CAPITOLUL IVLIMITELE DREPTULUI DE DISPOZIŢIE ASUPRA MOŞTENIRII (partea a II-a)

§4. Calculul rezervei şi al cotităţii disponibile25. Precizări prealabile. După ce am analizat dispoziţiile privind cuantumul rezervei succesorale şi al

cotităţii disponibile ordinare şi speciale, urmează să vedem cum se stabileşte în concret, în raport de fiecare moştenire în parte, masa succesorală, numită masa de calcul, la care se raportează fracţiunile reprezentând rezerva, respectiv cotitatea disponibilă.

Masa succesorală avută în vedere în acest scop nu este cea lăsată efectiv de defunct; trebuie avute în vedere şi donaţiile făcute de el în timpul vieţii, căci rezerva îi ocroteşte pe moştenitorii rezervatari nu numai împotriva dispoziţiilor testamentare (legate şi exheredări), dar şi împotriva liberalităţilor făcute prin acte între vii (donaţii). Înseamnă că stabilirea masei de calcul presupune reconstituirea patrimoniului defunctului, prin calcul pe hârtie, pentru a stabili valoarea pe care ar fi avut-o nemicşorat prin donaţii. În raport de această masă de calcul - denumită sugestiv şi „moştenire închipuită”1 se va putea constata dacă prin liberalităţile făcute a fost atinsă rezerva moştenitorilor şi deci urmează să se procedeze la reducţiunea liberalităţilor excesive. Prin urmare, stabilirea masei de calcul este o operaţiune prealabilă reducţiunii liberalităţilor excesive.

Pentru stabilirea masei de calcul, art. 1.091 C.civ. are în vedere trei elemente, respectiv trei operaţiuni care se efectuează succesiv:

a) determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii;

b) determinarea activului net al moştenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii;

c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de către cel care lasă moştenirea.

În urma acestor trei operaţiuni se va putea stabili necesitatea reducţiunii liberalităţilor dacă se dovedesc a fi excesive, depăşind limitele cotităţii disponibile (§5).

În legătură cu donaţiile făcute de către de cuius urmează să analizăm şi instituţia raportului donaţiilor (§6) cu incidenţă în materie, pentru ca apoi să putem stabili regulile imputaţiei liberalităţilor asupra cotităţii disponibile şi, în anumite cazuri, asupra rezervei beneficiarului liberalităţii (§7).

26. Determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, presupune identificarea tuturor bunurilor cu valoare patrimonială ce aparţin defunctului la data deschiderii moştenirii: drepturi reale, de creanţă (inclusiv creanţele împotriva moştenitorilor) sau de creaţie intelectuală. Se au în vedere şi bunurile de care defunctul a dispus prin testament, ele aflându-se în patrimoniul succesoral.

Nu vor fi cuprinse printre bunurile existente cele lipsite de valoare patrimonială (cum ar fi, hârtiile de familie, portretele, diplomele etc.) sau care nu pot fi valorificate (creanţa al cărei debitor este de insolvabilitate notorie). Evident, nu sunt bunuri „existente” nici drepturile care s-au stins la moartea titularului întrucât aveau caracter viager (uzufruct, creanţă de întreţinere, rentă viageră, dreptul la pensie etc.) sau din alte cauze (de exemplu, moartea celui care lasă moştenirea a operat ca o condiţie rezolutorie - cum ar fi întoarcerea convenţională a bunurilor dăruite pentru cazul predecesului donatarului, art. 1.016 C.civ. - sau ca un termen incert extinctiv). Tot astfel, nu sunt avute în vedere - neexistând la data deschiderii moştenirii - fructele civile şi naturale ajunse la scadenţă sau percepute după această dată ori adăugirile sau îmbunătăţirile aduse bunurilor din moştenire după deschiderea ei2.

Pentru stabilirea activului brut al moştenirii, după identificarea bunurilor defunctului, ele urmează să fie evaluate, pentru că rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă se stabilesc valoric, iar nu individualizat pe

1 M.Eliescu, op.cit., p.352. Precizăm că dacă există soţ supravieţuitor – indiferent că moşteneşte sau nu (este nedemn, renunţător) – reconstituirea patrimoniului defunctului prin calcul pe hârtie trebuie să fie precedată de lichidarea comunităţii de bunuri a soţilor, pentru a determina partea cuvenită soţului defunct din această comunitate şi care intră în masa succesorală, respectiv partea aparţinând soţului supravieţuitor în calitatea sa de codevălmaş şi care nu formează obiect de moştenire.

2 Adăugirile şi îmbunătăţirile urmează să facă obiect de desocotire între moştenitori, în măsura în care nu cad în lotul celui ce le-a făcut. TS, s.civ. dec. nr.1593/1979, în RRD nr.1, 1980, p.65; vezi şi idem, dec.nr.1272/1977, în RRD nr.7, 1978, p.49.

1

bunuri. Evaluarea se face în funcţie de valoarea bunurilor din momentul deschiderii moştenirii pentru că dreptul la rezervă se naşte în acest moment, în raport de care se poate aprecia eventuala depăşire a cotităţii disponibile prin liberalităţile făcute de defunct.

27. Determinarea activului net al moştenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii. După determinarea şi evaluarea bunurilor din patrimoniul succesoral3 se identifică şi se scad din activul brut obligaţiile defunctului şi cheltuielile de înmormântare4 sau cele de conservare şi administrare a patrimoniului succesoral (pentru efectuarea inventarului, evaluarea bunurilor etc.) făcute în interesul comun al moştenitorilor (nu şi datoriile lor personale, cum ar fi taxele succesorale, onorariile etc.). Pasivul urmează să fie scăzut, deoarece drepturile moştenitorilor rezervatari şi ale legatarilor nu pot fi satisfăcute decât după satisfacerea creditorilor.

În principiu, se au în vedere şi se scad din activul brut toate obligaţiile defunctului (inclusiv datoriile faţă de moştenitori) existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii. Evident, nu reprezintă pasiv succesoral obligaţiile stinse prin moartea celui care lasă moştenirea, cum sunt obligaţiile legate de o calitate personală a defunctului (de exemplu, întreţinerea datorată în calitate de rudă sau de soţ) sau care au fost contractate intuitu personae (ca antreprenor, mandatar etc.). Nici obligaţiile civile imperfecte (naturale), de exemplu, datorii stinse prin prescripţie, nu se scad, nefiind sancţionate (valorificabile) prin acţiune în justiţie. În schimb, datoriile aleatorii (de exemplu, renta viageră sau obligaţia de întreţinere asumată de către defunct în schimbul dobândirii unui imobil, şi care nu se stinge la moartea lui) urmează să fie scăzute din activul patrimonial. Evaluarea acestor datorii este foarte dificilă şi se apelează la metode practicate de societăţi de asigurare (a se vedea şi art. 2.250 C.civ. din materia contractului de rentă viageră).

28. Reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de către cel care lasă moştenirea. Rezerva succesorală îi apără pe moştenitorii rezervatari nu numai împotriva dispoziţiilor testamentare, dar şi împotriva liberalităţilor excesive făcute în timpul vieţii. Astfel fiind, pentru calculul rezervei şi al cotităţii disponibile, la activul net trebuie să se adauge valoarea bunurilor donate de către defunct în timpul vieţii.

28.1. Reunire fictivă. Subliniem că această adăugare, reunire, nu este efectivă, ci pur fictivă, doar pentru calcul, pentru a se vedea dacă liberalităţile inter vivos (şi mortis causa) se încadrează ori nu în limitele cotităţii disponibile. Numai dacă această cotă a fost depăşită se va pune problema readucerii, în natură sau prin echivalent, la masa succesorală a bunurilor dăruite. Dar calculul rezervei şi al cotităţii disponibile este numai o operaţiune prealabilă reducţiunii liberalităţilor excesive, un calcul pe hârtie (contabil).

Sunt supuse reunirii fictive toate donaţiile făcute de defunct, indiferent de forma de realizare (act autentic, dar manual, donaţii simulate sau indirecte) şi indiferent de persoana donatarului (moştenitor sau terţ). Deoarece dispoziţiile legale prin care se asigură rezerva succesorală au caracter imperativ (de ordine publică) donaţiile nu pot fi exceptate de la reunirea fictivă prin voinţa donatorului. Chiar dacă donaţia este scutită de raport, valoarea ei se adaugă la masa de calcul a rezervei. În cazul donaţiilor cu sarcini, la reunirea fictivă se va ţine seama de valoarea rezultată din diferenţa dintre valoarea bunului donat şi valoarea sarcinii. Dacă însă sarcina stipulată în favoarea unui terţ (nu a donatarului) reprezintă o donaţie indirectă, grefată pe o donaţie directă, se va adăuga prin calcul şi valoarea donaţiei indirecte.

28.2. Gratuităţi nesupuse reunirii. Nu sunt supuse reunirii fictive acele gratuităţi care sunt făcute în îndeplinirea unor îndatoriri sociale şi care nu reprezintă liberalităţi ori - chiar dacă sunt calificate donaţii - nu sunt supuse regimului liberalităţilor, fiind exceptate de lege şi de la raportul donaţiilor (deşi donatorul nu a prevăzut scutirea de raport). Astfel:

- darurile obişnuite (făcute la aniversări, botezuri etc.) şi donaţiile remuneratorii (donaţia remuneratorie se va lua în calcul numai dacă şi numai în măsura în care depăşeşte valoarea serviciilor prestate, constituind o veritabilă liberalitate).

- în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului, chiar dacă defunctul nu avea obligaţia legală de întreţinere faţă de cel în cauză (de exemplu, rudă mai îndepărtată în grad).

- cheltuielile de nuntă.Nu este supusă reunirii fictive nici valoarea bunurilor înstrăinate de defunct prin acte cu titlu oneros,

afară numai dacă se dovedeşte că actul - aparent cu titlu oneros - reprezintă în realitate o donaţie deghizată.

3 Dacă masa succesorală nu este determinată, instanţa trebuie să anuleze în întregime certificatul de moştenitor, TS, s.civ., dec.nr.266/1963, în CD, 1963, p.135.

4 Vezi TS, s.civ., dec.nr.1272/1977, cit.supra.

2

Moştenitorii rezervatari pot dovedi deghizarea prin orice mijloc de probă5, având calitatea de terţi în materie de simulaţie, pentru că se prezintă în apărarea unui drept propriu, iar nu dobândit prin moştenire de la defunct.

28.3. Prezumţia de donaţie. Chiar şi în aceste condiţii dovada deghizării este deosebit de anevoioasă. Pentru a uşura această dovadă, legea (art. 1.091 alin. 4 C.civ.) prevede în favoarea moştenitorilor rezervatari o prezumţie relativă potrivit căreia „Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere. Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare”.6

Precizăm că art. 1.091 alin. 4 C.civ. este aplicabil în condiţiile arătate numai dacă actul de înstrăinare este calificat de către părţi ca fiind cu titlu oneros. Dacă actul este cu titlu gratuit, nu se prezumă fictivitatea sarcinilor prevăzute; simulaţia trebuie să fie dovedită. Dacă nu se dovedeşte, se va ţine seama, după cum am văzut, de valoarea rezultată din diferenţa dintre valoarea bunului donat şi valoarea sarcinii, dacă sarcina nu reprezintă, ea însăşi, o donaţie indirectă grefată pe o donaţie directă.

Beneficiarul înstrăinării trebuie să fie un moştenitor prezumtiv, descendent ori ascendent privilegiat sau soţ supravieţuitor. Dacă se susţine că părţile au recurs la interpunere de persoane, ea trebuie să fie dovedită.

Prezumţia caracterului gratuit al actului prevăzută de art. 1.091 alin. 4 C.civ. poate fi invocată numai de către moştenitorii rezervatari, cu condiţia să nu fi consimţit la înstrăinare, recunoscând caracterul cu titlu oneros al înstrăinării7. Alţi moştenitori (ascendenţi ordinari, rude colaterale sau legatari) nu pot invoca prezumţia.

28.4. Efectele prezumţiei. Ca efect al prezumţiei de gratuitate (dacă dobânditorul nu a reuşit să răstoarne prezumţia), valoarea bunului înstrăinat (aparent cu titlu oneros) se va adăuga, ca donaţie, la masa de calcul în vederea stabilirii valorii efective a rezervei şi a cotităţii disponibile, urmând să fie supusă reducţiunii potrivit regulilor în materie, numai dacă şi numai în măsura în care liberalităţile se dovedesc a fi excesive, aducând atingere rezervei rezultând din calcul. În cazul în care cotitatea disponibilă nu a fost depăşită, bunul rămâne valabil înstrăinat, nefiind supus, în principiu, nici raportului donaţiilor, efectuarea unei donaţii sub formă deghizată echivalând cu scutire de raport (art. 1.150 alin.1 lit. b C.civ.).

28.5. Evaluarea bunurilor. După identificarea tuturor bunurilor donate (inclusiv sub formă deghizată) potrivit regulilor arătate, se pune problema evaluării în vederea reunirii lor la masa de calcul (adăugire la activul net).

28.5.1. Regula generală. În această privinţă legea prevede că se ia în considerare valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor donate, ţinându-se însă cont de starea lor în momentul donaţiei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaţie. Aceasta înseamnă că evaluarea se face ca şi cum bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului până în momentul morţii, având un preţ mai mare sau mai mic numai în funcţie de evoluţia obiectivă a preţurilor, fără a ţine seama de sporul (de exemplu, prin investiţii noi) sau de scăderea valorii (de exemplu, dărâmări) ca urmare a faptei donatarului (subdobânditorului). De exemplu, dacă un imobil donat valora 100.000 de lei şi ulterior, datorită creşterii preţului imobilelor, el va valora 200.000 de lei, imobilul va fi preţuit la 200.000 de lei pentru că o asemenea creştere s-ar fi înregistrat şi dacă bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului. Dacă, dimpotrivă, imobilul valora la data donaţiei 100.000 de lei şi la data deschiderii moştenirii valorează 200.000 de lei datorită îmbunătăţirilor aduse de donatar, imobilul se va evalua pentru operaţia de reunire fictivă a donaţiilor la 100.000 de lei.

28.5.2. Există şi câteva reguli speciale. Astfel, legea (art. 1.091 alin. 2 C.civ.) prevede că:i) „Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ţine seama de valoarea lor la data înstrăinării”.

Există situaţii în care, după ce a dobândit în proprietate bunul care formează obiectul donaţiei, donatarul, în calitatea lui de proprietar, înstrăinează bunul respectiv unui terţ.

5 TS, col.civ., dec.nr.1243/1958, în CD, 1958, p.88.6 Dacă înstrăinarea este pură si simplă prezumţia nu operează (TS, s.civ., dec.nr.1150/1984, în CD, 1984, p.81-

82), dar persoana interesată poate dovedi, potrivit dreptului comun, caracterul gratuit al înstrăinării.7 Este indiferent momentul în care consimţământul a fost dat, dacă exprimă o voinţă liberă, neviciată. În aceste

condiţii nu se poate reveni asupra consimţământului. TS, s.civ, dec.nr. 1269/1972, în Repertoriu... 1969-1975, p.203.

3

Dacă s-ar aplica cu stricteţe regula generală, s-ar ajunge la soluţii extrem de defavorabile donatarului, mai ales atunci când obiectul donaţiei îl reprezintă acţiuni deţinute la o societate comercială, ştiut fiind faptul că acţiunile pot fi supuse unei fluctuaţii de valoare pronunţate, valoarea lor putând să scadă ori să crească substanţial de la o perioadă la alta. De exemplu, o persoană, care are un copil şi o avere de 200.000 lei, îi donează unui terţ suma de 100.000 de lei sub formă de o mie de acţiuni a 100 de lei fiecare. Ulterior, după ce valoarea acţiunilor continuă să crescă, donatarul vinde aceste acţiuni la cursul de 200 de lei/acţiune, încasând suma de 200.000 de lei şi realizând astfel un profit de 100.000 de lei. După mai mulţi ani, la decesul donatorului, când se calculează rezerva şi cotitatea disponibilă, acţiunile sunt cotate la un curs de 900 de lei/acţiune. Dacă s-ar aplica regula generală (valoarea bunurilor, în speţă a acţiunilor, de la data deschiderii moştenirii), masa de calcul va fi de 1.000.000 de lei (cei 100.000 de lei care constituie activul net al moştenirii la care se va adăuga, în mod fictiv, valoarea de 900.000 de lei a acţiunilor donate, preţuite după cursul din ziua decesului, adică 900 lei/acţiune). Rezerva fiind de jumătate, adică 500.000 de lei, iar activul net fiind de doar 100.000 de lei, donatarul va fi obligat să restituie, pentru a împlini rezerva, 400.000 de lei, deci de două ori mai mult decât a primit în realitate. De aceea, în cazul în care bunurile au fost înstrăinate de către donatar, se va lua în considerare valoarea acestor bunuri (iar nu neapărat preţul obţinut) la data înstrăinării. În speţă, masa de calcul va fi de 300.000 de lei (cei 100.000 de lei care constituie activul net al moştenirii la care se va adăuga, în mod fictiv, valoarea de 200.000 de lei a acţiunilor donate, preţuite după valoarea lor la data înstrăinării, adică 200 de lei/acţiune). Rezerva va fi de 150.000 de lei, ceea ce înseamnă că donatarul va restitui copilului rezervatar suma de 50.000 de lei, rămânându-i suma de 150.000 de lei din cei 200.000 de lei obţinuţi prin vânzarea acţiunilor pe care le-a primit cu titlu de donaţie de la de cuius.

ii) “Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ţine cont de valoarea, la data deschiderii moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii. Totuşi, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare”.

Astfel, există în practică situaţii în care decuius-ul a donat un bun, acesta a fost vândut, dar suma de bani care a fost obţinută a fost investită în procurarea unui alt bun. De exemplu, părinţii au donat un teren, acest bun a fost vândut şi apoi banii obţinuţi au fost folosiţi pentru cumpărarea unui apartament (ori a fost încheiat un contract de schimb între donatar şi terţ). Într-o asemenea situaţie, în care bunurile donate au fost înlocuite cu altele, pentru ca moştenitorii rezervatari să fie protejaţi şi să existe o soluţie cât mai apropiată de realitate, s-a prevăzut că se va ţine seama de valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii (în exemplul nostru se va ţine seama de valoarea la data deschiderii moştenirii a apartamentului şi de starea acestui apartament la data dobândirii, deci fără eventualele îmbunătăţiri pe care i le-a adus donatarul).

Prin excepţie, înlocuirea bunurilor nu va fi luată în considerare dacă, de exemplu, decuius-ul a donat un bun, acesta a fost vândut, dar suma de bani care a fost obţinută a fost investită pentru procurarea unui alt bun (sau a mai multor bunuri) a cărui (căror) devalorizare, ţinând cont de natura lui (lor), era inevitabilă (de exemplu, autoturismele, computerele, telefoanele mobile, bunurile care se folosesc în gospodăria casnică - televizoare, frigidere, aspiratoare, maşini de spălat etc.). În situaţia bunurilor a căror devalorizare este inevitabilă, în virtutea naturii lor, nu se va ţine seama de bunurile care le-au înlocuit pe cele care au fost donate de către de cuius, ci se va aplica regula iniţială, adică se va lua în considerare valoarea obţinută ca urmare a înstrăinării bunului donat (de exemplu, de cuius-ul i-a donat fiului său un teren, donatarul a vândut terenul cu suma de 5.000 de euro, iar această sumă a fost folosită pentru a cumpăra un televizor - care tocmai apăruse pe piaţă - în valoare de 2.500 de euro şi un telefon mobil performant cu computer încorporat - în valoare de 2.500 de euro. Presupunând că data deschiderii moştenirii va fi după 5 ani de la vânzarea terenului donat de către de cuius, se va reuni fictiv suma de 5.000 de euro, iar nu suma de doar 2.000 de euro cât valorează televizorul şi computerul, chiar noi, din cauza devalorizării lor ca urmare a apariţiei pe piaţă a altor bunuri similare, dar mai performante).

iii) „În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donaţia nu se va supune reunirii fictive”.

Se ia în considerare faptul că dacă bunul donat ar fi rămas în patrimoniul de cuius-ului, oricum ar fi pierit şi nu ar fi servit pentru stabilirea masei de calcul şi, implicit, a rezervei succesorale şi a cotităţii disponibile.

4

iv) „Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii”.

28.5.3. Evaluarea dezmembrămintelor proprietăţii. Se mai pune problema, cum se face evaluarea în cazul în care liberalitatea are ca obiect dezmembrăminte ale proprietăţii sau dimpotrivă, nuda proprietate (dreptul de uzufruct, uz sau abitaţie fiind rezervat). Problema se poate pune nu numai în cazul donaţiilor, dar şi în alte ipoteze, de exemplu, pentru evaluarea activului succesoral în care există un imobil grevat de uzufruct în favoarea unei terţe persoane (de pildă, vânzătorul imobilului cumpărat de defunct).

În lipsă de altă reglementare, pentru evaluarea dezmembrămintelor dreptului de proprietate se poate avea în vedere, prin analogie, legislaţia financiară. În acest sens, HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede, în art. 1515, că „la constituirea sau transmiterea dezmembrămintelor dreptului de proprietate, impozitul se determină la valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 20% din valoarea orientativă stabilită prin expertiza întocmită de camera notarilor publici. Aceeaşi valoare se va stabili şi la stingerea pe cale convenţională sau prin consimţământul titularului a acestor dezmembrăminte. La transmiterea nudei proprietăţi, impozitul se determină la valoarea declarată de părţi, dar nu mai puţin de 80% din valoarea orientativă stabilită prin expertizele camerei notarilor publici”.

Menţionăm că în cadrul reducţiunii liberalităţilor având ca obiect uzufructul, uzul sau abitaţia ori o rentă sau întreţinere viageră dificultăţile de evaluare pot fi evitate prin opţiunea moştenitorilor rezervatari în sensul transmiterii beneficiarilor dreptului de uzufruct, uz sau abitaţie sau de rentă ori întreţinere viageră a proprietăţii cotităţii disponibile în loc să execute liberalitatea aşa cum a fost stipulată de defunct (art. 1.098 C.civ.).

29. Ordinea efectuării operaţiunilor necesare pentru stabilirea masei de calcul. Este obligatoriu ca cele trei operaţiuni să fie efectuate în ordinea prevăzută de art. 1.091 alin. 1 C.civ. Dacă moştenirea este insolvabilă, efectuarea calculelor în altă ordine (de exemplu, dacă mai întâi se reunesc donaţiile şi apoi se scade pasivul succesoral) ar conduce la soluţii inacceptabile, întrucât rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă s-ar diminua sau chiar s-ar desfiinţa nejustificat în detrimentul moştenitorilor rezervatari şi al donatarilor. În schimb, creditorii moştenirii ar fi satisfăcuţi din valoarea bunurilor donate, deşi gajul lor general are ca obiect numai bunurile aflate în patrimoniul succesoral, ei neavând niciun drept asupra celor înstrăinate de defunct, fie şi cu titlu gratuit, dacă nu au cerut revocarea prin acţiunea pauliană.

Pentru a ilustra cele arătate, să presupunem că defunctul a lăsat bunuri în valoare de 100.000 de lei, datorii de 120.000 de lei, iar în timpul vieţii a donat un bun în valoare de 30.000 de lei şi are un copil cu o cotă de rezervă de 1/2 din moştenire (din masa de calcul). În acest caz, mai întâi se scade pasivul succesoral din activ (100.000 de lei - 120.000 de lei = 0, potrivit aritmeticii juridice), creditorii suportând consecinţele insolvabilităţii debitorului lor, aşa cum ar fi suportat şi dacă acesta din urmă ar fi rămas în viaţă. La acest rezultat (activul net de 0) se adaugă fictiv valoarea donaţiei (30.000 de lei), din care 15.000 de lei va rămâne donatarului în limitele cotităţii disponibile, iar 15.000 de lei va reveni prin reducţiune moştenitorului rezervatar. Observăm că, în cazul în care moştenirea este insolvabilă (adică activul brut este mai mic decât pasivul succesoral), masa de calcul coincide întotdeauna cu valoarea donaţiilor.

30. Determinarea valorii concrete a rezervei şi a cotităţii disponibile. După stabilirea activului brut şi, dacă este cazul, scăderea pasivului şi reunirea fictivă a donaţiilor, se obţine valoarea care reprezintă, după cum am văzut, masa de calcul, la care se raportează cota de rezervă a moştenitorilor rezervatari (descendenţi sau ascendenţi privilegiaţi şi soţul supravieţuitor) şi cotitatea disponibilă, pentru a se stabili valoarea lor concretă, efectivă (în cifre absolute). De exemplu, dacă masa de calcul este de 40.000 de lei şi defunctul a lăsat ca moştenitori rezervatari doi copii, instituindu-l totodată pe un prieten ca legatar cu titlu particular pentru un bun în valoare de 30.000 de lei (bun care face parte din activul brut al moştenirii), rezerva celor 2 copii va fi de 1/2 din masa de calcul, adică 20.000 de lei, câte 10.000 de lei pentru fiecare copil, iar cotitatea disponibilă va fi de 1/2 din masa de calcul, adică de 20.000 de lei. Constatând că prin liberalitatea consimţită se depăşesc limitele cotităţii disponibile, la cererea moştenitorilor rezervatari, legatul cu titlu particular va fi supus reducţiunii de la 30.000 de lei la 20.000 de lei. Cei 2 copii îşi vor primi rezervele succesorale de câte 10.000 de lei fiecare.

§5. Reducţiunea liberalităţilor excesive31. Noţiunea de reducţiune. Dacă în urma determinării valorii concrete a rezervei succesorale se

constată că liberalităţile făcute de defunct (donaţii şi/sau legate) depăşesc cotitatea disponibilă, aducând

5

atingere rezervei, ele urmează să fie reduse în limitele cotităţii disponibile. Art. 1.092 C.civ. prevede în acest sens că „după deschiderea moştenirii, liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii, la cerere”.

Prin urmare, reducţiunea este o sancţiune civilă aplicabilă liberalităţilor excesive, lipsindu-le de eficacitate în măsura necesară întregirii rezervei, dar fără a atrage nulitatea lor . Această sancţiune se aplică, dacă este cazul, nu numai donaţiilor - dovedite sau prezumate potrivit celor arătate - dar şi legatelor testamentare, inclusiv legatul cu titlu particular sub forma dispoziţiei testamentare având ca obiect sume de bani, valori sau titluri de valoare depuse la instituţii specializate (de exemplu, bănci) sau legatul universal, cu titlul universal ori cu titlu particular destinat înfiinţării unei fundaţii, faţă de care moştenitorii au aceleaşi drepturi ca şi în cazul oricărei alte liberalităţi făcute de către de cuius (art. 19 alin. 1 din OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii).

În toate cazurile, problema reducţiunii (ca şi limitele efectelor dezmoştenirii directe a moştenitorului rezervatar) se poate pune numai după deschiderea moştenirii, atât în cazul legatelor - care produc efecte numai din acest moment - cât şi în cazul donaţiilor între vii, drepturile moştenitorilor rezervatari născându-se la data deschiderii moştenirii. Până în acest moment “moştenitorul nu e îmbrăcat cu niciun drept; el are o simplă expectativă care nu e suficientă nici pentru a lua măsuri asigurătorii împotriva actelor autorului său, care ar ameninţa sau ar compromite legitimele sale aşteptări”8.

Precizăm, de asemenea, că reducţiunea poate fi invocată nu numai în cazul liberalităţilor făcute în favoarea unor terţe persoane sau în favoarea unor moştenitori nerezervatari, dar şi în cazul în care beneficiarul liberalităţii este un moştenitor rezervatar, dacă prin aceasta s-a adus atingere rezervei comoştenitorilor rezervatari. Ocrotirea rezervei se impune în toate cazurile.

32. Persoanele care pot invoca reducţiunea. Potrivit art. 1.093 C.civ., “reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută numai de către moştenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum şi de către creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari”.

Dreptul de a invoca reducţiunea aparţine numai persoanelor limitativ prevăzute de lege9.a) Astfel, reducţiunea poate fi invocată de moştenitorii rezervatari, în favoarea cărora rezerva şi mijlocul

ei de apărare au fost instituite de lege. Bineînţeles, exercitarea dreptului la reducţiune este condiţionată de acceptarea moştenirii şi de nerenunţarea la acest drept (dreptul la rezervă) după deschiderea moştenirii. O renunţare anterioară, constituind un act asupra unei moşteniri viitoare, este nulă de drept.

În cazul în care există mai mulţi moştenitori rezervatari, ei pot exercita dreptul la reducţiune în mod colectiv. Dar dreptul la reducţiune are un caracter individual, astfel încât, dacă unul dintre ei, fără a renunţa la moştenire, renunţă să exercite dreptul - pentru a respecta voinţa liberală a defunctului - liberalităţile se vor reduce numai în măsura necesară întregirii rezervei celorlalţi (art. 1.094 alin.3 C.civ.).

b) Prin succesorii moştenitorilor rezervatari înţelegem:- Moştenitorii moştenitorilor rezervatari. Astfel, dacă moştenitorul rezervatar - moştenitor unic sau

comoştenitor alături de alţii - moare înainte de exercitarea dreptului la reducţiune, acest drept se transmite, ca drept patrimonial, asupra propriilor moştenitori.

- Cesionarii între vii, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, ai drepturilor succesorale care aparţin moştenitorilor rezervatari şi pe care aceştia le transmit. Aceşti cesionari sunt succesori cu titlu particular ai moştenitorului rezervatar, dar cesionarii dobândesc un drept ce poartă asupra unei universalităţi, din care face parte şi dreptul la reducţiune (de exemplu, poate să solicite reducţiunea cumpărătorul sau donatarul unei moşteniri pe care i-a înstrăinat-o moştenitorul rezervatar).

c) În sfârşit, reducţiunea mai poate fi cerută şi de creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari. Creditorii rezervatarului vor putea exercita dreptul la reducţiune (în limita sumei datorate) pe calea acţiunii oblice, întrucât acest drept patrimonial nu are caracter exclusiv personal.

Dobânditorul cu titlu particular de la moştenitorul rezervatar (de exemplu, cumpărătorul sau donatarul unui bun individual din moştenire, iar nu al unei moşteniri sau al unei cote-părţi dintr-o moştenire) are, în această materie, calitatea de terţă persoană şi, ca atare, nu poate exercita dreptul moştenitorului rezervatar la reducţiune.

Evident, reducţiunea nu poate fi cerută nici de către donatari sau legatari; reducţiunea operează împotriva, iar nu în favoarea lor. Se impune totuşi o precizare: dacă există o pluralitate de donatari şi/sau

8 M.B.Cantacuzino, op.cit., p.302. 9 De exemplu, colateralii privilegiaţi ai defunctului nu au dreptul la acţiunea în reducţiune. Vezi P.Savu,

E.Puşcariu, Sc.Şerbănescu, Note critice la dec.civ. nr.3743/1957 a T. reg. Craiova, în LP nr.2, 1958, p.110 şi urm.

6

legatari, cel acţionat în reducţiune poate invoca, pe cale de excepţie, nerespectarea ordinii legale de reducţiune a liberalităţilor excesive10.

33. Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive. Problema se pune numai dacă cel care lasă moştenirea a făcut mai multe liberalităţi (donaţii şi/sau legate) prin care s-a depăşit cotitatea disponibilă, indiferent că a beneficiat de liberalităţi o singură persoană sau persoane diferite. Pentru această ipoteză, Noul Cod civil consacră trei reguli care guvernează ordinea reducţiunii până la limita cotităţii disponibile, dacă beneficiarul liberalităţii nu este moştenitor rezervatar, respectiv până la limita asigurării rezervei celorlalţi rezervatari, dacă beneficiarul liberalităţii este şi el moştenitor rezervatar. Cele trei reguli prevăzute de lege au la bază ideea că liberalităţile cu dată anterioară, fiind făcute din cotitatea disponibilă, trebuie să fie menţinute (prior tempore potior iure) şi numai dacă au aceeaşi dată urmează să fie reduse proporţional cu valoarea lor11.

33.1. Legatele se reduc înaintea donaţiilor (art. 1.096 alin.1 C.civ.). Această regulă primeşte aplicare în cazul în care defunctul a făcut atât donaţii, cât şi legate. De exemplu, în timpul vieţii a donat un teren, iar prin testamentul lăsat a desemnat un legatar cu titlu universal pentru 1/2 din moştenire. Legatul se va reduce în măsura necesară asigurării cotei moştenitorilor rezervatari.

Regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor (indiferent de data testamentului) se justifică prin aceea că sunt ultimele liberalităţi făcute de defunct - produc efecte numai la data deschiderii moştenirii - şi din cauza lor s-a adus atingere rezervelor succesorale, liberalităţile anterioare (donaţiile) fiind făcute - cel puţin în parte - din cotitatea disponibilă şi, mai ales, prin principiul irevocabilităţii donaţiilor. Într-adevăr, dacă donaţiile s-ar reduce înaintea legatelor, testatorul ar putea revoca donaţiile făcute lăsând legate care să epuizeze cotitatea disponibilă.

Regula reducerii legatelor înaintea donaţiilor are caracter imperativ. Astfel fiind, clauza testamentară prin care s-ar prevedea reducerea cu întâietate a donaţiilor sau reducerea lor concomitent cu legatele va fi lovită de nulitate.

33.2. Legatele se reduc toate deodată şi proporţional, afară dacă testatorul a dispus că anumite legate vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate (art. 1.096 alin. 2 C.civ.). Sunt supuse reducerii simultane şi proporţional cu valoarea lor atât legatele universale sau cu titlu universal, cât şi cele cu titlu particular12, indiferent că au fost prevăzute în acelaşi testament sau în testamente diferite. Această regulă se explică prin faptul că toate legatele produc efecte de la aceeaşi dată - data deschiderii moştenirii.

Întemeindu-se pe voinţa prezumată a testatorului, această regulă are caracter dispozitiv. În acest sens, legea permite testatorului să dispună plata unui (unor) legate cu preferinţă faţă de altele, caz în care cele preferate se vor reduce numai dacă rezerva succesorală nu va fi întregită prin reducţiunea celorlalte. Ordinea de preferinţă poate fi stipulată în mod expres, dar voinţa testatorului în acest sens poate rezulta şi implicit din ansamblul dispoziţiilor testamentare.

Din punct de vedere practic, reducerea proporţională a legatelor se realizează prin aplicarea “regulii de trei simplă" ori a "regulii de trei compusă". De exemplu, dacă masa de calcul este 100.000 de lei, rezerva succesorală a copilului este de 50.000 de lei şi cotitatea disponibilă este tot de 50.000 de lei, iar defunctul a făcut trei legate cu titlu universal în valoare de 60.000 de lei, 30.000 de lei şi, respectiv, de 10.000 de lei, ca urmare a reducţiunii, legatele se vor reduce la 30.000 de lei, 15.000 de lei şi, respectiv, 5.000 de lei.

33.3. Donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă (art. 1.096 alin. 3 C.civ.). Această regulă, ca şi prima, se justifică prin ideea că donaţiile mai noi au adus atingere rezervei succesorale, fiind reclamată şi de principiul irevocabilităţii donaţiilor. Într-adevăr, dacă donaţiile s-ar reduce în ordine cronologică, donatorul ar putea revoca donaţiile anterioare făcând noi donaţii care să epuizeze cotitatea disponibilă.

Întrucât principiul irevocabilităţii donaţiilor este de ordine publică, şi această regulă de reducţiune are caracter imperativ, donatorul nu poate stabili o altă ordine de reducţiune a donaţiilor nici prin contractele încheiate, nici prin testamentul lăsat13.

10 Vezi şi Mazeaud, op.cit., p.750-751 nr.928. 11 Vezi Ph.Malaurie, op.cit., p.309-310 nr.653.12 Vezi şi TS, col.civ., dec.nr.2490/1955, în CD, 1955, vol.I, p.199-201.13 Întrucât donaţiile între soţi sunt revocabile, donatorul poate să stipuleze că reducţiunea eventuală a donaţiei

făcute soţului să se facă cu întâietate faţă de alte donaţii posterioare. M.B.Cantacuzino, op.cit., p.312; Mazeaud, op.cit., p.753.

7

Regula reducţiunii donaţiilor în ordine cronologică inversă nu poate fi aplicată în cazul donaţiilor care au aceeaşi dată. Astfel fiind, art. 1.096 alin. 4 C.civ. prevede că donaţiile concomitente se reduc toate deodată şi proporţional, afară dacă donatorul a dispus că anumite donaţii vor avea preferinţă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte donaţii. Printr-o asemenea stipulaţie nu se contravine principiului irevocabilităţii donaţiilor, deoarece reducţiunea donaţiilor pentru asigurarea rezervei este, imperativ, prevăzută de lege.

În raporturile dintre donatari - terţi unii faţă de alţii - vechimea donaţiilor (neautentice), în raport de care se hotărăşte reducţiunea, se determină după momentul când actul a căpătat dată certă (art. 278 C.proc.civ.), cel mai târziu la moartea donatorului, inclusiv în cazul darului manual, dacă donatarul nu a reuşit să dovedească - în acest caz cu orice mijloc de probă - data anterioară a darului.

În sfârşit, precizăm că dacă beneficiarul donaţiei supuse reducţiunii este insolvabil (a înstrăinat bunul donat şi nu are alte bunuri urmăribile), se va proceda la reducţiunea donaţiei anterioare (art. 1.096 alin. 5 C.civ.).

33.4. Ordinea şi măsura reducţiunii libertăţilor indirecte (a sarcinilor ce grevează liberalităţi directe). În cazul în care liberalităţile făcute de cel care lasă moştenirea sunt grevate de sarcini, care reprezintă la rândul lor liberalităţi (donaţii sau legate indirecte grefate pe liberalităţi directe) se pune întrebarea în ce cazuri, în ce ordine şi în ce măsură aceste liberalităţi indirecte (de gradul doi) sunt supuse reducţiunii. Evident, problema se pune numai dacă este prevăzută de autorul liberalităţii în favoarea unei terţe persoane (stipulaţie pentru altul) şi cu intenţia de a gratifica. Dacă sarcina nu îndeplineşte aceste condiţii (de exemplu, s-a prevăzut pentru plata unei datorii, suportarea cheltuielilor de înmormântare etc.) problema analizată nu se pune, urmând a se avea în vedere numai faptul că, în aceste cazuri, donaţia sau legatul în cauză încetează să fie liberalitate în măsura sarcinii (caracterului oneros al actului) şi, în această măsură, nu este supus reducţiunii ca liberalitate directă excesivă.

În schimb, dacă sarcina reprezintă la rândul ei o liberalitate indirectă, ea nu va putea fi invocată de beneficiarul liberalităţii directe faţă de moştenitorii rezervatari care solicită reducţiunea. Liberalitatea directă va fi supusă reducţiunii în măsura necesară pentru întregirea rezervei succesorale.

Pe de altă parte, dacă liberalitatea directă este supusă reducţiunii, nu poate fi la adăpost de reducţiune nici liberalitatea indirectă care o grevează şi care, prin definiţie, are aceeaşi natură şi aceeaşi dată (fiind prevăzută în acelaşi act). În consecinţă, pentru rezolvarea problemei privind soarta liberalităţii indirecte trebuie stabilit, mai întâi, dacă liberalitatea directă este sau nu supusă reducţiunii potrivit regulilor prevăzute de Codul civil. Dacă liberalitatea directă nu este supusă reducţiunii, nu se pune nici problema reducţiunii liberalităţii indirecte (a sarcinii) care o grevează.

Dimpotrivă, reducţiunea liberalităţii directe se va răsfrânge şi asupra liberalităţii indirecte (reducţiune indirectă), potrivit principiului accesorium sequitur principale, şi anume, simultan şi în mod proporţional cu valoarea lor, întrucât liberalitatea directă şi cea indirectă au aceeaşi dată. De exemplu, defunctul a făcut în timpul vieţii o donaţie cu sarcină, iar prin testament un legat cu sarcină. Dacă donaţia directă se încadrează în cotitatea disponibilă, nu va fi supusă reducţiunii nici donaţia indirectă. În schimb, dacă prin a doua liberalitate directă (de exemplu, legat în valoare de 100.000 de lei, grevat de o sarcină de 10.000 de lei) s-a depăşit cotitatea disponibilă cu 50.000 de lei, ambele vor fi reduse la jumătate, legatarul primind 50.000 de lei din care va plăti beneficiarului sarcinii 5.000 de lei (dacă testatorul nu a prevăzut altfel, acordând preferinţă sarcinii; regula reducţiunii proporţionale are caracter dispozitiv, întrucât ambele legate produc efecte de la aceeaşi dată).

34. Căile procedurale de realizare a reducţiunii. Dreptul la reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin bună învoială sau pe cale judecătorească (art. 1.094 C.civ.).

34.1. Dacă persoanele interesate se înţeleg, reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin buna-învoială a celor interesaţi, pe cale extrajudiciară (art. 1.094 alin.1 C.civ.). Astfel, art. 114 alin.3 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 prevede că “Notarul public, având acordul tuturor moştenitorilor, va putea proceda la reducerea liberalităţilor, până la limitele prevăzute de lege”. De exemplu, cu acordul moştenitorilor rezervatari şi a legatarului (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) notarul public va putea stabili măsura în care legatul în cauză produce efecte, eliberând în consecinţă câte un exemplar al certificatului de moştenitor fiecăruia dintre moştenitori şi legatar (art. 115 din Legea nr. 36/1995). Considerăm că reducţiunea se poate realiza şi pe calea împărţirii bunurilor prin bună învoială (art. 112 alin.3 din Legea nr. 36/1995). Acordul realizat în aceste condiţii are valoarea unui contract şi produce efecte, ca atare, potrivit dreptului comun.

8

34.2. În cazul în care părţile interesate nu cad de acord, neînţelegerile urmează să fie soluţionate pe cale judecătorească (art. 109 din Legea nr. 36/1995), moştenitorul rezervatar fiind obligat să dovedească, prin orice mijloc de probă, depăşirea cotităţii disponibile prin liberalităţile făcute de defunct. În această ipoteză, procedural, trebuie să deosebim după cum obiectul liberalităţii excesive se află în posesia beneficiarului sau în posesia moştenitorilor rezervatari.

a) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalităţii supuse reducţiunii se află în posesia celor gratificaţi (cum se întâmplă în cazul bunurilor donate şi, în mod excepţional, în cazul legatelor când bunurile legate au ajuns în posesia legatarului), persoanele îndreptăţite urmează să solicite reducţiunea prin cererea adresată instanţei, numită acţiune în reducţiune. Cu toate că rezerva succesorală şi mijlocul ei de apărare sunt reglementate prin dispoziţii, de regulă, imperative, totuşi reducţiunea nu operează de drept, ea trebuie să fie invocată14. Art. 1092 C.civ. prevede în mod expres că liberalităţile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducţiunii la cerere.

Acţiunea în reducţiune este o acţiune patrimonială personală (nu reală); moştenitorul rezervatar nu poate urmări bunurile ce au făcut obiectul liberalităţilor excesive (a bunurilor donate) în mâinile terţilor subdobânditori15. Vom vedea că, în cazul înstrăinării sau grevării bunului donat înainte de deschiderea moştenirii, întregirea rezervei se face prin echivalent (art. 1.097 alin.3 C.civ.).

Acţiunea în reducţiune este o acţiune divizibilă; ea poate fi promovată numai în limitele cotei de rezervă cuvenită reclamantului şi admiterea ei profită numai rezervatarului care a cerut reducţiunea (art. 1.094 alin. 3 C.civ.)16. Dacă reducţiunea este cerută în cadrul acţiunii de partaj, se admite că cererea exercitată de unul dintre moştenitorii rezervatari este de natură să folosească tuturor, în măsura în care şi ei, în ceea ce-i priveşte, se găsesc în termenul legal de a o introduce17.

Fiind o acţiune personală şi patrimonială, acţiunea în reducţiune este prescriptibilă în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani (art. 1.095 alin. 1 C.civ.). Termenul de prescripţie începe să curgă de la data deschiderii moştenirii, când se naşte dreptul la acţiune al moştenitorului rezervatar, sau, după caz, de la data la care moştenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităţii. În cazul liberalităţilor excesive a căror existenţă nu a fost cunoscută de moştenitorii rezervatari, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când au cunoscut existenţa acestora şi caracterul lor excesiv (de exemplu, deşi cunoştea donaţia şi valoarea bunului donat, moştenitorul rezervatar nu cunoştea în totalitate datoriile defunctului; ulterior, creditorul moştenirii face dovada creanţei, ceea ce are ca efect diminuarea activului net şi, pe cale de consecinţă, diminuarea masei de calcul, a rezervei şi a cotităţii disponibile, donaţia devenind excesivă în raport de noile condiţii şi fiind supusă reducţiunii).

b) Dacă bunurile ce fac obiectul liberalităţii excesive se află în posesiunea moştenitorului rezervatar (ceea ce se întâmplă, de regulă, în cazul legatelor) şi care refuză să le predea, beneficiarul liberalităţii urmează să-şi valorifice dreptul pretins pe cale de acţiune (acţiune în predarea legatului, petiţie de ereditate, acţiune de partaj etc.). În acest proces cu beneficiarul liberalităţii, moştenitorul rezervatar se va apăra cerând respingerea - totală sau parţială - a acţiunii, invocând reducţiunea pe cale de excepţie (ca excepţie de fond). Excepţia de reducţiune este imprescriptibilă extinctiv (art. 1.095 alin.3 C.civ.).

35. Efectele reducţiunii. Reducţiunea se realizează diferit după cum liberalităţile prin care se aduce atingere rezervei succesorale sunt legate (exheredări) sau donaţii.

35.1. În cazul legatelor reducţiunea are ca efect ineficacitatea acestora în măsura necesară întregirii rezervei; totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donaţiile făcute de cel care lasă moştenirea şi parţială prin reducerea legatelor proporţional cu valoarea lor, potrivit regulilor care guvernează ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive. Tot ineficacitatea parţială intervine şi în cazul exheredării directe a unui moştenitor rezervatar.

Întrucât bunurile care formează obiectul dispoziţiilor testamentare se găsesc în patrimoniul succesoral, întregirea rezervei celor îndreptăţiţi se realizează în natură.

35.2. În cazul donaţiilor reducţiunea are ca efect desfiinţarea lor în măsura necesară întregirii rezervei; totală, dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donaţii cu dată anterioară şi parţială, dacă şi în măsura în care donaţia se încadrează (parţial) în cotitatea disponibilă.

14 TS, s.civ. dec.nr. 1253/1989, în Dreptul nr.4, 1990, p.71.15 TS, s.civ. dec.nr.33/1967, în CD, 1967, p.129; idem, dec.nr.2091/1967, în RRD nr.5, 1968, p.161.16 TS, s.civ. dec.nr.780/1973, în CD, 1973, p.202; idem, dec.nr.743/1985, în CD, 1985, p.93-96.17 TS, s.civ. dec.nr.1119/1977, în CD, 1977, p.92-95.

9

Întrucât reducţiunea are ca efect desfiinţarea donaţiei în măsura necesară întregirii rezervei, moştenitorul rezervatar devine proprietar al bunului cu care se întregeşte rezerva şi, în această calitate, poate cere restituirea lui în natură (art. 1.097 alin. 2 C.civ.). După cum se arată în practica instanţei supreme, rezerva trebuie asigurată moştenitorilor rezervatari în plină proprietate - fără sarcini, condiţii sau clauze restrictive - şi în natură, defunctul neputând dispune prin testament, de exemplu, vânzarea bunului la licitaţie publică şi asigurarea rezervei din preţul obţinut sau prin acordarea dreptului de uzufruct18. Tot astfel, cota de rezervă nu poate fi restituită moştenitorului rezervatar sub forma echivalentului bănesc din valoarea bunului donat.

În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părţii din bun care depăşeşte cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptăţiţi au cerut reducţiunea (art. 1.097 alin.6 C.civ.). Gratificatul este ţinut să restituie fructele doar de la data de la care a devenit posesor de rea-credinţă.

Desfiinţarea donaţiei pentru întregirea rezervei se produce însă numai în anumite limite, iar reducţiunea se face, în anumite cazuri, nu prin restituirea bunului donat în natură, ci prin echivalent.

De la principiul întregirii rezervei în natură se admit următoarele excepţii19, când reducţiunea se face prin echivalent:

- în cazul în care, înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum şi atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului (art. 1.097 alin. 3 C.civ.);

- când donaţia supusă reducţiunii a fost făcută unui moştenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donaţiei, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă (de exemplu, dacă unul dintre cei trei copii ai defunctului a primit o donaţie scutită de raport ce reprezintă 2/3 din masa de calcul, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă (în exemplul dat 1/6).

În schimb, dacă donaţia scutită de raport reprezintă 3/4 din moştenire, se va imputa mai întâi asupra cotităţii disponibile de 1/2 (pe care o epuizează), apoi asupra rezervei de 1/6 a copilului donatar (pe care o epuizează), după care va fi supusă reducţiunii pentru că afectează rezervele celorlalţi 2 copii (de câte 1/6 fiecare). Înseamnă că donaţia va fi redusă de la 3/4 la 2/3 din moştenire.

- dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducţiunea necesară întregirii rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari se va face prin luare mai puţin sau prin echivalent bănesc. De exemplu, dacă masa de calcul este de 400.000 de lei (50.000 de lei fiind activul net, iar 350.000 de lei fiind donaţiile care se reunesc fictiv), iar defunctul a făcut unui prieten o donaţie în valoare de 200.000 de lei, iar unuia dintre copii (C1) i-a făcut o donaţie raportabilă având ca obiect un bun în valoare de 150.000 de lei, rezerva copilului C1 va fi de 100.000 de lei, rezerva copilului C2 va fi tot de 100.000 de lei, iar cotitatea disponibilă va fi de 200.000 de lei. Donaţia făcută prietenului (prima în ordine cronologică) se impută asupra cotităţii disponibile şi o epuizează (ceea ce înseamnă că prietenul va putea păstra donaţia), apoi donaţia făcută copilului C1 se impută asupra rezervei sale de 100.000 de lei, iar pentru 50.000 de lei va fi supusă reducţiunii pentru că încalcă rezerva copilului C2. Copilul C1 poate păstra bunul ce i s-a donat, dar va trebui să-i plătească copilului C2 suma de 50.000 de lei pentru ca acesta să-şi întregească rezerva. Copilul C2 va culege bunurile ce reprezintă activul net de 50.000 de lei, la care se adaugă cei 50.000 de lei primiţi de la C1.

36. Reducţiunea unor liberalităţi speciale (donaţia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră).

Dacă liberalitatea - donaţie sau legat - făcută de cel care lasă moştenirea are ca obiect dreptul de uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră, aplicarea regulilor reducţiunii este deosebit de dificilă deoarece disponibilul moştenirii este stabilit de lege în plină proprietate. Pe de altă parte, uzufructul, uzul ori abitaţia sau renta ori întreţinerea viageră pot avea o valoare considerabilă (în funcţie de vârsta şi starea sănătăţii beneficiarului), iar evaluarea acestor drepturi este întotdeauna aleatorie, pentru că nu se ştie cât timp va trăi titularul dreptului de uzufruct, uz ori abitaţie, respectiv, credirentierul ori creditorul întreţinerii şi, prin urmare, este de natură a păgubi pe una dintre părţile interesate.

Astfel fiind, legea oferă o soluţie excepţională pentru ipoteza unor asemenea liberalităţi, de natură a înlătura dificultăţile semnalate în condiţii echitabile atât pentru moştenitorul rezervatar, cât şi pentru

18 TS, s.civ., dec.nr.760/1969, în Repertoriu... 1969-1975, p.206; CSJ, s.civ., dec.nr.1314/1994, în Dreptul nr.7, 1995, p.87.

19 Vezi şi CSJ, s.civ., dec.nr.1314/1994, cit supra.

10

beneficiarul liberalităţii. Potrivit art. 1.098 C.civ., „(1) Dacă donaţia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitaţie sau o rentă ori întreţinere viageră, moştenitorii rezervatari au facultatea fie de a executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotităţii disponibile în favoarea beneficiarului liberalităţii, fie de a solicita reducţiunea potrivit dreptului comun. (2) Dacă moştenitorii rezervatari nu se înţeleg asupra opţiunii, reducţiunea se va face potrivit dreptului comun”.

Prin urmare, moştenitorii rezervatari au un drept de opţiune: fie să execute liberalitatea aşa cum a fost prevăzută, fie să predea beneficiarului liberalităţii proprietatea cotităţii disponibile, transformând dreptul de uzufruct, uz ori abitaţie sau de rentă ori întreţinere viageră în plină proprietate asupra cotităţii disponibile a moştenirii, la care se adaugă - dacă beneficiarul liberalităţii este şi el moştenitor rezervatar - propria cotă de rezervă în plină proprietate, fie să solicite reducţiunea potrivit dreptului comun, cu toate inconvenientele care pot decurge din aceasta.

Deşi opţiunea îi aparţine numai moştenitorului rezervatar, soluţia prevăzută de lege este mulţumitoare şi pentru beneficiarul liberalităţii, căci dacă se execută liberalitatea el primeşte ceea ce a prevăzut autorul liberalităţii, iar dacă moştenitorul rezervatar abandonează în favoarea lui proprietatea cotităţii disponibile înseamnă că el a obţinut întreg disponibilul, adică tot ceea ce putea să dobândească potrivit legii20.

Întrucât exercitarea dreptului de opţiune înseamnă, în această ipoteză, exercitarea dreptului la reducţiunea liberalităţilor excesive, ea se poate realiza prin bună învoială (în cadrul procedurii succesorale notariale) sau pe cale judecătorească, potrivit regulilor analizate, aplicate în mod corespunzător.

Fiind o dispoziţie cu caracter excepţional, derogatoriu de la dreptul comun al reducţiunii liberalităţilor excesive, art. 1.098 C.civ. urmează să fie aplicat cu observarea următoarelor condiţii:

a) Liberalitatea să aibă ca obiect dreptul de uzufruct, uz sau abitaţie sau o rentă ori o întreţinere viageră. În situaţia inversă, când liberalitatea are ca obiect nuda proprietate sau proprietatea cu sarcina unei rente viagere sau a prestării întreţinerii în favoarea moştenitorului rezervatar, textul nu poate primi aplicare.

Art. 1.098 C.civ. nu vizează, în mod direct, nici ipoteza în care liberalitatea în uzufruct, uz sau abitaţie (sau rentă ori întreţinere viageră) a fost prevăzută în favoarea moştenitorului rezervatar (de exemplu, uzufructul moştenirii în favoarea soţului supravieţuitor21, şi care apreciază că prin această liberalitate s-au încălcat drepturile sale de moştenitor rezervatar). Întrucât o asemenea liberalitate “în favoarea” moştenitorului rezervatar poate avantaja, în fapt şi indirect, pe comoştenitori (indiferent că aceştia din urmă sunt sau nu rezervatari), ei fiind în realitate beneficiari de liberalitate (ai nudei proprietăţi), considerăm că titularul liberalităţii în uzufruct poate solicita atribuirea cotei de rezervă în plină proprietate, renunţând la liberalitatea în uzufruct.

b) Art. 1.098 C.civ. este aplicabil numai dacă defunctul a făcut o singură liberalitate. Dacă există mai multe liberalităţi - dintre care una în uzufruct, uz sau abitaţie sau rentă ori întreţinere viageră - evaluarea se impune, pentru a fi posibilă aplicarea regulilor care guvernează ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive şi calculul cotităţii disponibile.

În schimb, dacă există o singură liberalitate în uzufruct, uz sau abitaţie ori rentă sau întreţinere viageră, nici o evaluare nu este necesară. Moştenitorul rezervatar apreciază liber (în funcţie de vârsta, starea sănătăţii beneficiarului liberalităţii etc.) interesul său de a executa liberalitatea aşa cum a fost stipulată sau a abandona proprietatea cotităţii disponibile. Nici în cazul rentei ori a întreţinerii viagere, dacă este singura liberalitate, nu se impune preţuirea, căci reducţiunea se realizează anume prin opţiunea conferită moştenitorului rezervatar prin art. 1.098 C.civ. Numai dacă există şi alte liberalităţi evaluarea rentei ori a întreţinerii se impune.

c) Dacă moştenitorii rezervatari nu se înţeleg asupra opţiunii, reducţiunea se va face potrivit dreptului comun.

În sfârşit, precizăm că dispoziţia art. 1.098 C.civ. nu are caracter imperativ22. În consecinţă, părţile se pot înţelege asupra unui alt mod de reducţiune a liberalităţii excesive, iar donatorul, respectiv testatorul poate interzice transformarea liberalităţii în plină proprietate, caz în care problema reducţiunii urmează să se rezolve potrivit regulilor de drept comun.

20 Vezi M.Eliescu, op.cit., p.380; TS; s.civ., dec.nr.2065/1989, în Dreptul nr.7, 1990, p.67.21 Vz. de ex., cauza soluţionată prin dec. nr. 1754/1996 a TMB, s. a IV-a, în Culegere TMB 1993–1997, p. 406–

408.22 Vezi C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, Al.Băicoianu, op.cit., p.686 nr.1010; Mazeaud, op.cit., p.741 nr.921;

Ph.Malaurie, op.cit., p.312 nr.658; D.Chirică, op.cit., p.197.

11

§6. Raportul donaţiilor37. Noţiune. Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei soţul supravieţuitor şi descendenţii

defunctului care vin efectiv şi împreună la moştenirea legală de a readuce la moştenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport de către cel ce lasă moştenirea (art. 1.146 C.civ.).

Fiind vorba de persoane foarte apropiate defunctului donator, faţă de care are afecţiune egală; legea prezumă că prin donaţia făcută el nu a voit să avantajeze pe donatar cu bunul donat în detrimentul celorlalţi moştenitori legali, ci numai să facă un avans asupra moştenirii ce i se va cuveni potrivit legii. De exemplu, dacă cu ocazia căsătoriei unuia dintre cei doi copii, tatăl lui îi face din bunurile proprii o donaţie în valoare de 100.000 de lei şi încetând din viaţă lasă un activ net de 500.000 de lei, copilul donatar va trebui să raporteze la masa succesorală donaţia (deşi liberalitatea - nu este supusă reducţiunii, nefiind excesivă), astfel încât fiecare să beneficieze de 300.000 de lei, asigurându-se egalitatea între ei. Dacă la moştenire vine şi soţia supravieţuitoare, raportul asigură nu egalitatea între toţi moştenitorii, ci cota legală pentru fiecare, deci un echilibru legal, soţia supravieţuitoare primind bunuri în valoare de 150.000 de lei, iar copiii câte 225.000 de lei, incluzând şi bunul donat.

Obligaţia de raport nefiind prevăzută imperativ de lege, donatorul îl poate scuti pe donatar de această obligaţie, favorizându-l în felul acesta, caz în care donaţia va fi nu un simplu avans asupra moştenirii, ci va avea caracter definitiv ca donaţie (supusă numai reducţiunii dacă este excesivă) sau, cum se mai spune, caracter preciputar23, de care donatarul va beneficia peste cota sa legală din moştenire (în limita cotităţii disponibile).

38. Domeniul de aplicare al raportului. În legislaţia noastră, obligaţia de raport nu funcţionează dacă donaţia a fost făcută moştenitorilor defunctului în linie ascendentă sau colaterală. Ea are deci, în acest caz, potrivit legii, caracter definitiv, preciputar. De exemplu, dacă la moştenire vin doi fraţi buni ai defunctului sau doi părinţi, ei vor împărţi activul succesoral în mod egal, fără a ţine seama de donaţia primită de unul dintre ei, indiferent de valoarea bunului donat (în cazul fraţilor) şi cu condiţia asigurării rezervei părintelui care nu a fost gratificat (în cel de-al doilea caz).

Mai mult decât atât - deşi raportul donaţiilor este reglementat prin norme supletive - s-a susţinut că în cazul moştenitorilor ascendenţi sau colaterali, obligaţia de raport nici nu poate fi stipulată de donator „pentru că o asemenea clauză ar fi contrarie cu principiul irevocabilităţii donaţiilor între vii” 24. Este adevărat că principiul irevocabilităţii operează imperativ şi poate cunoaşte derogări numai în cazurile prevăzute de lege, cum este şi cazul raportului datorat de descendenţi şi de soţul supravieţuitor când vine la moştenire împreună cu descendenţii. Considerăm însă, că raportul poate fi stipulat şi în cazul donaţiei făcută ascendenţilor sau rudelor colaterale, dar numai sub forma imputării (valorii) donaţiei asupra părţii din moştenire ce se cuvine donatarului. De exemplu, fratele donatar să primească jumătate din masa de calcul a moştenirii (activ + valoarea donată), imputându-se asupra părţii ce i se cuvine şi donaţia de care a beneficiat. Donaţia rămânând neatinsă, voinţa donatorului nu contravine principiului irevocabilităţii.

În dreptul nostru nu sunt raportabile în temeiul legii nici legatele, care, producând efecte la deschiderea moştenirii, nu pot constitui un avans asupra acesteia, intenţia testatorului fiind avantajarea legatarului în raport cu alţi moştenitori. Legatul fără a fi preciputar, are caracter definitiv. Se admite însă că testatorul poate supune pe moştenitorul său de orice categorie, fie şi descendent sau soţ supravieţuitor, la raportul legatului ce i l-a lăsat, în care caz valoarea bunului legat va fi imputată asupra cotei de moştenire a legatarului, iar dacă această cotă este de mai mică valoare, raportul se va face prin echivalent 25. De exemplu, în cazul în care defunctul a lăsat legat o casă unuia dintre cei doi copii şi a stipulat raportarea valorii casei pentru a păstra egalitatea între ei (nu numai asigurarea rezervei); valoarea casei se va imputa asupra cotei sale de moştenire legală, diferenţa de valoare regularizându-se prin alte bunuri, respectiv prin echivalent bănesc.

23 Etimologia cuvântului (folosit în limba franceză) este nesigură. Se pare că provine din cuvintele latine prae - înainte şi capere - a lua sau din praebere, a da, a furniza (Vezi Ph.Malaurie, op.cit., p.411), în sensul de a lua cu anticipaţie (ca moştenire) şi nu ca simplu avans asupra moştenirii.

24 M.B.Cantacuzino, op.cit., p.291; C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu; Al.Băicoianu, op.cit., p.565 nr.825. În sensul că defunctul poate obliga la raportul donaţiilor şi pe alţi moştenitori decât pe descendenţi sau soţul supravieţuitor, şi chiar pe legatarii universali vezi M.Eliescu, op.cit., II, p.238. Dacă obligaţia raportării liberalităţii a fost stipulată de de cuius, raportul va fi datorat numai în măsura ordonată de el. J. Guinand, M. Stettler, op. cit., p. 177.

25 Vezi M.B.Cantacuzino, op.cit., p.290; M.Eliescu, op.cit., p.244.

12

39. Corelaţia dintre raport şi reducţiune. Atât raportul, cât şi reducţiunea au ca efect principal readucerea - în natură sau prin echivalent - a bunului care formează obiectul liberalităţii la masa succesorală, lipsind pe beneficiarul ei, în folosul comoştenitorilor, de exclusivitatea avantajului ce i s-a făcut. Cele două instituţii nu trebuie însă confundate, pericolul confuziei existând mai ales în cazul în care liberalitatea este făcută în favoarea unuia dintre moştenitorii rezervatari. În acest caz, dacă liberalitatea este excesivă, ea va fi supusă reducţiunii în favoarea comoştenitorilor rezervatari. În schimb, dacă liberalitatea este raportabilă, va fi supusă acestei operaţiuni indiferent de faptul dacă valoarea ei depăşeşte ori nu cotitatea disponibilă. Rezultă că raportul înlătură necesitatea reducţiunii, deci cele două operaţiuni sunt într-o strânsă corelaţie.

Pentru acest motiv, considerăm că tratarea problemei raportului donaţiilor este indicat să se facă după analiza instituţiei reducţiunii. În mod tradiţional, raportul donaţiilor se analizează în cadrul instituţiei partajului succesoral, împărţeala şi raportul fiind reglementate şi în Noul Cod civil în două secţiuni alăturate, în acelaşi capitol intitulat „Partajul succesoral şi raportul”.

Preferăm totuşi tratarea raportului (ca şi a reducţiunii) separat de partaj pentru înţelegerea problemelor privind imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă.

40. Condiţiile obligaţiei legale de raport al donaţiilor. Pentru ca donaţiile făcute de cel care lasă moştenirea să fie raportabile trebuie să fie întrunite, cumulativ, mai multe condiţii:

40.1. Să existe doi sau mai mulţi moştenitori cu vocaţie legală26 la moştenire în calitate de descendenţi ai defunctului sau de soţ supravieţuitor, acesta din urmă numai dacă vine în concurs cu descendenţii.

Descendenţii fie că sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, dacă au vocaţie legală datorează raportul, indiferent de gradul de rudenie cu defunctul şi indiferent că vin la moştenire prin reprezentare (de exemplu, descendentul copilului decedat al defunctului vine la moştenire prin reprezentare împreună cu copilul în viaţă) sau în nume propriu (de exemplu, nepotul defunctului - unicul copil fiind renunţător - vine la moştenire împreună cu soţul supravieţuitor).

Ceilalţi moştenitori legali şi legatarii, aşa cum am văzut, nu au obligaţia legală de a raporta liberalităţile primite. Ei suportă numai reducţiunea dacă liberalitatea este excesivă.

40.2. Moştenitorul obligat la raport să fi acceptat moştenirea. În caz de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile (art. 1.147 alin.1 C.civ.).

Prin excepţie, art. 1.147 alin.2 C.civ. dispune că „Prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire. În acest caz, donatarul va readuce la moştenire numai valoarea bunului donat care depăşeşte partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moştenitor legal”. De exemplu, defunctul are 3 copii, activul net este de 150.000 de lei şi în timpul vieţii a făcut unui copil o donaţie raportabilă în valoare de 150.000 de lei. Masa de calcul este de 300.000 de lei, ceea ce înseamnă că rezerva este de 150.000 de lei şi cotitatea disponibilă este tot de 150.000 de lei. În cazul în care copilul donatar ar renunţa la moştenire pentru a păstra donaţia, el ar rămîne cu bunul care i s-a donat în valoare de 150.000 de lei, iar ceilalţi 2 copii ar primi bunuri în valoare de câte 75.000 de lei, ceea ce ar contraveni voinţei defunctului care, atunci când a făcut o donaţie raportabilă, nu a dorit să rupă egalitatea între copii. De aceea, Noul Cod civil prevede posibilitatea pentru donator ca, prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie, să-l oblige pe copilul donatar să raporteze donaţia, chiar dacă renunţă la moştenire. În acest caz, copilul donator va fi ţinut să readucă la moştenire 50.000 de lei şi să reţină 100.000 de lei, întrucât 100.000 de lei este partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moştenitor legal (ca moştenitori legali, fiecare dintre cei 3 copii ar fi avut dreptul la câte 100.000 de lei). Copiii negratificaţi vor primi şi ei bunuri în valoare de câte 100.000 de lei (150.000 de lei fiind activul net, iar 50.000 de lei fiind partea din valoarea donaţiei readusă de către copilul donatar la moştenire), iar egalitatea dintre copii, dorită de către de cuius atunci când a făcut donaţia raportabilă, se va realiza.

Reamintim că, în privinţa descendenţilor renunţători, potrivit art. 1.091 alin. 5 C.civ. la stabilirea rezervei nu se ţine seama de cei care au renunţat la moştenire, cu excepţia celor obligaţi la raport, potrivit art. 1.147 alin. (2). Astfel, să presupunem că de cuius-ul are trei copii - C1, C2 şi C3 - şi l-a gratificat pe C1 cu o donaţie raportabilă în valoare de 100.000 de lei, iar prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie a prevăzut obligaţia copilului donatar C1 să raporteze donaţia, chiar dacă renunţă la moştenire. De asemenea, să presupunem că masa de calcul este de 600.000 de lei (activul brut este de

26 Instituţia raportului a fost creată (de lege) exclusiv în favoarea moştenitorilor legali. TS, col.civ., dec.nr.185/ 1965, în Repertoriu... 1952-1969, p.449.

13

700.000 de lei, pasivul succesoral este de 200.000 de lei, iar donaţia făcută lui C1 este de 100.000 de lei), ceea ce înseamnă că rezerva este de 300.000 de lei şi cotitatea disponibilă este tot de 300.000 de lei. În fine, de cuius-ul a lăsat prin testament întreaga cotitate disponibilă de 300.000 de lei unui prieten. În această situaţie, se va considera că există trei moştenitori rezervatari (chiar dacă C1 a renunţat la moştenire), rezerva fiecărui moştenitor rezervatar va fi de câte 100.000 de lei, iar donaţia făcută lui C1 se va imputa asupra rezervei sale de 100.000 de lei, lăsând liberă cotitatea disponibilă de 300.000 de lei care îi va reveni legatarului (în final, activul net de 500.000 de lei se va împărţi astfel: C2 şi C3 vor primi câte 100.000 de lei pentru asigurarea rezervelor, iar legatarul va primi 300.000 de lei; C1 va păstra donaţia de 100.000 de lei). Scopul art. 1091 alin. 5 este acela de a da posibilitatea de cuius-ului să dispună prin alte liberalităţi de cotitatea disponibilă, în condiţiile în care donaţia raportabilă se impută asupra rezervei descendentului gratificat. Dacă nu ar fi existat acest text de lege, rezerva lui C2 şi C3 ar fi fost de câte 150.000 de lei, donaţia lui C1 de 100.000 de lei s-ar fi imputat asupra cotităţii disponibile (pe care ar fi diminuat-o cu 100.000 de lei), iar legatul s-ar fi redus de la 300.000 de lei la 200.000 de lei (adică la cât a mai rămas din cotitatea disponibilă după imputarea donaţiei lui C1), ceea ce ar fi contravenit voinţei defunctului27.

40.3. Moştenitorul legal să aibă şi calitatea de donatar. Numai în cazul în care coexistă cele două calităţi în aceeaşi persoană va exista obligaţia de raport.

În legătură cu această condiţie legea aduce două precizări; una referitoare la momentul coexistenţei celor două calităţi şi alta referitoare la calitatea de donatar.

- Întrucât raportul donaţiei are ca fundament voinţa donatorului de a face un avans asupra moştenirii, în lipsă de stipulaţie contrară din partea donatorului, descendenţii şi soţul supravieţuitor sunt obligaţi la raport numai dacă ar fi avut vocaţie concretă la moştenirea defunctului în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data încheierii contractului de donaţie.

- În privinţa calităţii de donatar, Codul civil consacră regula potrivit căreia moştenitorul datorează raportul numai pentru donaţiile primite personal de la donator; raportul nu este datorat pentru altul. Dacă descendentul donatarului vine în nume propriu la moştenirea donatorului, nu este obligat să raporteze donaţia făcută ascendentului său, chiar dacă a acceptat moştenirea acestuia din urmă. De exemplu, defunctul a făcut o donaţie copilului său şi la moştenire vine în nume propriu descendentul acestuia (de exemplu, în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului), donaţia făcută ascendentului nu se raportează, chiar dacă ascendentul donatar ar fi murit şi el, iar moştenirea lăsată de el ar fi fost acceptată de descendentul său, care îl moşteneşte şi pe donator. Cu toate că a putut beneficia de bunul donat prin intermediul moştenirii lăsate de ascendentul său, nu va fi obligat să-l raporteze la moştenirea lăsată de către de cuius, deoarece este vorba de două moşteniri distincte (nu moştenire prin retransmitere) şi culege moştenirea donatorului în nume propriu, fără a avea şi calitatea de donatar.

În schimb, prin excepţie de la regula potrivit căreia raportul nu este datorat pentru altul, descendentul, în grad mai îndepărtat de rudenie cu defunctul, care vine la moştenire prin reprezentare succesorală va fi obligat să raporteze donaţia primită de la defunct de către ascendentul său pe care îl reprezintă, chiar dacă nu l-a moştenit pe acesta din urmă. Rezultă că, dacă descendentul mai îndepărtat în grad vine la moştenire prin reprezentare, este obligat să raporteze atât donaţiile primite de cel reprezentat, cât şi cele pe care le-a primit personal de la cel care lasă moştenirea, având dubla calitate de moştenitor şi donatar28.

40.4. O altă condiţie a obligaţiei de raport este ca donaţia făcută descendentului sau soţului supravieţuitor să nu fi fost scutită de raport29.

Art. 1.150 alin. 1 lit. a) teza a II-a C.civ. prevede că scutirea de raport poate fi făcută prin chiar actul de donaţie sau printr-un act ulterior, întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalităţi, între vii sau pentru cauză de moarte (în acest din urmă caz în una dintre formele testamentare). Cerinţa de formă are ca explicaţie ideea că scutirea de raport reprezintă, ea însăşi, o liberalitate, desăvârşind-o.

Cerinţa scutirii exprese de raport şi a formei în care voinţa donatorului poate fi manifestată cunoaşte anumite atenuări dacă intenţia de scutire de raport, fie şi tacită, manifestată indirect, este neîndoielnică.

27 Art. 1.147 alin. 1 C.civ. prevede că „În caz de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile.” (A se vedea şi explicaţiile de la „Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă”)

28 Vezi TS, col.civ., dec.nr.1907/1956, în CD, 1956, I, p.340.29 Dacă donaţia este făcută altor moştenitori sau unor terţi, scutirea de raport nu trebuie să fie prevăzută, căci

donaţia nu este - potrivit legii - raportabilă. La fel, dacă este vorba de legate, indiferent de persoana legatarului. În cazul acestor liberalităţi obligaţia raportării, iar nu scutirea, trebuie să fie stipulată.

14

Astfel, art. 1.150 alin. 1 lit. b) C.civ. prevede că nu sunt supuse raportului donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport.

În toate cazurile, scutirea de raport nu are nicio influenţă cu privire la reducţiunea liberalităţii, odată ce ea este excesivă; dacă prin donaţia făcută cu scutire de raport s-a adus atingere rezervei comoştenitorilor, donatarul-moştenitor nu va datora raportul, dar va suporta reducerea ei în limitele cotităţii disponibile30, la care se adaugă - prin cumul - şi cota sa de rezervă, reducţiunea operând pentru surplus.

41. Persoanele care pot cere raportul. Atunci când condiţiile analizate sunt îndeplinite, obligaţia raportării este reciprocă între descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor. În consecinţă, oricare dintre ei va putea cere raportul donaţiei de care a beneficiat comoştenitorul. Dreptul de a cere raportul are caracter individual, astfel încât - dacă unul dintre cei îndreptăţiţi renunţă, după deschiderea moştenirii31 - donaţia se va raporta numai în măsura drepturilor comoştenitorilor solicitanţi.

Dacă titularul dreptului la raport moare înainte de exercitarea lui, dreptul - având caracter patrimonial - se transmite asupra propriilor moştenitori.

Întrucât dreptul de a cere raportul are caracter patrimonial - fără a fi exclusiv personal – C.civ. prevede, la art. 1.148, că raportul poate fi cerut şi de creditorii personali ai descendenţilor şi ai soţului supravieţuitor, pe calea acţiunii oblice.

În toate cazurile, donaţiile trebuie să fie dovedite de către cel care solicită raportul. Întrucât el valorifică un drept propriu, prevăzut de lege, având deci calitatea de terţ faţă de contractul de donaţie, îl poate dovedi prin orice mijloc de probă32.

42. Donaţiile supuse raportului. Ca şi în materia stabilirii masei de calcul al rezervei şi al cotităţii disponibile, în principiu se raportează toate donaţiile, indiferent de forma de realizare (dar autentic, dar manual, donaţii simulate - dacă simulaţia nu semnifică scutire de raport - sau indirecte). Dacă donaţia a fost cu sarcină sau a avut caracter remunerator, se va scădea valoarea sarcinilor sau a serviciilor prestate.

În toate cazurile, ceea ce trebuie raportat este obiectul donaţiei, adică bunul ieşit din patrimoniul defunctului. De exemplu, suma de bani cu care tatăl a cumpărat direct pe numele fiului un imobil 33 sau apartamentul cu care a înzestrat fiica cu ocazia căsătoriei.

În sfârşit, dacă defunctul a încheiat o asigurare de deces în beneficiul unui moştenitor obligat la raport, acesta poate fi obligat să raporteze, ca donaţie indirectă, cel mult primele plătite de defunct, iar nu suma asigurată (indemnizaţia de asigurare) plătită de asigurător, care nu provine din patrimoniul defunctului, fiind formată în afara acestuia34.

43. Gratuităţi nesupuse raportului. Există anumite gratuităţi care nu reprezintă liberalităţi ori - chiar dacă sunt calificate donaţii - nu sunt supuse regimului liberalităţilor, legea exceptându-le expres de la raportul donaţiilor. Astfel, nu sunt supuse raportului:

i) donaţiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută prin chiar actul de donaţie sau printr-un act ulterior, întocmit în una dintre formele prevăzute pentru liberalităţi;

ii) donaţiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că cel care a lăsat moştenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;

iii) darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel.

iv) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moştenirii şi echivalentul bănesc al folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat35. Devenind proprietar de la data încheierii contractului şi datorând raportul numai de la data deschiderii moştenirii, donatarul se bucură în acest

30 Dispensa de raport este valabilă în limita cotităţi disponibile. Plenul TS, dec.nr. 36/1958, în CD, 1958, p.117-119.

31 Renunţarea la dreptul de a cere raportul înainte de deschiderea moştenirii ar fi nulă absolut, ca act asupra unei moşteniri viitoare.

32 Vezi şi M.Eliescu, op.cit., p.242. 33 Vezi Al.Oproiu, V.Economu, Note critice la dec.civ. nr.2122/1956 a T. reg. Argeş, în LP nr.3, 1961, p.24 şi

urm.34 Vezi şi TS, s.civ., dec.nr.427/1971, în CD, 1971, p.121.35 Vezi şi TS, s.civ., dec.nr.1302/1978, în CD, 1978, p.121-123.

15

interval de timp de foloasele bunurilor care formează obiectul donaţiei. Prin urmare, vor fi supuse raportului numai fructele şi dobânzile ulterioare deschiderii moştenirii, fiind considerate nule - contravenind interdicţiei actelor asupra unei moşteniri viitoare - chiar şi clauzele prin care donatarul ar fi obligat să raporteze fructele naturale şi civile anterioare deschiderii moştenirii36. După cum s-a spus, dacă donatarul ar fi obligat să raporteze fructele pentru trecut; o asemenea donaţie nu ar mai fi un avantaj pentru el, ci o adevărată pacoste37.

v) bunurile donate care au pierit fără culpa donatarului. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea unei indemnizaţii încasate ca urmare a pierii sale, donatarul este ţinut să facă raportul bunului în măsura în care indemnizaţia a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul în care indemnizaţia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăşi este supusă raportului. Dacă indemnizaţia rezultă dintr-un contract de asigurare, aceasta se raportează numai în măsura în care depăşeşte cuantumul total al primelor plătite de donatar.

44. Modul de efectuare a raportului. Potrivit art. 1.151 alin. 1 C.civ., „Raportul se face prin echivalent. Este considerată ca nescrisă dispoziţia care impune donatarului raportul în natură”. Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede: „ Cu toate acestea, donatarul poate efectua raportul în natură dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului şi nu l-a grevat cu o sarcină reală şi nici nu l-a dat în locaţiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani”.

Aşadar, în sistemul Noului Cod civil raportul prin echivalent reprezintă regula, iar raportul în natură reprezintă excepţia. Le vom examina pe rând.

44.1. Raportul prin echivalent. Se poate realiza prin preluare, prin imputaţie sau în bani.a) Prin preluare: acest mod de efectuare a raportului se realizează prin luarea din masa succesorală de

către moştenitorii îndreptăţiţi la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeaşi natură şi calitate cu cele care au format obiectul donaţiei, ţinând seama de cotele succesorale ale fiecăruia.

b) Prin imputaţie: în cadrul acestei metode de raportare, valoarea donaţiei se scade din partea moştenitorului obligat la raport. Astfel, valoarea donaţiei raportabile se adaugă prin calcul pe hârtie la masa succesorală, rezultatul se împarte între moştenitori potrivit cu cota ce revine fiecăruia, valoarea donaţiei scăzându-se din partea moştenitorului obligat la raport, primind din restul masei succesorale numai diferenţa până la valoarea cotei sale de moştenire.

Raportul prin imputaţie este aplicabil, în mod special, în cazul în care donaţia a avut ca obiect o sumă de bani. În acest caz, potrivit legii, moştenitorul-donatar va face raportul luând mai puţin din numerarul succesiunii, deci suma de bani se impută asupra părţii sale din numerar. Dacă partea sa din numerar nu acoperă suma donată, raportul se va putea face prin luarea din masa succesorală de către moştenitorii îndreptăţiţi la raport a unor bunuri mobile sau imobile.

c) În bani: în acest caz, cel obligat la raport va depune la dispoziţia celorlalţi moştenitori o sumă de bani care reprezintă diferenţa dintre valoarea bunului donat şi partea din această valoare ce corespunde cotei sale succesorale.

Această modalitate poate fi utilizată dacă bunurile din masa succesorală nu sunt suficiente pentru a permite raportul prin preluare sau prin imputaţie.

Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent. În această materie se aplică aceleaşi reguli ca şi în materia calculului rezervei şi al cotităţii disponibile. Astfel, în vederea efectuării raportului prin echivalent, se ia în considerare valoarea bunului donat la momentul judecăţii, ţinându-se însă cont de starea lui în momentul donaţiei, din care se scade valoarea, la momentul judecăţii, a sarcinilor asumate prin contractul de donaţie. „Momentul judecăţii” este acela la care instanţa de judecată soluţionează acţiunea de partaj în cadrul căreia se cere şi raportul donaţiei sau momentul la care se efectuează partajul(şi raportul donaţiei) prin bună învoială.

Dacă bunul a fost înstrăinat de donatar anterior cererii de raport, se ţine seama de valoarea lui la data înstrăinării. Dacă bunul donat a fost înlocuit cu altul, se ţine cont de valoarea, la data raportului, a bunului

36 Vezi şi TS, s.civ.; dec.nr.2746/1974, în Repertoriu... 1969-1975, p.205-206, idem dec.nr.232/1975; în CD, 1975, p.130-132. Chiar dacă “înzestrarea” s-a făcut fără îndeplinirea formelor cerute de lege pentru donaţii fructele ori veniturile şi echivalentul folosinţei se raportează numai de la data deschiderii moştenirii. TS, s.civ., dec.nr.2746/1974, în Repertoriu... 1969-1975; p.205-206. Pentru problema înzestrării cu teren agricol fără forme legale (şi incidenţa ei în lumina Legii nr.18/1991) vezi şi M.Enache, Notă la dec.civ. a T. jud. Teleorman nr.295/1993, în Dreptul nr.1, 1994, p.98-103.

37 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op.cit., p.583 nr.854; TS, s.civ., dec.nr.2746/1974 cit. supra.

16

intrat în patrimoniu şi de starea lui la momentul dobândirii. Totuşi, dacă devalorizarea bunului intrat în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii sale, înlocuirea bunului nu este luată în considerare.

Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data realizării raportului.

44.2. Raportul în natură. În sistemul Noului Cod civil raportul în natură reprezintă excepţia. Numai donatarul este acela care poate efectua raportul în natură pentru că, uneori, efectuarea raportului în natură se poate dovedi mai avantajoasă pentru donatar. Chiar dacă donatarul doreşte să efectueze raportul în natură, acest lucru este posibil numai dacă la data cererii de raport donatarul este încă proprietarul bunului şi nu l-a grevat cu o sarcină reală şi nici nu l-a dat în locaţiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

Raportul în natură presupune readucerea efectivă a bunului la masa succesorală. Aceasta înseamnă că donaţia şi, respectiv, dreptul exclusiv de proprietate al donatarului se desfiinţează cu efect retroactiv, imobilul devenind proprietatea indiviză a comoştenitorilor, iar donatarul-moştenitor devenind debitorul restituirii bunului faţă de coproprietari.

Donatarul are dreptul să recupereze, proporţional cu cotele succesorale, cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările adăugate, precum şi cu lucrările autonome necesare şi utile până la data raportului.Totodată, donatarul este răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile. Donatarul poate reţine bunul până la plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate pentru cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările adăugate, precum şi cu lucrările autonome necesare şi utile, afară de cazul în care creanţa lui se compensează cu despăgubirile pe care le datorează pentru degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile.

45. Căile de realizare a raportului. Raportul se poate realiza în cadrul partajului, prin bună învoială sau pe cale judecătorească.

Astfel, dacă persoanele interesate se înţeleg, raportul se poate realiza în cadrul procedurii succesorale notariale. Art. 112 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 prevede că „Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună-învoială, în încheiere se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia. Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat, în una dintre formele prescrise de lege.”

Dacă părţile interesate nu se înţeleg, neînţelegerile urmează să fie soluţionate pe cale judecătorească. Dreptul la raport poate fi valorificat în cadrul procesului de partaj. Raportul cerut de unul dintre moştenitori profită şi celorlalţi moştenitori îndreptăţiţi să solicite raportul, cu excepţia celor care au renunţat în mod expres la raport.

§7. Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă46. Punerea problemei. Am văzut că liberalităţile (donaţii şi/sau legate) făcute de defunct sunt supuse

reducţiunii dacă sunt excesive, aducând atingere rezervei moştenitorilor rezervatari. Pe de altă parte, în cazurile prevăzute de lege sau dispuse de cel care lasă moştenirea, liberalităţile (de regulă, donaţiile) sunt supuse raportului chiar dacă nu aduc atingere rezervei vreunui moştenitor rezervatar.

Aplicarea acestor reguli este relativ simplă dacă beneficiarul liberalităţii este o persoană care nu are calitatea de moştenitor rezervatar şi când nu se pune nici problema raportului; liberalitatea trebuie să se încadreze în cotitatea disponibilă asupra căreia se impută (se socoteşte), iar în măsura depăşirii este supusă reducţiunii până la limita cotităţii disponibile.

Mai dificilă este soluţionarea problemei în cazul în care gratificatul este un moştenitor rezervatar şi vine la moştenire împreună cu alţi moştenitori rezervatari (pluralitate de moştenitori rezervatari); liberalitatea făcută moştenitorului rezervatar se impută asupra cotei sale de rezervă sau asupra cotităţii disponibile ori cele două cotităţi se cumulează? În acest din urmă caz, liberalitatea se impută cu întâietate asupra rezervei sau asupra cotităţii disponibile? Răspunsul diferă după cum liberalitatea făcută moştenitorului rezervatar este sau nu raportabilă; prin urmare, pentru a hotărî soarta liberalităţii făcută moştenitorului rezervatar, urmează a fi avute în vedere nu numai regulile reducţiunii liberalităţilor excesive, dar şi cele care guvernează raportul liberalităţilor (al donaţiilor); se pune problema aplicării concomitente a regulilor raportului şi reducţiunii.

Urmează deci să analizăm problema în cele trei ipoteze posibile; gratificatul nu este moştenitor rezervatar; este moştenitor rezervatar, dar liberalitatea nu este raportabilă; gratificatul este moştenitor

17

rezervatar obligat la raport.47. Gratificatul nu este moştenitor rezervatar. Dacă beneficiarul liberalităţii (donatarul sau legatarul) nu

este moştenitor rezervatar (fiind o persoană străină, de exemplu, un prieten, sau o rudă a defunctului care nu este moştenitor rezervatar, de exemplu, o soră), liberalitatea primită - întrucât există moştenitori rezervatari - se impută asupra cotităţii disponibile, iar dacă o depăşeşte, este supusă reducţiunii (art. 1.099 alin. 1 C.civ.).

Precizăm că această regulă se aplică şi dacă gratificatul este un potenţial moştenitor rezervatar care renunţă la calitatea sa de moştenitor legal, de care este legată calitatea de rezervatar; prin renunţare el pierde retroactiv dreptul la moştenirea legală şi, o dată cu acesta, dreptul asupra rezervei, putând păstra donaţia sau legatul (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) în limita cotităţii disponibile. În acest sens, art. 1.147 alin. 1 C.civ. prevede că „În caz de renunţare la moştenirea legală, descendentul sau soţul supravieţuitor nu mai are obligaţia de raport, putând păstra liberalitatea primită în limitele cotităţii disponibile”.

Prin urmare, gratificatul renunţător la moştenirea legală nu mai are calitatea de rezervatar - dar păstrează calitatea de donatar (neobligat la raport, chiar dacă este descendent sau soţ supravieţuitor în concurs cu descendenţii şi donaţia nu a fost scutită de raport) sau, dacă acceptă moştenirea testamentară, aceea de legatar, deoarece - prin derogare de la caracterul indivizibil al actului de opţiune succesorală - potrivit art.1.102 alin.1 C.civ., moştenitorul legal gratificat prin testament poate opta diferit cu privire la moştenirea legală şi la legat. Evident, donaţia şi/sau legatul trebuie să se încadreze în limitele cotităţii disponibile; liberalitatea excesivă este supusă reducţiunii, gratificatul neputând invoca vreun drept de rezervatar.

Prin urmare, dacă există moştenitori rezervatari, liberalităţile se impută asupra cotităţii disponibile:- dacă beneficiarul liberalităţii este o persoană străină care nu face parte din cele patru clase de

moştenitori legali; - dacă beneficiarul liberalităţii este o rudă pe linie colaterală sau un ascendent ordinar;- dacă beneficiarul liberalităţii este un descendent, ascendent privilegiat sau soţ supravieţuitor care

renunţă la calitatea de moştenitor legal şi, implicit, la aceea de rezervatar.Prin excepţie, art. 1.147 alin. 2 C.civ. prevede că „Prin stipulaţie expresă în contractul de donaţie,

donatarul poate fi obligat la raportul donaţiei şi în cazul renunţării la moştenire. În acest caz, donatarul va readuce la moştenire numai valoarea bunului donat care depăşeşte partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca moştenitor legal”. (A se vedea explicaţiile şi exemplul prezentate la materia „Raportul donaţiilor”).

48. Gratificatul este moştenitor rezervatar, iar liberalitatea nu este supusă raportului. Reamintim că liberalitatea făcută unui moştenitor rezervatar nu este raportabilă:- dacă este o donaţie scutită de raport făcută descendentului sau soţului supravieţuitor care vine la

moştenire în concurs cu descendenţii;- dacă donaţia este făcută unor moştenitori rezervatari neobligaţi la raport potrivit legii (părinţi sau soţ

supravieţuitor în concurs cu alţi moştenitori decât descendenţii);- dacă liberalitatea este un legat.Dacă gratificatul este un moştenitor rezervatar (descendent, ascendent privilegiat sau soţ supravieţuitor)

care a acceptat moştenirea şi liberalitatea nu este supusă raportului, ea se va imputa cu întâietate asupra cotităţii disponibile (cu consecinţa micşorării sau epuizării ei). Dacă liberalitatea depăşeşte cotitatea disponibilă, diferenţa se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul: moştenitorul rezervatar gratificat cumulează cotitatea disponibilă cu rezerva sa succesorală.

De exemplu, la moştenire vin doi copii, dintre care unul a primit o donaţie scutită de raport de 25.000 de lei, iar bunurile lăsate de defunct au o valoare de 15.000 de lei (masa de calcul este de 40.000 de lei, rezerva de 1/2=20.000 de lei, deci 10.000 de lei pentru fiecare copil). Întrucât donaţia este scutită de raport, deci are caracter definitiv (preciputar), se impută cu întâietate asupra cotităţii disponibile, iar în măsura depăşirii ei (5.000 de lei) asupra rezervei copilului gratificat, el având dreptul şi la diferenţa din rezerva sa (încă 5.000 de lei din bunurile lăsate de defunct). Comoştenitorul rezervatar va primi numai rezerva sa de 10.000 de lei, întrucât cotitatea disponibilă a fost epuizată38. Dacă donaţia ar fi avut o valoare de 10.000 de lei, iar bunurile lăsate de defunct de 30.000 de lei, donaţia s-ar fi imputat asupra cotităţii disponibile, iar diferenţa de 10.000 de lei rămasă din cotitatea disponibilă s-ar fi împărţit între cei 2 copii în mod egal (cei 2 copii primindu-şi şi rezervele de câte 10.000 de lei), ceea ce înseamnă că moştenitorul rezervatar gratificat

38

18

ar fi păstrat donaţia şi ar mai fi primit din activul net bunuri în valoare de 15.000 de lei, iar celălalt moştenitor rezervatar ar fi primit din activul net bunuri în valoare de 15.000 de lei (se observă că inegalitatea dorită de către de cuius atunci când a făcut o donaţie scutită de raport s-a realizat). Dacă donaţia ar fi avut o valoare de 35.000 de lei şi bunurile lăsate de 5.000 de lei, liberalitatea ar fi fost reductibilă (de la 35.000 de lei la 30.000 de lei) deoarece cotitatea disponibilă şi rezerva, cumulate, nu ar fi fost suficient de acoperitoare pentru moştenitorul rezervatar gratificat.

Observăm că, în ipoteza în care gratificatul este un moştenitor rezervatar, iar liberalitatea nu este raportabilă, ea nu trebuie să se încadreze în cotitatea disponibilă, ci în cuantumul cumulat al cotităţii disponibile şi cotei de rezervă cuvenite gratificatului, astfel încât să nu aducă atingere rezervei celorlalţi moştenitori rezervatari.

În sfârşit, precizăm că dacă există mai multe liberalităţi neraportabile, problema imputaţiei asupra cotităţii disponibile (numai asupra acesteia dacă gratificatul nu este moştenitor rezervatar) şi asupra rezervei (în cazul moştenitorului rezervatar) se va face ţinând seama de ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive. De exemplu, dacă defunctul a făcut o donaţie unui străin care absoarbe cotitatea disponibilă, moştenitorul rezervatar nu va putea beneficia de legatul ce i s-a lăsat decât în limita cotei sale de rezervă. În schimb, dacă este vorba de două legate făcute în favoarea a doi prieteni, ele se vor imputa - în mod proporţional - asupra cotităţii disponibile.

49. Gratificatul este moştenitor rezervatar, iar liberalitatea este supusă raportului. Dacă liberalitatea făcută moştenitorului rezervatar este raportabilă (de exemplu, donaţie fără scutire de raport făcută unui descendent care vine la moştenire împreună cu un alt descendent sau cu soţul supravieţuitor), ea constituie un simplu avans asupra părţii din moştenire la care are dreptul gratificatul, deci nu are caracterul unei liberalităţi definitive (preciputare). Întrucât dispunătorul nu a avut intenţia să-l avantajeze pe gratificat în raport cu comoştenitorii rezervatari, liberalitatea se raportează, fiind imputată asupra rezervei moştenitorului gratificat, cotitatea disponibilă rămânând liberă pentru a acoperi alte liberalităţi făcute de defunct.

Dar dacă liberalitatea depăşeşte cota rezervatară a gratificatului? În acest caz, excedentul se impută asupra cotităţii disponibile, afară de cazul în care dispunătorul a stipulat imputarea sa asupra rezervei globale. În acest ultim caz, numai partea care excedează rezervei globale se impută asupra cotităţii disponibile. În toate cazurile, dacă se depăşeşte cotitatea disponibilă liberalitatea este supusă reducţiunii.

Prin urmare, luând în considerare moştenitorul rezervatar gratificat cu o liberalitate raportabilă cumulează rezerva cu cotitatea disponibilă.

Însă, în raporturile cu comoştenitorii, liberalitatea imputată asupra cotităţii disponibile va profita nu numai gratificatului, ci va fi împărţită între toţi moştenitorii, inclusiv gratificatul, potrivit cotelor legale asupra moştenirii. De exemplu, defunctul lasă doi copii şi bunuri în valoare de 30.000 de lei. Unul dintre copii a beneficiat de o donaţie raportabilă de 90.000 de lei, iar prin testamentul lăsat defunctul a stipulat un legat în favoarea unui terţ în valoare de 20.000 de lei. Masa de calcul fiind de 120.000 de lei, rezerva fiecărui copil este de 30.000 de lei. Donaţia de 90.000 de lei se impută asupra rezervei donatarului, iar restul asupra cotităţii disponibile, pe care o va absorbi în totalitate, astfel încât legatul devine ineficace (nu se execută). Donatarul însă nu va păstra toată donaţia, fiind obligat să împartă ceea ce s-a imputat asupra cotităţii disponibile (60.000 de lei) cu comoştenitorul său, potrivit cotelor legale, deci va beneficia de donaţie numai în limita a 60.000 de lei, în calitate de moştenitor. Cumulul rezervei cu cotitatea disponibilă operează numai în relaţiile cu terţii, iar în relaţiile cu comoştenitorii beneficiari ai raportului numai până la limita echilibrului legal (cotelor legale asupra moştenirii).

Dacă defunctul ar fi prevăzut ca donaţia să se impute asupra rezervei globale de 60.000 de lei (pentru ca cotitatea disponibilă să rămână liberă pentru a face alte liberalităţi), rezerva globală s-ar fi epuizat, apoi donaţia s-ar fi imputat pentru restul de 30.000 de lei asupra cotităţii disponibile, iar cotitatea disponibilă ar fi rămas liberă pentru 30.000 de lei. Înseamnă că legatul s-ar fi putut executa (pentru că se încadrează în restul de 30.000 de lei din cotitatea disponibilă), moştenitorii rezervatari beneficiind de cotitatea disponibilă numai în parte. În final, legatarul va primi legatul de 20.000 de lei, iar cei 2 copii vor primi câte 50.000 de lei fiecare.

Atunci când există mai multe liberalităţi, trebuie să se ţină seama şi de ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive.

19