49
7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 1/49 Scurtă istorie a machiajului SCURT ISTORIC Întotdeauna machiajul a făcut parte din viaţa omului şi asta din dorinţa firească de a accesa frumuseţea În comuna primitivă existau sulimanuri, nu mai puţin de 17 vopsele diferite, obţinute din natură. Astfel foloseau pigmenţi extraşi din cărbune de lemn, marnă, var, luturi, plante. Oamenii foloseau puterea de atracţie a culorii, aveau un cod al culorilor, aveau ustensile pentru farduri, am putea spune că trusele noastre de machiaj au strămoşii lor: lopăţele pe ntru întinderea sulimanurilor, beţişoare ascuţite (asemănătoare rujurilor), rumeneala pentru obraji şi buze, palete ornamentale de ardezii, sticluţe şi borcănaşe pentru păstrarea sulimanurilor şi “fardurilor”. În Egiptul antic, machiajul era o artă, cei bogati aveau adevărate ritualuri de îngrijire cosmetică a întregului corp. Aceste şedinţe de înfrumuseţare se încheiau cu un machiaj complicat  pe corp şi pe faţă. Regina Egiptului – frumoasa Cleopatra, a fost prima femeie care s-a ocupat constant de aspectul ei estetic. Se spune că nimeni vreodată nu a întrecut -o în cochetărie, a fost numită cea mai frumoasă şi îngrijită femeie a tuturor timpurilor. Ea a scris primul manual de îngrijire a frumuseţii femeilor. Machiajul egiptean se învaţă într -un capitol separ at în şcolile de machiaj profesional. Femeile din Roma antică se fardau cu pudră de aur, sprâncenele, pleoapele şi genele erau  pictate cu negru, gura era fardată cu roşu. Bărbatii romani îşi vopseau tălpile şi unghiile  picioarelor cu roşu şi deasemenea foloseau cărbune negru pentru gene şi sprâncene.  Grecoaicele foloseau crème pentru albirea tenului, farduri şi vopsele pentru ochi. În loc de mascara foloseau albuş de ou. Femeile din Grecia antică se ocupau îndeaproape de frumuseţea lor, care a fost cântată de poeţii vremii. Femeile asiatice erau renumite pentru frumuseţea lor specială. Ele se îngrijeau folosind extrase vegetale, se epilau pe tot corpul, aveau adevărate ritualuri pentru baie şi deţineau substanţe şi formule secrete. De la aceste femei asiatice s-a transmis din generaţie în generaţie complexul de plante Kajal, care are menirea să ofere protecţie şi strălucire ochilor. Femeile indiene aveau un cult şi un limbaj al machiajului, acesta fiind diferit în funcţie de evenimente, de vârsta femeii şi de rangul ei în societate. Şi astăzi în India se foloseşte un tip de lut sfânt – cun cun –   pentru desenarea frunţii. Machiajele indiene, fiecare în parte, au semnificatii tulburătoare.  Chinezoaicele foloseau un machiaj rafinat, fata foarte albă, gura roşie şi lucioasă, ochii şi sprâncenele erau bine marcate cu negru pe linia lor naturală, iar obrajii erau fardaţi central cu nuanţe de roz sau ciclamen. Cu ajutorul machiajului, chinezoaicele se transformau în adevărate  păpuşi vii, frumoase şi tăcute. Japonezele se fardau cu pudră foarte albă şi sprâncene arcuite spre centrul frunţii. Gura era foarte subţire, colorată viu iar obrajii erau uşor marcati cu roz. Stampele japoneze redau foarte bine idealul de frumuseţe nipon –  o faţă serioasă, cu trăsături delicate, stranii şi cu o frunte exagerat de mare. În arhipelagurile oceanului Pacific, fiecare insulă are specificul ei în materie de machiaj şi limbaj al culorilor. Atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, machiajul este atât de important încât de multe ori se aju nge la tatuarea unor zone întinse ale corpului şi feţei.  Traversând oceanul mai departe ajungem la continentul American, la indienii piele roşie şi înaintaşii lor. Pentru ei machiajul semnifică întotdeuna ceva, în triburi fiecare rang în parte avea un anumit tip de machiaj, de la vraci  –   până la războinici. Machiajele lor sunt complicate, fiecare desen reprezintă un nume, un eveniment, o funcţie. Culorile predominante –  roşu, alb,

Suport Curs Mirela Vescan

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 1/49

Scurtă istorie a machiajului SCURT ISTORIC

Întotdeauna machiajul a făcut parte din viaţa omului şi asta din dorinţa firească de aaccesa frumuseţea 

În comuna primitivă existau sulimanuri, nu mai puţin de 17 vopsele diferite, obţinute din

natură. Astfel foloseau pigmenţi extraşi din cărbune de lemn, marnă, var, luturi, plante. Oameniifoloseau puterea de atracţie a culorii, aveau un cod al culorilor, aveau ustensile pentru farduri,am putea spune că trusele noastre de machiaj au strămoşii lor: lopăţele pentru întindereasulimanurilor, beţişoare ascuţite (asemănătoare rujurilor), rumeneala pentru obraji şi buze, paleteornamentale de ardezii, sticluţe şi borcănaşe pentru păstrarea sulimanurilor şi “fardurilor”. 

În Egiptul antic, machiajul era o artă, cei bogati aveau adevărate ritualuri de îngrijirecosmetică a întregului corp. Aceste şedinţe de înfrumuseţare se încheiau cu un machiaj complicat pe corp şi pe faţă. Regina Egiptului – frumoasa Cleopatra, a fost prima femeie care s-a ocupatconstant de aspectul ei estetic. Se spune că nimeni vreodată nu a întrecut -o în cochetărie, a fostnumită cea mai frumoasă şi îngrijită femeie a tuturor timpurilor. Ea a scris primul manual deîngrijire a frumuseţii femeilor. Machiajul egiptean se învaţă într -un capitol separ at în şcolile de

machiaj profesional.Femeile din Roma antică se fardau cu pudră de aur, sprâncenele, pleoapele şi genele erau pictate cu negru, gura era fardată cu roşu. Bărbatii romani îşi vopseau tălpile şi unghiile picioarelor cu roşu şi deasemenea foloseau cărbune negru pentru gene şi sprâncene. 

Grecoaicele foloseau crème pentru albirea tenului, farduri şi vopsele pentru ochi. În locde mascara foloseau albuş de ou. Femeile din Grecia antică se ocupau îndeaproape de frumuseţealor, care a fost cântată de poeţii vremii. 

Femeile asiatice erau renumite pentru frumuseţea lor specială. Ele se îngrijeau folosindextrase vegetale, se epilau pe tot corpul, aveau adevărate ritualuri pentru baie şi deţineausubstanţe şi formule secrete. De la aceste femei asiatice s-a transmis din generaţie în generaţiecomplexul de plante Kajal, care are menirea să ofere protecţie şi strălucire ochilor. Femeile

indiene aveau un cult şi un limbaj al machiajului, acesta fiind diferit în funcţie de evenimente, devârsta femeii şi de rangul ei în societate. Şi astăzi în India se foloseşte un tip de lut sfânt –  cuncun –   pentru desenarea frunţii. Machiajele indiene, fiecare în parte, au semnificatii tulburătoare. 

Chinezoaicele foloseau un machiaj rafinat, fata foarte albă, gura roşie şi lucioasă, ochii şisprâncenele erau bine marcate cu negru pe linia lor naturală, iar obrajii erau fardaţi central cunuanţe de roz sau ciclamen. Cu ajutorul machiajului, chinezoaicele se transformau în adevărate păpuşi vii, frumoase şi tăcute. 

Japonezele se fardau cu pudră foarte albă şi sprâncene arcuite spre centrul frunţii. Guraera foarte subţire, colorată viu iar obrajii erau uşor marcati cu roz. Stampele japoneze redaufoarte bine idealul de frumuseţe nipon –  o faţă serioasă, cu trăsături delicate, stranii şi cu o frunteexagerat de mare.

În arhipelagurile oceanului Pacific, fiecare insulă are specificul ei în materie de machiajşi limbaj al culorilor. Atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, machiajul este atât de importantîncât de multe ori se ajunge la tatuarea unor zone întinse ale corpului şi feţei.  

Traversând oceanul mai departe ajungem la continentul American, la indienii piele roşieşi înaintaşii lor. Pentru ei machiajul semnifică întotdeuna ceva, în triburi fiecare rang în parteavea un anumit tip de machiaj, de la vraci  –   până la războinici. Machiajele lor sunt complicate,fiecare desen reprezintă un nume, un eveniment, o funcţie. Culorile predominante –   roşu, alb,

Page 2: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 2/49

negru  –   sunt obţinute din purpură, var şi cărbune, foarte bine definite şi cu un pigmnent persistent.

În America de Sud femeile îşi puneau pe gene ceară caldă, neagră, care prin răcire formaîn vârful firelor de păr bobiţe rotunde, de mare efect. Machiajele erau foarte colorate, în nuanţede galben, portocaliu, turcoaz, negru şi roşu. Din această parte a lumii, noi ne inspirăm pentru

crearea machiajelor tip carnaval sau coctail, care este spectaculos. Ochii sunt pictaţi de jur împrejur, desenându-se adevărate măşti care sugerează foarte clar aripile fluturilor tropicali, florimulticolore, peşti exotici. 

În antichitate machiajul a avut un rol important în viaţa cotidiană a omului el fiind utilizatin funcţie de idealurile de frumuseţe din acele vremuri şi sub diferite forme. Pâna in secolul XXtermenul de make-up (machiaj) nu era f olosit. In locul lui era folosit termenul “paint” (vopsea),deci oamenii isi “vopseau” chipul. Pentru a putea vorbi despre machiajul omului modern trebuie să avem in vedere in primul rândcum a evoluat machiajul de-a lungul timpului.

Cand ne gandim la istoria machiajului sau machiajul in antichitate, primul lucru care ne

vine in minte este Egiptul Antic si Cleopatra.În Egiptul Antic  femeile si barbaţii deopotrivă foloseau produse de machiaj pentruînfrumuseţare. Ca baza de machiaj se folosea o pulbere de ocru ce era aplicata pe fata,gât, bratesi chiar si pe decolteu in nuante de galben,numai unii barbaţi aveau voie sa foloseasca nunate deoranj. Sprâncenele erau epilate si redesenate cu kohl negru ce era folosit şi la conturulochilor.Acesta pe langa rolul de infrumusetare avea rolul de a proteja ochii de praf. Tălpile picioarelor şi mainile erau colorate cu henna, produs folosit uneori pentru unghii. Kohl-ul negrude ochi era păstrat în diverse flacoane sau borcanele, iar pentru aplicarea lui sclavii foloseau beţe. 

Fardurile de pleoape erau la mare cautare printre egipteni. Spre exemplu Cleopatrafolosea pe pleoapa superioară kohl negru si fard albastru iar pe pleoapa inferioara “verde Nil”.În Anglia ,in perioada dinainte de regina Elisabeta I până in 1920 machiajul în înalta societateera predominant alb. Cu cât mai alba era faţa, cu atât persoana fardată era de un rang mai înal insocietatea aristocrată. 

Sec. XVI- albul si roşul erau la modă. Deşi deseori ele contineau plumb, atât femeile câtsi barbatii îşi albeau feţele, iar pomeţii si buzele erau vopsite cu roşu obţinut din pigment ocru ,mercur sulfurat, sau roşu de coşenilă. Tot in aceasta perioada au inceput sa fie utilizaţi plasturii,sau peticele negre confectionate din caifea,tafta, matase sau satin. Initial uitilizaţi pentruindepartarea durerilor, plasturii au devenit un accesoriu la modă ce ascundea ravagiile lasate peten de produsele de machiaj.Original in forma rotunda,plasturii au început să apară sub formă destea , semilună, inimioare etc., iar in funcţie de locul in care erau plasaţi isi schimbausemnificaţia ( ex: un plasture in forma de inimioară aplicat pe pometele stâng al unei femei,reprezenta faptul ca era logodită)

Sec XVII- machiajul devine mai discret, iar printre clerici si moralisti era considerat“mâna diavolului”. Cu toate astea femeile au continuat sa se fardeze conştiente fiind căsubstanţele folosite erau otrăvitoare. Machiajul devine mai discret, faţa nu mai era atât dealbă,dar machiajl se oprea la barbie,ceea ce contrasta cu restul corpului. Se foloseau farduri innuante de albastru,gri,sau maro, iar unele femei işi conturau si sprâncenele. Doamnele mai invârstă foloseau albul pentru faţa in cantitate mai mare pentru a ascunde ridurile,dar uneori eraaplicat in strat atât de gros incât acesta crapa si cadea de pe faţă. 

Page 3: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 3/49

În secolul al XVII-lea în Franţa machiajul era unitar, astfel încât femeile erau greu dedeosebit. Se utilizau aceleasi substanţe toxice, care uneori cauzau moartea.Idealul de frumuseţein acele vremur i era faţa ovală, cu fruntea înaltă lucru care le făcea pe multe femei sa recurgă ladiferite metode de indepărtare a parului. Faţa era albă,sprâncene foarte arcuite pomeţii eraucoloraţi cu roşu puternic, iar buzele erau mici in formă de inimă. 

La inceputul secolului barbaţii care purtau machiaj erau consideraţi efeminaţi,dar si acestia auinceput in timp să-l folosească, mai ales domnii în vârstă, din dorinta de a arăta mai tineri.Domnii la modă işi albeau si ei feţele, foloseau roşu pentru pomeţi si buze, isi rădeau sprâncenelesi le redesenau cu negru si purtau in permanenţă asupra lor ca si doamnele cutiuţe cu plasturi. In Anglia secolului XIX până  în 1910 machiajul devine mai subtil, faţa este usor albită,matănuanţele de roşu folosite sunt mai stinse,sprancenele rămân naturale şi nici o femeie respectabilanu folosea farduri de pleoape. Este important de stiut ca in aceasta perioada, la jumatateasecolului XIX a fost inventată prima mascara din lume de care Eugene Rimmel. 

Machiajul anilor ‟20  este caracterizat de contraste: tenul este foarte alb, ochii mari şigura mică. Ase fardau starurile filmului mut alb-negru: Lilian Ghish, Lia de Putti.

În anii ‟30 - Greta Garbo şi Marlene Dietrich sunt divele care dominat prin frumuseţe şi

senzualitate. Sprâncele erau epilate total şi redesenate arcuite, mult mai sus, ochii sunt fumurii,un machiaj precursor al “smokey eyes-ului” de astăzi, pomeţii sunt proeminenţiiar buzele suntarcuite puternic.

Anii „40 - machiajul devine pentru prima oară natural; ne amintin Katherine Hepburn,Bette Davis, Vivien Light

In anii „50 - frumuseţea blondă, inconfundabilă ce a devenit un fashion icon al tuturor timpurilor  este…Marilyn Monroe. Buzele ei sunt cel mai uşor de recunoscut, au devenit oemblemă a Holywood-ului iar machiajul ei este astăzi o garanţie a frumuseţii la care orice femeieaspiră. Iată câteva staruri care au încercat într -un fel sau altul să se apropie de ceea ce numim“look -ul Marilyn”:

-  Angelina Jolie,

-  Charlize Theron,

-  Kylie Minogue,

-  Jenifer Lopez,

-  Cristina Aguillera,

-  Madonna,

-  Paris Hilton

-  Katherine Heigl

-  Kate Moss

Marilyn Monroe reprezintă încă o sursă de inspiraţie pentru designeri, regizori, artişti plasticoi, fotografi, scriitori, scenarişti, make-up artişti 

Anii ‟60 - Brigitte bardot, Liz Tylor, Audrey Hepburn sunt fardate cu texture mate, ochii puternic accentuaţi şi rujbej sidefat. Acest tip de machiaj este preluat basic de adeptele mişcării

Page 4: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 4/49

hippie pentru a pune accent pe privire şi sofisticat, fetelor Elvis care au multiplicat imaginea luiJackie Kennedy

Anii ‟70  se folosesc farduri cu texturi sidefate in nuanţe de roz,lila si albastru, deseori încombinatie. Sprancenele sunt subţiri,pensate chiar prea mult (ex ABBA) iar blush-ul este presentin tonuri de maro. Apare pentru prima dată luciul de buze tip “gloss” 

Anii 80 sunt caracterizaţi de o explozie fără precedent, de lumină, textură şi culoare, sunt aniidisco şi punk. În machiaj predomină combinaţiile de contrast roz-maro, roz-bleo, roz-gri, roz alb.Linia ochilor este alungită spre tâmple, fardul de obraz ester oz, foarte present, buzele

sunt conturate ferm iar rujul ester oz metalizat, fucksia, maroAnii 90 debutează cu machiajul natural, nude, precursori fiind Calvin Klein în America

şi Jill Sander în Europa. Machiajul devine suav, feminin natural. Spre sfârşitul anilor 90 curentul“no make-up” atinge un punct critic, în care modelele esrau prezente pe podiumurile de modăanorexice, cu cearcăne, fără sprâncene şi cu pielea foarte lucioasă. Preşedintele Bill Clinton aţinut o conferinţă de presă în care a rugat designerii să renunţe a promovarea unei imaginideconstructiviste a femeii, pentru a nu influenţa greşit tânăra generaţie vis-à-vis de idealurile defrunuseţe clasice 

Anii 2000  sunt anii retehnologizării industriei de cosmetică decorativă, al culorilor, altexturilor inovatoare şi al funcţiunilor de produs. De exemplu un ruj este mai mult decât un rujclassic, poate oferi volum, rezistenţă, transparenţă, tratament de regenerare sau efecte 3D  Anii 2000 au debutat prin a reinventa vechile reţete de machiaj, cu îmbunătăţirile aferentefiecărei decade a secolului XX 

Astăzi machiajul este  oarecum liber, femeile preferă să se fardeze respectând liniiletrăsăturilor şi în acelaşi timp urmărind indeaproape paletele moderne de culori, încercând să leadapteze.

În revista Beaute , doamna Nadine Corbasson –  o esteticiană remarcabilă, a scris un pasajdevenit celebru:

“Dacă machiajul cuminte este o politeţe, o cerinţă socială, machiajul bine lucrat cu farduri şi culori căutate, este o operă de seducţie, de artă! Machiajul în cosmetică nu este o frivolitate, ci o căutare personală de a ne prezenta cu ceea ce avem mai frumos  –  o probă de feminitate –  o mică şi strălucitoare festivitate pe care ne-o oferim şi care ne redă moralul şi nedăruieşte încrederea în noi!” 

Page 5: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 5/49

Ce rol are paleta de culori?Înainte de asimilarea unor noţiuni de machiaj, este necesară o introducere în lumea culorilor maiales în măsura în care o femeie poate avea acces la ele. Alegerea unei culori potrivite nu este unlucru uşor, de multe ori achiziţionarea unui fard se face în funcţie de vestimentaţie, care la rândulei se cumpără în funcţie de preferinţe personale sau modă. Desigur culoarea părului şi a ochilor 

influenţează opţiunea pentru o paletă de culori.Într-adevăr într -o lume schimbătoare, colorată diferit de la un sezon la altul, pentru ofemeie este dificilă alegerea unei nuanţe avantajoase. 

Cel mai bun criteriu pentru stabilirea unei palete de culori care merge la sigur, chiar şi cuunele variaţiuni … este pigmentul natural al unei femei. Astfel, de mare ajutor sunt cele 4anotimpuri ale anului, in funcţie de care se pot clasifica 4 categorii: 

1.  Femeia IARNĂ –  cu o piele albă sidefată, fără nici un fel de alte umbre, o piele carenu se bronzează deloc 

2.  Femeia PRIMĂVARĂ –  cu o piele rozalie, uneori cu pistrui, o piele care se bronzează foarte greu 

3.  Femeia VARĂ –  cu o piele galbenă, un ten palid care se bronzează relativ uşor şi în

 profunzime4.  Femeia TOAMNĂ –  cu o piele închisă la culoare, care se bronzează “din mers” Având această clasificare este foarte uşor de stabilit  o gamă de culori pentru fiecare

“anotimp” în parte. Nuanţele trecute în tabelul nr.1, sunt foarte utile pentru alegereavestimentaţiei, accesoriilor, fardurilor, vopselelor pentru păr. 

IARNA PRIMĂVARA VARA TOAMNAAlb ca zăpada Bej galbenBej griGri deschisGri antracit

Maron NegruAlbastru viuTurcoiseVerde cardinalSmaragdCiclamenRoşu viu Roşu sânge AuriuArgintiuGalben cardinalGalben solar Violet violent

 NU pentru:orangegrena

Albul cojii de ouBej auriuGri deschisGri praf Cafeniu auriu

CastaniuAquamarinBleo sidef Bleo aprinsVerde crudVerde teiVerde lămâie Verde mazăre Caisă Piersică PortocaliuRoz palRoz coralRoşu mac VermillonPolen auriuToporaşi  Nu-mă-uita

Culoarea lâniiBej-rozGri-bleoBleo praf Blue-jeans

Azuriu Nu-mă-uitaCatifea turcoiseVerde pastelatVerde mentă Roz-bleoRoz palidZmeuriuGRENAGalben pastelGalben lămâie VioletViolet închisViolet orhideeViolet prună 

 NU pentru:auriu

orange

Alb bejCaramel Nucă CafeaCiocolată 

 NisipiuTurcoise profundVerde sticlă Verde oliveVerde ou de raţă Caisă coaptă Teracotă PortocaliuRoşu portocaliu Roşu tomată Roşu rubiniu VermillonGalben porumbGalben bostanGalben muştar  

 NU pentru:roz

grena

Page 6: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 6/49

 NU pentru:negrugrena

maronnegru

albastrugri

negruargintiu

Pentru asortarea nuanţelor între ele, este util cunoscutul triunghi alculorilor, care este un “desfăşurător” al curcubeului, uşor de asimilat. 

Culorile primare sunt formate doar dintr-o singură nuanţă. Culorile secundare sunt formate prin combinarea a două culori primare. Culorile complementare (sau contrastante) - se evidenţiază reciproc. Când sunt combinate toate culorile primare, secundare şi complementare (culorile curcubeului) -se obţine alb. Restul culorilor sunt obţinute prin combinarea a trei sau mai multe nuanţe incluse în triunghiulculorilor.

Culorile calde  –  conţin galben şi dau senzaţia de apropiere, de prezenţă terestră, carnală,sunt culorile zilei, ale soarelui: roşu, portocaliu, galben, nisipiu, marouri, verdele florilor de tei.  

Culorile reci  –  conţin albastru şi dau senzaţia de îndepărtare, de ireal, de romantism; suntculorile nopţii, ale cerului cu stele: roşu albăstrui, violet, mov, bleo, turcoise, verde, gri,trandafiriu, bordeaux, ciclamen.

Valoarea psihică a culorilor  

Galben luminos –  relevă inteligenţa Galben tulbure –  nelinişte îngrijorare Roşu – intensitate, dragosteAlbastru –   puritate, calm, dorinţă de cunoaştere Portocaliu – fast, lux, orgoliu

Violet pur  – pietate, cucernicieViolet închis –  agitaţie Bej – calmGri –  linişte Verde –  speranţă, inteligenţă 

ROŞU – GALBEN – ALBASTRU - Culori primare

VERDE – VIOLET - ORANGE - Culori secundare

Culori complementare - ROŞU - VERDE

-  GALBEN – VIOLET 

-  ALBASTRU - ORANGE

Page 7: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 7/49

Ordinea operaţiunilor machiajului -   pregătirea feţei -  aplicarea fondului de ten-  corecţia trăsăturilor feţei -  aplicarea pudrei

-  conturarea ochilor: creion-  fardarea cu umbre a ochilor -  fardarea obrajilor -  conturarea buzelor (facultativ)-  aplicarea rujului-  creionarea sprâncenelor / perierea sprâncenelor -  eyeliner (facultativ)-  aplicarea tuşului pentru gene 

Pentru a efectua toate operaţiunile machiajului, este necesară cunoaşterea produselor cu ajutorul

cărora se pot urma toate etapele. 

Pentru ca toate aceste etape să fie parcurse cu succes, un make-up artist trebuie să fie“dotat” cu un întreg arsenal de accesorii.  

Accesoriile pentru machiaj  sunt indispensabile atât pentru profesionişti cât şipentru neprofesionişti.

Buretele pentru fond de ten este foarte practic pentru aplicarea fondului de ten, într-unstrat uniform, subţire, el absoarbe surplusul de fond de ten, lăsând feţei exact cât are nevoie.Buretele se poate folosi umed sau nu, în funcţie de tipul de fond de ten ales. Ce trebuie reţinu t în

legătură cu acest bureţel: -  trebuie să fie din latex natural -  se spală după fiecare utilizare -  nu se spală niciodată cu o loţiune care conţine alcool; se evită în acest fel degradarea

timpurie a bureţelului -  înainte de machiaj se umezeşte sau nu, în funcţie de fondul de ten folosit -  să fie folosit doar pentru uz individual -   poate fi folosit şi pentru estomparea fardului corector anticearcăn şi a fardurilor de

obraz grase-  este indispensabil în machiajul profesional, reduce timpul de aplicare a fondului de

ten, este igienic şi elimină acea senzaţie de disconfort, pe care unele persoane o au, înmomentul în care cineva pune mâna direct pe faţa lor  

-  în machiajele profesionale se folosesc uneori bureţi (naturali) cu porii foarte mari, aceştiasunt ideali pentru inventarea pistruilor şi a bărbii false, atunci când este nevoie 

Aplicatorul pentru fixarea pudrei, este un disc din burete sau catifea, care ajută la distribuirea

uniformă a pudrei pe ten. Ce trebuie reţinut: 

Page 8: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 8/49

-  o pudră achiziţionată din comerţ, compactată sau sub formă de pulbere, areîntotdeauna ataşat un aplicator special 

-  este foarte util pentru fixarea bazei de machiaj şi mai ales pentru retuşuri de-a lungulzilei

-   pentru “rezerve”, se găsesc în comerţ aplicatoare pentru pudră, ambalate câte unul sau

mai multe într-un plic-  igiena acestor aplicatoare trebuie întreţinută îndeaproape -  trebuie folosit cu grijă pentru a nu aplica prea multă pudră pe faţă -  sunt tipuri de pudră – cum ar fi cea Color Proof 12h  –  care necesită o aplicare prin

masare uşoară; în acest caz discul de burete este extrem de necesar, deorece dorim ca pudra să se fixeze foarte bine, să hidrateze şi să protejeze tenul, întreaga zi 

Pensula pentru pudră, de cele mai multe ori este achiziţionată pentru aspectul ei foarteatractiv. Intotdeauna o pensulă de pudră este mare, deasă, frumos prezentată. Ce trebuie să ştimdespre ea:

-  ideal ar fi să aibă o coadă din lemn şi peria să fie confecţionată din păr natural. Celemai bune sunt cele din păr de maimuţă, coadă de veveriţă, blană de bursuc sau de

 jder. (pentru cine doreşte să ştie, animalul nu este sacrificat, ci doar tuns) -  Trebuie să fie bine legată, să nu lase pe faţă fire de păr. -  Folosirea ei se face având grijă să nu încărcăm în perie prea multă pudră, pentru a se

lucra cât mai curat posibil.-  Poate fi folosită atât pentru pudra pulbere cât şi pentru cea compactă -  Mod de folosire  –   pensula odată trecută prin pudră va fi plimbată uşor pe toată

suprafaţa tenului sau se va “ataca” uşor tenul cu peria tinută perpendicular pe faţă -  Pentru relaxarea tenului, se poate plimba pensula, uşor, pe toată faţa -  se găsesc şi pensule retractabile, foarte uşor de transportat şi de folosit Pensula pentru fardul de obraz  este de multe ori confundată cu cea de pudră şi de

multe ori sunt folosite invers. Pensula de obraz trebuie sa îndeplinească toţi parametrii calitativi pe care-i are o pensulă de pudră, doar că dimensiunile ei sunt ceva mai reduse şi uneori formaeste altfel: pot fi tăiate oval, oblic sau să fie ceva mai late. Ce trebuie reţinut: 

-  se foloseşte numai pentru fardurile de obraz prezentate sub formă de pudră pulberesau compactată.

-  dacă dorim să schimbăm nuanţa fardului de obraz, pensula trebuie curăţată înainte -  dacă devine aspră înseamnă că trebuie curăţată *pentru curăţarea pensulelor există soluţii speciale, dar se poate folosi şi un şampon cu balsam (2în 1)Aplicatorul pentru fardul de pleoape, este un baton mic - cel mai frecvent din material

 plastic –  care are la un capăt sau ambele, un mic manşon de burete, cu ajutorul căruia se aplicăfardul pe pleoape. Acest aplicator însoţeşte destul de frecvent fardurile pentru pleoape mai alesdacă acestea sunt în truse de câte două nuanţe. Ce trebuie reţinut: 

-  fiecare aplicator trebuie folosit pentru o nuanţă anume -  el se foloseşte pentru a aplica fardurile sub formă de pudră colorată compactată şi are

calitatea de a înlesni estomparea culorilor între ele-  manşonul de burete trebuie spălat frecvent -  în comerţ se găsesc seturi cu mai multe aplicatoare, se recomandă achiziţionarea

acestora pentru a le avea tot timpul în trusa personală 

Page 9: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 9/49

-  tot în comerţ se găsesc aplicatoare speciale din vată răsucită astfel încât au capetele plate, fără scame, foarte practice şi igienice. 

-  aplicatoarele profesionale au un mâner mai lung, pentru a facilita folosirea lor Pensula pentru fond de ten  –   ideală pentru a aplicarea fondului de ten, înainte de a începeuniformizarea cu ajutorul mâinii. Caracteristici:

-  firele sunt din material sintetic-  Este plată, cu vârful drept sau rotunjit -  Se curăţă cu demachiant sau săpun -  Coada este din lemn

Pensula pentru fardul de pleoape este pionul principal pentru obţinerea unui machiaj perfectal ochilor. Machiajul profesional nu poate exista fără pensule speciale pentru pleoape, desprecare trebuie reţinut: 

-  coada pensulei este din lemn-   peria să fie din blană de jder sau coadă de veveriţă, maimuţă, capră de Kaschmire,

 bursuc-  sunt de mai multe feluri: înguste (pentru conturul ochilor), late (pentru pleoapa

mobilă), oblice (pentru retuş), late şi subţiri (pentru cearcăne), foarte subţiri (câtevafiricele, pentru tuş) -  se curăţă numai cu soluţii special -   periodic pot sis palate cu şampon pentru păr uscat si tratate cu balsam Peria pentru sprâncene  prezintă un şir de mici grupuri de fire de păr, mai aspre şi cu o

lungime de max. 1cm. Ce trebuie reţinut: -  este ideală pentru pieptănarea sprâncenelor, când acestea sunt mai ciufulite -  este ideală pentru fardarea sprâncenelor, mai ales când este nevoie de o culoare

neconvenţională -  nu se va folosi pentru genePeria pentru gene, este de fapt un pieptene în miniatură, rolul lui fiind de a separa

genele şi de a le oferi naturaleţe şi supleţe. . Ce trebuie reţinut:  -  de cele mai multe ori însoţeşte peria de sprâncene, fiind singurul accesoriu cosmetic

conceput după principiul 2 în 1.-  trebuie spălată după fiecare folosire, deoarece se umple cu mascara-  folosită cu imaginaţie, se pot crea efecte tip “gene pacheţel” sau “gene în grup” Cleştişorul pentru întors genele, la prima vedere, pare un instrument destul de ciudat;

este de fapt, un fel de presă minusculă care prinde genele şi le “coafează”, astfel încât acestea securbează estetic. Această mică presă are forma unui arc de cerc, perfect compatibil cu formaochilor. Ce trebuie reţinut: 

-  se foloseşte înainte de aplicarea unui mascara -  este pentru uz individual-  se foloseşte doar  pentru genele superioare-  nu se face abuz cu acest tip de instrumentAcest cleştişor poate fi înlocuit cu alte tipuri de ondulatoare, tip presă, la cald, foarte

 practice insă cleştişorul classic este în continuare cel mai solicitat Pensula pentru ruj  poate fi retractabilă sau nu, cu o coadă din material plastic, lemn sau

metal. Rolul pensulei de buze este de a aplica rujul sau gloss-ul în interiorul conturului realizatcu ajutorul creionului de contur buze. Pensula pentru ruj asigură acurateţe şi durată machiajului buzelor. Ce trebuie reţinut: 

Page 10: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 10/49

-  lungimea perilor nu trebuie să depăşească 7mm -   peria are nevoie să fie “demachiată” după fiecare folosire Ascuţitoarea care însoţeşte portfardul este diferită de cea întâlnită în penar. Cuţitul

tăietor este mai scurt, lăsând astfel un spaţiu mai mare minei de ceară a creioanelor cosmetice.Ce trebuie reţinut: 

-  unele pot fi duble, cu spaţii speciale pentru creioanele clasice şi pentru cele cudiametru mai mare-  foarte multe modele au un beţişor special pentru înlăturarea resturilor de creion-  nu se vor folosi niciodată pentru creioane şcolare -  ascuţitorile profesionale au un rezervor mititel, în care se adună resturile de creion -  dacă pe cuţitul tăietor a rămas mină de creion, se va curăţa cu foarte mare atenţie,

 pentr u a nu “altera” culoarea următorului creion care se va ascuţi Penseta este utilă pentru retuşarea şi întreţinerea formei sprâncenelor. Ce trebuie reţinut: -   pot fi de două feluri 1- clasică, 2- asemănătoare unei forfecuţe. Pensetele ideale, se

recunosc după modul de prezentare, uneori au vârful aurit, sunt foarte bine finisate şise poate observa uşor dacă sunt capabile să penseze curat

-   penseta este penru uz individual şi oricum trebuie desinfectată înainte de folosire -  în timp, penseta se toceşte şi începe să nu mai prinde foarte bine firul de păr, ba maimult –   poate ciupi destul de neplăcut. Ce este de făcut? –  achiziţionarea unei pensetenoi

-  alegerea unei pensete este o activitate individuală, în comerţ se găsesc foarte multemodele; se va căuta penseta perfectă, se va proba astfel încât mâna care pensează săse simtă confortabil. Procesul de pensare ar trebui ridicat la rangul de artă, a remodelacu success sprâncenele nu constituie o activitate la îndemâna oricui

-  nu este indicată folosirea ei în manichiură Oglinda însoţeşte întotdeuna femeia modernă, cochetă, care ţine foarte mult la imaginea

ei şi-şi retuşează machiajul pe parcursul unei zile. Ce trebuie reţinut: -  oglinzile de poşetă sunt de obicei duble, cu lupă şi fără lupa-  în machiajul profesional este nevoie de o oglindă mare, în care “subiectul” să se   poată

vedea bineînteles…la finalul machiajului Pelerina de machiaj  este de multe ori un accesoriu drăgălaş, poate fi întâlnită cu

imprimeuri vesele şi cu volănaşe. Însă, indiferent de cum arată, pelerinuţa de machiaj transmiteun mesaj: < ai grijă, foloseşte-mă; altfel te vei murdări cu pudră sau un alt fard> 

Pe lăngă toate acestea un profesionist mai are nevoie de o serie de accesorii profesionale:adezivi pentru gene false sau pentru alte aplicaţii, o serie cat mai sofisticată de gene false de lacele simple la cele fantezie, texturi speciale, materiale pentru modelarea fizionomiei etc.

Page 11: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 11/49

 

Prezentarea principalelor grupe de farduri

Baza pentru machiajRolul fondului de tenDatorită atât propr ietăţilor de întreţinere şi protecţie cât şi aspectului estetic pe care -l oferă,fondul de ten este o necesitate zilnică, este primul produs cosmetic de machiaj care trebuieachiziţionat de către o femeie. Pe tot parcursul anului, corpul uman este protejat de vestimentaţie,împotriva agresiunilor vremii în timp ce faţa este singura care înfruntă frigul, căldura, vântul,soarele, etc. toate acestea conduc la apariţia ridurilor, efelidelor (pistruilor), a deshidratării şi asensibilizării. Diferenţele rapide de temperatură duc la apariţia cuperozei. Praful şi celelalteintemperii din atmosferă duc la apariţia iritaţiilor şi a uneori a alergiilor. Împotriva tuturor acestor lucruri, fondul de ten este o barieră, este “hăinuţa” feţei, care se îmbracă dimineaţa şi sedezbracă (demachiază) seara.Ce conţine un fond de ten: - pigmenţi: whitening agent, suspending agent 

-  apă -  ulei (de cele mai multe ori vitaminizat; vitamina E este filtru solar)-  emulgator -   parfum - antibacterian

Fondul de ten poate fi aplicat:-  cu un burette din latex-  cu o pensula speciala, plată -  cu aerograf;-   pulverizare - uneori poati fi imbuteliat in recipiente tip spray-  cu mâna curată, prin miscari circulare, ascendente, de masare uşoară 

Fondul de ten se aplică pe faţa curată, într -un strat suplu şi uniform. Privită la microscop, pelicula de fond de ten se prezintă ca o reţea cu ochiuri, mai înguste spre exterior, astfel incâtfaţa poate să respire normal dar nu poate primi agenţi nocivi din exterior. 

Fondul de ten trebuie folosit tot timpul anului, însă vor varia funcţiunea lui şi desigur culoarea(vara tenul se bronzează şi-şi schimbă pigmentul).

Fardul corector  – a folosi fard corrector, anticearcan, inseamnă a îngriji, proteja şi regenerazona sensibilă din jurul ochilor. A folosi un astfel de fard nu înseamnă nicicum un semn de bătrâneţe ci de prevenire a acesteia.

Oricine ştie cum arată un craniu uman. Şi se ştie că orbitele adăpostesc ochii –  cel mai frumos şicel mai sensibil organ de simţ al omului. Ochii sunt inconjurati doar de muşchi şi de epidermă.De cele mai multe ori muşchiul ochiului este mai lung sau mai scurt (generând miopie,hipermetropie) iar epiderma este şi ea sensibilă, neavând un strat de ţesut adipos (grăsime), pentru protecţie. Din cauza tuturor acestor aspecte în jurul ochilor apare uneori o diferenţă denivel şî de pigment iar pielea este invariabil sensibilă. Ce putem face? O îngrijire susţinută şi unmachiaj corespunzător. Un fard corector anticearcăn trebuie să fie hidratant, emolient, cu filtrude protecţie solară, cu o textură fină şi putere mare de acoperire.

Page 12: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 12/49

Pudra fixează fondul de ten, nivelează estetic tenul şi-i conferă un aspect mat sau satinat.O pudră trebuie să fie fină, hidratantă, cu o putere de acoperire variabilă. Cea mairecomandată pudră este cea compactă, fiind uşor de folosit, uşor de transportat şi foarteigienică. O pudră superioară si proaspătă se recunoaşte după textura fină pe care oprezintă, mirosul delicat şi prin uniformitatea aplicării pe ten. 

Ce conţine o pudră:-  talc; dioxid de titan-   pigment, oxizi: negru, roşu, galben -  efecte special

Parametrii unei pudre:-  culoarea-  consistenţa culorii -   puterea de întindere-  textura, strălucirea. Diferenţa de culoare poate fi dată şi de concentraţia de particule

strălucitoare. Machiajul ochilor

Prep-and-prime –   bază pentru machiajul ochilor. Se aplica peste baza de machiaj si are rolul dea mari aderenţa fardurilor pe pleoape şi rezistenta pardurilor pe pleoape. Este un produsfacultativ.Pudrele colorate pentru machiaj (sau umbrele pentru pleoape şi obraz) - deşi acestea suntfarduri care se aplică peste baza de machiaj şi nu direct pe piele, au nevoie să f ie superioarecalitativ, adică să prezinte următorii parametric: 

-  aplicare unifortă -  rezistenţă -  capacitate de estompare-  culoare

Ce conţine un fard pentru pleoape:-  coloranţi -  stearat de magneziu-  carbonat de calciu-  silicon-  ulei mineral-   parfum (antibacterian)

Fardurile pentru pleoape pot fi compacte sau pulbere si se aplică ori cu un applicator cu buretteori cu o pensulă.

Creioanele pentru machiaj sunt de mai multe tipuri: pentru ochi, sprâncene, buze şi unghii. Îngeneral ele au o mină dintr -un amestec de ceruri superioare în care au fost incorporate restuligredientelor: vitamine, ceramide, pigmenţi. Totuşi fiecare tip de creion are ceva s pecial care-istabileşte destinaţia. Creioanele pentru ochi sunt extrem de emoliente, vitaminizate, antialergice pentru a se aplicafoarte uşor şi fără stress pe pielea sensibilă a pleoapelor.Creioanele pentru sprâncene au o mină puţin mai dură decât cea a creioanelor pentru ochi.Creioanele pentru buze îndeplinesc mai multe funcţiuni:

-  evidenţiază o gură frumoasă,-  corectează o gură asimetrică (sau cu alt tip de efect),

Page 13: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 13/49

-  împiedică întinderea rujului în afara conturului format-  asigură acurateţea machiajului

Creioanele pentru unghii  au în primul rând rol de protecţie, apoi un rol estetic –  acela de aevidenţia partea liberă a unghiei 

Eyeliner  sau tuşul pentru pleoape –  este un produs facultativ, de mare efect în machiaj; cuajutorul lui se subliniază linia pleoapelor superioare. Marele secret constă în “mânuirea” lui –   pentru trasarea unor linii perfecte este nevoie de puţin exerciţiu. 

Mascara sau tuşul pentru gene este produsul cosmetic cel mai spectaculos, deoarece evidenţiazăgenele, oferind lungime, volum, desime, culoare sau efecte speciale. Un mascara trebuie să fieneapărat antialergic, proaspăt, să conţină ingredienţi de întreţinere şi regenerare a firului de păr.Destinaţia unui mascara este uşor de recunoscut, examinând peria. Dacă aceasta este bombată –  acel mascara oferă volum, dacă peria este alungită –  mascara oferă lungime, o perie deasă –  oferădesime genelor şi aşa mai departe. Cu cât peria este mai elaborată, cu atât mascra poate oferi maimult; desigur toate acestea sunt valabile în condiţiile în care şi compoziţia mascarei este

concepută în concordanţă cu peria. Rujul  –   protejează, hihratează, colorează şi întreţine pielea sensibilă a buzelor. Rujarea buzelor este nelipsită într -un machiaj, culoarea rujului variază în funcţie de evenimentul pentru care estefolosit. Rujurile sunt de foarte multe tipuri, cu diverse funcţiuni: -  clasice, rujurile de poşetă, hidratante, parfumate şi cu o rezistenţă medie -  rujurile strălucitoare, tip “gloss”, foarte hidratante, translucide, pigmentate sau nu -  rujurile fluide, lichide, cu putere mare de acoperire si rezistente-  rujurile rezitente, rezistente la transfer -  rujuri cu destinatii diferite: volum, transparenţă, tratament, efecte speciale 

Page 14: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 14/49

 MACHAJUL CORECTOR

fig 1. fig 2.

Sculptarea feţei cu ajutorul luminilor şi umbrelor –  metoda Hollywood  luminare (fig 1.) –  cu ajutorul unui fard corector anticearcăn 

  întunecare (fig 2.) – cu ajutorul unui fond de ten închis la culoareOperaţiunile machiajului de corecţie:-  fond de ten: faţă, gât, urechi -  corectarea - luminarea feţei (fig 1.): 

-  zona cearcănelor  -   podul nasului (cu centrul frunţii) -  cutele naso-labiale (trăsăturile de expresie nas-gură) -  sub buza inferioară 

-  corectarea - întunecarea feţei (fig 2.): -  sub osul zigomatic-  aripile nasului

-  conturul obrazuluiAceste corecţii se fac penrtu orice tip de fizionomie, indiferent de vârstă sau sex, în momentul încare persoana apare în fotografie, în film sau TV ; cu ajutorul jocului de lumini şi umbre se potefectua corecţii pentru eventualele defecte ale fizionomiei.Pentru a realiza un machiaj corector trebuie să punem în balanţă atât calităţile cât şi defecteleunei fizionomii. Un make-up artist, după ce a studiat faţa modelului ce urmează a fi fardat, aredatoria să-i explice despre corecţiile pe care le necesită fizionomia şi ceea ce trebuie evidenţiat prin machiaj

Page 15: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 15/49

Machierea unei feţe se realizează ţinând cont de personalitatea modelului şi de valoarea feţei 

Pin machiaj se urmăreşte apropierea de faţa ideală, care este ovală, cu pomeţii mari şi ochi

migdalaţi 

Scopul este ca prin machiaj să se ascundă lucrurile imperfecte şi să se pună în evidenţă cele

frumoase. Nu se urmăreşte crearea unor proporţii perfecte, ci a unor proporţii armonioase. Pentru

a obţine armonia este nevoie să ţinem seama de următoarele principii din arta plastică: 

1.   proporţia –  folosind jocul de lumini şi umbre putem face ca trăsăturile feţei să apară maimult sau mai puţin proeminente 

2.  echilibrul –  corectarea eventualelor asimetrii (fireşti de altfel) 

3.  zona de interes maxim – ochii, gura 4.  unitatea –   prin machiaj se obţine o imagine plăcută prin coordonarea intregii înfaţişări –  majoritatea feţelor nu sunt simetrice, dar cu ochiul liber se observă doar diferenţele maivizibile 

Forma feţei este cel mai important amănunt în distribuţia machiajului, iar structura osaturiifaciale redă trăsăturile, umbrele proprii şi conturează în ansamblu personalitatea modelului ceurmează să fie fardat. 

Privind pe orizontală, faţa se împarte în 3 zone, care la faţa grecească sunt egale. 

I.  între linia părului şi linia sprâcenelor  II.  între linia sprâncenelor şi vârful nasului 

III.  între vârful nasului şi vârful bărbiei 

Page 16: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 16/49

 Printre oasele feţei cu rolimportant în machiajul corector,amintim următoarele: (1) osul frontal;(2) oasele temporale;(3) oasele zigomatice;(4) mandibula;(5) osul nazal;(6) arcadele sprâncenoase.

Tipologiile clasice ale formei feţei: 

Faţa ovală   –   se efectuează corecţiile clasice,

-  sprâncenele vor fi fine, subţiri-  linia ochilor uşor ascendentă. -  obrajii se vor umbri conform metodei Hollywood.

Faţa lungă - linia srâncenelor uşor ascendentă 

-  rădăcina sprâncenelor ceva mai groasă -  linia ochilor  –  orizontală -  obrajii se vor umbri orizontal, din zona lobului urechii până spre aripile

nasului-   buzele se vor farda marcant, într-o culoare vie-   bărbia se va umbri puţin cu o pudră într -un ton mai închisă decât cea folosită

 pentru restul fetei

Faţa rotundă - linia sprâncenelor, arcuită, ascendentă 

-  linia ochilor ascendentă -  linia buzelor neaccentuată şi in culori naturale-  o umbră brun pe aripile nasului înspre sprâncene –   pentru a obţine un efect de

înălţare a fetei -  fard de obraz –   pe conturul feţei 

Page 17: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 17/49

Faţa pătrată - sprâncenele arcuite cât mai mult posibil

-  rădăcina sprânenelor foarte fină -  linia ochilor ascendentă -  gura –  neaccentuată în mod special -  umbră brun pe conturul maxilarului 

-  fard de obraz oblic – pe pomete-  se va umbri linia de la conturul părului 

Fruntea

Frunte înaltă –   putem farda cum dorim, fără prea mari probleme, iar dacă dorim să o scurtăm –  o linie de fard închis la culoare de-a lungul conturului părului 

Frunte îngustă  –  va fi luminată de un fard deschis la culoare, la conturul părului 

Arcada

Arcade bombate (sprâncenoase) –  vom pensa sprâncenele cât mai subţiri pentru a degaja ochiul 

Arcade înalte  – vom coborâ linia sprâncenelor 

Arcade scurte  –  vom degaja cât mai mult pleoapa superioară

Arcade cazute  – vom pensa sprâncenele pentru a le ridica, de preferat cât mai scurte, curădăcina fină 

Forma sprâncenelor

Grosimea – 8-15mm

Lungimea ideală – încadrează ochiul într -un triunghi dreptunghic

Curbura – în dreptul pupilei

Nasul

Nas lung cu vârf căzut 

-  fond de ten inchis pe acest vârf -   buza superioară desenată subţire, dreaptă -  rădăcina nasului va fi întunecată 

-   podul nasului –   puţin mai deschis -  rujul ales într-o culoare susţinută Nas prea scurt  – un fard într-o culoare naturală deschisă, va continua sub nas 

Nas prea lat: - vam umbri stânga dreapta

-  nu vom farda foarte tare obrajii-  mult mascara pe gene –  ochii bine fardaţi -  linia gurii blândă 

Page 18: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 18/49

Nas prea drept

 –   umbră între sprâncene 

-  aripile nasului deschise la culoare

Nas deviat - vom estompa în linie dreaptă neţinând cont de deviere -  vom pudra cu grijă -  o linie dreaptă alb-fildeş de sus până jos 

Maxilarele şi gâtul 

În general maxilarele le rectificăm când sunt prea mari. Un maxilar pătrat armonizat cu faţa nu înrectificăm. În cazul unui macxilar prea lat dar nearmonizat cu fizionomia îl rectificăm: 

-  fond de ten închis la culoare-   pudră compactă închisă -  în final o pudră transparentă -  se estompează bine marginile O bărbie ascuţită (spirit viu) 

CORECŢIILE OCHILOR  

Corectarea cearcănelor şi a pungilor de sub ochi

Inesteticele pungi şi cearcăne de sub ochi sunt deseori privite ca un semn de îmbătrânire.Atunci când structura pielii se subţiează, pielea îşi pierde din fermitate şi somnul este prelungitîşi fac apariţia pungile de sub ochi. 

Pentru a putea corecta aceste imperfecţiuni trebuie să ştiţi că ochii se pot calma cucomprese de muşeţel sau loţiune tonică fără alcool. O altă soluţie care ar putea avea ca rezultatretragerea pungilor de sub ochi este aplicaţia locală de cuburi de gheaţă. 

Corecţiile pungilor  de sub ochi se realizează după cum urmează: 

-  în zona pungilor veţi folosi un fond de ten cu o jumătate de ton mai închis decât cel aplicat pe

restul feţei. Acesta va fi aplicat cu ajutorul unei pensule cu păr lung şi moale. -  În jurul pungilor se va folosi un fond de ten mai deschis 

-  Ar fi de preferat ca fondul de ten pe care îl veţi folosi să fie fluid şi cu efect matifiant fapt cecontribuie la reducerea oboselii

-  Pudra pulbere o veţi aplica cu ajutorul pensulei de pudră sau cu inelarul prin întindere, fărătapotare deoarece caldura degetelor fixează pudra 

corecţiile cearcănelor kw 

Page 19: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 19/49

Corecţiile cearcănelor se realizează folosind următoarea tehnică de lucru: 

-  În zona cearcănelor se foloseşte un fard corector anticearcăn cu o jumătate de ton maideschis decât fondul de ten folosit 

-  Fardul corector antcearcăn se va folosi de asemenea pe toate zonele care bat în albastru,inclusiv pe arcadă în situaţia în care sprâncenele au fost recent pensate. 

-  Excesul de produs acumulat în riduri se va îndeparta cu ajutorul beţigaşelor de vată, nu se vaîntinde la loc 

-  Genele inferioare le veţi farda cu mare atenţie cu ajutorul unei mascara cu perie foarte subţiredeorece dacă cearcănele sunt foarte pronunţate sau există pungi sub ochi puteţi obţine unefect de “bumerang” (mai ales în cazul care mascara este aplicată în exces) 

-  Ar fi de preferat să evitaţi folosirea fardurilor în nuanţe de mov, roz, albastru, purpuriu şi acreioanelor negreu sau în nuanţe închise, în schimb veţi folosi farduri mate, în culori neutre 

-  Accentul îl veţi pune pe obraji sau pe buze 

Recomandare 

Fardul corector anticearcăn în nuanţă mai deschisă decât fondul de ten NU se va folosi pe

zonele umflate, deoarece aşa cum aţi invăţat în modulul anterior, nuanţele închiseestompează, iar cele deschise evidenţiează zona pe care au fost aplicate. De asemenea,trebuie să reţineţi faptul că ar fi de preferat să nu folosiţi produse care usucă pielea. 

Ochiul migdalat  – este considerat ca fiind ochiul ideal, dar este destul de rar întâlnit. Liniilecelor 2 pleoape vor accentua linia ascendentă, naturală, a ochilor. Pe întreaga pleoapă mobilă seva aplica o nuanţă deschisă, iar în colţul extern al ochiului se va aplica o nuanţă mai închisă, bine estompată spre tâmplă. Deci acestor ochi ;le vom conserva forma şi vom accentua linia

naturală , exotică:- sunt de efect combinaţii cald-rece

- se va păstra direcţia ascendentă a celor două pleoape - fardurile se aplică a scendant, spre tâmple- sprâncenele ridicate chiar sub forma de aripi

Ochiul proeminent –  acest tip de ochi oferă un aer mai curând senzual. Vom încerca aplatizarea

lui cu ajutorul creionului de contur, aceasta fiind singura situaţie în care se permite sublinierea

 pleoapei mobile, cu o linie de la colţul intern şi până la coltul extern al ochiului. 

Grosimea acestei linii variază în funcţie de proeminenţa ochiului. Pleoapa inferioară va fi

şi ea conturată, dar nu prea accentuat, pentru a nu da un aspect vulgar. Fardul de pleoape se va

Page 20: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 20/49

aplica în două tonuri. Culoarea cea mai închisă va fi pe întreaga pleoapă, în zona apropiată de

gene, iar puţin mai sus în zona scobiturii, se va aplica o nuanţă mai deschisă, atenuată spre

sprânceană.. sprâceana va fi pensată mai degrabă pe orizontală şi nu va fi prea subţire. Mascara

se va aplica numai pe lateral în colţul extern: deci: 

-  se alungesc ochii cu ajutorul creionului-  o linie subliniază genele superioare, de la jumătatea ochiului, spre exterior -  o culoaree închisă pe partea mobilă a pleoapei, care se prelungeşte puţin în exterior –  

ochiul va avea profunzime-  o culoare mai deschisă, de la partea mobilă a pleoapei, până la sprâncene -  imediat sub sprânecană, o culoare foarte deschisă, pentru a oferi înălţime arcadei 

Ochii mici - vom contura pleoapa superioară de la jumătatea pleoapei spre exterior, exagerând

 puţin. În mod asemănător vom contura şi pleoapa de jos, tot de la jumătatea pupilei spre exterior,

exagerând puţin terminaţia, astfel cele două linii să se întâlnească. În micul triunghi format pe

 piele se va aplica un creion alb sau un fard alb; acest lucru se face însâ numai la un machiaj de

seară mai sofisticat, pentru că fardul alb este foarte vizibil. Fardul de pleoape va fi ales într-o

culoare deschisă –  luminoasă, iar în colţul extern un ton ceva mai închis, folosit în sens uşor 

ascendent. 

-  creion în jurul pleoapelor, pentru a lărgi ochiul  -  se foloseşte un creion de culoare mai deschisă în partea internă a ochiului , aproape de

rădăcina nasului -  culoarea accentuată spre unghiul extern al ochiului -  linia ascendentă şi mai groasă -   pe partea inferioară, o linie de creion foarte închisă, care nu se va uni cu linia de pe

 pleoapa superioară ci va merge uşor spre tâmple 

-   pe arcadă se va aplica un fard de culoare deschisă -  o culoare foarte deschisă sub linia sprâncenelor  -  interiorul pleoapei inferioare se va farda cu un creion alb-   pe pleoapa mobilă, spre colţul intern, se va aplica fard într -o culoare foarte deschisă -  scobitura orbitei se va accentua doar în colţul extern -  sprâncenele vor fi puţin ascendente 

Page 21: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 21/49

Ochiul cu pleoapa căzută - vom prelungi linia genelor pe pleoapa inferioară spre îndoitura

orbitei. Fardurile de pleoape vor fi în culori deschise şi pe cât posibil sidefate. Sprânceana va fi

 pensată uşor ascendent, dar fără a exagera, pentru a nu crea un contrast cu ochiul 

-  se va creiona linia ochiului, pe linia pleoapelor, fără a depăşi pliul -  aceste pleoape nu au scobitura orbitei vizibilă, de aceea aceasta se va inventa,

folosind o combinaţie naturală de farduri (bej + olive) -   pentru arcade se va folosi un fard mat-  se va încerca “exploatarea” estetică a pleoapelor inferioare, folosind tonuri atipice

(lila, turcoise, aquamarin)-  se vor pensa sprâncenele, cât mai ascendent

Ochii prea îndepărtaţi - oferă un aer inocent 

-  ochiul poate fi “încasetat” cu farduri în tonuri medii sau chiar nuanţe foarte închise -  sprâncenele le vom apropia cu fard în nuanţa lor  -  se evită alungirea lor în exterior, spretâmple 

Ochii apropiaţi: inrăutăţesc privirea

-  se va ridica la maximum linia ochiului, evitând sublinierea unghiului intern-   pe jumătatea internă a pleoapelor se va aplica un fard de pleoape foarte deschis -  scobitura orbitei se va puncta în unghiul extern şi se va prelungi cât mai mult spre

tâmple-  sprâncenele se vor pensa cât mai depărtat, cu rădăcina subţire 

-  se aplică mascara pe genele superioare, de la jumătate spre exterior, orientate oblicspre exterior 

Ochii descendenţi -  se va folosi creionul de contur pe pleoapa superioară, din coltul  extern până la

 jumătatea pleoapei -   pe pleoapă culoarea deschisă se aplică pe direcţie diagonală, ascendent -  culoarea închisă se aplică doar în scobitura orbitei, strict în colţul extern, ascendant-  sprâncenele se pensează ascendant însă nu exagerat -  se aplică un creion închis la culoare în interiorul pleoapei inferioare, de la jumătatea

ochiului spre exterior; va apărea imediat un effect optic de ochi ridicat  

Ochii orientali - machiajul lor este dificil, pentru că nu prezintă relieful obişnuit al globului

ocular şi de aceea el trebuie creat prin jocul de lumini şi umbre.

Page 22: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 22/49

-   pe pleoapa superioară se va aplica fardul de culoare deschisă, numai în zona mediană -  cu ajutorul nuanţei închise se redesenează pliul pleoapei superioare şi se fardează

generous pleoapa inferioară -  se poate opta cu success şi pentru machiajul tip “smokey eyes” 

ARMONIZAREA OCHILOR 1.  în culoarea irisului2.  în culori radical opuse irisului3.  în culoarea veşmintelor  

1.  Armonizarea ochilor în culoarea irisului

Ochi albaştri: -  creioane contur: gri, bleo, bleomarin-  mascara: bleumarin, negru -  scobitura orbitei: gri închis-   pleoapa mobilă: gri, bleo -  interiorul pleoapei inferioare: alb, bleo sidefat-  sub sprâncene: alb, argintiu, bleo sidefat-  sprâncene: brun, gri

Ochi căprui:- creioane contur: negru, maro-- mascara: negru, brun- scobitura orbitei: cafeniuri, brunuri-  pleoapa mobilă: alb fildeş - interiorul pleoapei inferioare: brun alb, verde metalizat- sub sprâncene: fard deschis, polen auriu

Ochi verzi:- creioane contur: negru, verde- mascara: negru, verde- scobitura orbitei: brun, verde închis-  pleoapa mobilă: verde pal - interiorul pleoapei inferioare: alb, brun, verde metalizat- sub sprânceană: argintiu ( dacă irisul şi verdele ales sunt reci),verde pal irizant ( daca

nuanţa de verde este mai caldă) - sprâncene: brun 

Ochi negri:  toate tonurile de farduri sunt bine venite şi ceea ce vom urmări va fi asortarea cuveşmintele.În cazul ochilor brun închis roşcat,vom folosi tonuri albăstrii şi portocalii.Totuldepinde de intensitatea ochiuluiSprâncenele vor fi negre,uneori irizante.

2. Armonizarea ochilor în culori radical opuse irisului:Accentuarea verdelui-galben dintr-un ochi verde (+veşminte roz) 

-  creioane: violet, bordeaux

Page 23: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 23/49

-  mascara: verde-  scobitura orbitei: bordeaux, prună albastră -   pleoapa mobilă: roz -  sub sprânceană: alb, argintiu, roz metzlizat -  sprâncene naturale

Accentuarea verdelui dintr-un ochi căprui-verzui (+veşminte grena) -  creioane: grena, negru-  mascara: verde închis-  scobitura orbitei: grena, prună albastră -   pleoapa mobilă: bej roşcat deschis -  interiorul pleoapei inferioare: verde metalizat-  sprâncene: brun

Accentuarea galbenului dintr-un ochi brun (+veşminte violet) -  creioane: violet, mov

-  mascara: negru, violet, aubergine-  scobitura orbitei: violet închis-   pleoapa mobilă: mov,o nuanţă medie -  interiorul pleoapei inferioare: violet metalizat-  sub sprâncene: lila sidefat-  sprâncene: brun

Accentuarea intensităţii albastrului dintr-un ochi albastru (+veşminte orange) -  creioane: brun închis-  mascara: albastru-  scobitura orbitei: brun portocaliu-   pleoapa mobilă: bej-caisă, portocaliu -  interiorul pleoapei inferioare: bleo, albastru sidefat-  sub sprâncene: orange, bej metalizat-  sprâncene: brun irizant

MACHIAJUL TEMATIC Machiajul cosmetic poate fi:  de zi  de seara   pentru nunta-fotografie   pentru bal, serata, revelion   pentru carnaval   pentru tineri (discoteca-bar)  coctail make-up   pentru doamne in vârsta-persoane cu păr alb    pentru persoane cu ochelari (+;-)   pentru bazin- plajă    pentru manechine

Page 24: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 24/49

   pentru femei de afaceri (machiaj natural)Desi aceste machiaje sunt diferite de cele pentru TV, film, teatru, circ, trebuie ţinut cont

de lumina sub care se prezintă subiectul.Aceasta lumină poate fi:   fuorescentă   incandescentă 

  flacăra lumânărilor    naturală: - de zi

- de seara Machiaj pentru lumina fluorescentă: 

- fond de ten: in culoarea naturala a pielii- fard de obraz: bej caisa, orange- fard pleoape: culori calde,aurii- ruj: tonuri de bej, până la roşu portocaliu - multă stralucire pe buza inferioară - se vor evita culorile care dau un aspect trist: mov, verde, bleo 

Machiaj pentru lumina incandescentă: 

-  fond de ten: : in culoarea naturala a pielii- fard de obraz: bej, rozuri- fard pleoape: bleo, culori sidefate- ruj: foarte roşu (intr -o culoare susţinuta) 

Machiaj pentru lumina lumânărilor: - fond dec ten: : in culoarea naturala a pielii- pudra: daca se poate, in tonuri de lila- fard de obraz: in trei trepte:

1. sub zigomat: brun2. pe zigomat: carmin violaceu irizant3. deasupra zigomatului: alb stralucitor 

- fard monocolor: tonuri de violet, reflectorizante- ruj: violaceu irizant, conturat puternicMachiaj pentru lumina zilei: 

- fond de ten: natural în nuanţa tenului - fard de obraz: natural sau asortat cu veşmintele - ochii accentuaţi uşor ;un singur strat de mascara - ruj: natural, fără a corecta evident gura 

Machiajul pentru lumina serii:- fond de ten: poate fi mai deschis decât cel de peste zi- se vor folosi farduri rectificatoare pentru a estompa defectele- fard de obraz: mai accentuat

- ochii: se pot contura puternic, în culori mai vii decât ziua- sunt permise gene false, iar mascara se poate aplica din plin

Page 25: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 25/49

Rezumat schematic important de reţinut:Tabeull nr. 2

Lumina incandescentă: - este lumina becului (clasic) obişnuit. Ea este galbenă şi dăsenzaţia de căldură. Machiajul pentru acest tip de lumină este uşor de realizat, deoareceaproape toate culorile par mai intense, cu excepţia culorilor brun şi purple (liliachiu), careapar ca murdar e. Ideale sunt nuanţele ferme –  roşu, albastru 

Lumina fluorescentă: - este lumina rece de neon. Această lumină face ca machiajul sănu apară in culorile lui adevărate, deoarece din spectrul luminii fluorescente lipsescradiaţiile roşii. De aceea este bine să evităm tot ce are legătură cu albastrul, violetul,verdele; în schimb putem folosi la maxim galbenul şi roşul Se vor evita nuanţele sidefate în farduri şi ruj. Lumina fluorescentă face ca toate culorilesă pară şi mai închise. Deci atenţie la corecţiile cu fard dark, deoarece ele vor apărea dedouă ori mai întunecate şi mai în adâncime.

Lumina naturală de zi: - este lumina cea mai puternică, ce scoate în evidenţă toatetrăsăturile şi face vizibile toate imperfecţiunile, de aceea în timpul zilei nu se foloseşteiluzia şi evităm corecţiile 

Lumina naturală de seară: - pentr u acest tip de lumină se preferă rozul atât pentru ruj,cât şi pentru fardurile de pleoape. Atenţie însă la nuanţele tari, pentru că au tendinţa săapară şi mai tari. Se recomandă ca fondul de ten să fie o nuanţă mai deschisă decâtculoarea naturală a pielii. Lumina de seară are o intensitate scăzută, deci vom preferafardurile şi rujurile sidefate care reflectă cea mai mică rază de lumină şî oferăluminozitate feţei. 

Corectarea sprâncenelor 

În imediata apropiere a ochilor, genele şi sprâncenele contribuie la echilibrul estetic al întregiifizionomii umane. Şi nu numai atât, conform legii „proporţiilor de aur” un lucru este frumosnumai în condiţiile în care este şi util. Se poate spune că atât genele cât şi sprâncenele suntextrem de utile. Ochii au nevoie de foarte multă protecţie, iată de ce sprâncenele sunt un adevăratfiltru care protejează ochii de transpiraţie, praf, fum etc., iar genele filtrează lumina prea puternică 

Sprâncenele au o mare contribuţie şi în comunicare, în mimica feţei: sprâncene ridicate  –  înseamnă mirare, sprâncene încruntate –   supărare, sprâncene destinse –   calm, o sprânceanăridicată – ironie.

Sprâncenele ideale sunt arcuite, ascendente, panate, dese, simetrice, naturale. Pentru a întreţinesau a obţine toţi aceşti parametri este nevoie de o îngrijire constantă. Atunci când sprâncenele nusunt tocmai perfecte, le vom reinventa, prin diferite metode:

  Un arc de cerc, frumos, ascendent, natural, echilibrat se poate obţine prin

Page 26: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 26/49

 pensare

Prima operaţiune de acest fel trebuie efectuată într -un cabinet cosmetic, de către un specialist,apoi va fi uşor de păstrat forma. Câteodată este nevoie de pensare pentru a co recta unele probleme estetice ale ochilor:

  când ochii sunt prea apropiaţi sprâncenele se vor pensa mai mult la bază;  

  când ochii sunt prea depărtaţi, se va pensa coada sprâncenelor; 

  când ochii au pleoape căzute, se va insista cu pensarea cozii spâncenei, astfel încâtarcada să fie mai mare. 

  Pentru a uşura procesul de pensare, ar trebui desenată forma finală a viitoareisprâncene, cu ajutorul unui fard închis la culoare. Cu un creion alb se vor nuanţafirele de păr care urmează să fie pensate. Viitoarea sprânceană este înconjurată de alb,contrastul alb-maro închis este extrem de practic şi procesul de pensare devine o joacă de copil. (Michelangelo spunea ca statuile sunt ascunse în blocuri de marmurăşi sculptorul doar îndepărtează ceea ce nu trebuie, poate că această comparaţie vă facesă zâmbiţi însă în procesul de pensare tot despre acest concept este vorba) 

  Accentuarea formei obţinute se poate realiza prin machiaj, sunt creioane specialconcepute, care au o mină pigmentată natural şi cu acestea se pot corecta sprâncenele. Unmachiaj va avea acurateţe numai în momentul în care sprâncenele vor fi bine definite. Segăsesc şi vopsele speciale care se pot folosi cu încredere. Nu se recomandă fardareasprâncenelor cu mascara pentru gene, este bine ca acest tip de  produs să fie folosit

individual, exact pentru scopul în care a fost creat. Exista un produs profesional, mascara penru sprâncene care are o structura coloidală (gel). Acest produs oferă desime şistrălucire, pe forma deja construită prin pensare 

  Desimea sprâncenelor poate fi sporită prin tunderea vârfurilor acestora, o operaţiune carele va regenera simţitor; se vor pieptăna în sus, se vor tăia delicat vârfurile tocite şi foartefrecvent – decolorate de razele UV. Seara, după o demachiere atentă, se vor  peria cu un balsam regenerator 

  Muşchiul sprâncenos este foarte solicitat, el susţine fruntea, sprânceana, arcada şi pleoapa. Pentru a preveni formarea ridurilor şi apariţia “pleoapei căzute”, un masaj uşor,o presare în puncte apropiate pe linia sprâncenelor  şi o gimnastică a mimicii, sunt binevenite.

  Pentru situaţiile dramatice în care forma sprâncenelor este incertă (descendente, blonde,rare), o rezolvare (mai modernă) ar fi tatuarea permanentă, în nuanţa potrivită, după un

şablon ales; există  cabinete specializate care efectuează astfel de corecţii în condiţii aprobate de ministerul sănătăţii. 

 Aici fac o paranteza, un scurt istoric al sprâncenelor: La începutul secolului, starurile cinematografului mut, aveau în jurul lor echipe de esteticienicare căutau să „compună” fizionomii cât mai expresive. Astfel forma sprâncenelor era foarteimportantă în exprimare şi nimeni nu poate uita dramatismul pe care -l aveau sprânceneleThedei Bara, Clarei Bow, Alidei Valli sau Gloriei Swanson. Ele au fost întruchiparea femeii care

niciodata procesul de pensare nu trebuie sa înceapa la câteva minute după ce aţi cunoscut clienta; estenevoie de observarea mimicii, de analizarea trâsăturilor şi de ...răbdare. daca trebuie ca sprânceana săse regenereze, atunci se va mai astepta o perioadă de 2-3 săptămâni . Clienta trebuie ajutată săîn elea ă acest roces

Page 27: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 27/49

iubeşte şi suferă. Au fost ajutate mult de machiaj, mai ales de linia srâncenelor: subţiri,descendente, uşor încruntate, cu o coadă prelungită spre urechi. Trebuie menţionat şi neuitatul  Rudolf Valentino ale cărui sprâncene subţiri îl făceau să pară vulnerabil, sensibil, numai bun deconsolat şi totuşi inaccesibil. Era de ajuns să vezi doar acea pereche de sprâncene şi ştiai că sunt ale „Şeicului arab”. 

 Divele deceniului 3 şi-au schimbat forma sprâncenelor. Apare astfel femeia ironică, fatală,irezistibilă, cu sprâncene arcuite, un pic ascendente, adevărate arcuri de cerc. Cele care aulansat această modă au fost desigur Greta Garbo, Marlene Dietrich, Claudette Colbert. Celebra Josepfine Baker nu se lasă mai prejos – sprâncenele ei er au arcuite, subţirele, paralele cu liniaochiului; a fost moda Parisului anilor 30.

 În anii 40  –   subţirimea sprâncenelor s-a diminuat simţitor. Vivien Light avea sprâncene pensatemediu, panate frumos, ascendente, ceea ce împrumuta chipului luminozitate. S tarurile au înţelescă sprâncenele le pot avantaja sau nu. Astfel, Bette Davis, Ingrid Bergman, Katherine Hepburn se pensau conform trăsăturilor lor. 

Şi mai mult chiar, în anii 50, naturaleţea câştigă teren; Ava Gardner, Marilyn Monroe, Grace Kelly, Jane M ansfield aveau sprâncene dese, destul de groase, ascendente, periate şi fixate cu grijă. În Europa, frumoasa Sophia Loren avea sprâncenele epilate complet şi în fiecare

dimineaţă, cu ajutorul unor şabloane, le desena fir cu fir, pentru a obţine o linie exa gerat ascendentă, exotică. Anii 60 au revoluţionari şi pentru modă; fiecare se putea alinia unui curent în funcţie de mentalitaţi. Astfel adeptele mişcării Flower Power se pensau exagerat, cu arcadeleîn bătaia soarelui şi sprâncene de grosimea unui fir de  păr. Prin contrast, unele staruri aveau sprâncene puternic marcate. Astfel „sprâncenatele” deceniului au fost Elizabeth Taylor, Audrey Hepburn, Simone Signoret, Romy Schneider şi, o perioadă, Brigitte Bardot care spre sfârşitul deceniului a optat pentru Flower Power.

 La începutul anilor 70, moda sprâncenelor foarte subţiri a avut mulţi fani. Christy Turlingtonapărea în American Vogue cu sprâncene naturale, nepensate, total decolorate şi acoperite cu fond de ten şi pudră. Acest look era extrem de vamp şi de original. Totuşi acest mesaj nu a reuşit  să-l transmită şi Silvie Vartan (Franţa), care avea sprâncenele epilate complet ceea ce -i dădeaun aer matur, straniu.

 Prin anii 75, foarte modernă pentru sprâncene era varianta „virgulă”. Au arătat foarte bineastfel, Raquel Welch, Isabelle Adjani, Jacqueline Bisset şi multe alte femei. 

Spre sfârşitul anilor 70, revin sprâncenele arcuite, dese, pensate uniform. Cele mai buneexemple sunt Ornella Muti, Kim Wilde.

 La începutul anilor 80 mişcarea „punk” readuce în actualitate sprâncenele „dezorganizate”,anemice. Supermodelul Kate Moss pe coperta „Harper’s Bazar”, surprindea printr -un aer retro,ciudat, cu sprâncenele diminuate simţitor. 

Spre finalul anilor 80 şi începutul anilor 90, emanciparea feminină şi-a pus puternic amprenta pe personalitatea starurilor (şi nu numai). Este adevărat, tonul face muzica şi în acest context auînceput să primeze, în machiaj, nuanţele , şi nu forma. Toată lumea a început să se intereseze de„culoarea la modă”, modificând linia sprâncenelor doar în funcţie de trăsături. Adevărate

 staruri în această perioadă au fost top modelele Naomi Campbell, Cyndy Crawford, Linda Evangelista, Claudia Schiffer şi ele au promovat sprâncenele naturale, corectale la nevoie, periate cu farduri pulbere în nuanţe de maro-roşcat, brun sau în ton cu fardurile folosite pentruochi – albastru, verde, roz etc.

 Pe parcursul ultimului deceniu, naturaleţea sprâncenelor a fost foarte apreciată şi promovată,ne-au cucerit staruri ca Brooke Shields, Isabella Rossellini, Sharon Stone sau Kim Basinger; eleau sprâncenele aranjate astfel încât par foarte fireşti şi se încadrează perfect în fizionomie. 

 În general este de preferat ca linia şi culoarea sprâncenei să fie naturală, chiar şi pentru păr blond, un periaj ascendent  şi cel mult un gloss aplicat seara, pe toată linia sprâncenelor. 

Page 28: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 28/49

 Genele 

Evidenţierea genelor este foarte benefică din punct de vedere estetic: genele sunt şi ele foarteexpresive, fluturarea lor poate transmite foarte multe mesaje pline de cochetărie. Genele idealesunt lungi, dese, lucioase, întoarse. Printr-o îngrijire amănunţită putem avea astfel de gene: 

  Seara se va folosi un demachiant special pentru ochi, acesta curăţă foarte bine mascara de pefirele de păr ale genelor. 

  Tunderea genelor primăvara, stimulează regenerarea, creşterea şi îndesirea lor. Se taie perpendicular pe firul de păr, maximum ½ mm şi în cca. 45 zile genele vor arăta spectaculos.În această perioadă nu trebuie neglijată folosirea unui balsam regenerator. 

  Genele se pot evidenţia prin vopsire sau prin fardare (cel mai frecvent) cu mascara  – acest produs va fi de uz individual, superior calitativ şi proaspăt. 

  Se poate accentua nuanţa irisului folosind mascare colorate; albastrul şi bleomarinul sporescfrumuseţea şi căldura ochilor căprui, violetul  şi aubergine-ul evidenţiază ochii verzi iar nuanţele de maro –  ochii albaştri. O femeie care foloseşte mascara colorată ştie că se poateexprima prin culoare şi denotă personalitate şi  simţ estetic. 

  Pentru ca genele să fie întoarse puteţi folosi două metode, cele mai frecvente: un istrumentspecial, care se găseşte în comerţ, un fel de mică presă, care prinde genele şi le întoarce prin presare şi –   mai simplu, folosirea unui mascara creat special pentru obţinerea unor geneîntoarse.

  În situaţiile în care se practică un machiaj spectaculos, cu gene false, se recomandă numaifolosirea unor adezivi speciali şi proaspeţi ; în caz contrar genele naturale au de suferit. 

Un creion pentru sprâncene are menţionat pe el acest lucru şi uneori are şi o perie practică,ataşată. 

La alegerea unui mascara pentru gene se va citi cu atenţie, pe produs, destinaţia acestuia, care poate fi: volum, lungime, desime, rezistenţă la apă, curbură, strălucire. În mod normal fiecare tipde mascara poate fi accesibil în mai multe nuanţe, astfel încât nu se poate spune că nu există

 produsul căutat de noi. Pentru vopsirea genelor şi sprâncenelor, în saloanele de cosmetică se pot găsi vopseluri speciale. 

Corectiile nasului

Dacă stăm să ne gândim puţin, o altă trăsătură dominantă, caracteristică, cu personalitate... putemvorbi în continuare despre nas. Încercaţi următorul exerciţiu: imaginaţi-vă cum ar arăta oare LizaMinnelli sau Barbara Streisand fără această trăsătură a fizionomiei caracteristică şi dominantătotodată. În vederea realizării corecţiilor nasului, se vor folosi deopotrivă culori deschise şiînchise, cu ajutorul cărora va trebui să lucraţi în mod subtil. Nu uitaţi, aşa cum am menţionat şimai sus corecţiile nu trebuie să fie evidente. 

Nas lung cu vârf căzut se va corecta astfel:-  fond de ten închis pe vârf 

-   buza superioară desenată subţire, dreaptă 

-  rădăcina nasului va fi întunecată 

-   podul nasului –   puţin mai deschis 

-  rujul ales într-o culoare vie (roşu, ciclamen, orange) 

Page 29: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 29/49

Nas prea scurt seva corecta cu ajutorul unui fard într-o culoare naturală deschisă, ce va continuasub nas

Nas prea lat: - vom umbri stânga dreapta (baza şi aripile nasului)  

- nu vom farda foarte tare obrajii

- mult mascara pe gene –  ochii bine fardaţi 

- linia gurii blândă 

Nas prea drept

Pentru a corecta acest tip de nas se vor realiza urmatoarele operaţiuni: 

 –   umbră între sprâncene 

-  aripile nasului deschise la culoare

Nas deviat

- vom estompa în linie dreaptă fără a se ţine cont de deviere 

- vom pudra cu grijă 

- o linie dreaptă alb-fildeş va fi trasată de sus până jos 

Maxilarele şi gâtul

În general, maxilarele le rectificăm când sunt prea mari. Un maxilar pătrat armonizat cu faţa, nuare nevoie de corecţii. În cazul unui maxilar pătrat, dar nearmonizat cu fizionomia, vom folosifond de ten închis la culoare pe care îl vom aplica pe zonele proeminente sau o pudră compactăînchisă. Mare atenţie la estompare !!! 

Corecţiile realizate ce au ca scop atenuarea zonelor ce ies din forma ovală se vor finisa o pudrătransparentă, cu ajutorul căreia vom estompa bine marginile trasate cu pudra închisă la culoare. 

RecomandareEste imperativ necesar ca înaintea realizării corecţiilor ce se impun în cazul în care avem demachiat o persoană cu maxilar pătrat să verificaţi şi profilul persoanei care este fardată. Pentru afi sigur că umbrele sunt foarte bine estompate, să nu se vadă discontinuităţi de culoare acolounde au fost făcute corecţiile. 

Gâtul mic şi gros se va umbri cu o bază de machiaj mai închisă ce va fi estompată usor de lamaxilar în jos cu o altă bază de machiaj mai deschisă. La final se aplică o pudră. 

Gâtul lung şi subţire va trebui evidenţiat cu o bază de machiaj şi o pudră în nuanţe mai deschisedecât cele aplicate pe restul feţei. 

Corecţiile buzelor

Buzele sunt al doilea centru de captare a atenţiei în fizionomie. Când urmează să facem coreţiile buzelor, trebuie să avem în vedere câteva aspecte: 

  Privite longitudinal, buzele ar trebuie să se încadreze în distanţa dată de marginile interne aleirisului.

  Centr ul buzei superioare trebuie să fie egal ca grosime cu centrul buzei inferioare. 

  Vârfurile buzei superioare pe plan vertical sunt în aceeaşi linie cu mijlocul nărilor.  

Page 30: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 30/49

  Distanţa dintre nas si buza superioară va fi egală cu jumătatea distanţei dintre buza înferioarăşi vârful bărbiei. 

  Se va folosi un creion de contur buze, preferabil în aceeaşi nuanţă sau una apropiată de cea arujului, iar ca abatere, linia de contur nu trebuie să depăşească 0,3 mm pentru a evitaobţinerea unui efect prea vizibil sau chiar vulgar.

  Vom folosi creionul de contur pentru a corecta depigmentările, mici denivelări ale buzelor,asimetriile verticale ale buzelor, colţurile lăsate. 

Buzele prea subţiri conferă un aspect sever fizionomiei. De aceea vom recrea conturul buzelor depaşind conturul lor natural, dar nu în mod exagerat. Buzele subţiri se vor corecta după cumurmează: 

-  Vom aplica o bază de machiaj în nuanţa fondulului de ten. 

-  Cu un creion contur buze cu o jumătate de ton mai închis decât rujul vom recrea conturul buzelor în afara liniei lui naturale.

-  Spaţiul rămas între conturul recreat şi conturul natural al buzelor va fi umplut cu ajutorulunei pensule foarte subţiri ca cea de tuş, de exemplu, şi a unei culori asemănătoare cu cea aconturului.

-  Vom pudra şi vom aplica un ruj mat până la conturul desenat. 

-  Rujul folosit nu trebuie să fie prea închis, pentru că ar atrage atenţia asupra conturului. 

Buzele prea plate se vor corecta astfel:

-  vom aplica un ruj (fără să utilizăm creionul de contur) în colţurile buzelor şi un alt ruj, cuminimum un ton mai deschis, pe centrul lor;

-  vom estompa bine cele două nuanţe de ruj şi vom aplica un gloss. 

Pentru a crea un echilibru în situaţia in care veţi avea de corectat buze inegale, paşii pe caretrebuie să-i urmaţi sunt: 

-  se aplică o bază de machia j pe buze;

-  se va redesena conturul care apoi se pudrează; -  se va aplica un ruj cu un ton mai deschis decât conturul buzelor pe buze, inclusiv peste contur 

Buze cu colţuri căzute  sunt mai greu de corectat. Tehnica pe care o vom adopta în aceastăsituaţie va fi urmatoarea:

-  vom acoperi colţurile externe ale gurii cu un corector peste care vom aplica pudra; 

-  vom contura buzele începând cu centrul buzei înferioare prin trasarea unei linii ascendente până la punctul de întâlnire cu buza superioară. Din acest punct se începe conturarea buzeisuperioare;

-  în continuare vom pudra buzele;

-  la final se aplică rujul în nuanţe naturale, mate. Buzele groase se acoperă cu o bază de machiaj mai închisă la culoare, care va depăşi conturulnatural al buzelor. Cu ajutorul creionului de contur cu o jumătate de ton mai închis decât cel alrujului vom trasa un alt contur al buzelor pe interiorul liniei lor naturale.

Buzele pline, ridate vor fi foarte bine hidratate, nu se va folosi creion pentru conturarea buzelor în nuanţe închise. Ar fi de preferat să nu se pudreze buzele care ulterior vor fi fardate cu foartemult luciu pentru a distrage atenţia de la riduri. 

Page 31: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 31/49

Buzele îmbătrânite  se conturează cu un creion mat cu susţinerea buzelor cu degetul mic şiarătător ale celeilalte mâini. 

Corecţiile bărbiei

În cazul în care clientul pe care urmează să-l fardeze un make-up artist are o bărbie proeminentă,corecţiile care se impun sunt următoarele: 

-  Se va camufla cu ajutorul unui fond de ten mai închis la culoare decât cel folosit pe restulfeţei zona cea mai proeminentă 

-  Întotdeauna limita dintre cele două nuanţe de fond de ten închis -deschis va fi estompată cuatenţie, deoarece este inestetic şi prin urmare ar fi de preferat să nu existe linii de demarcaţiesau discontinuităţi de culoare între cele două nuanţe de fond de ten 

-  În cazul în care şanţul mentolabian este pronunţat, se va corecta această zonă pe un rid 

-  Rujul de buze folosit va avea o nuanţă închisă 

Corecţia acestui tip de bărbie este mai dificilă deoarece uneori ea se confundă cu gâtul. Tehnicade lucru pe care o vom adopta în această situaţie este următoarea: 

-  Pe vârful bărbiei se va aplica un fond de ten cu un ton mai deschis decât cel aplicat pe restul pielii pe care îl vom estompa spre maxilar 

-  Sub bărbie vom aplica un fond de ten în nuanţă mai închisă, astfel încât să realizăm umbra proprie a unei bărbii normale 

-  La final, se aplică pudra în nuanţă deschisă 

bărbia alungită

Corecţiile ce se impun în cazul unei bărbii alungite se realizează după cum urmează: 

-  Vom aplica un fond de ten mai închis pe vârful bărbiei, pentru a acoperi astfel parteainferioară 

-  Pe toată zona dintre buza inferioară şi vârful bărbiei vom aplica un fard deschis la culoare,

luminos chiar -  Se va folosi pudră deschisă la culoare 

-  Rujul utilizat va fi închis la culoare

bărbia dublă

Pentru a corecta o bărbie dublă, vom adopta următoarea tehnică de lucru: 

-  Central, sub maxilar, vom aplica un fond de ten închis la culoare pe care îl vom urca uşor pelinia maxilarului spre urechi într-un uşor degrade, de la închis spre deschis, iar pe restulgâtului vom folosi un fond de ten mai deschis decât cel utilizat pe restul feţei 

-  Se aplică pudră 

Corecţiile ochilorSe spune că ochii sunt oglinda sufletului şi că reuşesc să-ţi transmită emoţii chiar şi fără ca o privire să fie însoţită de viu grai. Ei pot fi calmi, dusmănoşi, tandri, furioşi, trişti, fermecători,înspăimântaţi, veseli, rugători, fascinanţi. Cred că vi s-a întâmplat cel puţin o dată în viaţă săînţelegeţi ce vrea să vă spună o persoană numai dintr -o singură privire. De câte ori nu am auzitdiverse persoane spunând ca le-a fost de ajuns doar „o privire” ca să se îndrăgostească?  

Pentru a învăţa cum se realizează corecţiile, va trebui să studiaţi in continuare tehnica de lucruaferentă fiecărui tip de ochi după cum urmează: 

Page 32: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 32/49

Ochiul migdalat  –  este considerat ca fiind ochiul ideal, dar este destul de rar întâlnit. Liniilecelor două pleoape vor accentua linia ascendentă, naturală, a ochilor. Pe întreaga pleoapă mobilăse va aplica o nuanţă deschisă, iar în colţul extern al ochiului se va aplica o nuanţă mai închisă, bine estompată spre tâmplă. Deci, acestor ochi le vom conserva forma şi le vom accentua linianaturală, exotică: 

-  sunt de efect combinaţii cald-rece;

-  se va păstra direcţia ascendentă a celor două pleoape; 

-  fardurile se aplică ascendant, spre tâmple; 

-  sprâncenele ridicate chiar sub forma de aripi.

Ochiul proeminent  –  acest tip de ochi oferă un aer mai curând senzual. Vom încerca aplatizarealui cu ajutorul creionului de contur, aceasta fiind singura situaţie în care se  permite sublinierea pleoapei mobile, cu o linie de la colţul intern şi până la colţul extern al ochiului. 

Grosimea acestei linii variază în funcţie de proeminenţa ochiului. Pleoapa inferioară va fi şi eaconturată, dar nu prea accentuat, pentru a nu da un aspect vulgar. Fardul de pleoape se va aplicaîn două tonuri. Culoarea cea mai închisă va fi pe întreaga pleoapă, în zona apropiată de gene, iar  puţin mai sus în zona pliului pleoapei, se va aplica o nuanţă mai deschisă, atenuată spre

sprânceană. Sprâceana va fi pensată mai degrabă pe orizontală şi nu va fi prea subţire. Mascarase va aplica numai pe lateral în colţul extern.  

Vom folosi următoarea tehnică de lucru: 

-  se alungesc ochii cu ajutorul creionului;

-  o linie subliniază genele superioare, de la jumătatea ochiului, spre exterior;

-  o culoare închisă pe partea mobilă a pleoapei, care se prelungeşte puţin în exterior –  ochiul va avea profunzime;

-  o culoare mai deschisă, de la partea mobilă a pleoapei, până la sprâncene; 

-  imediat sub sprânecană, o culoare foarte deschisă, pentru a oferi înălţime arcadei. 

Ochii mici  –  vom contura pleoapa superioară de la jumătatea pleoapei spre exterior, exagerând puţin. În mod asemănător vom contura şi pleoapa de jos, tot de la jumătatea pupilei spre exterior,exagerând puţin terminaţia, astfel încât cele două linii să se întâlnească. În micul triunghi format pe piele se va aplica un creion alb sau un fard alb; acest lucru se face însâ numai la un machiaj deseară mai sofisticat, pentru că fardul alb este foarte vizibil. Far dul de pleoape va fi ales într-oculoare deschisă –   luminoasă, iar în colţul extern un ton ceva mai închis, folosit în sens uşor ascendent.

Tehnica de lucru care va fi adoptată este următoarea: 

-  se conturează cu creion în jurul pleoapelor, pentru a lărgi ochiul

-  se foloseşte un creion de culoare mai deschisă în partea internă a ochiului, aproape derădăcina nasului 

-  culoarea accentuată spre unghiul extern al ochiului -  linia ascendentă şi mai groasă 

-   pe partea inferioară, o linie de creion foarte închisă, care nu se va uni cu linia de pe pleoapasuperioară ci va merge uşor spre tâmple 

-   pe arcadă se va aplica un fard de culoare deschisă 

-  o culoare foarte deschisă sub linia sprâncenelor  

-  interiorul pleoapei inferioare se va farda cu un creion alb

Page 33: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 33/49

-   pe pleoapa mobilă, spre colţul intern, se va aplica fard într -o culoare foarte deschisă 

-  scobitura orbitei se va accentua doar în colţul extern 

-  sprâncenele vor fi puţin ascendente 

Ochiul cu pleoapa căzută  –   vom prelungi linia genelor pe pleoapa inferioară spre îndoituraorbitei. Fardurile de pleoape vor fi în culori deschise şi pe cât posibil sidefate. Sprânceana va fi pensată uşor ascendent, dar fără a exagera, pentru a nu crea un contrast cu ochiul -  se va creiona linia ochiului, pe linia pleoapelor, fără a depăşi pliul 

-  aceste pleoape nu au scobitura orbitei vizibilă, de aceea aceasta se va inventa, folosind ocombinaţie naturală de farduri (bej + olive) 

-   pentru arcade se va folosi un fard mat

-  se va încerca „exploatarea” estetică a pleoapelor inferioare, folosind tonuri atipice (lila,turcoaz, acvamarin)

-  se vor pensa sprâncenele, cât mai ascendent

Ochii prea îndepărtaţi si ochii apropiaţi - oferă un aer inocent 

-  ochiul poate fi “încasetat” cu farduri în tonuri medii sau chiar nuanţe foarte închise -  sprâncenele le vom apropia cu fard în nuanţa lor  

-  se evită alungirea lor în exterior, spre tâmple 

Iată câteva tehnici de lucru pentru „a îmblânzi” privirea formată de ochii apropiaţi:

-  se va ridica la maximum linia ochiului, evitând sublinierea unghiului intern

-   pe jumătatea internă a pleoapelor se va aplica un fard de pleoape foarte deschis 

-  scobitura orbitei se va puncta în unghiul extern şi se va prelungi cât mai mult spre tâmple 

-  sprâncenele se vor pensa cât mai depărtat, cu rădăcina subţire 

-  se aplică mascara pe genele superioare, de la jumătate spre exterior, orientate oblic spreexterior 

Ochii descendenţi 

-  se va folosi creionul de contur pe pleoapa superioară, din coltul extern până la jumătatea pleoapei

-   pe pleoapă culoarea deschisă se aplică pe direcţie diagonală, ascendent 

-  culoarea închisă se aplică doar în scobitura orbitei, strict în colţul extern, ascendant 

-  sprâncenele se pensează ascendant însă nu exagerat 

-  se aplică un creion închis la culoare în interiorul pleoapei inferioare, de la jumătatea ochiuluispre exterior; va apărea imediat un effect optic de ochi ridicat 

Ochii orientali  –   machiajul lor este dificil, pentru că nu prezintă relieful obişnuit al globuluiocular şi de aceea el trebuie creat prin jocul de lumini şi umbre. 

-   pe pleoapa superioară se va aplica fardul de culoare deschisă, numai în zona mediană. 

-  cu ajutorul nuanţei închise se redesenează pliul pleoapei superioare şi se fardează generous pleoapa inferioară. 

-  se poate opta cu success şi pentru machiajul tip „smokey eyes”. 

Ochii adânciţi în orbite kw 

Page 34: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 34/49

În situaţia în care clientul pe care urmează să-l fardaţi are ochii adânciţi în orbite soluţia cea mai bună pe care ar trebui să o adoptaţi este să folosiţi următoarea tehnică de lucru ce are ca scopcrearea unei pleoape luminoase şi reducerea vizibilă a pliului pleoapei după cum urmează: 

-  veţi folosi farduri sidefate la persoanele tinere şi farduri mate la persoanele în vârstă 

-  veţi aplica o culoare luminoasă pe toată pleoapa fără să evidenţiaţi pliul pleoapei

-   puteţi realiza un pliu “artificial” pe arcadă mai sus decât cel natural, cu menţiunea că vatrebui să aplicaţi o culoare luminoasă în imediata vecinătate a urmbrei create

-   puteţi sublinia uşor pleoapa superioară la baza genelor cu o linie fină de tuş care spre colţulextern al ochiului va fi trasată usor în sus urmărind linia ultimei gene

În continuare vor fi enumerate câteva machiaje tematice:

Machiajul de zi: este un machiaj natural pe care îl poate adopta orice femeie. El pune în valoare

trăsăturile, fără a fi şocant sau ultrasofisticat. Se face destul de repede şi cuprinde toate operaţiilemenţionate, cu excepţia corecţiilor şi a folosirii iluziei. Pentru a oferi mai multă fineţe feţei şi pentru a o matisa. blusher-ul va fi în cantitate mică şi într -o cul;oare cât mai naturală. Pentrufardul de pleoape se vor prefera culori deschise: gri, bej sau prună. Conturul ochilor va urmărilinia naturală şi va fi foarte subţire. Rujul va fi cât mai natural, transparent şi nu în cantitatemare.

- f ondul de ten: se confundă cu nuanţa naturală a feţei, a epidermei ; pentru a da

transparenţa se fixează fiecare strat cu ajutorul mâinilor umezite.Vom atenua mai

puţin defectele,deoarece,fiind zi,corecturile se vor observa într-un mod nefericit.

- anticearcăn: natural - obrajii: fardaţi in tonuri pastelate; vom diminua obrazul,nu-l vom ascunde- fard de pleoape monocolor: în culori deschise- scobitura orbitei: nuanţe medii conform irisului sau veşmintelor  - înalţimea arcadei: o diminuăm cu un alb- fildeş, mat - creion contur ochi: foarte aproape de baza genelor, respectând forma ochiului- în interiorul pleoapei: alb, culori deschise sidefate- pentru a mări ochi 

Machiajul de seară  - acest machiaj va în culori accentuate, deoarece lumina artificială

estompează intensitatea culorii. Fondul de ten poate fi puţin mai închis decât cel folosit pentrumachiajul de zi. Avem voie să facem corecţii, dar ele vor fi cât se poate de bine îmbinate. Putemfolosi iluzia. Pentru pleoape se vor accentua culorile cu mai multă îndrăzneală. Rimelarea se vaface mai accentuat şi se pot aplica bucheţele de gene false. Blusher -ul va fi mai intens ca şi rujulşi se poate folosi gloss pentru buze (ceva care să dea strălucire) 

Machiajul pentru mireasă: pentru ca acest machiaj să fie mai rezistent, este bine ca mireasa sănu-şi facă în aceeaşi zi (nici măcar în aceeaşi săptămână) tratament cosmetic. În ziua ceremoniei

Page 35: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 35/49

se caută să se valorifice efectul de strălucire, respectând prospeţimea şi aspectul natural, ţinândcont şi de personalitatea şi de machiajul obişnuit al clientei. Se ţine seama de faptul că albulrochiei reflectă lumina şi atunci culorile din machiaj par mai intense.Se poate folosi bază iluminatoare iar fondul de ten se alege în culoarea pielii şi numai în situaţiaîn care ţinuta este cu voal pe faţă se poate permite un fond de ten puţin mai închis, care se vede

frumos prin ochiurile voalului. Se fixează foarte bine fondul de ten prin tamponare cu mânaumedă. Se pudrează faţa, iar surplusul se ia cu un şerveţel umed; în cazul în care este nevoie decorecţii, ele se vor face cu multă grijă, pentru că unele fotografii se vor face de foarte aproape. 

- daca mireasa este îmbrăcată în alb, vom evita colorarea pleoa pelor în tonuri închise- culoarea pomeţilor va fi în tonuri de roz; pomeţii vor fi mai înalţi decât de obicei - toate culorile trebuie să inspire: prospeţime, feminitate, personalitate - baza: fond de ten deschis,fluid- vom pudra din plin-  pentru fotografie se vor face rectificările necesare - se va fixa totul cu puţină apă - creionul pentru conturul ochilor va fi sidefat

- scobitura orbitei: în tonuri de gri-  pleoapa mobilă: nuanţe proaspete de bleo,albastru, roz - arcada: nuanţe stralucitoare, calde, care să pună in valoare irisul  - dacă ochii sunt de culoare închisă putem sa-i subliniem pe sub geneleinferioare,mai mult decât de obicei,cu o linie foarte subţire - se pot aplica gene false, în grupuri (pacheţel) - gura-conturată exact în nuanţa rujului - rujul-roz proaspăt;se va aplica luciu de buze- nu se recomandă tuş (decât poate pentru fotografie)- nuanţele de fond de ten şi anticearcăn vor fi alese,cu grijă,în funcţie de carnaţia

fiecăreia 

Machiaj pentru persoane cu păr alb: se urmăreşte ca acest machiaj să dea strălucire fără aînăspri faţa. Fondul de ten va fi în strat foarte subţire şi de culoarea caisei. Pudra va fitransparentă şi bine fixată. Conturul ochilor va fi gri, ca şi fardul de pleoape. Rujul va fi ales într -o culoare discretă şi nu prea gras. 

- fond de ten: galben auriu,pe care vom avea grijă să-l estompăm cu un bureţel ud, pentru a-i da transparenţă - pudra va fi trans parentă şi aplicată cu o pensulă groasă, atacând tenul ; surplusul va fiînlăturat cu şerveţel - fard de obraz pastel, sus pe obraz ; nu vom marca adâncimile feţei  - ochii în nici un caz nu vor fi subliniaţi cu nuanţe închise ; se vor folosi tonuri pastelate- se va evita mascara negru ; ideale sunt tonurile de gri, gri-bleo, aubergine- sprâncenele trebuie să fie pensate impecabil - gura va fi fardată în culori blânde şi estompate 

Machiaj pentru persoane cu ochelari:1. MIOPIE: lentilele având semnul minus, au proprietatea de a micşora ochiul.De aceeamachiajul trebuie să fie putin exagerat, pentru ca ochiul să arate cât mai normal în spateleacestor lentile.

Page 36: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 36/49

1.  HIPERMETROPIE: lentilele cu semnul plus, măresc ochii.Machiajul trebuie să fienatural, fără dungi groase.Se va respecta linia ochiului. 

Trebuie ţinut cont,de la caz la caz, de numărul de dioptrii ; de asemenea vom fi atenţi la

linia sprâncenelor, care va umbri marginea ramelor pentru ochelari. 

Machiaj pentru plajă: acesta nu este un machiaj de zi, dar vom încerca prin operaţiuni simplesă înfrumuseţăm trăsăturile naturale. Înainte de aplicarea machiajului se foloseşte o cremă de protecţie împotriva radiaţiilor ultraviolete (SPF – peste 40)Machiajul trebuie să fie rezistent la apă. Pentru plaja rămânem pe faţă doar cu protecţia solară,dar pentru plimbare putem foloi fond de ten în culoarea pielii bronzate. Pe buze se aplică un stick emolient, cu vitamine, care previne uscarea exagerată a buzelor datorită căldurii şi vântului.Seara se poate folosi un ruj gras transparent, maro-roşiatic, cu reflexe portocalii; pentru ochifardurile se vor alege în culoarea şampaniei – bej-gălbui, auriu sidefat – foarte lucioase.

- fardurile pentru plajă trebuie să fie rezistente la apă 

- se folosesc nuanţe calde, nisipii, solare : portocaliu, bej, auriu; ochii pot fi evidenţiaţicu tonuri de albastru marin şi gri-albăstrii care sunt avantajoase lângă apă. -  pentru plajă –  nu pudrăm - ca regulă general, culorile machiajului de plajă, au tonuri associate cu plaja sau cu

apa

Machiajul manechinului: - este bine să cunoaşteti ce ţinute se vor prezenta (de zi, de seară,sport) şi ce culori au acestea. Pentru prezentări de modă, ar fi ideal să participaţii la repetiţii pentru a vedea poziţia podiumuluişi situarea modelelor faţă de sursele de lumină în momentele statice de poză. Machiajul se stabileşte de comun accord cu designerul, se lucrează în echipă pentru imaginea

modelelor; deasemenea, prezenţa în spatele scenei se va stabili de comun  accord cu toatţie denivelul de complexitate alMachiajul pentru o prezentare de modă nu este standard, el poate fi foarte simplu, mai simpludecât la o şedinţă foto dar poate fi şi elaborat/sofisticat, aşa cum numai pe podiumul de prezentare poate fi permis. Iată câteva reguli generale: 

- acest machiaj trebuie să se preteze reflectoarelor şi distanţei - va trebui să ştim sub ce lumină şi distanţa la care se prezintă manechinul - fond de ten compact, foarte acoperitor, în culori deschise- umbrele de corecţie le vom efectua cu fard brun, mult mai vizibil decât în mod normal - nasul va fi bine umbrit de o parte şi de alta, pentru a fi bine marcat (lungimea bineconturată şi va fi drept). 

- o umbră din partea sprâncenelor ; aripile nasului le vom estompa, pentru ca nasul să pară foarte fin. - o pată de lumină albă,plasată pe bărbie,va evidenţia şi această zonă - ochiul va fi prelungit ; vom creiona cele două pleoape şi liniile se vor întâlni într -untriunghi, în colţul extern al ochiului.- sprâncenele vor fi avântate, fardate strălucitor. - gura poate fi mărită oricât - ţinem cont de veşminte pentru culoarea pleoapelor şi a gurii 

Page 37: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 37/49

- mascara negru –  din plin sau extensii de gene şi alte aplicaţii 

Machiajul pentru fotomodele - aparatul de fotografiat scoate în evidenţă detalii care nu atragatenţia cu ochiul liber. La fotografiile color, machiajul va fi transparent, aproape invizibil, deciculorile vor fi foarte omogenizate. Pentru ochi culorile care merg aproape cu orice, sunt un

amestec dintre albastru şi brun. Pentru fotografiile alb-negru nu se va folosi niciodată roşu, careapare negru pe buze sau pe obraz. Tot pentru fotografiile alb-negru culorile folosite pentru pleoape, vor fi mai intense. Atenţie la sursa de lumină, pentru că genele prea încărcate cumascara pot da umbre

Machiajul pentru televiziune: - când trebuiesc machiaţi mai mulţi invitaţi care apar împreunătrebuie avut grijă ca vecinii să nu aibă culori contrastante. Corecţiile feţei sunt bune pentru ovedere f rontală, dar invitatul se poate mişca sau poate fi aşezat din profil.Culorile deschise vor fiîn tonurile cele mai discrete, iar umbrele se vor alege cât mai închise, dar cu cât este mai marecontrastul, cu atât culorile au nevoie să fie bine estompate. -  pentru rujuri se recomandăculoarea scorţisoarei sau a ambrei

- se pune foarte puţin blusher  -  nu se foloseşte niciodată tuş pe pleoape şi nici farduri foarte sidefate (numaifarduri mate)

-  nu se pun gene false-  sprâncenele să fie bine pieptănate-   buzele să fie bine hidratate, dar nu se va folosi gloss pe buze -   pentru bărbaţi se urmăreşte atenuarea strălucirii feţei şi a cheliei (după caz) -  dacă o invitată nu se machiază deloc în viaţa obişnuită, nu vă puneţi în

 practică întreaga artă pe ea, pentru că  se va simţi inconfortabil; cuvinteleinvitatului şi nu machiajul trebuie să fie în atenţia telespectatorului 

CREAREA UNOR TIPURI DEOSEBITE

1.  tipul scandinav - caracterizat prin păr foarte deschis şi piele de un alb albăstrui prin caresunt vizibile capilarele:

-  dacă dorim să accentuăm impresia de rece, fondul de ten va fi ales într -onuanţă extrem de deschisă, iar rujul si blusher -ul roşu-albăstrui 

2.  tipul irlandez - are părul roşu şi pielea foarte albă, de foarte multe ori cu pistrui porocalii:

-   blusher  –ul va fi piersică închisă, rujul portocaliu sau bronz -  ochii vor fi fardaţi în culori pe care le vedem toamna în pădure 

3.  tipul american -  părul şi ochii sunt în general căprui, tenul este de culoarea mierii cuvariaţiuni între fildeş până la bej deschis 

-  rujul va fi coraille-  ochii –  farduri de la violet până la liliachiu 

4.  tipul amerindian - tenul are culori calde bronz arămii, iar părul negru - pentru pleoapese vor folosi culorile calde ale pământului (ambra, sienna arsă) 

Page 38: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 38/49

5.  tipul mediteranean - caracterizează o brunetă în adevăratul sens al cuvântului, tenulmăsliniu, ochii de culoare închisă 

-  cele mai bune culori sunt verdele şi roşu -  accentul cel mai important va fi culoarea rujului pentru a crea un contrast

 puternic, cu ochii de culoare închisă 

-   pentru pleoape verde sau turqoise6.  tipul oriental - caracterizat printr-un ten foarte deschis, gălbui sau fildeş carecontrastează cu părul negru albăstrui: 

-  rujul va fi roz-   pleoape – verde jad, turqoise, mov, lila

.7. tipul de negresă - tenul este brun, în diferite nuanţe, de la maro închis până la bej -   pentru ochi se vor prefera nuanţe de gri cenusiu sau liliachiu -  rujul va fi ales în nuanţe sidefate-lucioase

Pentru reuşita unui machiaj este foarte important să existe o armonie de culori între nuanţelefolosite la machiaj şi : - culoarea părului 

-  culoarea tenului-  culoarea ochilor -  vestimentaţia -  ocazia (sport, party, etc)-  ora

 Armonia machiajului cu nuanţa părului a)   părul roşu - se merge pe nuanţe de maro-orange şi portocaliu 

-   pentru ochi –  nuanţe de verde  b)   părul blond-auriu –  se merge pe nuanţe trandafirii, la ruj şi la fardul de obraz, iar pentru

ochi –  nuanţe de turcoaz sau verde c)   păr blond cenusiu – rujul va fi corailled)   păr brunet –  ruj şi fard de obraz rosu rece e)   părul negru albăstrui –  ruj roşu deschis, luminos f)   părul grizonat - nuanţe trandafirii pentru ruj şi fard de obraz 

-  pentru ochi nuanţe de gri 

Armonia legată de culoarea tenului a)  tenurile roz trandafirii sunt acele tenuri de porţelan ale persoanelor cu ochi albăstrui şi

 părul blond-cenuşiu; pudra şi fondul de ten vor fi pe nuanţe de roz 

 b)  tenul mat auriu este tipul de ten mediteranean; fondul de ten şi pudra vor merge de laauriu la ocru

c)  tenul bej se poate întâlni la persoane cu faţa mai palidă şi uneori cu urme de cuperoză; sevor evita nuanţele de portocaliu

d)  tenul în culoarea caisei; fondul de ten va fi auriu şi luminos, nuanţat cu portocaliu. 

Page 39: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 39/49

GREŞELI CARE SE FAC ÎN MOD OBIŞNUIT !!!!!! - faţa prea lucioasă - corecţii prea vizibile - fard de obraz rău plasat - fard de pleoape neestompat foarte bine

- linii de demarcaţie între culori - dezarmonie coloristică - asimetrii- respectarea strictă a regulilor care uneori nu se pot aplica 

CE ARE DE FĂCUT UN SPECIALIST ÎN MACHIAJ - studiază  cu atenţie structura feţei modelului pentru pentru a observa forma,

dimensiunea şi proporţiile trăsăturilor, precum şi echilibrul dintre ele - studiază textura pielii, tonul de culoare pe fata demachiată şi existenţa unor 

 probleme ce ar trebui ascunse- întreabă clienta dacă nu cumva are alergie la produsele de cosmetică decorativă 

- studiază ochii, ca dimensiune şi poziţie - studiază nasul, fruntea, maxilarul dacă au nevoie de corecţii - întreabă clienta pentru ce ocazie doreste machiajul şi care va fi culoarea

vestimentaţiei - spune dinainte clientei, ce nuanţe vei folosi 

Câteva noţiuni despre ochi şi optică 

Organul vederii este format din globul ocular, nervul optic şi centrii vizuali. 

În partea din faţă a globului ocular se află sistemul optic al ochiului. El are rolul de a

forma imaginea optică a obiectelor pe retină, aflată în partea posterioară a globului ocular.

Pentru formarea corectă a imaginilor, obiectelor, situate la diferite distanţe în raport cu ochiul,

sistemul optic are posibilitatea de a-şi schimba distanţa focală prin modificarea curburilor 

suprafeţei cristalinului. Această proprietate a ochiului se numeşte acomodare.

În faţa cristalinului se află irisul, care formează în regiunea sa centrală o deschidere

circulară de diametru variabil, denumită pupilă. Pupila îndeplineşte rolul de difragmă, reglând

cantitatea de lumină care pătrunde în globul ocular. 

Sensibilitatea retineieste în funcţie de cantitatea de lumină care cade pe ea. Pe suprafaţa

retinei se formează imaginea optică a obiectului privit.

Ochiul omenesc vede în două modalităţi: “văz de zi” şi “văz de amurg”. 

Page 40: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 40/49

  În văzul de zi participă conurile, iar la văzul de amurg participă bastonaşele. Conurile

reacţionează la excitaţiile luminoase relativ  puternice, iar bastonaşele la excitaţiile luminoase

reduse, ceea ce ne ajută la o orientare bună la iluminări foarte mici. Vederea în amurg este lipsită

de culoare. Cu ajutorul conurilor se realizează perceperea culorilor. 

Acest domeniu al vederii de zi corespunde domeniului de percepţie normală a culorilor.

În porţiunea radiaţiilor ultraviolete se produce o puternică absorţie a radiaţiilor datorită

substanţelor proteice ale cristalinului. 

Sensibilitatea ochiului atinge maximum în regiunea galben-verde (555 nm). Acest maxim

depinde de intensitatea luminii utilizate. Intervalul 470 – 650 nm, este regiunea în care

vizibilitatea este ridicată şi contribuie în principal la impresia luminoasă. Dacă intensitatea este

redusă, maximul curbei se deplasează către radiaţiile mai scurte (verde – albastru). [fig.2]

Fenomenul deplasării sensibilităţii spectrale a ochiului, spre lungimi de undă mai scurte

 poartă denumirea de fenomenul lui Purkinje. La iluminări de slabă intensitate maximul de

sensibilitate din galben - verde se deplasează în verde - albastru .

Energia radiantă care impresionează organul vederii nu provine decxât dintr -o mică parte

direct de la sursele naturale sau artificiale de lumină, adică de la sursele primare. O mare

cantitate de lumină este fie reflectată, sau transmisă de mediul înconjurător. Datorită acestor 

fluxuri de lumină reflectată sau transmisă, suprafeţele luminate ale obiectelor sau materialelor devin surse secundare de lumină. 

Iluminarea din faţă, este lumina pe care o dă soarele când se găseşte situat în spatele

operatorului, adică subiectul are soarele în faţă. Iluminarea din faţă conduce la imagini plate, fără

relief.

Iluminarea laterală – soarele vine dintr-o parte. Această iluminare redă cel mai bine

culorile. Această lumină proiectează umbre mai mult sau mai puţin alungite în fincţie de

înălţimea sa pe cer. Iluminarea laterală conferă subiectului un relief şi o modelare care îi ridicăvaloarea artistică. 

La filmele alb-negru, acest lucru se realizează folosind o gamă de tonuri de gri, iar pentru

imaginea color, o mare varietate de nuanţe de culoare. Culorile calde –  roşu, galben, portocaliu –  

Page 41: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 41/49

exprimă o apropiere spaţială, în timp ce culorile reci – albastru, indigo, violet – par întotdeauna

mai îndepărtate. 

De asemenea, o influenţă pozitivă în modificarea raportului de contrast şi pentru

evidenţierea centrului de interes al imaginii, o are machiajul. Machiajul în cinematografie este

impus în primul rând de condiţiile tehnice, pentru că peliculele folosite nu pot reda coloritul

feţei, fără a apela la corecţia spectrală pe care o asigură produsele de machiaj. Faţa umană albă,

 poate reflecta 20 –  40% din lumină. 

Prin folosirea unor machiaje corespunzătoare, factorul de reflexie poate creşte până la

50%. O atenţie deosebită trebuie acordată costumelor. 

Filmele destinate televiziunii, sunt realizate cu raporturi de contrast mai moi, deoarece, la

transferul imaginii de pe peliculă, pe banda magnetică, se produce o mărire a contrastului. 

Un echilibru al strălucirilor se poate obţine prin măsurarea iluminării în diferite zone ale cadrului

şi cunoaşterea factorilor de reflexie ai materialelor ce urmeaz fi captate  

1)  Cateva comentarii referitoare la look-ul lui Hillary Clinton.

2)  De ce foloseste acest tip de machiaj? Cum poate fi realizat un astfel de look si cu ce gen de produse?

3)  Fiind una dintre femeile lumii moderne care a reusit sa se impuna, Hillary poate fi considerata un model al

femeii realizate si ca tinuta (din punct de vedere al atentiei pe care o acorda aspectului fizic) ? Argumentati, va rog

raspunsul dvs.

4)  Care sunt regulile dupa care ar trebui sa se ghideze femeia de afaceri a zilelor noastre, din punct de vedere al

machiajului?

5)  Cateva sugestii de machiaj pentru o femeie de succes.

Doamna Clinton a ales să nu facă excese din punct de vedere stilistic. Acest gen de abordare al imaginii,oferă confort, elimină posibilele comentarii nedorite şi crează un stil uşor de recunoscut.

Machiajul doamnei Clinton este natural, cea mai bună alegere pentru o persoană care evolueză într -un

mediu politic. Era nefiresc să aleagă un machiaj “fashion”cu un fond de ten bronzant, smokey eyes, gene false şi ungloss pentru volumul buzelor. Mult mai corectă este formula reală: un fond de ten superior calitativ, hidratant, fixa tcu pudră transparentă, umbre naturale pe pleoape, un eyeliner maro, fard de obraz bej şi rujuri colorate fin, după caz,în nuanţe de coral, roz pal, carmin. 

Hillary Clinton este flexibilă faţă de tendinţe însă extrage exact elementele de care are nevoie. Astfel liniadeux-pieces-ului este actuală, la fel lungimea fustei, litera siluetei, paleta de culori. Accesoriile însă sunt clasice,

 perle albe, coliere fine la baza gâtului, cercei mici, inele simple. Se vede că această doamnă doreşte să se facăremarcată prin ceea ce face, spune sau scrie şi nu după felul în care arată, iar imaginea trebuie să fie doar garanţiaacţiunilor pe care le întreprinde. 

Page 42: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 42/49

Pentru o femeie de afaceri foarte important este rujul; astfel pentru o şedinţă mai dură se alege un ruj grenasau roşu, pentru veştile bune rujul este roz, pentru zile normale se alege un bej roze, iar vinerea – gloss.. În rest bazade machiaj trebuie să fie impecabilă şi se va opta pentru nuanţe de bej deoarece majoritatea birourilor suntilluminate cu surse de halogen care nu avantajează prea mult epiderma. 

O femeie de succes poate crea un stil, poate deveni un trend-setter. Chiar dacă o femeie nu este cea maifrumoasă din lume, cu siguranţă are ceva care trebuie evidenţiat prin machiaj. Un defect oarecare, o asimetrie, pot fitransformate în atribute şic şi interesante. O consiliere bine făcută poate avea efecte benefice majore cu menţiuneacă sfaturile primite trebuie urmate întocmai. 

Mirela Vescan – make-up artist Rimmel London

Machai jul pentru mireasa 

Machiajul de mireasa are ca scop evidentierea celor mai fumoase trasaturi ale fetei, folosind 

culori fine, cu tonuri deschise si medii. Desigur sunt persoane care doresc un machiaj unic, marcant, de

neuitat, chiar dramatic. Daca tot contextul nuntii o permite, practic nu exista limite in machiaj.

Cele mai solicitate rochii de mireasa sunt cele ivoire, o nuanta de bej unt sau culoarea

sampaniei. Pentru o astfel de rochie machiajul ar trebui sa fie realizat cu tonuri de bej si inca o culoare

aleasa in functie de nuanta irisului.

Pentru ochii verzi sau caprui verzui tonurile ar trebui sa graviteze intr-o paleta de roz si lila, adica

nuante care contin pigmentul rosu; acesta, prin contrast accentueaza verdele din iris. Daca se doreste un

machiaj realizat cu nuante inchise, se va ocoli negrul in favoarea unor tonuri de aubergine.  

Pentru ochii albastri nuantele trebuie sa contina galben, adica auriu, bej. maro, orange, , bronz,

teracota, nuante de polen.

Pentru un iris caprui tonurile ideale sunt reci, bleo sau gri, de obicei metalizate, in combinatie cu

tonurile de baza, cele bej. 

Daca rochia este alba ca zapada, machiajul ideal este bej sau roz iar daca este aleasa o culoareneconventionala pentru rochie ideala ar fi ca nuanta rochiei sa se regaseasca in machiaj.  

In vederea machiajului, tenul trebuie tratat, curatat, hidratat si tonifiat din timp, pentru a avea

garantia unei zile perfecte. Se va merge intr-un cabinet cosmetic si se vor realize cateva sedinte de

inttretinere a tenului.

Baza pentru machiaj trebuie sa fie aleasa exact in culoarea naturala a pielii, fondul de ten se va

aplica pe fata, gat, bust, brate si se va fixa bine cu ajutorul unei pudre, de obicei luminoase. Daca se

doreste fond de ten doar pe fata si gat, atunci bustul si bratele se vor textura foarte bine cu pudra. Nu

trebuie sa se vada diferente de culoare. 

Pentru a usura etapele machiajului, se fardeaza mai intai sprancenele, cu un creion sau cu un

fard, in nuanta naturala a parului. Ochii se fardeaza cu grija, fara a face experimente in premiera; deexemplu daca se stie din start ca ochii sunt sensibili, se vor ocoli extensiile de gene.

Fardul de obraz trebuie sa fie natural, roz, aplicat central, pentru ca fata sa para foarte proaspata.  

Pentru buze, se vor folosi gloss-uri, transparente incolore sau pigmentate putin in roz. Acest tip

de machiaj al buzelor este usor de intretinut, uneori chiar si fara oglinda.  

Daca optiunea este pentru un ruj classic, acesta se va aplica atent, in interiorul unui contur bine

trasat si etompat.

Page 43: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 43/49

Un machiaj classic de mireasa are o reteta greu de digerat insa cu un mare impact in fotografie si 

in materialul filmat: este vorba despre un machiaj realizat in intregime natural cu exceptia buzelor…foarte

rosii. aceasta formula este extreme de ofertanta datorita contrastului dintre ruj si albul rochiei.  

Texturile stralucitoare, tip glitter, se folosesc moderat si se aleg cu granulatie foarte mica si ape

opalescente, pentru a oferi finete intregului machiaj  

Ce trebuie purtat in geanta : un pachetel de servetele care absorb excesul de sebum, o pudra

compacta pentru retus si ruj. 

Articole publicate, despre baza de machiaj

1.machiajul mineral si beneficiile saleRemineralizarea machiajuluiMedicii recomandă fercvent revitaminizarea, revitalizarea şi remineralizarea organismului, cunoscut fiind

faptul că o carenţă mică poate conduce la multe probleme mari. De aceea există o mare varietate de produse defarmacie care pot asigura un echilibru intern foarte bun, cu o uşoară rezonanţă şi pe piele. Evident o cură deremineralizare oferă epidermei o strălucire sănătoasă însă nu rezolvă neapărat şi problemele la nivel local.  

Tenul are nevoie de o îngrijire constantă, de tratamente cosmetice periodice şi de o atenţie zilnică. Pentru a-i asigura un aspect suplu, tânăr şi sănătos, fardurile minerale sunt cea mai nouă alegere. Machiajul mineral reprezinta de aproape 20 o provocare a celor mai mari producători de produse cosmetice

din lume şi deşi există pe piată de foarte mulţi ani, abia acum poate fi considerat ca fiind foarte modern. În principal, machiajul mineral se alătură unei lungii serii de concepte reactivate din motive de necessitate: a mancasanatos, a face sport, a avea un mod de viată echilibrat şi… a adopta machiajul mineral. 

In categoria farurilor minerale se incadrează în special produsele de cosmetica decorativă care au contactdirect cu epiderma şi fardurile sub formă de pudra, pulbere sau contactată.

Arta de a crea un produs cosmetic pentru machiaj, a atins performante care au ajuns la saturaţie şi la nevoiade reîntoarcere în natură. Astfel ingrediente ca produşii de sinteză, culorile sintetice, polimerii, particulele de nylonetc au fost înlocuite produşi naturali/. Iată o listă de minerale care pot fi incluse într-un produs cosmetic.

Zinc – filtru solar, calmant, emollient, antiimflamator, cicatrizantTitanium –  filtru solar, textură satinată Magneziu- stimulează circulaţia, tonifică epiderma, revigorant Caolinul –  echilibrează secreţiile de sebum Aurul – contribuie la mentinerea tineretii epidermeiCuartul –  oferă textura fină, reflectă lumina, crează un efect optic de ten tanar  Ficocianina –   pigment albastru obţinut din alge albastre cu efect anti imflamator şoi antioxidant –  poate fi

introdusă in rujuri 

Pe lângă cumulul de avantaje pe care le oferă fiecare mineral în parte, trebuie luat în considerare ceea ce pot oferi e ele toate la un loc: naturaleţe absolută, confort, igienă, sănătate 

Machiajul natural se învată începând cu aplicarea bazei de machiaj; fondul de ten trebuie aplicat intr-ocantitate de ½ mai mică în comparaţie cu un produs clasic. Miscările de aplicare sunt rapide deoarece odată cemineralele intră în contact cu tenul, aderă imediat mai ales cand acest tip de produs este folosit prima oară. Tenul

 practic este “insetat” şi o porţie de minerale pote fi “înghiţită” imediat, riscul este ca pot apărea pete la aplicare dar 

avantajul machiajului este ca se poate şterge şi deci se poate reface aplicarea. Pudra se aplică în cantităţi mici, idealcu o pensulă de mărime medie, pensulele mari clasice de pudră se vor înlocui cu pensulele pentru fardul de obraz.Unele produse minerale sunt însoţite de o pensulă personalizată, care va uşura simţitor procesul de aplicare. Fardulde obraz se mixează cu puţină pudră pentru a se uniformiza uşor. 

După câteva exerciţii machiajul mineral va deveni o rutină plăcută. Există teorii care spun că machiajulmineral nu necesită demachiere însă nu este aşa; este adevărat că fată arată petrfect naturală şi baza de machiajminerală poate fi considerată o a doua piele, o barieră între ten şi mediu dar în mediu sunt multe intemperii careîntr-un fel sau altul ajung pe faţă, te machiaj de fapt. Trebuie demachire corectă. 

Page 44: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 44/49

Topul preferinţelor în machiaj trebuie reorganizat; se stie că produsele sub formă de pudră nu sunt neapărat preferatele femeilor însă situaţia se modifică radical în cazul produselor minerale care practic se “lipesc” de ten şinu-l lasă să îmbătrânească. 

Mirela Vescan – make-up artist Rimmel London

Din dorinţa firească de a avea un aspect frumos şi bine îngrijit, foarte multe femei sunt în cautarea unor soluţii cat mai eficiente mai ales atunci cand este vorba despre ten. Si cum sursele de informaţie sunt multe şivariate, de multe ori apar greşeli dificil de corectat dar nu imposibil. În primul rând este nevoie ca o femeie să ştie cetip de ten are pentru a învâţa cum să-l îngrijească iar în al doilea rănd este nevoie de o exigenţă în alegerea

 produselor care urmează să fie aplicate pe ten.Iată câteve întrebari frecvente care pot apărea într -o conversaţie despre frmuseţe şi îngrijire: Machiajul zilnic şi produsele cosmetice strică faţa Acest mit poate fi adevărat în cazul în care produsele cosmetice decorative şi de îngrijire nu sunt bine alese,

nu sunt de cea mai bună calitate sau au fost folosite atât de mult încât pielea este saturată de compoziţia lor sautermenul de garanţie a fost depăşit. În cazul în care produsele folosite sunt în parametri optimi tenul nu are decât de  câstigat de pe urma aplicarii lor. Între a folosi sau nu a folosi produse cosmetice este de preferat prima variantă în

 proporţie de 100%. Tenul va arata foarte bine şi va îmbătrâni mai greu. Machiajul ochilor se realizează astfel încât să se asorteze cu vestimentaţia 

Machiajul ochilor se poate armoniza cu nuanţa pielii, nuanţa părului, culoarea irisului, culorile folosite investimentaţie. Alegerea unei “reţete” de machiaj al ochilor are ca scop crearea unei imagini frumoase. Machiajuleste un accesoriu si trebuie folosit pentru evidenţierea frumuseţii unei femei iar daca în vestimentaţie sunt culoriavantajoase, acestea se pot regăsi in machiajul ochilor dar numai în acest caz. 

Rujul roşu se potriveşte oricărei femei, pentru a avea o imagine senzuală Pr actic există atât de multe nuanţe de roşu încât orice femeie poate avea un ruj roşu, pentru ocazii sau

 pentru machiajul cotidian, de ce nu. Este nevoie de puţin curaj şi de o consiliere în momentul alegerii nuanţei.Avantajul machiajului este că se poate şterge şi alegerea unui produs nu este definitivă atâta timp cât există o ofertăvariată în magazine. Buzele mai pline câştigă voluptate şi senzualitate, buzele subţiri vor fi vizibile şi frumoase.Când se allege un ruj trebuie să se ţină cont şi de textura acestuia care poate fi clasică, fluidă, satinată, catifelată,translucida sau strălucitoare. 

Mascara face genele fragileEste greşit; au trecut mai mult de 150 de ani de când Eugene Rimmel a inventat prima mascara, anii au

trecut, au fost făcute descoperiri majore în domeniul fabricării mascarei. O mascara bună conţine ingrediente deîntreţinere şi îngrijire a genelor. Mascara poate oferi genelor culoare, volum, lungime, desime, curbura fără a afectaintegritatea firelor de păr în nici un fel. Este adevărat, ochiul este cel mai frumos şi mai sensibil organ de simţ alomului şi genele sunt şi ele sensibile deci au nevoie de atenţie în îngrijire de aceea este nevoie de produse cosmeticespecial create pentru ochi, atât pentru machiaj cât şi pentru demachiere şi întreţinere. 

Dacă nu eşti machiată nu trebuie să te demachiezi, este nevoie doar de apă În atâţia ani de machiaj m-am întâlnit foarte des cu această problemă, foarte multe persoane pe care trebuie

să le fardez şi văd că mă pregătesc să încep cu demachierea, îmi spun:”nu trebuie să mă demachiezi pentru că nu amnimic pe faţă”. Niciodată nu am cedat şi intotdeauna demachiez tenul oricât de curat ar părea. Pe suprafaţa tenului şia pielii aderă în permanenţă agenţi din atmosferă care sunt agresivi.

Fardul de obraz “tip cremă” este mai bun decât cel sub formă de pudră 

Ambele tipuri de fard sunt foarte bune şi binevenite dacă persoana care le foloseşte suportă textura lor şiştie să le folosească. Fardul de obraz sub formă de pudră compactată colorată este uscat şi cel mai frecvent folosideoarece se aplică mai uşor. Pentru a folosi un fard de obraz “tip cremă” este nevoie de puţin exercitiu pentru auniformiza şi estompa culoarea deoarece textura poate fi grasă sau sub formă de spumă. Fardul uscat se poate aplica

 peste pudra iar fardul “tip cremă” se poate aplica peste fondul de ten Pe orice ten este nevoie de loţiune tonică după demachiere Unele loţiuni demachiante au o textură atât de plină încât a nu folosi şi o loţiune tonică se poate compara cu

a te spăla pe mâini cu săpun şi a te şterge direct pe prosop fără a mai folosi apă. Teoretic este  nevoie de loţiunetonică, însuşi numele o impune. Pot fi unele persoane cu ten sensibil care poate fi iritat de o loţiune tonică, de aceeaeste nevoie de testere pentru a încerca şi alege produsul ideal. 

Page 45: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 45/49

Cu cât înaintăm în vârstă cu atât este nevoie de un machiaj mai puternicAceastă teorie este total greşită şi uneori ilară. Odată cu înaintarea în vârstă, este nevoie de produse

cosmetice de calitate special create pentru fiecare segment de vârstă. Baza de machiaj trebuie să fie relaxantă iar fardurile folosite vor fi alese în culori fireşti, fără excese. Înaintarea în vârstă, poate fi, datorită machiajului şi

 procedurilor de întreţinere a tenului… un process frumos… Pentru ca îngrijirea pielii să fie eficientă, trebuie folosite produse ale aceleaşi game, altfel efectul nu

mai este acelaşi Este foarte adevărat, intr -o gamă de produse cosmetice respectabile există anumite elemente comune care

se completează între ele şi împreună oferă tenului toate avantajele unei îngrijiri complexe. Totuşi dacă o persoanăconstată că tenul ei rezonează mult mai bine la acţiunea unor peroduse cosmetice care provin din game diferite,atunci le poate folosi. Pentru machiaj, ar fi de asemenea ideal ca fardurile folosite să aparţină aceleaşi game,adereanţa dintre ele este perfectă şi imaginea finală de asemenea. 

Crema de zi poate fi folosită şi noaptea, diferenţa nu este foarte mare Există multe crème de faţă care pot fo folosite şi ziua şi noaptea, ele au capacitate de hidratare şi îngrijire în

orice moment şi pot fi folosite oricând. Dacă însă există pe produs o destinaţie fixă, atunci aceasta trebuie respectată.În aceeaşi gamă de produse poate exista o cremă de zi nepeliculizantă, o bază pentru machiaj cu filtru de protecţiesolară şi tot ceea ce mai poate oferi ea şi mai poate exista o crema de noapte, mai densă cu alti parametri. Tot aceeaşigamă poate avea o cremă univarsală care dacă este bine suportată de ten, poate fi folosită 

Ce cremă să folosesc pentru acnee? Această întrebare este din start greşită. Acneea nu are cum să dispară cu o cremă şi ar trebui reţinut faptul

că nimic nu apare pe faţă, fără un motiv. Orice discompfort al tenului trebuie luat în serios şi se va apela cât derepede se poate, la specialişti. Am văzut de multe ori persoane care apelează zilnic la crème-unguente din farmacie,

 pe bază de cortizon, care tin în şah iritaţia, insă aceste tipuri de îngrijire nu duc la nimic bun, se crează o dependenţanefirească faţă de produsul farmaceutic în cauză şi de fapt problemele nu se rezolvă. Din fericire la noi în taţă existăspecialşti bine pregătiţi pentru rezolvarea problemelor dermatocosmetice. Apelaţi la ei. 

Apa termală este soluţia pentru fixarea machiajului şi pentru tonifierea tenului? Apa termală este bună pentru ten, este plăcută, răcoroasă şi iduce o stare de revigorare. Trebuie însă

folosită igienic, am vazut persoane care-şi pulverizează cu plăcere apă termală pe faţă, în timpul zilei, afară. Apatermală nu se pulverizează pe faţă oricând, oricum este ideală acasă când se poate folosi înainte de machia j, dupademachiere. Fixarea machiajului se poate face, acasă şi se va ţine doza la o distanţă de minimum 30 cm.dupulverizare tenul se tamponează uşor cu un şervetel. 

Mirela Vescan – make-up artist Rimmel London

In sezonul cald, a avea un ten bronzat a devenit un ritual indeplinit pe diferite cai: solar, soare natural, pigmentarea pielii prin metode alternative si machiaj

Solarul a fost considerat la momentul aparitiei, soluitia perfecta pentru inlocuirea expunerii directe la soare.Posibilitatea de a avea pielea bronzata in orice anotimp a transformat solarul intr-un prieten fidel multor femei.Timpul a demonstrat insa ca solarul trebuie vizitat cu masura si ca nu este chiar atat de benefic in cazul in care orelede functionare ala lampilor ce emit UV au expirat. Abuzul de orice fel nu este benevenit.

Expunerea la soare a devenit o activitate periculoasa, soarele nu mai este atat de sanatos si “prietenos” caaltadata, pot aparea arsuri grave cu urme si mai grave. Este nevoie de folosirea unor filtre proaspete de protectiesolara si de expunerea in limitele recomandate de medici- dimineta dupa rasarit si seara inainte de apus.

Metodele alternative de bronzare se pot realiza la domiciliu cu ajutorul unor crème autobronzante prezente

in comert sau in cabinete cosmetice cu ajutorul unor produse profesionale. Se pot pulverize pe intreaga suprafata acorpului produse colorante, cel mai modern fiind zaharul brun. Dezavantajul acestei medode consta in variatiile de

 pigment ce pot aparea la un moment dat insa acest discomfort este unul de suprafata, de ordin estetic, intergritatea pielii nu are de suferit

Machiajul bronzant este cel mai sigur mod de colorare a pielii dar si pentru cel mai scurt timp- o zi. Sefolosesc farduri special create pentru sezonul estival si aplicarea se invata prin exercitiu.

Sunt femei care folosesc toate aceste metode si atunci ar trebuie sa aleaga cu grija produsele de ingrijire si protejare a pielii.

Page 46: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 46/49

 Pentru solare si pentru expunerea directa la soare este nevoie de tratarea pielii inainte si dupa expumere.Ardes - Crema lipozomiala –o crema profesională pentru ten foarte sensibil, din extract de ghimpe şi alfa

 bisabololo. Hidratantă şi nutritivă, cu filtru solar, pentru ten predispus la cuperoze şi înroşiri generate de agenţiexterni. Cu: extract de ghimpe, muşeţel, nalbă, alfa bisabololo, alantoină, filtru solar, unt de karite.

Ardes, Lapte dupa plaja - lasă pielea moale, ferind-o de arsuri, deshidratare şi agresiuni externe, încetinind,în acest fel, îmbătrînirea estetică a epidermei.

Pentru machiajul bronzant este nevoie de doua produse principale: fond de ten si pudra. Aceste produse potfi folosite si impreuna si separat, au capacitate de pigmentare si rezista foarte bine pe ten. Depinde de fiecare tip deten in parte daca aceste produse vor fi folosite separat sau impreuna, de exemplu daca un ten prezinta pori deschisi,iritatii sau alte imperfectiuni atunci ar trebui sa fie folosite ambele produse, daca tenul nu are probleme majoreatunci se va alege intre fond de ten si pudra. Fondul de ten trebuie sa fie hidratant si usor de aplicat deoarece toatesuprafetele vizibile se vor textura. Un fond de ten bronzant se aplica cel mai bine cu mana: se toarna in palme ocantitate generoasa de produs, se maseaza palmele intre ele si se aplica pe maini, decolteu, gat, ten. Miscarile deaplicare sunt rapide ca atunci cand se aplica o crema de corp. Orice discontinuitate de culoare se regleaza prinmasare circulara. Efectul este superb, pielea are un aspect sanatos si bronzat. Acest tip de fond de ten poate fi folositsi pe pielea bronzata deoarece ofera o nivelare estetica si un aspect uniform. Pentru fixare se poate folosi o pudra

 bronzanta care poate fi stralucitoare, satinata sau mata.Peste aceasta baza de machiaj se poate realiza si machiajul fetei propriu zis. De obicei se aleg farduri de

 pleoape, blush-uri si rujuri in culori solare, teracota, auriu, bronz insa daca se urmareste cu adevarat evidentierea

 bronzului, indiferent de cum este obtinut acesta, fardurile ar trebuie sa fie alese in nuante de contrast. Astfel tonurilemarine de verde si albastru folosite pentru machiajul ochilor, sunt perfecte. Pentru obraji si buze se pot folosi rozurifucksia, cu texturi metalizate sau irizate. Cea mai sexi culoare  pentru pielea bronzata este verdele „ou de rata”sidefat, atat pentru vestimentatie cat si pentru machiaj. Se vor evita fardurile negre, albe, argintii, brunurile, elecreaza un efect optic de maturizare a trasaturilor.

În lunile care nu au în denumirea lor litera “R”

Variaţiile de pigment specifice sezonului cald sunt considerate sexi, oferă un aer sportiv şi nonşalant,motiv pentru care femeile caută soluţii pentru a avea cât mai repede pielea închisă la culoare. Deşi s -a spus în toatemodurile posi bile cât de nocive sunt metodele de bronzare “tradiţionale” (soarele şi solarul), în momentul în care

afară este cald femeile nu ţin cont de avertismente.Este bine de ştiut ă metodele alternative de bronzare sunt uşor de parcurs iar integritatea pielii este laadăpost. 

Bronzarea cu aerograful  –   se pulverizează soluţia de pigmentare, uniform pe toată suprafaţa corpului;metoda se practică în saloane cosmetice. Este nevoie de atenţie şi de întreţinere pentru a nu apărea discontinuităţi deculoare

Bronzarea cu zahăr brun –  se realizează deasemenea în saloane, de către profesionişti. Efectul este imediatşi durează cam 3 săptămâni, fără discontinuităţi de culoare 

Bronzarea cu uleiuri şi creme de pigmentare, se poate realiza şi acasă dacă sunt urmărite instrucţiunile de pe ambalaj; este o metodă mai puţin estetică în timp însă poate fi de mare ajutor pentru o seară în care o femeiedoreşte să arate bronzată. 

Bronzarea cu ajutorul machiajului, durează până la primul duş însă metoda este foarte practică şi poate aveaun efect maxim. Este nevoie de un gomaj al pielii corpului şi al feţii, hidratare şi tonifiere. Fondul de ten se aplicşor 

cu mişcări circulare de masaj, pentru uniformizare. Se asteaptă cam 10 minute pentru fixare. Machiajul feţei cere mai multă atenţie, sunt două metode de fardare a pielii bronzate: cea mimetică în carese folosesc tonuri de bronz, auriu, sidef şi cea contrastantă în care se folosesc nuanţe de aqua, fucksia, culorielectrice, vibrante.

Machiaj cu tonuri mimetice:Fondul de ten şi pudra sunt închise la culoare şi uşor strălucitoare. Sprâncenele se texturează cu un fard

terracotta. Pentru machiajul ochilor se folosesc tonuri de auriu pe toată suprafaţa pleoapelor superioare mobile şitonuri din aceeaşi gamă dar mai deschise pentru arcade şi colţul intern al pleoapelor inferioare. Pomeţii se fardeazăcu nuanţe de bronz iar pentru buze de folosesc rujuri metalizate aurii. 

Page 47: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 47/49

Machiaj cu tonuri de contrast:O reţetă foarte simplă este alegerea unui fard cremă, foarte roz; acest fard se aplică pe arcade, pe pomeţi şi

 pe buze astfel încât în 5 minute faţa arată foarte proaspătă şi bronzul este evidenţiat superb Se mai pot folosi pentru pleoape tonuri de turcoaz, verde, orange.

Mirela Vescan Make-up artist Rimmel London

Ce am invatat despre machiaj din "Totul despre sex"de Mirela Vescan make-up artist, Rimmel Londonfoto: www.HBO.com 

Page 48: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 48/49

Protagonistele serialului "Totul despre sex" au avut mare priza la public, mai ales la cel feminin, fiind apreciate pentru normalitatea lor. Faptul ca o femeie nu tocmai frumoasa, care are personalitate, se ingrijeste si persevereaza pe plan profesional, poate avea o viata bine construita, imbogatita cu relatii de prietenie, a indus o stare de optimismfemeilor din toata lumea.Imaginea fiecarei eroine a serialului nu reprezinta chiar cate o frumusete aspirationala insa te face sa realizezi ca estenevoie de mai multa grija pentru aspectul propriu si de o oarecare flexibilitate fata de tendintele modei, fara sa fiineaparat o "fashion victim".Cele patru fete se fardeaza fiecare in stilul sau, astfel incat avem patru modele care pot fi o sursa buna de inspiratie

 pentru femeile din toata lumea.Poate ca este o pura intamplare dar cele patru eroine au texturi diferite ale tenului si pielii, astfel incat se incadreaza

 perfect in paleta celor patru anotimpuri. In scoala de machiaj americana culoarea pielii poate fi, foarte plasticenuntata, iarna, primavara, vara sau toamna, in functie de nivelul pigmentatiei naturale. Si iata ca pentru fiecareanotimp exista coduri de culoare avantajoase astfel incat o femeie poate alege cu multa usurinta culoarea parului, amachiajului si a vestimentatiei.Miranda - cea mai putin frumoasa eroina, o buna avocata care printr-un joc al sortii areusit sa-si intemeieze o familie fericita, destul de tarziu insa nesperat de binevenita. Tenulei (este iarna) este pus in valoare de culoarea rosie a parului, intotdeauna tuns si aranjatimpecabil. Niciodata bronzata, ea foloseste fond de ten bej deschis si are obrajii foarte

 putin fardati cu orange. Pentru pleape, ea foloseste fard brun intr-o nuanta medie, aplicata pe toata suprafata pleoapelor, astfel incat este pusa in evidenta culoarea incerta a irisului.

Gura mica, cu buze subtiri si o dantura nefericita, intotdeauna este conturata si rujata innuante de rosu orange mat sau sidefat si uneori in tonuri de maro roscat. Foarte inspirata

este optiunea de a folosi culori tari pentru buze deoareceMiranda are barbia mica si infundata si are nevoie de o culoaresustinuta care sa domine zona inferioara a fetei.

Samantha - o frumoasa femeie de cariera in domeniul relatiilor publice, are un ten rozaliu tip primavara insa estemereu bronzata, pentru a fi mai sexi. Ea este cea mai emancipata din punct de vedere sexual, fiind complet de lipsitade complexe si dispusa oricarui tip de experiment erotic. Are un umor fin si cunoaste arta de a se face placuta si de adeveni utila. Se imbraca in culori tari, roz viu, ciclamen, alb si negru, turcoise, auriu si argintiu; hainele, rochiile sifustele ei sunt scurte si mulate, bluzele decoltate, poarta accesorii vizibile, mai ales cercei mari. Foloseste fonduri deten usor sidefate, cu particule ce difuzeaza lumina pentru a nu se reliefa ridurile superficiale, fardurile de pleoapesunt lila sau roz si aplica pe pometi si arcade un blush roz metalizat. Buzele frumoase le contureaza fin si folosesterujuri in diferite tonuri vii de roz.Charlotte - cea mai cuminte fetita, reprezentanta a spiritului american conservator, ea aspira la a fi un bun model

 pentru femeile din jurul ei. Tenul ei varatic este pus in valoare de un par natural brun si de o vestimentatie simpla sicocheta, de multe ori in stil "college". Ea poarta in special rochite care marcheaza talia si se opresc putin sub

Page 49: Suport Curs Mirela Vescan

7/27/2019 Suport Curs Mirela Vescan

http://slidepdf.com/reader/full/suport-curs-mirela-vescan 49/49

genunchi, gulerase cuminti si funde - tot ce i-ar mai lipsi ar fi sosetele cu dantela ale anilor '60... Machiajul ei estefoarte natural, doar uneori putem observa rujul cuminte iar in rest machiajul ochilor si al obrajilor este foarte natural.

Carrie - o femeie tip toamna, cu un ten bronzat si un par rebel, vopsit in culori deschise.Deloc frumoasa dar cu mult sarm, Carrie este o "fashion victim" nativa, o femeie decariera in domeniul jurnalismului, aspira la o viata normala insa accepta si relatiisentimentale atipice. Ea este chintesenta personalitatilor prietenelor ei, la care se adauga sistilul propriu. Ea pare locomotiva relatiei de prietenie a celor patru, ea le aduna seara, eaare mereu teme de dezbatere si idei de a petrece o seara placuta. Insa la o analiza atenta,observam ca este cam pe picior de egalitate cu Samantha in actiunea de a aduna gasca. Ea

 poarta o vestimentatie extravaganta, adora sa fie in pas cu moda sau inaintea ei, are sute de perechi de pantofi si niciodata nu-i ajung, nu are un cod al culorilor ci doar al ocaziilor. Eaeste cel mai bun exemplu al faptului ca nu conteaza frumusetea naturala ci doar 

 personalitatea puternica. Si a reusit ca peronalitatea ei sa depaseasca limitele ecranului, sa fie simbolul serialului sicel mai bun exemplu despre cum trebuie sa fie o femeie moderna. Ea are o fata lunga si ingusta, dominata de un naslung, cu o deviatie de sept vizibila. Machiajul ei este puternic; sprancenele descendente au fost pensate atat cat s-a

 putut pentru a avea o linie normala, ochii apropiati dar cu un iris albastru superb sunt fardati puternic cu umbreinchise, in incercarea de a obtine un machiaj de departare a ochilor. Genele bogate sunt fardate generos cu mascara.Fardul de obraz umbreste orizontal pometii tot pentru a echilibra fizionomia iar pentru buze foloseste foartemodernul gloss, doar Carrie este cea mai stilata fata din lume...

 Nu ne plictisim niciodata cu ele, putem revedea oricand orice episod al serialului, din orice serie, ne amuzam de

fiecare data, dorim sa fim ca ele, ne-au determinat sa avem incredere in prietenie, presa le premiaza, au creat o stare placuta de incredere in a reusi pe orice plan...