. Prin crearea acestor relații se urmărește creșterea competitivității localităților în contextul economiei globale și creșterea atractivității.

Aceast mod de abordare a relațiilor dintre localități se aplică: între localități rurale, atunci când există comune mai bine dezvoltate economic cu influență la nivel teritorial și se dezvoltă un teritoriu predominant rural care poarte funcționa fără sprijinul mediului urban; între localitățile urbane în care sunt amplasate principalele activități economice și cele rurale învecinate care au rol de zone rezidențiale. Un exemplu reprezentativ pentru al doilea tip de relații este cel al orașelor și satelor învecinate Municipiului București, care joacă rol de zone rezidențiale pentru populația care își desfășoară activitățile în Municipiul București.

Dezvoltarea teritoriului nu trebuie bazată pe dezvoltarea a două tipuri de spații care, prin definiţie, se exclud reciproc: mediul urban și mediul rural. Este necesară acordarea unei atenții deosebite faptului că fiecare dintre cele două medii conține elemente specifice celuilalt. Municipiile și orașele includ o serie de structuri specifice mediului rural: localităţi componente rurale; localităţi urbane cu terenuri și activități agricole (cu o pondere redusă); curți și grădini în cartiere rezidenţiale; zone lipsite de echipamente edilitare (canalizare, alimentare cu energie electrică, apă potabilă curentă); facilități cultural‐educative și recreative și, în unele cazuri, dotări de sănătate la standardele specifice unei localități urbane, tradiții culturale și sociale ale populației preluate din mediul rural. În același timp, mediul rural prezintă o serie de caracteristici specifice mediului urban: activităţi de schimb, locuire colectivă (la o scară mai mică și adaptată cerințelor rurale), dotări sportive și recreative.

Din aceste cauze relația urban‐rural este mai complexă și trebuie privită dinamic: fluctuaţia ponderii caracterului urban sau rural, interdependenţa dintre cele două medii în ceea ce priveşte calitatea locuirii, serviciile, echipamentele și calitatea acestora. În acest mod este evitată dependența prin îngreunarea și suprasolicitarea echipamentelor dintr‐un singur mediu și se creează o legătură flexibilă între localități aflate pe poziție de egalitate, care nu pune în pericol identitatea locală și asigură competitivitatea la nivel teritorial a noii entități create.

În raportul Băncii Mondiale31 se observă faptul că relațiile functionale bine gestionate și coordonate dintre localitățile urbane și cele rurale joacă rol important în procesul de dezvoltare a orașelor‐nucleu. Cu scopul de a asigura funcționarea la parametri maximi a relației urban‐rural, este necesară introducerea, de către administrațiile publice, a unor instrumente adaptate la particularitățile fiecărui oraș și la nevoilor specifice comunităților.

Dezvoltarea sustenabilă în teritoriu a infrastructurii de servicii publice, cu precădere a celei tehnico‐edilitare, presupune în primul rând, existența unei infrastructuri organizate eficient în centrele urbane și, ulterior, extinderea acesteia către localitățile rurale învecinate. Din acest punct de vedere, modul de organizare a serviciilor publice de bază din zonele metropolitane (cele din Transilvania și zona metropolitană din jurul Bucureștiului) ilustrează modul în care, la diferite scări, trebuie realizate asocierile dintre administrațiile publice locale din mediile urbane și rurale pentru extinderea în teritoriu a serviciilor și facilităților specifice mediului urban. Trebuie menționată necesitatea dezvoltării acestor servicii în jurul centrelor urbane localizate în regiunile slab dezvoltate, astfel încât acestea să reprezinte un punct de pornire în creșterea atractivității localităților sub‐dezvoltate economic.

31 Banca Modială, MDRAP, MAE, Orașe competitive. Remodelarea economiei geografice a României, 2013


31

Harta 19.8. UAT după numărul populaţiei (2012), cu evidenţierea mediilor urban şi rural Sursa: INS – Tempo online; Legea 351/2001, actualizată 2013

III.1.8.d. Dezvoltarea unităților administrativ‐teritoriale

Procesul de dezvoltare a teritoriului se realizează, în mod natural, prin apariția unor diferențe semnificative între zonele dezvoltate sau în curs de dezvoltare și cele mai slab dezvoltate. Această disparitate face posibilă accelerarea dezvoltării zonelor cu potențial mare și transformarea acestora în motoare de dezvoltare economică regională, urmând ca intr‐o etapă ulterioară să se pună accentul pe dezvoltarea zonelor cu dificultăți și atingerea coeziunii teritoriale. Rolul Strategiei de Dezvoltare Teritorială este acela de a diminua discrepanțele teritoriale prin definirea de politici și programe de dezvoltare care să creeze un cadru de dezvoltare unitar şi echilibrat al teritoriului; de orientare a resurselor și de sprijinire a zonelor slab dezvoltate şi prin asigurarea unei bune gestiuni și a unui management durabil al regiunilor dezvoltate.

În prima etapă, cea care face obiectivul prezentei strategii, în paralel cu încurajarea dezvoltării zonelor cu cel mai mare potențial și iradierea în teritoriu a avantajelor acestora, este necesară crearea, de către administrațiile publice locale, a infrastructurilor necesare susținerii dezvoltării ulterioare și creșterii competitivității orașelor mici și comunelor (transport, optimizarea pieței imobiliare, creșterea calității serviciilor de sănătate, educație, dezvoltarea serviciilor de bază). În prezent se identifică un potențial ridicat al zonelor amplasate în vecinătatea centrelor urbane emergente. Provocarea o reprezintă identificarea caracteristicilor distinctive ale fiecărei localități pentru a asigura o distribuție optimă a resurselor. Conform Raportului Băncii Mondiale Orașe Competitive, dezvoltarea orașelor mici și mijlocii și a comunelor este facilitată de trei atribute importante ale procesului de dezvoltare economică: densitatea – concentrarea resurselor economice; distanța – conectarea teritoriului la centrele de creștere economică; divizarea – facilitarea schimburilor transfrontaliere și rolul activ pe piața internațională.

Harta 19.8. evidențiază distribuția populației în zonele rurale și în orașele mici și mijlocii. Prin acest mod de distribuție în teritoriu se observă posibilitatea grupării acestora și crearea unor sisteme de localități cu rol în dezvoltarea subregională. Prin realizarea de parteneriate urban‐rural între comune și orașe mici și mijlocii se creează sisteme secundare care, conectate la rețeaua de localități, întăresc sistemul creat de ariile urbane funcționale (zone metropolitane, poli de creștere).

Harta 19.9 evidențiază comunele cu populație foarte mică (sub 1 500 locuitori – numărul minim de locuitori ai unui comune, cf. Legii nr. 100/2007) și orașele cu populație foarte mică (sub 5 000 locuitori) al căror mod de funcționare se aseamană cu cel al comunelor. Astfel, sunt evidențiate zonele: Munții Apuseni, Delta Dunării, Întorsura Buzăului – zone cu UAT cu populație foarte mică, sub 1 000 locuitori; zona de sud – Oltenia în care predomină UAT cu populație sub 3 000 locuitori și în care un procent important de UAT are populație mai mică de 2 000 locuitori.

32


32

Harta 19.9. UAT după numărul populației (2012), cu evidenţierea zonelor depopulate Sursa: INS – Tempo online; Legea 351/2001, actualizată 2013

Harta 19.10. UAT după densitatea populației (2012). Sursa: INS – Tempo online (date prelucrate Quattro Design 2013)


33

Harta 19.11. UAT urbane după numărul populației și comune cu peste 10 000 locuitori. Sursa: INS – Tempo online; L 351/2001, actualizată 2013

Harta 19.12. UAT care includ sate cu populație de maxim 100 locuitori Sursa: Studiu de fundamentare în vederea actualizării PATN. Rețeaua de localități. Faza I, aceiași autori Quattro Design, 2013

34


34

1. Potențial de urbanizare al zonelor rurale

Zonele cu potențial de urbanizare sunt definite ca zone dens populate32 care permit apariția și crearea unor localități urbane: localitățile suburbane aferente centrelor metropolitane (cu un număr semnificativ în zonele metropolitane din partea de NE a țării), comune incluse în conurbația București‐Pitești‐Ploiești și în jurul orașelor și municipiilor din regiunea cuprinsă între Botoșani, Suceava, Iași, Bacău, Piatra Neamț, regiune în care se remarcă o creștere semnificativă a populației și care este una din zonele cele mai slab urbanizate ale țării. Un alt element care contribuie la creșterea potențialului de urbanizare îl reprezintă existența în teritoriu a factorilor latenți de urbanizare33, grupați cu precădere în zonele subdezvoltate (vezi Harta 19.10).

În acest mod se stabilesc localitățile rurale cu cel mai mare potențial de a deveni orașe și a căror transformare, beneficiind de investiții publice în infrastructură, contribuie la creșterea atractivității și implicit a competitivității orașului. Se obține astfel un model coerent de extindere a rețelei de localități urbane, care să și contribuie la dezvoltarea economică. Pentru UAT care nu sunt incluse în zonele metropolitane (care beneficiază de strategii proprii de dezvoltare) este, de asemenea, necesară implementarea unor măsuri de dezvoltare durabilă care să asigure o bună colaborare teritorială și să creeze sisteme funcționale de localități interconectate și interdependente.

Trebuie menționat că, deși politicile de infrastructură de transport ocupă un rol determinant pentru modul în care conlucrează localitățile, aceste măsuri trebuie dublate de politici de locuire, sociale, culturale ș.a. cu scopul de a crea localități competitive și atractive pentru investitori și pentru rezidenți. Alocarea de resurse pentru dezvoltarea unităților administrativ‐teritoriale emergente, în special când acestea sunt amplasate în vecinătatea unor poli urbani economici principali, contribuie la coeziunea teritoriului și face parte din procesul de dezvoltare teritorială coerentă etapizată în care, în prima fază, se pune accentul pe dezvoltarea principalilor poli urbani cu rol de motoare economice de dezvoltare și a ariilor acestora de influență economică.

2. UAT cu caracter special

Schimbarea profilului economic al localităților urbane în urma dezindustrializării și a migrării populației către mediul rural a condus la apariția a două categorii speciale de UAT: comunele cu peste 10 000 locuitori și orașele cu populație sub 10 000 locuitori (vezi Harta 19.11). Numărul de 10 000 locuitori reprezintă populația minimă pe care trebuie să o aibă o localitate pentru a fi declarată oraș, conform Legii nr. 351/2001.

Se observă amplasarea unui număr semnificativ de comune cu peste 10 000 locuitori în vecinătatea marilor poli de creștere sau în cadrul ariilor metropolitane (de exemplu: comuna Florești din Zona Metropolitană Cluj; comunele Cumpăna și Valul lui Traian din Zona Metropolitană Constanța). În cazurile cele mai simple, comunele reprezintă zone de reședință ale forței de muncă din localitățile urbane, iar în cazul legăturilor de cooperare complexe dintre localități, comunele devin spații în care sunt transferate zone funcționale aferente mediului urban (vezi Graficul 19.2).

Localitățile urbane cu populație sub 10 000 reprezintă localități care şi‐au pierdut atributele de orașe, dar care păstrează în continuare statutul administrativ. În acest caz, devin importante relațiile cu localitățile rurale învecinate pentru a se susține activitățile economice, serviciile, facilitățile sociale şi echipamentele necesare dezvoltării coerente a teritoriului.

Legislația în vigoare nu prevede măsuri speciale pentru aceste două tipuri de UAT; în cazul comunelor cu populație de peste 10 000 locuitori există posibilitatea declarării de noi orașe; acest fapt prezintă o serie de avantaje în special pentru administrația publică și dezavantaje în special pentru locuitori, atunci când sunt luați în considerare factorii economici și fiscali. Este necesară existența unei abordări strategice care să asigure măsuri administrative, fiscale și economice prin care să fie combătute dificultățile de dezvoltare cu care se confruntă aceste localități. Este necesar ca strategiile să asigure un anumit nivel de flexibilitate al modului de dezvoltare al relațiilor urban‐rural, să pună accentul pe sprijin reciproc, creare de legături bidirecționale și încurajarea inițiativei din partea actorilor urbani din sectoarele public şi privat direct implicați.

Alte categorii speciale în cadrul rețelei de localități, definite după criteriul numărului populației, sunt reprezentate de satele fără populație și satele cu populație foarte mică (sub 100 locuitori) (vezi Harta 19.12). Acestea sunt sate de condiție economică și/sau geografică specială: în care condițiile economice au condus la migrarea și scăderea populației, iar caracteristicile geografice ale zonei au determinat crearea unor sate slab populate, de mici dimensiuni.

Este de menționat faptul că aceste sate fac parte atât din mediul rural cât și din mediul urban. Localitățile cu populație ”zero” (114 sate cf. RPL 2011), continuă să fie luate în considerare în datele statistice, deși din punct de vedere administrativ‐teritorial nu mai au reprezentativitate, fiind necesară integrarea acestora în alte localități. Studiul de față identifică în cadrul satelor cu populație sub 100 locuitori (129 sate, cf. RPL 2011) o categorie aparte: satele cu 1‐42 locuitori – echivalentul a 15 gospodării (cu o medie de 2.8 locuitori/ gospodărie, cf. RPL 2011), reprezentând numărul minim de familii cu care poate funcționa un sat34.

32 Raportul Băncii Mondiale, Orașe competitive, stabilește zonele dens populate ca localități rurale cu o densitate mai mare de 150 locuitori/kmp. 33 Ibid.

34 Extras din Studiu de fundamentare în vederea actualizării PATN. Rețeaua de localități. Faza I, cap. 3.6. Evoluția populației, Quattro Design, 2013.


35

3. Dezvoltarea orașelor de mici dimensiuni

Declinul orașelor mici care au suferit modificări majore în urma încetării funcționării industriei socialiste este analizat în Studiul realizat de Societatea Academică Română35. Urbanizarea forțată în jurul unei economii mono‐industriale a condus la apariția unor orașe dependente de acestă economie, cu o structură mono‐ocupațională și viață socială puțin diversificată. Experiența acestor orașe a arătat faptul că dezvoltarea mono‐funcțională (peste 50% din populație angajată într‐o singură ramură economică), în special în jurul unor industrii slab performate sau energofage, prezintă un grad ridicat de risc pentru dezvoltarea sustenabilă a orașelor.

În prezent, pe fondul scăderii atractivității și declinului economic, aceste orașe se confruntă cu probleme de șomaj ridicat, îmbătrânire accelerată, migrație masivă a populației, lipsă locuri de muncă, scăderea calității serviciilor sociale. La aceste probleme se adaugă problema forţei de muncă care este rigidă teritorial, relocarea sa făcându‐se cu dificultate din cauza infrastructurii slabe de transport și a gradului scăzut de mobilitate.

Tentativele de încadrare (în perioada 1998‐2003) a acestor orașe în diferite zone defavorizate și acordarea de facilități fiscale pentru investiții sau programele de regenerare economică și socială cu finanțare externă au avut drept scop îmbunătățirea calității vieții și schimbarea treptată a profilului economic. Aceaste măsuri nu au avut însă efectul prognozat din cauza faptului că nu au fost coerent integrate într‐o strategie complexă de dezvoltare teritorială. Lipsa unor politici corelate de intervenție a condus, în anumite cazuri la apariția unor situații contradictorii și la anularea efectelor benefice ale unor măsuri. Rezultatele slabe ale acestor încercări de reconfigurare economică au condus la agravarea situației econimice, făcând din ce în ce mai dificilă depășirea perioadei de criză.

Orașele de mici dimensiuni care trec printr‐un proces de restrângere accelerată din pricina proceselor de dezindustrializare și de scădere a populației necesită o serie de măsuri particulare axate pe dezvoltarea relațiilor cu localitățile rurale învecinate și transformarea lor în centre de deservire intercomunitară sau conectarea lor la un pol urban important, cu dezvoltare economică semnificativă care să atragă și dezvoltarea orașelor mici. Direcția de dezvoltare este dependentă de particularitățile orașului (potențialul său de dezvoltare), de caracterul teritoriului (geografic, demografic, economic, administrativ, cultural), gradul de conectare la rețeaua de localități (infrastructura de transport) și de profilul localităților învecinate.

Cu scopul de a beneficia de o dezvoltare sustenabilă și de a deveni competitive pe plan regional, național sau internațional, este necesară dezvoltarea acestor orașe, cu implicarea activă a administrației publice, în raport cu cererile existente de piață sau cu tendințele economice internaționale. În contextul economic actual este iminent procesul de restructurare și de recalificare economică a acestor orașe.

Studiul realizat de Societatea Academică Română propune câteva principii de dezvoltare a orașelor mici mono‐industriale în sistem punctual, cu grad redus dependență față de localitățile adiacente: dezvoltarea sustenabilă a economiei locale, fără sprijin permanent din partea administrației centrale, astfel încât aceasta să asigure o calitate bună a vieții pentru locuitori; reducerea graduală a dimensiunilor orașelor până la un anumit nivel al populației care să poată fi susținut din resursele și economia locală și punerea accentului pe dezvoltarea unor proiecte de mici dimensiuni cu impact imediat, beneficiind de coordonarea statului în gestionarea procesului de tranziție (această măsură se adaptează tendiței naturale de restrângere a dimensiunilor unor orașe în paralel cu dezvoltarea zonelor metropolitane); implementarea unor proiecte punctuale, cu finanțare redusă pentru a testa gradul aceastora de fezabilitate.

În funcție de caracteristicile orașelor și a teritoriului în care se încadrează, studiul propune o serie de măsuri de revitalizare economică: păstrând profilul industrial al orașelor, studiul propune crearea de parcuri industriale, prin reconversia industriilor existente, în corelare cu strategiile teritoriale de dezvoltare care trebuie să asigure infrastructura de transport necesară și să stimuleze localizarea de noi proiecte în zonele în curs de restructurare economică; conectarea orașelor la infrastructura naţională și internațională de transport pentru a crește atractivitatea investiţională; dezvoltarea turismului în cazul orașelor amplasate în zone cu cadru natural valoros (această direcție de dezvoltate creează o serie de probleme logistice cauzate în special de neadaptarea populației și a infrastructurii de servicii existente la acest tip de activități economice).

35 Societatea Academică Română, Siemens România, Apusul Industriei socialiste și orașelor mici ae României. Studiu de caz pentru patru asezări în declin. Raport

pentru Proiectul Victoria 20.20, mai 2011

36


36

III.2. Tendinţe de evoluţie

Principalele provocări pe plan european care afectează relația rural‐urban sunt:

Schimbarea tipului de activități economice și consecințele spațiale ale acestora;

Dinamica inovației și educației;

Schimbarea profilului demografic;

Schimbarea socială și modul de viață diferențiat;

Crearea unei noi baze pentru cultură şi identitate;

Dezvoltarea durabilă (sustenabilitatea mediului36)

Tendințe pozitive:

Crearea de parteneriate între orașe, municipii și comune cu scopul creșterii competitivității regionale, naționale și internaționale;

Migrarea populației active către principalii poli economici, dezvoltarea urbană și extinderea influenței economice în teritoriu a acestora;

În orașele dezvoltate și în cele în curs de dezvoltare, autoritățile locale încep, treptat, să acorde atenție deosebită factorilor care cresc calitatea vieții în scopul creșterii gradului de atractivitate;

Creșterea rolului comunelor periurbane în cadrul parteneriatelor rural‐urban din interiorul zonelor metropolitane;

Întărirea rolului asociațiilor de dezvoltare intercomunitară în dezvoltarea socială şi economică;

Întărirea rolului Bisericii Ortodoxe Române şi a bisericilor de alte confesiuni în viaţa civică şi culturală; mărirea rolului economic al mănăstirilor și bisericilor care și‐au recăpătat unele proprietăți naţionalizate;

Mărirea numărului Grupărilor de Acțiune Locală şi a forței de muncă a unora dintre acestea.

Tendințe negative:

Mărirea numărului oraşelor, ideal fals al ridicării nivelului de viaţă al populaţiei;

Creșterea numărului de orașe care nu îndeplinesc condițiile minime specificate în Legea 351/2001, din cauza lipsei infrastructurii specifice și a diminuării populației; creșterea satelor componente ale comunelor și orașelor cu populație zero;

Erodarea treptată a coeziunii sociale și a rolului în dezvoltarea economică a comunităților din GTT și OTT, fără susţinere administrativă, legislativă și finaciară din partea administrației publice centrale;

Pauperizarea locuitorilor din unele composesorate, tratate de autorităţi numai ca entităţi de drept privat;mărirea rolului economic și social al unor composesorate;

Decăderea unor târguri tradiţionale, lipsite de echipamente adecvate şi invadate de elemente de pseudocultură urbană;

Delăsarea zonelor fără oraşe apropiate sau a zonelor cu oraşe mici, lipsite de echipamente şi de servicii, pe fondul imposibilității acestora de a‐și asuma rolul de motor de dezvoltare la nivel local;

Agravarea declinului economic al orașelor monoindustriale de mici dimensiuni cauzat de lipsa unor masuri coerente de regenerare economică;

Accentuarea disparităților dintre zonele rurale și cele urbane, consemnată de toate documentele care au făcut analize la nivel național (de exemplu, Planul Național de Dezvoltare a României 2007‐2013) și evidențiată de evoluția datelor statistice;

Accentuarea migraţiei locuitorilor vârstnici din mediul urban către loalităţile rurale, pe fondul deprecierii continue a locuinţelor colective şi a măririi cheltuielilor de întreţinere ale acestora;

Îmbătrânirea populației din mediul rural din pricina migrației masive a populației active către mediul urban.

36 Programul ESPON 2000‐2006, Urban‐rural relations in Europe, Final Report, 2005 şi ESDP, Study Programme on European Spatial Planning 1998‐1999 (SPESP) ,

Chapter 2. Regions and urban‐rural partnership, Final report, 2000.


37

III.3. Priorităţi de dezvoltare

III.3.1. Direcții prioritare și ținte formulate prin strategii generale și sectoriale

Documentele strategice de referinţă, analizate (sau menţionate) în Cap. II.2.2., împreună cu alte documente strategice (unele recente, în curs de aprobare) stabilesc elemente strategice şi operaţionale pentru Domeniul 5. Rețeaua de localități.

Dintre acestea, cele mai relevante sunt:

Strategia pentru transport durabil pe perioada 2007‐2013, 2030, 2008 conține propuneri privind întărirea coeziunii sociale și teritoriale: îmbunătățirea legăturilor între orașe prin stimularea serviciilor de transport public interurban, coordonarea gestiunii; transportul urban și metropolitan. Subvențiile de la bugetul de stat în transportul urban și normativele referitoare la acestea „au o influență decisivă în dezvoltarea sistemului de transport public urban în marile orașe. Se are în vedere realizarea unui cadru de intervenţie integrată a transportului interurban în oraş, în concordanţă cu celelalte sisteme urbane, pentru a face faţă provocărilor cu care se va confrunta mediul urban". Acțiuni prioritare: întărirea parteneriatului între APL și APC; reformularea procedurilor de stabilire a priorităților cu privire la toate infrastructurile de transport în orașe; integrarea sistemelor de transport urban și interurban; operațiuni de regenerare urbană cu scopul de a asigura în orașe terenuri și infrastructuri publice din domeniul transporturilor.

În Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020 este inclus obiectivul național de structurare şi dezvoltare a „reţelei extinse de localităţi urbane şi rurale ca premisă pentru afirmarea regiunilor României ca entităţi dinamice, atrăgătoare şi competitive şi pentru racordarea lor deplină la spaţiul european".

III.3.2. Priorități și direcții de dezvoltare la nivel național și teritorial

Prioritățile de dezvoltare au în vedere sprijinirea relațiilor de cooperare între actorii urbani și rurali simultan cu reducerea dependenței dintre urban și rural și a decalajului nivelului de dezvoltare, în scopul creării unor parteneriate flexibile în care mediul urban și cel rural sunt complementare și al includerii parteneriatelor urban‐rural în procesul de dezvoltare regională:

Întărirea relațiilor urban‐rural la nivel teritorial cu scopul de a contribui la consolidarea și promovarea competitivității internaţionale;

Limitarea relațiilor de dependență dintre rural și urban în cazurile în care aceasta conduce la degradarea factorilor de mediu, la dispariția elementelor care conferă identate locală din spațiul rural și la apariția de probleme de accesibilitate și la scăderea calității vieții în spațiul urban;

Asigurarea echipamentelor şi serviciilor în oraşele mici şi în localităţile rurale (ridicarea confortului prin echipare utilitară, circulaţia îmbunătăţită, organizarea serviciilor publice şi private pentru toate necesităţile cetăţenilor ş.a.); introducerea serviciilor în sistem itinerant (comerţ, asistenţă medicală, asistenţă juridică, alte servicii periodice);

Remedierea situaţiei zonelor slab populate prin împropritărirea de noi categorii de populaţie în localităţile rurale (cu terenuri aflate acum în proprietatea statului şi cu ajutoare pentru construcţii şi pentru agricultură). Sunt necesare studii pentru: stabilirea cadrului juridic, economic, administrativ; alegerea categoriilor ţintă ale populaţiei (de ex.: specialiştii care rămân să lucreze în sate, cetăţeni români plecaţi din ţară pentru muncă ş.a.); facilitarea legăturilor de transport între localităţi: căi rutiere; transport public rutier, feroviar (în special în sistemele de localități), naval; alimentare şi transporturi cu elicoptere în zonele izolate în anumite perioade; transport şcolar ş.a.;

Stimularea infrastructurii informatice de telefonie mobilă și de reţele de internet în zonele lipsite de legături sau în zonele izolate în anumite perioade;

Stimularea implantării societăţilor comerciale în localităţile rurale prin extinderea unităţilor comerciale şi a sistemului de valorificare a produselor ţărăneşti (în parteneriate public‐privat care menţin preţurile de vânzare joase şi preţurile de achiziţie constante, în sisteme fixe sau itinerante, în târguri ş.a.);

Stimularea formării cooperativelor/parteneriatelor ţăranilor producători ai anumitor produse (nu numai cereale);

Stimularea funcţionării cooperativelor de credit în localităţile rurale;

Acțiuni de colaborare între autoritățile publice locale și composesoratele ţărăneşti, privite în calitate de parteneri ai dezvoltării (facilităţi fiscale, ajutoare financiare pentru investiţii, propagandă ş.a.).

Susţinerea şi ajutorarea factorilor importanţi de mărire a coeziunii sociale: Ocupaţii Teritoriale Tradiţionale (OTT), Grupările Teritoriale Tradiţionale (GTT), asociaţiile nativilor din comune şi oraşe mici;

Măsuri de unificare a acțiunilor tuturor cultelor religioase, a mănăstirilor şi schiturilor care organizează instituţii de asistenţă socială, instituţii culturale, instituţii de învăţământ ş.a.;

Valorificarea turistică şi ştiinţific‐educaţională a zonelor rurale cu specific cultural (creşterea animalelor, diferite culturi speciale ş.a.), de preparare tradiţională a hranei, de obiceiuri legate de culturile agricole ş.a.;

Susţinerea legăturilor cu comunităţile de etnie română aflate în ţările vecine şi cu comunităţile de foşti cetăţeni români care au emigrat în alte ţări.

38


38

III.4. Legături cu alte domenii

La nivelul obiectivelor, politicilor şi programelor, Studiul 19. Noile legături urban‐rural şi dezvoltarea locală este în corelare directă cu Studiul 15. Reţeaua de localităţi după rang şi importanţă, Studiul 16. Formarea şi dezvoltarea sistemelor de localităţi, Studiul 17. Caracteristicile localităţilor urbane şi rurale, Studiul 18. Analiza structurii şi evoluţiei demografice în cadrul domeniul 5. Reţeaua de localităţi, conducând la formularea obiectivului strategic OS5. Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale.

Acest obiectiv, împreună cu obiectivul strategic OS1. Creşterea coeziunii sociale în teritorii omogene şi servicii echilibrate la nivel naţional (aferent Studiului 1. Analiza structurii şi evoluţiei demografice, Studiului 2. Analiza structurii şi evoluţiei sociale şi profesionale și Studiului 3. Servicii sociale, de sănătate şi de educaţie) corespund priorității incluse în Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 PT1. Promovarea dezvoltării teritoriale policentrice şi echilibrate.

Acestei priorități a Agendei Teritoriale 2020 îi corespunde una dintre cele cinci provocări identificare la nivelul dezvoltării teritoriale a României, şi anume SDTR1. Dezvoltare teritorială policentrică şi echilibrată a zonelor urbane și rurale.

III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

Dezvoltare durabilă, schimbări climatice;

Protejarea patrimoniului natural şi cultural şi a peisajelor, biodiversității prin managementul integrat al dezvoltării localităților și al parteneriatului rural‐urban;

Competitivitate economică, dezvoltare regională şi locală, infrastructuri de transport;

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de servicii publice de bază;

Stimularea iniţiativei locale şi sprijinirea descentralizării;

Dezvoltarea economiei locale și centrale prin valorificarea resurselor locale (naturale, umane, tehnologice, informaționale);

Îmbunătățirea condițiilor de viață și a stării de sănătate a populației prin dezvoltarea parteneriatelor rural‐urban;

Valorificarea potențialului local și caracteristicilor locale distinctive;

Creșterea atractivității UAT și stabilizarea populaţiei în localităţi;

Implicarea administrației publice și a sectorului privat în întărirea rolului mediului rural în dezvoltarea teritorială.


39

IV. Elemente strategice şi operaţionale

IV.1. Viziune și obiective strategice

IV.1.1. Diagnostic

Teritoriul României este în principal caracterizat de disparități atît la nivel regional datorită profilului economic, demografic, al gradului de urbanizare, a relațiilor și parteneriatelor externe, cât și la nivel de unități administrativ teritoriale, disparități care se agravează treptat, fiind stimulate de criza economică și de concentrarea dezvoltării doar în principalele orașe.

Relaţia urban‐rural este slab materializată în teritoriu, majoritatea relaţiilor de colaborare între oraşe și comune fiind bazate pe relaţii de dependenţă ale mediului rural de serviciile şi infrastructura mediului orașelor și municipiilor. Puternicele relații de dependență a comunelor față de orașe, care în unele cazuri devin nesustenabile și suprasolicită mediul urban scăzându‐i calitatea și atractivitatea, sunt agravate de existența unor diferențe majore între calitatea produselor și a factorilor care determină nivelul de trai pe care cele două medii le oferă.

Dezvoltarea localităților rurale și a orașelor mici și medii se face punctual, cu impact teritorial restrâns luând in considerare foarte putin necesitatea integrării într‐o strategie teritorială complexă pentru a atinge obiectivele Uniunii Europene legate de dezvoltare durabilă și coeziune teritorială. Relațiile din cadrul rețelei de localități sunt bazate pe conexiuni fizice (infrastructură de transport) între localități, conexiunile economice, culturale, informaționale fiind foarte slabe.

Parteneriatul rural‐urban este un instrument aproape neutilizat în vederea dezvoltării integrate, echilibrate a teritoriului, a reducerii disparităților dintre regiuni, dintre mediul urban și cel rural și a creării unui teritoriu coeziv.

Concluziile analizei pe principalele paliere de studiu:

Dezvoltarea urbană excesivă şi necontrolată:

Dezvoltarea teritoriului se face necontrolat, din cauza lipsei unor strategii integrate de dezvoltare care să stabilească priorități și punctele necesare în care trebuie aplicate;

Dezvoltarea urbanistică și economică a centrelor metropolitane și atragerea de noi activități (poli de creștere și dezvoltare) au avut drept consecință extinderea în teritoriu a masei urbane prin migrarea populaţiei din orașe și municipii către comunele periurbane (procesul de suburbanizare);

Urbanizarea excesivă din perioada ante 1990 a avut ca efect crearea unui număr semnificativ de oraşe mici cu profil monoindustrial; în prezent, acestea sunt în declin economic cauzat de procesul de dezindustrializare și de imposibilitatea administrațiilor de a realiza strategii coerente de regenerare economică;

Dezvoltarea extensivă a spațiului urban în teritoriul înconjurător a condus la creșterea costurilor înfrastructurilor și serviciilor, la dezvoltarea unor zone periferice de slabă calitate, la dispariția identității locale a localităților învecinate;

Se constată o discrepanţă între prevederile legislative şi situaţia din teritoriu: existenţa unui număr mare de oraşe în declin, reflectat în numărul populaţiei (6 oraşe sub 3 000 locuitori, 16 oraşe între 3 000 şi 5 000 locuitori şi 98 oraşe între 5 000 şi 10 000 locuitori) şi existenţa a 30 de comune cu o populaţie de peste 10 000 locuitori, reflectând reaşezarea populaţiei în teritoriu;

Dezvoltarea rurală:

Comunele, ca elemente complementare ale rețelei policentrice de orașe sau ca entități de sine stătătoare, joacă un rol important în dezvoltarea locală prin creșterea interesului pentru valorificarea resurselor acestora;

Gradul scăzut de urbanizare (cca 55% din populație în mediul urban) ilustrează caracterul național, specific unei țări în curs de dezvoltare și necesitatea orientării politicilor de dezvoltare către mediul rural în aceeași măsură cu dezvoltarea mediului urban și a orașelor majore.

Datorită rolului jucat de mediul rural în dezvoltarea teritoriului național, este necesară dezvoltarea multifuncțională a comunelor, valorificând potențialul cadrului natural și difuzia în teritoriu a ariilor de influență ale centrelor urbane.

Politica promovării administrative de oraşe noi, politică fără rezultat în ceea ce priveşte coeziunea teritorială:

Înființarea unui număr mic de orașe în zonele lipsite de orașe; creșterea totală a numărului de orașe nu a contribuit la dezvoltarea teritoriului în contextul în care numeroase orașe își pierd atribuțiile de oraș și deci își diminuează potențialul de a deveni motoare de dezvoltare economice la nivel regional;

Migraţia populaţiei din mediul urban in mediu rural:

Migrarea populației din centrele metropolitane către comunele periurbane ca rezultat al fenomenului de extindere teritorială a zonelor de influenţă ale centrelor metropolitane și de creștere a atractivității mediului rural ca spațiu rezidențial;

Migrarea populației către mediul rural este un rezultat al crizelor economice, procesului de dezindustrializare, creșterii șomajului, procesului de restituire a terenurilor;

Identificarea grupărilor teritoriale care au mare coeziune, bazată pe tradiţia locuirii şi folosirii resurselor:

40


40

Grupurile de Acțiune Locală, înființate ca asociații de dezvoltare intercomunitară între UAT din mediul rural, au fost stimulate de posibilitatea accesării de fonduri europene; numărul acestora crește anual, ilustrând necesitatea administraţiilor locale de a înființa parteneriate în scopul dezvoltării mediului rural;

Este necesară crearea şi altor forme de asociere a comunităților locale formale sau informale – GTT (Grupări Teritoriale Tradiționale), OTT (Ocupaţii Teritoriale Tradiționale) – bazate pe specificul local și în legătură cu resursele, în vederea valorificării potențialului local și întărirea identității comunitare; acestea au potențialul de a fundamenta creşterea economiei locale, bază a competitivităţii regiunilor;

Analiza caracteristicilor teritoriului şi activităţilor evidențiază absența strategiilor bazate pe specificul local; este necesară înţelegerea elementelor specifice care conferă identitate locală/regională și conturarea unor măsuri de valorificare a acestora, în vederea creării unor teritorii competitive la nivel regional și internațional și a atingerii obiectivelor de dezvoltare sustenabilă, integrată și de coeziune teritorială;

Identificarea legăturilor administrative care funcţionează în ţară:

Biserica Ortodoxă Română și bisericile principalelor alte confesiuni își bazează structura administrativă pe modele istorice și tradițonale de organizare a teritoriului, reprezentând factori care contribuie la coeziunea socială, prin rolul jucat în dezvoltarea infrastructurii de asistență socială, educativă, culturală;

Stabilirea zonelor în care trebuie mărită coeziunea socială:

Zonele neîncadrate în arii de cooperare tradițională se evidenţiază, mai ales, în zonele metropolitane (unde identitatea localităţilor tinde să dispară, unde există diferențe semnificative între populația angajată în diferitele sectoare de activitate şi unde se manifestă numeroşi alţi factori care conduc la dezechilibre sociale şi teritoriale);

Coeziunea cu teritoriile din ţările vecine locuite de populaţie de etnie română:

Se constată lipsa relațiilor de cooperare a UAT din zonele transfrontaliere, lipsa polilor urbani dezvoltaţi din aceste zone şi activităţi reduse de schimb economic sau de altă natură între aceste zone;

Relația urban‐rural și disparitățile regiunilor:

Trecerea la economia de piață şi nevoia afirmării de orașe competitive la nivel internațional au condus în ultimele decenii la agravarea diferențelor dintre mediul rural și cel urban, la creșterea decalajului de dezvoltare între localitățile cu economie de subzistenţă şi oraşele competitive la nivel internaţional;

S‐au accentuat relațiile de dependență ale comunelor și orașelor mici față de serviciile economice, sociale şi culturale existente în centrele urbane mari. În contextul procesului de dezinduatrializare a avut loc declinul economic al orașelor monoindustriale și transformarea acestora din motoare ale economiei naționale în orașe subdezvoltate, depopulate, cu şomaj crescut și dependente de finanţări din bugetul public.

Din punct de vedere teritorial, este de reţinut faptul că sistemul de aşezări este structurat, în primul rând, în funcţie de principalele bazine hidrografice (care reprezintă legăturile tradiţionale între aşezări) şi, în al doilea rând, de poziţionarea în raport cu drumurile comerciale cu stabilitate mare în timp. La sud şi est de Carpaţi, aşezările de mari dimensiunise găsesc pe linia de contact dintre dealuri şi câmpie, în proximitatea zonelor împădurite din câmpie, a bălţilor, a podgoriilor precum şi în arealele Bucureştilor, Craiovei şi Iaşilor (concentrări mai recente de populaţie). În Ardeal, densitatea cea mai mare a aşezărilor se găseşte în patrulaterul format de oraşele Deva – Târgu Mureş, Baia Mare şi Oradea.

Politica de industrializare a celei de‐a doua jumătăţi a secolului XX a condus la o reorganizare majoră a populaţiei în teritoriu, populaţia urbană ajungând majoritară în ultima sută de ani. Perioada de declin industrial survenită după 1990 a avut drept consecinţă, în cea mai mare parte a cazurilor, o revenire a oraşelor mici şi medii la statutul dinaintea industrializării perioadei socialiste (cu păstrarea, însă, a unei concentrări de populaţie cu statut economic şi social vulnerabil).

Procesul în curs de reorganizare a populaţiei în teritoriu este determinat, în primul rând, de extinderea masei economice a oraşelor mari, care necesită sisteme urban‐rural integrate; aceste sisteme sunt, în cazurile Timişoara‐Arad, Iaşi, transfrontaliere. În al doilea rând, dezvoltarea teritoriilor rurale şi a centrelor urbane de mici dimensiuni arată tendinţe de grupare naturală a APL, după criterii de coeziune socială, culturală şi teritorială (ale căror nuclee sunt caracterizate de o densitate mai mare a locuirii în areale cu condiţii favorabile): Necesitatea unei coordonări a APL în teritoriu rezultă din analiza ADI/GAL create, care arată o preferinţă către structuri

istorice care – deşi perimate – reprezintă un factor de coeziune culturală şi socială (Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor, Ţara Zarandului, Mărginimea Sibiului, Ţara Vrancei” ş.a.);

Numărul mare, amploarea teritorială şi gradul de coeziune ridicat al teritoriilor cuprinse în aceste asocieri reprezintă un semn important al necesităţii, pentru dezvoltarea locală şi teritorială, a unui nivel intermediar între cel judeţean şi cel local şi o necesară redefinire a limitei teritoriale a judeţelor;

Acest nivel intermediar ar putea, în viitor, să aibă un rol administrativ, contribuind la reechilibrarea atribuţiilor administrative şi apropierea de cetăţeni (după modelul ocoalelor/plăşilor istorice sau a cantoanelor); nivelul statistic NUTS IV se va putea baza pe acest palier administrativ.

În orice scenariu de organizare administrativă, este de reţinut necesitatea asigurării unui cadru de planificare strategică la acest nivel.


41

Harta 19.13. Densitatea aşezărilor din România Sursa: Prelucrare după Academia Română, România. Atlas istorico‐geografic, 1996, p. 139.

Harta 19.14. Ierarhizarea localităților urbane și a satelor din Munții Carpați pe bazine hidrografice Sursa: Șerban Popescu‐Criveanu et al., Caracteristicile teritoriale și dezvoltarea așezărilor în România (secolele XVI‐XX), mss.2012

42


42

IV.1.2. Viziune şi obiective generale

Viziunea referitoare la dezvoltarea parteneriatelor urban‐rural este corelată cu obiectivul strategic al domeniului 5. Reţeaua de localități, Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale, urmărind evoluţia unei rețele de localități urbane și rurale dezvoltate policentric, cu grad crescut de atractivitate, omogenă în teritoriu și conectată la sistemul european de localități.

În cazul teritoriului României, se urmărește întărirea procesului de creștere a competitivității, coeziunii teritoriale și sociale și de creștere a gradului de conectare la piața econiomică internațională prin intermediul sistemului policentric de localități. Dezvoltarea teritoriului se bazează pe principii care urmăresc o dezvoltare echilibrată; UAT rurale sunt încurajate și stimulate să contribuie activ la structurarea regiunilor prin intermediul parteneriatelor urban‐rural sau rural‐rural. Mediului rural este tratat ca un pilon al dezvoltării teritoriale, utilizat complementar cu dezvoltarea urbană echilibrată în teritoriu. Dezvoltarea mediului rural, fie prin parteneriate rural‐rural sau urban‐rural, este supusă unor reglementări spațiale, juridice și economice care asigură dezvoltarea economică integrată și, în același timp, conservarea și protejarea durabilă a patrimoniului cultural, natural și a peisajului. Prin intermediului tipurilor de activități economice, culturale, recreative desfășurate în teritoriu este asigurată conservarea diversității culturale și tipologice a mediului rural și perpetuarea ocupaţiilor tradiționale. Dezvoltarea mediului rural și conectarea la mediul urban este facilitată de creșterea mobilității.

Politicile și programele de dezvoltare a mediului rural sunt particularizate în funcție de cele trei tipuri de arii rurale: zone rurale în zonele periurbane ale marilor poli urbani, zone rurale care includ un centru urban cu rol de centru de dezvoltare și zone rurale izolate; în funcție de caracteristicile geografice ale arealelor în care sunt amplasate: unități de relief, zone de frontieră, zone defavorizate, zone costiere.

Există diferite tipuri de parteneriate și colaborări între UAT rurale și urbane aflate în afara ariilor funcționale ale principalilor poli urbani; aceste parteneriate sunt definite în funcţie de caracterul UAT şi de impactul parteneriatelor în teritoriu (parteneriatele dintre UAT componente ale zonelor metropolitane sunt detaliate în Studiul 15):

Rural‐rural în arealele aflate la distanțe semnificative (peste 30 km) față de orașe, caz în care comunei cu cel mai mare grad de dezvoltare îi revine rolul de centru intercomunal; aceste parteneriate capătă rol reprezentativ în dezvoltarea locală;

Rural‐urban între comune dezvoltate (comune care îndeplinesc indicii minimi ai localităților urbane) și orase mici, cu impact asupra comunelor din imediata vecinătate; rezultă grupări competitive la nivel subregional; este necesar ca parteneriatele să fie axate pe creșterea urbană și economică;

Urban‐rural între oraşele mari, neincluse în sisteme urbane și comune suburbane, care necesită o componentă importantă de management al extinderii spațiului urban în spațiul rural, de coroborare a activităților economice din sectorul primar cu cele din sectoarele secundar și terțiar;

Urban‐rural între centrele ariilor funcționale urbane (zone metropolitane) și comunele aflate în zona acestora de influență, în care localitățile rurale au rol secundar în raport cu parteneriatele create în localitățile urbane, căpătând cu precădere activități destinate locuirii, recreerii și funcțiuni conexe acestora și în general activități necesare funcționării ADI, dar mai puțin compatibile cu principalele activități desfășurate în mediul urban.

Relațiile dintre oraşe și comunele direct influenţate de acestea au la bază parteneriate public‐privat sau parteneriate între actori publici axate pe diferite paliere care asigură existența permanentă a unor schimburi economice, informaţionale, culturale ș.a. menite să asigure o dezvoltare sustenabilă și să creeze grupări competitive internațional și național. Existența parteneriatelor urban‐rural durabile și dezvoltarea locală integrată în dezvoltarea teritorială au la bază seturi de politici sectoriale și politici verticale care angrenează palierele locale, județene, regionale, naționale și europene. În acest scop administrația centrală este implicată în parteneriat cu APL în asigurarea unui cadru coerent de dezvoltare a localităților și parteneriatelor dintre acestea.

Relațiile de cooperare dintre orașe și comune se caracterizează prin dinamicitate, flexibilitate, bidirecționalitate și o serie complexă de interdependențe; sunt relații care se modifică constant în funcție de evoluția climatului economic, adaptându‐se la cerințele și așteptările specifice ale actorilor locali și corelându‐se cu obiectivele naționale de creștere a competitivității. Între comune și orașe se creează o concurență echilibrată în atragerea forței de muncă datorită infrastructurii de servicii (în special a infrastructurii de transport), facilităților și condițiilor de viață și a elementelor particulare (cadru natural, trafic și poluare reduse) pe care comunele le oferă. Comunele joacă rol de entități complementare pentru orașe, împreună devenind sisteme complexe capabile să răspundă cerințelor și nevoilor utilizatorilor.

Concentrarea unui număr semnificativ al populației în marile centre urbane și în zonele funcționale aferente (în special în zonele metropolitane) este rezultat al managementului durabil al activităților și al dezvoltării infrastructurii centrelor urbane în colaborare cu comunele învecinate; al creării unor subsisteme unitare bine structurate din punct de vedere administrativ, urbanistic și economic, atractive pentru relocarea populației și activităților. Acest proces de creștere a populației în mediul urban și în zonele acestora de influență este încurajat în zonele de est și sud‐est, zona în care factorii latenți de urbanizare au fost activați și valorificați precum și în zona de vest, în calitatea sa de „zonă punte” către Europa Occidentală.


43

Mediul rural se caracterizează printr‐o dezvoltare multi‐funcțională care are un rol reprezentativ în dezvoltarea teritoriului național datorită valorificării potențialului cadrului natural și datorită efectelor difuziei în teritoriu a ariilor de influență ale centrelor urbane.

Comunele dezvoltate din teritoriul exterior ariei de influenţă a zonelor metropolitane şi sistemelor urbane preiau rolul de centru intercomunitar şi de motor de dezvoltare economică pentru localitățile asociate; este stimulată formarea de grupuri de comune cu impact economic local care își impart infrastructura de servicii, costurile de întreținere și gestionare a acestora și atribuțiile administrative. Se conturează la nivel național un grad de dezvoltare care îndeplinește standardele europene minime de dezvoltare în domeniile: acces la servicii de interes public – asistență socială, sănătate, cultura, educație preuniversitară, transport public, infrastructură informațională, sercivii și comerț, activități juridice, servicii administrative.

Asociațiile de tip GAL, OTT și GTT creează regiuni cu grad crescut de competitivitate datorită valorificării resurselor proprii și a caracteristicilor individualizatoare. Un alt efect al asocierilor de comune în cadrul GTT și OTT este apariția unor clustere de activități tradiționale care conferă zonelor un rol important în cadrul economiei regiunii și crearea unei identități proprii.

În contextul unui spațiu rural coeziv, dezvoltat coerent și integrat în strategiile de dezvoltare regională populația are posibilitatea, prin intermediul asociațiilor tradiționale, de a accesa servicii de bază de calitate și de a participa activ la acțiuni de dezvoltare economică, în aceeași măsură ca și populația din mediul urban.

Este încurajată și sprijinită de sectorul public și cel privat tendinţa centrelor urbane (cu precădere orașele port de pe Dunăre) și a comunelor (cu precădere comunele adiacente graniței tereste, din zonele cu semnificative comunități române în localitățile din țările vecine) din zona transfrontalieră de a crea parteneriate cu orașe sau comune din țările vecine.

Principalul obiectiv al gestionării legăturilor dintre mediul urban și cel rural este dezvoltarea echilibrată și sustenabilă a sistemelor de localități urbane și rurale, pe baza unor relații de complementaritate și având la bază parteneriate urban‐rural și rural‐rural. Parteneriatele publice și private create între localități – pe baza unor serii de criterii care includ caracteristici economice, demografice, socio‐culturale, geografice – sunt parte componentă a structurilor care asigură gradul crescut de atractivitate și competitivitate al localităților în contextul economiei globale.

Obiectivul general (linie directoare) referitor la abordarea legăturilor urban‐rural urmărește dezvoltarea echilibrată a zonelor urbane și rurale în scopul reducerii disparităților teritoriale și creșterii competitivității localităților în contextul economiei globale, în acord cu obiectivele orientate către dezvoltarea rețelei și sistemelor de localități. Atingerea acestor obiective se face prin măsuri care au la bază principii precum: dezvoltare durabilă, colaborări de tip „de jos în sus”, interconectivitatea activităților, parteneriate public‐privat‐civil.

Misiunea autorităților publice centrale este aceea de a încuraja, sprijini și asigura cadrul administrativ, normativ și legislativ, propice dezvoltării parteneriatelor dintre administrațiile locale și asociațiilor de localităţi în vederea asigurării unei dezvoltări teritoriale echilibrate la nivel teritorial și creșterii competitivității și atractivității regiunii la nivel național și european.

IV.1.3. Obiective specifice referitoare la rețeaua de localități Obiectivele specifice sunt grupate după relevanţă, responsabilităţi şi efecte în trei categorii:

Obiective administrative, în legătură cu obiectivele de interes naţional şi european şi cu cele ale dezvoltării durabile, în context teritorial; sunt finanţate în majoritate din fonduri de stat. Responsabilitatea aparţine exclusiv statului, care poate asocia colectivităţile locale în procesul de dezvoltare, inclusiv prin procesul de descentralizare a serviciilor publice. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere durabilă; necesită măsuri pe termen lung (orizont 2035);

Obiective funcţionale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune socială şi culturală şi de competitivitate teritorială; pot fi finanţate din fonduri de stat sau europene care vizează dezvoltarea regională şi reprezintă, în cea mai mare parte, obiective care necesită măsuri pe termen mediu (orizont 2020). Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor şi de coordonare a implementării măsurilor este dublată de responsabilitatea locală (judeţeană sau regională) în ceea ce priveşte accesul la fonduri şi realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inclusivă şi sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020: 1. Asigurarea competitivităţii globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice; 2. Îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale pentru indivizi, comunităţi şi întreprinderi; 3. Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.

44


44

Obiective teritoriale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune teritorială şi de reducere a disparităţilor; vizează dezvoltarea ţinând cont de condiţiile specifice ale teritoriilor (zone cu specific geografic) şi oportunităţile de finanţare naţionale şi europene, reprezentând, în cea mai mare parte, obiective integrate, operaţionale într‐un termen scurt. Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor, de coordonare a implementării măsurilor şi de facilitare a accesului comunităţilor la fonduri este dublată de responsabilitatea locală (UAT sau grupări de UAT) în ceea ce priveşte realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inteligentă şi sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020: 1. Promovarea dezvoltării teritoriale policentrice şi echilibrate; 2. Încurajarea dezvoltării integrate în oraşe, regiuni rurale şi specifice; 3. Integrarea teritorială în regiunile funcţionale tranfrontaliere şi transnaţionale.

Obiectivele specifice naţionale și teritoriale sunt prezentate în continuare, în corelare cu politica aferentă domeniului Rețeaua de localități și cu programele subordonate acestor obiective și proiectele‐pilot aferente acestor programe. Sunt definite proiectele‐pilot aferente fiecărui obiectiv, a căror implementare reprezintă puncte de pornire în atingerea obiectivelor.

IV.2. Politici, programe şi proiecte

Programele si proiectele aferente componentei strategiei teritoriale care se axează pe dezvoltarea legăturilor dintre mediul urban și cel rural urmăresc operaționalizarea Politicii cu titlul Dezvoltarea integrată a reţelei de localităţi urbane şi rurale, urmărind valorificarea echilibrată a resurselor localităţilor şi dezvoltarea durabilă a acestora în sistem policentric, corespunzând obiectivului strategic al domeniului Rețeaua de localități: Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale.

IV.2.1. Obiective administrative (orizont 2035)

ON19.1. Reechilibrarea relației dintre mediul urban și cel rural, luarea în considerare a rolului specific al fiecărei UAT urbane și rurale în context teritorial și creșterea rolului coordonator al problemelor teritoriale în cazul orașelor de dimensiuni medii și mici.

Programe asociate:

P19.1. Program de dezvoltare a mecanismelor de coordonare integrată a dezvoltării teritoriale prin intermediul asociațiilor de localități.

P19.2. Program de creare a unui cadrul normativ, administrativ, financiar pentru sprijinirea parteneriatelor urban‐rural la scară mică.

Proiecte‐pilot asociate:

PP19.1. Proiect‐pilot de fundamentare a înființării de zone funcționale rurale ca rezultat al parteneriatului dintre orașe mici și comune.

PP19.2. Proiecte‐pilot de studiere a modului în care orașele mici și medii își pot crește rolul coordonator în cadrul teritoriului.

ON19.2. Crearea unui cadru intercorelat de planificare teritorială strategică la nivelul regiunilor și microregiunilor, palier integrator al politicilor de amenajare a teritoriului, urbanism și dezvoltare la nivelurile judeţean şi local.

Programe asociate:

P19.3. Program de finanțare a realizării de strategii de dezvoltare și documentații de amenajare a teritoriului la la nivelul regiunilor și microregiunilor.

P19.4. Program de introducere a unui palier intermediar de relevanță pentru sprijinirea formulării inițiativelor de dezvoltare locală integrată, la nivelul microregiunilor și studierea posibilității organizării, la acest nivel (subjudețean), a unei părți a serviciilor publice locale, în vederea degrevării aparatului administrativ al UAT de sarcini care depășesc capacitatea financiară, organizatorică și tehnică a acestora.


PP.19.3. Proiecte‐pilot de studiere a posibilității organizării la acest nivel (subjudețean) a unei părți a serviciilor publice locale, în vederea degrevării aparatului administrativ al UAT de sarcini care depășesc capacitatea financiară, organizatorică și tehnică a acestora.

PP19.4. Proiect‐pilot de studiere a oportunității și a posibilității modului de asociere a UAT în funcție profilul economic, demografic, caracteristicile geografice, etnografice, culturale, tradiții prin împărţitrea judeşelor în subregiuni teritoriale.

PP19.5. Proiect‐pilot de determinare a orașelor oportune pentru amplasarea instituțiilor aferente noilor asociații de UAT.


45

IV.2.2. Obiective funcționale (orizont 2020)

ON19.3. Încurajarea asocierii colectivităților locale care fac parte din microregiuni cu coeziune istorică, socială, teritorială, înființarea unor noi tipuri de grupări tradiționale care să perpetueze tradiții locale și specificul zonei (GTT, OTT) și sprijinirea ADI existente, care se axează pe dezvoltarea mediului rural (GAL), în vederea valorificării și promovării potențialului economic, social și teritorial al acestora.

Programe asociate:

P19.5. Program de încurajare și sprijinire a comunităților care utilizează resursele naturale regenerabile și desfășoară activități tradiționale în scopul protejării și valorificării durabile a tradițiilor și specificului local din mediul rural.

PT19.6. Program de definire a cadrului normativ, administrativ și legislativ a unor noi tipuri de grupări tradiționale care să perpetueze tradiții locale și activități tradiționale (GTT, OTT) ca factori importanţi de mărire a coeziunii sociale.


PP19.6. Proiecte‐pilot de promovare a GAL, la nivelul comunităților din localitățile cooptate în scopul implementării de proiecte care să răspundă intereselor acestora.

PP19.7. Proiecte‐pilot de consolidare a poziției GAL în cadrul dezvoltării regionale prin coordonarea dintre strategiile de dezvoltare regională și strategiile și proiectele realizate de GAL.

ON19.4. Deconcentrarea serviciilor publice centrale și crearea în zonele cu grad scăzut de accesibilitate a unor servicii publice itinerante cu scopul unei mai bune deserviri a colectivităților locale.

Programe asociate:

PT19.7. Program de structurare a serviciilor publice centrale pentru apropierea față de beneficiarii serviciilor: în sediile actuale din Municipiul București, în sedii situate în reședințele regiunilor.

PT19.8. Program de structurare a serviciilor publice și de utilitate publică județene pentru apropierea față de beneficiarii serviciilor: în sedii situate în reședințele județului; în sedii situate în mai multe localități din județ; în sisteme itinerante pentru deservirea localităților cu grad scăzut de accesibilitate („comerțul ambulant”, „preot în mai multe sate” sau „agent fiscal”).


PP19.8. Proiecte‐pilot de dezvoltare a structurii serviciilor în sistem itinerant (de ex.: comerţul, asistenţa medicală, asitenţa juridică, servicii cu adresare peirodică ş.a.).

ON19.5. Direcționarea autorităților administrației publice către colaborarea cu instituțiile civile pentru dezvoltarea socială și culturală a populației din mediul rural (bisericile creștine importante, ONG, asociațiile culturale ș.a.).

Programe asociate:

P19.9. Programe de implicare a societății civile în procesul de creștere a coeziunii sociale în zonele segregate din punct de vedere social prin desfășurarea de acțiuni cu caracter multi‐cultural și prin creșterea implicării grupurilor sociale în viața comunitară.


PP19.9. Proiecte‐pilot de sprijinire a acțiunilor sociale, educative, culturale ale Bisericii în mediul rural.

IV.2.3. Obiective teritoriale

OT19.6. Dezvoltarea echilibrată a parteneriatelor rural‐urban între localităție rurale și între localitățile rurale și orașele de mici dimensiuni, pe baza asocierilor formale și informale între actorii publici și privați, în scopul creării unor asociații de localități cu impact la nivel regional care să asigure stabilitate economică, creșterea gradului de atractivitate pentru relocarea populației și creșterea competitivității la nivel național.

OT19.6.1. Dezvoltarea multifuncțională a asociațiilor de localități din mediul rural în funcție de specificul local prin: crearea de aglomerări rurale bazate pe relații de interdependență ‐ localități care sunt amplasate activități complementare din sectoare diferite ‐ valorificarea resurselor proprii și a activităților tradiționale locale.

OT19.6.2. Alegerea unor localități ‐ orașe mici și comunele dezvoltate cu populație peste 10 000 locuitori ‐ pentru amplasarea de servicii, servicii itinerante și transformarea lor în poli de dezvoltare intercomunală cu deservire a comunelor și orașelor mici învecinate.

OT19.6.3. Crearea unor sisteme funcționale integrate având la bază complementaritatea rural‐urban, în special în ariile funcționale urbane, prin dezvoltarea de activități secundare și tertiare în orașele medii și mari, în paralel cu activitățile primare desfășurate în comunele învecinate în scopul bunei valorificări a resurselor de teren.

OT19.6.4. Consolidarea statutului localităților rurale și crearea unui mediu stabil pentru populatie, în special în zonele de frontieră, periferice, defavorizate prin: creșterea calității factorilor de viață, dezvoltarea serviciilor de bază, atragerea de activități economice, racordarea la culoarele de dezvoltare existente și îmbunătățirea accesibilității zonelor izolate ‐ dezvoltarea infrastructurii și a mijloacelor de transport.

46


46

OT19.6.5. Mărirea coeziunii sociale în zonele de frontieră prin susținerea înființării de asociații între actorii publici și privați axate pe dezvoltarea multi‐culturală a comunităților locale din zonele de frontieră.

OT19.6.6. Încurajarea desfășurării activităților tradiționale în arealele izolate care să contribuie la crearea unui specific local funcțional, cu precădere în zonele cu economie primară de subzistență, prin dezvoltarea infrastructurii de funcţiuni conexe care să valorifice ocupațiile tradiționale și prin investiții ale APL în infrastructura de servicii de bază – crearea unor rețele subregionale de localități interdependente, cu specific propriu, axate pe un anumit tip de activități (clustere).

OT19.6.7. Gestionarea și controlarea dezvoltării extensive a teritoriului construit și protejarea durabilă a mediului, peisajului și a activităților tradiționale (managementul dezvoltării) pentru localităţile rurale din zonele montane cu accesibilitate crescută (amplasate adiacent principalelor căi de circulații) în care principala activitate economică este turismul.

OT19.6.8. Revitalizarea orașelor monoindustriale în declin prin reafirmarea rolului lor istoric de centru urban de deservire la nivel local pentru comunele învecinate.

OT19.6.9. Dezvoltarea în parteneriat a localităților urbane și rurale din zonele de câmpie și podiș și crearea unui echilibru în modul de distribuție al activităților economice primare, secundare și terțiare, prin valorificarea resurselor de terenuri agricole din mediul urban ca supliment la dezvoltarea activităților primare din mediul rural.

OT19.6.10. Crearea de parteneriate în tre localitățile situate în zona costieră și localitățile rurale adiacente, din interiorul zonei de podiș a Dobrogei, prin dezvoltarea infrastructurii de circulații și iradierea serviciilor în teritori în scopul extinderii activității turistice aferente litoralului Mării Negre și diversificării cu activități turistice culturale prin valorificarea patrimoniului cultural, natural și peisagistic – cu precădere a patrimoniului arheologic.

Programe asociate

P19.10. Program de atragere în localitățile rurale a unei game variate de activități economice complementare prin oferirea de facilități finaciare, administrative, fiscale, socio‐culturale pentru investitori în acord cu caracteristicile specifice locale.

P19.11. Program de investitii în asigrarea serviciilor de bază in mediul rural și în orașele mici (ridicarea confortului prin echipare utilitară, circulaţia îmbunătăţită, organizarea serviciilor publice şi private pentru toate necesităţile cetăţenilor ş.a.) în scopul creșterii atractivității investiționale și creșterii gradului de atractivitate pentru noi rezidenți și diminuării migrării populației din mediul rural catre mediul urban.

P19.12. Program de susținere a înființării de asociații de proprietari, în scopul creșterii capacității economice, utilizării eficiente a resurselor existente și stopării migrației populației somere din mediul urban către mediul rural.

P19.13. Program de sprijinire din partea autorităților locale a funcționării composesoratele ţărăneşti, privite și transformare a acestora în parteneri ai dezvoltării (facilităţi fiscale, ajutoare financiare pentru investiţii, propagandă ş.a.).

P19.14. Program de evidenţă prin statistică locală a formelor de proprietate nou create ‐ domeniile public şi privat ale colectivităţilor din UAT, proprietăţile mixte, composesoratele, proprietăţile obsteşti, proprietăţile persoanelor străine ş.a.

P19.15. Program de oferire de sprijin în dezvoltarea infrastructurii serviciilor de bază condiționat de crearea asociațiilor comunitare locale bazate pe parteneriate public‐privat sau parteneriate publice, destinat zonelor cu densitate mare de localități, în scopul utilizării optime a resurselor naturale și umane locale.

P19.16. Program de dezvoltare a oraşelor reşedintă ale noilor asociații de localități – modalitate de dezvoltare a oraselor mici şi transformarea lor în centre locale de dezvoltare.

P19.17. Program de dezvoltare în cadrul urban a rețelelor de preluare și comercializare a produselor tradiționale, cu rol de componentă semnificativă a economiei rurale menite să diminueze agricultura de subzistență.

P19.18. Program de creare a unor parteneriate urban‐rural care să includă sprijin logistic, administrativ, financiar din partea oraşelor către comune pentru a gestiona problemele legate de dezvoltarea accelerată, în special în zonele periurbane din zonele metropolitane.

P19.19. Program de sprijinire a societății civile în procesul de creștere a coeziunii sociale prin implenetarea de proiecte culturale destinate comunităților române amplasate în zonele de frontieră din țările vecine și prin creșterea implicării grupurilor sociale în viața comunitară.

P19.20. Program de valorificare și de gestiune durabilă a funcțiunilor mediului rural care contribuie la dezvoltarea durabilă a teritoriului: producție agricolă și neagricolă; consum; furnizarea de bunuri publice; spații rezidențiale; spații destinate activităților recreative; protejarea ariilor naturale protejate.

P19.21. Program de regenerare economică a localităților din zonele miniere defavorizate, predominant rurale și a orașelor monoindustriale de mici dimensiuni, aflate în declin, prin dezvoltarea activităților tradiționale agricole și manufacturiere și prin dezvoltarea infrastructurii agroturistice și ecoturistice.

P19.22. Program de transformare a oraşelor în declin prin sprijin administrativ în valorificarea potenţialului și dezvoltarea serviciilor de bază și recuperarea rolului istoric de centru urban cu influență la nivel zonal.


47

P19.23. Program de creștere a atractivității investiționale, turistice, atragerea de noi rezidenți pentru localitățil din zona de podiș a Dobrogei prin: proiecte de investiții în infrastructura de irigații în vederea creșterii productivității agricole; extinderea infrastructurii de circulații în zone greu accesibile și conectarea localităților izolate la rețeaua națională de circulații; creșterea atractivității pentru noi locuitori prin acordarea de facilități (salariale, utilizarea terenurilor) și investiţii publice în servicii și dotări de bază; acordarea de beneficii localităților și rezidenților pe al căror teritoriu administrativ sunt amplasate parcuri eoliene.

P19.24. Program de facilitare și stimulare a activităților economice primare în zonele montane, de deal și podiș, desfășurate prin parteneriate rural‐urban, prin valorificarea resurselor naturale în conformitate cu profilul dominant al zonei și dezvoltarea unui sistem de management cu rol preventiv în supraexploatarea terenurilor.

Proiecte‐pilot asociate

PP19.10. Proiect‐pilot de sprijinire a locuitorilor din sate care își asigură singuri existența și mențin calitatea și stabilitatea terenului agricol.

PP19.11. Proiect pilot de revizuire a statutului comunelor dezvoltate cu populație peste 10 000 locuitori și posibilitatea transformării lor în centre de dezvoltare locală prin parteneriate cu orașele mici și comune învecinate.

PP19.12. Proiect pilot de dezvoltare economică, spațială, socio‐culturală a zonelor lipsite de orașe prin identificarea localităților cu potențial de pol intercomunitar.

PP19.13. Proiect pilot de restructurare a zonelor degradate periferice ale localităților, prin utilizarea eficientă și durabilă a solului, pentru amplasarea unor funcțiuni care stimulează mobilitatea populației și pot genera noi locuri de muncă.

PP19.14. Progiect‐pilot de dezvoltare teritorială integrată a zonelor metropolitane prin proiecte intercomunale de investiții în servicii publice de bază și infrastructură de transport.

PP19.15. Proiect‐pilot de susţinere și sprijinire a legăturilor cu comunităţile de etnie română aflate în ţările vecine şi cu comunităţile de foşti cetăţeni români care au emigrat în alte ţări.

PP19.16. Proiect‐pilot de repopulare prin împropritărirea populaţiei în localităţile rurale (cu terenuri aflate acum în proprietatea statului şi cu ajutoare pentru construcţii şi pentru agricultură).

PP19.17. Proiect pilot de studiere a oportunităților de regenerare economică a orașelor mici monofuncționale, în declin, prin oferirea de sprijin din partea autorităților locale, actorilor privați, în amplasarea de noi activități economice din sectorul secundar pe structura industrială existentă.

PP19.18. Proiect‐pilot de investiţii publice în dezvoltarea infrastructurii tehnico‐edilitare în comunele subdezvoltate din zona de podiș a Dobrogei.

PP19.19. Proiect pilot de studiere a oportunității oferirii de facilități locuitorilor comunelor pe al căror teritoriu sunt amplasate parcuri eoliene.

IV.2.4. Măsuri prioritare M19.1. Realizarea de strategii de dezvoltare a aglomerărilor rurale și de integrare a proiectelor și strategiilor de dezvoltare efectuate de GAL.

M19.2. Definirea cadrului de funcționare a asociațiilor propuse prin noua strategie – OTT (Ocupații Teritoriale Tradiționale) și GTT (Grupări Teritoriale Tradiționale).

M19.3. Repopularea prin împropritărirea populaţiei în localităţile rurale (cu terenuri aflate acum în proprietatea statului şi cu ajutoare pentru construcţii şi pentru agricultură).

M19.4. Realizare a unui sistem integrat, sustenabil de transport în zonele metropolitane și ariile funcționale urbane– căi de circualții diversificate, noduri și mijloace de transport durabile prin care se asigură buna conectivitate a comunelor cu polii urbani.

M19.5. Susţinerea legăturilor cu comunităţile de etnie română aflate în ţările vecine şi cu comunităţile de foşti cetăţeni români care au emigrat în alte ţări.

M19.6. Dezvoltarea integrată a regiunilor pe baza resurselor naturale și umane și caracteristicilor locale, adaptate la cerințele externe de sustenabilitate prin asocierile dintre comune și orașe mici; ‐ asociații conectate în rețea cu principalele arii funcționale urbane.

M19.7. Gestiunea fenomenului de migrație masivă a populației dintre mediul rural și urban și stabilizarea popualției în localități prin adaptarea condițiilor de viață și muncă din cele două medii, la așteptările comunităților locale.

M19.8. Protejarea modului traditional de locuire și de practicare a activităților aferente sectorului primar în zonele montane înalte (locuire temporară, permanentă) prin încurajarea și facilitarea desfăşurării activităților traditionale.

MI19.9. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea Secțiunii a IV‐a a PATN – Rețeaua de localități.

48


48

IV.3. Modalităţi de implementare

IV.3.1. Cadru legislativ necesar

Programul legislativ al Guvernului României pentru perioada 2013‐2016 prevede o serie de reglementări utile în vederea atingerii obiectivele propuse prin SDTR pentru dezvoltarea relațiilor dintre mediul urban și rural și pentru dezvoltarea locală:

Lege pentru modificarea și completarea OUG nr.53/2002 privind Statutul‐cadru al unității administrativ‐teritoriale – armonizarea și adaptarea prevederile referitoare la statutul unităților administrativ‐teritoriale cu noile reglementări privind regiunile;

Lege pentru modificarea Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România;

Lege privind Codul Administrativ care să vizeze domeniile: administrația publică centrală, administrația publică locală, proprietatea publică și privată a statului și a unităților administrativ‐teritoriale și serviciile publice;

Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională;

Lege privind gestionarea programelor de cooperare teritorială europeană în perioada 2014‐2020 – stabilirea cadrului legislativ privind gestionarea și implementarea programelor de cooperare teritorială europeană in perioada 2014‐2020;

Lege pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a Romaniei ‐ va cuprinde viziunea de dezvoltare a României, obiectivele strategice şi zonarea strategică a teritoriului naţional, precum şi politicile sectoriale şi integrate care trebuie implementate în scopul îndeplinirii obiectivelor strategice;

Lege pentru revizuirea Planului de amenajarea teritoriului naţional, secţiunea a IV a – Reţeaua de localităţi, aprobat prin Legea nr.351/2001 – revizuirea ierarhizării localităţilor pe ranguri; reglementarea dezvoltării în zonele periurbane, introducerea de prevederi privind zonele urbane funcţionale şi zonele metropolitane; operaţionalizarea obiectivului de dezvoltare a reţelei în profil policentric, corelat cu obiectivele de competitivitate si coeziune; corelarea cu politica polilor de creştere; restructurarea reţelei de localităţi;

Proiect de Lege privind parteneriatul public‐privat – reglementarea cadrului juridic aplicabil planificării, finanţării, contractării şi implementării parteneriatelor public‐privat;

Lege pentru modificarea și completarea Legii‐cadru a descentralizării nr.195/2006 – reglementarea repartiției competențelor între regiuni, județe și comune/orașe/municipii, descentralizarea serviciilor publice deconcentrate;

Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.215/2001 a admnistrației publice locale ‐ regionalizare și descentralizare administrativă și financiară prin redefinirea competențelor și atribuțiilor, cu descentralizarea responsabilităților între administrația publică centrală și cea locală;

Lege privind constituirea și funcționarea regiunilor în România – reglementarea modului de constituire a regiunilor, regimul de organizare și funcționare ale acestora, responsabilitățile exercitate la nivelul regiunilor;

Legislație privind reglementarea înființării și a modului de funcționare al asociațiilor tradiționale locale (OTT, GTT).

IV.3.2. Cadru instituţional necesar

Creşterea aparatului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, atât la nivel naţional cât şi în structurile deconcentrate la nivel judeţean;

Întărirea instituțiilor din cadrul administrațiilor publice locale responsabile cu dezvoltarea parteneriatelor intercomunitară;

Înființarea compartimentelor responsabile cu gestiunea GAL, OTT, GTT, în cadrul aparatului administrației publice locale;

Crearea unor structuri, în cadrul administrației publice centrale (MDRAP), de sprijinire și îndrumarea în procesul de creare de asociații și parteneriate între localități.

IV.3.3. Responsabilităţi

Responsabilitatea principală în gestiunea procesului de cooperare dintre localitățile urbane și rurale și de dezvoltare locală revine administrației publice centrale, prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice în colaborare cu alte structuri ale administrației centrale, în special Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vederea elaborării politicilor și programelor naționale de dezvoltare teritorială;

Iniţierea proiectelor de acte normative intră în sfera de atribuţii a MDRAP. Acesta va putea iniţia, de asemenea, programele şi proiectele‐pilot prevăzute în strategie, cu asocierea – atunci când este cazul – a altor autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale;

Responsabilități la nivelul administrației publice locale și județene în elaborarea de parteneriate în vederea înființării asociațiilor de dezvoltare intercomunitară – zone metropolitane, GAL, OTT, GTT;

Implicarea, în calitate de reprezentanți ai intereselor socio‐economice publice și private locale, comunității locale în dezvoltarea locală (CLLD), în dezvoltarea asociațiilor de localități, în implementarea la nivel local și subregional a obiectivelor naționale de dezvoltare și în gestionarea fondurilor destinate dezvoltării locale provenite din surse diferite;

Implicarea sectorului privat și societății civile în definirea obiectivelor locale de dezvolare spațială, economică, socio‐culturală și în derularea acțiunilor menite să implementeze aceste obiective cu precădere în cadrul asociațiilor de localități.


49

IV.3.4. Mecanisme de implementare

Este necesară valorificarea oportunităților oferite de statutul de stat membru al Uniuni Eurpone în scopul dezvoltării localităților din mediul rural și a întăririi legăturilor dintre localitățile urbane și cele rurale conform principiilor dezvoltării durabile și implementării de operațiuni menite să încurjeze parteneriate la scară locală;

Mecanismele de implementare a componentei strategiei în domeniul dezvoltării relațiilor urban‐rural vor fi formulate în paralel cu procesul de descentraliare și regionalizare, sub coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În cadrul acestui proces, de întărire a parteneriatelor dintre localități și în contextul revizuirii cadrului legislativ, este necesară o implicare activă a administrației publice centrale în definirea direcțiilor principale de acțiune și coordonarea activităților autorităților locale care vizează cooperarea intercomunitară;

Monitorizarea și controlul programelor vor fi definite în mod specific pentru fiecare program în funcție de inițiatorul acestuia și a domeniului de aplicare;

În vederea cuantificării rezultatelor și impactului strategiei de dezvoltare a parteneriatelor urban‐rural în contextul dezvoltării teritoriale sunt definiţi o serie de indicatori:

Indicatori de rezultat OS: gradului de urbanizare; gradului de accesibilitate al municipiilor, orașelor și comunelor; accesibilitatea la infrastructura de servicii de bază în orașele mici și comune; numărul de parteneriate urban‐rural; PIB/locuitor în oraşe mici și comune;

Indicatori de impact OS utilizați pentru a determina: creșterii economice a municipiilor și orașelor în curs de dezvoltare; profitabilitatea parteneriatelor urban‐rural; implicarea sectorului privat în dezvoltarea orașelor în curs de dezvoltare; implicarea sectorului public în creșterea atractivității orașelor mici ; evoluție somaj în oraşe în declin economic.

50


50

IV.4. Sinteză strategică și operațională

VIZIUNE

Dezvoltarea parteneriatelor rural‐urban ca bază a dezvoltării rețelelor și sistemelor de localități

PALIERUL STRATEGIC

Obiectiv strategic

Valorificarea echilibrată a sistemului policentric de localități în contextul dezvoltării teritoriale

Obiectiv general (linie directoare)

Dezvoltarea echilibrată a zonelor urbane și rurale în scopul reducerii disparităților teritoriale și creșterii competitivității localităților în contextul economiei globale

Obiective specifice naţionale

Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)

ON19.1. Reechilibrarea relației dintre mediul urban și cel rural luarea în considerare a rolului specific al fiecărei UAT urbane și rurale în context teritorial și creșterea rolului coordonator al problemelor teritoriale în cazul orașelor de dimensiuni medii și mici.

ON19.2. Crearea unui cadru intercorelat de planificare teritorială strategică la nivelul regiunilor și microregiunilor, palier integrator al politicilor de amenajare a teritoriului, urbanism și dezvoltare la nivelurile judeţean şi local.

ON19.3. Încurajarea asocierii colectivităților locale care fac parte din microregiuni cu coeziune istorică, socială, teritorială, înființarea unor noi tipuri de grupări tradiționale care să perpetueze tradiții locale și specificul zonei (GTT, OTT) și sprijinirea ADI existente, care se axează pe dezvoltarea mediului rural (GAL), în vederea valorificării și promovării potențialului economic, social și teritorial al acestora.

ON19.4. Deconcentrarea serviciilor publice centrale și crearea în zonele cu grad scăzut de accesibilitate a unor servicii publice itinerante cu scopul unei mai bune deserviri a colectivităților locale.

ON19.5. Direcționarea autorităților administrației publice către colaborarea cu instituțiile civile pentru dezvoltarea socială și culturală a populației din mediul rural (bisericile creștine importante, ONG, asociațiile culturale ș.a.)

Obiective specifice teritoriale (operaţionale)

OT19.6. Dezvoltarea echilibrată a parteneriatelor rural‐urban între localităție rurale și între localitățile rurale și orașele de mici dimensiuni, pe baza asocierilor formale și informale între actorii publici și privați, în scopul creării unor asociații de localități cu impact la nivel regional care să asigure stabilitate economică, creșterea gradului de atractivitate pentru relocarea populației și creșterea competitivității la nivel național.

1. Urban‐rural și zone metropolitane

OT19.6.1. Dezvoltarea multifuncțională a asociațiilor de localități din mediul rural în funcție de specificul local prin: crearea de aglomerări rurale bazate pe relații de interdependență ‐ localități care sunt amplasate activități complementaredin sectoare diferite ‐ valorificare resurselor proprii și a activităților tradiționale locale.

OT19.6.2. Alegerea unor localități ‐ orașe mici și comunele dezvoltate cu populație peste 10 000 locuitori ‐ pentru amplasarea de servicii, servicii itinerante și transformarea lor în poli de dezvoltare intercomunală cu deservire a comunelor și orașelor mici învecinate.

OT19.6.3. Crearea unor sisteme funcționale integrate având la bază complementaritatea rural‐urban, în special în ariile funcționale urbane, prin dezvoltarea de activități secundare și tertiare în orașele medii și mari, în paralel cu activitățile primare desfășurate în comunele învecinate în scopul bunei valorificări a resurselor de teren.

2. Zone periferice (frontaliere)

OT19.6.4. Consolidarea statutului localităților rurale și crearea unui mediu stabil pentru populatie, în special în zonele de frontieră, periferice, defavorizate, prin: creșterea calității factorilor de viață, dezvoltarea serviciilor de bază, atragerea de activități economice, racordarea la culoarele de dezvoltare existente și îmbunătățirea accesibilității zonelor izolate – dezvoltarea infrastructurii și a mijloacelor de transport;

OT19.6.5. Mărirea coeziunii sociale în zonele de frontieră prin susținerea înființării de asociații între actorii publici și privați axate pe dezvoltarea multi‐culturală a comunităților locale din zonele de frontieră.

4. Zone slab populate sau izolate

OT19.6.6. Încurajarea desfășurării activităților tradiționale în arealele izolate care să contribuie la crearea unui specific local funcțional, cu precădere în zonele cu economie primară de subzistență, prin dezvoltarea infrastructurii de funcţiuni conexe care să valorifice ocupațiile tradiționale și prin investiții ale APL în infrastructura de servicii de bază – crearea unor rețele subregionale de localități interdependente, cu specific propriu, axate pe un anumit tip de activități (clustere).


51

5. Zone în transformare sau declin

OT19.6.7. Gestionarea și controlarea dezvoltării extensive a teritoriului construit și protejarea durabilă a mediului, peisajului și a activităților tradiționale (managementul dezvoltării) pentru localităţile rurale din zonele montane cu accesibilitate crescută (amplasate adiacent principalelor căi de circulații) în care principala activitate economică este turismul.

OT19.6.8. Revitalizarea orașelor monoindustriale în declin prin reafirmarea rolului lor istoric de centru urban de deservire la nivel local pentru comunele învecinate.

6. Zone geografice

OT19.6.9. Dezvoltarea în parteneriat a localităților urbane și rurale din zonele de câmpie și podiș și crearea unui echilibru în modul de distribuție al activităților economice primare, secundare și terțiare, prin valorificarea resurselor de terenuri agricole din mediul urban ca supliment la dezvoltarea activităților primare din mediul rural.

OT19.6.10. Crearea de parteneriate în tre localitățile situate în zona costieră și localitățile rurale adiacente, din interiorul zonei de podiș a Dobrogei, prin dezvoltarea infrastructurii de circulații și iradierea serviciilor în teritori în scopul extinderii activității turistice aferente litoralului Mării Negre și diversificării cu activități turistice culturale prin valorificarea patrimoniului cultural, natural și peisagistic – cu precădere a patrimoniului arheologic.

PALIERUL OPERAŢIONAL

Politici

Politică cu titlul Dezvoltarea integrată a reţelei de localităţi urbane şi rurale, urmărind valorificarea echilibrată a resurselor localităţilor şi dezvoltarea durabilă a acestora în sistem policentric.

Măsuri

M19.1. Realizarea de strategii de dezvoltare a aglomerărilor rurale și de integrare a proiectelor și strategiilor de dezvoltare efectuate de GAL.

M19.2. Definirea cadrului de funcționare a asociațiilor propuse prin noua strategie – OTT (Ocupații Teritoriale Tradiționale) și GTT (Grupări Teritoriale Tradiționale).

M19.3. Repopularea prin împropritărirea populaţiei în localităţile rurale (cu terenuri aflate acum în proprietatea statului şi cu ajutoare pentru construcţii şi pentru agricultură).

M19.4. Realizare a unui sistem integrat, sustenabil de transport în zonele metropolitane și ariile funcționale urbane– căi de circualții diversificate, noduri și mijloace de transport durabile prin care se asigură buna conectivitate a comunelor cu polii urbani.

M19.5. Susţinerea legăturilor cu comunităţile de etnie română aflate în ţările vecine şi cu comunităţile de foşti cetăţeni români care au emigrat în alte ţări.

M19.6. Dezvoltarea integrată a regiunilor pe baza resurselor naturale și umane și caracteristicilor locale, adaptate la cerințele externe de sustenabilitate prin asocierile dintre comune și orașe mici; ‐ asociații conectate în rețea cu principalele arii funcționale urbane.

M19.7. Gestiunea fenomenului de migrație masivă a populației dintre mediul rural și urban și stabilizarea popualției în localități prin adaptarea condițiilor de viață și muncă din cele două medii, la așteptările comunităților locale.

M19.8. Protejarea modului traditional de locuire și de practicare a activităților aferente sectorului primar în zonele montane înalte (locuire temporară, permanentă) prin încurajarea și facilitarea desfăşurării activităților traditionale.

MI19.9. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea Secțiunii a IV‐a a PATN – Rețeaua de localități.

Programe

Pachet 1 (asociat ON19.1)

P19.1. Program de dezvoltare a mecanismelor de coordonare integrată a dezvoltării teritoriale prin intermediul asociațiilor de localități.

P19.2. Program de creare a unui cadrul normativ, administrativ, financiar pentru sprijinirea parteneriatelor urban‐rural la scară mică.


P19.3. Program de finanțare a realizării de strategii de dezvoltare și documentații de amenajare a teritoriului la la nivelul regiunilor și microregiunilor.

P19.4. Program de introducere a unui palier intermediar de relevanță pentru sprijinirea formulării inițiativelor de dezvoltare locală integrată, la nivelul microregiunilor și studierea posibilității organizării, la acest nivel (subjudețean), a unei părți a serviciilor publice locale, în vederea degrevării aparatului administrativ al UAT de sarcini care depășesc capacitatea financiară, organizatorică și tehnică a acestora.


P19.5. Program de încurajare și sprijinire a comunităților care utilizează resursele naturale regenerabile și desfășoară activități tradiționale în scopul protejării și valorificării durabile a tradițiilor și specificului local din mediul rural.

PT19.6. Program de definire a cadrului normativ, administrativ și legislativ a unor noi tipuri de grupări tradiționale care să perpetueze tradiții locale și activități tradiționale (GTT, OTT) ca factori importanţi de mărire a coeziunii sociale.

52


52


PT19.7. Program de structurare a serviciilor publice centrale pentru apropierea față de beneficiarii serviciilor: în sediile actuale din Municipiul București, în sedii situate în reședințele regiunilor.

PT19.8. Program de structurarea serviciilor publice și de utilitate publică județene pentru apropierea față de beneficiarii serviciilor: în sedii situate în reședințele județului; în sedii situate în mai multe localități din județ; în sisteme itinerante pentru deservirea localităților cu grad scăzut de accesibilitate (sistemul ”comerțul ambulant”, ”preot în mai multe sate” sau ”agent fiscal”).


P19.9. Programe de implicare a societății civile în procesul de creștere a coeziunii sociale în zonele segregate din punct de vedere social prin desfășurarea de acțiuni cu caracter multi‐cultural și prin creșterea implicării grupurilor sociale în viața comunitară.


P19.10. Program de atragere în localitățile rurale a unei game variate de activități economice complementare prin oferirea de facilități finaciare, administrative, fiscale, socio‐culturale pentru investitori în acord cu caracteristicile specifice locale.

P19.11. Program de investitii în asigrarea serviciilor de bază in mediul rural și în orașele mici (ridicarea confortului prin echipare utilitară, circulaţia îmbunătăţită, organizarea serviciilor publice şi private pentru toate necesităţile cetăţenilor ş.a.) în scopul creșterii atractivității investiționale și creșterii gradului de atractivitate pentru noi rezidenți și diminuării migrării populației din mediul rural catre mediul urban.

P19.12. Program de susținere a înființării de asociații de proprietari, în scopul creșterii capacității economice, utilizării eficiente a resurselor existente și stopării migrației populației somere din mediul urban către mediul rural.

P19.13. Program de sprijinire din partea autorităților locale a funcționării composesoratele ţărăneşti, privite și transformare a acestora în parteneri ai dezvoltării (facilităţi fiscale, ajutoare financiare pentru investiţii, propagandă ş.a.).

P19.14. Program de evidenţă prin statistică locală a formelor de proprietate nou create ‐ domeniile public şi privat ale colectivităţilor din UAT, proprietăţile mixte, composesoratele, proprietăţile obsteşti, proprietăţile persoanelor străine ş.a.

P19.15. Program de oferire de sprijin în dezvoltarea infrastructurii serviciilor de bază condiționat de crearea asociațiilor comunitare locale bazate pe parteneriate public‐privat sau parteneriate publice, destinat zonelor cu densitate mare de localități, în scopul utilizării optime a resurselor naturale și umane locale.

P19.16. Program de dezvoltarea oraşelor reşedintă ale noilor asociații de localități – modalitate de dezvoltare a oraselor mici şi transformarea lor în centre locale de dezvoltare.

P19.17. Program de dezvoltare în cadrul urban a rețelelor de preluare și comercializare a produselor tradiționale, cu rol de componentă semnificativă a economiei rurale menite să diminueze agricultura de subzistență.

P19.18. Program de creare a unor parteneriate urban‐rural care să includă sprijin logistic, administrativ, financiar din partea oraşelor către comune pentru a gestiona problemele legate de dezvoltarea accelerată, în special în zonele periurbane din zonele metropolitane.

P19.19. Program de sprijinire a societății civile în procesul de creștere a coeziunii sociale prin implenetarea de proiecte culturale destinate comunităților române amplasate în zonele de frontieră din țările vecine și prin creșterea implicării grupurilor sociale în viața comunitară.

P19.20. Program de valorificare și de gestiune durabilă a funcțiunilor mediului rural care contribuie la dezvoltarea durabilă a teritoriului: producție agricolă și neagricolă; consum; furnizarea de bunuri publice; spații rezidențiale; spații destinate activităților recreative; protejarea ariilor naturale protejate.

P19.21. Program de regenerare economică a localităților din zonele miniere defavorizate, predominant rurale și a orașelor monoindustriale de mici dimensiuni, aflate în declin, prin dezvoltarea activităților tradiționale agricole și manufacturiere și prin dezvoltarea infrastructurii agroturistice și ecoturistice.

P19.22. Program de transformare a oraşelor în declin prin sprijin administrativ în valorificarea potenţialului și dezvoltarea serviciilor de bază și recuperarea rolului istoric de centru urban cu influență la nivel zonal.

P19.23. Program de creștere a atractivității investiționale, turistice, atragerea de noi rezidenți pentru localitățil din zona de podiș a Dobrogei prin: proiecte de investiții în infrastructura de irigații în vederea creșterii productivității agricole; extinderea infrastructurii de circulații în zone greu accesibile și conectarea localităților izolate la rețeaua națională de circulații; creșterea atractivității pentru noi locuitori prin acordarea de facilități (salariale, utilizarea terenurilor) și investiţii publice în servicii și dotări de bază; acordarea de beneficii localităților și rezidenților pe al căror teritoriu administrativ sunt amplasate parcuri eoliene.

P19.24. Program de facilitare și stimulare a activităților economice primare în zonele montane, de deal și podiș, desfășurate prin parteneriate rural‐urban, prin valorificarea resurselor naturale în conformitate cu profilul dominant al zonei și dezvoltarea unui sistem de management cu rol preventiv în supraexploatarea terenurilor.


53

Proiecte (proiecte‐pilot la nivel naţional și teritorial)

PP19.1. Proiect‐pilot de fundamentare a înființării de zone funcționale rurale ca rezultat al parteneriatului dintre orașe mici și comune.

PP19.2. Proiecte‐pilot de studiere a modului în care orașele mici și medii își pot crește rolul coordonator în cadrul teritoriului.

PP.19.3. Proiecte‐pilot de studiere a posibilității organizării la acest nivel (subjudețean) a unei părți a serviciilor publice locale, în vederea degrevării aparatului administrativ al UAT de sarcini care depășesc capacitatea financiară, organizatorică și tehnică a acestora.

PP19.4. Proiect‐pilot de studiere a oportunității și a posibilității modului de asociere a UAT în funcție profilul economic, demografic, caracteristicile geografice, etnografice, culturale, tradiții prin împărţitrea judeşelor în subregiuni teritoriale.

PP19.5. Proiect‐pilot de determinare a orașelor oportune pentru amplasarea instituțiilor aferente noilor asociații de UAT.

PP19.6. Proiecte‐pilot de promovare a GAL, la nivelul comunităților din localitățile cooptate în scopul implementării de proiecte care să răspundă intereselor acestora.

PP19.7. Proiecte‐pilot de consolidare a poziției GAL în cadrul dezvoltării regionale prin coordonarea dintre strategiile de dezvoltare regională și strategiile și proiectele realizate de GAL.

PP19.8. Proiecte‐pilot de dezvoltare a structurii serviciilor în sistem itinerant (de ex.: comerţul, asistenţa medicală, asitenţa juridică, servicii cu adresare peirodică ş.a.).

PP19.9. Proiecte‐pilot de sprijinire a acțiunilor sociale, educative, culturale ale Bisericii în mediul rural.

PP19.10. Proiect‐pilot de sprijinire a locuitorilor din sate care își asigură singuri existența și mențin calitatea și stabilitatea terenului agricol.

PP19.11. Proiect pilot de revizuire a statutului comunelor dezvoltate cu populație peste 10 000 locuitori și posibilitatea transformării lor în centre de dezvoltare locală prin parteneriate cu orașele mici și comune învecinate.

PP19.12. Proiect pilot de dezvoltare economică, spațială, socio‐culturală a zonelor lipsite de orașe prin identificarea localităților cu potențial de pol intercomunitar.

PP19.13. Proiect pilot de restructurare a zonelor degradate periferice ale localităților, prin utilizarea eficientă și durabilă a solului, pentru amplasarea unor funcțiuni care stimulează mobilitatea populației și pot genera noi locuri de muncă.

PP19.14. Progiect‐pilot de dezvoltare teritorială integrată a zonelor metropolitane prin proiecte intercomunale de investiții în servicii publice de bază și infrastructură de transport.

PP19.15. Proiect‐pilot de susţinere și sprijinire a legăturilor cu comunităţile de etnie română aflate în ţările vecine şi cu comunităţile de foşti cetăţeni români care au emigrat în alte ţări.

PP19.16. Proiect‐pilot de repopulare prin împropritărirea populaţiei în localităţile rurale (cu terenuri aflate acum în proprietatea statului şi cu ajutoare pentru construcţii şi pentru agricultură).

PP19.17. Proiect pilot de studiere a oportunităților de regenerare economică a orașelor mici monofuncționale, în declin, prin oferirea de sprijin din partea autorităților locale, actorilor privați, în amplasarea de noi activități economice din sectorul secundar pe structura industrială existentă.

PP19.18. Proiect‐pilot de investiţii publice în dezvoltarea infrastructurii tehnico‐edilitare în comunele subdezvoltate din zona de podiș a Dobrogei.

PP19.19. Proiect pilot de studiere a oportunității oferirii de facilități locuitorilor comunelor pe al căror teritoriu sunt amplasate parcuri eoliene.

Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.

54


54

Anexa 19.1. Zone lipsite de orașe pe o rază de 25‐30 km cf. Legii 351/2001 și orașe declarate în aceste zona în perioada 2002‐2012

Comunele situate în zonele lipsite de orașe pe o rază de 25‐30 km

Comunele stabilite prin Legea nr. 351/2001 Din care, comune declarate orașe în perioada 2002‐2012

Județe

Nr. Denumire Nr. Denumire

Alba ‐ ‐ ‐ ‐

Arad 15 Bata, Birchis, Bârzava, Brazii, Gurahonț, Hălmagiu, Hălmagel, Petriș, Plescuța, Săvârsin, Văradia de Mureș, Vârfurile, Apateu, Craiva, Hăsmaș

‐ ‐

Argeș 13 Bârla, Caldararu, Hârsesti, Izvoru, Mirosi, Mozăceni, Negrasi, Popesti, Recea, Slobozia, Stefan cel Mare, Teiu, Ungheni ‐ ‐

Bacău 20 Colonești, Corbasca, Dealu Morii, Filipeni, Găiceana, Glăvănesti, Horgesti, Huruiesti, Izvoru Berheciului, Lipova, Motoseni, Oncesti, Parincea, Pancesti, Plopana, Podu Turcului, Răchitoasa, Stănisesti, Tătărăști, Vultureni

‐ ‐

Bihor 10 Căpâlna, Ceica, Cociuba Mare, Drăgesti, Holod, Lăzăreni, Olcea, Sâmbata, Soimi, Tinca ‐ ‐

Bistrița‐Năsăud

11 Budesti, Chiochis, Galații Bistriței, Lechința, Matei, Micestii de Câmpie, Milas, Silivasu de Câmpie, Sânmihaiu de Câmpie, Teacă, Urmenis

‐ ‐

Botoșani 17 Albesti, Calarași, Dobărceni, Durnesti, Flămânzi, Frumusica, Hlipiceni, Luncă, Mihălăseni, Prăjeni, Răuseni, Ripiceni, Românesti, Santa Mare, Stefanești, Todireni, Trusesti

2 Stefanesti, Flămânzi

Brașov ‐ ‐ ‐ ‐

Brăila 11 Ciocile, Ciresu, Rosiori, Ulmu, Gemenele, Măxineni, Racovita, Râmnicelu, Românu, Salcia Tudor, Scorțaru Nou ‐ ‐

Buzău 31 Balta Albă, Vâlcelele, Beceni, Berca, Bisoca, Bozioru, Brăesti, Calvini, Catina, Cernătesti, Chiliile, Cislău, Cozieni, Lopătari, Măgura, Mărgăritesti, Mânzălesti, Murgești, Odăile, Pardosi, Panatău, Pătârlagele, Pârscov, Sărulești, Scorțoasa, Tisău, Valea Salciei, Vintilă Vodă, Viperești

1 Pătârlagele

Caraș‐Severin

‐ ‐

‐ ‐

Călărași 2 Dragalina, Dragoș Vodă ‐ ‐

Cluj 8 Buza, Cămărasu, Catina, Frata, Geacă, Mociu, Pălatca, Suatu ‐ ‐

Constanța 19 Cogealac, Crucea, Mihai Viteazu, Nicolae Bălcescu, Pantelimon, Siliștea, Târgusor, Vulturu, Adamclisi, Aliman, Băneasa, Cobadin, Deleni, Dumbrăveni, Independenta, Ion Corvin, Lipnița, Oltina

1 Băneasa

Covasna ‐ ‐ ‐ ‐

Dâmbovița ‐ ‐ ‐ ‐

Dolj 42 Amăraștii de Jos, Amăraștii de Sus, Apele Vii, Barca, Bechet, Bistreț, Calarași, Celaru, Daneți, Dăbuleni, Diosti, Dobresti, Gângiova, Gighera, Macesu de Sus, Macesu de Jos, Mârsani, Ostroveni, Sadova, Bulzesti, Farcaș, Melinesti, Murgasi, Botosesti‐Paia, Carpen, Cernătesti, Gogosu, Grecesti, Orodel, Plenița, Predesti, Salcuța, Seacă de Pădure, Secu, Sopot, Terpezița, Vârtop, Vela, Verbița

2 Bechet, Dăbuleni

Galați 13 Costache Negri, Cuca, Cudalbi, Foltesti, Frumusița, Fundeni, Grivița, Ivesti, Liesti, Măstăcani, Pechea, Rediu, Scânteiesti ‐ ‐

Giurgiu ‐ ‐ ‐ ‐

Gorj 11 Berlești, Bustuchin, Căpreni, Cruset, Danciulești, Hurezani, Logrești, Stejari, Stoina Turburea, Tânțareni

‐

‐

Harghita ‐ ‐ ‐ ‐

Hunedoara ‐ ‐ ‐ ‐

Ialomița 10 Axintele, Balaciu, Căzănesti, Ciochina, Cocora, Grindu, Munteni‐Buzău, Reviga, Sălcioara, Sfântu Gheorghe ‐ ‐

Iași 24 Andrieseni, Bivolari, Gropnița, Probota, Sipote, Trifesti, Vlădeni, Dagâta, Ipatele, Mironeasa, Scânteia, Scheia, Tansă, Țibana, Țibănesti, Ciortești, Costuleni, Cozmești, Dolhesti, Gorban, Grozești, Mosna, Prisăcani, Raducaneni

‐ ‐

Ilfov ‐ ‐ ‐ ‐

Maramureș 5 Boiu Mare, Miresu Mare, Somcuta Mare, Ulmeni, Valea Chioarului

2 Şomcuta Mare, Ulmeni,

Mehedinți 11 Bălăcița, Bacleș, Cujmir, Darvari, Gârla Mare, Gruia, Obârsia de Câmp, Oprișor, Pristol, Salcia, Vanatori ‐ ‐

Mureș 14 Bând, Cozma, Crăiești, Fărăgău, Grebenișu de Câmpie, Miheșu de Câmpie, Pogăceaua, Raciu, Sarmașu, Sânpetru de Câmpie, Săulia, Șincai, Valea Largă, Zau de Câmpie

1 Sarmașu

Neamț 4 Bozieni, Oniceni, Poienari, Valea Ursului ‐ ‐

Olt 10 Crâmpoia, Icoana, Mihaești, Movileni, Nicolae Titulescu, Radomirești, Seacă, Serbănești, Tufeni, Văleni ‐ ‐

Prahova ‐ ‐ ‐ ‐

Satu Mare ‐ ‐ ‐ ‐

Sălaj 20 Almașu, Buciumi, Cizer, Cuzăplac, Dragu, Fildu de Jos, Halmasd, Hida, Plopiș, Sag, Sânmihaiu Almașului, Valcău de Jos, Zimbor, Galgău, Ileanda, Letca, Lozna, Poiană Blenchii, Rus, Zalha

‐ ‐

Sibiu ‐ ‐ ‐ ‐

Suceava ‐ ‐ ‐ ‐

Teleorman 14 Balaci, Ciolanești, Dobrotești, Gratia, Necșești, Poeni, Sârbeni, Scurtu Mare, Siliștea, Siliștea‐Gumești, Tătăraștii de Jos, Tătăraștii de Sus, Trivalea‐Mosteni, Zâmbreasca

‐ ‐

Timiș ‐ ‐ ‐ ‐

Tulcea 14 Baia, Beidaud, Casimcea, Cerna, Ciucurova, Dăeni, Dorobanțu, Hamcearca, Horia, Izvoarele, Ostrov, Peceneaga, Stejaru, Topolog

‐ ‐

Vaslui 36 Arsura, Botești, Bunești‐Averești,Codaești, Dănești, Dranceni, Miclești, Tăcuta, Alexandru Vlahuța, Banca, Berezeni, Blăgești, Bogdanești, Bogdănița, Costești, Dimitrie Cantemir, Dragomirești, Fălciu, Gagești, Gherghești, Hoceni, Iana, Ivanești, Luncă Banului, Mălușteni, Murgeni, Poienești, Puiești, Pungești, Roșiești, Șuletea, Vetrișoaia, Viișoara, Voinești, Vutcani

1 Murgeni

Vâlcea 35 Alunu, Amărăști, Băbeni, Bălcești, Berbești, Copăceni, Dănicei, Dragoești, Făurești, Fârtățesti, Galicea, Ghioroiu, Glăvile, Grădistea, Gusoeni, Ionești, Ladești, Lapușata, Livezi, Mateești, Măciuca, Olanu, Orlești, Pesceana, Popești, Roești, Roșiile, Scundu, Sinești, Stanești, Stoilești, Sirineasa, Tetoiu, Valea Mare, Zătreni

3 Bălcești, Băbeni, Berbești

Vrancea 26 Andreiasu de Jos, Bârsești, Chiojdeni, Câmpuri, Dumitrești, Gura Caliței, Jitia, Mera, Năruja, Nereju, Nistorești, Paltin, Poiană Cristei, Răcoasa, Reghiu, Soveja, Tulnici, Valea Sării, Vidra, Vintileasca, Vizantea Livezi, Vrâncioaia, Ciorăști, Maicanești, Nănesti

‐ ‐

Tabel A. 19.2.1. Orașe declarate în perioada 2002‐2012 în zonele lipsite de orașe pe o rază de 25‐30km, cf. Legea nr. 351/2001 Surse: Legea 351/2001 Lege privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a IV‐a – Rețeaua de localități; Săgeată, Dănuț‐Radu, Deciziile politico‐administrative și organizarea teritoriului, Editura Top Form, Colecția Geografie Politică, București, 2006, pp.355‐358) (prelucrare date, Quattro Design, 2013)


55

Anexa 19.2. Date referitoare la evoluţia populaţiei Municipiului Bucureşti

Grafic A.19. 2.1. Diagrama evoluției populației în Municipiul București Grafic A.19.2.2. Numărul populației în Municipiul București și județul Ilfov (1992‐2011) și în UAT învecinate (2011)

Anexa 19.3. Serviciile publice ale administrațiilor publice centrale și locale

Serviciile publice ale administrațiilor publice centrale și locale – schemă de amplasare în apropierea populației deservite

Amplasarea serviciilor

Capitala României – București Existent

Capitale regiuni 6‐10 capitale

Reședințe de județ Existent – 42 reședințe

Sediu administrativ al unei grupări de UAT Servicii fixe sau itinerante: 3‐5 sedii/județ, cca. 150 sedii/țară

Reședință UAT Existent – 3181 reședințe

Sectoare administrative ale Capitalei Existent – Municipiu București (6 sectoare)

1 sector central

Sectoare administrative ale municipiilor Alte orașe mari (2‐4 sectoare/oraș)

Tabel A. 19.3.1. Servicii publice ale administrației publice centrale și locale – existente și propuse

Notă:

Servicii organizate în prezent

Servicii care trebuie organizate în viitor

Documents

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEIsdtr.ro/upload/STUDII/19. Raport_Noile leg╟turi urban... · 2014-06-19 · Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii