Structura Si Rolul Organelor Centrale Ale Administratiei Publice Din Romania Comparativ Cu Un Alt Stat Membru Al U.E

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Structura şi rolul organelor centrale ale administrației publice din Romȃnia, comparativ cu

un alt stat membru al U.E.

\

Cuprins

Structura şi rolul organelor centrale Page 1


Administrația publică centrală Structura administrației publice din

Romȃnia Organizarea administrației centrale

1.Preşedintele Romȃniei2.Guvernul3.Primul- Ministru4.Ministerele5.Autorități centrale de specialitate

Administrația publică centrală in Franța Concluzii Bibliografie



Administrația publică centrală

Administraţia este una din instituţiile publice care compun statul şi este formată, la rândul ei, din alte instituţii şi organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrală, Poliţia, administraţiile Financiare, etc., adică totalitatea puterilor de guvernământ asupra unui teritoriu, fără dreptul de a dispune de acesta. Astfel că, noţiunea de „ administratie publica ” se poate înţelege făcând conexiunea între cele menţionate anterior cu adjectivul „public, -ă” care arată apartenenţa unei colectivităţi sau provenienţa de la o colectivitate.

Administrația publică centrală, conform art. 1 din Legea privind Administratia publica centrala, este totalitatea autoritatilor de specialitate ale administratiei publice pentru satisfacerea , sub conducerea Guvernului , a intereselor generale ale societatii la nivelul intregii tari.

Administratia publica centrala este realizata de autoritatile puterii executive cu competente generale, in primul rand de Guvern si Seful statului, in masura in care ele exercita functii administrative, de rand cu cele publice, si de administratie publica centrala de specialitate. Acestea se compun din adiministratia ministeriala, departamentala si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale organizate in subordinea

Guvernului si conduse de el.


http://www.referat.ro/referate/Administratie_Publica___licenta_5231.html


Structura administrației publice in Romȃnia



PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Alegerea şi atribuțiile Preşedintelui României

Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Accesul la functia de Presedinte al României apartine, în principiu, fiecãrui cetãtean român, care îndeplineste conditiile prevãzute de Constitutie si de Legea nr. 69/1992 privind alegerea Presedintelui României:

Mandatul Preşedintelui României este, începând cu alegerile din 2004, de 5 ani, şi poate fi prelungit numai în caz de război sau catastrofă, prin lege organică. Aşa cum s-a precizat în doctrină, aici legea fundamentală introduce un concept nedeterminat, cel de “catastrofă”, şi în consecinţă o putere discreţionară pentru Parlament de a decide prelungirea mandatului Preşedintelui. Modificarea mandatului de la 4 ani la 5 ani se impunea în vederea decalării alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale şi a desprinderii partidelor politice de “locomotiva” pe care candidatul la preşedinţie o reprezenta; pe de altă parte, astfel s-a urmărit păstrarea unei continuităţi a instituţiei prezidenţiale. În Constituţia revizuită s-a păstrat prevederea conform căreia nici o persoană nu poate îndeplini funcţia decât pentru cel mult doua mandate, care însă pot fi şi succesive. Mandatul se exercită de la depunerea jurământului până la depunerea jurământului de către noul preşedinte ales.

Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională. Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în fata Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună, jurământul de credinţă.

Presedintele îndeplineste o serie de functii specifice:

a) Functia de reprezentare presupune ca, în calitate de sef al Statului, Presedintele sã fie primul reprezentant al statului român atât pe plan intern, cât si pe cel extern ;

b) Presedintele României este garantul independentei nationale, al unitãtii si al integritãtii teritoriale a tãrii, de unde si cerinta ca acesta sã fie “comandantul fortelor armate” si “presedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii” ;

c) functia de mediere : Presedintele este solicitat sã realizeze un “arbitraj” între “puterile statului” sau între “stat si societate”.



Presedintele României are o serie de importante atributii în raport cu Parlamentul, Guvernul, alte autoritãti ale administratiei publice centrale autonome, în raport cu puterea judecãtoreascã si Curtea Constitutionala, în politica externa precum si în situatii exceptionale :

poate adresa mesaje Parlamentului referitoare la principalele probleme politice ale tarii, convoaca Parlamentul rezultat din alegeri, în termen de maxim 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor;

poate cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în functiune, numai în anumite conditii, desemnarea candidatului pentru functia de prim-ministru; numesteGuvernul, pe baza votului de încredere acordat de Parlament;

revoca si numeste unii membri ai Guvernului, în caz de remaniere; promulga legile; poate sesiza si Curtea Constitutionalã, dacã aprecieazã cã legea, în ansamblu, sau o

dispozitie a ei sunt neconstitutionale; poate participa la sedintele Guvernului (atunci când participa le si conduce); indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, convoaca

lucrarile acestuia, coordoneaza si-i îndruma activitatea; propune numirea unor importanti functionari ai administratiei publice (directorul general

al Serviciului Român de Informatii, judecãtorii si procurorii financiari din cadrul Curtii de Conturi, doi din membrii Consiliului National al Audiovizualului);

numeste judecãtorii si a procurorii, cu exceptia celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii;

poate declara, cu aprobarea prealabilã a Parlamentului, mobilizarea partialã sau generalã a fortelor armate (numai în cazuri exceptionale, aceastã hotãrâre se supune ulterior aprobãrii Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare);

poate institui, în conditiile legii, starea de asediu sau starea de urgentã, în întreaga tarã sau în unele localitãti, situatie în care este necesarã o aprobare ulterioarã a Parlamentului, în termen de cel mult 5 zile de la adoptare, încheie, în numele României, tratatele internationale s.a.

Actele Preşedintelui României

În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele emite decrete, care se publică în Monitorul Oficial al României. Sancţiunea nepublicării o constituie inexistenţa decretului. Unele decrete emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale trebuie contrasemnate de primul-ministru (cele vizând atribuţiile în domeniul politicii externe, al apărării, în cazul instituirii măsurilor excepţionale şi atunci când conferă decoraţii şi titluri de onoare, acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral, acordă graţierea individuală). Contrasemnarea decretelor este o condiţie de legalitate a acestora, care poate antrena, în lipsă, nulitatea absolută a decretului. Ea antrenează, totodată, răspunderea primului ministru pentru conţinutul decretului. În doctrină s-a observat că majoritatea decretelor trebuie constrasemnate, şi că lipsa contrasemnării constituie excepţia, şi nu regula. Alături de decrete, care sunt actele juridice ale Preşedintelui, şeful statului emite şi acte politice, cum sunt mesajele adresate Parlamentului sau declaraţiile.

Administraţia prezidenţială, insistuţie publică cu personalitate juridică, este compusă din serviciile publice aflate în subordinea Preşedintelui României, care se organizează pe baza



Legii nr.47/19944. În conformitate cu această reglementare, personalul administraţiei prezidenţiale este format din persoane detaşate, la cererea Preşedintelui României, din ministere şi alte autorităţi publice, precum şi din persoane încadrate direct pe funcţiile sau posturile pe care urmează sa le îndeplinească, ambele modalităţi de angajare fiind discreţionare, numai pe baza încrederii acordate de Preşedintele României şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate stabilit prin regulamentul funcţionării Administraţiei prezidenţiale. Retragerea încrederii are ca efect revocarea încadrării, precum şi încetarea detaşării, eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de munca, după caz. Se desprinde foarte clar caracterul politic al acestei instituţii publice. Funcţiile de conducere specifice din cadrul Administraţiei prezidenţiale sunt cele de consilier prezidential, cu rang de ministru, şi consilier de stat, cu rang de secretar de stat. Numirea sau eliberarea din funcţie a consilierilor prezidentiali se face de către Preşedintele României. Numirea sau eliberarea din celelalte funcţii ale Administraţiei prezidenţiale se face potrivit regulamentului de funcţionare aprobat de Preşedintele României.

Structura organizatorica a administratiei prezidentiale cuprinde :

1. Departamentul constituţional legislativ; 2. Departamentul pentru relaţia cu autorităţile publice şi societatea civilă; 3. Departamentul de planificare şi analiză politică; 4. Departamentul relaţii internaţionale; 5. Departamentul afaceri europene; 6. Departamentul de politici economice şi sociale; 7. Departamentul mediul de afaceri intern şi internaţional; 8. Departamentul de sănătate publică; 9. Departamentul de educaţie şi cercetare; 10.Departamentul pentru minorităţi naţionale; 11.Departamentul de comunicare publică; 12.Departamentul managementul resurselor; 13.Cancelaria preşedintelui.; 14.Compartimentul protocol; 15.Compartimentul cancelaria ordinelor.

GuvernulStructura şi rolul organelor centrale Page 7


Guvernul este definit în Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor ca autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial, în condiţiile promovării intereselor naţionale.

Numirea Guvernului se face de Preşedintele României pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Guvernul se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile constituţionale, având la bază Programul de guvernare acceptat de Parlament.

Pentru realizarea Programului de guvernare Guvernul exercită următoarele funcţii: a) funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare;

b) funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice;

c) funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;

d) funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern;

e) funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi în domeniile economic şi social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului.

Sedintele Guvernului se convoacã si sunt conduse de primul-ministru. Presedintele României poate lua parte la sedintele Guvernului (pe care le si conduce) în care se dezbat probleme de interes national privind politica externã, apãrarea tãrii, asigurarea ordinii publice si, la cererea primului-ministru, în alte situatii. Guvernul se întruneste sãptãmânal sau ori de câte ori este nevoie.

Atribuţiile Guvernului

În realizarea funcţiilor sale Guvernul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:



a) exercită conducerea generală a administraţiei publice;

b) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului;

c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei;

d) asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora;

e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului;

f) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate;

g) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare;

h) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege;

i) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ţării, scop în care organizează şi înzestrează forţele armate;

j) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea României în structurile europene şi internaţionale;

k) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român; negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental;

l) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa;

m) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului;

n) acordă şi retrage cetăţenia română, în condiţiile legii; aprobă renunţarea la cetăţenia română, în aceleaşi condiţii;

o) înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa;

p) cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale;

r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. Pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa Guvernul poate constitui organisme cu caracter consultativ. În scopul elaborării, integrării, corelării şi monitorizării de politici Guvernul poate constitui consilii, comisii şi comitete interministeriale. Modul de organizare şi funcţionare a acestor structuri şi a serviciilor acestora se stabileşte prin hotărâre a



Guvernului, în limita bugetului aprobat.

Actele juridice ale Guvernului

Pentru exercitarea atributiilor sale, pe baza si în vederea executãrii legilor, Guvernul adoptã o serie de acte normative si individuale.Guvernul este abilitat sã adopte hotãrâri si ordonante.

Hotãrârea - care poate fi normativã sau individualã - este actul prin care Guvernul îsi îndeplineste rolul sãu constitutional, privind conducerea generalã a administratiei publice.

Hotãrârea reglementeazã relatiile sociale care, prin natura lor, sunt inferioare ca importantã fatã de cele reglementate prin lege. Ordonanta nu poate fi emisã decât prin delegarea de putere, respectiv, ca urmare a unei legi speciale adoptate de Parlament, de regulã, cu caracter exceptional si numai pe termen strict delimitat (de exemplu, în perioada vacantelor parlamentare). Unele dintre ordonantele care se emit pe baza unei legi speciale de abilitare se supun aprobãrii ulterioare a Parlamentului, în timp ce altele nu mai impun o asemenea mãsurã. În general, vor fi supuse aprobãrii ulterioare a Parlamentului numai acele ordonante pentru care legea de abilitare o cere în mod expres. În acelasi context, sã mai subliniem cã Parlamentul nu poate delega competenta sa legislativã din domeniul legilor organice, ci numai din cel al legilor ordinare.

Ordonanta de urgentã este emisã de Guvern în situatii cu totul deosebite, când, din motive absolut obiective, nu a fost posibilã adoptarea unei legi în procedurã de urgentã si nici a uneia de abilitare (art. 115, alin. 4 din Constitutie). Dar si în aceste situatii, ea poate sã intre în vigoare numai dupã depunerea acesteia spre dezbatere în procedurã de urgentã la Camera competentã sã fie sesizatã si dupã publicarea ei în Monitorul Oficial. Ordonantele de urgentã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertãtile si îndatoririle prevãzute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã. În cazul respingerii, efectele ordonantei de urgentã înceteazã o datã cu publicarea legii de respingere. Atunci când Parlamentul o aprobã, ordonanta de urgentã intrã în categoria legilor. Atât hotãrârile de Guvern, cât si ordonantele adoptate de acesta sunt semnate de primul-ministru, contrasemnate de cãtre ministri, care au obligatia punerii lor în executare, si se publicã în Monitorul Oficial.

Primul - Ministru

Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneazã activitatea membrilor acestuia, respectând atributiile ce-i revin fiecãruia. De asemenea, primul-ministru prezintã Parlamentului



declaratii si rapoarte cu privire la politica Guvernului si rãspunde la întrebãrile ori interpretãrile care îi sunt adresate de cãtre deputati si senatori.

Primul-ministru îndeplineşte următoarele atribuţii, cuprinse în art. 13-19 din Legea nr. 90/2001:

conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor legale care le revin.

reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii neguvernamentale, precum şi în relaţiile internaţionale.

exercită toate atribuţiile care derivă din calitatea de vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

numeşte şi eliberează din funcţie:

a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului,

b) secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul utilizării acestor funcţii;

c) personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru;

d) secretarii de stat;

e) alte persoane care îndeplinesc funcţii publice, în cazurile prevăzute de lege.

contrasemnează decretele emise de Preşedintele României, în cazul în care Constituţia prevede obligativitatea contrasemnării acestora.

în scopul rezolvării unor probleme operative primul-ministru poate constitui, prin decizie, consilii, comisii şi comitete interministeriale.

primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.

În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin primul-ministru emite decizii, în condiţiile legii.

Organizarea aparatului de lucru al Guvernului

Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din:



Cancelaria Primului-Ministru- Structură fără personalitate juridică, în subordinea directă a primului-ministru, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de șeful Cancelariei, cu rang de ministru, numit și eliberat din funcție prin decizie a primului-ministru; în cadrul Cancelariei Primului-Ministru își desfășoară activitatea unul sau mai mulți secretari de stat și consilieri de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a primului-ministru;

Secretariatul General al Guvernului- Instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea primului-ministru, condusă de un secretar general cu rang de ministru, ajutat de un secretar general adjunct cu rang de secretar de stat, precum și, după caz, de unul sau mai mulți secretari de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a primului-ministru; secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al Guvernului, precum și pentru instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea sau coordonarea Guvernului, a primului-ministru și a Secretariatului General al Guvernului;

Departamentul pentru Relația cu Parlamentul- Structură cu personalitate juridică, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul, care are calitatea de ordonator terțiar de credite. În cadrul departamentului funcționează unul sau mai mulți secretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului.

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine- Structură cu personalitate juridică, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, care are calitatea de ordonator secundar de credite. În cadrul departamentului funcționează unul sau mai mulți secretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului.

Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF- Structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de un șef cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului pe o perioadă de 5 ani, ordonator terțiar de credite;

Corpul de control al primului-ministru- Structură fără personalitate juridică în subordinea primului-ministru, condusă de un secretar de stat, numit și eliberat din funcție prin decizie a primului-ministru, și finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; Corpul de control al primului-ministru controlează și urmărește activitatea ministerelor și serviciilor publice deconcentrate ale acestora, instituțiilor publice din subordinea Guvernului, organelor de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale și instituțiilor financiar-bancare cu capital majoritar său integral de stat;

Departamentul pentru Relații Interetnice- Structură fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru și în coordonarea secretarului general al Guvernului, condusă de un secretar de stat, ajutat de 2 subsecretari de stat,



numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a primului-ministru, și finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;

Alte departamente- Organizate ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru, conduse de secretari de stat sau asimilați ai acestora, a căror înființare și/sau funcționare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Membrii Guvernului

Guvernul este un organ colegial (format din mai multe persoane – membrii Guvernului). Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetãtenia românã si domiciliul în tarã, se bucurã de exercitiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnãri penale si nu se gãsesc în unul din cazurile de incompatibilitate prevãzute de Legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitãtilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.

Guvernul este alcãtuit, în afara primului-ministru, din ministri si din alti membri stabiliti prin lege organicã (de organizare a Guvernului). Este vorba de ministri-delegati, cu însãrcinãri speciale pe lângã primul-ministru, precum si de ministrii de stat.

Guvernul, cu avizul Curtii de Conturi, poate înfiinta organe de specialitate (subsecretariate si secretariate de stat) în subordinea sa.

Ministerele



Ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora.

Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constituţiei şi Legii nr. 90/2001. Organizarea şi funcţionarea ministerelor privind apărarea naţională şi ordinea publică sunt reglementate prin legi speciale. Restul ministerelor pot fi înfiinţate prin hotărâre de Guvern, după aprobarea lor de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la învestitură. Primul ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere.

Rolul, funcţiile, atribuţiile, structura organizatorică şi numărul de posturi ale ministerelor se stabilesc în raport cu importanţa, volumul, complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate şise aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Ministerele pot înfiinţa în subordinea lor organe de specialitate, cu avizul Curţii de Conturi, şi pot avea în subordinea lor servicii publice, care funcţionează în unităţile administrativ teritoriale.Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice „descentralizate” ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, obiectul de activitate, structura organizatorică, numărul şi încadrarea personalului, criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea.

Conducerea ministerelor

Conducerea ministerelor se exercită de miniştri. Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie. În exercitarea atribuţiilor ce îi revin ministrul emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.

Art.37 din lege prevede că în activitatea de conducere a ministerului ministrul este ajutat de unul sau mai mulţi secretari de stat, potrivit hotărârii Guvernului de organizare şi funcţionare a ministerului. Secretarii de stat exercită atribuţiile delegate de către ministru.

Atribuțiile generale ale miniştrilor

Miniştrii indeplinesc in domeniul lor de activitate, urmatoarele atribuții generale:

a) organizeaza, coordoneaza si controleaza aplicarea legilor, ordonantelor si hotararilor Guvernului, a ordinelor si instructiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate si a principiului autonomiei locale a institutiilor publice si a agentilor economici;



b) initiaza si avizeaza proiecte de lege, ordonante, hotarari ale Guvernului, in conditiile stabilite prin metodologia aprobata de Guvern;

c) actioneaza pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrata celei de dezvoltare economico-sociala a Guvernului;

d) fundamenteaza si elaboreaza propuneri pentru bugetul anual, pe care le inainteaza Guvernului;

e) urmaresc proiectarea si realizarea investitiilor din sistemul ministerului, in baza bugetului aprobat;

f) reprezinta interesele statului in diferite organe si organisme internationale, in conformitate cu acordurile si conventiile la care Romania este parte si cu alte intelegeri stabilite in acest scop, si dezvolta relatii de colaborare cu organe si organizatii similare din alte state si cu organizatii internationale ce intereseaza domeniul lor de activitate;

g) initiaza si negociaza, din imputernicirea Presedintelui Romaniei sau a Guvernului, in conditiile legii, incheierea de conventii, acorduri si alte intelegeri internationale propun intocmirea formelor de aderare la cele existente;

h) urmaresc si controleaza aplicarea conventiilor si acordurilor internationale la care Romania este parte si iau masuri pentru realizarea conditiilor in vederea integrarii in structurile europene sau in alte organisme internationale;

i) coordoneaza si urmaresc elaborarea si implementarea de politici si strategii in domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;

j) avizeaza, in conditiile legii, infiintarea organismelor neguvernamentale si coopereaza cu acestea in realizarea scopului pentru care au fost create;

k) colaboreaza cu institutiile de specialitate pentru formarea si perfectionarea pregatirii profesionale a personalului din sistemul lor;

l) aproba, dupa caz, editarea publicatiilor de specialitate si informare.

Ministerul Administrației şi Internelor

Conducerea M.A.I. se exercitã de cãtre ministru, iar activitãtile în domeniul administratiei publice sunt coordonate de ministrul delegat.

Principalele atributii ale ministerului în domeniul administratiei publice sunt urmãtoarele:

îndrumã si controleazã activitatea prefectului pentru îndeplinirea Programului de guvernare;



initiazã proiecte de acte normative în domeniul serviciilor publice deconcentrate;

îndrumã si sprijinã autoritãtile publice locale si aparatul propriu al acestora în aplicarea prevederilor legale si îndeplinirea atributiilor;

în colaborare cu autoritãtile administratiei publice locale, elaboreazã si monitorizeazã strategii si programe de dezvoltare a infrastructurii urbane si a serviciilor de gospodãrie comunalã s.a.

M.A.I. îndeplineste atributii în domeniul ordinii si sigurantei publice.

Potrivit articolului 24 a Legii cu privire la Guvern din 31.05.1990, administraţia publică centrală este compusă din ministere şi alte autorităţi administrative centrale (total 28 de organe centrale de specialitate ale Administraţiei Publice).

Exemple de ministere:

Ministerul Economiei şi Comerţului

Ministerul Finanţelor

Ministerul Industriei şi Infrastructurii

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare

Ministerul Transporturilor şi Gospodării Drumurilor

Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale

Ministerul Educaţiei şi Tineretului

Ministerul Sănătăţii

Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului

Ministerul Reintegrării

Ministerul Administraţiei Publice Locale

Exemple de autorități administrative centrale:

Serviciul Standardizare şi Metrologie

Serviciul Vamal

Serviciul Grăniceri

Biroul Naţional de Statistică

Biroul Relaţii Interetnice



Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Camera de Licenţiere

Agenţia Agroindustrială “Moldova-Vin”

Agenţia pentru Silvicultură “Moldsilva”

Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru

Agenţia pentru Dezvoltarea Regională

Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare

Autorităţile centrale de specialitate.

a) Autorităţile centrale de specialitate, altele decât ministerele. Aceste autorităţi sunt organizate şi funcţionează în subordinea Guvernului sau a unui minister. Înfiinţarea lor a fost determinată fie de necesitatea desfăşurării unei activităţi coordonate şi unitare în rezolvarea unor probleme de specialitate, fie de volumul mai restrâns de activitate care nu reclama organizarea unui minister. Este vorba de Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Comisia Naţională de Statistică, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, etc.

b) Autorităţile centrale autonome sunt organizate şi funcţionează ca şi celelalte organeale administraţiei publice de specialitate, cu deosebirea că, fiind autonome, nu au organe ierarhice superioare. Asupra lor se exercită, totuşi, un control din partea unei alte puteri în stat, puterea legiuitoare, care numeşte conducerea acestora şi în faţa căreia trebuie prezentat un raport anual.Exemple de astfel de autorităţi: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul Român deInformaţii, Curtea de Conturi, Avocatul poporului, Consiliul Naţional Audiovizualului.

Administrația publică centrală în Franța

Franta se caracterizeaza printr-un inalt grad de centralizare administrativa, cu vechi radacini in istoria tarii, pastrat si accentuat de-a lungul domniei



lui Napoleon si continuat, practic, de toate regimurile ulterioare. Pe de alta parte, acest sistem a fost determinat si de structura unitara a statului, iar, apoi de regimul semiprezidential care a accentuat concentrarea puterii executive in mainile sefului statului.

Legislatia anilor 1972,1982 a realizat reforme regionale si municipale, in acest sens, dar esenta exercitiului unitar al puterii centrale nu a fost afectata in modul de conducere unitara si directa a Frantei si nici controlul central. Administratia publica centrala are o structura ierarhica si o alcatuire bicefala sau un executiv dualist. Intr-adevar presedintele republicii este cel care il numeste pe primul ministru, iar la propunerea acestuia din urma numeste si revoca pe ceilalti ministri ai guvernului in functiile lor excutive.

Seful statului este preşedintele republicii. Ales pentru 7 ani prin vot universal. El desemnează primul ministru si membrii guvernului conducand consiliul miniştrilor. Are drept de promogare a legilor adoptate de parlament. Prezideaza sedintele Consiliului de Ministri, semneaza ordonantele si decretele adoptate in urma dezbaterilor de guvern, de regula contrasemnate de premier si, eventual de ministri de resort, numeste in functii civile si militare de stat.

Art. 20 din Constitutia Frantei defineste, asa cum se procedeaza si in art. 5 referitor la rolul



presedintelui tarii, intr-o modalitate generala si sintetica, rolul Guvernului francez de a „ determina si conduce politica Natiunii”. Termenii sunt clari, adevaratul responsabil, in sensul celui care detine puterea de decizie, nu este nici presedintele si nici parlamentul, ci guvernul. In cadrul acestuia, primul- ministru dispune de o pozitie de autoritate, deoarece, potrivit art. 21 din Constitutie, el este cel care „dirijeaza actiunea guvernului” , iar Constitutia ii confera puterea necesara exercitarii acestei competente.

Guvernul stabileste si conduce politica nationala, dispunand de administratie si de forta armata si raspunzand in fata parlamentului. Ministrii nu pot cumula functia de parlamentar si conduc institutiile executive de resort dintre care cele mai multe au si structuri in teritoriu. Primul ministru conduce activitatea guvernului si raspunde pentru activitatea acestuia in fata Adunarii Nationale, putand delega unele atributii ale sale ministrilor din subordine, iar, uneori, in mod exceptional poate prezida sedintele guvernului, iar actele sale sunt contrasemnate de ministri insarcinati cu aplicarea lor.

Guvernul are o competenta de reglementare deosebit de larga in conditiile in care, prin Constitutie, Parlamentul are atributii legislative strict delimitate, ceea ce inseamna ca poate interveni in orice domeniu care nu intra in sfera de



atributii rezervate puterii legiuitoare, emitand decrete.

In sfarsit, exista si sistemul legislatiei delegate care permite guvernului sa ceara, in indeplinirea programului sau, autorizarea parlamentului pentru adoptarea unor ordonante in domenii care revin in mod normal legii. Parlamentul abiliteaza prin lege domeniul si termenul pana la care astfel de acte guvernamentale pot fi emise, dupa care vor trebui supuse in parlament spre ratificare.

Puterea legislativa - exercitata de un parlament bicamiral format din: senat (321 membri) aleşi pe un mandat de 9 ani si adunarea naţionala ( 577 membrii aleşi prin vot direct pentru 5 ani) . In toate deciziile importante adunarea naţionala are puterea decizionala finala. Structurile asociate adunarii nationale. Si senatul din care fac parte următoarele comitete: comitetul de aprobare - domeniul legislativ; comitetul de selecţie - constituit la cererea unor membri parlamentari pentru a examina unele propuneri particulare.

Autoritatea executiva - este divizata intre preşedintele republicii, si primul ministru. Nominalizarea pentru posturile civile si militare de nivel inalt al statului sunt de competenta preşedintelui republicii.

Ministerele se mai numesc si departamentele . Fiecare departament se afla sub conducerea propriului ministru, care poate fi asistat de miniştrii.



Biroul personal al ministrului este un grup de consultanta care cuprinde membrii aleşi de către ministru. Responsabilitatea pentru fiecare minister este pricizata prin ordinile consiliului de miniştri dupa consultarea consiliului de stat.

ConcluziiGuvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localităţi, ş.a.

sunt organe de stat competente să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu; ele sunt autorităţi ale administraţiei publice însă diferă prin competenţa teritorială care poate fi extinsă pe întreg teritoriu naţional sau pe teritoriul unităţii administrative unde au fost alese.

Fiecare organ executiv are o competenţă determinată de totalitatea atribuţiilor autorităţilor administraţiei publice, ale unor compartimente din structura .

Ca sistem de organizare administraţia publică cuprinde o multitudine de părţi componente cu denumiri, cu servicii, atribuţii şi activităţi diferite. Legătura sistemului administraţiei publice cu puterea executivă se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administraţiei publice centrale.

La rândul său administraţia publică centrală are în teritoriu diferite organe deconcentrate care organizează executarea legii in unităţile administrativ teritoriale sau în unităţi administrative speciale (căi ferate, armata) în legătură cu domeniul specific de activitate.

Distincţia dintre administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au în vedere competenţa teritorială şi materială a organelor ce compun administraţia publică şi natura interesului pe care îl promovează. Prin urmare, administraţia publică centrală îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese autorităţile respective. Însă dacă privim dintr-o altă perspectivă, organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de o competenţă materială generală,



precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe când autorităţiile locale au o competenţă materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Desigur mai e şi promovarea interesului, care poate fi general-naţional, evident de către administraţia centrală, sau al localităţii respective, de către administraţia publică locală.

Bibliografie

Ion Imbrescu- Elemente de stiinta administratiei, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2008

Albu, E. -Administraţia ministerială în România, Editura All Beck, Bucureşti, 2004

http://www.Elemente_de_drept___Administratia_publica_24b02.html

http://www.apubb.ro/wp_Introducere-si-administratia-centrala

http://www.rsdr.ro/Art-6-1-2-Franta-2008

http://www.univath.ro_Management_in_AP

http://gov.ro/ro/guvernul/organizare/aparatul-de-lucru-al-guvernului


http://gov.ro/ro/guvernul/organizare/aparatul-de-lucru-al-guvernului

http://www.univath.ro_Management_in_AP/

http://www.rsdr.ro/Art-6-1-2-Franta-2008

http://www.apubb.ro/wp_Introducere-si-administratia-centrala

http://www.Elemente_de_drept___Administratia_publica_24b02.html/

Documents

Structura Si Rolul Organelor Centrale Ale Administratiei Publice Din Romania Comparativ Cu Un Alt Stat Membru Al U.E